Buna ziua, multstimate profesor, dragi colegi, ma numesc Barbarosie Catalina, eleva clasei a XII-a

B a Liceului Republican cu Profil Real si voi vorbi despre o tema destul de captivanta, interesanta:

Relatiile in biocenoza. Pentru inceput voi distribui citeva pamflete, informatii prin clasa ca sa asimilati cit

mai bine informatia propusa de mine

Deci putem incepe prin definirea conceptului de biocenoza, care reprezinta un sistem natural

omogen, format evolutiv, delimitat de spatiu, ce se automentine timp indelungat, in care organismele vii

sint legate functional si cu mediul care le inconjoara. Iar relatiile reprezinta legaturile intre organisme

intr-un anumit mediu natural. Deoarece speciilie in biocenoza nu sunt izolate, respectiv apar aceste

relatii, care pot fi atit intraspecifice cit si interspecifice. Si o mica schema, pe care o aveti si la voi, care

reprezinta cele mai importante tipuri de relatii in lumea vie.

Incepem cu Bisisteme intraspecifice (homotipice). Ele Sunt generate ca urmare a

interacţiunii dintre indivizii care aparţin aceleiaşi populaţii sau specii. Principalul scop al acestui tip de

relaţii îl reprezintă perpetuarea speciei. Relaţiile intraspecifice au un caracter mobil, oscilând cu

amplitudini mari în funcţie de necesităţile adaptative.

efectul de grup (gregar sau colonial)

Desemnează modificările fiziologice, morfologice sau comportamentale vizibile la mai mulţi indivizi

aparţinând aceleiaşi specii şi care trăiesc împreună într-un spaţiu bine determinat, caracterizat în

condiţii optime de microclimat şi de existenţa unor surse de hrănă abundente şi constante. În aceste

condiţii indivizii grupului se relaţionează printr-un gen de interacţiune prin care se apără mai eficient de

dusmani şi se reproduc în condiţii mai avantajoase realizându-se astfel o densitate optimă. De exemplu,

la unele specii de păsări şi mamifere reproducerea e condiţionată de numărul de indivizi dintr-un grup şi

are consecinţă selectarea indivizilor cu caracterele cele mai apte în condiţiile de mediu respective. De

ex. Plantele se asociază mai bine împotriva vântului sau a valurilor etc (de exemplu, o pădure rezistă mai

bine la furtuni decât un singur copac, de asemenea o asociere de nuferi rezistă mai bine la valuri decât o

singură plantă). La plantele unisexuate dioice, indivizii masculini cresc în apropierea indivizilor feminini,

pentru asigurarea reproducerii (de exemplu la tisă, salcie etc).

Există specii la care femela, după împerechere, îşi devorează masculul (de exemplu, călugăriţa);

fenomenul se numeşte canibalism. Şi în cazul scorpionului, colaborarea se manifestă prin voracitatea

femelei, care omoară masculul după împerechere. La fel sunt descrise astfel de comportamente la

arahnide.

o efectul de masa

Se înregistrează în situaţia în care biotopul e suprapopulat şi are drept rezultat epuizarea

resurselor trofice cu consecinţe nefaste asupra populaţiei în cauză. Ca urmare, în populaţia afectată apar

indivizi subnutriţi cu talia şi greutatea mai mică, creşte sensibilitatea la boli, scade prolificitatea drept

consecinţă efectivul populaţiei scade, sau există tendinţa de migrare spre alte biotopuri.

competiţia intraspecifică

Apare în anumite circumstanţe. Factorul declanşator este spaţiul şi resursele trofice limitate. Ca urmare

a concurenţei apare o ierarhizare a grupului cuprinzând indivizi dominanţi şi subordonanţi. Criteriile

după care se realizează ierarhia sunt legate de talie, vârstă. Ca rezultat al competiţiei intraspecifice se

realizează o selecţie riguroasă în cadrul populaţiei având drept rezultat posibilitatea reproducerii numai

a indivizilor sănătoşi, fapt cu importanţă deosebită pentru menţinerea sănătăţii populaţiei.

Grupările în populaţiile de indivizi sunt:

• Perechile.

• Stolurile.

• bancurile de peşti

• turmele (de reni, capre negre)

• Haitele (hiene, lupi)

• Coloniile sunt formate dintr-un număr

mare de indivizi (saute de mii) şi au de obicei un

caracter permanent (pinguini, pelicani).

• Familiile

Relaţii interspecifice (heterotipice) Sunt generate ca urmare a interacţiunii dintre indivizi care

aparţin la populaţii diferite şi între grupuri de indivizi din populaţii diferite.

Dam start cu relatiile de neutralism. Ele mai sunt numite indiferente deoarece cele 2 specii

traiesc in acelasi loc, fara sa se influenteze reciproc. Cum ar fi veveritele si coleopterele, lebedele si

ratele salbatice. Chiar stejarul si ulmul, aflindu-se dintr-un anumit perimetru de padure nu se

influenteaza reciproc.

Relații de concurență se stabilesc când cele două specii au aceleași cerințe față de hrană Drept

exemplu serveste stăncuța intră în concurență cu guguștiucul pentru resturile de mâncare din

gospodăria omului, pentru locul de cuibărit avem rândunelele care gonesc vrăbiile care le ocupă

cuiburile lor. Se considera ca concurența are efect negativ asupra ambelor specii. Ea este asociată cu

stânjenirea reciprocă a concurenților. De obicei, specia mai slabă își caută alt loc de viață.

Relațiile de comensalism sunt relații de obicei, unilaterale pozitive în care o specie împarte

hrana cu cealaltă sau îi oferă adăpost, fără ca cele două specii să-și aducă prejudicii reciproce. De

exemplu, prădătoarele mari și hienele, rechinii și peștii pilot, coralii și diferiți pești. Peştişorii remora fac

,,autostopul” pe înotătoarea dorsală a unui rechin - un mod de a-şi economisi forţele şi de a călători în

siguranţă într-o mare plină de prădători. Compania acestor aşa numiţi "peşti sugativ`", care se fixează

cu ajutorul unui organ de tip ventuză, este benefică atât pentru "autostopist" cât şi pentru gazdă.

Remora nu doar mănâncă firimiturile care-i scapă rechinului, ci şi paraziţii de pe pielea acestuia - avantaj

pentru rechin.

Relatiile de protocooperare – Este o asociere reciproc avantajoasă şi neobligatorie şi în care

speciile participante îşi păstrează individualitatea. De exemplu, pagurii şi actiniile pot să trăiască

independent unul de altul dar adesea pagurii instalează actinii pe cochiliile în care se ascund. Ca urmare

a acestei asocieri actiniile dobândesc mobilitate, se poate hrăni cu resturile rezultate din hrănirea

pagurului. Pagurul are ca beneficii faptul că e protejat în plus datorită tentaculelor actiniilor care au

cnidoblaste (celule urticante).

Relațiile de mutualism (simbioză). Simbiozele se clasifica dupa mai multe criterii si anume:

DUPA LOCALIZARE:

Ectosimbioze – un microorganism se afla in

afara celuilalt

Endosimbiozele - un microorganism se afla in

celula sau tesutul altui microorganism.

DUPA NATURA RELATIEI SIMBIOTICE:

Simbioze mutualiste

Simbioze adaptive.

DUPA GRADUL DE DEPENDENTA:

Simbioze facultative

Simbioze ecologice obligate

Simbioze efectiv obligate

Sunt relații bilateral pozitive și de obicei durabile. Flagelatele simbionte din intestinul termitelor,

descompun substantele complexe din lemn in produsi mai simpli , pe care termitele ii folosesc in nutritia

lor. La randul lor flagelatele au hrana si adapost astfel ca se realizeaza o asociatie foarte stransa, ambii

parteneri neputand traii independent.

Uneori conviețuirea poate fi de scurtă durată (de exemplu, relația dintre crocodil și pasărea

crocodilului., Un exemplu il ofera plantele leguminoase si bacteriile din nodozitati intre care se stabileste

o relatie de intrajutorare: bacteriile fixeaza azotul molecular din aerul din sol necesar plantelor, iar

plantele le asigura nutritia). Cercetarile au scos la iveala rolul cosmic al acestor bacterii. La scara

planetara, cele aproximativ 120 milioane de hectare cultivate cu leguminoase, aduc anual in sol din

atmosfera peste 10 milioane tone de azot, fara nici un efort din partea omului. Pe ansamblul planetei,

m azot asimilabil.

La conifere ,se observa ca la Libocedrus bidwillii in nodozitati se gasesc ciuperci filamentoase capabile

sa fixeze azotul molecular. Un alt exemplu il constituie micorizele, care sunt simbioze intre radacinile

plantelor superioare si hifele unor ciuperci ,care asigura cresterea viguroasa a ambilor parteneri, ceea ce

prezinta o deosebita importanta ecologica si economica.

Una din cele mai originale plante ierbacee, Sarcodes sanguinea, numita si planta zapezilor, este

intalnita in padurile californiene si are aspectul sparanghelului. Florile rosii carnoase apar din mustul

zapezii din covorul uscat format din acele coniferelor. Fiind lipsita complet de frunze si traind intr-un sol

arid, ea depinde in mod obligatoriu de relatia cu un fung endomicoritic.

Soarecii si cobaii isi consuma propriile fecale, deoarece ele contin pilule vitaminizante numite cecotrofe.

Tridacna, uriasul scoicilor(200kg), poarta in spatiile intracelulare ale mantalei zooxanthele care ofera

scoicii glucoza, aminoacizi si oxigenul rezultat din fotosinteza. La randul ei tridacna ii da CO2 + sarurile

de azot si fosfatii pe care ii extrage din apa oceanului.

Coralii vietuiesc tot cu ajutorul plantelor inferioare. Algele ce traiesc printre coloniile de polipi preiau

CO2 si elibereaza O2. Calciul necesar cresterii coloniei este absorbit de o alta alga cu care coralii traiesc

in simbioza.

Deficitul de substante azotoase pe care nu si le pot procura in mediul lor de viata ,au facut din frunze

adevarate organe digestive . “Plantele carnivore” au sucuri digestive care digera insectele. Dar s-a

dovedit ca in lichidul digestiv traiesc bacterii si protozoare care consuma substantele rezultate din

dezintegrarea insectelor cazute in lichidul proteolitic . Deci se realizeaza un lant trofic simbiotic.

Bacteriile dau plantei subst azotoase rezultate din dezintegrarea insectelor si sunt consumate de

protozoare.

Pestii unditari folosesc drept momeala un mic glob care lumineaza in intuneric. In glob se gasesc bacterii

fosforescente care gasesc aici adapost si hrana. Indusi in eroare, pestii, calmarii si crustaceii se arunca

asupra luminitei si nimeresc in gura unditarului.

In lumea furnicilor, care trebuie sa asigure hrana zilnica unui numar de cateva zeci sau sute de indivizi,

se observa o simbioza intre ele si paduchii de frunze – afidele, care au o capacitate fantastica de

inmultire. Furnicile acorda o extraordinara ingrijire acestor paduchi numiti de popor “vacile furnicilor”.

Una dintre cele mai deosebite prietenii este cea dintre pasarea Indicator si viezurele cautator de miere.

Pasarea este unicul animal, in afara de molia cerii care se poate hrani cu acest produs indigest. Ea

reuseste acest lucru datorita bacteriilor simbionte si fermentilor aflati in stomac. Pasarea descopera

cuibul albinelor tericole (Africa), zboara catre vizuina viezurelui melifer, zbarnaie din aripi si se invarte in

jurul vizuinii bursucului. El aude semnalul , iese degraba afara si o urmeaza. Odata ajunsa la cuib se

ascunde si asteapta. Viezurele distruge cuibul, mananca mierea, lasandu-i calauzei fagurii goliti.

Chiar si in intestinul gros al omului exista o mare cantitate de bacterii care imbogatesc in albumina si

vitamine hrana pe care o consumam. Vitaminele sunt produse de Bacterium coli si Bacterium bifidum.

Alte tipuri de relatii in biocenoza sunt cele de parazitism. Numeroase animale trăiesc pe seama

altora, provocându-le deseori moartea. Ele sunt paraziții, iar animalele parazitate sunt gazdele.

Parazitismul apare aproape la toate grupele de animale. Unii paraziți trăiesc pe corpul gazdei (puricii și

căpușele la câini). Alți paraziți se dezvoltă în corpul gazdei (limbricii și teniile la om).

O formă specială de parazitism o reprezintă cucul, care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări. Paraziții

sunt extrem de adaptați la spațiul conferit de gazdă și sunt incapabili de a trăi liber. Datorită înaltei

specializări un parazit este limitat, de obicei, la o singură gazdă. Plantele superioare parazite pe alte

plante superioare sunt mai rare. Un exemplu este cuscuta, planta care se incolaceste pe tulpinile de

lucernă, trifoi, vita de vie. Ea nu are frunze, iar tulpina este lipsită de clorofilă. Radacinile cuscutei au

prelungiri (haustori) care strapung planta parazita pana la vasele liberiene, de unde absorb hrana. O

planta considerata semiparazita este vascul, care traieste pe ramurile unor arbori (plopi, artari,). Vascul

are frunzele verzi, deci isi prepara hrana prin fotosinteza, insa nu in totalitate, deoarece o parte din

hrana o ia de la planta pe care este fixat. El se fixeaza cu ajutorul unor crampoane care patrund pana la

vasele liberiene ale plantei- gazda. In cele din urm, din cauza acestei relatii, planta gazda se usuca si

moare.

Relațiile pradă- prădător se stabilesc între animalul prădător care se hrănește cu animalul pradă.

În natură astfel de relații sunt foarte răspândite. Prădătorii au, în general, arme de atac (gheare, dinți,

clești, glande veninoase) și simțuri foarte dezvoltate (văz, auz sau miros). Ei sunt foarte iuți în atac,

chiar dacă stau nemișcați la pândă (de exemplu crocodilul, tigrul, știuca etc). Animalele de pradă au de

obicei, culori protectoare și reacții de fugă. Unii prădători construiesc adevărate capcane pentru prins

prada (de exemplu păianjenul). Prădătorii mari au puțini dușmani, spre deosebire de cei mici care pot

deveni ușor pradă (de exemplu vipera mănâncă șoareci, dar ea poate fi mâncată de arici). Prădătorii au

mare rol în natură, deoarece le cad victime, în primul rând, animalele bolnave. Pot fi considerați

”sanitarii” naturii.