nursing special

106
EXPLORĂRI SPECIFICE BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR 1. Pregătirea bolnavului pentru explorarea radiologică a aparatului respirator. - Pentru radioscopie, radiografie, C.T., R.M.N. - Pentru bronhografie. - Computer tomografia. 2. Pregătirea bolnavului pentru bronhoscopie. - Bronhoscopia. - Puncţia pleurală. 3. Explorarea funcţională a aparatului respirator. - Spirometria. - Spirografia - A. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul EUTEST. - B. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul GODART. - Spiroergografia. - Analiza gazelor. - Probe farmacodinamice. 1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI RESPIRATOR A. Pregătirea bolnavului pentru radioscopie, radiografie, C.T., R.M.N. Etape de execuţie: a) Pregătirea psihică a bolnavului: - Se anunţă bolnavul, explicându-i-se condiţiile în care se va face examinarea (cameră în semiobscuritate). - Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie. - Se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii filmului (va efectua câteva mişcări 1

Upload: angelicamihai

Post on 15-Feb-2015

64 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Nursing Special

EXPLORĂRI SPECIFICE BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

1. Pregătirea bolnavului pentru explorarea radiologică a aparatului respirator.- Pentru radioscopie, radiografie, C.T., R.M.N.- Pentru bronhografie.- Computer tomografia.

2. Pregătirea bolnavului pentru bronhoscopie.- Bronhoscopia.- Puncţia pleurală.

3. Explorarea funcţională a aparatului respirator.- Spirometria.- Spirografia

- A. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul EUTEST.- B. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul GODART.

- Spiroergografia.- Analiza gazelor.- Probe farmacodinamice.

1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREARADIOLOGICĂ A APARATULUI RESPIRATOR

A. Pregătirea bolnavului pentru radioscopie, radiografie, C.T., R.M.N.Etape de execuţie:

a) Pregătirea psihică a bolnavului:- Se anunţă bolnavul, explicându-i-se condiţiile în care se va face examinarea (cameră în semiobscuritate).- Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie.- Se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii filmului (va efectua câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se face în apnee, după o inspiraţie profundă).b) Pregătirea fizică a bolnavului:- Se dezbracă complet regiunea toracică (părul lung al femeilor se leagă pe creştetul capului); se îndepărtează obiectele radioopace.- Se aşază bolnavul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse înainte (fără să ridice umerii) în spatele ecranului, cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul.- Când poziţia verticală este contraindicată se aşază bolnavul în poziţie şezândă sau în decubit.- În timpul examenului radiologic se ajută bolnavul să ia poziţiile cerute de medic. Sugarii şi copii mici se fixează prin înfăşare pe un suport de scânduri sau se suspendă în hamuri (pentru a nu se iradia persoana care l-ar susţine).

1

Page 2: Nursing Special

c) Îngrijirea bolnavului după examen:- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace. După terminarea examenului radiologic va fi condus la pat.- Se notează în foaia de observaţie examenul radiologic efectuat, data.

B. Pregătirea bolnavului pentru bronhografieMateriale necesare: medica-

mente sedative (fenobarbital, atro-pină), anestezice, sondă Metras ste-rilă, substanţe de contrast (lipiodol sau iodipin – liposolubile şi ioduron B sau diiodonul – hidrosolubile), scui-pătoare.

Etape de execuţie:a) Pregătirea materialelor necesare.- Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare.b) Pregătirea psihică a bolnavului:- Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii.- Se anunţă bolnavul să nu mănânce în dimineaţa examenului.c) Pregătirea fizică a bolnavului:- Cu 1-3 zile înainte, se administrează bolnavului medicamente expecto-rante.

a) sondă b) mandrinul c) sondă cu balon model Metras sondei de compresiune

- În ajunul examinării se administrează o tabletă de fenobarbital sau bromoval.- Cu o jumătate de oră înaintea examenului, se administrează atropină (pentru a reduce secreţia salivei şi a mucusului din căile respiratorii) şi medicamente calmante pentru tuse.- Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat în decubit dorsal, puţin înclinat spre partea care trebuie injectată.- Medicul efectuează anestezia căilor respiratorii (reuşita examinării depinde de calitatea anesteziei), introduce sonda Metras în arborele bronşic şi apoi substanţa de contrast uşor încălzită, încet, cu o presiune moderată.- În timpul injectării substanţei de contrast, bolnavul va fi ajutat să-şi schimbe poziţia (decubit ventral, dorsal, lateral drept şi stâng).- În timpul examinării radiologice se aşază bolnavul în poziţia Trendelenburg (pentru a se evidenţia şi arborele bronşic din părţile superioare ale plămânilor), apoi se aşază bolnavul cu toracele moderat ridicat, pentru a se evidenţia bronhiile mijlocii şi inferioare.

2

Page 3: Nursing Special

d) Îngrijirea bolnavului după tehnică:- După examen se ajută bolnavul să se îmbrace şi va fi condus la pat.- Bolnavul va fi avertizat să nu mănânce şi să nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului.- Bolnavul va fi atenţionat să colecteze în scuipătoare substanţa de contrast care se elimină prin expectoraţie, după tuse; nu se înghite, deoarece produce intoxicaţie cu iod.

C. Computer tomografiaTomografia axială computerizată (T.A.C.) sau uzual Computed

Tomography (C.T.) este una din cele mai moderne metode de imagerie, accesibilă şi la noi.- Este o tehnică pusă la punct de inginerul englez HOUNSFIELD în 1972.- Primele aplicaţii practice – Dr. Ambroise 1973.- Iniţial folosită în patologia cranio-orbitară.- După 1975 tehnica se extinde rapid, ducând la o adevărată reorganizare a serviciilor de radiologie. Astfel a devenit necesară o nouă anatomie radiologică.- Tehnologia aparatelor se bazează pe principiul procedeelor informatice.

Astfel se folosesc teorii matematice de formare şi reconstrucţie a imaginii supuse procedeelor informatice.

Alte metode moderne:- Angiografia numerizată.- Rezonanţa magnetică nucleară (R.M.N.)- Tomografia prin emisie de pozitroni (P.E.T)- Tomografia computerizată de monoemisie (S.P.E.C.T)

2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU BRONHOSCOPIE

Bronhoscopia – explorarea arborelui traheobronşic cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop cu vizibilitate directă.

Scop: explorator pentru diagnosticul îmbolnăvirilor aparatului respirator (tuberculoză bronşică, tumori, supuraţii bronhopulmonare, malformaţii congenitale, traumatisme mediastinale etc.) sau terapeutic (administrare de medicamente).

Bronhoscop – o garnitură de tuburi rigide de metal de 30-40 cm lungime şi diametru de 4-9 mm, prevăzute cu orificii laterale, cu extremitatea distală tăiată oblic, fin polizată pentru a nu produce leziuni la pătrundere; un bec electric este situat la extremitatea proximală a tubului sau introdus cu o tijă metalică până la extremitatea lui distală; tubul mai este prevăzut cu lupe măritoare şi cu un racord prin care se poate executa aspiraţia secreţiilor sau se poate face respiraţia asistată a bolnavului.

Bronhoscopul are şi câteva anexe pentru diferite întrebuinţări: spatule laringoscopice, tub aspirator, porttampoane, sonde dilatatoare, pense pentru corpi străini şi biopsii etc.

3

Page 4: Nursing Special

Materiale necesare: casoletă cu măşti sterile; depărtător de gură;- oglindă frontală sau lampa Clar; aspirator electric cu sondele respective;- oglindă laringiană; tăviţă renală; pense; tampoane sterile pe porttampon;- lampă de spirt; seringă laringiană de 5 ml; comprese de tifon;- substanţe anesteziante (soluţie de cocaină 2-4%, pantocaină 1%, xilină 2-4% încălzite la 35°);- bronhoscopul cu toate anexele sale, sterilizate;- medicamente necesare în caz de accidente: cardiotonice, vasodilatatoare etc.;- aparatură pentru exigenoterapie;- radiografii toracale ale bolnavului;- negatoscop în funcţiune.

NegatoscopEtape de execuţie:

a) Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare. - Se pregătesc toate instrumentele şi materialele necesare.- Sterilizarea componentelor bronhoscopului şi anexelor.b) Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.- Se informează bolnavul, convingându-l asupra necesităţii examenului pentru evoluţia favorabilă.- Se creează bolnavului un climat de siguranţă pentru a asigura cooperarea lui cu ocazia anesteziei şi a examenului.- La indicaţia medicului, în seara precedentă zilei de examinare, se administrează bolnavului un calmant.- Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce în dimineaţa examinării şi se informează asupra gustului amar al anestezicului şi senzaţiei de îngroşare a gâtului sau limbii (după anestezie), pe care le va avea după examinare.- Se aşază bolnavul pe un scaun, i se înmânează tăviţa renală şi anestezicul uşor încălzit (35°C).- Se solicită să se facă o gargară cu lichidul anestezic, ţinându-l câteva minute în gură, fără să-l înghită, pentru anestezierea regiunii bucale şi orofaringiene.- Se îndepărtează tăviţa renală.- Bolnavul este condus în camera de bronhoscopie.- Se aşază bolnavul pe masa de examinare, în decubit dorsal, cu capul în extensie pe articulaţia atlanto-occipitală şi gura larg deschisă.- Sub umeri se aşază o pernă tare, ridicându-l la 12-15 cm înălţime de la suprafaţa mesei.c) Participarea la efectuarea tehnicii (sunt necesare două asistente):- Asistenta I fixează şi menţine bolnavul în poziţia indicată de medic şi supraveghează bolnavul.- Asistenta II înmânează medicului instrumentele şi materialele solicitate.- Spălarea mâinilor şi punerea măştii.

4

Page 5: Nursing Special

d) Efectuarea tehnicii:- Asistenta I susţine poziţia bolnavului, aşezând mâna stângă sub regiunea occipitală iar cu mâna dreaptă fixează fruntea.- Asistenta II aprinde lampa de spirt, încarcă seringa laringiană cu anestezic şi o înmânează medicului.- Se solicită bolnavului să scoată limba şi să o ţină în afară, fixată cu câteva comprese de tifon în mână.- Asistenta I mobilizează capul bolnavului în poziţie de ridicare, coborâre, înclinaţii etc. ca anastezicul să se împrăştie pe o suprafaţă cât mai mare a traheii şi a bronhiilor principale (numai la indicaţia medicului), în acelaşi timp susţine psihic bolnavul.- Asistenta II înmânează medicului instrumentele şi materialele necesare.e) Îngrijirea bolnavului după tehnică:- Bolnavul este transportat sau condus în salon.- Se recomnadă bolnavului să rămână în pat, să nu bea şi să nu mănânce nimic până la dispariţia totală a efectului anestezicului.- În următoarele 2-3 zile se administrează bolnavului un regim dietetic hidric şi de cruţare a faringelui.f) Reorganizarea locului de muncă:- Se îndepărtează becurile şi se spală tuburile bronhoscopice cu apă călduţă, la presiune mare.-Se demontează pensele şi se curăţă (se insistă în special la nivelul articulaţiilor).- Se sterilizează prin fierbere.- Instrumentele şi materialele folosite se aşază în ordine.

5

Page 6: Nursing Special

3. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR

Explorarea funcţională a aparatului respirator urmăreşte: determinarea modului în care aparatul respirator satisface nevoile organismului în stare de repaus sau în condiţiile unei supraîncărcări funcţionale; descoperirea stărilor incipiente de boală; determinarea patogeniei insuficienţei respiratorii şi a formei acesteia; stabilirea capacităţii de muncă a bolnavului.

Ventilaţia este frecvent explorată şi reprezintă circulaţia aerului prin căile respiratorii superioare şi plămâni. Ventilaţia este apreciată prin numeroase teste: volume şi capacităţi pulmonare, debite ventilatorii etc).

Metodele curente de explorare sunt spirometria, spirografia şi spiroergografia.

1. SpirometriaAceastă metodă se execută cu spirometrul.Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat ce comunică cu

exteriorul printr-un tub de cauciuc prin care suflă pacientul. Cilindrul gradat este scufundat într-un cilindru mai mare, plin cu apă. Aerul expirat de pacient face ca cilindrul să se ridice deasupra apei, putându-se citi direct pe el volumul de aer expirat.

În practica curentă această metodă de explorare se foloseşte foarte rar. Metoda cercetează numai capacitatea vitală (C.V.).

a) Spirometru cu apă (1-clopot; 2-scara gradată) b) Spirometru cu aer

6

Page 7: Nursing Special

2. SpirografiaSpirografia permite înregistrarea mişcărilor respiratorii. Se pot efectua

toate măsurătorile statice şi dinamice. Tipuri de aparate:

a) Eutest (spirograf uscat cu burduf) – este un aparat cu circuit deschis. Tubul prin care expiră bolnavul este prevăzut la un capăt cu o piesă bucală. În partea stângă a laturii frontale a aparatului se află o fantă orizontală prin care se introduce hârtia inscriptoare. Pe aceasta un vârf inscriptor trasează curba expirogramei.

Hârtia tip Eutest pe care se înregistrează expirograma este gradată în unităţi de volum şi de timp (pe orizontală se poate citi volumul de aer expirat în ml, pe verticală timpul exprimat în secunde).

Expirogramă

b) Expirograful Godart este un aparat cu circuit închis. Este alcătuit din: spirometru asociat cu kimograf pe care se înregistrează; barbotor cu hidrat de potasiu sau carbonat de calciu pentru captarea CO2 şi un dispozitiv pentru dirijarea în sens unic a curentului de aer.c) Pneumoscreen (computerizat). Un microprocesor electronic valorifică manevrele respiratorii astfel că datele obţinute sunt interpretabile imediat, aparatul având încadrat în memoria sa electronică valorile teoretice ale individului, iar rezultatul real apare calculat pe ecran în procente.

A. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul EUTESTMateriale necesare: aparat; piese bucale;

- pensă pentru pensat nasul, pensă de servit; - recipient cu soluţie dezinfectantă pentru piesele folosite; - scaun.

Etape de execuţie:a) Pregătirea materialelor. - Se verifică aparatul, se pregătesc piesele bucale sterile şi restul materialelor necesare.b) Pregătirea bolnavului:- Bolnavul este anunţat, cu o zi înainte, că examinarea se execută dimineaţa pe nemâncate sau la 3-4 ore de la masă.

7

Page 8: Nursing Special

- Bolnavii nu vor folosi nici un fel de medicaţie excitantă sau depresivă a centrilor respiratorii cel puţin cu 24 ore înainte.- În ziua examinării, asistenta care execută proba asigură repaus fizic şi psihic fiecărui bolnav circa 30 minute înainte de probă.- Bolnavul va fi aşezat pe scaun în poziţie comodă.- I se explică proba pentru a se obţine cooperarea lui.c) Executarea probei:- Asistenta va lua piesa bucală cu pensa şi o va adapta la capătul liber al burdufului.- Bolnavul, aşezat comod, preia în mână tubul burdufului cu piesa bucală adaptată.- Asistenta va pensa nasul bolnavului.- La comanda asistentei bolnavul va inspira adânc din aerul atmosferic şi va introduce piesa bucală în gură; buzele se vor strânge astfel încât să nu iasă aer pe lângă piesa bucală, apoi se expiră maxim şi profund.- Se scoate piesa bucală din gura bolnavului, care este lăsat să se odihnească.- Proba se repetă de mai multe ori până când se obţin 2-3 curbe egale sau cvasiegale.- Rezultatul se citeşte pe hârtia de tip Eutest. Curba înscrisă se numeşte expirogramă.

B. Determinarea probelor ventilatorii la aparatul GodartEtape de execuţie:

a) Pregătirea bolnavului. Aceeaşi ca şi la „Eutest”.b) Racordarea bolnavului la aparat:- Se racordează bolnavul la aparat prin intermediul piesei bucale.- Se solicită bolnavului să respire liniştit câteva secunde pentru acomodare.- I se pensează nasul.- Bolnavul respiră liniştit, obişnuit 30-40 secunde, cu supapa aparatului deschisă.- Se închide circuitul şi se pune aparatul în poziţie de înregistrare.c) Înregistrarea volumului curent (V.C.):- Se înregistrează 2-3 minute volumul curent prin respiraţie liniştită, normală.d) Înregistrarea capacităţii vitale (C.V.):- Se solicită bolnavului să facă o inspiraţie maximă urmată imediat de o expiraţie maximă.- Se repetă proba până la obţinerea a trei curbe egale sau cvasiegale.- Curba înscrisă arată C.V. reală şi se numeşte spirogramă.

8

Page 9: Nursing Special

Spirogramă

e) Repaus. - Bolnavul este lăsat să se odihnească prin deschiderea supapei.f) Determinarea V.E.M.S. –ului:- Se reia proba pentru determinarea V.E.M.S.-ului, se solicită bolnavului să facă o inspiraţie maximă, urmată de o expiraţie forţată maximă (V.E.M.S.-ul se înregistrează fixând aparatul la viteza de 1200 mm/s).- Se repetă proba până se obţin trei curbe egale sau cvasiegale.- Bolnavul se decuplează de aparat.- Se măsoară cantitatea de aer expirat în prima secundă; aceasta reprezintă V.E.M.S.-ul.g) Consemnarea datelor necesare calculării parametrilor:- Se solicită datele necesare pentru calcularea parametrilor: numele, prenumele, vârsta, sexul, înălţimea, greutatea bolnavului.- Se notează temperatura camerei, presiunea atmosferică, umiditatea aerului atmosferic.

3. SpiroergografiaSpiroergografia - test de efort, cu ajutorul căruia se analizează:

capacitatea de adaptare a respiraţiei la solicitări suplimentare, limitele acestei capacităţi şi se pun în evidenţă modificări funcţionale neevidenţiabile în repaus.

În cursul unei probe se urmăresc: parametrii respiratori, cardiaci şi umorali (ventilaţia pulmonară, eliminarea CO2, consumul de O2, saturaţia sângelui arterial în O2, pulsul T.A. etc.)

Materiale necesare: spirograf, oximetru cu celulă fotoelectrică ce se aplică pe lobul urechii; aparat de mare tehnicitate pentru efort dozat: bicicletă ergometrică, covor rulant etc.

9

Page 10: Nursing Special

Etape de execuţie:a) Pregătirea bolnavului de examinat:- Medicul decide dacă persoana nu prezintă afecţiuni care contraindică proba de efort.- Dacă persoana este aptă pentru această probă, se pregăteşte ca şi pentru spirografie, iar înainte de a efectua proba se determină frecvenţa cardiacă, T.A., E.C.G. şi frecvenţa respiratorie.b) Determinarea parametrilor urmăriţi înainte de efort:- Bolnavul se conectează la spirograf.- Pe lobul urechii se aplică celula fotoelectrică a unui oximetru.- Se determină volumele pulmonare, debitele ventilatorii înainte de a supune persoana la efort.- După determinarea parametrilor, pacientul respiră în repaus până la stabilirea echilibrului respirator.c) Determinarea parametrilor în timpul efortului:- Bolnavul este invitat să execute un lucru mecanic dozat (bicicleta ergometrică, banda rulantă etc) cu aceeaşi intensitate, urmărindu-se modul de adaptare a organismului. Persoana examinată trece prin 3 faze funcţionale la efort:

- faza de adaptare – se caracterizează prin creşterea valorilor funcţionale evaluate înainte de efort (durează 2-3 min);

- faza de echilibru funcţional – parametrii funcţionali rămân la valori crescute;

- faza de revenire – este perioada după întreruperea efortului, în care parametrii funcţionali revin la valorile iniţiale din repaus, în mod normal în 3-5 min. Dacă această perioadă este mai lungă înseamnă că organismul are o capacitate de efort deficitară.

4. Analiza gazelorCantitatea de oxigen şi dioxid de carbon din sângele arterial, ca şi

presiunea parţială a acestor gaze în sânge furnizează informaţii importante privind eficienţa funcţiei globale pulmonare.

Determinarea cantităţii de oxigen în sânge se poate face prin metode chimice şi fizice.

Metoda chimică – recoltarea sângelui se face evitând contactul cu aerul atmosferic (procedeul Van Slyke). Determinarea se poate face şi cu microechipamentul Astrup în care se recoltează sânge capilar în tuburi heparinizate livrate o dată cu aparatul. Cu acesta se poate determina şi presiunea acestor gaze.

Metoda fizică (pe cale nesângerândă) – se face cu ajutorul oximetrului care se aplică pe pavilionul urechii.

Determinare conţinutului de dioxid de carbon a sângelui arterial se face cu aceeaşi tehnică.

10

Page 11: Nursing Special

Valorile normale – în jur de 20 vol. oxigen la 100 ml sânge (20 vol% O2) şi 53-57 vol% CO2 (sau 27 mEq/l).

Presiunea O2 este mai mare în aerul atmosferic decât în aerul alveolar, sângele venos şi arterial. Presiunea CO2 este mai mică în aerul atmosferic decât în aerul alveolar, sângele venos.

Probe farmacodinamice – urmăresc depistarea unor tulburări în motricitatea pereţilor arborelui bronşic. Sunt folosite pentru diagnosticarea formelor latente de astm bronşic.

Materiale necesare: spirograf, substanţă bronhoconstrictoare sau bronhodilatatoare, trusă de urgenţă (în caz de crize dispneice). Testul bronhoconstrictor se efectuează cu acetilcolină 1%, histamină 1‰ administrată sub formă de aerosoli.

Testul bronhodilatator se execută cu Aleudrină 1% (sau cu Novodrin, Alupent, Astmopent, Salbutamol, Berotec) administrată tot prin aerosoli.

Etape de execuţie: a) Pregătirea bolnavului. - Se fac aceleaşi pregătiri ca şi pentru spirografie.b) Pregătirea materialului.- Se pregăteşte materialul necesar pentru înregistrarea V.E.M.S.-ului.c) Racordarea bolnavului la spirograf.- Bolnavului i se determină V.E.M.S.-ul după metoda descrisă (spirografia cu aparat Godart).d) Administrarea substanţelor bronhomotoare.

1. Testul bronhoconstrictor- Se administrează bolnavului acetilcolină 1% timp de 30 s.- Testul se face foarte prudent, bolnavul este urmărit cu atenţie deoarece poate face criză dispneică, ceea ce impune a se administra imediat aerosoli cu Aleudrină sau alt derivat similar.- Testul este pozitiv dacă V.E.M.S.-ul scade cu mai mult de 10%-15% faţă de valoarea iniţială (bolnavii astmatici răspund pozitiv acestei probe, V.E.M.S.-ul scade cu peste 20%).

2. Testul bronhodilatator (cel mai des utilizat)- După determinarea V.E.M.S.-ului se administrează bolnavului Aleudrină 1% (sau una din substanţele amintite mai sus) prin aerosoli, timp de 3 min sau sub formă de spray (două pulverizări).- Dacă V.E.M.S.-ul creşte cu peste 10% atunci testul este considerat pozitiv (la astmatici şi bronşici creşte cu peste 20%).e) Racordarea la spirograf pentru a repeta V.E.M.S.-ul.- Se determină din nou V.E.M.S.-ul, fie imediat, fie după o pauză, în funcţie de timpul de eficienţă maximă a preparatului bronhodilatator întrebuinţat.

11

Page 12: Nursing Special

ÎNGRIJIREA ŞI SUPRAVEGHEREA SPECIFICĂ BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

1. Îngrijiri speciale în bolile aparatului respirator.2. Îngrijirea bolnavilor cu insuficienţă respiratorie.

1. ÎNGRIJIRI SPECIALE ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

În funcţie de varietatea cazurilor şi de caracterul bolii bolnavii cu afecţiuni pulmonare necesită o îngrijire unitară, dar şi îngrijiri speciale. Unele dintre bolile aparatului respirator pot prezenta:caracter infecţios (pneumoniile, abcesul pulmonar, gangrena pulmonară, tuberculoza pulmonară), ceea ce implică sarcini în plus; - evoluţie cronică (emfizemul pulmonar, pneumoconiozele, T.B.C., scleroza pulmonară, cancerul pulmonar);- pusee acute care reprezintă urgenţe ale aparatului respirator (criza de astm bronşic, edemul pulmonar acut, embolia pulmonară, hemoptiziile, pneumotoraxul, B.P.O.C. = bronhopneumonia obstructivă cronică acutizată).

Obiectivele îngrijirii unitare şi măsurile de realizare:a) Asigurarea condiţiilor de spitalizare:- Saloane luminoase, bine aerisite, fără curenţi de aer, suficient încălzite (18-20°C) (în cazul bolnavilor cu afecţiuni bronşice inflamatorii temperatura salonului va fi mai ridicată şi mai umidificată).- Asistenta asigură aerisirea care poate fi continuă sau periodică, în funcţie de temperatura aerului.- Asistenta va avea grijă să se folosească aspiratoarele de praf sau ştergerea umedă (se va evita măturatul uscat).- Bolnavii care prezintă afecţiuni cu caracter infecţios vor fi internaţi în saloane separate.- Psihoterapia este un mijloc terapeutic foarte important.- Asistenta trebuie să ţină cont că bolile cronice tulbură echilibrul psihic al bolnavilor; se pretinde o preocupare şi faţă de psihicul lor.b) Alimentaţia:- Va fi adaptată perioadei de evoluţie a bolii: regim hidrozaharat în perioadele febrile; cînd fenomenele acute dispar, se trece la o alimentaţie hipercalorică.- Se evită supraalimentaţia şi alimentaţia bogată în grăsimi; se interzic tutunul şi alcoolul.c) Supravegherea funcţiilor vitale şi combaterea simptomelor majore:- Zilnic, se măsoară pulsul, respiraţia şi diureza şi se notează în foaia de observaţie.- Se măsoară temperatura, urmărindu-se evoluţia febrei.- În pusee febrile se aplică comprese reci sau împachetări reci ale trunchiului.- Durerea toracică (junghi) se combate prin aplicaţii locale calde, antinevralgice, o fiolă Mialgin i.m. de 2-3 ori/zi.- Dispneea şi cianoza necesită oxigenoterapie (6 1/minut).- Tusea, fiind chinuitoare şi dureroasă în faza incipientă, se combate cu preparate de codeină; în faza a doua, fiind necesară permeabilitatea căilor respiratorii prin eliminarea expectoraţiei, se recomandă bolnavilor să tuşească de mai multe ori pe zi.- Pentru uşurarea eliminării expectoraţiei, se administrează fluidifiante ale secreţiei bronşice (sirop expectorant, Bromhexin).- În accesele de tuse astmatiformă se administrează bronhodilatatoare spasmofilitice.- În infecţii bronşice se administrează antibiotice (antibioticul, doza şi ritmul sunt prescrise de medic).

12

Page 13: Nursing Special

d) Particularităţi de îngrijire a bolnavilor cu criză de astm bronşic:- Bolnavul va fi adus în poziţie şezândă, eventual la marginea patului, însă spijinindu-l în poziţia cea mai comodă cu ajutorul anexelor sau cu ajutorul braţelor.- Se anunţă medicul, se şterge bolnavul de transpiraţie, se pregătesc medicamentele de urgenţă: bronhodilatator (fiole şi tablete); antialergic (H.H.C. – fiole); cardiotonic; diuretic; sedative (diazepam, romergan etc.).- Oxigenoterapie.- În cazuri grave, bolnavul se conectează la aparatul de respirat.- Asistenta va sfătui bolnavul cum să prevină noi crize de astm: evitarea emoţiilor, stărilor de tensiune, surmenajul fizic şi intelectual, evitarea expunerii la frig, umezeală, atmosferă poluată, a alergenilor cunoscuţi, evitarea unor alimente posibil alergizante (ouă, ciocolată, fragi, căpşuni, conserve).

Asistenta trebuie să ştie să diferenţieze astmul bronşic de astmul cardiac.În astm bronşic: bradipnee cu expir prelungit, bolnavul este găsit în poziţie şezândă, în

ortopnee, cu capul înclinat spre spate; bolnavul este chinuit de setea de aer, tegumentele sunt palide acoperite de transpiraţie; bradicardie.

În astm cardiac: dispneea este polipneică, predominant inspiratorie, tahicardie. Criza poate evolua sub o formă mai gravă: edem pulmonar când sufocarea se agravează, cianoză, expectoraţie rozee, spumoasă.e) Particularităţi de îngrijire în edem pulmonar:- Se asigură poziţia şezândă cu picioarele atârnânde.- Se captează expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului.- Oxigenoterapia: 16-18 l/minut barbotat prin alcool diluat (2/3 apă şi 1/3 alcool).- Aerosoli de alcool etilic şi bronhodilatatoare.- Aspiraţia căilor respiratorii superioare.- Scăderea circulaţiei de întoarcere prin emisie rapidă de sânge 300-500 ml (la indicaţia medicului şi exceptând cazurile de şoc, infarct miocardic). Pentru aceasta asistenta alege o venă turgescentă. Dacă sângerarea nu este posibilă, se face aplicarea garourilor la rădăcina a trei membre, fără compresiunea arterelor. Din 10 în 10 minute, unul din garouri se schimbă la al patrulea membru. Scoaterea garoului se face progresiv.- Se pregătesc medicamentele: morfină 0,01-0,02 g intramuscular sau i.v.; tonicardiace; diuretice cu acţiune rapidă; hemisuccinat de hidrocortizon.- În cazuri grave se fac intubaţie şi respiraţie asistată. f) Particularităţi de îngrijire în embolia pulmonară. Asistenta trebuie să ştie că embolia pulmonară se traduce clinic printr-un junghi toracic, accentuat de mişcările respiratorii, însoţit de tahipnee, respiraţie superficială, tuse seacă, febră sau chiar stare de şoc, fenomene pe care le comunică de urgenţă medicului.- Asistenta imobilizează bolnavul în decubit dorsal şi anunţă imediat medicul.- Oxigenoterapie intermitentă (14-16 l/minut).- Asistenta pregăteşte medicamentele pentru combaterea durerii, tusei: pentru tratament trombolitic (streptokinază) şi anticoagulant (heparină); pregăteşte material necesar pentru perfuzii.g) Particularităţi de îngrijire în hemoptizii:- Asistenta linişteşte, aşază bolnavul în poziţie semişezândă şi anunţă medicul.- Se prezintă medicului sângele colectat într-un vas.- Se interzice vorbitul, se recomandă respiraţia pe nas, lentă şi profundă.- Se dă bolnavului să ingere lichide reci în cantităţi mici şi repetate.- Se aplică pungă cu gheaţă pe regiunea sternală sau a zonei presupusă sângerândă.- Camera va fi bine aerisită, cu temperatură moderată.- Bolnavul va fi cât mai puţin posibil perturbat de cei din jur, cu examinări minime (puls, T.A., temperatură).

13

Page 14: Nursing Special

- Se combate tusea cu Codenal (2-4 tablete), dionină sau Calmotusin (10-12 picături la 2 h interval). Nu se dau expectorante!- Soluţii hipertonice i.v. (NaCl 10% – 10-20 ml; sol. Glucoză 40%=40-50 ml) sau o lingură de sare la un pahar de apă per os.- În hemoptiziile abundente se poate face legătura celor patru membre pentru a se diminua întoarcerea venoasă (20-30 minute de mai multe ori în cursul zilei, nu se va abuza, se pot produce tromboze).- Asistenta pregăteşte medicaţia hemostatică: clorură de calciu i.v., vit C i.m. sau i.v., clauden, coagulen, venostat, adrenostazin 1-2-4 fiole/zi, novocaină i.v., vasopresin.- Transfuzii mici de sânge proaspăt.- În cazuri excepţionale se încearcă realizarea unui emfizem subcutanat pe faţa anterioară a hemitoracelui, prin introducerea a 400-600 ml aer sau oxigen cu o seringă de 20 ml.- Igiena corporală, schimbarea bolnavului se vor face reducând la minimum mobilizarea bolnavului; se dispune la pat cu urinar şi bazinet.- Alimentaţia în primele zile se reduce la lichide reci: limonadă, lapte, sirop, compot.h) Particularităţi de îngrijire în pneumotoraxul spontan:- Bolnavul este aşezat în poziţie semişezândă, repaus complet, inclusiv vocal.- Se va calma durerea (algocalmin, plegomazin, fortral şi excepţional opiacee).- Se calmează tusea (codeină, dionină).- Oxigenoterapie.- Puncţia şi exsuflaţia se recomandă în pneumotorax cu supapă. În cazurile de pneumotorax de gravitate medie se evită exsuflaţia, aşteptându-se resorbţia spontană a aerului.i) Particularităţi de îngrijire în bronhopneumonia obstructivă cronică (B.P.O.C.). Bolnavul purtător al unei B.P.O.C. (cu bronşită cronică, emfizem, astm bronşic) prezintă o insuficienţă respiratorie cronică, care datorită unor suprainfecţii bronşice, declanşează pusee acute de insuficienţă respiratorie. Măsurile care sa iau urmăresc:- Combaterea hipoxemiei prin oxigenoterapie care se administrează cu prudenţă 1/2-1 l/min.-Combaterea obstrucţiei prin aspiraţia bronşică sau chiar respiraţie asistată după traheostomie.- Combaterea inflamaţiei cu antibiotice, corticoizi, a hipersecreţiei cu bisolvon, bromhexin, combaterea spasmului (miofilin).

2. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ RESPIRATORIE

14

Page 15: Nursing Special

Insuficienţă respiratorie – incapacitatea plămânilor de a face faţă schimburilor normale de gaze, în condiţii de repaus şi efort.

Cauzele insuficienţei respiratorii acute pot fi de origine bronhopulmonară şi extrapulmonară.

Cauzele bronhopulmonare: stenoze funcţionale şi organice ale căilor aeriene superioare (laringe, trahee), corpi străini, edem Quincke, laringite acute, crup difteric, neoplasme, bronhoalveolite de aspiraţie, crize de astm, reducerea întinsă a câmpului respirator (pneumotorax spontan, pleurezie masivă, pneumonie şi bronhopneumonie gravă, emfizem pulmonar, B.P.O.C. acutizată.

Cauzele extrapulmonare: alterarea funcţiei centrului respirator (intoxicaţie cu barbiturice, opiacee), afecţiuni sangvine şi metabolice care perturbă transportul şi utilizarea tisulară a oxigenului (anemii, blocaje ale hemoglobinei), cauze cardiovasculare, afecţiuni spastice ale muşchilor respiratori, afecţiuni nervoase, come etc.

Semnele, determinate de hipoxie şi hipercapnie, se traduc prin: dispnee, cianoză, tahicardie, însoţite de nelinişte, agitaţie, iar apoi prin stare subcomatoasă.

Materiale necesare: aparatură de aspiraţie; aparatură de oxigenoterapie;- trusă pentru intubaţie laringiană; laringoscopie şi traheostomie; ace, seringi sterile;- medicamente (cardiotonice, analeptice, hemisuccinat de hidrocortizon, miofilin etc.);- aparate pentru respiraţia artificială.

Obiectivele urmărite:a) Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile supraglotice. Obstrucţiile supraglotice se controlează vizual şi se combat prin următoarele manevrele:- Aşezarea bolnavului în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.- Împingerea anterioară a mandibulei şi susţinerea ei.- Curăţirea orofaringelui de secreţii sau de vărsături cu ajutorul degetelor înfăşurate în tifon, cu tampoane sau aspirarea secreţiilor faringiene.- Dacă asistenta îşi dă seama că nu se permeabilizează căile respiratorii, se aplică lovituri în regiunea interscapulovertebrală a bolnavului şi se continuă încercările de scoatere a corpilor străini prin introducerea degetelor în cavitatea buco-faringiană a bolnavului.- Tracţiunea limbii se face cu mijloace improvizate sau pensă adecvată.- Se efectuează intubaţie orofaringiană cu canula Gueddel, care, plasată în cavitatea buco-faringiană, împiedică lunecarea posterioară a limbii. b) Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile subglotice:- Asistenta aşază bolnavul în decubit ventral sau lateral, cu capul mai jos faţă de trunchi, întors într-o parte.- La bolnavii aşezaţi în decubit ventral se poate introduce în regiunea inghinală un suport format din pernă sau sul de pături, astfel se măreşte eficacitatea drenajului, poziţia corpului va fi schimbată la intervale de 20-30 min.

Drenaj postural în următoarele poziţii:

a) decubit ventral cu perna sub abdomen

15

Page 16: Nursing Special

b) decubit ventral cu perna sub abdomen c) decubit dorsal cu patul înclinat cu 20° cu patul înclinat cu 20°

d) decubit lateral drept (apoi stâng) cu patul înclinat e) poziţie semişezândă

- Secreţiile care nu se elimină prin drenaj postural se vor extrage (aspira) cu seringa Guyon, trompă de vid, aspirator electric, aspirator de oxigen. Aspiraţia se face cu instrumente perfect sterile.- În obstrucţia căilor respiratorii cu alimente sau alţi corpi străini se mai recomandă apăsarea diafragmului de jos în sus, acţionând ca un piston, împingând aerul existent în bronhii şi trahee, favorizând eliminarea corpilor străini.- În cazul bolnavului conştient, obstrucţiile subglotice se mai combat prin provocare de tuse artificială, după ce secreţiile bronşice au fost fluidificate cu medicamente.- În obstrucţiile laringo-traheale severe se practică intubaţie orotraheală sau traheostomie, după care se face aspiraţia secreţiilor cu unul din aparatele amintite, la care se racordează sondele de aspiraţie. c) Oxigenoterapia. Se utilizează în toate formele de insuficienţă repiratorie acută.- Să se asigure că în prealabil au fost dezobturate căile aeriene.- Să se asigure sonde nazale sterile.- Să se asigure umidificarea oxigenului (2/3 apă şi 1/3 alcool etilic).- Asistenta va introduce sonda nazală până în faringe (o lungime egală distanţei care separă nasul de lobul urechii).- Se verifică debitul (16-18 l/min.).- Asistenta trebuie să ştie că oxigenoterapia iraţională, prea îndelungată sau concentrată poate duce la efecte nedorite.d) Respiraţia artificială.- După asigurarea permeabilităţii căii bucofaringiene asistenta verifică dacă bolnavul are sau nu respiraţie spontană.- Dacă bolnavul nu are respiraţie spontană , se trece imediat la respiraţie artificială, folosind metoda „gură la gură”, „gură la nas”, trusa de ventilaţie tip Ruben, sau dispozitiv de respiraţie artificială cu burduf, acţionat manual.- Respiraţia artificială mecanică (respiraţie asistată) se efectuează cu ajutorul aparatelor care acţionează fie reducând presiunea atmosferică în jurul toracelui (plămâni de oţel ori cuirasă), fie crescând presiunea în căile aeriene.

Asistenta va avea grijă să prevină funcţionarea defectuoasă a aparatelor, să prevină unele incidente sau accidente cum ar fi: deconectarea sau oprirea aparatului din lipsă de curent electric, obstruarea sondei cu dopuri de secreţie, sânge.e) Măsuri terapeutice etiopatogenetice.- Scoaterea din mediu, respiraţie artificială, oxigenoterapie – în insuficienţele respiratorii apărute în condiţii de aer viciat.- Tratament (la indicaţia medicului) cu hemisuccinat de hidrocortizon (100-300 mg) intravenos în perfuzie (în edem laringian alergic, laringite edematoase, intoxicaţie cu corozive, bronhoalveolită de deglutiţie etc. Se pot adăuga calciu clorat i.v., calciu gluconic (sol. 20% – 10-20 ml i.v.).- Bronhodilatatoare în spasmul bronhiolelor.- Ser antidifteric în crup difteric.

16

Page 17: Nursing Special

- Spasmolitice în cazul spasmului glotic.- Evacuarea prin puncţie a colecţiilor de lichide în revărsate pleurale.- Evacuarea aerului în pneumotorax.

Pe lângă tratamentele etiologice indicate de medic, asistenta se va îngriji de liniştea bolnavului, aşezarea lui în poziţie comodă, eventual semişezândă, va crea atmosferă umedă (vas cu apă la fiert, cu ceai de muşeţel), va aplica comprese calde pe gâtul bolnavului, se va îngriji de aerisirea camerei. f) Supravegherea şi îngrijirea bolnavilor spitalizaţi.- Asistenta va urmări în permanenţă respiraţia, expectoraţia, culoarea feţei, transpiraţia sau uscăciunea pielii şi mucoaselor pielii, pulsul, T.A., temperatura, diureza, scaunul, pe care le notează în foaia de tratament.- Bolnavul, fiind în repaus obligatoriu la pat, va fi servit cu plosca, se vor asigura zilnic îngrijiri igienice.- După trecerea crizei se asigură alimentarea bolnavului pe gură cu linguriţa (dacă deglutiţia este intactă), sub supraveghere atentă (alimente lichide). Dacă bolnavul nu poate înghiţi, alimentarea se face prin sondă sau va fi alimentat şi hidratat parenteral.- Bolnavii vor fi schimbaţi dintr-o poziţie în alta din 20 în 20 de minute. Mobilizarea bolnavilor şi întoarcerea lor, pe lângă prevenirea escarelor, asigură drenarea secreţiilor şi previne formarea atelectaziilor.- Se provoacă tuse prin tapotaj toracic şi se îndeamnă bolnavul să tuşească din 10 în 10 minute.- Asistenta va asigura aerisirea salonului, atmosferă caldă şi cu umiditate normală, va avea grijă ca bolnavul să nu se răcească.

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI CARDIO-VASCULAR

ANGIOCARDIOGRAFIA AORTOGRAFIA ARTERIOGRAFIA PERIFERICĂ FLEBOGRAFIA

II. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI CARDIO-VASCULAR

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI CARDIO-VASCULAR

A. AngiocardiografiaB. AortografiaC. Arteriografia perifericăD. FlebografiaA. Angiocardiografia – introducerea unei substanţe de contrast, pe cale intravenoasă,

substanţă care se urmăreşte în interiorul vaselor şi al cavităţilor inimii.Materiale necesare:

- soluţie concentrată de iod;- sedative (fenobarbital);- romergan sau altă substanţă antialergică.

Pregătirea bolnavului:- În ziua precedentă examenului se administrează bolnavului sedative care se repetă în dimineaţa examenului împreună cu un medicament antialergic.

17

Page 18: Nursing Special

- Se efectuează testarea sensibilităţii faţă de iod.- Dacă nu apar simptome de intoleranţă la iod, se injectează intravenos substanţa de contrast, rapid, în decurs de câteva secunde (cantitatea de substanţă de injectat este calculată de medic, în funcţie de masa corporală a bolnavului).

Atenţie! - Injectarea rapidă poate provoca valuri de căldură, cefalee, congestia feţei, tuse, dispnee (se injectează adrenalină).- Angiocardiografia prin cateterism cardiac este de competenţa medicilor.

B. Aortografia – introducerea substanţei de contrast prin cateter sau prin puncţie, intraaortic, pentru evidenţierea aortei.

Pregătirea bolnavului se face ca la angiocardiografie.

C. Arteriografia periferică – introducerea substanţei de contrast prin injecţie intraarterială pentru evidenţierea arterelor periferice.

Pregătirea şi testarea bolnavului la iod se fac la fel cu celelalte situaţii.

D. Flebografia – introducerea, intravenos, cu seringă automată de presiune, a 20-30 ml de substanţă de contrast, de concentraţie redusă (pentru a nu se leza pereţii vasului). Radiografiile se execută cu viteză de 24 imagini pe secundă (radiocinematografie).

II. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULARExplorările cardiovasculare urmăresc:

- stabilirea capacităţii funcţionale şi a posibilităţilor de adaptare la efort a inimii şi a vaselor sangvine;- evidenţierea tulburărilor funcţionale incipiente, precizarea gradului şi intensităţii acestor tulburări;- stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul funcţional.

Capacitatea funcţională a inimii şi a vaselor este influenţată şi de factori externi (surmenaj, emoţii, abuz de alcool, nicotină).

METODE DE EXPLORAREEXPLORAREA CORDULUI:1. E.K.G. DE REPAUS ŞI DE EFORT2. FONOCARDIOGRAMA3. APEXOCARDIOGRAMA4. ECOCARDIOGRAMA5. CATETERISMUL CARDIAC

EXPLORĂRILE FUNCŢIONALE ALE APARATULUI CIRCULATOR:1. MĂSURAREA T.A.2. OSCILOMETRIA3. MĂSURAREA PRESIUNII VENOASE4. DETERMINAREA TIMPULUI DE CIRCULAŢIE5. DETERMINAREA MASEI SANGVINE6. ARTERIOGRAMA7. FLEBOGRAMA

18

Page 19: Nursing Special

EXPLORAREA CORDULUI1. PREGĂTIREA ŞI ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI (E.K.G.)

Electrocardiograma – înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.

E.K.G. este o metodă de investigaţie extrem de preţioasă în diagnosticul unei cardiopatii, în suferinţele miocardo-coronariene în special şi totodată este o metodă de a recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic latent, când se efectuează E.K.G.-ul de efort.

Reţineţi - Interpretată întotdeauna de medic în lumina datelor clinice.- Se face cu aparate speciale numite electrocardiografe, de diferite tipuri.- Legătura între bolnav şi aparat se face printr-un „cablu bolnav”. La extremitatea distală a cablului sunt ataşate plăcuţele metalice - electrozii (în număr de 10) necesari pentru înregistrarea a 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 precordiale (V1-V6).- Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor, transmisie la aparat prin cablu, amplificate şi înregistrate sub forma unei diagrame numită electrocardiogramă.- Înscrierea curbelor electrice se face pe hârtie specială care are imprimat un sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul, pe verticală amplitudinea semnalelor bioelectrice.

În practica curentă, pe electrocardiogramă se înregistrează 12 derivaţii:- 3 derivaţii bipolare notate DI, DII, DIII;- derivaţii unipolare de membre notate aVR, aVL, aVF;- 6 derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6.

EXECUŢIA EKG:Etape de execuţie:a) Pregătirea bolnavului:

- Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali.- Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10-15 min înainte de înregistrare.- Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare.- Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze musculatura.

b) Montarea electrozilor pe bolnav:- Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale electrozilor. Sub placa de metal a electrozilor se aşază o pânză înmuiată în pastă specială pentru electrozi. Cei 10 electrozi (4 pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav astfel:

- montarea electrozilor pe membre:roşu = mâna dreaptăgalben = mâna stângăverde = picior stângnegru = picior drept- montarea electrozilor precordiali:V1 = spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternuluiV2 = spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului

19

Page 20: Nursing Special

V3 = între V2 şi V4

V4 = spaţiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară (apex)V5 = la intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângăV6 = la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.

linia axilară anterioară

linia medioclaviculară

Atenţie! Aplicarea cu foarte mare precizie a electrozilor, respectând toate indicaţiile prescrise, garantează o înregistrare corectă şi fără artefacte.

c) Pregătirea aparatului.- Aparatul va fi conectat la priza de împământare.

d) Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor.e) Punerea în funcţiune a aparatului.f) Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon).g) Înregistrarea electrocardiogramei DI DII DIII.h) Înregistrarea derivaţiilor unipolare şi precordiale.

- Se începe procedura mutând butonul comutator canale pe rând în poziţiile:1. aVR aVL aVF2. V1 V2 V3

3. V4 V5 V6

i) Terminarea înregistrării:- Butonul Comutator canale se readuce în poziţia T (Test)- Se scoate din funcţiune aparatul prin trecerea clapetei 3 în poziţia neapăsat.- Se îndepărtează electrozii de pe pacient.

j) Notarea electrocardiogramei- Asistenta notează pe electrocardiogramă: - numele, prenumele pacientului, vârsta, înălţimea, greutatea;- menţionează medicaţia folosită;- data şi ora înregistrării;- viteza de derulare;- semnătura celui care a înregistrat.

20

Page 21: Nursing Special

Electrocardiograma (unde, intervale şi segmente)

2. FONOCARDIOGRAMAFonocardiograma – reprezentarea grafică a zgomotelor produse în cursul unui ciclu

cardiac. Este o metodă adjuvantă în precizarea diagnosticului şi în recunoaşterea ritmurilor în trei timpi, a galopului în special şi în diferenţierea suflurilor cardiace.

Zgomotele cardiace sunt captate de un microfon special cu cristal piezoelectric care le transformă în semnale electrice şi după filtrare şi amplificare sunt înregistrate pe hârtie.

Pregătirea şi poziţia bolnavului sunt la fel ca în cazul E.K.G. Înregistrarea fonocardiogramei se face la focarele clasice de auscultaţie ale cordului.

Concomitent se înregistrează E.K.G. pentru a avea indice de referinţă asupra timpului şi duratei fenomenului acustic înregistrat.

Fonocardiografie:1 - apexul cordului (valva mitrală);

2 – spaţiul al II-lea intercostal stâng (valva pulmonară); 3 - spaţiul al III-lea intercostal drept (valva aortică); 4 – apendice xifoid (valvă tricuspidă).

3. APEXOCARDIOGRAMAApexocardiograma – curba rezultată din

înregistrarea grafică a şocului apexian.

Schema oscilometrului Pachon

21

Page 22: Nursing Special

4. ECOCARDIOGRAMAEcocardiograma – o metodă de explorare bazată pe înregistrarea ultrasunetelor

străbătute şi reflectate la nivelul cordului.

5. CATETERISMUL CARDIACCateterism cardiac – introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasă sau aterială

în cavităţile inimii sau în vasele mari. Sonda este dirijată sub ecran radiologic.Este intrat în uzul curent însă cateterismul cardiac rămâne totuşi o metodă rezervată

unor unităţi de înaltă specializare.- Se foloseşte numai când există o indicaţie precisă legată de atitudinea exploratoare, terapeutică, care trebuie luată faţă de bolnav (majoritatea cardiopatiilor operabile).- Permite măsurarea presiunilor intracavitare.- Permite recoltarea de probe sangvine direct din cavităţile inimii şi din vasele mari pentru dozarea O2 şi CO2.- Permite executarea de coronarografii cu substanţe de contrast sau izotopi radioactivi.- Permite precizarea unor modificări anatomice cardiace.- Permite înregistrarea unei electrocardiograme endocavitare, a fonocardiogramei intracavitare.

Pregătirea bolnavului este asemănătoare cu pregătirea pentru intervenţii chirurgicale.EXPLORĂRILE FUNCŢIONALE ALE APARATULUI CIRCULATOR

1. MĂSURAREA T.A.2. OSCILOMETRIAOscilometria – metodă prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretului

arterial cu ajutorul oscilometrului (Pachon). Aparatul este alcătuit din:

- cadran gradat în unităţi;- manşetă pneumatică cu două camere în care pompăm aerul cu o pară de cauciuc.

Manşeta aparatului se fixează la nivelele dorite pe membrele bolnavului, de unde pulsaţiile se transmit la manometru.

Amplitudinea oscilaţiilor arteriale se observă pe un cadran gradat al aparatului.

Etape de execuţie:a) Pregătirea bolnavului. Camera de examinare trebuie să aibă un climat

corespunzător.- Bolnavul este culcat în repaus cel puţin 15 min înainte.- Se descoperă membrele superioare şi inferioare.

b) Fixarea aparatului.- Manşeta aparatului se fixează la nivelul dorit, pe membrul de examinat.

c) Măsurarea amplitudinii pulsaţiilor.- Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic (presiunea depăşeşte T.A. maximă).- Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului.- Se scade presiunea cu 10 mm Hg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.- Se scade apoi presiunea din 10 mm Hg în 10 mm Hg, cu citiri succesive, până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii, ceea ce se numeşte „indice oscilometric”.

Regiunile la care se cercetează oscilometria în mod obişnuit sunt 1/3 inferioară şi superioară a gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţului şi braţului.

Interpretarea rezultatelor – valorile normale sunt apreciate în limite foarte largi, variabile de la individ la individ, precum şi la acelaşi bolnav.

În mod normal valorile variază între:- 3-6 diviziuni la coapsă;

22

Page 23: Nursing Special

- 2-4 diviziuni în 1/3 superioară a gambei;- 1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară a gambei;- 3-4 diviziuni la membrele superioare.

Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, însă are importanţă diferenţa dintre două regiuni simetrice. Diferenţa mai mare de două unităţi între un membru şi celălalt (la acelaşi nivel) este un semn patologic (indică o leziune a trunchiului principal sau obstrucţii vasculare).

3. MĂSURAREA PRESIUNII VENOASE Presiunea venoasă – presiunea exercitată de sângele venos asupra pereţilor venelor.

Indicată pentru aprecierea insuficienţei cordului drept şi a gradului de umplere a patului vascular venos.

Presiunea venoasă centrală se măsoară prin intermediul cateterismului cardiac, iar presiunea venoasă periferică pe una din venele superficiale mari ale membrelor, de obicei la plica cotului sau la nivelul venei safene mari.

Presiunea venoasă se determină de obicei în centimetri coloană de apă.

Măsurarea se poate executa cu diferite aparate:- Villaret;- manometru cu apă tip Moritz-Tabora;- manometru Claude;- tubul Taylor;- tub de sticlă care este în formă de L.

Măsurarea presiunii venoase cu tub de sticlă L.Materiale necesare: - aparat; - ser fiziologic; - material pentru puncţie venoasă.

Etape de execuţie:a) Pregătirea aparatului. Pentru executarea tehnicii este nevoie de două asistente.

- Întreaga tubulatură trebuie pregătită steril.- Asistenta I încarcă tubul de sticlă cu ser fiziologic steril aspirând cu seringa.

Atenţie! Să nu rămână aer în coloana de lichid.- Se pune câte o pensă pe fiecare din tuburile de cauciuc de la capete.

b) Pregătirea bolnavului.- Asistenta II aşază bolnavul în decubit dorsal, fără pernă.- Braţul întins relaxat, sprijinit (la acelaşi nivel cu atriul drept).

c) Puncţionarea venei.- Se pregăteşte seringa pentru puncţie venoasă.- Se aplică garoul pe braţul bolnavului.

23

Page 24: Nursing Special

- Se dezinfectează suprafaţa cutanată, se puncţionează vena.- Se îndepărtează garoul de pe braţ.

d) Adaptarea aparatului.- Se adaptează tubul de sticlă gradat la acul din venă, având grijă ca extremitatea inferioară a tubului să fie la nivelul acului de puncţie.- Se deschid pensele de pe tubul de cauciuc, realizându-se o comunicaţie directă între venă şi manometru; lichidul din tub coboară până ajunge la nivelul presiunii din venă.

e) Citirea rezultatului.- Se citeşte presiunea venoasă măsurând înălţimea coloanei de lichid din tub.

Interpretare: valoarea presiunii venoase este de 11-12 cm apă.- Presiunea venoasă creşte în insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală.- Presiunea venoasă scade în colaps periferic.

4. DETERMINAREA TIMPULUI DE CIRCULAŢIETimp de circulaţie – perioada de timp (în secunde) în care o substanţă parcurge un

segment vascular. Durata timpului de circulaţie este în funcţie de viteza de circulaţie, de debitul cardiac, de volemie.

Principiul determinării constă în:- introducerea în sânge a unor substanţe test şi detectarea lor (prin mijloace obiective şi subiective) la o anumită distanţă de la locul de administrare unde apare o reacţie caracteristică;- cronometrarea timpului necesar pentru parcurgerea distanţei respective.

Timp de circulaţie total – timpul necesar pentru parcurgerea arborelui circulator în toată lungimea lui.

Timp de circulaţie parţial – timpul necesar pentru parcurgerea unei porţiuni a arborelui circulator.

Etape de execuţie:a) Pregătirea materialului.

- Se pregăteşte materialul pentru puncţie venoasă (acele să fie ceva mai groase), substanţa folosită, ceasul-cronometru.

b) Pregătirea bolnavului.- Bolnavul nu va mânca 2-3 ore înainte de începerea examinării.- Bolnavul va sta în repaus la pat 15 min.- Se explică bolnavului tehnica pentru a-i îndepărta emoţiile şi pentru a colabora cu examinatorul.

c) Executarea tehnicii.- Se încarcă seringa cu substanţa folosită.- Se face puncţie venoasă fără stază (dacă nu este posibil se va aştepta 30-40 s după desfacerea garoului).- Se injectează substanţa brusc.- Se măsoară timpul din momentul apăsării pe piston până la apariţia senzaţiei caracteristice.

Determinarea timpului de circulaţie:- Scoate în evidenţă insuficienţa cardiacă încă în faza incipientă.- Ajută la diferenţierea dispneii cardiace din insuficienţa ventriculară stângă, de dispnee pulmonară.

24

Page 25: Nursing Special

5. DETERMINAREA MASEI SANGVINE CIRCULANTESe face prin metoda diluării coloranţilor în sânge sau cu izotopi radioactivi.Etape de execuţie:a) Pregătirea bolnavului. Se explică bolnavului tehnica pentru a nu fi emoţionat.

b) Injectarea substanţei. Se injectează pe cale intravenoasă substanţa sterilă colorantă (albastru

Evans în soluţie 0,5% 4mg/kilocorp).c) Recoltarea sângelui. După 10 min se recoltează 10 ml sânge pentru determinarea

concentraţiei colorantului prin electrofotometrie.Rezultatul obţinut se raportează la valoarea hematocritului pentru a obţine volumul

sângelui circulant: - la bărbaţi 1/12 din masa corporală;- la femei 1/13 din masa corporală.

6. ARTERIOGRAMA (CAROTIDOGRAMA, SFIGMOGRAMA)Arteriograma – înregistrarea pulsului arterial sub forma unei curbe. Carotidograma

aduce date preţioase în studiul leziunilor valvei aortice.Poziţia bolnavului este aceeaşi ca pentru înregistrarea fonocardiogramei, dar cu bărbia

uşor ridicată.Conectarea bolnavului la electrocardiograf se face prin derivaţiile standard.Înregistrarea se face concomitent cu înregistrarea electrocardiogramelor în derivaţiile

standard.Plasarea captatorului se face pe partea dreaptă, aproape de sinusul carotidian, acolo

unde se simt mai bine pulsaţiile carotidei.Înregistrarea se face cu frecvenţă de 50 mm/sec.Pentru fiecare mecanogramă se vor înregistra 5-10 cicluri cardiace. La sfârşitul

înregistrării se decuplează traseul şi se notează: numele şi vârsta bolnavului; data înregistrării; numărul înregistrării.

FLEBOGRAMA (JUGULOGRAMA)Flebograma – înregistrarea grafică a pulsaţiilor jugulare.Flebograma contribuie la recunoaşterea insuficienţei cardiace, a pericarditei

constrictive şi a leziunilor tricuspidiene.Pregătirea şi poziţia bolnavului sunt la fel ca în cazul E.K.G.Bolnavul se conectează la circuitul aparatului în conducerile standard. Prin rotirea

corespunzătoare a capului bolnavului se evidenţiază vena jugulară externă pe care o fixează captatorul.

La nevoie reperarea venei poate fi uşurată prin provocarea unei staze venoase, obţinută prin presiune manuală la baza gâtului. Înregistrarea se face la frecvenţa de 50-75 mm/s.

• ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ CIRCULATORIE ACUTĂ

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

25

Page 26: Nursing Special

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂCIRCULATORIE ACUTĂ

Colaps periferic – insuficienţă circulatorie acută, datorită unui dezechilibru între volumul sângelui circulant şi capacitatea vaselor sangvine, ce se caracterizează prin imposibilitatea sistemului circulator de a asigura sângele la ţesuturi şi organe.

Cauzele colapsului pot fi: scăderea masei sangvine circulante prin:

- hemoragii;- plasmoragii;- deshidratări.

dilatarea vaselor care poate fi declanşată de:- boli infecţioase sub acţiunea toxinelor;- şoc traumatic;- şoc anafilactic;- supradozarea unor medicamente;- intoxicaţii;- infarcte viscerale etc.

Recunoaşterea stării de colaps. Indiferent de natura sa, starea de colaps poate fi recunoscută datorită următoarelor semne subiective şi obiective:

bolnavul inert, somnolent, în stare de prostraţie sau agitaţie; tegumente palide de culoare pământie, transpiraţie; extremităţi reci, palide, uneori cianotice; fruntea acoperită cu transpiraţie rece; puls foarte tahicardic şi greu perceptibil (mic); T.A. maximă coborâtă sub 100 mm Hg şi chiar sub 70-80 mm Hg; tahipnee; hipotermie; vărsături, diaree (uneori); anurie sau oligurie, sete accentuată.Bolnavul, aflându-se într-o stare extrem de gravă, dacă nu i se acordă

imediat tratamentul corespunzător şi energic, moare. Asistenta trebuie să ştie să intervină de urgenţă până la transportarea

bolnavului în spital sau până la venirea medicului.

A. CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN AFARA SPITALULUIB. CONDUITA ÎN SPITAL

26

Page 27: Nursing Special

A. CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN AFARA SPITALULUIObiective:

a) Suprimarea cauzei determinante Combaterea durerii, hemoragiilor, a pierderilor de lichide, prin metodele cunoscute.

b) Transportul bolnavului la spital Transportarea bolnavului culcat pe brancardă chiar în poziţie declivă, cu capul mai jos. În vederea aceluiaşi scop se poate utiliza metoda autotransfuziei, prin înfăşarea cu feşi elastice a membrelor pornind de la extremitatea lor distală, sau ridicarea gambelor.

c) Asigurarea ventilaţiei pulmonare Înlăturarea cordonului, cravatei, descheierea cămăşii. Îndepărtarea mucozităţilor din cavitatea bucală şi faringiană. Oxigenoterapie.

d) Stimularea circulaţiei periferice Administrarea de băuturi calde (ceai, cafea).

e) Măsuri de menţinere a temperaturii corpului Încălzirea progresivă şi cu prudenţă prin învelirea cu pături încălzite, termofoare, sticle cu apă caldă în jurul corpului.

Atenţie! Căldura aplicată rapid şi intens ar putea accentua stările de vasodilataţie, deci şi colapsul.

B. CONDUITA ÎN SPITALDată fiind gravitatea extremă a stării de insuficienţă circulatorie

periferică, va fi pregătită în permanenţă trusa de prim ajutor cu aparatele, instrumentele şi medicamentele necesare combaterii colapsului.

Obiective:a) Asigurarea condiţiilor de îngrijire

Camera în care se aşază bolnavul trebuie să fie mică, liniştită, temperatura 18-20°C, bine ventilată. Patul trebuie amplasat astfel încât să fie accesibil din toate laturile. Asistenta se va îngriji ca stativele pentru perfuzii, transfuzii, aparatura cu oxigen să fie plasate în apropierea patului. În cazul bolnavilor şocaţi de arsuri, patul va fi prevăzut cu „coviltir”. Bolnavul trebuie să fie sub control permanent, urmărindu-se T.A., pulsul, respiraţia (amplitudinea, frecvenţa), culoarea şi temperatura tegumentelor. La orice schimbare survenită se anunţă imediat medicul şi la nevoie se va face resuscitarea cardio-respiratorie. Asistenta va lua măsuri pentru a se putea determina diureza (diureza orară), eventual prin sondaj vezical (la nevoie sondă

27

Page 28: Nursing Special

permanentă), va nota cantitatea în foaia de terapie intensivă; oliguria constituie un semn de alarmă a rinichiului de şoc.

b) Asigurarea repausului fizic şi psihic Bolnavul va fi aşezat în pat în poziţie declivă prin înclinarea patului cu capul mai jos. Asistenta nu va lăsa bolnavul nici un moment, şi printr-o atitudine blândă trebuie îndepărtată neliniştea bolnavului asupra gravităţii stării lui.

c) Umplerea patului vascular în raport cu cauza declanşatoare Puncţia la una sau două vene.

Atenţie! Puncţia venoasă este deosebit de dificilă din cauza vaselor colabate, ±denudare venoasă.

Va recolta sânge pentru probe de laborator (hematocrit, hemogramă, grup sangvin etc.). Asistenta va institui perfuzia (transfuzia) cu soluţiile indicate de medic:

- în hemoragii = sânge;- în transsudate = plasmă sau substituenţi (soluţii coloidale: Dextran, Marisang)- în cazuri de vărsături, diaree, transpiraţii etc. = soluţii cristaloide (ser fiziologic, soluţie glucoză 50%, sol. Ringer etc.).

Asistenta va supraveghea bilanţul hidric ţinând cont de intrările şi pierderile de lichide.

d) Micşorarea patului vascular Asistenta va avea pregătite medicamente vasopresoare (adrenalină, noradrenalină, isuprel, dopamină, hemisuccinat de hidrocortizon). Pentru micşorarea permeabilităţii vasculare se pregătesc vit. C, clorură de calciu, H.H.C.

Atenţie! Medicaţia vasopresoare se va utiliza numai după umplerea vasculară şi numai la indicaţia medicului.e) Supravegherea şi îngrijirea permanentă a bolnavului

După ieşirea din colaps bolnavul va fi supravegheat atent de asistentă şi în următoarele 24 de ore, prin măsurarea şi înregistrarea pulsului, T.A. la 20-30 min., respiraţiei, temperaturii, diurezei. La nevoie, se asigură permeabilizarea căilor respiratorii, oxigenoterapie şi încălzirea bolnavului cu termofoare, sticle cu apă caldă. Din momentul în care tensiunea arterială începe să crească şi bolnavul nu varsă, hidratarea poate fi continuată pe cale orală. Este necesară repetarea zilnică a analizelor pentru verificarea echilibrului biologic. Asistenta serveşte bolnavul la pat până la vindecare, când nu mai există pericolul recăderii.

28

Page 29: Nursing Special

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INFARCTMIOCARDIC ACUT

Infarctul miocardic – o zonă de necroză ischemică la nivelul miocardului produsă prin obliterarea unei ramuri coronariene.

Etiologia: în 90-95% din cazuri, ateroscleroza coronariană.Factorii care favorizează apariţia infarctului sunt:

- vârsta;- sexul;- hipertensiunea arterială;- diabetul zaharat;- obezitatea;- fumatul;- stresul;- sedentarismul etc.

Factorii declanşatori: efort, mese copioase, stres etc.Semnele clinice esenţiale care trebuie să atragă atenţia sunt:

- durerea precordială sau retrosternală;- hipotensiunea arterială;- febra apare la 12-24 ore de la debut;- uneori starea de şoc (şoc cardiogen) manifestată prin paloare, tegumente

reci şi umede, puls rapid filiform, alterarea stării generale şi oligurie gravă.Sunt cazuri unde debutul este mai puţin tipic şi se pun probleme de

diagnostic.Îngrijirea acestor bolnavi constituie o urgenţă medicală.Asistenta trebuie să ştie să acorde primul ajutor oricând şi oriunde va fi

solicitată.

A. CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN FAZA DE PRESPITALIZAREIntervalul de la debutul infarctului miocardic până în momentul sosirii

bolnavului în spital.Obiective:

a) Prevenirea morţii subite Aşezarea bolnavului în decubit dorsal şi repaus total la pat (interzicerea efectuării oricărei mişcări).

Atenţie! A nu se uita psihoterapia.b) Preîntâmpinarea altor complicaţii

Sedarea durerii (la indicaţia medicului):- morfină 0,01g-0,02g (1 fiolă = 0,02g) subcutan sau intramuscular,

eventual intravenos, încet, diluată în ser fiziologic, sub controlul respiraţiei;

- mialgin 0,10g subcutan sau intramuscular eventual intravenos, diluat în 10 ml ser fiziologic sau glucoză 10%;

- fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.

29

Page 30: Nursing Special

Atenţie! Morfina poate provoca hipotensiune arterială şi deprimarea ventilaţiei pulmonare. Asocierea cu atropină (1 mg subcutan sau i.m., eventual 0,5 mg i.v.) poate preveni aceste fenomene. Dacă durerile sunt de mai mică intensitate se poate încerca calmarea lor cu algocalmin, fenobarbital, codeină.

Urmărirea T.A. şi P. Menţinerea T.A. cu perfuzii de glucoză 5% Dextran, Marisang şi H.H.C. Urmărirea pulsului şi corectarea extrasistolelor cu xilină de uz cardiologic. Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene prin aspiraţie, O2-terapie.

c) Scurtarea timpului până la internarea în spital Transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitară şi obligatoriu cu targa. Ideale sunt ambulanţele dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare, însoţite de un medic şi un cadru mediu – aşa-zisele „unităţi mobile coronariene”.

B. ÎNGRIJIRI ACORDATE ÎN UNITĂŢILE SPITALICEŞTI Asistenta trebuie să aibă o trusă de prim ajutor formată din:

- medicaţie pentru calmarea durerii, sedative, anticoagulante, xilină, coronarodilatatoare (Intensain), hemisuccinat de hidrocortizon (H.H.C);

- seringi sterile, soluţii de perfuzat, aparat de perfuzie, deschizător de gură, pipe Gueddel, aspirator de secreţii, aparat de respiraţie artificială de tip Ruben, aparatură pentru monitorizare şi defibrilare.Obiective:

1. Instalarea bolnavului în pat Transportul bolnavului de la salvare se face direct în secţie (cardiologie, terapie intensivă sau interne), cu targa, într-un timp cât mai scurt. Mutarea bolnavului de pe targă în pat se face de către personalul sanitar fără a permite bolnavului nici o mişcare. Asistenta va avea grijă să-i fie asigurat un climat de linişte, salon bine încălzit, aerisit. Poziţie cât mai comodă în pat.

2. Aplicarea în continuare a măsurilor de prim ajutor. La indicaţia medicului:

sedarea durerii : derivaţii de opiacee (morfină, mialgin), fortral sau amestecuri litice (romergan+largactil+mialgin); combaterea anxietăţii : sedative (fenobarbital, diazepam), pe cât posibil se evită administrarea sedativelor concomitent cu a opiaceelor; oxigenoterapie .

3. Supravegherea funcţiilor vitale Urmărirea ideală a unui infarct este monitorizarea cu supravegherea permanentă în primele zile a E.K.G., T.A. şi a ritmului cardiac. Înregistrarea zilnică a E.K.G., ca şi a temperaturii, de câte ori este indicat de medic.

4. Recoltarea probelor de laborator

30

Page 31: Nursing Special

Asistenta va recolta sânge pentru probele de laborator indicate de medic (pentru dozările enzimatice, a fibrinogenului, glicemiei, determinarea leucocitozei, a V.S.H.-ului, colesterolului, acidului uric).

5. Prevenirea complicaţiilor tromboembolice Anticoagulante (heparină 300-400 mg/24 ore; 1 fiolă = 50 mg), câte 2 fiole la 4-6 h; Concomitent – trombostop (4-6 tablete/zi); La 48 h se controlează timpul Quick.

6. Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardului Xilină – 200 mg i.m. (20 ml 1%) sau i.v. ori în perfuzie.

7. Administrarea medicaţiei Se va face cu mare punctualitate. Tratamentul medicamentos se face la pat, în poziţie orizontală. Asistenta va avea pregătite medicamente pentru eventuale complicaţii. Deşi medicamentele se dau strict la indicaţia medicului, la bolnavii cardiaci, în unele cazuri de urgenţă, asistenta va trebui să intervină cu unele medicamente (nitroglicerină) şi oxigen.

8. Alimentaţia bolnavilor Se va evita consumul de cantităţi mari la o masă, prin servirea meselor fracţionate. Se va face alimentaţie pasivă la pat, în primele zile în decubit dorsal. Treptat se va trece la alimentaţie activă la pat. După mobilizarea bolnavului, i se poate servi masa în sala de mese. Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile va fi alcătuit din lichide şi piureuri date cu lingura, ceaiuri, compoturi, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, însă şi mai târziu se vor evita alimentele care produc gaze sau întârzierea tranzitului intestinal. Se interzice total fumatul.

9. Urmărirea evacuărilor de urină şi fecale Se va ajuta bolnavul să folosească urinarul şi bazinetul, fără a fi ridicat în poziţie şezândă. Trebuie combătută constipaţia cu clisme uleioase sau laxative uşoare. Diureza şi scaunul se notează pe foaia de observaţie.

10. Igiena bolnavului Baia generală sau parţială se face la pat.

11. Mobilizarea bolnavului Repaus absolut la pat în prima săptămână. Durata imobilizării va fi adaptată în funcţie de evoluţia simptomelor şi de prezenţa complicaţiilor. Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din prima săptămână, se pot face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi picioare.

31

Page 32: Nursing Special

Treptat se permite mişcarea poziţiei la pat, mişcări active ale membrelor. Durata repausului la pat în poziţie semişezândă: 2-3 săptămâni. Mobilizarea se face progresiv (şederea pe marginea patului, în fotoliu, ridicarea din pat), sub controlul pulsului şi T.A.

12. Crearea mediului psihologic favorabil Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon. Nu se permite vizitarea în grup. Se evită vizitele lungi. Nu se comunică veşti neplăcute. Se va facilita contactul cu bolnavii restabiliţi, cu efect psihic bun.

13. Educaţia sanitară Se instruieşte bolnavul asupra modului de viaţă la externare: modul cum se iau medicamentele; semnele supradozării digitale; prezentarea la control periodic. Se va încerca să se restabilească încrederea în sine, readucerea la capacitatea lor de muncă anterioară îmbolnăvirii şi dezvoltarea funcţiilor lor fizice şi psihice.

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CUINSUFICIENŢĂ CARDIACĂ

La bolnavii cu insuficienţă cardiacă forţa contractilă a inimii este scăzută şi nu poate asigura debitul de sânge necesar funcţiilor normale ale organismului.

Aportul deficitar de substanţe nutritive şi oxigen creează grave tulburări ale metabolismului tisular care reduce la rândul lui forţa de contracţie a inimii şi staza în circulaţia de întoarcere.

Aceşti bolnavi necesită o îngrijire specială care are ca scop:- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea scădea

efortul cardiac;- mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea

funcţională.Obiective:

a) Asigurarea repausului fizic Asistenta va avea grijă ca bolnavii să aibă maximum de confort, să evite efortul fizic. Bolnavii cu insuficienţă cardiacă sunt dispneici, de aceea trebuie ţinuţi în poziţie şezândă sau semişezândă. Patul va fi prevăzut cu utilajul auxiliar necesar, precum şi cu un număr de perne pentru asigurarea poziţiei şezânde.

32

Page 33: Nursing Special

În cursul zilei patul poate fi înlocuit cu un fotoliu.b) Asigurarea repausului psihic

Asistenta va avea grijă să ferească bolnavul de tot ceea ce i-ar putea tulbura echilibrul nervos. Asistenta trebuie să câştige încrederea bolnavului printr-o bună pregătire profesională, prin calm şi seriozitate. Va administra la timp medicamentele şi va răspunde prompt la orice solicitare. Recoltarea probelor de laborator se va face fără a fi traumatizantă pentru bolnav. Asistenta va însoţi bolnavii la consultaţii de specialitate, examinări radiologice, electrocardiografice etc. Va supraveghea starea psihică a bolnavului, vizitându-l cât mai frecvent, fără să deranjeze odihna bolnavului. Va instrui şi vizitatorii asupra modului de comportare faţă de bolnav.

c) Asigurarea igienei personale Se execută zilnic toaleta bolnavului fără ca aceasta să facă eforturi prea mari. Se face apoi frecţie cu alcool diluat, îmbunătăţind circulaţia periferică. Pielea trebuie menţinută curată şi uscată. Schimbarea lenjerie de pat şi de corp, zilnic.

d) Prevenirea formării trombozelor Asistenta va executa zilnic masajul membrelor inferioare în direcţia curentului venos. Masajul contribuie şi la mobilizarea edemelor. Se va urmări să se ţină ridicate părţile edemaţiate. Bolnavul va fi invitat să execute mişcări active cu picioarele (flexie, extensie).

e) Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative Se urmăresc zilnic T.A., pulsul central şi periferic, respiraţia, diureza, tranzitul intestinal, temperatura. Se urmăresc semnele de agravare şi complicaţiile care pot apărea (edemul pulmonar, embolia, tromboflebita, sindromul Adam Stockes etc.) şi se anunţă imediat medicul. Combaterea stărilor de constipaţie prin clismă, în cazuri mai grave prin purgative (retenţia materiilor fecale şi meteorismul ridică diafragmul, îngreunând funcţia respiratorie). Asistenta va ţine evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate. Se urmăreşte zilnic greutatea corporală, după evacuarea scaunului şi a urinei, însă înainte de masă.

f) Regimul alimentar Hipocaloric, pentru menţinerea greutăţii corespunzătoare.

33

Page 34: Nursing Special

Hiposodat, pentru a împiedica reţinerea apei în organism, contribuind la reducerea edemelor. Evitarea medicamentelor care conţin sodiu (salicilat de sodiu, sulfat de sodiu, bicarbonat de sodiu etc.). Cantitatea de lichide nu va depăşi 1,5-2 l în 24 h. Raţia zilnică de alimente se împarte în 4-5 mese, ultima se va servi cu cel puţin 3 ore înainte de culcare.

g) Administrarea medicamentelor Administrarea cardiotonicelor se face numai la indicaţiile medicului şi strict la pat (cele mai frecvent folosite sunt digitala şi strofantina). Strofantina are acţiune rapidă, se administrează i.v., amestecată cu ser fiziologic sau soluţie de glucoză (în cazurile de urgenţă). Digitala per os se acumulează în organism dând fenomene de supradozare, de intoxicaţie (inapetenţă, greţuri, vărsături, bradicardie, extrasistole etc.); în aceste cazuri asistenta va anunţa medicul pentru a întrerupe administrarea. Efect analog cu strofantina au şi preparatele de digitală (Lanatozid C) administrate i.v.

Atenţie! Trecerea de la digitală la strofantină se face numai după o pauză de 2-3 zile.

Asistenta va asigura tratamentul cu diureticele indicate de medic (Novurit, Ederen, Nefrix, Furosemid). Reducerea masei sângelui circulant se poate face prin atârnarea membrelor inferioare. Oxigenoterapia uşurează mult starea bolnavului.

h) Educaţia sanitară Se lămureşte bolnavul asupra noului regim de viaţă după externare:

- să evite suprasolicitarea;- să alterneze munca intelectuală cu cea fizică;- să respecte regimul dietetic;- să consume alimente în mese mici şi dese (de 5 ori/zi);- să reducă sarea, alcoolul, cafeaua, tutunul;- îmbolnăvirile respiratorii se vor trata imediat, orice neglijenţă putând agrava starea bolii de inimă.

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ

A APARATULUI RENAL

RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

PIELOGRAFIA

UROGRAFIA

34

Page 35: Nursing Special

CISTOGRAFIA

ARTERIOGRAFIA RENALĂ

RETROPNEUMOPERITONEU

II. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENE ENDOSCOPICE A

APARATULUI RENAL

CISTOSCOPIA

III. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RENAL

ANALIZA URINEI

EXAMENUL SÂNGELUI

EXPLORAREA MECANISMELOR FUNCŢIONALE

RENALE PROPRIU-ZISE

- CLEARANCE-UL

- FLUX PLASMATIC RENAL

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREARADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL

Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare se efectuează prin:- radiografie renală simplă;- pielografie;- urografie;- cistografie;- arteriografie;- retropneumoperitoneu.

Această explorare este deosebit de importantă pentru: stabilirea diagnosticului îmbolnăvirilor; un mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale

sau chirurgicale, ajutând ameliorarea rezultatelor obţinute.Scop:

- evidenţierea conturului rinichilor;- evidenţierea cavităţilor pielocaliceale ale acestora;- evidenţierea căilor urinare.

35

Page 36: Nursing Special

1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRURADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Radiografia renală simplă – explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia conturul şi poziţia rinichilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin săruri de calciu).

Materiale necesare:- cărbune animal;- ulei de ricin;- materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii.Etape de execuţie:

Pregătirea materialelor necesare- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.

Pregătirea psihică a bolnavului- Se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului.- Se explică bolnavului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteia.

Pregătirea alimentară a bolnavului- Cu 2-3 zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase, pâine) şi ape gazoase.- În ziua precedentă examenului, bolnavul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă negazoasă).- În seara precedentă, bolnavul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită.- Înaintea examenului bolnavul nu va mânca şi nu va consuma lichide. După examen, bolnavul poate consuma regimul său obişnuit.

Pregătirea medicamentoasă a bolnavului- Cu două zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi Triferment câte 2 tablete de 3 ori/zi;- În seara precedentă zilei de radiografie se administrează două linguri de ulei de ricin.- În dimineaţa zilei examinării se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul irigatorului trebuie să fie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.- Înaintea executării radiografiei bolnavul îşi va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) şi se controlează radioscopic dacă mai există aer în intestin.

Participarea la examen- Bolnavul este condus la serviciul de radiologie.- Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe

masa radiologică. Îngrijirea bolnavului după tehnică

36

Page 37: Nursing Special

- După efectuarea radiografiei bolnavul este ajutat să se îmbrace, să se reîntoarcă în salon, unde va fi instalat comod în pat.

- Se notează examenul în foaia de observaţie.

În caz de urgenţă radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a bolnavului, dar reuşita este îndoielnică.

2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU PIELOGRAFIE

Pielografia – radiografia aparatului renal executată cu substanţă de contrast administrată prin cateterism ureteral, sub control cistoscopic.

Materiale necesare:- materiale necesare pentru o radiografie renală simplă;- substanţă de contrast: Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%;- medicamente antihistaminice;- medicamente pentru urgenţă.Etape de execuţie:

Pregătirea materialelor necesare.- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.

Pregătirea bolnavului.- Se efectuează pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală simplă

(pregătire psihică, alimentară şi medicamentoasă). Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.

- Se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%.

- Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperergică se întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se administrează antihistaminice, anunţându-se imediat medicul.

- Dacă toleranţa organismului este bună, bolnavul va fi condus în sala de cistoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.

Administrarea substanţei de contrast.- Spălarea mâinilor.- Sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter.- Se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte

cu presiune mică.- Bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.

Îngrijirea bolnavului după tehnică.- După terminarea radiografiei se încearcă să se extragă, cu o seringă,

substanţa de contrast.

37

Page 38: Nursing Special

- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace; va fi condus în salon şi instalat comod în pat.

- Se notează examenul efectuat în foaia de observaţie.

Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă. Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului. Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată (altfel, produce rupturi ale bazinetului sau reflux pielorenal).

3. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU UROGRAFIE

Urografia – metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-se substanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.

Materiale necesare:- toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă;- substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%;- medicamente antihistaminice;- medicamente de urgenţă;- seringi de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase;- materiale necesare pentru clismă.Etape de execuţie:

Pregătirea materialelor necesare.- Se pregătesc materialele necesare prevăzute mai sus.

Pregătirea bolnavului.- Se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la

„Radiografia renală simplă”.- Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua

examinării bolnavul nu va mânca şi nu va bea (pentru reducerea volumului urinei).

- Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.

Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.- Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod.- Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să

apară (ameţeli, greţuri sau dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe.

- Dacă bolnavul prezintă reacţie hiperergică se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul.

Participarea la examen.

38

Page 39: Nursing Special

- Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiologică.

- Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de contrast, astfel: 20 ml Odiston 75% la adulţi (sau 25 ml soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vârstă, se administrează 5-15 ml soluţie 75%.

- La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală (urografia).

Îngrijirea bolnavului după tehnică.- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod

în pat.- Se notează examenul în foaia de observaţie.

Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă precauţie, amestecându-se cu sângele bolnavului. Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, stări alergice, anemii hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.

4. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU CISTOGRAFIE

Cistografia – metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:

radiografie simplă vezicală (după evacuarea vezicii urinare); radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de contrast sterilă

(iodură de sodiu, 10-20%, 250-200 ml, cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii

intravezicali. Metoda nu necesită o pregătire prealabilă a bolnavului.Cistografia cu substanţă de contrastMateriale necesare:- materiale pentru efectuarea unei clisme;- sonda Nélaton sterilă;- soluţie sterilă de acid boric;- seringă Guyon sterilă;- substanţă de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie Odiston;- pensă hemostatică;- mănuşi de cauciuc sterile;- tăviţă renală.

Etape de execuţie: Pregătirea materialelor necesare

39

Page 40: Nursing Special

- Se pregătesc toate materialele necesare. Pregătirea bolnavului

- Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.- Se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă.- Bolnavul este condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace şi să se

aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică. Participarea la cistografie

- Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile.- Se introduce sonda Nélaton sterilă în vezica urinară.- Se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se spală vezica cu soluţie

sterilă de acid boric.- În seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau

Odiston şi se introduc în vezică.- Se închide sonda cu o pensă hemostatică.- Bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului

cistografic.- Medicul execută imediat radiografia.

Reţineţi! Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore după

injectarea substanţei de contrast, ea se colectează în vezică, dând posibilitatea să fie radiografiată.

Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie; vezica se umple cu aer şi apoi se injectează substanţa opacă prin sondă. Bolnavul este pregătit ca şi pentru o radiografie simplă: cu 10-12 ore înaintea examinării i se restrânge consumul de lichide şi înaintea examinării vezica va fi golită, se va spăla şi apoi cu ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150 ml aer; se închide sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează substanţa de contrast în vezică prin puncţionarea sondei cu un ac.

5. ARTERIOGRAFIA RENALĂ

Arteriografia renală – metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast pe cale arterială (renală sau femurală), calea femurală, fiind mai uşor de abordat, este curent folosită.

Pregătirea bolnavului şi administrarea substanţei de contrast se realizează în condiţii identice cu cele menţionate la celelalte tehnici de examinare a aparatului renal.

Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării substanţei de contrast.

A doua radiografie la 6 secunde. A treia radiografie la 8 secunde.

40

Page 41: Nursing Special

Tehnica defectuoasă de administrare a substanţei radioopace poate genera hematoame, spasme sau tromboze arteriale, fistule arteriovenoase, întreruperea temporară a activităţii rinichiului. Substanţa de contrast se injectează intravenos într-un ritm lent, durerea provocată pe durata injectării fiind suportabilă (administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei). Se avertizează bolnavul.

6. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRUEXAMENUL RADIOLOGIC AL

RINICHILOR PRIN RETROPNEUMOPERITONEU

Retropneumoperitoneu – introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru evidenţierea contururilor rinichilor.

Materiale necesare: - materialele necesare efectuării unei clisme;- instrumente şi materiale necesare efectuării unei puncţii;- aparat de pneumotorax, în perfectă stare de sterilitate.

Efectuarea tehnicii: Se anunţă bolnavul, explicându-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea ei. Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa zilei de examen. În seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare. Bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiografică. Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile. Se înmânează medicului instrumentarul cerut pentru a efectua puncţia în loja perirenală. Cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1 000 - 1 200 ml gaz şi execută apoi radiografia. La locul puncţiei se efectuează un pansament. Se ajută bolnavul să se îmbrace şi este condus la pat.

Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum două zile.

II. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENEENDOSCOPICE A APARATULUI RENAL

41

Page 42: Nursing Special

Cistoscopia - metodă de examinare endoscopică a mucoasei vezicii urinare, cu ajutorul unui aparat numit cistoscop, pentru identificarea proceselor inflamatorii şi tumorale ale acesteia, prezenţa calculilor şi a corpilor străini etc.

Cistoureteroscopia (cateterism ureteral) – permite descoperirea proceselor patologice de la nivelul ureterelor, bazinetelor şi calicelor renale.

Cistoscop – aparat compus dintr-un tub metalic cu curburi de tip Mercier, în vârful căruia se găseşte sistemul de iluminare (un bec electric). În tubul cistoscopului este introdus sistemul optic: obiectivul la capătul vezical, ocularul la capătul proximal al tubului, lentile intermediare şi o prismă care aduce imaginea în axa longitudinală a aparatului.

Tipuri de cistoscoape:- cistoscopul de irigaţie – sistemul optic se înlocuieşte cu o canulă cu dublu

curent şi robinet prin care se spală vezica urinară;- cistoscopul de cateterism – are sonde (catetere) de diferite dimensiuni

pentru cateterizarea ureterelor;- cistoscopul operator – în locul sondelor ureterale are un dispozitiv prin

care se introduc în vezică, instrumente speciale pentru biopsie, prindere, electrocoagulare etc.;

- fibroscopul – sistemul optic este format dintr-un mănunchi de fibre lungi de sticlă, flexibile, care transmit o lumină puternică, albă, ce evidenţiază foarte bine toate detaliile. Nu modifică aspectele leziunilor şi nu încălzeşte.Materiale necesare:- casolete cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile;- costum steril pentru medic (halat, mască);- seringă Guyon cu olivă uretrală, sterilizată;- soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;- seringă de 20 ml sterilizată;- pense sterile;- tampoane de vată sterile;- cistoscop de irigaţie, de cateterism sau cistoscopul operator (în funcţie de scopul urmărit) sterilizate;- soluţie de oxicianură de mercur 1/5 000 2-3 l;- două sonde ureterale, radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de 4-8 (scara Charier);- sonde uretrovezicale sterile;- soluţii dezinfectante;- eprubete pentru recoltarea urinei;- două tăviţe renale.

Etape de execuţie: Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare.

- Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare, aşezându-le separat pe două măsuţe (materialele sterile separat de cele nesterile).

42

Page 43: Nursing Special

- Tubul cistoscopului se sterilizează prin fierbere sau autoclavare.- Sistemul optic al cistoscopului se sterilizează prin păstrare în vapori de formaldehidă cel puţin 2 ore.

Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.- Se anunţă bolnavul explicându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie, cu o jumătate de oră înainte de explorare, i se administrează un sedativ.- Se suprimă micul dejun şi bolnavul va ingera 500 ml lichid cu o oră înainte de examen (pentru a se asigura fluxul urinar necesar).- Bolnavul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare şi ajutat să se dezbrace (în regiunea inferioară a trunchiului).- Bolnavul este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau ginecologie) şi să se aşeze în poziţie ginecologică.- Se fixează picioarele bolnavului pe suporturile mesei.- Se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului cu apă şi săpun.- Se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesibilă regiunea perineului.- Se dezinfectează meatul urinar şi apoi se introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină 0,5% sau 30 ml borat de procaină 2% sau procaină hidroclorhidrică 4%.

Participarea la tehnică.- Se verifică funcţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a

lentilelor, etanşeitatea asamblărilor.- Se asigură semiobscuritate în cameră prin stingerea luminilor.- Se oferă aparatul medicului (va introduce în vezică tubul cu canula de

irigaţie).- Se spală vezica cu o soluţie de oxicianură de

mercur 1/5000 până când lichidul de spălare devine perfect limpede.- Medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată

sau soluţie dezinfectantă slabă (la bărbat) sau 250 ml (la femeie) şi înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic.- Se racordează sistemul de iluminat la reţeaua

electrică (medicul efectuează inspecţia pereţilor vezicali).- Se oferă medicului succesiv, la cerere, cateterele

de dimensiuni diferite (dacă examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor).

Poziţii diferite ale cistoscopuluiîn vezica urinară.

- Se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru urocultură sau examene biochimice.

43

Page 44: Nursing Special

Îngrijirea bolnavului după tehnică.- Bolnavul va fi ajutat să coboare de pe masa de examinare, să se îmbrace.- Bolnavul este condus în salon şi aşezat comod în pat, unde va sta în

repaus câteva ore.- Se administrează la nevoie bolnavului calmante, antispastice (aplicaţii

umede calde pe regiunea hipogastrică). Bolnavul nu necesită în continuare îngrijiri deosebite.

Reorganizarea locului de muncă.- Se aruncă deşeurile iar instrumentele se spală bine cu o perie moale, cu

apă şi săpun şi se clătesc sub jet la robinet.- Lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie

moale. Interiorul tubului se curăţă minuţios cu tampoane de vată montate pe port-tampoane.

- Toate instrumentele se aşază în cutiile în care se păstrează după dezinfecţie şi sterilizare.

Incidente şi accidente: Accese febrile trecătoare, dureri lombare asemănătoare cu colica renală. Mici hemoragii ce se produc spontan sau în urma spălăturii vezicale cu apă caldă la care s-a adăugat o fiolă de adrenalină. Cistoscopia se execută în condiţii de asepsie caracteristice unei intervenţii chirurgicale. Sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau autoclavare (se deteriorează). Se sterilizează în soluţie apoasă de glutaraldehidă 2% (Cidex), vapori de formol sau de etilenoxid. Înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta urmele substanţelor sterilizante care sunt iritante, hemolitice etc.

III. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RENAL

Rinichii îndeplinesc multiple funcţii, prin unitatea lor morfofuncţională – nefronul.

Funcţiile rinichilor:- elaborarea urinei, funcţie de bază a rinichilor;- eliminarea deşeurilor metabolice şi toxice (a cataboliţilor);- menţinerea izoioniei (concentraţia electroliţilor);- menţinerea echilibrului acido-bazic;- menţinerea izotoniei (presiunea osmotică);- menţinerea izovolemiei (volum de lichid circulant).Pe lângă aceste funcţii, rinichii mai au funcţie endocrină şi antitoxică.

44

Page 45: Nursing Special

Pentru a putea satisface aceste funcţii în condiţii normale, trebuie să existe o perfuzie sangvină renală adecvată şi o integritate morfofuncţională a glomerulului, a sistemului tubular şi a interstiţiului.

Scopul explorării funcţiei renale: - stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu;- obţinerea relaţiilor asupra mecanismului perturbant calitativ şi cantitativ.

METODE ŞI MIJLOACE DE EXPLORAREA FUNCŢIILOR RENALE

Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale: analiza urinei; examenul sângelui; explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise – glomerulare şi tubulare.

1. Analiza urineiExamenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a

rinichiului şi asupra homeostaziei organismului.Examenul urinei cuprinde un examen: macroscopic (volum, densitate, culoare, miros, aspect); microscopic (sediment: elemente figurate, cilindri, celule epiteliate); bacteriologic; fizico-chimic al urinei (reacţia, ionograma, compoziţia chimică: uree, creatinină, clorurie, proteinurie etc.)Studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor din urină se face

prin testul Addis-Hamburger.Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului.- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.- Dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă.- Din acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 de minute.- Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai fără zahăr, imediat după golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim).

Pregătirea materialului pentru recoltarea urinei.- Se pregăteşte materialul steril pentru recoltare, acelaşi ca şi pentru

examenul bacteriologic al urinei.- Se pregăteşte materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.

45

Page 46: Nursing Special

Recoltarea urinei.- După 100 sau 180 de minute se face toaleta organelor genito-urinare cu

apă şi săpun.- Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul (recoltarea se face

din jet prin emisiune spontană sau prin cateterism vezical).- Se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două

micţiuni şi volumul urinei la a doua micţiune.

La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.

Interpretare: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000-2000 leucocite/min.

2. Examenul sângeluiExplorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate

face urmărind: - concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat;- izoionia;- izohidria;- izotonia etc.

Studiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici . Pentru aceasta se determină:

- ureea sangvină – valoare normală = 20-40 mg%;- acidul uric – valoare normală = 3-5 mg%;- creatinina – valoare normală = 0,6-1,3 mg%.

Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor.

Această funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K, Ca, Cl]:Na+ = 135 – 150 mEg/lK+ = 3,5 – 5 mEg/lCa2+ = 4,5 – 5,5 mEg/lCl– = 95 – 110 mEg/l

Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acidobazic. determinarea p H-ului sangvin – se recoltează sânge fără garou, pe

heparină, în condiţii de strictă anaerobioză, în seringi perfect etanşe, abduse cu ulei de parafină. Valoare normală = 7,30 – 7,40;

determinarea rezervei alcaline (RA) – se recoltează 10 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu; eprubeta va fi foarte bine închisă pentru a se evita degajarea dioxidului de carbon dizolvat în plasmă. Valoare normală = 53 – 75 vol CO2/100 ml sânge sau 27 mEg/l; scăderea sub 50 vol% arată o stare de acidoză; creşterea peste 75 vol% reprezintă o alcaloză.

46

Page 47: Nursing Special

Astăzi pH-ul şi RA se determină mai exact la aparatul Astrup – în acest caz se recoltează sânge capilar în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate o dată cu aparatul. Studiul funcţiei renale de menţinere a izotoniei plasmei – se face prin determinarea punctului crioscopic al plasmei cu ajutorul unui termometru-criometru. În condiţii normale plasma are punctul crioscopic ∆ între 0,56° – 0,58°C.

3. Explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise (probe directe)Explorarea mecanismelor funcţionale se efectuează cu ajutorul clearance-

urilor renale şi al unor probe ce se adresează predominant activităţii tubulare (secreţie, diluţie, concentraţie etc.) şi se cercetează fiecare mecanism: fluxul plasmatic, renal, filtratul glomerular, reabsorbţia tubulară activă, concentraţia şi diluţia.

Probele de clearanceClearance-ul – volumul de plasmă (în ml) depurat de o substanţă în

unitate de timp (1 minut).Se calculează după formula:

U – concentraţia urinară (mg/ml);V – volumul urinar (ml/minut);P – concentraţia plasmatică a substanţei (mg/ml).

Fluxul plasmatic renalFluxul plasmatic renal – volumul de plasmă care perfuzează cei doi

rinichi în decurs de 1 minut. Se determină cu ajutorul clearance-ul acidului paraaminohipuric (P.A.H.) care este eliminat integral de către glomeruli şi de tubi la o singură trecere prin rinichi.

Clearance-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu. Determinarea concentraţiei se face fotometric. Valori normale: 500 – 700 ml/min.

Explorarea filtratului glomerular.Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina (endogenă) sau

insulina (exogenă) care se elimină prin filtrarea glomerulară.Clearance-ul creatininei endogeneCreatinina se elimină prin urină prin filtrarea glomerulară fără să mai fie

reabsorbită sau secretată de tubi.

Etape de execuţie:

47

Page 48: Nursing Special

Pregătirea bolnavului- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte ca:

să nu mănânce în dimineaţa examinării; să stea culcat în pat 12 ore peste noapte şi în tot timpul examenului

(2 ore); timp de 20-30 min înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml

apă (pentru asigurarea unei diureze suficiente). Efectuarea recoltării:

la ora 7:- După ce a terminat de băut apa, bolnavul va urina, ridicat în

picioare.- Urina aceasta se aruncă.- Bolnavul bea 300 ml ceai fără zahăr sau 300 ml apă.- Bolnavul se culcă din nou.

la ora 8:- Bolnavul urinează din nou.- Această urină se păstrează.- Se măsoară volumul acesteia.- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.- Bolnavul se va culca din nou.

la ora 9:- Bolnavul urinează din nou.- Urina se păstrează.- Se măsoară volumul urinei.- Se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului.- Din cele două emisiuni de urină se trimit 10 ml la laborator împreună cu sângele recoltat pentru determinarea creatininei.

Interpretare: valoarea normală = 140 ml/min±30. Valorile scad sub 70 ml în insuficienţă renală.

Reabsorbţia tubulară.Una din probele de largă utilizare în testarea acestei funcţii renale este:Clearance-ul ureeiUreea trece prin filtrarea glomerulară, fiind parţial reabsorbţia la nivelul

tubilor proximali.Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului.- Bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei.- Bolnavul va sta culcat peste noapte, precum şi în dimineaţa examinării tot

timpul probei.- Bolnavul nu va mânca dimineaţa.

Efectuarea recoltării: la ora 7:

48

Page 49: Nursing Special

- Bolnavul este rugat să urineze.- Urina se aruncă.- Se dă bolnavului apoi să ingereze 250 ml apă.

la ora 8:- Bolnavul va urina într-un vas.- Se măsoară volumul urinei.- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.- Se dă bolnavului să ingereze încă 250 ml apă.

la ora 9:- Bolnavul urinează într-un alt vas.- Se măsoară volumul urinei emise.- Din cele două emisiuni de urină se trimit la laborator 10 ml (notându-se exact volumul de urină din cele două emisiuni) împreună cu sângele recoltat.

Interpretare: valoarea normală = 75 ml/min; o leziune glomerulară sau tubulară scade capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

Explorarea secreţiei tubulareSe bazează pe capacitatea tubului renal de a excreta anumite substanţe

introduse în organism.Deşi există mai multe substanţe utilizate ca test explorator al secreţiei

tubulare, în practică se foloseşte în special fenolsulfonftaleina (P.S.P.) şi P.A.H.-ul.

Proba cu P.S.P. (denumit şi roşu fenol)Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului.- Se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării.

Administrarea substanţei.- Dimineaţa pe nemâncate i se injectează bolnavului, intravenos, 1 ml

P.S.P. din soluţie 0,6%. Recoltarea urinei.

- Bolnavul este rugat să urineze la 15 şi la 70 de min de la administrarea substanţei.

- Urina se trimite la laborator; printr-un procedeu colorimetric se determină nivelul P.S.P.

Interpretare: o persoană sănătoasă elimină 20% în primele 15 min şi 55-70% în 70 min, din cantitatea de colorant injectată.

Nefrograma (renograma izotopică) Scintigrafia renală Proba cu indigo-carmin-cromocistoscopie

49

Page 50: Nursing Special

Explorarea capacităţii de diluţie şi concentraţieMetodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are

capacitatea de a produce o urină mai diluată sau mai concentrată în funcţie de gradul de hidratare a organismului.

Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai multe probe:

1. Proba de diluţie şi concentraţie VolhardAre două etape: diluţia şi concentraţia.Practic este mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă

concentraţia este mai bună, evident că şi diluţia este satisfăcătoare.- Proba de concentraţie Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului- La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă (ouă, şuncă, pâine, carne) fără lichide.

Recoltarea urinei- Din două în două ore (la orele 14, 16, 18 şi 20) se colectează 4 eşantioane de urină.- De la orele 20 până la orele 8 urina se colectează într-o singură probă.- Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi densitatea.

Interpretare: În cursul după-amiezii şi noaptea, ca răspuns la proba de concentraţie, diureza scade mult, iar densitatea trebuie să crească, depăşind 1028 cel puţin într-o probă.

Se consideră patologic când, predominând diureza nocturnă, lichidul ingerat se elimină cu întârziere.

Când capacitatea de concentraţie este redusă sau dispărută (densitatea maximă sub 1028).În insuficienţa renală severă, densitatea variază puţin în jurul valorii de

1010 (izostenurie).La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată (edem, insuficienţă cardiacă) se face numai proba de concentraţie, apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie normală.

- Proba de diluţie Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului- Cu două zile înainte, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar; are voie să bea lichide cât vrea.- În ziua examinării, bolnavul va sta în repaus la pat.

Golirea vezicii şi ingerarea lichidului- La ora 7.30 îşi evacuează vezica urinară (urina se aruncă).- Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2 h.

50

Page 51: Nursing Special

Recoltarea urinei- Între orele 8-12, timp de 4 ore, se recoltează 8 probe de urină, din 30 în 30

min.- Se notează cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.

Interpretarea rezultatelor: În mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină

întreaga cantitate de lichid ingerată. În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. În cel puţin una din probele de dimineaţă volumul urinar depăşeşte 300

ml, iar densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în cel puţin una din probe.

2. Proba Zimniţki Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului- Bolnavul este menţinut în pat.- Se administrează regim alimentar şi hidric normal.

Recoltarea urinei- Se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h.- Se notează volumul şi densitatea fiecărei probe.

Interpretarea rezultatelor. Normal, cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele, cu atît capacitatea de adaptare a rinichiului este mai bună.

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI NEUROLOGICE

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR INCONŞTIENŢI ŞI COMATOŞI

- MĂSURI DE URGENŢĂ- MĂSURI DE ÎNGRIJIRI GENERALE – COMUNE

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR IMOBILIZAŢI LA PAT

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR INCONŞTIENŢIŞI COMATOŞI

În cursul unor categorii de îmbolnăviri, conştienţa bolnavilor poate fi tulburată temporar. Astfel deosebim stări ca:

apatia şi stupoarea – dezinteres total faţă de mediu şi persoana proprie; obnubilarea – bolnavul nu sesizează clar ce se petrece în jurul său; somnolenţa şi soporul – bolnavul poate fi trezit, dar adoarme imediat; coma – pierderea în diverse grade a stării de conştienţă, adică a funcţiilor

vieţii de relaţie, cu perturbarea mai mult sau mai puţin profundă a funcţiilor vieţii vegetative.Deosebim:

51

Page 52: Nursing Special

- comă uşoară sau vigilă – stadiul I – conştienţa nu este complet pierdută, reflexele, circulaţia şi respiraţia sunt normale;- comă profundă – stadiul II – se caracterizează prin pierderea conştienţei, nu mai reacţionează la nici un fel de excitanţi, reflexele sunt abolite, funcţiile vieţii vegetative sunt păstrate (respiraţie, circulaţie);- comă carus – stadiul III – apar tulburări vegetative (respiratorii, circulatorii), midriază, colaps, hipotermie;- comă depăşită (ireversibilă) – stadiul IV – bolnavul este menţinut în viaţă numai prin respiraţie mecanică.

Cauzele comelor sunt foarte variate: accidente vasculare cerebrale, intoxicaţii acute, B.P.O.C. acutizată (bronhopneumopatie obstructivă cronică), diabet zaharat, hipoglicemii, boli grave hepatice, renale, infecţioase, endocrine etc.

Indiferent de cauza care a dus la pierderea conştienţei, asistenta trebuie să ia măsuri tehnice şi organizatorice când este pusă în faţa unui bolnav în stare de inconştienţă.

Stabilirea diagnosticului cade în sarcina medicului, dar asistenta, prin observaţiile sale, îi poate da un mare ajutor.

Îngrijirea bolnavilor inconştienţi şi comatoşi cuprinde două categorii de măsuri:

măsuri de urgenţă – în caz de complicaţii care-i pun viaţa în pericol imediat (coma reprezintă în toate cazurile o urgenţă medicală);

măsuri de ingrijiri generale-comune, indiferent de cauzele care au determinat aceste stări.

MĂSURI DE URGENŢĂ

Materiale necesare acordării primului ajutor:- aspirator de secreţii;- deschizător de gură;- oxigen;- pipă Gueddel;- mijloace de respiraţie artificială;- aparat de perfuzie;- transfuzie;- seringi şi ace;- eprubete;- tuburi de cauciuc;- sonde;- medicamente de urgenţă şi soluţii sterile de perfuzie.Obiective:

Eliberarea căilor aeriene superioare la bolnavii cu tulburări respiratorii grave.

52

Page 53: Nursing Special

- Curăţarea cavităţii buco-faringiene de mucozităţi şi resturi alimentare.

- Aşezarea bolnavului în decubit lateral.- Hiperextensia capului – subluxaţia anterioară a

mandibulei.- Introducerea pipei Gueddel.

Observaţii. Aceste manevre au drept scop împiedicarea alunecării limbii şi lărgirea diametrului antero-posterior al faringelui. Dacă respiraţia nu se reia se va institui imediat respiraţia „gură la gură” sau „gură la nas”. Crearea accesului la o venă şi instituirea unei perfuzii.

Concomitent cu măsurile de resuscitare respiratorie, sunt necesare:- Puncţie venoasă sau denudarea venei.- Instituirea unei perfuzii (soluţie de glucoză 5%).

Observaţii. Crearea accesului la o venă, eventual la ambele braţe, trebuie aplicată în toate comele profunde, care se pot complica în orice moment, cu insuficienţă circulatorie periferică. În acest caz putem institui terapia şocului care şi-ar putea face apariţia. Recoltarea de produse biologice necesare diagnosticului.

- Recoltarea unor eşantioane de sânge pentru determinarea: ureei, glicemiei, hemogramei etc.

- Recoltarea urinei, aspiratului gastric. Aprecierea funcţiilor vitale şi vegetative.

- Se urmăresc: respiraţia, pulsul, T.A., deglutiţia, tegumentele, comportamentul bolnavului şi se semnalează medicului.

MĂSURI DE ÎNGRIJIRI GENERALE

Când respiraţia şi circulaţia sunt stabilite în limitele normale, starea comatoasă poate dura 8 – 10 – 14 zile sau chiar mai mult. În această perioadă asistenta va îngriji şi îndeplini prescripţiile medicale.

Observaţii. Viaţa bolnavilor inconştienţi depinde în mare măsură de conştiinciozitatea, tenacitatea şi perseverenţa cu care asistenta îi va îngriji. Îngrijirea bolnavilor inconştienţi, comatoşi, trebuie făcută totdeauna cu convingerea fermă că, printr-o îngrijire şi un tratament conştiincios, susţinut şi permanent, ei pot fi salvaţi.

Obiective: Pregătirea condiţiilor de îngrijire.

- Se izolează bolnavul într-o rezervă. Temperatura camerei 18 - 20°C.- Bolnavul va fi aranjat comod în pat, cu saltea pneumatică

compartimentată. Patul va avea apărători laterale, utilaj auxiliar, pentru ca în caz de agitaţie să nu cadă, să nu se rănească.

Asigurarea poziţiei corespunzătoare.

53

Page 54: Nursing Special

Poziţia poate fi:- În decubit dorsal, fără pernă, cu capul rotit într-o parte pentru a se preveni

căderea limbii spre glotă.- Semişezândă, dacă nu există contraindicaţii.- De drenaj postural, dacă are secreţii, cu picioarele mai ridicate şi cu capul

întors într-o parte.- În decubit lateral, cu orificiul bucal îndreptat uşor spre suprafaţa patului;

facilitează drenarea secreţiilor din gură.Observaţie. Dacă bolnavul este agitat, i se vor lega mâinile. Permeabilizarea căilor respiratorii superioare, asigurarea respiraţiei.

- Asistenta aspiră secreţiile traheo-bronşice cu aspirator sau seringă Guyon.- Previne căderea posterioară a limbii pe orificiul glotic (prin poziţia

capului, pipa Gueddel).- La indicaţia medicului, administrează oxigen.

Atenţie! Depresiunea respiratorie trebuie imediat semnalată medicului. Urmărirea, notarea funcţiilor vitale şi a tulburărilor de termoreglare.

- Pulsul, T.A., respiraţia, temperatura se măsoară la intervale cerute de medic, câteodată de mai multe ori pe oră.

- În caz de hipotermie se va încălzi bolnavul cu termofoare sau sticle cu apă caldă, învelite într-o flanelă sau prosop.

Atenţie! Să nu se producă arsuri!- În hiperpirexie – împachetări reci, antipiretice sub formă de supozitoare.- Asistenta va avea grijă să acopere bolnavul, prevenindu-se răceala

(bolnavii inconştienţi se dezvelesc). Urmărirea, notarea vărsăturilor, evacuărilor de urină şi fecale.

- În caz de vărsături capul se întoarce într-o parte (se pregăteşte tăviţa renală).

- Se şterg sau se aspiră din gură resturile alimentare.Atenţie! Prin aceasta se previn şi bronhopneumoniile de aspiraţie.

- Urina se determină cantitativ, captându-se în vase gradate.- În caz de inconştienţă se asigură bolnavului urinar (învelit în flanelă) sau

bazinet de cauciuc.- În caz de retenţie urinară se aplică un termofor pe regiunea suprapubiană

(se apasă cu grijă vezica urinară).- La indicaţia medicului se va introduce şi fixa sonda vezicală „à demeure”.- Se face zilnic spălătura pe sondă cu soluţie de acid boric 3% încălzit la

temperatura de 36°.Atenţie! Tehnicile să se execute în condiţii de asepsie perfectă.

- În caz de constipaţie se face clismă evacuatoare.- În caz de meteorism se face aspiraţie gastrică şi se introduce un tub de

gaze în rect (nu va fi ţinut mai mult de două ore, deoarece favorizează apariţia escarelor).

- Asistenta va semnala eventualele modificări ale aspectului scaunului. Asigurarea igienei corporale.

- Bolnavul va fi spălat în fiecare zi complet (pe segmente).

54

Page 55: Nursing Special

- Se va face toaleta parţială ori de câte ori s-a murdărit. La femei toaleta genitală se va face de mai multe ori pe zi.

- După spălare se fricţionează cu spirt mentolat.Atenţie! Toate materialele folosite trebuie să fie de o curăţenie exemplară şi perfect sterile. Igiena cavităţii bucale.

- Se îndepărtează proteza.- Dimineaţa şi seara se face toaleta gurii cu un tampon de vată înmuiat în

soluţie de acid boric 1% sau muşeţel.- Limba, buzele, gingiile se vor şterge cu glicerină boraxată de 2 – 3 ori pe

zi.- Buzele vor fi unse cu vaselină şi se aplică peste gură un tifon îmbibat cu

soluţie de ser fiziologic.Atenţie! Compresa trebuie să se menţină umedă. Prevenirea uscării corneei.

- Se spală ochii cu acid boric 4%, ceai de muşeţel.- Se acoperă ochii cu câte o compresă înmuiată în aceeaşi soluţie sau ser

fiziologic.- Se va instila în sacii conjunctivali câte o picătură de vitamina A de 2 – 3

ori pe zi. Asigurarea igienei părului.

- Femeile vor fi pieptănate zilnic.- Se va spăla părul la 1 – 2 săptămâni.

Prevenirea escarelor.- Bolnavii vor fi întorşi din oră în oră, pe rând, în decubit dorsal, lateral

stâng şi drept.- Se vor folosi şi colaci de cauciuc înveliţi în flanelă.- Cearşaful va fi absolut curat şi întins, uscat.- Se îndepărtează eventualele resturi de alimente.- Lenjeria de corp trebuie să nu prezinte cute, să fie schimbată ori de câte

ori s-a udat sau murdărit.- Se pudrează pielea bolnavului cu pudră de talc.

Asigurarea alimentaţiei.- Dacă refluxul de deglutiţie se păstrează, bolnavul va fi alimentat pe cale

bucală cu linguriţa, cu foarte mare atenţie (supe calde, compot, sucuri, fierturi diluate).

- Dacă nu se păstrează reflexul de deglutiţie se va alimenta prin sondă introdusă prin nas sau prin perfuzie.

- Se va face bilanţul hidric prin notarea lichidelor introduse şi pierdute. Prevenirea complicaţiilor şi incidentelor.

- Se vor face masajul extremităţilor şi mişcări pasive, pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice.

- În caz de convulsii se căptuşeşte patul cu perne sau pături pentru ca bolnavul să nu se rănească.

- Pentru acelaşi motiv, bolnavul poate fi imobilizat.

55

Page 56: Nursing Special

- În caz de crize epileptiforme se aşază între arcadele dentare o apărătoare de cauciuc sau lemn (învelită în mai multe straturi de tifon).

- În caz de hemiplegii, încă din primele zile, se vor evita poziţiile vicioase ale extremităţilor paralizate prin mobilizarea pasivă a fiecărei articulaţii de 3 – 4 ori pe zi.

Urmărirea altor tulburări care pot apărea în starea de comă.- Se vor urmări tonusul muscular, dimensiunile pupilei, apariţia edemelor,

coloraţia tegumentelor, halena, anunţându-se modificările survenite, medicului.

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR IMOBILIZAŢI LA PAT

Bolnavii imobilizaţi la pat se simt handicapaţi şi îşi pun întreaga lor nădejde în asistenta medicală care are sarcina de a-i îngriji. De aceea, aceşti bolnavi necesită o preocupare deosebită.

Obiective: Crearea condiţiilor optime de confort.

- Asigurarea unui pat special corespunzător afecţiunii.- Nu va fi aşezat sub fereastră sau prea aproape de uşă întrucât ar fi foarte

dificilă protejarea bolnavului contra curenţilor de aer.- Saltea de material plastic cu structură de burete sau saltea „alternantă”

(pneumatică compartimentată), pentru a evita presiunea şi macerarea zonei de contact (saltelele alternante pot constitui un ajutor preţios în evitarea escarelor, dar nu pot înlocui măsurile de prevenire a escarelor).

- Este bine ca aceşti bolnavi să fie amplasaţi în camere mici liniştite, să aibă totul la îndemână: declanşatorul aparatelor de semnalizare (sonerie), lampă de pat etc.

- În caz de polakiurie sau perturbarea funcţiilor sfincteriene, este recomandabil ca urinarul să fie aşezat în aşa fel ca bolnavul să-l poată lua.

Igiena generală şi corporală.- Aerisirea salonului.- Curăţenia aşternuturilor şi a lenjeriei de corp, schimbarea ori de câte ori

bolnavul s-a murdărit; la nevoie se folosesc cămăşi desfăcute la spate, la mâneci.

- Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în special în cazul bolnavilor cu aparate gipsate (acestea să nu se îmbibe cu apă în timpul toaletei).

- Se va efectua: igiena gurii (este necesară o grijă deosebită pentru bolnavii care au

proteze; curăţarea acesteia după fiecare masă); igiena mâinilor la fiecare masă; igiena părului – săptămânal sau la două săptămâni.

Atenţie! Se va acorda importanţă toaletei perineale (mica toaletă), respectându-se pudoarea bolnavului.

56

Page 57: Nursing Special

Alimentarea bolnavilor.- Alimentarea trebuie făcută la pat, activ sau pasiv în funcţie de starea

bolnavului, asigurându-i-se o poziţie cât mai comodă.- Asistenta va respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a

alimentelor şi prezentarea acestora cât mai estetic. Supravegherea stării generale, executarea examinărilor şi tratamentelor.

- Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative (puls, respiraţie, T.A., temperatură, diureză, scaun, tegumente, mucoasă).

- Examinările paraclinice, tratamentele vor fi executate la pat (electrocardiografe şi aparat Roentgen portative) sau, dacă nu este posibil, bolnavul va fi transportat cu patul la serviciul respectiv.

Prevenirea escarelor.Una din complicaţiile de temut ale bolnavilor imobilizaţi timp îndelungat la pat o constituie escarele de decubit (mai ales, la persoane corpolente).

- Asistenta va verifica sistematic zonele expuse la escare, cunoscând rapiditatea lor de apariţie.

- Va acorda mare importanţă schimbării de poziţie, asigurându-se în acelaşi timp poziţia care să nu jeneze cu nimic bolnavul. Manevrele se execută cu una sau două persoane, cu multă blândeţe.

- Se vor aplica toate mijloacele de prevenire a escarelor. Se va asigura zilnic masaj cu o durată de cel puţin 10 minute şi se va folosi orice ocazie (tratament, aşezarea ploştilor, bazinetelor, schimbarea lenjeriei, pentru a realiza activarea circulaţiei prin masaj, fricţiuni cu alcool urmate de pudraje cu talc).

- Bolnavului i se vor oferi la timp şi în mod regulat urinarul şi plosca, pentru a nu murdări lenjeria. Asistenta sau infirmiera va trebui să asigure utilizarea lor cu promptitudine şi discreţie.

Atenţie! Apariţia unei escare este o notă proastă pentru asistenta medicală care îngrijeşte bolnavul. Prevenirea altor complicaţii.

- Pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea bolnavului în poziţie şezândă şi gimnastică respiratorie de mai multe ori pe zi.

- Trombozele care apar datorită încetinirii circuitului sangvin se previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă şi activă a degetelor de la picioare şi mâini, eventual a gambelor şi a antebraţelor.

- Atrofierea muşchilor şi scăderea tonusului organismului, în general, vor fi prevenite prin fricţionări cu alcool diluat, pe toată suprafaţa corpului şi prin masaj (prin acestea se stimulează funcţiile pielii şi ale circulaţiei cutanate, tonifierea vaselor şi se mobilizează sistemul reticulo-endotelial din ţesutul celular subcutanat).

- Stomatita (denumită candidoză, care poate apărea mai des la bolnavii cu regim lactat şi hidrozaharat, se previne prin întreţinerea igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată 30%, clătirea gurii cu apă+mentol.

57

Page 58: Nursing Special

- Constipaţia poate apărea datorită lipsei de mişcare. Se previne prin stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a nu-l obişnui pe bolnav cu purgative sau clisme. Se recomandă un regim bogat în celuloză şi lichide, dacă afecţiunea de bază nu constituie o contraindicaţie.

- Deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat.

- Anchilozele (hemiplegici, paraplegici) se vor preveni prin mobilizarea pasivă încă din primele zile, de mai multe ori pe zi. Recuperarea motorie se va continua; îndată ce bolnavul este conştient asistenta va trebui să obţină cooperarea activă şi să solicite interesul şi dorinţa de recuperare.

Atenţie! Se va ţine seama că unii bolnavi nu-şi pot evacua scaunele în salon în prezenţa altora sau în poziţie culcată, pe bazinet în pat. Asistenta va încerca cu răbdare şi mult tact să educe bolnavul astfel încât să se acomodeze noilor condiţii. Este nevoie de izolarea lui de restul bolnavilor printr-un paravan.

Comportarea personalului faţă de bolnavii imobilizaţi trebuie să fie cât se poate de atentă, deoarece aceştia sunt irascibili, mai nervoşi, capricioşi. Asistenta trebuie să ţină seama de starea sistemului lui nervos, să aibă o comportare plină de blândeţe, atitudine calmă, să se preocupe de programul lor zilnic, să-i scoată la aer (terasă, balcon), eventual cu patul.

Atenţia cu care este înconjurat bolnavul contribuie la întărirea încrederii lui; bolnavul va suporta mai uşor starea de imobilizare în pat.

EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE

1. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A HIPOFIZEI

2. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A TIROIDEI

METABOLISMUL BAZAL (M.B.)

DETERMINAREA IODEMIEI

DETERMINAREA IODULUI LEGAT PROTEIC

DETERMINAREA IODURIEI

DETERMINAREA COLESTEROLULUI

REFLEXOGRAMA ACHILIANĂ

RADIOIODOCAPTAREA TIROIDIANĂ

3. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GLANDELOR SUPRARENALE

CORTICOSUPRARENALĂ

58

Page 59: Nursing Special

MEDULOSUPRARENALĂ

4. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GONADELOR

OVARUL

TESTICULUL

5. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PARATIROIDELOR

6. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PANCREASULUI ENDOCRIN

1. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A HIPOFIZEI

Hipofiza dirijează direct, prin produsele sale de secreţie internă numite trofine, glanda tiroidă, glandele corticosuprarenale şi glandele sexuale; cu restul glandelor întreţine relaţii indirecte.

Aprecierea integrităţii fiziologice a hipofizei se face prin: măsurători directe ale hormonilor hipofizari (determinarea făcându-se prin

radioimunodozare):- a somatotrofinei;- a corticotrofinei;- tireotrofinei serice;- gonadotrofinei urinare.

măsurători indirecte care apreciază efectele hormonilor hipofizei asupra glandelor ţintă:

- tiroida;- suprarenala;- gonadele.

Se evaluează starea funcţională a acestor glande, iar din hipo sau hiperfuncţia lor rezultă anumite concluzii.

2. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A TIROIDEI

Explorarea funcţională a glandei tiroide se face prin:

59

Page 60: Nursing Special

- determinarea metabolismului bazal;- determinarea iodemiei;- a iodului legat proteic;- ioduriei;- colesterolemiei;- reflexograma achiliană;- radioiodocaptare şi altele.

Metabolismul bazal (M.B.)M.B. = cantitatea de energie pe care organismul o cheltuieşte în repaus

absolut, la temperatura şi presiunea atmosferică optime. Această energie se produce prin oxidarea alimentelor şi este necesară pentru menţinerea funcţiilor vitale ale organismului.

Valoarea medie a cheltuielilor energetice ale metabolismului bazal la adultul sănătos este de o calorie mare pe kgcorp/oră.

Determinarea se face cu un aparat numit spirograf.Determinarea se face indirect: se măsoară cantitatea de O2 consumat pe o

unitate determinată de timp.Etape de execuţie:

Pregătirea fizică a bolnavului.- Cu 3 zile înainte de examinare, bolnavul primeşte regim sărac în

proteine. În aceste zile va consuma cantităţi moderate. Se va odihni mult, evitând efortul fizic; va fi ferit de emoţii.Bolnavul nu va lua medicamente sedative sau excitante, iar în seara zilei din ajunul examinării nu va consuma nimic şi nu va fuma. Somnul de noapte în preajma examinării trebuie să fie liniştit. În ziua examinării, eforturile fizice trebuie reduse la minimum.

- Transportul bolnavului la sala de examinare se va face cu căruciorul.

- Bolnavul va sta 30 min în repaus (decubit dorsal) înainte de probă.Bolnavii ambulatori vor sta în repaus cel puţin o oră.

Pregătirea psihică a bolnavului şi efectuarea probei.- Bolnavul va fi pregătit din punct de vedere psihic (emoţia şi neliniştea pot

falsifica rezultatul).- Se vor nota vârsta, sexul, înălţimea şi greutatea bolnavului.- Bolnavul va fi conectat la aparat cu circuitul închis după metoda

cunoscută de la spirografie; bolnavul respiră numai în aparat.- După ce respiraţia bolnavului s-a normalizat se începe înregistrarea

incursiunilor respiratorii timp de 6 min.- Din spirograma obţinută se calculează volumul de oxigen şi producţia de

dioxid de carbon.- Din datele obţinute se pot calcula necesităţile calorice ale organismului pe

24 ore. - Cantitatea de căldură produsă se determină indirect pornind de la

consumul de O2.

60

Page 61: Nursing Special

- Raportând valorile obţinute la valorile teoretice din tabele se va obţine valoarea metabolismului bazal, care se exprimă în procente, astfel:

rezultatul de +25% înseamnă că arderile din organism sunt cu 25% mai intense decât în stare normală;

valori normale între 0% şi +15%.Deoarece numeroşi factori extratiroidieni influenţează M.B. rezultatul

testului trebuie interpretat numai în corelaţie cu datele clinice.

Determinarea iodemieiSe recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. Valori normale = 10-20

micrograme %. Iodemia creşte în hiperfuncţie şi scade în hipofuncţia tiroidiană.

Determinarea iodului legat proteicSe determină tiroxina pe baza conţinutului ei în iod. Valori normale = 4-8 micrograme %. Procentul este crescut în

hipersecreţia de hormon tiroidian şi scăzut în hiposecreţie. Această metodă a reprezentat mulţi ani singura metodă de determinare a tiroxinei (T4). Astăzi se tinde ca această metodă să fie înlocuită cu dozarea tiroxinei (T4) prin metode radioimunologice.

Determinarea iodurieiSe determină din urina de 24 ore.Valori normale = 20-30 micrograme; creşte consecutiv iodemiei.

Determinarea colesteroluluiSe recoltează 2-4 ml sânge.Valoarea normală = 150-250 mg%. Colesterolul are valori crescute în

hipotiroidism şi scăzute în hipertiroidism, fără a fi o analiză specifică.

Reflexograma achilianăMăsoara durata relaxării musculare în timpul reflexului provocat prin

percutarea tendonului lui Achile. Se foloseşte un fotomotograf. Scurtarea timpului poate să indice hiperfuncţie tiroidiană.

Radioiodocaptarea tiroidianăUrmăreşte capacitatea tiroidei de a capta iodul radioactiv, administrat per

os, prin măsurători de radioactivitate a tiroidei la intervale regulate de timp, de obicei la 2-5-25 (uneori şi 48) ore după administrarea radiotrasorului.

Etape de execuţie: Pregătirea bolnavului începe cu 3 luni înainte.

- Este necesar ca persoana care urmează a fi testată să nu fi intrat în contact în ultimele 3 luni cu iod (ioduri) sau brom (bromuri). Se cuprind:

61

Page 62: Nursing Special

examinări radiologice cu substanţe de contrast iodate (colecisto-, uro-, bronhografii etc.);

tratamente cu substanţe iodate (unele antireumatice, siropuri de tuse, mexaform etc.) sau bromate (calciu bromat);

pansamente cu tinctură de iod, iodoform (stomatologie), soluţie Lugol (ginecologie).

- În ultima lună bolnavul trebuie să nu ia: sulfamide (inclusiv antidiabetice); substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos central

(ganglioplegice, calmante, tranchilizante etc.); preparate hormonale (inclusiv unguente cu corticoizi).

Pregătirea bolnavului în ziua examinării.- Bolnavul trebuie ca în dimineaţa respectivă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu fumeze, să nu ia medicamente.- Se administrează oral 20-40 μc (microcurie) 131I.- Se determină radioactivitatea la nivelul lojei tiroidiene.

Rezultatele se exprimă în procente de radioiod captat în tiroidă faţă de doza administrată. Valorile stabilite prin măsurători se raportează la valorile normale:

- captare la 2 ore: 10-15%;- captare la 5 ore: 25-35%;- captare la 24 ore: 45-50%.

Valorile de mai sus variază cu zona geografică.Captări înalte traduc de regulă hiperfuncţie tiroidiană, cele joase

hipofuncţie tiroidiană.De regulă, această testare se completează cu scintigrafie tiroidiană,

precum şi cu determinări din sânge ale iodului (iodemie) sau ale hormonilor tiroidieni.

3. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GLANDELOR SUPRARENALE

Explorarea corticosuprarenalei (C.S.R.) Dozarea electroliţilor (Na şi K) în plasmă şi urină. În insuficienţa

C.S.R. acută sau cronică, raportul Na/K scade prin scăderea Na şi creşterea K.Valori normale:

Na = 140 mEq/lK = 4 – 5 mEq/l

Testul Thorn : hormonii corticosuprarenali de tipul glucocorticoizilor produc o scădere a globulelor eozinofile circulante. Sub influenţa hormonului A.C.T.H. administrat se produce o secreţie crescută a acestor hormoni

62

Page 63: Nursing Special

corticosuprarenali şi cu aceasta o scădere a eozinofilelor. În caz de insuficienţă suprarenală această scădere nu are loc.

Etape de execuţie: Pregătirea bolnavului

- Bolnavul nu mănâncă 12 ore înaintea probei.- Dimineaţa se determină numărul eozinofilelor şi al leucocitelor.

Efectuarea testului- Se injectează A.C.T.H. (25 u.i.m.).

La 3 h şi la 4 h se determină din nou eozinofilele şi numărul leucocitelor.Înainte de analiză se va determina sensibilitatea la A.C.T.H. pentru a se

evita accidente alergice regretabile.La indivizii sănătoşi numărul eozinofilelor scade cu 50 – 60%. În boala

Addison scăderea este mai mică de 50%.

Determinarea 17-cetosteroizilor (C.S.) urinari totali explorează producţia de androgeni a C.S.R. şi a gonadei. Proba se face din urina colectată timp de 24 ore (după unii timp de 3 zile).

Din cantitatea totală se trimit la laborator 100 ml (cu indicarea exactă a cantităţii eliminate în 24 h).

Valori normale:B = 7 – 25 mg/24 hF = 4 – 15 mg/24 h

Explorarea funcţională a medulosuprarenaleiSe face prin determinarea acidului vanil-mandelic (A.V.M.), produs final

de oxidare a noradrenalinei şi adrenalinei (creşte în 90% din feocromocitoame). Bolnavul nu consumă cu 3 zile înainte: cafea, ciocolată, citrice.

Se colectează urina din 24 h în borcane colorate.

4. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GONADELOR

Explorarea funcţională a ovaruluiExplorări indirecte:- frotiul cito-vaginal;- dozarea pregnandiolului;- temperatura bazală.Explorări indirecte:

- dozarea estrogenilor în sânge şi urină;- dozarea progesteronului în sânge;- dozarea androgenilor; se determină testosteronul în sânge.

Explorarea funcţională a testiculului Spermograma indică funcţia spermatogenetică a testiculului,

stabileşte sterilitatea sau fertilitatea masculină.

63

Page 64: Nursing Special

Dozarea 17-cetosteroizilor urinari nu are decât o valoare orientativă, deoarece sunt metaboliţi şi ai hormonilor C.S.R.

Dozarea androgenilor urinari. Dozarea testosteronului plasmatic se face radioimunologic.

5. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PARATIROIDELOR

Se face indirect prin determinarea calciului şi a fosforului. Valori normale:

Ca = 10 mg%P = 3,5 mg%

Calciul creşte în hiperfuncţia glandei, iar fosforul scade.

6. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PANCREASULUI ENDOCRIN

Probele funcţionale care se fac se bazează pe cercetarea metabolismului glucidic: din cauza complexităţii sistemului care dirijează acest metabolism probele nu sunt specifice pentru o glandă sau pentru un organ oarecare.

Probele frecvent folosite sunt: determinarea glucozei în sânge şi în urină; determinarea corpilor cetonici în urină; hiperglicemia provocată.Proba hiperglicemiei provocate – pot fi depistate cazurile latente de

diabet. Proba poate fi făcută prin administrarea glucozei per os sau intravenos.Proba hiperglicemiei provocate prin administrarea per os.Materiale necesare: la fel ca şi pentru recoltarea glicemiei, dar se mai

adaugă glucoză.Etape de execuţie:

Pregătirea bolnavului.- Se comunică bolnavului cu o zi înainte despre efectuarea (necesitatea) probei şi este rugat ca a doua zi dimineaţa să nu mănânce.- În dimineaţa probei este rugat să urineze.- Tot timpul probei bolnavul va sta în pat.

Recoltarea eşantioanelor de sânge.- Se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei.- Se administrează per os, de regulă 100 g glucoză în 250 ml apă (sau 1g

glucoză/kcorp).- Se repetă recoltarea la o oră, la două ore şi la trei ore de la administrarea

glucozei pentru determinarea glicemiei.- La fiecare recoltare, bolnavul va urina pentru determinarea glicozuriei

(după unii se recoltează sânge din 30 în 30 min timp de 2 – 3 h).În mod normal nivelul glucozei sangvine creşte la scurt timp după

administrarea glucozei, dar nu depăşeşte 180 mg%, iar după 2 ore glicemia revine la valoarea iniţială (normală) datorită stimulării secreţiei insulinice. Dacă aparatul insulinic al individului funcţionează bine, la 3 ore după ingerarea

64

Page 65: Nursing Special

glucozei, glicemia scade sub nivelul normal (se produce insulina în exces). Pe durata probei zahărul nu apare în urină.

La diabetici valorile iniţiale ale glicemiei după ingerarea glucozei se ridică la valori mult mai înalte, care continuă să se urce şi după 2 ore. Revenirea la nivelul iniţial se face cu întârziere, iar glucoza apare şi în urină.

EXPLORAREA ŞI ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CUAFECŢIUNI REUMATISMALE

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA

RADIOLOGICĂ A SISTEMULUI OSTEO - ARTICULAR.

II. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU AFECŢIUNI REUMATISMALE:

R.A.A.

R. ABARTICULAR

R. PALINDROMIC

POLIARTRITA REUMATOIDĂ

OSTEOPOROZA

SPONDILITA ANCHILOPOIETICĂ

MANIFESTĂRI DE TIP REUMATISMAL ÎN ALTE

AFECŢIUNI

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUIPENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ

A SISTEMULUI OSTEO - ARTICULAR

Explorarea radiologică a sistemului osteo – articular se efectuează prin radiografii. Interpretarea radiografiilor se face la negatoscop.

Scop: studierea morfologiei şi funcţionalităţii unor articulaţii osoase din sistemul osteo – articular pentru stabilirea diagnosticului de luxaţie sau fractură.

Etape de execuţie: Pregătirea psihică a bolnavului:

- Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, precum şi condiţiile în care se efectuează (examinarea în obscuritate şi cu ajutorul unor aparate speciale).

65

Page 66: Nursing Special

Pregătirea fizică a bolnavului:- Se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată.- La femei, părul lung se leagă pe creştetul capului.- Se îndepărtează mărgelele şi lănţisoarele de la gât cât şi obiectele

radioopace din buzunar.- Se ridică pansamentul (dacă există) de pe regiunea ce urmează a fi

explorată.- Unguentele sau alte forme medicamentoase se îndepărtează prin spălare

cu alcool sau benzină.- Dacă membrul examinat nu poate fi menţinut fără atele în poziţia

necesară, se vor folosi atele transparente pentru raze X.- Se administrează bolnavului un medicament analgezic în cazul în care

mişcările îi provoacă dureri (fracturi, luxaţii, artrite acute).- Se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare, în cazul radiografiilor

oaselor bazinului; nu se execută în traumatisme recente.- Se administrează substanţe de contrast sau se umple cavitatea articulară

cu aer sau oxigen pentru evidenţierea cartilajelor articulare – dacă medicul solicită.

- Se ajută bolnavul să se aşeze şi să păstreze poziţia indicată de medic în funcţie de regiunea ce se examinează.

Îngrijirea după tehnică:- Se ajută bolnavul să se ridice de pe masa de radiografie şi să

se îmbrace.- Bolnavul este condus la pat.- Examenul radiologic efectuat se notează în foaia de

observaţie (şi data).

II. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU AFECŢIUNI REUMATISMALE

R.A.A. - Este o boală inflamatorie acută nesupurativă, interesând cel mai des

articulaţiile şi inima, uneori şi sistemul nervos sau alte ţesuturi, ca urmare a unor perturbări imunologice provocate de infecţia cu streptococul betahemolitic.

- Se discută de asemenea despre o predispoziţie familială pentru R.A.A.- Între debutul infecţiei streptococice şi apariţia primelor semne de

reumatism se interpune un interval de 2-4 săptămâni timp în care o succesiune de verigi patogenice declanşează procesul reumatismal.

Manifestări clinice:- În etapa prodromală → în 75% din cazuri este găsită infecţia

streptococică. În această etapă asistenta participă la prelevarea exsudatului faringian precum şi la manevre de terapie locală faringiană.

66

Page 67: Nursing Special

- La debut → apar poliartralgii, stare febrilă şi impotenţă funcţională. Asistenta va recurge la tehnicile de îngrijire a pacientului imobilizat la pat, va participa la administrarea medicamentelor antiinflamatorii şi antibiotice şi va administra regimul alimentar specific.

Când debutul este cardiac cu palpitaţii şi dureri precordiale asistenta va folosi tehnicile de îngrijire ale pacientului cu afecţiuni cardiace.

Există şi debutul abdominal. În această situaţie asistenta va îngriji pacientul în funcţie de simptomul predominant (calmarea durerilor abdominale, supravegherea vărsăturilor şi a diareei conform tehnicilor cunoscute).

Manifestările neurologice sunt mai puţin frecvente. Acestea sunt încadrate în ceea ce numim Coreea Sydenham (în 5% din cazuri). Ea este rezultatul unei meningoencefalite.Asistenta îngrijeşte pacientul cu coree corespunzător tehnicilor de îngrijire a pacientului cu afecţiuni neurologice.

Manifestări cutanate:- se întâlnesc rar tot în procent de 5%.- Se caracterizează prin: eritemul marginat, circinat sau inelar.

Date paraclinice şi de laborator- leucocitoză (9 – 10.000/mm3);- ASLO > 800 UI/ml;- VSH = 100 mm/oră;- fibrinogenul peste 500 mg%;- alfa – 2 – globulinele crescute;- gamaglobulinele crescute;- examenul radiologic al cordului ar putea evidenţia o pericardită.

Complicaţii:- insuficienţa cardiacă;- endocardita bacteriană.

Necesită îngrijiri ca pentru pacientul cardiac.

Tratament:- repaosul la pat → pacientul se îngrijeşte ca atare:

igiena corporală; schimbarea lenjeriei de pat; schimbarea lenjeriei intime.

- terapia cortizonică presupune administrarea unei alimentaţii desodate fără

grăsimi; asistenta are grijă de administrarea corticoidului ales

de medic fie pe cale orală fie pe cale parenterală;

67

Page 68: Nursing Special

cel mai folosit este prednisolonul în doză de 1 mg/Kc/zi la adult şi 2 mg/Kc/zi la copii.

- terapia antistreptococică – asistenta efectuează injecţiile cu penicilina G după indicaţiile medicului.

- tratamentul profilactic – cu moldamin.

REUMATISMUL ABARTICULAR

- Înseamnă un grup larg de sindroame caracterizate prin durere, sensibilitate locală, uneori tumefacţii în afara articulaţiilor propriu – zise cu limitarea mişcărilor în zonele corespunzătoare.

Acestea se pot clasifica în:- bursite;- tendinite;- fascite;- nevrite;- miozite;- periartrite.

Nu se cunosc cauzele acestor suferinţe.Cel mai des crizele, care pot apare brusc, se datoresc unor procese

degenerative, oboselii, suprasolicitărilor tisulare pe perioade mai îndelungate.Tratamentul – presupune medicaţie specifică şi măsuri generale. Aceste

din urmă sunt realizate de asistentă şi constă din asigurarea pacientului că nu are o boală gravă sau incurabilă; însoţirea pacientului la fizioterapie şi mecanoterapie, aplicare de medicamente topice şi montarea de suporturi mecanice cum sunt colierele, corsetele, atelele etc.

REUMATISMUL PALINDROMIC

Este o boală rară care se caracterizează prin crize inflamatorii articulare de scurtă durată; recidivante şi care se remit spontan fără afectarea stării generale.

Etiologie- necunoscută- analogii cu

edemul Quincke; migrenele; urticaria.

Debutul este brusc, cu tumefacţii articulare în câteva minute ajungând la intensitate maximă în câteva ore.

Articulaţiile prinse sunt tumefiate, roşii, sensibile.Diagnosticul este după tabloul clinic.

68

Page 69: Nursing Special

Tratamentul constă în suprimarea atacului cu prednison în doze de 20-40 mg.

POLIARTRITA REUMATOIDĂ

Boală inflamatorie cronică ce cuprinde articulaţiile membrelor simetric, bilateral însoţită de numeroase manifestări extraarticulare.

Se incriminează etiologia imunologică în cadrul căreia formarea complexelor imune prin interacţiunea IgG şi FR joacă rolul principal.

Vârsta de apariţie este 35-50 ani.Perioada prodromală este de 2-3 luni.Apoi apar dureri articulare cu modificări specifice (degete fusiforme).Investigaţiile de laborator au o importanţă deosebită:

- teste de inflamaţie VSH până la 60-80 mm/h; fibrinogenul crescut; reacţii de floculare pozitive; proteina C-reactivă prezentă.

- teste imunologice factorul reumatoid prezent; testul cu latex; complementul seric.

Examenul radiologic:- creşterea transparenţei epifizelor;- geode epifizare- pensarea liniei articulare;- modificări ale coloanei cervicale.

Tratamentul – repaosul:- asistenta supraveghează igiena patului şi a pacientului;- administrează medicaţia;- supraveghează poziţia în pat a bolnavului (se evită poziţiile vicioase) →

de aceea montează: săculeţe cu nisip pe genunchi; grilaje de protecţie pentru glezne care să îndepărteze presiunea

aşternutului; aplicarea de atele uşoare sau bandaje gipsate pe timp limitat.

Medicaţia:- antalgice;- cortizon;

69

Page 70: Nursing Special

- antimalarice de sinteză;- săruri de aur.

În poliartrita reumatoidă asistenta are rol important şi în:- aplicarea măsurilor de recuperare;- tratament balnear.

Măsurile de recuperare: reducerea prudentă a mişcărilor între episoadele evolutive; hidroterapia; ergoterapia.

Tratamentul balnear: cure cu ape sulfuroase, clorurosodice; nămoluri.

OSTEOPOROZA

Afecţiune cu manifestare clinică în postmenopauză caracterizată prin resorbţii osoase şi scădere serică a concentraţiei hormonului paratiroidian imunoreactiv.

La majoritatea pacienţilor este vorba de anomalii intrinseci ale funcţiei celulare osoase, cât şi de o dereglare a turnover-ului osos normal.

Pacienţii cu forme avansate de osteoporoză au nevoie de îngrijiri speciale de nursing constând din:

- îngrijiri igienice;- nursing ocupaţional;- asistare în curele de fizioterapie;- Kinetoterapie.

SPONDILITA ANCHILOPOIETICĂ

Boală inflamatorie a coloanei vertebrale de origine necunoscută cu substrat genetic imunitar, predominantă la bărbatul tânăr cu debut la articulaţiile sacroiliace şi cu extindere de la coloana lombară la cea cervicală.

Ţinând cont că în fazele avansate se produce anchiloza coloanei vertebrale şi articulaţiilor sacroiliace nursa are rol important în administrarea medicaţiei asociată cu măsuri de prevenire a poziţiilor vicioase.

Nu în ultimul rând nursa are rol în tratamentul cu agenţi fizici, balneari şi de recuperare. Ea supraveghează ca:

- repaosul şi somnul în pat să fie fără perne cu un rulou interpus în regiunea lombară;

- gimnastica medicală să se axeze în special pe mişcări de tonifiere a muşchilor paravertebrali;

70

Page 71: Nursing Special

- să existe program strict de gimnastică respiratorie pentru a menţine amplitudinea mişcărilor toracice;

- să se efectueze şi crenoterapie când VSH-ul nu depăşeşte 30 mm/oră;- să se efectueze cure de Kineziterapie subacvală şi helioterapie.

MANIFESTĂRI DE TIP REUMATISMAL ÎN ALTE AFECŢIUNI

Există entităţi reumatismale şi în alte afecţiuni cum ar fi:- artritele anastomozelor intestinale;- manifestări reumatismale în boala Crohn;- manifestări articulare în tumorile carcinoide ale tubului digestiv;- manifestări articulare în boli de sânge.

În aceste situaţii asistenta va manageria şi trata atât afecţiunea reumatismală cât şi afecţiunea principală, cauzatoare a afecţiunilor articulare. Astfel ne aflăm în faţa unor planuri complexe de îngrijire care cuprind asocieri de nursing general cu nursing chirurgical, comunitar şi ocupaţional.

71