Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 106 (o sută șase) August 2020

www.romclub.wordpress.com

Tema lunii:Marxismul Cultural

1

Motto: Dați-mi patru ani să-i învăț pe copii și "plantele" pe care le voi semăna nu vor putea fi niciodată smulse.

Noi putem și trebuie să scriem într-o limbă care să semene între oameni ura, disprețul și respingerea pentru cei care nu sunt de acord cu noi.

Vladimir Ilici Lenin

Marxismul cultural este o formă a revizionismului, probabil cea care a avut cel mai mare succes în secolul 20 și care a schimbat cel mai mult conținutul marxism-leninismului.El începe cu ideile și publicațiile Școlii de la Frankfurt, forul revizionist unde s-a născut neomarxismul, școală dezvoltată în anii '20 de grupul Carl Grunberg, Herbert Marcuse, Antonio Gramsci, Frederik Pollock, Gyorgy Lukacs, Felix Weill și alții, care au alcătuit Institutul de Cercetare Socială de la Universitatea Goethe. În fața pericolului nazist, grupul de la Frankfurt s-a mutat temporar la Viena, apoi la New York.Prin Max Horkheimer, Theodor W. Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse, grupul a dezvoltat idea unei abordări multidisciplinare a lumii, cu integrarea la științele sociale a freudismului, artei, psihologiei, fizicii moderne, matematicii, etc.

Neomarxiștii de la Frankfurt au fost primii care au avut curajul să spună că rolul revoluționar al proletariatului și instaurarea dictaturii proletariatului sunt ficțiuni, nu legi istorice cum fuseseră descrise de Marx.Pe măsură ce economia se dezvolta în lumea vestică și nivelul de trai al muncitorilor creștea, clasa muncitoare devenea tot mai puțin interesată în contestarea și schimbarea lumii în care trăia.

Pentru neomarxiști, continuarea revoluției pentru schimbarea lumii pe calea economică devenise un drum spre insucces și ei au afirmat că frânele care țineau clasa muncitoare departe de elanul revoluționar și care trebuiau să devină noile ținte ale luptei anticapitaliste erau elementele "culturii burgheze paralizante": religia, familia, învățământul, tradițiile, justiția obiectivă, ordinea socială, naționalismul patriotic, istoria, normele de etică, moralitatea sexuală...

2

Pentru a schimba lumea, trebuia schimbată cultura (civilizația), nu modul de producție.Pemtru a mobiliza masa revoluționară trebuiau inventate noile spectre de atacat, elementele de tradiție și cultură, nu modul de producție și exploatarea economică.

Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism. Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.Nu insurecția armată și preluarea puterii politice cu desființarea modului de economie capitalist era calea de urmat, ci distrugerea democrației și culturii, prin care capitalismul era făcut să cadă.Lupta politică nu își mai avea rostul în stradă, ci în lumea conceptelor; nu greva era cea necesară, ci publicațiile și modificarea modului de a gând al oamenilor.

În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică. În acest timp, el a înțeles și a exprimat idea că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.

Și - pe lângă schimbarea modului de acțiune pentru transformarea lumii - mai trebuiau schimbați și actorii revoluției. Nu se mai putea conta pe clasa muncitoare, orbită de succesele capitalismului și beneficiară a dezvoltării economice, de care nu voia să se lipsească.

Proletariatul, pe care nu se mai putea conta, a fost schimbat treptat cu grupurile nemulțumite din societatea modernă:

minoritățile etnice/rasiale: mulți, dar nu toți, dintre african-americani, hispanici, nativi americani, imigranții "fără acte", cei cu multiple etnicități. Pentru aceștia dușmanul principal este

3

omul alb, așa cum a văzut întreaga lume cu ocazia violențelor din acest an;

minoritățile sexuale: lesbienele, gay, bisexuali, transgender, intersexuali, asexuali, pansexuali, two-spirits, gender variant, fluid, etc.

feministele de generația a III-a; în primele două generații, mișcarea feministă a militat cu succes pentru obținerea dreptului de vot al femeilor, pentru admiterea femeilor în profesiunile și universitățile închise lor; în al treilea val, feminismul se concentrează pe conflictul cu bărbații, prin folosirea conceptelor de șovinism masculin, masculinitate toxică, sexism și pe practicarea pe scară largă a avorturilor.

minoritățile religioase: precariatul: grupul social al celor care trăiesc la limită,

deobicei prin cecul lunar de welfare și care simt că nu au nici o siguranță economică pentru viitor; ar fi o nouă denumire a vechiului termen "lumpenproletariat";

protestatarii de profesie: oameni dispuși să se angajeze pentru proteste organizate de orice fel contra plată;

studenții radicalizați social: tineretul care a adoptat ideologia stângii radicale, cei care cred că societatea comunistă este răspunsul pentru viitor; ei au o părere idealizată despre comunism fiindcă li s-a descris comunismul ca fiind o societate superioară, umană, aducătoare de fericire, fără contradicții, un fel de neo-creștinism; majoritatea nu știu mai nimic despre comunism, despre istoria lui și nu citesc literatura anti-comunistă pe care o resping ca fiind neadevărată;

membrii organizațiilor anticapitaliste, antiamericane, antiestablishment:

"egalitariștii": cei "dinafara" vieții sociale: nerealizații, exclușii, ratații,

nedotații; verzii extremi

Nașterea marxismului culturalÎn 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil, care a devenit finanțatorul grupului.

4

Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să elimine diferențele de clasă. Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs. Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale - mai târziu cunoscut ca Școala de la Frankfurt.În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Horkheimer. Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural, căruia i s-a mai spus, din cauza alipirii freudismului, marxism sexual (sexo-marxism).Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era văzută ca fiind cea oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu mai părea capabilă să se revolte de bună-voie.În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv. Venirea în America a europenilor neomarxiștiÎn 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia din New York, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.La Columbia, „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit.

Au publicat multe materiale, din care primul a fost programul noii ideologii sociale „Teoria critică”.Adepții ei s-au numit teoreticienii critici, care au ajuns astăzi la a 5-a - 7-a generație.„Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, religia, morala, etica, democrația, legea, libertatea de exprimare, învățământul și altele. Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie și - odată cu ei - societatea.

Următorul material a fost cartea „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno. Aceasta a redefinit credințele tradiționale

5

americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”. Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa.

Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice marxiste spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică. Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime. Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații albi, creștini sau evrei, cu descendență europeană, care formau majoritatea categoriei de opresori.Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”.Sexismul a fost definit ca dominarea societății de către bărbați. Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”, iar lupta împotriva privilegiilor masculine devenea o parte a luptei revoluționare. O coaliție a victimelorAdorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului. Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în carte Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social. Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960.Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930: Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare? Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – în primul rând negrii, femeile și homosexualii.

Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui

6

Marcuse o ocazie unică. Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în lumea academică.

În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”. În noua sa teorie, tolerarea tradițională din societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemna de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”. El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare). De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor. Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică și - da fapt - a tuturor stângiștilor.Aceasta este baza acuzațiilor aduse imediat celor care nu sunt de acord cu ideile și programul stângiștilor, cărora li se aplică etichetele de fascist, rasist, sexist, homofob, etc.Aceasta este baza violențelor prin care stânga acționează împotriva celor care li se opun: nu argumente, violență: bătăi, distrugeri, intimidare...

Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane. A remodelat societatea americană omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi. A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa - în formă exacerbată - chiar în epoca președintelui Obama.

Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată, de orientare greșită. Cele mai prestigioase universități au devenit pepiniere de absolvenți impregnați de neomarxism.

Au apărut și teoreticienii metodelor practice de instigare și opoziție.Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural și al teoriei revoluției sociale. El a publicat "Manualul radicalilor", un fel de biblie a socialiștilor americani.

7

Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice și sociale obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii. Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.

Concepte ale marxismului cultural american contemporan:Unele sunt teme clasice ale marxism-leninismului (anticapitalismul, nevoia de revoluție, ateismul), altele sunt modificări ale principiilor comuniste clasice (multiculturalismul și antinativismul sunt variante ale vechiului internaționalism proletar, drepturile socio-economice sunt o alternativă la naționalizare), iar altele sunt invenții originale ale neomarxismului revizionist (marxismul cultural, politica identitară, înlocuirea familiei clasice cu noile tipuri de "familii", corectitudinea politică).În fine, unele concepte neomarxiste dintre cele mai noi sunt pur și simple stranii trăznăi fără nici un suport real, așa cum sunt sexismul împins la limită, microagresiunea, politica de gen, masculinitatea toxică sau rasismul gramatical.

Politica identitară: prin introducerea ideii că fiecare subgrup trebuie să primească recunoașterea drepturilor lui speciale, politica identitară subminează unitatea națională și fragmentează societatea în grupuri cu interese diferite.

Corectitudinea politică: bine cunoscută publicului larg, a fost privită multă vreme ca o cerință binevoitoare de a evita jignirea sau tratarea cu superioritate a altora. S-a dovedit însă că impunerea unei forme de limbaj nu este altceva decât controlul modalității de gândire. CP are rădăcini adânci în socialismul și comunismul din Europa secolului 20. A fost genial anticipată de George Orwell în romanul său vizionar "1984".

Multiculturalismul/ diversitatea: cum s-a văzut în mai multe țări, acceptarea unei imigrații excesive și necontrolate și punerea culturii naționale proprii sub presiunea de a fi total acceptantă cu "noile culturi" este o cale sigură de a ajunge la înlocuirea națiunii existente cu alta, mai ușor de

8

manevrat, ceea ce este exact scopul socialismului.Este mecanismul de a face posibilă schimbarea națiunii.

Încurajarea imigrației ilegale, desființarea granițelor: nimic nu este mai drag socialiștilor americani decât visul de a desființa orice control de graniță și de a deschide țara tuturor nou veniților, de la care democrații speră suport total și permanentizarea puterii lor politice.

Justiția socială: în locul unei justiții obiective, "oarbe", egală pentru toți și neinfluențată politic, stânga americană vrea o justiție adaptată la ceea ce ea numește nedreptăți sociale, care se cer compensate. Justiția socială este favorabilă tuturor drepturilor și avantajelor pentru cei care comit fărădelegile, privând în același timp victimele și familiile lor de sentințele bazate pe fapte și adevăr.

Anti-patriotismul, antinativismul: naționalismul corect, care nu este îndreptat împotriva altora, este substratul patriotismului. Sentimentul patriotic, simbolurile naționale, istoria sunt cele care țin națiunile puternice și credincioase. Pentru mulți neomarxiști patriotismul este un sentiment greșit, care trebuie suprimat.

Anticonstituționalismul: "Un document învechit, care are nevoie de schimbări" este o părere despre constituția americană frecventă la politicienii pseudo-democrați, de fapt socialiști.

Microagresiunea: Cele mai mici gesturi, atitudini sau expresii, chiar neintenționat critice, devin pentru "ultrasensibilii socialiști americani" motive de nemulțumire și de plângeri.Adepții microagresiunii sunt cei care caută nod în papură, care se plâng de orice, uneori de lucruri care nu au nici o intenție jignitoare.

Critica religiei: s-a observat de mult că opoziția față de religie a socialiștilor de azi este de fapt opoziție față de creștinism.

Teoria genului: identificarea genului pe bază de sex biologic nu mai este recunoscută de progresiști ca o realitate și este numită prejudecată. După ei, oamenii trebuie să fie liberi să-și aleagă propriul gen. De aici demența cu transgenderismul, confuziile de care profită ideologia adversară

9

ordinii sociale și a moralei.

Familiile alternative: numeroase variante de combinații erotico-sexuale, toate râvnind la titulatura de "căsătorie". Prin aceasta, adevărata căsătorie, cu substrat etic și religios, suferă și se vede marginalizată.

Prejudecățile oprimante: după socialiștii de azi, lumea este făcută din oprimanți și oprimați. Nimic nou: ei au înlocuit vechii exploatatori și exploatații (proletariatul) lui Marx, care nu mai corespund.

Sexismul, masculinitatea toxică, hărțuirea sexuală. Primele generații feministe au fost pozitive. Ele au avut revendicări corecte, pe care le-au obținut: dreptul de vot, accesul la universități, profesii, poziții de conducere.Feminismul contemporan este anti-masculin, introduce ura și conflictul, fragmentează societatea și crește numărul de divorțuri, avorturi, aberații sexuale, comportamente adversare.

Rasismul; întreținerea separării populației prin rase; rasismul sistemic și structural. După acest concept, toată populația albă este rasistă, toate instituțiile sunt infectate de rasism, rasismul din Statele Unite este unul sistemic și instituțional.Cine a trăit în USA vede că nu există rasism sistemic, că indivizii rasiști sunt rare excepții în societate și că inflamarea "mișcării antirasiste" este un mijloc al politicienilor radicali de stânga de a destabiliza societatea.

Drepturile reproductive ale femeilor. Fără îndoială, este dreptul oricărei femei și al oricărei familii să decidă când să folosească anticoncepționale și când să ceară o întrerupere de sarcină, practicată corect, într-o instituție medicală, după toate standardurile de medicină științifică. Dar asta dacă produsul de sarcină are vârsta de mai puțin de trei luni și este încă în faza de embrion neviabil după eliminare.Dar nu este corect să extinzi acest fel de intervenții la feții de 7-9 luni, perfect viabili, care sunt omorâți în uter și apoi extrași în fragmente. Aceste barbare proceduri nu sunt avorturi, ci pruncucideri prin mijloace medicale.La fel, nu poți clama drepturile reproductive ale femeilor pentru practica instituțiilor cu nume ca "Centrele de planificare a familiei", unde 90% din activitate este practicarea de avorturi și unde sunt încurajate întreruperile de

10

sarcină avansată, care sunt urmate de vânzarea de organe și țesuturi umane.

Privilegiile albilor. Conform acestei concepții, pozițiile sociale superioare ale albilor nu sunt obținute pe merit, ci prin privilegiile pe care aceștia le-au creat, pentru a profita de meritele minorităților exploatate. Justificările sunt dintre cele mai excentric aiuritoare, mergând până acolo unde se afirmă că albii care vorbesc și scriu corect gramatical, sau au cunoștințe de matematică însușite corect, se bucură de privilegii prin rasismul gramatical și matematic, față de cei care - deși au avut șansa să o facă - au ales abandonarea învățării. Și cum cei mai mulți dintre cei care abandonează școala sunt din rândul minorității de culoare, ceea ce ei nu au făcut, devine dezavantajul unui privilegiu incorect.

Vinovăția de a fi alb. La fel cum progreștii de azi demonizează averea (altădată un solid motiv de admirație), ei încearcă, prin toate mijloacele și de multe ori reușesc să convingă pe adepții lor, majoritatea tineri, că este o vină în a fi alb. Așa se face că am întâlnit, din ce mai des, texte care explică modul de a compensa pentru această "vină", iar - cu ocazia mișcărilor antirasiale din ultimele luni, am văzut albi spălând picioarele unor negri în locuri publice. Exorcismul "albeții" face parte din agenda socialismului contemporan american.

Drepturile LGBT. Despre acest subiect s-a scris foarte mult în ultimele decenii. S-a trecut de la "perversiuni sexuale" incluse în tratate de psihiatrie, la "preferințe sexuale", la variante de normalitate. S-au introdus în toate statele (prin hotărârea Curții Supreme) căsătoriile de același sex. Se fac mari eforturi în a educa școlarii, încă de la vârste mici, despre "normalitatea preferințelor sexuale" și a situației copiilor care au doi tați, sau două mame.

Drepturile socio-economice. Prin această formulare se înțelege "redistribuția socială", cu diversele ei forme. Este o expresie favorită a "egalitariștilor", pentru care singura societate corectă este aceea care împarte egal avuția, fără a ține cont de merite, efort, risc, talent, realizări.

Vina de a avea avere. Socialiștii încearcă să convingă lumea că realizările în economie, din care rezultă bunăstarea și avuția, nu sunt

11

meritele celor care muncesc mai mult, au spirit antreprenorial, inițiativă și talent, ci provin de la societate. Barack Obama explica unui anterprenor că "dacă ai făcut o companie, nu ai făcut-o singur, te-a ajutat societatea".Această frază a ceat multiple discuții, fiindcă ea rezumă pretenția celor care fac puțin sau nu fac nimic de a primi o felie din prăjitura făcută de alții.Mulți au subliniat că atât adepții marxim-leninismului clasic, cât și cei ai neomarxismului, au - în mare măsură - motivarea frustraților, nereușiților, eșuaților, a celor care nu au încercat niciodată să facă ceva care cere efort și putere.

Gratuitățile. Toată lumea a văzut cum, în campania electorală din 2016, senatorul "independent" Bernie Sanders, care pentru prima dată nu s-a mai ferit să-și recunoască apartenența la socialism, a promis mai multe lucruri gratuite, ca asigurarea medicală universală și scutirea de taxele unversitare.Anul acesta mai mulți candidați s-au întrecut să promită gratuitățile din proiectul Sanders și să adauge altele, ca asigurare medicală integrală pentru imigranții ilegali, concediu plătit pentru părinți în situații de boală a copiilor, concediu extins de graviditate și postpartum și multe altele.Costul estimat al acestor promisiuni este de ordinul a multor trilioane de dolari.

Recompensa economică pentru nedreptăți istorice. Această revendicare revine periodic. Cineva a spus: "democrații care cer plata unor recompense cetățenilor de culoare nu fac altceva decât doresc să impună o taxă ridicată celor care nu au avut niciodată sclavi, în beneficul unora care nu au fost niciodată sclavi".

Revizuirea dreptului la proprietate. O piatră fundamentală a statului de drept este garantarea proprietății.Experiența regimurilor comuniste, care au confiscat ("naționalizat") proprietățile individuale, pământul agricol și întreprinderile a fost un enorm insucces, care a dus la stagnare și sărăcie generalizată.Socialiștii nu au renunțat la idee și fac încercări de a convinge lumea că proprietatea nu trebuie să rămână inviolabilă și că ea este numai parțial dreptul celui care o deține, o mare parte fiind proprietatea societății.

Revizuirea și rescrierea istoriei. Manualele școlare, cărțile de

12

istorie, analizele retrospective - în varianta neomarxistă - sunt critice cu cele mai multe momente din trecutul național. Colonizarea teritoriului american este doar un genocid de proporții epice a populației băștinașe, eroicele izbânzi din al doilea RM sunt fapte minore, față de "crima atacurilor nucleare" asupra Japoniei și multe altele.

Revizuirea artelor. IconoclasmulCu toții am citit, nevenindu-ne să credem ochilor, despre "purificarea" universităților, a interpretării artelor și culturii europene, a excluderii "oamenilor morți ai trecutului", printre care Shakespeare și înlocuirea lor cu activiști contemporani. Cursuri de literatură clasică europeană sunt eliminate, civilizația occidentului este reinterpretată în funcție de "greșelile istorice". Generația de azi nu a învățat faptul că este o mare eroare să încerci judecarea unor evenimente, fapte și personalități din trecut, folosind criterii de azi.Manifestațiile violente "antirasiste" din ultimele două luni s-au asociat cu multiple devastări de statui și efigii. În unele cazuri au fost motivări legate de faptul că persoanele și evenimentele în cauză au fost, într-un fel sau altul, legate de sclavia negrilor americani.Dar în alte caazuri, cum au fost distrugerea statuilor lui Abraham Lincoln, Ulysses Grant sau încercarea de a dărâma statuia lui Andrew Jackson, criteriul sclaviei nu a fost prezent. Ura distrugătoare pentru aceste figuri istorice este dorința de a anula simboluri unificatoare ale națiunii, de a șterge trecutul.

Reducerea fondurilor și desființarea poliției. Protestele declanșate de uciderea lui George Floyd (mai 2020) au fost urmate de lansarea unei idei noi: reducerea fondurilor (și deci a puterii) poliției, sau chiar desființarea poliției.Ea vine să se adauge obsesiei democrate americane de a interzice armele cetățenilor și nu este altceva decât încercarea de a anula forțele care se pot opune unor manifestații viitoare de anarhie.

Asumarea violențelor și a anarhieiÎn Statele Unite există sute de organizații legale, sau secrete, ale extremiștilor de dreapta sau de stânga.Ultimii ani au văzut multiple acte violente și distrugătoare, motivate politic, ale celor care se opun politicii conservatoare, administrației Trump și

13

folosesc orice prilej pentru a dezlănțui vandalisme, anarhie și distrugere.Cele mai cunoscute organizații de stânga, care s-au angajat în terorism politic, sunt "Black Lives Matter", "Black Panthers", "Black Power" și AntiFa".În plus, în ultimii ani a apărut o categorie numeroasă de "protestatari de profesie", care sunt gata să se lase angajați pentru orice fapte răsplătite. Angajarea lor este rapidă și este facilitată de comunicarea online.În ultimele două luni, în mai multe orașe americane (Minneapolis, Portland, Seattle, Washington D.C., New York, Austin, Aurore Colorado) au fost violențe de o intensitate nemaivăzută din anii '60.Acțiunile de terorism urban sunt inițiate și întreținute de finanțatori și organiztori din umbră, care lucrează prin instigatorii la vedere.Dar este pentru prima dată când astfel de acțiuni sunt facilitate și încurajate de politicieni aleși în funcții publice (primari, guvernatori), deși sunt acte neconstituționale, antistatale și care pun populația la risc de pierderi și vătămări.

Produsele universităților americane invadează societateaNeomarxismul există în lume de aproape o sută de ani și a ajuns într-un cerc restrâns de intelectuali americani în al șaselea deceni au secolului trecut.Din ultima parte a deceniului șapte, în paralel cu mișcarea hippie, s-a răspândit rapid în lumea academică.Primele generații de absolvenți educați prin neomarxism au apărut după anii '80, au invadat universitățile și școlile, media și instituțiile guvernamentale.Azi e greu să mai găsești un colegiu în care să nu domine stânga radicală, adeseori antiamericană și anticapitalistă.La fel de greu este să găsești publcații conservatoare, sau de centru-dreapta.Așa zisa televizune de mainstream este integral dominată de concepția neomarxistă.

Intrarea socialismului în lumea politică americană pe cale parlamentarăÎn ultimele două decenii, intrarea socialiștilor (democrații de extremă stângă, democrații socialiști, democrații "progresiști") au ocupat un mare număr de poziții în congresul țării, al statelor, au devenit primari, guvernatori, lideri ai

14

învățământului de stat, ai multor organizații neguvernamentale cu activitate socială, sunt aleși în birocrația orașelor, statelor și în departamentele Statelor Unite.Ei au modificat radical Partidul Democrat, care a devenit de nerecunoscut și în care agenda politică, selectarea candidaților și principalele decizii sunt luate de "progresiști".În congresul american sunt caucusuri (grupuri) de femei, de indieni americani, negri, hispanici, asiatici, cei originari din țările Oceaniei, etc.Numai un caucus al politicienilor albi nu există. Căci sunt deja priviți ca o "specie pe cale de dispariție".

Instrumentele și țelurile marxismului cultural din Statele Unite de azi:

Progresiștii vor schimbarea radicală a țării; Ei vor un sistem de tip socialist, condus de un guvern

atotputernic, care dictează întregii națiuni; Ei doresc modificarea demografică a națiunii și înlocuirea

valorilor tradiționale ale poporului american; Socialiștii americani vor modificarea familiei tradiționale și

înlocuirea ei, pe scară largă, cu căsătoriile de același sex, căsătoriile cu parteneri multipli, relații de tip pansexual, etc;

Conceptul de sex biologic trebuie - după progresiști - înlocuit cu genul ales ca opțiune individuală;

Sistemul de venit trebuie să fie modificat după principiul egalizării veniturilor;

Progresiștii vor o "ștergere" cât mai completă a trecutului istoric, simbolurilor naționale și lucrează prin revizuirea modificatoare a literaturii istorice;

Importat din Europa în secolul trecut, neomarxismul a rămas - pentru mai multe decenii - în sfera universitară intelectuală și a fost limitat la publicații și idei.Alterând concepțiile profesoratului, ideile neomarxiste au fost impregnate mai multor generații de intelectuali, care au devenit profesori, jurnaliști, editori, artiști, proprietari de media, antreprenori din zona digitală, oameni de afaceri, inventatori, moguli din industria cinematografică și de televiziune, membri ai elitelor academice, politice, mediatice și celebrități.A fost epoca formării de "cadre".

15

Prin ei, neomarxismul a devenit activ în formarea de opinii. Rapid popularizat în lumea politică, noua ideologie marxistă a căpătat o dimensiune parlamentară, modificând structura și programul celui mai vechi partid politic din lume, partidul democrat și ocupând poziții numeroase în guvernele federale și de stat.Cel mai recent, neomarxismul a ieșit în stradă și își asumă dschis și neechivoc violența, creerea de stări anarhice, la orice ocazie posibilă.Este semnalul că formațiunea politică neomarxistă se simte aproape de cucerirea controlului politic, prin care așteaptă să-și realizeze scopul principal: modificarea radicală a uniunii statelor americane.Este un scop realizabil sau este încă una din utopiile socialiste și comuniste care se nasc cresc în diverse forme și în țări diferite, cresc și dispar în lume de la epoca Comunei din Paris și până în prezent?Un prim răspuns va veni de la alegerile din 3 noiembrie 2020.

________________________

Poezie de valoare a autorilor proletcultiști români după "dezmeticirea ideologică"În perioada de început a regimului comunist din România, s-a pus un mare accent pe contribuția literaților, atrași în campania de propagandă prosovietică și procomunistă și de susținere a "luptei de clasă".Unii dintre ei nu și-au revenit niciodată, așa cum au fost Eugen Frunză, Tiberiu Utan, Alexandru Toma, dar alții - al căror talent poetic era real, dar orientat spre producții lipsite de sens - au trecut după anii '60 la o literatură de calitate. Unii au devenit chiar "dizidenți", așa cum au fost Dan Deșliu sau Eugen Jebeleanu.Mai jos vom da exemple de poezie proletcultistă (textele în culoare roșie) și de poezie de adevărată valoare (textele în culoare neagră) a mai multor literați din epocă.

Nicolae Labiș (1935 -1956)Supranumit "Rimbaud al României", Labiș a fost un poet de imens talent,

16

care a adus în cultura românească din anii '50 un suflu curat de versificație clasică, oarecum semănătoristă, creatoare de emoții puternice.Ca adolescent, Labiș a fost un sincer admirator al comunismului, de care s-a depărtat ulterior.

Comunistului: Sufletul tău nu-i ascuns,/Larg,ți-l deschizi afară,/Totuși deplin i-am pătruns/Cea mai intimă cămară?// .../ Mari arături s-au întins pe pământ,/Sevele prind din pămînt să emane/Noua sămînță-ncolțită curînd/Printre străvechi vegetații dușmane.//.../Cîtă putere consumi/Să naști vibrația ce schimbă lumi,/Vechi vegetații să cadă pe rînd,/Să crească sămînța-ncolțită curînd!

Tablou general: Pe fluviul fără de capăt şi fără sfârşit, /Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave,/ Catarge-ndreptate spre est şi spre vest şi zenit, /Ori, fără catarge, bolnavele lumii epave.//.../  Epavele lumii îşi cheamă arcaşii pe punţi/ Fantome cu sângele încă în vine -/Gem robii sub punţi şi cătuşele-şi zornăie, crunţi,/ Săgeţile ţiuie-n zboruri haine.// Pe navele lumii au oamenii scut nepătruns, /Steag roşu se zbate, /Fantome cu sângele încă în vine, pe-ascuns, /Lovesc pe la spate./ Dar navele lumii, pe val, neînvinse zburând, Tresaltă, /În fund de epave cătuşele sar, răsunând/Sub daltă,/ Şi fluviul curge în curbe spre steaua înaltă. 

Albatrosul ucis: Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,/ Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,/ L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l/Pe-un cimitir de scoici ce strălucea. //.../Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară/Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn, /Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară,/ Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.

Moartea căprioarei: Seceta a ucis orice boare de vânt. /Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol. /Ciuturile scot din fântână nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri/Dansează sălbatice, satanice jocuri. //.../De sus, lumina palidă, lunară, /Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş. /Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară/Bătaia puştii tatii să dea greş! /Dar văile vuiră. Căzută în genunchi, /Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,/ Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă/Fugare roiuri negre de mărgele. /O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,/ Şi viaţa căprioarei spre zările târzii/Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna/Când lasă cuiburi sure şi pustii. //.../Pe-o nară puşca tatii scoate fum. /Vai fără vânt aleargă frunzarele duium! /Înalţă tata foc înfricoşat.//.../ De pe frigare tata scoate-n unghii/Inima căprioarei şi

17

rărunchii./ Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea... /Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!/ Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!/ Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

Mihai Beniuc (1907-1988)Un fel de "poet oficial al regimului", Beniuc a dominat lumea literară din anii '50, producând un număr mare de poeme proletcultiste. A fost președintele Uniunii Scriitorilor, când a fost poreclit "micul tiran".

În veacul meu: Am şi trecut de-o eră, mi se pare,/ Căci nu mai sunt boieri peste ogoare,/ Ori peste aur domni, iar ca cetăţi/  Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.//  Cu tulnice şi cu cimpoaie n-am/ Cântat pe la ospeţe-n bairam/. Lăsai pe alţii-n vesele petreceri,/  Pe când trudeau din greu ciocane, seceri.//  Azi poate sunt în steagul purpuriu/ Un punct ca altele la fel de viu/ Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt/ În mari turbine din hidrocentrale,/  Cu zgomot frânt, de lanţuri şi de zale,/ Şi spumegînd sălbatic din înalt.

Ultima scrisoare: Sfârşitul a venit fără de veste./Eşti fericită? Văd că porţi inel./Am înţeles. Voi trage dungă peste/Nădăjdea inutilă. Fă la fel./Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,/Cunosc însemnătatea ei deplin./Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,/Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin./Nu te mai cânt în versuri niciodată,/În drumul tău mai mult nu am să ies,/Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată/Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.//.../.Ireversibil s-a-ncheiat povestea/Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti/Din întâmplare rândurile-acestea/În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti./N-am să strivesc eu visul sub picioare,/N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag./Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”/Dar nu vreau în noroaie să mă bag./De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,/Tu vei rămâne nufărul de nea/Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,/Ce-l ţine candid amintirea mea./Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,/Te voi iubi mereu fără cuvânt,/Şi lumea n-o să ştie niciodată/De ce nu pot mai mult femei să cânt./Acolo, sub lumină de mister,/Scăldată-n apa visurilor lină,/Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer/O stea de seară blânda şi senină./Şi când viaţa va fi rea cu tine,/Când au sa te împroaşte cu noroi,/Tu fugi în lumea

18

visului la mine,/Vom fi atuncea singuri amândoi./Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,/Cu versuri nemaiscrise te mângâi./În dulcea lor cadenţă legănată,/Te vei simţi ca-n visul tău dintai./Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)/Să plec de-aicea de la voi curând,/Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,/Voi reveni la tine din mormânt./Şi dac-ar fi să nu se poată trece/Pe veci pecetluitele hotare/M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,/Plângând în noaptea mare, tot mai mare. 

Gelu Naum (1915-2001)După 1945, Gelu Naum a debutat în literatura relist socialistă cu volumele de proză proletcultistă Filonul (1953) și Tabăra din munți (1954) de care s-a dezis ulterior.Nu am putut găsi exemple de texte din acele volume, care nu au fost niciodată republicate.Naum a evoluat ca un remarcabil poet suprarealist.

Athanor: Dintr-un străvechi gest ars/de patru mii de ani/Foșnet al cenușei memorie stinsă a focului/peste tatuajele de calcar/cămăși de apă limpezi între nisipuri/viermi vegetali ocolind pietricelele/vuiet al găleților căzute în fântâni/Dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină/și într-o bună zi el a ieșit să vadă/Deasupra noi ședeam lângă araci/și cârlionții ni se întindeau spre ei/Groapa de var se cam părăginise/prin ceață umblau păsările amenințătoare ale somnului/noi ne feream pe cât puteam/și el ne rezema cu ochii.

Nina Cassian (1924-2014)S-a născut la Galați (1924) și a murit la New York (2014).A fost membră a UTC din perioada de ilegalitate, apoi a debutat cu poezia Am fost un poet decadent, în anul 1945, publicată în ziarul România Liberă.Intimidată de criticile conducerii politice pentru orientarea modernistă, s-a limitat pentru câțiva ani la literatura pentru copii și la traduceri.La maturitatea avansată a început să scrie versuri de calitate, dintre care multe s-au tradus în limba engleză.

19

Voiam să rămân în septembrie: Voiam să rămân în septembrie/pe plaja pustie și palidă,/voiam să mă-ncarc de cenușa/cocorilor mei nestatornici/și vântul greoi să-mi adoarmă/în plete cu apă năvoade//voiam să-mi aprind într-o noapte/țigara mai albă ca luna,/și-n jurul meu – nimeni, doar marea/cu forța-i ascunsa și gravă;//voiam să rămân în septembrie,/prezentă la trecerea timpului,/cu-o mână în arbori, cu alta-n/nisipul cărunt – și să lunec/odată cu vara în toamnă…//Dar mie îmi sunt sorocite,/pesemne, plecări mai dramatice./Mi-e dat să mă smulg din priveliști/cu sufletul nepregătit,/cum dat mi-e să plec din iubire/când încă mai am de iubit…

Maria Banuș (1914-1999)Cântec de dragoste pentru ţara sovietică: „Frumoasă eşti, patrie-a vieţii,/ Frumoasă, puternică eşti./ Leagăn al viselor lumii,/ Fie ca-n veci să înfloreşti […] Sfânt e pământul tău mare/ – Ape şi munţi şi câmpii –/ Buzele noastre-l sărută,/ Veşnic ferice să fii.// Flacără fără cenuşă,/ Strajă în clipa cea grea,/ Astăzi şi pururi de veghe,/ Moscovă, inima ta!”.

Ancora sus: Ancora sus, tovarăşi! Pornim/ Pe drumuri mult căutate./ Stăpâni pe unelte, pe soartă stăpâni!/ Inima bate şi bate…// Vom creşte bogaţi şi puternici şi buni,/ Cum creşte în basm făt-frumosul./ Din an facem zi, din zi facem ceas,/ Şi strângem şi clipei prinosul.// Ancora sus! Echipaju-i stăpân/ Pe cârmă, busolă, motoare./ Luaţi seama,. Capcanele-s multe în drum./ Spre larg, muncitori, muncitoare!

Ţii minte focul...: Ții minte focul, chinul, primăvara,/Tot viscolul aprins ce bântuise?/El ne adunase, el ne învrăjbise,/El ne mâna, învolburându-și para./Dar de pe-atunci, când nu se potolise/Furtuna vârstei, cea dintâi, amară,/Când tinereții-i mai duceam povara,/Noi încă ne uneam prin alte vise./Și dacă azi nimic nu ne desface,/Și trecem în deplina-mbrățișare,/E ca-mpreună nu aflarăm pace,/Ci cautarăm focu-ncins în zare,/Și rostul lumii care se preface,/Și-al nostru, celor trecători sub soare.

20

Dan Deșliu (1927-1992)

Poemele Lazăr de la Rusca și Minerii din Maramureș sunt cele mai frapante exemple de proletcultism ieftin și neartistic. Primul, publicat în ziarul Scânteia în anul 1949, pleca de la un fapt real, cel al unui țăran comunist omorât de oponenții regimului:

În dunga Banatului,/ pe cărarea muntelui,/în drumul oierilor,/la crucea pădurilor,/umblă către Rusca-n jos/om voinic şi luminos.//.../Lazăr cântă-n glas de strună/calea nouă, viaţa bună:/soare-n suflet şi-n ogoare/ţărănimii truditoare,/celor harnici fericire/şi chiaburilor pieire./Vorba, struna, zări deschid/luminate de partid:/«Din măruntele ogoare/să-ntărim ogorul mare!

In terminis: Dincolo de nume,/de lauri,/de tot/ce-i luciu şi coajă,/ca solzii de piatră/din care mă scot/puterile tale/la ceasul de vrajă,/dincolo de zvonul ce piere/cu noi/sau puţin mai tîrziu,/năluca de fum străveziu/pe-o coamă de val/în cădere –/eşti numai/ce nu se mai ştie/de cînd/şi de unde să fie .../Atîta – din toate – dureaza :/un zîmbet/trecut tuturor,/un fulg/în aripa eternului zbor,/o stea/sau o ramură trează.

Eugen Jebeleanu (1911-1991)

Poet modernist și ermetic în interbelic, Jebeleanu a trecut prin câțiva ani de realism socialist, cu producții inferioare despre chiaburime, solidaritatea internațională, măreția comunismului etc. S-a dezis de toate acestea după anii '60, când a publicat volumele Surâsul Hiroshimei, Elegie pentru o floare secerată și Hanibal.

Vai de suflețelul nostru care/Când să fie mare/Ni se cocoșa ca prostul/Proștilor dând ascultare...

21

Privighetorile: Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,/nu lupii, nu răufăcătorii./Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,/cei care ştiu să cânte, să ne cânte,/să ne descânte,/ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,/prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,/cele care ne-au iubit mai mult,/stelele cu pliscuri de lumină,/şi au făcut-o totdeauna ciripind/că ne fac bine./Erau de-ale noastre./Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,/despre piscurile sunetelor,/despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.Ne-au iubit şi sărutându-ne/ne-au scos ochii./Orbi acum, – să ne dăm mâinile,/trecând clătinându-ne podul tenebrelor…

Măștile: De mă iubiți, iubiți-mă tocat/și nu întreg, căci dinții-or să vă doară/Si sfatul, de bun o să vă pară/e să-mi sfărmați oscioarele, curat/ Nu într-un lac svârliți-mă-ntr-o doară/căci știu să-not, și scap și e păcat/ci-n cârcă aruncați-mi ne-ncetat/o niagară de venin, murdară/ O, nu mă strângeți, dacă mă iubiți, atât de mult la piept, ci drept, frățește,/veniți și gâtu-mi strângeți liniștiți/Dar nu v’ascundeti gândul! Ca să știu/ce trebuie să fac cât încă-s viu/cu leșul vostru care mai trăiește.

Adrian Păunescu (1943-2010)

Poet, gazetar și politician, Păunescu a fost un literat controversat, care s-a compromis enorm prin excesiva lăudare a lui Nicolae Ceaușescu și pentru direcția pe care a dat-o cenaclului Flacăra, unde dorința tineretului pentru poezie și muzică a fost exploatată și îndreptată spre îndoctrinare comunistă.

1986: Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou/Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,/Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,/Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.//.../Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,/Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,/V-au dat strălimpezime durerile de jos/Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.//.../Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,/Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,/Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod/Ca-n ’72, ţin minte: “Acum ori niciodată!”//.../Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,/Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune/Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti/Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.//.../În vremurile grele pe care le trăim/Când o planetă-ntreagă se plânge că o

22

doare,/Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,/Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Rugă pentru părin i:ț Enigmatici si cuminţi/Terminîndu-şi rostul lor/Lîngă noi se sting şi mor/Dragii noştri, dragi părinţi. /Cheamă-i Doamne, înapoi/Că şi-aşa au dus-o prost/Şi fă-i tineri cum au fost/ Fă-i mai tineri decît noi. // Pentru cei ce ne-au făcut/ Dă un ordin, dă ceva/Sa-i mai poţi întîrzia/Să o ia de la-nceput. /Au plătit cu viaţa lor /Ale fiilor erori/Doamne, fă-i nemuritori /Pe părinţii care mor. // Ia priviţi-i cum se duc/Ia priviţi-i cum se sting/Lumînări în cuib de cuc/Parcă tac şi parcă ning.//  Plini de boli şi suferinţi/ Ne întoarcem în pămînt/Cît mai sîntem, cît mai sînt,Mîngîiaţi-i pe părinţi. // E pămîntul tot mai greu/Despărţirea-i tot mai grea/Sărut mîna, tatăl meu!/ Sărut mîna, mama mea! Dar de ce priviţi aşa /Fata mea şi fiul meu/Eu sînt cel ce va urma/Dragii mei mă duc şi eu.//  Sărut mîna, tatăl meu! /Sărut mîna, mama mea!/ Rămas bun, băiatul meu! /Rămas bun, fetita mea!/ Tatăl meu, băiatul meu, /Mama mea, fetiţa mea!

Am prezentat paralela dintre creațiile proletcultiste și cele neinfluențate politic ale mai multor poeți talentați români, pentru a sublinia răul făcut de ideologia comunistă în domeniul culturii naționale pentru atât de mulți ani.

__________________Erată: În numărul din iulie 2020 al Buletinului am publicat un frumos text despre istoria democrației americane, scris de Jacob Fraden din California, text preluat de pe www.facebook.com. Fiindcă textul era scris într-o foarte bună limbă română, am crezut că Dl. Fraden este român, dar m-am înșelat. Jacob Fraden este un inginer, inventator, artist de origine rusă, născut la Ekaterinburg și care trăiește și lucrează la San Diego, CA.Cer scuze pentru eroare.

__________________

23

Rubrica gastronomică: Salată de pepene

verde cu roșii

Salată de pepene verde și roșii cu FetaVei fi surprins cât de bine merg pepene verde și brânza feta. Cu fiecare mușcătură, notele sărate, dulci și, în același timp, revigorante încep să joace mai luminos. Această salată este simplă, dar nu fără o parte din

ingeniozitate, deoarece puteți adăuga alte legume de vară.Felul de mâncare este cel mai bine servit cu pește prăjit sau friptură.Pentru o salată veți avea nevoie de:4 linguri de oțet de vin roșu;1 lingurita de sare;1/4 linguriță piper negru proaspăt măcinat;1/2 cană ulei de măsline;1 castravete mic, decojit;1/2 ceapa rosie mica;3 roșii, feliate;3 1/2 cani pepene verde fără semințe, tăiate în bucăți mici;1 piper roșu, feliat;200 de grame de brânză feta, tăiată 1-1,5 cm;1 cană de frunze proaspete de mentă tocate mărunt. (www.kare18.ru; 29

septembrie 2019)

24

Rock'n Rollogy: Country rockCountry music (mai demult numită Country and Western) a fost una dintre cele trei tulpini din care a rezultat muzica de rock and roll: bluesul dansant (jumping blues), muzica rhythm and blues (care includea și influențele gospel) și muzica country.

În perioada rockului inițial (1950-1960), instrumentele, tehnica vocală și instrmentală și structura grupurilor muzicale au fost complet diferite:Tinerele grupuri de rock erau deobicei alcătuite din trei ghitariști (solo, armonie și bas) și tobe. Orchestrele de country foloseau mai ales instrumentele "reci" (neamplificate), contrabasul clasic, nu foloseau percuția cu tobe, aveau instrumente de coarde (scripcă, mandolină, ghitară, banjo, ghitară statică și contrabas) și foloseau frecvent ritmuri "demodate" ca valsul, balada, polca.Dar și în acea perioadă, câteva elemente erau comune:Amândouă genurile foloseau melodii simple, compuse din 12 măsuri, cu texte ușor de reținut și subiecte foarte populare: dragoste, dor, singurătate, melancolie, dorința de călătorie, visarea, amintirile...Printre primii artiști care au pășit în rock, au fost unii erau care erau deja confirmați soliști de country, cum era Bill Haley.Costumele de scenă se asemănau mult, așa cum au fost cele ale lui Elvis Presley, parcă făcute la copie după cele ale artiștilor de la Gran Ol' Opry.

Elvis Presley Porter Wagoner

25

După 1960, grupurile din ambele genuri s-au dezvoltat în mai multe direcții.

În rock apar compoziții elaborate, de durată mai lungă, scrise de muzicieni care erau mult mai profesioniști decât rockerii din anii '60.Se adaugă instrumente noi: pianul, suflătoarele, synthesizer-ul, orga electronică și tehnica instrumentală progresează mult.Muzicienii rock descoperă frumusețea unor piese contry și le adpatează stilului lor (vezi mai jos)

La rândul lor, muzicienii country adoptă instrumentele amplificate, preiau felul de a cânta al rockerilor, își schimbă stilul vocal și abordează subiecte noi: viața urbană, problemele sociale, emoțiile mai complexe.

În ultima parte a deceniului 7 și în anii de început ai deceniului 8 muzicienii rock care "făceau" și country rock au fost: Bob Dylan, the Byrds, Buffalo Springfield, Nitty Gritty Dirt Band, the Flying Burrito Brothers, The International Submarine Band, iar după 1970 s-au adăugat Emmylou Harris, Nitty Gritty Dirt Band, the Eagles, Linda Ronstadt, Michael Nesmith, Poco and Pure Prairie League the Band, the Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival, the Rolling Stones, muzica solo a lui George Harrison, Allman Brothers, Neil Young și mulți alții.

Rock-ul country, dezvoltat mai ales în statele americane sudice, a adus vigoare și culoare muzicii rock.

Piese rock cu puternice influențe country: Beatles: "I'll cry instead", "Baby's in black", "I don't want to spoil the party"; "Go back where you once belonged", "Don't pass me by"the Byrds: "Satisfied mind"Rolling Stones: "High and dry", "Dead flowers"Buffalo Springfield: "Go and say goodbye"Eagles: "Desperado", "Hotel California", "Take it easy"Led Zeppelin: "Hot dog"Lynyrd Skynyrd: "The ballad of Curtis Lew", "Sweet home Alabama"Allman Brothers: "Rambling man"Creedence Clearwater Revival: "Lodi"Metallica: "Mama said"Nitty Gritty Dirt Band: "Fishin' in the dark"Bob Dylan: "Lay Lady Lay"Steve Earle: "Copperhead road"the Band: "The night they drove old Dixie

26

down".

Country music cu puternice influențe rock:După anul 2000, muzica country, care deja făcuse mari schimbări orientându-se spre muzica pop, a început să cultive artiști care aveau talentul, îndemânarea tehnică, stilul vocal, ținuta scenică de tip rock și care compuneau o muzică country nouă, puternică, chiar violentă, dar foarte expresivă.Solo-urile lui Brad Paisley și Vince Gill rivalizau cu cele ale ghitariștilor de hard rock.Numele de succes din această perioadă au fost: Eric Church, Jason Aldean, Brantley Gilbert, Aaron Lewis, Josh Turner, iar în ultimii ani Lydia Loveless, Elizabeth Cook, Chris Stapleton, the Hard working Americans, Sturgill Simpson și Whiskey Myers.

Drinkology: Cocktailuri cu pepene verde

1. Margarita de pepene verde: 500 gr. miez de pepene+2 linguri de suc de lime+2 linguri de zahăr se dau prin blender, apoi se strecoară printr-o sită fină; se adaugă 50 mL de tequila și 30 mL lichior de portocale (Triple Sec)+ ghiață sfărâmată. Scuturate în shaker. Paharele

se garnises cu o felie de pepene, sau de lime.

2. Mojito cu pepene verde:

Sucul de pepene verde (ca mai sus) se amestecă cu 50 mL suc de lime, mentă frecată cu zahăr, 50 mL de rom alb și ghiață. După ce se umple paharul, se adaugă 20-30 mL de club soda. Se decorează cu mentă proaspătă.

27

Pandemia COVID191. CovIDIOȚII utili- de Cristian Pătrăşconiu; La Punkt · 18 iulie 2020

TweetFormula „idioți utili” comportă o declinare și pentru actuala criză globală provocată de virusul Covid-19.

 Nu există un consens deplin cu privire la istoria conceptului de „idiot util”. Cele mai multe referințe îl indică pe V. I. Lenin drept autor al acestei formule, deși

există și referințe (bunăoară la literatura Bibliotecii Congresului sau la Dicționarul Oxford Englez) care nu sunt gata să atribuie o asemenea paternitate.Orice ar fi inventat sintagma cu pricina – pariul meu merge, în această privință, către zona hard-core a marilor criminali comuniști (Lenin, în capul listei) –, ea este operațională. În linii mari, când spui despre cineva că este idiot util, vrei să spui că aderă la o cauză (adesea cu entuziasm & chiar cu voluptate), că face propagandă acestei cauze fără să îi înțeleagă resorturile de adâncime și nici obiectivele și că, nu în ultimul rând, e folosit (poate fără voia sa) de arhitecții cinici ai acestei cauze. Comunismul – ca să nu părăsesc „incinta” fondatoare pentru acest concept – a avut (și continuă să aibă) batalioane de „idioți utili” în întreaga lume, nu puțini, decenii de-a rândul, chiar și în Occident.Schimbând ceea ce e de schimbat (în unele privințe, nu foarte multe), formula „idioți utili” comportă o declinare și pentru actuala criză globală provocată de virusul Covid-19. Pentru că, în raport cu această extrem de gravă problemă pe care o are acum de rezolvat (sau, pe termen scurt, măcar de îndiguit) întreaga planetă, există mulțimi de oameni – și decidenți publici sau oameni care influențează decizii cruciale – care îmbărțișează cele mai abracadabrante scenarii, cele mai aberante forme de conspirativitate, cele mai întunecate pseudoraționamente cu privire la ceea ce ni se întâmplă acum. Tuturor acestora li se spune în mai multe feluri – mi se pare adecvat ca mulți dintre aceștia să fie numiți și așa cum merită, cu asupra de măsură: CovIDIOȚI utili!

28

2. Păreri despre perioada postpandemie

JUNE 2, 2020; www.pewresearchcenter.com; Mara MoredecaiUn sondaj făcut de firma Pew research în lunile martie-mai 2020 a obținut răspunsuri la șase întrebări despre probleme importante ale lumii contemporane și a formulat părerile despre viitorul lor:

1. Influența Chinei în lume: 50% din americani cred că autoritatea și influența Chinei în

lume va diminua după pandemie (63% republicani; 53 % democrați);

62% dintre americani văd puterea și influența Chinei ca o amenințare pentru USA;

numai 6% dintre americani consideră China supraputerea militară dominantă din lume;

2. China este vinovată de răspândirea COVID 19 în lume; 50% dintre cei care au răspuns;

3. Puterea crescândă a Chinei este o amenințare pentru US: 62% din răspunsuri (în 2018 doar 48% au dat acest

răspuns)

4. China este puterea economică dominantă a lumii (30%), sau puterea militară dominantă a lumii (6%);

5. Dominația economică și militară a USA în lume este un factor pozitiv: 91% (în anul 2018 - 88%)

6. După pandemie: cooperarea economică va fi la fel: 34% cooperarea economică va fi crescută: 35% fiecare țară va fi mai intens preocupată de propriile

interese: 29%

Ziua de 23 August în istorie

29

În anul 1244 musulmanii au ocupat definitiv Ierusalimul, anulând câștigurile militare ale cruciadelor creștine. Tot în luna august, anul 70, după un asediu de lungă durată, romanii sub comanda lui Titus, au distrus orașul și au omoarât circa 120.000 de locuitori. Intre anii 70 și 1948 (declararea statului Israel) evreii nu au fost prezenți în orașul sfânt. 1595: Bătălia de la Călugăreni, încheiată cu victoria armatelor munteano-transilvănene conduse de Mihai Viteazul.

1927: La Boston au fost executați anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti, în ciuda protestelor internaționale.

1939: Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol adițional secret stipula împărțirea Europei de Est și Centrale între cele două puteri și a stat la baza declanșării celui de al Doilea Război Mondial.

1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților. Mareșalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I al României și s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu.

1948: S-a născut Andrei Pleșu, filosof, scriitor și eseist român

Din anul 2019, ONU a instituit data de 23 august ca sărbătoarea Zilei internaționale a comemorării comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia. Data a fost aleasă îș legătură cu revolta sclavilor din insula Santo Domingo (azi Haiti și Republica Dominicană) din anul 1791. Comerțul transatlantic cu sclavi africani a început în Statele Unite în anul 1619.În luna august a acelui an, vasul britanic White Lion a adus în portul Comfort (azi Hampton) din Virginia primii 20 de sclavi africani, originari regatul Ngondo, astăzi Angola.

Mai înainte cu mulți ani, comerțul cu sclavi africani, transportați de neguțători spanioli și portughezi, a fost practicat în Mexic, Peru, Caraibe și Brazilia.

30

Incă din anii 1400, sclavi africani au fost aduși și vânduți în țările europene.Numărul total al sclavilor africani aduși în Statele Unite și - mai puțin - în America Centrală și Latină a fost estimat la peste 15 milioane.

Comerțul cu sclavi a persistat și persistă în Africa după ce a fost declarat ilegal în Europa și cele două Americi.

În anul 1948 România (Republica Populară Română) a declarat ziua de 23 august sărbătoare națională și aceasta a fost oficial sărbătorită între anii 1948–1989.

Istorie prezidențială americană: lucruri necunoscute sau puțin cunoscute despre președinții americani.

George Washington (1791-1797)A avut o dantură falsă, făcută, la instrucțiunile lui, din fildeș.

John Adams (1797-1801)John Adams și Thomas Jefferson au fost prieteni apropiați pentru multă vreme, ca să devină mai târziu adversari politici, prinși într-o luptă feroce și prelungită. Adseori, fair-play-ul a fost uitat și atacurile reciproce s-au soldat cu expresii greu sau imposibil de uitat. În timpul uneia dintre campaniile electorale, în care cei doi s-au înfruntat, Adams a spus despre Jefferson că este agresiv, de joasă speță, că este pe jumătate indian, conceput de un tată metis și că dacă ar fi ales țara ar deveni

31

un loc al crimei, violului, adulterului și incestului, ajunse deschis dezbătute și practicate; aerul va deveni plin de strigătele celor nefericiți, pământul va fi îmbibat de sânge și națiunea întunecată de crime.

Thomas Jefferson (1801-1809)A fost un mare președinte. În timpul mandatului lui s-a petrecut achiziționarea Louisianei, care a mărit suprafața Statelor Unite cu o treime (judecată după geografia actuală).

Moștenirea lui este astăzi umbrită de acuzațiile că a fost proprietar de sclavi și că a avut drept concubină pe negresa Sally Hemmings, cu care a avut cinci copii.A inventat scaunul rotativ cu pupitru.

James Madison (1809-1817)Cel de al patrulea președinte a avut cel mai important rol în scrierea Constituției Americane, fapt pentru care este supranumit "Părintele Constituției".A fost cel mai "minion președinte" cu o statură de 1,62 m și o greutate de doar 36 de kg.Impreună cu Thomas Jefferson a format Partidul Democratic-Republican în anul 1790, care a devenit în 1827 (Andrew Jackson) Partidul Democrat American, cel mai vechi partid politic din lume, organizat pe baza contribuțiilor membrilor săi.

James Monroe (1817-1825)

Conservator în multe privințe, James Monroe a purtat până la sfârșitul vieții perucă, pălăria tricorn și pantaloni până la genunchi, așa cum era moda în timpul revoluției americane (1776). Aceasta i-a atras porecla "ultima pălărie cocoșată".

John Quincy Adams (1825-1829)

32

Fiul lui John Adams, a făcut o mare carieră în diplomație, apoi a devenit președinte pentru opt ani. Avea obiceiul să înoate despuiat în râul Potomac, la care ajungea mergând prin terenul viran din spatele Casei Albe. O ziaristă îndrăzneață (Anne Newport Royall, prima femeie ziarist din USA) i-a furat hainele și nu i le-a înapoiat decât când a obținut promisiunea unui interviu.

Andrew Jackson (1829-1837)A rămas celebru pentru cariera militară cu multe succese (luptele cu indienii, războiul cu Marea Britanie din 1812) și pentru că a avut peste 100 de duele. Într-unul din ele l-a ucis pe senatorul Charles Dickinson, pe care îl acuzase pentru înșelăciune la pariuri și pentru că îi insultase nevasta.

Martin Van Buren (1837-1841)Primul președinte american născut în Statele Unite, era descendent dintr-o familie olandeză. De la porecla lui "Old Kinderhook" (un mic oraș din nordul statului New York) s-ar trage expresia O.K. (una dintre multele explicații).

William Henry Harrison (1841)A murit la doar 33 de zile după ce a fost ales. Mulți au învinuit discursul inaugural, excesiv de lung (90 de minute), ținut într-o foarte friguroasă zi de ianuarie, drept cauza pentru care Harrison ar fi contractat o pneumonie severă.

John Tyler (1841-1845)A fost extrem de nepopular: propriul partid l-a exclus după alegeri, echipa guvernamentală - cu o singură excepție - și-a dat demisia, iar ziarele epocii l-au numit incapabil, prost, chiar imbecil.A fost la un pas de punerea sub acuzare de către congres.

James K. Polk (1845-1849)O figură ciudată, retrasă, neprietenoasă, Polk a interzis petecerile, băutura și dansul la Casa Albă.

Zachary Taylor (1849-1850)A fost cel de al doilea președinte care a murit de cauză naturală la Casa Albă.

33

Millard Fillmore (1850-1853)Personalitate ștearsă, a rămas în istorie doar pentru că s-a căsătorit cu fosta lui profesoară.

Franklin Pierce (1853-1857)Nepopular, mediocru, fără realizări este amintit pentru că a fost un băutor aprig.

James Buchanan (1857-1861)Unul dintre puținii președinți fățiș homosexuali, a avut o relație de lungă durată cu senatorul de Alabama William Rufus King. Andrew Jackson i-a poreclit "domnișoara Nancy și mătușa Fancy", Buchanan fiind mătușa.

Abraham Lincoln (1861-1865)În tinerețe, fiind foarte sărac, a avut numeroase meserii: tăietor de lemne, chelner, luptător pentru pariuri, proprietar de magazin-bar...A fost pe de-antregul autodidact. Și-a luat licența în drept și a profesat avocatura, înainte de a intra în politică.

Andrew Johnson (1865-1869)A fost primul președinte american pus sub acuzare (pentru abuz de putere) de către congres, dar senatul l-a absolvit cu o majoritate de numai un vot.Ceilalți doi au fost William Jefferson Clinton și Donald John Trump.

Ulysses S. Grant (1869-1877)Erou al războiului civil, Grant a fost un președinte slab, care a tolerat incorectitudinile și frauda făcute de cei din jurul lui.Pe durata mandatului său, Grant a interzis organizația KuKluxKlan, care s-a reorganizat după 1877.El l-a decorat pe românul George Pomuț (Pomutz), pe care l-a făcut general de brigadă, apoi ambasador în Rusia. La inițiativa lui Pomuț, Statele Unite au cumpărat Alaska de la Imperiul Rus.

Rutherford B. Hayes (1877-1881)A fost ales prin cea mai contestată alegere prezidențială din toate timpurile. A avut o majoritate la electori, dar a pierdut votul popular cu 250.000.

34

James A. Garfield (1881)La doar câteva luni de la alegere a fost împușcat și glonțul nu a putut fi extras. După 11 săptămâni de suferință, cu multiple complicații septice, a decedat.Garfield a fost unul dintre cei patru președinți care au fost asasinați în timpul mandatului la Casa Albă. Ceilalți trei au fost Abraham Lincoln (1865), William McKinley (1901) și John Fitzgerald Kennedy (1963).

Chester A. Arthur (1881-1885)A fost cochet și preocupat de eleganță. A vrut să redecoreze Casa Albă și - din lipsă de fonduri - a avut idea să facă o licitație cu obiecte de colecție, între care o pereche de pantaloni ai lui Lincoln, pălăriile lui John Adams și multe obiecte personale ale foștilor președinți.

Grover Cleveland (1885-1889)Când prietenul și partenerul lui de avocatură a murit, Cleveland a devenit tutorele fetiței lui de 11 ani. După zece ani s-a căsătorit cu ea.A avut două mandate neconsecutive.

Benjamin Harrison (1889-1893)A fost nepotul președintelui William Henry Harrison.Când s-a introdus lumina electrică în Casa Albă, a fost atât de speriat de electricitate, încât a refuzat să folosească comutatoarele.

William McKinley (1897-1901)Asasinat prin împușcare.

Theodore Roosevelt (1901-1908)Naturalist, explorator, scriitor, antreprenor, om cu multiple talente și foarte energic, a fost un președinte cu multe realizări. Lui i se datorează canalul Panama.Pentru meritele de a stabili pacea între Rusia și Japonia, a primit premiul Nobel pentru pace în anul 1906.

William H. Taft (1909-1913)Înainte de a fi președinte a fost judecător suprem.A avut merite mari în restructurarea diplomației și creșterea influenței internaționale a Americii.

35

Woodrow Wilson (1913-1921)Cu el începe progresismul și ideea de a extinde rolul guvernului în toate domeniile sociale.A întemeiat Liga Națiunilor, care s-a transformat ulterior în ONU.Ultimii doi ani de președinție au fost practic mandatul nevestei lui, care a preluat toate atribuțiile, după ce Wilson a suferit un atac cerebral devastator.

Warren G. Harding (1921-1923)Politician republican cu o lungă carieră, a fost un președinte foarte popular, care a condus țara bine în perioada de refacere de după I RM.A avut mai multe relații de adulter, care nu i-au influențat popularitatea.A murit la jumătatea mandatului.

Calvin Coolidge (1923-1929)Ciudățenia lui era că avea doi racooni domesticiți, pe care îi plimba în jurul Casei Albe.Pentru calmul său a fost poreclit "Cool Cal".

Herbert Hoover (1929-1933)L-a întrecut pe Coolidge în originalitatea de a-și alege animalele de companie, cu doi crocodili ținuți în grădina Casei Albe.În timpul mandatului său s-a produs marea criză economică. Fiindcă a refuzat propunerea congresului ca guvernul să ajute financiar companiile, a pierdut realegerea, când a fost întrecut de FDR, promotorul New-Deal-ului.

Franklin Delano Roosevelt (1933-1945)Din cauza II RM, a avut cea mai lungă carieră de președinte.A fost nepotul lui Theodore Roosevelt și vărul nevestei sale Eleanor.Și alți președinți americani au fost înrudiți, în diverse feluri: Washington, cei doi Adams, Madison, Van Buren, cei doi Harrisoni, Taylor, Grant și Taft. Deasemeni Winston Churchill, a cărui mamă Jennie Jerome a fost americancă. Contrar convingerii lui Churchill că mama sa se trăgea din imigranții din generația Mayflower și că el era rudă cu George Washington, mama sa era de fapt înrudită cu Ulysses Grant.O carte despre istoria ereditară a premierului britanic a mai descoperit că Churchill era văr de gradul 7 cu FDR și că avea legături de rudenie îndepărtată cu cei doi Adams și cu George Bush Sr.

36

El mai era rudă cu generalul Douglas MacArthur și cu actorii John Wayne, Marilyn Monroe, James Dean și Orson Welles. FDR a avut merite mari în combaterea crizei economice și în strategia participării la al II RM. În privința deciziilor de stabilire a zonelor de influență de după război, a fost acuzat că, fascinat de Stalin (pe care îl numea uncle Joe), a favorizat excesiv URSS.

Harry S. Truman (1945-1953)Probabil că i se recunosc meritele mult mai puțin decât merită.Modest, integru și competent, a condus bine Statele Unite la sfârșitul II RM, când a trebuit să ia deciziile de mare importanță: atacul atomic asupra Japoniei, capitularea adversarilor, planul Marshall, reintegrarea veteranilor, etc.A cunoscut-o pe soția lui Bess când amândoi aveau șase ani și intraseră în școala primară. Au trăit ca un cuplu fericittoată viața.Când și-a terminat mandatul prezidențial, a încărcat valizele în mașină, a luat nevasta și au condus, fără escortă, până la casa lor din Missouri.Era mare amator de muzică și cânta la pian.

Dwight D. Eisenhower (1953-1961)Erou al războiului, a fost comandantul suprem al forțelor aliate din Europa.Modest și iubit de lume, "Ike" a fost un om de bun simț, cu umor. El a schimbat numele locului de vacanță al președinților din Shangri-La în Camp David, motivând că Shangri-La era un nume prea excentric pentru un băiat de fermier din Kansas.În mulții ani petrecuți în Europa a avut ca aghiotant și șofer pe Kay Summersby, cu care a fost acuzat că ar fi avut o relație erotică. Femeia s-a purtat întotdeauna cu mult stil și a păstrat discreția necesară.

John Fitzgerald Kennedy (1961-1963)Dacă Abraham Lincoln este constant numit cel mai bun președinte american din istorie, JFK este - cu siguranță - cel mai popular.Succesul lui își are originea în vârsta tânără la care a fost ales, capacitatea specială de a comunica cu publicul, farmecul personal, aura de celebritate de tip Hollywood a cuplului Jack-Jackie, viziunea de viitor (explorarea spațială, dezvoltarea cercetării), succesele din politca internă (drepturile civile, combaterea Mafiei, reducerea taxelor, progresul economic) și destinul tragic prin asasinarea care a zguduit întreaga lume.

37

Între părțile negative ale vieții lui JFK se numără stilul de viață afemeiat, eșecul din poltica externă (atacul eșuat de la Bay of Pigs, încrederea excesivă în conceptul coexistenței pașnice care i-a avantajat pe ruși, ezitarea pe care a arătat-o în condițiile amenințării țării de amplasarea rachetelor rusești cu arme nucleare în Cuba) și crearea conflictului care a dus la războiul din Vietnam (declarat oficial de Johnson).

Lyndon B. Johnson (1963-1969)A fost un personaj dominant, adesea grosolan (își obliga membrii echipei să continue să lucreze cu el în timp ce își făcea nevoile), manipulator și condus de dorința de a fi mereu câștigător.El este autorul planului pe termen lung "Marea Societate", din care au rezultat multe efecte negative: creșterea enormă a puterii și cheltuielilor guvernului, crearea unei populații inactive, dependente de asistența socială.Lui i se datorează marea escaladare a războiului din Vietnam, care a creat multe tulburări sociale, dezertări și revolte în US.

Richard M. Nixon (1969-1974)A intrat definitiv în istorie pentru demisia la care a fost obligat de mersul anchetei Watergate.Acest fapt a umbrit meritele lui în politica externă: încheierea armistițiului cu Vietnamul, inițierea cooperării cu China, progrese în domeniul relațiilor americano-sovietice.A avut o personalitate ciudată, suspicioasă, aproape paranoică.

Gerald R. Ford (1974-1977)Pe numele adevărat Leslie Lynch Kong, Jr, Ford a fost un președinte puțin respectat, care nu a fost votat nici când l-a înlocuit pe vicepreședintele Spiro Agnew, nici când i-a luat locul lui Nixon, după demisieile celor doi.A fost mereu ironizat pentru gradul redus de inteligență.În tinerețe a fost jucător profesionist de futbol și prezentator de modă.

Jimmy Carter (1977-1981)Un om cinstit, religios și politicos, Carter a fost un președinte mediocru care nu a făcut față mai multor crize: războiul din Orientul Mijlociu urmat de criza petrolului, criza economică cu inflație galopantă, criza ostatecilor din Iran.

38

Ronald Reagan (1981-1989)Deși foarte atacat de opoziție, a avut realizări mari ca relansarea economiei, rezolvarea crizei ostaticilor și orientarea relației cu URSS care a dus la căderea sistemului comunist european.Foarte bun vorbitor, cu umor, curajos s-a bucurat de simpatia publicului, neinfluențat de presa anti-Reagan.După ce s-a retras s-a aflat că zvonurile stranii despre obiceiul de a consulta un astrolog pentru deciziile majore au fost adevărate.Înainte de a fi actor, a fost prezentator sportiv.

George H.W.Bush (1989-1993)Lipsit de strălucire, Bush-1 a profitat mult de succesele lui Reagan.După faimoasa întâmplare când, la un dineu oferit de primul ministru în Japonia, Bush a vărsat pe masă, a apărut expresia japoneză "Bushusuru", care se poate traduce cu "a face lucrul pe care l-a făcut Bush".

William J. Clinton (1993-2001)A fost unul dintre cei mai populari președinți din istorie și popularitatea lui a persistat după retragere.În al doilea mandat, a petrecut o mare parte din timp cu apărarea pentru acuzațiile de încălcare a constituției prin declarații false. A fost la un pas de a fi demis, dar a scăpat prin votul senatului.În prezent este expus la scandalurile legate de "insula pedofiliei" a lui Jeffrey Epstein, unde Clinton s-ar fi dus de mai multe ori, zburând cu avionul poreclit "Lolita Express".

George W. Bush (2001-2009)Mediocru ca inteligență, adeseori neinspirat, a trecut cu bine prin marea criză de după atacurile teroriste din septembrie 2001 și prin războiul cu Irakul, care a dus la îndepărtarea dictatorului Sadam Hussein.Când a fost invitat să țină discursul de onoare la deschiderea anului universitar la Yale, unde fusese un student lipsit de glorie, a avut umorul să spună că "el este cea mai bună dovadă că există speranță pentru orice student mediocru".

Barack Obama (2009-2017)Contrar așteptărilor, alegerea lui Obama nu a dus la stingerea conflictelor rasiale, ci dimpotrivă.

39

Neinspirat în politica internă, a prezidat peste o economie care s-a târât după criza din 2008, cu o refacere lentă și incompletă.A fost un bun jucător de baschet, în școală și mai târziu.A fost și este adorat de un mare număr de fani și se bucură de un mare prestigiu în partidul democrat.Mai mulți foști colegi au spus că Obama a folosit intens droguri în tinerețe. Și-a schimbat prenumele de la Barry la Barack în cinstea tatălui său.

Profiluri românești: Basarab Niculescu

Fizicianul român Basarab Nicolescu s-a născut la Ploiești în anul 1942.Lucrează de mulți ani la Paris și este recunoscut pentru mai multe realizări, dintre care studiile de transdisciplinaritate, care analizează corelația dintre

științe și disciplinele umaniste.Este autorul conceptului Odderon, din domeniul fizicii particulelor elementare.Este profesor la Universitatea Pierre et Marie Curie din Paris, la universitatea Babeș-Bolyiai din Cluj și profesor onorific la multe universități din lume. Anul acesta a fost propus pentru premiul Nobel pentru Pace.

Din istoria orașului Chattanooga

I se spunea "unchiul Bill" de către toți membrii familiei, pentru care William Lewis făcuse mari eforturi și sacrificii.

40

Bill se născuse în anul 1810 în orășelul Winchester din Tennessee, într-o familie de sclavi. Stăpânul lui l-a învățat meseria de lăcătuș și Bill a devenit un meseriaș foarte bun.S-a mutat în Chattanooga în anul 1837, unde a deschis un atelier de lăcătușerie pe strada Georgia, aproape de locul numit Ross's Landing, pe malul râului, unde a fost începutul orașului.Când Lewis a strâns $ 1,000.00 și a încercat să-și răscumpere soția din sclavie, stăpânil i-a cerut să plătească mai întâi prețul eliberării lui, cu o altă mie de dolari. Bill a plătit, apoi a strâns bani și și-a răscumpărat alți membri de familie: fiu, mamă, mătușă, soră, doi frați.În total, Bill a plătit până i1n anul 1880 stăpânului de sclavi $ 51.000,00 sumă care - la valoarea de azi a banilor - înseamnă $ 1,685,000.00.

Bill Lewis a murit în anul 1890. (după History Chattanooga/FB)

Familia Lewis în jurul anului 1880; unchiul Bill este în rândul doi, primul din dreapta.

Membrii Clubului Român din Chattanooga

41

Luminița și Virgil Mircea, vechii noștri prieteni și membrii ai clubului, au decis să se repatrieze în România, cu începere din luna iulie a.c.În aceste zile ei călătoresc spre țară.unde se vor stabili în Transilvania.Cu regretul despărțirii, le urăm succes, sănătate și prosperitate.

Cel mai mare studiu cu privire la inteligența românilor. Dragoș Iliescuwww.edupedu-ro.cdn.ampproject.orgRaluca Pantazi

Performanțele cognitive ale românilor sunt astăzi la nivelul pe care îl aveam după Al Doilea Război Mondial. Concluzia aparține celui mai amplu studiu cu privire la evoluția scorurilor de inteligență din România. Cercetarea – realizată pe 12.000 de români, născuți de-a lungul a 80 de ani – și publicată recent relevă o creștere în medie a performanței IQ, care ne plasează între “ultimele țări europene care continuă să arate Efect Flynn pozitiv”. Dar privit în detaliu, studiul ne indică faptul că “nivelul din ’88-’89 a fost cel mai mare pe care România l-a avut în IQ".

Ce este Efectul Flynn (EF)? Un indicator al evoluției scorului de inteligență, care a împrumutat numele cercetătorului neozeelandez care a constatat secolul trecut avansul performanței cognitive în 25 de state, ca urmare a scorurilor obţinute la testele de inteligenţă (IQ)

Studiul despre Efectul Flynn în România – Schimbările generaționale și în timp ale performanței cognitive în România – îi are ca autori pe Dragoș Iliescu – profesor în Departamentul de Psihologie al

42

Universității din București și pe George Gunnesch-Luca – de la School of Business, Economics and Society, Friedrich-Alexander University Erlangen-Nürnberg, Germania.

Expert în psihometrie (măsurare educațională) și colaborator OCDE la o parte dintre testările standardizate, Dragoș Iliescu a explicat într-un interviu pentru Edupedu.ro ce anume are impact asupra IQ-ului și influențează scorurile de inteligență, care au fost marile momente de creștere/scădere a nivelului de inteligență și dacă închiderea școlilor și izolarea impuse de pandemia COVID-19 pot influența scorurile de inteligență. Studiul a fost publicat recent în revista Intelligence și descrie evoluția scorurilor de inteligență în România, din perioada războaielor și până în 2018.Rep: Cum ați derulat cercetarea și care este semnificația rezultatelor, în contextul scorurilor înregistrate la nivel internațional?

Dragoș Iliescu: Datele pe care le-am folosit noi sunt culese din teste aplicate în ultimii 16 ani, pe 12.000 de români. Oamenii testați au fost născuți de-a lungul a 80 de ani. Pe datele acestor ultimi 80 de ani, media creșterii nivelului de IQ în România este de 3.4 puncte pe deceniu. Media internațională e de 3 puncte pe deceniu.Eu cred că suntem una dintre ultimele țări europene care continuă să arate Efect Flynn pozitiv.

Estonia are un efect pozitiv, dar cam la jumătate față de noi, toate țările nordice arată efect negativ. Există date astfel încât să ne putem compara cu în jur de 25 de alte state din lume. Nu avem de exemplu date pentru China, dar avem pentru Japonia – care are cel mai mare efect, la 7.7 Efect Flynn puncte pe deceniu.De unde vine creșterea înregistrată de România? Ea vine în special din variabilele socio-culturale. Generațiile diferite trec prin experiențe diferite, trebuie să se adapteze unor conjuncturi diferite și lucrurile prin care trec acele generații dictează creșterea asta.Noi am descompus cei 80 de ani de-a lungul cărora se întinde studiul în 7 generații:I. Prima generație studiată, Post-Război, cuprinde anii 1928 – 1945; cel

mai bătrân om cuprins în acest studiu a fost născut în 1928.II. Apoi avem Generațiile Boomer-ilor, descompuse în 2 generații:

Generația ‘early boomers’, care cuprinde românii născuți între anii 1946 și 1954

III. Generația ‘late boomers’, a celor născuți între ’55-’67

43

IV. Generația ”decrețeilor”, între ’67-’77V. Perioada târziu comunistă între ’78-’89VI. Generația revoluției 1990-1995VII. Generația democrată: 1995-contemporaneitate

Dacă te uiți la aceste 7 generații, ai scădere, creștere, creștere, creștere, creștere, scădere, creștere. Cea mai mare creștere am avut-o din 1967 până în 1977, o creștere imensă.

Prima generație după Revoluție a înregistrat o prăbușire la nivelul la care eram la Al Doilea Război Mondial. Și de atunci avem o recuperare foarte lentă, din 1995 încoace.Efectul Flynn nu vine doar din educație. În primul rând, sunt provocările cognitive aruncate înspre tine de societate. În ’45 care era challenge-ul provocarea cognitivă suportată de românul mediu?Trivializăm foarte mult lucrul cu tableta, cu laptopul, cu telefonul, dar este o activitate extrem de complexă cognitiv și noi am ajuns să o percepem ca pe nu mare lucru. Dar dacă de la vârstă foarte mică îți formatezi creierul prin utilizarea limbajului în moduri complexe, nu prin țiparea de pe un deal pe altul, prin utilizarea matermaticii, toate lucrurile astea evident că împing înainte capacitatea de abstractizare și în general Efectul Flynn. Acum gândim abstract aproape natural și nu ne dăm seama cât de important e asta de fapt.

44

Proză scurtă: Florescu - de Viorel Ploeșteanu

Cred că l-am întâlnit ultima dată prin ’98, carevasăzică cu vreo 22 de ani în urmă, însă acum câteva luni îmi spunea Paul Francisc, un prieten comun, că l-a întâlnit în București și, dintr-odată, mi-au revenit în minte amintirile adolescenței de parcă ar fi fost ieri.Din păcate, întâlnirea dintre cei doi prieteni ai mei a fost una tristă și îmi vine greu să scriu aceste rânduri, dar trebuie s-o fac. Trebuie să aduc un omagiu acelor vremuri ale noastre și artistului neîmplinit care a fost (sper din tot sufletul să mai fie!) Mihai Florescu, zis uneori și Flocu.Ne cunoșteam din școala generală, fără să fi fost prieteni, însă locuiam în același cartier, Militari, eu la Politehnică, el în M-uri, lângă școală, și ne mai întâlneam uneori. Bineînțeles și la fotbal, unde clasele noastre, eu la C, el la F, erau rivale.De apropiat, ne-am apropiat în anii de liceu, când el deja se mutase, tot în cartier, dar în niște blocuri noi de la Lujerului, lângă șina de tren care separa cartierele Drumul Taberei și Militari.L-am întâlnit într-o zi printre blocuri și imaginea lui m-a făcut să-l asemuiesc cu un muzician-artist. Deși nu prea avea bani (nimeni nu avea în exces pe atunci, era prin ‘87), se îmbrăca întotdeauna modern și oarecum extravagant. În ziua aceea avea o geacă scurtă din piele, pe talie, cu gulerul ridicat până sub frizura tip bros, cu un ciuf blond și creț pe frunte, umbrind ușor privirea lui albastră și senină. Nasul, un pic cam mare, se armoniza perfect cu figura lui dezinvoltă și veselă. Chitara, atârnându-i firesc pe umăr, îi dădea aerul unui artist. De-aia l-am și abordat, spunându-i că aveam și eu o chitară, la care abia începusem să învăț să cânt. De fapt, era a lui Doru, fratele meu mai mare, care, ieșit pe salariu, putuse să și-o cumpere. Era un “double six” cu o culoare deschisă, galben spre portocaliu. Avea Doru un prieten apropiat, Dan Hagiolu, care cânta chiar într-o trupă, și venea des pe la noi, împărtășindu-ne din tainele acestui instrument. Primele melodii pe care le învățasem erau Lavinia și Cristina. Muzică de cartier. Din nefericire, nici eu, nici fratele meu nu ne-am dovedit a fi talentați, dar asta am înțeles-o mai târziu, după destulă trudă.Totuși, acest instrument m-a apropiat de Florescu și ne petreceam mult timp împreună, în camera mea, când era vreme urâtă, și în parcul Politehnicii,

45

când era frumos afară. Desigur, eram un grup numeros, format din prieteni, vecini de bloc sau din cartier. Deseori, după plimbarea în parc, ne opream sub salcia din fața blocului, unde Florescu continua să ne cânte din bogatul lui repertoriu. Avea și alți prieteni, muzicieni, de la care învăța cântece noi. Întotdeauna seara muzicală se încheia cu apostrofările lui nea Barbu, de la parter, când, invariabil, ne gonea cu vorbele: “Mai terminați, măi, cu mandolina aia și duceți-vă acasă!” Nu de puține ori se aruncau și pungi de plastic umplute cu apă de la etajele de sus. Ce să-i faci, nu toți erau melomani. Nu toți erau tineri. Unii poate că nici nu suportau să-i vadă pe alții bucurându-se sau iubindu-se, pentru că da, era vârsta la care iubirile se nășteau din puțin și se consumau repede, cu intensitatea și inocența tinereții. Cred că era în preajma Revelionului ’88 când ne-am decis să facem o trupă și să mergem la colindat, cu Capra. Încă dinainte de Crăciun și până după Revelion, umblau diverse grupuri de colindători prin cartier, unii cu Ursul, alții cu Capra, iar oamenii le aruncau bani de la balcoane. Mai erau grupuri formate din studenți la Teologie, care mergeau din ușă în ușă, prin blocuri, și cântau colinde tradiționale. Noi ne-am gândit să îmbinăm cele două variante și să mergem cu Capra pe la vecinii din bloc. O oră, două, nu mai mult, că, înainte de miezul nopții, trebuia să ajungem la o petrecere de Revelion, cu prietenii. I-am cooptat în grup și pe Răzvan și Denis. Răzvan, un tip cuminte, cu ochelari, fusese adus în grupul nostru de Florescu. Denis era prietenul meu, cu care făcusem sau urma să fac o mulțime de năzbâtii. Fuseserăm colegi de clasă în cei opt ani de școală generală și colegi de clasă în primii doi ani de liceu, la Tudor Vladimirescu, tot în cartier.Mihai Florescu, fiind un muzician complex, avea să cânte la acordeon, eu la tobă (îmi adusese taică-meu una de la școala unde lucra), Răzvan la acioaie (un clopot mare, care se punea la gâtul oilor), iar Denis trebuia să joace rolul Caprei. Ne-am pregătit o săptămână pentru acest eveniment. Ne adunam seară de seară la mine, unde repetam cântecele și dansul. Pe o pătură am cusut fâșii de hârtie creponată, multicoloră, să-i facem costumație Caprei. Am vrut să facem un cap din lemn pentru Capră, cu o clămpănitoare mobilă, însă am avut ideea să mergem la bunicii mei din Teleorman, unde să găsim un craniu adevărat de capră. Am fost cu Florescu, pentru două zile, în care el, băiat crescut în București, nu contenea să se minuneze de viața la țară, și am găsit un craniu de oaie, nu de capră (cine să fi văzut diferența!), căruia i-am lipit două capace argintii de iaurt în găurile ochilor. I-am atașat un băț și... gata Capra! Tot de la bunici am luat și acioaia din care avea să bălăngăne. Răzvan. Zic bălăngăne pentru că, atât el cât și eu, eram mai tot timpul pe lângă ritmul muzicii lui Florescu, însă oamenii se dovediseră a fi îngăduitori.

46

Am început colindatul din scara unde locuiam eu. De sus în jos. Vecinii, mai de rușine, mai cuprinși de spiritul sărbătorilor, ne cam primeau. Unii chiar ne și cinsteau cu un pahar de vin. După ce am isprăvit cu scara mea, am zis să mergem și la scara vecină, că doar aveam și acolo prieteni. Mai era destul timp până la petrecerea de Revelion, că ne porniserăm devreme, numai că, la scara vecină, am dat peste unul, pe care nici măcar nu-l cunoșteam, care a fost nespus de bucuros să ne primească. N-am scăpat până ce n-am intrat în casă și nu ne-a pus la masă. Vorba vine masă, pentru că ne-a dat numai niște slană cu ceapă și pâine, iar de băut un fel de rachiu, pe care noi îl bănuiam a fi spirt trecut prin pâine, că prea aducea la gust și miros. Noi, flămânzi, că na, în toiul pregătirilor, uitasem să și mâncăm, am ras toată slănina omului și, în avântul tinereții, i-am băut tot spirtul, în timp ce el îi cerea lui Florescu să-i cânte diverse melodii, pe care, culmea, Florescu le știa! Gazda noastră se pricepea la muzică, așa că, mai întâi i-a zis lui Răzvan s-o lase mai moale cu acioaia, că mai mult încurcă, apoi a-ncercat să mă pună pe mine pe ritm, dar, văzând că n-are cu cine se înțelege, m-a scos și pe mine din schemă. Florescu însă, se pricepea și i-a adus omului mulțumire, așa că, la plecare, l-am lăsat cu sufletul plin și sticlele goale. Cred că s-o fi și culcat după aceea. Fără băutură, ce rost mai avea Revelionul pentru el!Dar noi eram tineri și înfierbântați, iar când Florescu a propus să mergem să-i colindăm și pe foștii lui vecini, în blocul în care copilărise, toți am acceptat bucuroși. Denis a zis că urmau vecinii lui după ai lui Florescu. Răzvan a zis, timid, că și ai lui.Ne apropiam de miezul nopții, așa că oamenii erau deja binedispuși. Nu numai că ne primeau toți, dar ne și ofereau câte un pahar cu vin. Denis nu dansa pe ritm nici când era treaz, dar băut făcea un spectacol aproape grotesc. El oricum era o matahală de om, dar acoperit cu pătura aia plină de hârtie colorată părea imens, însă de energie nu ducea lipsă și țopăia, nu ca o capră, ci ca o iadă atacată de o haită de lupi. Era transpirat tot, însă nici că-i păsa. Răzvan se pilise primul. I se aburiseră ochelarii și uitase să mai dea din acioaie, care îi atârna bleagă în mână. Eu spărsesem deja o față a tobei și, după cum băteam în cea de-a doua, nu ar fi trebuit să mai reziste mult. Oricum, sunetul era deja sec. Florescu trăgea de acordeon de parc-ar fi vrut să-l rupă și probabil că ar fi și făcut-o dacă nu l-ar fi spart. Unul dintre vecinii lui de palier ne dăduse mai multe pahare cu vin. Ori vinul o fi fost unul mai tare, ori om fi băut noi prea cu sete, cert este că aventura noastră s-a încheiat acolo. Entuziasmat, Florescu nu a mai luat în calcul prima treaptă și a călcat direct pe a doua, sau pe acolo pe undeva, curaj care l-a dus de-a berbeleacul până la etajul de mai jos. Cu tot cu acordeon. Fostul lui vecin l-a culcat la el, iar noi ne-am împrăștiat pe la casele noastre, uitând complet de

47

petrecerea de Revelion. Când am ajuns acasă, cu toba complet spartă băgată pe o mână, taică-meu mi-a zis că veniseră de două ori prietenii să mă ia la petrecere, dar, când s-a dumirit ce-i cu mine a zis, „lasă, ce rost are să te mai duci!” Mihai Florescu avea un aer, și chiar se visa, de vedetă. Se visa un Elvis Presley modern, care să aibă succes în muzică, dar și în film. Avea însă două cusururi, iar unul dintre ele l-a și împiedicat să se împlinească artistic. Faptul că era mitoman mie îmi plăcea. Îmi plăceau povestitorii, iar Mihai avea un talent înnăscut pentru asta. Avea și o imaginație extraordinară, iar poveștile lui, probabil construite în timpul expunerii, căpătau credibilitate datorită farmecului și pasiunii lui. Unii îl considerau mincinos și nu-l prea luau în seamă. Ăștia îl și numeau Flocu atunci când vorbeau despre el. Dar mie îmi plăcea acest talent al lui, mai cu seamă că nu făcea rău nimănui, neimplicându-i ca personaje în poveștile pe care le inventa. Odată făcuserăm una de pomină și nu-mi aduc aminte cu mândrie de ea, dar la care luasem parte, convins fiind de entuziasmul și setea de aventură a lui Mihai, că Florescu numai o viață plictisitoare nu avea. Venise cu ideea să furăm stopurile de plastic de la mașinile Oltcit. Zicea el că se scot foarte ușor și se vând bine la târg, în Vitan. Îi spusese un prieten. Eu trebuia să stau „de șase”, iar el, cu o șurubelniță, desfăcea rapid cele câteva șuruburi și lua lămpile.Mai furasem o dată trandafiri, cu Sorin de la 8, dintr-o grădină din fața unui bloc vecin, și ne fugărise un om până acasă, de-am zis că nu ne mai trebuie în veci sirop de trandafiri.Nu puteam însă să-mi dezamăgesc prietenul, așa că am mers cu el la furat. În cele din urmă, am scăpat neprinși, nealergați și cu câteva lămpi într-o geantă tip Capri. A doua zi eram în târg. Am vândut rapid lămpile, numai că, la ultimele două, cumpărătorul era tocmai proprietarul de drept al lor. Își recunoscuse nu știu ce inscripție făcută în plastic. Am fugit care pe unde a apucat, lăsând în urmă bunătate de geantă Capri și cele două lămpi nevândute. M-am întâlnit peste două zile cu Florescu, iar de data asta povestea lui le întrecea cu mult pe cele anterioare. Îmi povestise cum au venit milițienii la el acasă, cum l-au dus la secție, unde l-au interogat și l-au bătut continuu, dar el nu a divulgat numele meu. Nu avea semne pe corp, pentru că ăștia erau experți în tortură. Îl bătuseră numai în burtă și la tălpi. Bineînțeles că l-am crezut, mai cu seamă că îmi adusese partea mea din vânzări. De atunci nici măcar nu ne mai uitam la mașinile Oltcit când le vedeam pe stradă.

48

Cel de-al doilea cusur al său era băutura. Nu a fost dependent de ea de la început, însă cu timpul a ajuns să renunțe până și la visurile lui din cauza băuturii.După ’90 ne-am văzut mai rar, luându-ne cu serviciile, cu satisfacerea stagiului militar (pe-atunci încă se mai făcea). Eu mă hotărâsem să fac carieră în restaurație. Nu, nu la artă mă refer, ci la restaurante. Începusem ca picolo, apoi făcusem și două școli (la un curs fusesem chiar cu Florescu, cu Doru și Adi, la Urziceni) și în numai cinci luni ajunsesem chelner la Club Transilvania. Era, de departe, cel mai luxos și la modă restaurant din Bucureștii anilor ’90. Voiam să învăț totul despre această meserie și să-mi deschid propriul restaurant de lux.Prin ’94 - ’95 m-am întâlnit iarăși cu Florescu și reîntâlnirea mi l-a arătat cu totul schimbat. Părea să se fi îndepărtat total de visurile sale, de ceea ce voia să facă și să devină. Își pierduse până și aerul de dandy. Lucra pe un șantier și chiar începuse să semene cu un șantierist. Sigur că nu i-am spus nimic de gheara ce-mi apucase sufletul și de amărăciunea ce-o simțeam văzându-l așa. I-am propus să-l iau picolo la Club Transilvania, iar el a acceptat pe loc. Sigur, era alt mediu. Lux, clienți fini, de la artiști până la ambasadori, șpăgi grase... L-am rugat un singur lucru: să nu bea în timpul serviciului. După, beam toți. Uneori până dimineața. Din păcate, nu a rezistat decât vreo două luni. Când se obișnuise cu locul și credea că stăpânește bine meseria, devenise mai curajos și, la un moment dat, a crezut că poate controla și băutura. N-a putut. Cum băutura era din belșug și încă de calitate, Florescu se împrietenise cu Bogdan, unul dintre barmani, și își petrecea din ce în ce mai mult timp în spatele barului decât în salon. Acest lucru nu putea trece neobservat, mai ales că începuse să facă greșeli. Într-o bună zi, Costel, șeful de sală, mi-a zis: “Vioraș, prietenul ăsta al tău nu e în regulă. Dacă nu încetează să bea în timpul serviciului, nu va mai putea continua aici.” Degeaba am vorbit cu el. O tot făcusem și înainte. În cele din urmă, a renunțat singur. Știa că nu poate să nu bea. S-a întors pe șantier. Probabil că de acolo nu te dă nimeni afară. Ori poate că acolo or bea toți.L-am revăzut prin ’98. Veneam într-o noapte, pe la 2, de la serviciu. Lucram la un restaurant prin Drumul Taberei și locuiam, în perioada aia, la Gorjului. Când să traversez Bulevardul Timișoarei, mă strigă cineva. Nu l-am recunoscut de la început. Haine groase și murdare, de muncitor, o căciulă pe cap... Habar n-aveam cine e. Parcă a înțeles și și-a dat căciula jos. Apropiindu-se, i-am recunoscut ciuful blond, creț și rebel, sub care privirea lui albastră încă își mai păstrase ceva din inocența și bucuria adolescenței. Ne-am îmbrățișat și ne-am tras mai într-o parte, să stăm de vorbă. Pentru că nimeriserăm lângă un magazin non-stop, n-a durat mult până să îmi spună:

49

“Nu dai și tu o vodcă?” Am dat, desigur. Mi-a arătat mâinile butucănoase, pline de răni, și mi-a spus că nu mai cântă la chitară. Nu mai poate. Înțelegea că se ratase. A luat o gură sănătoasă din sticla de vodcă și mi-a spus cu o voce deznădăjduită, dar și resemnată: “S-a terminat, frățioare, cu visurile mele. S-au dus toate, actorie, muzică… Am ajuns să scot piatră cubică cu ranga pe șinele de tramvai. Mi-am distrus mâinile. Și sufletul. Nu mai am curaj să visez. Altfel sunt bine. Stau cu o fată. Are o casă în Cotroceni, dar nu prea ne înțelegem.” Înțelegeam însă eu că tot din cauza băuturii.Am plâns pe drumul ce-l mai aveam de străbătut până acasă, rememorând serile de vară când ne cânta până târziu melodii de Savoy sau povestea lui Luis Alfonse de Brebenel, nume pe care el îl schimba întotdeauna cu Viorel. Îmi reveneau în memorie momente cu el trăgând cu pasiune din țigară, între două acorduri, așa cum pasional făcea totul în viață: poveștile, bancurile, muzica, râsul...Acum câteva luni mi-a spus Paul Francisc că l-a întâlnit în București. Am tresărit, bucurându-mă să aflu vești despre Mihai Florescu. Paul mi-a spus că nu l-a recunoscut de prima dată. A recunoscut-o pe sora lui, care sprijinea un bărbat ce abia se mișca și părea să nu fie tocmai conștient de ce e în jurul lui. A întrebat-o dacă domnul e Mihai Florescu, iar ea, bucuroasă, i-a răspuns: “Da, el e. Îl cunoașteți?” I-a spus că da, au fost colegi în școala generală și prieteni în vremea adolescenței. I-a fost teamă s-o întrebe ce a pățit, însă părea să fi suferit un accident vascular. Nu crede că l-a recunoscut. Oricum, nu a dat niciun semn că ar fi făcut-o.Când mai vorbesc cu Paul, rememorăm, de obicei, amintiri frumoase din adolescența noastră, dar iată că începem să ne întâlnim și cu lucruri triste. Povești care nu s-au împlinit și au eșuat în nisipurile mișcătoare ale fantasmelor, ale unor ispite cărora crezi că le poți face față și le iei în joacă, dar ele te prind, îți mai dau drumul, atât cât să crezi că le poți controla, și, în cele din urmă, te înghit, nemailăsând din tine decât o poveste spusă frumos, încât nici nu știi ce să crezi, a fost aievea sau numai o plăsmuire minunată a imaginației plină de farmec a lui Florescu.5-6 mai 2020 (Publicată în revista Itaca, nr. 30. Itaca este o revistă trimestrială de cultură publicată în Irlanda și destinată scriitorilor români care trăiesc în străinătate; www.itaca.ie; Grupul de scriitori de la Itaca a mai pus în funcție Biblioteca Diaspora și o editură care poate publica materiale ale autorilor, deasemeni a publicat două foarte frumoase antologii 2020, una de proză, alta de poezie ale autorilor din diasporă; ele pot fi citite online. În fruntea echipei care face toate acestea posibile sunt Viorel Ploeșteanu, și Dorina Șișu din Irlanda, Emanuel Pope din Marea britanie și Valery Oișteanu și Nora Maria Vasilescu din Statele Unite)

50

Trimestrul II din 2020: trimestrul marilor pierderi economiceLa închiderea ediției s-au publicat cifrele economice ale trimestrului II al anului și ele sunt pesimiste.

Uniunea Europeană a anunțat o restrângere a economiei globale cu 40%. Stale Unite au raportat o scădere a PIB de 32% și un șomaj de 11%. Astfel de cifre nu s-au mai înregistrat de la sfârșitul celui de al doilea război mondial.

Germania a avut o scădere a producției economice globale de 10,1%, dar are un șomaj de doar 4,5%.

Pentru întreg anul, România prezice o scădere a PIB de 5,6%, dar contează pe o creștere de 4,7% în anul 2021.

China este singura țară care a raportat o creștere a PIB (Produs intern Brut) de 3,2%.

51