analytical note ro

Pregătirea pentru

următoarele etape ale

guvernanței economice

îmbunătățite

în zona euro

Notă de analiză

Consiliul European informal

12 februarie 2015

Jean-Claude Juncker

în strânsă cooperare cu

Donald Tusk,

Jeroen Dijsselbloem

și Mario Draghi

Consiliul European informal, 12 februarie 2015

1

Pregătirea pentru următoarele etape

ale guvernanței economice îmbunătățite în zona euro

Notă de analiză

Introducere

În urma reuniunii la nivel înalt a zonei euro din 24 octombrie 2014, s-a ajuns la concluzia că „o mai strânsă coordonare a politicilor economice este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a uniunii economice și monetare”. Consiliul European a cerut să se lucreze în continuare „la elaborarea unor mecanisme concrete pentru mai strânsa coordonare, convergență și solidaritate a politicii economice” și l-a invitat pe președintele Comisiei Europene să pregătească, în strânsă cooperare cu președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro, cu președintele Eurogrupului și cu președintele Băncii Centrale Europene, „pașii următori către o mai bună guvernanță economică în zona euro”.

Consiliul European din 18 decembrie 2014 a confirmat acest mandat încredințat celor patru președinți. Ca prim pas în acest sens, cei patru președinți au fost invitați să prezinte o notă de analiză care să stea la baza discuțiilor din cadrul Consiliului European informal din 12 februarie 2015.

Prezenta notă de analiză trece în revistă situația actuală a uniunii economice și monetare (UEM). Aceasta identifică principalele deficiențe ale cadrului UEM care au fost scoase la iveală în urma crizei, descrie măsurile adoptate până în prezent pentru soluționarea acestora și pregătește terenul pentru o discuție cu privire la etapele următoare. Nimic din prezenta notă nu aduce atingere conținutului final al raportului celor patru președinți, care va fi elaborat pe baza rezultatului discuțiilor dintre șefii de stat sau de guvern din 12 februarie, precum și al altor lucrări și consultări care vor preceda Consiliul European din iunie.

1. Natura uniunii economice și monetare

Euro este o monedă utilizată în prezent de 19 state membre ale UE și de peste 330 de milioane de cetățeni. În ciuda crizei, euro este cea de a doua monedă din lume, în ordinea importanței, cu o pondere de 24,4 % (18 % în 1999) din rezervele mondiale de valută, în comparație ponderea de 61,2 % a USD. La nivel mondial, 59 de țări și teritorii și-au legat, în mod direct sau indirect, moneda națională de moneda euro.

Euro nu este numai o monedă, ci și un proiect politic. Uniunea noastră monetară impune statelor membre să își abandoneze definitiv moneda națională și să își împartă permanent suveranitatea monetară cu celelalte țări din zona euro. Moneda euro a creat, așadar, un „destin comun” pentru cele 19 state membre care au adoptat euro ca monedă națională; acest lucru necesită atât solidaritate în perioadele de criză, cât și respectarea de către toate aceste state a normelor stabilite de comun acord.

Zona euro dispune de un cadru instituțional unic. În timp ce politica monetară este hotărâtă în comun la nivel european, politicile economice și bugetare rămân, în mare măsură, de competența statelor membre. Într-un astfel de cadru, vulnerabilitățile dintr-un stat membru pot deveni vulnerabilități pentru zona euro în ansamblul său. Prin urmare, succesul economic este în interesul comun al tuturor. O uniune monetară va avea succes numai dacă participarea la uniunea respectivă aduce, de-a lungul timpului, mai multe avantaje decât neparticiparea la aceasta. În acest scop, toate


2

statele membre trebuie să își asume răspunderea, acceptând să își considere propriile politici economice și bugetare drept un aspect de interes comun.

Tratatele stabilesc un set clar de obiective — creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, stabilitatea prețurilor, poziții bugetare solide și niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, iar cadrul UEM prevede un set de norme comune pentru coordonarea strânsă a acestor politici. Criza a arătat că un cadru deficitar sau punerea în aplicare insuficientă a acestui cadru aduce atingere integrității zonei euro în ansamblul său și duce la neîndeplinirea obiectivelor prevăzute de tratate. De aceea, asigurarea unui cadru UEM pe deplin compatibil cu cerințele care decurg din utilizarea unei monede comune a reprezentat principala provocare din ultimii ani și rămâne un obstacol care nu a fost încă depășit pe deplin.

2. Analiză retrospectivă: cauzele multiple ale crizei

Criza care a început să afecteze zona euro încă din vara anului 2007 și care continuă și acum să afecteze dezvoltarea economică a mai multor state membre din zona euro are la bază numeroase cauze și origini. În timp ce mai multe dintre acestea sunt comune tuturor țărilor industrializate, unele se manifestă mai puternic în zona euro, unde au prelungit și au intensificat efectele crizei.

La început, criza a fost, în principal, o criză financiară. Aceasta a pornit de pe piața creditelor ipotecare subprime din SUA și s-a răspândit rapid în întregul sistem financiar interconectat la nivel global, inclusiv în băncile și în celelalte instituții financiare europene, în special în țările din zona euro, unde condițiile favorabile din primii zece ani de existență a monedei euro au dus la crearea de bule financiare și imobiliare. O caracteristică deosebit de importantă pentru zona euro a fost spirala negativă dintre bănci și datoria publică suverană: pe măsură ce băncile care au căpătat o importanță sistemică prea mare pentru a putea să dea faliment au început să se confrunte cu dificultăți financiare și au cerut ajutorul entităților lor suverane, stabilitatea sistemului bancar nu mai putea fi garantată decât în detrimentul finanțelor publice ale țărilor în cauză și cu prețul unei fragmentări financiare mai mari (a se vedea graficul 1). Astfel, în aceste țări, criza băncilor s-a transformat rapid într-o criză a finanțelor publice, cu un impact direct asupra economiei reale.

Surse: BCE, Reuters, calcule efectuate de serviciile

BCE

Graficul 1

Euro area government bond yields

suverane din zona euro

Surse: BCE, Reuters, calcule efectuate de serviciile

BCE

Dobânzile la creditele bancare Credite acordate întreprinderilor; procentaje pe an

Randamentele obligațiunilor de stat din zona euro

Randamente la 10 ani (în %, media lunară)


3

Criza s-a transformat apoi într-o criză a datoriilor suverane. Primii zece ani de existență a monedei euro nu au dus la o reducere durabilă a datoriilor și a deficitelor publice sub nivelul valorilor de referință de 3 % și, respectiv, 60 % din PIB, astfel cum prevede Tratatul de la Maastricht. Datoria publică în zona euro, care se situa la nivelul de 72,8 % din PIB în 1998, nu a putut fi redusă decât la 66,2 % din PIB, în medie, în 2007, chiar dacă prevalența unor condiții macroeconomice favorabile ar fi permis o mai mare consolidare bugetară. Deficitele în zona euro se ridicau, în medie, la 1,9 % din PIB în perioada 1999-2007, ajungând la un vârf de 3,1 % din PIB în 2003. Nu s-a putut realiza obiectivul comun de politică în ceea ce privește bugetele naționale aflate în echilibru sau excedentare, care viza reducerea nivelurilor datoriei publice. S-a întâmplat adesea ca normele bugetare menite să limiteze deficitele publice excesive (așa-numitul „Pact de stabilitate și de creștere”) să nu fie respectate și puse în aplicare.

Din 1997, majoritatea țărilor din zona euro (toate, cu excepția Estoniei și Luxemburgului) au făcut, o dată sau chiar de mai multe ori, obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive. În 2003, normele pactului au fost parțial suspendate de Consiliu, printr-un vot cu majoritate calificată, în cazul specific al procedurilor aplicabile deficitelor excesive care vizau Germania și Franța. În 2005, pactul a fost reformat într-un mod care a fost perceput în mare parte ca o relaxare a normelor. Ambele acțiuni au subminat credibilitatea pactului. Atunci când criza a început să își facă simțite efectele în zona euro, statele membre au reacționat prin pachete de stimulare importante și prin injectarea de fonduri publice în sistemele lor bancare. Deși au fost necesare pentru asigurarea stabilității financiare și pentru atenuarea impactului crizei, aceste măsuri au dus, în multe țări, la creșterea datoriilor și a deficitelor publice cu mult peste valorile de referință de la Maastricht. Deficitele publice din zona euro au ajuns la un vârf de 6,2 % din PIB în 2010, înainte de a putea fi reduse la 2,6 % din PIB în 2014. Deși datoria publică este în continuare în creștere ca urmare a măsurilor luate în timpul crizei, aceasta a ajuns, în 2014, la 94,3 % din PIB, în medie, în zona euro, cu mult peste nivelurile din perioada anterioară crizei (a se vedea graficul 2).

Criza din zona euro, declanșată de turbulențele financiare mondiale, poate fi considerată, de asemenea, o criză de competitivitate, cu mai multe deficiențe anterioare crizei. Deși s-a ajuns uneori la egalarea nivelului de productivitate din SUA până în anii ’90, cu timpul, acest proces s-a întrerupt. Mai multe țări din zona euro nu au profitat de perioada de creștere economică pentru a soluționa rigiditățile existente pe piețele produselor și forței de muncă.

Graficul 2

Surse: Comisia Europeană, BCE

Datoria și deficitul din zona euro 1995-2013, din PIB

Dat

ori

e

Deficit

Consolidare înainte de UEM

Criză

Consolidare recentă

Primii 10 ani ai UEM

Graficul 3: Rigiditățile de pe piața produselor și a forței de muncă și evoluția ratei șomajului (2009-2013)

Surse: Eurostat și OCDE Notă: rigiditățile de pe piața forței de muncă și a produselor măsurate ca medie a indicatorilor OCDE în materie de legislație privind protecția

forței de muncă și de reglementare a pieței produselor.

În schimb, vulnerabilitățile adânc înrădăcinate nu au permis ofertei să ajungă la nivelul cererii. În același timp, o creștere semnificativă a rigidităților nominale și reale a afectat alocarea eficientă a resurselor, inclusiv între sectorul comercial și cel necomercial, împiedicând, astfel, funcționarea canalului competitivității (a se vedea graficul 3).

În acest context, în primii zece ani de existență a monedei euro, costul forței de muncă (măsurat în costul unitar al muncii) a crescut în mod semnificativ în mai multe țări din zona euro, ceea ce a dus la scumpirea produselor acestora și, implicit, la reducerea competitivității acestora și la un sold negativ al plăților în raport cu alte țări din zona euro care au menținut costul unitar al muncii la un nivel stabil sau chiar l-au redus.

Acest lucru a dus la creșterea ratelor șomajului în timpul crizei (a se vedea graficul 4). În plus, evoluția destul de favorabilă a condițiilor de finanțare din primii ani ai monedei euro a dus la o alocare neadecvată a surselor de finanțare către forme de investiții mai puțin productive, cum ar fi bunurile imobiliare, precum și la asumarea mai multor riscuri și la un grad mai mare de îndatorare pentru mulți actori din sectorul public și privat. Atunci când criza și-a făcut simțite efectele în zona euro și când piețele au reevaluat riscul și potențialul de creștere aferente fiecărei țări, pierderea competitivității a devenit vizibilă și a dus la retragerea unor surse de finanțare imperios necesare pentru investiții, ceea ce a intensificat și mai mult impactul crizei în țările respective. Deși

mai multe părți interesate la nivel european au trimis avertismente cu privire la aceste evoluții, cadrul de guvernanță de la momentul respectiv nu prevedea detectarea și corectarea în mod sistematic a dezechilibrelor și, prin urmare, nu a putut împiedica acumularea acestora.

Nu în ultimul rând, criza poate fi considerată și o criză a piețelor în ceea ce privește capacitatea acestora de a evalua corect riscul de țară. Tratatul de la Maastricht s-a bazat pe ipoteza că disciplina pieței va fi un element esențial în prevenirea evoluțiilor divergente ale economiilor din zona euro și ale pozițiilor bugetare, creșterea ratelor dobânzii pentru obligațiunile suverane având un efect de semnalizare în acest sens, dar această ipoteză nu s-a confirmat în realitate în zona euro în perioada 1999-2008. În schimb, investitorii au tratat zona euro ca un tot unitar, fără a lua în considerare riscurile economice și financiare diferite. Criza a scos la iveală aceste divergențe, iar reevaluarea ulterioară a riscurilor a făcut ca ratele dobânzii aferente obligațiunilor emise de anumite țări din zona

Graficul 4: Evoluția costului unitar al muncii (2001-2009) și a ratei șomajului (2009-2013)

Sursă: Eurostat

Notă: Date prezentate pentru țările din zona euro care au intrat în UEM înainte de 2002; pentru rata șomajului, sunt utilizate datele din septembrie.

Evo

luți

a r

ate

i ș

om

aju

lui (2

009

-2013

)

Rigiditățile de pe piața forței de muncă și a produselor (2008)

Evo

luți

a r

ate

i ș

om

aju

lui

(20

09

– 2

01

3)

Evoluția costului unitar al muncii (2001–2009)


5

euro să fie cu mult peste cele ale obligațiunilor emise de unele țări în curs de dezvoltare (a se vedea graficul 1).

Toate aceste evoluții au dovedit existența unui decalaj semnificativ între obiectivele și performanța reală a cadrului de guvernanță al UEM în perioada premergătoare crizei, precum și faptul că politicile convenite de comun acord nu au fost respectate și nu au fost puse în aplicare în mod constant.

3. Măsurile luate începând din 2010 pentru a consolida reziliența

uniunii economice și monetare

Criza a arătat că slăbiciunile și rigiditățile structurale semnificative și politicile bugetare și economice nesustenabile din unele state membre pot submina dezvoltarea economică a zonei euro în ansamblul său, punând astfel în pericol avantajele care decurg din participarea la UEM. Aceasta a evidențiat, de asemenea, deficiențele majore ale cadrului de guvernanță, care nu a fost în măsură să împiedice aceste evoluții.

La nivelul zonei euro, au fost adoptate, începând din 2010, reforme semnificative pentru abordarea și remedierea acestor deficiențe:

Mecanismul european de stabilitate (MES), care nu a fost disponibil înaintea crizei, a fost creat ca un instrument permanent de gestionare a crizelor.

Uniunea bancară a fost instituită, iar BCE a preluat rolul de mecanism unic de supraveghere, exercitând o supraveghere directă asupra tuturor băncilor semnificative din zona euro de la 1 noiembrie 2014. Mecanismul unic de rezoluție și noile norme de recapitalizare internă prevăzute de Directiva UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare oferă acum un cadru pentru rezoluția ordonată a băncilor și pentru repartizarea sarcinilor între acționari și creditori. Aceste măsuri, împreună cu Fondul unic de rezoluție, reprezintă contribuții importante la reducerea legăturii negative dintre entitățile suverane și bănci, precum și la protejarea deponenților, concomitent cu sistemele naționale armonizate de garantare a depozitelor.

Există acum o nouă procedură privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) care vizează detectarea, într-un stadiu incipient, a apariției unor vulnerabilități macroeconomice și oferirea de instrumente pentru corectarea acestora.

Reforma „Pactului de stabilitate și de creștere” din 2011-2013 și acordul cu privire la „pactul bugetar” au consolidat cadrul bugetar pentru a preveni acumularea unor dezechilibre bugetare importante în viitor. Monitorizarea evoluției cheltuielilor a devenit mai importantă în cadrul componentei preventive, iar procedurile din cadrul componentei preventive și al celei corective au fost consolidate, nu în ultimul rând prin sancțiuni noi, aplicabile mai devreme și cu un grad de strictețe progresiv. O lecție importantă în urma crizei a fost necesitatea de a introduce o valoare numerică de referință pentru datorie, menită să asigure convergența către rate adecvate ale datoriei, sub valoarea de referință de 60 % din PIB prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Prin introducerea modalităților de vot cu majoritate calificată inversă în cadrul Consiliului pentru deciziile adoptate în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive s-a urmărit sporirea caracterului cvasi-automat al procedurilor.

Competențele Eurostat au fost consolidate în 2011 în ceea ce privește datele statistice utilizate pentru procedura aplicabilă deficitelor excesive. În temeiul regulamentului modificat, Eurostat are, în prezent, dreptul să verifice conturile publice ale statelor membre și să efectueze cercetări la fața locului în statul membru vizat.


6

Acestea sunt măsuri importante care ar fi putut îmbunătăți performanța zonei euro în mod considerabil, atât înainte, cât și în timpul crizei, dacă ar fi fost deja în vigoare acum zece ani. Cu toate acestea, noile structuri vor fi eficace numai dacă sunt puse în aplicare pe deplin, atât la nivelul UE, cât și la nivel național.


7

4. Care este situația actuală?

Deși a început o ajustare semnificativă a dezechilibrelor bugetare și economice, în special în țările care beneficiază de asistență financiară din partea UE/FMI și în alte țări mai vulnerabile din zona euro, dezechilibrele acumulate își fac simțite, în continuare, efectele dureroase: ratele șomajului au sporit vertiginos, iar datoria sectorului public și a sectorului privat a crescut în mod semnificativ în doar câțiva ani. Rata șomajului în zona euro a depășit 10 % începând din 2009 și a ajuns la 11,6 % în 2014, față de 7,5 % în 2007. Șomajul în rândul tinerilor în zona euro ajunge chiar la 23 % (față de 16,6 % în 2007).

Gradul ridicat de îndatorare și șomajul important, alături de obstacolele semnificative în calea unor piețe flexibile, frânează potențialul de creștere al țărilor (a se vedea graficul 5). În plus, în timp ce nivelul ridicat al datoriilor are, de obicei, un efect negativ asupra creșterii (a se vedea graficul 6), o rată scăzută a creșterii și a inflației îngreunează, de asemenea, procesul prin care țările încearcă să își reducă gradul de îndatorare, cu scopul de a-și spori reziliența și sustenabilitatea. În acest context, unele dintre țările din zona euro cu datorii foarte mari și cu rate scăzute ale creșterii potențiale a producției se pot confrunta cu mari dificultăți în ceea ce privește reducerea rapidă a nivelului datoriei. O reziliență mai mare la șocuri și un nivel mai ridicat al creșterii potențiale necesită noi acțiuni în ceea ce privește reformele structurale naționale.

Indicatorii internaționali în materie de flexibilitate a pieței forței de muncă și a produselor arată că țările din zona euro încă mai prezintă rigidități semnificative care trebuie soluționate. În plus, guvernele naționale trebuie să creeze un mediu favorabil pentru antreprenorii care doresc să creeze o nouă întreprindere sau pentru dezvoltarea întreprinderilor existente. Indicatorii internaționali sugerează că se mai pot aduce îmbunătățiri semnificative în zona euro: în prezent, atunci când se analizează situația generală în lume, zona euro se situează, în medie, cu mult în urma Regatului Unit și a SUA.

În clasamentul Băncii Mondiale privind climatul favorabil de afaceri (Ease of Doing Business), o singură țară din zona euro (Finlanda) se situează printre primele 10, iar o serie de țări nu sunt nici măcar în primele 50. Măsurile de îmbunătățire a acestui aspect nu sunt numai în interesul fiecărui stat membru, ci și în interesul zonei euro în ansamblul său, ca urmare a legăturilor puternice dintre economiile statelor membre.

Graficul 5: PIB-ul real pe cap de locuitor (creștere medie)

Sursă: Comisia Europeană

Graficul 6: Creșterea potențială medie în raport cu datoria publică și privată

Surse: Comisia Europeană, Eurostat Notă: Cele mai recente date se referă la iunie 2014 pentru datoria din sectorul public și privat și la 2019 pentru producția potențială.

-2.0

-1.0

0.0

1.0

2.0

3.0

4.0

5.0

6.0

DE EA FR IE PT ES IT GR

1995-2004 2005-2014

Cre

ște

rea

po

ten

țial

ă m

edie

a p

rod

ucț

iei (

20

15

-20

19

Datoria publică și privată în % din PIB


8

5. Perspective: către o uniune economică și monetară profundă și veritabilă

Având în vedere mediul economic nefavorabil care afectează în prezent zona euro în ansamblul său, precum și vulnerabilitățile și rigiditățile persistente din mai multe țări, la nivel individual, se impune necesitatea trecerii treptate către „mecanisme concrete pentru mai strânsa coordonare, convergență și solidaritate a politicii economice”. Aceste mecanisme ar trebui să se bazeze pe situația reală a economiei, a ocupării forței de muncă și a aspectelor sociale din statele membre din zona euro, pe natura interdependenței care există între acestea, precum și pe capacitatea acestora de a ajunge, în timp, la convergență.

Pe termen scurt, este important să se pună în aplicare o strategie coerentă axată pe „triunghiul virtuos” al reformelor structurale, investițiilor și responsabilității bugetare și, în acest context, să se realizeze trecerea către angajamente mai eficace în ceea ce privește reformele structurale de stimulare a creșterii economice în zona euro. Angajamentele în materie de politici, asumate de țările din zona euro, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, în favoarea reformelor structurale de stimulare a creșterii nu au fost puse în aplicare în mod satisfăcător. Adesea, angajamentele sunt puternice în perioadele de criză, iar apoi scad din nou în intensitate odată cu îmbunătățirea climatului economic general. În acest sens, efectul stabilizator al monedei unice generează anumite efecte contraproductive în ceea ce privește voința guvernelor naționale de a acționa în mod hotărât pentru lansarea și punerea în aplicare a reformelor structurale necesare, în ciuda caracterului urgent al acestora. Este nevoie de un nou consens politic la cel mai înalt nivel politic pentru aplicarea reformelor structurale care ar trebui să fie abordate cu prioritate în țările din zona euro.

În plus, funcționarea pieței unice trebuie îmbunătățită, în special în domeniile care sunt esențiale pentru creșterea capacității de ajustare a economiilor din zona euro. Consolidarea mobilității forței de muncă este esențială în această privință. În plus, pentru finalizarea uniunii bancare și pentru diversificarea și extinderea surselor de finanțare ale economiei europene, trebuie să eliminăm barierele rămase în calea investițiilor și a liberei circulații a capitalurilor și să considerăm integrarea pieței de capital o prioritate politică, inclusiv prin analizarea unor aspecte precum impozitarea, insolvența și dreptul societăților comerciale. Un sistem financiar bine integrat în UE, care să fie rezultatul unei uniuni a piețelor de capital, poate spori reziliența la șocuri a uniunii monetare, oferind un element de partajare a riscurilor în sectorul privat, precum și eficacitatea acesteia în materie de creare de locuri de muncă, creștere economică și investiții. Noile inițiative pentru finalizarea pieței unice, de exemplu, în domenii precum economia digitală și energia, sunt esențiale pentru consolidarea perspectivelor de creștere.

Progresele concrete în ceea ce privește aceste două componente — reformele structurale de stimulare a creșterii economice și aprofundarea pieței unice — vor contribui la buna funcționare a uniunii economice și monetare pe termen scurt (în următoarele 18 luni), cu condiția ca acestea să se bucure de un sprijin politic ferm.

Cu toate acestea, este în continuare necesar, deopotrivă pentru cetățeni și pentru piețe, să se stabilească o perspectivă pe termen lung referitoare la modul în care ar trebui dezvoltat cadrul UEM, determinându-se aspectele în care acesta ar putea fi considerat complet și cele în care vor fi necesare activități suplimentare pentru dezvoltarea unei guvernanțe comune consolidate, așa cum s-a solicitat deja în cadrul raportului celor patru președinți din 2012 și al proiectului Comisiei pe această temă, ambele documente fiind în continuare valabile. Zona euro nu a reușit să se redreseze în urma crizei în același mod ca SUA, ceea ce ar putea indica faptul că o uniune monetară incompletă se adaptează mult mai încet decât o uniune care dispune de un cadru instituțional mai complet (a se vedea graficul 7).


9

Graficul 7

În acest sens, prezenta notă de analiză este menită să lanseze un proces de discuții în perspectiva unui raport prospectiv al celor patru președinți, care va fi pregătit cu implicarea îndeaproape a tuturor statelor membre1 și care ar putea viza, în special, următoarele întrebări:

Cum putem garanta poziții bugetare și economice solide în toate statele membre ale zonei euro?

Cum se poate asigura o mai bună punere în aplicare și de asigurare a respectării cadrului de guvernanță economică și bugetară?

Dacă va fi pus în aplicare pe deplin, actualul cadru de guvernanță este suficient pentru a asigura reziliența la șocuri și prosperitatea pe termen lung a zonei euro?

În ce măsură se poate baza cadrul UEM preponderent pe norme stricte și în ce măsură se impune și necesitatea unor instituții comune puternice?

Ce instrumente sunt necesare în situațiile în care politicile naționale continuă să devieze, producând efecte negative, în ciuda supravegherii exercitate prin cadrul de guvernanță?

S-au luat suficiente măsuri în ceea ce privește legătura dintre sectorul bugetar și cel financiar pentru a se evita reapariția unor spirale negative între bănci și datoria suverană?

Cum ar putea fi consolidată partajarea riscurilor în sectorul privat prin intermediul piețelor financiare din zona euro pentru a se asigura o mai bună absorbție a șocurilor asimetrice?

În ce măsură modalitățile actuale de partajare a suveranității sunt adecvate pentru a îndeplini cerințele economice, financiare și bugetare impuse de moneda comună?

Este de dorit o partajare mai mare a riscurilor în domeniul finanțelor publice? Care ar fi condițiile prealabile în acest sens?

1 Președintele Comisiei Europene și-a exprimat intenția de a recurge la contribuții din partea președintelui Parlamentului European în

procesul de reflecție pentru pregătirea raportului.

Sursă: Eurostat

PIB real pe cap de locuitor Trimestrul 1 din 2008 = 100

Rata șomajului Evoluție din ianuarie 2008 (puncte procentuale)

Statele Unite

Zona euro

Statele Unite

Zona euro


10

În ce condiții și sub ce formă ar putea fi avută în vedere o guvernanță comună consolidată în ceea ce privește reformele structurale? Cum ar putea aceasta să favorizeze convergența reală?

Cum pot fi asigurate cel mai bine responsabilitatea și legitimitatea într-un cadru pe mai multe niveluri, cum este UEM?

analytical note ro

Documents