MINISTERUL INVATAMINTULUI SI EDUCATIEIUNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

REFERAT

Pentru cursul TERIE ECONOMICA

Tema : « Oligopolul si razboiul preturilor »

Autor: Anton Octavian

Specialitatea : Banci si Finante, anul I, semestrul I, grupa FB1251

Coordonator stiintific:Maria Hamuraru

Chisinau 2012

Cuprins

I. Introducere…………………………………………………pag 1

II. Concurenta de piata………………………………..............pag2

III. Tipurile de concurenta……………………………………pag3

IV. Oligopolul......................................................................pag4

1.Forme de oligopol..........................................................pag4-5

V. Formarea Pretului.......................................................pag10

1. Piaţa duopol, cea mai simplă forma de oligopol.......pag112. Preţul si maximizarea profitului în cazul cartelurilor(coordonare completă)..................................pag123. Pretul si maximizarea profitului într-un oligopol necooperant.......................................................................pag134. Preţurile discriminatorii............................................pag14-15 VI. Concluzii.....................................................................pag17

VII.BIBIOGRAFIE..........................................................pag18

I. Introducere

Economia de schimb, piaţa-consideraţii generale

Intr-o interpretare restrictivă economia de schimb este un produs al secolului al XIX-

lea , generat de aparitia pieţei autoreglatoare , ca piaţa în care intervin exclusiv cererea ,

costul ofertei şi preţurile ce rezultă dintr-un acord reciproc . Economia de schimb este

considerată de mulţi specialişti drept acea economie care a devenit predominantă in

ultimele doua-trei secole. Funcţionării economiei de schimb îi sunt proprii unele

aspecte particulare cum sunt disfuncţiile ce urmeaza : preocupaţi de reducerea

costurilor , întreprinzatorii reduc şi salariile , unii producatori sacrifică interesele

consumatorilor cu toate ca economia de piaţă a fost anunţată ca o economie a

“consumatorului rege”; inflaţia , şomajul şi recesiunile insoţesc acest sistem .

Dintre trăsăturile economiei de schimb contemporane, piaţa are istoria cea mai lungă.

A aparut cu multe secole în urma ca punte de legatură între producători şi consumatori.

In genere, piaţa este locul de întâlnire , mai mult sau mai puţin abstract, între oferta

vânzătorilor şi cererea cumpărătorilor , prima fiind forma de manifestare a producţiei în

condiţiile economiei de schimb , a doua exprimând nevoile umane solvabile , insoţite

deci de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite şi convenabile lor.

Înainte de a lua decizia de a cumpăra ceva ( sucuri, maşina, un aspirator , un

calculator, telefonul, etc), fiecare dintre noi am analizat mai multe variante astfel încât

să obţinem cel mai bun raport calitate / preţ. Majoritatea dintre noi analizează patru sau

cinci variante înainte de a se decide. De aceea vom incerca să înţelegem formarea

preţurilor pentru a putea lua decizia cea mai bună. Pe scurt acesta este oligopolul, este o

formă a concurenţei imperfecte ce se caracterizează prin existenţa unui număr restrâns

de producători care, deţinând un segment important de piaţă o pot influenţa în scopul

maximizării profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numeroşi consumatori. Din

punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greacă:

oligos=puţini, câţiva; polein= vânzare

1

II. Concurenţa de piaţă

Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţǎ, în funcţie de interesele lor, constituie un

sistem economic de concurenţǎ, în care fiecare are libertatea sa producǎ si sa vândǎ ce-i

convine, în condiţiile pe care le considerǎ cele mai favorabile. Mecanismul concurential

exprima legaturile numeroase intre actiunile subiective ale agentilor economici si

cadrul obiectiv al desfasurarii acestor actiuni. Concurenta reprezinta confruntarea ,

rivalitatea economica intre industriasi, bancheri, comercianti, prestatori de servicii

pentru a atrage de partea lor clientele consumatoare prin preturi mai convenabile , prin

calitatea mai buna a marfurilor , in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari si mai

sigure.1 In tarile cu economie de piata consolidata s-au impus urmatoarele tipuri de

piete concurentiale: piata cu concurenta perfeta (pura), piata cu concurenta

monopolistic, piata cu concurenta imperfect, piata de monopol, respective monopson.1

1. Piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ este de trei feluri si anume:- piaţǎ cu concurenţǎ monopolisticǎ;

- piaţǎ cu concurenţǎ de oligopol;

- piaţǎ cu concurenţǎ de monopol;

Piaţa cu concurenţă imperfetă desemnează acea situaţie de piaţă in care, agenţii

economici , in calitatea lor de vânzători sau de cumpărători pot să influenţeze prin

acţiuni unilaterale raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri si nivelurile şi dinamicile

preţurilor. Piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ imbracǎ mai multe forme in raport cu

numarul si forţa economicǎ a producǎtorilor si cumpǎratorilor :

a)dacă piaţa este dominatǎ de un vânzǎtor, care-şi impune condiţiile de preţ si

de calitate a bunului economic, piaţa este de monopol ;

b)daca este dominatǎ de doi vanzǎtori ce oferǎ bunuri similare, piaţa este de

duopol ;

c)daca este dominatǎ de câtiva mari producǎtori ce oferǎ bunuri similare, piaţa

este de oligopol, cea mai raspanditǎ forma in economia contemporanǎ, fiind considerat

oligopolul propriu-zis ;

d) daca piaţa este dominatǎ de unul, doi si mai multi cumpǎratori, atunci

piaţa este de monopson, duopson si oligopson.

1 Nita \Dobrota- Economie Politica

III. Tipurile de Concurenta

Caracteristicele formelor de concurenta

Concurenta perfecta se considera a exista doar in teorie, fara corespondent in

viata practica; este acel tip de piata pe care se satisfac cel mai bine interesele

vanzatorilor si cumparatorilor si care prezinta simultan urmatoarele trasaturi:

1.    atomicitatea cererii si ofertei, care exprima existenta multor vanzatori si

cumparatori de putere economica egala sau apropriata, astfel incat nici unul dintre ei nu

poate influenta pretul in mod hotarator.

2.    omogenitatea produselor, care presupune ca marfurile oferite sunt echivalente sau

aproape identice, astfel incat cumparatorului ii este indiferent de unde aprovizioneaza.

3.    intrarea si iesirea pe piata sunt libere, adica o firma poate intra pe piata daca

pretul este superior costului sau de productie.

4.    transparenta perfecta a pietei, care arata ca pe piata cu concurenta perfecta

cumparatorii si vanzatorii dispun de o cuoastere deplina a cererii si a ofertei.

5.    mobilitatea perfecta a factorilor de productie, care exprima inexistenta

obstacolelor in procesul achizitionarii de factori de productie, in conditile in care

firmele doresc sa isi dezvolte activitatea.

3

IV.Oligopolul

Forma concurentei

Numarul de concurenti

Bariere de intrare pe

piata

Produsul Cunostinte despre piata

Monopol Un concurent Multe bariere Aproape nu exista substituanti

Perfecte

Oligopol Cativa concurenti

Unele bariere Produse diferentiate sau omogene

Imperfecte

Concurenta monopolistica

Mare Cateva bariere Produse diferentiate cu multi substituanti

Mai multe decat oligopol; mai putine decat monopol

Concurenta perfecta

Nelimitat Nu sunt Produse omogene

Perfecte

Desemnează situaţiile unor pieţe în care există un număr restrâns de producători/ofertanţi şi un număr relativ ridicat de cumpărători (caracterul de atomicitate a cererii se menţine).

fiecare firmă aflată în poziţie de oligopol dispune de puterea de a influenţa preţul pieţei, deciziile pe care le ia nu pot fi şi nu sunt complet independente de deciziile celorlalte firme (impune luarea în considerare a posibilelor reacţii ale concurenţilor) nici una nu este de regulă suficient de puternică pentru a impune preţul său celorlalte

1.Forme de oligopol

existenţa sau absenţa diferenţierii produselor: - oligopol pur - oligopol diferenţiat.

legăturile reciproce (gradul de coordonare): - oligopoluri complet coordonate (înţelegeri directe) - oligopoluri parţial coordonate (coordonare spontană sau tacită) - oligopoluri fără coordonare.

situaţia maximizării profiturilor:- oligopolul complet - oligopolul parţial.

oligopolul presupune mai degrabă o coordonare spontană decât acorduri directe. fiecare firmă ia în considerare răspunsul aşteptat din partea concurenţilor vis-a-vis de propriile acţiuni şi îşi stabileşte propriile politici comerciale în concordanţă cu acesta. În aceste cazuri pot apare 2 tipuri de relaţii concurenţiale:

– existenţa şi acceptarea unei firme lider a cărei influenţă este dominantă

– cooperare voluntară (fără cadrul organizaţional, acorduri sau firmă lider) determinată de interese comune, etica afacerilor şi toleranţă reciprocă.

Nu există un model general al echilibrului în condiţii de oligopolmodele:

- Cartel (coordonare completă)- Firma lider (oligopol asimetric)- Cererea pliată - DUOPOLURILE: Cournot (dublă dependenţă), Stackelberg (duopol asimetric),

Bowley (dublă dominaţie), Bertrand

4 Situatia de cartel

- reuneşte mai multe firme sub o conducere unitară şi care acţionează pe piaţă ca un unic ofertant

- monopol de factor- se fixează preţuri şi cote de producţie- problema delicată este cea a repartizării cotelor de producţie între unităţile

componente - maximizarea profiturilor însumate ale cartelului:

Vma = Cma → [qt]- repartizarea optimă a producţiei:Vma = Cma = Cmai → [qi] q1 + q2 + ... + qn = ∑qi = qt

- structuri de costuri asemănătoare

Firma lider - firma dominantă pe o anumită piaţă

- produce şi oferă cantitatea cea mai mare de mărfuri- nici o altă firmă de dimensiuni comparabile (apropiate)- costuri mai reduse decât ale celorlalţi concurenţi- condiţiile de producţie nu permit monopolizarea completă a pieţei -

Vma

Cma

C

p

p’

qq1

q2 q3 qt

Cma1

Cma2

Cma3

Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a producţiei şi a capitalurilor în

firme mari. Cu toată tendinţa generală existentă în lume de concentrare a producţiei, de

regulă, oligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a pieţei, în sensul că ele nu

se transformă in monopol.

Principala explicaţie a formării şi păstrării oligopolurilor în multitudinea de structuri

economice o constituie nivelul costurilor totale medii în funcţie de volumul producţiei.

Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când costurile

firmelor individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung, în aşa fel încât un număr

restrâns de firme poate produce cantitatea totală la costurile medii cele mai joase, în

asemenea cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O creştere în continuare a

volumului producţiei nu mai asigură o scădere a costurilor şi, deci, firma oligopolistă

nu este stimulată să treacă pe poziţia de monopolist, în sensul de a deveni singurul

producător şi vânzător al unui produs.

Însă existenţa şi persistenţa oligopolurilor nu poate fi explicată numai prin condiţia

costurilor minime. Mai sunt şi alţi factori care favorizează concentrarea producţiei în

oligopoluri. Printre acestea se numără, de exemplu, puterea de piaţă a oligopolurilor.

Cu cât firmele oligopoliste devin mai mari şi mai puternice, iar firmele mici concurente

devin mai slabe, cu atât oligopolurile capătă o putere mai mare de a influenţa preţul de

vânzare, de a influenţa consumatorul prin reclame.

Elementele caracteristice pieţei de oligopol se intălnesc în proporţii diferite, astfel încât

există mai multe tendinţe sau comportamente, cum ar fi:de confruntare deschisa intre

firme sau de comportament necooperant, de cooperare intre ele sau comportament

cooperant. Există, dupa unii autori şi forma a treia de comportament, în care forma de

oligopol decide să ignore capacitatea de influentare a pieţei, deoarece preţul mai mare

decât costul mediu elimină pe termen lung , concurenţa .

Oligopolul este o structurǎ de piaţǎ caracterizatǎ prin existenţa unui numar mic de

intreprinderi fǎrǎ de un numar mare de cumpǎratori.

6

In condiţiile oligopolului, acţiunile fiecǎrei firme au un impact semnificativ asupra

pieţei, deoarece concentrarea si centralizarea producţiei si a capitalului firmelor ce

domina piaţa, transformǎ preţurile din mijloace de informare, in instrumente de

influenţǎ si putere.

Concurenţa de oligopol se caracterizeazǎ prin existenţa unui numar mai redus de firme

producǎtoare, dar puternice, care cautǎ sa-şi impuna voinţa pe piaţǎ.

Acest tip de concurenţǎ are urmatoarele caracteristici :2

- numar redus de producǎtori – vânzǎtori (nu mai puţin de trei ), care domină piaţa

unui bun si deci grad ridicat de concentrare economic in ramura sau domeniul

dominat de aceştia

- firmele respective nu folosesc tactica reducerii unilateral a preţului in

confruntarea cu concurenţii (nu folosesc dumping-ul) ci recurg la modalităţi

specific de a câştiga poziţii pe piaţă (innoirea si diversificarea produselor ,

acorduri cu privire la impărţirea pieţelor, reclamă,design imbunatăţit, etc) ;

- dificultaţi la intrarea pe piaţǎ a firmelor noi, existent unor restricţii financiare,

economice, tehnice in calea intrarii de noi firme in sectoarele respective ;

- un anumit grad de control al preţurilor.

Pe pieţele de oligopol se fac schimburi de informaţii intre firme pentru evitarea

pierderilor, se adoptǎ strategii proprii privind evoluţia preţurilor, asimilarea de noi

produse, tehnologii etc.

Oligopolul exercitǎ o anumitǎ influenţǎ asupra preţului, dar nu-l poate impune,

deoarece trebuie sa ţinǎ seama de reacţiile celorlalte firme, ca si de consecinţele asupra

propriei activitaţi.

Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare a lor

devine absolut necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii

importante:

2 Angelica Stoica-Economie Politica-Microeconomie

A. După diferenţierea produselor sau caracteristicile principale ale produselor si

serviciilor, oligopolurile sunt de doua tipuri.

Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor produse

omogene sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse

chimice de baza. Fiecare dintre cele cateva firme oligopoliste pot influenta piata

( pretul sau volumul productiei ) prin deciziile pe care le iau.

Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care

stapanesc piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si

vinde tipuri diferentiate din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii

conceptuale s.a.m.d. In domeniul automobilelor, intr-o tara cu o piata de

desfacere foarte mare ( de exemplu Franta sau Italia ) sunt putine firme

producatoare. Insa nici una din firme nu produce acelasi tip. Fiecare produce

automobile care se deosebesc de celelalte existente pe piata . Acelasi lucru este

posibil in toate domeniile unde actioneaza firme oligopoliste.

B. După numărul de producători ce se află in concurenţă:

duopol (avem doi producători)

oligopol propriu-zis care se prezintă ca:

Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici si

in acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare.

Gradul de coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in raport invers cu

gradul de concurenta. Din punct de vedere al gradului de coordonare sau de concurenta,

oligopolurile se clasifica astfel:

Oligopoluri fara coordonare ( nici formala nici tacita ), la care apar trei tipuri de

relatii concurentiale intre oligopoluri:

1. Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor ( razboiul preturilor ),

in cel al aprovizionarii etc. ce au loc mai ales in oligopolurile unor produse omogene;

2. Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si reclama, mai

ales in oligopolurile cu produse si servicii usor diferentiate;

3. Relatii concurentiale legate ( inlantuite ) in cadrul industriilor cu multe firme, in care

un vanzator A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E etc.

Oligopoluri cu coordonare partiala ( fara vreun acord formal ) la care apar doua

tipuri de relatii concurentiale:

1. Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei influenta este

dominanta, aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea

firmei si ponderea in ramura in raport cu toate celelalte firme oligopoliste, increderea

pe care o inspira etc.;

2. Cooperarea voluntara ( fara organizatie, acord sau firma lider ) formata intre firmele

oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si toleranta

reciproca.

Oligopoluri complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete intre firmele

oligopoliste la nivel national sau international cu sau fara acordul guvernelor

( cartelul, trustul, concernul, conglomeratul )

CARTELUL – Intelegere formala de cooperare intre mai multe companii, pe o piata

oligopolista, prin care se convin procedurile in privinta unor variabile cum ar fi pretul

sau cantitatea produsa. Consecinta incheierii de carteluri este o micsorare a concurentei

si o intensificare a cooperarii pentru indeplinirea anumitor obiective, cum ar fi,

maximizarea profitului sau impiedicarea intrarii pe piata a unor noi firme. Analiza

economica a cartelurilor s-a concentrat asupra conditiilor care pot induce instabilitatea

acestor organizatii. O atentie considerabila a fost acordata problemei incalcarii

acordurilor incheiate intre membrii cartelului.

TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri grupate

sub aceeasi conducere. La sfarsitul secolului al XIX-lea, forma de trust a fost utilizata

in SUA ca mijloc de stabilire a monopolului in anumite industrii, astfel incat termenul

de trust a capatat, atat in SUA cat si in alte parti, o semnificatie de ceva daunator, fiind

asociat cu practicile monopoliste ( ca in legile „antitrust” din SUA ).

In condiiţle concurenţei imperfecte, specificǎ economiilor contemporane, formarea

preţurilor este influenţatǎ atat de legǎturile si interdependenţele dintre diferitele

intreprinderi producǎtoare, cât mai ales, de modelul de intervenţie a statului, de puterea

si dinamica economicǎ a marilor firme.Principiile care stau la baza formǎrii preţurilor

in condiţiile concurenţei imperfecte fac ca, pe termen scurt, influenţa monopolului sa

fie predominantǎ iar pe termen lung, influenţa, dar mai ales, reacţiile concurenţilor.Pe

piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ, marii agenţi economici dispun de o putere suficient de

mare pentru a influenţa formarea preţurilor.Capacitatea producǎtorului de a influenţa

preţul este invers proporţionalǎ cu elasticitatea cererii, ca si cu posibilitatea de

substituire a produsului al carui preţ s-a modificat.La preţuri mai mari, producatorii vor

vinde mai puţin, iar la preţuri mai mici au şanse de a vinde mai mult.

V. Formarea preţului

In funcţie de tipul pieţei, preţurile pot fi de echilibru, de monopol , de oligopol.

Formarea preţului are loc sub influenţa unei multitudini de factori care se pot impărţi în

două grupe: factori interni şi factori externi. Factorii interni se referă la acele procese

care sunt specifice mecanismului pieţei concurenţiale:

- Unii acţionează dinspre cererea consumatorului: utilitatea atribuită bunurilor,

capacitate a de plată a populaţiei consumatoare, nevoile consumatorilor şi

structurile cererii.

- Alti factori interni acţionează dinspre oferta producatorilor: nivelul costurilor

unitare , abilitatea producatorului şi capacitatea sa de a obţine profit cât mai

mare, structurile ofertei, şi posibilitatea producătorilor de a se raporta la nevoile

consumatorilor , preţul bunurilor pe alte pieţe (perspective substituirii lor în

producţie şi în consum).

Factorii externi ai formării preţului sunt exogeni pieţei dar subordonaţi acesteia 3:

- Intervenţia directă guvernamentală atăt în planul ofertei căt şi al cererii în

sensul suplimentării sau reducerii lor

- Măsurile specifice adoptate de stat pentru menţinerea unor echilible social-

economice

Intre diferite tipuri de oligopoluri apar deosebiri sensibile in ceea ce priveste modul de

stabilire si nivelul preţului de echilibru. Acest lucru, în fond, reprezintă expresia

diferenţelor dintre diversele tipuri de oligopoluri, unele având o doza de monopol mai

3 Nita Dobrota-Economie Politica

mare decat altele sau, altfel spus, dispun de forţa necesară de a exercita un control mai

puternic decat altele asupra preţului şi cantităţii de producţie.

1. Piaţa duopol, cea mai simplă forma de oligopol

Duopolul corespunde acelei forme de piaţă în cadrul căreia o marfa omogenă este

oferită de numai doi producatori unei mulţimi de cumpărători.

Acestia se vor concura între ei pâna cel mai slab va fi eliminat de pe piaţă. Din aceasta

cauza, afirmă unii cercetatori, duopolul ar fi o formă de piaţă tranzitorie, destinată a

crea în condiţiile apariţiei monopolului absolut al producătorului cu forţa financiară cea

mai mare. În schimb, dupa alţi cercetători (A. Cournot si F.Y. Edgeworth), recurgând la

unele ipoteze particulare, au prezentat unele solutii si pentru acest gen de piaţă, soluţii

care le-ar permite ambelor firme sa existe timp îndelungat.

Întreprinderile produc un bun omogen şi doresc maximizarea profitului considerând că

oferta rivalului său nu va influenţa propria decizie.

Oferta totală X1 + X2

Preţul Px = f(X1 + X2) funcţie de oferta totală

R1,2 - încasarea totală1,2

R1= Px X1= f(X1 + X2) X1 = R1(X1, X2)

R2= Px X2= f(X1 + X2) X2 = R2(X1, X2)

C1,2 – costul total 1,2

Π1,2 – profitul firmei 1,2

Profitul: Π 1= R1 - C1 ;Π2= R2 - C2

Π1= R 1(X1, X 2)- C1(X1); Π2= R 2(X1, X 2)- C2(X2)

Pentru primul producător X2 este o dată exogenă iar pentru al doilea X1 este exogen.

2. Preţul si maximizarea profitului în cazul cartelurilor(coordonare completă) 11

In acest caz, mecanismul de functionare se aproprie foarte mult de cel al monopolului,

insa exista anumite deosebiri.

Obiectivul principal al cartelului este e a maximiza profiturile combinate ale tuturor

membrilor aderenti la intelegere. Exista si intelegeri intre firme oligopoliste pentru a

practica acelasi pret si pentru a imparti piata fie in mod conventional pe anumite zone,

fie dupa preferintele cumparatorilor. In asemenea cazuri, profitul este in functie de cifra

de afaceri si de nivelul costurilor unitare. In general costurile medii si cele marginale

ale firmelor componente sunt diferite.

Aşa cum veţi deduce din graficul de mai jos, curba costului marginal, a venitului

marginal şi volumul producţiei la nivelul organizaţiei derivă din curbele şi datele

unităţilor componente. De exemplu, curba costurilor marginale la nivelul cartelului este

dată de formula Σ cmg = cmg1 + cmg2 +cmg3 iar producţia vândută de cartel este o

sumă a producţiilor efectuate de firmele membre: Q=q1+q2+q3.

3. Pretul si maximizarea profitului într-un oligopol necooperant

Gradul de manifestare a concurenţei într-o structură de oligopol necooperant ( fără

coordonare ) este determinat nu numai de numărul şi mărimea firmelor, ci şi de

comportamentul acestora. Când pe piaţă este un număr mic de firme, fiecare vede ce

anume fac rivalii săi şi reacţionează în consecinţă.

De exemplu, pe piaţa telefoniei mobile din Romania se dă o luptă ascuţită atat la vîrf,

între Vodafone Romania şi Orange Romania, cît şi între ceilalţi doi operatori mai mici,

Cosmote şi Zapp pentru ocuparea unei poziţii de lider.

Daca una din ele modifica tarifele pentru convorbirile între reţele, cealaltă poate

proceda la fel sau poate să menţină tarifele vechi, făcând concurenţă primei companii.

Când strategia pe care o aplică o firmă depinde de comportamentul rivalilor acesteia, se

spune că are loc o interacţiune strategică.

12

P P

P* M cmg2

C2 P* b Vm2 c

Vm1 C1 cmg1 0 Q* Q Q

În graficul de mai sus, punctul M corespunde acelui nivel al producţiei pentru care Cmg

este egal cu Vmg, preţul practicat fiind p*. Dreptele C1 si Vm1 semnifică cererea si

venitul marginal dacă cealaltă firmă urmează politica primei. Dreptele C2 şi Vm2

caracterizează situaţia în care acţiunile primeia sunt ignorate. Se observă că C1 este mai

puţin elastică decât C2. Daca de exemplu Orange decide reducerea preţului şi Vodafone

nu o urmează ea va pierde din piaţă de aceea este logică presupunerea că va practica

pretul mai scazut. De aceea, sub punctul M cererea la nivelul firmei va fi dată de C1. În

acelaşi fel, este logic ca orice mărire de preţ să fie ignorată. Orice creştere a preţului

deasupra lui M face ca cererea să fie C2.

Rezultatul este o curbă a cererii frântă, cu vârful în punctul M. Câtă vreme Cmg se va

deplasa de-a lungul segmentului bc, preţul firmei va rămâne neschimbat.

Teoria curbei frânte poate explica stabilitatea preţurilor într-o economie care nu este

afectată de inflaţie, însă nu explică mecanismul prin care se ajunge la p*.

Preţul fiecarui operator va exprima nu numai cerinţele pieţei produsului considerat dar

şi reacţia de raspuns a acestuia la politica adoptata de concurenţii săi.

In cadrul strategiei de preţ a operatorului, pretul pe care acesta îl poate propune pe piaţa

se afla ca marime undeva într-un interval de valoare limitat inferior de marimea

costurilor de productie iar, superior, de valoarea estimată, acceptabilă pentru produs de

catre consumatori.

P<Cu → Producatorul nu poate supravietui

Cererea firmei

preţ propus pe piaţă p> valoarea estimată de consumator → nu exista piaţă ;

lipseşte cererea

4. Factorii determinanţi ai deciziei de preţ sunt :

-costul de obţinere al produselor

-estimările consumatorilor privind valoarea produsului

-concurenţa

-intervenţia autorităţilor guvernamentale in materie de preţ

-etica în afaceri

Costul de obţinere a produselor

Daca un agent economic are o pondere importantă în structura costului a costurilor

fixe va urmari ca prin preţul propus să obtină un volum de încasari care acopere

cheltuielile fixe şi, in acelasi timp, sa poate induce din partea pieţei o cerere pentru

produsele sale cat mai aproape de capacitatea de productie.

Daca in structura costului total, costurile variabile au o pondere importantă, prin preţul

propus pe piaţă agentul va urmări să realizeze maximizarea contribuţiei fiecarui produs

la marja asupra cheltuielilor variabile.

Desi reprezintă un punct de plecare in fundamentarea oricarei strategii de preţ, costul

nu trebuie considerat ca o simplă cifra –reper. El este un factor endogen, element al

strategiei de preţ, perceput în permanenţă modificare sub acţiunea directă a pieţei ce

dirijeaza, de multe ori, presiunea concurenţială de la nivelul preţului, la nivel de cost.

Estimarile consumatorilor privind valoarea produselor

Inţelegerea diferenţei între valoarea percepută şi valoarea potenţială este un prim

aspect deosebit de important. Valoarea percepută este cea pe care consumatorul o

recunoaşte în prezent; valoarea potenţială este cea pe care consumatorul poate fi educat

să o vada in produs.

Prin efort de marketing, reclama de promovare a produsului (accesul la consumul

gratuit in locurile de vânzare, testare gratuită a produsului etc) valoarea percepută poate

creşte apropiindu-se de cea potenţială. Astfel unele produse privite la început ca

mofturi, sau excentricităţi in consum devin bunuri fără de care viaţa de zi cu zi nu mai

este de înţeles.

Din acest punct de vedere se disting două strategii de adaptare a producatorilor : în timp

ce unii îşi propun sa urmeze tendintele previzibile ale preţului de piaţa concurenţială în

deciziile lor de preţ, alţii, cu o pozitie dominantă sau pondere importantă în ramura îşi

propun sa iniţieze si sa dirijeze urmatoarele mişcari ale preţului pe piaţă.

Influenta guvernelor

Oricat de concurentiala se dovedeşte a fi piaţa, prin organe cu atributii in domeniul

preţurilor (comitete, departamente, agentii) practic in toate ţările lumii statul exercita o

influenţă puternică asupra preţurilor

Chiar şi in ţările cele mai democratice, cu preocupări ferme şi permanente in

menţinerea şi protejarea concurenţei, liniile directoare în materie de preţ stabilite de

autoritatea executivă cu aceasta misiune sunt atent urmarite si respectate de toti agenţii

vizaţi

Etica in afaceri

Intr-un univers incert marcat de luptă concurenţială spre maximizarea profitului şi a

valorii de piaţă a intreprinderilor, paradoxal, etica in afaceri este tot mai mult pusă la

baza relaţiilor parteneriale de lungă durată. Relaţiile de afaceri de tip « win-win » sau

de castig reciproc sunt considerate a fi cheia succesului pe orizonturi lungi de timp.

Este cunoscut, spre exemplu, faptul că dacă un vânzător profită de un context favorabil

de piaţă şi creşte exagerat preţul surprinzând si forţând cumpărătorii săi să-l accepte

realizează un profit imediat, dar afectează negativ relaţiile cu clienţii fideli, iar pe

termen lung îşi deteliorează segmentul de piaţă deţinut.

15

4. Preţurile discriminatorii

Practicarea unor preţuri discriminatorii permite unei firme să obţină venituri mai mari

la fiecare nivel al output-ului vândut pe piaţă. Pentru a putea utiliza pe piaţă preţuri

discriminatorii , firmele trebuie să indeplinească trei condiţii :

- Firma trebuie să fie capabilă să-şi stabilească singură preţul ;

- Preţurile trebuie să fie divizate , cumpărătorii grupaţi pe piaţă cu preţuri reduse

trebuie să nu poată revinde bunurile cumpărate pe piaţă cu preţuri ridicate ;

- Elasticitatea cererii trebuie să difere de la o piaţă la alta. Firma va fixa cel mai

ridicat preţ pe piaţa pe care cererea este mai puţin elastică si deci mai puţin sen-

sibilă la modificările preţului.4

Există trei categorii de preţuri discriminatorii 5:

- Preţuri discriminatorii de prim rang-apar când firmele percep de la fiecare

consumator preţul maxim pe care acesta este capabil să-l plătească pentru fie-

care unitate de bun

- Preţuri discriminatorii de rang II-apar atunci când firmele cer preţuri diferite

consumatorilor , în funcţie de cantitatea pe care aceştia o cumpără

- Preţuri dicriminatorii de rang III- se manifetă atunci când firma împarte consu-

matorii în categorii diferite şi percepe preţuri diferite de la fiecare categorie în

parte. Preţurile percepute sunt aceleaşi pentru toţi consumatorii dintr-o anumită

categorie. Preţurile discriminatorii de grad III sunt cele mai întâlnite în practica.

4 Victor Romeo Ionescu- Microeconomie

VI. Concluzii

Din cele prezentate mai sus putem identifica în practică tehnica formării preţului. În

viziunea specialiştilor , formarea preţului are însă un sens mult mai profund. Procesul în

cauză se referă la determinarea lui generală , la factorii sub a căror influenţare se află

nivelul acestora, ca şi modificările lui. Printre factorii economici care determină nivelul

preţului trebuie avute în vedere şi următoarele:

-etapa din ciclul de viaţă al produsului;

-calitatea percepută a produsului;

-strategia promoţională şi de distribuţie;

-strategia de preţ functie de obiectvul principal al companiei la un moment dat (preţul

de stratificare, preţul de penetrare, preţul vârf de sarcină, preţul discriminatoriu, etc);

-poziţionarea mărcii.

17

VII.Bibiografie

Niţă Dobrotă – Economie politică, Editura Economică Bucureşti, 1998

Victor Romeo Ionescu- Microeconomie, Editura Evrika, 1999

Angelica Stoica, Emilia Tănăsescu- Economie politica, Editura Fundatiei Universitare “Dunarea de Jos”, 2002

Revista Business Magazin

18