teme ed civica

54
1 Dan Şandor TEME DE PREGĂTIRE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR — POMPIERI —

Upload: cristiss22

Post on 15-Jun-2015

914 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Teme Ed Civica

1

Dan Şandor

TEME DE PREGĂTIRE

PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR

— POMPIERI —

Page 2: Teme Ed Civica

2

1. Focul – prieten şi duşman 1.1. Rolul focului în viaţa omului Legenda spune că Prometeu a furat furat focul din Olimpul zeilor şi l-a dăruit oamenilor.

Pentru acest lucru a fost pedepsit de Zeus, fiind legat cu lanţuri de o stâncă în Munţii Caucaz, iar un vultur îi sfâşia ficatul.

Aceasta este legenda. Dar, dincolo de orice, viaţa omului nu s-ar putea desfăşura fără ajutorul focului. Oamenii de ştiinţă consideră că descoperirea focului şi folosirea lui frecventă de către omul primitiv pentru pregătirea hranei, încălzirea şi iluminarea peşterilor a constituit primul pas cu adevărat important în evoluţia ulterioară a acestuia.

Nici o activitate umană nu s-ar putea desfăşura fără ajutorul focului. ? Întrebare ? – Exemplificaţi rolul focului în viaţa oamenilor:

– prepararea hranei; – încălzirea locuinţei; – industrie; – alte exemple.

1.2. Efectele utilizării incorecte a focului Am văzut mai înainte că focul este unul din prietenii omului. Dar, utilizat necorespun-zător,

focul poate deveni un duşman de temut. Incendii devastatoare, explozii, pagube foarte mari şi pierderi de vieţi omeneşti sunt produse de foc. Este vina focului sau vina omului?

Unii oameni fac focul în curtea casei pentru a arde resturile menajere din gospodărie sau pentru arderea frunzelor uscate. Dar, făcând acest lucru pe timp de vânt sau lăsând focul nesupravegheat, se pot produce incendii cu urmări dintre cele mai grave.

Este bine de ştiut că înainte de venirea iernii, coşurile de fum ale caselor trebuiesc verificate şi curăţate. Altfel, te poţi trezi în mijlocul iernii fără acoperiş la casă, sau chiar fără casă.

Copiii caută întotdeauna jocuri noi. Acest lucru este foarte bun, dar niciodată nu trebuie să folosim focul drept obiect de joacă. Părinţii şi fraţii mai mari trebuie să le spună celor mici la ce pericole se expun jucându-se cu chibrituri, brichete, jucându-se la aragaz sau cu lumânări aprinse.

? Întrebare ? – Daţi exemple despre efectele utilizării incorecte a focului şi despre urmările acestora:

– incendii; – explozii; – exemple de incendii pe care le-aţi văzut sau despre care aţi auzit.

Page 3: Teme Ed Civica

3

2. Sursele de incendiu 2.1. Mecanismul producerii incendiilor NOŢIUNI DESPRE EVOLUŢIA INCENDIILOR ŞI CLASIFICAREA ACESTORA INCENDIUL ŞI FAZELE SALE Incendiul este un proces complex, cu evoluţie nedeterminată, incluzând fenomene diverse de

natură fizică şi chimică (reacţii de ardere, transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie şi elementele de rezistenţă etc.).

Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare patru elemente: – existenţa combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere; – iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi în timp a procesului de ardere să fie necontrolate; – procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în scopul

lichidării (stingerii) lui; – producerea de pierderi materiale în urma arderii. Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu, nu sunt incendii: – arderea produselor în cuptoare sau alte instalaţii similare; – unele aprinderi rezultate în urma funcţionării instalaţiilor electrice; – arderea sub control a gunoaielor, ierburilor ş.a.; – fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere ş.a.

? Întrebare ? – Daţi exemple de alte arderi care nu sunt incendii. Datorită evoluţiei aleatoare nu pot exista două incendii la fel, deci a căror evoluţie să fie

paralelă. În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori: forma şi dimensiunile încăperii, sarcina termică existentă, deschiderile spre exterior, natura şi poziţionarea materialelor combustibile, locul şi modul de iniţiere a incendiilor, dispunerea încăperilor în clădire etc. Chiar urmărind similitudinea acestor numeroşi factori, experimentările de incendiu la scară naturală dau rezultate foarte variate, uneori chiar contradictorii. Se poate totuşi considera că în evoluţia unui incendiu în interiorul unei încăperi intervin cinci faze:

– apariţia focarului iniţial; – faza de ardere lentă; – faza de ardere activă; – faza de ardere generalizată; – faza de regresie.

? Întrebare ? – Pot exista două incendii identice? De ce? 2.2. Identificarea surselor de incendiu Am văzut mai înainte că focul este unul din prietenii omului. Dar, utilizat necorespun-zător,

focul poate deveni un duşman de temut. Incendii devastatoare, explozii, pagube foarte mari şi pierderi de vieţi omeneşti sunt produse de foc. Este vina focului sau vina omului?

Unii oameni fac focul în curtea casei pentru a arde resturile menajere din gospodărie sau pentru arderea frunzelor uscate. Dar, făcând acest lucru pe timp de vânt sau lăsând focul nesupravegheat, se pot produce incendii cu urmări dintre cele mai grave.

Este bine de ştiut că înainte de venirea iernii, coşurile de fum ale caselor trebuiesc verificate şi curăţate. Altfel, te poţi trezi în mijlocul iernii fără acoperiş la casă, sau chiar fără casă.

Page 4: Teme Ed Civica

4

Copiii caută întotdeauna jocuri noi. Acest lucru este foarte bun, dar niciodată nu trebuie să folosim focul drept obiect de joacă. Părinţii şi fraţii mai mari trebuie să le spună celor mici la ce pericole se expun jucându-se cu chibrituri, brichete, jucându-se la aragaz sau cu lumânări aprinse.

? Întrebare ? – Daţi exemple despre efectele utilizării incorecte a

focului şi despre urmările acestora: – incendii; – explozii; – exemple de incendii pe care le-aţi văzut sau despre care aţi auzit. 2.3. Reguli de prevenire a incendiilor în locuinţă Am văzut mai înainte că focul este unul din prietenii omului. Dar, utilizat necorespun-zător,

focul poate deveni un duşman de temut. Incendii devastatoare, explozii, pagube foarte mari şi pierderi de vieţi omeneşti sunt produse de foc. Este vina focului sau vina omului?

Unii oameni fac focul în curtea casei pentru a arde resturile menajere din gospodărie sau pentru arderea frunzelor uscate. Dar, făcând acest lucru pe timp de vânt sau lăsând focul nesupravegheat, se pot produce incendii cu urmări dintre cele mai grave.

Este bine de ştiut că înainte de venirea iernii, coşurile de fum ale caselor trebuiesc verificate şi curăţate. Altfel, te poţi trezi în mijlocul iernii fără acoperiş la casă, sau chiar fără casă.

Copiii caută întotdeauna jocuri noi. Acest lucru este foarte bun, dar niciodată nu trebuie să folosim focul drept obiect de joacă. Părinţii şi fraţii mai mari trebuie să le spună celor mici la ce pericole se expun jucându-se cu chibrituri, brichete, jucându-se la aragaz sau cu lumânări aprinse.

? Întrebare ? – Daţi exemple des-pre efectele utilizării incorecte a

focului şi despre urmările acestora: – incendii; – explozii; – exemple de incendii pe care le-aţi văzut sau despre care aţi auzit. transformări structurale produse în materialele de construcţie şi elementele de rezistenţă etc.). Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare patru elemente: – existenţa combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere; – iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi în timp a procesului de ardere să fie necontrolate; – procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în scopul

lichidării (stingerii) lui; – producerea de pierderi materiale în urma arderii. Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. Dc exemplu, nu sunt incendii: – arderea produselor în cuptoare sau alte instalaţii similare; – unele aprinderi rezultate în urma funcţionării instalaţiilor electrice; – arderea sub control a gunoaielor, ierburilor ş.a.; – fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere ş.a.

? Întrebare ? – Daţi exemple de alte arderi care nu sunt incendii. Datorită evoluţiei aleatoare nu pot exista două incendii la fel, deci a căror evoluţie să fie

paralelă. În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori: forma şi dimensiunile încăperii, sarcina termică existentă, deschiderile spre exterior, natura şi poziţionarea materialelor combustibile, locul şi modul de iniţiere a incendiilor, dispunerea încăperilor în clădire etc. Chiar urmărind similitudinea acestor numeroşi factori, experimentările de incendiu la scară naturală dau rezultate foarte variate, uneori chiar contradictorii. Se poate totuşi considera că în evoluţia unui incendiu în interiorul unei încăperi intervin cinci faze:

– apariţia focarului iniţial;

Page 5: Teme Ed Civica

5

– faza de ardere lentă; – faza de ardere activă; – faza de ardere generalizată; – faza de regresie.

? Întrebare ? – Pot exista două incendii identice? De ce? 2.4. Identificarea surselor de incendiu NOŢIUNI DESPRE COMBUSTIBILITATEA SUBSTANŢELOR. FENOMENUL DE ARDERE Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu (întâmplător), o însumare de procese

fizice şi chimice, care se amplifică şi devin tot mai complexe pe măsură ce se înaintează în timp, astfel încât nu este posibilă descrierea lui prin scheme simple.

Studierea aprofundată a fenomenelor de ardere reprezintă o primă etapă în descifrarea mecanismelor de apariţie şi dezvoltare a incendiului.

În prezent, termenul de ardere sau combustie este reglementat prin STAS 11097/1–87 unde a fost definit prin „reacţia unui material cu oxigenul, cu degajare de căldură, fenomen însoţit, în general, de emisie de flaclără şi/sau incandescenta şi/sau emisie de fum“. Arderea este deci posibilă numai în condiţiile existenţei a trei factori:

– prezenţa combustibilului, material susceptibil să treacă în stare de combustie în prezenţa focului sau a temperaturilor înalte;

– prezenţa comburantului – substanţa care întreţine arderea (oxigenul din aer sau substanţe care pot ceda oxigen);

– amorsarea reacţiei – prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursa de foc. Arderea are loc aproape întodeauna in faza gazoasă, amestecul aer – gaz combustibil în

reacţie, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacţiei, chiar dacă

produsul arderii este parţial sau total un gaz defineşte o ardere mocnită. În urma arderii rezultă produse de arde-re (gaze de ardere şi, în cazul arderii corpurilor solide,

resturi minerale – cenuşa) precum şi o mare cantitate de caldură disipată în mediul încorjurător. Dacă arderea nu este completă rezultă fumul, un ansamblu vizibil de particule şi/sau lichide în suspensie în aer.

Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în combustie. În cursul arderii incomplete se formează, ca produs intermediar, oxidul de carbon – ce prezintă un pericol deosebit, provocând dese cazuri de asfixieri şi intoxicaţii.

După viteza de reacţie între oxigen şi combustibil, se pot deosebi arderi lente, nor-male (uniforme), rapide (explozii, deflagraţii).

Fenomenele ce se derulează în timpul unui incendiu sunt practic arderi normale, precedate de arderi lente.

CLASIFICAREA SUBSTANŢELOR DIN PUNCT DE VEDERE AL COMBUSTIBILITĂŢII LOR

Combustibilitatea reprezintă proprieta-tea unui material de a se aprinde şi de a arde în

prezenţa aerului, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată de incendiu. Materialele şi elementele de construcţie se clasifică din punct de vedere al combustibi-lităţii în

două grupe: – incombustibile – CO – cele care sub acţiunea focului sau a temperaturilor înalte nu se

aprind, nu ard mocnit şi nu se carbonizează;

Page 6: Teme Ed Civica

6

– combustibile – care, funcţie de pro-prietatea lor de a se aprinde uşor sau greu şi de capacitatea de a contribui la dezvoltarea incendiului se clasifică în 4 clase de combustibilitate:

C1 – practic neinflamabile; C2 – dificil inflamabile; C3 – mediu inflamabile; C4 – uşor inflamabile. Materialele din grupele C1 – C2 sunt definite ca greu combustibile – arderea având loc numai

în cazul existenţei unei surse exterioare de foc sau de temperaturi înalte. Încadrarea în clase de combustibilitate se face pe baza încercării materialelor realizate

conform STAS 8558 – 1978. ? Întrebare ? – Daţi exemple de materiale care nu ard, care ard greu şi care

se aprind uşor. PUTEREA CALORIFICĂ Puterea calorifică reprezintă o caracte-ristică esenţială a substanţelor combustibile, indiferent

de starea de agregare. Puterea calorifică reprezintă cădura degajată prin arderea completă a unei cantităţi unitare de

combustibil (1 kg pentru combus-tibili solizi şi lichizi sau 1 m3N în cazul celor gazoşi). Puterea calorifică a unui combustibil se exprimă în J/kg sau în J/m3N.

Gazele arse nu se acumulează decât rareori într-o incintă, degajându-se spre exterior, iar vaporii de apă nu condensează decât departe de focar.

Prezentăm mai jos, demonstrativ, valorile puterilor calorifice inferioare pentru câteva substanţe combustibile:

– puterea calorifică exprimată în kJ/m3N – – Gaze naturale – 40193 – Acetilenă – 56940 – Amoniac – 14193 – Oxid de carbon – 12644 – Propan – 93575 – Metan – 35797 – puterea calorifică exprimată în kJ/kg – – Alcool – 26796 – Benzen – 40193 – Benzină – 42035 – Gaze lichefiate – 46055 – Motorină – 41843 – Toluen – 40528 – Gudron (uleluri grele) – 37681 – Poliuretan – 24300 – Polistiren – 44400 – Pâslă – 22200 – Lacuri, vopsele – 41850 – Cherestea brad – 13800 – Cherestea fag, stejar – 19250 – Piese cauciuc – 41850 – Antracit – 34332 – Lignit – 27663

? Întrebare ? – Comparaţi puterea calorifică a materialelor de mai sus. La ce concluzie aţi ajuns? Daţi exemple şi de alte materiale cu putere calorifică mare.

Page 7: Teme Ed Civica

7

Sarcina termică – reprezintă cantitatea de căldură pe care o poate degaja, prin combustie

completă, totalitatea materialelor combustibile fixe şi mobile, existente în spaţiul afectat de incendiu.

SUBSTANŢE COMBUSTIBILE GAZOASE Unele substanţe gazoase sunt combusti-bile la temperatură normală: hidrogenul, oxidul de

carbon, hidrocarburi cu mai mult de 4 atomi de carbon (butan, propan ş.a.), precum şi câteva amestecuri gazoase complexe cum sunt: gazul natural (al cărui principal constituient este metanul), gazul de sondă, gazul de fermentaţie ş.a.

Arderea gazelor are loc cu flacără, într-o cantitate de aer specifică fiecărei substanţe gazoase. Viteza de ardere în cazul gazelor se defineşte prin cantitatea de gaze ce arde în unitatea de

timp fără a ţine seama de factorul suprafaţă (esenţial în cazul lichidelor). Factorii care influenţează viteza de ardere sunt, în primul rând, concentraţia şi mărimea

particulelor şi, într-o mai mică măsură, presiunea şi temperatura, precum şi unele adaosuri care măresc, scad sau anihilează propagarea flăcării.

Comportarea la incendii a substanţelor combustibile gazoase este caracterizată de următoarele proprietăţi:

Limite de ardere. Concentraţia minimă a gazelor în aer la care se produce arderea constituie limita inferioară, iar concentraţia minimă a oxigenului, respectiv concentraţia maximă a gazelor combustibile la care arderea nu mai este posibilă, limita superioară de ardere.

Sub limita inferioară, amestecul gazos nu poate să ardă fiind prea sărac în molecule reactante. Energia rezultată din arderea unei particule se dispersează înainte de a putea activa o altă particulă de substanţă combustibilă pentru propagarea arderii.

Peste limita superioară, arderea nu poate avea loc datorită lipsei oxigenului necesar. Oxigenul disponibil se consumă în cursul arderii unei particule, nemaifiind timp suficient pentru întreţinerea arderii particulei celei mai apropiate.

Creşterea temperaturii are efect de lărgire a limitelor de ardere, iar adaosul de gaze inerte sau vapori incombustibili efect contrar.

Limitele de ardere includ limitele de explozie şi detonaţie. În multe cazuri, limitele de ardere şi limitele de explozie sunt aproape identice, dar la început orice amestec gazos arde cu flacără stabilă, după care, în anumite condiţii, au reacţii explozive.

Pericolul cel mare pentru iniţierea unor aprinderi explozive îl reprezintă gazele cu limite de ardere largi (de exemplu acetilena: circa 4 – 80%).

? Întrebare ? – Ce este acetilena? (acetilena este gazul rezultat din reacţia carbidului cu apa).

Temperatura de autoaprindere (sau, mai corect, de aprindere spontană) este definită ca temperatura minimă până la care este necesar să se încălzească o substanţă gazoasă combustibilă, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere, pentru a se produce aprinderea şi a arde în continuare, fără încălzire ulterioară.

Amestecurile gazoase combustibile pot fi aprinse: cu o scânteie electrică, prin încălzire adiabatică, prin contact cu suprafaţa caldă ş.a.

Temperatura de aprindere reprezintă temperatura minimă la care o substanţă gazoasă, aflată în prezenţa aerului sau oxigenului, trebuie încălzită pentru a se aprinde – în contact cu o sursă de iniţiere de tipul amintit mai sus – şi arde în continuare, după îndepărtarea sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior.

Atât temperatura de autoaprindere, cât mai ales temperatura de aprindere nu sunt constante fizice, ci mărimi complexe a căror valori se schimbă funcţie de condiţiile exterioare (compoziţie, temperatură, presiune, sursă de aprindere) şi de metoda de determinare utilizată.

Page 8: Teme Ed Civica

8

Energia minimă de aprindere este definită ca mărimea minimă a energiei unei scântei electrice sau mecanice, suficientă pentru aprinderea unui amestec de gaz – aer la o anumită concentraţie.

Energia minimă de aprindere nu este o constantă ci variază funcţie atât de parametrii amestecului gazos (compoziţie, presiune, temperatură etc.), cât şi de aparatul cu care se face determinarea.

SUBSTANŢE COMBUSTIBILE LICHIDE În afară de uncle cazuri rare (dispersia unor lichide pe un corp poros, uleiuri vegetale oxidate),

lichidele nu ard niciodată în această stare. Ele se vaporizează şi ard în stare gazoasă (de vapori), adică cu flacără.

Viteza de ardere în cazul lichidelor depinde esenţial de suprafaţa liberă a acestora în stare liniştită. Viteza de ardere este influenţată, în mare măsură, de viteza de evaporare, care depinde de presiunea de vapori, de viteza de reînnoire a atmosferei deasupra suprafeţei libere a lichidului (curenţi de aer) şi de cantitatea de căldură transmisă de flacără.

Comportarea la incendii a lichidelor este caracterizată de proprietăţi specifice. Punctul (temperatura) de inflamabi-litate se defineşte ca temperatura minimă, la presiune

atmosferică normală, la care vaporii degajaţi de un lichid combustibil formează cu aerul, deasupra suprafeţei sale, un amestec de o anumită concentraţie, ce se aprinde la contactul cu o sursă de aprindere (flacără, scânteie, corp incandescent ş.a).

Prin această inflamare se consumă prima cantitate de vapori formată. Pentru ca inflamarea să poată trece în ardere stabilă, este nevoie ca temperatura stratului superior al lichidului să depăşească punctul de inflamabilitate. Deci lichidul trebuie încălzit în continuare pentru a putea degaja cantitatea de vapori necesară arderii. Prin urmare, la temperatura de inflamare un lichid nu arde spontan, ci doar poate fi aprins cu o sursă de căldură (de exemplu: punctul de inflamabilitate al benzinci este de circa 400OC, dar benzina nu se aprinde spontan (autoaprinde) la această temperatură).

Punctul (temperatura) de aprindere reprezintă temperatura la care un lichid, după ce s-au aprins vaporii, întreţine arderea dato-rită evaporării ulterioare. Este o caracteristică esenţială pentru incendii.

Este temperatura minimă pe care trebuie să o aibă o sursă de foc (scânteie, chibrit ş.a.) pentru a iniţia aprinderea lichidului. În această operaţiune este suficient ca zone chiar relativ mici din suprafaţa substanţei să ajungă local la temperatura de aprindere. Dacă restul cantităţii este la un nivel termic peste temperatura de inflamabilitate are loc iniţierea arderii.

Temperatura de inflamabilitate este direct proporţională cu temperatura de fierbere şi invers proporţională cu presiunea de vapori a lichidului. Desi are valori sub punctul de aprindere, pentru siguranţă tehnică – punctul de inflamabilitate se ia în considerare la proiectarea instalaţiilor şi depozitelor de lichide combustibile şi determină clasificarea lichidelor combustibile în mai multe grupe din punct de vedere al pericolului şi siguranţei în exploatare.

Temperatura de inflamabilitate influen-ţează viteza de ardere a lichidelor. Cu cât este mai scăzută, cu atât viteza de ardere este mai mare.

Nici temperatura de inflamabilitate, nici cea de aprindere nu sunt constante fizice, valorile lor diferă după metoda şi aparatura de determinare utilizată.

Temperatura de autoaprindere (mai corect, de aprindere spontană) reprezintă tempe-ratura până la care este necesar a fi incălzit un lichid combustibil pentru a se produce aprinderea amestecului vapori – aer, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere.

În prezenţa unor substanţe, cum ar fi sulfura de fier, autoaprinderea poate avea loc la temperaturi mai joase.

Energia minimă de aprindere şi limitele de ardere pentru vaporii combustibili au acelaşi rol în aprindere şi incendiu ca în cazul gazelor.

Page 9: Teme Ed Civica

9

SUBSTANŢE COMBUSTIBILE SOLIDE Spre deosebire de gaze şi lichide, unde arderea are loc întotdeauna sub formă de flacără, în

cazul solidelor putem deosebi: – solide care ard cu flacără: fie că se transformă în vapori fără descompunere – direct prin

sublimare (exemplu: camfor), fie prin topire, urmată de vaporizare (exemplu: parafine). Arderea, în aceste cazuri, este foarte asemănătoare cu cea a lichidelor, având loc în întregime

în fază gazoasă. – corpuri solide care ard în stare solidă (ardere mocnită). În această categorie pot fi incluse solide care conţin carbon (cărbune energetic, grafit, cărbune

din lemn etc.), materiale poroase (bumbac), materiale pulverulente (pulberi). Arderea mocnită este, la început, o ardere lentă, cantitatea de căldură degajată fiind abia perceptibilă. Apoi ea creşte proporţional cu temperatura, dar legea de variaţie depinde de numeroşi factori caracteristici, atât ai materialului propriu-zis, cât şi ai mediului ambiant: starea suprafeţei (existenţa unor fisuri, contact brusc cu aerul atmosferic etc.), prezenţa unor corpuri străine, ventilaţia, forma şi granulometria materialelor etc.

– corpuri solide care prezintă simultan cele două moduri de combustie. Faza de ardere este precedată de o descompunere a părţilor încă neaprinse cu degajare de

vapori sub influenţa căldurii degajate de fracţiunile arzânde. Această piroliză ia forme variabile în funcţie de compuşii respectivi, dar şi de condiţiile concrete în care se desfăşoară arderea (încălzire rapidă sau treptată, propagarea flăcării în sus sau în jos etc.).

Viteza de ardere a solidelor se defineşte în raport cu masa: cantitatea de materiale combustibile arse pe unitatea de suprafaţă de ardere în unitatea de timp.

Viteza de ardere a unui material solid nu este o constantă, depinzând de numeroşi factori: compoziţia chimică şi proprietăţile materialelor combustibile, condiţiile meteo (creşte cu creşterea temperaturii şi presiunii atmosferice), viteza vântului şi a curenţilor de aer (influenţa favorabilă), gradul de umiditate (scade la umiditate excesivă, deshidratarea în cazul lemnului duce la aprindere spontană), aportul de aer proaspăt în vecinătatea materialului (în spaţii închise viteza de ardere e mai mică), suprafaţa specifică – adică raportul dintre suprafaţa liberă a materialului şi volumul lui (cu cât acest raport este mai mare, cu atât aprinderea şi arderea au loc mai rapid – cazul materialelor fibroase, fărâmiţate sau mărunţite; corpurile sub formă de fragmente masive ard cel mai lent).

Comportarea la incendiu a substanţelor combustibile solide este caracterizată, în primul rând, de temperaturile de aprindere şi autoaprindere (aprindere spontană), definite mai sus. De regulă, fiecare solid încălzit la o anumită temperatură de la o sursă de căldură din exterior va începe, prin descompunere, să degaje gaze, suficiente pentru susţinerea arderii după aprindere.

Sursa de aprindere (flacără, obiect incandescent, scânteie etc.), cu temperatura mai mare decât temperatura de aprindere a solidului respectiv, va iniţia un proces de ardere ce se poate transforma în incendiu.

În cazul solidelor, temperatura de autoaprindere joacă un rol foarte important în propagarea incendiului. Ridicarea nivelului termic prin radiaţie, conductibilitate determină aprinderea solidului respectiv la atingerea temperaturii de autoaprindere şi apariţia, în acest fel, a unor focare de incendiu.

Materialele pulverulente în suspensie în aer sub forma de nori, în contact cu o sursă de aprindere (flacără, scântei etc.), în anumite concentraţii, pot iniţia arderi explozive.

Page 10: Teme Ed Civica

10

2.5. Reguli de prevenire a incendiilor în locuinţă Pentru a preveni incendiile, trebuie să urmărim permanent ca aparatele, instalaţiile şi tot ceea

ce folosim în locuinţă să fie de tip omologat, fără improvizaţii şi supravegheate permanent. Vom analiza principalele pericole ce pot apărea într-o locuinţă, fie apartament de bloc, fie casă de locuit.

– surse de aprindere cu flacără: – mijloace care utilizează flacără sau care pot, în anumite condiţii să formeze flacără: aparate

de gătit (aragaze, reşouri), de iluminat (lămpi, lumânpri, felinare, torţe), afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice etc.), focul în aer liber;

? Întrebare ? – Daţi şi alte exemple de surse de aprindere cu flacără. – surse de aprindere de natură electrică: – aparate electrocasnice (prăjitor de pâine, filtru de cafea, aspirator etc.), întrerupătoare

şi comutatoare electrice, corpuri de iluminat, siguranţe electrice supracalibrate;

? Întrebare ? – Daţi şi alte exemple de surse de aprindere de natură electrică. – surse de aprindere naturale: – trăsnet.

SURSE DE APRINDERE CU FLACĂRA Chibritul Chibritul este cel mai obişnuit mijloc utilizat pentru a obţine o flacără. Cele mai răspândite

sunt chibriturile de siguranţă (safety matches) alcătuite dintr-un băţ de lemn (în general de plop) impregnat cu parafină şi o gămălie ce constă dintr-o pastă pe bază de clorat de potasiu. Suprafaţa de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o pastă pe bază de fosfor roşu ce conţine clei şi material abraziv – praf de sticlă.

Chibriturile ca formă, mărime, substanţe oxidante utilizate, materiale pentru băţ şi suprafaţa de frecare etc. diferă mult de la o ţară la alta, inclusiv ca potenţial termic.

Un fenomen cu periculozitate deosebită îl reprezintă jocul copiilor cu focul, cu chibriturile în special. Popularizarea in mass-media a unor tragedii, cu decesul unui număr mare de copii, nu a avut încă impactul dorit.

Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde şi poate atinge o temperatură de peste 600OC. Aruncat din neglijenţă, un chibrit aprins poate iniţia incendierea unor materiale uşor aprinzibile: lan de grâu (când gradul de uscare al cerealelor este avansat şi curenţii de aer sunt favorabili), resturi de hârtie din coşuri de gunoi, lichide inflamabile (inclusiv uleiul încins din bucătării) ş.a.

Un risc deosebit îl prezintă aprinderea unui chibrit în atmosferă explozivă (inclusiv scurgeri de gaz în apartament), efectul de aprindere explozivă al amestecului gazos fiind, de regulă, instantaneu. În cazuri suficient de dese, incendii puse pe seama neglijenţei fumătorilor se datorează de fapt flăcării de chibrit utilizată pentru aprinderea ţigării.

Lumânarea Deşi lumânarea nu mai este utilizată de mult ca mijloc de iluminat, sunt semnalate totuşi, în

continuare, unele incendii iniţiate de această sursă de aprindere. Joaca copiilor cu lumânări aprinse, folosirea acestora în podurile caselor sau în grajduri şi fânare, aprinderea lumânărilor în pomul de iarnă, iată câteva elemente ce se pot transforma în incendii în locuinţă.

Bricheta În cazul brichetelor cu combustibil lichid, sursa de aprindere o reprezintă scânteia sau fla-căra

formată care aprinde o atmosferă explozivă sau un material uşor aprinzibil.

Page 11: Teme Ed Civica

11

Focuri în loc deschis Focurile în loc deschis, aprinse voluntar în diferite scopuri (destructiv, gătit, încălzit), cum ar

fi: focuri de tabără, focuri de mirişte, focuri pentru arderea gunoaielor, deşeurilor şi lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în păduri, curţi, şantiere, depozite, cât şi în spaţii interioare: focuri pentru încălzit hale industriale, clădiri în construcţie ş.a. pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.

În dezvoltarea incendiilor în aer liber, factorul esenţial îl constituie vântul, prin direcţia şi viteza sa. Dacă viteza vântului este mare, dezvoltarea incendiului este rapidă şi posibilitatea ajungerii focului la alte materiale combustibile ridicată. Începând de la o anumită viteză, se produce însă un efect contrar, deoarece excesul de aer scade temperatura flăcărilor, lungimea acestora se micşorează, propagarea încetinindu-se. La viteze foarte mari, apare efectul de fugă a flăcării, urmată de stingerea incendiului.

Factorii favorizanţi în propagarea incendiului sint: prezenţa materialelor combustibile în apropiere (ierburi, frunze uscate, căpiţe de fân, construcţii din lemn, resturi menajere), precum şi configuraţia terenului ce poate influenţa prin curenţii de aer formaţi.

Cind temperatura flicirii atinge 700-8000C, fenomenul de propagar incendiului prin radiatie devine semnificativ. Riscul de propagare este sporit ~i particulele incandescente purtate de vint.

Aparate termice În această categorie pot fi menţionate: maşini de gătit, sobe, cuptoare, arzătoare, aragaze –

toate funcţionând pe principii similare fie cu combustibil gazos, fie cu combustibil lichid. Flacăra ca atare, în funcţionare normală, poate intra în contact cu îmbrăcămintea con-

fecţionată din fibre uşor aprinzibile, provocând incendii şi arsuri grave persoanelor în cauză. Se mai poate întâmpla aprinderea uleiului de gătit precum şi a cârpelor şi hârtiilor impreg-nate

cu grăsimi prin contact direct cu flacăra. Incendii pot surveni şi datorită defectării aparaturii de reglaj, având ca urmare creşterea

volumului flăcărilor, sau a unor fisuri, ce pun in contact direct flacăra cu materialele combustibile din apropiere.

Dispozitive de iluminat cu flacără Aceste dispozitive pot fi: felinare, lămpi cu petrol ş.a.(numite şi „cu flacără închisă“) pot

provoca incendii prin utilizare necorespunzătoare – răsturnare, spargere, fisurare etc., lichidul combustibil din rezervorul dispozitivului, aprins de flacără, intră în contact cu diferite materiale aprinzibile.

CĂLDURA DEGAJATĂ DE CORPURI INCANDESCENTE Ţigara Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor (ţigară uitată sau aruncată la întâmplare pe

materiale uşor aprinzibile) reprezintă 6 – 8% din totalul incendiilor izbucnite în ultimii ani. Se poate aprecia însă că rolul ţigărilor în iniţierea incendiilor este uneori supradimen-sionat.

Mucul de ţigară reprezintă o slabă sursă de aprindere şi nu generează întotdeauna arderea materialelor combustibile cu care intră în contact ci numai a unor tipuri de materiale în condiţii deosebite. O ţigară aprinde rar un amestec inflamabil. Fenomenul periculos, care iniţiază deseori arderea explozivă este aprinderea ţigării în atmosferă explozivă, de la o flacără de chibrit sau brichetă.

Un muc de ţigară nestins va aprinde ra-reori materialele combustibile pe care rămâne (tapiţerie, iarbă uscată ş.a.). Pe majoritatea materialelor de tapiţerie o tigară aprinsă va arde până la sfârşit, fără a le aprinde.

Page 12: Teme Ed Civica

12

Materialele care se topesc sub influenţa căldurii (cauciuc spongios, plastic, sintetice) chiar inflamabile, nu întreţin arderea mocnită, deoarecc căldura produsă este absorbită în procesul de topire. Ca urmare, vor apărea mici adâncituri în material, dar nu flăcări.

La multe materiale contactul cu mucul de ţigară provoacă doar pârliri sau carbonizări locale. Bumbacul, ca şi alte ţesături din materiale fibroase, favorizează procesul de ardere mocnită a resturilor de ţigară. Materialele de tip bumbac 100% şi în diferite combinaţii cu poliester, ce-lofibră, vâscoză se aprind şi ard mocnit pe diferite suprafeţe, fără apariţia flăcărilor, dar cu degajarea unor cantităţi apreciabile de fum şi gaze toxice.

Teste efectuate au stabilit că materialele de bumbac 100% se pot aprinde de la resturi de ţigări chiar în 30 secunde, arzând mocnit în întregime. Timpul de iniţiere a arderii depinde de tipul şi calitatea ţigării.

Iniţierea incendiilor are loc, de regulă, după amiaza şi noaptea. În întreprinderi, depozite, magazine, săli de teatru şi cinema, locuinţe ş.a. ţigările aprinse sunt aruncate sau lăsate din neglijenţă la ora închiderii, respectiv inainte de culcare. Încăperile fiind închise, aportul aerului proaspăt din exterior este redus. În timpul arderii mocnite, ce poate dura câteva ore, se degajă o mare cantitate de căldură ce încălzeşte aerul din interior, favorizând procesele de descompunere termică a materialelor combustibile, ceea ce duce la intensificarea arderii. Arderea mocnită se transformă brusc într-o ardere cu flacără şi apoi într-un incendiu dezvoltat numai în cazul unei alimentări bruşte cu aer (spargere geam, deschidere uşi sau ferestre, curenţi de aer, ventilatie ş.a.).

Cazuri particulare mai des întâlnite: – rest de ţigări aruncat în coş de hârtii – nu produce în toate cazurile incendii; dimpotrivă, în

majoritatea cazurilor, arderea încetează într-o fază datorită gazelor de ardere şi fumului acumulate într-un spaţiu restrâns şi care împiedică un aport satisficător de aer;

– rest de ţigară aruncat într-un lan de cereale – prezintă un pericol deosebit, exempli-ficat în numeroase cazuri de incendii. Paiele de cereale fiind preîncălzite şi uscate de razele soarelui, având temperatura de aprindere de circa 200OC, sunt aprinse relativ uşor de un muc de ţigară;

– incendiile datorate fumătorilor adormiţi în pat cu ţigările aprinse reprezintă un grav pericol social. Aşternutul este de obicei, din bumbac (ţesăturile din in prezentând un pericol mai mic) care, este aprinzibil şi capabil să susţină arderea mocnită a restulul de ţigară timp îndelungat. Materialul de umplutură a pernelor (cu excepţia pufului şi penelor de păsări este la fel de uşor aprinzibil.

Posibilităţile de acumulare a căldurii favorizează şi ele iniţierea unui incendiu. Pipa, trabucul Atât pipa, cât şi trabucul nu diferă fundamental de modul de acţiune al ţigărilor. Scrumul de

pipă constituie, în acest caz, elementul cu potenţial termic ridicat ce poate iniţia aprinderea unor materiale combustibile (coş de hârtie, rumeguş ş.a.). De regulă, restul de trabuc şi scrumul de pipă produc doar carbonizări (pârliri) locale ale materialelor textile cu care intră în contact şi rareori aprinderea cu flacără a unor sortimente de hârtie. Cum trabucul şi pipa sunt extrem de rare, posibilitatea de a apărea ca surse de aprindere este nesemnificativ.

Becuri incandescente Spre deosebire de lămpile cu fluorescenţă (aşa-numita lumină rece) becurile incandescente se

caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă. Temperatura suprafeţei depinde de pute-rea becului, mărimea balonului şi poziţia becu-lui.

Aceasta este suficientă pentru ca becurile incandescente să se manifeste ca surse de aprindere în unele situaţii, cum ar fi:

– aprinderea unor materiale combusti-bile cu punct de autoaprindere coborât (hârtie, unele textile ş.a.) cu care intră în contact; probabilitatea ca aceste materiale să ajungă în contact direct cu balonul de sticlă este însă destul de redusă;

– utilizarea abajururilor din materiale combustibile, îndeosebi plastice şi hârtie – care se aprind supuse o perioadă mai mare de timp căldurii becului;

Page 13: Teme Ed Civica

13

– utilizarea becurilor incandescente în medii explozive; – arce provocate de becuri în dulii; – suspendarea becurilor de cablu (ce favorizează apariţia unor defecţiuni în cablu). Jar, cenuşă, zgură de la sobe În condiţiile în care depozitarea şi stingerea acestor reziduuri solide ale arderii nu are loc

conform normelor şi instrucţiunilor, datorită potenţialului termic încă ridicat pe care-l posedă, poate avea loc, prin contact accidental (vânt, curenţi de aer sau deversare conţinut neobservată) cu materiale combustibile, aprinderea acestora (fân, talaj, resturi vegetale, menajere sau textile). De regulă, majoritatea incendiilor de acest tip sunt exterioare.

Scântei de la coşuri Scânteile care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţialul

termic necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri învecinate, precum şi materiale combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de cira 10 – 30 m. Arderea violentă a funinginii în coş generează scântei mari, cu potenţial termic ridicat.

CĂLDURA DEGAJATĂ DE APARATE TERMICE În această categorie sunt incluse sobele, şi alte aparate de încălzit. Sobe metalice Sobele metalice, îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de

incendiu decât sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste. Analiza datelor statistice din ultimii ani indică, în lunile de iarnă, ca o principală cauză de

incendiu (19 – 20%) utilizarea mijloacelor de încălzit defecte, improvizate sau lăsate fără supraveghere pe timpul funcţionării.

Un număr important de incendii au izbucnit în gospodării individuale, organizări de şantiere, unităţi social-culturale, magazine, înregistrându-se victime – printre care mulţi copii – decedaţi, asfixiaţi sau cu arsuri.

În general, din punct de vedere termodi-namic, construcţia sobelor aflate în exploatare asigură o funcţionare normală, fără risc de incendiu sau explozie, cu condiţia respectării stricte a instrucţiunilor de folosire.

Sobele metalice apar ca surse de aprindere în incendii, îndeosebi ca urmare a unor situaţii anormale de funcţionare:

– fenomenul „fuga flăcării“ – dispariţia bruscă a flăcării în arzător, urmare a contra-curentului în coş sau a depresiunii accentuate. Fenomenul poate fi întâlnit în condiţiile în care coşul nu este dotat cu apărătoare contra vântului, în condiţii favorizante: locuinţe în locuri deschise sau locuinţe particulare situate izolat între blocuri mari de apartamente, între care se formează curenţi de aer puternic. În caz de stingere a flăcării în arzător, instrucţiunile fabricantului recomandă închiderea accesului combustibilului în arzător, răcirea acestuia şi abia apoi reaprinderea lui. În caz contrar, combustibilul, ajuns în arzătorul încălzit, se evaporă imediat şi la reaprinderea arzătorului se produce explozie;

– amplasarea greşită (nu în afara spaţiului circulabil) – cazuri suficient de dese de răsturnări ale sobelor de către persoane în stare de ebrietate sau copi – cu inflamarea materialelor combus-tibile intrate în contact cu flacăra;

– alimentarea necorespunzătoate cu combustibil: folosirea unui combustibil cu impurităţi, cu apă şi, mai ales a unui combustibil neindicat pentru tipul sobei.

– neetanşeităţi la îmbinările conductelor;

Page 14: Teme Ed Civica

14

Coşuri defecte, burlane supraîncălzite Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scânteile şi particulele

incandescente ce ies prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante. Pot fi menţionate următoarele cazuri în care sobele acţionează ca surse de aprindere:

– scântei şi particule aprinse ce ies pe coş: este situaţia care generează cel mai des incendii, îndeosebi dacă acoperişul casei (sau acoperişurile clădirilor vecine) este combustibil sau prezintă depuneri de praf, funingine, rumeguş (fabrici de lemn) etc. Scânteile pot ajunge la o distanţă de 25 – 30 m. De la acoperiş, arderea se propagă la restul casei. Incendiile de acest tip au loc, de regulă, primăvara, când datorită vremii mai calde acoperişurile sunt mai uscate, iar depunerile de funingine maxime, după perioada de iarnă. Uneori sunt afectate şi terenurile din jur cu vegetaţie uscată;

– căldură, scântei prin fisurile unui coş deteriorat; cel mai adesea fisurile se datorează cutremurelor (frecvent în zonele seismice din sud – est), mult mai rar unor alunecări de pământ, vibraţiilor datorate circulaţiei stradale intense sau metroului (zonele apropiate de suprafaţă), ori vechimii casei. În cazuri rare, consecinţele sunt importante, îndeosebi dacă, în zona fisurilor există elemente de construcţie sau structură (grinzi, bârne) din lemn. Prin expunerea la căldură, timp îndelungat, în condiţiile absenţei unei cantităţi suficiente de oxigen şi împiedicarea disipării căldurii datorită unor straturi exterioare din alte materiale (mortar) se poate ajunge la formarea lemnului piroforic şi la autoaprinderea acestuia.

Pe de altă parte, lemnul, în special în formă masivă, necesită o importantă cantitate de căldura pentru piroliză şi aprindere, iar temperatura locală trebuie să ajungă la temperatura de autoaprindere;

– încălzirea până la temperatura de autoaprindere a materialelor uşor aprinzibile care se găsesc în apropiere de coş; riscul de incendiu creşte în situaţiile când funinginea depusă pe pereţii interiori se aprinde, temperatura putând ajunge la 800 – 1000OC;

– burlane din tablă în contact direct cu pereţi din materiale combustibile; pe lângă temperatura ridicată a pereţilor, posibilitatea iniţierii unui incendiu este dată şi de defecţiuni de montare şi exploatare. În cazul îmbinărilor insuficiente, legătura dintre bucăţile de burlane se desface din cauza încălzirii şi dilatării, permiţând disiparea căldurii, gazelor arse şi, în unele cazuri, a flăcărilor. Burlanele arse şi perforate în cursul unor exploatări îndelungate prezintă un risc similar.

Instalaţii de încălizire centrală În cazul reţelelor de termoficare urbană, temperatura – tur a apei fierbinţi, în ultimii ani, mult

sub valoarea de reglaj necesară teoretic, nivelul termic al suprafeţei elemenţilor de calorifer nu a prezentat vreun risc de aprindere a materialelor combustibile.

Aparate de încălzit electrice Aparatele de încălzit electrice (aerotermă, calorifer, reşou, radiator, pernă electrică ş.a.), cât şi

aparatele electrocasnice (fier de călcat, televizor ş.a.) pot iniţia incendii atât prin produccrea unor defecţiuni de natură electrică, cât şi prin căldura transmisă de aparatul respectiv – prin conducţie sau radiaţie – obiectelor şi materialelor combustibile pe care sunt plasate sau care sunt în imediata lor apropiere.

Calorifer electric cu ulei, confecţionat prin ambutisare cu un număr variabil de elemenţi, prezintă o funcţionare cu termostat sigură. Temperatura pereţilor, de circa 75OC nu prezintă risc de aprindere a materialelor combustibile. În cazul funcţionării fără termostat, are loc supraîncălzirea pereţilor, după o stabilizare parţială a temperaturii la 135OC şi atingerea temperaturii maxime admise de 150OC. De la această temperatură intervine formarea şi apoi inflamarea vaporilor de ulei (ulei mineral tip T.16 cu temperatura de inflamare 165OC), ce are ca urmare distrugerea prin rupere a aparatului, uleiul aprins fiind sursă de aprindere pentru materialele combustibile cu care intră în contact.

Reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere, îndeosebi în obiective social-econo-mice, prin plasarea necorespunzătoare – sub biro-uri, sub teighele şi rafturiunde există o probabi-litate

Page 15: Teme Ed Civica

15

mare de a intra în contact cu materiale combustibile (lemn, textile etc.). Un risc mărit îl prezintă reşourile improvizate, de putere mare, executate artizanal, datorită şi pericolului generat de suprasarcină şi improvizaţii de ştechere.

Radiatoare electrocasnice au iniţiat deseori incendii, îndeosebi fiind lăsate sun tensiune în cursul nopţii, la distante prea mici de paturi, îmbrăcăminte pusă la uscat, alte materiale combustibile. Alunecarea aşternutului pe pardoseală, aruncarea lenjeriei din pătuţuri de către copiii mici şi intrarea în contact cu radianţii au avut, în multe cazuri, urmări tragice.

Fiarele de călcat, îndeosebi cele fără termostat sau cu termostat defect, uitate sub tensiune pe materiale combustibile au produs cele mai multe inccndii din gama aparatelor electrocasnice. Dacă amplasat pe suport atinge temperaturi de 150OC (fără termostat) şi 70 –140OC (cu termostat – funcţie de poziţia acestuia) în momentul pozării pe un material, talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai pe margini şi nu mai are loc răcirea. De regulă, incendiul nu se produce imediat, ci dupa o ardere mocnită cu carbonizarea masei lemnoase, în momentul pătrunderii aerului la părţile incandescente. Suporturile din sârmă cu înălţimi de numai 4 – 5 cm nu înlătură transmiterea căldurii şi iniţierea incendiului.

EFECTUL TERMIC AL CURENTULUI ELECTRIC La trecerea curentului electric prin orice conductor se degajă o cantitate de căldură (Legea

Joule – Lenz) care, în cazul unei izolaţii corecte se disipează în mediul înconjurător cu valori normale. În cazul unor proiectări sau exploatări greşite (regim de supracurenţi), amplasarea pe materiale combustibile (lemn) favorizează aprinderea în timp a acestora, cât şi a unor lichide inflamabile sau altor materiale combustibile din apropiere.

Din cauza supraîncălzirii conductoarelor, are loc şi deteriorarea izolaţiei cu favorizarea unor defecţiuni electricc de tip arc electric sau scurtcircuit, la rândul lor potenţiale surse de aprindere.

Page 16: Teme Ed Civica

16

3. Comportarea în caz de incendiu 3.1. Evaluarea reală a pericolului în cazul producerii unui incendiu Cel mai important lucru în cazul produ-cerii unui incendiu îl reprezintă păstrarea calmului.

Printre pericolele pe care le pune în faţa omului un incendiu, amintim: – panica; – fumul şi gazele toxice; – temperatura; – pericolul apariţiei unor explozii. Desigur, există mulţi alţi factori care periclitează viaţa oamenilor surprinşi de incendiu, dar

aceştia sunt cei mai importanţi. Pentru a scăpa cu viaţă şi mai ales, fără răniri, este important să facem evaluarea reală a pericolului în cazul producerii unui incendiu.

– dacă suntem singuri în locuinţă iar incendiul este de mică amploare, se poate încerca stingerea acestuia cu mijloacele ce le avem la îndemână: găleată cu apă, vază de flori plină cu apă, sifon, suc şi alte lichide care nu ard.

IMPORTANT! – Dacă incendiul s-a produs la un aparat electric sub tensiune, prima dată se întrerupe alimentarea cu energie electrică (se scoate din priză). Când acest lucru nu este posibil, alertaţi părinţii, fraţii mai mari sau vecinii.

– când în locuinţă se găsesc fraţi mai mici, prima dată îi vom evacua pe aceştia în afara locuinţei, apoi vom alerta părinţii, fraţii mai mari sau vecinii.

Saturile cuprinse în aceste pagini sunt destinate în special elevilor din ciclul secundar. Aceştia, sunt prea mici pentru a evalua în mod real pericolul în cazul producerii unui incendiu. De aceea, sfatul nostru este de a încerca prin orice mijloace să se evacueze din clădirea incendiată, de a încerca, atât cât este posibil, să îi evacueze şi pe fraţii sau prietenii mai mici şi de a alarma imediat părinţii, fraţii mai mari, vecinii şi pompierii. Orice întârziere nu poate duce decât la dezvoltarea incendiului şi la punerea în pericol a vieţii oamenilor surprinşi de incendiu.

– panica, frecventă în cazul incendiilor, ne face să nu mai gândim coerent, să ne speriem şi să nu mai judecăm desfăşurarea ulterioară a acţiunilor noastre. Copiii, în special, în cazul incendiilor, intră în panică şi de obicei se ascund în locuri unde apoi sunt greu de reperat şi găsit – sub paturi, sub mese, în dulapuri etc. Trebuie ca profesorii diriginţi şi părinţii să îi înveţe să doar părăsind cât mai repede locul incendiat pot să îşi salveze viaţa.

– fumul şi gazele toxice, care apar în orice incendiu, pun în mod dramatic în pericol viaţa ocupanţilor clădirii cuprinse de foc. Pentru a ne proteja de efectele nocive ale acestor agenţi, trebuie ca până când vom putea respira aer curat, să ne protejăm căile respiratorii cu ceea ce avem la îndemână: o batistă, un fular, un prosop, orice poate fi pus la gură şi nas şi respirat prin el. Este bine de ştiut că deplasarea trebuie făcută pe lângă pereţi, care reprezintă un punct de reper şi pe cât posibil la nivelul solului, deoarece fumul şi gazele toxice au tendinţa de a se ridica spre partea superioară a construcţiei.

IMPORTANT! – Dacă există posibi-litatea, umeziţi în apă batista sau materialul ce îl puneţi la gură.

– temperatura degajată de incendiu poate produce arsuri de diferite grade, care sunt dureroase şi de multe ori pot produce moartea.

– pericolul apariţiei unor explozii, este dat de existenţa în locuinţă a materialelor ce pot produce explozii: butelii de aragaz, lichide combustibile etc. Chiar şi folosirea de către copii a aragazului sau a cuptorului acestuia fără utilizarea principiului „gaz pe flacără“ (adică întâi aprindem chibritul şi abia după aceea dăm drumul la gaze), pot produce acumulări de gaze care la folosirea chibritului sunt urmate de explozie.

? Întrebare ? – Ce pericole repre-zintă pentru oameni, în cazul producerii unor incendii:

– panica;

Page 17: Teme Ed Civica

17

– fumul şi gazele toxice; – temperatura ridicată; – pericolul apariţiei unor explozii, şi cum ne ferim de ele?

3.2. Anunţarea incendiului la pompieri Este bine să ştim că un incendiu poate fi stins cu atât mai repede şi mai uşor cu cât este

anunţat din timp la pompieri. De aceea, imediat ce am observat un incendiu trebuie să telefonăm la pompieri, la numărul de telefon 9 8 1, care este un număr unic de apel în toată ţara. Trebuie să mai ştiţi că 9 8 1 este numărul de telefon al pompierilor militari. Dacă în localitatea voastră nu există pompieri militari, este bine să aveţi scris lângă telefon şi numărul de telefon al Serviciului Public de Pompieri Civili cel mai apropiat. Însă, după ce aţi telefonat la aceştia, sunaţi obligatoriu şi la pompierii militari.

Dacă anunţaţi un incendiu la pompieri, e bine să o faceţi astfel: – vorbiţi calm şi spuneţi denumirea obiectivului incendiat (ce arde); – locul izbucnirii incendiului (parter, etaj, acoperiş); – ce arde (materialele incendiate); – adresa exactă – localitatea, strada, numărul, blocul, strada, etajul, apartamentul şi un punct

de reper mai cunoscut (biserică, cinematograf, piaţă etc.); – cine anunţă incendiul şi numărul telefonului. IMPORTANT! – Rămâneţi lângă telefon şi aşteptaţi apelul pompierilor pentru confirmarea

incendiului! ? Întrebare ? – Cum anunţăm producerea unui incendiu la pompieri? 3.3. Identificarea posibilităţilor de salvare în cazul în care eşti surprins de

incendiu După cum arătam şi la punctul 3.1., cel mai important lucru este părăsirea locului incendiului,

pentru a ne salva viaţa. Dacă ne aflăm la subsol, cel mai important lucru este să încercăm să ieşim la suprafaţă. Dacă

acest lucru nu se poate, vom căuta să astupăm cu ceea ce avem la îndemână toate locurile prin care intră fumul şi vom încerca să ne facem cunoscută prezenţa celor de afară. În cazul în care uşa se încălzeşte, o vom stropi cu apă, dacă avem la îndemână. Poziţia de aşteptare va fi culcat pe burtă.

Dacă ne aflăm la parter, vom face tot ce este posibil pentru a ne evacua. Dacă acest lucru nu se poate, vom proceda la fel ca mai sus.

În cazul în care incendiul ne-a surprins la etaj, iar evacuarea nu este posibilă (casa scării este inundată de fum), vom căuta să ne facem simţită prezenţa strigând după ajutor. Apoi vom aştepta liniştiţi sosirea ajutoarelor. În nici un caz nu vom încerca să ne salvăm de la înălţime folosind mijloace improvizate (funii, cearşafuri înnodate, perne, saltele etc.), deoarece pericolul de accidente sau chiar de moarte este foarte mare.

? Întrebare ? – Cum trebuie să ne salvăm în cazul producerii unor incendii?

Page 18: Teme Ed Civica

18

4. Stingerea incendiilor 4.1. Mecanismul stingerii focului Procedee de întrerupere a procesului de ardere Procesul de ardere este posibil numai dacă: – există substanţe sau materiale combustibile; – există substanţe care întreţin arderea (oxigen sau substanţe care cedează oxigen); – se ajunge la temperatura de aprindere. Procesul de ardere poate fi întrerupt prin diferite procedee. Prin procedeu de întrerupere a

procesului de ardere se înţelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de acţiuni succesive, care urmează să se finalizeze prin încetarea arderii.

Procedeele de întrerupere a procesului de ardere 1. DENUMIREA PROCEDEULUI Răcirea zonei de ardere MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Folosirea unor substanţe cu o temperatură mai joasă şi cu căldura specifică mai mare,

pentru a prelua căldura necesară continuării procesului de ardere; – La arderea eterogenă (incandescentă) agentul de stingere preia căldura din întreaga zonă

de ardere, scăzând temperatura sub cea de aprindere; – La arderea omogenă (cu flacără) preluarea temperaturii depinde de natura şi starea

substanţei combustibile; – Realizarea contactului direct al agentului de răcire cu stratul de la suprafaţă al

materialului sau substanţei combustibile; – Se acţionează asupra materialelor combustibile solide şi lichide cu excepţia celor cu

temperatura de inflamabilitate foarte scăzută. SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Apă; – Dioxid de carbon refulat sub formă de zăpadă carbonică; – Zăpadă, atunci când lipseşte apa. 2. DENUMIREA PROCEDEULUI Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul atmosferic MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Izolarea materialului care arde, de aerul atmosferic; – Răcirea stratului de la suprafaţa substanţelor şi materialelor care ard; – Crearea unui strat izolant pe suprafaţa substanţelor şi materialelor combustibile; – Oprirea accesului aerului şi a gazelor combustibile în spaţiile în care s-a produs incendiul

(umplerea spaţiilor incendiate cu spumă cu coeficient mare de înfoiere); – Se acţionează asupra lichidelor combustibile şi a unor materiale solide.

Page 19: Teme Ed Civica

19

SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Spumă; – Pulberi stingătoare; – Prelate de azbest şi pături umezite; – Spumă cu coeficient mare de înfoiere; – Nisip, pământ la începuturile de incendiu. 3. DENUMIREA PROCEDEULUI Reducerea conţinutului minim de oxigen MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Introducerea de substanţe care nu întreţin arderea în amestecul de vapori – aer sau în

aerul care participă la ardere, în încăperi relativ închise; – La realizarea unui conţinut în jur de 15% oxigen în aer, arderea încetează; – Se acţionează asupra substanţelor şi materialelor combustibile din spaţiul închis. SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Dioxid de carbon; – Abur; – Azot; – Apă pulverizată fin. 4. DENUMIREA PROCEDEULUI Introducerea de inhibitori în spaţiile în care se produc reacţii de ardere MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Introducerea unor substanţe denumite inhibitori, deosebit de active, în spaţiul în care se

produc reacţii de ardere. Prin acesta procesul de ardere poate fi întrerupt la o concentraţie de oxigen de numai 20,6%, la incendiile din spaţiul închis.

SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Hidrocarburi halogenate care nu au proprietăţi toxice prea mari (bromura de etil,

bromura de metilen, tetraflorura de dibrometan). 5. DENUMIREA PROCEDEULUI Folosirea substanţelor explozive MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Formarea unei unde de şoc care exercită un puternic efect mecanic în zona de ardere

asupra materialelor şi substanţelor combustibile; – Se acţionează la incendiile de păduri, în special în partea de coronament, la incendiile de

la sondele în erupţie sau la rezolvarea unor situaţii deosebite.

Page 20: Teme Ed Civica

20

SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Substanţe explozive speciale. 6. DENUMIREA PROCEDEULUI Reducerea temperaturii substanţelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprins MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Amestecarea straturilor de combustibil, fie prin circulaţia aceluiaşi lichid, fie cu

ajutorul aerului sau al gazelor inerte intro-duse pe la fundul rezervoarelor. În acest fel se egalează temperatura în straturile de lichid;

– Straturile reci se amestecă cu stratul superior încălzit. Odată cu scăderea temperaturii lichidului se reduce şi viteza de evaporare şi deci şi intensitatea de ardere.

– Este eficient numai dacă se acţionează în primele momente asupra lichidelor combustibile. SUBSTANŢELE (AGENŢI) DE STINGERE – Aer; – Gaze inerte, procedeul necesitând instalaţie specială. 7. DENUMIREA PROCEDEULUI Îndepărtarea substanţelor combustibile din zona de ardere MODUL DE ACŢIUNE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE – Îndepărtarea substanţelor combustibile care vin în contact cu zonele de ardere, putându-se

opri astfel propagarea incendiului. Substanţe de stingere 1. SUBSTANŢE DE STINGERE PRIN RĂCIRE 1.1. APA Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se găseşte în cantităţi considerabile, este ieftină şi

relativ uşor de procurat, şi are o mare putere de răcire. Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizează prin: – răcirea materialului care arde; – izolarea suprafeţei incendiate de oxigenul din aer; – acţiunea mecanică, în special când apa se foloseşte sub formă de jet compact. Efectul principal al apei la stingerea incendiilor îl constituie răcirea materialului care arde.

Apa care vine în contact cu materialul aprins absoarbe căldura, o transformă în vapori şi prin saturarea spaţiului înconjurător limitează accesul aerului spre focarul incendiului. Capacitatea de pătrundere a apei în focarul incendiului depinde de dimensiunile picăturilor, de presiunea dinamică a jetului, de mişcarea curenţilor de aer şi a produselor de ardere, de viteza de mişcare a picăturilor, de gradul de evaporare a apei, de capacitatea apei de a prelua căldura de la suprafaţa substanţei care arde şi de proprietăţile materialelor combustibile aprinse.

Page 21: Teme Ed Civica

21

Apa poate fi folosită la stingerea incendiilor de materiale solide, de lichide combustibile miscibile cu apa, şi la alte materiale, când se află sub formă pulverizată sau abur. Dacă apa nu poate stinge complet un incendiu, se foloseşte adesea împreună cu alte substanţe stingătoare (pulberi stingătoare etc.).

Apa se refulează asupra zonelor de ardere sub formă de jet compact şi jet pulverizat (ceaţă sau ploaie), soluţii de apă neumectate şi soluţii ale substanţelor apoase ale sărurilor.

Apa pulverizată se mai foloseşte şi la: – dispersarea în atmosferă a gazelor şi vaporilor combustibili grei; – precipitarea fumului rezultat din arderea substanţelor incendiate; – protecţia personalului care acţionează la incendiu, în zone cu temperaturi mari; – răcirea elementelor de construcţie şi a celor metalice. 1.2. APA ÎMBUNĂTĂŢITĂ CHIMIC Apa îmbunătăţită chimic este recoman-dabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale

bogate în celuloză, cum este lemnul, textilele, bumbacul, hârtia etc. 2. SUBSTANŢE DE STINGERE PRIN IZOLARE 2.1. SPUMA CHIMICĂ Spuma chimică este formată dintr-o masă de bule de dimensiuni reduse, fiecare bulă fiind

învelită într-o membrană lichidă umplută cu dioxid de carbon, care se formează pe cale chimică în urma reacţei dintre substanţele care generează spuma (substanţă acidă şi substanţă bazică). Substanţa acidă este formată, de regulă, din sulfat de aluminiu sau acid sulfuric de o anumită concentraţie, iar cea bazică din bicarbonat de sodiu sau potasiu.

2.2. SPUMA FIZICĂ SAU MECANICĂ Aceasta se obţine prin dispersarea aerului în soluţii din spumanţi în apă, şi ale căror

concentraţii de natură chimică sunt determinate de caracteristicile lor fizico-chimice. Aceste spume sunt formate din bule, al căror înveliş constituie molecule de spumant umplute cu aer. Spumele fizice sau spumele mecanice sunt mai persistente, necorozive. Ca spumant se foloseşte spumogenul lichid sau spumogenul praf. Cel mai bun spumogen se obţine din proteine (făină de copite şi coarne)

Spumele mecanice şi chimice se folosesc la stingerea substanţelor lichide aprinse, care nu distrug învelişul de lichid al bulelor spumei, precum şi a substanţelor solide, care nu reacţionează cu soluţiile apoase ale sărurilor, ca şi de gaze în regim redus de presiune.

Spuma se mai poate folosi la protecţia materialelor şi elementelor de construcţie, împotriva căldurii radiate.

2.3. APA UŞOARĂ (LIGHT –WATER) Aceasta se obţine dintr-un spumant fluorurat. Se refulează asupra lichidelor nemiscibile cu

apa, formând la suprafaţa acestora o peliculă care împiedică evaporarea lor; volatilitatea lichidului aprins scade până la valori ce reduc aproape total intensitatea arderii. Apa uşoară cu coeficient redus de înfoiere se poate folosi şi la stingerea incendiilor de aeroporturi.

2.4. PULBERI STINGĂTOARE Componentul de bază al unor pulberi stingătoare este bicarbonatul de sodiu. În afara pulberii

pe bază de bicarbonat de sodiu se mai fabrică pulberi pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree şi din diferiţi compuşi ai borului.

Pulberea stingătoare „Florex“ se foloseşte la stingerea incendiilor de: combustibili petrolieri lichizi (benzine, petrol lampant, motorină, combustibil de calorifer, păcură, uleiuri etc.); lichide organice utilizate ca solvenţi în industria de lacuri şi vopsele (benzen, toluen, solvent nafta etc.); produse polare (metanol, acetonă, butanol, acetaţi de etil, metil, butil etc.). Se mai poate folosi şi la

Page 22: Teme Ed Civica

22

stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan, propan, butan, gaze de sondă, acetilenă, gaz de cocserie, de cracare etc.)

Florexul nu se utilizează la stingerea incendiilor de sulfuri de carbon, pentasulfură de fosfor, metale piroforice şi substanţe reductoare.

3. SUBSTANŢE FOLOSITE LA REDUCEREA CONŢINUTULUI MAXIM DE OXIGEN 3.1. DIOXIDUL DE CARBON Dioxidul de carbon, gaz inodor şi incolor, introdus în încăperea în care a izbucnit incendiul

înlătură aerul, micşorează viteza de ardere, viteza de degajare a căldurii şi scade temperatura de ardere şi în final procesul de oxidare se întrerupe. CO2 acţionează asupra focarului şi prin efectul de înnăbuşire şi răcire.

Din dioxidul de carbon comprimat, prin detentă se obţine zăpada carbonică. Pentru stingerea incendiilor, dioxidul de carbon se foloseşte la: depozite de materiale

amenajate în încăperi cu suprafaţă redusă; încăperi cu documente de importanţă deosebită (arhive, muzee, biblioteci, laboratoare etc.); maşini şi aparate electrice amplasate în încăperi închise; transformatoare şi generatoare electrice; staţii de distribuţie; centrale telefonice; centre de calcul; încăperi de producţie fără supraveghere continuă a producţiei; instalaţii sau utilaje de mare volum cu un rol important economic; recipiente cu lichide combustibile cu o temperatură de inflamabilitate a vaporilor scăzută, având un volum de maximum 500 m3, magazii din navele maritime.

Nu se utilizează la incendii de: sulf, metale uşoare ca magneziu, titan, plutoniu, uraniu, toriu, în apropierea cianurilor pentru că reacţionează cu acestea.

3.2. AZOTUL Gaz fără culoare şi miros, mai uşor ca aerul, se foloseşte la stingerea incendiilor izbucnite în

instalaţii tehnologice, fiind refulat din instalaţii fixe speciale de stins incendii. 3.3. ABURUL Ca agent de stingere este folosit în industria chimică, petrochimică, de lacuri şi vopsele, în

camere de uscare, în staţii de pompe şi la unele instalaţii tehnologice. Efectul de stingere al aburului se bazează mai ales pe diluarea concentraţiei de oxigen, până la

limita la care continuarea arderii devine imposibilă. Aburul ca substanţă de stingere se foloseşte în instalaţii fixe, semifixe, în special acolo unde

există permanent o instalaţie tehnologică de abur. 3.4. APA FIN PULVERIZATĂ Ca substanţă de stingere prin reducerea conţinutului de oxigen, trebuie să aibă particulele

până la 100m, obţinute prin pulverizarea apei sub înaltă presiune sau prin utilizarea unor ţevi pulverizatoare speciale. Efectul de stingere depinde de uniformitatea apariţiei picăturilor în flux şi de densitatea jetului de apă.

? Întrebare ? – Descrieţi cum acţionează asupra focului diferitele substanţe de stingere.

Page 23: Teme Ed Civica

23

4.2. Folosirea principalelor substanţe stingătoare şi mijloace utilizate în lupta împotriva incendiilor

STINGĂTOARE După destinaţia lor, stingătoarele sunt utilaje şi accesorii folosite pentru stingerea

începuturilor de incendiu în faza lor iniţială sau de proporţii mici. Domeniul de utilizare, este practic nelimitat şi depinde de substanţa stingătoare pe care o

conţine. Clasificare: După modul de transportare: – portative (S.P.); – remorcabile (S.R.); – transportabile (ST.). După agentul stingator: – cu apă îmbunătăţită; – cu spumă chimică; – cu apă pulverizată; – cu pulbere şi bioxid de carbon; – cu bioxid de carbon. 1. Stingătorul cu apă îmbunătăţită Se întrebuinţează pentru stingerea începuturilor de incendiu de natură uscată: textile, lemne,

cărbune, hârtie etc. Are o capacitate de 12 l, în interior fiind prevăzut cu o sită metalică cu guler de fixare şi un

percutor, supapă de siguranţă şi ajutajul de evacuare. Încărcare – funcţionare – Se spală bine interiorul cu apă, se curăţă ajutajul de evacuare şi se

verifică integritatea supapei de siguranţă. Se toarnă în corpul stingătorului 9 l apă curată. Se introduce în suportul sită două fiole, una „A“, cu acid sulfuric tehnic concentrat şi una „B“

cu un amestec de 300g bicarbonat de sodiu şi 30 g detergent. Între fiole se aşează o rondea de cauciuc pentru protecţie.

Se înşurubează capacul stingătorului, având grijă ca percutorul să fie scos în afară şi asigurat cu ajutorul distanţierului.

Pentru folosire se scoate distanţierul, se loveşte percutorul cu podul palmei pentru a sparge fiolele, se ridică stingătorul şi se agită de 2 – 3 ori apoi se îndreaptă la baza flăcării.

Conţinutul celor două fiole intră în reacţie, creează o presiune interioară necesară şi suficientă pentru refularea apei până la completa golire a stingătorului.

Pentru întreţinere trebuie avut grijă ca periodic să se completeze nivelul apei evaporate şi să nu fie expuse îngheţului.

2. Stingător portativ cu apă pulverizată Se foloseşte pentru stingerea începuturilor de incendiu din materiale celulozice şi din

materiale plastice. Are o capacitate de 10 l, în interior fiind prevăzut cu butelie încărcată cu 130g bioxid de

carbon. Pe capacul stingătorului este încorporat un percutor a cărui vârf interior vine perpendicular pe supapa de închidere a buteliei de bioxid de carbon.

Pentru punerea în funcţiune se scoate siguranţa percutorului care, apoi este lovit energic cu podul palmei, vârful acestuia deschide butelia de bioxid de carbon, (acesta pătrunde) în corpul stingătorului şi creează presiunea necesară refulării asupra incendiului a apei sub formă pulverizată.

Page 24: Teme Ed Civica

24

Furtunul de cauciuc se îndreaptă asupra focarului. Timpul de refulare este de 20 – 40 s, iar lungimea jetului pulverizat este de 4 – 6 m.

3. Stingător portativ cu spumă chimică Foloseşte ca agent stingător spuma chimică rezultată din reacţia chimică dintr-o soluţie acidă

şi una bazică. Este alcătuit din corpul stingătorului şi butelia de sticlă. În interior, la bază, are un suport

metalic pentru fixarea buteliei de sticlă; capacul se fixează prin înfiletare. Butelia de sticlă, la partea superioară, are un sistem de fixare de corpul stingătorului.

Pentru încărcare, atât butelia de sticlă cât şi corpul stingătorului vor fi bine spălate, iar ajutajul curăţat.

Cu soluţiile preparate conform indicaţiilor de pe pachete vor fi umplute stingătoarele soluţia „A“ în butelia de sticlă circa un litru şi soluţia „B“ în corpul stingătorului. Soluţia trebuie filtrată pentru a nu înfunda ajutajul pe timpul acţiunii la incendii.

Capacul trebuie bine înfiletat pentru a nu scăpa şi produce accidente. După încărcare se pune o etichetă cu data încărcării şi cine a executat operaţiunea.

Punerea în funcţiune se face prin răsturnarea repetată a stingătorului de 4 – 5 ori, după ce mai întâi a fost desfundat ajutajul cu un cui. Jetul de spumă se îndreaptă la baza focului.

4. Stingător portativ cu pulbere Este întrebuinţat la stingerea începuturilor de incendii în încăperi cu instalaţii electrice,

telecomunicaţii, garaje, autovehicule, maşini agricole, depozite de materiale solide, depozite cu materiale inflamabile, practic aproape la orice fel de materiale combustibile.

Uti1izează ca agent stingător pulberea de tip FLOREX în cantităţi variabile în funcţie de tipul stingătorului.

Stingătorul este de formă cilindrică având în interior o butelie cu CO2 necesară vehiculării pulberii.

Pentru funcţionare se scoate siguranţa de la tija de percutare, se loveşte energic cu podul palmei în percutor care perforează supapa buteliei de CO2, gazul trece în corpul stingătorului realizând presiunea necesară refulării pulberii asupra incendiului prin furtunul de cauciuc montat pe partea superioară a stingătorului.

Lungimea de proiectare a pu1berii este de maximum 3,5 m, iar temperatura de funcţionare între – 20OC şi + 55OC.

Există şi stingătoare cu pulbere şi CO2 care în loc de cui percutor au un mâner tip „sifon“. În ultima vreme au apărut şi stingătoare cu pulbere şi CO2 care nu mai au butelia cu gaz (CO2), ci un amestec presurizat de pulbere şi CO2.

5. Stingător portativ cu bioxid de carbon. Se foloseşte la stingerea incendiilor în muzee, pinacoteci, expoziţii, biblioteci, tehnică de

calcul, aparatură electronică, telecomunicaţii, zăpada carbonică fiind dielectrică şi nu distruge obiectele cu care vine în contact. Se încarcă de către societăţi specializate la o presiune de 60 – 70 bar.

Funcţionează prin înlăturarea siguranţei şi apăsarea pe clapeta „pistolului“. Prezintă avantajul că în momentul când nu se mai acţionează pistolul se opreşte şi refularea CO2.

IMPORTANT! – citiţi înainte de a folosi stingătorul, modul de folosire, dacă nu sunteţi sigur pe cunoştinţele

dumneavoastră; – nu se stinge cu spumă un început de incendiu la instalaţii electrice sub tensiune; – orice incendiu poate fi stins dacă: – este observat imediat;

Page 25: Teme Ed Civica

25

– aveţi la îndemână un stingător; – dacă stingătorul este SIGUR în funcţionare (verificat la timp) şi cunoaşteţi modul de

utilizare al acestuia). ? Întrebare ? – Enumeraţi principalele stingătoare de incendiu.

Page 26: Teme Ed Civica

26

5. Primul ajutor în caz de incendiu 5.1. Urmările incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii Executarea îndatoririlor pentru acorda-rea primului ajutor: Se numeşte prim ajutor îngrijirea urgentă a unui rănit sau vătămat (cu arsuri, intoxicat etc.),

înainte de acordarea unei asistenţe medicale calificate. La acordarea primului ajutor trebuie respectate următoarele reguli: – se examinează rapid şi complet victima pentru a se stabili felul vătămării; – se îngrijesc imediat rănile grave, hemoragiile care ameninţă viata celui vătămat; – se acordă primul ajutor pe locul unde a fost descoperit vătămatul, transportul executându-

se ulterior; – se apreciază urgenţa acordării primului ajutor şi a transportului, în cazul în care sunt mai

multe victime, respectându-se principiile: prima urgenţă: – vătămaţii cu hemoragii interne, hemoragii mari externe, răni penetrante toracice sau

abdominale, plăgi craniene profunde, arsuri întinse, stare de şoc gravă, fracturi mari (deschise şi închise);

urgenţa a doua: – vătămaţii cu hemoragii arteriale care pot fi oprite prin aplicarea garoului, membre zdrobite

de mai mică importanţă (deschise sau închise), răni adânci; urgenţa a treia: – ceilalţi vătămaţi cu fracturi mici închise, răni mai puţin adânci, contuzii puţin importante

etc. Primul ajutor acordat răniţilor chiar la locul unde au fost descoperiţi constă în: – toaleta sumară a plăgilor şi arsurilor; – oprirea provizorie a hemoragiilor; – imobilizarea fracturilor; – combaterea şocului. 1. Starea de şoc Starea de şoc este alterarea gravă a funcţiilor vitale ale organismului produsă în urma unor

traumatisme dureroase, răniri, fracturi, arsuri, hemoragii etc. Vătămatul şocat este palid, acoperit de transpiraţii reci, cu respiraţia slabă şi deasă, cu pulsul

slab sau accelerat. În caz de şoc se vor lua următoarele măsuri: – deschiderea şi desfacerea hainelor; – aşezarea picioarelor pe plan mai ridicat; – oprirea hemoragiei; – pansarea rănilor şi a arsurilor; – administrarea de băuturi calde şi îndulcite în cantităţi mari (ceai, cafea); – acoperirea cu pături, haine; – transportarea urgentă la spital.

Page 27: Teme Ed Civica

27

2. Acordarea primului ajutor medical în cazul opririi respiraţiei: – curăţirea gurii sau laringelui de eventualele secreţii şi conţinut alimentar, prin ştergere sau

aspiraţie; – înlăturarea posibilităţilor de astupare a căilor de respiraţie prin înghiţirea limbii, folosindu-

se pentru tracţiunea acesteia mâna înfăşurată în batistă sau pensa medicală. METODE DIRECTE DE RESPIRAŢIE ARTIFICIALĂ a) Metoda cu ajutorul dispozitivului de respiraţie artificia1ă: – se ţine capul rănitu1ui pe spate; – se aşează masca pe faţa rănitului; – se ţine cu o mână masca pe faţa acestuia, iar cu cealaltă se efectuează apăsări pe burduful

pentru insuflare. (Dispozitivul este confecţionat dintr-un burduf tip acordeon, un tub de legătură cauciucat şi o mască pentru faţă.)

b) Metoda de respiraţie gură la gură – se aşează rănitul pe spate, cu capul uşor flexat; – se face deblocarea căilor respiratorii, tracţiunea şi fixarea limbii; – salvatorul se aşează în genunchi, introduce o mână sub ceafa rănitului, iar cu cealaltă îl

apasă pe frunte, dându-i capul pe spate; – trage aer în piept şi cuprinde cu gura sa gura rănitului cât mai etanş; – strânge nările rănitului cu degetele de la mâna care este aşezată pe frunte; – suflă aer în gura rănitului, urmărind cu privirea dacă toracele se umflă; – părăseşte gura rănitului, dându-i posibilitatea efectuării expiraţiei (eliminarea aerului din

plămâni). Acest ciclu se repetă cu un ritm de 12 ori pe minut. Important este volumul de aer insuflat şi

nu depăşirea frecvenţei de 12 insuflări pe minut. Când gura rănitului este încleştată şi nu se poate face respiraţie gură la gură, se va face

respiraţie „gură la nas“, după aceleaşi reguli ca la prima variantă a metodei. Deosebirea este că după flexarea capului, mâna care era sub ceafă se pune sub bărbia rănitului iar cealaltă rămâne aşezată pe frunte.

Salvatorul poate pune pe gura sau nasul rănitului o bucată de tifon sau o batistă. METODE INDIRECTE DE RESPIRAŢIE a) Metoda Silvester: Accidentatul este culcat pe spate, sub umeri i se aşează un sul făcut dintr-o haină, o pernă,

pătură etc., în aşa fel încât capul să fie dat pe spate. Salvatorul, aşezat pe genunchi, înapoia capului rănitului, apucă antebraţele acestuia puţin mai

sus de încheieturi şi executa o mişca-re de rotaţie prin lateral a braţelor, până la unirea acestora înapoia capului rănitului; apoi de readuc braţele şi se încrucişează deasupra pieptului rănitului, executându-se o apăsare pe pieptul acestuia.

Ciclul se repetă de 14 ori într-un minut. Manevrele vor fi făcute cu energie, dar cu mare atenţie pentru a nu provoca fracturi costale. b) Metoda Schäffer Accidentatul este culcat cu faţa în jos şi cu capul puţin rotit într-o parte, aşezat pe braţe. Salvatorul încalecă deasupra accidentatului, la nivelul coapselor acestuia, stând sprijinit pe

genunchi şi aşează mâinile la baza toracelui, efectuând comprimări bruşte, ritmice la acest nivel, dinapoi înainte. Timpul expirator trebuie să dureze 2 – 3 secunde, după care se întrerupe comprimarea.

Page 28: Teme Ed Civica

28

Frecvenţa comprimărilor este de 12 – 14 pe minut. Această metodă se aplică în următoarele situaţii: – rănitul are braţele fracturate; – faţa şi nasul sunt rănite, iar din gură se scurg secreţii abundente (sânge, lichide, vărsături)

şi nu se pot aplica celelalte metode. c) Metoda Holger – Nielsen: Accidentatul se aşează culcat cu faţa în jos iar capul, aşezat pe braţe, este rotit uşor lateral. Salvatorul stă aşezat în genunchi, în continuarea capului rănitului, cu faţa spre toracele

acestuia, şi execută următoarele operaţii: – aplică palmele sub omoplaţii rănitului şi exercită o comprimare timp de două secunde; – prinde braţele rănitului imediat deasupra coatelor şi se lasă uşor pe spate, trăgând de

acestea, cu ridicarea uşoară a toracelui rănitului de pe sol; – se slăbeşte tracţiunea şi se revine la poziţia iniţială. Ciclul se repeta de 12 ori într-un minut. MASA JUL CARDIAC EXTERN Se aşează rănitul pe spate, cu faţa în sus, cu capul uşor aplecat pe o parte. Salvatorul, stând lateral, execută următoarele operaţii: – aşează o palmă pe treimea inferioară a sternului iar pe cealaltă o pune deasupra ei; – exercită o apăsare la acest nivel, ajutându-se de propria greutate, până când sternul victimei

coboară cu 2 – 4 cm; – opreşte apăsarea; – operaţia se repetă de 60 – 80 ori într-un minut. La copiii mici, până la 4 ani, apăsarea se va efectua cu două degete, însă cu o frecvenţă mai

mare, de aproximativ 100 ori pe minut. Eficienţa masajului se constată prin: – reapariţia pulsului; – recolorarea pielii şi a mucoaselor; – mişcarea pupilelor; – reapariţia respiraţiei spontane; – rănitul dă semne de trezire. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ ASOCIATĂ CU MASAJUL CARDIAC Salvatorul va efectua trei insuflaţii după tehnica respiraţiei gură la gură după care va exercita

12 apăsări pe pieptul victimei, pentru masajul cardiac extern; operaţia se repetă în câteva serii. După 2 – 3 minute se va controla apariţia pulsului. NOTĂ: Respiraţia artificială şi masaju1 cardiac extern se efectuează fără întrerupere timp de 45

minute. 3. Acordarea primului ajutor în caz de sincopă, lipotimie a) Pentru sincopă: Primul ajutor care trebuie acordat în cazul unei sincope este cel mai urgent dintre toate

tratamentele de urgenţă. Sincopa rezultă prin încetarea bruscă a activităţii inimii şi a respiraţiei, constituind o moarte

clinică.

Page 29: Teme Ed Civica

29

Ea are o durată de câteva secunde până la câteva minute, terminându-se fie prin revenirea cunoştinţei fie prin moartea biologică.

În cazul opririi respiraţiei, se execută respiraţia artificială direct (gură la gură) sau prin una din metodele de respiraţie indirectă (Silvester, Schäffer, Holger – Nielsen).

În cazul opririi bătăilor cardiace (inimii), se trece la executarea masajului cardiac extern. În cazul opririi atât a respiraţiei, cât şi a activităţii cardiace, se execută respiraţia artificială

directă (gură la gură), asociată cu masajul cardiac extern. b) Pentru lipotimie Lipotimia (leşinul) este o formă minoră de sincopă, iar acordarea primului ajutor se execută ca

în cazul acesteia. c) Pentru stop respirator şi cardiac În cazul stopului respirator, unghiile şi urechile rănitului capătă culoare albăstruie. După stabilirea absenţei respiraţiei, se execută următoarele: – aşezarea rănitului culcat pe spate, cu capul uşor aplecat pe o parte şi cu picioarele mai jos; – desfacerea şi deschiderea hainelor în zona gâtului şi a pieptului; – înlăturarea eventualelor obstacole de la nivelul căilor respiratorii (corpuri străine, secreţii,

sânge, căderea limbii în fundul gâtului); – administrarea de oxigen; – respiraţia artificială asociată cu masajul cardiac. 4. Primul ajutor în caz de hemoragii Hemoragiile se manifestă prin scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine. Hemoragiile pot fi: a) externe: – arteriale, când sângele ţâşneşte ritmic, urmând bătăile inimii; – venoase, când sângele curge încet, continuu, fără ţâşnituri; – capilare, la suprafaţa pielii, când sângele se prelinge încet, în picături; b) interne: – când sângele se revarsă în ţesuturi (sub piele) sau în cavităţi (torace, abdomen etc.); c) exterioare: – când sângele curge din vasele sanguine în exterior, pe nas, gură etc. Primul ajutor în hemoragii constă în oprirea rapidă şi corectă a scurgerii sângelui. Pentru oprirea sângelui se pot folosi următoarele metode: – apăsarea vaselor (artere, vene) vătămate cu degetele; – îndoirea membrului din încheietură şi legarea cu pansament; – aplicarea garoului; De regulă, pentru oprirea hemoragiei arteriale apăsarea cu degetele sau punerea garoului se

face deasupra rănii, din direcţia de curgere a sângelui de la inimă, iar la hemoragiile venoase, sub rană – din direcţiile de întoarcere a sângelui către inimă.

5. Primul ajutor în caz de asfixiere şi intoxicare Când victima prezintă simptomul de asfixiere se va proceda astfel: – se transportă într-un loc lipsit de fum, gaze toxice, în afara oricărui pericol de prăbuşire,

surpare şi dărâmare a elementelor de construcţie, aplicându-i-se masca de protecţie; – se aşează cu faţa în sus, cu capul mai jos decât nivelul corpului, cu mâinile de-a lungul

corpului;

Page 30: Teme Ed Civica

30

– se desface (descheie) îmbrăcămintea la gât, piept şi stomac; – se face respiraţie artificială prin metodele indicate. În cazul intoxicaţiilor, primul ajutor se va acorda în funcţie de natura substanţelor care au

produs intoxicaţtia, executându-se de regulă următoarele acţiuni: – se aplică masca contra fumului şi CO; – se scoate din mediul toxic şi se transportă de urgenţă la spital. 6. Primul ajutor în caz de fracturi Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. Fracturile pot fi: – totale (când osul este rupt pe toată grosimea); – parţiale (când osul este rupt, crăpat, fisurat); După starea părţilor moi (muşchi, piele), fracturile sunt: – închise – când fractura nu comunică cu exteriorul; – deschise – când fractura comunică cu exteriorul, formând o plagă. În cazul fracturilor închise, primul ajutor constă în: – imobilizarea victimei (interzicerea mişcărilor); – imobilizarea membrului fracturat, cu ajutorul unor atele care se îmbracă cu vată şi se aplică

astfel încât să cuprindă cele două articulaţii vecine fracturii. Atelele se fixează de membrul fracturat prin înfăşurarea (legarea) cu feşi de tifon sau pânză.

În lipsa atelelor, imobilizarea se poate face cu mijloace improvizate: placaj îngust, beţe potrivite, rigle, nuiele, cartoane etc.

În cazul fracturării oaselor coapsei, gambei, braţului sau antebraţului (în lipsa atelelor), piciorul fracturat se leagă de cel sănătos, iar mâinile de corp.

În situaţia fracturării coloanei vertebrale, victima se va culca pe spate, pe o scândură dreaptă şi lată sau în lipsă pe o uşă şi va fi imediat transportată la spital.

Când s-a produs fractura coastelor, toracele se bandajează strâns, în poziţie de expiraţie maximă.

Primul ajutor în caz de luxaţii, când capetele oaselor ies din încheietură, constă în aplicarea pe încheietura respectivă a unui pansament strâns (compresiv) şi interzicerea oricăror mişcări.

Articulaţia luxată se pune la loc numai de medic. Primul ajutor în caz de fractură deschisă, când există pericolul infectării generale, constă în

punerea garoului şi înfăşurarea plăgii cu pansament steril, fără medicamente, după care se imobilizează fractura cu atele.

7. Primul ajutor în caz de arsuri Arsurile sunt de trei feluri: – arsuri de gradul întâi, caracterizate prin înroşire şi o uşoară inflamare a pielii; – arsuri de gradul doi, caracterizate prin apariţia de băşici pline cu lichid alb-gălbui; – arsuri de gradul trei, care prezintă, pe lângă caracteristicile celorlalte grupe, şi necroze

(mortificarea) sau carbonizarea adâncă a ţesuturilor arse. Gravitatea unei arsuri este dată, în primul rând, de întinderea suprafeţei arse şi apoi de gradul

arsurii. Primul ajutor constă în următoarele măsuri: – se scot (taie) hainele rănitului de pe suprafaţa înroşită, arsă a pielii; – la arsurile de gradul întâi, se spală pielea înroşită cu apă rece, se şterge cu un tampon de vată

muiat în alcool, după care se poate aplica ulei vegetal, untura de peşte sau felii de cartofi cruzi; – la arsurile de gradul doi şi trei se administrează răniţilor medicamente calmante (algocalmin,

antinevralgic etc.), se aplică pe suprafaţa arsă un pansament steril uscat, evitându-se spargerea băşicilor cu lichid şi se evacuează urgent victima.

Page 31: Teme Ed Civica

31

În cazul arsurilor întinse, după ce s-au scos hainele arse, răniţii se învelesc în cearşafuri sterile sau foarte curate şi în pături călduroase şi se transportă urgent la spital.

5. Reguli de prevenire a incendiilor în gospodărie Stăpânirea regulilor preventive la utilizarea mijloacelor de încălzire şi de pregătire a

hranei, echipamentelor electrice, precum şi a altor surse posibile de incendiu din gospodărie. Acum sunteţi copii mari. Aşa că, este timpul ca şi voi să îi învăţaţi pe fraţii voştri mai mici

despre pericolele pe care le reprezintă focul. Totuşi, înainte de toate, trebuie ca şi voi să stăpâniţi regulile preventive la utilizarea mijloacelor de încălzire şi de pregătire a hranei, echipamentelor electrice, precum şi a altor surse posibile de incendiu din gospodărie.

Utilizarea mijloacelor de încălzire şi de pregătire a hranei Pentru încălzire, cel mai sigur sistem este încălzirea centrală, sau, cum îi mai spunem,

caloriferul. Acest sistem nu prezintă pericole în exploatare, deoarece temperatura degajată de elemenţii caloriferului nu produce aprinderea materialelor combustibile cu care vine în contact. Este bine de ştiut că cele mai sigure mijloace şi echipamente electrice sau de altă natură folosite în gospodărie, sunt cele omologate, adică cele cumpărate din magazin, şi nu cele improvizate sau executate de diverşi „meşteri“. Mai devreme sau mai târziu, acestea produc incendii sau alte evenimente nedorite.

Alte mijloace de încălzire: Înainte de a vorbi de alte mijloace de încălzire, trebuie să spunem că este indicat ca acestea să

funcţioneze numai atât timp cât sunt supravegheate. Este de asemenea important să reţinem că uscarea hainelor deasupra mijloacelor de încălzire de orice fel (aragaz, sobă, calorifer electric, radiator electric etc.), a produs incendii cu urmări dintre cele mai grave.

– sobe (cu şi fără acumulare de căldură) Sobele fără acumulare de căldură sunt cele din tablă (godin), sobele cu motorină, sobele cu

arzător şi butelie de aragaz, iar cele cu acumulare de căldură sunt cele din teracotă sau cărămidă. Pericolul prezentat de sobele ce funcţionează cu lemne sau cărbuni este acela de cădere a

jarului pe podea şi de aici producerea incendiului. De aceia, în faţa sobei se prevede o bucată de tablă sau alt material incombustibil, cu o dimensiune suficientă care să prevină aprinderea materialelor combustibile.

– radiator electric pe ulei Este un mijloc de încălzire folosit în foarte multe locuinţe. Nu este permis să funcţioneze fără

termostat şi fără ştecker. Nu se amplasează în apropierea materialelor ce s-ar putea aprinde uşor şi nu se usucă rufe pe el.

– radiator electric (reşou) Datorită rezistenţei electrice ce se încălzeşte până la incandescenţă, pericolul este reprezentat

de căderea pe aceasta a unor materiale ce se pot aprinde (hârtie, haine, lemn etc.). Foarte multe incendii au fost provocate de copii ce au aşezat pe radiator jucării (păpuşi), care apoi au luat foc. Se interzice funcţionarea acestor radiatoare fără supraveghere şi lăsate la îndemâna copiilor.

Page 32: Teme Ed Civica

32

– convectoare Convectorul este un mijloc de încălzire electric ce funcţionează pe baza convecţiei aerului

atmosferic. Nu este permisă funcţionarea convectoarelor cu orificiile de admisie a aerului astupate cu diferite materiale. Pe convectoare nu se aşează rufe la uscat sau alte materiale ce pot bloca orificiile de admisie a aerului.

– centrale termice de apartament Sunt sigure în funcţionare şi exploatare. Ce trebuie să ştiţi, copii, este că pornirea şi oprirea

acestora trebuie făcută de părinţii voştri sau de o persoană adultă. Aşa cum arătam, la aprinderea focului este important să ştim că întotdeauna, la aragaz, va

trebui să folosim sistemul „foc pe flacără“. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că mai întâi aprindem băţul de chibrit, îl apropiem de ochiul aragazului şi abia apoi dăm drumul la gaze. Astfel, avem siguranţa că focul se va aprinde.

Ce s-ar întâmpla dacă am da întâi drumul la gaze şi apoi am aprinde băţul de chibrit? Să ne închipuim că băţul nu de aprinde de prima oară, nici de a doua oară… În bucătărie s-ar produce o concentraţie de gaze care, la cea mai mică scânteia poate exploda.

În timp ce încălzim hrana, şi în general, în timpul utilizării aragazului, este obligatoriu ca acesta să fie supravegheat, altfel, dacă mâncarea dă în foc şi stinge flacăra aragazului, în bucătărie se formează o concentraţie periculoasă de gaze, care la cea mai mică scânteie poate exploda. Şi dacă aveţi mai multe ochiuri aprinse şi doar unul s-a stins, pericolul este cu atât mai mare.

? Întrebare ? – Ce se poate întâmpla atunci când se produce o scânteie într-

o atmosferă în care se găsesc gaze (naturale sau butan)? Echipamentele electrice din gospodărie, este bine să le folosim în conformitate cu

instrucţiunile de folosire şi, mai ales, numai pentru scopul în care au fost făcute. După utilizare, se întrerupe alimentarea cu energie electrică fie prin oprirea de la butonul de pornire/oprire, fie prin scoaterea din priză.

Alte surse posibile de incendiu în gospodărie: – fierul de călcat Folosit cu defecţiuni, uitat pe materia-lele textile sau folosit de copii la joacă (ex.: călcarea

hainelor păpuşii), fierul de călcat a produs incendii soldate cu morţi, răniţi sau pierderi de bunuri materiale.

– veioza Se amplasează la distanţă faţă de materialele combustibile (cărţi, hârtii sau materiale textile).

Căldura radiată de bec poate produce incendierea acestora. – lumânarea Uitată aprinsă sau folosită în poduri, adăposturi de animale etc. prezintă un pericol deosebit.

Reprezintă o cauză de incendiu care în cele mai multe cazuri a provocat decese sau mari pierderi de bunuri materiale.

? Întrebare ? – Daţi exemple şi de alte surse posibile de incendiu din

gospodărie.

Page 33: Teme Ed Civica

33

7. Protecţia mediului înconjurător împotriva incendiilor 7.1. Conştientizarea consecinţelor incendiilor asupra mediului înconjurător Incendiile au consecinţe dintre cele mai nocive asupra mediului. Acestea se referă la fumul

degajat de incendiu şi la efectele ulterioare asupra mediului. De exemplu, în cazul pădurilor, un incendiu pe lângă faptul că distruge copacii, al căror rol pentru om îl cunoaştem cu toţii, distruge ecosistemul şi habitatul multor animale. Se ajunge astfel, ca în cazul unor specii pe cale de dispariţie, supravieţuirea acestora să fie pusă serios în pericol de un incendiu.

În urma incendiilor se pot emana în atmosferă gaze toxice, care pun în pericol viaţa oamenilor şi a celorlalte vieţuitoare.

? Întrebare ? – Daţi exemple de gaze toxice degajate în urma incendiilor. Solicitaţi

ajutorul profesorului le chimie. 7.2. Cunoaşterea principalelor reguli preventive în drumeţii şi excursii Este bine de ştiut că drumeţiile şi excursiile se fac doar în cadru organizat. Totdeauna trebuie

să existe un adult care să însoţească grupul de excursionişti. Atunci când ne aflăm într-o pădure, suntem obligaţi să respectăm regulile de prevenire a

incendiilor specifice şi care se referă la: – nu amplasaţi cortul la întâmplare, ci folosiţi locurile speciale de campare; – nu faceţi focul în pădure, ci doar în locurile special amenajate din locurile de campare; – nu faceţi focul pe timp de vânt şi nu lăsaţi focul aprins şi nesupravegheat. – după ce aţi terminat cu focul, stingeţi-l imediat, folosind pământ sau apă; – dacă există posibilitatea, faceţi focul pe malul unei ape; – focul de tabără se face întotdeauna departe de pădure, eventual într-o poiană, nu se face pe

timp de vânt, şi se iau măsuri pentru a avea în apropiere o rezervă de apă. – respectaţi sfaturile şi îndrumările personalului de specialitate (pădurari) atunci când vă aflaţi

în pădure; Drumeţiile şi excursiile nu se fac doar în pădure. Dar respectarea normelor de prevenire şi

stingere a incendiilor este obligatorie în orice situaţie.

? Întrebare ? – Daţi exemple de alte locuri unde se pot face drumeţii şi excursii şi spuneţi ce măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor trebuiesc luate.

Page 34: Teme Ed Civica

34

8. Vreau să ştiu despre profesia de pompier 8.1. Completarea cunoştinţelor cu informaţii privitoare la profesia de

pompier Pentru a deveni pompier, este nevoie să absolviţi o unitate militară de învăţământ. Există

Şcoala militară de subofiţeri pompieri „PAVEL ZĂGĂNESCU“ din Boldeşti, jud. Prahova şi Academia de Poliţie „ALEXANDRU IOAN CUZA“ din Bucureşti – Facultatea de ingineri pompieri.

Deasemenea, există o şcoală militară pentru pregătirea maiştrilor militari auto sau de alte specialităţi.

O altă modalitate de a deveni pompier este aceea de a-ţi satisface stagiul militar la pompieri şi apoi de a rămâne în cadrul acestei nobile arme, ca militar angajat pe bază de contract.

Şi terminarea unei facultăţi te poate ajuta să devii pompier. Un inginer mecanic sau un chimist ori un fizician, pot deveni pompieri.

Cel mai bine este ca atunci când vă hotărâţi să faceţi acest pas, să solicitaţi date suplimentare la sediul Grupului de Pompieri „MATEI BASARAB“ al judeţului Olt, din Slatina, b-dul. A.I. Cuza nr. 143/A, sau la telefon 049/43.22.11 sau 049/43.22.12.

8.2. Importanţa socială a activităţii de apărare împotriva incendiilor În Ordonanţa Guvernului României nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor,

modificată şi aprobată prin Legea nr. 212/1997, în capitolul I, Dispoziţii generale, se specifică următoarele:

Art. 1. – Apărarea împotriva incendiilor, apărarea vieţii oamenilor şi a bunurilor constituie o problemă de interes public, la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele juridice şi fizice române, precum şi celelalte persoane juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.

Art. 2. – Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de măsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de activităţi specifice, planificate şi realizate potrivit prezentei ordonanţe, în scopul de a asigura identificarea, evaluarea, controlul şi combaterea riscurilor de incendiu, informarea cetăţenilor asupra acestora, precum şi intervenţiile operative pentru salvarea şi acordarea ajutorului, pentru persoanele aflate în pericol, stingerea incendiilor şi limitarea efectelor acestora.

Art. 3. – Persoanele juridice şi cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele nocive ale incendiilor, care decurg din: existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi instalaţiilor tehnologice pe care le deţin sau administrează; de activitatea desfăşurată în legătură cu acestea; de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, le furnizează, le transportă, le stochează sau le comercializează.

Art. 4. – Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură integrarea măsurilor privind dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, în programele de dezvoltare economico-socială ce se întocmesc la nivel naţional şi local.

Art. 5 – Situaţia de pericol existentă, din momentul observării, semnalizării sau anunţării unui incendiu, până la terminarea operaţiunilor de intervenţie, constituie o urgenţă publică de incendiu.

Page 35: Teme Ed Civica

35

Iată, câteva articole de lege care statuează importanţa acestei activităţi. Trebuie să ştiţi că activitatea de apărare împotriva incendiilor nu este rezervată doar

pompierilor. Fiecare dintre noi trebuie să avem grijă şi să prevenim apariţia unor incendii cu urmări din cele mai grave.

Pompierii au o zicală: „este mai uşor să previi, decât să stingi“. Aşa că, puteţi deveni şi voi pompieri, alături de noi. Dar, a fi pompier nu înseamnă doar a interveni pentru stingerea incendiilor, ci, a desfăşura o activitate la fel de importantă, cea de prevenire a incendiilor. După cum aţi aflat până acum, este important să îi învăţaţi pe cei mai mici decât voi să se ferească de incendii şi, la rândul vostru, să nu provocaţi incendii.

? Întrebare ? – Explicaţi importanţa socială a activităţii de apărare

împotriva incendiilor.

Page 36: Teme Ed Civica

36

Cristian CROITORU

TEME DE PREGĂTIRE

PENTRU

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

— POMPIERI —

Page 37: Teme Ed Civica

37

1. Efectele incendiilor Incendiul este un fenomen aleatoriu, o însumare de procese fizice şi chimice, care se

amplifică şi devin tot mai complexe pe măsură ce se înaintează în timp, astfel încât nu este posibilă descrierea lui prin scheme simple.

Ca o definiţie, arderea reprezintă reacţia unui material cu oxigenul, cu degajare de căldură, emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum.

În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere şi resturi minerale – cenuşa) precum şi o cantitate de căldură disipată în mediul înconjurător.

Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în ardere. În cursul arderii incomplete se formează, ca produs intermediar, oxidul de carbon, care prezintă un pericol deosebit, provocând dese cazuri de asfixieri şi intoxicaţii.

În cazul unui incendiu, flăcările pot avea multe efecte negative asupra organismului uman şi animal. Astfel, dacă o persoană (copil) care intră în contact cu temperatura mare pe care o au flăcările, poate suferi arsuri mai mult ori mai puţin grave care sunt extrem de dureroase, iar în cazul arsurilor grave pe o suprafaţă mai mare de 50% din corpul uman, există posibilitatea ca victima să decedeze. De asemenea, o arsură cât de minoră, produce dureri foarte mari şi de durată, iar ţesuturile pielii afectate se regenerează foarte greu sau deloc, rămânând astfel urme (sechele) ce îl marchează pe cel ars toată viaţa.

Repararea zonelor arse de pe suprafaţa corpului se face prin multiple operaţii de chirurgie plastică, ce nu sunt deloc plăcute şi sunt foarte costisitoare.

Un alt efect negativ al incendiilor asupra organismului uman îl reprezintă fumul degajat, care are următoarele acţiuni nefaste:

– este toxic pentru om deoarece inhalarea lui duce la asfixiere sau la unele complicaţii ale activităţii organelor interne ale organismului;

– reduce spaţiul de vizualizare, uneori chiar total, atunci când suntem surprinşi într-o clădire, şi astfel nu mai vedem pe unde trebuie să ne evacuăm;

– produce murdărirea pereţilor, tavanelor etc., deci distruge estetica clădirii; – poluează mediul înconjurător. Trebuie ştiut şi faptul că focul, atunci când este controlat şi stăpânit poate avea şi efecte

benefice, ca de exemplu: – este o sursă de căldură pe care o putem folosi pentru prepararea şi încălzirea hranei ori a

spaţiilor în care locuim; – este o sursă de lumină, în vremurile de demult şi mult mai puţin astăzi, focul reprezenta şi un

mijloc de iluminat (torţe, opaiţ, lumânare, lămpi cu gaz etc.); – în industrie (fabrici şi uzine), focul face parte din unele procese tehnologice (oţelării, sticlării

etc.); – dacă facem drumeţii şi ne pierdem în pădure sau în alte locuri, făcând un foc putem marca

locul unde ne aflăm şi astfel flăcările şi fumul pot fi văzute de la distanţă sau ne putem feri de animalele sălbatice;

– focul s-a folosit şi la locomotivele cu aburi, deci a fost util în mijloacele de transport; – focul se mai poate utiliza la experienţele chimice din laboratoare; 1. Surse de aprindere Sursele de aprindere, funcţie de natura lor, se împart în şapte mari categorii: – surse de aprindere cu flacără; – surse de aprindere de natură termică; – surse de aprindere de natură electrică; – surse de aprindere de natură mecanică; – surse de aprindere spontană;

Page 38: Teme Ed Civica

38

– surse de aprindere naturale; – arson. a) Surse de aprindere cu flacără Flacăra este definită drept zonă de ardere în fază gazoasă cu emisie de lumină. Flacăra

reprezintă deci, o masă de gaze ce emite radiaţii electromagnetice ca urmare a unor reacţii exotermice ce produc o rapidă creştere a temperaturii.

Din această categorie de surse de aprindere fac parte: – chibritul; – bricheta; – lumânarea; – focul în loc deschis; – aparate de tăiere, lipire, sudură oxiacetilenică; – aparate termice (maşini de gătit, sobe, cuptoare, arzătoare, aragaze); – dispozitive de iluminat cu flacără (felinare, lămpi cu petrol etc.). Aceste surse de iniţiere a unor incendii sunt cele mai frecvente, incendiile care s-au produs în

timp pe teritoriul judeţului Olt, au fost generate, în proporţii semnificative, de astfel de surse de aprindere.

b) Surse de aprindere de natură termică Acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionând fie în contact direct cu

materialul combustibil, fie la distanţă, prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicând temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană.

În această categorie de surse de aprindere întâlnim: – ţigara; – pipa, trabucul; – becurile incandescente; – topituri de metale sau alte substanţe; – brocuri de sudură şi particule incandescente; – jar, cenuşă, zgura de la sobe; – scântei de la coşuri; – căldura degajată de aparatele termice (sobe metalice, coşurile defecte, burlane

supraîncălzite, instalaţiile de încălzire centrală, aparate de încălzit electrice). c) Surse de aprindere de natură electrică Incendiile provocate de instalaţiile electrice au o pondere mare în totalul incendiilor cu

pierderi materiale importante, şi în unele cazuri şi cu pierderi de vieţi omeneşti. În această categorie de surse de aprindere, intră sursele ce sunt generate de aparatele electrice,

aparatele de protecţie electrică, materialele electrotehnice. Incendiile produse de aceste surse de aprindere apar datorită incidentelor la instalaţiile

electrice, regimurile anormale de funcţionare, arcuri şi scântei electrice, scurtcircuit în instalaţiile şi aparatele electrice.

Tot în această categorie intră şi instalaţiile electrice de iluminat, care pot fi cu incandescenţă (becuri) sau cu fluorescenţă (tuburile neon, becuri fluorescente).

Comparativ, cele mai periculoase sunt sursele de iluminat cu incandescenţă, deoarece la nivelul balonului de sticlă se pot atinge 200°C faţă de 55 – 80°C la cele cu fluorescenţă. De aceea utilizarea becurilor incandescente nu se face decât cu protecţie a acestora (globuri de protecţie).

Page 39: Teme Ed Civica

39

d) Surse de aprindere spontană Aprinderea spontană este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea

unei substanţe combustibile până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere.

Fenomenul aprinderii spontane poate genera incendii instantaneu sau în stare ascunsă (mocnit) apariţia şi dezvoltarea acestora fiind favorizată de o serie de factori aleatori (umiditate, aerare, prezenţa unor impurităţi, grad de concasare, etc).

În general din statistica incendiilor ce au avut loc în diferite ţări, procentul incendiilor datorate aprinderii spontane a fost scăzut (România 1,27%; Japonia 1,17; Polonia 2,8%; Germania 3%, etc).

Aprinderea spontană poate fi: de natură chimică, când unele substanţe se aprind spontan în contact cu aerul la temperatură normală; în contact cu apa, în contact cu oxidanţi:

– de natură fizico-chimică când substanţele combustibile se aprind în urma acţiunii atât a unor procese chimice, cât şi a unor factori de natură fizică;

– de natură biologică care este caracteristică atât unor produse vegetale cât şi unor produse de natură animală care sub influenţa acţiunii unor microorganisme, produc căldura necesară declanşării procesului de autoaprindere.

e) Surse de aprindere de natură mecanică Incendii ce pot fi produse de astfel de surse sunt generate de: – frecarea cu materiale ce se încălzesc şi disipă apoi această căldură; – scântei mecanice. Sunt particule mici de metal prelucrat, care se încălzesc până la

incandescenţă în traiectoria pe care o parcurg; – scântei de şoc se produc la contactul brusc între diferite obiecte metalice; – scântei de frecare ce pot apare la frecarea unor materiale. f) Surse de aprindere naturale În această categorie intră fenomenele sau calamităţile naturale, cum ar fi: cutremurele de

pământ, alunecări de teren, inundaţii, furtuni puternice, meteoriţi, ş.a. pot favoriza provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalaţii, dar nu constituie prin ele însăşi surse de aprindere.

Cele mai frecvente „surse“ din această categorie sunt: – trăsnetul; – radiaţia solară. g) Incendii intenţionate (arson) Chiar dacă nu face parte din sursele de aprindere pe care le-am prezentat anterior, mai există o

posibilitate de iniţiere a incendiilor, prin acţiunea intenţionată (arson). Această acţiune este caracteristică oamenilor care din diverse motive (boli psihice, răutate,

ură, răzbunare etc) dau foc la bunurile altor semeni, punând în pericol viaţa şi bunurile unor oameni nevinovaţi.

Din păcate, în ultimii ani procentul incendiilor produse prin acţiunea intenţionată a fost în creştere.

Şi pentru că acum ştim care sunt principalele surse generatoare de incendii, ar fi bine să reamintim câteva lucruri privind utilizarea focului în gospodării. Astfel, pentru vârsta preşcolară este indicat ca sursele de foc pe care le întâlnim în gospodării (chibrituri, brichete, lumânări, felinare, aragaz, etc) să nu fie obiect de joacă pentru copii, iar părinţii în mod special trebuie să acorde acestor obiecte o atenţie deosebită, întrucât mirajul focului îi atrage pe mulţi copii, mai ales

Page 40: Teme Ed Civica

40

pe cei de vârstă preşcolară, care nu stăpânesc şi nu înţeleg perfect cât de periculos poate fi un foc făcut la întâmplare.

Şi de aceea este bine ca toţi copiii să cunoască ce se poate întâmpla atunci când fără să ştie se joacă cu focul. Iată câteva exemple:

De pildă dacă suntem la ţară la bunici, unde există furaje (paie, fân, coceni) şi dăm foc acestora, se poate ca flăcările ce se dezlănţuie imediat să ne surprindă şi să ne ardem pe mâini, apoi flăcările se întind spre haine şi astfel fiecare poate să devină o torţă de flăcări care produc arsuri grave sau chiar moartea.

Tot furajele, dacă se aprind, pot fi cuprinse uşor şi rapid de flăcări ce se pot extinde şi la alte obiecte din gospodărie, cum ar fi casa, grajdul cu animale, magazia cu bucate etc. şi astfel distrugerile produse de un chibrit aprins de copii şi aruncat pe furaje pot fi uriaşe.

De asemenea copiii trebuie să mai ştie că dacă ard numai furajele, toate animalele din gospodăria bunicului, pot suferi de foame întrucât bunicul nu va mai avea cu ce să le hrănească.

Dacă suntem în casa bunicului şi s-a întrerupt energia electrică, copiii nu trebuie să aprindă ei singuri lumânări, torţe sau felinare, pentru că din greşeală ori neatenţie flacăra poate să ne ardă degetele şi din instinct de conservare, copilul să arunce la întâmplare lumânarea, felinarul etc. aprinse şi acestea pot aprinde mai departe covoarele, perdelele ori alte materiale combustibile ce există într-o casă.

Acelaşi lucru este valabil şi dacă ne găsim şi în apartamentul de la bloc. De preferinţă este indicat să avem la îndemână o lanternă.

Într-o gospodărie fie ea la ţară ori la oraş, să găsim în bucătărie o sobă sau un aragaz, pe care părinţii ori bunicii prepară hrana. Este foarte periculos ca, copiii preşcolari să încerce să aprindă ei focul, deoarece este posibil să aibe loc răbufniri ale flăcării sau chiar explozii atunci când nu ştiu cum se face focul. Şi în urma acestor evenimente mulţi copii au rămas cu sechele datorită arsurilor sau suflului exploziei, sau chiar au murit.

Vedeţi la T.V. câte incendii sau explozii şi cu ce urmări, au loc datorită buteliilor de aragaz, sau utilizării necorespunzătoare a aparatelor de încălzit cu flacără.

Atunci când sunteţi singuri, copiii nu trebuie să introducă în priză reşouri, radiatoare, calorifere electrice etc. deoarece este posibil ca priza să fie defectă şi astfel să vă puteţi electrocuta sau chiar să daţi foc casei, întrucât o funcţionare defectă sau cu improvizaţii a instalaţiei electrice poate genera apariţia flăcării. Deci toţi copiii de vârstă preşcolară şi nu numai ei, trebuie să ştie că atunci când părinţii şi profesorii, educatorii, învăţătorii le spun să nu se joace cu chibriturile ori alte asemenea să îi asculte deoarece experienţa de viaţă le-a demonstrat că este mult mai uşor şi mai bine să nu dai foc decât să stingi un incendiu.

Page 41: Teme Ed Civica

41

3. Urmările incendiului Un incendiu, produce indiferent de amploarea pe care o are, numai pagube şi chiar victime.

De cele mai multe ori urmările unui incendiu are implicaţii grave asupra psihicului şi uneori a fizicului oamenilor, asupra mediului înconjurător şi a tot ceea ce există în imediată zonă ce se învecinează cu locul unde a avut loc incendiul.

Pentru oameni şi sănătatea lor incendiul are în principal următoarele urmări nefaste: – poate produce arsuri ale pielii, iar în cazul unor arsuri grave şi pe suprafeţe mari din corpul

uman poate produce chiar moartea; – datorită fumului şi gazelor toxice ce pot fi inhalate de semenii noştri ce se află în zona

incendiului, se pot produce intoxicaţii şi chiar asfixieri; – lasă urme grave pe psihicul celor care rămân fără bunuri (casă, maşină, mobilă, etc.); – persoanele care suferă arsuri, rămân pentru toată viaţa cu sechele posttraumatice şi motorii;

vindecarea unor arsuri se face în timp îndelungat iar tratamentul medicamentos costă foarte mult; – pentru persoanele care în totalitate trăiesc din munca de zi cu zi în gospodăria proprie, un

incendiu le poate produce pagube însemnate şi astfel aceştia rămân fără alte surse de venituri pentru a putea trăi.

De asemenea un incendiu poate distruge fauna şi flora din zona afectată, produce poluarea atmosferei funcţie şi de materialele care ard, produce pagube de sute de milioane dacă au loc în industrie, comerţ etc.

Dacă se produce un incendiu într-o pădure, urmările acestuia sunt extrem de grave, deoarece: mor animalele, altele care supravieţuiesc rămân fără sursa de hrană şi de adăpostire, mediul înconjurător poate fi distrus şi astfel pădurea poate să dispară.

Incendiile care se produc în industria chimică şi petrochimică produc însemnate pagube materiale, dar mai important este faptul că substanţele şi materialele chimice şi petrochimice ce ard, produc degajări masive de fum şi gaze toxice ce distrug atmosfera din zona incendiată iar funcţie şi de starea atmosferică (vânt) pot produce deteriorări ale mediului şi în alte zone.

De aceea toţi copiii trebuie să înţeleagă că dacă nu se joacă cu focul ori cu sursele ce pot genera incendii, dacă ascultă sfaturile părinţilor şi învăţătorilor, legate de foc şi incendiu, toate aceste urmări nefaste pe care le-am prezentat pot să nu mai aibă loc. Deci, dacă respectăm tot ceea ce ne spun părinţii şi educatorii înseamnă că prevenim apariţia unor incendii, iar acest lucru, adică prevenirea incendiilor, este un lucru extrem de important, întrucât este mult mai uşor şi mai bine să previi un incendiu decât să îl stingi.

Page 42: Teme Ed Civica

42

4. Ce facem în caz de incendiu În cazul în care suntem surprinşi de un incendiu, primul lucru pe care copiii preşcolari trebuie

să îl facă, este să părăsească imediat zona (încăperea, apartamentul) incendiată, iar apoi să anunţe părinţii ori alţi adulţi (vecinii) despre apariţia incendiului.

Nu trebuie să încerce să stingă ei focul, folosind apă sau alte materiale, deoarece la vârsta preşcolară este puţin probabil să reuşească să stingă începutul de incendiu. Mai mult, folosind apa pe care probabil o are la îndemână, copilul se poate electrocuta în cazul că aruncând apa la întâmplare aceasta poate ajunge şi pe instalaţiile electrice ori aparate electrice ce pot fi sub tensiune.

Cum ne evacuăm? Este foarte important ca fiecare să ştie câteva reguli de bază atunci când ne autosalvăm:

– niciodată nu se aleargă pe scări; – pe culoare (holuri) de principiu se merge cât mai aproape de pereţi (pentru a te ghida în

cazul în care fumul a inundat holurile); – pentru a nu inhala fumul şi gazele toxice, trebuie să punem la gură şi la nas batista pe care o

avem în buzunar, aceasta devenind astfel un filtru al aerului pe care îl respirăm; – niciodată în cazul unui incendiu nu se foloseşte ascensorul (liftul); se poate întrerupe

alimentarea acestuia cu energie electrică iar pe casa liftului, care poate fi asemănată cu un coş de fum se creează tiraj şi astfel liftul poate fi inundat de fum şi gaze toxice;

– nu se stă niciodată în dreptul uşilor ori ferestrelor, deoarece datorită temperaturii şi presiunii gazelor produse de incendiu se pot desprinde din suporţii lor, şi astfel să ne accidenteze;

– dacă am reuşit să ieşim afară nu vom rămâne lângă clădire, întrucât este posibil ca în urma incendiului să aibă loc explozii;

– dacă am rămas blocaţi la un anumit nivel, pe balcon sau pe casa scării, nu trebuie să sărim pe fereastră, balcon etc., ci să strigăm după ajutor, pompierii militari vor folosi scările şi vă vor salva;

– dacă suntem la şcoală, educatorii vor şti ce trebuie făcut în aceste cazuri, deci toţi copiii trebuie să asculte de indicaţiile educatorilor şi împreună cu ceilalţi colegi de clasă să se evacueze în ordine şi linişte spre locurile indicate.

Este foarte important ca să anunţaţi părinţii şi vecinii imediat ce s-a observat începutul de incendiu, pentru ca aceştia să anunţe la rândul lor pompierii.

Copiii trebuie să ştie că a face anunţuri false de incendiu (din joacă, de exemplu), este nepermis, cu astfel de lucruri nu se glumeşte.

Page 43: Teme Ed Civica

43

Cristian CROITORU

TEME DE PREGĂTIRE

PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

— POMPIERI —

Page 44: Teme Ed Civica

44

1. Efectele incendiilor Incendiul este un fenomen aleatoriu, o însumare de procese fizice şi chimice, care se

amplifică şi devin tot mai complexe pe măsură ce se înaintează în timp, astfel încât nu este posibilă descrierea lui prin scheme simple.

Ca o definiţie, arderea reprezintă reacţia unui material cu oxigenul, cu degajare de căldură, emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum.

În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere şi resturi minerale – cenuşa) precum şi o cantitate de căldură disipată în mediul înconjurător.

Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în ardere. În cursul arderii incomplete se formează, ca produs intermediar, oxidul de carbon, care prezintă un pericol deosebit, provocând dese cazuri de asfixieri şi intoxicaţii.

În cazul unui incendiu, flăcările pot avea multe efecte negative asupra organismului uman şi animal. Astfel, dacă o persoană (copil) care intră în contact cu temperatura mare pe care o au flăcările, poate suferi arsuri mai mult ori mai puţin grave care sunt extrem de dureroase, iar în cazul arsurilor grave pe o suprafaţă mai mare de 50% din corpul uman, există posibilitatea ca victima să decedeze. De asemenea, o arsură cât de minoră, produce dureri foarte mari şi de durată, iar ţesuturile pielii afectate se regenerează foarte greu sau deloc, rămânând astfel urme (sechele) ce îl marchează pe cel ars toată viaţa.

Repararea zonelor arse de pe suprafaţa corpului se face prin multiple operaţii de chirurgie plastică, ce nu sunt deloc plăcute şi sunt foarte costisitoare.

Un alt efect negativ al incendiilor asupra organismului uman îl reprezintă fumul degajat, care are următoarele acţiuni nefaste:

– este toxic pentru om deoarece inhalarea lui duce la asfixiere sau la unele complicaţii ale activităţii organelor interne ale organismului;

– reduce spaţiul de vizualizare, uneori chiar total, atunci când suntem surprinşi într-o clădire, şi astfel nu mai vedem pe unde trebuie să ne evacuăm;

– produce murdărirea pereţilor, tavanelor etc., deci distruge estetica clădirii; – poluează mediul înconjurător. Trebuie ştiut şi faptul că focul, atunci când este controlat şi stăpânit poate avea şi efecte

benefice, ca de exemplu: – este o sursă de căldură pe care o putem folosi pentru prepararea şi încălzirea hranei ori a

spaţiilor în care locuim; – este o sursă de lumină, în vremurile de demult şi mult mai puţin astăzi, focul reprezenta şi un

mijloc de iluminat (torţe, opaiţ, lumânare, lămpi cu gaz etc.); – în industrie (fabrici şi uzine), focul face parte din unele procese tehnologice (oţelării, sticlării

etc.); – dacă facem drumeţii şi ne pierdem în pădure sau în alte locuri, făcând un foc putem marca

locul unde ne aflăm şi astfel flăcările şi fumul pot fi văzute de la distanţă sau ne putem feri de animalele sălbatice;

– focul s-a folosit şi la locomotivele cu aburi, deci a fost util în mijloacele de transport; – focul se mai poate utiliza la experienţele chimice din laboratoare; 1. Surse de aprindere Sursele de aprindere, funcţie de natura lor, se împart în şapte mari categorii: – surse de aprindere cu flacără; – surse de aprindere de natură termică; – surse de aprindere de natură electrică; – surse de aprindere de natură mecanică; – surse de aprindere spontană;

Page 45: Teme Ed Civica

45

– surse de aprindere naturale; – arson. a) Surse de aprindere cu flacără Flacăra este definită drept zonă de ardere în fază gazoasă cu emisie de lumină. Flacăra

reprezintă deci, o masă de gaze ce emite radiaţii electromagnetice ca urmare a unor reacţii exotermice ce produc o rapidă creştere a temperaturii.

Din această categorie de surse de aprindere fac parte: – chibritul; – bricheta; – lumânarea; – focul în loc deschis; – aparate de tăiere, lipire, sudură oxiacetilenică; – aparate termice (maşini de gătit, sobe, cuptoare, arzătoare, aragaze); – dispozitive de iluminat cu flacără (felinare, lămpi cu petrol etc.). Aceste surse de iniţiere a unor incendii sunt cele mai frecvente, incendiile care s-au produs în

timp pe teritoriul judeţului Olt, au fost generate, în proporţii semnificative, de astfel de surse de aprindere.

b) Surse de aprindere de natură termică Acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionând fie în contact direct cu

materialul combustibil, fie la distanţă, prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicând temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană.

În această categorie de surse de aprindere întâlnim: – ţigara; – pipa, trabucul; – becurile incandescente; – topituri de metale sau alte substanţe; – brocuri de sudură şi particule incandescente; – jar, cenuşă, zgura de la sobe; – scântei de la coşuri; – căldura degajată de aparatele termice (sobe metalice, coşurile defecte, burlane

supraîncălzite, instalaţiile de încălzire centrală, aparate de încălzit electrice). c) Surse de aprindere de natură electrică Incendiile provocate de instalaţiile electrice au o pondere mare în totalul incendiilor cu

pierderi materiale importante, şi în unele cazuri şi cu pierderi de vieţi omeneşti. În această categorie de surse de aprindere, intră sursele ce sunt generate de aparatele electrice,

aparatele de protecţie electrică, materialele electrotehnice. Incendiile produse de aceste surse de aprindere apar datorită incidentelor la instalaţiile

electrice, regimurile anormale de funcţionare, arcuri şi scântei electrice, scurtcircuit în instalaţiile şi aparatele electrice.

Tot în această categorie intră şi instalaţiile electrice de iluminat, care pot fi cu incandescenţă (becuri) sau cu fluorescenţă (tuburile neon, becuri fluorescente).

Comparativ, cele mai periculoase sunt sursele de iluminat cu incandescenţă, deoarece la nivelul balonului de sticlă se pot atinge 200°C faţă de 55 – 80°C la cele cu fluorescenţă. De aceea utilizarea becurilor incandescente nu se face decât cu protecţie a acestora (globuri de protecţie).

Page 46: Teme Ed Civica

46

d) Surse de aprindere spontană Aprinderea spontană este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea

unei substanţe combustibile până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere.

Fenomenul aprinderii spontane poate genera incendii instantaneu sau în stare ascunsă (mocnit) apariţia şi dezvoltarea acestora fiind favorizată de o serie de factori aleatori (umiditate, aerare, prezenţa unor impurităţi, grad de concasare, etc).

În general din statistica incendiilor ce au avut loc în diferite ţări, procentul incendiilor datorate aprinderii spontane a fost scăzut (România 1,27%; Japonia 1,17; Polonia 2,8%; Germania 3%, etc).

Aprinderea spontană poate fi: de natură chimică, când unele substanţe se aprind spontan în contact cu aerul la temperatură normală; în contact cu apa, în contact cu oxidanţi:

– de natură fizico-chimică când substanţele combustibile se aprind în urma acţiunii atât a unor procese chimice, cât şi a unor factori de natură fizică;

– de natură biologică care este caracteristică atât unor produse vegetale cât şi unor produse de natură animală care sub influenţa acţiunii unor microorganisme, produc căldura necesară declanşării procesului de autoaprindere.

e) Surse de aprindere de natură mecanică Incendii ce pot fi produse de astfel de surse sunt generate de: – frecarea cu materiale ce se încălzesc şi disipă apoi această căldură; – scântei mecanice. Sunt particule mici de metal prelucrat, care se încălzesc până la

incandescenţă în traiectoria pe care o parcurg; – scântei de şoc se produc la contactul brusc între diferite obiecte metalice; – scântei de frecare ce pot apare la frecarea unor materiale. f) Surse de aprindere naturale În această categorie intră fenomenele sau calamităţile naturale, cum ar fi: cutremurele de

pământ, alunecări de teren, inundaţii, furtuni puternice, meteoriţi, ş.a. pot favoriza provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalaţii, dar nu constituie prin ele însăşi surse de aprindere.

Cele mai frecvente „surse“ din această categorie sunt: – trăsnetul; – radiaţia solară. g) Incendii intenţionate (arson) Chiar dacă nu face parte din sursele de aprindere pe care le-am prezentat anterior, mai există o

posibilitate de iniţiere a incendiilor, prin acţiunea intenţionată (arson). Această acţiune este caracteristică oamenilor care din diverse motive (boli psihice, răutate,

ură, răzbunare etc) dau foc la bunurile altor semeni, punând în pericol viaţa şi bunurile unor oameni nevinovaţi.

Din păcate în ultimii ani procentul incendiilor produse prin acţiunea intenţionată a fost în creştere.

Şi pentru că acum ştim care sunt principalele surse generatoare de incendii, ar fi bine să reamintim câteva lucruri privind utilizarea focului în gospodării. Astfel, pentru vârsta preşcolară este indicat ca sursele de foc pe care le întâlnim în gospodării (chibrituri, brichete, lumânări, felinare, aragaz, etc) să nu fie obiect de joacă pentru copii, iar părinţii în mod special trebuie să acorde acestor obiecte o atenţie deosebită, întrucât mirajul focului îi atrage pe mulţi copii, mai ales

Page 47: Teme Ed Civica

47

pe cei de vârstă preşcolară, care nu stăpânesc şi nu înţeleg perfect cât de periculos poate fi un foc făcut la întâmplare.

Şi de aceea este bine ca toţi copiii să cunoască ce se poate întâmpla atunci când fără să ştie se joacă cu focul. Iată câteva exemple:

De pildă dacă suntem la ţară la bunici, unde există furaje (paie, fân, coceni) şi dăm foc acestora, se poate ca flăcările ce se dezlănţuie imediat să ne surprindă şi să ne ardem pe mâini, apoi flăcările se întind spre haine şi astfel fiecare poate să devină o torţă de flăcări care produc arsuri grave sau chiar moartea.

Tot furajele, dacă se aprind, pot fi cuprinse uşor şi rapid de flăcări ce se pot extinde şi la alte obiecte din gospodărie, cum ar fi casa, grajdul cu animale, magazia cu bucate etc. şi astfel distrugerile produse de un chibrit aprins de copii şi aruncat pe furaje pot fi uriaşe.

De asemenea copiii trebuie să mai ştie că dacă ard numai furajele, toate animalele din gospodăria bunicului, pot suferi de foame întrucât bunicul nu va mai avea cu ce să le hrănească.

Dacă suntem în casa bunicului şi s-a întrerupt energia electrică, copiii nu trebuie să aprindă ei singuri lumânări, torţe sau felinare, pentru că din greşeală ori neatenţie flacăra poate să ne ardă degetele şi din instinct de conservare, copilul să arunce la întâmplare lumânarea, felinarul etc. aprinse şi acestea pot aprinde mai departe covoarele, perdelele ori alte materiale combustibile ce există într-o casă.

Acelaşi lucru este valabil şi dacă ne găsim şi în apartamentul de la bloc. De preferinţă este indicat să avem la îndemână o lanternă.

Într-o gospodărie fie ea la ţară ori la oraş, să găsim în bucătărie o sobă sau un aragaz, pe care părinţii ori bunicii prepară hrana. Este foarte periculos ca, copiii preşcolari să încerce să aprindă ei focul, deoarece este posibil să aibe loc răbufniri ale flăcării sau chiar explozii atunci când nu ştiu cum se face focul. Şi în urma acestor evenimente mulţi copii au rămas cu sechele datorită arsurilor sau suflului exploziei, sau chiar au murit.

Vedeţi la T.V. câte incendii sau explozii şi cu ce urmări, au loc datorită buteliilor de aragaz, sau utilizării necorespunzătoare a aparatelor de încălzit cu flacără.

Atunci când sunteţi singuri, copiii nu trebuie să introducă în priză reşouri, radiatoare, calorifere electrice etc. deoarece este posibil ca priza să fie defectă şi astfel să vă puteţi electrocuta sau chiar să daţi foc casei, întrucât o funcţionare defectă sau cu improvizaţii a instalaţiei electrice poate genera apariţia flăcării. Deci toţi copiii de vârstă preşcolară şi nu numai ei, trebuie să ştie că atunci când părinţii şi profesorii, educatorii, învăţătorii le spun să nu se joace cu chibriturile ori alte asemenea să îi asculte deoarece experienţa de viaţă le-a demonstrat că este mult mai uşor şi mai bine să nu dai foc decât să stingi un incendiu.

Page 48: Teme Ed Civica

48

3. Urmările incendiului Un incendiu, produce indiferent de amploarea pe care o are, numai pagube şi chiar victime.

De cele mai multe ori urmările unui incendiu are implicaţii grave asupra psihicului şi uneori a fizicului oamenilor, asupra mediului înconjurător şi a tot ceea ce există în imediată zonă ce se învecinează cu locul unde a avut loc incendiul.

Pentru oameni şi sănătatea lor incendiul are în principal următoarele urmări nefaste: – poate produce arsuri ale pielii, iar în cazul unor arsuri grave şi pe suprafeţe mari din corpul

uman poate produce chiar moartea; – datorită fumului şi gazelor toxice ce pot fi inhalate de semenii noştri ce se află în zona

incendiului, se pot produce intoxicaţii şi chiar asfixieri; – lasă urme grave pe psihicul celor care rămân fără bunuri (casă, maşină, mobilă, etc.); – persoanele care suferă arsuri, rămân pentru toată viaţa cu sechele posttraumatice şi motorii;

vindecarea unor arsuri se face în timp îndelungat iar tratamentul medicamentos costă foarte mult; – pentru persoanele care în totalitate trăiesc din munca de zi cu zi în gospodăria proprie, un

incendiu le poate produce pagube însemnate şi astfel aceştia rămân fără alte surse de venituri pentru a putea trăi.

De asemenea un incendiu poate distruge fauna şi flora din zona afectată, produce poluarea atmosferei funcţie şi de materialele care ard, produce pagube de sute de milioane dacă au loc în industrie, comerţ etc.

Dacă se produce un incendiu într-o pădure, urmările acestuia sunt extrem de grave, deoarece: mor animalele, altele care supravieţuiesc rămân fără sursa de hrană şi de adăpostire, mediul înconjurător poate fi distrus şi astfel pădurea poate să dispară.

Incendiile care se produc în industria chimică şi petrochimică produc însemnate pagube materiale, dar mai important este faptul că substanţele şi materialele chimice şi petrochimice ce ard, produc degajări masive de fum şi gaze toxice ce distrug atmosfera din zona incendiată iar funcţie şi de starea atmosferică (vânt) pot produce deteriorări ale mediului şi în alte zone.

De aceea toţi copiii trebuie să înţeleagă că dacă nu se joacă cu focul ori cu sursele ce pot genera incendii, dacă ascultă sfaturile părinţilor şi învăţătorilor, legate de foc şi incendiu, toate aceste urmări nefaste pe care le-am prezentat pot să nu mai aibă loc. Deci, dacă respectăm tot ceea ce ne spun părinţii şi educatorii înseamnă că prevenim apariţia unor incendii, iar acest lucru, adică prevenirea incendiilor, este un lucru extrem de important, întrucât este mult mai uşor şi mai bine să previi un incendiu decât să îl stingi.

Page 49: Teme Ed Civica

49

4. Necesitatea asigurării prevenirii incendiilor Înlăturarea pericolului de incendiu, implică în primul rând descoperirea şi eliminarea din timp

a tuturor cauzelor de incendiu şi în al doilea rând respectarea cu stricteţe a regulilor şi măsurilor de p.s.i.

Se ştie că este mult mai uşor şi mai bine să previi un incendiu decât să-l stingi, de aceea fiecare elev trebuie să respecte o serie de reguli care duc la înlăturarea pericolului de incendii şi care, de regulă, sunt aduse la cunoştinţă de către pompieri şi cadrele didactice.

În general, pentru fiecare sursă potenţială de incendiu există obligatoriu măsuri şi reguli de prevenţie, însă vârsta preşcolară nu permite copiilor din această categorie de vârstă să poată rezolva de unii singuri problemele ce decurg din prevederile normative de apărare împotriva incendiilor. Totuşi, ei trebuie să cunoască anumite reguli generale pentru fiecare cauză potenţială de incendiu. Astfel, hârtiile, cartoanele, talaşul, rumeguşul se depozitează în locuri special amenajate unde nu se permite utilizarea unor surse de foc (chibrit, brichetă, lumânare, ţigară etc.).

Petele de ulei, benzină, motorină se îndepărtează folosind cârpe, rumeguş şi nisip care după îmbibare cu lichidul inflamabil se depozitează în lăzi special amenajate. În şcolile din mediul rural se mai practică şi astăzi ca pardoselile din lemn să se spele cu motorină, lucru care este interzis. În şcolile unde încălzirea se face cu sobe există pericolul ca jarul din sobă să cadă pe pardoseala din lemn şi astfel să existe posibilitatea apariţiei unui incendiu. De aceea, copiii trebuie să ştie şi să respecte că focul în sobă este făcut doar de către adulţi şi că nu au voie să umble la sobă ori la cenuşarul acesteia.

Chiar dacă copiii din învăţământul primar sunt la o vârstă fragedă, trebuie să ştie că fumatul este interzis pe de o parte de către medici, deoarece este dăunător sănătăţii şi pe de altă parte de către pompieri, întrucât nu în toate locurile este permis fumatul, o ţigară aruncată la întâmplare poate ajunge pe materiale combustibile (hârtie, carton, paie, coceni, fân, lemne etc.) şi astfel până la incendiu mai este doar un pas.

Instalaţiile electrice constituie un mijloc important în ponderea cauzelor frecvente de incendii şi de aceea este bine de ştiut că nu se admit improvizaţii sau defecţiuni la astfel de instalaţii iar repararea acestora se face de persoane autorizate. deci, copiii nu au voie să pună mâna pe firele dezizolate, să umble la aparate sau aparataje electrice. De asemenea, trebuie ştiut că mijloacele de încălzire electrice trebuie să fie de tip omologat, iar acestea se amplasează la distanţe de siguranţă faţă de materiale combustibile (perdele, fotolii, paturi, dulapuri etc.).

Dacă copiii se află la ţară la bunici, trebuie să ştie că nu au voie să facă focul la întâmplare sau să folosească lămpi cu flacără deschisă. Dacă totuşi părinţii fac foc în curte, acesta trebuie să fie făcut la distanţă de siguranţă faţă de orice material inflamabil, trebuie supravegheat permanent iar după ce se stinge, cenuşa şi resturile trebuie evacuate în gropi speciale şi se stropesc cu apă. Niciodată copiii nu trebuie să se joace cu focul ori cu sursele de aprindere (chibrit, brichetă, lumânare, opaiţ etc.) şi mai ales în locuri cum ar fi: fânar, depozit de lemne, depozit de cărbuni, magazii sau lângă căpiţele de furaje.

În cazul folosirii buteliilor cu gaze combustibile lichefiate trebuie avut în vedere ca: buteliile să nu fie defecte sau să aibe improvizaţii; să fie amplasate la distanţă faţă de sursele de căldură; să nu se verifice etanşeităţile cu flacără ci cu soluţie de apă şi săpun; să nu se deschidă robinetul aragazului mai înainte de a avea şi a aprinde chibritul sau altă sursă de aprindere; să nu se utilizeze piese (reductor presiune, furtun etc.) defecte sau improvizate.

O mare atenţie trebuie să acorde copiii atunci când doresc să-şi încălzească mâncarea şi utilizează aragazul. Este vorba de faptul ca ei să nu dea drumul gazelor şi să le lase deschise timp îndelungat deoarece pot deceda prin asfixiere sau poate avea loc o explozie. Deasemenea, copiii trebuie să mai ştie că la corpurile de iluminat nu se admite înlocuirea abajururilor omologate cu altele confecţionate din hârtie ori carton.

Bineînţeles că mai există multe alte reguli preventive dar până ce vârsta le va permite să înţeleagă şi regulile de prevenţie mai complexe, copiii trebuie să asculte şi să respecte întocmai ce

Page 50: Teme Ed Civica

50

le spun părinţii, cadrele didactice şi pompierii şi să nu încerce să braveze ori să demonstreze că sunt voinici şi că le ştiu pe toate.

Page 51: Teme Ed Civica

51

5. Ce facem în caz de incendiu În cazul în care suntem surprinşi de un incendiu, primul lucru pe care copiii preşcolari trebuie

să îl facă, este să părăsească imediat zona (încăperea, apartamentul) incendiată, iar apoi să anunţe părinţii ori alţi adulţi (vecinii) despre apariţia incendiului.

Nu trebuie să încerce să stingă ei focul, folosind apă sau alte materiale, deoarece la vârsta preşcolară este puţin probabil să reuşească să stingă începutul de incendiu. Mai mult, folosind apa pe care probabil o are la îndemână, copilul se poate electrocuta în cazul că aruncând apa la întâmplare aceasta poate ajunge şi pe instalaţiile electrice ori aparate electrice ce pot fi sub tensiune.

Cum ne evacuăm? Este foarte important ca fiecare să ştie câteva reguli de bază atunci când ne autosalvăm:

– niciodată nu se aleargă pe scări; – pe culoare (holuri) de principiu se merge cât mai aproape de pereţi (pentru a te ghida în

cazul în care fumul a inundat holurile); – pentru a nu inhala fumul şi gazele toxice, trebuie să punem la gură şi la nas batista pe care o

avem în buzunar, aceasta devenind astfel un filtru al aerului pe care îl respectăm; – niciodată în cazul unui incendiu nu se foloseşte ascensorul (liftul); se poate întrerupe

alimentarea acestuia cu energie electrică iar pe casa liftului, care poate fi asemănată cu un coş de fum se creează tiraj şi astfel liftul poate fi inundat de fum şi gaze toxice;

– nu se stă niciodată în dreptul uşilor ori ferestrelor, deoarece datorită temperaturii şi presiunii gazelor produse de incendiu se pot desprinde din suporţii lor, şi astfel să ne accidenteze;

– dacă am reuşit să ieşim afară nu vom rămâne lângă clădire, întrucât este posibil ca în urma incendiului să aibă loc explozii;

– dacă am rămas blocaţi la un anumit nivel, pe balcon sau pe casa scării, nu trebuie să sărim pe fereastră, balcon etc., ci să strigăm după ajutor, pompierii militari vor folosi scările şi vă vor salva;

– dacă suntem la şcoală, educatorii vor şti ce trebuie făcut în aceste cazuri, deci toţi copiii trebuie să asculte de indicaţiile educatorilor şi împreună cu ceilalţi colegi de clasă să se evacueze în ordine şi linişte spre locurile indicate.

Este foarte important ca să anunţaţi părinţii şi vecinii imediat ce s-a observat începutul de incendiu, pentru ca aceştia să anunţe la rândul lor pompierii.

Copiii trebuie să ştie că a face anunţuri false de incendiu (din joacă, de exemplu), este nepermis, cu astfel de lucruri nu se glumeşte.

Page 52: Teme Ed Civica

52

6. Cum poate fi prevenit un incendiu Pentru a şti cum poate fi prevenit un incendiu, mai întâi trebuie să cunoaştem care sunt sursele

ce pot genera incendii: Sursele ce pot genera incendii se împart în următoarele categorii: a) – surse de aprindere cu flacără; b) – surse de aprindere de natură termică; c) – surse de aprindere de natură electrică; d) – surse de aprindere de natură mecanică; e) – surse de aprindere naturale; f) – acţiunea intenţionată. Dar să vedem cum se împart în aceste categorii sursele de incendiu pe care le întâlnim la tot

pasul sau cele care nu le putem întâlni mai des. Astfel, în categoria surselor de aprindere cu flacără intră următoarele: chibritul, lumânarea,

bricheta, focul deschis, aparatele de tăiere, lipire, sudură oxiacetilenică, aparatele termice (sobe, aragaz, maşini de gătit etc.), dispozitive de iluminat cu flacără.

În cadrul surselor de aprindere de natură termică fac parte ţigara, pipa, trabucul, becuri incandescente, topituri de metale sau alte substanţe, brocuri de sudură, scântei de locomotivă, jar, cenuşă, zgură de la sobe.

Tot aici putem încadra şi sursele care prin căldura degajată pot produce incendii în anumite condiţii (sobe metalice, coşuri defecte, burlane supraîncălzite, aparate de încălzit electrice etc.) şi efectul termic al curentului electric.

Sursele de aprindere de natură electrică cuprind următoarele: aparataj electric, aparate de protecţie a circuitelor electrice atunci când sunt defecte sau improvizate, incidente la instalaţiile electrice, regimuri anormale de funcţionare a instalaţiilor electrice, arcuri şi scântei electrice, scurtcircuitul electric.

Aprinderea spontană este un fenomen de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanţe combustibile până la valoarea temperaturii specifice de aprindere.

Aprinderea spontană poate fi de natură chimică, fizico-chimică şi biologică. În general apariţia incendiilor produse de astfel de surse este foarte redusă întrucât este mai

greu ca să se îndeplinească condiţiile necesare producerii unui incendiu. În cadrul surselor de aprindere de natură mecanică putem include următoarele: frecarea între

două suprafeţe de contact, scânteile mecanice, scântei de frecare, scântei de aşchiere şi abraziune. Sursele de aprindere naturale sunt surse pe care fiecare le cunoaşte probabil, deoarece ştim că

trăsnetul atunci când loveşte diverse materiale ori obiecte, acestea se aprind şi ard, sau radiaţia solară mai ales vara când soarele are putere şi poate încălzi unele materiale combustibile care au temperatura de inflamabilitate joasă.

De asemenea trebuie ştiut că incendii pot să apară şi în urma unor calamităţi naturale cum ar fi: cutremurele, alunecările de teren, inundaţiile, furtunile puternice.

O altă cauză de incendiu, foarte des întâlnită în ultimii ani este arsonul sau acţiunea intenţionată. Această cauză este sursa de incendiu provocată de om, cu intenţii răuvoitoare.

Pentru a şti şi a înţelege de ce şi cum trebuie să ne manifestăm preventiv la utilizarea surselor de aprindere prezentate anterior, iată câteva recomandări de prevenţie pentru fiecare sursă de aprindere în parte.

• Pentru sursele de aprindere cu flacără: – este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt; – arderea resturilor vegetale, gunoaielor şi altor materiale combustibile se face în locuri

special amenajate, asigurându-se distanţe de siguranţă faţă de vecinătăţi. Important de reţinut este faptul că focul trebuie să fie permanent supravegheat de o pesoană matură;

Page 53: Teme Ed Civica

53

– jocul copiilor cu focul este interzis, de aceea părinţii şi nu numai ei trebuie să nu lase la îndemâna copiilor surse de aprindere şi să explice acestora ce se poate întâmpla atunci când dai foc la întâmplare;

• Pentru sursele de aprindere de natură termică: – este interzis fumatul în locuri cu risc de incendiu, teoretic la vârsta şcolară nu ar trebui să

existe vreun copil care să fumeze; – toate materialele ori produsele combustibile trebuie depozitate ori amplasate la distanţă de

siguranţă faţă de sursele ce radiază căldură; – folosirea sobelor, radiatoarelor ori altor surse de încălzire cu defecţiuni ori improvizaţii este

interzisă; – este obligatoriu ca înainte de utilizarea coşurilor de fum, acestea să fie verificate şi curăţate; – instalaţiile şi aparatura electrică nu se exploatează cu defecţiuni ori improvizaţii; – la ţară, depozitarea jarului şi cenuşii se face doar în gropi special amenajate. • Pentru sursele de aprindere de natură electrică trebuie ştiut că la vârsta şcolară copiii nu

au voie să umble la circuitele electrice, să demonteze ori să monteze diverse aparate electrice, asta şi datorită faptului că se pot electrocuta.

• Pentru sursele de aprindere spontană trebuie avut în vedere: – materialele şi substanţele care prezintă pericol de autoaprindere se păstrează în condiţii

adecvate naturii lor, bine ventilate şi luându-se măsuri de control şi preîntâmpinare a fenomenului de autoîncălzire;

– bineînţeles că pentru materialele ce se pot autoparinde există şi alte măsuri preventive privind depozitarea, manipularea şi transportul acestora, dar având în vedere vârsta şcolară nu se pune problema ca elevii să aibă de a face cu astfel de materiale.

• Pentru sursele de aprindere de natură mecanică trebuie să cunoaştem următoarele sfaturi

preventive: – nu se folosesc dispozitive, aparate, unelte care pot produce scântei prin funcţionare, lovire

sau frecare în spaţii sau locuri cu risc de incendiu ori explozie; – la maşinile şi aparatele cu piese în mişcare se va evita pătrunderea în interior a unor piese

metalice cum ar fi: cuie, şuruburi etc.; – dacă la aceste maşini se aud zgomote neobişnuite în lagăre sau zone de contact, acestea se

vor opri din funcţionare şi se vor remedia de către specialişti defectele existente. Pentru sursele de aprindere naturale nu se poate vorbi de recomandări preventive întrucât

aceste surse sunt independente de voinţa omului. Totuşi pentru trăsnet şi pentru inundaţii ar putea fi considerate prevenţii amplasarea de paratrăsnete în locurile cu pericol de incendiu şi îndiguirea apelor care de regulă se ştie că pot produce inundaţii. Însă acestea sunt probleme de care trebuie să ţină seama adulţii şi nu copiii.

Despre arson spuneam că este acţiunea intenţionată produsă răuvoitor de unii oameni. Chiar

dacă copiii în general se joacă cu focul şi nu îşi dau seama de răul care îl pot provoca, putem spune că şi pentru ei, de la o anumită vârstă dacă dau foc se poate considera aceasta ca o acţiune intenţionată. Deci, utilizarea de către copii a surselor de foc este interzisă întrucât cu voie sau fără voie acestea pot produce mari pagube sau chiar victime.

Page 54: Teme Ed Civica

54

7. Cum poate fi stins un incendiu Pentru vârsta şcolară a stinge un incendiu este mult prea greu şi cu şanse de reuşită reduse

pentru copii, de aceea aceştia trebuie să ştie că dacă observă un început de incendiu să anunţe imediat părinţii ori vecinii.

Acest lucru trebuie făcut în cel mai scurt timp de la observator. Copiii trebuie să înţeleagă că dacă rămân în zona în care a izbucnit incendiul se expun la nenumărate pericole. De asemenea, copiii trebuie să iasă imediat din casă dar să nu se sperie şi să fugă, ci să meargă imediat la părinţi ori la vecini şi să le spună exact unde a izbucnit incendiul. Deci nu trebuie să fugim, să ne ascundem, să nu spunem despre apariţia incendiului.

Despre cum se poate stinge un început de incendiu, trebuie să ştim că ideal ar fi ca în fiecare gospodărie să existe la îndemână cel puţin un stingător.

Stingătoarele pentru stins începuturi de incendiu sunt de mai multe feluri: – stingătoare cu spumă chimică, folosite pentru stingerea incendiilor de substanţe combustibile

lichide (benzină, motorină, substanţe chimice etc.); – stingătoare cu apă pulverizată care se folosesc pentru stingerea materialelor combustibile

solide, dar nu se folosesc acolo unde există instalaţii ori aparate electrice sub tensiune (pericol de electrocutare) şi la arhive ori biblioteci;

– stingătoare cu pulbere care se folosesc pentru stingerea incendiilor de natură electrică, la cele de materiale combustibile solide şi chiar lichide, la arhive şi biblioteci şi chiar pentru tot ce există într-o casă;

– stingătoare cu CO˛ care se folosesc pentru stingerea incendiilor la tehnica de calcul, arhive şi biblioteci şi în industria alimentară şi alimentaţie publică. Întrucât acest tip de stingător foloseşte ca substanţă de stingere un gaz, este foarte bun să se utilizeze şi în apartament, casă, cameră, hotel etc., întrucât nu lasă mizerie (praf, apă, spumă).

Însă cel mai des şi mai la îndemână substanţă de stingere pe care mai toţi cetăţenii şi chiar pompierii o folosesc este apa.

Trebuie avut permanent în vedere că apa nu o putem folosi ca agent de stingere atunci când în zona incendiată există instalaţii ori aparate electrice sub tensiune (pericol de electrocutare) şi pentru stingerea substanţelor combustibile petroliere ori chimicalelor.

De asemenea toţi copiii trebuie să ştie că a stinge chiar un început de incendiu nu este uşor sau o joacă, şi de aceea trebuie anunţaţi părinţii ori vecinii, iar dacă incendiul ia amploare trebuie să se dea telefon imediat la pompieri la telefonul 981.

La acest telefon vor răspunde imediat pompierii, la care trebuie să spuneţi ce arde, unde arde (adresa) şi numărul de telefon de la care sunaţi.

Atenţie! Nici un copil nu trebuie să se joace la telefon apelând 981,

deoarece cu focul nu se glumeşte, iar în timpul când un copil neastâmpărat ţine ocupată linia telefonică, un alt semen să nu poată anunţa pompierii că i-a luat casa foc.