metode de planificare

5/17/2018 Metode de planificare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/metode-de-planificare 1/4

TEORIA PLANIFICĂRII. REDUCEREA COMPLEXITĂŢII PRIN LIMITAREA

LA UN SINGUR SCOP, DECOMPOZIŢIE, METODE DETERMINISTE ŞI

SIMPLIFICAREA LEGĂTURILOR

Prin limitarea la un singur scop

Funcţiile scop, neapărat necesare în selecţionarea alternativelor de planificare nu sunt

parametrii obiectivi dati, ci se deduc din starea finală a sistemului, dorită de subiectul

planificării. De aceea, ele trebuie stabilite la începutul procesului de planificare. De regulă

subiectul planificării urmăreşte concomitent mai multe scopuri. De exemplu un fermier când îşi

organizează procesul de producţie, nu numai scopul de a obţine un venit maxim, ci în acelaşi

timp caută ca munca sa-l satisfacă, caută siguranţa economică , să-i rămână cât mai mult timp

liber, urmăreşte scopuri sociale şi de mediu. Din urmărirea concomitentă a mai multor scopuri

apar probleme, în special atunci când unele din scopuri se contrazic. Atunci când obţinerea unui

,,mai mult” la un scop înseamnă automat un ,,mai puţin” pentru alt scop, scopurile se află în

conflict. În această situaţie alegerea alternativei optime este posibilă numai dacă diferitele

scopuri sunt văzute în contextul unei funcţii utilitare unitare. Aceste funcţii unitare de regulă nu

pot fi exprimate cantitativ, şi ca atare nu pot fi operate cu modele matematice. Deci , modelele

decizionale normative nu pot lua în calcul decât o singură funcţie scop care trebuie să poată fi

exprimată cantitativ. Din aceste motive de regulă în modelele de planificare pentru gospodăriile

individuale ca funcţie scop unică. De aceea, în interpretarea rezultatelor obţinute prin aceste

modele , respectiv în transpunerea lor în realitate trebuie ţinut cont în procesul de evaluare şi de

funcţiile scop neglijate în calculul matematic.

Prin decompoziţe

Complexitatea problemelor de planificare rezultă şi din interdependentele dintre

elementele unui sistem. Aşa de exemplu problema de planificare ,, achiziţionarea unei combine

sau plata pentru treierat “are influenţă asupra programului de infiinţare şi întreţinere a culturilor

prin costurile variabile de achiziţionare şi întreţinere a utilajului şi a costurilor cu forţa de

muncă proprie, comparativ cu costurile ce apar prin închirierea utilajelor şi a forţei de muncă. O

alta întrebare ce poate apărea în acest context este dacă agricultura rămâne sursa principală de

venit sau dacă devine o sursă auxiliară. Deci se poate vedea că întrebările privitoare la forma de

macanizare pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor sau la rolul gospodăriei agricole în

întreţinerea familiei sunt interdependente. La începutul planificării trebuie luată decizia dacăaceste subprobleme inderdependente se planifică simultan într-un singur model sau nu.

1



Aspectul atractiv al unor astfel de probleme de planificare simultană rezultă din redarea

detailată a realităţii, cea ce înseamnă că se poate ţine cont de mai multe aspecte ale sistemului.

Pe de altă parte apar însă mari dezavantaje care rezultă pe de o parte din mărimea unor

asemenea modele, mărime care implică pe de o parte eforturi sporite în obţinerea şi prelucrarea

de date şi capacităţile limitate de a găsi algoritme de rezolvare pentru asemenea modele

complexe, pe de altă parte din consideraţii de bază. Plecând de la premisa imposibilităţii unui

model simultan total se pune problema defalcării unui domeniu complex de probleme parţiale.

Pentru această decompoziţie nu există reguli formale cu caracter general. Necesitatea de a

delimita problemele parţiale în astfel încât să nu fie întrerupte interdependentele importante nu

este decât un singur punct de reper pentru direcţia argumentării, însă nu se pot stabili reguli

clare deoarece în momentul elaborării modelului există mai multe necunoscute care

influenţează rezultatul. Ca atare nu pot fi elaborate decât reguli foarte generale pentru problema

decompoziţiei. De regulă se diferenţiază nivele diferite de planificare care se deosebesc prin

factorul timp şi raza de acţiune a consecinţelor: nivelul planificării strategice şi nivelul

planificării tehnico-operative. Deciziile la nivelul planificării stategice sunt orientate pe timp

îndelungat şi au consecinţe asupra întregii gospodării. Se caracterizează printr-un factor ridicat

de nesiguranţă privitor la datele şi informaţiile folosite şi printr-o multitudine de funcţii scop.

Pentru rezolvarea problemelor la acest nivel nu se dispune de algoritme de rezolvare formală,

eventual o analiză a valorii utile poate ajuta la evaluarea criteriilor deselecţionare. Alte împărţiri

ale problemei pe ambele nivele se efectuează în funcţie de parametrii de acţiune, aşa de

exemplu se desparte la nivelul tehnic-cooperativ problema aplicării îngrăşămintelor de

problema înfiinţării şi întreţinerii culturilor. Această despărţire nu crează probleme dacă

rezolvarea problemei de planificare care se efectuează mai târziu nu implică modificariăle

procesului decizional primar. Astfel o problemă conplexă poate fi împărţită in probleme parţiale

fără a apărea riscul deciziilor mai puţin optime.

Prin agregare

Prin agregare înţelegem sintetizarea obiectelor de aceeaşi natură. În problemele de

planificare pot fi concentrate împreună alternative de acţiune (variabile) cu limitări (restricţii).

Aşa de exemplu în modelele de planificare liniară pentru planificarea înfiinţării şi întreţinerii

culturilor pot fi concentrate parcele cu suprafeţe diferite sub un singur parametru numit teren

arabil sau diferite soiuri de cereale sub parametrul cereale. Avantajul

agregărilor (concentrărilor) constă în faptul că - efortul necesar acumulărilor şi prelucrărilor de

informaţii în vederea rezolvării problemei se diminuează; limitarea la un număr mai redus devaribile face posibilă recunoaşterea mai uşoară a interrelaţiilor şi tendinţelor. Procesul de

2



agregare nu aduce numai avantaje ci şsi mari dezavantaje care constau în principal în pierderea

de date şi informaţii care poate duce la rezolvări mai puţin optime sau chiar eronate. Formularea

de condiţii pentru o agregare corectă ar fi posibilă numai dacă s-ar cunoaşte înainte rezolvarea

optimă a acestor condiţii, astfel încât o astfel de formulare nu este optimă.

Prin modele deterministe

Modelele deterministe pleacă de la expectative concrete. Problemele de planificare reale

se caracterizează printr-un mare factor de incertitudine prin faptul ca o bună parte a datelor este

dependentă de condiţiile de mediu înconjurător, condiţii care nu pot fi pronosticate cu

certitudine şi nu sunt influenţabile. Aşa de exemplu recolta din producţie vegetală este

dependentă de starea vremii din anii viitori, iar preţurile de evoluţia cererii de piaţă. Este

aproape imposibil ca în modele de planificare să se ţină cont de toate condiţiile mediului

înconjurător deoarece: -factorul de risc în comportamentul subiectului planificării nu poate fi

cuprins îintr-un mod normativ; nu există metode de rezolvare optime pentru multe modele

decizionale sub factorul de risc. De aceea majoritatea modelelor de planificare sunt modele

deterministe, cea ce înseamnă că se pleacă de la expectative concrete pentru viitor, neglijând

factorul risc şi incertitudinea la formularea modelului. Claritatea rezultatelor modelului este însă

perturbată nu numai prin incertitudinea cu privire la evenimentele viitoare ci şi prin neclaritatea

datelor modelului. Foarte des datele necesare, privitoare la gospodăriile individuale pentru

cuntificarea modelului de planificare nu stau la dispoziţie şi sunt înlocuite prin evaluări bazate

pe experienţă şi valori normative. La interpreterea unor asemenea modele trebuie ţinut cont de

aceste neclarităţi şi nesiguranţe, încercându-se printr-o analiză a stabilităţii o apreciere

privitoare la realismul rezultatelor acestor modele.

Prin simplificarea legăturilor

Pentru a face posibilă rezolvarea de modele prin metode normative trebuie găsit un

algoritm de rezolvare matematică. Numărul unor astfel de algoritme cunoscut sau aplicabil de

către subiectul planificării este limitat. Aceasta impune modelului planificării o structură care să

permită folosirea unui algoritm de rezolvare cunoscut. Interrelaţia alternativelor de funcţionare

şi funcţia scop şi/sau limitările trebuie formulate într-o anumită structură matematică. Astfel,

este necesară în analiza funcţiei producţiei o funcţie produs diferenţiabilă. Pentru modelele de

programare liniară trebuie formulate ecuaţii respectiv inegalităţi liniare. Astfel apar necesităţi în

formularea modelului. Legăturile dintre variabile trebuie formulate în mod adecvat problemei,

şi în acelaşi timp într-o structură matematică care să permită aplicarea unui algoritm de

rezolvare cunoscut. Deci formularea modelului nu este influentată nu numai de problema în sineci şi de metoda de rezolvare care impune o adaptare la anumite structuri matematice.

3



4

metode de planificare

Documents