Cultura Civică – Atitudini politice şi democraţie în 5 naţiuni .

Gabriel Almond şi Sidney Verba

Partea a II-a

Tările incluse în studiu : SUA si Anglia (democraţiile cele mai avansate, cele mai

stabile), Germania (undeva la mijloc), Italia si Mexicul (societăţi mai puţin dezvoltate).

Sondajul celor 5 naţiuni: au fost 1000 de interviuri în fiecare ţara; s-a încercat obţinerea

unui eşantion reprezentativ naţional; cartea reprezintă un studiu al micropoliticii (concentrat

asupra individului, asupra atitudinilor sale) ; intervievaţii au fost văzuţi ca membrii ai unor

sisteme sociale complexe.

Pattern-uri Nationale

Italia : o cultura politică alienată. Imaginea culturii politice italiene : una a alienării

politice nealiniate şi a izolării şi neîncrederii sociale. Italienii au rezultate în mod particular joase

la capitolele mândrie naţională, partizanat moderat şi deschis, în recunoaşterea obligaţiei de a lua

parte activă la problemele comunităţilor locale, în simţul competenţei de a se alătura altora în

situaţii de stres politic, în opţiunea lor cu privire la formele sociale ale activităţii din timpul liber

şi în încrederea lor cu privire la mediul social.

Aceste tendinţe nu sunt surprinzătoare , dacă luăm în considerare istoria politica italiană.

Prin urmare, italienii au tendinţa de a se raporta la politică şi guvernământ ca la forţe

impredictibile şi ameninţătoare, iar nu ca instituţii sensibile la influenţa lor. Cultura politică

italiană nu sprijină un sistem democratic stabil şi eficient, dar în lumina istoriei, toate aceste

caracteristici sunt de interes. Alienarea naţionala şi politica italiană se bazează pe alienare

socială; majoritatea italienilor văd mediul social ca fiind plin de ameninţări şi primejdii. Italienii

sunt cei mai tradiţionali din cele 5 popoare în atitudinile lor faţă de participarea familială. Ei pot

fi văzuţi ca participanţi : sunt conştienţi de / şi implicaţi în politica şi au un sentiment activ al

propriei competenţe politice ; paradoxal este faptul ca majoritatea italienilor implicaţi şi

informaţi politic se opun regimului constituţional şi democratic contemporan, iar cea mai mare

parte a sprijinului pentru acest regim vine de la italienii care au o orientare de dependenţi sau

parohiali.

Mexic   :     alienare şi aspiraţie.

Ceea ce a fost cel mai izbitor în pattern-ul mexican , au fost lipsa echilibrelor şi

inconsistenţele. Din toate cele 5 naţiuni, Mexicul a avut rolurile cele mai joase ale frecvenţelor

cu care sunt atribuite impactul şi semnificatia guvernământului şi aşteptărilor cetăţenilor cu

privire la un tratament egal şi amabil din partea birocraţiei şi poliţiei. In acelaşi timp, frecvenţa

cu care îşi exprimă mexicanii mândria faţă de sistemul lor politic este considerabil mai ridicată

decât cea a germanilor sau italienilor. Iar obiectele acestei mândrii tind să fie în mod

predominant Revoluţia Mexicană şi preşedinţia. În Mexic, orientarea participativă pare să

depăşească orientarea dependentă, iar rolul de participant tinde să fie izolat de sentimentul

loialităţii în sens dependent. O mare parte din izolare şi dezechilibru poate fi explicată prin

istoria politică mexicana; astfel, experienţa istorică şi memoria personală susţin o alienare fără de

autoritatea guvernamentală. Tendinţele aspiraţionale civice din cultura politică mexicana sunt

mărturii importante ca aspiraţia democratică a Revoluţiei Mexicane şi a elitei politice sunt

semnificative pentru populaţie; normele au început să prindă rădăcini în rândurile multor

mexicani.

Germania:  detaşare politică şi competenţa dependentă. Germania este o naţiune

tehnologic avansată, cu un sistem educaţional şi comunicaţional extrem de dezvoltat şi

atotrăspândit. Înaltul nivel de dezvoltare al câmpurilor comunicaţionale şi educaţionale se

reflectă în faptul că majoritatea germanilor sunt conştienti de / şi bine informaţi cu privire la

politică şi guvernământ. În câteva modalităţi, ei iau parte la sistemul politic. Frecvenţa votului

este înaltă, aşa cum este şi credinţa că votul reprezintă o responsabilitate importantă a omului

obişnuit. Iar nivelul lor de expunere la materialul politic din comunicaţiile în masă este înalt.

Cultura politică germană se caracterizează printr-un înalt nivel de încredere în ramurile

administrative ale guvernământului şi printr-un puternic sentiment al competenţei de-a avea de-a

face cu ele. De asemenea, cultura politică contemporană reflectă istoria traumatizantă a

Germaniei. Conştientizarea politicii şi a activităţii politice, deşi substanţială, tinde să fie pasivă şi

formală. Votul este frecvent, însă mijloacele mai informale ale implicării politice, în particular

discuţia politica şi formarea grupurilor politice, sunt mai limitate. Germanii fac adesea parte din

asociaţii voluntare, dar sunt rareori activi în cadrul lor. Normele favorizând participarea politică

activă, nu  sunt bine dezvoltate. Germania este singura naţiune din cele 5 studiate în care apare

mai des sentimentul competenţei administrative decât acela al competenţei politice. Germanii

tind să fie satisfăcuţi cu performanţa guvernământului lor, însă continuă să le lipsească un

ataşament mai general faţă de sistem la nivelul simbolic; orientarea lor faţă de sistemul politic

este una pragmatică, probabil suprapragmatică.

         

   Statele Unite: o cultură civică participativă. Patternul culturii politice descoperit în 

S.U.A. aproximează ceea ce autorii au etichetat drept cultura civică. Rolul de participant este

extrem de dezvoltat şi de răspândit Subiecţii din S.U.A. sunt extrem de frecvent expuşi la

politica; ei declară că au avut discuţii politice şi că au fost implicaţi în chestiuni politice, că au un

sentiment al obligaţiei de a lua o parte activă la comunitate, precum şi un sentiment al

competenţei de a influenţa guvernământul. Sunt în mod frecvent membri activi ai asociaţiilor

voluntare. Au tendinţa să fie implicaţi afectiv în sistemul politic. În privinţa măsurilor specifice

ale competenţei dependente – credinţe că se pot aştepta să fie trataţi cu amabilitate de autorităţile

birocratice şi poliţieneşti – americanii coboară pe locul al 3-lea , în urmă Marii Britanii şi

Germaniei; acest dezechilibru cultural, este rezultatul experienţei istorice americane avute cu

autoritatea guvernamentală şi birocratică.

Marea Britanie . Cultura politică din Anglia aproximează de asemenea cultura civică.

Rolul participativ este extrem de dezvoltat; expunerea la politică, interesul, implicarea şi un simţ

al competenţei sunt relativ înalte. Exista norme care sprijină activitatea politică, ca şi implicarea

emoţională în alegeri şi afectul de sistem; ataşamentul de sistem este unul echilibrat. Cultura

politică britanică, la fel ca şi cea americană, amesteca rolurile parohial şi dependent cu rolul de

participant. Cultura politică britanică, precum cea americană, aproximează cultura civică; însă

balanţa este întrucâtva orientată altfel decât în SUA; dacă în ultima ţară se tinde a se plasa prea

multă greutate pe rolul participativ, în Anglia rolul dependent deferent este mai puternic

dezvoltat şi mai răspândit.

Educaţia şi Cultura Politică

Realizările educaţionale par să aibă cel mai important efect demografic asupra

atitudinilor politice. Nu numai că educaţia influenţează perspectivele politice, ea plasează de

asemenea individul în situaţii sociale în care el îi întâlneşte pe alţi indivizi cu deprinderi

educaţionale asemănătoare, iar aceasta tinde să întărească efectul propriei educaţii. După câte

s-ar părea, în fiecare din cele 5 naţiuni, clasele educate posedă cheile participării şi implicării

politice, în timp ce aceia cu mai puţină educaţie sunt mai puţin bine echipaţi. În toate cele 5 ţări,

straturile mai putin educate ale populaţiei tind să constituie subculturile dependentă şi parohială.

Femeile şi Orientarea Politica

Femeile diferă de bărbaţi în comportamentul politic numai prin faptul că sunt întrucâtva

mai frecvent apatice, parohiale, conservatoare şi sensibile la aspectele de personalitate,

emoţionale şi estetice ale vieţii politice şi campaniilor electorale. In toate cele 5 ţări, bărbaţii au

manifestat frecvenţe şi intensitati mai înalte decât femeile la practic toţi indicii orientării şi

activităţii politice utilizaţi. In toate cele 5 ţări, femeile şi bărbaţii se simt mai frecvent competenţi

local decât competenţi naţional, iar rata apatiei feminine este mai înaltă decât cea masculină.

Femeile americane şi într-o măsură mai mică femeile britanice tind să fie active şi implicate în

comunităţile lor, atât în sensul informal cât şi în cel organizaţional; ele sunt încrezătoare în

mediul lor social înconjurător, politic informate, atente şi implicate afectiv în şcena politică; ele

recunosc obligaţia de a participa la chestiunile politice locale, se simt competente şi se mândresc

cu caracteristicile politice ale naţiunilor lor. Cu excepţia dimensiunilor conştiinţei şi cunoaşterii

politice, femeile germene manifesta o frecvenţă mai scăzută decât cele americane şi britanice.

Femeile mexicane manifestă un pattern neregulat: relativ scăzut în dimensiunile participării şi

cunoaşterii, ele egalează şi chiar depăşesc ratele feminine germane şi dimensiunile obligaţiei şi

competenţei naţionale, având valori relativ înalte în ceea ce priveşte mândria naţională.