legenda sfintei vineri-canonic sau apocrif si variatiile din foloclor

5/13/2018 Legenda Sfintei Vineri-Canonic Sau Apocrif Si Variatiile Din Foloclor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/legenda-sfintei-vineri-canonic-sau-apocrif-si-variatiile-din-foloclor 1/32

U N I V E R S I T A T E A B A B E B O L Y A IȘ

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA SPANIOLĂ-ROMÂNĂ

SEMESTRUL I, ANUL I

Legenda Sfintei Vineri – text canonic sau apocrif iș

reprezentările variate în mitologia românească

COORDONATOR TIIN IFIC:Ș Ț

PROF. UNIV. DR. OVIDIU PECICAN

STUDENT:

ALDEA ROXANA-NICOLETA



„Legenda Sfintei Vineri – text canonic sau apocrif i reprezentările variate în mitologia românească”ș

Aldea Roxana-Nicoleta SP-RO

Anul I

Cluj-Napoca2012

CuprinsIntroducerea...............................................................................................................3

1.Clasificarea legendei la nivelul folcloristicii i termenii afla i în legatură cuș ț aceasta

1.1. Caracteristicile legendei ca i specie.........................................................6ș

1.2. Rolul legendelor în general.......................................................................7

1.3. Legenda clasificată tipologic ca fiind religioasă........................................8

2. Originea legendei ca specie, a legendei Sfintei Vineri, traducerile ei române ti iș ș răspândirea

2.1. Cele două Vineri: Nouă i Veche, „mai importantă” sau „ș de mai micăimportanţă”.........................................................................................................10

2.2. Originea acestui tip de legendă religioasă i a legendei Sfintei Vineri........11ș

2.3. Răspândirea legendei Sfintei Vineri pe teritoriul românesc.........................13

3. Legenda percepută ca fiind apocrifă sau canonică

3.1. Caracter apocrif sau canonic?........................................................................14

3.2. Dimensiunea hagiografică..............................................................................173.2.1. a)Varianta din Codex Strurdzanus...................................................17

3.2.2. b) Varianta din Vie ile Sfin ilor ț ț ...................................................... 18

3.4. Concluzia în legătură cu dezbaterea apocrif vs. canonic................................21

4. Caracterul benefic sau malefic al Sfintei Vineri în folclorul românesc4.1. Accep iile........................................................................................................23ț

4.2. Cum s-a ajuns de la sfântă la personificarea zilei...........................................28

Concluziile .......................................................................................................................30

Bibliografia.......................................................................................................................31

2





Anul I

Introducere

Cercetătorii literaturii române vechi contemporani sesizează un lucru destul de

grav pentru cultura poporului nostru: lipsa interesului pentru acest tip de literatură, „criza

de speciali ti” în tratarea manuscriselor i a limbii slavone vechi. Oamenii de rând sauș ș

chiar i studen ii, unii de la Facultatea de Litere, ar spune că românii nu au o literaturăș ț

veche, tot ce tiu din vechimea acestui tip de artă se limitează la Cantemir sau Cronicari,ș

i nu sunt con tien i că lipsa aceasta de interes pentru ce avem vechi ne poate face rău,ș ș ț dacă nu o face deja. Ca să nu intrăm în detalii sau pentru a nu generaliza, ne vom limita la

a spune că este imposibil a în elege mentalitatea omul istoric, medieval, dacă nu i seț

cercetează ac iunile i manifestările, cu precădere cele culturale. Printre altele, i pentruț ș ș

acest lucru se luptă „bruma de oameni interesa i”: pentru a nu ne uita trecutul, pentru aț

reînvia ce însemna pe atunci moralitate, bun-sim , eliberare i lista poate continua, trebuieț ș

studiată literatura română veche.

Primul secol al erei noastre aduce cu sine elementul cel mai de pre care schimbăț

metalitatea omului i îi conferă încrederea că există salvare, eliberare: cre tinismul, iar ș ș

cultura română veche nu poate să existe în afara cercului pe care îl face acest cult. Omul

medieval al Ţărilor Române, ca şi cel al restului lumii cre tine, este pe lângă altele, unș

om religios care î i ghidează via a după credin a i speran a mântuirii. Dimensiuneaș ț ț ș ț

spirituală a existen ei sale se desfă oară cu rugăciune, post i statornicie în credin ă, fiindț ș ș ț

convins că via a este instabilă i efemeră, că nu î i poate descoperi viitorul i de aceeaț ș ș ș

trebuie să aibă grijă cum î i va petrece via a, ca să nu fie condamnat la suferin ă pentruș ț ț

eternitate. Tot ce însemna atunci moralitate exista doar în legătură cu legea bisericească.Începuturile manifestărilor culturale în scris vor fi în legătură cu via a spirituală aț

individului medieval, care se va raporta constant la sacralitate, fie că vorbim de un om

simplu sau unul cu importante func ii. În elegem deci că, alături de istorie, credin a esteț ș ț

baza acestor manifestări ale literaturii.

3





Anul I

Este de necontestat informa ia cu privire la genul de texte care au circulat peț

teritoriul nostru, conform căreia până în secolul XVI cultura scrisă s-a manifestat aproape

exlusiv prin textele religioase.După cum vom vedea în cele ce urmează, studiind legenda Sfintei Vineri,

literatura religioasă a fost percepută la început ca un amalgam de „căr i de cult” (sauț

„canonice”, de i termenul se va impune după ce se va trasa grani a între scrierileș ț

acceptate de Biserică i cele considerate necre tine sau chiar eretice). Ea se va scrie înș ș

„limba de cult” sau limba serviciilor religioase, care la noi era limba slavonă. Înlocuirea

sa cu limba română se face treptat, în decursul a câtorva decenii.

Până ca acest tip de literatură să se manifeste în limba română, scrierileconsiderate a fi de referin ă circulau sub formă de traduceri. Astăzi simpla traducere aț

unei opere se face după norme stricte i nu poate să fie vorba de o anumită contribu ieș ț

adusă de traducător, însă traducerile din acea perioadă sunt considerate în zilele noastre,

i pe bună dreptate, prime exprimări ale creativită ii prin cuvânt, de i timidă iș ț ș ș

insesizabilă la început. Chiar savantul Moses Gaster era de părere că este nedrept a

afirma că un traducător sau copist al unui astfel de text este un simplu traducător sau

copist i doar atât, pentru că el, în momentul traducerii, transmite din tradi iile pe care leș ț

respectă i care sunt în legătură cu întreaga comunitate pentru care traduceș 1.

În afirmarea limbii române literare cel mai activ factor a fost literatura religioasă.

Nu cronicile, ci religia a făcut posibilă manifestarea artistică care să îi vizeze i să fieș

accesibilă unui public mai larg. Istoriografia s-a închegat relativ târziu i s-a făcutș

cunoscută unui public mai restrâns, în schimb, tipăriturile religioase, fiind i mult maiș

numeroase ca i exemplare i prin folosirea lor practică i caracterul didactic, au impusș ș ș

treptat i sigur o anumită formă limbii române.ș

După o introducere în contextul în care s-a scris i a circulat această legendă aș Sfintei Vineri se cuvine să men ionăm că această Vineri a existat i în realitate subț ș

numele de Parascheva sau în varianta grecească a numelui său, Paraskevi, însemnând tot

„vineri”. Legenda s-a bucurat dintotdeauna de aten ia istoricilor literari i a folclori tilor,ț ș ș

1 Moses Gaster. Literatura populară română , Edi ie, prefa ă i note de Mircea Anghelescu, Edituraț ț ș Minerva, Bucure ti, 1983, capitolul ”Literatura religioasă”, p. 177.ș

4





Anul I

fiindu-i atestată valoarea lingvistică i filologică, mai ales pentru că prezintă elementeș

vechi de limba română. În prezent există transcrieri numeroase ale textului în

conformitate cu ortografia actuală, cu adaptări ale unor forme de limbă învechite sauconstruc ii de expresie greoaie, ceea ce demonstrează că legenda este citită de simpliiț

credincio i i în zilele noastre, nefiind respinsă de Biserica Ortodoxă. Însă argumente înș ș

favoarea sus inerii ideii că legenda încă circulă i că este acceptată de cultul ortodox seț ș

vor prezenta mai pe larg în cele ce urmează.

Vom descoperi că Sfânta Vineri este o sfântă martiră, care moare apărând credin aț

i Cuvântul lui Hristos i că acest fapt îi conferă respectul de care s-a bucurat în trecut iș ș ș

de care se bucură i azi, de i vom vedea că există confuzii cu privire la identitatea Sfinteiș ș Vineri. Cultul pentru această dreptmăritoare, cum este numită în ortodoxie, a dus la o

asemenea popularitate. Credincio ii care duceau o via ă impecabilă din punct de vedereș ț

moral i religios erau admira i pentru strădanie, iar dacă ace tia mureau în chinuri,ș ț ș

deveneau exemple vii pentru ceilal i, un îndemn permanent, ceea ce a dus la consacareaț

lor oficială, ca i sfinti, de către biserică, în ziua mor ii lor sau, în unele cazuri, în ziuaș ț

na terii.ș

În prezent există multe păreri a căror sus inere au ca scop condamnareaț

dezvoltării acestor culte ale sfin ilor. Astfel, se condamnă prăznuirea acestor sfin iț ț

datorită faptului că de la prăznuire, cinstire a icoanelor lor i a moa telor, la idolatrizareș ș

este un pas mic. Orice bun cre tin tie că este interzisă închinarea la idoli de cătreș ș

Decalog, cele mai importante reguli pe care se bazează întreg cre tinismul. Cu toateș

acestea, studiul nu î i impune să condamne nimic din cele ce se leagă de vechea literaturaș

religioasă, de cultul pregnant al sfin ilor i de a a-zisa tendin ă de idolatrizare a acestoraț ș ș ț

etc., ci î i propune să treacă în revistă aproape orice ine de Sfânta Vineri, pentru ca ea săș ț

nu fie uitată i să se încerce reîntoarcerea aten iei publicului către această fa ă a literaturii.ș ț ț

5





Anul I

1. Clasificarea legendei la nivelul folcloristicii și termenii afla i în legatură cuț

aceasta

1.1. Caracteristicile legendei ca i specieș

În cele ce urmează ne vom referi la caracteristicile legendei în general, i nu strictș la cea religioasă, întrucât diferen ierile dintre tipurile de legende se fac fin i treptat iț ș ș

acestea nu sunt încă de la început foarte u or sesizabile.ș

Baza nara iunii folclorice, a crea iei orale în proză sau versuri o reprezintăț ț

legenda, nelipsită din cultura niciunui popor. La nivel interna ional legenda esteț

percepută ca fiind un corpus de texte folclorice, fiecare text având caracteristicile sale

proprii, întrucât particularită ile sunt date de ac iunea personajelor i caracterul acestora.ț ț ș

Însă în epoca medievală, când apare pentru prima dată acest terment de „legenda”, avea

în elesul de „via ă a unui sfânt” sau a unui martir. Jacobus de Voragine este cel careț ț

utilizează pentru prima dată termenul de „legenda” în lucrarea ”Legendae Sanctorum”

(„Legendae aurea”)2 în secolul XIII, alcătuită din pove ti ale vie ilor unor sfin i. Lucrareaș ț ț

a devenit atât de importantă, încât era lectura preferată sau obligatorie în timpul meselor

de ob te din mănăstiri sau chiar se folosea în cadrul serviciilor religioase.ș

Românii intră în contact cu legenda, în special cu cea numită apocrifă, în secolul

XVI. Atestarea documentară a acestul fapt este reprezentat de Codex Sturdzanus, studiat

pentru prima dată de Bogdan Petriceiu Ha deu, care care dă numele acesta corpusului deș

texte i care a pus bazele studiului literaturii de această factură.ș

Nicolae Cartojan împarte legendele religioase în două grupe, în func ie deț

cuprinsul lor: „apocrife apocaliptice”, care relevă tainele lumii de dincolo de moarte iș

2 Arnold van Gennep, Formarea legendelor , Iaşi, 1997, p. 14.

6





Anul I

legendele „hagiografice”, despre vie ile sfin ilor i sacrificarea vie ii lor în vederea păziriiț ț ș ț

dreptei credin eț 3.

1.2. Rolul legendelor în general

A a cum găsim i în Memș ș oriile Comisiei de Folclor 4, legenda ocupa un loc

deosebit de important în rândul textelor de mare circula ie din perioada medievală i nuț ș

numai. Ea avea menirea de a informa i era considerată adevărată, con inând informa iiș ț ț

deosebite cu privire la fapele anumitor personaje.

Rolul principal pe care îl de ineau era acela de a „furniza cuno tin e care pot fiț ș ț

transmise în orice moment al zilei sau anului, când cineva vrea să se informeze”

5

,în elegând că acestea nu erau văzute ca ni te texte cu valori magice, dar nici ca ni te texteț ș ș

cu „forme stereotipe”6. Informa ia legată de subiectul legendelor, i anume: „legendaț ș

nareaza despre fiinte omenesti, eroi care au avut experiente supraumane, privite ca

adevarate”7, este în total acord cu accep iile mediului rural cu privirea la acet tip de texte.ț

Astfel, pentru că legendele nu sunt acceptate ca fiind sacre, ci seculare, deoarece se

constiuie într-o „tradi ie orală”ț 8 a istoriei scrise, sunt considerate adevărate atât de cei

care le spun, cât i de cei care le ascultă. Despre ac iunile se spune că sunt plasate înș ț

timp într-o perioadă mai pu in îndepărtată decât miturile, „perioadă în care lumea era maiț

apropiată, ca structură morală, comportamentală, de cea de astăzi”9.

Eroul legendelor este perceput de către folclori ti ca fiind unul „civilizș ator” iș

„decoperitor”10, dar care, pe lângă acestea, i mai ales în cazul legendelor religioase, seș

poate identifica i cu un erou de mit, care este i el civilizator, dar „î i relevă cunoa tereaș ș ș ș

sacră”, find „ini iator”ț 11. În cazul strict legat de legendă însă, eroul „civilizator” se află

3 Nicolae Cartojan, Căr ile populare în literatura românească, Vol I, Editura Enciclopedică Română,ț Bucure ti, 1974.ș4 În Memoriile Comisiei de Folclor, t. VIII 1994-1996, Editura Academiei Române, Bucure ti 1997, p. 15.ș5 Ibidem, p. 176 Idem7 Ibidem, p198 Idem9 Ibidem, p 21.10 Ibidem, p 2411 Idem

7





Anul I

într-un „moment specific al ac iunii sale pe care o exercită asupra lumii”ț 12, nu ca în mit

sau basm, unde persoana sa, ori se identifică cu mintul în sine, ori se găse te în cadrulș

procesului de ini iereț 13. Referitor la baza oricărei legende, B. Alver este de părere că din moment ce

aceasta este una dintre cele mai deosebite manifestări ale tradi iei orale, metafora esteț

figura de stil ce o caracterizează i o determină în urmarea i desfă urarea rolului primit;ș ș ș

pentru că metafora face ca lucrurile i fiin ele să primească „valoare i numeș ț ș

semnificative”14.

1.3. Legenda clasificată tipologic ca fiind religioasă

Trecând la diferen ierea clară dintre legende, men ionăm că folț ț cloriştii (Tony

Brill, Ovidiu Bârlea, Octav Păun, Silviu Angelescu) disting în cultura tradiţională

românească patru categorii de legende: etiologice, mitologice, religioase, istorice. Cum

este evident, ne vom opri asupra celor religioase.

„Legendele religioase numite i hagiografice, se apropie, ca modalitate, deș

legendele propriu-zis mitologice, bazându-se însă pe o mitologie creştină autohtonizată.Ele sunt de provenienţă cărturărească sau apocrifă, cuprinzând povestiri despre vieţile

sfinţilor sau despre personaje biblice. Unele dintre ele capătă o răspândire mai largă în

circuitul oral i sunt puternic transformate de imaginaţia populară contrar semnificaţiilor ș

creştine originare. ”15

Ovidiu Bârlea consideră că cele mai multe legende, printre care i cea religioasă,ș

au compozi ia ca i celelelate specii narative scurte (basmul despre animale i snoava), iar ț ș ș

ele se constituie după trei tipuri compozi ionale. Cele care sunt în legătură cu legendaț

religioasă sunt al doilea i al treilea. Primul tip, cel „comentator” ilustrează profilul unuiș

personaj (legenda istorică). Celălalt tip, cel explicativ, al legendelor mai dezvoltate, de iș 12 Ibidem, p 25.13 Idem.14 În Memoriile Comisiei de Folclor, t. VIII 1994-1996, Editura Academiei Române, Bucure ti 1997, p. 28ș15

8





Anul I

tot uniepisodice, pune accentul pe deznodământ, care trebuie să fie catastrofal i punctulș

culminat inserat în acesta. Factorul declan ator este de obicei neprevăzut i aduce cu sineș ș

întreruperea firului narativ. Al treilea tip are menirea de a scoate în relief consecin ele iț ș soarta victimei.16

16 În Memoriile Comisiei de Folclor, T. VIII, 1994-1996, Editura Academiei Române, Bucure ti 1997ș

9





Anul I

2. Originea legendei ca specie, a legendei Sfintei Vineri, traducerile române ti iș ș

răspândirea

2.1. Cele două Vineri: Nouă i Veche, „mai importantă” sau „ș de mai mică

importanţă”17

Considerăm că este absolut necesar ca înainte de orice informa ie dată în legăturăț

cu această legendă a Sfintei Vineri, să se aibă în vedere faptul că pe teritoriul nostru

Sfânta Vineri este sfânta cunoscută sub numele de Parascheva. Pu ini sunt însă aceia careț tiu de existen a a cel pu in trei sfinte cu nume omonim sărbătorite de ortodoc i. A adar,ș ț ț ș ș

legenda noastră nu vorbe te de Sfânta Parascheva cea Nouă „mai importantă” (a căreiș

cult este foarte răspândit astăzi printre români) i ale căror moa te se întâlnesc laș ș

Catedrala „Sfin ii Trei Ierarhi” din Ia i, numită de către Biserica Ortodoxă „Cuvioasă”,ț ș

întrucât via a sa a decurs fără persecutări din cauza credin ei sale, ci relatează despre ceaț ț

Veche din Roma/Italia („mai pu in importantă”), a cărei via ă se identifică într-o mareț ț

măsură cu varianta inclusă în Mineiul pe luna iulie i în Vie ile Sfin ilor la data de 16ș ț ț

iulie, data martiriului ei, ambele, atât Mineiul cât i Vie ile Sfin ilor, fiind acceptate deș ț ț

Sfântul Sinod i folosite în cadrul serviciului religios.ș

În mod automat, fiind vorba de două sfinte diferite i pentru a nu fi confundate (cuș

toate acestea, ele sunt adesea confundate, iar sfânta „de mai mică importanţă”18,

Parasckevi, este cea care a dat na tere cultului Sfintei Vineri în rândul poporului român iș ș

nu Cuvioasa Parascheva, vie ile lor fiind confundate i în prezent), se au în vedere deț ș

asemenea două date diferite de prăznuire în calendarul ortodox: 14 octombrie pentru

Cuvioasa Parascheva (cea Nouă) „ocrotitoarea Moldovei”, ziua na terii i 26 iulie pentruș ș

Sfânta Paraschevi muceni ă a grecilor, în ziua martiului.ț

17 În ”Legenda Sfintei Vineri – între sacru şi diabolic” Raluca Levonian18 Ibidem p. 83

10





Anul I

2.2. Originea acestui tip de legendă i a legendei Sfintei Vineriș

Moeses Gaster în monumentala sa lucrare despre literatura populară română19,

este de părere că acest tip de legendă religioasă apocrifă î i are originea în vechile texteș

ebraice. Rolul acestor lucrări ebraice era acela de a răspunde unor întrebări legate de

lipsurile textelor biblice, de a „umple golurile Bibliei”20, de a justifica anumite obiceiuri

sau ritualuri a căror acceptare de către comunitate era contestată. Ulterior, legendele

numite azi religioase urmau să fie strâns legate, dacă nu chiar determinante derăspândirea cre tinismului.ș A a cum se tie, legendele despre sfin i i martiriul lor auș ș ț ș

căpătat o largă circula ie înainte de oficializarea noii legi cre tine, când cei mai aprigiț ș

adep i ai acestei noi religii erau persecuta i i uci i. Misionarii au în eles că pentru a-iț ț ș ș ț

atrage pe viitorii cre tini într-un mod natural i firesc spre această nouș ș ă credin ă, eraț

nevoie de o punte de legătură între vechea tradi ie, vechile rituri i ce urma să fie nou,ț ș

noile dogme dezabstractizate, pentru ca mesajul de transmis să fie în eles i acceptat u or,ț ș ș

cre tinând „pe nesim ite”ș ț 21. Tranzi ia nu s-a făcut brusc, ci lent, iar legendele au fostț

acelea care au urmat să aibă acest rol. Elementele din care se constutuiau legendele erau

apar inătoare atât a mitologiei, istoriei i tradi iei comunită ii ce urma să fie convertită,ț ș ț ț

cât i a noii legi, urmând să se dezvelească de abstractizare i să se identifice într-o mareș ș

măsură cu via a reală, cotidiană. Cu timpul se urmărea ca elementele vechiurilor rituri,ț

tradi ii etc. să nu mai fie intercalate, ci ca cre tinismul să se suprapună i să desfiin ezeț ș ș ț

tot ce a fost vechi.22

Restrângând tema de discu ie la aceea legată de legendele aflate azi în literaturaț

noastră religioasă, pe care savantul cercetător le numea „apocrife” i „pseudepigrafe”ș 23, leconsidera ca apar inătoare ale prototipului slav i nu bizantin, întrucât majoritatea acestor ț ș

19 Moses Gaster Literatura populară română , Edi ie, prefa ă i note de Mircea Anghelescu, Ed. Minerva,ț ț ș Bucure ti, 1983, cap. ”Literatura religioasă”ș20 Op.cit., p 17621 Idem22 Ibidem, p. 17323 Ibidem, p. 174

11





Anul I

legende au intrat pe teritoriul nostru pe filială slavă, men inând elemente ale acesteiț

culturi, cum sunt titlurile operei originale, numele personajelor sau elemente din natură iș

din cadrul domestic. Nu se cunosc scrieri vechi despre via a acestei Sfinte Parascheva, cunoscută la noiț

i ca Sfânta Vineri, însă se considera a fi scrisă de un anume Ioan Eubeea în secolul alș

VIII-lea, despre care, de asemenea, nu se găsesc informa ii semnificative.ț

O variantă românească cunoscută a legendei i studiată de către B. P. Ha deu seș ș

află în a a-numitulș Codex Sturdzanus, un manuscris miscelaneu de 124 foi ( legenda

găsindu-se la pagina 180-185), dăruit de Dimitrie A. Sturdza Academiei Române, i careș

cuprinde numeroase texte datând din secolul XVI i copiate între anii 1580-1619 de unș anume preot care î i spune seie i „popa Grigore din Măhaci” (azi Hăhăceni, jude ul Alba,ș ș ț

Transilvania) i de anonimi nord-hunedoreni.ș Cu privire la copi tii acestor texte dinș

manuscrisele vecinilor, găsim în Literatura populară română a lui M. Gaster o afirma ieț

extrem de interesantă i într-o oarecare măsură valabilă. El este de părere, ca i cei doiș ș

ru i Tihonravov i Pîpin care au afirmat acestea, că un text, cu cât este mai copiat i maiș ș ș

ales tradus, cu atât schimbările produse vor reflecta o identificare cu poporul care îl

folose teș 24, deci este exagerat să spunem din capul locului că un copist al unui text de o

asemenea factură cum este legenda, este un simplu copist, el fiind într-o măsură

considerabilă, i autorul.ș

Caracterul miscelaneu al Codexului este dat de diferen ele dintre scrierile pe careț

le cuprinde: legende apocrife, hagiografice i apocaliptice, dar i alte texte despre care seș ș

crede că apar in bogomilicilor. Acestui Codex Strudzanus i s-a acordat aten ie deosebită,ț ț

întrucât a fost studiat, publicat i denumit sub acest nume de Bogdan Petriceicu Ha deuș ș

în „Cuvente den bătrâni”, volumul II în anul 1879, mai recent i de Gheorghe Chivu.ș În

prezent se găse te la Biblioteca Academiei Române din Bucure ti.ș ș

În legătură cu limba în care este scrisă legenda, B.P. Ha deu afirma că este unaș

caracteristică zonei Bra ovului, judecînd după particularită ile de limbă.ș ț

24 Moses Gaster Literatura populară română, Edi ie, prefa ă i note de Mircea Anghelescu, Ed. Minerva,ț ț ș Bucure ti, 1983, cap. ”Literatura religioasă, p. 177ș

12





Anul I

2.3. Răspândirea legendei Sfintei Vineri pe teritoriul românesc

Se întâmplă ceva foarte interesant în legătură cu intercalarea vechii mitologii cu

noul cult al cre tinismului. Există anumite teorii cu privire la acest fapt, pe care leș

acceptăm i noi, i anume: se crede că Sfânta Vineri a fost acceptată i introdusă înș ș ș

credin ele poporului român în mod extrem de natural i u or, datorită pregnantului cult alț ș ș

zei ei Veneris, care datează din timpul vechilor daci. Această zei ă era protectoareaț ț

femeilor tinere, cărora le oferea frumuse e, dar i a animalelor sălbatice. Cultul a fostț ș transferat, sub o altă îmbrăcăminte, sfintei despre care tratăm. Mai curând, în secolele nu

foarte îndepărtate, si cultul Sfintei Vineri avea să se transfere la o altă personalitate

bisericească, la Cuvioasa Parascheva cea Nouă, din Epitava, întrucât minunile puse pe

seama acesteia au atras poporul român la închinare, fiind numită chiar i de Bisericăș

„ocrotitoarea Moldovei”.

Cultul Sfintei Paraschiva sau a Sfintei Vineri/Vinerea Mare este foarte răspândit

în mediul rural al întregului teritoriu românesc, cu precădere în Moldova. Pe lângă larga

răspândire, se tie că venerarea ei se făcea din vechime i că mai ales în acele vremuriș ș

această venerare era foarte accentuată. Argument în această privin ă este prezen a sfinteiț ț

în diverse proverbe, descântece sau colinde române ti ce nu apar in doar regiuniiș ț

Moldova i raportul dat scaunui papal de un anume Marcus Bandiu, misionar catolic, careș

între anii 1646-1648 a vizitat Moldova i a rămas surprins de atitudinea românilor înș

legătură cu această sfântă25. Raportul său vorbea despre faptul că fiecare zi de vineri din

an este celebrată în numele Sfintei Vineri, sfântă ce „cu genunchii pleca i la tronul luiț

Dumnezeu se roagă pentru ei” i despre care se crede că „e mai rău a ofensa pre sfântaș Vineri decât pe Dumnezeu”.

25 Codex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648(Ed. "Presa Bună", Ia i, 2006)ș

13





Anul I

3. Legenda percepută ca fiind apocrifă sau canonică

3.1. Caracter apocrif sau canonic?

Pentru a face o paralelă între textul perceput ca fiind canonic, acceptat de Biserică

i legenda percepută ca fiind apocrifă, „tolerată” de Biserică sau chiar respinsă, esteș

necesar ca pentru început să se stabilească i să se explice termenii care vor avea legăturăș

cu argumentarea i sus inerea oricărui punct de vedere.ș ț

Apocrifele, în zona teologică, desemnează scrierile ce se pretind a fi sfinte, adică

inspirate şi autentice, dar pe care Biserica nu le recunoaşte şi nu le admite între scrierile

canonice. Nu pot fi nici acceptate, nici negate, ci poate doar „tolerate”, aşa că aceste

scrieri fac parte dintr-o categorie, să-i spunem „necategorie”. Prin extensie, termenul

desemnează orice scriere a cărei autenticitate stă sub semnul întrebării şi al probabilităţii

unui fals, al unei construcţii ulterioare, cu intenţie şi scop precis.Termenul de canonic, tratat tot din punct de vedere teologic, desemnează lucrarea

aflată în conformitate cu normele i dogmele biserice ti, care este acceptată de Biserică iș ș ș

care adesea serve te cultului în cadrul serviciului religios datorită faptului că suntș

inspirate de către Sfântul Duh i a căror autenticitate a fost demonstrată în urmaș

cercetărilor.

Se pare că această grani ă între scrierile apocrife i cele canonice a început să seț ș

stabilească prin secolul IV, până atunci ambele tipuri de scrieri fiind integrate în Tradi iaț

ortodoxă. Unele legende însă au stârnit contoverse în momentul în care s-a încercat

clasificarea despre care vorbim, printre altele i legenda Sfintei Vineri. Teoria despreș

caracterul legendei tratate aici nu este acceptată unanim nici în zilele noastre i se pare căș

ea va face parte din ambele tabere i în viitorul apropiat.ș

14





Anul I

În cele ce urmează se vor trece în revistă diversele teorii ale cercetătorilor iș

istoricilor literari cu privire la ce anume se are în vedere când se sus ine că o legendă ar fiț

apocrifă sau canonică.M. Gaster, în lucrarea sa despre literatura populară română, redă o foarte scurtă

defini ie a textelor apocrife: „pove ti relative la persoane sau situa iuni biblice fărăț ș ț

numele autorului”26. Mai spune despre acestea că odată ce biserica a început să de ină oț

influen ă considerabilă prin oficializare i mai apoi prin alian a cu stăpânii poporului înț ș ț

vederea conducerii, textele considerate apocrife au încercat să fie eliminate, să nu mai fie

de referin ă i apreciate în rândul poporuluiț ș 27. Conducătorii Bisericii considerau

condamnabil să se mai răspândească i să se mai păstreze aceste tipuri de căr i, întrucâtș ț ele începuseră să fie răspândite cu precădere de către eretici, cum vom vedea în rândurile

ce urmează. Aceste evenimente au făcut deci ca diferen ierea dintre legendele apocrife iț ș

textele canonice să fie pregnantă pe cât posibil i în zilele noastre.ș

În legătură cu Sfânta Vineri afirmă că pentru a o studia, este necesar să se

înceapă chiar cu finalul, adică cu „rugăciunea-avertizare” a sfintei. M. Gaster consideră

că sfânta este o sacralizare a zilei de vineri i nu un personaj real, fiind de părere că sfântaș

nu are corespondent în realitate. (Gaster 1983: 254)

În schimb Nicolae Cartojan sus ine că legenda Sfintei Vineri este tratată gre it caț ș

fiind una apocrifă. Argumentele sale sunt multiple i le vom aminti în ordinea în careș

apar în carte odată cu redarea informa iilor despre legendă.ț Doar amintind despre

traducerea textului după unul originar din limba slavonă, care la rândul său este luat din

Mineiele grece ti, se constituie primul argument în favoarea caracterului canonic alș

acestui text narativ.

Istoricii literari predecesori lui Cartojan, i anume M. Gaster i primul care aș ș

cercetat legenda din Codex Strurdzanus, B. P. Ha deu, considerau că acest text este deș

sorginte bogomilică, însă teoria a fost declarată falsă, contribuind cu argumente iș

istoricul literar aflat în temă. Acesta spunea că, pe lângă faptul ca legenda nu are nimic în

26 Moses Gaster, Literatura populară română , Edi ie, prefa ă i note de Mircea Anghelescu, Edituraț ț ș Minerva, Bucure ti, 1983, capitolul ”Literatura religioasă”ș p. 17427 Ibidem, p. 176

15





Anul I

comun cu bogomilismul, nu este nici apocrifă, întrucât face parte din cultul ortodox iș

pentru că în ziua martirajului ei (26 iulie) Biserica Ortodoxă o serbează sub numele de

Sfânta Paraschiva (numele său grec Paraskevi) sau Vineri. Cu acest prilej i se cite te via aș ț în Sinaxar i i se închină i imnuri de laudă în amintirea sa, cum apare i în Mineiul peș ș ș

luna iulie, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod (cf. Ed. Din Bucure ti 1894, p. 297). Deș

asemenea, obiceiul de a posti în ziua de vineri face parte din normele Bisericii Ortodoxe,

postul i rugăciunea fiind recomandate de pravile.ș Ceea ce demonstrează că legenda

sfintei nu apar ine bogomilismului este faptul că ace ti adep i ai ereziei, născute înț ș ț

secolul X, cu caracter dualist, care contesta treimea divină ortodoxă, respingea riturile

ortodoxe, inclusiv botezul, nu era de acord cu ierarhia bisericească etc. erau radicali

ra ionali, nu credeau în miraculos, deci nu sunt creatorii ei, mai ales pentru că Sfântaț

Treime i Sfânta Cruce apar în legendă, aspecte pe care ace tia, după cum am observatș ș

din defini ia de mai sus dată succint, le respingeau din capul locului, necrezând înț

faptele/minunile Noului Testament.

Chiar un om al bisericii, Pr. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârza, publicând o

colec ie de căr i religioase populareț ț 28, a tratat legenda ca fiind o scriere canonică, de i aș

men ionat că data prăznuirii este la 14 octombrie, cea a Cuvioasei, nu a martirei.ț

Argumentele sale nu sunt argumente pentru sus inerea caracterului apocrif al legendei,ț

ele se constituindu-se indirect, prin simpla explicare a faptelor sfintei. Părintele explică

de ce nu este gre it (erezie) să slăve ti un sfânt prin rugăciune. Oamenii nu se închinăș ș

practic sfin ilor ca unor idoli, ci doar îi cinstesc, închinarea nefiind admisă, după cumț

tim din Decalog. Ei sunt considera i doar „fra i mai mari ai cre tinilor, mai puternici iș ț ț ș ș

mai cu har, cu putere de a cere milostivire lui Dumnezeu pentru cre tinii de pe pamant”ș 29.

Explica ia pe care o dă în legătură cu îmbinarea elementelor reale cu cele deț

fantezie este aceea că în acest fel se conferă „greutate” textului pentru a convingeoamenii în privin a faptelor sfintei. Se tie că zmeii nu surprind apărând într-o legendă,ț ș

chiar i religioasă, care se percepe, dacă se acceptă, canonică. Poporul român a păstratș

numeroase obiceiuri i credin e străvechi, din religia daco-romană, elementele acesteaș ț 28 Alexandru Stănciulescu-Bîrda. Legenda Sfintei Vineri, Cele douăsprezece vineri, Legenda Sfintei Cruci

Colec ia Credo, Căr i Religioase Populare III-IV, Editura ”Cuget romanesc”, 1991ț ț29 Op. cit. p 19

16





Anul I

păstrându-se, să spunem, „sub pătrura cre tinismului” sau chiar intercalându-se cu ele.ș

Un exemplu mai mult decat folositor în ceea ce prive te Sfânta Vineri este cultulș

străvechilor daci pentru zei a Venera, înainte cu mult de existen a Sfintei Parascheva.ț ț Putem adăuga chiar că acest cult al Venerei s-a transformat odată cu desfiin area vechiiț

tradi ii, în cultul pentru Sfânta Vineri, deci întrepătrunderea elementelor cre tine a fostț ș

posibilă în mod surprinzător de natural. A a se explică existen a elementelor cre tineș ț ș

alături de elementele mitologice în această legendă i tot a a ne explicăm de ce acest omș ș

al Bisericii o acceptă în rândul celor canonice. În elegem din finalul studiului său căț

acceptarea sau trecerea cu vedere a elementelor necre tine de către Biserica Ortodoxă s-aș

făcut posibilă datorită faptului că ceea ce e important de re inut din povestea vie ii acestor ț ț sfin i este puterea credin ei lor, remarcarea caracterului de slujitori dârzi ai lui Dumnezeu,ț ț

sintetizând, pentru caracterul misionar al textelor. Ceea ce transmit faptele relatate ale

Sfintei Vineri sunt necesitatea postului, a rugăciunii i a faptelor bune în vedereaș

dobândirii mântuirii.

3.2. Dimensiunea hagiografică

3.2.1. a)Varianta din Codex Strurdzanus

Sf. Vineri, identică cu sf. Paraschiva din Roma, dar confundată cu cea din

Epitava, fiică a unor părinţi cre tini care prin rugăciune dobândesc la bătrâne e un copilș ț

mult dorit, a cărei na tere a fost anun ată de un înger i care înger cere ca numele ei să fieș ț ș

Vineri. A plecat din casa părintească pentru a propovădui creştinismul. Ajunge la un

împărat păgân, Antioh, cu care nu acceptă să se căsătorească i refuză să se converteascăș

la divinită ile venerate de el. Îl refuză cu foarte mare curaj, ba chiar blestemăndu-lț împreună cu întreaga sa cetate pentru păgânism. Este supusă chinurilor (răstignire pe

cruce, pusă în cazan cu plumb încins pentru 7 zile i 7 nop i), dar ea scăpă neatinsă cuș ț

ajutor divin i prin rugăciune din toate încercările şi ajunge chiar să boteze întreagaș

comunitate în frunte cu împăratul care scăpase, datorită ei, de orbire. Acela i lucru seș

întâmplă i în următoarea cetate în care se opre te pentru a propovădui învă ăturileș ș ț

17





Anul I

Mântuitorului (numindu-se Atizma), unde este este dată spre a fi măncată de un zmeu

despre care cetatea credea că este divinitate, dar care era posedat de duhuri rele. La doar

semnul Sfintei Cruci diavolul i celelelate duhuri rele dispar. Sfânta intră în pănteceleș zmeului de unde iese apoi i se a ază în fa a sa, ascultând cele spuse de demon: „ș ș ț Cum ne

rusinam noi, o mie de barbati, cei ce eram în cetate! De o fata ne ru inăm noi acuma?”,ș

după care dispare total. Acest episod îi face pe oameni, în frunte cu împăratul, să se

convertească la cre tinism.ș Ultima dată când încearcă să convertească poporul (la curtea

împăratului Aclit), a treia oară deci, i se împline te soarta, fiind martirizată pentruș

credin a sa prin tăierea capului. Foarte important de men ionat în legătură cu finalul esteț ț

rugăciunea sfintei de la sfâr it, despre care se crede că ar fi fost adăugată ulterior (pentruș că nu se găse te în Mineiele grece tiș ș 30. Rugăciunea este alcătuită din blesteme pentru cei

care nu respectă ziua de vineri prin post, rugăciune i pauză de la activită ile domestice iș ț ș

din cereri de binecuvântări i milostivire pentru cei care vor respecta această zi cuș

sfin enie.ț 31

3.2.2. b) Varianta din Vie ile Sfin ilor ț ț

Numită Paraskevi („vineri” în limba greacă) se na te într-un sat din apropiereaș

Romei în timpul împăratului Hadrianus (117—138) din părin i cre tini care se chinuiserăț ș

mult timp să aibă un copil i pe care l-au primit datorită rugăciunii îndelungate. I se puneș

numele de „Vineri” pentru că s-a născut într-o zi de vineri i în semn de rescpectare aș

patimilor i a mor ii lui Hristos.ș ț

Pleacă de acasă după moartea părin ilor, î i împarte averea săracilor i seț ș ș

stabile te într-o mănăstire. După o vreme crede de cuviin ă că trebuie să împărtă eascăș ț ș

Cuvântul lui Dumnezeu i celorlal i oameni. Propovăduind învă ăturile, ajunge la curteaș ț ț

împăratului Antonin. Acesta este surprins de frumuse ea ei i îi cere să se convertească laț ș idolii săi. Refuză cu mult curaj i critică i idolii cetă ii. Este supusă chinurilor: i se puneș ș ț

o cască de fier înro it pe cap, îi sunt smul i sânii i i se pune o piatră grea pe piept i apoiș ș ș ș

30 Nicolae Cartojan , Căr ile populare în literatura românească ț , Vol. I: Epoca influen ei sud-slave, Edituraț Enciclopedică Română, Bucure ti, 1974ș31 Din Codex Sturdzanus. Studiu filologic, studiu lingvistic, ediţie de text şi indice de cuvinte de GheorgheChivu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993.

18





Anul I

este lăsată în închisoare restul nop ii. Un înger al lui Dumnezeu venit cu „mare cutremur”ț

o vindecă i, la vederea acestui fapt, solda ii afla i acolo se convertesc pe loc. Apoi esteș ț ț

băgată într-un cazan plin cu metale topite, dar pentru că este găsită iar nevătămată,împăratul se apropie i el de cazan, orbind. Împăratul se căie te pentru cele făcute i cereș ș ș

redarea vederii. Prin rugăciunea sfintei i se redă vederea i se botează împreună cuș

întreaga sa cetate. Sfânta i urmează planul de a propovădui i ajunge la împăratulș ș

Asclepios (nume identic cu cel al zeului medicinei la greci, dar se pare că nu există vreo

legătură), când este întrebată cine este, aceasta î i face semnul Crucii i spune că esteș ș

slujitoare a lui Hristos. Mai întâi este bătută cu violen ă i când este obligată să aducăț ș

sacrificiu idolilor îl scuipă pe împărat. A doua zi este găsită fără urmă de lovitură. Sfântacere să fie dusă la templu, unde la un simplu semn al Crucii statuile idolilor se sfărâmă.

Acest eveniment îi atrage pe oameni la convertire i împăratul o trimite la guvernatorulș

Tarasie. Este acuzată de vrăjitorie i aruncată într-un loc urât mirositor i plin deș ș

„animale veninoase”, de unde scapă cu acela i ritual. Văzând că nu există metodă de a oș

vătăma, guvernatorul ordonă tăierea capului sfintei. Aceasta se roagă îndelung lui

Dumnezeu cărui îi cere să ierte păcatele celor ce îl vor cinsti.32

Unele diferen e sesizabile dintre cele două texte:ț

Legenda din Codex Textul din Vie ile Sfin ilor ț ț

Na terea este miraculoasă cu prezen aș ț

îngerului;

Na tere normală, făcutăș posibilă doar prin

rugăciune; Numele i-a fost cerut de înger; Numele i-a fost dat din dorin a părin ilor, înț ț

semn de respect pentru patimile i moarteaș lui Hristos;

Blestemele la adresa împăra ilor, în vedereaț

convertirii la păgânism, i a celor care nuș

cinstesc ziua de vineri;

Doar curaj extraordinar de a recunoa teș

credin a, de a i-o apăra i de a critica idoliiț ș ș

în fa a împă

ra ilor (exceptând scenaț ț

32 Din Sinaxarul zilei 26 iulie al Sfintei Paraschevi, articol postat de Ziarul lumina, apartinator alPatriarhiei Romane (site: „ziarullumina.ro”)

19





Anul I

scuipatului);Elemente fabuloase: zmeul (semnifica iaț

demonului);

Simple „reptile” i „animale veninoase”;ș

Cere să fie cinstită ea, iar cei care o

cinstesc, Dumnezeu să îi binecuvinteze;

Cere milostivire i mântuire celor ce îlș

cinstesc pe Mântuitor;Existen a a 3 împăra i care o doresc to i dinț ț ț

cauza frumuse ii;ț

Existen a a 2 împăra i i a unui guvernator,ț ț ș

dintre care doar primul împărat îi remarcă

frumuse ea;ț

Pleacă direct în lume pentru a propovădui

Cuvântul;

Pleacă după moartea părin ilor i se opre teț ș ș

la o mănăstire înainte de a începe

propovăduirea Cuvântului;

Elaborare a textului mai vie, captivantă, cu

forma unui scurt basm;

Simplă relatare a evenimentelor, totodată

impunătoare;Versiunea episodului scoaterii demonului

din zmeu este mai amplă i plastică,ș

întocmai ca în literatură.

Demonul iese din zmeu la simplul semn al

Sfintei Cruci.

Numele Antioh şi Atizma nu se regăsesc în versiunea bisericească, unde primul împărat

este numit Antonin. Aclip, îşi are însă corespondentul în numele celui de-al doilea

împărat, Asclipie.

Asemănări:

Numele părin ilor este acela i, cu mici varia ii în cazul numelui mamei. Înț ș ț

varianta Vie ilor Sfin ilor apare „Politeia”, în cea a legendei „Polifa” i în redac iile eiț ț ș ț

mai noi „Polithia”, iar numele sfintei, Paraskiva, înseamnă „vineri„ în limba greacă, deci

se atestă a fi una i aceea i persoană.ș ș

Replici reproduse în vorbirea directă se găsesc în amândouă versiunile, pentru o

mai u oară acceptare i în elegere a textului.ș ș ț

Ambele sfinte au propovăduit învă ăturile lui Dumnezeu, i au murit pentruț ș

credin ă, deci sunt martire.ț

20





Anul I

Se vorbe te despre trei locuri în care a fost supusă chinurilor (întocmai ca înș

basme, când eroul era supus încercărilor conform unui număr magic), etc.

3.4. Concluzia în legătură cu dezbaterea apocrif vs. canonic

Studiul acesta optează pentru caracterul de text canonic i acceptat de Bisericaș

Ortodoxă Română al legendei, chiar dacă sfânta este confundată cu cea din Epivata, cu

cea Nouă i „mai importantă”, Cuviasa Parascheva, a cărei cult este răspândit astăzi, cuș

precădere în Moldova. Argumentele pe care le aducem în discu ie au prins consisten ă dinț ț studierea asemănărilor i a deosebirilor dintre cele două texte. Încă de la începutulș

răspândirii cre tinismului, mai exact după existen a pe pământ a lui Hristos, ziua deș ț

vineri a avut legătură cu faptele Mântuitorului. Acesta a fost supus chinurilor i a muritș

într-o zi de vineri pentru a salva de la păcate sufletele oamenilor care au acceptat noua

învă ătură.ț

Cultul creat pe seama Sfintei Vineri este în totală în legătură cu dogmele

biserice ti ale ortodoxismului i nu intră în contradic ie cu legea orodoxă, nici măcar ș ș ț

episodul cu zmeul (am văzut că aici are semnifica ia demonului), întocmai ca i legendaț ș

Sfântului Gheorghe, care se luptă i ucide balaurul, element necre tin, însă care apareș ș

până i în redarea iconografică a acestui sfânt, în elegând deci că i în cazul balauruluiș ț ș

trebuie să se în eleagă „demon” i că ace ti termeni au fost accepta i în repetate studieriț ș ș ț

(mai întâi din punct de vedere hagiografic i apoi iconografic).ș

Dând la o parte elementele necre tine care ar putea constitui un argument proș

caracterului de text apocrif, dar despre care am văzut mai sus că nu constituie în cazul de

fată un astfel de argument, ambele variante ale vie ii sfintei au rolul de a transmite acela iț ș mesaj: importan a statorniciei în credin a lui Hristos, a puterii rugăciunii i a faptelor deț ț ș

milostivire în vederea mântuirii.

Având în vedere includerea încă din începuturi a vie ii sfintei în Vie ile Sfin ilor,ț ț ț

singura carte aflată in cultul bisericesc alături de Sfânta Scriptură, atestă faptul că este

percepută ca fiind un text de referin ă, nici chiar sfânt, pentru că ar fi exagerat să spunemț

21





Anul I

asta, însă bun de citit i folositor pentru suflet, neîncurajând feluritele înşelări şi rătăciriș

de la legea bisericii dreptmăritoare.

4. Caracterul benefic sau malefic al Sfintei Vineri în folclorul românesc

4.1. Accep iileț

Nu am ales la întâmplare această Sfântă Vineri în vederea studierii varia iilor saleț

în rândul lumii satului medieval, mai exact în folcorul românesc. Ea este mai mult decât

interesantă din perspectiva aceasta, întrucât adună de-a lungul timpului aspecte benefice,

22





Anul I

lucru cu care ar trebui să fim de acord încă din primă fază, adică după prima lecturare.

Însă acest personaj religios, poate surprinzător sau poate contrar (urmează să

descoperim), a ajuns să fie „înconjurat” i de caracteristici negative, pe care poporulș român nu s-a sfiit să i le atribuie, ba chiar a făcut-o în număr mare.

Având în vedere faptul că o găsim în diferitele surse ce o descriu atât ca iș

personaj benefic, sfântă, dar i ca unul malefic, duh necurat, nu ne rămâne altceva decâtș

să expicăm această contrastare, să explicăm sub ce formă s-a ajuns ca aceste caracteristici

să descrie acela i personaj, în eles ca fiind de fapt un cuplu „benefic-malefic”, „divin-ș ț

demonic”.

Contastul atât de pronun at dintre cele două caractere atribuite Sfintei Vineri lasăț impresia că există două sfinte Vineri, pentru care există numroase concep ii, supersti ii,ț ț

pove ti i chiar proverbe.ș ș

Privită drept un personaj bun, i se atribuie denumiri precum „bună”, „sfântă”,

„împărăteasa văzduhului”, care „vindecă de boli, de pericole”, „se roagă pentru creştini.

Cei harnici şi cuminţi găsesc la ea alinare”33. Tot în răspunsurile publicate de A. Fochi se

asociază personajul cu zeiţa Venus, cea care a dat numele zilei corespunzătoare a

săptămânii („Veneris dies”) i care a dat na tere unei alte concep ii cum că Sfânta Vineriș ș ț

conferă frumuse e femeilor i le ajută pe fetele bătrâne să se mărite (Fochi 1976: 278).ț ș

Ha deu crede i el că există o rela ie între sfânta noastră i zei a antică, argumentul fiindș ș ț ș ț

men ionarea în legendă i în textul canonic a frumuse ii acesteia. În ceea ce prive teț ș ț ș

faptul că este considerată în popor stăpână a „toate lighioanele pământului şi îngrijeşte de

hrana lor” (Fochi 1976: 277), este un alt element-rela ie cu zei a Venus.ț ț

Este evident că Sfânta Vineri, după cum o spune chiar numele, este o sacralizare a

unei zile deosebit de importantă pentru cultul ortodox, această zi fiind cea în care „s-a

răstignit Domnul Iisus Hristos de bunăvoie pe cruce, cu o et i cu fiere L-au adăpat i cuț ș ș suli e L-au împuns în coaste, pentru a ne lăsa noua Sa lege”ț 34. Pregnanta cinstire a acestei

zile se datorează incercării de „reîntoarcere în timpul sacru, originar, de recuperare a unui

33Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea.Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976.34 Alexandru Stănciulescu-Bârda. Legenda Sfintei Vineri, Cele douăsprezece vineri, Legenda Sfintei Cruci,Colec ia Credo, Căr i Religioase Populare III-IV, Ed. ”Cuget romanesc”, 1991, p. 47ț ț

23





Anul I

moment fundamental pentru religia cre tină”ș 35.

Pentru a trata variantele acestui personaj feminin controversat, se cade să amintim

i teoriile istoricilor literari. În paginile dedicate de Nicolae Cartojan acestei legende, seș găsesc notate căteva sfaturi, putem să le spunem chiar „interdic ii” din popor în legăturăț

cu ziua de vineri i cu legea cre tinească, pe care cercetătorul le-a extras din publica iaș ș ț

"Şezătoarea"36. Astfel, „Vinerea nu se face le ie, nici nu se toarce, nici nu se coasă, niciș

căme i se spală, că e rău de pă anii”, femeile nu vor coase într-o zi de vineri „ca să nuș ț

rămâie oarbe”. Se vorbe te i despre activită ile în legătură cu corpul, nu numai cu celeș ș ț

domestice: „Cînd tai unghiile miercurea i vinerea îi păcat”, „să nu- i tai unghiile [...]ș ț

vinerea, că ui i unde pui ceva; nu mai ii minte”. De asemenea, al i doi scriitori au adunatț ț ț în lucrările lor astfel de „interdic ii”:ț

• „Vinerea să nu te lai, că te doare capul”; „Să nu zoleşti vinerea, că pe ceea

lume stai până la gât în zoală”;37

• „Pâine de coci vinerea şi de umpli borş, se face sânge”38

• Cine lucrează vinerea, se „şoimăneşte”, „rămâne pocit de Sfânta Vineri:

slut, mut, surd, nebun” (Fochi 1976: 279)

Se pare că de la blestemele pentu împăra ii păgâni i de la rugăciunea cu caracter ț ș

de blestem de la sfâr itul legendei, despre care N. Cartojan afirmă că este adăugatăș

ulterior pentru că ea nu apare în Mineiul grecesc de unde legenda a fost tradusă în

slavonă i apoi din varianta slavonă în cea românească, au pornit aceste variante maleficeș

ale Sfintei Vineri. Alte explica ii nu ar fi plauzibile, întrucât sfânta dă dovadă deț

statornicie i dârzenie în apărarea dreptei credin e cre tine ti, este un moș ț ș ș del pentru

posteritate etc.

Blestemele pentru cei care nu îi respectă ziua au creat numeroase alte pove ti.ș

Doar despre femeia tânără care s-a apucat de treabă joi seara după vecernie sau vinerea

35 În „Legenda Sfintei Vineri – între sacru şi diabolic” Raluca Levonian, p. 3836 Publica ia lui Iosif Vulcan, „anul VI” pag. 60ț37 Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică ,vol.I, ediţie îngrijită de Victor Durnea, studiu introductiv de Lucia Berdan, Ed. PoliromIaşi, 1998.38 Idem op. cit.

24





Anul I

diminea ă i la care a venit Sfânta Vineri să o pedepsească, există cel pu in patru varianteț ș ț

cunoscute i amintitie de Tudor Pamfile în lucrarea sa despre mitologia româneascăș 39. În

această versuine a sa, Sfânta Vineri este văzută ca o „vădană rea i năpăstoasă care nuș îngăduie gospodinelor să facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-

le”40

Varianta din Suceava este cea mai cunoscută cu privire la aceste pedepse, este cea

amintită i de Cartojan: o femeie tânără se apucase să spele haine joia după vecernie,ș

târziu. Apare la u a sa o babă care se oferă să facă treaba în locul ei i o convinge să seș ș

pună la somn. Cuprinsă de îngrijorare se duce pe ascuns la vecina sa, care î i dă seama căș

aceea este Sfânta Vineri. O sfătuie te ca la întoarcere acasă să strige cât poate de tareș „vai, cum ard mun ii unde ade Sf. Vineri, că le-au dat foc zmeii paraleii”ț ș 41. Sfânta

dispare de îndată i până să reapară, tânăra întoarce toate lucrurile pe dos, după cum oș

sfătuise tot vecina sa. Vinerea cere pe rând fiecărui lucru să îi deschidă u a, dar acesteaș

nu pot. Doar opai ul este neîntors, însă când sare de pe masă acesta se sparge. Babaț

recunoa te că este Sfânta Vineri i o mustră pe tânără spunându-i pe lângă acestea i căș ș ș

urma să o fiarbă laolaltă cu hainele pentru spălat. La cântarea coco ului duhul se faceș

nevăzut. Aceste scene cu întorsul lucrurilor i cu dispari ia duhurilor necurate la cântareaș ț

coco ului au corespondent în vechile tradi ii române ti în legătură cu strigoii, care i ei caș ț ș ș

i Sfânta Vineri, dispar la a treia cântare a coco ului.ș ș

În Bucovina42 se găse te varianta cu femeia care făcea le ie la u a căreia apareș ș ș

baba i se oferă să îi toarcă. Vecina o sfătuie te să spună: „Sus pe varfulș ș

dealului,/Dealului Galileiului,/Arde stra nic un foc mare/Cu para pana la soare,/De seș

vede-n lumea largă,/ i se miră lumea-ntreagă!”Ș 43.Celelalte evenimente care constituie

povestea sunt asemenea sau chiar identice cu cele din varianta suceveană.

39 Tudor Pamfile, Mitologie românească, Ed Allfa Bucure ti, edi ie ingrijita, cu studiu introductiv i notăș ț ș asupra edi iei de Mihail Alexandru Caniciovici, p 108.ț40 Idem op. cit.41 Ibidem, p 111.42Tudor Pamfile, Mitologie românească , Ed Allfa Bucure ti, edi ie ingrijita, cu studiu introductiv i notăș ț ș asupra edi iei de Mihail Alexandru Caniciovici , p.108ț43 Idem op. cit.

25





Anul I

În Boto ani exista o înterdic ie cu privire cositul sau torsul în ziua de vineri:ș ț

„vinerea sa nu cosi, sa nu torci!”. O femeie torcea într-o astfel de zi i Sfânta Vineri î iș ș

face apari ia. Se oferă să toarcă i să spele vasele în locul său. Tânăra încearcă să seț ș salveze strigând „vai de mine, ia uită-te cum arde casa bojei, pe dealul Galariului”44, însă

baba se întoarce pentru a o pedepsi. O pune să mănânce carne de om mort, însă la primul

cântec al coco ului se face nevăzută. Se spune că de atunci femeia aceaste necinstitoare aș

zilei de vineri a rămas cu spaimă i a bolit din această cauză multă vreme.ș

Varianta din Muntenia a „strigării salvatoare” este foarte scurtă: „ard că ile Sf. Vineri cuș

văpăi!”45.

Tudor Pamfile aminte te, pe lângă aceste pove ti despre încălcarea regulilor dinș ș ziua de vineri, de o poveste din jud. Muscel în care pedepsită de Sfânta Vineri nu este o

femeia care face treabă în ziua ei i nu din ini iativa sfintei, ci la cererea so ului ei.ș ț ț

Femeia era foarte lene ă i rea, „îi era frică de furcă i caier”ș ș ș 46, iar so ul îndura zilnicț

chinul acesta, mai ales pentru că trebuia singur să se ocupe de gospodărie. Fiind sătul,

bărbatul o roagă pe Vineri să facă ceva. Aceasta îi spune că atunci când va ajunge acasă

va găsi în locul femeii o năvăstuică i ca totul să se împlinească întocmai trebui să punăș

furca i caierul, de care se temea lene a, exact lângă cuibu orul ei. Tudor Pamfileș ș ș

men ionează la sfâr itul acestei pove ti că aceste metode de a scăpa de năvăstuicăț ș ș 47

(despre care românii spun că este un animal lene i rău) se păstrează până azi în lumeaș ș

satului.

Explica ia adusă de Nicolae Cartojan, pentru care Sfânta Vineri a pierdutț

semnifica ia ei de cre tină i de personaj binefăcător, devenind o babă răzbunătoare iț ș ș ș

răufăcătoare, care întocmai ca i duhurile rele dispare la răsărit, este aceea că legenda esteș

influen ată de-a lungul timpului de numeroase supersti ii române ti păgâne- stigoii careț ț ș

dispar la întorsul lucrurilor pe dos i la primul cîntec al coco ului, sau zemii care dau focș ș mun ilor- i fiind dominată de elementele fantastice, întreaga legenda, ca i celelalte careț ș ș

44 Ibidem, p.10845 Ibidem, p 11246 Idem47 Idem

26





Anul I

au suferit aceste transformări (Legenda Sfintei Duminici) constituie o trăsătură a

psihologiei populare române ti.ș

Tot Cartojan aduce argumente în favoarea atestării vechimii legendei SfinteiVineri. Men ionează de pătrunderea imaginii sfintei până i în, să-i spunem, „literaturaț ș

sărbătorilor”48 un colind despre Sfânta Vineri, în care varianta sa nu este una chiar

malefică, însă răzbunătoare. Se află „sus pe slava cerului”, în Rai, lângă scaunul lui

Dumnezeu, plângând că nu a reu it să boteze i cetatea Irodului, pentru că a fost supusăș ș

chinurilor i că a murit datorită lor. Cere de la Dumnezeu „sfintii-n ajutor,/ Pe Irod ca sa-ș

l omor”, Irod fiind singurul element ce aminte te de Crăciun. Ce demonstrează că esteș

vorba de Sfânta Vineri a legendei, sunt prezen a elementelor de tortură: ceara i ră inaț ș ș înfierbântate în cazan: „Ci pe mine prinsu-m’a;/ Prinsu-m’a/ Legatu-m’a;/ Cu cu it tăiatu-ț

m’a;/ În cazan băgatu-m’a;/ i trei zile fiertu-m’a/ Numa’n ceară i’n re ină”Ș ș ș

Am văzut că rugăciunea de la finalul legendei este o amenin are pentru cei care nuț

vor respecta ziua de vineri prin oprirea de la unele activită i i prin rugăciune i post.ț ș ș

Aceasta a fost cea care a dus la credin a că Sfânta Vineri va pedepsi în mod miraculosț

prin diferite practici: am observat la pove tile amintite de Tudor Pamfile că includeș

cazanul înfierbântat- element de tortură prezent îl legendă. Nicolae Cartojan găse te înș

legătură cu oprirea de la activită ile domestice i cu postitul în ziua de vineri a săptămâniiț ș

proverbe române ti care au circulat, i poate încă o mai fac în unele satele române ti, dar ș ș ș

care i-au schimbat semnifica ia i care au i o tentă umoristică:ș ț ș ș

I: „A mânca joia post i vinerea carne”- a face lucrurile pe dos.ș

II: „Parcă-i sfânta Vineri”- persoană slabă i pricăjită care mănâncă numai de post.ș

III: „Nu e totdeauna Vinerea mare”- sărbătoare religioasă care impune repaos.

IV: „A nemerit ca iganul vinerea la stâna”- în momentul nepotrivit la locul nepotrivit.ț

(I. A. Zanne, Proverbele românilor, VII, pp. 118, 186, 216; VI, 390.)

4.2. Cum s-a ajuns de la sfântă la personificarea zilei

48 G. Dem. Teodorescu, No iuni despre colindele româneț , Bucure ti, 1879 p. 204ș

27





Anul I

Apari ia Sfintei Vineri în basmele noastre se face sub două forme: fie esteț

personificarea zilei săptămânii, fie apare independent49. Dacă aceasta este personificarea

zilei, este un personaj pozitiv, ajută eroul de basm în îndeplinirea misiunii, contribuind la procesul ini ierii. Ajutorul se concretizează în dăruirea unor „obiecte magice cu func ieț ț

auxiliară”50, exemplu „un arc” în Ileana Cosânzeana (Şăineanu 1978: 198). Personificarea

cea mai puternică a zilelor săptămânii existente în basme este Sfânta Duminică, care nu

este altceva decât concep ia religioasă cre tină: „duminica este ziua cea mai importantă,ț ș

care trebuie ţinută cu orice preţ, urmată în ordinea importanţei de vineri şi de miercuri”51.

Cre tinismul a denumit ziua de duminică drept ziua de odihnă i cea în care a înviatș ș

Hristos după patimile produse într-o zi de vineri. Semnificaţia religioasă a secvenţelor temporale este astfel antropomorfizată.

M. Gaster spunea că pentru a studia corect legenda Sfintei Vineri trebuie să

pornim de la sfâr it, de la rugăciune. Ea este cheia în elegerii existen ei acestor diferiteș ț ț

înfă i ări pe care le ia sfântă în unele credin e ale satelor române ti. Prin ceea ce cere deț ș ț ș

la Dumnezeu, sfânta îi diferen iază pe cei ce respectă ziua sacră şi cei ce încalcă deț

bunăvoie: „Şi cine nu o va cinsti sfânta veneri, ce o va spurca de voie cu carne, sau cu

brândză fără de harţi, sau cu curvie, sau fie cu ce lucru rău, să fure netare, e părinţii lui să

nu s-ară pocăi, să fie istucan acela grumadzu, şi cu mânule sale acela om să nu biruiască.”52

Sacralizarea aceasta a zile de vineri este reflectată într-o serie de credin eț

populare. Se spune că „Sfânta Vineri este cea mai mare din toate zilele, e jumătate de

duminică, dacă o ii, e de mare ajutor. E a crucei”, pentru că după moartea Mântuitoruluiț

din aceea i zi de vineri „toate sufletele ce erau în iad au venit de s-au botezat (Niculiţă-ș

Voronca 1998: 227).

Potrivit martiriului ei, „prin unele păr i se crede că Sfânta Parascheva a fostț chinuită de păgâni într-o vineri şi de aceea, în orice zi ar cădea această sărbătoare,

49 În „Legenda Sfintei Vineri – între sacru şi diabolic” Raluca Levonian, p. 84.50 Idem51 Idem52 Codex Strurdzanus 1993: 289

28





Anul I

poporul o numeşte Vinerea Mare [...] Sfânta Paraschiva se numeşte Vinerea Mare”

(Pamfile 1997:180).

Se observă că varianta negativă a Sfintei Vineri nu coincide cu imaginea ei din basme. Acea Sfântă Vineri a basmelor î i exercită puterile în func ie de atitudineaș ț

celorlalte personaje. În basmul Fata babei şi fata moşului bătrâna răsplăte te pe fataș

harnică i o pedepse te pe cea lene ă.ș ș ș

Trebuie să acceptăm dualitatea aceasta a personajului, nu să aducem argumente pro

i contra a ceea ce reflectă imaginea Vinerii pentru că se tie că ea poateș ș „să aducă bine

sau rău oamenilor” (Fochi 1976: 277). De cele mai multe ori sfânta nu este doar

răzbunătoare, ci justi iară. Nu pedepse te fără motiv femeile lene e, ci nu face decât săț ș ș ofere o lec ie.ț

Concluziile

Tratând pe rând câte pu ineț aspecte ce se leagă de Legenda Sfintei Vineri, am

culesc din literatura de specialitate studiile lui M. Gaster, Nicolae Cartojan, Sabina Ispas,

Pr. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Arnold Van Gennep şi alte câteva contribuţii care

29





Anul I

au vizat legenda populară şi în special pe cea religioasă, puternic întrepătrunsă cu

mentalitatea simplului român de de la sat.

Am descoperit că omul medieval nu poate trăi în afara cercului făcut despiritualitatea vremii, cre tinismul, i că literatura pe care a folosit-o în scopul didactic iș ș ș

pe care o vedea drept de maximă referin ă i importan ă, s-a extins datorită eforturilor ț ș ț

oamenilor de cultură, de i îi numim gre t simplii traducători sau copi ti. Cum era iș ș ș ș

firesc, manifestarea credin ei i a timidelor forme de artă, s-a transmis oral, se consumaț ș

oral.

Pentru a nu scăpa din vedere termeni i aspecte importante legate de aceastăș

legendă care dă i numele studiului nostru, am încercat tratatea de la general, treptat, laș cercul apar inător doar Sfintei Vineri. Am rezumat cele două variante ale vie ii sfintei,ț ț

cea din Codex Strudzanus i cea dinș Vie ile Sfin ilor ț ț , am marcat diferen ele i elementeleț ș

necre tine care ar putea conferi acestui text caracterul de text apocrif .a.m.d.ș ș

Ce sperăm să fi atras cel mai mult aten ia, sunt în schimb, accep iile din mitologiaț ț

românească în legătura cu Sfânta Vineri. Acesta a fost, de altfel, i motivul alegeriiș

acestei teme.

Bibliografie

Cartojan, Nicolae. Căr ile populare în literatura românească, Volumul I: Epocaț

influen ei sud-slave, Editura Enciclopedică Română, Bucure ti, 1974.ț ș

30





Anul I

Fochi, Adrian, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu, Bucureşti, Editura Minerva.

Gaster, Moeses. Literatura populară română , Edi ie, prefa ă i note de Mirceaț ț ș

Anghelescu, Editura Minerva, Bucure ti, 1983, capitolul ”Literatura religioasă”.ș

Ispas, Sabina. Legenda populară românească tradiţională între ”canonic” şi ”apocrif”.

In: Memoriile Comisiei de Folclor , Tomul VIII 1994-1996, Editura Academiei Române,

Bucure ti 1997.ș

Niculiţă-Voronca, Elena. Datinele şi credinţele poporului român

adunate şi aşezate în ordine mitologică , vol.I, ediţie îngrijită de Victor Durnea, studiu

introductiv de Lucia Berdan, Editura Polirom, Iaşi, 1998.

Pamfile, Tudor. Mitologie românească , ediţie îngrijită, studiu introductiv şi

notă asupra ediţiei de Mihai Alexandru Canciovici, Bucureşti, Editura All.

Stănciulescu-Bîrda, Alexandru. Legenda Sfintei Vineri, Cele douăsprezece vineri, Legenda Sfintei Cruci, Colec ia Credo, Căr i Religioase Populare III-IV, Editura ”Cugetț ț

romanesc”, 1991.

Teodorescu, Dem. G

., No iuni despre colindele româneț , Bucure ti, 1879, p 41-42ș

Van Gennep, Arnold. Formarea legendelor , traducere Lucia Berdan, Crina Ioana

Berdan, studiul introductiv: Petru Ursache, Editura Polirom Colectia Plural, 1997

Sursă internet:

• Levonian, Raluca. „Legenda Sfintei Vineri – între sacru şi diabolic” Scribd.ro,

studiu accesat în 20 ianuarie 2012

31





Anul I

• Sinxarul zilei de 16 iulie al Sfintei Paraschevi

Nume site: „ziarullumina.ro”

Ziarul lumina, apartinator al Patriarhiei Romane

link: http://www.ziarullumina.ro/articole;1674;0;60358;0;Sinaxar-Sfanta-Paraschevi-

vindecatoarea-de-ochi.html

Articol postat marti, 26 iulie 2011

Accesat: 14:26, 9 ianuarie 2012

32

http://www.ziarullumina.ro/articole;1674;0;60358;0;Sinaxar-Sfanta-Paraschevi-vindecatoarea-de-ochi.html




legenda sfintei vineri-canonic sau apocrif si variatiile din foloclor

Documents