implicaŢii juridico - penale privind · pdf fileprof.univ.dr. alexandru boroi doctorand ......
TRANSCRIPT
1
ACADEMIA DE POLIŢIE
„ Alexandru Ioan Cuza ”
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE DOCTORAT
IMPLICAŢII JURIDICO - PENALE PRIVIND
INSTITUŢIA INVESTIGATORULUI SUB ACOPERIRE
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
Prof.univ.dr. ALEXANDRU BOROI
DOCTORAND
CRISTIAN MACSIM
2012
BUCUREŞTI
2
C U P R I N S
CAPITOLUL I
Consideraţii generale privind necesitatea abordării teoretice a problematicii
investigatorului sub acoperire
1.1. Introducere……………………………………………………………....……1
1.2.Cooperarea instituţiilor statului în lupta împotriva infracţiunilor ………....… 3
1.3.Cooperarea internaţională pentru combaterea infracţionalităţii. …………….. 4
CAPITOLUL II
Cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor pentru care se pot
autoriza investigatorii sub acoperire
2.1. Aspecte referitoare la prevederile art. 224¹ din Codul de Procedură Penală OUG
131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi OUG 43/2000 privind
organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.................................8
2.2. Abordare din punctul de vedere al dreptului penal special
şi al legilor penale speciale ………………………………………………..….… 15
2.2.1. Infracţiunile la regimul drogurilor şi precursorilor. …………..……….. 15
2.2.2. Traficul de persoane şi infracţiuni conexe traficului de persoane ….…. 34
2.2.3. Infracţiuni prevăzute în Codul Vamal. Contrabanda. …………….….…43
2.2.4. Aspecte ale infracţiunilor de corupţie. ………………………….………54
2.3. Competenţa de urmărire penală a infracţiunilor pentru care pot
fi autorizaţi investigatorii sub acoperire. …………………............………………87
2.4. Competenţa de cercetare a organelor de poliţie judiciară ………………...... 91
CAPITOLUL III
Actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de investigatorii sub
acoperire.
3.1 Conceptul de acte premergătoare. ………………………………..….. 93
3
3.2 Natura juridică a actelor premergătoare……………………………. . .97
3.3 Limitele de timp în care se pot efectua acte premergătoare………… 107
3.3.1. Limitele de efectuare a actelor premergătoare ……………………107
3.3.2. Durata efectuării actelor premergătoare …………………………109
3.4 Competenţa de efectuare a actelor premergătoare……………...……. 111
3.4.1 Aspecte legate de folosirea mijloacelor specifice muncii de poliţie pentru
documentarea faptelor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub
acoperire…………………………………………………………. 111
3.4.2 Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană
pentru a fi autorizată investigator sub acoperire………….…….…119
3.4.3 Condiţii pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire………….124
3.4.4 Elementele ce trebuie întrunite din punct de vedere al legalităţii
pentru realizarea actelor premergătoare ……………..….………. 129
3.4.5 Aspecte privind folosirea ca investigatori sub acoperire a lucrătorilor
operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale……………………………………….…..………...…… 137
3.5 Conţinutul actelor premergătoare urmăririi penale……….…..……… 144
3.5.1 Actele premergătoare efectuate de poliţia judiciară – consideraţii în
legătură cu prevederile Legii 364/2004 privind organizarea poliţiei
judiciare…………………………………………………………… 149
3.5.2 Actele efectuate de organele de cercetare penală specială………... 158
3.6 Aspecte legate de înţelesul sintagmei ” indicii temeinice şi concrete” folosită
în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală. ………………………..........160
3.7 Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire…………………… 171
3.7.1 Aspecte privind competenţa de autorizare a procurorului………… 173
3.7.2 Perioada şi limitele autorizării…………………………………….. 175
3.7.3 Aspecte legate de fondul ordonanţei de autorizare………………... 179
4
3.7.4 Aspecte legate de înţelesul sintagmei „ cazuri urgente şi temeinic
justificate” folosită în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală………181
3.8 Înregistrările audio sau video şi fotografiile efectuate în cazul săvârşirii
infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub acoperire… 183
3.9 Folosirea datelor obţinute de investigatorul sub acoperire…………..…. 192
3.9.1 Materializarea activităţilor investigatorilor sub acoperire în mijloace de
probă……………………………………………………..…….……. 202
3.9.2 Forţa probantă a actelor întocmite de investigatorul sub acoperire… 207
3.10 Măsuri de protecţie ale martorilor in procesul penal………….….….….. 210
3.11 Măsuri de protecţie ale investigatorilor sub acoperire……………..….… 223
CAPITOLUL IV
Aspecte teoretice şi practice privind activitatea investigatorului sub acoperire.
4.1 Asemănări şi deosebiri între activitatea investigatorilor sub acoperire şi cea a
ofiţerilor desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru
realizarea testelor de integritate şi fidelitate. Forţa probantă a testelor de
integritate…………………………………………………………….……234
4.2 Aspecte privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevăzut în art.
6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cazul utilizării
investigatorilor sub acoperire ………………………………………………239
4.3 Invalidarea probelor obţinute în mod ilegal……………………………… 258
4.4 Comparaţie între activitatea investigatorului sub acoperire şi activitatea pe linie
de informaţii şi contrainformaţii…………………………….........………. 267
4.5 Comentarii referitoare la prevederile art. 68¹ din Codul de Procedură Penală cu
privire la interzicerea mijloacelor de constrângere …………….....……….273
4.6 Aspecte privind provocarea poliţienească în cazul folosirii investigatorilor sub
acoperire. …………………………………………………………………..283
4.7 Admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către investigatorul sub acoperire în
cauzele pentru care a fost autorizat. ………………………………….........295
5
4.8 Aspecte de drept comparat ………………………………..……………… 300
4.8.1. Franţa…………………………………………………………..…….300
4.8.2. Spania……………………………………………………….………. 308
4.8.3. Germania …………………………………………………….……… 312
4.8.4. Belgia ……………………………………………………….………..319
4.9 Cooperare judiciară internaţională în domeniul tehnicilor
speciale de investigare…………………………………………….........…….327
CAPITOLUL V
Aspecte de ordin psihologic şi criminologic referitoare la investigatorii sub
acoperire.
5.1 Consideraţii generale ……………………………………………………... 339
5.2 Abordare din punct de vedere psihologic ………………………………….343
5.3 Abordare din punct de vedere criminologic ………………………………. 350
CAPITOLUL VI
Prevenirea infracţiunilor pentru care pot fi folosiţi investigatorii sub acoperire.
6.1 Consideraţii generale ……………………………………………...……… 354
6.2 Autorităţi şi instituţii cu atribuţii de prevenire a infracţiunilor pentru care pot
fi autorizaţi investigatorii sub acoperire …………………………………......….. 357
6.3 Concluzii şi propuneri de „lege ferenda”………………………………………372
6
CAPITOLUL I
Consideraţii generale privind necesitatea abordării teoretice a problematicii
investigatorului sub acoperire
1.1. Introducere
Instituţia investigatorilor sub acoperire, aşa cum a fost introdusă în C.proc.pen.
prin Legea 281/2003 a adus completări esenţiale în ceea ce priveşte actele premergătoare
urmăririi penale. Astfel, prevederi referitoare la investigatorii sub acoperire au fost
introduse în legislaţia noastră prin art. 21 din Legea 143/2000 şi prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie. Ulterior,
prevederi referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire au fost introduse şi în alte
legi speciale: Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi
Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
Modificarea C.proc.pen. realizată prin Legea 281/2003 a introdus articolele 224¹ -
2244 care reglementează instituţia investigatorilor sub acoperire. În vederea respectării
dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul cod de procedură penală instituie
reguli procedurale în materia tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare, care să
satisfacă cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate.
Pe plan naţional aspectele legate de tratarea în literatura juridică a instituţiei
investigatorului sub acoperire sunt relativ puţine. Acest lucru se datorează mai multor
factori legaţi de o anumită reţinere faţă de o asemenea abordare pornită de la „
secretul” unor asemenea operaţiuni, de la faptul că în practica judiciară publicată nu se
face, de foarte multe ori, referire că în cauza soluţionată s-au folosit investigatori sub
acoperire sau tehnici speciale de investigare , de la relativ redusa practică a C.E.D.O. în
acest domeniu sau de la lipsa cunoaşterii situaţiilor în care în faza de urmărire penală se
folosesc aceste tehnici .
7
Cercetarea urmăreşte o serie de obiective care pot ajuta la extinderea folosirii
tehnicilor speciale de investigare de către organele de urmărire penală, atât de necesară
documentării infracţionalităţii grave. Astfel, obiectivul principal al cercetării este acela de
unificare a punctelor de vedere şi a doctrinei relative la instituţia investigatorului sub
acoperire, concomitent cu dezbaterea şi dezvoltarea aspectelor puţin abordate legate de
condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi autorizaţi, a invalidării probelor
obţinute în mod ilegal, a provocării poliţieneşti, admisibilitatea comiterii de infracţiuni de
către investigatorul sub acoperire protecţia acordată acestora şi nu în ultimul rând al
protecţiei oferite acestora de legislaţia actuală. Un alt obiectiv este acela de relevare a
modalităţii de punere în practică a prevederilor diferitelor acte normative sau cu caracter
de recomandare ale organismelor Uniunii Europene, cu atribuţii în domeniul prevenirii şi
combaterii infracţionalităţii precum şi oglindirea acestora în legislaţia naţională,
comparativ cu modalitatea de punere în pratică a acestora în legislaţiile diferitelor state
europene.
Cercetarea poate sprijini activitatea poliţiei judiciare şi a parchetelor, pentru
analizarea temeinică a fiecărui caz în care se pot folosi investigatori sub acoperire, a
riscurilor care pot să apară atât sub aspectul încălcării dreptului la viaţă privată, a
modalităţii de obţinere a probelor cât şi a protecţiei fizice a acestora.
Nu în ultimul rând se doreşte relevarea aspectelor neabordate de legiuitor atât în
actualul cât şi în noul cod de procedură penală referitoare la instituţia investigatorului
subacoperire, aspecte care pot constitui oricând un punct de plecare în dezbaterile pe
marginea îmbunătăţirii legislaţiei în acest domeniu.
1.2.Cooperarea instituţiilor statului în lupta împotriva infracţiunilor.
Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, printr-un cutremur politic de amploare
planetară – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat obiective simbolice
importante pentru lumea democratică şi au ucis, aproape instantaneu, mii de civili
inocenţi.
8
Aceste evenimente au fost urmate, rapid, de alte acţiuni criminale asemănătoare, în
mai multe părţi ale lumii, declanşând un proces de transformare profundă a mediului de
securitate şi generând consecinţe ce afectează, pe termen lung şi în profunzime,
comunitatea internaţională. Într-un astfel de context tensionat şi complex, securitatea
fiecărei ţări, ca şi securitatea comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai
pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi, mai ales, pe capacitatea de anticipare şi de
acţiune pro-activă.
1.3.Cooperarea internaţională pentru combaterea infracţionalităţii.
Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care
trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are
acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie
de alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.
La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când
mijloacele de transport şi comunicare s-au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii
internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii
moderne, implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi
criminalităţii internaţionale. Expresia “criminalitate internaţională” nu înseamnă o
categorie de infracţiuni delimitate juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de
infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul
de droguri, care sunt prevăzute de diverse convenţii internaţionale.
Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa şi facilitarea capacităţilor
de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc într-un concept
mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate a
Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne
de asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin: o mai bună cooperare
poliţienească la nivel european; colectare centralizată a datelor prin intermediul
Sistemului de Informaţii Schengen; o politică transversală de combatere a drogurilor; o
politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;
9
CAPITOLUL II
Cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor pentru care se pot
autoriza investigatorii sub acoperire
2.1. Aspecte referitoare la prevederile art. 224¹ din Codul de Procedură Penală
OUG 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
D.I.I.C.O.T. şi OUG 43/2000 privind organizarea şi funcţionarea D.N.A.
În temeiul primului articol dintr-un act normativ care introduce o asemenea tehnică
investigativă modernă în procedura penală română, art. 21 din Legea 143/2000, „
procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea
faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile in care
există indicii temeinice că a fost savârşita sau că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni
dintre cele prevăzute in prezenta lege.”
Ulterior, prevederi referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire au fost
introduse şi în alte legi speciale : Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane şi Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate. Modificarea C.proc.pen. realizată prin Legea 281/2003 a introdus articolele
224¹ - 2244
care reglementează instituţia investigatorilor sub acoperire. Astfel, art. 224¹,
C.proc.pen. prevede că investigatorii sub acoperire „pot fi folosiţi” în vederea strângerii
datelor privind existenţa infracţiunii şi identificării persoanelor faţă de care există
presupunerea că au săvârşit o infracţiune.
Deoarece art. 224 ¹ din C.proc.pen., prevede o serie de infracţiuni pentru care se
poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire, infracţiuni care sunt în
competenţa de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, a DIICOT prin OUG 131/2006, a DNA prin OUG 43 din 2000 sau a
Parchetelor de pe lângă Tribunale concluzionăm astfel că investigatorii sub acoperire
pot fi autorizaţi în vederea strângerii datelor şi identificării persoanelor în cazul
10
săvârşirii următoarelor infracţiuni infracţiunilor: infracţiunile prevăzute în art. 12 din
Ordonanţa de Urgenţă nr. 131 din 21 decembrie 2006; infracţiunile prevăzute în
Ordonanţa de Urgenţă 54 din 21 iunie 2010 la articolele IX, XV şi XVII; infracţiuni
contra siguranţei statului prevăzute în Titlul I din partea specială a codului penal şi
cele prevăzute în legi speciale ; infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de
influenţă şi primire de foloase necuvenite, prevăzute în art. 254 – 257 cod penal;
infracţiunile prevăzute în art. 6^1, art. 8^1, art. 8^2, art. 10, art.11, art. 12, art. art. 13,
art. 13^1, art. 13^2, art. 17, art. 18^1, art. 18^2, art. 18^3, art. 18^5 din Legea
78/2000;
2.2. Abordare din punctul de vedere al dreptului penal special şi al legilor penale
speciale
2.2.1. Infracţiunile la regimul drogurilor şi precursorilor
Ca urmare a intensificării consumului şi traficului de droguri, în anul 2000 a fost
adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Aceasta stabilea infracţiunile şi sancţiunile pentru traficul de droguri şi consumul fără
prescripţie medicală. Listele anexă sunt adoptate în deplină concordanţă cu anexele la
cele trei Convenţii internaţionale (1961, 1971 şi 1988). Tot atunci au început să se
cristalizeze primele politici sectoriale antidrog. Legea nr. 339 /2005 privind regimul
juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope a abrogat Legea
nr. 73/1969. Pe lângă alte elemente de noutate, legea prevede condiţiile în care călătorii
pot deţine medicamente ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope. Legea nr. 143/2000
a fost modificată şi completată în 2004 prin Legea nr. 522. Acest act normativ are drept
scop clarificarea sau introducerea unor elemente noi legate de asistenţa consumatorilor de
droguri, măsurile de reducere a riscurilor asociate, circuitul informaţional etc. Codul
Penal din 1968 conţinea prevederi, la articolul 312, referitoare la producerea, deţinerea
sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice,
11
cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori
experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept. 1
2.2.2. Traficul de persoane şi infracţiuni conexe traficului de persoane
Primul act normativ din dreptul intern care abordează traficul de fiinţe umane
ca o formă distinctă de criminalitate îl constituie Legea nr. 678/2001 cu modificările şi
completările ulterioare privind prevenirea şi combaterea traficului de personae în
cuprinsul căreia infracţiunile privind traficul de personae sunt cuprinse în Capitolul 3,
Secţiunea I (art. 12 – 16). Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică
penală în materia traficului de persoane astfel încât ea conţine, pe lângă norme de
incriminare şi dispoziţii care definesc termenii şi expresiile utilizate, dispoziţii care
privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituţiilor responsabile în acest
segment, norme de incriminare a unor infracţiuni aflate în legătură cu traficul de persoae,
dispoziţii speciale în materia confiscării, impunităţii, reducerii pedepselor, dispoziţii
speciale privind procedura judiciară, dispoziţii vizând protecţia şi asistenţa victimelor
traficului de persoane şi dispoziţii referitoare la cooperarea internaţională.
Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului naţional de acţiune pentru
combaterea traficului de fiinţe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/2001, cadrul legislativ
în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii
nr.678/2001, aprobat prin H.G. nr. 299/2003 şi prin dispoziţiile Planului naţional de
acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr.
1295/2004. Ulterior adoptării legii, pentru a se realiza armonizarea ei cu legislaţia
europeană, dispoziţiile sale au fost modificate succesiv - inclusiv în privinţa normelor
care incriminează traficul de persoane - prin O.U.G. nr. 143/2002 pentru modificarea şi
completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unelelegi speciale, în vederea ocrotirii
minorilor împotriva abuzurilor sexuale, prin Legea 39/2003 privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate şi prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
1 Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin Radu Sultănescu – infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind traficul şi
consumului ilicit de droguri – Ed. Rosetti, Bucuresti 2001
12
2.2.3 Infracţiuni prevăzute în Codul Vamal. Contrabanda
Acceptând că prin contrabandă se înţelege o încălcare cu vinovăţie a legii în scopul
eludării taxelor vamale impuse la trecerea mărfurilor peste frontiere, a prohibiţiilor şi
cotelor comerciale de import - export, observăm că existenţa acesteia presupune ca
premisă un regim juridic vamal. Cu alte cuvinte, după expresia unor autori, regimul
juridic vamal "constituie un dat pentru intervenţia dreptului penal" în vederea sancţionării
contrabandei. Inexistenţa unui asemenea regim juridic ar face inutilă orice discuţie în
legătură cu infracţiunea de care ne ocupăm. Fără instituirea unor reguli la trecerea
mărfurilor peste frontiere, contrabanda, ca acţiune de înfrângere a legii (infractio, onis)
nu ar fi existat niciodată. Legea 86 din 10 aprilie 2006 prevede în Titlul XII dispoziţiile
de incriminare a infracţiunilor, printre care infracţiunea de contrabandă şi contrabandă
calificată. Lege nr. 291 din 28 septembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 33/2009 completează art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul
vamal al României. Prin OUG 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea
evaziunii fiscale prin art. IX , Legea 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al
Romaniei, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează.
Această reglementare din legislatia vamală a fost facută in contextul in care se constata o
crestere a numarului de situatii in care se scot, sau se introduc in tara, prin sustragerea de
la controlul vamal, a unor bunuri care ar trebui plasate sub regim vamal, cele mai
semnificative din punct de vedere al impactului bugetar fiind cele privind ţigările.
Sancţionarea acestor fapte numai contravenţional nu descurajau comiterea lor in
continuare.
2.2.4. Aspecte ale infracţiunilor de corupţie
Infracţiunile denumite cu titlu generic "infracţiuni de corupţie" fac parte din rândul
faptelor de natură penală ce aduc atingere activităţii unor organizaţii de stat, organizaţii
publice sau altor activităţi reglementate de lege şi anume din subdiviziunea activităţilor
infracţionale care se săvârşesc în timpul serviciului ori în legătură cu serviciul.
13
Corupţia îmbracă aspecte penale – cum ar fi conflictul de interese, luarea si darea
de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite –, dar nu întotdeauna are
asemenea incidenţe. Faptele de corupţie presupun, de regulă, obţinerea de foloase
patrimoniale de către cel care se lasă corupt, dar şi de cel care corupe, sau chiar de către
altcineva, de o terţă persoană, dar nu totdeauna trebuie să fie în discuţie foloase
patrimoniale, cuantificabile sau imediat cuantificabile, pentru că pot fi în joc si foloase de
altă natură: politică, administrativă, de putere etc., mai importante uneori decât cele
patrimoniale. Până la apariţia Legii nr. 78/2000, pentru prevenirea descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, legea penală nu consacra în nici una din dispoziţiile
sale incriminatoare termenul de "corupţie" ori "infracţiuni de corupţie", atunci când face
referire la infracţiunile menţionate. De asemenea, există corupţie si atunci când se acordă
drepturi pe criterii străine celor regulamentare ori atunci când sunt protejate rude, amici,
când se urmăreste extinderea autorităţii într-un domeniu necuvenit sau pe alte căi decât
cele legale, când nu sunt eliminaţi din posturile pe care le ocupă cei corupţi ori abuzivi
sau sunt tăinuite fapte de corupţie2.
Odată cu apariţia Legii nr.78/2000 se consacră „în terminus" termenul de
„corupţie" stabilindu-se totodată că în înţelesul respectivei legi sunt considerate ca
infracţiuni de corupţie: infracţiunile prevăzute la art.254-257 din Codul Penal, precum şi
infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute
la art. 254-257 din Codul Penal, în funcţie de calitatea persoanelor care săvârşesc faptele
sau faţă de care se săvârşesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea
se comit (art.5 al.l). Ca element de noutate legea nr.78/2000 în cadrul Capitolului 3
prevede trei categorii de infracţiuni: infracţiuni de corupţie; infracţiuni asimilate
infracţiunilor de corupţie (art. 10-13); infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de
corupţie (art. 17-18).
2 Alexandru Boroi – Drept penal partea specială, partea II, ed. CH Beck 2006, pag. 327
14
2.3. Competenţa de urmărire penală a infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi
investigatorii sub acoperire
Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa
infracţiunii, identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se
constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Conform art. 12 alin 2 din
OUG 131/2006, procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizatã şi Terorism efectueazã în mod obligatoriu urmărirea penală
pentru infracţiunile date în competenţă. În situaţia în care infracţiunile date în
competenţa de urmărire penală a DIICOT sunt sãvârşite de minori sau asupra minorilor,
urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism, anume desemnaţi de către
procurorul general al Parchetului de pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform
art.12 alin 3 din OUG 131/2006. Conform art. 14 din Legea 508/2004, dacã în cursul
efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti
constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracţiunile
atribuite prin prezenta lege în competenta Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, aceştia au obligaţia de a inainta de îndată dosarul
procurorului competent.
2.4. Competenţa de cercetare a organelor de poliţie judiciară
În vederea eficientizării activităţii de combatere a criminalităţii, legiuitorul a creat
prin adoptarea Legii nr. 364/2004 cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea poliţiei
judiciare. Codul de procedură penală., Constituţia României, Legea 304/2004 republicată,
privind organizarea judiciară, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea
Poliţiei Române, Legea 360/2002 actualizată, privind statutul poliţistului, fac referire la
organizarea şi activitatea poliţiei judiciare ca organ de cercetare penală. Reglementarea
legală este conformă Recomandării nr. 1604/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei privind rolul Ministerului Public într-o societate democratică, guvernată de statul
de drept.
15
Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie specializaţi în
efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea
începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. Aceştia au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare.
Potrivit art.2 alin 2 şi art. 3 din Legea 364/2004, agenţii sau ofiţerii de poliţie din
cadrul MAI, îşi pot desfăşura activitatea în cadrul organelor de cercetare ale poliţiei
judiciare dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt specializaţi în efectuarea
activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor, în vederea începerii
urmăririi penale şi de cercetare penală şi sunt anume desemnaţi de ministru cu avizul
favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Conform art.209 C.p.p. alin.(1) si (2), in faza urmării penale procurorul
supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, acesta conducând şi controlând
nemijlocit activitatea de cercetare penală şi poate să efectueze orice acte de urmărire
penală in cauzele pe care le supraveghează. Chiar dacă lucrătorii de poliţie judiciară din
cadrul MAI au competenţă materială generală, considerăm că în cazul infracţiunilor
prevăzute în art.12 alin 1 din OUG 131/2006 procurorii DIICOT pot delega în vederea
efectuării actelor premergătoare sau a actelor procedurale poliţiştii judiciari din cadrul
Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, a Inspectoratului
General al Poliţiei, a Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră în funcţie de infracţiunea pentru care efectuează urmărirea penală.
Capitolul III
Actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de investigatorii sub
acoperire.
3.1. Conceptul de acte premergătoare.
Pentru prima dată, în ţara noastră, instituţia actelor premergatoare a fost
reglementată si legiferată prin Decretul nr. 473/1957 care a introdus în prevederile
Codului de procedură penala, printre alte modificări, art. 195 intitulat Acte prealabile.
16
În ceea ce priveşte situarea actelor premergătoare din perspectiva desfăşurării procesului
penal, literatura juridică este unanimă, situând actele premergătoare înaintea fazei
procesuale a urmăririi penale. Referitor la situarea actelor premergătoare, Hotărârea nr.
827/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului C.proc.pen., şi noul Cod de
Procedură Penală la desfăşurarea procesului penal preconizează ca principale faze ale
procesului penal, faza investigativă (urmărirea penala), faza preliminară (verificarea
rechizitoriului) şi faza de judecată. Spre deosebire de reglementarea actuală, care
situează faza actelor premergătoare in afara procesului penal, in viziunea noului Cod de
procedura penală aceasta fază va dispărea ca etapa distinctă.
3.2. Natura juridică a actelor premergătoare.
Actele premergătoare au făcut obiectul a numeroase studii în literatura de
specialitate autorii acestora abordând atât aspecte referitoare la natura lor juridică, la
conţinutul şi funcţionalitatea lor. Astfel, într-o primă opinie3 s-a considerat că actele
premergătoare sunt asemănătoare ca natură juridică actelor de constatare, încheiate de
organele prevăzute în art. 214 şi 215 C.proc.pen., care sunt considerate, de asemenea,
mijloace de probă. După o altă opinie se consideră că actele premergătoare au o natură
juridică sui – generis caracterizată prin trăsături proprii, în parte asemănătoare cu actele
de procedură penală, în altă parte diferite de acestea. Actele premergatoare au o natură
proprie, care nu poate fi identificată sau subsumata naturii precise si bine determinate a
altor institutii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de
urmarire penală, avand un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, si
anume acela de a completa informatiile organelor de urmarire penala, de a verifica
informatiile detinute si de a fundamenta convingerea organului de cercetare penala ori
procurorului cu privire la oportunitatea inceperii ori neinceperii urmaririi penale.
3 E. Ionăşeanu – Procedura începerii urmăririi penale, ed. Militară, Bucureşti, 1979, p.186
17
3.3 . Limitele şi durata în care se pot efectua actele premergătoare.
3.3.1. Limitele de efectuare a actelor premergătoare
Referitor la limitele la care cei care sunt competenţi în a efectua acte
premergătoare trebuie să se încadreze, în literatura de specialitate s-au formulat mai
multe păreri. Astfel, într-o primă opinie4,procesul penal, printre altele, are ca scop
constatarea la timp a faptelor care constituie infracţiuni iar în cadrul actelor
premergătoare se pot culege date sau informaţii legate de existenţa sau inexistenţa
infracţiunii. Aceste date şi informaţii culese în faza premergătoare urmăririi penale, sunt
limitate, ele constituind acel minim necesar care poate forma convingerea organelor de
urmărire penală că poate începe urmărirea.
Conform altei opinii5 actele premergătoare trebuie efectuate până la lămurirea
aspectelor principale ale cauzei, în cadrul acestora realizându-se ascultarea martorilor,
constatările tehnico ştiinţifice şi expertizele. După începerea urmăririi penale s-ar mai
efectua doar ascultarea în calitate de învinuit a persoanei cercetate şi clarificarea
aspectelor legate de individualizarea judiciară a pedepsei. După o altă opinie6, în temeiul
art. 224 C.proc.pen. organele judiciare pot desfăşura , în vederea începerii urmăririi
penale, acele activităţi care prin finalizarea lor concură la realizarea scopului stabilit de
lege. După alte opinii7, cărora ne raliem, opinia prin care se restrânge sfera actelor
premergătoare doar la cele necesare începerii rmăririi penale, este mai aproape de sensul
real al dispoziţiilor art. 224 alin.1 C.proc.pen.
3.3.2. Durata efectuării actelor premergătoare
În ceea ce priveşte durata în timp de efectuare a actelor premergătoare,
considerăm că, din acest punct de vedere, acestea trebuie împărţite în două categorii: acte
premergătoare limitate în timp de normele procedural penale şi acte premergătoare
nelimitate în timp de aceste norme. În ceea ce priveşte durata de efectuare a celorlalte
acte premergătoare, considerăm că, indiferent de faptul că la momentul actual, actele
4 I.Neagu- op.cit. p. 396.
5 E. Ionăşanu, op.cit. p. 185
6 Augustin Lazăr – Ancheta Antifraudă în mediul afacerilor, ed. Lumina Lex – Bucureşti 2008, p.96
7 Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu, Bucureşti 2011, p.429
18
premergătoare sunt situate în afara procesului penal, operativitatea reprezintă o condiţie
principală a soluţionării cauzelor penale şi implicit a înfăptuirii justiţiei.
3.4. Competenţa de efectuare a actelor premergătoare
3.4.1. Aspecte legate de folosirea mijloacelor specifice muncii de poliţie pentru
documentarea faptelor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub
acoperire.
Conform prevederilor art. 200 C.proc.pen., urmărirea penală are ca obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea
făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se
dispună trimiterea în judecată. Practica organelor de cercetare penală a demonstrat faptul
că de foarte multe ori un dosar bine documentat şi care a avut finalitate judiaciară, a
pornit de la o informaţie brută care, după analizare, dezvoltare şi documentare a dus la
obţinerea unor probe în cadrul procesului penal.
În vederea respectării dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul cod de
procedură penală instituie reguli procedurale în materia tehnicilor speciale de
supraveghere şi cercetare, care să satisfacă cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi
proporţionalitate. Astfel, în noul cod aceste activităţi sunt denumite tehnici speciale de
supraveghere sau cercetare şi se înţelege: a) interceptarea convorbirilor şi comunicărilor;
b) supravegherea video, audio sau prin fotografiere în spaţii private; c) localizarea sau
urmărirea prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; d) obţinerea listei
convorbirilor telefonice; e) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale; f)
monitorizarea tranzacţiilor financiare şi dezvăluirea datelor financiare; g) utilizarea
investigatorilor sub acoperire; h) constatarea unei infracţiuni de corupţie sau a încheierii
unei convenţii; i) livrarea supravegheată; j) identificarea abonatului, proprietarului sau
utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer.
În cursul activităţii de obţinere şi dezvoltare a unei informaţii se identifică şi se
asigură mijloacele de probă care pot fi utilizate în faza de urmărire penală.
19
Astfel, pentru ca o informaţie pusă la dispoziţia unei instituţii de aplicare a legii să
fie utilă, ea trebuie să facă referire la cercul de relaţii al pesoanei, autoturisme folosite,
numere de telefon, domiciliu, reşedinţă sau casa unde stă de obicei, identificare de
martori, victime care nu au depus plîngere, intermediari, furnizori etc. În cadrul dosarelor
complexe în care sunt verificate multe aspecte infracţionale, săvârşite de mai multe
persoane, în baza informaţiilor obţinute prin mijloacele arătate mai sus, structuri
specializate de analiză a informaţiilor întocmesc hărţi relaţionale care vin în sprijinul
organelor de urmărire penală, pentru realizarea unei imagini de ansamblu a activităţii
infracţionale.
3.4.2. Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană
pentru a fi autorizată investigator sub acoperire.
Din interpretarea prevederilor art. 2241
Cod pr.pen. şi a doctrinei pentru ca o
persoană să poată fi autorizată investigator sub acoperire trebuiesc îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii: a. să aibă calitatea de poliţist judiciar; b. să fie special desemnat
de structura din cadrul MAI la care activează în calitate de poliţist judiciar; c. să
consimtă în acest sens; d. să existe autorizarea procurorului.
3.4.3. Condiţii pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire
Din interpretarea textului art. 224¹ alin. 1 rezultă că utilizarea investigatorilor sub
acoperire este grevată pe lângă condiţiile referitoare la persoană şi de următoarele
condiţii: a. să existe indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau se pregăteşte
săvârşirea unei infracţiuni; b. să privească o faptă care să figureze în lista de
infracţiuni conţinută de lege.; c. fãptuitorii să nu poată fi identificaţi prin alte
mijloace;
20
3.4.4. Elementele ce trebuie întrunite din punct de vedere al legalităţii pentru
realizarea actelor premergătoare
Conform art. 224 C.proc.pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de
urmărire penală poate efectua acte premergătoare. De asemenea, în vederea strângerii
datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot
efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din
celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în
acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei
naţionale. Organele de urmărire penală arătate la art. 201 C.proc.pen. şi anume procurorul
şi organele de cercetare penală, pot efectua acte de urmărire penală cu respectarea
regulilor de competenţă materială, după calitatea persoanei, specială şi teritorială, după
caz. Din examinarea reglementărilor mai sus amintite rezultă că procurorul are ca
principale atribuţii: efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege,
conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare în
condiţiile legii, conducerea şi controlul activităţii altor organe de cercetare penală,
sesizarea instanţelor de judecată pentru judecarea cauzelor penale. Conform atribuţiilor
de supraveghere şi control în activitatea de urmărire penală, procurorul are obligaţia de a
asigura realizarea scopului procesului penal. Supravegherea actelor de cercetare penală
reprezintă principala activitate a procurorului având în vedere că, potrivit legii, în
majoritatea cazurilor referitoare la săvârşirea unor infracţiuni, competenţa efectuării
urmăririi penale aparţine organelor de cercetare penală.
3.4.5. Aspecte privind folosirea ca investigatori sub acoperire a lucrătorilor
operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.
Potrivit art. 207 C.proc.pen., cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este
dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare se efectuează de organele
de cercetare ale poliţiei judiciare care au competenţă materială generală. În ce priveşte
lucrătorii operativi din cadrul MAI care pot efectua acte premergătoare, C.proc.pen. nu
face nici o distincţie. Astfel, după cum s-a arătat mai sus, considerăm că numai lucrătorii
21
MAI care au calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, pot fi delegaţi de procurori în cauzele
în care urmărirea penală este obligatorie în sarcina sa sau pot efectua acte premergătoare
atunci când urmărirea penală este proprie.Cu privire la efectuarea de acte premergătoare
de organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, legislaţia nu clarifică
această situaţie.
Conform prevederilor art.12 din OUG 131/2006 pentru modificarea şi completarea
legii 508/2004, infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în Codul penal şi în legi
speciale, precum şi infracţiunile de terorism sunt în competenţa de urmărire penală
exclusivă a procurorului. Din acest punct de vedere, în situaţia efectuării unor acte
premergătoare procurorul va fi nevoit să le efectueze prin delegare. Ori, conform art. 135
C.pr.pen, delegarea poate fi dată numai unui organ de urmărire penală, organele cu
atribuţii în domeniul siguranţei naţionale neavând această calitate.
3.5. Conţinutul actelor premergătoare urmăririi penale
Legea nu prevede în ce ar putea consta actele premergătoare. Din acest
considerent, pot fi efectuate orice fel de acte prevăzute în C.proc.pen. (cu excepţia celor
pentru care este prevăzută expres condiţia începerii urmăririi penale cum ar fi percheziţia
domiciliară )După părerea noastră, ele ar putea consta nu numai în acte reglementate de
normele de procedură penală, ci şi in alte acte, nereglementate de procedură şi anume
actele extraprocesuale. Toate actele premergătoare efectuate se consemnează într-un
proces-verbal. Acest proces-verbal cuprinde informaţiile obţinute de organul de urmărire
penală prin derularea actelor premergătoare şi se încheie în vederea începerii urmăririi
penale. El cuprinde toate menţiunile prevăzute în art. 91 plus date privind conţinutul
actelor premergătoare efectuate.
În baza art. 224 alin. final procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor
acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Valorificarea procesului verbal de
consemnare a actelor premergătoare nu poate avea loc decât în măsura în care se va
începe urmărirea penală iar persoana cercetată are posibilitatea să-l combată cu alt mijloc
22
de probă atunci când organul judiciar înţelege să-i dea eficienţă.În faza actelor
premergătoare, cu excepţia procesului verbal în care se consemnează rezultatele actelor
premergătoare, alte acte nu pot constitui mijloc de probă în sensul prevederilor art. 64
C.proc.pen.
3.5.1. Actele premergătoare efectuate de poliţia judiciară – consideraţii în
legătură cu prevederile Legii 364/2004 privind organizarea poliţiei
judiciare.
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au sarcina, în faza de urmărire penală de
a strânge probele necesare în vederea stabilirii existenţei infracţiunilor, identificării
făptuitorilor şi tragerii la răspundere a acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se
dispună trimiterea acestora în judecată sau nu. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare
efectuează toate actele de cercetare penală, cu excepţia celor date de lege în competenţa
exclusivă a Ministerului Public si a organelor de cercetare speciale.
Prin urmare, organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt specializate, în virtutea
Legii nr. 364/2004, în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a
datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. În desfăşurarea
urmăririi penale, organele de cercetare ale poliţiei judiciare dispun asupra actelor sau
măsurilor procesuale prin ordonanţă, acolo unde legea prevede, iar în rest prin rezoluţie
motivată. Ambele pot fi folosite atât de procuror cât şi de către organul de cercetare
penală.
3.5.2. Actele efectuate de organele de cercetare penală speciale.
Efectuarea cercetării penale şi de alte organe decât cele prevăzute la art. 201 alin 2,
lit. a C.proc.pen., este determinată de necesităţi privind operativitatea cât şi cunoaşterea
în detaliu a unor reglementări specifice anumitor domenii de activitate, la care, uneori,
accesul este limitat( în cazul infracţiunilor săvârşite de militari). De altfel, datorită acestor
aspecte au denumirea de organe speciale8. Conform art. 208 organele de cercetare penala
8 Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu, Bucureşti 2011, p.401
23
speciale care pot efectua activităţi de cercetare penală sunt împărţite în mai multe
categorii. Legea stabileşte şi unele derogări. În conformitate cu art. 208 alin.1, lit.c,
C.proc.pen., la solicitarea comandantului centrului militar, unele acte de cercetare pot fi
efectuate şi de către organele poliţiei judiciare.
3.6. Aspecte legate de înţelesul sintagmei ” indicii temeinice şi concrete” folosită
în textul art. 224¹ Cod Procedură Penală.
Între conceptele folosite de legislaţia procesual penală se înscrie şi cel de “indicii
temeinice” Deşi nu au avut o reglementare de sine-stătătoare în legislaţia noastră, prin
modificările aduse Codului de proced. pen., prin Legea nr. 356/2006 au fost definite şi
incluse în capitolul privind teoria probelor, repectiv în Titlul III “Probele şi mijloacele de
probă” . Astfel, potrivit art. 681 C. pr. pen. sunt indicii temeinice atunci când din datele
existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează
acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Indiciile temenice aşa
cum rezultă din definiţie, nu sunt probe sau mijloace de probă, ci date.
Potrivit art. 2241
investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza
autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 2242, pe care le pune, în totalitate,
la dispoziţia procurorului, iar potrivit art. 2242 alin. 4 ordonanţa procurorului prin care se
autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă între altele, pe
lângă menţiunile prevăzute la art. 203, şi indiciile temeinice şi concrete care justifică
măsura şi motivele pentru care măsura este necesară.
Noţiunea de "indicii temeinice" nu este definită de legea specială, aşa încât acestea
pot fi orice date existente în cauza din care să rezulte presupunerea că s-a comis sau că se
pregăteşte comiterea unei astfel de infracţiuni.
24
3.7. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire.
Cererea de autorizare trebuie să menţioneze datele şi indiciile privitoarele la faptele
şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune, precum şi
perioada pentru care se cere autorizarea. Actul procedural documentar (ordonanţa
motivată privind autorizarea folsirii investigatorului sub acoperire) trebuie precedat de un
act procesual (rezoluţia prin care procurorul constată necesitatea folosirii investigatorilor
şi decizia luată în acest sens).
3.7.1. Aspecte privind competenţa de autorizare a procurorului
Conform art. 2242 C. proc. pen. persoanele prevăzute in art. 224
1 competente a
efectua investigaţii, pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Cererea de autorizare este formulată
de organele de cercetare penală şi se adresează procurorului care supraveghează
cercetarea penală. Această condiţie este o consecinţă a caracterului facultativ al utilizării
investigatorilor sub acoperire în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale şi a
multiplelor reguli care privesc admisibilitatea procedeului. Astfel, legea prevede că odată
îndeplinite cerinţele de admisibilitate “pot fi folosiţi” investigatorii sub acoperire. Or
aceasta implică un drept de apreciere din partea organului judiciar competent exprimat în
actul de autorizare prevăzut de lege, în urma unui examen complet de legalitate şi de
oportunitate. În esenţă, existenţa unei autorizări a utilizării investigatorilor sub acoperire
este o condiţie sine qua non de legalitate a procedurii, integrându-se în necesitatea
asigurării strictei legalităţi a procesului penal ca unul dintre principiile directoare ale
acestuia, prevăzut de art. 2 alin.1 C.proc.pen. În cererea de autorizare adresată
procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele si persoanele faţă de
care exista presupunerea că au savârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se
cere autorizarea.
25
3.7.2. Perioada şi limitele autorizării.
Calitatea de investigator sub acoperire se poate dobândi numai dacă se emite o
ordonanţă motivată autorizată de procurorul desemnat de procurorul general al
parchetului de pe langa curtea de apel. Autorizarea este data prin ordonanţă motivată
pentru o perioada de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic
justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totală a autorizării
,in aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.
O derogare de la procedura comună este prevăzută în art. 26^1 pct.(4) din Legea
78/2000 privind privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie care
preved că “Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu
identitate realã este data prin ordonanta motivatã de procurorul competent sa efectueze
urmãrirea penalã, pentru o perioada de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungitã
motivat numai dacã temeiurile care au determinat autorizarea se menţin. Fiecare
prelungire nu poate depãşi 30 de zile, iar durata totalã a autorizãrii, în aceeaşi cauza şi
cu privire la aceeaşi persoana, nu poate depãşi 4 luni” În cererea de autorizare adresată
procurorului se vor menţiona date şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de
care exista presupunereaca au savârşit o infractiune ,precum si perioada pentru care se
cere autorizarea.
3.7.3. Aspecte legate de fondul ordonanţei de autorizare.
Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub
acoperire trebuie să cuprindă ,pe lângă menţiunile prevăzute la art.203,următoarele: a)
indiciile temeinice si concrete care justifică masura şi motivele pentru care măsura este
necesară;b)activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;c)
persoanele faţa de care există presupunerea ca au savârşit o infracţiune;d) identitatea sub
care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activităţile autorizate; e)
perioada pentru care se dă autorizarea făcându-se menţiunea datei de începere şi a celei
de încetare a activităţii sub acoperire. f) alte menţiuni prevăzute de lege.
26
3.7.4. Aspecte legate de înţelesul sintagmei „ cazuri urgente şi temeinic justificate”
folosită în textul art. 2242 Cod Procedură Penală
Conform art. 2242 alin 5 din C.Proc. Pen, referitor la autorizarea folosirii
investigatorilor sub acoperire “în cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita
autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care exista autorizare, procurorul
urmând să se pronunţe de îndată.”
Sintagma cazuri urgente şi temeinic justificate este folosită şi în legislaţia penală
specială care reglementează şi folosirea investigatorilor sub acoperire.
3.8. Înregistrările audio sau video în mediul ambiental şi fotografiile efectuate în
cazul săvârşirii infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub
acoperire.
Conform art. 914 şi 91
5 Cod.proc.pen., judecătorul, la propunerea procurorului, în
situaţia în care se întrunesc condiţiile prevăzute de art. 911, poate autoriza efectuarea
înregistrărilor în mediul ambiental sau a înregistrărilor de imagini. În cazul desfăşurării
unor asemenea activităţi de către investigatorul sub acoperire considerăm că trebuie
întrunite următoarele condiţii: a. să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea
sau săvârşirea unei infracţiuni ; b. să privească o infracţiune dintre cele pentru care
urmărirea penală se efectuează din oficiu; c. să fie utilă pentru aflarea adevărului; d.
să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent ; e. în cauza în care se emite
de procuror ordonanţa de autorizare a folosirii investigatorului sub acoperire trebuie
să existe şi autorizarea instanţei pentru efectuarea înregistrărilor în mediul ambiental
sau a înregistrărilor de imagini emisă numai pentru aceste activităţi sau împreună cu
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ; f.
deoarece prin actul de autorizare instanţa nu prevede în mod expres cine va duce la
îndeplinire activităţile tehnice, considerăm că, în cazul investigatorilor sub acoperire,
procurorul, prin ordonanţa de autorizare, la activităţile pe care le poate desfăşura
investigatorul, va trebui să stipuleze şi numărul autorizaţiei instanţei prin care se pot
efectua înregistrările audio-video precum şi perioada acestora; g. după expirarea celor
27
120 de zile de autorizare a interceptărilor sau a înregistrărilor audio video emisă de
instanţă, procurorul va trebui să solicite autorizarea înregistrărilor audio video pentru
alte personae din cercul relaţional faţă de care există indicii că au săvârşit fapta.
3.9. Folosirea datelor obţinute de investigatorul sub acoperire.
Art. 224
3 C. proc.pen reglementează modalitatea de folosire a datelor obţinute de
investigatorii sub acoperire. Astfel, conform alin. 1 “ Datele şi informaţiile obţinute de
investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu
persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror.”
Conform alin. 2 “ aceste date pot fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte
persoane, dacă sunt concludente şi utile”. Această regulă priveşte rezultatul utilizării
investigatorilor sub acoperire în procesul penal şi se reflectă asupra valorii probante a
mărturiei acestora.
3.9.1. Materializarea activităţilor investigatorilor sub acoperire în mijloace
de probă.
Pentru realizarea rolului probelor în procesul penal, acela de a furniza informaţiile
necesare soluţionării cauzei, probele trebuie aduse la cunoştinţa organelor judiciare
deci trebuie administrate. Calea legală prin care este administrată proba în procesul
penal este mijlocul de probă. Având în vedere importanţa lor în soluţionarea cauzelor
penale, legea procesual penală defineşte probele ca elemente de fapt care servesc la
constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a
săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a
cauzei(art. 63 C.proc.pen.) Din punct de vedere juridic este importantă modalitatea sau
mijlocul prin care subiecţii oficiali competenţi să soluţioneze cauzele penale vin în
contact cu aceste probe. Mijloacele juridice cu implicaţii în acest sens sunt mijloacele
de probă.
28
3.9.2. Forţa probantă a actelor întocmite de investigatorul sub acoperire.
În lumina dispoziţiilor art. 63 alin. 2, înscrisurile, ca şi celelalte mijloace de probă,
nu au valoare probatorie dinainte stabilită, ele fiind egale, ca putere de dovada, cu
celelalte mijloace de probă ce pot fi administrate in procesul penal.
Considerăm, ca şi alţi autori9, că mijloacele de probă obţinute de investigatorii sub
acoperire, în cazul în care nu sunt audiaţi în instanţă, nu pot fi reţinute de către instanţă
excusiv sau într-o măsură determinantă pentru a fundamenta o hotărâre de condamnare,
fiind necesară coroborarea acestora cu alte mijloace de probă din care să rezulte direct
sau indirect săvârşirea infracţiunii.
3.10. Măsuri de protecţie ale martorilor in procesul penal.
Protejarea martorului este o instituţie relativ nouă în procedura penală română.
Prevederile legale în vigoare au urmărit să atingă recomandările şi practica internaţională
în domeniul drepturilor omului. Protejarea martorului se poate realiza în diferite forme
ţinând cont de sistemul de drept, prevederi constituţionale şi posibilităţi financiare şi
umane. Abordăm protecţia martorului din punctul de vedere al prevederilor Legii
682/2002 privind protecţia martorilor precum şi din punctul de vedere al Legii nr. 281 din
24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea C.proc.pen. a unor legi speciale şi a
prevederilor internaţionale în materie. Martorul este persoana care are cunoştinţă despre
vreo fapta penală sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului
în procesul penal şi care poate fi ascultată în acest scop, de către organele
judiciare.(art.78 C.Pr.Pen) Pentru dobândirea calităţii procesuale de martor, trebuie să fie
întrunite cumulativ o serie de condiţii: existenţa unui proces penal în curs de
desfăşurare, existenţa unei persoane care cunoaşte fapte şi împrejurări de natură să
contribuie la aflarea adevărului în procesul penal respectiv şi ascultarea acelei
persoane cu privire la faptele şi împrejurările pe care le cunoaşte.10
9 R.Udroiu, M Slăvoiu, O Predescu – Tehnici speciale de investigare în justiţia penală, ed. C.H. Beck pag.198
10 Gheorghe Nistoreanu, Mihai Apetrei, Carmen Silvia Paraschiv, Laurenţiu Nae, Anca Lelia Dumitru – Drept Procesual
Penal – ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, pag. 106
29
Legea nr.682/2002, precizează şi sensul unor termeni pe care îi utilizează. Astfel,
conform art. 2 din lege, martorul este persoana care se află în una dintre următoarele
situaţii: are calitatea de martor, potrivit Codului de procedura penală, şi prin declaraţiile
sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire
la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor
prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; fără a
avea o calitate procesuală în cauza, prin informaţii şi date cu caracter determinant
contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea
producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de
infracţiuni ori la recuperarea acestora; în aceasta categorie este inclusă şi persoana care
are calitatea de inculpat într-o altă cauză; se afla în cursul executării unei pedepse
privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le
furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la
prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate
prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.
3.11. Măsuri de protecţie ale investigatorilor sub acoperire.
Art. 2244 C.pr.pen prevede în alin 1 că identitatea reală a investigatorilor sub
acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora iar în alin.
2 că procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are
dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional. De îndată
ce misiunea sub acoperire a fost îndeplinită, investigatorul sub acoperire poate fi chemat
să depună mărturie în procesul penal care se desfăşoară împotriva persoanelor care au
fost lucrate informativ şi care vor fi trase la răspundere penală. Această situaţie este
foarte delicată pentru investigatorul sub acoperire şi familia sa având în vedere grupul
criminal organizat lucrat informativ, deosebit de periculos.
În situaţia în care investigatorul sub acoperire ar avea statutul comun al oricărui
martor dezvăluindu-se identitatea acestuia în faţa instanţei şi a tuturor persoanelor
implicate, el ar pune în pericol atât viaţa şi integritatea sa cât şi pe cea a familiei sale.
30
Avem în vedere acest lucru, dat fiind faptul că investigatorul sub acoperire este
implicat în grupuri infracţionale dintre cele mai periculoase care operează în domenii
bine determinate din sfera crimei organizate, legislaţia actuală prevede o serie de aspecte
rerferitoare la protecţia lucrătorilor de poliţie.
Capitolul IV
4.1. Asemănări şi deosebiri între activitatea investigatorilor sub acoperire şi
cea a ofiţerilor desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor pentru realizarea testelor de integritate . Forţa probantă a
testelor de integritate.
Proba integrităţii trebuie să constituie un factor important în promovarea
personalului. Aprecierea acestui factor nu trebuie să se bazeze doar pe măsura în care
individul şi-a păstrat reputaţia nepătată, ci şi pe faptul că a protejat, în mod activ
integritatea unităţii/structurii prin iniţierea unor acţiuni împotriva celor care au oferit mită
şi a funcţionarilor care au acceptat-o. Legislaţia referitoare la corupţie, precum şi codurile
de etică şi deontologie ale categoriilor de personal M.A.I. prezintă, în linii clare,
comportamentul unui funcţionar, astfel încât acesta să nu ajungă în postura de a fi autor al
unei infracţiuni infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Legea stabileşte
imperativ că un funcţionar nu trebuie să pretindă niciun folos în schimbul îndeplinirii
atribuţiilor sale de serviciu ori sume de bani sau bunuri în plus faţă de taxele şi costurile
stabilite de lege, acolo unde este cazul. De asemenea, funcţionarul nu are dreptul să
primească bani sau alte foloase în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ori să accepte
promisiunea unor asemenea foloase.
Mai mult decât atât, niciun funcţionar nu are dreptul să primească ori să accepte
promisiunea unor sume de bani sau bunuri pentru a îndeplini un act ce intră în atribuţiile
sale de serviciu, pentru a întârzia îndeplinirea unui act ori pentru a îndeplini un act
contrar. De foarte multe ori cetăţenii sunt dispuşi să ofere sume de bani pentru le fi
rezolvate anumite cereri, pentru a fi serviţi cu întâietate ori pentru a nu le fi aplicate
diverse sancţiuni. În această situaţie, orice funcţionar trebuie să refuze ferm oferta făcută
31
şi să explice celui care a făcut-o că acest lucru este ilegal. Testul de verificare a
integrităţii profesionale reprezintă o metodă de identificare, evaluare şi înlăturare a
vulnerabilităţilor şi riscurilor care determină personalul M.A.I. să comită fapte de
corupţie. Scopul testului de verificare a integrităţii profesionale îl reprezintă prevenirea
faptelor de corupţie în care ar putea fi implicaţi funcţionari ai ministerului.
Obiectivele testării integrităţii constau în: verificarea comportamentului
profesional; prevenirea faptelor de corupţie; prevenirea apariţiei şi extinderii
vulnerabilităţilor şi factorilor de risc; respectarea dispoziţiilor legale; modul de
îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
4.2. Aspecte privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevăzut
în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cazul utilizării
investigatorilor sub acoperire
În accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe
componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public
şi într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent,
imparţial, stabilit prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede, în art.6 pct.1,
dreptul oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-i fi
examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal
independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării
drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în
materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public,
dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a
procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al
securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau
protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict
32
necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea
ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
Toate garanţiile instituite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, aşa cum sunt cele cu caracter general prevăzute in primul
paragraf al acestui text, ca şi cele instituite special numai pentru procesul penal cuprinse
in celelalte paragrafe ale sale, au drept scop „asigurarea respectării dreptului la un
proces echitabil pentru orice justiţiabil”, acest drept la un proces echitabil constituind
expresia principiului „preeminenţei dreptului” Într-o formulare de sinteză, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prin art. 6 paragr. 1, combinat cu paragr. 3
din acelaşi articol, au fost stabilite elementele esenţiale ale unui proces echitabil, dar
noţiunea insăşi de „proces echitabil” a cunoscut, in timp, o evoluţie notabilă in
jurisprudenţa sa, marcată, in special, de importanţa atribuită aparenţelor şi de
sensibilizarea crescandă a opiniei publice cu privire la garanţiile unei bune justiţii. Aşa
cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul „egalităţii
armelor” semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurilor in
faţa instanţelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată in raport cu cealaltă
sau celelalte părţi din proces.
4.3. Invalidarea probelor obţinute în mod ilegal.
Conform art. 63 C.proc.pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte
la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a
săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Se
menţionează în continuare faptul că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită.
Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanţa de
judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului
Considerăm că pentru preeminenţa dreptului în materia probelor şi a mijloacelor de
probă se impune sancţionarea probelor obţinute în mod ilegal, prin invalidarea acestora.
33
În doctrina Europei continentale se vorbeşte despre nulitate, iar în cea din commanlow de
excludere. În dreptul nostru regula excluderii mijloacelor de probă neregulate, aşa cum
este enunţată de art. 64 al.2 C.proc.pen., se fundamentează pe Convenţia europeană a
drepturilor omului şi pe principiile generale de drept, având însă puţine şanse să fie
însuşită de jurisprudenţă în condiţiile nemodificării art. 197 C.proc.pen., în materia
nulităţilor. Acest aspect este de natură să afecteze principiul libertăţii probelor care – în
dreptul român – este departe de a fi absolut, având în vedere enumerarea limitativă a
mijloacelor de probă din cuprinsul art. 64 al.1 C.proc.pen., aşa cum am menţionat.
Mai mult, atunci când jurisdicţia se găseşte în imposibilitatea verificării legalităţii
mijloacelor de probă sau a condiţiilor în care a fost obţinută proba, ea este ţinută să
înlăture această probă, precum şi toate actele care decurg din ea. Ilegalitatea poate rezulta
fie din mijloacele de probă înseşi (de pildă, mărturisirea provocata sub efectul torturii),
fie din condiţiile în care a fost administrată proba (de pildă, ascultarea convorbirilor
telefonice efectuate în cazurile în care legea nu o permite. În acest fel, ar putea fi excluse
fie probele inadmisibile datorită condiţiilor în care ele au fost obţinute, fie, în fine,
probele inadmisibile datorită condiţiilor în care
ele au fost administrate.
4.4. Comparaţie între activitatea investigatorului sub acoperire şi activitatea
pe linie de informaţii şi contrainformaţii pentru securitate naţională.
Analizând cadrul legal de activitate al investigatorilor sub acoperire, dar şi
prevederile Legii 51/1991 privind Siguranţa Naţională a României, putem constata o serie
de asemănări .
1. În esenţă, activitatea acestora este aceeaşi deoarece contribuie la aflarea adevărului
în cazul săvârşirii sau pregătirii săvârşirii vreunei fapte penale. Raţiunea activităţii acestora
este aceea de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală a datelor şi informaţiilor
realizării instrucţiei penale. Astfel, conform art. 224 alin.2 C.proc.pen., investigatorul sub
acoperire culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise de procurorul competent,
34
numai în cauza pentru care a fost autorizat. Lucrătorii de informaţii şi contrainformaţii au ca
activitate permanentă culegerea de date şi informaţii din toată sfera circumscrisă legilor de
organizare şi funcţionare ale acestora, siguranţă naţională, pază şi protecţie, riscuri şi
vulnerabilităţi referitoare la anumite obiective, activităţi, planuri, infrastructură etc. dar şi la
criminalitate organizată, fapte de corupţie, infracţiuni cu violenţă, clanuri, interlopi, în
general categorii de infracţiuni cu un grad sporit de pericol social.
2. Asemănătoare este procedura de autorizare a investigatorilor sub acoperire cu
procedura de autorizare a ofiţerilor de informaţii de a efectua activităţi în cadrul unui
mandat pentru siguranţă naţională. Astfel, conform art.13 din Legea 51/1991 privind
siguranţa naţională a României, anumite situaţii prevãzute în lege constituie temei legal
pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului
de procedura penală, autorizarea efectuãrii unor acte, în scopul culegerii de informaţii.
Articolul 3 din lege stabileşte concret care sunt situaţiile legale de solicitare a autorizării
Între cele două materii există şi numeroase deosebiri: 1. legitimarea lor diferă. După
cum rezultă din dispoziţiile art. 53 din Constituţie, tehnicile speciale de investigare
prevăzute de art. 20 din legea 535/2004, sunt impuse de necesitatea apărării securităţii
naţionale pe când cele prevăzute de art. 911, 91
4, art. 91
5, art. 98 şi art. 100 C.proc.pen., sunt
determinate de desfăşurarea instruţiei penale; 2. Tehnicile speciale de investigare prevăzute
la art. 20 din Legea nr. 535/2004, reprezintă componenete ale activitţii de informaţii pentru
realizarea securităţii baţionale, ele având o natură administrativă. Tehnicile speciale de
investigare în procesul penal, sunt procedee probatorii; 3. temeiurile care stau la baza
aplicării tehnicilor speciale de investigare sunt diferite. În materie procesuală, unul dintre
temeiuri este reprezentat de existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau
săvârşirea anumitor categorii de infracţiuni, pe când în materia securităţii naţionale, unicul
temei sunt faptele prevăzute la art. 3 din Legea 51/1991;
4.5. Comentarii referitoare la prevederile art. 68¹ din C.proc.pen. cu privire la
interzicerea mijloacelor de constrângere.
35
Art. 68 C.proc.pen. impune respectarea legii în administrarea probelor, sancţionând
activităţile de obţinere a probelor prin modalităţi ce pot afecta demnitatea umană sau
demnitatea justiţiei11
. Nu se poate realiza probarea unei fapte penale prin săvârşirea unei
infracţiuni sau prin continuarea celei iniţiale deoarece oricât de importantă reprezintă aflarea
adevărului, identificarea făptuitorilor şi probarea activităţii infracţionale a acestora, acestea
nu se pot face printr-o altă încălcare a legii penale. Doctrina franceză a subliniat existenţa
limitelor multiple în obţinerea probelor, în special în ceea ce priveşte respectarea valorilor
fundamentale ale civilizaţiei deoarece aflarea adevărului într-o cauză penală nu poate fi
obţinută prin orice mijloace fiind interzise acele mijloace care aduc atingere drepturilor
fundamentale ale omului şi dreptului la apărare.12
Procedurile neloiale de obţinere a
probelor sunt sancţionate precum utilizarea de documente obţinute într-o modalitate care
poate fi contestată, atitudinea provocatoare a ofiţerilor de poliţie în determinarea săvârşirii
unei infracţiuni. În cazul în care elemente de fapt au fost prezentate printr-un mijloc
nereglementat de lege ori printr-un mijloc legal dar realizat cu nerespectarea prevederilor
legale, intervine sancţiunea procesuală a excluderii acestora din cauză conform art. 64 alin.
2 C.proc.pen.13
4.6. Aspecte privind provocarea poliţienească în cazul folosirii
investigatorii sub acoperire
11
Nicolae Volonciu, Alina Barbu – C.proc.pen. comentat, art. 62-135, p.20 12
B Bouloc, G. Stefani, G. Lavasseur, Procedure Penale, - ed. Dalloz, Paris 2006, p.113 13
N.Volonciu, A. Barbu – op.cit, p.21
36
Culegerea de informaţii în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale nu
este publică, ea desfaşurându-se departe de ochii lumii după reguli scrise sau chiar
nescrise impuse de experienţa în domeniul cercetărilor penale. Aceste operaţiuni implică
forţe umane, strategice si financiare enorme.
Procedura instituită de art. 224²-2244, din C.proc.pen., deşi constituie o normă
modernă de luptă împotriva criminalităţii nu reglementează principiul general al
interdicţiei provocării poliţieneşti. Provocarea poliţienească ar putea fi dedusă din
prevederile art. 68 al. 2 din C.proc.pen. şi se poate înţelege că aceasta constă în orice
mijloc consistent pe care un investigator sub acoperire îl utilizează pentru a determina
săvârşirea unei fapte penale sau întărirea rezoluţiei infracţionale a suspectului. Într-o
opinie prin “agent provocator”14
se înţelege persoana care desfăşoară în mod conştient o
activitate de instigare, de a-l determina pe făptuitor să comită alte infracţiuni în scopul de
a-l prinde şi de a dovedi că acesta din urma este o persoană care se pretează la astfel de
fapte. Într-o altă opinie15
provocarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie
anterioară comiterii infracţiunii şi să existe o legătură directă sau o legătură cauzală
imediată între incitarea funcţionarului de poliţie( a investigatorului) şi infracţiunea
comisă. Provocarea poliţienească presupune incitarea la acţiune, de natura să restrângă
libertatea celui care este provocat, de către un organ judiciar. În materie de crimă
organizată, doctrina consacră practici poliţieneşti fondate pe disimulări care să permită
descoperirea infractorilor. Dacă probele care privesc comiterea unei infracţiuni sunt
obţinute prin intermediul provocării poliţieneşti atunci acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare, însă trebuie făcută distincţie între acele probe obţinute prin provocare şi celelalte
probe care au fost obţinute prin mijloace specifice investigatorilor sub acoperire, dar care
nu întrunesc condiţiile provocării poliţieneşti, pentru că acestea din urmă pot pune în
mişcare o acţiune penală şi pot incrimina persoanele suspecte, care devin din suspecte,
inculpate.
14
Amalia Sanca Bondrea - Aspecte privind provocarea poliţienească şi admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către
investigatorii sub acoperire – Faţetele juridice ale societăţii româneşti, Universitatea Spiru Haret, p. 237 15
Gheorghiţă Mateut - Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor în timpul actelor premergătoare.- Revista Dreptul nr.
1/2005, p.172
37
4.7. Admisibilitatea comiterii de infracţiuni de către investigatorii sub
acoperire în cauzele pentru care a fost autorizat
În contextul provocării poliţieneşti mai apare însă o dilemă şi anume aceea că
pentru a se infiltra cu succes într-o banda criminală, investigatorul sub acoperire trebuie
să câştige încrederea suspecţilor, şi cum să facă mai bine acest lucru dacă nu prin
comiterea sau mijlocirea, la rându-i, a unor infracţiuni.
Aceste infracţiuni sunt necesare nu numai pentru infiltrare, ci şi pentru aducerea la
bun sfârşit a misiunii sau a menţinerii secretului asupra identităţii sale fie pentru ca
poliţistul să nu fie recunoscut în mediul pe care-l infiltrează (de pildă, prezentarea sub o
identitate falsă, participarea la un trafic ilicit de stupefiante). Legiuitorul nu a
reglementat, din păcate acest aspect pe care îl îmbracă munca de agent infiltrat şi ar putea
fi cazuri în care un astfel de agent să fie forţat de împrejurări să comită o infracţiune şi
apoi să răspundă pentru ea, conform legii. Acest lucru este inacceptabil pentru că acei
lucrători operativi îşi pun viaţa in pericol şi ajută la buna înfăptuire a justiţiei.
Cu toate că nici nu s-ar putea vorbi de o libertate absolută a investigatorilor sub
acoperire în ceea ce priveşte comiterea faptelor prevăzute de legea penală, pentru că
“nimeni nu e mai presus de lege”, aceste presupuse infracţiuni ar trebui comise doar în
situaţii de excepţie. Excepţionalitatea situaţiilor trebuie să decurgă din caracterul absolut
necesar al comiterii infracţiuni, în anumite situaţii, cum ar fi de pilda: succesul misiunii,
garantarea siguranţei persoanei investigatorului ori a unei alte persoane implicate în
misiune. Dacă totuşi investigatorul poate să fie exonerat de pedeapsa penală la întrunirea
condiţiilor de mai sus, nu putem spune că este exonerat şi de eventualele despăgubiri şi
daune civile pe care le cauzează prin actul său, unei alte persoane.
4.8. Elemente de drept comparat
4.8.1. Franţa
38
Procedura penală franceză, prin legea din 200416
referitoare la adaptarea actului de
justiţie la evoluţiile criminalităţii, a operat o reformă marcantă. Textul de lege prevede
care sunt tehnicile moderne de investigaţii care pot fi autorizate în lupta împotriva
criminalităţii precum şi care sunt categoriile de infracţiuni pentru care pot fi autorizate
aceste proceduri particulare.
4.8.2. Spania
În procedura penală spaniolă, începând cu reforma din 1999 prin modificarea
codului de procedură penală spaniol prin legea nr. 5 din 13 ianuarie 1999 referitoare la
crima organizată, prin art. 282 bis s-a dat o definiţie clară criminalităţii organizate. Este
vorba de asocierea a trei sau mai multe persoane pentru a face, fie permanent sau într-un
mod repetat, una sau mai multe din infracţiunile menţionate expres în lege. Astfel,
conform acestui articol în cazul investigaţiilor care implică activităţi de criminalitate
organizată, judecătorul de instrucţie sau procurorul competent a realiza imediat judecata
poate autoriza ofiţeri de poliţie judiciară printr-o decizie motivată şi ţinând seama de
nevoile şi scopurile cercetării, de a acţiona în conformitate cu o identitate asumată şi de a
dobândi şi de a transporta obiecte, efecte si instrumente de criminalitate. În rezoluţia
procurorului se va consemna atât identitatea reală a investigatorului cât şi cea falsă.
Identitate asumată va fi acordată de Ministerul de Interne pentru o perioadă de şase luni
care poate fi prelungită pentru perioade similare, fiind autorizat legal să acţioneze în toate
aspectele legate de cercetare specifică şi de a participa în cadrul juridic şi social pe care i-
l atribuie identitatea.
4.8.3. Germania
Conform secţiunii 110 a din C.proc.pen. german, investigatorii sub acoperire pot fi
folosiţi pentru a documenta săvârşirea unei infracţiuni în cazul în care există suficiente
indicii concrete care arată că o infracţiune semnificativă a fost comisă, în următoarele
situaţii: în domeniul comerţului ilegal cu droguri sau arme, a falsificării de bani sau a
ştampilelor oficiale17
; in domeniul securităţii naţionale (punctele 74 a şi 120 din Actul de
16
Publicată în Journal Officiel 59 / 2004; 17
Infracţiuni prevăzute în Codul penal german în cap VIII Contrafacerea banilor şi ştampilelor oficiale precum şi la secţiunile
51,52,52a,53 şi 54 din Actul armelor - Publicată în Bundesgesetzblatt (Monitorul Oficial) din 11 octombrie 2002, modificată
39
funcţionare al instanţelor). Investigatorii sub acoperire pot fi, de asemenea, utilizaţi
pentru a documenta anumite infracţiuni grave acolo unde există riscul ca acestea să se
repete din perspectiva unor anumiţi factori.
Utilizarea lor este admisibilă numai dacă, documentarea săvârşirii infracţiunilor
grave prin mijloacele normale nu oferă nici o perspectivă de succes sau s-ar îngreuna
aflarea adevărului. Investigatorii sub acoperire pot fi, de asemenea, folosiţi pentru a
documenta anumite infracţiuni grave acolo unde gravitatea face operaţiunea necesară şi
unde alte măsuri nu oferă nici o perspectivă de succes. Investigatorii sub acoperire sunt
funcţionari în forţele de poliţie care efectuează investigaţii folosind o identitate
schimbată şi de durată (legendă), care le este conferită. Identitatea le dă dreptul să ia
parte la tranzacţii juridice prin folosirea legendei.
4.8.4. Belgia
Art. 47 pct. 3 din Codul de procedură penală belgian prevede ca principale metode
specifice de investigare observarea şi infiltrarea. Aceste metode sunt puse în practică în
cadrul documentării unei informaţii sau în cadrul unei anchete, de către ofiţerii desemnaţi
de ministrul justiţiei sub controlul ministerului public în conformitate cu prevederile
articolelor 28 bis alin. 1 şi 2, 55, 56, alin. 1, şi 56bis, din codul de procedură penală în
vederea urmăririi autorilor infracţiunii, colectarea, căutarea, înregistrarea datelor şi
informaţiilor, pe baza indiciilor serioase referitoare la fapte pedepsibile care s-au produs
sau care urmează să se producă şi care sunt cunoscute ori nu. Procurorul exercită un
control permanent asupra modului de punere în practică a metodelor specifice de
investigare de către serviciile de poliţie din jurisdicţia sa, informând totodată procurorul
federal. În cadrul direcţilor judiciare deconcentrate de poliţie, un ofiţer este însărcinat cu
controlul permanent al metodelor specifice de investigare în zona sa de responsabilitate.
Acest ofiţer este desemnat de directorul general al poliţiei judiciare federale cu
avizul procurorului general. El poate să fie asistat în executarea acestei sarcini de unul
de articolul 3 subsecţiunea (5) din legea din 17 iulie 2009 precum şi în capitolul XI din Legea consumului de droguri -
publicată în Bundesgesetzblatt (Monitorul Oficial) din 12 decembrie 2005, modificată de articolul 1 din ordonanţa din 28
septembrie 2009
40
sau mai mulţi ofiţeri desemnaţi în acelaşi mod. Procedura penală belgiană prevede clar
principiul interzicerei provocării poliţieneşti, în art. 47 pct. 4, „în cadrul executării unei
metode particulare de investigare, un funcţionar de poliţie nu poate provoca un suspect să
comită o infracţiune ca cea pe care o avea în intenţie să o comită.”
4.8.5. Italia
Investigatorul sub acoperire a fost reglementat pentru prima dată în legislaţia
italiană de art. 25 din legea 162 din 1990 modificat de decretul 309 din 1990, instituţie
care a acţionat pentru a reformarea sistemului juridic privind drogurile. În scopul de a
suprima traficului ilicit de astfel de substanţe, legiuitorul a stabilit o serie de norme cu
privire la investigaţiile efectuate de poliţia judiciară pentru a face mai eficientă
activitatea de poliţie şi a instrumentelor de intervenţie. Baza legală pentru activităţile sub
acoperire care solicită săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în scopul adunării
de probe pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor este reprezentată de art.41
din Codul penal. În scopul documentării activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere
penală a făptuitorilor, instanţa poate decide întârzierea măsurilor de prindere în flagrant
sau de arestare.
4.9. Cooperare judiciară internaţională în domeniul tehnicilor speciale de
investigare
Pericolul tot mai accentuat determinat de creşterea criminalităţii transfrontaliere,
necesitatea prevenirii şi combaterii cu mai multă eficienţă într-un cadru organizat la nivel
mondial, a determinat adoptarea unor instrumente internaţionale, zonale,regionale care să
unifice eforturile statelor lumii. Conştiente de pericolul iminent pe care îl reprezintă
acţiunile organizate de acest gen,statele lumii şi-au perfecţionat metodele de combatere a
acestui fenomen deosebit de periculos pentru însăşi existenţa omenirii,acţionând pe trei
componente principale: a)perfecţionarea şi adaparea la nevoile actuale a cadrului
legislativ,cu accent pe incriminarea unor fapte recent apărute în arhitectura criminalităţii
tranfrontaliere; b) perfecţionarea activităţii de cooperare în plan bilateral,regional sau
mondial,prin semnarea unor tratate,acorduri,convenţii; c) organizarea în plan instituţional
41
şi asigurarea unei logistici performante instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi
combaterii criminalităţii tranfrontaliere. Potrivit prevederilor legii 302/2004 asistenţa
judiciară internaţională cuprinde îndeosebi urmatoarele forme:comisiile rogatorii
internaţionale; audierile prin videoconferinţe; transmiterea spontană de informaţii;
livrările supravegheate; anchetele sub acoperire; supravegerea transfrontalieră;
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor
Capitolul V
Aspecte de ordin psihologic şi criminologic referitoare la investigatorii sub
acoperire.
5.1. Consideraţii generale.
5.2.
Criminalitatea este în egală măsură un fenomen cu rezonanţe economice, sociale,
politice şi juridice dar şi cu interesante corelaţii ereditare. În decursul timpului, ştiinţele
penale, în general şi criminologia, în special, au abordat implicaţiile criminalităţii
încercînd să oferediferite modele de studiu ale acesteia, dar mai ales, să prezinte soluţii
pentru o combatere eficientă care să asigure garanţii de securitate pentru societate.
5.3. Abordare din punct de vedere psihologic
Folosirea investigatorului sub acoperire poate reduce substanţial timpul şi
cheltuielile care s-ar cere pentru obţinerea aceloraşi rezultate prin folosirea altor metode
şi mijloace ale muncii de poliţie. Investigatorul care se angajează într-o investigaţie
acoperită se va confrunta cu anumite probleme care nu sunt întâlnite în alte activităţi de
poliţie şi cu complicaţii care necesită rezolvări precise.
Situaţiile în care investigatorul sub acoperire va fi introdus într-o anumită cauză nu
sunt prezentate ca atare într-un act normativ, însă ele se deduc în consecinţă din practica
muncii de poliţie. Astfel pentru probarea activităţii infracţionale a unei persoane sau a
unui grup de persoane, organul de urmărire penală poate autoriza folosirea
investigatorului sub acoperire în mai multe situaţii :atunci când despre grupul de
infractori nu pot fi obţinute informaţii pe alte căi privind metodele şi mijloacele prin care
se săvârşesc infracţiunile;când folosirea tehnicii acoperite într-un caz concret ar conduce
42
sigur la reducerea cheltuielilor şi a timpului lucrării informative a grupului de suspecţi ;
atunci când cercetarea directă a suspecţilor ce alcătuiesc grupul de infractori nu ar duce la
nici un rezultat, neputându-se obţine probe în cauză; când despre activitatea grupului nu
se pot obţine probe cu ajutorul cărora faptele acestuia să fie demascate;
Obiectivele folosirii investigatorului sub acoperire se conturează în jurul situaţiilor
mai sus prezentate şi acestea sunt:obţinerea de date şi informaţii despre activitatea
grupului; obţinerea de probe ce vor fi folosite în justiţie; stabilirea dacă infracţiunea de
care este suspectat grupul a fost comisă, se află în desfăşurare ori în faza actelor
pregătitoare; identificarea persoanelor ce compun grupul de infractori; identificarea unor
complici; identificarea unor martori; verificarea veridicităţii unor informaţii primite de
poliţie, pe alte canale despre grupul de infractori; identificarea locurilor unde sunt
ascunse bunurile provenite din infracţiuni; precizarea unor momente propice pentru
efectuarea de percheziţii sau arestări; recrutarea informatorilor.
5.3. Abordare din punct de vedere criminologic
Munca pe care o depune un investiator sub acoperire are rolul principal de a stabili
existenţa faptei, persoana făptuitorului şi de a aduna cât mai multe date, informaţii şi
probe în vederea tragerii la răspundere penală. Atunci când vorbim de criminologie
judiciară, prima întrebare la care va trebui să răspundem este aceea de a şti dacă există
sau nu un drept de a pedepsi. Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub
acoperire, coroborate cu celelalte mijloace de probă existente în cauză oferă procurorului
şi instanţei de judecată posibilitatea unei analize pertinente care să ducă la
individualizarea corectă a pedepsei aplicate.
Capitolul VI
Prevenirea infracţiunilor pentru care pot fi folosiţi investigatorii sub acoperire.
43
6.1. Consideraţii generale.
Una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor
infracţionale. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor si
condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite, luarea anumitor
măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organele menţionate întreprind
măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea
vinovatului la locul faptei sau prin inregistrarea lui in scopul inlesnirii demascării
ulterioare.
6.2. Autorităţi şi instituţii cu atribuţii de prevenire a infracţiunilor pentru care pot fi
autorizaţi investigatorii sub acoperire
Dintre structurile componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi
din rândul celor subordonate, au atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor de
corupţie următoarele: Direcţia Generală Anticorupţie; Poliţia Română. Direcţia de
Combatere a Criminalităţii Organizate. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de
Persoane; Agenţia Naţională Antidrog.
6.3. Concluzii şi propuneri de „lege ferenda”.
Problemele ridicate de teoria şi practica judiciară în legătură cu instituţia
investigatorului sub acoperire, demonstrează necesitatea elaborării unui cadru normativ
bine definit şi clar reglementat care să constituie pentru organele de urmărire penală un
mijloc eficient de combatere a infracţionalităţii grave.
Cercetarea de faţă îşi aduce contribuţia la clarificarea unor aspecte de ordin
procedural de strictă interpretare precum şi la posibilitatea unor noi reglementări ale
acestei instituţii.
Astfel, referitor la cadrul normativ specific incriminării şi investigării faptelor
pentru care se pot autoriza investigatorii sub acoperire s-a realizat o specificare clară a
infracţiunilor pentru care pot fi autorizaţi investigatorii sub acoperire, s-a clarificat
înţelesul sintagmei „ alte infracţiuni grave” folosită în textul art. 224¹ C.proc.pen.,
acestea constituind şi elemente de noutate în literatura juridică deoarece, interpretarea
44
prevederilor Codului de Procedură Penală şi a legilor speciale, din acest punct de
vedere, nu s-a mai realizat până acum într-o concepţie unitară.
În ce priveşte actele premergătoare urmăririi penale ce se pot efectua de
investigatorii sub acoperire abordarea constituie un element de noutate, deoarece
realizează o unificare a părerilor şi teoriilor existente în literatura juridică până în acest
moment, completate cu ideile lucrării referitoare la subiectul tratat.
Un element de noutatea, îl constituie aspectele legate de folosirea ca investigatori
sub acoperire a lucrătorilor operativi cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale,
datorită diferitelor opinii din doctrină precum şi clarificarea argumentată a înţelesului
sintagmelor ” indicii temeinice şi concrete” şi „ cazurilor urgente şi temeinic
justificate” folosită în textul art. 224¹ C.proc.pen., formulare care constituie fundamentul
autorizării tuturor tehnicilor speciale de investigare şi care poate duce la punerea în
aplicare a unor măsuri intruzive în viaţa privată.
Cercetarea îşi aduce contribuţia la lămurirea aspectelor legate de înregistrările în
mediul ambiental efectuate de organele de poliţie în cursul investigării unui caz, care
este forţa probantă a acestora, dacă este necesară autorizarea instanţei în toate situaţiile
precum şi obligativitatea ce revine procurorului care autorizează un investigator sub
acoperire să solicite şi autorizarea instanţei de judecată pentru înregistrări în mediul
ambiental efectuate de investigator.
De asemenea, cercetarea îşi aduce contribuţia la dezvoltarea doctrinei legate de
riscul de invalidare al unei probe precum şi acela al principiului loialităţii probei în
vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu
rea-credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii
unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei, precum şi a dreptului acesteia
la un proces echitabil şi la viaţă privată.
Un alt aspect care îşi aduce contribuţia la dezvoltarea legislaţiei în acest domeniu îl
reprezintă motivarea admisibilităţii comiterii de infracţiuni de către investigatorul sub
45
acoperire în cauzele pentru care a fost autorizat, sub controlul strict al procurorului,
bazat pe legislaţia altor state dar şi a diverselor situaţii care pot să apară în
desfăşurarea unei acţiuni sub acoperire.
De asemenea cercetarea îşi aduce contribuţia la dezvoltarea doctrinei prin
prezentarea legislaţiei unor state europene referitoare la investigatorii sub acoperire,
aspect care nu a mai fost tratat amănunţit şi unitar în literatura juridică.
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE
46
1. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind
colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor
categorii de infracţiuni, semnat la Varşovia la 11 iulie 2001 şi ratificat prin Legea
188 din 16 aprilie 2002;
2. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind
cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii organizate, traficului ilicit de
stupefiante şi a terorismului internaţional semnat la Bucureşti la 5 iulie 2007 şi
ratificat prin Legea 17/2008;
3. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovacia privind
cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante,
substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave,
semnat la Bucureşti la 16 octombrie 2003 şi ratificat prin Legea nr. 202 din 25 mai
2003;
4. Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de
Miniştrii ai Ucrainei, privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat
la Kiev la 6 iulie1999 şi ratificat prin Legea nr. 70 din 16.03.2001
5. Acordul dintre România şi Republica Cehă privind cooperarea în combaterea
criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi
precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, semnat la Praga la 13
noiembrie 2002, ratificat prin Legea 465 din 09 iulie 2002;
6. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate
adoptat la New York la 15 noiembrie 2000;
7. LEGEA nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul
de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei - Monitorul Oficial nr.279 din 21
aprilie 2003
8. LEGEA nr.182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate -
Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002;
9. LEGEA 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României - Monitorul
Oficial nr. 163 din 7 august 1991;
10. LEGEA nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate – Monitorul Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003;
11. LEGEA nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii
demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de
conducere - Monitorul Oficial nr. 263 din 28 octombrie 1996;
12. LEGEA nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României - Monitorul
Oficial nr. 180 din 1 august 1997
13. LEGEA nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri - Monitorul Oficial nr. 362 din 3 august 2000;
14. LEGEA nr. 144 din 21 mai 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate - Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai 2007;
47
15. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 ( * republicată*) privind statutul
funcţionarilor publici - Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007;
16. LEGEA nr. 236 din 9 decembrie 1998 pentru ratificarea Convenţiei Europene de
asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi a
protocolului adiţional la Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie
penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978 - Monitorul Oficial nr. 492 din 21
decembrie 1998;
17. LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de
Procedură Penală şi a unor legi speciale - Monitorul Oficial nr.468 din 1 iulie
2003;
18. LEGEA nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor –
Monitorul Oficial nr. 583 din 30 iunie 2004;
19. LEGEA nr. 300 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi
la fabricarea ilicită a drogurilor - Monitorul Oficial nr.409 din 13 iunie 2002;
20. LEGEA nr. 34 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
77/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în
materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972 - Monitorul Oficial nr. 158
din 17 aprilie 2000;
21. LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 privind modificarea şi completarea Codului de
procedură penală şi pentru modificarea altor legi - Monitorul Oficial nr. 677 din 7
august 2006;
22. LEGEA nr. 365 din 7 iunie 2002 ( * republicată* ) privind comerţul electronic -
Monitorul Oficial nr.959 din 29 noiembrie 2006
23. LEGEA nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism – Monitorul Oficial nr. 1089 din 23
noiembrie 2004;
24. LEGEA nr. 535 din 25 noiembrie 2004 – privind prevenirea şi combaterea
terorismului - Monitorul Oficial nr.1161 din 8 decembrie 2004;
25. LEGEA NR. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea,
reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale
organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea
terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000 –
Monitorul Oficial nr. 813 din 8 noiembrie 2002;
26. LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor - Monitorul Oficial nr. 904 din 12 decembrie 2002;
27. LEGEA nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane - Monitorul Oficial nr.783 din 11 decembrie 2001;
28. LEGEA nr. 682 din 19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor - Monitorul
Oficial nr. 964 din 28 decembrie 2002;
48
29. LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 privind asistenţa judiciară internaţională
în materie penală - Monitorul Oficial nr. 807 din 17 decembrie 2001;
30. LEGEA nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie - Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000 – cu completările
şi modificările până la 1 aprilie 2007
31. LEGEA nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului Român de Informaţii - Monitorul Oficial nr. 33 din 3 martie 1992;
32. LEGEA nr.191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului de Protecţie şi Pază - Monitorul Oficial nr. 402 din 22 octombrie 1998;
33. LEGEA nr.241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale - Monitorul Oficial nr.672 fin 27 iulie 2005
34. LEGEA nr.69 din 26 martie 2007 privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie - Monitorul Oficial nr.215 din 29 martie 2007;
35. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 112 din 30 august 2001 privind sancţionarea
unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau persoane fără
cetăţenie domiciliate în România - Monitorul Oficial nr.549 din 3 septe,brie 2001;
36. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 119 din 21 decembrie 2006 privind unele
măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării
României la Uniunea Europeană - Monitorul Oficial nr.1036 din 28 decembrie
2006
37. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 159 din 27 noiembrie 2001 pentru
prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării
de acte de terorism - Monitorul Oficial nr. 802 din 14 decembrie 2001;
38. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de
stat a României - Monitorul Oficial nr. 352 din 30 iunie 2001
39. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 131 din 21 decembrie 2006 pentru
modificarea şi completarea Legii 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism - Monitorul Oficial nr. 1046 din 239
decembrie 2004;
40. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 11 aprilie 2002 privind Parchetul
Naţional Anticorupţie – Monitorul Oficial nr. 244 din 11 aprilie 2002;
41. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 53 din 21.04.2008 privind modificarea si
completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finanţării
actelor de terorism - Monitorul Oficial nr. 333 din 30 aprilie 2008;
42. ORDONANŢA GUVERNULUI nr. 77 din 30 august 1999 pentru ratificarea
Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la
Strasbourg la 15 mai 1972- Monitorul Oficial , nr. 420 din 31 august 1999
43. Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe
mare, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000;
49
44. Recomandarea Rec (2005) 10 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu
privire la "Tehnici speciale de investigaţie" în legătură cu infracţiuni grave,
inclusiv actele de terorism.
45. Recomandarea Rec (2005) 9 a Comitetului de Miniştri către statele membre
privind protecţia martorilor şi a colaboratorilor de justiţie.
46. CONVENŢIA EUROPEANĂ privind transferul de proceduri în materie penală.
47. CONVENŢIA PRIVIND EUROPOL (26 iulie 1995 – Bruxelles) Convenţie
bazată pe Articolul K3 al Tratatului Uniunii Europene, de înfiinţare a unui Oficiu
de Poliţie Europeană –O.J C316/2
48. STRATEGIA din 18 decembrie 2001 de securitate naţională a României -
Monitorul Oficial nr.822 din 20 decembrie 2001;
II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
1. Alexandru Boroi, Gheorge Nistoreanu – Drept Penal şi Drept Procesual Penal,
Editura All Back 2005;
2. Alexandru Boroi, Gheorge Nistoreanu - Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2002;
3. Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu – Dreptul penal al
afacerilor, ediţia 5, ed. C.H.Beck, Bucureşti 2011
4. Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie
penală,Ed.C.H.Beck,Bucureşti 2008
5. Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin Radu Sultănescu – Infracţiuni prevăzute în
Legea nr. 143/2000 privind traficul şi consumului ilicit de droguri – Ed. Rosetti,
Bucuresti 2001
6. Alexandru Boroi – Drept Penal, Partea Generală, Ediţia 2 – Ed. C.H. Beck,
Bucureşti 2008;
7. Alexandru Boroi – Drept penal partea specială, partea II, ed. CH Beck 2006
8. Alexandru Vasiliu – Teoria generală a actelor de procedură penală, Ed. All Beck
2003;
9. Anastasiu Crişu – Drept Procesual Penal, Proceduri Speciale - Ed. All Beck,
Bucureşti, 2004;
10. Anastasiu Crişu- Drept procesual penal, ed. II revizuită şi actualizată, ed. Hamangiu,
Bucureşti 2011
11. Augustin Lazăr – Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Ed. Lumina Lex 2008;
12. Adina Vlăşceanu – Eroarea asupra normei juridice – Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2006;
13. Adrian Petre – Înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul
penal – Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008;
14. Constantin Crişu – Codul Penal, 40 legi speciale, jurisprudenţă selectivă – Ed. Juris
Argessis 2008;
50
15. Costică Voicu – Teoria Generală a Dreptului, curs universitar – Ed. Universul
Juridic, Bucureşti 2008;
16. Costică Voicu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin Corlăţeanu
– Dreptul Penal al Afacerilor, Ediţia 4 – Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
17. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept Penal Român, Partea Generală - Ed.
Universul Juridic, Bucureşti 2007;
18. Curtea de Apel Bucureşti – Culegere de practică judiciară penală, Ed. All Beck,
1998;
19. Damian Miclea – Crima Organizată , Ed. MAI , Bucureşti 2003;
20. Dan Lupaşcu şi colaboratorii – Ghid de bune practici în materie penală, ediţia a-II-a,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
21. Elena Cherciu – Corupţia, caracteristici şi particularităţi în România, Ed. Lumina
Lex 2004;
22. Eliodor Tanislav, Nicolae Cornea, Eliodor Tanislav jr. – Infracţiuni pervăzute în legi
speciale, legislaţie, doctrină, jurisprudenţă - Ed. Semne, 2006;
23. George Antoniu, Adina Vlăşceanu, Alina Barbu – Codul de procedură penală, texte,
jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Ed. Hamangiu 2006;
24. Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun – Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică,
1995;
25. Gheorghe Nistoreanu, Mihai Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca
Lelia Dumitru – Drept Procesual Penal, Ed. Europa Nova Bucureşti, 1996;
26. Gheorghe Popescu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. CH Beck 2003;
27. Ion Neagu – Drept Procesual Penal – Editura Academiei Române;
28. Iulia Ciolcă – Probele în procesul penal, Practică Judiciară, Ed. Hamangiu 2007;
29. Legislaţia privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H.
Beck, 2007;
30. Mateuţ Gheorghe – Procedură Penală. Partea Generală, vol.II. Ediţia a-II-a, revizuită
şi adăugată – Iaşi; Ed. „Chemarea” 1997;.
31. Mateuţ Gheorghe – Protecţia Martorilor, utilizarea martorilor anonimi în faţa
organelor procesului penal, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003
32. Mihai Adrian Hotca – Bancruta Frauduloasă – Ed. C.H. Beck, 2008;
33. Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale –
comentarii şi explicaţii, vol. I, Ed. C.H. Beck 2008;
34. Nicolae Văduva – Expertiza Judiaciară, ed. Universitaria 2001;
35. Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea Generală, vol.I , ediţia a –II-a
– Ed. Paideia, Bucureşti, 1996;
36. Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea Specială, vol.II , ediţia a –II-a
– Ed. Paideia, Bucureşti, 1996;
37. Nicolae Volonciu, Alexandru Ţuculeanu – Codul de procedură penală comentat –
art. 200-286. Urmărirea Penală, Ed. Hamangiu 2007;
38. Nicolae Volonciu, Alina Barbu – Codul de procedură penală comentat – art. 62-135.
Probele şi mijloacele de probă, Ed. Hamangiu 2007;
51
39. Nicu Jidovu – Drept Procesual Penal, Ediţia a 2-a – Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
40. Octavian Loghin, Toader Tudorel – Drept Penal Român, Partea Specială, Editura
Şansa 1994;
41. Olivian Mastacan – Răspunderea penală a funcţionarului public, ediţia a-II-a - Ed.
Hamangiu, Bucureşti 2008;
42. Petrache Zidaru – Legi Anticrimă comentate şi adnotate, Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A. 2003;
43. Radu Carp, Simona Şandru – Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter
personal, Ed. All Beck 2004;
44. Raluca Mocanu – Infracţiuni legate de droguri – practică judiciară, Ed. Hamangiu
2007;
45. R.Udroiu, M Slăvoiu, O Predescu – Tehnici speciale de investigare în justiţia penală,
ed. C.H. Beck, Bucureşti 2009
46. Siegfried Kahane – Curs de drept procesual penal, ediţia a-II-a revăzută – Litografia
şi Tipografia Învăţământului, Bucureşti 1956;
47. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi – Tratat Universitar de Psihologie Judiciară –
teorie şi practică – Ed. Phobos, 2003;
48. Vasile Calimachi Cartas – Corupţia - Jurisprudenţă, ed. Moroşan-Nicora, Bucureşti,
2009
49. Vasile Păvăleanu – Drept Procesual Penal – Partea Specială, Ed. Lumina Lex 2002;
50. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta
Iliescu, Rodica Stănoiu – Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român,
partea generală, vol.V, Ed. Academiei Române, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;
51. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta
Iliescu, Rodica Stănoiu – Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român,
partea specială, vol.VI, Ed. Academiei Române, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;
III. STUDII ŞI ARTICOLE PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE
1. Adrian Ştefan Tulbure - Interceptările şi înregistrările audio si video in legea
germană şi română - Revista de Drept Penal nr. 1/2006;
2. Anca Lelia Lorincz - Organele de urmărire penală si organele cu atribuţii de
constatare, din perspectiva modificărilor legislative intervenite prin Legea
281/2003 - Revista Dreptul nr 2/2004
3. Angela Harastasanu , Ovidiu Predescu - Investigatorul sub acoperire. Rolul
instanţelor de judecata privind activitatea acestuia - Revista Dreptul nr. 5/2004 ;
4. Augustin Lazăr - Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare.
Activitatea informativ-investigativa a poliţiei judiciare si materializarea ei in
mijloace de probă - Revista Dreptul nr. 1/2005
5. Costin Florian - Investigatori sub acoperire - Revista de Drept Penal nr. 2/2007
52
6. Cristian Radu , Florin Radu Răzvan - Consideraţii referitoare la cumularea
calităţilor de denunţător si martor - Revista Dreptul nr. 9/2007
7. Daniel Voica - Investigatorul sub acoperire, o noua instituţie a dreptului
procesual penal român - Revista Dreptul nr. 5/2004;
8. Demina Moca , Elena Ana Mihuţ - Ascultarea martorului protejat. Protecţia
datelor de identitate ale acestuia. Forţa probantă a declaraţiilor martorului
protejat - Revista Dreptul nr. 6/2006;
9. Dorin Ciuncan - Compunerea completului de judecare a infracţiunilor de corupţie
- Buletin documentar nr. 3/2005 al P.N.A./D.N.A.;
10. General de brigadă (r) Mihaiu MĂRGĂRIT- Doctrina de informaţii şi comunitatea
de Informaţii rămân simple divagaţii academice, pretexte de tensiuni politice
dâmboviţene sau sunt reclamate ca o necesitate a reformei spre democraţie? -
Institutul European pentru Managementul Riscului, Securităţii si Comunicării
11. Gheorghe Mateuţ - Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor in timpul actelor
premergătoare. Comentariu asupra noilor texte procedurale introduse in Codul de
procedura penala prin Legea nr. 281/2003 - Revista Dreptul nr. 1/2005;
12. Gheorghe Mateuţ - O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea
probelor obţinute in mod ilegal - Revista Dreptul nr. 7/2004;
13. Horia Diaconescu - Noi limitări aduse principiului oficialităţii procesului penal
prin prevederile art. 278 ind. 1 din Codul de procedura penală - Revista Dreptul
nr. 3/2004;
14. Ketty Guiu - Spălarea banilor - Revista Dreptul nr 3/2006 ;
15. Livia Stoica, Ana Muşat - Competenţa de cercetare a organelor speciale de
cercetare penală în lumina dispoziţiilor Codului de Procedură Penală - Buletinul
de Informare şi Documentare al MIRA nr. 6 /2007;
16. Liviu Herghelegiu - Despre posibilitatea instanţei de judecata de a cunoaşte
identitatea reala a investigatorului sub acoperire - Revista Dreptul nr. 5/2005;
17. Mihai Stoica - Evaluarea la nivelul OIPC – INTERPOL şi Oficiul European de
Poliţie EUROPOL a traficului ilegal de migranţi în spaţiul est-mediteranean -
Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 2/2006;
18. Mihai Stoica, Mugurel Ionescu, Vicenţiu Stanciu - Cooperarea în domeniul
schimbului de date şi de informaţii pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea
crimei organizate transnaţionale între centrul de cooperare poliţienească
internaţională şi alte instituţii naţionale şi internaţionale cu atribuţii în domeniu -
Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 3 /2007;
19. Mihai Stoica, Vicenţiu Stanciu – Cooperarea Poliţie şi Vamă în lupta împotriva
crimei organizate - Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr. 2/2007
20. Mihai Udroiu - Consideraţii in legătură cu Legea nr. 364/2004 privind
organizarea politiei judiciare - Revista Dreptul nr. 4/2005;
21. Mircea Damaschin - Propunere "de lege ferenda" privind competenta organelor
de cercetare penala specială - Revista Dreptul nr. 5/2007
53
22. Nicolae Volonciu - Conotaţii din perspectiva europeana la ultimele modificări ale
Codului de procedura penală - Revista de Drept Penal nr. 1/2004;
23. Sanda Soroceanu - Importanţa capitală a unei cooperări la nivel european pentru
forţele de poliţie naţionale - Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA nr.
1 /2007 ;
24. Sanda Soroceanu– Studiu privind criminalitatea transfrontalieră, criminalitatea
organizată şi corupţia în Uniunea Europeană - Buletinul de Informare şi
Documentare al MIRA nr. 6/2007;
25. Sofia Popescu - Statul de drept şi integrarea europeană - Revista Studii de Drept
românesc nr.1-2/2005 ;
26. Tamara Manea - Probleme ivite cu ocazia aplicării in practica a noilor dispoziţii
procedurale prevăzute de Legea nr. 281/2003 si Ordonanţa de urgenta a
Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea si completarea Codului de
procedura penaăa - Revista Dreptul nr. 7/2004;
IV. LITERATURĂ STRĂINĂ
1. Bernard Bouloc - Analyse de la loi du 9 mars 2004 - Revue de science criminelle
2005;
2. Bertrand de Lamy - La loi n° 2004-204 du 9 mars 2004 portant adaptation de la
justice aux évolutions de la criminalite - Crime organisé - Efficacité et
diversification de la réponse pénale - Revue de science criminelle 2004;
3. Bruno André Pireyre - Spécificités de l'enquête, de la procédure et de la sanction -
Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;
4. Carole Girault - Les nullités de la garde à vue - Actualité Juridique Pénal 2005;
5. Coralie Ambroise-Castérot - Cadre légal permettant de recueillir l'aveu,
Interrogatoire - Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz
2008;
6. Emmanuel Molina - Réflexion critique sur l'évolution paradoxale de la liberté de la
preuve des infractions en droit français contemporain - Revue de science criminelle
2002
7. Eerik Kergandberg - Legal Regulation of Surveillance de lege lata and de lege
ferenda : Constitutional and Criminal Procedural Aspects – în
w.w.w.juridica.ee/international;
8. Etienne Verges - La notion de criminalité organisée après la loi du 9 mars 2004 -
Actualité Juridique Pénal 2004;
9. Etienne Verges - Provocation policière, loyauté de la preuve et étendue de la nullité
procédurale - Actualité Juridique Pénal 2006 p. 354;
10. E. Anarte Borrallo, - Conjeturas sobre la criminalidad organizada -
www.noticias.juridicas.com
54
11. Federal Ministry of Justice of Germany - Increased protection of fundamental
rights in undercover investigative operations - Berlin - 18 April 2008;
12. François Saint-Pierre - Interrogatoire des témoins lors de la procédure d'instruction
- Répertoire de droit pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;
13. Gerald E. Mc Dowel – Folosirea tehnicii sub acoperire în investigarea cazurilor de
corupţie – Departamentul de Justiţie al SUA 1999;
14. Girodo, M. - Drug Corruption in Undercover Agents: Measuring the Risk -
Behavioral Sciences and the Law 9, 1991
15. Jacqueline E. Ross - The Place of Covert Policing in Democratic Societies: An
Empirical Study of the U.S. and Germany; University of Illinois College of Law
2006
16. Jacqueline E. Ross- Germany’s Federal Constitutional Court and the Regulation of
GPS surveillance - German Law Journal vol 6 nr.12;
17. Jacques Buisson - Actes de l'enquête préliminaire - Répertoire de droit pénal et de
procédure pénale Editions Dalloz 2008;
18. Jacques Buisson - Contrôle du respect, par les enquêteurs, de la loyauté dans
l'administration des preuves : la provocation policière caractérise une double
violation, celle du principe de loyauté des preuves et celle du droit au procès
equitable - Revue de science criminelle 2007;
19. Jacques Buisson - Légalité dans l'administration de la preuve. - Répertoire de droit
pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;
20. Jacques Francillon - Provocation à la commission d'actes de pédophilie organisée
par un service de police étranger utilisant le réseau internet - Revue de science
criminelle 2007 p. 560;
21. Jean Danet - De la procédure à la répression de la criminalité organisée, ou
laquelle est l'instrument de l'autre? - Actualité Juridique Pénal 2004;
22. Jean Pradel - Procédure pénale - Actualité Juridique Pénal 2007;
23. Jean-Raphaël Demarchi - La loyauté de la preuve en procédure pénale, outil
transnational de protection du justiciable - Recueil Dalloz 2007
24. Jean-François Renucci - La loyauté dans la reconnaissance de la preuve - Revue de
science criminelle 2007;
25. Jean-François Renucci - Le contrôle effectif de la régularité des éléments de preuve -
Revue de science criminelle 2006;
26. Jean-François Renucci - Le principe de loyauté des preuve - Revue de science
criminelle 2006;
27. K. Zacharias - Der gefahrdete zeuge im Straferfacren, Berlin, 1997
28. Marc Schwendener - L'action de la police judiciaire confrontée à l'exigence de
loyaute - Actualité Juridique Pénal 2005 ;
29. Marc Schwendener - Une police aux pouvoirs d'enquête renforces - Actualité
Juridique Pénal 2004;
30. Marcel Culioli, Pierre Gioanni - Association de malfaiteurs - Répertoire de droit
pénal et de procédure pénale, Editions Dalloz 2008;
55
31. Mark E. Robinson – Acuzarea în cazurile de corupţie publică – Departamentul de
Justiţie al SUA 1999;
32. Muriel Guerrin - Principaux cas de nullités en matière d'enquête de police -
Répertoire de droit pénal et de procédure pénale, Editions Dalloz 2008;
33. Pablo Antonio Seva Rives - Reflecţii cu privire la probele ilegale 2010,
www.noticias.juridicas.com
34. Pascal Dourneau-Josette - Droit à un procès équitable : article 6, § 1 er , de la
Convention européenne des droits de l'homme - Répertoire de droit pénal et de
procédure pénale Editions Dalloz 2008;
35. Pascal Dourneau-Josette - Écoutes téléphoniques judiciaires - Répertoire de droit
pénal et de procédure pénale Editions Dalloz 2006;
36. Robert Filniez - Loyauté et liberté des preuves - Revue de science criminelle 2007;
37. Roland Gauze - Mise en œuvre de l'enquête de flagrance - Répertoire de droit pénal
et de procédure pénale Editions Dalloz 2008;
38. T. Blomberg and S. Cohen , Punishment and Social Control: Essays in Honor of
Sheldon Messigner, 1995, Recent Developments In Undercover Policing;
V. JURISPRUDENŢA ROMÂNĂ ŞI STRĂINĂ
1. Decizia Curţii Constituţionale Nr.128 din 26 aprilie 2001 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.172 alin.1 şi ale art.224 din Codul de
procedură penală Publicată în Monitorul Oficial nr.438 din 6 august 2001;
2. Decizia Curţii Constituţionale nr. 124 din 26 aprilie 2001 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de
procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul
penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001,
cu opinie separată, referitor la dispoziţiile art. 224 din Codul de Procedură Penală;
3. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1072 din 20 noiembrie 2007 publicată în
Monitorul Oficial nr. 853 din 12 decembrie 2007
4. Decizia Curţii Constituţionale nr.138 din 8 mai 2001 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224
din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din
Codul Penal;
5. Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 09 ianuarie 2007 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1, art. 86^2 si art. 149 alin. 1 din
Codul de procedură penală publicată în M.Of. 89 din 05 februarie 2007;
6. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1318 din 12 decembrie 2008 publicată în M.Of.
nr. 118 din 26 februarie 2009
7. Decizia Curţii Constituţionale nr. 484 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul
Oficial nr. 289 din 04 mai 2009.
8. Decizia Curţii Constituţionale nr. 193 din 27aprilie 2004 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1, art. 86^2 si art. 149 alin. 1 din
56
Codul de procedură penală publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
461 din 24 mai 2004;
9. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.068 din 14 octombrie 2008
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1 din Codul de
procedura penala si ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea
si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri publicată în M.Of. 769 din
17 noiembrie 2008;
10. Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 10 mai 2001 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. alin 1 şi ale art. 224 din
Codul de Procedură Penală, precum şi ale art. 147 alin2, şi art. 258 din Codul
Penal.
11. Decizia Curţii Constituţionale nr. 334 din 18 martie 2008 Publicată în Monitorul
Oficial nr. 288 din 14 aprilie 2008
12. Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 5 octombrie 1999 publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999
13. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.12 - art.22 din cap. III
„Procedura de urmărire şi judecare” al Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, art.23 şi art.24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2007 pentru modificarea Legii
nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială Publicată în Monitorul Oficial
nr.851 din 12.12.2007
14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5532/2006;
15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007;
16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007;
17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5169 din 12 noiembrie
2003;
18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 1687 din 29 aprilie
2010;
19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 1390 din 14 aprilie 2008
20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 5826 din 12 octombrie
2006;
21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – Decizia nr. XLVIII (48) din 4
iunie 2007;
22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală, decizia nr. 796 din 2 martie 2010;
23. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală, decizia nr. 1863 din 11 mai 2010
24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală, Decizia penală nr. 366 din 30
ianuarie 2008;
25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală decizia nr. 5269 din 6 noiembrie
2007;
26. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia nr. 521 din 12 februarie
2008;
57
27. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia 1602 din 23 martie 2001;
28. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ., secţia penală, decizia nr. 10 din 7 ianuarie
2008;
29. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, decizia nr. 2398 din 12 aprilie
2006;
30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1718 din 28 martie
2007;
31. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1106 din 25 februarie
2004;
32. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5999 din 15 noiembrie
2004;
33. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5847 din 9 noiembrie
2004;
34. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 4368 din 6 septembrie
2004;
35. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 3334 din 17 iunie 2004;
36. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2083 din 20 aprilie
2004;
37. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1106 din 25 februarie
2004;
38. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală decizia nr. 744 din 11 februarie
2004;
39. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 593 din 30 ianuarie
2004;
40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sentinţa nr. 90 din 29 ianuarie
2007;
41. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5169 din 12 noiembrie
2003;
42. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2706 din 29 mai 2002;
43. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 4672 din 1 noiembrie
2002;
44. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1753 din 2 aprilie 2002;
45. Curtea Constituţională, decizia nr. 96 din 21 octombrie 1994;
46. Curtea Constituţională, decizia nr. 113 din 16 februarie 2006 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin 3 din Codul de Procedură
Penală;
47. CEDO – Hotărârea din 5 februarie 2008 în cauza Ramanauskas împotiva Lituaniei;
48. CEDO – Hotărârea din 15 iunie 1992 în cauza Ludi contra Elveţiei;
49. CEDO – Hotărârea din 16 februarie 2000 în cauza Jasper contra Regatului;
50. CEDO - cauza Rotaru împotriva României
51. CEDO - hotărârea Fox, Campbell şi Hartley versus Marea Britanie, 20 august
1990;
58
52. CEDO, decizia din 20 noiembrie 1989, in cauza Kostovski contra Olandei;
53. CEDO, decizia din 23 aprilie 1997, in cauza Van Mechelen şi alţii contra Olandei;
54. CEDO, decizia din 19 iunie 1998, in cauza Benavides Cevallos contra Ecuador;
55. CEDO cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005;
56. Curtea de Apel Suceava – Buletinul Jurisprudenţei 1997-1998, ed. Lumina Lex
1999;
57. Curtea de Apel Suceava – Buletinul Jurisprudenţei 1999, ed. Lumina Lex 2000;
VI. SITE-URI WEB
1. w.w.w.dreptonline.ro;
2. w.w.w.juris.ro;
3. w.w.w.just.ro;
4. w.w.w.e-juridic.ro;
5. w.w.w.pna.ro;
6. www.pna.ro/jurisprudenta
7. www.euroavocatura.ro
8. www.inm-lex.ro
9. w.w.w.juristnet.ro;
10. www.forumuljudecatorilor.ro
11. w.w.w.juridice.ro;
12. w.w.w.sej.ro;
13. w.w.w.indaco.ro;
14. w.w.w.clr.ro;
15. w.w.w.jurisprudenţa.info;
16. w.w.w.apador.org;
17. w.w.w.gov.ro;
18. w.w.w.sojust.ro;
19. w.w.w.abbanet.org;
20. w.w.w.ujr.ro;
21. w.w.w. coe.int;
22. w.w.w.echr.coe.int;
23. w.w.w.europa.eu.int;
24. w.w.w.-ejn-crimjust.europa.eu;
25. w.w.w. bibhost.ulb.ac.be;
26. w.w.w.ccja_acjp.ca;
27. w.w.w. icgg.org;
28. w.w.w.csm1909.ro
29. w.w.w.bibhost.ulb.ac.be;
30. w.w.w.irs.gov;
31. w.w.w.laws.justice.gc.ca;
32. w.w.w. cairn.info;
59
33. w.w.w.j.stor.org;
34. w.w.w.unicri.it;
35. w.w.w.jure.juridat.just.fgov.be;
36. w.w.w.politiquecriminelle.be;
37. w.w.w.ejustice.just.fgov.be;
38. w.w.w.legifrance.gouv.fr;
39. w.w.w.dalloz.fr;
40. w.w.w.bmj.de;
41. w.w.w.inscomp.org;
42. w.w.w.lawandsociety.org;
43. w.w.w.wistleblower.org;
44. w.w.w.statewach.org;
45. w.w.w.aclu.org;
46. w.w.w.germanlawjournal.com;
47. w.w.w.ncjrs.gov;
48. w.w.w.corporatefindlaw.com;
49. w.w.w.itc.gov.fj;
50. w.w.w.ielaws.com;
51. w.w.w.om.fi;
52. w.w.w.transparency.org;
53. w.w.w.unodoc.org;
54. w.w.w.police-studies.com;
55. w.w.w.lawgislationline.org;