1

CUPRINS:

CAPITOLUL 1 - Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin......................................2

a. Sensul adevarat al credintei crestine....2

b. Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca...9

c. Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si

lecturilor biblice rostite in cadrul cultului21

d. Cultul divin public ortodox, izvor al predicii si catehezei....31

CAPITOLUL 2 Inovatia.......47

a. Definirea termenului...47

b. Despre inovatii in general.......47

c. Limitele inovatiei....50

CAPITOLUL 3 - Inovatie si innoire in slujire liturgica54

CAPITOLUL 4 - Cauzele si efectele inovatiilor.........................59

CAPITOLUL 5 - Inovatiile aparute in jurul Sfintelor Taine...64

d. A Sfantului Botez....67

e. A Sfintei Spovedanii...77

f. A Sfintei Euharistii..81

g. A Sfintei Cununii89

h. A Sfantului Maslu...92

CAPITOLUL 6 - Inovatii la ierurgii...96

CAPITOLUL 7 Implicatiile liturgice, canonico- disciplinare si pastorale ce decurg

din aceste inovatii...99

CAPITOLUL 8- Concluzii.107

Bibliografie....109

2

CAPITOLUL 1

Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin

Sensul adevarat al credintei crestine

In Epistola catre evrei Sfantul Apostol Pavel spune : Credinta este incredintarea

celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea cei din vechime au dat buna

lor marturie. Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile, prin cuvantul lui

Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad. Prin credinta Abel a adus lui Dumnezeu

mai buna jertfa decat Cain ( Evrei 1,4).

Noutatea adusa de Evanghelie consta in fapul ca orice este cu putinta celui ce

crede, caci credinta dezleaga inima spre incredere in Dumnezeu. Parasind prescriptiile si

ritualurile care dadeau o asigurare exterioara, cel ce crede se incredinteaza liber lui

Dumnezeu, lund atitudinea celui ce primeste. Iisus indeca in zi de sabat tocmai pentru a

arata ca El si cel vindecat sunt eliberati de presriptii1.

1

Cultul divin este o exteriorizare a credintei. Cuvantul cult este de origine Latina si

deriva din forma de supin (cultum) a verbului colo-ere, care inseamna : a cultiva, a ingrji, a

respecta, a adora. In antichitate, in domeniul religios, cultul (deos-colere) insemna cinstirea

care se dadea zeitatilor adorate, adica atat teama si respectul fata de zei cat si ceremoniile

religioase prin care acestia erau cinstiti sau adorati si prin care adoratorii credeau ca se pun

in contact cu divinitatile respective2.

In crestinism, cultul inseamna in general orice forma sau act religios, menit sa puna

pe om in legatura cu Dumnezeu, exprimand pe de o parte cinstirea sau respectul fata de

Dumnezeu iar pe de alta, mijlocind sfintirea omului sau impartasirea harului dumnezeiesc.

Intr-un cuvant comuniunea cu Dumnezeu, scopul suprem al religiei este insasi ratiunea de

a fi a cultului. Dar pe langa acest scop principal, cultul urmareste instruirea si educarea

credinciosilor in invatatura crestin - ortodoxa si promovarea vietii lor religios morale si a

virtutilor crestine. Aceasta functie didactico - pedagogica sau edificatoare este si ea

esentiala, deoarece decurge din slujirea profetica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Caevreu dupa trup, Mantuitorul a practicat formele cultului iudaic din vremea Sa. Singur

1. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1992, p. 70 2. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, p. 51

3

sau cu ucenicii El ia parte la mai toate actele cultului mozaic: tine sarbatorile si datinile

religoase ale parintilor3.

Cultul este expresia liturgica a invataturii de credinta. El este o scoala vie in care

credinciosii insusesc adevarurile fundamentale ale invataturii de credinta ale Bisericii. A

face cultul inteles din interior, a descoperi si a simti aceasta ( epifanie) descoperie a lui

Dumnezeu, a lumii si a vietii pe care le cuprinde si le comunica cultul, corelarea acestei

viziuni si a acestei forte cu propria noastra experienta si cu problemele noastre acesta

este adevaratul obiect al Teologiei liturgice 4.

Privit dupa latura lui subiectiva (omeneasca), cultul este o insusire naturala sau o

consecinta fireasca si necesara a sentimentului religios. El este dat sau cuprins in insasi

notiunea sau conceptia de religie. Exista, adica in insasi fiinta omeneasca tendinta sau

pornirea fireasca de a cinsti pe cei ce ne sunt superiori in varsta , cultura , putere, etc de a

2multumi celor care ne-au facut bine si carora le datoram recunostinta , deci cu atat mai

mult indemnul launtric natural al nostru ne indeamna sa cinstim pe Dumnezeu, de a-I arata

respectul pe care il nutrim fata de El, de a-L adora intr-un fel oarecare si de a ne pune in

legatura cu El, de a-I cauta si solicita prezenta, ajutorul si harul sau la nevoie.

Sentimentul religios il explicam sub forma constiintei despre atotputernicia si

infinita superioritate si perfectiune a lui Dumnezeu in contrast cu micimea, imperfectiunea

si slabiciunea noastra. Cultul este prin esenta lui ritual, din cult intern adica din forma

incipienta de simpla idee sau simtire religioasa el devine extern adica vizibil. Sub aceasta

forma el capata intotdeauna un caracter social, colectiv, pentru ca formele lui de

exteriorizare sunt sau pot fi aceleasi pentru toti oamenii.

Amintind de faptul ca orice forma de cult izvoraste din credinta putem spune ca

Biserica este laboratorul in care se infaptuieste opera de mantuire si sfintire a vietii

credinciosilor prin lucrarea Duhului Sfant Unde este Biserica acolo este Duhul Sfant ;

unde este Duhul Sfant, acolo este Biserica si plinatatea harului. spune Sf. Irineu (Adv

haereses, III 24). Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si prin curatie se inalta glasuieste

Biserica in cantarile ei, iar psalmistul David spune: Duhul tau cel bun ma va povatui la

pamantul dreptatii (Ps 142, 10).

Pentru Iisus omul pacatos nu e pierdut. Dar vindecarea depinde de libertatea,

acestuia, caci el e liber sa ramana in starea de dependenta fata de pacat sau sa iasa din ea.

3. Idem, Originea, instituirea si dezvoltarea cultului crestin in Studii Teologice, seria a II-a, anul XV, martie-aprilie

1963, p.131 4. Alexandru Schmemann, Din apa si din Duh, trad in Rom, de Pr. Prof. Ion Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992, p. 10

4

De aceea, iertarea pacatelor este o actiune teandrica. E vorba de un transfer de energie si

viata intre doua persoane, fara ca acestea sa-si schimbe firea: Am simtit o putere care a

iesit din Mine (Luca 8, 46). Astfel, Iisus insisi, dupa vindecarea unei paralitic la izvorul

Vitezda, au inteles ca Iisus se proclama Fiul lui Dumnezeu si Il acuza de bkasfemie,

organizand condamnarea Sa (Ioan 5, 16). Precaut, Iisus interzice divulgarea minunilor Sale

pentru a nu instiga la miscari populare cu carecter politic5.

3

Lucrarea Duhului Sfant se manifesta in primul rand in cultul Bisericii care

defineste esenta vietii si a invataturii ei divine, pentru ca toate slujbele bisericesti sunt cai

de patrundere a Divinului in sfera vietii umane6. Ele sunt respiratia vie a Bisericii, adica

expresia fidela a evlaviei si a credintei si mediul haric de comuniune cu Hristos prin

impartasirea din izvorul nestricaciunii care este viata Lui cea nemuritoare si

dumnezeiasca. In acest sens spatiul liturgic reprezinta viata Bisericii iar aceasta este

conceputa ca viata in Hristos si cu Hristos Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara

de moarte gustati. Aceasta este frumusetea ortodoxiei revelata in cultul ei, este functia

principala a cultului divin in viata Bisericii, aceea de a actualize si prelungi peste veacuri

opera mantuitoare a lui Hristos. Misterul cultic devine misterul lui Hristos pe care Biserica

il reprezinta si il reproduce in slujbele ei pentru a mijloci in cult tainic si real mantuirea

omenilor realizata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi.

Cultul divin in general si mai cu seama textele liturgice explica si fac accesibila

invatatura de credinta pentru toate categoriile de participanti la oficierea serviciilor divine.

Ele sunt alcatuite, de imnografii inspirati, la nivelul savantului, dar sip e intelesul

necarturarului, in felul acesta ele corespund tuturor timpurilor si tuturor generatiilor. Pe de

alta parte cultul divin este acela care apara adevarul de credinta.6

Bogatia si varietatea formelor de cult dezvaluie insasi adevarurile si frumusetea

Ortodoxiei care este unitatea de viata, de credinta si de iubire cu Hristos si cu intreaga

comunitate crestina.Omul credincios intelege ca prin cult Dumnezeu isi reinoieste in lume

opera de sfintire si restaurare a omului implinita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos Fiul

lui Dumnezeu Intrupat. Credinciosii intra in comuniune cu El isi insusesc voia Lui cea

sfanta, comemoreaza si permanentizeaza in mod real viata si activitatea Sa

rascumparatoare si se impartasesc din belsugul darurilor Sale dumnezeiesti si mantuitoare

revarsate in Biserica prin lucrarea Duhului Sfant. Toate Slujbele divine sunt torente ale

5. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, op. cit., p. 71 6. Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, Scrieri de teologie liturgica si pastoral - misionara, Ed. I.B.M. al B.O.R.,

Bucuresti 2002, p. 10

5

harului. Ele fac cat mai vie si mai roditoare prezenta lui Hristos si a lucrarii Sfantului Duh

in circuitul vietii noastre umane pentru a o sfinti si transfigura7.

Prin ciclurile slujbelor liturgice zilnice, saptamanale si anuale, Biserica sfinteste

spatiul si umple timpul cu amintirea lui Hristos, innoind si rezidind duhovniceste intreaga

faptura umana, caci acesta este in esenta scopul cultului divin public: sa-l integreze pe om

in viata harica a Bisericii care este viata de comuniune cu Dumnezeu, de iubire de unitate

si progres duhovnicesc spre dobandirea mantuirii si a vietii vesnice.

In Biserica Ortodoxa orice credincios care se lasa petruns si calauzit de darul

Duhului Sfant si vietuieste in lumina poruncilor lui Dumnezeu este virtuos, iar cel ce se

desparte de duhul si practica faradelegea si pacatul este un pacatos8.4Pacatosii nu sunt

exclusi din sanul Bisericii, asa cum sustin unii de alta credinta ci ei reprezinta madularele

bolnave ale acestui organism spiritual si tocmai pentru ei este intemeiata aceasta institutie

divino-umana, caci spune Mantuitorul: N-au trebuinta cei sanatosi de doctor ci cei

bolnavi.Nu am venit sa-i chem pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta. (Luca V 32,

33).

Scopul instituirii acestui asezamant dumnezeiesc (Biserica) este mantuirea

pacatosilor asa cum ni-l releva insasi cuvintele Sfintei Scripturi (Timotei II 4) si a

rugaciunilor ce se rostesc in cadrul slujbelor noastre bisericesti: Cel ce pentru mantuirea

pacatosilor te-ai intrupat Dumnezeu fiind.Tu esti cel ce ai zis :de cate ori vei cadea

scoalate si te vei mantui 9, caci intru faradelegi suntem zamisliti si intinati suntem toti

inaintea Ta (Randuiala curatiei femeii lehuze) fiindca nimeni nu este fara de pacat

macar de a fi viata lui numai o zi (Randuiala la a doua nunta). Dumnezeu stie ca gandul

omului este plecat spre cele rele din tineretele lui, iar de va intra la judecata cu robii sai

, nimic nu se va afla curat de intinaciunecaci toata dreptatea noastra este inintea Lui ca

o carpa lepadata10.

Toate rugaciunile si cantarile noastre liturgice trezesc in om constiinta pacatoseniei

si imboldul launtric de a depasi aceasta stare apasatoare prin nevointa neintrerupta, insotita

de rugaciune. Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il v-a ridica si de

va fi facut pacate se vor ierta lui. Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati caci mult

poate rugaciunea , caci in Biserica care este trupul lui Hristos (Efeseni V 23) , fiecare

7. Ibidem, p. 10 8. Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, op. cit., p. 11

9. Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a II-a de la Sfantul Maslu, Bucuresti, 1992, p. 10. Ibidem, Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfantului Maslu, Bucuresti, 1992, p. 165

6

suntem unii altora madulare si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura

impreuna (1 Corinteni XII 26) ,Rugaciunea unora pentru altii este sangele Bisericii 11

spunea marele teolog Homiacov. Fara rugaciunea tuturor membrilor comunitatii bisericesti

unita in duhul evlaviei si al dragostei crestinesti insotite de o credinta staruitoare nu este cu

putinta tamaduirea celui slabanogit si impovarat de pacate. De aceea si rugaciunile noastre

liturgice imbraca forma pluralului: Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa

zicem , Sa ne iubim unii pe altii, Pe noi insine si unii pe altii, Domnule sa ne

rugam, etc. Aceste rugaciuni cuprind o gama variata de cereri cum ar fi: izbavirea de

boli, suferinte, necazuri, etc, izvorul tuturor acestor napaste fiind in fond tot pacatul. Din

acest motiv Biserica se roaga mai intai pentru pacatosii din sanul Ei, vinovati de anumite

pacate (usoare, grele si impotriva Duhului sfant). Singura conditie ce li se cere acestora

este dorinta de indreptare si indeplinirea faptelor vrednice de pocainta, caci Dumnezeu nu

vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui pe Dumnezeu Nu-l supara atat de mult faptul

ca noi pacatuim, cat il supara lipsa noastra de intoarcere la pocainta12 spune Sfantul

Ioan Gura de Aur. Toata viata noastra este o lupta incordata cu pacatul, iar cel ce persista

in stare de pacatosenie se expune singur pieirii si osandei celei vesnice, caci nimic necurat

nu va fi admis in imparatia lui Dumnezeu si pentru tot pacatul se chinuieste omul, chiar si

pentru cel mai mic, iar chinul cel vesnic este dupa asemanarea pacatului135spune Sfantul

Simeon al Tesalonicului. Cu toate acestea nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea de

oameni a lui Dumnezeu iar pe cei ce fierbinte se pocaiesc cu mila indurarii ii curateste si

ii lumineaza si cu lumina ii uneste, partas Dumnezeirii Sale facandu-I fara pizmuire14. De

aceea Biserica staruie in rugaciunile ei sa dobandeasca de la Dumnezeu mai intai

mantuirea si iertarea pacatelor si dupa aceea celelalte necesitati zilnice.

Indeplinirea anumitor trebuinte si nevoi materiale si trupesti este adeseori trecuta pe

plan secundar in continutul rugaciunilor caci spune Mantuitorul Cautati mai intai

imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui si acestea toate se vor adauga voua (Matei

VI,33).Iata un model tipic de rugaciune formulat in acest sens: Daruieste-le intoarcerea

vamesului, lacrimile pacatoasei si marturisirea talharului, ca prin pocainta din toata

11. Alexei Homiakov, Opere (in rus.), vol II, 1867, p. 20, apud Nicolae Arseniev, Biserica rasariteana, trad., de Mitr. Tit

Simedrea, Bucuresti, 1930, p. 14 12. Sf. Ion Gura de Aur, Cuvantul al 13-lea, pentru Pocainta in vol. Putul si impoartirea de Grau, Ed. Buna Vestire, Bacau, 1995, p. 26 13. Sfantul Simeon al Tesalonicului, Despre pocainta, cap. 263-264, trad. in rom. de Toma Teodorescu, Bucuresti, 1865,

p. 172 14. Ceaslov, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfintei Impartasanei, p. 296

7

inima lor intr-un gnd si in pace facand poruncile Tale sa se invredniceasca si cerestii

Tale imparatii.156

De mare folos sufletesc in dobandirea ajutorului dumnezeiesc pentru noi si pentru

aproapele nostru sunt solirile sfintilor, pe care ii rugam sa mijloceasca inaintea lui

Dumnezeu pentru implinirea cererilor noastre de iertarea pacatelor si de mostenire a vietii

vesnice. Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra (2 Cor. XIII, 19)

spune Sfantul Apostol Pavel. Iata principalul motiv pentru care solicitam interventia

sfintilor, invocandu-i in rugaciuni ca sa implore asupra noastra milostivirea si indurarea lui

Dumnezeu. Datorita acestui fapt Biserica Ortodoxa ii cinsteste in mod deosebit pe sfinti ca

pe niste prieteni ai lui Dumnezeu (Efeseni II 19).Ei s-au impus in cultul si traditia

Bisericii prin recunostinta si evlavia pe care le-o datoreaza cei de pe pamant.

Intre Biserica luptatoare de pe pamant si Biserica biruitoare cea a dreptilor din cer

exista o neintrerupta legatura de iubire si daruire reciproca. Legatura iubirii se manifesta

printr-un neincetat schimb de bunuri duhovnicesti, de rugaciuni de la cei vii pentru cei

raposati, de mijlocire de la cei drepti pentru cei ce se nevoiesc aici in aceasta viata

pamanteasca.Aceasta conlucrare si legatura duhovniceasca este numita in Ortodoxie

comuniunea sfintilor, iar totalitatea actelor si formelor liturgice prin care Biserica ii

cinsteste pe sfinti este numita cultul sfintilor. Este firesc sa avem mai multa indrazneala

catre Dumnezeu,atunci cand rugaciunile noastre catre El sunt sustinute si ajutate de solirile

sfintilor care au fost oameni ca si noi, insa pentru viata lor curata si neprihanita si pentru

inalta lor traire duhovniceasca au fost rasplatiti de Dumnezeu cu darul facerii de minuni si

cu mostenirea imparatiei ceresti. Astfel avem convingerea ca ei pot mijloci inaintea lui

Dumnezeu pentru noi, ajutandu-ne cu rugaciunile lor fiindca sunt preaslaviti de

Dumnezeu in ceruri(Luca XX, 36), ca pe niste casnici ai lui Dumnezeu(Efesen II, 19).

Cinstirea sfintilor nu umbreste nicidecum preaslavirea lui Dumnezeu, precum

afirma unii crestini din alte confesiuni,caci insusi Mantuitorul a spus ca le-a dat slava,

primita de El de la Tatal din veci (Ioan XVII, 22). In aceasta privinta cuvintele marelui

teolog Homiacov sunt convingatoare. El spune: Noi stim ca daca cineva dintre noi cade,

cade singur dar nimeni nu se mantuieste singur. Cel ce se mantuieste in Biserica se

mantuieste in unire cu toate celelalte membre ale sale. Daca crezi esti in comuniunea

credintei; daca iubesti esti in impartasirea iubirii; daca te rogi esti in comuniunea

rugaciunii. De aceea nimeni nu se poate sprijini pe propria-i rugaciune; ci fiecare

15.

Molitfelnic, op.cit, p11

8

rugandu-se cere mijlocirea intregii Biserici, nu doar ca se indoieste de mijlocirea unicului

Mijlocitor,Iisus Hristos ci cu convingerea ca toata Biserica e in nesfarsita rugaciune

pentru membrele sale. Se roaga pentru noi toti ingerii si apostolii si martirii si patriarhii si

mai presus de toti Maica Domnului nostru si aceasta unire este cu adevarat a Bisericiii.16

7Deci in Biserica, noi credinciosii in calitate de membrii spirituali ai ei nu ne simtim

parasiti sau izolati ci infratiti cu dreptmaritorii crestini de aici de pretutindeni: cu mosii si

stramosii nostrii, cu ingerii si sfintii, cu Maica Domnului, cu tot sufletul crestinesc cel

necajit si intristat si in primul rand cu Domnul nostru Iisus Hristos datatorul bunatatilor si

izvorul mantuirii noastre.

Credinta noastra crestin ortodoxa ne invata ca adevarata inchinare se face in Duh si

Adevar. Amintim aici de convorbirea cu femeia smarineanca pe care a avut-o Mantuitorul

in care traseaza doua conditii fundamentale ale rugaciunii si anume: curatenia inimii si

adevarata credinta. Ambele virtuti sunt iseparabile, se intregesc, se sustin una pe alta si se

completeaza reciproc. Prima care infatiseaza nevinovatia si sinceritatea reprezinta

pamantul cel bun in care a fost aruncata samanta cuvantului lui Dumnezeu, iar a doua

fructul semintei, adica faptele bune, caci credinta fara fapte moarta este(Iacov II,26).

Faptele bune alcatuiesc podoaba cea mai de pret a sufletului omenesc .Ele sunt rolul trairii

launtrice si oglinda inimii curate sincere si neprihanite despre care graieste psalmistul

inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cel dintru ale

mele(Psalmul L,11).

Iata cele doua aspecte ale aceleasi realitati: curateni inimii si sfintenia vietii;

unitatea perfecta intre gand si cuvant; intre ceea ce simti si ceea ce faci; intre credinta si

fapte bune; intre cult intern si cult extern. Cand aceste doua elemente se vor sincroniza in

fiina uman se va produce acel echilibru sufletesc intre ratiune, vointa si simtire care

imprima seninatate , liniste si pace launtrica a omului cu sine insusi, cu Dumnezeu si cu

semenii. Numai atunci simti ca te rogi in voie si in liniste caci cum te vei ruga daca viata ta

este in contrazicere cu rugaciunea ta sau Ce folos ai tu, spune Sfantul Ioan Gura de Aur -

daca lumea intreaga se bucura de o pace profunda iar tu te lupti cu tine insuti?.17 Cand

rugaciunea izvoraste dintr-o inima curata, neprefacuta si iertatoare, plina de evlavie, de

cainta si de iubire fata de Dumnezeu si de semeni, ea devine o jertfa bine primita oferita lui

Dumnezeu si se inalta ca o tamae mirositoare inaintea tronului ceresc. Numai atunci putem

16. Alexei Homiakov, op. cit., p. 124 17. Sf. Ion Gura de Aur, Omilia a VII-a in comentariile sau explicarea epistolelor pastorale: I si II Timotei, Epistola catre

Tit si cea catre Filimon, trad. in rom. de Arh. Theodosie Ploiesteanul, Bucresti, 1911, p. 6

9

spune ca aducem lui Dumnezeu o inchinare in Duh si Adevar (Ioan IV,24). Deci credinta

presupune inchinare.

Prin adevar intelegem viata cladita pe temelia dreptei invataturi a Sfintei

Biserici,caci multi au ratacit astazi de la acest adevar si pretend ca se inchina lui Dumnezeu

cu credinta. In realitate ei nu sunt altceva decat niste dezertori de la turma cea

cuvantatoare a Bisericii lui Hristos , niste hulitori ai adevarului si batjocoritori de cele

sfinte iar rugaciunea lor o forma trufasa de exprimare a dispretului si arogantei asemeni

fariseilor fatarnici ,osanditi de Mantuitorul in Sfanta Evanghelie dupa roadele lor ii ve-ti

cunoaste(Matei VII ,20). Spune Domnul nostru Iisus Hristos oile Mele asculta glasul

Meu (Ioan X, 27), precizeaza Dumnezeiescul Invatator iar glasul Lui rasuna neincetat in

Biserica Sa stalpul si temelia adevarului (I Tim.,III 15).

Relatia stransa dintre invatatura de credinta si cultul divin este temeiul dar si

condita in Biserica Ortodoxa.188

Credinta ortodoxa ne indeamna sa ascultam de acest glas dumnezeiesc al sfintei

noastre Biserici, caci in afara ei nu exista mantuire. Cine nu are Biserica de mama, nu

poate avea pe Dumnezeu de Tata19, spune Sfantul Ciprian al Cartaginei.

Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca

Dupa cum stim cu totii menirea noastra de crestini adica de fii spirituali ai Bisericii,

renascuti prin Botez la viata cea noua prin Hristos este aceea de a ne zidi sufleteste. A

realiza aceasta dimensiune ontologica inseamna a inlatura din noi stricaciunea cea veche a

rautatii si necuratiei, pentru a deveini framantatura noua (I Corinteni V 7), eliberata de

patimi si capabila de a ravni si a face pururea lucrul cel mai bun , dupa cum lamurit ne

invata marele povatuitor al neamlui, Sfantul Apostol Pavel (Gal.IV ,18).

Aceasta lucrare duhovniceasca de reinnoire contua a finite noastre launtrice si de

crestere a ei spre starea barbatului desavarsit (Efeseni IV,13) implica un process

complex si totodata indelungat de infranare si nevointa, o lupta necurmata impotriva raului

18 Pr.Conf..Dr. Viorel Sava, op. cit, p 78 19

. Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, trad. in rom. de Prof. Nicolae Chitescu, in col. PSB, vol III-

Apologeti de limba Latina, Bucuresti, 1981, p. 438

10

si un efort statornic de practicare si de prindere a virtutii pentru a inalta firea umana

deasupra patimilor si a placerilor de tot felul care intuneca sufletul20

.9

Pentru desavarsirea propriei noastre finite Sfanta noastra Biserica, intocmai ca o

mama care se ingrijeste de cresterea si educarea fiilor ei sufletesti ne pune la indemana o

gama variata de remedii si practici spirituale prin care se incearca insanatosirea firii

omenesti slabanogita de patimi si de neputintele sufletesi si trupesti. Dintre toate caile si

mijloacele de reabilitare si imbunatatire spirituala, adica de luminare, de formare si de

zidire sufleteasca cel mai important ramane desigur cultul divin. Prin cult intelegem

totalitatea formelor instituite de Hristos si de Biserica Lui prin care, prin mijlocirea

organelor indreptatite ale Bisericii se realizeaza in om mantuirea adusa de Hristos si

roadele ei, sfintirea omului si unirea lui cu Dumnezeu si se manifesta in exterior pietate

interioara adica cinstirea si adorarea interna a lui Dumnezeu din partea comunitatilor, a

membrilor lor , precum si a Bisericii intregi21.

Asadar pe langa faptul ca mijloceste revarsarea harului sfintitor asupra

credinciosilor ,cultul divin ofera totodata acestor credinciosi un climat prielnic de inaltare

sufleteasca pe treptele virtutilor prin bogatia, frumusetea, armonia si varietatea imnurilor ,

rugaciunilor si randuielilor liturgice care intra in componenta unitatilor de baza ale

serviciilor divine. Fiecare imn religios exprima in continutul lui o bogatie intreaga de

sentimente, idei si invataturi dogmatico-morale redate pe intelesul credinciosilor, pentru ca

acestia cunoscand adevarul de credinta sa sporeasca in aprofundarea si trairea lor. Ceea ce

ne uimeste cel mai mult este adancimea cugetarii si simtirii religioase pe care si-a intiparit-

o autorul sfant in alcatuirea acestor compozitii celebre incat auzindu-le ne apare deodata in

minte imaginea unui suflet marinimos, a unei trairi cucernice si a unei jertfelnicii fara

preget pusa in slujba indeplinirii cuvantului evanghelic.

Un alt factor determinant prin care cultul divin isi exercita functia sa educativ

pedagogica de modelare a sufletului este nota de mister (fastul, stralucirea si solemnitatea

formelor sale externe) si multiplicitatea sensurilor simbolico-mitice prin care ni se

dezvaluie inaintea ochilor (in mod intuitiv si figurat) evenimente , fapte si persoane

din10istoria sfanta a mantuirii pentru a destepta astfel in suflet emotiile, sentimentele si

gandurile corespunzatoare diferitelor episoade ale iconomiei divine22 si a le face mereu

20. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 19

21. Pr. Dr. Vasile Mitrofanovici, Prelegeri academice despre Liturghia Bisericii dreptcredincioase- rasaritene, prelucrate

de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi,Cernauti,1909, p.2-3 22. Diac. Dr. Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti, 1943, p. 185

11

prezente in mijlocul nostrum. La aceste trasaturi esentiale am mai putea adauga

expresivitatea ideilor, eleganta stilului, abundant expresiilor si versetelor scripturistice

presarate in textile liturgice si mai presus de toate gandirea si invatatura inalta Sfintilor

Parinti dublata de o pilduitoare traire duhovniceasca. Aceste comori nestemate ale culturii

si spiritualitatii crestine zugravite atat de plastic si minunat sub pana inspirata a melozilor

si imnografilor nostri au darul de a edifica, de a instrui, de a inalta sufleteste pe credinciosi

pe calea mantuirii incat putem defini cultul ortodox ca fiind o drama a virtutii crestine pe

drumul ei de izbanda si in momentele si episoadele centrale ale lucrarii ei morale si

spirituale 2311.

Cultul crestin ortodox este unic in intreaga crestinatate prin sublimitatea si

varietatea lui: teologi, viata in Hristos, poezie, muzica, respiratie a sufletului si mijloc de

educatie religios morala inspirator si generator de viata crestina. Spunem aceasta pentru ca

in cadrul cultului divin, credinciosii nostri ortodocsi intretin o legatura mai vadita, mai vie

si mai simtita cu Marele nostru Ziditor si Mantuitor , Domnul nostru Iisus Hristos ; in

cadrul cultului iau cunostinta mai directa si mai lamurita de rostul nostru pe acest pamant,

de starea sufleteasca si trupeasca in care ne aflam si de indatoririle pe care le avem fata de

fiinta noastra intreaga. Cultul divin este acela care in primul rand mentine treaza constiinta

noastra de crestin. El este izvorul de apa vie din care se adapa sufletele credinciosilor cu

curgeri tainice; este sufletul si inima vietii crestine. Ortodoxia traieste prin cultul ei, de

aceea a vorbi despre cultul divin inseamna a vorbi despre despre insasi istoria Bisericii

noastre , despre credinta bimilenara a poporului roman. S-a spus adeseori despre cultul

divin ca este dogma in actiune si pe buna dreptate, caci in care tratat sau manual de carte

Catehetica au invatat crestinii sa creada si sa preamareasca dumnezeirea cea in trei ipostaze

, decat in imnele si rugaciunile Bisericii, pline de miez dogmatic. Ele contin intreaga

teologie turnata in forme speciale pentru viata sufleteasca a tuturor crestinilor23. Nicaieri

nu intalnim mai lapidar si mai concis expusa dogma despre egalitatea si deofiintimea

persoanelor Sfintei Treimi ca in formula doxologica Marire Tatalui si Fiului si Sfantului

Duh sau ca in rugaciunea cunoscuta a Sfantului Ioanichie: Nadejdea mea este Tatal,

scaparea mea este Fiul ,acoperamantul meu este Duhul Sfant;Treime Sfanta slava

Tie(Ceaslov ed.1990, pag 187), ca sa nu mai vorbim de Troparele treimice (triadicalele)

de la slujba miezonopticii din Duminici, Decanonul Sfintei Treimi (troiesnicul) pe cele opt

23 Dr, Grigore Cristescu, Cultul Crestin ca mijloc de solidaritate sociala, Craiova, 1924, p. 12 24 Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, Scrieri de teologie Liturgica si pastoral misonara, E. I. B. M. O. B. O. R.,

Bucuresti, 2002, p. 21

12

glasuri de la aceasi sujba, de rugaciunea patrunzatoare a Sfantului Marcu Monahul Intru

tot puternica si de viata facatoare si incepatoare de lumina Preasfanta Treime si de

stihirile antifoanelor care marturisesc deopotriva ca Tatal este fara de inceput, din Care 12

s-a nascut Fiul fara de ani si Duhul de un chip si de un scaun din Tatal impreuna a

stralucit25. 13

Toate aceste invataturi dogmatice formulate in mod sistematic si maiestrit in

cuprinsul randuielilor noastre de slujba ne intaresc in Sfanta Treime si sporesc in noi duhul

evlaviei si al fricii de Dumnezeu care este inceputul intelepciunii (Pilde I, 7). Inaltandu-

ne mintea pe calea rugaciunii catre lumina cea dumnezeiasca si vesnica a Treimii celei

mai presus de fire, incepem sa intelegem pe cat ne sta in putinta tainele cele nepatrunse

ale intelepciunii dumnezeiesti: mila, bunatatea, indelunga rabdare si nemsurata sa iubire de

oameni revarsata cu prisosinta peste noi pentru ca astfel cunoscand atata izvor de

binefacere si vazand imperfectiunea si nevrelnicia noastra sa ne aprindem de dorinta de a

lucra cu cuget curat poruncile Sale cele mantuitoare asa cum ne invata textul

rugaciunii.(Intru tot puternica): Ca din rautatea cea din noapte si intunecata, cu

vederea luminii, prin pocainta sa ne schimbam si in lumina cu bunacuviinta sa umblam si

curati fara de iubirea Ta de oameni aratandu-ne noi, nevrednicii sa Te laudam si sa Te

slavim in veci26.

Aproape in fiecare rugaciune ,daca stam sa-I analizam in parte continutul

14observamo impletire armonioasa intre ideile doctrinare si sentimentele de ardoare si de

pietate , ambele expuse intr-un mod cat mai concret ,mai plastic si mai simtual posibil incat

principiul lex credendisi lex orandi devenit tot mai frecvent in cultul si viata Bisericii.

Asa se explica faptul de ce credinciosii nostrii nu au simtit niciodata nevoia

insusirii adevarurilor de credinta si a preceptelor morale din diferite catehisme sau manuale

de Dogmatica si Morala. Ei au avut permanent la indemana acest tezaur de invataturi

reflectat in formele, riturile si ceremoniile cultului. Aceste acte si forme de cult le-a oferit

nu numai posibilitatea de a intui si patrunde cu ochii mintii adevarurile religioase, ci si de a

trai, adica de a le simti cu toata caldura sentimentului si afectivitatii religioase printr-o

participare cat mai activa la slujbele Bisericii.

In felul acesta, cultul crestin a devenit un mijloc de intarire a convingerilor

religioase, un mediu de formare a deprinderilor virtuoase si o cateheza vie pusa la

25 Octoihul mic, Stihia a III a din grupa a treia a Antifoanelor, gl.VIII, p. 186 26

Ceaslov, ed. a V-a, 1992, pag. 48.

13

dispozitia credinciosilor. Din lecturile biblice, din sinaxarele si troparele sfintilor si din

picture si iconografia bisericeasca, credinciosii nostri au invatat in cine si in ce sa creada,

cum trebuie sa traiasca si pe cine sa urmeze. Cat de sugestiv si de convingator ne graiesc in

acest sens, troparele sfintilor pe care le ascultam in repetate ori la slujbele Vecerniilor si ale

Utreniilor: Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat parintele

nostru ( x ) cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea, cerestile daruri luand, vindeci pe

cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta sau Indreptator credintei si

chip blandetilor, invatator infranarii te-aratat pe tine, turmei tale adevarul lucrurilor.

Pentru aceasta ai castigat cu smerenie cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe

( x ) roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Exista in aceste doua portrete morale cele mai elocvente marturii de curata vietuire

crestineasca, exemple desavarsite de virtute, de nevointa si de biruinta asupra pacatului ,

adevarate pilde de altruism moral crestin, demne de urmat pentru oricine ravneste sa urce

pe culmile scarii paradisului.

La fel de miscatoare si de indemnatoare la fapte bune sunt imnele si stihirile de

umilinta care se canta si se rostesc in Sfantul si Marele Post al Pastilor: rugaciunea

Doamne si Stapanul vietii mele, a Sfantului Efrem Sirul, codacul Suflete al meu,

Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, troparul Iata Mirele vine in miezul

noptii, svetilna Camara Ta Mantuitorule si slujba inaltatoare a Prohodului din Sfanta si

Marea Vineri a Saptamanii Sfintelor Patimi. Privind cu emotie drama Rastignirii Fiului lui

Dumnezeu zugravita de slujbele Deniilor, credinciosii simt in sufletul lor o adevarata

zguduire, care ii ridica din preocuparile marunte, cucerindu-i pentru dragostea lui Hristos,

Cel ce si-a dat viata Sa pret de rascumparare pentru noi27

.15

16

Toate aceste cantari si rugaciuni ale Triodului strabatute de fior sfant, de cainta si

de duhul evlaviei, fac sa vibreze cele mai adanci coarde ale sufletului, desteptandu-l din

somnul cel greu al pacatului si inviorandu-l prin trezirea simtirilor de pocainta, fapt pentru

care de altfel si canta Biserica in aceasta perioada: Usile pocaintei deschide-mi mie,

Datatorule de viata.., caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire viata

mea toata o ama cheltuit29.

Niciodata nu va izbuti o meditatie sau o cateheza sa sensibilizeze si sa angajeze

sufletul credinciosului ca aceste duioase si mangaietoare cantari29. Prin intermediul lor,

27

Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23 28 Catavasier, ed. a X-a , p. 43 29 Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23

14

ideile dogmatice si indemnurile morale dobandesc o mai mare putere de inraurire si de

patrundere in suflet, decat atunci cand sunt expuse in chip discursiv sau teoretic ca intr-o

17predica sau cateheza. Invesmantate in forma poetica a imnelor si invaluite in focul

evlaviei rugaciunilor, aceste adevaruri dogmatice si principii morale devin credinta noastra

marturisita, cantata si transpusa in viata cea noua, adica duhovniceasca, luminata de har si

intarita pe legatura dragostei fratesti.

Numai lasandu-ne transformati de farmecul si frumusetea acestor pioase rugaciuni

ne vom incununa ipotriva patimilor curatindu-ne mai intai pe noi fratilor (din Slava de

la Utrenia Duminicii lasatului sec de branza) ca savarsind fara de prihana calatoria postului

sa ne invrednicim a intampina cu cuviinta crestineasca negraita bucurie pe care ne-o

binevesteste Praznicul Praznicilor prin cantarea: Ziua Invierii si sa ne luminam cu

praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi,

sa iertam toate pentru Inviere.

Cat de miscatoare pentru noi, cat de generoasa, de umana, de ziditoare de om si de

crestin este aceasta chemare pe care ne-o lanseaza minunata a Praznicului.

Iata pentru ce Sfintii Parinti au accentuat deosebit de mult insemnatatea cantarii

religioase in innobilarea sufletelor crestine si a constiintei crestine.Nimic nu reuseste sa

inalte intr-atat sufletul si oarecum sa-l ridice de la pamant, sa-l desfaca de legaturile

trupului ca o melodie vocala su ca o cantare inspirata, perfect alcatuita

ritmic30,18spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Cantarea potoleste pasiunile ce se nasc din

carne, ea alunga gandurile rele ce ne-au fost sugerate de vrajmasii nevazuti, ea revarsa in

suflet ca sa rodeasca si sa dea fructe bune31.19

Cantarea bisericeasca este premergatoare sau, mai bine-zis, inainte-mergatoarea

harului divin, tocmai prin faptul ca dezrobeste fiinta credinciosului din catusele patimilor si

a faptelor rele. Ea ii procura credinciosului haina de nunta, cu care sa stea fata, in mod

vrednic, la primirea harului sfintilor. Ea face sa incolteasca smerenia si aprinde dorul dupa

Dumnezeu de care era insetat Psalmistul David cand graia: Dintru adancuri am strigat

catre Tine Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps.CXXIX, 1).

Ca si cantarea liturgica, psalmii reprezinta si ei la randul lor un mijloc important de

formare launtrica a omului. Ei contin o comoara de simtire si cugetare biblica, fiind ca si

rugaciunea cantata un auxiliar pretios in asimilarea si transmiterea invataturii crestine.

30 Sf. Gura de Aur, Comentariu la Psalmul XLI in P.G. 55, col.155 31Diodor din Tars, Fragmente din Psalmi, in P.G. XXXIII, col.1588-1589

15

La inceput ei au intrat in serviciul cultului divin, ca imnuri si rugaciuni, cantate de

corul si orchestra templului din Ierusalim, ca mai tarziu sa se generalizeze treptat in cultul

crestin.

In cultul Bisericii Ortodoxe, psalmii se bucura de un rol educativ-moral deosebit de

insemnat, atat prin bogatia inspiratiei si a entimentelor care inalta inima spre ardoarea lui

Dumnezeu, cat si prin clasicismul cugetarii care lumineaza ca niste faclii aprinse drumul ce

duce la mantuire si fericire. Iata de pilda, un exemplu in acest sens: Pasii mei

indrepteaza-i dupa cuvantul Tau si sa nu ma stapaneasca nici o faradelege (Psalmul

118,105).

Unii psalmi cum ar fi cei de pocainta (6,31, 37,50,129) prezinta starea dramatica a

omului nelegiuit, reveland contrastul izbitor dintre conditia omului indreptat si a celui

pacatos, tocmai pentru a determina sufletul spre convertire.

Sfarsitul psalmului este o izbucnire de bucurie izvorata din convingerea ca Domnul

i-a ascultat rugaciunea si i-a implinit cererea, vindecandu-I sufletul de rana

pacatului.Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.Sa se rusineze

si sa se tulbure toti vrajmasii mei (Psalmul VI, 9-10). Alaturi de rugaciune si cantare ca

forme de cult un rol important in formarea noastra sufleteasca il au mijloacele de

exprimare a sentimentelor religioase: cuvantul, gesturile, miscarile si actele simbolice. Ele

reprezinta o adevata podoaba cu care se invesmanteaza ideea religioasa si prin care se da

glas simtirii launtrice.

Dintre acestea cel mai vechi mijloc de exprimare a atitudinii si sentimentelor

religioase este cuvantul. Intrebuintarea lui in dumnezeiasca slujba dateaza inca de la

inceputurile intemeierii Bisericii crestine dupa cum adevereste Scriptura: Cuvantul lui

Hristos sa locuiasca intru voi cu bogatie. Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata

intelepciunea. Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si

in cantari duhovnicesti (Coloseni III, 16). Deci, cuvantul zamislit din pietate adanca

imbracat in forma rugaciunii sau a cantarii reprezinta forta spirituala care mladia sufletul,

cucerea inimile si lumina simturile. De aceea, toate actele cultului divin sunt insotite de

citirea unor texte din Sfanta Scriptura (catisme,paremii, Apostol, Evanghelie) urmate de

cantari si rugaciuni care imbinate la un loc alcatuiesc un material instructiv-religios

deosebit de bogat, un izvor inepuizabil de cunoastere a invataturii dumnezeiesti, edificator

pentru viata religios - morala a credinciosilor.

Daca cuvantul este straiul de sarbatoare in care se imbraca gandurile si

simtamintele noastre religioase spre a canta, a multumi si a lauda pe Dumnezeu in timpul

16

sfintelor slujbe, miscarile care insotesc cuvintele, fie rostite sau cantata reprezinta vointa

nostra indreptata spre implinirea acestor invataturi si indemnuri exprimate prin cuvant.

Iata de pilda, cand preotul sau diaconul rosteste cuvintele: Domnului sa ne

rugam, toata obstea credinciosilor din biserica se inchina facand semnul Sfintei Crucu, iar

cand la strana se canta: Veniti sa ne inchinam binecredinciosii crestini isi pleaca

genunchii facand metanii si inchinaciuni, iar cand preotulsau diaconul indeamna poporul

zicand: Cu intelepciune drepti, sa ascultam Sf.Evanghelie, toti credinciosii se

prosterneaza n genunchi si asculta cu evlavie si luare aminte cuvintele Domnului ca sa

patrunda duhovniceste tainele iconomiei divine.20

Acelasi efect il au si actele simbolice prin care ni se inchipuie si se insemneaza o

ide religioasa, un dar dumnezeiesc sau un eveniment din itoria sfanta, pentru ca misterul

patimii, al mortii si al Invierii Mantuitorului sa fie zugravit intr-un mod cat mai intuitiv

posibil, pentru ca astfel cutremurati de maretia mantuirii noastre si patrunsi de marea

indurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa-I incredintam sufletele, sa-I daruim viata si sa ne

inflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu

dragoste de focul Sfintelor Taine, pe care le primim la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.

De fapt toate serviciile bisericesti si sfintele rugaciuni sunt niste trepte de inaltare

spirituala catre piscul cel mai inalt al cultului divin: Sfanta Liturghie inima vietii crestine.

Prin structura randuielii ei (de acte, ceremonii, imne si rugaciuni liturgice), Sfanta

Liturghie reprezinta forma cea mai desavarsita de actualizare si prelungire peste vremi si

spatii a prezentei reale a Domnului nostru Iisus Hristos si a lucrarii Sale in lume.

In Sfanta Liturghie, Hristos este prezent lucrand si vorbind printre oameni ca

adorator perfect al Tatalui Sau si ca sfintitor al neamului omenesc32, iar cei ce participa

21la ea traiesc din plin prezenta si unirea cu Hristos euharistic. Ei traiesc intreg misterul

intruparii, incepand de la nasterea din Betleem si pana la Inaltarea Sa la ceruri.Toate

momentele semnificative din viata Mantuitorului se perinda prin acte simbolice, prin

lecture si rugaciuni inaintea ochilor sufletesti ai credinciosilor, incat acestia raman profund

impresionati de tot ce a invata si a infaptuit Domnul nostrum Iisus Hristos pentru noi si

pentru a noastra mantuire. Ei vad si aud pe Mantuitorul umbland si vorbind in prezenta lor,

ori de cate ori se rostesc Fericirile ,Sfanta Evanghelie ,cuvintele de instituire a Sfinte

Euharistii sau se canta Tatal nostru. Ascultand Sfanta Liturghie crediciosii nostri se

cutremura de minunile pe care le-a savarsit pe care El le-a savarsit pentru vindecarea firii

32

Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, Tradusa in romana de Diac.Dr.Ene Braniste, Bucuresti, 1999, p. 30

17

omenesti,sunt zguduiti de cumplita tragedie a patimilor, a rastignirii pe cruce si a mortii

celei datatoare de viata a Mantuitorului, pentru ca in finalul slujbei sa guste din

nemarginita bucurie a biruintei binelui asupra raului, a Luminii asupra intunericului si a

vietii asupra mortii , bucuria Invierii lui Hristos ,chezasia propriei noastre invieri, caci daca

prin Sfantul Botez am fost altoiti de El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi

si ai Invierii Lui (Romani VI,5). Pentru acest lucru se si roaga de altfel preotul

liturghisitor intr-una din rugaciunile finale ale slujbei, aratand scopul special al liturghiei:

unirea cu Hristos prin imparatasirea cu Sfintele si Precuratele Sale Taine si petrecerea in

comuniune cu El in viata viitoare: O Pastele cele mari si Presfintite Hristoase.O

intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si puterea .Da-ne noua mai cu adevarat sa ne

impartasim cu Tine in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale.22

De aceea Sfanta Liturghie este socotita cea mai importanta slujba din intregul cult

divin al Bisericii Ortodoxe, caci oferindu-ne spre hrana duhovniceasca Trupul si Sangele

euharistic jertfit pentru viata si mantuirea lumii, ea aduce si poarta pe Hristos in inimile

credinciosilor33,23chiar daca nu se invrednicesc toti sa se impartaseasca cu Sfanta

Euharistie. Ceilalti credinciosi, care nu se impartasesc cu Sfintele Taine participa totusi in

Duh la impartasirea euharistica, caci ascultand cu credinta si cu evlavie sfanta slujba si

luand aminte la tot ce se canta si se rosteste intransa ei afla hrana si desteptare tuturor

simtamintelor religioase: multumirea, iubirea, cunostinta vinovatiei pentru

pacat,umlinta,cererea, iubirea aproapelui caci nu exista altceva mai de folos noua si mai

iubit de Dumnezeu decat slujba aceasta pentru ca este lucrarea Mantuitorului,innoirea

oamenilor si partasie a Lui cu noi.

In fiecare duminica, sarbatoare sau zi de rand in care se savarseste Sfanta Liturghie,

Domnul nostru Iisus Hristos este prezent alaturi de noi in Biserica. El vine aici spre a

cauta oaia cea ratacita, pe fiul cel pierdut , pe femeia cea desfranata ,pe paraliticul cel

neputiincios, pe orbul nenorocit, spre a descoperi toate sufletele chinuite, pe toti

nenorocitii vietii ,pe toti aceia a caror fiinta e bantuita de necazuri, de dureri de suferinte,

sau sunt coplesiti de poveri, de indoieli , de incertitudini, pentru ca apoi sa-i ajute ,sa-i

tamaduiasca , sa-i povatuiasca ,sa-i mantuie. Credinciosii ortodocsi stiu toate aceste

lucruri si de aceea vin cu placere la Biserica, vin cu incredere la acest lac al Vitezdei

Testmentului Nou , despre care stiu ca este in stare sa tamaduiasca orice boala si orice

33 Episcop Vasile Coman, Scrieri de teologie liturgica si pastorala, Oradea, 1983, p. 135

18

neputinta sufleteasca si trupeasca , a tuturor celor care cred si doresc acest lucru.

Crestinii ortodocsi vin la slujba Sfintei Liturghii spre a se intalni cu Domnul si Stapanul

vietii lor, cu Iisus Hristos, Mantutorul sufletelor noastre34 Ei simt acest contact cu

Domnul si Stapanul tuturor inca din clipa in care au pasit pragul Bisericii si au lepadat

toata grija cea lumeasca, apoi participand la acest oficiu divin cu adanca smerenie si cu

buna cucernicie se aprind si mai mult de dorinta de a se uni si de a petrece impreuna cu El,

fiind incredintati ca Domnul este de fata si asculta rugaciunea lor rostita cu osardie din

prisosul inimii. Oricine poate constata faptic cata schimbare si innoire sufleteasca produce

Sfanta Liturghie asupra celor care participa activ la ea cu intreaga simtire si ratiune

luminata de credinta, cata pace si bucurie negraita se revarsa in suflet, cata liniste, usurare

si seninatate launtrica se intrezareste pe chipul celor ce s-au adapat din Ospatul

Stapanului. Ei se intorc la casele lor oarecum usurati, mangaiati si despovarati asemenea

omului slobod descatusat din lanturile robiei.

Dar nu numai Sfanta Liturghie ,ci si celelalte parti constitutive ale cultului divin

ortodox (respectiv cele sapte Sfinte Laude) sunt tot atat de bogate in continut in sensuri, in

frumuseti inegalabile si in puteri de revarsari ale darurilor lui Dumnezeu asupra fiilor

bisericii.In special Sfintele Taine sunt vasele communicate prin care din inaltimea

cerurilor se coboara in viata credinciosilor darurile sfintitoare, care sunt pridvoare ce

conduc in Imparatia lui Dumnezeu pe toti aceia care cu sete, cu credinta si cu deplina

cucenicie si nadejde traiesc o viata nedespartita de aceste mijloace harice crestinesti3524

O alta trasatura dominanta a slujbelor ortodoxe este realismul si universalismul lor.

In cadrul acestor servicii religioase noi nu facem doar o simpla comemorare in forma

artistica a principalelor evenimente din viata si activitatea Mantuitorului sau din istoria

Bisericii pentru ( a destepta in sufletele credinciosilor sentimental pietatii) ci actualizarea

intocmai a acestor fapte , reinnoirea lor pe pamant si implicarea noastra ca participanti la

evenimentele sarbatorite. De aceea in cantarile liturgice se foloseste prezentul continuu

Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste, Astazi Hristos in Betleem se naste

din Fecioara, Astazi s-a rastignit pe lemn Cel ce-a spanzurat pamantul pe ape.E

timpul nou al transfigurarii si al nestricaciunii scaldat in lumina cea neinserata zilei a

opta, ziua Invierii.25

34Pr. Prof. Spiridon Candea, Cultul divin si pastoratia crestina, factor de promovare a vietii religioase in ortodoxie, in

BOR (LXXX V), nr. 11-12, 1967, p. 1199 35

Pr. Prof. Spiridon Candea, Hristos si mantuirea sufleteasca a orasenilor, Sibiu, 1939, p. 154

19

In acest sens sarbatoarea crestina nu mai este o simpla amintire a unor fapte

evanghelice sau aghiografice (din viata sfintilor) petrecute odata pentru totdeauna ci

afirmarea realitatii acesto fapte. Cand adresam salutul crestinesc Hristos a Inviat, primim

dintr-odata raspunsul Adevarat a Inviat. Nu este vorba despre amintirea unui eveniment

intamplat acum doua mii de ani, ci mai mult, este vestirea unei interventii reale, actuale a

lui Dumnezeu in lume in care El se manifesta prin Biserica Sa.

Intotdeauna cand se sevarseste Slujba Pastelui, Invierea se produce in mod real . E

ziua Invierii, canta Biserica,caci din moartea la viata si de pe pamant la cer, Hristos

Dumnezeu ne-a trecut pe noi, ce-I ce cantam cantare de biruinta36. Biruinta lui Hristos

aduce dupa sine biruinta acelora care credd in El. Praznuim omorarea mortii,

sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice37. Deci Pastele nu este numai o

aniversare ci ocazia de a lua parte la buruinta vesnica a lui Dumnezeu asupra puterilor

intunericului.

Tot asa se intampla si cu celelalte sarbatori. Ele nu devin simple prilejuri de bucurie

sau de comerorare a unor evenimente biblice ci reproducerea in chip tainic a acestor

evenimente care se pretrec aievea sb ochii nostri, asa cum ni le improspateaza Biserica prin

slujbele ei. Mantuitorul nostrum Iisus Hristos, Cel ce pentru noi oamenii si pentru a

noastra mantuire S-a intrupat, a fost rastignit, a inviat si S-a inaltat la ceruri de-a dreapta

Tatalui, retraieste impreuna cu noi sau actualizeaza pentru noi continu sirul acestor acte si

stari, mereu la alt nivel spre tot mai adanca unire cu El38.26

Prin cultul divin noi participam sacramental la viata lui Hristos, impartasindu-ne de

Sfintenia lui, caci rugaciunea nu este a unui singur om sau a unui grup de oameni ci este

rugaciunea lui Hristos Insusi catre Tatal lasata noua ca dar. Noi ne rugam lui Hristos, prin

Duhul Sfant , iar El se roaga in noi caci suntem adunati in numele Lui (Romanii VIII, Gal.

IV, 6).

Pentru acest motiv si rugaciunea liturgica este conceputa in spirit comunitar, caci

toti impreuna formam un singur trup (I Cor.X, 17) si toti ne impartasim din aceeasi paine

euharistica si daca toti ne-am facut partasi mortii si invierii lui Hristos trebuie sa ne si

rugam pentru toti , predandu-ne lui Hristos pe noi insine si unii pe altii si toata viata

noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. De aceea, toate ecteniile si rugaciunile din cadrul

36 Slijba Invierii ed. A III-a, Irmosul cantarii intai a Canonului Pastelui 37 Ibidem, Stihia a treia a Cantarii a saptea a Canonului Pastelui

38 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Drumul cu Hristos Mantuitorul prin Tainele si sarbatorile Bisericii Ortodoxe, in

Ortodoxia (XXVIII), nr. 2, anul 1976, p. 413

20

randuielilor si slujbelor liturgice se rostesc la plural, pentru ca sunt adresate in numele

tuturor si cuprind cereri pentru ajutorul si mantuirea intregii comunitati crestine, asa cum

se roaga preotul la slujba Litiei: Inca ne rugam pentru tot sufletul crestinesc necajit si

intristat care are trebuinta de mila si ajutorul lui Dumnezeu sau sa zicem toti din tot

sufletul nostrum si din tot cugetul nostru sa zicem39.

Deci prin universul rugaciunii lui cat si prin bogatia si complexitatea sensurilor si

ideilor lui dogmatice cultul divin dezvolta sentimental solidaritatii si comuniunii fratesti

intre oameni, intarind convingerea ca membrii unei parohii, ai unei Biserici, formeaza o

familie, un tot unitar ca membrele unui trup, la care daca un madular se imbolnaveste, tot

trupul sufera si invers, daca madularele sunt sanatoase tot trupul este bucuros.27

Cand de pilda preotul se roaga pentru un bolnav sau pentru un alt credincios din

cadrul parohiei aflat intr-o grea incercare, toti enoriasii parohiei prezenti in acel moment in

biserica se roaga impreuna cu el. Deasemenea la o inmormantare sau la slujba parastasului

toti ne rugam ca Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel ce a plecat dintre noi intru

nadejdea Invierii si a mostenirii vietii celei vesnice. Si cat de crestineste ne compotam

atunci cand inaltam o ruga fierbinte pentru un frate al nostru aflat in suferinta si zicem

Doamne ajuta-l sau Dumnezeu sa-l iertepe cel adormit.

Aceasta este prin urmare esenta cultului ortodox izvorat din credinta.El nu se

savarseste cu exclusivitate pentru unul sau pentru altul, ci pentru mantuirea tuturor si

pentru buna intocmire a vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, adica pentru

transfigurarea intregii fapturi asupra caruia s-a rasfrant greul blestem al pacatului.

In concluzie putem spune ca intregul cult divin al Bisericii Ortodoxe cu structura

lui deosebita, cu picture si cu icoane care alcatuiesc biblia celor nestiutori de carte cu

stralucitele lui podoabe artistice de diferite nuante,cu preoti slujitori imbracati in vesminte

stralucitoare , cu duioasele cantari si imne sfinte , cu miscari si gesture cu tainice intelesuri,

cu rugaciuni inaltatoare, cu palpairi sfioase de lumina si glas mangaietor de clopot trezeste

in sufletul nostru simtiri adanci de pocainta , de tihna si de incredere, de impacare si de

bunatate ,incat oricine se adapa din acest izvor nu face altceva decat sa raspunda invitatiei

Mantuitorului: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe

voi(Matei XI,28).

39 Liturghier, p. 59

21

Dar pentru ca toata aceasta gama de elemente pe care cultul Bisericii Ortodoxe ne-o

pune la indemana pentru a-si atinge scopul de zidire sufleteasca a credinciosilor sunt

necesare trei conditii si anume:

1. O constiinta treaza, lucratoare se cere din partea preotului slujitor, fiindca el este prima

persoana chemata sa indeplineasca cu convingere si simtire launtrica toate randuielile

cultului divin.

2. Nu mai putina grija pricepere, constiinta si credinta se cere si din partea cantaretului

bisericesc ,care trebuie sa fie concentrat la rostirea clara a textelor si la intonarea corecta a

cantarilor , pentru a nu schimonosi sfintele cantari,fara sa inteleaga nici el insusi ce zice

,nici cei ce aud dupa cum observa pe buna dreptate Anton Pann in vremea sa , caci dupa

cum tot el spune , cataretii isericesti nepriceputi de multe ori hulesc, in loc sa laude pe

Dumnezeu, din nebagare de seama sau din nestiinta

3. Atentie sporita, concentrare adanca, lepadarea de gandurile rele si de grijile lumesti si

altele asemenea se cer nu numai clericilor: episcopilor, preotilor si diaconilor ci si

cantaretilor si tuturor credinciosilor participanti la cultul divin.

Cand toate aceste elemente se intrepatrund, harul dumnezeiesc pe care-l mijloceste

cultul se revarsa mai cu prisosinta asupra noastra si astfel dupa fiecare slujba ne simtim

parca mai inaltati sufleteste, mai usurati si mai odihniti din punct de vedere moral si fizic,

mai blanzi , mai buni, mai increzatori in rosturile noastre bune , mai iertatori, mai pasnici

si mai inflacati de ravna de a munci si infaptui cat mai multe fapte bune spre slava lui

Dumnezeu si zidirea vietii noastre sufletesti.

Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si

lecturilor biblice rostite in cadrul cultului

Predica este mijlocul prin care se face cunoscut continuu credinciosilor

descoperirile dumnezeiesti si Traditia Bisericii in tot decursul timpurilor si a

generatiilor40

.28

Prima invatatura de credinta exprimata in actele liturgice crestine este

dogma despre prezenta reala a Domnului Iisus Hristos, sub forma painii si a vinului

prefacute in Trupul si Sangele Sau prin savarsirea Tainei Sfintei Euharistii.Insasi cuvintele

40 Drd. Gherorghe V. Burca, Predicxa Liturgica in M. M. S., XLIX (1973), nr.1-2, p. 183

22

Mantuitorului care stau la baza instituirii acestei Sfinte Taine, ce reprezinta nucleul cultului

divin public pentru intreaga crestinatate, constituie cea mai veche invatatura despre trupul

teandric al Mantuitorului in Sfanta Euharistie.

Intre cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine exista o legatura

ontologica, o stransa interdependenta fiindca predica este integrata fiintial in organismul

cultului si ea insasi devine element indispensabil al cultului divin. Cultul are menirea de a

sustine si cultiva, credinta si viata religioasa iar aceasta se realizeaza si prin predica,

predica avand ca scop si pregatirea pentru cult, pentru savarsirea si participarea la el cu

demnitate, adica cu toata evlavia , convingerea si trairea launtrica.

In primele veacuri crestine, invatamantul religios facea parte intrinseca din viata

cultica a Bisericii. In zilele noastre atat predica cat si cultul isi au locul lor bine determinat

in viata noastra religioasa ortodoxa. Propovaduirea nu inlocuieste cultul, nu-l poate anula

ci ea este o parte organica a lui si rodul ei deplin se implineste mai ales in atmosfera

cultului. Elementele latreutice si harismatice ale cultului il fac mijloc educativ propriu

pentru catehizare, pentru ca spatiul liturgic stimuleaza afectivitatea religioasa,

experimenteaza si insufleteste dogma. Toata rugaciunea este o inaltare a inimii catre

Dumnezeu iar Sfanta Scriptura este talmacita si exprimata credinciosilor in cadrul cultului,

prin intermediul imnelor si textelor liturgice care o fac cat mai inteleasa si accesibila.

Chemarea la credinta constituie cel dintai aspect fundamental al predicii crestine41

.

Aici intra in actiune misterul persoanei, care urmeaza sa ia aminte la cuvantul rostit sau

scris al celui care i se descopera, autodaruindu-se. Samanta cuvantului lui Dumnezeu

rodeste prin puterea credintei si a rugaciunii. Rugaciunea exprima cat se poate de fidel si

convingator, adevarul de credinta marturisit si trait de fiecare credincios in parte, conditia

esentiala a rugaciunii colective (a Bisericii) este aceea de a incorpora pe cat este posibil

plenitudinea invataturii dumnezeiesti42. Credinta are insa nevoie si de actul propovaduirii

Sfintei Evanghelii pentru ca oamenii sa o asculte, sa se deschida spre primirea cuvantului

lui Dumnezeu si sa recunoasca chemarea divina.

De aceea predica nu poate fi izolata de Liturghie, pentru ca aceasta ii ofera mediul

potrivit pentru realizarea sinaxei, cand toti cei adunati se impartasesc dintr-un singur potir

29si din acelasi cuvant de invatatura.

41 Pr. Asist. Nicolae Dura, Cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine in Mitropolia Ardealului, XXX (1985), nr. 9-10, p. 593 42 Pr. Prof. Mihail Bulacu, Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa, Oradea, 1928, p. 158

43. Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Curs de liturgica generala, Bucuresti, 1930, p. 216 44 Lector Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit, p. 153

23

Pentru crestinul ortodox Sfanta Liturghie nu este o slujba ca oricare alta. Vesnica

prezenta a lui Hristos cel rastignit si inviat se perpetueaza in timp si spatiu, odata cu alte

evenimente si episoade din istoria mantuirii, incat intreaga slujba a Sfintei Liturghii

constituie o adevarata scoala si izvor al vietii religios morale prin sugestiile si prin

inspiratiile ce le proiecteaza in viata credinciosilor43 insa aspectul latreutico sacramental

nu exclude instruirea si educarea credinciosilor, deoarece rugaciunile vehiculeaza tocmai

elementele de doctrina crestina si morala. Actiunea liturgica si rugaciunea liturgica au

fara indoiala un substrat etic si promoveaza sentimentele morale, ca dorinta de dreptate,

cainta si spiritul de sacrificiu44 .

De aceea pe masura desfasurarii randuielilor de cult nota de mister si religiozitate

se accentueaza si ea, pentru a ne infatisa intuitive cele mai insemnate momente din viata si

activitatea Mantuitorului si a trezi in sufletele credinciosilor ravna si dorinta de a-I imita

modul de viata. Cultul divin ne prezinta intreaga istorie a Mantuirii iar prin actele,

simbolurile si formele sale externe, ideile religioase abstracte devin usor accesibile pana si

celor mai simpli credinciosi. Toate aceste elemente de cult au un pronuntat character

instructiv pedagogic si educativ religios. Sfanta Liturghie este cel mai desavarsit

compendiu al tuturor adevarurilor religioase, al Sfintei Scripturi, al Scrierilor Sfintilor

Parinti, al dogmelor,al moralei, al ascezei, al religiei in trup si sange ,in spirit si in

viata45, iar cele 60 de canoane de la Utreniile praznicelor imparatesti compuse de Sfantul

Mihai Damaschin ,constituie dupa afirmatia unui teolog grec, o antologie ritmata a

cuvantarilor panegirice ale Sfantului Grigorie Teologul si ale altora.

Evanghelia, Liturghia si predica formeaza un tot in traditia milenara a spritualitatii

ortodoxe. Legatura lor indestructibila este sporita prin apostolul cuvantului care formeaza

pe prima sau explica pe cea de a doua. De la simtirea si trairea intensive a elementului

sacru, credinciosul trece pe un plan superior la intelegerea si constientizarea lui prin

ascultarea cuvantului scripturistic si a predicii. Chiar cultul divin public prin intocmirea lui

superba si armonioasa si executia lui artistica este o predica clasica si generala , insa

predica propriu-zisa trebuie sa reprezinte o sinteza adaptata la actualitate, pentru a se

transpune spre lamurire si in domeniul intelectual, ceea ce s-a infatisat prin formele

cultului propriu-zis. Din acest punct de vedere am putea asemana predica cu ceea ce se

cheama in pedagogie sistematizare si aplicare practica46.30

45 Ibidem, p. 154

46 Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, op. cit., p. 338-339 47 Drd Burca V Gherorghe, op. cit., p. 84

24

Deci invatatura crestina, expusa in cele doua tezaure ale Revelatiei divine (Sfanta

Scriptura si Sfanta Traditie) a patruns in slujbele si actele liturgice ale cultului divin prin

intermediul carora se mentine nealterata si se transmite mereu propovaduindu-se odata cu

savarsirea formelor cultului de catre slujitorii Bisericii.

Astfel diferite practici liturgice ale Bisericii, cum ar fi : afundarea de trei ori in apa

a celor ce se boteaza, ungerea diferitelor parti ale trupului la Taina Mirungerii, punerea

cununiilor pe capul celor se cununa, semnul crucii facut la frunte, umeri si piept, toate

aceste acte liturgice dovedesc ca au fost pastrate in Biserica prin predania Apostolilor47

.

Prin urmare, in practicile cultului ortodox se pastreaza originala aproape intreaga

invatatura a Revelatiei Divine.

Cuvantul lui Dumnezeu rostit prin formele liturgice lumineaza si intareste credinta

asa cum a spus Sfantul Apostol Pavel: Credinta vine din ceea ce se aude iar ceea ce se

aude vine prin cuvantul lui Hristos (Romani X, 17). Deci rostirea formulelor liturgice cu

baza scripturistica este si o forma aperceptiva de predicare a cuvantului lui Dumnezeu in

vederea pregatiri credinciosului pentru primirea prin Sfintele Taine, a unei comuniuni de

viata harica, de unire cu Hristos. Prin actele cultului se face cunoscut mesajul divin al

Mantuirii , dar nu ca ceva teoretic si abstract, ci ca ceva viu si plin de viata , data de Duhul

Sfant. Datorita influentei Duhului Sfant, invatatura crestina este mentinuta mereu vie in

actele cultului ortodox si facuta cunoscuta prin rostirea formulelor si textelor liturgice. In

felul acesta sunt impartasite credinciosilor invataturi crestine despre tainele lui Hristos in

deplinatatea lor. La fiecare taina tipicul prevede sa se citeasca macar doua fragmente din

Evanghelie si din scrierile Apostolilor. De aceea valoarea pastorala a Sfintelor Taine in

Biserica Ortodoxa consta in lucrarea de indrumare evanghelica pe care o prilejuiesc. O

catehizare sumara la inceput sau o scurta cuvantare religioasa a preotului dupa oficierea

slujbei divine pot intari si inviora credinta ascultatorilor. Atmosfera comunitara a

Liturghiei si bolta de har a bisericii cu podoaba picturii si frumusetea duhovniceasca a

imnelor si rugaciunilor inlesneste perceptia directa a celor propovaduite in legatura cu

originea, scopul si importanta tainei sau obligatia morala care revine primitorilor in

calitatea lor de beneficiari ai cultului.

Momentul oficierii fiecarei Sfinte Taine ofera un minunat prilej pentru desfasurarea

unei activitati intense de instruire si educatie credincioasa a credinciosilor, in special

pentru apostolul Cuvantului. Astfel, in ritualul Sfantului Maslu sunt prevazute nu mai putin

de sapte lecture din Evanghelie si tot atatea din Apostol si fiecare din aceste periscope

cotin exemple ziditoare, pilde, sfaturi si indemnuri morale de blandete, milostenie, rabdare,

25

iertare, etc. In multe cazuri, chiar bolnavul citeste si mediteaza indelung asupra cartii lui

Iov, sau a Psaltirei. Pe langa aceasta, credinciosii care au participat la slujba pot retine in

pareneza (alocutiune) ocazionala a oficiantilor, anumite idei si invataturi dogmatice despre

bunatatea si indurarea lui Dumnezeu si despre consolarea samariteana a celui aflat in

suferinta sau despre necesitatea pocaintei. Prin textul Decalogului si acela al Fericilor,

Taina Spovedaniei aminteste credinciosilor sinteza invataturii morale a revelatiei divine.

Acelasi effect il au in cazul spovedaniri copiilor, istorioarele biblice. De aceea, cu ocazia

acestui moment pastoral prilejuit de Sfanta Taina a Marturisirii, activitatea cateherica a

preotului viaza si se implineste armonios cu cea dea la amvon. Credinciosul izolat

beneficiaza de pilde evanghelice, de reveniri, de metode si sfaturi duhovnicesti care il

echilibreaza si-l determina sa practice virtutea, cu atat mai direct cu cat aceste povete se

impletesc cu predica si indrumarile generale date mai inainte.

Dar, cultul ortodox ofera posibilitatea intalnirii preotului cu credinciosii nu numai

in biserica, ci si pe la casele acestora, atunci cand se binecuvanteaza sau se sfintesc unele

momente din viata noastra48

. Formele cultului si randuielile specifice fiecaruia in parte sunt

tot atatea mijloace de catehizare fiecare izvorasc viata crestina autentica. Inca din Biserica

primara cultul a fost o adevarata scoala in care credinciosii simpli au invatat Sfanta

Scriptura, adevarurile de credinta si normele unei vieti crestinesti. Desi in timp aceasta

functie s-a concretizart in rostirea predicii sau a catehezii, ea nefiind un scop principal al

cultului ci unul indirect. Liturghia nu poate fi privita in primul rand ca un rezumat al

teologiei; ea reflecteaza intr-adevar credinta crestina si se refera la evenimente din istoria

mantuirii si din viata spirituala a Bisercii, dar ea nu are ca scop direct exprimarea lor.

Misiunea direscta a Liturgiei este sa inlesneasca exprimarea omagiului de adoratie, de

laude si de multumire datorat de comunitatea crestina lui Dumneazeu.4931

Cu prilejul

vizitelor pastorale facute la casele credinciosilor (ajunuri, molifte) si mai cu seama cu

ocazia ierurgiilor officiate in familiile si gospodariile acestora, rugaciunea sfinteste si

invata totodata; viata credinciosului realizeaza acum un contact direct si viu cu invataturile

Evangheliei sau cu talcurile ei redate de catre preot. Sfaturile marunte desprinse din

intelepciunea de fiecare zi, pe care crestinul le primeste cu blandete si incredere,

echivaleaza cu acea evanghelizare fara timp la care indemna Apostolul odinioara (II

Timotei, IV 2). De aceea mai ales pentru oamenii de buna credinta preotul este un

48 Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, Cultul divin public ortodox, mijloc de propovaduire a dreptei credinte in Theologos, p. 157 49 Pr. Prof. P. Vintilescu, Functiunea catehetica a Liturghie in ST, 1949, nr. 1-2, p. 17

26

propovaduitor al cuvantului si un obisnuit interpret al Sfintei Scripturi,slujirea liturgica,

activitatea pastorala si misiunea didactico-predicatoriala se impletesc una cu alta, incat

rugaciunea si cuvantul invataturii pe care preotul le rosteste stau in permanenta la

dispozitia credinciosilor, fiind accesibile tuturor membrilor parohiei daca bineinteles sunt

implinite cu spiritul de daruire si de jertfa al Mantuitorului. Cultul are in centrul sau jertfa

lui Hristos a carui moarte a adus rascumpararea tuturor s de aceea el este o marturie a

biruintei Domnului asupra mortii. Actualizand lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu, cultul

marturiseste continuu si solemn ceea ce Domnul a facut pentru noi. Biserica crede si arata

ca Domnul este prezent in mod efectiv cand preotii si credinciosii se aduna sa slujeasca

tainele si sa propovaduiasca cuvantul Evangheliei. Ea este in El si El este in Ea in mod

tainic. Cultul marturiseste in acelasi timp divinitatea si umanitatea Domnului, conditia Sa

de slujitor ca si conditia Sa de Dumnezeu. Dar cultul canta si marirea lui Dumnezeu,

exprimand intreitul oficiu al Domnului Hristos Mantuitorul. El este marturisit ca Imparat

care ne conduce catre desavarsire, ca Profet care vorbeste si invata prin gura Bisericii si ca

Arhiereu prin care ne sfintim. Vocea Sa este auzita nu ca ponind din amvonul destinat

predicii, ci din inima Bisericii de langa Masa Sfanta care este semnul prezentei divine si

suverane. Domnul este marturisit de asemenea in calitatea Sa de Preot sau de Sacrificator

(Evrei VII, 2) care se ofera neincetat jertfa Tatalui pentru mantuirea noastra. Cultul

propovaduieste prin formele sale liturgice, slava imparateasca a lui Hristos, triumful si

prezenta Sa in Biserica. Prin imnele sale, Biserica face cunoscut ca Domnul imparateste si

transforma continuu pe credinciosi prin invatatura si vesnicul Sau sacrificiu.

Slujba bisericeasca este expresia credintei celei mai profunde, marturisirea

colectiva si publica de credinta si de traire a dogmelor . Preot si credincios sunt impreuna

angajati in trairea si pastrarea credintei. Preotul marturiseste un punct de credinta, iar

credinciosii raspund favorabil cand credinta marturisita de preot este credinta autentica a

Bisericii. Traita de toata Biserica, Liturghia uneste intr-o unitate de constiinta si de gandire

pe toti credinciosii si astfel Ea devine nu numai un mediu sau climat al unitatii Bisericii

prin unitatea Duhului, ci si un criteriu al realizarii, pastrarii si marturisirii ei.

Comuniunea cultica si comunicarea cunantului lui Dumnezeu in Liturghie si in

Tainele Bisericii este suprema marturisire in lume a lui Dumnezeu si a faptelor Sale

mantuitoare. In ortodoxie cultul este credinta marturisita, simtita, cantata, transformata in

rugaciune si intarita prin legatura de credinta cu Biserica intreaga.Aceasta traire se

realizeaza mai ales in Liturghie ca un constitutive al vietii Bisericii. De aceea cultul

ortodox este o scoala in care rugaciunile si inimile servesc in acelasi timp ca vehicule ale

27

harului si ale doctrinei crestine. Lecturile biblice marturisesc si credinta despre

Mantuitorul, dar si actualizeaza istoria Mantuirii. Evanghelia si Apostolul dezvaluie

revelatia pe care ne-a facut-o Insusi Dumnezeu, iar predica preotului slujitor o face si

maiclara.Adeseori predica foloseste in continutul ei imne si pasaje din rugaciunile liturgice

pentru marturisirea credintei si pentru inspiratia ei de moment,ea devine un imn liturgic.

Insa, prin cultul Bisericii Ortodoxe se transmit nu numai invataturile de credinta ci

si principiile moralei crestine.Crestinul invata din formele si randuielile cultului nu numai

cum sa creada despre Dumnezeu si sa cunoasca invatatura crestina, ci si cum sa traiasca

dupa voia Lui cea sfanta. Adevarurile de credinta si de morala invatate aici nu raman

simple cunostinte teoretice, destinate doar a ne imbogati mintea, ci ele se transforma in

fapte si in atitudini de viata. In acest sens, cea mai mare porunca evanghelica si virtute

crestina, cea a dragostei si a bunei intelegeri intre oameni a fost si este propovaduita si prin

formele cultului divin. Textele biblice, in care este formulata aceasta porunca , au fost

incadrate in serviciul cultului sub forma lecturilor din randuiala slujbelor. De pilda, prima

Evanghelie din cele douasprezece, care se citesc la Denia din joia Patimilor cuprinde si

porunca iubirii, pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o in cuvantarea testament

adresata Sfintilor Sai Apostoli: Porunca noua va dau voua , sa va iubiti unul pe altul

.Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti Ucenicii Mei, daca aveti dragoste unii fata de

altii (Ioan,XIII 34-35).

Cultul divin ortodox este o propovaduire, o cateheza si de aceea, menirea preotului

slujitor de a invata consta nu numai in predicarea doctrinei crestine ci si in explicarea

simbolismului actelor de cult si a sensului adevarat al textelor liturgice50

.32

Prin

intermediul cultului, popoarele ortodoxe (ex. poporul rus) au cunoscut Sfanta Scriptura si

dogma sau invatatura de credinta si scrierile Sfintilor Parinti, asa cum le-a prezentat

Biserica .Putem spune ca este nevoie de o insistenta exhaustive in cuvant pentru a intari

sufletele credinciosilor pe piatra credintei. Aici, rolul cel mai important il are cateheza.

Prin cateheza se impartasesc credinciosilor notiunile esentiale si fundamentale ale dogmei

si moralei crestine, pentru a sadi in sufletele lor convingeri religioase neindoielnice. Aceste

cunostinte trebuie explicate cu intelesul si termenii stabiliti de Biserica si expuse numai in

locasul Bisericii in cadrul programului liturgic de slujba. Aici cateheza biblica, dogmatica,

morala sau cultica este asociata cu cantarea psaltica, cu citirea psalmilor, a Apostolului si a

Evangheliei, a paremiilor, a Sinaxarului si a Cazaniei. Toate aceste elemente instruiesc si

50

Ibidem, op. cit., p. 159

28

edifice complet si temeinic pe credincios, adica ii lumineaza mintea prin sublimitate

adancimea si frumusetea ideilor religios morale, tratate, ii incalzesc si delecteaza inima

prin melodiile cantarilor psaltice frumos interpretate si ii intaresc vointa in lucrarea faptelor

bune.

Cateheza liturgica la randul ei isi propune sa trezeasca in sufletele credinciosilor

setae de rugaciune si dorinta de cunoastere profunda si temeinica a sensurilor tainice si

simbolice ale cultului pentru a-I face sa traiasca momentul sacru si ale intari convingerile

religioase. La aceasta lucrare de zidire sufleteasca contribuie atat instructiunile date in

cuprinsul catehezei, cat si cadrul liturgic in care este ea integrate: pictura bisericeasca,

icoanele, lumanarile si candelele aprinse si in primul rand rugaciunile si lecturile biblice

care o preced sau o urmeaza.Astfel mai inainte de toate este absolute ecesar sa cunoastem

frumusetea si bogatia de sens si continutul dogmatic si moral al primei rugaciuni cu care

incepem orice cult, fie el particular sau public. Aceasta rugaciune ne arata in primul rand

cui ne inchinam si pe cine adoram. Cand rostim cu buzele Imparate ceresc

Mangaietorule, Duhul adevarului ne inaltam mintea catre o fiinta spirituala absoluta si

anume catre Duhul intelepciunii si al intelegerii si Il rugam sa se salasluiasca intre noi ca

sa ne lumineze mintea si sa ne invete a ne ruga, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie

ci Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite (Romani 8, 62).

Un alt motiv pentru care cerem interventia Sfantului Duh este si izbavirea de sub

robia pacatului, asa cum cerem in finalul rugaciunii: si ne curateste pe noi de toata

spurcaciunea,pentru ca in fata lui Dumnezeu nu ne putem infatisa cu haina sufletului

intinata de necuratia pacatelor. Din aceasta cauza, intreaga noastra viata trebuie sa fie o

lupta necontenita pentru smulgerea raului din noi, lucru asupra caruia catehetul va trebui sa

insiste cu precadere, mai ales, in incheierea catehezei, pentru a pune temela unei vieti

spirituale superioare. Iar, pentru implinirea acestei dorinte ne rugam cu staruinta, ori de

cate ori rostim Rugaciunea Domneasca si zicem: Vie imparatia Ta , faca-se voia Ta ,

precum in cer si pe pamant (Matei 6,10). Cerem ca viata noastra duhovniceasca sa

sporeasca spre tot lucrul bun si folositor noua si semenilor nostri, insa pentru aceasta

trebuie sa veghem necontenit ca sa nu se stinga flacara vie a credintei din noi, asa cum

spunea Sfantul Apostol Pavel: Duhul sa nu-l stingeti. (I Tesaloniceni 5,19).

Toate acestea la un loc au menirea de a-l pune pe om in contact nemijlocit cu

Dumnezeu si de a pastra neintrerupta relatia de comuniune cu El. De altfel, toate slujbele

si sarbatorile bisericesti ne fac sensibila prezenta tainica a Mantuitorului. De exemplu,

Vecernia ne zugrvete epoca de dinainte de venirea Lui, adica perioada revelatiei nedepline

29

a Vechiului Testament, Utrenia evoca aparitia in lume a lui Hristos, lumina cea

dumnezeiasc si vesnica, iar Sfanta Liturghie ne infatiseaza in chip real intreaga lucrare a

intruparii, patimii, mortii, invierii si inaltarii Sale la ceruri.

Slujba Vecerniei este mai mult o rugaciune de cerere prin care ne exprimam

pocainta, rugand pe milostivul Dumnezeu sa ne ajute sa petrecem timpul vietii in pace si

fara de prihana , asa cum reiese din textul rugaciunilor: Doamne strigat-am,

Invredniceste-ne Doamne, Acum slobozeste-ne,rugaciuni la care pot fi antrenati

toti credinciosii. La sfarsitul slujbei, preotul catehet are datoria de a le explica intelesul

acestor rugaciuni si cantari, pentru a face slujba cat mai atractiva si captivanta. Prin aceasta

practica pedagogica crestina, Biserica sensibilizeaza sufletele fiilor ei, activeaza constiinta,

inmoaie inimi, usureaza poveri launtrice, deschide sufletele spre dragoste, pace, armonie,

mila, bunatate si spre tot ceea ce innobileaza fiinta noastra51

.33

Cateheza se poate realize si in forma dialogica, cu conditia ca intrebarile adresate sa

fie concise, lapidare si logice, pentru a capta atentia ascultatorilor.

Intr-o societate secularizata ca cea de astazi, cateheza incearca sa schimbe radical

viata sufleteasca a credinciosilor, pentru a o redresa din punct de vedere religios-

moral,pregatindu-i in felul acesta spre realizarea idealului supreme, mantuirea.

Dar, pentru o intelegere si asimilare cat mi simpla a cunostintelor predate in cadrul

lectiei, in primul rand catehetul trebuie sa se ofere pe sine insusi pilda de adevarata

credinta, adica de credinta dreapta si nu fariseica si, in al doilea rand, poate face apel si la

mijloacele intuitive, indreptandu-le credinciosilor privirea catre scenele iconografice din

biserica.

Acest principiu psihologic se poate aplica in toate serviciile liturgice ale anului

bisericesc, in care preotul catehet gaseste de cuviinta sa catehizeze, insa, mai ales in

saptamana Sfintelor Patimi, la slujbele Deniilor, unde drama suferintelor si a mortii

Mantuitorului devin tot mai adanc traite inaintea ochilor credinciosilor, datorita frumusetii

si puterii de sugestie a rugaciunilor, imnelor si procesiunilor care alcatuiesc ritualul acestor

slujbe.

De asemenea, acest principiu psihologic religios se poate aplica si la explicarea

imnelor bisericesti specifice acestei perioade a Triodului, cantari ce au menirea de a

indemna pe crestini la pocainta, insa cel mai important subiect al catehezei liturgice

51 Prof. Vasile Miron, Cateheza liturgica si mistagogica in parohie astazi, in Ortodoxia, XLVIII (1997), nr. 1-2, p. 97

30

ramane Sfanta Liturghie. Prin lucrarea Sfantului Duh, Sfanta Liturghie pastreaza vie in

sufletele noastre pomenirea Domnului, dragostea si invatatura Lui cuprinse in Sfanta

Evanghelie, in Jertfa si cuvintele Lui, din care ne hranim si prin care ne mantuim.

In felul acesta, cateheza devine un camp vast si roditor de formare a deprinderilor

religios-morale, un mijloc de reincrestinare a omului pustiit si launtric.

Pentru refacerea starii sufletesti, preotul catehet va trebui sa-si indrepte haina

cuvantului sau mai ales in catehezele mistagogice, unde va trata pe rand fiecare Sfanta si

ierurgie, deoarece si acestea cuprind tot atatea invataturi edificatoare pentru viata crestina,

ca si Sfanta Liturghie si cele sapte Laude52

.

In concluzie, scopul invtamantului catehetic, liturgic si mistagogic nu este numai

acela de a aface cunoscuta credinciosilor semnificatia simbolico-mistica a randuielilor de

cult, ci acela de a-l indrepta si renaste sufleteste pe credincios, pentru viata cea noua in

Hristos, facandu-l totodata sa valorifice acest har prin credinta roditoare de fapte bune. De

aceea, ea nu trebuie sa lipseasca niciodata din atentie si preocuparile pastoral-misionare si

liturgice ale preotului ortodox.

In ordine cronologica, in cadrul serviciilor divine, cateheza premerge predicii si

este firesc sa fie asa din punct de vedere metodico-pedagogic, fiindca cateheza pregateste

terenul spiritual pentru desfasurarea in bune conditii a ctivitatii predicatoriale. Cateheza are

ca tinta principala luminarea mintii prin insusirea devarurilor religios-morale. Ea initiaza

pe credincios in cunosterea elementara a invataturilor dogmatice, morale si cultice si

desteapta in suflet credinta. Credinta este ochiul care lumineaza intreaga constiinta si

naste intelegerea si sufletul luminat prin credinta si-L reprezinta pe Dumnezeu, vede pe

Dumnezeu atat cat omeneste este cu putinta53.34

Predica, fara a ignora actiunea didactica de luminare a mintii cu invatatura

credintei, are in vedere in vedere in primul rand miscarea inimii (delectarea spiritului) si

determinarea vointei spre practicarea virtutilor crestine.Crestinul desavarsit trebuie sa

practice virtutea, ca de la aceasta sa se grabeasca spre prietenia cu Dumnezeu,implinind

din dragoste poruncile54.

Deci si predica si cateheza sunt la fel de importante pentru redresarea si

imbunatatirea vietii sufletesti a credinciosilor. Una indeamna spre cunostinta si intelegere,

52 Ibidem, p.102

53 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a V-a, trad. in rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru in col.