globalizare efecte

6
Capitolul 10 GLOBALIZAREA–EFECTE POZITIVE SAU NEGATIVE? Conf. univ. dr. Viorica IONAŞCU Lector univ. dr. Manoela POPESCU Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti Drept ultimă fază a mondializării, globalizarea economiei determină o tot mai accentuată întrepătrundere a economiilor naţionale. Etapele mondializării sunt: - internaţionalizarea, legată de dezvoltarea fluxurilor exporturilor; - transnaţionalizarea fluxurilor de investiţii şi a implantărilor în străinătate; - globalizarea, corespunzând punerii în aplicare a reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii („economia în reţea”). Economia lumii, la începutul anilor 1990, se afla în faţa unor provocări 1 : - globalizarea şi efectele sale profunde asupra competitivităţii economiilor statelor naţionale; - contradicţia din legile dure ale pieţei (logica economică) şi justiţia distributivă (logica socială); - contradicţia dintre logica economică şi necesitatea protecţiei mediului înconjurător. Efectul globalizării priveşte reţelizarea vieţii economice mondiale. Doar reţeaua, ca sistem de dezvoltare şi comunicare capătă multiple dimensiuni, poate asigura relaţiile complexe dintre nivelul micro, macro şi mondoeconomic. Astfel, Ph. Kotler considera că „firmele care vor reuşi în afaceri vor fi cele care vor izbuti să pună la punct cele mai eficiente reţele globale” 2 . Întrepătrunderea economiilor naţionale se reflectă în creşterea rolului schimburilor comerciale, a investiţiilor şi a capitalurilor străine în formarea produsului intern brut în cadrul fiecărei ţări participante. De aici rezultă că cea mai mică defecţiune dintr-o ţară poate conduce la blocarea întregului angrenaj, deoarece aceeaşi agenţi economici sunt practic prezenţi pe toate pieţele lumii. De exemplu, avionul de pasageri Boeing 767, proiectat în oraşul Seattle (SUA) are părţile şi piesele componente fabricate în SUA, Italia, Canada, Marea Britanie şi Japonia. În aceste condiţii, principala preocupare a factorilor decidenţi, respectiv a specialiştilor este de a limita efectele „slăbirii sau ruperii unei verigi a lanţului”. Rezultatele unei cercetări complexe a situaţiei actuale prin prisma globalizării pot fi sintetizate în următoarele aspecte: - bani, tehnologia şi pieţele lumii sunt controlate şi administrate de corporaţii mondiale uriaşe; 1 M.D. Popescu, Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Bucureşti, Editura Expert, 1999, pp. 21-22 2 Ph. Kotler, Managementul marketingului, Bucureşti, Editura Teora, 1997, pp. 512-540

Upload: suedess

Post on 04-Jul-2015

182 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: globalizare efecte

Capitolul 10 GLOBALIZAREA–EFECTE POZITIVE SAU NEGATIVE?

Conf. univ. dr. Viorica IONAŞCU

Lector univ. dr. Manoela POPESCU Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti

Drept ultimă fază a mondializării, globalizarea economiei determină o tot

mai accentuată întrepătrundere a economiilor naţionale. Etapele mondializării sunt: - internaţionalizarea, legată de dezvoltarea fluxurilor exporturilor; - transnaţionalizarea fluxurilor de investiţii şi a implantărilor în

străinătate; - globalizarea, corespunzând punerii în aplicare a reţelelor mondiale de

producţie şi de informaţii („economia în reţea”). Economia lumii, la începutul anilor 1990, se afla în faţa unor provocări1: - globalizarea şi efectele sale profunde asupra competitivităţii

economiilor statelor naţionale; - contradicţia din legile dure ale pieţei (logica economică) şi justiţia

distributivă (logica socială); - contradicţia dintre logica economică şi necesitatea protecţiei mediului

înconjurător. Efectul globalizării priveşte reţelizarea vieţii economice mondiale. Doar

reţeaua, ca sistem de dezvoltare şi comunicare capătă multiple dimensiuni, poate asigura relaţiile complexe dintre nivelul micro, macro şi mondoeconomic. Astfel, Ph. Kotler considera că „firmele care vor reuşi în afaceri vor fi cele care vor izbuti să pună la punct cele mai eficiente reţele globale”2.

Întrepătrunderea economiilor naţionale se reflectă în creşterea rolului schimburilor comerciale, a investiţiilor şi a capitalurilor străine în formarea produsului intern brut în cadrul fiecărei ţări participante. De aici rezultă că cea mai mică defecţiune dintr-o ţară poate conduce la blocarea întregului angrenaj, deoarece aceeaşi agenţi economici sunt practic prezenţi pe toate pieţele lumii.

De exemplu, avionul de pasageri Boeing 767, proiectat în oraşul Seattle (SUA) are părţile şi piesele componente fabricate în SUA, Italia, Canada, Marea Britanie şi Japonia. În aceste condiţii, principala preocupare a factorilor decidenţi, respectiv a specialiştilor este de a limita efectele „slăbirii sau ruperii unei verigi a lanţului”.

Rezultatele unei cercetări complexe a situaţiei actuale prin prisma globalizării pot fi sintetizate în următoarele aspecte:

- bani, tehnologia şi pieţele lumii sunt controlate şi administrate de corporaţii mondiale uriaşe;

1 M.D. Popescu, Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Bucureşti, Editura Expert, 1999,

pp. 21-22 2 Ph. Kotler, Managementul marketingului, Bucureşti, Editura Teora, 1997, pp. 512-540

Page 2: globalizare efecte

- corporaţiile sunt libere să acţioneze urmărind profitul, în primul rând, omul fiind chiar dispreţuit;

- cultura de consum determină ca oamenii să fie într-o goană frenetică după bunuri materiale efemere.

În prezent, omenirea este martora şi subiectul unei revoluţii globale, manifestate pe mai multe planuri:

- o revoluţie economică – fenomenul dominant rămânând globalizarea; - o revoluţie socio-politică – democraţia este foarte fragilă, economicul

dictând politicului; - o revoluţie biotehnologică – expansiunea noilor biotehnologii se

realizează într-un ritm accelerat; - o revoluţie ecologică – protecţia mediului înconjurător reprezintă o

preocupare de maximă importanţă pentru întreaga omenire. Globalizarea economiei mondiale este definită ca fiind „procesul deosebit

de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, problemele devin mai curând globale decât naţionale, creând, la rândul lor, o soluţionare mai curând globală decât naţională”1.

Analiza pieţelor ţărilor din Europa Occidentală relevă diferenţe profunde între ţări, privind stilul de viaţă, atitudine, comportamentul oamenilor etc.

Tehnologia comunicării s-a dezvoltat foarte rapid, încât s-a produs o adevărată revoluţie a modalităţilor de difuzare a informaţiei. Satelitul, modemul, faxul sunt principalele mijloace pentru distribuţia informaţiilor şi a imaginilor, ceea ce a contribuit la cunoaşterea, înţelegerea şi crearea de noi nevoi şi satisfacerea cât mai bună a celor existente, atât în limita graniţelor naţionale, cât şi dincolo de frontiere.

Tinerii din orice ţară, segment important de consumatori, promotori ai progresului, acceptă şi chiar manifestă plăcere pentru aceeaşi muzică, aceleaşi haine şi încălţăminte, aceleaşi alimente.

Pe plan mondial se produce o reorganizare a serviciilor şi o intensificare a relaţiilor economice financiare şi de forţă de muncă.

Încă din anul 1913, Theodore Levitt afirma „aspiraţiile lumii se uniformizează atât ca amploare, cât şi ca nivel, pe măsură ce tot mai mulţi oameni putând să li se ofere modernitatea la care sunt supuşi cu atâta insistenţă”. Theodore Levitt abordând fenomenul globalizării arăta că viitorul aparţine standardizării la nivel mondial a produselor sau preferinţa pentru specificul naţional sau regional a produselor şi serviciilor va trebui să dispară. S-a dezvoltat conceptul de pieţe-nişă globală sau transnaţională, în care se pot identifica segmente de consumatori aparţinând mai multor ţări. Aceşti consumatori au gusturi şi cerinţe mai multe, mai diversificate, comparativ cu segmentele/grupurile create pe criterii naţionale.

La sfârşitul secolului trecut s-au realizat cercetări de marketing cu scopul cunoaşterii atitudinii şi comportamentului consumatorilor din diferite ţări 1 I. Bari, Globalizarea şi problemele globale, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p. 21

Page 3: globalizare efecte

occidentale. Rezultatele acestor cercetări au relevat că pe parcursul evoluţiei sociale apar aceleaşi schimbări în atitudinile şi dorinţele consumatorilor din diferite naţiuni şi culturi. Ba mai mult s-au identificat grupuri similare, în ţările cuprinse în analiză, în ceea ce privesc atitudinile şi dorinţele, chiar dacă aceste grupuri au mărimi diferite. Totodată, cercetările respective au demonstrat că nu există o piaţă omogenă în nici una din ţări. Un studiu RISC Euroscan (Ladet şi Montrealay, 1993), realizat pe un eşantion de 12500 europeni, a relevat că: 30% sunt deschişi faţă de schimbare; 40% merg în pas cu majoritatea; 30% se opun schimbării. Categoria „deschişi la schimbare” reprezintă ţinta cea mai uşor abordabilă pentru produsele globale. De asemenea, există multe grupuri cu interese personale foarte pronunţate, constituite din persoane impulsive, în căutare de satisfacţii, şi care sunt principalii utilizatori de produse de lux, modă şi mărci internaţionale.

Globalizarea reprezintă un proces obiectiv, ce se desfăşoară cu o viteză uimitoare, cuprinzând aproape totalitatea statelor lumii. A fost determinată şi favorizată de progresele ultrarapide ale tehnologiei, cu precădere ale celei informatice. Globalizarea se concretizează sub forma liberalizării şi dereglementării pieţei produselor şi serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă.

Prin manifestarea acestui proces obiectiv, orice agent economic se poate aproviziona cu cele necesare desfăşurării activităţii de unde este mai ieftin, să producă şi să vândă acolo unde obţine veniturile cele mai mari.

Analizată prin prisma eficienţei economice a alocării şi utilizării resurselor, globalizarea apare ca un fenomen raţional, menit să furnizeze cantităţi tot mai mari de mărfuri şi servicii cu resurse materiale, financiare şi umane tot mai puţine şi mai ieftine.

Globalizarea este avantajoasă şi foarte avantajoasă pentru ţările cu o competitivitate economică mare: tehnologii avansate, forţă de muncă performantă, productivitatea muncii mare, costuri de producţie reduse. În aceste condiţii se poate afirma că principala sursă a competitivităţii este reprezentată de capital.

Procesul globalizării oferă multiple şi rapide avantaje economiilor dezvoltate, ce concentrează covârşitor capitalul mondial şi unde îşi au sediul central marile companii transnaţionale.

Procesul globalizării, în esenţa sa, conţine toate premisele pentru accentuarea decalajelor economice existente la sfârşitul secolului XX între statele dezvoltate, state în curs de dezvoltare, inclusiv fostele state socialiste, deoarece se globalizează numai crearea produselor interne brute, fără globalizarea repartizării acestora.

Aceste decalaje pot fi atenuate prin: - transfer de resurse, în special financiare, din ţările dezvoltate către ţările

în curs de dezvoltare; - investiţii directe şi de portofoliu; - credite pentru susţinerea balanţei de plaţi şi a lucrărilor de

infrastructură. În aceste condiţii ţărilor lumii li se impune manifestarea de flexibilitate şi

raţionalitate pentru ca ecuaţia avantaje-costuri să fie echilibrată.

Page 4: globalizare efecte

Desele întâlniri ale guvernelor şi reprezentanţilor societăţii civile din ţările în curs de dezvoltare dovedesc faptul că în urma procesului de globalizare avantajele au fost distribuite în sfera ţărilor dezvoltate, iar costurile în ţările slabe şi în curs de dezvoltare.

După anul 1989, România se află într-un proces complex de reformă economică, socială, instituţională, generat de schimbarea sistemului politic comunist şi adoptarea statului de drept şi a economiei de piaţă.

Ţara noastră desfăşoară acest proces deosebit de complicat pe fondul globalizării economiei mondiale şi al opţiunii de integrare în structurile europene şi euroatlantice.

Atât pentru România, cât şi pentru toate ţările în curs de dezvoltare, autorităţile statelor respective împreună cu comunitatea internaţională, de pe poziţii constructive şi de parteneriat, trebuie să realizeze un raport cât mai variat între ajustarea economică şi dezvoltarea economică, între costurile şi avantajele globalizării.

Cine nu intră în procesul globalizării este pierdut. În economia supusă globalizării supravieţuieşte numai cel mai puternic şi cel mai rapid în luarea deciziilor.

Astăzi, a fi local într-o lume globalizată constituie un comportament de inadecvare socială şi de involuţie.

Pentru ca globalizarea să însemne un progres pentru toate statele lumii, se impune ca statele dezvoltate, ce stabilesc regulile internaţionale să evite înţelegerea reprezentării globalizării pentru unele şi localizare pentru altele.

Globalizarea pieţelor lumii în condiţiile estompării continue a diferenţelor specifice dintre acestea determină „omogenizarea gusturilor consumatorilor din întreaga lume” în interiorul unei pieţe, ce dobândeşte caracter global.

Globalizarea pieţelor este direct legată de formarea şi dezvoltarea firmelor multinaţionale şi a firmelor transnaţionale. În această situaţie deciziile strategice de marketing sunt orientate cu prioritate către pieţele produsului şi mai puţin către pieţele naţionale. Obiectivele strategice ale unei întreprinderi cu viziune globală asupra pieţei se referă la satisfacerea cu un produs, foarte puţin definit de la un spaţiu geografic la altul, a unui număr foarte mare de consumatori internaţionali (de exemplu, băuturile nealcoolice COCA-COLA şi PEPSI-COLA).Pieţele lumii, într-o abordare globală, presupun, printre altele, practicarea unei mărci „umbrelă”, standardizarea aproape completă a componentelor mixului de marketing.

Omenirea aflată în faţa acestei mari provocări este datoare strămoşilor şi urmaşilor săi să echilibreze efectele pozitive cu cele negative ale globalizării, talerul balanţei cu efectele pozitive fiind mai greu, mai consistent, pentru a fi asigurat progresul societăţii. De altfel, sunt semnificative următoarele citate ale marilor personalităţi ale lumii şi a unor organizaţii internaţionale.

„Globalizarea va avea efecte foarte pozitive dacă va putea fi sprijinită de un puternic sentiment al absolutului şi al demnităţii tuturor oamenilor şi al principiului că bunurile de pe pământ sunt destinate tuturor”.

„Libertatea economică este numai unul din elementele libertăţii omului”.

Page 5: globalizare efecte

„Astăzi este posibilă crearea rapidă de mari bogăţii, fără nici o legătură cu calitatea de muncă” Papa Ioan Paul al II-lea

„În faţa poftelor adesea excesive ale intereselor de piaţă, drepturile persoanei umane, calitatea mediului înconjurător şi a resurselor vor trebui apărate. Aceasta este una dintre minunile esenţiale ale statului modern. Lumea nu e o piaţă”.

Lionell Jospin (fost prim ministru al Franţei) „Mondializarea este incompatibilă cu drepturile omului”. Jose Saramago (laureat al premiului Nobel) „Trebuie rescrise regulile mondializării” Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare „Numărul populaţiei care trăieşte în sărăcie continuă să crească pe măsură

ce globalizarea – unul din cele mai puternice fenomene economice ale secolului XX - în continuă cursă inerent asimetrică: extinderea pieţelor peste frontierele naţionale; creşterea veniturilor unei categorii relativ restrânse, în vreme ce sugrumă vieţile celor fără de resurse pentru a fi investitori sau capacităţi de a beneficia de cultura globală. Majoritatea sunt femei şi copii, săraci înainte, dar acum încă şi mai săraci, pe când economia mondială lărgeşte prăpastia dintre ţările sărace şi cele bogate, dintre săraci şi bogaţi”. Starea copiilor lumii 2000, Raport UNICEF.

Page 6: globalizare efecte

BIBLIOGRAFIE

1 BARI, I. Globalizarea şi problemele globale, Bucureşti, Editura Economică, 2001

2 BALAURE, V., VEGHEŞ, C., ROŞCA, M., TOMA, S.

Marketingul în procesul dezvoltării economice şi sociale, 1972-200: 30 de ani de marketing în România, vol. I, Marketingul în era globalizării, Bucureşti, Editura ASE, 2002

3 DANCIU, V.

Marketing internaţional. De la tradiţional la global, Bucureşti, Editura Economică, 2001

4 KOTLER, Ph., ARMSTRONG, G., SAUNDERS, J., WONG, V.

Principiile marketingului, Ediţia europeană, Bucureşti, Editura Teora, 1998

5 KOTLER, Ph. Managementul marketingului, analiză, planificare, implementare, control, Bucureşti, Editura Teora, 1997

6 PURCĂREA, Th., IOAN-FRANC, V.

Marketing, evoluţie, experienţe, dezvoltări conceptuale, Bucureşti, Editura Expert, 2000

7 ZAINEA, E. Globalizarea – şansă sau blestem?, vol I, Condiţionările creşterii economice, Bucureşti, Editura Valand Print, 2000