Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 104 (o sută patru) Iunie 2020

www.romclub.wordpress.com

Tema lunii:Transilvania

Țara de dincolo de păduri, Transilvania sau Ardeal (în latină Transsilvania sau Transsylvania, în maghiară Erdély, în germană

1

Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României.

De-a lungul timpului, Transilvania a făcut parte din Dacia (secolul X î.e.n - 106 e.n), din Imperiul Roman (106-274 e.n), din regatul Gepid (aproximativ 400-580), din Hanatul Mongol (1241-1242; 1285-1286), din regatul/hanatul Bulgar (perioade imprecis cunoscute din epoca 681-927), din regatul Ungariei (1000-1241; 1301-1526; 1918-1920), pentru o scurtă perioadă din regatul Țării Românești sub Mihai Viteazul (1600), din Imperiul Habsburgic (1688 - 1867), din Imperiul Austro -Ungar (1867 - 1918), din România (1920- prezent), cu o scurtă perioadă de ocupație parțială ungurească a nord-vestului provinciei, decisă prin Dictatul de la Viena, în anii celui de al doilea război mondial (1939-1945), deci parte a Ungariei. Pentru circa 170 de ani, între 1526 (victoria turcilor de la Mohacs) și 1699, Transilvania a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei.

Odată cu victoriile imperiale ale Austriei pe frontul antiotoman (secolele XVII-XVIII), Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.Apoi a devenit parte integrată a Imperiului Austro-Ungar, condiție din care nu s-a eliberat până la sfârșitul primului război mondial (Tratatul de la Trianon), războiul care a spulberat cele trei mari imperii (rus, otoman și austro-ungar)

Localizare și limite

Noțiunea Transilvania are, sub aspect politico-geografic, două accepțiuni distincte:

1. prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică delimitată de Carpații Orientali, Carpații Meridionali și, la vest, de Munții Apuseni (numită Transilvania propriu-zisă).

2

Această regiune a fost denumită în Evul Mediu Voievodatul (Voievodatele) Transilvaniei (în latina medievală „țara de dincolo de pădure”), suprafața ei totală măsurând aproximativ 57.000 km².

2. Al doilea sens al denumirii se referă la Transilvania Extinsă, cu adăugarea la regiunea intracarpatică a zonelor Maramureș, Crișana, Sătmar și Banat.Caracterul fluctuant al conținutului termenului

se se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.

Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației României.

Din punct de vedere geografic, Transilvania este un platou înalt, separat în sud de Țara Românească prin lanțul Carpaților Meridionali și în est de Moldova prin Carpații Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crișana) are graniță cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care cuprinde partea de nord a Maramureșului istoric - și Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălțimi între 305 și 488 de metri este irigat de râurile Mureș, Someș, afluenți ai Tisei, și de râul Olt, afluent al Dunării.

Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu.

Etimologia numelui Transilvania

Toponimul Transilvania, derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat din anul 1075 („terra ultra silvam”), drept nume compus din ultra („peste”, „dincolo”) și silva („pădure”) și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”.

3

În cronica Gesta Hungarorum de la sfârșitul secolului al XII-lea a notarului regal P., zis Anonymus, este menționat de asemenea sinonimul redat în textul latin („terra ultra silvam” sau „transsilvanae”) prin forma erdeuelu (Erdeuelu), în maghiara modernă erdő elve și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”.

Istoria Transilvaniei

Antichitatea târzie

Dacii.

Triburi geto-dacice au ocupat spațiul geografic de la nord de Munții Balcani din timpuri foarte îndepărtate.Mircea Eliade a scris că Dacii au locuit pe pământurile noastre cu cel puțin 1.000 de ani înainte de nașterea lui Christos.

Aceste grupuri proveneau din Traci, din care își au originea și albanezii, ilirii, macedonenii, dalmațienii, etc.

Istoricii greci au numit populația tracă de la nord de Dunăre geți (a nu se confunda cu goți), iar romanii le-au dat numele de daci. Este corect ca populația cea mai timpurie de pe teritoriul viitoarei Dacii să fie numită populația geto-dacică.

Mai târziu ei au fost numiți vlahi, valahi, olahi sau blachi, mai rar rumâni.

Se poate spune că dacii trăiau mai mult în partea vestică a largului teritoriu dacic, de la Carpații de Răsărit până la Tisa și din Boemia până în munții Balcani, pe când geții ocupau părțile cele mai estice spațiului dac, cele care au devenit Muntenia, Dobrogea, Moldova și malul drept al Dunării; alți istorici spun că dacii erau mai mult prezenți pe cursul superior al Dunării, în timp ce geții erau localizați mai mult pe cursul inferior al fluviului.

Geții și Dacii vorbeau aceași limbă, care era de proveniență din limba proto-indoeuropeană, ramura limbilor de tip satem, din care mai derivă și limbile baltică, iraniană, iliro-mesapica și slava.

Printre zecile de triburi dacice se numără: carpii, albocensii, costobocii, harpii, răcătăii, rătăcensii, rubobostes, sargații, crobizii, trizii.

4

Un regat întins, în care au fost reunite multe triburi dacice, a fost realizat de Burebista (Boerebista, Buerebista), contemporan cu Iulius Cezar.

În anii 82 - 45 î.e.n, sub regele Burebista, întinderea regatului dacic a fost maximă.

Pentru a doua oară, Dacii s-au reunit sub regele Decebal, ale cărui trupe au fost învinse de armata romană la 101e.n, sub împăratul Traian.

Au trăit pe meleagurile Daciei și triburi nedacice, printre care: boii (celți), bastarnii, agatârșii (sciți). Despre sciți se spune că ar avea aceeași origine cu iranienii.

Părintele istoriei Herodot a scris că Geții erau cei mai nobili și mai drepți dintre Traci.

Leonard Velcescu (Un mister încă nedezlegat: De ce a făcut împăratul Traian statui Dacilor la Roma, după ce îi învinsese ? www.matricea.ro;03 Iul 2019) răspunde la această întrebare spunând că Dacii nu erau un popor barbar, aveau o civlizație avansată, aveau cunoștințe de matematică, astronomie și medicină, aveau o fizionomie frumoasă și se purtau îmbrăcați foarte decent. Așa sunt înfățișați în multele din reprezentările stuare din Roma, sau pe Columna lui Traian. PDF  

Stabilirea celților în Transilvania

În secolul al IV-lea î.Hr., s-au stabilit pe teritoriul actualei Transilvanii primele comunități de celți. Nu există documente care să ateste un conflict armat între celți și populațiile autohtone, eventualitatea acestui scenariu fiind sugerată doar de obiectele de uz militar și de armele găsite în multiple morminte dedicate războinicilor celți. Notabil este și faptul că multiple dovezi arheologice din această perioadă atestă conviețuirea pașnică dintre populațiile autohtone

5

dacice și celți: În numeroase morminte celtice a fost descoperită ceramică dacică, la Apahida și Fântânele, iar în egală măsură în morminte dacice au fost descoperite ceramică și obiecte celtice de factură

Conviețuirea cu restul celților din Vest, probabil a încetat în timpul regelui dac Burebista, istoricul Strabo amintind incursiuni ale acestuia împotriva celților din Bazinul Panonic.

Ocupația romană

În secolul I d. Hr. și la începutul secolulul al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia, la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei.

Regatul dac condus de Decebal a fost cucerit, după două războaie, în anul 106 e.n de Imperiul Roman sub conducerea împăratului Traian, care a început organizarea noii provincii romane Dacia.

Primul guvernator (provizoriu) al acestei noi provincii a fost generalul Longinus, colaborator apropiat al lui Traian în războiul romano-dac din anii 101-102, fost consul roman în anii 90.

În timpul împăratului Hadrian, teritoriul actual al Transilvaniei a fost organizat și inclus în provincia Dacia Superior. O nouă organizare administrativ-teritorială a fost inițiată în anii 158-159 de împăratul Antoninus Pius, teritoriul de astăzi al Transilvaniei fiind inclus în provinciile Dacia porolissensis și Dacia apulensis. Așezările mai importante au fost ridicate la rangul de colonii și municipii, precum Ulpia Traina Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa, Porolissum și Aquae.

Concomitent cu organizarea administrativ-teritorială și militară a avut loc și un intens proces de colonizare a Daciei cu cetățeni romani. O înflorire deosebită a cunoscut extracția minereului de aur.

Pătrunderea și practicarea creștinismului în aceste locuri este atestată prin urme arheologice.

Retragerea aureliană. Evul Mediu Timpuriu

În fața atacurilor insistente ale carpilor (daci liberi), și goților din nordul Mării Negre, împăratul Aurelian a decis retragerea

6

administrației și a legiunilor romane în sudul Dunării (în provinciile Moesia Superior, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Dardania). După retragerea aureliană (272-274 e.n), teritoriul intracarpatic a fost invadat succesiv, între secolele al III-lea și al X-lea, de goți, huni, gepizi, avari, vandali, slavi, protobulgari, maghiari și pecenegi.

.Istoria Transilvaniei în așa-zisul „mileniul întunecat”, adică în perioada cuprinsă între retragerea administrației romane și începuturile Evului Mediu românesc, în secolele IX–XII, constituie până în prezent un subiect de controversă între istorici, cu conotații politice și naționaliste.

Invaziile popoarelor migratoare

Unele popoare migratoare, cum a fost cazul gepizilor în vestul Transilvaniei, au reușit să creeze structuri politice relativ stabile.

Celții au format așezări stabile în zona Transilvaniei, în perioada sec. IV - I î.e.n.

După plecarea romanilor (sec.III e.n), pe teritoriul Transilvaniei Dacice s-au stabilit Goții (Ostrogoții, Vizigoții), Avarii, Vandalii, Gepizii, Mongolii și Slavii.În epoca în care a început penetrarea maghiarilor în Câmpia Panonică (secolele IX-XI) și Transilvania, cea mai mare parte a locuitorilor stabili din Transilvania erau dacii și slavii.

Invadarea Transilvaniei de către maghiariDeterminantă pentru evoluția istorică a Transilvaniei a fost însă stabilirea ungurilor în Pannonia în 896, aceștia avansând treptat în următoarele secole către interiorul arcului carpatic în Bazinul Carpatic.

După stabilirea în Câmpia Panonică, maghiarii au făcut incursiuni cotropitoare către est, invadând în valuri succesive voievodatele lui Gelu (Gelou), Menumorut și Glad.

7

Primul voievod (dux) atestat al Transilvaniei a fost Gelu. A fost urmat la conducere de Tuhutum, care a inițiat la începutul secolului al X-lea o invazie dinspre vest. Pacea dintre români și maghiari a fost consemnată la Esculeu (Așchileu).

La începutul secolului al XI-lea, la 100 de ani de la moartea lui Gelou, urmașul lui Geula a fost atacat și Transilvania a fost anexată de regele Ungariei.

Procesul ocupării integrale a Transilvaniei a fost finalizat abia la sfârșitul secolului al XII-lea, în timpul regatului lui Béla al III-lea al Ungariei (1172-1196), prin atingerea zonei centrale a Carpaților Meridionali. Sunt menționate în diverse cronici atacurile pecenegilor, cumanilor și tătarilor în secolele al XI-lea-al XIII-lea. Românii sunt menționați alături de pecenegi într-un raid terminat cu bătălia de la Chiraleș din 1068.

Voievodatele românești în perioada invadării ungurești a Transilvaniei și Banatului

8

În paralel cu ocuparea, s-a desfășurat, între secolele al XI-lea-al XIII-lea, un amplu proces de colonizare. Regii Ungariei s-au văzut nevoiți să invite coloniști din diverse popoare, precum sașii (populație mixtă germană și valonă), Cavalerii teutoni, pecenegii, uzii și cumanii. Alături de unguri, un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat secuii, începând cu mijlocul secolului XII-lea, în perioada domniei regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), precum și sașii, supranumiți în documentele oficiale în latină saxones.Populația românească, organizată potrivit dreptului cutumiar Ius Valachicus în obști sătești și uniuni de obști, conduse de cnezi și voievozi, era organizată în interiorul unor „țări” (terrae), formând o stare recunoscută constituțional, denumită Universitas valachorum. Autonomiile regionale ale acestor „țări” românești, situate în zonele periferice ale Transilvaniei (Țara Făgărașului, Țara Almăjului, Țara Hațegului, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului), tolerate parțial de autoritățile statului maghiar, au încetat să ființeze odată cu stingerea dinastiei regale arpadiene (1301).În secolelele XIV-XV „țările” au fost reorganizate sub forma unor districte românești („districtus (v)olachales” sau „districtus valachorum”), conduse de demnitari numiți de coroană. Sunt cunoscute aproximativ 60 de districte „olachales”.

Supusă restricțiilor și, din perioada angevină, persecuțiilor a fost de asemeni Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania. Imediat după retragerea trupelor mongole în anul 1242, regele Béla al IV-lea inițiază un vast program de refacere a regatului - care suferise multe distrugeri - și, în special, a Transilvaniei. Așezarea unor noi hospites (coloniști), dotați cu privilegii deosebite, susținerea comerțului, dezvoltarea primelor orașe (Sibiu, Cluj, Brașov, Bistrița și Sighișoara), construcția unor noi cetăți de piatră sunt doar câteva dintre măsurile inițiate de regalitate.

Începând cu finele secolului al XIII-lea și, mai ales, în secolele XIV-XV, grupurile privilegiate ale societății transilvane, nobilii unguri, sașii și secuii s-au constituit treptat în stări, același statut avându-l până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și românii, constituiți în Universitas valachorum. Stările au fost denumite oficial pe la 1500 nationes (națiuni). Membrii stărilor, organizați în congregații sau universități (congregationes, universitates), au participat la exercitarea puterii politice în Transilvania. Începând cu anul 1375 și continuând cu raidurile din 1419, 1420, 1425, 1428

9

și 1431, Transilvania este confruntată acut cu pericolul otoman.

Înfrângerea sârbilor la Kosovopolje („Câmpia mierlei”) în anul 1389 și moartea voievodului Mircea cel Bătrân, (1386-1418), al Țării Românești, au înlăturat ultimele obstacole majore în calea Imperiului Otoman spre Transilvania și centrul Europei.Un rol major în oprirea temporară a pericolului turcesc l-a jucat românul Ioan de Hunedoara (1407-1456), voievod al Transilvaniei (1446-1456) și guvernator al Ungariei (1446-1453). Politica lui Ioan (Iancu) de Hunedoara față de turci va fi continuată de fiul său, regele Matia Corvin al Ungariei (1458-1490).

În istoria Ungariei sunt patru mari români:Regele Ștefan I/ Sfântul Ștefan (Szent Istvan) care ar fi fost

român după mamă;Ioan de Hundeoara (Janos Hunyadi)Matei Corvin (Matthias Corvinus, Matthias I)Nicolae Valahul - Nicolaus (V)Olachus, Olas Miklos: născut

la Sibiu în 1493, a studiat la Oradea (Varad), a ajuns arhiepiscop de Esztergom. El s-a distins prin acțiunile anti-Reformă, cu restabilirea autorității catolice. Tatăl său Ștefan era un român nepot al lui Iancu de Hunedoara, iar mama lui era unguroaică.

Urmare răscoalei de la Bobâlna (1437-1438), care revendica libertate pentru iobagi și restabilirea drepturilor valahilor, regele Ungariei a decretat Unio Trium Nationum, care a impus supremația nobilimii ungare, a orășenilor sași și a răzeșilor secui, luând toate drepturile populației majoritare românești.Criza regatului maghiar a fost provocată de instabilitatea socială, răscoala lui Gheorghe Doja, care era secui (1514), moartea lui Matei Corvin și atacurile repetate ale puterii otomane, cu forță militară crescută. Victoriile de la Belgrad (1521) și Mohacs (1526) au deschis drumul turcilor spre centrul Europei.Prin hotărârea Dietei de la Debrețin din 18 octombrie 1541, reprezentanții celor trei națiuni privilegiate ale Transilvaniei i-au jurat credință lui Ioan Sigismund, descendentul dinastiei Zápolya, și au recunoscut suzeranitatea Înaltei Porți asupra Transilvaniei. Acest acord, urmat de alte hotărâri ale Dietei, a pus bazele Principatului Transilvaniei. Primul principe al Transilvaniei a fost Ioan Sigismund (1542-1571).

10

Principatul Transilvaniei subordonat Imperiului Otoman

În 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă în cadrul războiului de 30 de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. Regatul Ungariei a încetat să existe la 1541 și a fost împărțit în trei: partea de vest a devenit Ungaria Habsburgică, partea de sud a fost ocupată de turci (pașalâc), iar partea de est a devenit Principatul Transilvaniei.De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660, nici Crișana, cu centrul la Oradea.În aceste circumstanțe istorice, în anul 1542, sașii, prin Johannes Honterus și, ulterior, o parte a populației maghiare din Transilvania aderă la Reformă. În anul 1599 Mihai Viteazul ocupă temporar Transilvania și o supune autorității sale. Situația politică încordată precum și războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova și Țara Românească.

Încorporarea Transilvaniei în Imperiul Austriac; eliberarea de sub suzeranitatea turcească

După eșecul celui de al doilea asediu al Vienei (1683) de către armatele otomane, începe declinul puterii turcești în Europa centrală.Turcii sunt goniți din Transilvania și regiunea intră, la sfârșitul secolului al XVII-lea (1685), în componența Imperiului Austriac, ca principat autonom, mai apoi ca Mare Principat (prin decretul semnat de Maria Tereza în 1765), condus direct de împărat. Abia în 1868 Transilvania pierde statutul de autonomie și este inclusă în partea maghiară a imperiului.Spre deosebire de Ungaria, Trabsilvania nu a fost niciodată un pașalâc.În 1685 trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în 1699, prin Tratatul de la Karlowitz (azi Sremski Karlovci, în Serbia), Imperiul Otoman

11

cedează Austriei: Ungaria, Transilvania, Croația și Slavonia. Banatul Timișoarei rămânea în componența Imperiului Otoman. Banatul a fost anexat de Austria în 1718, prin Tratatul de la Passarowitz (azi Požarevac, în Serbia).

La 7 octombrie 1698 sinodul de la Alba Iulia a decis unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei, fapt care a deschis calea emancipării lor culturale. Aceasta a dus la formarea Bisericii Unite, sau Greco-Catolice. Episcopul Inocențiu Micu-Klein a stabilit reședința Bisericii Române Unite la Blaj și a transformat acest oraș într-un centru de spiritualitate românească.

Tot el a pus bazele mișcării Școala Ardeleană.Unele comunități românești ortodoxe, în special din sudul Transilvaniei, nu au acceptat decizia sinodală privind unirea cu Biserica Romei. În general românii din sudul Transilvaniei, Banat și sudul Crișanei au rămas în majoritate fideli Bisericii Ortodoxe, în timp ce mare parte a românilor din regiunile nordice ale Crișanei, Transilvaniei și din Maramureș au acceptat unirea cu Roma.

După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după 1526. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote. Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus, spre Țara Românească și Moldova (Ștefan Meteș, studiul despre migrațiile românești din sec. XIV-XX, cu atestări documentare).

Unirea Transilvaniei cu România

La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbușirii Dublei Monarhii, Comitetul Executiv al Partidului Național Român cu sediul la Oradea, compus din Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Theodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod și Aurel Vlad a declarat, la 5/18 octombrie 1918, independența Transilvaniei față de Austro-Ungaria, iar declarația de independență a fost citită în parlamentul de la Budapesta, de Alexandru Vaida-Voievod la 22 octombrie 1918.]

12

În aceste condiții, fruntașii Partidului Național Român și românii din Partidul Social Democrat înființează Consiliul Național Român la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei semnează armistițiul cu Antanta, fixând o linie de demarcație, care lăsa sub controlul Ungariei nordul și centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. Ungaria își proclamă independența pe 16 noiembrie 1918. Românii organizează la data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 o Adunare Națională la Alba Iulia la care desemnează 1.228 delegați. La adunare au participat aproximativ 100.000 de persoane și s-a desfășurat într-o atmosferă decentă și festivă. Adunarea Națională hotărăște unirea cu România a teritoriilor locuite de români. După unirea din 1918 cu România, timp de un an și jumătate, Transilvania rămâne autonomă în cadrul statului român, fiind condusă de un Consiliu Dirigent.Hotărârea Adunării este transmisă Regelui Ferdinand care la data de 11/24 decembrie semnează un decret de acceptare a unirii cu România a „ținuturilor cuprinse în hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia.”

Ceea ce este mai puțin știut și nu este deloc menționat în aceste zile, când locuitorii de origine maghiară din Ținutul Secuiesc cer autonomie, este că în luna februarie 1919 delegația secuilor din Transilvania, condusă de Joseph (Iosif) Frey a citit în fața parlamentului Român Declarația de Adeziune a secuilor la unirea cu România.

Iosif Frey citind Declarația de adeziune a secuilor din Transilvania la unirea cu România.G+Frey a ajuns deputat, reprezentant al secuilor în parlamentul României Mari.

Iată un fragment din cuvântarea lui Iosif Frey:

Domnilor deputați, de multe secole – 1500 de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

13

Transilvania între cele două războaie mondiale

Confruntarea militară Ungaria Sovietică- RomâniaÎntre timp, la data de 21 martie 1919 puterea în Ungaria este preluată de comuniști, care proclamă Republica Sovietică Ungară, încercând salvarea unei Ungarii multinaționale. Ungaria Sovietică era condusă de Béla Kun, originar din Cluj. Forțele comuniste maghiare au atacat atât trupele cehoslovace cât și trupele române de pe teritoriul Transilvaniei, în speranța de a face joncțiunea cu trupele sovietice care, la rândul lor au atacat în Basarabia (Est-Moldova) și Ucraina. Prin această manevră, Ungaria a încercat să ajungă în situația de a ocupa întreaga Transilvanie.

Eliberarea Transilvaniei. Pe 20 martie 1919, Antanta a solicitat Ungariei retragerea de pe teritoriul Transilvaniei, dar Ungaria nu s-a conformat.

În luna iulie 1919 armata română a pornit, la solicitarea Antantei, ofensiva contra forțelor comuniste maghiare, iar la data de 3 august 1919 a ocupat Budapesta, doborând regimul sovietic a lui Béla Kun și eliberând Transilvania. Armata română s-a retras din Budapesta în luna octombrie a anului 1919.

Dictatul de la VienaSistemul de tratate de pace de la Versailles a fost pus în pericol odată cu venirea la putere a lui Hitler în 1933, acesta proclamând ca obiectiv principal revizuirea Tratatului de la Versailles, pe fondul slăbiciunii politice (appeasement policy) a Franței și Marii Britanii în fața dictaturii național-socialiste germane. Acordul de la München din 1938 prin care Reichul a încorporat regiunea din Munții Sudeți din Cehia și destrămarea Cehoslovaciei în anul 1939 au marcat sfârșitul Micii Antante.

În anul 1940, în contextul ascensiunii Germaniei naziste și al izolării României ca urmare a prăbușirii sistemului său de alianțe (capitularea Franței și izolarea Marii Britanii), Ungaria solicită revizuirea frontierei de după Primul Război Mondial. Regele Carol al II-lea și guvernul Gigurtu au acceptat principiul discuțiilor însă tratativele de la Turnu Severin din vara anului 1940 nu au dus la nici un

14

rezultat. În aceste condiții, miniștrii de externe ai Reichului și ai Italiei, Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano au convocat la Viena la data de 30 august 1940 pe miniștrii de externe ai României și Ungariei și au impus - prin Dictatul de la Viena - un acord care prevedea trecerea în componența Ungariei a unui teritoriu de 43.492 de kilometri pătrați, cu o populație românească de 1.304.903 de locuitori (50,2%), și maghiară de 978.074 locuitori (37,1%) (conform recensământului din 1930), teritoriu cunoscut sub numele de Transilvania de Nord (în maghiară Észak-Erdély).

Acordul, numit în istoriografia română Dictatul de la Viena, iar în cea maghiară „Al doilea arbitraj de la Viena” (primul fiind cel prin care Ungariei i s-au cedat în 1939 teritorii din „Ungaria de Sus”/Felvidék, respectiv sudul Slovaciei de astăzi, cu o populație predominant maghiară), prevedea alipirea la Ungaria a teritoriului actualelor județe Satu-Mare, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Hărghita, Covasna (cea mai mare parte), Mureș (parțial), Cluj (cea mai mare parte), Bihor (partea de nord) și parte din județul Arad. Sudul Transilvaniei (județele Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, părți din județele Cluj, Arad și Mureș) și Banatul (județele Timiș și Caraș-Severin) au rămas în componența regatului României.

Recuperarea Transilvaniei de Nord la sfârșitul II RM

Prin articolul 19 al Convenției de armistițiu semnată la 12 septembrie 1944 de România cu Puterile Aliate în cel de-al Doilea Război Mondial, după lovitura de palat condusă de regele Mihai de la 23 august 1944, se prevedea că statele aliate „sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei), să fie restituită României, cu condiția confirmării prin Tratatul de Pace”. Statul sovietic urmărea să se folosească în perioada postbelică de problema Transilvaniei în relațiile politice dintre România și Ungaria. Semnificativ este faptul că, deși armata română a participat la luptele din nordul Transilvaniei, armata sovietică nu a permis revenirea autorităților civile române în teritoriul cedat la Viena până la 6 martie 1945, ziua în care la București a fost instalat guvernul dominat de comuniști și condus de dr. Petru Groza.În perioada dintre 1945-1947, până la încheierea tratatelor de pace dintre Aliați și România și Ungaria (ambele au avut statut de țări învinse în cel de-

15

al Doilea Război Mondial), au existat demersuri ale Ungariei de a păstra chiar și o mică parte a teritoriului dobândit în 1940 (fiind vizată în special zona actualului județ Satu Mare). Cu toate acestea, tratatele de pace de la Paris, din 1947, confirmă revenirea la frontiera existentă la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria (frontiera stabilită prin Tratatul de la Trianon) și nulitatea Dictatului de la Viena.

Transilvania - DemografiePrimul recensamânt oficial din Transilvania,, în care s-a făcut distincție între naționalități (distincție făcută pe baza limbii materne) a fost efectuat de către autoritățile austro-ungare în 1869. El a arătat o structură demografică de 59% români, 24,9% maghiari și 11,9 germani.Pentru perioada anterioară acestui an există doar estimări ale proporțiilor diverselor etnii din Transilvania. Astfel, Elek Fényes, statistician maghiar din secolul al XIX-lea, estima în 1842 că populația din Transilvania anilor 1830-1840 era compusă în proporție de 62,3% români și 23,3% maghiari.În anul 2011, recenzarea populației transivănene a arătat o "românizare" intensă (70,6%), un procent de 24% al maghiarilor și o mare scădere a numărului de germani (0,4%)Creștinismul este religia predominantă în Transilvania. Majoritatea creștinilor sunt ortodocși (62%), dar există și comunități însemnate de protestanți (9,4%) și catolici (10,7%).

Maghiarii din România reprezintă cea mai numeroasă minoritate etnică din România. La recensământul populației din 2011 au fost înregistrați în România 1.227.623 etnici maghiari, reprezentând 6,1% din populația țării.

Maghiarii/UnguriiIstoria timpurie a maghiarilor este puțin cunoscută.

Lingviștii și istoricii consideră, de comun acord, că ungurii provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele împădurite ale Munților Urali și stepa euroasiatică. Acolo s-a consumat și o primă etapă a etnogenezei ungurilor. Din simbioza a două elemente etnice de tip ugric a luat naștere o populație

16

de limbă uralică. Denumirea maghiari este rezultanta contopirii denumirii celor două entități etnic-tribale.

Maghiarii au asimilat în cursul timpului populații turcice, care li s-au alăturat, îndeosebi după strămutarea din locurile ancestrale spre sud-vest, spre fluviile Volga și Don.

Dintre triburile turcofone, o influență majoră și durabilă au exercitat-o protobulgarii, adică bulgarii de Volga, și hazarii (kazarii).

Aproximativ în secolul V, ungurii s-au strămutat în stepele din nordul Mării Negre. Astfel, ungurii au ajuns în sfera de influență a imperiului hazar (kazar), al cărui centru de putere se afla pe cursul inferior al Volgăi. Influența hazarilor nu a fost minoră, având în vedere și faptul că în fruntea uniunii tribale care s-a strămutat din Ucraina în Pannonia s-au aflat trei triburi hazare (v. kabarii respectiv cowari din cronicile medievale).Impunerea lui Árpád în calitate de conducător al uniunii de triburi ungurești revine, se pare, unui kaganhazar. Împinși spre vest de pecenegi, ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Atelkuzu (în maghiară Etelköz = "teritoriul dintre râuri"; atil, itil înseamnă fluviu în diverse dialecte turcice vechi), delimitat de Marea Neagră și râurile Siret ("Seretos"), Nistru și Prut ("Brutos") (vezi Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), De administrando Imperii). Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri și campanii militare.

În 862, ungurii au trecut Carpații (prin zona ucraineano-slovacă) și au atacat părțile răsăritene ale Imperiului Carolingian și Moravia, adică vremelnica formațiune statală slavă "Moravie Magna", care cuprindea o mare parte a Ungariei de azi. De acolo au trecut mai spre vest, ajungând în Câmpia Panonică.

Istoria ungurilor în prima jumătate a secolului X este marcată de numeroase raiduri de jaf întreprinse în întreaga Europă de vest, ca și în Balcani. Oștile ungurești, conduse frecvent de Bulcsú (Bulciu) și Lél, (Lehel sau Lelu) erau specializate în atacuri scurte și intense, după "modelul asiatic".Principele Géza (971-997), tatăl lui Ștefan, a pregătit premizele creștinării ungurilor și ale întemeierii statului maghiar.

Fondarea Regatului Ungar și începutul convertirii ungurilor la

17

catolicism au fost înfăptuite de fiul său, Ștefan I al Ungariei (997-1038).Întemeietorul regatului ungur a fost un prinț "ungur" Vaik (după unii Voicu), despre care se spune că a avut o mamă româncă sau turcoaică (numită Saraolt, după unii Șaraold, care înseamnă jderul alb în limba turcă) și căruia i s-a dat numele Ștefan, după creștinare, în anul 1001.Stefan a fost canonizat în anul 1083 și a devenit Sfântul Ștefan (Szent Istvàn Kiràly).

După stingerea dinastiei Arpadiene (1300), Carol Robert de Anjou a luat tronul. Cu el începe dinastia Angevină.Fiul său Ludovic a pus capăt anarhiei, a extins statul maghiar și a creat o uniune statală maghiaro-polonă. Statul maghiar va atinge o mare dezvoltare economică și militară, care îl va transforma în centru de rezistență anti-otoman.Între anii 1300 și 1526, Ungaria a avut numai regi ne-unguri. După bătălia de la Mohacs (1526), partea centrală a Ungariei este supusă Imperiului Otoman. În partea nord vestică va guverna o dietă din vechea nobilime ungurească. Vechea cultură maghiară va conviețui în Principatul Transilvaniei.

Turcii au fost învinși de armatele austriece, după asediul nereușit al Vienei, în anul 1683. Atunci Austria pune stăpânire pe Croația, Serbia și mai multe teritorii din Balcani, ca și pe Transilvania.

Din anul 1867 se constituite Imperiul Habsburgic (Austro-Ungar) și Transilvania va rămâne o parte a acestuia până în anul 1918.

În Evul Mediu și în perioada istoriei moderne, influența maghiarilor asupra Transilvaniei și a populației geto-dacice, urmată de cea românească, a avut trei compnente majore:

1. Ocuparea: a avut loc prin incursiuni militare repetate, pe direcția vet-est, ale ungurilor din Câmpia Panonică. Ocuparea Transilvaniei de către unguri și încorporarea ei în regatul Ungarie s-a făcut în perioada secolelor XI-XIII.

2. Colonizarea: pentru stăpânirea și protejarea Transilvaniei ocupate, regii Ungariei au adus alte populații, pe care le-a colonizat în teritoriile ocupate. Aceste populații au fost secui, sași (saxoni), teutoni (teutonicii ultrasilvani), vari, pecenegi, uzi și cumani.

18

3. Maghiarizarea:- schimbarea denumirii localităților: - schimbarea numelor de oameni:- presiuni pentru "catolicizarea" bisericii ortodoxe:- Unio Trium Nationem: "desființarea legală" națiunii

române transilvănene.Maghiarizarea a avut loc și în alte regiuni, în care populații neungare au fost forțate să adopte religia catolică, să schimbe denumirea localităților și să ia nume proprii maghiare. Așa s-a întâmplat cu șvabii dunăreni, cu slovacii, cu românii din regiunea Tisei, etc. și a avut numai un succes parțial.În același timp, maghiarizarea a stârnit și întreținut sentimente anti-ungare, care au persista în timp și au luat forme conflictuale de multe ori.La baza conflictelor istorice dintre românii transilvăneni și unguri stau și sentimentele de neîncredere și ostilitate generate de procesul istoric al maghiarizării.Un aspect special al maghiarizării românilor din Transilvania, semnalat de G. Popa-Lisseanu (Originea secuilor și securizarea românilor. Editura România pur și simplu București 2003) este procesul de secuizare a românilor care locuiau în zona celor șapte scaune secuiești.Conform DEX-ului, cuvântul ungur provine din limba slavă veche (ongrinu), iar maghiar provine din maghiară (magyar).

Nu este o situaţie neobişnuită pentru limba română, persoanele aparţinând culturii germane se pot numi nemţi (slavă veche: nĕmĩcĩ) sau germani (latină: germanus), conform aceleiaşi surse.

Populația maghiară totală în lume: 14.500.000Populația maghiară din Ungaria: 9.416.015Populația maghiară din alte țări: România - 1.237.746, Statele Unite - 1.563.081, Slovacia- 520.528, Serbia - 293.300, Israel - 200.000, Ucraina - 156.000, Germania - 120.000, Austria 40.430, Croația - 16.000, Slovenia -6.500, Australia și Oceania - 65.000, Asia - 30.000 , Africa - 10.000.

Maghiarii sau ungurii sunt un popor rǎspândit în Europa centrală, vorbitor al limbii maghiare. Etnia maghiară alcătuiește majoritatea absolută a cetățenilor din Ungaria (în maghiară Magyarország, în trad. "Țara Maghiară"), cu o pondere de 92,3 % conform recensământului din 2006. Importante comunități maghiare trăiesc și în țările vecine Ungariei, respectiv în România, Slovacia, Serbia, Austria și Ucraina.

19

Numărul persoanelor de etnie maghiară care locuiesc în România, rezultat în urma recensământului din anul 2002, se ridica la 1.227.623, număr ce reprezenta 6,1% din populația țării, Minoritatea maghiară din România, se găsește îndeosebi în spațiul intracarpatic în județele: Harghita,

Mureș si Covasna.

SecuiiSecuii (Székely în limba maghiară) sunt o populație cu istorie controversată.

Unii spun că ei sunt resturi ale triburilor mongole conduse de Attila care au invadat Europa în secolul V. Ei ar fi diferiți de maghiarii originari din zona Urali-Ucraina, care au ajuns în Câmpia Panonică abia în secolul X. Unul dintre cei care au susținut acest punct de vedere este cronicarul ungur Simon din Keza care a scris în secolul XIII că secuii rămași în Europa după plecarea mongolilor s-au refugiat în munții Carpați.

Secuii ar fi fost folosiți de maghiari pentru colonizarea și apărarea teritoriilor transilvane. Numele de secui înseamnă păzitori ai frontierelor. Aceasta ar fi o denumire social-militară, nu una etnică.

După această teorie, secuii au fost maghiarizați și creștinizați de unguri, cu care s-au asimilat în timp.

O altă teorie este că secuii nu sunt decât o ramură a maghiarilor, care au ajuns în Europa odată cu celelalte triburi, pe itinerarul Asia (Munții Urali) - Nordul Mării Negre - Panonia, în secolul IX.

Sunt alți comentatori care neagă cu putere originea maghiară a secuilor. Dar la recensământul din România din 2011, numai câteva sute de transivăneni s-au declarat secui, ceilalți au completat formele de naționalitate ca maghiari. Astfel, chiar dacă populația secuiască a fost - la început diferită de maghiari și a fost maghiarizată ulterior - generația actuală de secui are conștiința unei etnicități maghiare asumate.

Identifcarea secuilor cu mahgiarii s-a petrecut în special după revoluția din 1848, când multe etnii europene au aderat la ideologia națională și au

20

militat pentru state naționale, Având aceași limbă, secuii s-au declarat din ce în ce mai mult ca fiind ei înșiși maghiari.

Populația secuiască este prezentă în special în Transilvania de Sud-Est, în ceea ce se numește Ținutul Secuiesc, unde au avut vechi unități administrative numite Scaune, arii cu autonomie juridică și legislativă.

Ținutul Secuiesc ocupă județele Covasna și Hărghita aproape în întregime și o mică parte din județul Mureș. Mici comunități de secui mai sunt prezente în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sibiu, Făgăraș, sau în Bucovina, lângă Rădăuți, ca și în zona Hundeoara.Primele mențiuni scrise despre secui sunt datate în anul 1116, când aceștia, împreună cu grupuri de pecenegi, au apărut în Panonia, ca o avangardă a armatelor maghiare. Ei au apărut deasemeni în scrierile istorice despre Transilvania din secolele XI-XII.Începând cu prima jumătate a secolului

al XIII-lea și continuând până în primele decenii ale secolului al XIV-lea, unii specialiști precum Gábor Lükő sau Pál Péter Domokos au susținut că o parte a populațidi secuiești s-a stabilit dincolo de Carpații Orientali, în Moldova, unde a supraviețuit până azi sub numele de ceangăi, care sunt de confesiune romano-catolică.

În Fraterna Unio din 1437 (cunoscută sub denumirea Unio Trio Nationum), realizată la o adunare comună ținută la Căpâlna (lângă Dej), aristocrația maghiară, clerul, sașii și secuii (țăranii români și maghiari fiind excluși) s-au angajat să-și dea ajutor militar mutual împotriva unor posibile răscoale viitoare ale iobagilor (după cea de la Bobâlna) și împotriva pericolului extern, turcii.Populația secuiască din România este de circa 700.000; majoritatea sunt catolici, cu 30% protestanți și 6-7 % unitarieni. Până la al doilea război mondial, în apropiere de Sovata, a fost un grup de secui care a practicat ca religie o variantă a iudaismului arhaic, de unde au primit denumirea de Secui Sâmbotași.Un vechi alfabet secuiesc de tip runic mai este și azi folosit, în paralel cu scrierea cu caractere latine.

21

Alte popoare europene care au folosit sau folosesc alfabetul runic sunt popoarele nordice de origine germană, cum sunt islandezii, britonii, scandinavii, frizienii. Alfabetul runic a apărut în secolul III e.n. și a dispărut spre secolele IX-X, deci secuii au existat în Europa cu mult înainte de venirea maghiarilor (sec X- XI) și de invadarea Transilvaniei.

Istoria conflictelor dintre Români și UnguriCauze:

Comunitatea spațiului geografic: De peste 11 secole urmași geto-dacilor și populațiile maghiare trăiesc în aceeași regiune transilvană.Conviețuirea a fost de multe ori pașnică, s-a soldat cu amestec de familii, români au fost secuizați/maghiarizați și secui/ maghiari au fost românizați. Nu au lipsit căsătoriile interetnice.Dar nu au lipsit nici conflictele, individuale sau de grup.

Religia diferită: conflictul care a dus la Schisma din 1054, din care au rezultat cele două ramuri ale creștinismului, a creat adversități și dușmănii puțin înclinate spre toleranță. Pentru români, toți catolicii erau "papistași", iar pentru ungurii din Transilvania românii erau "un popor înapoiat cu o religie inferioară".

Motive istorice de ordin subiectiv: fiecare dintre cele două națiuni au mituri și legende care sporesc mândria națională și dau senzația de superioritate.

Pentru români, originea dacică, legendele lui Buerebista și Decebal și puternica tradiție a originii latine (inițiată de Școala Ardeleană) au fost întreținute de producții folclorice, de literatură și artă cultă și au fundamentat

22

aspirațiile de eliberare din perioada în care au fost dominați și lipsiți de drepturi (regatul Ungar și Imperiul Austro-Ungar, în care magiarii/secuii erau privilegiați).

Secuii au propriile lor legende despre curajul și victoriilor războinicilor din trecutul lor, când au avut condiția unei caste militare, cu poziție socială și avantaje respectate multă vreme (nu întotdeauna) de monarhiile sub care au trăit. Pentru multă vreme secuii au fost mercenari foarte bine cotați, angajați de diferite puteri pentru a da ajutor militar.Trupe secuiești au ajutat pe Ștefan cel Mare să lupte cu turcii și au fost sprijinitori ai lui Mihai I Viteazul.

Maghiarii întrețin idea că este posibilă o revenire la "Ungaria Mare", deși regatul ungar independent a încetat să existe din anul 1526. Ei confundă - intenționat - partea din Imperiul Austro-Ungar în care predominau maghiarii cu o Ungarie mai mult sau mai puțin mitică. Deasemeni, ei refuză să accepte explicația istorică despre originea diferită a maghiarilor și secuilor. Credința primordialității:Românii ardeleni au avut întotdeauna sentimentul de stăpâni de drept ai locurilor, cu străbuni mergând până în trecutul cel mai îndepărtat. Descoperirile arheologice susțin prezența neîntreruptă a geto-dacilor, apoi a populației romanizate în Transilvania, începând cu secolul X î.e.n.Bazați pe existența unor documente foarte vechi, ungurii/secuii au adoptat cu entuziasm teoria istorică a "vacuumului din Transilvania", elaborată de istoricii maghiari. Ei folosesc drept argument faptul că nu există documente scrise ale românilor, conemporane cu cele mai vechi documente maghiare.Conform acestei teorii, intrarea ungurilor dinspre Câmpia Panonică către est, până la limita Carpaților de Răsărit, s-a făcut într-un spațiu în care în care nu exista nici o organizație de tip statal. Ei afirmă că populația valahă s-ar fi mutat atunci la sud de Dunăre, după retragerea aureliană, lăsând spații goale în urmă.Acest lucru este o imposibilitate istorică: populațiile romanizate din Franța (galii, francii), Spania (ibericii, vandalii) sau nordul Italiei (vizigoții, lombarzii) nu au ppărăsit locurile lor după retragerea armatelor romane, deși în secolele următoare au venit valuri de noi invadatori.Vechi hărți, ca și scrieri despra vlahii/olahii din Transilvani, cu dovezile despre existența voievodatelor Gelu, Menumorut, Vlad și Kean contrazic

23

teoria spațiului vid transilvănean.O selecțiune de texte istorice vechi, care confirmă prezența geto-dacilor și valahilor în Transilvania, cu mult înainte de invaziile ungurești a fost publicată de Daniel Roxin (www.daniel-roxic.ro):

“Românii sunt urmașii geților și a vechilor colonii romane.”Huszti Andras, Viena – 1791, în cartea Vechea și noua Dacie.

Notarul Anonimus, autor al lucrării Gesta Hungarorum spunea în secolul XII, făcând trimitere la Panonia că: „Această ţară o locuiesc slavii, bulgarii şi blachii (românii – n.n.)”,

Vorbind despre Transilvania, este edificator și acest fragment din Gesta Hungarorum a notarului Regelui Bela al III-lea al Ungariei care vorbește despre primii ani de la sosirea ungurilor în Europa: “Și, rămânând aici mai multă vreme, Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el un om șiret, după ce a prins să afle de la locuitori despre bunătatea țării de dincolo de păduri (Transilvania-n.n.), unde domnia o avea un oarecare Blach Gelou, a început să ofteze, dacă n-ar putea cumva să dobândească printr-o favoare din partea ducelui Arpad țara de dincolo de păduri, pentru sine și pentru urmașii săi. Ceea ce s-a și întâmplat, după aceea, întocmai.”

Făcând referire la locuitorii Transilvaniei, A. de Genaro, senior de Szek, ginere al contelui ungur Teleki Emerik, scria la Paris, în anul 1845, următoarele: “Valahii (românii – n.n.) sunt în Transilvania cei mai vechi locuitori ai pământului.” (Les Transylvanie et ses habitants – Paris, 1845)

Un alt cercetător maghiar, Paul Schveiger ne spune în Studii Ungare (Hungarian Studies 2/2, 1989) următoarele: “Contactele lingvistice acoperă întregul teritoriu al Transilvaniei și o importantă parte a actualului teritoriu ungar, unde din timpuri străvechi a existat o populație românească”.

Refuzul alternativ al stăpânirii impuse, care crează "nedreptate":Populația românească din Transilvania nu a avut încredere și nu a acceptat condițiile impuse de națiunile dominante (germani/austricei, sași, maghiari) și de monarhia dictatorială din perioada 1867-1918. Ei s-au opus maghiarizării, au refuzat să dea copiilor nume ungurești, de unde bogăția de nume latine (Aurelia, Iulia, Ovidiu, Iulian, Traian, Horațiu, Septimiu, Silvia, Fulvia, etc) din Transilvania.

24

Deasemeni, românii au refuzat adoptarea religiei catolice și singura concesie făcută, care le-a permis să păstreze riturile ortodoxe, a fost recunoașterea Papei de la Roma ca șef suprem al bisericii creștine, compromis din care a rezultat Biserica Unită (Greco-Catolică).După 1920, secuii transilvăneni au întreținut ideea "greșelii istorice făcute la tratativele de pace de la Trianon" și continuă să creadă că sunt îndreptățiți la o condiție care să-i aducă împreună cu Ungaria, anulând tratatele de pace de la sfârșitul primului război mondial.Dar secuii ignoră (voit) două lucruri esențiale: regatul "Ungariei Mari" a dispărut demult, din anul 1526, iar condiția de privilegiat a secuilor din Imperiul Austro-Ungar a fost de multe ori contestată și redusă la minimum, cu mult înainte de Trianon.Ultimii ani au văzut numeroase manifestări naționaliste în județele secuiești, cu vandalizarea emblemelor României și a inscripțiilor de limbă română, ca și cu arborarea drapelelor secuiești. Dar drapele secuiești nu au fost niciodată drapelele unui stat, ci ale unor unități militare.

Diferendele politice:Dominația maghiară (1867-1918) a folosit poziția politică privilegiată pentru a menține populația românească din Transilvania, majoritară, într-o condiție de subordonare.După 23 august 1944, secuii din Transilvania au agitat idea constituirii unei republici secuiești autonme, după modelul republicilor autonome din URSS și au arătat o foarte susținută tendință de a adopta poziția bolșevică, cu scopul de a obține independența.Deasemeni, după ocuparea României de armata sovietică, în perioada cea mai neagră a comunismului românesc, în activul de partid și în securitate din Transilvania au intrat mai mulți unguri și secui decât români.Pentru a contracara cererile de autonomie și a demonstra că dețin spiritul internaționalist al comunismului, conducerea RPR și PMR a inființat în anul 1952 Regiunea Autonomă Maghiară (rebotezată în anul 1961 în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară), care a avut - de fapt - autonomie numai pe hârtie.În anul 1968, pe măsură ce comunismul naționalist al echipei Ceaușescu era introdus pe scară națională, împărțirea administrativă a țării s-a schimbat, Regiunea Autonomă a dispărut și județele Hărghita și Covasna nu au avut nimic diferit de celelalte județe ale țării. Tot atunci a avut loc o "românizare" a aparatului de stat, al activului de partid, al presei și securității, al școlilor și universităților, al conducerii economice, cu eliminarea multor unguri și evrei.

25

La doar câteva săptămâni de la căderea regimului comunist român, au avut loc violențele de la Târgu Mureș, motivate prin naționalismul bilateral.Printre primele partide politice înființate după 1989, a fost și partidul ultranaționalist România Mare, al cărui conducător Corneliu Vadim Tudor a făcut declarații ostile și amenințătoare împotriva evreilor, țiganilor și ungurilor, ca și politicianul Gheorghe Funar.Dar și principalele partide politice maghiare UDMR, PCM, PPMT au militat pentru autonomie și autoguvernare și au arătat tendințe șovine sau iredentiste.În România "de tranziție", politicieni ca Adrian Năstase sau Traian Băsescu au folosit "amenințarea secuimii" în momentele de criză economică și socială, pentru a abate atenția poporului de la adevăratele probleme.

Pașoptismul: Ștefan Bruno (Evoluția unei neînțelegeri InterAcademic Press 2009) crede că idea de naționalitate, răspândită de revoluțiile de la 1848, a contribuit la exacerbarea conflictelor româno-maghiare din Transilvania.El a făcut o descriere amănunțită a procesului istoric de conflicte româno-maghiare, cu argumente acuzatoare pentru amândouă părțile.

Frica: Fiecare dintre cele două părți adversare din Transilvania, românii și secuii, are temeri mai mult sau mai puțin justificate, prin care se explică multe din concepțiile și acțiunile lor și care împiedică o soluție pașnică și definitivă.

Secuii se tem de: 1. scăderea numărului lor (mulți unguri și secui au emigrat în

Occident, în anii Ceaușescu mulți din ei s-au mutat în Ungaria); 2. introducerea de măsuri care le-ar putea reduce drepturile și le-ar

putea leza conceptul național; 3. faptul că, înafară de autoritățile din Ungaria, nu se bucură de sprijin

intarnațional.

Pentru românii din Transilvania motivele de frică și circumspecție sunt: 1.teama de pierderi teritoriale, în cazul în care autonomia ariilor cu

populație maghiară majoritară ar avansa la independență; 2. posibilitatea unei întoarceri a unei situații ca cea a Transilvaniei de

Nord din timpul ocupației horthyste; 3. nedreptățirea și abuzurile făcute românilor din ținutul secuiesc, care

ar deveni și mai mari dacă Ținutul Secuiesc ar deveni autonom;4. crearea unei situații internaționale care ar sprijini maghiarii din

26

România, într-o acțiune similară cu cea a albanezilor din Kosovo.

Soluții Progrese în negocierile bilaterale, pe principiile compromisului de

care beneficiază ambele părți; Educarea istorică a ambelor părți; Formarea de asociații comune de copii, tineret, adulți, femei, studenți,

instituții culturale, artiști, scriitori; Abandonarea discursului șovin; posibilitatea de a legifera ca delicte

vocabularul, discursul și atitudinile ostile; Introducerea unei autonomii limitate a județelor secuiești, condiționată

de un acord ferm care exclude cereri ulterioare de independență; Abandonarea acțiunilor provocatoare ale celor două părți; Ridicarea standardurilor economice în județele transivănene cu

densitate mare a minortăților naționale; Abandonarea de către statul maghiar a politicii nerealiste de restabilire

a "Ungariei Mari", care se confundă cu iredentismul; (termenul de iredentism are originea în cuvântul italian irredento, care înseamnă "nerecuperat" și se referă la cererile de a reintra în posesia unor teritorii care au aparținut cândva unei țări, el a fost folosit de mișcarea de independență Risorgimento din secolul XIX);

Urmarea unor exemple istorice de "stingere" a conflictelor istorice de lungă durată (Franța și Germania au demonstrat că acest lucru este posibil)

Autonomie versus IndependențăAutonomia, în termeni politici, se referă la situația de auto-guvernare a unor teritorii. Prin autonomie, teritoriul care a primit această condiție, se bucură de mult mai multă libertate în a aplica măsuri de guvernare decât orice alt teritoriu din acea țară. Este o formă de a acorda maximum de drepturi unei minorități naționale, în zonele în care ea este majoritară.

Exemple de autonomie: Kurdistanul din Irak, Åland din Finlanda, Găgăuzia din Moldova, insulele Feroe și Groenlanda din Danemarca, Sardinia și Sicilia din Italia, Catalonia și alte 16 teritorii din Spania, mai multe republici din Rusia, republica Srpska din Bosnia și Herțegovina, Voivodina din Serbia.

27

Strategia prin care principalul partid politic parlamentar al maghiarilor UDMR, susținut de PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din România) și PCM (Partidul Civic Maghiar), vor să obțină autonomia pentru o provincie maghiară din Transilvania este aceea a mecanismului juridic al devoluției, adică a delegării de către autoritățile române a puterii de guvernare conducerii provinciei autonome. Este o modalitate care a fost aplicată în alte țări, când s-a urmărit descentralizarea și limitarea puterii unice.

Independență/Suveranitate se referă la statutul de completa libertate a unui stat sau teritoriu, care nu depinde de o altă țară.Un exemplu este Kosovo, care a declarat independența față de Serbia, dar care nu a obținut decât recunoașterea unui număr limitat de state.Recentele eforturi de obținere a independenței făcute de Catalonia și Scoția au eșuat.

Istoric, multe din regiunile care au obținut autonomia au trecut la faza următoare, acea de clamare a independenței totale: Abhazia, Kurdistan, Catalonia, Scoția, Țara Bascilor, Somaliland, Palestina, Transnistria, Nagorno-Karabach.

Și eforturile de a obține autonomia a secuilor transilvăneni sunt privite cu suspiciunea că ele ar fi doar o primă fază a unui proces de revendicare a independenței depline a unui stat secui transilvănean.Toate acțiunile secuilor din Transilvania sunt susținute direct de către Ungaria, chiar prin reprezentanții politici de vârf.

Ultimul act al conflictului româno-maghiarÎn luna aprilie 2020, deputații Zsolt-Istvan Biro și Jozsef-Gyorgy Kulcsar-Terza, amândoi membri ai partidului UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) au introdus în Camera Reprezentanților din Parlamentul României un proiect de lege pentru autonomia Ținutului Secuiesc, definit ca teritoriul care înglobează județele Covasna și Hărghita, plus Scaunul istoric Mureș (o formă mascată de a numi județul Moreș).Proiectul a fost votat de Camera Reprezentanților dar a fost respins de votul majoritar al Senatului.

28

Această inițiativă colectivă coincide cu o postare făcută pe Facebook de Viktor Orban, președintele Ungariei, care a înfățișat o imagine a globului pământesc, în care Ungaria conține și teritoriile din nordul Transilvaniei, pe care le ocupase prin Dictatul de la Viena.

O idee aproape nouă și alarmantă : Transilvania independentăȘi unirea Principatelor Române din anul 1958 și unirea Transilvaniei cu România din anul 1918 au avut adversari și opnenți politici, ale căror motivații și interese au fost de feluri foarte diferite.

Între oponenții unirii Transilvaniei cu România au fost mulți preoți și episcopi greco-catolici, deși alții au fost promotori constanți și energici ai unirii. Mulți dintre ultimii, adevărați eroi au sfârșit în închisorile comuniste după anul 1947, așa cum au fost Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, recent beatificați de Vatican.

Istoricul clujean Ovidiu Pecican a publicat într-un text cu titlul Misterele României în secolul XX (ziarul Adevărul din 16 februarie 2013) o scriere a lui Panait Istrati, prin care acesta reflectă opinia nefavorabilă despre regatul Român a multor ardeleni la data unirii:

Într-un articol, „Despre conferinţa „Un popor martir”, apărut în periodicul genevez „La Feuille“, în 24 mai 1919 (vezi P. Istrati, „Trei decenii de publicistică. II: Între banchet şi ciomăgeală“, 1919– 1929, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005, p. 7-10), Istrati critică vehement caracterul nondemocratic al unirii întregitoare. Cei care se ocupă de soarta ardelenilor nu fac altceva decât să schimbe stăpânii”. „Cât despre„martiriul” poporului transilvan sub jugul maghiar [despre care vorbeşte Vasile Lucaciu], ne permitem să-i amintim adevăratul martiriu din ţara românească sub jugul satrapilor români, suferinţe necunoscute în Europa modernă. Regimul oligarhic maghiar, inclusiv persecuţiile şi exploatările, nu a egalat niciodată în duritate regimul teroarei sceptrul administraţiei noastre. Cei care cunosc ambele regiuni ştiu că în Transilvania nu vezi colibele troglodiţilor, zdrenţăroşilor şi bolnavilor de pelagră, care se întâlnesc la tot pasul în România. „Ba ni se mai spune la Conferinţă că 3.000.000 de români din Transilvania nu aveau decât cinci reprezentanţi în Parlamentul maghiar“. Nu îl cred pe acest părinte Lucaciu să-mi poată cita numele unui ţăran român care-şi reprezintă ţara în Parlamentul de la

29

Bucureşti şi să-mi spună dacă legea electorală din Ungaria era mai nedreaptă decât legea cenzitară din România, unde 50 de ţărani obţineau cu greu un reprezentant”. Istrati conchide: „Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”.

Convins rusofob și dedicat cu loialitate Germaniei și Austriei, Ion Slavici s-a angajat deschis în atacarea ideii de unire a Transilvaniei cu România, ceea ce i-a atras un proces de trădare, o condamnare la închisoare pe durata de cinci ani (din care a făcut doar 11 luni) și sfârșitul carierei de literat și politician. Se spune că Nicolae Iorga l-ar fi scuipat în plină stradă.

În zilele noastre, o foarte îngrijorătoare mișcare politică, care înglobează persoane, organizații și state străine, a lansat și susține crearea unei Transilvanii independente.

Ea vine la trei decenii de la căderea comunismului sovieto-european, care a dus la fărâmițarea a trei state multinaționale, Cehoslovacia, Iugoslavia și URSS și la apariția unor regiuni "independente" sau autonome cum sunt Transnistria, Abhazia, Kosovo, Ingușeția, Ossetia, Transnistria, Găgăuzia, Cecenia, Voivodina, Sprska și altele.

În fundamentarea ideii de a transforma Transilvania într-un stat independent intrâ câteva argumente cărora le-a răspuns Ioan Aurel Pop (Transilvania, înainte și după 1918; Simpozionul anual de Istorie și Civlizație Bancară "Cristian Popișteanu", București 6 aprilie 2016).

Prima teză relansată este aceea că românii transilvani, influențați de „cultura superioară austro-ungară”, ar fi preferat să rămână în granițele Ungariei (care nici nu exista atunci ca subiect de drept internațional!), trăind în egalitate cu ungurii și bucurându-se de o largă autonomie. Faptul este pur și simplu neadevărat: nu numai pentru că nu este dovedit (ca fenomen de masă) de nicio sursă credibilă, ci și pentru că se bazează pe premise false şi anume: 1. Mai întâi, nu există izvoare care să permită această generalizare. Toate datele de care dispunem acum arată că majoritatea românilor suferea în urma politicii de maghiarizare forțată, era împotriva existenței Ungariei Mari și dorea unirea cu România. 2. În al doilea rând, doar o mică parte dintre români – elita lor intelectuală, care reprezenta sub 10% din populație – era influențată cu adevărat de cultura maghiară, dar nu în sens pozitiv, ci în sensul unei anumite educații nedorite, impuse. 3. Niciun organism de putere din Ungaria nu a asigurat vreodată românilor egalitatea cu ungurii în Transilvania (au fost doar o promisiune făcută de Ludovic Kossuth, în iulie 1849 și o lege votată în Dieta de la Sibiu, din 1863-

30

1864, ambele neaplicate niciodată). 4. Nicio autoritate ungară nu a oferit vreodată românilor larga autonomie clamată, pe care românii s-o fi refuzat.

Insinuarea că românii (intelectuali sau oameni de rând) nu doreau unirea este o aberație, izvorâtă din ignoranță sau rea voință. De la 1848-1849 încoace, în Transilvania și Ungaria, s-a ajuns, în rândul poporului român, la un asemenea grad de conștientizare a intereselor naționale, încât nu era, practic, sat sau grup în care să nu se fi explicat ideea de emancipare națională și de unire.

Între cei care susțin Transilvania Independentă sunt mulți maghiari. Ei realizează că și dacă s-ar ajunge la o independență a Tinutului Secuiesc, despărțirea geografică de Ungaria ar face această soluție nefuncțională pentru un stat unitar unguresc.Astfel ei au trecut de la idea de independență limitată a celor două județe est-transilvane, la conceptul de separare a întregii Transilvane de țara mamă.

Alături de aceștia sunt și români ardeleni, care au resentimente față de populația din celelalte provincii românești, care fac confuzia de a atribui tuturor românilor greșelile unor politicieni corupți bucureșteni și care văd în Transilvania Independentă o modalitate de a se trăi într-un stat "occidental", superior "României înapoiate". (MSM)

_______________________________________

Poetul lunii:

Mihai Eminescu - Versuri din manuscriseEditura Humanitas a publicat un volum de poezii eminesciene dintre cele care au rămas în manuscrise, chiar dacă unele din ele au fost citate în conexiune cu versiuni defintive.

Editorii volumului Ioana Bot și Cătălin Cioabă prezintă logica prin care s-a ajuns la acest frumos volum:

31

(Perpessicius spune): Atunci când, în notele sale ample, strânse laolaltă în volume separate, el transcrie tot ceea ce rămâne, ca vers, în afara poemelor autonome, nu uită să spună că acolo se află atâtea şi atâtea „crâmpeie închegate“ (EdP V, 302) şi că va fi necesar, cândva, „...să se adune cioburile diamantine ale atâtor versuri sau strofe căzute, ca o pilitură de aur, din strungul meşteşugarului“ (EdP V, 6). Perpessicius se referă astfel la ceea ce numeam, în deschiderea acestor pagini, partea nevăzută a aisbergului eminescian.

Volumul de faţă adună tocmai asemenea versuri, restituite si risipite în aparatul critic al ediţiei de Opere, dar oarecum strivite acolo prin subordonarea faţă de un poem sau altul. Prin această prezentare separată, ele sunt cu bună ştiinţă „rupte“ de legătura lor ombilicală cu marile poeme, la a căror desăvârşire au contribuit uneori (cel puţin în opinia editorului...), dar în care nu se poate spune că s-au vărsat cu totul. Au rămas ele însele nişte „crâmpeie închegate“, pe care se cuvine din plin să le auzim în sunetul lor propriu. Ce-i drept, ele au fost deja tipărite în mărunta literă a aparatului critic şi sunt în fond oricui disponibile în ediţia completă a Operelor, dar în postura de plante firave aflate în umbra arborilor mari. Perspectiva aceasta asupra lor aparţine, insistăm, editorilor manuscriselor, iar nu autorului însuşi (ale cărui intenţii nu pot fi reconstituite mai mult decât s-a făcut deja).

În definitiv, despre toate aceste versuri nu se poate spune propriu-zis că au văzut „lumina tiparului“, ci, mai exact, că au rămas în penumbra lui.

RASUNA CORN DE AUR...

Răsună corn de aur şi împle noaptea clară

Cu chipuri rătăcite din lumea cea solară

Cu mândre-mpărătese ce au trăit în soare

Atâta de frumoase cât cin’ le vede – moare.

Veniţi genii şăgalnici, ce tupilaţi sub foaie

Pisaţi picioarele albe a fetelor bălaie,

Si zimbrii zânei Dochii, în frunţi cu stemă mare,

Si voi, cai albi ca spuma, cu coama de ninsoare –

Învie codru [!] – duhuri cu suflet de mireasmă,

32

Zburaţi prin crenge negre, ca albe, dulci fantasme,

Pe diafane corpuri lungi pânzării uşoare

De brumă diamantină, ce scânteie în umbră

În părul vost’ coroane, sandale moi, feeric

Ating abia al nopţii tăcutul întuneric.

SI MUNTI PIERDUTI IN NOURI...

Si munţi pierduţi în nouri

Si codri ce declină

Uitându-se-n seninăA mărei albă zi

Se văd pe sine însuşi

Cu-ntreaga lor mărire

Si firea-o altă fireEa pare a zări

Un zefir numai trece

Si undele le-ncreaţă

Si-n nepătrunsă ceaţă

Peri adâncul vis

Astfel şi al meu suflet

Răsfrânge lumea-ntreagă

Dar o durere vagă

Si-oglinda s-a închis.

.

NENOROCIT NOROC DE-A FI IUBIT...

Nenorocit noroc de-a fi iubitIubind în veci să nu i-o poţi tu spune

Singur să-ntinzi tu braţele nebuneSă le-ncleştezi pe pieptul ostenit

Totuşi în ochi-i dulci să vezi minune

Să vezi cât ai pute fi fericitDac-un moment pe ea ai fi găsit

Singură-n casă şi în toane bune

Nenorocit! Iubind să fii iubitSi totuşi [nici o] strângere de mână

Să-ţi spuie da! Si câte ai dorit

Pe când în faţa rece ochii reci

33

Ascunde tot ce sânul ei păstrează Tăcere impuindu-ţi chiar pe veci.

CAND DE-OSTENEALA GEANA-ABIA SE TINE...

Când de-osteneală geana-abia se ţine

A mele gânduri te-nsoţesc ca sclavii

Si prins de setea unei dulci evlavii

Drumeţ se face sufletul din mine

Si cum prin friguri aiuresc bolnavii

Pin întuneric te privesc pe tineSi-a tale lacrimi de zâmbiri îs pline

Căci ca un înger trist şi blond – aşa vii

Si mâna-ntind să simt dac-adevăru-i

Că tu te-arăţi iubită dulce fatăCă eu te văd cum te văd ochi-oricărui

Tu arătare blândă luminatăTu nopţii negre frumuseţă-i dărui

Răpindu[-i] minţii mele odihna toată.

STAND CU SIRURI DE IMAGINI...

Stând cu şiruri de imagini

Să-nnegresc mulţimi de pagini

Anii mei lipsiţi de-amoruriAu rămas ca vii paragini.

Căci nimic mai dulce nu e

Decât fata [ta] să-ţi spuie

Că iubit tu eşti din suflet

Dar să n-o spui nimănuie

Ah! odată în viaţăAm ţinut şi eu în braţe

Fata mamei cea bălaie

Surâzându-mi cu dulceaţă.

Dar e mult acum de-atunce

Si zâmbirea gurei prunce

Au pierit cum piere toamna

Floarea albă de pe lunce.

34

Oricum vorbele dissimul,

Înţelesul noi privimu-l

Dacă inima ţi-i moartăE astfel ca ţintirimul.

Rock and rollogy:Moartea unui mare pionier al rock and roll-uluiMicul Richard, pe numele adevărat Richard Wayne Penniman, s-a născut la 5 decembrie 1932 în orașul Macon din Georgia.

Porecla de Little Lil' Richard i s-a tras de la statura mică și de la faptul că a devenit un performer la vârsta de doar câțive ani.Familia lui Richard era profund religioasă și el a devenit cântăreț de cor bisericesc, iar prima pasiune muzicală a fost gospel-ul.În școală, Richard a învățat să cânte la

saxofon alto și a fost membru al orchestrei, iar mai târziu a învățat pianul și a deprins, cam de unul singur, tehnica compunerii cântecelor de pop.Tinerețea lui Richard s-a asociat cu multe bizarerii de comportament, din care nu au lipsit drogurile și un tipic de viață erotică pe care el însuși a definit-o ca fiind una de "omnisexual".

A ajuns în Europa cu intenția de a da concerte de gospel, primite cu răceală de același public care l-a adoptat cu pasiune când Richard a trecut la rock-urile cântate în maniera sa cu totul specială: ritmuri intense, tonuri înalte și accente vocale foarte tari, punctate de strigăte acute, mișcare scenică nemaivăzută până atunci, performanță capabilă să electrizeze sala mai mult ca oricine. În rock-urile lui erau multe elemente de disco, funck și pronunțate sunete și gesturi erotice.Mișcarea pe scenă era însoțită de cântat la pian în picioare și uneori chiar cu picioarele.Acompaniamentul instrumental folosea multe elemente de "jumping blues", foarte apropiat de boogie-woogie.Toate astea erau amestecate într-un fel care făcea concertele lui Little Richard trăznite, apucate și irezistibile.

35

La mai multe din concertele sale europene, când Richard atinsese o cotă înaltă de succes, tânăra formație Beatles, încă necunoscută, a deschis programul în segmentul așa zis "la vedette americaine". Paul McCartney povestește cum Little Richard l-a învățat mai multe trucuri ale meseriei, inclusiv trilurile cu voce înaltă, stârnitoare de entuziasm.

Cântecele "Tutti Frutti", "Long Tall Sally", "Lucille". "Good Golly, Miss Molly". "Rip It Up", "Ready Tedy" erau toate în manieră rapidă. Ele au fost preluate de mulți muzicieni europeni și americani, iar Little Richard a devenit unul dintre marii pionieri ai rock-ului, intrat în istoria genului ca The Architect of Rock and Roll, The Innovator și The Originator. A trăit o bătrânețe grea, cu multe probleme de sănătate și s-a stins în ziua de 9 martie 2020, la vârsta de 87 de ani, în casa lui din Nashville, Tennessee. (MSM)

Istorie prezidențială americană

Președinții americani în situații de urgență naționalăNaim Kapucu și colaboratorii de la mai multe universități americane au publicat în anul 2011 un amplu studiu despre implicarea și eficiența peședinților americani în campaniile de control a urgențelor naționale, în perioada 1950-2010.Ei fac o primă observație despre creșterea continuă a implicării guvernului și președinților în prevenirea și controlul situațiilor de criză, naturale sau provocate de oameni, care amenință condiția națiunii.Situațiile de război nu au fost incluse în analiză.

Până în anul 1950, responsabilitatea de a interveni în situațiile de criză aparținea congresului și publicul nu se aștepta la o participare activă a președintelui.După anul 1950, ramura executivă a guvernului, a fost acea care a fost însărcinată cu intervențiile în urgențele și crizele naționale.

36

Table 1. Generalized Ratings of Presidential Leadership Related to Federal Emergency Management Rating President Key Reasons for Rating Excellent Jimmy Carter • Created FEMA as separate independent agency at request of governors • Responded actively to disasters Bill Clinton • Nominated the best FEMA Director in agency’s history • Provided FEMA with cabinet status in 1996

37

• Elevated major disaster and emergency assistance levels while instituting accountability • Refined national flood insurance plans by improving incentives and expanding coverage Good Harry Truman • Signed the Disaster Relief Act of 1950, formalizing presidential authority to respond unilaterally, a critical element for a proactive federal response • Ultimately subordinated emergency disaster management under civil

38

defense organizational structures as Cold War matured • Proposed national flood insurance (1951 and 1952) but it did not pass in Congress Lyndon Johnson • Signed the National Flood Insurance Act of 1968 • Paid close attention to the disasters during his administration Richard Nixon • Executive Order 11490: Assigning emergency preparedness functions to

39

Federal departments and agencies (1969) • Signed the 1969 Disaster Relief Act (provided for a Federal Coordinating Officer) • Special message to Congress about emergency management needs (1970) • Signed the 1974 Disaster Relief Act expanding coverage to households (also amendments in ‘70, ‘71, and ‘72); increased the level of federal funding for disaster relief Average Dwight Eisenhower

40

• Maintained subordinated emergency management system; civil defense and emergency management operations considered poor • Signed national flood insurance plan in 1956 which was subsequently withdrawn for lack of funding (1957) • Failed to mobilize for the 1957 Asian Flu John Kennedy • No new initiatives and few major disasters during his short administration Gerald Ford • Few major disasters and no new initiatives Ronald

41

Reagan • Few major disasters during his administration and decreased levels of funding • Selected former military commanders to head FEMA Poor George H.W. Bush • Poor response to many major disasters during his administration, particularly Hurricane Andrew • Weak FEMA leadership George W. Bush • Subordinated natural disaster management to civil defense concerns, especially from 2002 to 2006

42

• Selected incompetent leadership for FEMA until after Katrina • Allowed emergency management to become politicized prior to Katrina După autorii studiului, președinții din ultimii166 de ani (1950-2016) s-au clasat - după criteriile de implicare și eficienți în combaterea urgențelor naționale - astfel:

Răspuns excelent: 1. Jimmy Carter (a înființat FEMA - Federal Emergency Management Agency - și a răspuns activ la situațiile de urgență); 2. William "Bill" Clinton (a ridicat FEMA la rang de minster, a numit personal foarte eficace în FEMA);

Răspuns bun: 1. Harry Truman (a semnat legea pentru combaterea efectelor din dezastrele naturale 1951, a făcut propuneri pentru măsuri specifice în situațiile de inundații); 2. Lyndon Johnson (a semnat legea asigurărilor în caz de indundații); 3. Richard Nixon (a semnat legea pentru combaterea efectelor dezastrelor naturale 1969, a mărit asistența pentru victimele dezastrelor)

Răspuns mediu: 1. Dwight Eisenhower (nu a inițiat intervenția guvernului în combaterea gripei asiatice din1957); 2. John Kennedy; 3, Gerald Ford; Ronald Reagan (ultimii trei nu au participat activ la intervenții de urgență)

Răspuns insuficient: 1. George HW Bush (răspuns slab la uraganul Andrew); 2. George W Bush (răspuns ineficient la uraganul Katrina).

În timpul mandatului celui de al 45-lea președinte Donald Trump au fost numeroase catastrofe (uraganele Irma, Maria, Harvey, Louie, Florence, Dorian și Michael, multiple tornadoes, incendiile din California 2017-18,

43

erupția vulcanului Kilauea din Hawaii, inundațiile din Montana 2019) și ele au culminat cu pandemia COVID19 din anul 2020, încă în evoluție. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul celor patru ani de președinție Trump, vom avea și gradarea efortului făcut de el pentru combaterea dezastrelor de importanță națională. (MSM)

xcellent Jimmy Carter • Created FEMA as separate independent agency at request of governors • Responded actively to disasters Bill Clinton • Nominated the best FEMA Director in agency’s history • Provided FEMA with cabinet status in 1996 • Elevated major disaster and emergency assistance levels while instituting accountability

44

• Refined national flood insurance plans by improving incentives and expanding coverage Good Harry Truman • Signed the Disaster Relief Act of 1950, formalizing presidential authority to respond unilaterally, a critical element for a proactive federal response • Ultimately subordinated emergency disaster management under civil defense organizational structures as Cold War matured

45

• Proposed national flood insurance (1951 and 1952) but it did not pass in Congress Lyndon Johnson • Signed the National Flood Insurance Act of 1968 • Paid close attention to the disasters during his administration Richard Nixon • Executive Order 11490: Assigning emergency preparedness functions to Federal departments and agencies (1969) • Signed the 1969 Disaster Relief Act (provided for a

46

Federal Coordinating Officer) • Special message to Congress about emergency management needs (1970) • Signed the 1974 Disaster Relief Act expanding coverage to households (also amendments in ‘70, ‘71, and ‘72); increased the level of federal funding for disaster relief Average Dwight Eisenhower • Maintained subordinated emergency management system; civil defense and emergency management operations considered poor

47

• Signed national flood insurance plan in 1956 which was subsequently withdrawn for lack of funding (1957) • Failed to mobilize for the 1957 Asian Flu John Kennedy • No new initiatives and few major disasters during his short administration Gerald Ford • Few major disasters and no new initiatives Ronald Reagan • Few major disasters during his administration and decreased levels of funding

48

• Selected former military commanders to head FEMA Poor George H.W. Bush • Poor response to many major disasters during his administration, particularly Hurricane Andrew • Weak FEMA leadership George W. Bush • Subordinated natural disaster management to civil defense concerns, especially from 2002 to 2006 • Selected incompetent leadership for FEMA until after Katrina • Allowed emergency management to become

49

politicized prior to Katrina Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din temniţele comunistePostat de Adi Mondiru -14/05/2020Ziua Martirilor din temnițele comuniste a fost instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; În noaptea de 14/15 mai 1948 a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, elita intelectuală, organizaţiile "subversive" (regimului comunist), dar şi biserica, cultele religioase şi membrii partidelor politice din România de dinainte de 23 august 1944.

Aripile Libertății se nasc din gratiile închisorilor. Monument de Mihai Buculei din Piața Presei Libere din București

Arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit torturi asemenea

50

primilor creştini (Calendarul Creştin-Ortodox 2020).Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie. (MSM)

Proză scurtă: Mortu' - de Emanuel Pope

Bate cineva la ușă, Suzie latră, mă duc și deschid. Era Vasile.- Salut! Ce faci? - Salut! Mă bat de muscă, cum știi. - Bă, fii atent! Azi am avut o zi de coșmar. Mi-a murit unul pe șantier. Mă uit la fața lui, într-adevăr, nu-i mai văzusem fața așa. Afară, dincolo de statura lui înaltă, vanul lui, pe care îl știam, și ceața strângându-se cu frigul și cu seara în jurul felinarului public. Decembrie. - Cum, măi? Hai, intră! - Așa cum auzi. Hai, că nu am timp! Fii atent, te rog ceva, dar să nu mă refuzi. - Ce-i, mă? Și deja eram îngrijorat, că-l știam că vine cu nebunii. - Ăsta a căzut și a murit, a alunecat, și te rog să-l ții la tine câteva ore. - Cum, mă, să-l țin? Ești nebun? - Păi, să-l ții, să nu stea omul fără lumânare și să se mai încălzească și el, săracu’, un timp. - Vasile, tu ești sănătos? - Da. - Și unde e omu’?- E în van. - Cum, măi, în van? - În van, în căruță, ce dracu nu înțelegi. În van, în spate, unde era să-l pun? - Măi, Vasile, trezește-te! Ai chemat poliția acolo, nu știu, salvarea, medici? - Da, măi, am hârtii, am tot. Toată ziua numai asta am făcut. Zi-mi, îl primești? Și îmi flutură pe sub nas un pachet de hârțoage, scoase de la chimir. Dar nu am apucat să le văd bine că le-a și băgat înapoi. - Măi, Vasile, cum să primesc mortu’, ce sunt eu, sală de așteptare pentru morți? De ce nu-l duci la familie sau la tine acasă?

51

- Pentru că familia lui nu știe încă nimic, nu-s acasă și nici nu au loc. Stau acolo toți, înghesuiți în două camere și cu ăia mici, mulți. - Păi și? Nu e treaba mea! De ce nu l-ai ținut la morgă, la spital? - E poveste lungă, îți spun eu după. - Care după? - Bă, ăsta era din satul neveste-mi, îl știu de mic, om cu păru’ alb. Dracu’ m-a pus să-l duc pe șantier. Fă-ți și tu milă, să-i punem o lumânare la cap! Unde era să-l las, pe șantier sau în vanul ăsta? - Măi... și ce-i spun eu soției când o să-l vadă, că trebuie să vină în scurt timp? (încerc cumva să scap) - Terminăm până atunci. - Cum terminăm? Măi, Vasile, asta e treabă de pușcărie, nu-mi place. - Dar când te-am scăpat să mori, când erai beat, ți-a plăcut? - Lasă, măi! Aia e aia, asta e alta. - Bă, eu atât de rog. Ne primești sau nu? Ultimul favor! - Și cum e? - Cum adică să fie? E mort, că au constatat și medicii. - Nu, mă! E în coșciug, e îmbrăcat? - Este, măi, îmbrăcat, dar coșciug, ăia la spital nu au avut, doar știi cum e aici, îi ard, de-aia nici nu l-am lăsat, că-i de-al meu, din zonă. Să-l îngropăm creștinește, cum să audă ăia din sat că iam lăsat pe pirații ăștia să-l ardă, ce fel ce om sunt eu! - Bine, măi! Și cât va sta la mine? - Până aduc eu băieții care știu și au mai făcut din astea. Lasă că-ți explic! Hai să-l băgăm în casă, că am înghețat! Îmi iau papucii și îl urmez către camionetă. Deschide în spate și, printre scule de tot felul, întins pe podeaua mașinii, zăcea un corp. Dau un pas înapoi. - Măi, Vasile, mă bagi în belea! - Ce belea, stai liniștit! Nu ai văzut că am hârtii? Hai și apucă-l! Dar zdravăn, că e moroșan. Mă uit cu frică la fața omului în lumina palidă ce cobora din tavanul vanului. Părea ca adormit în paltonul lui gros de culoare închisă și doar undeva, în partea dreaptă a tâmplei, se vedea o pată de ceva sânge, acum uscat. În fine, apuc. Noroc că trăsese vanul cât mai aproape de ușa casei. Era greu de nu-mi venea să cred. Să nu-l scap, îmi zic, că o mai pățisem și mereu aveam vise urâte din pricina asta. Îl punem pe canapeaua din sufragerie. Lat cât era, că fusese vajnic, moroșan, cum zicea Vasile. Vasile cică să-l punem apoi pe masă.

52

- Măi, tu ești tâmpit? Cum pe masă, unde mănânc eu? - Păi, nu așa se face? - Vasile, eu te bag în pizda mă-tii și te dau afară cu mortu’ tău cu tot. - Bine, bă! Îl lăsăm aici, măcar e cald. Ai o lumânare? - Am. Am adus, am pus-o într-o scrumieră și am așezat-o lângă om. L-am privit mai bine, părul alb, fața neschimonosită, parcă zâmbea. - Și acum? - Acum, ce? - Acum ce faci, că ziceai că te duci după niște băieți, dar Vasile, să nu stai mult, că mă omori și pe mine! Să te duci ca într-un vânt vârtej și să vii! Ai telefon la tine? Să mă suni din cinci în cinci minute, să știu ce faci și unde ești! - Stai, măi, fără grijă! Dar mai e ceva. - Ce să fie, nebunule, că-mi ajunge? - Bă, uite, ăsta mai trage câte un vânt și el, așa să știi! L-am auzit eu în timp ce conduceam. Să nu te sperii. Așa fac morții, că ăștia la morgă, știi, nu i-au scos nimic din el. - Și? - Și de-aia ziceam, să mă duc după niște băieți care știu și au mai făcut din astea. Doar îi scoatem mațele, îi bagă formol - au ei tot ce le trebuie - și e gata. Altfel, începe să se împută până găsim unde să-l depunem. - Da’ ce sunt eu, măi, morgă? Tu ești tâmpit sau ești în șoc? Te-au găsit ăia vinovat de moartea lui, ia spune? - Nu, bă, citește! Îmi dă iar hârtiile alea și se așază cu un aer obosit la capul mortului în genunchi. Încep să descifrez din engleză din formulare, dar iar nu am timp, că Vasile se ridică și zice: gata, plec.- Măi, unde să pleci? Tu nu auzi că nu te las să-i scoți mațele lu’ ăsta aici? - Bun, nu mă lași, dar mă duc să văd de-i găsesc rudele, să le spun și să-i aduc să-și ia mortu’, nu? Ok? - Ok, zic, dar mă suni din cinci în cinci minute, altfel... altfel o sun pe nevastă-ta! Când am zis asta, a fost ca un miracol. Am atins clar un buton. S-a aplecat Vasile asupra mea și, cu lacrimi în ochi, mi-a jurat că mă sună din cinci în cinci minute, numai pe nevastă-sa să nu o sun, că, deh, ea îl știe pe om, e din satul ei etc. Emoții. - Ok, am hotărât. El se îndreaptă spre ușă, eu, năuc, îl urmez să-l conduc, când aud un “da” în spatele meu. Câinele latră și el. Înțepenesc. Vasile, cu mâna pe clanță, apasă și deschide ușa degrabă. O trântește apoi și îl aud cum coboară în fugă cele câteva trepte. Vâr capu‘

53

înapoi din hol în sufragerie, mortul neschimbat. Pe geam îl văd pe Vasile cum fuge cu vanu’ mâncând asfaltu’. Am rămas cu mortu’, îmi spun. Of! Dumnezeii mamei ei de viață, cum dracu’ de m-am procopsit cu toți oltenii ăștia pe capul meu! Aprind lumina în hol, toate becurile, liniștesc câinele și revin în sufragerie. Să mor! Mortu’ ședea acum în capul oaselor și încerca să-și lege șireturile de la pantofii puțin scâlciați. ...- Da, zice.... - Da, ce? întreb, după multe, multe clipe. - Am căzut, dar îmi revin, feciorule. Se ridică și se îndreaptă și el, trecând pe lângă mine. Înalt, voinic încă, moșu’. Moroșan, clar.... - Dar dumneavoastră cine sunteți, îl întreb? - Eu sunt socru’ lu ăla mititelu’ de-a ieșit acum pe ușă. Adică, el ne ține fătuca, ca să zic așa. Știi, ne-am îmbătat azi acolo, pe șantier, și am alunecat. ...Bună seara! Iese și trântește și el ușa.

Rămân mut. Cât să fi trecut de când stăteam așa? Suzie nici ea nu mișca, speriată. Sună telefonul. Soția mea: Ai pregătit pastele? Acum plec de la spital. În cinci minute, poate zece, pe ceața asta, ajung acasă. Și sunt așa de obosită și de flămânda... Te pup!

Emanuel Pope s-a născut la Brăila, în 1969. Din 2002, pe meleaguri străine, acum trăind la Londra. A debutat în reviste ca poet și prozator și a publicat în colecții de carte, private sau publice, câteva plachete și volume de versuri, o broșură cu proză scurtă și traduceri.

54

Din istoria medicinii românești .. de Dr. Dan Aurel NicaAzi mai întoarcem una din filele noastre de istorie.Aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre doctorul Dimitrie Gerota. Este un nume pe care îl tot auzim în aceste zile, dat fiind că spitalul Ministerului de Interne, care îi poartă numele, a avut câteva probleme tip Covid-19. Dar asta e altceva...

Dimitrie Gerota a fost fiu de preot din Oltenia, tatăl său slujind la faimoasa biserică Madona din Craiova și la Sf. Ilie. Dimitrie a fost cel mai mic din cei șapte copii ai părintelui. A făcut liceul „Carol I” și apoi Facultatea de Medicină din București. În 1892, la absolvire, pleacă pentru câțiva ani la specializări în Europa. La revenirea în țară, preia și postul de profesor de anatomie la Școala Națională de Arte Frumoase.

Foto: Constantin Brâncuși și dr. Dimitrie Gerota

Aici se întâmplă un lucru interesant. Tatăl său, preotul, îi recomandă un student „de-al lor”, oltean. Îi spune să aibă grijă de el, că e talentat (și cam strâmtorat cu banii). Profesorul Gerota îl ia așadar sub aripa sa pe tânărul student, al cărui nume era Constantin Brâncuși.Între cei doi se leagă o lungă prietenie. Și realizează împreună un lucru de excepție: pe... Jupuitul. Acesta era un „ecorșeu”, adică o statuie din ghips de dimensiuni reale, ce întruchipa un om fără piele. Ideea era să i se poată studia mușchii. Profesorul și studentul au lucrat îndelung la această operă,

55

care a ieșit fantastic. Grație acesteia, Brâncuși a putut să termine școala. Ca o paranteză, profesorul Gerota este cel care îl va susține financiar pe Brâncuși la Paris, asigurându-i o rentă lunară.„Jupuitul” a beneficiat și de câțiva „frați gemeni”, unul dedicat chiar profesorului. Și care l-a păstrat toată viața și apoi l-a donat. Există și azi, la Colegiul „Carol” din Craiova, liceul bunului nostru doctor. Inutil de spus că lucrarea era perfectă. Fiecare mușchi, tendon, venă, arteră... totul redat aidoma!În tot acest timp, Gerota face o adevărată revoluție în medicină. Numele său este folosit și azi la „sindromul Gerota”, „metoda Gerota” – tehnică de injectare a vaselor limfatice - sau pentru că a descoperit fascia pararenală. A studiat îndelung anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui. Este considerat și primul radiolog român dar și unul dintre pionierii spitalelor private din țara noastră. Spitalul Gerota l-a deschis în 1907 și l-a dedicat îngrijirii oamenilor, atât celor care își permiteau, cât și celor mai necăjiți.Iată cum este descris chiar pe site-ul spitalului: un anatomist și în același timp un chirurg desăvârșit, un pionier al radiologiei pe care a adus-o și în România, un ilustru dascăl a zeci de generații de medici și artiști plastici, un creator de școală, umanist democrat, un filantrop și nu în ultimul rând, creatorul unui sanatoriu privat cu un mare renume în epoca sa.Spitalul organizează de peste 15 ani un eveniment care îi poartă numele, iar acum câțiva ani a apărut și o carte dedicate marelui medic, cu titlul „Un om pentru eternitate”. La lansare a venit chiar și nepotul doctorului Gerota, care este medic hematolog la Paris. (text publicat pe facebook.com în ziua de 26 mai 2020)

Drinkology: Cafeaua noastră cea de toate zilele este espresso- de Oana Andreescu, MD

Trecem astăzi la alt subiect plăcut și zilnic: cafeaua. In diferite forme, arome, presiuni, regiuni. Are legătură cu Transilvania? (tema lunii)

56

Da, mai precis cu Viena și Habsburgii. Legenda spune că niște soldați polonezi ai imperiului au descoperit câțiva saci cu cafea, lăsați în urmă de turci, după asediul Vienei din anul 1683. Jan Sobieski al treilea, regele care s-a bătut cu românii în nuvela lui Alexandru Negruzzi, îi face cadou acești saci unui nobil polonez, Kulczycki, care experimentează și apoi deschide o cafenea la Viena. In fapt, prima cafenea din Viena a fost deschisă în 1685 de un negustor armean. In secolul 19 cafeneaua devine locul favorit al protipendadei austriece, locul unde se întâlneau Zweig, Schnitzler, Schiele, Klimt și chiar Trotsky, deh gusturi fine..Dar la sfârșitul secolului 19 în Italia are loc un salt interesant al cafelei de la băutura burgheziei la licoarea proletariatului, odată cu invenția mașinii de făcut espresso, al cărei inventator a fost Moriondo, la Torino, în 1894. Mașina a fost apoi îmbunătățită în anul 1901 de Luigi Bezzera după care Desiderio Pavoni a trecut la fabricarea pe scara largă a cafelei italiene. Până și cuvântul espresso este fascinant, pentru că are mai multe înțelesuri: în engleză, franceză și italiană. Primul sens este de “expressing”, adică să storci până și ultima aromă din cafea, folosind presiunea aburului. Al doilea sens este de viteza, ca un tren expres, clasa muncitoare nu avea timp de taifas, îi trebuia rapid un eye opener, ca să plece mai departe la serviciu. Al treilea sens, cel italian, este “espressamente”, adică o cafea intenționată pentru o singură persoană, cum am zice în română “am făcut asta expré pentru tine”. Limba italiană nu are literele J, K,W, X și Y, asa încât pronunția corectă este espresso. Pentru mine espresso rămâne mereu legat de nordul Italiei, cu cele mai bune cafele băute acolo, la Veneția și apoi de sudul Tirolului, unde, într-un sat pierdut în Dolomiți, un moș austriaco-italian, care semăna cu Gepetto, ne-a servit cafea și o combinație de înghețată numită chiar Pinocchio. Ambele sublime.De altfel, în Italia, Spania și Franța, când ceri caffé se înțelege că e vorba de espresso. Americano e un shot de espresso diluat cu apă, seamănă cu cafeaua obișnuită americană, cappuccino e de obicei doppio espresso cu lapte și spumă, exact ca veșmintele călugarilor capucini și se bea numai dimineața. Eram aproape de Veneția când ne-am oprit la un autogrill, pe marginea autostrăzii, un loc plin de oameni, mașini și camioane. M-am dus sa comand o cafea, fără mari așteptări, că stiam cum sunt cafelele în America în bufetele de la margine de drum. În fața mea a apărut o bestie

57

cromată, cu vreo zece muștiucuri de cafea, unde o vânzatoare plictisită și rutinată hrănea monstrul simultan la toate gurile. Nimic din fandoseala de barista întâlnită în America, doar o experiență pură. De altfel termenul de barista nu a fost inventat de Starbucks, ci de Mussolini în 1938.Și - surprinzător - produsul monstrului cromat s-a dovedit o cafea foarte bună. O mașină de espresso forțează apa fierbinte sub presiune prin cafea macinată foarte fin. Lichidul rezultat e mai aromat și mai concentrat decât o cafea obișnuită si are faimoasa “cremă”, un strat roșiatic obținut din amestecarea particulelor fine de aer cu uleiurile solubile din cafea. Ca atare, calitățile și defectele cafelei vor fi exacerbate în acest proces. Orice tip de cafea prăjită poate fi folosit, de la viennese, care e light, până la italian și french roast, care sunt mai arse și mai negricioase. Light roast e mai acidic, ca atare e de preferat un dark roast. Cafeaua se macină fin, dar nu chiar așa de fin precum este cafeaua noastră turceasca, care se face la ibric.Pentru a finaliza espresso-ul, se folosește un tamper, adica o unealtă care presează și compactează cafeaua. Am atașat un tabel cu diverse preparate de cafea și cu numele respective. In partea a doua ne vom ocupa de originile cafelei și alte moduri de preparare, deși e clar ca espresso e vincitore.

Cartea lunii: Isus al meu - de Gabriel Liiceanu (Humanitas 2020)Cum adică Isus al meu? deTatiana Niculescu mai 15, 2020; www.contributors.ro (fragmente)TweetDe ce, de-a lungul timpului, scriitorii și gânditorii români, cu rare excepții, nu au fost interesați să redea în scris, în opere de ficțiune, de filozofie sau în eseuri, raportarea lor la învățătura și biografia lui Isus din Nazaret? ...Ideea de a se raporta la Biblie pur și simplu ca la cea mai bogată moștenire de înțelepciune a lumii... a stârnit mai curând timiditatea superstițioasă a scriitorilor decât un interes real față de Noul Testament.

58

La fel, e aproape necunoscut la noi drumul invers: de la punerea credinței, a dogmelor, a religiei sub semnul tuturor întrebărilor, la credința avizată, la autenticitatea unei trăiri admirative a învățăturii lui Cristos. În linii mari, inevitabil reducționiste, cam acestea sunt climatul și contextul în care apare surprinzătoarea carte a lui Gabriel Liiceanu, Isus al meu.

Cartea are șase capitole, un Cuvânt înainte și un epilog urmat de o anexă epistolară cu Andrei Pleșu și Horia Patapievici. În primele pagini, autorul îi explică cititorului titlul: de ce al meu,

când se presupune că El e al tuturor? Atât de străin este Isus gândirii umaniste românești contemporane, atât de puțin înrădăcinat în reflecția intelectuală asupra vieții, încât e nevoie, într-adevăr, de o explicație detaliată pentru o astfel de carte, mai cu seamă din partea unui autor agnostic. E limpede, de la început, că ai a face cu o abordare nedogmatică a credinței, cu o lectură necanonică a Scripturii și cu o perspectivă personală asupra lui Isus și a creștinismului. … Cititorul familiarizat cu celelalte cărți ale lui Gabriel Liiceanu va regăsi aici multe dintre tehnicile lui literare care îmbină gândirea speculativă și tăietura de bisturiu a rațiunii cu senzualitatea și erotismul formulărilor: de la incursiuni hermeneutice în țesătura unui text biblic, la analogii extrase din marea literatură a lumii; de la comentarii pe marginea unor texte de filozofie a religiei, la plonjări critice în contradicțiile configurării dogmei creștine; de la invocarea unor gânditori din toate timpurile ca martori ai neputinței de a-l „prinde” pe Dumnezeu în existență, la unele dintre cele mai cald-admirative pagini despre Isus scrise sub imperiul – adesea persecutor – al gândirii raționale și raționalizante.

După ce s-a îndoit de legitimitatea unora dintre dogmele de bază ale creștinismului, după ce a descris contextul politic în care au avut loc primele concilii ecumenice care au stabilit aleatoriu, socotește autorul, liniile ortodoxiei credinței, după ce a creionat portretul unui Isus care mută omenirea pe altă orbită ontologică, după ce a descris ce au înțeles să facă oamenii și Bisericile cu învățătura lui în răspărul unei etici salvatoare a seamănului, după ce a supus creștinismul radiografiei întreprinse de filozofi și s-a certat în subtext cu prietenii lui îmbisericiți, dar și cu habotnicia, cu bigotismul, cu ateismul, cu ideologiile și cu mințile înțepenite în superstiții, Gabriel Liiceanu își interzice cu subtil umor să facă figură de edificat într-ale creștinismului. Dar este la fel de puțin edificat și în privința agnosticismului propriu.

59

Acesta pare să și fie pariul cărții: căutarea temeiurilor credinței e mai presus de credință, pare să spună Gabriel Liiceanu care are temeritatea needificatului fudul. El scrie despre excepționala moștenire morală lăsată omului de Isus, ca unul gata să arunce în aer edificiul instituțional al religiei, să submineze teologia dogmatică, să discrediteze tradiția liturgică, să-i ardă pe rug pe credincioșii instalați în certitudini și pe cei ocazionali, biciuind în același timp practicile Inchiziției medievale, să-i conteste aprig și pe intelectualii umaniști ai lui „Doamne-ajută!”. ...În această carte, Gabriel Liiceanu are verva și pornirile tumultuoase ale unui profet veterotestamentar ale cărui cuvinte aspre, izvorâte din durerea lui față de spectacolul realității, sunt menite să-i desființeze pe contemporanii bisericoși...Ca profet al propriei cărți, autorul anunță apocalipsa unei omeniri înglodate în violență și duplicitate. Ca reformator sui generis în câmpul lipsit de gesturi reformatoare al BOR (Biserica Ortodoxă Română), este necruțător. Dar tot acest discurs ultimativ are în centru o inegalabilă declarație de dragoste și admirație față de cel mai nepereche om ivit vreodată în istoria omenirii: Isus din Nazaret.

Isus al meu îi va nedumeri, poate, pe unii dintre cititori. Îi va scandaliza pe alții. Îi va îndepărta pe mulți... Oricine e dispus să asiste însă la o căutare tensionată a credinței, la eternul conflict între minte și inimă și la zbuciumul rațiunii în fața Necunoscutului va citi această carte cu pasiune și cu plăcere și, în mod paradoxal, va constata că Isus al meu i-l apropie pe Isus al său. Motto-ul ei ar fi putut fi parafraza la o celebră replică din Evanghelia lui Marcu: „Nu cred, Doamne, ajută credinței mele.”

Pandemia COVID 19: Știri de ultimă orăCifrele din ziua de 31 mai 2020:

Contaminări/Decese: lume: 6.191.678/371.473; USA: 1.817.409/105.575; România: 19.254/1.262; Brazilia: 501.985/28.802; Rusia: 405.843/4.693

Mortalitate (nr.decese/1 milion de locuitori): lume: 47; USA: 319; România: 66; Italia: 551; Spania: 580; Franța:

60

441; China: 3; Rusia: 32; Belgia: 817; Olanda: 348; Suedia: 435; Marea Britanie: 566; Germania: 103; Ungaria: 54; Bulgaria: 20; Serbia: 28; Ucraina: 54; Moldova: 73; Cehia: 30; Brazilia: 136; China: 3; Observație: Cu excepția Germaniei, țările din Europa de Vest au o mortalitate mult mai mare decât cele din Europa de Est.

Pandemia COVID 19 generează multiple teorii conspiraționiste:Cei mai puțin puternici și/sau mai puțin informați sunt înclinați la reacțiile și credințele greșite, cum sunt negarea, acceptarea știrilor eronate sau neverificate și teoriile aberante:

- Coronavirusul nu există, el este o invenție a mass media și a politicienilor;

- Epidemia COVID 19 a fost deliberat lansată de oculta mondială (rușii, chinezii, americanii, iluminatti, guvernul mondial secret);

- Unul din scopuri a fost să distrugă economia anumitor țări;- Scopul cel mare al pandemiei este să elimine bătrânii și să

reducă cheltuielile sociale; - Adepții controlului populației mondiale (inclusiv Bill Gates)

au declanșat pandemia;- Un vaccin există de mult timp, dar lumii nu i se dă acces la el;- Coronavirusul este introdus în lume prin tehnologia 5G;- Bill Gates este în spatele pandemiei; el urmărește să facă

profituri din vânzarea masivă de vaccinuri, prin care vrea să inoculeze tuturor oamenilor chip-uri electronice (pe care le fabrică companiile lui);

- Virusul a fost aruncat deasupra unor țări din helicoptere;- Trebuie să ne pregătim pentru lupta prin care să prevenim

vaccinarea obligatorie; - Măsurile de combatere a epidemiei sunt dăunătoare;- Limitarea circulației, contactului și strategia delimitării sunt -

de fapt - căi de a îngrădi progresiv libertățile constituționale;- Un loc special ocupă dezinformarea medicală: diverși

specialiști contestă gravitatea bolii COVID 19 (simplă răceală, virus obișnuit), rolul măsurilor de izolare și nevoia de intervenție;

- largul grup al antivacciniștilor se pregătește pentru acțiune cu sopul de a face oamenii să refuze vaccinarea care "dă paralizie, autism, moarte, îmbolnăvire". (MSM)

61

Revenirea la normal: Majoritatea țărilor europene se află pe curba descendentă a

îmbolnăvirilor și au început procesul de revenire la viața normală; America Latină este noul epicentru al pandemiei; Probabil că urmează țările de pe continentul african.

Martin S. Martin. STATELE UNITE, CU BUNE, CU RELE…Criză naționalăMAY 31ST, 2020 ; www.marginaliaetc.roAtlanta, Washington D.C, New York City, Chicago, Baltimore, Houston, Seattle, Denver, Oakland, Philadelphia au fost azi invadate de protestanți violenți.Demonstrații au avut loc în peste 40 de orașe americane în acest week-end.Există temeri că violența se va intensifica și că poate scăpa de sub control.Sediul CNN din Atlanta a fost devastat, mașini de poliție au fost peste tot incendiate.Casa Albă a fost pusă sub regim de izolare totală.Au avut loc două atacuri ale demonstranților din capitală, care au plănuit pătrunderea în Casa Albă, unul noaptea trecută la ora 3 am, al doilea în această după amiază, amândouă respinse de Serviciul Secret.Manifestanții au fost avertizați că dacă pătrund dincolo de gardurile Casei Albe vor fi atacați cu câini antrenați și cu gaze toxice.Minneapolis a declarat stare de asediu, dar protestatarii refuză să se împrăștie.Noaptea trecută a fost un val de incendieri în Minneapolis, care a rezultat în distrugerea multor case, magazine și restaurante, cele mai multe fiind proprietatea unor antreprenori de culoare.Un polițist a fost ucis în Los Angeles.Și orașul Los Angeles a declarat stare de asediu, cu interzicerea circulației după ora 20:00.Proteste multiple au avut loc în Houston, orașul în care s-a născut George Floyd.Trupele din mai multe centre militare au primit ordinul de a fi permanent pregătite pentru deplasare în câteva ore.La Detroit a fost omorât un manifestant.Sute de arestări au fost făcute în mai multe orașe.

62

80% dintre cei arestați în Minneapolis nu sunt din statul Minnesota.Procurorul general a anunțat că cei care călătoresc în alt stat și comit acolo violențe comit un delict federal.Guvernatorul statului Minnesota a spus că tulburările au încetat de mult să mai fie legate de moarte lui George Floyd și sunt acum mișcări distructive organizate de grupuri cu valori deosebite de cele ale celor mai mulți cetățeni americani. Fundalul pe care au apărut tulburările a fost cel al unei perioade de aproape trei luni de izolare, cu știri proste în fiecare zi, cu peste 100.000 de morți produse de noul coronavirus și cu peste 40 de milioane de șomeri.Și cu frica permanentă, vizibilă sau ascunsă, cel mai probabil generală, infiltrată în fiecare cotlon, în fiecare minte.Până acum patru zile frica, nesiguranța, tensiunea și senzația de viitor incert păreau să fie sub control.Nu mai sunt, de la scânteia unei tragedii oribile, văzută de toți, prezentă pe toate ecranele, reluate de sute de ori.Un om imobilizat sufocat sub genunchiul unui polițist dement.În văzul tuturor.La lumina zilei.O țară într-o condiție de sistem politic profund disfuncțional, cu o alterare persistentă a climatului politic, cu un guvern format din piese ostile și care își scoate acum la iveală marile contradicții nerezolvate, cu vechiul rasism nevindecat în cap de listă.Nemulțumirile Americii de azi nu sunt formulate în cuvinte, sunt exprimate doar prin strigăte, lovituri, furturi, stricăciuni, distrugere…Și prin multe amenințări.Prin pumni ridicați, semnalul cererii pentru și mai multă violență, simbolul Black Power, care a dormitat sub aparența de liniște pentru multă vreme.Până acum.

Dacă în primele trei zile atacurile au părut să fie spontane, anarhice,

63

necoordonate, acum sunt dovezi clare că în spatele manifestanților aduși în marile orașe sunt rețele de organizații cu agendă politică definită, care urmăresc amplificarea violenței și a distrugerilor.Grupul cel mai experimentat și cel mai activ, care are un trecut bogat în acte de vandalism și de violență direcționată către adversarii politici, este organizația de extremă stângă antiFa.Ea își are originea în formațiunile comuniste din Germania din timpul Republicii Weimar, care se opuneau prin acțiuni directe batalioanelor de asalt naziste. De la care a preluat organizarea, strategia de acțiune și violența.Steagurile organizației antiFa au apărut pe străzile orașului Minneapolis din noaptea de 28 mai.Provocatori din grupul supremațiștilor albi, care sunt porecliți “acceleratorii”, au fost și ei identificați în mijlocul zonelor de agresiune. Ei își instruiesc partizanii să atace în secret cetățeni de culoare și sunt suspectați că au provocat moartea unor demonstranți.Au apărut și inițiative de merit: în centrul comercial din Minneapolis grupe de cetățeni înarmați păzesc magazinele și restaurantele, iar în Washington D.C., demonstranți pașnici, cu tricouri pe care sunt scrise și barate cuvintele alb/negru, au făcut cordoane care închid căile de acces către Casa Albă.

Locuri speciale din România: Abația cisticerciană de la Cârța, județul Sibiu - de Paul Cornea, MD

Pe valea Oltului, la poalele Făgărașilor și la intratrea spre Transfăgărășan se află satul Cârța. Pe lângă frumusețea peisajului subalpin, aici se află un obiectiv turistic mai puțin cunoscut, ruinele unei mânăstiri care leagă istoria actualei Românii de istoria timpurie a bisericii catolice.

In perioada 1205-1206 regele Andrei al II lea al Ungariei a donat un teritoriu delimitat de râul Olt la nord, râul Arpaș la est, râul Cârțișoara la vest și Munții Făgăraș la sud, pentru mântuirea sufletului său, ordinului cisticercian. Cu această ocazie este confirmată prezența unui abate cisticercian de Cârța la Abația Cîteaux, în Burgundia, abația-mamă a ordinului cisticercian,primul

64

abate de Cârța. Călugarii stabiliți la Cârța au provenit de la abația Igris din Câmpia Banatului, actualul județ Timiș.

Cisticercienii sunt un ordin religios catolic care include călugari și călugărițe. Sunt o ramură a ordinului benedictin și poartă o robă albă peste sutana neagră. Mai sunt numiți și bernardini după Bernard de Clairvaux.Numele grupului: cisticercieni provine de la Cisticercium, numele latin al localității Citeaux de lângă Dijon,în Franța. În acest sat un grup

de călugări plecați de la o altă mânăstire a fondat abația Citeaux, în 1098, cu scopul de a urma regulile Sfintului Benedict (Benedict din Nursia 480-550) cu strictețe. Bernard de Clairvaux a intrat în această abație la începutul anilor 1100 și a dus la răspândirea ordinului într-o perioadă de vreo 100 de ani din Franța spre nordul, sudul, estul și vestul Europei, inclusiv ceea ce a numim acum Marea Britanie.Cisticercienii vroiau să trăiască foarte auster, în comunități, sub îndrumarea unui abate, să muncească fizic, mai ales în agricultură și să producă tot ce le trebuie pentru supraviețuire. Una din activitățile folosite pentru a avea un venit mai mare a fost și este

65

producerea berii.Cisticercienii au răspândit metode de irigație și de folosit apa în tehnologie, ca de exemplu mori de apă și sisteme de încălzire cu apa. Erau buni lucratori în fier și metale. Au creat un stil arhitectonic auster foarte frumos, cu biserici din piatră, fără decorații interioare, fără picturi și cu puțina tencuială. Mai târziu au început să fie implicați și în educație și în studiul teologic.

Călugării de la Cârța au construit o biserică de piatră și clădiri aferente. Construcția bisericii, în stil Roman la început, apoi Gotic, a durat multă vreme, a fost întârziată și de invaziile mongole și s-a terminat pe la 1320. Se pare că au venit pietrari trimiși de ordinul cisticercian din vest. Stilul arcitectonic folosit la Cârța a influențat mai târziu alte cladiri din Transilvania, ca de exemplu bisericile evanghelice de la Prejmer și din Bartolomeu (Brașov).

In zona din jur au fost înființate sate de coloniști germani, incluzând Kerz, actualul sat Cârța. La un moment dat, mânăstirea avea în proprietate zece sate , pe văile Oltului și Hârtibaciului.

La 1474 Matei Corvin (Matias Corvin, în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin; născut 23 februarie 1443, Cluj,  – decedat 6 aprilie 1490, Viena, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul) a desființat mânăstirea Cârța după ce localnicii s-au plâns că manăstirea atrăgea raidurile tătarilor și a transferat proprietățile bisericii evanghelice din Sibiu.

Pe locul fostei mânăstiri se pot vedea parte din zidurile fostei biserici și a unei clădiri aferente, cu păstrarea unor detalii arhitectonice originale. Pe locul fostului altar este o capelă care servește comunitatea săsească din sat, iar în interiorul fostei nave a bisericii este un cimitir al sodaților germani căzuți în Primul Război Mondial, împreună cu o statuie al lui Roland (simbol al libertății pentru unele orașe germane, Roland a fost un erou popular al cântecelor medievale, preluat de trubadurii care au fost pionierii literaturii europene. Era nepotul lui Carol cel Mare, Charlemagne, creatorul Imperiului Romano-Catolic German, care a dominat Europa.

66

Chanson de Roland a fost una dintre cele mai rezistente producții literare ale Evului Mediu, compusă în secolul XIV).

Lângă fosta intrare în biserică este un turn de observație construit în secolul XV. La intrarea în curtea mânăstirii este un mic muzeu care prezintă date istorice și costume pupulare săsești.

Studiu de caz: Cât costă viața unui om ? - de Dorin Andreescu, MD

Pe 23 mai anul acesta a apărut un articol în cotidianul Washington  Post, scris de Todd Frankel,  intitulat  "The government has spent decades studying what a life is worth. It hasn’t make a difference in the covid 19 crisis". Articolul dezbate un subiect delicat: balanța dintre pierderile economice datorate epidemiei curente versus "prețul" vieților pierdute în epidemie.

67

Este știut că guvernul și președintele american au comentat în repetate rânduri piederile economice uriașe datorate izolării sociale, care a fost impusă de carantină și au avertizat că “nu putem lăsa tratamentul să fie mai rău decat boala“, ei fiind avocații unei reporniri economice precoce, în limitele permise de condițiile post carantină.  Dl Frakel pare interesat de o analiză/comparație de tip "cost-beneficiu" între două scenarii:

o unul care implică un regim de izolare socială, cu pierderi economice inevitabile și

o un regim care favorizează  repornirea economică  precoce, posibil cu prețul mai multor victime. 

Autorul citează ca "piesă de rezistență" un articol publicat în martie anul acesta de un colectiv de economiști de la universitatea din Wyoming. Modelul epidemio-economic discutat este oarecum diferit față de problema enunțată mai sus, comparând o situație cu distanțare socială/ carantină cu un model, nerealist, în care nu se iau nici un fel de măsuri menite să împiedice diseminarea viusului.  Zic "oarecum diferit" pentru că problema reală este alegerea între o deschidere precoce, dar nesigură epidemiologic și o situație cu deschidere lentă, dar cu un preț econonic mai mare și nu între "a face totul sau nimic". 

Economiștii au calculat un beneficiu net de 5.2 trilioane dolari pentru varianta "distanțării sociale" și au ajuns la aceast număr calculând câte vieți ar fi salvate de carantină și apoi înmulțind  rezultatul cu 10 milioane de dolari, sumă care reprezintă așa numitul VSL, sau "costul acceptat al unei vieti" . VSL este un număr arbitrar, adoptat de guvernul federal pentru a aprecia beneficiul economic al diverselor reguli de siguranță și a fost preluat ca surogat al "prețului unei vieți", în lipsa altei soluții mai bune.    Din "prețul vieților salvate" se scade pierderea datorată scaderii PNB (produs național brut) și se ajunge la suma de 5,2 trilioane de dolari. 

Rezultatul a fost prezentat ca dovada că politica de deschidere precoce este riscantă atât ecomic, cât și prin povara emoționala și socială pe care le determină.  Pentru a ajunge la această concluzie, autorii au "avut nevoie" de a utiliza o estimare maximă de pierderi umane și de o estimare minimă a celor economice. 

68

Dl Frankel nu intră în detalii cum ar fi modalitatea prin care s-a ajuns la numărul de mai sus, dar un link către publicația  din Wyoming este inclus, conducând la  detalii  foarte interesante.

Modelul epidemiologic pare original și este extrem de pesimist: economiștii  iau în calcul  nu mai puțin de 288 de milioane de infectați fără carantină și "numai" 188 milioane cu distanțare socială. Peste 36 de milioane, mortalitatea asumată este de 1.5%, pentru a lua în considerare excesul de victime datorat suprasolicitării sistemului sanitar. Pe scurt, avansează numărul de 1,24 miloane de victime, care ar fi diferența dintre carantină și "făcut nimic". Scenariul e apocaliptic și nu are nici o legatură cu realitatea. La data publicarii articolului în Washinton Post, în Statele Unite erau 1,5 milioane de infectați și erau înregistrate 90.000 de victime.

"Experții economici" au prognosticat  scăderea în PNB, datorită epidemiei, de numai 6%. La ora actuală, estimările variază între 10% și 25% din PNB pentru anul 2020, dupa Goldman Sachs, dacă ar fi să luăm în considerare cele mai recente evaluări.  Modelul catastrofal ales de autori, cu cifre de o suta și mai bine de ori mai mari, ar duce la o severa contracție a PIB, poate chiar una care ar crea anarhie socială și colaps economic total.

Așadar, dacă înlocuim datele catastrofale din model cu cifrele ancorate în realitate, numărul victimelor va fi redus de cel puțin 10 ori, iar pierderile economice par a fi cel puțin duble, rezultând nu într-un beneficiu de 5,2 trilioane, ci într-un deficit probabil mult mai mare.  Studiul economic nu abordeaza problema "morților din disperare", pe care recente aproximări  le-au asociat  cu carantina prolungită și cu stresul economic secundar, asociate cu o creștere marcată a abuzurilor de droguri și a sinuciderilor. Un recent articol a estimat că numărul "morților din disperare" ar putea atinge 75.000. 

Un subiect sensibil, dar vital, în cinica analiză cost/benefit este utilizarea VSL ca surogat finaciar al “ prețului unei vieți umane”.  Este evident că moralmente, nu se poate pune un preț pe viața unui om, dar din punct de vedere strict economic, costul social al vieții unei persoane internate la un azil de bătrâni, cu multiple și severe comorbidități, mare

69

consumatoare de resurse ale sistemului de sănătate, poate oare fi identic cu cel al unei persoane productive, care va plțti taxe pentru zeci de ani ? Mai mult de jumătate din victimele virusului au fost persoane din azilele de bătrâni. Vorbind despre această problemă, autorii au comentat în treacăt că "nu este politic viabil de a face astfel de diferențieri"(!). 

Pe scurt, cifrele prezentate în acest articol sunt total nerealiste când sunt comparate cu cele raportate în realitate și concluzia pare să fie opusă de aceea anticipată de autori.

Articolul universității din Wyoming a fost reluat în revistaele Forbes, US News and World  Report, de fiecare data cu enunțul "Expertii de la unifersitatea XXX, au stabilit că…."

70