Modalitati de dobandire a proprietatii publice

Definirea institutiei domeniului public a constituit una dintre preocuparile legiuitorului si autorilor romani de drept administrativ din perioada interbelica.Conform unei pareri, apartineau domeniului public toate bunurile mobile si imobile afectate in mod direct unui serviciu public si utilizate de acesta pentru satisfacerea interesului general, bunurile fiind considerate inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Un alt autor considera ca domeniul public era constituit din totalitatea bunu-rilor mobile sau imobile, afectate in mod direct si nemijlocit functionarii serviciilor publice.

 Intr-o alta parere, din domeniul public faceau parte bunurile mobile si imo-bile ale administratiei afectate unui interes general, fie ca ele erau destinate unui serviciu public , fie uzului tuturor .

In perioada regimului comunist, nu se facea o distinctie clara intre proprieta-tea privata si proprietatea publica, regimul general al proprietatii fiind organizat pe cu totul alte coordonate : dominanta era proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, cu cele doua forme ale sale, proprietatea socialista de stat si proprie-tatea cooperatista. Se mai recunoste existenta unui drept de proprietate personala, apartinand oricarei persoane fizice, dar al carui obiect a fost constant restrans si a unui drept de proprietate individuala sau particulara, avand ca titulari pe taranii ca-re nu se asociasera (mai mult sau mai putin benevol) in cooperativele agricole de productie si pe mestesugarii cu ateliere proprii.

Prabusirea regimului comunist, realizata in decembrie 1989, a creat premise-le reorganizarii regimului juridic al proprietatii in Romania, prin recunoasterea ca-racterului preeminent al proprietatii private, dar si prin reglementarea proprietatii publice, cu un regim juridic exceptional.

Prima referire facuta la proprietatea publica in legislatia recenta este conti-nuta de art.4 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Singurii titulari ai dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile ad-ministrativ-teritoriale. Aceste subiecte de drept isi datoreaza pozitia privilegiata imprejurarii ca, desi sunt si persoane juridice, subiecte de drept privat, sunt in pri-mul rand subiecte de drept public, purtatoare ale atributilor de autoritate si expo-nente ale intereselor generale, obstesti .

Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei din 1991, dreptului de proprietate publica i-au fost consacrate prevederile art.135, alin. (2) si (3), care au devenit fundamentul existentei sale. Dupa revizuirea legii fundamentale, realizata in anul 2003 si republicarea sa, prevederile la care ne referim, fac obiectul art. 136 alin. (1) si (2). Conform primului aliniat al acestui articol, "proprietatea este publi-ca sau privata”.  In continuare, aliniatul 2 al aceluiasi articol dispune: "proprieta-tea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale”.

 In art.136 alin. (3) sunt enumerate principalele categorii de bunuri care alca-tuiesc obiectul exclusiv al dreptului de proprietate publica, si anume "bogatiile de interes public ale subsolului, spatiului aerian, apele cu potential energetic valorifi-cabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei e-conomice si

ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea or-ganica”. De asemenea, in alineatul 4 se reglementeaza exercitarea acestui drept de proprietate.

Reglementarile constitutionale au valoare de reguli generale, constituind ca-drul legal general al proprietatii publice. Dezvoltarea acestor prevederi s-a realizat prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia .

 In cele ce urmeaza vom dezbate articolul 7 al Legii nr.213/1998, adica modalitatile de dobindire a proprietatii publice.

Modalitatile de dobandire a proprietatii publice

 In functie de modul de incorporare a bunurilor din componenta sa, domeniul public se imparte in domeniul public natural , si domeniul public artificial .      

Dupa cum am precizat mai sus, modalitatile de dobandire a proprietatii publice sunt reglementate de articolul 7 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Conform acestui articol, "dreptul de proprietate publica se dobandeste:

a) pe cale naturala;

b)prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;

c)  prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;

d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public;

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;

f) prin alte moduri prevazute de lege”.

In cele ce urmeaza, vom analiza in parte fiecare modalitate de dobandire a proprietatii publice.

1.Dobandirea proprietatii publice pe cale naturala

Legea nu face nicio precizare si nu explica acest mod de dobandire. Se pare insa ca ar fi vorba de bogatiile de orice natura care se vor forma natural pe terito-riul sau in subsolul tarii.

Astfel, sunt bunuri imobile naturale: bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant; spatiul aerian; apele cu potential energetic valorificat; apele navigabile si acelea care pot fi folosite in orice alt mod in interes public national; terenurile institutelor si statiunilor de cercetare stintifice si ale unitatilor de invata-mant agricol si silvic destinate cercetarii si producerii de seminte si material saditor din categorii

biologice superioare si animalelor de rasa; parcurile nationale, rezer-vatiile naturale si monumentele naturii; patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii”, tarmul marii, plaja maritima si marea teritoriala; resursele natura-le ale zonei economice si ale platoului continental .

2. Dobandirea proprietatii publice prin achizitii publice efectuate in conditiile legii

Potrivit art.8 al Legii 213/1998, trecerea in domeniul public al unor bunuri din patrimoniul societatilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-te-ritoriala este actionar, se poate face numai cu plata si cu acordul adunarii generale a actionarilor societatii comerciale respective. Trebuie precizat ca, in lipsa acordu-lui mentionat, bunurile societatii comerciale respective pot fi trecute in domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si dupa o justa si prealabila despagubire .

Avand drept temei aceasta norma juridica, Guvernul Romaniei a adoptat Ho-tararea nr.744 din 11.07.2002, privind trecerea cu plata a unor active din patrimo-niul S.C. ROCAR S.A. Bucuresti in domeniul public al statului si in administrarea Ministerului Educatiei si Cercetarii. Prin acest act normativ, Guvernul Romaniei a achizitionat, contra sumei de 1000000 RON, un dispensar medical si o cantina, ca-re, in temeiul art.12 alin.(1) si (2) din aceeasi lege, au fost introduse in circuitul de invatamant si in administrarea ministerului de resort. Un exemplu asemanator il re-prezinta O.U.G. nr.136/2002 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea sedii-lor Parchetului National Anticoruptie si instantelor judecatoresti care isi desfasoara activitatea in Palatul de Justitie din municipiul Bucuresti, prin care au fost achizi-tionate niste imobile apartinand Bancii Comerciale Romane in scopul asigurarii spatiilor necesare desfasurarii activitatii pentru unele institutii publice .

 

3.  Dobandirea proprietatii publice prin expropriere pentru cauza de utilitate publica

In afara mijloacelor traditionale, specifice dreptului comun, de achizitionare a bunurilor, statul si colectivitatile locale pot face acest lucru utilizand instrumente de drept public .

Totodata, sistemul nostru constitutional recunoaste posibilitatea titularului domeniului public de a utiliza procedee de transmitere fortata a bunurilor care pre-supun constrangerea particularului de a ceda bunul sau in numele unui interes ge-neral.

Prin expropriere se intelege trecerea fortata in proprietatea publica, prin hotarare judecatoreasca, a unor imobile aflate in proprietate privata, cu o justa si prealabila despagubire, in temeiul unor cauze de utilitate publica.

Exproprierea reprezinta o exceptie de la caracterul inviolabil al dreptului de proprietate privata prevazut de art.136 alin.(5) din Constitutie si poate fi realizata numai "in conditiile legii”. In aplicarea prevederilor constitutionale a fost adoptata Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica , lege care

tine seama si de dispozitiile art. 44 alin.(3) din legea fundamantala, potrivit carora "nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”. In alin.(6) al aceluiasi articol se prevede ca despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.

Acest procedeu special de achizitie fortata a bunurilor imobile a fost creat de Revolutia franceza, care a proclamat dreptul de proprietate ca un drept natural si intangibil, opunandu-l suvernanitatii statului si a introdus principiul ca nimeni nu poate fi expropriat decat numai pentru o cauza de utilitate publica si numai o justa si prealabila despagubire .

Legislatorul pozitiv a fost obligat sa stabileasca anumite principii care sa fie o garantie pentru proprietatea privata impotriva abuzului si a arbitrariului adminis-tratiei.

Exproprierea a fost limitata in ceea ce priveste scopul pentru care se poate face, bunurile care pot fi expropriate, autoritatile care pot face exproprieri, precum si procedura de expropriere.

Legea nr.33/1994 circumscrie sfera bunurilor imobile care pot face obiectul exproprierii, reglementeaza utilitatea publica si declararea acesteia, masurile pre-mergatoare exproprierii, solutionarea cererilor de expropriere de catre instantele de judecata, modul si criteriile de stabilire a despagubirilor care se cuvin proprietaru-lui imobilului, modalitatea de plata a acestor despagubiri si consecintele juridice ale exproprierii.

Legea nr.33/1994 se completeaza cu Regulamentul privind procedura de lu-cru a comisiilor pentru efectuarea cercetarii prealabila in vederea declararii utilitatii publice pentru lucrari de interes national sau de interes local, adoptat prin H.G. nr.583/1994 .

Trebuie mentionat ca exproprierea intervine numai in cazul in care partile, nu convin o alta modalitate de transmitere a imobilului sau imobilelor in proprieta-te publica. In situatia in care partile convin ca transferul bunului imobil expropria-bil sa aiba loc intr-o alta modalitate , trebuie sa fie respectate conditiile de valabili-tate si publicitate cerute de lege pentru actul juridic care se incheie.

Potrivit art.4 din Legea nr.33/1994, in situatia in care partile cad de acord cu privire la modalitatea de transfer cu titlul oneros a bunului (vanzare-cumparare, schimb), dar nu se inteleg referitor la natura sau intinderea echivalentului pe care urmeaza sa il primeasca proprietarul, instanta de judecata competenta va lua act de intelegerea partilor si va stabili, dupa caz, intinderea despagubirilor prin echivalen-tul in natura care se cuvine proprietarului.

Articolul 2 din Legea nr.33/1994 prevede ca pot fi expropriate bunurile imo-bile proprietatea persoanelor fizice sau juridice, precum si cele aflate in proprieta-tea privata a comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor.

Nu pot fi expropriate bunurile aflate in proprietatea privata a statului, intru-cat "statul in calitate de proprietar are dreptul ca, prin puterea sa expimata de or-ganul competent, sa afecteze unei utilitati publice oricare dintre bunurile imobile pe care le are in proprietate privata. Urmare acestei afectatiuni, imobilul respectiv inceteaza a

mai fi obiect al dreptului de proprietate privata intrand in sfera bunu-rilor proprietate publica” .

O situatie similara se intalneste cu privire la bunurile proprietate privata ale unei colectivitati locale (comuna, oras, municipiu sau judet), pentru care declararea utilitatii publice de interes local se realizeaza prin afectarea bunului interesului pu-blic de catre organul local competent , care va avea drept efect trecerea bunului respectiv din domeniul privat in domeniul public al aceleasi colectivitati.

O etapa premergatoare exproprierii prevazute de lege, este declararea utilita-tii publice, care se poate face de catre Guvern, sau de catre consiliile locale, dupa cum lucrurile sunt de interes national sau local.

Pentru orice alte lucrari decat cele enumerate la art.6  din Legea nr.33/1994, utilitatea publica se declara in fiecare caz in parte, prin lege.

La fel se procedeaza in situatia exproprierii de lacasuri de cult, monumente, ansambluri si situri istorice, cimitire, alte asezari ori localitati urbane sau rurale in intregime.

Declararea utilitatii publice este precedata de efectuarea unei cercetari prea-labile de catre o comisie numita de Guvern sau de delegatia permanenta a consiliu-lui judetean, in functie de natura interesului care sta la baza exproprierii.

Rolul cercetarii prealabile este acela de a stabili daca exista elemente care sa justifice interesul national sau local, avantajele economico-sociale si de alta natura care sa justifice si sa fundamenteze necesitatea efectuarii lucrarilor, imposibilitatea realizarii lucrarilor respective pe alte cai decat prin expropriere, incadrarea acestora in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului apropbate potrivit legii.

Rezultatele cercetarii prealabile, consemnate intr-un proces verbal, stau la baza actului de declarare a utilitatii publice, emis de catre Guvern, sau consiliul judetean, act care va fi adus la cunostinta publica potrivit art.11 din Legea nr.33/1994 .

Propunerile de expropriere a imobilelor si procesul verbal intocmit de comi-sia de cercetare prealabila se notifica titularilor drepturilor reale asupra imobilelor in cauza, care pot face intampinare in termen de 15 zile de la primirea notificarii. Intampinarea se depune la primarul comunei, orasului sau municipiului pe al carui teritoriu se afla imobilul.

Documentatia intocmita impreuna cu eventualele intampinari depuse de cei indreptatiti se va inainta Guvernului sau, dupa caz, consiliului judetean ori al mu-nicipiului Bucuresti.

Potrivit dispozitiilor legale, intampinarile urmeaza a fi solutionate in termen de 30 de zile de catre o comisi constituita in acest scop. In alcatuirea comisiei intra, 3 specialisti din domeniul de activitate in care se realizaza lucrarea de utilitate pu-blica, 3 proprietari de imobile din comuna, orasul sau municipiul in care sunt situa-te imobilele propuse pentru expropriere, alesi prin tragere la sorti dintr-o lista de minimum 25 de proprietari, precum si primarul localitatii. Comisia va lucra sub conducerea unui delegat al Guvernului, in cazul lucrarilor de interes national, sau a unui delegat al consiliului judetean, ori al Consiliului Local al municipiului Bucu-resti, in cazul lucrarilor de interes local, ca presedinte. Nu pot face parte din comi-sie

proprietarii imobilelor care sunt in cauza, rudele sau afinii lor pana la gradul IV inclusiv, persoanele care detin functii in administratia publica locala sau centrala si care au interes in executarea lucrarilor si nici membrii comisiei care au declarat utilitatea publica.

Hotararea comisiei, adoptata prin vot secret, poate avea ca rezultat admiterea sau respingerea propunerilor facute de catre expropriator. Hotararea se motiveaza si se comunica partilor in 15 zile de la adoptare.

In situatia respingerii propunerilor de expropriere, initiatorul poate revenii, in urma refacerii planurilor, cu noi propuneri.

Atunci cand si noile propuneri sunt respinse, expropriatorul, proprietarul si titularii altor drepturi reale asupra imobilului propus pentru expropriere pot intro-duce o contestatie impotriva hotararii comisiei la Curte de apel in raza de compe-tenta a careia se afla imobilul.

Competenta de solutionare a cererilor de expropriere apartine tribunalului judetean in raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere. La cererea expropriatorului, presedintele tribunalului va fixa termen de judecata si va dispune citarea proprietarului a altor, titulari de drepturi reale si a oricaror persoane cunos-cute care pot justifica un interes legitim in legatura cu imobilul. Solutionarea cere-rii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.

Dupa verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru exproprie-re, instanta va stabilii intinderea despagubirilor cuvenite proprietarului si sumele cuvenite posesorului si titularilor altor drepturi reale.

Partile se pot invoi in fata instantei cu privire la expropriere si intinderea despagubirilor, situatie in care instanta, luand act, pronunta o hotarare definitiva si irevocabila.

Atunci cand partile nu se inteleg cu privire la intinderea despagubirilor, in-stanta va constitui o comisie de 3 experti . Instanta va compara rezultatele experti-zei cu oferta expropriatorului si cu pretentiile formulate de catre proprietarul imo-bilului si va hotari asupra intinderii despagubirilor.

Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite.

Despagubirea stabilita de instanta nu poate fi mai mica decat cea oferita de expropriator sau mai mare decat cea solicitata de catre proprietarul imobilului ex-propriat.

Hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila produce urmatoarele efec-te:

•   imobilul expropriat intra in domeniul public liber de orice sarcini, din momentul indeplinirii de catre expropriator a tuturor obligatiilor stabi-lite in sarcina sau prin hotararea judecatoreasca de expropriere;

•    se sting drepturile reale principale, derivate din dreptul de proprietate (uzufruct, uz, abitatie si superficie), precum si servitutiile stabilite, prin fapta omului, in masura

in care devin incompatibile cu situatia naturala si juridica a obiectivului urmarit prin expropriere;

•   daca bunul imobil expropriat este grevat de un drept de ipoteca sau de un privilegiu imobiliar special, acestea se stramuta asupra despagubi-rii stabilite de catre instanta sau prin acordul partilor;

•   orice drepturi personale dobandite de alte persoane, asupra imobilului expropriat, cum ar fi cele nascute din contractul de locatiune sau de comodat, se sting;

•   se naste un drept de creanta in favoarea persoanelor stabilite prin hota-rarea judecatoreasca asupra despagubirilor acordate ca o consecinta a exproprierii imobilului.

Eliberarea titlului de proprietate si punerea in posesie a expropriatorului se realizeaza numai pe baza unei incheieri a tribunalului, prin care se constata indepli-nirea obligatiilor privind plata despagubirilor, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la achitarea acestora.

In situatia in care, obiectul exproprierii il formeaza terenuri cultivate sau plantatii, punerea in posesie a expropriatorului asupra lor va avea loc numai dupa ce recolta a fost culeasa, in afara de situatia in care valoarea recoltei a fost inclusa in calculul despagubirilor.

Legea nr.33/1994 reglementeaza o serie de drepturi in favoarea proprietaru-lui expropriat, cum sunt:

•   un drept privitor la inchirierea imobilului expropriat in cazul in care expropriatorul s-a hotarat sa il inchirieze pe perioada cuprinsa intre momentul punerii sale in posesie si cel al utilizarii bunului in scopul pentru care s-a facut exproprierea;

•   dreptul de a cere si obtine retrocedarea imobilului expropriat daca sunt indeplinite urmatoarele conditii;

   imobilul nu a fost utilizat in termen de 1 an pentru realizarea scopului in considerarea caruia a fost preluat prin expropriere, intelegand prin aceasta ca lucrarile respective nu au fost incepu-te si nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica;

Cererea va fi adresata instantei care a hotarat exproprierea, care va putea hotari retrocedarea imobilului, in schimbul platii unui pret stabi-lit in aceleasi conditii in care s-a stabilit valoarea despagubirii atunci cand s-a dispus exproprierea.

   lucrarile pentru a caror executare s-a dispus exproprierea nu au fost incepute si realizate si expropriatorul s-a hotarat sa instrai-neze imobilul.

In acesta situatie, expropriatul are un drept de preemptiune  la cumpararea imobilului pe care il poate exercita in termen de 60 de zile de la data primirii comunicarii trimisa de expropriator. Acest drept are un caracter legal si nu contractual, nascandu-se direct din lege.

4.  Dobandirea proprietatii publice prin acte de donatie sau legate acceptate in conditiile legii

Dobandirea dreptului de proprietate publica prin acte de donatie sau legate se realizeaza, in conditiile legii, prin hotarare de Guvern sau, dupa caz, de consiliul judetean sau de consiliul local, daca bunul in cauza intra in domeniul public. Ac-ceptarea donatiilor facute statului se face pe baza aprobarii Guvernului. In ceea ce priveste donatiile si legatele cu sarcini in favoarea consiliilor judetene sau locale, art.123 alin.3 din Legea 215/2001a Administratiei Publice Locale, prevede ca ele pot fi acceptate numai prin hotararea consiliului in cauza, aprobata cu votul a 2/3 din numarul membrilor acestora.

Un execplu interesant il reprezinta H.G. nr.469/1998 pentru autorizarea Mi-nisterului Culturii de a accepta o donatie cu sarcini in favoarea statului roman. Ast-fel, sotii Liana si Dan Popescu-Nasta au oferit statului roman o serie de bunuri cul-turale mobile (grafica, mobilier, pictura, ceramica – arta romaneasca europeana, orientala), sub conditia asigurarii unei rente viagere lunare.

5. Dobandirea proprietatii publice prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul

public al acestora, pentru cauza de utilitate publica

Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unitatilor adminis-trativ-teritoriale in domeniul public al acestora se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, ori a consiliului comunal sau orasenesc . Trebuie precizat ca hotararea de trecere a bunurilor poate fi atacata,  in conditiile legii, la instanta de Contencios Administrativ competenta in a carei raza teritoriala se afla bunul.

Analizand situatiile precizate de lege constatam ca exista mai multe ipoteze de dobandire a proprietatii publice:

1.  prin trecerea din domeniul privat al statului in domeniul public al statu-lui ;

2.  prin trecerea din domeniul privat al unei colectivitati locale, in domeniul public al acesteia ;

3.  prin trecerea din domeniul public al unei colectivitati locale in domeniul public al statului. Procedural, aceasta se face la cererea Guvernului prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General a Munici-piului Bucuresti sau a consiliului local.

4.  Prin trecerea din domeniul public sau privat al statului in domeniul public a unei colectivitati locale .

Reglementarile in materie nu prevad in mod explicit care este procedura de trecere a unui bun din domeniul privat al unei localitati sau judet, in domeniul pu-blic al statului. Analizand continutul reglementarilor, pe cale de consecinta, ajun-gem la concluzia ca in prealabil aprobarii transferului in domeniul public al staului, este necesara o hotarare de consiliu de trecere a bunului respectiv din domeniul privat in domeniul public al colectivitatii locale.

6. Alte moduri prevazute de lege de dobandire a proprietatii publice

Dintre aceste moduri de dobandire a dreptului de proprietate publica mentio-nam:

Contracte civile si comericale, cum ar fi vanzarea si schimbul cand sunt fa-cute pentru utilitate publica.

Ca exemplu, pentru cadrul de aplicare a acestei metodologii mentionam H.G. nr.796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achizitionare, prin cumparare, schimb sau donatie, de catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicul-tura, prin Regia Nationala a Padurilor, a terenurilor ce pot fi incluse in fondul fo-restier proprietate publica a statului.

Pentru schimbul juridic de proprietate este necesar ca operatiunea sa fie su-pusa aprobarii prealabile a statului sau colectivitatii locale printr-un act de putere .

Rechizitia reprezinta un procedeu de dobandire fortata de catre adminsitratie, a bunurilor mobile apartinand agentilor economici, institutiilor publice, altor persoane juridice si fizice prin cedarea unor prerogative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, in mod unilateral, in circumstante speciale in care interesele generale ale statului o reclama.

Sediul materiei il reprezinta Legea nr.132/1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public. 

Procedura pe care o instituielegea de mai sus este mult simplificata fata de cea prevazuta de Legea nr.33/1994, iar rolul exorbitant al autoritatilor publice fata de proprietarul privat este mai evident: plata despagubirilor pentru bunul rechizi-tionat se face, de regula, dupa predarea bunului si nu in prealabil. 

In conformitate cu prevederile articolului 1 al Legii nr.132/1997 privind re-chizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public , "rechizitia de bunuri si prestari de servicii reprezinta masura cu caracter exceptional prin care autori-tatile publice imputernicite prin lege obliga agentii economici, institutiile publice, precum si alte persoane juridice li fizice la cedarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile”.

Potrivit art.2 alin.(1), bunurile rechizitionate sunt puse la dispozitia fortelor destinate apararii nationale sau a autoritatile publice, la declararea mobilizarii par-tiale sau totale a fortelor armate ori a starii de razboi, la instituirea starii de asediu sau de urgenta, precum si in caz de concentrari, exercitii si antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, inlaturarea urmarilor unor de-zastre, cat si pe timpul acestor situatii.

Asadar, rechizitia reprezinta achizitia unor bunuri mobile si darea lor spre folosinta temporara domeniului public, avand caracterul unei locatiuni fortate.

Bunurile consumptibile si cele perisabile pot fi rechizitionate definitiv, cu plata despagubirilor prevazute de lege.

Potrivit legii, rechizitionarea bunurilor se face de catre structurile militare: centrele militare, Statul Major al Marinei Militare, Statul Major al Aviatiei si Apa-rarii

Antiaeriene, iar in mod exceptional si de orice comandant de subunitate sau unitate militara superioara batalionului, dar "numai prin autoritatile adminsitratiei publice locale si cu asumarea raspunderii proprii” .

Proprietarii bunurilor rechizitionate au dreptul la despagubiri, stabilite in conformitate cu prevederile legii. Pe perioada rechizitiei, proprietarii sau detinato-rii sunt scutiti de impozite si de plata taxelor pentru bunurile rechizitionate, iar o-bligetiile ce decurg din contractele legale incheiate se suspenda.

Accesiunea

Art.488 Cod civil adauga ca "tot ce se uneste si se incorporeaza cu bunul se cuvine proprietarului lucrului”. Accesiunea reprezinta incorporarea sau unirea u-nui lucru cu alt lucru, fiecare avand proprietari diferiti. Proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine proprietar al bunului mai putin important sau accesoriu. Fostul proprietar al bunului accesoriu, de regula, are dreptul sa pri-measca o despagubire, in virtutea principiului imbogatirii fara justa cauza.

Nu se pot dobandii prin accesiune bunurile care fac parte din domeniul pu-blic national sau local.

Uzucapiunea

In mod firesc, calitatea de proprietar nu se poate pierde prin neuz, dar insti-tutia uzucapiunii a fost instituita de catre legiuitor tocmai pentru a sanctiona dezin-teresul si lipsa de diligenta a acestuia in anumite situatii.

 Uzucapiunea (sau prescpriptia achizitiva) consta in acel mod de dobindire a proprietatii sau a altor drepturi reale asupra unui bun imobil prin posedarea neintre-rupta a acestuia intr-un interval de timp fixat de lege. Codul Civil, in articolele 1846-1847, prevede acele conditii pentru a putea opera dobandirea proprietatii prin uzucapiune, si anume posesia sa fie continua, neintrerupta, netulburata, public si sub nume de proprietar.

  In cazul uzucapiunii de 30 de ani se impune exercitarea posesii, utile, nein-trerupte, timp de 30 de ani, indifferent daca posesorul este de buna sau rea credinta, iar in cazul uzucapiunii de 10-20 de ani trebuie sa existe un just titlu, posesia sa fie de buna credinta, iar bunul sa fie individual determinat. Termenul este de 10 ani cand adevaratul proprietar are domiciliul in circumscriptia tribunalului judetean in care se afla imobilul si de 20 de ani in cazul in care nu este indeplinita aceasta con-ditie.

Descoperirea unei comori apartinand domeniului national

Tezaurul descoperit pe un fond de proprietate publica intra automat in pro-prietatea publica, fiind deci un bun inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.

Darea in plata prevazuta de art.157 din Codul de procedura fiscala, aprobat prin O.G. nr.92/2003.

Constituirea domeniului public in doctina franceza

La constituirea domeniului public in Franta, concura o serie de acte si opera-tiuni cum ar fi:

a)   Achizitia ca act juridic sau fapt material in urma caruia bunul intra in pa-trimoniul general al administratiei;

b)   Incorporarea, ce reprezinta actul sau fapta in urma caruia bunul respectiv intra in domeniul public;

c)  Afectarea reprezinta actul sau faptul in urma caruia bunului ii este data destinatia sa particulara.

Aceste acte si operatiuni concura la constituirea domeniului public uneori confundandu-se, alteori realizandu-se separat.

Trebuie distins in acesta privinta intre domeniul natural, care rezulta din fe-nomene fizice naturale si domeniul public artificial rezultat din vointa si actiunea omului.

Pentru domeniul public natural, constituirea rezulta dintr-un fapt . Acest fapt antreneaza in general, prin el insusi incorporarea in domeniul public, netrebuind sa fie urmat de o afectare, ci numai de delimitare.

In cazul domeniului public artificial, achizitia este distincta de incorporare, pe care nu o antreneaza automat, intrucat ea nu poate viza constituirea domeniului public, ci domeniul privat. Incorporarea rezulta in urma unei operatiuni distincte, care este afectarea de catre administratie la utilitatea publica sau la un serviciu public.

Afectarea unui bun utilitatii publice sau unui serviciu public poate fi forma-la, rezultand dintr-o decizie juridica sau afectarea de fapt, rezultata dintr-o simpla atitudine de fapt.

Pentru domeniul public natural, solutia relevata in doctina franceza este a-ceea a afectarii si dezafectarii rezultand din fapte .

Pentru domeniul artificial, afectarea de fapt trebuie sa fie constatata printr-o afectare formala, in caz contrar, ea fiind nelegala.

Dezafectarea bunurilor publice se realizeaza pentru scoatere bunurilor din domeniul public, sub forma unui act de declarare cand afectarea bunului catre pu-blic sau serviciul public nu mai este necesara.

Ca natura juridica, afectarea si dezafectarea sunt prerogative atasate proprie-tatii domeniului public. De aceea, competenta generala pentru pronuntarea afectarii sau dezafectarii apartine colectivitatii proprietare asupra domeniului care o reali-zeaza prin acte juridice unilatereale.

Atunci cand o colectivitate administrativa sconsiodera ca una din dependin-tele sale domeniale a incetat sa mai fie utila serviciului public, acesta poate sa mo-difice afectarea, avand o libertate de actiune rezultata din puterea generala de ad-ministrare exerecitata asupra domeniului.

In donctrina se vorbeste in acest caz de chestiunea mutatiilor domeniale.

Jurisprudenta franceza, confruntata cu o seama de litigii domeniale, a formu-lat solutii ingenioase unor intrebari incomode.

Astfel, daca statul nu poate deposeda pe cale de autoriate  celelalte colectivi-tati de domeniul lor public, le poate cel putin impune in folosul propriilor servicii publice o schimbare de afacere ? In caz afirmativ, trebuie sa plateasca o indemni-zatie colectivitatii lezate?

Tribunalul contencios a dat un raspuns negativ, decizand ca numai intelege-rea amiabila sau exproprierea ca urmare a schimbarii destinatiei , pot permite o mutatie domeniala.

In mod opus, Curtea de Casatie si Consiliul de Stat a admis, din contra, posi-bilitatea schimbarii afectarii, in profitul statului, pe cale autoritara. Pentru a ajunge la o asemenea solutie, tribunalele au adoptat un punct de vedere special asupra pro-prietatii domeniului public si, in special, asupra materiei dreptului de afectare si dezafectare; an acesta privinta, insa, rationamentul juridic al Curtii de Casatie si cel al Consiliului de Stat fiind diferite.

Jurisdictia judiciara a consacrat, cu acet prilej, teza unitatii domeniului pu-blic: proprietatea domeniului public nu poate fi repartizata intre patrimoniile diferi-telor colectivitati, diviziunea intre domeniul national, departamental li comunal nu priveste decat afectarea bunurilor.

Consilierul de Stat a adoptat, pentru a ajunge la acelasi rezultat, o teorie juri-dica diferita, aceea a afectarii conceputa ca o servitute de interes general. Conform acestei conceptii, diferita de teza judiciara, "statul, departamentele si comunele, sunt proprietatea domeniului public”si exista trei domenii publice distincte, dar a-ceasta proprietate se poate acomoda cu o schimbare autoritara de afectare, prin fap-tul ca afectarea este o servitute exterioara prioritatii, asupra caruia, statul ramane stapan.

Rezulta, pe de o parte, ca mutatia domeniala nu este niciodata decat o schim-bare de afectare, lasand colectivitatii inferioare dreptul de proprietate, pe care o va primii inapoi, in caz de declasare. Din punct de vedere al indemnizatiei, nefiind de-posedata, dar putand fi lezata, colectivitatea inferioara nu are imediat dreptul la o indemnizatie de deposedare, dar poate avea dreptul la o reparatie pentru prejudiciu.

Teoria jurisprudentiala a mutatiilor domeniului, este, in general, criticata de catre doctrina. Aceasta teorie pare a consacra in folosul statului un periculos "drept iminent”, permitand veritabile spolieri. Din punct de vedere juridic, teoria judiciara a unitatii domeniului ajunge sa nege existenta unei proprietati a domeniului public.

Teoria Consiliului de Stat reprezinta marele inconvenient de a face din afec-tare o prerogatica ce scapa, cel putin in parte si in anumite cazuri, proprietarului; in acest sens, ea pare defavorabila tezei proprietatii domeniului public. 

 Bibliografie

 1.   Emil BALAN, Domeniul administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

2.    Emil BALAN, Introducere in studiul domenialitatii, Editura All Beck, Bucuresti, 2004;

3.    Corneliu BARSAN, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008;

4.  Eugen CHELARU, Administrarea domeniului public si a domeniului privat, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

5.   Mircea N.COSTIN, Mari institutii ale dreptului civil roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982;

6.  Rodica Narcisa PETRESCU, Drept administrativ, Editura Hamangiu, Busuresti, 2009;

7.  Liviu Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996

8.   Liviu POP, Liviu-Marius HOROSA, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004;

9.   Constitutia Romaniei;

10.   Codul Civil;

11.  Legea nr.213 din 17 noiembrie 1998, actualizata, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia;

12.  Legea nr.33 din 27.05.1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALAŢIMASTER: DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

EUROPEANĂ

REFERAT

Moduri de constituire a domeniului public

Îndrumător ştiinţific ,Prof. Univ. dr. Vasilica NEGRUŢ

Masterand , Marin Mihaela ANUL I, FR

2012 / 2013

Cuprins

1.Dobandirea proprietatii publice pe cale naturala

2. Dobandirea proprietatii publice prin achizitii publice efectuate in conditiile legii

3.  Dobandirea proprietatii publice prin expropriere pentru cauza de utilitate publica

4.  Dobandirea proprietatii publice prin acte de donatie sau legate acceptate in conditiile legii

5. Dobandirea proprietatii publice prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica

6. Alte moduri prevazute de lege de dobandire a proprietatii publice