sfintele taine şi ierurgiile prilej de sărbătoare.docx
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ
DISCIPLINA PASTORALĂ
ANUL UNIVERSITAR : 2013-2014
Lucrare de seminar
Sfintele Taine şi ierurgiile prilej de sărbătoare
Coordonator :
Pr. Asist. Dr.
Santi Cosmin
Student:
Stancu Ştefan Adrian
Anul III, Gr.II.
Târgovişte,
2013
Plan lucrare
Introducere
1. Sfintele Taine
2. Ierurgiile
3. Sfintele Taine şi ierurgiile prilej de sărbătoare
Concluzii
2
Abrevieri
Ort – Ortodoxia
S.T. – Studii Teologice
E.I.B.M.B.O.R – Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane
3
Introducere
Tainele au rolul de a preface treptat existenţa credincioşilor după chipul omului Hristos.1
În acest proces, fiecare Taină îşi are aspectul ei deosebit de al celorlalte, dar toate stau în
legătură internă întreolaltă. Ele toate comunică acelaşi Duh, aceiaşi energie dumnezeiască a lui
Hristos cel înviat şi proslăvit ca om, dar nu toate la fel în mod indistinct, ci din oceanul acestei
energii.
Izvorul Tainelor este Hristos cel răstignit care ne dă harul Său prin Sfintele Taine în
Sfânta Biserică prin Duhul Sfânt. Toate efluviile de har ce ni se dau prin Taine, izvorăsc din
această continuă stare de jertfă, care e în acelaşi timp o continuă plinătate de viaţă a lui Hristos
ca om, şi produc aceiaşi stare, ne mântuiesc.2
Astfel putem spune că fiecare Taină e un punct de plecare pentru un nou efort de imitare
a unei stări a lui Hristos, dar în acelaşi timp un nou efluviu de forţă emanată din acea stare. Prin
amândouă credinciosul face paşi noi în „urmarea” lui Hristos, în „asemănarea” cu El. Omul are
la dispoziţie Tainele instituite de Mântuitorul Hristos atunci când, pe pământ fiind, a lucrat la
mântuirea sa. Oscar Cullman spunea chiar că „Tainele Bisericii iau locul minunilor din vremea
întrupării”3. Nicolae Cabasila spunea şi mai frumos, că Tainele sunt de fapt o uşă lăsată
deschisă, prin care omul poate urca către Dumnezeu şi tot prin aceasta, Dumnezeu coboară la
oameni: „Tainele: iată calea pe care ne-a hotărât-o Domnul, uşa pe care a deschis-o... revenind
din nou pe această cale şi prin această uşă, El vine la oameni”4.
1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor; Raporturile dintre ele şi problema Tainelor din Afara Bisericii, în Ort. Nr.3, anul MCMLVI (1956), p. 195.2 Prof. Nicolae Grosu, Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, XXXI (1979), nr. 3-4, p. 553.3 Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. Pr. Dr. Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 285.4 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, trad. T. Bodogae, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 25.
4
Sfintele Taine
Sfintele Taine sunt lucrări vizibile, acte personale ale Mântuitorului, în vizibilitate
pământească, prin mijlocirea cărora „ne întâlnim cu Omul preamărit Iisus” şi prin care venim
„în contact viu cu misterul cultic sfinţitor al lui Hristos”5.
Karl Christian Felmy sublinia faptul ca nu există „o definiţie a ceea ce există o Sfânta
Taina6. Duhul suflă unde voieşte, dar în Taine, în faţa condiţiilor cerute de Biserică şi în virtutea
făgăduinţei Domnului, darurile Duhului Sfânt sunt date în mod sigur, iar Biserica confirmă
lucrul acesta. Taina este o lucrare sfânta în care, sub forma văzută, lucrul nevăzut al lui
Dumnezeu este împărtăşit credinciosului7.
Dumnezeu se face om la plinirea vremii (Gal. 4, 4), spre răscumpărare şi înfiere (Gal.
4,5) spre mântuirea şi mărirea noastră (I Cor. 2,7). Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este misterul
sacramental prin excelenţă şi după acesta şi prin Acesta, Biserica şi Euharistia.8
Sfinţirea Vieţii, adică tainele şi slujbele legate de toate aspectele vieţii noastre, ajutându-
ne să o facem o viaţă creştină, raportată la Hristos şi care include tainele vindecării: Pocăinţa,
Sfântul Maslu, Taina Căsătoriei, variatele ritualuri de rugăciune şi binecuvântare şi, în cele din
urmă, slujba de înmormântare a creştinului.9
Sfintele Taine sunt lucrări prin care se întemeiază viaţa omului în Iisus Hristos. Ele nu
sunt instituite numai ca simboale şi semne distinctive ale creştinilor, ci cu mult mai mult ele sunt
semne şi mărturii ale bunăvoinţei şi harului lui Dumnezeu faţă de noi.10 Sfintele Taine sunt
lucrări eclesiale, ele au o relaţie cu întreaga Biserică, cu plenitudinea ei şi nu numai cu
credincioşii singulari.11
Tainele, ca şi cuvântul, aparţin iconomiei sau istoriei actuale. Hristos a pus în ele puterea
harului, pe care acestea o comunică acolo unde „celebratul şi primitorul nu ridică obstacole12. Să
ascultăm însă cuvintele marelui Cabasila: „După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat o
singură dată din Fecioară şi S-a născut din ea trupeşte în chip negrăit şi mai presus de cuvânt,
întrucât nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare dintre noi, ce face? Ne
5 Idem, Despre viaţa în Hristos, trad. de T. Bodogae, în Studii Teologice, XXIII(1926), nr. 2-3, p. 562.6 Karl Christian Felmy, Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p.233.7 Paul Evdokimov, op. cit., p. 285.8 Pr. Prof. Dumitru Radu, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1981, p. 173.9 Alexander Schmemann, Liturghie şi viaţă, trad. de Preot Doctor Viorel Sava, Iaşi, 2001, pp. 35-36.10 Pr. Prof. Sandu Ştefan, Teologia Mărturisirilor de credinţă luterane şi ortodoxe, în Ortodoxia, Nr. 3-4, part. IV, 1992, p. 7911 Pr. Prof. Nicolae Dură, Predica şi Tainele, în S.T., nr. 1-2, 1998, p. 15.12 Pr. Prof. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Ed. România creştină, Bucureşti, 1999, p. 134.
5
împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al
Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Maria; născându-Se din ea trupeşte şi mâncând acest
trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi şi care Îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem în noi, întreg,
pe Dumnezeu, Cel întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul
Preacuratei Fecioare Maria, care sade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl13.
Aceasta potrivit cu însăşi spusa Lui „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele meu,
rămâne întru Mine şi Eu întru El” (Ioan 6, 56). ,,Dar nu provine niciodată din noi sau nu se naşte
trupeşte şi nu se desparte de noi. Căci nu se mai cunoaşte după trup” ( II Corinteni 5, 17). Acesta
este lucrul cel mare al negrăitei iconomii şi al coborârii Lui mai presus de cuvânt, săvârşit în noi;
aceasta e taina plină de toată înfricoşarea, pe care am şovăit să o descriu şi am tremurat să o
înfăţişez.
Putinţa referirii Tainelor la Hristos, care se jertfeşte necontenit, dar în acelaşi timp a
distincţiei Euharistiei de toate, e dată în învăţătura ortodoxă despre harul ca energie
dumnezeiască necreată, ce izvorăşte din persoana lui Iisus Hristos, nefiind altceva decât puterea
lui însăşi, împreună prezentă cu persoana lui. Energia Lui pe care ne-o împărtăşesc Tainele, e
energia morţii şi învierii Lui. În Euharistie însă, nu primim numai energia pornită din umanitatea
Domnului, ci însuşi izvorul ei, trupul şi sângele lui14.
Prin Taine, în sens restrâns, adică prin Duhul iubirii lui Dumnezeu, care ne vine
neâmpiedicat din Trupul lui Hristos, însă prin elemente ale naturii încă nedevenită transparentă
în mod vizibil, se descoperă credincioşilor toată natura ca dar al lui Dumnezeu, destinat unei
depline şi generale transparenţe pentru El15. Din cele spuse putem spune că harul se revarsă din
belşug în noi, prin Hristos, printr-un act personal al lui Hristos:”Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi
adevăr”, „harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos”, „Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat,
şi har peste har” (Ioan,14,16,17). Pe de altă parte, întreaga umanitate a lui Hristos, anume
sufletul şi trupul Său lucrează asupra oamenilor.
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine
pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (1 Ioan 4, 18). Aceasta fiindcă moartea
este arma diavolului împotriva lumii, prin care cel mai important vrăjmaş al lui Dumnezeu
aruncă fiinţele umane în robia care izvorăşte din frică.
13 Pr. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p.130.14 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor raporturile între ele şi problema Tainelor din afara Bisericii…, p. 206.15 Idem, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în Ortodoxia, nr. 1, 1956, p. 23.
6
„Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a
împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe
diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-
15).
Crucea, care este asumată de fiecare următor al lui Hristos, nu reprezintă, aşa cum mulţi
cred, diversele probleme pe care omul le întâlneşte în viaţă. Dimpotrivă, crucea este o încleştare
activă pe care fiecare credincios şi-o asumă pentru a păstra până la moarte ascultarea faţă de voia
lui Dumnezeu, prin care ajunge la îndumnezeire16.
Aşadar Tainele sunt lucrări sfinte, instituite de Hristos, care, sub o formă vizibilă, ne
împărtăşesc harul invizibil al lui Hristos, sau pe Hristos însuşi în acţiunile Sale mântuitoare,
pentru a ne face părtaşi de desăvârşirea umanităţii Sale, sau de mântuire.17 Din aceste trei
elemente, instituirea lor de către Hristos este necesară, pentru că numai Dumnezeu poate lega
harul sau lucrarea Sa de anumite mijloace sensibile, pentru că numai Dumnezeu cel întrupat a
putut exprima nemijlocit cuvintele şi aplica vizibil actele prin care a voit să ne comunice harul
sau prezenţa Sa şi pentru că harul ce ni se dă în Taine a fost dobândit pe seama omenirii, sau
făcut accesibil omenirii numai prin întruparea, moartea şi învierea Lui prin care a deschis întâi
umanitatea Sa personală harului şi apoi prin ea întreagă umanitatea. În ce priveşte actul sensibil
şi harul invizibl, ele nu pot fi separate decât prin cugetare. În concret ele formează un întreg, aşa
cum trupul şi sufletul formează un întreg.
Astfel ele sunt instrumente eficace ale harului pentru cei care se împărtăşesc cu ele.
Tainele oferă credincioşilor împărtăşirea cu lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului Hristos.18
Ierurgiile
16 Pr. Ioannis Romanides, Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă, Ed. Ecclesiast, 2011, p. 81.17 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în Ortodoxia, nr.1, 1956, p. 7.18 Pr. Prof. Sandu Ştefan, Teologia Mărturisirilor de credinţă luterane şi ortodoxe, p 81.
7
Ierurgiile sunt lucrări sfinţite şi sfinţitoare, prin care lucrează harul mântuitor şi sunt
săvârşite ca şi Sfintele Taine numai de episcopii şi preoţii Bisericii, hirotoniţi canonic. Lucrarea
Bisericii, prin ierurgii, este de a scoate pe om şi natura înconjurătoare de sub orice stăpânire şi
influenţă a duhurilor rele. Biserica foloseşte ierurgiile ca rugăciuni sau acte sfinţitoare, care se
săvârşesc fie înainte, ca pregătire spre o anumită Sfântă Taină, fie după, ierurgiile fiind în mare
măsură în legătură cu Sfintele Taine sau Sfânta Liturghie. Prin ierurgii, puterea şi acţiunea
curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsănu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii
nature înconjurătoare.
Ierurgiile constituie astfel mijlocul prin care Biserica ţinteşte să realizeze desăvârşirea
omului: „ele pregătesc, anticipează şi prevestesc făptura cea nouă care va să fie, adică"cer nou şi
pământ nou"(Apocalipsa XXI, 1) şi pe care le aşteptăm, potrivit făgăduinţei Mântuitorului, după
sfârşitul veacurilor.”19 Ierurgiile se apropie de Sfintele Taine atât prin scopul lor, cât şi prin
mijloaceleşi efectele lor. „ Efectele ierurgiilor depind de credinţa cât şi de vrednicia
primitorului,a celor pentru care se săvârşesc sau care beneficiază de ele.”20
Ierurgiile au fost instituite de Biserică, după revărsarea Duhului Sfânt peste Sfinţii
Apostoli. „ Desprecele mai multe dintre ierurgii, ne vorbesc Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti
din primele veacuri creştine, ca: Sfântul Iustin Martirul21 şi Tertulian”22„în secolul II, Sfântul
Vasile cel Mare în secolul IV ”23. Lucrarea Bisericii, prin ierurgii, este de a-l scoate pe om şi
natura înconjurătoare de sub orice stăpânire şi influenţă a duhurilor rele.
De aceea, unii împart aceste mijloace ierurgice în: ”exorcisme şi binecuvântări”, iar alţii,
în: a) exorcisme; b) curăţiri şi dezlegări; c) binecuvântări; d) sfinţiri.Toate aceste ierurgii
Biserica le foloseşte ca rugăciuni şi acte sfinţitoare care sesăvârşesc fie înainte, ca pregătire spre
o anumită Taină, fie după, ierurgiile fiind, în bună parte, în legătură cu Tainele. Între ierurgii şi
Taine sunt asemănări şi deosebiri. Asemănarea constă în aceea că şi unele şi altele lucrează în
chip tainic şimijlocesc omului acelaşi har mântuitor şi în acelaşi scop.
Tainele se referă numai la om, pe când ierurgiile au o sferă mult mai largă, referindu-se
şi la întreaga fire înconjurătoare. Scopul ierurgiilor este doxologic şi soteriologic şi anume: a)
Adorarea şi preamărirea lui Dumnezeu Cel în Treime Sfânt, în numele Căruiase săvârşesc; b)
Curăţirea omului de întinăciunea păcatelor în vederea primirii Sfintelor Taine, sau după
19 S. Boulgakoff, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica Speciala, EIBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 439.20 Hr. Andrutsos, Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed. Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955, p. 340.21 Sfantul Justin Martirul, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 440.22 Tertulian, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit., p. 440.23 Sfantul Vasile cel Mare, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit., p. 440.
8
Cununie, în vederea sfinţirii progresive şi a desăvârşirii; c) Dezlegarea şi eliberarea naturii
înconjurătoare de sub blestemul păcatului şide sub influenţa demonilor, sfinţind-o şi fortificând-
o. După forma, structura externă sau lungimea lor, ierurgiile se pot împărţi în: a) rugăciuni sau
molifte; b) ierurgii mai dezvoltate, care pe lângă rugăciuni cuprind şi cântări, citiri,ectenii,
tropare şi rituri sau ceremonii etc.; c) slujbe care sunt cele mai lungi ierurgii, la care se adaugă
Apostolul şi Evanghelia24. În ceea ce priveşte locul şi timpul în care se săvârşesc, ierurgiile
diferă: unele sesăvârşesc în biserică, altele în casele credincioşilor şi uneori chiar în aer liber.
Ierurgiile, sunt rânduite în trei mari grupe: I) cele referitoare la persoane; II) la natura
înconjurătoare şi III) la obiecte sau lucruri neînsufleţite, deşi ultimele două ar putea fi una
singură, pentru că ierurgiile uneia pot fi şi ale celeilalte.
1 . Exorcisme;
Exorcismele sunt rugăciuni sau slujbe care au rolul de a elibera omul, natura, sau alte
lucruri de sub stăpânirea sau influenţa demonilor. Această ierurgie a exorcismului se
întemeiază pe puterea dată de Mântuitorul Hristos Bisericii, de a alunga puterile răului:„… pe
demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei X, 8). Un exemplu de exorcism este
oferit atunci când, îndată ce a născut o femeie, în prima zi, preotul trimite sau
îi aduce o sticlă cu apă, peste care, după rugăciunile începătoare (fără”Împărate ceresc”) şi
troparele de umilinţă, preotul rosteşte scurta rugăciune de sfinţire a apei, în care cere iertarea
păcatelor, schimbarea chinurilor, îndepărtarea tuturor răutăţilor şi vindecare. Această sfinţire se
numeşte „moliftă”. După sfinţirea apei se cântă sau se citeşte Troparul Naşterii Domnului şi
Condacul, apoi secitesc cele trei rugăciuni care urmează pentru iertarea păcatelor şi curăţirea
femeii lăuze de întinăciunea trupească pricinuită de naştere.
2 . Binecuvântări;
24 Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 4429
„ Binecuvântările sunt rugăciuni sau slujbe prin care, prin semnul Sfintei Cruci se
invocă harul divin asupra unei persona sau a unui lucru menit pentru hrana
şi folosul omului”25, mai pe scurt, binecuvântările sunt rânduieli pentru dobândirea ajutorului
dumnezeiesc în necazuri şi nevoi. Această ierurgie a binecuvântărilor seîntemeiază pe faptul că
însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a binecuvântat pâinea şi peştele: „şi luând cele cinci pâini şi cei
doi peşti, a binecuvântat şi, frângând a dat ucenicilor pâinile iar ucenicii, mulţimilor. ”(Matei
XIV, 19). Tot Mântuitorul a binecuvântat şi pe copii: „ punându-şi mâinile peste ei, s-
a dus de acolo. ”(Matei XIX, 15), dar a dat şi Sfinţilor Săi Apostoli poruncă să binecuvinteze
casele în care vor fi bine primiţi: „ şi intrând în casă, uraţi-i zicând: «pace casei acesteia»”
(Matei X, 12). Exemple de binecuvântări găsim nenumărate în Molitfelnic, enumerate după
trebuinţă: la vreme de secetă; la ploaie multă; la vreme de ciuma şi boli molipsitoare; când se
îmbolnăvesc dobitoacele; când se strica ţarinile, viile şi grădinile de grindină sau de vietăţi; la
binecuvântarea seminţelor, ogoarelor, viilor şi grădinilor; la răsădirea viei şi a pomilor; la
binecuvântarea roadelor, ca pârgă; la binecuvântarea grâului, pâinilor, vinului şi untdelemnului,
la binecuvântarea apei, etc.
3 . Sfinţiri;
Sfinţirile sau consacrările sunt binecuvântări mai solemne, sunt ierurgiile prin excelenţă,
depline, care se apropie de Sfintele Taine cel mai mult şi prin care anumite personae sau
lucruri se scot din întrebuinţarea lor comună şi se destinează scopurilor sfinte. (Ex:
Sfeştania, Sfinţirea Bisericii, Hirotesiile, etc.) Aghiazma , ca slujbă de sfinţire a apei, este slujba
cel mai des săvârşită şi ceamai frecventă ierurgie în Biserică. Aghiazma este de două feluri:mică
şi mare. Cel maides săvârşită este aghiazma mică, care se numeşte “ sfeştanie”. Ea se numeşte
şi“lumânare ” sau “slujba luminilor”, pentru ca la început se înţelegea prin ea aghiazma cea mare
care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare numită şi “ziua luminilor, sau aluminării”, deoarece
atunci se botezau catehumenii. Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, spune că: „în ziua
Bobotezei se face nu numai reînnoirea botezului Domnului, ci şi a harului botezului primit de
fiecare dintre noi”26.
25 Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ediţia III, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 338.
26 Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 462.10
Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la
sfeştanie (Ioan 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea, aşteptând la
scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de către îngerul Domnului care cobora o dată în an; acolo l-
a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe careo făcea îngerul atunci, o face de
atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori
este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei. De asemenea, şi din ectenia care urmează
citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi
Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeşte apa, care devine sfinţitoare,
tămăduitoare de boli şi cu putere dea alunga demoni. Sfinţirea apei s-a practicat de la început,
din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele când s-au botezat un număr mare
de creştini (Fapte, 2,41;4, 4). Constituţiile Apostolice, amintind de practică sfinţirii apei şi a
“untului delemn”, pe care o făceau apostolii, atribuie Sfântului Apostol Matei sfinţirea apei şi a
untdelemnului, la botez. Aghiazma sau sfeştania se face mai adesea în casele credincioşilor, de
regulă miercurea şi vinerea în timpul postului. Cântarea ,,În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,
închinarea Treimii s-a arătat…” ne aminteşte nu numai că Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat
ca să Se descopere Sfânta Treime şi să fie El arătat şi mărturisit de Tatăl ca Însuşi Fiul Lui, ci
şi pentru ca prin această apă sfinţită cu care noi ne botezăm şi gustăm din ea- Hristoase trăieşte
acest moment, apoi şi noi îl retrăim cu El în fiecare an, din clipa în care am fost botezaţi.
Aghiazma mare are o mare putere sfinţitoare şi se păstrează mulţi ani fără a se altera. De aceea
are şi cea mai mare întrebuinţare: la botezul copiilor, la botez grabnic; la curăţirea vaselor sau
a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la holdele, viile şi grădinile
bântuite de lăcuste; la sfinţirea Crucii, a icoanelor, a vaselor de cult, a tritei, a clopotului, a
antimisului, a Sfântului şi Marelui Mir şi a Bisericii. De obicei, Aghiazma mare, sfinţirea
Bisericii, la sfinţirea casei, a mrejelor pescarilor, a corăbiilor sau a
vapoarelor, la sfinţirea clopotului, a steagului şi a vaselor de cult, a veşmintelor bisericeşti, la
casa care se tulbura de duhuri necurate etc.„Sfinţirea Bisericii este cea mai importantă şi cea
mai fastuoasă dintre aceste ierurgii, fiind şi cea mai complicată, pentru că se face de episcop
cu sobor de preoţi. Odată terminată construcţia şi înzestrata cu toate odoarele de cult,
urmează sfinţirea bisericii. Slujba începe după vecernia de seară cu privegherea de noapte, apoi
utrenia, în timpul căreia se pregătesc aromatele şi se face sfinţirea apei mari, după care se duc
toate înaltar, unde episcopul stropeşte cu aghiazmă cei patru stâlpi ai Sfintei Mese; după aceea
toarnă la colţurile mesei în forma crucii aromatele amestecate fierbinţi (ceară,
11
tămâie, smirnă, aloe şi alte aromate) spre întărirea lespezii de deasupra şi spre închipuirea
îngropării Domnului”27.
Sfintele Taine şi ierurgiile prilej de sărbătoare
Şi Tainele şi ierurgiile urmăresc sfinţirea, înnoirea şi fortificarea omului ca ”făptură nouă”
şi a naturii înconjurătoare şi readucerea lor la Dumnezeu. Şi unele şi altele sunt săvârşite de
27 Ibidem.12
aceeaşislujitori ai Bisericii: preoţii sau episcopii. Deosebirile constau în faptul că Tainele sunt
instituite direct de Mântuitorul Hristos, ca fiind absolut necesare pentru mântuire cu porunca
expresă de a le săvârşi; pe când ierurgiile nu sunt toate absolut necesare, sau direct legate de
mântuire.
Sfintele Taine sunt creatoare de comuniune personală, „orice taină este o intrare în
comuniune cu Hristos ca persoană, este o Taină de întemeiere a comuniunii cu Hristos în
general şi a comuniunii cu ceilalţi membrii ai Bisericii uniţi cu Hristos. Şi fiecare persoană
umană din comunitatea Bisericii împlineşte un rol de inel în lanţul comuniunii cu Hristos
devenit om şi cu ceilalţi oameni care cred în El. Hristos ni se dăruieşte prin Taine pentru a crea
forme şi grade mai înalte de comuniune cu El şi între noi”.28 Caracterul unitar al Tainelor reiese
din faptul că unele tropare sau gesturi liturgice sunt comune în ritualul mai multor Taine. De
asemenea, se poate pune în evidenţă prezenţa în toate Tainele a „mâinii lui Dumnezeu care
realizează legătura dintre ele”29.
Astfel, în ritualul Sfântului Botez, se rostesc cuvintele: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au
zidit. Înainte de împărtăşirea credincioşilor preotul se roagă: „şi ne învredniceşte prin mâna Ta
cea puternică a ni se da nouă Prea Curatul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge…. În ritualul
Cununiei preotul rosteşte rugăciunea: „şi acum Stăpâne Doamne, trimite mâna Ta dintru
înălţimea sfântului Tău locaş şi uneşte pe robul Tău… cu roaba Ta…. La fel, şi în Taina
Sfântului Maslu există o rugăciune în care se pomeneşte mâna creatoare şi re-creatoare a lui
Dumnezeu: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste robul Tău, ci pun mâna Ta cea puternică şi
tare ce se află în această Sfântă Evanghelie”. Privite din perspectiva efectelor Tainelor asupra
credincioşilor, se poate observa că şi acestea sunt comune unora dintre ele. Astfel, iertarea
păcatelor proprie Sfintei Taine a Mărturisirii este şi efectul Botezului, al Sfântului Maslu
(rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se
vor ierta lui) şi a Sfintei Euharistii (care se dă credinciosului „spre iertarea păcatelor şi spre
viaţa de veci”). În privinţa importanţei Sfintelor Taine, nu se poate stabili o ierarhizare a uneia
faţă de celelalte, ci, spun Sfinţii Părinţi, toate sunt la fel de importante. ...Este stabilită de către
Domnul Hristos şi există în Biserică încă o Taină, având cu deosebire menirea de a servi ca
medicament spiritual al suferinţelor corporale, deşi în acelaşi timp, ea îşi întinde puterea
mântuitoare şi asupra bolilor spirituale, după cum şi Taina Pocăinţei, vindecând bolile curat
spirituale, contribuie, o dată cu aceasta, şi la vindecarea bolilor corporale. Aceasta este Taina 28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, pp. 30-31.29 Pr. Viorel Sava, Taina mărturisirii în riturile liturgice actuale, Bucureşti, 1998 (Teză de doctorat), p.12.
13
ungerii cu untdelemn sfinţit, sau după cum se numeşte în Epistola Patriarhilor de Răsărit, Taina
Sfântului Maslu30.
„În înţeles restrâns însă Taine sunt acele acte sfinte ale religiei creştine prin care se
comunica harul divin. Semnificaţia cuvântului se păstrează şi aici căci esenţa tainei constituind-
o harul rămâne ascunsă, nevăzută şi necuprinsă cu mintea deşi se comunică prin forme
perceptibile. In taină nu este numai o simbolizare a vreunui adevăr religios, ci reală împărtăşire
a harului, iar prin aceasta Sfintele Taine, se deosebesc de toate celelalte simboluri sau acte
sfinte”31.
„Omul a fost capabil prin voinţa lui şi prin voinţa lui şi prin legătura lui cu toate să
producă dezbinare întru toate.”32
„Cuvântul lui Dumnezeu sau Logosul Tatălui ca centru personal şi unitar al tuturor şi
unitar al tuturor raţiunilor lumii, a purces la o nouă şi mai sigură unire a tuturor raţiunilor
lumii, în Sine”33. În scopul acesta s-a folosit firea omenească, datorită capacităţii ei de a unifica
făpturile între ele dar în acelaşi timp cu Dumnezeu. Pentru ca această unire să fie mai strânsă, S-
a făcut El însuşi om, dându-le oamenilor un centru din rândul lor, ca să nu se mai poate despărţi
de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni şi să divizeze creaţia.
Se realizează astfel o nouă Taina, a unei uniri şi mai strânsa între Creator şi creatură. E
Taina lui Hristos, paradoxul înfiinţat prin creaţie, al unirii, necreatul cu creatul apare acum şi
mai accentuat la modul suprem Dumnezeu însuşi este şi om, Creatorul este şi creatura, adâncul
de necuprins şi subiectul atoatefăcător se face şi raţiune omenească cu conştiinţa limitării ei şi
trup sesizabil, infinitul se face finit, umplându-1 pe cel din urmă de cel dintâi. Prin acesta
orizontul infinit al cunoaşterii realităţii supreme se face deplin străveziu pentru om.
O poziţie deosebită în această mare taină o are omul. El e chipul şi organul principal al
tainei mari şi dinamice a unirii Logosului cu întreaga creaţie, întrucât pe de o parte chiar fiinţa
lui e unirea spiritului cu materialul, iar prin aceasta uneşte în sine toata creaţia sa şi pe aceasta cu
Dumnezeu. Spiritul uman transfigurează materia cu care e unit de la început, organizând-o în
trup, ca mediu de lucrare a spiritului. În taina omului toate părţile şi funcţiile lui sunt taine,
pentru că participă la taina lui ca întreg.
Omul este inelul creaţiei sau adevărat "macrocosmos"34, pune Maxim Mărturisitorul, fiind
30 Silvestru Episcop de Canev, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1906, p. 55.31 Paul Evdokimov, Ortodoxia…, p. 284.32 Pr. Prof. Dr.Dumitru Stăniloae, Ascetică şi Mistică Creştină…, p. 37.33 Hristu Andrutos, op. cit., p. 545.34 Sfântul Maxim Mărturisitorul „Mystagogia” P. G. 91 col 664-665 apud Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit, pp. 10-11.
14
conştient al ţesăturii raţionale şi unitare a lumii. Dar omul are această însuşire pentru că nu se
opreşte nici la marginile lumii create ci le depăşeşte prin gândire şi aspiraţie patricipând la
Dumnezeu însuşi şi fiind deschis luminii Lui nesfârşite. Numai prin aceasta proiectează în lume
şi asupra lumii o lumină şi o putere mai presus de ea şi mereu nouă.
,,Numai aşa adânceşte la nesfârşit înţelesul lumii, sau bogăţia ei de înţelesuri. Astfel omul
realizează mai mult decât orice unitate din lume un caracter paradoxal al tainei, unind în sine
spiritul ca raţiune conştientă cu raţionalitatea plasticizată inconştientă, simplitatea cu
compoziţia, subiectivitatea cu obiectivitatea, definitul cu indefinitul, ba chiar creatul cu
necreatul.”35
Sfintele Taine sunt importante pentru viaţa morală creştină, întrucât primirea harului
divin naşte imperativul moral al vieţuirii creştine: „Dacă trăim în duhul, prin duhul să şi
umblăm” (Gal. V, 25). ,,Căci Duhul ce-1 avem în noi trebuie să rodească. Şi roadă Duhului
este toată fapta bună” (Gal. V, 22). Dumnezeu chemându-l totdeauna şi de pretutindeni pe
credincios şi, pe de altă parte, credinciosul fiind o fiinţă complexă, cu multe sensuri şi
semnificaţii, se desprind pentru el, din acestea, posibilităţi multiple de întâlnire cu Dumnezeu.
Şi totuşi în toate aceste chemări şi posibilităţi e deschisă, în fond, împlinirea unei singure
întâlniri: întâlnirea credinciosului cu Dumnezeu. Căci, de bună seamă, despre Dumnezeu nu
pot spune: „e numai în faţa mea, sau numai la stînga; numai în mine sau dincolo de mine;
numai în mintea sau numai în simţirea mea, sau, în sfârşit, numai în Sf. Taine sau numai în
faptele bune... întrucât şi în faţă şi la stânga şi în mine şi dincolo de mine si în mintea mea şi
în simţire şi în Taine şi în faptele bune, în toate mă întâlnesc cu El. Evident, însă, că într-un fel
mă întâlnesc cu El în bolta înstelată şi mereu altfel în întunericul nopţii, lângă porumbel,
lângă şarpe, lângă om, în minte, în sentiment, în Sf. Taine sau în faptele bune”36.
Prin Sfintele Taine, Mântuitorul Hristos este present şi activ, prin Duhul Sfânt,
în trupul Sau tainic, Biserica, al cărei Întemeietor şi Cap este, prin ele ea lucrând mântuirea şi
sfinţirea credincioşilor, susţinând, întărind şi făcând ca aceştia să progreseze în viaţa cea nouă în
Hristos. De aceea, Biserica nu poate fi concepută fără Taine, după cum nici Tainele fără sau în
afară de Biserică. Biserica şi Tainele ei se condiţionează reciproc, datorită legăturii fiinţiale şi
personale dintre Fiul şi Duhul Sfânt şi împreună-lucrării Lor în iconomia mântuirii şi în Biserică.
Totodată, prin ierurgiile ei, Biserica împărtăşeşte credincioşilor săi ajutor dumnezeiesc,
folositor progresului duhovnicesc şi uşurării dobândirii mântuirii de către aceştia. Sfânta 35 Prof. Dr. Nicolae Chiţescu, Pr. Prof. Isiodor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol. II., Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 8;36 Pr. Prof. Dr. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în Ort. nr. 9-10, 1966, p. 152.
15
Biserică, stâlp şi temelie a adevărului (1 Timotei 3, 15), este aşezământul dumnezeiesc în care
creştinul renaşte, creşte, se îmbogăţeşte şi se desăvârşeşte în nouaviaţă în Hristos, principalele ei
mijloace de care se foloseşte în acest scop fiind Tainelesi ierurgiile ei. Astfel, „creştinul renaşte
la noua viaţă în Hristos prin Botez, se întăreşte şi sporeşte în aceasta prin Sfântul Mir,
dobândeşte şi arvuna vieţii veşnice prin unirea cu Hristos în Euharistie, se curăţeşte de păcate
şi se reînnoieşte sufleteşte prin Pocăinţă, devine preot al lui Hristos prin Hirotonie, se uneşte
pentru convieţuire prin Nuntă, dobândeşte vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi
iertare de păcate prin Sfântul Maslu”. De asemenea, prin ierurgiile Bisericii, creştinul
dobândeşte ajutor pentru desăvârşirea sa morală în vederea mântuirii.Dar dacă Biserica este cea
care condiţionează Tainele, la rândul ei, ea însăşieste rezultatul acestora. Prin Botez, Mirungere
şi Euharistie se realizează încorporarea continuă a credincioşilor în Hristos şi în Biserica Sa, prin
Pocăinţa şi Maslu credincioşii îşi redobândesc sănătatea sufletească şi trupească, spre a fi
vrednici fii ai ei, prin Hirotonie se nasc slujitorii ei care continuă întreita slujire a Mântuitorului
până lasfârşitul veacurilor, iar prin Nuntă se perpetuează şi înmulţeşte neamul omenesc, dincare
o mare parte formează trupul tainic al lui Hristos.Tainele sunt lucrări ale Bisericii sau lucrări ale
lui Hristos prin Duhul Sfânt în Biserică; ele sunt săvârşite în mod nevăzut de Hristos, iar în mod
văzut de preoţi, care poseda un har special în acest scop, prin Taina Hirotoniei.
„Biserică - ierarhie - Taine este „sfânta triadă” în şi prin care se realizează mântuirea şi sfinţirea
credincioşilor, după rânduiala înţelepciunii celei negrăite a lui Dumnezeu,
”Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2,
4).”37 Iar dacă Domnul Iisus Hristos a dat Bisericii SfinteleTaine, tot El I-a dat „pe unii Apostoli, pe
alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, iar pe alţii pastori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, pentru
lucrul slujirii, pentru zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a
cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, pe măsura vârstei deplinătăţii
lui Hristos”(Efeseni 4, 11-13). Dar “desăvârşirea sfinţilor”, ”zidirea trupului lui Hristos”,”unitatea
credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu” şi “starea de bărbat desăvârşit pe măsura
vârstei deplinătăţii lui Hristos”, ca lucrări ale Bisericii, nu pot fi concepute fără Taine, fără
ierurgii şi fără preoţie.
37 Ibidem.16
Concluzii
Putem afirma că Sfintele Taine sunt expresia marii iubiri a Mântuitorului, care ne-a lăsat,
după înnălţarea Sa, pe Mângâietorul, ca să ne ajute în lupta noastră cu cel rău, care, profitând de
slăbiciunea noastră, ne periclitează nu numai mântuirea noastră ci chiar şi condiţia noastră de
fiinţe spirituale. Din cele arătate mai sus se poate desprinde într-o oarecare măsură importanţa şi 17
valoarea sfintelor Taine, comparabile în viaţă organică cu sângele ce pulsează în venele fiecăruia
dintre noi, sânge care ne face vii şi capabili de rod. Importanţa şi valoarea lor nu se poate
dezvălui însă, în mod deplin, prin mijlocirea cuvintelor, ci numai prin trăirea nemijlocită şi
practicarea permanentă a lor, prin împărtăşirea cu puterea transfiguratoare a harului divin
ce se revarsă din ele şi aceasta în strânsă comuniune a credinţei, a nădejdii şi a dragostei cu
celelalte mlădiţe ale trupului tainic al Mântuitorului.Tainele se acordă unor persoane şi nu
comunităţii întregi a Bisericii sau unor grupuri de persoane, căci fiecare Taină înseamnă
o relaţie personală a primitorului cu Hristos Însuşi.
Putem spune ca şi ierurgiile sunt o seamă de lucrări sfinte şi sfinţitoare, aplicate omului
de la naştere până la moarte, şi după moarte, şi asupra naturii înconjurătoare. Prin ele lucrează
acelaşi har mântuitor şi în acelaşi scop, ca şi prin Taine şi sunt oficiate, ca şi Tainele de episcopi
şi preoţi. Ierurgiile au un obiectiv mai extins, ţinând şi la sfinţirea şi ridicarea întregii creaţii, a
cosmosului, la înnoirea lui, adică la o lume îndumnezită, la acele: „ceruri noi şi pământ nou în
care locuieşte dreptatea”(2 Petru 3, 13). Deci prin urmare prin Sfintele Taine şi prin Sfintele
ierurgii, se transmite haruldivin necesar pentru întărirea sufletelor şi trupurilor credincioşilor
pentru dobândirea scopului suprem al vieţii noastre, adică mântuirea sufletelor.
Bibliografie
1. Izvoare
1. ***,Sfânta Scriptură sau Biblia”, EIBMBOR, Bucureşti 1991.18
2. Lucrări Teologice
3. Andrutsos, Hr., Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed. Centrului
Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955,
4. Braniste, Pr. Prof. Dr. Ene , Liturgica Speciala, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980,
5. Bria, Pr. Prof. Ion, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Editura România creştină,
Bucureşti, 1999,
6. Cabasila, Nicolae, Despre viaţa în Hristos, trad. T. Bodogae, Ed. Deisis, Sibiu, 1998,
7. Idem, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, EIBMBOR, Bucureşti, 1997,
8. Chiţescu, Prof. dr. Nicolae Pr. Prof. Isiodor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologia Dogmatică
şi Simbolică,vol. II., Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005,
9. Evdokimov, Paul, Ortodoxia, trad. Pr. dr. Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, Bucureşti, 1996,
10. Felmy, Karl Christian, Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe
contemporane, Editura Deisis, Sibiu, 1999,
11. Remete, Pr. Conf. Dr. George, Dogmatica Ortodoxă, Ediţia III, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia,
2000,
12. Romanides, Pr. Ioannis, Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă, Ed. Ecclesiast,
2011,
13. Sava, Pr. Viorel, Taina mărturisirii în riturile liturgice actuale, Bucureşti, 1998 (Teză de
doctorat),
14. Schmemann, Alexander, Liturghie şi viaţă, traducere de Preot Doctor Viorel Sava, Iaşi, 2001,
15. Silvestru Episcop de Canev, Theologia Dogmatică Ortodoxă, (cu expunerea istorică a dogmei),
trad.Arhimandritul Gherasim Miron şi Teodor Ghica, sub direcţiunea Icon. Const. Nazarie,
Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1906,
16. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura
Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986,
17. Idem, Ascetică şi Mistică Creştină, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj, 1993,
3.Articole şi studii
18. Dură, Pr. Prof. Nicolae, Predica şi Tainele, în S.T., nr. 1-2, 1998, 19
19. Cabasila, Nicolae, Despre viaţa în Hristos, trad. de T. Bodogae, în S.T., an XXIII (1926),
nr. 2-3,
20. Radu, Pr. Prof. Dumitru Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în S.T., nr. 3-4, 1981,
21. Grosu, Prof. Nicolae , Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, an XXXI (1979), nr. 3-4,
22. Stăniloae, Pr. Prof. Dr., Din aspectul sacramental al Bisericii, în Ortodoxia, nr. 9-10, an 1966,
23. Idem, Numărul Tainelor; Raporturile dintre ele şi problema Tainelor din Afara Bisericii, în
Ortodoxia, Nr.3, an 1956,
24. Idem, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în Ortodoxia, nr.1, an 1956,
25. Idem, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în Ortodoxia, nr. 1, an 1956,
26. Ştefan, Pr. Prof. Sandu Teologia Mărturisirilor de credinţă luterane şi ortodoxe, în Ortodoxia
nr. 3-4, part. IV, 1992.
20