MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVAȚIEI

Liceul Teologic Ortodox Român

,,Nicolae Steinhardt”

Satu Mare

Lucrare de Atestat

Importanta Sfintelor Taine in viata

duhovniceasca

Coordonator: Absolvent:

Satu Mare

2013

1

2

Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale harului divin prin care omul intră în Biserică şi se sfinţeşte. Biserica Ortodoxă consideră că Sfintele Taine sunt lăsate de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, ca o lucrare a Duhului Sfânt, Mângâietorul promis de El ucenicilor săi.

Sfintele Taine sunt o lucrare a harului lui Dumnezeu în Biserică, şi prin Biserică, Trupul viu al lui Hristos în istorie. Această lucrare a harului nu este una mecanică, ci este lucrarea dinamică a harului în Biserica cea vie. Concret lucrarea aceasta tainică a harului este însoţită de slujbe şi semne vizibile, stabilite în timp de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele se numesc taine pentru că ceea ce credem este diferit de ceea ce vedem, adică a harul lucrează în mod nevăzut pentru credinţa Bisericii, prin nişte semne văzute.

Etimologie

Termenul sacrament vine din latinescul sacramentum, care înseamnă "un lucru sau act sfințit", i.e. "ceva sfânt" (sacru), "a sfinți"; la rându-i, termenul este traducerea în latina bisericească a grecescului mysterion, care înseamnă "taină" (provenind din slavonă în limba română).

În secolele XIX-XX teologii români au folosit în paralel cuvintele "taină", "misteriu" şi "sacrament", pentru ca în a doua jumătate a secolului XX teologia ortodoxă românească să opteze definitiv pentru "taină" şi "sfinte taine". "Sacrament" a rămas astfel un termen utilizat de teologia catolică, iar neologismul "misteriu" a fost eliminat definitiv din teologia ortodoxă românească.

Tainele

Sub influenţa teologiei de şcoală (scolastice), se vorbeşte în general de şapte Sfinte Taine:

Botezul Mirungerea Sfânta Împărtășanie Mărturisirea Sf. Maslu

3

Căsătoria Preoția

Acest număr de şapte taine "oficiale" s-a încetăţenit în teologia occidentală în secolul al XVII-lea. Sfinţii Părinţi însă nu au dat un număr fix: deşi unii au vorbit de şapte (număr simbolic al perfecţiunii), sfântul Ioan Damaschin a vorbit de două, Dionisie Areopagitul a vorbit de şase, Ioasaf, mitropolit de Efes (sec. XV) a vorbit de zece.

Printre lucrările Bisericii considerate la diferite momente ca "sfinte taine" s-ar mai număra:

slujba înmormântării călugăria (tunderea în monahism) binecuvântarea mare a apelor la Epifanie ungerea unui monarh.

Redescoperirea istorică şi teologică a unui sens mai puţin scolastic al Sfintelor Taine, a făcut pe unii teologi ortodocşi să facă o distincţie între taine şi sacramente, considerând că sacramentele ar fi cele şapte cunoscute, iar tainele ar fi mai multe, şi anume oriunde este o lucrare liturgică a harului prin Biserică dată omului spre înaintare în viaţa creştină.

Împărţiri

Într-un sens mai larg, întreaga viață a creștinului poate fi înțeleasă ca o unică taină, ca in sacrament în întregul ei. Diferitele aspecte ale acestuia sunt exprimate prin diferite acte, unele înfăptuite o singură dată în viață (Botezul, Căsătoria, altele poate chiar zilnic (Spovedania, Împărtășania).

4

Sfânta Taina a Botezului

Sfântul Botez este intaia dintre Tainele Sfintei Biserici; este ușa prin care se intra in Sfânta Biserica. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem

învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.

Taina Sfântului Botez a fost așezata de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele: “Mergând, invatati toate neamurile, botezându-le in numele Tatălui si al Fiului si al

Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morți.

Dar Taina Sfântului Botez nu este numai ușa prin care se intra in Sfânta Biserica a lui Hristos, ci si pentru câștigarea imparatiei lui Dumnezeu, așa cum ne incredinteaza însuși Mântuitorul, zicând : “De nu se va naște cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.” (Ioan III, 5).

Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, Sfântul Ioan, a botezat la Iordan. Dar botezul lui nu era Taina, ci închipuia doar curățirea de păcate prin credința si pocăința; el era mai mult un indemn la pocăința, un semn văzut si pregătitor spre cele ce aveau sa vina, cum mărturisește chiar sfântul Ioan Botezătorul: “Eu unul va botez cu apa spre pocăința, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea. Acesta va boteza cu Duh Sfânt si

5

cu foc”1 . Mai târziu, si sfântul apostol Pavel, întâlnind in calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: “Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, daca este Duh Sfânt. Si el a zis : Deci in ce v-ați botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului sa creadă in Cel ce avea sa vina după el, adică in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus” 2, adică au primit Botezul creștin.

Sfântul Botez instituit de Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi sa vina, ci este o Sfânta Taina a Bisericii lui Hristos.

Partea văzuta a Tainei Sfântului Botez consta din afundarea de trei ori in apa sfințita a celui ce se botează si in rostirea cuvintelor : “Botează-se robul lui Dumnezeu (N) In numele Tatălui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfântului Duh, amin; acum si pururea si in vecii vecilor, amin”.3

Sfânta noastră Biserica face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru ca chiar cuvântul botez are însemnarea de “a afunda”, “a cufunda”. Sub forma de turnare sau prin stropire se savarseste doar in împrejurări cu totul deosebite, când, de pilda, cineva este greu bolnav sau când nu se afla la indemna apa din destul.

Apa care se folosește la Taina Sfântului Botez trebuie sa fie naturala, curata, cu nimic amestecata.

Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt: iertarea pacatului stramosesc si a tuturor păcatelor savarsite înainte de Botez in situația celor ce se botează mai târziu; renașterea, sau nașterea la o viața noua duhovniceasca, viata de curatie si sfintenie; de asemenea, primirea in sânul Sfintei Biserici, adica numararea celui botezat intre fiii ei, putându-se impartasi de toate celelalte Sfinte Taine si de bunurile sufletești pe care Sfânta Biserica le dăruiește membrilor ei (cum s-a mai arătat). De aici si denumirile date Tainei Sfantului Botez: “baie”, “izvor sfânt”, “luminare”, “renaștere”, “naștere din nou”, “sfintire”, “pecetea lui Hristos”, “baia vieții”-, “baia renașterii”i “baia pocăinței”.

1 (Matei III, 11)2 (Fapte XIX, 153 Formula de botez

6

Botezul șterge si vina si pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimicește si urmările păcatului strămoșesc, cum sunt: slăbirea voinței si inclinarea spre rău, pofta inimii, suferințele, bolile si moartea.

Savarsitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii si preoții, caci lor le-a încredințat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a savarsi Sfintele Taine. Numai in caz de nevoie poate boteza si diaconul, iar in cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru si un simplu credincios, având însa grija sa rostească cuvintele care arata ca lucrarea se face in numele Sfintei Treimi. In acest caz, daca cel botezat traieste, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor din rânduiala Botezului si administrarea Tainei Mirungerii si impartasaniei.

Daca sunt unii creștini din afara Bisericii Ortodoxe care spun ca nu trebuie sa botezam pe prunci, pentru ca ei nu au păcate si, mai ales, pentru ca nu pot sa mărturisească credința lor, noi ramasem la practica noastră, veche cat Biserica, de a boteza pe prunci, practica întemeiata si pe Sfânta Scriptura si pe Sfânta Traditie si pe rațiune. Aceasta, pentru ca Taina Sfântului Botez este absolut necesara pentru mântuire, de la care nu pot fi excluși nici copiii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toți cei nebotezați, de orice vârsta ar fi ei, toți fiind întinați de păcatul strămoșesc (Fapte XVI, 14?15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14?15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toți este arătata de Mântuitorul prin cuvintele:

7

“Adevărat zic, de nu se va naște cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu” 4 Chiar din timpul sfinților apostoli se savarsea botezul copiilor: Lidia si casa ei (Fapte XVI, 15); temnicerul si casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte XVIII, 8); Stefanas si casa lui (1 Cor.I, 76).

Sfânta Taina a Botezului este savarsita de preoți, care au primit harul sfințitor al preoției. Este socotita sărbătoare mare pentru orice familie de creștin ziua in care copiii nou-născuți primesc Taina Sfântului Botez si intra prin ea in rândul credincioșilor creștini. Potrivit rânduielilor sale, Biserica noastre botează pe prunci, curând după nașterea lor. Așa a făcut ea dela început.

Daca botezul ne curateste in primul rând de păcatul strămoșesc, oare trebuie sa uitam ca si copiii se nasc cu acest păcat ? Știm ce spune psalmistul: “Intru fărădelegi m-am zămislit si in păcate m-a născut maica mea” (Ps. L, 6). Știm ce spune si sfântul apostol Pavel : “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin păcat moartea, așa moartea a trecut la toți oamenii, prin acela in care toți au păcătuit” (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, ca toți ne naștem cu păcatul strămoșesc, avem noi siguranța ca un prunc va trai pana la vârsta când poate sa cunoască si sa mărturisească credința in Hristos, pentru ca atunci sa-l botezam? Putem noi sa riscam ca el sa moara nebotezat, sub osânda păcatului strămoșesc?

Iar daca ne referim la vremurile străvechi, la Tradiția Bisericii, vedem ca de atunci, din secolele II si III se practica botezul copiilor. Sfinții parinti arata in scrierile lor ca Biserica a primit de la apostoli obișnuința de a administra botezul si pruncilor.

In ceea ce privește faptul ca pruncii nu pot sa-si mărturisească credința creștina, Biserica are ca garant pe nașii care-i primesc la botez, care mărturisesc pentru aceștia credința creștina rostind Crezul si care isi iau îndatorirea ca finii lor sa fie crescuți de ei in credința Bisericii.

De altfel, noi cunoaștem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credința cuiva Dumnezeu S-a indurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim ca Mântuitorul a vindecat pe sluga sutașului din Capernaum pentru credința

4 Ioan III, 5

8

stapanului sau ; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credința tatălui sau, si pe fiul văduvei din Nain pentru credința mamei sale. Si atunci sa nu credem noi ca botezul poate fi savarsit pruncilor pe temeiul credinței nașilor lor?

Ca sa facă mărturisirea de credința, nasului i se cere sa fie bun credincios, sa fie mai in vârsta; de asemenea, sa fie de același sex cu pruncul care se botează. Parintii pruncului nu pot fi nași. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas.

Nasul are îndatorirea sa îngrijească de viața sufleteasca a finului sau, invatandu-l, la vremea cuvenita, adevărurile dreptei noastre credințe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar si finul este dator cu ascultare si cu respect fata de nas, in aceeași măsura cum ii asculta pe parintii săi trupești.

Exista un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut in cele dintâi veacuri creștine, intelegand prin el moartea martirica, in persecuții, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinții parinti îl socotesc asemenea Botezului din apa si din Duh, uneori chiar mai de preț decât acesta (sfântul Grigorie Teologul).

Mai cunoaștem si Botezul dorinței care consta in dorința arzătoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducând o viața de pocăința si in virtute. Daca dintr-o pricina oarecare fara voia lui nu ajunge sa primească botezul prin apa si prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorinței.

Taina Sfântului Botez nu se repeta. Caci “este un Domn, o credința, un botez” 5(Efes. IV, 5)… “Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”, rostește cel ce primește Sfânta Taina a Botezului (Art. 10 din Simbolul Credinței). Intr-adevăr, după cum cineva nu se naște trupește decât o singura data, tot asemenea nașterea sufleteasca nu poate fi decât una singura. Numai daca a fost găsit un prunc si nu se știe sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat condiționat, daca n-a fost botezat. Deci nici aici nu se savarseste un al doilea botez.

LECTURA DIN SFINTII PARINTI5 Efeseni. IV, 5)

9

“Cați in Hristos v-ați botezat, in Hristos v-ați imbracat” 6

“Scufundându-te in apa, unde-ti pierzi urma, înseamnă ca ai ajuns sa te lipsești de viața din aer. Iar a te lipsi de viața, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumina, înseamnă ca te dorești fierbinte după alta viața, iar după ce ai dobândit-o traiesti numai din ea. Din aceasta pricina si cerem in slujba Botezului ajutorul Facatorului a toate, iar o naștere din nou e cu mult mai însemnata decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se intipareste mai bine in sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcuta acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, caci de-acuma chiar modelul ni se arata cu trasaturi mai lămurite” 7

6 (Galateni. III, 27).7 Nicolae Cabasila, Viața in Hristos

10

Taina Mirungerii

Taina Mirungerii este lucrarea sfânta, instituita de Hristos, prin care cel botezat se impartaseste de darurile Duhului Sfânt, pentru sporirea si întărirea in viața duhovniceasca.

Aceasta Taina se savarseste in timpul oficierii Tainei Botezului, imediat dupa scoaterea pruncului din apa. in Biserica Ortodoxa administrarea acestei taine se face odată cu slujba Botezului, pentru a-i oferi celui botezat - chiar prunc fiind - darurile lucrătoare ale Duhului Sfânt. in Biserica Catolica aceasta Taina se numește „confirmare" si se administrează la 14 ani, considerându-se ca atunci adolescentul creștin este conștient de Taina pe care o primește.

11

Materia (Sfântul Mir) este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregătit după o rânduiala speciala in Joia Mare (Saptamana Patimilor) si sfințit de către episcopii unei Biserici locale. Sfințirea Sfântului Mir de către episcopii unei anumite Biserici locale este tocmai manifestarea autocefaliei acelei Biserici Ortodoxe. Prin mulțimea mirodeniilor din care este făcut, el închipuie mulțimea si diversitatea darurilor si a puterilor Duhului Sfânt. Sfântul Mir e folosit nu numai in Taina Mirungerii, ci si in sfințirea antimiselor si a bisericilor.

Lucrarea propriu-zisa a acestei Taine consta din ungerea cu Sfântul Mir a noului botezat, facondu-i-se semnul sfintei cruci pe mai multe parți ale trupului, cu rostirea formulei: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin". Prin aceasta ungere se pune in valoare si trupul omului, care prin simțuri, dorințe si prin toate faptele lui, este colaborator al sufletului. Precizam ca Taina Mirungerii, ca si Taina Botezului, are caracter unic, caci nu ne putem impartasi de ea decât o singura data in viața. După canoanele Bisericii Ortodoxe, aceasta Taina nu se repeta, chiar daca se obisnuiste ca cei care s-au lepădat de credința creștina sau au parasit Sfânta Biserica si vor sa se întoarcă din nou la ea, sa fie iarăși unși; aceasta nu inseamna o repetare a sfintei Taine, ci doar o reîntărire in dreapta credința.

Ungerea aceasta este, deci, semnul darului Duhului Sfânt, care s-a pogorât in chip văzut asupra Mântuitorului si asupra Sfinților Apostoli si care, acum, este pecetea care ni se da si noua, după botez, in chip nevăzut. Prin mirungere, noul botezat este acum creștin adevărat si deplin, un nou Hristos, adică „uns" al Domnului, caci, cuvântul Hristos înseamnă uns.

12

Taina pocainteti

Pocăința - prin mijlocirea unor manifestări văzute din partea credinciosul si a preotului in Biserica, credinciosul obține harul iertării păcatelor de la Dumnezeu. Cine face păcatul - a zis Mântuitorul - este rob al păcatului (Ioan 8,34). Mântuirea din robia păcatului înseamnă eliberare. Iata de ce spunem si mărturisim intr-o mulțime de rugăciuni ca Iisus Hristos este eliberatorul si Mântuitorul lumii. Pentru ca El, prin adevarul si harul Sau curățitor si sfințitor ne face curați de păcate si astfel liberi. In slujba acestei curatiri si eliberări sufletești sta pocăința creștina cu elementele ei esențiale: cainta, mărturisirea si dezlegarea păcatelor.

Spovedania păcatelor aduce cu sine liniștirea conștiinței, cercetarea, fericirea si apropierea de Dumnezeu. Cea mai frumoasa mărturisire a păcatelor o face Proorocul David in Psalmul 50.

13

Proorocul Isaia vorbește despre pocăința aprins si cu putere ca un trimis al lui Dumnezeu: „Cel ticălos sa lase calea lui si omul cel nedrept vicleniile lui si sa se întoarcă la Domnul Dumnezeu cel bogat in iertare si atunci se va indura de el" 8

Cum sa se facă pocăința ne-a arătat Mântuitorul. Exemplul clasic al pocăinței in Evanghelia Mântuitorului ni-l prezintă parabola fiului risipitor (Luca 15, 11-24). In aceasta parabola avem toate elementele unei pocăințe complete: Omul păcătos, recunoașterea si mărturisirea păcatelor, convertirea, rugăciunea de iertare, cainta, hotărârea de îndreptare, părintele care primește pocăința si iartă pe păcătos. Ea oglindește tot ceea ce putem desemna ca fiind o pocăința evanghelica integrala. Ținta superioara a pocăinței este perfecțiunea morala si spirituala.

Pocăința evanghelica se încoronează cu iertarea păcatelor. Acesta este specificul creștin al Sfintei Taine a Pocăinței, caci realitatea de la care plecam, in adevărata pocăința, este păcatul, iar efectul la care vrem sa ajungem este iertarea păcatelor.

8 (Isaia 57,7).

14

In contextul acestei adevărate pocăințe, credinciosul trebuie sa trăiască o autentica viața creștina, desavarsindu-se prin rugăciune, post, milostenii, lacrimi de cainta, dragoste frățeasca si altele. Vremea pocăinței este limitata la viața pământeasca. Prin moarte, păcătosul intra intr-o stare in care nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa, nădăjduind doar in milostivirea lui Dumnezeu si in rugăciunile pe care le face pentru el Biserica si, in Biserica, toți cei care l-au iubit.

Din toate cele prezentate mai sus, ca si din cuprinsul invataturii Bisericii Ortodoxe, reiese clar ca pocăința este o lucrare dumnezeiasca mântuitoare.

Sfânta Impartasanie(Euharistie)

Sfânta impartasanie este Taina Bisericii care constituie centrul cultului creștin. Prin aceasta taina se realizează in mod real unirea credinciosului cu Iisus Hristos, prin primirea (impartasirea) cu Trupul si Sângele Sau, sub forma pâinii si a vinului.

Impartasania se mai numește si Euharistie (mulțumire, recunoștința) si Cuminecare (comuniune, legătura), cuvinte care pun in evidenta faptul ca prin ea, credinciosul se impartaseste de însuși Mântuitorul Hristos, prin Sfântul Trup si Sânge al Sau si, in același timp comuniune reala cu toți cei ce se impartasesc si trăiesc in Hristos, cu toți cei ce sunt mădulare vii ale Trupului Sau, care este Biserica Sa, atât cei din lumea de aici cat si cei trecuți in lumea de dincolo. Mântuitorul Hristos a instituit aceasta taina la Cina cea de Taina*, când „a luat Iisus pâine si binecuvântând, a frânt si le-a dat lor (ucenicilor) si a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul, mulțumind, le-a dat si au băut din el toți. Si a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se vărsa" (Marcu 14, 22-24).

15

Prin aceste acte Iisus Hristos pune temelia cultului creștin, care ne prilejuiește si noua, celor de astăzi, sa fim părtași, in chip nesângeros - dar in mod real, nu doar simbolic sau ca o comemorare - la jertfa sângeroasa pe care a adus-o pe Golgota, prin moartea pe cruce, dar si sa ieșim din moarte, cu moartea Sa pe moarte calcând, primind viața Sa ca izvor al vieții noastre veșnice.

Aceasta temelie reprezintă pentru fiecare in parte si pentru toți împreuna participarea actuala, aici si acum, in viața noastră pământeasca, la viața lui Hristos, ca mădulare vii ale trupului Sau mistic. De aceea Taina Euharistiei este nu numai lucrarea tainica, de neînțeles, dar reala in care noi trăim in Hristos si Hristos traieste in noi, ci este si Taina Bisericii, caci toți cei ce trăim in Hristos devenim un singur trup unit in Duhul Sfânt, devenim Trupul Sau, care este Biserica. Prin impartasirea cu vrednicie cu Hristos noi nu suntem doar sfințiți, curatati si pregătiți pentru o mântuire viitoare, ci suntem deja părtași - in mod nedeplin, ca o pregustare, dar deja părtași ai acestei mântuiri, părtași ai vieții in Hristos, părtașii ai imparatiei lui Dumnezeu, părtași ai lumii de aici la lumea de dincolo.

16

De aceea Sfânta Liturghie, slujba in care se oficiază aceasta taina, este numita si Cerul pe pamant, nu pentru ca folosim cuvinte frumoase, poetice, ci pentru ca, in mod real, in Sfânta Liturghie are loc o străpungere a timpului si vieții pamantesti de către condiția vieții de dincolo. Pregătirea pentru primirea Sfintei impartasanii se face atat prin post si rugăciune, cat si prin mărturisirea păcatelor (Taina Spovedaniei) si impacarea cu toți (iertarea), iar in ziua respectiva, înainte de impartasanie nu se va manca nimic. Actul impartasirii are loc, de obicei, in timpul Sfintei Liturghii, după ce preotul zice: "Sa luam aminte! Sfintele, sfinților", iar strana răspunde: "Unul sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, intru mărirea lui Dumnezeu: Tatăl, Amin!". Atunci credincioșii care sunt pregătiți (au postit, s-au spovedit si au dezlegare de la preot pentru a se impartasi, s-au impacat cu toți si au iertat, cerând iertare) vin in fata altarului, la ușile imparatesti si primesc Sfânta impartasanie.

DICTIONAR: Cina cea de Taina = ultima cina luata de Hristos cu ucenicii Săi, in joia dinaintea patimilor. Se numește de Taina, tocmai pentru ca instituie aceasta taina, prin care trupul si sângele lui Hristos se oferă spre mâncare lumii, care devine Biserica, sub forma pâinii si a vinului euharistice.

Taina Preoției (Hirotonia) 9 9 Hirotonirea este taina (sau Sfânta Taină a) Preoţiei. Cuvintele cheirotonia şi cheirothesia vin din greacă şi înseamnă amândouă "punerea mâinilor". Componenţii ordinelor mari ale clerului—episcopul, preotul şi diaconul—sunt hirotoniţi în timpul Sfintei Liturghii de către episcop, care de obicei este asistat de câţiva preoţi. În concordanţă cu învăţăturile ortodoxe, procesul hirotonirii începe cu comunitatea locală; dar episcopul singur, care acţionează în numele bisericii universale, poate finaliza această acţiune.Acei care fac parte din ordinele mici (subdiacon, citeţ, şi în unele tradiţii, cântăreţul) sunt făcuţi astfel prin hirotesie, care şi această înseamnă "punerea mâinilor", dar este distinctă din punct de vedere tehnic de hirotonire,

17

Preoția este Taina in care, prin punerea mâinilor episcopului si prin rugăciune, se pogoară harul divin asupra candidatului, de parte bărbăteasca, anume pregătit, sfințindu-l si așezându-l in una din treptele ierarhiei bisericești diacon, preot sau episcop impartasindu-i puterea de a invata pe oameni cuvântul lui Dumnezeu, de a-i sfinți prin Sfintele Taine si ierurgii si de a-i conduce pe calea mantuirii. Datorita acestui înalt scop, Taina Preotiei este de o importanta covârșitoare. Preotul, după cuvântul Mântuitorului, este „lumina lumii" si „sarea pamantului" si ca atare viața lui personala trebuie sa fie de o moralitate exemplara, facandu-se pilda păstoriților săi.

Comportamentul sau trebuie sa fie de așa fel incat oamenii, văzând faptele lui, sa preamărească pe Dumnezeu, iar el sa poată zice păstoriților săi ca sfântul apostol Pavel: „Fiți următori mie precum si eu lui Hristos" 10 Preoția este o lucrare de temelie in Biserica, caci prin ea se prelungește pana la sfârșitul veacurilor preoția Mântuitorului. Fara preoție nu exista Taine si fara Taine nu se impartaseste harul

care este folosită doar pentru ordinele mari. În conformitate cu DEC, hirotesia nu este privită ca o Sfântă Taină a hirotonirii10 I Corinteni XII

18

dumnezeiesc, iar fara har nu se poate primi mântuirea. Preoții, conștienți de misiunea deosebita pe care o au, trebuie sa lucreze cu timp si fara timp spre a îngriji de oile cele cuvântătoare ale lui Hristos. Sfântul apostol Pavel, in consfătuirea ce a avut-o cu pastorii Bisericii din Milet si Efes, le atrage atenția asupra marii răspunderi in fata lui Hristos, zicându-le: „ Luați aminte de voi si insiva si de toata turma peste care Duhul Sfânt v-a pus episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu pe care a castigat-o cu însuși sângele Sau " (Fapte XX 28). Iar credincioșii sunt datori sa se poarte cu deosebit respect fata de preoți si sa asculte de dansii, caci Mântuitorul a spus: „ Cel ce va asculta pe voi, pe mine Mă asculta si cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă, si de Cel ce M-a trimis pe Mine" (Luca 16).

Preoții primesc harul si puterea preoțeasca de la Hristos. Harul impartasit prin hirotonie leaga pentru totdeauna pe cel hirotonit de preoție, așa ca aceasta Taina nu numai ca nu se repeta, ci ea nu se poate pierde niciodată, incat cel ce a fost o data hirotonit nu mai poate deveni mirean. El poate fi oprit din slujirea sa de către episcop, in cazul unor grave abateri, prin depunere sau caterisire, dar harul preoției nu-i poate fi luat.

Preoția este prin urmare o sfânta taina, întemeiata de însuși Mântuitorul Hristos, mai inainte de inaltarea Sa la cer, spre a-i continua opera de mântuire. Prin pregătirea moral-intelectuala speciala, dar mai ales prin harul lui Dumnezeu Cel nevazut, transmis prin Taina Hirotoniei, persoana preotului este investita sa invete, sa sfinteasca si sa conduca pe credinciosi, in măsura conferita de treapta ierarhica ce i se confera prin hirotonie. Deci slujirea preoției nu este de la oameni si nu se întemeiază pe puterea oamenilor, ci este de la Dumnezeu si se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu. De aceea nimeni nu-si poate lua singur cinstea de a fi preot, daca nu estre chemat de sus (Evrei V 4) după cum nimeni nu poate invata cuvantul lui Dumnezeu daca nu este trimis (Romani X15) pentru ca nu toti sunt apostoli, nu toți sunt invatatori si nu toți sunt pastori (Efeseni IV 11-12), si, zicem noi, nu toți pot fi preoți.

19

De aceea, mirenii trebuie sa cinstească ierarhia bisericeasca, iar diaconii, preoții si episcopii trebuie sa fie in permanenta conștienți de misiunea cereasca pe care o au in lume si de responsabilitatea fata de credincioșii pe care ii păstoresc, caci ei sunt, după cum spune sfântul apostol Pavel: „slugi ai lui Hristos si iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu" (I Corinteni IV1).

20

Taiana Cununiei

Cununia sau Nunta este una din cele șapte Sfinte Taine, anume aceea in care unirea conjugala se consfințește, se binecuvinteaza si devine Taina, caci „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica"(Efeseni 5,32). intrucat Taina este o lucrare sfânta in care, printr-un semn vizibil, este impartasit credincioșilor harul nevăzut al lui Dumnezeu, este de folos sa înțelegem conținutul acestei slujbe care ridica unirea dintre un bărbat si o femeie la rangul de Sfânta Taina.

Mult prea des casatoria este privita in aspectul ei exterior, funcțional, ca o instituție naturala sau sociala si terestra. Biserica însa, instituind Cununia ca Taina, mărturisește ca mirii primesc prin slujba cununiei harul unitatii, harul dumnezeiesc care ii unește pe cei doi, pentru a se împlini unul prin celalalt si împreuna, unul prin celalalt, sa împlinească scopul vieții pamantesti: „sa va faceți părtașii dumnezeieștii firi" (II Petru 1,4). Biata prozaica de zi cu zi acoperă de multe ori caracterul tainic al casatoriei, aceasta unitate a doua persoane, prin care unul se revelează celuilalt si, prin aceasta revelare reciproca in iubire, fiecare devine

21

capabil de a primi revelarea lucrării si prezentei lui Dumnezeu, revelarea persoanei sale si a celei iubite in adâncimea iubirii si ocrotirii lui Dumnezeu.

Viața pământeasca este locul si timpul in care fiecare om descoperă drumul spre viața veșnica, devine capabil de a se impartasi de veșnicia iubirii lui Dumnezeu sau, dimpotrivă, se închide in propriul egoism si, nedescoperind iubirea, se face partas morții veșnice.

Cununia este totodată Taina celor doi tineri care isi unesc viețile, pentru a se desavarsi unul prin celalalt, a deveni o singura ființa, ramanand totuși doua persoane, după chipul Sfintei Treimi: Dumnezeu este Unul in ființa si întreit in

22

persoane -Tatal, Fiul si Sfântul Duh - Unul si Trei deopotrivă, in același chip cei doi soții devin o singura ființa, fiind doua persoane. Iubirea dintre soti, care este o partasie la iubirea lui Dumnezeu, este cea care realizează unitatea dintre cele doua persoane intr-o singura ființa. Iubirea umana este transfigurata din ordinea trupescului in cea a duhului, este curatita de intinaciunea păcatului si este restaurata in harul dumnezeiesc, este sfințita, pentru a putea fi induhovnicita si partasa la iubirea curata a lui Dumnezeu.

Momentul central al slujbei este încununarea mirilor, când se cere de la Dumnezeu pentru miri sa ii încununeze „cu slava si cu cinste", atribute ale Duhului Sfânt. De aceea, o legătura dintre bărbat si femeie nesfințita prin Taina Cununiei este păcat, pentru ca iubirea este necuratita de patimi, ramane trupeasca si nedemna de a fi partasa la sfințenia iubirii lui Dumnezeu.

Sfântul Maslu

23

Sfânta Taina a Maslului este lucrarea prin care o persoana, prin rugăciunile preoților si ungerea cu untdelemn sfințit, primește harul tămăduirii, al mangaierii, al întăririi in purtarea cu vrednicie a încercării ce a venit asupra sa si al iertării de păcate.

Sfântul Iacob vorbește despre Sfântul Maslu, zicând: „Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preoții Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-1 cu untdelemn in numele Domnului. Si rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav si Domnul îl va ridica si de va fi făcut păcate i se vor ierta lui" 11(

Sfântul Maslu a fost instituit de Mântuitorul, practicat de Sfinții Apostoli si de Biserica prin slujitorii ei sfințiți.

11 Iacob 5, 14-15).

24

Sfântul Maslu se savarseste fie la Biserica, fie la casa bolnavului. in ceea ce privește timpul, se face oricând este nevoie. Se obișnuiește insa sa se facă Sfântul Maslu in zilele de luni, miercuri si vineri si in timpul posturilor de peste an. Dupa rânduiala Sfintei Biserici, Sfântul Maslu se savarseste de sapte preoti, dupa numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt, despre care vorbește proorocul Isaia (cap. 11,2-3). La nevoie, Sfântul Maslu poate fi savarsit si de mai putini preoți, pana la cel puțin doi.

Când Maslul se face la casa bolnavului, atunci acesta trebuie sa fie spovedit si impartasit.

25

Untdelemnul sfințit la Sfântul Maslu, cu care este uns bolnavul, este simbol al indurării divine si totodată medicament, mijloc de insanatosire, având o întrebuințare foarte veche, amintita si in Sfânta Scriptură

(Luca 10,34; Marcu 6,13). Acest untdelemn se poate pune in candela sa ardă, poate fi folosit la miruit sau se poate amesteca cu faina de la Maslu si sa se facă pâinișoare din care se da bolnavului sa mănânce.

Efectele Tainei Sfântului Maslu - vindecarea bolilor trupești si ușurarea sufleteasca - depind de credința celui ce primește aceasta Taina, după cuvântul Mântuitorului: „Fie vouă după credința voastră" (Matei 9,29).

Biserica, folosind Sfânta Taina a Maslului pentru ocrotirea sanatatii trupești si sufletești a credinciosilor, nu exclude consultarea medicala si folosirea medicamentelor in caz de boala, ci prin aceasta Taina vrea sa-i apropie pe credincioși de Hristos care da vindecarea, iar bolnavul devenit sănătos trupește si sufletește, prin binefacerile Sfântului Maslu, poate trai o viața curata.

Bibliografie

26

Branişte, pr. prof., Ene, Liturgica Specială, Ediţia a IV-a, retipărită cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005, pp. 287-288.

Idem, Liturgica Teoretică, tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, pp.204-205.

Chiţescu, prof., Nicolae, Todoran, pr. prof., Isidor, Petreuţă, pr. prof., Ion, Teologia Dogmatică şi simbolică,Vol.II, Ediţia a II-a, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, pp. 196-206.

Mircea, pr. dr., Ioan, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, pp.213-214.

Stăniloae, pr. prof., Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. III, Ediţia a II-a, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997, pp. 4-6.

Biblia sau Sfânta Scriptură, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (P.S.B.) 23, Scrieri, partea a treia, Omilii la Matei, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere şi note de Pr. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, Omilia a LXXXII-a, pp.926-938.

Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2008, pp. 144-157.

Cuprins

• Introducere

27

• Botezul

• Mirungerea

• Sfânta Împărtășanie

• Mărturisirea

• Sf. Maslu

• Căsătoria

• Preoția

28