CUPRINS

1. INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIA ECONOMIC Ă

1.1.Concepte de bază în sociologia economică ........................................ 7 1.2. Activitatea economico-socială şi sociologia economică ................... 9 1.3. Societatea şi economia contemporană în perspectiva globalizării..... 12 2. RELAłIA SOCIOLOGIEI ECONOMICE CU ŞTIIN łELE SOCIOUMANE ŞI SOCIETATEA CIVIL Ă

2.1. RelaŃia cu economia politică, sistemul ştiinŃelor economice şi sociologia ....................................................................................................

23

2.2. RelaŃia cu psihologia şi cu alte discipline socioumane (etica, morala, religia, antropologia) ....................................................................

24

2.3. Sociologia economică şi societatea civilă ........................................ 26 3. REPERE ALE SOCIOLOGIEI ECONOMICE

3.1. Teorii şi doctrine din secolele al XVII-lea şi al XVIII -lea ............... 45 3.2. Teorii şi doctrine din secolul al XIX-lea ....................... .................... 49 3.3. Teorii şi doctrine din secolul al XX-lea ...............................……… 58

4. CONCEPłII DESPRE OM ŞI SOCIETATE

4.1. Tipologia umană – determinări şi caracteristici ................................ 64 4.2. Structura psihologică a omului ...............................………………. 65 4.3. CondiŃionarea economică şi socială a omului ................................. 71 5. COMPORTAMENTUL ECONOMIC

5.1. Concepte şi teorii explicative ........................................................... 84 5.2. Factori de influenŃare .................................................... ...... 89 5.3. Modele şi metode de măsurare ...............................……….. 92

6. RELAłIILE ECONOMICE CA RELA łII INTERUMANE

6.1. Comunicarea interumană – concept şi forme de manifestare ……. 100 6.2. Comunicarea ca liant al acŃiunilor umane ………………………. 106 6.3. Teorii ale comunicării economice şi metode de studiere a acesteia 110 7. SISTEMUL ECONOMICO -SOCIAL

7.1. Rolul individului în economie şi societate ...............................…… 118 7.2. Tipologia sistemelor economice şi sociale ...............................…… 123 7.3. Economia şi societatea românească în tranziŃie ................................ 141 ANEXE SUBIECTE, TESTE ŞI RĂSPUNSURI PENTRU EVALUAREA CUNOŞTINłELOR DE SOCIOLOGIE ECONOMICĂ .........................

147

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ...............................……………………. 173

REZUMATUL CURSULUI

I. INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIA ECONOMIC Ă 1. Conceptele de bază în sociologia economică. Pentru ca o disciplină să existe, trebuie îndeplinite, simultan, trei condiŃii:

- să aibă obiect de studiu – în cazul nostru, obiectul de studiu al sociologiei economice îl constituie activitatea economico-socială, modul în care economia influenŃează societatea şi reciproc;

- să posede o metodologie proprie, adică un corpus de metode şi tehnici, cu ajutorul cărora să măsoare şi să cuantifice obiectul de studiu – în cazul nostru, sociologia economică împrumută de la sociologie şi economia politică aceste metode şi tehnici;

- să existe mai multe cuvinte cheie, noŃiuni esenŃiale, concepte de lucru, cu care să opereze în cunoaşterea obiectului său de studiu. Sociologia economică împrumută concepte cheie din sociologie şi economie politică, precum şi din alte discipline socio-umane. Cele mai semnificative concepte cheie de care se serveşte sociologia economică sunt prezentate în dicŃionarul de termeni utili, aflat la sfârşitul sintezei.

2. Activitatea economico-socială şi sociologia economică. Definind sociologia economică drept o disciplină tematică, aidoma altor ramuri ale sociologiei, precum sociologia familiei, a grupurilor mici, urbană, rurală, organizaŃională, Alin Teodorescu1 arată că aceasta studiază fenomenele sociale ce aparŃin domeniului economic sau altfel spus, studiază activitatea economico-socială a oamenilor. Dificultatea de a defini sociologia economică, provine din faptul că “variabila economică” apare în aproape toate sistemele teoretice şi cercetările empirice (practice) din sociologie. Astfel, distingem partea economică a unui fenomen social (de exemplu, studiul relaŃiilor dintre organizarea producŃiei şi structura socială generată de acestea, în cazul satelor devălmaşe, studiu realizat de H.H. Stahl în lucrarea “ContribuŃii la studiul satelor devălmaşe”, în 3 volume publicate între 1958 şi 1965) şi partea socială a unui fenomen economic (de exemplu, studiul aspectelor contractuale ale fenomenelor economice, realizat de E. Durkheim în lucrarea sa “De la division du travail social”, 1893). Chiar de la originile sociologiei, s-au înregistrat dificultăŃi de delimitare între sociologie şi economie politică, fapt remarcat încă din controversa dintre Auguste Comte, supranumit “întemeietorul sociologiei” (care susŃinea că sociologia înglobează economia politică) şi John Stuart Mill (adeptul ideii că sociologia şi economia politică au acelaşi statut epistemologic). În consecinŃă, spune Alin Teodorescu, sociologia economică este studiul condiŃiilor istorice şi sociale în care funcŃionează legile economice.

O clasificare a ramurilor sociologiei economice poate fi făcută după structura procesului economic, în:

� sociologia producŃiei, care studiază comportamentul uman, relaŃiile dintre oameni şi organizaŃiile formate de aceştia în cursul desfăşurării producŃiei de bunuri economice, având ca disciplină de sine stătătoare sociologia muncii;

� sociologia schimbului şi repartiŃiei economice, care studiază comportamentele activităŃilor de schimb, repartiŃie şi circulaŃie a bunurilor economice;

� sociologia consumului, ce are în atenŃie studiul comportamentelor şi aspiraŃiilor de consum de bunuri mateiale şi culturale şi de servicii (comerciale, turistice, artistice etc).

3. Societatea şi economia contemporană în perspectiva globalizării. Alin Teodorescu arată că relaŃiile dintre economie şi societate pot fi analizate în context istoric sau contemporan. Astfel, există studii de sociologie economică a societăŃilor primitive (realizate de sociologii R. Thunrnwald, B. Malinovski, M. J. Herskovitc etc.), antice, asiatice, feudale, capitaliste, socialiste etc. În fiecare caz în parte, relaŃiile dintre societate şi economie se desfăşoară pe 3 nivele:

- macrosocial, în care sociologia economică studiază raporturile dintre tipul şi structura societăŃii şi subsistemul său economic (vezi lucrarea “Economie şi Societate”, scrisă de T. Parsons şi N. J. Smelser în 1956);

- mezosocial (interinstituŃional), în care sunt studiate relaŃiile dintre diferitele componente ale societăŃii: sectoare (economic, social, politic şi cultural); instituŃii (stat, armată, biserică); grupuri (familia, grupurile profesionale, etc.) şi organizaŃii (oficiale, neguvernamentale) şi diviziunile corespunzătoare ale economiei (producŃie, repartiŃie, circulaŃie şi consum );

- microsocial (individual), nivel la care sociologia economică studiază comportamentele şi valorile după care se ghidează membrii unei societăŃi într-o epocă dată, în raport cu sistemul economic respectiv ce induce: comportamentul de capitalizare, economisire, cumpărare, raŃionalitatea muncii individuale, locul muncii şi al consumului în viaŃa individuală etc.

Examinând perioada pe care o străbatem2, în primul rând, constatăm că ea reprezintă un complex de tranziŃii interdependente:

� o tranziŃie de la economia centralizată, bazată pe proprietatea colectivă, la o economie de piaŃă, bazată pe proprietatea privată;

� o tranziŃie a României către un nou loc în economia mondială şi modificarea corespunzătoare a structurii de ramură a economiei naŃionale;

� o tranziŃie de la o structură socială de clasă la alta; � o tranziŃie politică, de la dictatură la democraŃia pluralistă şi, în acest context, de la statul

totalitar la statul democratic de drept; � în fine, tranziŃia de la un mod de viaŃă al populaŃiei şi de la un comportament al ei la

altele noi.

II. RAPORTUL SOCIOLOGIEI ECONOMICE CU ŞTIIN łELE SOCIO-UMANE 1. RelaŃia cu economia politică şi sistemul ştiin Ńelor economice. Sistemele teoretice din sociologia economică pot fi clasificate, după Alin Teodorescu,3 în:

� sisteme în care variabilele economice sunt independente, generatoare de forme şi relaŃii sociale (vezi lucrările şi studiile unor economişti şi sociologi, precum Karl Marx, Werner Sombart, Vilfredo Pareto, Max Weber, Talcott Parsons, Henri H. Stahl);

� sisteme în care variabilele economice sunt dependente, economia fiind produsă de structuri: sociale, studiate dintr-o anumită perspectivă (de exemplu, sociologismul lui Emile Durkheim); biologice (organicismul lui Herber Spencer) sau geoclimatice (antropogeografismul).

În acelaşi timp, sistemele teoretice ale economiei politice pot avea ca premise: a) propria structură productivă, studiată de K. Marx în lucrarea sa fundamentală,

“Capitalul” (vol. I, cartea a II-a, cap. al XX-lea); b) comportamentul individual al oamenilor, studiat de doctrina economică

marginalistă; c) structurile sociale supraindividuale (organizaŃiile, clasele) şi înclinaŃiile

psihosociale ale omului, studiate de economistul John Maynard Keynes. Vă rugăm să studiaŃi şi să comentaŃi următorul text:

“Sociologia este profund înrudită şi legată de două ştiinŃe sociale – economia politică şi politica, de două grupe de ştiinŃe sociale – ştiinŃele economice şi ştiinŃele politice. Cercetările şi concluziile sociologice se întemeiază pe cercetările economice, în primul rând şi se finalizează în propuneri politice… Fără producŃia şi reproducŃia celor necesare traiului, existenŃa socială nu poate continua. Aceasta nu înseamnă că voinŃa socială se reduce numai la viaŃa materială, este mult mai vastă, mai complexă, mai multilaterală, dar raporturile de producŃie formează nucleul, miezul tuturor relaŃiilor sociale de toate felurile… Pe de altă parte, depăşind planul cunoaşterii şi abordând domeniul vieŃii sociale, este un fapt recunoscut că orice intervenŃie radicală în viaŃa socială, presupune, în primul rând, acŃiunea în economie, în infrastructura economică” 4. 2. RelaŃia cu psihologia şi disciplinele de graniŃă respective (temă de reflecŃie până la editarea cursului)

3. RelaŃia cu alte discipline socio-umane (etica, morala, religia, antropologia) (temă de reflecŃie până la editarea cursului)

III REPERE ALE SOCIOLOGIEI ECONOMICE

1. Teorii şi doctrine din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. FiziocraŃii pot fi consideraŃi precursorii sociologiei5: ei au arătat pentru prima oară că fenomenele economice ca şi cele sociale au o regularitate, o desfăşurare obiectivă, fiind independente de voinŃa omenească, precum şi faptul că există în societate o ordine naturală după care se conduce viaŃa socială, în mod necesar, determinat. Pornind de la considerarea strictă a fenomenelor economice, fiziocraŃii şi-au extins deducŃiunile până la societate în general, pregătind cercetările sociologiei de mai târziu.

Contemporani cu fiziocraŃii, a căror paradigmă ştiinŃifică era pământul, mercantiliştii au promovat ca paradigmă – banul şi rolul economic şi social al acestuia.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Adam Smith, primul mare economist clasic lansa, în una din cele mai importante lucrări ale sale şi ale gândirii economice – “AvuŃia naŃiunilor“ (1776) - conceptul de om economic. Astăzi6, s-a uitat faptul esenŃial că el a scris nu numai “AvuŃia naŃiunilor”, în care porneşte de la ipoteza că omul ar fi strict individualist şi egoist, ci şi o a doua mare lucrare, de care era foarte mândru: “Teoria sentimentelor morale”, care are alt punct de plecare: profund umanist, moral şi altruist…prin care Adam Smith întregea analiza făcută lumii. [Astăzi], declarându-se ipoteza lui din “AvuŃie” drept singura bază de desfăşurare a activităŃii în societate, se poate promova mai uşor un soi de darwinism social, folositor unora, dar dăunător marii majorităŃi a populaŃiei, prin care statului îi mai rămâne doar rolul să guverneze acumularea primitivă a capitalului şi goana după profit, oamenii comportându-se unii faŃă de alŃii, aşa cum spuneau anticii, ca lupii. 2. Teorii şi doctrine din secolul al XIX-lea. Economiştii germani domină prima parte a secolului al XIX-lea în teoria economică. Pornind de la criteriul schimbului, R. Hildebrand a propus trei tipuri de economii: economia fără schimb, economia cu monedă şi economia cu credit. Elaborându-şi al său sistem al economiei naŃionale, Friedrich List a clasificat patru tipuri de economii: pastorală, agricolă, agricolă-manufacturieră şi manufacturieră. Karl Bucher, la rândul său, a propus patru stadii:

- Economia domestică închisă (casnică sau familială), în care nu există decât producŃie personală; economia nu cunoaşte schimbul, bunurile se consumă chiar de producător. Ea există la noi într-o anumită măsură în gospodăriile Ńărăneşti7: de pildă, îmbrăcămintea lucrată de ai casei din cânepa sau lâna produsă în gospodărie şi purtată de familie. Se produce personal şi se consumă chiar de producători.

- Economia urbană (orăşenească), în care producŃia se face pentru clienŃi, adică schimbul se face direct, bunurile trec nemijlocit de la producător la consumator. Ea se întâlneşte şi la noi, la meseriaşii care lucrează la comandă (încălŃăminte, mobilă etc.) şi care cedează direct, fără intermediari, producŃia lor clienŃilor.

- Economia naŃională, în care se produce marfă, adică bunuri de circulaŃie. Bunurile trec de la producător la intermediar, până ajung la consumator. Aceasta presupune libertatea comerŃului, chiar liberul schimb.

- Economia mondială, în care producŃia se realizează într-o Ńară, iar prin comerŃul internaŃional ajunge să se consume în altă Ńară. Aşa sunt toate mărfurile pe care le cumpărăm din străinătate.

łara noastră cunoaşte toate patru formele în acelaşi timp. Ele nu arată numai patru forme de relaŃii economice, ci patru cercuri sociale de manifestare. Prima se manifestă în familie, a doua într-o localitate (sat sau oraş), a treia în sânul unei naŃiuni, a patra între mai multe naŃiuni. Dezvoltarea economică se petrece deci şi aici în funcŃie de dezvoltarea formelor sociale. De aceea, activităŃile economice au, ca orice fenomen social, în mare parte un caracter tradiŃional şi obligatoriu. 3. Teorii şi doctrine din secolul al XX-lea. În 1912, Joseph Alois Schumpeter, economist, sociolog şi istoric al economiei, susŃinea în lucrarea “Teoria evoluŃiei economice” că motorul progresului economic este inovaŃia, în lipsa căreia economia ar stagna şi s-ar rezuma la un simplu circuit.

InovaŃia determină dinamismul şi profitul, ea se află la originea dobânzii şi a creditului. În 1913, în teoria sa asupra ciclurilor, considera inovaŃia, cauza explicativă a celor trei mari cicluri economice capitaliste:

� 1787 - 1842: caracterizat de producerea bumbacului, a oŃelului şi a maşinilor cu abur; � 1843 - 1897: căile ferate, forŃa aburului; � 1898 - 1937: electricitatea, chimia, automobilul. Sociologul Werner Sombart deosebea între economia socială şi cea individuală, iar Mihai

Ralea a propus patru tipuri de societăŃi cu economie specifică în fiecare caz în parte: domestico-religioasă (corespunzătoare economiei comunitare a clanului), juridico-religioasă (corespunzătoare economiei familiale), politică (pentru economia rurală şi urbană) şi economică (corespunzătoare economiei naŃionale şi internaŃionale). DefiniŃia sociologică a fenomenului economic trebuie căutată încă, spunea Mihai Ralea10. De exemplu, relaŃiile economice de schimb ori de producŃie sunt foarte greu sau imposibile între indivizi izolaŃi, pentru că funcŃiunea economică e eminamente socială.

După F. Simiand, pentru o apreciere individuală, subiectivă, valoarea este o problemă e calitate; preŃul unui lucru variază extrem de la individ la individ: unul poate găsi ca cel mai preŃios lucru – florile, altul – cărŃile, un al treilea – pietrele scumpe. Capriciul subiectiv poate găsi valoarea acolo unde altul nu găseşte nimic. Valoarea economică poate fi măsurată obiectiv, generalizarea, socializarea valorii economice aduce cuantificarea acesteia. Valorile economice, continuă M. Ralea, nu variază după capriciile individuale, dar pot varia după stările de opinie într-un moment dat. Economia clasică greşeşte atunci când consideră că homo oeconomicus este acelaşi în toate timpurile, iar economia este o funcŃie eternă, independentă de tipurile sociale în care apare. RelaŃiile economice variază în strânsă legătură cu toate celelalte funcŃiuni sociale.

În teza sa de doctorat în filosofie la Universitatea din Bucureşti, Traian Herseni11 susŃine că economicul (sau civilizaŃia) este tot spirit obiectiv, dar în alt gen decât cultura…, sensul economicului nu vine decât de la om, de aceea civilizaŃia nu constituie un domeniu de scopuri, ci, un domeniu de mijloace. CivilizaŃia ne ajută să trăim, ne măreşte confortul, ne face să fim ceea ce suntem şi ne menŃine, cultura merge însă mai departe. Ea constituie adevăratul progres, ea ne indică ceea ce ar trebui să fim şi ajută la treptata îndepărtare a a omului de animalitate, la realizarea omului ca om.

IV CONCEPłII DESPRE OM ŞI SOCIETATE

1. Tipologia umană - determinări şi caracteristici. Există numeroase tipuri umane obiective, determinate de condiŃiile specifice, economice, de mediu şi sociale caracteristice fiecărei societăŃi în care omul îşi desfăşoară activitatea sa. Ca atare, există oameni diferiŃi în tipuri de economii diferite, în medii diferite şi, respectiv, în societăŃi diferite. Economia, mediul şi societatea îşi pun hotărâtor amprenta asupra omului respectiv, care le însufleŃeşte şi le dinamizează, în felul acesta formându-se şi modificându-se şi pe sine. Omul, este, deci produsul economiei, mediului şi societăŃii în care trăieşte, iar, la rândul său, determină şi influenŃează hotărâtor prin acŃiunile şi ideile sale economia, mediul şi societatea căruia îi este contemporan . 2. Structura psihologică a omului. În general, fiinŃa umană este un complex de influenŃe şi factori bio-psiho-sociali. Norbert Sillamy12 defineşte structura ca un mod în care părŃile unui tot se ordonează între ele. În acest sens, vorbim atât de structura unui edificiu sau a organismului (K. Goldstein), cât şi de structura unui grup social sau a comportamentului (M. Merleau-Ponty). Structura este aceea care îi dă ansamblului unitatea sa şi părŃilor valoarea lor, este “forma” unică, nativă şi educată a organizării elementelor care o compun. Structura psihologică ordonează toŃi factorii care Ńin de personalitatea umană, elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenŃiază de altă persoană. Fiecare om are particularităŃile sale, a căror structură organizată determină personalitatea în cauză. Fiecare om este, totodată, asemănător cu semenii săi, dar şi diferit de ei prin structura unică, irepetabilă în spaŃiu şi timp a personalităŃii sale. În esenŃă, omul este un ansamblu structurat al:

dispoziŃiilor înnăscute - transmise prin ereditate, condiŃionărilor economice şi de mediu şi al dispoziŃiilor dobândite – transmise prin educaŃie, cultură şi tradiŃii. 3. CondiŃionarea economică şi socială a omului. Vă rugăm să studiaŃi şi să comentaŃi următoarele texte: “Orice om conştient îşi dă seama că prosperitatea deplină a unui popor nu se poate realiza, la scară istorică, într-un mod spontan, miraculos, ca în basmele orientale străvechi. Cantitatea de fericire a unui popor, ca să spunem aşa, este o funcŃie ce depinde de cantitatea de muncă liberă, creatoare, pe care o depune pentru făurirea temeliei destinului său istoric”.13 “Mi şcarea şi progresul economic al societăŃii trebuie să se producă în folosul ansamblului membrilor ei, mai ales că şi costul acestora le revine inevitabil. Aşa se face că în toate Ńările civilizate, guvernele sunt judecate, în primul rând după evoluŃia nivelului de trai al populaŃiei şi după calitatea mediului. Indiscutabil aceloraşi repere se supune şi justificarea trecerii de la economia de comandă la economia de piaŃă în România”.14

V. COMPORTAMENTUL ECONOMIC 1. DefiniŃie şi teorii explicative. Consumul reprezintă secvenŃa ultimă (ciclul fiind: producŃie, circulaŃie, repartiŃie şi consum) a activităŃii economice, care constă în folosirea bunurilor economice (mărfuri sau servicii) de către persoane sau stat, pentru satisfacerea trebuinŃelor lor individuale sau colective. Dacă bunul economic este folosit pentru a produce alte bunuri, atunci consumul este productiv, iar dacă este folosit pentru satisfacerea unor trebuinŃe personale, este consum final. Consumul este şi un act social, deoarece reflectă tradiŃii, sisteme de valori, obişnuinŃe, ritualuri. Autoconsumul reprezintă ceea ce consumă individul şi este produs în gospodăria proprie; în special în zonele rurale, autoconsumul constituie un procent, uneori însemnat al consumului total al individului sau familiei respective.

Societatea de consum. "Reprezintă un concept care simbolizează caracterul esenŃial şi omniprezent al consumului. Poate desemna situaŃia în care indivizii ce compun societatea şi-au cumpărat în mare măsură bunuri de folosinŃă îndelungată (televizor, telefon, autoturism, frigider), dar şi situaŃia multiplicării acestor bunuri pentru folosinŃa individuală sau socială.

Semnele de reuşită se măsoară prin calitatea maşinii, numărul zilelor petrecute în week-end sau pentru practicarea sporturilor de vară şi iarnă, calitatea echipamentului de vacanŃă folosit.

Consumul devine scopul ultim al vieŃii individului şi al activităŃii sistemului economico-social. Toate elementele vieŃii cotidiene, precum şi activităŃile copiilor şi adulŃilor constituie ocazii de consum şi se constituie în imagini publicitare, simple accesorii ale mărfurilor şi serviciilor oferite.

Societatea de consum mai semnifică şi faptul că toŃi consumă în mare măsură, că domeniul mărfurilor se diversifică şi circulaŃia lor se generalizează. Cluburi de întâlniri vând prietenia, asociaŃii matrimoniale fac din căsătorie produsul acŃiunii lor. Toate actele individuale, toate sentimentele devin mărfuri. Societatea de consum nu este deschisă decât acelora care plătesc pentru a-şi satisface plăcerile" (J. Bremond, A. Geledan, DicŃionar economic şi social, Bucureşti, Editura Expert, 1995, p. 85)

Modul de consum exprimă forma pe care o ia consumul într-un anumit moment al evoluŃiei economico-sociale, Ńinând seama de resursele individuale şi sociale disponibile. Modul de consum reprezintă şi un mod de reflectare a tradiŃiilor, obiceiurilor şi culturii unei societăŃi, într-un anumit moment al evoluŃiei sale.

Venitul obŃinut de un individ (persoană fizică) sau de un agent economic (persoană juridică), în urma activităŃilor economice şi sociale desfăşurate, poate să fie consumat sau economisit (o parte din economii pot fi, apoi investite). O egalitate economică fundamentală ne spune că: Venitul = Consum + Economisire ÎnclinaŃia spre consum măsoară procentul din venit destinat consumului. Elisabeta Nicorescu subliniază că soarta producŃiei este hotărâtă de consum, că nivelul şi structura repartiŃiei influenŃează nivelul şi structura consumului, iar schimbul de mărfuri creează o formă specifică de manifestare a trebuinŃelor populaŃiei, anume cererea de mărfuri15. După opinia

noastră, “soarta producŃiei” este influenŃată direct de capacitatea bunului economic respectiv de a satisface în cea mai înaltă măsură necesităŃile şi trebuinŃele consumatorului, care, astfel, va prefera să folosească, în repetate rânduri acel bun şi nu altul.

Comportamentul reprezintă, după N. Sillamy16, conduita unui subiect luat în considerare într-un timp mediu şi într-o unitate de timp dată. Comportamentul, care depinde atât de individ cât şi de mediu, are întotdeuna un sens. El corespunde căutării unei soluŃii sau unui obiect susceptibil să reducă tensiunile şi să satisfacă trebuinŃele individului. După H. Pieron, comportamentul desemnează modul de a fi şi de a acŃiona al omului, reprezentând o manifestare obiectivă a întregii activităŃi umane.

Comportamentul consumatorului reprezintă un ansamblu de atitudini care au ca scop satisfacerea – în cel mai înalt grad - a necesităŃilor şi trebuinŃelor individului în cauză. După Ph. Kotler comportamentul consumatorului corespunde ieşirilor unui sistem ale cărui intrări sunt: situaŃia economică generală, calitatea bunului economic (produs sau serviciu), utilitatea acestuia, prezentarea, probabilitatea de alegere, tradiŃiile, obiceiurile şi cultura individului respectiv. Oamenii se deosebesc între ei după sex, vârstă, ocupaŃie, mod de viaŃă, ceea ce le determină idei, sentimente, emoŃii, deprinderi diferite, deci comportamente de consumatori diferite.

Publicul consumator reprezintă totalitatea persoanelor care posedă gusturi şi preferinŃe comune pentru anumite bunuri economice, pe care le cumpără în vederea consumului. PreferinŃa pentru anumite mărfuri sau servicii se modifică în funcŃie de acŃiunea unor factori de influenŃare a achiziŃionării acestora şi de nivelul de satisfacere a trebuinŃelor fiecărui individ, membru al publicului. După Paul Popescu-Neveanu, comportamentul economic al consumatorului reprezintă actele şi hotărârile consumatorului privind utilizarea veniturilor pentru diferite cumpărături curente, bunuri de uz îndelungat sau economii, precum şi în legătură cu atitudinile acestuia. 2. Factorii de influenŃare pot fi clasificaŃi astfel: - factori biologici: sex, vârstă, rasă; - factori economici: veniturile individuale, preŃurile bunurilor, modul de dezvoltare al economiei, modul de consum; - factori psihologici: afectivitate, nivel al gusturilor, sensibilităŃilor, preferinŃelor şi trebuinŃelor, temperament şi caracter; - factori sociali: număr de membri ai familiei, număr de copii, mediu de provenienŃă, mod de viaŃă; - factori profesionali: ocupaŃie/profesie, condiŃiile de exercitare; - factori spirituali: tradiŃii, obiceiuri, cultură, religie.

Fiecare din aceşti factori comportă o analiză separată, iar unii dintre ei o discuŃie specială. De exemplu, persoanele de sex feminin se caracterizează prin afectivitate pronunŃată, sensibilitate şi participare sufletească, receptivitate şi preocupare sporită în actul alegerii şi cumpărării unui bun economic.

În funcŃie de temperament, consumatorul poate fi un: � tip slab, visător, corespunzător temperamentului melancolic; � tip puternic, neechilibrat, corespunzător temperamentului coleric; � tip echilibrat, inert, corespunzător temperamentului flegmatic; � tipul echilibrat, mobil corespunzător temperamentului sanguinic. Având în vedere, trăsăturile pozitive sau negative de caracter, Elisabeta Nicorescu17

desprinde următoarele categorii de consumatori: • consumatorul atotştiutor, care nu pierde vreo ocazie de a-şi etala cunoştinŃele, are multă

încredere în competenŃa sa şi nu suportă să fie contrazis; • consumatorul dificil, este pretenŃios, se hotărăşte greu, descoperă tot timpul defecte ale

mărfurilor şi serviciilor, are reacŃii negative la argumentele vânzătorului; • consumatorul econom, care apreciază bunul economic dorit şi se hotărăşte să-l cumpere

după o îndelungată chibzuinŃă; • consumatorul timid, care nu are curajul să-şi manifeste micile sale dorinŃe şi se simte

jenat dacă i se acordă prea multă atenŃie la achiziŃionarea unei mărfi;

• consumatorul entuziast, care admiră în mod nejustificat produsele şi laudă exagerat mărfurile şi serviciile solicitate;

• consumatorul impulsiv, ce ia decizii fără o judecată prealabilă, având în vedere numai anumite trăsături ale mărfii sau serviciului (marca, aspectul estetic etc.);

• consumatorul grăbit, care nu are răbdare şi i se pare mereu că servirea este prea lentă, iar dacă este nevoit să se aşeze la rând, renunŃă;

• consumatorul nemulŃumit, care nu este satisfăcut de nici un serviciu sau produs; • consumatorul nedecis, care nu ştie ce anume să aleagă şi apelează la recomandarea

vânzătorului; • consumatorul ideal este cel ce are un scop precis, ştie bine ce doreşte, vrea să fie servit

repede şi dă indicaŃii scurte şi precise în legătură cu bunul solicitat. Determinante esenŃiale ale variabilelor exogene, nevoile sociale reprezintă ansamblul

cerinŃelor sau trebuinŃelor de consum productiv sau neproductiv al unităŃilor economice, instituŃiilor şi populaŃiei 3. Modele şi metode de măsurare. Investigarea fenomenelor şi proceselor economice şi sociale se concentrează pe două direcŃii principale:

� studierea ofertei de bunuri de consum, precum şi a fenomenelor sociale, prin intermediul unor metode de măsurare cantitativă şi constatativă;

� cercetarea cererii de bunuri de consum şi a omului ca fiinŃă socială, prin intermediul unor metode de măsurare calitativă şi proiectivă.

După Elisabeta Nicorescu18, cercetarea calitativă, respectiv cercetarea motivaŃională se concentrează asupra cunoaşterii cât mai adâncite a răspunsurilor la întrebări fundamentale, precum: de ce?, pentru ce?, cum?, în ce măsură? A răspunde la aceste întrebări echivalează cu “a explica” sau “a înŃelege” mecanismele care se desfăşoară în psihicul consumatorului sau al cetăŃeanului ca fiin Ńă socială; a găsi înlănŃuirile necesare şi legăturile cauză-efect, care sunt determinate de existenŃa anumitor nevoi ce impun decizii constituite în scopuri pentru consumator.

Cercetarea de tip calitativ, motivaŃional şi proiectiv poate răspunde la întrebările de mai sus, propunând măsurile pentru construcŃia feed-back-ului necesar şi depăşind astfel măsurarea cantitativă şi pur constatativă. Rezultatele cercetărilor de tip motivaŃional au permis construirea unor scheme şi modele ale comportamentului consumatorului, care descriu procesele comportamentale în funcŃie de acŃiunea unor stimuli.

VI. RELA łIILE ECONOMICE CA RELA łII INTERUMANE 1. Comunicarea inter-umană - concept şi forme de manifestare. Comunicarea (de la termenul latin comunis=comun) semnifică încercarea de a stabili o comunitate cu cineva, de a pune în comun informaŃii, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legături între ele. Wilbur Schram înŃelege prin comunicare procesul stabilirii unei comuniuni sau identităŃi de reflecŃii, idei, concepŃii între emiŃătorul mesajului şi receptorul mesajului19 prin intermediul unui canal de comunicaŃie. Este un concept de bază în sociologie şi psihologie socială, unde se utilizează în diferite accepŃiuni: a) procesul prin care individualităŃile observă stimulii şi reacŃionează în grade diferite la perceperea lor; b) mecanismul prin care relaŃiile umane există şi se dezvoltă; c) toate simbolurile gândirii, împreună cu mijloacele de propagare şi conservare a lor; d) comunicare socială, definită fie ca expresie generală pentru a desemna toate formele de relaŃii sociale în care există o participare conştientă a indivizilor şi grupurilor, fie ca raporturi interpersonale comportând o comuniune sau fuziune a conştiinŃelor (comunicare interpersonală); e) comunicare economică, definită ca totalitatea relaŃiilor stabilite între indivizi în desfăşurarea proceselor şi fenomenelor economice. Comunicarea poate fi: directă sau indirectă; unilaterală sau reciprocă; privată sau publică. Combinarea primelor patru tipuri de comunicarea poate naşte alte patru forme de comunicare - cele mai întâlnite de altfel: 1) reciprocă directă (faŃă în faŃă); 2) reciprocă indirectă sau interactivă (prin

intermediul radio-ului, telefonului); 3) unilaterală directă (într-o conferinŃă); 4) unilaterală indirectă (prin intermediul discului, filmului, scrisorii). După tipurile de activităŃi umane, J. L. Aranguren20 deosebeşte comunicare : obişnuită (comună), ştiinŃifică şi/sau tehnică, de noutăŃi (informaŃii), publicitară, pedagogică, estetică (artistică), socială, economică, politică, religioasă, etc. O formă cu totul aparte o reprezintă comunicarea empatică (de la cuvintele greceşti patheia, pathos=ceea ce simŃi) pe care H. Pieron o numeşte o specie de comunicare afectivă prin care cineva se identifică cu altcineva, măsurându-şi sentimentele, iar H. Sillamy - un fenomen de rezonanŃă psihică, de comunicare afectivă cu altul. Comunicarea de masă se adresează mai multor indivizi fiind o comunicare publică. După Gina Stoiciu21, comunicarea de masă reprezintă un caz particular (cu caracteristici proprii) al comunicării umane, care poate fi raportată prin analiza canalelor, a tipurilor de conŃinuturi difuzate, a limbajelor specifice, precum şi a modului de receptare. Comunicarea de masă, ca orice comunicare reprezintă un transfer de informaŃie, prin intermediul unui mesaj şi cu ajutorul unui canal de comunicaŃie; ea facilitează atât circulaŃia socială a informaŃiei, cât şi blocarea, denaturarea şi standardizarea ei. Comunicarea de masă poate fi inclusă printre cele mai redutabile şi eficiente narcotice sociale, a căror influenŃă este studiată de sociologia propagandei. Astfel, comunicarea de masă funcŃionează ca un agent de întărire a valorilor şi atitudinilor existente22. DicŃionarul de Sociologie23 subliniază că în cazul comunicării de masă, acelaşi emiŃător dispune de posibilităŃi de transmitere a aceluiaşi mesaj la un număr foarte mare de receptori potenŃiali. Aceste posibilităŃi sunt oferite de mijloacele tehnice de comunicaŃie de masă (mass-media), respectiv presă, radio şi televiziune. Comunicarea de masă este un proces ce se realizează prin intermediul unor mijloace de comunicare care permit şi înlesnesc efectuarea comunicaŃiei de masă. Prin media se înŃelege orice suport pentru un mesaj. Mass - media (media de masă) desemnează grupa suporturilor de aceeaşi natură, constituind un mijloc de expresie destinat publicului (exemplu: radio, tv, cinema, afişe, presă). 2. Teorii ale comunicării economice şi metode de studiere a acesteia. Sunt cunoscute caracteristicile teoriilor ştiinŃifice, valabile şi în cadrul sociologiei economice: a) de a fi izvor de inspiraŃie pentru datele empirice; b) de a interacŃiona permanent cu practica; c) de a înlesni orice cunoaştere a faptelor. Pornind de la principalele grupe de discipline socio-umane înrudite cu sociologia comunicării - cele lingvistice, psihologice şi sociologice - considerăm că sunt semnificative pentru procesul comunicării economice, următoarele teorii: Teoria competenŃei comunicative, propusă de Jurgen Habermas24, conform căreia orice om are o anumită competenŃă de comunicare determinată de competenŃa lingvistică şi universaliile pragmatice, utilizate într-una din cele două forme ale comunicării curente: acŃiunea comunicativă şi discursul. CompetenŃa lingvistică a fiecărui individ reprezintă capacitatea acestuia de a comunica semenilor ideile pe care le are, folosind cuvintele, bogate în sensuri şi semnificaŃii. Între competenŃa lingvistică şi cea comunicativă există o determinare directă în cadrul căreia un rol important îl joacă universaliile pragmatice - propuneri de sistematizare a actelor de vorbire, cele mai des utilizate cuvinte în limbajul comun sau ştiinŃific. Clasele de vorbire determinate de aceste universalii pragmatice sunt următoarele: 1 - comunicative; 2 - constatative; 3 - reprezentative; 4 - regulative (ordonatoare); 5 - universaliile pragmatice propriu-zise (exemple: a saluta, a felicita, a mulŃumi, a exprima condoleanŃe, a se căsători, a se logodi, a face cunoscut, a bea, a mânca, a fuma, a arăta, a vorbi, a prezenta etc).

În discursul sau acŃiunea comunicativă cotidiană, individul îşi manifestă de fapt prin jocuri de vorbire competenŃa comunicativă ce îl caracterizează, marcându-i activitatea în societate. Teoria comunicării interumane şi internivelice, aparŃine românului Corneliu Mircea25 şi este o teorie cu subsrat psihologic. Autorul porneşte de la conceptele: - instinctualitate (sexualitate, libido), aparŃinând teoriei psihanalitice a lui S. Freud; - afectivitate, aparŃinând teoriei sociometrice a lui J. L. Moreno; - realitate spirituală, aparŃinând teoriei spiritualiste a lui Max Scheler.

Luate împreună, acestea determină preferinŃa sau alegerea partenerului pentru comunicare, determinând evoluŃia acestei preferinŃe în următoarele stadii: tandreŃe, afecŃiune, interes, simpatie mentală. Conform părerii lui Corneliu Mircea, Eu-l se îndreaptă spre altul graŃie puterii atractive care sălăşluieşte în instinctualitate, afectivitate şi spirit. Pentru orice comunicare umană este valabil proverbul popular: Spune-mi cu cine te însoŃeşti, ca să-Ńi spun cine eşti. Cele două criterii ale preferinŃei interpersonale, care conduc la comunicarea între indivizi sunt asemănarea şi complementaritatea; ele contribuie la identificarea dar şi la diferenŃierea partenerilor, generând 5 modele aberante de comunicare26:

1) modelul nevrotic - primul pas al alienării în comunicare; mai poartă încă semnul atracŃiei, însă, atracŃia nevroticului se preschimbă pe nesimŃite în repulsie; eu-l nevrotic se află între atracŃie şi repulsie;

2) modelul desocializant - al introversiunii, lipsei de voinŃă, de vlagă şi al inerŃiei; sinele se retrage în singurătatea suferinŃei, eşecurile repetate sunt resimŃite dureros, se părăseşte scena intercomunicării, ceea ce conduce la dezinteres şi indiferenŃă, este alterat sentimentul tonic al comunicării normale;

3) modelul psihopatiform - atracŃia se preschimbă imprevizibil în repulsie, sinele se smulge pe neaşteptate din actul comunicării şi respinge brutal fiinŃa celuilalt, ceea ce poate conduce la iritabilitate sau acte agresive;

4) modelul delirant - îl conduce pe cel în cauză într-un Ńinut străin de realitate, imaginar, în care sinele este permanent agresat de fiin Ńa celuilalt;

5) modelul autist - care descrie însingurarea sinelui, până la ruperea acestuia de realitate.

Acestor modele le corespund cinci zone nivelice: 1) instinctualitatea (inclusiv sexualitatea); 2) imaginaŃia; 3) afectivitatea; 4) raŃiunea; 5) cunoaşterea paroxistică de sine.

Astfel, comunicarea interumană se desfăşoară între aceste zone nivelice, iar atunci când intră în sfera patologicului, se încadrează într-unul din modelele prezentate mai sus.

3. Comunicarea ca liant al acŃiunilor umane. Comunicarea este un proces în care un emiŃător (E), numit şi sursă de comunicare, care transmite un mesaj (M) sau un repertoriu de mesaje (Rm) ce cuprinde conŃinuturi comunicaŃionale, prin intermediul unui canal (C), către un receptor (R), numit şi destinatar sau public consumator. Mesajul, înŃeles ca ansamblu al semnelor transmise de emiŃător este vehiculat prin intermediul unui canal comunicaŃional, care reprezintă suportul material al comunicării.

Mediile comunicaŃionale - radio, tv, cinema, teatru, presă, discuri, casete etc. formează suporturile clasice ale comunicărilor umane, în care informaŃiile sunt codificate într-un grad mai mare sau mai mic, folosind mai multă sau mai puŃină tehnică de specialitate. SemnificaŃia atribuită mesajului de către receptor se numeşte decodificare. Răspunsul înglobează ansamblul reacŃiilor receptorului după primirea mesajului. Procesul de retransmitere poate fi direct sau indirect (intermediat). În procesul de transmitere sau retransmitere a mesajului (feed-back) pot interveni unul sau mai multe elemente perturbatoare, care influenŃează fenomenele de învăŃare sau re-învăŃare specifică receptorului şi apoi acŃiunile acestuia. Asfel comunicarea se transformă în participare, scopul oricărei comunicări, devenind comunicare participativă, adică acŃiunea de a face un individ sau un organism să participe la experienŃa de viaŃă a unui alt individ sau organism31.

O comunicare între două persoane este completă atunci când acestea înŃeleg două semnale în acelaşi fel, deci atunci când fac apel la acelaşi sistem de decodificare. Mai multe persoane care comunică formează un lanŃ de comunicare sau o reŃea de comunicare. Orice comunicare poate decurge direct (nemijlocit, natural) între emiŃător şi receptor sau indirect (mijlocit, artificial) prin intermediul mijloacelor sau mediilor comunicaŃionale. Comunicarea reprezintă un câmp al interdependenŃelor. ToŃi factorii care concură la realizarea ei o pot influenŃa în câmpul comunicaŃional creat.

Comunicarea este deci un proces complex, ai cărui factori se intercondiŃionează reciproc. Pot fi imaginate trei modele ale comunicării: liniar (comunicarea este unidirecŃională); interacŃional

(comunicare bidirecŃională) şi tranzacŃional (emiŃatorul şi receptorul mesajului joacă roluri permutabile, alternante pe toată durata comunicării).

VII. SISTEMUL ECONOMICO-SOCIAL 1. Economia şi societatea românească în tranziŃie. Economia şi societatea se află într-o permanentă tranziŃie de la o stare la altă stare. Economia şi societatea românească se găsesc în “tranziŃia de la plan la piaŃă”. Vă rugăm să meditaŃi asupra următoarelor aspecte ale sinuoasei tranziŃii pe care o parcurgem:

� ca proces amplu al transformărilor profunde, structurale, ale organizării, conducerii şi desfăşurării tuturor activităŃilor economice, reforma economică nu a reuşit îmbunătăŃirea performanŃelor sistemului economic şi nici diversificarea şi satisfacerea la un nivel optim a trebuinŃelor consumatorilor;

� în mod similar, reforma socială şi umană - condiŃionată de reforma economică - este mult întârziată.

Studierea tranziŃiei economice şi sociale ne ajută la formularea următoarelor idei: oferă posibilitatea cunoaşterii dinamicii şi contradicŃiilor procesului de schimbare, a efectelor pozitive şi negative ale unor procese şi fenomene din economie şi societate; poate conduce la identificarea modelelor, strategiilor şi proiectelor sociologice propuse ca soluŃii posibile ale realizării cerinŃelor modernizării societăŃii româneşti; permite evaluarea aspectelor pozitive şi a limitelor acestora, a posibilităŃilor de utilizare în soluŃionarea problemelor practice, concrete; poate asigura - şi în ce măsură - abordarea şi soluŃionarea corectă a exigenŃelor trecerii eficiente a societăŃii româneşti contemporane de la faza tradiŃională a dezvoltării, la cea modernă şi postmodernă, în contextul creşterii interdependenŃelor, a internaŃionalizării şi globalizării proceselor şi problemelor economice şi sociale.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Ferreol Gilles (coord.), DicŃionar de sociologie, Polirom, Iaşi-Bucureşti, 1998 2. Nicorescu Elisabeta, Sociologie economică (curs), 1996 3. Sillamy Norbert, DicŃionar de psihologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996 4. Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coordonatori), DicŃionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, 1993

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Sociologia economică este: a) disciplină de graniŃă, situată între economie şi sociologie, care studiază în ce măsură

economia este influenŃată de faptele sociale umane, şi reciproc; b) modul în care comportamentul uman, individual şi social, este determinat de principalele domenii ale vieŃii economice (producŃie, circulaŃie, repartiŃie şi consum);

c) disciplina care nu împrumută metode şi tehnici de studiu, precum şi concepte cheie din alte ştiinŃe socio-umane: economia, psihologia şi sociologia.

2. Fapt social: a) nu este orice mod de a acŃiona, fixat sau nu, susceptibil de a exercita asupra individului o

constrângere exterioară (Emile Durkheim);

b) poate fi considerat ca un lucru, este exterior conştiinŃei noastre; c) are un efect coercitiv asupra omului. 3. Piramida trebuinŃelor, realizată de psihologul Abraham Maslow: a) ierarhizează nevoile umane;

b) pune la bază trebuinŃele de confort social; d) aşează pe cea mai înaltă treaptă satisfacerea spiritului uman.

4. Ramurile sociologiei economice sunt: a) sociologia producŃiei – studiază comportamentul uman, relaŃiile dintre oameni şi organizaŃiile formate de aceştia în cursul desfăşurării producŃiei de bunuri economice, având ca disciplină de sine stătătoare sociologia muncii; b) sociologia schimbului şi repartiŃiei economice – studiază comportamentele activităŃilor de schimb, repartiŃie şi circulaŃie a bunurilor economice; c) sociologia timpului liber – are în atenŃie studiul comportamentelor şi aspiraŃiilor de consum de bunuri materiale şi culturale şi de servicii (comerciale, turistice, artistice etc.) 5. Sistemele teoretice din sociologia economică pot fi clasificate în: a) sisteme în care variabilele economice nu există şi nu sunt generatoare de forme şi relaŃii

sociale; b) sisteme în care variabilele economice sunt independente, generatoare de forme şi relaŃii

sociale; c) sisteme în care variabilele economice sunt dependente. 6. În 1895, un psiholog francez clasic, Gustave Le Bon, punea bazele teoriei despre

comportamentul social, în lucrarea sa: a) Psihologia mulŃimilor; b) Psihologia socio-economică, una din primele lucrări de psihologie socială; c) una din cele două lucrări a fost tradusă abia după cca. 100 de ani la noi.

7. Prima lucrare de psihologie economică, intitulată Psychologie economique, a apărut la Paris, în Editura Alcan, în două volume în: a) 1902; b) 1922; c) nici unul din ani nu este corect. 8. Etnologia reprezintă: a) sociologia altor culturi, adică modul de configurare a structurii sociale; b) regulile de comportament social, modul de a produce şi de a repartiza bunurile, obiceiurile, miturile, instituŃiile sociale esenŃiale, structura puterii etc.; c) psihologia aplicată popoarele celor mai diverse de pe mapamond. 9. ŞtiinŃa economică este: a) ştiinŃa care studiază comportamentul uman ca o relaŃie între Ńeluri şi resursele rare, care au întrebuinŃări alternative; b) ştiinŃa administrării resurselor umane pure şi rare; c) disciplina al cărei scop este satisfacerea în cel mai înalt grad a nevoilor umane, printr-o gamă diversificată de bunuri economice. 10. Mercantinismul este: a) un curent important al gândirii economice, a cărui paradigmă era reprezentată de bani; b) considerarea pământului ca principal element economic, productiv;

c) politică economică şi curent de gândire economică, apărute în Anglia, în secolul al XVI-lea. 11. Cei mai cunoscuŃi socialişti utopici au fost: a) Saint Simon şi Pierre Proudhomme; b) Charles Fourrier şi Robert Owen; c) Thomas Robert Malthus şi Friedrich List. 12. Teoria statului de drept concepe: a) o ordine spontană sau catalactică, ce trebuie să acŃioneze într-un stat; b) cunoaşterea incompletă a evenimentelor în evoluŃie din societatea respectivă; c) cunoaşterea certă a evenimentelor în evoluŃie din societatea respectivă. 13. Comunicarea reprezintă: a) procesul stabilirii unei comuniuni sau identităŃi de reflecŃii, idei, concepŃii între emiŃătorul mesajului prin intermediul unui canal de comunicaŃie; b) un concept derivat din demografie, unde se utilizează în diferite accepŃiuni; c) procesul prin care individualităŃile observă stimulii şi reacŃionează în grade diferite la perceperea lor. 14. Consumul reprezintă secvenŃa: a) primă, ciclul fiind: consum, producŃie, circulaŃie şi repartiŃie; b) ultimă, ciclul fiind: producŃie, circulaŃie, repartiŃie şi consum; c)specifică fiecărei etape a ciclului de producŃie sus-amintit. 15. Factorii sociale principali de influenŃare a consumului sunt: a) temperamentul şi caracterul; b) numărul de membri ai familiei şi numărul de copii; c) mediul de provenienŃă şi modul de viaŃă.