1. Sisteme de planificare.Obiectul de studiu al planificării activităţii economice este elaborarea obiectivului de

dezvoltare a întreprinderii şi a planului de utilizare a resurselor în scopul atingerii lui.În dependenţă de durată avem:o Planuri de scurtă durată (operative)o Planuri de durată medie (curente)o Planuri de lungă durată (de perspectivă)În dependenţă de destinaţie avem :o Planuri de afaceri o Planuri investiţionaleo Planuri de activitate curentăPlanul de afaceri este un plan pentru activitatea ce va începe de la zero sau un plan ce

implică schimbarea sortimentului de produse, schimbarea pieţii de desfacere sau o viziune strategică pentru o perioadă mai îndelungată a activităţii întreprinderii.

Business planul este un plan investiţional dacă pentru realizarea lui se vor cere resurse financiare de la bancă, investitori externi sau realizarea lui se va face din banii proprii şi surse împrumutate. Business planul se elaborează pentru 3 – 5 ani.

În planurile de afaceri şi în cele investiţionale se atrage o atenţie deosebită cercetării pieţii, activitatea de producţie rămînînd pe al doilea plan.

Informaţia necesară pentru elaborarea planurilor:1. informaţia despre obiectivele strategice ale întreprinderii2. informaţia despre piaţa furnizorilor : materia primă, materiale, ambalaj,

energie,etc.3. normele medii de consum pe cap de locuitor a producţiei finite (capacitatea

pieţii).4. informaţia despre programele de producţie a companiilor prezente pe această

piaţă.5. normele de consum de materie primă , materiale , energie la o unitate de

produs finit.6. informaţia despre preţurile producţiei finite, materialelor, energiei,etc.7. indicatorii de normare a muncii – manopera pe unitate de produs, normele de

producţie sau normele de servire; sitemele tarifare (pe oră, pe unitate de produs).8. costurile actuale ale produselor analogice (pe anii precedenţi sau ale

concurenţilor).

2. Planificarea producţiei în expresie naturală. Argumentarea programului de producţie prin balanţele capacităţilor de producţie şi a resurselor materiale. Planificarea producţiei în indicatorii valorici.

Planificarea producţiei în expresie naturală. În dependenţă de nivelul de finisare a procesului de producţie , produsele pot fi clasificate în :

o Producţie finităo Semifabricateo Producţie nefinisatăProducţia finită – produsul care a trecut toate fazele tehnologice necesare şi corespunde

cerinţelor standarte de calitateSemifabricatele – produsele care au trecut o parte de procese tehnologice , nu mai pot fi

prelucrate în cadrul secţiei date, au cerere pe piaţă şi corespund standardelor de calitate pentru această cerere.

Producţie nefinisată – producţie care mai are de trecut cîteva faze în cadrul secţiei date; ea nu poate fi comercializată deoarece nu are parametri de calitate a unui semifabricat sau produs finit.

Abordarea de bază de includere a produselor în programa de producţie este utilitatea produsului.

În programa de producţie se includ doar produsele şi serviciile utile.Programa de producţie conţine următoarele componente : 1. produse finite2. semifabricate3. producţia în curs de execuţie4. produsele fabricate din materie primă secundară (din deşeuri)5. deşeuri pregătite pentru vînzare (uscate, ambalate).6. produsele concomitente (borhotul, melasa)7. servicii industriale (lucrul în lohn)8. servicii energetice, de construcţiiÎn programa de producţie nu se includ:1. deşeurile brute2. producţia ce nu corespunde standardelor (producţia cu defecte, rebut)

Programa de producţie se va elabora pe sortiment detaliat, pe an şi pe trimestrele anului.Criteriile de repartizare pe trimestre:o la fabricile cu o producţie uniformă , ritmică reieşind din numărul de zile lucrătoare în trimestruo la fabricile cu cerere sezonieră repartizarea va fi corectată în dependenţă de sezonalitate bazată pe

situaţia anilor precedenţi

Argumentarea programului de producţie prin balanţele capacităţilor de producţie şi a resurselor materiale. Programa de producţie se argumentează prin calcularea capacităţii de producţie. Programa de producţie nu poate depăşi capacitatea de producţie. Uneori, pentru a testa noi produse, pentru a menţine clienţii ce au comenzi crescînde, pot apărea cazurile cînd volumul vînzărilor depăşeşte programul de producţie şi a stocurilor de producţie finită proprii care au fost la începutul anului.

Argumentarea programei de producţie la fabricile primare se face în baza posibilităţii zonei de materie primă:

Necesarul de MPi = ∑Programei de producţie i * Norma de consum i

Necesarul de materie primă = Suprafaţa i * Roada – MP utiliz.de alte firme

Atunci cînd nu se ajunge materie primă, se caută variante ce ar presupune extinderea zonei de materie primă sau fabrica nu acceptă volumul de producţie solicitat.

La întreprinderile secundare, programa de producţie se argumentează în primul rînd, reieşind din volumul nesatisfăcut al pieţii şi apoi pe al doilea plan prin argumentarea posibilităţilor de furnizare a materiei prime.

Planificarea producţiei în indicatorii valorici.Indicatorii valorici ai programei de producţie:o producţia globală (PG)o producţia marfă (PM)o producţia comercializată (PC)

Producţia globală include toate felurile de producţie independent de nivelul de finisare şi serviciile prestate în afară :

PG = PF + S/F + Pnef. + Servicii în afară

Producţia globală se calculează în preţuri comparabile care pot fi cele din anul trecut sau la o dată anumită

Producţia Marfă exprimă valoarea produselor gata pentru comercializare şi se calculează în preţuri curente.

PM = PF + S/F + Servicii în afară

Producţia comercializată (vînzările) – producţia livrată însoţită de factură.

PC = Stoc de PF la înc.anului – Stoc PF la sf.anului + PM pl

3. –

4. Planificarea necesarului de resurse materiale Pentru continuitatea activităţii întreprinderea îşi formează stocuri de materie primă şi

materiale în anumite cantităţi şi pentru termeni stabiliţi. Pentru a planifica necesarul de resurse materiale, se aplică calculele conform normelor de consum sau, altfel spus, normarea.

Normarea stocurilor de materiale poartă un rol important pentru companie, deoarece concretizează necesarul de materiale şi formează baza informaţională pentru determinarea bugetelor de resurse materiale şi financiare.

Normarea resurselor materiale constă în determinarea volumului reglementat (predeterminat) de consum şi de stocare a materiei prime şi a materialelor. În procesul de normare sunt foarte importante normele şi normativele

Normativele sunt indicatori primari, relativi, exprimaţi în procente sau coeficienţi, foarte rar valori absolute. Norma este un indicator absolut şi se calculă în baza normativelor.

Metodele de calcul şi elaborare a normelor: Metoda I : METODA ANALITICĂ.Norma include 3 părţi componente: consumul util, pierderi şi deşeuri. Fiecare parte este

măsurată separat. Consumul util este masa sau volumul unităţii de producţie conform recepturii produsului finit. Celelalte componente se măsoară experimental. Cel mai des aceste calcule şi experimente sunt efectuate de instituţii sau laboratoare specializate.

Metoda II : METODA EXPERIMENTALĂPresupune efectuarea experimentelor în laboratorul întreprinderii, măsurând astfel

intrările de materie primă şi ieşirile de produse finite. Metoda III : METODA STATISTICĂ Această metodă presupune analiza consumurilor de materiale pentru anii precedenţi.

Media aritmetică a acestor şiruri este luată drept norma de consum.

CLASIFICAREA NORMELOR ŞI NORMATIVELOR

1. În dependenţă de termenul de valabilitate: norme permanente norme temporare2. În dependenţă de nivelul de agregare: norme individuale norme de grup

3. După nivelul de detaliere: norme specificate norme generale4. După componenţa materialelor: norme de consum de materiale norme de energie norme de ambalaj.

Stabilirea necesităţii de resurse materiale şi energetice pe direcţiile lor de folosire. Necesarul de materiale se calculează în primul rând în indicatori naturali pe fiecare tip de materie primă şi materiale, apoi în indicatori valorici. Responsabilitatea de planificare a resurselor pe direcţiile lor de folosire, o vor duce managerii şi specialiştii antrenaţi în acele activităţi ale întreprinderii pentru care se necesită materiale. Responsabilitatea finală o poartă managerii şi specialiştii ce exercită funcţia economică – financiară a întreprinderii.

Activitatea de bază Mi = Ncij * VPplanj;

Unde: M – necesarul de materie primă sau material de bază; Nc – norma de consum; VPpl – volumul planificat de producţie finită; i – tipul de materie primă sau material de bază;j – tipul de produs finit;

Aceeaşi formulă se foloseşte pentru calcularea necesarului de energie. Materiale pentru reparaţii şi mentenanţa utilajuluiPentru calcularea necesarului de materiale pentru activitatea de reparaţii poate fi utilizată

metoda directă, ce presupune determinarea materialelor necesare pentru reparaţii, sau metoda indirectă, când necesarul de materiale se determină în baza cheltuielilor materiale efectuate pentru acest tip de activitate în anul de bază şi suma totală a coeficienţilor de complexitate a reparaţiilor a utilajului pentru anul de bază şi a anului planificat.

Materiale pentru construcţiiPentru calcularea necesarului de materiale pentru activitatea de construcţie se poate

utiliza metoda directă, ce presupune elaborarea unui proiect de construcţie a clădirii, sau metoda indirectă ce presupune calcularea costului materialelor în baza consumurilor de materiale la un metru pătrat de clădire determinat prin cercetarea pieţii de construcţii.

Planificarea stocurilor de producție Stocurile de producţie reprezintă o rezervă necesară pentru asigurarea continuităţii

procesului de producţie. Stocurile pot fi măsurate în mărimi absolute (t, litri) şi relative (zile).Stocurile după destinaţie pot fi de 3 feluri: curente de pregătire de asigurare (rezervă).Stocul curentAsigură continuitatea procesului de producţie. Stocurile curente sunt limitate de volumul

transportului, de distanţa de unde este adus materialul, de condiţiile de transportare şi condiţiile de păstrare.

Norma stocului se calculă în zile. Necesarul de materiale pentru stoc se va calcula după următoarea formulă:

Scurent = Szile * Ncon, unit fizice (kg)

Chelt. tot. pe fabricăNr. De lucrători

Scurent – stocul curent;Szile - stocul în zile;Ncons – norma de consum de materiale pe zi.Mai frecvent sunt utilizate 2 metode de calcul a stocului în zile.

1. Metodă: Szile = 360/Napr;Unde: Szile - stocul curent în zile; Napr – numărul e aprovizionări bazat pe situaţia anului curent.2. Metodă:Presupune calculul stocului curent în zile în baza mediei aritmetice a timpului dintre

aprovizionări calculat în baza anului trecut. Stocul de pregătirePresupune o stocare a materiei prime, materialelor necesare pentru pregătirea lor pentru a

fi introduse în procesul de producţie. Stocul de pregătire în zile poate fi calculat direct (cărnii, făinii) sau indirect la nivelul de 1, 2 zile.

Stocul de rezervă:Acest stoc este necesar deoarece probabilitatea aprovizionării cu materie primă,

materiale, în termenii indicaţi în contract pot devia în practică.

Algoritmul de calcul: se calculă durata medie între aprovizionări (t mediu); se afla abaterile absolute de la valoarea medie (│Δt│= t med – ti; se află norma stocului de rezervă ca media abaterii (│Δt│med.

5. Planificarea productivităţii muncii în baza factorului tehnico - economic Competitivitatea înseamnă eficienţă şi productivitate. Productivitatea muncii poate fi

măsurată prin:- volumul vînzărilor la un angajat- producţia marfă (în expresie valorică) la un angajat- producţia (în expresie naturală) la un angajatProductivitatea este rezultatul activităţii de muncă, eficienţa utilizării resurselor de

muncă. Productivitatea se măsoară prin indicatorii:1.naturali sau fizici (t/om)2.indicatori valorici:- producţia marfă (PM) la un lucrător

- volumul vînzării (VV) la un lucrător

- valoarea adăugată (VA) la un lucrător

PIP – personalul industrial productivSe cunosc 2 metode de calcul al VA:- indirectă VA = PM – Ch. Mat- directă VA = FS + π 3.de muncă – manopera pe unitate de produc sau manopera pe un lucrătorT = , T – manopera

Manopera reprezintă cheltuielile de muncă totale a tuturor angajaţilor implicaţi în activitatea întreprinderii.

PM în preţ comp.

Ns

PM în preţ curent.

NsRezultatEfort

Factorii tehnico – economici care ar influenţa sporul productivităţii muncii:a)numărul mediu scriptic de personalb) introducerea măsurilor noi şi a utilajului performantc)numărul de zile lucrătoare şi utilizarea lor completă. Competitivitatea = W + eficacitate , W – productivitatea

W = , sau W =

Eficienţa = > 100%

Eficacitatea = Eficienţa + UtilitateAlgoritmul de calcul a sporirii productivităţii muncii în baza factorilor tehnici, economici

şi organizatorici:1) se calculă productivitatea muncii (Wm) în anul de bază:

W m

0 =PM 0

PIP0

2) Care este numărul de personal necesar pentru a acoperi programa de producţie planificată?

( PIP1)′= PM 1

W m0

3) calcularea sporii Wm de pe urma introducerii factorilor tehnici (reutilarea utilajului, lărgirea programului de producţie) se calculă în baza economiei de personal

1.1 economia de personal bazată pe schimbări de structură

E pers=

(T 1−T0 )×PM 1

Fan×K ,

T pl

1 =T 1×Q1+T 2×Q2+…

PM1,

T 0=

∑T ore0

PM 0

1.2 Factorul tehnic

E pers=

(Tq1−T q

0 )Q1

Fan×K ,1.3 Factorul de volumPIP este alcătuit din următoarele categorii de personal muncitori de bază, auxiliari,

conducători şi specialişti PIP = mb + ma + conducători + funcţionari La creşterea volumului de producţie va creşte numărul de muncitorii de bază şi auxiliari Prc = conducători + funcţionari,

E pers=Prc×

S1

100−( PIP1 )′

, S – sporul de producţie planificat 1.4 Factorii de realizare a normei

E p=( F0

F1−1)×% Munc

100×( PIP1 )′

1.5 Factorii de ramură

K – coeficientul de îndeplinire a normeiT1,2,...,n – manopera pe unitate valorică de produs Q1,2,...,n – cantitatea de producere a produsului

T – manopera medie pe unitate fizică de produs

Prc – personal relativ constant

%m – ponderea muncitorilorF1 – fondul anual de bază şi planificat

%Wm = Et × 100%PIP1

%Pm 3.1 = Ep 3.1 × 100PIPpl

Et=∑

i=1

n

EPi, Et – economia totală

4) Personalul planificat PIP1 = (PIP1)’ ± Et

5) Sporul Wm (%Wm)

6) Wm pentru anul de planificare:

W m=PM 1

PIP1

7) Sporul productivităţii muncii cauzat de un factor anumit şi anume factorul 3.1

%1+%2+%3+4%+%5=%Pm

%1 – sporul primului factor.

6. Planificarea numărului de personal1. Metoda bazată pe introducerea măsurilor tehnice şi organizatorice:

M unc

1 =( Munc1 )′±E t ,

2. Metoda bazată pe sporul de volum

M unc

1 =M unc0 × S1

1003. metoda bazată pe manoperă

M unc1 =

∑1

n

(T 1Q1+⋯+T nQn )

Fa×K , T1...n – manopera fiecărui produs2. Calcularea funcţionarilor şi conducătorilor Funcţionarii pot fi calculaţi prin trei metode:1. Elaborarea statelor în baza experienţei întreprinderii în dependenţă de nivelul de dotare

cu munca angajaţilor secţiei funcţionale.Corectarea listei de state poate fi făcută în baza informaţiei observatorilor bazate pe

momente instantanee.Cumularea poate fi uşor făcută în cazul cînd în întreprindere pregătirea cadrelor se face în

baza regulii 1:3→fiecare angajat posedă abilităţi de realizare a trei funcţii. Pentru a întări această regulă întărirea cadrelor se face în aceste trei domenii. De asemenea se practică rotaţia cadrelor.

2. Se bazează pe raportul funcţionari/muncitori mai des e folosit raportul manageri/funcţionari.

3. Se bazează pe modele matematice

7. Planificarea fondului de remunerare a muncii. Planificarea salariului depinde de categoria de personal. Salarizarea muncitorilor poate fi

în regie sau în acord, iar a funcţionarilor pe baza salariului de funcţie care depinde de postul ce îl ocupă şi de nivelul ierarhic.

Salariile tarifare a muncitorilor depinde de categoria de calificare. În industria alimentară tradiţional sunt folosite 6 categorii.

- salariul tarifar al muncitorilor în acord (STma)

Et economia totală pe muncitori

tun – tariful pe unitate, Nun – numărul de unităţi adăugate

1200035,2

PM1Wm0

12 × 1480 + 10 × 19301853

12mln310 pers

31 × 100310

17 × 100310

CPM0PM0

Pf × ∆PM 100

STm.a = tun × Nun ,

- Salariul tarifar în regie (STr)

STm.r = th × Nh , th – tariful pe oră, Nh – numărul de ore lucrateFST = ∑ STm , FST – fondul de salarii tarifare, FSB = FST + Adaosuri + PremiiAdaosuri sunt ore extratimp, ore în condiţii nocive, ore de noapte.Prime sunt premii legate de creşterea volumului de producţie, de creşterea calităţii.Problemă: Producţia marfă pentru perioada de pan se estimează la nivel de 12 mln lei.

Măsurile planificate ce vor contribui la creşterea productivităţii muncii vor determina o micşora a manoperei după cum urmează: pentru 1000 dal vin sec – micşorarea manoperei va fi 12 om/h, la 1000 dal vin alcoolizat – micşorarea va fi 10 om/h. Volumul anual planificat: vin sec 1480 mii dal, vin alcoolizat – 1930 mii dal. Fondul anual de timp a unui muncitor este 1853 de ore . Economia relativă a personalului ca urmare a creşterii volumului de producţie alcătuieşte 17 oameni. Modificările structurale ale volumului de producţie vor condiţiona creşterea personalului cu 6 oameni.

Să se calculeze: 1. Productivitatea muncii pentru personalul planificat, 2. Sporul productivităţii muncii. Perioada de bază productivitatea muncii a fost 35,2 mii

lei.1. De cît personal avem nevoie, dacă productivitatea rămîne aceeaşi: PIP0 = , PIP0 = = 341 oameni

2. Care este economia de personal condiţionată de măsura tehnică: Ep = = 20 oameni

3. Care va fi PIP1

PIP1 = 341 – (20 + 17 - 6) = 310 pers. Wm = = 38,7 mii lei

Sporul Wm = = 10%

4. Sporul Wm condiţionat de sporul volumului de producţieSporul Wm = = 5,48%

8. Planificare diminuării costului în baza factorilor tehnico-economiciDiminuarea costurilor în baza factorilor de producţie Ch0 = , bani

Ch0 – cheltuieli la 1 leu producţie marfă în anul de bazăPM – valoarea producţiei marfă în anul de bază CPM – costul producţiei marfă în anul de bază 2) Care este costul PM la 1 leu cheltuieli (CPM1)’ = Ch0 × PM1

3) Calcul diminuării cheltuielilor (CPM) în baza factorilor tehnico – economice: 1. introducerea tehnicii noi: E = (C0 – C1) × VP1, C – costul, VP1 – este volumul de

producţie planificat de atins din momentul introducerii tehnicii noi2. îmbunătăţirea procesului de producţie E = (C0 – C1) × VP1 , C0 – costul unei unităţi fizice3. schimbarea volumului de producţie

CPM1 PM1

Ch0 – Ch1 Ch0

72008400

CPM0PM0

7674348862

CPM1PM1

85,71 – 86,6 85,71

Ch0 – Ch1 Ch0

E = , Pf – ponderea cheltuielilor fixe, ∆PM – sporul

4. economia primită de la nivel stabil la amortizare:

E=( A0

VP0− A1

VP1 )×VP1

, A - amortizarea5. schimbarea de structură în volumul de producţie E = (Ch1 PM

0 – Ch1 PM1) × PM1

Etot = ∑ Ei (±), i = 1...34) Care va fi costul producţiei marfă planificat: CPM1 = (CPM1)’ ± Etot

5) Care va fi cheltuielile la 1 leu PM în anul planificat: Ch1 =

Economia absolută (Ea) Ea = (Ch0 – Ch1) × PM1 , baniEconomia relativă (Er) Er = × 100%, %

Problemă. În baza următorilor indicatori de calculat Ch la 1 leu PM anul planificat şi % de diminuare a lor în comparaţie cu anul precedent.

Indicatorii Anul precedent

Anul planificat

1. PM, mii lei 8400 88622. CPM, mii lei 72003.Cheltuieli adiţionale condiţionate de sporul

calităţii producţiei, mii lei85,7 240

4.Economia planificată condiţionată de utilizarea materiei prime mai calitative, mii lei

750

Ch0 = = = 85,71 bani

(CPM1)’ = Ch0 × PM1 = 85,7 × 8862 = 768424 mii leiCPM1 = (CPM1)’ + Chad

1 – E1 = 768424 + 240 – 750 = 767434

ChPM = = = 86,6Ch0 .………………..100Ch0 – Ch1 ……………XDiminuarea X = = = 0,0007

9. Calcularea costului de producție. Alocarea cheltuielilor indirecte de producție pe tipuri de producție.

Planificarea costurilor pe unitate de produs se face prin metoda normative sau standardă.Metoda normativă presupune nişte consumuri predeterminate pe o unitate de produs în

dependenţă de tipul schemei tehnologice utilizate şi concret a liniilor (fluxurilor) de utilaj. De regulă aceste normative sunt prestabilite de instituţii specializate de profil ce cercetează diferite metode şi utilaje care sunt utilizate sau apar noi pe parcurs.

Metoda standardă presupune utilizarea de asemenea a consumurilor predeterminate dar standardizate de întreprinderi în dependenţă de un consum orientativ existent pentru o perioadă de timp în fabrică şi concretizat în dependenţă de măsurile tehnico – organizatorice concrete în întreprindere.

AQ

AQ

Calculaţie pe unitate de produsTabelul 1

Articole de calculaţie Preţ unitarlei

Costul pe unitate Costul totalConsum standard pe unitar

Valoarealei

Costul standard pe tot volumul

Valoareamii lei

1 2 3 4 = 3×2 5 = 4×Q 6 = 5×21.Materia primă:- mere- ...- deşeuri utilizate- materie primă fără deşeuri utilizate

0,7

-a

1,3

-

0,91

B =a×0,91 - B

1,3 × Qtot

-Aa = BxQ

V

V- Aa

2.Materiale de bazăTotal

Calcule analogice materiei prime - - - - V

3.Materii auxiliare Calcule analogice materiei prime4.Energie:- electrică- termică- frigul5.Salarii de bază şi auxiliare

manopera

Q – cantitatea, A – cantitatea deşeurilorPentru calcularea salariului tarifar pot fi utilizate 2 proceduri:1) dacă cererea pentru muncă (calificare) este aceeaşi pentru toate

pentru toate operaţiile procesului atunci manopera totală a procesului integru sau pe fază se înmulţeşte la tariful pe oră a categoriei menţionate.

2) mai des este întîlnit cazul cînd pentru operaţiile procesului tehnologic se cere o diferită calificare. Deci manopera pentru fiecare operaţie se va înmulţi la tariful pe oră corespunzător fiecărei operaţii. Produsul acestor 2 indicatori semnifică tariful operaţiei pentru unitate de produs, iar suma acestor produse este tariful pe o unitate de produs pe acest proces tehnologic.

În unele cazuri, cînd procesele sunt analogice pentru toate produsele fabricate în secţie, poate fi utilizată altă procedură şi anume se va calcula fondul tarifar a muncitorilor operaţional şi se împarte la volumul producţiei fabricate în această secţie.

Acest tarif pe unitate va creşte în sensul luării în consideraţie a adaosurilor şi primelor ce se includ în cost, iar salariul suplimentar va fi încă plus 10% de la salariul de bază.

Adaosuri şi premii – 30% sau 50% (în medie pe ramură)

6. Contribuţii la asigurări sociale, 28%7.Asigurări medicale, 3,5%

(Salariul de bază + salariul suplimentar) × (28+2)

8.Alte cheltuieli operaţionaleCost total direct (1+...+8)Costurile indirecte de producţieTotal cost de producţie (cost direct de producţie + cost indirect de producţie )

Costul vînzărilor se determină în baza costului de producţieCostul vînzărilor = Costul producţiei la încep.an. + Cost. Producţiei efectiv – cost. Producţiei la

sf.an.

Costul de producţie = Costul direct de producţie + Costul indirect de producţie

Pentru a afla costul total ce include cheltuielile de producţie cît şi cele de distribuţie e necesar de a elabora bugetul cheltuielilor administrative şi a cheltuielilor comerciale, care vor fi de asemenea repartizate pe unităţi de producţie.

Bugetul cheltuielilor administrative include:

1) cheltuielile de salarizare a aparatului administrativ (inclusiv şi salariul suplimentar)

2) contribuţii la fondul social şi medical3) amortizarea fondurilor fixe cu destinaţie generală (fondul pasive şi active)4) cheltuieli de menţinere şi reparaţia fondurilor fixe cu destinaţie generală5) cheltuieli ce ţin de cercetare – dezvoltare6) cheltuieli ce ţin de securitatea muncii7) cheltuieli de oficiu, comunicare8) cheltuieli ce ţin de deplasările angajaţilor9) alte cheltuieli neprevăzute (maximum 10%). Dacă apare necesitatea de repartizare a acestor cheltuieli pe tipuri de producţie, acest

procedeu se va face asemănător metodicii indicate mai sus.Bugetul cheltuielilor comerciale include:1) cheltuieli ce ţin de transportarea producţiei comercializată pînă la un punct anumit2) cheltuieli ce ţin de remunerarea personalului direct legaţi cu comercializarea

producţie3) contribuţii la fondul social şi medical4) cheltuieli de sortare, ambalare a5) cheltuieli de promovare6) cheltuieli de procurarea licenţei (în caz de export)7) cheltuieli de reprezentanţă (servirea clientului) sunt reglementate şi aproximativ

trebuie să fie de 2%.Aceste cheltuieli se vor introduce direct în produsele ce le absorb, restul cheltuielilor care

nu pot fi repartizate direct se vor repartiza indirect în baza indicatorilor menţionaşi mai sus.Costurile indirecte de producţie sunt costuri complexe deoarece în acest articol se

efectuează în secţia de producţie şi anume:1) salariul de bază şi suplimentar a specialiştelor conducătorilor şi altor muncitor

indirecţi (fără muncitori reparatori)2) CASO, CAMO a specialiştilor şi conducătorilor 3) Amortizarea mijloacelor fixe (utilaj + clădiri)4) Cheltuieli pentru reparaţia şi deservirea de menţinere a utilajului şi clădirilor

inclusiv muncă5) Utilităţi de secţie (energie electrică, încălzire, apa)De regulă, bugetul de cheltuieli de menţionare este elaborat în întregime pe secţie sau

subdiviziune sau în întregime pe întreprindere. Deoarece e necesar de calculat costul pe fiecare produs/serviciu separat aceste cheltuieli complexe ca un total întreg pe ariile sus numite se vor aloca la produse/servicii separate.

Sunt 2 metode de alocare a cheltuielilor indirecte:2. suma totală se alocă la produse/servicii

CI∑Ind. Aloc.

400220

CVvMCcv CF

MOChelt.adm. + Chelt. com.Profit

3. metoda de 2 paşi: suma totală se alocă mai întîi la subdiviziuni(secţii sau centre de responsabilitate) apoi suma intermediară se repartizează la produsele/serviciile secţiei.

Criteriile de alocare a cheltuielilor indirecte: a)volumul de producţieb) după greutate (în sectorul vinicol – după greutatea sticlelor sau numărul de butelii

dintr-o secţie de îmbuteliere)c)se repartizează proporţional salariilor de bază şi suplimentar a muncitorilor productivi

(cel mai des folosit la etapa actuală în industria alimentară)d) proporţional materiei primee)proporţional costurilor directef) proporţional vînzărilor sau în dependenţă de ponderea vînzărilor.Alegerea bazei de repartizare este chestia internă a întreprinderii, dar care trebuie

introdusă în politica de planificare şi de evidenţă a întreprinderii. Metoda de alocare nu poate fi schimbată pe parcursul anului.

Problemă. Fie că bugetul total a costurilor indirecte – 400 mii lei. În întreprindere se fabrică 3 tipuri de produse.Produse Nr. de

unităţiSalariul de bază şi suplimentar pentru o unitate , lei

CI alocate(I metodă)

Salariul total, lei

Control CI alocate (II metodă)

1 20 3 20× 4 = 80 20×3=60 60×1,8=109 3×1,822 30 2 30×4 =120 30×2=60 60×1,8=109 2×1,823 50 2 50×4= 200 50×2=100 100×1,8=180 2×1,82Total 100 400 220 400

De repartizat costurile indirecte (CI) pe unitate de produs1.Calculăm rata de alocare a costurilor indirecte (RACI) RACI = , ∑ Ind. Aloc. – suma indicatorilor de alocare

2.I metodă. Alocarea va avea loc după numărul de unităţi produse de întreprinderi RACI = 400 / 100 = 4 mii lei/unităţi 3.II metodă. Alocarea cheltuielilor indirecte după salariul de bază şi suplimentar RACI = = 1,8 mii lei

10. Profitabilitatea producției. Pragul de rentabilitate.Profitabilitatea produselor sau a grupei de produse se va determina în baza marjei de

contribuţie.MCun = Pun - CVun

MCun – marja de contribuţie pe unitate de produsPun – preţul pe unitate de produsCVun – cheltuieli variabile pe unitate de produsMarja de contribuţie pe întreprindereMC ≈ MO = ∑MCun = V – CV, V – vînzările, MO – marja operaţionalăProdusele cheie sunt produsele care au cea mai mare marjă de contribuţie preponderent

contribuie la formarea marjei operaţionale.Exemplu de formare a marjei operaţionale.CVv – costul vînzărilor (sau cheltuieli variabile) MCcv – marja de contribuţie de la cheltuielile fixe CF – cheltuieli fixe

Volumul vînzărilor este egal:

Pr (punctul critic) Vînzări

CF

CV

CT

Cheltuieli(sau costuri)

Profit

PiCtot i

Repartizarea cheltuielilor în cheltuieli variabile şi fixe formează baza informaţională pentru calcularea pragului de rentabilitate care poate fi calculat analitic şi argumentat grafic

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate

În punctul critic: profitul = 0 , iar pragul de rentabilitate = CV + CFFormula de calcul a pragului de rentabilitate :

PR= CF

1−CVV ;

PR= CF

1−CV un×Q

Pun×Q

= CF

1−CV un

Pun - suport important pentru planificarePR – pragul de rentabilitate (punctul critic)V – vînzăriCF – costuri fixePragul de rentabilitate ne arată cît să producem şi să vindem ca să acoperim cheltuielile.Rentabilitatea produselor unitare Ri = , Pi – profitul i; Pi = Preţ i – Costultotal i , Ctot i – costul total i

Profitabilitatea se află în baza marjei de contribuţie: MCi = Pi – CVi Profitabilitatea produselor poate fi determinată prin determinarea marjei de contribuţie,

dar de asemenea şi determinând şi rentabilitatea produselor unitare.11. Planificarea financiară: fluxul de numerar, rezultatele financiare, bugetul de

venituri și cheltuieli.Rezultatele financiare.1.Vînzări : Vînz = Sî.p. + PM – Sf.p.

Vînz = ∑ Sî.p. × Preţcurent + ∑ VP1i ×Preţcurent - ∑ Ss.p. × Preţcurent

Notă: 1. La întreprinderile ce fabrică produse care pot fi stocate se va utiliza formula de mai sus (vinificarea, prelucrarea fructelor şi legumelor).

2. În industria laptelui, pîinii unde stocurile sunt foarte mici în procesul de planificare a rezultatelor financiare vînzările se egalează cu valoarea producţiei marfă planificată:

V înz=∑i=1

n

VPi1×Pr eţcurent

2.Costul vînzărilor

Cvînz=∑

i=1

n

Sî . p .×C p .i+∑i=1

n

VPpl . i×C p . i−∑i=1

n

Ssf . p. i×C p. i

3.Profitul brut (rd.1 – rd.2 ) Marja operaţională

4.Cheltuieli administrative (bugetul cheltuielilor administrative)5.Cheltuieli comerciale (bugetul cheltuielilor comerciale)6.Profitul înainte de impozitare (rd.3 – rd.4 – rd.5 )7.Impozitele8.profitul net (rd.6 – rd.7)Notă: dacă întreprinderea planifică să investească din surse proprii rezultă că 50% de la

valoarea investiţiei va fi extras din profitul pînă la impozitare. Dacă investiţia se face din surse împrumutate rezultă că această facilitate îşi pierde sensul.

Ex. Profitul pînă la impozitare este de 200000 lei. Investiţii au avut loc de 500000 lei. 50% × 100000 = 50000 lei.

Profit pînă la impoz. = 200000 – 50000 = 150000 leiFluxul de numerar.Dacă contul de profit şi pierdere este bazat pe producţia livrată, rezultă fluxul de numerar

se bazează pe intrările şi ieşirele de numerarIntrările: 1.încasări de la vînzări, care pot fi din livrările perioadei trecute plus livrările perioadei

curente.Pentru calculare se va analiza structura încasării.Ex. 100% (livrări) = 20% (încasări curente luna I) + 40%(încasări luna II) + 35%

(încasări luna III) + 5% (încasări luna X)Livrări: ianuarie – 20 mii lei februarie – 40 mii lei martie – 40 mii lei ... Decembrie – 40 mii lei

2.intrări credite primite3.emitere de acţiuni4.dividende şi taxe5.alte intrări de numeratTotal intrăriIeşiri de numerar:1.plata către creditor (materie primă, materiale, energie)2.plata salariilor3.rambursări credite4.cheltuieli capitale (investiţii proprii)5.dividende şi taxeTotal ieşiriSold de numerar: (pozitiv)

Bugetul de venituri și cheltuieli. În procesul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor, bugetul reprezintă un

instrument de analiză şi control, implicit de asigurare a echilibrului financiar al firmei. Bugetului se organizează un sistem de contabilizare prin care se urmăreşte şi se controlează în ce măsură realizările efective corespund cu cele planificate, iar pe această bază se fundamentează decizia de corecţie. În felul acesta, prin buget, ca instrument de conducere, se realizează integrarea activităţilor de planificare, control, urmărire a cheltuielilor, veniturilor şirezultatelor financiare.

Generalizând, se poate aprecia, că, bugetul în calitatea sa de instrument al conducerii activităţii economico-financiare are următoarele elemente specifice:

Încasări pe ianuarie 2005:20% × 20000 + 40% × 40000 + + 35%× 40000 = 34 mii lei

Integrarea activităţii de planificare, evidenţă şi control a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor; Descentralizarea procesului de conducere prin împărţirea activităţii firmei pe centre interne

de venituri şi cheltuieli; Investirea fiecărui centru cu autoritate şi responsabilitate

în gestiunea resurselor alocate pentru realizarea obiectivelor financiare defalcate; Abordarea activităţii fiecărui centru prin prisma relaţiei dintre cheltuieli şi venituri, iar pe

această bază antrenarea lui la creşterea activităţii firmei şi economisirea resurselor. Scopul introducerii B.V.C. îl constituie folosirea cât mai intensă a pârghiilor economico -

financiare în activitatea firmei, sporirea răspunderilor colective în gospodărirea fondurilor şi întărirea disciplinei financiare precum şi creşterea eficienţei economico - financiare.