Zota Elena Alexandra

Grupa I

Psihopedagogie speciala

1

Principiile didactice si responsabilitatile profesorului

Zota Eena Alexandra

Principiile procesului de invatamant sau principiile didacticii sunt teze fundamentale, norme generale, care stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor de predare - invatare, in vederea realizarii optime a obiectivelor educationale. Principiile didacticii au la baza raportul de conditionare dintre natura copilului, scopul educatiei si stiinta, pe de o parte, si efectele instructiv – formative, pe de alta parte. Stiintific fundamentate pe datele psihopedagogice, principiile didacticii servesc drept indrumator in proiectarea si realizarea procesului de invatamant. (St. Barsanesc, 1969, p.222 apud “Didactica moderna”, Miron Ionescu si Ion Radu, 1995, p.57).

Astfel se explica nu numai geneza acestor principii, ci si imbogatirea continutului lor de la o etapa istorica la alta. Cel care a realizat o prima prezentare a principiilor didactice, dupa anumite criterii, a fost J.A.Comenius. De atunci si pana astazi s-a inregistrat o restructurare continua a lor nu numai prin faptul ca unele si-au pierdut valabilitatea, aparand altele noi, ci si prin imbogatirea continutului celor elaborate initial.

Pentru a elimina riscul amatorismului ce poate conduce la serioase disfunctionalitati in dezvoltarea cognitiva, psihomotorica si afectiva a subiectului educatiei si la ineficienta actului didactic, expertii in materie de educatie au stabilit ca definitorii in orientarea actiunilor educative, indiferent de nivelul de scolarizare, urmatoarele principii didactice:

● Principiul participarii active si constiente a elevilor in activitatea de invatare;

● Principiul unitatii dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract;

● Principiul sistematizarii si continuitatii cunostintelor;

● Principiul legarii teoriei cu practica;

● Principiul accesibilitatii\luarii in considerare a particularitatilor de varsta si individuale ale elevilor\studentilor;

● Principiul temeiniciei si durabilitatii performantelor in invatare. (“Manual de pedagogie”, Ioan Jinga, Elena Istrate, 2006, p.216)

Voi prezenta esenta a doua principii, incercand sa surprind importanta lor si implicatii pe care le au la nivelul sistemului de invatamant.

Principiul participarii active si constiente a elevilor in activitatea de invatare, face referire la participarea personala a elevului in activitatea de invatare.

2

Se refera la mobilizarea elevului, in sensul de a lua parte, si el, in mod efectiv la abordarea, deslusirea, dezbaterea, rezolvarea situatiilor ce i se prezinta spre invatare. Sunt implicate in acest principiu doua aspecte care trebuie sa fie retinute: a) elevul sa participe, sa fie activ; b) elevul sa fie constient. A participa inseamna angajarea prin depunderea unui efort, care se doreste a fi din ce in ce mai accentuat si mai eficient. Elevul sa nu se complaca in postura de “impasibil”. Nu este suficient sa se limiteze la auzit si vazut, ci sa se angajeze in activitate, alaturi de profesor. Cat priveste al doilea aspect, respectiv necesitatea invatarii constiente, el se rezuma la ideea ca inainte de a incerca sa retina, elevul trebuie sa inteleaga bine, intelegerea fiind elementul esential pentru o invatare durabila. In proesul de predare – invatare, profesorul trebuie sa-l determine pe elev sa-si formeze o atitudine responsabila fata de invatare. Pentru a alizarea practic principiul, el se bazeaza mai ales pe cateva procedee cu valoare orientativa. De exemplu, la ora de biologie este prezentata o anumita planta, iar responsabilitatea cadrului didactic este aceea de a utiliza planse (cu structurile specifice) sau desene care pot cuprinde componentele ei. Un alt exemplu, ar fi la ora de geografie. In momentul in care copiilor le sunt predate planetele, cadrul didactic poate utiliza atlase, sau daca beneficiaza de machetele specifice, ii poate indruma pe elevi, sa le puna in ordine. In acest fel, elevii sunt stimulati si conving in acelasi timp profesorul, daca acestia participa la lectie constient sau nu.

Metodele active, reprezinta o veritabila ucenicie pentru elevi, in perspectiva educatiei continue.

Principiul accesibilitatii\luarii in considerare a particularitatilor de varsta si individuale ale elevilor\studentilor

Eficienta procesului educational depinde, pe de o parte, de adaptarea continuturilor la particularitatile structurilor gandirii subiectilor, la experianta lor de viata, iar pe de alta parte, de limitele pana la care solicitarile\operatiile intelectuale si psihomotrice pot fi aduse. Putem fi de acord intr-o oarecare masura, cu afirmatia lui J.Bruner conform careia “oricine poate invata orice, la orice varsta, cu conditia ca acel continut sa-i fie prezentat intr-o forma accesibila”. (“Manual de pedagogie”, Ioan Jinga si Elenta Istrate, 2006, p.221). Acest principiu atrage atentia asupra faptului ca este bine sa pornim de la datele persoanei de educat, de la natura sa interioara si sa nu fortm prea mult peste limitele ingaduite de varsta si de caracteristicile individuale

Un exemplu elocvent este cel legat de sport. Fiecare persoana este diferita, una este mai elastica, alta poate alerga mai repede, alta tinteste mai bine. De exemplu, daca un elev care este in clasa a-Va, chiar daca este mai inalt, nu il poti pune sa alerge aceeasi distanta ca unul de clasa a-VIIa.

Fiecare om este o individualitate irepetabila, care necesita un tratament individualizat, nu o uniformizare. Operatiile mintale si trasaturile psihice (perceptia, gandirea, limbajul, inteligenta, memoria, atentia, emotivitatea) se contureaza diferit, infunctie de individ. Cadrul didactic are obligatia de a explora diferentiat aceste calitati psihice individuale, folosind mai multe procedee didactice. El trebuie sa devina unul cu metoda, sa existe completare si un usor mesaj de transmis, care

3

poate fi usor asimilat. De exemplu, profesorul da elevilor o activitate individuala, dar care se desfasoara pe fondul activitatilor cu intreaga clasa, iar in unele momente ale lectiei profesorul ia in atentie unul sau cativa elevi.

Astfel, dupa cum nu exista un singur mod de invatare, tot asa nu poate exista un mod unic de predare.

In concluzie, calitatile pe care trebuie sa le aiba un cadru didactic sunt cele de competenta, de transfer de convingeri, de disciplina, de autoritate, de responsabilitate. Acesta trebuie sa stimuleze creativitatea elevilor, sa le dezvolte aptitudinea descoperirii si de cunoastere a adevarului.

J.Thill vede profesiunea de educator ca: ”O mare si frumoasa profesiune,[…] aspra dar placuta, utila si mandra, exigenta si libera, […] in care pregatirea exceptionala este abia satisfacatoare, o profesiune care epuizeaza si invioreaza, care dispereaza si exalta, in care a sti nu inseamna nimic fara emotii […]”, de unde stim ca, prin pregatire stiintifica, seriozitate, constiinciozitate si dragoste fata de elevi, activitatea didactica a educatorului este eficienta.

De asemeni principiile didactice alcatuiesc un sistem unitar, au valoare orientativa pentru activitatea profesorului, au caracter deschis si dinamic, respectarea lor asigura un echilibru procesului de invatamant. (Curs de pedagogie, Prof. univ.dr. Adriana Nicu).

4