Speța nr. 1

Societatea comercială A S.R.L. este beneficiarul exclusiv în România al unei francize de

restaurante fast-food. Titularul acestei francize și francizorul cu care A încheie contractul de

franciză este B Ltd., o societate de naționalitate americană înmatriculată în statul Delaware.

A încheie un contract pe care îl numește de “aprovizionare” cu societatea comercială C S.R.L.

Durata acestui contract este de 5 ani. În baza acestui contract de aprovizionare, C primește dreptul

de a deschide un număr de maximum 5 (cinci) cantine în clădiri de birouri din București unde va

vinde produse de fast-food și alte produse alimentare gătite în restaurantele lui A (respectiv, atât

restaurantele care operează sub franciza lui B, cât și cele care operează sub numele comercial al lui

A). Cantinele pe care le va opera C nu trebuie să conțină elementele distinctive de design,

amenajare interioară, mobilier, marcaje exterioare și interioare, etc. care să creeze asemănări cu

restaurantele operate de A în sistem de franciză “B” sau cu restaurantele lui A operate sub numele

său comercial.

Pentru a garanta plata contra-valorii produselor alimentare livrate de A lui C și a redevențelor

periodice datorate de C lui A (aceste redevențe reprezintă, conform contractului de aprovizionare,

contravaloarea dreptului dobândit de C de a se aproviziona de la A), C constituie și perfectează o

ipotecă mobiliară asupra fondului său de comerț pe care cele două părți îl definesc ca incluzând

contractele de locațiune asupra spatiilor de cantină încheiate de C ca și locatar, sumele de bani

încasate de C din vânzarea produselor alimentare de orice fel în cantinele operate de el, mobilierul

existent în aceste cantine (atât cel aflat în proprietatea lui C, cât și cel folosit de C în baza

contractelor de leasing). În plus, tot pentru a garanta aceste plăți C emite 5 (cinci) bilete la ordin în

alb și încheie o convenție de completare cu A prin care îi permite acestuia din urmă să completeze

aceste bilete la ordin în cazul în care C întârzie plata unei sume de bani (inclusiv constând din

datorii acumulate în timp) în valoare mai mare 50,000 RON. Elementele pe care A le poate

completa pe bilet sunt: suma care va fi trecută pe biletul la ordin este valoarea nominală a datoriei

la momentul completării plus dobânda, dobânda fiind calculată ca dobânda BNR de la acel moment

plus 10 % (de ex., dacă dobânda BNR este de 5%, dobânda menționată în biletul la ordin va fi de

15%) anatocismul fiind permis; beneficiarul biletului este A; data de emitere va fi data completării

de către A a biletului.

Întrebări:

a) B cere unei instanțe românești să anuleze contractul de aprovizionare încheiat între A și C ca

încălcând prevederile din contractul de franciză care interzic sub-francizarea. Apreciați în ce

măsură este legală cererea lui B.

b) Apreciați legalitatea biletului la ordin.

c) Apreciați legalitatea ipotecii mobiliare asupra fondului de comerț.

Barem (SD):

a) (40p) B este un tert fata de contractul incheiat intre A si C, prin urmare are o actiune in anulare

impotriva acestui act juridic numai daca actul respectiv incalca un text de lege si B justifica un

interes in introducerea actiunii. Numai simpla incalcare de catre A a contractului de franciza dintre

2

B si A (inclusiv a unei eventuale clauze de non-concurenta si/sau de confidentialitate sau a

interdictiei de a sub-franciza – in ipoteza improbabila, in raport cu datele spetei, ca intre A si C s-a

incheiat un contract de sub-franciza), nu justifica introducerea unei actiuni in anulare/ nulitate, ci

a unei actiuni in raspundere civila a lui A fata de B.

Aparent, contractul dintre A si C nu incalca legislatia francizei de vreme ce A nu permite lui C sa

folosesca elementele cele mai importante ale francizei: marca, desenele industriale si know-how-ul

(cantinele lui C nu trebuie sa semene cu restaurantele operate de A in sistem de franciza). Insa in

cazul in care produsele realizate de A in baza retetelor primite in franciza si pe care i le vinde lui C

au o asemenea distinctivitate incat un consumator mediu ar face o legatura intre ele si B si in

consecinta ar exista riscul sa creada ca exista in acest fel o legatura intre C si B, B ar justifica nu

numai un interes in introducerea actiunii, dar si o posibila atingere a identitatii francizei (protejata

prin art.3 si 4(3) OG 52/ 1997), adica o incalcare a unei protectii legale de care se bucura

francizorul B.

b) (30p) Este permisa emitera unui bilet la ordin in alb atat timp cat la data emiterii se incheie o

conventie de completare iar biletul la ordin cuprinde semnatura manuscrisa a emitentului si data

emiterii. Este un bilet la ordin la vedere, deci se poate stipula dobanda si anatocism (fiind emis

intre comercianti) dar numai daca dobanzile sunt datorate pentru cel putin un an (art. 8 (2) OG

13/2011).

In cazul de fata insa nu exista trecuta data emiterii, ceea ce face biletul la ordin nul (daca

beneficiarul sau orice giratar ulterior pot completa oricand data emiterii, biletul devine perpetuu,

ceea ce induce un mare grad de incertitudine juridica).

In plus, este discutabil daca prevederea din contractul de completare care prevede ca numai in

cazul in care datoria lui C fata de A depaseste un anumit nivel se va completa biletul, este valabila.

Aceasta prevedere poate fi interpretata ca o conditionare privind existenta obligatiei de plata, desi

strict tehnic ea nu este o conditionare a ordinului de a plati (ci a unui moment anterior, cel al

nasterii obligatiei de plata). In replica, se poate afirma ca este vorba de o conditionare a

conventiei de completare (conditie suspensiva) si nu a biletului in sine dar acest argument pune in

discutie existenta caracterului autonom al biletului la ordin.

c) (30p) Este permisa ipoteca mobiliara asupra unei universalitati (care se va extinde ca rang asupra

fiecarui bun din universalitate) in acest caz (pentru ca priveste bunurile componente afectate

exercitiului unei intreprinderi – art. 2368 NCC), sub conditia descrierii bunurilor care alcatuiesc

universalitatea (art. 2391 NCC). Chiar daca partile au definit gresit universalitatea ca fiind fond de

comert, ceea ce conteaza este vointa partilor in definirea universalitatii (art. 541 NCC).

In cazul de fata, ipoteca nu poate acoperi mobilierul aflat in leasing decat daca exista acordul

prealabil al locatorului (art. 10 lit.c) OG 51/ 1997; art.2365 NCC) si nici contractele de locatiune

asupra spatiilor de cantina pentru ca in aceste contracte C are calitatea de debitor in general (este

creditor numai al obligatiei de a-i fi lasat spatiul in pasnica folosinta si al unor creante specifice) si

deci nu are un drept real asupra spatiului cantinei care sa poata fi constituit in garantie.

Speța nr. 2

3

Societatea comercială A S.A. activează în industria construcțiilor. În anul 2012 ea a încheiat un

contract de comision cu societatea comercială B S.R.L. (comisionar) prin care aceasta din urmă se

obligă să cumpere în nume propriu dar în contul lui A materiale de construcții rezultate din

demolarea unor clădiri, urmând ca acestea să fie sortate de B (sub supravegherea reprezentanților

lui A) și cele care mai pot fi întrebuințate să fie utilizate de A la construcția de clădiri noi. Una din

clădirile construite de A cu aceste materiale este considerată nepotrivită structural (datorită

calității materialelor folosite) de către autorități și acestea refuză să încheie procesul-verbal la

terminarea lucrărilor (care ar permite darea clădirii în folosință comercială). Ca urmare, A S.A.

suferă un prejudiciu pe care îl estimează la suma de 1 milion RON.

Întrebări:

a) În ce condiții B poate fi ținută răspunzătoare pentru acest prejudiciu?

b) În ce condiții A poate ținută să suporte parte din acest prejudiciu?

Barem (SD): Daca nu se arata altfel, referirile la art. sunt la art. din Noul Cod Civil.

- Probleme principale care trebuiau abordate: obiectul contractului de comision poate acoperi

atat achizitia de bunuri, cat si prestarea de servicii sau a o combinatie a celor doua (art. 2043), dar

in toate situatiile pentru tert comisionarul actioneaza in nume propriu (chiar daca in contul

comitentului). In speta, numai achizitia de materiale din demolari este supusa unui contract de

comision, prestarea ulterioara achizitiei a serviciului de sortare a materialelor care se pot refolosi

se face in prezenta reprezentantilor comitentului si pentru beneficiul acestuia, fara prezenta unui

tert, deci nu este un comision ci o simpla prestare de servicii. Daca aceasta prestare de servicii se

face pe riscul lui B, este posibil sa fim in prezenta unui contract de antrepriza, ceea ce evident va

influenta raspunderea lui B (antreprenorul lucreaza pe riscul sau), daca nu este un contract

nenumit. Nu depunctez analiza din perspectiva antreprizei pentru ca acest contract nu face

obiectul dreptului comercial II.

- Comisionarul are obligatia de a actiona cu diligenta unui bun proprietar in indeplinirea

mandatului (comisionul fiind cu titlu oneros, se aplica dreptul comun in aceasta materie, recte art.

2018 (1) ). Insa in cazul de fata, exista o limitare practica a intinderii acestei diligente (in lipsa

unor prevederi derogatorii in contractul de comision) pentru ca prin natura lor, materialele

rezultate din demolari nu pot fi prezumate ca ar avea calitatile necesare unor materiale noi de

constructii. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca pana la data la care intra in

proprietatea lui A, materialele respective sunt in proprietatea lui B conform art. 2041 (care

reprezinta dreptul comun in aceasta materie) pentru ca la randul sau vanzatorul catre B nu putea

avea (in afara cazului improbabil cand si-a asumat contractual aceasta obligatie) o obligatie de

garantie pentru viciile materialelor rezultate din demolari.

- In aceste conditii, nu sunt in mod normal motive pentru a atragerea raspunderea lui B, mai

putin in cazul in care acesta si-a asumat obligatia de a garanta ca materialele selectate vor intruni

conditiile de calitate necesare pentru a putea fi folosite la o noua constructie (dar aceasta nu este

o obligatie de a garanta executarea obligatiilor tertului, vanzatorul initial al materialelor de

4

constructii, conform art. 2052 (2), ci o garantie contractuala ad-hoc). Corelativ, in mod normal A

ar trebui sa suporte in intregime acest prejudiciu.

Speța nr. 3

Societatea comercială A S.R.L. este distribuitor de autoturisme. A cumpără autoturisme de la

diverși producători sau alți distribuitori și le vinde mai departe consumatorilor sau altor societăți

comerciale. După declanșarea crizei economice și având în vedere stocul mare de autoturisme pe

care îl are, precum și reducerea severă a cererii de cumpărare de autoturisme, A introduce și un

serviciu de închiriere pentru autoturismele sale.

B S.R.L. este o societate comercială specializata în servicii de intermediere. A și B încheie un

contract de intermediere în baza căruia A împuternicește pe B să îi găsească clienți pentru

autoturismele sale și să încheie cu aceștia contracte de vânzare-cumpărare sau de închiriere a

autoturismelor lui A. Contractul de intermediere nu precizează dacă B va încheia contractele cu

terții în numele lui A, în numele lui B dar pe seama lui A sau în numele și pe seama lui B.

Contractul prevede însă că B este răspunzător față de A numai dacă un client terț este insolvabil la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau închiriere. De asemenea, contractul de

intermediere prevede că pentru plata serviciilor sale, B are dreptul la diferența între prețul de

catalog al lui A și prețul la care clientul terț cumpără autoturismul, respectiv între rata lunară

minimă a chiriei stabilite de A pentru fiecare tip de autoturism și perioada de închiriere și rata

efectivă a chiriei negociate de B și plătite de client. B își asumă obligația față de A ca în cazul

vânzării cu plata amânată a prețului, data plății finale a prețului către A să nu depășească 3 luni de

la data vânzării către clientul terț.

B vinde 15 autoturisme către C SRL cu plata prețului la 45 zile de data vânzării. Contractul de

vânzare-cumpărare are ca părți pe B și C. C garantează plata cu emiterea unui bilet la ordin în

favoarea lui B, cu plata la vedere și cu mențiunea „a se plăti contra prezentării certificatelor de

calitate privind autoturismele … [identificate prin serie, număr]”. B înscrie la Arhiva Electronică de

Garanții Reale Mobiliare o ipotecă mobiliară asupra celor 15 autoturisme pentru a garanta plata

prețului. Cu această ocazie, B descoperă ca este deja înscrisă o garanție reală mobiliară asupra

tuturor bunurilor mobile ale lui C, în favoarea unei bănci. B înscrie garanția cu mențiunea „în

favoarea societății A S.R.L., cu rang de privilegiu al vânzătorului”. În termen de 15 zile de

predarea-primirea autoturismelor, C notifică pe B că acestea au defecțiuni serioase la sistemul

electric și notifică lui B rezilierea contractului, cerându-i să îi fie restituit biletul la ordin și

totodată B să își ia mașinile înapoi.

Întrebări:

a) B notifică lui A disputa cu C și îi cere lui A să intervină în această dispută în nume propriu și pe

costul și riscul exclusiv ale lui A, dat fiind că este culpa lui A că mașinile sunt defecte. Apreciați

legalitatea acțiunii lui B față de A.

b) Ce rang are garanția lui B asupra autoturismelor față de rangul garanției băncii? Cine este

creditorul garanției, B sau A?

5

c) A poate executa biletul la ordin? În ce termen și în ce condiții? Disputa comercială privind

calitatea autoturismelor împiedică executarea biletului la ordin?

d) În locul contractului de vânzare-cumpărare, B încheie cu C un contract de leasing privind cele 15

mașini, care prevede că la expirarea termenului de leasing de 3 ani și în condițiile plății integrale și

la termen a tuturor ratelor de leasing, C devine proprietarul mașinilor dacă nu le returnează lui B la

expirarea termenului de 3 ani. Apreciați legalitatea contractului de leasing.

Barem (SD):

a) (25p) Pentru a aprecia legalitatea actiunii lui B, trebuie definita natura relatiei juridice dintre A

si B si implicit drepturile si obligatiile reciproce.

Partile au definit contractul ca unul de intermediere dar calificarea naturii juridice depinde de

modul in care partile au reglementat relatia dintre ele, nu de denumirea aleasa pentru contract.

Observam ca acest contract intruneste elemente specifice mandatului cu reprezentare (raspunderea

lui B numai pentru insolvabilitatea tertilor), consignatie (vanzarea pe credit la 90 de zile), agentiei

(modul de remunerare), comision (A este un profesionist). De aceea, pentru definirea naturii

juridice a relatiei A-B conteaza modul practic in care partile isi desfasoara relatia (obiceiurile dintre

ei) si alte elemente de proba (comunicari intre parti, etc.). Neavand acces la acestea, trebuie sa

presupunem doua situatii:

a) Nu exista alte indicii privind intentia partilor – in acest caz, trebuie sa apelam la principiul

dreptului comun, cu alte cuvinte A si B au vrut sa incheie acel contract care intruneste elementele

generale ale contractelor de intermediere in afaceri, si anume contractul de mandat cu

reprezentare (idee intarita si de faptul ca B a inscris ipoteca mobiliara asupra autoturismelor in

favoarea lui A). In acest caz, daca B nu primeste o imputernicire expresa de a incheia un contract

de vanzare-cumparare cu C in numele lui B dar pe seama lui A, inseamna ca la momentul incheierii

acestui contract B si-a depasit limitele mandatului. In acest caz, daca tertul a fost de buna

credinta si nu a cunoscut relatia dintre A si B, se aplica art. 1309 alin.1, contractul de v-c este

numai intre B si C si B trebuie sa raspunda fata de tert pentru viciile autoturismelor, caz in care B

nu are o actiune impotriva lui A pentru a-i cere sa isi asume aceste obligatii fata de C. Daca C stia

sau trebuia sa stie ca B si-a depasit imputernicirea si B il reprezinta de fapt pe A, atunci contractul

de vanzare-cumparare este incheiat intre A si C si prin urmare B ii poate cere lui A sa raspunda

direct fata de C.

b) Exista indicii privind intentia partilor de a incheia un mandat cu reprezentare – se aplica

solutia de la a).

c) Exista indicii privind intentia partilor de a incheia un contract de „intermediere” (in sens

economic) fara reprezentare – caz in care daca nu este clar ce forma imbraca, este un mandat fara

reprezentare (ca drept comun pentru intermedierea fara reprezentare) si A se poate substitui lui B

in disputa cu C dar art. 2040 alin.2 nu prevede posibilitatea lui B (mandatar) de a-i cere lui A

(mandant) sa isi asume aceasta raspundere. Cred ca daca A refuza sa isi asume aceasta raspundere,

instanta nu il poate obliga pe A sa si-o asume dar il poate obliga la plata de despagubiri fata de B.

Comision nu poate fi deoarece art. 2043 nu pare sa permita extinderea comisionului la inchiriere

6

(este discutabil insa daca intermedierea unei inchirieri nu este un serviciu). Agentie nu poate fi

deoarece A este necunoscut lui C (agentul – B – nu negociaza si incheie contracte in nume propriu).

Din aceleasi motive de nedezvaluire a existentei lui A, nu poate fi nici contract de intermediere.

Este discutabil daca este contract de consignatie, avand in vedere B pare sa aiba libertate in a

stabili pretul de vanzare a autoturismelor (art. 2056).

b) (25p) Principiul este primul inscris, primul in rang, chiar daca autoturismele fac parte din

universalitate (art.2424). In lipsa altor informatii, prima inscrisa este garantia bancii. Daca ea a

fost constituita inainte de 1.10.2011, ea este valabila si daca bunurile din universalitate nu sunt

descrise. Daca a fost constituita ulterior, ea incalca art. 2391 alin. 4 si 5 si solutia ar trebui sa fie

nulitatea ei absoluta. Indiferent este de validitatea garantiei bancii, daca B indeplineste procedura

de la art. 2425 alin.1 (art. 2339 alin.1 lit.a nu este aplicabil, C nefiind persoana fizica), privilegiul

lui A este valabil perfectat si va avea primul rang. Creditorul garantiei este A, datorita mentionarii

sale in Arhiva ca beneficiar al ipotecii.

c) (25p) Datorita formalismului biletului la ordin, A este creditorul biletului numai daca B

mentioneaza in bilet calitatea lui de reprezentant al lui A. Altminteri, A poate executa biletul

numai daca B i-l transmite prin gir. Problema cu acest bilet este insa validitatea lui din punct de

vedere al caracterului neconditionat. La o cambie, aceasta clauza (de tip „documente contra

acceptare”) a fost considerata valabila pentru ca ea se aplica trasului, care nu este obligat cambial

decat prin acceptare. La BO insa, emitentul (echivalentul trasului) este obligat cambial de la data

emiterii BO, ceea ce face aceasta clauza sa apara ca un ordin conditionat de plata (C leaga plata BO

de ceea ce se intampla in raportul juridic fundamental, cel de v-c de autoturisme, ceea ce nu este

nepermis). Prin urmare, BO nu este valabil ca atare. Daca insa ar fi valabil in ciuda acestei clauze

(care nu poate fi considerata nescrisa, aceasta este o sanctiune care trebuie expres prevazuta de

lege, ceea ce nu este cazul in situatia noastra), executarea lui se face in interval de 1 an de la

emitere si disputa dintre B si C in contractul de v-c nu afecteaza executarea.

d) (25p) Legalitatea contractului de leasing trebuie apreciata din prisma conditiilor sale de

validitate: (a) capacitate lui B de a-l incheia (din modul in care se exprima optiunea de cumparare

la data incheierii contractului, pare sa fie un leasing financiar, ceea ce presupune nu numai ca A

sau B-daca incheie in nume propriu- sa fie societati de leasing cu un anumit capital social minim,

dar si autorizate de BNR; nu discut aici teoria actului ad-hoc care excede obiectul de activitate al

unei societati comerciale, dar cei care isi amintesc de ea primesc un credit suplimentar), (b)

obiectul sau (legea leasing-ului cere ca locatorul/ finantatorul sa fie proprietarul bunului, mai putin

in cazul in care locatarul este autorizat sa incheie un contract de sub-leasing, ceea ce nu este

evidentiat de datele spetei). Dar chiar daca este nul ca si contract de leasing, nu inseamna ca nu

este valabil ca un alt contract, nenumit. Exprimarea valabila a consimtamantului lui A de a incheia

acest contract (problema mandatului lui B de a-l incheia – a se vedea discutia de la primul punct) nu

este o problema de validitate a contractului, dat fiind tertul de buna credinta trebuie sa

beneficieze de contract iar cel de rea-credinta este in raport juridic direct cu A, este o problema de

raspundere intre A si B.

Speța nr. 4

7

Societatea comerciala A S.R.L. este proprietara unei retele de 15 ateliere de service auto. Avand in

vedere aprecierea de care se bucura serviciile sale in randul clientilor si modul de operare a

activitatii, care o diferentiaza de celelalte societati de service auto, A incheie un contract de

franciza a know-how-ului, numelui comercial si serviciilor sale cu B S.R.L., o societate care detine o

retea de 10 service-uri auto. In faza de negociere in vederea incheierii acestui contract, A declara

lui B ca o serie de piese de schimb pentru unele autoturisme sunt produse chiar de catre A si sunt

de calitate cel putin la fel de buna cu piesele originale respective, la fel de sigure dar mai ieftine,

ceea ce contribuie la succesul serviciilor sale in randul clientilor.

Pentru a garanta plata despagubirilor pe care B le-ar putea datora lui A ca urmare a incalcarii

contractului de franciza, B constituie o ipoteca mobiliara asupra tuturor echipamentelor din

atelierele sale (majoritatea echipamentelor fiind deja ipotecate in favoarea unei banci

finantatoare) si isi asuma obligatia de a nu instraina, sub nici o forma, aceste echipamente fara

acordul prealabil al lui A. Numai in cazul in care instraineaza aceste echipamente fara acord, A are

dreptul de a trece la executarea unui bilet la ordin, completat cu suma de 1 milion de euro, fara

indicarea scadentei, emis la data semnarii contractului de franciza.

Dupa incheierea contractului de franciza, B repara masina dlui X in unul din atelierele sale. In

cadrul reparatiei, inlocuieste o piesa defecta cu o piese cumparata de la A. La un anumit timp dupa

reparatie, dl X se rastoarna cu masina pe autostrada Bucuresti-Pitesti si datorita acestui accident

sufera un sever trautamism la coloana care il paralizeaza definitiv. Totodata, intra in coliziune cu

un motociclist, in urma careia motociclistul isi pierde o mana. Expertiza auto desfasurata urmare a

accidentului arata ca acesta s-a produs din cauza piesei de schimb produse de A, care a cedat desi

se afla in perioada de garantie; totodata, se constata ca piesa nu a fost montata corespunzator de

catre salariatii lui B, acestia ingnorand unele proceduri de montare prevazute in manualul de

franciza si in instructiunile tehnice ale autoturismului respectiv.

Intrebari:

Intrebari:

- A) Dl. X si motociclistul cer instantei sa oblige pe A si B in solidar la plata despagubirilor pentru

traumele suferite. A se opune aratand ca B are o culpa exclusiva in cauzarea accidentului si ca,

in plus, legislatia privind raspunderea pentru produse nu se aplica in cazul serviciilor (cum este

cel de fata). Apreciati daca apararea lui A este intemeiata. (40 puncte)

Raspuns:

- regimul raspunderii civile a A/ B pentru accidentarea celor 2 persoane fizice este reglementat de

Codul civil (art. 1349 si urm.) si L 240/ 2004 (lege speciala). L 245/ 2004 si L 449/ 2003 nu au

aplicabilitate in acest caz pentru ca nu au drept obiect de reglementare acordarea despagubirilor in

cazul accidentelor provocate de produse defectuoase.

- L 240/2004, ca lege speciala, va prevala asupra Codului civil acolo unde contine dispozitii

derogatorii sau daca victima consumator alege sa ceara aplicarea dreptului comun (vezi art. 9 alin.

(1) L 240). L 240/ 2004 contine dispozitii derogatorii in ce priveste intinderea si regimul juridic al

raspunderii producatorului (indiferent daca acesta este si vanzator direct catre consumator sau nu).

L 240/ 2004 nu se aplica „pagubelor” (in sensul definit de ea) cauzate de servicii.

8

- A este producatorul pieselor de schimb. Faptul ca el vinde aceste piese de schimb in baza unui

contract care in principal este de servicii (franciza sa fiind de servicii de reparatii si intretinere

auto) nu poate inlatura de la aplicare L 240/2004 care este de ordine publica si nu distinge dupa

cum produsul a fost vandut in cele din urma consumatorului, cu titlu principal sau ca parte a unui

serviciu. Deci aceasta parte a apararii lui A este neintemeiata.

- Cat priveste culpa lui A ca element al raspunderii sale, el se poate exonera numai in conditiile

limitative ale art. 7 L 240. In acest caz, alin. (2) al art. 7 pare sa aiba sansele cele mai mari de

aplicabilitate, dar numai daca montajul defectuos efectuat de angajatii lui B a dus la uzura

prematura a piesei de schimb. Daca indiferent de montajul defectuos, piesa ar fi cedat oricum in

termenul de garantie, raspunderea sa nu poate fi inlaturata si va fi solidara cu a lui B in temeiul art.

3 coroborat cu art. 8 si art. 5 L 240/ 2004.

- B) Apreciati legalitatea biletului la ordin. (30 puncte)

Raspuns:

- lipsa scadentei nu lipseste de validitate biletul, inseamna ca este „la vedere” dar biletul trebuie

executat (sau scadenta prelungita) in termen de 1 an de la emiterea lui (art. 106 coroborat cu art.

37 L 58/ 1934). Presupunem ca celelalte elemente de validitate formala exista.

- discutia care trebuie facuta este in legatura cu obligatia asumata de beneficiarul biletului (A) de

a-l executa numai daca echipamentele ipotecate sunt instrainate de B fara acordul sau. In primul

rand, asumarea acestei obligatii denota scopul emiterii biletului, si anume de a „descuraja” pe B sa

instraineze aceste echipamente fara acordul lui A. Din aceasta perspectiva, avand in vedere

prevederile Codului civil care nu permit nici un obstacol privind libera transferabilitate a obiectului

ipotecii, se poate discuta daca nu cumva cauza biletului este contrara ordinii publice, deci biletul

este nul.

- daca se apreciaza ca biletul la ordin nu are o cauza nula, ramane oricum deschisa discutia daca

biletul nu este cumva nul pentru ca ordinul de plata este conditionat. In realitate, daca aceasta

conditie nu este inscrisa in bilet, ea ramane doar o obligatie in raportul fundamental dintre parti,

care nu inlatura libera circulatie si posibilitatea legala de a cere oricand (in termenul legal) plata in

baza biletului. Biletul are caracter autonom si literal si un dobanditor ulterior nu ar fi legat decat

de mentiunile de pe bilet, obligatia asumata de A nefiindu-i opozabila daca nu apare pe bilet.

- C) Apreciati legalitatea ipotecii mobiliare asupra echipamentelor. (10 puncte)

Raspuns:

- este permisa constituirea unei ipoteci asupra unor bunuri deja ipotecate, rangul ipotecii ulterioare

fiind inferior celei anterioare daca aceasta a fost perfectata prima.

- este discutabil daca ipoteca lui A poarta asupra unei universalitati sau asupra unor bunuri

determinate. Daca este o universalitate, ipoteca este valabila dat fiind ca a fost constituita cu

privire la bunuri afectate exercitiului unei intreprinderi (art. 2368 C.civ.) si bunurile componente

sunt rezonabil identificabile (art. 2391 alin. (2) – (4) C.civ.).

9

- asumarea de catre B a obligatiei de a nu instraina obiectul ipotecii in lipsa acordului lui A este,

practic, considerata nescrisa in raport cu dobanditorul bunului (art. 2376 C.civ.). Deci, ipoteca este

valabila in ciuda acestei clauze.

- D) Apreciati daca exista o cauza de nulitate a contractului de franciza. (20 puncte)

Raspuns:

- in speta, o cauza de nulitate poate exista numai daca s-a manifestat la data incheierii contractului

de franciza si in legatura cu elementele contractului.

- pe baza informatiilor din speta nu rezulta existenta unei cauze ilicite. In ce priveste obiectul, ar

putea fi ilicit daca piesele de schimb „originale” (produse de producatorii de autoturisme sau

furnizorii lor) sunt protejate prin drepturi de proprietate intelectuala si A nu a primit acordul

titularilor acestor drepturi de a produce piesele respective (a se vedea art. 1 lit.b) si art. 4 alin. (2)

lit.b) din OG 52/1997 ). B, fiind un profesionist comerciant, nu are scuza ca nu a stiut ca aceste

piese sunt „piratate” (exceptie facand situatia in care A in mod elaborat i-a ascuns acest lucru,

ceea ce inseamna vicierea consimtamantului lui B prin dol).

- cat priveste deficientele calitative ale pieselor de schimb, ele reprezinta in principiu o incalcare a

contractului si nu o cauza de nulitate. Doar daca A stia ca piesele produse de ele sunt de regula

defectuoase si in ciuda acestui fapt ii declara lui B, in faza pre-contractuala, ca aceste piese sunt

„de calitate cel putin la fel de buna cu piesele originale respective, la fel de sigure dar mai ieftine,

ceea ce contribuie la succesul serviciilor sale in randul clientilor”, atunci am putea concepe un caz

de viciere a consimtamantului lui B (dol sau cel putin eroare, presupunand ca nu este o eroare

scuzabila) in legatura cu un element esential al contractului de franciza, deci o cauza de nulitate

(art. 1207-1208 si 1214 C.civ.).