work.xentra.rowork.xentra.ro/cursuri-amg/anul iv/semestrul i/legislatie... · web viewasistența de...

Asisten ă medicală generalăț

Legisla ie medicală, organizare profesională i bioeticăț ș

CURSUL 1 – 17.10.2014

Cap. 1 – Introducere în studiul dreptului medical i a legisla iei medicaleș ț

1.1. Utilitatea studierii dreptului medical i a legisla iei medicale în ș ț formarea medicului i a celorlal i profesioni ti din domeniul ș ț șmedical.

Profesiile medicale implică în mod direct interac iunea cu atributeleț esen iale ale persoanei umane, care fac obiectul unei riguroase i ample protec iiț ș ț juridice, îndeosebi ca drepturi fundamentale, sub forma dreptului la via ă i laț ș integritate fizică i psihică al persoanei umane, dar i ca drepturi recunoscute iș ș ș protejate prin legi speciale (e.g. drepturile pacientului). Pe termen lung, modul de exercitare al profesiilor medicale este de natură a produce consecin e chiarț asupra speciei umane, i avem în vedere nu numai „cutia Pandorei” (geneticaș medicală, ingineria genetică, reproducerea in vitro, transplantul de organe etc.), dar i starea de sănătate a popula iei. Este motivul pentru care ările membre aleș ț ț Consiliului Europei, „con tiente de actele care ar putea pune în pericolș demnitatea umană printr-o folosire improprie a biologiei i medicinii”, au sim itș ț nevoia să semneze în 1997 la Oviedo Conven ia europeană pentru protec iaț ț drepturilor omului i a demnită ii fiin ei umane fa ă de aplica iile biologiei i aleș ț ț ț ț ș medicinii. Titlul Conven iei este grăitor prin el însu i: medicina modernă, cuț ș progresele sale binecunoscute, a ajuns să reprezinte un pericol pentru om iș pentru demnitatea sa, fiind necesare instrumente juridice interna ionale care săț protejeze drepturile omului fa ă de tiin a i arta medicinii care, în modț ș ț ș tradi ional, are ca unic scop sănătatea i starea de bine a fiin ei umane. ț ș ț

Exercitarea profesiei de medic este strict reglementată în spa iul UE, subț aspectul condi iilor de exercitare, tendin a fiind de extindere a procesului deț ț reglementare i asupra actului medical propriu-zis, sub forma protocoalelorș standardizate sau a standardelor de bună practică medicală ce sunt elaborate în toate specializările medicale, întrucât medicul i profesionistul din domeniulș sănătă ii este subiectul a numeroase tipuri de răspundere, consecin eleț ț eventualei angrenări ale acestora fiind dintre cele mai serioase.

1 din 16


Acestea ar fi argumentele principale care ne îndreptă esc să afirmăm căț este esen ial pentru viitorul medic i pentru viitorul asistent medical să aibăț ș no iunile elementare de legisla ie medicală cu inciden ă directă asupra profesieiț ț ț sale, implicit asupra carierei i asupra vie ii sale. ș ț

1.2. Câteva no iuni elementare de drept necesare pentru a în elegeț ț subiectele ce vor fi puse în discu ieț

Norma juridică desemnează o regulă de conduită generală, o dispozi ie aț cărei respectare obligatorie este garantată la nevoie prin for a coercitivă aț statului. Această ultimă caracteristică deosebe te norma juridică de alte tipuri deș norme (morale, cutumiare , religioase etc.).

Generalitatea normei juridice este caracteristica sa de a fi aplicabilă unui număr nelimitat de situa ii i persoane, având deci având un caracter impersonal,ț ș generând drepturi i obliga ii ori de câte ori ipoteza normei este întâlnită în via aș ț ț reală.

Structura logico-juridică a normei este, tradi ional, trihotomică,ț cuprinzând: ipoteza, dispozi ia i sanc iunea. Dacă ipoteza i dispozi ia prescriuț ș ț ș ț ac iuni, sanc iunea con ine modul de reac ie al statului fa ă de conduitaț ț ț ț ț neconformă, apărând ca o prelungire a ipotezei i dispozi iei.ș ț

No iunea de răspundere i tipuri de răspundere juridică.ț ș

După cum rezultă implicit din defini ia normei juridice, unul din principiileț fundamentale ale dreptului este acela al responsabilită ii, răspunderea juridicăț fiind raportul juridic de constrângere ce are ca obiect aplicarea sanc iuniiț juridice.

În principiu, fiecare ramură a dreptului cunoa te o formă de răspundereș specifică: răspunderea politică în domeniul dreptului constitu ional, răspundereaț civilă, răspunderea penală, răspunderea administrativă, răspunderea disciplinară. Fiecare formă de răspundere juridică se caracterizează prin condi ii specifice deț stabilire a răspunderii (condi ii procedurale) i condi ii specifice de fond, precumț ș ț

i prin sanc iuni specifice.ș ț

No iunea de drept fundamentalț al omului (cu referire la drepturile fundamentale cu relevan ă în practica medicală) ț

2 din 16


Drepturile fundamentale ale omului sunt acele drepturi subiective absolut indispensabile pentru demnitatea omului i libera dezvoltare a personalită iiș ț sale, fiind cuprinse în Constitu ie i în conven ii interna ionale. Garantareaț ș ț ț respectării efective a acestor drepturi fundamentale în variatele sfere ale vie iiț sociale este o obliga ie ce revine statului, respectiv statelor civilizate care auț subscris la un sistem global de recunoa tere i apărare a acestor drepturi prinș ș instrumente interna ionale, dintre care cele mai importante sunt: Conven iaț ț europeană pentru apărarea drepturilor i a libertă ilor fundamentale (1950,ș ț Roma, Consiliul Europei) i Declara ia universală a drepturilor omului (1948,ș ț New York, Adunarea Generală ONU).

Drepturile recunoscute prin Conven ia europeană i prin Protocoalele eiț ș adi ionale se bucură de o garan ie judiciară specifică, la Strasbourg fiind instituităț ț o instan ă interna ională specializată în judecarea efectivă a cazurilor în care oț ț persoană se plânge de nerespectarea acestor drepturi de către un stat semnatar al Conven iei. Este vorba de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), aț cărei jurispruden ă completează i nuan ează tabloul drepturilor recunoscute deț ș ț Conven ia Europeană.ț

Dispozi iile privind drepturile i libertă ile fundamentale sunt interpretateț ș ț în România în concordan ă cu Declara ia Universală a Drepturilor Omului i cuț ț ș celelalte tratate interna ionale la care România este parte, iar în caz deț neconcordan ă au prioritate reglementările interna ionale, atunci când acesteaț ț con in reglementări mai favorabile decât cele interne. ț

1.3. Organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România

Există trei modele majore de sisteme de sănătate în lume:

1. Modelul „bismarkian”

În ciuda convingerilor sale conservatoare, cancelarul Bismarck instituie primul sistem social naţional ce cuprinde asigurări de sănătate şi pensii de bătrâneţe (1883 – 1884) afirmând că „trebuie făcut un pic de socialism pentru a nu avea socialişti”.

Cât priveşte sistemele de pensii, pentru stabilirea vârstei legale de pensionare acesta se întreba „la ce vârstă trebuie să stabilim ieşirea la pensie, în aşa fel încât să n-avem nimic de plătit”.

3 din 16


Aşadar la originile sistemului „bismarkian” se găsesc socoteli politicianiste, numai că oamenii au profitat de el, iar pe termen lung s-a dovedit un succes, astfel că, după al doilea război mondial Belgia şi Franţa au preluat acelaşi model.

Sistemul actual din România este bazat pe modelul „bismarkian”, care are două caracteristici principale:

- Obligativitatea plăţii contribuţie de asigurări proporţional cu posibilitatea de plată a persoanei (veniturile) şi district de plata la bugetul general.

- Beneficiarii sistemului sunt contribuabilii la sistem.

2. Sistemul conceput de sir William Beveridge pentru U.K. (1942) (şi distribuit trupelor britanice, în ciuda opoziţiei lui Winston Churchill! operează pe baza unui set de caracteristici:

- Sănătatea este un drept al persoanei umane, nu un privilegiu, ca atare toţi trebuie să aibă acces la ea, fără legătură cu posibilitatea de plată;

- Guvernul are obligaţia şi responsabilitatea de a asigura funcţionarea echitabilă şi eficientă a îngrijirilor de sănătate, ca proprietar şi operator al sistemului;

- Asistenţa medicală primară este paznicul de la poarta sistemului.

După război, aceste principii şi-au găsit expresia în înfiinţarea N.H.S. (National Health Service), care funcţionează i astăzi în U.K., fiind subiectul aș numeroase controverse publice.

În concepţia iniţială ce a stat la baza N.H.S. s-a crezut că oferind populaţiei un sistem de sănătate gratuit şi cuprinzător, acesta va îmbunătăţii starea de sănătate a naţiunii şi va duce la scăderea cererii pentru serviciile de sănătate.

În realitate, efectul a fost contrar, în sensul că succesul sistemului îngrijirilor de sănătate a dus la creşterea duratei de viaţă şi implicit la creşterea perioadei în care în mod potenţial o persoană poate să fie bolnavă şi să consule resurse de sănătate.

Acest efect paradoxal a condus la o limitate a resurselor şi la ideea de a îmbunătăţii managementul acestora. În U.K. există studii ample asupra acestor aspecte care au identificat cauzele şi eventualele soluţii al crizei sistemului de sănătate naţional.

Printre cauze se reţine următoarele:

4 din 16


A) Creşterea duratei de viaţă ca urmare a îmbunătăţirii sistemului de sănătate şi prevenţie au ca urmare creşterea nevoilor financiare în sistemul de sănătate.

Astfel, cele mai mari costuri ale sistemelor de sănătate sunt pentru îngrijirea bătrânilor şi în deosebi în ultimii ani de viaţă, fiind estimat la cca. 25%.

Există o tendinţă generală de îmbunătăţire în Europa, iar în U.K. se aşteaptă ca până în 2031 populaţia de peste 85 ani să ajungă la 3,5%.

B) Progresul tehnologic al medicinii a condus la apariţia unor tratamente foarte scumpe.

C) Aşteptările pacienţilor au crescut, datorită educaţiei medicale generale, şi a conştientizării dreptului la viaţă şi a dreptului medical nediscriminatoriu.

D) Faptul că îngrijirile medicale sunt gratuite face ca pacienţii să apeleze mai uşor la ele.

Conform unui studiu, dacă s-ar acorda toate îngrijirile medicale solicitate de fiecare cetăţean francez în mod gratuit, atunci costurile acestora ar ajunge să fie de 5 ori şi jumătate nivelul P.I.B.-ului Franţei.

Astfel, devine evident că nu pot fi acoperite toate solicitările pacientului în mod gratuit, şi că este necesară, distribuirea sau ra ionalizarea resurselor pentruț sănătate, sens în care s-au emis mai multe opinii.

Concepţia liberală (free market) susţine că este ilegitim să obligi populaţia să plătească taxe pentru sănătate, întrucât fiecare trebuie să facă ce vrea cu bani lui, dacă vrea să-şi facă asigurare de sănătate, dacă nu, îşi plăteşte singur serviciile de sănătate când apelează la ele.

La celălalt pol, se susţine că este ilegitim să se discute despre raţionalizarea resurselor, câtă vreme nu s-a eliminat din sănătate risipa şi ineficienţa (exemplu: solicitări inutile de investigaţii paraclinice, prescripţii medicale incorecte, corupţia, managementul neprofesionist).

O altă opinie susţine că, atâta vreme cât nici persoana nu-şi pune sănătatea pe primul plan şi nu ascultă sfaturile medicilor privind fumatul, controlul obezităţii, consumul de alcool, consumul de alimente nesănătoase, sedentarismul

5 din 16


şi nu pune propria sănătate, ci viciile pe primul plan, de ce ar pune statul pe primul plan sănătatea individului.

Toate aceste chestiuni sunt în ample dezbaterii privind reforma N.H.S. în U.K.

3. Sistemul liberal, cu principiul „fiecare pe cont propriu”, ca în USA, bazat pe autonomia fiecărui pacient în luarea deciziilor privitoare la sănătatea sa.

Sistemul de sănătate în România este de tip asigurări sociale, având ca scop accesul nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.

Calitatea de asigurat o au toţi cetăţenii români cu domiciliul în România, precum şi toţi cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul în România.

Sursele de finanţare a sănătăţii publice sunt: bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (cca 75%), bugetul de stat, bugetele locale, venituri proprii, credite externe, donaţii şi sponsorizări.

Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează pe baza unei contribuţii stabilite prin lege atât pentru angajator cât şi pentru angajat, precum şi pentru plătitorii de impozit pe venit.

Serviciile medicale profilactice şi curative suportate din fond sunt serviciile de urgenţă, asistenţa medicală primară şi de specialitate ambulatorie, servicii spitaliceşti, asistenţa medicală de recuperare, servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, servicii medicale stomatologice, accesul la instrumente medicale în scopul protejării, proceduri de fizioterapie, servicii de transport sanitar, acordarea medicamentelor în regim compensat sau gratuit.

Totodată, din fondurile publice se finan ează programele de sănătateț naţională şi asistenţă medicală comunitară.

La nivel global se apreciază că sistemele de sănătate sunt unele din cele mai mari consumatoare de resurse aflate într-un trend permanent de creştere, datorat în principal îmbătrânirii populaţiei, descoperirii unor medicamente şi tratamente mai eficiente, dar şi mai costisitoare, creşterii numărului de persoane care beneficiază de asistenţă medicală.

În România, populaţia vârstnică reprezintă o categorie semnificativă de beneficiari ai sistemului de sănătate publică, acelaşi fenomen întâlnindu-se în toate ţările Uniunii Europene.

6 din 16


În acest context amplu, sistem de sănătate din România se menţine sub controlul statului, având ca prioritate garantarea unei reţele publice de asisten ăț medicală capabilă să asigure asistenţă medicală la toate nivelurile.

Sistemul de sănătate de tip social se bazează pe principiul solidarită ii,ț exprimat prin contribuţia directă sau indirectă a tuturor cetăţenilor la fondul de asigurare de sănătate.

Pentru categoriile defavorizate, plata contribu iilor se suportă indirect de laț bugetul de stat.

Ca o prioritate a reformei sistemului de sănătate din România ar fi descentralizarea sistemului prin eliminarea monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, oferirea posibilităţii de alegere a asiguratorului şi delegarea de atribuţii ale Ministerului Sănătăţii.

1.4. Definirea dreptului medical i identificarea legislaţiei specialeș relevante pentru exercitarea profesiilor medicale

Defini ieț : dreptul medical este ramura dreptului ce studiază cadrul juridic al exercitării profesiei de medic i a celorlalte profesii medicale, precum iș ș raporturile juridice ce iau naştere sau sunt corelate cu exercitarea efectivă a acestor profesii.

După cum rezultă din defini ie, dreptul medical are două domenii majore deț interes:

Reglementarea cadrului juridic al exercitării profesiilor de medic, medic dentist, asistent medical generalist i moa ă în România, respectiv legisla iaș ș ț privind:

Autorizarea exercitării profesiilor de medic, medic dentist, asistent medical generalist i moa ă în România (de către cetă enii români i de cătreș ș ț ș străini),

Normele privind libera circula ie a serviciilor medicale în interiorul UE,ț dreptul de stabilire, recunoa terea reciprocă a calificărilor profesionale, ș

Normele privind organizarea i func ionarea Colegiului Medicilor dinș ț România, a Colegiului Medicilor Denti ti din România i a Ordinului Asisten ilorș ș ț Medicali Generali ti, a Asisten ilor Medicali i a Moa elor din România,ș ț ș ș

7 din 16


Normele privind organizarea unită ilor sanitare publice i private:ț ș spitalele, cabinetele medicale,

Normele privind asigurările sociale de sănătate.

Reglementarea raporturilor juridice ce iau na tere cu ocaziaș exercitării propriu-zise a profesiilor de medic, medic dentist, asistent medical generalist, moa ă i asistent medical în România, respectiv normele privind:ș ș

Deontologia profesiilor medicale, emise de organismele profesionale, Răspunderea disciplinară a profesioni tilor din domeniul medical,ș Drepturile i obliga iile pacientului,ș ț Drepturile i obliga iile profesioni tilor din domeniul medical,ș ț ș Regimul documentelor medicale, Malpraxisul i răspunderea civilă a profesioni tilor din domeniulș ș

medical i a unită ilor sanitare,ș ț Răspunderea penală a profesioni tilor din domeniul medical i aș ș

unită ilor sanitare, ț Bioetica - transplantul de organe, esuturi i celule de origine umană,ț ș

bioetica cercetării medicale, etica în psihiatrie, demnitatea mor ii, etica înț genetică etc.

LEGISLA IAȚ aplicabilă exercitării profesiilor medicale este vastă, ea cuprinde o multitudine de acte normative speciale, legi organice, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului sănătă ii, regulamente i statute ale organismelorț ș profesionale, etc., dintre care mai relevante sunt următoarele:

Legea privind reforma în domeniul sănătă iiț nr. 95/2006 cu modificările i completările ulterioare, lege organica ce reglementează:ș

- Asisten a de sănătate publică, aflată în sarcina autorită ii centraleț ț (ministerul sănătă ii), a autorită ilor locale deconcentrate i a autorită ilor dinț ț ș ț subordinea ministerelor cu sistem de sănătate propriu. Asisten a de sănătateț publică presupune efortul organizat al societă ii pentru protejarea i promovareaț ș stării de sănătate a popula iei, constând din elaborarea politicilor publice, aț strategiilor i programelor na ionale de sănătate, monitorizarea stării de sănătateș ț a popula iei, supravegherea epidemiologică, prevenirea epidemiilor, asigurareaț calită ii serviciilor de sănătate publică, etc.ț

- Inspec ia sanitară de stat exercitată prin direc iile de specialitate centraleț ț i locale, vizând: inspec ia farmaceutică, inspec ia dispozitivelor medicale,ș ț ț

8 din 16


controlul calită ii serviciilor de asisten a medicală i inspec ia de sănătateț ț ș ț publică.

- Programele na ionale de sănătate elaborate anual de Ministerul Sănătă ii.ț ț- Asisten a medicală primară, asigurată prin serviciile de medicină deț

familie,- Sistemul na ional de asisten a medicală de urgen ă i de prim ajutorț ț ț ș

calificat, acordate prin SMURD, ambulan e, transport sanitar i spitale deț ș urgen ă, precum i prin servicii private de urgen ă.ț ș ț

- Asistenta medicală comunitară, derulată prin asisten ii sociali, asisten iiț ț medicali comunitari, asisten i medicali de îngrijire la domiciliu.ț

- Prelevarea si transplantului de organe, ţesuturi si celule de origine umană în scop terapeutic, activitate derulată sub supravegherea Agen iei Na ionale deț ț Transplant, autoritate centrală cu rol de reglementare, coordonare i control. ș

- Organizarea i func ionarea spitalelor publice sau private, ca unită iș ț ț sanitare cu paturi, de utilitate publică i cu personalitate juridică, cu autonomieș financiară i, în principiu, autofinan are. Principala sursă de finan are aș ț ț spitalelor publice o constituie decontarea serviciilor prestate către asigura i deț către casele de sănătate.

- Asigurările sociale de sănătate, ca principal sistem de finan are a ocrotiriiț sănătă ii prin asigurarea accesului la un pachet de servicii de bază pentruț asigura i (to i cetă enii români, străinii i apatrizii cu domiciliul în România) i aț ț ț ș ș altor servicii medicale, pe baza contribu iei obligatorii la Fondul na ional unic deț ț asigurări sociale de sănătate.

- Reglementarea exercitării profesiei de medic, precum i organizarea siș func ionarea Colegiului Medicilor din Româniaț

- Reglementarea exercitării profesiei de medic dentist, precum iș organizarea şi func ionarea Colegiului Medicilor Denti ti din România.ț ș

- Reglementarea exercitării profesiei de farmacist, precum i organizarea şiș func ionarea Colegiului Farmaci tilor din Româniaț ș

- Reglementarea răspunderii civile a personalului medical i a furnizorilorș de produse i de servicii medicale, sanitare i farmaceutice.ș ș

- Autorizarea punerii pe pia ă a medicamentelor i func ionarea Agen ieiț ș ț ț Na ionale a Medicamentului.ț

OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical

generalist, a profesiei de moa ă i a profesiei de asistent medical, precum iș ș ș organizarea i func ionarea Ordinului Asisten ilor Medicali Generali ti, Moa elorș ț ț ș ș

i Asisten ilor Medicali din România).ș ț Statutele i regulamentele ordinelor profesionale.ș

9 din 16


Legea privind drepturile pacientului nr. 46/2003 publicată în M. Of. nr.51/29.01.2003

Legea sănătă ii mintale i a protec iei persoanelor cu tulburări psihice,ț ș ț nr. 487/2002, publicată în M. Of. nr. 652/13.09.2012

Legea privind dispozitivele medicale nr. 176/2000, publicată în M. Of. nr.544/02.11.2000

Codul deontologic medical al Colegiului Medicilor din România (publicat în M. Of. Partea I din 07.05.2012).

Codul deontologic al medicului dentist, în varianta actualizată după rectificarea publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2010

Codul deontologic i de etică al asistentului medical generalist, alș moa ei i al asistentului medical din România, ș ș publicat în Monitorul Oficial nr. 560/12.08.2009

1.5. Dispozi ii din Codul civil i din Codul penal cu relevan ă iț ș ț ș implica ii în exercitarea profesiilor medicale.ț

În legisla ia română se regăsesc i alte dispozi ii legale, apar inândț ș ț ț dreptului comun, care, chiar dacă sunt norme de aplicare generală, nefiind edictate doar pentru profesiile medicale, au frecvente aplica ii în practica acestorț profesii. Astfel,

Codul civil - con ine dispozi ii ce pot avea relevan ă în exercitareaț ț ț profesiei de medic referitoare la:

- respectul datorat fiin ei umane i drepturilor ei inerente art.58-69 Codț ș civil,

- atingeri aduse vie ii private a unei persoane – art. 74 Cod civilț- apărarea drepturilor nepatrimoniale art. 252-257 Cod civil- reproducerea umană asistată medical cu ter donator art. 441 – 447 Codț

civil- răspunderea civilă – art. 1349 – 1395 Cod civil- Contractul de asigurare - art. 2199-2213 si 2223-2226 Cod civil.

Reglementarea acestui contract este importantă deoarece practica oricărei profesii medicale în România este condi ionată de încheierea unei asigurări deț răspundere civilă profesională.

Noul Cod civil român, în concordan ă cu drepturile fundamentale,ț introduce no iunea de ț „drepturi ale personalită ii”,ț în care include dreptul la via ă, la sănătate, la integritate fizică i psihică, la demnitate, la propria imagine,ț ș

10 din 16


la respectarea vie ii private. Dreptul la via ă, la sănătate i la integritate fizică iț ț ș ș psihică a oricărei persoane, în terminologia Noului Cod civil, sunt considerate „drepturi inerente ale fiin ei umane”,ț i sunt ocrotite în mod egal de lege.ș

Interesul i binele fiin ei umane individuale trebuie să primeze asupraș ț interesului unic al societă ii sau al tiin ei (text preluat din Conven ia de laț ș ț ț Oviedo), iar corpul uman se bucură de „inviolabilitate”, neputându-se aduce atingere integrită ii fiin ei umane decât în cazurile i în condi iile expres iț ț ș ț ș limitativ prevăzute de lege.

Persoana are „dreptul de a dispune de sine însu iș ”, dacă nu încalcă drepturile i libertă ile altora, ordinea publică i bunele moravuri.ș ț ș

Corolarul practic al acestor drepturi, cu relevan ă pentru medicț , îl regăsim în obligativitatea ob inerii consim ământului informat al pacientuluiț ț înainte de orice interven ie, precum i în interdic ia difuzării de:ț ș ț

- imagini cu o persoană aflată în tratament în unită ile de asisten ăț ț medicală,

- date cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic i tratament, orice circumstan e în legătură cu boala i cuș ț ș alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză ori, în cazul unei persoane decedate, fără acordul familiei ori a persoanelor îndreptă ite.ț

Evident că orice act medical, orice culpă (comisivă sau omisivă), care aduc atingere acestor drepturi, provocând vătămări ale integrită ii fizice sau psihice aț persoanei, a dreptului său la propria imagine, a dreptului la via ă este susceptibilț a declan a răspunderea medicului, disciplinară, administrativă, civilă sau/ iș ș penală, după caz.

Codul penal: con ine mai multe dispozi ii care pot avea relevan ă înț ț ț pentru medic i de aceea medicul i profesionistul din domeniul medical trebuieș ș să le cunoască, existând frecvente cazuri de trimitere în judecată sau cercetare penală a personalului medical pentru aceste infrac iuni, ce vor fi analizate înț capitolul 8 referitor la răspunderea penală a personalului medical în România.

11 din 16


Cap. 2. Drepturile fundamentale ale omului cu relevan ă în exercitareaț profesiilor medicale i jurispruden a CEDO.ș ț

Cadrul juridic românesc de reglementare a drepturilor fundamentale.

Drepturile fundamentale sunt reglementate în Constitu ia României i înț ș conven iile interna ionale la care România a aderat, acestea din urmă avândț ț prioritate fa ă de reglementările interne, în cazul unor neconcordan e, dacăț ț reglementările interna ionale sunt mai favorabile. Potrivit art. 152 din Constitu iaț ț României, nici o revizuire a Constitu iei nu poate fi făcută dacă are ca rezultatț suprimarea drepturilor i a libertă ilor cetă enilor sau a garan iilor acestora.ș ț ț ț Fiind reglementate prin Constitu ie i tratate interna ionale, aceste drepturi seț ș ț bucură de for ă juridică superioară altor norme (legi organice, legi ordinare, acteț ale Guvernului sau ale mini trilor, ale altor autorită i centrale), care nu potș ț con ine dispozi ii contrare. ț ț

Declara ia Universală a Drepturilor Omului, ONU, 1948ț , este piatra de temelie a actualului sistem de protec ie a drepturilor omului. Adoptată deț Adunarea Generală a Na iunilor Unite după al doilea război mondial, ea declară înț preambul că recunoa terea demnită ii inerente tuturor membrilor familieiș ț umane i a drepturilor lor egale i inalienabile constituie fundamentul libertă ii,ș ș ț dreptă ii i păcii în lume i că ignorarea acestor drepturi a dus la acte de barbarieț ș ș (NB - de care unii profesioni ti din domeniul medical nu au fost străini!). ș

Pentru practica profesiilor medicale sunt relevante dreptul la via ă,ț interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea discriminării, protec ia vie ii private, drepturi cuprinse în Declara ie:ț ț ț

Art. 3 – Orice fiin ă umană are dreptul la via ă, la libertate i la securitateaț ț ș persoanei sale.

Art. 5 – Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Art. 7 - To i oamenii sunt egali în fa a legii i au, fără nici o deosebire,ț ț ș dreptul la o egală protec ie a legii. To i oamenii au dreptul la o protec ie egalăț ț ț împotriva oricărei forme de discriminare care ar viola prezenta declara ie iț ș împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.

De asemenea, to i oamenii au dreptul de a ob ine o satisfac ie efectivă dinț ț ț partea instan elor na ionale competente împotriva actelor care violeazăț ț drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constitu ie i lege.ț ș

12 din 16


Conven ia pentru apărarea Drepturilor Omuluiț i a Libertă ilorș ț Fundamentale, semnată la Roma în 1950, i ratificată de România în 1994,ș reglementează următoarele drepturi cu relevan ă pentru exercitarea profesiei deț medic:

- Dreptul la via ă – art. 2:ț

Dreptul la via ă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nuț poate fi cauzată cuiva în mod inten ionat, decât în executarea unei sentin eț ț capitale pronun ate de un tribunal când infrac iunea este sanc ionată cu aceastăț ț ț pedeapsă prin lege.

Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la for ă:ț

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violen ei ilegale;țb)pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei

persoane legal de inute;țc) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurec ie.ț

- Interzicerea torturii – art. 3:

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

- Dreptul la respectarea vie ii private si de familie - art. 8:ț

Orice persoană are dreptul la respectarea vie ii sale private i de familie, aț ș domiciliului său i a coresponden ei sale.ș ț

Nu este admis amestecul unei autorită i publice în exercitarea acestui dreptț decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege i constituie, într-o societateș democratică, o măsură necesară pentru securitatea na ională, siguran a publică,ț ț bunăstarea economică a tării, apărarea ordinii i prevenirea faptelor penale,ș protec ia sănătă ii, a moralei, a drepturilor i libertă ilor altora.ț ț ș ț

- Interzicerea discriminării - art. 14:

Exercitarea drepturilor i libertă ilor prevăzute de prezenta Conven ieș ț ț trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine na ională sauț socială, apartenen ă la o minoritate na ională, avere, na tere sau orice altăț ț ș situa ie. ț

13 din 16


Pe baza obliga iei asumate de statele semnatare ale Conven iei, membre aleț ț Consiliului Europei, de a respecta drepturile stipulate în Conven ie, s-a dezvoltatț o vastă jurispruden ăț în fa a instan ei specializate în protejarea acestorț ț drepturi, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Prin semnarea Conven iei de către România în anul 1994 s-a deschis calea accesuluiț direct al oricărui cetă ean de a solicita constatarea încălcării drepturilor sale deț către autorită ile din România i ob inerea unei satisfac ii echitabile pentruț ș ț ț aceste încălcări.

În jurispruden a Cur ii de la Strasbourg sunt incluse i câteva sute deț ț ș hotărâri pronun ate în cazurile de malpraxis, cu referire la încălcarea dreptului laț via ă, unele dintre acestea i împotriva României, jurispruden ă ce completeazăț ș ț

i nuan ează textele concentrate ale Conven iei.ș ț ț

Spre exemplu, dreptul la via ăț presupune că nici unei persoane nu îi poate fi suprimată via a, din nici un motiv, i că nimeni nu poate atenta la integritateaț ș fizică i psihică a persoanei umane, practicile eugenice i eutanasia fiind interzise.ș ș

În cadrul obliga iei de a proteja dreptul la via ă al persoanei, CEDO aț ț identificat trei obliga ii concrete ale statelor:ț

- Obliga ia statelor semnatare de a nu folosi for a letală în mod excesiv (cuț ț referire la interven ia for elor de ordine, care trebuie să fie propor ională cuț ț ț împrejurările concrete ale cauzei în care este folosită – în acest sens există exemple din istoria recentă, interven ia brutală a for elor armate în Revolu iaț ț ț Română din 1989, i ulterior, interven ia for elor de poli ie i ale serviciilorș ț ț ț ș speciale în revoltele populare din anii 1990-1991 - cazul Frumu anu -ș Crăiniceanu – NB la data respectivă statul român nu ratificase Conven iaț Europeană).

- Obliga ia statelor de a desfă ura o anchetă eficace, serioasă iț ș ș aprofundată cu privire la cauzele mor ii unei persoane (cauza Eugenia Lazărț contra România, fiind vorba de pacient decedat în spital),

- Obliga ia statelor de diligen ă cu scopul de a nu permite uciderea, luândț ț măsuri preventive de ordin practic, inclusiv în materie de sănătate publică (ex. cazul unui condamnat recidivist pentru omor pus în libertate sub supraveghere, ceea ce i-a permis să comită alte două crime – cauza Maiorano c. Italia) .

Ca un corolar al acestor principii, cu referire la sănătatea publică, statele semnatare ale Conven iei au obliga ia să adopte reglementări care să impunăț ț spitalelor, publice sau private, să ia măsuri de natură a asigura protejarea vie iiț bolnavilor.

14 din 16


De asemenea statele semnatare au obliga ia de a instaura un sistem judiciarț eficace i independent, apt să stabilească cauzele decesului unei persoane aflatăș sub autoritatea organismelor specializate în materie de sănătate , publice sau private i care, dacă este cazul, să facă posibilă angajarea răspunderii acestoraș pentru actele lor (cauza Powell c. UK, 2000, cauza Eugenia Lazăr c. România).

În cauza Eugenia Lazăr contra România CEDO a constatat încălcarea dreptului la via ă de către România, întrucât sistemul na ional de expertizeț ț medico-legale din România nu a permis elucidarea cauzelor decesului tânărului fiu al doamnei Eugenia Lazăr, decedat în spitalul din Deva. În acest caz, Comisia Superioară de Medicină Legală din România care este, potrivit Ordonan ei nr.ț 1 /2000 de organizare i func ionare a institu iilor de medicină legală , forulș ț ț suprem al medicinii legale din România, de inătorul adevărului absolut în materieț de medicină legală, a constat că... nu pot fi constatate cauzele decesului pacientului de i, după cum în mod just a observat CEDO, acest for superior emiteș un aviz nemotivat i fără a efectua nici o activitate de deplasare pe teren i deș ș cercetare propriu-zisă a cazului .

În ciuda faptului că laboratorul jude ean Deva, cel care a examinat cadavrulț i documentele medicale, a stabilit cauzele decesului, concluziile acestuia au fostș

înlăturate fără nici o motivare de către Comisia superioară de medicină legală.

Mai mult decât atât, rezolu ia de neîncepere a urmăririi penale a fostț infirmată de instan ă, care a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale,ț însă Institutul Na ional de Medicină Legală a refuzat efectuarea acesteia, practicăț de altfel frecventă a acestui institut, pe motiv că „a fost emis avizul Comisiei superioare”, peste care nu se mai pot face nici un fel de expertize.

În acest context, CEDO a constat că România încalcă dreptul la via ă,ț neavând un sistem judiciar eficient, capabil să stabilească motivele decesului în spital în cazul fiului doamnei Eugenia Lazăr.

În general însă, concep ia CEDO este în sensul că, dacă atingerea adusăț vie ii nu este voluntară, obliga ia pozitivă ce decurge din art. 2, aceea de aț ț organiza un sistem judiciar eficace, nu impune în mod necesar, în toate cazurile, recurgerea la ac iunea penală. În contextul specific al existen ei unei neglijen eț ț ț medicale obliga ia de a stabili cauzele decesului unei persoane poate fiț îndeplinită, spre exemplu, de un sistem judiciar care oferă persoanelor interesate o cale de atac în fa a jurisdic iilor civile, singură sau împreună cu o cale de atac înț ț fa a jurisdic iilor penale i, dacă este cazul, să se poată ob ine aplicarea unorț ț ș ț sanc iuni civile potrivite, cum ar fi, de exemplu, ob inerea de despăgubiri civile iț ț ș

15 din 16


publicarea hotărârii. Tot într-un sistem judiciar eficace sunt incluse i măsurileș disciplinare împotriva celor care au comis acte medicale neglijente (Calvelli et Ciglio c. Italie, 2002).

Această orientare a jurispruden ei CEDO este foarte importantă, deoareceț ea justifică recurgerea la proceduri speciale, extrajudiciare, de solu ionareț amiabilă a cazurilor obi nuite de malpraxis medical, cum se întâmplă înș majoritatea ărilor europene, proceduri mult mai rapide i eficiente pentruț ș acoperirea efectivă a prejudiciului suferit de pacient.

Constitu ia României con ine, în domeniul sănătă ii, drepturi maiț ț ț extinse decât Conven ia ț i anume dreptul la ocrotirea sănătă ii, garantat de art.ș ț 34 din Constitu ie, care consacră obliga ia statului de a lua măsuri pentruț ț men inerea igienei i a sănătă ii publiceț ș ț

Celelalte drepturi fundamentale cu relevan ă în ce prive te exercitareaț ș profesiilor medicale, respectiv dreptul la via ă i la integritate fizică i psihicăț ș ș (art. 22 din Constitu ie) i dreptul la via ă intimă, familială i privată (art. 26 dinț ș ț ș Constitu ie), au un con inut similar celor garantate prin Conven ie.ț ț ț

Conven ia europeană privind protec ia drepturilor omului i aț ț ș demnită ii fiin ei umane fa ă de aplica iile biologiei i a medicineiț ț ț ț ș (Oviedo, 1997, semnată de statele membre ale Consiliului Europei) se concentrează asupra consim ământului informat al pacientului pentru orice interven ie în domeniulț ț sănătă ii, precum i asupra principiilor de bioetică, privind interven ia asupraț ș ț genomului uman, cercetarea tiin ifică i prelevarea de organe i esuturi înș ț ș ș ț scopul transplantării.

În această conven ie este reglementat i „accesul echitabil la îngrijiri deț ș sănătate”, text care obligă statele să ia măsuri adecvate pentru a asigura accesul echitabil la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată , „ inând seama de nevoile deț sănătate i de resursele disponibile ”.ș

16 din 16

work.xentra.rowork.xentra.ro/cursuri-amg/anul iv/semestrul i/legislatie... · web viewasistența de...

Documents