UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI LA DOBÂNDIREA

PERSONALĂ A UNUI ANUMIT STATUS SOCIAL-

ECONOMIC

Coordonator:

Lect. Univ. Dr. ALINA COMAN

Student:

PĂDURE CARMEN-DIANA

Braşov

2011

CUPRINS

CAPITOLUL I: TEMA, SCOPUL, OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII...............................................................................................................2

1.1 Ipoteze generale...........................................................................................................................3

1.2 Ipoteze de lucru...........................................................................................................................3

CAPITOLUL AL II-LEA: OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR.............32.1 Delimitarea actului educativ de procesul socializării..................................................................4

2.2 Educaţia ca mediator între societate şi individ............................................................................4

2.3 Diminuarea rolului familiei şi creşterea rolului şcolii în educaţie...............................................4

2.4 Funcţiile şcolii.............................................................................................................................5

2.4.1 Funcţiile postulate ale şcolii.................................................................................................62.4.2 Funcţiile nepostulate ale şcolii..............................................................................................6

2.5 Rolul şcolii în sistemul stratificării sociale..................................................................................7

CAPITOLUL AL III-LEA: TEORII PRIVIND ROLUL ŞCOLII ÎN STRATIFICAREA SOCIALĂ ŞI PRIVIND ASPIRAŢIILE ŞCOLARE..............9

3.1 Paradigme explicative..................................................................................................................9

3.1.1Teoriile holiste.......................................................................................................................93.1.2Teoriile explicative individualiste (de nivel microsocial)...................................................10

3.2 Universul cercetării....................................................................................................................11

3.3 Metode, instrumente..................................................................................................................12

3.3.1 Chestionarul........................................................................................................................123.3.2Interviul................................................................................................................................14

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................15

2

CAPITOLUL I: TEMA, SCOPUL, OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII

Tema aleasă, de interes general pentru sociologia educaţiei, este contribuţia educaţiei la

dobândirea personală a unui anumit status social-economic, mai exact, prezenta temă de cercetare

are ca scop evaluarea şi evidenţierea modului în care educaţia contribuie la dobândirea personală a

unui anumit status social – economic.

Pentru ca această cecetare să îşi îndeplinească scopul este necesară trasarea obiectivelor de

atins întru reuşita acestui demers. De aceea, trebuie să conturăm care sunt dimensiunile educaţiei,

funcţiile acesteia, ce reprezintă statusul şi cum poate acesta fi dobândit, pentru a putea stabili dacă şi

în ce măsură contribuie educaţia la dobândirea acestuia.

Ipotezele de la care se pleacă sunt împărţite în două categorii: ipoteze generale si ipoteze de

lucru.

1.1 Ipoteze generale

1. Persoanele cu o educatie superioara au un status social-economic mai bun decat persoanele

fara educatie superioara.

2. Gradul de educatie influenteaza statusul social-economic al unei persoane.

1.2 Ipoteze de lucru

1. Cu cat o persoana a absolvit mai multe institutii de invatamant, cu atat ea are un status social-

economic mai ridicat.

2. Daca o persoana a absolvit o facultate, atunci acea persoana are un status social-economic mai

ridicat decat o persoana care nu a absolvit facultatea.

3

CAPITOLUL AL II-LEA: OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR

Educaţia este un concept definit de sociologie în termenii acţiunii sociale. Definiţia din

Dicţionarul de sociologie dată educaţiei este următoarea: “Educaţia este ansamblul de acţiuni

sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare şi conducere a învăţării individuale

sau colective.”

În general, obiectivul principal al educaţiei este socializarea oamenilor, făcându-i din fiinţe

biologice fiinţe sociale . Prin educaţie se transmit nu doar cunoştinţe ci şi elemente de

comportament, valori şi norme.

Pe lângă obiectivele generale, educaţia are şi obiective specifice care depind de grupul social

în care va trăi individul. Conform definiţiilor ei, educaţia e exercitată asupra tinerelor generaţii de

către cele adulte. Totuşi, în prezent se vorbeşte despre educaţia permanentă sau continuă, despre

educarea adulţilor.

2.1 Delimitarea actului educativ de procesul socializării

Socializarea se referă la totalitatea influenţelor sociale exercitate asupra individului ca

subiect pasiv, pe când educaţia este o acţiune socială declanşată intenţionat. Educaţia constă într-o

socializare metodică, îngrădind pulsiunile şi formând personalitatea. Persoanele care înfăptuiesc

actul educativ nu se rezumă la atributul de adulţi sau covârstnici, ele fiind personal specializat.

Educaţia nu se realizează doar prin acţiunea factorilor de mediu, ci prin acţiunea unor factori

instituţionalizaţi.

2.2 Educaţia ca mediator între societate şi individ

Educaţia este considerată un termen mediu între faptul social şi faptul individual. Ea are rolul

de a orienta şi stimula potenţialul genetic, permiţând realizarea naturii umane. Aceasta nu înseamnă

că educaţia rezolvă nevoi naturale, în primul rând ale fiinţei umane, ci faptul că fiecare individ se

încadrează în cerinţele naturii umane universale. Deci, nu natura, ci societatea comandă conturarea

personalităţii. Educaţia este o funcţie eminamente socială.

4

Durkheim spunea că omul pe care vrei să-l realizeze educaţia nu este individul aşa cum l-a

creat natura, ci omul pe care-l vrea societatea. Educaţia poate fi privită şi ca un act creator, în sensul

că, prin consecinţele ei, ea echivalează cu o a doua naştere. Educaţia impune copilului moduri de a

vedea, a simţi şi acţiona la care el n-ar fi ajuns în mod spontan. Elementul nou, cu deosebire, este

ansamblul de comportamente considerate normale într-o colectivitate; individul dobândeşte

sentimente, obişnuinţe pe care şi le interiorizează.

2.3 Diminuarea rolului familiei şi creşterea rolului şcolii în educaţie

Crearea fiinţei sociale a copilului se desfăşoară de către instituţii ca: familia, şcoala, biserica.

Educatorii se deosebesc de cei educaţi în principal prin faptul că sunt cunoscători şi exponenţi ai

sistemului de valori şi norme dintr-o colectivitate. Acest fapt este criteriul legitimităţii autorităţii

educative, care o deosebeşte de autoritatea din domeniul economic, juridic, etc.

Problema esenţială a acţiunii educative constă în a face din individ, simultan, un membru al

unui grup particular şi al colectivităţii în ansamblul ei.

În societăţile tradiţionale părinţii şi familia erau principalii arhitecţi ai fiinţei sociale a

copilului. Aceasta pentru că familia tradiţională, prin numărul mare de membri, forma o mică

societate. Relaţiile în familie erau de tip impersonal, supuse unei discipline adevărate şi se bazau pe

solidaritate mecanică (conform îndeplinirii unor roluri bine definite de către fiecare membru). Exista

o autoritate incontestabilă, de obicei în persoana tatălui.

Pe măsura evoluţiei spre societatea modernă şi contemporană, familia se restrânge până la

grupul mic format din părinţi şi copii puţini. Solidaritatea mecanică e înlocuită de cea organică,

bazându-se pe multă afecţiune. Relaţiile se personalizează.

Familia ar trebui să îndeplinească o educaţie pe două dimensiuni: una particulară, suficientă

unui grup anume şi o dimensiune generală care să asigure interiorizarea normelor pentru viaţa în

societate. Dar educaţia într-o familie restrânsă modelează indivizii insuficient din punctul de vedere

al spiritului de disciplină şi al altor aspecte cerute de societate; ea nu prea dezvoltă nici altruismul,

responsabilitatea. În familie relaţiile nu se mai bazează pe autoritate, pe norme, ci pe sentimente, pe

împrejurări particulare, pe negocieri de roluri, astfel că familia cu greu asigură premisele fiinţei

sociale. Datorită exacerbării sentimentelor, familia nu reuşeşte să dezvolte autonomia copiilor şi

rareori metodele educative folosite de părinţi sunt şi constrângătoare.

5

Şcoala devine în prezent instituţia care-şi propune să educe spiritul de disciplină, ataşamentul

la scopuri colective, autonomia persoanei. Motivul constă în faptul că în şcoală relaţiile sunt mai

impersonale, mai neutre, regulile sunt aplicate mai consecvent, autoritatea e mai puternică decât în

familie.

2.4 Funcţiile şcolii

Şcoala exercită mai multe funcţii. În viziunea lui Traian Rotariu, ele se grupează în două

categorii:

Funcţii postulate, recunoscute, explicite;

Funcţii nepostulate, implicite, de multe ori involuntare.

Sociologia trebuie să le evidenţieze şi să evalueze dacă ultimele sunt efecte secundare sau urmări

tacite ale educaţiei.

2.4.1 Funcţiile postulate ale şcolii

Funcţia de educare sau integrare socială a indivizilor prin care se formează deprinderi

şi convingeri pentru respectarea normelor de convieţuire. Constatăm că această

funcţie se exercită tot mai precar în prezent!

Funcţia de asigurare a instrucţiei sau transmitere a moştenirii culturale. Şcoala

contribuie la formarea culturii generale, care în societatea informaţională, nu mai

poate fi asigurată doar de familie sau biserică.

Funcţia de pregătire profesională, în sensul că şcoala asigură o diplomă care adeseori

permite ocuparea unui post pe piaţa muncii. Şcoala pregăteşte pentru o specializare,

aspect necontestat, dar controversat în ce priveşte momentul declanşării lui.

2.4.2 Funcţiile nepostulate ale şcolii

Alocarea de statusuri şi pregătirea pentru roluri sociale. O diplomă nu dă numai

dreptul de a practica o meserie, dar oferă şansa ocupării unei poziţii sociale, plasarea

6

într-o ierarhie. Există strânsă corelaţie între nivelul diplomei şcolare şi statusul social

al persoanei, aşa cum urmează să arătăm pe parcursul acestui plan de cercetare. Chiar

şi diplomele care nu atestă pregătirea strictă într-o profesie sunt necesare pentru

accesul la o anumită poziţie socială.

Reproducerea structurii sociale. O anumită organizare a societăţii se reface prin

înlocuirea succesivă a generaţiilor de către cele noi, care trec prin şcoală şi prin

educaţia formală dobândită acced la diferite poziţii sociale.

Asigurarea mobilităţii sociale, adică mişcarea în spaţiul social. Şcoala mediază relaţia

dintre mediul de provenienţă, sau de origine şi destinaţia socială.

Relevarea celei de a doua categorii de funcţii se doreşte a fi o prezentare completă, cu

precizarea că, în viaţa socială, efectele secundare – uneori nebănuite, pot genera coliziuni de

interese.

2.5 Rolul şcolii în sistemul stratificării sociale

Stratificarea socială înseamnă aşezarea ierarhică a indivizilor în spaţiul social. Ea se poate

realiza prin moştenire, căsătorie sau alte filiere ca cea religioasă, politică, militară sau prin educaţie.

În societăţile moderne industriale, care nu mai acceptă moştenirea statusului social, şcoala a devenit

instituţia selectivă cea mai însemnată: „Şcoala a fost şi este considerată cea mai importantă instituţie

prin intermediul căreia se realizează mobilitatea intergeneraţională.”

Majoritatea tinerilor petrec mulţi ani în şcoală şi se estimează că nişte politici educative

adecvate ar putea atenua sau chiar elimina ponderea moştenirii sociale. Astfel, prin intermediul şcolii

ar fi posibilă reducerea inegalităţii şanselor sociale pentru indivizi care pornesc în viaţă de pe poziţii

inegale. Şcoala, educaţia (E) devine mediator între originea socială (O) şi locul ocupat în structura

socială, destinaţia fiecăruia (D).

EDUCAŢIE

ORIGINE DESTINAŢIE

Fig.. 1

7

Ne vom adânci în delimitarea acestor concepte pornind de la un citat selectat din lucrarea cu

titlu de rezonanţă a lui Edgar Faure – „A învăţa să fii":

„Egalitatea de acces în învăţământ nu este totuşi decât o condiţie necesară dar nu şi suficientă

a democraţiei educaţiei, cu toate că adesea s-a văzut în aceasta scopul în sine al democratizării [...]

Egalitatea de acces nu înseamnă şi egalitatea şanselor". Egalitatea şanselor în faţa învăţământului

pentru copiii proveniţi din diferite clase sociale a constituit o temă majoră a dezbaterilor în domeniul

educaţiei. Aşa cum rezultă din lucrarea "Origins and Destinations", egalitatea şanselor a fost

înţeleasă în diferite moduri:

O definiţie minimală înţelege egalitatea şanselor prin desfiinţarea barierelor legale, spre a

permite tuturor copiilor intrarea în orice formă şi nivel de învăţământ.

A doua manieră de înţelegere vizează eliminarea barierelor financiare, prin desfiinţarea

taxelor şcolare.

A treia modalitate de înţelegere se referă la egalitatea accesului la forme superioare de

învăţământ pentru toate clasele sociale, în condiţiile în care sistemul de învăţământ este organizat

piramidal, adică pe nivele ierarhice, având cuprindere mai mare la bază şi se îngustându-se la vârf.

Aceste nivele capătă evaluări sociale diferite, după înălţimea lor - socotită în ani de pregătire şi după

tipul de şcoală - iar accesul la treptele superioare este condiţionat de parcurgerea celor inferioare.

Mai mult chiar, există forme de învăţământ, precum cel profesional, fără permeabilitate directă spre

treptele superioare (studii postliceale, sau universitar - academice). Egalitatea de şanse, respectiv

inegalitatea de şanse sunt concepte mai complicate, care trebuie deosebite de simpla inegalitate.

"Inegalitatea reflectă gradul de dispersie a indivizilor după o caracteristică dată", de exemplu

după venit. Expresia "inegalitate socială" o folosim atunci când intervine un proces de evaluare

conform unor criterii social acceptate, ale unor caracteristici.

Inegalitatea de şanse, în schimb, face apel la două caracteristici, dintre care una este

dependentă de cealaltă. Inegalitatea de şanse în faţa şcolii compară o anumită origine socială a

copiilor, inclusă într-un sistem ierarhic, cu nivelul şcolar atins de ei. Precizarea cea mai importantă

privitoare la textul selectat anterior din E. Faure este că obiectivul politicii şcolare ar trebui să fie nu

numai egalitatea intrărilor în sistemul de învăţământ, ci şi a ieşirilor. Ne referim la o egalitate de

instruire atât sub raportul accesului la diferite trepte de învăţământ pentru copii din diferite categorii

8

sociale, cât şi la parcurgerea acestora în condiţii optime, numai astfel realizându-se o egalitate reală a

şanselor de instruire.

După considerentele lui Raymond Boudon, este clar că, dacă n-ar fi legată de inegalitatea

şanselor sociale, inegalitatea şanselor în faţa învăţământului n-ar avea decât o importanţă socială

redusă.

9

CAPITOLUL AL III-LEA: TEORII PRIVIND ROLUL ŞCOLII ÎN STRATIFICAREA SOCIALĂ ŞI PRIVIND ASPIRAŢIILE ŞCOLARE

3.1 Paradigme explicativeRolul şcolii în stratificarea socială şi nivelul aspiraţilor şcolare este explicat prin teorii

grupate în două categorii:

teorii holiste (paradigme de tip macrosocial);

teorii individualiste (paradigme de tip microsocial) care găsesc explicaţii la nivel particular.

3.1.1Teoriile holiste

A) Teoria reproducţiei sociale al cărei fondator este Pierre Bourdieu, arată că la nivelul societăţii

sistemul şcolar contribuie la reproducerea şi legitimarea inegalităţilor sociale. Şcoala este sistemul

care reuşeşte să-i convingă pe dezmoşteniţii soartei că ei îşi datorează destinul lipsei de calităţi sau

aptitudini probate în sistemul de învăţământ. În şcoală, capitalul social al persoanei se transformă în

capital cultural instituţionalizat. Acest fapt permite „eredităţii” sociale să se realizeze în toată

legimitatea.

Jean Claude Passeron vorbeşte despre un capital simbolic cultural sau şcolar care devine o

proprietate intrinsecă a persoanei şi se face uitat ca produs sau privilegiu social. Deci, vechile

capitaluri tangibile se transformă în capitaluri simbolice care îi favorizează pe unii copii în sistemul

şcolar.

Ambii autori menţionează diferenţa între cunoştinţele şi competenţele dobândite în mediul de

provenienţă a indivizilor care-i avantajează pe unii în reuşita şcolară.

B) Teoria codurilor socio-lingvistice e fundamentată de Basil Bernstein care arată că matricea

limbajului are deosebită însemnătate în evoluţia culturală a persoanei. Limbajul acţionează şi el ca

un mecanism al reproducţiei culturale. În această teorie este expusă opoziţia lingvistică între două

coduri de limbaj şi două maniere de orientare cognitivă. El suprapune parţial structura de clasă cu

anumite coduri diferenţiate de comunicare ce se vor finaliza prin conturarea unor modele mentale.

Bernstein vorbeşte de un cod verbal (lingvistic) restrâns şi unul elaborat.

Primul este mai limitat, utilizat, în general, pentru a exprima relaţii particulare fără

generalizări foarte extinse. Structura de comunicare este restrânsă, închisă. Cel care utilizează acest

limbaj, deseori are dificultăţi în exprimarea gândurilor, intenţiilor; frazele sunt mai scurte şi

previzibile. Un asemenea limbaj este frecvent utilizat în familiile simple. În cadrul lor, membrii sunt

10

poziţionaţi ierarhic, deciziile sunt luate de un şef mai autoritar, adesea controlul şi relaţiile au

caracter imperativ.

Celălalt e un cod lingvistic elaborat căruia îi sunt accesibile înţelesurile universale, e mai

nuanţat, utilizează cu supleţe categoriile gramaticale, frecvent apar termenii ce exprimă

incertitudinea. Toate vor fi regăsite mai degrabă la copiii proveniţi din clase superioare, crescuţi în

familii orientate către persoane în care e multă flexibilitate, se iau în considerare argumentele altora,

controlul se face pe calea negocierilor şi explicaţiilor.Aceste coduri lingvistice impregnează modul

de a fi al persoanelor. Competenţa sau inteligenţa lingvistică diferită va avea implicaţii pe plan

cognitiv, afectiv, social. Cei care uzează de limbaj sărac se descurcă mai greu în sistemul de

învăţământ, aspiraţiile legate de şcoală sunt mai modeste, în opoziţie cu educabilitatea şi succesul

şcolar al copiilor care utilizează un limbaj elaborat.

3.1.2Teoriile explicative individualiste (de nivel microsocial)

A) Teoria interacţionistă are ca fondator pe Raymond Boudon. În lucrarea „Inegalitatea şanselor”

(„L’inegalité des chances”) el vorbeşte de mai mulţi factori care acţionează la nivel individual, dintre

care cei mai importanţi sunt cei economici. Aceasta înseamnă că educaţia e suportată financiar mai

ales din resursele familiei (nu ale societăţii), implicând nişte costuri pentru taxe, uniforme, dar şi

costuri de timp şi disponibilităţi. De asemenea, educaţia va implica şi nişte câştiguri. Ca urmare,

câştigurile economice depind de resursele fiecărei familii şi sunt mai puternice pentru unii indivizi

decât pentru alţii. Aceste constrângeri economice sunt mai importante decât cele culturale şi ale

limbajului şi fiecare persoană va căuta cea mai bună combinaţie între costuri, beneficii şi riscuri.

În ce priveşte aspiraţiile educaţionale, atingerea unui status educaţional depinde şi de diferenţele

dintre clase ca o chestiune de convingeri, valori diferite împărtăşite şi costuri diferite pentru indivizi.

Aşadar, pentru a putea elabora un instrument de cercetare este necesară operaţionalizarea

conceptelor cu care urmează să lucrăm în planul nostru de cercetare. Chiar dacă toate teoriile şi

cercetările specialiştilor expuse anterior evidenţiază într-o mare măsură care sunt conceptele de

măsurat consider necesară enumerarea lor, după cum urmează: în ceea ce priveşte educaţia conceptul

operaţionalizat măsurabil este şcoala, nivelul de şcolarizare, gradul şcolilor absolvite.

Cât despre statusul social - economic aspectele care ne interesează sunt redate de poziţia

economică dată de nivelul de salarizare (minim, mediu, peste mediu, ridicat), mediul social în care

11

individul îşi trăieşte existenţa, interesele acestuia (modalităţi de petrecere a timpului liber, concedii

şi vacanţe), etc.

3.2 Universul cercetării

Deoarece în prezentul plan de cercetare voi încerca să aplic triangulaţia metodologică,

propun ca instrumente de testare a ipotezelor interviul, chestionarul şi observaţia. Datorită

diversităţii celor trei instrumente eşantionarea este mai dificilă iar aplicarea lor diferă în funcţie de

fiecare dintre acestea. Deoarece cercetarea are un caracter calitativ am ales ca metodă aplicarea

interviului şi a studiului de caz, pe când chestionarul, chiar dacă face parte din metodele de cercetare

cantitativă, ne va ajuta să procurăm informaţia de la un număr mai mare de persoane.

În acest sens, am conceput eşantionarea după cum urmează:

Vom aplica chestionarul unei promotii de liceu din aceeasi generatie, aceeasi

institutie de invatamant, aleasa aleatoriu, precum si unei categorii omoloage,

absolventă de studii superioare. Aşadar, eşantionul pe care vom aplica chestionarul

pe două subgrupuri – o generaţie absolventă de studii medii ale aceleiaşi promoţii şi

o alta care a absolvit studiile superioare. Pentru alegerea eşantionului alegem ca

încadrare temporală subiecţi care au terminat ciclul de învăţământ corespunzător în

urmă cu 10 ani de la momentul realizării cercetării (de exemplu, în cazul în care în

care cercetarea se va realiza în anul 2011, respondenţii vor fi aleşi din generaţia care a

promovat în 2001) deoarece consider că 10 ani este o perioadă suficientă de timp

pentru a determina traseul parcurs întru dobândirea personală a statusului social-

economic.

În ceea ce priveşte interviul, acesta se va aplica pe un eşantion format din două

subgrupuri, până se va atinge saturaţia informaţională, după următoarele criterii:

o Primul subgrup- persoane „realizate”, cu un potenţial financiar crescut,

apartenenţi ai unui mediu social superior, parte a păturii superioare a

societăţii. Criteriile de alegere a acestor persoane vor fi: venitul, realizări

profesionale excepţionale, succesul în carieră, implicarea pe scena socială,

persoane „de vază” ale comunităţii.

12

o La polul opus se vor realiza interviuri cu apartenenţi ai păturii de jos a

societăţii, oameni cu venituri mici sau medii, apartenenţi ai unui mediu social

mediocru spre inferior.

Cât despre observaţie, acesta va fi realizată pe două dintre interviurile efectuate, câte

unul din fiecare subgrup, ales la latitudinea cercetătorului.

3.3 Metode, instrumente

3.3.1 Chestionarul

1. Ce studii urmati in momentul de fata?

a. Liceale

b. Postliceale

c. Universitare

d. Postuniversitare (master, doctorat)

e. Altele (cursuri de specializare, stagii de pregătire, etc.)...................................

2. Ce ocupaţie aveţi?

..............................................................................................................................................

3. În ce domeniu profesaţi?

.................................................................................................................................................

4. Care este venitul Dvs. lunar?

a. < 1000 RON

b. 1000 RON – 1500 RON

c. 1500 RON – 2500 RON

d. 2500 RON – 4000 RON

13

e. > 4000 RON

5. Pe o scală de la 1 la 5, 1 însemnând deloc, 5 foarte mare, cum evaluaţi satisfacţia pe care v-o

oferă locul Dumneavoastră de muncă, din diferite puncte de vedere ?

a. Renumeraţie: 1 2 3 4 5

b. Poziţie socială: 1 2 3 4 5

c. Posibilitatea de a promova: 1 2 3 4 5

d. Gradul de dificultate a muncii prestate: 1 2 3 4 5

e. Relaţia cu superiorii: 1 2 3 4 5

f. Relaţia cu colegii: 1 2 3 4 5

g. Domeniul de activitate: 1 2 3 4 5

6. Pe o scară de la 1 la 5, 1 însemnând deloc, 5 foarte mare, cât de multă legătură are domeniul

în care vă desfăşuraţi activitatea cu domeniul în care v-aţi făcut studiile?

1 2 3 4 5

7. Care a fost interesul Dumneavoastră în ceea ce priveşte scoala?

a. foarte scăzut

b. scăzut

c. mediocru

d. crescut

e. foarte crescut

8. Consideraţi că aţi fi putut ajunge la realizările actuale dacă nu aţi fi avut studiile pe care le

aveţi?

a. Da, cu siguranţă

b. Nu, în niciun caz

c. Da, dar doar cu alte studii

14

9. Care sunt modalităţile Dvs. preferate de petrecere a timpului liber? (maxim 3 răspunsuri)

a. cinematograf

b. spectacole de teatru, operă, operetă, concerte de muzică clasică/ instrumentală, etc.

c. lectura cărţilor

d. lectura ziarelor şi revistelor

e. ieşiri în aer liber

f. întâlniri cu prietenii

g. ieşitul în localuri (restaurant, bar, cafenea, discotecă etc.)

h. mersul la biserică

i. activităţi de îndemânare (traforaj, croşetat, confecţionat, etc.)

j. practicarea unui sport

k. vizionatul televizorului

l. altele...........................................................................................................................

QS1: Varsta: .............

QS2: Sex: ...............

QS3: Mediul de rezidenta:

1. urban

2. rural

QS4: Ultima Ultima şcoală absolvită:

1. Şcoala elementară (4 clase)

2. Gimnaziul (7-8 clase)

3. Treapta I de liceu (10 clase)

4. Scoala Profesională

5. Liceul

6. Şcoala post-liceală

7. Facultatea

8. Studii postuniversitare (master, doctorat)

15

3.3.2Interviul

1. Buna ziua. Cum vă numiţi şi ce ocupaţie aveţi?

2. Ce studii aveti? Unde v-aţi făcut studiile?

3. Ce studii şi ce ocupaţii au/ au avut părinţii Dvs.?

4. Sunteţi mulţumit de locul actual de muncă? (Dacă da, din ce motive, dacă nu, care sunt

cauzele)

5. Cum aţi ajuns să lucraţi la actualul loc de muncă? Care a fost parcursul în cariera Dvs

de până acum?

6. Haideţi să discutăm puţin despre şcoală. Cum evaluaţi rezultatele Dvs. şcolare? Care

erau materiile Dvs. preferate?

7. Care era atitudinea vis a vis de educaţie, de şcoală în familia Dumneavoastră?

8. V-a plăcut să vă informaţi şi să aflaţi mai multe în afara curriculei şcolare?

9. Care consideraţi că sunt competenţele pe care şcoala vi le-a oferit care v-au ajutat mai

apoi la găsirea şi alegerea unui loc de muncă?

10. Aţi beneficiat de ajutor din partea părinţilor în alegerea şi găsirea unui loc de muncă? În

ce măsură?

11. Cum vă place să vă petreceţi timpul liber?

12. În ce măsură consideraţi că viaţa exterioară locului de muncă vă este influenţată de

către acesta? (de exemplu timp liber, pasiuni, grup social, etc.)

13. Consideraţi că aţi fi ajuns unde sunteţi astăzi, d.p.d.v. profesional dacă v-aţi fi născut

într-o altă familie?

16

BIBLIOGRAFIE

1. Boudon, Raymond, ‘L’Inegalite de chanches. La mobilite sociale dans les societes

industrielles, Hachette’, Paris, 1973

2. Boudon, Raymond, Tratat de sociologie, ed. Humanitas, Bucuresti, 1997

3. Durkheim, Emile, Educatie si sociologie, ed EDP Bucuresti, 1980

4. Halsy, A., Heath, A., Ridge, J. Origins and Destinations, ed. Clarendon Press, Oxford, 1980

5. Rotariu, Traian - Şcoala şi mobilitatea socială în ţările capitaliste dezvoltate, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti , 1980

6. Zamfir,C. Vlăsceanu, L (coord)-Dicţionar de sociologie, p.202

 

 

17

18