UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU’’

Facultatea de Stiinte Juridice, Administrative si ale Comunicarii Pitesti

Specializarea - DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI.

ANALIZA INFRACTIUNILOR DE SUSTRAGERE

Coordonator, Absolvent,

Conf. Univ. Dr. ION MIHALCEA CRISTINA GUNIE

-- 2011 -2011 -

1

CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................5

CAPITOLUL I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE

CONTRA PATRIMONIULUI.........................................................................6

Sectiunea I. Consideratii generale si referinte istorice..............................................6

Sectiunea II. Cadrul juridic general insituit prin Contitutia din 1991 si modificarile

in anul 2003 si implicatiile ei asupra reglementarilor penale.............................9

CAPITOLUL II. ASPECTE COMUNE ALE INFRACTIUNILOR CONTRA

PATRIMONIULUI........................................................................................11

1.Obiectul juridic generic si obiectul material................................................11

2. Subiectii infractiunilor.............................................................................18

3. Latura obiectiva..........................................................................................20

4. Latura subiectiva.........................................................................................21

5. Forme. Sanctiuni.........................................................................................22

FURTUL.TALHARIA..................................................................................24

FURTUL.......................................................................................................27

1.     Furtul simplu ( art. 208 C.pen )..............................................................27

2.     Furtul calificat ( art. 209 C. pen. )..............................................................29

3.  TALHARIA ( art. 211 C.pen. )................................................................35

3.1. Forma simpla............................................................................................35

3.2. Forma agravata.........................................................................................36

CAPITOLUL III. ANALIZA FIECAREI INFRACŢIUNI DE

SUSTRAGERE................................................................................................38

2

1. Furtul.........................................................................................................38

2. Tâlhăria……..……………………………………………………………….…47

3. Abuzul de încredere.................................................................................50

4. Gestiunea frauduloasă................................................................................52

5.1. Înşelăciunea în formă de bază................................................................53

5.2. Înşelăciunea în convenţii.........................................................................57

5.3. Înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire.....................................59

6. Delapidarea..............................................................................................61

7. Însuşirea bunului găsit................................................................................63

8. Distrugerea.................................................................................................65

9. Distrugerea calificată.................................................................................67

10. Distrugerea din culpă..................................................................................67

11. Tulburarea de posesie...................................................................................69

12. Tăinuirea..................................................................................................71

CONCLUZII..................................................................................................74

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................76

3

LISTĂĂ ABREVIERI

1. art. - articol;

2. alin. - alineat;

3. C. C. - Curtea Constituţională ;

4. C. pen.- Cod penal

5. C. proc. civ. - Codul de procedură civilă;

6. dec. - decizia;

7. Î.C.C.J. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

8. lit. - litera;

9. M. Of. - Monitorul Oficial al României, Partea I;

10.O. G. - Ordonanţă de Guvern;

11.op. cit. – opera citată

12.O.U.G. – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului;

13.R.R.D. - „ Revista română de drept ”;

14.sent. - sentinţa;

15.Trib. jud. - Tribunalul judeţean.

4

INTRODUCEREINTRODUCERE

Am ales Am ales aceasta temă a lucrării mele de licenţă pornind de la importanţa

deosebită pe care o are această instituţie în materia dreptului penal si de asemenea

in materia relatiilor sociale dintre indivizi..

Importanţa şi complexitatea acesteia m-au determinat să încerc o analiză

teoretico-practică în ceea ce priveste infractiunile contra patrimoniului.

Pe parcursul lucrării am încercat să sintetizez diferitele opinii ale unor autori

recunoscuţi în domeniul dreptului penal cu privire la această tema, să prezint

prevederile legislative în domeniu şi să dau exemple practice în ceea ce priveşte

aplicabilitatea acestora.

Lucrarea cuprinde trei capitole (Capitolul I. Consideratii generale privind

infractiunile contra patrimoniului, Capitolul II. Aspecte comune ale infractiunilor

contra patrimoniului, Capitolul III. Analiza fiecarei infracţiuni de sustragere).

În elaborarea lucrării am folosit tratate şi lucrări ale unor autori consacraţi

în domeniul dreptului civil, legislaţia în vigoare ce reglementează domeniul acestei

instituţii, precum şi articole, periodice, reviste de specialitate şi culegeri ce tratează

acest subiect.

Închei, în speranţa că lucrarea va reuşi sa atingă cele mai importante puncte

în ceea ce priveşte tema tratată şi că va fi o sursă de informare pertinentă pentru

toti cei interesaţi de această tema.

5

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE CONTRA

PATRIMONIULUI

SECTIUNEA I – Consideratii generale si referinte istorice

Faptele savarsite impotriva patrimoniului au fost intotdeauna incriminate,

de-a lungul istoriei.

In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul , talharia, jaful; mai

putin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietatii , cum ar fi inselaciunea,

abuzul de incredere, gestiune frauduloasa, care erau considerate ca delicte civile1 .

In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzad in sfera

sa toate faptele prin care se putea aduce vatamari patrimoniului .

De regula , furturile marunte se pedepseau cu biciuirea , insa , la al treilea

furt se aplica pedeapsa cu moartea . Daca furturile erau grave, se aplica pedeapsa

cu moartea de la primul furt . Aceasta asprime a pedepselor arata frecventa

infractiunilor si gravitatea lor ; impotriva unor asemenea fapte stapanirea era silita

sa recurga la cele mai inumane pedepse.

Sistemele de drept penal moderne , desi au eliminat unele din exagerarile

anterioare , au mentinut un regim destul de sever pentru anumite forme de

activitate infractionala indreptate impotriva patrimoniului; totodata, au extins

cadrul incriminarilor si la alte fapte specifice relatiilor economice din societatea

moderna .

1 Alaturi de contracte, quasicontracte,quasidelicte si lege apar ca izvoare ale obligatiilor si delictele. Delictele constituie cel mai vechi izvor de obligatiuni. Definitia delictului a variat de-a lungul timpurilor. Vezi in acest sens Mihai G. Rarincescu, ”Notiuni de drept civil.Obligatii.”, 1931, p.17

6

In vechiul drept romanesc existau , de asemene , reglementari foarte

detaliate referitoare la aceste infractiuni . Astfel, avem de amintit aici pravilele lui

Vasile Lupu

7

2 si Matei Basarab 3, codicile penale ale lui Alexandru Sturza in Moldova(1826) si

a lui Barbu Stirbei (1850) in Muntenia , contineau dispozitii cu privire la

infractiunile contra patrimoniului .

Codul penal roman din 1864 , desi copiat in mare parte dupa codul penal

francez , cuprinde in capitolul referitor la “Crime si delicte contra proprietatilor

“numeroase incriminari inspirate din Codul penal prusac, privitoare la apararea

patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia .

Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II ,Titlul XIV

intitulat “ Infractiuni contra patrimoniului ‘‘ sistematizat in 5 capitole astfel 4 : Cap. I

– Furtul ; Cap II – Talharia si pirateria ; Cap III – Delicte contra patrimoniului prin

nesocotire increderii ; Cap. IV – Stramutarea de hotarare , desfiintarea semnelor de

hotar, stricaciuni si alte tulburari aduse proprietaatii; Cap. V – Jocul de noroc , loteria

si specula contra economiei publice . Dupa cum se poate observa Codul penal din 1936

a restrans in limitele sale firesti, toate infractiunile contra patrimoniului grupadu-le

dupa obiectul juridic.

Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 cat si de la 1936 au existat si

anumite infractiuni contra patrimoniului prevazute in legi speciale , ca de pilda in

Codul Justitiei Militare5, in Codul Comercial, in Codul Silvic, in Codul Marinei

comerciale si altele .

In perioada anilor 1944 – 1989 , s-au produs unele schimbari legislative

importante in toate domeniile dreptului , dar , mai ales in cel al dreptului penal, in

conformitate cu ideologia vremii si cu modul de a concepe existenta proprietatii,

reglementari similare cu ale tuturor tarilor care se situau pe aceeasi pozitie . In acest

2 Cartea pentru învaţaturi, din 16463 Îndreptarea legii, din 16524 Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol III, Editia a-II-a, Editura Academiei Romane, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 429. 5 Codul Justitiei Militare al Romaniei din 20/03/1937. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 66 din 20/03/1937

8

context a fost adoptat Decretul nr. 192 din1950 6 in continutul caruia s-a definit

notiunea de “obstesc” si implicit si acee de “avut obstesc” .Prin acestact normativ a

fost introdus in Titlul XIV al Codului penal din 1936 , un nou capitol - ,,Unele

infractiuni contra avutului obstesc”, caruia ulterior i s-au adus modificari , mai ales

in privinta agravarii pedepselor .

Actul normativ sus citat, marcat momentul cand apare pentru prima oara o

ocrotire discriminatorie a patrimoniului dupa cum acesta era considerat “ particular sau

obstesc ’’.

Autorii Codului penal de la 1968 7 , n-au facut si nici nu puteau sa faca altfel

decat sa consacre mai departe aceasta conceptie de ocrotire diferentiata a

patrimoniului. De aceea , in Titlul III al acestui Cod penal , au fost prevazute

infractiuni contra avutului particular , iar in Tiltul IV infractiunile contra avutului

obstesc . Comparand aceste reglementari cu cele ale codului penal anterior, observam

ca in cuprinsul Codului penal in vigoare numarul incriminarilor in aceasta materie este

mai redus ca urmare a unei concentrari a acestora in texte incriminatoare mai

corespunzatoare, asa incat unele fapte care in Codul penal anterior se incadrau in texte

multiple si diferentiate, in actualul cod sunt prevazute in acelasi text .

Legea pedepseşte ca infracţiuni faptele care incalca in mod grav valorile sociale

importante ale orânduirii noastre. Daca este legitim ca simplul cetatea sa se apere

împotriva pericolelor care îl ameninţa, cu atat mai mult societatea trebuie sa ia

masurile cele mai aspre pentru a se apara de primejdia dezordinii şi a indisciplinei.

“Adevaratul mediu al raului este tocmai lupta impotriva lui”, spunea inteleptul Indian

Rabindranatah Tagore.8

6 DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile Publicat in BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 19507 Textul actului republicat în M.Of. nr. 65/16 apr. 19978 George Antoniu, Marin Popa, Stefan Danes, Codul penal pe intelesul tuturor, Editura politica, Bucuresti, 1988, pp.38-42.

9

SECTIUNEA II - Cadrul juridic general instituit prin Constitutia din 1991,

modificarile din anul 2003 si implicatiile asupra reglementarilor penale

In materia infractiunilor contra patrimoniului, Constitutia Romaniei, prevede

in continutul sau si norme cu caracter de principii constitutionale referitoare la

proprietate . Codul penal , fara a contine o definitie a notiunii de “avut public“ explica 9, inclus in titlul consacrat stabilirii intelesului unor termeni sau expresii din legea

penala , termenul “public” . Potrivit textului prin acest termen se intelege tot ce

priveste autoritatile publice , institutiile publice , institutiile sau alte persoane juridice

de interes public , administrarea , folosirea sau erxploatarea bunurilor proprietate

publica , serviciile de interes public , precum si bunurilor de orice fel care , potrivit

legii , sunt de interes public .

Constitutia Romaniei 10 imparte proprietatea in doua categorii: publica si

privata. In principiu , orice bun , mobil sau imobil , poate forma obiect al dreptului de

proprietate publica . In acelasi articol alin. 4 sunt enumerate bunurile care nu pot exista

decat in proprietatea publica : bogatiile de orice natura ale subsolului ; caile de

comunicatie ; spatiul aerian ; apele cu potential energetic ; plajele ; marea teritoriala ;

resirsele naturale ale zonei economice si ale platoului continental . Aceasta enumerare

se completeaza cu alte bunuri stabilite de lege ca aprtinand propritatii publice . De

exemplu , in art. 4 din Legea 18/199111 se arata ca terenurile pot face obiectul dreptului

de proprietate privata sau dreptului de proprietate publica .

Proprietatea publica sau privata poate fi incalcata prin aceleasi fapte de pericol

social considerte ca fiind infractiuni .

9 A se vedea in acest sens art. 145 al Constitutiei din 199310 A se vedea art. 135 alin. 2 Constitutia din 1993, care prevede: “Proprietatea este publica sau privata”, iar in alin. 3 arata: “Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrative - teritoriale". 11 Legea fondului funciar publicata in Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februrie 1991

10

Privind acest aspect patrimoniul este ocrotit , in primul rand , printr-un intreg

ansamblu de mijloace juridice extra penale , civile si de alta natura . Impotriva faptelor

care prezinta un grad mai ridicat de pericol social patrimoniul este ocroitit si prin

mijloacele energice ale legii penale . Ca in cazul altor valori sociale de mare

insemnatate aceasta ocrotire se realizeaza prin incriminarea faptelor care ii aduc

atingere .

Odata cu adoptarea noii Constitutii , s-a considerat ca titlul IV din Codul Penal

este implicit abrogat , fiind neconstitutionala protectia juridica speciala pentru avutul

public . Prin decizia nr. 1 /1993 , Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile din

Codul Penal referitoare la infractiunile contra avutului public , sunt abrogate partial si

in consecinta urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 315

alin. 4 din Constitutie , bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice .

Ideea e pastrata si in Constitutia din 200312, pastrandu-se deci aceeasi linie.

Prin art. 1 pct. 100 din Legea nr. 140 / 1996 , Legea de modificare si

completare a Codului Penal a fost abrogat intreg titlul IV cuprinzand infractiunile

avutului obstesc . In urma acestor modificari se respecta cu adevarat principiul

constitutional iar faptele indreptate impotriva patrimoniului – public sau privat – sunt

reprimate prin prevederile titlului III – “ Infractiuni contra patrimoniului “ ( art. 208 –

222).

CAPITOLUL II

ASPECTE COMUNE ALE INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

12 Modificatã si completatã prin Legea de revizuire a Constitutiei României nr. 429/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constitutie, cu reactualizarea denumirilor si dându-se textelor o nouã numerotare.

11

1.Obiectul juridic generic si obiectul material

Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului il constituie

relatiile sociale a caror formare , desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea

patrimoniului , mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit

sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului ,

acesta facand parte din gajul general al creditorilor chirografari. Obiectul principal 13

consta in relatiile referitoare la patrimoniul public sau privat, in vreme ce obiectul

secundar 14 vizeaza relatii sociale referitoare la posesia asupra bunurilor, increderea si

buna credinta pe care trebuie sa se bazeze relatiile sociale cu caracter patrimonial.

In terminologia legii penale , notiunea de “ patrimoniu “ nu are acelasi inteles ca

si in dreptul civil. Sub aspect civil patrimoniul insemna totalitea drepturilor si

obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica , adica pot fi

evaluate in bani , sau cu alte cuvinte , totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si

viitore ale unei persoane 15 .

Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si

obligatii ale unei persoane ca o universalitate , ca o solutie independenta de bunurile

care le cuprinde la un moment dat patrimoniul ; fie ca-l privim ca o entitte strans legata

de persona subiectului fie ca o universalitate de drepturi exista obligatoriu la orice

subiect de drept (chiar cand pasivul depseste activul) ; el nu se poate niciodata instraina

ci se transmite numai la moartea subiectului in momentul cand vointa acestuia care ii

da caracterul de unitate , se stinge . Din cuprinsul patrimoniului fac parte , bunurile

13 Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008, pg.16114 Ibidem15 Tudor R. Popescu-Braila, Drept civil, vol I imprimat la Romcart SA, Bucuresti, 1993, p.38.

12

corporale si incorporale , bunurile consumptibile16 ori fungibile17 , mobile sau imobile ,

principale ori accesorii , etc. adica tot ceea ce reprezinta puteri , facultati , aptitudini ale

subiectului privite din punct de vedere al valorilor economice si a raporturilor care se

nasc din exercitiul acestor puteri , facultati , aptitudini.

In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile cre se pot

comite in potriva acestuia are un inteles mai restrans si se refera la bunurile nu ca

universalitate , ci in individualitatea ori susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin

mijloace frauduloase ori de a fi distruse , deteriorate , tainuite , gestionate fraudulos ,

etc.

Infractiunea n-ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca o universalitate de

bunuri pentru ca aceasta din urma va exista din totdeauna indiferent de numarul sau

valoarea bunurilor componente si chiar daca subiectul nu poseda nimic ori numai

datorii ; nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai

multe din bunurile care compun patrimoniul sau . De aceea mai corect ar fi sa se

denumeasca aceste infractiuni ca fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din

patrimoniu decat ca infractiuni contra patrimoniului . S-ar putea sustine ca patrimoniul

ca universalitate fiinf o abstractie nici nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei

persoane ; infractiunea putandu-se indrepta numai contra unui bun patrimonial adica

asupra unei valori care face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane (bun ,

valoare economica pe care faptuitorul urmareste sa si-o apropie). Pasivul

patrimoniului, adica datoriile unei persoane nu prezinta , de regula , nici un inters

pentru cei care se dedau la fapte de incalcarea patrimoniului , chiar daca pasivul face

parte din patrimoniu si este cuprins in aceasta notiune18 .

16 Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori instrainarea lui. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pg.10317 Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pg.102

18 Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008

13

Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere

patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea elicita a infaptuitoriului iar nu

pozitia juridica a victimei . Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea

dreptul sa savarseasca fapta care i se reproseaza si in raport cu care organele de

urmarire au facut dovada caracterului ei ilicit ; daca victima a fost deposedata ilegal de

un bun ea nu este tinuta sa faca dovada ca avea calitatea de proprietar sau de posesor

ori de detentor legitim al bunului care a fost sustras , insusit sau distrus prin savarsirea

infractiunii .

Legea penala a considerat , asadar , ca pentru a ocroti patrimoniul si drepturile

legate de acesta se impune , mai intai , sa fie aparate situatiile de fapt existent , in

sensul ca acestea sa fie mentinute in starea un care se aflau pana la interventia ilicita a

faptuitorului intrucat orice modificare a lor , prin fapte ilicite , aduce la o imposibila

sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor

subiective . Este neindoielnic ca numai atata vreme cat un bun isi pastreaza situatia de

fapt stabilita si cunoscuta de cei interesati ; oricine ar putea pretinde ca are vreun drept

asupra acelui bun si-l va putea valorifica in mod real . In ipoteza in care bunul si-a

pierdut situatia de fapt , de pilda , a fost insusit , sustras , ascuns , distrus , etc. orice

valorificare a dreptului privitor la acesta devine nerealizabila . Asa se explica si

ratiunea pentru care legea penala pedepseste uneori chiar pe proprietar in cazul in care

prin actiunea sa contribuie la schimbarea situatiei de fapt al unui bun al sau in dauna

intereselor legitime ale altor persoane 19 .

Prin urmare , schimbare pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale constituie

specificul infractiunilor prevazute in Titlul III al Codului Penal .

Un alt specific al acestei categorii de infractiune este ca sub denumirea globala

de “ infractiuni contra patrimoniului “ se ascund doua categorii mari de bunuri

19 De exemplu distrugerile prevazute de art. 217 alin. 2-4 C.pen. , sau furtul incriminat in art. 208 alin. 3 C.pen.

14

susceptibile a fi ocrotite prin incriminarea faptelor contra patrimoniului , in raport cu

formele felurite de proprietate .

Delimitarea formelor fundamentale de proprietate care fac obiectul ocrotirii

penale , este consacrata , asa cum am aratat chiar prin normele consutitutionale ; art.

135 alin. 2 din Constitutie prevede : “ Proprietatea este publica si privata “ ceea ce

inseamna ca in societatea noastra nu sunt de conceput alte forme de proprietate , si pe

cale de consecinta de patrimoniu , decat cele enumerate in Constitutie .

In ceea ce priveste precizarea obiectelor concrete care apartin uneia sau celeilalte

forme de proprietate , normele constitutionale folosesc o tehnica doferentiala ; ele nu

mentioneaza in mod direct categoriile de lucruri care apartin proprietatii private ci

numai cele care formeaza proprietatea publica . Cunoscand insa aceste categorii , de

bunuri , in mod direct , ne dam seama si de sfera bunurilor care apartin proprietatii

private ; in aceasta categorie vor intra toate bunurile care nu formeaza patrimoniul

public .

Constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietatii publice20 :

bogatiile de orice natura ale subsolului , caile de comunicatie , spatiu aerian , apele cu

potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public , plajele ,

marea teritoriala , resursele naturale ale zonei economice si alei platoului continental .

Pe langa acestea mai pot intra in categoria bunurilor apartinand proprietatii publice si

alte bunuri . Asa de pilda prin Legea nr. 18 din 1991 privind fondul funciar ca si prin

legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei sunt enumerate si alte bunuri .

Aceste legi largesc sfera bunurilor enumerate de Constitutie prin adaugarea la

aceasta enumerare a altor bunuri care formeaza obiect exclusiv al proprietatii publice,

asa cum se procedeaza prin art. 5 din Legea nr. 18 / 1991 , cu privire la terenuri ,

precum si prin art. 4 lit. a alin. 2 din Legea nr. 56 / 1992 care se refera la fasia de

protectie a fontierei si prin art. 74 privind imobilele din punctele de trecerea frontierei.

20A se vedea in acest sens art. 135 alin. 4 din Constitutie

15

Un alt procedeu de largire a sferei bunurilor apartinand proprietatii publice la

care apeleaza aceste legi speciale este acela de indica criteriul dupa care se poate

determina apartenenta bunului la proprietatea publica . Astfel art. 5 alin. 121 din Legea

nr. 18 / 1991 arata ca au acest caracter terenurile care prin natura lor sunt de uz sau

interes public , iar in art. 4 alin. ultim din aceeasi lege precizeaza ca apartin

proprietatilor publice si terenurile “ afectate unei utilitati publice “ .

Asadar, ori afectarea lor unei utilitati publice sunt principalele criterii prevazute

in legile mentionate pentru delimitarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii

publice . Aceste bunuri potrivit Constitutiei si in baza legii ar putea sa gaseasca fie in

administrarea unei regii autonome , fie a unei institutii publice , fie in detentia societati

comerciale careia i-au fost inchiriate . Daca legea speciala nu prevede altfel ,

inchirierea sau concesionarea ar putea fi facuta fie unei societati comerciale cu capital

majoritar de stat , fie oricarei societati comerciale. Caracteristica proprietatii publice

este si faptul ca ea este inalienabila , adica bunurile din aceasta categorie nu pot iesi pe

nici o cale din sfera proprietatii publice . Aceasta nu inseamna ca nu se admite o

anumita circulatie , dadica un anumit transfer al acestor bunuri . Asa cum am aratat mai

sus chiar Constitutia 22 prevede ca, in conditiile legii , bunurile proprietate publica pot

fi date in administrarea regiilor autonome , institutiilor publice sau pot fi concesionate

ori inchiriate . Potrivit legislatiei penale in vigoare , patrimoniul public nu mai este

ocrotit diferentiat as cum a fost anterior . Aceasta inseamna , ca , in limitele legale de

sanctionare , judecatorii ar trebui sa aiba in vedere calitatea acestor bunuri si sa

tratezemai aspru pe cei care aduc atingere proprietatii publice .In perspectiva , credem

21Art.-5-al-L.18/1991(1) Apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie forestiera, albiile raurilor si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.22 A se vedea in acest sens art. 135 alin . 5

16

ca legiuitorul va trebui sa acorde o atentie sporita ocrotirii bunurilor proprietatii

publice care satisfac un interes general al societatii . De altfel acesta este si in traditia

legislatiei noastre in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, cand patrimoniul

public a fost aparat diferentiat de cel privat , existand o lege speciala pentru apararea

patrimoniului public 23.

Legiuitorul ar fi indreptatit sa creeze un regim diferentiat de ocrotire (chiar daca

nu in cadrul unor sectiuni sparate ale Codului penal) pentru bunurile proprietate

publica dat fiind interesele generale in slujba carora sunt puse aceste bunuri . O atare

ocrotire ar putea fi extinsa , pentru identitatea de ratiune , intr-o perspectiva mai

indepartata si asupra bunurilor apartinand regiilor autonome , sau societatilor

comerciale cu calital majoritar de stat chiar daca in prezenty aceste bunuri au caracter

privat iar provit art. 41 alin. 2 din Constitutie proprietatea privata este ocrotita in mod

egal de lege indiferent de titularul ei . Aceasta v-a atrage o ocrotire speciala si a

bunurilor incredintate unei regii autonome sau unei societati comerciale cu aportul

majoritar de stat 24. In toate aceste situatii capitalul societatii care face astfel de operatii

fiind al statului , adica provenind din contributiile tuturor cetatenilor bunurile

aprtinatoare explicit ori implicit acestuia ar trebuii ar trebuii sa se bucure de ocrotirea

mai deosebita chiar prin mijloace de drept penal , intocmai ca si bunurile aprtinand

proprietatii publice .

Aceasta s-ar putea realiza chiar numai sub forma unor agravante la incriminarile

care ocrotesc proprietatea privata spre a da un instrument mai eficient juridice ( pe

langa posibilitatea unei individualizari judiciare a sanctiunii mai severe in raport cu

bunurile la care ne referim si care poate fii realizata si in prezent ) de ocrotire a

23  Legea Nr. 115 din 31 martie 1937 pentru apararea patrimoniului public, act publicat in M.Of.   nr. 75 din 31 martie 193724 De exemplu , spre a fi transportate pe calea ferata , posta , navigatia navala , aeriana , ori pastrate , sau spre a fi vandute. A se vedea in acest sens Lector dr. Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008

17

bunurilor a caror existenta si dezvoltare este interesata intreaga societate si nu numai

persoana fizica sau juridica proprietara nemijlocit a bunului .

Spre deosebire de bunurile proprietate publica pe care le putem identifica cu

usurinta si in mod direct pe baza normelor cinstitutionale si a legilor speciale bunurile

proprietate privata se identifica pe o cale indirecta , avand acest caracter toate celelalte

bunuri necuprinse in sfera proprietatii publice . Nu intereseaza daca aceste bunuri se

gasesc in stapanirea unei persoane fizice sau juridice . De asemenea nu intereseaza

daca ele se afla in proprietatea statului ori a unor persoane particulare . Ca urmare ,

proprietate privata poate avea atat statul cat si cetatenii , precum si persoanele juridice

ca de pilda societatile comerciale .

Bunurile regiilor autonome ( altele decat cele apartinand proprietatii publice si

date lor spre administrare ) nu constituie proprietate de stat ci proprietate privata a

ststului . La fel bunurile unei societati comercile la care statul detine majoritatea

capitaolului social ( cu exceptia bunurilor apartinand proprietatii publice si incredintate

dar sub forma concesionarii ori inchirierii ) .

Potrivit art. 5 din Legea nr. 15 / 1990 25 abrogata, “ regia autonoma este

proprietatea bunurilor din patrimoniul sau , iar in exercitarea dreptului de proprietate

regia autonoma este proprietatea bunurilor din patrimoniului sau , iar in exercitarea

dreptului de proprietate regia autonoma poseda , foloseste si dispune , in mod autonom,

de bunurile pe care le are in patrimoniu “ . Art. 20 alin. 2 din aceeasi lege prevede , de

asemenea , ca bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea

acesteia“. Art. 35 din Legea nr. 31 / 1990 privind societatile comerciale , arata ca “

bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia “ .

Asadar , bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale sunt

proprietate privata si nu publica (chiar daca la o societate comerciala statul detine

25 Legea nr.15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale

18

capital majoritar) . Fac exceptie numai bunurile care apartin proprietatii publice si care

potrivit art. 135 alin 5 din Costitutie au fost incredintate regiilor autonome spre

administrare, iar societatilor comerciale sub forma de concesionare sau inchiriere .

Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunul asupra

careia a fost indepartata fapta incriminata . De regula , acest bun se gaseste , in

momentul comiterii faptei , in patrimoniul persoanei fizice sau juridice, aceasta avand

calitatea de posesor sau detentor 26 .

Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material principal,

acelasi ca si in cazul furtului , dar si unul adiacent si anume persoana impotriva careia

se exercita actele de violenta sau amenintare . La infractiunile de furt, abuz de

incredere, delapidare si insusirea bunului gasit , obiectul material este intotdeauna un

bun mobil .

In cazul infractiunii de distrugere obiectul material il constituie in principal,

bunurile mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savarseste elementul material al

faptei . Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie ( art. 220 ) are ca obiect material

un imobil sau o parte din imobil .

2. Subiectii infractiunilor

Ca in cazul oricarei infractiuni se pune problema subiectilor acestora . Astfel

putem vorbi de subiectul activ si subiectul pasiv . Subiectul activ nemijlocit poate fi, de

regula, orice persoana deaorece legea nu prevede o cerinta speciala cu privire la

aceasta. In mod exceptional la unele infractiuni legea cere ca subiectul sa indeplineasca

anumite conditii, depilda, in cazul faptei de distrugere din culpa, prevazuta in art. 219

alin. ultim presupune un asubiect activ calificat anume conducatorul unui mijloc de

26 Tudorel Toader, op.cit., pg. 161

19

transport in comun ori un membru al personalului care asigura direct securiatea unor

asemenea transporturi 27.

La infractiunea de delapidare se cere ca subiectul activ nemijlocit sa fie calificat,

sa aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator. Participatia penala este

posibila, de regula in toate formele sale. Prin exceptie la infractiunea de abuz de

incredere coautoratul implica conditia ca bunul mobil sa fi fost incredintat faptuitorilor

in grija lor comuna; iar la gestiunea frauduloasa, cu autorat va exista numai daca

faptuitori aveau obligatia comuna de adminstra sau conserva bunurile.

Deasemenea la infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o anumita

calitate, aceasta conditie trebuie indeplinita si de coautori .

Subiectul pasiv, este persoana fizica sau juridica de drept privat cat si statul in

cazul bunurilor ce fac obiect exclusiv al propietatii publice (sau regiile autonome care

au primit spre administrare bunuri apartinand propietatii publice ori societatile

comerciale care au primit bunuri apartinand propietatii publice sub forma concesionari

ori inchirierii).

In cazul infractiunilor de talharie si piraterie pe langa persoana al carei

patrimoniu a fost lezat prin violenta si care este subiect pasiv principal, poate exista si

un subiect pasiv secundar, anume persoana umana care fara a fi direct lezata in

patrimoniul sau sufera violentele exercitate de faptuitor (de exemplu, persoana care se

opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul sustras si care este supusa unor violente din

partea acesteia ).

La infractiunile de distrugere punem distinge, de asemenea, un subiect pasiv

principal in persoana celui caruia ii apartine bunul cat si un subiect pasiv adiacent care

poate fi cel ce are asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi realizate

(creditorul gajist , creditorul ipotecar, uzufructuarul).

27 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar , Drept penal partea speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1997, p.189-190.

20

De regula infractiunile contra patrimoniuluui nu cuprind conditii speciale de loc

si timp pentru existenta infractiunii. In mod exceptional la unele infractiuni (de

exemplu la furt) timpul sau locul pot constitui circumstante de agravare a infractiunii.

3. Latura obiectiva

Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului

consta intr-o actiune (cel mai frecvent), ca de exemplu28 luarea unui bun mobil din

posesia sau detentia altuia, la furt (art.208 C.pen), furtul savarsit prin intrebuintarea de

violente sau amenintari, in cazul talhariei (art. 211), sau dintr-o inactiune29, cum ar fi

nerestituirea bunului, in cazul abuzului de incredere (art.213 C.pen.), neluarea

masurilor necesare preintampinarii producerii pagubei, la gestiunea frauduloasa etc.

Uneori elementul material se infatiseaza sub forma unei singure actiuni (de exemplu la

furt), alteori sub forma a doua sau a mai multe actiuni alternative (de exemplu

distrugere, tainuire) sau cumulative (de exemplu talharie, piraterie) ori, dintr-o actiune

si inactiune alternative (de exemplu insusirea bunului gasit ).

In raport cu specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al

infractiunii, infractiunile contra patrimoniului pot fi impartite in trei categorii. O prima

categorie o formeaza faptele de sustragere (furtul, talharia, pirateria si tainuirea); a

doua o constituie cele de frauda (abuz de incredere, gestiunea frauduluasa,

inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit), insfarsit, a treia categorie o

formeaza faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea si tulburarea de

posesie.

De altfel, am putea spune ca intr-o buna masura, aceasta sistematizare a primit in

codul penal si o expunere formala, atata timp cat la inceput in primele articole ale

titlului sunt insirate dizpozitilem privind ifractiunile savarsite prin sustragere (art. 208

28 Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008, pg.16229 Ibidem

21

– 212 C.pen ), apoi cele savaesite prin frauda (art. 213-216 C.pen ) si, la urma,

infractiunile comise prin samavolnicie.

Urmarea socialmente periculoasa consta de regula in producere unei pagube in

patrimoniul unei persoane fizice si juridice private ori al unei persoane juridice

publice30. La unele infractiuni ca de pilda talharie, piraterie, tainuire apare si o alta

urmare imediata ce se rasfrange asupra valorilor ocrotite in mod adiacent de norma de

incriminare.

La unele infractiuni conta patrimoniului pe langa consecintele care formeaza

urmarea imediata a infractiunii pot sa existe si consecinte subsecvente ale infractiunii

(urmari garve sau deosebit de grave) care vor fi cuprinse in continutul agravat al

infractiunii 31.

Intre elementul material si urmarea imediata trebuie sa exista o legatura de

cauzalitate care la unele infractiuni, ca de exemplu distrugerea, rezulta din

materialitatea faptei la altele este necesar sa se dovedeasaca aceasta legatura. In cazul

infractiunilor complexe contra patrimoniului legatuera de cauzalitate, va avea, de

asemenea, un caracter complex.

4. Latura subiectiva

Infractiunile contra patrimoniului se savarsesc, de regula, cu intentie directa sau

indirecta in mod exceptional infractiunea de distrugere poate fi comisa si din culpa.

La unele forme agravate ale infractiuniilor contra patrimoniului elementul

subiectiv se caracterizeaza prin praeterintentie 32 , din continutul subiectiv al unora

dintre infractiunile contara patrimoniului fac parte si alte cerinte cum ar fi scopul sau

reaua credinta (gestiunea frauduloasa).

30 Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a ,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008, pg.16331 A se vedea art. 219 alin. 3 art. 211 alin. 3 , art.209 alin. final32 De exemplu, talharie, prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. h C.pen., pirateria, prevazuta in art. 212 alin. 2 si 3 C.pen.

22

5. Forme. Sanctiuni.

A. Forme. Infractiunile contra patrimoniului fiind infractiuni care se realizeaza,

de regula, prin actiune, sunt susceptibile de a trece prin faza actelor pregatitoare, a

tentativei, a consumarii si eventual faza epuizarii. In ce priveste actele pregatitoare, in

lipsa unei dispozitii exprese de incriminare, vor fi sanctionate ca acte de complicitate

anterioara, daca s-a inceput executarea.

Tentativa, posibila la majoritatea infractiunilor din aceasta categorie, este

sanctionata potrivit dispozitiilor art. 222 C.pen.

Consumarea infractiunilor patrimoniului are loc in momentul in care executarea

actiunii intentionate este dusa pana la capat, producandu-se si urmarea periculoasa

specifica acestor infractiuni.

Daca infractiunile la care ne referim 33 se comit in forma continua (de exemplu,

sustragerea de curent electric) sau continuata va exista si faza epuizarii in momentul

cand au incetat actele de prelungire a acivitatii delictuase ori s-a savarsit ultima actiune

(inactiune) a infractiunii continuate.

Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului in dispozitii sintetice dar

cuprinzatoare, descriind, de regula, exhaustiv modalitatile normative sub care s-ar

putea prezenta infractiunea respectiva, de exemplu furtul, talharia, inselaciunea ; alte

ori legiuitorul descrie numao principalele modalitati normative concepand ca fapta sa

poata sa fie comisa si sub alte modalitati, de exemplu distrugerea din culpa. Fiecareia

din modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

Faptele contra patrimoniului sunt incriminate, de regula, atat in variante tip cat si

in variante calificate sau agravate ( de exemplu, furtul, talharia, pirateria, distrugerea 34).

33 Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008, pg.16334 A se vedea art. 208, art. 211, art. 212, art. 217 din Codul Penal

23

B. Sanctiuni . Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza intre ele si prin

pericolul social generic specific fiecarei infractiuni ; aceasta se reflecta in modul de

sanctionare a infractiunilor prevazute in acest titlu al C.pen.

Pentru anumite infractiuni din acest grup legiutorul a prevazut pedeapsa

inchisorii cu limite mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii ; este cazul

infractiunilor de abuz de incredere ( art. 213 C.pen. ) , insusirea bunului gasit (art.216

C.pen.) , distrugerea din culpa (art.219 alin.1 C.pen.) si tulburarea de posesie (at.220

alin.1 C. pen.). Pentru toate celelalte infractiuni prevazute in Titlul III, pedeapsa este

inchisoarea dar in limite foarte largi, acoperind intrucatva si limitele de pedeapsa din

reglementarile precedente. Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens : infractiunea

de furt simplu ( art. 208 alin.1 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la unu la 12 ani  ;

talharia (art.211 alin.1 C.pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 18 ani ;

inselaciunea ( art.215 alin.2 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani 35 etc.

Prevazand limite atat de largi de pedeapsa cu inchisoarea, legiuitorul a avut in

vedere ca faptele contra patrimoniului prezinta diferentieri mari sub aspectul

pericolului social si a periculozitatii faptuitorului, fiind necesar sa se puna la dispozitia

instantelor de judecata un cadru legal corespunzator care sa permita o individualizare

cat mai corecta si o dozare a pedepsei cat mai eficienta de natura sa realizeze scopul

urmarit prin aplicarea pedepsei, mai ales, in perioada actuala cand fenomenul

infractional in acest domeniu cunoastere o creestere fara precedent.

In ceea ce priveste pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, aceasta

se aplica in mod obligatoriu pentru unele variante agravate ( de exemplu : furt calificat

art. 209 alin. 3 C. pen , talharie art. 211 alin. 3 C. pen. , pirateria art. 212 alin. 2 C. pen.

, inselaciunea art.215 alin. 5 C. pen., delapidarea art. 215 alin. 2 C. pen. etc.) ; in alte

cazuri ea se aplica in mod facultativ atunci cand instanta stabileste o pedeapsa cu

inchisoarea de cel putin 2 ani si apreciaza ca necesara pedeapsa complimentara fata de

35 Spre consultare, vezi CP & CPP,Editia a 6-a, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2008, pg.109-117

24

natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului ( art. 65

C.pen.)36.

In cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune confiscarea

speciala daca constata indeplinirea conditiilor din art. 118 C. pen. .

Se observa ca la unele infractiuni contra patrimoniului legea face deosebire cat

priveste modul de pornire a actiunii penale dupa cum bunul este proprietate privata sau

publica.

Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in

intregime sau in parte a statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea

prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Aceasta distinctie se face in cazul infractiunilor de abus de incredere art. 213 C. pen. ,

distrugere art. 217 alin. 1 C. pen. si tulburare de posesie art. 220 C. pen.

1.  Aspecte comune.

2.  FURTUL.

3.  TALHARIA.

1.  Aspecte comune

In sens economic, patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor ce constituie

averea unei persoane.

In sens juridic, notiunea de „ patrimoniu ” cuprinde totalitatea drepturilor si

obligatiilor care au valoare economica, inclusiv proprietatea.

Pot avea un patrimoniu numai persoanele ( fizice sau juridice ), deoarece numai

ele pot avea drepturi si obligatii. De asemenea, orice persoana ( fizica sau juridica ) are

un patrimoniu ( dar numai un singur patrimoniu ), deoarece orice persoana ( fizica sau

juridica) are drepturi si obligatii evaluabile in bani, iar daca nu are bunuri are

posibilitatea juridica de a le dobandi.

36 Vezi CP & CPP, Editia a 6-a, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2008, pg. 109-117

25

Patrimoniul este ocrotit, in primul rand, printr-un intreg ansamblu de mijloace

juridice extrapenale, civile si de alta natura. Impotriva faptelor care prezinta un grad

ridicat de pericol social, patrimoniul este ocrotit si prin mijloace energice ale legii

penale, aceasta ocrotire realizandu-se prin incriminarea faptelor care ii aduc atingere.

Obiectul juridic

Infractiunile pe care le analizam incalca toate relatiile sociale referitoare la

patrimoniu, relatii sociale ce constituie obiectul lor juridic comun.

Infractiunile contra patrimoniului au de asemenea si un obiect juridic special,

constand in anumite relatii sociale cu caracter patrimonial. Astfel, in cazul furtului, a

tulburarii de posesie, legiuitorul a urmarit sa ocroteasca prin incriminarea faptei

posesia asupra bunurilor; in cazul abuzului de incredere, gestiunii frauduloase,

inselaciunii, insusirii bunului gasit, increderea si buna-credinta pe care trebuie sa se

bazeze relatiile sociale cu caracter patrimonial, in cazul faptelor de distrugere,

integritatea si potentialul de utilizare a bunurilor etc.

In unele situatii, relatiile sociale referitoare la patrimoniu, care constituie

obiectul juridic comun al infractiunilor analizate, pot constitui obiectul juridic secundar

al unor infractiuni indreptate, in principal, impotriva altor relatii sociale ocrotite de

lege37.

In alte cazuri, infractiunile contra patrimoniului pot avea ele ca obiect juridic

secundar relatiile sociale aparate, prin incriminarea unor fapte ce fac parte din alte

categorii de infractiuni. De pilda, talharia are ca obiect juridic secundar relatiile sociale

ocrotite prin incriminarea amenintarii ( art. 193 C.pen. ) sau prin incriminarea lovirii

ori a altor violente ( art. 180 C.pen. ).

37 Astfel, relatiile sociale referitoare la patrimoniu constituie obiectul juridic secundar al infractiunii de santaj ( art. 194 C.pen. ), prin a carei savarsire se incalca in principal relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei.

26

Obiectul material

Infractiunile contra patrimoniului au si un obiect material intrucat, in cazul

acestor infractiuni, relatiile sociale ocrotite de lege sunt vatamate prin exercitarea

activitatii incriminate asupra unui anumit bun. Bunul care poate constitui obiect

material al acestor infractiuni se caracterizeaza prin anumite trasaturi: bun mobil aflat

in posesia altuia aflat in posesia faptuitorului sub orice titlu, in cazul abuzului de

incredere; bun iesit din posesia altuia fara voia acestuia, in cazul insusirii bunului gasit

etc.

Subiectul

Infractiunile contra patrimoniului pot fi savarsite de orice persoana.

Subiect in unele cazuri poate fi si proprietarul bunului: in cazul furtului, daca

bunul s-a aflat in posesia legitima a altuia; in cazul formelor agravate ale distrugerii

intentionate, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 217, alin. 2, 3 si 4 C. pen.

Legea prevede o forma agravanta a distrugerii din culpa ( art. 219 alin. 4 C.pen ),

cu subiect circumstantial, fapta neputand fi savarsita decat de o persoana care face

parte din personalul de conducere al unui mijloc de transport in comun sau din

personalul care asigura direct securitatea unora asemenea transporturi.

In ceea ce priveste coautorul, acesta prezinta, in cazul unor infractiuni contra

patrimoniului, anumite particularitati. Astfel, in cazul gestiunii frauduloase, pentru

existenta acestei forme a participatiei penale, este necesar ca sarcina administrarii sau

conservarii bunurilor sa fi fost incredintata mai multor persoane38.

Latura subiectiva

38 In cazul talhariei, coautorul exista si atunci cand unii dintre participanti au savarsit numai acte de sustragere, iar altii numai acte de violenta sau amenintare. In cazul furtului, savarsirea faptei de catre doua sau mai multe persoane impreuna este prevazuta ca o circumstanta care atribuie infractiuni caracter calificat.

27

Infractiunile contra patrimoniului constau in fapte variate, descrise in textele

articolelor din legea penale. De regula, fapta se realizeaza printr-o actiune: actiunea de

luare, in cazul furtului; actiunea de inducere in eroare, in cazul inselaciunii; actiunea de

ocupare a unui imobil, in cazul tulburarii de posesie etc.

Latura subiectiva

Infractiunile contra patrimoniului se savarseste cu intentie, cu exceptia

infractiunii de distrugere.

2.   FURTUL

Furtul constituie forma tipica si cea mai frecventa de incalcare a patrimoniului.

Putand fi savarsit in imprejurari diferite, dintre care unele de natura sa ridice

periculozitatea sociala a faptei, furtul a fost incriminat atat in forma simpla cat si in

forma calificata.

2.1.     Furtul simplu ( art. 208 C.pen )

Infractiunea consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara

consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Se considera bunuri

mobile si orice energie care are valoare economica precum si inscrisurile. „ Fapta

constituie furt chiar daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in

momentul savarsirii faptei acel bun se gasea in posesia sau posesia sau detinea legitima

a altei persoane ”.

De asemenea, constituie furt luare unui vehicul, in scopul de a-l folosi pe

nedrept.

Obiectul juridic special

Il constituie relatiile sociale referitoare la posesia si detentia asupra bunurilor

mobile.

28

Posesia asupra bunurilor mobile fiind exercitata insa si de o alta persoana decat

proprietarul bunului. Intr- un astfel de caz, ocrotirea posesiei se realizeaza independent

de ocrotirea dreptului de proprietate.

Obiectul material

Consta in bunul mobil, insusit pe nedrept de subiectul infractiunii.

Prin bunul mobil se intelege bunul care poate fi deplasat, transportat dintr-un loc

in altul fara a-si modifica valoarea.

Bunul mobil poate fi animat sau neanimat.

-  bunuri animate: animalele si pasarile domestice, precum si vietuitoarele care traiesc

in stare naturala, dar se poate afla in stapanirea unei persoane.

- bunurile neanimate: toate celelalte bunuri, indiferent de starea lor fizica ( lichida,

solida, gazoasa ).

De asemenea pot constitui obiect material al furtului parti artificiale ale

organismului uman ( de exemplu: o proteza ).

Banii si hartiile de valoare sunt considerate bunuri mobile si, in consecinta, pot

constitui obiectul material al furtului.

Un bun imobil nu poate constitui obiectul material al furtului, dar parti ale

acestuia pot deveni mobile si deci furate ( dintr-o casa pot fi desprinse usile, ferestrele

etc ).

Pot constitui obiect material al furtului arborii, recoltele , dupa au fost desprinse

de la sol, precum si fructele, dupa ce au fost desprinse de tulpini39.

Bunul mobil, pentru a constitui obiect material al furtului, trebuie sa se afle in

posesia sau detentia altei persoane decat faptuitorul, in momentul savarsirii faptei.

Subiectul

39 Legea asimileaza bunul mobil in cazul furtului si orice energie care are valoare economica ( art. 208, alin.2 C.pen. ), de asemenea obiectul material al furtului poate fi un vehicul.

29

Infractiunea de furt poate fi savarsita de orice persoana. Responsabila.

Latura obiectiva

Consta in actiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detentia alteia fara

consimtamantul acesteia, in scopul de a si-l insusi sau de a-l folosi pe nedrept.

Latura subiectiva

Fapta care se savarseste cu intentie directa, faptuitorul fiind constient de

caracterul ilicit al actiunii sale.

Consumare

In momentul in care autorul ajunge in stapanirea bunului luat.

Tentativa este posibila.

Sanctiune: inchisoare de la 1 la 12 ani sau amenda.

2.2.     Furtul calificat ( art. 209 C. pen. )

Ca orice forma agravanta a unei infractiuni, presupune savarsirea acesteia in

imprejurari care sporesc gradul de pericol social al faptei si care este prevazuta, din

aceasta cauza, ca o circumstanta agravanta.

Furtul este calificat daca se savarseste in urmatoarele imprejurari:

- de doua sau mai multe persoane impreuna

Periculozitatea sociala a furtului este determinata, in acest caz, de insasi

pluraritatea faptuitorilor, care da acestora o mai mare forta de actiune, le creeaza mai

mari posibilitati de savarsire si de ascundere a infractiunii, ii face sa actioneze cu mai

multa siguranta si indrazneala.

- de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica

In aceasta situatie furtul este calificat deoarece, pe de o parte,faptuitorul fiind

inarmat sau avand asupra sa o substanta nociva capata incredere in reusita actiunii, iar

pe de alta parte detinerea armei sau a substantei narcotice implica pericolul folosirii

acestora. Pentru existenta formei agravante este suficient ca faptuitorul sa fi avut

asupra sa arma sau substanta narcotica.

30

- intr-un loc public40

De asemenea, fapta celui care sustrage bunuri intr-un loc public prezinta o mai

mare preiculozitate sociala, tocmai pentru ca mizeaza pe toate aceste conditii

favorabile, inclusiv pe increderea publica, atunci cand concepe planul sau infractional.

De aceea, este firesc ca furtul savarsit intr-un loc public sa fie apreciat de legiuitor ca

fiind mai grav.

Prin „ loc public ” intelegem, avand in vedere dispozitia art. 152 C.pen., orice

loc, care, prin natura sau destinatia lui, este in permanenta accesibil publicului ( strazi,

sosele, parcuri etc ), precum si orice alt loc in care publicul are acces in anumite

intervale de timp ( magazine, restaurante, expozitii etc ). In acest din urma caz, pentru

aplicarea circumstantei agravante este necesar ca fapta sa fi fost comisa in timp cat

publicul avea acces in acel loc.

In practica judiciara, nu sunt considerate locuri publivce santierul unei

intreprinderi, camera de hotel, biroul unui functionar in timpul cat acesta nu este

deschis publicului, biroul unei intreprinderi, accesibil numai angajatilor acesteia.

Agravanta opereaza insa in toate cazurile, chiar daca in timpul savarsirii furtului in

afara de faptuitor nu se gasea in locul respectiv nici o persoana.

- intr-un mijloc de transport in comun

Mijloacele de transport in comun, ca si locurile publice, ofera conditii favorabile

savarsirii unor furturi. In mijloacele de transport in comun este inevitabila, mai ales la

anumite ore, o mare aglomeratie, ceea ce usureaza sustragerea de bunuri. De asemenea,

in anumite mijloace de transport in comun, persoanele au diferite bagaje care raman

temporar lipsite de supraveghere, fapt care usureaza savarsirea unor sustrageri. Tinand

seama de aceste imprejurari care faciliteaza sustragerile in mijloacele de transport in

40 Locurile publice ofera conditii favorabile sustragerii de bunuri. In unele dintre aceste locuri exista aglomeratii ( piete, statii ale unor mijloace de transport in comun etc. ). In altele, dimpotriva, nu se gaseste nici o persoana, desi sunt lasate bunuri fara supraveghere, avandu-se in vedere increderea publica.

31

comun, legiuitorul a prevazut ca o circumstanta agravanta a furtului savarsirea faptei in

mijloacele de transport.

Prin „ mijloc de transport in comun ” se intelege mijlocul de transport care are

anume aceasta destinatie (trenuri, metrouri, autobuze, tramvaie etc.), precum si cele

care, fara a avea anume aceasta destinatie, sunt folosite si pentru a transporta persoane

(remorca unui tractor).

Pentru aplicarea agravantei este necesar ca bunul sustras sa se fi aflat asupra

unui pasager sau in spatiul destinat transportului in comun.

Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun este calificat chiar daca fapta

a fost comisa in timp ce acesta stationa si in care s-a aflat, in afara de faptuitor, numai

soferul.

Nu se aplica circumstante agravante furtului savarsit intr-un mijloc de transport

in comun, acesta transportand, de regula, un numart redus de persoane, intre care exista

relatii de incredere. Taxiul nu ofera conditiile favorabile savarsirii unor sustrageri pe

care le ofera un mijloc de transport in comun.

- in timpul noptii

Furtul savarsit pe timpul noptii este considerat grav, deoarece noaptea ofera

imprejurari deosebit de favorabile pentru savarsirea acestei infractiuni; datorita

intunericului, a scaderii atentiei si vigilentei oamenilor, care in marea lor majoritate se

retrag pentru odihna, faptuitorul se poate apropia mai usor si cu mai putine riscuri de a

fi descoperit de bunul pe care urmareste sa-l sustraga; de asemenea noaptea, datorita

intunericului, a linistii si singuratatii, faptuitorul este mai indraznet, se simte incurajat

sa savarseasca fapta, existand si pericolul ca el sa recurga la folosirea unor mijloace

violente. In sfarsit, cel ce intelege sa se foloseasca de toate aceste imprejurari se

dovedeste periculos, ceea ce impune o mai mare severitate din partea legii penale.

- in timpul unei calamitati

32

Prin „ calamitate ”, trebuie sa intelegem situatia in care se produce, ca urmare a

unui eveniment, o stare de fapt pagubitoare sau periculoasa pentru o colectivitate de

persoane ( cutremur, inundatie, catastorufa de cale ferata etc. ).

Intrucat legiuitorul se refera la savarsirea furtului in timpul unei calamitati ,

pentru aplicarea agravantei este necesar ca fapta sa fie savirsita in perioada de timp

cuprinsa intre momentul cind se produce evenimentul care genereaza starea de

calamitate si momentul cand aceasta stare inceteaza.

Furtul savarsit in timpul unei calamitati, este mai grav deoarece panica creata

face ca oamenii, dominati de necesitatea salvarii vietii lor sau a altora, sa scape din

vedere paza bunurilor.

Cel care profita de astfel de situatie pentru a sustrage bunuri este periculos.

- prin efractii, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate sau a

unei chei mincinoase

Circumstanta agravanta se refera, in acest caz, la mijlocul folosit de faptuitor,

demonstrand din partea acestuia o mai mare staruinta in realizarea hotararii

infractionale si in consecinta, un grad mai ridicat de pericol social.

Efractia consta in inlaturarea prin violenta a oricarui obiect sau dispozitiv care

are menirea sa impiedice patrunderea intr-un anumit loc. Violenta constituie, deci, o

conditie necesara pentru existenta efractiei41.

Ruperea unui sigiliu pnetru a patrunde in locul din care faptuitorul a sustras

bunul, nu constituie o efractie, deoarece sigiliulare numai menirea dea servi ca dovada

ca nimeni nu a patruns in acel loc. Fapta va putea constitui insa infractiunea de rupere

de sigiliu ( art. 243 C.pen. ).

41 De regula, efractia duce la distrugerea sau degradarea obiectului sau dispozitivului asupra caruia actioneaza faptuitorul ( spargerea geamului, stricarea incuietorii etc ). Exista efractie si atunci cand faptuitorul inlatura piedica intalnita prin demontare sau prin orice alta violenta care nu duce la distrugerea sau degradarea acesteia ( demontarea unei ferestre pentru a intra in locuinta ).

33

Efractia poate consta in utilizarea violentei pentru inlaturarea dispozitivelor de

inchidere exterioare ( ferestre ) ori a unor dispozitive de inchidere interioare ( de la

dulapuri, geamantane ). Astfel, furtul este savarsit prin efractie si in situatia in care

inculpatul, desi a patruns in incapere fara nici o efractie, a fortat incuietorile de la un

geamantan, aflat in acea incapere, de unde a furat mai multe obiecte.

Efractia califica furtul numai daca a servit faptuitorului sa patrunda in locul din

care a furat, deoarece numai in acest caz ea constituie un mijloc de savarsire a

infractiunii.

Escaladarea care denota, ca si efractia, o mai mare staruinta a faptuitorului in

realizarea hotararii saleinfractionale, consta in depasirea, trecerea peste anumite

obstacole care impiedica patrunderea faptuitorului in locul unde se afla bunul pe cae

urmareste sa-l sustraga (sarirea peste ziduri, balcoane, garduri)42. Furtul este calificat si

atunci cand fapta a fost savarsita prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a

unei chei mincinoase.

- cheia adevarata este cheia care slujeste in mod normal la deschiderea

dispozitivului de cel indreptatit sa o foloseasca.

- prin cheie mincinoasa se intelege cheia falsa, contrafacuta sau orice instrument

cu ajutorul caruia poate fi actionat mecanismul unui dispozitiv de inchidere, fara a fi

distrus sau degradat.

Furtul savarsit prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei

adevarate ori a unei chei mincinoase include in continutul sau in mod natural, necesar,

inevitabil, fapta de violare de domiciliu, iar furtul prin efractie si fapta de distrugere.

- unui act care serveste pentru dovedirea starii civile pentru legitimare sau

identificare

42 Escaladarea, ca si efractia, califica furtul numai daca el constituie modalitate de patrundere, din afara inauntru, nu si atunci cand a servit faptuitorului pentru a se indeparta de locul unde se afla bunul pe care urmareste sa-l sustraga.

34

Actele care servesc pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau

identificare prezinta insemnatate pentru posesorii lor. Pe de alta parte, infractorii pentru

a savirsi anumite infractiuni ori pentru a se pune la adapost de riscul de a fi identificati

recurg la sustragerea unor acte43.

Pentru aplicarea circumstantei agravante este necesar sa se stabileasca ca

faptuitorul a stiut, in momentul savarsirii furtului, ca sustrage un act care serveste

pentru dovedirea starii civile sau identificare. In consecinta, furtul este simplu si nu

calificat, in cazul in care faptuitorul a furat o haina in buzunarul careia se aflau acte de

identitate.

Fapta constituie furt calificat chiar daca, ulterior sustragerii portofelului,

faptuitorul, retinand banii, arunca actele, deoarece consumarea infractiunii s-a produs

in momentul sustragerii.

- produselor petroliere sau a gazelor naturale din conducte, cisterne sau depozite;

- un bun care face parte din patrimoniul cultural;

- de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita;

- furtul savarsit asupra unei persoane aflata in imposibilitate de a-si exprima

vointa sau de as e apara;

Sanctiune: inchisoare de la 3 la 15 ani.

Furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de

la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

3.  TALHARIA ( art. 211 C.pen. )

3.1. Forma simpla

Furtul poate fi savarsit prin intrebuintarea de violenta sau amenintari ori a altor

mijloace de natura sa duca la acelasi rezultat, sau poate fi urmat de folosirea unor

43 Actele care servesc pentru legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, carte de identitate, legitimatia de serviciu, iar cele care servesc pentru dovedirea starii civile sunt: certificatul de nastere, certificatul de casatorie.

35

asemenea mijloace in scopul pastrarii bunului furat, a inlaturarii urmelor infractiunii,

ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Unitatea infractionala dintre furt si violentap sub forma unei infractiuni

complexe este prevazuta in art. 211 C.pen. sub denumirea de „ talharie ”.

Talharia este furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari, ori

prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si

furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau

pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Obiectul juridic special

Il reprezinta ocrotirea relatiilor sociale referitoare la posesia si detentia bunurilor

mobile ( obiect juridic principal ) si ocrotirea relatiilor sociale referitoare la viata,

integritate corporala sau libertatea persoanei. ( obiect juridic secundar ).

Obiectul material

Il constituie un bun mobil si corpul victimei ( constand in folosirea violentei si a

celorlalte miloace folosite la savarsirea infractiunii ).

Subiectul

Poate fi orice persoana responsabila.

Participatia penala este posibila sub forma de coautorat, instigare sau

complicitate.

Latura obiectiva

Infractiunea de talharie presupune doua activitati: furtul constituie activitatea

principala, iar folosirea violentei sau a amenintarii ori a celorlalte mijloace constituie

activitatea secundara, prin care activitatea principala se paarticularizeaza, dobandind o

periculozitate in raport cu cea a furtului. Faptuitorul urmareste in principal savarsirea

furtului, violenta sau amenintarea neconstituind decat un mijloc pentru realizarea

acestui scop.

Latura subiectiva

36

Consta in savarsirea acestor fapte infractionale cu intentie directa; faptuitorul isi

da seama si vrea sa savarseasca furtul prin violenta sau amenintare.

Tentativa si consumarea

Tentativa este posibila si se pedepseste ( art. 222 C.pen.), daca vatamarea grava

a integritatii corporale sau a sanatatii victimei s-a produs ca urmare a tentativei de

talharie. Exista tentativa la forma agravanta a infractiunii.

Infractiunea de talharie se consuma in momentul in care executarea activitatii

principale ( furtul ) a fost realizata ( pana la capat ), in conditiile folosirii violentei,

amenintarii si punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara.

3.2. Forma agravanta

Exista daca infractiunea s-a savarsit:

- in timpul noptii;

- in timpul unei calamitati;

- intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;

- in loic public sau mijloc de transport;

- de doua sau mai multe persoane impreuna;

- de o persoana degizata, mascata sau travestita;

- de o persoana avand asupra sa o arma sau folosind o substanta narcotica.

- a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 C.pen. (vatamare corporala

grava).

Daca prin violenta folosita s-au produs vatamari corporale grave sau daca a avut

ca urmare moartea victimei, fapta prezinta o gravitate deosebita.

Sanctiune: forma simpla – inchisoare de la 3 la 18 ani; talharia care a provocat

vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii victimei – inchisoare de la 5 la

20 ani; talharia care a avut ca urmare moartea victimei – inchisoare de la 15 la 25 ani si

interzicerea unor drepturi.

37

CAPITOLUL III

ANALIZA FIECAREI INFRACŢIUNI DE SUSTRAGERE

1. Furtul.

38

Art. 208 C. pen. incriminează luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia

altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul însuşirii pe nedrept.

Textul de incriminare nu protejează proprietatea ca şi situaţie juridică, ci

posesia, ca stare de fapt, şi de aceea autor al furtului poate fi chiar şi proprietarul

bunului 44.

Obiectul material al infracţiunii de furt este reprezentat de un bun mobil

corporal care are şi o minimă valoare economică.

Subiect activ poate fi orice persoana, chiar si proprietarul sau coproprietarul

bunului, cand fapta se savarseste in conditiile alin. (3) 45.

Cel care fură un şerveţel fără valoare crezând că sunt bani, comite o tentativă

improprie de furt şi nu o infracţiune consumată.

În alin. 2 C pen sunt asimilate bunurilor mobile şi orice energie 46 care are o

valoare economică precum şi înscrisurile.

Conectarea ilegală la serviciul de cablu TV este incriminată în art. 144 indice 1

alin 2 din OUG nr. 123/2005 care incriminează Fapta persoanei care se racordează

fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu

acces condiţionat constituie infracţiune.

Se includ în categoria energiilor cu valoare economică, în sensul art 208 alin. 2

C pen doar acele energii care se consumă prin sustragere ( nu intră în această

categorie energia cinetică, eoliană, solară etc).

Latura obiectivă a furtului presupune îndeplinirea mai multor condiţii: - să

existe o acţiune de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia. Acţiunea

44 Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 200845 Fapta constituie furt chiar daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii acel bun se gasea in posesia sau detinerea legitima a altei persoane46 Pentru detalii cu privire la distincţia dintre furtul de energie şi folosirea fără drept a unui serviciu a se vedea S. Bogdan, Consideraţii cu privire la conectarea ilegală la un serviciu telefonic. Diferenţa faţă de infracţiunea de furt de energie cu valoare economică, în Pandectele române, nr. 2/2002.

39

de luare este alcătuită din punct de vedere didactic din două componente , deposedare

şi imposedare.

Precizăm că noţiunile de posesie sau detenţie în dreptul penal nu este similar cu

cea din dreptul civil. În sens penal prin posesie se înţelege o stăpânire în fapt a unui

bun mobil, fără vreo legătură cu condiţiile posesiei din dreptul civil. De exemplu în

ipoteza ajutării unei persoane la transportul bagajelor sale, bunurile nu intră în detenţia

celui care ajută la transportarea bunurilor.

Consumarea infracţiunii 47:

Teoria contractaţiunii - Paulus- fapta se consumă la atingerea bunului;

Teoria amovării - Ulpian – fapta se consumă la mutarea bunului;

Teoria ablaţiunii - fapta se consumă în momentul transportării bunului;

Teoria ilaţiunii - fapta se consumă în momentul ascunderii bunului;

Teoria apropriaţiunii - fapta se consumă în momentul când bunul a intrat în

sfera de dispoziţie a autorului;

Momentul în care bunul a intrat în sfera de dispoziţie a autorului se apreciază în

concret.

Pentru a se uşura sarcina practicienilor s-a propus distincţia între însuşirea

obiectelor mici, când fapta se consumă atunci când făptuitorul a pus bunul în buzunar,

sau într-o sacoşă indiferent dacă a părăsit imobilul din care s-a sustras sau nu, pe când

în cazul bunurilor mari, furtul se consumă atunci când agentul a scos bunul din spaţiul

în care se afla el de obicei ( a scos frigiderul din casă etc). Acesta deoarece în cazul

bunurilor mari, spre deosebire de cele mici, doar după acest moment se poate aprecia

că acesta a intrat în sfera de dispoziţie a hoţului.

Asta nu înseamnă că nu este posibil ca furtul să fie consumat chiar dacă era un

bun mare şi nu s-a depăşit spaţiul în care se afla bunul, când hoţul se comportă faţă de

47 Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008

40

acesta ca un stăpân. (de exemplu deteriorează intenţionat bunul pentru a putea susţine

că acesta are semne particulare care dovedesc că aparţine hoţului).

- luarea bunului trebuie să se realizeze fără consimţământul posesorului sau

detentorului.

Latura subiectivă. Fapta se comite doar cu intenţie directă, deoarece

sustragerea trebuie comisă în scopul însuşirii pe nedrept. Intentia indirecta este posibila

atunci cand bunul furat ar contine in el un alt bun, a carui eventuala prezenta

faptuitorul a putut-o prevedea, acceptand rezultatul actiunii sale 48, cum ar fi, de

exemplu, sustragerea unui portofel in care se aflau, pe langa bani, si acte de legitimare

sau identificare 49. Dacă un bun este luat cu titlu de garantare a unei datorii a

posesorului, sau pentru a determina o anumită conduită din partea acestuia, există

scopul însuşirii pe nedrept. Aceasta pentru că în cazul în care posesorul nu îndeplineşte

cererea hoţului bunul rămâne în stăpânirea sa, aceasta fiind intenţia agentului în

momentul luării.

Subiect activ este chiar şi proprietarul sau coproprietarul bunului care sustrage

bunul său, atunci când bunul se găsea în posesia sau detenţia legitimă a unei alte

persoane. Fapta proprietarului nu constituie infracţiune dacă posesia sau detenţia nu era

legitimă. (ex. sustrage bunul de la cel care l-a furat).

Art. 208 alin. 4 C pen incriminează luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe

nedrept. Credem că este o modalitate distinctă de comitere a furtului care poate fi

reţinută în concurs cu furtul comis în scopul sustragerii unui bun.

Definiţia vehiculului este cea oferită de art. 6 pct 15 din OUG 195/ 2002 50:

vehiculul este un sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de

48 V. Dongoroz, S. Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V.Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, vol.III, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971, pg. 464 49 Trib. Bucuresti, Sectia a II-a penala, decizia nr.380/1993, in Dreptul nr.2/1995, pg.74 50 OUG 195/2002 republicata privind circulatia pe drumurile public, actualizata prin OUG nr. 63/2006

41

autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori

pentru efectuarea de servicii sau lucrări.

În cazul în care agentul, după ce foloseşte autoturismul, sustrage şi piese ale

acestuia, comite un concurs de infracţiuni între furtul în scopul folosirii vehiculului şi

furtul în scopul însuşirii bunului respectiv.

Momentul consumării furtului în această modalitate are anumite particularităţi51.

Cel care împinge maşina din parcare în vederea luării în scopul folosirii comite o

tentativă de furt până în momentul în care reuşeşte să folosească acel vehicul. De lege

ferenda ar trebui incriminată fapta celui care foloseşte fără drept un vehicul, pentru că,

în esenţa, în aceasta constă în concret fapta celui care ia un vehicul în scopul folosirii

fără drept.

Dacă folosirea vehiculului se face pe o durată mare de timp asta înseamnă că în

realitate suntem în prezenţa unui furt în scopul însuşirii, chiar dacă cel care a sustras

restituie bunul după folosirea îndelungată a acestuia.

Tentativa este incriminată.

Coautoratul la această modalitate a furtului este posibil doar în măsura în care

acel vehicul se poate conduce de două sau mai multe persoane. Prin conducător al unui

autovehicul se înţelege persoana care determină punerea în mişcare şi acţionează

asupra direcţiei de deplasare pe drum a vehiculelor art. 6 pct. 26 din OUG 195/2002.

Formele calificate ale furtului sunt reglementate de art. 209 C pen:

Prima formă agravată, prevăzută în alineatul 1, constă în comiterea faptei în

următoarele împrejurări:

a. de două sau mai multe persoane împreună. Cel care distrage atenţia părţii

este complice la furt şi nu coautor pentru că nu comite acte de executare.

51 Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008

42

b. de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică.

Noţiunea de armă 52 este definită în art. 151 C pen cu referire la art 2 alin 1 pct 1 din

Legea nr. 295/2004 53. Nu se include aici şi noţiunea de armă asimilată. Prin substanţa

narcotică se înţelege orice substanţă care este aptă să provoace artificial adormirea unei

persoane. Nu este similară cu substanţa stupefiată sau drogurile.

c. de către o persoană mascată, deghizată, sau travestită. Persoana este

mascată atunci când are faţa acoperită cu o mască. Ea este deghizată atunci când şi a

schimbat înfăţişarea în întregime, sau în parte, pentru a fi percepută ca o altă persoană

sau un alt obiect, lucru sau fiinţă. Dacă însă noua înfăţişare semnifică caracteristicile

sexului opus atunci persoana este travestită.

d. asupra unei persoane aflată în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau

de a seapăra. Partea vătămată nu trebuie să ajungă în această stare datorită acţiunii

infractorului, deoarece fapta ar fi o tâlhărie.

e. într-un loc public. Intră în discuţie doar art 152 lit a şi b. Adică locul care

este întotdeauna accesibil publicului precum şi locul care este accesibil publicului în

anumite împrejurări. Condiţia cu privire la prezenţa a cel puţin 2 persoane nu mai

trebuie a fi îndeplinită deoarece fapta trebuie comisă în loc public şi nu în public.

f. într-un mijloc de transport în comun. Trebuie să fie un mijloc de transport

în comun efectiv folosit la aceasta şi nu un vehicul destinat mijlocului de transport în

comun. Nu se includ taxiurile.

g. în timpul nopţii. Se ia în calcul doar fenomenul natural al nopţii, care diferă

în funcţie de anotimp. Se apreciază în concret dacă era instalată noaptea sau nu şi nu

trebuie să fie folosite criterii rigide gen apusul soarelui, retragerea oamenilor la culcare

etc. Nu are importanţă dacă autorul a profitat sau nu de starea de întuneric sau de

52(1) Arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale.(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca si arme si care au fost intrebuintate pentru atac. 53 LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor si al munitiilor publicata in Monitorul Oficial nr. 583 din 30 iunie 2004

43

fenomenul nopţii. Această interpretare a fost dată de Tribunalul Suprem prin Decizia

de îndrumare nr. 3/1970.

h. în timpul unei calamităţi. Nu e necesar ca autorul să fi profitat de stare ci

doar să fie în intervalul cuprins între declanşarea calamităţii şi până la dispariţia

situaţiei de excepţie impusă de această stare.

i. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei

adevărate ori a unei chei mincinoase.

Efracţia presupune distrugerea unei încuietori, sistem sau dispozitiv de

închidere. Infracţiunea de distrugere a sistemului de închidere este absorbită în această

formă calificată de furt. Nu este considerat sistem de închidere sigiliul. Dacă agentul

pătrunde în casă şi găseşte un dulap încuiat, pe care îl sparge, fapta va fi comisă prin

efracţie. Dacă însă pătrunde în casă şi găseşte o valiză încuiată pe care o sustrage,

atunci nu există nici un act specific distrugerii unui sistem de închidere.

Escaladarea presupune depăşirea pe deasupra a unui obstacol în calea

pătrunderii neautorizate (gard, perete, fereastră) prin sărirea acestuia, căţărarea,

folosirea unor aparate de zbor etc. Pătrunderea pe sub acel obstacol nu constituie o

escaladare, chiar dacă agentul încearcă să depăşească acel obstacol, deoarece s-ar face

o analogie în defavoarea celui acuzat.

În cazul în care inculpatul a sărit gardul de 40 de cm care înconjura imobilul

apoi a pătruns în casă pe uşa deschisă şi a sustras mai multe bunuri, fapta nu e comisă

prin escaladare, deoarece acel gard nu era un obstacol în calea pătrunderii neautorizate.

Folosirea fără drept a unei chei adevărate. În acest caz agentul nu este

autorizată să folosească cheia respectivă care însă este adevărată. Cheia a ajuns în

posesia autorului fiind găsită, furată, etc. Cheia multiplicată este o cheie adevărată dacă

este multiplicată de cel care are dreptul să folosească cheia originală şi este mincinoasă

dacă multiplicarea se face de către o persoană care nu este autorizată să folosească

cheia originală.

44

Folosirea unei chei mincinoase presupune folosirea oricărui dispozitiv care

descuie o încuietoare fără a o distruge, indiferent că este o cheia multiplicată

neautorizat , şperaclu sau orice alt instrument de această natură.

Relaţia furtului cu violarea de domiciliu poate fi abordată ca fiind o unitate

naturală, o unitate legală, să se reţină un concurs de infracţiuni între cele două sau ca

violarea de domiciliu să fie absorbită din cauza caracterului subsidiar al acesteia

raportat la furt. Considerăm că se va reţine un concurs de infracţiuni între violarea de

domiciliu şi furtul calificat, deoarece textul legal înlătura posibilitatea de a se reţine

unitatea legală sau caracterul subsidiar. Aceasta pentru că nu există reglementare a

acestor soluţii în conţinutul furtului calificat sau al violării de domiciliu. Nu se poate

reţine nici absorbţia naturală deoarece se poate comite un furt calificat prin efracţie fără

a se comite şi o violare de domiciliu ( de exemplu pătrunderea într-un spaţiu comercial

prin distrugerea sistemului de închidere).

În alineatul 2 al art. 209 sunt prevăzute şi alte împrejurări de calificare a furtului:

a. sustragerea unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Bunurile

care fac obiectul acestui furt calificat sunt definite în art. 1 şi 3 din Legea privind

protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000.

b. un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau

identificare. Se referă la actele de stare civilă sau orice acte care servesc la legitimare

sau identificare ( de exemplu, carte de identitate, legitimaţie de student, paşaport,

legitimaţie de serviciu). Nu intră în categoria acestor acte, actele prin care s-ar putea

ajunge în mod indirect la stabilirea sării civile, legitimare sau identificare ( actele de

studii, de calificare profesională, diplome sau distincţii).

S-a susţinut că atunci când se sustrage o geantă cu scopul a-şi însuşi banii însă

agentul sustrage şi actele de identitate ale persoanei, furtul ar fi comis cu intenţie

eventuală. Există intenţie directă de gradul II în acest caz.

45

Mai mult decât atât, circumstanţa reală a calităţii speciale a obiectului material

se răsfrânge asupra unui participant la furt, în măsura în care a cunoscut-o sau a

prevăzut-o, ori asta nu înseamnă că participantul ar fi comis furtul din culpă. Ar fi

ilogic ca atunci când fapta este comisă în participaţie să existe intenţie directă şi

răspundere pentru furtul calificat, iar dacă fapta este comisă doar de o persoană în

aceleaşi împrejurări să existe o intenţie eventuală cu privire la furtul calificat.

A doua formă agravată de furt este reglementată de art. 209 alin 3. C pen, şi

cuprinde furtul comis în următoarele împrejurări:

a. sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină,

alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau

vagoane cisternă. La această formă agravată de furt unele acte preparatorii sunt

assimilate tentativei. Astfel sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe

terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport a ţiţeiului, gazolinei, etanului

lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi

deţinerea în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor

cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror dispozitive de prindere ori perforare.

b. sustragerea de componente ale sistemelor de irigaţii.

c. sustragerea de componente ale reţelelor electrice.

d. sustragerea unui dispozitiv ori a unui sistem de semnalizare, alarmare ori

alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică.

e. sustragerea unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la

incendiu, la accidentele de cale ferată, rutieră, navală sau aeriană ori în caz de

dezastru.

f. instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi

aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de

transport aferente.

46

g. bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a

persoanelor pe drumurile publice.

h. cabluri, linii, echipamente, şi instalaţii de telecomunicaţii,

radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii

A treia formă agravată de furt calificat este reglementată de alin 4 al art. 209 C

pen. şi incriminează furtul care a produs consecinţe deosebit de grave. Această

noţiune este definită în art.146 C pen. Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o

pagubă materială mai mare de 2 miliarde de lei sau o perturbare deosebit de gravă a

activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă

art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.

În art. 210 C. pen. sunt incriminate şi anumite forme atenuate de furt. În acest

caz celelalte forme agravate nu mai pot fi reţinute. Aceste furturi se urmăresc la

plângerea prealabilă iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

a. furtul săvârşit între soţi.

b. furtul săvârşit între rude apropiate.

c. furtul săvârşit de minor în paguba tutorelui său.

d. de către cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit

de aceasta.

Noţiunea de locuire împreună şi cea de găzduire au fost definite de Tribunalul

suprem prin Decizia de îndrumare nr.8/ 1971. Locuire împreună înseamnă folosirea de

către făptuitor şi partea vătămată a aceleiaşi locuinţe, în mod permanent sau temporar,

dar cu caracter de stabilitate. Nu locuiesc împreună cei care ocupă ocazional împreună

o cameră de hotel etc.

Găzduirea înseamnă oferta gazdei, bazată pe încredere, făcută beneficiarului

de a folosi locuinţa pe o durată scurtă.

Cel care sustrage bunuri din camera de hotel nu comite un furt atenuat deorece el

este cazat nu găzduit.

47

2. Tâlhăria

Art. 211 C pen incriminează sub denumirea de tâlhărie furtul prin întrebuinţarea

de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau

neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea

unor asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea

urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

Este o infracţiune complexă.

Tâlhăria constă într-o modalitate particulară de comitere a unui furt şi anume

când aceasta se realizează prin constrângerea sau prin înfrângerea rezistenţei victimei.

Latura obiectivă. Actul de executare al tâlhăriei are un conţinut complex şi este

alcătuit din două activităţi conjugate: furtul, ca acţiune principală şi constrângerea, ca

acţiune subsidiară, aceasta din urmă fiind modalitatea de înlesnire, în sens larg, a

sustragerii.

a. acţiunea de furt implică luarea unui bun mobil al altuia în scopul însuşirii pe

nedrept. Sustragerea se realizează şi prin fapta victimei, când aceasta este constrânsă să

remită ea bunurile( de exemplu să le pună în sacoşa tâlharului). Toate condiţiile de

tipicitate ale furtului trebuie îndeplinite şi în cazul tâlhăriei. Se reţine şi furtul în scopul

folosirii pe nedrept având în vedere că legea nu face distincţie.

Dacă sustragerea unui bun nu intră sub incidenţa furtului, fiind aplicabil un text

dintr-o lege specială pentru o astfel de faptă, fapta nu se încadrează la tâlhărie ci se va

reţine un concurs de infracţiuni între sustragerea de material lemnos din pădure şi

infracţiunea de loviri sau alte violenţe, ori ameninţare după caz.( de exemplu

sustragerea de lemn din pădure care intră sub incidenţa Codului silvic art. 98 C silvic).

b. întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau prin punerea victimei în stare

de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.

Condiţiile acestei componente:

48

Fapta trebuie comisă asupra persoanei care deţine sau protejează deţinerea

unui bun, care poate fi proprietarul, posesorul sau chiar cel care are în paza lucrul

respectiv. Se va reţine o singură infracţiune de tâlhărie atunci când sunt agresate mai

multe persoane pentru a sustrage un bun aparţinând unei singure persoane deoarece

infracţiunea este una contra patrimoniului, acesta fiind protejat în principal prin

incriminarea tâlhăriei ( de exemplu, cel care loveşte doi paznici pentru a sustrage un

bun păzit de aceştia va comite o singură tâlhărie). Dimpotrivă dacă prin aceeaşi acţiune

de ameninţare se sustrag bunuri aparţinând mai multor persoane se vor reţine atâtea

infracţiuni de tâlhărie câte persoane vătămate sunt54.

Sustragerea unui lănţişor de la gât prin ruperea acestuia, nu are semnificaţia

unei sustrageri prin violenţă, deoarece se profită de surprinderea victimei, iar ruperea

lănţişorului nu presupune comiterea vreunei violenţe, deoarece trebuia ca fapta să

cauzeze suferinţe fizice.

Dacă prin folosirea violenţei se produc urmări specifice art 181 C pen se va

reţine un concurs de infracţiuni. Aceasta deoarece textul art 211 C pen., care foloseşte

expresia furtului prin întrebuinţarea de violenţe, nu poate fi interpretat extensiv şi

pentru ipoteza când furtul ar fi comis prin vătămări corporale.

De lege ferenda ar trebui să se revină la existenţa urmei forme agravate atunci

când se comite printr-o vătămare corporală sau să se folosească o expresie care să

poată fi extinsă şi la vătămările corporale ( de exemplu folosirea expresiei generale a

faptei comisă prin constrângere).

Punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra se poate

realiza în concret prin administrarea sau folosirea de substanţe narcotice, stupefiante,

alcool sau orice altă modalitate prin care victima este adusă în neputinţa de a se apăra.

54 De exemplu cel care ameninţă călătorii dintr-un autocar cu moartea dacă nu predau bunurile care se găsesc asupra lor.

49

Să fie comisă în aceeaşi împrejurare cu sustragerea, altfel poate fi şantaj.

Tentativa se pedepseşte. Fapta se consumă în momentul consumării furtului dacă

constrângerea este anterioară sau concomitentă sustragerii, sau se consumă în

momentul comiterii actului de constrângere când este realizat pentru a păstra bunul

furat, a înlătura urmele infracţiunii sau pentru a-şi asigura scăparea, indiferent dacă

agentul a reuşit să păstreze bunul., să scape sau să înlăture urmele infracţiunii55.

Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă deoarece este preluat

scopul special al infracţiunii de furt. Există tâlhărie şi atunci când scopul sustragerii

este cel al folosirii fără drept a unui vehicul.

Forme agravate:

Prima formă agravată, cea de la alin 2 din art. 211. c pen vizează tâlhăria

comisă în următoarele împrejurări:

- de o persoană mascată, deghizată sau travestită.

- în timpul nopţii

- într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Intră şi taxiul în categoria

mijlocului de transport.

A doua formă agravată este cea reglementată de art. 211 alin. 2 ind. 1 C pen

când tâlhăria a fost comisă în următoarele împrejurări:

- de două sau mai multe persoane împreună.

- de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori

paralizantă. În noţiunea de armă este cuprinsă atât arma propriu-zisă cât şi arma

asimilată în accepţiunea art. 151 c. pen. Elementele de diferenţă faţă de furt sunt date

de faptul că la furt arma trebuie să fie propriu-zisă spre deosebire de tâlhărie unde

poate fi şi o armă asimilată, iar la tâlhărie se reţine ca împrejurare de agravare şi faptul

de a avea o substanţă paralizantă.

55 Există tentativă şi atunci când tentativa de furt este urmată de exercitarea de violenţe pentru a înlătura urmele

infracţiunii sau a-şi asigura scăparea.

50

- într-o locuinţă sau în dependinţele acesteia. Legea nu face distincţie deci poate fi şi

locuinţa infractorului, ceea ce apare ca cel puţin curios.

În cazul acestei forme agravate credem că violarea de domiciliu se absoarbe în

conţinutul infracţiunii de tâlhărie în forma agravată56.

- în timpul unei calamităţi.

- a avut vreuna din urmările arătate în art 182. Din formulare rezultă caracterul

praeterintenţionat al acestor urmări, deci această modalitate se poate comite doar cu

această formă de vinovăţie. Dacă autorul a dorit atât să tâlhărească victima, cât şi să îi

producă o vătămare corporală gravă se va reţine un concurs între tâlhăria în forma

simplă în concurs cu vătămarea corporală gravă.

Ultima formă agravată este cea reglementată de art. 211 alin 3:

- când tâlhăria a produs consecinţe deosebit de grave ( art. 146 C. pen.)

- când fapta a avut ca urmare moartea victimei. Se comite doar cu praeterintenţie.

Tentativa este posibilă şi este şi incriminată.

Dacă agentul comite fapta cu intenţia de a ucide victima se va reţine un concurs

între omor deosebit de grav( 176 lit d) şi o tâlhărie în forma simplă.

3. Abuzul de încredere.

Art. 213 C pen. incriminează însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu

orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

Elementul specific este reprezentat de faptul că bunul se află în posesia sau

detenţia autorului care transpormă această stăpânire de fapt în una ilicită.

Pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie îndeplinite două condiţii premisă:

56 În mod evident legiuitorul s-a referit la semnificaţia de domiciliu în sensul art. 192 C pen.

51

- să fie un bun mobil al altuia, care în momentul comiterii faptei să se afle în

detenţia altuia. Prin detenţie se înţelege dreptul de a stăpâni un bun în numele altuia

fie în interesul altuia( mandatarul, depozitarul) fie în interesul propriu al detentorului(

comodatarul etc), fără însă a dobândi şi dreptul de a dispune de acel bun.

Dacă în cazul unor bunuri consumptibile, beneficiarul lor are dreptul de a

dispune de ele, acestea nu se subsumează noţiunii de bun mobil, specifică abuzului de

încredere. În acest caz, deoarece beneficiarul are obligaţia de a restitui un bun

consumptibil de aceeaşi natură, el va răspunde civil atunci când nu îşi îndeplineşte

obligaţia de a restitui bunul ( de exemplu împrumut unei sume de bani etc). Dacă

depozitarul unor bunuri consumptibile nu primeşte şi dreptul de a dispune de acele

bunuri, iar el dispune de ele sau de o parte din ele, el va comite infracţiunea de abuz de

încredere57.

În conţinutul detenţiei cu semnificaţie penală nu intră şi simpla deţinere

materială în afara unui raport juridic( cel care deţine o valiză pentru a-l ajuta să

coboare din tren etc). În acest caz deţinătorul nu dobândeşte nici un drept de folosinţă a

acelui bun. Fapta în acest caz fiind un furt.

- să fie un bun mobil deţinut de făptuitor cu orice titlu. Prin titlu se înţelege temeiul

juridic prin care o persoană dobândeşte posesia sau detenţia unui lucru. Titlul trebuie

să aibă un caracter civil, şi să privească raporturi patrimoniale netranslative de

proprietate. Dacă făptuitorul deţine bunul în cadrul unui raport de muncă şi dispune sau

îşi însuşeşte acel bun el va comite fie infracţiunea de abuz în serviciu, delapidare sau

infracţiunea de furt. Titlul trebuie să fie legal şi valabil.

Latura obiectivă. Fapta se poate comite în următoarele modalităţi:

- însuşirea bunului. În acest caz făptuitorul consideră bunul ca fiind unul al său. -

dispunerea de bun pe nedrept. Săvârşirea unor acte de dispoziţie, cu character juridic

57 De exemplu cel care primeşte în depozit fructe fără a avea dreptul a dispune de ele, şi totuşi el le înstrăinează şi restituie o cantitate asemănătoare de fructe cu cele pe care le-a înstrăinat.

52

sau material, asupra bunului dincolo de limitele conferite de titlu.

- refuzul de a-l restitui. Constă în manifestarea de voinţă de a nu restitui bunul deţinut

şi de a-l reţine atunci când i se cere expres să restituie bunul. Refuzul trebuie să fie

abuziv. Nu e abuziv în cazul dreptului de retenţie al depozitarului. Refuzul de a restitui

poate fi expres sau tacit. Refuzul de a restitui constituie o prezumţie de tipicitate dar

poate fi răsturnată dacă se dovedeşte că refuzul este unul

legitim( dreptul de retenţie din dreptul civil).

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Tentativa nu se pedepseşte.

Fapta se consumă în momentul în care se comite actul de însuşire, dispunere sau

refuzul restituirii, prejudiciul constând în valoarea bunului încredinţat făptuitorului.

Infracţiunea este una de rezultat, care se produce însă imediat ce s-a încheiat şi actul de

executare.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. Operează împăcarea

părţilor.

4. Gestiunea frauduloasă.

Art. 214 incriminează fapta prin care se pricinuieşte o pagubă unei persoane, cu

rea credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel

care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.

Obiectul material al acestei infracţiuni este reprezentat de orice fel de bunuri

sau valori patrimoniale, mobile sau imobile, corporale sau incorporale care intră în

patrimoniul unei persoane. Elementul de particularitate este acela că agentul are în

administrare sau conservare o universalitate de bunuri sau o parte dintr-o

universalitate şi nu bunuri ut singuli.

Această universalitate de bunuri trebuie să se afle în detenţia subiectului activ.

53

Latura obiectivă constă în pricinuirea unei pagube atât printr-o acţiune cât şi

printr-o omisiune produsă cu ocazia administrării. Trebuie ca fapta să şi producă o

pagubă nefiind suficient doar să aibă aptitudinea ca în viitor să producă o pagubă.

Fapta se consumă în momentul producerii pagubei.

Tentativa este posibilă dar nu e incriminată.

Fapta se comite cu intenţie directă sau eventuală, textul prevăzând expres cerinţa

relei credinţe cu ocazia administrării sau conservării.

Subiectul activ este special şi este reprezentat de cel care are calitatea de

administrator, gestionar sau custode al bunurilor altuia ( tutorele, executorul

testamentar, custodele, depozitarul, mandatarul.

Fapta are o forma agravată atunci când este săvârşită în scopul de a dobândi

un folos material. În această modalitate fapta se comite doar cu intenţie directă. Nu

este necesar să şi dobândească folosul material fiind suficient să urmărească acest

lucru. Este obligatoriu să şi producă o pagubă, ca şi condiţie de existenţă a formei de

bază a gestiunii frauduloase.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. Operează împăcarea

părţilor.

5.a. Înşelăciunea în formă de bază.

Art. 215 C pen incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată

a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a

obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a

pricinuit o pagubă.

Condiţiile laturii obiective:

- să existe o inducere în eroare, care presupune o acţiune care are ca efect crearea

unei imagini deformate a realităţii în conştiinţa înşelatului, premisă care îl determină să

54

acţioneze păgubitor pentru sine.

Care este semnificaţia minciunii în dreptul penal?

Într-o primă etapă , referitor la sancţiunea penală pentru minciună, a fost

îmbrăţişată aşa numita teorie clasică, sau abstractă a criteriului obiectiv. Se considera

că, pentru a se circumscrie dispoziţiei care incriminează înşelăciunea, un mijloc trebuie

analizat în obiectivitatea sa, deci trebuie însoţit de un fapt exterior, de un aranjament,

din care să rezulte cu certitudine intenţia de a înşela, mijloc care să permită un examen

exterior obiectiv şi care exclude implicit simplele cuvinte mincinoase. Această opinie

era influenţată şi de textul de incriminare francez al înşelăciunii.

Consecinţa acestei teorii este aceea că cel care se lasă înşelat de o simplă

afirmaţie mincinoasă face dovadă de neprevedere şi este victima propriei sale uşurinţe,

nemeritând astfel protecţia legii penale.

Pornind de la consecinţele practice pe care le are teoria clasică, s-a încercat

înlăturarea acestora, considerându-se că cel slab merită în primul rând protecţia legii.

Doctrina italiană împărtăşeşte pe scară largă această noua abordare elaborând

aşa numita teorie a criteriului subiectiv. La început susţinătorii acestei noi teorii nu au

renunţat în totalitate la tezele teoriei obiective. Ei considerau că, deşi idoneitatea

mijloacelor prin care se poate comite escrocheria trebuie judecată în mod obiectiv,

simpla minciună neînsoţită de acel aparat exterior poate fi un mijloc idoneu atunci când

ar fi putut induce în eroare pe oricine.

Avînd în vedere dispoziţiile art 332 C.pen. din 1864, care incrimina înşelăciunea

simplă - text inspirat de art. 241 C.pen. prusian, minciuna chiar grosieră poate fi un

mijloc de comitere a infracţiunii de înşelăciune deoarece legea nu cere decât o amăgire

indiferent de mijloacele prin care s-ar realiza aceasta. Teza a fost împărtăşită şi de

doctrina şi jurisprudenţa germană unde codul penal imperial preluase dispoziţiile art.

241 C. pen. prusian.

55

Doctrina şi jurisprudenţa interbelică a considerat dăunătoare utilizarea unor teze

doctrinare rigide, înclinând spre o abordare mai flexibilă - lăsând judecătorului

libertatea de a aprecia dacă o afirmaţie mincinoasă în concret era un mijloc idoneu sau

nu de comitere a infracţiunii de înşelăciune.

Doctrina postbelică a marcat o reîntoarcere la teoria obiectivă, considerându-se

că simplul fapt de a afirma un neadevăr sau de a nega un adevăr nu constituie un mijloc

de inducere în eroare dacă minciuna nu s-a produs în strânsă legătură cu anumite

împrejurări sau fapte care i-au dat o aparenţă de veridicitate.

În jurisprudenţă s-a considerat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune se

cere ca înşelarea să fie rezultatul unor manopere dolosive. Simpla rea-credinţă a

infractorului la încheierea sau executarea convenţiei nu poate fi un element component

al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în convenţii58.

În speţa de mai sus considerăm că reaua-credinţă este suficientă pentru a

îndeplini cerinţa textului art.215 alin.3, deoarece beneficiarul contractului a fost indus

în eroare cu privire la suma pe care trebuia să o plătească constructorului - preţul fiind

un element determinant pentru beneficiar.

Originea art.551 C.pen din1937, care are o formulare asemănătoare cu

dispoziţiile art.215 alin.3 C.pen, a fost art.241 C. pen. prusian, text în baza căruia

doctrina şi jurisprudenţa germană a considerat că simplele afirmaţii mincinoase

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Credem că este necesar a se renunţa la teoria obiectivă şi de a se reveni la soluţia

din perioada interbelică, adică la teoria subiectivă, deoarece textul de incriminare

roman al înşelăciunii nu condiţionează existenţa inducerii sau menţinerii în eroare de

prezenţa unor acte exterioare. Este suficient ca victima să se găsească în eroare ca

urmare a conduitei agentului , indiferent dacă această conduită este comisivă sau

58 S-a decis, de exemplu, că faptul de a trece şi încasa, în cadrul unui contract de construcţii, sume superioare lucrărilor, nu constituie elemente suficiente în stabilirea trăsăturilor infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

56

omisivă şi indiferent de faptul că minciuna a fost însoţită şi de o activitate materială

suplimentată având natura unei mise en scène.

- acţiunea de inducere să se realizeze în scopul dobândirii de către agent a unui

folos material injust.

- să se cauzeze o pagubă. Practic în cazul înşelăciunii victima este determinată să îşi

provoace singură o pagubă, prin remiterea unui bun, prin plata nejustificată a unui

serviciu, renunţarea la un drept etc.

Fapta se consumă în momentul producerii pagubei.

Când agentul ascunde un produs dintr-un supermarket în ambalajul unui alt

produs, acesta va comite infracţiunea de furt, care se consumă atunci când el a ascuns

bunul pe care doreşte să îl sustragă în ambalajul unui alt bun (un inel într-o cutie de

biscuiţi).

Dacă agentul doar schimbă codul de bare al produsului cu unul mai ieftin, atunci

fapta va fi înşelăciune.

Fapta se comite doar cu intenţie directă.

Forma agravată. Există atunci când inducerea în eroare este săvârşită prin

folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Numele

şi calităţile mincinoase au un caracter exemplificativ şi se includ în categoria

mijloacelor frauduloase.

Mijloacele frauduloase pot fi definite ca fiind acele mijloace care prezintă o

mare aparenţă de veridicitate. De exemplu folosirea unei hotărâri judecătoreşti

greşite, dar irevocabile. Dacă mijloacele folosite intră sub incidenţa unor texte de

incriminare se va reţine un concurs de infracţiuni59.

5.b. Înşelăciunea în convenţii

În art 215 alin 3 C pen este incriminată inducerea sau menţinerea în eroare a

unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită astfel încât,

59 Fals privind identitatea, uzurpare de calităţi oficiale, înscrisuri falsificate etc).

57

fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile

stipulate.

Este o modalitate distinctă a înşelăciunii preluând de la aceasta doar scopul

inducerii şi condiţia producerii unei pagube.

Latura obiectivă. Condiţii:

- Existenţa unei acţiuni de inducere sau menţinere în eroare. Elementul de

particularitate este dat de cea de-a doua modalitate şi anume menţinerea în eroare.

Această modalitate conferă reglementării româneşti aproape un caracter de unicitate,

deoarece majoritatea codurilor penale europene nu conţin o dispoziţie asemănătoare60.

- Acţiunea de inducere sau menţinere în eroare să fie săvârşită cu prilejul

încheierii sau executării unui contract. Prin contract se înţelege numai convenţia

juridică, în sensul pe care o are aceasta în dreptul civil şi comercial. Legea penală

utilizează noţiunea de contract fără a distinge între contractele valabile, anulabile sau

nule din punct de vedere civil, deoarece chiar şi contractele lovite de nulitate produc

efecte juridice. (Cazul schimbului valutar realizat pe stradă, care este un contract de

schimb lovit de nulitate, deoarece fapta este o contravenţie etc.).

Pentru a se circumscrie textului art.215 alin.3 activitatea infracţională trebuie

săvârşită cu ocazia încheierii unei convenţii, altfel spus în intervalul cuprins între

declanşarea negocierilor şi până la finalizarea acestora şi realizarea acordului de

voinţă.

Această formulare a legii a fost criticată deoarece interpretarea ad literam ar

conduce la concluzia că legea vizează doar momentul încheierii şi executării

contractului, adică un interval scurt, iar prin această formulare textul legii nu ar mai

corespunde raţiunii incriminării unor astfel de fapte.

60 Astfel, infracţiunea de înşelăciune în convenţii este săvârşită şi în ipoteza în care victima a ajuns în eroare independent de conduita agentului, însă făptuitorul se foloseşte de această stare a victimei şi o păgubeşte prin încheierea sau executarea respectivei convenţii.

58

Considerăm că textul incriminator este suficient de cuprinzător deoarece

legiuitorul foloseşte expresia cu prilejul încheierii sau executării unui contract ,

formulare care utilizează cuvântul prilej ce desemnează întregul context cauzal care

însoţeşte încheierea sau executarea unui contract, fără o condiţionare temporal strictă.

Prin noţiunea cu prilejul executării contractului, legea desemnează intervalul de

timp cuprins între momentul încheierii contractului (de când acordul de voinţă produce

efecte juridice) şi până la stingerea efectelor contractului în oricare din modalităţile

prevăzute de lege. Rezoluţiunea unui contract este inclusă în intervalul de timp cerut de

art.215 alin.3 C. pen.61

- Eroarea provocată sau menţinută să fie determinantă pentru încheierea sau

executare contractului în condiţiile stipulate. Această cerinţă a legii penale a fost

împrumutată, sub aspectul formulării, din dreptul civil, şi reprezintă una din condiţiile

de existenţă a dolului. Astfel eroarea provocată prin dol trebuie să fie determinantă la

încheierea actului juridic, în caz contrar este considerată o simplă minciună. Instanţa de

judecată va aprecia în concret dacă elementul ascuns sau prezentat eronat de către

făptuitor a avut un caracter determinant pentru încheierea şi executarea contractului.

Cu certitudine efectele care decurg din natura şi esenţa contractului respectiv pot

fi considerate ca fiind elemente determinante (spre exemplu preţul sau translaţia

proprietăţii la contractul de vânzare-cumpărare, cuantumul chiriei şi caracteristicile

imobilului închiriat la contractul de locaţiune ,etc.). Părţile pot considera şi alte clause

ca având un rol determinant pentru realizarea acordului de voinţă şi executarea

obligaţiilor în condiţiile stabilite.

- Producerea unei pagube. Deşi această condiţie nu este formulată expres de textul de

incriminare, ea rezultă din caracterul de normă specială a art.215 alin.3 C pen. în raport

61 Dacă s-ar admite contrariul ar însemna că, spre exemplu, introducerea acţiunii în rezoluţiune pune capăt protecţiei penale a înşelatului, ceea ce nu poate fi admis pentru că soluţionarea laturii civile în procesul penal nu afectează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

59

cu dispoziţiile art. 215 alin.1, unde existenţa pagubei este cerută expres. Includerea

înşelăciunii în convenţii în Titlul III al Părţii speciale a Codului penal ne duce la

concluzia că prin comiterea acesteia trebuie să se aducă atingere patrimoniului. Punctul

de vedere a fost împărtăşit şi de practica judiciară, fiind susţinut constant şi în doctrină.

Această condiţie se apreciază raportat la forma consumată a infracţiunii.

Neexecutarea unui contract nu presupune de regulă existenţa unei înşelăciuni, de

obicei fiind vorba de un litigiu civil. Asta nu înseamnă că exclude o astfel de

posibilitate atunci când neexecutarea este consecinţa inducerii sau menţinerii în eroare

a cocontractantului.

Fapta se comite doar cu intenţie directă.

Înşelăciunea în convenţii are şi ea forma agravată atunci când a fost săvârşită

prin folosire de calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Pentru detalii a se

vedea S Bogdan, Latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, în Revista

de drept penal nr.3/1999.

5.c Înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire.

Alineatul 4 al art. 215 incriminează emiterea unui cec asupra unei instituţii de

credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau

acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia în totul sau

în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de prezentare în scopul de a

obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă

posesorului cecului.

Este o formă distinctă de înşelăciune.

Cecul este un instrument de plată prin care o persoană numită trăgător dă ordin

unei bănci la care are disponibil bănesc numită tras, să plătească la prezentarea titlului,

o sumă de bani altei persoane numită beneficiar.

Latura obiectivă se poate realiza prin:

60

- emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind

că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară.

- retragerea, după emitere, a proviziei în totul sau în parte.

- interzicerea adresată trasului de a plăti înainte de prezentare.

Şi în cazul acestei modalităţi se cere ca şi condiţie producerea unei pagube.

Subiect pasiv este beneficiarul, nu banca ( trasul).

Fapta se comite doar cu intenţie directă existând un scop special.

Cecurile în alb emise cu titlu de garanţie, nu constituie decât în aparenţă o

înşelăciune prin emitere de cec-uri, deoarece beneficiarul trebuie să fie indus în eroare

la momentul primirii cecului şi nu la momentul în care, văzând că trăgătorul, dintr-un

motiv sau altul, nu mai are lichidităţi , completează cecul şi îl introduce în circulaţie.

Efectuarea de adăugiri, pe un cec aflat în circulaţie constituie infracţiunea de

falsificare de valori ( art 282 C pen ) şi nu de emitere de cecuri fără acoperire.

Toate formele de înşelăciune au o formă agravată comună şi anume atunci când

înşelăciunea a produs consecinţe deosebit de grave62.

6. Delapidarea.

Art. 215 ind 1 C pen incriminează însuşirea, folosirea sau traficarea, de către

un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care

le gestionează sau de administrează.

Obiectul material al acestei infracţiuni este reprezentat de bani, valori sau alte

bunuri aflate în administrarea sau gestiunea unui funcţionar.

62 Există şi alte forme de înşelăciune în codul penal (înşelăciune la măsurătoare art. 296 C pen. înşelăciune cu privire la calitatea mărfii art. 297 C. pen, falsificare de produse sau alte alimente art. 313 C pen).

61

Subiectul activ este unul calificat fiind un funcţionar în sensul art. 147 C pen

care administrează sau gestionează banii sau alte valori.

Art. 147 C pen prevede că prin funcţionar se înţelege funcţionarul public precum

şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice

decât o unitate publică sau de interes public.

Cu alte cuvinte orice salariat al unei persoane juridice este funcţionar63.

Prin gestionare se înţelege activitatea salariatului care are ca atribuţii primirea,

păstrarea şi eliberarea bunurilor societăţii. Actele de păstrare presupun mai mult decât

paza acestora care nu necesită luarea în primire a bunurilor.

Administrarea presupune activitatea acelor organe cu atribuţii de conducere ale

unei persoane juridice care au atribuţii de a da dispoziţii cu privire la circulaţia

bunurilor fără a implica şi contactul direct.

Latura obiectivă. Modalităţile prin care se comite fapta sunt:

Însuşirea, care constă în sustragerea acelui bun sau prin dispunerea de acel bun.

Folosirea, care presupune folosirea unui bun în interes personal fără ca agentul

să urmărească însuşirea acestuia.

Traficarea, care constă în scoaterea temporară a bunului din gestiune şi

întrebuinţarea lui în scopuri speculative ilicite( împrumutul de bani din gestiune pentru

a primi dobândă, darea de bunuri pe credit în scopul unor foloase etc). Pentru

realizarea tipicităţii este necesar să se producă şi o pagubă. Aceasta constă în valoare

bunului însuşit sau diferenţa dintre valoarea bunului înainte de folosire sau traficare şi

valoare după încetarea folosirii sau traficării.

Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă.

Fapta se consumă în momentul producerii pagubei. Tentativa este incriminată.

Fapta are o formă agravată atunci când a produs consecinţe deosebit de grave.

63 În acelaşi timp funcţionarul trebuie să aibă atribuţii de administrare sau gestiune.

62

În art. 272 pct 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990 este incriminată fapta,

administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al

societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură

societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori

pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect sau care se

împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea

pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate

care controlează societatea pe care el o administrează sau face ca una dintre aceste

societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.

Între cele două texte de incriminare există concurs de calificări care se rezolvă

după criteriul subsidiarităţii, în sensul că art 272 se aplică doar dacă fapta nu constituie

o infracţiune mai gravă ( se prevede expres în art. 281 din Legea nr. 31/1990). Dacă

administratorul societăţii comerciale are contrat de muncă şi este funcţionar în sensul

legii penale, va răspunde pentru delapidare, deoarece aceasta este sancţionată mai grav

decât infracţiunea din Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale. Dacă însă

administratorul nu are calitatea de funcţionar în sensul legii penale atunci i se aplică

dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990.

7. Însuşirea bunului găsit

Art. 216 C pen. incriminează fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun

găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său .

O altă modalitate de comitere a acestei fapte este incriminată în art. 2 şi constă în fapta

de însuşire pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia

făptuitorului.

63

Prin bun găsit se înţelege bunul pierdut nu şi cel uitat. Bunul pierdut este acela

care a ieşit în mod involuntar din posesia titularului său, iar bunul uitat este bunul lăsat

involuntar şi momentan într-un anumit loc fără a fi considerat că a ieşit din posesia

celui care îi aparţine. Bunul nesupravegheat, dar asupra căruia se exercită stăpânirea de

fapt a cuiva nu constitui un bun pierdut.

Bunul abandonat nu constituie obiect nici al furtului şi nici al însuşirii bunului

găsit. Calitatea de bun găsit, pierdut, uitat sau abandonat se raportează la conştiinţa

autorului şi nu a părţii vătămate. Dacă partea vătămată uită un bun într-o gară şi nimeni

nu revendică nimeni posesia lui este în mod evident un bun găsit care este obiect al

însuşirii bunului găsit. Dimpotrivă dacă agentul observă momentul în care victima

pierde un bun şi îl recuperează fapta lui va fi furt.

Bunul în mod evident trebuie să fie al altuia atât în prima cât şi în cea de-a doua

modalitate.

Latura obiectivă:

I. În prima modalitate fapta se poate comite prin două activităţi:

- nepredarea bunului celui îndreptăţit sau autorităţilor în termen de 10 zile. Fapta se

consumă doar după împlinirea termenului ceea ce înseamnă că tentativa nu este

posibilă. Termenul este unul substanţial. Este indiferent dacă bunul este predat

autorităţilor sau celui îndreptăţit.

- dispunerea de bunul găsit. Asta presupune un comportament echivalent cu al unui

proprietar al bunului, indiferent dacă dispunerea are un caracter juridic sau material. În

această modalitate fapta se consumă în momentul dispunerii. Tentativa este posibilă

dar nu este incriminată.

Dacă până la comiterea actelor de executare, proprietarul se desizează voluntar

de bun abandonându-l, fapta nu mai poate fi o însuşire a bunului găsit, deoarece pentru

consumarea ei trebuie să se producă un prejudiciu. Fapta de însuşire a bunului

abandonat nu este infracţiune.

64

Dacă agentul declară în cursul celor 10 zile că nu a găsit bunul atunci când este

întrebat de cel care l-a pierdut, comite o însuşire.

Dacă îi spune că este la el dar să mai aştepte termenul legal până o să i-l predea,

atunci fapta sa va fi o tentativă nepedepsibilă.

II. A doua modalitate de comitere a acestei infracţiuni constă în însuşirea

bunului mobil deţinut din eroare. În concret un bun poate ajunge din eroare în posesia

făptuitorului astfel:

- datorită erorii celui care predă bunul cu privire la identitatea destinatarului.

Poştaşul aduce pachetul unei alte persoane. Dacă destinatarul, ştie că pachetul nu îi este

destinat lui, fiind de rea credinţă fapta lui poate fi înşelăciune.

- datorită erorii cu privire la identitatea bunului. De exemplu agentul ia un bun al

altuia din greşeală. Dacă agentul este de rea credinţă, fapta constă în furt.

Latura obiectivă. Fapta se comite în această modalitate doar în forma însuşirii

pe nedrept a bunul ajuns din eroare în posesia sa. Însuşirea presupune comportarea faţă

de bunul respectiv ca un proprietar şi se consumă atunci când se comite actul din care

rezultă însuşirea. Simpla folosire a bunului nu este infracţiune şi nici refuzul de a-l

restitui într-un anumit timp.

Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie chiar şi în modalitatea omisivă,

deoarece conceptual fapta este o infracţiune comisivă chiar dacă o modalitate de

comitere este omisivă. Practic, nepredarea bunului găsit în termenul legal se transformă

într-o prezumţie absolută de însuşire.

8. Distrugerea.

Art. 217 C pen incriminează fapta celui care distruge, degradează, aduce în

stare de neîntrebuinţare un bun aparţinând altuia sau împiedică luare măsurilor de

conservare ori de salvare a unui astfel de bun sau înlătură măsurile luate.

Obiectul material al distrugerii poate fi un bun mobil sau imobil.

Latura obiectivă.

65

Fapta în forma de bază sa poate comite în următoarele modalităţi:

- distrugere, ea constă în orice modalitate prin care, ca urmare a faptei

autorului, bunul este în totalitate nimicit şi devine total inutilizabil. Fie dispare total

substanţa

acestuia, fie se modifică atât de mult, încât nu mai poate fi în nici un fel readus la

forma iniţială.

- degradare, ea este o formă mai uşoară decât nimicirea, în sensul că bunul

devine

parţial de nefolosit, dar reparabil.

- aducerea în starea de neîntrebuinţare, semnifică faptul că prin anumite

manopere deşi bunul nu este distrus fizic, el nu mai poate fi folosit64.

- împiedicarea luării măsurilor de conservare sau salvare a unui bun în caz de

pericol.

- înlăturarea măsurilor luate în caz de pericol.

Furtul se poate reţine în concurs cu distrugerea atunci când prin sustragerea unor

componente se aduce şi în stare de neîntrebuinţare utilajul sau maşina de la care s-a

sustras componenta respectivă.

În cazul în care hoţul distruge bunul furat va răspunde doar pentru furt cu

excepţia cazului în care este incriminată şi distrugerea propriului bun.

Aceste modalităţi trebuie să cauzeze un prejudiciu.

Tentativa este incriminată. Fapta se consumă atunci când s-a produs rezultatul

păgubitor.

Fapta se comite cu intenţie, directă sau eventuală.

Se urmăreşte la plângerea prealabilă iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea

penală.

64 De exemplu dacă se pune 1 kg de sare în oala de supă a unui bucătar.

66

Formele agravate ale distrugerii privesc fie modalitatea de comiterii a

distrugerii, fie vreo calitatea particulară a obiectului distrus. Formele agravate se reţin

chiar dacă bunul aparţine făptuitorului. Sunt forme agravate:

- în art 217 alin 2 C pen este reglementată prima formă adică atunci când bunul are o

valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau altă asemenea valoare. Art. 1

şi 3 din Legea privind protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000

- în art 217 alin. 3 C pen se prevede că fapta are un caracter grav când se distruge,

degradează sau se aduce în stare de neîntrebuinţare o conductă petrolieră sau de

gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau

pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de

alimentare cu apă a conductelor magistrale de apă. Legiuitorul dovedeşte o

neconsecvenţă deoarece prevede că aceste forme agravate se reţin doar dacă se comit

prin distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare. Nu înţelegem de ce o

acţiune de împiedicare a măsurilor de conservare comise în cazul acestor categorii de

bunuri constituie o formă simplă şi nu una agravată.

- în art 217 alin 4 este reglementată o altă formă agravată şi anume atunci când

distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se realizează

prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol

public. Nu este suficient a se folosi un astfel de mijloc ci trebuie în concret să şi

prezinte pericol public.

9. Distrugerea calificată.

Art. 218 C pen incriminează distrugerea calificată care în esenţă este tot o formă

agravată a infracţiunii de distrugere doar că legiuitorul a dorit să-i atribuie un articol

distinct.

Prima modalitate a distrugerii calificate este reprezentată de ipoteza în care

fapta de la 217 C pen. a produs consecinţe deosebit de grave.

67

A doua modalitate este aceea în care fapta a produs un dezastru. Noţiunea de

dezastru este definită în alin 2 al art 218 C pen astfel. Dezastrul constă în distrugerea

sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a

unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a

integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

Forma de vinovăţie este praeterintenţia

10. Distrugerea din culpă.

Art. 219 alin 1 C pen incriminează distrugerea, degradarea ori aducerea în

stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine

făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin

orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public.

De regulă, distrugerea din culpă a unui bun al altuia nu este infracţiune ci doar

un delict civil. În art. 219 C pen legiuitorul a stabilit nişte împrejurări în care

distrugerea din culpă intră sub incidenţa legii penale.

Legiuitorul incriminează distrugerea din culpă în prima modalitate doar dacă

este comisă prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă

pericol public. Cele două condiţii ale laturii obiective trebuie să fie îndeplinite

cumulativ. Culpa poate fi cu sau fără prevedere.

Este culpă cu prevedere spre exemplu când incendiul este declanşat intenţionat

cu scopul de a distruge nişte resturi vegetale65.

Culpa este fără prevedere atunci când o persoana scapă din greşeală o lumânare

aprinsă decorativă, pe bradul uscat de Crăciun, şi se declanşează un incendiu care pune

în pericol întregul imobil în care locuia proprietarul apartamentului.

65 Agentul a crezut că incendiul nu va ajunge şi la vegetaţia vecinului, deoarece exista un şanţ între cele două proprietăţi, şi cu toate astea vântul aprinde şi vegetaţia de pe terenul învecinat şi apoi pune în pericol mai multe case.

68

În alin 2 al art. 219 C pen este incriminată şi o altă modalitate de distrugere din

culpă, şi anume atunci când se distruge sau degradează din culpă o conduct petrolieră

sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii

sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori sisteme de alimentare cu

apă şi conducte magistrale de alimentare cu apă dacă fapta a avut ca urmare

aducerea acestora în stare de neîntrebuinţare. Elementele de particularitate ale acestei

forme privesc atât obiectul material al infracţiunii ci şi

producerea unui anumit rezultat.

Condiţiile cu privire la obiectul material şi cele cu privire la aducerea acestuia în

stare de neîntrebuinţare trebuie îndeplinite cumulativ. Dacă o persoană din culpă,

loveşte şi deformează o ţeavă de alimentare cu gaz, dar nu o aduce în stare de

neîntrebuinţare fapta sa nu este tipică pentru această modalitate.

Legea nu prevede nimic cu privire la subiectul activ, adică dacă poate să comită

fapta chiar proprietarul conductelor, etc. De obicei aceste bunuri sunt în proprietatea

statului sau a unor companii şi de aceea nu s-a făcut precizarea expresă, dar credem că

fapta este tipică şi dacă este comisă de proprietarul acestora deoarece sunt afectate şi

alte persoane decât efectiv proprietarii conductelor, reţelelor etc.

În alin 3 al art. 219 C pen. legea incriminează orice fel de distrugere din culpă

dacă a avut consecinţe deosebit de grave. Deşi această modalitate este considerată o

formă agravată a distrugerii din culpă, această formă prezintă particularitatea că poate

să absoarbă atât una dintre modalităţile distrugerii din culpă din alineatul 1 sau 2, cât şi

orice acţiune de distrugere din culpă, indiferent dacă sunt întrunite elementele tipicităţii

alineatului 1 şi 266.

Este dificil de acceptat ca forma agravată a uni infracţiuni să nu absoarbă forma

de bază, ori în exemplul de mai sus, forma de bază nu ar fi incriminată. Din acest

66 De exemplu este incriminată distrugerea din culpă indiferent de modul de distrugere dacă ea a produs consecinţe deosebit de grave.

69

motiv considerăm că şi alineatul 3 este o modalitate distinctă.

Această din urmă modalitate are o formă agravată, reglementată de alin 3 teza

II al art 219 C pen. şi anume atunci când a avut ca urmare un dezastru.

În alineatul 4 este incriminată a doua formă agravată a alineatului 3 teza I, şi

anume atunci când fapta care a produs consecinţe deosebit de grave sau dezastrul este

urmarea părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de

conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură

direct securitatea unor asemenea transporturi.

Ceea ce conferă faptei un caracter agravat este tocmai calitatea specială a

subiectului activ, şi nume personalul de conducere al unui mijloc de transport în

comun ori personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi.

11. Tulburarea de posesie.

Art. 220 C pen incriminează ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a

unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobarea

prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.

Obiectul acestei infracţiuni este un bun imobil aflat în posesia altuia.

Latura obiectivă. Fapta se poate comite în două modalităţi alternative:

- ocuparea fără drept, în întregime sau în parte a unui imobil aflat în

posesia altuia. Rezultatul acestei modalităţi constă în instituirea posesiei de fapt

asupra imobilului corelativ cu pierderea posesiei de către cel tulburat în posesie.

Ocuparea trebuie să se facă fără consimţământul proprietarului sau fără aprobarea

prealabilă primită în condiţiile legii.

În doctrină s-a susţinut că fapta are un caracter continuu şi durează până la

eliberarea terenului astfel ocupat. Această opinie a fost împărtăşită de practica judiciară

şi pentru că această infracţiune se urmărea la plângerea prealabilă, şi era inechitabil ca

cel al cărui teren a fost ocupat să nu mai poată obţine condamnarea infractorului după

70

scurgerea unui termen de 2 luni, deşi terenul său era ocupat şi după curgerea celor 2

luni.

Într-o altă opinie s-a susţinut că fapta are un caracter instantaneu şi se consumă

atunci când infractorul ocupă imobilul , la fel ca în cazul infracţiunii de violare de

domiciliu. Legiuitorul incriminează acţiunea de ocupare şi nu starea în care se găseşte

un teren ocupat. În opinia contrară nu ar putea fi justificată dobândirea prin

uzucapiunea de rea credinţă, deoarece din punctul de vedere al posesorului iniţial fapta

ar fi avut un caracter continuu şi ar putea solicita condamnarea celui care a uzucapat

pentru tulburare de posesie. Considerăm mai întemeiată această din urmă opinie.

- refuzul de a elibera imobilul ocupat fără drept, fără consimţământul

posesorului sau fără aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii. Pentru a se putea

vorbi de un refuz de eliberare este necesar ca partea vătămată să facă o solicitare

expresă de a i se elibera terenul. Refuzul de a elibera imobilul poate să fie expres

exprimat sau poate să fie implicit, în acest ultim caz, rezultând din faptul că agentul nu

încetează tulburare de posesie deşi partea vatămată i-a cerut expres acest lucru.

Legiuitorul a reglementat această formă agravată la fel ca şi în cazul violării de

domiciliu cu precizarea că în cazul violării de domiciliu această modalitate presupunea

o pătrundere în domiciliu autorizată. În cazul acestei forme aggravate practic ori de

câte ori partea vătămată solicită încetarea actului de tulburare agentul va comite o nouă

infracţiune. Dorinţa a fost aceea de a asigura un mijloc eficient de apărare a posesiei în

sens penal atunci când partea vătămată nu depunea plângerea penală în termenul

prevăzut de lege.

Forme agravate:

Prima formă agravată, prevăzută de art. 220 alin 2 C pen., există dacă fapta se

săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare, ori prin desfiinţarea semnelor de hotar,

reperelor de marcare.

71

Desfiinţarea semnelor de hotar sau reperelor de marcare înseamnă distrugerea

lor sau înlăturarea lor astfel încât să nu îşi mai poată îndeplini rolul de a marca limita

dintre imobile. Simpla distrugere a semnelor de hotar comisă fără vreo legătură cu

tulburare unei posesii constituie doar infracţiune de distrugere.

A doua formă agravată, prevăzută de art. 220 alin 3 C pen, există atunci cînd

prima formă agravată este comisă de două sau mai multe persoane împreună.

Infracţiunea se urmăreşte din oficiu, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea

penală. Lipsa de modificare corespunzătoare a dispoziţiilor procedurale a făcut ca să se

interpreteze textul în favoarea celui acuzat, în sensul că fapta s-ar urmări la plângerea

prealabilă.

12. Tăinuirea.

Art. 221 C pen incriminează primirea, dobândirea sau transformarea unui bun

ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei

fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine

sau pentru altul, a unui folos material.

Este o infracţiune subsecventă unei infracţiuni principale. Nu se poate vorbi de

existenţa unei tăinuiri dacă nu s-a comis în prealabil cel puţin o faptă prevăzută de

legea penală.

Obiect al infracţiunii de tăinuire este, de regulă, un bun mobil. Doctrina susţine

că doar un bun mobil poate fi tăinuit. Raportat la reglementarea română credem că nu

este exclus ca în modalitatea înlesnirii valorificării, obiect al tăinuirii să poată fi şi un

imobil dobândit de autor ca urmare a comiterii unei infracţiunii de înşelăciune. Opinia

noastră are un caracter minoritar.

Bunul trebuie să provină din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală,

ceea ce înseamnă că nu este necesar ca să răspundă penal cineva pentru fapta prevăzută

de legea penală prin care s-a dobândit bunul.

72

Un bun sustras poate fi obiect al mai multor infracţiuni de tăinuire.

Latura obiectivă. Fapta se poate comite în una din următoarele modalităţi:

- primirea. Înseamnă preluarea în detenţie a bunului.

- dobândirea. Înseamnă că tăinuitorul a devenit proprietarul bunului (vânzare

cumpărare, donaţie , schimb).

- transformarea bunului. În această modalitate se modifică substanţa sau forma

bunului( vopsire, reparare, etc).

- înlesnirea valorificării bunului. Aceasta presupune acordarea de ajutor pentru a

înlesni înstrăinarea sau schimbarea bunului. (anunţuri de vânzare, aducerea de

cumpărători etc.

Trebuie îndeplinită şi o condiţie negativă şi anume ca tăinuitorul să nu fi

participat la infracţiunea din care provin bunurile ce se „tăinuiesc”67. S-a exprimat şi o

opinie contrară, pe care nu o împărtăşim, şi anume atunci când după ce au împărţit

bunurile unul dintre infractori îl ajută pe un altul să-şi valorifice şi el bunurile

dobândite prin comiterea infracţiunii.

Dacă agentul promite că va tăinui bunurile atunci el participă la comiterea

infracţiunii principale în forma complicităţii.

Fapta se consumă în momentul în care bunul a fost primit, dobândit, transformat

sau s-a înlesnit valorificare lui.

În practica judiciară şi în doctrină se susţine că tăinuirea comisă în formă

continuată, are semnificaţia unui act de complicitate la fapta autorului. Actul de

tăinuire repetată întăreşte rezoluţia infractorului.

Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă, deoarece prin săvârşirea

faptei agentul a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Dacă o persoană ajută la valorificare unui bun fără a urmări prin aceasta un interes

67 Dacă agentul a participat la comiterea faptei atunci acesta nu va mai răspunde şi pentru infracţiunea de tăinuire a propriei infracţiunii.

73

patrimonial atunci acea persoană va răspunde eventual pentru infracţiunea de

favorizare a infractorului.

Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.

Fapta are în alineatul 2 şi o cauză specială de nepedepsire şi anume atunci când

tăinuirea este comisă de soţ sau de o rudă apropiată.

Fapta are şi o limitare a pedepsei şi anume faptul că sancţiunea aplicată pentru

tăinuire nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care bunul

este tăinuit.

CONCLUZII

Infractiunile contra patrimoniului sunt tratate in t. III, (art. 208-221), C. pen.

partea speciala, si cuprind fapte de sustragere, de frauda sau samavolnicie, asupra

avutului privat sau avutului public, potrivit celor doua forme de proprietate consacrate

in Constitutia Romaniei , dupa cum urmeaza: furtul, furtul calificat, talharia, pirateria,

abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa , inselaciunea, delapidarea, insusirea

74

bunului gasit, distrugerea calificata , distrugerea din culpa, tulburarea de posesie,

tainuirea.Infractiunile prevazute la acest titlu au ca obiect juridic generic comun

relatiile sociale de ordin patrimoniu, a caror desfasurare normala asigura apararea

proprietatii private si publice cu toate atributele lor.

Infractiunile contra patrimoniului reprezinta categoria cel mai des intalnita in viata de

zi cu zi, capatand amploare tot mai mare odata cu modificarile intervenite in plan socio-economic.

Infractiunile contra patrimoniului sunt acele infractiuni care au ca obiect juridic

relatii sociale de ordin patrimonial. Desfasurarea normala a relatiilor sociale de ordin

patrimonial, oricare ar fi acestea, constituie o conditie de existenta a societatii, de aceea

faptele prin care se vatama ori se pun in pericol aceste relatii sunt fapte socialmente

periculoase, impotriva carora este necesara actiunea represiva.

Legea penala apara, in general, toate relatiile de ordin patrimonial, incriminand

si sanctionand faptele indreptate impotriva acestora, prevazand un regim sanctionator

sever.

Toate aceste infractiuni constau in diferite atingeri aduse patrimoniului unei

persoane si anume in diferite schimbari ale situatiei ori stari de fapt a bunurilor produse

prin sustragerea, insusirea, distrugerea, risipirea sau impiedicarea folosirii lor. Ele

impiedica realizarea drepturilor subiective care au ca obiect bunurile a caror situatie de

fapt a fost schimbata si, prin savarsirea lor, tulbura, impiedica sau chiar zadarnicesc

desfasurarea normala a relatiilor de ordin patrimonial. De aici, rezulta si necesitatea

ocrotirii penale a patrimoniului.

In incriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea tine seama de caracterul

ilicit al actiunilor faptuitorului, iar nu de pozitia juridica a victimei, scopul incriminarii

fiind apararea situatiilor, de fapt ale bunurilor in sfera patrimoniala.

Toate infractiunile contra patrimoniului cuprind in structura lor o situatie

preexistenta pe care se grefeaza comiterea faptei. Aceasta consta intr-o anumita situatie

75

de fapt in care se gaseste bunul, situatie care este modificata prin comiterea

infractiunii.

Infractiunile contra patrimoniului sunt tratate in titlul III, (art. 208-222), Cod

penal Partea speciala.

Infractiunile contra patrimoniului cuprind fapte de sustragere, de frauda sau samavolnicie,

asupra avutului privat sau avutului public, potrivit celor doua forme de proprietate consacrate in

Constitutia Romaniei , dupa cum urmeaza: furtul; furtul calificat; talharia; pirateria; abuzul de

incredere; gestiunea frauduloasa; inselaciunea; delapidarea; insusirea bunului gasit;

distrugerea calificata; distrugerea din culpa; tulburarea de posesie; tainuirea.

Bibliografie

I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

1. George Antoniu, C. Bulai, S. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, Editura

76

ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti 1976

2. George Antoniu, Marin Popa, Ştefan Danes, Codul penal pe înţelesul tuturor,

Editura politica, Bucureşti, 1988

3. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a revazuta si adaugita, Ed.

Universul Juridic, Bucuresti, 2007

4. Gheorghe Mateut, "Drept penal special - Sinteza de teorie si practica

judiciara",Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999

5. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, "Drept penal - partea speciala",

Editura All Beck, Bucureşti, 2002

6. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu,

Ilie Pascu, Valericǎ Lazăr, Drept penal - partea speciala, Editura Europa Nova,

Bucureşti, 1997

7. Ilie Pascu, Mioara Ketty Guiu, ''Drept penal - partea speciala", Editura

Fundaţiei "Andrei Şaguna", Constanta 2003

8. Îndrumar legislativ, vol. VI, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

9. Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea Româneasca,

Bucureşti, 1921

10.Model Penal Law, American Law Institute, Philadelphia, 1985

11. Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal - partea speciala, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1983

12. Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal roman - partea speciala, Casa

de Editura si Presa "Şansa" Bucureşti 1997

13.Oliviu Augustin Stoica, "Drept penal - partea speciala", Editura Didactica si

Pedagogica, Bucureşti 1976

14. Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile

Papadopol, Virgil Ramureanu, "Codul comentat si adnotat-parte speciala", vol. I,

Editura ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti 1975

77

15.Tudor R. Popescu-Brăila, Drept civil, vol. I imprimat la Romcart SA,

Bucureşti, 1993

16. Tudorel Toader, "Drept penal, partea speciala" editia a 3-a, Editura

Hamangiu, 2008

17. Vasile Dobrinoiu, Drept penal - partea speciala, Vol. I, Editura Lumina Lex

Bucureşti 2004

18. Vintilă Dongoroz, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes,

M. Popovici, P. Sarbulescu, V. Stoica, "Noul Cod Penal si Codul penal anterior

prezentare comparativa'', Editura Politica, Bucureşti 1968

19. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif

Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca, ''Explicaţii teoretice ale

Codului penal roman'', vol. III, Ediţia a II-a, Editura Academiei Romane, Editura All

Beck, Bucureşti, 2003,

II. STUDII SI ARTICOLE DE SPECIALITATE

1. C. Butiuc, ''Coautoratul in situaţii deosebite'', Revista de Drept Penal nr. 4/1995

2. Constantin Mitrache, "Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei", Revista de

Drept Penal nr. 2/1995

3. George Antoniu, "Furtul săvârşit in timpul nopţii'', Revista Romana de Drept,

nr. 6/1970

4. George Antoniu, "Unele reflecţii cu privire la tentativa in cazul infracţiunii

complexe", Revista Romana de Drept nr. 10/1983

5. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul penal comparat'',

Revista de Drept penal nr. 2/2001

6. Gheorghe I. Ivan, "Tâlhărie. Coautorat sau complicitate", Revista de Drept

Penal nr. 2/2002

78

7. Ilie Pascu, "Tâlhăria sǎvârşitǎ intr-o locuinţa sau dependinţe ale acesteia'' ,

Revista Dreptul nr. 2/2001

8. Ilie Pascu, ''Pluralitate de subiecţi pasivi'', Revista de drept penal nr. 3/2004

9. Ludovic Biro, "Criterii distinctive intre infracţiunile de şantaj si tâlhărie",

Revista Romana de Drept nr. 4/1971. Revista de drept penal, nr. 4/2001

10.M. Bǎdilǎ, "Noua reglementare a infracţiunii de tâlhărie", Revista de Drept

Penal, nr. 1/1997

11.Ştefan Danes, ''In legătura cu coautoratul la infracţiunea de tâlhărie'', Revista

de Drept Penal nr. 2/1995

12.V. Dobrinescu, "Reglementarea infracţiunii complexe in noul Cod Penal'',

Revista Romana de Drept nr. 7/1969

III. LEGISLAŢIE

1. Codul de Procedura Penala publicat in Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12

noiembrie 1968 si republicat in Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973 si in

Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997 , modificat ulterior prin:

2. Constituţia României din 1991

3. Constituţia României din 2003

4. Lg. nr. 296/2001 (Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001)

5. Lg.nr 756/2001 (Monitorul Oficial nr. 2 din 4 ianuarie 2002)

6. Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 di 18 aprilie 2002)

7. Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 din 18 aprilie 2002)

8. Lg.nr. 197/2000 (Monitorul Oficial nr. 568 din 15 noiembrie 2000)

9. Lg.nr. 281/2003 (Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003)

10. Lg.nr. 704/2001(Monitorul Oficial nr. 807 din 17 decembrie 2001)

11. Noul Cod penal adoptat prin Lg. nr. 301/2004 publicata in Monitorul Oficial

79

575 din 29 iunie 2004

12. Ordonanţa de Urgenta nr. 10/2001 (Monitorul Oficial nr. 62 din 6 februarie

2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 20/2002 (Monitorul Oficial nr.

59 din 28 ianuarie 2002)

13. Ordonanţa de Urgenta nr. 143/2002 (Monitorul Oficial nr. 804 din 5 noiembrie

2002), aprobata prin Lg.nr. 45/2003 (Monitorul Oficial nr. 51 din 29 ianuarie 2003)

14. Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22

noiembrie 2000), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr. 456/2001 (Monitorul

Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)

15. Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22

noiembrie 2000), suspendata parţial si temporar prin Ordonanţa de Urgenta nr.

295/2000 (Monitorul Oficial nr. 707 din 30 decembrie 2000), aprobata cu modificări si

completări prin Lg. nr. 456/2001 (Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)

16. Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27 mai 2002)

17. Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27 mai 2002)

18. Ordonanţa de Urgenta nr. 66/2003 (Monitorul Oficial nr. 502 din 11 iulie

2002) aprobata prin Lg.nr 359/2003 (Monitorul Oficial nr. 635 din 5 septembrie 2003)

19. Ordonanţa de Urgenta nr. 89/2001 (Monitorul Oficial nr. 338 din 26 iunie

2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 61/2002 (Monitorul Oficial nr.

65 din 30 ianuarie 2002)

20. Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27 iunie

2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783 din 30 octombrie

2002)

21. Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27 iunie

2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783 din 30 octombrie

2002)

80

IV. ADRESE WEB

www.csj.ro

www.goole.ro

www.unibuc.ro

81