1

Cursul 1 – 08.10.2009

Precursori ai sociologiei juridice

Sociologie generala

Sociologie -> A. Comte (stiinta pozitiva care avea sa inteleaga pozitiv realitatea sociala). Comte a fost inginer si a cautat sa inteleaga procesele sociale prin prisma unei cunostinte certe. El a inteles sociologia ca o stiinta generala a societatii.

Cand si in ce context a aparut sociologia juridica?

Sociologia juridica este o ranmura a sociologiei. S-au specializat seturi de metode si tehnici pentru anumite procese. Nu toate fenomenele din societate pot fi intelese, interpretate cu aceleasi metode. Aici se inscriu si fenomenele care au o reglementare stiintifica.

Legea este elaborata, adoptata si urmarita in aplicarea ei de catre o institutie – Parlament.

Sociologia juridica a aparut ulterior sociologiei generale (ulterior fazei incipiente a acesteia), cateva decenii mai tarziu , in ultimul deceniu al sec. al XIX-lea, termenul fiind creat de Juristul Daniel Anzilotti 1892-1893. Anzilotti o numea „sociologia del diritto”. El a intuit nevoia unei astfel de discipline si s-a antrenat sa puna bazele ei.

Motto-uri

Sociologia juridica a fost predata de oameni care au avut formatie ata de sociolog cat si de jurist.

Maurice Hariou si Georges Gurtvich

MAURICE HARIOU – „putina sociologie te indeparteaza de drept, iar mai multa sociologie te readuce la el.”

GEORGES GURTVICH – „putin drept te indeparteaza de sociologie, iar mai mult drept te readuce la ea.”

Daca nu ai idee cat de cat de drept te indepartezi de sociologie, cu cat intri in realitatea juridica, ai nevoie de sociologie pentru a-ti revigora discursul, pentru a vedea impactul dreptului in societate.

Jean Carbonnier ne explica de ce sociologia juridica este mult intarziata creari sociologiei generale => juristii si sociologii au avut mai multa vreme retineri in a colabora unii cu ceilalti, insa in cele din urma juristii si sociologii au invins aceste retineri si au reusit sa conlucreze.

Jean Carbonnier spunea ca timp de mai multe decenii sociologii si juristii au sapat fiecare paralel la galeriile cunoasterii, sfarsind prin a se intalni. Dreptul este un subsistem al sistemului social si din sociologie nu poate lipsi dreptul ca parte a sistemului social. Dreptul este emanatia unor institutii emanate de catre oameni.

De ce, cand si la ce foloseste teoria sociologiei juridice?

2

Nici o stiinta nu este creata de un singur individ, un individ poate da scanteia. Aristotel a imaginat aproape toate stiintele si a pus bazele multora. Se spune ca gandirea moderna este o reluare (un laitmotiv) al gandirii grecesti.

O stiinta se creeaza in timp, bazele ei se pun in timp.

Evolutia sociologiei juridice -> Montesquieu

Pentru crearea unei stiinte trebuie sa satisfacute mai multe conditii -> sa intelegi faptele din domeniul respectiv prin prisma dreptului. Montesquieu a inteles ca si in fenomenele sociale si viata sociala se manifesta legi si legitati si trebuie sa facem diferenta intre cele juridice si...

In aceeasi perioada cu Anzilotti si in deceniile urmatoare sociologia juridica a fost dezvoltata de o serie de personalitati cum ar fi Emile Durkheim (a pus bazele sociologiei juridice, dar mai ales pe cele ale sociologiei generale). In opera sa se gasesc notiunile: drept restituitiv, drept represiv, solidaritate mecanica si solidaritate organica.

Max Weber este autorul unei sociologii comprehensive, dar a aplicat aceasta comprehenisune si in drept. Dictionarele celebre consemneaza ca adevarat creator al sociologiei juridice pe profesorul Eugen Ehrlich, profesor australian, a predat la universitate, iar in 1913 a publicat primul tratat de sociologie juridica numit „Bazele sociologiei dreptului”.

GEORGES GURTVICH – a contribuit la dezvoltarea sociologiei juridice.

In prima jumatate a secolului XX Bronislaw Malinowski a propus o explicatie culturalista a reglementarilor sociale si a acordat o mare atentie studierii controlului social ca un intreg.

Theodore Geiger (1891 -1952) a promovat doctrina realismului social in drept, a abordat problema raporturilor dintre teoria generala a dreptului si sociologia dreptului, considerand ca prima trebuie sa se dezvolte plecand de la sociologie si sa evolueze inspre sociologia juridica. De asemenea, el a facut o distinctie intre sociologia materiala a dreptului si sociologia formala a dreptului.

SCOALA AMERICANA A JURISPRUDENTEI SOCIOLOGICE (Edward A. Ross si Roscoe Pound)

In mod distinct in sociologia americana s-a remarcat sociologul care a introdus functionalismul – Talcott Parsons. El a creat o sociologie juridica de factura structural functionalista in centrul careia se afla ca problema cadrul, ordinea sociala si mijloacele de conservare ale acesteia. Din perspectiva functionalismului Parsons defineste dreptul ca un subsistem al sistemului social global. Dupa el, dreptul cuprinde un sistem de norme abstracte precum si norme insotite de anumite sanctiuni si norme ce decurg din statusurile si rolurile indivizilor, grupurilor si colectivitatilor.

Jean Carbonnier mergea pana acolo incat a creat mai multe ramuri ale sociologiei juridice (sociologia legii, sociologia dreptului penal, sociologia dreptului civil, sociologia dreptului comercial). A fost un foarte documentat si creativ istoric al sociologiei juridice. El a inteles si abordat stiinta dreptului in corelatie cu sociologia. A realizat si controlat numeroase teme de cercetare socio-juridica pentru

3

viitor, in special pentru speciile de drept. Aceasta structurare a dreptului a propus-o el in sociologia juridica generala si sociologia juridica speciala, in conceptia acestei discipline si a raportului ei cu alte discipline sociale.

15.10.2009

Obiectul si raporturile sociologiei juridice cu alte discipline socio-umane

Si sociologia juridica este folositoare prin continut si prin metode altor discipline si alte discipline ii sunt folositoare sociologiei juridice. Este nevoie de o cercetare mai complexa, inter si trans-disciplinara.

Legitimitatea sociologiei juridice decurge din faptul ca realitatea juridica este subsistem al sistemului social global, iar acesta este obiectul de studiu al sociologiei generale. Componentele realitatii juridice cum sunt institutiile juridice si legile sunt manifestari ale fenomenelor sociale. Reactia oamenilor fata de legi, sanctiuni, convingerile si asteptarile lor in raport cu justul, cu dreptul si justitia fac parte din cadrul mai general, al atitudinilor, comportamentelor, ce constituie cu predilectie obiectul sociologiei generale.

Obiectul sociologiei juridice, cum preciza Jean Carbonnier il constituie fenomenele de drept a caror caracteristica este juridicitatea (faptul ca acele fenomene sunt reglementate juridic de norme stricte). Obligatiunile si permisiunile sunt precizate in texte de lege, coduri scrise, sunt adoptate de forul legislativ, nu au caracter facultativ, sunt egale pentru toti membrii societatii si se aplica prin forta sanctiunii.

Raportul sociologiei juridice cu criminalistica

Criminalistica are ca obiect elaborarea metodelor si procedeelor tehnico – stiintifice si tactice de descoperire, ridicare, fixare si examinare a urmelor infractiunii precum si de descoperire si identificare a infarctorilor.

Criminalistica are si discipline specializate pentru a realiza cele de mai sus: dactiloscopia, balistica judiciara, chimia judiciara, traseologia). Toate acestea ofera sociologiei juridice si criminologiei concluzii despre criminalitate, despre mijloace dolosive folosite de infractori, in special in producerea infractiunilor deosebit de periculoase, ca asasinatele, terorismul, vandalismul incendiar. Se poate intelege ca succesele criminalisticii depind in mare masura de modul de cunoastere si de aplicare de catre criminalist a datelor si mijloacelor oferite de stiinta sociologiei juridice si criminologiei generale. Un asemenea sprijin este necesar si in cunoasterea raporturilor intre tipuri de crime si de autori pentru intelegerea pe aceasta baza a etiologiei crimei concrete si elaborarea mijloacelor profilactice adecvate in combaterea infractiunii grave.

Toate produsele acuitatii umane reflecta personalitatea autorilor lor si constituie o sursa de cunoastere a acestora. In psihologie si aceasta poarta numele de metoda de cercetare a personalitatii prin analiza produselor activitatii acesteia. Sociologia juridica, criminalistica si criminologia conlucreaza si in studiul consecintelor infractiunilor (inclusiv ale victimizarii). Criminologia studiaza un fenomen social si anume criminalitatea. Ea este stiinta genezei si profilaxiei criminalitatii in scopul apararii societatii

4

contra acestui fenomen social si a consecintelor sale victimizatoare. Legatura dintre criminologie si sociologia juridica este determinata de necesitatea de a studia criminalitatea ca fenomen social, ori aceasta are nevoie de date cu privire la celalalte fenomene sociale si la corelarea lor cu criminalitatea.

In cercetarile domeniului sau, criminologia recurge de multe ori la metode s tehnici care apartin sociologiei.

Raporturile sociologiei juridice cu filosofia, psihologia si economia politica

Sociologia juridica se interfereaza si conlucreaza si cu psihologia si filosofia, in special cu teoria cunoasterii. De pilda filosofia studiaza fenomenele si legile sufletului omenesc, ori dreptul este un fenomen spiritual omenesc si se delimiteaza ca urmare a convingerilor si aprecierii oamenilor constituiti in societate. Pentru a intelege originea dreptului este necesar a cunoaste si natura proceselor psihice, a activitatii spiritului. Dreptul se adreseaza constiintelor individuale, le solicita respect, o anumita conduita determinata astfel si prin aceast, normele sociologiei juridice se reintorc catre acelasi spirit care le-a conceput.

Insusi Platon a dat analizei justitiei o baza psihologica. Sociologia juridica conlucreaza si cu economia politica sau stiinta organizarii sociale a bogatiei. Frecvent, un fapt social are simultan un aspect juridic si unul economic (spre exemplu schimbul, proprietatea, imprumutul sunt si fenomene economice si fenomene juridice in acelasi timp). Forma are un continut economic care trebuie luat in considerare si nicidecum neglijat.

Raporturile sociologiei juridice su stiintele politice

Sociologia juridica conlucreaza cu stiinta politica sau stiinta activitatii statului. Aceasta activitate se imparte in legislativa, administrativa si judecatoreasca. Politica se compune din stiinta legislatiei si stiinta administratiei, ea presupune concepte generale, principii si idealuri date de sociologia si filosofia dreptului si urmareste sa le aplice unor conditii determinate.

Politica nu poate sa ignore sociologia juridica si filosofia dreptului, caci ar cadea in empirism. Din empirism se ajunge la lipsa principiilor directive, la lipsa metodologiei de apreciere a efectelor deciziei si vointei politice puse in practica.

Pe de alta parte sociologia juridica nu poate neglija datele stiintei politice, in caz contrar ea se situeaza in zona utopiei, lipsindu-i acel segment de sprijin si de raportare la realitatea concreta.

Alte raporturi: Corelarea sociologiei juridice cu demografia si statistica demografica sau stiinta populatiei, a miscarii si structurii sale pe varste, sexe furnizeaza stiintei juridice si sociologiei un bogat material informativ cu privire la grupurile naturale ale populatiei si la posibilitatea de a le modifica. Din datele demografice decurg pentru drept, indicatii, necesitati, conveniente. Demografia este strans legata de statistica, disciplina care observa si studiaza fenomenele atipice, indeosebi fenomene sociale pe mase, pentru a descoperi regularitatile sau legile. Atat demografia cat si statistica , din punct de vedere stiintifica sunt discipline utile pentru intelegerea genezei si dezvoltarii istoriei si a dreptului si in acelasi timp ofera surse de reforme legislative.

5

FUNCTIILE SOCIOLOGIEI JURIDICE

Vor fi translatate prin apel la sociologie. In principal specialistii discta despre functiile sociologiei juridice:

- Functia cognitiva- Functia explicativa- Functia critica- Functia practica

1. Functia cognitiva

Este cea de cunoastere a realitatii sociale a dreptului. Prin aceasta sociologia juridica dezvaluie unele disfunctii si perturbari in procesul de aplicare a legii. Pe aceasta functie sociologia juridica cerceteaza, inregistreaza si descrie fenomenele juridice, mecanismele raporturilor juridice, urmarind sa descopere cauzele acestora si sa elaboreze explicatii.

2. Functia explicativa

Urmeaza in mod logic etapei de constatare, inregistrare si descriere a fenomenelor juridice. Ea satisface nevoile sociologului si juristului de a descoperi constante, regularitati in desfasurarea fenomenelor, de a raspunde la intrebari, de ce si cum au aparut ele si in final sa elaboreze explicatia concretizata sub forma unei legi stiintifice.

3. Functia critica

Ea este determinata de nevoia de a completa cunoasterea fenomenului juridic care nu este suficienta pentru demersul sociologiei juridice. De aceea functia critica trebuie sa intervina in structurile mecanismului juridic pentru a evidentia limitele dreptului de a gasi cazurile de inefectivitate a normelor juridice cand multe legi nu se aplica deloc sau se aplica partial. Prin functia critica sociologia juridica constata influentele , presiunile unor grupuri, organizatii sau personalitati in procesul legislativ.

Ex: Teoria conflictului de rol -> trebuie analizata juridic.

Pornind de la concepte sociologice, sociologia juridica a formulat dilema legislativa (problema rol – status). Statusul parlamentului este acela de a da legi oportune la timp. Exista situatii in care legile nu trec.

Procesul de legiferare -> pe de o parte adoptari la timp ale legilor, pe de alta parte neadoptarea legilor la timp.

Conflicte de rol – pe de o parte parlamentarii sunt trimisi sa raspunda interesului celor care i-au votat si au nevoie de un timp pentru a adopta legile, iar pe de alta parte este populatia care asteapta, adopta legile. Exista un decalaj intre acestea si de aici rezulta dilema juridica. Se pot gasi solutii pentru atenuare dar nu pentru rezolvare.

6

4. Functia practica

Prin insusi problematica abordata sociologia juridica nu se rezuma la directia sa teoretic – ecplicativa, ea fiind o stiinta prin excelenta practica. Prin datele pe care le colecteaza ea ofera material empiric pentru imbogatirea si perfectionarea jurisprudentei a intregului legislativ. Apoi sociologul prin spiritul sau poate surprinde necesitatea unor proiecte de legi si le poate propune legislativei. Un rol important il are sociologul in sondarea opiniei publice privind seriozitatea sau desuetudinea unor legi. De aemenea, aceasta functie are rol in interpretarea sociologica ale unor efecte ale aplicarii legii.

SOCIOLOGIA JURIDICA IN PERIOADA DE TRANZITIE

In ceea ce priveste sociologia juridica in perioada de tranzitie sau in etapa post revolutionara din Europa Centrala si de Est, s-ar putea spune ca dreptul, sociologia si economia pot fi vazute ca stiinte raspunzatoare in cautarea de solutii in perioada de tranzitie.

Cercetarea sociologica in aceasta perioada este extrem de complexa si dificila, in primul rand vechiul sistem social pentru a stapani mai bine prezentul fie a ignorat, fie a mistificat trecutul (lipsa datelor din perioada vechilor regimuri). O alta dificultate provine din faptul ca s-a inlocuit sintagma drept socialist cu sintagma statul de drept. Dificultatile in cercetare provin din faptul ca au aparut fenomene sociale noi cu radacini adanci in juridic, cum e coruptia, dar si alte manifestari sociale sau colective care si-au pus amprenta in esenta proceselor de reforma.

Principalele teme ce ar constitui un proiect tematic pentru sociologia juridica post revolutionara: => fenomenul criminalitatii (in trecut latura cantitativa a acestui fenomen, grija ascunsa, secretul datelor, este dublat de cenzura mass mediei. Fenomenul criminatlitatii nu este „un nou nascut al tranzitiei cu parinti din import”. Inainte de 1989 nu puteam vorbi de devalorizare si caderea bancilor din cauza acesteia. Acest fenomen de devianta este situat in categoria -> CRIMA GULERELOR ALBE. Crima economico-financiara nu a existat. Omuciderea, violurile si fruturile erau si atunci.

- Coruptia- Refacerea increderii oamenilor in justitie si autoritatea legilor.- Imaginea publica a dreptului.- Dreptul si valorile sociale in sistemul romanesc.- Agresiunea si violenta- Crima organizata- Delincventa juvenila- Siguranta in spatiul public- Fenomenul marginalizarii si efectele lor- Interese si mize pentru infractiune in sfera intereselor de afaceri.- Violarea dreptului prin proliferarea unor subculturi agresive- Reactia societatii la criminalitate- Crima gulerelor albe- Criminalitatea informatica

7

Cursul 2 – 22.10.2009Fenomene, fapte si raporturi juridice

Societatea omeneasca este o vasta retea de fenomene sociale aflate in interdependente si influente reciproce. Faptele sociale se constituie in momente ale existentei ele apartinand realitatii social-obiective.

O suita de fapte sociale aflate in corelatie reciproca, genereaza fenomenele sociale, de exemplu natalitatea. O suita de nasteri formeaza natalitatea. Faptele sociale au si un caracter juridic. Astfel fenomenele demografice la care ne-am referit au la baza procese, actiuni, cum sunt nastere, casatoria, decesul, divortul) din care decurg consecinte juridice, adica efecte care privesc relatiile dintre soti, dintre parinti, dintre copii, dintre supravietuitori si defuncti. Faptele sociale se infatiseaza ca momente ale fenomenelor sociale si trebuie intelese odata cu acestea in contextul din care fac parte. Fenomenele sociale asigura permanenta si specificul socialului, reliefeaza dinamica si continuitatea vietii sociale.

In sociologie notiunile de fapt social si fenomen social au sensuri relativ apropiate insa in stiinta dreptului cele doua notiuni comporta anumite deosebiri, faptul juridic fiind definit in antiteza cu fenomenul juridic. In doctrina dreptului pozitiv (care sustine ca continutul dreptului sunt legile) faptul juridic desemneaza evenimentul sau fapta care determina nasterea modificarea sau stingerea raporturilor juridice, fie ca aceste fapte sunt voluntare – precum conducerea autoturismului sau involuntare precum decesul.

In stiinta dreptului, faptul juridic este definit in antiteza cu fenomenul juridic care desemneaza manifestarea de vointa a uneia sau a mai multor persoane fizice cum ar fi de pilda conventia sau contractul social. Sociologia juridica desemneaza prin fenomen juridic un concept fundamental al ei care subsumeaza notiunile de fapt juridic si act juridic. Cele doua notiuni exprima forme diferite de manifestare a fenomenelor juridice.

Fenomenele juridice cuprind: dreptul

regulile deci toate fenomenele a caror

institutiile (juridice) este juridicitatea.

Fenomenele sociale care au atributul juridicitatii sunt fenomene juridice. Prin juridicitate deosebim fenomenele sociale juridice de cele nejuridice.

JURIDICITATEA = calitate extrinseca ce poate sa se instaleze pe orice relatie sociala.

Daca toate fenomenele juridice sunt si fenomene sociale, nu toate fenomenele sociale sunt juridice. Exista si o zona a social – nonjuridicului. Exista si fenomenul invers, unele fenomene juridice astazi intra in incidenta normelor morale (domeniul eticii).

8

Fenomenele juridice iau forme foarte variate cum sunt norme juridic, sentinte judecatoresti, semnatura pe un act oficial, opinii ale oamenilor cu privire la avort, unele tranzactii.

Pentru o mai buna cunoastere a fenomenelor juridice sociologul francez Jean Carbonnier le-a clasificat in: fenomene juridice primare

fenomene juridice secndare

Fenomenele juridice primare – caracterizate prin maxima lor generalitate si prin capacitatea de a genera alte fenomene juridice (un contract, o sentinta judecatoreasca, un text de lege).

Fenomene juridice secundare – caracterizate prin particularitate si derivabilitate din cele primare (achitarea unor amenzi, aplicarea unor sanctiuni). In ultima instanta acestea sunt un efect al fenomenelor juridice primare, au o mare diversitate.

Specialistii in drept public (cei care sustin ca dreptul este o expresie a vointei) clasifica fenomenele juridice in: fenomene juridice de putere

Fenomene juridice de subputere

Fenomenele juridice de putere – au materialitate care le identifica resortul impersonal de la care emana.

Fenomenele juridice de subputere – au o doza de subiectivitate care isi are originea la nivelul ceor guvernati. Ele se manifesta sub forma reactiilor de spirit, conduitelor. De exemplu instituirea starii de urgenta intr-un stat declanzseaza stari de spirit la extreme; reactii si opinii pro, contra si indiferent.

Cercetarea fenomenelor juridice: doua perspective

Pot fi analizate ca:

- Fenomene institutionalizate (fenomen institutiei – se prezinta sub forma unei multimi de feoneme juridice de acelasi tip).

- Fenomene/situatii sau spete/cazuri (se prezinta sub forma unei situatii individuale).

Sociologia si sociologia juridica confera semnificatii diferite celor doua notiuni. Fenomenul caz este o entitate juridica, individuala, o situatie concreta reglementata si modelata de catre institutii.

Fen. Institutii (casatoria, adoptia)

Daca definim casatoria ca fenomen juridic pot fi intelese doua realitati diferite. Una este cea inscrisa in Codul Familiei ca „ansamblu de norme juridice care reglementeaza ...” deci ca ansamblu de norme juridice. O alta realitate care se manifesta sub forma unui menaj determinat, irepetabil, dintre o femeie si un barbat, acel menaj este insa reglementat de institutia casatoriei.

Casatoria se prezinta mai intai ca un ansamblu de reguli aplicabile tuturor cazurilor de aceeasi natura. Casatoria se manifesta sub forma unei multiplicatii de casatorii concrete (caz sau speta).

9

Institutia adoptiei este cuprinsa in Codul Familiei si in legea 11/1990 completata ulterior in care se dau dispozitii privind infierea si care se aplica tuturor cazurilor individuale de adoptie.

Adoptia caz este o situatie singulara, irepetabila ale carei cauze si circumstante sunt unice. Trebuie sa fie un anumit infietor, un anumit infiat, o secventa temporala, o secventa spatiala, geografica, dar indiferent de particularitati, adoptia se realizeaza pe baza normelor generale impuse de institutia juridica a adoptiei.

Fenomenele juridice individuale

colectivitati

In analiza casatorii pe an (numptialitate) cand se face pe mediul de rezidenta (urban sau rural) datele statistice fac abstractie de caracteristici ca: religie, varsta, nationalitate pastrand doar trasatura comuna, anume ca toate casatoriile luate in analiza au fost intemeiate fie in rural fie in urban -> la fel si la divort.

Fenomene juridice contencioase

Necontencioase

Este vorba de natura si modul de solutionare a litigiului.

Fenomenele contencioase sau pe picior de razboi se pot solutiona prin medierea unui al treilea personaj cu statut social – judecator.

Fenomenele necontencioase sau fenomenele juridice in stare de pace se desfasoara si se rezolva conform intelegerii, conventiei partilor - > aici intra si fenomenele contencioase sau litigioase solutionate pe cale amiabila, a unei negocieri.

EX: In fenomenele de accidente de circulatie nu toate acestea ajung in fata judecatorului, sau in cazul furtului de la rude.

RAPORTURILE JURIDICE

Constituie o notiune fundamentala a stiintei dreptului. Prin ele denumim relatiile sociale reglementate prin normele de drept.

DREPTUL INSTRUMENT AL CONTROLULUI SOCIAL

Scoala americana a jurisprudentei (Cooley, Pound, Ross, Parsons)

Aceasta idee a dreptului ca instrument al controlului social pleaca de la ieea de obligativitate a legii (instrument de obligativitate, la nevoie impusa cu forta).

10

In drept, raportul juridic, este o relatie sociala instituita in baza unei norme de drept si in care participantii sunt titulari de drepturi si obligatiuni reciproce a caror realizare este garantata la nevoie prin forta materiala publica de constrangere (amenzi, sanctiuni, privare de libertate).

Raporturile juridice sunt o categorie aparte de relatii sociale cu caractere proprii:

A. Un raport juridic este un raport social deoarece se poate forma numai intre oameni care se manifesta fie in individualitatea lor, ca persoane fizice, fie organizati in colective in virtutile legii.

B. Raportul juridic este un raport volitional, adica izvoraste din vointa oamenilor, exprimat prin norma de drept, transformand simpla relatie sociala in raport juridic.

Fara existenta vointei autoritatilor legiuitoare concretizata prin emiterea actului normativ, ce cuprinde norma juridica, o simpla regula de conduita n-ar avea caracter de norma juridica.

In lipsa normei de drept nu poate exista raport juridic. Este nevoie de trei premise pentru a se forma un raport juridic:

1. Existenta unor norme juridice care reglementeaza o anumita relatie sociala, transformand-o in raport juridic

2. Existenta unor subiecte de drept, adica existenta unor posibili participanti ce urmeaza a lua parte la raportul juridic ce ia nastere.

3. Existenta unor fapte juridice de ponderea carora norma de drept face sa depinda declansarea actiunii ei transformand relatia sociala in raport juridic concret.

Caracterul de obligativitate al normelor juridice confera dreptului functia de instrument al controlului social.

La inceputul secolului XX Edward Ross a introdus termenul de control social in teoria sociologica, insa aceasta problema a controlului social este mai veche. O dezbatusera pana atunci Auguste Comte si Emile Durkheim. Emile Durkheim atribuia dreptului un rol foarte mare in reglarea comportamentelor membrilor societatii (dreptul represiv – caracteristic societatii bazate pe solidaritate mecanica si dreptul restituitiv – caracteristic societatii bazate pe solidaritate organica).

Si Talcott Parsons, din perspectiva functionalismului, considera ca dreptul trebuie privit ca un mecanism de control social care functioneaza in aproape toate sectoarele sistemelor sociale.

Scoala sociologica americana a jurisprudentei, a abordat temele controlului social si a fundamentat o teorie a mecanismelor si pragurilor prin care orice societate isi asigura stabilitatea si functionalitatea.

Edward Ross intelege prin control social controlul exercitat asupra fiecaruia dintre noi, de semenii nostri, in cadrul grupurilor, relatiilor sociale si societatilor carora le apartin. Dupa opinia lui Ross, nici o societate nu poate functiona fara ordine. Aceasta nu poate fi nici instinctiva, nici spontana, este un artificiu care se bazeaza pe controlul social.

11

Punctul de plecare al teoriei lui Ross este constatarea conflictelor in sfera vietii sociale, conflicte care nu pot fi solutionate decat prin masuri de control social.

W.G. Summer leaga problemele controlului social de diferitele tipuri de modele culturale traditionale – folkwais (practici si uzante obiective, cutume care se transforma in reguli imperative pentru generatiile urmatoare) si mores (cutume bazate pe judecata care exercita o constrangere asupra individului pentru a li se conforma).

C. H. Cooley definea controlul social ca un control al societatii prin ea insasi. Controlul nu vizeaza indivizii izolati ci intregul social. El a pus in evidenta diferentierile dintre formele de control (morala, drept, arta, educatie) si instrumentele de la care emana controlul social, respectiv: familia, biserica, statul.

Pound, adept al teoriei lui Ross reduce procesul de control la constrangere si reglementari.

G. Gurtvich, adept al conceptiei pluraliste despre fenomenele sociale considera ca in realitatea sociala pot fi descoperite tot atatea sfere ale controlului social, cate tipuri de valori, idealuri si sisteme de idei pot fi diferentiate. Dintre acestea sase sunt principale (religia, morala, dreptul, arta, cunoasterea si educatia).

Prin urmare controlul social descrie procesul prin care o instanta (persoana, grup, institutie, organizatie, societatea in intregul ei) cu ajutorul unor mijloace materiale si simbolice, orienteaza, influenteaza, modifca sau regleaza comportamentele sau actiunile indivizilor si grupurilor sociale in vederea asigurarii echilibrului dinamic al acelui sistem.

Dreptul, ca un mecanism al controlului social exercita o functie integrativa in cadrul societatii. Dreptul atenueaza conflictele potentiale, face sa functioneze raporturile sociale, devine factor reglator al controlului social.

NORME SI SANCTIUNI SOCIALE SI JURIDICE

Normele si sanctiunile asigura orientarea conduitelor umane. Cele doua notiuni se afla in centrul notiunii de ordine sociala. Orice societate este interesata sa mentina ordinea, echilibrul, structurile si formele de organizare si de conducere, sa asigure functionarea tuturor institutiilor si derularea normala a actinilor indivizilor si lucrurilor.

Fara ordinea sociala nu se pot asigura drepturile indivizilor, nici integrarea lor profesionala, normativa si social-culturala.

Normele sociale se definesc ca cerinte sociale exprimate in reguli referitoare la ceea ce este posibil si datorat (Maria Voinea).

Exista o diversitate de norme care reglementeaza o diversitate de relatii sociale. Ordinea de drept este o ordine coercitiva bazata pe norme publice menite sa orienteze si sa controleze comportamentele indivizilor si de grup, sa asigure coeziunea si stabilitatea societatii.

12

In ansamblul ordinii sociale, sanctiunile sociale si sanctiunile juridice au rol imprtant. Sanctiunea este o parte componenta a normei, ea se refera la masurile si mijloacele ce se adopta fata de acei indivizi care incalca regulile, prescriptiile normative.

Sociologul polonez J. Szeczepanski distinge 4 tipuri de sanctiuni sociale:

a. Sanctiuni pozitive formale (organizate) ca: elogiul, multumirea, premii, recompense – sanctiuni premiale

b. Sanctiuni pozitive neformale (reactii de aprobare de la prieteni, vecini, rude, opinia publica).c. Sanctiuni negative formale (forta si puterea de constrangere a unor institutii prin care se aplica

pedepse persoanelor care au incalcat legea).d. Sanctiuni negative neformale (batjocora, dispretul, blamul, marginalizarea si izolarea

comportamentelor indezirabile.

Sanctiunile sunt intalnite in toade domeniile de aplicabilitate ale dreptului:

- Drept civil (despagubiri, reparatii morale sau materiale, restituiri de bunuri).- Dreptul muncii (retrogradari, retineri din salariu, desfacerea contractului de munca).- Dreptul penal (amenzi, confiscarea de bunuri, privarea de libertate, sau in unele legislatii pedeapsa

captala).

Cursul 4 – 29.10.2009

Reactia societatii la criminalitate

Desi lupta impotriva criminalitatii prin mijloace specifice apararii este promovata in fiecare tip de societate se pare ca studiul reactiei sociale fata de criminalitate ramane inca un deziderat. Lupta se duce pe o diversitate de strategii si mijloace adecvate fiecarei etape din fiecare tara cu particularitatile acesteia. Fiecare tara isi proiecteaza reactii si strategii la fenomenul criminalitatii.

Criminalitatea este analizata pe 3 nivele:

1. Criminalitatea reala – toate infractiunile, delictele, actele antisociale savarsite pe o perioada de timp intr-o tara, intr-o comunitate.

2. Criminalitatea aparenta – cuprinde totalitatea infractiunilor, delictelor, faptelor antisociale, cunoscute, raportate si inregistrate la politie si parlament.

3. Criminalitatea legala:a. Toate infractiunile, delictele care s-au savarsit si care au primit o hotarare judecatoreasca

definitiva si irevocabila.b. Sensul sociologic al crimei – orice violare a legii penale.

Criminalitatea reala – criminalitatea aparenta = cifra ascuna a crimei

CR>CA.

13

Reactia societatii la criminalitate ramane mereu o problema actuala. Fiecare societate, in functie de treapta de dezvoltare, de particularitatile nationale, etnice isi realizeaza proriile metode de raspundere la criminalitate. Exista mai multe metode de a lupta impotriva criminalitatii.

A. Modelul reactiv creat de Cesare Lombrosso in lucrarea „Crima, cauze si remedii” pleaca de la teza recunoasterii suveranitatii faptei savarsite de omul crimial. El propune o reformare a operei reactiei societatii impotriva criminalitatii prin introducerea catorva masuri:

- Considerarea crimei ca o conditie primara si necesara reactiei sociale viitoare impotriva crimei.- Aplicarea unor cercetari care sa conduca la descoperirea genezei biologice a crimei.- Degajarea reactiei sociale de barbaria razbunarii si violentei specifice societatii feudale.- Imprimarea operei reactiei sociale a unei functiuni mai umane, mai rationale si mai eficace.

B. Modelul reactiv al lui Enrico Ferri (discipol al lui Lombrosso). El isi propune inlocuirea modelului represiv adoptat de scoala clasica penala, cu un model modern care sa permita omenirii reformarea apararii societatii impotriva cauzelor criminalitatii. Enrico Ferri propune masuri extrajudiciare cum sunt: reducerea saraciei, diminuarea consumului de alcool, reducerea somajului, descentralizarea administrativa, satisfacerea cerintelor materiale si culturale ale populatiei.

C. Modelul reactiei sociale mixte, creat la inceputul secolului al XX-lea de Uniunea Internationala de Drept Penal imprima reactii sociale cu caracter represiv preventiv. In aceasta acceptie, pedeapsa nu mai este acceptata ca un mijloc exclusiv de suferinta ci i se confera atribute noi: imbina represiunea penala cu preventiunea generala si speciala a pedepselor penale. Modelul reactiei sociale mixte pune accentul nu pe cunoasterea si stapanirea cauzelor criminalitatii ci al combaterii criminalitatii reale in scopuri de aparare a valorilor protejate de legea penala.

D. Modelul „apararii sociale” si „noii aparari sociale” – apararea sociala se ramifica in doua curente:

- Curentul extremist (Fillipo Gramatica) promova inlocuirea dreptului penal cu apararea sociala realizata prin masuri cu caracter preventiv sau curativ raportate la fiecare persoana.

- Curentul moderat (Marc Ancel) sustine o politica penala prin imbinarea dreptului penal cu criminologia in scopul resocializarii si combaterii criminalitatii.

Curentul moderat reprezinta noua aparare sociala. Acest model presupune realizarea reactiei sociale contra criminalitatii prin mijloace extrajudiciare penale folosind mijloace economice, sociale, educative si de reperesiune penala care sa conduca la neutralizarea infractorilor, fie prin izolarea lor pe perioade determinate de timp, fie prin derularea unor strategii educative, curative impotriva infractorilor.

Noua aparare sociala considera infractiunea drept fapta socio-umana, un produs al personalitatii infractorului modern. In consecinta, acest model pune accentul pe cunoasterea personalitatii infractorului, a fondului sau biopsihic si socilogic in vederea elaborarii strategiei de resocializare.

14

Noua aparare sociala sustine si ca scopul pedepsei penale nu este suferinta provocata infractorilor ci tratamentul necesar protectiei sale in vederea reinsertiei sociale.

Modelele de politica penala aplicate in societatea contemporana de diverse tari nu sunt si nu pot fi identice. Ele depind de specificul economic, politic, social si cultural al fiecarei tari in parte.

Orientarea moderata imbina ideea interactiunii modelului reactiv preinfractional cu modelul reactiv postinfractional acordand o mare importanta procesului de resocializare „reinsertiei”. In acest caz rsocializarea este un mijloc de control social practicat in institutii specializate si in grupuri, aplicand sanctiuni punitive celor care au incalcat normele, valorile sociale. Se urmareste reorientarea si modelarea personalitatii individului deviant spre scopuri acceptate, asteptate si permise de societate.

REACTIA SOCIETATII LA PEDEAPSA CAPITALA

Este o problema de incercare a dreptului, un punct critic al dreptului. Este un act disperat al dreptului pentru ca pune omul in ecuatie cu moartea. Este o masura ireversibila s nu are nici grade. In istoria dreptului medieval a aparut pedeapsa mortii civile, cel condamnat, era ca si mort, incetand a mai fi subiect de drepturi. Celui condamnat i se facea succesiunea, daca era casatorit, casatoria era desfacuta.

Thanatologia = stiinta mortii, conform acesteia moartea inseamna incetarea definitiva din viata prin oprirea functiilor ei vitale.

Thanatologia a stabilit ca instalarea mortii se face progresiv, in etape succesive, ca intre viata si moarte exista un stadiu intermediar numit agonie si ca moartea are doua etape:

1. Etapa clinica – reversibila2. Etapa biologica – ireversibila

Caracteristici ale pedepsei cu moartea:

- Este o pedeapsa privata de viata, moartea se produce nenatural.- Este o pedeapsa eliminatorie, condamnatul isi inceteaza existenta pentru societate.- Este o pedeapsa corporala.- Este o pedeapsa ireparabila, in cazul ca hotararea data a fost gresita- Este o pedeapsa iremersibila, lipsita de grade. Nu se pune problema renuntarii la ea in momentul in

care s-a constatat ca si-ar fi atins scopul.- Poate avea doar aspectul prevenirii generale si nu al prevenirii speciale. Prevenirea poate fi pentru

ceilalti.

15

Curente de reactie la pedeapsa captala:

- Are efect intimidant cu intensitati diferite, de la edictare, pronuntare si executare. Are cel mai intens efect pentru cei care asista la executie. In Iran, China, Oman, Laos, Salvador, Cambodgia executarea este publica. In SUA (unde se aplica pedeapsa capitala) se prevde un numar limitat de persoane care asista la executie.

- Se invoca faptul ca aplicarea acestei pedepse ar avea efect mare in combaterea unor infractiuni grave cum ar fi omorul, tradarea, spionajul. Cel mai vechi proces penal din istoria omenirii este pedeapsa cu moartea aplicata impotriva omorului (legea talionului).

- Opinia publica, sentimentul individual de securitate care-l determina pe legiuitor sa pronunte aplicarea pedepsei capitale.

- Atitudinea politiei – in multe tari politia are o atitudine consecventa in aplicarea pedepsei capitale pentru ca asasinii condamnati la pedeapsa cu inchisoarea pe viata nu au nimic de pierdut daca atenteaza la viata gardienilor.

- Cei care au avut curajul sa omoare trebuie sa aiba si curajul sa indure moartea.

Argumente contra pedepsei capitale:

- Caracterul inuman, injust al pedepsei pe motiv ca nimeni nu poate lua altuia ceea ce nu i-ar putea restitui. Aplicarea acestei pedepse implica in mod direct si pe rudele celui condamnat si obligatoriu pe intreaga familie.

- Erorile si inscenarile juridice- Practicile rasiale (pedeapsa cu moartea in Africa de Sud este mentinuta)- Pedeapsa capitala pentru femeia nevinovata, e invocat respectul pe care romanii il datorau

maternitatii.- Efectul asteptarii executiei. Acest interval variaza intre 13 luni si 4 ani in SUA si de obicei se

transforma intr-o a doua pedeapsa.- Argumentul ca pedeapsa capitala are reduce numarul cazurilor de violenta si ar crimelor este destul

de slab, neexistand dovezi in acest sens.- Circumstantele atenunate care nu pot fi intotdeauna neglijate. Cei care au comis o crima au suferit

de multe ori din cauza unei traume emotionale, a violentei, a cruzimii, a neglijentei, abandonului, lipsei de afectiune, conditii care trebuie luate in seama uneori.

De-a lungul timpului au existat numeroase moduri de executare a pedepsei capitale. La sfarsitul evului mediu existau 13 moduri (arderea pe rug, tragerea pe roata, decapitarea, spanzurarea, impuscarea, electrocutarea, strangularea, lapidarea sau uciderea cu pietre).

05.11.2009

Vechimea pedepsei capitale este aproape de 4000 de ani, respectiv din sec. XVIII i. Hr. Prin codul lui Hamurabi, regele Babilonului. In aceasta lege pedeapsa capitala era recomandata pentru un numar de 25 de infractiuni.

16

Aceeasi pedeapsa era prezenta si in secolul VII i. Hr. In codul de legi al atenienilor care stabilea pedeapsa pentru toate crimele. La romani aceasta pedeapsa se executa prin crucificare, inecare, bataie crunta si ardere pe rug.

Din secolul al XIX lea, moartea prin spanzurare era pedeapsa cea mai frecventa in Britania, pana la venirea lui Wilhem Cuceritorul care s-a opus oricarei forme de pedeapsa capitala. Acest curent nu a durat prea mult. In secolul XVI, in timpul domniei lui Henric al VIII-lea au fost executati 72.000 de oameni pentru casatoria cu un evereu, pentru crimele nerecunoscute si pentru tradare. Din Marea Britanie, moda pedepsei capitale a trecut in SUA unde se mentine si azi in 38 de state.

Evidentierea unei miscari impotriva pedepsei capitale – miscarea absolutista (Montesquieu, Voltaire si Bentham)

Un rol mare l-a avut si eseul „Despre crima si pedeapsa”. In acest eseu, Beccaria teoretizeaza inexistenta unei justificari pentru luarea unei vieti prin lege. Miscarea a luat amploare si a avut ca urmare abolirea pedepsei capitale in Austria si Toscania. Si americanii au fost influentati de scrierile europenilor, astfel Thomas Jefferson (presedinte) a incercat sa revizuiasca legile Virginiei, mentinand pedeapsa cu moartea doar pentru crime si tradare. Incercarea lui a fost invinsa de votul majoritatii. Un raport de Amnesty International arata ca in 48 de state este abolita pedeapsa cu moartea pentru toate crimele, in 16 pentru crimele de drept comun si in 21 abolita numai in practica.

Modalitati de punere in practica:

- Spansurarea in 56 tari- Injectia letala in SUA- Scaunul electric, 27 de state din SUA, Filipine, Sierra Leone.- In 43 de tari, condamnatul este adus in fata plutonului de executie.- Impuscarea in cap Taiwan- Uciderea cu pietere la femei adutere in Arabia Saudita si opozantii politici in Iran- Decapitarea cu ajutorul ghilotinei – Belgia (nu a mai fost practicata din 1850)- Decapitarea prin folosirea sabiei in Arabia Saudita, Qatar, Yemen si Emiratele Arabe Unite- Moartea prin gazare in unele state din SUA

In 1998 au fost pronuntate 2258 de condamnari la moarte. Arabia Saudita, Iranul, China au marit in 1999 numarul executiilor. In 1999 au fost 1813 executii si 3847 condamnari la moarte in 63 de tari.

Unele tari, Cuba, Emiratele Arabe Unite au extins aplicarea pedepsei capitale si la infractiuni cum sunt traficul de droguri, atacurile armate sau importul de produse interzise. China a inmultit executiile pentru coruptie si crima economico-financiara.

In unele tari SUA, Iran, Pakistan, Nigeria, Yemen, Arabia Saudita se fac executii ale tinerilor sub 18 ani si ale persoanelor care au savarsit infractiunea in perioada minoratului.

17

La sfarsitul anului 2000 existau 106 state in care pedeapsa cu moartea a fost abolita si 90 in care aceasta se mai pastreaza inca. In Franta, pedeapsa cu moartea a fost abolita in 1954, in Anglia in 1973. In SUA pedeapsa capitala a fost abolita doar in 12 state. Cele mai multe condamnari si executii se fac in Texas, Virginia, Florida, Missouri si Louisiana.

In 1998, Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, a organizat o actiune, in randul a peste 60 de state, legata de abolirea pedepsei capitale. Impotriva s-au pronuntat SUA, Bangladesh, China, Coreea de Sud si Rwanda.

In Romania pedeapsa capitala a fost abolita imediat dupa revolutie prin decretul de lege numarul 6 din 7 ianuarie 1990, in care in articolul 1 se specifica „pedeapsa cu moartea prevazuta in Codul Penal si in legi speciale, este abolita si se inlocuieste cu perioada detentiunii pe viata.” Prin decretul 40 din 23.03.1994 presedintele Romaniei a aprobat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar Parlamentul a modificat-o prin legea 43 din 18.05.1994. Protocolul numarul 61 al conventiei prevede la articolul 1 – „pedeapsa cu moartea este abolita, nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa.”

Abolirea pedepsei capitale a devenit in 1991 principiu constitutional. Articolul 22, alineatul 3 din constitutie. Constitutia din 1991 stipuleaza – pedeapsa cu moartea este interzisa.

Reactia si perceptia societatii romanesti privind pedeapsa cu moartea

Cresterea ratei criminalitatii in deceniul anilor 90 a divizat societatea romaneasca in tabere pro si contra abolirii pedepsei cu moartea, si continua sa fie un motiv de dispute intre partide diferite. Multi considera ca ar fi nevoie de introducerea ei in codul penal, in cazul crimelor grave si a altor infractiuni violente, in special violarea si uciderea copiilor. Argumentul invocat de aceasta tabara este ca subiectele unei astfel de actiuni sunt atat de grave si distructive pentru comunitate incat anuleaza chiar dreptul la viata infaptuitorului.

Din punctul de vedere al criteriilor justitiei, pedeapsa cu moartea poate fi aparata. O societate cere ca fiecare membru sa respecte drepturile celorlalti si sa nu stinghereasca libertatea lor. Dreptul de a face parte dintr-o comunitate, sustin adeptii acestei pozitii, nu este aboslut neconditionat. In momentul in care unii nu mai respecta dreptul la viata al celorlalti el ar putea raspunde cu propria viata, pentru ca bazele societatii sa fie pastrate. Un alt argument este acela ca daca iubirea de semeni e luata in considerare viata este un dar de la Dumnezeu, atunci intr-o societate spirituala nimeni nu are dreptul sa ia celuilalt dreptul la viata -> argumentul pozitiei crestine.

Conform pozitiei crestine actele de violenta, crima, teroare, se pedepsesc cu principiul „bine la rau”, persoanele incriminate fiind retinute pentru tot restul vietii pentru a nu pune in pericol viata celorlalti membrii ai societatii.

2008 – 20 lei pentru hrana zilnica a unui detinut

2009 – 18 lei

18

In 2009 s-au cheltuit 154.000 de euro pe zi pentru intretinerea totala a detinutilor, plus cheltuielile pentru sistemul penitenciarelor din Romania. 26.000 de infractori inchisi, o treime pentru furt, 24% pentru crima, 20% pentru talharie si 6% pentru viol.

Neaplicarea pedepsei capitale sporeste numarul detinutilor aflati in penitenciarele romane. In Romania exista 40 de penitenciare si doua centre de reeducare pentru minori (Gaiesti – Dambovita, Tichelesti – Vrancea), 5 spitale penitenciare si un penitenciar pentru minori la Craiova si o Scoala Nationala de Administratie Penitenciara la Targul Ocna.

STAREA DE MINORITATE REFLECTATA PE PLAN JURIDIC

Este vorba de limitele in care functioneaza sistemul pedepselor din Codul Penal pentru minori (copii, preadolescenti, adolescenti).

In functie de varsta, existenta si neexistenta discernamantului, Codul Penal di Romania stabileste trei categorii de minori:

- Minorii care nu au implinit 14 ani si nu raspund penal pentru faptele antisociale savarsite, intrucat in favoarea lor exista o prezumptie a lipsei de discernamant. Aceasta prezumptie e bazata pe stiinta medicala, psihologia copilului, psihologia genetica.

- Minorii care au implinit 14 ani dar nu au depasit 16 ani. Ei au o raspundere penala numai daca se stabileste ca au savarsit fapta penala cu discernamant. Aceasta este relativa putandu-se dovedi caracterul si consecintele socialmente periculoase.

- Minorii care au implinit varsta de 16 ani si au raspundere penala. Nu intotdeauna determinarea discernamantului e facuta prin expertiza medico-psihiatrica, recurgandu-se la factori extrinseci persoanelor infaptuitore, la modul in care a fost produs actul.

De starea de minoritate sub raport bio-psihic si fizic a copiilor si adolescentilor si-a gasit o reflectare cuprinzatoare si pe planul reglementarilor juridice. Astfel s-a stabilit un statut juridic al copiilor so adolescentilor, diferit de cel rezervat persoanelor adulte.

In primul rand pedepsele sa corespunda intereselor minorului, apoi e vorba de educarea copiilor de parinti, de conditiile de crestere, moralitatea minorului potrivit cu insusirile sale. Interesele minorului se apreciaza in stricta conformitate cu prevederile, ceea ce inseamna ca nu poate fi nesocotita o disparitie legala expresa pe considerentul ca asa ar cere-o interesul minorului. Interesul minorului insusi cere sa fie respectate prevederile legale.

In al treilea rand durata pedepselor fata de minorii din categoriile 2 si 3 este pe jumatate fata de pedeapsa care se aplica persoanelor mature. Modul de executare este diferit. Fata de minori se poate interveni nu numai cu pedeapsa inchisorii ci si cu masuri educative: amenda, masuri de siguranta.

19

12.11.2009 – CAPACITATEA DE EXERCITIU

Tinand seama de particularitatile biopshofizice ale copiilor si adolescentilor, criminologia ...

In functie de indeplinirea acestor conditii biopsihofizice se stabileste regimul raspunderii juridice a minorului, deci aceasta raspundere este legata de capacitatea de exercitiu a persoanei fizice, alminteri de aptitudinea acesteia de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice (Decretul 31/1994, art. 5, al. 3)

In conformitate cu acest decret, capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana fizica devine majora, adica la implinirea varstei de 18 ani. Varsta de la care se admite ca exista o capacitate de investitie (Decretul 31). Cand este vorba de proprietate actioneaza tutela.

Varsta aceasta devine si limita de la care minorii vor avea si raspundere juridica pt faptele lor.

Una dintre premisele capacitatii de exercitiu, alaturi de capacitatea de folosinta este discernamantul, care este diferit in functie de inaintarea in varsta. Termenul de discernamant nu exprima integritatea proceselor psihice de care trebuie sa depinda capacitatea unei persoane. Notiunea de discernamant exprima numai o latura a acestor procese si anume procesele intelective, de constiinta, nu si capacitatea colectiva a persoanei.

Teoria moderna privind capacitatea include si aceste din urma procese in evaluarea unei persoane. Pe masura ce omul participa la viata juridica el formeaza si dezvolta discernamantul juridic, dar acest discernamant mai depinde in afara de varsta si de sanatatea mintii.

In functie de calitatea discernamantului legiuitorul reglementeaza felurite capacitati de exercitiu ale persoanei fizice si anume:

1. Lipsa capacitatii de exercitiu care caracterizeaza discernamantul minorului sub 14 ani si al alienatului ori debilului mintal pus sub interdictie judecatoreasca.

2. Capacitatea de exercitiu restransa pentru minorul intre 14-18 ani (din punct de vedere juridic doua categorii de minori, 14-16 si 16-18 ani, peste 18 ani se presupune ca are aceasta capacitate).

3. Capacitatea de exercitiu deplina (persoane care au implinit 18 ani si femeia care s-a casatorit inainte de aceasta varsta).

In legislatia penala s-a adoptat o diviziune terminologica in legatura cu determinarea raspunderii penale, fiind imprumutati din dreptul privat termenii de minoritate si majorat. In felul acesta prin folosirea termenilor de minori si minoritate pentru adolescenti si majori pentru adulti. Se realizeaza o uniformitate terminologica cu privire la varsta, in primul rand, in raport cu persoanele care vor savarsi fapte prevazute de legea penala, raspunderii penale cat si in acela al normelor privitoare la tratamentul sanctionar si la individualizarea sanctiunilor de drept penal.

Un aspect deosebit de important al determinarii raspunderii penale a infractorilor minori il reprezinta relativa contradictie intre doua tendinte ale lumii moderne: pe de o parte tendinta de urcare in toate legislatiile a limitei minime de la care incepe raspunderea penala in scopul de ocrotire a minorilor a

20

caror stare biopsihofizica impune in principal masuri de educare si nu de sanctionare. Pe de alta parte tendinta minorilor insisi de a deveni tot mai precoci datorita mijloacelor de informare si culturalizare. Precocitatea insa se manifesta si pe plan infractional, delincventa infantila, juvenila prezentand in statisticile judiciare nu numai o crestere numerica ci si o evidentiere a formelor calitative sub care se manifesta si care ii confera o periculozitate sporita.

Tendinte: tendinta de urcare treptata a pragului de majoritate pentru ocrotirea de sanctiuni

tendinta cresterii precocitatii copiilor in planul infractional

Contradictia intre cele doua este doar aparenta. Evolutia favorabila din punct de vedere biopsihofizic a minorilor care sub impulsul multiplelor cunostinte pe care le dobandesc pe nenumarate cai devin tot mai precoci si mai sensibili la mai numeroase tentatii, nu influenteaza si nivelul de maturizare a proceselor psihice (fiindca acolo este nevoie de formarea vietii afective, cognitive, de trairi).

Constiinta lor ramane la fe de fragila, de imatura, astfel ca chiar si minorii din aceasta categorie au dreptul la acelasi regim juridic de ocrotire si educare ca toti minorii de aceeasi varsta.

Starea lor de precocitate nu trebuie sa influenteze nivelul raspunderii penale. Sunt si alti factori care contribuie la determinarea diferentiata de la tara la tara, a limitei inferioare de la care minorii au raspundere penala.

Un factor ar fi realitatile sociale si umane din interiorul unui stat si un alt factor ar fi starea de dependenta a minorilor a caror educatie morala si intelectuala este subordonata cnditiilor generale de viata si convietuire sociala.

De aceea cercetarile in criminologie releva importanta luptei in domeniul preventiei si educarii minorului si nu trebuie pus pe primul plan sporirea raspunderii juridice a acestuia.

LIMITELE RASPUNDERII PENALE A MINORILOR

Sunt reglementate de Codul Penal din 1969, modificat prin Legea 104/1992.

Articolul 50 din Codul Penal dispune ca minoritatea faptuitorului inlatutra caracterul penal al faptei daca se constata ca la data savarsirii acesteia minorul nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. Articolul 50 prevede ca nu raspund penal:

- Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani- Minorii care au varsta intre 14-16 ani, in afara cazului in care se dovedeste ca au savarsit fapta cu

discernamant.

La raspunderea penala opereaza doua criterii: VARSTA si DISCERNAMANTUL.

21

Minoriii lipsiti in mod absolut de capacitatea penala, care nu au implinit 14 ani, nu raspund niciodata de faptele prevazute de legea penala savarsite de ei. Nici un minor care nu a implinit varsta de 14 ani nu poate fi subiect activ de drept penal, iar fapta savarsita de el nu constituie infractiune.

Minorii lipsiti in mod relativ de capacitatea penala (14-16 ani) sunt si ei in principiu prezumati a nu avea capacitate penala, insa aceasta prezumptie este numai relativa, in sensul ca opereaza atata vreme cat nu s-a facut dovada ca au savarsit cu discernamant faptele prevazute de legea penala. Sunt socotiti ca sunt lipsiti de o suficienta dezvoltare a insusirilor psihice (JURIS TATUM), dar aceasta prezumptie poate fi rasturnata prin dovedirea de discernamant.

Minorii cu capacitate absoluta sunt toti cei care au implinit 16 ani. Fata de acestia legea instituie o prezumptie absoulta de capacitate care nu poate fi inlaturata prin probele contrare. Intre acesta si infractorul major nu exista nici o deosebire cu privire la raportul capacitatii penale. El poate fi subiect de drept penal, faptele savarsite de el au caracter penal si in absenta unei cauze care sa inlature acest caracter, atrage raspunderea penala.

Desi situat sub raportul capacitatii penale, pe acelasi plan cu infractorul major, minorul care a depasit 16 ani se bucura, din ratiuni de politica penala, de un tratament juridic penal calitativ diferit.

CONSECINTELE SI FORMELE RASPUNDERII PENALE A MINORILOR -19.11.2009

In legatura cu regimul sanctionar a minorilor exista diferente fata de cel al adultilor (diferentieri biopsihologice)

Raspunderea penala se realizeaza in forme si modalitati diferite in functie de:

- Natura infractiunii savarsite- Pericolul ei social- Particularitatile faptuitorului

Raspunderea penala presupune drepturi si obligatii corelative ale subiectilor care sunt reglementate de normele dreptului penal si normele dreptului procesual penal. In orice societate fenomenul infractional este un fenomen social si individual determinat de multiple cauze si conditii.

In Dreptul Penal sanctiunile ocupa un loc deosebit de important deoarece ele reprezinta mijloacele esentiale de realizare a scopului legii penale, adica acela de a apara valorile sociale fundamentale ale societatii impotriva infractorilor. In legislatia penala romaneasca actuala sunt trei categorii de snactiuni de Drept Penal (pedepsele, masurile educative, masurile de siguranta)

Dintre acestea pedepsele ocupa un loc important, sunt sanctiuni de baza si care se aplica numai persoanelor care au savarsit infractiuni. In actualul Cod Penal ele sunt prevazute la articolele 52 - 89.

Masurile educative se aplica exclusiv infractorilor minori si sunt prevazute in actualul Cod Penal la articolele 99-110

22

In Doctrina Juridica Penala pedeapsa este definita ca fiind o sanctiune de Drept Penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta de lege ce se aplica infractorului de catre instanta de judecata in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

Pedeapsa = masura de constrangere care produce asupra condamnatului anumite restrangeri in libertatea sa, sau sa plateasca o anumita suma de bani numita amenda penala.

Aplicarea constrangerii nu este un scop in sine ci se face pentru influentarea si chiar schimbarea mentalitatii sale. Aceasta sanctiune cu caracter penal este instituita numai de catre stat si este prevazuta de catre lege.

Masurile educative care se pot lua fata de minori potrivit art. 109 din Codul Penal sunt:

- Mustrarea- Libertatea supravegheata- Internarea intr-un centru medical educativ

Libertatea supravegheata presupune o supraveghere pe timp determinat a minorului, internarea intr-un centru de reeducare implica pe langa supraveghere si o restrangere a libertatii acestuia.

Mustrarea consta intr-o simpla admolestare.

Masurile educative in mod firesc au prioritate fata de pedepse pentru ca sunt sanctiuni de Drept Penal.

Art. 101 din Codul Penal prevede recurgerea la masuri educative in care se arata ca pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative este insuficienta pentru indreptarea minorului.

Exista doua situatii cand masurile educative nu sunt eficiente:

- Cand prin continutul sau se ivedereaza a fi inapta sa duca la redresarea minorlui.- Cand minorul apropiindu-se de varsta majoratului nu ar putea fi eficienta masura din cauza duratei

sale prea reudsa si duce la aplicarea pedepsei,.

Masurile educative nu pot fi luate decat fata de persoane care au calitatea de minori. Subiectii acestor masuri sunt persoane a caror dezvoltare biopsihofizica se afla in curs. Persoanele care, desi au savarsit infractiunea in timpul minoritatii, au implinit 18 ani anterior judecatii cauzei, nu li se aplica decat pedepse. Potrivit art. 109 Codul Penal, pedepsele ce se pot aplica minorilor sunt inchisoarea sau amenda.

Se aplica amenda minorilor, mai ales in cazuri in care legea prevede pedepse alternative. Pedepsele alternative ale codului penal actual sunt in favoarea minorilor.

Raspunsul afirmativ cu privire la aplicarea amenzii se intemeiaza si pe ipoteza in care minorul poate avea avere prorpie si ca el se poate incadra in munca la implinirea varstei de 16 ani.

Daca infractiunea savarsita de minori a ramas in faza tentativei, reducerea la jumatatea pedepsei este cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazuta de lege pentru infractiunea

23

savarsita. Daca activitatea infractionala a minorului consta in acte de instigare sau complicitate, reducerea la jumatatea pedepsei se va efectua asupra limitelor pedepsei prevazuta de lege pentru ajutor, caci conform cu articolul 28 Codul Penal, autorul, instigatorul si complicele se sanctioneaza cu aceeasi pedeapsa.

Daca minorul a comis infractiunea, fie consumata, fie tentativa in conditiile unor circumstante atenuante, pedeapsa se va reduce conform articolului 76 Codul Penal, sub limitele de pedeapsa aplicabile minorilor. Daca sunt circumstante agravante se adauga sporuri in conformitate cu articolul 78 Codul Penal.

Masurile de siguranta sunt definite in articolul 111 Codul Penal. Ele se iau in scopul inlaturarii unei stari de pericol si preintampinarea unor fapte prevazute de legea penala. Intre masurile de siguranta si masurile eductaive in principiu exista o deplina compatibilitate. Daca masurile de siguranta pot insoti intodeauna o pedeapsa, nu intodeauna ele pot fi late cumulativ cu o masura educativa caci s-ar putea ca datorita specificului lor ele sa nu poata fi cumulate. Intervin si criterii speciale fata de aceasta situatie:

- Pericolul social al faptei savarsite- Persoana faptuitorului

Referitor la pericolul social al faptei savarsite, articolul 100, Codul Penal are in vedere nu pericolul social abstract al infractiunii ci gradul de pericol concret al faptei savarsite. Acesta este determinat de continutul concret al acestei fapte si de imprejurarile in care a fost comisa. In ce priveste persoana infaptuitorului se mentioneaza in primul rand starea fizica a minorului. De exemplu daca are o stare fizica precara se impune internarea intr-un institut.

Tot la persoana infaptuitorului legea se refera la dezvoltarea morala a minorului. De pilda daca minorul are un nivel mai evoluat si a incalcat Legea Penala pe deplin constient de nocivitatea comportarii sale, aceasta imprejurare poate indica instantei ca pentru indreptarea lui este neceasra aplicarea unei pedepse.

Comportarea minorului ca si starea fizica si dezvoltarea morala a acestuia trebuie apreciata in raport cu stadiul existent la data savarsirii infractiunii dar si in evolutia sa inainte si dupa comiterea acesteia pana la data judecatii.

Individualizand sanctiunea pe care o va aplica minorului instanta trebuie sa tina seamade asemenea de conditiile in care a fost crescut si a trait (conditii materiale, morale, scoala, anturajul) care au contribuit la dezvoltarea minorului.

Mai pot fi luate in considerare si alte date de natura sa caracterizeze persoana minorului. Legea nu le enumera ci lasa la aprecierea judecatilor numarul si felul lor. Nu pot fi determinate apriori – varsta minorilor nu poate fi omisa. In principiu cu cat este mai aproape de varsta majoratului, cu atata aprecierea unei pedepse poate sa devina inoportuna.

De asemenea se va tine seama daca minorul a mai comis fapte pedepsite de lege, fie in perioada in care raspunde penal, fie in perioada in care nu era raspunzator. Dupa alegerea categroiei sanctiunii de

24

aplicare a minorului, instanta va trebui sa selecteze dintre categorii pe aceea susceptibila la indreptarea minorului.

Sanctiunea de reeducare este consecinta unei juste individualizari a unor masuri educative, deci ea se va lua in grade de eficienta.

OBS: Ce spun cercetatorii despre fenomenul infractional in randul minorilor

1. O crestere, amplificare a fenomenelor specifice delincventei juvenile.2. Deplasarea ponderii actelor delincventei de la grupurile mai mari de varsta la grupurile cu varsta

mai mica.3. Depasirea limitei de la care putem caracteriza un act anti-social comis de un minor numai ca

devianta sau predelincventa.4. Accentuarea caracterului grav a unor delicte comise de preadolescenti: viol, omor.5. Cresterea fenomenului de recidiva in randul unor adolescenti, cresterea ratei delincventei

juvenile.

In prim plan sunt:

- Furturi- Talharii- Viol- Omoruri

Cauzele, factori sociali cu influente in declansarea actului juvenil sunt:

1. Deficit de socializare in randul adolescentilor realizata in familiile de origine.2. Essecul scolar si neadaptarea scolara ceea ce determina o slaba integrare si socializare a

adolescentilor.3. Neadaptarea socio-profesionala a tinerilor cu deficit de socializare in scoli si familii.4. Participarea la actiunile negative ale grupului stradal.

Modlaitati si imprejurari specifice in care s-au produs infractiuni de catre tineri:

1. Din punct de vedere a locului de savarsire, majoritatea infractiunilor s-au produs in locuri deschise, in institutii publice.

2. Din punct de vedere a timpului: majoritatea infractiunilor au loc seara si noaptea.3. Din punct de vedere al calitatii participarii, un grad sporit de periculozitate sociala a

infractiunilor savarsite intrucat majoritatea au actionat in grup, de regula impreuna cu persoane majore cu antecedente penale, mai ales in infractiunile de talharie, viol, vatamare corporala.

25

FENOMENUL COPIII STRAZII -03.12.2009

Societatea percepe acest fenomen este preocupata, isa fenomenul continua sa se manifeste. Este un fenomen international. ONU a stabilit data de 21 martie ca fiind ziua internationala a copiilor strazii. Dupa datele UNESCO, in lume sunt peste 10 milioane de copii ai strazii. Domiciliul lor este strada, garile, statiile de metrou, ganguri sau canale incalzite. Exista o mare mobilitatea a acestora de la un cartier la altul precum si de la un oras la altul, astfel ca fenomenul nu poate fi stabilit cu exactitate.

Acest fenomen este mai pregnant in a doua parte a secolului XX, in Europa, dupa cel de-al Doilea Razboi mondial, pentru ca razboiul a insemnat saracie, distrugeri de case, copii orfani. La aceasta s-a adaugat somajul, emigrarea in cautarea unor locuri de munca, din care au rezultat conditii favorizante pentru ca unii copii sa-si aleaga strada ca un mod de viata.

Fenomenul a existat si pana in 1919, dar am avut doar date aproximative. Primul termen pentru acest fenomen ba fost „copii care locuiesc in strata”. In Romania li s-a dat denumirea de aurolaci.

Copii strazii constituie un aspect actual al societatii contemporane indiferent daca ea il constientizeaza la adevarata lui dimensiune sau nu.

a. Notiunea de „copiii strazii” arata ca aceste fiinte au contacte foarte putin sau chiar deloc cu adultii, parintii, scoala sau institutiile de ocrotire care au obligatii fata de copii (dezvoltarea lor psihica si fizica este lipsita de legaturile firesti cu factori de responsablizare si obligatii in ocrotirea, ingrijirea lor). Ei ar trebui cuprinsi in mediul scolii.

b. Ei au interactionat cu o lume a culturilor delincvente invatand tehnici de educare a ceea ce este corect sub influenta celor mai in varsta, persoane certate cu legea, recidivisti.

c. Aceasta realitate, acesti copii nu au domiciliu stabil, au locuri improvizate unde-si duc existenta. Ei isi castiga existenta din unele munci ocazionale sau cersit si furt. Obtin ingaduinta adultilor de la care cer bani. Existenta lor este bazata pe furt si cersit. Este vorba de un mediu de promiscuitate, un mediu lipsit de grija normala (caldura sufleteasca necesara evolutiei preadolescentei si adolescentei) din scoala si familie.

In interiorul realitatii „copiii strazii” deosebim mai multe etape, utilizand criteriul „relatia cu strada” un studiu facut de organizatia „Salvati Copiii” disting 4 categorii:

1. COPII PE STRADA – copiii care au legatura permanenta cu familia

Acestia nu frecventeaza scoala si apartin inca familiior din care provin. Dupa ce toata ziua si-o petrec in strada incercand sa castige bani prin toate mijloacele, seara se intorc in familie pentru a dormi. Acesti copii prezinta un risc ridicat de abandon al caminului familial:

- Pentru ca ar ajunge sa considere la un moment dat si sub influenta altor copii intalniti pe strada ca banii li se cuvin. Atunci pentru ei locuirea cu familia inseamna o privare de acest castig pe care trebuie sa-l dea parintilor.

- Datorita presiunilor exercitate de parinti asupra lor de a contribui cu mai multi bani la cheltuielile zilnice ale familiei.

26

2. COPII IN STRADA – care au legaturi sporadice cu familia

Acestora li se formeaza motivatii puternice autoimpuse sau inoculate de ramanere in strada care ii vor impinge intr-un final la alegerea definitiva a strazii ca mediu de viata. In radul acestei categorii se detaseaza un grup de copii a caror prezenta in strada este efectul unui act disperat de evadare din familie, cauzat de cele mai multe ori de un conflict acut cu parintii, de obicei cu tatal.

3. COPII AI STRAZII – care si-au pierdut orice legatura cu familia sau institutia de ocrotire

Traind permanent pe strada singurul scop in jurul caruia se concentreaza intreaga lor energie este supravietuirea.

4. FAMILII CU COPII PE STRADA

Somajul, taxele de intretinere ridicate si uneori naivitatea reprezinta cauze ale ramanerii fara locuinta. Odata ajunsi in strada cu copii, parintii sunt nevoiti sa recurga la anumite activitati ce nu se inscriu in perimetrul legii.

Definitie (conform unor cercetatori danezi) – Copii strazii sunt copii sau adolescenti, sub 18 ani, care intr-o perioada de referinta data se afla pe strada, se deplaseaza dintr-un loc in altul si au propriul grup de prieteni si propriile relatii sau contacte in strada. Domiciliul lor poate fi acela al parintilor sau al unei institutii de protectie sociala.

Sub raportul criteriului domiciliului am putea distinge trei categorii:

- Minorii fara domiciliu (cei care au abandonat orice legatura cu familia sau cu institutia sub a carei ingrijire se afla).

- Vagabonzii de ocazie – care raman pe strazi cateva zile sau luni pentru ca apoi sa revina acasa sau in cadrul institutiilor din care au plecat.

- Copiii care muncesc in strada, care provin de obicei din familii numeroase cu venituri foarte mici si care seara se intoc acasa.

Fenomenul copiii strazii poate fi abordat din mai multe unghiuri:

1. Din perspectiva protectiei copilului- Aceasta abordare are in vedere niste situatii de protejare a copilului ca fiinta fragila ce are nevoie de

aparare din partea familiei sau instituiilor specializate.Aceasta abordare sesizeaza numeroasele pericole la care sunt expusi acesti copii (violenta, abuz sexual, imposibilitatea de a-si satisface trebuintele de baza cum ar fi hrana, somn, igiena).

2. Ideea reprimarii pericolului pe care copilul strazii il prezinta pentru societate

27

- Aceasta abordare este inflexibila, permite si vrea sa satisfaca ideea reprimarii fenomenului, nu pune accent pe profilaxie (integrarea si reintegrarea sociala a acestor fiinte). Aceasta viziune pleaca de la ideea ca mediul copiilor strazii este un rezervor pentru declin si trebuie extirpat.

3. O abordare care pleaca de la protejarea drepturilor omului in general, orientare moderna, obiectiva, care priveste copiii ca fiinte umane carora societatea este obligata sa le protejeze drepturile omului in general.

MIJLOACE DE MASURARE SI INREGISTRARE A CRIMEI – 10.12. 2009

Este o sarcina de natura empirica a sociologiei criminalitatii. Prin masuri si mijloace obtinem descrierea tendintei si modelelor activitatii criminale. Putem explica de asemenea relatia dintre criminalitate, structura sociala si cultura societatii.

Toate acestea ofera o baza necesara pentru practicile de intarire a legii. De asemenea, aceste date empirice pot sa asigure calcularea probabilitatii ca persoanele sa fie victime ale crimei in diferite situatii. Asemenea date ne ofera un ghid pentru elaborarea unei actiuni preventive. O problema foarte discutata referitoare la statisticile criminalitatii este cea a crimei ascunse sau „cifra neagra” (intodeauna vor exista crime necunoscute).

De altfel toti criminologii sunt de acord ca statisticile oferite de politie nu reprezinta o imagine adevarata, exacta a starii de criminalitate, ci doar aproximari speculative pentru a stabili cifra neagra. De la investigatiile empirice privind criminalitatea s-a ajuns la crearea criminologiei ca stiinta.

Dupa unii sociologi, numai 15% din toate crimele comise in Anglia in urma cu circa 20 de ani sunt intregistrate oficial (altii au dat cifra de 25%), de unde rezulta ca trei sferturi nu sunt inregistrate.

Tot in Anglia, inainte ca legea avortului sa fie impusa in 1968 numai 250, dintr-un total de 100.000 de avorturi au fost cunoscute de politie.

In Danemarca o oficialitate a politiei a afirmat ca doar 40 % din avorturi au fost inregistrate si doar 20% din furturile din magazine.

De ce nu sunt raportate toate crimele?

1. Multe crime nu sunt cunoscute decat de faptuitori.2. Criminalul / faptuitorul poate fi prieten sau ruda cu victima si atunci victima nu vrea sa-i provoace

rau (ex: violul, furturile de la rude)3. Crima poate fi potential incomoda pentru victima, daca ar fi cunoscuta (ex: santajul).4. Deseori oamenii se tem de represarii din partea agresorilor lor (situatia varstnicilor atacati de vecinii

lor, de regula rude). Chiar daca criminalul nu este un cunoscut, exista teama ca a declara cazul inseamna a riposta.

28

5. Crima poate parea neinsemnata pentru a justifica timpul si efortul necesar declararii ei (zgarierea autoturismelor, spartul unui geam -> proprietarii nu se mai duc la politie pentru ca li se par neinsemnate).

6. Existenta unei atitudini de felul „La ce foloseste declararea crimei?” – victima e convinsa ca daca criminalul e prins impotriva lui nu vor fi luate masuri sau vor fi luate doar masuri neinsemnate.

7. Deseori exista o dorinta din partea unor segmente ale publicului de a intari anumite legi (ex: consumul de droguri, de alcool).

8. Victima nu vrea sa aiba de-a face cu politia in nici un fel. Este posibil ca victima sa se teama ca vor fi cunoscute, descoperite propriile ei acte ilegale. De asemenea, poate interveni o experienta neplacuta cu politia in trecut.

Inregistrarea crimei:

Exista mai multe abordari:

FBI – Uniform Crime Raport – raportul informational al crimelor. In SUA, in fiecare luna serifii si politia statelor intocmesc rapoarte asupra crimelor cunoscute de acestia, ceea ce genereaza criminalitatea aparenta. Crimele astfel raportate formeaza un index pe 7 categorii

1. Asasinat si omor fara premeditare si nu din neglijenta:- Crimele de homicid- Se exclud din aceasta categorie incercarile de ucidere, sinucidere, moarte accidentala, omucideri

legitime.2. Viol prin forta

- Violurile si tentativele de viol.3. Spargerile

- Orice patrundere ilegala cu scopul de a comite o crima sau un furt si incercarile de a comite o crima sau un furt.4. Jafurile

- Furturile sau orice alta insusire de valori prin mijlocirea fortei sau amenintarii cu forta, amenintarile de a face asa ceva.5. Atac grav

- Atac cu intentia de a ucide6. Furtul

- Furtul proprietatiisau articole de valoare fara folosirea violentei, forta fraudei.7. Furtul de autovehicule.

- Toate cazurile in care autovehiculele sunt luate si abandonate dar aceasta exclude vehiculele luate pentru folosirea temporara si readuse de cel ce le-a luat.

Ceasul crimei ->indica frecventa in timp a fiecarei crime incluse in indexul crimelor. Aici luam date in urma cu 15 ani. In SUA o crima din cele 7 categorii de petrece la fiecare 7 secunde. O crima a proprietatii

29

la fiecare 4 secunde, un furt la 5 secunde, un asasinat la 25 minute, un viol prin forta la 7 minute, o spargere la 9 secunde.

Raportul victimizarii:

Obtinut pe baza unui sondaj de opinie realizat pe un esantion reprezentativ. El ofera informatii cu privire la caracteristicile victimelor, la relatia dintre victima si faptuitor, la masua in care incidentele au fost declarate sau nu politiei.

Crima inregistrata in indexul crimei nu acopera toate tipurile de crime ci doar pe cele facute de indivizii apartinand claselor de jos.

In literatura sociologica exista:

- Crima de clasa mijlocie numita crima „gulerelor albe”. Aici se includ cateva categorii: crima comisa de corporatii sau de alte organizatii mari, de exemplu reclama falsa, incalcarea masurilor de siguranta in constructii si eliminarea necinstita a concurentului (licitatii false, stricarea imaginii concurentului).

- Acte incluse in codul informal al unor profesii: mita, favoritism, insusirea gratuita a unor valori.- Incalcari ale legii de catre salariati in dauna patronilor; furtul din magazine facut de vanzatori sau de

producatori cand se livreaza marfa.- Crima informatica sau de computere – prin introducerea de date false, calul troian, tehnica

salamului (sustragerea unei felii dintr-un cont mare, bazandu-se pe faptul ca nu se va vedea niciodata).

Nu intotdeauna datele statistice crescute si date in mass media indica si crestera reala a criminalitatii. Pot fi si alte cauze ale cresterii datelor respective:

A. Perfectionarea datelor de inregistrare a crimei.- Imbunatatirea cooperarii cu populatia.- Cresterea profesionalismului corpului politienesc.

B. Nevoia de a influenta organele guvernamentale pentru a sporii activitatea politiei pentru a adopta anumite legi.

C. Interesul unor grupuri de a practica o concurenta ilegala, de a denigra natiunile (realitatile dintr-o tara, de exemplu stiri estivale exagerate cu tigani pentru a micsora optiunea omenilor privind turismul estival in Romania.

Ca si in deceniile anterioare volumul delictelor contra proprietatii are o dimensiune remarcabila. Urmeaza cu o tendinta crescatoare crimele, uciderile, toxicomaniilor.

Dupa 1960 societatile in societatile occidentale si situatia tinde sa se extinda intarile comuniste – s-a creat un cerc de tineri deviant, hoti, talhari, sinucigasi. Din cauza frecventei lor in tarile dezvoltate, furturile se bucura de o toleranta remarcabila. O posibila explicatie este abundenta din tarile occidentale care face ca oamenii sa fie mai putin afectati de furturile ale caroro victime devin.

30

Daca in secolele trecute crima, delincventa erau mai ales faptele unor persoane aflate la anaghie, dupa cum remarca Norris Crison, a disperatilor, astazi devianta creaza oportunisti si neadaptati, hedonisti.

Hedonistii – furtul si consumul de droguri sunt in mod esential mijloace facile si rapide de creare de placere.

Oportunistii – hotul contemporan profita de ocaziile care i se ofera in numar mare si actioneaza rapid, folosind tehnicile rudimentare.

Inmultirea ocaziilor de furt au condus la inmultirea recenta a delictelor asupra proprietatii.

Neadaptatii – tinerii care aluneca intr-o polivalenta cronica. Nu stiu nici unde se afla, nici incotro merg; incapabili de a se organiza ei acumuleaza esecuri si deziluzii la scoala, la locul de munca si in raportul cu ceilalti.

Exista doua cauze principale a cresterii delincventei la nivel global:

- Cresterea solicitarilor- Scaderea controlului social