ReferatDisciplina: Sociologia Educaţiei

Tema: Formele educaţiei si interdependenta lor

Formele educaţiei si interdependenta lor

I. Educaţia: delimitări conceptuale, rol si funcţii

Educaţia = „un ansamblu de acţiuni desfăşurate in mod deliberat intr-o societate, in vederea transmiterii si formarii, la noile generaţii, a experienţei de munca si de viata, a cunoştinţelor, deprinderilor, comportamentelor si valorilor acumulate de oameni pana in acel moment”.1

In tratatul de pedagogie şcolara din anul 1996, Ioan Nicola încearcă (aşa cum el însuşi afirma la vremea respectiva) sa formuleze ‘’o definiţie operaţionala’’, cosiderand educaţia ca pe o ‘’activitate sociala complexa care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate in mod conştient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect – individual sau colectiv- acţionând asupra unui obiect – individual sau colectiv – in vederea transformării acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzător condiţiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva’’. (1, p.22)

Acelaşi autor considera, intr-o alata lucrare, ca rolul educaţiei este de a dezvolta calitati generale ale speciei umane (perspectiva antropocentrica) si de a-l pregăti pe om pentru exercitarea diferitelor roluri sociale (perspectiva sociocentrica). (2, p.18-19)

II. Educaţia formala, nonformala, informala - concepte

In cursul existentei sale, fiecare persoana este supusa unor influente educative multiple care pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, in forme variate. Unele acţionează spontan, incidental, altele au caracter organizat, sistematizat, provenite din partea scolii sau a altor instituţii extraşcolare.

In strânsa legătura cu ideea potrivit căreia invatamantul (educaţia şcolara) trebuie privit in perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formala (instituţionalizata), educaţie nonformala (extraşcolara) si educaţie informala (difuza), pentru denumirea curenta a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi.

Aşa cum este arătat si in Manualul de pedagogie, „inca din 1974, Coombs si Ahmed – echivalând educaţia cu invatarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:

- educaţia informala: „proces ce durează o viata, prin care fiecare persoana dobândeşte cunoştinţe, indemanari, aptitudini si înţelegere din experienţele zilnice”,

- educaţie nonformala: ”orice activitate organizata in mod sistematic, creata in afara sistemului formal si care oferă tipuri selectate de invatare subgrupelor specifice populaţiei (atât adulţi cat si copii)”,

- educaţia formala: „educaţia instituţionalizata, structurata in mod ierarhic, gradata cronologic si condusa de la centru (Ministerul Invatamantului), prin tradiţie, ea a constituit centrul de interes al politicii şcolare” (3, p.174)

Educaţia reprezintă principala resursa a dezvoltării individului, dar si o premisa majora in păstrarea identitatii naţionale. Are menirea de a ajuta copiii sa crească spre a deveni adulţi de succes. Prin prisma acestui scop, educaţia trebuie sa ofere fiecărui copil si tanar cunoştinţele

1 Dicţionar de pedagogie, Editura didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1979.

si abilitatile necesare pentru o buna funcţionare in cadrul societatii moderne. 

Educaţia are rolul de a-l invata pe copil sa aspire spre adevăr; sa-si dezvolte responsabilitatea morala - abilitatea de a discerne binele de rău, insa de a-l responsabiliza sa aleagă binele; sa discearna relaţia binelui cu lumea înconjurătoare - conştientizarea lumii înconjurătoare si felul in care aceasta acţionează asupra noastră; sa dobindeasca abilitatile necesare pentru viata; sa se ajusteze social adecvat; sa aibă o atitudine responsabila fata de viata; sa inteleaga relaţia dintre lege si libertate; sa adopte o demnitate si o munca cinstita; sa dobindeasca o dorinţa de educaţie continua; sa detina o gândire ordonata si o disciplina fizica si psihica;   sa-si adapteze strategiile la noile mijloace de comunicare si transmitere a informaţiei (internet, televiziune etc.); sa cunoască drepturile pe care le deţine el si semenii lui.

Sumarizind, educaţia ne invata: normele morale, valorile, aspectele etice, rezolvarea de probleme si luarea de decizii. Trebuie sa ne îndreptam cu grija atenţia asupra copiilor noştri, sa ii iubim, iar prin puterea exemplului nostru sa ii ajutam sa conştientizeze deplinătatea potenţialului lor, faptul ca sunt speciali, ca toţi au capacitatea de a creste si de a invata.

II. 1. Educaţia formala

Termenul si are originea in cuvântul latinesc formalis2. Trasaturi caracteristice ale acestui tip de educaţie (3, p.174):

- educaţie instituţionalizata, care se realizează intr-o structura organizatorica clara, reprezentata de sistemul de invatamant,

- ea se realizează prin intermediul procesului de invatamant, cu finalitati educaţionale explicite, formulate prin idealul educaţional

Acest tip de educaţie permite o similare sistematizata a cunoştinţelor si facilitează dezvoltarea unor capacitaţi, a unor priceperi si deprinderi, a unor aptitudini si atitudini necesare pentru inserţia individului in societate.

- este puternic expusa si infuzata de exigentele suprapuse ale comandamentelor sociale si uneori politice

- realizarea educaţiei in mod competent presupune prezenta si acţiunea unui corp profesoral specializat, care se adresează unui public ce beenficiaza de un statut aparte – acela de elev sau student

- o alta caracteristica importanta a acestui tip de educaţie o constituie acţiunea de evaluare

- se realizează in cadrul sistemului de invatamant

II.2. Educaţia nonformala

Termenul si are originea in cuvântul latinesc nonformalis3.Acest tip de educaţie, care serveşte unei varietati mari de cerinţe de invatare la tineri si la adulţi, are in vedere:

- educaţia „complementara”4

- educaţia „suplimentara”5

2 Cu semnificaţia de “organizat”, “official”3 Preluat cu sensul “in afara unor forme special/official organizate pentru un anume gen de activitate4 paralela cu şcoala si adresându-se elevilor 5 pentru deci care si-au întrerupt prematur studiile

- educaţia de „substituţie”6 (3, p.177)Cosideram ca educaţia nonformala pentru tineret trebuie văzuta ca o forma complementara

a educaţiei formale pentru invatare continua de-a lungul vieţii.De asemenea educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin:

• valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional; • oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi

mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene; • participare voluntară, individuală sau colectivă; • modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor, tinerilor - gama largă de activităţi pe

care le propune şi posibilitatea fiecărui tanar de a decide la ce activităţi să participe; • dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni

activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii si tinerii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;

• un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.

Este necesar recunoaşterea educaţiei nonformale, ca un proces educativ complex si complementar educaţiei formale, necesar dezvoltării individuale a tinerilor in interes comunitar.

Constrângeri:- riscul unei identificări neadecvate a nevoilor şi aşteptărilor tinerilor, ca şi lipsa unor poziţii şi a feed-back-ului din partea tuturor actorilor locali care trebuie implicaţi în proces;

- capacitatea instituţională/organizaţională insuficientă a actorilor locali şi lipsa lor de voinţă reală de dezvoltare, ca ameninţare pentru sustenabilitatea planurilor de acţiune locală

- nivelul insuficient de solidaritate a ONG-urilor în promovarea intereselor lor comune în relaţie cu instituţiile publice

- implicarea insuficientă şi motivaţia insuficientă pentru implicare a tineretului neorganizat şi organizat, a mediului privat şi mass-mediei în diferitele faze ale politicilor publice de tineret

- -                   lipsa egalităţii de şanse în accesul la informaţie, responsabilitatea redusă în facilitarea accesului la informaţie

- fundamentarea improprie pentru finanţările locale, neconsultarea structurată a tuturor actorilor relevanţi, lipsa unui studiu sociologic

- insuficienţa resurselor alocate pentru politicile publice de tineret şi lipsa asumării pe termen lung a acestora din partea partidelor politice

.

II.3. Educaţia informala

Denumirea acesteia provine din latina - informis/informalis7

Educaţia informala include „totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase – sub raport cantitativ – cu care este confruntat individul in practica de toate zilele si care nu sunt selectate, organizate si prelucrate din punct de vedere pedagogic” (4, p.36)

6 pentru cei analfabeţi7 preluat cu sensul de “spontan, neaşteptat”

Acest tip de educaţie se realizează gratie influentelor cotidiene, prin interacţiune individului cu alte persoane in mediul social, cultural, economic s.a.Ea include experienţe trăite, idei aplicate sau valori „încercate” in viata cotidiana.Se pare ca acest tip de educaţie precede si depaseste ca durata, conţinut si modalitati educaţia formala.

III. Concluzie/Comparaţie intre cele trei forme de educaţie

Educaţia formală Educaţia nonformală Educaţia informală Subiectul educaţiei (actorii care desfăşoară acţiuni de educaţie)

instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi) (instituţii a căror principală misiune este educaţia)

instituţii culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc.), organizaţii nonguvernamentale, alte instituţii care au ca misiune conexă educaţia şi cultura

familia, media, grupul de prieteni, oricine exercită o influenţă educaţională neintenţionată sau neorganizată

Gradul de pregătire al "educatorului"

Personal didactic calificat

Personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având şi pregătire didactică

Pregătire didactică absentă sau sporadică Pregătirea nu este o condiţie a influenţei educaţionale.

Finalităţi ale educaţiei clar stabilite şi gradate pe etape de studiu, pe discipline etc.

stabilite pentru fiecare activitate, fără o organizare pe termen lung

nestabilite

Conţinutul educaţiei organizat pe ani de şcolaritate (etape de vârstă), pe profiluri / filiere profesionale

relativ organizat pe arii de interes

neorganizat, contextual

Modalităţi de certificare

certificate recunoscute la nivel naţional şi,

certificate de participare, certificate de absolvire a unor cursuri, adeverinţe, certificate profesionale sau vocaţionale, care pot fi recunoscute sau nu Obs. Uneori, aceste activităţi nu sunt deloc certificate.

fără certificare

Autonomia celui care învaţă în alegerea temelor/ activităţilor

redusă relativ mare crescută

BIBLIOGRAFIE

1. Cucoş, Constantin, 1996, Pedagogie, Editura Polirom,Iaşi2. Istrate, Elena si Jinga, Ioan, 1998, Manual de pedagogie, Editura ALL3. Nicola, Ioan, 1996, Tratat de Pedagogie Şcolara, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucureşti 4. Nicola, Ioan, 1994, Pedagogie Şcolara, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucureşti 5. *** Legea invatamantului, 1995