1

Tema 1. ”Noțiuni introductive privind ”morala”, ”etica” și ”deontologia”

Conținutul noțiunilor de ”morală”, ”etică” și ”deontologie”

Etica juridică – tip al eticii profesionale

Importanța calităților morale în profesia de jurist

1.

La general, morala se referă la totalitatea normelor impuse individului şi grupului, fiind fondate pe

imperativul binelui. Prin morala se înțelege totalitatea principiilor și normelor de viață, a regulilor de

comportament ale oamenilor, caracteristice unei societăți pe o anumită treaptă de dezvoltare a ei. Încă de

la începutul societății, oamenii și-au fixat anumite reguli de conviețuire care s-au schimbat în raport de

condițiile vieții materiale. Educația morală urmărește să formeze și să dezvolte calități și însușiri pentru

ca, pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o viață socială normală. In

general, prin educația morală se urmărește formarea individului pentru a face bine și a-l promova în

realizarea echilibrului său interior, generat și consolidat de respectarea cotidiană a normelor și

principiilor morale.

În doctrină se disting câteva principii morale fundamentale: principiul renunţării, principiul

individualismului şi principiul colectivismului, principiul umanismului, principiul altriusmului..

Principiul renunţării este propriu mai multor tipuri istorice de morală: moralei budiste, moralei stoice,

moralei creştine, mai ales în forma ei originară (ex. ”Cele 10 porunci Dumnezeiești din Vechil

Testament : - să nu ucizi, - să nu fii desfrânat, - să nu furi, - să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva

aproapelui tău, - să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău etc. ”). El înseamnă evadarea de la

ordinea reală a colectivităţii. În virtutea acestei evadări, individul nu intră în conflict direct cu realitatea

ci se ascunde într-o lume a sa, unde este perfect protejat prin valorile sale individualiste.

Principiul individualismului este propriu diverselor forme istorice ale moralei, fiind un principiu al

raţiunii de afirmare a individului împotriva colectivităţii.

Principiul colectivismului presupune tendinţa conştientă de a-şi aduce aportul la binele comun,

deoarece omul este o fiinţă socială, el trăieşte în colectiv şi în diverse forme de colectivitate şi de

comunitate umană. Coerenţa şi stabilitatea într-o colectivitate nu sunt posibile fără respectarea de către

toţi a unui minim de cerinţe morale ale vieţii în comun şi fără funcţionarea opiniei în grup, care asigură

integrarea indivizilor în viaţa colectivă şi corectarea comportamentelor inadecvate.

Principiul umanismul – recunoaşterea omului ca valoare supremă;

Principiul altruismului – slujirea dezinteresată aproapelui, orice acţiune ce este folositoare altuia, iar nu

celuia care o îndeplineşte.

2

Termenul “etica” provine din grecescul ethos, care înseamnă obicei, morav, caracter. Pentru prima dată,

etica a fost introdusă ca un domeniu de cunoaştere cu circa 2500 de ani în urmă de către Aristotel. În

prezent, etica este o ştiinţă care are drept obiect de studiu morala, se preocupă de valori, de bine şi rău şi

alegerile pe care trebuie să le facă omul ca acestea să fie calificate drept „bune”, şi „corecte” într-un

cadru social-temporal determinat. Categoriile eticii sunt : binele (dragostea, cultura, bunăvoința), răul

(ura, agresiunea, brutalitatea, violența), datoria, conștiința, onestitatea, demnitatea. Deci etica este știința

despre moralitate.

Deontologia este o noțiune și mai restrânsă decât etica, deoarece se referă doar la o categorie a eticii și

anume la – etica profesională. Astfel, deontologia este o doctrină privitoare la normele de conduită și la

obligațiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celor de menire socială : medicină, jurisprudență,

pedagogie etc.). Dacă normele morale rămân de regulă la nivel de obiceiuri comportamentale unanim

acceptate de toți membrii a unei colectivități, iar normele de etică pot îmbrăca atât forme scrise și

nescrise, pentru a asigura conviețuirea socială a membrilor ei, fiind respectate în baze convenționale,

atunci normele deontologice sunt înscrise în acte normative și respectarea acestora poate fi asigurată atât

prin convingere, cât și prin constrângere, adică nerespectarea lor de către cercul de profesioniști căror le

este destinat, va avea drept rezultat aplicarea sancțiunilor disciplinare (avertisment, mustrare, mustrare

aspră, concediere, retragerea licenței etc.). Termenul deontologie provine de la două cuvinte greceşti

(déon, care înseamnă datorie şi logos –disciplină de studiu). Adică, deontologia este teoria îndatoririlor,

a obligaţiilor asumate, în mod conştient, în baza cărora omul urmează să acţioneze în exercitarea

atribuțiilor sale profesionale.

2.

Printre ramurile eticii ca ştiinţă, un loc aparte îi revine eticii profesionale. Noţiunea „etica profesională”

este utilizată, de cele mai multe ori, pentru desemnarea nu atât a ramurii teoriei, dar mai ales, a unui cod

moral a unor oameni ce aparţin unei profesii anumite. Spre exemplu, „Jurământul lui Hippocrates”,

„Codul de etică al judecătorului”, „Codul deontologic al avocatului”, etc.

Etica profesională este determinată de particularităţile specifice ale unor profesii, de interesele

corporative, de cultura profesională, etc. Oamenii ce îndeplinesc funcţii profesionale similare sau

identice îşi elaborează tradiţii specifice şi se unesc în baza unor principii de solidaritate profesională ce

este în stare să păstreze reputaţia grupului profesional dat.

În cadrul eticii juridice există un şir de ramuri care îşi au obiectul său de studiu şi care se referă la

diferite forme de activitate a juriştilor. Printre ele un loc aparte îi revine juriştilor ce activează în

organele de ocrotire a normelor de drept în general şi, în mod special a ofiţerilor de urmărire penală,

procurorilor, avocaţilor, judecătorilor, experţilor, translatorilor, grefierilor, specialiştilor etc.

3

Etica profesională este compusă din diverse norme de conduită şi din anumite coduri deontologice.

Etica profesională presupune așa aspecte ca : devotamentul față de profesie, loialitate, profesionalism,

colegialitate, perfecționare continuă, reputație morală ireproșabilă etc. Ea are importanţă, în primul rând,

pentru profesiile, obiectul cărora este omul, în cazurile când reprezentanţii unei anumite profesii , în

virtutea specificului ei se găsesc într-o comunicare permanentă şi continuă cu alţi oameni exercitând

influenţă asupra interacţiunilor morale, asupra destinului omului. Astfel există reguli de etică

profesională a cadrului didactic, a medicului,a judecătorului, a avocatului, a procurorului, a poliţistului.

Existenţa codurilor morale ale unor anumite profesii denotă importanța acestor pentru umanizarea

continuă a societăţii.

Așa de exemplu :

- etica medicinală cere ca să fie întreprins totul pentru a ocroti şi salva viaţa pacientului, indiferent de

dificultăţi şi chiar de propria securitate, să fie păstrat şi susţinut principiul confidențialităţii a tot ceea ce

pacientul spune medicului în cabinetul de consultaţii, în nici un caz medicul nu trebuie să contribuie la

moartea pacientului, etc.;

- etica pedagogică îl obligă pe dascăl să respecte personalitatea elevului şi să se manifeste faţă de el în

mod obiectiv, să menţină propria reputaţie şi reputaţia colegilor săi, să se îngrijească despre

credibilitatea morală a societăţii faţă de profesor.

- etică judecătorească subscrie judecătorul, la înfăptuirea justiţiei, cu respectarea legii, demnității

omului, drepturilor şi libertăţilor lui fundamentale, ca valori supreme în societate, păstrând în această

activitate exigenţele etice de conduită, onoarea şi demnitatea instanţelor judecătoreşti.

Normele de etică profesională a juristului sunt determinate de specificul activităţii profesionale a

acestui, de particularităţile lui morale şi de situaţia socială. Particularităţile activităţii profesionale ale

lucrătorului din domeniul ocrotirii normelor de drept sunt atât de originale şi atât de mult afectează

drepturile şi interesele oamenilor, încât cer unele caracteristici aparte din punctul de vedere a influenţei

lor asupra conţinutului moral al acestei activităţi.

3.

În lumea contemporană, calitățile personale ale individului sunt determinate în raport cu capacitățile sale

profesionale, atitudinea față de munca prestată, nivelul pregătirii profesionale. Profesionalismul autentic

se bazează pe așa principii morale ca : datoria, onestitatea, cerințele față de sine și de colegii de breaslă,

răspunderea pentru rezultatele muncii prestate.

Specificul eticii juridice este condiționat de importanța activității desfășurate de jurist, în special de

statutul moral al acestui în societate. Necesitatea unor calități morale deosebite este solicită mai ales în

cadrul profesiilor care presupun un contact direct cu ”eul” persoanelor și exercită o influență nemijlocită

asupra educației acestora, precum : medicii, juriștii, pedagogii, colaboratorii științifici, jurnaliștii etc.

4

Specificul activității profesionale a juristului, presupune în mod inevitabil atingerea drepturilor și

intereselor persoanelor, atingere care trebuie realizată cu cea mai mare prudență și diligență pentru a nu

prejudicia conținutul moral al acestora. Astfel, deciziile luate de instanțele de judecată, procurori, ofițeri

de urmărire penală, avocați etc. au o influență decisivă asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor,

de aceea ei sunt obligați să adopte aceste decizii cu un profund sentiment de datorie. Oamenii care

influențează destinele altora, trebuie să se bucure de un sentiment sporit de responsabilitate pentru

faptele, deciziile și acțiunile sale. În activitatea sa juristul se conduce de principiile legalității, echității

sociale și moralității. Gradul de încrede a cetățenilor în valorile morale înalte ale juristului, îi conferă

ultimului acea autoritate de care el se bucură în societate. Calitățile morale ale unui jurist trebuie să-l

orienteze la respectarea valorilor morale unanim recunoscute, restabilirea echității sociale, ocrotirea

drepturilor, libertăților și demnității persoanelor, păstrarea onoarei și reputației personale.

Personalitatea morală a juristului are un caracter definitoriu în angajarea la locul de muncă, astfel

selectarea noilor cadre are loc numai după o analiză minuțioasă a portretului psihologic a fiecărui

candidat. În practică s-au reliefat cinci factori, în baza căror se realizează evaluarea calităților moral-

profesionale a juristului :

1) Nivelul înalt de adaptare socială – acest factor este legat de necesitatea înfățișării unui comportament

normativ, în orice situații, chiar și cele mai dificile, create de condiții experimentale dure. Din acest

considerent, factorul dat este considerat drept cel mai important la stabilirea admisibilității candidatului

în profesia de jurist, în special în sfera organelor de ocrotire a normelor de drept. Ca subcategorii ale

acestui factor putem enumera : nivelul înalt de justiție, onestitatea, curajul civic, conștiinciozitatea,

intoleranța împotriva celor care încalcă legea și ordinea, datoria, diligența, disciplina. Caracteristicile

opuse ale personalității individului (nivelul scăzut al caracterului moral, lipsa de onestitate,

iresponsabilitatea, lipsa de disciplina, tendința spre alcoolism etc. ) fac candidatul absolut incompatibil

cu profesia de jurist.

2) Stabilitatea și controlul emoțional – acest factor presupune : un nivel înalt de rezistență la situații de

stres, nivelul înalt al autocontrolului asupra emoțiilor și comportamentului, capacitatea de a continua

lucrul în împrejurări critice. Păstrarea echilibrului emoțional, permite păstrarea capacității de muncă în

cazul oboselii sau supraîncărcării, și manifestarea unei reacții adecvate în cazul oricăror împrejurări.

Negativ sunt apreciate următoarele caracteristici candidatului : pragul scăzut de rezistență la stres,

tensiunea emoțională crescută, agresivitatea excesivă, comportamentul impulsiv, simptome nevrotice,

trăsături cu caracter psihopatic.

3) Nivelul înalt al capacității cognitive (de cunoaștere) – Pentru un jurist acest factor se referă la

următoarele calități personale : intelect dezvoltat, erudiția, gândirea creativă, capacitatea de memorie,

atenția, intuiția, imaginația dezvoltată. Și dimpotrivă, capacitățile mentale scăzute, nivelul scăzut de

5

inteligență, imaginația săracă, memoria slabă – sunt calități incompatibile cu profesia de jurist, și sunt

evaluate negativ de către specialiști.

4) Comunicabilitatea juristului – Acest factor presupune : capacitatea de a stabili contactul emoțional cu

diferite persoane, capacitatea de a înțelege lumea interioară a interlocutorului, atitudinea prietenoasă și

politicoasă cu oamenii, capacitatea de a asculta în cadrul unui dialog, capacitatea de a soluționa situații

de conflict, capacitatea de a ajunge la un compromis, simțul dezvoltat al umorului. Calități, care

împiedică capacitățile de comunicare și diminuează eficiența acestora sunt : închiderea în sine, accentul

asupra problemelor proprii, lipsa de stimă de sine, nivelul sporit al resentimentului, predispunerea la

conflicte, insuficiența de vocabular, mijloace și tehnici de comunicare.

5) Capacitățile organizatorice – Acestea, permit juristului, indiferent de sfera lui de activitate, de a

exercita influență asupra diferitor persoane, cu care el intră în dialog. De aceea un jurist trebuie să se

bucure de următoarele calități : activitate, inițiativă, curaj, perseverență, independență, auto-disciplină,

punctualitatea la locul de muncă, motivație, capacitatea de a da prioritate lucrurilor importante.

Caracteristicile, care reduc în mod substanțial capacitățile organizatorice ale juristului sunt : pasivitatea,

instabilitatea emoțională, iresponsabilitatea, disprețul față de oameni, inteligența scăzută,

supraaprecierea.

Pe lângă toate aceste capacități personale și morale, eficiența juristului depinde de sfera motivațională a

personalității sale, în ce măsură aceasta este dominată de motive social importante, necesitatea atingerii

unui succes în muncă, cucerirea prestigiului profesional, autoritatea și respectul în rândul colegilor,

precum și a cetățenilor, a căror drepturi și interese juristul este menit să le protejeze.