1

Întru slava Sfintei şi Celei de o fiinţă, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi!

Sfintele Taine Ale Bisericii Ortodoxe

Dezbatere esenţială asupra celor 7 Sfinte Taine

ale Sfintei Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici Ortodoxe

Autor: Pr. Veniamin Ilie

Brăila – 14/27 Mai 2010

2

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

iecare creştin ortodox trebuie să fie botezat, pentru că, zice Domnul nostru

Iisus Hristos: „dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să

intre în Împărăţia Lui Dumnezeu” (Ioan. III, 5). Când pentru prima oară a

rostit Domnul acest cuvânt, toţi erau plini de uimire. Nu li se părea ceva

firesc o a doua naştere. Unii îşi închipuiau că va trebui să se renască pentru a

putea intra în Împărăţia Lui Dumnezeu. Mântuitorul nu se referea la o a doua

naştere trupească, ci se referea la înnoirea trupului şi a sufletului, adică la

Sfântul Botez.

Taina Botezului, prin afundare şi scoatere din apă, reprezintă naşterea din „apă şi din

Duh”. Botezul cu care boteza Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, nu are niciun fel de legătură

cu Botezul pe care-l săvârşeşte Biserica Ortodoxă după ce Mântuitorul a predicat şi a

întemeiat-o pe Ea.

Într-un alt înţeles, Botezul reprezintă moartea cu Hristos, când Domnul a apus pe Cruce,

în Vinerea răstignirii, şi totodată reprezintă învierea şi mergerea la Împărăţia Lui Dumnezeu,

împreună cu Hristos, prin scoaterea din apă.

Încă din primele veacuri şi până astăzi, preoţii şi episcopii au săvârşit Sfântul Botez

conform poruncii Mântuitorului, în care zice:„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-

le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei, XXVIII, 19). Înainte de vremea

când s-a botezat Domnul, Sfântul Ioan Botezătorul, ca un înaintemergător ce era, îi boteza pe

cei ce veneau la râul Iordan şi îşi mărturiseau păcatele lor. Acesta era botez doar prin apă şi

prin pocăinţă. Dar, prin pogorârea Domnului la botezul lui Ioan, s-a pogorât şi Sfântul Duh

peste această Taină. Imediat după Învierea Domnului, când toate valorile Botezului au fost

date, fiecare creştin pentru a putea să poarte acest Sfânt şi sfinţitor nume, şi pentru a se face

părtaş al Împărăţiei Cereşti, trebuia să i se săvârşească Sfântul Botez, după porunca

Domnului.

Sunt unii care, deşi se consideră creştini, nu săvârşesc Botezul copiilor, ci doar celor

care depăşesc vârsta de 30 de ani. Acest lucru este total împotriva învăţăturii Bisericii

Ortodoxe. Acest lucru este un pericol inevitabil în faţa morţii, pentru că mulţi dintre prunci

mor imediat după naştere, iar dintre cei ce se includ între vârsta de un an şi de 30 de ani, de

asemenea moartea le este neştiută şi vremea ei necunoscută. Fără îndoială Botezul trebuie

săvârşit şi pruncilor, şi copiilor, şi celor în etate mai mare. După cum Sfinţii Apostoli au

botezat copii (Faptele Apostolilor: X, 44; I Corinteni: I, 16). Se săvârşeşte Botezul şi

pruncilor, pentru ca nu cumva aceştia, fiind în prag de moarte, să nu meargă din lumea aceasta

şi să fie număraţi la Judecata de apoi printre neamurile păgâneşti şi care nu au primit Sfântul

Botez. În această privinţă, Sfântul Irineu, care a primit credinţa Creştină de la Sfântul Apostol

şi Evanghelist Ioan, ne învaţă: „Pentru că El a venit să-i mântuiască pe toţi prin Sine – când

spun toţi,mă refer la toţi care prin El s-au născut din nou în Dumnezeu – prunci şi copii,

3

tineri şi oameni în vârstă. De aceea, a trecut El Însuşi prin fiecare vârstă, devenind un prunc

pentru prunci, pentru a-i sfinţi astfel pe prunci; un copil pentru copii, pentru a-i sfinţi pe cei

care sunt de această vârstă, făcându-se pentru ei un exemplu de evlavie, de dreptate şi de

ascultare”(Sfântul Irineu 130 – 202). Acest Sfânt Apostolesc Părinte ne lămureşte destul de

bine în ceea ce priveşte vârsta indiferentă la care se săvârşeşte Botezul. În cazul pruncilor,

mărturisirea de credinţă o face naşul, care este garant pentru a-l învăţa pe prunc, la vremea

cuvenită, Învăţătura Sfintei Evanghelii, şi a-l determina cu dragoste să păzească Creştineasca

şi mântuitoarea Credinţă dreaptă.

Acum, în acest veac destul de tulburat de valurile sectare şi eretice venite din apus,

lumea este derutată de către aceste amăgiri şi de către sectele şi confesiunile care botează

numai pe cei trecuţi de 20 – 30 de ani. Ei bine, iată cu Sfinţii Apostoli şi Sfinţii părinţi ne

acreditează Botezul săvârşit indiferent de vârstă. Şi ca să adăugăm un cuvânt al acestui veac,

despre care şi vorbim, pot spune că sectarii urmăresc să corupă cât mai mulţi oameni; şi cum

prozelitismul este interzis prin lege, ca nu cumva ei să fie supuşi consecinţelor actuale, au

căutat un temei după care să se ascundă, considerându-se pe sine drepţi şi exemple bine.

Acestea ei le fac pentru a corupe cât mai mulţi oameni cu putere materială şi cu mentalitatea

oarecum dezvoltată, nicidecum având vreun folos de la copii… Dar, să evităm discuţia despre

greşelile acestea pentru care ei împiedică copiii să fie părtaşi la Împărăţia Lui Dumnezeu,

călcând în picioare prunca Domnului, care zice: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Marcu

X,14), şi să să ne întoarcem iarăşi la discuţia anterioară ca să vedem ce mai cuprinde această

Taină a Sfântului Botez.

Săvârşirea Botezului pruncilor este o bucurie atât pentru cer cât şi pentru pământ. Prin

Botez, încă de mic pruncul primeşte iertare de păcatul strămoşesc, dar nu numai, pentru că

fiecare om are păcat în el, şi pentru păcat se osândeşte pe sine însuşi. De aceea, Sfânta

Scriptură iarăşi arată o faptă deosebită a se boteza copii, şi nu numai, după cum

scrie: „Pocăiţi-vă, şi să se boteze fiecare dintre voi în numele Lui Iisus Hristos, spre iertarea

păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte: II, 38), că prin Botez se iartă

orice păcat. În ceea ce priveşte primirea celor mai în vârstă ce vin la credinţa Creştină de la

eresuri s-au credinţe păgâneşti, pe care Biserica îi primeşte şi îi Botezată doar după ce aceştia

se pocăiesc şi-şi leapădă credinţa greşită. Dar, pentru că pruncul nu are de ce să se pocăiască

aşa mult, Sfinţii Apostoli dar întâietate Tainei Sfântului Botez, şi apoi, la venirea vremii

cuvenite, se desăvârşeşte şi pocăinţa. De aceea Sfântul Apostol Petru, zice în continuarea

versetului citat mai sus: „Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor

de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte II, 39). Deci, nu numai

celor în vârstă li s-a dat făgăduinţa, ci tuturor, şi părinţilor şi copiilor, şi rudeniilor şi celor ce

nu-s de acelaşi neam. Pe toţi îi aşteaptă Hristos la Biserica Ortodoxă. De aceea nu se cuvine

nimănui să oprească pe nimeni să vină la Hristos, şi nici să nu le dea ocazia, pentru că Hristos

este bucuria lumii, veselia neamurilor, fericirea cea veşnică. Prin El s-au împlinit toate

vârstele, prin El s-au schimbat cele vechi în cele noi, prin El a venit mântuirea în lume. Din

contră, nu se cuvine nimănui să nu primească pe prunci în familia creştină ce a prosperat de

peste 2000 de ani, ci să-I primească pe toţi, fie ei prunci, tineri, bătrâni, fie de naţionalitate,

rasă, culoare s-au etnie. Pentru că Hristos nu priveşte la exteriorul omului, ci la interiorul său,

aceasta pentru că nu tot cel ce este negru la înfăţişare, este şi rău; dar nici tot omul ce este alb,

nu este deplin curat, ci toţi negreşit avem păcate. Dar, prin Hristos şi prin Tainele iniţiate de

El, toţi se sfinţesc, se blagoslovesc, se împărtăşesc din darurile mântuirii. Domnul nu s-a

răstignit numai pentru cei bătrâni, dar nici pentru cei tineri, şi nici numai pentru prunci. El s-a

răstignit pentru toţi, ca în unitatea creştinească toţi să fie în acelaşi cuget şi să primească

făgăduinţele Împărăţiei Lui Dumnezeu şi darurile Duhului Sfânt din belşug.

Cele trei afundări ale Sfântului Botez reprezintă moartea pentru fiecare păcat ce se

împotriveşte Sfintei Treimi, după cum se şi rosteşte la fiecare afundare numele fiecărei dintre

4

cele trei persoane ale Sfintei Treimi, adică „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh” . Fiecare afundare înseamnă moartea pentru păcatele împotriva Sfintei Treimi, iar

scoaterea din apă de fiecare dată, reprezintă şi iertarea, pe de altă parte, şi învierea; iar în

sensul cel mai corect reprezintă învierea cu Hristos şi pentru Hristos, adică moartea pentru

păcat şi înălţarea pentru Dumnezeu, pentru Sfânta Treime.

Botezul nu este desăvârşirea urmării lui Hristos, ci este doar începutul. Pentru a fi

desăvârşirea mântuirii oamenilor, Învierea cu Hristos, prin Sfântul Botez, trebuie să nu se

sfârşească niciodată, iar cămaşa tainică a sufletului trebuie să fie mereu nepătată de patimile

cele care-l depărtează pe om de mântuirea sufletului său şi de protectorul său – Dumnezeu.

Botezul, în sine, nu face nimic altceva decât îl iniţiază pe om în marea familie a mântuirii, a

creştinismului; însă, asupra mântuirii sale decizia va aparţine propriilor sale fapte. Dacă omul

va necinsti valoarea Sfântului Botez, părăsind dreapta credinţă, sau se va face neascultător

faţă de Poruncile lui Dumnezeu, mântuire nu va avea, ci osândă veşnică, chiar şi dacă a fost

iniţiat, prin Botez, în creştinism. Pentru că mântuirea nu este o moştenire din tată-n fiu, nu

este un dar ce se dă oamenilor membri ai unei Biserici, ci mântuirea se dă oricui o doreşte, şi

în schimbul dobândirii acesteia, trebuie să se lepede de sine şi de toate păcatele sale, urmând

în curăţie şi dragoste deplină poruncilor Lui Dumnezeu, Sfintei Evanghelii şi Predaniei

Soborniceşti şi Apostoleşti.

(Catedrala Sfânta Sofia, din Ţarigrad)

SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII

sau Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir

fânta Taină a Mirungerii se săvârşeşte după Sfânta Taină a Botezului,

conform Sfintei Tradiţii şi Sfintei Scripturi. Această Taină o săvârşeşte numai

preotul sau arhiereul, cu Sfântul şi Marele Mir, sfinţit doar de către Arhierei.

- Ce reprezintă Taina Mirungerii?

Taina Mirungerii reprezintă sfinţirea cu Duhul Sfânt a celui botezat în

numele Sfintei Treimi, după cum şi creştinii, la început, întâi au fost Botezaţi

prin apă (Ioan, III, 5), spre iertarea păcatelor strămoşeşti de care a fost ruşinat

Adam în tot locul, de când a fost izgonit din Rai, apoi prin sfinţirea Sfântului Duh. Botezul

reprezintă doar curăţirea de păcate, iar Taina Mirungerii este sfinţirea de către Sfântul Duh a

celui botezat.

În vremurile vechi-testamentare, Mirungerea Noului Testament era pre-închipuită prin

ungerea regilor (l Regi X, 1; XVI, 13; Psalmii LXXIX, 20). Acum, creştinii trebuie să fie

împăraţi peste ei înşişi, peste poftele lor trupeşti, mai ales peste voia lor proprie, şi de aceea ca

pe nişte împăraţi ne-a făcut pe noi, creştinii, Domnul (Apocalipsa 1, 6).

- De când se săvârşeşte Taina Mirungerii în Biserică?

5

Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înfiinţat această Sfântă Taină, El primul

trecând prin ea. Şi aceasta se adevereşte când, după ce a ieşit din apa râului Iordan, Duhul

Sfânt s-a pogorât peste El, iar glasul Tatălui s-a auzit (Matei III, 16). Chiar şi Sfinţii Apostoli

au trecut prin Taina Mirungerii, adică a pogorârii Duhului Sfânt, pe ei ungându-I Dumnezeu,

după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în

Hristos, şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, care ne-a şi pecetlui pe noi şi a dat începătură

Duhului, în inimile noastre” (II Corinteni, I, 21-22).De aceea când se săvârşeşte Taina

Mirungerii, preotul ungând fruntea, pieptul şi spatele, ochii, obrajii, gura, urechile, mâinile şi

picioarele, pronunţă formula: „Pecetea darului Sfântului Duh”.Astfel, ungerea frunţii,

înseamnă pecetluirea şi sfinţirea cugetului cu Legea Lui Dumnezeu, ca omul să cugete la

mântuirea sufletului său; ungerea pieptului şi a spatelui semnifică pecetluirea şi sfinţirea

inimii pentru a iubi pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul său, mai presus de orice, şi

pe aproapele ca pe el însuşi, având pretutindeni dragostea, care este începătura tuturor

virtuţilor; ungerea ochilor simbolizează pecetluirea şi sfinţirea acestor organe, luminătoare ale

trupului şi sufletului, cu care să vadă toată frumuseţea creaţiei mâinilor şi cuvintelor Lui

Dumnezeu, de a vedea cu ochii cei tainici ai sufletului tainele Sfintei Scripturi; prin ungerea

obrajilor se pecetluieşte şi se sfinţeşte veselia omului de Dumnezeul său şi fericirea veşnică;

apoi, ungerea gurii sfinţeşte acest organ spre cuvântarea celor mântuitoare, spre rugăciune şi

spre cântări duhovniceşti; urechile se ung spre auzirea chemării Lui Dumnezeu, şi pentru a

asculta cu luare aminte Poruncile Sale; după aceea se ung mâinile, pentru a le sfinţi, ca toată

milostenia şi toate faptele cele bune să fie spre mântuirea sufletului şi spre viaţa veşnică; iar în

cele din urmă se sfinţesc şi se pecetluiesc picioarele, prin ungerea cu Sfântul Mir, spre păşirea

în calea mântuirii, spre a merge plăcut înaintea Lui Dumnezeu, în credinţă dreaptă, în adevăr

şi-n virtute. Acestea toate desăvârşindu-se, tot omul se sfinţeşte, şi trupeşte şi sufleteşte. Iată,

Mirungerea este ajutorul trimis de către Iisus Hristos, prin Sfântul Duh, după cum l-a trimis la

cincizeci de zile după Învierea Sa, spre a le fi de folos, spre a le dărui puterea de a grăi în toate

limbile pământului.

Taina Mirungerii nu se poate săvârşi de către mireni, monahi sau diaconi, ci numai de

către preoţi şi arhierei, pentru că aceştia au succesiunea apostolică, prin punerea mâinilor de

către arhierei. Fără de Sfântul şi marele Mir, nici preoţii şi nici arhiereii nu pot săvârşi Sfânta

Taină a Mirungerii.

- Ce este Sfântul şi Marele Mir?

Sfântul şi marele Mir este un untdelemn amestecat cu felurite plante, dându-i un frumos

miros. Acesta se prepară în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor, şi se sfinţeşte de către

întâi-stătătorul Bisericii, sau de către un alt arhiereu rânduit de sfântul Sinod. După Sfinţire,

fiecare episcop primeşte un vas cu Sfântul Mir, pe care-l împarte la toate parohiile şi

mănăstirile din eparhia sa. Sfântul Mir se mai foloseşte la Sfinţirea Sfintelor Antimise,

Sfintelor Altare şi Bisericilor noi, sau refăcute.

De Sfânta Taină a Mirungerii, precum şi de cea a Botezului, omul se bucură o singură

dată în viaţă. Aceasta nu se poate repeta niciodată. Preotul care repetă taina Mirungerii,

săvârşeşte păcat împotriva Duhului Sfânt, şi în acelaşi timp pierde preoţia. Însă, în cazul în

care cineva părăseşte Biserica Ortodoxă, mergând la schismatici, şi venind înapoi la adevărata

Biserică, cu pocăinţă, preotul este dator să-l primească numai prin Taina Sfintei

Mirungeri(Sinod II Ecumenic, Canonul 7; Sinodul 6 Ecumenic, Canonul 95; III Calcedon,

Canonul 1). Şi cei ce s-au născut în confesiuni schismatice, dacă acestea ar fi botezat în

conformitate cu Sfântul Canon, botezul i se primeşte aceluia ce vine la dreapta credinţă, însă

nu şi Mirungerea. De ce? Pentru că a boteza pe cineva, poate chiar şi un mirean, în cazuri în

care nu găsesc un preot în preajmă; însă, Sfântul Mir nu se sfinţeşte de către mireni; iar,

schismaticii au aceeaşi putere ca a mirenilor (Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli). Deci,

schismaticii care vin la Dreapta Credinţă, se primesc numai prin Mirungere.

6

- De ce schismaticii se primesc la Biserica Ortodoxă numai prin Mirungere?

În primul rând, confesiunile schismatice nu au harul şi darul dat prin succesiunea

apostolică neîntreruptă de la Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli; sau că l-au

pierdut prin hirotonii necanonice, sau că s-au abătut de la dreapta credinţă. În ceea ce priveşte

Botezul, acesta îl poate săvârşi chiar şi un mirean, dacă nu este un preot în preajmă, în cazul

în care un om este pe moarte, şi pentru a nu-i lua dreptul de a fi şi el membru al marii familii

creştine, dator este acel mirean botezat să-l boteze pe acela. Iar, dacă din darul Lui Dumnezeu,

acela va trăi, mergând la preot, va primi Taina Mirungerii, după cum ne învaţă Sfântul Ierarh

Nicolaie Velimirovici (Catehismul Bisericii Ortodoxe: despre Sfintele Taine – Taina

Mirungerii).

Dintre cunoscutele confesiuni religioase, papistaşii şi protestanţii nu pot veni la Dreapta

Credinţă prin Mirungere, ci prin Botez, pentru că aceştia nu au botezul corect, săvârşit din apă

şi din duh, ci prin stropire. De asemenea, cei ce s-au abătut de la Dreapta Credinţă, de la

tradiţia Bisericii, de la Sfintele Canoane, făcându-se schismatici, însă având botezul săvârşit

corect, întreit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pe aceştia numai prin Sfânta

Taină a Mirungerii se primesc la Biserica Lui Hristos.

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

(Mărturisirea păcatelor sau Pocăinţa)

fânta Taină a Spovedaniei a fost lăsată tot de către Mântuitorul nostru Iisus

Hristos. De fapt, Sfânta Spovedanie îşi are originea în porunca Lui Dumnezeu

dată Proorocului şi Înaintemergătorului Ioan Botezătorul. La porunca Lui

Dumnezeu, Sfântul Ioan boteza şi mărturisea pe oameni, după cum zice

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca: ,,Cuvântul Domnului a fost către

el” (Luca 3, 2), şi astfel, poporul venea la Ioan, îşi mărturisea păcatele, după

care erau botezaţi cu apă, pentru a-i pregăti să-l primească pe Hristos. De asemenea, şi

Spovedania tot acelaşi scop îl are, adică de a-i pregăti pe dreptslăvitorii creştini să-l primească

pe Hristos. Iată, aceasta este cea dintâi origine a Sfintei Spovedanii. Chiar şi Sfinţii Apostoli

spovedeau, botezau, împărtăşeau, hirotoneau, miruiau, vindecau bolnavi, după cum spune

Sfânta Scriptură, Faptele Apostolilor.

- Cum se săvârşeşte Sfânta Spovedanie?

Sfânta Spovedanie o săvârşeşte numai preotul duhovnic sau arhiereul. Înainte de a

merge la Sfânta Spovedanie, creştinul trebuie să se pregătească moral, stând cu pace şi linişte

şi notându-şi toate păcatele cu câte l-a mâniat pe Dumnezeu şi pe aproapele, având nevoie de

îndreptarul de spovedanie. După ce s-a pregătit şi consideră că a scris tot ce a făcut, citeşte

rugăciunile dinaintea Sfintei Spovedanii, după care merge să-şi mărturisească păcatele, cu

frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu luare aminte şi cu multă părere de rău pentru greşelile

săvârşite. După ce preotul duhovnic citeşte toate rugăciunile şi-i dă dezlegare, în numele

Preasfintei Treimi, să se mărturisească, creştinul citeşte toate câte a făcut, dacă are notat, iar

dacă nu, răspunde la întrebările adresate de către duhovnic. Fiecare păcat, pentru a fi iertat,

trebuie spus cu pocăinţă, nu cu nebăgare de seamă, pentru ca Dumnezeu să privească pocăinţa

omului şi să se milostivească spre dânsul, iertându-l de păcatele sale. Dacă din ruşine, din

7

teamă de canon sau din alt motiv, va trece cu vederea vreun păcat şi nu-l va mărturisi, negreşit

toate celelalte se vor întoarce împotriva lui, cu mult mai mare păgubire. De aceea, toate

păcatele trebuie mărturisite, înaintea Lui Dumnezeu, pentru că preotul este doar un martor, iar

Dumnezeu primeşte pocăinţa.

- Preotul are puterea să ierte păcatele?

Puterea de a lega şi dezlega păcatele, a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos, spunând

Apostolilor Săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veţi

ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23). Deci, iată că Domnul a dat această putere Apostolilor,

pentru a lăsa omului posibilitatea de a se spăla de păcatele sale, cu un al doilea botez, pentru

că aşa mai este numită Sfânta Spovedanie. Această putere de a lega şi de a ierta păcatele,

Sfinţii Apostoli au dat-o arhiereilor şi preoţilor, aşa încât, prin continuitate neîntreruptă, prin

hirotonie, fiecare arhiereu şi preot are puterea de a ierta şi de a lega păcatele oamenilor. Cu

toate acestea, sunt păcate care nu pot fi iertate, după cum spune Mântuitorul nostru Iisus

Hristos „celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta,

nici în cel ce va să fie” (Matei XII, 32). Păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se mai pot ierta

niciodată. Printre acestea se numără: prunc-uciderea, sinuciderea, uciderea, erezia,

răspândirea ereziilor şi a învăţăturilor care omoară sufletul. Peste aceste păcate, nu se mai

poate vărsa apa cea curăţitoare, duhovniceşte, a Sfintei Spovedanii.

Când greşim împotriva semenilor noştri, chiar dacă aceştia ne iartă, trebuie să

mărturisim şi acele păcate. Pentru că nu este destul iertarea de la om, ci trebuie să vină şi

iertarea de la Dumnezeu, fiindcă orice păcat îl mânie pe Dumnezeu, iar orice om care se

pocăieşte, îl face pe Domnul să fie bucuros de dânsul.

- Ereticii sau schismaticii se pot Mărturisi?

Atâta vreme cât ereticii nu au sfinţirea Duhului Sfânt asupra lor, nu le este de folos nici

spovedanie, nici altceva. Întâi de toate trebuie să se lepede de învăţăturile greşite, de

obiceiurile din nerînduială bună, şi apoi să meargă să ceară sfat arhiereului sau unui preot

duhovnic. Mântuirea dreptslăvitorilor creştini ţine şi de Mărturisirea păcatelor, precum de

Sfânta Împărtăşanie, de faptele cele bune, de milostenie şi de toate celelalte; însă, pentru

eretici şi schismatici, doar faptele bune, milostenia şi întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica

Ortodoxă îi mai poate mântui. Atâta vreme cât stau în întuneric, nu le este de niciun folos

spovedania. Dar, dacă se pocăiesc pentru păcatele de până atunci, au o nădejde să ceară

această Sfântă Taină, numai dacă sunt convinşi că voiesc a se lepăda de erezie sau de schismă

şi să urmeze acestei Sfinte Biserici Ortodoxe pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o ca pe o corabie a

mântuirii neamului omenesc din potopul ispitelor şi ale păcatelor ce vin de la trupul

zburdalnic, de la lumea cea întunecată de păcat şi de la cel viclean, adică de la înşelătorul

diavol.

Sfânta Spovedanie este necesară tuturor sufletelor care doresc să se mântuiască. De

aceea, trebuie săvârşită cât mai des. Chiar şi atunci când nu este unul dintre cele patru mari

posturi din anul bisericesc, credincioşii se pot spovedi. Este la fel de necesar ca fiecare creştin

să aibă un singur duhovnic, adică de a nu se spovedi la mai mulţi preoţi, ci numai la unul

singur, dacă este cu putinţă toată viaţa. La parohii, enoriaşii trebuie să se spovedească la

preotul rânduit de arhiereu pentru locul respectiv. Însă, dacă din vreo oarecare necesitate,

cineva doreşte să aibă alt duhovnic, va trebui să ceară blagoslovenia şi dezlegarea

duhovnicului actual, şi apoi să meargă la celălalt.

8

TAINA SFINTEI împărtăşanii

(Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos)

aina Sfintei Împărtăşanii a fost înfiinţată de către Mântuitorul nostru Iisus

Hristos, la cina cea de taină, când a împărţit pâine şi vin ucenicilor Săi,

spunându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” şi dându-le vinul, a

spus „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care

pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28). Acest

moment a dat naştere acestei mântuitoare Taine a Împărtăşirii.

Sfânta Împărtăşanie se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii, de către

episcop sau preot, la momentul epiclezei, adică atunci când sfinţiţii slujitori

cheamă Sfântul Duh care, în chip nevăzut, sfinţeşte Sfintele Daruri – pâinea şi vinul – trans

formându-le în Trupul şi Sângele Domnului. Aceste două ingrediente din care este alcătuită

Sfânta Împărtăşanie au fost alese de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru neputinţa

omenească de a se adăpa din sânge şi a se hrăni cu trup. Dar, jertfa aceasta este spre mântuirea

fiecărui suflet creştinesc ce o primeşte cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu. Rolul Sfintei

Împărtăşanii nu este acela de a ne aminti de Cina cea de Taină, ci de întreaga viaţă a

Domnului nostru Iisus Hristos, începând de la naştere şi până la înălţarea la cer. În vremea

Sfintei Liturghii, Naşterea Domnului este preînchipuită prin Sfânta Proscomidie, adică

momentul în care preoţii pregătesc Trupul şi Sângele Domnului pentru a fi sfinţite. Momentul

ieşirii cu Sfânta Evanghelie ne aduce aminte de predica de pe munte, de ieşirea Lui Hristos la

Propovăduire, şi de aceea, prima predică a Domnului – Fericirile – constituie cel de-al treilea

antifon (cântarea Fericirilor). Intrarea Domnului în Ierusalim este reprezentată prin ieşirea cu

Sfintele Daruri, iar răstignirea şi îngroparea Sa ne sunt amintite de la momentul în care se

cântă „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!” şi până la „Luaţi, Mâncaţi, acesta este Trupul

Meu” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”. Înălţarea Sa pe Cruce ne este

amintită de momentul în care preotul ridică Sfântul Agneţ(Partea tăiată din Prescuri, pe care

scrie IIS. HS, NI, KA), rostind cuvintele „să luăm aminte! Sfintele Sfintilor”. Acestea sunt

cele mai dramatice evenimente din cadrul Sfintei Liturghii, în care ni se aminteşte de vieţuirea

în lume a Domnului. Abia după toate acestea, Duhul Sfânt se pogoară în chip nevăzut peste

Sfintele Daruri şi le transfigurează în Trupul şi Sângele Domnului.

Prin Sfânta Împărtăşanie, toţi creştinii dreptslăvitori au parte la mântuirea sufletelor.

Căci precum trupul are nevoie de hrană pământească, fiind pământesc, aşa şi sufletul are

nevoie de hrană duhovnicească, fiind duhovnicesc. Prin această hrană, tot sufletul nu mai

însetează niciodată după Hristos Domnul, şi de aceea fiecare dintre creştini are datoria de a se

pregăti cât mai des pentru a primi Sfintele Taine, Trupul şi Sângele Domnului, spre viaţa de

veci. Acei care, având dezlegare la Sfânta Împărtăşanie, dar din îngâmfare nu se împărtăşesc,

pierd orice cale de mântuire, pentru că spune Mântuitorul: „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului

Omului si nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”„Cel ce mănâncă Trupul Meu şi

bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan VI, 54; loan

VI, 53). De aceea, datori sunt toţi creştinii, de cel puţin patru ori pe an să se împărtăşească,

9

adică la sfârşitul fiecăruia dintre cele patru mari posturi de peste an, pentru a asculta cu

bucurie ceea ce zice Domnul:

Înainte de Sfânta Împărtăşanie, copii se pot pregăti numai cu rugăciune, dar numai aceia

până la 6-7 ani, care nu se spovedesc(până la această vârstă), însă, cei ce depăşesc vârsta

aceasta, trebuie să se pregătească cu post, rugăciune, Spovedanie şi canon, cu cel puţin 8 zile

de post.

- Dacă cineva este oprit de la Sfânta Împărtăşanie, prin canonul duhovnicului, nu se va

putea mântui?

Preotul sau arhiereul duhovnic, nu opreşte el pe nimeni de la Sfânta Împărtăşanie, că

oamenii se opresc singuri prin păcat. Pentru că de ar avea atâta dragoste încât să-l primească

pe însuşi Hristos Domnul, s-ar păzi de păcate, gândindu-se că în curând vor merge la Sfânta

Împărtăşanie. Preotul duhovnic nu stabileşte el canonul care trebuie dat la Sfânta Spovedanie,

pentru fiecare păcat în parte, ci are îndreptarul Sfintelor Canoane, după care se pocăieşte omul

pentru fiecare păcat, păşind cu osteneală spre împărăteasca cetate a Raiului. Oricum, înainte

de Sfânta Împărtăşanie, fiecare creştin trebuie să se pregătească cu foarte mare luare aminte,

ca nu cumva să se împărtăşească în nevrednicie, şi să se osândească mai rău, în loc să se

mântuiască. Sfânta Împărtăşanie nu este un dar ce se dă după obicei, ci fiecare credincios îl ia

pe propria răspundere, fie spre mântuirea sufletului, fie spre osânda veşnică. Dacă va fi oprit

de la Canon pentru a se putea împărtăşi, perioada în care are vreme de canon, se poate pocăi,

ca apoi să primească Sfintele cu vrednicie şi spre mântuirea sufletului.

- Cine nu se poate împărtăşi?

Atât timp cât Hristos ne-a chemat pe toţi la sine, evident că toţi avem posibilitatea şi de

a ne împărtăşi. Însă, Mântuitorul nu a spus că trebuie să venim după El, după cum dorim noi,

ci după cum ne învaţă El, adică după cum citim în Sfânta Evanghelie. Cu toate acestea, toţi

sunt chemaţi să vină, dar nu toţi vin spre mântuire, făcând acest lucru din curiozitate sau din

moştenire de familie. A fi creştin este lucru mare, dar ce fel de creştin? Ce înseamnă să fim

creştini? Acestor întrebări ne răspunde Sfânta Evanghelie. Dacă păzim Poruncile şi cuvintele

Domnului, cu desăvârşire ne numim creştini. Dacă unii vin la dreapta credinţă doar de a fi

creştini cu numele, asta nu-i ajută cu nimic spre viaţa cea veşnică, ci mai mult îi osândeşte.

Acei care nu păstrează în cugetul lor pe Dumnezeu, care nu au rugăciuni pe buzele lor şi nu

împlinesc Poruncile Lui Dumnezeu, nu se pot împărtăşi. De asemenea, ereticii, schismaticii şi

toţi cei ci calcă în picioare şi hulesc numele Lui Dumnezeu, prin ereziile şi schismele din care

fac parte, nu se pot împărtăşi până nu pun început bun de pocăinţă, până nu se pogoară Duhul

Sfânt ca să-i sfinţească şi să le desăvârşească spălarea de păcate, adică până nu primesc

Sfântul Botez şi Taina Mirungerii. Dar, toţi sunt aşteptaţi să vină către Hristos, pentru că El

pentru noi toţi s-a răstignit şi a murit, iar a treia zi a Înviat. Pentru toţi a lăsat Sfânta

Împărtăşanie, ca toţi să poată să se mântuiască.

Este bine a se aduce copiii la Sfânta Împărtăşanie, pentru că Hristos îi iubeşte foarte

mult pentru nepătimirea lor. De aceea nimeni nu poate opri copii de la Sfânta Împărtăşanie,

nici arhiereul, nici preotul, nici părinţii; pentru că ar greşi mult înaintea Lui Dumnezeu cel ce

ar face una ca aceasta. De aceea, Hristos a spus oamenilor:„Lăsaţi copii să vină la

Mine” (Marcu X,14). Nici bătrânii care sunt în pragul morţii, sau orice bolnav, nu poate fi

oprit în niciun chip de la Sfânta Împărtăşanie, pentru că şi aceştia au trebuinţă de Mântuire.

Iată, nu cu răutate trebuie priviţi păcătoşii care se apropie de sfârşitul vieţii acestea. Să ne

gândim la poporul din Vechiul Testament: aproape 5000 de ani Dumnezeu i-a aşteptat să se

întoarcă la El, dar nu s-au întors! Însă, în nemărginită bunătatea Sa, a venit însuşi Dumnezeu

la ei, ca să se jertfească El pentru păcatele lor. Tot aşa a venit şi pentru acei care aflaţi în prag

de moarte, au nevoie de mântuire, mai presus de orice. În această vreme, trebuie împărtăşiţi cu

Trupul şi Sângele Domnului, ca fiind ultima lor şansă spre mântuire.

10

SFÂNTA TAINĂ A NUNŢII

(Cununia)

oate din cele şapte sfinte Taine ale Bisericii Lui Hristos, sunt blagoslovenii

ale Sfântului Duh, Taine prin care se manifestă lucrarea Lui Dumnezeu

asupra omului. De asemenea, Sfânta Taină a Cununiei este binecuvântarea

Lui Dumnezeu faţă de zidirea mâinilor Sale.

Această Sfântă Taină a fost înfiinţată încă de la început, când

Dumnezeu a luat din trupul lui Adam şi i-a făcut lui femeie, după chipul său.

Cu alte cuvinte, bărbatul este chipul Lui Dumnezeu, iar Eva, femeia în

general, este chip al bărbatului. Prima nuntă din istoria omenirii a fost

blagoslovită de Dumnezeu, care le-a zis bărbatului şi femeii sale, aceste

cuvinte: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. I, 27–28). Acesta era scopul

nunţii după Legea Vechiului Testament. Dar, o dată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos,

Legea cea Nouă a adus o altfel de nuntă, mai mare şi mai sfinţită decât nunta Vechiului

Testament. Dacă unitatea dintre bărbat şi femeia sa, în Vechiul Testament, avea ca scop

înmulţirea oamenilor, ei bine, în Legea Noului Testament, în Creştinism, Nunta are aproape

acelaşi chip, însă nu şi acelaşi scop; pentru că Nunta Creştină are ca scop înmulţirea Bisericii

Lui Hristos. Rodirea de prunci este unul dintre cele mai importante părţi ale unei cununii,

după care urmează dragostea şi convieţuirea paşnică, reciprocitatea şi respectul unuia faţă de

celălalt. Sfântul Apostol Pavel, vorbind efesenilor despre Taina Nunţii, le spune: „Taina

aceasta este mare; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică” (Efeseni V, 32). Şi iarăşi Sfânta

Scriptură ne spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va uni cu femeia

sa si vor fi amândoi un trup” (Facerea II, 24). De aceea, Taina aceasta a nunţii este foarte

mare, având principalul scop al omului de la începutul său, adică înmulţirea oamenilor,

sporirea creştinătăţii.

Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a blagoslovit Taina Nunţii, după cum citim în Sfânta

Evanghelie, făcând nuntaşilor un dar foarte mare, o minune pe care nimeni nu o poate uita.

Este vorba despre transformarea apei în vin (Ioan, capitol II). Această binecuvântare pe care a

făcut-o Domnul, a sfinţit nu numai Nunta, ci şi ospăţul nunţii. Dar, pentru a nu se înţelege

greşit, ospăţul limitat al nunţii a fost sfinţit de către Hristos, iară nu cel cu ameţeală de la vin

şi alte băuturi. De aceea Hristos a ales ca apa s-o transforme în vin, chiar în vasele pe care

evreii le foloseau după ce se ameţeau pentru a da afară băutura, umplându-le cu vinul sfinţit şi

cu bun gust. Acelaşi lucru ni-l spune şi Sfânta Scriptură (I Cor. 10, 7; I Petru 4, 3–6).

- Cum se săvârşeşte Taina Cununiei?

După ce doi oameni, un bărbat şi o femeie, decid că se aseamănă întru toate şi pot pune

temei unei familii fericite, merg la episcop sau la preot şi cer să fie binecuvântaţi de către

Dumnezeu spre întemeierea familiei. Astfel, după ce primesc Sfânta Taină a Spovedaniei, ei

merg împreună cu naşii şi cu nuntaşii la Sfânta Biserică, unde Sfântul Duh se pogoară asupra

11

lor şi le sfinţeşte cununia, legându-i amândoi pe vecie. De aceea zice Sfânta Scriptură că

bărbatul şi femeia sa sunt un singur trup, precum şi Hristos este un singur Trup cu Biserica.

Se pot face cununii între un ortodox şi o persoană de o altă confesiune religioasă,

schismatică sau eretică?

Sfânta Taină a Cununiei are ca scop binecuvântarea familiei creştine spre sporirea

Bisericii. În nici o taină din Biserica Lui Hristos nu se fac uniri între un ortodox şi

schismatică, nici între o femeie ortodoxă şi un eretic; precum nici păstorul nu închide oile

într-un loc cu lupii, ca nu cumva lupii să rănească oile. De asemenea, nici Taina Nunţii nu se

poate face între persoane de confesiuni diferite, pentru că niciodată Sfântul Duh nu va sfinţi o

împreunare de acest gen. Aceasta pentru că ereticii şi schismaticii s-au lipsit de către toate

darurile Sfântului Duh, prin depărtarea lor de la Sfânta Biserică şi de la Dreapta Credinţă (de

la Ortodoxie). Preoţii sau episcopii care săvârşesc astfel de nunţi, se lipsesc totalmente de

toate darurile preoţiei, căci s-au făcut pricină de vătămare unor suflete, în loc să le fie spre

învăţare şi îndreptare. Cu toate acestea, dator este preotul să-i povăţuiască şi să-i catehizeze în

învăţătura cea dreaptă a Sfintei Evanghelii, a Bisericii Ortodoxe; iar după ce se vor uni cu

Biserica Lui Hristos, prin Taina Sfântului Botez (botezând ereticii) sau a Mirungerii (primind

schismaticii), după care va putea primi Taina Cununiei, bineînţeles şi toate darurile Lui

Dumnezeu, date acestei taine.

Cununia, chiar şi dacă este o blagoslovenie de la Sfântul Duh, nu este şi o dezlegare

spre păcat, spre desfrânare, pentru că acest păcat este împotriva Sfintei Scripturi, împotriva

Duhului Sfânt, împotriva Lui Dumnezeu prin călcarea Poruncilor Lui (Evrei 13, 4; Apoc. 21,

8). Dezlegarea pe care o primesc mirii, pentru a fi un singur trup înaintea Lui

Dumnezeu „bine’vieţuind şi păzind în pace Poruncile Lui Dumnezeu” este o blagoslovenie

dumnezeiască, iar nu spre păcatul desfrânării, ci spre rodire de prunci. Desfrânarea este un

păcat împotriva Sfântului Duh, şi despre aceste păcate Domnul nostru Iisus Hristos ne

spune: „nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei XII, 32). De

asemenea, despărţirea mirilor, şi călcarea jurământului de credinţă înaintea Lui Dumnezeu,

este un mare păcat, socotindu-se ca fiind adulter. Despre despărţire mirilor, Hristos

spune: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6).

- Dacă cineva calcă jurământul cununiei, i se va mai putea face o a doua nuntă?

Precum Tainele Botezului, Mirungerii şi Hirotoniei, nu se pot repeta, tot aşa şi Taina

Cununiei nu se poate repeta. Însă, dacă din oarecare pricină s-a lepădat jurământul cununiei,

adică pentru păcatul desfrânării al unuia dintre miri (Matei 5, 31–32. Maleahi 2, 15–

16), conform Canonului 93 al Sinodului al V-lea Ecumenic, se poate săvârşi o a doua nuntă,

dar nu ca taină, precum ce-a dintâi, ci ca blagoslovenie a vieţuirii împreună. De asemenea,

prin Canonul 2, Sfântului Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului,

întăreşte acest lucru; ca urmare, ce-a de-a doua nuntă nu este ca taină şi nu se pun cununiile pe

cap. Pe cei cununaţi cu această a doua cununie, Sfântul îi opreşte de la Sfânta Împărtăşire

vreme de doi ani. Şi iarăşi Canonul al 7-lea al Sfinţilor Apostoli, ne spune destul de clar că cel

ce a avut două nunţi după botez, nu mai poate fi hirotonit diacon, preot sau episcop. Însă,

acelaşi Sfânt Ierarh Nichifor Mărturisitorul, în Canonul al 8-lea precizează faptul că pruncii

rodiţi din ce-a de-a doua nuntă nu pot fi opriţi de la hirotonie, ci după vrednicia şi viaţa lor

curată, se primesc fără de îndoială.

- Dacă supă o perioadă de despărţire, cele două persoane doresc să fie iarăşi împreună,

cum procedează?

Dacă din oarecare pricină legiuită de Sfânta Scriptură, fie din pricina plecării la oaste a

ostaşului, femeia sa s-a recăsătorit, şi dacă după o vreme se întoarce mirele de la oaste şi

voiesc amândoi să fie iarăşi acelaşi trup, se dezleagă de călcarea jurământului, şi se reunesc

prin ce-a de-a doua nuntă, dar nu ca taina ce-a dintâi. Acest lucru ni-l relatează Canonul 93 al

Sinodului al 5-lea Ecumenic.

12

Printre cununiile interzise în Biserică, enumerăm următoarele exemple: cununiile între

persoane de diferite confesiuni, cununiile între persoane de acelaşi trup, adică între două

persoane de acelaşi gen; de asemenea, sunt unii schismatici care săvârşesc un fel de taină a

nunţii, unor oameni ce făgăduiesc curăţia şi neunirea trupească. Acest fel de nuntă nu poate fi

admisă în Biserica Ortodoxă, pentru că destul este să păzească jurământul pe care l-au lăsat

Sfinţii Părinţi. Dacă mirii vor decide că vor sta în curăţie, pot sta aşa şi fără să adauge

jurământ peste jurământ.

Taina Cununiei este una dintre cele mai mari taine ale Bisericii, dar mai ales a omenirii.

Pentru că şi acum Biserica are nevoie de sporirea dreptslăvitorilor, iar omenirea are nevoie de

înmulţirea oamenilor. De aceea, cel mai frumos dar al acestei Taine, este pruncul, datori fiind

părinţii de a-l aduce pe calea mântuirii, ca dreptslăvitor credincios şi împlinitor al Poruncilor,

spre slava Lui Dumnezeu, şi spre mântuirea sufletului său şi al părinţilor care l-au rodit şi l-au

adus în calea aceasta frumoasă şi mântuitoare a Ortodoxiei.

SFÂNTA TAINĂ A HIROTONIEI

(Diaconia, Preoţia şi Arhieria)

recum Taina Cununiei, Taina aceasta a hirotoniei îşi are originile în Vechiul

Testament. Cu toate acestea, preotul vechi-testamentar era ales după

rânduiala lui Melchisedec, după cum citim în Sfânta Scriptură: ,,Tu eşti preot

în veac după rânduiala lui Melhisedec”(Psalmi 109, 4). În Vechiul

Testament, preotul care era ales, trebuia să fie din neam, adică un fel de

moştenire familiară, pe care arhiereul îl ungea cu untdelemn (Ieşirea 40, 12-

16), preânchipuind preoţia Legii Noului Testament. Ei bine, dacă preoţii din vechime erau

aleşi după rânduiala lui Melhisedec, preoţia Noului Testament este întemeiată chiar de către

Domnul nostru Iisus Hristos. Din Sfânta Tradiţie, adică din adevărul transmis prin viu grai al

Părinţilor, se adevereşte că însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, l-a hirotonit în treapta de

arhiereu pe Sfântul Apostol Iacov, care era unul dintre fii lui Iosif tâmplarul, de când acesta

fusese căsătorit.

Treptele principale ale preoţiei, sunt: Arhieria, preoţia şi diaconia. Primul Arhiereu a

fost însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum ne relatează Sfântul Apostol Pavel,

zicând: ,,Iar Hristos, venind arhiereu bunătăţilor celor viitoare, prin sângele său au intrat

odată întru cele sfinte, veşnică răscumpărare aflând” (Evrei 9, 11-12). Însuşi Domnul nostru

Iisus Hristos le-a zis Sfinţilor Apostoli: ,,ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt preste voi, şi,

veţi fi mie mărturii în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea

pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), După praznicul Pogorârii Sfântului şi de viaţă

făcătorului Duh peste Sfinţii Apostoli, ei au primit vrednicia de Arhierei ai Bisericii Creştine.

După aceasta, chiar cu mâinile lor au hirotonit alţi episcopi, adică alţi arhierei (Faptele

Apostolilor 20, 28), au hirotonit preoţi în fiecare Biserică, după înţelesul nostru: în fiecare

parohie (Faptele Apostolilor 14, 23) şi diaconi, după cum a fost alegerea celor şapte bărbaţi

sfinţi, cu viaţă curată (Faptele Apostolilor 14, 23).

13

Taina Hirotoniei se săvârşeşte în trei feluri: hirotonia de arhierei, hirotonia de preoţi şi

cea de diaconi. Hirotonia de Arhiereu (adică de Episcop) se săvârşeşte de către toţi Episcopii

Bisericii; iar dacă vre-o pricină împiedică acest lucru, cel puţin doi sau trei dintre toţi

săvârşesc hirotonia, conform Canonului care zice: „Episcopul să se hirotonească de doi

episcopi, sau de trei” (Canonul 1 al Sf. Apostoli). Aceştia – episcopii – adunaţi toţi la un loc,

în Biserică, punându-şi mâinile deasupra capului celui ce se hirotoneşte, şi ţinând Sfânta

Evanghelie deasupra sa, rostesc rugăciunile chemării Sfântului Duh şi de sfinţire în slăvita

treaptă a Arhieriei (I Timotei 4, 14). Tot aşa, adică prin punerea mâinilor se hirotonesc preoţii,

dar şi diaconii, doar rugăciunile şi darurile fiind diferite. De pildă, fiecare treaptă are puterea

ei: Arhiereul poate săvârşi toate cele şapte Sfinte Taine, şi are puterea de a transmite harul pe

care l-a luat, prin punerea mâinilor sale, ca arhiereu, după porunca Domnului, care zice: ,,în

dar aţi luat, în dar daţi” (Matei 10, 7-8). Arhiereul are deplinătatea harului, ca urmaş al

Sfinţilor Apostoli. Hirotonia de preot şi de diacon se săvârşeşte numai de către un singur

arhiereu (Episcop). Spre deosebire de Arhiereu, preotul nu are deplinătatea harului, adică nu

poate să sfinţească alţi preoţi sau diaconi; în schimb, are toată puterea pe care au luat-o şi

Apostolii de la Sfântul Duh, şi Episcopii şi urmaşii lor. Ca şi arhiereul, preotul are puterea de

a lega şi de a dezlega păcatele oamenilor, putere pe care au primit-o direct de la Domnul

nostru Iisus Hristos, care le-a zis Apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le

vor fi iertate si cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23). Diaconul, deşi este

hirotonit şi el, împărtăşindu-se de slujire, nu are harul Sfântului Duh. Hirotonia de diacon este

doar un pas premergător spre primirea deplinătăţii harice. Diaconul nu poate sluji singur

niciuna dintre Sfintele Taine, şi nici ierurgiile Bisericii nu le poate săvârşi singur, pentru că el

este doar un ajutor al Episcopului sau al Preotului.

Această mare Taină a Preoţiei este unul din darurile cele mai mare pe care le-a dăruit

Sfântul Duh oamenilor. La glasul rugăciunii preotului, cerurile se cutremură şi îngerii toţi.

Arhiereul şi Preotul sunt singurii care pot chema Duhul Sfânt să prefacă vinul şi prescura în

însuşi Trupul şi Sângele Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, nu

oricine poate fi hirotonit în această măreaţă şi Sfântă Treaptă. Nu sunt principii după care se

alg cei ce vor fi hirotoniţi preoţi sau episcopi; însuşi Dumnezeu fiind Cel ce-i alege pe cei mai

vrednici dintre cei mai vrednici, cum ne zice Sfântul Apostol Pavel, spunând: ,,nimeni singur

nu-şi ia lui-şi cinstea, ci cel chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron”,,Drept aceea, luaţi aminte de

voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi

biserica lui Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele lui” (Faptele Apostolilor 20, 28). (Evrei

5, 4). Ei bine, conform Sfintelor Canoane, nici arhiereul nu poate lua o decizie ca aceasta,

adică să aleagă pe cineva spre hirotonie. Conform Sfintelor Canoane, preotul este ales de către

popor, precum şi arhiereul. Deci, poporul, sub luminarea Duhului Sfânt îşi aleg păstorul; iar,

pentru a nu fi vre-o înşelare, Arhiereul este dator să constate că alesul este vrednic de a primi

această treaptă. De aceea, Sfânta Scriptură ne zice: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de

toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui

Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele lui” (Faptele Apostolilor 20, 28).

Iată ce fel de om, ne zice Sfântul Apostol Pavel, că trebuie să fie arhiereul sau preotul:

,,se cuvine episcopului să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu; nefăcând spre

plăcerea sa, nemânios, neocărâtor, negrabnic a bate, neagonisitor de dobândă urâtă; ci

iubitor de străini, iubitor de bine, întreg la minte, drept cuvios, înfrânat; ţiindu-se de cuvântul

cel credincios al învăţăturii, ca puternic să fie şi a îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi

pre cei ce grăiesc împotrivă a-i certa” (Tit 1, 7-9). Aşadar, slujitorul Lui Dumnezeu trebuie

să fie model de urmat tuturor celorlalţi creştini şi păstoriţi ai lui. Să nu caute nimic al său, să

nu fie cuprins de patimile şi poftele trupeşti; să fie blajin şi cu multă dragoste faţă de toţi

creştinii, ca prin căldura duhului său să-i adune pe toţi într-o unire a credinţei în Iisus Hristos;

trebuie să fie înfrânat, iubitor de curăţie precum aşa el a fost ales de Dumnezeu în această

14

dumnezeiască rânduială; să nu ridice vreo dată mâna asupra cuiva sau să lovească pe cineva,

ca nu cumva să cadă sub Canoanele Sfinţilor, căci Hristos niciodată nu a bătut pe oameni, ci

oamenii l-au bătut pe El; niciodată nu a cerut oamenilor să-i slujească, ci El a slujit oamenilor;

nu s-a mâniat niciodată pe nimeni, cu toate că evreii numai ură purtau împotriva Sa. Deci,

preotul trebuie să fie icoană a Lui Hristos. Şi de aceea zice Domnul nostru Iisus Hristos,

Ucenicilor Săi: ,,Amin, amin grăiesc vouă: cel ce primeşte pe care-l voi trimite Eu, pe Mine

mă primeşte; iar cela ce mă primeşte pe Mine, primeşte pre Cel ce m-a trimis pre Mine”(Ioan

13, 20). Şi iată cu ce cinstire trebuie să-i cinstim pe preoţii pe care Dumnezeu i-a ales să

păstorească Turma Sa ce-a cuvântătoare, spre păşunea Împărăţiei Cereşti; de aceea, cu

ascultare faţă de dânşii şi cu cinste, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să-i cinstim ,,ca pe un

înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus” (Galateni 4, 14). Prin aceste cuvinte nu trebuie să

se înţeleagă că trebuie să ne închinăm la preot, ci se referă la cinstea pe care trebuie să i-o

dăm preotului. Pentru că el se roagă pentru toţi creştinii. Pe când oamenii, osteniţi de munca

cea de fiecare zi, se odihnesc la miez de noapte, preotul înalţă rugăciuni către Dumnezeu

pentru sufletele lor. Şi iarăşi, arătând cinstea ce i se cuvine preotului rânduit în cea Una,

Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mântuitorul sufletelor noastre, Domnul

nostru Iisus Hristos, le zice: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă; cel ce vă

nesocoteşte pe voi, pe Mine mă nesocoteşte; iar cel ce mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe

Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).

Episcopii şi Preoţii sunt numiţi în Sfânta Scriptură ca fiind ,,îngerii

Bisericii” (Apocalipsa 1, 20; 2, 1), pentru că împreună cu îngerii se roagă neîncetat slăvind pe

Dumnezeu Cel întreit Sfânt. Aceştia mai sunt numiţi şi ,,trimişii Celui veşnic” (Agheu 1, 12-

14), pentru că au misiunea de a propovădui adevărul, după Porunca Domnului, care

zice: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea” (Marcu 16,

15); sau ,,săvârşitorii tainelor dumnezeieşti” (I Corinteni 4, 1), pentru că cele şapte Sfinte

Taine sunt dumnezeieşti, Tainele prin care Dumnezeu Sfântul Duh, sfinţeşte omul şi-l re

îndumnezeieşte, precum a fost Adam înainte de a cădea în păcat, adică om îndumnezeit,

purtând chipul Ziditorului său, chipul şi asemănarea după care a fost zidit.

15

TAINA SFÂNTULUI MASLU

aina Sfântului Maslu se săvârşeşte în Biserica dreptslăvitoare, încă din

vremea Sfinţilor Apostoli. Prin această Sfântă Taină, Dumnezeu îşi varsă

harul Său tămăduitor asupra bolnavilor, prin ungerea cu untdelemnul sfinţit

de către arhierei şi preoţi. Însăşi Sfinţii Apostoli săvârşeau minuni prin

ungerea cu untdelemnul sfinţit, vindecând bolile, slăbiciunile şi neputinţele

oamenilor. Lucrarea Sfântului Duh în această Taină este una foarte

importantă, pentru că de sănătate trupească şi sufletească au nevoie toţi

oamenii. De aceea, Sfântul Apostol Iacov, zice cu mare înţelepciune: „Este

cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii si să se roage pentru el,ungându-l cu

untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav si Domnul îl

va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V, 14-15).

Taina Sfântului Maslu se poate repeta, precum şi Taina Spovedaniei şi a Împărtăşirii.

Această taină este săvârşită de către cel puţin doi preoţi, în zilele de post din anul bisericesc

ortodox, şi se săvârşeşte atât în Biserici, cât şi în locurile unde pătimesc bolnavii greu

încercaţi. Nu numai cei ce sunt spre moarte sau în boli cumplite au trebuinţă de această Sfântă

Taină, ci chiar şi cei ce sunt mai puţin bolnavi. La această Sfântă Taină pot participa toţi

credincioşii Bisericii, primind cu toţii ungerea cu untdelemnul sfinţit. În cadrul acestei Taine

se citesc felurite rugăciuni de sfinţire a untdelemnului, cele 7 Sfinte Evanghelii şi cei 7

Apostoli, adică diferite pilde culese de către Sfinţii Părinţi din Sfânta şi dumnezeiasca

Scriptură. Este tradiţia ca fiecare creştin, după posibilitatea sa, să aducă un vas cu untdelemn,

adăugând făină de grâu. După ce preoţii le blagoslovesc şi le sfinţesc, fiecare din creştini ia

acasă din acest untdelemn, ungându-şi bolnavii şi pe cei aflaţi în suferinţe, bineînţeles şi pe

dânşii, fie că sunt sau nu bolnavi. Acest lucru face ca Sfântul Duh să sfinţească pe fiecare

creştin ce primeşte această binecuvântată ungere, păzindu-l de bolile şi neputinţe.

…