Introducere

Orice societate , orice organism social , pentru a evolua , trebuie să se supună unor reguli , fie şi numai din dorinţa de a evita dezordinea . O formă de ierarhie există , după cum se ştie , în orice societate organizată . Într-o societate evoluată , ordinea devine o necesitate inevitabilă şi imperioasă , întrucât complexitatea infinită a raporturilor umane impune respectarea unor reguli indispensabile desfăşurării paşnice a vieţii în comun . Raporturile dintre state nu pot fi fructuoase decât dacă se desfăşoară în cadrul unei forme de organizare acceptată de toţi şi care comportă respectul reciproc al legilor şi cutumelor altor ţări . Drept rezultat , diplomaţia guvernează relaţiile între state . Ea este arta de a atrage simpatii pentru ţara ta şi de a o înconjura de prietenii care să-i protejeze independent , precum şi de a reglementa pe cale paşnică diferendele international . Ea este în acelaşi timp tehnica răbdătoare care guvernează dezvoltarea relaţiilor internationale .

Sens și actualitate

Diplomația , ca instrument structural al sistemului politic și ca mijloc principal al statului pentru ducerea și aplicarea politicii externe , s-a dezvoltat o dată cu societatea . Pentru dezvoltarea statului și societății , un loc deosebit de important îl au problemele politicii externe și de asemenea un rol esențial îl are diplomația . Acestea se explică prin faptul că începînd cu cele mai vechi timpuri , relațiile diplomației n-au existat izolat , dar s-au constituit în cadrul relațiilor complexe , între indivizi , între structurile sociale și formațiunile statale .

Diplomația este un subiect amplu și complex , care are o importanță deosebită în evoluția relațiilor internationale . Pentru a înțelege mai bine care este locul și rolul ei , acest referat are drept scop analiza diplomației pe parcursul dezvoltării relațiilor internationale , avînd următoarele obiective :

1. definirea termenului de diplomație

2. prezentarea locului și rolului diplomației în relațiile internaționale

3. importanța diplomației în organizațiile internaționale

În urma cercătărilor și studiului efectuat , am apelat la ajutorul a mai multor surse bibliografice , pentru a înțelege mult mai bine cum funcționează diplomația în cadrul relațiilor internaționale și care este rolul ei în evoluția acestora . Una dintre sursele care m-a ajutat enorm să explic care este importanța diplomației este ,, Diplomația.Școli și instituții ” de Mircea Malița . În această lucrare sunt relatate noțiuni , date și evenimente

2

concrete despre diplomație și cum a evoluat ea pe parcursul anilor . Autorul acestei cărți m-a ajutat să pătrund în sensul profund al diplomației și să descopăr cu adevărat care este sensul cuvîntului dat , care este atît de actual în zilele noastre.

Celelalte surse la care m-am referit , cum ar fi : ,, Teme introductive în relațiile internationale ” de Eugen Străuțiu , Gh. Iacob - ,, Diplomație ” m-au ajutat la o înţelegere mult mai bună și mai clară în domeniul diplomaţiei . Din ele voi cita diferite aspecte ale temei ce am abordat-o în aceste referate , ele ajutînd la conturarea și la actualizarea rolului și locului diplomației în evoluția relațiilor internationale .

3

Etimologia și abordările termenului

de diplomație

Diplomația a apărut încă din antichitate . Germenii ei existau tocmai din societatea gentilică . Însă cu toate acestea , despre adevăratul sens al cuvîntului se poate vorbi abia de atunci cînd a început să se dezvolte statul .

Diplomația reprezintă activitatea organelor statului care se ocupă de relațiile externe sau de reprezentarea statului într-un alt stat , apărînd printr-o metodă pașnică drepturile statului și interesele lui în exterior , pentru a atinge scopurile ce sunt urmărite de politica externă a clasei dominante din statul respectiv .

Cuvîntul diplomație provine de la cuvîntul grecesc diploo = ,, dublez ” , care desemna acțiunea de a redacta actele oficiale sau diplomele în două exemplare , dintre care unul era dat ca scrisoare de împuternicire sau recomandare trimișilor , iar celălalt se păstra în arhivă . Purtătorul unui asemenea dublet a fost numit diplomat , iar activitatea desfășurată de el a fost numită diplomație .

În limba română , acest termen a început să fie utilizat ca termen de drept internațional și de politică externă spre sfîrșitul sec. XIX .

,, Diplomția este expresia prin care este desemnată de un număr de ani încoace știința raporturilor exterioare , care are ca bază diplome sau acte scrise emanate de suverani . Diplomația nu este același lucru cu diplomatica ; aceasta are ca obiect cunoașterea cărților , a vîrstei și autenticității lor . ” – (De Flassan) .1

Diplomația , consacrată prin vocația sa relațiilor pașnice , acceptă acomodarea reciprocă de interese , armonizarea lor echitabilă și compromisul ca noțiuni de bază pentru asigurarea convețuirii între state și blamează rigiditatea ca și urmare fără scrupule a intereselor unilaterale , ca generatoare de conflicte .

1 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 324

Locul și rolul diplomației în

relațiile internationale

Diplomația nu este doar o profesiune distinctă și cu exigențe specifice , dar are în spatele ei , ca și cele mai multe din activitățile umane , un corp constituit de cunoștințe și un sistem de principii și metode , care-i îndreptățesc pretenția la un statut științific . Activitatea diplomatică nu este pe cale de a fi absorbită de alte profesiuni , după cum nici știința și nici arta diplomației nu poate fi redusă la alte ramuri de cercetare .

Relațiile internaționale și unealta lor principală de funcționare – diplomația – au oglindit pe tot parcursul apariției și dezvoltării statelor de sine stătătoare , o tendință continuă de creștere și perfecționare , pentru a servi cît mai fidel cerințelor obiective de cunoaștere , apropiere și cooperare dintre popoare .

Charles de Martenes spune că diplomația este ,, știința relațiilor externe sau afacerilor străine ale statelor , sau într-un sens mai restrîns , știința sau arta negocierilor ” 2. Din această afirmație , rezultă că diplomația este știința relațiilor internaționale .

În ,, Ghidul pentru practica diplomatică ” 3 , Satow arată că prin diplomați trebuie să se înțeleagă toți funcționarii publici folosiți în afacerile diplomatice , care slujesc în interior în Departamentul relațiilor externe sau în străinătate , la ambasade sau alte agenții diplomatice . Astfel , putem spune că diplomația este însăși o profesie , iar noi dacă vom dori să reușim în ea , avem nevoie de o pregătire pe măsură , de cît mai multă experiență dar și de aptitudini .

Datorită diplomației și diplomaților fiecare țară poate lua parte la relațiile bilaterale și multilaterale , poate duce tratative , încheia tratate intenaționale , urmărește și studiază problemele vieții internaționale și ale relațiilor dintre state , informînd guvernul său despre constatările și activitățile sale .

Guillaume de Garden spunea că : ,, Diplomația îmbrățișează întregul sistem al intereselor care se nasc în raporturile stabilite între state , dintre națiuni . Ea are ca obiect siguranța , liniștea și demnitatea lor , iar scopul ei direct și imediat este menținerea păcii și a bunei armonii dintre puteri ” 4 .

Bivier afirma că : ,, Diplomația este știința și arta reprezentării statelor și a negocierilor ” 5.

Diplomația este o disciplină specială , ea nu trebuie să fie confundată nici ca obiect , nici ca metode cu alte discipline , iar din acest motiv avem și o mare nevoie de a forma specialiști care să se dedice acestei discipline , aceștea fiind diplomații . Cel care dorește să se afirme în acest domeniu și să aibă succes , va avea nevoie de pregătire , de experiență și de aptitudine .

Activitatea de diplomat este una complexă . Aici nu există o listă strictă de reguli ce trebuie respectate , aici noi trebuie să ne bazăm pe noi înșine pentru a evolua și prospera ,

2 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 363 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 474 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 395 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 42

5

trebuie să dispunem de o mare perseverență , de un caracter ferm și de un spirit independent . Misiunile diplomatice și personalul lor au niște drepturi speciale de care se bucură : ele sunt destinate să creeze cadrul de siguranță necesar desfășurării activității misiunilor ca organe de relații externe ale statelor . Secolul nostru , îi oferă diplomatului , datorită complexității și caracterului diversificat al relațiilor internaționale , atribuții și o valoare sporită în realizarea sarcinilor politicii externe a statelor .

Viața societății internaționale continuă să se desfășoare și să se dezvolte pe temeiul solid al voinței statelor care o alcătuiesc , ca entități suverane . Astfel , unica cale de armonizare a intereselor statelor pentru o viață pașnică și o cooperare prietenească rămîne înțelegerea , respectiv acordul sau consensul lor . Acesta se face prin negocieri ce pot avea loc prin canale diplomatice obișnuite (misiuni diplomatice permanente) , fie ale diplomației ad-hoc sau ale diplomației în cadrul organizațiilor internaționale .Negocierea este un proces de consultare dintre două sau mai multe părți , ce au drept scop încheierea unui acord . Negocierile nu constituie numai una din funcțiile principale ale diplomației . Ele sunt cele care ajută la rezolvarea pașnică a tuturor disputelor ce apar în diferite țări . Aceste mijloace sunt enumerate în articolul 33 , capitolul VI , în Carta Națiunilor Unite , fiind enumerate la locul de frunte . Acest articol conține următorul enunț : ,, Părțile la orice dispută a cărei continuare este în măsură să pună în primejdie menținerea păcii și securității internaționale sunt obligate , înainte de toate , să caute o soluție prin negocieri , ancheta meditației , conciliere , arbitraj , aranjament pe cale juridiciară , să recurgă la agențiile sau acordurile regionale sau alte mijloace pașnice , la alegerea lor ” 6.

Diplomația și relațiile internaționale

în sec. XIX și XX

Relațiile internaționale și diplomația din ultimii ani ai secolului XIX și inceputul secolului XX se caracterizează prin trăsături noi , datorită întăriii capitalismului într-o nouă fază-imperialismul . Intrate în această etapă , statele se dezvoltă inegal . Un exemplu ar fi Anglia și Franța , ele ocupînd primele locuri sub raport economic și militar în secolul XIX , dar spre sfîrșitul secolului XIX observăm cum ele încep a fi depășite de noii protagoniști – Germania , Statele Unite ale Americii , Japonia ,ele avînd nevoie de piețe de

6 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 3286

desfacere externe și încep lupta pe căi diplomatice sau armate , pentru o reîmpărțire a lumii .

Împrejurările politice , economice , sociale din secolul XX au un impact direct asupra caracterului diplomației , asupra conținutului , metodelor și formelor ei . Datorită dezvoltării rapide a științei și a tehnologiei , care este o caracteristică esențială a secolului XX , a acțiunii legii diviziunii internaționale , a muncii , colaborarea între state devine o necesitate obiectivă a raporturilor internaționale , o condiție a dezvoltării economice și sociale . De asemenea apar probleme politice internaționale , care capătă o importanță globală .

În secolul XX ,evenimentele cele mai importante pe planul relațiilor internaționale , au fost , fără îndoială , apariția , în 1917 , în urma Marii Revoluții Socialiste din octombrie a Uniunii Sovietice – primul stat socialist din lume , iar după cel de al doilea război mondial , constituirea sistemului mondial al socialismului , care a adus modificări majore asupra diplomației . În contrast cu diplomația statelor capitaliste , diplomația socialistă avea trăsăturile ei proprii . Politica externă și diplomația socialistă acționau consecvent împotriva amestecării de orice fel în treburile interne ale altor state , sprijineau lupta de eliberare națională și socială a tuturor popoarelor , se pronunța pentru o largă colaborare între state etc .

În secolul XX un loc deosebit îl joacă problemele de interes general pentru comunitatea internațională , îndeosebi cele privind pacea , securitatea regională și informațională , dezvoltarea economică și socială a statelor . În condițiile în care aceste probleme au căpătat o importanță primordială datorită caracterului mondial al relațiilor internaționale și interdependenței raporturilor interstatale , diplomației îi revine un rol sporit în găsirea unor soluții . Astfel , o întreagă clasă de oameni politici și diplomați susțin și au susținut necesitatea alianțelor ca factor al păcii și securității statelor , îndeosebi a țărilor mici , cu potențial economic și militar redus . Întreaga istorie a relațiilor internaționale a secolului XX este traversată de lupte pentru formarea unor alinațe politice și militare .Un exemplu concludent în acest sens este momentul dinaintea și din timpul primului război mondial (1914-1918) , diplomația statelor fiind concentrată în direcția închegării celor două grupări politico-militare rivale : Tripla Alinață și Tripla Înțelegere .

O trăsătură specifică diplomației secolului XX este afirmarea crescîndă în relațiile internaționale a statelor mici și mijlocii , astfel putem să observăm cum în urma unui proces îndelungat , pe harta politică a lumii au apărut un șir de state noi , independente , care își afirmă cu vigoare personalitatea în politica și diplomația mondială . Viața internațională actuală fiind cea care confirmă că fiecare stat poate și trebuie să participe la dezbaterea și soluționarea problemelor internaționale ale cooperării , păcii și securității .

7

Organizaţiile internaţionale ca factor de formare a

unei noi strategii diplomatice

Organizaţiile internaţionale reprezintă forma superioară a diplomaţiei multilaterale . Bazându-se pe un regim juridic complex , ele aplică principiul de solidaritate şi cooperare dintre subiectele dreptului internaţional , influenţând în mod specific politica mondială . Fiecare dintre acestea are propriul statut , buget , sediu , secretariat , care asigură funcţionalitatea acestora . Serviciul în aceste organizaţii se numeşte serviciul civic internaţional şi se supune unei reglementări speciale . Primele organizaţii internaţionale au fost create la începutul secolului al XIX-lea . Printre acestea se pot menţiona Comisia Centrală pentru Navigaţia pe râul Rin , formată în 1815 , precum şi Uniunea Mondială a Telegrafului (1865) şi Uniunea Poştală Universală (1874) . Primele organizaţii internaţionale erau fondate în domeniul economiei , transportului , culturii , intereselor sociale a statelor , iar ca scop erau orientate spre o cooperare transfrontalieră comună în domeniul nonpolitic .

Apoi putem să observăm că în secolul XX apare un număr mai mare de organizații internaționale universale și regionale ,cu privire la colaborarea dintre state in domeniile politic , economic , social , cultural , științific și multe alte ramuri ale activității materiale și spirituale a omului . Atfel , prin dezvoltarea organismelor internaționale a început să se vorbească despre o nouă diplomație . Această nouă diplomație avea un caracter multilateral , în contrast cu diplomația veche , clasică .

Rolul organizațiilor internaționale în viața internațională actuală este unul extrem de important ,ele contribuind la dezvoltarea relațiilor dintre state , în folosul progresului lor economic și social , în condițiile în care se dezvoltă cu pași rapizi tehnica și știința .

În 1919 s-a creat Societatea Națiunilor , care a constituit o cotitură în activitatea diplomatică prin deschiderea participării unui număr mare de state , în condiții de egalitate , la dezbaterile diplomatice în problemele majore ale relațiilor interstatale . Cu toate că nu a avut rezultate marcante , majoritatea acțiunilor diplomatice continuînd să se facă în afara incintei acesteia , ea a avut un rol pozitiv în afirmarea rolului politic a micilor puteri , între care și România și în proclamarea unor principii și norme de conduită internațională .

În 1945 , după cel de al doilea război mondial , a fost formată Organizația Națiunilor Unite . În măsura în care acțiunile acestei organizații au ținut cont de cerințele realității vieții contemporane , ea a contribuit la promovarea cauzei păcii și cooperării între state .

O.N.U. , instituțiile sale specializate și celelalte organizații internaționale care au drept scop promovarea înțelegerii și cooperării între state au determinat ca cea mai mare parte a politicii și diplomației contemporane să se desfășoare prin intermediul organismelor

8

internaționale . Aceste organizații au dus la apariția unei noi ramuri a diplomației – diplomația tehnică ( economică , culturală , științifică etc. ) .

În același timp , organizațiile internaționale au dus la apariția unor noi misiuni diplomatice – delegațiile permanente ale statelor . Spre deosebire de diplomația clasică sau tradițională , unde oficiul diplomatic este acreditate pe lîngă un stat , în cazul diplomației multilaterale , delegațiile permanent sunt acreditate pe lîngă organizațiile internaționale , iar în unele cazuri , organizațiile internaționale își trimit reprezentanți sau misiuni pe lîngă statele membre .

În epoca noastră , cu toate că relațiile între state au un conținut mult mai bogat , prezentînd situații variate din care interesele contradictorii sau opuse nu lipsesc , pe de o parte , sfera recurgerii la forță s-a îngustat mult , iar pe de altă parte , negocierile joacă un rol crescînd , afirmîndu-se drept metodă principală a soluționări pașnice a diferențelor și cazurilor litiginoase .

Ca și în alte cazuri pe planul relațiilor internaționale și dreptului internațional , apariția în domeniul diplomației a instituțiilor organizațiilor internaționale a corespuns unor necesități obiective , legate de asigurarea unui cadru corespunzător pentru evoluția normală a raporturilor dintre state și soluționarea problemelor de interes comun . Două din dezideratele esențiale ale omenirii :

1 . asigurarea păcii și întărirea securității internaționale

2 . promovarea cooperării dintre națiuni în diferite domenii

au stat la baza preocupării pentru crearea unor organizații internaționale cu caracter universal .

Referindu-se la condițiile care au determinat apariția organismelor internaționale , Leland M. Goodrich , un cunoscut autor al unor lucrări despre organizațiile internaționale , arată că ,, existența unor interese comune ale popoarelor și guvernelor diferitor state și care reclamau unele acțiuni din partea acesor guverne a fost recunoscută din momentul apariției sistemului statelor moderne ” 7 .

Un factor care a contribuit la apariția organizațiilor internaționale a fost revoluția franceză . Această revoluție a ajutat la crearea condițiilor politice și juridice pentru apariția primelor organizații internaționale . Această revoluție a influențat puternic gindirea politică și juridică a epocilor următoare , în special prin afirmarea conceptelor de suveranitatea națională , a egalității națiunilor , a dreptului popoarelor de a fi stăpîne pe soarta lor a și subliniat necesitatea renunțării la războaiele de cucerire .

Soluția care a întrunit o largă adeziune a statelor mici și mijlocii a fost organizarea comunității internaționale după norme și principii de legalitate și a creării unor instituții internaționale în care fiecare stat să poată solicita sprijin și asistență comunității mondiale ,iar rezolvarea problemelor majore de interes general să se facă prin participarea tuturor națiunilor ( ex: Societatea Națiunilor , Organizația Națiunilor Unite ) .

7 Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică București , p. 312 - 3139

Organizațiile internaționale chiar dacă au apărut mai tîrziu au cunoscut o dezvoltare rapidă , sub raport numeric și cel al perfecționării . O caracterisitcă a organizațiilor internaționale este aceea că ele dispun de organe proprii și permanente , care asigură realizarea acțiunilor prevăzute prin programul stabilit de către statele membre și îndeplinesc diferite funcții tehnico-științifice . Aceste organizații ajută la promovarea intereselor statelor prin facilitarea și dezvoltarea cooperării internaționale , precum și cauzei păcii și securității în lume .

10

Concluzie

În urmă cercetărilor făcute am descoperit cît de importantă a fost și este diplomația în relațiile internaționale și că fără aceasta relațtiile dintre state nu ar putea funcționa înt-un mod corect și natural , fără crearea de probleme și nu ar evolua.

Relaţiile internaţionale sunt raporturile dintre subiectele de drept internaţional . Aceste raporturi sunt diferite : statele încheie alianţe politice , economice şi militare , stabilesc relaţii bilaterale şi multilaterale în diverse domenii , instituie organizaţii internaţionale etc . Organizaţiile internaţionale , de asemenea , în calitatea acestora de subiect de drept internaţional , încheie , la rîndul lor , acorduri cu alte subiecte de drept internaţional , înfiinţează reprezentanţe permanente etc. Relaţiile diplomatice sunt relațiile care dirijează prin intermediul organelor reprezentative şi prin mijloace paşnice relaţiile externe ale unui subiect de drept internaţional cu oricare alt subiect de drept internaţional . Importanţa relaţiilor diplomatice este unanim recunoscută în practica statelor şi în doctrina dreptului internaţional. Cu toate acestea,este cunoscut faptul că lipsa relaţiilor diplomatice nu constituie un obstacol în legătură cu posibilitatea încheierii unui acord internaţional între două state sau colaborarea bilaterală în diverse domenii , sau colaborarea în cadrul unei organizaţii internaţionale . Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor prevede în art.74 că „ ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state ”. Totuşi , relaţiile dintre statele care se recunosc bilateral doar de facto nu sunt de o aşa factură , ca să permită schimbul de reprezentanţe diplomatice , cum se procedează în cazurile când relaţiile dintre state au un caracter normal , bazându-se pe o recunoaştere reciprocă de jure . Astfel,rezultă că existenţa relaţiilor diplomatice constituie o stare normală a raporturilor dintre două state . În mod normal , ele presupun existenţa unei stări de pace şi reprezintă prin definiţie instrumente de pace între statele respective . Fiind legate de însăşi existenţa subiectelor de drept internaţional , relaţiile diplomatice au un caracter permanent , nu sunt stabilite pentru o oarecare perioadă şi acţionează nedefinit în timp .

Acordul interstatal prin care se stabilesc relații diplomatice și se înființează misiuni permanente poate lua forma unu tratat scris sau oral : el poate fi un acord special sau parte dintr-un tratat cu caracter mai larg , prin care s-au reglementat probleme în suspensie ,î ntre cele două state . Organul care are dreptul de a încheia acordul pentru stabilirea relațiilor diplomatice este cel indicat de legislația internă a statelor ; aceeași legislație fixează procedura căreia un astfel de acord este supus ( dacă trebuie să fie ratificat sau nu ) . Prin stabilirea relațíilor diplomatice , statele își recunosc în mod reciproc personalitatea juridicial internațiomnală . Recunoașterea poate precede sau poate surveni concomitent cu stabilirea relațiilor diplomatice , dar nu este necesară în toate cazurile în care se stabilesc relații de natură diplomatică .

11

Datorită dezvoltarii și diversificarii legăturilor interstatale , în epoca noastră , s-au confirmat aptitudinile diplomației , ca un ansamblu de metode și mijloace potrivite pentru a realiza politica externă a statelor , în concordanță cu interesele păcii și progresului uman . Perioada postbelică a fost cea în care a fost accentuat rolul misiunilor diplomatice , ca organe de stat specifice domeniului relațiilor externe , în dezvoltarea cooperării pașnice între națiuni .

Practica internațională a confirmat de-alungul veacurilor că diplomația este esențială și extrem de valoroasă pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor internaționale,ea avînd un loc și un rol aparte în evoluția acestor relații.

12

Bibliografie

1. Mircea Malița – ,, Diplomația.Școli și instituții ” ,editura didactică și pedagogică ,

București , 1975 , 607 p.

2. ,, Istoria diplomației ” , ediția a II-a , v. I

3. Henry Kissinger – ,, Diplomacy ” , Simon&Schuster Paperbacks , New York ,

SUA , 1994 ,

4. ,, Serviciul diplomatic:teorie și practică ” , suport de curs , USM , 2011 , 391 p.

5. Rizescu Gheorghe - ,,Diplomația parlamentară.Rolul ei în soluționarea

problemelor internaționale , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000

6. Eugen Străuțiu - ,, Diplomația parlamentară.Rolul ei în soluționarea

problemelor internaționale ” , editura universității ,, Lucian Blaga ” din

Sibiu ,Sibiu , 2007 , 228 p.

7. ,,Diplomația-arta negocierii în practica internațională”, accesată la data de

09.09.2011

8. http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie25.pdf , accesat la data de 09.09.2015

9. http://www.qreferat.com/referate/stiinte-politice/Notiunea-definirea-si-caracter148.php ,

accesat la data de 09.09.2015

10. http://europa2020.spiruharet.ro/wp-content/uploads/2015/04/capitolul-3.pdf , accesat la

data de 05.09.2015

13

Plan

Introducere ................................................................................ 2-3

Etimologia și abordările

termenului diplomației ................................................................. 4

Locul și rolul diplomației

în relațiile internationale .......................................................... 5-6

Diplomația și relațiile internaționale

în sec. XIX și XX ...................................................................... 6-7

Organizaţiile internaţionale ca factor

de formare a unei noi strategii diplomatice ............................ 8-10

Concluzie ............................................................................... 11-12

Bibliografie ................................................................................. 13

14