UNIVERSITATEA POLITEHNICA, BUCUREȘTI

2012

ULEIUL VOLATIL DE NUCȘOARĂ

PROFESOR COORDONATOR: Conf. dr. ing. ISTRATI DanielaSTUDENT: DUMITRU IULIANA

GRUPA CATB , AN IV

Cuprins:

1. Origine și descriere..............................................................................................................................3

2. Etimologie............................................................................................................................................3

3. Descrierea plantei si cultivare..............................................................................................................5

4. Descrierea condimentului....................................................................................................................5

5. Pregătire și depozitare.........................................................................................................................6

6. Compoziția chimică..............................................................................................................................6

7. Proprietăți fizico-chimică.....................................................................................................................7

8. Obținerea uleiului volatil de nucșoară.................................................................................................7

a. Antrenarea la foc direct………………………………………………………………………………………………………….7

b. Antrenarea în curent de vapori………………………………………………………………………………………………8

c. Antrenarea cu abur sub presiune……………………………………………………………………………………………9

d. Antrenarea la presiune redusă……………………………………………………………………………………………..10

9. Utilizările nucșoarei...........................................................................................................................13

10. Utilizările uleiului volatile de nucșoară..........................................................................................15

11. Bibliografie:....................................................................................................................................15

2

1. Origine și descriere:

Nucșoara sau nuca muscat, este sămânța unui arbore ce crește în Indonezia și în insulele învecinate, Sri Lanka și Insula Granada.

Arborii poartă flori masculine sau feminine și numai ultimii produc fructe. Din fructe se separă semințele și arilii.

Inițial, nucșoara creștea doar în insulele Banda, un mic arhipeleag în estul Indoneziei (Molucce). Cultivarea ei s-a răspândit ulterior. Astăzi, cei mai importanți producători sunt Indonezia (nucșoara din Indiile de Vest) și Grenada (nucșoara din Indiile de Est).Nucșoara se clasifică după dimensiuni. Sâmburii mai mari, de cca 8 g, sunt considerați superiori și costă mai scump. În Grenada, mai ales, este normal să se specifice numărul de nucșoare ce intră în componența unei livre (unitate de masură a masei) englezești; cele mai bune calități sunt numite ”55” (adică 55 de sâmburi la livră,cca. 8,2 g) și ”65” (65 de sâmburi la livră, cca. 7 g). Calitatea de jos este ”160” (2,8 g). Există chiar și sâmburi mai mici, sau fragmente de sâmburi care nu sunt incluse în standardele de calitate și sunt deci produsul cel mai slab de pe piață. Există două specii înrudite și folosite ca surogat de nucșoară și coajă de nucșoară: ”Myristica argentea”, nucșoara Macassar din Noua Guinee și ”Myristica malabarica”, nucșoara Bombaz din sudul Indiei. În timp ce ultima are aromă slabă, prima este descrisă ca având o aromă și un gust puternice și persistente. Ambele surogate se disting după formă: nucșoara de Banda are sâmburii în formă de ou, celelalte specii au forma bobului de porumb.

2. Etimologie:

În multe țări europene, denumirea nucșoarei provine de la latinescul ”nux muscatus” (nucă de mosc), uneori omițând termenul ”nux”, ”muskatnod” în daneză, ”mushkat” în idiș (dialect sudic al limbii germane), ”muskottipahkin” în finlandeză, ”muscade” în franceză, ”muskat rieksts” în letonă, ”muskatovy orech” în clovacă, ”muskatnyj orekh” în rusă, ”moschokarido” în greacă, ”meshgengous” în ebraică.Termenul ”mosc” se referă la aroma obținută, din antichitate, de la cerbul muscat, un animal de dimensiunile unui câine, originar din Himalaya. Denumirea de mosc vine de la latinescul ”muscus” derivat din grecescul ”moschos” care, la rândul său, provine din persanul ”moshk”. Originea este probabil sanscrită ”mushka” (testicul) fiindcă moscul este produs doar de masculul speciei. În același spirit, nucșoara este numită ”jouz at-tib” (nucă mirositoare) în arabă. Unele limbi denumesc nucșoara ”nucă indiană”, deși nu este originară din India, ci doar a fost răspândită în toată Asia prin intermediul sudului Indiei. Coaja de nucșoară, denumită ”mace” în engleză, ”Macis” în germană, ”maasis” în estoniană, ”macia” în spaniolă și ”mays” în ebraică, își trage denumirea de la grecescul ”makir” (scoarță, coajă). Unele limbi europene au pentru coaja de nucșoară denumiri ce înseamnă de fapt ”floare de nucșoară”: ”Muskatblute” în germană, ”muskatblomma” în suedeză, ”muskatovy kvet” în cehă sau ”fleur de muscade” în franceză. Denumirea este incorectă, dar ea provine din Evul Mediu când se credea că floarea formează lamele aromate, nu coaja sâmburelui. Marco Polo a fost unul dintre cei care au propagat această eroare în secolul al XIV-lea.

Numele genului botanic ”Myristica” provine din grecescul ”myron” care înseamnă ”balsam, unguent, mir” și derivă din ebraicul ”mor” ce înseamnă ”amar”.

Numele speciei, ”flagrans” se referă la aroma placută și este participiul trecut al verbului latin ”fragrare” (a mirosi plăcut, a fi aromat).

3

4

3. Descrierea plantei si cultivare:

Arborele de nucșoară este înalt (poate atinge și 20 m înălțime), cu coaja de culoare verde-gri, cu ramuri numeroase și frunziș des. Frunzele sunt de culoare verde închis, de formă ovală, lungi de cca. 10 cm. Arborele de nucșoară are plante atât masculine cât și feminine, ambele tipuri fiind necesare fertilizării. Florile sunt mici, în formă de clopoțele, de culoare galben-deschis.Arborele de nucșoară preferă solurile vulcanice și calde și umezeala tropicelor. Plantele se înmulțesc prin semințe plantate în paturi de germinare; după 6 luni, ele sunt transplantate pe plantații. 5 ani sunt necesari pentru ca arborele să înflorească. Maturizarea arborelui durează cca. 15 ani, iar acesta continuă să înflorească timp de 50 de ani. Un arbore matur produce până la 2000 de nucșoare pe an. Fructul este recoltat manual (se folosesc prăjini cu plasă în vârf, numite ”gai gai”). Când fructul este recoltat, i se scoate sâmburele și apoi de pe acesta este îndepărtată coaja. Coaja de nucșoară este aplatizată între scânduri și sâmburele este uscat până când, la scuturare, scoate un zornăit, și atunci este decorticat.

4. Descrierea condimentului:

Nucșoara este foarte aromată, rășinoasă și cu gust un pic iute, un pic dulce. Nucșoara își pierde repede aroma când este macinată, de aceea cel mai bine este sa fie cumpărată întreagă și să se macine exact cât este necesar consumului imediat.

Fructul de nucșoară este comestibil și are o formă rotundă, de cca. 5-6 cm diametru. Semințele sunt acoperite cu o coajă de culoare roșie strălucitoare; semințele sunt de culoare cafenie, de formă ovală. Acestea se comercializează sub denumirea de nucșoară. Ele sunt ovale, de 25 mm lungime si se comercializează întregi sau măcinate.

5. Pregatire si depozitare:

Este preferabil să se cumpere nucșoare întregi și să se macine atunci când este nevoie. În stare macinată, nucșoara își pierde repede aroma. În cantități mari, nucșoara poate fi otrăvitoare, de aceea trebuie folosită cu moderație. Nucșoarele întregi și cele sub formă de pudră se păstrează la adăpost de lumină, aer și umezeală.

6. Compoziția chimică:

-Hidrocarburile monoterpenice reprezintă peste 80% din compoziție. S-a identificat prezența urmatoarelor: α-pinen (circa 25%), β-pinen (circa 20%), α și β-terpinen, mircen, camfen, limonen (circa 10%), sabinen (10-15%), α și β-felandren, Δ3-caren, terpineol, α-tujen, p-cimen și 1,4-mentadiena.

5

-Compuși monoterpenici oxigenați, reprezentând 5-10% din compoziție și anume: geraniol, α și β-terpineol, citronelol, linalool, terpinen-4-ol (circa 5%), borneol, cis și trans-sabien hidrat, α-fencol, nerol, trans-piperitonă, p-cimen-8-ol, acetați de geranil, linail, bornil, terpenil și neril.

-Compuși oxigenați cu nucleu fenil-propanic, reprezentând circa 10% din compoziție: miristicină (circa 5%), eugenol, izoeugenol, metil-eugenol, metoxieugenol, elemicină, izoelemicină, safrol și vanilină.

-Hidrocarburi sesquiterpenice: α-cubeben, α-bergamoten, α-humulen, α-farmesen, β-bisabolen, δ-cadinen și germacren D.

α-cubeben

7. Proprietăți fizico-chimice:

Uleiul volatil de nucșoară este un lichid incolor sau galben-deschis, cu un miros caracteristic, puternic aromat, dulce cu note lemnoase și animalice. Prin oxidare în timp, în contact cu aerul, capătă un miros dezagreabil.

8. Obținerea uleiului volatil de nucșoară:

Uleiul volatil se obține din semințe sau arili, prin antrenare cu vapori de apă, cu un randament de 2-16%, în medie 12%. Pentru extracția uleiului volatil se folosesc semințele zdrobite, care nu mai corespund calitativ pentru a fi utilizate drept condiment. Deși uleiul obținut din semințe și arilii are aceeași compoziție chimică, comercial se face distincție între cele două proveniențe.

6

Majoritatea uleiurilor volatile, produse la scară industrială, se obţin prin antrenarea cu vapori de apă. Această proprietate a uleiurilor volatile a fost cunoscută şi aplicată încă în urmă cu milenii.

Fenomenul fizic care are loc este bazat pe legea aditivităţii presiunilor de vapori ale componentelor unui amestec, conform căreia amestecul fierbe la temperatura la care suma presiunilor parţiale ale componentelor ajunge să fie egală cu presiunea atmosferică. Toate substanţele componente ale unui ulei volatil au puncte de fierbere superioare celui al apei, dar au o volatilitate ridicată la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere, fapt care face ca ele să fie antrenate foarte uşor de vaporii de apă la temperatura de fierbere a acesteia. Insolubilitatea lor în apă şi densitatea diferită a apei facilitează separarea lor.

Din punct de vedere fizic, antrenarea uleiului volatil este precedată de difuzia lui din celulele vegetale ce îl conţin. Acest proces durează mai mult sau mai puţin, în funcţie de natura materiei prime, influenţând în final timpul necesar antrenării. Mai uşor difuzează din plante verzi decât din cele uscate, sau din flori decât din rădăcini, seminţe sau lemn. În scopul uşurării acestui proces, materiile prime sunt în primul rând tocate, zdrobite sau măcinate. Timpul necesar antrenării uleiului volatil este determinat şi de debitul de vapori, fiind invers proporţional cu acesta.

În general, plantele aromatice sunt supuse prelucrării în stare proaspătă, uscarea determinând o pierdere parţială a uleiului volatil prin evaporare. În plus, au loc procese fermentative care influenţează negativ calitatea uleiului.

Sunt materii prime vegetale, cum ar fi seminţele, unele fructe, rădăcinile, etc., cu un conţinut scăzut în apă, care se pot conserva un timp îndelungat înainte de prelucrare, fără ca uleiul volatil să sufere modificări cantitative sau calitative.

În unele cazuri cum ar fi rizomii de iris, procesele enzimatice care au loc în timpul păstrării conduc la formarea uleiului volatil prin eliberarea componentelor odorante din alte combinaţii chimice.

Antrenarea cu vapori se practică în patru variante diferite :

a) antrenarea la foc direct;b) antrenarea în curent de vapori;c) antrenarea cu abur sub presiune;d) antrenarea la presiune redusă.

a. Antrenarea la foc directAntrenarea la foc direct este cel mai vechi procedeu de extragere a uleiurilor volatile,

care este aplicat și astăzi. Acesta coexistă cu procedeele moderne deoarece oferă, în anumite cazuri, unele avantaje.

Instalaţia are ca și componentă principală un recipient metalic (capacitate aproximativ 1000 l), al cărui capac curbat face corp comun cu conducta de evacuare a vaporilor. La cealaltă extremitate a gâtului de lebădă se cuplează o serpentină răcită cu apă , condensul colectându-se

7

într-un vas florentin (separator de faze). Conducta are o formă aparte și o porţiune care se micşorează pe măsură ce se îndepărtează de capac, ceea ce a făcut sa fie numită gât de lebădă.

După ce materialul vegetal a fost introdus în cazan, se acoperă cu apă și se montează capacul. Se încălzeşte până la fierbere, drept combustibil folosindu-se și deşeurile vegetale uscate rezultate din extracţiile anterioare. Vaporii de apă și uleiul volatil se răcesc parţial în gâtul de lebădă și se condensează în serpentine de răciere. Condensul se acumulează în vasul florentin unde uleiul volatil se separă deasupra sau dedesubtul stratului apos, după cum densitatea lui este mai mică sau mai mare ca a apei. În vas se menţine un nivel constant de lichid, excesul de apă condensat evacuându-se printr-un tub lateral. în timpul antrenării, tubul de golire este închis. De obicei apa obţinută din condensare conţine cantităţi mai mari sau mai mici de ulei dizolvat și, pentru a micşora pierderile de substanţă, apa se recirculă în cazan, la o noua şarjă (procedeu denumit cohobație).

Procedeul are o serie de dezavantaje printre care:

operaţiile de încărcare a materiei prime si descărcare a acelei epuizate se fac manual;

contactul direct al materialului vegetal cu pereţii supraîncălziţi ai recipientului duce la o degradare parţială a uleiului volatil;

timp îndelungat pentru atingerea temperaturii de fierbere a apei; pe peretele cazanului se depun săruri (din apă) reducându-se coeficientul

de transfer termic.Aceste inconveniente pot fi diminuate fie prin încărcarea materiei vegetale în coşuri

metalice perforate, fie prin introducerea în interiorul cazanului a unei plăci perforate care susţine încărcătura.

Pentru antrenarea uleiurilor sensibile provenite din flori, acestea se încărcă într-o coloana dispusă între capac și gâtul de lebădă, ceea ce face ca materialul vegetal să fie numai traversat de vaporii generați în situ. Are loc o antrenare cu vapori la presiune normală fără contact cu apa de fierbere.

b. Antrenarea în curent de vaporiAntrenarea în curent de vapori este cel mai utilizat procedeu de obţinere a uleiurilor

volatile în care aburul este generat într-o instalaţie anexă. Se asigură astfel o temperatură uniformă și posibilitatea unui control eficient al debitului de vapori. Simultan se evită degradarea uleiului volatil datorită contactului direct al plantei cu pereţii supraîncalziți ai extractorului. Sunt instalaţii de mare capacitate în care se încarcă câteva tone de materie primă.

Materialul vegetal este dispus la partea superioară a antrenorului fiind suțtinut fie de un fund perforat, fie de un coș metalic perforat. Antrenarea în curent de vapori se poate efectua atât cu abur direct(mai rar) cât și cu abur indirect. Aburul direct se introduce la partea inferioară a recipientului printr-un distribuitor (spirală perforată). La încălzirea cu aburul indirect, agentul termic circulă într-o manta și asigură vaporizarea unei cantități de apă ce se introduce în vasul de

8

antrenare odată cu materia primă. Materialul vegetal intră în contact numai cu vaporii de apă generați în antrenor ceea ce asigură o încălzire treptată. Separarea se realizează cu vase Florentine modificate pentru a prelungi timpul de staţionare și a asigura o separare mai bună a uleiului volatil.

Pentru a diminua pierderile cauzate de dizolvarea parţială a uleiului volatil în apa de antrenare , în cele mai multe cazuri se recirculă în antrenor apa separată în vasele Florentine.

c. Antrenarea cu abur sub presiune

Procedeul este o variantă a antrenării cu abur direct în care aburul este introdus în antrenor la o presiune mai mare decât cea atmosferică. De obicei, nu se depășește o presiune de 0.25 MPa.

Utilajele sunt similare cu cele descrise în paragraful anterior, fiind însa calculate să reziste la presiune și echipat pentru lucrul sub presiune(supapă de siguranţă si manometru). Condensatorul este dimensionat pentru un debit mai mare de vapori. Printr-un montaj special al coşului interior se asigură trecerea aburului prin materia primă vegetală.

9

Deşi acest procedeu prezintă unele avantaje, cum ar fi scurtarea timpului de antrenare, extracţia avansată a uleiului volatil, inclusiv a componenţilor mai greu antrenabili și economie de energie, aplicarea lui este limitată la anumite tipuri de uleiuri, foarte stabile termic, care suportă acţiunea severă a aburului sub presiune. Este avantajos în cazul unor uleiuri sărace în hidrocarburi monoterpenice și compuşi uşor volatili, dar bogate în sesquiterpenoide, cum ar fi uleiurile din lemn, scoarţa, rădăcini și anumite ierburi uscate, căci în aceste cazuri, fără să se degradeze compoziţia uleiului, se poate scurta considerabil durata procesului.

d. Antrenarea la presiune redusă

Uneori la antrenarea în curent de vapori au loc modificări chimice ale uleiului volatile. Este cazul uleiurilor care conţin compuşi labil termic sau care hidrolizează în prezența apei. În aceste cazuri se preferă operarea la presiune redusă și, implicit, la temperaturi mai scăzute.

10

Procedeul este o variantă a antrenării în curent de vapori cu abur indirect. În sistem se realizează un vid slab de ordinul a câtorva sute de mm Hg, care face ca apa din antrenor să se vaporizeze la temperaturi inferioare temperaturii normale de fierbere. Depresiunea din vasul de antrenare se corelează cu natura materiei prime prelucrate.

Avantajele procesului sunt următoarele:

economie de energie; antrenarea are loc fără contact cu aerul, evitându-se astfel eventualele

procese oxidative; o puritate mai mare a uleiului volatil deoarece unele substanţe nespecifice

( cumarine, furocumarine, flavonozide), care, la presiune normală,au puncte de fierbere apropiate de cele ale componentelor uleiului volatil, nu sunt antrenate;

separarea integrală a acelor componenţi ai uleiului volatil care la presiune normală suferă descompuneri parţiale sau totale.Deşi între procedeele de antrenare a uleiurilor volatile nu sunt diferenţe semnificative,

aplicarea lor diferenţiata conduce la randamente sporite și, mai ales, la o calitate superioară a uleiului volatil.

Prezența apei, a aerului, și temperatura de operare influențeaza în mai mica sau mai mare măsură, calitatea produselor. Factorii care întrețin procesele de hidrodifuzie, hidroliză, oxidare, polimerizare și descompunere, sunt prezente în toate procedeele de antrenare aplicate, însă ponderea acestora diferă de la procedeu la procedeu.

Atunci când aburul se generează in situ în vasul de antrenare se introduce apă; ca urmare poate avea loc o dizolvare totală a uleiului volatil în apa introdusă sau numai a unei părți în acesta – componenţii solubili. Solubilizarea este favorizată de operarea la temperaturi înalte. O limitare a hidrodifuziei se obține prin antrenare cu abur direct în vase cu izolație termică bună, în care condensarea vaporilor în interiorul vasului de antrenare este redusă la minim.

Hidroliza afectează în primul rând acele uleiuri volatile bogate în esteri care, în prezența apei și la temperaturi ridicate, se scindează în acizi și în alcooli. Acest process poate avea loc la antrenare în prezența apei, în timp ce în procedeele de antrenare în curent de vapori, cu abur direct și cu abur sub presiune, acest proces este diminuat ca urmare a reducerii timpului de contact.

Procesele de oxidare, polimerizare și descompunere sunt favorizate de prezența aerului și de o temperatură ridicată a aburului. În general sunt supuse acestor modificări hidrocarburile nesaturate monoterpenice.

O încălzire treptată a meterialului vegetal , prin marirea treptată a debitului de abur sau a presiunii, asigură antrenarea acestor compuși la temperaturi suficient de joase pentru a evita descompunerea lor termică sau prin procese de oxidare și polimerizare.

Procesele chimice distructive sunt diminuate considerabil în antrenarea la presiune redusă.

11

Există cazuri când antrenarea uleiului esențial este precedată de un proces fermentativ sau când antrenarea se efectuează dintr-un mediu slab acid, pentru a asigura eliberarea unor componenți ai acestuia din compușii neantrenabili (glicozide, proazulene etc.) care il contin.

Tehnologia de obținere a uleiului esențial de nucsoară:

9. Utilizările nucșoarei:

Beneficiile nucșoareiNucșoara a fost utilizată pentru prepararea diferitelor medicamente, în vremurile antice.

Chiar și astăzi este folosită pentru câteva preparate farmaceutice importante și larg utilizate. Uleiul extras din această planta este utilizat în unguente, parfumuri, loțiuni pentru păr și ca antispastic carminativ.Afecțiuni digestive Pudra de nucșoara, cca. 5-15 g, amestecata cu suc de mere sau banană, este utilizată ca remediu specific pentru diareea cauzată de indigestii. Aceeași cantitate de pudră de nucșoară luată cu o lingură de suc lămâie, de 3 ori pe zi, este eficientă pentru indigestie, sughițuri și grețuri matinale.Insomnii

12

ANTRENARE

SEPARARE

USCARE

FILTRARE

ULEI VOLATIL DE NUCSOARĂ

CaCl2

Abur Materia primă

Fracțiunea apoasă

Precipitat

Pudra de nucșoară, amestecată cu suc prospat de lămâie, este eficientă pentru insomnii, iritabilitate și depresie. Pasta de nuscoară amestecată cu miere este dată copiilor care plâng noaptea, fără motiv aparent, pentru a induce somnul. Totuși, nu trebuie administrată în mod regulat făraă sfatul medicului, deoarece poate cauza complicații serioase și dependență, în cazul copiilor.Deshidratare

Aceasta plantă este utilă în tratarea deshidratării provocate de vomă și diaree, în special în caz de holeră. Un tratament eficient este reprezentat de o infuzie pregatită din o jumătate de nucșoară în jumătate de litru de apă, administrată cu apa ușoara de nucă de cocos, în doze de 15 g/ administrare.Afecțiuni la nivelul pielii Nucșoara este utilizata în tratarea afecțiunilor pielii, precum pecingine și eczemeÎntrebuințări culinare: În gastronomie, nucșoara este foarte frecvent utilizată în Asia, dar a cucerit și bucataria europeană. Daca în Orient, nucșoara se adaugă până și în cafea și ceai, grecii o combină cu scorțișoara, iar rezultatul este cu totul și cu totul special. Tot grecii pun nucșoara și scorțișoara în amestecurile de carne pe care le folosesc în musaca și chiftele, iar efectul este cu adevarăt, savuros. Italienii o combină cu sucul de roșii, care pune în evidență latura picantă a condimentului. Ea este nelipsită și din preparatele dulci cu brânză moale. Nucșoara face un duet apetisant cu vanilia. Se adaugă și în băuturi, în vin fiert, în alcool rafinat și în unele sortimente de whiskey.

Nucșoara este un ingredient - cheie în amestecul de condimente, cum ar fi mixul nord- african ras- el- hanout (din Maroc), galat-dagga (din Tunisia) și baharat (din Arabia Saudită). Dată pe răzătoare sau tocată, nucșoara are o gamă largă de întrebuințări, folosindu-se, de la aluaturi, budinci, până la băuturi picante. * De asemenea, se combină bine cu un număr mare de preparate aromate, cum ar fi umpluturile pentru paste, sosurile pe bază de smântână sau frișcă, precum bechamelul, ori mancarea de spanac. * Este utilizată pentru aromarea carnaților, murăturilor, pastelor fainoase. * Se folosește la preparatele de cofetărie și patiserie și cu ea se poate aromatiza lichiorul * Pulpa fructului de nucșoara poate fi folosită la prepararea unor delicioase jeleuri si siropuri. * Amestecul în părti egale de nucșoară si scorțișoară poate substitui aroma de cardamom negru. * Uleiul de nucsoara, fiind foarte aromat, se foloseste in industria cosmeticelor.

PrecauțiiNucșoara trebuie consumată în doze foarte mici. În doze apreciabile excită cortexul

motor și produce convulsii epileptice și leziuni ale ficatului. Chiar și o linguriță de nucșoară poate produce simptome toxice, precum arsuri stomacale, greață, vomă, agitație și amețeli însoțite de halucinații.

13

10. Utilizările uleiului volatile de nucșoară:

În parfumerie este folosit în compoziții de tip picant, în cele pe bază de lavandă, cărora le confer caracteristici deosebite, în compozitii fougere, chypre. Este de asemenea un component odorant pentru săpunuri, detergenți, creme și pastă de dinți.

În industria alimentară, are numeroase utilizări. În primul rând, este folosit cu rol condimentar în mezeluri, conserve din carne și legume, supe concentrate și sosuri. Se folosește atât uleiul de nucșoară, cât și uleiul de macis, pentru aromatizarea băuturilor alcoolice și nealcoolice, dulciurilor, produselor de patiserie și panificație. Cantitatea maximă utilizată în produse alimentare este de 0,078%.

Uleiul de nucșoară este utilizat în preparatele farmaceutice cu acțiune analgezică și tonică și ca odorant și modificator de gust. Nu se administrează intern în cantități mari, deoarece are proprietăți pshihotrope.

14

11. Bibliografie:

1. http://condimenteweb.ro/condimente 2. V. Eliu Ceaușescu, Gh. Rădoiaș, T. Cădariu,”Odorante și aromatizante”, Ed. TEHNICĂ,

București, 19883. http://www.cevabun.ro/nucsoara/ 4. http://ro.wikipedia.org/ 5. C. D. Nenițescu, ”Chimie Organică”,Vol. 2, Ed. DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ,

București, 1980

15