revista teatrul, nr. 7, anul vii. iulie 1962

8/9/2019 Revista Teatrul, nr. 7, anul VII. iulie 1962

http://slidepdf.com/reader/full/revista-teatrul-nr-7-anul-vii-iulie-1962 1/100

te at rPL

iulie 1962 (anul VII)

■ : ji. j -



Nr. 7 (anul VII) iulie 1962REVISTA LUNARÀ EDITATĂ

DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURÀ Şl ARTASI DE UNIUNEA SCRIITORILOR DIN R.P.R.

S U M A R m-

CE A ADUS NOU ST AG IU NE A TEAT RALÀ 1961-1962 .. .

...şi unele problème ce stau în faţa mişcării noastre teatraleSe mi nar ul rep ubl ica n al regizorilor 1

STEAUA POLABĂPiesă în trei acte

de SERGIU FARCA ŞAN . . 23

SPECTACOLELE CARAGIALE

Al. Popovici

„O scrisoare pierdută", „Conu Leonida faţă cu reacţiunea",„O noapte furtunoasă", „D-ale carnavalului" (Teatrul Nationa l „I. L. Caragi ale" ) 63

Mircea Alexandrescu



<

u —JÛÛ

Z ) <*■

û- OLU _ ,

QŞ —

< oZ LU

Z "LLI - JI/) <

Œ

A i4DUS NOU STAGIUNEA



stabilirea stilului artistic al colectivului şi crearea unui climat creator principial, dez-voltarea diversă a tendinţelor artei regizorale pe platforma comună a artei realis-mului socialist.

Printre primele luări de cuvînt s-au remarcat expunerile regizorilor Ion Cojar şi Radu Penciulescu de la Teatrul pentru Tineret şi Copii. Intervenţiile lor, axateanalitic in jurul a cite unui spectacol dintre cele vizionate, au avut darul să ducăla generalizări utile unor discuţii privind arta spectacolului astăzi.

• ION COJAR:

Jzvorul artei teatrale noi este piesa care ilustreazâ

noile relafii contemporane dintre oameni. Cît despreregizori — atitudinea activa creatoare, spiritul par-tinic, iatâ elemente de primâ importantâ în spectacol".

Regizorul Ion Cojar, analizind spectacolul Al patrulea, pus in scenă de Dinu Ne-greanu, după citeva scurte consideraţii asupra piesei lui Simonov, a spus :

„Reuşita acestui spectacol se bazează pe o fructuoasă colaborare a regi-zorului cu actorii.

Ca şi în altele, văzute la acelaşi teatru, se poate observa că spectacolul con-temporan poate fi créât doar în colaborare cu un actor-cetăţean, capabil să atragănu numai prin calităţile sale scenice, dar şi prin felul în care percepe lumea, un actorcare posedă o inteligenţă vie, care are nişte trăsâturi specifice numai lui, care nu



spectacolului Al patrulea pe scenele unor teatre din Moscova şi Sofia, a incheiat,spunînd :

„Izvorul artei teatrale noi este piesa care ilustrează noile relaţii contemporanedintre oameni. Cît despre regizori — atitudinea activa creatoare, spiritul partinie,iată elemente de prima importante în spectacol. Nu regie pasivă, care duce la o pu-nere în scenă obiectivistă, lipsită de opinie, neeficientă. Din atitudinea activa, miii-

tantă, a artistului, angrenat direct în construirea societăţii noi, se naşte puterea deinf luenţare a conştdinţei spectatorilor".

• RADU PENC1ULESCU :

„Cînd vorbesc despre noul în dramaturgia noastrâma gîndesc la dramaturgia de problème, la drama

turgia care dezbate pozifia omului fafâ de colec-

tivitate, de societate".

Socot că

prezenţa piesei lui Everac Costache şi viaţa interioară în repertoriulTeatrului „Lucia Sturdza Bulandra" este un fapt pozitiv şi că teatrul do-vedeşte astfel încă o data că se orientează de multe ori just atuncd cînd e

vorba de alegerea pieselor originale.A sprijini o asemenea piesă înseamnă, după părerea mea, a sprijini noul în

dramaturgia noastră. Cînd vorbesc despre noul în dramaturgia noastră mă gîndescla dramaturgia de problème, la dramaturgia care dezbate poziţia omului faţâ decolectivitate, de societate. Această nouă dramaturgie nu se mai limitează la des-



minte cine, să fie împdnşi în „cercul de foc al conflictulur'. Reuşiţi pe această liniesînt, cred, în primul rînd Cerchez şi Lupu Aman. Lupta lui Cerchez pentru ade-văr, pentru Ion Gheorghe, nu este numai o „acţiune principială". e chiar problemalui, acţiunea lui, în care el însuşi are de pierdut sau de eîştigat totul. Pentru LupuAman, de pildă, nu este prea simplu s-o sfătuiascâ pe Domnica Rotaru care estedrumul cel mai bun pe care trebuie să-1 urmeze în dragoste ; el însuşi o iubeste

şi va trebui sa se autodepăşească, să se învingă pe el ca sa poată rămîne principial.Tocmai aceste trăsături le dau valoare, lumină şi densitate ideologică.

Spectacolul de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" este, după părerea mea.o reuşită. Regizorul a ştiut să găsească aproape întotdeauna mijloacele celé maipotrivite şi, sublimez, celé mai discrete, mai subtile, pentru a pune in valoare ideile.gîndurile, concluziile textului dramatic. Pentru o asemenea piesă cred că s-a aiesdrumul cel niai bun. Privirea asupra personajelor (eu excepţia unuia) e justă şi s-aufolosit celé mai adeevate mijloace de caracterizare a lor. Nu exista în spectacol mis-

cari complicate sau spectaculoase, care, frumoase poate în sine, ar fi împins problc-mele sufleteşti ale eroilor pe planul al doilea.Cred deed, în concluzie. că munca regizorului a fost încununată de succès

pentru că a lucrat temeinic eu actorii. E de altminteri un lucru firesc, elemental-,chiar baza profesiei noastre, dar din nefericire de multe ori neglijat, ba chiaruneori această neglijare a muned-i eu actorul e teoretizată. Un spectacol chiar euidei foarte interesante dar nerealizat actoriceşte, netransmis de actori peste rampa,

e, după mine, un spectacol nerealizat regizoral şi nu un spectacol nerealizat dinpunct de vedere aetoricesc".în continuare, regizorul Radu Penciulescu s-a referit la unele cronici lipsite

de obiectivitate şi argument teoretic din revista „Magazin" şi care produc confuzle,încheind eu urmàtoarele cuvinte :

„Cred că excesul de „regie", care a fost într-o vreme la modă pe scenele noastre, a làsat urme la unii dintre cei care judecă spectacolele noastre şi că acestor to-



Referindu-mă la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", aş vrea să vorbesc şi des-pre unele déficiente ivite în distribuirea actorilor. In această privinţă, fiecare dintrenoi poate să greşească. Liviu Ciulei este o personaltate stufoasă. Asta înseamnă şibogăţie, dar şi, uneori, lipsă de alegere. El are idei multe şi interesante, dar nu ştie

întotdeauna să le folosească pe celé mai utile spectacolului. Cîteodată apelează la in-terpreţi care îi umbresc realizările. Mie mi-au plăcut foarte mult unele spectacoleregizate de el. Cum va place este una dintre celé mai bune montări din ultima vreme.Acest spectacol, interesant din punct de vedere regizoral, este mai slab ca interpretareactoriceasca. Aici apar déficiente nu numai în realizarea rolurilor secundare, ci şi

în interpretarea rolului principal. Şi este păcat, fiindcă se putea ajunge la un re-zultat mai bun".

Vorbitorul s-a oprit apoi la munea teatrelor în promovarea dramaturgiei originale, consemnînd printre celé mai bune realizări ale stagiunii în curs spectacoleleeu piese originale realizate de tinerii regizori.

„Printre celé mai interesante realizări regizorale aie stagiunii, mă bucur săconsemnez spectacolele eu piese originale. Eu am mai spus de multe ori ca satis-facţiile celé mai mari în cariera mea au fost atunci cînd am avut prilejul să pun

în scenă piese originale. M-am bucurat din plin atunci cînd regizorii nostri au pus în scenă nu Orfeu în infern, care a fost realizat foarte bine la New York, ci pieseoriginale, ca de pildă : De n-ar fi iubirile, pe care Radu Penciulescu a pus-o în scenăeu foarte bune rezultate. Este bine să se pună în scenă la cît mai multe teatre spec

tacole eu piese ca : De n-ar fi iubirile, Costache şi viaţa interioară, îndrăzneala. Cuasemenea piese se pot realiza spectacole originale şi acesta este un motiv de marebucurie pentru noi.

Totodată, trebuie să spun, şi aceasta ca o apreciere personală, că autorii noştridramatici trebuie să fie siguri că noi iubim ceea ce fac ei şi că dorim sincer să avem la îndemînă piese cu un conţinut profund şi într-o forma artistică ridicată, pe care săle slujim cu toată abnegaţia atît noi regizorii, cît şi actorii".

Subliniind valoarea căutărilor şi experienţelor efectuate de tineri, regizorul



Asta ne bucură, de bună seamă. Intervine însă aci o problemă legată de felul în care regizorii Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" îşi valorifică repertoriul : pri-vind înciărât peste ultimele stagiuni, notăm montări foarte apreciate cu piesele Moartea unui comis-voiajor, Sfînta Ioana, Mamouret, Meiiajeria de sticlă. Toateacestea au Lntrat în repertoriul permanent — le poţi vedea şi azi. Foarte bine. Darce titiun romineşti realizate în aceeaşi perioadă mai dăinuie pe afiş ? Unul singur— Tache, Ianke şi Cadir. Nici o altă piesă originală dintre cele două războaie. Nicio piesă clasică romînească. Şi, ceea ce-i şi mai reprobabil, nici o piesă contemporanăde a noastră. Nu mai putem spune „foarte bine". Dimpotrivă.

Sa urmărim, de pildă, spectacolele eu piesele romîneşti în ultimele stagiuni.Passacaglia şi Dacă vex fi întrebat se remarcă. întoarcerea a fost un spectacol me-diocru. Rustica — de-a dreptul slab. Camera fierbinte am suportat-o cu toţii acumcîteva zile : greu am putut rezista pînă la ultima cortina. Pare paradoxal că o piesâcu o tematicâ atît de intens contemporană să poată da naştere unui spectacol atît de

plictisitor. Se poate râspunde câ autorul nu a avîntat lucrarea sa pînă la nivelul temei;atunci de ce s-a jucat piesa înainte de a fi fost ridicată — prin colaborare cu regizorui,cu secretariatul literar — la nivelul corespunzâtor ? Un spectacol cu bune calităţi înscrie Costache şi viaţa interioară. Din păcate, nici acesta nu pare să fie spectacolul„inemorabil" de care vorbeau concluziile seminarului trecut.

Asta în ceea ce priveşte dramaturgia noastră contemporană. Cît despre valo-rificarea moştenirii noastre culturale, nu putem spune nid un cuvînt, fiindcă, pur şisimplu, în aceşti ultimi ani, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" nu a înregistrat nica

o premierà din acest domeniu. Adicâ un cuvînt s-ar putea spune, dar n-ar fiprea agreabil...Pârerilor noastre li se poate eventual replica : e firesc să recoltam succese mai

mari cu piesele occidentale, fiindcă ele sînt produsul unei întregi jumătăţi de glob,din care alegem numai capodoperele unor maeştri consacraţi, pe cînd în repertoriulromînesc contemporan includem şi încercările unor debutanţi, ale unor scriitori carepromit sa devina notabili, dar încă n-au devenit, si toemai îi sprijinim să suieprimele trepte.



Nepotrivit distribuită în Cum vă place, singure talentul, sensibilitatea şi măiestrianu reuşesc să-i compenseze datele prin care e depărtată de Rozalinda, şi de aceeate surprinde să o vezi evoluînd stîngaci pe o actriţă care de obicei stăpîneşte scena.

Tot regizorilor li se poate reproşa că Marius Peppino din Al patrulea îl copiazăpe Marius Peppino din Moartea unui comis-voiajor — şi rolurile sînt asemănătoare —,iar Rebengiuc se répéta uneori în Un strugure în soare eu lucruri din Moartea unuicomis-voiajor (de exemplu povestirea plimbării lui Walter Younger şi povestirea luiBiff către Happy la începutul actului I). Şi pentru că a venit vorba despre Rebengiuc,trebuie să notàm eu mulţumire că se menţine în primele rînduri aie generaţiei (exce-lînd în Cum vă place, bun în Un strugure în soare şi în Copiii soarelui). Consemnămde asemenea calitatea categoricà demonstrată de George Oancea în Copiii soarelui.Nu inţelegem de ce direcţia teatrului nu s-a ocupat să găsească înlocuitoare VasilicăiTastaman şi Gildei Marinescu, plecate din teatru ; deocamdata, toate rolurile principaleapasă pe umerii unei singure actriţe, Lucia Mara, distribuită şi acolo unde trebuie

(Pîine şi trandafiri, Cred în tine), şi acolo unde nu face faţă (Costache şi viaţa inte-rioarâ). Generaţiei tinere i se integrează şi cei tineri ca elan şi ca vîrstă, dar ajunşila maturitate artistică, ca Ileana Predescu, George Carabin (păşind eu dreptul şi înregie), Octavian Cotescu, Gh. Ghiţulescu. Dinu Dumitrescu. Iţi dă o mare bucuriefaptul că la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" actorii au deprins de la ei înşişi şi dela regizori o meserie solidă, că alcătuiesc un colectiv omogen, bazat pe o înţelegerecontemporană a teatrului. Colectivul Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" abordeazaun stil suplu, sincer şi simplu, fără a cădea în simplism, în cotidian — asa cum se

întîmplase la fostul studio Nottara — fără a se ajunge să se vorbească ca în staţia detramvai. Un strugure în soare — ca şi celé mai multe din spectacolele acestui teatru —aduce pe scenă normele de conduite zilnică ridicate la rang de expresiv, asa cumcere Boiagiev in ..Teatralitate şi adevăr".

Lucian Pintilie a folosit pentru spectacol veşmîntul cerut de text, mergînddupă genul şi particularităţile respective. Lucrul acesta se vede chiar de la decor :dacă. pînă nu de mult, orice decor în două dimensiuni era socotit de-a dreptul for

d i ă ă fi î i N ă idi î i i d



dar voi căuta să fiu anereu în ton eu piesa. Nu mă ridic împotriva unui procedeu în sine, ci a unui procedeu neadeevat. Un ait exemplu de dezechilibru provocat detente naturaliste apare atunci cînd jocul actorilor rămîne la vechile mijloace. LaFlori vii — o experienţă nereuşită chiar în această stagiune — mi-am surprins dupapremieră un făgaş naturalist pe care îndrumasem vorbirea actorilor, în discrepanţăeu concepţia generală. Exemplele se pot multiplica. De aceea cred că Pintilie nu afăcut naturalism şi nu a greşit alegînd această cheie şi nu alta, spre a descifra spec-tacolul. Mi se pare că a aies o bună cale de exprimare a ideilor, a exprimat conţi-nutul eu claritate şi convingere, pornind de la o idee de bază, mai clar decît, să zi-cem, Cura va place al mult înzestratului Liviu Ciulei, montare în care ideea de bazănu apare lirnpede. De aceea, în acel spectacol mi-au apărut lucruri de certă va-loare alături de parti confuze, însuşi doritul lui caracter popular părindu-mi-se

înăbuşit sub aspeete uneori chiar pédante. Pentru name, prototipuri de spectacolpopular sînt : Şvejk (regia Giurchescu), Baia (regia Horea Popescu). Mielul turbat, Millo, director

(regia Dinu Cernescu)—

înţelegere spre care am tins şi eu euIndrăz-

neala, la Teatrul Regional Bucureşti.Regizorii de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", militînd combativ pentru

ideile celé mai avansate, de pe poziţiile celé mai avansate, folosind creator multitu-dinea de forme de expresie artistică pe care le oferă realismul socialist, vor înregistrasuccese din ce în ce mai mari".

• DINU CERNESCU :

„A legerea repertoriulu i, tratarea lui şi stilul de joccontureazâ profilul unui teatru".

A ă t t l l Al t l C t h i i ţ i t i ă U t î



Am văzut spectacolele Al patrulea, Costache şi viaţa interioară, Un strugure însoare, Cum vă place, Camera fierbinte. în aceste spectacole se ridică problema con-lucrării între creatori. Această problema mi se pare că se pune aici nu atit pe planmeşteşugăresc, cît — îmi permit să spun — pe plan etic. Am simţit , adică, vizio-nînd aceste spectacole, că nu exista o imitate de vederi, de principii, între regizoriiteatrului respectiv. Am avut impresia că spectacolele nu se leagă între ele, că sîntindividualist tratate, câ nu au la bază o comuniune de idei. Mai repede se „leagă"

spectacolele AI patrulea şi Cum vă place, decît Un strugure în soare şi Camera fierbinte.Pentru că am pomenit de Camera fierbinte, îmi permit o paranteză. După

mine, spectacolul respectiv ne pune în faţă problema falsului contemporan. Nueste suficdent să enunţâm cuvinte şi fraze proprii unui moment istoric pentru ane plasa în acel moment istoric, ci este vorba de a aborda problema respective lamodul contemporan respectiv ; eu alte cuvinte, nu este suficient să spunem cosmospentru a fi contemporain, nu este suficient să discutăm despre atomişti pentru ane plasa în problematica cea mai acută a vremurilor noastre. Putem foarte binesă spunem şi Oedip şi să fim contemporani. Totul este modul cum punem problema.De aceea mi s-a parut sterp spectacolul eu Camera fierbinte. în el se enunţă nişteidei şi acţiuni în tîlni te peste tot ; totuşi, ele nu ajung la noi, pent ru că nu neemoţionează, nu t ree rampa . Felu l cum se pun problemele — plat, nei nte resant —ne împiedică să vibrăm la problemele importante de pe scenă.

Revenind la profilul teatrului, cred că lucrul cel mai important pentru obţi-nerea unui stil propriu într-un teatru este comuniunea de idei. Am pus în scenăspectacole la Craiova, la Galaţi, la Teatru l pentru Tinere t şi Copii ; n-a m făcut

însă altceva decî t să fiu un „punător în scenă" ; nu am fost regizor — regizor eştidoar atunci cînd te dedici unui teatru, realizărilor lui.

Cred cà împreună eu Vlad Mugur, Minai Dimiu şi eu ceilalti colegi trebuiesă ne preocupăm de tot, de la ruperea biletului pînă la marea creaţie a actorului,să gîndim Impreună şi nu individual. Numai atunci un teatru poate să-şi dobîndeascăun profil propriu.

Teatrul de Comédie este un exemplu în această privinţă. Personal, am asistatla nişte repetiţii ale acestui teatru. Fie că era un spectacol al lui Giurchescu, fie

V ă b ă l i i t i i lt ţii d i i d i t



Vreau să observ că la noi exista niai multe generaţii de regizori, dar nu exista— şi aceasta e interesant — luptă între generaţii, ci doar o puternică forţă care uneşt între ele generaţiile ce gîndesc la fel. Exista însă din plin lupta între vechi şi nou,fiindcă nu orice tînăr este şi nou ; avem şi «tineri bătrîni»-".

• LIV1U CI ULEI :„Unitatea stilisticâ a teatrului este determinatâ înprimul rînd de unitatea colectivului regizoral".

Liviu Ciulei şi-a început cuvîntul recunoscînd justeţea criticilor aduse refera-

tului prezentat de regizorii Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" în legăturăcu aşa-zisa deplină unitate artistică a directorilor de scenă din acest colectiv.

„Nu aş vrea însă să neg integral ceea ce afirma în sensul acesta referatul, de-oarece o unitate interpretativă exista eu siguranţă în teatrul nostru, chiar dacă la oanaliză mai atentă putem ddferenţia un interpret de altul. Nu putem neglija sau negaşcoala realistă de joc a teatrului nostru, şcoală generate în primul rînd de activi-tatea regretatei actriţe Lucia Sturdza Bulandra şi de marii actori ai teatrului, ca

Jules Cazaban. Unul dintre cei care au contribuit la formarea stilului realist alteatrului nostru este actorul Ştefan Ciubotăraşu, care nu mai lucrează azi în for-maţia teatrului nostru, dar a cărui mfluenţă fericită — un stil interpretativ într-ade-văd realist, în sensul cel mai adîne al cuvîntului — a însemnat o şcoală pentrutmeretul nostru. Totuşi, teatrul nostru nu are un profil bine déterminât, şi faptulacesta nu se datoreşte atît lipsei de preocupare a direcţiei teatrului sau membrilorcolectivului cît modului în care a évoluât teatrul. El a crescut ca o grădină încare au lucrat mulţi oameni, fiecare îngrijindu-şi pătratul de flori, printr-un fel

LUCIAN GIURCHESCU



• LUCIAN GIURCHESCU :

„Fiecâruia dintre noi i se cere o exigenjâ sporitâfafâ de propria sa creafie, fafâ de adevârata saufalsa inovafie, fafâ de tentafia drumului bâtut..."

•s

I n continuarea dezbaterilor a vorbit regizorul Lucian Giurchescu de la Teatrul de

Comédie, care a analizat, printre altele, raporturile de colaborare aie regizo-rilor din acelaşi colectiv teatral.

„Referatul Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" s-a rezumat la o série degeneralităţi, pe care le putea expune, în numele oricărui teatru din ţară, oricaredmtre participanţii la Seminar. încercaţi să schimbaţi Teatrul „Lucia Sturdza Bu

landra" eu Teatrul de Stat X sau Y. numele Ciulei, Pintilie, Negreanu, Olteanueu numele altor patru regizori, şi rezultatul va fi acelaşi.«Ne anima o idee comună (citez din memorie), pornim de la o platformă ideo-

logică unitară, vrem să fim un colectiv unit, promovăm dramaturgia originale, neajutam reciproc etc. etc.». Credem oare că asta este specific numai Teatrului „LuciaSturdza Bulandra", sau e vorba de postulate ce stau la baza întregii noastre mişcăriteatrale ? Le realizăm într-o măsură mai mare sau mai mică, si, în fond, felul încare cei de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" ajung sau nu la concretizareaadevărurilor enunţate în référât ne interesa.

Tovaràsul Ciulei ne demonstrează azi, însă, că deosebirile de vederi dintreregizorii Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" sînt mult mai profunde. Ar fi fostde dorit ca referatul însuşi să expună aceste puncte de vedere diferite. Pentru noiera folositor, deoarece nu arareori constatăm la multe teatre din ţară că părerearegizorilor ajunşi întîmplător să lucreze în aceeaşi instituţie diferă substantial.Ciulei dădea ca exemplu Teatrul de Comédie, un teatru eu un stil unitar, care se



de fantezie ci punerea unui accent deosebit pe ritmiul interior al actorului pe perma



de fantezie, ci punerea unui accent deosebit pe ritmiul interior al actorului, pe perma-nenţa şi continuitatea acestui ritm.

Pe de altă parte, Dinu Cernescu, la Teatrul Regional Bucuresti, în spectacolulAlecsandri şi în noua versiune a Mielului turbat foloseşte la maximum toate mij-loacele de exteriorizare a unui sentiment, a unei idei, fără însă, eu foarte miciexcepţii, să cadă în exhibiţii.

Desigur, s-ar putea obiecta diferenta structurală dintre celé doua grupe depiese. Să nu uităm însă că Prietena mea Pix e şi ea o comédie, mai altfel, desigur,totuşi comédie, şi că însăşi aderenţa unui regizor la un anume gen de producţiidramatice e definitoare pentru căutările sale, pentru concretizarea unor tendmţecare eu anii îi vor conferi un stil propriu.

Şi acum, vrînd nevrînd, vorbind de inovaţie, de căutări creatoare, ajungemsă vorbim şi de modă şi în special de pericolul modei.

Existenţa unor tendinţe diferite de înscenare, a unor (şi din fericire -«unor*

este égal eu «multe») speetacole reuşite, dar lucrate în stiluri diferite, face din ce în ce mai dificilă apariţia unei mode unice, generatoare de epigonism trist ş închistant. -«Stasul»- de înscenare dispărînd. fiecăruia dintre noi i se cere o exigenţăsporită faţă de propria sa creaţie, faţă de adevărata sau falsa inovaţie, faţă de ten-taţia drumului bătut, lin dar sterp.

De asemenea, in faţa criticii se pun noi sarcini, şi, după părerea mea, înprimul rînd aceea de a judeca creaţia regizorilor în mers, pe parcurs, pentru adépista elementele apărute într-o suită de speetacole şi care pot da «stilul personal»,

explicînd mulf mai concludent urcuşurile şi coborîşurile fiecăruia dintre noi. (Astanu vrea să însemne un apel la indulgente, ci, dimpotrivă, ferirea cronicarilor de«modă'*, de entuziasm exagérât sau crize de pesimism, ca urmare a unei căderi.)

în acest seminar, discutiile s-au purtat aproape exclusiv în jurul teatrelor dinBucuresti. Şi în Bucuresti, ca şi în provincie, exista şi teatre mai bune şi teatre maipuţin bune.

Oare n-ar fi cazul să ne cunoaştem ceva mai bine ? Eu cred că exista posibi-lităţi şi că acest lucru este deosebit de necesar pentru etapa actuală — un contact

Această creştere e spedfică nu doar unor regizori ci şi unor teatre în



Această creştere e spedfică nu doar unor regizori, ci şi unor teatre înansamblul lor. S-a ivit o emulaţie creatoare. Prima breşă a fost Teatrul de Comédie,eu succesele sale remarcabile ; apoi, Teatrul pentru Tineret şi Copii a vrut şi elsă se arate la înălţime ; Teatrul Regional Bucureşti, mai de curînd înfiinţat, s-aalăturat, la rîndul său, competitiei... S-a stabilit astfel un étalon superior de caretrebuie să se ţină seamă. Ca să faci astăzi, la noi, teatru, trebuie să depui din ce în ce mai multă gîndire creatoare. E o întrecere care obligé !

Publicul e antrenat şi el în acest procès. Cade, de pildă, prejudecata că spec-tatorii noştri nu gustă dramaturgia brechtiană — şi publicul se bate pe bilete laSvejk, care nici măcar nu e cea mai bună piesă a lui Brecht, dar a fost foartebine pusă în scenă. Constatăm că un teatru poate juca o stagiune întreagă eu săliarhipline numai piese originale. E cazul Teatrului de Comédie.

Toate acestea se reflectă şi în activitatea criticii. Revista „Teatrul" publicădezbateri de creaţie care se întind pe mai multe numere de-a rîndul ; în curînd te

pomeneşti că vom găsd asemenea discuţii şi în „Contemporanul", şi dacă lucrurilecontinua tot aşa — a spus vorbitorul în glumà — te întrebi, pe bună dreptate, undevom ajunge ?"

In continuare, Andrei Băleanu a spus că acest nou étalon care s-a créât pun problème noi teatrelor. Dacă Liviu Ciulei pune în scenà"la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" piesaCum vă place — un spectacol căruia i se pot reproşa multe, totuşiun spectacol de gîndire, de idei, menit să puna problème spectatorului, omului deteatru — iese mai puternic în evidenţă faptul că, în aceeaşi perioadă, Naţionalul

bucureştean a realizat un Macbeth slab, cenuşiu, plictisitor.„Colectivul Teatrului National „I. L. Caragiale" are deci motive să se alar-meze, să se gîndească la măsurile pe care ar trebui să le ia, pentru a nu mai rămîne

în urmă. Şi sînt şi alte lucruri care ar trebui să framînte colectivul : de ce atîtiaani de zile Cojar nu s-a remarcat ca regizor la Teatrul National, şi a fost deajunssă piece în altă parte ca să se vadă că e unul dintre tinerii noştri cei mai înzes-traţi ? De ce Vlad Mugur — care a venit la National ca unul dintre fruntasii recu-noscuţi ai generaţiei sale — nu a avut aici realizări la fel de bune ca înainte ? Nu

colaborează eu Ion Cojar la Teatrul pentru Tineret şi Copii Ce se întîmplă însă în



colaborează eu Ion Cojar la Teatrul pentru Tineret şi Copii. Ce se întîmplă însă înunele teatre ? Acolo unde nu exista un climat creator prielnic pentru réunirea tuturorforţelor artistice către ţeluri comune apar lipsurile şi neoazurile despre care vorbeam.Mă alătur şi eu glasurilor care susţin — aşa cum spunea Maiakovski, referindu-sela altceva — ca anumite colective artistice să fie acoperite şi descoperite pe urmă dinnou. Vreau să spun că însăşi creşterea organizatordcă a mişcării noastre teatrale pre-tinde naşterea unor noi colective teatrale, care să ridice etalonul artei spectacolului

3 a un nivel superior general.Mi se pare că se constata o răminere în urmă a criticii noastre teatrale şi în spe

cial a teoriei noastre teatrale. Problemele noi pe care le ridică realizările artisticedin ultima vreme (şi care toate sînt susceptibile de discuţii creatoare), varietatea destiluri regizorale care s-a făcut remarcată, necesitatea armonizării şi coexistenteiacestor stiluri, necesitatea de a nu pune limita fanteziei creatoare, de a nu îrnpiedicacresterea acestui valoros procès de efervescenţă artistieă, problema acordării acestor

mijloace de expresie la conţinutul înaintat de idei pe care trebuie să-1 promovezeteatrele noastre — toate acestea sînt încà foarte puţin dezbătute de criticii noştri şiele nu şi-au găsit reflectarea în studii teoretice de seamă, care să sprijine creaţiaartisticà. Cred că aceasta râmîne o datorie importante a criticii dramatice, şi poatear trebui să ne gîndim într-un mod mai organizat la felul cum am putea răspundeacestei necesităţi vitale".

In continuare, vorbitorul s-a ocupat de unele problème ale dramaturgieioriginale.

„Fără îndoială că dramaturgia noastră e într-un progrès simţitor şi chiar înaceastă stagiune s-a remarcat o creştere foarte puternică a interesului dramaturgilorpentru viaţa sufletească a oamenilor, pentru problemele de conştiinţă extrem de ar-zătoare în epoca noastră, pentru procesul de formare a omului nou. Acest interesal dramaturgilor a permis dezvoltarea unei évidente gîndiri creatoare şi din partearegizorilor. Abordînd problema dramaturgiei aş vrea să ridic pe cea a îndrăznelii.Nu se poate contesta îndrăzneala unora dintre autorii noştri dramatici, dupa cumnu se poate contesta caracterul îndrăzneţ al unor piese Avem chiar o piesă în această

tacol făcînd abstracţie de aceste problème şi nu este vorba aici de amănunte sau



tacol făcînd abstracţie de aceste problème şi nu este vorba aici de amănunte saude chestiuni formale — dacă apare sau nu măgarul pe scenă. Pe scenă s-a văzut apă-rînd şi un cal în carne şi oase, pe care călărea Tudor Vladimirescu. Dar, cum amspus şi adineauri, nu este vorba de asemenea îndrăzneli, ci de altceva. Cred că noitrebuie să stimulăm îndrăzneala autoiïlor noştri dramatici, cerîndu-le o îndrăz-neală de conţinut şi nu una de forma — şi nici într-un caz deplasînd discuţiile asupraunor inovaţii mai .mari sau mai mici, cum ar fi, de pildă, apariţia unui măgar pe scenă.

Despre Camera fierbinte s-a spus că este o piesă plictisitoare. Noi am suportatspectacolul în numele profesiunii noastre. Care este cauza chinului ? Spectacolul în-cearcă să creeze tensiune dramatică între lucruri care nu se ciocnesc, şi, în final,aduce o concluzie care s-ar fi putut pune de la început. Toate încercările autoruluide a créa dramatism au eşuat, fiindcă conflictul este fais. Această piesă prezintăun personaj interesant, un om de ştiinţă curajos, eu idei largi, care are o invenţiemenită să aducă un pas înainte în tehnică, în ştiinţă ; toate celé trei acte aie piesei

demonstrează însă că acest om, în ciuda calităţilor sale, trebuie să fie légat de mîinişi de picioare şi să nu poată realiza ce vrea. Toţi cei care 1-au împiedicat pe eroulprincipal să experiimenteze au fost nişte timoraţi, fiindcă pînă la sfîrşit el experi-mentează, experienţa reuşeşte, şi se vede că omul a avut dreptate. Dar în epocanoastră sînt stianulaţi oarnenii eu idei înaintate şi dacă cineva se împotriveşte sti-mulării unor asemenea idei înaintate, neîndoios el este un mărginit, un rutinier. Dacăvrei să arăţi acest lucru, scrie o piesă în care cornbaţi mărginirea, rutina. Autorul însă, dorind să dea dreptate şi eroului principal şi celorlalţi, greşeşte.

Dacă, din păcate, activitatea secţiei de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor este în ultima vreme destul de moderată, este necesar cel puţin din partea noastră, larîndul nostru interesati în dezbaterea acestor problème, să pornim discuţii mult maiascuţite şi mai exigente, atrăgînd în teatru la asemenea discuţii autorii. în felulacesta, vom antrena şi dramaturgia, într-o mai mare măsură, pe acea cale îndrăz-neaţă pe care, din ce în ce mai mult, regizorii, şi din ce în ce mai mult teatrele noastrepăşesc în aceste zile".

sterile — dar totul supus unei dorinţe sincere de a aduce noul, contemporanul, pe



sterile dar totul supus unei dorinţe sincere de a aduce noul, contemporanul, pescenă. Trebuie spus că pe cît e discutabilă lipsa de platformă a regizorilor Teatrului„Lucia Sturdza Bulandra", pe atît de justă — după părerea mea — este adaptarearegizorului la text. Dacă ar fi predominantă nuimai personalitatea regizorului carenu ştie sa se topească în spectacol pe specificul scriitorului, am ajunge la maniérisme în înscenare. Or, cel mai important lucru e toomai să sesizezi esenţialul textului şi

sa-1 transpui ca atare. Astăzi, cînd autorii dramatici dau din ce în ce mai multeindicaţii de regie, este şi foarte dificil sa faci altfel. Iată, de pildă, piesa AI patrulea,pe care am văzut-o şi care e aproape un caiet de regie.

In concluzie, este foarte important ca să te adaptezi la text, dar şi să vorbeştineapărat acelaşi limbaj artistic eu ceilalţi regizori ai teatrului. Colegul meu RaduPenciulescu a dat o definiţie amuzantă profilului : „Profilul e ceva care se observaatunci cînd este". Iar la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" nu este.

O altă problemă care se ridică în urma vizionării spectacolelor este aceea a dis-tribuţiilor. Pornesc de la ideea că Liviu Ciulei încearcă să formeze în jurul său, algîndurilor lui despre fenomenul teatral un grup de adepţi. E bine că procedeazăasa, şi-1 înţeleg. Exista însă şi aniumite pericole pe care as vrea sa i le semnalez.Regizorul care-şi formează un grup porneşte initial de la celé mai bune intenţii,vrea în jurul lui oameni care gîndesc la fel eu el. Dar oamenii nu sînt numai aleşi,ei vin şi singuri, eu intenţii, uneori, nu îndestul de principiale — mai perie pe regi-

zor —, sau, efectiv, îl cîştigă pe acesta nu eu talentul, ci eu devotamentul. Aşa aparo série de actori slabi într-un grup adunat în jurul unui regizor bun. Cel mai indicate să încerci o muncă de persuasiune asupra celor mai buni actori din teatrul tău,cîştigîndu-i pentru o cauză mai bunà.

O altă problemă care mi se pare interesant de discutât este aceea a legăturiidintre fondul de idei al textului şi concepţia regizorală. Problema de faţă s-a ridicateu ocazia vizionării spectacolului lui Dinu Cernescu Mielul turbat Unii tovarăşi nu

un început de profil asta se datoreşte în primul rînd unei platforme regizorale co-



p p ş p p f gmune. Regizorii acestor teatre se înţeleg între éd. Mult niai bine decît cei de laTeatrul „Lucia Sturdza Bulandra" şi — să mă ierte tovarăşii mai în vîrstă — mult,mult mai bine decît cei de la Teatrul National „I. L. Caragiale".

Această platformă comună este lucrul cei mai de preţ. E adevărat că el estespecific, în cazul de faţă, mai aies tinerilor eu o personalitate încă nu pe deplin

conturată. Dar să sperăm că acest elan tineresc, care a căpătat o bază teoretică, nuva dispărea o data eu înaintarea în vîrstă şi că tinerii regizori nu vor abandonasteagul combativitătii pentru nou, pe care 1-au ridicat acum eu atîta impetuozitate".

I

ln continuarea lucrărilor seminarului, Gheorghe Leahu, directorulTeatrului de Stat din Timişoara, a adresat adunării invitaţia de a se

fine la Timişoara următoarea întrunire regizorală de ordin republicanîn cuvîntul său el s-a ocupat de unele aspecte spécifiée muncii teatrelor din regiuni, pledînd pentru o mai susţinută consemnare şi analizare în presa centrală şi de specialitate a activităţii lor.

m LUCIAN PINTILIE :

„Vechiul poate deruta, poate fi foarte spectaculos,chiar atrâgâtor; dupa cum noul poate fi mai sfios,mai modest, eu o strâlucire interioarâ care trebuie

însâ vâzutâ".



Camera fierbinte de Al. I. Ştefănescu (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra") — regizorDi N D ă i fi b d D l D i (T l d S di B )



Dinu Negreanu, Dacă vei fi tntrebat de Dorel Dorian (Teatrul de Stat din Braşov) —regizor M. Oniceanu, Flori vii de N. Pogodin (Teatrul Muncitoresc C.F.R.) — regizorMihai Dimiu. Este necesar, deci, ca pe viitor să se manifeste o mai înaltă exigentideologică şi artistică.

Mult dezbătută în seminar a fost problema rolului şi a responsabilitătii regi-zorului. Numeroşi regizori, în special tineri, au dat dovadă în această stagiune de

spirit de initiative, folosind mijloace îndrăzneţe în exprimarea idedlor noi, aducîndastfel un valoros aport la evolutia artei noastre scenice, pe linia bogată, anultilate-rală a realismului socialist. Ei au jucat un roi însemnat în acţiunea de promovarea dramaturgiei originale, conlucrînd în mod creator eu autorul. Astfel, Radu Penciu-lescu a contribuit mult la valorificarea piesei De n-ar fi iubirile... de Dorel Dorian,regizorii Teatrului de Comédie L. Giurchescu la realizarea piesei Nuntă la castel deSùtô Andrâs, iar D. Esrig la Mi se pare romantic de Radu Cosaşu. Regizorul DinuCernescu a montât într-o vdziune originală şi interesantă comedia Mielul turbat deAurel Baranga, iar M. Dimiu — îndrăzneala de Gheorghe Vlad.

Semdnarul a luat în discutie importante problème de creaţie şi de organizarea muncii din teatre : munca regizorului eu actorul (în această privinţă, mulţi vorbi-tori au staruit asupra necesităţii alcătuirii mai judicioase a distribuţiilor, criticîndcazurile de folosire neratională a cadrelor actoriceşti) ; repartitia echilibrată a regizorilor între teatrele din ţară ; obligaţiile directorilor de scenă faţă de teatrul în careactivează (lupta împotriva degradării spectacolului, consolidarea colectivelor de ac-

tori) ; lupta împotriva rutinei.Considerăm cà toate aceste problème mérita să constituie şi în continuareobiectul dezbaterilor între oamenii de teatru.

Particdpanţdi la seminar au făcut diferite propuneri privind reînfiinţarea sec-tiei de regie la Institutul de teatru, organizarea de seminarii interrégionale la Cluj,Timişoara, Braşov etc., care să permità schimburi de experienţă mai vii şd mai efi-ciente între teatrele din regiuni ; s-a propus ca următorul seminar al regizorilorsa fie organizat la Tdmişoara



,*;.:••«#

j ' ' -"̂ ■ ;:■ ■ ■ V-V-'-:J

: ::K>>\\^^

I . - ' Cki-.'. - .,-..'-../ ■ ±.-*$>.-A ;-.;>-'.v'.'*'. •'. - •#r*r ^ « " t f ^ ^ i v s - • • •• - • ■-'= ■'

| : . - - - \S ■ ■ • • • • . ; : ■ - V . V : ^ ; ^ % < ? ^

. ' . . ' . * . : -V . ' . . . . . . L-~.:!T*. « & A ? *>V- • • ' - 5? "j ■ :"--r V r... '•"%*• . . V - » W '• **• .•■ •"*.■ •" '«

- • . ' • . . • ■ ■ ■ •. . . . i • • ; . • - • ■ * • - • • ■ • • • - » - . . • • « . . • • * . . . . • • ,• ' . ' • * ■ ■ - . < „ : • ■ , . ' * ■ • . * • • ■ * • . ■ . • • * . • • - • . - . . • * • • • • ■ c - » ,

o

*• .*—

P E R S O N A J E L E



[în o r d i n e a i n t r â r i i î n s c e nâ )

An eta

Maria ProcaPavel Proca

Brînduşa

Titi Dima

Liviu Nache

Didona Nache

Virgil Rucăr

58 de ani

36 de ani44 de ani

25 de ani

37 de ani

50 de ani

40 de ani... şi ceva

36 de ani

Gheorghe Mocanu 39 de ani

Priboi 39 de ani

Bogdan Athanasescu 48 de ani

Bălăceanu 73 de ani

înl ocui toa rea doamn.ei Nac he

# S T E A U A P O L A R A



U

La Proca acasă. Hoi mare, totodată odaie de lucru. Birou larg, fără sertare, mai tîrziu acoperit

eu o fată de itiasă. Zidur ile căptuşit e cu rai turi care pa r făcute la date diferit e ; eventual , o scăriţă debibliotecă . Pe bi rou, o lampă excesiv de tehni că, din acelea folosite de obicei la planşetă. In stînga, ouşă (nu-i nevoie să se vadă) care dă spre antreu. Alte două uşi, vizibile, în părţile biroului; cea dinstînga, eu giasvand, spre dormitor, cea din dreapta, spre bucătărie. Locuinţa e li psi tă de elegantà.iiingură în scenă, Aneta mătură şi monnaie . Lumină redusă. Intr ă Maria , care gospodăjreşte si ea ; apri ndelumina mare, se uită pe jos.

MARIA (înfrigurare plăcută înainteaunei vizite) : Şi sub covor !

ANETA : Şi sub covor... (répéta întot-deauna cu o intonaţie diferită) şi subcovor... (Dar mătură în altà parte.)

MARIA : Aneto, dacă vii aici de douaori pe săptâmînă ca să mă ajuţi, a-tunci măcar ajută-mă. Auzi ? şi subcovor.

ANETA : Mda... aşa, o zi-două... mă-

tura s-a tocit...MARIA (rabdă încă) : Aneta, ma auzi ?ANETA (pe neaşteptate, tare) : Am

auzit ! (Şi slab.) Am auzit...MARIA (întinde degetul să spunà, dar

Aneta i-o ia înainte.)AN ET A : Şi su b covor... (Mişcări de

t ti ) Şi b

rea aceea, n-aveai în program să lu-crezi !

PAVEL : Da, ma re poftă am avu t deucenicii ăia, am vrut să te iau şi petine. (Destins.) Mai scoteam niţelcapul din bîrlog, vezi o grămadă dechestii care-ţi fac plăcere... Dar n-aivrut consfătuire : acu', dacă-s acasă,aş mai luc ra pu ţin — dacă-i linişte.(Dă să se retraça.)

MARIA (straniu, în sus) : Psss ! I-auzi !(Aneta se uità miratâ în tavan, Maria îşi cuprinde urechile.) Ah, liniş-tea asta ! îmi vuieşte auzul ! El săaibă lini şte, şi eu — cu Aneta. ..

PAVEL : Aneto, fr ate, ai vreo plîn-gere ?

ANETA (a schimbat tonul) : Lăsaţi to

fac mai nimic după luarea licenţei,m au dobo rît poverile : tu de ni mi c

PAVEL (încordare) : Ce vre i s ă spui ?MARIA : Ştii prea bine



m- au dobo rît poverile : tu de ni mi cnu vrei să auzi, numai imunca şimunca. Mă mir că nu mi-ai spaspînă acum de cite minute te reţindin lucru.

PAVEL (fără să privească ceasul) : Trei-

sprezece...MARIA (făcea ordine, s-a întrerupt,amărăciune plus amuzament) : Lume,lume, asculta un om diavolesc ca-re-şi cronometrează nevasta eu în-frigurarea unui antrenor sportiv, mă-nîncă după ceas, doarme eu ceasui,toată viaţa lui, minut după minut,e data pentru... pentru... (Se înă-buşă.)

PAVEL (aruncînd creionul, părăseştebiroul, o apucă de umeri) : Hai, nute mai necăji, o să-i primesc cum îţi place ţ ie : „Poft iţi, poftiţi..."

MARIA (îmbunată, bănuitoare) : Pavele,

tu ai în cap ceva... O să-i grăbeşti,să mai poţi lucra după miezulnopţii !

PAVEL : Nu, zău... la tine mă gîndesc.că n-o să mai ai timp să te îm-braci... (Cam fais.) Ştii, eu rochiaaceea mov.

ANETA (capul pe uşă) : Sa scot înve-

MARIA : Ştii prea bine.PA VE L : Nu, dacă ai început, hai să

lămurim totul pînă la capăt. Chiaracu, pînă vine. Mereu îmi faci aluzii.

MARIA : Mă provoci ?PAVEL : Te somez.

MARIA (rar) : Ei bine, lucrările luiBogdan Athanasescu...ANETA (capul) : Doamnă, eu scot sin-

gură învelitoarea... înve...MARIA : Vin imedi at, închide !... Ei

bine, ajutorul pe care 1-ai dat la lu-crările directorului tău, apreciatultău...

PAVEL : Ţi-am explicat că Bogdan stă în fruntea unui institut. Premierelucrării sale e o cinste făcută insti-tutului...

MARI A : Şi idealistului , su pra om en es -cului, roma nti cul ui său adjunc t (ilarată strigînd) Pavel Proca !

PAVEL (eu spatele) : Nu e nici un secret în asta : figurează acolo, pe co-perta interioară, şi numele meu, pri-mul pe lista colectivului care 1-a aju-tat în lucru.

MAR IA : Lista cuprin de oame nii ca reau colaborat la strîngerea materia-lului Eu vorbesc de concepţia lu-

• S T E A U A P O L A R A



MARIA : Da, şi a doua z\ te-a invitât,prieteneşte, să pleci !

PAVEL : Ce voiai să facă ? Mi-a da tadăpost, dar nu era comunist, nu

făcea politică, nu se pretindea erou,nu voia să fie pus la zid. Acum eun om de-al nostru, dar atunci ju-deca altfel. Ştiinţa, cică, trebuie săse ţină de o parte : asta era concep-ţia lui şi în felul lui a fost corect.

MARIA : Lasă, crezi că am uitat cummi 1-ai pictat în '45 ?

PAVEL : In '45 alta era perspectiva,exageram...

MARIA : Eh, ia să-1 critice într-o şe-dinţă nu ştiu unde, imediat i-ai dadreptate nevesti-ti !

PAVEL : Uiţi, dragă, uiţi... Cînd autăbărît pe el cîţiva şi au vrut să-1

scoată de peste tot, le-am dat eudreptate ?MARIA : Ai greşit atunci ! Dacă nu te

duceai la partid să-1 aperi...PAVEL : Aş fi avut cale libéra, nu ?

Ph ! Dacă ne-am fi luat după cîţivaintriganţi, azi am fi fost certaţi eu

PAVEL : Nu, nu-i asta... închipuieşte-ţidoi îndrăgostiţi : pentru ei, celé maibanale cuvinte sînt pline de înţelesşi poezie, mişcă inima. Apucă-te însă

şi ascultă-i : „Porumbiţa mea albă,ursuleţul rneu de catifea..." — sunădulceag de îndată ce-i ascultă alt-cineva — .,iepuraşule, cireşică mică"..

ANETA : Mă scuzaţi, nu ştiam că...(Exit.)

MARIA : Vă plîngeţi că nevestele nu vă

înţeleg, ca să ocoliţi discuţia. La institut, dacă te-ar întreba cineva, le-aivorbi o oră şi doua, dar aici... Cepoate să înţeleagă o nevastă ?

PAVEL (eu faţa la rampă ; pauză ; în-cepe încet, apoi mai tare) : Dacâmi-ar cere socoteală la institut, le-aşspune câ nu sînt singur (exit Ma

ria), că sînt o parte dintr-un întreg.Le-aş aminti cîte am dobîndit lucrîndcot la cot eu Bogdan şi le-aş spunecă, la rîndul meu, toate ideile vechipe care le-am văzut la el, toate ba-rierele, am căutat să le sfarm eumîna mea. Le-as spune că sînt mîn-d d l l ă ii l i

MARIA : Sînt aprigi, sublimi, dar nu-sbuni de căsnicie

dezvinovăţesc. (Sever.) Şi dac-ai în-tîrziat lucrarea eu atît mai rău Ze-



buni de căsnicie.PAVEL : Ochiţi oamenii de succès :

garantat ceară de parchet de douaori pe lună...

MARIA : Plimbaţi-vă eu romanticii, înălţaţi-vă gîndirea, invăţaţi alături

de ei să cugetaţi la lucruri nobile,la galaxii şi poezii, la soarta ornu-lui în univers şi la spiritul de echipă,iar apoi, dragele mêle, dacă vreţisă aveţi o amintire plăcută toatăviaţa, lăsaţi-i aşa, eu iubita lor ceamare, eu steaua care le conducepaşii, iar voi luaţi-vă un om normal : nu diavol, nu bucăţică dintr-un întreg falnic, ci un om mărunt poate,dar eu propriile lui năzuinţe, un omcare... (Soneria.) Au venit ! (Se dă jos, speriatà.)

TREI LOVITURI DE GONG

PAVEL (ceasul) : Nu se poate. Mai eaproape un sfert de oră.

MARIA : Şi tot nu te-ai schimbat !Aneto, deschide !

ANETA : Schimbaţi-vă, tovarăsule,schimbaţi-vă, că doamna e gataaproape (Priveşte decolteul ) A

tîrziat lucrarea, eu atît mai rău. Zeflemeaua asta eu apartamentele o săţi-o amintesc cînd o să te măriţi şio să vii să ceri locuinţă ! O să veziatunci ce înseamnă casă, o să aipatru copia şi o să... (Stîngaci.)...

Dar ia loc, te rog, ia loc.BRÎNDUŞA : Vă mulţumesc, sînteţi plinde grijă faţă de om. în prezenţadumneavoastră, mă simt eel mai pre-ţios capital. Dar cum de aţi invitâto colaboratoare oarecare ? Sau poatesoţiei îi datorez onoarea ?

PAVEL (se gîndeşte) : Dumneata porţiun război surd, care nu-mi place.Ai ceva să-mi reproşezi ? spune de-adreptul!

BRÎNDUŞA : N-aş vrea să fiu obraz-nică.

PAVEL : Obraznică eşti, dar nu te cre-deam şi fricoasă. O să te rétrogradez

poate ?BRÎNDUŞA : O, nu, dumneata... dum-neavoastră (va schimba mereu sin-gularul eu pluralul) nu faceţi decîtce e just. Iar eu sînt un cadru tînăr,adică nu cunosc frica. Dar mi-e greusă vă spun — dar o să spun, ca sănu crezi că mi-e frică. Ce vă repro-




romantismul ştiinţei, nu-i nevoie sătresăriţi ca de un pericol.

PAVEL (tulburat) : Sînt cam surprins...Ca să fiu la fel de sincer — 1-am vă-

zut cam des pe Titi Dima în juruldumitale.BRl NDU ŞA : Mă plictiseşte, iar du m-

neavoastră nu înţelegeţi oamenii.PAVEL : Dar idealul, omul acela ideal,

1-ai întîlnit ?BRÎNDUŞA : Nu ştiu de ce mă tot în-

trebi...PAVEL : Din curiozitate.BRl NDU SA : Nu vă c red cap abi l de

curiozitate. Trebuie să fie un scoputil aici, ceva pentru semestrul vii-tor...

MARIA (altă rochie) : Bine ai venit,draga mea. Vai, dragă Pavel, iar-

tă-mă, trebuie să văd cum stă eupateurile aléa. Athanasescu se dă învînt după pateuri...

BRÎNDUŞA (aprins) : Da ! (Jenată.) î iplac mult, mereu trimite să-i cum-pere. (Cam visătoare.) Cu carne...(Exit Maria.)

PAVEL : Crezi că rom ant is mul acela

tuşi căldura ideii, a sentimentului,să rămînă undeva pe la poartă. (Paveltresare.)... Nu ştiu cum de v-am spustoate astea toemai dumneavoastră...

PAVEL : Adică pe r-fec tului plicticos.BRÎNDUŞA : Vreau doar să spun că ele mare, iar noi, noi...

PAVEL : Noi sîntem umbra care îi re-liefează strălucirea...

BRÎND UŞA : Pro babi l că o spuneţ i înironie. Eu însă o simt.

PA VE L : Nu exi sta, fetiţo, asemene aumbre. Trecerea omului pe pămîntlasă o dîră, bună sau rea.

MARIA : Dragă Pavel, poţi să te duci.(Semn să se schimbe.) Pari cam...Te-a scărmănat cumva Pavel al meu?

BRÎNDUŞA : O, nimic... are întotdeaunaceva de criticat.

MARIA. : Iartă-1, dragă, nu vrea să ştiecum sînt oamenii. Ar vrea să fie toţiun fel de fachiri pe cuie, e un dracromantic.

BRlNDUŞA : A, nu, toemai că mi se pă-rea, cum să vă spun ? foarte organi-zat, sever (şcolăriţă intimidată)... cri-tică mereu (strepezit) în formule

să, acuim o să vă chemăm mai des.Da' ce se îmbracă atîta Pavel al

simplă vînătaie la picior. Exista însă(subliniat) pisălogi care atacă cea



Da ce se îmbracă atîta Pavel almeu ? Parc^ar fi o cucoană.

DIMA : Nici o grijă : nu se îmbracă, îlveţi găsi cu o carte.

MARIA (în prag, stupefiatà) : Oh ! dareşti îngrozdtor, dragul meu, eşti bol-

nav, eşti... (A închis.)DIMA (rîsese ; acum, pasional) : De cen-ai venit ?

BRÎNDUŞA : Presbiţii nu văd bine de-cît de départe. Eu sînt presbită laureche : dă-te mai încolo, că altf elnu te aud.

DIMA (se examinează) : Ciumă ? Le-pră ? Mă respingi pentru că sînt co-rect, în orişice caz nu ca... las' căştiu eu.

BRÎNDUŞA: Cu un om ca Titi Dima,e periculos să mergi măcar la cinema. E ca şi cînd aş merge cu buleti-nul oficial. Pe urmă să-mi zic : „E,

dacă tot crede lumea aşa, hai măcarsă-i cédez".DIMA : Te crezi modernă şi te iei după

gura lumii.BRÎNDUŞA : Puţin îmi pasă de asta.

Brutală ca întotdeauna, îţi dau şi de-claraţie în scris dacă vrei : n-amporta de tine n-am porta de bărbaţi

(subliniat) pisălogi care atacă ceamai delicată substanţă a omului —nervii , creierul — şi totuşi încă nus-a găsit în nici o ţară vreo lege contra lor. Aş înscrie asta ca un punct în întrecerea dintre celé două lagăre.

DIMA (o apucă de umeri) : Dar e anormal... (îi şopteşte la ureche) te cu-nosc, esti numai flacără, te văd, tesimt, poţi să palpiţi şi tu ca oricefemeie...

BRÎNDUŞA : N-aud nici un cuvînt, vor-beşti prea de aproape.

DIMA : Nu-mi pasă de nimic... (Luptăs-o sàrute.)BRÎNDUŞA (se smuceşte metodic ; cal

ma) : Tovarăsa Maria !MARIA (în uşă) : Iartă-mă, bărbatu-meu

ăs ta...BRÎNDUŞA : Nu ştiu cine dracu' mi-a

deranjat coafura — se vede că întramvai — aş trece o clipă în dormi-tor, că n-am oglinda la mine.

(Intră Pavel, schimbat, dînd minacu Dima.)

MARIA : în sfîrşit s-a urnit şi el !

# S T E Â U Â P O L A R A



prin accesibil înţeleg mormane deexplicaţii atît de plicticoase, că pînăla urmă totul devine de nestrăbătut,inaccesibil.

DIMA : Ce înţelegeţi prin „ăştia" ?PAVEL : Imbecilii. Dobitocii. Tîmpiţii.Birocraţii. Făţarnicii.

DIMA : Mă refer la funcţie. Pe cine în-ţelegeţi prin imbecili ?

PAVEL : Pe imbecili. Eu vorbesc de ceicare fac pe proştii şi dumneata nia întrebi de funcţie. De ce să ameste-căm aici funcţiile ?

DIMA : In orişice caz... mai bine denouă ori observaţii mutile, decît ca în institutul nostru... dar vi le arătmîine... Eu voiam să vă fac o critică,dar v-am énervât eu astea. (Aş-teaptă.)

PAVEL (calm) : Nu, nu, spune !DIMA (patetic) : Nu se mai poate trăiaşa ! Azi Athanasescu a strigat, defaţă eu mine şi eu Rucăr, că a primitpremiu pe degeaba. Că lucrarea luimutilează ştiinţa, că la prima sesiu-ne o dă peste cap. (Imita.) „E o co-lecţie de dogme !" a strigat Imi

astea ! (Se stăpîneşte.) Ce ? Omuln-are voie să reexamineze uneleteze ? Ce ? Tot ce am f ăcut noi eperfect ?

DIMA (se scoalâ la rîndul lui, înfrun-tîndu-l) : Pe mine n-o să mă intimi-dezi, tovarăse Proca ; eu văd lucru-rile cum sînt. Una e să îmbunătă-ţeşti lucrarea de pe aeeleasi poziţii,matérialiste, alta e s-o arunci la eoşşi să te întorci pe brînci la principiide mult abandonate ! Un...

PAVEL : Nici un cuvînt mai mult ! Osă ne lămurim la institut...DIMA : Să vedem dacă o să ne lase

să răsuflăm pînă atunci... cred căastă seară o să declanşeze lupta.(Soneria.)

PAVEL (merge spre uşă) : Te rog doar

atît : astă seară să nu aţîţi lucrurile...Lămurim totul la institut. Să nuaţîţi.

DIMA : O să vezi : astă-seară, aici, Athanasescu porneşte lupta !


creadă, atît pune omul ăsta la inimăcă...

cal breaz. De cite ori e vorba decreşterea cadrelor noi, pe mine mă



NACHE : Ce naiv, Didona dragă ?! Sîn-tem doar la atîţia ani de la eliberare:lucruri din astea nu se pot înt îm-pla, imposibil, mai ales cînd aveţi osecţie aparté... dar de ce n-aveţi ?

(întinzînd mîna.) Trebuie să ne fie înclar următorul lucru : secţia aparté...(Apare Brînduşa, toafură nouă.)

DIDONA (trăgîndu-l de mina ràmasàîntinsă) : Liviu dragă, spuneai cevadespre secţia aparté !

NACHE : ...este şcoala cea mai... (în-cîntat) ...animatorul... (dulceag) ...mo-bilizatorul... Cu cine am onoarea ?MARIA : Vă prezint tinereţea institu-tului ; ati mai văzut-o !

DIMA : Coafura face pe om, n-aţi mairecunoscut-o.

BRÎNDUŞA (dulce) : Dar vă cunosc,dumneavoastră sînteţi tovarăşul Na-

che ; aş vrea să-mi cumpăr un jer-seu şi am auzit că dumneavoastrăaţi fost pe vremuri un mare specialist şi vă pricepeţi.

NACHE (derutat) : Eu... să vedeţi... cavînzător... datorită giganticelor trans-formări de după cel de-al doilearăzboi mondial nu m-am mai ocu-

ş , ppune în rapoartele institutului... (Va- zînd că toţi tac, adaugă.) Scuzaţi întîrzierea, am fost în locul tovarăşu-lui Proca la consfătuirea cu ucenicii.Mi-au pus nişte întrebâri ! Cu ei,

uiţi cum trece vremea...DIDONA : Mai aies cînd şi provii dintreei ! Liviu dragă, tovarăşul Mocanu afost muncitor, apod activist, sin-dical !

MOCANU : ...înălţime unu optzeci, ser-viciu militar satisfăcut, barba rade— dar sînteţi cam abătuţi. Nu s-adestupat încă vinul ? Călcaţi CodulMuncii ! (Aneta fuge după băutură.)

DIDONA : Şi cît de spiritual este ! Ob-servi. Liviu dragă ?

BRÎNDUŞA : Şi să vedeţi cum se înfu-rie cînd i se fac complimente. Acummai suportă, dar dupa două-trei

complimente, sare la nas şi muşcă.L-am văzut cu ochii mei !MOCANU (a făcut a muşcătură ; amu-

zat) : Cînd eram tînăr ca dumneata,tovarăşă Brînduşa, mi-era o fricăgrozavă de oamenii care fac complimente. Dar acu' mi-a trecut.

DIMA : Ai devenit infailibil ?




furie. A doua zi venea să-mi cearăultimul bilet pentru la mare şi eu,prostul, de teamă ca nu cumva săfiu nedrept pentru că m-a criticat,

i-1 dădeam ! (Rîsete.)PAVEL : Noroc că acolo exista un se-cretar !

MOCANU : Tovarăşe Proca, să nu în-cepem ia r eu ches tia asta ! Nu-i ăstalocul !

RUCÀR : Apropo, aţi văzut cartea aiapoştală de la Şerban ? Tocmai din

Bombay ! Cred că nu-i prieşte, să-racu', în diplomatie, i s-a şi făcutdor. Ce n-ar da să ne fie iar secre-tar !

MARIA : Linişte, mi se pare că a ve-nit ! (Soneria şi bătăi.)

ANETA : Deschideţi dum nea voast ră ?Deschideţi dumneavoastră ?

MARIA : Deschide, deschide. (Zgomot mare, stinghereală.)PRIBOI (ciocnindu-se, fulgerător, cei-

lalţi încremeniţi) : Am alergat pescări, maestrul soseşte în cîteva minute. Sînt pregăt ite pa teu ril e ? (Ni-mereşte bucătăria ; s-a şi întors.)

Da sînt pregătite Cafelele le face

ele nu fac parte din obiectul ştiin-ţei mêle, deci nu le studiez — sărutmîinile , do amnă Nache —, omul deştiinţă, zice-se, trebuie să aibă un

dialog permanent numai eu princi-piile ştiinţei sale.BRÎNDUŞA : Ar trebui să vă interesaţi

şi de altele.ATHANASESCU (îi sărută mîna) : Ar

trebui, draga mea, dar şi dumneataeşti prea indiferentă faţă de celé pă-mînteşti. Sînt aici oameni gâta să

mă confirme. (Dă mîna eu Dima.)DIMA : Eu vă confirm numai cînd aveţidreptate.

RUCÀR : Da. să confi rmăm savanţiidoar cînd au dreptate.

ATHANASESCU (ameninţîndu-l eu de-getul) : Cu dumneata o să am o disc u t e academică la primu l prilej.

Vreo pa tru oameni mi s-au plînspînă acum de dumneata (întinzîn-du-i mîna) dar eu le-am spus : „Lă-sati-1, Rucăr e o valoare reală".

RUCAR : Admiteţ i o discuţie în c aresă fiţi contrazis ?

BRINDUŞA : Chiar şi faptul că-ti permit asemenea întrebări

şi tocmai de tine am uitat. (îi strîngemina.)

ATHANASESCU : Dumneata îmi placi,şi n-o să te mustru ca pe Rucăr. în-



PAVEL (zîmbeşte) : Oamenii de ştiinţăsînt distraţi. (Continua destinderea,unii se aşază la masă.)

RUC ÀR : Da, foar te dist raţi ; odatăNewton, plecînd de acasă, a lăsat un

bilet pe uşă : „Newton a plecat şi seintoarce peste o oră". Trece o oră,vine Newton, citeşte biletul de peuşă şi pleacă : de trei ori s-a întorsşi , dtind că Newton nu-i acasă, aplecat iar. Uitase că el e Newton (se

face brusc linişte), uitase că tocmaiel e acela care a descoperit legea

gravitaţiei universale.ATHANASESCU : Tinere, dum nea tavrei să-i răpeşti omului de ştiinţăcea mai mare îndrăzneală, aceea dea se cont raz ice . Va să zică, dacăajung la concluzii care le răstoarnăpe celé din lucrarea mea de acumcîţiva ani, înseamnă c-am uitat căeu sînt Bogdan Atha nase scu , nu ?Eu, tinere, nu uit că sînt Athanasescuşi o voi dovedi !

PAVEL (luîndu-l de braţ) : Dovedeşte-ochiar acum şi, dacă eşti Athanasescueu adevărat, gustă pateurile astea.

ATHANASESCU : Nu, Pavele, exi sta

ş pdrăzneala prinde bine în ştiinţă. Alui e iritantă, el în toate vede numaipolitică ; du mn ea ta însă vrei să teţii numai de ştiinţă. (S-au aşezat.)

PA VE L : A, nu, aici ne de spă rţi m. De

cînd a plecat Şerban la Bombay, maimulţi vor ca la prima şedinţă să-1propună pentru o sarcină obştească,iar el, el are de gînd...

MOCANU : ...să se scoale (se scoală) şisă spună : „Tovarăşi, am încă atîteagoluri de umplut, încît ar fi un asa-sinat să-mi daţi asemenea muncă..

Tovarăşi, îmi urez o boală serioasàşi lungă, ca să am timp să citescşi să-nvăţ cîte mai am de citit şi de învătat !" (Rîsete.)

BRÎNDUŞA : Tov ară şul Mocanu şiboală ! Păi du mne at a eşti indecentde săn ăto s ; pînă şi criti ca îţi

prieşte...ATHANASESCU (sculîndu-se): Oricum, îmi place dîrzenia cu care tovarăşulMocanu vrea să cucerească ştiinţa.Pen tru ştiin ţă !

PAVEL : Aşa, aş a îl vre m p e BogdanAthanasescu !

PRIBOI : Şi geniile trebuie să se hră-




ATHANASE SCU : Cu m să-ţi mai păs -trezi calmul ? lAici nu e vorba de cî-teva cuvinte spuse de un cap înfier-bîntat. Aici, dedesubt, e vorba de în-

suşi tovarăşul meu Pavel Proca. Aicidedesubt e vorba de concepţii asu-pra ştiinţei.

PAVEL (ii iese in cale) : Concepţiile potfi, oricînd vrei, confruntate.

ATHA NASE SCU : Mul ţum esc , ştiu, d aram suportat destulă vreme farme-

cele educaţ iei tale. Am cre zut inele, am crezut sincer in ele, şi amgreşit. Şi acum, dacă vrei să repariceva, trebuie să mergi după mine.Altfel, Pavele, conflictul dintre noie inevitabil.

MARIA : Vai, Bogdan, mă sperii.

ATHANASESCU (sărutîndu-i mina) :Să n-ai nici o grijă. Vreau numaisă-1 ajut, să-1 iau cu mine pe culmiunde e vorba de ştiinţă adevărată.nu de cîteva sarcini de sezon.

PAVEL : Să încetăm... acum... aici. Pu-tem continua la institut

ATHANASESCU : Vom contin ua, vomcon tin ua ! Noroc, în sănă ta te a fami-liei Proca, a rigidului şi simpaticuluiPavel Proca şi a fermecătoarei sale

sotii.PAVEL (bea) : Mă faci gelos.ATHANASESCU : Te invidiez.BRÎNDUŞA : Spun eaţi că vă preoc upă

numai ştiinţa.ATHANASESCU (braţele desfăcute) :

Dacă mi s-a interz is ! Discuţia des-pre ştii nţă va cont inua la institut,Pavele, nu-i aşa ?

PAVEL (bea iar) : Va continua.DIMA : în orişice caz, şi pînă la rezol-

vare !ATHANASESCU : O singurâ rezolvare !

Lucrarea veche, premiata mea lu-crare, trebuie nimicită. Am nevoie

de un climat nou !ANETA (capul pe uşă) : Pot să aducfriptura ? Friptura...

PAVEL : Adu friptura ! (Se clatină peneaşteptate ; tare, amar.) Mai iute cufriptura ! (Athanasescu şi cu el se

privesc fix peste masă ; dă pe gî i ă i I î d i

nă m nu ma i de pe poziţiile clasei înaintate. Este ?

MOCANU N P i î d

PROCA : I-am admis eu vreo teză idéaliste ?

MOCANU N d î l ă 1 i i i



MOCANU : Nene Proca, atunci cînd amvenit la institut, oamenii mi-auspu s : „Proca ? Da, ha rni c, disc ipli nât... dar nu prea are talent. Atha-nasescu ? S-ar poticni făr ă P roca ,

dar..."PROCA : Şi tu începi ? (A suit ieşind din raza vizuală. Mocanu îşi înalţăincomod capul, pînă la urmă re-nunţă ; la rampă.)

MOCANU : Lasă-mă să termin : „...s-arpoticni, mi-au spus, dar Athanaseseu

are capacitate, talent, strălucire". Nuştiu cum se întîmplă uneori, dardacă un om e pe linie, dacă mun-ceşte la locul lui, dacă e disciplinâtşi nu flecăreşte fără rost, tot felul deprichindei îi scot vorba că nu-i preapriceput. Face însă urît ? se tu nd enu ştiu cu m ? ar e vre o d evi ere ? —

imediat se găsesc vreo zece prichindei di n ăşti a care să st rig e : „Da,da r ar e tal ent !" De fotbaliştii ca renu marchează niciodată, se spune aşa(ca un spicher) „Extraordinar, pres-tînd un minunat joc de cîmp, se a-propie , se apr opi e ! Genial, ah, dra gi

l ă i d ă fi f

MOCANU : Nu, da r în loc să-1 crit icipublic, într-o dezbatere, te-ai învă-ţat să-1 influenţezi pe neobservate.

PROCA : Asta, chiar de-ar fi aşa, n-ar însemna nici o concesie : nu dau în-

dărăt şi-1 ajut şi pe el să nu dea în-dărăt. Cum îl ajut ? Asta-i altceva.Asta-i o chestie de metodă.

MOCANU : Păi, eu, dacă aş fi secretar,vai ce te-as mai scutura : eu metodaaş începe !

PROCA : Gîndeşte-te, omul ăsta a făcuteforturi sincere, a făcut salturi mari

în concepţiile lui ; şi acum, după anide succese, are o răt ăci re trec ă-toare şi...

MOCANU : Şi-1 ajutăm s-o învingă, fa-cem o dezbatere.

PROCA : Dar vezi că pe el nu-1 chea-mă Mocanu. El vede în dezbatere unsoi de ameninţare. Şi, crede-mă, Mocanule, nu se terne pentru postul lui:dar se terne pentru ideile lui asteade acum, vrea să le asigure victoria.

MOCANU : „Mocanule, cre de-m ă, me toda me a e bu nă !" Şi cînd tr ecemla bani mărunţi, iese că 1-ai convinsatît de bine, încît n-a aflat nici mă-




PROCA (agitât) : Lu cr ăm în colec tiv !Alături de eroul muncii socialistestă secretarul de organizaţie care 1-aeducat, stă echipa care a muncit sub

conducerea lui, stă mama care 1-acrescut !MOCANU : Şi du mn ea ta ce-i eşti lui

Atha nase scu — rnămic ă ? (Sever.)Poate-i dai şi sîn ?... Eroul muncii re-prez int ă echipa pe care o conduce !El poartă în lume o faţă adevărată,a lui şi a echipei lui. Dumneata însă

vrei să-i lipeşti lui Athanasescu altăfaţă. Societatea noastră nu suportămoravuri de astea, tovarăşe Proca.

PROCA : Ce vrei să spui ?MOCANU : Vreau să convoci mai întîi

organizaţia şi apoi colectivul şi sădiscutăm pe faţă totul.

PROCA : Şi n-o să-1 îndepărtăm ?MOCANU : O să-1 apropiem ! îndepăr-tat e acum.

PROCA : Bine, o să mă mai gîndesc.MOCAJNTU : Dar repe de . Se umblă aici

eu intrigi, eu un memoriu contra luiAthanasescu, cică ar infecta tinere-tul cu idei greşite

ATHANASESCU (eliberîndu-şi demnreverele) : Scuză-mă, sînt cam ner-vos zilele astea. Draga mea, ştii şitu că nu m-aş prêta la o asemenea

mu rd ăr ie : atun ci cînd ai veni t aicise terminase totul între noi, demult. Te rog, nu te mai amesteca în viata mea.

DIDO NA : Te stînjenesc ? Să-mi ca utait serviciu ?

ATHA NASE SCU : A sup ra persoaneimêle n-are drepturi decît ştiinţa :

as vrea să mă înţelegi. Ai fi plecatde zece ori pînă ac um dacă numi-era de situaţia asta a ta cu Nache, fost exp loa tat or, idiotul, cănici măcar la asta nu s-a priceput.

DIDONA : Ai aseza t mi la înt re noi ca unzid protector...

ATH ANASESCU : De tine se leagă a-mintiri, dar... vă rog.DIDONA : în că un cuvî nt, te impl or !

cred că n-a sosit momentul să răs-torni vechea ta lucrare, lasă, spunecum vor ei...

ATHANASESCU (sie însuşi) : Am în-du ra t mul te a m şi gresit da r cu

nar, după ce l-a dus la ureche. Ma-runţel, îmbrăcat după moda veche,spontan ca un copïl : cei într adevăr

ATHANASESCU (revenindu-şi) : Définira dumneavoastră, ca să mă ex-prim în termeni academici nu sună



spontan ca un copïl : cei într-adevăr „mari" pot să-şi permită asta ; nu-mai cei ce vor să para mari adoptao pozà.)

ATHANASESCU : Domnul preşedinte,

tovarăşul preşedinte !... E o marecinste pentru institutul nostru că aţivenit aici.

BALÀCEANU : Cinstea ca cinstea, dragul meu, dar am uitat de ce am venit... Ceva foarte important... Ce zi-ceai ? Cinstea ? Şi ce c-am venit ?Am început să merg, cum s-ar zice,pe teren : mă dau jos din maşinăşi-1 pun pe dumnealui în funcţiune !(Bastonul.) Dar de ce-s aici ? Dom'le,am devenit distrat ca un savant d-ăiadin anecdote. Dragul meu, am îmbă-trînit.

ATHANASESCU : Luaţi loc, vă rog,

magisterul meu... Dumneavoastrăimbătrînit ? Sînteţi cochet, ca toţioamenii trecuţi de 70 de ani. Aştep-tati complimente.

BALÀCEANU : Nu, dragul meu, daruit de la mînă pîn-la gură, ca-n anecdote. O să mă duc la doamna Asian,să-mi dea gerovital

prim în termeni academici, nu sunăprea ştiinţific. Daţi-mi voie să văamintesc — în caz că aţi uitat —că (tare) întreg capitolul e inspirâtdin tezele de bază ale lucrării dum-

neavoastră, lucrarea pe care dum-neavoastră aţi publicat-o, dacă vămai amintiţi, în '31, şi care v-a aduscelebritatea...

BALÀCEANU (neimpresionat, şi-a con- fecţionat un lănţişor din clame, s joacă) : Dragul meu, eu din anii tre-cuţi nu uit nimic, ba încă pot să-ţi

mai amintesc şi ţie. Cînd a apărutlucrarea ta premiată, am ştiut de la început că asta duce la răsturnareaideilor mêle din '31. Ţin minte perfect. Am zis eu atunci ceva ? Amtăcut şi pe urmă te-am félicitât, amvotât să iei premiu. Că lucrarea erabună. Clar, îmi amintesc. Acum viişi faci o noua lucrare, adică scoţidin pod teoriile mêle din '31 şi facimătănii la ele. Iubitule, asta nu-i camoda la femei, să se poarte iar fustemodel '31 !

ATHANASESCU : Veţi lupta deci contra noii mêle lucrări ?

# S T E Â U A P O L A R A



BÀLÀCEANU : Nu, dra gul meu, nu -saranjate : aranjeaz-o tu cum vrei. Da'nu de asta am venit. Voiam să terog să mi-1 dai pe Proca să mă în-

soţească la Congresul din Italia.Vreau să4 mai scot niţel din trebu-rile lui directoriale. Poţi să te dispensez! de el vreo două săptămîni— nu ?... Da r mi se pa re că te ne-mulţumeşte ceva. Ai ceva eu Proca ?

ATHANASESCU : Nu, nu, mă buc urpentru el. Nu e vorba de Proca.

BÀLÀCEANU : E, hai ! ai devenit sfios ?ATHANASESCU : E vorba de ştiinţă. îmi vorbiţi de dezbateri, dar cumscriu ceva eu care nu sînteţi deacord, mă puneţi la index.

BÀLÀCEANU : Dacă vorbeşti aşa, măobligi să te iau... Dar vezi tu, iu-

bitul meu, avem de luptat acolo euo grămadă de pezevenghi... Delega-ţia ţării noastre se duce acolo eu unpunct de ved ere — cu m să-ţ i zic ? —materialist, popular. Or tu, iubitule...

ATHANASESCU : Eu n u mai mer gchiar de-aţi vrea să mă luaţi. Aş dorinum ai să vă î ntreb ceva : dumn ea

ceri, mergem ca să susţinem acoloadevăratele noastre (scoate ceasul)...am înt îrziat — und e voiam să mer gde aici ? Dar nu ştiu de ce te fereşti

de o dezbatere colectivă.ATHANASESCU : E greu să vă explic.Colectiv, colectiv, dar... s-a créât osituaţie specială la institut. Oameniisînt deprinşi eu ideile mêle de pînăacum, aie lui Proca dacă vreţi — şideodată, dezbatere. Cui o să-i deadreptate ? în ştiinţă nu se hotărăşteprin majoritate de voturi. Se întîm-plă şi eu Proca unele lucruri, nu mi-e încă destul de clar, încă nu ştiu ni-mic.

BÀLÀCEANU (ridicîndu-se) : Dragă,asta-i altceva. Dacă în loc de dezbatere se fac intrigi sau mai ştiu

eu ce, n-o să las să fii lovit pe laspate. Proca , zici ? E bine că mi-aispus.

ATHANASESCU : Nu, nu, n-am zis ni-mic. Nu ştiu încă nimic.

BÀL ÀC EAN U : Oric um, us a la mi neţi-e tot timpul deschisă. Dacă ai ceva,

ă i i ă t !

PROCA : Ce-i asta ? Asta voiai ? Unmemoriu ? (îl aruncă pe birou, seplimbă Aspru ) Azi am semnat pen

In orişice caz, noi, colectivul, ţinemla el.ATHANASESCU : Atunci critică mă pe



plimbă. Aspru.) Azi am semnat pen-tru primirea la practică a trei absol-venţi recrutaţi dintre foştii munci-tori. Azi am semnat opt hotărîri depremiere, un apel pentru eliberarea

lui Glezos, am semnat pentru locu-inţa lui Ambruş, am contrasemnatdouă rapoarte ştiinţifice importante.Pentru lucruri din astea îşi pune azisemnătura pe hîrtie un director ad junct, tovarăşe Titi Dima.

DEMA : Refuzi ?PROCA : Nu refuz : îţi interzic. (Dă

să rupă hîrtia.)DIMA (oprindu-l) : Dacă directorul ad

junct Pavel Proca nu poate să-şipună semnătura, atunci să semnezeProca Pavel, comunistul. Că eu nupot să uit asta : dumneata esti mem-bru al biroului, ba ai o răspundere

sporită pînă o să se aleagă un se-cretar. Comunistul Proca, in orişicecaz, n-o să refuze.

PROCA (umblînd iute prin odaie) : Mai,de ce silesti tu oamenii să-ţi vor-bească în fraze măreţe ? Parcă tunu ştii că adjunctul, omul de ştiinţă

ATHANASESCU : Atunci, critică-mă pemine. E drept, nu suport, dacă vreobucată de carne din mine ar primicritica, aş tăia-o jos imediat...

DIMA : Ştiu. Din fericire, niciodată n-a

fost nevoie să tăiaţi.ATHANASESCU : Asa-i. Şi totuşi, dom-nule Dima, tovarăşe Dima, acummi-ar face mare plăcere ca măcarsă mă critici. Aflu pe ce lume sînt.Zău, ai talent. N-am mai pomenitpe cineva să critice atît de exact,eu toate citatele necesare, toemai la

momentul, la persoana şi în măsura în care trebuie. Ştii direcţia vîntului. Parcă ai fi institutul météorologie.

DIMA (dispreţuitor) : Ce doriţi să văspun ?

ATHANASESCU : Ştii ce. Crezi ca

nu-mi dau seama ? Ieri, la Procaacasă, cînd lucrurile s-au liniştit,m-ai asmuţi t contra lui — crezi cănu rni-am dat seama ? Pe Proca în-cerci să-1 montezi contra mea...

DIMA : Nu, eu nu-s slugarnic, spun înfaţă ce am de spus !

ATHANASESCU : Lupta îţi convine




DIM A : Plec da că m ă ma i insult aţi !ATHANASESCU : E imposibil, Pavel nu

lucrează pe la spate, Pavel nu puteasă fie amestecat în treaba asta eu

memoriul !DIMA : Dar acelaşi lucru vi-1 spunşi eu !

ATHA NASE SCU : Tocmai asta m ă nel i-nişteşte. Fii o data cinstit. Eu ştiu,Proca, cel mult, poate să vrea o dez-batere.

DIMA : Si dac-ar fi aşa, de ce n-o ac-ceptaţi ?ATHANASESCU : De ce ? Pen tr u că

exista pe lume (se uitâ la el) intri-ganţi, lucrături. Exista laşi şi con-formişti. Nu argumentul ştiinţificpri mea ză : poftim ! nici n -a apă rutlucrarea, şi s-au şi constituit doua

tabere... Ah, doamne, ce n-aş da săexiste ştiinţă pură !DIM A : Nu exi sta nici dum nez eu, nici

ştiinţă pură.ATHANASESCU : Pură, nu, dar aş vrea

ca măcar să fie curată. E adevărat,m-am întors la unele din vechile

DIMA (plecînd capul) : Eu n-am nimicde ascuns, în orişice caz : opt. Eu încănu, dar o să trebuiască.

ATHANASESCU : Proca ?

DIMA : O să se mn ez şi eu, să pot fiinformat.ATHANASESCU : Proca ?DIMA : N-a semnat încă.ATHANASESCU : Haide, haide, nu

ocoli : rolul lui Proca !DIMA : Proca... a avut ideea.ATHANASESCU (sare) : Minţi ! Pavel

nu put ea ! Min ţi !DIMA : Mă tot chinui ţi, să spun ad e-vărul despre Proca, şi acum, cînd îlspun, nu vreţi să credeţi. TovarăşulProca e om de caracter. El n-a semnat încă, pentru că e înainte de dez-batere şi nu vrea să influenţeze, caadjunct, pe ceilalţi.

ATHANASESCU : Minţi ! O să te con-frunt eu el.

DIMA : Mă rog. Dar tov arăşul Proc a,ca om de caracter, va semna în ori-şice caz... va semna eu amîndouă mîi-nile.

ATHANASESCU : Taci mă plictiseşti !

Metro Goldwyn Mayer, care face„mrhaau".DIMA (neliniştit) : în ordşice caz nu în-

PROCA : Parcă visez. Ar trebui să facceva grozav de urît, ştiu eu mai ce,să te dau afară din birou dar nu-mi



DIMA (neliniştit) : în ordşice caz, nu înţeleg aluzia.

PROCA : Nici o aluzie. Doctorul zicecă ulcerul e combinat eu astenia, săcînt, sa ţip, să fac ce-mi vine... Să

mă ierte dumnezeu, dar cînd am de-aface eu dumneata, îmi vine să rag.Eşti poate corect, dar... scuză-mă,doctorul... (Rage.)

DIMA : Bine că nu ţi-a recomandat sămuşti.

PROCA : Să ştii, Dima, azi trebuie sătermin o lucrare, dar să ştii că osă dai de bucluc. Foarte curînd.DIMA : Ameninţări deci. înăbuşireacriticii.

PROCA : Athanasescu vrea să facă praf vechea lucrare, totul, totul — iardumneata vrei să nu se schimbenimic, nimic. El se fereste de dezba-

tere—

dumneata la fel.DIMA : Nu-ţi place câ sînt ferm. Eu tecritic în faţă ! — vrei să înăbuşi vo-cea colectivului...

PROCA (agasat) : Dacă dumneata saualtcineva aţi vrut să faceţi un me-moriu adresat forurilor superioare,

t i ă t D

să te dau afară din birou, dar nu mivine să-mi cred urechilor ! Cîtevaore ? ! Ai ajuns să dai ult imatu-muri ?

DIMA : Nu eu, ferească sfîntul. Dar în

timp ce dumneata refuzi să acţionezi,Athanasescu... Am intrat din întîm-plare în birou tocmai cînd vorbeala telefon. S-a dus la presedinteleBălăceanu să ceară demiterea dumitale !

PROCA (întoarce spatele ; pauză ; ne- firesc de încet) :Ascultă, dar cînd seface o scoatere din muncă, nu setrimite şi comunicare scrisă ?

DIMA (intrigat) : Fireşte.PROCA (strigînd pe neaşteptate) :

Atunci lasă-mă s-o primesc ! Nu tebăga pe fir ! (Sub forţa replicii, Dimas-a trezit zburat pînă la uşă. Foarte

tare.) Du-te la lucrul dumitale!

!TREI LOVITURI DE GONG

RUCÀR (în timp ce Proca se mai agita) : Totuşi, poate era bine să daimai multă atenţie la ce ţi-a spus.

PROCA : Prostii Dacă aş fi stat de a




Exista picture marinistă, numai va-lurile mării. De ce oare omul seco-lului XX n-ar avea dreptul la pei-saje pictate din avion...? (Gesticu-

lează.) Pardoseală : un covor nesfîrşitde nori albi, strălucitori... într-un colţ,pe nori, umbra avionului... Deasupra,un cer pur şi străveziu ca al Greciei,un soare care se scufundă undeva pesub nori ; o fereastră deschisă în în-tinderea de vată albă şi, dedesubt, unpetec de verdeaţă şi un punct mie,

roşu : o casă eu acoperiş de ţigleroşii...RUCÀR : Va să zică, asta ţi-ar plăcea...PROCA : De, poate. Dar nu ştiu cine

spunea că fericirea înseamnă ca omulsă aibă meseria care-i place. (Şiret.)Aşa că...

RUCÀR : Pentru oameni ca noi, celmai groaznic lucru este să fii despartit de muncă.

PROCA : De tine n-o să se atingănimeni. Iartă-mă dacă deunăzi amfost prea aspru.

RUCÀR : Nu-Kmi pasă de mine, mă cu-noşti ştiu să dau şi să încasez

la dumneavoastră, sînt sigură că şjbrînza de la bufet se acreşte. Seacreşte.

PROCA (ris vesel) : Auzi, Rucăr, se

acres te ! Auzi ?ANETA (a examinât camera) : Elegant,nu zic, dar n-ar strica să mai deacîte-o mătură şi sub covor. Sub covor.

RUCÀR (ride) : Auzi, tovarăşe Proca,auzi ? O deviză pentru institut : Mă-tură şi sub covor ! Fac şi o pancartă,

muncă voluntară !PROCA : Hai, Aneto, du-te acasă ! Cemai vrei ?

ANETA (uimită) : Păi, n-aţi mîneatbrînza. Brînza. Trebuie să aibă cineva grijă şi de dumneavoastră, cădumneavoastră aveţi grijă de toţi.De toţi.

PROCA (amuzat) : Dar de unde ştii tucă am grijă de toţi ?

ANETA : Păi numai pentru el, un omn-ar putea să muncească atît cîtmunciţi dumneavoastră. Nu rabdă.

PROCA : La revedere. Uite, am mîneat ! (Caricatural două îmbucături ;

care îmi făcuse o impresie pozitivă,i se năzăreşte !

PROCA : Doamnă Nache ia-ţi-1 te rog !

BRÎNDUŞA : Azi îmi păr eţi sch imb at.Mai uman. Mai îndurerat şi mai gâtade a lovi.



PROCA : Doamnă Nache, ia ţi 1 te rog !Avem de lucru.

DIDONA (în uşă) : Scuzaţi-mă, mi-afost imposibil sà-1 opresc, pune toatela inimă.

DIMA (cealaltă uşă): Minte ! I-am cerutsă semneze un anumit mesaj şi acummă calomniază !

BRÎNDUŞA (revoltată) : Eşti un... unşa rpe f ără clopoţei !

PRO CA : Vă rog să ne l ăsaţ i sin guri .NACHE (vîră iar capul pe uşă) : E im

posibil ca în zilele noastre... (E smuls.

Dima a dat din umeri, a plecat. Pavel eu Brînduşa nu se privesc.)

BRÎNDU ŞA : Cre de am că-i aici At ha na -sescu. Dumitale... Dumneata cînd osă auzi ce face ultraprincipialul dumitale Dima...

PAVEL (autoritar) : Hai, fetiţo, lasă răs-

făţul ăsta. Ce e ?BRlNDUŞA : In sfîrşit... o să fie cuvîn-tul lui contra cuvîntului meu... Că aavut grijă să-mi vorbească între pa-tru ochi. De luni de zile mă scîrbeşteeu insistenţele lui. Nu cunosc pelume lucru mai dezgustător decît unbărbat care profita de situaţia lui în

de a lovi.PAV EL : Şi tu îmi pari sch imb ată ,

Brînduşo. Cîteodată erai ca un copilcare se amuză să ia în derîdere lucruri importante.

BRÎNDUŞA : Stiu, ştiu, dar... Vedeţi, unom se plînge o viaţă întreagă denevastă-sa, e nemulţumit de copii,care iau note proaste, şi de autori-tăţi, care n-au organizat bine servi-ciul telefonic. Dar vine o clipă gréa— şi deo dat ă om ul s e trezeş te pefront : copiii afurisiţi, nevasta cică-

litoare s-au transformat deodată înceva sfînt — famil ia — pe nt ru ca reomul e gâta să-şi dea şi viaţa, mi-cile frecuşuri eu telefoanele au fostuitate : el are acum în minte patria,socialismul, pentru care e gâta să-şidea şi viaţa. Cînd m-am cioenit euDima am simţit cît de... scumpe îmisînt lucrurile de care glumeam,adică...

PROCA (maliţios) : ...principialitatea...corectitudinea... omul care procedeazănu ma i just... robotul. .. — înţeleg. Şieu ocazia asta m-ai găsit mai supor-t bil i i




De altceva e vorba. Nu putem trăifără adevăr.

PAVEL (se învîrte prin camera): Muncaştiinţifică e în colectiv. Cum îndrăz-

neşti ? Cine te-a minţit ?BRÎNDUŞA (parcă nu l-ar fi auzit) : Nuştiu la ce rasă de maimuţe, mamelemestecă mîncarea pentru puii lor,pe urmă o scot din gură şi îndeasăterciul în gura micii maimuţe. Să-mispui adevărul, tovarăşe Proca. Sa nu-1meste ci pen tru mine . Lăs aţi -ne să

ne în figem di nţii în ad evăr : e maieducativ.PROCA : Cu cine vorbeşti ?BRÎNDUŞA : Cu dumne avoa str ă. Ar

trebui să înţelegeţi că adevărul eelmai greu de înghiţit, adevărul ome-nesc mirosind a sînge şi sudoare, ede o mie de ori mai măreţ şi maifrumos decît micile adevăruri gatamestecate pentru ştirbi. între poves-tea berzei care aduce copiii şi realita-tea lehuzei care se zbate în sîngeşi geme de durere, realitatea e maicur ată , ma i mar e, merit?, s-o spui !Gîsculiţă pentru că rn-aş fi îndră-

BRÎNDUŞA : O să vă vorbesc altădată.Era ceva... cu Dima.

ATHANASESCU : Nu, acuma vorbeşte,că m-ai făcut curios. Dima ? (Schim-

bare.) Spune, draga mea, mie poţisă-mi spui totul.

BRINDUŞA : Bine, o să spun. Să ştiţică Dima e un intrigant.

ATHANA SESCU : Dim a ? Nu ma is p u n e !

BRÎNDUŞA : Um bl ă cu un m emo riu împotriva dumneavoastră.

ATHANASESCU : Asta n u face pa rt edin ştiinţă... nu mă interesează.

BRÎNDUŞA : Să ştiţi că tranzacţioneazăfiecare bursă.

ATHANASESCU (bătînd uşor din pal

me) : Tranzacţionează ! Dima !BRÎNDUŞA : Mi-a promis că mă trimitela aspirantură, dacă...

ATHANASESCU : Dacă... Spune, dragamea.

BRÎNDUŞA : Dacă... - înţelegeţi - da căl

PAVEL (strigă) : Brînduşa, Brînduşa !(Exit Brînduşa.)

PROCA : Nu munca îl îmbolnăveşte peom. Munca dă sănătate. Altceva îm-bolnăveşte.




PROCA (violent) : Ce i-ai spus ? Ce-aifăcut ?

ATHANASESCU : Stăpîneşte-te, fac şieu un efort. Avem de vorbit.PROCA : Ce i-ai spus ?ATHANASESCU : Nimic, tocmai asta e.

S-a plîns de Dima, iar eu, care amvăzut atîtea la viaţa mea, n-am fostdestul de stupéfiât. Pavel, avem devorbit.

PROCA : Cine ştie ce i-ai spus, s-a frîntceva în ea... (Sună telefonul. Athana-sescu scoate din priză.)

ATHANASESCU : Dramatizezi. Aici, defapt, am mérite. Era moartă dupămine in ultima vreme... dar nu vreauniciodată să amestec lucruri din astea în viaţa unui institut, nu mai îmirezistă nici nervii, nu mai am răb-dare să curtez o fată două săptămîni,să-i dau flori, în prima zi să-i stringmîna — vai cît de timid ! — într-adoua, vorbind despre ştiinţă, să-isărut ca din întîmplare vîrful dege-telor şi după două săptămîni cînd

şATHANASESCU : Proca Pavel, colega,

eu ştiu cîte îţi datorez, am merssincer eu tine şi n-am mers în pier-dere. Dar acum, situaţia s-a schimbat,

acum lasă-te pe mîna mea. Eşti cu-noscut, apreciat, dar poziţia ta nu eveşnică. înţelege, acum o să tre-buiască să te apăr eu dacă nu-ţischimbi părerile.

PROCA (moment crucial) : îţi mulţu-mesc pentru zguduirea asta. Gâta,

ştiu ce am de făcut.ATHANASESCU : N-ai înţeles nimicdin viaţă ; uite, ai respectât disciplina, ai făcut tot ce ţi s-a spus, şiunde ai ajuns ? Priveşte-mă pemine : nu zic să umbli după hainebune, să se ţină după tine femei fru-moase, sau sa fii atent la marca ţi-

gărilor sau la nu ştiu ce fleacuri— lasă mărunţişurile. dar uită-te laprestigiul meu ştiinţific, social. înţe-lege, Pavele, tinereţea a trecut, tre-zeşte-te, ai ajuns la vîrsta cînd omultrebuie să fructifice ce a făcut. Numai eşti un puşti exaltât, nu mai

# S T E Â U A P O L A R A



ATHANASESC U : Mă răstă lmăceş ti, îmi vorbesti ca unui carierist nesin-cer. Aminteşte-ţi noaptea aceea cîndţi-am dat adăpost la mine. Mi-ai vor-

bit de st eau a t a polară — ţii min te ?— iar eu, desp re da to ria omului deştiinţă de a se ţine départe de fră-mîntări .

PR OCA : Şi nici u nu l n-a reuş it să-Iconvingă pe celălalt.

ATHANASESCU : Nu, ascultă-mă, ade-vărul era la mijloc, între noi. Eu

unul m-am schimbat de atunci, ammers către el, ştii că din punct devedere politic mă aflu in aceeaşi ta-bă ră cu t ine ; da r tu, în concepţii,ai rămas fix, ca steaua. Chiar dinpunct de vedere al intereselor générale îţi vorbesc acum şi îţi cer săvii după mine. Nu pentru cariera.Dar dacă eşti cineva, aduci foloasemai mari. înţelege linia, omule.

PAVEL : Cunosc logica asta. Unii spun :socialismul cere ridicarea niveluluide trai. Atunci, hai să fac negoţ individual cu zarzavaturi şi lapte,cîştig bani îmi ridic nivelul deci

PROCA : Inspectorul care m-a torturâtspu nea m ereu : „Bă, nu pent ru mine îţi cer să vorbeş ti — pent ru bine lepartidului tău. Că o să veniţi mîine

la putere şi o să fie nevoie de oameni, şi pe cine o să se bizuie parti-dul ? Pe ăia ca re au mûrit în chi-nu ri ?" Adică , cin e merge mai pealăturea, e mai folositor... Ei bine,nu ! ai greşit, inspectore, morţii nos-tri luptă şi după moarte, alături denoi !

ATHANASESCU : Eu compa r doi oameni vii.PROCA : Nenorocirea ta e că nu înţe-

legi pentru ce eşti preţuit. Cu Hachenholtz ai făcut o treabă minu-na tă , dar d e ce ? pen tru că stătea ipe o poziţie bună, nu ca azi, cîndvrei să dai eu piciorul în tot ce ai

făcut mai de preţ !ATHANASESCU : Da, vreau să dau eupiciorul în materialismul ieftin alunui avînt trecător. să mă întorcla eternitatea vechilor principii aieştiinţei noastre. Trebuie să iau totulde la început.

eu mine, îar ei, la rîndul lor, ştiucă mă vor găsi pe mine. (Merge lael.) Fă un efort, î nţe lege ! Tr ăi m o

ă P i i id

Bogdan Athanasescu !... Balzac, Beethoven eel mare, Bo... Bo... ce numecur ios : Bona pa rt e ! — cine-o fi fost

i ă ? B d



epocă. Pentru mine, puritatea ideo-logică nu e numai o bază pentruştiinţă ; e condiţia existenţei, vre ausă tràiesc curât, să fiu la înălţime.Pentru mine asta e fericirea.

ATHANASESCU (eu regret) : Să-ţi fieţărîna uşoară. în tine a zăcut unmare talent, Pavele. Te distrugi. So-cialismul în numele căruia îmi vor-beşti nu cere asta. Ce faci eu indi-vidu alit ate a t a ? Pr in ce vei su pr a-vieţui tu ? Ce o să rămînă din tine ?

înţeleg să te sacrifici dacă aduci euasta vreun folos. Dacă rămîne ceva.Eu, màcar, voi fi inscris în istoriaştiintei noa str e : dacă nu un para-graf, mă car un rînd, da că nu un rînd,măcar un cuvînt. (Surîde trist.) Pînàşd aici, după moarte, a mea va fipartea mai mare.

PROCA (stă pe un colţ al biroului. S-ainsérât, lampa de birou şi-a relie- fat treptat lumina. Pavel se ridicà,deplasînd involuntar cornetul lămpii ;razele sînt proiectate pe perete ca

pe un écran. Vorbind, va uita căa vrut să reprezinte un tablou şi va

şi ăsta ? un nume necunoscut, Buda...Avem din atîtea secole zeci de miide personalităţi. Bogdan Athanasescu o fi din secolul marii cotituri,care are fişier special pe Venus, să înt reb ăm acolo. — Omule , va spun eprimul judecător, noi te putem ţinereînviat numai 118 secunde încă, banu. 117, spune repede esenţialul,prin cipalul , ce-ai făcut. — N- am fa-cut nimic — voi str iga — n- am fostdecît un membru de rînd al parti-

dului comuniştilor, un anonirnaeolo... — Stop ! va str iga atunci pr imu l j ude că tor — am înţeles totul !Frate, omule, tu figurezi la toate li-terele, despre tine vorbim zi şi noap-te . Bărbaţi, femei din cosmos, priviţiunul din mihoanele de comunişti careau modelât eu mîinile lor epoca noas-

tră de azi. Ca anonirn oarecare sauconducător celebru, peste zidurile pa-latului de iarnă sau stîlcit sub pe-reţii Doftanei, eu capul căzut subsecurea reacţionarilor sau eu frun-tea înălţată în zbor spre prima planeta pe care omul a zburat în afara



crări a cunoscutului nostru etc. etc.,ceva despre combaterea infiltraţiiloridéaliste, iar după o săptămînă-două

d b t

că-1 cam doare capul, şi mă roagăsă- i mai fac o cafea !PAV EL : Sînt pa rti cul aru l Pro ca şi m ă



— dezbaterea.ATHANASESCU (îl opreşte de umăr,

deşi Maria îi stătea la braţ) : N-aisă faci as ta ! N-a i să reuş eş ti !

PROCA : Am cunoscu t pe cineva carevorbea mereu despre ştiinţă şi in-drăzneală. Ţi-e frică să discuţi cumi ne ? Ce vre i m ai frumos ? Dacămă convingi, tree de partea ta. S-afăcut ?

ATHANASESCU : O conducem pe Maria, să se culce, şi mergem la mine,

unde am tot materialul. Dar e cu-rată pierdere de vreme. Lucrarea vaapărea, va fi lăudată, premiată, şiabia după aceea va fi, dacă vrei tu,discutată în acest colectiv. Acestae drumul ei. Şi cine o să se aşezede-a curmezişul, o să fie strivit !

MARIA (neliniştită, şi totuşi cu oare-care mîndrie) : Pe ăsta vrei să-1 stri-veşti ? Àsta-i nebun, e fachir, ăsta,dacă arunci o piatră de moară în că-păţîna lui, zice că nu ştie ce are,

p şinvit noaptea asta la dumneavoastrăacasă pentru o discuţie ştiinţifică.Iar pentru mîine după amiază, veţiprimi invitaţie.

MARIA : Hm, pe ăsta şi- a găsit să-1strivească !ATHANASESCU : Pavel, hîrtia e acolo ;

ai mi lă şi de alţ ii ; eu mă gîndescşi la Maria. Mario, fereşte-1, îlpierzi !

PAVEL (dîndu-i Mariei braţul) : Haide,

văduvioaro !ATHANASESCU (calm, glumeşte) : ...Ţă-rîna uşoară, cu toate celé o miede racheté ale tale !

PROCA (cedîndu-i locul la ieşire, rectified, bine dispus) : Pardon ! O sutăde mii de racheté, albe şi străluci-toare, spre toate colţurile Universu-lui ! (Cu o mina a gesticulât, cucealaltă stinge lumina.)

Cortina


DIMA (curios) : Tovarăşi în cîteva mi sibil după atîtea evenimente gi



DIMA (curios) : Tovarăşi, în cîteva minute ar trebui început.

PROCA : Bine, să mergem. (Exit.)DIMA (oprindu-l pe Mocanu în prag şi

închizînd uşa) : Stai, nene Mocanule,numai o clipă. Vreau să ştiu şi eu

MOCANU : Nu 1-am găsit.DIMA : Ce încurcătură ! Ce facem ? Al,

ce zici ? (Mocanu tace.)SECRETARA : Nu, dragă : pui în tre

andrele un beţişor mie... mie, rotund.Fii acum atentă, ochiurile le petreciaşa...

MOCANU : Hai să intrăm...DIMA : Să ştii că n-ai o poziţie justă ;

poţi să ai necaz pe mine, dar ar trebui să fii secretar chiar dacă nu-ţiplace. Da' ce facem eu chestia asta,ai, ce erezi ?

MOCANU : Care chestie ?DIMA : Asta : Athanasescu sau Proea ?

Aş vrea să ne orientăm just...MOCANU : Da' tovarăşu ' acela de la

raion ce-ti tot zicea ?DIMA : Cică vremea s-a făcut frumoasă

în ultimele zile ! Şme cher mare, nu -mai de vreme vorbea cred că aş-

sibil... după atîtea evenimente gi-gantice...

SECRETARA (strînge la gît bluza) : Oclipă, dragă, nu închide... (Satirică.)N-a putut să vă prevină de asearăcă i se face rău : a aflat de şedinţăabia azi dimineaţă. Cînd e o şedinţămai eu furtună, dumneaei se îmbol-năveşte. Şi acum, acolo, înăuntru,cad capete, am auzit eu. (Acţiune principală : Brînduşa iese tulburatădin şedinţă, traversînd sala ; nu răs- punde la salutul lui.)

BRÎNDUŞA : Dă-mi iute firul dincoace,iute ! (Dispare.)

NACHE : Cum să cred asemenea cle-vete li ? Păi nu ştiu eu ce clasă desa lar iza re are rnagis terul ? Aici evorba, ca să zic aşa, de categoriiletar ifa re : la mai mică mai merge(gales) ...uite, eu, ca lucrător în co-merţ, hai, mai treacă-meargă, vineo fată drăguţă, mai îi pun deoparteceva.

BRÎNDUŞA : Uf, cum avem şedinţă, sestrîng pe la uşă tot felul de... de... şichiţeăie. (A reintrat în şedinţă.)

NACHE : Da' la o clasă mai mare

NACHE : Mă scuzaţi, am plecat, tova-răşa mea e bolnavă. (Exit.)SECRETARA : Vine imediat.MARIA : Ce s a întîmplat ? Cum mi ai

el, 1-am judecat greşit, şi m-am la-sat atrasă de o iluzie. Vorbiţi-i, săse justifiée, mai e timp !

MARIA : Crezi că dacă puteam ceva



MARIA : Ce s-a întîmplat ? Cum mi-aitelefonat, am luat o maşină.

BRÎNDUŞA : Iertaţi-mă... de atunci ammai telefonat o data.

MARIA : Spune mai repede, ce e euPavel ? (Pauză gréa.)SECRETARA : Din jerseu... Nu chiar

gri... sare şi piper...BRÎNDUŞA : Eu... eu... mi-am schim-

bat părerea despre soţul dumnea-voastră... Eu... eu... eu nu vreau săexiste neclarităţi. Să ştiţi că v-am

chemat (îşi face curaj) pentru ca, într-un fel, soarta lui îmi stă lainimă poate tot atît cît şi dumnea-voastră. Cînd mi-aţi zis că e roman-tic şi eu că nu — dumneavoastră aţiavut dreptate...

MARIA : Lasă-mă, fetiţo, în pace ! Măalarmezi la telefon, şi acu' începieu spovedanii de pension. Ce-i euPavel ? spune, că năvălesc în şe-dinţă !

BRÎNDUŞA : Pavel... Tovarăşul... birouladică a convocat şedinţă deschisăşi acum mulţi spun că... Ştiţi, eueu greu mi-am dat seama că Athana-

MARIA : Crezi că dacă puteam ceva,mai stăteam la anchete sentimentale ? (Se aranjează, vrea să fiecalmă.) Micuţo, omul meu — e almeu şi îl ştiu — e un adevărat catîre un fachir, un sfînt şi un drac, şidacă-şi vîră el în cap ceva, nu-1 maiseoţi din ale lui. Iar pe mine dacămă prinde doar c-am fost pe-aici —nu că m-am amestecat — păi ăstaface moarte de om... „Şi tu — o săte întrebe — în ce calitate te ames-

teci ? !"BRÎNDUŞA : Dar nu-i nimic secret. Eo şedinţă deschisă şi numai dum-neavoastră... — dacă vă iubeşte —puteţi...

MARIA : Eu ? Ăsta mai dă şi divort.(Sie însăşi.) Şi, între timp, cine ştiece se întîmplă... (Umblă.) Nu, de-geaba !... Exista un singur om decare ar asculta poate — dar de undesă-1 iei... Da, da, un om de modăveche. politicos eu femeile, care n-osă întrebe în ce calitate se amestecăsoţia atunci cînd bărbatul vrea săse spînzure, da, numai el... draga


laşi Mai toţi s au dus la aer La DIMA : Şi care vă e părerea ?



laşi. Mai toţi s-au dus la aer. La-să-mă să răsuflu.

PROCA : Las' că mai vine o pauză şi-osă răsufli atuncea. Şi după pauza

aceea o să se facă şedinţă închisă,rămîn numai membrii şi candidaţii :numărul e statutar, e de faţă şi to-varăşul de la raion...

MOCANU : Tovarăşe Proca, oricine măpropune, eu mă scol şi explic de cenu e bine să fiu cooptât şi organi-zaţia o să-mi dea dreptate, şi o să-mi

dea dreptate şi de la raion. Vreau-să fac ştiinţă. Măcar doi ani, amdreptul, e şi o hotărîre ! Zău, neneProca, nu mai îmi umbla mereu pela conştiinţă.

PROCA : Esti comunis t, nu mă lua pemine cu lasă-mă nene...

MOCANU : Eu ra-am documentât , nuvorb esc în vînt. Uite , Leni n ! I-a dato sarc ină scri itoru lui acela, Demi anBednîi, a vrut să-1 facă nu ştiu cepe Unie de sta t. Ia r ăs ta, ce crez i ?a refuza t ! 1-a refuzat pe Lenin ! !Voia să se ţină de scris. Lenin s-asupărat 1-a făcut cu ou şi cu oţet

DIMA : Şi care vă e părerea ?SECRETARA : Garni, dragă, garni. Cu

un guler mie alb.DIMA : Văd că tăceţi . Comuniş tii tr e-

buie să aibă păreri.PROCA : Asta e şi părerea mea.MOCANU : Pa rc ă studiai refera tul.DIMA : L-am stu dia t şi tocma i că...

(Pauză.)MOCANU : Hai, nea Tit i, las ă-ne , n u

vezi că dă m şi noi te lefoane ?DIMA : Mă rog, eu am părerea mea,

nu de asta întrebasem. (Exit.)PROCA : Te-ai amestecat deci, nu poţista deoparte, te-am convins !

MOCANU : Nu m-a i convi ns. (Procatresare.) Nu m-ai convins dumneata— m-a convins şarpele ăsta fă ră clo-poţei, că bine 1-a botezat puştoaica,m-^a convins situaţia. (Se gindeşte.)

Nici eu... în toată viaţa mea de activist, n- am conv ins pe nim eni — eun-am făcut decît să arăt situaţia,şi tovarăşul înţelegea. îmi place caomul să sară singur în întîmpinare.

PROCA : Sări !MOCANU : Tre bui e Biroul în rap or-

pînă la urmă, abia greşesc... (Pauză.)SECRETARA : Nu, drag ă, îi pui ni şt e

copci mici şi nu se vede...MOCANU (afectuos) : Haide haide

va dă că Proc a nu- i în sală ! Tova-răşe Proca, ce^ai făcut, ce-ai făcut ?SECRETARA : O clipă, dragă... Ai spus

ceva ?



MOCANU (afectuos) : Haide, haide... într-un fel fiecare dintre noi simterăspundere pentru soarta lumii în-tregi... e greu.

DIMA(capul pe uşă) :

Cinci minute şise termina pauza.MOCANU : Bine ; dacă am ceva, îţi dau

eu de veste. (Dima închide.) în viaţafiecărui deştept din ăsta vine o clipăcînd s-a învăţat atît de bine să-itragă pe toţi pe sfoară, că-şi pierdecontrolul. (Brînduşa, din dreapta, ne-

observată.) De obicei, cînd simte suc-cesul aproape. (Fais.) Aş vrea sâ terog ceva : vin o la sc hema aia dinbiroul dumitale, să-mi explici ceva,să nu fac cine ştie ce boroboaţă cîndiau cuvîntul...

PROCA : N-a ş vrea să înt îrz iem : einscris Dima la cuvînt, sînt curiosce-o să spună...MOCANU : Vezi, de acee a nu ajungemunca de la om la om. Àsta fiecă-rui o m îi zicea alt cev a : da r acum,cînd sînt toţi strînşi laolaltă, cumsă-i m ai împac e pe toţi ? Vezi, deaceea e bu nă dezbat erea Acum

ceva ?BRÎ NDUŞA : ...Scrie repede aici : „A

telefonat tovarăşul B..."SECRETARA : Care tovarăş ?BRlNDUŞA : Be, cu be de la Bleu pâle,

Bolero, Bordeaux, Brizbiz !SECRETARA (cam jignită, intimidată) :

Am înţeles, Bî.BRÎNDUŞA : „Ca nu cumva să-1 atacaţi

pe tovarăşul Proca". Asa, semnează.SECRETARA : Păi, parcă n-a vorbit cu

mine bî ăla. Bî şi mai cum ? Să nu

intru in vreo încurcătură. O clipă,dragă, nu-nchide.BRlN DUŞA : Păi n u ţi-a lăsa t vo rbă

doamna Nache ? E stabilit, îţi explicpe urmă, e urgent.

SECRETARA : Bine, răspunzi, şi cui i-1dau ?

BRÎNDUŞA (a scris şi ea) : întîi peăsta, lui Dima, cînd îţi fac semn. Euo să mă aşez în ultimul rînd, chiarlîngă el, să ma vezi.

SEC RETARA : Cu m să te vă d ? Pr inuşă ?

BRÎNDUŞA : Uf !... Usa o s-o las des-chisă cîteva minute


Tovarăşii Athanasescu şi Proca au BRÎNDUŞA : Ai spus că în esenţă



Tovarăşii Athanasescu şi Proca aulucrat mînă in mînă, vina e fifty-fifty, cum spun englezii, cincizeci şicincizeci la sută, deşi în orişice caz,să nu uităm, în institutul nostru s-aufăcut şi multe lucruri bune. (Brîn-duşa s-a aşezat lîngă el, face semnsecretarei, care porneşte.) Astfel, carealizări aş putea cita... Dacă îmipermiteţi să mă uit peste însemnări...(Primeşte bileţelul, l-a sorbit, glasulîntărit, mărire uimitoare de viteză.)

Dar cunoaşteţi aceste realizări ; spu-neam deci că, la prima vedere, vinilesînt în orişice caz împărţite. Astainsă, repet, numai în aparenţă. Dacăpr iv im insă în esenţă, ce ve de m ?Pe de o parte, in orişice caz, un savant de mare valoare, angajat înlucrări de prestigiu. Pe de alta, to-

varăşul Proca, care avea datoria, nu întîmplător, să muncească pentru cainstitutul să meargă bine. Să măier te P roca — îl stimez ca tov arăş —dar dacă e vorba să privim în esen-ţă, atunci, în orişice caz, vina cadeasupra lui. (înfuriindu-se.) Şi dacă

BRÎNDUŞA : Ai spus că în esenţă...DIMA (iar rapid): Ţin minte perfect

ce am spus. Să ne punem însă întreba rea : oare este acest su tă la su tă

chiar sută la sută ? Nu zîmbiţi : oarenu exista în orişice caz măcar ununu la sută care să motiveze acţiu-nile unui tovarăş stimat cum ziceam,tovar ăşu l Pav el Proc a ? Exi sta — ospun eu ho tă rî re — exist a ! Şi da căo să ne uităm, o să vedem că e maimult de unu la sută, mult mai mult !

Căci noi, tovarăşi (strigînd), în ori-şice caz nu trebuie ca o data eu apamurdară, să aruncăm şi copilul dincopaie ! (Rumoare.)

BRÎNDUŞ A : Cine e copilul ? Care- iapa murdară ?

DIMA : Principiile ştiinţei noastre sîntatacate de un specialist burghez, de

Bogdan Athanasescu. Dacă e să vor-bim răspicat, spun răspicat : în ori-şice caz, sînt pentru tovarăşul Procaal nostru şi contra negativistului, ni-hilistului Bogdan Athanasescu. (Rumoare ; se face linişte, se aude unglas indistinct. Dima se şterge la

megafon ? Alţii şi-au lăsat capul pebut uc p en tr u părei'ile lor ! Ce eştitu. ce cauţi între noi, cine eşti tu ?

DIMA (ţipă şi el) : Sînt disciplinât, şi

PRIBOI : A, de preşeddnte vă intere-sează ? Nu 1-am găsit.ATHANASESCU : L-a m găsit eu. Ha i

duceţi-vă trebuia să fie pînă acum



DIMA (ţipă şi el) : Sînt disciplinât, şicînd mi se dau indicaţii în bileţele.mă lupt pentru ele. în orişice caz.

MOCANU (detună) : Să lupţi pentruadevăr, pentru linia partidului ! Iarlinia e înscrisă în hotărîrile partidului, nu în bileţele ! (Aplauze, strigătede aprobare.) Să lupţi pentru purita-tea ideologică, nu pentru murdării.Şi dacă eşti amator de bileţele, osă-ţi dăm un bileţel să nu te maivedem între noi !

DIMA (schimbat) : In orişice caz... dacâam greşit eu ceva, sînt gâta să dausocoteală. Eu nu mă tem de autocri-tică, dar...

MOCANU (liniştit, către prezidiu) : Pentru că Dima a mai avut şi alte ma-nifestări ciudate, propun adunării săhot ăra scă o anchet ă. Dar nu acu m :

să nu ne lăsăm abătuţi de la pro-blema ideologică. (Privind spre Proca.) Sînt inscris la cuvînt, dar mai

întîi aş vrea să spun doar doua cu-vinte în legătură eu tovarăşul Proca.

(Pavel a pornit, stă o clipă stingînd

duceţi vă, trebuia să fie pînă acumaici (ceasul) ma mi r de el, că e rapunctual.

BÀLAC EANU : Decît să te miri . ma ibine ţi-ai da ceasul la réparât ! (Cei-lalţi s-au retras.)

ATHANASESCU (mirât la ceas. Apoi) :Da, aveţi dreptate, 1-am pus dimi-neaţa la întîmplare, am făcut onoapte albă şi-am uitat să-1 întorc.

BÀLACEANU : Noapte albă ? Şti'engar,ai ? Cine şti e cin e o fi pers oana fe-

ricită eu care ai petrecut-o.ATHANASESCU : De la patr u di mi -neaţa în sus, chiar eu dumneavoas-tră.

BÀLAC EANU : Dragul meu, îţi spun,m-am ramolit complet, nici nu maiţin monte. Şi ce-ţi spuneaim la oraaceea ?

ATHANASESCU : Păi... dis cut am de s-pre ştiintă. Stăteam la biroul meuşi mi se părea că în faţa mea stăprofesorul Bălăceanu, dar un profe-sor eu vreo treizeci de ani mai tî-năr decît cel de azi. Şi îmi spunea...dar n-are nici o importanţă

# S T E À U A P O L A R A

BÀLÀC EANU : Destit uirea pe ca re ATHANASESCU : Nu mulţ umes c



BÀLÀC EANU : Destit uirea pe ca remi-ai cerut-o. Ceva luptă, dar pînăla urmă s-a făcut.

ATHANASESCU : Cu m adică, s-a fa-cut ?

BÀLÀCEANU : Dragă, sînt distrat, amavut o clipă de slăbiciune pentruProc a, da r m-a m convin s : am av utde luptat, dar s-a făcut.

ATHANASESCU : Cum adică, aţi avutde luptat ?

BÀLÀCEANU : Dragă, în textul ăla al

tău nu exista motivare. I-am paseu, că umbla eu intrigi, te săpa...— s-a făcut.

ATH ANAS ESCU : Dar v- am spus cănu er a vo rb a de asta , — în sfîrsit,mulţumesc, o sa caut să-1 pun la omuncă potrivită.

BÀL ÀCEA NU : Păi nu , iubitu le, c um,

crezi că mai putea să rămînă în insti tut du pă toat e astea ? E da t afară.

ATHANASESCU : Era vorba... doar caadjunct.

BÀLÀ CEAN U : Nu se poa te, iubitul e,ori chestie grava, ori nimic.

ATHANASESCU : înţeleg îl luaţi la

ATHANASESCU : Nu, mulţ umes c.BÀLÀCEANU : Ce ai rămas aşa, criza ?ATHANASESCU : Nu. Era vorb a d e

ştiinţă şi nu... în sfîrşit.BÀLÀCE ANU : Ei, eu a m pl ecat , te

sărut. Scuză-mă, dar te văd nu ştiucum, sînt distrat, mai recapitulămo data, să nu fi încurcat eu ceva.Va să zică, ai cîştig de cauză.

ATHANASESCU : Da.BÀL ÀCE ANU : Pro ca nu mai e adjunct.ATHANASESCU : Da.

BÀL ÀCE ANU : Şi vii la mi ne cu opropunere de nou adjunct.ATHANASESCU : Da.BÀLÀCEANU : Vezi să nu pierzi plicul.ATHANASESCU : Da.BÀLÀCEANU : Nu-1 deschizi ?ATH ANA SES CU : Da, o să-1 deschid .BÀLÀC EANU : Iubitu le, te sâru t, la

revedere. (Nid un răspuns. Bălă-ceanu iar în prag. Pauză.) Ce-i cutine, ţi-e rău ?

ATHANASE SCU : Aici e ra o con tro -versă ştiinţifică. în ştiinţă, are drep-tate, lua -l- ar dra cu, nu se rezolvănimic cu o hîrtie din asta Să 1 ia

ATHANASESCU (merge la el ; tare) :Tovarăşe academician, fiţi atent vărog, nu mă înţelegeţi, repet. (Foartetare ) N-am avut dreptate în privinţa

BÀLÀCEANU : Ai fi avut ce méritai,dar cum o sa te dued, mă ? Tu eştitotuşi om de şti inţă, i ubit ule !

ATH ANA SESCU : „Totu şi" ! As ta e o



tare.) N am avut dreptate în privinţalui Proca, omul nu trebuia lovitaşa ! E clar ?

BÀLÀCEANU (pauză imperceptibilă :

„savantul distrat" dispare) : E clar, împeliţatule, de cînd te aştept ! Am înţeles, mă, da' tare mai îmi placesă te pun să strigi, s-aud cum răc-neş te in gura ta ade vă ru l ! la maistrigă o data ! (Athanasescu se lasă pe un scaun, Bălăceanu picioare des- făcute, mîini insold, bastonul în-

tr-una.) Păi bine, mă, elev îmi eştitu ? să vii tu să mi-1 vor beşt i derău pe Proca, mă ? pe Proca ?

ATHANASESCU (coatele pe genunchi.capul înainte; unie moment de slà-biciune mărturisită) : Nu mai pot...să se termine o data. De ani şi ani...

Parcâ-s légat de nişte cai care tragde mine, unii încolo mă vor aşa, alţii încoace, altfel, să se termine o data ! înainte trăiam mai liniştit, nu maipot, mă sfîşie !

BÀLÀCEANU (îi ia capul în mîini) :Băiete să binecuvintezi chinurile

ATH ANA SESCU : „Totu şi ! As ta e opalmă.

BÀLÀCEANU : O critică. Şi o să maicapeţi.

ATHANASESCU : Să mergem, nu maiam ce căuta aici.BÀLÀCEANU : Nu-nţeleg exact ce vrei

să spui.ATHANASESCU : Nici eu. Nu ştiu, dar

un lucru e sigur. Nu ma i pot să-1văd. Pe Proca, da, pe Proca.

MARIA : Aud că vorbiţi de Pavel. To-

varăşe profesor, vă caut, în fiecareloc îmi lăsaţi vorbă că sînteţi în ce-lălalt.

BÀLÀCEANU (reia aerul distrat) : Peteren, iubito, umblu (ceasul), uite,trebuie să fiu undeva şi îmi place săfiu punctual.

MARIA : Voiam să vă vorbesc între pa-tru ochi, dar văd că...BÀLÀ CEAN U : Dragă, c înd un boşo-

rog ca min e e că ut at de o femeie fru-moasă ca tine. înseamnă că e cevade cerut.

MARIA Păi i l i

• S T E A U Â P O L A R À

TREI LOVITURI DE GONG vă vine acasă. Că altfel, într-o bună




PAVEL (visător) : Maria... Ştii că nu-miplace să vii aici...

MARIA (plînge, bucuroasă câ-l vede) :

Ştii că nu -mi place sa te culci pecuie fără să-mi spui şi mie. Te-amrugat ca atunci cînd te sinucizi să-milaşi şi mie un bilet.

PAVEL (devine atent, o mîngîie) : N-afost nimic, linişteşte-te, sînt mulţu-mit. Tocmai am primit un avertis-

ment...MARIA : Gum ? De aia esti mulţumit ?Te-au sancţionat ?

PAVEL : Nu, nu. M-au avertizat, m-aucri ticat ; tu n u poţi înţelege, cr e-de-mă, am un sentiment de elibe-rare...

MARIA : Fach ir ! îl scutură şi lui îi

place !PAVE L : N-ai ide e ce îns eamnă să tesc ut ure ai tăi — să simţi că te im ping acolo unde trebuie. Mocanu zi-cea că...

MA RI A : Mocanu va să zică... Şi tu,măcar i ai răspuns ?

vă vine acasă. Că altfel, într o bunăzi... nu vă mai vine deloc şi...

MARIA : S-a-nţeles ! Am greş it fiecareeu cîte ceva. Acu' mă duc acasă, plecpe dincoace : să nu mă vadă lumeaaşa... Dar îţi scot ochii, să ştii ! Cee eu fata ?

PAVEL : Nu fi... (cautâ cuvîntul).MARIA : Ra sînt, să ştii... Sînt ! Maha-

lagioaică, ţa ţă, să ştii ; tot ce mi -a ispus în teorie, de acord ; dar cînd evo rba de dragoste , scot ochii ! Ne-

vasta, animal care scoate ochii.(Exit.)SECRET ARA : Alo, eu, dr ag a mea...

Lamé. (Proca dă să piece.)MARIA (s-a întors) : Pavel ! Am trec ut

pe-aici... — camera e goală, afară de-opersoană... o per soa nă mică, st ă şiplînge... (Brînduşa e trasâ de dupa

uşă.)PAVEL : Mi se pare cà dumneata mi-ai

pus soţia pe jăratic !MAR IA : Ei, Pavele, o cerţi de par că

ti-ar fi nevastă.PAVEL : Lasă -mă, ai stat destul pe

aici (Exit Maria Brînduşei ) Şi pen

decît ori alb, ori negru, ori da, orinu. ori muncă, ori somn. A găsit fi-l'icelul acela al tău, 1-a st rî ns înpumn, şi a simţit iar că în viaţă nu-i

BÀL ÀCEANU : Da, şi-a reven it. Credcă i-a trecut, mă-nţelegi. (Semn.Pauză. Athanasescu-Proca, simetric.)

MOCANU : Dom'le e o lege a medici



p , ş ţ ţnumai alb ori negru, că lumina, caşi umbra, pot avea culori diferite, căexista, pe lîngă da sau nu, şi un

poate.BRÎNDUŞA: Poate... Dar...PA VE L : Vine odată nev ast a să-1 ia

acasă, şi o pornesc pe jos, prin parc.E obosit, şi-au spus tot — dar soseş tedeodată o dira de vînt şi-i aduce mi-rosul teilor şi vede deodată iarba,

mii de firicele. Ia-mă de talie, ziceea, îţi aminteşti ?... Brînduşo, o să iu-beşti şi tu, o să înţelegi.

BRÎNDUŞA (lacrimi) : Poate. Poate.Dar acum... E drept, mă sirnt tare...a m înv ăţa t să văd oameni i aceia

mulţi-mulţi-mulţi , oamenii mărunţicare-şi fac datoria şi pe care uneovifetele prostuţe nu-i bagă Ln seamă...(întinde mîinile peste rampă.) Simţi?parcă le-aş simţi căldura... oarneniimulţi-mulţi, care-şi fac datoria, căl-

MOCANU : Dom le, e o lege a medici-nei m ode rne , fac şi-o com uni car e :cum se lasà undeva cu critică, toţise fac bine.

BÀLÀCEANU (ameninţă cu bastonul):Mă. nu fi vulgar !

ATHANASESCU : Lăsaţi-1, magistre, îmiplace îndrăzneala.

MOCANU (mai în fund ; Athanasescu-Proca în centrul atenţiei) : Nu, zău,

cînd lucram la „Electroindustrie"era unu' care vorbea cu capu' înfiptuite-asa, te apuca de un nasture (ilapucă pe Proca, acesta priveşte me-reu spre Athanasescu) şi répéta me-reu : ..Mă, mă, lasă-mă, mă, eu le-amfumât pe toate, mă, ă ă ă", şi lumea

zicea că-i sucit, să-1 laşi în pl at adomnului. E, şi cum a căpătat o scu-turătură, s-a făcut dintr-o data, dom-nule, normal, atent. o plăcere ! To-tul e ca omul să-şi dea seama că răs-pu nde. Plat a, bă iet e ! Da vă rog, fac


BÀLÀCE ANU : Păi , dragă, tu nu eşti PROCA : Le vom disc uta s épa rât pînă



, g , şsfînt. Ai spus-o de atîtea ori. Sauvrei să te considerăm sfînt de acum îneolo ?

ATHANASESCU : Vă rog să nu va su-păraţi, magistre, nu ştiu ce concluziio să t rage ţi p înă la u rm ă ; da r atî tatimp cît îmi mai acordaţi conducereaaces tui ins titut, zile, ore, nu ştiucît, înţeleg să pun lucrurile la punctaşa cum concep eu. (Celorlalţi.) Fap-

tul că am inclinât, temporar, să mălas captât de unele influente, în con-tradicţie eu materialul faptic, ocoli-rea dezbaterii deschise a acestor problème vitale, a créât temporar o at-mosferă nepr iel nică : plîngeri pe laspate, o anumită slăbire a liniştii şi

demnităţii necesare muncii ştiinţi-fice, înlesnită de faptul că am ţinut

în institut unele elemente care n-scunimic comun eu ştiinţa.

BÀLÀCE ANU : Le zice ! Er a şi ti mpu l !ATHANAS ESCU : V-a m rug at ceva

p po să vezi şi ceva legătură.

BÀLÀC EANU : Nu, dragu l m eu elev.Nu. Iertaţi-mă dacă sînt împrăştiat,

dar fac o paranteză pînă nu uit. Cobo-rîsem în subsol. la laboratorul facui-tătii, asta acum vreo 20 de ani —sau cît a trecut ? — şi deo dat â au dun zgomot ciudat. Deschid o cămă-ru tă mică — era cît o car cer ă, nicibec n-avea — şi da u peste un st u

dent, care scria lîngă o lu mî na reapr insă . — Ce faci acolo, tine re ? îl întreb. — Rezolv o problemâ. — Sin-ai găsit al t loc ? — Aşt ept să sefacà noapte, ca sa pot pleca. Dum-neavoastră, domnule profesor, pot savă spun. Au venit de la Siguranţă

du pă mine şi m-a m as cuns aici. — Şiai răbdare, asa... să te ţii de problèmeştiinţifice ? Nu eşti mà ca r nerv os ?(Emoţie puternică.) Atunci tînărulacela şi-a ridicat privirea către mine— n- o sa uit c lipa aceea — şi mi -a

PROCA : Air fi bine să semăn. Dar,afară de mîrîituri...BÀLACEANU : Asta i-am spus docto-

rului şi nu mi-e frică s-o repet pen-

RU CAR : Bravo ! Ai auzit, tovarăşeProca ? Am spus, asta să fie lozincanoastră : mătură şi sub covor !

MOCANU (ridicind braţul) : Votez pen



rului şi nu mi e frică s o repet, pentru că Pavel n-o să se înfumureze.Dar despre ce vorbeam ? da, Bog-dane, eu nu promit că vom despărţicelé doua chestiuni... Hai, duceţi-văacum, acasă, la şedinţă, unde trebuie.Săpuniţi-vă ! (îi impinge pe trep-tele — „estradă". Luminile.) Unde vo-iam să merg de aici ? (Vechea mina,se uită la ceas.) Mai aveam ceva de

spus, am uitat,—

ce voiam să spun ?(Aşteptare respectuoasă.)

PROCA : Poate despre dezbatere.BÀLACEANU: Nu, nu era asta. (Schim-

bare bruscă, aplecat bătăios pestebaston.) V-am minţit, mă ! N-am uitat nimic ! da-mi place, mă, să mă

uit la voi ! (Uimire.) Nu sînteţi voisfinţi, da-mi place să mă uit la voi !(Ridicind agitatoric bastonul.) Săbinecuvîntaţi frămintarea asta, copii !(sus braţul la verticale ; tuna) senaşte o lume ! se naşte un om ! şi

MOCANU (ridicind braţul) : Votez pen-t r u !

ANETA : Las' că ştiu eu : se vorbeşte,

se scrie hotărîre, şi mîine tot nemă-turat rămîne ! Tot nemăturat ! (Rî-sete, apare Dima. Vrea să pară demn,e dezorientat de rîsete, ţine nişte hîr-tiuţe, trece stîngaci covorul fidicat de Aneta.)

DIMA : Tovarăşe Mocanu, vreau săavem o explicaţie, în orişice caz.

MOCANU : O s-o ai eu întregul colec-tiv. Spune-mi, te rog, tovarăşe Titi :se mătură în orişice caz, nu-i aşa ?

(Luminile ! Dima încearcâ sa ridă,

căutînd o punte de unire spre aceşti oameni care rid, dar din cînd în cînd per-cepe ceva neliniştitor şi îngheaţă ; trep-tat, de-a-ndărătelea, se retrage. Mocanuride, scuturîndu-se, mina pe umàrullui Proca, acesta ride sprijinit de pra-

l d R ă id î Bă

SPECTACOLELE



SPECTACOLELE

CARAGIALE

„O SCRISOARE PIERDUTA"

„CONU LEONIDA FATA CU REACŢIUNEA"„O NOAPTE FURTUNOASĂ"

„D-ALE CARNAVALULUI"



De la stînga la d rea pta : Ion Finteşteanu (Farfuridi), Al. Giugaru (Traha-nachc), N. Brancomir (Brînzovenescn) in „O scrisoare pierdutâ"

eşafodaj arhitectural-scenic car e s-a impus ca atare . O mare serioz itate stă — delocparadoxal — la baza puner ilor în scenă ale comediilor : o conşt iinţă profesională înaltă, un academism în înţelesul bun al cuvîntului, de rîvnă ştdinţifică, îmbinată cupasiune artistică. Adîncul realism scenic, „dezvelirea" intégrale a uriaşului monu

garu, — un Trahanache de un ramol isment monumental, impozant şi ridicol, defi-niţie vie a discrepanţei di ntre pretenţii şi esenţă. Poate fi oare Farfuridi altfeldecît acel lătrător caraghios, întruchipat de I. Fintesteanu — onctuos şi stupid pînăla absurd ? Dar Pris tanda, deopotrivă prost şi şdret, venal şi insinuant, incarnatde Marcel Anghelescu ? Ori Caţavencu eu înfăţ işarea lui zgomotoasă şi apoi t î



de Marcel Anghelescu ? Ori Caţavencu, eu înfăţ işarea lui zgomotoasă şi apoi t î-rîndu-se eu mers de vulpoi, ridàculizat pînă la anihi lare de Niki Atanasiu etc. etc.?

Mai puţin integraţd echipei, N. Brancomir (Brmzovenescu), care a ştiut să fieumbra lui Farfuridi şi sa puncteze sufiedent rddicolul personajului. C. Bârbulescu

(Tipătescu), care a tra it — inégal — mai mult scandalul serisorii pierdute decîtsemnifdcaţia ei „istorică", Carmen Stănescu, care s-a străduit parcă să descopere în coana Zoe resurse de autentică emoţie şi de „viaţă interioară".

Se pare că mici noi amănunte comice au îmbogăţit spectacolul, dar ritmulsău — deşi vădit „bieduit" — a fost totuşi parcă mai puţin al er t decît altădată, fi-gura ţia mai săracă în strălucire şi compusă eu mai puţină grijă pentru reliefareaindividualităţilor-caricaturi ce-i dădeau greutate şi sens.

De la stînga la dreapta : Carmen Stănescu (Zoe), Niki Atanasiu (Caţavencu)si Cos tache Antoniu (Cetăţeannl turmentat) în , , 0 scrisoare pietdata"

?':v ■

;

K '■ '■ : t «H

. ;

Cu respectarea spectacolelor clasice, Conu Leonida faţă cu reacţiunea

2

ne-a înfăţişat pe célébra Efiimiţa într-o interpretare în travesti : artistul poporului Birlic. în tandem, Conu Leonida a fost încredinţat artistului poporului Al. Giugaru.

Al. Giugaru şi Vasiliu-Birlic au dat viaţă replicilor antologice din schimbulde idei" care face comédie Ei au jucat cu mare expresie pauzele (exista cîteva



de „idei care face comédie. Ei au jucat cu mare expresie pauzele (exista cîtevaminunate momente regizorale de „pauzà", dominate de un discret fundal sonor)şi, evident, au stîrnit pe tot parcursul spectacolului un rîs copios, homeric. Dinpăcate însă s-^a apàsat poate prea mult pe comicul situaţii lor groteşti. Se va ride

violent ori de cite ori interpretul principal îşi va lepăda o suită de fuste, pentrua ràmîne într-un jupon înflorat. Nu cumva însă, în acest chip, sînt reduse efectelecomicului de conţinut ?

Decorul, compus dupa o schiţă de Aurel Jiquidi, a avut subs tanţă caragia-leană, şi — ceea ce-i admirabil — poezie comică.

Spre deosebire de O scrisoare pierdută, în O noapte furtunoasă3 regizorul acăutat să integreze în spectacol şi tineri interpreţi evidenţiaţi pînă acum în roluri

de comédie. Desigur, cu intenţia de a continua astfel pentru mai tîrziu „şcoalaCaragiale".Roadele artistice nu ni se par însă concludente. Cel puţin, deocamdată. Am

putut, astfel, vedea d in nou — şi aplauda — magistralul recital actoricesc oferitde Al. Giugaru şi Marcel Anghelescu, în célébra scenă a citirii ziarului. (MarcelAnghelescu în Ipingescu face uluitoare variaţii comice pe o „temă data", dinami-zează, dă acţiune unei simple lecturi, în timp ce Al. Giugaru ascultă cu o expresieatît de diferit variată de la un moment la altul, încît tot universul ridicol al lui

2 Data premierei : 4 iunie 1962. Regia : Sică Alexandrescu. Decor, după o schită de Aurel Jiquidi.Distribuţia : Alexandra Giugaru (Conu Leonida) ; Gr. Vasiliu-Birlic (Coana Efimiţa) ; Draga Olteanu JSafta)

3 Data premierei : 4 iunie 1962. Regia/: Sică Alexandrescu. Decoruri si costume : Al. Brătă sanu,Di st rib ua i : Alexandra Giugaru (Jupîn Dumitrache) ; Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu) : Niki Atanasiu(Chiriac) ; Eva Pătrăşcanu (Spiridon) ; Mihai Fotino (Rica Ventu riano) ; Silvia Dumitres cu-Timică (Vetti) ;Goca Andronescu (Zita)



,>.'»SVV

— exoepţionalul creator al lui Crăcănel. In jurul lui s-a încercat de altfel, ca lasunetul unui diapazon, să se acordeze şi restul distribuţiei.)E de la sine înţeles faptul că ideea realizării unud spectacol eu o echipă tî-

nără nu poate fi decît inspirată şi demnă de toată lauda. Dar, evident, o asemeneaî d t i i i i i i it ă



încercare presupune adoptarea unei viziuni şi a unui ritm nou, pe amăsura unortinere personaldtăţi. Copierea „modelelor" de către tinerii interpreţi (era evidentdificilă închegarea unei unităţi stilistice atît timp cât Vasiliu-Birlic aducea o per-

sonalitate şi un tip ce corespundea vechii montări), fără o integrală transfigurareartistică, nu a avut din păcate un rezultat artistic fericit. (Un spectacol al studiouluiexperimental al Institutului de teatru — D-ale carnavalului — ne^a vădit eu priso-sintă cat de largi şi atotcuprinzătoare sînt valenţele pe oare le oferă Caragiale.)

Experimentul de la Teatrul National, dus pînă la jumătatea drumului său(ieşind şi în afara unităţii stilistice a ciclului de spectacole), ne face să credemcă regizorul Sică Alexandrescu ne va dărui în curînd un nou Caragiale, tînăr prin

forţă satirică şi prin interpreţi.



TEATRUL DE COMEDIE



PROCESULDOMNULUICARAGIALE*

de Mircea Ştefânescu

Procesul Caion a existât. El nu este olegendă sau o snoavă, nu este o ficţiunescriitoricească, inventată cu scopul de a înfăţdşa pe marele nostru scriitor satiricI. L. Caragiale în ipostaza de erou pe sce-nă, înt r-un conflict dramat ic in car e eldeţine rolul principal. Caion a existât, calomnia de asemenea, procesul a avut loc,aşa cum se prefigurează in recenta piesăa lui Mircea Ştefănescu Ceea ce a făcut



L.

:•:.!>.: »S*««Si» * » " . i J «"«S

Sccnă din >pcct4{«l www.cimec.ro

rele mtr-o coofrurctare .pe care acest procèsa ilustrat-o eel mai bine — a scris o piesă

î f l i ă E



care este înt r-un fel o sinteză. Ea punelaolaltă tipurile cele rnai reprezentative aleoperei clasicului nostru dramaturg şi con-diţionează apariţia lor de acel amar eve-

niment din viata lui Caragiale : calomnialui Caion la adresa piesei Năpasta, pentrucare 1-a mvinuit de plagiat.

Procesul, a cărui soartă o cunoaştetoată lumea, a devenit astfel pentru Mir-cea Ştefănescu un punct de pomire sprea arăta cine s-a ascuns de fapt în spatelelui Caion, ce s-a urmărit prin calomnierealui Caragiale, cine avea interesul compro-

miterii morale a părintelui teatrului nostru. Este de fapt procesul pe care Caragiale, şi, o data cu el, noi cei de azi, îl fa-cem societătii acelui timp.

Scrisă eu umor şi izbutind să facăsă convieţuiască într-o singură desfàsurarede o relativ scurtă durată întreaga galeriede tipuri magistral surprinse de autorulScrisorii pierdute, această completare a do-

sarului procesului Caion are darul de a fi în spiritul în care ar fi făcut-o însuşi Caragiale : necruţător şi cu vervă satirdcă. Mir-cea Ştefănescu a schiţat doar — poate preafugar — puternica, atît de profunda înrealitate prietenie ce exista între Delavran-cea şi Ion Luca, o prietenie ce-şi avea te-meiul pe afinităţi de ordin spiritual, uman,

Regizorul Teatrului de Comédie D. Esrig, împreună eu scenograful Ion Popescu-Udrişte, a dezlănţuit în spectacolul realizat bătălia împotriva lumii ostile lui Caragiale, folosind pentru aceasta toate armele satired — grotescul, caricatura plină devervă, mult bun gust şi inteligenţă în profilarea „onorabililor", pe care îi ţintuiescin cadrul — satirizat şi el — al edificiului socdal pe al cărui frontispiciu stă, voalată

b " ă d ă ii



„oarba" muză a dreptăţii.O ploaie de truvaiuri regizorale a trecut peste dificultatea de montare a unui

text în care trebuiau să apară — în cadrul unor scurte interluddi — tipairi atît de ab

şi de profund surprinse de Caragiale : toată galeria, de la simplii moftangii ca Mâcheşi Lâche, pînă la sinteza tuturor, Agamlţă. Ajutat de actori de frunte ai teatrului,regizorul a izbutit, într-un panoramic viu, să ne situeze la loc de frunte pe Caragiale

în întruchiparea lui Jules Cazaban, a cărui asemănare eu Nenea Iancu a fost de-adreptul surprinzatoare. Urmărind însă prea insistent realizarea pozei, a atitudiniloroelor mai cunoscute prin care ne-a ramas Caragiale, interpretul s^a preocupat maipuţin de valorificarea, eu aeeeaşi stăruinţă, a trăsăturilor sale interioare.

Pilduitor ni s^a parut efortul lui Radu Beligan de a-1 readuce pe Agamiţă Dan-danache eu ajutorul unor mijloace şi mai laconice, dar prin aceasta încă mai suges-tive decît izbutise s-o facă în spectacolul Scrisoarea pierdută. Sinteza mijloacelor ac-toriceşti a izbutit într-adevăr să realizeze un personaj „sinteza".

Ştefan Ciubotăraşu, Nicolae Gărdescu, Florin Scărlătescu şi Dem. Savu au îm-plinit „completul Curţii eu juri" — tipurile reprezentative aie societăţii —, fiecareinterpret dăruind toată strălucirea unor, de fapt, scurte apariţii.

Mircea Şeptilici în Delavrancea, desi n-a avut prilejul să dezvolte latura prie-

teniei ce-1 lega de Caragiale, a căutat şi a reuşit să facă convingător acest lucru, niaiaies în pledoaria în care îşi apără vechiul prieten. Sanda Toma a dovedit adevăratăvirtuozitate în desenarea unui personaj „de două vorbe", punînd multă subtilitate înşarja sa caricaturală menită să ne redea pe „femeia în dilemă". D. Chesa şi ŞtefanTăpălagă în Mâche şi Lâche au izbutit o amuzantă evoluţie grotesc-eoregrafică, întimp ce Gh. Dinică, avînd delicata sarcină de a ne înfăţişa un personaj despre careîn realitate se ştie destul de puţin — Cadon — 1-a imaginât eu multă inteligenţă şi ta

TEAT RU L DE ST AT DIN PLOIES TI



vie si violent îngrosată a farsei carnavaleşti care era viaţa burghezăsatirizată de Caragiale. In spectacolul de la Ploieşti găsim puţine

intenţii de reconstituire a atmosferei ; dimpotrivă, tot timpul regi-zorul ne aduce aminte că şi el şi noi, spectatorii, privim aceastălume din perspectiva de azi, eu încîntarea deplină pe care o prilejuieşte conştiinţaddstanţei faţă de ridicolul de mult depăşit şi cu sentimentul incontestabilei noastresuperiorităţi.

Verde, violet, galben, roşu, albastru deschis — pe scenă totul îmb rac ă nuan ţestridente şi foarte vesele, totul e colorât. Mişcările actorilor sînt largi, îndrăzneţe,

erodlor. ci precizeazà cine sînt ele. Mărturisirile reciproce de suferinţă din amor dintre Miţa şi Pampan sînt incluse într-un amuzant joc de scenă : eroii, aşezati fiecarepe câte un scaun, fiecare la cite un cap de scenă, îşi trag eu fiecare confidenţă seau-nul mai aproape unul de altul — totul exécutât conştiincios şi rdtmic, eu faţa lapublic — pînă cînd ajung aşezaţi alături. Dar, îndată după dezvăluirea acestor amar-

i f î tă i ă ă t l di l l i P i li il



nice framîntări, urmează căscatul adinc al lui Pampon şi replicile :PAMPON : Sînt turbat de gelozie ! Toată noaptea n^am dormit...MITA : Ah ! Mie-mi spui ce-i gelozia ? Numai o noapte n-ai dormit ? Nu ştii ni-

mic ! Cîte nopţi !PAMPON : Nu, azi noapte nu a dovedit din gelozie, pentru că nu începuse încàchestia... Am jucat la Podul Gîrlei conţina eu nişte papugii etc.

Şi Toma Caragiu subliniază prin joc contrastul dintre amorul imaginar, poftareală de somn şi pasiunea foarte autentică a eroului pentru conţină.

Comică nu este numai contradicţia dintre eroii mdci şi idealurile pe care ei levor atît de mari ; comică e însăşi imaginea acestor idealuri. Aici, actualizarea a fost

intenţionat îngroşată de regizor.Cracànel se îmbracă în Napoleon, satisfăcînd visul

din totdeauna de mârire al burghezului, dar Bonaparte al lui seamănă izbitor, si înmers şi în atitudine, eu Hitler. E un chip de a spune direct spectatorului : iată ade-vărul despre mult trîmbiţata glorie pe care şi-o doreşte burtă-verzimea, iată supra-omul, zeul atîtor generaţii de Mitici, Lache şi Mache (să nu uităm că şi Crăcănel estetot un Mache, dérivât din anticul nume Telemac).

In final, toată trupa, aşezată în semicerc, eu Catindatul în centru, cîntă pemelodia unui foarte cunoscut galop de carnaval „Ha-ha-ha !", arătîndu-se eu degetul

fiecare pe celălalt şi, de fapt, toţi pe ei înşişi. Actorii acuză făţiş personajele, inter-preţii rid o data eu publicul. Se încheie astfel jocul de-a „Uite popa, nu e popa !".pe care 1-a jucat tot timpul eu noi regizorul, amintindu-ne mereu că sîntem la teatruşi că ceea ce vedem este o intepretare actualà (în scena dansului, cadrilul deveniserock, pentru a ne aminti acelaşi lucru). Şi la aplauze, la prima ridicare de cortină. întreg ansamblul apare înşiruit la rampa, fiecare actor ascunzîndu-se după uriaşamască a personajului Apoi măştile legate eu şnururi colorate alunecă în sus Per

OASPETI



DE PESTE HOTAREPE LITORAL CU...

NAZIM HIKMET • GEORGE THEOTOKAS • ROGER

BODARD • CEN BEI-CEN • EVA SOUKUPOVÂ •KAREL JONCKHERE • SAKARI PURUUNEN

Mamaia... Iunie... Pe faleza luminată eu neon se plimbă cîţiva oameni, foartediferiţi ca înfăţişare şi vorbind graiuri deosebite. Discuţia e vie. Statura lui Nazim Hikmet îl face să fie primul remarcat de trecători.

— Aim mai fost în Romînia acum patru ani şi ma uluieşte ritmul în care se con-struieste în această ţară, spune el privind noile blocuri. De cînd am sosit, amimpresia că vâd înfăptuindu-se miracolul socialist şi nu contenesc să admir arhitectura romînă. După mine, străzile şi arhitectura au un roi covîrşitor în educareabunului gust al oamenilor. Bunul gust nu se poate învăţa la şcoli sau prin confe-i ţ d î d l î t t l di t f l î R î i t f t

dat serane de viaţă, s-a şi aflat în faţa revoluţiei — au fost înţelese piesele luiCaragiale. Dar nu uitaţi că a existât şi la noi o burghezie compradoră, în frunteeu Cian Kai-sà, care arbora acelaşi patriotison demagog, avea aceleaşi institutii— justiţie, şcoli, sistem electoral — cuib de vicii ca burghezia satirizată de CaragialeAm jucat eu acelasi succès şi Citadela sfărîmată de Horia Lovinescu, şi cînd măvoi întoarce vreau să pun în scenă piesa lui Mirodan Celebrul 702 care mi a plăcut



voi întoarce vreau să pun în scenă piesa lui Mirodan Celebrul 702, care mi-a plăcutdeosebit de mult. Teatrul — tribună a ideilor înalte — are menirea de a da o ripostduşmanilor si de a apăra drepturile popoarelor.

Eva Soukupovâ, directoarea Institutului de teatroîogie şi conferenţiar la Academia de Artă din Praga, are şi ea un cuvînt de spus :

— La noi s-au jucat multe piese romîneşti : Steaua fără nume a lui SebastianGaiţele de Alexandru Kiriţescu şi genialele comedii O scrisoare pierdulă, D-alecarnavalului, O noapte furtunoasă. Umorul, verva, replica vie a lui Caragiale n-arfi fost sufidente pentru a găsi răsunet în public. Dar ura lui împotriva burgheziei1-a f ăcut pe autor să fie îndată îndrăgit de pôporul ceh.

Karel Jonckhere, regizor de limbă flamandă din Belgia, pune o întrebare :— Nu ştiu dacă anumite piese, purtînd o puternică amprentă 'naţională, n-ar

trebui adaptate sau precedate de o scurtă conferinţă explicativă. Mă gîndesc şieu tot la Caragiale, de exemplu, care este un autor mare şi poate interesa oriunde,pentru că a ştiut — ca Gogol şi Molière — să surpr indă constantele psihologieiomenesti ; de asta îşi păstrează mereu actualitatea. Ceea ce este însă specificromînesc în piesele sale — culoarea locală — este făcut dintr-o pastă atît de vigu-

roasă încît, după părerea mea, publicul din străinătate ar trebui avertizat maintede spectacol de ceea ce a fost Romania la mceputul seoolului. Acest lucru se poateface prin ample note explicative în program, piïn intermediul unui personaj co-mentator sau prin cuplarea piesei eu altă piesă — de exemplu eu Procesul domnu-lui Caragiale de Mircea Ştefănescu, care s-o preceadă şi sa pregătească atmosfera.

Răspunde regizorul finlandez Sakari Puruunen, directorul Teatrului Populadi H l i ki

Apoi ia cuvîntul Roger Bodard : — Pentru că toţi me referim la Caragiale : nici rnie nu mi s^a parut greude înţeles. Am faţă de el sentimentuil pe care 1-^as avea faţă de un prieten detotdeauna pe care 1-am regăsit. Rilke, cînd a văzut întîia oară Moscova şi Volga,scria că i s-au parut cunoscute din totdeauna. Dunărea şi Caragiale mi-au făcutaceeasi impresie : o impresie de nou şi totodat ă de familiar, de cunoscut .



p p ş ,Cineva îl asemuia adineauri pe Caragiale eu Molière şi Gogol ; mie mi se

pare că aduce mult şi cu Cehov. Şi întocmai cum aceşti trei mari clasici mondialinu sînt străini pentru nimeni, nu poate fi strain pentru nimeni nici Caragiale.

Ştiţi ce m-a cuceri t pe mine îndeosebi la Caragia le ? Veselia, bucuria, opt i-mismul cu care suit impregnate operele sale : o bucur ie clădi tă pe multă trist eţe,pe multe suferinţe, dar o bucurie autentică, populară, în sensul eel mad profundal cuvîntului. Nid nu ştiţi ce tonic e azi să întîlneşti acest fenomen. Nu numai

în Belgia, da r şi in Franţa, în I talia, exista — în ar tă — o pre judecată în favoareaa tot ce este negru, cenuşiu. Numai atunci cînd totul merge prost, „cunoscâtorii"considéra că totul merge bine. E o reactie maladivă a oamenilor care se plictiseseşi care, nemaiavînd resurse de a se bucura, se amuză fiind trişti. în Romînia amgăsit la oameni şi la manifestările lor artistice tendinta pozitivă, sănătoasă, de ase orienta, ca florile şi frunzele, după soare.

Nazim Hikmet :— Aţi vorbit de caracterul popular al veseliei lui Caragiale. Iată tră să tura

care ar trebui subliniată în punerile în scenă. Pentru că se potriveşte şi cu tehnicasa dramatică. El îmbină realismul cel mai exact cu generalizarea cea mai largâ,folosind dm plin această posibi litate pe care i-o dă teatrul ; personaje le sale sînt.

şi oameni, dar şi măşti cu putere de simbol. Această îmbinare îl face ca să fieconsidérât azi un dramaturg contemporan, modern, inovator şi în acelaşi timp creator de tradit ie, ca toţi mari i clasici, care înnoiesc şi creează — simultan — tradiţ ia .Dar dacă într-un spectacol e respectât realismul personajelor lui Caragiale, nutrebude minimalizat nici conventionalul teatral.

Roger Bodard :A î l l i l l i C i l l

TEATRUCONTEMPORAIN EITATE



CUM SE REFLECTÂ

satul colectivizatin dramaturgie• AL IVAN GHILIA

Un lucm interesant în dramaturgia ce reflectă viata satului ar fi dezba-

masă. Dacă exista anumite rnodalităţi artistice noi, intercsante, în ultimele pieseaie lui Paul Everac, Dorc-1 Dorian, Horia Lovinescu şi în aie altora, apoi înpiesele pe terne săteşti, chiar atunci cînd le apreciem ca reuşite, nu avem de-aface înca eu forme noi. Aici forma nu prea urmează conţinutul.

Cred însă că acest (acum mare) decalaj se va miesora po masûra ce dra-maturgii vor sonda mai profund şi vor révéla mai complex viaţa spirituală a



maturgii vor sonda mai profund şi vor révéla mai complex viaţa spirituală aoamenilor.

Investigaţia profundă a sufletului omenesc în condiţiile exeepţionale ale

realităţii noastre revoluţionare a şi dus şi va duce şi mai départe la înnoireaesenţială a dramei. Pe drumul acesta, /şi tlnînd seamă de pcrspectivele dez-voltării noastre social-politice, cred că în viitor ne Ta fi igreu să diferenţiem■ fceatrul pe terne „săteşti" de acel pe terne „orăşeneşti".

• V. EM. GALAN

In viaţă, lumea satului şi cea a orasului au oners miult mai départe eucontopirea decît în teatru. în satul de azi, în satul colectivist, de munca pămîn-tului răspund umăr la urnăr ţâranii eu mulţi muncitori (mecanizatori etc.) şiinteiectuali (agronomi, zootehnişti etc.). Jud eca ţi un asemene a fapt : îna int e derăzboi, cînd s^au făcut „colonizări" în cîteva puncte din Dobrogea, din nordulMoldovei au fost duşi acolo numai ţărani. Acum, cînd s-^au transformat în terenagricol bălţile Dunării, munca — agricolă — a fost încredintată unor muncitori.Satul şi oraşul au si început să-şi amest ece atr ibuţ iil e. Sau, ait fapt : s-a înte -

meiat la noi în arhitectură o ramură nouă, urbanistica. Paralel, arhitecţii S3ocupă şi eu sistematizarea satelor. Asta o fi ruralisticà ? Noua ni se întîmplă săvorbim despre „piese eu sat" şi „piese eu oraş", de parcă dramaturgiei noastre

îi e dat să fie compartimentată asa pe eel puţin o sută de and. înţeleg că asemenea eomipartimentare este, pe parcurs, inovitabilă — mai mult pentru cu-prinderea, exprimarea fenomenului. în fapt, piesele despre Intregul nostru popor,reprezentat prin tot ce are el demn de a figura pe scenă, într-un mod interesant

cea dintîi (Ochiul albastru) descriind evolutia unui tînăr care pleacâ de la oi şi aunei femei care pleacă dintr-o zonă ţărănească şi se apropie, amîndoi eu sfială, demediul muncitoresc, iar în a doua (Costache şi viaţa interioară) încercînd, alăturide problematica principală, şi unele portretizări de personaje care pieacă dinmediul sătesc şi devin energotehnicieni, dovedind şi o nouă conştiinţă proprieacestei stări noi



acestei stări noi.Iată procesul care m-a interesat şi m-a preocupat în ultima vreme. în

acest timp însă, ,şi pe planul vieţii ţărăneşti s^au produs schimbări mari, revo-

luţionare, ce se cer a fi comentate în mod artistic şi în legătură eu care primul şi principalul lucru este sa fii în mijlocul lor !Mi-ar fi piăcut dacă discuţiile de aici ar fi înoercat sa sintetizeze pro-

blemele concrete pe care le ridică satul contemporan, în sensul ca noi să putemdétermina împreună şi problematica cea mai arzătoare, cea mai dramatică avieţii satului colectivizat. Asta este, fireste, în primul rînd o chestiune de docu-mentare proprie, dar cum dvs. aţi ajutat prin contribuţii substantiate, de amă-nunt, latura caracterologică, m-aş fi toucurat să fi mers mai daparte, pînă la osinteză a conflictelor tipice din mediul satului colectivizat.Pe lîngâ aceste conflicte, pe mine m-a atras si unul mai puţin tipic, totuşidesprins din prefacerile vieţii noastre : as fi vrut să duc mai départe personajeleOchiului albastru, să lurmăresc ce se întîmplă eu ţăranii plecaţi de pe Bistrita,ajunsi într-o zona de cîmpie şi daveniţi acolo colectivişti. Este o schimbare maisubstanţială la dînşii decît la alţi agricultori, pentru că cei de pe malurile Bis-triţei s-au ocupat eu plutăritul, eu munca în pădure etc. şi se puneau problème

de adaptare mai ample acolo unde s-au mutât. Ei schimbau şi starea şi mediul.Am vrut să studiez transformarea acestor tărani, şi poate mai tîrziu am s-o fac.Aspectele pe care le ridieă satul contemporan sînt deosebit de interesante,

dar cum pentru a le cunoaste trebuie neapărat să ne găsim în miezul realităţii,am să încerc sa ajung din nou în mijlocul lor.

Dacă în fabric! avem oameni educaţi sau mai uşor de educat, date fiindcondiţiile de muncă şi tradiţiile revoruţionare îndelungate, la ţară lucrurile seprezintă altfel şi este mult mai mult de muncit.

De aceea, îmi permit să-1 contrazic puţin pe tovarăşul Everac, care, pasio-nat după Bicaz, nu-şi părăseşte personajele, ci, dupa cîte ne-a informat, unadint re viitoarele piese o va închina ţăranilor mutaţi din Valea Bicazului în



dintre viitoarele piese o va închina ţăranilor mutaţi din Valea Bicazului înallé loouri.

Fără îndoială, poate să iasă şi de aid un lucru interesant. Dar cred că

exista problème mult mai centrale din viata ţărănimii, acum, după colectivizare,care trebuie atacate. Cum nu mă consider dramaturg, nu îndrăznesc să merg maidéparte eu sugestiile.

Să revin însă la Indrăzneala. în prima variante a Indrăznelii, Ceocîlteu era mult mai palid zugrâvit.

Dar, pe măsura observaţiilor, pe măsură ce adînceam conflictul piesei, Ceocîlteucăpăta greutate, încît, pîma la urmă, m-am îndrăgostit pur şi simplu de el ; anu-

mite momente din viaţa lui mă impresionau foarte tare. în Ceocîlteu am adunat trăsături pe care le-am întîlnit la foarte mulţcolectivişti pe care i-am cunoscut personal şi despre care am scris. Nu ştiu dacăe cazul să arnintesc că, de pildă, povestea eu cuptorul de var s-a întîmplat înrealitate la gospodăria colectivă din Comana, regiunea Dobrogea. Eroul din viaţăse nurneşte Turbatu. Este membru de partid. într-adevăr, el a avut ideea săfacă cuptorul de var. Prima data nu i-a reuşit. Singura deosebire între ce am

întîlnit în realitate şi ce am zugrăvit în piesă este faptul că preşedintele, NicolaeHudiţeanu, Erou al Muncii Socialiste, 1-a sprijinit de la înoeput pînă la sfîrsit.Iar cînd Turbatu a vrut să plătească unor colectivişti din zilele lui de muncăca ed să-i ajute să dreagă cuptorul, preşedintele s-a făcut foc şi para. Prima întrebare pe care i-a pus^o a fost : „De cîţi oameni ai nevoie ?"

Sau cazul Lisandru a existât întoemai, la o gospodărie colectivă din raionul

• VALENTIN SILVESTRUS-ar putea ca în privinţa apreciorii artistice, să fim — ori eu, ori tovarăşa

Andreescu — pradă subiectivismului, şi să greşim. Nu averti însă căderea şi nicinu cred că este util din vreun punct de vedere să judecăm o piesă în versiunileei succesive. Aceasta ar putea fi interesant pentru o discuţie de laborator ; dar



p p ţ ;criticii şi autorii trebuie să discuta în principal despre acel text care a ajunsla cunoştinţa spectatorilor. în această piesă aflată în repertoriul Teatrului „Lucia

Sturdza Bulandra" nu exista un erou central, un subiect organizat, un conflictclar. Aproape fiecare tablou propune o altă temă şi un ait personaj principal.Atmosfera este, cred, mult prea sumbră, şi ambianta socială — nerealizată, deşiunele lucruri sînt partial izbutite pe parcursul multelor întîmplări.

• MARGARETA BĂRBUŢĂ

Mă simt datoare să spun şi eu cîteva cuvinte, pornind de la introducereafăcută de tovarâşul Galan la convorbirea noastră foarte utilă de azi. Ceea ce■ a spus tovarăşul Galan despre piesele pe care ar vrea să le vada pe scenelenoastre ne-a dat posibilitatea să confruntăm aceste doleanţe ale unui spectatoreu ceea ce exista în piesele actuale, sau, mai bine zis, eu ceea ce nu exista.Dînsul a ară tat un lucru : tot acest procès imens, profund revoluţionar, pe carenoi îl trăim — şi, o data eu noi, toţi cei din ţara noastră, din epoca noastră —

de fapt, acest procès uriaş al trecerii spre socialism e oglindit în mod foartepalid şi superficial în piesele noastre — şi, de fapt, nu numai în piesele euţărani, ci şi în celelalte. Aceasta arată încă o data — făcînd o paralală întreceea ce spunea el şi acele cîteva piese despre viaţa de azi a tăranilor — căexista încă un decalaj între realitatea propriu-zisă, bogata realitate, şi săracaei imagine din dramaturgie.

Ca sa tree la fapte concrete am să pomenesc de acele cîteva piese care

mai départe : viaţa acestor oameni, noile relaţii şi noua lor atitudine faţă deviaţă — toate acestea n-au fost cunoscute.Tovarăşul Galan a atacat în Prietena mea Pix o problemă care ţine da

procesul de transformare a constiinţei omului contemporan, combătînd spiritulde proprietate individuală, bineînţeles în alt mediu — dar problema poate fitranspusă în toate mediile sociale din tara noastră. Combaterea acestui spirit



p pde proprietate capătă un mare dramatism în viaţa ţăranilor tocmai pentru câlupta se dă pe un teren pe care sute şi sute de ani conştiinţele au fost dominate

de acest spirit, şi unde concepţia despre fericire constà tocmai în proprietate, în petecul de pămînt. în momentul de faţă ce se întîmplă ? Vreau să revin lapiesele de care vorbeam. Au început, aşadar, să apară piese a căror acţiune sepetrece înlăuntrul gospodăriei colective. Poarta s-a deschis. Autorii au rămas însă lîngă poartă, lîngă poarta deschisă, şi n-au putut vedea ce se petrece înadînc, în gospodărie, fapt ce s-a oglindit în piesele respective. N-au intrat înă-untru şi mai aies în casele ţăranilor colectivişti, în conştiinţa acestora. Reuşite în piesele apărute sînt tocmai acele lucruri care rcflectă elementul nou din viaţa

ţărănimii colectiviste. S-a vorbit mult de Indrăzneala, şi mai puţin de Un dracde fată. în piesa lui N. Damaschin apare o fată tînără care dovedeşte mult spiritde initiative, luptînd eu însufleţire pentru victoria noului, în special în privinţametodelor noi de lucru. în ambele piese găsim nişte eroi-ţărani de tip nou,msufleţiţi de dorinţa de a-şi aduce contribuţia la bunul mers şi dezvoltareagospodăriei colective. Va să zică, piesele acestea aduc un lucru preţios : iniţia-tiva omului de rînd din colectivă în transformarea vieţii din colectiva însăşi,contopirea interesului personal eu cel obştesc — lucru foarte nou şi important în viaţa ţărănimii.

Pasionatul Ceocîlteu este caracteristic pentru acea parte a ţărănimii colectiviste care pune la inimâ interesul general ca pe al său propriu. De fapt,

însă, în special Ioana. eroina din Un drac de fată, şi Lisandru, din îndrăzneala,se zbat pentru problème de producţie. Dar, din păcate, prea puţin vedem în piesele acestea evoluţia unor conştiinţe, a unor caractère — şi faptul acesta se

tarea lor în mod ilustrativ, în locul dezbaterii unor procese adinci care au loctn conştiinţa ţărănimii, în viata nouă a satului.Un fenomen caracteristic picselor despre care vorbeam e că tocmai ele-

mentele celé mai înaintate ale satului colectivizat, adică comuniştii, sînt persona jele celé mai puţin reuşite. Şi sînt nereusite pentru că sînt foarte conven-ţionale. Mă refer şi la Petria şi la secretarul raionului de partid din piesa



ţionale. Mă refer şi la Petria şi la secretarul raionului de partid din piesalndrăzneala, şi la secretarul din Un drac de fată, şi la eel din Milionarii, undetînărul instructor de partid apare ca un june-prim de operetă. Şi de data aceasta

autorii pieselor n-au mers la esenţa realităţii, pentru a desprinde eu adevăratelementele mai înaintate, şi mai aies pentru a vedea rolul activ, organic, hotă-rîtor, al comuniştilor din sat, care reprezintă partea cea mai înaintată a satului

în procesul de transformare socialistă. Combătând unele elemente care reprezintăeu adevărat noul ou o seamă de elemente eonvenţionale, formale, s-a ajuns lacrearea acestor piese în care procesul profund şi foarte complex al transformăriirealităţii este atins, dar nu cuprins în multilateralitatea sa, şi mai aies în esenţasa dialectică. Tot necunoaşterea şi neparticiparea în profunzime la viaţa şi proble-matica ţăranilor sînt cauza faptului că, chiar în piesele acestea, puţine, care încearcăsă prezinte fapte din cadrul gospodăriei colective, încep să apară şabloane, carese perpetuează apoi din piesă în piesă. Şi aceasta pentru că unii autori, în locsă se inspire din realitate, se inspira din piesele cunoscute. E foarte curios, depildă, că aproape în toate aceste prime piese apărute presedintele colectivei estearătat ca un om înapoiat, fără carte, un om care se împotriveşte inovaţiei şicare intră în conflict eu elementele înaintate din colectivă. S-a créât deci un

tip de conflict-şablon — e un pericol care mérita să fie semnalat. E curios cătipurile de preşedinţi înaintaţi care. în realitate, se luptă eu elementele îna-poiate, care văd perspectiva viitorului şi conduc mernbrii colectivei spre aceastaperspectivă, n-au atras încă atenţia şi condeiul unui dramaturg.

Tov. Vicu Mîndra vorbea despre necesitatea acelor piese care să serveascămomentul actual. Aceasta e foarte adevărat. Piesele acestea sînt necesare, iar

• PAUL EVERAC în special mobilizarea a noi şi noi talente — iată ce trebuie să ne preocupe. Cred că dramaturgii, atâţia cîţi sînt, nu au pierdut în general pasul euvremea ; ei se preocupă în mod activ tot de contemporaneitate, de viaţă, daraceastă viaţă a devenit atit de multilaterală şi de bogată încît contingentul ded t i î ă i f ţă d t l i t t b i i Ră î



dramaturgi e încă mie faţă de aspectele variate care ar trebui cuprinse. Rămî-nerea în urmă este poate mai puţin sensibilă la dramaturgii care scriu cît la

frontul dramaturgie în întregul lui, care n-a crescut proportional eu complexi-tatea vieţii şi deci nu se poate desfasura pe toate sectoarele unde viaţa noastrăbogată de azi îl solicita.

• FLORIAN NICOLAU

S-n vorbit aici despre necesitatea cunoas-

terii vieţii.Mulţi dintre autorii noştri dramatici — într-unfel sau altul — s-au familiarizat într-o măsură euviaţa eroilor pe care o înfăţişează în piesele lor, audeprins alfabetul, ca să spunem asa, cunosc oarecumproblemele de muncă ale personajelor lor, cunoscuneltele, mai cunosc cîte ceva din felul de a vorbietc. Au fost în unele documentări pe teren şi şi-aufăcut cîteva note pe care după aceea le-au folosit în operele lor. Ceea ce este foarte bine. Dar unidintre ei se opresc aici, socotind că acest începute suficient, cel puţin pentru doua, trei piese. Laaceşti autori însă, care se mărginesc la o cunoaşteresuperficiailă a vieţii, apare un fenomen pe care nod 1-am

ţaranului, a făcut loc sentimentului pe care-1 are colectivistul faţă de proprie-tatea obştească. Această nouă conştiinţă apare în directă legătură eu noua situaţiea ţăranului nostru. Este ceea ce numca tovarăşul Galan trecerea ţăranului de lasituaţia de plugar la aceea de colectivist.

Este foarte îmbucurător faptul că în unele din piesele mai noi a începutsă se facă sinaţit acest fenomen esenţial din viata de astăzi a satelor noastre.E t b d i l i M D id l B b D hi i b i di l d



Este vorba de piesa lui M. Davidoglu Baba Dochia şi brigadierul, despre carea vorbit tovarăşul Vicu Mîndra (şi socoftesc că are ântrutotul dreptate subli-

niind calităţile acestei lucrări), şi despre îndrăzneala lui Gheorghe Vlad. Ceeace face ca personajul Ceocîlteu să intre, cum s-a spus, „pe poarta principalâ adramaturgiei noastre" este tocmai faptul că la Ceocîlteu sînt reliefate eu talentşi eu autenticitate acele trăsături noi, specifica conştiinţei înaintate a colecti-vistului : devotamentul lui înflăcărat faţă de gospodărie, sentimentul înălţătoral datoriei faţă de obşte şi, mai aies, profundul lui ataşament faţă de partid.care-1 însufleţeşte în toate actiunile sale. Aceste sentimente creează personajuluiun adevârat tumult interior, care-1 face să participe total la viaţa gospodăriei.

Esenţa conflictului dramatic din Indrăzneala stă tocmai în cioenirea dintre astfelde oameni ca Ceocîlteu, dintre clocotul lor interior, dintre atracţia irezistibilăpe care o au ei pentru ceea ce este nou, creator, îndrăzneţ, şi deprinderilevechi aie altora.

Noua este în Indrăzneala şi forma de comedie populară prilejuită de apa-riţia celor doua personaje comice — Mitu şi Nate. Procesul „descoperirii ştiin-ţei" de către aceşti doi „agitatori voluntari" aro multe aspecte care pricinuiescmomente de haz. Marea lor curiozitate, aproape copilărească, interesul eu careparticipa la viaţa satului, sertea lor de a afla şi de a şti apar profund simpatice,fermecătoare chiar. Conflictul comic care se desprinde din peripeţiile acestordouă personaje este nou în însăşi esenta lui.

Am dat aceste exemple pentru a arăta că nu întîmplător aceste două pieseaparţin unor autori care cunosc bine viata noua a satelor noastre şi şi-au făcutdin această cunoaştero o preocupare permanentă. Tovarăşul Davidoglu are legă-

in care se afla in trecut, la stadiul de azi, al desavirsirii constructiet socialiste.

Dezbaterile noastre au scos la lumină aspecte de viaţă şi de crea ţie, de relaţie intre viaţă şi creaţie, care ni se par revelatoare. Socotimca un cîştig de mare importante poziţia scriitorilor — dramaturgi şi pro-



ca un cîştig de mare importante poziţia scriitorilor dramaturgi şi pro zatori (eu perspectiva de a deveni dramaturgi) — faţă de literatura şi

dramaturgia de calitate inferioarà din viata satelor. Distincţia — adeseagreşit şi minimalizant făcută — atît de critici cît şi de înşişi creatori,intre creaţia literară ca atare şi „producţia literarà pentru sate" a apărut din dezbateri nu numai ca principial greşită, dar şi pe doua planuri păgu-bitoare : păgubitoare pentru publicul câruia i se adresa şi păgubitoare

pentru scriitori înşişi. Lucrările celé mai valoroase apàrute de-a lungul

anilor în jurul vieţii şi transformàrii satului de azi dovedesc de altfelinconsistenţa unei asemenea distincţii artificiale şi stimuleazà spre rea-lizàri noi, autentic artistice. Viaţa — în oraş ca şi la sat — descoperàartistului procese dramatice complexe şi releva tipuri noi umane, propriiacestei noi étape istorice în care ne aflàm. Sînt procesele de transformareîn conştiinţă, de înnoire socialiste a omului, de lichidare continua, deşi

nu uşoară, a frînelor şi rămăşiţelor ideologice, morale şi spirituale aietrecutului. A nu lăsa viaţa să ne treacă pe dinainte ; a consemna diferi-tele ei aspecte complexe şi contradictorii şi a surprinde înlăuntrul lor sensul istoric càtre care ea se îndreaptă in mod obiectiv — iatà, pe scurt,cîteva dintre concluziile de prim ordin ce s-au putut trage din discutia

t ă î d bi tà i î d î blè fl tâ ii i î fl ti ii

Qronic£L o o o o o o o o o o



Qronic£L o o o o o o o o o o

TEATRUL XAŢ10NAL „I. L. CARAGIALE"

OpfeuInmfern



Cine-i eroul piesei lui Tennessee Williams ? Provocator şi enigmatic prinpoezie şi puritate morală, are in el cevace vrăjeşte, ceva ce nelinişteşte. Tînă-rul eu chitara înflorită de autografeleimarilor muzicdeni întîlniţi în peregri-nările sale este o chemare irezistibilă

exprima haotie şi disperat un excès deviaţă şi de pasiune, ca tot ce e neîm-plinit şi sugrumat de la rădăcină, vasfida, stimulate de prezenţa lui Val Xavier, eu o forţă deznădăjduită, ipocriziagenerală. Pentru că soţia şerifului (Vivien Talbott) făptură generoasă şi dor-



nările sale este o chemare irezistibilăspre libertate, spre o lume fără de inter-

ddctii de avère şi de rasă. Este un amcare prin simpla lui prezenţă îţi cere sămeditezi şi să trăieşti. El are darul dea despuia eu vin tele de uzura şi de coti-dianul lor, de a îndemna pe ceilalţisă privească într-un fel nou existenţape care au dus-o pînă atunci, de a dez-vălui ceea ce este mincdnos într-un sen

timent şi ceea ce este nedrept într-olege, descoperind în viaţă rezerve defrumuseţe şi de lumină. Gustul lui pen-tru o viaţă nobilă e făcut dintr-o miede dezgusturi. Pentru că Val Xavier acunoscut din plin deşertăciunea şi mize-ria unei luimi in care pasiunile sînt ur-mărite eu invddie şi furie, iar iubirea

privită ca un complot împotriva tutu-ror. în orăşelul din sudul S.U.A. în care

se consuma draina lui Val Xavier tră-iesc mari proprietari de pămînt, bur-ghezi habotnici şi viciosi rasişti încrîn-

vien Talbott), făptură generoasă şi dor-nică de „altceva", torturată de lumea de

simulaţii, de imposturi, de cruzimd încare trăieşte, va pricepe, într-o străful-gerare tragică, infernul din jurul ei. Iartoţi aceştia vor căuta, tulburaţi, eu unamestec de credinţă şi de consolare,apropierea lui Orfeu. E un zbucium alsufletelor, o nelinişte a simţurilor, o fa-talitate a deznodămîntului care capătă

accente tragice. Moartea e mereu pre-zentă pe scenâ, ca şi ideea că totul esteiremediabil pervertit în lumea în caretrâiesc eroii piesei. De altminteri, piesase deschide şi se închide eu un asasi-nat. Cei ce supravieţuiesc vor relua dela capăt inertia unei existenţe făcutădin superstiţii dégradante şi vicii lé

gale. Dar cortina cade pe ultimele cu-vinte aie lui Carol Cutrere, care sîntun apel şi o speranţă câ se va mai găsicineva care sa reia experienţa eroică anoului Orfeu.

Pe scena Teatrului National piesa lui

creaţii ale sale. în îintuneric, un punct

luminos, însufleţit de viaţa lui proprie,pierdut într-o lume rea şi îngustă, ostea ca re radiază lumină — acesta esteeroul prezentat de Florin Piersic. Ocăldură senzuală transfigurează fiecaregest şi fiecare inişcare a actorului, carespune parcă despre dragostea dintre oa-

protestează şi care se révolta. Această

femeie — aşa cum a conturat-o artista —nu ascunde nuimai sub o platoşă degheaţă un temperament furtunos. Ea nuspune doar : „pasiunea înseamnă privi-legiu şi alegere", ci face responsabilăsocietatea care descurajează şi ucide iu-biraa dintre oameni.



p p p gmeni că trebuie să fie o manifestare aenergiei, a frumuseţii, a gingâşiei. Acto-

rul ştie să arate de-a lungul jocului săucă suflarea lui Val Xavier e arzătoare :va mistui pe cei care-1 înţeleg şi-1 vamistui pe el. El a gasit resurse pentrua sublinia că frumuseţea eroului pe care-1 interpretează este ca umbra : sealungeşte spre asfinţit. în adevăr, înfinalul piesei Val Xavier capătă sem-nificaţia eroului al cărui destin îl i-ee-

ditează.Irina Răchiţeanu-Şirianu a interpre-tat-o pe Lady Torrance dînd drameieroinei un înţeles patetic. Lady, aşa cuma creat-o artista, e plămădită din pa-ti-mă şi mîndrie ultragiată. Ea vrea săpărăsească o lume în care se simtestrăină şi izolată pentru a intra într-oalta, mai bună şi mai curată, în care

să se bucure de viaţă. Drumul ei pescenă e punctat de înfiorări de speranţă,de explozii secrete de mînie, pe care lestăpîneşte eu greu, de o suierinţă care

Silvia Popovici a fost Carol Cutrere.E un altfel de roi decît acela spre careo îndeamnă poate, în mod firesc, talen-tul ei, dar artista a ieşit biruitoare dinaceastă încercare. Silvia Popovici a în-truchipat eu emoţie intensă o fiinţă carecaută în senzaţii o împlinire pe careviata din jurul ei i-o refuză, o fiinţă ră-tăcită ca o frunză fără ţintă, într-o lume

în care erotismul nu izvorăşte din iu-bire ci din singurătate şi este făcut să

domine un pustiu moral.Au fost suficiente cîteva apariţii pentru ca fizionomia lui Jabe Torrance săfie explicate pe deplin de către AurelMunteanu. Aurel Munteanu realizeazăpregnant ceea ce are mai mîrşav „infer-nul", interdicţiile şi capcanele unei lumireacţionare şi obscurantiste. Cînd, înfinalul piesei, Jabe Torrance îi spune

lui Lady că el i-a ucis tatăl, tainaaceasta îngrozitoare nu o spune un omcare în pragul morţii nu se mai con-trolează, cd un om care pînă în ultima

Scenă din spectacol

clipă vrea să oprească, să împiedice, săstrice buouria.Eugenia Popovici a jucat-o pe Vivien

Talbott pe linia calităţilor ei atît denuanţate şi a simpatiei pe care actriţao degajă întotdeauna. Am avut astfelo Vivien Talbott eu elanurile deviate

Ion Hen ter, Mairda Voluntaru, VictoriaCordov, Constantin Rauţchi) au ştiut săfacă din roluri epdsodice prezenţe ar-tistice.

Decorul a încercat, fără să reuşească,să reconstituie ambianţa sumbră şi sinistré a dramei dar cadrul plastic a ra



o Vivien Talbott eu elanurile deviate,eu sentimentele întortocheate, covîrşită

de drama pe care o trăieşte, căutîndniereu o apropiere umană, ce va caresă o transfigureze şi să o înalţe deasu-pra infernului.

Toţi ceilalţi interpreţi (Elena Galac-tion, Cristina Bugeanu, Fifi Mihailovici,

nistré a dramei, dar cadrul plastic a ramas neutru şi nu imprima reprezentaţiei

suflul ei tragic. In schimb, muzica a datspectaoolului acele inflexiuni de mélopée pe care textul le presupune şi lecere.

B. Elvin

p^L^ TEMTOVU1

W r i t *



„BUCUREŞTI"

„DEZROBIREA"-B R A Ş O V

au pus in vinzare

noi sortimente de dulciuri



o surpriză plâcuiàpe şoseaua Bucureşti — Ploieş+i, la km 35,

s-a deschis moderna braserie ,,S N A G O V"a cooperafieî de consum. Functioneaià lilnic

SERVESTE ÎN PERMANENŢĂ :

A preparate de grătar şi bufet

A minuturi

[♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦M *♦»♦+++♦+ ♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦$,

CEA MAI PLĂCUTĂ RECREARE FIZICĂ SI INTELECTUALAo realizati în



E X C U R S I I L Eorganizate de

O. N. T. „CARPAŢI"

0 Excursii de sfîrşit de sâptàmînâ la munte, la mare, la

diferite obiective turistice.

0 Excursii la locuri ie istorice şi la monumentele care evocâ

OR <AA S'\ ! ^ ^ ! ^ | i A .ROPUNLW/O

K! .KXl/UONAit "sRl: SOCOTÏTF Aviil? CARSlTA 1 !



J ~̂-"*--

www.cimec.ro

revista teatrul, nr. 7, anul vii. iulie 1962

Documents