1

Scoala Postliceala Sanitara"Sf. Luca"

Tulcea, Str. Salciilor Nr. 8,Tel.: 0240-519175, Fax. 0372-004442,

E-mail: sanitar_tl@yahoo.com_________________

SUPORT DE CURS- UZ INTERN-

MODULUL 55NURSING COMUNITAR

Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALISTANUL III

2

CADRUL CONCEPTUAL

Orice activitate profesională are ca fundament o serie de concepte, modele şi teorii care constituie nucleul respectivei activităţiConceptele de sănătate şi boală sunt concept “evaluative” fiind legate de dezvoltarea ştiinţelor biologice, de dezvoltarea cunoaşterii socioculturale şi de orientările intelectuale. Reacţiile faţă de boală cât şi valoarea care se acordă sănătăţii sunt condiţionate de cultură fiind integrate în fenomenele sociale. De aceea, considerente ca stare normală sau patologică vor fi diferite în funcţie de tipul de societate şi de nivelul de dezvoltare al acesteia.

CONCEPTUL DE OM

Conform Virginiei Henderson, “individul este o entitate bio-psiho-socială formând un tot indivizibil. El are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea nevoilor sale”. Omul este deci, “o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o fiinţă în continuă

3

schimbare şi interacţiune cu mediul său înconjurător, o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta”.

TEORIA HOLISTICĂ

Mintea şi trupul nu pot fi separate la fel cum fiinţa umană nu poate fi separată de mediul său ambiental, socio-cultural şi politic în care trăieşte. Îngrijirea ca un tot, holismul, este o teorie filozofică bazată pe ideea că un întreg nu se reduce la suma părţilor sale.

OMUL - CA UNICAT

În limbajul ştiinţific termenul de “individ normal” se referă la un individ care este conform cu modelul standard. Aceste modele standard sunt realizate pe baza unor studii statistice pe loturi mari de persoane şi reprezintă, de fapt, media rezultatelor obţinute în urma prelucrării acestor date. Însă, fiecare fiinţă umană are propria să “normalitate”. Este mai corect să se discute despre limitele normalului şi să se aibă în vedere că aceste limite sunt relative atât pentru acelaşi individ cât şi pentru indivizi diferiţi. Deci, pentru a aprecia corect starea de sănătate trebuie să se ţină cont de faptul că:

Fiecare persoană este unică şi există diferenţe între diferitele sale stadii de viaţă. Sexul, cultura şi originea etnică sunt factori importanţi în determinarea diferitelor tipuri

de “normal”. Reacţiile particulare “normale” la o schimbare neaşteptată sunt diferite de la o persoană

la alta.

CONCEPTUL DE FAMILIE TRADIŢIONAL: Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune (O.M.S.)NETRADIŢIONAL: Familia reprezintă doi sau mai mulţi indivizi implicaţi emoţional, din acelaşi grup sau din grupuri înrudite, care locuiesc într-o comunitate şi aleg ei însăşi să se identifice ca o familie.BIOLOGIC: Familia este un nucleu unit constituit din mamă, tată şi copiii lor .NEBIOLOGIC: Familia se poate constitui prin:· Relaţii familiale onorifice: unchi, mătuşi;· Locul de muncă al familiei: angajaţii şi indivizii din vecinătate;· Alegerea familiei: prietenii care sunt aleşi, conştient sau inconştient, ca o familie.

CONCEPTUL DE COMUNITATE

DEFINIŢIE

Comunitatea se defineşte ca ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geograficdeterminat, de care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiuneadministrativă, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.

4

Alte definiţii: Comunitatea reprezintă· un grup de indivizi cu acelaşi stil de viaţă: indivizi cu interese comune, indivizi cuacelaşi sistem valoric, indivizi cu acelaşi sistem social;· un grup de indivizi având acelaşi interes social: membrii unei asociaţii locale,membrii unei asociaţii naţionale, indivizi cu interese comune în probleme desănătate;· un grup de indivizi în care o problemă comună poate fi identificată şi rezolvată: ungrup de indivizi reprezentând o etnie şi o entitate locală, un sistem independent alorganizaţiilor formate care reflectă instituţii sociale, grupuri neoficiale;· un grup având funcţia sau intenţia să înlăture nevoile comune ale indivizilor . Cum poate fi privită comunitatea: localitate, activitate socială, structură socială,sentimente de apartenenţă. Membrii comunităţii învaţă: să-şi cunoască starea de sănătate, să-şi cunoascăproblemele care se cer rezolvate, să participe la stabilirea priorităţilor şi la planificareaactivităţilor, să se implice în rezolvarea lor, să se implice în evaluare.

CARACTERISTICILE COMUNITĂŢII

Comunitatea îndeplineşte funcţii pentru membrii săi:producerea, distribuirea, consumul bunurilor şi serviciilor;socializarea noilor membri;menţinerea controlului social;adaptarea la schimbările din mediul înconjurător;susţinerea un forum pentru ajutor mutual. Comunitatea are instrumente şi metode de evaluare a sănătăţii:biostatistici cu rata natalităţii, morbidităţii, mortalităţii, etc;studii epidemiologice privind principalele cauze ale mortalităţii;studii epidemiologice privind riscurile de îmbolnăvire pe eşantioane de populaţie. Comunitatea are o structură sănătoasă constituită din:resurse de îngrijire a sănătăţii;planificarea serviciilor de sănătate pe grupuri de populaţie;suport pentru îngrijirile de sănătate;modele de îngrijire a sănătăţii.

5

O comunitate sănătoasă promovează:obligaţii din partea fiecărui membru faţă de restul comunităţii;grupuri de identităţi şi interese;comunicaţii afective între membrii comunităţii;

distincţia pe grupuri comunitare a intereselor şi problemelor;limitarea conflictelor;managementul relaţiilor comunităţii cu întreaga societate;participarea membrilor la activităţile comunitare;

mecanisme pentru facilitarea interacţiunilor şi deciziei între membrii comunităţii.

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE

Oamenii diferă între ei dar există o serie de norme general acceptate care pot fi luateîn considerare la definirea termenului de sănătate. Sănătatea este deci, un termen relativ,utilizat în sens larg pentru a exprima dimensiunile complexe ale experienţelor umane.Realitatea obiectivă ce poate fi reprodusă nu este măsurabilă sau convenabil prezentabilă.Înţelegerea conceptului complex de sănătate este relativă şi poate fi abordată dinperspective foarte diferite. De aceea sunt o varietate de definiţii ale sănătăţii care încearcăsă sintetizeze diferitele sale înţelesuri.În Grecia Antică era acceptată definiţia lui Platon “Minte sănătoasă în corp sănătos; şi ambele contribuind la binele sufletului”.Starea de sănătate a populaţiei este abordată în dinamică urmărindu-se punerea înevidenţă a tendinţelor de evoluţie ale fenomenelor de sănătate prin aplicarea unor indicatorisau indici. Astfel se pot iniţia intervenţii rapide şi ţintite cu eficienţă şi eficacitate mare.Această abordare în dinamică a stării de sănătate se referă, conform O.M.S., la “sănătate şi

6

boală ca un produs cumulativ al sinergiei dintre diferitele condiţii şi boală şi între bolicondiţiişi evenimente apărute în societate”.Termenii de sănătate şi stare de sănătate sunt definiţi separat.Starea de sănătate este un concept larg care se referă la prezenţa sau absenţa bolii şi măsurarea calităţiivieţii;

reprezintă un mijloc de măsurare şi descriere a sănătăţii unui individ, a unui grup dinpopulaţie sau a unei populaţii după standarde acceptate: măsurarea sănătăţii se face, cel mai frecvent, prin indicatori de sănătate; descrierea sănătăţii se realizează în termeni cantitativi şi calitativi.Indicatorul de sănătate reprezintă o variabilă care poate fi măsurată direct; furnizează informatii asupra diferitelor aspecte ale nivelului starii de sănătate.Evaluarea stării de sănătate a unei populaţii se face în vederea: indentificării problemelor şi ierarhizării acestora în funcţie de priorităţi; determinării nevoilor de sănătate; determinării tipului de intervenţii necesare; stabilirii direcţiei intervenţiilor; identificării comportamentului consumatorilor de servicii de sănătate; identificării comportamentului furnizorilor de servicii de sănătate; stabilirii structurii instituţiilor de sănătate; planificării şi alocării resurselor.Determinantul stării de sănătate reprezintă, după D. Ruwaard, un “factor sau oricecondiţie care are efect asupra sănătăţii sau, în termeni cantitativi măsurabili, are un efectasupra stării de sănătate”Determinanţii se referă la factorii de risc, factorii de protecţie şi factorii indiferenţi.Factorul de risc reprezintă orice condiţie (socială, biologică, economică,comportamentală, etc) care poate fi descrisă şi dovedită că se asociază sau este cauzaapariţia unei stări morbide (boală, deces) cu o frecvenţă mai mare decât cea prognozată.Factorii care influienţează echilibrul sănătate-boală

1. Biologici

7

Ereditatea Factori predispozanţi Factori de risc Abuzurile fizice2. Psihologici Aspecte intelectuale Aspecte emoţionale Personalitate şi temperament Stresul Abuzurile emoţionale3. Socio-culturali Cultură Spiritualitate Religie şi etici Moravuri Grupuri Clase sociale4. Ambientali Factori fizici şi chimici-aer, apă, sol Poluare Accidente Infecţii şi epidemii Incendii5. Politico-economici Legislaţie Situaţia economică Sisteme de protecţie socială Războiul - pericolul nuclear şi al armelor de distrugere în masă Sistemul de sănătateDupă conceptul lui Lalonde aceşti factori sunt: Factorii biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populaţiei Factorii ambientali: factorii mediului fizic şi social: fizici, chimici, socio-culturali şieducaţionali. Factorii comportamentali: atitudinile şi obiceiurile. Serviciile de sănătate.

Riscul de imbolnăvire

1. Populaţia la riscRiscul de îmbolnăvire este probabilitatea apariţiei unei boli la o populaţie expusă.Această probabilitate este cuantificabilă (se exprimă în cifre) şi exprimă frecvenţa apariţieiunui eveniment (boală, deces) la persoanele expuse factorului de risc comparativ cupersoanele care nu sunt expuse factorului respectiv. Astfel, populaţia la risc "reprezintătotalitatea persoanelor care au o susceptibilitate crescută, comparativ cu restul populaţiei,de a se îmbolnăvi ca urmare a unei expuneri unice, repetate sau prelungite la factorii derisc, susceptibilitate determinată de cauze ereditare, sociale, economice sau cauze necunoscute.

8

2. Persoanele la risc înaltAcest termen se referă la o persoană, un grup sau la o populaţie care vor face cu oprobabilitate mai mare boala.3. Populaţia ţintăAcest termen reprezintă populaţia care vizată pentru aplicarea diferitelor tipuri deintervenţie deoarece majoritatea persoanelor sunt expuse la factori de risc posibil asociaţiproblemelor de sănătate identificate sau boala este mai frecventă.

Grupele de determinanţi (OMS)Conform O.M.S., determinanţii sănătăţii sunt distribuiţi în patru grupe, iar fiecare grupinclude determinanţi direcţi şi indirecţi:Determinanţi direcţiExemple de determinanţii direcţi: fumatul, alimentaţia neechilibrată, consumul de alcool, consumul de droguri, accesul la apă potabilă, sanitaţia necorespunzătoare, condiţiile de locuit inadecvate, violenţa (mai ales violenţa în familie), accesul la îngrijirile de sănătateDeterminaţi indirecţiExemple de determinanţi indirecţi: produsul intern brut (PIB), distribuţia fondurilor între judeţe sau în interiorul judeţului, sărăcia, modificările climei, poluarea, factorii socio-demografici, educaţia, situaţiile de criză.

DIMENSIUNILE STĂRII DE SĂNĂTATE

Dimensiunea emoţională pune accent pe conştientizarea şi acceptarea trăirilorunei persoane. Sănătatea emoţională include măsura în care se adoptă o atitudinepozitivă şi entuziastă în raport cu propria persoană şi cu viaţa în general.

9

Dimensiunea fizică stimulează adaptarea cardiovasculară şi rezistenţa încurajând,deasemenea, activitatea fizică regulată. Sunt încurajate activităţile care contribuie lamenţinerea sănătăţii incluzând autoîngrijirea şi buna funcţionare a sistemului desănătate. Dimensiunea ocupaţională este implicată în pregătirea pentru muncă în care opersoană poate dobândi satisfacţie personală şi bunăstare materială. Dezvoltareaocupaţională este legată de atitudinea pe care o persoană o are faţă de munca pe care oprestează. Dimensiunea intelectuală încurajează activităţile creative care stimuleazăactivitatea mentală. O persoană sănătoasă din punct de vedere intelectual utilizeazăactivităţile intelectuale şi culturale în clasă şi în afara clasei, împreună cu resurseleumane disponibile în cadrul comunităţii căreia II aparţine.

Dimensiunea spirituală presupune căutarea sensului şi scopului existenţei umane.Ea include dezvoltarea unei aprecieri profunde a duratei vieţii şi a forţelor naturale careexistă în univers. Presupune, de asemenea, dezvoltarea unui puternic sistem de valoripersonale.

Dimensiunea socială încurajează participarea individului la mediul social şi fizic

10

pentru bunăstarea generală a comunităţii din care face parte. Pune accent peinterdependenţa cu ceilalţi şi cu natura. Include, de asemenea, urmărirea realizăriiarmoniei în familie.

SĂNĂTATEA INDIVIDULUI Biologic: sănătatea se defineşte ca starea unui organism neatins de boală, în caretoate organele, aparatele şi sistemele funcţionează normal, prin această stare de binebiologic înţelegând organism în homeostazie. Psihic: sănătatea poate fi definită ca “armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii asimilate de către individ”. Acesta presupune o stare a organismului optimă pentru: a desfăşura activităţile zilnice, a înţelege emoţiile şi de a şti să facă faţă problemelor, a se adapta la schimbare şi stres, a iubi şi de a fi preocupat de soarta celorlalţi, a avea un grad rezonabil de autonomie personală. “În ultimă instanţă, ea presupune o viaţă cu sens care merită să fie trăită” Social: sănătatea este considerată ca acea stare a organismului în care capacităţileindividuale sunt optime, în măsură de a permite îndeplinirea rolurilor sociale (de prieten,de vecin, cetăţean, sot, soţie, părinte, etc.) şi sarcinile pentru care a fost socializat înmod confortabil şi cu plăcere fără a face rău altora.

OMS, (1948) defineşte sănătatea ca “Starea de completă bunăstare fizică, psihică şi socială,care nu se reduce la absenţa bolii sau infirmităţii. Deţinerea celei mai bune stări de sănătatede care este capabilă fiinţa umană este unul din drepturile fundamentale ale omului”.

SĂNĂTATEA FAMILIEI

Utilizarea conceptului de sănătate a familiei porneşte de la faptul că o persoană îndezvoltarea să somatică, psihică şi socială este puternic influenţată de mediul familial.

Conform definiţiei O.M.S.: “Sănătatea familiei înseamnă mai mult decât suma sănătăţii individuale a persoanelor componente ale familiei; sănătatea familiei exprimă interrelaţiile ce se stabilesc în cadrul acestui grup social.”

O.M.S. recomandă patru grupe de indicatori pentru măsurarea sănătăţii familiei:demografici, medicali, sociologici şi economici.

INDICATORI DEMOGRAFICIStructura familieiÎn funcţie de caracteristicile personale ale membrilor familiei, indicatorii cei mai importanţisunt: numărul de persoane care compun familia, vârsta, nivelul de instruire, ocupaţia.Tipul de familieTipul clasic de familie este familia lărgită.Tipul modern - familia nucleară.Ciclul de viaţă al familieiAcest concept a apărut în anii 1930 -1940. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea căfamilia, din momentul formării ei (căsătoria) până la dispariţia ei (deces, divorţ), treceprintr-o serie de stări ce determină modificarea funcţiilor sale atât în sens favorabil cât şi

11

defavorabil. Factorii care influenţează ciclul de viaţă sunt: factorii demografici (natalitate,mortalitate, nupţialitate, divorţialitate), factorii socio-economici (nivelul de dezvoltare socioeconomic a ţării, venitul mediu/membru de familie, nivelul de urbanizare şi industrializare), factorii culturali (nivelul de instruire, nivelul cultural al populaţiei respective).

INDICATORI MEDICALIDin această grupă fac parte: prevalenţa factorilor de risc în familie, prevalenţa bolilor înfamilie, agregarea bolilor în familie, identificarea familiilor cu risc crescut de îmbolnăvire.Cunoaşterea prevalenţei factorilor de risc şi a îmbolnăvirilor în familie permite planificarea şiorganizarea serviciilor de sănătate precum şi orientarea lor în funcţie de problemelespecifice ale familiei şi comunităţii. INDICATORI SOCIOLOGICIReprezintă abordarea sociologică a sănătăţii familiei. S-a stabilit un APGAR al familiei,numărul maxim de fiind de 10 puncte. Clasamentul ar fi:Familie sănătoasă 8 -10 puncte;Familie cu probleme 6 -7 puncte;Familie cu risc crescut < 6 puncte; INDICATORI ECONOMICIAbordarea economică a sănătăţii prezintă interes pentru serviciile de sănătate în măsura încare factorii economici pot să o influenţeze. Două aspecte economice au făcut obiectul anumeroase studii: costul bolii pentru familie şi impactul bolii asupra familiei.

12

Principalii factori care influienteaza sanatatea familiei

SĂNĂTATEA COMUNITARĂ Definiţie: “Sănătatea comunitară este o sinteză a sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală (ecosistemică), ea reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor populaţiei orientat spre menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii” Obiectul sănătăţii comunitare: Grupurile umane şi mediul bio-psiho-socio-cultural în care acestea trăiesc. Factorii care influenţează starea de sănătate a comunităţiiDupă conceptul lui Lalonde aceşti factori sunt: factorii biologici (ereditate, caracteristicidemografice ale populaţiei), factorii ambientali (factorii mediului fizic şi social, respectivfizici, chimici, socio-culturali şi educaţionali), factorii comportamentali (atitudinile şi obiceiurile) şi serviciile de sănătate.

COMUNITATEA CA UNITATE DE ÎNGRIJIT Comunitatea este considerată ţinta serviciilor de îngrijiri de sănătate comunitare.

13

Comunitatea funcţionează ca un sistem.

Îngrijirile sănătăţii comunitare se centrează pe schimbările în sănătatea întregiicomunităţi. Tipul profesioniştilor de sănătate din comunitate variază între ţări şi comunităţi înfuncţie de sistemul de sănătate, necesităţi şi resursele disponibile. Membrii echipei de sănătate din comunitate asigură de obicei primul contact întreindivid şi sistemul de sănătate, adică asigură punctul de intrare în sistem.

Specificul serviciilor de îngrijiri de sănătate comunitare constă în: munca cu familiaindividual şi colectiv, observarea tendinţei de sănătate a familiei, recunoaştereavalabilităţii variaţiei structurii familiei, (dovedind înţelegere şi pentru familiilenetradiţionale), evidenţierea puterii familiei, adaptarea intervenţiilor la stadiul dedezvoltare al familiei.

CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a promovat conceptul de îngrijiri primare de sănătate înanul 1978. Conform acestui concept, îngrijirile primare de sănătate sunt acele îngrijiri princare se poate atinge cel mai ridicat standard de sănătate cu cel mai scăzut preţ de cost şi pentru cel mai mare număr de oameni. Elementele cheie sugerate de către acest conceptsunt:promovarea unei nutriţii sănătoase şi asigurarea consumului de apă potabilă;măsuri pentru o igienă de bază;îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planificare familială;imunizarea împotriva majorităţii bolilor infecto-contagioase;

14

prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor endemice locale;educaţie privind recunoaşterea problemelor de sănătate şi cunoaşterea metodelor dea le preveni şi controla.tratament adecvat pentru îmbolnăvirile comune şi vătămări.

DEFINIŢIEÎngrijirile primare de sănătate reprezintă îngrijirile esenţiale de sănătate accesibile tuturorpersoanelor şi familiilor dintr-o comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile, cuparticiparea lor plenară şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării. Îngrijirile primarede sănătate fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii şi reprezintă primul nivel de contactpentru individ, familie şi comunitate cu sistemul naţional de sănătate prin care sănătateaeste mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc.

PRINCIPALELE CARACTERISTICI Îngrijirile primare de sănătate (I.P.S.) fac parte din sistemul de îngrijiri a sănătăţii,reprezintă primul nivel de contact al individului, familiei şi comunităţii cu sistemulnaţional de sănătate care este mai aproape de locul unde oamenii trăiesc şi muncesc. Fiecare membru al comunităţii: trebuie să aibă acces la îngrijiri, să fie implicat înaceste îngrijiri. I.P.S. reprezintă: funcţia principală a sistemului de sănătate, principalul centru deatenţie al sistemului de sănătate al unei ţări, principalul mijloc de acordare a asistenţeimedicale primare şi a îngrijirilor de sănătate comunitare, cel mai vizibil nivel de îngrijiripentru sănătate. I.PS. sunt parte integrantă a dezvoltării sociale şi economice a unei ţări. Forma pe care o îmbracă I.P.S. va varia de la ţară la ţară în funcţie de modelul:politic, economic, social, cultural, epidemiologic. Pentru a avea succes I.P.S. reclamă din partea indivizilor şi comunităţilor: încredereaîn forţele proprii, maximă implicare, coeziune în planificare, utilizarea de resurse localeşi naţionale în funcţionare. În cazul implicării comunităţii: indivizii şi familiile îşi asumă responsabilitatea pentrusănătatea şi bunăstarea personală şi a comunităţii, o parte din această responsabilitate o constituie autoîngrijirea ceea ce presupune activităţi de sănătate, procese decizionaleîn mare măsură neorganizate îndeplinite de persoane individuale, familii, prieteni şicolegi de muncă. I.P.S. reprezintă un sistem existent şi în ţara noastră organizat în scopul: planificăriiîngrijirilor, acordării acestora unei populaţii de pe un teritoriu dat, sistem care estesupus, în prezent, reconstrucţiei. Grupurile de populaţie care au nevoie de I.P.S. sunt: mamele şi copiii, adulţii,vârstnicii, persoanele cu handicap, persoanele cu îmbolnăviri acute sau cu traumatisme,persoanele cu îmbolnăviri de lungă durată (cronicii), muribunzii.

CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

DEFINIRE KINLEIN, nurse care a practicat independent, caracterizează asistentul medicalcomunitar profesionistă ca pe o extensie a clientului şi ca pe o bună cunoscătoare a

15

îngrijirilor ce trebuie oferite acestuia. Ea defineşte îngrijirile de sănătate comunitare ca“asistarea persoanei în practicile de autoîngrijire în vederea menţinerii propriei sale stări de sănătate”. Kinlein înclină spre modelul medical considerând asistentul medical o extensie a medicului ea fiind primul contact direct cu clientul atunci când acesta are nevoie de îngrijire. Prin stabilirea relaţiei cu clientul, asistentul medical îl ajută pe acesta să recunoască şi să-şi exprime nevoile de sănătate colaborând cu acesta la alegerea căii cele mai adecvate pentru de a le satisface. DOROTHEA OREM consideră că îngrijirile de sănătate comunitare sunt “contribuţiapentru nevoile omului de autoîngrijire şi asigurarea continuităţii acesteia pentru a susţine viaţa şi sănătatea, a descoperi afecţiuni sau vătămări şi a face faţă efectelor acestora”. Conform acesteia, interesul special al asistentului medical comunitare este acela de a asigura o îngrijire terapeutică continuă, fiind considerată o intermediară între medic şi client. CARNEVALI ŞI PATRICK au statuat: “Preocuparea primordială a îngrijirilor de sănătate comunitare trebuie să fie aceea de a ajuta individul şi familia acestuia să-şi îndeplinească activităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi şi să conştientizeze măsura în care acestea afectează sau sunt afectate de sănătate sau de boală şi, în acelaşi timp, să ia în considerare comportamentul individual”. Aceasta sugerează faptul că asistentul medicalcomunitar are rolul de a cântări modul în care individul este capabil să suporte şi să seadapteze la viaţa de zi cu zi. Individul este văzut ca o balanţă care pe un taler areactivităţile şi cerinţele vieţii zilnice iar pe celălalt taler resursele de adaptare şi sistemulsău de suport. Această balanţă se înclină într-o parte sau alta în măsura în care ele suntafectate de sănătate, de boală sau de experienţe asociate.Activităţile zilnice sunt considerate acele evenimente obişnuite şi comportamentelepe care acestea le implică din partea individului în cursul celor 24 de ore.Cerinţele zilnice au aspecte personale, diferite de la individ la individ şi determinăpriorităţile, alegerile, rutinele şi paşii.Resursele de adaptare reprezintă capacităţile personale: tărie, duritate, conştiinţă, dorinţă, capacitate senzorială, curaj, creativitate, abilitatea de rezolvare a problemelor şi modelele de adaptare anterioare.Sistemul de suport este reprezentat de mediul extern şi forţele personale care imprimă individului stilul de viaţă. Din acest sistem de suport fac parte familia,anturajul, condiţiile de locuit, situaţia materială şi toate celelalte influienţe externecum ar fi vecinii, mass-media, transporturile, mediul ecologic şi legislaţia.Stilul de viaţă reprezintă totalitatea metodelor de a trăi ale unui individ adeseaevidenţiate prin preferinţe şi mod de acţiune ce se sprijină pe resursele de adaptareşi pe sistemul de suport. El înglobează astfel, o serie de caracteristici particularefiecărui individ: preferinţa pentru independenţă opusă dependenţei, niveluri de stresînalte opuse celor joase, spontaneitate şi schimbare opuse structurării şi regularităţii,extravertire opusă introvertirii, avansare rapidă opusă celei lente şi activitate psihicăcomplexă opusă celei reduse. Aceste preferinţe sunt transpuse în reacţiile particulareatât faţă de rutine cât şi faţă de evenimentele neobişnuite.

CADRUL PENTRU ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE COMUNITARE Caracteristicile practiciiConcentrarea practicii se face mai degrabă pe profilaxie decât pe îngrijirea curativă.Intensificarea practicii pe promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii

16

individului, familiei şi comunităţii. Ideile cheieAsigurarea şi susţinerea serviciilor în folosul familiei şi comunităţii.Deservirea tuturor clienţilor indiferent de vârstă.Centrarea atenţiei pe întreaga populaţie.Colaborarea cu alte discipline.Încurajarea colaborării clientului la activităţile de promovare a sănătăţii.Îngrijirea clienţilor în toate fazele de boală cât şi după realizarea stării de sănătate.Înţelegerea celor trei niveluri de prevenire: primar, secundar şi terţiar şi acordareaîngrijirilor corespunzătoare fiecărui nivel. Elementele practiciiPromovarea unui stil de viaţă sănătos. Susţinerea educaţiei pentru sănătate. Înţelegere şi pricepere în practica îngrijirilor de sănătate. Îndrumarea eforturilor sistemului de îngrijire a sănătăţii către sprijinireaclientului în toate problemele de sănătate.Tratarea tulburărilor şi afecţiunilor prin intervenţii directe şi indirecte de îngrijire . Susţinerea serviciilor directe de îngrijire pentru clienţii bolnavi incluzândîngrijirea la domiciliu, diagnosticarea tulburărilor şi educaţie privind starea desănătate şi starea de boală. Aceste servicii directe presupun implicarea într-orelaţie personală cu clientul. Susţinerea serviciilor indirecte cum ar fi asistenţă specializată acordatăclienţilor cu probleme de sănătate, înfiinţarea de noi servicii de îngrijire asănătăţii comunitare, participarea la planificarea şi dezvoltarea resurselorcomunitare, consultarea cu toţi membrii echipei, dezvoltarea de programe caresă corecteze condiţiile comunitare necorespunzătoare, ş.a.Promovarea recuperării. Reducerea incapacităţii clientului şi redarea funcţiei afectate. Organizarea pe grupuri în funcţie de handicap. Recunoaşterea nevoii de recuperare a clienţilor cu handicap şi a persoanelor învârstă.Sprijinirea serviciilor comunitare. Identificarea problemelor de sănătate din comunitate. Stabilirea diagnosticului. Planificarea serviciilor.Susţinerea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii. Sprijinirea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii prin dezvoltarea roluluiasistentului medical practiciene.Aprecierea nevoilor şi evaluarea serviciilor . Recunoaşterea importanţei evaluării în analizarea şi îmbunătăţirea îngrijiriisănătăţii comunitare. Recunoaşterea priorităţilor în asigurarea serviciilor pentru sănătate. Necesitatea ca evaluarea să se facă pe un singur caz sau pe un singur nivel dinprogram.

17

DEFINIREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE COMUNITARE DUPĂ AMERICAN NURSES ASSOCIATION (A.N.A.). Acţiuni de bazăSintetizarea practicilor de îngrijiri de sănătate şi sănătate publică.Implicarea în promovarea şi păstrarea sănătăţii populaţiei.Sprijinirea îngrijirii generale globale.Promovarea îngrijirii continue şi nu episodice. Scopuri: promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate, menţinerea sănătăţii,coordonarea îngrijirii sănătăţii clientului, familiei şi comunităţii. Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

DEFINIREA ÎNGRIJIRII SĂNĂTĂŢII COMUNITARE DUPĂ ASOCIAŢIA AMERICANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Acţiuni de bazăSintetizarea cunoştinţelor privind sănătatea publică şi teoriile îngrijirilor de sănătatecomunitare.Grija permanentă pentru îmbunătăţirea sănătăţii întregii comunităţi.Atragerea şi implicarea echipelor şi programelor multidisciplinare. Scopuri: profilaxia, promovarea sănătăţii, identificarea subgrupurilor din populaţiecu risc crescut, planificarea programelor privind îmbunătăţirea sănătăţii, implicareaclientului în autoîngrijire. Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

MODELE CONCEPTUALE

“Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o concepţie a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”. Un model conceptual are trei component esenţiale: postulatele, valorile şi elementele. Un model conceptual încearcă să descrie, să explice şi, uneori, să prevadă relaţiiledintre fenomene. Modelele sunt compuse din noţiuni abstracte şi generale şi din teoreme. Modelele reprezintă modul de organizare a cadrelor în cadrul etapelor procesului deîngrijiri de sănătate: aprecierea, planificarea, implementarea şi evaluarea. Modelele conceptuale stabilesc comunicarea între rase şi încurajează apropiereadintre învăţare, practicare şi cercetare. Florence Nightingale a dezvoltat primul model conceptual de îngrijiri de sănătate.

MODELUL HENDERSON

Acest model conceptual are la bază postulatele conform cărora orice fiinţă umană tinde spreindependenţă şi individul formează un tot indivizibil care are nevoi fiziologice şi aspiraţiinumite nevoi fundamentale. Acestea sunt structurate pe cele cinci dimensiuni ale fiinţeiumane şi anume: biologică, psihologică, sociologică, culturală şi spirituală. VirginiaHenderson consideră 14 nevoi fundamentale care sunt satisfăcute de fiinţa umană în modindependent, fără ajutor din partea altei persoane. Scopul ideal în exercitarea profesiei de

18

asistent medical este acela de a asigura independenţa persoanei în satisfacerea acestor 14 nevoi fundamentale. Acest are aplicabilitate practică în îngrijirile de sănătate de spital carese adresează unui sigur individ ce este instituţionalizat iar scopul acestor îngrijiri estesatisfacerea nevoilor fundamentale. Dar îngrijirile comunitare sunt mult mai complexe şi s-aîncercat să se imagineze un model cât mai apropiat de specificul acestor îngrijiri.

MODELUL DE ADAPTARE ROY

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1970 de către un alt teoretician Callista Roy. Este caracterizat ca o teorie a sistemelor cu analiza profundă a interacţiunilor.

NOŢIUNI DE BAZĂ Oamenii sunt consideraţi sisteme adaptabile. Stimulii produc schimbări în sistem. Schimbările sistemului pot fi adaptate sau neadaptate. Sistemul se bazează pe date ştiinţifice şi poate fi perfectat. Patru factori pot fi implementaţi în sistem, modificându-l: factorii fiziologici, opţiuneaproprie, rolul şi interdependenţa.

MODELUL ROGERS

INTRODUCERE Dezvoltat în 1970 de către Martha Rogers. Bazat pe teoria generală a sistemelor. Include dezvoltarea elementelor şablon.

NOŢIUNI DE BAZĂ Indivizii şi mediul lor constituie sfera de acţiune a sistemului. Indivizii sunt sisteme deschise interacţionând în mod continuu cu mediul. Sistemele se impun prin reguli de organizare şi modele. Sistemele au patru dimensiuni.

MODELUL SISTEMELOR COMPORTAMENTALE JOHNSON

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Dorothy Johnson. Bazat pe teoria sistemelor. Include şi modelul subsistemelor comportamentale.

NOŢIUNI DE BAZĂ Sistemul comportamental are şapte subsisteme: afilierea, realizarea, agresivitatea, dependenţa, ingestia, eliminarea şi comportamentul sexual. Subsistemele au patru elemente :scopul, predispoziţia de a acţiona, alternativele acţiunii şi acţiunea în sine.

19

Întregul sistem comportamental, cu subsistemele, sale are funcţia de protecţie, îngrijire şi stimulare.

MODELUL AUTOÎNGRIJIRII OREM

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1959 de către asistentul medical teoretician Dorothea Orem. Caracterizat ca un model de sisteme şi un model interacţional. Ideea centrală a modelului constă în aceea că asistentul medical poate utilizaautoîngrijirea.

NOŢIUNI DE BAZĂ Autoîngrijirea reprezintă activităţile pe care o persoană trebuie să le îndeplineascăpentru a-şi menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine. Elementele necesare autoîngrijirii sunt grupate în: universal valabile şi specificesănătăţii. Modelul autoîngrijirii este aplicabil unei persoane care este capabilă să se autoîngrijească. Modelul autoîngrijirii se aplică şi în cazul unei persoane care este capabilă să acorde îngrijire unei alte persoane incapabile de autoîngrijire. Rolul modelului autoîngrijirii este acela de a menţine sănătatea individului. Deficitul de autoîngrijire survine în momentul în care procesul de autoîngrijire esteinferior necesităţilor.

MODELUL SISTEMELOR NEUMAN

INTRODUCERE Dezvoltat în anul 1972 de către nurse teoretician Betty Neuman. Caracterizat ca un model al sistemelor cu două componente: stresul şi reacţia lastres. Bazat pe teoriile câmpului psihologic.

NOŢIUNI DE BAZĂ Individul este reprezentat schematic sub forma a trei cercuri concentrice asupracărora au impact factorii de stres. Miezul cercurilor concentrice este alcătuit din elementele indispensabile vieţii. Cercul exterior reprezintă linia flexibilă a apărării împotriva factorilor de stres. Cercul mijlociu reprezintă linia normală a apărării. Al treilea cerc, protejând miezul, reprezintă limita de rezistenţă. Factorii de stres sunt: intrapersonali, interpersonali şi extrapersonali.

MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNEYNancy Roper, Winifred. W. Logan şi Alison J. Tierney au realizat în anul 1980 un model deîngrijiri de sănătate bazat modelul de viaţă. Componentele funcţionale ale îngrijirilor desănătate sunt analizate şi sunt utilizate ca îndreptar pentru aprecierea aptitudinilorfuncţionale ale pacientului în îndeplinirea fiecărei activităţi ce are ca scop propria săexistenţă.

20

Acest model are 5 concepte şi anume: Activităţile vieţii (ALs): menţinerea unui mediu sanogen, comunicarea, respiraţia,alimentarea şi hidratarea, eliminarea, igiena personală şi îmbrăcarea, controlul temperaturii corpului, mobilizarea, activitatea şi relaxarea, exprimarea sexualităţii, somnul, decesul Etapele vieţii Dependenţă/Independenţă continuă Factori care influenţează Als: biologici, psihologici, socio-culturali, de mediu, politico-economici Aspectele particulare ale vieţii fiecărui individ

desen

TEORIA MASLOW

Prin anii ’50 apare în USA o nouă orientare a psihologiei numită “psihologia umanistă”. Unuldin iniţiatorii acesteia psihologul şi umanistul Abraham Maslow a numit-o “a treia forţă apsihologiei” adică “Ceea ce un om poate trebuie să fie”. El a dezvoltat o teorie conformcăreia există 5 categorii de nevoi umane ce sunt ierarhizate în ordinea priorităţilor. Acestenevoi umane au fost dispuse sub forma unei piramide ce are la bază nevoile fiziologice şi desecuritate. Pentru ca o persoană să tindă spre satisfacerea unei nevoi de ordin superior trebuie ca nevoia de pe treapta imediat inferioară să fie satisfăcută. Deci, dezvoltarea personalităţii umane se va realiza pe măsură ce omul îşi va satisface anumite trebuinţe dela cele simple (de deficit) până la cele complexe numite metanevoi (autodepăşire, autorealizare).

Piramida

EU SUNT TREBUINŢE FIZIOLOGICE: Maslow a situat la baza piramidei trebuinţelefiziologice, respectiv acele trebuinţe care permit buna funcţionare a organismului:hrană, apă, aer, mişcare, eliminare, căldură, îmbrăcăminte,igiena corporală, sex,odihnă, somn şi absenţa durerii. Satisfacerea acestor trebuinţe determină asigurareaechilibrului fiziologic. EU VOI FI TREBUINŢE DE SECURITATE SAU DE SIGURANŢĂ: Trebuinţele de peaceastă treaptă se referă la nevoia de asigurare a securităţii sau siguranţei (siguranţalocului de muncă, securitatea vieţii în timpul executării unor obligaţii care implică unrisc, siguranţa asigurării condiţiilor de trai şi de îngrijire în caz de îmbolnăvire,accidente, etc). Satisfacerea acestor trebuinţe determină echilibrul emoţional. EU APARŢIN TREBUINŢE SOCIALE sau DE APARTENENŢĂ: Aceste trebuinţe semanifestă sub forma dorinţei de a face parte dintr-o familie, grup social şi de prieteni cucare să fie împărtăşite dorinţele, ideile dar mai ales de a fi apreciat de către aceştia. Elese referă deci la nevoia dragoste, de comunicare, de prietenie. EU VOI FI APRECIAT TREBUINŢE DE STATUT SOCIAL sau DE CONSIDERAŢIE: Făcând parte dintr-un grup social omul simte nevoia de consideraţie bazată pe propriulrespect şi pe respectul celorlalţi. Propriul respect este determinat de dorinţa de a face

21

un lucru util. Nevoia de încredere în sine este la fel de importantă ca şi nevoia delibertate, independenţă, speranţă. Respectul celuilalt se referă la raportarea “caldă” aEu-lui nostru faţă de celălalt care “este un om la fel ca mine înzestrat cu trăiri psihice,idealuri, etc şi este unic şi divers”. Acest grup de trebuinţe dacă nu sunt realizate potinduce complexul de inferioritate, refuzul de comunicare, diverse frustrări, lipsa oricărorplăceri, lipsa oricărei speranţe. EU MĂ VOI AUTODEPĂŞI TREBUINŢE DE AUTOREALIZARE: Căile şi modalităţilede autorealizare, de autodepăşire diferă de la o persoană la alta. Calităţile uneipersoane care tinde spre autodepăşire sunt determinate de o mai bună percepere arealităţii, mai multă naturaleţe, detaşarea şi centrarea pe probleme, capacitatea de ainiţia şi întreţine relaţii interumane mai profunde, capacitatea de a face o distincţie câtmai fină, între bine şi rău, înzestrarea cu simţul umorului. EU MĂ AUTODEPĂŞESC RAPOTÂNDU-MĂ LA ABSOLUT. O comparaţie plastică sepoate face cu ascensiunea pe munte: “Dacă din cauza norilor sau a neputinţei noastrenu vedem vârful asta nu înseamnă că el nu există”. Ajungerea în vârful piramidei esterezervată geniilor, celor foarte puţini care sunt capabili de o privire spirituală(transcedentală) detaşându-se de toate celelalte trebuinţe.Analizând această teorie se poate trage concluzia că individul este văzut în contextul psihosocial complex al mediului în care trăieşte şi îngrijirile de sănătate comunitare vor trebui să ia în considerare această abordare pentru a acţiona atât asupra individului cât şi asupra familiei şi comunităţii din care acesta face parte.

RELIGIA ŞI ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII

Spiritualitatea şi religia sunt lucruri diferite, chiar dacă unii folosesc cuvintele cu sensinterschimbabil. SPlRITUALITATEA este o credinţă în puteri superioare, forţe creatoare,fiinţe divine sau surse infinite de energie. De exemplu, o persoană poate să creadă în"Dumnezeu", în "Alah" sau într-o "putere supranaturală". Dimensiunea spirituală încearcă săfie în armonie cu universul şi lupta pentru răspunsuri despre infinit. O RELIGIE este unsistem organizat de închinare. Religia are concepte centrale, ritualuri şi practici obişnuiteprivitoare la naştere, moarte, căsătorie şi salvare. CREDINŢA este o trăsătură universală avieţii. A avea credinţă înseamnă a crede în sau a se angaja faţă de ceva sau cineva. Într-unsens general, religia sau credinţele sunt o încercare a individului de a-şi înţelege locul înunivers, a înţelege cum se vede acea persoană pe sine în relaţie cu întregul mediuînconjurător.

RELIGIA ŞI BOALA

Credinţele religioase sunt importante pentru mulţi oameni. Ele pot influenţa stilul de viaţă,atitudinile, simţămintele despre boală şi moarte. Unele religii organizate specifică practiciprivitoare la dietă, controlul naşterilor şi terapiile medicale adecvate. Unele grupurireligioase condamnă ştiinţa modernă din cauza "învăţăturilor false" aşa cum este cea aevoluţionismului. Altele susţin terapia medicală în general dar obiectează împotriva unorpractici specifice, de exemplu: Biserica Adventistă de Ziua a 7-a îndeamnă membrii săi să

22

evite, pe cât posibil, orice medicament în afară de cazurile de îmbolnăvire serioasă.Credinţele presupun a oferi mare ajutor în timpul unei boli cât şi în viaţă în general.Convingerile religioase pot ajuta pe unii oameni să accepte boala, şi credinţele pot explicabolile pentru alţii. Unii pacienţi pot privi bolile ca pe un test al credinţei, afirmând, deexemplu: "dacă voi avea suficientă credinţă voi trece cu bine prin aceasta“. Văzute dinaceasta perspectivă, de obicei, bolile sunt uşor de acceptat atât de către pacient cât şi decătre persoanele care-l susţin şi ele nu prezintă o ameninţare la adresa conceptelor salereligioase.Alţi oameni pot privi bolile ca pe o pedeapsă şi să gândească: "Ce am făcut de mi seîntamplă aceasta ?" Aceşti oameni asociază suferinţa cu comportarea imorală şi cred căboala este o pedeapsă pentru păcatele din trecut. Ei ar putea să creadă că, prin rugăciuni,făgăduinţe, şi poate prin penitenţe, cauza suferinţei va dispărea. Astfel de oameni cred căspecialiştii tratează doar simptomele suferinţei şi că ei se vor face bine dacă vor fi iertaţi.Dacă un astfel de individ nu se face bine, atunci persoanele care-l susţin fie, vor accepta"pedeapsa", fie o vor aprecia ca incorectă.De obicei, credinţele ajută pe oameni să accepte boala şi să facă planuri cu privire la viitor.Religia poate ajuta persoana să se pregătească de moarte şi să o întărească în timpul vieţii.Religia poate asigura pentru pacient:1. O înţelegere a vieţii şi a morţii;2. O sursă de putere, seninătate şi credinţă în timp de criză;3. Un simţământ de siguranţă;4. O reţea tangibilă de susţinere socială.Unele credinţe sunt în conflict cu practica medicală acceptată. Când credinţa unei persoaneo determină să respingă anumite tratamente medicale, viaţa poate fi ameninţată. Deexemplu, mulţi martori ai lui Iehova practicanţi, nu vor accepta transfuzia de sânge dincauza doctrinei religioase.

CEI MAl MULŢI PACIENŢI AU NEVOIE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ

Orice pacient, sau persoană care-l susţine poate dori asistenţă spirituală. Următoarelepersoane sunt adesea doritoare de astfel de asistenţă:1. Pacienţii care par singuri şi primesc puţini vizitatori;2. Pacienţii care manifesta frică şi anxietate;3. Pacienţii ale căror suferinţe sunt legate de emoţiile sau atitudinile religioase;4. Pacienţii care se află în faţa unei operaţii chirurgicale;5. Pacienţii care trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă;6. Pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia dintre religia lor şi sănătate;7. Pacienţii care nu pot beneficia de vizita preotului/pastorului lor sau care în condiţii normale nu primesc asistenţa pastorală;8. Pacienţii a căror boală are implicaţii sociale;9. Pacienţii care sunt pe moarte.Dar, asistenta medicală nu trebuie să-şi limiteze asistenţa spirituală numai la aceşti pacienţi. Pacienţii care sunt pe patul morţii, poate că au acceptat ideea morţii, dar nu în mod necesar au acceptat-o şi familia şi persoanele care-i susţin. Adeseori, rudele sunt recunoscătoare pentru susţinerea spirituală din partea asistentei sau/şi a preotului/pastorului. A acorda asistenţă socială rudelor înseamnă a asista în mod direct chiar pacientul.

23

STUDIEREA PACIENTULUI

O nevoie spirituală este nevoia unei persoane de a-şi rnenţine, dezvolta şi reface credinţa şi a-şi îndeplini obligaţiile religioase. Adeseori, asistenta medicală este cea care identifică onevoie de asistenţă spirituală şi dă ocazia pacientului să-şi exprime dorinţa de a fi ajutat înacest sens. Alteori, pacientul solicită direct să fie vizitat de către capelanul spitalului sau decătre propriul său duhovnic. Alţii doresc să discute propriile lor preocupări cu asistentamedicală şi întreabă despre credinţa acesteia pentru a arăta că el caută pe cineva care să-lasculte. Alţi oameni se jenează să ceară consiliere spirituală dar pot face aluzie lapreocuparea lor facând declaraţii ca: "Mă întreb ce mi se va întâmpla cu adevărat când voimuri ?", sau "Mergi la vreo biserică ?". Asistenta medicală poate, de asemeni, obţine datedespre frământările pacientului observând dacă citeşte o carte de rugăciuni sau Biblia, dacăfoloseşte medalioane religioase, cruciuliţe sau alte simboluri.În spitale, formularele de rapoarte medicale şi rapoartele prezentate de către asistente, deobicei, menţionează şi religia pacientului. Asistenta medicală, de asemeni, poate întrebapacientul dacă urmează o anumită practică religioasă şi dacă ar dori să fie vizitat de catreun anumit cleric. Este important să fie întrebat pacientul înainte de a se face aranjamentelepentru asistenţă. Unii oameni pot mărturisi că nu au credinţă religioasă dar pot accepta caasistenta medicală să le aranjeze o vizită a capelanului spitalului. Asistenta medicalătrebuie să respecte voinţa pacientului şi să nu facă judecăţi de valoare apreciind că estecorect sau greşit, bine sau rău.

Istoricul

Asistenta medicală nu trebuie să presupună niciodată că pacientul urmează toate practicilereligiei declarate. Ea trebuie să obţină date privitoare la credinţa şi preceptele religioase alepacientului.În obţinerea informaţiilor necesare privitoare la aspectele spirituale ale unui pacient,trebuiesc avute în vedere patru domenii:a) părerile persoanei despre Dumnezeu sau dumnezeire;b) sursa de speranţă şi putere a persoanei;c) semnificaţia practicilor şi ritualurilor religioase pentru persoana în cauză;d) legătura pe care o face persoana în discuţie între credinţa şi preceptele sale religioase pede o parte şi starea sănătăţii sale pe de altă parte. Nu trebuie să uităm că fiecare persoanăare dreptul să aibă propriile sale valori şi credinţe şi oamenii au dreptul să nu discute sau sănu-şi facă cunoscute preceptele sau credinţa faţă de alţii.Atunci când o asistentă medicală a stabilit o relaţie cu pacientul sau cu persoanele care-lsusţin şi simte că este potrivit să discute probleme spirituale următoarele întrebări pot fisugestive:1. Există unele practici religioase care sunt deosebit de importante pentru tine ? Dacă da, aiputea, te rog, să-mi vorbeşti despre ele ?2. Crezi că vei întâmpina aici unele dificultăţi cu privire la practicile tale religioase ?3. Simţi folositoare credinţa ta ? Cum te ajută acum ?4. Cum te-ar putea ajuta să-ţi păzeşti credinţa ? De exemplu, ţi-ar place să-ţi citesc încartea ta de rugăciuni ?

24

5. Doreşti să fii vizitat de către duhovnic sau de către capelanului spitalului ? 6. Ce speranţeşi resurse de putere ai în această situaţie ?

Evaluarea clinicii

Durerile spirituale pot fi puse în evidenţă de: Afecţiuni şi atitudini: Pare pacientul insingurat, depresiv, mânios, anxios, agitat, apatic sau preocupat ? Comportament: Se pare că pacientul se roagă înainte de masă sau în alte împrejurări?Citeşte literatura religioasă? Se plânge frecvent? E liniştit în timpul nopţii? Face glumenepotrivite? Are somn zbuciumat? Îşi exprimă mânia faţă de reprezentanţii religioşi saufaţă de divinitate? Vocabularul sau preferinţele verbale: Vorbeşte despre Dumnezeu, rugăciune,credinţă, biserică, sau despre subiecte religioase? Întreabă despre vizitele clerului laspital? Îşi exprimă teama de boala să, de moarte, e preocupat cu privire la semnificaţiavieţii, la conflicte interioare care pot fi provocate de preceptele religioase? Este preocupatde relaţia cu divinitatea, pune întrebări legate de semnificaţia existenţei, suferinţei ori aimplicaţiilor etice sau morale ale terapiei? Relaţiile interpersonale: Cine-l vizitează? Cum răspunde pacientul vizitatorilor? Îlvizitează vreo faţă bisericească? Cum relaţionează cu alţi pacienţi şi cu asistentamedicală în mod personal? Mediul: Are pacientul Biblie, carte de rugăciuni, literatură devoţională, obiectereligioase?DIAGNOSTICAREA REALIZATĂ DE CĂTRE ASISTENTĂExemple de diagnosticare din partea asistentei medicale pentru pacienţii care prezintăsuferinţe spirituale Tulburări spirituale legate de incapacitatea de a participa la slujbele religioase; Tulburări spirituale legate de conflictul dintre doctrinele religioase şi terapiarecomandată; Tulburări spirituale legate de decesul partenerului.

EVALUARE

Exemple de criterii pentru evaluarea suferinţelor spirituale ale pacienţilor-Exprimă armonia cu preceptele spirituale;-Continuă practicile spirituale adecvate stării de sănătate;-Manifestă scăderea simţământului de vinovăţie;-Acceptare a deciziilor morale;-Manifestă gândire pozitivă cu privire la situaţia prezentă şi cu privire la existenţa să.

DE REŢINUT

Nevoile spirituale ale pacienţilor şi ale persoanelor care-i susţin, adeseori, vin în centrulatenţiei în timpul bolii.Asistenta medicală trebuie să respecte dreptul oamenilor de a-şi păzi preceptele spirituale şide a le face sau a nu le face cunoscute altora.

25

Conceptele şi practicile spirituale sunt deosebit de personale.Credinţele religioase pot influenţa stilul de viaţă, atitudinile şi simţămintele cu privire laboală şi moarte.Conceptele religioase adeseori II ajută pe oameni să accepte boala şi să-şi planifice viitorul.Când o asistentă medicală alcătuieşte istoricul unei boli, adeseori, poate obţine informaţiidespre părerea pacientului cu privire la Dumnezeu sau divinitate, despre sursa de speranţăşi putere a pacientului, despre semnificaţia ritualurilor şi practicilor religioase şi desprerelaţia, pe care o percepe pacientul, că ar exista între sănătatea să şi credinţa să(preceptele sale religioase).Suferinţa spirituală poate fi reflectată într-o serie de atitudini, inclusiv depresie, anxietate şiexprimarea fricii de moarte.Asistenta medicală trebuie să fie conştientă de propriiie sale convingeri pentru a se simţiconfortabil în asistenţa pe care o acordă altora.Asistenta medicală trebuie să intervină direct în ajutorul pacienţilor, persoanelor care-isusţin şi clerului pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale.

ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN DIVERSE RELIGII

Satisfacerea nevoilor spirituale ale pacienţilor şi persoanelor care-i însoţesc pe aceştia faceparte din atribuţiile asistentelor medicale precum şi ale capelanilor şi ale altor clerici.Termenul de clerici se referă la preoţi, rabini, pastori, prezbiteri, diaconi şi alţi consilierispirituali. Unele grupuri religioase, cum ar fi Biserica Sfinţilor din Zilele de pe Urmă(Mormonii) sau Scientologii, nu au un cler hirotonisit şi, de obicei, aceştia dispun depersoane a căror rol este de a se îngriji de bolnavi, aceste persoane trebuind să fierecunoscute de asistentele medicale ca având atribuţii similare. În Scientologie, rolul de ase ocupa de bolnavi revine unui medic.Deşi asistentele nu pot cunoaşte practicile tuturor grupurilor religioase este important ca elesă fie familiarizate cu grupurile religioase importante ale comunităţii. Reprezentanţii religioşide obicei oferă cu plăcere asistentelor medicale informaţii necesare îngrijirii pacienţilor. Altesurse pot furniza mai multe detalii şi informaţii care nu sunt incluse în acest rezumat.Religiile importante din România sunt: ortodoxia, catolicismul, protestantismul şi iudaismul.Există multe confesiuni protestante, cum ar fi reformaţi, luterani, penticostali, adventişti,baptişti, etc. Denominaţiunile au unele doctrine comune, dar fiecare confesiune are propriainterpretare a Scripturii şi practici religioase distincte. Ortodoxia în România cuprindeBiserica Ortodoxă Română, Vicariatul Ortodox Sârb, Cultul Armean, Cultul Creştin de RitVechi, Vicariatul Ortodox de Rit Ucrainian. Catolicismul include de asemenea mai multegrupuri, precum Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolicăşi Ordinariatul Armean Catolic.Marile religii, denominaţiuni şi unele grupuri spirituale sunt enumerate mai jos în ordinealfabetică. Sunt incluse date despre fiecare grup, fară a se încerca discutarea convingerilorsau problemelor filozofice profunde.Adventiştii (Biserica Creştină Adventistă de Ziua a şaptea)Sâmbăta este Sabatul sau ziua de repaus religios care este păzită de vineri de la apusulsoarelui până sâmbătă la apusul soarelui. Sâmbăta este consacrată în special închinăriinefiind permise alte lucrări decât în cazuri de forţă majoră.

26

Biserica Adventistă acordă o mare importanţă sănătăţii. Pe plan mondial deţine o marereţea de spitale, clinici şi dispensare, unele dintre spitalele sale folosind tehnică de vârf,cum ar fi acceleratorul de protoni pentru tratarea cancerului, tehnologie unică în medicinăpe plan mondial până la ora actuală. Spitalele adventiste au făcut lucrare de pionierat înoperaţiile pe cord precum şi în alte domenii. Dar punctul forte al adventiştilor în domeniulsănătăţii este promovarea unui stil de viaţă sănătos.Fiecare credincios trebuie să cunoască şi pe cât posibil să practice acest stil de viaţă. Pentrua-şi ajuta membrii dar şi pe cei din afara bisericii să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă,Biserica Adventistă produce multă literatură de sănătate.În privinta dietei, consumul de alcool, tutun, droguri şi stimulente este interzis şi o mareparte dintre membri îmbrăţişează dieta ovolactovegetariană. Adventiştii sunt încurajaţi săevite, pe cât posibil, consumul de medicamente, dar acceptă transfuziile şi vaccinurile canecesare.Ei cred în vindecarea divină, se roagă pentru sănătate şi în cazuri deosebite practicăungerea cu ulei însoţită de rugăciune ca metodă de vindecare.În privinţa contracepţiei, biserica nu are o poziţie fermă, fiecare familie putând să acţionezeconform conştiinţei lor. Avortul este îngăduit numai dacă viaţa mamei este în pericol sau dacă sarcina este rezultatul unui viol sau al unui incest. Folosirea hipnozei este interzisă.Agnosticismul şi ateismulAgnosticul este o persoană care se îndoieşte de existenţa lui Dumnezeu sau a unei fiinţesupreme sau care crede că existenţa lui Dumnezeu nu a fost dovedită.

27

Ateul neagă existenţa lui Dumnezeu. Teismul reprezintă credinţa într-un Dumnezeu sau mai mulţi Dumnezei. Monoteismul este credinţa în existenţa unui singur Dumnezeu. Codul etic şi moral al agnosticilor şi ateilor nu derivă din convingeri teiste.Armata SalvăriiArmata Salvării nu impune nici o restricţie în ceea ce priveşte procedurile medicale, inclusivtransplanturile şi autopsiile.

Contracepţia şi sterilizarea sunt acceptabile în cadrul căsătoriei.Avortul la cerere este interzis, însă cel terapeutic este permis.Baha'iPersoanele care împărtăşesc credinţa Baha'i practică rugăciunea în cazuri de boală. Potrivit

28

credinţei lor folosirea alcoolului şi a medicamentelor este permisa numai cu acorduldoctorului. În scrierile lor se spune că bolnavii trebuie să caute asistenţă medicalăcompetentă.

BaptiştiBaptiştii cred în posibilitatea de vindecare prin "punerea mâinilor". Deşi unii cred învindecarea prin credinţă excluzând tratamentuI medical, majoritatea caută asistenţamedicală competentă. În general, nu există nici o restricţie în privinţa medicamentelor, atransfuziei sau vaccinurilor, biopsiilor sau amputărilor, transplanturilor, autopsiilor.

Contraceptia, sterilizarea şi avortul (ca tratament sau la comandă), constituie opţiunipersonale. Atunci când pacienţii suferă de boli incurabile prelungirea artificială a vieţii nu este încurajată. Nu se practică botezul noilor născuţi.

29

Unii baptişti nu beau cafea sau ceai negru, iar multi baptişti nu consumă alcool.Clericii acordă asistenţă bolnavilor şi persoanelor care-i însoţesc pe aceştia.BudismulDoctrina evitării extremelor este practicată de budişti şi este aplicată consumului de droguri,transfuziei sau vaccinurilor. Budismul nu este de acord cu distrugerea oricărei forme deviaţă, dar dacă pacientul nu mai poate fi recuperat şi nu mai poate să progreseze pe caleaspre "iluminare", atunci există posibilitatea ca eutanasia să fie îngăduită. Similar, în anumitesituaţii poate fi permis avortul. Budiştii aprobă atât înhumarea cât şi incinerarea. Cântareaspecifică ultimului ritual este adesea practicată la patul celui decedat. Curăţenia este foarteimportantă.

Budiştii în general nu au interdicţii dietetice, deşi membrii unor anumite grupări suntvegetarieni stricţi. Multi budişti nu fumează, nu consumă alcool şi droguri. Budiştii auanumite zile sfinte: 1 ianuarie, 15 februarie, 21 martie, 8 aprilie, 21 mai, 15 iulie, 1 şi 23septembrie şi 8 şi 31 decembrie. Pacienţii ar trebui întrebaţi dacă sunt de acord săefectueze teste şi tratamente în aceste zile.Episcopalii (Anglicanii)În religia episcopală sau anglicană nu există nici o restricţie privind folosireamedicamentelor, transfuziei sau vaccinurilor; biopsiilor; amputărilor sau transplanturilorpentru salvarea vieţii. Se permite contracepţia şi sterilizarea, autopsia, avortul terapeutic camăsură de salvare a vieţii, înhumarea sau incinerarea şi consiliere genetică. Totuşi avortulla comandă nu este considerat acceptabil.

30

Anglicanii celebrează Sfânta Împărtăşanie. Unii membri ai acestei biserici postesc înaintea primirii împărtăşaniei şi se abţin de la consumul de carne vinerea. Biserica promovează spovedania. Ritualul ungerii celor bolnavi poate fi administrat dar nu este obligatoriu.HinduismulHinduşii prezintă multe variaţii dietetice. Unii hinduşi nu consumă carnea de viţel şi vacă şiderivatele acestora, unii sunt strict vegetarieni. Alcoolul poate fi consumat în cadrulreuniunilor sociale occidentale. Majoritatea hinduşilor acceptă metodele medicinei moderne;cu toate acestea însămânţarea artificială este respinsă, deoarece sterilitatea reflectă voinţaDivină. Atunci când asistenta medicală administrează medicamente unui hindus ea va evita,dacă este posibil, să atingă buzele pacientului.

Hinduşii practică ritualuri funerare speciale. Moartea este considerată a fi o renaştere.Preotul toarnă apă în gura celui decedat şi leagă un fir în jurul încheieturii mâinii sau gâtuluipentru a arăta binecuvântarea. Acest fir nu trebuie îndepărtat. Trupul este incinerat, cenuşafiind aruncată în râurile sfinte. Anumite răni, cum ar fi pierderea unui membru, suntconsiderate a fi semne ale unor fapte rele într-o viaţă anterioară, deşi persoana respectivănu este exclusă din societate din acest motiv. Hinduşii cred că există o diviziune naturală aoamenilor, astfel că între clasele sociale amestecul este redus.IudaismulExistă trei grupuri iudaice principale: ortodocşii sunt cei mai stricţi; grupurile conservatoareşi reformatoare sunt mai puţin stricte. Legea iudaică obligă evreii să caute asistenţamedicală competentă. Evreii permit folosirea medicamentelor, transfuziilor şi vaccinurilor,biopsiile şi amputarile sunt de asemenea permise. Anumiţi evrei ortodocşi sunt de părere căîntregul corp pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie să se întoarcă în pământ, ei cerând caorice ţesut ce face parte din corp să fie îngropat. De aceea donarea de organe pentru

31

transplant nu este acceptată de evreii ortodocşi. Asistenţa medicală trebuie să se asigure cămembrele sau organele amputate să fie puse la dispoziţia familiei pentru a fi îngropate.Incinerarea nu este încurajată. Autopsia poate fi permisă de către grupuri mai puţin stricte cu condiţia să nu fie îndepărtate anumite părţi ale corpului. Corpurile, chiar şi ale fetuşilor, sunt spălate de către societatea de pompe funebre şi îngropate cât mai curând după deces.Se permite avortul terapeutic dacă starea sănătăţii fizice sau psihologice a mamei esteameninţată. Se interzice avortul la cerere. Nu se permite vasectomia.

Evreii ortodocşi şi cei conservatori se supun legilor dietetice kosher, care interzic carnea deporc, stridiile şi alte alimente şi consumarea produselor lactate şi a celor de carne la aceeaşi masă. Evreii reformatori nu respectă regulile dietetice kosher.Circumcizia este practicată de evreii ortodocşi şi cei conservatori în a opta zi a copilului departe bărbătească, deşi poate fi amânată dacă din punct de vedere medical estecontraindicată. Rabinul şi bărbaţii membri ai sinagogii pot fi prezenţi, un doctor evreu sau un mohel (persoană care aplică circumcizia în cadrul unui ritual şi care cunoaşte legea iudaică şi tehnicile medicale de igienă) aplică circumcizia. În general pentru ceremonie suntnecesare pregătiri speciale şi acordul doctorului.Evreii ortodocşi şi unii dintre cei conservatori păzesc Sabatul de vineri de la apusul soareluipână la apusul soarelui sâmbăta şi este posibil ca să se opuna internării în spital sauprocedurilor medicale în timpul acesta sau în timpul marilor sărbători evreieşti, cu exceptiacazului când tratamentul este necesar pentru salvarea vieţii.Rosh Hashanah este prima zi a anului evreiesc, care are loc în septembrie. Zece zile mai tarziu, Yom Kippur marchează sfârşitul perioadei de timp consacrate analizării vieţii.LuteraniiBiserica Luterană nu impune nici o restricţie privind folosirea metodelor medicale, inclusivautopsiile şi avorturile terapeutice, neavând nici o restricţie dietetică. Cu toate acesteaavortul la cerere nu este permis. Nu se încurajează căsătoria şi procreerea atunci când progeniturile pot moşteni deficienţe fizice sau mentale grave. Contracepţia şi sterilizarea sunt considerate a fi opţiuni personale. Membrii sunt botezaţi la 6 până la 8 săptămâni de la naştere iar cei care doresc pot fi unşi şi binecuvântaţi înaintea morţii.

32

Ritualurile de înmormântare sunt în general aplicate copiilor care mor dupa 6-7 luni degestaţie.Martorii lui lehovaMartorii lui Iehova se opun transfuziilor de sânge şi transplanturilor de organe, deşi uniisunt de acord cu acestea în situaţii de criză.Membrii bisericii manâncă carnea după ce a fost scurs sângele. Unii se opun medicineimodeme. Nu se practică botezul copiilor.

În general martorii lui Iehova au o atitudine neutră în privinţa contracepţiei, considerând căeste o problemă personală, însă sterilizarea este condamnată şi interzisă. Atât avortulterapeutic cât şi la comandă sunt interzise. Practici ca masturbarea şi homosexualitatea sunt condamnate. Atât inhumarea cât şi incinerarea sunt acceptate. Autopsia este permisă numai dacă legea o cere, fară ca vreo parte a corpului să fie îndepărtată. Această restricţie are implicaţii în ceea ce priveşte transplanturile.MenoniţiiMembrii Bisericii Menonite sunt botezaţi în adolescenţă. Biserica nu impune nici o restricţie dietetică, deşi anumite comunităţi impun abstinenţa în privinţa alcoolului.

33

Nu există nici o restricţie privind procedurile medicale, deşi avortul la cerere nu este aprobat de unele secte ale bisericii; în altele, este lăsat la latitudinea individului. Menoniţii se opun “punerii mâinilor” pentru vindecare.Mormonii (Biserica Sfinţilor lui Iisus Hristos din Zilele de pe Urmă)Unii mormoni cred în "punerea mâinilor"; totuşi, nu există nici o interdicţie privindtratamentul medical. De fapt, biserica administrează instituţii medicale. Alcoolul, tutunul,ceaiul negru şi cafeaua sunt interzise, iar carnea este consumată rar.

Unii membri poartă o lenjerie de corp specială tot timpul în afara cazurilor când sunt grav bolnavi. Pacienţii mormoni din spital pot cere administrarea Sacramentului Cinei Domnului de către un preot al bisericii. Botezul morţilor este o practică uzuală.Musulmani (Islam)Islamul este o religie importantă în Africa de Nord şi Orientul Apropiat.

34

În cadrul acestuia se acordă importanţă practicării ritualurilor stricte şi este obligatorie mărturisirea de credinţă şi rugăciunea de 5 ori pe zi.

Toate produsele din carne de porc şi consumul de băuturi alcoolice sunt interzise. Există operioadă de post în luna a 9-a a anului mahomedan (Ramadan), dar cei care sunt bolnavisunt scutiţi, dar când se însănătoşesc fac postul complet. Se practică circumcizia, iarcurăţenia este foarte importantă.Dacă un fetus este avortat la 130 de zile sau mai mult din momentul concepţiei, este tratatca o fiinţă umană complet dezvoltată. Înainte de acest termen este considerată ca ţesut cepoate fi desconsiderat. După 130 de zile de la concepţie avortul este interzis chiar dacăviaţa mamei este în pericol.Persoanele pe moarte trebuie să-şi mărturisească păcatele şi să ceară iertare în fiecare zi.Numai rudele şi familia pot atinge corpul după moarte. Ei îl spală şi îl aşează cu faţa spreMecca. Islamul încurajează prelungirea vieţii, chiar şi pentru bolnavii incurabili.Ortodocşii răsăriteniExistă mai multe denominaţiuni ortodoxe răsăritene, incluzând ortodocşii greci, ortodocşiiruşi şi cei armeni români. Majoritatea cred în botezul noilor născuţi prin scufundare practicatde la a 8-a până la 40-a zi de la naştere. Ritualul final poate fi obligatoriu atunci cândmoartea este apropiată. În general credinţa şi practica ortodoxă răsăriteană nu se opunemedicinei; totuşi, Biserica ortodoxă Rusă nu încurajează autopsia şi nici donarea de organe.Biserica consideră obligatorie mărturisirea păcatelor cel puţin o dată pe an.

35

Ritualul final include Sfânta împărtăşanie (care este numită de asemenea Euharist sau Cina Domnului),un sacrament comemorativ în care credinciosul primeşte pâine sfinţită (sau Împărtăşanie) reprezentând trupul lui Iisus Hristos, şi vin sau must reprezentând sângele lui lisus. Biserica promovează postul, de obicei miercurea, vinerea, în timpul Postului Paştelui; biserica încurajează prelungirea vieţii, chiar şi în cazul bolnavilor incurabili. Avortul este interzis.Penticostalii (Adunarea lui Dumnezeu, Biserica Neclintită)Biserica Penticostală nu are nici o doctrină care să se opună ştiinţei medicale modeme,inclusiv transfuziile. Membrii sunt încurajati să se abţină de la consumul de alcool şi de lafumat şi de la mânca carnea animalelor sugrumate. Unii membri nu mănâncă carne de porc.Membrii se pot ruga pentru vindecare divină iar în unele comunităţi se practică ungerea cuulei.

Reformaţii (Biserica Reformată)Biserica Reformată practică botezul copiilor mici. Se roagă pentru cei bolnavi dar nu practică"punerea mâinilor" pentru vindecări. În general, nu există restricţii în privinţa folosiriimedicamentelor, a transfuziilor sau vaccinurilor şi nu sunt împotriva arnputării membrelor şia autopsiilor, în schimb încurajează transplanturile.

36

Se recornandă evitarea metodelor contraceptive şi se interzice avortul în afară de cazulcând viaţa mamei ar fi în pericol.Romano-CatoliciiConform credinţei catolice copilul are un suflet din momentul concepţiei sale; de aceea,fetusul trebuie botezat cu excepţia cazului în care acesta este în mod evident mort, şi la feltrebuie procedat cu toţi copiii a căror viaţă este în primejdie. Botezul poate fi efectuat deorice persoană (adică un doctor sau şi asistenta medicală în absenţa preotului) careprocedează conform cerinţelor bisericii. Pentru ca un botez să fie valid este necesar să setoarne apă pe capul copilului în timp ce se rosteşte invocaţia trinitariană prescrisă: "Tebotez în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt". Atunci când este administrat de cătreo asistentă sau un doctor, botezul trebuie să fie înregistrat în fişa copilului iar familia şipreotul trebuie informaţi.

Biserica Romano-Catolică încurajează ungerea celor bolnavi. Sacramentul ungerii este înprezent considerat atât o sursă de putere sau vindecare cât şi o pregătire pentru moarte.Preotul unge mai multe părţi ale corpului cu ulei.

37

Înainte de schimbările introduse de Conciliul Vatican II din 1963, acest sacrament catolic era administrat numai atunci când persoana respectivă se afla în faţa morţii şi era numit ungerea extremă sau ultimul ritual, deoarece era unul dintre ultimele ritualuri ale bisericii. Astăzi, iminenţa decesului poate constitui încă un motiv pentru administrarea acestui sacrament, dar moartea nu trebuie să fie principala motivaţie. Catolicii pot fi acurn unşi de mai multe ori, însă mulţi catolici în vârstă ar putea să reacţioneze cu teamă sau repulsie, considerând că acest sacrament este semnul unei morţi iminente. De aceea, înainte ca un pacient şovăitor să fie uns, asistenta medicală sau preotul trebuie să prezinte pacientului semnificaţia actuală, pentru a reduce împotrivirea. Ungerea bolnavului poate fi precedată de spovedanie şi împărtăşanie. Aceste sacramente sunt de asemenea administrate de către un preot sau altă persoană mandatată.Primirea viaticum-ului (Sfânta Împărtăşanie) ca un ultim ritual înaintea morţii esteconsiderată o obligaţie, însă ungerea nu este obligatorie. Doctrina romano-catolică privind"principiul totalităţii" conduce la acceptarea deplină a procedeelor medicale. Un transplantde organ este acceptat dacă pierderea organului respectiv nu pune în pericol viaţadonatorului sau integritatea funcţională a organismului. Biopsiile şi amputările suntacceptate având în vedere aceeaşi idee, însă în unele dioceze îngroparea membruluiamputat este obligatorie. Autopsia este de asemenea acceptată; din nou, toate părţileimportante ale corpului (cele care păstrează calitatea de fiinţă umană) trebuie să fieîngropate corespunzător sau incinerate.Legi stricte reglementează contracepţia, sterilizarea şi avortul. Singura metodăcontraceptivă acceptată este abstinenţa; metodele artificiale sunt considerate ilegale.Sterilizarea este interzisă în afara cazului în care există o recomandare expresă din parteamedicului. Atât avortul la cerere cât şi cel terapeutic sunt interzise, chiar şi atunci cândviaţa mamei este în pericol.Unii catolici respectă anumite practici legate de alimentaţie şi post dar nu sunt obligaţi săpostească sau să renunţe la consumul de carne în Miercurea Cenuşie şi Vinerea Mare atuncicând sunt în spital, care altfel ar fi obligatorii. Duminica este ziua de închinare, deşi în unelebiserici se ţin servicii religioase şi în alte zile ale săptămânii.Scientologia (Biserica lui Hristos)Membrii Bisericii lui Hristos, Scientologia, se opun intervenţiei omului în vindecare,considerând că aceasta este voinţa lui Dumnezeu. Boala şi păcatul sunt erori ale minţiiomului şi pot fi schimbate mai degrabă modificând gândurile decât prin medicină. Cei careaderă cu stricteţe la această religie nu acceptă consultarea de către un doctor sautratamentul medical şi rareori, dacă aceasta se întâmplă vreodată, ei intră într-un spital.

38

Creştinii scientologi nu permit psihoterapia, deoarece prin aceasta mintea este alterată decătre alţii. Un "doctor" scientolog poate fi chemat pentru a acorda asistenţa celui bolnav,practicându-se vindecarea spirituală. Totuşi, doctorii şi moaşele pot fi folosite la naştere.Nu folosesc medicamente şi transfuzii iar biopsiile şi consultările nu sunt recomandate.Tutunul, alcoolul şi cafeaua sunt considerate droguri şi nu sunt folosite. Se acceptăvaccinurile numai dacă legea o cere. Creştinii scientologi nu au reguli precise privind contracepţia, sterilizarea sau avortul. Practicarea autopsiei nu este încurajată, fiind acceptată în cazuri de moarte violentă, creştinii scientologi de regulă nu acceptă şi nu donează organe pentru transplant. Opţiunea de a se supune deplin ştiinţei Creştine este personală. În anumite regiuni, biserica are sanatorii unde se respectă integral doctrina bisericii.ShintoUnii membri cred în vindecarea prin rugăciune, familia având un rol deosebit în privinţaîngrijirii şi a suportului emoţional. Şintoiştii cred în tradiţie, venerând strămoşii şi natura.Sanătatea fizică poate fi importantă.

SikhCredincioşii sikh sunt o sectă relativ recent apărută care se opune sistemului de caste dinIndia. Credincioşii sikh organizează servicii religioase săptămânale la templul lor, de vineridimineaţa până duminică seara, când fiecare membru citeşte pe rând scrierile sfinte (GranthSahib) timp de 2 ore până când întreaga scriptură este citită.

39

Barbaţii sikh botezaţi poartă părul netuns şi turban, care simbolizează consacrarea şiapartenenţa la grup.

O brăţară de oţel în jurul încheieturii mâinii drepte semnifică cumpătarea, un semn care reaminteşte purtătorului să nu facă fapte rele. În credinţa sikh nu există restricţii dietetice, însă mulţi credincioşi sikh sunt vegetarieni. Folosirea tutunului şi a alcoolului este descurajată.TaoismulTaoiştii consideră că boala face parte din dualismul sănătate/boală.

40

Ei pot accepta boala considerând tratamentul medical ca o ingerinţă. Moartea este privită ca o consecinţă naturală a vieţii, corpul fiind ţinut în casă timp de 49 de zile.

Taoiştii apreciază o ambianţă plăcută din punct de vedere estetic pentru meditaţie.Unitarieni/UniversaliştiUnitarienii/Universaliştii pun accentul pe raţiune, cunoştiinţe, responsabilitatea individuală şiun sistem personal de valori.

Nu există restricţii dietetice sau sacramente oficiale, nefiind interzisă nici o practică medicală. Biserica Unitarian/Universalistă încurajează membrii săi să doneze părţi din corpul lor pentru cercetare şi băncile de organe.

ZenAdepţii Zen practică meditaţia cu scopul de a descoperi simplitatea. Atunci când un pacient

41

este bolnav, acesta poate cere să fie vizitat de un maestru Zen.

PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL COMUNITAR

CONSIDERAŢII GENERALEResponsabilităţile asistenţilor medicali comunitari, în general, au fost sintetizate decătre Cline şi Howel în: “a ajuta indivizii, familiile şi comunităţile să-şi dezvolte şi să-şiutilizeze propriul lor potenţial pentru sănătate prin cultivarea şi folosirea resurselor interneşi externe, şi de a furniza îngrijiri de sănătate celor bolnavi şi cu handicap la domiciliul lor”.Funcţiile asistentului medical comunitar vizează aria de activitate a tuturor ramurilorîngrijirilor de sănătate şi a celorlalte profesii din domeniul sănătăţii publice şi utilizeazămetodele tuturor profesiilor în serviciul individului, familiei şi al comunităţii. Sunt rezumatepatru funcţii principale: A oferi şi administra îngrijiri de sănătate în comunitate. A transmite cunoştinţe către beneficiarii serviciilor de îngrijiri de sănătate saupersonalului din sistemul de sănătate. A fi membru în cadrul unei echipe de acordare a îngrijirilor de sănătate comunitare. A dezvolta practica îngrijirilor de sănătate comunitare printr-o gândire critică şi princercetare.Asistentul medical comunitar se confruntă în teritoriu cu probleme deosebite şiîntâlneşte situaţii de neimaginat. Este pus în faţa unor situaţii ca sărăcia, decăderea urbană,nedreptăţile sociale, tensiunile rasiale şi, în majoritatea zonelor, declinul calităţii şiintegrităţii vieţii comunitare. În faţa unor asemenea situaţii se cere o marcantă obiectivitatecuplată cu demonstrarea de cunoştinţe şi abilităţi specifice ce vor avea o esenţialăcontribuţie la găsirea soluţiilor.Întrucât, în sistemul îngrijirilor de sănătate, funcţionează aceleaşi mecanisme de piaţăbazate pe cerere şi ofertă de servicii între furnizori şi beneficiari iar, în îngrijirile de sănătatecomunitare beneficiarul serviciilor este, în general, o persoană sănătoasă, se foloseşte multmai frecvent termenul de client şi nu pacient. Familia este, în mod obişnuit, unitatea deserviciu a asistentului medical comunitar astfel că, majoritatea îngrijirilor de sănătatecomunitare sunt îngrijiri la domiciliu şi se adresează pacienţilor/clienţilor de toate vârstele.În contact cu clientul şi familia asistentul medical comunitar trebuie să-şi demonstrezeposibilităţile şi să-şi aplice planurile de îngrijire pentru a implica toţi membrii de familie înînvăţarea şi respectarea conceptelor de sănătate. De exemplu, mulţi părinţi au nevoie deajutor în înţelegerea şi aprecierea creşterii şi dezvoltării fizice, mentale şi emoţionale acopiilor lor, în diferitele stadii ale vieţii lor, din copilărie până la adolescenţă şi prima

42

tinereţe. Uneori, părinţii au nevoie de asistenţă în ghidarea copiilor nu numai spre a învăţasă accepte condiţiile de viaţă cu care este familiarizat propriul său grup ci să înveţe săînţeleagă, să respecte, să trăiască şi să muncească alături de oameni de altă rasă, cultură,moravuri sau religie şi să se înţeleagă reciproc.În majoritatea comunităţilor îngrijirile de sănătate comunitare sunt imperios necesare şivârstnicilor al căror număr este în continuă creştere, (unii fiind singuri şi lipsiţi deposibilităţi), având în vedere şi incidenţa crescută a afecţiunilor cronice la această grupă depopulaţie. Activitatea asistentului medical comunitar trebuie să se concentreze asuprasănătăţii întregii familii, inclusiv asupra membrilor din instituţii, şcoli, platforme industrialeşi alte locuri de muncă. Nevoile în creştere au dus la diversificarea serviciilor îngrijiri desănătate pentru ca îngrijirile să se adreseze şi acelora care sunt afectaţi din punct de vederesocial şi economic.Dintre rolurile importante ale asistentului medical comunitar se pot sintetiza rolurile deeducator şi pedagog, de consilier şi de facilitator. Ca educator şi pedagog al sănătăţii,asistentul medical comunitar furnoizează cunoştinţe specifice familiei sau grupului şi iadecizii împreună cu pacientul/clientul pentru modificarea comportamentului sau a stilului deviaţă în scopul menţinerii sau recuperării sănătăţii (educaţie pentru sănătate). Acest procesde participare activă a pacienţilor/clienţilor la luarea deciziilor ce privesc sănătatea proprie,în deplină cunoştinţă de cauză, cere motivarea lor pentru a-i determina să-şi schimbecomportamentul. Principiile învăţării unui comportament sanogen sunt fundamentale în procesul de predare. Consilierea este un proces de intrajutorare dintre asistentul medical şi pacient/clientsau familie. Acesta cere o relaţie specială de prietenie, onestitate, deschidere şi respectreciproc (asistent medical - pacient/client sau asistent medical - grupuri). Consilierea pentru sănătate este o metodă valoroasă în asistarea pacientului/clientului sau grupului pentru implementarea practicilor sănătoase şi de autoîngrijire.Ridicarea barierelor care sunt în calea îngrijirii sănătăţii este un rol pe care îlîndeplineşte asistentul medical ca facilitator. Facilitarea este un proces de ascultare,verificare şi descriere a situaţiei ce are ca rezultat implicarea pacientului/clientului saugrupului în procesul de luare a deciziilor.

ASISTENŢA MEDICALĂ COMUNITARĂ ÎN ROMÂNIA

LEGE nr. 95 din 2 mai 2006, privind reforma în domeniul sănătăţiiEMITENT: PARLAMENTULPUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 2 mai 2006TITLUL V Asistenta medicală comunitaraCAP. IDispoziţii generaleART. 126(1) Dispoziţiile prezentului titlu reglementează serviciile şi activităţile din domeniulasistenţei medicale comunitare.(2) Asistenta medicală comunitara cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătateorganizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale aleindividului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viata şi care se acorda în

43

sistem integrat cu serviciile sociale.ART. 127(1) Asistenta medicală comunitara presupune un ansamblu integrat de programe şiservicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sanatos şi bolnav, acordate însistem integrat cu serviciile sociale.(2) Programele şi serviciile de asistenta medicală comunitara se realizează înconcordanta cu politicile şi strategiile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii,Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, AgenţieiNaţionale pentru Protecţia Familiei, ale altor instituţii ale autorităţii locale cu responsabilităţiîn domeniu, precum şi cu cele ale autorităţilor locale.CAP. IIOrganizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitareART. 128(1) Pentru coordonarea programelor naţionale de asistenta medicală comunitara seînfiinţează Comisia Interdepartamentala pentru Asistenta Medicală Comunitara aflată însubordinea primului-ministru, denumita în continuare Comisia.(2) Comisia se constituie dintr-un preşedinte şi un număr impar de membri,reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şiFamiliei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentruProtecţia Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai organizaţiilor sauasociaţiilor autorităţilor locale.(3) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi componentanominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.ART. 129(1) Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare de doua ori pe an şi în şedinţe extraordinareori de câte ori este nevoie.(2) Comisia primeşte sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de lanivelul comunităţilor.ART. 130Comisia are următoarele atribuţii:a) realizează Strategia nationala în domeniul asistenţei medicale comunitare;b) întocmeşte lista de prioritati care să răspundă nevoilor identificate la nivelulcomunităţilor;c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăşurarea activităţilordin domeniul asistenţei medicale comunitare.ART. 131Comisia isi realizează atribuţiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unităţii de Managemental Programelor de Asistenta Medicală Comunitara.ART. 132(1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenta medicală comunitara seînfiinţează Unitatea de Management al Programelor de Asistenta Medicală Comunitara(UMPAMC) în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publica şi Management Sanitar, denumitaîn continuare UMPAMC.(2) UMPAMC are drept atribuţie principala sprijinul tehnic şi metodologic pentru ComisiaInterdepartamentala pentru Asistenta Medicală Comunitara.ART. 133

44

Pentru realizarea atribuţiilor, UMPAMC poate solicita expertiza şi suportul tehnic alspecialiştilor din instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului SănătăţiiPublice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentruProtecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, MinisteruluiFinanţelor Publice şi a altor organe ale autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu.ART. 134Programele naţionale de asistenta medicală comunitara se derulează prin instituţiileaflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii,Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a ministerelor şiinstituţiilor cu reţea sanitară proprie.CAPITOLUL IIIBeneficiarii, obiectivele şi acordarea serviciilor şi activităţilor de asistenta medicalăcomunitaraART. 135(1) Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara estecomunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judeţul, oraşul, comuna, satul, dupăcaz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile.(2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarelesituaţii:a) nivel economic sub pragul saraciei;b) şomaj;c) nivel educaţional scăzut;d) diferite dizabilitati, boli cronice;e) boli aflate în faze terminale, care necesita tratamente paleative;f) graviditate;g) vârsta a treia;h) vârsta sub 5 ani;i) fac parte din familii monoparentale.ART. 136(1) Serviciile şi activităţile de asistenta medicală comunitara sunt derulate deurmătoarele categorii profesionale:a) asistent social;b) asistent medical comunitar;c) mediator sanitar;d) asistent medical comunitar de psihiatrie;e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu.(2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se încadrează cu contractindividual de munca pe perioada determinata la unităţile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suporta în cadrul programelor naţionale de sănătate.(3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autorităţile locale şi cuserviciile de asistenta medicală şi socială.(4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistenţei medicale comunitare seinclud în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.).ART. 137Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara sunt:a) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia;

45

b) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii;c) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenta medicală comunitara,adaptate nevoilor comunităţii;d) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenta medicală comunitara;e) asigurarea eficacitatii acţiunilor şi a eficientei utilizării resurselor.ART. 138Obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare sunt:a) educarea comunităţii pentru sănătate;b) promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificarii familiale;c) promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viata sanatos;d) educaţie şi acţiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos;e) activităţi de prevenire şi profilaxie primara, secundară şi tertiara;f) activităţi medicale curative, la domiciliu, complementare asistenţei medicale primare,secundare şi tertiare;g) activităţi de consiliere medicală şi socială;h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-nascutului şimamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a batranului;i) activităţi de recuperare medicală.CAP. IVFinanţareART. 139Finanţarea programelor de asistenta comunitara se realizează cu fonduri din bugetul destat, bugetul autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări,în condiţiile legii.CAP. VDispoziţii finaleART. 140Ministerul Sănătăţii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, SolidarităţiiSociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme de aplicare a prezentuluititlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

Atribuţii şi responsabilităţi ale asistentului medical comunitar

Asistenţa medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătateorganizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale aleindividului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţă şi care se acordă însistem integrat cu serviciile sociale.Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,Capitolul V “Asistenţa medicală comunitară” propune dezvoltarea unei reţele deasistenţă medicală comunitară, prin intermediul căreia să se îmbunătăţească accesul laservicii medicale pentru segmentele populaţiei defavorizate, cu impact direct asupraameliorării stării de sănătate, să se modifice atitudinea şi comportamentul acestei categoriisociale în sensul responsabilizării faţă de propria stare de sănătate şi nu în ultimul rândsensibilizarea şi creşterea implicării comunităţii faţă de nevoile populaţiei marginalizate.Atribuţiile asistentului medical comunitar sunt următoarele:1. Identifică familiile cu risc crescut de îmbolnăvire din cadrul comunităţii.

46

2. Determină nevoile medico-sociale ale populaţiei cu risc.3. Culege date despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea.4. Pledează pentru starea sănătăţii populaţiei şi stimulează acţiuni destinate protejăriisănătăţii.5. Planifică şi monitorizează programe de sănătate.6. Identifică, urmăreşte şi supraveghează medical gravide cu risc medico-social încolaborare cu medicul şi asistenta de familie pentru asigurarea în familie a condiţiilorfavorabile dezvoltării nou născutului.7. Vizitează la domiciliu lăuzele, recomandând măsurile necesare de protecţie a sănătăţiimamei şi nou născutului.8. În cazul unei probleme sociale ia legătura cu serviciul social din primărie şi din altestructuri pentru prevenirea abandonului sau cu mediatorul sanitar din comunităţile deromi.9. Supraveghează în mod activ starea de sănătate a sugarului şi copilului mic.10.Promovează alăptarea şi practicile corecte de nutriţie.11.Participă în echipă la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective, pe teritoriul comunităţii:vaccinări, programe de screening populaţional, implementarea programelor naţionalede sănătate.12.Participă la aplicarea măsurilor de luptă în focar.13.Îndrumă toţi contacţii depistaţi pentru controlul periodic.14.Semnalează medicului de familie cazurile suspecte de boli transmisibile constate cuocazia activităţii sale de teren.15.Vizitează sugarii cu risc medico-sociali trataţi la domiciliu şi urmăreşte aplicareamăsurilor terapeutice recomandate de medic.16.Urmăreşte şi supraveghează în mod activ copii din evidenţa specială (TBC, SIDA,anemie, prematuri).17.Identifică persoanele neînscrise pe listele medicilor de familie şi contribuie la înscriereaacestora; preia din maternitate şi supraveghează activ nou-născuţii ale căror mame nusunt pe listele medicilor de familie sau în zonele unde nu există medic de familie.18.Organizează activităţi de consiliere şi demonstraţii practice pentru diferite categoriipopulaţionale.19.Colaborează cu ONG-uri şi alte instituţii pentru realizarea programelor ce se adreseazăunor grupuri ţintă de populaţie (psihici, vârstnici, alcoolici, consumatori de droguri) înconformitate cu strategia naţională.20.Identifică persoanele de vârstă fertilă; diseminează informaţii specifice de planificarefamilială / contracepţie.21.Identifică cazurile de violenţă în familie, cazurile de abuz, persoanele cu handicap,bolnavii cronici din familiile vulnerabile.22.Efectuează educaţie pentru un stil de viaţă sănătos.

Responsabilităţile asistentului medical:

1. Respectă normele eticii profesionale, asigurând păstrarea confidenţialităţii.2. Are responsabilitatea tuturor actelor şi hotărârilor luate în conformitate cu pregătireaprofesională şi limitele de competenţă.3. Îşi îmbunătăţeşte nivelul cunoştinţelor profesionale prin studiu individual sau alte forme

47

de educaţie continuă.4. Ţine evidenţa şi completează la zi documentele cu care lucrează: registre, fişe deplanificare a vizitelor la domiciliu, etc.

STANDARDE PROFESIONALE

ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE ÎNGRIJIRE

Unitatea cuprinde activităţile necesare pentru completarea documentaţiei specifice pentruprofesia de asistent medical.

Elemente de competenţă Criterii de realizare1. Culege date 1.1. Datele se culeg de persoane autorizate prin metode

specifice şi utilizândsurse de informaţie adecvate cazului1.2. Culegerea datelor ţine seama de asigurarea secretului profesional şiintimitatea persoanei1.3. Sursele de culegere a datelor sunt alese cu discernământ în funcţie decaz/persoana îngrijită1.4. Datele sunt reale şi suficiente pentru scopul urmărit

2. Analizează informaţiile(datele)

2.1. Informaţiile/datele se structurează în funcţie de formularul dosarului2.2. Analiza datelor evidenţiază priorităţile în îngrijiri2.3. Structurarea informaţiilor este clară şi precisă

3. Stabileşte diagnosticul deîngrijire, obiectivele,intervenţiile

3.1. Diagnosticul de îngrijire se stabileşte corect evidenţiind problema, cauzaşi semnele (PES)3.2. Obiectivele sunt formulate conform regulilor şi problemelor pacientului

4. Raportează asupraactivităţii

4.1. Intervenţiile sunt stabilite în colaborare cu persoana îngrijită4.2. Raportarea se face scris şi verbal la schimbarea turei4.3. Raportarea cuprinde date corecte, concrete privind intervenţiile efectuateşi rezultatele obţinute

Gama de variabile:

· Documentaţie specifică: dosare, fişe· Forme de comunicare: scrisă, orală· Persoane autorizate: asistenţi medicali· Surse de informaţii: pacienţi, familie, vecini, documente medicale, medicul de familie· Date culese şi consemnate: stabile (de identitate, nevoi fundamentale), îngrijiri,evoluţie, tratamente - rezultate, incidente, accidente

48

Ghid de evaluare:

· CUNOŞTINŢE:- medicale, îngrijire- despre documentaţia specifică- terminologie- concepte, modele de îngrijire, procesul de îngrijire

ATITUDINI: comunicare, observare, atenţie distributivă, ascultare activă, analiză şi sinteză

APTITUDINI: răbdare, blândeţe, empatie

Evaluarea urmăreşte:- capacitatea de completare corectă a documentaţiei- modalitatea de comunicare cu persoana îngrijită/aparţinători- capacitatea de raportare a îngrijirilor şi a evoluţiei, rezultate/modificări, eventuale,incidente, accidente- capacitatea de analiză şi sinteză a datelor- stabilirea legăturilor logice pentru formularea diagnosticului de îngrijire- respectarea regulilor de formulare a obiectivelor şi a termenelor de raportare/îndeplinire.- evaluarea la termenele stabilite prin obiective.

ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Unitatea se referă la capacităţile asistentului medical necesare pentru a parcurge etapeleprocesului de îngrijire în vederea analizării nevoilor de sănătate ale persoanei, familiei,comunităţii şi cunoaşterii resurselor disponibile, identificării problemelor, planificării şirealizării/aplicării intervenţiilor de îngrijire adecvate.

Elemente de competent Criterii de realizare1. Analizează nevoile de sănătateindividuale şi de grup

1.1. Nevoile de sănătate sunt analizate în funcţie de factorii de mediu şi genetici.1.2. Analiza nevoilor fundamentale se realizează pentru fiecare individ, în raport de vârstă.1.3. Stabilirea priorităţilor de ăngrijire se face ăn raport cu starea resurselorindividului/grupului.1.4. Bilanţul stării de sănătate se realizează periodic sau ori de câte ori este nevoie.1.5. Identifică problemele de îngrijire actuale sau potenţiale în raport cu manifestările de dependenţă.

2.Stabileste obiectivele de ingrijire

2.1. Obiectivele se stabilesc în funcţie de problemele de îngrijire2.2 Obiectivele de îngrijire se formulează respectând regulile generale încadrate în timp(individualizate, realiste, observabile, măsurabile)

49

2.3 Obiectivele se reformulează în raport cu evoluţia/performanţele beneficiarului

3. Planifica interventiile de ingrijire

3.1. Planificarea intervenţiilor îngrijire adecvate se face împreună cu echipa de îngrijire şi cu beneficiarul3.2. Intervenţiile se planifică în funcţie de resursele disponibile şi de obiective3.3. Intervenţiile se planifică în funcţie de manifestările de dependenţă (stareabeneficiarului)

4. Implementeaza conduit fata de beneficiar

4.1. Conduita faţă de beneficiar respectă normele eticii profesionale4.2. Aplică conduită individualizată în funcţie de particularităţile fiecăruia

5. Evalueaza planul in vederea restructurarii

5.1. Evaluarea se face în funcţie de răspunsul individului, familiei, comunităţii5.2. Evaluarea se face în mod continuu5.3. Intervenţia în planificare se face ori de câte ori este nevoie5.4. Modificările apărute implică noi acţiuni îngrijire5.5. Iniţiază măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi prevenirea apariţieievenimentelor/complicaţiilor privind boala

6. Completeaza documentele spcifice

6.1. Completează documentele specifice fiecărui loc de muncă6.2. Asigură accesul la documente numai echipei conform principiuluiconfidenţialităţii6.3. Datele completate reflectă clar modificările survenite în evoluţia persoanei

Gama de variabile:· Unitatea se aplică beneficiarului stării de sănătate· Resurse: materiale, umane, de timp· Nevoile fundamentale: respiraţie, alimentaţie, eliminare, mişcare şi postură, odihnă şirepaus, îmbrăcare, dezbrăcare, temperatură corporală normală, curăţenie corporală,evitarea pericolelor, comunicare, păstrarea religiei, utilitatea, recreerea, învăţarea şi factori care influenţează independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoii (ex.durerea).· Factori de mediu: condiţii de locuit, muncă, factori climatici, geografici, socio-economici,cultural-spirituali.· Particularităţile individului: vârstă, grad de cultură, religie, etnie, obiceiuri, tradiţii.· Reguli de formulare a obiectivelor: centrat pe pacient, realist, observabil, măsurabil,încadrat în timp.· Tipuri de intervenţii îngrijire: intervenţii autonome, delegate pe bază de protocol semnatde medic pentru menţinerea şi redobândirea independenţei în satisfacerea nevoilorfundamentale: autonome, delegate, pe bază de protocol semnat de medic.· Echipa de îngrijire: medic, asistent medical, infirmieră, îngrijitor la domiciliu, membriifamiliei, dietetician, kinetoterapeut.

50

· Probleme: actuale şi potenţialeGhid pentru evaluare:· CUNOŞTINŢE:1. Modele de îngrijire2. Etapele în procesul de îngrijire: culegerea datelor (subiective şi obiective), analiză şiinterpretarea (identificarea) problemelor, planificarea îngrijirilor, aplicarea planului,evaluarea şi restructurarea;- aspecte normale şi modificate- norme de etică profesională;- noţiuni de psihologie a vârstelor, semne de boală, tehnici de măsurare aparametrilor;- noţiuni de anatomie-fiziologie şi fiziopatologie a diferitelor sisteme şi aparate;- tehnici de comunicare (verbală, non-verbală) şi ascultare activă, tehnica interviului;- conceptul privind calitatea vieţii;- completarea documentelor.Evaluarea urmăreşte:- capacitatea de relaţionare cu beneficiarul şi echipa de îngrijire- capacitatea de identificare corectă a nivelului de dependenţă/ independenţă- capacitatea de a identifica problemele de îngrijire actuale şi potenţiale- capacitatea de a formula corect obiectivele (centrate pe pacient, realiste, observabile, măsurabile, încadrate în timp)- capacitatea de a stabili intervenţii îngrijire adecvate problemelor actuale/potenţiale- capacitatea de a evalua rezultatele şi restructura planul în funcţie de problemeleapărute- modul de respectare a normelor de etică în relaţia cu persoana îngrijită, familia, comunitatea, echipa de îngrijire- modul de redactare şi completare corectă a documentelor specifice- folosirea metodelor şi mijloacelor privind culegerea datelorAPTITUDINI: îndemânare, analiză şi sinteză, comunicare fluentă, flexibilitate.ATITUDINI: atenţie distributivă, amabilitate, promptitudine, corectitudine, empatie.

DEPISTAREA ACTIVĂ A ÎMBOLNĂVIRILORUnitatea descrie activitatea personalului îngrijire care asigură protecţia persoanelor îngrijiteîmpotriva îmbolnăvirilor prin identificarea factorilor etiologici şi a cauzelor favorizante.

Elemente de competenţă

Criterii de realizare

1. Depistează îmbolnăvirileşi grupurile de risc.

1.1. Identifică activ cazurile de îmbolnăvire printr-o bună cunoaştere apersoanelor îngrijite.1.2. Stabilirea grupurilor cu risc se face în funcţie de condiţiile demuncă şi viaţă.1.3. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor sezoniere se stabilesc măsuriadecvate1.4. Culegerea informaţii pertinente prin efectuarea de anchete încomunitate

51

1.5. Tipurile de îmbolnăviri sunt stabhilite şi încadrate cu obiectivitate1.6. Păstrează confidenţialitatea respectând normele de etică

2. Urmăreşte aplicareanormelor de igienăindividuală şi de mediu.

2.1. Informează şi face educaţie în vederea menţinerii igienei individualeadecvate.2.2. Efectuează controlul periodic al aplicării normelor de igienă încolectivitate.2.3. Normele de igienă sunt însuşite în conformitate cu locul desfăşurăriiactivităţii2.4. Colaborează cu alţi factori de răspundere pentru stabilirea măsuriloradecvate în vederea păstrării igienei mediului.

3. Intervine în caz deUrgenţă

3.1. Izolarea în spital sau la domiciliu a persoanei bolnave cu bolitransmisibile se face cu promptitudine.3.2. Informează imediat factorii răspunzători (serviciile de epidemiologie).3.3. Stabileşte măsuri concrete pentru supravegherea contacţilor3.4. Consiliază în timp util persoanele surse de infecţie pentru ruperealanţului epidemiologic.

4. Organizează activităţi descreening

4.1. Participă la activităţi de screening conform planificării

Gama de variabile:· Locul aplicării competenţei: în colectivitate, comunitate, familii, unităţi sanitare.· Tipuri de îmbolnăviri: transmisibile, netransmisibile, profesionale.· Tipuri de clienţii: de toate vârstele, cu niveluri de pregătire şi trai diferite.· Factori de răspundereGhid pentru evaluare:· CUNOŞTINŢE- microbiologie, parazitologie boli transmisibile şi netransmisibile, epidemiologie.- factori de risc- igienă individuală şi a mediului, igiena muncii- etică profesională- tehnici de comunicare- statistică medicalăAPTITUDINI: amabilitate, analiză şi sinteză, de comunicareATITUDINI: atenţie distributivăEvaluarea urmăreşte:· capacitatea de a stabili relaţii cu persoanele îngrijite şi de a obţine şi furniza informaţii· capacitatea de a include alte surse de informaţie· abilitatea de a stabili în timp util măsurile necesare, individual sau împreună cu alţifactori de răspundere

52

· respectarea demnităţii persoanelor îngrijite şi păstrarea confidenţialităţii· obiectivitatea în prelucrarea informaţiilor· capacitatea de a identifica grupurile de risc· abilitatea de a controla respectarea normelor de igienă

SUPRAVEGHEREA GRAVIDEI, NOU-NĂSCUTULUI ŞI LĂUZEI LADOMICILIUUnitatea cuprinde competenţele necesare asistentului medical pentru supraveghereagravidei, nou-născutului şi lăuzei la domiciliu, autonom sau împreună cu medicul de familie.

Elemente de supravegheat Criterii de realizare1. Supravegheaza gravid 1.1. Depistarea/luarea în evidenţă a gravidei se

face în primele2-3 luni1.2. Vizitarea gravidei la domiciliu se face periodic în funcţie de evoluţia sarcinii1.3. Măsoară şi înregistrează parametrii de urmărire stabiliţi de medic1.4. Furnizează informaţii clare privind igiena sarcinii.1.5. Pregăteşte psihic gravida în vederea internării şi naşterii în timp util1.6. Pregăteşte în vederea naşterii şi îngrijirea după naştere viitorii părinţi.1.7. Instruieşte viitoarea mamă asupra beneficiilor alăptării şi relaţiei mamă-copil1.8. Administrează strict la indicaţia medicului tratamentul la gravidele bolnave

2. Supravegheaza nou nascutul 2.1. Vizitează nou-născutul după ieşirea din maternitate în ritmul stabilit de medic observând alimentaţia, dezvoltarea şi relaţia dintre mamă şi copil2.2. Ajută mama să acorde nou-născutului îngrijiri adecvate2.3. Informează mama în termeni accesibili despre manifestările de boală ale copilului2.4. Anunţă medicul în timp util în caz de îmbolnăvire

3. Supravegheaza lauza 3.1. Vizitează zilnic/la 2 zile lăuza după ieşirea din maternitate3.2. Identifică împreaună cu lăuza, în timp util dificultăţile deautoîngrijire şi semnele lăuziei patologice3.3. Anunţă în timp util medicul despre manifestările apărute3.4. Instruieşte lăuza privind igiena şi

53

alimentaţia în timpul alăptării

Gama de variabile:· Unitatea se aplică în comunitate, la domiciliu unde supravegherea este absolut necesarăîn perioada sarcinii şi lăuziei imediate· Tipuri de activităţi: vizite la domiciliu, baia nou-născutului, îngrijirea bontului ombilical,igiena organelor genitală, igiena sânilor, alimentaţia la sân şi când este nevoieextragerea laptelui, controlul lochiilor, al involuţiei uterine; cântărirea şi măsurareagravidei, nou-născutului, măsurarea temperaturii (T), tensiunii arteriale (TA), pulsului,administrarea medicamentelorGhid de evaluare:· CUNOŞTINŢE:- obstetrică: evoluţia normală a sarcinii, sarcina cu risc obstetrical, controlul prenatal,semnele declanşării travaliului, lăuzia normală şi patologică- neonatologie: îngrijirea nou-născutului la domiciliu, alimentaţia nou-născutului, igienanou-născutului, măsurarea funcţiilor vitale ale nou-născutului, semne de îmbolnăvire anou-născutului.APTITUDINI: îndemânare, observare şi ascultare activă, comunicareATITUDINI: blândeţe, răbdare, înţelegereEvaluarea urmăreşte:- capacitatea de a depista precoce gravidele pentru a fi luate în evidenţă- capacitatea de a colabora cu gravida/lăuza/familia, de a sfătui, de a da informaţii clare- capacitatea de a identifica manifestările patologice în timpul sarcinii şi lăuziei, de astabili măsuri adecvate- capacitatea de a identifica formele de evoluţie nefavorbilă

SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN COMUNITATEUnitatea descrie activităţile desfăşurate de asistent medical autonom, în colaborare sau laindicaţia medimedicului pentru a asigura îngrijirea şi supravegherea copilului sănătos sau bolnav la domiciliu.

Elemente de competent Criterii de realizare1. Promovează alimentaţia la sân

1.1. Sfătuieşte gravidele şi mamele să alăpteze până la cel puţin 5-6 luni1.2. Informarea se face în limbaj accesibil1.3. Informarea evidenţiază superioritatea alimentaţiei la sân conform criteriilor stabilite

2. Supraveghează dezvoltarea psihomotorie şi staturoponderală şi instruieşte mama în acest sens

2.1. Vizitarea copiilor la domiciliu se face în ritmul stabilit de medic2.2. Dezvoltarea psihomotorie şi staturo-ponderală se apreciază după grile stabilite în raport cu vârsta2.3. Factorii care influenţează dezvoltarea sunt identificaţi în timp util

3. Efectuează vaccinările 3.1. Vaccinările sunt efectuate în conformitate cu programul/calendarulstabilit

54

3.2. Vaccinările sunt efectuate sub supravegherea medicului4. Administrează tratamente 4.1. Tratamentul se administrează în funcţie de indicaţia

medicului4.2. Dozele şi orarul sunt stabilite de medic

5. Promovarea/educarea pentrusănătate

5.1. Instruieşte mama/persoana care îngrijeşte copilul privitor la pastraarea sanatatii

Gama de variabile:Activitatea se desfăşoară la cabinetele individuale şi în familie sub îndrumarea mediculuide familie. Unele activităţi sunt autonome, altele delegateTipuri de activităţi: educative: privind alimentaţia la sân, igiena copiilor, formareadeprinderilor igienice; de apreciere: privind dezvoltarea psihomotorie şi staturoponderală;îngrijiri în caz de febră, diaree, convulsii; vaccinări şi tratamente – numai laindicaţia mediculuiGhid de evaluare:CUNOŞTINŢE:- alimentaţia copilului în funcţie de vârstă- creşterea şi dezvoltarea staturo-ponderală în funcţie de vârstă, jocuri pentru dezvoltareşi recuperare- vaccinări obligatorii, ritmul de efectuare, reacţii indezirabile, îngrijiri postvaccinale- semne de boală la copii şi îngrijiri specifice- particularităţi de administrarea a medicamentelor la copiiAPTITUDINI: manualitate, observare dirijată, comunicare, analiză şi sintezăATITUDINI: blândeţe, răbdareEvaluarea urmăreşte:- capacitatea de a transmite informaţii în limbaj accesibil- capacitatea de a evalua corect dezvoltarea copilului în raport cu grile şi de a identificafactorii care influenţează dezvoltarea- modul de a intra în relaţia cu copii şi familia- capacitatea de a sesiza semnele de boală la copil

RECOMANDAREA PĂSTRĂRII IGIENEIUnitatea descrie competenţele asistentului medical pentru menţinerea igienei corporale apersoanei îngrijite pentru creşterea confortului şi autonomiei.

RECOMANDAREA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASEUnitatea descrie competenţele asistentului medical prin care contribuie la asigurarea uneialimentaţii corespunzătoare cantitativ sau calitativ pentru menţinerea sau refacerea stării desănătate.

COMUNICAREA INTERACTIVĂUnitatea cuprinde competenţele necesare pentru comunicarea eficientă în cadrul colectivelorde specialişti, membrii echipei, din unităţile în care lucrează şi cu alte categorii de personal din exterior, cu pacientul şi familia.

MUNCA ÎN ECHIPĂ

55

Unitatea cuprinde competenţele legate de activitatăţile asistentului medical în cadrulcolectivelor de specialitate evidenţiind criterii privind coordonarea, repartizarea sarcinilor şiimplicarea individuală în realizarea obiectivului echipei în condiţiile aplicării îngrijiriloracordate autonom sau la indicaţia medicului.

ASIGURAREA ŞI GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR MATERIALEUnitatea se referă la folosirea judicioasă a materialelor pentru efectuarea tehnicilor deîngrijire şi tratamente, pentru asigurarea confortului pacientului.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ PRESPITALICESCUnitatea descrie competenţele asistentului medical referitoare la ajutorul acordat în situaţiineprevăzute pentru salvarea vieţii individului şi reducerea urmărilor accidentelor.

Elemente de competenta Criterii de realizare1. Constată semen specifice situaţiei de urgenţă

1.1. Apreciază starea de conştienţă şi semnele vitale în timp util1.2. Identifică cu obiectivitate leziunile şi gravitatea acestora în funcţie de organul lezat1.3. Stabileşte corect priorităţile în intervenţie şi ierarhizează acţiunileprintr-o evaluare rapidă a stării victimei şi asigură funcţiile vitale:respiraţie şi consultaţie la locul accidentului

2. Aplică măsuri de prim-ajutor

2.1. Acţionează prompt în timp util respectând principiile generale aleacordării ajutorului de urgenţă şi previne instalarea complicaţiilor2.2. Măsurile sunt alese în conformitate cu leziunea, stareaaccidentatului, materialele disponibile, condiţiile produceriiaccidentului2.3. Măsurile de prim ajutor sunt eficiente şi evită agravarea stăriipacientului2.4. Măsurile sunt apreciate utilizând corect materialele necesare

3. Organizează transportul pacientului în secţia de specialitate

3.1. Transportul pacientului se face în condiţii de siguranţă şisupravegheat3.2. Cazurile grave sunt anunţate în prealabil, în timp util secţiilor despecialitate/serviciilor de urgenţă

4. Informează mediculdespre starea pacientului

4.1. Raportarea privind starea pacientului se face în termeni clari, precişi4.2. Manevrele de prim ajutor aplicate sunt consemnate şi raportate scris

Gama de variabile:Acordarea ajutorului de urgenţă se asigură în: serviciile de urgenţă stabile sau unităţimobile, stradă, întreprinderi, instituţii, domiciliu, etc.Materiale: trusă de prim ajutor, aparate pentru resuscitareMateriale improvizateSituaţii în care se acordă ajutor de urgenţă: răniri, hemoragii, fracturi, entorse, luxaţii,

56

stop cardio-respirator, arsuri, degerături, electrocutare, intoxicaţii, înec, şoc anafilactic.Măsuri de prim ajutor: pansarea plăgilor, hemostaza, imobilizarea provizorie afracturilor, luxaţiilor, resuscitarea cardio-respiratorie, primul ajutor în caz de arsuri,degerături, electrocutare, intoxicaţii, înec, şoc anafilactic, primul ajutor în caz de stopcardio-respiratorGhid de evaluare:CUNOŞTINŢE:- anatomie, fiziologie- recoltări- medicale, îngrijire (pansamente, tipuri de hemostază, calcularea indicelui de şoc,condiţiile de imobilizare corectă a fracturilor, manifestările stopului cardio respiratorşi timpul de acţiune, aprecierea suprafeţei arse, a indicelui prognostic şi semnelorarsurilor pe grade, acţiunea temperaturii scăzute asupra organismului, a curentuluielectric)- igienă- NTSM- epidemiologie- etică şi deontologieAPTITUDINI: luciditate, rapiditate, promptitudine, analiză şi sinteză, observaţie,comunicare, manualitateATITUDINI: blândeţe, înţelegere, răbdare, empatieEvaluarea urmăreşte:- luciditatea, promptitudinea în situaţii limită- capacitatea de a stabili priorităţile- abilitatea şi capacitatea de a efectua manevre corecte în timp util- capacitatea de a colabora cu alte persoane şi cu victima- capacitatea de a evalua, organiza şi coordona acţiunea de prim ajutor- capacitatea de a sintetiza şi de a raporta în termeni precişi acţiunile întreprinse şireacţia pacientului

ÎNDRUMAREA ŞI INSTRUIREA CURSANŢILOR/ELEVILOR ÎN TIMPULSTAGIULUI PRACTICUnitatea se referă la activităţile specifice profesiunii de asistent medical pentruformarea viitorului profesionist în domeniul îngrijirilor

ASIGURAREA PROPRIEI DEZVOLTĂRI PROFESIONALEUnitatea cuprinde competenţele necesare asistentului medical privind autoevaluarea şiidentificarea necesităţilor de perfecţionare profesională urmate de integrarea în forme depregătire continuă pentru actualizarea cunoştinţelor, obţinerea unui grad superior depregătire pentru creşterea calităţii rezultatelor muncii.

CERCETAREA ÎN ASISTENŢA MEDICALĂUnitatea descrie capacităţile asistentului medical necesare pentru a putea parcurge etapeleprocesului de cercetare în domeniul îngrijireului (îngrijirilor) care are ca scop crearea uneicunoaşteri noi ca bază de depistare şi promovare a îngrijirii calificate în toate domeniilesănătăţii.

57

Datorită schimbărilor condiţiilor socio-economice din zonele urbane şi rurale şi,implicit, schimbărilor în atitudinea pacienţilor/clienţilor, familiilor şi comunităţilor faţă devalorile sănătăţii, teoreticienii îngrijirilor de sănătate comunitare au intervenit prinprecizarea preceptelor care stau la baza practicii asistentelor medicale comunitare. Acesteprecepte se referă la organizarea îngrijirilor de sănătate comunitare, în general, laasistentul medical comunitar şi la activitatea ei, în particular. Ele trebuie considerate ca unghid orientativ pentru a fi folosite în orice situaţii şi multe din aceste precepte sunt valabileîngrijirilor de sănătate, în general, nu numai îngrijirilor de sănătate comunitare.Implicaţiile lor în îngrijirile de sănătate au dus la dezvoltarea conceptului de îngrijirecontinuă a pacientului/clientului la domiciliu, de la domiciliu la spital şi invers, luând înconsideraţie consimţământul pacientului/clientului, a familiei şi a comunităţii. - Îngrijirile de sănătate comunitare presupun o activitate stabilită pebaza recunoaşterii nevoilor de sănătate şi funcţionează conform planului generalde sănătate.În activitatea de recunoaştere a nevoilor de sănătate ale comunităţii, îngrijirile desănătate se implică prin supraveghere şi consiliere în vederea: promovării sănătăţii,menţinerii sănătăţii, prevenirii îmbolnăvirilor, acordării de îngrijiri bolnavilor pentruînsănătoşire sau moarte în pace la domiciliul lor. În afara îngrijirilor la domiciliu serviciile deîngrijiri de sănătate se pot desfăşura, în centrele de sănătate, în clinici, şcoli şi la locul demuncă. Îngrijirile de sănătate comunitare sunt o parte integrantă a programului general desănătate publică, coordonându-şi planurile şi activităţile în colaborare cu alte agenţii socialeşi de sănătate şi nu poate funcţiona sau fi de sine stătător în comunitate. - Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare trebuie să defineascăcu claritate scopurile şi obiectivele serviciilor proprii.Agenţiile sociale şi de sănătate din comunitate trebuie să-şi definească şi să-şistabilească cu claritate scopurile şi obiectivele astfel încât să prevină dublarea serviciilor înunele comunităţi sau omiterea lor în altele. Scopurile şi obiectivele vor fi variate în funcţiede tipul agenţiei şi de tipul de comunitate dar ele trebuie să se ralieze la ţelurile agenţieicentrale de îngrijiri de sănătate astfel încât, fiecare cetăţean să-şi menţină o sănătateoptimă. - Grupul activ şi organizat al cetăţenilor, reprezentativ pentrucomunitate, este parte integrantă a programului de sănătate al îngrijirilor desănătate comunitare.Agenţiile publice sau private de îngrijiri de sănătate comunitare trebuie să-şi cunoascăproblemele cu ajutorul şi cu avizul grupului reprezentativ al comunităţii. Oricare comunitateare indivizi care au fost o parte a trecutului şi care vor continua să fie o parte a viitorului.Cunoştinţele şi experienţa lor combinate cu cele ale profesioniştilor de sănătate poate fi de oinestimabilă valoare pentru întreaga comunitate. Acest grup reprezentativ trebuie să fieinvitat să participe la planificarea şi dezvoltarea programelor de sănătate conform cu nevoileşi interesele comunităţii. El poate să contribuie la înţelegerea îngrijirilor de sănătatecomunitare şi să stabilească o legătură utilă între agenţie şi comunitate. - Serviciile de îngrijiri de sănătate comunitare sunt disponibileîntregii comunităţi indiferent de origine, cultură sau resurse sociale şi economice.Îngrijirile de sănătate comunitare sunt un segment de specializare a serviciilor dindomeniul sănătăţii publice. Aceste servicii ar trebui să fie disponibile tuturor persoanelor şi

58

să fie adaptate la nevoile lor de sănătate fizică, psihică şi emoţională fără a ţine cont deoriginea etnică, baza culturală sau resursele sociale şi economice. Starea de sănătate aoricărui membru al unei familii sau al unei comunităţi poate afecta sănătatea întregii familiisau a întregii comunităţi. - În îngrijirile de sănătate comunitare familia este unitatea de bazăa serviciului de îngrijiri de sănătate.Munca asistentelor medicale comunitare trebuie să se centreze pe familie mai degrabădecât pe clientul individual şi se desfăşoară mai aproape de locul unde trăiesc şi muncescoamenii. Această abordare este diferită de cea din mediul spitalicesc unde centrareaîngrijirilor de sănătate este pe clientul individual. Impactul sănătăţii sau bolii asupra familieieste mai evident acasă decât la spital iar asistentul medical are posibilitatea de a observamai de îndeaproape efectele suferinţei şi morţii. Pentru înţelegerea situaţiei de la domiciliu,asistentul medical trebuie să aibă cunoştinţe şi din ştiinţele sociale şi comportamentale. - Promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate şi sfătuireapacientului/clientului, familiei şi comunităţii sunt părţi integrante ale îngrijirilorde sănătate comunitare.La nivel comunitar asistentul medical participă, alături de alţi profesionişti din echipacomunitară, la planificare şi îngrijire. Pe lângă educaţia pentru sănătate, asistentul medicalse implică în programe de imunizări, programe de igienă a mediului, a alimentaţiei şi deaprovizionare corespunzătoare cu apă potabilă, dezvoltarea programelor de sănătatementală, ş.a. La domiciliu, asistentul medical furnizează îngrijiri de sănătate centrate penevoile individuale ale fiecărui membru al familiei şi planifică împreună cu familia obiectivelede sănătate adaptate la nevoile proprii de independenţă şi/sau de reabilitare a sănătăţii. - Indivizii şi familiile trebuie să participe activ la toate deciziileprivitoare la obiectivele care trebuiesc atinse pentru menţinerea sănătăţii lor.Asistentul medical comunitar recunoaşte şi respectă drepturile clientului şi familiei de aparticipa la toate luările de decizie ce vizează sănătatea proprie. Funcţia asistentului medicaleste de a ajuta clientul şi/sau familia: să recunoască nevoia de sănătate, să aprecieze toateaspectele situaţiei, să considere ca fiind adecvate acele acţiuni care pot să îmbunătăţeascăstarea de sănătate, să aleagă decizia care le este acceptabilă. Important este ca, în procesulde luare a deciziei, clientul şi familia să înţeleagă pe deplin scopul deciziei şi să-şi assume responsabilitatea pentru eventualele consecinţe ale acesteia - Aprecierea periodică şi continuă a stării de sănătate a comunităţii,familiei şi clientului este baza îngrijirilor de comunitare.În anumite situaţii, schimbările survenite în starea de sănătate a comunităţii, a familieisau a clientului poate fi atât de discretă încât poate trece neobservată dacă asistentulmedical şi agenţia nu menţin o apreciere periodică şi nu conştientizează pe deplinimplicaţiile posibile ale acestor schimbări. Termenul de periodic este variabil şi depinde demulţi factori. Datorită schimbărilor frecvente survenite în familie şi comunitate apreciereatrebuie să fie făcută lunar sau, când situaţia o cere, mai frecvent. Sunt şi cazuri cândaceastă apreciere poate fi făcută la fiecare şase luni. Situaţia familială poate fi dinamică prinnaştere sau moarte datorită unei complete reorganizări a familiei. La fel, o afecţiune gravă aunui membru al familiei are repercursiuni asupra tuturor celorlalţi. Mai pot surveni şi altetipuri de schimbări, cum ar fi schimbarea reşedinţei sau a ocupaţiei, ce pot avea efectemarcante asupra stării de sănătate psihică sau emoţională.

59

- Asistentul medical este pregătită din punct de vedere professional pentru a lucra ca furnizor de servicii de sănătate în comunitate.Pregătirea asistentului medical comunitare trebuie să se bazeze pe un fundament fermde cunoştinţe şi abilităţi, incluse în teoria şi practica îngrijirilor de sănătate comunitare. Eaare nevoie de o competenţă specială pentru a adapta procedurile învăţate la situaţiileparticulare întâlnite la domiciliul clienţilor. Această pregătire teoretică şi practică de bazătrebuie dezvoltată permanent pentru a ajunge la abilităţi performante în: culegerea de date(interviu, observare, examinare), educaţie, rezolvarea problemelor, lucrul cu grupurile,leadership, etc. Întrucât, îngrijirile de sănătate comunitare sunt o activitate centrată penevoile de sănătate ale familiei, asistentul medical comunitar are nevoie de cunoştinţesuplimentare din domeniul ştiinţelor sociale şi comportamentale cum sunt antropologia,sociologia şi psihologia. Ea trebuie să fie la curent cu cele mai recente cunoştinţe dindomeniul nutriţiei, ştiinţelor sociale, epidemiologiei şi ştiinţelor comportamentale pe lângăcele din domeniul îngrijirilor de sănătate şi a ştiinţelor medicale. Acest precept conformcăruia asistentul medical comunitar trebuie să fie foarte bine pregătită profesional pentru aşidesfăşura munca în comunitate este piatra unghiulară de la temelia îngrijirilor desănătate comunitare.- Asistentul medical comunitar este un membru al echipei de sănătate ce deserveşte comunitatea, familia şi clientul.O echipă de lucru eficientă se bazează pe interesul comun din partea tuturor membrilor echipei.Asistentul medical comunitar face parte din echipe diferite (în acelaşi timp sau separat):

echipa comunitară, echipa interdisciplinară, echipa de legătură.

1. ECHIPA COMUNITARĂEste alcătuită din:membrii agenţiei sau a compartimentului de îngrijiri de sănătate, alt personal de îngrijiri de sănătate, studenţi, supervizor, director de îngrijiri de sănătate, clerici, voluntari, alt personal neprofesionist. Toţi membrii echipei lucrează împreună la asigurarea unor servicii de sănătate optime.2. ECHIPA MULTIDISCIPLINARĂInclude de obicei: asistenta medicală, un igienist, un medic de familie, un lucrătorsocial, un nutriţionist, un specialist în comportamentul uman. Mai pot fi incluşi şi membri aialtor discipline în funcţie de necesităţi: personalul şcolilor, preoţii, lucrătorii comunitarivoluntari, în multe situaţii clientul sau familiile. Asistentul medical comunitar are un rolul deinterpretă a îngrijirilor de sănătate în aprecierea pe care o face echipa privind nevoile desănătate psihică, mentală şi socială şi în planificarea mijloacelor care vor îmbunătăţi stareade sănătate. Totodată, ea menţine schimbul activ de infomaţii dintre echipa comunitară şiaceastă echipă interdisciplinară.3. ECHIPA DE LEGĂTURĂAsigură continuitatea îngrijirilor de sănătate intervenind pentru evitarea întreruperilor înîngrijirea pacientului/clientului în timpul tranziţiei de la domiciliu la spital şi de la spital ladomiciliu. Ea este compusă din: asistentul medical psihiatră (personal din spital), asistentulmedical de secţie, medic rezident din spital, medic din spital sau de familie, asistentulmedical comunitar, pacientul/clientul şi familia; (participă deasemenea la această echipă şiasistă la alcătuirea planurilor cu intervenţii proprii).

60

Pentru funcţionarea eficientă a acestor echipe, fiecare membru trebuie să recunoască şisă respecte contribuţia celorlalţi membri ai echipei la realizarea scopurilor şi obiectivelorplanificate şi la implementarea acestora. - Asistentul medical comunitar acordă îngrijiri de sănătatepacientului/clientului conform cu recomandările medicului.Furnizarea de îngrijiri de sănătate clientului individual din rândul pacienţilor mediculuieste o activitate de bază a îngrijirilor de sănătate comunitare. În cazul când asistentulmedical îngrijeşte un client bolnav ea lucrează conform indicaţiilor şi sub supraveghereamedicului. Astfel, asistentul medical primeşte instrucţiuni de la medicul care răspunde deîngrijirea medicală a pacientului respectiv (medicul de familie sau medicul şcolar, mediculde întreprindere, medicul din spital) şi supraveghează evoluţia stării sale de sănătate. Cândo familie sau un client refuză îngrijirea medicală, deşi este necesară, asistentul medical seretrage şi raportează situaţia personalului ierarhic superior. Cu excepţia marilor urgenţe,asistentul medical nu trebuie să îngrijească un client bolnav fără indicaţiile unui medic.După efectuarea vizitelor la domiciliul familiilor, asistentul medical trebuie să informezemedicul, în scris sau telefonic despre evoluţia stării de sănătate a pacientului.- Asistentul medical comunitar utilizează toate înregistrările desprefamilie ale agenţiei sau ale altor servicii.Menţinerea cu acurateţe a înregistrărilor şi folosirea lor este importantă atât pentrufamilie cât şi pentru agenţie. Înregistrările privind familia sunt indispensabile în munca de zicu zi a asistentului medical şi constituie un element important pentru realizarea continuităţiiîngrijirilor de sănătate. Aceste înregistrări sunt deosebit de importante pentru acordareaîngrijirilor. Totodată, acestea reflectă calitatea serviciilor de sănătate în folosul comunităţii.Prin studierea lor periodică, agenţia îşi poate evalua programul în relaţie cu obiectivelecurente şi poate stabili obiectivele pe termen lung. Înregistrările sunt şi o sursă pentruevaluările statistice, determinarea costurilor, aprecierea necesarului de personal şiplanificarea bugetului. Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare au autorizaţia legală dea opera cu aceste înregistrări şi, cu excepţia cazurilor când se constituie ca documentecitate în tribunal, ele sunt documente legale şi strict confidenţiale. În acord cu politicaagenţiei, dacă se solicită, se poate dezvălui conţinutul înregistrării medicului de familie, unuimembru profesionist al altei agenţii sau unui lucrător social. Asistentul medical şefă areresponsabilitatea de a menţine aceste înregistrări, (atâta timp cât ele sunt actuale),îngrijite, complete şi legale, fiind conştientă de multiplele lor posibile întrebuinţări. - Asistentul medical comunitar nu trebuie să furnizeze ajutormaterial ci trebuie să dirijeze clientul şi familia către resursele comunitaredisponibile pentru asistenţa financiară şi socială.Pe asistentul medical o priveşte doar problemele de sănătate imediate ale clientului,promovarea sănătăţii fizice şi emoţionale, prevenirea îmbolnăvirilor. În ceea ce priveşteproblemele de sociale şi financiare, acestea sunt de competenţa instituţiilor de resort. Asistentul medical comunitar trebuie să sesizeze factorii responsabili cu privire la cazurilesociale depistate în comunitate şi să asigure informarea acestora cu privire la resurselecomunitare disponibile. - Supravegherea personalului de îngrijiri de sănătate şi a îngrijirilorde sănătate în general, este sarcina asistentului medical şefe care are calificare înacest sens.Această supraveghere presupune o relaţie de colaborare consultativă între supervizor şi

61

asistentul medical şefă. În cadrul acestei colaborări, supervizorul îşi propune să dezvolteabilităţile asistentului medical şefe pentru a-şi îndeplini cu competenţă responsabilităţileprofesionale. Sarcinile asistentului medical şefe se referă la: coordonarea şi supraveghereacontinuă a procesului de îngrijire, studiul şi revederea înregistrărilor cazurilor familialeîmpreună cu supervizorul, supravegherea solicitărilor telefonice, studierea experienţelorclinice, conferinţe individuale sau de grup referitoare la munca asistentelor medicale şi ladezvoltarea programelor agenţiei, ş.a. Un program adecvat şi eficient al asistentei şefe vatrebui să contribuie la dezvoltarea fiecărui membru al personalului şi la îmbunătăţireacontinuă a calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate pe care agenţia le furnizeazăcomunităţii. - Agenţiile de îngrijiri de sănătate comunitare planifică şiimplementează programe de educaţie continuă a personalului.Aceste programe de educaţie continuă a personalului sunt esenţiale pentru menţinereacalităţii serviciilor. Prin aceste programe se pune un accent deosebit pe dezvoltareacunoştinţelor profesionale şi abilităţilor speciale conform standardelor stabilite de agenţie.Asistentul medical şefă este cea care trebuie să fie permanent la curent cu situaţiile noiapărute în comunitate cum ar fi: o creştere bruscă a incidenţei bolilor transmisibile, oschimbare a resurselor comunitare de sănătate sau de asistenţă socială, înfiinţarea unor noiconsilii locale, ş.a. În aceeaşi măsură, ea trebuie să se informeze permanent despremodificările legislative din domeniul sănătăţii. Metodele de realizare a acestor programeinclud: întâlniri periodice ale membrilor personalului pentru schimburi de experienţă şi deinformaţii cu ceilalţi membri ai echipei comunitare, participarea la conferinţe şi la întruniriprofesionale sau la cursuri de perfecţionare în institute şi şcoli de vară. - Asistentul medical comunitar îşi asumă responsabilitatea pentrucontinua să perfecţionare profesională.Responsabilitatea asistentului medical pentru creşterea continuă a calităţii saleprofesionale este un concept de bază pentru întreg sistemul de îngrijiri de sănătate. Acestprecept este o particularitate a preceptului anterior. Asistentul medical şefă areresponsabilitatea de a asigura, prin programele de educaţie continuă, adaptareaperformanţelor personalului de îngrijiri de sănătate la schimbările permanente ale societăţiicu implicaţii directe asupra sănătăţii indivizilor, familiilor şi comunităţii. Fiecare asistentămedicală are responsabilitatea de a-şi planifica o serie de obiective pe termen scurt şi petermen lung pentru dezvoltarea calităţilor sale profesionale şi a cunoştinţelor generale.Pentru realizarea lor asistentul medical va apela la metode cum sunt: citirea publicaţiilor despecialitate şi a celor înrudite cu îngrijirile de sănătate, participarea la întrunirileorganizaţiilor profesionale, însuşirea noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii care au aplicaţii înîngrijirile de sănătate, lecturi din ştiinţele umaniste şi din domeniul artei, vizitarea galeriilorde artă, participarea la concerte, ş.a. În concluzie, "asistentul medical comunitar va trebuisă investească o parte din timp şi bani pentru a se ridica la nivelul celor mai înaltestandarde ale profesiunii sale".

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

MODELUL CREDINŢEI ÎN SĂNĂTATE (HBM)

Varietatea teoriilor practice pot fi utilizate de către asistentele medicale comunitare

62

atunci când iau contact cu clienţii în comunitate şi în aşezările umane. Modelul credinţei însănătate10 este o teorie dezvoltată parţial şi este inclusă în paradigma pentru îngrijirile desănătate comunitare datorită înaltului său potenţial de a echipa asistente medicale cu unghid eficient pentru îmbunătăţirea strategiilor de schimbare şi a stării de sănătate. HBMderivă dintr-o teorie psihosocială a luării deciziei atribuită lui Lewin.Lewin şi asociaţii săi au emis o ipoteză conform căreia comportamentul uman depinde dedouă variabile:1 -importanţa atribuită de un individ obţinerii unui anumit rezultat,2 -estimarea individului asupra probabilităţii ca, prin acţiunea să, să obţină acel rezultat.Hochbaum, Leventhal, Kegeles şi Rosenstock formulează HBM ca fiind o metodă de acontribui la extinderea comportamentului sănătos preventiv. HBM “analizează motivaţiaindividului de a acţiona pentru a atinge ţelul propus referitor la dobândirea unuicomportament sanogen”. Modelul precizează faptul că “ motivaţia este o condiţie necesarăpentru acţiune şi că motivaţiile selective determină percepţiile particulare ale mediului”.11Cercetări considerabile au fost întreprinse în legătură cu utilitatea HBM în explicareacomportamentului omului sănătos, a omului nesănătos, şi a celui care simulează boală.Comportamentul în starea de sănătate , după cum a fost definit de către Kasl şi Cobbeste “orice activitate întreprinsă de o persoană ce se consideră sănătoasă în scopulprevenirii bolii sau descoperirii unei eventuale îmbolnăviri în stadiul incipient”.Comportamentul în caz de îmbolnăvire este “orice activitate a unei persoane care sesimte bolnavă în scopul definirii stadiului în care se află sănătatea să şi descopeririiremediului pentru afecţiunea respectivă”.Comportamentul în situaţia de simulare a bolii este “activitatea îndeplinită de cei carese consideră ei înşişi bolnavi în scopul însănătoşirii”.12HBM dă o perspectivă utilă şi are un înalt potenţial educaţional pentru asistentemedicale comunitare pentru că ele sunt implicate în extinderea comportamentelor sanogeneîn comunităţile pe care le deservesc. Aplicarea în practică a acestui model ajută asistentamedicală prin informaţiile privind comportamentele umane diferite şi serveşte ladeterminarea tipului de strategie ce trebuie aplicată în fiecare caz în parte pentru ainfluienţa pozitiv aceste comportamente. Variabilele HBMConcepţia originală subliniată de HBM este aceea a unei “existenţe individuale într-unspaţiu al vieţii compus din zone care vor fi evaluate diferit: o parte în mod pozitiv (valenţepozitive), altele în mod negativ (valenţe negative) şi altele ca relativ neutre”.13 Fiecareactivitate zilnică va fi privită ca un proces al existenţei atras de forţe pozitive şi respins deforţe negative. Toate persoanele au valenţe pozitive, negative şi neutre în spaţiul vieţii lor şiîşi duc existenţa răspunzând acestor valenţe în maniere diferite, caracteristice fiecăruiindivid.HBM se va dezvolta plecând de la concepţia că, pentru a se feri de o boală, un individva avea nevoie să creadă trei lucruri:1 -Susceptibilitatea oricărei persoane de a se îmbolnăvi este oricând prezentă.2 -Manifestarea bolii va avea un anumit grad de severitate fiind influienţat de aspecteleindividuale ale vieţii fiecărei persoane.3 -Prin adoptarea unei poziţii particulare faţă de boală se va beneficia de reducereasusceptibilităţii faţă de aceasta. Dacă boala va fi manifestă, beneficiul va consta în

63

reducerea severităţii acesteia. În orice situaţie, beneficiul propriu al acţiunii va fi direct influienţat de gradul de obstrucţionare al acţiunii prin bariere psihologice cum ar fi: costul,convenienţele, durerea şi jena.14Perceperea susceptibilităţiiSusceptibilitatea se referă la riscurile subiective de a fi afectată starea de sănătate.Răspunsul individului la un risc perceput poate fi de negare, de admitere a unei posibilităţistatistice sau de simţire a unui pericol real.Perceperea severităţiiPerceperea severităţii este adesea limitată la o cunoaştere particulară a condiţiei încare se află starea de sănătate şi a posibilelor consecinţe. Implicaţiile severităţii antreneazăun răspuns emoţional influienţat de posibilele restricţii privitoare la siguranţă, ocupaţie,viaţa de familie şi relaţiile sociale.Perceperea beneficiilor iniţierii acţiuniiEste normal să existe un comportament personal ce depinde de numărul dealternative benefice ce sunt înţelese, acceptate şi dorite al fiecărui individ în parte.“Încrederea personală în valabilitatea şi eficacitatea variatelor posibilităţi ale unei acţiuni şinu factorii obiectivi ai eficacităţii acelei acţiuni determină ce fel de cale vomalege”15.Normele şi presiunile grupului social au de asemenea influienţă asupracomportamentului individual.Perceperea barierelor în iniţierea acţiuniiBarierele din calea acţiunii pot fi: atitudinile individuale, alternativele neplăcute sauforţele negative care induc un conflict între individ şi influienţa pe care o poate avea aceaacţiune. Una din barierele frecvente este costul pe care-l poate avea o acţiune.Sugestii de acţiuneÎnainte de a avea un motiv real să acţioneze, clienţii trebuie să fie informaţi despreposibilele acţiuni ce vor trebui luate într-o anumită situaţie şi de necesitatea acestora. Ei vorfi sugestionaţi prin diferite metode corespunzătoare personalităţii fiecăruia. I se poatesugera, de exemplu imaginea unei părţi a corpului său ce a fost desfigurată sau poate fiinfluienţat prin vizita la un membru de familie cu boală terminală.Alte variabileVariabilele demografice (vârstă, sex, rasă, etnie), variabilele psiho-sociale (clasăsocială, personalitate, presiunile grupului social) şi variabilele structurale (cunoştinţedespre condiţiile sănătăţii, contactele anterioare cu indivizi bolnavi) sunt variabileimportante pentru asistenta medicală comunitară.Luarea în consideraţie a acestor variabile este utilă pentru aprecierea factorilor de risc,pentru determinarea percepţiei individuale şi a percepţiei acţiunilor particulare şi pentruextragerea informaţiilor în legătură cu sănătatea.HBM ca model teoretic are relevanţă particulară pentru asistente medicale comunitareatunci când ele interacţionează cu clienţii sănătoşi sau bolnavi. HBM este util în procesul deîngrijiri de sănătate pentru informaţiile referitoare la percepţiile clientului în legătură cufurnizorii de servicii de sănătate, serviciile de sănătate, afectările stării de sănătate şirezultatele considerate realizabile. Cu datele culese pe baza acestor variabile, asistentemedicale sunt echipate pentru a ajuta clienţii să ia deciziile adecvate şi posibile fiecăreisituaţii studiate şi să-i conducă spre obţinerea unor rezultate considerate satisfăcătoare.Pentru a influienţa comportamentul, asistentele medicale trebuie să recunoască limitelecunoştinţelor, motivaţiei şi acţiunii probabile ale fiecărui client.16 Aceasta va atrage după

64

sine încrederea clienţilor şi dobândirea de cunoştinţe efective cu privire la nevoile desănătate, ţelurile şi valorile globale ale sănătăţii. Pentru a-i crea clientului o structurămotivaţională interioară pozitivă, o acţiune propusă trebuie să fie văzută ca o metodăposibilă pentru atingerea unui anumit scop. Pentru a crea structura acţiunii trebuie stabiliteacţiunile specifice care cer definirea deciziilor înainte ca situaţia să poată fi alterată saumodificată.Procesul de luare a decizieiProcesul de luare a deciziei este similar cu paşii de urmat în rezolvarea problemei.Trebuie analizată situaţia existentă la un moment dat şi care are legătură cu sănătatea.Aceasta influienţează acţiunea care va rezulta din decizie. Acţiunea este determinată deci deo decizie. Procesul de luare a deciziei va conţine următorii paşi:1 -Recunoaşterea, definirea şi limitarea unei probleme.2 -Analizarea şi evaluarea problemei care influienţează potenţialele cursuri ale acţiunii şiposibilele rezultate sau consecinţe.3 -Stabilirea criteriilor sau a rolurilor pe baza cărora fiecare soluţie va fi evaluată saujudecată ca acceptabilă şi adecvată.4 -Fomularea şi selectarea soluţiei preferate.5 -Implementarea soluţiei preferate.6 -Evaluarea rezultatelor ca fiind o realizare satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare.În asistarea clienţilor în procesul de luare a deciziilor asistenta medicală trebuie:1 -Să fie sensibilă la percepţiile clientului, la valorile şi credinţele acestuia şi la variabileledemografice, psiho-sociale şi structurale specifice.2 -Să fie creativă şi flexibilă în explorarea şi discutarea tuturor alternativelor posibile aleunei acţiuni.3 -Să accepte şi să faciliteze deciziile clientului chiar dacă alegerea acestuia nu concordă cucea proprie.4 -Să evalueze corect şi obiectiv rezultatele împreună cu clientul.17Procesul de luare a deciziei este un instrument utilizat şi de asistente medicale pentrualegerea alternativelor optime ale acţiunilor comunitare. CooperareaÎn mod obişnuit, cuvântul cooperare înseamnă că pentru fiecare comportament al unuiclient există un plan terapeutic acceptat.19 Prin aceasta furnizorii de servicii de sănătateînţeleg că vor avea acordul clienţilor lor la planurile de tratament schiţate în scopulîmbunătăţirii stării de sănătate în proporţie de 100%.Pentru a actualiza acordul clientului trebuie ca acesta să înţeleagă ţelul propus deplanul terapeutic, să creadă în eficacitatea acestuia, să fie conştient de consecinţele sauefectele secundare care pot surveni în cazul în care planul nu este urmat cu exactitate şi săaibă calităţile cerute pentru aderarea la plan.Adeseori acordul nu este deplin în cazul când a fost omis unul din factorii de mai sussau nu li s-a dat o interpretare corectă de către client. Totuşi cooperarea clientului este multmai complexă decât simpla acceptare a planului terapeutic.Weintraub 20 utilizează termenul de cooperare capricioasă pentru a descrie o problemăcomună a clienţilor care urmează un anumit plan terapeutic doar de convenienţă. Acestclient ar tinde mai degrabă să nu urmeze un regim de viaţă care i se pare complicat dar oface datorită presiunilor sociale; sau ar substitui prezentul plan terapeutic cu metodealternative care i se par “rezonabile”. De obicei, clienţii nu sunt necooperanţi ci vor doar săşi

65

asume răspunderea pentru iniţierea unor acţiuni proprii referitoare la starea lor desănătate utilizând metode care li se par mai puţin exigente decât cele impuse derespectarea strictă a planului terapeutic. Din acest considerent, a comanda la modul “Făcum îţi spun eu şi nu pune întrebări !” nu poate fi considerată o metodă terapeutică.Asistenta medicală trebuie să realizeze faptul că educaţia şi comportamentul său au oimportanţă deosebită pentru cooperarea cu clienţii. Ea trebuie să le transmită informaţiile şicunoştinţele necesare pentru optimizarea practicilor de sănătate. Fiecare persoană aptă aredreptul şi responsabilitatea propriei sale îngrijiri sau alegerii unei alternative pentrumenţinerea vieţii şi sănătăţii sale.AutoîngrijireaAutoîngrijirea a fost definită de Levin ca “un proces prin care fiecare persoanăneprofesionistă acţionează pentru propriul său interes în promovarea sănătăţii şi înprevenirea, detectarea şi tratarea bolilor la nivelul resurselor primare de sănătate dinsistemul de îngrijire a sănătăţii”.22 Deci, autoîngrijirea este o activitate voluntară,autolimitată, neorganizată şi universală. Ea poate fi privită ca “un proces de luare a decizieicare implică auto-observarea, percepţia şi recunoaşterea simptomului, înţelegerea gravităţiişi alegerea şi aprecierea opţiunilor de tratament”.23 După descrierea lui Powers şi Ford,24 ceimai mulţi clienţi sunt capabili să recunoască situaţia în care au nevoie de ajutor pentru arămâne sănătoşi sau să identifice simptomele bolii înainte de a apela la serviciileprofesioniste. Deseori, înainte de a acţiona şi a se programa la un profesionist de sănătate,clienţii vor discuta despre problemele lor de sănătate cu diverse persoane apropiate cumsunt prietenii, familia, ş.a. Ei îşi menţin autocontrolul asupra vieţii şi sănătăţii până cândapelează la serviciile de sănătate. Din acel punct, furnizorul de servicii de sănătate este celcare îşi va asuma controlul asupra stării sănătăţii clientului acesta devenind un simpluobservator participant la procesul de apreciere, diagnostic şi tratament.În societatea actuală, supravieţuirea este motivaţia de bază a autoîngrijirii. Extindereamişcării holistice de îngrijire a sănătăţii ce pledează pentru o sănătate şi bunăstare optimepentru toţi indivizii are ca fundament următoarele premize:1 -Fiecare individ care apelează la îngrijire este înţeles şi tratat ca un tot unitar împreună cuîntregul său mediu de viaţă. Aceasta presupune ajustarea tratamentului după nevoile salegenetice, biologice, psiho-sociale şi familiale.2 -Fiecare client este un partener activ în realizarea unei îmbunătăţiri a stării de sănătate şieste responsabil pentru propria să sănătate.25Prin răspunsul pozitiv la mişcarea de autoîngrijire, asistentele medicale au ooportunitate educaţională unică de a asista clienţii în atingerea celui mai înalt nivel desănătate. Ele se pot angaja în educaţia de autoîngrijire. Scopurile lor derivă din studiereanevoilor percepute şi a preferinţelor, a rezultatelor dorite bazate pe decizia învăţăriiriscurilor ce trebuie evitate şi a conţinutului care este determinat şi evaluat în termeniipropriului său criteriu de învăţare.26 Autoîngrijirea încurajează autonomia în activităţile ce aulegătură cu sănătatea clientului. Factorii ce trebuiesc luaţi în considerare de către asistentămedicală pentru a determina fiecare abilitate a clientului de a se angaja în autoîngrijiresunt: starea de creştere şi dezvoltare, vârsta, imaginea de sine, rolurile sociale, capacitateade a se angaja în autoîngrijire şi capacitatea de a învăţa.27 După aprecierea cerinţelor uneianumite situaţii, asistenta medicală trebuie să sintetizeze sau să unifice o serie de elementede îngrijire realizând un proces de autoîngrijire pentru client. După cum a precizat Orem,autoîngrijirea terapeutică pozitivă “ajută la susţinerea proceselor vitale, menţine

66

integritatea funcţională, determină o creştere şi dezvoltare normale, previne şi controlezăbolile şi infirmităţile şi efectele acestora”.28Acţiunea îngrijirilor de sănătate este focalizată pe asistarea clienţilor atât în realizarearezultatelor de sănătate definite de ei înşişi cât în deciderea valorii pe care s-o atingă.Îngrijirile de sănătate comunitare este un domeniu al îngrijirilor de sănătate general careeste calificat în particular pentru a promova autoîngrijirea conform cerinţelor proprii fiecăreipersoane responsabile.Necooperarea Se vorbeşte de necooperare atunci când un client refuză să accepte un planterapeutic. Refuzul se poate baza pe lipsa de cunoaştere sau de înţelegere, pe existenţaunui conflict cu credinţele şi valorile sale culturale, pe acţiunea forţelor sale negative derespingere şi altele cum ar fi: inconveniente, cost, teamă adânc înrădăcinată, etc. Clientulpoate indica de la început faptul că nu are nici o intenţie de a coopera sau poate simula căacceptă planul de tratament şi comportament dar de fapt să nu se angajeze efectiv înautoîngrijire şi în respectarea indicaţiilor. Atunci când un client este necooperant, asistentamedicală va trebui să încerce să afle care este cauza acestei atitudini. Adeseori sunt motiveîntemeiate pentru necooperare dar, şi în cazul când acestea nu au o bază raţională deşi li saexplicat situaţia, clientul îşi păstrează dreptul de a lua propriile decizii referitoare la stareasă de sănătate.

MODELE DE ACORDARE A SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎNCOMUNITATE

O lungă perioadă de timp îngrijirile de sănătate, mai ales în spital, s-au bazat perutină şi au fost determinate de diagnosticul medical. Astăzi, îngrijirea bazată pe ritual şirutină este considerată depăşită şi datorită cercetării în nursing au fost dezvoltate sistemediferite pentru îngrijirile de sănătate comunitare în cadrul cărora responsabilitatea pentrudiferitele stadii o au asistentele medicale care acordă aceste îngrijiri urmând etapelesistematice ale procesului de nursing. Sunt descrise patru mari sisteme de bază pentruorganizarea îngrijirilor de sănătate :1. Alocarea sarcinilor: fiecare asistentă medicală efectuează un anumit set de sarcinispecifice pentru toţi pacienţii cum ar fi de exemplu, pe o secţie, o asistentă medicalăcare face baie la toţi pacienţii, alta face pansamentele, etc.2. Alocarea pacienţilor: o asistentă medicală îngrijeşte un număr de pacienţi ce-i esterepartizat.3. Îngrijirile de sănătate în echipă caz în care o echipă de asistente medicale areresponsabilitatea îngrijirii unui anumit pacient (în spital) sau grup de pacienţi (încomunitate).4. Îngrijirile de sănătate primare caz în care asistenta medicală primară (cea care a luatprima contact cu pacientul) are o responsabilitate continuă pentru acel pacient pe toatăperioada cât necesită îngrijiri indiferent dacă el va fi îngrijit ulterior de ea sau de o altăasistentă medicală/echipă de asistente medicale.În practică, limitele dintre sistemele de mai sus nu sunt strict delimitate ci dimpotrivă,se întrepătrund fiind utilizate într-un proces de îngrijire continuu.30 Diagnosticul unei probleme de sănătate a comunităţiiDupă ce face o apreciere iniţială a unei comunităţii, asistenta medicală este în măsură

67

să cunoască atât facilităţile pentru sănătate, resursele, investiţiile şi liderii consacraţi cât şilipsurile şi neconcordanţele existente în acea comunitate. Întrebarea care se poate puneeste: “Poate asistenta medicală să remedieze problemele de sănătate ale acelei comunităţiatunci când acestea apar “?1 -În primul rând trebuie să facă cunoscută semnificaţia îngrijirilor de sănătate comunitareşi importanţa acestuia.Prin conceptul conform căruia sănătatea este privită ca un proces de viaţă deplină ceinclude şi adaptarea individuală la stresul provocat de factorii interni şi externi serecunoaşte faptul că forţele societăţii sau problemele sociale au, în mod inevitabil, oputernică influienţă asupra sănătăţii indivizilor şi a comunităţilor în care aceştia trăiesc.Astfel se ajunge la concluzia că, pentru a îmbunătăţi starea de sănătate comunitară, estenecesar ca să se acţioneze pentru corectarea factorilor sociali nefavorabili care perpetuează sau accentuează inegalităţile din mediu.31 Anumite probleme de sănătate comunitară careau implicaţii profunde asupra bunăstării sunt cele generate de sărăcie, aglomeraţie urbană,igienă inadecvată, poluare, lipsa de siguranţă şi lipsa de hrană. În plus, după cum descrieMilio, atunci când nu sunt asigurate servicii de sănătate complete chiar în locul în caretrăiesc oamenii (potenţialii consumatori) sau când preţurile sau alte particularităţi aleprogramelor de sănătate devin bariere, oamenii rămân pe dinafara acestor servicii.Grupurile sociale care sunt identificate ca fiind “pe dinafară”32 sunt cele cu venit scăzut, celecare locuiesc în condiţii improprii, vârstnicii, rasele minoritare sau sexul majoritar.332 -În al doilea rând, asistenta medicală trebuie să identifice grupul “outcast” sau condiţiilede trai considerate a fi inadecvate.În multe comunităţi sunt grupuri sau zone cu deficit de sănătate care pot fi identificatede către asistentă medicală. Modul în care este făcută această identificare diferă în funcţiede personalitatea fiecărei asistente medicale. Aceasta trebuie să-şi răspundă la o serie deîntrebări cum ar fi:a -Ce trebuie să identifice ca nevoi de sănătate oamenii acestei comunităţi ?b -Sistemul de furnizare a îngrijirilor de sănătate din această comunitate trebuie să asigureservicii preventive ? Dacă nu, atunci are propriile sale strategii care să favorizezeschimbarea sau să îmbunătăţească sistemul ?c -Oamenii cu venit scăzut din această comunitate sunt interesaţi de problemele lor desănătate ? Dacă nu, pot fi ei motivaţi pentru a începe să participe activ la îmbunătăţireacondiţiilor de viaţă ?d -Consumatorii din această comunitate sunt receptivi la programele de educaţie pentrusănătate ? Dacă nu, cum ar trebui să fie aceste programe pentru a fi mai stimulative şi a sebucura de o mai mare atenţie ?e -În această comunitate există malnutriţie ? Dacă există, care sunt cauzele ?.Se datoreazăunei lipse de educaţie, alimentaţiei inadecvate sau credinţelor şi valorilor personale ?f -Oamenii din această comunitate le văd pe asistente medicale ca organizatori, facilitatori,avocaţi ai consumatorilor sau ca lucrători sociali ?Urmărind exemplul de mai sus se poate vedea cum apreciază asistenta medicală oanumită comunitate, cum identifică problemele din zona respectivă şi cum întreprinde oactivitate îngrijiri de sănătate. Interrelaţia dintre Procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şiProcesul de organizare comunitarăÎn perioada de apreciere este importantă acumularea de informaţii despre puterea

68

locală, autorităţi, influienţe, structura organizatorică, politici, interese şi strategii. Astfel, sepoate determina:a -care sunt şansele de succes dacă vor fi implicaţi un grup de cetăţeni şi nu doar o singurăpersoană şib -cât de necesară este cunoaşterea felului în care “sistemul local” lucrează, comunică şioperează.Între procesul de îngrijiri de sănătate comunitare şi procesul de organizare comunitarăexistă deci o interrelaţie.Această interrelaţie a fost shiţaţă de către Ross sub forma unui tabel care comparăcele două procese.Procesul de organizare comunitară Definiţia procesului de organizare comunitarăOrganizarea comunitară, după cum a fost definită de către Ross, este un proces princare fiecare comunitate îşi identifică trebuinţele sau obiectivele, ordinea acestor trebuinţesau obiective, acţiunea ce trebuie întreprinsă şi dusă până la capăt confom cu acestea,extinderea şi dezvoltarea atitudinilor şi practicilor de cooperare şi colaborare în comunitate.34 În momentul când procesul este împărţit în “paşi”de urmat şi sunt clarificateprincipiile esenţiale ale fiecărui pas, procesul respectiv este uşor de înţeles şi de transpus înpractică.V.2.5. Etapele procesului de organizarea comunitarăEtapele (paşii) procesului de organizare comunitară sunt similari cu cei ai procesuluide îngrijiri de sănătate comunitare.1 - Identificarea trebuinţelor sau obiectivelor.Pentru a identifica nevoile de sănătate trebuie să fie pusă în evidenţă nemulţumireafaţă de condiţiile existente. Această nemulţumire trebuie să fie analizată în funcţie despecificul fiecărei comunităţi şi trebuie ca pentru fiecare factor implicat să fie găsite soluţiiposibile. Atunci când soluţiile sunt explorate împreună cu cetăţenii este recomandabil ca săse discearnă asupra ceea ce aceştia doresc de la sănătate în contradicţie cu nevoile lor realede sănătate. În mod ideal, mişcarea către un obiectiv de sănătate trebuie iniţiată de cătrecetăţeni sau, cel puţin, să primească aprobarea entuziastă a acestora pentru ca motivaţia sădetermine începerea acţiunii.2 - Ordonarea trebuinţelor sau obiectivelor.Trebuie să fie selectate priorităţile şi atenţia trebuie îndreptată spre nevoia sau dorinţacea mai urgentă. Când rezolvarea unei probleme de sănătate este selectată ca fiind ceea cedoresc cetăţenii, trebuie asigurată cu promptitudine sfătuirea şi acţiunea din partea unuiexpert în sănătate. Oamenii recunosc ca fiind nevoi de sănătate pe acelea care vor fi înpropriul lor beneficiu. Ca exemplu, o comunitate poate tinde spre a fi indiferentă sau apaticăla problema generală a traficului de droguri dar cetăţenii sunt alertaţi şi gata să acţionezepentru rezolvarea problemei atunci când mass-media locală scrie, dând exemple concrete,despre tendinţa de creştere a posesiei ilegale şi a consumului de droguri printre studenţiidin familiile respectabile ale propriei comunităţi.353 - Dezvoltarea voinţei şi încrederii pentru a satisface nevoile sau a atinge scopurile.Pentru a dezvolta voinţa şi încrederea în rezolvarea unei probleme de sănătate,trebuiecăutaţi şi utilizaţi liderii (formali sau informali) din comunitate. Aceşti lideri trebuie priviţi şiaccceptaţi ca reprezentanţi ai intereselor subgrupurilor comunitare. Influienţa acestoraasupra grupurilor din care fac parte este deosebit de utilă în asigurarea succesului acţiunii.

69

4 - Găsirea resurselor interne sau externe care să contribuie la satisfacerea nevoilorsau la atingerea scopurilor.Persoanele care sunt recunoscute şi acceptate ca membri ai comitetelor de cetăţeni celucrează la rezolvarea unei anumite probleme de sănătate reprezintă aşa numitele “resurseumane” ale comunităţii respective. Este recomandabil ca din aceste grupuri să facă partemembrii reprezentativi ai cetăţenilor şi ai agenţiilor din comunitate. Trebuie inclusepersoane influiente şi profesionişti individuali cu cunoştinţe şi experienţă pentru a ficonsultaţi atunci când este nevoie. Capacitatea cetăţenilor de a-şi rezolva problemele şi dea se ajuta singuri are un potenţial nelimitat iar sarcina facilitatorilor trebuie să fie doaraceea de a exercita o influienţare indirectă şi de a oferi suportul necesar atunci când estecerut de către grup.Fiecare acţiune a comitetului este determinată de scopurile şi obiectivele care trebuierealizate. Asistenta medicală care este membră a unui comitet poate fi implicată înasigurarea ca acele obiective să conţină aspecte comportamentale pozitive aşteptate şiacceptate de cetăţeni.5 - Iniţierea acţiuniiMembrii comitetelor de cetăţeni vor decide asupra acţiunii necesare care să fie ceamai adecvată pentru atingerea obiectivelor. Pentru a dezvolta puterea şi coeziunea grupuluide lucru, activităţile cu conţinut emoţional trebuie să fie recunoscute ca fiind esenţiale.Comitetul trebuie să aibă timp pentru muncă susţinută, discuţii serioase, argumente şimetode practice de rezolvare a problemelor dar, este de sperat ca să-şi facă timp şi pentrudistracţie, stabilirea relaţiilor de prietenie şi participarea la aniversări. Astfel se realizează ocoeziune internă între membrii comitetului care, atunci când intervin evenimenteneprevăzute şi se cer schimbări ale planului iniţial şi adaptarea acţiunii, pot să furnizezealternative flexibile care să fie acceptate cu o minimă opoziţie.6 - Extinderea şi dezvoltarea atitudinilor şi practicilor de cooperare şi colaborare încomunitate.Este important ca atitudinile şi practicile de cooperare şi colaborare din comunitate săfie funcţionale pe întreaga durată a procesului de organizare comunitară. Cerinţele ca liniilede comunicaţie să rămână active, deschise şi efective sunt mai uşor de statuat decât derealizat. Comitetul de cetăţeni trebuie să utilizeze dorinţa de bine care există în comunitatede comun acord cu toţi membrii comitetului. Aceasta se poate realiza efectiv printr-ovarietate de căi cum ar fi contactele directe de la om la om, schimbul reciproc de informaţiişi utilizarea puterilor şi resurselor din comunitate. Prin existenţa unui sistem de comunicareactiv şi deschis între membrii comitetului, diferenţele de opinii, tensiunile şi conflictele pot fimult atenuate sau pot să dispară. Aceasta imprimă viaţă şi vigoare unei mişcări care estetotuşi diferită de consensul simplist sau “gândirea în grup”36. Gândirea în grup se referă lamodul de gândire pe care indivizii îl adoptă în momentul în care diferendele de opinie dintrungrup unit devin atât de dominante încât se tinde spre a nu se mai ţine seama deaprecierea realistă a alternativelor acţiunii.37Rezultatul unei activităţi şi comunicări efective este angajarea în realizarea unuiproiect-pilot. Atunci când o problemă este prelucrată la o scară mai înaltă, existăoportunitatea de a experimenta felul în care va acţiona asupra să o anumită idee, tehnicăsau operaţie. În acest mod se pot înlătura obstacolele sau impedimentele care nu au fostluate în considerare în planul iniţial. Clarificarea procedurilor, şi prin aceasta influienţareapozitivă a rezultatelor, este facilitată dacă li se cere persoanelor individuale să participe la

70

studiul-pilot, se analizează răspunsurile lor şi modul în care interpretează instrucţiunile.7 -EvaluareaPentru întregul proces de organizare comunitară, mecanismele evaluării fiecărui passunt esenţiale. Aceaste poate fi sarcina unui profesionist de sănătate sau a asistenteimedicale comunitare. Procedurile prin care fiecare pas al procesului este examinat şievaluat sunt:a -parcurgerea datelor esenţiale,b -obţinerea feedback-ului fiecărui pas,c -prezentarea raţiunii sau argumentului pentru includerea fiecărui pas,d -sugerarea de metode alternative.Succesul unui proiect este mai uşor asigurat dacă sunt utilizate toate aceste proceduriîn timpul derulării procesului.Rolul profesioniştilor de sănătate, care facilitează procesul de organizare comunitară înceea ce priveşte măsurile specifice privind sănătatea, este:a -munca cu cetăţenii,b -încurajarea dezvoltării tuturor elementelor esenţiale ale procesului,c -asigurarea consultării conform necesităţilor,d -deservirea populaţiei în interiorul comunităţii şi nu în afara ei,e -întărirea capacităţii cetăţenilor localnici de a acţiona ca o echipă pentru realizareascopurilor şi obiectivelor pe care fiecare dintre ei şi le-au propus.Trebuie menţionat că, aceşti paşi ai procesului de organizare comunitară, nu trebuieurmaţi nepărat în ordinea de mai sus. Fiecare acţiune va contribui la dezvoltarea altorelemente ale procesului. Ceea ce este esenţial este ca:a -toate activităţile să aibă un ţel,b -toate alternativele pozitive şi negative să fie luate în considerare înaite de a acţionaconform uneia dintre acestea,c -grupul comunitare să fie un evaluator sau judecător permanent al tuturor evenimentelorcare sunt implicate în proces ca o mişcare progresivă spre ţelurile propuse.

Etapele procesului de nursing în comunitate

1.Aprecierea nevoilor comunităţii

1.1. Culegerea datelorMetoda cheii de informareMetoda forumului comunitareMetoda ratei celor aflaţi în tratamentMetoda indicatorilor socialiMetoda supravegherii zoneiMetode epidemiologiceStarea de sănătate şi caracteristicile eiAnchetele epidemiologiceScreeningul şi studii de prevalenţă1.2. Stabilirea problemei1.3 Aprecierea datelor

71

1.4 Identificarea problemei1.5 Formularea diagnosticului stării de sănătate a colectivităţii

2. Planificarea acţiunii de îngrijirea a sănătăţii2.1 Stabilirea scopului şi obiectivelor2.2 Stabilirea priorităţilor2.3 Stabilirea intervenţiilor2.4 Planul de îngrijiri de sănătate

3. Implementarea planului de acţiune

4. Evaluarea acţiunii efectuate.

Procesul de nursing în îngrijirea familiilor

Individualizarea serviciilor de sănătate pentru familiiObservarea situaţiei de la domiciliu privind starea de sănătate: Vizita la domiciliuComponentele unei vizitePregătirea pentru o vizităIntrarea în familieContractul cu familia1. Aprecierea1.1. Aprecierea familieiFactori în aprecierea familieiInstrumente folosite în aprecierea familieiInterviulObservareaAlte metodeGenograma familiei1.2. Aprecierea stării de sănătate a familiei1.2.1. Culegerea datelorFactori în aprecierea sănătăţii familieiIndicatori utilizaţi în aprecierea stării de sănătate a familieiIndicatori demograficiIndicatori medicaliIndicatori sociologiciIndicatori economiciInstrumente folosite în aprecierea sănătăţii familieiInterviulObservareaExaminareaAlte metodeStabilirea scorului Apgar al familieiChestionarulGraficul evoluţiei adaptării tânărului1.3. Identificarea problemei

72

1.4. Formularea diagnosticului de îngrijiri de sănătate2. Planificarea2.1 Stabilirea rezultatului dorit (scop şi obiective)2.2 Stabilirea priorităţilor2.3 Stabilirea intervenţiilor2.4 Planul de îngrijirePe parcurs2.5 Discutarea problemei cu membrii familiei implicate2.6 Comunicarea în cadrul echipei3. Implementarea4. Evaluarea

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE BAZATPE MODELUL DE VIAŢĂ (MODELUL ROPER, LOGAN ŞITIERNY)

MENTINEREA UNUI MEDIU SANOGENAPRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care pot influienţa mediul ambiant:a. Biologici:-acuitatea senzorială-abilităţi/dizabilităţi psihice-susceptibilitate la infecţii-starea fizică (sănătate/boală), răspunsul individual la infecţii sau traumatisme.b. Psihologici:-abilităţi/deficienţe intelectuale-atitudinea individuală faţă de propria siguranţă (acasă, la servici, la activităţi dedestindere şi recreere, în timpul călătoriilor)-personalitate şi temperament-stare sufletească şi motivaţie-nivelul de încredere-nivelul de stress-nivelul de cunoştinţe privind autoprotecţia-receptivitatea faţă de legislaţie/educaţie pentru sănătate-vătămări intenţionate.c. Socioculturali-factori culturali (cum ar fi conceptul despre siguranţă)-factori sociali (cum ar fi prevalenţa bolilor infecţioase)-clasa socială (cum ar fi riscul de accident)-tulburările sociale şi violenţa-religie.d. De mediu-condiţii de locuit-standardele de siguranţă ale locuinţei

73

-expunere la pericole la locul de muncă-expunere la pericole la locurile de joacă şi de recreere-riscuri de accidente în trafic sau la traversarea străzii-expunerea la factorii de mediu poluanţi-factorii climatici şi geografici-factori din spaţiul extratetrestru.e. Politico-economici-cunoaşterea şi atitudinea faţă de legislaţia în domeniul sanitar-conştientizarea pericolelor locale-cheltuielile personale pentru măsuri de siguranţă-implicarea/neimplicarea factorilor politici de decizie (cum ar fi poluarea, produsele radioactive, -legislaţie-finanţarea de la guvern.Identificarea grupurilor cu risc crescut:-Sugarii vulnerabili la: accidente, infecţii, variaţii mari de temperatură-Copii preşcolari vulnerabile la: accidente casnice-Copii şcolari vulnerabili la: accidente stradale sau la locul de joacă-Adolescenţi vulnerabili la: accidente rutiere, accidente cu bicicleta, accidente în timpulpracticării sporturilor.-Adulţi vulnerabili la: întâmplări neprevăzute la locul de muncă, accidente rutiere,responsabilitate pentru siguranţa copiilor-Vârstnici vulnerabili la: căderi în locuinţă, infecţii şi incendii, accidente ca pietoni.Identificarea problemelor actuale-Dependenţă/independenţă în menţinerea unui mediu sanogen-Dependenţa în perioada de sugar, copilărie şi la bătrâneţe-Constrângeri ale independenţei în perioada de adult (afecţiuni mentale, psihice,senzoriale-Dependenţa ceilorlalţi de ajutorul tău-Dependenţa ta de ajutorul celorlalţiFormularea diagnosticului de îngrijirePLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin intervenţii specifice impotriva factorilorfavorizanţi.Obiective-Schimbări ale mediului ambiant necorespunzător (spaţiu prea mic, aglomeraţie, igienăprecară, zgomot, risc crescut de accidente, violenţa, risc crescut de infecţii, mâinimurdare, agenţi infecţioşi, risc de incendii, risc asociat medicaţiei, ş.a.)-Rezolvarea/ameliorarea problemelor actuale - impactul negativ al factorilor de risc- problemele fizice cum ar fi reducerea mobilităţii (de la mici restricţii în utilizareaunui segment al corpului până la paraplegie, hemiplegie şi tetraplegie) - se vordiscuta detailat într-un capitol separat.- problemele mentale: retard intelectual, o serie de boli psihice, ş.a.)- problemele datorate reducerii/pierderii acuităţii senzoriale (vizuale, auditive, tactile,olfactive şi gustative)

74

-Intervenţii curative specifice-Prevenirea recidivelor-Ajutorarea persoanelor de a-şi însuşi un comportament adecvat faţă de problemele carenu pot fi rezolvateb. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia instrumentelor de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

COMUNICAREA

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează comunicarea:a. Biologici: integritatea structurală şi funcţională a organismului, vorbirea, auzul,văzul, citirea, scrierea, gesticab. Psihologici: inteligenţa/vocabularul/citirea, încrederea în sine, respectul de sine,percepţia despre sine, importanţa impresiei celorlalţi despre tine, imaginea desprepropriul corp, informaţiile date, primite şi reţinute, capacitatea de a se impune,interrelaţiile umanec. Socioculturali : limba maternă, dialect/accent, vocabular, etnie şi discriminare,aparenţele, modele de viaţă, contactul vizual/gesticulări, atitudini, valori şi credinţe,apartenenţa la un grupd. De mediu ambiant : temperatură/aerisire, lumină, zgomot, tipul/mărimea camerei,aranjarea mobilieruluie. Politico-economici: salariu/venit, ocupaţie, canale de comunicaţie/mass media,computere, legislaţie pentru protecţia informaţiei şi a individuluiIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate de cunoaştere, vorbire, auz, surdo-mutism, mobilitatea corpului,limbajul corpuluiSchimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate de oameni necunoscuţi, locuri necunoscute, limbaj necunoscut,activităţi nefamiliare, schimbarea rolului în cadrul familiei, relaţiile de familie, inversarearolurilor,Experienţa durerii (în funcţie de experienţele anterioare, personalitate, anxietate,autosugestie, credinţe şi atitudini, religie)

75

-probleme legate de aspectele fizice ale durerii, gradul de percepţie a durerii, reacţia ladurere, tipul de durere, localizarea, durata şi intensitatea durerii, factori care provoacă/accentuează durerea, controlul dureriiFormularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Facilitarea comunicării prin metode specifice adresate componentelor procesului decomunicare şi factorilor ce pot influienţa comunicarea.Obiective-Rezolvarea/ameliorarea problemelor actuale determinate de impactul negativ alfactorilor interni sau externi asupra comunicării.-Asigurarea funcţionării optime a tuturor componentelor procesului de comunicare:sursă, mesaj, canal, receptor.-Obţinerea feedback-ului.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

RESPIRAŢIAAPRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează respiraţia:a. Biologici: caracteristicile respiraţiei (frecvenţa, amplitudinea, ritmul, zgomotesupraadăugate), nivelul de activitate, fumător/nefumător, deficienţă circulatorieperiferică evidentă (cianoză perioro-nazală, alte)b. Psihologici: dependenţa de fumat, motivatie pentru a se lăsa de fumat, nivelul decunoştinţe şi atitudinea faţă de obiceiul de a fuma, efectele stării emoţionale asuprarespiraţieic. Socioculturali : nivelul de cultură şi respectul siguranţei celorlalţi (vezi expectoraţiape stradă, fumatul în locuri publice.)d. De mediu ambiant : expunere la poluanţi atmosferici (acasă sau la locul de muncă),cunoştinţe şi atitudini faţă de poluarea atmosferică.e. Politico-economici : cunoştinţe şi atitudini faţă de poluarea atmosferică, prevenireaafecţiunilor respiratorii favorizate de fumat.Identificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actuale

76

Schimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate caracterul respiraţiei, de tuse, expectoraţie, durere, afecţiuni cardiaceinduse sau asociate, anxietate.Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate expunerea la noxe, afecţiuni cardiopulmonare acute şi cronice-probleme legate de obiceiul de a fuma, alteFormularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Imbunătăţirea respiraţiei prin intervenţii asupra factorilor determinanţi sau favorizanţi aitulburărilor actuale sau potenţiale.Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale, fumatul şiafecţiunile induse de acest obicei afănd prioritate.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale ale sistemului respirator, limfatic şicardiovascular (simple sau asociate).-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

ALIMENTAREA ŞI HIDRATAREA

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează hrănirea şi hidratarea:a. Biologici: starea cavităţii bucale şi a danturii, starea sistemului digestiv, nutriţia,profilul psihic individual (alimente preferate, metode culinare, felul în care mănâncăsau bea, tabieturi), apetit.b. Psihologici: capacitatea intelectuală (posibilităţi de a discerne în procurarea şiprepararea hranei), cunoştinţe despre dietă şi sănătate, controlul greutăţii corporale,imagini distorsionate despre propriul corp, dependenţa/abuzul de alcool, igienaalimentaţiei, supra/subalimentaţia, starea emoţională.c. Socioculturali: tradiţiile familiale, obiceiurile culturale, restricţiile religioase.

77

d. De mediu ambiant : clima şi poziţia geografică, posibilităţile de procurare a hranei,distanţele faţă de magazinele alimentare, facilităţile de transport, metodele culinare,modalităţile de păstrare a alimentelor, existenţa posibilităţii de contaminare a apei şialimentelor.e. Politico-economici : resursele materiale reduse (malnutriţia), cantitatea şi calitateahranei, politicile naţionale de sănătate (educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă).Identificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme asociate dependenţei fizice (poziţie, dizabilităţi fizice, tulburări respiratorii,-probleme asociate dependenţei emoţionale/psihice (stres, afecţiuni psihice, retardulintelectual, abuzul de alcool-probleme asociate disconfortului fizic (starea cavităţii bucale, disfagia, vărsăturile,regurgitaţiile, flatulenţa, meteorismul, alergiile alimentare, durerea, anxietatea).Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate posibilitatea de contaminare a apei şi alimentelor, imposibilitatea deprocurare a hranei, -probleme legate de obiceiurile alimentare, acceptarea sau neacceptarea regimuluidietetic recomandat, Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Imbunătăţirea stării de nutriţie prin intervenţii asupra factorilor determinanţi saufavorizanţi ai tulburărilor actuale sau potenţiale.Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

ELIMINAREA

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)

78

Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează eliminarea:a. Biologici:-integritatea anatomică şi funcţională a sistemului de eliminare digestiv şi reno-urinar-capacitatea de a se deplasa şi utiliza toaleta, de a se spăla pe mâini, etcb. Psihologici:-abilităţi intelectuale-concepţia despre intimitate-răspunsul la recomandăric. Socioculturali-nivelul de cunoştinţe despre nutriţie şi eliminare-grupuri culturale, clase sociale, obiceiuri familiale-comportamente igienice-religied. De mediu ambiant-tipuri de toaletă-facilităţi pentru folosirea igienică a toaletei, pentru spălarea pe mâini, ş.a.e. Politico-economici-fondurile alocate pentru prevenirea bolilor digestive infecţioase transmisibileIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate caracterul respiraţiei, de tuse, expectoraţie, durere, afecţiuni cardiaceinduse sau asociate, anxietate, etc.Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate expunerea la noxe, afecţiuni cardiopulmonare acute şi cronice-probleme legate de obiceiul de a fuma, alteFormularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea funcţiei de eliminare la nivelul cel mai fiziologic posibil şi prevenirea bolilordigestive transmisibileObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

79

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

IGIENA PERSONALĂ ŞI ÎMBRĂCAREA

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează igiena personală şi îmbrăcarea:a. Biologici:-stadiul de dezvoltare fizică (vârsta)-schimbările fizice determinate de îmbătrânire-diferenţele fizice individuale-starea de sănătate a pielii (murdărie, eriteme, escare, sângerări, -starea de igienă a mâinilor (spălatul pe mâini)-starea cavităţii bucale şi a dentiţiei (mirosul neplăcut al gurii)-condiţia şi tipul de păr capilar (gras, uscat, friabil), obiceiuri de spălare a părului-stilul de a se îmbrăca, standardele proprii de igenă corporală.-diferenţe fizice determnate de sex- feminin: toaleta sânilor, toaleta regiunii anogenitale mai ales în perioadamenstruaţiei, - masculin: bărbieritul, b. Psihologici:-sexualitate-personalitate, stare emoţională-nivelul de cunoştinţe-gradul de inteligenţăc. Socioculturali-valori personale şi stil-norme sociale privind îngrijirea şi vestimentaţia-influienţe culturale, norme privind vestimentaţia-norme religioase privind curăţenia şi vestimentaţiad. De mediu ambiant-posibilitatea de a se spăla şi tipul de baie (la domiciliu, la locul de muncă)-posibilitatea de a beneficia de apă caldă-expunerea la substanţe toxice pentru piele şi mucoase (acasă sau la locul de muncă)-climăe. Politico-economici-facilităţi de igienă personală adaptate la posibilităţile persoanelor cu venit redus-posibilitatea de cumpărare a articolelor de întreţinere a igienei personale şi a articolelorde îmbrăcăminteIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate de limitarea mobilităţii, deficienţe senzoriale, pierderile de cunoştinţă,

80

tulburări psihice, diferite boli acute sau cronice, posibilităţile socioeconomice şi culturale.Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme asociate stilului personal şi a imaginii de sine, lipsei de intimitate, apariţieiparazitozelor şi a altor infecţii ale pielii şi mucoaselor, necesitatea purtării de proteze(dentare, de membre), Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Îmbunătăţirea stării de sănătate printr-un stil de igienă personală corespunzătorObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

CONTROLUL TEMPERATURII CORPULUI

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează controlul temperaturii corpului:a. Biologici:-vârstă-sex-exerciţiile fizice-hormoni-hranăb. Psihologici:-nivelul de cunoştinţe privind măsurile ce se impun în caz de creştere sau scădere atemperaturii-temperament-valori personale implicate în crearea mediului ambiantc. Socioculturali

81

-tipul de locuinţă-alegerea îmbrăcăminteid. De mediu ambiant-temperaturi extreme ale mediului-nivel crescut sau scăzut de umiditate-caracteristicile atmosferice în funcţie de climă, altitudine, zonă geografică, etc.-condiţiile de locuit, tipul de activitatee. Politico-economici-vulnerabilitatea copiilor şi a persoanelor vârstnice-posibilităţile materiale (locuinţă, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente, etc.)-educaţia pentru prevenirea hipo- sau hipertermieiIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate de creşterea temperaturii (hipertermia) sau scăderea temperaturii(hipotermia).Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme asociate condiţiilor improprii de locuit, îmbrăcăminte şi încălţăminteneadecvate temperaturii mediului ambiant,Formularea diagnosticului de nursing

PLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea temperaturii corpului în limite normaleObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

MOBILIZAREA

APRECIEREA NEVOILOR

82

Culegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează mobilizareaa. Biologici:-integritatea anatomică şi funcţională a sistemului osteo-articular, muscular şi nervos-postura-afecţiuni funcţionale congenitale sau ereditare-sechele posttraumatice, diferite afecţiunib. Psihologici:-gradul de inteligenţă-temperament, credinţe şi valori, motivaţie-cunoştinţe despre avantajele exerciţiilor fizice-cunoştinţe despre prevenirea accidentelor-atitudinea generală şi atitudinea particulară faţă de dependenţă şi handicapc. Socioculturali-clasa socială, tradiţie, religie-activităţile specifice locului de muncă, modalitatea de deplasare/transport-efectele mecanizării asupra stilului de viaţă-rolul în familie şi în societated. De mediu ambiant-condiţiile de locuit-climat şi relief (influienţa asupra specificului activităţii, hobby)-mijloace de transporte. Politico-economici-aşezarea comunităţii (peisaj, poziţie faţă de trafic şi alţi factori ce pot provocaaccidente)-regulamente privind transportul rutier-legislaţia privind deplasarea şi accesul copiilor, persoanelor vârstnice şi a persoanelor cuhandicap în mijloacele de transport, parcări, clădiri, etc.Identificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate de afecţiuni ale membrelor, ale sistemului osteoarticular şi muscular-probleme asociate altor afecţiuni (hemiplegia, tetraplegia, paraplegia)Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme asociate hiperactivităţii sau hipoactivităţii, reacţiile particulare la schimbare,lipsa de cunoştinţe specifice privind posibilităţile de mobilizare, durerea.Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea mobilităţii în limite cât mai apropiate de nivelul optim posibil.Obiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.

83

-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

ACTIVITATEA ŞI RELAXAREA

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează activitatea şi relaxareaa. Biologici:-condiţia fizică-nivelul de energie-starea de sănătate-deficienţe fizice sau psihiceb. Psihologici:-gradul de inteligenţă-temperament, personalitate, motivaţie-reacţia particulară la stres, şomaj, pensionare-autocontrol şi utilizarea judicioasă a timpului liberc. Socioculturali-diferenţe determinate de sex-cultură, religie, tradiţie-presiuni sociale şi violenţe la locul de muncă-clasa socialăd. De mediu ambiant-climă şi relief-siguranţa la locul de muncă sau de petrecere a timpului libere. Politico-economici-posibilităţile financiare-legislaţia muncii (siguranţa locului de muncă, angajarea persoanelor cu deficienţe sauhandicap-oportunităţile oferite pentru petrecerea timpului liber (servicii, costuri, distanţe, etc.)Identificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă

84

-probleme legate de deficienţe fizice, senzoriale sau psihice, boli psihice-probleme asociate altor afecţiuni.-probleme socialeSchimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme asociate consumului de droguri, schimbărilor induse de şomaj, pensionare,neintegrării într-un grup, destrămării familiieiFormularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea echilibrului între activitate şi relaxareObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

EXPRIMAREA SEXUALITĂŢII

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează exprimarea sexualităţiia. Biologici:-stadiul de dezvoltare sexuală-modificări structurale sau fiziologice ale sexului-controlul fertilităţii-schimbările intervenite în andropauză şi menopauzăb. Psihologici:-nivelul de dezvoltare intelectuală/emoţională-atitudinea individuală faţă de sexualitate-orientarea sexuală-aspecte ale gravidităţii/lăuziei

85

-dificultăţi asociate menopauzei/andropauzeic. Socioculturali-procesul de socializare-similarităţi/diferenţe socioculturalePag. 105-atitudinea societăţii faţă de exprimarea sexualităţii-religied. De mediu ambiant-influienţele de acasă, şcoală sau la locul de muncăe. Politico-economici-factorii economici-factorii legali-politicile sanitare faţă de bolile cu transmitere sexualăIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate de deficienţe fizice, senzoriale sau psihice.-probleme asociate bolii, disconfortului, desfigurării.-probleme socialeSchimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate de sexul cu parteneri multipli, transmiterea bolilor venerice, SIDA, ş.a.-probleme legate de boli ce afectează sexualitatea (de exemplu impotenţa asociatădiabetului)-probleme legate de restricţii ale activităţii sexuale pe perioade determinate-probleme asociate unor experienţe anterioare traumatizante (ca de exemplu abuzulsexual în copilărie, violul, ş.a.)Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Scăderea gradului de dependenţă pentru a permite exprimarea sexualităţiiObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

86

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

SOMNUL

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei (actuală sau potenţială)Identificarea factorilor care influienţează somnula. Biologici:-ritm circadian-activitate-alimentaţie şi băutură-afecţiuni fizice sau psihiceb. Psihologici:-depresii-anxietate-visuri-credinţe despre somnc. Socioculturali-nivelul de venit-tipul de pat şi de dormitor-obişnuinţa de a folosi hipnoticed. De mediu ambiant-siguranţă-zgomot, luminozitate-temperatura camereie. Politico-economici-posibilitatea de a avea o locuinţă-vagabondaj-activitate încordată şi suprasolicitantă-activitate excesivăIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actualeSchimbarea stării de dependenţă/independenţă-probleme legate diferite afecţiuni care determină disconfort sau durere-probleme legate de insomnie asociată sau nu cu dependenţa de somnifere-probleme legate de alterarea cunoştinţei (lipotimia, coma, epilepsia, anestezia generală)Schimbarea mediului ambiant şi a rutinei-probleme legate de schimbarea patului, schimbarea poziţiei de somn, schimbareaprogramului de somn, dezorientare, ş.a.Formularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea cantitativă şi calitativă a somnului, (cât mai aproape de nivelul fiziologic

87

posibiLObiective-Prevenirea problemelor potenţiale determinate de problemele actuale.-Rezolvarea sau ameliorarea problemelor actuale.-Prevenirea recidivelor şi a complicaţiilor.-Dezvoltarea de metode alternative pentru adaptarea la deficienţele actuale în cazulproblemelor care nu pot fi rezolvate.b. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

DECESUL

APRECIEREA NEVOILORCulegerea datelor (diferite metode)Stabilirea problemei actualeIdentificarea factorilor care pot determina decesula. Biologici:-bolile terminale-diferitele afecţiuni acute sau cronice cu prognostic sever-accidente-bătrâneţea-efectele decesului asupra familiei şi prietenilorb. Psihologici:-credinţe despre moarte-cunoaşterea/necunoaşterea prognosticului-reacţii particulare la apropierea morţii-frică, anxietate, alte sentimente legate de moarte-efectele pierderii asupra familiei şi prietenilorc. Socioculturali-diferite ritualuri determinate de cultură, religie, tradiţied. De mediu ambiant-acasă, la spital, altee. Politico-economici-speranţa de viaţă, mortalitate, cauzele de deces ca indicatori ai situaţiei socioeconomiceIdentificarea grupurilor cu risc crescutIdentificarea problemelor actuale-probleme asociate apropierii morţii

88

-problemele familiei şi prietenilorFormularea diagnosticului de nursingPLANIFICAREA ACŢIUNILORa. Stabilirea scopului şi obiectivelorScop-Menţinerea calităţii vieţii până la sfârşitObiective-combaterea durerii-combaterea simptomelor-acompaniamentul relaţional-oferirea de suport familiei pe perioada doliuluib. Identificarea membrilor echipei multidisciplinare şi stabilirea de responsabilităţi specificefiecărui membruc. Identificarea resurselor proprii, familiale şi comunitare necesare în procesul de îngrijire şia modalităţii de acces la aceste resurse.d. Stabilirea modalităţii de monitorizare şi evaluare.e. Stabilirea intervenţiilorf. Elaborarea Planului de Îngrijire.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE.

EVALUAREA ACŢIUNILOR EFECTUATE.

FAMILIA CU NOU-NĂSCUT EUTROFIC SĂNĂTOS (CAZ IDEAL)

PREZENTAREA CAZULUIÎn data de 26.07.2008, la cabinetul medicului de familie M.F. din Sibiu, se anunţă telefonicexternarea din maternitate a nou-născutului M.E. în urmă cu 24 de ore. Întreaga familie s-aînscris pe lista medicului M.F. în urmă cu trei luni. Medicul M.F., cu care lucrez în moddirect, îmi face o descriere succintă a membrilor familiei şi hotărâm ca prima vizită la nounăscutsă o fac eu, urmând ca a doua zi să meargă şi medicul.Pe biletul de externare al lăuzei se consemnează:“Naşte făt viu, de sex M, G = 3500 g, naştere normală”.Pe biletul de externare al copilului se consemnează:“Nou-născut eutrofic, starea la naştere bună, scor Apgar 10, greutatea la naştere= 3500g, lungimea la naştere = 52 cm, perimetrul cranian = 34 cm, născut latermen: 40 săptămâni, în prezentaţie craniană, nu necesită aplicarea de forceps.Bont ombilical nedetaşat cu şanţ de mumifiere, tegumente şi mucoase curate,icter fiziologic moderat din a 3-a zi de viaţă, alimentat natural, secreţia lactatăinstalată, suge suficient.Data naşterii: 22.07.2008, data externării 26.07.2008.S-a administrat vitamina D2 200000 u.i. i.m. în data de 26.07.2008. Vaccinat BCGîn data de 26.07.2008.Se externează cu stare generală bună, alimentat natural şi se recomandă urmărirela domiciliu prin echipa medicului de familie.”

89

PRIMA VIZITĂ LA DOMICILIUMă deplasez la adresa indicată şi sunt întâmpinată de fericitul tată. Încă de la intrare îmi faco primă impresie, remarc cu plăcere aspectul deosebit al apartamentului, mobilierul modernşi de bun gust, curăţenia şi microclimatul excelent. Mă prezint zâmbind şi tatăl îmi răspundeamabil că mă cunoaşte din cartier de când era elev şi venea la consultaţii în dispensar. Îmimărturiseşte că este mai liniştit acum când, de soţia şi copilul său se va ocupa o persoanăcunoscută. INTERVIULCer permisiunea să intru în sufragerie pentru o convorbire la care să participe şi mama, tataşi cele două bunici care sunt venite să-i ajute pe tinerii părinţi în primele zile. După cefacem prezentările, constat că şi bunica paternă este o persoană cunoscută fiind cu mulţiani în urmă o “mămică de-a mea”. Astfel că, în timp ce noul-născut doarme în camera să, purcedem la o convorbire pe îndelete. Familia nou-născutuluiÎn timpul acestui INTERVIU aflu că familia M. este o familie mononucleară, compusă din soţdomnul M.D. 28 ani, economist şi doamna M.M. 27 ani, juristă; sunt interdepenţi, căsătoriţiîn urmă cu trei ani; relaţiile conjugale sunt foarte bune şi şi-au dorit foarte mult un copil.

MAMA: Doamna M.M.În timpul sarcinii mama a fost sănătoasă şi nu a luat medicamente; a primit Vitamina D2 şiCalciu din luna a 7-a, la indicaţia medicului şi a efectuat controalele periodice la mediculspecialist ginecolog. Vârsta de gestaţie a fost de 39-40 săptămâni, naşterea a debutat cudureri abdominale moderate şi cu eliminarea de mucus sanguinolent prin vagin. Având totulpregătit dinainte, viitoarea mama a fost dusă cu maşina proprie, de către soţul său lamaternitate, unde s-a indicat internarea.Perioada de dilataţie a durat 4 ore după care expulsia s-a declanşat în 20 de minutenecesitând epiziotomie. Detaşarea şi expulsia placentei s-a făcut în următoarele 15 minute.Medicul obstetrician a stabilit că naşterea a decurs normal şi a suturat plaga perineală.Declară că a trăit o perioadă de aşteptare cu o mulţime de semne de întrebare care au dusla o oarecare stare de nelinişte. De fapt, este o persoană echilibrată şi în timpul sarcinii s-asimţit într-o stare de simbioză cu fătul său. Este convinsă că “femeia se realizează princăsnicie şi devine fericită prin maternitate”.Recunoaşte că primul aspect al copilului cu pielea roşie, intensă şi acoperită cu un strat grosde grăsime a înspăimântat-o.Vederea cordonului ombilical lung, gros şi gelatinos a surprins-o, iar primele ţipete auimpresionat-o.Însă, după prima impresie, surpriza mamei în ceea ce priveşte aspectul copilului ei, adispărut. Grijile însă nu au încetat. Lipsa ei de încredere şi teama de a nu greşi ointimidează. Unele manifestări ale nou-născutului ca: tremurul bărbiei, mişcările respiratoriirapide şi superficiale, lipsa de coordonare a mişcărilor, lipsa de tonicitate a muşchilor cefei,dificultăţile de supt, etc., o înspăimântă.Imediat după naştere a fost atât de agitată şi plină de fericire încât nu a realizat epuizareafizică şi nevoia de repaus.Simte că abdomenul s-a retras, însă II este teamă că va rămâne “cu burtă”, s-a îngrăşat cu12 kg faţă de greutatea anterioara sarcinii, nu-i mai sunt bune hainele, are poftă demâncare dar se abţine ca să încerce să slăbească.

90

Lohiile sunt sanguinolente cu miros fad, plaga perineală nu-i permite să şadă astfel că,alăptarea o face în poziţie culcat în decubit lateral.Temperatura este normală, respiraţia i s-a uşurat după naştere.Sânii sunt plini cu lapte, puţin dureroşi şi când se apropie ora mesei copilului, începe să“curgă” singuri.Are multe semne de întrebare în ceea ce priveşte îngrijirea ei şi evoluţia stării de sănătate.Este îngrijorată că sugarul nu suge suficient, adoarme la sân, se trezeşte după ce îl pune încoşuleţ, uneori sughite. Bunica maternă are tendinţa de a-l lua în braţe când plânge.Este neîndemânatică şi intră în panică când copilul plânge în timpul schimbării scutecelor,înainte de supt.În timpul nopţii precedente nou-născutul a plâns din oră în oră şi de fiecare dată i s-a dat săsugă. Părinţii sunt îngrijoraţi că situaţia se va perpetua şi în nopţile ce vor urma.

TATĂL: domnul M.D.Şi-a luat două săptămâni din concediul de odihnă, pentru a-şi putea îndeplini rolul ce-irevine, fiind conştient că “meseria de părinţi este cea mai importantă din cadrul existenţeifiecăruia dintre noi”.În timpul cât mama a fost internată la maternitate, s-a simţit ca orice tată în devenire:stângaci, uneori ridicol, nu şi-a găsit rostul.După naşterea fiului său s-a ocupat împreună cu bunicul şi bunicile copilului de procurareacelor necesare noului venit, aranjându-i-se o cameră separată, luminoasă uşor de aerisit, şicare comunică cu dormitorul părinţilor.S-a ocupat de declararea naşterii, de transportul mamei şi copilului acasă.Paşnic, dar hotărât, a luat toate măsurile de prevedere pentru excluderea oricăror viziteinoportune în primele zile după întoarcerea din maternitate.Acum încearcă să se integreze în toate treburile din gospodărie deoarece ajutorul buniceloreste temporar, amândouă fiind în serviciu.

Familia doamnei M.M.Este compusă din doamna V.B. (bunica maternă) în vârstă de 50 ani, contabilă, suferă decâţiva ani de o bronşită cronică şi din soţul ei, domnul V.S. (bunicul matern) 65 ani,pensionar.Au avut 5 copii, dintre care 2 copii gemeni au decedat după 20 de ore de la naştere. Ceilalţi3 copii, o fată şi doi băieţi sunt sănătoşi, căsătoriţi şi cu câte un copil.

BUNICA MATERNĂ: Doamna V.B.Se simte uşor superioară afirmând că are “experienţă îşi adoră nepotul şi a mai îngrijit doinepoţi de la cei doi fii mai mari ai săi”. Fiica să remarcă faptul că de obicei mama săîncearcă să-şi impună părerile fiind o persoană autoritară.

BUNICUL MATERN: Domnul V.S .Este sănătos, afirmă că nu a făcut injecţii din armată şi de când este pensionar contribuie laaprovizionarea întregii familii.

Familia domnului M.D.Este compusă numai din doamna M.L., domnul M.V. fiind decedat în urmă cu doi ani la

91

vârsta de 55 ani; suferise de diabet şi ciroză hepatică.

BUNICA PATERNĂ: Doamna M.L.Are trei copii, doi băieţi şi o fată; numai băiatul cel mare, domnul M.D. este căsătorit.Pentru doamna M.L. copilul M.E. este primul ei nepot şi declară că îşi aminteşte de propriileei greşeli şi stângăcii din tinereţe şi nu va interveni ci se va strădui să o menajeze pe noraei, atât fizic cât şi psihic, oferindu-şi experienţa şi o participare activă la treburile casniceprintr-o prezenţă “discretă şi agreabilă”.ALTE DATE DESPRE FAMILIE: Etnie română, religie creştin-ortodoxă, familie unită,tradiţională.

OBSERVAREA ŞI EXAMINAREA

EXAMINAREA LĂUZEIExaminarea lăuzei o fac în dormitor rugând familia să ne lase singure. Îmi îmbrac halatul pecare l-am adus cu mine şi cer permisiunea să mă spăl pe mâini în baie.La examinarea lăuzei constat:· uşoară instabilitate psihică,· paloare moderată,· sânii sunt tari şi dureroşi,· pe mameloane ragade superficiale,· muşchii abdominali cu un tonus scăzut,· la palpare uterul încă mărit de volum (aprox. 500 gr),· lohiile sanguinolente în cantitate redusă cu miros fad,· vulva uşor mărită, plagă perineală în curs de cicatrizare.Se respectă condiţiile stricte de igienă a corpului şi a lenjeriei intime.În tot timpul acestei examinări, având grijă să menajez toate susceptibilităţile mamei, cautsă cunosc particularităţile de ordin material, social şi afectiv. Apoi mă spăl din nou pe mâinişi-i recomand şi mamei să-şi spele mâinile şi sânii pentru a fi pregătită de alăptat, având învedere că se apropie ora mesei.

EXAMINAREA NOU-NĂSCUTULUIExaminarea nou-născutului o fac în camera copilului şi solicit din nou prezenţa tuturormembrilor familiei.Condiţiile de microclimat:· camera este luminoasă şi aerisită;· termometrul din cameră indică 22° C;· mobilierul este adecvat;· sugarul doarme în coşuleţ urmând ca pătuţul să i se aducă peste o lună;· există masa de înfăşat cu sertaraşe ce conţin lenjeria de schimb a copilului, curăţatăşi călcată;· piesele de îmbrăcăminte au fost alese cu grijă şi corespund necesităţilor;· pe un colţ al mesei de înfăşat remarc prezenţa cântarului pentru sugari.După ce verific dacă uşa şi fereastra sunt închise şi ceilalţi membri ai familiei stau ladistanţă de masa de înfăşat pentru a nu incomoda, dar curioşi să-şi vadă odrasla dezbracată(“nu au avut curajul să-l dezbrace de tot”), fac “cunoştinţă” cu bebeluşul.

92

Împreună cu mama ne încălzim mâinile la sursa suplimentară de încălzire (pe care amactivat-o pentru perioada cât copilul va sta dezbrăcat), şi fără grabă, cu calm deplin, cugesturi sigure şi corecte examinez copilul lăsându-l cât mai mult nemişcat. Fac totul pentruca el să nu se trezească brusc şi să nu ţipe. Semne obiectiveMORFOLOGIC:Capul Fontanela anterioară = 3/4 cm. Pielea capului acoperită de păr negru scurt, încă lipicios, nespălat. Fontanela posterioară este prezentă = 1/1 cm, nu prezintă semne de cefalhematom saubosă; suturile oaselor cutiei craniene fară dehiscenţă. Pavilioanele urechilor reliefate. Faţa rotundă. Nasul turtit cu elemente de milium sebacee. Fose nazale libere.Gâtul scurt;Torace cilindric;Abdomen cu turgor elastic;Ţesutul celular subcutanat normal reprezentat;Membrele: Musculatura normal dezvoltată; Unghiile ating marginea liberă a degetelor; Şanţurile pielii de pe tălpile picioarelor sunt complexe.Pielea corpului curată, elasică, de coloraţie moderat icterică.Mucoasele vizibile curate, cavitatea bucală liberă.Organele genitale: testiculele sunt coborâte în scrot, fimoză.FIZIOLOGIC:Poziţia nou-născutului în somn tipică de repaus: culcat pe spate (decubit dorsal) cu cele patru membre flectate şi simetrice.Încă adormit, nou-născutul: reacţionează la diferiţi stimuli (mângâiere, apăsare, ciupitură) prin mişcări reduse, fărăvreun scop; la ciupirea de talpa piciorului, răspunde prin retragerea imediată a piciorului excitat,urmată de tripla contracţie.Apoi apare ţipătul viguros, prelungit şi mişcare globală; opresc această mişcare prin mângâieri uşoare, ritmice ale pielii capului şi frunţii.Culcat pe burtă (decubit ventral), la excitaţia indexului meu pe linia mediană aregiunii cervicale şi toracice superioare, copilul: ridică capul scurt timp cu sprijin pe antebraţe, spre încântarea întregii asistenţe.Cu sprijinul degetelor mari ale mâinilor mele pe mijlocul tălpii: face 2-3 mişcări de târâre simetrice.Pentru a verifica reflexele arhaice: culc din nou copilul pe spate (decubit dorsal) şi trag brusc scutecele de sub el; sedeclansează complexul Moro complet şi simetric; trec apoi degetul prin palma copilului care se închide brusc şi cu fortă, deci reflexul deagăţare este prezent; verific reflexul punctelor cardinale care este prezent.

93

Verific organele de simţ şi constat: reflex foto-motor prezent, strabism intermitent şi trecător, răspunde prin reflex Moro la stimuli auditivi puternici.Şi pentru că deja copilul s-a trezit şi plânge: îl aşez în şezut susţinându-l de sub axile; constat că deja sunt prezente lacrimile.După ce îl liniştesc îl ridic susţinându-l în continuare de sub axile, II favorizez contactul vârfurilor picioarelor cu masa de examinare, îl înclin uşor înainte şi el face mişcări alternative ale membrelor schiţând mersulautomat.Este manevra care impresionează cel mai mult pe părinţi şi pe bunici ! DEMONSTRAŢII PRACTICE Igiena şi îngrijirea sugaruluiCu mişcări sigure şi ferme: curaţ pielea copilului insistând la axile şi regiunea fesieră, usuc prin presare tegumentele, ung pielea cu ulei vitaminizat pentru copii.Constat că bontul ombilical nu este detaşat, în curs de mumifiere: fac pansamentul ombilical corespunzător.În final înfăş nou-născutul şi fac toaleta ochilor şi a nasului.Pe parcursul demonstraţiei practice explic în permanenţă: cum este corect, “de ce aşa şi nu altfel”.Observ cu satisfacţie că toate persoanele de faţă sunt deosebit de atente şicooperante. Alăptarea sugaruluiCântăresc copilul înainte de supt pentru proba suptului.Ajut mama să-l pună la sân: observ timiditatea şi stângăciile ei.După ce învăţ mama să aplice reflexul punctelor cardinale: sugarul reuşeşte să apuce singur mamelonul, începe să sugă puternic, aspru şi vioi la început.După 15 minute cântăresc nou-născutul: constat că a supt 25 ml lapte.Încurajez mama şi pun copilul la celălalt sân: după alte 15 minute a mai supt 20 ml lapte.Arăt mamei cum se procedează pentru a favoriza eructaţia.Culc sugarul în decubit lateral stâng, urmând ca după 10 minute să-l întorc îndecubit lateral drept.Recomand mamei golirea completă a sânilor demonstrându-i tehnica mulsului. Constat că mama s-a relaxat şi manifestă o stare de confort psihic şi deîncredere.Notez într-un carneţel special al copilului toate indicaţiile din cursul vizitei, adresa şinumărul de telefon al dispensarului, al medicului de familie şi al meu, alte adrese utile.

94

Familia mă solicită “să vin mai des la început”.II informez că medicul va veni a doua zi şi cu urarea “SĂ VĂ TRĂIASCĂ” îmi închei aceastăprimă vizită care, din experienţa mea, este cea mai importantă pentru a realiza succesulcomunicării dintre nursa de comunitate şi familia cu copil nou-născut.

STUDII DE CAZNume şi prenume: L.P.Domiciliu: locuieşte într-o camerăDiagnostic: lăuzie, retard mental severSituaţia socio-economică: fără venituri, neasigurată, concubinajMod de rezolvare a cazului: lăuza se externează din maternitate împreuna cu sugarul.Ajunsă acasă II este teamă să-l schimbe sub pretext ca poate să II rupă o mână sau un picior.Sugarul ajunge în Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu cu colici abdominale. La o examinareamanunţită efectuată de către medicului specialist pediatru, fetiţa este găsită cu suferinţăneurologică. Mama pleacă din spital şi nu mai vrea să îşi ia copilul.După multe insistenţe şi consiliere din partea asistentei medicale comunitare, mama sereîntoarce la spital şi dă declaraţie că este de acord ca sugarul să fie dat în plasament. Demenţionat că mama mai are un copil în plasament.Situaţia în prezent: sugarul este în tratament şi urmează ca, după recuperare, să fie dat înplasament.

Consiliez mama acceptarea contracepţiei, o sfătuiesc şi o urmăresc pentru ablactaţie.Nume şi prenume: G.F.Vârsta: 39 aniDomiciliu: locuieşte într-o casă construită din chirpici, compusă din 2 camere, fără dotari şidependinţe.Diagnostic: oligofrenieSituaţia socio-economică: fără venituri, persoană neaceptată de familieMod de rezolvare a cazului:Am făcut vizite la domiciliu am constatat starea pacientului, comportamentul şi felul de viaţă.Împreuna cu asistentul social am înaintat demersuri pentru obţinerea referatului medical de lamedicul specialist. Demersuri la serviciul public local de asistenţă socială pentru obţinereaanchetei sociale. Întocmirea documentelor pentru obţinerea certificatului de persoană cuhandicap.Situaţia în prezent:Bolnavul este beneficiar al ajutorului special ca persoană cu handicap. Beneficiază de uneledrepturi cum ar fi:scutire impozit;obţinerea tichetelor de călătorie gratuit;scutire abonament radio-TV;

Efectuez vizite la domiciliu, urmăresc tratamentul şi asigur asistenţa medicală.Vârsta: 32 aniDomiciliu: locuinţa formată dintr-o singură încăpere de aproximativ 12 mp.Diagnostic: oligofrenie, handicap.Situaţia socio-economică: relaţie de concubinaj, familie beneficiară de venit minim garantat,

95

familie cu 3 copii vârste între 2 şi 8 ani, concubinul eliberat din penitenciar la sfârşitul luniimartie. Naşte la domiciliu după care mama şi copilul sunt transportaţi de ambulanţă lamaternitate. Copilul este abandonat în spital nefiind acceptat de concubin.

Mod de rezolvare: După venirea din maternitate am purtat discuţii cu familia şi am convins-ocă este indicat să folosească o metodă contraceptivă, aceasta alegând metoda injectabilă.La începutul lunii aprilie m-am deplasat la cabinetul de planificare familială din cadrul Spitalului.

Bibliogafie

1. N. Roper, W.W. Logan, A.J. Tierney - The Element of Nursing -Churchill Livingstone -1996

2. Dorwin Cartwright - “Some Principales of Mass Persuasion” - Human Relations, 19493. Lois A. Maiman and Marshall H. Becker - “The Health Believe Model: Origins and

Correlates în Psychological4. Theory” - în Marshall H. Becker (ed.), The Health Believe Model and Personal Health

Behavior, Charles B. Slack,5. Stanislav V. Kasl and Sidney Cobb - “Health Behavior, Illness Behavior and Sick Role

Behavior” - Archives of Enviromental Health, February 19666. Irwin M. Rosenstock - “Historical Origins of the Health Belief Model” - în Marshall H.

Becker (ed.), The Health7. Belief Model and Personal Health Behavior, Charles B. Slack, Inc., Thorofare, N. J.,

1974