proiect - riscul sistemic

8/2/2019 Proiect - Riscul sistemic

1/12

RISCUL SISTEMIC

1. Definirea conceptului de risc sistemicPentru a defini notiunea de risc sistemic trebuie sa clarificam mai intai conceptul de proces

sistemic. Procesul sistemic este acela in cadrul caruia aparitia unor informatii negative despre oinstitutie financiara (sau chiar falimentul acesteia) declanseaza o serie de efecte adverse altor institutiifinanciare. Un proces sistemic este considerat puternic daca cel putin o entitate afectata de soculinitial va intra in faliment, desi era solvabila inainte. In orice alt caz, procesul sistemic este consideratslab.

Numim criza sistemica, un proces sistemic puternic care implica un numar suficient deentitati care afecteaza buna functionare a sectorului financiar. Buna functionare a sistemului financiarse refera la eficienta cu care sunt alocate economiile deponentilor catre sectorul real.

Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze caurmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participantcare poate sa provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare.

Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial,globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce maiputin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de aobtine lichiditate imediata de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari curiscurile dintre intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multeori, datorita lipsei de informatie asupra actiunii celorlati participanti si a informatiei privinddisponibilitatea bancilor de a mai acorda credite, apare fenomenul domino, adica in lant. La aceastase mai poate adauga si influenta altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea unilaterala dintranzactii angajate, vanzari rapide si soldari care declanseaza riscul sistemic.

In ultimele decenii au avut loc mai multe tendinte de crize financiare sau chiar crize financiaredeterminate de falimentul unor banci, precum falimentul Bancii Herstatt din SUA in 1974 care a adus

serioase perturbari sistemului de plati CHIPS, crahul bursier al societatii financiare Drexel BurnhamLambert din 1987, falimentele bancare din Asia de Sud-Est din anii 1995-1997 ca urmare a uneisupracreditari si nerambursarii la scadenta a imprumuturilor, criza Mexicana din 1995. Cea mairecenta fiind pe 15 septembrie 2008, canda a avut loc falimentul bancii americane de investitiiLehman Brothers, care a zguduit pietele financiare, iar bancile europene au reactionat chiar in ziuaurmatoare. Banca Angliei, Banca Centrala Europeana si Banca Nationala a Elvetiei au intervenit si auinjectat lichiditati de miliarde de euro pe pietele monetare.

In principiu, spectrul riscului sistemic se intinde de la nivel individual, respectiv afectareaunei singure entitati de catre o dificultate financiara la nivelul unei altei institutii de credit, pana la celgeneral, respectiv cel al sectorului de activitate. De asemenea, impactul riscului sistemic se poateidentifica la nivel national, regional sau chiar international.

Daca toti managerii isi jefuiesc firmele avem o problema de risc sistemic. Atunci candtraditiile economice dintr-o tara impun ca fiecare sa ia cat poate toate firmele vor fi afectate, iar acestrisc nu poate fi eliminat prin diversificarea portofoliului.

Exista o inclinatie naturala de a privi procesele sistemice puternice, si mai ales a crizelorbancare, ca fiind evenimente rare. Totusi, crizele bancare au devenit, in ultima perioada, din ce in cemai obisnuite, in special in tarile aflate in tranzitie. In perioada 1986-2003, peste doua treimi dintarile membre FMI au cunoscut probleme bancare semnificative. In multe regiuni, aproape toateeconomiile au trecut cel putin o data prin experienta indezirabila a socurilor bancare.


2/12

Bilantul recent, atat de costisitor, al esecurilor sistemelor bancare, este cheia preveniriirecurentelor. Crizele bancare sunt in mod tipic complexe si diferite unele de altele prin specificulfactorilor determinanti, al modului de manifestare si al efectelor cauzate.

Deoarece mecanismele cauzale nu sunt intru totul intelese, putem apela la clasificarea dupasimptomele caracteristice depistate, respectiv sindromul crizei. In acest sens, este important dedistins intre elementele epidemice (contagioase) de la nivel macro cu cele de la nivel micro, si intre

acestea si sindromul esecurilor endemice, asociat in special imixtiunilor guvernamentale sigeneralizarea lipsei de eficienta in functionarea intregului sistem bancar.

Fiecare din aceste doua modalitati de manifestare ale crizelor bancare prezinta simptomecomune cu cealalta, insa trecerea in revista a caracteristicilor unui numar semnificativ de cazuri aletarilor emergente sugereaza faptul ca aceste doua sindromuri sunt distincte.

Riscul in sistemele de plati cu decontare neta. Majoritatea platilor interbancare se desfasoarain sistemul de compensare multilaterala cu decontare neta, care s-a dovedit a fi cel mai eficient. Caurmare acestei concentrari de plati pe un anumit sistem si riscul, inerent oricarui sistem, are o valoaremai mare si poate deveni un risc sistemic. Riscul apare datorita lipsei de lichiditate a unuia dinparticipanti la sfarsitul zilei de decontare si se poate rasfrange asupra celorlalti participanti care nu potsa-si primeasca fondurile pentru clientii lor. Uneori, bancile afectate sunt intr-o pozitie si mai dificila,

intrucat acestea au avansat fondurile clientilor, bazandu-se pe sumele care trebuia sa le incaseze lacompensare. In sistemul de compensare, bancile nu cunosc soldurile debitoare nete (sumele de plata)decat la sfarsitul zilei, deci este o incertitudine in ce priveste marimea acestuia si trebuie sa-si rezerveo lichiditate confortabila. Daca lichiditatea este prea mare inseamna un management mai putinperformant, intrucat resursele raman neplasate si invers, daca sumele sunt insuficiente se apeleza pepiata la credite over night care se obtin cu costuri ridicate si deci ineficiente. Grija pentru evitarea

riscului impune totusi mentinerea unei rezerve de siguranta in limite considerate acceptabile, adica sanu influenteze semnificativ veniturile bancii. Pentru prevenirea riscului specific, BNR a stabilit unelereglementari privind: (a) incheierea unor conventii de creditare intre bancile participante lacompensare pentru acoperirea eventualului deficit de lichiditate; (b) constituirea de garantii la bancacentrala sub forma de titluri; (c) stabilirea unor plafoane de creditare de catre banca centrala ca

imprumutator de ultima instanta.Pana in 1990, masurile care se luau pentru evitarea riscului sistemic erau de natura selectiva,adica bancile cu deficite cronice si cu probleme in acoperirea imediata a acestora erau excluse dinsistemul de compensare. Raportul Lamfalussy din 1990 stabileste pentru tarile din UniuneaEuropeana o serie de masuri, in primul rand pentru platile care se adreseaza tranzactiilor externe,menite sa intareasca capacitatea institutiilor de compensare si sa reduca riscul sistemic, dintre carementionam:

- asigurarea unei baze legale bine fundamentate pentru furnizorul de servicii de compensare invederea executarii pozitiilor nete;

- intelegerea clara de catre fiecare participant a impactului schemei de decontare asupraexpunerilor la riscul de credit si riscul de lichiditate (platile forward care prin natura lor implica o

diferenta intre cursul stabilit inaintea decontarii si cursul din momentul decontarii);- stabilirea unor limite de expunere maxima (plafoane debitoare) a fiecarui participant;- asigurarea de catre sistemele de compensare a finalizarii zilnice a decontarilor (disponibilitatea

unor resurse de credit si lichiditati la care sa se poata apela in cazul in care participantul cu pozitianet-debitoare se gaseste in imposibilitatea de a-si acoperi aceasta datorie);

- divizarea responsabilitatii privind managementul riscului intre casa de compensatii siparticipanti.


3/12

Deosebit de aceste masuri, unele tari au mai introdus obligativitatea impartiriipierderilor intre participanti, solicitarea de garantii, supravegherea si aletele care au cascop stabilitatea sistemului de compensare cu decontare neta.

Riscul in sistemele de plati cu decontare bruta este mult mai mic decat in cele cu decontare netadatorita faptului ca procesarea si decontarea finala se fac la intervale de timp foarte mici si numai pebaza disponibilitatilor in cont la banca centrala si a creditelor apobate, deci riscul de lichiditate seminimalizeaza. Sistemele de decontari pe baza bruta sunt, de regula, sisteme de plati electronice care,utilizand retelele de telecomunicatii, asigura plata in timp real. Existenta disponibilului in cont la

banca centrala face ca decontarea sa aiba caracter definitiv. Daca o banca nu are suficientedisponibilitati la banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel:- dispozitiile de transfer nu se opereaza si se returneaza bancii platitoare pentru a fi reintroduse dupaun timp cand se formeaza disponibilitati in cont;

- dispozitiile de transfer se pastreaza la sistem intr-un portofoliu (cartoteca) numit linie deasteptare din care se transmit spre decontare pe masura crearii de disponibilitati

acoperitoare;

- deschiderea unei linii de credit pe o perioada de o zi credit pe parcursul zilei in mai multevariante: credit cu valoare fixa, credit pentru descoperit de cont, credit repo (un contract

cu vanzare si rascumparare).


4/12

Dupa ce banca centrala efectueaza decontarea in contul bancii primitoare, aceasta poate transferafondurile clientilor sai fara a mai exista riscul revocarii platii.Din punct de vedere al riscului, caracteristica principala a sistemului de plati pe baza bruta este caacesta ofera posibilitatea eliminarii riscului sistemic, ceea ce este foarte important pentru bancacentrala. Aceasta eliminare este rezultatul reducerii substantiale pe parcursul zilei a expunerilorinterbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se acoperi eventualele caderi de lichiditate ca urmare

a esecului unui participant de a-si deconta obligatiile de plata.Din punct de vedere al sistemului, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind sa fie asiguratapermanent in tot cursul zilei in conturile de la banca centrala. Pentru bancile comerciale, lichiditateareprezinta o problema de costuri, avand in vedere ca banca centrala nu plateste dobanzi ladisponibilitati, precum si costurile pentru garantiile constituite pentru creditele primite. Pentru bancacentrala este o problema de volum de lichiditate la dispozitia bancilor comerciale si de grad (risc) deexpunere a acestora.Tarile dezvoltate practica sisteme de decontare bruta cu credit pe parcursul zilei, cu exceptia Elvetieicare nu asigura asemenea credite. In unele tari ca Germania, Japonia, Franta si SUA sistemele dedecontare bruta coexista cu sitemele de transfer de mare valore pe baza neta. In alte tari, sistemele deplati cu decontare bruta in timp real sunt unicele sisteme. Uneori aceste sisteme se folosesc si pentru

decontarea platilor de retail (detaliu).Evenimentele care au avut loc in domeniul bncar in deceniul trecut au readus in prim plan rolulbancii centrale de supraveghere si responsabilitate asuupra bunei functionari a sistemelor de plati.Majoritatea bancilor centrale europene si-au modificat reglementarile care, in noile conditii prevad:preocuparea pentru stabilitatea sistemului financiar si monetar, implicarea directa a bancii centrale insupravegherea sistemelor de plati, private si de stat, solutionarea prin acte de autoritate unilaterala aproblemelor circulatiei banesti, restrangerea refinantarii, functionarea unei piete libere a fondurilor siimpunerea unor mecanisme de control a riscurilor. Banca centrala poarta in ultima instantaresponsabilitatea pentru lichiditatea activelor financiare, pentru platile in moneda nationala siprevenirea riscului de a se folosi alta moneda, pentru asigurarea unor circuite sigure si stabile.In acest sens, Banca Reglementelor Internationale a emis in 1990 Recomandari privind sistemele de

compensare multilaterala pe baza neta a


5/12

platilor in strainatate, cunoscute si sub numele de Standardele Lamfalussy, care responsabilizeazaintegral banca centrala pentru promovarea criteriilor minime de performanta. De asemenea, InstitutulMonetar European a emis in 1992 documentul Trasaturi comune minime pentru sisteme nationale de

plati cunoscute sub numele de Standardele Padoa-Schioppa prin care se prevede: accesul laconturile centralizate ale bancii centrale, standarde pentru decontarea pe baze nete a sumelor mari,imbunatatirea cadrului legal, perfectionari tehnice, corelarea orelor de functionare a sistemelor de

comunicatii.Comitetul pentru sistememle de plati si decontari de la Basel a emis in anul 2001 conceptul de

sistem de plati de importanta sistemica pentru a departaja de alte sisteme de plati de importantamai mica, in sensul ca orice sistem care nu asigura o protectie suficienta impotriva riscurilor si poateprovoca perturbatii sistemice in sfera financiara trebuie supus unei supravegheri din partea banciicentrale in sensul prevenirii riscului sistemic. Sistemele de plati de importanta sistemica fac obiectulunor reglementari la nivel international obligatorii penru bancile centrale care adera la conventiileprivind platile internationale pentru a preveni ca eventuale riscuri dintr-o tara sa se transmita catrealte tari sau chiar zone geografice.

La baza riscului systemic se afla o serie de cause,identificate de cercetatorii fenomenului,care potfi sintetizate astfel:

gradul sporit de indatorare al firmelor, ca urmare a comportamentului irrational almanagerilor, ceea ce conduce la o incetare generalizata a platilor,(in anumite perioade desupraindatorare este necesara interventia guvernului pentru solutionarea problemelor);

hazardul moral, prin care o parte din povara si riscurile agentilor economici suntreistribuite in societate;

gradul sporit de contagiune, datorat complexitatii retelei comerciale si a sistemului deplati;

reducerea rapida a lichiditatii pe piata financiara, cauzata de pierderea increderii insistemul bancar si retragerea sau falimentul unor dealer;

corelarea necorespunzatoare, intre obligatiile pe termen scurt si activele cu maturitateindepartata, manifestata la nivelul bancilor(retragerile massive de fonduri de catre

deponenti antreneaza crize de proportii)Desi exista o identificare precisa a cauzelor care declanseaza o criza sistemica, se

utilizeaza mai multe criterii de identificare, care semnalizeaza o criza, atunci cand se depasesc

anumite valori prestabilite, ca de exemplu:

- ponderea creditelor neperformante in totalul activelor sistemului bancar sa nu depaseasca

limita de 10 %;

- costurile de solutionare a crizelor sa reprezinte maxim 2% din PIB.

De asemenea, este semnalizata o criza sistemica atunci cand:

- s-au produs etatizari generalizate ale bancilor;

- activitatea bancara a incetat ca urmare a lichidarii sau inghetarii depozitelor.

2.Efecte ale manifestarii riscului sistemic

Folosind un rationament general, se poate spune ca efectele manifestarii generalizate a risculuisistemic pot afecta toate categoriile de persoane implicate in activitatea bancara. Deponentii si clientiicreditori sunt afectati prin pierderea totala sau partiala a sumelor avanste bancii, actionarii prinreducerea sau pierderea totala a valorii participatiunilor investite in capitalul bancii, managerii prin


6/12

pierderea locului de munca, autoritatea de supraveghere prin reducerea reputatiei si, nu in ultimulrand, clientii debitori care isi vad blocate surse de finantare pentru dezvoltarea afacerilor.

Distorsiunile create de insolvabilitatea bancilor pot avea efecte grave asupra intregii economii.Aceste efecte pot fi sintetizate astfel:

Dezintermediere bancara. Cunoasterea de catre public a insolvabilitatii chiar a unei singurebanci poate determina o scadere aincrederii in intregul sistem bancar care poate conduce la retragerea

depozitelor de catre clienti (proces numit bank run). Aceste retrageri conduc l a un proces dedemonetizare si fuga a capitalurilor. Repercusiunile asupra economiei constituie un obstacol pentrucresterea economica si succesul politicilor macroeconomice.

Alocare ineficienta a resurselor. Concentrarea creditelor catre debitorii mari nu poate fi doaro cauza a crizelor bancare, ci si un efectal acestora. O banca va tinde sa refinanteze si sa reinnoiascacreditele catre debitorii cu probleme pentru a nu agrava starea financiara a acestora prin stopareacreditarii lor. Astfel, resursele bancii pot tinde sa fie alocate in credite pentru clienti ineficienti indetrimentul acelor clienti care ar putea desfasura activitati productive (fenomen numit crowding-out).

Cresterea ratelor de dobanda. Instabilitatea in sistemul bancar este perceputa de clienti ca ocrestere a riscului care trebuie remunerata prin cresterea ratelor de dobanda. Pe de alta parte, bancile

ajunse in stare de insolvabilitate vor incerca sa atraga la dobanzi mai ridicate noi depozite pentru a-simentine lichiditatea, dobanzi care se vor repercuta intr-o crestere a dobanzilor la creditele acordate(cele noi). Astfel, ratele de dobanda ridicate pot influenta negativ economia reala (prin nivelulinvestitiilor), nivelul preturilor si cresterea economica.

Distorsiuni fiscale si monetare. O practica adesea intalnita la nivel international este aceea caguvernele sa absoarba pierderile bancilor de stat si chiar private prin nationalizare sau siatemulsubventiilor (directe sau indirecte) care se vor reflecta in deficitul bugetar. Astfel de costuri fiscale auinregistrat valori de peste 50% din PIB in unele tari in anumite perioade (de exemplu, Indonezia in1997 si Argentina in 1980), iar cei care pierd de fapt sunt contribuabilii la bugetul de stat.

Ineficacitatea politicilor macroeconomice. In cazul existentei insolvabilitatii bancilordeciziiile monetare adoptate de banca centrala pot deveni ineficace. De exemplu, o politica de

liberalizare a ratelor de dobanda indreptata in scopul incurajarii concurentei in sistemul bancar cuefecte benefice asupra creditelor acordate economiei poate deveni inadecvata in contextul existenteiinsolvabilitatii bancare. In acest caz, dereglementarea conduce la un efect advers neasteptat: cresterearatelor de dobanda din economie. Un alt exemplu este legat de cresterea de catre banca centrala a rateirezervei minime obligatorii, masura indreptata in scopul absorbtiei de lichiditate din sistem. Dar, incazul insolvabilitatii bancare, aceasta masura conduce la o reactie de mentinere a marjei de dobandadin partea acestor banci si a profiturilor transferand costurile aferente cresterii rezervei minimeobligatorii in crsteri ale dobanzilor la creditele acordate.

Pornind de la consideratiile anterioare, efectele nocive ale producerii crizelor bancare semanifesta asupra PIB, determinand pierderi asociate. Un studiu efectuat in anul 2001 arata capierderile din PIB sunt in medie 4.6% atunci cand crizele bancare nu sunt insotite de crize valutare si

depasesc 22% atunci cand acestea se petrec impreuna (twin crises). Totusi, sensul cauzalitatii estedificil de identificat in situatiile de acest gen. Unul dintre aspecte se refera la faptul ca manifestareacrizelor valutare poate determina atat direct, cat si indirect pierderile din PIB.

Observam din tabelul de mai jos ca crizele bancare din tarile nordice (Suedia, Finlanda siNorvegia) au produs pierderi echivalente cu 4% pana la 11% din produsul intern brut la inceputulanilor 90.


7/12

Criza generata de institutiile Savings & Loans din SUA si-a avut originea in strategiile simanagementul riscului invechite care nu au putut tine in frau lipsa de reglementare a pietelor rateidobanzii SUA in anii 1970, ceea ce a condus la pierderi de aproximativ 4% din PIB.

Precizam ca pe cea de-a doua coloana ce reprezinta ponderea Credit/PIB se iau in considerare si sumele nerecuperatereprezentand credite interbancare.

In Japonia perioada lunga de criza din anii 90 a cauzat pierderi la nivelul economiei de panala 8% din PIB. Insa crize severe au fost suferite de Spania si Coreea, unde pierderile au fost mult mairidicate ca pondere in PIB, ajungand chiar pana la 34% in cazul Coreei.

Costurile asociate crizelor din tarile emergente au fost, in general, mult mai mari decat intarile dezvoltate. Atat cheltuielile directe de solutionare a crizelor suportate de guverne, cat sicosturile mai largi suportate de economie datorita alocarii deficitare a resurselor au cauzat pierdericonsistente. Studiul arata pierderi medii de 17.6% din PIB in cazul tarilor in curs de dezvoltare care s-

Perioada

Durata

crizei(ani)

Cr.Neperf/

Total Cr(%)

Credit/PIB(%)

Pierderi

fiscale/PIB(%)

Crizavalutara

Tari dezvoltate

Finlanda 1991-1993 3 9 89.9 89.9 11 DaJaponia 1992-1998 7 13 119.5 182.5 8 NuCoreea 1997-2001 5 40 70.3 82.2 34 DaNorvegia 1988-1992 5 9 61.1 79.6 8 NuSpania 1977-1985 9 n/a 68.1 75.1 16.8 DaSpania 1991 1 11 50.8 128.8 4 DaSUA 1984-1994 8 4 42.7 45.9 3.2 NuMedia tarilor dezvoltate 5.5 13.5 71.8 97.7 12.1 -Tari in curs de dezvoltare

Argentina 1980-1982 3 9 29.8 33 55.3 DaArgentina 1995 1 n/a 19.7 20 1.6 NuArgentina 2001 1 n/a n/a n/a n/a DaChile 1981-1983 3 19 58.8 60.2 41.2 DaColumbia 1982-1987 6 25 14.7 14.7 5 DaIndonezia 1994 1 n/a 51.9 51.9 1.8 NuIndonezia 1997-2001 5 65-75 60.8 60.8 50-55 DaMalaezia 1985-1988 4 33 64.5 91.8 4.7 NuMexic 1994-1995 2 11 31 36.3 20 Da

Filipine 1981-1987 7 n/a 23.2 31 3 DaSri Lanka 1989-1993 5 35 21.3 21.3 5 NuTurcia 1994 1 n/a 14.2 15.3 1.1 DaUruguai 1981-1984 4 n/a 33.4 47.8 31.2 DaVenezuela 1994-1995 2 n/a 8.9 12.3 20 DaMedia tarilor emergente 3.7 27.8 38.4 43.6 17.6 -Media totala 4.2 22.4 48.1 59.4 16 -Din care: twin crises 4.1 26.1 46.5 56.5 22.9 14

crize bancare 4.3 17.7 50.8 64.2 4.6 7


8/12

au confruntat cu crize bancare. Pierderea totala a atins, insa, 40-50% din PIB in Chile si Argentina inanii 80.

3. Gestionarea riscului sistemic

Gestionarea riscului sistemic se face pe doua nivele: macro si microprudential, fiecare

utilizand date si indicatori din cadrul celuilalt nivel care ofera informatii cat mai variate pentru o catmai buna acoperire a elementelor ce ar putea duce la aparitia unei crize.

3.1 ANALIZA MACROPRUDENTIALAScopul analizei macroprudentiale este de a limita riscul sistemic astfel incat efectele sale

nocive sa fie minime si se realizeaza prin intermediul a doua teste: testul de rezistenta (stress test) sitestul de contaminare interbancara (network model of interbank market).

Realizarea obiectivului analizei macroprudentiale este redata in figura de mai sus. Procesul deanaliza macroprudentiala presupune monitorizarea la nivel agregat a vulnerabilitatilor pietei bancare,inclusiv prin studierea legaturilor macrofinanciare, precum si furnizarea de solutii de prevenire a

crizelor bancare sau de rezolvare a acestora atunci cand ele apar. In fapt, aceasta reprezinta doar oparte dintr-un cadru mai larg e analiza macroeconomica, ce mai cuprinde problematica balantei deplati, sustenabilitatea deficitului bugetar si alte aspecte macroeconomice relevante.

Conceptul de test de rezistenta bancara se refera la o serie de tehnici care permit evaluareavulnerabilitatilor endemice (caracteristice riscului sistemic) si aprecierea capacitatii sistemului bancarde a absorbi socuri in conditiile unor evenimente exceptionale, dar plauzibile. Testul de rezistentabancara combina date macroeconomice cu informatii microprudentiale intr-o abordare sistemica cemasoara impactul socurilor asupra stabilitatii financiare.

ANALIZA

MACROPRUDENTIALA

Informatii microprudentiale:- ratingurile institutiilor de credit- rezultate ale sistemului de avertizare timpurie- indicatori de prudenta bancara

Indicatori de Stabilitate Financiara

Date macroeconomice:

-cursul de schimb-rata dobanzii-cresterea economica-pretul activelor bancare-echilibrul extern

Aspecte institutionale:

-sistemul de plati-calitatea cadrului de

reglementare-sistemul de asigurare a

deozitelor

TESTUL DE

REZISTENTA

BANCARA

TESTUL DE

CONTAMINARE

INTERBANCARA


9/12

Rolul principal al testului de rezistenta din perspectiva sistemica este de a identificaexpunerile latente care pot genera efecte de endemie la nivelul sectorului bancar. Totusi, acest test nuare o functie predictiva, ci identifica stari in care ar putea ajunge sistemul financiar in conditiiextreme.

Testul de contaminare interbancara este un instrument care izoleaza una din surseleriscului sistemic, respectiv legaturile interbancare, si care o ignora pe cealalta, respectiv problemele

endemice activate de socuri macroeconomice. Acesta foloseste metoda simularilor, identificand cuacuratete care va fi urmatoarea institutie asupra careia se va indrepta socul sistemic prin investigareasituatiilor de contaminare ce rezulta din falimentul ipotetic individual al unor institutii de credit.Testul foloseste date si informatii microprudentiale (ca de exemplu valoarea fondurilor proprii si aexpunerii nete) cu aspecte institutionale (cum sunt structura si gradul de concentrare al pieteiinterbancare, tehnici de diminuare a riscului la nivelul institutiilor de credit).

3.2. ANALIZA MICROPRUDENTIALASupravegherea microprudentiala a institutiilor de credit este realizata pe baza raportarilor de

prudenta bancara (supravegherea off-site) si prin inspectii la sediul institutiilor de credit(supraveghere on-site).

Examinarile la birou (off-site supervision) implica evaluarea fiecarei banci din sistem dinpunctul de vedere al respectarii cerintelor minime obligatorii de prudenta bancara si al situatiei salefinanciare curente. Acestea au trei obiective fundamentale. In primul rand, ele servesc ca undispozitiv de avertizare timpurie care are menirea de a detecta, prin analiza principalilor indicatori,eventualele tendinte nefavorabile in activitatea unei banci, ce ar putea conduce la probleme serioasein viitor. In al doilea rand, permite sa se verifice daca bancile respecta reglementarile prudentiale sirecomandarile supraveghetorilor. In al treilea rand, sistemele de monitorizare off-site permitimbunatatirea eficientei supravegherii la fata locului si o mai buna gestionare a resurselor umane aleautoritatilor de control prudential.

Pe baza informatiilor oferite de aceste sisteme se declanseaza, atunci cand este nevoie, actiunide inspectie on-site ce vizeaza aspecte specifice sau se stabilesc prioritatile in cazul examinarilor

generale ce se desfasoara pe o baza regulata. Scopul acestor inspectii este de a valida acuratetearaportarilor prudentiale, de a verifica situatia financiara generala a bancii, calitatea portofoliului saude credite, sistemul de control intern si de gestionare a riscurilor si alte aspecte (cum este calitateaconducerii) care nu pot fi determinate prin tehnici de supraveghere on-site.

Relatia dintre cele doua componente ale supravegherii microprudentiale este reciproca, insensul ca examinarile de birou orienteaza activitatea on-site, care la randul ei ofera informatii pentrurafinarea analizelor off-site. Acest proces are o importanta fundamentala in prevenirea falimentelorbancare si, implicit, a manifestarii riscului sistemic.

Din perspectiva supravegherii microprudentiale se au in vedere normele acordului BASEL IIcare se refera la adecvarea fondurilor proprii la expunerea la risc. Desi prevederile acestui acordprivesc, in principal, bancile cu activitate internationala, se urmareste ca principiile acestuia sa se

aplice si la celelalte banci. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2007, aplicarea normelor sale a devenitobligatorie in tarile Uniunii Europene, iar dupa 31 decembrie 2007 vor fi obligatorii si abordarile celemai sofisticate de masurare a riscurilor pentru a permite bancilor si autoritatilor de supraveghere sadezvolte instrumente statistice care sa raspunda exigentelor impuse de BASEL II.

Sisteme de rating bancar

Realizarea unui instrument de lucru pentru evaluarea institutiilor de credit s-a dovedit foarteutila in prevenirea fenomenului de contaminare indirecta. Contaminarea indirecta se refera la situatia


10/12

in care operatorii din piata reactioneaza disproportionat asupra unor banci solvabile ca urmare aperceptiei lor gresite privind existenta efectelor contagiunii directe chiar daca nu este cazul.

In acest context, ratingul bancar permite atat identificarea institutiilor de credit cu performantefinanciare scazute si cresterea sanselor de reabilitare a acestora, cat si imbunatatirea comunicariiautoritatii de supraveghere cu operatorii din piata cand apare insolvabilitatea unei institutii de credit.

Exista mai multe modele de rating bancar, printre care amintim: CAMEL (dezvoltat in anii

-ul american), ORAP (Franta), BAKIS (Germania), PATROL (Italia), RATE (MareaBritanie), CAAMPL (Romania). Acestea sunt construite pe fundamente similare.

Sistemul adoptat in tara noastra presupune, incepand cu anul 2001, analiza unei componentein plus fata de modelul CAMEL (Capital, Assets, Management, Earnings, Liquidity), si anumeCalitatea actionariatului. Asadar, prin CAAMPL sunt analizate urmatoarele aspecte: adecvareacapitalului, calitatea actionariatului, calitatea activelor, managementul, profitabilitatea si lichiditateaunei institutii financiar-bancare.

Fiecare din cele sase componente sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5 (unde1 reprezinta cel mai performant nivel si 5 cel mai scazut). Pe cand calitatea actionariatului si cea amanagementului sunt aspecte subiective, stabilite in cazul inspectiilor on-site, celelalte patrucomponente sunt evaluate pe baza unor indicatori care trebuie sa se incadreze in intervale valorice

stabilite pornind de la standardele internationale in materie si de la conditiile specifice sistemuluibancar romanesc. Pentru fiecare indicator din analiza se acorda un rating, iar in final se calculeaza unrating compus si un scor ce reprezinta punctajul total primit de institutia respectiva.

4. CONCLUZIEExistenta riscurilor sistemice produce imperative contradictorii. Pe de o parte, dorinta

institutiilor financiare, att publice, ct si private, de a evita o criza financiara internationala are carezultat imperativul unei reglementari internationale mai cuprinzatoare si mai exacte a sistemuluimondial al finantelor. Astfel, n urma crizei financiare est-asiatice din 1997, Summitul anual alFMI/Bancii Mondiale din 1998 a condus la un acord privind mecanisme internationale desupraveghere mai eficiente si o mai mare transparenta n emiterea de informatii financiare, n

ncercarea de a preveni o asemenea criza n viitor. Pe de alta parte, nu este n interesul nici unui statsau institutii financiare de a se supune unor standarde de reglementare mai riguroase dectcompetitorii sai potentiali.

Consecinta este aceea ca instrumentele de reglementare pentru controlul riscurilor sistemicesunt adesea insuficiente. Este elocventa n acest sens absenta oricaror ncercari concrete de areglementa din nou la nivel international fluxurile de capital pe termen scurt dupa criza est-asiatica.Avnd n vedere natura potential volatila a pietelor financiare globale si difuzarea instantanee ainformatiei ntre principalele centre financiare ale lumii, riscurile sistemice ramn o amenintare laadresa functionarii ntregului sistem financiar global.

Nici un guvern nu poate solutiona singur si nici nu-si poate izola economia de aceastaamenintare.

Relevanta crescnda a riscului sistemic este puternic asociata cu modificarea structurala nbalanta puterii ntre guverne (si agentii internationale) si pietemai precis, ntre autoritatea publica sicea privata din sistemul financiar global. Desi exista o tendinta de a exagera puterea pietelorfinanciare globale, ignornd pozitia centrala a puterii de stat n sustinerea operarii lor eficiente, nspecial pe timp de criza, exista multe dovezi convingatoare pentru a sugera ca globalizarea financiaracontemporana este un proces propulsat mai degraba de piata dect de stat.

Accentuata de liberalizarea financiara, evolutia catre piete si institutii financiare private caactori autoritari n sistemul financiar global ridica ntrebari serioase referitoare la natura puterii destat si a suveranitatii economice. Asa cum observa Germain, statele au permisagentilor monetari


11/12


12/12

proiect - riscul sistemic

Documents