2.8 REALITATEA SOCIALA

Valori, norme, modele socioculturale implicate in procesul Realitatii sociale

-prezentare concepte

- caracterizare psihosociala

- functii in procesul construirii r.s.

Valorile, normele şi modelele socioculturale sunt operatori socioculturali care

mediază construirea realităţii

VALORILE

Valorile sunt principii generale de largă consensualitate, care

exprimă ceea ce este esenţial şi de preţuit în viaţă, în concordanţă cu

scopurile şi idealurile unei comunităţi

Valorile au o funcţie cognitivă şi una structurant-formativă.

Sistemele de valori au o funcţie normativă, derivând din capacitatea

acestora de a stabili criterii de evaluare şi orientare a comportamentelor

sociale.

Valorile au un caracter istoric, evoluând şi manifestându-şi funcţia

structurantă şi normativă în câmpul relaţiilor sociale, după care pot intra

într-un proces de transformare, involuţie sau chiar dispariţie.

Caracterul psihosocial, antisocial sau deviant al comportamentelor individuale

depinde în mod esenţial de reuşita procesului de asimilare şi interiorizare a

valorilor şi normelor sociale. Sistemul axiologic interiorizat devine un nucleu

funcţional al personalităţii, cu valoare de orientare, structurare şi

autoreglare pentru toate conduitele individuale şi de grup, începând cu cele

socioafective.

NORMELE

Normele sociale constituie media opiniilor, atitudinilor şi

comportamentelor acceptate social, prin care se stabilesc limitele

între care sunt acceptate variaţiile reacţiilor psihosociale individuale.

În funcţie de domeniul vieţii sociale în care acţionează, normele pot fi

morale, juridice, religioase, economice, educaţionale, de relaţionare

interpersonală sau în cadrul diferitelor tipuri de grupuri sau

organizaţii.

Funcţiile normelor:

a. promovează şi protejează sistemul axiologic al unui grup social,

oferind corolarul practic şi funcţional al acestuia;

b. prin intermediul normelor se exercită controlul social asupra

membrilor comunităţii, grupul fiind elementul mediator principal atât

în procesul impunerii unui sistem normativ, al controlului respectării

prescripţiilor, cât şi în exercitarea de presiuni şi sancţiuni în cazul

încălcării limitelor sale implicite, acceptate consensual;

c. reglează relaţiile interpersonale, oferind reperele necesare elaborării

eficiente a propriului comportament în raport cu ceilaţi, dar şi de

evaluare a comportamentelor celorlaţi faţă de noi;

d. reduc anxietatea în cursul desfăşurării unor situaţii sociale inedite, în

măsura în care oferă “zone de certitudine” comportamentală şi

relaţională;

e. eficientizează activităţile sociale, datorită utilizării unor scheme

comportamentale standardizate, acreditate de experienţă şi performanţă

dovedită, dar şi de seturile valorice specifice comunităţii.

MODELELE

Modelele culturale sunt scheme atitudinale şi comportamentale

exemplare în raport cu un anumit sistem normativ, care îndeplinesc

funcţia de referenţial pentru conduitele individuale, de grup şi

organizaţionale, aflate în consens cu valorile culturale specifice

respectivei comunităţi.

Modelele îndeplinesc atât o funcţie p rescriptiv normativă, în măsura în

care oferă reperele de optimalitate acţională şi dezirabilitate socială a unui

comportament, cât şi o funcţie descriptiv-explicativă, derivată din

caracterul concret intuitiv şi practic al acestora.

Cu alte cuvinte, un model comportamental indică atât “ce trebuie să faci” ,

cât şi “cum trebuie să faci “.

2.9 Relatia dintre comportamentul psihosocial si valori, atitudini:

-prezentare concept „atitudine”

- caracterizare psihosociala

- functii in determinarea comportamentului

Interdependenţa funcţională dintre valori-atitudini-relaţii-comportament-

activitate face posibilă relevarea structurii atitudinale a unei persoane pornind de

la analiza relaţiilor, comportamentelor şi activităţilor sale. Valorile mediază

elaborarea şi susţinerea conduitelor sociale prin intermediul atitudinilor

implicite pe care le presupune şi pe care le promovează.

PREZENTARE CONCEPT „ATITUDINE”: Atitudinile sunt predispoziţii

dobândite pe bază de învăţare socială şi experienţă personală de a reacţiona

într-un anumit fel, pozitiv sau negativ, faţă de obiectele cu care venim în

relaţie. După cum remarca A.Chircev, atitudinile manifeste devin relaţii, iar

relaţiile interiorizate devin atitudini.

Principalele componenete ale sistemului atitudinal sunt următoarele:

a.Componenta axiologică: valorile şi modele socioculturale pe care le

fundamentează şi care orientează într-un anumit sens acţiunile virtuale ale

persoanei;

b.Componenta cognitivă: informaţiile, opiniile şi convingerile în jurul

cărora se organizează dinamic atitudinile;

c.componenta afectivă: stările emoţionale şi preferinţele evaluative pe

fondul cărora se vectorizează relaţia subiect-obiect;

d. componenta motivaţională care susţine relaţia;

e. componenta acţională: intenţiile şi schemele virtuale de

comportament faţă de obiectul atitudinilor respective.

Intenţia comportamentală are o mare relevanţă statistică pentru

comportamnetul efectiv al unei persoane, ceea ce demonstrează ROLUL

STRUCTURANT pe care atitudinile îl joacă în cadrul procesului de elaborare a

conduitelor şi activităţilor individuale şi de grup.

Exemplu: Există riscul unei manipulări a opiniei publice, datorită

manifestării în această zonă a aşa-numitului “fenomen Oedip”: o prognoză

tinde să se îndeplinească în virtutea simplului fapt că a fost făcută.

2.10 Modalitati de corectie in procesul construirii realiatatii sociale:

- teoria disonantei cognitive

- functiile disonantei cognitive

Realitatea socială se constituie ca un sistem complex cu autoreglare, având

o structură diferenţiată pe nivele funcţionale distincte, fiecare nivel

comportând o fenomenologie psihosocială specifică. . Imperativul adaptării

eficiente la realitate solicită existenţa unor mecanisme prin care să se poată

corecta acele scheme cognitive, reprezentări, idei, convingeri sau atitudini care

configurează o anumită zonă a realităţii sociale, dar care nu sunt confirmate

printr-un relativ consens interpersonal sau eficacitate acţională.

Există patru modalităţi de corecţie care intervin frecvent în procesul

construirii şi cunoaşterii realităţii sociale: disonanţa cognitivă, negocierea

socială a realităţii, consensul social şi acceptarea feed-back-ului corectiv al

practicii

TEORIA DISONANTEI COGNITIVE

Conform teoriei elaborată de L.Festinger (1957), disonanţa este o stare

psihologică care motivează subiectul să-şi modifice universul cognitiv,

atunci când în cadrul acestuia apar elemente care se află într-un raport de

incompatibilitate, acceptarea unuia implicând respingerea celuilalt. Sursa

disonanţei este internă subiectului, decurgând dintr-un anumit tip de

contrarietate dintre două cogniţii, idei, opinii sau credinţe, precum şi dintre

atitudinile aferente acestora.

FUNCTIILE DISONANTEI COGNITIVE

Disonanţa cognitivă, prin mecanismele pe care le implică, va determina o

corectare dinamică a acelor elemente cognitive şi atitudinale care se află în

dezechilibru, în acest fel realizându-se premisele unei mai mari adecvări

comportamentale şi atitudinale în raport cu realitatea socială concretă.

Eficacitatea mecanismului de corecţie a elementelor cognitive şi atitudinale care

se află în discordanţă depinde de intensitatea disonanţei, de importanţa

elementelor opozante în cadrul câmpului cognitiv al subiectului, precum şi de

motivaţiile conexe declaşate la nivelul subiectului de unele sau altele dintre

aceste elemente disonante.

2.11 Negocierea sociala si consensul social in procesul reprezentarilor despre

RS: prezentare fenomene&exemplificari

A. Negocierea socială a realităţii.

Atunci când opiniile şi aprecierile diferitelor persoane asupra unor

comportamente sau situaţii sociale nu coincid, se declanşează un proces

interpersonal de natură cognitivă, afectivă şi de influenţare bilaterală,

prin care se încearcă armonizarea modului de percepere şi interpretare

a ceea ce s-a întâmplat. În cadrul acestui tip de relaţie, fiecare parte aduce

argumente, justifică raţional sau afectiv propria-i poziţie, caută să convingă

sau se lasă convinsă, sau cel puţin există o înţelegere a motivaţiei opiniilor

exprimate. Prin intermediul unei comunicări interpersonale se

atenuează sau se elimină ambiguitatea multor situaţii sociale.

B. Consensul social

Confruntarea cu o opinie majoritară determină apariţia unei tendinţe

de modificare a propriilor idei sau atitudini, în sensul realizării unei

apropieri a punctelor de vedere. Aceată tendinţă este strâns legată de

fenomenul mai general prin care acceptăm convenţional drept realitatea.

Este necesară existenţa unor postulate împărtăşite de majoritatea oamenilor,

prin care se constituie aşa-numita “atitudine naturală”, prin care luăm

convenţionalul drept realitate. Acest acord consensual asupra a ceea ce

considerăm normal poate avea şi consecinţe negative: micşorarea

receptivităţii faţă de ideile noi, înăbuşirea potenţialului uman şi chiar

oprimarea unor categorii sociale, pe criterii etnice, religioase sau

culturale. Deşi trebuie să acceptăm postulatele socioculturale derivate din

consens, nu trebuie să confundăm convenţionalul cu realitatea,

păstrând conştiinţa relativităţii acestui acord.

Efectul corectiv al practicii.

Realitatea, fiind guvernată de legi obiective, are un caracter corectiv şi

constrângător totodată: orice activitate care nu ţine cont de atributele

obiective ale unor situaţii este sortită eşecului.

Există riscul raţionalizării unor eşecuri, sau instalare a unei opacităţi

selective, fenomene ce vor împiedica identificarea şi evaluarea adevăratelor

cauze ale rezultatelor obţinute, ceea ce va conduce la o disfuncţională şi

neproductivă persistenţă în eroare.

Exemplu pag. 88: intr-un atelier de proiectare, X, utilizeaza din ratiuni

economice masuri minimale de siguranta in constructia a diferite

cladiri.Seful sau ii critica conceptia ca pe o expresie a superficialitatii,

contrazisa de X fata de sefi si colegi care aduce in sprijin dovezile

economiilor realizate.Negocierea sociala isi produce efectele moderate: X

reevalueaza conceptiile asupra gradului minim de siguranta intr-o oarecare

masura, iar ceilalti realizeaza adevarata natura a motivatiei sale. Factori

externi (un cutremur care a afectat o cladire proiectata pe coeficienti

minimali de siguranta) a corectat intr-o mai mare masura conceptia lui X

dect negocierea propriu-zisa.

2.12 Structura generala a R.S :

- caracterizare gen. a Sist.Social si a structurii sale

- relatiile dintre componentele Sist Soc

CARACTERIZARE GENERALA A SISTEMULUI SOCIAL SI A

STRUCTURII SALE

Societatea, având calitatea de sistem hipercomplex cu autoreglare,

implică atât o diferenţiere internă de natură structurală şi funcţională, cât

şi o fenomenologie psihosocială specifică fiecăruia dintre subsistemele

componente. Unitatea de bază a oricăruia dintre aceste subsisteme este

persoana, înţeleasă ca un individ inserat şi identificat social.

Prin natura sa, persoana nu poate fi înţeleasă decât ca fiinţând dintr-

un sistem relaţional diadic sau multiadic, conţinutul relaţiei putând fi

de natură afectivă, cognitivă, acţională, comunicaţională sau de

influenţare.

La un nivel mai înalt de structurare a relaţiilor interpersonale apar

grupurile sociale primare sau secundare, care sunt cadrele

fundamentale şi necesare formării şi manifestării personalităţii

umane, dar şi principale verigi prin intermediul cărora sistemul social îşi

exercită funcţiile sale de control şi coordonare.

Microgrupurile pot fundamenta la rândul lor organizaţiile şi instituţiile

sociale, care sunt componentele majore ale sistemului social global.

Instituţiile sociale sunt modalităţi generice de organizare a

raporturilor umane, implicând norme şi reguli specifice de gândire,

simţire şi comportare, în concordanţă cu interesele majore de fiinţare

a activităţilor sociale. Ele au o existenţă independentă faţă de

manifestările individuale, îndeplinind funcţii de reglementare a relaţiilor

umane de un anumit tip, dar şi de constrângere faţă de persoanele care

deviază de la normele instituite printr-un relativ consens. Într-un sens mai

larg, instituţiile cuprind şi Şcoala, Biserica, Justiţia, Armata, Parlamentul,

ş.a.

Organizaţiile sunt sisteme sociale concrete, structurate după

anumite reguli explicite, cu scopuri, norme şi valori determinate

într-un context particular, prin intermediul cărora se desfăşoară

anumite activităţi sociale specifice: economico-productive,

educaţionale, sportive, de protecţie socială. În anumite împrejurări, în

mod spontan şi temporar, relaţiile dintre mai multe persoane pot genera

fenomenul de mulţime,”fiinţe provizorii” după cum le-a numit Le Bon,

cu legi şi forme specifice de formare, evoluţie şi manifestare

RELATIILE DINTRE COMPONENTELE SISTEMULUI SOCIAL

schema 2.6 pag 89

La nivelul fiecarui subsistem actioneaza legi si fenomene psihosociale

caracteristice, fenomenologia care sta la baza interactiunii dintre subsisteme

fiind reprezentata intuitiv prin schema 2.7(pag90)

MULTIMI(grupuri tertiare)

Structuri relationare(diadice/poliadice)

INSTITUTII(SOCIALE)

ORGANIZATII

GRUPURI(primare/secundare)

PERSOANE

schema 2.7

Realitatea sociala astfel configurata in plan general, se constituie pentru fiecare

actor al jocului social ca un” univers particular”, o sectiune dintr-un intreg care

isi capata consistenta si completirtudionea existentiala numai la nivelul

constiintei unei colectivitati, formata intr-un anumit spatiu organizational

sociocultural si istoric.

2.13 Organizarea si structura reprezentarilor sociale:

- nucleu central

- sistem periferic

- dinamica R.S cu exemple

Reprezentarea socială este un proces de elaborare perceptivă şi mentală a

realităţii, care transformă obiectele sociale (lucruri, persoane, situaţii,

evenimente) în categorii simbolice (valori, convingeri, ideologii),

conferindu-le un statut cognitiv şi permiţând astfel înţelegerea vieţii

Procese si fenomene psihosociale

Persoane

Structurirelationale

Grupuri

Institutiisociale

Organizatii

Multimi

cotidiene, printr-o reâncadrare a comportamentului individual în

ansamblul interacţiunilor sociale (G-N. Fischer).

Conţinutul reprezentărilor sociale este cognitiv, axiologic,

motivaţional, afectiv, atitudinal sau acţional, iar după domeniul de referinţă pot

fi economice, politice, religioase, educaţionale, artistice, ştiinţifice, etice,

ideologice.

ORGANIZAREA ŞI STRUCTURA REPREZENTĂRILOR SOCIALE

J.C.Abric dezvoltă o teorie coerentă asupra rolului pe care nodul central

îl are în formarea şi dezvoltarea reprezentărilor sociale. În această concepţie,

fiecare reprezentare este un element (sistem) central, cu o semnificaţie

deosebită, în jurul căreia se focalizează şi se structurează toate celelalte elemente

constituitive, care pot fi considerate ca formând sistemul periferic.

Sistemul central Sistemul periferic

Are legătură cu memoria colectivă Permite integrarea experienţelor şi

istoriilor individuale

Este consensual, defineşte

omogenitatea şi coeziunea grupului

Suportă eterogenitatea grupului

Stabil, coerent, rigid Suplu, evolutiv

Rezistent la schimbare Suportă contradicţiile

Puţin sensibil la contextul imediat Sensibil la contextul imediat

Funcţii:

-generează semnificaţia RS;

-asigură organizarea internă a

conţinutului reprezentărilor

Funcţii:

-asigură adaptarea la realitate

concretă, imediată;

-permite difernţierea conţinuturilor;

-protejează sistemul central

Nucleul central

universitar

Valorizări superioare

studii

nucleu periferic

Sistem periferic

DINAMICA REPREZENTĂRILOR SOCIALE

Sistemele sociale se găsesc într-o permanentă schimbare, valorile şi normele

culturale modificându-se în timp, mai ales sub impactul marilor evenimente

istorice sau tehnologice, acest fapt inducând mutaţii la nivelul mentalităţilor,

atitudinilor şi comportamentelor sociale. Amploarea şi profunzimea

modificărilor la nivelul reprezentărilor sociale ţin de natura şi gravitatea

Stima de sine

Metodă personală nonconformismul

Motivaţia puternică

Nucleul central

Tinereţea

Vârsta

Intelect superior

evenimentelor generatoare de mutaţii (războaie, revoluţii religioase, politice

sau tehnologice, crize economice, molime,etc), de modul de implicare a

subiectului în respectivele transformări, de reversibilitatea acestor mutaţii,

chiar şi de gradul de compatibilitate al noilor practici sociale cu vechiul

sistem de norme, valori şi reprezentări sociale.