suport de curs strategii

7/23/2019 Suport de Curs STRATEGII

http://slidepdf.com/reader/full/suport-de-curs-strategii 1/51

Suport de cursMedierea în Penal – STRATEGII DE MEDIERE ÎN PENAL

1.Noţiunea, tipuri de abordare, implicarea afectivităţiiNoţiunea destrategiea fost consacrată în domeniul artei militare şi, ulterior, în

domeniul economic, putând apare în limba română din franţuzescul„stratégie” origrecescul„strategia” – parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemelepregătirii, planificăriiși ducerii războiuluiși operațiilor militare; stabilirea obiectivelorșiplanificarea cursului acțiunilor de urmat atât la nivel microeconomic, câtși la nivelmacroeconomic.

În concepţia noastră, strategia de mediere în penal presupune un mod specific depregătire, planificare şi desfăşurare a procesului de mediere astfel încât să se poată obţinăcele mai bune rezultate posibile în cazul mediat. Este vorba despre ansamblul deciziilor pecare le ia mediatorul în scopul atingerii obiectivului propus.

Înainte de a prezenta consideraţii despre strategii de mediere în penal considerăm

necesar să subliniem câteva aspecte de specificitate ale conflictului în penal.În general, noţiunea de conflict se defineşte prin următoarele elemente:

- Existenţa a două sau mai multe părţi (persoane, grupuri comunităţi);

- Existenţa unor trebuinţe, scopuri, valori, resurse sau caracteristici individualecare sunt sau, numai, par uneia dintre părţi, mai multor părţi ori tuturor părţilor,diferite sau incompatibile reciproc;

- Existenţa emoţiilor (anterior, pe timpul conflictului sau post-conflict).Incompatibilitatea sau, doar, diferenţele produc o tensiune care trebuie eliberată.

De regulă, eliberarea tensiunilor acumulate produce conflict – este o chestiune de timp, deapărut tot va apărea.

În cazul conflictul din domeniul penalului putem constata următoareleparticularităţi:

- Părţile au poziţii mult mai bine conturate, nu mai sunt pozibile alunecări cătreo poziţie sau alta în funcţie de raportul de forţe. În cazul conflictelor în penal părţileprincipale sunt clar conturate şi definite prin poziţii diametral opuse – persoana vătămată şi făptuitorul.

- Valorile sunt apărate de legea penală, incompatibilitatea apare între valorile,resursele, scopurile personale ale făptuitorului şi modul în care societatea a conceputformarea şi normala dezvoltare a raporturilor sociale ocrotite prin incriminarea cainfracţiuni a unor comportamente considerate deosebit de periculoase.

- Emoţiile par a fi mult mai puternice în cazul conflictelor ce au ca obiect faptepenale întrucât acestea preced, însoţesc ori urmează unor comportamente duse cătrelimita extremului. Acestea presupun atât percepţii corecte cât şi percepţii eronatedespre cealaltă parte implicată în conflict şi despre propria persoană; predominăteama, furia, amărăciunea, disperarea şi ura.

- Scopurile părţilor pot fi împărţite în două categorii – cele care sunt condiţionatede aplicarea legii penale şi cele, cu un caracter mai general, care decurg în modindirect de modul în care este soluţionat conflictul penal şi care implică reacţia unor

1



persoane, instituţii ori grupuri sociale faţă de modul în care a fost soluţionat şirezultatele soluţionării conflictului penal.

- Datorită tensiunii specifice unele persoane ajung să acţioneze împotrivapropriilor interese, fiind interesate, întâi, să îşi exprime sentimentele şi, abia apoi săîncerce să îşi satisfacă celelalte nevoi personale fireşti.

- Acţiunile părţilor din conflictul ajuns în zona penalului sunt deosebit de diverse

– de la încercarea de a face orice în dezavantajul părţii adverse până la exercitareaplenară a puterii discreţionare, trecând prin tot ceea ce poate însemna atitudineaprietenoasă, constructivă, violenţă şi dorinţa de a distruge cu orice preţ.În asemenea condiţii, pentru a media conflictele ajunse în zona penalului,

mediatorul are la dispoziţie mai multe posibilităţi de abordare:1

• Abordarea justificativă care se bazează pe natura, structura şi cultura părţilorimplicate. De felul în care este înţeleasă activitatea ilicită de natură penală depinderelaţia dintre făptuitor şi persoana vătămată în faţa mediatorului. Astfel:

- dacă persoana vătămată nu poate accepta explicaţii şi circumstanţe atenuantepentru făptuitor, medierea devine imposibilă fiind de aşteptat ca în scurt timp

conflictul să se acutizeze, totul să escaladeze şi, cel mai probabil, să apară actelede răzbunare reciprocă;

- dacă persoana vătămată acceptă că şi ea poate avea o parte din vină, că existăcircumstanţe atenuante pentru făptuitor, că răul săvârşit poate fi explicat,medierea devine posibilă; poate să apară iertarea reciprocă, recunoaştereagreşelilor şi disponibilitatea pentru a repara şi a construi;

- dacă părţile pot accepta că structura poziţiilor de pe care au intrat în conflicteste devină sau, cel puţin, a facilitat dezvoltarea conflictului – legislaţia îndomeniul în care îşi desfăşoară activitatea, funcţiile pe care le ocupă, obligaţiilemorale şi legale pe care le au – şi nu ceva personal, va fi posibilă întoarcereaspre problema comună;

- dacă părţile pot accepta că în cauză poate fi vorba despre o cultură deficientă,energia părţilor poate fi redirecţionată şi valorificată pentru reducerea violenţeice le caracterizează orientările culturale;

Important, aici, este ca părţile să poată accepta o atribuire externă – condiţiileexterne sunt cele care ne-au făcut să ajungem aici, nu avem motive să ne urâm, tunu trebuie să te simţi excesiv de vinovat şi nici eu excesiv de victimizat. Trebuie sădepăşim momentul şi să facem ceea ce se poate face pentru a repara ceea ce amstricat şi pentru ca ceea ce a fost să nu se mai întâmple.

• Abordarea prin reparaţie sau restituire a bunurilor luate pe nedrept presupuneacceptarea unui raţionament simplu –x i-a făcut un rău luiy;x este conştient de

vina sa şi de paguba pe care a produs-o;xacceptă, în termeni rezonabili să îldespăgubească pe y restituindu-i bunurile sau/şi oferindu-i bani – şi a existenţeiunui potenţial care să poată asigura reparaţia.

• Abordarea prin oferirea de scuze sau/şi iertare presupune o transformare dublăla nivel spiritual –x i-a făcut un rău luiy;yeste conştient de răul pe care i l-a făcutx;x îi propune luiy să îşi ceară scuze;y le acceptă.

1 După Johan Galtung – născut în 1930, şi-a dezvoltat activitatea profesională în domenii diverse, precum sociologia şimatematica, a înfiinţatPeace Research Institute Oslo în 1959 şi The Journal of Peace Research în 1964, a dezvoltat studii înstudiul conflictelor la University of Oslo şi University of Hawai

2

http://en.wikipedia.org/wiki/Peace_Research_Institute_Oslo


http://en.wikipedia.org/wiki/Journal_of_Peace_Research

http://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Oslo



http://en.wikipedia.org/wiki/Journal_of_Peace_Research





A accepta scuzele nu înseamnă, automat, şi a ierta. Ambele părţi trebuie să aibădispoziţia necesară pentru a intra în această relaţie – în fapt, relaţia trebuie să fieatât de importantă încât să facă posibilă trecerea peste răul întâmplat.Ca posibilă verbalizare, poate fi:Îmi cer scuze – aş vrea să nu fi făcut ceea ce am făcut şi promit să nu mai fac. Accept scuzele – cred ce spui, hai să ne vedem de ale noastre.

Te rog să mă ierţi – te rog să mă eliberezi de vina pe care o simt faţă de tine.Te iert – prin aceasta te eliberez de vina faţă de mine. Vina apare din conştientizarea răului făcut cuiva. Ea stabileşte o relaţie cu victima,cu propriul eu şi cu divinitatea în care făptuitorul crede. Numai victima poatereduce sentimentul de vinovăţie. Făptuitorul, prin iertare, se eliberează de traumarăului pe care la făcut – cel puţin parţial, total este foarte greu.

• Abordarea teologică, penitenţa este asociată cu creştinismul. Funcţionează,mulţumitor, la credincioşii practicanţi. Se bazează doar pe relaţia cu Dumnezeu fărăsă existe preocupare de relaţia cu sinele şi relaţia cu partea opusă, din conflict.Ignorând aceste relaţii, există posibilitatea ca acestea să devină exacerbate, săapară mereu scuze pentru a evita orice întâlnire cu celălalt, pe motivul că

„Dumnezeu le rezolvă pe toate”. Trebuie observat că dacă problema interioară nupoate fi rezolvată vor apare cu certitudine îndoieli cu privire la absolvirea divină.Mediatorul îşi asumă rolul de preot care trebuie să îl ajute pe făptuitor să îşilărgească perspectiva, adăugând la perspectiva personală pe cea a victimeisugerând importanţa scuzelor şi a restituţiei. Este posibil ca, în practică să apară victima să refuze medierea pentru că vrea să fie lăsată în pace – a suferit destul şinu vrea să mai audă de făptuitor. Nu are nevoie să i se restituie ceva, nu are nevoiesă asculte scuzele celui care i-a făcut rău, pentru că nu este nimic care să îndrepterăul făcut. Pentru a nu risca, mediatorul nu va aduce părţile faţă în faţă preadevreme ci va încerca să discute separat cu fiecare.

• Abordarea juridică, a pedepsei se bazează pe adoptarea de către mediator arolului de judecător. Succesorul lui Dumnezeu este statul care trebuie să facă justiţie. Relaţia se transformă, devine relaţia făptuitorului cu justiţia. Mediatorul artrebui să parcurgă cu făptuitorul următorii paşi: lămurirea cazului (a ceea ce s-aîntâmplat); confesarea (recunoaşterea implicării şi a vinovăţiei); pedeapsa prinrestituire, scuze şi izolare; reacceptarea de către societate. Făptuitorul se va simţieliberat de vină faţă de societate.

• Abordarea co-dependenţei cauzei, abordarea prin karma se fundamentează peun filon budist ce presupune o etică a nonviolenţei şi analiza lanţului cauzal. Pefond, deşi fiecare fiinţă umană poate alege, la un anumit moment dat, să acţioneze

violent sau nu, decizia îi este influenţată de karma sa – de starea sa morală din acelmoment, de credinţa că „indiferent ce faci, se va întoarce mai devreme sau maitârziu la tine” – şi de karma persoanei vătămate; prin unirea celor două karmerezultă karma colectivă, o sumă totală a meritelor şi defectelor acţiunilor anterioare.Întrucât lanţurile cauzale pun accentul pe trecutul anterior vieţii, pe vieţile dealături şi pe viaţa din viitor, „defectul” ori „răul” unui act infracţional nu poate fipus pe seama unui singur actor. Întotdeauna o karmă negativă are mai mulţiresponsabili. În aceste condiţii, îmbunătăţirea karmei presupune un dialog extern,chiar, o masă rotundă la care pot sta toţi cei implicaţi fără să se aloce roluri –

3



făptuitor, persoană vătămată, judecător – conducerea discuţiei putând revenifiecăruia, prin rotaţie. Înainte de aceasta, poate fi necesară o meditaţie, ca dialogintern, prin care fiecare persoană implicată în conflictul ajuns în zona penalului facpace cu ei înşişi. De observat că această abordare este, mai degrabă, o atitudine, ofilosofie de viaţă – dincolo de dihotomia: persoană vătămată-făptuitor.

• Abordarea prin poveşti se bazează pe organizarea de dialoguri între făptuitor şi

persoana vătămată în care trebuie stabilit şi descris cu lux de amănunte ceea ce s-aîntâmplat pentru a obţine explicaţii rezonabile cu scopul de a transforma răulprodus în consecinţe logice ale unor factori antecedenţi de natură determinantă. Sepoate miza pe aşa numitul efect de catharzis2 – mediatorul oferă căutării adevăruluidouă perspective: una factuală – atât din punctul de vedere al făptuitorului cât şidin punctul de vedere al persoanei vătămate – şi una care este focalizată pe viitor –cum să se evite răul în viitor.Mediatorul poate proceda la a pune la dispoziţia părţilor un caiet studenţesc cupaginile imaculate ce trebuie completate cu descrierea violenţelor şi traumelor, ceeace a simţit efectiv făptuitorul, ceea ce a simţit persoana vătămată, speranţele de viitor ale fiecăruia în parte.

• Abordarea prin dramatizări, retrăiri a ceea ce s-a întâmplat cu consecinţaajungerii la o înţelegere profundă a activităţii ilicite desfăşurate şi a celorlalteelemente ce au precedat ori urmat acesteia. Retrăirea poate fi deosebit dedureroasă, situaţie în care se poate reproduce desfăşurarea acţiunilor până înmomentul în care răul a ajuns la cote extreme, moment în care li se poate cerepărţilor să inventeze o continuare alternativă care să le fie convenabilă.

• Abordarea durerii, vindecarea în comun a părţilor se bazează pe discutareadurerii provocate, cu părţile implicate în conflictul ajuns în zona penalului. Poate fi vorba despre mai multe întâlniri în care părţile pot conştientiza răul pe care l-auprovocat; important este ca mediatorul să nu se transforme, aici, în judecător şi nici

biroul său în instanţă de judecată.• Abordarea reconstrucţiei în comun presupune ca tot ceea ce se acceptă a fi făcutpentru soluţionarea conflictului să fie făcut împreună de către părţi. În astfel decondiţii părţile pot conştientiza şi pot compatibiliza atât ceea ce au dur cât şidisponibilitatea, blândeţea, nobleţea binelui şi frumosului pe care o au. Un locaparte în cadrul acestei abordări o are şi conştientizarea a ceea ce se poateîntâmpla dacă nu se face nimic în vederea identificării de soluţii durabile pentruconflictul ajuns în mediere.

• Abordareaho’o ponopono3 întruneşte elemente din mai multe abordări. În fapteste vorba despre recunoaşterea a ceea ce s-a întâmplat rău, de reconstrucţia

2 Cuvântul „catharsis” vine din greacă, de pe vremea lui Aristotelși înseamnă „a curăța” sau „a purifica”. Însă efectul decatharsis a devenit popular odată cu Sigmund Freud care era de părere că furia reprimată se adună în mintea unui om la felcum crește presiunea într-o oală de gătitși când este prea multă răbufneșteși provoacă tot felul de probleme. Una dintresoluțiile la care s-a gândit Freud este eliberarea treptată a furiei într-un mod controlat astfel încât să nu se adune niciodată„prea multă”. El doar s-a gândit la asta, n-a făcut niciun experiment prin care să teseze dacă are dreptate sau nu.Și nu estesingurul care crede că e mai bine să te descarci. Un sondaj făcut în 1983 asupra studenților la psihologie din primul an aarătat că 66% dintre studenți credeau acest lucru. Studiile recente sugerează că furia poate fi de ajutor dacă o exprimămîntr-un mod constructiv încercând să ajungem la sursa ei.De exemplu, dacă m-a enervat prietena că tot întârzie, n-o sărezolv problema începând să urlu la ea, ba chiar o să înrăutățesc situația. Cel mai bine ar fi ca în mod calm dar cu încrederesă îmi exprim nemulțumirea („Îmi dau seama că probabil nu faci asta intenționat, dar când întârzii devin supărat.”).3 Termen hawaian folosit pentru a desemna efortul înţeleptului comunităţii pentru a media un conflict

4



relaţiei şi rezolvarea conflictului. În faţa mediatorului părţile, eventual, însoţite decunoştinţe îşi prezintă sincer versiunea sa – ceea ce s-a întâmplat şi modul în care vede rezolvarea conflictului. Se oferă scuze, se acceptă scuzele, se cere iertare, seacordă iertarea. Este o abordare dificilă, dar completă. Presupune reabilitareaambelor părţi, manifestarea de respect faţă de fiecare persoană, de interesele sale,emoţiile şi scopurile sale legitime.

Nu se poate spune că este vreuna dintre abordările prezentate un fel de panaceuuniversal, niciuna nu este în măsură să gestioneze întreaga complexitate a situaţiei dedupă desfăşurarea activităţii ilicite. Important este modul în care mediatorul reuşeşte sărealizeze o combinaţie optimă dintre aceste abordări – ceea ce presupune cunoaşte,abilitate şi experienţă.

Constatând rolul important pe care îl ocupă afectivitatea4 în dezvoltarea şimanifestarea conflictului, în comportamentul persoanelor în faţa mediatorului, de ce nu,în comportamentul mediatorului ce se manifestă profesional în cauze penale, apreciemnecesar să prezentăm succinte consideraţii în legătură cu aceasta.

Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman – practic, nuexistă proces psihic care să nu fie în interacţiune cu procesele afective şi invers, stările

afective pure, lipsite de conţinut cognitiv sunt foarte rare, reprezintă excepţia. Trăirileafective sunt însoţite de necesitatea de a fi comunicate, exprimate (oral, prin scrisori, jurnale, alte categorii de înscrisuri, etc.) pentru că este necesară, avem nevoie de a obţineaprobarea, înţelegerea şi simpatia celui cu care comunicăm. Totul poate fi polarizat; avemtrăiri afective plăcute-neplăcute; pozitive-negative, încordate-destinse.

Interesantă, din punct de vedere al manifestărilor atât pe parcursul desfăşurăriiactivităţii ilicite cât şi pe parcursul procesului de mediere, estemobilitatea – trecerea de lao fază la alta în interiorul aceleiaşi stări afective sau de la o stare afectivă la alta. Omobilitate prea mare este percepută ca labilitate, în timp ce lipsa mobilităţii ori omobilitate prea mică, nesemnificativă, este specifică depresiei, insensibilităţii.

Funcţia generală şi esenţială a proceselor afective, ca şi a expresiilor lor, este de aadapta comportamentul la context. Rolul proceselor afective în funcţionalitatea normală aorganismului a fost, însă, controversat, cei mai mulţi văzând doar efectul perturbator alemoţiilor negative în conflict.

În conflict, în special, în cazul celor ajunse în zona penalului, procesele afective potavea mai multe roluri:

- Cauzăa conflictului – de exemplu starea de furie a colegului faţă de nedreptateapricinuită de modul în care se comportă şeful îi determină o nemulţumire criticăgeneralizată, manifestată în atacuri, în plan fizic, fără motiv la adresa celor defaţă şi o dezlănţuire violentă la adresa şefului. Conflictele pot avea atât cauze

instrumentale, materiale, cât şi cauze emoţionale, relaţionale. Dacă cauzelemateriale sunt obligatoriu însoţite de emoţii negative (orice frustrare producereacţii emoţionale negative), în schimb, sursele emoţionale ale conflictelor potacţiona în absenţa oricărei revendicări concrete.

- Resursă energetică – emoţiile potenţând şi susţinând conflictul alimenteazăputerea, curajul şi perseverenţa care permit omului sa se implice şi să finalizezesituaţia conflictuală.

4 Ansamblu al stărilor, proceselor, trăirilor, afective ce include categorii largi de emoţii, sentimente şi pasiuni

5



- Mecanism de stingere a conflictului – fie prin defulare (de exemplu: satisfacţiaoferită de faptul că mânia şi dispreţul pentru ofensa primită au fost exprimate,comunicate), fie prin faptul că se valorifică, în mod constructiv, emoţiile pozitiveale părţilor.

- Simptom sau indicator al conflictului pe care-l trăim noi înşine sau partenerul;Conflictul implică o reacţie emoţională la o situaţie, interacţiune sau persoană;

reacţie care semnalează un dezacord.Un rol aparte îl ocupă, în context,resentimentul – un proces un proces afectiv

stabil şi negativ, care constă în dorinţa de răzbunare, de pedepsire a celor care i-au produspersoanei în cauză anumite nedreptăţi, suferinţe, umilinţe. Resentimentul rezultă dinacumularea unor sentimente negative (de ură, gelozie, răzbunare), care nu s-au pututmanifesta şi, în felul acesta, se consumă. El se poate exprima, în mod explicit, ca ostilitateşi rea-voinţă ori se poate disimula în spatele unei ranchiune sau poate duce la acţiunisadice sau perverse orientate împotriva celui care l-a provocat. Când este cauzat de ofrustrare reala, resentimentul este normal.

Uraeste un sentiment intens al unei persoane faţă de una sau mai multe alte

persoane, cărora le vrea răul sau ale căror nenorociri creează bucurie, creează satisfacţie

5

.De regulă, ura este cauzată de invidie, gelozie, rănirea în amorul propriu, nedreptatesuferită de subiect, o iubire neîmpărtăşită sau excesivă. Ura poate antrena dispreţul,agresivitatea sau răzbunarea. În cazuri de ambivalenţă, ura poate alterna cu sentimentulde iubire pentru aceeaşi persoană,6 neajutorare sau un amalgam din acestea, simţim căavem un conflict – si, ca atare, îl avem.

- Indicator al importanţei problemei pentru părţi – în funcţie de intensitateaemoţiei. De exemplu, frustrarea poate fi mai puternică dacă un cunoscutîncearcă să îi facă avansuri soţiei decât dacă acelaşi cunoscut te înjură.

5 Doron, R. si Parot, F. - Dictionar de psihologie Ed.Humanitas, 1999, pag. 8086 A se vedea Bernard S. Mayer – The Dynamics of Conflict Resolution, A Practioner's Guide, Capitolul 1 – The Nature ofConflict

6



2.Emoţiile în practica medierii conflictelor ajunse în zona penaluluiComponenta emoţională a conflictului, în pofida omniprezentei sale şi a impactului

covârşitor asupra conflictelor, nu s-a bucurat de prea mare atenţie nici în cadrulcursurilor de formare, nici în cadrul studiilor ştiinţifice.

Formatorii pun accentul pe latura instrumentală, concretă, pragmatică, centrareape interese şi nevoi, ceea ce atrage logicizarea, raţionalizarea, instrumentalizareaprocesului de rezolvare a conflictelor. Pe cale de consecinţă în procesul rezolvăriiconflictului emoţiile sunt minimalizate, ignorate sau reprimate. Dincolo de o anumităignoranţă, o posibilă explicaţie ţine şi de dificultatea gestionării emoţiilor de către

practicieni, comparativ cu gestionarea intereselor materiale. Părţile au, de regulă,convingerea că emoţiile vulnerabilizează persoana şi îi reduce şansele de câştig; drepturmare, orice „om serios”, când vine vorba despre comportament social, le reprimă sau lemaschează.

De ce ?O posibilă explicaţie ţine de recunoaşterea, exclusivă, a afectivităţii negative în

conflictele din zona penalului. Concluzia presupune că emoţiile nu pot avea decât un efectagravant. Se ignoră sau se minimalizează participarea emoţiilor pozitive în conflict şiefectele lor constructive. În realitate, conflictul poate fi redus sau lichidat datorită unoremoţii pozitive – buna dispoziţie, încrederea, entuziasmul, fiind doar câteva exemple.

În ceea ce priveşte emoţiile negative şi manifestările lor specifice în cadrulprocesului de mediere ar trebui să ţinem seama de:

- Oamenii intră în conflict, de regulă, cu interese, dar şi cu emoţiile însoţitoare. Cândaceste emoţii nu sunt recunoscute de partea adversă şi /sau de către mediator, în primulrând prin ascultarea activă, lor li se adaugă şi alte emoţii negative; precum frustrarea,dezamăgirea, revolta.

- Emoţiile negative – precum furia, teama, neîncrederea, dispreţul, jena, ruşinea,mândria rănită, dezamăgirea – pot bloca obţinerea acordului prin abaterea de la scopul

7



real, acela de identificare a soluţiei, şi orientarea spre întoarcerea ofensei, a violenţei,răzbunare sau refuzul sistematic al oricărei propuneri din partea adversă.

- Când părţile percep ameninţări la adresa valorilor fundamentale, la adresapropriului statut, a propriei persoane ori a persoanelor apropiate, reacţionează prinemoţii puternice, care devin sentimente de durată şi întreţin conflictul.

- Când oamenii simt că le sunt ameninţate interese concrete, reacţionează spontan

prin emoţii puternice.- Când umilim sau dispreţuim punctul de vedere al celuilalt, el se simte nerespectat,umilit, poate chiar şi ruşinat, ceea ce complică situaţia, întrucât ruşinea, de regulă,produce conflicte prelungite.

În ceea ce priveşteemoţiile pozitive, acestea facilitează acordul şi, implicit, atingereascopului realist, instrumental. Ele pot avea efecte constructive. în maniere diferite. Astfel:

-Dacă mediatorul este bine dispus, el este mai puţin agresiv şi reuşeşte mai binesă inducă atitudini cooperante în comportamentul celor pe care îi are în mediere.

-Dacă comportamentul părţilor este dominat de emoţii pozitive, îşi doresc sărezolve conflictul ajuns în zona penalului, oamenii devin mai ingenioşi, mai dispuşi

să respecte poziţia „părţii adverse”, mai flexibili şi mai capabili de a identifica şiaccepta soluţii.

-Se ajunge mai uşor la un acord, dacă li se fac cunoscute părţilor aspectelepozitive ale soluţiilor identificate, avantajele, recompensele rezolvării conflictului –stabilirea de bune relaţii personale, încrederea, respectul, recunoaşterea, satisfacţia,sentimentul de apartenenţă, reputaţia.

3.Furia în practica medierii conflictelor ajunse în zona penaluluiFuria este o emoţie subită, cu tendinţă agresivă, care se manifestă printr-o vie

animaţie expresivă, gestuală şi nonverbală, uneori incontrolabila.7 Poate fi însoţită deobscurizarea conştiinţei. În funcţie de reacţia emoţională facială, ea se poate manifesta

7 Norbert Sillamy – Dictionar de psihologie, Editura: Univers Enciclopedic, 2009.

8

http://www.librariabucuresti.com/cauta-Norbert%20Sillamy-autor-0.htm

http://www.librariabucuresti.com/cauta-Norbert%20Sillamy-autor-0.htm



sub forma eritemului facial intens – furia roşie, sau a palorii bruşte – furia palidă, lividă(la copii vorbim de „furia albă”). Furia palidă poate fi însoţită de râs spasmodic, reacţieparadoxală.

Persoanele mai predispuse la furie sunt cele cu tulburări endocrine (hipertiroidasau suprarenalele), cu deficienţe ale sistemului nervos central (epilepsie sau alcoolismcronic) sau aflate sub influenţa unor droguri dure. Furia este o emoţie naturală, ca

răspuns la ameninţări, la situaţii de frustrare puternică, sau la situaţii de neîmplinire aunor expectanţe. Furia poate declanşa agresivitatea, care ne permite să ne apărăm.În relaţiile interpersonale s-a constatat că furia, prin efectele împăcării care urmează

episodului violent, contribuie la consolidarea relaţiilor în mai mult de jumătate din cazuri.Efectele benefice ale împăcării se manifestă în plan fiziologic, psihologic şi social.

În procesul de mediere manifestarea furiei poate avea efecte atât aşteptate, cât şisurprinzătoare:

- Afirmarea furiei poate stimula un răspuns furios şi rezistenţa la colaborare,compromitând astfel acordul8. Conflictul generat de furie este distructiv deoarece odatăînfuriate, una pe alta, părţile implicate în conflict devin mai puţin eficiente în rezolvareaproblemelor cu care se confruntă. Un mediator furios are, evident, o atitudine mai puţin

pozitivă faţă de interesele părţilor pe care le mediază, nu poate transmite, nu poateevidenţia beneficiile fiecărei propuneri, nu poate sintetiza avantajele soluţiei, etc.

-Partea dominată de furie (reală sau fictivă) transmite părţii adverse ideea că se simtesigur pe poziţii, caz în care este posibil ca celălalt să facă concesii nejustificate.

-Furia este corelată cu procesele de atribuire a responsabilităţii şi vinovăţiei celuilalt,unde, cel mai adesea se produce eroarea fundamentală de atribuire. Există patru posibilecombinaţii ale raţionamentelor făptuitorului şi persoanei vătămate în ceea ce priveşteresponsabilitatea făptuitorului:

1. Dacă făptuitorul şi persoana vătămatăsunt de acord c ă agresorul nu este vinovat,atunci conflictul poate să nu ia amploare pentru că victima este dispusă să scuze

comportamentul agresorului.2. Dacă ambele părţisunt de acord că agresorul este vinovat, atunci conflictul poate

să nu ia amploare deoarece agresorul se poate simţi vinovat şi îşi poate cere scuze.

3. Chiar dacă ambele părţinu sunt de acord în privinţa gradului de vinovăţie alagresorului, conflictul este prea puţin probabil să continue, dacă agresorul se considerămai responsabil pentru comportament decât partea lezată. În acest caz, agresorul tinde săse considere vinovat, să se scuze şi să încerce să se împace, iar partea lezată tinde săcreadă că acestea nu sunt necesare.

4. Dacă partea lezată consideră agresorul mai vinovat decât se consideră acesta, eaar putea simţi nevoia să-i impună agresorului să se împace sau să facă faţă răzbunării.

Agresorul, pe de altă parte, tinde să respingă cererea de a se împăca şi să vadărăzbunarea ca nejustificată.

Parcurgând procesul de mediere trebuie să reducem atât furia proprie, cât şi pe aceluilalt, orientată spre noi.

În ceea ce priveştemanagementul furiei proprii este recomandată eliberarea,exprimarea necenzurată a furiei, „să i se dea drumul” furiei.9 În realitate, însăşi

8 Waal, Frans – The Ape and the Sushi Master: Cultural Reflections of a Primatologist, Basic Books 20009

Rubin, Pruitt şi Kim – Social Conflict: Escalation, Stalemate, and Settlement (3rd Edition) 2004

9



manifestarea furiei alimentează furia, înfuriind mai tare. Pe cale de consecinţă, mediatorular trebui să ia o pauză şi să îşi manifeste furia departe de privirea părţilor pe care le are înmediere.

În cazul părţilor implicate în conflictul ajuns în mediere soluţia pare a fi aceeaşi – opauză oportună care să permită „descărcarea” furiei în afara locului unde se desfăşoarămedierea. În context, apare o întrebare interesantă: oare ar trebui ca părţile să nu facă

cunoscute emoţiile, deci sănu discute nemulţumirile pe care le au ?Răspunsul potrivit cu care totul depinde de motivaţia părţilor – dacă ei vor să-şiîndrepte furia împotriva celuilalt pentru a o disipa, rezultatul va fi o mai mare furie şi unconflict mai distructiv, mult mai greu de rezolvat; dacă părţile intenţionează să-şi discuteîmpreună nemulţumirile pentru a rezolva problema, atunci sunt şanse ca întâlnirea să fieproductivă, deşi, poate nu lipsită de un schimb de replici acide.

Un prim pas în gestiunea furiei proprii esteconstientizareafuriei. Aflăm cum neafectează, cum să îi facem faţă şi ce anume ne-o provoacă.10

Caalternative la exprimarea furieise poate proceda la informarea în legătură cueroarea fundamentală de atribuire, care explică învinuirile şi furia ambilor parteneri. La felde important estedezvoltarea empatiei, pentru a putea adopta perspectiva celeilalte

persoane în scopul înţelegerii factorilor incontrolabili care au determinat-o să se comporteaşa cum a făcut-o. După empatizare răzbunările sunt mai rare. Evident, se poate întâmplaca cineva să-şi menţină convingerea vinovăţiei făptuitorului chiar şi după ce a aflat careau fost factorii situaţionali determinanţi.

Tot atât de adevărat este faptul că unele învinuiri sunt corecte, iar furia trăita de victimă poate fi justificată, într-o anumită măsură. Întotdeauna furia face mai mult răudecât bine într-o relaţie, chiar şi când este justificată.

Asociaţia Psihologilor Americani (A.P.A.)11 recomandă câteva modalităţi demanagement al furiei:

- Relaxarea – exerciţii de relaxare de bază precum respiraţia adâncă, repetarea

lentă a unei expresii relaxante cum ar fi „relaxează-te” sau „ia-o uşor”; utilizareade imagini liniştitoare pentru a ne vizualiza o situaţie relaxantă; exerciţii derelaxare din yoga, etc.

- Reconceptualizarea (reframing) – o schimbare fundamentală a modului degândire: a folosi gândirea pozitivă; a evita termeni caîntotdeaunasauniciodată,care pot folosi pentru a ne justifica supărarea; a folosi logica despre noi înşinepentru a preveni comportamentul iraţional; a învăţa să ne schimbăm abordarea – de exemplua rugaîn loc dea impune.

- Problem solving – când supărarea are rădăcini reale, abordarea problem-solvingpoate ajuta la diluarea sentimentelor puternice. Facem un plan pentru a repara

situaţia şi pentru abordarea bine intenţionată a acesteia.- Ameliorarea comunicării – oamenii supăraţi tind să sară direct la concluzii şi săreacţioneze exagerat. Încetinind şi gândindu-ne la ceea ce spunem, putem evitacomplicaţiile. De asemenea, ne putem asigura că înţelegem ce spune celălalt,înainte de a-i răspunde. Să ascultăm motivele furiei celuilalt şi să încercăm să

10 Guy Burgess and Heidi Burgess (Eds.). Beyond Intractability. Conflict Research Consortium, University of Colorado,Boulder. Posted: September 2003 http://www.beyondintractability.org/essay/anger/11 American Psychological Association, Controlling Anger – Before It Controls You, apud Barker, Phil.

10



nu fim prea critici. Ascultarea este tot atât de importantă pentru comunicare, caşi vorbitul.12

- Utilizarea umorului – refuzând a lua lucrurile în serios, se poate reducesupărarea. Prin folosirea unor imagini hazlii care induc bună dispoziţie se poateînsenina totul. Se poate face „haz de necaz” ori poţi să râzi de tine însuţi. Totuşi,trebuie evitat umorul sarcastic, care este doar o alta expresie a furiei. Va trebui

să nu râdem pur şi simplu de propriile probleme, ci să încercăm să folosimumorul pentru a aborda problema mai constructiv.

- Schimbarea mediului –deseori mediul contribuie la supărare, producându-neiritare şi furie. Trebuie luată o pauză. Ne programăm timpul personal. Cândpresiunea emoţională devine prea intensă, ieşim pentru 15 minute pentru ascăpa de ceea ce ne apasă, de ceea ce nu ne convine.

Managementul furiei celuilalt este, de asemenea, esenţială pentru reuşitaprocesului de mediere. Există un bias al acuzatului, care presupune cădacă suntemacuzaţide un comportament rău, de regulă, nu reuşim să realizăm, să acceptăm în faţanoastră şi a celorlalţi, măsura, gradul, nivelul, modul în care am prejudiciat pe altcineva.Este important ca mediatorul să se străduiască să-l ajute pe făptuitor să contracarezeacest bias, în interesul reducerii furiei victimei şi al încheierii conflictului. De exemplu,făptuitorulsă caute factorii externi care au înlesnit, facilitat, favorizatprintre factorii care l-au determinat să săvârşească fapta.

În cazul în care făptuitorii identifică şi factori controlabili printre factoriideterminanţi, ei îşi pot asuma o oarecare responsabilitate pentru răul făcut şi sunt apţisă-si ceară scuze şi să accepte măsuri reparatorii. Scuzele pot fi eficiente în disipareafuriei. Uneori, chiar după căutarea factorilor aflaţi sub controlul propriu, care l-audeterminat să acţioneze traumatizant faţă de o altă persoană, făptuitorul ar putea ajunge,totuşi la concluzia că nu a avut altă posibilitate decât să acţioneze în acel fel, sau că nu aintenţionat să producă un rău, ori că, în fapt, nu a produs nici un rău.

În astfel de situaţii este recomandabil ca agresorul sa ofere o explicaţie acomportamentului său. Explicând circumstanţele, se pot preveni sau neutraliza efectele biasului acuzatorului. Este o certitudine că explicaţiile privind dezvinovăţirea făptuitorului(prin reducerea erorii fundamentale de atribuire) contribuie la reducerea furiei saudorinţei de răzbunare, dar, se pare că, în unele situaţii încă nedeterminate, acest efect deliniştire nu se produce.

Ascultarea activă – în condiţiile unor persoane care îşi manifestă furiaeste cea maiindicată strategie; cu rol de informare şi, implicit, de liniştire. Faptul că o persoanăfurioasă ne simte de partea ei, că îi recunoaştem şi acceptăm atât emoţiile cât şi defularearezultată din exprimarea prin limbajul verbal a problemei sale, îl detensionează.

Nu este lipsită de eficienţă nici utilizarea unora din tehnicile programăriineurolingvisticeprecum reflectarea pozitiei corporale, posturii, gesturilor şi reflectarea vocii.

12 Vezi şi Ana Stoica-Constantin, 2004, Conflictul interpersonal, Iasi, Polirom, “Principii si atitudini pentru rezolvarea

conflictului prin dialog”, pag. 68-70.

11



4.Rolul mediatorului în managementul emoţiilor negative puternice alepărţilor implicate în conflicte ce au ajuns în zona penalului

Ce poate face mediatorul pe parcursul medierii cauzelor ajunse în penal ?

-Confirmă, recunoaşte şi validează emoţiile părţilor, utilizând intens ascultareaactivă.

-Construieşte o tonalitate afectivă pozitivă, prin recomandarea scuzelor, gesturisimbolice şi sădirea încrederii.

-Organizează întâlniri particulare (caucus) pentru temperarea emoţiilor prinascultare activă.

-Se angajează în diplomaţia navetă.-Propune o pauză pentru liniştire.-Identifică expresia emoţională problematică manifestată de cineva prezent, apoi

dă îndrumări pentru detensionarea situaţiei.

- Asistă părţile în reconceptualizarea („reframing”) atât a emoţiilor, cât şi asituaţiei.Care sunt principalele emoţii implicate în medierea conflictelor ce au ajuns în zona

penalului ?

Frica – este o reacţie emoţională de tip afect sau emoţie şoc, declanşată de un

pericol surpriză. Prin elementulsurpriză frica se deosebeşte deteamă, care cunoaşte, darşi anticipă sursa primejdiei. Prin cunoaşterea pericolului, frica se deosebeşte deangoasă,care nu-l identifică. Omul reacţionează la frică în raport cu experienţa sa şi cu contextulsituaţional, fie prin atac, implicându-se activ pentru a face faţă ameninţării, fie prinreacţie pasivă, de resemnare în faţa pierderii controlului asupra situaţiei (imobilitate,neajutorare dobândită). Frica este însoţită de procese fiziologice şi neuroendocrinespecifice stării de alertă, dar diferenţiate în funcţie de tendinţa de atac sau resemnare.Creşterea în intensitate transformă frica în spaimă.

12



Spaima –este starea afectivă resimţită de subiectul aruncat nepregătit în starea deneajutorare. Ea privează subiectul, de cele mai multe ori, de orice posibilitate de reacţie.Frica este exclusiv naturală şi îi permite omului să recunoască şi să răspundă la situaţiilepericuloase şi la ameninţări. Totuşi, frica sănătoasă – sau frica cu funcţie de protecţie – sepoate transforma într-o frică patologică, care conduce la comportamente exagerate şi violente.

Există şi un tip de frică explicabilă prin transfer – individul îşi aminteşte temeriletrecute şi le injectează în situaţia curentă. Importanţa fricii în conflict decurge dincomportamentele extreme şi iraţionale pe care le declanşează, ceea ce conduce laescaladarea conflictului13.

Gestiunea fricii proprii se face prin:

- conştientizarea fricii;

- identificarea modurilor de exprimare a fricii proprii;

- recunoaşterea situaţiei care declanşează frica;

- folosirea tehnicilor comportamentale pentru reducerea fricii şi stresului.Gestiunea fricii celuilalt începe prin conştientizarea ei, pentru a o putea trata

adecvat:- prin empatie, pentru a ne da seama care din acţiunile noastre produc frica lacelalalt;

- coborârea tonului sau clarificarea intereselor şi nevoilor îl poate face să se simtămai în siguranţă;

- făcându-ne publică propria teamă, astfel încât celălalt să poată empatiza şi să-şireducă comportamentele ameninţătoare.

Gestiunea fricii de c ă tre mediator:

- mediatorul se asigură că persoanele implicate simt că li se iau în considerarenevoile şi temerile; pentru aceasta, mediatorii nu vor permite discutarea a cineeste vinovat, ci numai despre căile de a ajunge la o soluţie paşnică;

- mediatorul trebuie să le explice părţilor că frica nu trebuie să fie de suma zero(un învins şi un învingător), şi că securitatea simţită de o persoană sau un grupnu trebuie să-l facă pe celălalt să se simtă mai ameninţat.

Vinovăţia şi ruşinea – Culpabilitatea (sentimentul de vinovăţie) şi ruşinea suntdouă emoţii distincte, dar asociate, ceea ce face ca înţelegerea lor să aibă de câştigat dinprezentarea paralelă.Trăirea sentimentului de vinovăţie, poate avea cauze reale (persoanaa făcut ceva condamnabil, a lezat o persoană şi îi pare rău), sau cauze imaginare,subiective (persoana se simte vinovată pentru lucruri pe care consideră că ar fi trebuit săle facă, dar nu le-a făcut, nu le-a făcut la timpul cuvenit ori a făcut ceva despre care credeca ar fi lezat pe cineva pe nedrept).

În cazul vinovăţiei vina este reală, adevărată, sau îndreptăţită. Omul aresentimentul de culpabilitate, „conştiinţa încărcată”, pentru că realmente a lezat pe cinevaşi simte că are responsabilitatea pentru acel act, pe care îl regretă (vinovăţia este unaspect al conştiinţei morale).

În cel de al doilea caz, al ruşinii, avem o vină falsă sau auto-impusă, care poate fichiar mai distructivă decât vina reală, pentru că faptele pentru care ne simţim vinovaţi nusunt sub controlul nostru. Ruşinea este „o emoţie dureroasă cauzată de conştiinţa vinei,

13 Franklin Roosevelt a făcut o profundă observaţie psihologică în 1933, cînd a vrut să ilustreze periculozitatea fricii în

declanşarea forţelor populare: „Nu avem de ce să ne fie frică, în afara de frica însăşi”

13



de nerespectarea cuvântului sau de incorectitudine”.14 Ea este mult mai profundă şiputernică decât vinovăţia, pentru că vizează stima de sine. Ruşinea apare când suntemdezamăgiţi de ceva din interiorul nostru, ce ţine de natura noastră la nivel fundamental.15

Ruşinea este un sentiment individual mai dominat de subiectivitate decât vina, careeste relaţională şi, de cele mai multe ori, pe baze reale. În conflictele ce implică faptepenale ambele pot afecta percepţiile de sine şi comportamentele faţă de ceilalţi oameni, dar

ruşinea produce conflicte mai intense şi de mai mare durată.Care sunt comportamentele pe care le produce ruşinea ?

- Atacul sau lovirea altora – în încercarea individului de a se ridica prin doborâreaceluilalt. Pe termen scurt, acest comportament reduce ruşinea, dar, pe termen lung, oadânceşte; în plus, nu se realizează nimic în materie de înţelegere şi rezolvare aconflictului.

- Căutarea puterii şi a perfecţiunii – este o încercare de a depăşi ruşinea prin măsuri deprevenire a apariţiei ei în viitor. Dar căutarea aceasta a perfecţiunii eşuează inevitabil,cauzând mai multe probleme. Puterea te face să te simţi mai valoros.

- Devierea blamării – Blamându-ne singuri greşelile putem evita vina şi ruşinea.

-Exagerarea amabilităţii sau a sacrificiului de sine –în nevoia de a compensa

sentimentele de ruşine. Fiind pe placul tuturor, sperăm să ne demonstrăm valoarea. Totuşi, aceasta înseamnă acoperirea adevăratelor sentimente.

- Retragerea din lume –ne face să ne desensibilizăm faţă de vină sau ruşine şi, astfel,să dispară tristeţea. Vina şi ruşinea pot juca un rol important atât în prevenirea şi rezolvarea

conflictului, cât şi în crearea lui. În prevenirea conflictelor este util sentimentul de vinovăţie. Noi tratăm oamenii în acord cu codul nostru moral propriu, în conţinutul căreianormele cu caracter penal au un loc respectat, pentru că nu vrem să ne simţim vinovaţi(ca rezultat al disonanţei cognitive, al dezacordului dintre convingerile noastre „bune” şifapta „rea” pe care am săvârşit-o). Când intenţionăm să facem ceva în contrast cu codul

nostru moral, este de aşteptat ca vina să ne reţină de la acea faptă, înainte de a o săvârşi. Astfel, vina contribuie la bunele relaţii în condiţiile în care codul moral al individuluieste… moral, iar el consideră că are un comportament „greşit” sau imoral.

Efectele asupra desfăşurării conflictului sunt diferite: în timp ce vinovăţia tinde sădetermine răspunsuri mai constructive şi, pe cale de consecinţă, poate fi folosită cainstrument pentru depăşirea conflictului, ruşinea poate conduce la retragerea dinsituaţiile sociale; situaţie în care poate apare un comportament defensiv, agresiv şirepresiv, de natură a exacerba conflictul.

Explicaţia acestor efecte opuse ţine de natura diferită a celor două sentimente –dacă vinovăţia rezultă din disconfortul profund produs de faptul că ne-am încălcat

convingerile morale (despre ceea ce este bine sau rău, moral sau imoral) şi din dorinţa de

14 Barker, Phil. "Guilt and Shame." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. Conflict Research

Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: July 2003 http://www.beyondintractability.org/essay/guilt15 Printre cele mai frecvente cauze ale ruşinii le putem regăsi pe următoarele: unii se pot ruşina de ceea ce ţine de sine –

înfăţişare, îmbrăcăminte, maniere, aspectul fizic, trăsături de personalitate etc.; de identitatea lor – etnie, ţară, religie,familie etc.; de nereuşita în a fi acceptat de către o persoană sau un grup dorit; la pierderea dragostei sau respectului dinpartea unei persoane preţuite (un „altul semnificativ” pentru el); de incompetenţa sa, ori de pierderea competenţei datorităîmbolnăvirii sau îmbătrânirii; de pierderea controlului asupra corpului, asupra funcţiilor vitale şi a emoţiilor; de expunereapublică neaşteptată, când nu era pregatit; de încălcarea limitelor personale de către alţii; de anumite funcţiuni aleorganismului (hrănire, excreţie şi sexualitate) în anumite circumstante; de eşecul în a se ridica la nivelul aşteptărilorcelorlalţi şi proprii.

14



a-l reduce tot printr-o acţiune, în schimb ruşinea este centrată pe interior şi conduce maidegrabă la sentimente jenante pentru sine, decât la acţiuni pe care să le desfăşurăm.Rezultatul este un comportament orientat spre interior, de evitare a celorlalţi, deascundere a imaginii.

Concluzionând, în producerea şi dezvoltarea conflictului, mai importantă esteruşinea. Aceasta poate provoca un ciclu al conflictului; în cazul unui viol în care persoana

vătămată sau/şi făptuitorul au fost expuşi ruşinii, răspunsul comportamental va negativaşi mai mult aspectele experienţei neplăcute.

Umilirea – umilinţapresupune două forme diferite ale experienţei:actşistare/trăire afectivă (emoţie, dacă umilirea este pasageră, sau sentiment/resentiment, dacăeste de durată, ajungând, chiar, la preluarea între generaţii).

Actul umilirii face necesară prezenţa minimă aagentului umilirii(actorul umilirii,umilitorul) şi aentităţii umilite(individ, grup, comunitate, stat). În ecuaţie mai poate intraşimartorul, care poate dezvolta aceeaşi teamă faţă de umilire, uneori chiar mai puternicădecât a victimei. La rândul ei, teama de umilire influenţează comportamentul persoanei înatât de mare măsură, încât îşi poate risca şi viaţa pentru a evita umilirea.

Umilirea, ca stare (dar, în egală măsura şi teama de umilire) face parte din cele maiputernice emoţii, „un act psihologic profund violent, care produce victimei o ranăpsihologică adâncă”. Umilirea este o un factor extrem de important în relaţiile sociale, iarîn conflicte este cea mai dificilă cauză şi obstacol care trebuie depăşit. Este „bombanucleară a emoţiilor”, o experienţă care otrăveşte indivizii, familiile, comunităţile şi, chiar,societăţi întregi de-a lungul mai multor generaţii16. Sentimentul de umilire este una dincele mai puternice forţe care creează rupturi între oameni; sunt rupturi dintre cele maigreu de vindecat şi care constituie cele mai dificile bariere pentru construirea încrederii şicooperării. Umilirea s-a dovedit a fi o emoţie „de neiertat” în conflictele ce au presupussăvârşirea de fapte penale, în conflictele maritale şi din orice tip de cuplu, în aşa-numitelecrime în serie, în sport sau istorie – sunt războaie generate de umilirea unui popor, reală

sau manipulată de conducători.Intensitatea impactului asupra persoanei se datorează lezării identităţii sale, a

sinelui, care este devalorizat, degradat, umilit, făcut să se simtă inferior, redus laneputinţă şi supunere, vulnerabilizat prin expunerea publică într-o stare de „goliciune”fizică sau/psihică. A fi umilit înseamnă a fi plasat, împotriva voinţei persoanei şi, adesea,într-un mod foarte dureros, într-o situaţie mult inferioară celei la care simte persoana că is-ar cuveni. Uneori chiar oferirea ajutorului poate fi percepută ca umilire, datorită situaţieide neajutorare în care se află beneficiarul ajutorului.

Sunt mai multe abordări ale umilirii, printre care cele mai relevante sunt:

-O abordare centrată pe poziţie –Umilirea presupune să fii pus într-o poziţie umilă,

înjositoare şi de neputinţă de cineva care are, în acel moment, o putere mai mare decât tine.-O abordare centrată pe sentimente –Experienţa internă a umilirii este sentimentulde adâncă indispoziţie produs de faptul că ai fost, sau percepi că ai fost nedreptăţit,ridiculizat sau îngenuncheat – mai precis, identitatea ta este înjosită sau devalorizată.

-O abordare centrată pe rezultatul prejudiciabil –un proces de excludere, un procesde subjugare care aduce prejudicii sau deposedează de mândrie, onoare sau demnitate.

16 Evelin Lindner –Gender, Humiliation, and Global Security,published by Praeger, An Imprint of ABC-CLIO, LLC, SantaBarbara, California Denver, Colorado Oxford, England 2010

15

http://www.greenwood.com/catalog/C35485.aspx







Se poate face o anumită distincţie între umilire şi umilinţă – umilinţa se manifestăca un mod de a diminua eul, este o smerenie voită sau acceptată, realizată individual, pecont propriu; umilirea este un act psihosocial, fiind condiţionată de intervenţia unei altepersoane sau grup.

Reacţiile la umilire care ne interesează în medierea conflictelor ce au ca obiect faptepenale pot fi grupate în trei categorii:

-acceptare, depresie, apatie – nu se producenici o schimbareîn comportament;-antagonism, supărare, furie – urmate deschimbarea violentăîn comportament, fărăsă fie abolită ierarhia; de cele mai multe ori schimbarea constă în inversarea rolurilor;-antagonism, supărare, furie – urmate deschimbarea nonviolentă, pe baza de iertare

şi reconciliere, prin demontarea ierarhiei spre un sistem bazat pe drepturile dezirabile şidemnitate.

Reacţiile la umilire sunt, în mare măsură, în funcţie de personalitatea celui umilit.Umilirea fiind o traumă puternică şi profundă, cel mai adesea, conduce la contra-umilire,urmată de acutizarea conflictului şi adăugarea altor umiliri; părţile se antrenează înnesfârşite şi periculoase cicluri ale umilirii şi contra-umilirii.

Umilirea poate fi gestionată. Cum ?

-La nivel interpersonalse recomandă abordarea celuilalt cu o atitudine de respect,mai degrabă decât a aştepta să îl câştige; recunoaşterea faptului că diferenţele pot conducela un dialog bogat şi plin de provocări; a reuşi să nu fii de acord, dar fără să deviidezagreabil şi lipsit de respect; întrebându-te şi întrebând de ce este greşit să greşeşti;când este nevoie, să-ti ceri scuze; luăm munca în serios, iar pe noi înşine în gluma(folosirea umorului şi râsului). Persoana umilită va putea ignora umilirea, purtându-se cudemnitate, moralitate şi principial. Neoferind nici o confirmare, nici o satisfacţie,agresorului, acesta va trebui să înceteze acţiunile umilitoare.

-La nivel personalse poate proceda în mai multe moduri: putem accepta oricesituaţie cu „veneraţie şi uimire”, neluându-ne în serios nu vom suferi de teama de a fi

umiliţi şi nu vom mai fi vulnerabili la eforturile celorlalţi de a ne ridiculiza sau degrada;putem accepta doar autoevaluarea, apreciind propriile norme şi criterii de comportamentne vom proteja de suferinţa devalorizării intenţionate venite din partea celorlalţi; dacăumilirea este puternică, ne putem disocia mental de situaţie, pentru a ne proteja derealitatea dureroasă; la nivel conştient ne putem proteja de umilirea brutală renunţând lao parte din controlul comportamentului în favoarea agresorului – de exemplu: „Eu sunt celcare decide să-i dau celuilalt controlul asupra corpului meu”. Paradoxal, aceasta îipermite persoanei vătămate să-şi menţină autonomia în faţa unei victimizări forţate.

Respectul – este un sentiment şi, în acelaşi timp, o atitudine de preţuire şirecunoaştere a valorii unei persoane. El este opusul umilirii şi dispreţului. Respectul

semnifică luarea în considerare a sentimentelor, nevoilor, gândurilor, ideilor, dorinţelor şipreferinţelor cuiva. Înseamnă a le lua în serios şi a le valoriza, a le preţui. În fapt, arespecta pe cineva este similar cu a-l preţui pe el şi gândurile lui, sentimentele lui, etc., a-lrecunoaşte, a-l asculta, a fi cinstit faţă de acesta şi a-i accepta individualitatea şiidiosincrasiile.

Respectul poate fi arătat prin comportament, dar, şi simţit. Putem acţiona înmoduri considerate respectuoase, după cum putem să şi simţim respect pentru o anumităpersoană. Este posibil să existe un dezacord între comportamentul afişat şi sentimentele

16



reale, astfel încât sentimentul de respect este mai important decât comportamentul lipsitde sentiment. Când există sentimentul de respect, comportamentul decurge de la sine.

Respectul se creează în multe feluri:

- Tratându-l pe cel ă lalt a ş a cum ne-ar pl ă cea nou ă s ă fim trata ţ i – Aceasta ne trimitela celebrul îndemn biblic – Fă celorlalţi ceea ce ai vrea să-ţi facă ei ţie. Respectul sedezvoltă într-o relaţie pe principiul spiralei: dezvoltarea respectului se alimentează din

propriul proces şi dinamică. Dacă eşti primul care acordă respect, cu timpul, respectulse va dezvolta între toate părţile implicate în conflict.

-Evitarea insult ă rii oamenilor ş i culturii lor – Multe interacţiuni dezastruoase suntcaracterizate prin atitudini ca aroganţa, dispreţul, teama faţă de diferenţe etc. În acestscop este bine să găsim oameni care cunosc cultura nefamiliară nouă, pentru a ne oferiindicii privind modul în care să ne adaptăm cel mai bine la cultura aceea.

-Comportamentul curtenitor – Să ascultăm ce are de spus celălalt, să-i tratăm peoameni cu onestitate. Toate elementele de bază „pe care le-am învăţat la grădiniţă” ne vorajuta să creăm o atmosferă de încredere şi respect.

-Separarea oamenilor de problem ă – permite tratarea cu respect a partenerului de

conflict. A recunoaşte că problema noastră este chestiunea în discuţie şi nu persoana, nepoate fi de folos în crearea respectului. Prin efectul de bumerang, în sensul ca mai întâitrebuie să-l exteriorizezi, ca apoi să se întoarcă la tine. Respectul nu poate fi cerut sauforţat, aşa cum uneori se mai înşeală oamenii.

La nivel personal există mai multe modalități de exprimare și de dobândire arespectului. Cum putem proceda ?

Îi validăm (confirmăm, aprobăm) sentimentele celuilalt.

Empatizăm cu el. Îl întrebam „Cum te-ai simţi dacă…” înainte de a lua o decizie care îl afectează. Facem schimbări şi compromisuri la iniţiativa noastră, pentru a ne adapta lasentimentele, dorinţele şi nevoile sale.

Nu îl întrerupem. Cerem şi permitem feedback. Îi creăm posibilitatea să-şi rezolve propriile probleme fără să-l subestimăm –evităm să-i spunem ce să facă; evităm să-i dăm sfaturi nesolicitate, predici şilecţii.

Avantajele de a fi respectat sunt multiple: obţinem cooperarea voluntară din parteacelorlalţi, nevoile ne sunt întâmpinate cu mai puţine resurse şi energie, intrăm în maipuţine conflicte şi avem o stare psihică de bine. Nu trebuie să-ţi placă o persoană sau să-iînţelegi punctul de vedere ca să-i acorzi respectul. Respectul vine din convingerea că opersoană poate avea convingeri contradictorii cu ale noastre şi noi să le cinstim totuşi.

Respectul joacă un rol important în multe feluri:-Respectul ne permite dobândirea încrederii celuilalt.-Respectul ne permite să construim şi să reconstruim relaţiile.-Oferă o „intrare” în partea celuilalt.-Persoanele din comunitate care sunt respectate sunt mai apte să aducă sau săîncurajeze pacea.-Acordând respect poţi sesiza elementul cheie din conflict.-Respectul poate duce la o schimbare pozitivă, în timp ce absenţa poate duce lacontinuarea conduitelor distructive.

17



În absenţa respectului apar dispreţul şi umilirea, apare sentimentul de a nu fi auzitşi înţeles.

Recunoaşterea – este utilizată în conflict cu semnificaţia de recunoaştere şiempatizare cu celalalt. Presupune un proces de acceptare a adversarului ca fiinţă umană,care are situaţia şi grijile sale legitime. Recunoaşterea se referă la ceea ce dă o persoană,nu la ceea ce primeşte.

În cadrul medierii ce are ca obiect fapte penale, recunoaşterea nu poate apărea înabsenţa sentimentului de libertate pe care trebuie să îl aibă părţile – acestea trebuie să sesimtă libere să ia decizii şi să aleagă între a recunoaşte pe cealaltă parte sau nu. Datăfiind importanţa libertăţii, mediatorii le vor permite părţilor să aleagă, fiecare în parte, câtde mult vrea să recunoască punctele de vedere ale celeilalte.

Încrederea, neîncrederea şi gestionarea acestora în conflictele ce au ca obiectfapte penale

Încredereaa fost recunoscută ca un element cheie în rezolvarea cu succes aconflictelor. Este asociată cu creşterea cooperării, împărtăşirea informaţiei şi rezolvarea deprobleme. Dacă indivizii au încredere unii în ceilalţi, îşi pot rezolva conflictele cu uşurinţă;

în caz contrar conflictul devine distructiv iar rezolvarea cu atât mai dificilă.Încrederea este un concept ce poate consta în credin ţ a individului în, ş i voin ţ a de aac ţ iona pe baza spuselor, ac ţ iunilor ş i deciziilor altei persoane, considerate, astfel, deîncredere. Este uşor să constatăm că unii dintre indivizi cred mai mult decât alţii. Văzutăca o caracteristică importantă a relaţiilor dintre indivizi, destul de stabila în timp,încrederea este privită şi ca o expectanţă generalizată, ca o nevoie de a te baza pe ceilalţi. Totul depinde de modul în care s-a răspuns pozitiv în experienţele anterioare, deinteracţiunile sociale ale persoanei. Ea influenţează percepţiile asupra caracteruluioamenilor în general şi al fiecărei persoane în parte.

Ce presupune a avea încredere într-o persoană ? Încrederea pe care o avem în altăpersoană depinde de evaluările pe care le facem în legătură cu abilitatea, integritatea şi

bunele lui intenţii.- Abilitatea presupune evaluarea cunoştinţelor, priceperilor sau competenţei.

Încrederea implică sentimentul că cel ori cea în care ai încredere poate confirmaaşteptările privind cunoştinţele, aptitudinile şi competenţa.- Integritatea ţine de măsura în care persoana, în care se investeşte încrederea, aderă

la principiile apreciate de către cel care oferă încredere.- Bunele intenţii (bunăvoinţa) constă în percepţia celui în care avem încredere ca fiind

preocupat de binele şi bunăstarea noastră suficient cât să ne promoveze interesele, sau,cel puţin, să nu ne pună piedici.

Intenţiile şi motivele pe care le percepem la cel în care avem încredere sunt cele mai

importante. Abilitatea şi integritatea sunt mai importante la începutul relaţiei, bunăvoinţaare nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta.

Neîncrederea – încrederea şi neîncrederea sunt concepte separate şi diferite. Astfel, încrederea implică faptul de a te putea baza pe celălalt, o tendinţă de a atribuiintenţii bune celuilalt şi dorinţa de a acţiona în conformitate cu acesta, pe cândneîncrederea presupune frica de celălalt, tendinţa de a-i atribui intenţii negative şi dorinţade a ne proteja de efectele acţiunilor celuilalt.

Neîncrederea se bazează pe aşteptarea ca motivele celuilalt, intenţiile şicomportamentele sale ne sunt dăunătoare, ne afectează intereselor noastre. Aceasta

18



implică un sentiment de teamă şi anticiparea disconfortului sau pericolului. În mod firesc,neîncrederea ne impulsionează să ne reducem vulnerabilitatea, pentru a ne protejainteresele. Ca atare, neîncrederea în ceilalţi ne induce o orientare competitivă (opusă celeicooperante) care stimulează şi exacerbează conflictul.

Înşelarea încrederii noastre de către partener – violările încrederii survin cândaşteptările victimei sunt neconfirmate de către cel în care a investit încrederea, de către

agresor. Aceste violări conduc la scăderea încrederii şi la limitarea cooperării cu agresorul.Experienţa violării încrederii determină victima să facă o apreciere a situaţiei şi sătrăiască o stare emoţională de profundă întristare. Evaluarea cognitivă se referă latransferul culpabilităţii către agresor şi la evaluarea costurilor legate de violare. Reacţiaemoţională este de aşteptat să fie compusă dintr-un amestec de furie, dezamăgire şi/saufrustrare pentru faptul de a fi crezut, dar şi la adresa agresorului, pentru că a exploatatacea încredere.

Relaţia interpersonală este afectată de înşelarea încrederii. Uneori, o singurăînşelare a încrederii poate compromite irevocabil întreaga încredere pe care o avem într-opersoană; de regulă este nevoie de un pattern de violări pentru a ameninţa grav relaţia. Violarea încrederii (dimensiunea calitativă) este condiţionată de dimensiunea răului

(dimensiunea cantitativă), de gravitatea lezării. Pe măsură ce aceasta creşte în intensitatedetermină răspunsuri mai active, orientate spre extrem, din partea persoanei înşelate şireflectă pagube mai mari la nivelul încrederii interpersonale.

Lezările minore pot conduce la o simplă scădere a nivelului de încredere într-uncontext dat. Pe viitor victima va evita tranzacţiile cu agresorul şi va limita sprijinul şicoperarea. Când relaţia nu poate fi terminată (colegi de serviciu, asociere socială greustrămutat), relaţiile continuă cu o cooperare de faţadă şi /sau cu tranzacţiile specificeîndeaproape controlate. Aceste abordări sunt relativ pasive, de tipul „Bine, m-ai dus. Purşi simplu nu te mai cred de acum înainte, chiar dacă va trebui să mai avem de-a face.”

Cînd gravitatea lezăriicreşte, victima are reacţii cognitive şi emoţionale mai

puternice. Lezările grave afectează serios încrederea, adesea până la punctul distrugeriitotale. Aceste ofense grave pot stimula dezvoltarea neîncrederii, aici intrând răzbunarea,escaladarea conflictului şi/sau încheierea relaţiei.

Gravitatea lezării poate avea mai multe nivele:-extensia lezării –totul evoluează de la simplu la complex, în dimensiuni cantitative.

Într-un fel stau lucrurile dacă auzi că cineva te-a vorbit de rău şi altfel va fi situaţia dacăacel cineva te înjură, te scuipă, te loveşte, fură ceva din curte sau face curte soţiei tale.

-numărul de violări anterioare - o nouă violare, chiar minoră, poate fi picătura caresă umple paharul;

-dimensiunea specială a încrederiicare a fost înşelată. Violările care implicăintegritatea şi bunăvoinţa sunt mai grave decât cele care s-au adresat unei abilităţi.

După ce încrederea a fost pierdută, victima unei asemenea situații are douăposibilități:

1. să gestioneze stresul produs de violarea încrederii asupra relației;

2. să determine dacă vor mai apăreași alte violări ale încrederii în viitor.Dacă persoana vătămată devine convinsă de faptul că făptuitorul nu va face nimic

că să îndrepte răulși ca să minimizeze violările pe viitor, atunci nu are nici o motivație casă încerce refacerea încrederii.

19



Este nevoie de iertare, ca decizie deliberată a victimei de a depăși resentimenteleși aoferi amnistierea agresorului. Totuși, existăși posibilitatea iertării cuiva – să-l eliberezi deresponsabilitatea răului produs – fără a manifesta voinţa de a-i mai acorda vreodataîncredere. De ex., cînd o femeie bătută, înşelată sau violată îl iartă pe agresorul său (camod de vindecare psihologică), dar nu permite continuarea relaţiei. Încrederea nu poate firecâştigată dacă victima nu doreste. Pe de altă parte, dacă victima doreşte, devine posibilă

recâştigarea încrederii, nu şi garantată.Cum se poate face ?

Recîştigarea încrederii bazate pe calcul

- Este esenţial ca agresorul să aibă initiaţiva. Dacă sunt aşteptări necongruenteale părţilor, trebuie clarificate rapid.

- Scuzele constituie o asigurare că lucrurile nu se vor repeta şi că victima poateavea din nou încredere.

- Actul de restituţie (înapoiere) are şi semnificaţia simbolică a faptului căagresorul doreşte recîştigarea încrederii prin actiuni concrete.

- Procesul reparatoiu este, în mod esenţial, un efort material, o tranzacţie. O

simplă îmbrăţişare, doar „îmi cer scuze” sau „îmi pare rău” nu este de natură săajute; ba chiar poate înrăutaţi lucrurile. Trebuie să se producă actul repartortangibil.

Recăştigarea încrederii bazate pe identitate – încrederea se bazează pe

interesele şi valorile comune şi pe investiţia emoţională în relaţie. Violarea încrederii poateface victima să creadă că celălalt nu mai este aşa de apropiat cum părea. Relatiile, aici, se bazează pe resurse intangibile, ca percepţia atracţiei reciproce, sprijinul şi grija pentrucelălalt. Înşelarea încrederii poate veni şi din partea persoanei vătămate care,neîncrezătoare, pune sub semnul întrebăriiintenţia (adevăratele motive şi dorinţe)comportamentului tradător. Se pune sub semnul întrebării însăşi posibilitatea identificăriicu celălalt, apare senzaţia că nu-l mai „cunoaste” pe agresor deloc.

Făptuitorul trebuie să ofere rapid şi voluntar sincere scuze, explicaţii privinddetaliile împrejurărilor şi promisiunea de a colabora în viitor. În continuare, ambele părtitrebuie să-şi reafirme ataşamantul reciproc şi faţă de ideile şi valorile pe care esteconstruita relaţia. Procesul de recâştigare a încrederii presupune atât comunicare, cât şiacţiune, centrată pe latura emotională, relaţională.

Simpla plată a unei compensaţii materiale nu este suficientă pentru a reconfirma valorile comune şi a reconstrui sentimentul comun al identităţii care a fost temeliaîncrederii.

Important şi deosebit de interesant este faptul că mediatorul trebuie să facă un aşanumit management al încrederii şi al neîncrederii persoanelor implicate în cadrul

conflictelor ce au ca obiect fapte penale, persoanelor pe care le are în faţă, în biroul său demediator.

De ce aceasta este importantă ?

- Pentru că încrederea dintre indivizi face rezolvarea conflictului mai uşoară şimai eficientă;

O persoană care are încredere în alta va crede promisiunea celuilalt potrivit cu careacesta va actiona în baza unor intenţii bune şi va căuta modalităţi productive de a rezolvaun conflict cu acea persoana. Nivelul încrederii sau neîncrederii are un rol definitoriupentru dinamica conflictelor emergente.

20



- Încrederea este, de cele mai multe ori prima pierdere într-un conflict;Pe măsură ce conflictul escaladează, încrederea scade şi neîncrederea creşte. Cu cât

se dezvoltă mai mult neîncrederea, cu atât partenerii se concentrează mai mult peautoapărare, unul împotriva celuilalt, sau pentru a câştiga, ceea ce pe mai departefoloseşte creşterii neîncrederii şi scăderii acţiunilor ce ar putea reconstrui încrederea.

- Crearea încrederii într-o relaţie conflictuală este, în primul rând o chestiune de

creştere a încrederii calculate;Păţile trebuie să acţioneze consecvent şi onest, să respecte termenele şiangajamentele, să facă acest lucru permanent de-a lungul timpului sau în diferite arii aleinteracţiunii cu celălalt.

- Încrederea bazată pe identificare consolidează şi mai mult relaţia;Dacă partenerii se percep ca având ţeluri comune, valori şi identităţi, sunt motivaţi

să susţină relaţia şi să găsească metode concrete de a rezolva conflictul astfel încât să nudeterioreze relaţia.

- Relatiile caracterizate de neîncredere sunt încărcate de conflicte şi fiecareconflict alimentează neîncrederea, într-o spirală a neîncrederii şi conflictului;

Mă aştept la ce este mai rău din partea celuilalt şi comportamentul lui îmi confirmăcele mai rele asteptări – o asemenea concluzie duce la o adâncire şi mai mare aconflictului, intensităţii şi, chiar, virulenţei acestuia.

- Majoritatea relaţiilor conţin elemente de încredere sau neîncredere;Ca şi rezultat, avem atât sentimente pozitive cât şi sentimente negative pentru

celălalt, ceea ce produce un conflict la nivel intrapsihic, denumit conflict ambivalent.Stadiile ambivalenţei se caracterizează prin elemente de încredere şi neîncredere faţă decelălalt; conflictul intern creat de această ambivalenţă foloseşte pentru a subminaaşteptările clare despre comportamentul celuilalt şi forţează persoana să evalueze fiecareacţiune a celuilalt pentru a determina unde ar trebui să fie încadrată: la încredere sauneîncredere.

Ambivalenţa poate determina părţile să aibă dificultăţi în acţiunile următoare sausă-şi modifice strategiile de relaţionare cu celălalt. De aceea, conflictul intern al persoaneiîntre încredere şi neîncredere afectează modul în care aceasta gestionează conflictul cucealaltă persoană.

- Reclădirea încrederii este, deseori, un element cheie al rezolvării conflictului.Deşi recâştigarea încrederii este necesară pentru rezolvarea pe termen lung a

conflictului, abordarea şi gestionarea neîncrederii poate fi cea mai eficientă strategiepentru stapânirea pe termen scurt a conflictului.

Puterea –desemnează, de cele mai multe ori,capacitateaunui persoane de aajunge la rezultatele urmărite şi, în general, de a realiza acţiuni eficiente. Puterea este

definită eterogen ca fiind abilitatea de a acţiona, de a influenţa un rezultat, de a face să seîntâmple ceva sau a înfrânge o rezistenţă. Puterea reprezintă capacitatea de a obţine ceeace-ţi doreşti. Întrucât ceea ce îţi doreşti este deseori restricţionat de ceilalţi oameni,utilizarea puterii poate include schimbarea reprezentărilor despre oameni şi lucruri, asentimentelor şi comportamentelor.

Puterea în conflict este o putere relaţională, nu materială,17 fiind relativă, asimetricăşi manifestă/latentă.

17 Francois Chazel, profesor la universitatea din Sorbona – Du pouvoir à la contestation, Paris , LGDJ, 2003

21



Relativitatea puterii rela ţ ionale constă în faptul că ea variază în funcţie de treidimensiuni: extensie, câmp şi intensitate.

Extensiaeste variabilă atât în funcţie de părţi cât şi de timp – A poate avea putereefectivă asupra lui B şiC, dar nu şi asupra luiD; iar această putere este susceptibilă, cutimpul, de extindere asupra altor indivizi sau, dimpotrivă, de restrângere doar la individul

B.

Câmpuleste sfera de activitate a lui B (ţinta) asupra căreia se exercită puterea lui A(sursa).

Intensitateasemnifică gradul de ascultare pe care A este în măsură să îl obţină de laB.

Asimetria puterii rela ţ ionale – deşi într-un domeniuB se conformează aşteptărilorimplicite sau explicite ale lui A, aceasta nu înseamnă că în alte domenii relaţia nu poate fiinversată. Puterea în conflict poate fi înţeleasă numaiîn context,adică în cadrul uneiinteracţiuni. Cu un grup de prieteni eu pot avea o mare influenţa în a decide să mergem sădăm o spargere sau dacă şi unde să facem scandal la sfârşitul de săptămână, dar cu altul(sau cu acelaşi grup dar în alte împrejurări), pot avea o slabă influenţă fiind nevoit să mă

conformez opţiunii altora. Un element cheie care ne defineşte puterea este intenţia şifocalizarea noastră. Dacă acestea sunt de mare intensitate, şi puterea este mare, dacă nu,nu.

Puterea manifestă este determinată de:a) capacitatatea de a face ceva împotriva dorinţei celorlalţi; b) deţinerea a ceva (sau a avea controlul) asupra ceva ce oamenii vor să aibă;c) capacitatea de a schimba credinţele şi comportamentele oamenilor, fie prin logica

ratională, fie prin carisma iraţională.

Utilizarea puterii în conflicte –Când oamenii sunt în conflict, intră în joc puterealor, fie că ei intenţionează acest lucru sau nu. Pentru ca un conflict să se producă, toţi ceiimplicaţi trebuie să aibă o anumita putere, oricât de mică. Conflictul nu poate exista, celputin la dimensiunea comportamentală, dacă o parte domină complet cealaltă parte. Dacăputerile sunt echilibrate (în realitate sau doar percepute), sunt posibile strategii de alianţă,dar dezechilibrul puterilor încurajează strategiile de opoziţie, cel mai puternic tinzând să-si impună poziţia.

În practică se cunosc trei metode18 prin care încercăm să utilizăm puterea:

- metoda normativă de aplicare a puterii – presupune apelul la valorile şicredinţele oamenilor, utilizarea simbolurilor normative.

- metoda utilitară – se bazează pe apelul la interesele celorlalţi, sau indicarea unor beneficii palpabile pe care ceilalţi le vor obţine dacă vor da curs dorinţelor tale.

- metoda coercitivă – implică forţarea celuilalt pentru a fi de acord cu tine,

amenintându-l cu sancţiuni puternice sau manipularea mediului extern pentrua-i răpi libertatea alegerii.

Opţiunea în conflict nu este pentru sau împotriva utilizării puterii, ci pentru modulîn care să fie ea utilizată. Oamenii sunt gata să înceapă prin distribuirea puterii(competiţie, confruntare) înainte de a explora suficient de mult posibilitatea unui rezultatintegrativ (cooperant). Provocarea constă în a identifica moduri de redirecţionare a

18 Aceste metode mai sunt numite persuasiune, recompensă şi pedeapsă

22



manifestărilor părţilor, de la a gândi în termeni de putere integrativă19. Utilizarea puterii înconflict trebuie făcută subtil (fără a genera o senzaţia specifică care este de natură a irita),indirect prin ameninţări (prin substitute ale puterii), gradual (fără abuzuri), pentru a nudetermina, la ţintă, răspunsul prin reactanţă.

Trebuie observat că relaţia este biunivocă – pe de o parte, puterea oamenilordetermină numărul de opţiuni disponibile; şi invers, opţiunile pe care le are definesc

puterea individului. Adesea, cel mai bun mod de a ne consolida puterea este de a dezvolta variante opţionale. Evoluţia conflictului poate fi influenţată şi aici, prin calea integrativăsau distributivă spre care mă îndrept pentru dezvoltarea opţiunilor.

Cum poate fi manipulată puterea în cadrul strategiilor ce pot fi folosite de cătremediator ?

Există mai multe opţiuni. Se pleacă, de regulă de la următoarele principii:Principiul coerciţiei – se bazează pe faptul că puterea unei părţi permite forţarea

celeilalte părţi să îşi schimbe comportamentul chiar dacă nu doreşte. Se foloseşteameninţarea sau mita. Ameninţările pot lua de multe ori forma negativă, cum ar fiînlăturarea beneficiilor sau împiedicarea accesului la resursa dorită. Atât ameninţarea, câtşi mita, utilizează motivaţia extrinsecă, cu mesajul „fă asta şi vei obţine asta”.

Cum te poţi apăra împotriva coerciţiei ?- Peretele de stâncă – se refuză imediat, spui, pur şi simplu, nu.

- Separarea identităţii – refuzi pe motivul că nu faci ceva de acest gen.

- Justificare – prezinţi cauza şi efectul negativ spunând că nu te vei conforma.- Negociere – faci contra-oferte pentru a permite celeilalte persoane să-şi realizezescopurile, fără a te implica.

Principiul interesului minim – în orice relaţie, persoana care are cel mai mic interescu privire la continuarea relaţiei – adică are cea mai bunăstrategie de detaşare, s-aasigurat ca se poate retrage în orice moment – deţine cea mai mare putere. Nu trebuie săpari disperat, să ajungi la o înţelegere ori sa menţii relaţia cu orice pret, pentru ca vom

avea numai de pierdut.Schimbul social – toate relaţiile presupun o parte de luat şi una de dat, cu toate că

balanţa acestui schimb nu este întotdeauna egală. Schimbul social explică ceea ce simtoamenii într-o relaţie cu o altă persoană, în functie de perceperea urmatoarelor:

- Echilibrul între ceea ce aducem într-o relaţie şi ceea ce obţinem din ea.

- Tipul de relaţie pe care îl merităm.- Şansele de a avea o relaţie mai bună cu o altă persoană.Pentru a decide ceea ce este bine şi corect, ne creăm un nivel de comparaţie cu care

comparăm proporţia dat /luat. Acest nivel va varia de la o relaţie la alta – în anumiterelaţii obţinem mai mult iar în altele aducem mai mult. Acestea vor varia, de asemenea,

foarte mult cu privire la ce este dat şi primit. Cu un nivel înalt de comparaţie, am puteacrede că lumea este plină de oameni draguţi care abia aşteaptă să ne întâlnească. Atuncicând nivelul este scăzut, am putea ramâne într-o relaţie costisitoare deoarece credem cănu am putea găsi pe cineva mai bun.

Cum se poate potenţa puterea ?

19 Precum în Aikido, în care luptătorul nu se împotriveşte mişcării agresorului, ci îi preia energia şi îi schimbă orientarea

sau întoare direcţia şi mediatorul nu trebuie să se epuizeze în a se opune puterii părţilor, împreună şi fiecăreia în parte.

23



Potenţarea puterii prin limbajul verbal – există un limbaj prin care oamenii îşidiminuează puterea. Vorbitorii cu un statut slab al puterii (în special puterea personală/psihologică) au un stil al vorbirii care-i singularizează:

- multe adjective şi adverbe fără conţinut (minunat, incredibil, uimitor)- forme optative(Aş putea? Vreţi să ?)- întrebări care solicită acordul(Nu-i aşa? )

- cuvinte care tradează lipsa implicării(presupun, poate, se părea că…)- folosirea de mulţi intensificatori(foarte, extrem de, absolut, total, real);- gramatică hipercorectă- utilizarea în exces a gesticii, ceea ce sugerează lipsa expresivităţii vorbirii- patternuri de intonaţie care sugerează scâncetul, tânguirea- lipsa de perseverenţă în cazul în care sunt întrerupţi în timpul în care spun ceva- acceptarea vorbirii simultane.Ca opţiune, mediatorii pot utiliza modelul stărilor eului din analiza tranzacţională

pentru a propunestrategii de ridicare a statutului de putere. Se operează cu trei stări aleeului: Copil, Adult şi Părinte, fiecare cu două sau mai multe subdiviziuni. În relaţia deputere functionează un „triunghi al jocului puterii” configurat de cele trei substări

exagerate:- Infractorul /Agresorul /Călăul, forma exagerată a Parintelui Normativ în funcţia

sa critică sau devalorizantă;- Victima /Persecutatul, forma exagerată a Copilului Adaptat;- Salvatorul – forma exagerată a Părintelui Grijuliu /Binevoitor, hiperprotectiv.Individul care se plasează pe o poziţie inferioară de putere este Victima. Postura de

victimă îl privează pe individ de responsabilitate, autonomie şi control al propriei evoluţii,în schimb exercită asupra lui şi tentaţia unor avantaje, reprezentate de dobândireacapitalului de simpatie din partea martorilor şi confortul obţinut prin eliberarea de povararezolvării propriilor probleme. Mai mult încă, în relaţia cu un infractor, acesta din urmă,

nu renunţă la plăcerea de a-şi exercita controlul, iar dacă este nevoit să o facă deschide unconflict nou. Prin urmare, preocuparea cea mai indicată pentru schimbarea statutului deputere trebuie să fie orientată spre abordarea celor puternici.

Există, aici, mai multe strategii disponibile, printre care:

-reorientarea evoluţiei lucrurilor spre abordarea victorie-victorie;-coalizarea, alierea cu suporteri;-evitarea atacurilor verbalela adresa celui care abuzează de putere;-evaluarea mizei, pentru a decide dacă problema sau care punct al problemei merită

angajarea în conflict cu individul puternic;

-reorientarea energieiîndreptata de către agresor asupra victimei, strategie

realizabilă prin mai multe tehnici:- transformarea atacului la persoana în atac asupra problemei;

- evitarea opoziţiei făţişe /reproşului explicit la adresa luiB.- prezentarea soluţiei dată de celălalt ca pe una din multiplele soluţii posibile;

- identificarea motivului real din spatele afirmaţiei agresorului, prin întrebarea„de ce?”

- aducerea în atenţie şi a nevoilor altora.Pentru ridicarea asertivităţii se pot folosi tehnici precum:

24



- Afirmarea de sine, cu interesele, nevoile, realizrile personale, în loculsentimentului de jenă, umilinţă şi stimei de sine coborâte.

- Restructurarea laturilor negative în direcţia pozitivăriilor; formularea propoziţiilorla modul constructiv, optimist, decizional, nu la modul tânguitor, resemnat, demodestie excesivă.

- Personalizarea afirmaţiilor: în loc de judecata generală şi impersonală.

- Transformarea unor imperative externe în opţiuni personale. Motivaţia extrinsecădevine astfel motivaţie intrinsecă, constrângerea externă devine autonomie.

- Reorientarea spre problemă a energiei atacului primit, ca în metoda japoneza Aiki,care se armonizează la energia universală: în loc de respingerea ideii celuilalt, o vom admite ca fiind o variantă posibilă; îi vom arăta că suntem de aceeaşi partea baricadei (aportul lui împreuna cu al nostru va fi vazut ca o rezolvare aproblemei).

- Folosirea efectului Pygmalion: totul şi oricine va sfârşi prin a fi de partea noastrădacă îi vom considera astfel.

Comportamentul nostru urmează traseele stabilite de limbaj. Putem să exersăm

folosirea unui limbaj care să ne confere încredere în sine, optimism, atitudineconstructivă, combativă în faţa problemelor şi independenţă; totodată să descurajezetendinţele de dominare ale partenerilor nostri.

Poten ţ area puterii prin limbajul nonverbal – se poate folosi: Preluarea iniţiativei: saluţi primul, vorbeşti primul, conduci discuţia prin întrebări şiintervenţii.

Strângerea mâinii (strîngerea regală, cu mâna întinsă, pentru a-l ţine la distanţa peinterlocutor; palma în jos, pentru a-i întoarce palma în sus, ceea ce face ca el săprimească de la creier un mesaj de submisivitate).

Atingerea: îl prindem de cot, îl batem uşor şi protector în mijlocul spatelui, îiînconjurăm protector umerii cu braţul, îl ghidăm de la spate, prin împingerea uşoară.

Pozitia staturală: stăm drept, cu umerii traşi spre spate, capul semeţ, afişămsiguranţă.

Privim în ochi, zâmbind.Poten ţ area puterii prin limbajul paraverbal:

- Însoţim vorbirea de mişcări sacadate ale corpului, degetului, palmei;

- Ne oprim arbitrar, plin de siguranţă şi îl privim în ochi; dacă sunt mai multepersoane, ne mutăm privirea de la unul la celalalt.

25



5. Comportamentul agresiv Agresiunea – este comportamentul pus în scenă, cu intenţia de a-l răni pe celălalt.

Pe fond, agresiunea presupune orice formă a comportamentului, direcţionat spre a facerău ori a răni o altă fiinţă umană, care este motivată să evite un astfel de tratament. Agresiunea estecomponenta concret-acţională a agresivităţii –act, conduită, comportamentagresiv.În sens restrâns, agresiunea esteatacul brutal, brusc, neprevăzut (nepremeditat)asupra unei persoane. Agresorul este subiectul care desfăşoară această conduită, cuintenţia nocivă implicită.

În limbaj curent, denumim „victimă” este persoana care suferă de pe urma unei

agresiuni directe.Comportamentul agresivdesemneazaă toate actele de ameninţare şi atac care

survin în situaţiile de rivalitate. Sintagma aplicată îndeosebi la animale, comportamentulagresiv îşi găseşte echivalente în sfera umană: teritorialitatea se pare că este prezentă şi laom, creşterea excesivă a densităţii populaţiei este sursa de agresivitate, nivelul superior alagresivităţii masculine datorită hormonilor sexuali.

Agresivitateaeste dispoziţia permanentă de a se angaja în acte de agresiune. Eapoate fi de două tipuri: malignă sau distructivă şi benignă, sau constructivă, caz în careea se manifestă prin implicarea în competiţii şi prin creativitate. Ideea răului înnăscut alnaturii umane, care a dus pe plan pedagogic la direcţia autoritaristă în educaţie, străbate

veacurile. Agresivitatea este un mod de a fi în situaţii de viaţă foarte diferite, un mod de aacţiona-reacţiona, de exprimare a opiniilor, de relaţionare. Ea nu poate fi desprinsă dedatul temperamental, de afectivitate, inteligenţă, experienţă personală. Nu i se potcontesta contaminările socio-culturale şi implicaţiile morale.

Descrisă ca o tendinţă, agresivitatea reprezintă o implicaţie temporală a

personalităţii, o atitudine,este o tendinţă atitudinală dominantă sau temporară,intermitentă. Bazată pe o stare particulară a sistemului psiho-fiziologic, ea vehiculează şitranspune în fapt o intenţie nocivă, orientată asupra unei persoane sau obiect concret/simbolic, investit cu o semnificaţie (obstacol, substitut al obstacolului, ţintă).

26



Manifestată, în general, atât pe plan acţional-concret prin acte, conduite saucomportamente agresive cât şi în plan fantasmatic, finalitatea ei constă în reducereatensiunii psihice.

Violenţaeste manifestarea comportamentală extremă a agresivităţii, în care forţa brutală este instrumentul prin care se produce constrângere şi teroare, în scopulimpunerii voinţei agresorului.

Cruzimea presupune capacitatea de rezonanţă a agresorului; prin suferinţaprodusă victimei el îşi procură satisfacţia, plăcerea. Agresivitatea se poate manifesta nu numai printr-o acţiune, ci şi prin lipsa ei.

Jignirea, umilirea, producerea durerii, a unei pagube, distrugerea, suprimarea fizică,

violarea normei etc. sunt exemple deagresivitate activă. Indiferenţa, refuzul de ajutor

sunt forme deagresivitate pasivă.Pentru activitatea mediatorilor este relevantă teoria ce explică etiologia agresivităţii

pri implicarea unor stimuli externi. Supozitia centrala este aceea că agresivitatea este oreacţie predictibilă la stimuli definiţi, aceştia însemnând frustrare. Se pare că apariţiacomportamentului agresiv presupuneîntotdeaunaexistenţa unei frustrări. Sunt patru

concepte fundamentale: frustrare, agresiune, inhibiţie, deplasare a agresiunii spre alteţinte decît asupra sursei sau agentului frustrant. De reţinut că:

- Gradul de frustrare evoluează în funcţie de: forţa răspunsului spre răspunsulfrustrat, gradul interferenţei cu răspunsul frustrat, numărul tentativelor derăspunsuri eşuate.

- Forţa de instigare la agresiune este în relaţie directă cu gradul de frustrare.

- Instigarea cea mai puternică produsă de frustrare vizează actele de agresiuneorientate împotriva agentului frustrant, iar actele de instigare mai slabe caintensitate sunt orientate spre ţintele colaterale.

- Inhibarea actelor de agresiune sunt corelate direct cu forţa de penalizare

anticipată.- Inhibarea actelor de agresiune directă constituie o frustrare suplimentară, carese manifestă prin forme de agresiune modificată.

- Realizarea agresiunii constituie un catharzis care reduce impulsurile spre alteacte de agresiune.

Nu trebuie omis faptul că agresivitatea se şi învaţă. O mare parte din agresivitateeste dobîndită din observarea agresivităţii altora; de exemplu, prin observarea huliganilorde pe terenul de joacă din curtea şcolii, a nemernicilor de pe micul ecran şi, chiar, apropriilor părinţi actionând ca disciplinari, copiii învată cum să se angajeze într-o largădiversitate de acţiuni neplăcute. Totuşi, copiii sunt mai expusi la practicarea unuicomportament agresiv când acesta este întărit pentru că apare succesul.

La adulţi, însă, agresivitatea are totuşi o valoare cathartică. Ea reduce tensiuneasanguină, reduce tensiunea psihică (masurata cu ajutorul aparatului galvanic ce testeazărezistenţa electrică a glandelor sudoripare din palmă). La cea mai mică zguduire aechilibrului psihic glandele sudoripare intră în funcţiune şi, chiar dacă nu productranspiraţie, produc, oricum, electricitate.

Între agresivitate şi conflict există o relaţie reciprocă. Agresivitatea este fie cauza, fierezultatul conflictului. În termenii conflictului, agresivitatea apare ca o modalitateconflictuală de relaţionare cu mediul, fie în plan concret-acţional, fie în plan imaginar,

27



fantasmatic. Caracteristic este intenţia nocivă, ostilă, îndreptată asupra acestuia dinurmă.

Rolul mediatorului în gestiunea violenţei este important pentru că se poate obţineun control, o dezescaladare a conflictului pas cu pas fără să fie necesară revenirea directăla discuţia raţională.

În faza distructivă părţile încearcă să se distrugă sau să se subjuge reciproc.

Mediatorul poate încerca să impună norme cu forţa – defineşte violenţa inacceptabilă şiizolează părţile când este nevoie să prevină escaladarea violenţei.În faza de segregarepredomină ostilitatea şi ameninţările faţă de nevoile de bază.

Mediatorul trebuie să descurajeze continuarea ostilităţii şi să ajute părţile să examinezedinamica conflictului şi regulile de bază care le pot îndrepta spre mediere.

În faza de polarizareconflictele ameninţă încrederea şi respectul. Acum prevaleazăpercepţiile distorsionate şi stereotipurile. Mediatorul trebuie să îşi asume rolul deconsultant care creşte toleranţa reciprocă oferind părţilor şansa să-şi treacă în revistăideile despre meritele adversarului. Părţile trebuie ajutate să identifice procesele mutualacceptabile de rezolvare sau reconciliere prin încurajarea schimbului de informaţie care,ulterior, poate servi ca bază a negocierii.

În faza discuţiilor, percepţiile sunt corecte, hotarârea de a negocia este stabilă, iarparţile cred în posibilitatea unor câştiguri comune. Când este necesar, mediatorul poateajuta părţile să găsească o soluţie câştig-câştig.

Imaginea (engl. „face”, în traducere ad litteram „faţă”) este un concept relaţionalcare înseamnă imagine socială, publică (prestigiu, demnitate, stimă de sine). Antonimulimaginii, prin definiţie cu valoare pozitivă, esteumilirea.

Individul îşi simte ameninţată imaginea când percepe:- umilirea publică,- dispreţul,- intimidarea nejustificată,

- primirea unei insulte,- îngâmfarea generată de statutul înalt,- oferte dispreţuitoare,- o ofertă refuzată de celalalt,- primirea de observaţii depreciative la adresa statutului,- că este forţat să renunţe la o valoare pe care o preţuieşte.- că face o concesie care mai târziu ar putea fi socotită „inutilă”- că nu a reuşit să-şi atingă scopurile,- că îi este relevată incapacitatea personală,- periclitarea unei relaţii valoroase.

Imaginea este o „valoare socială pozitivă pe care o persoană o pretinde efectiv dinprisma rolului sau caracterizării pe care şi-o asumă, pe durata întâlnirilor cu ceilalţi, careconsimt sau acceptă caracterizarea. Imaginile sunt faţete ale identităţilor culturale şiindividuale, care alcătuiesc imaginea publică a unui individ, pe care societatea le percepeşi le evaluează pe baza normelor şi valorilor sociale.

În timpul medierii au loc simultan două procese de imagine:comportamente de

periclitare (ameninţare) a imaginiişi de preţuire (respectare) a imaginii.

28



Prinmenţinerea imaginiiindividul îşi exprimă dorinţa de a proiecta o imagine deforţă şi competenţă, sau invers, de a evita proiectarea incompetenţei, slăbiciunii sauprostiei.

Comportamentele de periclitare (ameninţare) a imaginiiconţin salvareaimaginiişirestaurarea imaginii,una preventivă, cealaltă retroactivă, urmând unei situaţiiîn care imaginea a fost afectată. Ambele ţin de preocuparea pentru propria imagine. În

negociere, însă, trebuie să se aibă în vedere reciprocitatea ambelor categorii de procese, însensul concentrării şi pe imaginea celuilalt.

Procesele derespectare /preţuire a imaginii au două componente:1. una sau ambele părţi simt că celălalt îl respectă;2. concesiile sunt percepute de ambele părti ca echitabile şi nimeni nu se simte

exploatat de celălalt.Când una din părţi întreprinde acţiuni cu intenţia clară de a respecta imaginea

celuilalt, acest comportament se numeşteoferire /acordare de imagine.Când cineva îşiafirmă nevoile şi dorinţele într-o manieră plină de respect şi cu preocuparea reciprocăpentru imaginea celuilalt, acesta se numeşte comportament deafirmare asertiva aimaginii.

Grija pentru menţinerea imaginii este permanentă, ea face parte din viaţa noastră. Agentul managementului imaginii poate fi individul, grupul, sau comunitatea. Activităţilede menţinere a imaginii se declanşează spontan, atât în interacţiunile în care individuleste parte direct implicată, cât şi în situaţiile în care individul este terţă parte – în cazul defaţă, mediator. În preocuparea pentru protejarea imaginii persoana poate fi centrată pesine, pe celălalt, sau pe ambii. Ea este prezentă la toţi indivizii umani, însă mediul cultural(valori, credinţe, obiceiuri) creează mari diferenţe atât în privinţa preocupării pentruimagine, cât şi a centrării pe respectarea propriei imagini sau /şi a celuilalt.

În conflict problemele de imagine sunt ridicate când indivizii simt că imaginea loreste ameninţată, şi anume când evenimente, acţiuni sau declaraţii generează dubii sau au

potenţialul de a discredita o identitate dorită cum ar fi capacitatea, puterea, reputaţia,statutul, etc. în ochii altora, consideraţi semnificativi. Pe măsură ce conflictuluiescaladează, este putin probabil ca indivizii să accepte sau să menţină revendicărileceleilalte părţi referitoare la imagine, în schimb şi-o consolidează pe a lor proprie. Cu altecuvinte, este puţin probabil să mai acorde respectul aşteptat de celălalt (prin acte deacordare /oferire de imagine), fiind mai preocupat să-şi menţină propria imagine, ceea ceagravează conflictul. Procesul intra în „spirala conflictului” şi, după cum se ştie, în unelesituaţii protejarea împotriva pierderii imaginii devine atât de importantă, încât trece înumbră scopurile tangibile ale medierii şi generează conflicte intense.

Răspunsurile la ameninţarea imaginii se produc pe două nivele: afectiv şi cognitiv.

Afectiv, ameninţarea imaginii produce emoţii negative cu diferite grade deintensitate.Cognitiv, individul evaluează măsura în care ameninţarea se abate de la normele

culturale devcomportament, iar gradul acestei abateri va condiţiona coportamentele demenţinere a imaginii, care pot fi de restaurare a imaginii (cu caracter retroactiv) sau desalvare a imaginii (cu caracter preventiv).

Un meditor îşi simte imaginea ameninţată dacă:

- în cultura respectivă menţinerea imaginii este importantă,

- subiectul conflictului este important,

29



- distanţa de putere faţă de oponent este mare,

- părţile se percep ca membri outgroup (din afara grupului).Într-o cultură individualistă forţa cu care se angajează individul în conflict este

direct proporţională cu percepţia ameninţării imaginii. Într-o cultură colectivistă, undeeste importantă preocuparea reciprocă de imaginea celuilalt, este mai probabil sa fie evitatconflictul, pentru ca tensiunea să se risipească.

5.Procedee tactice ce pot fi folosite în cadrul strategiilor de mediere aconflictelor ce au ca obiect fapte penale

Important pentru mediator este să aibă la dispoziţie un bagaj cât mai „voluminos”de „mişloace” cu care să poată aborda medierile din penal. Pentru că suntem interesaţi îndezvoltarea unei relaţii pe termen lung este important să folosim metode ce încurajeazărealizarea unui avantaj pentru toţi cei care interacţionează.

Există un evantai extrem de cuprinzător de procede tactice care sunt folosite înconflict, iar utilizarea acestora de către mediator ţine de o multitudine de variabile,precum: stilul/compoziţia personal(ă), desfăşurarea acţiunii, influenţele de putere,obiectivele urmărite, valoarea „recompenselor" ce urmează rezolvării conflictului.

Trebuie menţionat că nici una dintre aceste procede tactice nu este, în sine, rea sau bună, potrivită sau nepotrivită şi că ne găsim de multe ori în, situaţii care pot să justificeuna sau alta dintre aceste abordări.

Chiar dacă, spre exemplu, în aparenţă ameninţările nu sunt o formă potrivită degestionare a unui conflict, ele pot fi interpretate ca un semn prin care cealaltă parte neavertizează că sunt puncte în discuţie asupra cărora nu este dispusă să cedeze. Totuşi, secuvine spus că prezentarea lor aici este făcută mai degrabă cu scopul de a conştientizacursanţii în privinţa lor şi de a identifica modalităţi concrete de depăşire a situaţiilor încare persoana cu care ei se află în interacţiune utilizează astfel de tactici.

Acest lucru ne poate oferi un avantaj în oferirea unui răspuns creativ, în dezvoltareaunor opţiuni diferite care să ne dea posibilitatea stabilirii unor punţi reale în comunicareşi a unei gestionări corecte a conflictului, nu doar a uneia parţiale, caz în care conflictul ar

30



fi doar amânat şi va apărea în scurt timp sub o altă formă. Mai precis, putem spune cuaceastă ocazie că, într-un mod aparent paradoxal, procedeele tactice bazate pe confruntarepot fi folosite adesea pentru a avansa pe drumul şi în interesul colaborării.

În acelaşi timp, cunoaşterea acestor procedee tactice şi prezentarea lor cursanţilorpoate sprijini evitarea efectelor negative pe care acestea le pot presupune. Astfel:

• Ingraţierea(flatarea oponentului) – ingraţierea reprezintă „o clasă de comportamente

strategice ilicite desemnate a influenţa anumite aspecte bine definite în ceea ce-1priveşte pe adversar, aspecte privitoare la atractivitatea unor calităţi personale.Orice compliment, orice laudă îl poziţionează pe autorul lor în ipostaza implicită dea recunoaşte valoarea celuilalt. Flatarea dă astfel naştere unei identităţi valoroase (acelui flatat); la rândul său, acesta îi conferă celui care 1-a complimentat o identitatede persoană demnă de a fi ascultată. Mesajele celui care flatează vor fi deciconsiderate din start valoroase. Chiar dacă, la o primă vedere, flatarea este uncomportament unic, în practică putem vorbi despre mai multe procedee de flatare:

- flatarea sau complimentarea, reprezentând o clasă de tactici care exagerează calităţilede admirat ale celeilalte părţi, în timp ce îi diminuează slăbiciunile; se porneşte de laideea că este greu ca oamenilor să le displacă aceia care spun lucruri drăguţe despre ei;

- un set de tactici de ingraţiere (flatare) implică „conformitatea opiniei". în momentul încare ne exprimăm acordul cu părerile oponentului, putem crea impresia că avem, în fapt,aceeaşi opinie sau opinii cu un grad crescut de similaritate cu ale partenerului deconflict, creând astfel o stare de spirit ce induce atracţie reciprocă;

• Crearea de confuzie – prin introducerea unei ruperi de ritm în tempouladversarului, rupere de ritm care poate genera un decalaj de aplicare a structuriloracţionale. Astfel, fiind în contratimp cu tempoul adversarului, vorbind – spreexemplu - rar când el se grăbeşte, îi inducem acestuia o rupere de ritm care atragedupă sine distragerea atenţiei. Distragerea atenţiei presupune însă şi o coordonatăsocială, în sensul că acţiunile noastre pot să fie susţinute de către ceilalţi

participanţi la discuţie, creând astfel o presiune puternică asupra părţii adverse. Aşadar, în sens general, aceast procedeu tactic cere devierea suspiciunilor celeilaltepărţi astfel încât să pară că dorim, în fapt, să o ajutăm, şi nu să obţinem un avantajdin colaborarea cu ea.

• Eschiva – presupune anumite demersuri considerate eficiente în cazul unui „atac”din partea părţii adverse. Printre cele mai eficiente sunt următoarele:

- strategia lui „Trebuia să-mi spui" înseamnă a-1 face pe celălalt responsabil defaptul că tu ai un comportament inacceptabil - logica ar fi că, dacă nu am primitîn prealabil de la acesta o listă completă a tuturor comportamentelorinadmisibile pe care le-aş fi putut avea, nu am de ce să mă simt responsabil;

- schimbarea subiectuluifuncţionează eficient într-o mediere, deoarece, dacăridicăm o altă problemă, partenerului nostru îi va veni greu ca după epuizareaacestei noi probleme să revină la subiectul pe care îl trata anterior;

- găsirea unui „defect" la partener - logica presupune că nu am de ce să acceptcriticile unui om dacă am găsit ceva să-i reproşez;

- generalizarea reprezintă un alt mijloc eficace prin care putem dezechilibraargumentaţia folosită de către partenerul nostru de negociere: dacă acestacritică ceva precis, focalizat din comportamentul nostru, o expresie de tipul „aiceva cu mine" sau „ştiam eu că nu ai încredere în ce fac” ar putea să-1 pună în

31



ipostaza de a încerca să explice că lucrurile nu stau aşa, moment în caredeţinem conducerea respectivului „joc” de manipulare;

- dacă aceste tehnici (care pot fi gândite ca etape consecutive pe un crescendo) nu vor funcţiona, rămâne să preluăm critica partenerului, dar îi putem aruncaacestuia responsabilitatea pentru schimbul negativ de cuvinte pe motiv că „nuştie să spună lucrurile pe un ton şi într-un mod acceptabil” ; desigur că în acest

caz vom face abstracţie de faptul că discuţia a înaintat în această direcţie, iartonul şi modul de a discuta au escaladat într-un conflict din cauza strategiilorde eschivă aplicate de către noi pentru a controla desfăşurarea negocierii şipentru a nu pierde prin acceptarea criticii celuilalt.

- „da, dar...", cel care iniţiază arată că, personal, ar accepta fără rezervepropunerea partenerului, dar că există unele dificultăţi de nerezolvat de care nueste responsabil, care îl împiedică să le pună în aplicare (formulări de tipul „Aş vrea să fac asta, sunt de aceeaşi părere cu dumneavoastră, dar...”).

• Salamul tăiat felii(sau a mozaicului) porneşte de la ideea că niciodată nu veţi obţinetot ce vă doriţi dintr-o dată. Dar dacă la început cereţi foarte puţin este posibil sănu fiţi refuzaţi; în pasul doi/trei/patru întreg „salamul", felie cu felie, va trece înposesia celui care foloseşte un astfel de procedeu tactic.

• Amortizorulpresupune o diminuare a poziţiei celuilalt prin folosirea unor strategiide reducere la tăcere a acestuia. Aceasta se poate produce într-o mulţime de feluri:o persoană izbucneşte în plâns făcând-o pe cealaltă să încerce comportamentepozitive pentru a o linişti sau poate simula o durere de cap sau de inimă extremă înacelaşi scop etc. Marea problemă este că niciodată nu putem şti când avem de-aface cu o strategie şi când este un fenomen natural. Se mai poate ca una dintrepărţi să ajungă în faţa mediatorului şi a părţii adverse deosebit de încântătoare,extrem de drăguţă, cu un comportament de o deferenţă angelică – nimeni nu-i vamai putea reproşa ceva unei asemenea părţi. O situaţie opusă presupune o

atitudine rece, distantă care taie orice posibilitate de comunicare – o dată întâmplatacest lucru, este destul de simplu ca partea căzută în capcană, să fie adusă îndirecţia dorită de prima persoană prin reoferirea afectivităţii în momentul în carelucrurile se rezolvă.

• Faptul împliniteste un mod riscant, ce poate genera conflicte; mediatorul îi prezintăproblema celeilalte părţi, cerându-i să accepte condiţiile sale pentru că oricumacţiunea în cauză s-a produs deja.

• Practica standard,este cea care dispune ca o parte să-i ceară celeilalte părţi să-iaccepte modul de a privi lucrurile deoarece există multe alte cazuri similare.

• Disimulareapresupune prezentarea altor obiective decât cele urmărite în realitate.

Un exemplu nimerit este cel al tinerei studente care îl place pe colegul ei de grupă şiîi spune acestuia (deşi el are deja o prietenă) că nu doreşte decât o relaţie deamiciţie. Ne aducem aminte că diferenţa dintre intenţiile manifeste şi intenţiileascunse ale partenerilor comunicaţionali reprezenta o barieră în procesul deinteracţiune.

• Retragerea aparentăpune partea care o practică în ipostaza aparentei retrageri de lamasa discuţiei, când de fapt este vorba despre o situaţie simulantă, el rămânândinteresat de problemă. Scopul acestei retrageri este de a obţine o concesie.

32



• Omul bun/omul rău – vine dintr-un procedeu de anchetă folosit de poliţie „poliţistul bun şi poliţistul rău. Unul dintre membrii echipei de mediatori (în cazul co-medierii)adoptă o linie dură, inflexibilă, pe când celălalt rămâne prietenos, deschissprenegociere. Când „omul rău” părăseşte încăperea pentru un timp scurt, „omul bun" prezintă o ofertă care în circumstanţele negative ale negocierii pare chiar prea bună pentru a fi refuzată. Un procedeu tactic similar funcţionează, paradoxal, pe

principiul invers, promovând o discuţie de început cu „omul bun” pentru asigurareaunui climat pozitiv din partea partenerului de negociere şi încheierea contractuluicu „omul rău”, care va stabili condiţiile concrete ale respectivei acţiuni. Înlocuireaunuia dintre interlocutori în cursul unui proces de mediere este, adesea, o metodăde a-1 dezechilibra pe „adversar”.

• Frontul rusesc.Este o aplicare a strategiei precedente, dar în sfera problemei, şi nua oamenilor. Astfel, se oferă două alternative dintre care una atât de rea, încâtpartenerul este pus în situaţia de a face orice ca să o evite.

• Kamikaze este un procedeu tactic folosit de către partea care, în situaţii de criză,dacă cererile nu-i sunt satisfăcute, preferă să distrugă totul decât să cedeze.Filozofia lui este „nici tu, dar nici eu!”.

• Excursiile vinovate, este un procedeu tactic în care persoana iniţiatoare poate facepe cineva să se simtă rău pentru că s-a comportat într-un mod care 1-a rănit peadversar, iar celălalt poate susţine că a făcut un gest cu totul neintenţionat. Parteacare a fost rănită neintenţionat poate obţine un anumit comportamentcompensatoriu. Aceast procedeu tactic presupune însă existenţa unei greşeli dinpartea partenerului de conflict, a unui sentiment de culpabilizare în urma uneierori. În acest caz, vina poate fi indusă prin trei tipuru de comportament:

a) amintindu-i unei persoane de o greşeală făcută în trecut şi ispăşită de mult timp;b) arătându-i cuiva consecinţe presupuse a fi dezastruoase; cum nu putem şti ce se vaîntâmpla în viitor, avem şanse să fim crezuţi;

c) făcând pe cineva să considere că e responsabil de un rău pe care nu 1-a făcut de fapt.În realitate, însă, culpabilizarea poate crea un sentiment de frustrare la cealaltă

parte, care aduce eventual beneficii pe termen scurt, dar pe termen lung poate periclitarelaţiile dintre părţi.

• Persuasiuneaprivită ca procedeu tactic de rezolvare a unui conflict presupune cainiţiatorul conflictului să-1 convingă pe adversar să-şi diminueze cererile, întrucâtaceastă poziţie va fi avantajoasă pentru el ulterior; este o procedură interesantă: săconvingem cealaltă parte că este în interesul acesteia să ne permită nouă să avemun avantaj. În realitate folosirea persuasiunii în acest mod este un fenomen foartedelicat şi nu poate fi făcută superficial fără riscul de a compromite relaţiile dintrepărţi, deoarece mai devreme sau mai târziu, la un moment dat, oponentul va cere odovadă evidentă a avantajului pe care i-1 promitem în schimbul avantajului pe careni-1 oferă.Obţinerea complezenţei unei persoane în faţa unei cereri de mică însemnătate

creşte substanţial probabilitatea ca persoana respectivă să dea ulterior curs unei cererimai mari. Formularea unei cereri excepţionale la început – cel mai probabil respinsă decătre partea adversă – poate să implice o acceptare ulterioară în cazul formulării uneicereri moderate; şi aceasta deoarece persoana care refuză la început nu se va simţi bine înacea situaţie şi va încerca să facă ceva pentru a nu se situa în continuare în propriii ochi

33



şi în ochii celor din jur drept o persoană nerezonabilă. Este vorba desprenorma dereciprocitate – astfel, dacă cineva face un bine unei alte persoane, aceasta se va simţimotivată să facă, la rândul său, acelaşi tip de gest. Dacă într-o mediere cineva face primulo concesie, cealaltă parte se va simţi datoare să aibă o astfel de conduită de reciprocitate. Atunci când nu există această presiune a concesiilor reciproce, funcţionează principiulconform căruia indivizii se arată consistenţi în răspunsurile lor faţă de cererile adresate de

ceilalţi. Cu alte cuvinte, putem urmări modalitatea în care indivizii reuşesc să-şidepăşească tendinţa de continuitate în deciziile proprii şi să-şi schimbe atitudinea laintervale temporale atât de mici.

• Tehnica obligaţiilor irevocabileacest procedeu tactic este fundamentat pe ideea de aarunca întreaga responsabilitate pe umerii celuilalt, deoarece doar acesta poate faceceva ca să salveze situaţia (în acelaşi timp însă, el este învins de acea renunţare).Dacă e folosită cu succes, tactica îl forţează pe celălalt să lucreze astfel încât să serezolve conflictul, în acest mod iniţiatorul putând uşor să obţină concesii. Aceastămetodă prezintă avantajul că, şi în cazul în care persoana iniţiatoare nu deţineputerea de a impune un lucru, este suficient să prezinte problema astfel încât ea săîi apară celuilalt ca fiind ireversibilă; în fapt, o adevărată rezolvare a problemei

presupune un efort considerabil în a identifica problemele pe care le au părţile şi îna dezvolta o soluţie ce atrage deopotrivă ambele părţi.

6.Desfăşurarea medierii – etapele medierii

În practică putem identifica 6 etape ale desfăşurării unui proces de mediere, dupăcum urmează:

1)pregătirea medierii presupune:- evaluarea cazului – ne va permite studierea atentă a tuturor elementelor

caracteristice şi acceptarea, refuzul ori acceptarea în anumite condiţii a cazului;- stabilirea obiectivelor medierii – pot fi avute în vedere trei categorii de obiective: cel

mai bun rezultat realizabil; cel mai puţin bun, dar acceptabil ca rezultat; ceea ce seaşteaptă a se realiza efectiv.

34



- evaluarea punctelor tari şi a punctelor slabe – devine utilă o analiză SWOT carepoate oferi o perspectivă mai extinsă asupra cazului şi rezultatelor aşteptate;

2)elaborarea unei strategii – în concret, cum ne propunem să acţionăm. Putemplanifica varianta de deschidere sau principală şi variante de rezervă în funcţie deincidentele ce pot apare şi riscurile pe care ni le-am asumat;

3) începerea negocierii include începutul propriu-zis şi stabilirea a ceea ce se va

discuta;4)clarificarea poziţiilor celor două părţi, cu trei componente, absolut, necesare:-obţinerea informaţiilor (prin întrebări deschise, închise, ipotetice, de trecere sau

tampon, colaterale, specifice);-testarea argumentelor şi poziţiilor;-folosirea intervalelor de timp şi a amânărilor;

5)medierea propriu-zisă, cu patru etape:- obţinerea soluţiei cadru;- obţinerea concesiilor;- depăşirea impasurilor;

- încercarea de a obţine un acord;6) încheierea medierii – unde ne axăm pe formularea unui acord şi pe asigurareaaplicării lui. Nu este lipsită de importanţă atmosfera pozitivă a încheierii negocierii,deoarece trebuie aplicată o strategie de tipul câştig-câştig care deschide punţi decomunicare şi de colaborare ulterioare.

Medierea cauzelor ce au ca obiect fapte penale nu trebuie privită cu ignoranţă. Estenecesară abordarea în profunzime atât a problemelor cât şi a relaţiilor ce stau în spatelefiecărei probleme. Trebuie reţinut că odată începută medierea cu şi rezolvarea cu succes aproblemelor simple poate crea o stare de spirit benefică pentru a soluţiona şi celelalteprobleme. Mediatorul poate introduce noi perspective asupra problemelor (furnizând astfel

părţilor o altă viziune şi alte alternative de rezolvare).Un procedeu tactic interesant este utilizarea unei secvenţe de brainstorming în

evaluarea consecinţelor faptei penale, în evaluarea desfăşurării procesului de mediere, înevaluarea consecinţelor eşecului medierii şi în rezolvarea conflictului; pe lângă faptul căaceasta pune părţile în ipostaza de a gândi creativ privind propria problemă (de obicei,conflictul presupune imposibilitatea de a depăşi o situaţie prin modalităţile curente), elpriveşte chiar găsirea posibilă a unei soluţii neaşteptate (sau măcar deschiderea spresoluţii).

Mediatorul poate proceda la divizarea problemei în aspecte ce pot să fie depăşite decătre părţi din faza de conflict, fie în fixarea unor obiective care să depisteze conflictul

actual sub perspectiva temporală de conţinut; de altfel, comunicarea poate reduceîntotdeauna posibilitatea escaladării conflictului, deoarece la bază pot exista neînţelegeriale problemei. Este important ca mediatorul să încurajeze părţile să facă unele concesiiirevocabile (iniţial de mică amploare, dar care să introducă ideea de concesie şi practicaacesteia). Ele vor reprezenta achiziţii valoroase pentru un stadiu ulterior, obişnuind părţilecu ideea că pentru rezolvarea conflictului vor trebui să facă anumite concesii.

Henry Kissinger a promovat abordarea medierii prin paşi mici, fezabilă în cauzelepenale, care presupune realizarea unor mici înţelegeri pentru a le menţine părţilor aflateîn procesul de mediere credinţa că vor ajunge la un rezultat. Important este ca părţile să

35



fie satisfăcute de rezultatele obţinute şi să fie convinse că au câştigat ceva în urmaconflictului.

Cum poate mediatorul să creeze această satisfacţie, această convingere ?Manipulând părţile în această direcţie, către obţinerea celei mai bune soluţii.

Pentru aceasta este bine ca fiecare mediator să cunoască legile manipulării şi ... să aibăgrijă ca el însuşi să nu fie manipulat. Piatra unghiulară este persuasiunea şi de la

Aristotel, cu a lui „Retorică” noutăţi fundamentale se pare că nu au apărut.Persuasiunea cuprinde 3 elemente: ETHOS (partea morala sau caracterul), LOGOS(partea raţională) şi PATHOS (partea emoţională sau pasiunea). Fiecare element estenecesar, dar nu poate realiza persuasiunea de unul singur. ETHOS – Etica este fundamentul persuasiunii. Daca nu inspiri încredere şiintegritate, nimeni nu va fi dispus să te creadă, indiferent cât de perfecţionate ar fimijloacele pe care le foloseşti. Este posibil sa exersezi crearea unei aparenţe de sinceritateşi onestitate (escrocii se bazează pe o asemenea aparenţă), dar nici o acţiune depersuasiune pe termen lung nu a fost construită pe fundamente nesincere (neoneste).Etica presupune atât pregătirea cât şi profesionalismul. LOGOS – Partea raţională este, evident, foarte importanta, dar singură nu va obţine

decât consensuri firave. Oricare ar fi mesajul prezentat, trebuie să fii clar, simplu, direct.Dacă există o logică în vorbire, eşti uşor de urmărit, iar daca dai şi exemple, mesajul estemai uşor de înţeles. Aceasta parte trebuie meţinută cât mai scurtă posibil şi limitată lastrictul indispensabil.

PATHOS – Logica ne poate convinge la nivel teoretic, dar ceea ce ne face saacţionăm este întotdeauna emoţia. Aşadar, este necesar să vorbim cu pasiune şiconvingere, utilizând imagini puternice şi exemple care antrenează direct interlocutorul.Doar dacă ceea ce spunem îi va crea sentimente profunde, vom reuşi să-l convingem deceea ce ii propunem.

Legea contrastului –se bazează pe faptul că două lucruri diferite par şi mai diferite

atunci când sunt puse alături sau, alt sens, un lucru poate capăta dimensiuni diferite înfuncţie de contextul în care este plasat (de exemplu, viteza de 100 km/h ne va părea maimare sau mai mica, după modalitatea în care o atingem: accelerând de la 40 km/h sauîncetinim de la 150 km/h). Frumuseţea şi eficienţa acestei legi consta în faptul ca eafuncţionează nu numai perfect, ci şi insesizabil.

Legea reciprocităţii – dacă cineva ne dă ceva ce ni se pare valoros, simţim dorinţasa dăm ceva în schimb. Asta nu înseamnă ca întoarcem imediat gestul sau cadoulrespectiv, ci înseamnă că ne simţim OBLIGAŢI să ne revanşăm (semnificativ este faptul caîn multe limbi cuvântul „obligat” este echivalentul lui „mulţumesc”).

Legea coerenţei se bazează pe faptul că atunci când cineva ia o poziţie,

verbal sau în scris, în legătură cu ceva, o să tindă, apoi, să apere acea poziţie şi se va comporta în consecinţă, indiferent dacă poziţia lui are sens sau nu. Nevoia decoerenţă ne împinge să aducem „pe aceeaşi lungime de undă”, credinţele saucomportamentele noastre cu ceea ce am zis sau am făcut.

Legea „supunerii faţă de autorităţi” –executarea ordinelor sau ascultareasfaturilor care vin din partea cuiva aflat într-o poziţie de autoritate are o forţădeosebită. Ni se pare atât de evident că trebuie să ne supunem unui ordin venit„de sus”, încât acordam foarte puţină atenţie acestui lucru.

36



Explicaţia o constituie adevărata spălare a creierului la care suntem supuşitoată viaţa: acasă trebuie sa ne supunem părinţilor, la şcoală – profesorilor, pestrada – poliţiştilor, la birou – sefului etc. Ca sa nu mai vorbim de educaţiareligioasa care ne spune ca întotdeauna trebuie sa ne supunem lui Dumnezeu.

Legea simpatiei – vom accepta mult mai uşor o cerere dacă ea este făcută deun prieten sau de o persoana pe care o cunoaştem şi o stimăm. In schimb, când

cererea vine din partea unui necunoscut, disponibilitatea noastră o să fie înfuncţie de cât de simpatică şi plăcută ni se pare persoana respectiva. Importante,aici, sunt: aspectul fizic, asemănarea, complimentele care ni se fac, disponibilitateapentru şi cooperarea efectivă, asocierea de idei.

Legea insuficientei –dorinţa noastră de a avea un anumit avantaj înmediere creşte foarte mult dacă partea adversă îl declară interzis sau este foartepuţin disponibilă să îl ofere. De regulă, interzicerea accesului la ceva care ne era deobicei la îndemână ne face sa dorim imediat acel lucru, chiar dacă înainte nici nune gândeam ca există.

Medierea în penal – strategii folosite curent de către mediatoriMedierea în penal – Poziţiile şi problemele negocierii de pe poziţii

Medierea în penal – oameni, probleme, interese, poziţii, soluţii, criterii obiective

Medierea în penal – folosirea trucurilor

Mit sau Real? Psi: Efectul de catharsis

11 ianuarie, 2013 at 22:33 5 comentarii

37

http://alexthyme.wordpress.com/2013/01/11/mit-sau-real-psi-efectul-de-catharsis/

http://alexthyme.wordpress.com/2013/01/11/mit-sau-real-psi-efectul-de-catharsis/#comments

http://alexthyme.wordpress.com/2013/01/11/mit-sau-real-psi-efectul-de-catharsis/

http://alexthyme.wordpress.com/2013/01/11/mit-sau-real-psi-efectul-de-catharsis/#comments



Poveste:

E mai bine să te „descarci” când e ti nervos decât să ii în tine.ș ț

e este?

Cuvântul „catharsis” vine din greacă, de pe vremea lui Aristotel i înseamnă „a cură a” sau „aș ț

purifica”. Însă efectul de catharsis a devenit popular odată cu igmund !reud care era de părere căfuria reprimată se adună în mintea unui om la fel cum cre te presiunea într"o oală de gătit i când esteș ș

prea multă răbufne te i provoacă tot felul de probleme. #na dintre solu iile la care s"a gândit !reudș ș ț

este eliberarea treptată a furiei într"un mod controlat astfel încât să nu se adune niciodată „preamultă”. El doar s"a gândit la asta, n"a făcut niciun e$periment prin care să tese%e dacă are dreptate saunu. i nu este singurul care crede că e mai bine să te descarci. #n sonda& făcut în '()* asupraȘ

studen ilor la psihologie din primul an a arătat că ++ dintre studen i credeau acest lucru.ț ț '

#itându"ne în cultura populară găsim destule filme în care apare ideea efectului de catharsis. -ee$emplu, în Cu na u’ la psihiatruș '(((/ un gangster &ucat de 0obert -e 1iro/ este sfătuit de psihiatrul său să dea cu pumnul într"o pernă de fiecare dată când e nervos2 în Network '(3+/, un pre%entator de tiri î i îndeamnă telespectatorii să î i elibere%e frustrările strigând pe geam2 iar înș ș ș Al

naibii tratament 455*/ persona&ul &ucat de Adam andler, sfătuit de un doctor a&unge să arunce cu bile după copii i cu crose de golf. 6arș !ulk este o metaforă pentru efectul de catharsis7 când lini titulș

8ruce 8anner adună suficientă mânie se transformă într"un monstru pe care nimeni nu"l poatecontrola.4

38

http://www.imdb.com/title/tt0122933/



http://ro.wikipedia.org/wiki/Al_naibii_tratament!


http://www.imdb.com/title/tt0800080/?ref_=fn_al_tt_4





http://www.imdb.com/title/tt0800080/?ref_=fn_al_tt_4



!ulk

1u doar în filme, ci i în căr i de de%voltare personală ș ț self"help/ găsim ideea că e mai bine să nedescărcăm când suntem nervo i. #n autor,ș 9ohn :ee, ne spune să dăm cu pumnii într"o pernă sau într"o geantă i să în&urăm i să strigăm dacă suntem nervo i. 6ar dacă suntem nervo i pe o persoanăș ș ș ș

anume, să ne imaginăm fa a acelei persoane pe pernă. Al i autori, dr.ț ț ;eorge 8ach i <erb ;oldbergș , propun o metodă numită #e$u%iu după vulcanul din 6talia/, în care „indivi%ii pot să se descarce defrustrări, resentimente, răni emo ionale, ostilită i i furie printr"o e$plo%ie de strigăte”. -e asemenea,ț ț ș

e$istă produse care să a&ute astfel de manifestări. #n astfel de produs este „=uiul de sufocat” Chokethe Chicken/ pe care cei care îl cumpără pot să îl strângă de gât ca să se elibere%e de furie. =entru cei

care nu au nimic cu puii, e$istă i o &ucărie numită „ș Chokin& 'tran&ler (oss” un fel de„trangulea%ă" i eful”/ care începe să ceară utili%atorului să stea peste program i alte lucruriț ș ș

enervante, iar când este strâns de gât îi sar ochii din orbite, devine moale i spune că anga&atul merităș

o mărire de salariu.4 E$istă chiar >i o terapie care face u% din plin de efectul de catharsis. e nume teș

terapie primal) primal scream therap*/ i a fost propusă de ș Arthur 9anov prin anii ?35.

=e lângă toate astea, pare o metodă logică de a scăpa de furie i cred că foarte multă lume crede căș

este eficientă. Chiar i eu am cre%ut mai demult. =ână la urmă, mânia aia trebuie să se ducă undeva,ș

nu@ i decât să o inem în noi, mai bine să o dăm afară.Ș ț

<aide i să vedem, însă, dacă a fost testată ipote%a aceasta i care au fost re%ultatele.ț ș

E u! "it sau e real ?

ă începem cu un e$periment făcut în anii ?(5 de un psiholog pe nume 8ushman pentru că nu tiaș

dacă furia chiar se eliberea%ă prin manifestarea ei.* :a e$perimentul său au participat ')5 de studen ițîmpăr i i în trei grupuri. #n grup a citit un articol neutru, alt grup un articol care spunea că eliberareaț ț

furiei este eficientă, iar al treilea grup a citit un articol care spunea că eliberarea furiei este inutilă.Apoi studen ii au fost pu i să scrie eseuri pro sau contra unui subiect sensibil i li s"a spus că eseurileț ș ș

lor vor fi corectate de studen i dar n"a fost a a/. -upă ce studen ii i"au primit eseurile înapoi,ț ș ț ș

39

http://www.amazon.com/Facing-Fire-Experiencing-Expressing-Appropriately/dp/0553372408

http://www.amazon.com/Creative-Aggression-The-Assertive-Living/dp/1587410559/ref=pd_sim_sbs_b_1


http://ro.wikipedia.org/wiki/Vezuviu

http://www.youtube.com/watch?v=HX9cDtdzoeY


http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Janov


http://www.amazon.com/Facing-Fire-Experiencing-Expressing-Appropriately/dp/0553372408


http://ro.wikipedia.org/wiki/Vezuviu






&umătate aveau pe ele scris „uperb”, iar &umătate „sta"i unul dintre cele mai proaste eseuri pe carele"am cititB”. Apoi 8ushman le"a cerut să aleagă o activitate pe care să o facă în continuare, printrecare să se uite la o comedie, să &oace un &oc, să citească o poveste sau să dea cu pumnii într"un sac.0e%ultatele7 a fost mult mai probabil ca aceia care au citit că efectul de catharsis func ionea%ă i apoiț ș

s"au enervat, să aleagă să lovească un sac, decât cei din celelalte grupuri. A adar, credin a în efectulș ț

de catharsis ne face să îl i practicăm dacă avem oca%ia.ș

Asta nu e surprin%ător, însă 8ushman s"a gândit să schimbe un pic e$perimentul i să îi lase peșstuden i să se ră%bune. ai e$act, a vrut să vadă dacă furia scade dacă studen ii se „descarcă”.ț ț

E$perimentul modificat a fost la fel până la un punct când au primit eseurile corectate/, moment încare studen ii care au primit eseurile cu „sta"i unul dintre cele mai proaste eseuri pe care le"amț

cititB” au fost împăr i i în două grupuri. =articipan ilor din ambele grupuri li s"a spus că va trebui săț ț ț

concure%e cu persoana care le"a corectat eseul. Cei din primul grup au dat cu pumnii într"un sacînainte, iar cei din al doilea au stat i au a teptat. =e urmă a început competi ia7 apasă un buton cât deș ș ț

repede po i2 dacă pier%i o să supor i un %gomot oribil2 când câ tigi, adversarul tău o să audă acelț ț ș

%gomot. tuden ii au fost lăsa i să aleagă volumul %gomotului pe care îl va au%i adversarul lor volumț ț

între 5 i '5, unde '5 D '5ș d8/. Ce crede i că au descoperit@ În medie, cei care înainte au dat cuț

pumnii în saci să se descarce/ au ales un volum de ),. Cei care au a teptat lini ti i în loc să dea cuș ș ț

pumnii au ales în medie un volum de 4,F3. Ce înseamnă asta@ Înseamnă că aceia care s"au„descărcat” au rămas nervo i după ce s"au „descărcat”, iar celor care au stat lini ti i le"a cam trecutș ș ț

dorin a de ră%bunare. În studii ulterioare au fost găsite acelea i re%ultate când %gomotul a fostț ș

înlocuit cu sos iute, cei care s"au „descărcat” i"au pus pe adversarii lor să mănânce mai mult sos iute,iar când cele două grupuri au fost puse să complete%e cuvinte precum chGGe, cei care s"au „descărcat”au ales mult mai des cuvinte precum choHe sufocă/ decât chase urmăre te//.ș

Într"un studiu, oamenii care au bătut cuie după ce i"a insultat cineva, au fost mult mai critici fa ă deț

acea persoană decât cei care nu au bătut.F 6ar alt studiu a arătat că oamenii care au &ucat un sportagresiv cum ar fi fotbalul american/ Icare ar trebui să promove%e efectul de catharsisI nu s"au„descărcat”, ci au devenit i mai agresivi.ș Chiar i &ucând &ocuri video cu violen ă în ele efectul a fostș ț

asemănător7 &ucătorii nu s"au „descărcat”, ci i"au mărit agresivitatea.ș +

Într"un alt e$periment participan ii au fost pu i să aleagă ce mu%ică să asculte în timp ce o să &oace unț ș

&oc în care trebuiau să împu te ni te oameni ș ș 'oldier of +ortune/. u%ica era din trei categorii7neutră, „nervoasă” i ș energică dar nu nervoasă/. 0e%ultatele au fost că participan ii au ales de celeț

mai multe ori mu%ica agresivă i chiar au &ucat mai bine ascultând astfel de mu%ică.ș ) Asta sugerea%ăcă mu%ica le"a men inut starea de agresivitate sau chiar le"a crescut"o, dar în niciun ca% nu i"a a&utatț

să se descarce. 6pote%a că „descărcarea” cathartică scade furia a fost infirmată de multestudii.3 A adar, dacă vre i să fi i mai buni laș ț ț shooter "e vă a&ută să fi i nervo i, însă în cele mai multeț ș

situa ii e mai bine să lăsa i mânia de"o parte.ț ț

De ce pare că funcționează?

=ăi, în primul rând, to i ne sim im mai bine după ce ne descărcăm, chiar dacă agresivitatea nu dispare.ț ț

Când ne descărcăm rămânem nervo i i e mai probabil să ne manifestăm ca ni te oameni nervo i ceeaș ș ș ș

ce ne poate aduce i mai multă furie i procesul se repetă. Efectul este asemănător unui drog.ș ș

-escărcându"ne ne sim im foarte bine pe moment/, păstrăm starea de nervo%itate mascată temporar/ț

i avem impresia că efectul de catharsis func ionea%ă.ș ț ( În plus, nu rămânem prea des nervo i pentruș

foarte multă vreme. !uria i nervo%itatea trec de la sine după un timp, iar dacă în acest timp ne"amș

descărcat putem avea impresia că asta e cau%a pentru care nu mai suntem nervo i. =resupunem căș

40

http://en.wikipedia.org/wiki/Decibel

http://en.wikipedia.org/wiki/Soldier_of_Fortune_(video_game)

http://www.youtube.com/watch?v=UpJVGkJ24KU#t=1m16s

http://www.youtube.com/watch?v=CG-5XwUPtk4#t=2m10s

http://www.youtube.com/watch?v=gT04xzKCDus


http://en.wikipedia.org/wiki/Decibel

http://en.wikipedia.org/wiki/Soldier_of_Fortune_(video_game)

http://www.youtube.com/watch?v=UpJVGkJ24KU#t=1m16s

http://www.youtube.com/watch?v=CG-5XwUPtk4#t=2m10s




dacă un lucru vine după altul, primul este cau%a celui de"al doilea eroare numită post hoc, er&o

propter hoc/, de i nu este întotdeauna a a.ș ș

În al doilea rând, suntem influen a i de cei din &ur i, vă%ând că multă lume crede presupunem că esteț ț ș

o no iune ce ine de bunul sim . 6ar dacă oamenii din &ur nu sunt suficien i, mai vedem i prin filmeț ț ț ț ș

cum persona&e psihiatri recomandă să ne descărcăm i mai aflăm i că psihologi cunoscu i sus in astaș ș ț ț

ve%i !reud/.

6ar în al treilea rând, metafora pe care o folosim este gre ită. :umea vorbe te despre furie ca despre oș ș

oală în care fierbe apa i din cau%a aburului cre te presiunea, iar cândva o să răbufnească. ;ândindu"ș ș

ne a a, are foarte mult sens „să lăsăm să iasă” furia afară, pentru că dacă n"o lăsăm să iasă unde o săș

se ducă@ J să se adune atât de multă încât n"o să mai încapă. A a s"a gândit !reud, a a ne gândim iș ș ș

noi. Însă am vă%ut că atunci când verificăm prin e$perimente, re%ultatele sunt opuse. A a că probabilș

metafora nu este cea mai potrivită, furia nu este ca presiunea dintr"o oală. În schimb ar trebui să privim un pic mai &os I spre foc. !uria func ionea%ă mai mult ca un foc7 dacă îi dăm material de ars,ț

arde i chiar cresc flăcările2 dacă nu îl între inem, se stinge de la sine după o vreme. !olosind aceastăș ț

metaforă are mai mult sens să nu ne manifestăm agresiv. În special nu în mod inten ionat.ț

anifestările cathartice doar pun lemne pe foc.

Ce-ar mai bine să facem?

-acă nu avem un meci de Call of ut* sau de bo$ ar fi mai bine să nu fim nervo i. 8ushman cel cuș

e$perimentele/ sugerea%ă să ne amânăm răspunsul, să încercăm să ne rela$ăm sau, pentru că uneori egreu să facem asta, să găsim activită i care ne distrag aten ia de la lucruri agresive. Chiar iț ț ș

distragerea aten iei e uneori grea, dar cel mai important e să nu facem în mod inten ionat lucruri careț ț

ne men in nervo i.ț ș

tudiile sugerea%ă că furia poate fi de a&utor dacă o e$primăm într"un mod constructiv încercând săa&ungem la sursa ei.'5 -e e$emplu, dacă m"a enervat prietena că tot întâr%ie, n"o să re%olv problemaîncepând să urlu la ea, ba chiar o să înrăută esc situa ia. Cel mai bine ar fi ca în mod calm dar cuț ț

încredere să îmi e$prim nemul umirea „Îmi dau seama că probabil nu faci asta inten ionat, dar cândț ț

întâr%ii devin supărat.”/.

41



o!clu#ii

Am vă%ut că în cultura populară este înfiptă adânc ideea că trebuie să ne descărcăm când suntemnervo i. Am vă%ut că această idee provine doar din presupuneri, iar când ne uităm la e$perimenteleș

făcute, lucrurile par să stea e$act invers. =e scurt, ce înseamnă aceste e$perimente7 luăm oameni laîntâmplare, îi enervăm, îi punem întâmplător în două grupuri, pe unii îi punem să se „descarce”, iar pe ceilal i să stea lini ti i. :a sfâr it observăm că cei care s"au descărcat sunt încă nervo i poate chiar ț ș ț ș ș

mai nervo i decât înainte să se descarce/, iar celor care au stat lini ti i le"a cam trecut supărarea.ș ș țJbservând aceste lucruri nu putem a&unge decât la conclu%ia că metafora oalei sub presiune estegre ită i că mult mai potrivită ar fi metafora focului7 cu cât ne enervăm mai mult sau ne comportămș ș

agresiv, cu atât devenim mai nervo i i mai agresivi, pentru că „punem paie pe foc”. În conclu%ie,ș ș

efectul de catharsis esteK

it sau 0eal@

$ote:

1: %ro&!' () *) +1983,) -o"e "ore "isco!ce.tio!s a/out .scholo a"o! i!troductor.scholo stude!ts) Teaching of Psychology ' 10' 2072102: -cott ) (ilie!feld' -teve! a (!!' oh! Ruscio' %arr () %eerstei!' 50 rea! "y!hsof Popular Psychology# $ha!ering %i&esprea& "isconcep!ions abou! 'uman (eha)ior 2010' ile%lac&ell' "y!h *+0# ,!s (e!!er !o ./press nger !o 1!hers !han !o 'ol&,! in3: %ush"a!' %) )' -tac' ;) <)' = %au"eister' R) >) +1999,) atharsis' aressio!' a!d.ersuasive i!ue!ce: -elfful@lli! or selfdefeati! .ro.hecies?' our!al of Perso!alita!d -ocial Pscholo 76+3,' 367376)4: A! -cott ) (ilie!feld: Bor!/erer' R) B) +1959,) *he diCere!tial reductio! of aressive res.o!ses as a fu!ctio! of i!ter.olated activities) ;"erica! Pscholoist'14' 354)

5: A! -cott ) (ilie!feld: Patterso!' ;) B) +1974,) Bostilit catharsis: ; !aturalistic Duasie.eri"e!t) Perso!alit a!d -ocial Pscholo %ulleti!' 1' 195 197)6: A! -cott ) (ilie!feld: ;!derso!' ) ;)' = %ush"a!' %) ) +2002,) Media viole!ce a!dthe ;"erica! Pu/lic revisited) ;"erica! Pscholoist' 57' 448450) ;!derso!' ) ;)'Fe!tile' <) ;)' = %ucle' G) E) +2007,) Hiole!t video a"e eCects o! childre! a!dadolesce!ts) $e& Ior: ford J!iversit Press)7: (ohr' ) M)' latu!Ki' %) )' %au"eister' R) >)' = %ush"a!' %) ) +2006,) *he.scholo of a!er ve!ti! a!d e".iricall su..orted alter!atives that do !o har")-cie!ti@c Revie& of Me!tal Bealth Practice' 4' 54 65)8: Maa *a"ir' hristo.her Mitchell' a!d a"es ) Fross' LBedo!ic a!d !stru"e!talMotives i! ;!er Reulatio!'N Pscholoical -cie!ce 19 +2008,: 3243289: %ush"a!' %) ) +2002,) <oes ve!ti! a!er feed or eti!uish the a"e? atharsis'ru"i!atio!' distractio!' a!er' a!d aressive res.o!di!) Personali!y an& $ocialPsychology (ulle!in' 28' 72473110: (ittrell' ) +1998,) s the ree.erie!ce of .ai!ful e"otio! thera.eutic? li!icalPscholo Revie&' 18' 71102)

Etra: <a!iel <avid' -teve! a (!!' ;l/ert Ellis' 2a!ional an& ,rra!ional (eliefs# 2esearch3Theory an& Clinical Prac!ice 2010' ford J!iversit Press' a.) 15: The 4i)e rea! "y!hs of Popular Psychology# ,mplica!ions for Psycho!herapy ' The "y!h of Ca!harsis'dis.o!i/ilO aici

E.licaia aurelor

42

http://www.eric.ed.gov/ERICWebPortal/search/detailmini.jsp?_nfpb=true&_&ERICExtSearch_SearchValue_0=EJ292361&ERICExtSearch_SearchType_0=no&accno=EJ292361


http://www-personal.umich.edu/~bbushman/bbs99.pdf



http://psp.sagepub.com/content/1/1/195

http://spl.stanford.edu/pdfs/Tamir_08.pdf


http://bama.ua.edu/~sprentic/672%20Bushman%202002.pdf


http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9455624

http://skeptic604.yolasite.com/resources/Rational%20And%20Irrational%20Beliefs.pdf#page=345





http://psp.sagepub.com/content/1/1/195





http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9455624

http://skeptic604.yolasite.com/resources/Rational%20And%20Irrational%20Beliefs.pdf#page=345



21 decembrie, 2011 at 21:-5 5 comentarii

”6nstead as seing a person as mad, sad, or sicH, 6 see a person Lho is red, green or black K”

!enomenul oamenilor care văd aure a a&uns să fie interpretat în multe feluri pseudo tiin ifice i s"aș ț ș

renun at la căutarea unei e$plica ii naturale. -in cele mai vechi timpuri, cei care văd culori în &urulț ț

altor persoane sunt atra i de idMea că au o putere supranaturală, că sunt speciali. Cei care le spun astaș

sunt adep ii e%oterismului i ai altor filo%ofii care se ba%ea%ă pe e$plica ii supranaturale. =entru to iț ș ț țcei care văd aure i pentru to i cei care tiu pe cineva care vede aure, am scris acest articol în careș ț ș

încerc să fac cunoscută o e$plica ie mult mai simplă i verificată, pe care, sper să ave i o minte destulț ș ț

de deschisă să o accepta i. Aurele e$istă, doar că nu sunt ceea ce se crede că sunt.ț

./emplu de foto&rafie a

aurei

J să încep pre%int mai întâi e$plica ia propusă de e%oterism i apoi e$plica ia tiin ifică cea maiț ș ț ș ț

probabilă.

-u!t aurele su.ra!aturale?

Procedura Kirlian

#na dintre metodele propuse pentru a observa „aura” este tehnica de fotografiere Nirlian, descoperităde emion Nirlian. =alma unui om poate arăta a a7ș

43

http://alexthyme.wordpress.com/2011/12/21/explicatia-aurelor/

http://alexthyme.wordpress.com/2011/12/21/explicatia-aurelor/#comments


http://en.wikipedia.org/wiki/Semyon_Kirlian

http://alexthyme.files.wordpress.com/2011/12/aura.jpg

http://alexthyme.wordpress.com/2011/12/21/explicatia-aurelor/


http://en.wikipedia.org/wiki/Semyon_Kirlian



=entru că este de multe ori dată ca do%ad) în favoarea e$isten ei aurelor, ar fi bine să în elegem întâiț ț

în ce constă. =e acest sait 0CObernetics/ găsi i două metode prin care pute i face fotografii Nirlian.ț ț

=rima folose te un electrod transparent pe care este plasat obiectul dorit, iar când electrodul este subș

tensiune au loc descărcări electrice între electrod i obiect, ioni%ări sauș efectul de coronă. Electrodulsub forma unei plăci/ este plasat pe un material i%olator se poate folosi plastic/ i conectat la oș

bobină de induc ieț se găsesc în electromotorul ma inii/ de volta& înalt, alimentată de un modulator deș

puls în putere. odulatorul permite varia ia frecven ei i a puterii pentru a ob ine diferite efecte. :aț ț ș ț

frecven e ridicate, plasma „aura”/ devine mai netedă, iar la frecven e &oase este maiț ț $im at)ț .Electrodul fiind transparent este format din două plăci între care trebuie introdusă o solu ieț

conductoare apa cu sare e suficient de bună/. Jbiectul se a ea%ă pe electrod i se conectea%ăș ș

la masă pământ/. În po%a de mai &os obiectul este o frun%ă7

-upă ce este conectată sursa de tensiune la electrodul din metal i este stinsă lumina în cameră seș

poate ob ine asta7ț

44

http://www.rmcybernetics.com/projects/DIY_Devices/homemade_kirlian_photos.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Corona_effect

http://en.wikipedia.org/wiki/Spark_coil


http://en.wikipedia.org/wiki/Ground_(electricity)


http://alexthyme.files.wordpress.com/2011/12/kirlian-mc3a2ini.jpg


http://en.wikipedia.org/wiki/Corona_effect


http://en.wikipedia.org/wiki/Ground_(electricity)



adică o fotografie Nirlian. J altă metodă constă în folosirea unei plăci fotografice, dar este maiscumpă i mai delicată. Efectul, însă, este acela i descărcări electrice/.ș ș

6pote%a că imaginile ob inute prin această procedură captea%ă „for a vitală” sau „aura” sunt completț ț

nefondate i superflue. Efectele electrice e$plică fenomenul suficient de bine fără a fi nevoie de nimicș

în plus. -e asemenea, nu s"a găsit nicio corela ie între stări psihologice sau fi%iologice i imaginileț ș produse2 în schimb, ceea ce a influen at re%ultatul au fost umiditatea, presiunea degetelor ț

subiectului/, factori mecanici, fotografici, de mediu etc.) 6ar dacă ar fi vorba de for ) %ital)ț ar trebuisă nu fie observată la obiecte inanimate. -upă cum pute i vedea, chiar i o cheie are „aură”7ț ș

45




Teste

ă urmărim un test simplu, făcut de 9ames 0andi. Cititorul de aure sus inea că poate vedea aureleț

participan ilor din spatele panourilor. Pede i cum s"a descurcat7ț ț

-esigur, este doar o emisiune la televi%or, dar re%ultate asemănătoare s"au înregistrat i în alte ca%uri.ș

Într"un test, un cititor de aure era plasat într"o cameră întunecată în care se mai aflau una sau două persoane, i era întrebat câte aure vede. 0e%ultatele ob inute n"au fost mai bune decât dacă ghicea.ș ț )

Camere pentru fotografierea aurei

-acă a i fost la vreo e$po%i ie e%oterică, probabil a i întâlnit standuri cu o cameră fotoQvideo careț ț ț

făcea po%e asemănătoare cu prima po%ă din acest articol, adică ni te culori suprapuse peste fotografiaș

unei persoane. Cum sunt făcute@

=entru o astfel de imagine sunt necesare * lucruri7 un aparat foto obi nuit, un computer cu softLareș

corespun%ător/ i un galvanometru. Aparatul foto face o po%ă normală, fărăș aure/, galvanometrulmăsoară curentul electric din piele de obicei persoana ine un conductor electric în mână/, careț

46

http://alexthyme.files.wordpress.com/2011/12/kirlian-cheie.jpg



varia%ă în func ie de umiditatea i temperatura pielii, care la rândul lor varia%ă în func ie de cât deț ș ț

agitată, stresată, nervoasă, fericită, calmă etc. este persoana testată. ;alvanometre se folosesc i laș

detectoarele de minciuni pentru că detectea%ă modificări fi%iologice. A adar, avem o po%ă obi nuită iș ș ș

re%isten a electrică a pielii. Aici intervine computerul care prime te cele două informa ii i le combinăț ș ț ș

printr"un softLare făcut special pentru asta7 transformă ni te valori numerice de la galvanometru înș

culori i le pune peste fotografia de la cameră. Asta"i tot. 1icio legătură cu presupusaș for ) %ital)ț saucu procedura Nirlian. În plus, dacă încerca i de mai multe ori să vă „fotografia i aura” o să ob ine iț ț ț ț

re%ultate diferite. E$plica ia celor care fac aceste fotografii este că aura varia%ă în func ie de stareaț țemo ională, iar starea emo ională poate varia chiar i în câteva minute, ceea ce face ca toatăț ț ș

interpretarea fotografiei să fie inutilă, să n"aibă nicio putere predictivă.

e.licaie "ult "ai .ro/a/ilO: si!este#ia

Ce este sinestezia?

Este o condi ie neurologică în care două sau mai multe sen%a ii sunt sim ite împreună. -e e$emplu,ț ț ț

un sineste%ic de tip Rgrafemă S culoareT poate să vadă acest te$t așa, adică să vadă literele colorate,fiecare literă are culoarea ei, sau literele dintr"un cuvânt îi dau culoarea generală. Cea mai comunăformă de sineste%ie este cea de tip RgrafemăSculoareT, dar e$istă multe tipuri. În tabelul următor '

sunt cele mai comune. Codificarea unui tip este $SO, unde $ este sen%a ia care declan ea%ă sen%a iaț ș ț

O2 în ca%ul de mai sus, grafema literă sau cifră/ declan ea%ă sim irea unei culori.ș ț

Tip Frecven ă (%)ț

;rafeme S culori ++,5

#nită i de timp S culoriț 44,)5

unete mu%icale S culori '),5

unete generale S culori 'F,5

!oneme S culori (,(5

1ote mu%icale S culori (,+5

irosuri S culori +,)5

;usturi S culori +,+5

unete S gusturi +,45

-urere S culori ,)5

47



=ersonalită i S culoriț ,5

Atingere S culori F,55

unete S atingere F,55

Uemperaturi S culori 4,F5

Pedere S gusturi 4,'5

unete S mirosuri ',)5

K K

Emo ii S culoriț ',55

Atingere S gusturi 5,+5

unete S cinetică mi cări/ș 5,5

=ersonalită i S mirosuriț 5,F5

bs: 4rocentele de mai sus nsumate dep) esc 1006 pentru c) ele repre$int) ponderea persoanelor ș

cu un anumit tip de sineste$ie, dar unele persoane pot a%ea mai multe tipuri

ineste%ia a fost confirmată prin mai multe metode. Într"unul dintre teste4

consisten a culorilor alesețeste verificată. =ute i face acest test laț LLL.sOnesthete.org. =articipantul stă în fa a unui calculator iț ș

i se pre%intă o literă sau o cifră la întâmplare i i se cere să aleagă culoarea pe care o vede, din '+ș

milioane de culori. =e urmă i se pre%intă o altă cifră sau literă. #n participant are de parcurs '5) turede trei ori într"o ordine întâmplătoare. Apoi datele sunt anali%ate pentru consisten ă7 a alesț

participantul aceea i culoare pentru, să %icem, litera U de fiecare dată când a vă%ut"o@ Cei care nuș

sunt sineste%ici sunt folosi i ca subiec i de control. Alte metode de control sunt testările repetate peț ț

perioade mai lungi de timp, ca% în care sineste%icii ob in o consisten ă de (5, în timp ce non"ț ț

sineste%icii doar *5"F5, chiar i dacă li se spune că vor fi testa i din nou peste o lună.ș ț *

ineste%ia poate fi e$perimentată i de non"sineste%ici, în condi ii mai speciale, cum ar fi epilepsie înș ț

lobul temporal, traumă cerebrală, atac cerebral2 sau în timpul medita iei, concentrării profunde,țdeprivării sen%oriale, folosirii unor substan e psihedelice :-, mescalină, diverse medicamente/ etc.ț

canări f06 au arătat diferen e semnificative între creierul cu sineste%ie i cel fără. :a sineste%iciiț ș

de tip Rgrafemă S culoareT s"a observat o conectare mărită între girul fusiform, an ul intraparietalș ț iș

corte$ul frontal. ;radul de conectare corelea%ă cu intensitatea e$perien ei sineste%ice. ai multeț

pute i citi în articolul de pe LiHipediaț 1eural basis of sOnaesthesia. Încă ceva despre medita ie7 0oger ț

Valsh a studiat trei grupuri de meditatori budi ti7 siha tri tibetani, participan i la o medita ie de grupș ș ț ț

Pipassana, i învă ători din trei coli budiste ș ț ș UheravWda, Uibetană, Xen/. Valsh afirmă că cele treigrupuri au e$perimentat sineste%ie în propor ie de *, +* i )+, iar cei care au e$perimentat auț ș

fost cei cu mai mult antrenament, cei care practicau medita ia de mai mult timp.ț 3 en%a iileț

48

http://www.synesthete.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Fusiform_gyrus

http://en.wikipedia.org/wiki/Intraparietal_sulcus


http://en.wikipedia.org/wiki/Frontal_cortex

http://en.wikipedia.org/wiki/Neural_basis_of_synesthesia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Theravada


http://ro.wikipedia.org/wiki/Budism_tibetan


http://ro.wikipedia.org/wiki/Zen

http://www.synesthete.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Fusiform_gyrus


http://en.wikipedia.org/wiki/Frontal_cortex

http://en.wikipedia.org/wiki/Neural_basis_of_synesthesia



http://ro.wikipedia.org/wiki/Zen



e$perimentate de sinsete%ici „unirea” sim urilor/ par să fie sursa unor învă ături din religiile careț ț

promovea%ă practicarea medita iei. ai multă cercetare ar fi necesară pe această temă.ț

!emple de persoane cu sinestezie"

" -aniel Uammet7 are sineste%ie i o formă de autism ș sindromul Asperger /, ceea ce îi permite să poată face rapid calcule cu numere mari, să înve e limbi străine etc. Este unț savant. A fost făcut i unș

documentar despre el, în care a fost testat de PilaOanur 0amachandran, un important neurocercetător.-ocumentarul îl pute i urmări pe Youtubeț e foarte interesant/. -acă vre i să afla i mai multe despreț ț

cum e să fii savant, pute i urmări ț pre%entarea lui de la UE-.

1bs# 6rmă!oarele e/emple sun! ne)erica!e riguros sau chiar specula!i)e

" 0ichard !eOnman7 e posibil să fi avut o formă de sineste%ie, ViHipedia 7 '*nesthesia , ref 89: +e*nman, ichard 1;<< =hat o >ou Care =hat ther 4eople ?hink@ New >ork: Norton 4 5;

spune că i"a descris ecua iile ca fiind colorate2ș ț

" Cântăre i i compo%itori7 -uHe Ellington, !ran% :is%t, 8illO 9oel, 6t%haH =erlman, 6da aria,ț ș

Aphe$ ULin, <MlZne ;rimaud2 probabil i Od 8artett =inH !loOd/ i =harell Villiams, dar nu e$istăș șconfirmări tiin ifice2 RLiHi7ș ț OnesthesiaT

" =oe i7 Charles 8audelaire i Arthur 0imbaud au scris despre e$perien e sineste%ice. =oe%iaț ș ț

Correspondances este un e$emplu bun o pute i citi aiciț / sau #o*elles o pute i citi aiciț /. -intreromâni, Ale$andru acedonsHi pare să fi fost sineste%ic, sau să fi e$perimentat sineste%ia prinfolosirea unor substan e psihotrope.ț Cartea de aur , publicată în '(54 a fost înso ită de te$tul7 „Înț

ideea autorului fie"ce capitol R...T trebuie să dea sensa iunea unei culori prin imaginile întrebuin ate iț ț ș

fie"ce capitol va fi tipărit pe hârtie de o nuan ă corespondentă”, iar când a retipărit cartea în france%ă,ț

acedonsHi a folosit cerneluri de culori diferite. În '(FF P.;.=aleolog a scris o lucrare intitulată#isiunea i audi ia colorat) sinestesic) la Al Bacedonskiș ț .F

are e leOtura cu aurele?

=e lângă sineste%icii care văd culori când se uită la litere, sunt al ii care văd culori când se uită laț

persoane. en%a ia este reală, la fel cum noi, nesineste%icii, vedem iarba verde, ei văd oamenii înț

culori, sau încon&ura i de o culoare.ț

P.. 0amachandran descrie întâlnirea sa cu un student care avea e$act acest tip de sineste%ie. =entru obert , fe ele aveau culori, de obicei ca o aură în &urul lor, dar uneori culoarea cuprindea toată fa a.ț ț

=entru a"l testa, a fost făcut un e$periment simplu7 i s"a arătat o po%ă cu un alt student i a fostș

întrebat ce culoare vede. Aura acelui student era ro ie. =e urmă, 0amachandran a afi at pentruș ș

momente foarte scurte puncte ver%i i ro ii pe fotografie, în %ona în care se afla aura. =rivirea luiș ș0obert s"a mutat automat pe punctele ver%i, dar foarte rar pe cele ro ii pentru că punctele ro ii peș ș

fundal ro u sunt aproape imperceptibile/. Acest fapt sugerea%ă că studentul chiar este sineste%ic. Înș

plus, era i autist, cu sindromul Asperger, motiv pentru care îi era foarte greu să identifice emo iileș ț

oamenilor. =utea face asta doar prin deduc ie, nu intuitiv cum facem noi. Cu toate acestea, emo iileț ț

evocau culori, de e$emplu mânia era albastră, iar mândria ro ie. Când i"a fost arătată o imagine cu oș

e$presie facială arogantă, a %is că e violetă ceea ce înseamnă ro u [ albastru/.ș

#nii sineste%ici simt emo ii când văd culori, nu neapărat persoane. =entru un sineste%ic studiat deț

0ichard COtoLic, olden ate are o aură verde, de i este vopsit portocaliu. i mai straniu, nu esteș Ș

49

http://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Tammet

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Asperger

http://en.wikipedia.org/wiki/Savant_syndrome

http://www.youtube.com/watch?v=AbASOcqc1Ss&feature=BFa&list=PL055D1DC9155DAD51&lf=results_main



http://www.ted.com/talks/lang/en/daniel_tammet_different_ways_of_knowing.html


http://en.wikipedia.org/wiki/Synesthesia#cite_note-75


http://en.wikipedia.org/wiki/Synesthesia#People_with_synesthesia

http://www.doctorhugo.org/synaesthesia/baudelaire.html


http://www.doctorhugo.org/synaesthesia/rimbaud.html


http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Cytowic

http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Gate

http://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Tammet

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Asperger

http://en.wikipedia.org/wiki/Savant_syndrome




http://en.wikipedia.org/wiki/Synesthesia#People_with_synesthesia



http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Cytowic

http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Gate



întotdeauna verde, câteodată î i schimbă aura. !enomenul de asociere între sen%a ii precum culorile iș ț ș

emo ii este un tip special numit sineste%ie mediată emo ional, pentru că este declan ată deț ț ș

semnifica ia emo ională i de gradul personal de familiaritate.ț ț ș (ruce, un sineste%ic cu mediereemo ională, descrie ceea ce a sim it când a vă%ut o anumită persoană7ț ț +

Era o sen%a ie ciudată i ea era încon&urată de o aurăț ș albastru nchis"%erde. 1u era din cau%ă că eraatractivă se$ual. 1u tiu cui se datora această sen%a ie emo ională pentru că nu am mai întâlnit"oș ț ț

decât de două ori. -ar a a era. Cred că a fost un tip de apropiere sau ceva. 1u sunt sigur ce apare maișîntâi, câteodată cred că văd culoarea i reac ione% emo ional2 altădată poate fi invers I simt o emo ieș ț ț ț

i pe urmă văd culoarea.ș

Cu to ii, sineste%ici sau nu, avem oț teorie a min iiț , adică în elegem că al ii au min ile lor i încercămț ț ț ș

să le ghicim emo iile, inten iile i în general gândurile. -e obicei facem asta în mod incon tient, prinț ț ș ș

remarcarea limba&ului corpului, a e$presiei fe ei, a tonului vocii .a., dar nu „citim” corectț ș

întotdeauna. ai mult de atât, câteodată nici nu suntem con tien i că am detectat unele emo ii laș ț ț

altcineva e$.7 situa ii în care nu/ ne place o persoană fără să în elegem de ce2 sau avem un sentimentț ț

ciudat fa ă de cineva/. omentul în care începem să citim emo ii este cam între 4F i *5 luni, cândț ț ș

învă ăm i să distingem culorile principale ro u, verde, albastru/. =robabil că atunci se produce iț ș ș ș

asocierea la sineste%ia mediată emo ional. :a copiii sineste%ici, s"a observat că aurele sunt mai terseț șfade@de$/ i mai variabile i se stabili%ea%ă pe la '4"'* ani, când i personalită ile lor încep să seș ș ș ț

de%volte. -e asemenea, o observa ie generală e că persoanele necunoscute, de cele mai multe ori, nuț

au nicio aură, iar intensitatea unei aure varia%ă cu intensitatea emo ională cei mai apropia i au aureț ț

mai puternice/. au, necunoscu ii au aure la fel e$.7 to i sunt portocaliu aprins/. -upă ce o persoanăț ț

devine cunoscută, sineste%icii văd aura stabili%ată, legată de personalitate, nu de starea pe moment acelui privit. -e e$emplu, cei cu aure ro%alii sunt cei pe care sineste%icul îi percepe ca având problemeemo ionale din copilărie, încă nere%olvate, cei cu aură galbenă sunt e$troverti i i interesan i etc.ț ț ș ț

=entru unii sineste%ici, i animalele au aure, dar i acestea trebuie cunoscute înainte să aibă o culoare.ș ș

=ersoanele care au probleme cu memoria, cum ar fi cei care suferă de Al%heimer, văd culorile terseș

sau nu le mai văd deloc.+

9amie Vard a făcut mai multe e$perimente pentru a arăta că declan atorul aurei este conota iaș ț

emo ională. -e e$emplu, numele engle%e ti cre tine induc aura indivi%ilor cu sineste%ie indusăț ș ș

emo ional. 1umele persoanelor pe care sineste%icul le cunoa te în mod personal sunt mult maiț ș

eficiente în a induce aure decât numele necunoscute. Cuvintele neutre din punct de vedere emo ional,ț

inclusiv numele culorilor, nu produc culori, pe când cele încărcate emo ional e$.7 iubire, furie/ tindț

să producă. ubiec ii testa i de Vard au dovedit consisten ă la re"testare la perioade mai lungi, înț ț ț

compara ie cu subiec ii de control. A mai fost observată i interferen a laț ț ș ț testele troop.+

=u ină lume tie de e$isten a sineste%iei. ă ne gândim cum am reac iona dacă am vedea aure. Eu,ț ș ț ț

dacă a vedea culori în &urul persoanelor, iar aceste culori ar corespunde cu personalită ile lor cei cuș ț

personalită i asemănătoare ar avea culori asemănătoare/ i a spune altora ceea ce văd, a fi tratat caț ș ș șun nebun, sau mi s"ar spune că îmi imagine%, că mi se pare. ingurul răspuns satisfăcător ar veni din%ona „spirituală”, din partea celor care cred că cei ce văd aure au un har supranatural i pot să vadăș

emo iile altora. 8ineîn eles că a fi atras de acest răspuns i a crede că sunt special, mai ales dacă to iț ț ș ș ș ț

ceilal i mi"ar spune că fabule%.ț

esa&ul meu e că a vedea aure e într"adevăr un dar, cine vede aure e într"adevăr special, e ceva ce mi"a dori i eu. ineste%ia mi se pare foarte interesantă i nu este un handicap, este un avanta&, dar ar fiș ș ș

bine să o recunoa tem ca ceea ce este7 sineste%ie, nu o abilitate supranaturală. Avem tendin a săș ț

credem că emo iile pe care le sim im prin culori, în ca%ul sineste%icilor/ vinț ț de la persoana pri%it) iș

50

http://en.wikipedia.org/wiki/Theory_of_mind


http://dex-online.ro/fad/cauta/

http://cognitivefun.net/test/2


http://dex-online.ro/fad/cauta/

http://cognitivefun.net/test/2



nu din propria noastră percep ie i interpretare a emo iilor acelei persoane. În realitate, suntț ș ț

interpretările noastre personale, făcute în mod incon tient. ineste%ia mediată de emo ii este rară, înș ț

tabelul de mai sus frecven a tipului Rpersonalitate S culoareT este , fa ă de ++, cât este pentruț ț

cea mai comună formă, Rgrafemă S culoareT. -intre to i care spun că pot să vadă aure, cred că mul iț ț

se prefac sau sunt chiar arlatani, dar fenomenul este real. #nii chiar le văd, dar sunt sineste%ici încăș

nediagnostica i i probabil de la ei a pornit mitul aurelor, a a cum este el promovat la festivalurileț ș ș

e%oterice, pe saituri new a&e i de către oameni care nu tiu de, sau nu acceptă sineste%ia.ș ș

4ute i citi n continuareț 7cientific American7 !earin& Colors, ?astin& 'hapes de 0amachandran i <ubbard, mai 455*2ș :inHalternativ ', :inH alternativ 42!otografia Nirlian7 Heptic?s -ictionarO7 Nirlian =hotographO2cientific American7 Vhen enses 6ntersect articol de 0ichard COtoLic/2

Referi!e:

1: Richard to&ic = <a!iel Eale"a!' %e&nes&ay ,s ,n&igo (lue# Disco)ering !he (rain of $ynes!hesia 2009' M* Press' .) 242: to&ic 2009' .) 65

3: ii.edia +-!esthesia' /Kective *esti!,' referi!O cOtre: %aro!ohe! -' %urt ('-"ith(aitta! >' Barriso! ' %olto! P +1996,) L-!aesthesia: .revale!ce a!dfa"ilialitL) Percep!ion 25 +9,: 10739)4: ;!drei iQtea!u' 7arco!ice 8n cul!ura rom9nă 2010' Poliro"' .) 298 Ref)alter!ativO5: Hilaa!ur -) Ra"acha!dra!' The Tell-Tale (rain 2011' .) 118 He#i .e -cri/d +.)91, <e ase"e!ea' reco"a!d A!tre ca.itolul 3 +A!ce.e la .) 70 .e -cri/d,6: to&ic 2009' ca.) uras3 1rgasms3 an& 7er)ous Peaches7: to&ic 2009' .) 2218: oe $icell' ;ura Photora.h: ; a!did -hot +-,

http://psy.ucsd.edu/chip/pdf/SciAm_2003.pdf

http://weblib.in.ua/sites/weblib.in.ua/files/pdf-db/200305(2).pdf



http://siskiyous.edu/class/bio5/clarke/hearing%20colors,%20tasting%20shapes.pdf

http://www.skepdic.com/kirlian.html

http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=when-senses-intersect

http://books.google.ro/books?id=EbPGx-Gua9kC&lpg=PA251&ots=itp6lMjkq3&dq=Richard%20Cytowic%20Wednesday%20Is%20Indigo%20Blue%20read&hl=ro&pg=PA24#v=onepage&q&f=false



http://en.wikipedia.org/wiki/Synaesthesia#Objective_verification

http://www.perceptionweb.com/abstract.cgi?id=p251073


http://en.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Macedonski#cite_ref-318


http://www.scribd.com/doc/68664584/The-Tell-Tale-Brain-V-S-Ramachandran


http://books.google.ro/books?id=EbPGx-Gua9kC&lpg=PA151&hl=ro&pg=PA151#v=onepage&q&f=false

http://www.csicop.org/si/show/aura_photography_a_candid_shot/

http://psy.ucsd.edu/chip/pdf/SciAm_2003.pdf



http://siskiyous.edu/class/bio5/clarke/hearing%20colors,%20tasting%20shapes.pdf

http://www.skepdic.com/kirlian.html

http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=when-senses-intersect




http://en.wikipedia.org/wiki/Synaesthesia#Objective_verification







http://books.google.ro/books?id=EbPGx-Gua9kC&lpg=PA151&hl=ro&pg=PA151#v=onepage&q&f=false

http://www.csicop.org/si/show/aura_photography_a_candid_shot/

suport de curs strategii

Documents