Buletinul Clubului Român din

Chattanooga

Numărul 74(șaptezeci și patru) - Decembrie 2017

__________________Tema lunii:

Marea Unire aRomâniei

1 Decembrie 1918 – Cum s-a făcut Marea Unire. Ziua Naţională a RomânieiScris de : ziarul Ziua Veche (www.ziuaveche.ro) 2016-12-01 00:30

1

La 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu țara-mamă.

4/17 ianuarie 1918 — Apare, la Paris, primul număr din publicația săptămânală “La Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic și diplomatic a revendicărilor românești.

3/ 16 martie 1918 —Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune “Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!

9/22 aprilie 1918 —Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.

17/30 aprilie 1918 —Înființarea, la Paris, a “Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

22 iunie/5 iulie 1918 —Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei românești; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.

24 august/6 septembrie 1918 —Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al Unității Române, organ reprezentativ,

2

având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu (vicepreședinți). Consiliul este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.

29 septembrie/12 octombrie 1918 —Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza “printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un “Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.

5/18 octombrie 1918 —Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida — Voevod.

14/27 octombrie 1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

18/31 octombrie 1918 —Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.

25 octombrie/7 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru “păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.

31 octombrie/13 noiembrie 1918 —Consiliul Național din Basarabia adoptă o “lege fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”, prin care își asumă întreaga putere de stat.

5/18 noiembrie 1918 —Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România.

7/20 noiembrie 1918 —Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania

3

privind convocarea la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.

9/22 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.15/28 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate “Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.1 decembrie 1918– Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia “constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

2 decembrie 1918 —Întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii și având președinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc sediul la Sibiu.

11/24 decembrie 1918 —Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

18/31 decembrie 1918 —Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se

4

stabilește că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.

28 iunie 1919 — Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța — Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie / 7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei Europene a Dunării și înființarea pentru traseul Brăila — Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.

10 septembrie 1919 — Se semnează, la Saint — Germain — en — Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Austria, prin care Austria capătă configurația teritorială de azi. Se recunoștea pe plan internațional unirea Bucovinei cu România și a creării statelor cehoslovac și iugoslav.

10 decembrie 1919 — România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, precum și Tratatul minorităților, care pentru România prevede obligația de a acorda “tuturor locuitorilor, fără deosebire de naștere, de naționalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina și întreaga ocrotire a vieții și libertății lor”.29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.4 iunie 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921).

Interviu LUCIAN BOIA: Unirea. Marea UnireLaPunkt/ octombrie 2017

5

Lucian Boia este unul dintre cei mai influenți istorici români ai ultimelor decenii. Opera sa – care acoperă o tematică variată – numără peste 30 de titluri, iar tirajele însumate ale cărților sale îl fac să fie unul dintre incontestabilii autori de best-seller de la noi.În prezent, lucrează la o carte despre Marea Unire; aceasta va apărea, cel mai probabil, la sfîrșitul acestui an.Dialog Cristian Pătrășconiu – Lucian Boia.Marea Unire nu a fost făcută de Mihai Viteazul? Nici măcar Burebista?(râde) Da…Poate că a făcut-o Mihai Viteazul, dar nu imediat, în vremea în care acesta a trăit efectiv, ci două – trei secole mai tîrziu. Anume: în secolul al XIX-lea. Atunci cînd acesta devine un simbol esențial al unității românillor și al unirii teritoriilor locuite de români. Dar aceasta, la 2-3 secole după moartea lui. Fără să o știe, rolul lui Mihai Viteazul a fost un simbol foarte mare în crearea României mari de astăzi; unul dintre cele mai mari. Are acest rol în mintea noastră, în măsura în care pune lucruri în mișcare, în măsura în care face ca lucrurile să se întîmple – și aceasta nu e de depreciat. În fond, și în proiectele mici și, cu atît mai mult în cele mari – precum e aceasta, al Marii Uniri – contează foarte mult miturile, simbolurile. În legătură cu aceste simboluri care au funcționat ca agregatori de identitate, în secolul al 19-lea sînt mai multe, nu doar Mihai Viteazul. E vorba atît de figuri istorice, cît și se simboluri – bunăoară, Dacia, foarte foarte puternic în această linie. Și, a propos de mari figuri istorice care au acest rol unificator – da, Mihai Viteazul este marele unificator, dar, întrebați și dumneavoastră ceva de acest gen, s-a ajuns la un moment dat și la Burebista – ca la o ”conștiința națională” cu rol similar. Dincolo de personajele istorice care au fost convocate pentru acest proiect, alături de acestea de fapt, împreună cu ele mai  bine spus: ”Dacia” a fost un simbol extrem de puternic – sunt de regăsit numeroase referințe la el și în secolul al 19-lea, și în interbelic. Uneori, chiar și astăzi…Nu se putea fără acest simbol, ca să zic așa?Normal că, teoretic, logic posibil, se poate și fără așa ceva. Dar e un fapt incontestabil că rolul său a fost deja, în sensul tematicii discuției noastre, unul primordial. Pe de altă parte, în secolul al 19-lea, cînd se constituie națiunile, istoria a fost disciplina suverană. Se face apel insistent la istorie. Nu numai la noi. Noi îl avem pe Mihai Viteazul, francezii o au – cu funcție simbolică, mitologică similare – pe Ioana d’Arc. Ce vreau să spun este că nu noi am inventat acest mod de raportare a prezentului la trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, uneori chiar foarte îndepărtat. Trebuie să avem o ancoră – și felul acesta de a alege, de a selecta e echivalentul unei ancorări.

6

În fond, nu putem face abstracție de istorie; problema este că, odată ce am intrat în acest domeniu, ajungem să îl tot amplificăm și, probabil, să îi dăm o importanță uneori mai mare decît cea pe care o are în realitate. Încă o dată: în privința tematicii unirii, ce spun eu e că se întîmplă peste tot. Nu doar românii fac apel la figuri istorie și la simboluri care îi ancorează, care le furnizează un rezervor substanțial de idei în direcția proiectului dorit. În această privință, România nu este altfel! Poate că la noi, totuși, vedem o oarecare defazare; ceea ce mergea foarte bine în secolul 19 e reluat la noi și în secolul 20. Cînd, de altfel, și are loc Marea Unire. Și, de fapt, aceste referințe despre care vorbesc vin pînă acum – și mă gîndesc dacă nu cumva are fi mai util să punem o surdină acestor referințe. În fond, treaba s-a făcut; Marea Unire a ieșit foarte bine, să mergem mai departe. România este, a propos de Marea Unire, este una dintre marile beneficiare dintre țările Primului Război Mondial. Celelalte țări care s-au desprins din Imperiul Austro-Ungar nu o duc prea bine: Cehoslovacia nu mai există, Iugoslavia nu mai există (și nu mai există în urma unor evenimente cu multe tragedii), Polonia există, dar altfel – a fost deplasată pe harta Europei. Sigur, și România a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord; nu mai zic și Cadrilaterul – că România, din unghi de vedere istoric, aproape nu avea nimic de-a face cu acesta. Dar, în linii mari, conturul România de astăzi este foarte apropiat de conturul României Mari imediat de după Marea Unire și din perioada interbelică. Să nu uităm că, după Unire, România aproape că și-a dublat teritoriul. Dintr-un stat destul de mic, după acel moment, România devine un stat relativ mare și rămâne pînă astăzi așa, în interiorul Uniunii Europene, măcar în privința ponderii teritoriale, dacă nu în altele, în cele care privesc diferitele performanțe economice și nu numai.Așadar, dacă întrebăm: Marea Unire a fost sau n-a fost? – ce răspuns e adecvat?Păi cum așa? Sigur că a fost! Și mai mult: au fost de fapt cele trei uniri succesive. Basarabia mai întîi, apoi Bucovina și, la 1 decembrie, Transilvania – și de aici, Marea Unire. Cele trei sînt unirile făcute de români – ulterior, ele fiind confirmate de tratatele internaționale.

7

Întrebarea mea, care e intențional aparent naivă, include o alta, ascunsă: ce e, de fapt, incontestabil în legătură cu Marea Unire?Incontestabil este că românii și-au dorit această unire. Dar trebuie să spunem asta, fără să exagerăm. Adică, să ținem seama și de conjuctura istorică în care s-au întîmplat toate acestea. Fiindcă, dacă istoria nu ne-ar fi venit în întîmpinare (să ne gîndim numai ce ar fi putut fi dacă Germania ar fi cîștigat războiul…), Marea Unire era mult mai dificil de făcut, dacă nu chiar imposibil. Dar, vorba

lui Carp: românii au atît de mult noroc, încît nici nu mai au nevoie de oameni politici. Îm 1918, toate lucrurile s-au brodit foarte bine, cum se spune. Nu înseamnă că nu se putea și altfel; adică, să nu spunem că românii erau obsedați de dimineața și pînă seara, și toți în aceeași măsură, de realizarea unirii complete. Chiar și intrarea în război, în 1916, a presupus o alegere: între Transilvania și Basarabia. Mergând pe varianta cu Transilvania, guvernul de  atunci a renunțat de fapt la Basarabia. După cum germanofilii insistau pe latura cealaltă, spunînd că Transilvania poate să mă aștepte – că nenorocirea pentru români nu e chiar atît de mare acolo – și că, de fapt, problema reală, imediată, urgentă era, pentru români, în Basarabia.A propos de Marea Unire: cînd intrăm în mitologie? Atunci, la 1 decembrie 1918 sau e și înainte, și după?Și, și, fără nici o discuție. Numai dacă invoc insistența cu care a fost folosit termenul de ”Dacia” – și în secolul al 20-lea, dar mai ales în secolul precedent și avem deja un rezervor mitologic impresionant. De altfel, termenul ca atare era des folosit cînd termenul de ”România” abia prindea contur. Pe la 1830, 1840, 1850 abia începea să se vorbească de ”România”, folosindu-se și alți termeni – de genul ”moldovalahi” pentru ”românia”, Principatele Dunărene ș.a.m.d. Ei bine, ”Dacia” era deja – și avea să mai fie mult timp de atunci înainte – un cuvînt magic. Un cuvînt care înseamna

8

foarte mult(e); ulterior, după realizarea unirilor, teritoriul Daciei este aproape identic cu cel al României Mari. Iar ideea permenenței acestui teritoriu – de 2.000 de ani, încă de la Decebal și Burebista – există încă din secolul al 19-lea. Și, de fapt, lucrurile sunt cît se poate de logice: unirea s-a făcut la 1918 și a ieșit așa de bine fiindcă exista, mai înainte, în mintea oamenilor. Ea era o preocupare care dura de mai mult timp; pentru alții, chiar mai mult decît atît, era un fel de credință.Ce ați vrea să faceți la 100 de ani de la Marea Unire?Nimic special. Nimic impus. Chiar dacă unii îmi contestă acest statut, îndrăznesc să spun că eu sînt un istoric profesionist – așa că nu vreau să mi se ceară să cad în mitologia de rigoare. Precizez neapărat că aceasta mitologie este, pînă la un punct, binevenită. Toate națiunile o au, în fond. Iar eu, de fapt, nu mă războiesc cu miturile – aceasta este o altă percepție fundamental greșită despre ceea ce fac eu. Eu caut să le înțeleg și să le explic. În plus, ca istoric profesionist, simt nevoia, personal, să îmi iau o anumită distanță.Reformulez, de fapt, întrebarea precedentă: de ce anume credeți că ar fi nevoie pentru ca, la nivelul discursului public, să avem o sărăbătoare, un centenar al decenței?De pildă, un lucru care cred că ar trebui să fie făcut și pe care francezii și germanii l-au făcut foarte bine; ne amintim de scena aceea cînd, pe cîmpul de bătălie de la Verdun s-au aflat alături și ținîndu-se de mînă Francoise Mitterand și Helmuth Kohl. Ei bine, asta ar putea fi foarte interesant dacă s-ar putea face între România și Ungaria.Pe de altă parte, am privit de curînd ceremoniile care au marcat împlinirea a 100 de ani de la bătălia de la Mărășești și m-a frapat faptul, știind cum s-au petrecut lucrurile între francezi și germani, că se vorbea aproape numai în termeni de ”adversari”, în termeni de ”dușmani”. Pentru momentul 1916/1917/1918, bineînțeles că lucrurile așa au stat; dar acum e totuși altceva. Sincer, m-a deranjat puțin lipsa unei actualizări care mi s-ar fi părut că ar fi dus lucrurile în direcția cea bună. La 100 de ani după acele momente fără îndoială tragice, nu poți să îi tratezi pe germani doar ca pe dușmani. Sincer, a propos de acel moment, m-aș fi așteptat la o actualizare în spiritul păcii și al prieteniei și al apropierii între țările europene. Dintre reprezentanții ambasadelor, au fost la fața locului, pentru momentul comemorativ, reprezentanții Franței, Marii Britanii și ai…Rusiei. Așadar, acum, la 100 de ani după, Rusia era acolo, în vreme ce Germani era ”în tabăra cealaltă”. E puțin ironic, nu? Să spunem, totuși, că lucrurile nu stau azi așa: Germania e, fundamental, o țară prietenă a României, nu e un ”dușman” de-al nostru!

9

Corect! Dumneavoastră spuneți, între altele, că ”istoria este privirea prezentului asupra trecutului”. În acestă logică, ce prezent se proiectează asupra trecutului care a fost momentul Marii Uniri?A fost un mare succes pentru România. Asta este clar – și această percepție, care e fundamentală, s-a menținut și astăzi. Și mai e ceva: au avut, am avut de fapt un noroc enorm. Și la 1859, și la 1918. În ambele situații au fost conjuncturi extrem de favorabile pentru realizarea acelor momente. Legat de această chestiune a întemeierii de state noi – ceea ce s-a petrecut la finele Primului Război Mondial -, aș spune că România este exemplul cel mai bun de succes durabil. Istoria a confirmat România – nu, desigur, prin referirile repetate despre daci, despre Mihai Viteazul, ci prin faptul că au trecut, iată, aproape o sută de ani și ceea ce s-a construit atunci, în linii mari, este și astăzi în picioare. Aș insista puțin asupra ideii ”marelui noroc”. Marea Unire a fost, cu adevărat, un mare noroc, dar s-a dovedit că, pe fond, era ceva foarte puternic acolo, în materie de sentiment al unirii. Și, mai apoi, a fost posibilă cimentarea ei semnificativă. De pildă, azi, în ceea ce mă privește sunt revoltat când se trezesc unii care vorbesc despre ”unitatea dacică” șamd și pun sub semnul întrebării viitorul României de astăzi. Ați auzit pesemne – sunt tot felul de scenarii conspiraționiste potrivit cărora nu se știe ceea ce se va întîmpla cu România și că ar trebui să ne temem pentru viitor. Or, ceea ce sigur s-a întîmplat este că românii și-au confirmat, în repetate rânduri, dorința de unitate. Asta nu e mitologie; sunt fapt, numeroase, adunate de-a lungul acestor decenii de după momentul 1 decembrie 1918.Întreb în același orizont tematic, dar din alt unghi: credeți că arhitecții Marii Uniri ar recunoaște predicatele majore ale discursului de azi, din 2018, cu privire la acel moment? Am pus mult de la noi – dintre prezent spre acel trecut – așa încît oamenii care au făcut Marea Unire să nu mai înțeleagă ceea ce gîndim și vorbim azi despre Marea Uniri?Nu cred deloc așa ceva. Cred că ar fi de acord cu ceea ce se spune azi, în mod fundamental. Am fi, despre Marea Uniri, pe aceeași pagină. E o interpretare destul de naționalistă a istoriei românești și atunci, și înainte de Primul Război Mondial, și în perioada interbelică – cred că ceva mai nuanțată și mai subtilă față de ceea ce este astăzi, dacă mă refer la ce fac istoricii. Din nefericire, am trecut între timp prin național-comunist; și, cînd mă uit la interpretările de astăzi, ele seamănă mai bine cu cele național-comuniste din vremea lui Ceaușescu decît cu acelea naționaliste, mai mult sau mai puțin, ale perioadei interbelice. În interbelic, treaba era deja lămurită și cu Dacia și cu Mihai Viteazul; mai recent însă, ea e din nou confuză, prin referirile la ”unitatea dintotdeauna” a românilor, încă de pe vremea dacilor…Și Giurăscu, și Iorga – care scrie o istorie un pic mai naționalistă – sînt de

10

acord, bunăaoră, că Mihai Viteazul nu a făcut unirea, deși a făcut el ceva, dar în nici un caz într-un sens național, care e exclusiv un sens modern, de secol 19 și 20. Ei, al cîteva decenii după asta, lucrurile nu mai sunt deloc clare – și revin referirile serioase la Decebal și la Mihai Viteazul ca arhitecți ai unor mari moment de unire naționale. Patina ideologică este, așadar, mult mai puternică la istoria scrisă din perspectiva național-comunismului decît cea de dinainte de Primul Război sau din interbelic și, din păcate, preluarea de azi este, în mod semnificativ, făcută din național-comunism.Credeți că, a propos de cum e percepută și simtită Marea Unire, e ceva fundamental diferit acum față de cum era la 50 de ani? Dumneavoastră ați prins și semicentenarul, în 1968, într-un an cu multe sensuri și cu mare impact simbolic…Îmi amintesc oarecum…Cred că atunci am ținut și o comunicare la simpozionul care s-a ținut la Facultatea de Istorie, eram foarte tînăr preparator la Universitate. Nu aș avea nimic special de zis despre cum a fost atunci. Lectura momentului se subsuma faptului că în 1968 se petrescuse recuparera națională, odată cu desprinderea marcată de 1964, prin declarația din aprilie. Era o cheie națională în lectura făcută Marii Unirii, dar mult mai moderați decît avea să devină peste numai cîțiva ani (10-15), cînd național-comunismul românesc crește exponențial.

Cum e de apreciat proiecția maghiară asupra Marii Uniri în raport cu cea românească, pe aceeași chestiune?Bineînțeles că maghiari plâng pe ruinele coroanei și Sfîntului Ștefan și denunța Tratatul de la Trianon. Și noi ce vrem? Să fim așa de sadici și să îi obligăm să spună că le-a făcut o mare plăcere? Așa ceva nu se poate. Discuția dusă în această direcție – că trebuie să se bucure de un moment în care au pierdut foarte mult – aduce a ipocrizie. Bineînțeles că nu o să se bucure odată cu noi și bineînțeles că nu le pare bine că s-a destrămat Ungaria.Pe de altă parte, inclusiv în legătură cu aceste chestiuni punctuale, cred că ar trebui să ne războim mai puțin pe istorie și să privim mai mult și mai atent la lumea de astăzi.Pe ce model s-a produs această agregare, aceasta Mare Unire? Era singurul, realist vorbind, fezabil? Administrativ, pe ce filozofie s-a mers?A fost un proces istoric în urma căruia rezultă un stat puternic, centralizat, pe modl francez. Aici este de fapt o discuție – cît e de centralizat, dacă nu cumva este prea centralizat? Modelul alternativ ar fi putut să fie cel federal – de altfel, chiar dorit de unii, mai ales la 1859, din rîndul mai ales al

11

moldovenilor. Dacă era fezabil sau nu – eu cred că era fezabil -, odată ce nu s-a făcut, iese din discuție, vorbim despre el doar ca despre o posibilitate, ca despre ceva virtual. Pe de altă parte, s-a dorit de fapt un stat centralizat, puternic centralizat tocmai din motivul că România Mare s-a făcut din tot felul de bucăți care nu avuseseră neapărat aceeași istorie și care aveau, aici nu mă refer la Moldova și la Țara Românească în primul rînd, și o încărcătură minoritară foarte puternică. Și atunci, opțiunea aceasta, pentru un centralism accentuat a părut logică. Există, așadar, argumente puternice pentru ideea unui stat centralizat, mai degrabă decît pentru unul federal – despre acesta din urma, nu se știe dacă ar fi existat așa mult timp, în contextele istorice și geografice în care stă România. Altminteri, și acum vorbim în interiorul unei istorii contrafactuale, compoziția provinciilor românești, inclusiv structura minorităților acestora, ar fi putut să îndemne și la o opțiune de tip federal. Formula federală însă nu s-a făcut și, mai mult decît atît, are în continuare o presă foarte proastă. Fapt e că pînă acum acestă viziune nu a prins deloc la noi – și uneori, sînt amuzat de aceasta, țări federale sunt Statele Unite și Germania și parcă acestea două nu s-au descurcat chiar foarte rău în istoria lor modernă…Ei…Dar niciuna nu e în imediata vecinătate a Rusiei…Sigur, sigur. Ceea ce spuneți este perfect valabil. Și centralismul are justificarea lui. Dar asta nu înseamnă că e unicul model posibil. Nemaivorbind de faptul că între un sistem foarte centralizat și o opțiune strict federală sunt posibile multe modele intermediare, care să rezulte din combinațiile celor două repere invocate.De acord. Să întreb altceva: cînd credeți că e periculoasă joaca aceasta de-a ideologia națională?E periculos să îi înfierbînți prea tare pe oameni. Totuși, ideologia națională a dus la atîtea războaie. Și, a propos de momentul invocat, cel de la Verdun, tot atunci Francoise Mitternad spunea că ”naționalismul înseamnă război”. E o reducție, desigur – dar e și un fapt în această formulă tranșantă, căci naționalismul e ȘI război. Mai e, obligatoriu după părerea mea, de făcut, în această privință, și demarcarea între patriotism și naționalism, patriotismul fiind dragostea pentru țara ta, în vreme ce naționalismul poate include și o componentă de adversitate, chiar de dușmănie față de cei care nu sunt ca tine. Dar frontierea dintre cele două se trece destul de ușor…Notă: acest interviu a fost publicat în numărul din luna septembrie al revistei RAMURI.

12

Poeziile Unirii RomâneștiFără țară de Octavian Goga

Eu sunt un om fără de ţară, Un strop de foc purtat de vânt, Un rob răzleţ scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pământ.Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouăPoveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzieDin plânsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvieLa vetrele celor orfani.Sunt o mustrare călătoareDe pe tărâmuri fără glas, Şi dintr-o lume care moareSunt strigătul ce-a mai rămas.

Eu sunt orfanul care plângeAcolo-n satul meu din deal, Sunt ţipătul muiat în sângeAl văduvelor din Ardeal.Sunt solul dragostei şi-al urii, Un visător de biruinţi, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moştenire din părinţi.

Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede şi reci, De unde-aducerile-aminteŢin strajă unui gând de veci.Şi cu fiorul care poartăPe cei încrezători în fraţi, V-am plâns la fiecare poartăDurerea morţilor uitaţi.

13

Azi simt cum noaptea se coboarăPe dimineaţa mea de ieri, Cum cântul meu se înfăşoarăÎn giulgiul veşnicei tăceri...Şi printre voi îmi duc povaraStropit de râs şi de noroi, Căci vai de cine-şi pierde ţaraCa să şi-o ceară de la voi...

Rugăciune de Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpâne, În faţa strălucirii tale.În drum mi se desfac prăpăstii, Şi-n negură se-mbracă zarea, Eu în genunchi spre tine caut:Părinte, -orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruriEu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorulDin care sufletul s-adapă.Din valul lumii lor mă smulgeŞi cu povaţa ta-nţeleaptă, În veci spre cei rămaşi în urmă, Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele tainaŞi legea farmecelor firii, Sădeşte-n braţul meu de-a pururiTăria urii şi-a iubirii.Dă-mi cântecul şi dă-mi luminaŞi zvonul firii-ndrăgostite, Dă-i raza soarelui de varăPleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele, 

14

Pe veci strigarea lor o frânge, Şi de durerea altor inimiÎnvaţă-mă pe mine-a plânge.Nu rostul meu, de-a pururi pradăUrsitei maştere şi rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată trudaAtâtor doruri fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlăŞi gem robiile de veacuri.De mult gem umiliţii-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară...Durerea lor înfricoşatăÎn inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună, Să-l simt în matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsăPe strunele înfiorate;Şi cum sub bolta lui aprinsă, În smalţ de fulgere albastre, Încheagă-şi glasul de aramă:Cântarea pătimirii noastre. 

Vorbeau azi noapte două ape   - de Octavian Goga Venea un vifor să ne-ngroapeŞi grindina-mi bătea în geam,Vorbeau azi noapte două apeŞi vorba lor o-nţelegeam,Îşi lumina necunoscutulCu fulgere din deal în dealŞi chicotind prin neguri PrutulVorbea cu Mureşu-n Ardeal:

15

„În taina apelor afundeUn ţintirim de veacuri port,Mi-e albul înspumatei spumeMai trist ca giulgiul unui mort…Din vreme-n vreme mai străbateUn lung îndepărtat fior,Şi-ncheieturile trunchiateAtâta de cumplit mă dor…

N-auzi cum strigă BasarabiiBlestemul zilelor ce vin,Cum sună-n bucium pârcălabiiDe la Soroca la Hotin?Eu simt cum matca mea tresareDe-al amintirilor şuvoi,Arcaşii lui Ştefan cel MareÎmi cer azi moaştele-napoi”…

Aşa tulburător de ţarăVuia ne-nduplecatul glasPân' fulgerele se curmarăŞi-o ploaie blândă a rămas.Atunci o-ntunecată noaptePe creasta codrilor cădea,Şi-n plânset lin urzit de şoapteBătrânul Mureş răspundea:

„În valul meu de veacuri plângeAcelaşi vaier stins şi mut,Mai multe lacrimi decât sângeNisipul meu a cunoscut.Tu-ţi plângi mărirea îngropată,Eu jalea veche an de an,Tu ai avut părinţi odată,Eu veci de veci am fost orfan”…

Aşa vorbeaţi îndurerate,Sub cerul înnorat şi crud,Bolnave râuri tulburateŞi-acum durerea v-o aud…

16

Nedumerirea mă supuneCând rostul patimii v-ascult,Căci inima nu-mi poate spune,Pe care vă iubesc mai mult!

Părinții Fondatori ai Marii Uniri a Poporului Român

Ziarul La Roumanie: editat la Paris și București, cu întreruperi 1898-1921Liga pentru Unitatea

Culturală a tuturorRomânilor: înființată la 1890 în București

Consiliul Național pentru Unitatea Românilor

Liga Națională Română:Inființată la Washington de Vasile Stoica la 22 iunie 1918

Sfatul Țării de la Chișinău: a declarat unirea Basarabie cu Țara la 24 martie 1918; președinte Ion Ianculeț

Partidul Național ȚărănescPartidul Tărănesc din

Basarabia: președinți Pantelimon Halippa și Ion Ianculeț

Consiliul Național al Bucovinei:

Comitetul Național al românilor din Transilvania și Bucovina: înființat la Paris la 17 aprilie 1918; primul al doilea Dr. I. Cantacuzino

Consiliul Național Român Central din Transilvania: constituit la Budapesta la 17 0ctombrie 1918; a proclamat Declarația de Independență a Transilvaniei

Adunarea Națională de la Alba Iulia: 1 decembrie 1918, în sala Casinei, cu 1.228 de delegați.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei

Parlamentul RomânieiTake (Dimitrie) IonescuDr.Thoma IonescuIonel (Ion I.) BrătianuGen. Alexandru AverescuAlexandru Marghiloman

17

Regele Ferdinand IRegina MariaIon IanculețTraian VuiaDr. Ion CantacuzinoNicolae IorgaVasile StoicaPantelimon HalippaDaniel CiugureanuȘtefan HolbanIon Gh. PelivanIancu FlondorGh. Grigorovici Sextil PușcariuDoru PopoviciVasile BodnărescuLadu SbiereaLaurent TomoioagăAlexandru FilipușanSever BocuVasile LucaciOctavian Goga: arestat în 1912 de

autoritățile maghiare pentru militantism unionist; membru al Ligii Dulturale; membru al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor

Dr. Constantin AngelescuDr. Alexandru Vaida-

Voievod: a citit Declarația de Independență a Transilvaniei în Parlamentul din Budapesta la 5 octombrie 1918

Ioan T. FlorescuAurel lazărȘtefan Cicio-PopSilviu Dragomir

Alexandru LepedatuIon LepedatuIoan SuciuConstantin StereEpiscop Iuliu HossuGheorghe Pop de BăseștiMiron CristeaPartenie CosmaCtin MilleCaius BrediceanuRomul BoilăEpiscop Traian FrențiuEpiscop Alexandru RusuAurel BaciuIon FluierașIosif JumancaLazăr MăglașuTeodor RoxinAurel VladNicolae Titulescu

18

Începutul procesului Marii Uniri: Sfatul Țării din Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) votează unirea cu România la 27 martie 1918.

19

Declarația de unire a Bucovinei cu România la Cernăuți, 28 noiembrie 1918 (data din textul fotografiei este greșită)

Marea adunare de la Alba Iulia 1 decembrie 1918 care a proclamat unirea Transilvaniei cu România

20

14 iunie 1920, Palatul Trianon de la Versailles, semnarea Tratatului de Pace care confirmă unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului, Bucovinei și Basarabiei cu România

21

România Mare

Principalii factori care au permis Marea Unire a României

Participarea României la I RM alături de țările învingătoare;

Destrămarea imperiilor multinaționale (Austro-Ungaria, Rusia);

Afirmarea în Europa a principiului autodeterminării națiunilor;

Patriotismul și dorința de unire a românilor; Părinții Fondatori ai Unirii luminați, dedicați și de un

înalt patriotism Sprijinul oamenilor de cultură, al politicienilor și al

22

bisericii greco-catolice Suportul marilor puteri Franța, Anglia, Statele Unite ale

Americii Talentul și abilitatea diplomaților români și a Reginei

Maria.

Citate despre UnireRomânia nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale... Ardealul nu e numai inima României politice, priviţi harta: Ardealul e inima României Geografice!... Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război: vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul!România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…

Nicolae Titulescu

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică aîntregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Simion Bărnuțiu

…] Națiunile trebuiesc liberate. Intre aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat și Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi liberă il recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri...Libertatea acestei națiuni înseamnă unirea cu Țara-Românească...

23

Dupa drept și dreptate Românii din Ungaria și Transilvania dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânșii trebuie sa fie uniți cu Regatul Român.

Vasile Goldiș

„Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului național, chestiunea revanșei noastre biruitoare […]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin brațele unite ale noastre și ale fraților de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colț al pământului pe care l-a locuit”.

Nicolae Iorga - discurs în Parlamentul Român în 1917

Cu adâncă emoție și inima plină de bucurie am primit știrea despre importantul act ce s-a săvârșit la Chișinău. Sentimentul național ce se deșteaptă atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălțător al Sfatului Țării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că Mi-a dat în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la Patria mumă. Aduc prinosul Meu de călduroase mulţumiri Domniilor Voastre şi Sfatului Ţării ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.

Regele Ferdinand I Întregitorul

În înfăptuirea României Mari, se poate spune, cu drept cuvânt, că mare a fost partea sa (Take Ionescu "politicianul cu gură de aur" 1858-1922).

Nicolae Iorga

Moldova, Transilvania şi Muntenia nu există pe faţă pământului. Există o singură Românie: există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul.”

Bogdan Petriceicu Hașdeu

Istoria românilor ne arată că unirea a fost întotodeauna țelul cel mai dorit al lor...Ori de căte ori viitorul a surâs României, fiii ei nu au lipsit de a aspira

24

către unire.Ion Ghica

Unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenție de civilizație.

Vasile Goldiș

Noi care am fost puşi de lumea noastră în fruntea afacerilor, am aflat momentul psihologic sosit pentru a anunţa duşmanilor noştri de secole cum că noi preluăm imperiul (administraţia) peste toate ţinuturile locuite de românii din Transilvania şi Banat… Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată… Consiliul Naţional Român îşi depune mandatul în mâinile naţiunii române. Acum voi reprezentanţi ai poporului sunteţi chemaţi să spuneţi cuvântul.

Ștefan Cicio Pop (din discursul de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918)

Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului… Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg?

Iuliu Maniu ( din discursul de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918)

„Fraţilor,Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul săucredincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri… Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare,una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric vă vesteam – va învinge dreptatea! - Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia citită de Vasile Goldiș

25

Întrebarea mea, care e intențional aparent naivă, include o alta, ascunsă: ce e, de fapt, incontestabil în legătură cu Marea Unire?

Incontestabil este că românii și-au dorit această unire. Dar trebuie să spunem asta, fără să exagerăm. Adică, să ținem seama și de conjuctura istorică în care s-au întîmplat toate acestea. Fiindcă, dacă istoria nu ne-ar fi venit în întîmpinare (să ne gîndim numai ce ar fi putut fi dacă Germania ar fi cîștigat războiul…), Marea Unire era mult mai dificil de făcut, dacă nu chiar imposibil. Dar, vorba lui Carp: românii au atît de mult noroc, încît nici nu mai au nevoie de oameni politici. În 1918, toate lucrurile s-au brodit foarte bine, cum se spune. Nu înseamnă că nu se putea și altfel; adică, să nu spunem că românii erau obsedați de dimineața și pînă seara, și toți în aceeași măsură, de realizarea unirii complete. Chiar și intrarea în război, în 1916, a presupus o alegere: între Transilvania și Basarabia. Mergând pe varianta cu Transilvania, guvernul de  atunci a renunțat de fapt la Basarabia. După cum germanofilii insistau pe latura cealaltă, spunînd că Transilvania poate să mă aștepte – că nenorocirea pentru români nu e chiar atît de mare acolo – și că, de fapt, problema reală, imediată, urgentă era, pentru români, în Basarabia.

În acestă logică, ce prezent se proiectează asupra trecutului care a fost momentul Marii Uniri? 

A fost un mare succes pentru România. Asta este clar – și această percepție, care e fundamentală, s-a menținut și astăzi. Și mai e ceva: au avut, am avut de fapt un noroc enorm. Și la 1859, și la 1918. În ambele situații au fost conjuncturi extrem de favorabile pentru realizarea acelor momente. Legat de această chestiune a întemeierii de state noi – ceea ce s-a petrecut la finele Primului Război Mondial -, aș spune că România este exemplul cel mai bun de succes durabil. Istoria a confirmat România – nu, desigur, prin referirile repetate despre daci, despre Mihai Viteazul, ci prin faptul că au trecut, iată, aproape o sută de ani și ceea ce s-a construit atunci, în linii mari, este și astăzi în picioare. Aș insista puțin asupra ideii ”marelui noroc”. Marea Unire a fost, cu adevărat, un mare noroc, dar s-a dovedit că, pe fond, era ceva foarte puternic acolo, în materie de sentiment al unirii. Și, mai apoi, a fost posibilă cimentarea ei semnificativă. 

Lucian Boia (răspunzând într-un interviu luat de Cristian Pătrășconiu și publicat în LaPunkt)

26

Evoluția economică a României după Marea Unire din 1918 (fragmente) - de Carolina Novacwww.historia.ro

Realizarea Marii Uniri din 1918 s-a constituit ca rezultat al luptei acerbe şi îndelungate a poporului român de pretutindeni.

Toate acestea au inaugurat o nouă epocă care trebuia să restabilească un nou curs politicii şi economiei.

În perioada imediat următoare Unirii, economia românească se confrunta cu două probleme esenţiale. Prima: toate ramurile economiei erau afectate de Marele Război. A doua: integrarea la scară naţională a tuturor teritoriilor incluse şi valorificarea noului cadru politico-administrativ realizat în 1918.

Modelul economic occidental

Oglindind situaţia economică generală, finanţele ţării erau dezorganizate, agricultura se afla într-o stare deplorabilă dat fiind faptul că întreaga producție de cereale a fost secătuită, iar populaţiei îi lipsea sursa principală de hrană, în industrie nu mai funcţionau decât un sfert din totalul de întreprinderi, nemaivorbind de pierderile materiale recunoscute în mod oficial prin tratatele de pace. Propunerea unui plan economic post-unire care urmarea proiecția economiilor occidentale este prezentat de A. Corteanu, în articolul „Problema industrială”, ziarul Curentul Nou, 3 februarie 1920.

Integrarea provinciilor românești într-o structură economică unică

Noile probleme au slăbit mult economia ţării, trebuiau realizate reforme cât mai urgent, iar în mod contrar, statul se supunea eroziunii interioare. Teritoriul României a căpătat alte contururi, fiind mult mai vast-295.049 km2, apărând necesitatea unui control mult mai mare şi asimilarea tuturor structurilor economice într-un sistem ecomic unitar.

27

Dificultatile întâmpinate au fost depășite, fapt vizibil odată cu încadrarea organică în economia naţională a provinciilor româneşti. Puternica lor dezvoltare ulterioară este confirmată de Transilvania care își recăpăta, astfel, rolul ei istoric în cuprinsul neamului românesc.

Reforma agrară

O reformă care a fost aşteptată îndelung de către țărănime este reforma agrară din 1921. Aceasta a presupus exproprierea cu 66% a terenurilor care aparţineau moşierilor şi împroprietărirea a circa 1, 4 milioane de ţărani, beneficiind mai întâi: mobilizaţii, văduvele de război, ţăranii cu o suprafaţă mai mică de 5 ha şi cei lipsiţi de pământuri.

Alte reforme

Cu toate acestea, liberalii care se aflau la guvernare, au adoptat cele patru legi economice organice de exploatare a bunurilor statului şi a bogăţiilor naturale.

Evoluţia economică a României este o etapă caracterizată prin creşterea mai rapidă a forţelor de producţie, îndeosebi a celor din industrie prin lărgirea limitelor pieţei naţionale şi sporirea puterii ei de absorbţie. Unirea a dus la întărirea potenţialului economic al ţării, a creat condiţiile necesare fructificării la scara naţională a bogăţiilor solului şi subsolului, a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potenţialul industrial crescând mai mult decât dublu. A. Corteanu consideră, în ceea ce priveşte sistemul industriilor naţionale:„Mijloacele de producţiune nu trebuiesc nici distruse nici limitate, ca sistemul bolșevist, nici înmulţite fără regulă ca în sistemul industriilor naţionale, ci organizate pe o producţiune cât mai viguroasă, în vederea unei lumi din ce în ce mai doritoare de confort şi de trai mai bun”.Astfel, se doreşte un echilibru al industriei ţării, se refuza concentrarea întregii economii în domeniul industrial, dar se precizează că produția acestora ar impulsiona economia ţării.

Industria țării și nivelul său de dezvoltare

28

În peisajul industrial al ţării au apărut ramuri şi subramuri industriale nedezvoltate în trecut sau inexistente (industria siderurgică sau industria metalelor preţioase etc.). Pe ansamblul industriei, forţa motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese înregistrându-se în industria electrică (429, 4%), chimică (320, 9%) şi alimentară (204%). Reţeaua căilor ferate s-a mărit de la 4.300 km la circa 11.000 km.[4]

În intervalul 1923-1938, industria românească se dezvoltă cu o rată de 5, 4 % pe an, una dintre cele mai ridicate din întreaga lume. În perioada interbelică, România ocupa primul loc în Europa şi locul şase din lume la producţia de petrol (nivelul maxim de extracţie fiind de 8, 7 milioane tone în 1936); tot România era pe locul al doilea în Europa la extracţia de aur (5.355 kg În 1937), după Suedia; acelaşi loc. după Uniunea Sovietică, la extracţia de gaze (256 491 042 m3În 1937).[5]

Economia de tip agrară sau industrializată?

În această perioadă se realizează că statele agrare sunt şi astăzi state condamnate la sărăcie şi la crize interne. Astfel, aportul industriei era pronunţat şi avea puterea să mişte o economie obosită şi răvăşită, îi conferea dinamismul necesar pentru o dezvoltare înfloritoare.

Este de remarcat această trecere a României de la stadiul de ţară eminamente agrară la cel de ţară agrar-industrială. Raportându-se la economia României de după Primul Război Mondial, se poate constata că saltul a fost uriaș, demn de apreciere. Mobilizarea rapidă în sprijinul dezvoltării și continuării progresului după Unire a fost remarcabilă.

Corina Negrea: Preoții români în timpul Războiului de Reîntregire

29

Preoți români militari ajutând orfanii de război

November 23 at 10:21am ·Despre jertfa zecilor de mii de soldati romani cazuti in Primul Razboi

30

Mondial pentru realizarea Marii Uniri se cunoaste mult prea putin. Exista documente in arhive, dar nu sunt cercetate. Exista memorii, dar nu sunt citite. Exista o istorie necunoscuta. Este istoria noastra, a acestui popor salvat acum 100 de ani de catre cei care au luptat pentru pastrarea identitatii, limbii si credintei. Putini sunt cei care stiu ca inaintea dezastruoasei batalii de la Turtucaia, in care au pierit peste 25.000 de soldati romani, preotii romani au reusit sa salveze din zona toate fetele cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani si sa le adaposteasca la manastirea Pasarea. Au anticipat esecul militar si au incercat sa salveze viitorul neamului. Acelasi lucru s-a intamplat mai apoi pe toate liniile frontului: toti orfanii au fost preluati de biserica, adapostiti, educati la manastiri. “ Problema copiilor orfani trebuie sa ne preocupe pe toti. La rezolvarea acestei probleme urmeaza sa contribuiasca, in primul rand preotul ca intrupator si propovaduitor al dragostei si milei crestine si ca unul ce este obligat, special, prin legea noastre, sa poarte grija de vaduve si de orfani.”, declara pe 17 septembrie 1917 protoiereul Constantin Nazarie, seful Serviciului Religios al Armatei. (facebook.com/ 23 noiembrie 2017

Dosare: De ce a fost Ioan Slavici anti-unionist?Fragmente din conferința Ioan Slavici (1848-1925), între loialismul pro-habsburgic și loialismul național ținută de Prof. Dr. Ioan Bolovan, prorector al Universității Babeș Bolyai

Februarie 2017

"Pe cei tari îi încântă sarcina grea"

Este binecunoscut rolul lui Ioan Slavici în crearea, apărarea și promovarea culturii naționale românești din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Formula „soarele pentru

toți românii la București răsare” pe care a impus-o scriitorul pe frontispiciul

31

ziarului Tribuna de la Sibiu începând cu 1884 a fost una dintre mostrele crezului său cultural-național. Cum se face atunci că lui Slavici i se atribuie adeseori, de cei neinițați în epoca și biografia scriitorului arădean epitete de „trădător de neam”, „antiromân”, „antiunionist” etc.

Orientarea prohabsburgică a lui Ioan slavici se înscrie într-o onorantă tradiție a loialismului la românii transilvăneni în epoca modernă, despre care loialism dinastic a publicat cu un deceniu în urmă istoricul Liviu Maior o carte fundamentală, relevând resorturile unui atare comportament pentru elitele românești dar și pentru oamenii simpli. Slavici însuși mărturisea în acest sens:

„Sunt născut la Şiria, unde Românii din împregiurimi s-au adunat la 1848, ca să se ridice împreună asupra celor răzvrătiţi împotriva Împăratului şi eram trecut de un an şi jumătate, la 13 august 1849, când oştirile maghiare au capitulat în faţa generalului rusesc Paschievici. Pot dar să zic, că am supt oarecum cu laptele mamei simţământul de devotament faţă cu Împăratul”. Studiile universitare de la Viena au contribuit la admirația sa pentru o capitală, cultură, și administrație eficientă și corectă.

De-a lungul întregii vieți a fost un promotor al bunei conviețuiri cu maghiarii și germanii, ceea ce i-a atras uneori ironiile bunului lui prieten Mihai Eminescu. Slavici a publicat zeci de articole în care elogia Casa de Habsburg, cultura germană și forța germanității pentru stoparea panslavismului și agresivității Rusiei țariste care, mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878 reprezenta pentru România principala amenințare de securitate.

Din septembrie 1910, Slavici a fost învățător principal la Școala evanghelică și la Școala superioară de fete din București, predând limba germane și întreținând relații de colaborare cu mulți germani și austrieci. Apoi, la înființarea în București a ziarului Ziua în vara anului 1914, cu fonduri germane și austro-ungare, Ioan Slavici a îndeplinit funcția de director și a

32

publicat mai multe articole în care pleda pentru neutralitatea României și pentru orientarea politicii externe către Germania și Austro-Ungaria.

De aceea, autoritățile de la București l-au inclus la poziția 20 dintr-o listă de 94 de suspecți posibili spioni în slujba Austro-Ungariei, cu mențiunea că „sunt cunoscute sentimentele publicistului Slavici, care, încă de la începutul războiului European, prin scris și în cercul cunoscuților săi, a căutat să facă o asiduă propagandă și politică maghiarofilă. Acum scrie la ziarul Ziua cunoscut că servește interesele austro-germane, și e văzut în continuu contact cu persoane cunoscute ca dușmani ai aspirațiunilor noastre”.

În consecință, în noaptea de 14/27 – 15/28 august 2016, la domiciliul lui Ioan Slavici s-au prezentat un inspector și doi jandarmi care l-au arestat, confiscându-i mai multe manuscrise și scrisori. La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromițător.

A rămas la București după retragerea autorităților române la Iași în noiembrie 1916, iar în timpul ocupației germane a fost redactor al Gazetei Bucureștilor. În 19 martie 1917 a publicat un articol unde scria „că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiția de secole de alianță cu Curtea de la Viena”, articol care, alături de altele, a cântărit greu la soarta scriitorului după Marea Unire. A fost arestat în ianuarie 1919, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919.

Dimitrie Vatamaniuc, primul specialist care i-a dedicat lui Slavici o monografie consistentă, se ocupă în capitolul 6 al acestei lucrări (sugestiv intitulat „Trădările”) cu descifrarea opțiunilor autorului Marei și a atâtor alte capodopere literare: „Există în viața și activitatea lui Slavici o epocă  – 1914-1918 – peste care istoricii literari trec repede, desi în acești ani au loc evenimente de mare însemnătate în istoria poporului roman. Stă, în prim plan, cum se știe, desăvârșirea unității statului român.

33

Multă lume mai este însă încredințată că Slavici a trădat interesele poporului român și judecă din perspectiva unor opinii încetățenite, adevărat, de mult, dar nu îndeajuns susținute de cercetarea documentelor. Slavici se relevă în cursul a multe decenii un luptător cu o structură rectilinie și, dacă vederile sale politice sînt contrazise de desfășurarea vertiginoasă a evenimentelor, nu înseamnă neapărat că a „trădat”. Alături de Slavici stau, pe de altă parte, și alți scriitori ai noștri, și rămâne de neînțeles de ce numai el „trădează” ”[1].

Academicianul Eugen Simion s-a aplecat recent cu multă empatie de scriitorul arădean și a reușit să-i încadreze convingerile și acțiunile într-un cadru mai larg, nuanțând lucruri enunțate doar de către Vatamaniuc care în anii regimului trecut a trebuit să fie extrem de atent la ochii cenzurii comuniste.

Astfel, Eugen Simion reevaluează „credințele acestui încăpățânat ardelean care, va spune într-un rând chiar el, refuză să fie <copil de cor>, adică să-și adapteze ideile în funcție de opinia majorității. Obstinat, el vrea să gândească și să judece cu capul lui. Ceea ce face, greșind deseori. Caz atipic de statornicie în lumea publicisticii românești unde actorii își schimbă deseori opiniile de la un sezon la altul.

Aceste aprecieri sunt relevante pentru avatarurile prin care a trecut scriitorul arădean în anii Marelui Război, însă rămân numeroase aspecte controversate care merită să fie cunoscute în lumina unor documente și informații mai puțin exploatate de critica istoriografică în ultimele decenii, pentru a încadra mai bine atitudinea politică și comportamentul rectiliniu al marelui scriitor.

34

Memorie: România comunistă a ucis eroii Marii Uniri Românești

11 noiembrie 1947: procesul grupului Iuliu Maniu

Deținutul Iuliu Maniu ucis în închisoare prin înfometare, torturi, privare de tratament medical și îngrijire. A murit în închisoarea din Sighet la 5 februarie 1953.

Iuliu Maniu (1873-1953) a fost deputat român

de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947).

A fost numit președintele Consiliului Dirigent pentru administrarea Transilvaniei, după declararea independenție la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

35

Acum şaptezeci de ani, execuţia judiciară pregătită de regimul democrat- popular împotriva Partidului Naţional-Ţărănesc ajungea la capătul ei. Pentru Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, era începutul drumului care se încheia, prin martiriu, în închisorile de la Sighet și Râmnicu-Sărat. Pentru România, acea zi îndepărtată de toamnă era semnul intrării, definitive, în era republicii populare. Peste o lună şi jumătate, detronarea Regelui Mihai I încununa procesul, agresiv şi premeditat, de lichidare al ordinii “burgheze”. Construcţia socialistă putea debuta, prin sânge şi entuziasm ideologic. (Ioan Stanomir www.contributors.ro 14 noiembrie 2017)

Mișcarea antiunionistă română: Trei momente istorice; 1859, 1918, 1991În anul 1859 a existat o puternică mișcare antiunionistă în Moldova, adversară a contopirii celor două principate române. Motivul principal a fost frica de dominația Munteniei și a Bucureștiului, care ar fi putut rezulta într-o marginalizare a Moldovei și Iașului.Printre cei mai importanți oameni politici care s-au opus Unirii Principatelor au fost Gh. Asachi, Costache Negruzzi, Nicolae Șuțu, Nicolae Vogoride și Teodor Balș.

În anul 1918, a existat opoziție pentru unirea cu România în Basarabia și în Transilvania.Când, la 24 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a votat pentru unire, din cei 156 de membri 13 au lipsit, 36 s-au abținut și 3 au votat contra: Ștefan Balmer (bulgar), Arcadie Osmolovki și Mihail Starenski (ucrainieni).

Împotriva unirii Transivaniei cu România au fost scriitorul Ioan Slavici și numeroși fruntași ai bisericii ortodoxe din Ardeal. Primul a fost motivat de loialitatea pentru Imperiul Austro-Ungar, clericii ortodocși de ostilitatea lor pentru biserica greco-catolică. Iată ce mesaj au semnat în 1916 Mitropolitul

36

Vasile Manga (Sibiu) și episcopii Miron Cristea (Caransebeș) și Ioan Papp (Arad):

Romania in mod perfid a ridicat arma asupra patriei noastre……Unde va este si in ce se arata patriotismul vostru, romani ucigatori de frati……Voi intindeti granitele voastre in hotarele noastre, voi cresteti puterea voastra, venitele voastre dezbracand pe alte natiuni……Acela care cu vorbele vicleniei pe buze, cu dorul de jaf in suflet, vine in hota-rele noastre, nu-i frate, ci cel mai pagan dusman. Si mai departe: “Fata de noul dusman care ravneste in chip atat de pacatos la stirbirea si la stricarea hotarelor noastre, vom lupta cu vitejie si credinta...”

Iar în 1917, Nicolae Bălan, viitor mitropolit al Sibiului, a semnat o declarație publicată la Budapesta care îndemna pe credincioșii ortodocși din Transilvania să se opună războiului României cu Germania.

Mitroplitul Ardealului Nicolae Ivan a publicat în ziarul Telegraful Român, în anul 1916, un articol injurios despre Octavian Goga și Vasile Lucaciu, pe care îi acuza de trădare față de guvernul maghiar.

În primele luni ale anului 1991, guvernul Iliescu- Roman a trimis un emisar la Moscova pentru a pregăti semnarea unui nou acord politic între România și URSS. Acesta a fost semnat de Adrian Năstase la 22 martie 1991 și a confirmat că România nu are nici un fel de intenții pentru revizuirea granițelor, consfințind astfel menținerea de către sovietici a teritoriilor ocupate în 1944: Basarabia, ținutul Herța și Bucovina de nord.În a doua zi de Crăciun a aceluiași an, URSS s-a dizolvat și Basarabia a devenit Republica Moldova, în timp ce Bucovina de nord a trecut la proaspătul stat Ucraina.După constituirea Republicii Moldova, au existat inițiative pentru unire din partea românilor basarabeni, dar guvernul Iliescu nu a încurajat contactele.În prezent, sondajele arată că circa 25-30% dintre cetățenii Republicii Moldova ar fi în favoarea unirii cu România, dar majoritatea se opune ideii. Printre oponenți sunt rușii, ucrainienii, foștii comuniști și românii proruși.Există un grup parlamentar "Prietenii Unirii" și există mai multe asociații unioniste în Republica Moldova, in România, Franța, Italia, Elveția și USA.

37

Trei culori - de Grigore Vieru

Străine pofte ne-au răpitCând via dulce, când ogorul, Dar nimeni nu a izbutitDin piept să smulgă Tricolorul.Fusese vremea mult prea cruntă, Si-atât ne-a ars de dânsul dorul, Că azi ne strangem și la nuntăSi la botez cu Tricolorul.Trei culori și-o singura iubireRomâneasca, Trei culori si-o singură vorbireRomânească!Trei culori și-o singură credințăRomânească, Trei culori și-o singură ființăRomânească!

Atăt de minunat scânteie, De crezi că de pe bolți albastreL-a rupt Hristos din curcubeieSi l-a dat românimii noastre.E cald sub el ca sub o ranăCe-a chinuit Mântuitorul, 

E cald în Țara cea Ștefană, Ne încălzește Tricolorul.Trei culori și-o singură iubireRomânească, Trei culori și-o singură vorbireRomânească!Trei culori și-o singură credințăRomânească. Trei culori și-o singură ființăRomânească! 

Rolul Masoneriei în formarea statului român modernAtât la momentul Micii Uniri dintre Principatele Române, în anul 1859, cât și în pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri din 1918, masonii români au jucat un rol important, mai ales prin faptul că au fost capabili să influențeze deciziile oamenilor politici din țările de care a depins istoria lumii.

La începutul secolului XIX, tinerii români care au plecat la studii în Occident au aderat în număr mare la Ordinul Masonilor. Generația care a făcut Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor a avut între cei mai influenți membri ai ei pe Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica, frații Golescu, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu, toți masoni și cu legături strânse cu membrii ordinului din Franța.

38

Intrarea României în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale a fost rezultatuul puternicilor presiuni făcute de masonii francezi asupra politicienilor și regelui României. Tot așa, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar a fost rezultatul efortului comun al masonilor din Franța, Rusia și USA. Ambele evenimente istorice au creat condiții favorabile pentru marea unire din 1918.

Dintre autorii Marii Uniri, au fost membri ai lojilor masonice Alexandru Vaida Voievod, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Ion Pillat, Mihai Șerbu, Voicu Nițescu, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Pantelimon Halippa și alții. Ei au avut acces la conducătorii marilor puteri: primul ministru francez Georges Clemenceau, primul ministru al Marii Britanii David George Lloyd și președintele american Woodrow Wilson.

Factori de influență pentru unirea românilor din 1918.La sfârșitul primului război mondial, soarta învinșilor (Austro-Ungaria și Germania) și noua împărțire a Europei au fost decise de Conferința de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919-21 ianuarie 1920), la care au participat 27 de țări și ale cărei decizii au fost confirmate prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920).

Cei trei care au luat cele mai importante hotărâri au fost președintele francez Georges Clemenceau, primul ministru englez David George Lloyd și președintele american Woodrow Wilson. La ședințele comitetul a participat și premierul italian Vittorio Orlando, cu rol mai mult decorativ.

Cum Rusia se retrăsese din război mai înainte și semnase armistițiul cu puterile centrale de la Brest Litovsk (3 martie 1918), ea nu a participat la Conferința de la Paris.

Scopurile Conferinței de la Parisau fost: suprimarea puterii militare a Germaniei și împiedicarea apariției unei noi Germanii militariste, pedepsirea

39

învinșilor și recompensarea învingătorilor și aliaților lor.

Atitudinea celor trei mari lideri nu a fost foarte favorabilă României și ideii pentru marea unire, din cauza Tratatului de la București (Pacea de la Buftea) semnat de România cu puterile centrale la 7 mai 1918. Prin aceasta, conducătorii Franței, USA și Marii Britanii au considerat că România pierduse poziția de aliat pe care o avea în 1916.

Pe durata conferinței, au avut loc mai multe întâlniri confidențiale între Regina Maria și președintele Wilson. Între argumentele cu care regina a pledat pentru unirea românilor a fost și acela că o Românie mare și independentă putea deveni o stavilă în calea progresului bolșevismului rus către Europa Centrală. Aceste temeri s-au dovedit întemeiate prin revoluțiile socialiste din Germania și Ungaria și proclamarea Republicii Ungariei Sovietice (mrtie-august 1919).

Delegația română la conferință, condusă de primul ministru Ion I. C Brătianu, a făcut mari eforturi pentru a sprijini interesele țării, dar nu a avut mare succes. În septembrie 1919, Brătianu a demisionat și noul guvern a fost format și condus de Alexandru Vaida -Voievod. Ultimul s-a dovedit un diplomat mai subtil, a asigurat obținerea unirii cu Transilvania și recunoașterea declarațiilor de unire cu țara a Basarabiei și Bucovinei.

Influențe neoficiale au lucrat pe canale confidențiale, inclusiv pe cele ale ordinului masonic. Wilson nu era mason, dar vicepreședintele Thomas R Marshall era.

În cele 14 puncte prezentate conferinței de către delegația americană, trei au avut o influență pozitivă directă asupra României:

dezmembrarea Imperiului Austro Ungar și creerea statelor naționale;

eliminarea trupelor străine din Balcani; Creerea Ligii Națiunilor.

Pe lângă Germania și Austria, regatul Ungariei a fost marele pierzător de la Versailles. La sfârșitul războiului, Ungaria a pierdut 72% din populație și peste 60% din teritoriu: Transilvania a fost cedată României, Slovacia și

40

Rutenia Republicii Cehoslovace, Burgland Austriei și Croația și Slovenia regatului sârb. În timpul conflictului, armata ungară a pierdut 1 milion de militari, înregistrând cele mai mari pierderi din toate celelalte națiuni incluse în imperiul austro-ungar.

Prețul pe care l-a plătit România pentru recompensele teritoriale cu care a ieșit după război a fost mare: 500.000 de civili morți și peste 400.000 de militari uciși. dar nu atât de mare ca cel al Rusiei 1,8 milioane de militari morți și 4,9 milioane militari răniți, al Franței 1,4 morți și 4,3 milioane răniți sau al Germaniei 2 milioane de morți și 5,7 milioane de răniți.

Martori ai Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 ianuarie 1918

Un moment important în care tricolorul a flututurat în mâinile a mii de români, în acelaşi loc, la Alba Iulia,  a fost ziua de 1 Decembrie 1918. A fost locul în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Fiecare localitate a fost reprezentată de câte un grup, în fruntea căruia era stegarul comunei, „cel mai chipeş om din sat”, care purta drapelul tricolor. Academicianul Emil Pop, la acea vreme student, ne descrie atmosfera din oraşul Alba Iulia, în zilele premergătoare evenimentului la care au participat peste 100.000 de români. „Toată suflarea oraşului pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi noapte. M-am convins la faţa locului că principalul organizator a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea Vinoasă, un bărbat înzestrat cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un remarcabil spirit patriotic şi practic“, povesteşte Emil Pop, în lucrarea lui Constantin Dumitrescu, „Din lunga timpului bătaie“. Academicianul ne spune că problemele militare de ordine şi securitate erau stăpânite de energicul comandant al gărzii naţionale, căpitanul Florean Medrea, calm şi chibzuit în luarea măsurilor şi operativ în aplicarea lor. Tot academicianul ne introduce şi în atmosfera satului său natal, Bucerdea Vinoasă, tot din judeţul Alba. Şi aici, românii se pregăteau cu zel pentru

41

venirea la Alba Iulia. „În fiecare seară se strângeau feciorii şi fetele care învăţau cântece patriotice. Se alegeau cele mai frumoase costume naţionale, iar fiecare comună urma să apară cu tricolorul dus de un stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a fost Ştefan Muncuş, cel mai harnic om din sat“. Dacă alegerea stegarului era rezolvată, mai rămânea de rezolvat tocmai confecţionarea steagului. „Culoarea roşie şi albastră rămăsese în sat de la vopsitul ouălor de la paşti, dar nu se găsea culoare galbenă. Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales gălbenuşurile. Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel Bucerdea Vinoasă s-a prezentat cu un steag falnic la adunare. Tot în ziua în care s-a hotărât la Alba Iulia Unirea Transilvaniei cu România, drapelul naţional a fluturat, pe Cetatea oraşului, aflată până atunci sub controlul autorităţilor austro-ungare. Responsabil cu arborarea tricolorului a fost tânărul de 15 ani, Viorel Stoica. Din lucrarea citată mai aflăm că, printre cei 1228 de deputaţi, au intrat în Sala  Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul românesc. Cu un falnic tricolor a ieşit în evidenţă şi un grup de români ce venea la Alba Iulia, în ziua de 30 noiembrie 1918, din satul Agriş, din judeţul Cluj. Numai că, a avut şi de pătimit din cauza drapelului. Stegarul grupului, Ion Arion, a fost împuşcat mişeleşte în gara Teiuş de garda maghiară.  „În urma împuşcăturilor, un călător român, gardist naţional, care călătorea în ultimul vagon al trenului special, fiind rănit, a decedat. De partea maghiară, morţi, răniţi n-au fost. (Articol scris de NICU NEAG, ziarul Adevărul; 13 decembrie 2015)

  STILCRĂCIUNBLACK FRIDAYFRUMUSETE SANATATE RELATII HOROSCOP TEO HOROSCOP 2018INEDIT

Rubrica gastronomică: Ce mâncau românii acum 100 de ani.

42

În prima parte a secolului XX, 90% din populația țărilor române trăia în mediul rural. Câteva date despre felul de a mânca al românilor acum 100 de ani am obținut din monografiile Igiena Țăranului Român de Gh. Crăinicieanu (1895) și Din bucătăria țăranului român de Mihai Lupescu (1916), ca și din notele și articolele publicate de observatori și călători din epocă.

Ca o observație generală: dieta populației sătești era săracă, monotonă și sub nivelul caloric minim, cu foarte puține produse animale. Baza era mămăliga, adeseori însoțită doar de ceapă, usturoi sau de fierturi de ierburi, fructe și plante ca știrul podalba, frunzele de sfeclă, ștevia, urzicile, chiselițele de zarzăre, corcodușe, cireșe, vișine sau prune. Se mai mânca mămăligă cu poșircă, restul fructelor fermentate pentru fabricarea țuicii. În lipsa mălaiului, se folosea meiul, hrișca sau bobul. Fasolea, lintea, cartofii, ardeii și roșiile nu erau accesibile decât celor care aveau grădină.Pâinea din făină de grâu era o raritate. La fel laptele, brânza, ouăle sau carnea, păstrate pentru a fi vândute la târg. Cei din satele de lângă râuri și bălți mai adăugau hranei lor pește, raci, scoici și melci, iar cei de la munte culegeau ciuperci și fructe de pădure.Uleiul folosit era cel din cânepă; culturile de floarea soarelui au pătruns târziu. Iarna se mâncau mai multe produse animale, dar în timpul verii, când munca era cea mai grea, ele lipseau aproape total.În familiile foarte sărace de țărani, se inventau stranii mâncăruri de supraviețuire ca hrinca (felii de mămăligă rece zdrobite în strachină cu apă, sare și ardei iute - saramură de mămăligă), șușoiul (pâine uscată amestecată cu apă și sare +/- brânză) sau țitirim (terci de mălai cu apă rece).

Se înțelege că erau și gospodării avute, cu vaci cu lapte, păsăret și porci, în care familiile mâncau bine. Acelea erau gospodăriile proprietarilor de terenuri agricole mari, care foloseau munca salariată. La fel, oierii și ciobanii lor se bucurau de mâncare bună și abundentă, la care țăranii săraci, fără pamânt, nici nu puteau visa.

Târgoveții cumpărau din piață produsele agricole și în casele lor se găteau felurile tradiționale, multe de origine grecească, turcească, rusă sau poloneză. Birturile, cu mâncare gătită ca acasă, dar unde nu se serveau băuturi, aveau clienți constanți dintre funcționarii necăsătoriți și studenți. Multe ofereau

43

abonamente lunare.Cârciumile și grădinile, de vară ofereau în special produse făcute la grătar (fleici, mici, pastramă, cârnați) și mâncăruri tradiționale: chiftele, ghiveci, varză gătită, pui la proțap, pește saramură, ciorbă, scordalea sau plachie, ciorbă de burtă, etc.

Detalii despre bucatele din restaurante și cârciumi apar în literatura epocii, mai ales a celor doi Caragiale, Mateiu și Ion Luca.

În casele boirești se pregăteau zilnic mese abundente, pentru care lucrau mai mulți bucătari sau bucătărese, cu mâncâruri sofisticate. Este ilustrativ cuprinsul cărții scrise de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi în 1841 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte treburi gospodărești. din care spicuim: supă de gugoșele de tocătură de curcan, hulubi în papiloturi, limbă cu sosu de sardele, friganele de crieri, curcan umplut cu carne de vițel, ficat de gâscă, trufe, ciuperci, unt, ou, ceapă, sare, piper, zeamă de vacă, vin alb, slănină și pătrunjel verde.

Drinkology: Ce se bea în țările românești la 1918

În toată țara se bea țuica, în principal făcută din prune, dar și din corcodușe, resturile de la strugurii striviți pentru vin (tescovina, spuma de drojdie), mere, pere, caise, zarzăre, struguri, cireșe, sau din cereale (secărica).În Transilvania, o țuică de prune mai tare, distilată de două ori, se numea palincă (de la verbul slav paliti - a arde, a distila), iar în Maramureș numele era de horincă (de la cuvântul ucrainian horika).O țuică de proatsă calitate era cea făcută din pâine sau cartofi (basamac).Lăcașurile folosite pentru distilarea alcoolurilor tari se numeau poverne. Prima relatare istorică despre un astfel de stabiliment este de la 1517 și menționează poverna de la mânăstirea Curtea de Argeș.Distilarea se face prin instalația numită cazan sau alambic (de la cuvântul arab al-imbiq). Într-un vas mare închis etanș se fierb amestecurile de fructe fermentate cu apă, iar vaporii sunt trecuți printr-un tub spiralat, care trece printr-un butoi cu apă unde se răcește și alcoolul se condensează.În Maramureș mai este o veche tradiție de a face rachiu de mere, sau vin de

44

zmeură.Rachiurile (de la cuvântul turcesc raki) au apărut mai ales când băuturile alcoolice erau fabricate de producători industriali, care le vindeau cârciumarilor. Multe din ele erau făcute din amestecuri de alcool.si substanțe aromate (mentă, portocală, anason, etc) și coloranți.În producția alcoolurilor tari a jucat un rol mare evreimea din spațiul polono-ucrainian, refugiată în țările române în secolul XVIII.Falsificarea alcoolurilor (cu acid sulfuric,leșie, ardei iute) de către cărciumarii din sate și orașe a devenit la un moment dat larg răspândită și a dus la intoxicații și îmbolnăviri.

Multe gospodării rurale își făceau propriul vin, obicei care a rămas și astăzi. Vinurile de cârciumă erau de calitate proastă, îndoite cu apă și cu gust dubios.La târguri și iarmaroace se vindea braga și țuica, câteodată berea la butoi.

Băuturile din casele boierești erau vinurile, cafelele și vudcile (lichioruri de casă ca vișinata, afinata, zmeurata, caisata, lichiorul de cafea). Se mai făceau băturile răcoritoare limonada, portocalada, compoturile de fructe. Aristocrații mai foloseau vermutul, care este un vin învechit, în care se pun - din faza de must - florile de pelin (Artemisia Absinthum). Varianta neînvechită populară este vinul pelin.

O carieră specială a avut-o sifonul, folosit pentru șprițul de vin, sau pentru diluarea siropurilor de fructe. Pătrunderea sifonului în Moldova și Muntenia s-a făcut prin Transilvania, unde fusese adoptat de cei care vizitau Viena. Dar sifonul nu este o invenție austriacă, ci una italiană. El a apărut în regiunea Veneției și și-a făcut drum în Europa Centrală prin partea Italiei ocupată de austrieci (cu numele de spritz).Succesul apei amestecate cu bioxid de carbon sub presiune a avut două explicații: a dat șprițul rece răcoritor din lunile calde și a făcut mai plăcut gustul vinurilor de calitate slabă.Moldova a fost regiunea cu vinuri mai bune, prețuite de moldovenii care disprețuiau șprițul regățean. Coniacul de vin bun, a fost numit în Moldova vinars. În istoria vinurilor românești, un rol important l-au jucat familiile boierești, care angajau viticultori francezi și italieni și mânăstirile, dintre care multe aveau vii foarte întinse și aveau tehnici avansate de prelucrarea și păstrarea vinurilor.

Berea s-a bucurat de mare succes în orașele mari din Muntenia și

45

Transilvania și istoria berăriilor și cafenelelor bucureștene se împletește cu biografia gloriilor culturii naționale.

________________________

Moment de crizăIn iarna 2017, guvernul român, folosind o OUG (Ordonanță Guvernamentală de Urgență) a încercat să modifice legile și structura sistemului juridic, cu scopul de a anihila urmărirea și pedepsirea politicienilor corupți, de a anihila eforturile DNA (Direcția Națională Anti-Corupție) și de a scăpa de rigorile legii pe președintele PSD Liviu Dragnea, pe președintele senatului Călin Popescu Târiceanu și pe alți politicieni cu condamnări penale. Faimoasa OUG 13/2017 a fost anulată, prin manifestările de protest a sute de mii de cetățeni.

Acum, coaliția PSD (Partidul Social Democrat)-ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților) încearcă să obțină aceleași efecte prin legi votate de parlamentul în care are majoritatea. În cazul în care reușesc, politicienii care controlează guvernul vor controla și justiția, anulând principiul separării puterilor dintr-un stat de drept.

Departamentul de Stat al USA se adresează Parlamentului României

46

Statele Unite ale Americii au aflat cu îngrijorare că Parlamentul de la București ia în considerare să modifice legile Justiției – lucru care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența sistemului judiciar din România, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Pachetul de legi propus inițial de ministrul Justiției pune în pericol progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani pentru a întări instituțiile din domeniul justiției în raport cu intervențiile politice.

”Cerem de urgență Parlamentului să respingă propunerile de modificare a legilor Justiției care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, arată Departamentul de Stat.

Share2K

Articolul lunii: „Ce facem noi ca cetățeni cinstiți?...” Cum se traduce comunicatul Departamentului de Stat pe înțelesul PSD - de Florin Negruțiu

Curaj, găină, că te tai! De aseară, de când a primit bolovanul Departamentului de Stat în figură, Partidul se face că nu pricepe care e problema.

Primele reacții au fost de stupefacție. Doamna Olguța Vasilescu a prins cutremurul în direct. A bâiguit ceva cu suveranitatea națională și s-a întrebat care este articolul „buclucaș” care a produs seismul. Florin Iordache spune că el unul nu l-a simțit. Ceea ce la Florin Iordache este perfect natural.De 12 ore, o armată de analiști ai Partidului încearcă la televizor să explice inexplicabilul și să facă negrul alb. De la luări de poziție inflamate și patriotice (nimeni să nu se bage în treburili noastre interne), la încercări de alba-neagra de Gara de Nord (americanii nu sunt informați, sunt manipulați, o să le explicăm noi mai bine), la explicații inept-comice (comunicatul este pozitiv, el încurajează PSD-ul să continue reforma Justiției și să lupte cu abuzurile), toți cei care într-un fel sau altul „sponsorizează” legile Justiției caută argumente pentru a-l convinge pe Liviu Dragnea să nu cedeze, acum

47

că victoria lor este atât de aproape. În fond, dacă n-au ținut cont de magistrați, de opoziție, de stradă, de ce ar ține cont de americani?Partidul nu înțelege, din păcate, nici românește, nici bruxellește, nici americănește. Să-i traducă atunci Ion Iliescu pe rusește care e problema, poate o vor pricepe și doamna Olguța, și dl. Iordache: NU poate face reforma Justiției un condamnat penal. NU e vorba de un articol sau altul, întregul proces este lovit de nulitate. Este ca și când l-ai pune pe un pușcăriaș să-și construiască singur pușcăria. Americanii au mai văzut asta undeva: în Columbia lui Pablo Escobar, o altă țară demnă și suverană care nu a reușit să ajungă la cartelurile de crimă organizată decât în momentul în care a intervenit brutal DEA în treburili ei interne.Statele Unite sunt aliatul strategic al României, adică al cetățenilor acestei țări. Nu sunt aliatul Parlamentului, Guvernului, Președinției sau al vreunui ONG, sunt aliatul tuturor cetățenilor României. SUA au intervenit întotdeauna când puterea de la București a devenit abuzivă și arogantă. În timpul regimului Adrian Năstase, singura formă de opoziție din țara asta era ambasadorul Michael Guest. Pe Adrian Năstase îl ustura teribil fiecare luare de poziție a diplomatului american. În cel mai bun stil românesc, a încercat să-i cumpere țara cu contractul Bechtel. Pragmatici, americanii i-au luat miliardele și l-au lăsat pe Michael Guest să-și facă liber job-ul pentru care fusese trimis la București. Liviu Dragnea a încercat să-i cumpere pe americani cu contractele militare. În cel mai bun stil de căpitan de județ, a încercat să negocieze Romanian - style.Comunicatul Departamentului de Stat este probabil doar vârful aisbergului. Ce nu vedem sunt multele mesaje poate mieroase, poate sfidătoare, poate amenințătoare, poate chiar șantajiste, pe axa București - Washington. Ca fapt divers, acum 10 zile, descinderea intempestivă a lui Rex Tillerson la București a venit într-un moment în care parlamentarii PSD și ALDE „uitaseră” să se mai prezinte la comisia de Apărare unde se decidea achiziția rachetelor Patriot.Tonul dur, ultimativ, categoric, neobișnuit pentru Departamentul de Stat este rezultatul diplomației Teleorman, care probabil i-a adus pe diplomații Departamentului de Stat la exasperare. Liviu Dragnea este pur și simplu prea mic, prea provincial și prea condamnat penal pentru jocul acesta.Deci, care e problema, domnilor și doamnelor de la PSD? Problema este Liviu Dragnea. Problema este că v-ați încolonat cu frică în spatele unui om care „reformează” Justiția ca să scape de pușcărie, votând în unanimitate o fantezie periculoasă pentru România, în care vă luptați cu himerele „statului paralel”. Problema este că în numele PSD vorbesc azi

48

condamnații, inculpații și fanaticii. Problema e că marele PSD a ajuns să reformeze Justiția ca în imaginea de mai jos:

Recunoașteți personajele: Un boss îi trimite pe Gogu, Patraulea și Trandafir să mai reformeze o tură Justiția.

Problema este că în ultimele 10 luni de zile un grup de oameni cu dosare penale schimbă traiectoria geostrategică a României ca să-și salveze libertatea și averile. (www.republica.ro 28 noiembrie 2017)

Opinii: Regimul Dragnea şi limitele sfidării - de Ioan Stanomirwww.contributors.ro  noiembrie 28, 2017 Rareori un regim din România ultimilor ani a fost întâmpinat cu mai multă severitate decât regimul Dragnea în comunicatul Departamentului de Stat american de ieri. Tonul ferm nu mai are nimic din eleganţa înşelătoare a diplomaţiei, ci traduce neliniştea faţă de deriva României. Miza acestei intervenţii fără precedent este apărarea direcţiei euro- atlantice ce a oferit României siguranţă, predictibilitate şi apartenenţa la o comunitate de valori. Toate acestea sunt puse în pericol mortal de agresivitatea cu care Liviu Dragnea orchestrează, prin acoliţii săi, puciul parlamentar de la Bucureşti. Ceea ce se naşte este o ordine oligarhică şi izolaţionistă, cu nimic mai puţin

49

toxică decât aceea a Preşedintelui Erdogan. Regimul Dragnea a trecut Rubiconul şi se află în conflict deschis cu Statele Unite.

Reacţia de ieri este consecinţa unei serii de gesturi fără precedent. PSD este, sub Liviu Dragnea, un partid a cărui ambiţie este nu doar ruinarea economică a României , ci şi izolarea internaţională, ca prim pas potenţial în reorientarea alianţelor statului nostru. Pentru Liviu Dragnea, soluţionarea problemelor sale penale este inseparabilă de eliminarea unei întregi arhitecturi juridice şi politice. Lupta cu “statul paralel” este lupta cu statul de drept şi cu cei care îi contestă hegemonia. Semnăturile a mii de magistraţi aşezate pe protestul împotriva legilor iniţiate de Tudorel Toader sunt privite ca parte a unui complot destinat să înlăture guvernarea legitimă din România. Teoria conspiraţiei devine, în acest context, cheia de lectură favorită la Bucureşti.

Dramatismul momentului de acum nu poate fi ignorat. Tensiunea ce defineşte relaţiile României cu Occidentul şi cu Statele Unite în particular poate fi fundalul pe care să se producă o regândire a identităţii noastre interne şi externe. Politica PSD şi a lui Liviu Dragnea are potenţialul de a submina, fatal, eforturi de decenii, făcând din România un satelit putinist sau o clonă erdoganistă.Dispreţul autocratic cu care este tratată opinia publică face parte din logica aceleiaşi sfidări.

Bilanţul regimului Dragnea,la un an de la alegerile parlamentare, poate fi rezumat în câteva linii simple: dezastru fiscal, dezordine economică, restauraţie instituţională şi îngheţ în relaţiile cu partenerii occidentali. România se pregăteşte de Centenarul Marii Uniri dominată fiind de acest regim ce parazitează, sfidează şi consolidează subdezvoltarea. Aroganţa regimului Dragnea este dublată doar de toxicitatea sa politică.

Afirmarea libertăţilor euro- atlantice este, în România de acum, o linie de apărare pe care nu o putem abandona. Suveranitatea înseamnă, pentru regimul Dragnea, dreptul de a dispune, în impunitate, de o întreagă naţiune. De aici până la autocraţie este un drum care poate fi parcurs fără dificultate. Sfidarea a atins o limită a suportabilităţii. Intervenţia americană nu face decât să confirme gravitatea pericolului cu care ne confruntăm. 

50

O idee simplă - de Andrei Cornea (fragmente) Lucrurile nu vor rămâne așa. Nu se poate. Simplu. O țară din Uniunea Europeană nu-și poate permite să fie condusă de un condamnat penal cu încă două dosare penale în desfășurare, dintre care unul privește delapidarea a peste 20 de milioane de euro din fonduri europene. Și nu poate admite ca anumiți politicieni, înconjurați de o clică de lingăi și slugi plecate, să schimbe legile țării (ba chiar și geografia ei, vezi cazul Belina), numai pentru ca dosarele lor să devină maculatură.

Intrăm în anotimpul revoluțiilor și al revoltelor la români. Iar tensiunea generală crește cu fiecare zi. Întrebarea, după părerea mea, nu mai este dacă d-l Dragnea va demisiona din poziția de președinte al Camerei și din cea de lider PSD, ci numai când o va face: înainte de explozie sau ca efect imediat al ei, cu costurile corespunzătoare pentru toată lumea. Dar și el, și PSD, și ALDE, și toți cei care ocupă vremelnic fotoliile puterii ar face bine să se uite în trecut, dar și în jurul lor; să nu-și facă iluzii și să nu asculte de sfaturile celor care le spun numai ceea ce le face plăcere: România, ce-i drept, a putut fi mituită și îmbrobodită pentru un timp, dar scadența se apropie cu repeziciune: sosește momentul când ea nu va mai accepta ca fărădelegea să facă legea, momind-o cu un iluzoriu corn al abundenței.(www.revista22.ro 28 noiembrie 2017)

Dragoș Paul Aligică: In acest moment legitimitatea actualei puteri devine chestionabilăwww.inliniedreapta.net 28 noiembrie 2017

Este adevarat PSD si aliatul ALDE au primit constitutional un mandat de guvernare prin alegeri libere de la electoratul roman care s-a prezentat la urne. Au facut-o insa pe baza unui program de guvernare care reprezinta un contract implicit nu doar cu electoratul ce i-a sustinut ci cu intregul sistem politic romanesc.Nimic din ceea ce au anuntat in acel contract implicit NU a sugerat insa ceva

51

despre punerea in contrapozitie a politicii si regimului de la Bucuresti cu principalii aliati ai tarii. Adica:(a) cu partenerii ce sunt garantii stabilitatii politice,(b) cu partenerii ce sunt garantii securitatii nationale – adica ai sistemului ce face ca Romania sa opereze intr-o structura militara de $921 miliarde in 2017 in conditiile in care capacitatea sa individuala separata reduce la o fractie infima si insignifianta strategic in afara ORICAROR sisteme de aliante.(c) cu partenerii ce sunt garantii sistemului economic al tarii – a 16 economie a UE si a 41 in sistemul global multilateral construit si garantat de SUA.Sunt lucruri cu care NU se glumeste. Ceea ce se intampla in Parlamentul Romaniei este extrem de grav. In acest moment legitimitatea actualei puteri devine chestionabila.

Ceea ce se intampla nu mai e un act politic orarcare eludand programul de guvernare sau contractul implicit cu societatea romaneasca, ci incepe sa sune a cu totul altceva….. In acest moment interesul national insusi a fost pus in joc si este sub asediu, de la cel mai inalt nivel al institutiilor politice ale regimului de la Bucuresti…

Thousands in Romania Protest Changes to Tax, Justice LawsVoice of America November 26, 2017

Protesters rallying against changes in tax and justice laws fill a main

52

boulevard in Bucharest, Romania, Nov. 26, 2017.

Thousands have protested in Romania's capital and other major cities Sunday against planned changes to the justice system they say will allow high-level corruption to go unpunished and a tax overhaul that could lead to lower wages.

Protesters briefly scuffled with mounted police in Bucharest, and they blew whistles and called the ruling Social Democratic Party "the red plague," in reference to its Communist Party roots and one of the party's colors.

Thousands took to the streets in the cities of Cluj, Timisoara, Iasi, Brasov, Sibiu and Constanta to vent their anger at the left-wing government. In Bucharest, thousands marched to Romania's Parliament.

Prosecutors recently froze party leader Liviu Dragnea's assets amid a probe into the misuse of 21 million euros (about $25 million) in European Union funds.

The European Anti-Fraud Office, OLAF, says the money was fraudulently paid to officials and others from the European Regional Development Fund for road construction in Romania. It asked Romania to recover the funds.

Dragnea denies wrongdoing and has appealed the ruling to freeze his assets. He is unable to be prime minister because of a 2016 conviction for vote-rigging.

Grigore Cartianuwww.facebook.com; 29 noiembrie 2017

Dragnea și Tăriceanu au comis o impostură scandaloasă: au angajat Parlamentul României într-o răfuială cu America, deși în Parlament nu s-a discutat așa ceva!Într-un comunicat, cele două canalii au scris: "Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției".E o minciună ordinară! Parlamentul n-a luat niciun act! Cei doi escroci cred

53

că ei sunt întregul Parlament. Din punct de vedere penal, comunicatul lor poate fi încadrat la abuz în serviciu.Reacțiile unor parlamentari au fost vehemente:

RALUCA TURCAN (PNL): "NU! Acesta NU este răspunsul Parlamentului! Este doar răspunsul domnilor Dragnea și Tăriceanu, care se simt cu musca pe căciulă și nu suportă să le fie scoase în evidență mârșăviile tocmai de către Statele Unite ale Americii. Președinții celor două Camere NU sunt Parlamentul. Avem 465 de parlamentari care s-au trezit astăzi cu un comunicat dat în numele lor, fără să fie consultați sau măcar anunțați în prealabil. Nu domnilor, NU așa se procedează, NU trăim în dictatură! Nu puteți decide dumneavoastră în locul nostru! Puteți doar să vă dați demisia înainte să murdăriți și mai tare numele instituției pe care o conduceți!"

ROBERT TURCESCU (PMP): "Păi, mah, nemernicilor, şi eu, şi alţi colegi facem parte din Parlamentul României şi n-am luat act, mah, nemernicilor, cu «neplăcută surprindere» de acest comunicat! Dar am luat act cu furie şi cu greaţă de toate mizeriile pe care le puneţi la cale de atâta amar de timp. Du-te, Dragnea, du-te învârtindu-te!"COMUNICAT USR: "Uniunea Salvați România refuză să accepte ca numele Parlamentului României să fie târât într-o luptă pentru apărarea intereselor personale ale domnilor Dragnea și Tăriceanu. Este inadmisibil ca Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu să publice comunicate oficiale în numele Parlamentului României. Domnii Dragnea și Tăriceanu dau dovada supremă că au capturat instituțiile statului și le folosesc în scopuri personale".

FLORIN CÎȚU (PNL): "Nu recunosc mesajul de răspuns al Parlamentului României prezentat de președintii celor două camere la comunicatul Departamentului de Stat al SUA. Îi rog pe toți colegii mei senatori și deputați, care nu sunt de acord cu răspunsul Parlamentului României, să-mi urmeze exemplul și să trimită un mesaj Ambasadei SUA în acest sens. Dragnea și Tăriceanu NU vorbesc în numele tuturor parlamentarilor!"

54

55