1. Principii generale privind organizarea muncii educative cu condamnaţii

Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul căruia

se face un transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în

scopul formării şi dezvoltării persoanlităţii omului.

Educaţia înglobează în domeniul său şi recuperarea indivizilor cu conştiinţă înapoiată şi, în

ultimă instanţă, cu comporatment deviant. Această componentă a educaţiei este denumită reeducare.

Deoarece forma flagrantă de manifestare a deprinderilor antisociale o constituie infarcţiunea,

reeducarea se adresează, în primul rând, celor condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea.

Administratţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu admite degradarea

fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca administratţia penitenciară să aibă un

comportament uman şi nepărtinitor în raport cu deţinuţii. Se cere a realiza un complex de activităţi

care ar permite dezvoltarea, în direcţia bună, a personalităţii celui deţinut.

Procesul de reeducare a condamnaţilor este deosebit de complex dar, pentru îndeplinirea

scopurilor sale, legea penală pune la dispoziţie mijloace prin intermediul cărora acţionează asupra

transformării conştiinţei condamnaţilor dintre care cel mai important este munca productivă. Totuşi,

munca social-utilă nu poate fi unica în realizarea sarcinilor reeducării condamnaţilor. Alături de

muncă, legiuitroul a prevăzut acţiunile socio-educative, instruirea generală şi profesională a

condamnaţilor.

Procesul de corijare a condamnaţilor în instituţiile penitenciare se realizează într-un mediu

nefavorabil din punct de vedere pedagogic, cum ar fi concentrarea unui număr mare de persoane

cărora le sunt caracteristice anumite vicii morale. O astfel de atmosferă face dificil procesul de

cultivare a calităţilor morale deoarece micromediul instituţiei penitenciare se manifestă ca un factor

social-psihologic negativ care diminuează eficacitatea influenţării educative asupra condamnaţilor.

În locurile de detenţie există o colectivitate eterogenă de oameni de vârste, profesii şi sexe diferite,

cu unn nivel variat de instruire şi cultură, proveniţi din idverse medii sociale, cu o activitate

infracţională îndelungată sau aflându-se la prima faptă, cu caractere şi trăsături individuale multiple,

mai mult sau mai puţin receptivi la acţiunea de reeducare, având un singur element comun:

încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială. În asemenea condiţii, acţiunile socio-educative

şi instruirea profesională trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:

asigurarea unui conţinut corespunzător acţiunilor socio-educative;

particularizarea acţiunilor socio-educative;

adoptarea unei metodologii corespunzătoare gradelor de receptivitate şi de evoluţie a

condamnaţilor;

conducerea unora dintre activităţile socio-educative de specialişti civili din domeniul psiho-

sociologiei;

asigurarea unor anumite condiţi materiale şi organizatorice necesare.

Studiile făcute în diverse ţări referitor la eficacitatea programelor corecţionale, au un punct

comun în a considera că prin apliacraea lor se reduce cu 10 % recidiva. Programele ineficace sau

nepotrivite sunt în general cele care au la bază un model psihodinamic non-directiv sau medical,

strategii slab axate pe o educaţie sau formare profesională în grup, acţiuni sau o altă împrejurare

care nu a fost concepută în funcţie de factorii criminogeni.

Factorii care condiţionează realizarea unor programe eficace în penitenciare – confiorm lui

Paul Gendreau şi Claire Goggin – sunt cele referitoare la:

a) evaluarea factorilor de risc pentru fiecare deţinut şi a celor dinamici care pot influenţa

evoluţia tratamentului; cei doi cercetători propun programe diferenţiate pentru

delicvenţii cu risc înalt de recidivă;

b) caracteristicile tratamentului, abordarea comportamentală pe termen lung (3-4 luni) este

cea mai indicată. Tratamentul va fi personalizat şi axat pe întărirea pozitivă a

comportamentelor prosociale;

c) factorii legaţi de contextul general: credibilitatea celui care a conceput programul,

pregătirea personalului şi aptitudinile de consiliere, supravegherea schimbărilor care

apar la deţinuţi în cursul programului şi mai ales după program. Ca regulă generală,

programele derulate în mediul natural al condamnaţilor oferă rezultate cele mai

convingătoare privind readaptarea.

Până în prezent lucrul educativ cu condamnaţii era bazat pe sistemul sovietic de educare

colectivă, elaborat detaliat de Makarenko A. Ideile căruia au fostt dezvoltate de Suhomlinsky V.,

care a stabilit un şir de principii ale educării individuale pe baza colectivului, prin intermediul

colectivului şi pentru colectiv.

Unua din particularităţile sistemului penitenciar actual constă în stimularea parţială şi

unilaterală a corijării persoanei în care unele procese (care au loc în instituţiile penitenciare)

contribuie la reeducarea condamnaţilor, iar altele – frânează acest proces. Eliminarea acestor

contradictorialităţi se poate fectua nu atât prin perfecţionarea unor mijloace de corijare şi

reeducare în parte, cât prin crearea unui sitem complex, adecvat structurii social-psihologice a

personalităţii.

Astăzi, când metodele obişnuite şi învechite nu pot aduce rezultate satisfăcătoare în lucrul

educativ cu condamnaţii, s-a creat situaţia, când devine posibil şi necesra studierea şi crearea

unui sistem de reeducare a delicvenţilor în baza unor metode care ar corespunde noilor realităţi.

Astefl, potrivit Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2003-2013 din

31.12.2003 reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii se va efectua în vederea realizării

următoarelor obiective:

asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de activitate

aducativă desfăşurată cu condamnaţii, cultivându-le colaboratorilor sistemului

penitenciar aptitudini de muncă individuală şi diferenţiată cu condamnaţii în funcţie de

gradul de pericol pe care aceştia îl prezintă pentru societate, precum şi a unei atitudini

binevoitoare faţă de condamnaţi în baza principiilor dreptăţii, umanităţii şi

parteneriatului;

asigurarea unui tratament individual diferenţiat, ţinându-se cont de gradul de pericol pe

care îl prezintă condamnaţii pentru societate şi de rebutul pedagogic;

implimentarea metodelor pedagogice şi psihologice moderne în procesul educaţional,

orientate spre corijarea condamnaţilor;

crearea condiţiilor şi posibilităţilor pentru realizarea năzuinţelor condamnaţilor de

corijare şi autiperfecţionare prin conştientizarea vinovăţiei şi daunei aduse altor persoane

în vederea corectării propriului comportament neadecvat;

păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor, satisfacerea

cerinţelor lor spirituale;

organizarea orientării şi pregătirii profesionale a condamnaţilor care nu posedă profesii

(meserii) şi a învăţământului mediu de cultură generală, dirijarea lucrului educativ spre

formarea şi dezvoltarea aptirudinilor pentru activităţile socila-utile;

direcţionarea întregului potenţial al colaboratorilor instituţiei spre utilizarea permanentă a

metodelor psiho-pedagogice de influenţare a condamnaţilor prin diferite activităţi:

muncă, instruire, odihnă, creaţie;

îmbunătăţirea lucrului bibliotecilor din cadrul instituţiilor penitenciare prin asigurarea lor

cu literatură juridică, artisitică, şi religioasă, care contribuie la ridicarea nivelului de

cunoştinţe juridice, la dezvoltarea intelectuală şi cultural-artistică a deţinuţilor.

Munca educativă în instituţiile penitenciare este reglementată de art. 261 CE al RM,

secţiunile 31-36 din Statut şi se organizează conform programelor elaborate de către

Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei. Fiind unul din principalele

mijloace de corijare a condamnaţilor, ea este direcţionată spre familiarizarea lor cu valorile

general umane, respectare legii, cultivarea deprinderilor socila-utile, ridicarea conştiinţei şi

nivelelui lor cultural.

Administratţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei publice şi

asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară pentru asigurarea

muncii educative cu condamnaţii. Munca educativă cu condamnaţii se efectuează diferenţiat,

în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate

cu programul penitenciar model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi

programul individual al deţinutului. Totodată se va ţine cont de particularităţile individuale

ale persoanei condamnatului, utilizându-se instrumente de influenţă individuale sau în grup,

în baza metodelor psihopedagogice, precum şi alte activităţi planificate şi organizate în

cadrul Consiliului educatorilor, activitatea căruia este reglementată prin ordinul dirctorului

general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Participarea condamnatului la cţiuni educative se ia în considerare la detreminarea

gradului său de corijare, precum şi la stabilirea măsurilor de stimulare. În ordinea de zi a

penitenciarului pot fi prevăzute măsuri educative şi participarea la ele este obligatorie pentru

condamnaţi.

2. Formele de organizare a muncii educative cu condamnaţii

Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de legislaţie (pct. 411 din

Statut), sunt: activităţile educative; instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi spirituale

(religioase); consiliere psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventrae bibliotecilor;

activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie individuală. De asemenea putem numi şi astfel de

activităţi importante cum ar fi: activitatea de muncă; educarea conştiinţei de drept; munca de agitaţie

şi lămurire.

Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea reprezentanţilor

personalului penitenciar. La regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în

penitenciare de tip semiînchis, celulele în care se deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă, precum şi

în celulele izolatorului disciplinar, munca educativă este efectuată nemijlocit în celule.

Educaţia prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme spre

munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o mare parte din condamnaţi sunt convinşi

că munca cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea, cred ei, este mai convenabil să fure, să

jefuiască, să mintă, să ducă o viaţă uşoară, antisocială.

Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a tradiţiilor „cdului deontologic

hoţesc”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei poziţii amorale, distrugătoare pentru

pesoană şi societate. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că munca cinstită în locurile

de detenţie şi după eliberare este unica cale bună pentru el, acceptată de societate şi prin care poate

să evite recidiva infarcţiunilor. Totodată urmează de menţionat că o problemă a educării prin muncă

este lipsa locurilor de muncă în penitenciare.

O altă formă a muncii educative este formarea conştiinţei de drept la condamnaţi, lămurirea

legislaţiei având ca scop formarea unei culturi juridice, a stimei faţă de lege şi a tendinţei de

respectare strictă a ei. Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din cauza încălcării

legii condmanţii au ajuns în locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales minorii, declară că, dacă

ar fi cunoscut legea şi consecinţele încălcării ei, n-ar fi încălcat-o niciodată.

Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei infracţiunilor în

timpul executării pedepsei şi după eliberarea din penitenciare. Ea se înfăptuieşte prin familiarizarea

condamnaţilor cu prevederilor Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor

constituţionale ale cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei penale, de

procedură penală, execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor, discuţiilor, lecţiilor

practice a deprinderilor respectării normelor juridice, capacităţilor de a rezolva problemele vieţii fără

încadrarea legii. Una din dificultăţilor existente în procesul de educaţie juridică a condamnaţilor este

lipsa în bibliotecile penitenciarelor a literaturii juridice noi şi a cadrelor înalt calificate.

În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele impostante de influenţă educativă

asupra condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi lămurire. Astfel, în penitenciare un rol

important îl are agitaţia vizuală care are sarcina de a explica condamnaţilor cerinţele legislaţiei

execuţional-penale ale RM, Statutului executării pedepsei, drepturile şi obligaţiile persoanelor ce-şi

ispăşesc pedeapsa cât şi normelor de comportare şi a regimului de detenţie, trezind astfel la

condamnaţi tendinţa spre un comportament adecvat.

Textul agitaţiei vizuale trebuie să fie accesibil, laconic, concret. Eficacitatea agitaţiei vizuale

depinde faptul, cât este de informativă, actuală, operativă şi estetic oformată. Materialul textual şi

ilustrativ se plasează pe standuri, luând în consideraţie ca acesta să fie uşor asimilat. Schiţele

agitaţiei vizuale se aprobă de şeful adjunct pentru locul educativ al instituţiei, care este responsabil

personal de conţinut şi de oformarea estetică.

Agitaţia vizuală este afişată în sectorul locativ, în club şi bibliotecă, în localul sectorului şi

teritoriului aferent, în biroul şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei

precum şi în încăperile de aşteptare a întrevederilor rudelor cu condamnaţii. Spre exemplu,

nomenclatorul agitaţiei vizuale în sectoul locativ cuprinde următoarele informaţii: regimul zilei în

instituţia penitenciară; orele de primire a condamnaţilor de către administraţia instituţiei; panoul

pentru ziarele republicane şi locale; gazeta de perete a instituţiei, standul de informaţii; standuri,

panouri, lozinci care elucidează sarcinile înaintate condamnaţilor; aforismele persoanelor ilustre,

care contribuie la procesul de corijare şi reeducare a condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile

condamnaţilor (art. 166, 167 CE al RM); extrase din CE al RM.

Un mijloc efectiv al muncii educative cu condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi

sportivă de masă. Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror

prezentări, concerte şi spectacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective. Administraţia este în

drept să permită, la solicitarea condamnaţilor, organizarea concertelor cu plată din contul acestora.

De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în cinematograf, precum şi

transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a penitenciarului. Peridiocitatea rulării filmelor este

stabilită de către adminstraţia penitenciarului, în funcţie de comportamentul deţinuţilor şi asigurarea

tehnico-materială a penitenciarului, însă nu mai rar decât o dată în săptămână. Suplimentar, se

permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare. Pentru persoanele deţinute în

celulele izolatorului disciplinar, proiectarea filmelor este interzisă.

Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, timpul de vizionare a cărora este determinat de

regimul zilei, durata vizinării limitându-se în zilele de muncă de la 6 ore, iar în zilele de odihnă şi de

sărbătoare la 8 ore. Încăperile de locuit, cluburile, bibliotecile, camerele pentru munca educativă,

celulele în izolatoarele de urmărire penală, saloanele unităţilor medicale sunt radioficate.

Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat. Schimbarea cărţilor la

regimul iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciarele de tip

semiînchis, în izolatoarele de urmărire penală, în celulele izolatorului disciplinar, precum şi

deţinuţilor pe viaţă se efectuează cel puţin o dată la 10 zile.

În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în

conformitate cu normele stabilite. La fel deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul

penitenciarului, regimul de detenţie, comportamentul acestora, folosirea propriilor figuri de şah,

dame, domino, table, mingi, palete şi mingi de tenis sau badminton. Pe teritoriul fiecărei instituţii se

amenajează locuri corespunzător amenajate şi terenuri sportive.

În scopul asigurării mai eficiente a ocupării condamnaţilor în timpul liber, perfecţionării

continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii fizice, sportului şi unui mod de

viaţă sănătos în penitenciare sunt organizate diferite competiţii sportive, spatachiade şi alte activităţi

cu caracter sportiv. Pentru antrenarea mai amplă a condamnaţilor în măsurile ducative în

penitenciare pot fi petrecute următoarele măsuri sportive: minifotbel; volei; tenis de masă; şah şi

jocul de dame; tragerea otgonului; ridicarea halterelor; ridicarea la bară; petrecerea gimnasticii;

victorine sportive; alergări la distanţa de 60 metri; aruncarea greutăţii; sărituri în lungime.

Colectivele de condamnaţi ce s-au plasat pe locurile premiante se menţionează cu fanioane

memorative, diplome, premii băneşti. Participanţii spartachiadei, învingătorii la colocviile

individuale la un compartiment concret al programei, se menţionează cu premii memorative.

O imporatnţă deosebită în influenţa educativăă asupra condamnatului o are munca de

profilaxie individuală, care se efectuează în baza studierii persoanei condamnatului, ţinându-se cont

de fapta săvârşită, vârsta, studiile, specialitatea, confesiunea şi alte particularităţi ale persoanlităţii

acestuia. Acţiunile educative în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă un efect

considerabil în educarea deţinuţilor, dacă ele nu sunt combinate cu lucrul individual, cu un sistem de

convorbiri individuale.

Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii, ştiinţei

psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate de psihologia şi

pedagogia penitenciară.Într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi

toţi ceilalţi funcţionari sunt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: fiecare

colaborator este educator. Acest principiu se relizează prinn consiliile educatorilor create în fiecare

secotr, care îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi efectuarea lucrului educativ. Membrii acestor

consilii participă la atestarea condamnaţilor, la determinarea gradului de corijare a candidaţilor, la

eliberarea înainte de termen, la organizarea autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de eliberare.

În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în rândurile

deţinuţilor sunt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe interese comune, realizarea

cărora urmează a fi asigurată prin intermediul grupurilor de iniţiativă, cluburilor (pct. 413 Statut),

constituite din persoane care au o bună reputaţie şi repectă regimul de detenţie în penitenciar.

Acestea reprezintă formaţiuni de autoadministrare ce acţionează sub conducerea administraţiei şi au

drept sarcini următoarele obiective: acordarea de ajutor condamnaţilor în dezvoltarea spirituală,

profesională şi fizică; dezvoltarea iniţiativei utile a condamnaţilor, efectuarea inflenţei pozitive la

corectarea condamnaţilor; participarea la organizarea muncii, traiului şi odihnei condamnaţilor;

acordarea de ajutor administraţiei instituţiei în menţinerea disciplinei şi ordinii; crearea unor relaţii

normale între condamnaţi, acordarea ajutorului socil condamnaţilor şi familiilor lor. În faţa

grupuriloe de iniţiativă ale condamnaţilor pot fi puse şi alte sarcini, care nu contravin scopurilor,

ordinii şi condiţiilor ispăşirii pedepsei.

Condamnaţii care fac parte din grupurile de iniţiativă nu se folosesc de înlesniri suplimentare

şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei penitenciare.

În instituţiile penitenciare sunt create de asemenea consilii ale sectoarelor şi ale

penitenciarelor din care fac parte condamnaţii care se caracterizează pozitiv. Componenţa consiliilor

sus-numite se alege la adunările generale ale condamnaţilor ori ale reprezentanţilor lor şi sunt

aprobate de către şeful instituţiei. Consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor îşi organizează lucrul

conform planurilor acceptate la şedinţa consiliului şi aprobate de către şeful sectorului sau cel al

instituţiei. În componenţa consiliilor colectivelor se formează secţii pe direcţiile principaşe ale

activităţii lor: de profilaxie a delictelor; de producere; de instruire generală; de instruire

profesională; de cultură fizică şi sport; de activitate culturală; de sanitărie ş. a.

Deşi au un grad de independenţă, organizaţiile de iniţiativă ale condamnaţilor, activează,

totuşi, sub conducerea şi controlul permanent al administraţiei penitenciarului. Hotărârile lor nu sunt

valabile fără aprobarea şefului de sector sau al instituţiei. Ele pot îndeplini cu succes sarcinile puse

în faţa lor numai în cazul când sunt organizate pe principiile strict determinate de lege şi activeazăă

în limitele împuternicirilor stabilite.

După cum s-a menţionat, în instituţiile penitenciare se realizează atestarea condamnaţilor,

care constituie o activitate sistematică, orientată spre un anumit scop al colectivului de educatori,

pentru stabilirea nivelului de corijare a persoanlităţii condamnatului, aprecierea comportării acestuia.

Aprecierea periodică complexă a comportării are asupra condamnaţilor o influenţă educativă de

profilaxie, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor ilicite. Condamnatul care încalcă cerinţele

regimului înţelege bine că, în diferite circumstanţe va trebui să prezinte o dare de seamă despre

comportarea şi acţiunile sale în faţa comisiei de atestare.

Atestarea are următoarele scopuri:

- studierea profundă şi multilaterală a personalităţii condamnatului, determinarea obiectivă a

nivelului de corijare, elaborarea căilor de perspectivă pentru reeducarea acestuia;

- ameliorarea lucrului individual-educativ, intensificarea influenţei lui pozitive pentru întărirea

regimului de detenţie, atitudinii conştiincioase faţă de muncă, faţă de măsurile cu caracter

educativ, instruirea generală şi profesională;

- antrenarea în lucrul educativ a tuturor colaboratorilor instituţiei;

- ridicarea la un nou nivel, mai caşlitativ al rolului grupurilor de iniţiativă şi ale condamnaţilor.

Atestarea condamnaţilor contribuie, de asemenea, la ridicarea eficacităţii lucrului membrilor

Consiliului de educatori. Deoarece la şedinţele comisiei de atestare îşi prezintă darea de seamă

nu numai condamnaţii dificili, dar şi membrii consiliului de educatori, care îi patronează (în

privinţa lucrului concret efectuat cu condamnaţii dificili), această practică dezvoltă tendinţa

membrilor consiliului de educatori spre studierea profundă a personalităţii violatorului de regim,

de a vizita mai frecvent sectorul, a studia mecanismele interne ce detrmină faptele ilegale, a

elabora strategiile şi recomandările care ar putea contribui la lichidarea dereglărilor în conduită,

acordând ajutor în atingerea scopurilor educative. În rezultat, fiecare membru al comisiei de

atestare face cunoştinţă cu starea de lucruri din sector, cu modificările ce au loc în acesta.

Aprecierea periodică în complex a comportării condamnaţilor acordă şefilor de sectoare

ajutor în activitatea de lucru, deoarece se creează posibilitatea de a se baza în reeducarea

infractorilor pe colaboratorii tuturor serviciilor instituţiei penitenciare, permite de asemenea în

decursul atestării să introducă modificări în planul de lucru cu condamnaţii, să determine căile

optime de corijare şi reeducare a acestora.

Din rândul altor forme ale muncii educative cu condamnaţii menţionăm organizarea

măsurilor de iniţiere a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi serviciului

de probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, aducaţia politico-ideologică, estetică, economică şi

ecologică.

Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica, diferite asociaţii

religioase, care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor condamnaţi, acre au

nevoie de susţinere morală, ajutor spiritual pe calea căinţei pentru infracţiunea săvârşită şi

alegerii unui mod de viaţă social util.

Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii

de reabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au încălcat

legea penală şi cea morală.

Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime

liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din

cont propriui, în conformitate cu religia profesată. În acelaşi timp realizarea dreptului la

libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile alltor

persoane.

Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea serviciilor

divine, să folosească scripturile religioase şi şi obiectele de cult, să primească literatură, să

corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase.

Administraţia penitenciarului, îîn măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia deţinuţilor

încăperi speciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu clericii şi desfăşurarea

ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepţia spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezenţa

personalului penitenciar.

Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor

necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese

comune, concepţii politice şi interese confesionale, precum şi consiliile sectoarelor şi ale

penitenciarelor constituie o modalitate de resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi

profilactică exercitată asupra individului.

Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică sunt: întâlnirile

cu condamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citarea lecţiilor, demonstrarea

filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi prezentarea concertelor, disputelor şi

conferinţelor precum şi referinţele în mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora

în instituţiile penitenciare. Organizaţiile sus-numite pot înainta administraţiei penitenciare

demersuri privind acordarea ajutorului umanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la

plasarea deţinuţilor în câmpul muncii şi la aranjarea traiului după eliberarea din detenţie.

De asemenea administraţia penitenciară favorizează contactele condamnaţilor condamnaţilor

cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda

asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea

şi reintegrarea lor socială. Serviciul de probaţiune este creat în temeiul art. 223 alin. (2) CE al

RM şi are drept scop, crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau

rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la: reabilitarea condamnatului,

prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătirea condamnatului pentru eliberare (în

termen sau eliberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şi consolidarea ablităţilor

sociale, cognitive sau de autocontrol ale condamnatului, utilizarea în mod constructiv a timpului

petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea condiţionată înainte de termen

despre comporatmentul condamnaţilor, posibilităţile de resocializare şi reabilitare a acestora.

Serviciul de probaţiune depune toate diligenţele în scopul crării relaţiilor de colaborare cu

asociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind laadaptarea

şi reintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiune penitenciară constituie o unitate

structurală a instituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică şi schema de

încadrare a acestuia. Drepturile, obligaţiile şi competenţele serviciului de probaţiune sunt

reglementate de Regulamentul privind activitatea serviciului de probaţiune, aprobat prin ordinul

Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Educaţia politico-ideologică a condamnaţilor se bazează pe ideologia trasată de Constituţia

RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le sunt explicate ideile politice pe

care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale sistemului politic şi economic al RM ale

structurii de stat, împuternicirile Parlamentului, Guvernului şi altor instituţii ale puterii de stat,

direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM, etc. Prin intermediul educaţiei politico-

ideologice la condamnaţi se cultivă deprinderi de cultură politică, de orientare în evenimente

politice şi participare în viaţa politică.

Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu marile realizări ale artei, a le

trezi simţul aportului la dezvoltarea culturii umane şi a responsabilităţii sale pentru păstrarea

valorilor culturale şi comportarea în societate.

Educaţia economică este orientată spre iniţierea cu principiile de bază ale funcţionării

economiei de piaţă şi adaptării condamnaţilor spre existenţa în noile condiţii economice.

Educaţia ecologică se bazează pe necesitatea unui comporatament respectuos faţă de natură ca

mediu firesc de habitat al omului. Condamnaţilor le sunt explicate activităţile statului şi ale

organizaţiilor obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de comportare

care contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale vieţii umane, se cultivă

deprinderi de respectare a acestor norme.

În scopul realizării efective ale direcţiilor examinate ale muncii educative este creată baza

organizatorico-legală şi metodică, se elaborează instrucţiuni, ordine şi alte documente care

reglementează această activitate la nivelul actelor subnormative.

Este necesar de a menţiona existenţa unui şir de probleme care împiedică sporirea eficacităţii

lucrului educativ şi anume: marea majoritate a colaboratorilor nu au studiile şi experienţa

necesară, iar numărul condamnaţilor în sectoare depăşeşte normele internaţionale de 2 sau 3 ori.

Condamnaţii în prezent sunt repartizaţi pe sectoare până la 150 de oameni, ceea ce sporeşte

conflictele între ei, favorizează infectarea criminală a lor şi reduce la minim efectele măsurilor

educative realizate de către şefii de sector. În plus, consiliile de educatori ale penitenciarelor

activează ineficient, iar informaţiile obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor

sunt formale.

3. Instruirea generală şi profesională a condamnaţilor

Constituţia RM prin art. 35 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi dispune că acest

drept este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel

profesional, prin învăţământul superior, precum şi alte forme de intruire şi de perfecţionare.

Reieşind din prevederile constituţionale, art. 259 alin. (1) CE al RM stipulează că în

penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţământul secundar general al condamnaţilor.

De asemenea şi art. 77 din Ansamblul regulilor minime pentru tratamentul deţinuţilor arată

că trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor capabili să profite de

aceasta, inclusiv instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie

obligatorie, iar administraţia trebuie să supravegheze cu atenţie acest proces. În limita

posibilităţilor, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţământului

public, pentru ca aceştia să-ţi poată continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate.

Distincţia între educaţie şi formare poate fi, practic, neimportantă pentru populaţia

penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe de

bază. Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (este

cazul în care populaţia condamnaţilor reţine indivizi calificaţi, care pot fi antrenaţi în activităţile

de învăţământ şi de formare a celorlalţi deţinuţi).

O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse educative

limitate prin folosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica celorlalţi regulile şi

regulamentele de ordine internă a penitenciarului, inclusiv şi normele de drept naţional şi

internaţional. Educaţia şi instruirea pot fi necesare şi pentru recâştigarea autorespectului

condamnatului şi a speranţei de reîntoarcere în societate.

Prevederile de bază privind organizarea instruirii generale a condamnaţilor se conţin în art.

259 CE al RM. Astfel, condamnaţii în vârstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi

condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţământul secundar la dorinţă. La solicitarea

condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi

creează condiţii pentru învăţământul secundar profesional sau învăţământ superior.

Pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă

pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, alcătuită adecvat din literatură artistică şi de

instruire, iar condamnaţii sunt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se

completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare,

administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi

organizaţiilor interesate.

Crearea condiţiilor pentru învăţământul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea,

reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţământ din sistemul penitenciar se efectuează în

modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comuna cord cu Ministerul Educaţiei.

Obţinerea de către condamnaţi a unor studii în instituţiile penitenciare reprezintă un ajutor

administraţiei în munca educativă cu condamnaţii. Instruirea generală şi profesională are o mare

importanţă la corectarea condamnaţilor şi prevenirea săvârşirii altor infracţiuni din partea lor.

În situaţia în care cea mai mare parte a condamnaţilor nu sunt antrenaţi în muncă, instruirea

devine una din ocupaţiile social-utile de bază, destinată să-i abată pe condamnaţi de la gânduri,

intenţii şi fapte rele, acţiuni social periculoase.

Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce adesea

la comiterea infracţiunilor. Articolul 260 alin. (1) CE al RM prevede că în penitenciare se

organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.

Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă, deoarece, pe de

o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă restrânsă de profesiuni şi

îndrumători calificaţi şi competenţi, iar pe de altă parte, este vorba despre persoane condamnate,

care ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă în suficientă măsură grija calificării profesionale,

ei trebuind să muncească în contul pedepsei lor. În afară de aceasta, condamnatul îndemnat la

calificare profesională, trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptirudinilor,

înclinaţiilor pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional. De asemenea urmează să se

ţină cont de faptul că unii condamnaţi execută o pedeapsă de durată mijlocie, cuprinsă între un

an şi doi ani. Problema este complexă şi trebuie căutate soluţii diverse, aceste rezolvări fiind

condiţionate de situaţia condamnaţilor şi de condiţiile şi posibilităţile penitenciarului.

Instruirea profesională a condamnaţilor în diferite specialităţi, fiind prevăzută de art. 260 CE

al RM, precum şi de pct. 417-421 ale Statutultui, este organizată în scopul pregătirii teoretice şi

cultivării deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-juridică a

condamnaţilor după eliberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în câmpul

muncii.

În instruire sunt atraşi de regulă, condamnaţii care nu au o specialitate sau care au o

specialitate ce nu corespunde profilului acelui proces de producere în care condamnaţii urmeazăă

să lucreze în penitenciar.

Formele de instruire depind de o serie de factori, cum ar fi:

- condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate (existenţa unor ateliere,

secţii de producere, spaţii existente în penitenciare);

- particularităţile şi gradul de complexitate al diferitelor meserii (dezvoltarea tehnică a

acestora);

- prezenţa cadrelor de îndrumare etc.

În situaţia în care, în cardul penitenciarului există asemenea condiţii, aici poate funcţiona o

şcoală de meserii. Şcolile de meserii din cadrul instituţiilor penitenciare îndeplinesc următoareşe

funcţii:

- efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv;

- organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea avută;

- au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se instruiesc

nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului penitenciar.

Pentru condamnaţii la detenţie de până la 6 luni, calificarea profesională este mai dificilă,

fiindcă o meserie nu se poate învăţa într-o perioadă atât de scurtă de timp. Pentru această

categorie de deţinuţi se poate face, în schimb, o apropiere, o familiarizare, o practică

profesională, urmând ca după eliberare să urmeze un curs, o şcoală profesională în vederea

unei calificări profesionale complete.

În condiţiile în care condamnaţii rămân în penitenciar un an sau doi, aceştia pot învăţa

meserii mai simple, ca de exemplu: yidar, cizmar, tâmplar, fierar, croitor, sudor, etc.

Condamnaţii care rămân mai mult timp în penitenciar, ar putea însuşi meserii care necesită o

calificare mai înaltă şi anume: macanic, instalator, electrician, etc.

Dacă profesia este relativ simplă, ea poate fi însuşită lucrând într-o brigadă cu specialiştii de

profilul respectiv. În cazurile în acer pentru însuşirea noii specialităţi este necesraă o oarecare

pregătire teoretică, pentru aceştia se organizează cursuri de instruire.

Pentru însuşirea unor profesii, care necesită transmiterea deprinderilor practice de la un

profesionist, se organizează instruirea individuală. Astfel, în cadrul întreprinderilor sau

şantierilor în care lucrează condamnaţii, un condamnat care îndeplineşte condiţiile de a se

califica sau recalifica, este repartizat în custodia unui maistru, acesta având obligaţia de a-l

ajuta pe ucenic. Organizarea uceniciei se face în aceleaşi condiţii ca şi ucenicia în stare de

libertate, care este prevăzută de art. 216-221 CE al RM (durata, orele de lucru zilnic,

specializarea, etc.).

Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absoult benevolă, în

limitele ofertei de specialităţi instruirea cărora este realizată în penitenciarul respectiv.

Instruirea în specialitate este un proces continuu, care oferă condamnaţilor fără specialitate

posibilitatea de a asimila în perioada executării pedepsei în locurile de detenţie, a câtorva

specialităţi conexe. În acest scop administraţia instituţiei asigură condamnaţii cu încăperi

speciale, cu baza materială adecvată, literatură ştiinţifică şi tehnică, precum şi cu cadre de

calificare înaltă. Este permisă folosirea în calitate de profesori a specialiştilor din economia

naţională şi a apersonalului penitenciar pe bază de contract.

Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei creează condiţii şi

elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele, certificatele sau

orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea

profesională în cursul executării pedepsei sunt recunoscute în condiţiile stabilite de lege.

În ceea ce priveşte organizarea muncii educarive în penitenciare, condiţiile, rigorile şi

mecanismele de implementare şi realizare a scopurilor, trebuie de menţionat Recomandarea

nr. (89) 12 a Comitetului de Miniştri ai statelor membre privind educaţia în închisori, care

cuprinde direcţiile de bază a politicilor educative:

- toţi deţinuţii trebuie să aibă acces la educaţie, calificare, activităţi creative şi culturale,

sport, educaţie socială şi bibliotecă;

- educaţia deţinuţilor trebuie să fie asemănătoare cu educaţia care se desfăşoară în

lumea din afară şi posibilităţile de învăţătură pentru deţinuţi să fie cât mai multe cu

putinţă;

- educaţia în închisori trebuie să aibă drept scop dezvoltarea individuală în raport cu

contextul socio-economic şi cultural al fiecăruia;

- toate măsurile trebuie să fie introduse în administrarea şi managementul închisorilor;

- educaţia nu trebuie să aibă un statut mai puţin important decât munca, iar deţinuţii nu

trebuie să piardă financiar când sunt implicaţi în procesul educaţional;

- fiecare efort trebuie să încurajeze deţinutul să participe activ la toate aspectele

educaţiei;

- dezvoltarea programelor trebuie să ţină cont de faptul că educatorii adoptă metode

asemănătoare celor din instituţiile educaţionale normale;

- o atenţie specială trebuie acordată acelor deţinuţi cu dificultăţi şi în special acelora cu

probleme de citit sau scris;

- educaţia vocaţională trebuie să se axeze pe o dezvoltare individuală mai largă, pe

dobândirea unor abilităţi care să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii;

- deţinuţii trebuie să aibă acces la bibliotecă cel puţin o dată pe săptămână;

- educaţia fizică şi sportul pentru deţinuţi trebuie să fie încurajată;

- activităţilor culturale şi creative trebuie să li se dea un rol semnificatv deoarece aceste

activităţi au un potenţial aparte în dezvoltarea şi exprimarea individuală;

- educaţia socială trebuie să includă elemente practice care să creeze deprinderi de

gestionare de sinestătătoare a vieţii zilnice şi să ajute reântoarcerea deţinuţilor în

societate;

- comunitatea ar trebui să fie implicată cât mai mult în educaţia deţinuţilor;

- luarea măsurilor pentru ca deţinuţii să-şi continuie educaţia după eliberare;

- fondurile, echipamentul şi persoanlul angajat în educaţie trebuie să satisfacă, pe cât

posibil, procesul educaţional.