UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE GEOGRAFIEMASTERAT: TURISM ŞI INTEGRARE REGIONALĂANUL IISEMESTRU IV

GLOBALIZARE ŞI REGIONAREÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL

Note de cursSinteză

Profesor universitar Vasile GLĂVAN

1

CUPRINS

CAP. I. GLOBALIZARE. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Definiţii şi concepte1.2. Factorii determinanţi1.3. Istoricul procesului de globalizare1.4. Globalizare. Conţinut. Management1.5. Globalizare. Perspective1.6. Globalizare şi regionalizare1.7. Organizaţii şi organisme economice şi de securitate pe plan internaţional

CAP. II. TURISM ŞI GLOBALIZARE

2.1. Consideraţii generale2.2. Procesul de globalizare în turism2.3. Caracteristici ale globalizării în turism2.4. Tehnologiile informatice şi de comunicare şi turismul2.5. Sisteme computerizate de distribuţie a informaţiei şi de rezervări2.6. Organizaţii profesionale, guvernamentale şi neguvernamentale în turism2.7. Asociaţii internaţionale neguvernamentale

CAP. III. GLOBALIZAREA FIRMELOR DE TURISM DIN ROMÂNIA ŞI DE PE GLOB

3.1. Globalizare la nivelul agenţiilor de turism3.2. Globalizarea în sectorul hotelier3.3. Alte procese de globalizare în turism3.4. Globalizarea în sectorul aviatic3.5. Integrarea turismului românesc în structurile globale prin asociaţiile

profesionale din turism

CAP. IV. REGIUNE. REGIONARE. REGIUNI TURISTICE

4.1. Terminologie. Definiţie4.2. Regiuni turistice receptoare de turişti internaţionali4.3. Regiuni turistice emitente de turişti internaţionali

CAP. V. REGIONAREA CIRCULAŢIEI TURISTICE INTERNAŢIONALE

5.1. Consideraţii generale5.2. Distribuţia regională a fluxurilor turistice internaţionale5.3. Distribuţia regională a circulaţiei turistice în perspectiva anilor 2020

CAP. VI. ROMÂNIA ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL6.1. Sosiri de vizitatori străini la frontieră6.2. Sosiri de turişti străini în spaţiile de cazare6.3. Plecări ale vizitatorilor români în străinătate

2

CAPITOLUL I

GLOBALIZARE. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Definiţii şi concepteOmenirea este confruntată cu mari probleme de interes mondial ca agricultura

şi alimentaţia, subdezvoltarea, energia, circulaţia mărfurilor, protejarea mediului, securitatea şi pacea, terorismul, criminalitatea transfrontalieră etc. a căror rezolvare presupune nu numai o mobilizare a opiniei publice ci şi acţiuni concentrate din partea naţiunilor.

În procesul de interdependenţă între naţiuni s-au utilizat de-a lungul timpului o serie de noţiuni (termene) ca: internaţional (între naţiuni), multinaţional (mai multe naţiuni), transnaţional (dincolo de graniţele naţionale), global (întreaga lume), mondial (participă – antrenează, interesează – întreaga lume sau majoritatea ţărilor).

După Mic Dicţionar Enciclopedic (1986), termenul „global” înseamnă „în întregime” sau „total”, de aici derivând şi noţiunile „globalism” şi „globalizare”. „Globalism” reprezintă „noua dimensiune a politicii internaţionale în epoca contemporană, când ea devine cu adevărat mondială, se manifestă pe mai multe planuri: tehnologic, economic, militar şi politic”.

În Dicţionarul american, în limba engleză americană (Rotaru, 2004)1, prin termenul „globalism” se înţelege „atitudinea sau politica de a pune interesele întregii lumi înaintea celor individuale ale naţiunilor”, iar „a globaliza” înseamnă „a extinde ceva în alte părţi sau pe tot globul; a face ceva răspândit pe tot globul”.

Specialiştii fac distincţia între „globalizare” ca proces de expansiune a comerţului şi investiţiilor şi „globalitate” care este o stare sau o condiţie, o realitate dincolo de globalizare (Bari, 2004).

Globalizarea este cel mai uzitat termen şi un concept mult vehiculat în economie, politică şi în plan social, deoarece cea mai mare parte a vieţii sociale este „determinată de procesele globale, în care culturile, economiile şi graniţele naţionale au început să dispară”.

Globalizarea în aspectul ei economic „se referă la integrarea crescândă a economiilor în lume, mai ales prin comerţ şi fluxuri financiare. Uneori termenul se referă şi la mişcarea oamenilor (forţa de muncă) şi cunoştinţelor (tehnologiilor) peste graniţele internaţionale” (Fondul Monetar Internaţional, Raport 2000).

Alţi autori consideră că globalizarea este „integrarea internaţională a bunurilor, tehnologiilor, muncii şi capitalurilor” sau, mai general spus „integrarea sistemelor naţionale cu pieţele internaţionale”.

George Soros (2002), citat de Rotaru (2004), priveşte „economia globală ca pe un sistem capitalist global – capitalism triadic internaţional” cu trei actori:

1 Webster's Encyclopedic Unabridged Dictionary of English Language – Thunder Bay Press – San Diego, 2001.

3

corporaţiile transnaţionale, organismele internaţionale şi lobby-ul care se desfăşoară pe piaţa globală, ca piaţă principală. Cu alte cuvinte, globalizarea este mijlocul prin care firmele transnaţionale industriale şi financiare controlează piaţa şi resursele disponibile în scopul obţinerii profitului.

După Nicula (2000) „globalizarea, în speţă, reflectă extinderea pieţei bunurilor şi serviciilor, a pieţii monetar-financiare şi a muncii dincolo de graniţele ţării”.

Prin globalizare se accentuează procesul interdependenţei între economii pe plan mondial prin dezvoltarea susţinută a schimburilor de mărfuri şi servicii şi prin dezvoltarea fluxurilor de investiţii de capital străin. Aceste concepte şi definiţii exprimă mai mult latura economică a fenomenului de globalizare.

O definiţie mult uzitată în evaluarea acestui concept arată că „globalizarea reprezintă procesul prin care distanţa geografică devine un factor tot mai puţin important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică, politică şi social-culturală. Reţelele de relaţii şi dependenţele dobândesc un potenţial tot mai mare de a deveni internaţionale şi mondiale” (Bari, 2001). Prin această definiţie trebuie să înţelegem că noile tehnologii ale informaţiei, noile strategii economice şi politice atât pe plan naţional cât şi internaţional, reduc importanţa distanţelor geografice (care nu dispar) în schimburile de mărfuri, de tehnologii, de capital, mişcarea oamenilor şi a forţei de muncă (tratatul Schengen) şi conduc la stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică, politică, socio-culturale, adică la procesul de globalizare. Dar, acest proces de globalizare poate fi frânat de o politică orientată spre conservatorism şi izolare, regimuri politice dictatoriale, regionalizări defensive care fragmentează economia mondială etc.

Globalizarea oferă oportunităţi extinse pentru o dezvoltare reală la nivelul global, dar se manifestă inegal pe regiuni, un progres mare în ţările deschise spre integrare globală (cele puternic dezvoltate şi cele din Asia de Est) şi un trend descrescător pentru ţările orientate spre o economie închisă (multe ţări din Africa şi America Latină). Globalizarea poate provoca şi unele dezechilibre în interiorul unor ţări: şomaj, standard de viaţă, sociale, ecologice etc., care pot avea efecte în schimbarea atitudinilor şi deficienţe administrative.

În concluzie, citându-l pe prof. D. Dăianu (România şi Uniunea Europeană, 2002), (citat de Rotaru, 2004), „Globalizarea este esenţa fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informaţiei ... comprimarea distanţelor prin noi tehnologii, interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce; integrarea pieţelor financiare şi comerciale; internaţionalizarea (globalizarea) crescândă a producţiei (prin intermediul firmelor cu activitate globală); apariţia unor probleme „planetare” care necesită abordări globale; răspândirea de comportamente şi clişee ... ce nu cunosc frontiere şi emoţii; dezvoltarea de identităţi transnaţionale etc. Între probleme „planetare” autorul aminteşte: protecţia mediului înconjurător, efectul de seră, protejarea surselor de apă potabilă, migraţia masivă ilegală determinată de sărăcie, conflicte inter-etnice şi

4

militare, intrenaţionalizarea crimei organizate şi terorismul internaţional, neînţelegerile dintre civilizaţii pe fondul discrepanţelor economice şi sociale.

1.2. Factorii determinanţi1.2.1. Tehnologia de informare şi comunicareDezvoltarea tehnologică spectaculoasă în sfera informaticii şi

telecomunicaţiilor din ultimile decenii au contribuit hotărâtor prin acea „revoluţie a informaţiilor” la globalizarea vieţii economice şi sociale internaţionale. Viteza de transmitere a informaţiilor, diversificarea mijloacelor de transmitere a informaţiei şi creşterea fiabilităţii acestora conduc la internaţionalizarea evenimentelor naţionale importante, care se transformă în evenimente globale (vezi distrugerea pădurilor din America Latină, deteriorarea mediului înconjurător).

Progresele rapide în tehnologia informaţiei şi telecomunicaţiilor se regăsesc în comerţul electronic de mărfuri, de servicii, în rezervarea şi vânzarea electronică a pachetelor de servicii turistice, a biletelor de avion etc.

Informatizarea şi telecomunicaţiile au permis companiilor să profite de piaţa liberă cu toate posibilităţile deschise acesteia, mişcările de capital în toată lumea şi în timp record, circulaţia bunurilor, banilor şi oamenilor dincolo de frontierele ţării, iar producţia, vânzarea şi cumpărarea mărfurilor nu mai este dependentă de distanţele geografice.

1.2.2. Ideologia neoliberală bazată pe democraţie şi economia de piaţă, a societăţii de consum, înseamnă liberalizarea pieţelor, descentralizarea economiilor şi privatizarea companiilor de stat.

Cu toate că ideologia neoliberală, ca motor al globalizării, se baza pe înlăturarea „barierelor de piaţă” şi pe democraţie cu respactarea naţiunii şi autorităţii statului (cu toate prerogativele sale), democraţiile din statele naţionale s-au restrâns, fiindcă piaţa liberă a indus ideea de eliminare a graniţelor de orice fel din calea schimburilor comerciale, a circulaţiei capitalurilor iar inovaţiile tehnologice au permis mişcarea tot mai liberă a acestora. De aceea sunt susţinători ai ideii că nu economia a determinat procesul de globalizare, ci tehnologia şi ideologia conform căror o colectivitate poate promova crearea unei lumi fără limite.

1.2.3. Politica faţă de procesul de globalizare este un factor determinant. Acolo unde a fost o politică de orientare spre integrarea globală s-a constatat un dinamism ridicat al economiei şi al standardelor de viaţă, aşa cum se observă în ţările Asiei de Sud-Est şi Asiei de Est, în Brazilia, Argentina, Uruguai din America Latină. O politică orientată spre o economie închisă, conservatoare, izolaţionistă conduce la o economie stagnantă, valori inflaţioniste, sărăcirea populaţiei etc. (vezi ţările din Africa).

Un rol important în impulsionarea globalizării l-a avut politica neoliberală de înlăturare a „barierelor de piaţă” care au dus la trimful economiei de piaţă cu circulaţia liberă a mărfurilor, capitalurilor, tehnologiilor, oamenilor etc.

5

1.3. Istoricul procesului de globalizareSâmburii globalizării se găsesc încă din antichitate, marile imperii antice

persane, feniciene, elenistice, romane au fost leagănul unor intense schimburi comerciale, tehnologice, culturale, politice la nivelul Mării Mediterane şi Mării Negre. În Evul Mediu, până la blocada otomană – începută în 1453, odată cu căderea Constantinopolului – era un comerţ intercontinental sud european şi asiatic care era dominat de marile oraşe-stat italiene. La fel putem spune despre comerţul hanseatic, care cuprindea Europa Central-Nordică şi chiar sudul Europei.

De fapt blocada comercială impusă de turci în Marea Mediterană şi bararea comerţului cu imperiile asiatice, a impus găsirea unor noi drumuri comerciale şi alte destinaţii comerciale (descoperirile geografice).

Procesul de globalizare ne duce cu gândul mai ales la Marile descoperiri geografice care au stat la baza acestui fenomen şi care au dus la apariţia colonialismului, la transferul bogăţiilor din colonii spre metropole (inclusiv sclavii africani pentru a munci pe pământurile din „lumea nouă”) şi concomitent, a capitalurilor din metropole, investite în căi ferate, porturi, drumuri şi oraşele din colonii. Bogăţiile de aici au stat la baza comerţului european cu mirodenii, aur, argint etc., iar mai apoi, la revoluţia industrială, punând temeliile imperialismului european.

Au urmat sute de ani de protecţionism „impus de ţările colonialiste în lumea nouă”, apoi de Anglia în SUA, pus în slujba dezvoltării economice proprii dar, la sfârşitul anilor 1800, prin adoptarea liberului schimb, care în anii 1860-1890 s-a propulsat comerţul mondial şi transferurile de capital din „nord” spre „sud”, astfel încât în 1913 (an cu o maximă integrare economică) exporturile deţineau în metropole o pondere mai mare ca în 1999 (Rotaru, 2004). Motorul globalizării erau transporturile ieftine, materiile prime şi munca ieftină din colonii.

După cum spune prof. Dan Popescu în „Economia ca spaţiu deschis” (2002, citat de Rotaru, 2004) „Europa răspândise, în toată lumea, înainte de 1914 (începutul primului Război Mondial), nu doar capitalurile şi tehnicile sale, ci şi limbile sale cele mai importante, religia sa, valorile sale, criteriile sale şi parametrii săi de evaluare”.

După al II-lea Război Mondial, economia se reaşează, Conferinţa de la Bretton Woods creează un sistem monetar internaţional stabil şi cooperativ – Fondul Monetar Internaţional (1944) care să promoveze suveranitatea şi să prevină crizele financiare. Era vorba de o rezervă de monedă mondială administrată de o bancă centrală, mondială (Banca Mondială). Pentru libera circulaţie a mărfurilor s-a convenit ca dolarul american să fie folosit ca monedă mondială şi s-a creat GATT ca organism mondial care a stabilit un set de reguli care să conducă comerţul mondial. În 1990 la Marrakech (Maroc), GATT s-a transformat în OMC/WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului), o organizaţie guvernamentală a ONU care are ca obiectiv tot respectarea regulilor comerţului mondial.

6

Un alt plan al globalizării, cel politic, a fost constituirea Organizaţiei Naţiunilor Unite, sistem guvernamental democratic în care Adunarea Generală face recomandări iar, Consiliul de Securitate ia deciziile.

Cu unele excepţii, Acordul de la Bretton Woods (1944) a dus la o stabilă creştere economică la nivel global, până prin anii 1960-1970.

După anii '70 s-a prăbuşit sistemul de reguli stabilite după al doilea Război Mondial, ideologia neoliberală susţine o reducere drastică a rolului statului, ca regulator al economiei, companiile să fie libere să-şi schimbe operaţiile oriunde în lume pentru a minimaliza costurile şi a maximiza plăţile către investitori. Concomitent cu expansiunea comerţului liber cu mărfuri şi servicii s-a deregularizat şi pieţele financiare mondiale.

Băncile, companiile de asigurări şi fondurile de investiţii sprijinite de tehnologia computerelor şi pe suportul guvernamental (care acoperă spatele acestora) sunt libere să-şi investească surplusul de bani oriunde şi în orice ar face profit. Aşa au apărut speculaţiile financiare, mobiliare care au dus la destabilizarea economiei mondiale (vezi crizele din anii '70, 1977 în Asia de Est, 2008-2010 în toată lumea). De altfel, studiile recente indică o legătură directă între frecvenţa crizelor financiare şi creşterea fluxurilor internaţionale de capital în anii '90.

După căderea comunismului, din 1990 procesul de globalizare cunoaşte o altă etapă în care intră în ecuaţie şi ţările foste socialiste cu economii şi resurse diverse, industrii şi agriculturi depăşite şi neperformante şi care, în marea majoritate se orientează spre integrare.

Şi în aceste ţări, odată finalizate procesele de privatizare a întreprinderilor de stat şi de descentralizare, marile corporaţii şi-au extins sfera de acţiune de integrare economică recurgând la diverse pârghii ca: managementul transnaţional în domeniile inovaţiei tehnologice, producţiei şi desfacerii, franşize, furnizări de firme, crearea de societăţi mixte, acorduri de cesionare reciprocă de licenţe, exploatarea în comun a unor resurse, dezvoltarea şi desfacerea în comun de noi produse, cumpărarea de active etc. Acest proces se produce fiindcă pieţele interne nu pot susţine costurile ridicate ale cercetării tehnologice şi dezvoltării şi nici producţia în sine. Acest proces este vizibil în industria hotelieră din România.

Totodată, globalizarea accentuează rolul companiilor multinaţionale. Un raport ONU din 1999 arată că 50 din cele 100 de economii sunt conduse de companii multinaţionale şi că venitul anual al celor mai mari 200 de corporaţii este mai mare decât al celor 182 state naţiuni care au 80% din populaţia lumii (Rotaru, 2004). Este epoca achiziţiilor, fuzionărilor, franşizelor într-o globalizare dominată de concurenţă. În continuare, ideologia neoliberală lansează o campanie mondială pe tema privatizării întreprinderilor de stat şi argumentează birocraţia şi ineficienţa economică a statului, a căror prerogative trebuie restrânse.

Termenul de „globalizare” a apărut pentru prima oară într-un dicţionar (Webster) în 1961, iar de la mijlocul anilor '80 are o circulaţie largă în toată lumea.

7

Abordarea globalistă economico-socială a fost iniţiată de Clubul de la Roma, fondat în 1968 şi pentru care problematica mondială a devenit o preocupare majoră. De-a lungul timpului au fost elaborate şi publicate numeroase rapoarte referitoare la principalele probleme ale planetei: creştere-dezvoltare, ordine internaţională, alimentaţia, sărăcia etc. În ultimul raport „Prima revoluţie globală. O strategie pentru supravieţuirea lumii” (1992), autorii Alexander King şi Bertrand Schneider contribuie la înţelegerea procesului dezvoltării globale şi la adoptarea măsurilor de politică economico-socială ce se impune pentru asigurarea perspectivei globale a lumii (Buruiană, 2008).

1.4. Globalizare. Conţinut. Management.Globalizarea se manifestă cu precădere în economie: în producţie, în comerţul

internaţional, pe piaţa financiară, în investiţii etc.Globalizarea în materie de producţie se manifestă mai ales în industria

producătoare (automobile, electronică, textilă şi confecţii) şi înseamnă că un produs finit încorporează piese care sunt realizate în diferite ţări, pe diferite pieţe. Acel produs finit devine tot mai „globalizat” fiindcă reprezintă rezultatul unor inputuri materiale şi servicii diverse ca provenienţă şi „fabricate” în diverse ţări ale lumii, a căror piaţă s-a globalizat. Compania General Motors, spre exemplu, în realizarea automobilelor sale, ansamblează componente produse în Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Japonia, Germania, Irlanda, Marea Britannie etc. În condiţiile globalizării, marca de fabricaţie a produsului rămâne ca un prestigiu al calităţii dar, sigla „made in” dispare fiindcă piesele sunt produse, înainte de asamblare, în numeroase locuri de pe glob, numai ansamblarea se face într-o ţară.

Procesul de globalizare s-a adâncit şi în sfera comerţului internaţional mai ales, odată cu înfiinţarea GATT/OMC, care a dus la o guvernare globală a comerţului. Pe scena comerţului internaţional s-a trecut de la produsele industriale la servicii, la telecomunicaţii, finanţe, tehnologia informaţională, la protecţia proprietăţii intelectuale, agricultură etc. Pe măsura adâncirii procesului de globalizare a economiei contemporane, intervin şi mutaţii în structura comerţului internaţional, proliferează comerţul cu servicii, comerţului internaţional, se dezvoltă negocierile bilaterale şi regionale, care, după unii analişti constituie un simptom al fragmentării sistemului comercial internaţional (NAFTA, CARICOM)2.

Creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale determină marile investiţii finnaciare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând graniţele naţionale şi înglobând în ofertele lor o mare diversitate de servicii financiare. Aceasta înseamnă globalizarea pieţei financiare care conduce la un sistem economic global, tot mai integrat.

2 NAFTA – Asociaţia Liberului Schimb Nord-American (SUA, Canada, Mexic);CARICOM – Comunitatea Caraibelor.

8

Specialiştii arată că economia trece de la un sistem axat cu precădere pe comerţ, la o economie globală bazată pe reţele sprijinită de tehnologii din domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor.

Este vorba de îmbinarea şi întrepătrunderea tot mai accentuată a fluxurilor comerciale de capital, tehnologice, de investiţii şi servicii dirijate şi derulate prin intermediul unor reţele globale (cazul transnaţionalelor specializate pe domenii), înlesnite prin tehnologiile din sfera informaticii şi telecomunicaţiilor. Dovadă este vasta reţea de servicii care apare în sfera bancară, monetară, a transporturilor, telecomunicaţiilor şi informaţiei, fiecare coagulându-se în organizaţii interne, interconectate pe plan extern.

Din ce în ce mai mult economiile naţionale, în procesul de globalizare, se axează pe un sistem integrat de interconectare prin reţele. Se creează o întreagă reţea de relaţii internaţionale pe probleme de comerţ, de bunuri, tehnologii, capitaluri, servicii, circulaţia persoanelor etc. Acest fenomen se remarcă la scară globală, dar şi regională, prin crearea de blocuri regionale de comerţ, în urma unor acorduri regionale de comerţ liber.

Globalizarea economiei mondiale a pus în evidenţă inter-relaţiile şi interdependenţele prin care oamenii, instituţiile şi statele naţionale tind să fie integrate într-un sistem global.

De aceea, problema fundamentală pe care o pune globalizarea este legată de rolul şi perspectivele de viitor ale celor trei categorii de actori din economia contemporană: companiile transnaţionale, statele naţionale şi organismele internaţionale.

Economia mondială este dominată de principiile pieţei libere iar corporaţiile transnaţionale nu se supun nici unui stat şi se situează pe piaţa mondială acolo unde există un profit. Ele sunt principalul vector al globalizării şi au interesul de a aloca raţional şi eficient factorii de producţie şi de a organiza mai bine producţia în propiul interes, în orice stat-naţional.

Statul naţional încearcă să-şi legitimeze existenţa şi să găsească mijloacele cele mai adecvate în menţinerea opţiunilor economice, politice şi culturale şi supravieţuirea în procesul de globalizare. Dar, unii specialişti consideră că statul naţional şi interesul naţional s-au perimat, trecând pe primul plan „reţeaua globală” ca domeniu prioritar de activitate economică, accentul punându-se pe calitate şi valoare. De altfel studiile ONU consideră că „scoaterea pieţelor naţionale de sub controlul statului şi deschiderea lor pentru concurenţa internaţională au devenit trăsături universale”, iar mecanismul preţurilor şi al concurenţei acţionează la scară globală cu mai puţine presiuni compensatoare din partea guvernului. Economiile naţionale vor deveni „economii interconectate în care motorul principal vor fi corporaţiile”, iar politica macroeconomică şi industrială a guvernelor naţionale nu face decât să deformeze şi să împiedice la scară globală procesul raţional al distribuţiei resurselor prin deciziile corporaţiilor şi alegerile consumatorilor.

9

Mulţi specialişti consideră, totuşi, că, globalizarea presupune reducerea intervenţionismului statal, reducerea rolului autorităţii statale de creare a barierelor naţionale între economii, dar nu şi ideea de dispariţie a statului cu rolul său de elaborare şi aplicare a politicilor economice naţionale.

Specialiştii arată că sunt două modele ale globalizării (Buruiană, 2008): economia internaţională în care domină economiile naţionale, unde politicile interne şi internaţionale fie rămân relativ separate, ca niveluri de guvernare distincte, fie funcţionează în mod automat şi se ajustează prin acţiunea forţelor spontane ale pieţei nu printr-o politică publică; economia globalizată care se dezvoltă prin subsumarea şi rearticularea economiilor naţionale diferite într-un sistem prin procesele şi tranzacţiile internaţionale. Sistemul economic internaţional devine autonom şi dezimplicat social, în timp ce pieţele şi producţia devin cu adevărat autonome. Apare noţiunea de economie mondială neguvernabilă în care pieţele globale nu pot fi controlate şi singura cale de a evita eşecul, ca naţiune, firmă sau individ, este competitivitatea.

În managementul (guvernarea) unei economii globalizate, specialiştii (Sută, 1999, citat de Buruiană, 2004) au propus cinci niveluri de funcţionare a acestuia pentru fiecare existând posibilităţi de lărgire a sferei de acţiune a guvernului şi de dezvoltare a unor mecanisme de reglementare mai eficiente.

• Managementul (guvernarea) cu ajutorul acordului dintre cele mai importante entităţi politice (Europa, Japonia şi America de Nord), în vederea stabilizării cursului valutar, a coordonării politicilor fiscale şi monetare şi cooperării pentru limitarea tranzacţiilor financiare speculative pe termen scurt.

• Managementul (guvernarea) cu ajutorul creării unor instituţii internaţioanle de reglementare, dedicate unor sectoare specifice activităţii economice precum: OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), care supraveghează respectarea acordului GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ); ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite); OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii), care protejează munca şi include sindicate, patronate, guverne; FMI, Banca Mondială, OCDE (Organizaţia Europeană pentru Comerţ şi Dezvoltare), care acordă asistenţă financiară şi un rol important în menţinerea stabilităţii financiare; OMT (Organizaţia Mondială a Turismului), care coordonează politicile în domeniul turismului; WTTC (Consiliul Mondial pentru Turism şi Călătorii turistice), preocupată de dezvoltarea turismului, creşterea economică şi dezvoltarea socială etc.

• Managementul (guvernarea) unor arii economice extinse de către blocuri comerciale de investiţii precum UE (Uniunea Europeană) sau NAFTA (Acordul Nord American de Comerţ Liber, 1989); care urmăresc obiective sociale şi de mediu pe care statele-naţiune de dimensiuni medii nu ar fi capabile să le realizeze independent. Ele impun nişte standarde minime adecvate în politicile destinate pieţei forţei de muncă sau alte forme de protecţie socială. Alte asemenea blocuri sunt: CARICOM (Comunitatea Caraibelor, 1973); CSI (Comunitatea Statelor Independente, 1991); MCCA (Piaţa Comună Central Americană, 1961);

10

MERCOSUR (Piaţa Comună din Sudul Americii Latine); Pactul Andin (Comunitatea Naţiunilor Andine, 1969); OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, 1960); UEMO (Uniunea Economică şi Monetară Vest-Africană, 1994); CEDEAO (Comunitatea Economică pentru Dezvoltare a Statelor Vest-Africane, 1975); APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific, 1989); CEMAC (Comunitatea Economică şi Monetară din Africa Centrală, 1969); ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, 1967); SADC (Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, 1930); ANZCERTA (Australia-Noua Zeelandă, Schimburi Economice mai Apropiate, 1983). Acesta exprimă fenomenul de regionalizare.

• Managementul politicilor adoptate la nivel naţional asigură o coordonare economică cvasi-voluntară şi asistenţă în cercetare-dezvoltare, reglementarea finanţelor industriale, marketingul internaţional, informaţii şi garanţii de export, cursuri de calificare etc. asigură un echilibru între cooperarea şi competiţia dintre firme, interesele sociale majore şi au în vedere îmbunătăţirea performanţelor economiei naţionale şi promovarea industriei naţionale.

• Managementul (guvernarea) la nivelul politicilor regionale au în vedere asigurarea serviciilor colective pentru sectoarele economiei, vizând creşterea competitivităţii internaţionale a acestora, fiind şi o măsură de protecţie împotriva şocurilor externe.

Date fiind aspectele negative ale globalizării pieţelor, care afectează în special ţările mai puţin dezvoltate, care suportă multe tare sociale (sărăcia, educaţia, sănătatea, şomajul, corupţia), ecologice (protecţia mediului, epuizarea resurselor) şi morale, obiectivul fundamental al managementului globalizării trebuie să fie corectarea deficienţelor acesteia şi a decalajelor create între naţiuni (Soros, 2002, citat de Buruiană, 2008).

În ideea unui management eficient al globalizării George Soros (idem), adeptul unei „societăţi globale deschise” arată că „avem astăzi o economie globală, dar dezvoltarea instituţională nu a ţinut pasul cu globalizarea pieţelor”. Este vorba de importanţa şi eficienţa instituţiilor internaţionale menite să guverneze această globalizare.

Rezolvarea problemelor economice acute, legate de globalizare depinde de buna funcţionare a pieţii şi de prezenţa mai activă a statului şi a organismelor internaţionale în această direcţie. Mai mult analiştii susţin că problemele omenirii s-ar putea rezolva prin colaborare internaţională şi reimpunerea politicii în drepturi pentru: stabilizarea cursului de schimb, o politică a dobânzilor orientată spre stabilitate, o politică bugetară care să încurajeze ocuparea forţei de muncă, orientări comune în domeniul tehnologiilor, o cartă socială internaţională etc.

1.5. Globalizare. PerspectiveGlobalizarea vieţii mondiale, mai ales a economiei, presupune extinderea

utilizării informaţiei digitale şi a Internetului ca mediu de lucru într-o arie largă de servicii şi activităţi ca programe informatice, informaţii on-line, tranzacţii

11

comerciale, financiare şi bancare etc. De aceea, specialiştii sugerează sintagma „economie a informaticii” pentru sfera bunurilor şi serviciilor informaţionale permiţând relaţii virtuale şi medii noi de afaceri şi conceptul de „economie digitală”, unde bunurile şi serviciile (producţie-vânzare) sunt dependente de tehnologia digitală.

Aşa a apărut conceptul de „noua economie” adică economia bazată pe tehnologiile informaţiei şi a celor digitale în oponenţă cu „economia industrială” bazată pe tranzacţii directe, implicând bunuri fizice şi înţelegeri scrise (Bari, 2001).

În capitolele următoare o să vedem că această globalizare şi „economie nouă” în turism, unde în anumite domenii va fi definită ca „e Tourism”, „e Destinations”.

Dar, globalizarea are şi o serie de aspecte negative în dezvoltarea economică mondială.

În comerţul mondial se remarcă mari discrepanţe între ţări ca, de exemplu, ţările noi industrializate din Asia care au înregistrat evoluţii pozitive semnificative (1971-2000) faţă de cele africane, şi care au un trend descendent, iar exportul de produse manufacturiere (nu tehnologii înalte) primează în aceste economii, pe când în statele dezvoltate ponderea o ocupă tehnologiile, produsele industriale, electronice de înaltă clasă.

Fluxurile de capital privat a crescut spre ţările slab dezvoltate ca şi a asistenţei pentru dezvoltare, de creditare, în dauna celui de stat (oficial), adică pulsul capitalului privat.

Migraţia forţei de muncă, foarte semnificativă în ultimile decenii, este direcţionată din ţările slab dezvoltate spre cele dezvoltate, concomitent cu exodul specialiştilor, conducând la o uniformizare a cuantumului salariilor la nivel internaţional, dar şi de o penurie a acestora în ţările emitente.

În general, volatilizarea pieţelor financiare vor conduce la o cădere economică masivă în unele ţări, o insecuritate a tuturor popoarelor, dificultăţi sociale, în mediul de muncă, tensiuni etnice şi rasiale.

Globalizarea are pe plan mondial şi naţional efecte negative în salarizarea forţei de muncă şi şomajul, declanşarea crizelor economice periodice, gestionarea sărăciei şi a inegalităţilor sociale (polarizarea bogăţie-sărăcie cu migraţii, exoduri de populaţie), proliferarea crimei organizate, a terorismului. În ansamblu, efectele negative se regăsesc în cele patru domenii – ecologie, societatea civilă, identitatea individului sau a grupului şi cunoaştere (fluxul de informaţie, setea de cunoaştere).

De aceea sunt numeroase manifestări antiglobalizare, declanşate cu prilejul reuniunilor anuale ale celor mai importante organizaţii internaţionale din sistemul Naţiunilor Unite (OMC, FMI, Banca Mondială – BM), sau a întâlnirilor la „vârf” ale celor mai puternice ţări din lume, cum este „Grupul celor 7+1”, fie alte reuniuni internaţionale privind mediul, poluarea şi încălzirea globală. Ţinta protestelor au fost societăţile transnaţionale, OMC, FMI, BM∗, toate fiind acuzate că încalcă

Organizaţii internaţionale (vezi mai sus).

12

drepturile salariaţilor prin politica lor sau statele puternic dezvoltate economic care nu respectă convenţiile internaţionale privind mediul înconjurător.

Sunt şi manifestări violente cu diverse prilejuri, acte de terorism, conflicte religioase, culturale etc.

Asistăm din ce în ce mai mult la o împotrivire a ţărilor mici faţă de fenomenul de globalizare şi formarea blocurilor comerciale, de liber schimb la nivel regional.

1.6. Globalizare şi regionalizareGlobalizarea presupune în primul rând liberalizarea, eliminarea barierelor

legislative şi economice naţionale, ca proces ce se manifestă la scara întregii economii mondiale şi la nivelul tuturor formelor de manifestare şi componentelor activităţilor economice.

Regionalizarea nu poate fi concepută în absenţa liberalizării economice, dar aceasta se produce la scară mai mică, limitată geografic la spaţiul statelor participante la grupare. Presupune eliminarea restricţiilor de ordin naţional, dar numai între economiile naţionale participante la grupare, nu şi cu relaţiile cu economiile naţionale din afara grupării. Grupările regionale pot limita procesul de eliminare a restricţiilor naţionale numai la anumite aspecte ale vieţii economice şi ale relaţiilor reciproce.

Astfel, în cadrul NAFTA eliminarea restricţiilor naţionale vizează numai libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, precum şi a investiţiilor în relaţiile reciproce, pe când, în gruparea regională AELS sfera de cuprindere este limitată numai la schimburile comerciale reciproce cu produsele industriale.

În UE procesul de liberalizare statuat între statele membre cuprinde nu numai sfera relaţiilor comerciale ci şi relaţiile financiare, militare şi politice, creindu-se instituţii, norme şi politici unice la nivelul grupului. Este o globalizare la scară regională.

La nivelul grupărilor regionale baza este liberalizarea comercială regională (blocuri comerciale regionale) fiind opusă multilateralismului comercial promovat de globalizare. Organizaţia Mondială Comercială (OMC) recunoaşte şi acceptă existenţa blocurilor comerciale, deşi acestea introduc restricţii de ordin naţional şi regional faţă de terţi, cu condiţia ca grupările regionale să nu devină protecţioniste faţă de cei din sfera blocului.

În cadrul blocurilor comerciale se urmăreşte coexistenţa, în paralel cu statul-naţiune, a unor autorităţi/organisme regionale ale căror atribuţii vizează respectarea relaţiilor economice reciproce. Aceste organisme, în unele cazuri, pot elabora anumite politici economice comune pentru întreaga grupare regională sau politici de abordare a relaţiilor cu terţii.

Globalizarea ca şi regionalizarea presupun integrarea indiferent dacă este vorba de integrarea economiilor naţionale, sau a activităţilor, fie a agenţilor economici regionale precum şi o specializare în producţie la scară mondială (transnaţionalele) sau regională.

13

Globalizarea este un fenomen cu determinanţi economici, voinţa politică a statului este un suport, un stimulent în acest proces.

În cazul regionalizării, determinanţii sunt politici, decizia de a participa la o grupare regională este în primul rând politică, dar în mare măsură bazată tot pe argumente economice (materii prime, tehnologii, piaţă etc.).

Globalizarea presupune creşterea interdependenţelor economice şi politice dintre economiile naţionale şi cu cât gradul de integrare şi interdependenţă între componente este mai mare, cu atât efectele negative sunt resimţite mai mult la nivelul întregului sistem (efectul de domino resimţit în crizele financiare, care într-o globalizare financiară, s-au repercutat în instabilitatea pieţelor americane, europene şi asiatice).

Gruparea regională face faţă mai bine presiunilor concurenţiale şi va gestiona mai bine efectele globalizării.

În concluzie, prin liberalizarea relaţiilor economice intraregionale şi integrarea activităţilor economice la scară regională, grupările regionale reproduc la scară mai mică trăsăturile globalizării şi din această perspectivă putem spune că regionalizarea poate fi considerată anticamera globalizării. În acest sens participarea blocurilor regionale la aranjamente intraregionale şi interregionale poate fi privită ca o cale spre globalizare. Participarea ţărilor NAFTA (SUA, Canada, Mexic) la grupările regionale din America Latină şi blocul comercial Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) şi formarea unei largi zone de liber schimb constituie un exemplu care să argumenteze compatibilitatea între regionalizare şi globalizare. Dar, tot mai mult se pune problema despre compatibilitateaa între două tendinţe sau acestea sunt fenomene complementare sau independente.

În sensul regionalizării putem aminti şi cooperarea transfrontalieră România – Serbia (2004-2006) privind dezvoltarea socio-economică echilibrată şi durabilă a regiunii de graniţă România – Serbia sau Programul de Cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007-2013, finanţat de România şi Bulgaria precum şi de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Programul are ca scop utilizarea în comun a resurselor umane, naturale şi de mediu.

În continuare putem aminti Programele economico-sociale transfrontaliere cu Ungaria şi Ucraina sau România – Republica Moldova.

De remarcat, iniţiativa româno-austriacă în Parlamentul European privind „Strategia UE pentru Regiunea Dunării” (2009) care va fi model de dezvoltare regională la nivel european (nu numai al ţărilor dunărene – V.G.) axat pe conectivitate (transport, energie, telecomunicaţii), pe protecţia mediului şi gestiunea apei, precum şi pe dezvoltarea socio-economică (educaţie, cultură, turism, dezvoltare rurală). În transporturi este vorba de modernizarea porturilor, unificarea sistemelor de navigaţie pe Dunăre şi eliminarea blocajelor, creşterea conectivităţii la Marea Neagră pe cele trei coridoare europene (rutiere, feroviare, navale) etc.

De asemenea, România este parte şi a Adunării Parlamentare pentru Cooperarea Economică a Mării Negre.

14

În domeniul cooperării internaţionale, România a încheiat în anii 1991-2010 Acorduri de Cooperare sau de colaborare cu peste 35 de ţări regionale, fie de pe întregul glob.

1.7. Organizaţii şi organisme economice şi de securitate pe plan internaţional

1.7.1.Organizaţii economice internaţionaleÎn economia mondială se produc mutaţii de la formele de colaborare bilaterală

spre modalităţile de colaborare multilaterală sub forma unor mecanisme instituţionale care să guverneze relaţiile dintre statele lumii.

Instituţionalizarea relaţiilor dintre state este generată în primul rând, de raportul dintre interdependenţele globale şi interdependenţa naţiunilor participante la viaţa internaţională şi deci necesitatea creării unui cadru pentru colaborarea dintre ţări şi, în al doilea rând, instituţionalizarea relaţiilor internaţionale contribuie la democratizarea raporturilor dintre state.

În crearea cadrului instituţional al colaborării economice internaţionale un rol deosebit de important revine Sistemului Naţiunilor Unite, alcătuit din Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi instituţiile (organizaţiile) specializate, autonome, ale acesteia.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) creată în anul 1945 (26 iunie) cu sediile la New York, Geneva şi Viena, este o organizaţie interguvernamentală, cu caracter universal, cuprinzătoare ca structură instituţională, la care au aderat 186 de state în 1996. Sarcina acesteia este (art. 1 alin. 3 din Carta ONU): „realizarea colaborării internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.

Organele principale ale ONU sunt: Adunarea generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Adunarea Generală şi ECOSOC-ul au o activitate prioritară în vederea promovării colaborării economice internaţionale şi pentru rezolvarea problemelor cu caracter economic şi social.

Adunarea Generală, în competenţa căreia intră dezbaterea problemelor economice majore care confruntă omenirea şi adoptă rezoluţii cu caracter de recomandări pentru statele membre şi celelalte organisme sau instituţii din sistem, lucrează în cadrul unor organisme subsidiare ale sale, precum: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD, 1964), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD, 1965), Programul Alimentar Mondial (PAM).

Pentru rezolvarea unor obiective globale de maximă importanţă în desfăşurarea relaţiilor economice internaţionale ONU a creat circa 20 de instituţii specializate, autonome (ca statut, sediu, membrii proprii), cu caracter specializat, care conlucrează cu Sistemul Naţiunilor Unite, cum sunt: Organizaţia Naţiunilor

15

Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO, 1945), Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM, 1919), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD, 1944), Banca Mondială (BM) şi Fondul Monetar Internaţional – FMI, 1944), Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT, 1947) transformat în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC, 1995), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Industrie (ONUDI), Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (1947), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO, 1947) etc.

Tot ca organisme şi organizaţii economice interguvernamentale sunt şi cele regionale cu caracter de integrare economică, astfel sunt Comunităţile Economice Europene (CEE) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) în Europa Occidentală, sau grupările economice reunind ţări din America Latină, Africa, Asia, Australia. În această categorie intră şi unele blocuri sau grupări specializate ale ONU sau ca organe subsidiare ale Adunării Generale a ONU, ca: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE, 1948), reunind principalele state capitaliste şi Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (OPEC) care grupează ţări din America de Nord, America Latină şi Asia. Acestea sunt organisme pluriregionale faţă de primul set, regionale.

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) promovează, îndrumă şi coordonează activităţile din domeniul economic şi social al Naţiunilor Unite şi instituţiile specializate (probleme de dezvoltare, comerţ internaţional, industrializare, ştiinţă şi tehnică, resurse naturale etc.). Conferă egida ONU unor conferinţe mondiale organizate de instituţiile sale. Este vorba de conferinţe cu privire la mediul înconjurător, la populaţie, alimentaţie, comerţ şi dezvoltare, folosirea forţei de muncă, cooperarea între ţări în dezvoltare, ştiinţă şi tehnică, dreptul mării, la problemele energiei sau la cele ale ţărilor puţin dezvoltate şi am enumerat aproape toate problemele globale ale omenirii, care stau în atenţia ONU şi a altor organisme internaţionale (vezi detalii la Bari, 2001).

În procesul de intituţionalizare a relaţiilor economice internaţionale au apărut numeroase organizaţii şi organisme internaţionale cu/sau fără legătură cu ONU legate de realizarea unor colaborări pe domenii restrânse sau cu scopuri limitate.

1.7.2.Organizaţii de securitate internaţionalăÎn prezent pacea şi securitatea mondială sunt ameninţate, în cea mai mare

măsură, de conflictele ce au loc mai degrabă în interiorul ţărilor, decât conflictele dintre state (Afganistan, Timor, Sri Lanka) excepţie fac cele între India şi Pakistan, Grecia şi Turcia, Nigeria şi Camerun, Coreea de Nord şi cea de Sud etc.

Pe linia soluţionării conflictelor şi a menţinerii unui climat de stabilitate şi securitate în lume, ONU a creat Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (1945), Curtea Penală Internaţională (2001, odată cu războiul din Balcani), au apărut organizaţii neguvernamentale pacifiste, grupări integraţioniste regionale care au creat structuri comune de securitate (UEO, OSCE în Europa).

16

În 1949 a luat fiinţă Alianţa Atlanticului de Nord prin semnarea Tratatului Atlanticului de Nord (4 aprilie), organizaţie care reunea 16 state independente din America şi Europa, în cadrul unui sistem de securitate voluntară unde rolurile, riscurile şi responsabilităţile sunt împărţite între parteneri (vezi detalii la Bari, 2004). După căderea comunismului, NATO a stabilit un dialog politic permanent cu ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi marea majoritate au şi aderat la această organizaţie.

Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) a devenit principala structură internaţională de securitate, o „alianţă internaţională de apărare pe o bază voluntară între ţări suverane şi independente, al căror interes comun este de a garanta pacea şi de a-şi apăra libertatea, prin intermediul solidarităţii politice şi al menţinerii unui nivel militar care să le asigure împotriva riscurilor care ar putea să le ameninţe securitatea”.

Reuniunea de la Washington, din 1999, în conformitate cu Tratatul de la Washington (1949) şi cu Carta ONU şi NATO, îndeplineşte următoarele misiuni fundamentale de securitate (Bari, 2004): Securitatea (asigură un cadru de stabilitate regională euro-atlantică); Consultarea între aliaţi în problemele vitale; Apărarea, prin misiuni de descurajare şi de apărare împotriva oricărei ameninţări cu agresiunea; Gestionarea crizelor şi prevenirea eficientă a conflictelor, inclusiv declanşarea de operaţiuni militare; Parteneriat – promovarea relaţiilor de parteneriat, de cooperare şi dialog în interiorul regiunii euro-atlantică.

Principalele componente organizatorice ale NATO sunt: Consiliul Atlanticului de Nord – CAN cu sediul la Bruxelles, care reuneşte guvernul ţărilor participante (miniştri, ambasadori); Comitetul Militar (şefii de stat major din toate ţările participante), căruia i se subordonează Statul Major Internaţional al NATO şi Comandamentele militare aliate din Europa şi Atlantic; Secretariatul Internaţional al NATO (Preşedintele CAN este şi Secretarul general al NATO).

Pentru sporirea securităţii şi stabilităţii în zona euro-atlantică extinderea NATO în Europa Răsăriteană este conformă cu conceptul strategic al Alianţei de a salvgarda libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi în concordanţă cu principiile Cartei ONU.

Extinderea NATO se face în paralel cu cea UE (fără o intercondiţionare) şi cu cooperarea cu Rusia.

Pentru extinderea NATO spre Europa Răsăriteană instituirea „Parteneriatului pentru Pace cu NATO” a reprezentat primul pas pentru realizarea unei noi arhitecturi de securitate şi de stabilitate în toată Europa, acesta, fiind un mijloc de întărire a relaţiilor cu ţările partenere indiferent de opţiunea lor pentru NATO. Parteneriatul pentru Pace pregăteşte terenul pentru aderarea a noi membri la NATO, dar susţine şi obiectivul primordial al OSCE – securitatea şi stabilitatea în Europa.

România a fost prima ţară comunistă care a semnat în 1994, Parteneriatul pentru Pace cu NATO, urmând-o şi celelalte ţări central-europene şi baltice.

17

Organizaţia de Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE, 1994, prin înlocuirea CSCE din 1975) cu sediul la Viena, reprezintă cea mai cuprinzătoare instituţie regională de securitate europeană în conformitate cu Carta ONU. Aceasta cuprinde toate ţările europene şi ţări din America de Nord şi a contribuit la prevenirea şi gestionarea crizelor, cu propuneri de măsuri de încredere şi securitate, de cooperare economică şi promovare a democraţiei şi drepturilor omului. Tratatul privind reducerea forţelor convenţionale în Europa şi Pactul de Stabilitate sunt acorduri de o importanţă deosebită pentru securitatea continentului.

OSCE reprezintă un forum pentru consultarea şi negocierea între statele membre unde, în urma negocierilor se adoptă decizii şi obligaţii care, apoi, revin statelor respective.

Infrastructura instituţională este destul de complexă: reuniunile la nivel înalt (summiturile), care se desfăşoară la nivel de şef de stat sau guverne şi unde se stabilesc priorităţile şi liniile directoare ale activităţii organizaţiei, la nivel politic, pentru funcţionarea organizaţiei şi a structurilor sale permanente (vezi Bari, 2004). Acestea sunt precedate de reuniunile pentru trecerea în revistă, în care sunt examinate activităţile OSCE şi se pot finaliza negocierile unor documente, decizii şi declaraţii care urmează să fie adoptate în summiturile viitoare; Consiliul Ministerial compus din miniştri de externe şi se întruneşte între sesiunile miniştrilor; Consiliul Ministerial are un Preşedinte executiv şi un Secretar general; Consiliul Superior la nivel de directorii din ministerele de afaceri externe şi se întruneşte între sesiunile miniştrilor; Consiliul Permanent format din reprezentanţii permanenţi ai ţărilor la OSCE şi cu activitate legată de problemele concrete ale organizaţiei; Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii format din reprezentanţii ţărilor participante, iar ca obiective au negocierile şi consultările vizând securitatea şi stabilitatea în Europa; Centrul pentru Prevenirea Conflictelor sprijină preşedintele executiv în îndeplinirea sarcinilor (managementul crizelor, prevenirea conflictelor, îndeplinirea deciziilor etc.).

Uniunea Europei Occidentale (UEO)Statele Uniunii Europene sunt angajate în realizarea unui obiectiv important:

Politica Externă şi de Securitate Comună şi au creat UEO ca parte integrantă a UE şi care are rol de apărare a UE şi de pilon european al NATO. Este susţinută şi de NATO, fiindcă toţi membri UEO sunt membri NATO, iar UEO evoluează ca o componentă de apărare a Europei. De aici şi compatibilitatea extinderii NATO cu extinderea UE şi UEO.

Toate statele semnatare ale „Tratatului asupra reducerii forţelor convenţionale în Europa (FCE)” recunosc rolul fundamental ce revine NATO în menţinerea stabilităţii NATO consideră Tratatul FCE ca piatră unghiulară a securităţii europene.

18

Întrebări recapitulative

1. Definiţi principalii termeni utilizaţi pe plan internaţional în procesul de globalizare.

2. Definiţi termenii de „globalizare”, „globalitate”, „globalism”.3. Ce este procesul de globalizare şi ce cuprinde sub aspect economic?4. Ce este procesul de globalizare în sensul larg semantic?5. Definiţi câteva concepţii privitoare la procesul de globalizare.6. Comentaţi principalii factori determinanţi ai globalizării. Care este cel mai

important?7. Evocaţi principalele etape de cristalizare a procesului de globalizare.

19

8. Când şi cine a abordat modern, globalizarea, ca fenomen economico-social general?

9. Care este conţinutul de bază al procesului de globalizare?10. Care sunt actorii principali în globalizare şi care este rolul lor?11. Comentaţi modelele de globalizare.12. Comentaţi fiecare mod de guvernare (de management) a procesului de

globalizare.13. Care sunt principalele instituţii (organizaţii) internaţionale care guvernează

globalizarea?14. Ce înseamnă conceptul de „noua economie” şi cum influenţează procesul

de globalizare?15. Definiţi conceptul de „regionalizare” în raport cu globalizarea.16. Care sunt principalele blocuri de liber schimb din lume?17. Care sunt efectele negative ale procesului de globalizare?18. Care sunt efectele pozitive ale procesului de globalizare?19. Care sunt principalele organisme şi organizaţii economice internaţionale?20. Care sunt principalele organizaţii de securitate internaţională şi europeană?

CAPITOLUL IITURISM ŞI GLOBALIZARE

2.1. Consideraţii generale

Turismul internaţional este un fenomen global, de mare complexitate şi numai prin faptul că presupune permeabilitatea graniţelor, ale ţării de origine şi ale ţărilor de destinaţie. Deşi nu reprezintă decât cu 20% din totalul călătoriilor turistice (80% însumează turismul intern), turismul internaţional a devenit de masă, dacă luăm în considerare cei 903 mil. de turişti internaţionali înregistraţi în 2007 (Tourism Highlights, Edition 2008) şi implicaţiile pe care le are în activităţile economice (vezi

20

Contul Satelit în Turism, TSA), dar şi în sistemele politice, legislative (vezi vizele, formalităţile la frontiere), financiar-bancare etc.

Analiştii arată rolul important în procesul de globalizare şi faptul că turismul în evoluţia sa, a devenit precursorul, modelul şi promotorul globalizării.

Acest fapt a devenit evident încă din anii 1800-1900, când, în urma dezvoltării transporturilor feroviare şi automobilistice apar primele hoteluri lângă gări (1837) şi motele pe autostrăzi (1902-1920); se deschide prima agenţie de turism în Anglia (Thomas Cook, 1841); se organizează prima excursie în SUA (Thomas Cook, 1879); încă din 1866 apare trenul Pullman cu vagoane de dormit pentru turismul de lux; se lansează primul vapor cu aburi pentru croaziere între Europa şi America (1840); se deschid primele lanţuri hoteliere în Europa (1889); Parlamentul englez aprobă o săptămână plătită muncitorilor (1938); 77% dintre muncitorii pe plan mondial au 4-5 săptămâni de vacanţă în 1983 şi creşte astfel, timpul liber pentru turism; după al doilea război mondial, prin micşorarea capitalurilor din industrie strategică au apărut destinaţiile turistice europene (mediteraneene, Canare) sau americane (California, Florida); apare IATA (Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni), care permite libertatea transporturilor aeriene şi reducerea costurilor; apar zborurile charter la preţuri modice şi marile deplasări de turişti peste Atlantic şi Pacific etc. (Davidson R., Tourism, Ed. Pitman, 1991, citat de Rotaru, 2004, cu completări).

Dar, în calea globalizării „mişcării turistice” se interpun şi unele bariere şi nu de ordin „timp liber” şi „financiar”. Este vorba de barierele politice, economice şi chiar sociale.

Barierele politice sunt legate, în primul rând, de permeabilitatea graniţelor şi cum turismul este concentrat în ţările europene dezvoltate, acestea acţionează în mod concertat, protejând economia şi turismul lor. Aşa a apărut Acordul Schengen, unde, în statele participante, se circulă liber, dar este barată migraţia din ţările sărace şi terorismul care provine tot de aici; fiindcă există riscul transformării turiştilor în lucrători la negru sau oficial, mai ales în industria turistică sezonieră. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) prin acorduri generale, a prevăzut o serie de condiţii pentru circulaţia persoanelor şi accesul pe piaţa muncii în turism. Astfel, marile lanţuri hoteliere îşi deplasează personalul de pe un continent pe altul în funcţie de sezon, ceea ce implică şi obţinerea dreptului la muncă şi viza corespunzătoare, chiar între ţările ţările dezvoltate, stabilindu-se contingente de lucrători.

În al doilea rând, barierele politice sunt legate şi de relaţiile politice între state, caracterul şi stabilitatea lor. „Cortina de fier” între cele două blocuri ale războiului rece este semnificativă. În vestul Europei era un turism liber, dezvoltat, democratic, în ţările comuniste era un turism concertat global, impus în baza unor planuri comune, cu o specializare a ţărilor pe anumite destinaţii (culturale, de litoral, balneare etc.) şi dezvoltare a bazei materiale care să satisfacă întregul bloc. Dar, restricţii politice sunt numeroase, cum sunt călătoriile cetăţenilor americani în Cuba sau deplasarea turiştilor în zone de risc (Irak, Afganistan, Algeria, Honduras etc.).

21

O altă barieră ar putea fi infrastructura pentru anumite ţări (vezi România) sau destinaţiile turistice de pionerat.

Economia unei ţări poate fi uneori o barieră, mai ales, în dezvoltarea turismului intern prin scăderea puterii de cumpărare şi a sistemelor sociale, prin lipsa fondurilor investiţionale pentru modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale (vezi căderea staţiunilor balneare, după 1990 în România). Pe plan internaţional s-a schimbat sistemul de asigurări medicale (SUA, Europa Occidentală) în sensul reducerii timpului de cură balneară sau recuperatorie în staţionar, iar bolnavii ca să beneficieze de anumite subvenţii, trebuie să meargă în staţiunile agreate de un anumit sistem de asigurări.

Desigur, pot să fie şi alte forme de barare a fenomenului turistic internaţional prin boicotarea unei destinaţii turistice şi susţinerea altora şi sunt multe exemple pe piaţa Africană.

2.2. Procesul de globalizare în turismProcesul de globalizare în turism generează o intensificare şi o extindere

geografică a legăturilor dintre principalii actori de pe scara turismului (lanţuri hoteliere, reţele de touroperatori, companii aviatice, state-naţiuni, organisme internaţionale), dintre regiuni emitente şi destinaţii turistice (regiuni receptoare), ceea ce conduce la o internaţionalizare a turismului, a fluxurilor globale de turişti şi la creşterea competiţiei pe piaţa turistică. Turismul internaţional se amplifică sub impactul globalizării dar, în acelaşi timp, prin natura şi conţinutul său constituie premise pentru globalizare.

În procesul de globalizare în turism, specialiştii au identificat trei modalităţi de abordare (Buruiană, 2008):

• globalismul, care consideră că schimbările economice, sociale şi politice depăşesc frontierele statului naţional, conducând la slăbirea puterii executive a acestuia, ceea ce în turism, ar fi un factor pozitiv prin înlăturarea constrângerilor statale dar, şi unul negativ, capabil să declanşeze crize sociale, de dezvoltare, ecologice etc. (vezi unele ţări în curs de dezvoltare, state-insule);

• tradiţionalismul conform căruia, intensificarea şi internaţionalizarea proceselor economice se produc inevitabil dar, statul şi piaţa naţională rămân pilonii centrali ai vieţii economico-sociale; şi în domeniul turismului, globalizarea cuprinde întreaga activitate turistică la nivelul planetei, dar statul-naţiune îşi menţine toate prerogativele politice şi economice (control, organizare, investiţii în infrastructură, promovarea turismului – vezi atribuţiile Ministerului Turismului în România).

• transformalismul consideră că procesul de globalizare crează un nou climat politic, social şi economic, care transformă în mod fundamental natura statului, formele de intervenţie şi operaţiunile acestuia inclusiv în turism.

Analiştii fenomenului arată că globalizarea turismului este o consecinţă a globalizării economice în general şi că dezvoltarea şi globalizarea reţelelor de tehnologii în sfera informaticii şi telecomunicaţiei, comunicarea prin satelit,

22

modernizarea mijloacelor de transport şi a căilor de comunicaţie, creşterea exponenţială a transporturilor aeriene sunt numai câţiva din factorii care au facilitat dezvoltarea turismului internaţional. Globalizarea infrastructurii generale influenţează cel mai mult turismul, în intensificarea relaţiilor, extinderea şi întrepătrunderea lor iar creşterea timpului liber, mai ales vacanţier, are un impact asupra globalizării turismului, creând premise pentru deplasări din ce în ce mai îndelungate şi mai îndepărtate (vezi fluxurile turistice din ce în ce mai mari dinspre Europa sau SUA spre destinaţiile Pacificului (Hawai, Polinezia), Australia sau cele din Oceanul Indian şi Oceanul Atlantic – Canare).

Dar, globalizarea economică determină apariţia şi dezvoltarea turismului de afaceri, componentă a turismului internaţional prin participarea la comercializarea internaţională a mărfurilor şi încheierea de contracte, extinderea sistemului de producţie internaţională, circulaţia capitalurilor, managementul transnaţionalelor, managementul financiar al investiţiilor etc. Toate acestea necesită deplasări internaţionale ale liderilor, negociatorilor şi a altor reprezentanţi ai companiilor, turismul internaţional de afaceri a devenit o industrie scumpă, sofisticată prin consumul acestuia de regulă, în extrasezon sau în capetele de sezon, devine benefică pentru prestatorii de servicii hoteliere prin ocuparea spaţiilor de cazare în acest timp.

Globalizarea în turism se realizează prin patru modalităţi (Buruiană, 2008):• extinderea relaţiilor sociale, culturale, economice şi politice

autocuprinzătoare la nivel de bazine emitente de turişti şi de bazine receptoare de turişti (destinaţii turistice) formându-se o piaţă turistică globală (nota autorului);

• regionalizarea, adică amplificarea interconexiunilor dintre ţările vecine, cum ar fi UE, unde circulaţia regională şi dezvoltarea turismului sunt facilitate de nivelul ridicat al veniturilor, de stabilitatea economică, socială şi politică, distanţele reduse, infrastructura dezvoltată şi complementarietatea ofertelor turistice; bazinul caraibian este un alt exemplu de interconexiune a interesului turistic regional (ofertă, investiţii, plasare de capital) între SUA şi ţările caraibiene;

• intensificarea mutaţiilor în turismul mondial, date fiind intercaţiunile sporite pe plan mondial cu impacte puternice inclusiv în turism şi care facilitează apariţia de noi forme de turism (de afaceri şi reuniuni, ecologic, rural şi agroturism, incentiv, de shoping, turism de masă), intrarea în circuitul turistic a noi destinaţii exotice, de pionierat, arii protejate etc., a unor actori pe piaţa turistică etc.

• întrepătrunderea prin circulaţia turistică, a culturilor şi societăţilor diferite ca dezvoltare economică, socială, culturală, şi aflate la distanţe geografice mari sau mai mici. Este vorba de percepţia socială a celor două reţele: populaţia rezidentă şi populaţia turistică, de respingere sau de „convieţuire” cu consecinţe mari pe plan politic, social şi economic ca şi de transferul internaţional al unor structuri de consum, valori şi stiluri de viaţă ce se fac prin turism; de aceea turismul mai este denumit ca „mesager al păcii” sau un „liant al spiritualităţii popoarelor”.

Globalizarea în turism are şi aspecte negative pentru ţările slab dezvoltate, acestea fiind supuse unei exploatări turistice de către cele dezvoltate prin

23

intermediul unor acorduri internaţionale sau bilaterale de protecţie şi garantarea de către guvern a investitorilor la scară mare (vezi garanţiile în cazul lanţurilor hoteliere, companiilor aeriene, touroperatorilor internaţionali). Astfel, creşterea investiţiilor străine şi acordurile de scutiri de taxe pentru companiile străine (care au acelaşi tratament legal ca şi cele autohtone) conduc la insolvabilitatea şi falimentarea firmelor locale, care nu pot concura cu coloşii internaţionali (vezi activitatea lanţurilor hoteliere internaţionale în România şi garantarea de către stat a creditelor bancare internaţionale ale companiei transnaţionale Ford pentru uzinele de la Craiova). De altfel, chiar acordurile internaţionale facilitează această spoliere a operatorilor locali. Astfel, Acordul General asupra Comerţului şi Serviciilor (GATS) care ar trebui să liberalizeze industria serviciilor, cere guvernelor să elimine subvenţiile şi protecţia acordate întreprinderilor locale şi uşurează firmelor străine stabilirea de privilegii, transferul de personal şi repatrierea profitului. De asemenea, Acordul asupra Măsurilor de Investiţii legate de Comerţ (TRIMS) lipseşte guvernele de prerogativul de a cere companiilor străine să folosească materiale şi resurse locale, aşa cum specifică recomandările OMT din 1999. Aşa se adevereşte opinia unui specialist în globalizare (Schimitov, citat de Bari, 2004) care aseamănă procesul de globalizare cu „un colonialism modern”.

2.3. Caracteristici ale globalizării în turismProcesul de globalizare în turism nu este diferit de acel al globalizării în

general, mai ales că turismul prin natura şi structura sa înglobează toate trăsăturile acesteia, turismul nu se poate dezvolta numai între frontierele statului-naţional, iar fără „preluarea” unor elemente din afară nu este competitiv.

Globalizarea este determinată de însăşi acţiunile/sau programele turistice, care depăşesc graniţele unei ţări şi presupun prestarea unor servicii turistice în afara frontierelor ţării emitente. În acest sens, globalizarea turismului înseamnă un consum de produse turistice (pachete de servicii turistice) şi în afara frontierelor sau consum de produse turistice ale unor companii internaţionale în interiorul graniţelor ţării. Aceasta înseamnă că:

• organizarea acţiunilor turistice internaţionale obligă la depăşirea graniţelor propriei ţări şi la apariţia de structuri regionale de tip global;

• concentrarea capitalurilor în infrastructura turistică a dus la realizarea unor structuri globale regionale de transport turistic (companii de transport auto şi pe căile ferate, companii aeriene şi maritime);

• concentrarea capitalurilor în reţeaua hotelieră şi touroperatorilor, cu lanţuri hoteliere şi reţele de touroperatori;

• instituirea unor reguli de conduită regionale (UE) sau globale privind comercializarea produselor turistice şi licenţierea touroperatorilor, sau la pregătirea forţei de muncă;

• apariţia instituţiilor internaţionale de lobby în promovarea unor destinaţii sau produse turistice;

24

• apariţia instituţiilor şi reglementărilor transnaţionale şi internaţionale de organizare şi promovare a turismului de masă şi a altor noi forme de turism (ecologic, durabil, rural şi agroturism, de afaceri etc.);

• turismul este folosit ca un mijloc de mass media în promovarea identităţii unui stat sau destinaţie turistică;

• turismul e devenit o activitate globală din moment ce a cuprins toate categoriile social-economice ale societăţilor dezvoltate, unde s-a trecut de la turismul elitist la turismul de masă, unde fiecare individ, în funcţie de veniturile sale, îşi foloseşte timpul liber prin loisir şi turism.

2.4. Tehnologiile informatice şi de comunicare şi turismulÎn epoca globalizării turismului, tehnologiile informatice şi de comunicare au

un rol important în activitatea unei firme de turism, în gospodărirea resurselor, tranzacţionarea ofertelor proprii, dezvoltarea unor parteneriate cu toţi cei interesaţi (clienţi, furnizori, sector public, grupuri de interese). Aceste tehnologii permit extinderea geografică a activităţilor, coordonarea acestora, în plan naţional, regional sau global şi le menţin dezvoltarea şi competiţia. Marile lanţuri hoteliere, integrând noile tehnologii informatice îşi măresc capacitatea de a controla şi se extind pe o arie geografică întinsă, menţinându-şi competitivitatea.

Aşa a apărut „e Tourismul” adică turismul electronizat, termen care descrie toate instrumentele manageriale bazate pe tehnologie de informatică şi de comunicare – ICT, „information and comunication technologies” (vezi în detaliu, Buruiană, 2008), care îmbunătăţesc politicile macroeconomice în turism şi permit elaborarea şi operaţionalizarea unor strategii globale.

În permanentă competiţie, firmele de turism îşi îmbogăţesc portofoliul de informaţii despre produsele lor turistice şi modul de furnizare a acestora în politica de marketing. Crearea unui website valorifică oportunităţile pe care le oferă Internetul.

Banca de date cu produse turistice, informaţii curente, destinaţii, preţuri şi tarife, competiţii, agenţii de turism este furnizată turistului ca un mod de a găsi destinaţia dorită. Apare astfel o altă noţiune, în acest proces de globalizare, „e Destinations” care înseamnă de fapt „Sistemele de Management ale Destinaţiei” (Destination Management System – DMS) care vor ajuta firmele să-şi îmbunătăţească competitivitatea prin informaţii adecvate privind produsele turistice ale destinaţiilor şi sistemul de rezervare în spaţiile de cazare. În organizarea destinaţiilor turistice şi implementarea unui sistem eficient de promovare, sectorul public, în multe state, are un rol important în folosirea mass-media, conducerea şi dotarea centrelor de informare turistică, asumându-şi responsabilitatea startegică a destinaţiei (vezi atribuţiile Ministerului Turismului din România în politica de promovare).

Organizaţia Mondială a Turismului recomandă tuturor ţărilor şi destinaţiilor turistice să se promoveze pe website şi s-a estimat că între anii 2002-2003 site-ul a

25

fost vizitat de aproximativ 12 milioane de persoane (vezi, în detaliu, Buruiană, 2008). În SUA, Website-urile de e Turism sunt mai eficiente decât agenţiile de turism. Distribuţia electronică a informaţiei şi a produselor turistice se întrepătrund, fiindcă distribuirea produselor turistice înseamnă informarea referitoare la conţinut, preţ, facilităţi etc.

2.5. Sisteme computerizate de distribuţie a informaţiei şi de rezervăriTehnologia informaţiei (IT) reprezintă viitorul industriei turismului iar

facilităţile sale permit informaţiei să circule uşor şi eficient. Ca să fie coerente în acţiunile turistice, multe guverne din ţările cu turism dezvoltat au lansat programe de constituire a băncilor naţionale de date şi informaţii turistice şi care au fost făcute public sub forma portalurilor cu adrese sugestive. Căutările devin simple din partea turiştilor, cu posibilitatea de comparare a informaţiilor despre destinaţii, iar controlul din partea statului dă credibilitate acestor informaţii. Astfel, primele patru ţări emiţătoare de turişti internaţionali (SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia), care generează 2/5 din fluxul turistic mondial, deţin şi 80% din totalul utilizatorilor de Internet pentru procurarea serviciilor turistice (OMT, WTTC, Strategia de dezvoltare a turismului românesc, 2006).

Distribuţia electronică a informaţiei are cel mai mare impact asupra politicilor de marketing, repreprezentând un instrument important la nivel macroeconomic şi global. Acest lucru s-a confirmat atunci când companiile aeriene au dezvoltat sistemele computerizate pentru organizarea rezervărilor lor (CRS – Sisteme Computerizate de Rezervări şi GDS – Sisteme Globale de Distribuţie), care includ pe lângă programarea zborurilor şi cazarea şi închirierea de maşini, croaziere, excursii, procurarea de bilete la teatre etc. (Totul Inclusiv sau Charter Inclusiv Tour).

Transporturile aeriene reprezintă cea mai dinamică formă de transport, evoluţia acestora punându-şi puternic amprenta asupra dezvoltării turismului, atât a celui de plăcere (leisure) cât şi a celui de afaceri (business).

Această evoluţie este rezultatul:• dezvoltării extraordinare a tehnologiei aeronautice• politicii comerciale a companiilor aeriene concretizate în reducerea tarifelor

de zbor şi creşterea coeficientului de ocupare a aeronavelor. De exemplu, introducerea unor tehnici variate de stabilire a preţurilor: vânzări în avans (Advance Purchase Excursion); programe de zbor frecvent (frequent flyer) prin care pasagerii beneficiază de mile gratuite adiţionale în transport, în funcţie de distanţa parcursă, acumulată cu un transportator.

• introducerii în sistemele charter a aeronavelor• apariţiei şi dezvoltării curselor low-cost

TicketingulTicketing-ul reprezintă ansamblul operaţiunilor de rezervare şi vânzare de

bilete pentru avion. O parte importantă a activităţii de vânzare a biletelor de avion

26

se realizează prin intermediul agenţiilor de turism. Rezervarea este echivalentul termenului „reţinere loc” şi înseamnă alocarea în avans a unui loc pentru pasager. Rezervarea garantează menţinerea condiţiilor stabilite cu pasagerul, referitoare la tarif şi data de efectuare a zborului, dar nu garantează disponibilitatea locurilor din avion pe cursa respectivă.

Garantarea condiţiilor de transport aerian şi a locului în avion sunt asigurate numai de biletul de transport aerian plătit în avans şi acceptat de pasager. Rezervarea se poate face: telefonic, prin e-mail, fax, direct la agenţie. Prin aceleaşi mijloace pasagerul primeşte răspunsul la solicitarea sa, confirmarea împreună cu itinerarul exact, iar dacă nu există locuri agentul solicită informaţii în legatură cu înscrierea pe lista de aşteptare, cu posibilitatea confirmării ulterioare.

După efectuarea rezervării, agentul va comunica data limită la care trebuie emis biletul.

În vederea efectuării rezervărilor şi emiterii biletelor, agenţiile de turism se conectează la un CRS (Sisteme Computerizate de Rezervări) cunoscut şi sub denumirea de GDS (Global Distribution System).

Ele sunt sisteme electronice care permit:• accesul agenţiei la baza de date a companiei aeriene şi

• rezervarea efectivă a locurilor pentru o anumită cursă în favoarea potenţialilor pasageri

Sistemele globale de distribuţie („Global Distribution Systems”) au fost create de către companiile aeriene, ulterior la acestea conectându-se prin Internet agenţii de turism, tour-operatori, structuri de primire turistice independente, lanţuri hoteliere, companii de închiriat maşini, organizatori de croaziere etc.

Pe piaţa turistică internaţională sunt operaţionale sisteme de distribuţie globale cu un prestigiu internaţional, al căror număr de utilizatori şi de servicii asigurate evoluează permanent: Worldspan, Amadeus, Sabre, Galileo etc.

Vom prezenta în continuare două dintre cele mai utilizate sisteme informatice de rezervări aflate şi în România.

Worldspan – aparţine companiilor aeriene Delta, Northwest, TWA şi Abacus.Astăzi, în lume, aprox. 21.000 de agenţii din peste 80 de ţări utilizează

Worldspan pentru a gestiona informaţiile de călătorie.Ultimile statistici consideră Worldspan drept lider în industria turistică de

e-commerce, apreciindu-se că deţine mai mult de 50 % din totalul rezervărilor făcute on-line.

În România Worldspan s-a dovedit a fi deosebit de dinamic, de bine reprezentat şi primit. Sunt numeroase agenţiile touroperatoare şi unităţile hoteliere care-l utilizează în construirea produselor lor turistice, respectiv

27

comercializarea prestaţiilor turistice.

AmadeusGrupul Amadeus Global Travel Distribution a fost fondat în 1987

(60% din capital este deţinut de Air France, Iberia şi Lufthansa) şi a devenit operaţional în 1992.

După lansare, sistemul de rezervări Amadeus , avea să devină în scurt timp lider al pieţei turistice europene. Trei ani mai târziu (1995), după preluarea controlului sistemului american System One , Amadeus devine cel mai dezvoltat sistem de rezervări cu distribuţie globală din industria turistică.

Reţeaua globală Amadeus (AMANET) asigură comunicaţia dintre utilizatori folosind o reţea de mare viteză pentru transmisia de date, voce şi video, dispunând de 15 centre de prelucrare (în Europa, America de Nord şi Asia).

Comparaţie între principalele sisteme informatice de rezervări aflate pe piaţa turistică mondială

Nume Ţară de origineCompanii

aeriene implicate

Cota Comentarii

AMADEUSÎnfiinţat în 1987

FranţaGermaniaSoaniaSuedia

Air France, Lufthansa, Iberia, SAS

Aproximativ 40.000 de terminale în ţările de origine.Aproximativ 60% din piaţa europeană

Legătura proiectată cu Sabre a căzut în 1992.Legătura cu Worldspan a fost pusă în discuţie în 1992

APOLLO (Covia Corporation)

şi

USA Marea Britanie, Olanda, Italia, Suedia, SUA, Grecia,

United Airlines, US Air, Air Canada, British Airways, Swissair, KLM.

30% din piaţa SUA.80% din piaţa Marii Britanii şi 40% din piaţa

Galileo este cel mai utilizat sistem din Marea Britanie.A stabilit legături

28

GALILEO Înfiinţat în 1987

Belgia, Portugalia

Europeană. strânse cu Apollo în SUA şi cu Gemini în Canada.

British Airways, KLM, Alitalia, Swissair, Olympic Airways, United Airways, US Air

SABRE Înfiinţat în 1976

USA American AirJines Folosit în special în SUA, dar se remarcă creşterea prezentei şi în Marea Britanie. Deţine 45% din piata USA

7000 de agenţi din SUA folosesc SABRE VISION pentru a transmite fotografii cu produsele oferite.

WORLDSPAN Înfiinţat în 1990

SUA şi Asia (ABACUS)

Delta, TWA, North West Airlines şi ABACUS (7 companii)

Aproximativ 38.000 de terminale în SUA şi alte 5000 în întreaga lume.Deţine 15% din piaţa SUA

Are legături cu American Express

Etapele / Procedura de rezervare în sistemul de rezervări Worldspan1. Solicitarea de la pasager a informaţiilor necesare efectuării rezervării:

itinerarul, data de efectuare a zborului, preferinţe pentru o clasă (economy, business, first class), companie aeriană, ore de călătorie, alte cerinţe speciale (poziţionarea locului în avion, tipul de meniu, copil, infant, persoană cu nevoi speciale ş.a.m.d.).

2. Accesarea sistemului de rezervări: https://gopublic.wspan.com/index.aspx . 3. Afişarea disponibilităţilor (availability).Worldspan afişează availability, cursele aeriene şi locurile disponibile pentru

toate companiile aeriene participante. Compania participantă este o companie care a încheiat un contract pentru distribuirea serviciilor de călătorie cu avionul. „Availability” se poate afişa pentru maxim 331 de zile în viitor. Pentru a afişa „availability”, începutul comenzii este „A” urmat de data călătoriei şi codurile oraşelor (sau aeroporturilor) între care se efectuează acestea, apoi opţional ora de plecare.

Exemplu:

A15NOVBUHPAR1900 I I I I I II I I I I Ora plecăriiI I I I Oraşul de sosireI I I Oraşul de plecareI I Data călătorieiAvailability (începutul comenzii)

29

15NOV-SU-0005 BUHPAR ** ** WL-PLUS 1 *S#AF1089 C9 D9 Z9 Fi Y9 S9 B9 R9 OTP CDG2F 0650 0900 O

K9 U9 M9 H9 Q9 V9 L9 A9 W9 T9 E9 N9 I . 2 $R09385 C4 D4 S4 Y4 B4 M4 K4 R4 OTP CDG2F 0650 0900 O

H4 G- L4 Q4 N4 T4 U4 V4 W4 X4 R09385 OPERATED BY AIR FRANCE

3*S#AF2789 C3 D2 Zi F. Y9 59 B9 R9 OTP CDG2B 0915 1135 O K9 U9 M9 H9 Q9 V9 L9 A9 W9 T9 E9 N. 1.

AF2789 OPERATED BY TAROM ROMANIAN

Explicaţia ecranului availability de mai sus:15 nov. – data călătorieiSU – ziua din săptămâna (Sunday)0005 – orele de plecare după miezul nopţiiBUHPAR – ruta solicitatăWL-plus – ecranul include şi zborurile care nu mai au locuri disponibile1: numărul liniei*S:alianţa Sky TeamAF1089: codul companiei şi nr. zboruluiC9, K9, M9 etc.: clasele de rezervare şi nr. Locurilor disponibile în acea

clasă OTP (Otopeni), CDG (Charles de Gaulle):codurile aeroporturilor în care operează zborul.

06:50 – ora locală de plecare09:00 – ora locală de sosire0 – zbor non stop

4. Prezentarea variantelor însoţite de informaţii utile (data limită de emitere a biletului, penalizările în caz de anulare sau modificare a biletului care se va emite ulterior).

5. Alegerea variantei optime pentru client6. Întocmirea PNR-ului.Orice rezervare a unui serviciu de călătorie în Worldspan, se va încadra

într-un dosar numit PNR – Passenger Name Record. În PNR se vor completa un număr de câmpuri cu informaţiile necesare călătoriei. Pentru a putea finaliza şi înregistra un PNR trebuie completate minim patru câmpuri, care sunt obligatorii:

- numele complet al pasagerului- itinerarul- detalii de contact- precizarea datei limită până când se poate ţine rezervarea7. storarea măştii biletului

4P* – storare LEI (pt. zborurile Tarom, doar dacă clientul doreşte să plătească în lei şi nu în euro)4P*EEUR/RO – storare Euro (pt. toate celelalte companii aeriene)

30

8. emiterea biletului. Emiterea automată de documente în Worldspan se face cu comenzi care încep cu EZ

EZENI#CAF#EEUR/RO (în cazul exemplului de mai sus emitem biletul în euro) II I I compania Air France I I mesaj de interfaţă cu programul de fracturare (back office) I itinerariu Bilet electronic

9. încasarea contravalorii acestuia10. oferirea de informaţii utile pasagerului cum ar fi: greutatea bagajului de

mână şi de cală, timpul necesar pentru îmbarcareÎn funcţie de destinaţie, greutatea maximă a bagajelor de cală, în general,

poate fi:- pentru Europa, Asia, Africa, Australia, 1 bagaj de 20 sau 25 kg./pers.

(clasa Economy) + bagajul de mână (dimensiuni 55*35*25 cm, având greutate maximă între 5 şi 10 kg, în funcţie de companie)

- pentru USA/Canada 2 bagaje de 23 kg./pers. + bagajul de mână

Biletul de avion

Biletul este un contract de călătorie încheiat între transportatorul aerian (compania aeriană) şi pasager, în care sunt specificate drepturile şi responsabilităţile fiecărei părţi (Convenţia de la Varşovia completată prin Convenţia de la Montreal).

El este considerat un cec la purtător, care este netransmisibil, putând fi plătit cash sau cu carte de credit.

Biletul de transport aerian înseamnă:- Un bilet de călătorie- Buletinul de bagaj – în baza căruia pasagerul are dreptul să transporte

gratuit un bagaj cu un anumit volum şi greutate (care variază de la companie la companie, de la clasă la clasă).

Din luna iunie 2008 toate companiile aeriene afiliate IATA (Asociaţia Internaţională de Transport Aerian) emit numai bilete electronice, sistemul de management al biletelor simplificându-se considerabil.

Avantajele biletului electronic pentru client:oEliminarea problemelor legate de furtul/ pierderea/ deterioarea sau

uitarea, acasă/a biletelor.oUşurarea operaţiunilor de modificare a biletelor şi de obţinere a

rambursărilor.o poate fi schimbat sau modificat telefonic, e-mailo procedura de check-in este mai simplă şi mai rapidă şi se realizează on-

31

line, caz în care, automatul de înregistrare emite tichetul de îmbarcareTarifele biletelor de avion comercializate prin agentie:- sunt rezultanta unui sistem complex de reguli tarifare, tarife

contractuale, tarife publicate în sistemele centralizate de rezervări, tarife speciale etc. Worldspan oferă acces la milioane de tarife pentru majoritatea rutelor existente în lume. Listele de tarife disponibile pe o anumită rută se pot afişa folosind mai multe tipuri de cereri, cele mai utilizate fiind:

Money saver – prezintă tarifele publicate ale tuturor companiilor în ordine crescătoare.

Exemplu:4FBUHNYC – afişează toate tarifele oferite pentru o călătorie între

Bucureşti şi New York. Ecranul prezintă valorile tarifelor în ordine crescătoare împreună cu informaţii pe scurt despre restricţiile acestora.

** MONEYSAVER FARES ** LOADED 03JAN 08:30EDT/03JAN 12:30GMTBUHNYC NLX FARES FOR TRVL 03JAN09 AND TKTG 03JAN FOR FARES IN LOCAL CURRENCY ENTER >4F#*@L(

ADD TAXES* SEG/PFC CHARGES MAY APPLY

LN A/L F.B.C. EUR OW RT EFF LTK AP MIN/MAX

1 LO WSALE17 259.00 lSEP08 14JAN09 # # SUN/ lM

2 CO XL5S5W 279.00 29NOV08 12JAN09 # # SUN/ lM

3 KL VACTRO 279.00 27NOV08 12JAN09 # # SUN/ lM

4 IB #VSXOFRO 279.00 19DEC08 31JAN09 # # SUN/12M

5 AZ LPR6 279.00 10DEC08 12JAN09 SUN/ lM

6 LH WLNN94W 279.00 26NOV08 12JAN09 # # SUN/ lM

7 AF NPREURO 279.00 3DEC08 12JAN09 # # SUN/ lM

)>

Specific Airline – prezintă tarifele oferite de o singură companie, menţionată în cerere.

4FBUHNYC-BA – afişează numai tarifele oferite de compania specificată în comandă (în acest caz British Airways).

2.6. Organizaţii profesionale, guvernamentale şi neguvernamentale în turism

32

2.6.1. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), creată în 1975 prin transformarea Uniunii Internaţionale a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) într-un organism internaţional cu caracter guvernamental – OMT. Scopul OMT este de „a promova şi dezvolta turismul, pentru a contribui la dezvoltarea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, precum şi la respectul universal şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor omului fără diferenţă de rasă, sex, limbă şi religie“ – art. 3 din Statutul OMT. Este organizaţie consultativă oficială a ONU, în special a ECOSOC (Consiliul Economic şi Social al ONU). Membrii OMT sunt: membrii ordinari, adică statele care au ratificat statutul OMT (105); membrii asociaţi; un observator permanent: Vaticanul şi membrii afiliaţi, ca organizaţii neguvernamentale internaţionale şi organizaţii naţionale publice şi private cu activitate în turism (180). Structura OMT: Secretariat general; Adunarea generală; Consiliul Executiv; Comitetele Regionale (Africa, America, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Europa şi Orientul Mijlociu); Comitetul Membrilor Afiliaţi şi diferite comisii şi comitete specializate. Are sediul la Madrid.

România este membră a OMT încă de la înfiinţarea acesteia.2.6.2. Consiliul Mondial al Voiajului şi Turismului (WTTC), o coaliţie

globală a tuturor directorilor executivi din toate sectoarele industriei turistice, respectiv transporturi, cazare, alimentaţie, recreere, cultură, servicii de voiaj. Are sediul central la Bruxelles şi filiale în Canada, Anglia şi New York. Scopul este de a: promova expansiunea pieţelor turistice şi de voiaj în armonie cu mediul înconjurător; convinge guvernele de contribuţia voiajului şi turismului la dezvoltarea economică naţională şi internaţională; elimina barierele în calea progresului industriei turismului.

2.6.3. Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (IATA), organizaţie globală pentru toate transporturile aeriene internaţionale având ca scop facilitarea transportului persoanelor şi bunurilor în toată reţeaua aeriană mondială, prin combinarea diferitelor rute aeriene. Deplasarea se face cu un bilet unic, cumpărat la un preţ unic, într-o monedă unică şi întrunind aceeaşi calitate a serviciului în oricare loc al lumii (pe curse regulate).

2.7. Asociaţii internaţionale neguvernamentale2.7.1. Federaţia Universală a Asociaţiilor, Agenţiilor de Turism (UFTAA),

fondată în 1966 prin fuziunea Federaţiei Internaţionale a Agenţiilor de Voiaj cu Organizaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj. Are ca scop să negocieze cu principalele organisme internaţionale în numele industriilor agenţiilor de voiaj şi agenţiilor de turism şi să promoveze standarde, să protejeze şi să acorde asistenţă asociaţiilor naţionale. Membrii sunt asociaţii naţionale în număr de peste 50.000 de membrii, reprezentând mai mult de 80 de ţări.

2.7.2. Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Voiaj (WATA), fondată în 1949 cu scopul să contribuie la profitul membrilor şi la protecţia lor, luând parte la

33

dezvoltarea şi organizarea turismului şi furnizând informaţii referitoare la dezvoltarea şi reducerea riscurilor prin acţiuni comune.

Numără peste 226 de agenţii de voiaj independente.2.7.3. Academia Internaţională de Turism, fondată în 1951 pentru a

dezvolta aspecte umane şi culturale din turismul internaţional; publică un dicţionar de turism internaţional în mai multe limbi. Are sediul la Geneva.

2.7.4. Comitetul European de Coordonare pentru Turismul Social, fondat în 1984 şi cuprinde cooperative, asociaţii şi societăţi mutuale lucrative din turismul social din ţările UE cu scopul de reprezentare în relaţiile cu instituţiile comunitare şi de a realiza în comun unele acţiuni.

2.7.5. Federaţia Europeană a Asociaţiilor Ghizilor de Turism formată 1986 şi reuneşte peste 5.000 de ghizi de turism.

2.7.6. Asociaţia Tour-operatorilor şi a Agenţiilor de Turism, din Uniunea Europeană – ECTAA este o organizaţie formată din asociaţiile naţionale reprezentative din turism (una pentru fiecare ţară) din 15 ţări membre UE, 5 asociaţii naţionale cu statut de membru afiliat (România, Turcia, Cipru, Slovenia şi Bulgaria) şi 3 asociaţii cu statut de observator (Elveţia, Malta şi Estonia). ANAT a fost membru cu statut de observator începând cu Adunarea Generală de la Stocholm din 31 mai 1999, iar statutul de membru afiliat – cu drept de vot – a fost obţinut cu ocazia Reuniunii bianuale ECTAA de la Istanbul din mai 2000.

ECTAA a fost înfiinţată în anul 1961, primii preşedinţi fiind M.J. Schloessing (Franţa) şi M.E. Kipfmuller (Germania). Încă de la primele întâlniri s-au discutat statutul asociaţiei şi problemele din industria turismului la nivel european, ca de exemplu: actul constitutiv ECTAA, regulile economice în Piaţa Comună, recunoaşterea diplomelor şi licenţelor, schimbul de informaţii tehnice şi legislative etc. Primul secretariat general permanent a fost constituit în anul 1989 şi de atunci relaţiile cu comisarii Uniunii Europene s-au intensificat.

Scopul acestui organism este de a reprezenta interesele comune ale asociaţiilor naţionale membre, de a trata şi negocia în numele lor, la un nivel înalt, cu organismele Uniunii Europene şi cu alte foruri problemele ce apar în industria turismului.

ECTAA participă la conferinţele internaţionale ale companiilor aeriene (PACONF şi EUROFORUM), la congresele UFTAA, unde are un rol activ, reprezentând interesele membrilor. Împreună cu IATA si UFTAA a constituit mai multe comitete de iniţiativă în diferite domenii de activitate – ticketing, asigurări, sisteme de rezervare etc. Unul din organismele înfiinţate care acţionează şi în prezent este Global Consulting Commettee – GCC, care se ocupă cu implementarea noului sistem de asigurare globală a companiilor aeriene şi a agenţilor acreditaţi.

Rezolvarea situaţiilor conflictuale sau neconcordanţele în sistemul economic, legislativ sau de taxe în spaţiul european, în care membrii asociaţiei îşi desfăşoară activitatea, se face conform următoarei proceduri: asociaţia naţională sesizată de membrii săi depune o plângere sau sesizare la secretariatul ECTAA, care analizează

34

subiectul şi după caz supune problema în cauză atenţiei comitetului director şi comisiilor de specialitate. Comitetul director decide măsurile ce trebuie luate pentru rezolvarea situaţiei prin următoarele demersuri: trimiterea de întâmpinări către comisarii de resort ai Uniunii Europene şi întâlniri cu aceştia la sediul de la Bruxelles; intervenţii la diferite nivele ale Uniunii Europene; sesizarea companiilor aeriene, a transportatorilor etc. La solicitarea membrilor transmite material documentar privind Directivele Uniunii Europene pentru diferite domenii de activitate în scopul susţinerii unor demersuri pe plan naţional în faţa ministerelor de resort (ex. problema caselor de marcat), sesizează din oficiu în legătura cu actele legislative neconforme cu interesele fireşti ale agenţiilor de turism (ex. aplicarea TVA la comision, vize între statele europene), acţionează în judecată şi întocmeşte proteste adresate miniştrilor de externe din ţările respective etc.

Principalele direcţii de acţiune ale organizaţiei ECTAA sunt: armonizarea legislaţiei; protecţia consumatorului; protecţia intereselor membrilor; politici în turism; politici sociale; politici şi reguli ale concurenţei; unificarea monetară şi economică; piaţa internă; politica de taxe şi impozite; regulamente şi principii în domeniul transportului aerian, maritim şi terestru; probleme profesionale si cursuri de perfecţionare; probleme de mediu şi altele.

ANAT a fost sprijinită de ECTAA pentru rezolvarea următoarelor probleme: implementarea BSP în România, implementarea Rezoluţiei 814, sistemul de asigurări pentru faliment şi insolvabilitate a agenţiilor de turism, cooptarea ANAT în comisia tripartită de armonizare a legislaţiei (Guvern, reprezentanţii Uniunii Europene, asociaţii profesionale), case de marcat, suspendarea vizelor de intrare în România pentru cetăţenii Uniunii Europene.

La Adunarea Generala ECTAA care a avut loc în perioada 17-18 mai 2001 la Budapesta au participat 15 asociaţii naţionale din ţările membre ale Uniunii Europene, 5 ţări cu statut de membru afiliat (printre care şi ANAT) şi 3 ţări cu statut de observator.

În cadrul lucrărilor Adunării Generale s-au dezbătut şi aprobat bilanţul pe anul 2000 şi documentele Adunării Generale din noiembrie 2000 – Cipru.

Principalele puncte de pe ordinea de zi a Adunării Generale ECTAA au fost:• Raportul delegaţiei ECTAA la Congresul extraordinar UFTAA care a avut

loc la Bangkok; s-a hotărât ca asociaţia ECTAA să rămână independentă de UFTAA, considerându-se că problemele europene din activitatea de turism se pot rezolva mult mai bine la nivelul organismelor europene.

• Aplicarea TVA-ului în Europa: mai multe ţări se confruntă cu aplicarea defectuoasă a taxei pe valoarea adăugată asupra serviciilor de turism; se va milita pentru o aplicare a TVA-ului în mod egal şi echilibrat la toţi membrii ECTAA.

• Relaţiile cu companiile aeriene: s-au dezbătut problemele acute privind raporturile dintre agenţiile de turism şi companiile aeriene legate de comisioane, taxe, restituiri, raporturi contractuale bazate pe principii de parteneriat etc. ECTAA participă la întrunirile companiilor aeriene la nivel

35

european denumite EUROFORUM, unde se discută politici la nivel european, care au impact major în piaţa de distribuţie. Delegaţia ANAT a prezentat succesul ANAT în relaţia cu compania naţională TAROM cu privire la includerea pe ordinea de zi a Conferinţei Internaţionale de la Hong Kong (PACONF 11-15 iulie 2001), a propunerii în legătură cu implementarea rezoluţiei IATA nr. 814 în România începând cu anul 2002. Implementarea Rezoluţiei IATA nr. 814 începând cu anul 2002 (cu sprijinul adunării ECTAA).

Pentru acest subcapitol vezi detalii în Glăvan, colab., 2008 şi Buruiană, 2008.

Întrebări recapitulative1. De ce turismul este o activitate care se încadrează în procesul de

globalizare?2. Descrieţi procesele de globalizare în turism.3. Care sunt determinanţii apariţiei a noi forme de turism? Dar barierele în

turismul internaţional?4. Ce înseamnă globalizare în turism?5. Explicaţii modalităţile de globalizare în turism.6. Care ar putea fi aspectele negative ale globalizării în turism?7. Care sunt caracteristicile globalizării în turism?8. Ce înseamnă tehnologizarea în turism pentru procesul de globalizare în

turism?9. Explicaţi sistemele de computerizare în activitatea de turism, în ideea

globalizării acestuia?10. Ce înseamnă CRS şi GDS în sistemul global de distribuţie în activitatea de

turism?11. Definiţi câteva sisteme GDS în turismul românesc.12. Enumeraţi principalele organizaţii interguvernamentale din turism.13. Care sunt atribuţiile Organizaţiei Mondiale a Turismului?14. Ce reprezintă Consiliul Mondial al Voiajului şi Turismului (WTTC)?

36

15. Ce înseamnă ECTAA pentru România?16. Care sunt organismele internaţionale neguvernamentale care guvernează

turismul mondial?

CAPITOLUL IIIGLOBALIZAREA FIRMELOR DE TURISM DIN ROMÂNIA ŞI DE PE GLOB

Este cunoscut că firmele de turism se organizează şi se concentrează pe plan naţional şi pe plan internaţional, atât pe orizontală cât şi pe verticală.

Concentrarea pe orizontală se face între firmele care participă la acelaşi stadiu al procesului de „fabricare” a produselor (serviciilor) turistice, în hotelărie (lanţuri hoteliere voluntare), transport, comercializare (reţele de agenţii de turism).

Concentrarea pe verticală, reuneşte, în cadrul aceluiaşi grup, firme complementare, care intervin în diferite stadii ale procesului de realizare a produsului turistic. Este vorba despre procesul de integrare, proces declanşat de un organizator de voiaje sau de un transportator, interesaţi, primul, să-şi asigure mijloacele de transport şi cazare, iar al doilea, să aibă siguranţa cazării şi distribuţiei (agenţie de turism – lanţ hotelier, agenţie de turism – companie de aviaţie – lanţ hotelier).

Acest lucru se face prin fuziune, asociere sau cumpărare.A treia cale de globalizare este conglomeratul turistic, care presupune

diversificarea activităţii turistice prin cumpărarea sau fuzionarea unor societăţi care nu au activităţi înrudite, iar activitatea de turism este o componentă minoră. În acest fel, lanţul de magazine Neekerman are agenţie de turism; Compania Air-France include tour-operatori şi lanţul hotelier Meridien; Compania Britania Air Ways Ldt de chartere

37

aeriene are Thompson + ziarul Times cu TO Thompson Holiday; compania are 15 hoteluri, 45 de agenţii de turism.

Prin integrare apar corporaţii cu activitate în mai multe ţări, operaţiunile lor devin multinaţionale sau transnaţionale, cum sunt lanţurile hoteliere internaţionale, companiile aeriene şi transportatorii internaţionali.

O cale de globalizare în turism se face prin gestionarea agenţiilor de turism sau/a hotelurilor prin contract de management (marea majoritate a hotelurilor din România) şi franşiză, din partea marilor lanţuri hoteliere sau touroperatori internaţionali. Franşiza (hotelieră sau de agenţie) presupune că un hotel sau touroperator concesionează unui alt hotel (sau agenţie), în schimbul unui comision, marca sa de produs sau servicii împreună cu asistenţa tehnică şi ansamblul mijloacelor şi metodelor comerciale apte să asigure gestionarea şi promovarea în cele mai bune condiţii de rentabilitate. Franşizorul poate oferi: servicii de bază (ca savoir faire – stagii de formare pentru personal, manuale standard), servicii ocazionale (de consultanţă), servicii opţionale (publicitate, rezervări). Beneficiarul şi franşizorul sunt autonomi din punct de vedere financiar-juridic, dar beneficiarul utilizează în interesul său marca aparţinând franşizorului, cu toate atributele (siglă, slogane etc.). Franşizorul supraveghează calitatea serviciilor şi conformitatea cu imaginea sa de marcă şi pune la dispoziţie „know-how” („savoir-faire”) conceput şi verificat de el.

3.1. Globalizare la nivelul agenţiilor de turismAgenţiile de turism funcţionează independent, fie organizate în reţele naţionale

sau internaţionale.Agenţiile independente au un capital social redus şi acţionează ca şi

întreprinderile mici şi mijlocii sau societăţile cu răspundere limitată.Reţelele de agenţii de turism (internaţionale) grupează mai multe agenţii (peste

10 agenţii) sau puncte de vânzare sub un însemn unic. Există patru categorii de reţele: integrate, franşizate, voluntare şi protejate, care îşi dezvoltă o imagine proprie de marcă şi promovare (detalii la Stănciulescu Gabriela, 2003). Aceste reţele sunt implementate în diverse ţări ceea ce dovedeşte globalizarea activităţii de turism şi în cazul agenţiilor de turism (Havas Tourisme în Franţa şi Belgia; WATA – World Association of Travel Agencies – are 226 agenţii în 84 de ţări).

Pe de altă parte, marii tour-operatori se asociază cu companii aeriene şi dispun de hoteluri în toate ţările, fie că s-au dezvoltat având la bază reţele comerciale de mari magazine sau bănci şi grupuri de agenţii comerciale (TUI KG – TouristikUnion Internaţional şi NUR TOURISTIC – Neckerman und Reisen din Germania – Nouvelles Frontières şi Club Méditeranée din Franţa, Thomson din Marea Britanie.

Urmărim, în continuare, procesul de globalizare în cazul marilor tour-operatori din lume: Thomson şi Thomas Cook din Marea Britanie, TUI din Germania, Nouvelles Frontières din Franţa, AmericanExpress Travel din SUA.

38

3.1.1. Touroperatorii din MAREA BRITANIEÎn Marea Britanie, ţara în care au apărut pentru prima dată touroperatorii,

principalii producători sunt Thomson, Owners Abroad ,Thomas Cook UK LTD şi Air Tours, primii doi concentrând 60% din volumul vânzărilor naţionale de voiaje forfetare. Alte nume prezente pe această piaţă sunt Yugotours, Iberotravel, Best Travel, Unijet Travel, Cosmosair Pic, Aspro Travel şi The Air Travel Group, Kuoni, Leisure Travel, Ski Tour, Sun, Belair. Deşi în perioada 1989-1990 a avut loc o criză puternică, în urma căreia climatul concurenţial al pieţei britanice a provocat o mare concentrare în paralel cu falimentarea unor întreprinderi, piaţa voiajelor forfetare în această ţară este foarte largă, cu aproximativ 10 milioane de voiaje forfetare vândute pe an (Gabriela Stănciulescu, 1998).

Thomson-Holidays Lmd., cel mai important touroperator din Marea Britanie, creat în anul 1965, este şi liderul mondial în materie de voiaje forfetare. Firma deţine aproape o treime din piaţa britanică de vacanţe, vânzând anual peste 4 milioane de pachete de vacanţă; operează pe o paletă largă de staţiuni, oferind o varietate de tipuri de vacanţe pentru toate vârstele şi gusturile; toate produsele sale sunt alcătuite pe acelaşi principiu: să fie cel mai bun pe piaţă, să asigure clienţilor cea mai bună vacanţă posibilă pentru banii lor. Thomson dispune de peste 4.000 hoteluri şi apartamente şi oferă călătorii la peste 21milioane de turişti. Thomson Holidays Limited se compune din: Thomson Holidays, Just, Portland Direct, Club Freestyle, Thomson Gold, Thomson Platinum şi Sky Tour. Thomson Holidays Limited este divizia operativă pentru voiaje a grupului de turism Thomson Travel Group.

Thomas Cook este unul dintre cei mai mari touroperatori din lume, declarându-şi ca misiune perfecţionarea experienţei personale legate de petrecerea timpului liber.

În anul 1841 Thomas Cook organizează o călătorie din Leicester până în Loughborough cu un tren special pentru 500 de turişti pe o distanţă de 12 mile în schimbul unui shilling.

În anul 1855 el organizează primul „tour” continental, ca în anul 1872 să organizeze primul tour în jurul lumii.

Din anul 1864 intră în afacere şi fiul său John Mason Cook, în vârstă de 30 de ani, care din 1879 devine partener exclusiv în conducerea companiei.

Thomas Cook a introdus un sistem bazat pe cupoane pentru cazarea în hoteluri selectate în marile oraşe (1868); în anul 1874 se lansează la New York „Circular Note”, o formă primară a cecului de călătorie, stabilind departamente distincte pentru schimb valutar şi operaţiuni bancare internaţionale.

Din anul 1899, odată cu moartea subită la vârsta de 65 de ani, a lui John Mason Cook, compania este preluată de cei trei fii ai săi: Frank, Ernest şi Thomas Bert.

În anul 1927 Thomas Cook & Son LTD organizeaza primul tour aerian de la New York la Chicago pentru un concurs de box la categoria grea Dempsey – Tunney, apărând şi primele broşuri diferenţiate pe vară/iarnă.

Compania devine proprietatea statului în anul 1948, sub denumirea British Transport Holding Company, în anul 1972 fiind privatizată şi cumpărată de un consorţium al Midland Bank.

39

Printre acţiunile novatoare ale companiei se numără: introducerea unei scheme de credit pentru călătorii şi serviciile aferente; introducerea Holidaymaker – un sistem privat de vizualizare a datelor care permite agenţilor turistici să aibă acces direct la sistemul de rezervare etc.

În anul 1992 Westdeutsche Landesbank şi Grupul LTU din Germania achiziţionează Grupul Thomas Cook de la Midland Bank, iar afacerea de travel-management este vândută către American Express.

Din anul 2001 C&N Touristic AG devine unicul proprietar al brandului Thomas Cook, schimbându-şi şi numele în Thomas Cook AG.

În Marea Britanie afacerea este continuată de către Thomas Cook UK & Ireland, deţinută de către Thomas Cook AG, care pentru anul 2005 a anunţat un profit de peste 80 milioane de lire sterline. Astăzi, operaţiunile Thomas Cook UK includ: linia aeriană Thomas Cook Airlines, agenţii touroperatoare, lanţurile de peste 615 magazine Thomas Cook, centrele de vânzări, televiziune, activitate editorială, website-ul thomascook.com.

De-a lungul anului 2006 Thomas Cook AG a câştigat mai mult de 40 de premii importante în cadrul industriei turismului, devenind al doilea mare grup de turism în Europa şi al treilea în lume.

3.1.2. Tour-operatorii din GERMANIAPrincipala piaţă europeană pentru vânzarea voiajelor forfetare este Germania,

ţara în care concentrarea este cea mai extinsă, întrucât primii doi touroperatori – TUI KG (Touristik Union International) şi NUR (Touristic Neckermann und Reisen), concentrează 50% din vânzări, primul 33%, iar al doilea 17%. Alături de aceştia, pe piaţa germană mai operează LTT (Luft Transport Touristik), ITS (International Travel Service), ALL Tours Flugreisen, Der TourS, Thomas Cook AG.

Touroperatorii germani s-au dezvoltat având la bază reţele comerciale de mari magazine, bănci şi grupuri de agenţii de turism, sindicate şi comitete de întreprindere.

La nivelul anului 1991, Touristik Union International (TUI) era cel mai mare touroperator din lume. Cheia reuşitei sale este diversitatea destinaţiilor propuse şi o extrem de bogată promovare (cataloage editate în peste 20 milioane de exemplare):

- TUI a luat fiinţă în anul 1968 prin fuzionarea unor touroperatori de nivel mediu – Touropa, Scharnow-Reise, Humel Reise şi Dr. Tigges-Fahrten – şi, ulterior, s-a transformat într-un concern de turism internaţional. Luând în considerare cifra de afaceri, TUI este considerat ca fiind cel mai important touroperator din Europa şi din lume;

- în anul 1970, cel mai mare touroperator în turismul de vacanţă, Airtours International, devine parte din TUI şi în acelaşi timp ia naştere TUI Service, responsabil cu aranjamentele pentru primirea clienţilor la destinaţie;

- în anul 1971 a fuzionat cu TUI şi societatea Trans Europa, iar în colaborare cu Steigenberger, TUI a înfiinţat Robinson Tour şi a deschis primul club Jandia Playa pe insula spaniolă Fuerteventura;

- în anul 1972, lanţul hotelier Iberotel a fuzionat cu TUI;- în anul 1977, TUI investeşte în societatea hotelieră spaniolă RIU, iar în anul

1981 împreună cu partenerii greci inaugurează lanţul GRECOTEL;

40

- în anul 1989, TUI introduce sistemul de franşiză în departamentul de vânzări care se transformă în Urlaub Center, astăzi Reise Center;

- în anul 1995 se înfiinţează TUI Olanda şi TUI Austria şi din nou TUI investeşte în touroperatorul belgian Jet Air;

- în anul 1996 ia fiinţă TUI Elveţia, iar grupul TUI devine membru al comitetului de organizare al Expoziţiei Mondiale de la Hanovra;

- în anul 1998, în urma fuziunii cu Hapag Loyd, TUI a devenit parte integrantă a grupului Hapag Touristik Union (HTU).

Marca de bază a concernului este TUI Schone Ferien, care are un grad de recunoaştere pe piaţa turistică de 89% (1998).

În cadrul concernului TUI se regăsesc 13 touroperatori care îşi oferă produsele turistice pe 6 pieţe importante din Europa Centrală (Germania, Olanda, Belgia, Austria, Elveţia şi Polonia), 30 de produse prezentate în peste 120 de cataloage, mai mult de 10.000 de hoteluri sau case de vacanţe de categorii diferite, plus o ofertă bogată de excursii opţionale, circuite, evenimente sportive şi culturale, închirieri autoturisme şi rulote etc.

Structura organizatorică a concernului TUI datează din 1997 şi este rezultatul creşterii rapide a acestuia ca urmare a investiţiilor şi achiziţiilor. Grupul TUI este structurat pe cinci domenii de activitate, conduse de către un consiliu de direcţie. De asemenea, grupul a fost împărţit în cinci compartimente: divizia touroperatorilor din Europa Centrală, divizia touroperatorilor din Europa Vestică, divizia hotelărie, divizia contractare şi asistenţă la destinaţie, divizia tehnologie informatică.

Nici o altă întreprindere germană nu a întâlnit asemenea schimbări ca şi societatea TUI AG, care îşi are originea în societatea Preussag (de profil metalurgic). În decursul a puţini ani, concernul cu un număr de 65.000 de colaboratori din conglomeratul industrial, s-a dezvoltat într-un concern turistic inovator care este lider de piaţă în Europa la ora actuală, „o schimbare pentru care economiile politice au necesitat decenii“.

La mijlocul anilor `90, într-un context economic dificil, managementul societăţii Preussag a luat hotărârea să intre pe piaţa promiţătoare a domeniului turistic. A început un proces riscant, marcat de restructurări şi investiţii. Preluarea a 99,4 % din acţiunile societăţii Hapag-Lloid, în septembrie 1997, a fost pasul esenţial pentru transformarea societăţii Preussag într-un concern care acţionează în sectorul tertiar, în anul 1998 despărţindu-se de activităţiile din industria oţelului. Astfel cu participarea completă la TUI Germania, concernul şi-a asigurat eticheta calităţii pentru voiajele forfetare, iar odată cu preluarea lanţului de agenţii de voiaj First şi cu participarea la Magic Life, lanţul de valori nou creat s-a rotunjit „s-a născut concernul de turism integrat“. Înainte de preluarea de către Preussag a touroperatorului german TUI, acesta era deja cel mai mare touroperator din lume, cheia reuşitei sale fiind diversitatea destinaţiilor şi o extrem de bogată promovare.

În anul 2000, TUI a făcut un pas important pe piaţa europeană prin preluarea completă a Grupului Thomson Travel, cucerind spaţiul scandinav „Fritidsresort“ şi prin începerea procesului de achiziţionare a concernului francez Nouvelle Frontieres.

41

Astfel TUI a reuşit în anul 2006 o poziţionare excelentă de lider de piaţă cu o cifră de afaceri de 12,7 miliarde de Euro reuşind să presteze servicii turistice la peste 80% din totalul turiştilor europeni, touroperatorului aparţinându-i în momentul de faţă peste 3.600 agenţii de turism, 103 aeronave, 290 de hoteluri în 30 de ţări.

Numărul călătoriilor întreprinse de turiştii germani în afara graniţelor ţării în anul 2006 a fost de 73,8 milioane de excursii. În timp ce majoritatea acestor călătorii au fost călătorii de vacanţă, pe lângă acestea au existat de asemenea şi călătorii de afaceri sau de natură privată, având ca şi perioadă de sejur într-o ţară străină cel puţin o noapte.

Etalând un asemenea volum de călătorii întreprinse, Germania este de departe liderul European pe piaţa de turism în ceea ce priveşte destinaţiile externe de vacanţă şi nu numai, şi din acest motiv este o piaţă de desfacere de o importanţă majoră pe firmamentul turismului European.

Ca o comparaţie: Marea Britanie, a doua piaţă de turism ca mărime în Europa, a înregistrat peste 60 milioane de călătorii externe în anul 2006.

3.1.3. Tour-operatorii din FranţaNouvelles Frontiéres, cel mai mare touroperator francez, este totodată unul dintre

cei mai mari touroperatori de pe piaţa turistică europeană, situat în permanenţă pe primele trei locuri în clasamentele întocmite în Franţa. A fost creat în 1967 de către Jacques Maillot ca o societate pe acţiuni, devenind în 1984 un holding (G. Stănciulescu, 2000).

Reţeaua de distribuţie conţine 210 puncte de vânzare şi franşize şi foloseşte ca metode de comercializare şi distribuţie: broşura, comerţul electronic, licitaţiile pe pagina web, catalogul celor mai bune oferte.

Activităţile de bază ale grupului sunt:- organizarea de voiaje „à la carte“(la comanda turistului), de circuite şi

sejururi;- oferirea de tarife de transport aerian negociate;- cazarea în hoteluri şi hoteluri-club Paladiens, inclusiv cu spaţii de joacă

pentru copii;- deţine o reţea de agenţii de turism exclusive, companiile aeriene Corsair şi

AeroLyon, societăţile de închirieri de autoturisme Pop′ s CA;- alte tipuri de produse turistice oferite sunt: sejururi lingvistice, servicii pentru

grupuri şi colectivităţi, incoming;- Centrul de formare „U.E.T.“ funcţionează la Paris, Lyon, Roma, Milano şi

Torino;- oferă produse tip „afaceri“ şi produse care nu făceau iniţial obiectul

călătoriei: yachting (închiriere de veliere cu sau fără echipaj), croaziere (deţinând două pacheboturi), scufundări submarine în 26 de localităţi, organizarea de circuite cu autocarul;

- punctele de vânzare sunt situate în: Paris (20 de agenţii), suburbiile Parisului (31, din care 5 franşize), provincie (110 agenţii, din care 50 franşize) şi străinătate (75).

42

Grupul Nouvelles Frontiéres se divide în următoarele departamente:1. Departamentul de transport aerian- Corsair oferă două clase de servicii (Economică-Horizon şi Business-Grand

Large), servind în general destinaţiile îndepărtate; deţine drepturi de trafic în toată lumea şi operează curse tip Long Courrier şi Moyen Courrier;

- AeroLyon, prima şi singura companie având sediul în provincie şi care operează curse Long Courrier, deserveşte destinaţii ca: Antilele Franceze, Insulele La Réunion, Atena, Malaga, Tenerife, Dakar, Djerba (Tunisia).

2. Departamentul de distribuţieNouvelles Frontiéres Distribution reuneşte totalitatea forţelor de vânzare, a

agenţiilor şi a celorlalţi distribuitori. Reţeaua de distribuţie cuprinde 236 de agenţii, plus alte puncte de vânzare în aeroporturi: Paris Orly-Est, Lyon Satolas, Toulouse, Marsilia, Fort-de France.Nouvelles Frontiéres Hotellerie

Filială a Nouvelles Frontiéres, Touraventure a fost creată pentru a dezvolta lanţul hotelier Paladien în jurul unui triplu concept: hotel de sejur (odihnă), descoperire (călătorii) şi hotel-club (animaţie); în prezent funcţionează 19 unităţi hoteliere. Hotelurile Paladien au fost împărţite în 4 tipuri: din sud (permit descoperirea ţinuturilor deşertice), litoral (prezintă sărbătoarea mării), de altitudine (staţiuni montane de iarnă şi vară) şi rural (odihnă în sânul naturii). De asemenea, hotelurile Paladien se împart în trei categorii: hotel-club (categoria emblemă a lanţului, de 3 stele); hotel-rezidenţă (nu dispune de servicii de animaţie şi de spaţii pentru copii; camerele includ o mică bucătărie; dispun de piscine, terenuri de tenis, jacuzzi, săli de fitness, echipamente sportive, restaurant, bar) şi hotel clasic.

Nouvelles Frontiéres InternationalSe ocupă cu gestiunea celor 38 de filiale din lume (în Italia, Belgia, Europa de

Vest, Europa de Est, America de Nord, Asia etc.).3. Departamentul croazierePrezintă o ofertă diversificată, care se doreşte novatoare fără a renunţa la

anumite elemente (cocktailurile de primire şi despărţire, cina căpitanului).VPM - YachtingFilială creată în 1994, ocupă locul 4 în lume; activităţile desfăşurate sunt:

închirierea de vase cu sau fără echipaj, închirierea de cabine pentru 8 programe noi (de exemplu, Croaziere confort şi Croaziere sport), şcoală de croaziere.

Nouvelles Frontiéres PlongéeAduce scufundarea marină (diving) la îndemâna tuturor, activităţile propuse

fiind: stagii „de descoperire“(3 şedinţe pentru începători), stagiu de iniţiere (6 şedinţe după care se obţine o diplomă de nivel 1), stagiu de perfecţionare (pregătirea pentru diplomele 2,3 şi 4 pentru a deveni scufundător autonom), stagiu de exploatare (6 până la 12 scufundări pentru a descoperi flora şi fauna marină), stagiu „copii“, croaziere de scufundări, scufundări în hotelurile-club Paladien.

4. Serviciul afaceri

43

Propune peste 150 de destinaţii, la clasa business, la tarife preferenţiale. Produsele oferite sunt următoarele: transport aerian, hoteluri, închirieri de autoturisme.

5. Departamentul IncentiveAre activităţi diversificate: organizare de seminarii, călătorii de studii, vacanţe

stimulative, congrese, călătorii de înfrăţire.Nouvelles Frontiéres ReceptiveRăspunde cererilor de servicii la sol în Franţa, provenind de pe mai mult de 25

de pieţe; produsele oferite sunt: cazare, excursii, parcuri de distracţii, închirieri de autoturisme (în colaborare cu Europcar).

6. Departamentul de informaticăRealizează vânzările la distanţă; exploatează eficient serviciile multimedia,

foarte utile sunt paginile web, site-urile (francez, american, italian, belgian, spaniol, grec, canadian etc.).

7. Alte departamente:- agenţia Pavloff′ s Associés, care se ocupă cu publicitatea grupului;- Pop′ s Car, ce asigură serviciile de închirieri de autoturisme în Franţa.

3.1.4. TOUROPERATORII DIN OLANDA, ELVEŢIA ŞI ŢĂRILE SCANDIVAVEÎn ţările nordice, piaţa este caracterizată printr-un procent foarte ridicat de

pătrundere a touroperatorilor. Această cerere ridicată de voiaje se datorează nivelului ridicat al veniturilor pe locuitor al acestor ţări şi poziţiei geografice ce impune utilizarea avionului ca mijloc de transport pentru vacanţele la soare. Succesul touroperatorilor din aceste ţări este asigurat de calitatea prestaţiilor; de asemenea, se observă o concentrare puternică a pieţei voiajelor forfetare.

În cazul Suediei acest procent este de 40%: Vingresor, Atlas, SPIES şi Reso concentrează 70% din producţia de voiaje forfetare.

În Danemarca principalii touroperatori sunt: Spies Tjaereborg, DSB (Danske Staat Bener), Falke Rejser, Globe Trotter, Prisma Tours, Sas Rejse Bureau.

În Olanda, primii trei touroperatori HIT (Holland International), Arke Reisen şi Neckerman Hollande deţin 50% din piaţă, iar în Elveţia, Kuoni, Hotelplan, Airtours şi Imholg concentrează 70% din vânzări.

3.1.5. TOUROPERATORI NORD-AMERICANIÎn cazul continentului nord-american touroperatorii îşi orientează producţia

spre destinaţiile americane sau canadiene (Florida, California, Hawaii etc.); alte destinaţii sunt: Insulele Caraibe, Europa, America Latină. Aceşti touroperatori au o arie mai restrânsă de acţiune decât cei europeni, datorită varietăţii demografice, a varietăţii formelor de turism şi proximităţii unor destinaţii populare ca Mexic sau Canada.

În Statele Unite, 70% din producţia de voiaje forfetare se orientează spre destinaţii nord-americane populare. Printre principalele destinaţii externe, pe lângă cele menţionate anterior, se află Asia de Sud-Est.

Cel mai mare touroperator american este American Express Travel, care este o parte a marii societăţi de servicii financiare, American Express, urmat de Cartan,

44

(parte a societăţii AVCO Financial Services). Alţi touroperatori importanţi pe această piaţă sunt: Gateway Holidays (înfiinţat de linia aeriană TWA), ETC Travel Club (înfiinţat de Eastern Airlines).

În Canada, cei mai importanţi touroperatori sunt: Canadian Pacific, Tour-Montreal şi Venturex.

3.1.6. TOUROPERATORI DIN JAPONIAÎn Japonia turiştii au o mare înclinaţie spre călătorii în străinătate în grupuri şi în

sistem Inclusive Tour (IT). Aceasta se datorează menţinerii unor preţuri relativ înalte la călătoriile companiilor aeriene regulate din Japonia, limitării zborurilor charter în interes turistic, reglementărilor stricte privind facilităţile acordate transportului aerian, barierei lingvistice întâmpinate de japonezi atunci când călătoresc peste hotare şi dorinţei acestora de a vizita mai multe destinaţii în cadrul aceluiaşi voiaj extern.

Ca urmare a acestor particularităţi, voiajele organizate în Japonia au două forme: voiaje de grup organizate la nivelul întreprinderii pentru angajaţi şi familiile lor şi voiajul forfetar pentru turişti individuali sau grupuri.

Touroperatorii japonezi sunt companii de mari dimensiuni, implicate în turismul intern şi extern, precum şi în unele domenii ale industriei de loisir. Ei se asociază cu liniile aeriene şi lanţurile hoteliere mai puţin decât cei din Europa. Pe primele locuri ca mărime se află: Japan Creative Tours, Jet Tours, Japan Travels Bureaux, Nippon Travel Agency şi Kiuki Nippon Tourist Ltd (F. Vellas, 1995).

Pentru turism, dezvoltarea touroperatorilor americani şi japonezi prezintă o mare importanţă, mai ales pentru lanţurile hoteliere şi liniile aeriene.

3.1.7.TOUR-OPERATORI DIN ROMÂNIAJ'Info Tours este o agenţie de turism care a creat o tradiţie în cei peste 19 ani

de existenţă, principalul său obiectiv fiind găsirea soluţiilor optime pentru clienţii săi. Ca o recunoaştere a meritelor sale – atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional agenţia a fost distinsă cu:

• „INTERNATIONAL GOLDEN AWARD FOR QUALITY & BUSINESS PRESTIGE“ şi deţinător al certificatului „TOP QUALITY CUSTOMER SATISFACTION STANDARDS“ acordate de „Association OTHERWAYS MANAGEMENT & CONSULTING – GENEVA“ – martie, 2004;

• „Trofeul Internaţional pentru Industria Turistică şi Hoteluri“ – Madrid, 2002• „Steaua de aur a calităţii“ – Geneva, 2000;• „Cel mai bun TOUR OPERATOR român“ – Paris, 1998;• Premiul revistei Bucharest Business Week „Cea mai dinamică intreprindere

mică-mijlocie“;• Locul I in Topul Guvernului României şi Ministerului Intreprinderilor Mici şi

Mijlocii pentru performanţe economico-financiare în domeniul turismului 2001–2003, iar în clasamentul întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a aflat în ultimii şase ani în TOP-3 (primele trei agenţii din Bucureşti şi din ţară).

În octombrie 2000, J'Info Tours a semnat un parteneriat cu firma britanică HRG (lider mondial în „Travel Management“), care oferă soluţii complete de călătorie

45

pentru companii naţionale şi multinaţionale cu vânzări anuale de peste 35 miliarde USD. Partenerii HRG sunt selectaţi atent în funcţie de standarde şi calitatea serviciilor şi nu în ultimul rând grija faţă de client. Astăzi sunt deschise mai mult de 3.000 de birouri HRG în 87 de ţări din Europa, America de Nord şi America de Sud, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa.

Principalii beneficiari ai parteneriatului J'Info Tours – HRG sunt clienţii care au la dispoziţie importante facilităti, printre care:

• Asistenţă 24 de ore din 24 atât în România cât şi în exterior• Preţuri speciale, negociate la nivel de reţea HRG în întreaga lume pentru

zboruri, cazări, transferuri, rent-à-car etc.• Tehnologie modernă care optimizează procesele generând importante

economii de timp şi bani.• Logistica şi know-how la standarde internaţionale• Personal special instruitJ'Info Tours are deschise 3 birouri în Bucureşti şi patru filiale în ţară: Braşov,

Constanţa, Timişoara şi Cluj, dar şi reprezentanţi în toate oraşele mari ale ţării: Iaşi, Baia Mare, Arad, Oradea, Sibiu, Ploieşti, Piteşti, Suceava, Botoşani, Tulcea, Sf. Gheorghe, Craiova.

Pentru a veni în sprijinul oamenilor de afaceri care călătoresc în întreaga lume, agenţia J’Info Tours a dezvoltat un departament specializat de Corporate/Business Travel – care satisface cele mai exigente cerinţe în turismul de afaceri.

Acest departament este permanent în contact cu clienţii, asigurând asistenţa de urgenţă 24 de ore din 24.

Oferta J’Info Tours generală pentru companii este următoarea:• rezervări la hoteluri din ţară şi străinătate• bilete de avion pentru orice destinaţie• organizări de conferinţe, traininguri şi întâlniri de afaceri• transferuri la/de la aeroport• curse charter• poliţe de asigurare de sănătate pentru călătorie• catering• organizări de cocktail-uri, activităţi de protocol şi evenimente speciale• rent-a-car în România şi în străinătate• excursii în ţară şi în străinătate• studiu pentru optimizarea cheltuielilor• curierat rapid pentru documenteAceastă poziţie de lider şi-a câştigat-o de-a lungul timpului, prin aducerea în

turismul românesc a unui concept complex şi unic de oferte, prin permanenta diversificare şi înnoire a serviciilor, prin asigurarea tuturor prestaţiilor la un nivel calitativ şi, nu în ultimul rând, prin seriozitatea şi profesionalismul echipei „J’info Tours“.

46

Strategia de piaţă a companiei s-a bazat, încă de la început, pe orientarea activităţii spre client, materializată în acţiuni susţinute de personalizare a serviciilor în scopul creşterii gradului de satisfacţie a clientului.

Conform licenţei de turism obţinută de la Ministerul Turismului agenţia de turism J’INFO TOURS are condiţii materiale şi capacitatea profesională de a desfăşura următoarele activităţi turistice:

touroperator în domeniul turismului intern şi internaţional; comercializarea către turişti a programelor şi acţiunilor turistice şi a celor

contractate cu alte agentii touroperatoare; alte servicii turistice specificeAgenţia de turism J’INFO TOURS are ca obiect de activitate:

• Rezervări şi emitere de bilete de avion pe rute interne şi internaţionale;• Rezervări on-line în peste 100.000 de hoteluri din întreaga lume;• Cazări la preţuri preferenţiale în hoteluri din Bucureşti şi din ţară;• Rezervări şi emitere de bilete de odihnă şi tratament pe litoralul românesc şi în

staţiuni montane;• Transferuri aeroport – hotel –aeroport;• Închirieri maşini;• Logistică pentru organizarea de conferinţe, congrese, simpozioane în România

şi străinătate;• Organizarea de misiuni economice în străinătate, pentru participarea la târguri

şi expoziţii;• Organizarea de excursii externe pentru grupuri şi turişti individuali;• Vacanţe exotice;• Croaziere;• Programe de weekend;• Programe de shopping;• Înscrieri pentru cursuri de limbi străine organizate peste hotare;• Tururi inedite în jurul lumii;• Tururi în oraşe;• Circuite;• Emitere de asigurări medicale ;• Vânzare de hărţi turistice, rutiere, planuri de oraş;

Serviciile turistice achiziţonate pot fi achitate cu card-uri emise de Banca Comercială Română, Banca Comercială Ion Ţiriac, Banc Post, Raiffeisen Bank, Finansbank.

J’info Tours operează cu următoarele sisteme de rezervare on-line: Gulliver’s Travel Associates, Go Global Travel, Octopustravel şi American Tours International în peste 100.000 de hoteluri din ţară şi străinătate, ceea ce reduce considerabil timpul planificării unei călătorii.

47

J’info Tours împreună cu Banca Comercială Ion Ţiriac, oferă celor ce nu au posibilităţi financiare, şansa de a călătorii unde vor şi în plus să primească şi bani de buzunar, prin „Creditul de Vacanţă“.

Avantajele creditului constau în faptul că nu este necesar un avans şi nu este nevoie de giranţi, existând şi posibilitatea obţinerii unor bani de buzunar (20% din sumă).

Suma finanţată este de minim 300 euro şi maxim 3000 de euro (sau echivalentul în lei sau dolari), în funcţie de venitul lunar.

Perioada minimă de creditare este de 2 luni, iar perioada maximă este de 12 luni.Plata ratelor se poate face la orice sucursală sau agenţie a Băncii Ţiriac,

dobânda fiind fixă pe toată durata de creditare.Pentru toate serviciile turistice oferite J’info Tours asigură consultanţă şi

asistenţă.Prin departamentul specializat Ticketing, J’info Tours nu doar rezervă şi emite

bilete de avion pe rute interne şi internaţionale, ci le şi prezintă clienţilor săi, programele prin care companiile aeriene îşi premiază pasagerii fideli cu servicii speciale sau bilete de avion gratuite.

3.2. Globalizarea în sectorul hotelierÎn industria hotelieră, cele mai multe hoteluri au adoptat expansiunea globală

prin asocierea în lanţuri hoteliere pentru realizarea de performanţe economice şi sociale. În acest din urmă scop, lanţurile hoteliere promovează şi serviciile pentru a reduce costurile şi a întări poziţia mărcii pe piaţa mondială.

Strategiile corporatiste, politicile de afaceri şi managementul strategic au un caracter global şi un grad de aplicabilitate general, la nivelul mai multor ţări, date fiind dimensiunile extinse ale firmei.

În aceste strategii sunt implicaţi acţionarii, managerii, furnizorii, clienţii, angajaţii şi autorităţile publice, dar şi mediul de afaceri, competitorii etc.

În peisajul pestriţ al hotelăriei se întâlnesc hoteluri independente, lanţuri hoteliere voluntare şi integrate.

Lanţurile hoteliere voluntare sunt „o uniune benevolă de hoteluri independente, care, oferă un produs hotelier relativ omogen din punct de vedere al confortului şi al serviciului, deşi diferenţiat din punct de vedere al arhitecturii şi al amenajării, şi promovează şi dezvoltă o marcă unică”. Sunt, de regulă, hoteluri regionale care oferă un produs tipizat în baza unor criterii obligatorii, dar diferenţiat prin tematică. Fiecare hotel îşi păstrează independenţa juridică şi financiară, iar esenţa acţiunilor întreprinse vizează adoptarea şi aplicarea unei strategii promoţionale şi comerciale comune (acţiuni concertate); de aici, se mai numesc şi lanţuri de publicitate.

În Franţa sunt peste 40 de lanţuri hoteliere voluntare diferenţiate după poziţia comercială sau tematică (Reldis et Chateaux – confort, lux, tradiţie; Moulin Etape – amenajări în vechi mori de vânt sau mori de apă; Logis de France – caracter familial, în mediu rural etc. Lanţurile hoteliere voluntare deţin în Elveţia 25% din capacitatea de cazare, în Germania (11%), Spania şi Italia (câte 6%), Austria (4%) (Lupu, 1999).

48

Lanţurile hoteliere integrate cuprind mai multe hoteluri standardizate sau lanţuri de hoteluri care funcţionează pe o bază comună, utilizează mărci comerciale proprietate a grupului, inclusiv cele cu care grupul are numai contracte încheiate. Se formează prin crearea de lanţuri proprii; fuziuni şi achiziţii; preluare de către trusturi de investiţii – Starwod Hotels of Resort; Bay Hotels & Resorts; preluare de către bănci, companii aeriene, lanţuri comerciale, companii transport auto şi feroviare: Wagons Lits (Pullman, Alter, Arcade); contract de management şi franşiză.

Printre principalele lanţuri care operează în franşiză enumerăm: Cendent Corporaţion (6.258 hoteluri, respectiv 99% din hotelurile companiei), Choise Hotel International (4.248, 100%), Bass Hotel & Resorts (89%), Hilton Hotels Corp (80%), Marriott Internaţional (53%), Carlson Hospitality (94%), Accor (18%) etc., iar printre cele care se folosesc contractul de management sunt: Marriott International Inc (40% dintre hotelurile companiei), Société du Louvre (57%), Accor (14%), Westmont Hospitality Group. (100%), Hyatt Hotels/Hyatt International (100%), Bass Hotels & Resorts (6%), Hilton Hotels Corp. (10%) (Rotaru, 2004).

Dar, conceptul de lanţ include şi achiziţiile imobiliare, facilităţile de construcţie şi designe, managementul resurselor umane, marketing şi vânzări, rezervări şi informaţii, controlul administraţiei, servicii.

Aceste grupuri hoteliere presupun o strategie comercială de segmentare a ofertei urmărindu-se satisfacerea mai multor segmente de clientelă, asigurându-se un grad ridicat de ocupare a camerelor (oameni de afaceri , centre de afaceri, clase economice, sejur, vacanţier etc.). Oferta grupului se comercializează prin crearea şi dezvoltarea mai multor lanţuri hoteliere integrate care propun produse proprii particularizate; acestea reprezintă unităţi operaţionale care se adresează unui segment determinant, sub aceeaşi marcă şi în cadrul unei logistici comerciale comune, o strategie comună de planificare şi înfiinţare de hoteluri, de organizare, de formare şi angajare de personal, de gestionare, de arhitectură şi amenajare interioară (totuşi particularizată la fiecare hotel, în funcţie de ţară); această strategie este impusă de un centru unic de decizie la nivelul grupului.

Grupurile hoteliere se împart în trei categorii în funcţie de specificul lor dar şi de numărul de hoteluri şi anume: reunesc mai multe lanţuri, potrivit opţiunii strategice; dezvoltă un lanţ independent (Best Western); au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club (Club Méditerranée).

Primele lanţuri hoteliere au apărut în Europa, în anul 1889 (Savoy, Claridge şi Carlton), Ritz (Cezar) în 1890 la Paris, 1909 la Madrid, 1919 (Hilton Conrad), 1927 (Mariott), 1950 (Holiday Inn la Memphis) etc. (Lupu, 1999).

Printre cele mai mari companii (lanţuri) hoteliere din lume sunt Accor, 4.065 de hoteluri cu 475.433 camere, 168.500 angajaţi în 140 de ţări; oferte pentru oameni de afaceri, agrement, oferte economice şi mărci diferite: Sofitel, Novotel, Ibis, Mercure, Etap, Formula 1, Swite hotel, Motel 6 etc.; cazinouri, restaurante, agenţii de turism etc. Marriott cu peste 2.740 de hoteluri, 500.000 camere, 143.000 angajaţi în peste 70 de ţări, oferte variate de cazare cu 16 mărci (Marriott Hotel & Resorts, JW Hotels & Resorts, Renaissance Hotels & Resorts, Ritz-Carlton, Courtyard, Ramada,

49

Residence Inn, Fair fields Inn etc), cazinouri, centre de conferinţe etc. (Buruiană, 2008).

Aceste lanţuri hoteliere internaţionale, ca şi celelalte aplică anumite politici de expansiune şi de dezvoltare, de mediu, de resurse umane, de marketing, faţă de acţionari şi de afaceri indiferent de statul unde îşi au sediul şi de aceea nu pot fi controlate de acesta din urmă. Acestea îşi stabilesc obiectivele strategice şi le implementează în scopul obţinerii profitului imediat şi nu în corelaţie cu politica statului unde îşi desfăşoară activitatea.

Alte lanţuri hoteliere internaţionale sunt: Cendent Corp (6624 hoteluri), Choice Hotels International (4545), Best Western International (4052), Six Continents Hotels (3274), Hilton Hotels Corp (1986) etc., iar ca „branduri” internaţionale (mărci) amintim: Best Western (30.685 camere), Holiday Inn (29.449), Days Inn (16.409), Comfort Inn (13.184), Sheraton Hotels & Resorts (12.790), Ramada Hotels (12.050), Holiday Inn Express (10.352), Radisson Hotels & Resort etc. (Rotaru, 2004).

În România pătrunderea lanţurilor hoteliere internaţionale s-a făcut numai prin franşiză şi management operaţional, modernizând sau echipând clădirile existente prin participare financiară (Accor, Marriott, Best Western). Singurul hotel internaţional construit cu capital românesc şi cedat ca management lanţului Accor este hotelul Sofitel (Pullman).

În România s-a dezvoltat lanţul voluntar Continental, care reuneşte hotelurile Continental din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Târgu Mureş şi alte hoteluri din Suceava, Turnu Severin, Arad şi care, prin contract de management, construieşte şi exploatează hotelurile Ibis din Bucureşti şi Constanţa. În afara acestuia au mai apărut câteva hoteluri în grupul hotelier Ana (7 hoteluri) sau grupurile Dalin şi Duke. Cu mici excepţii, grupurile transnaţionale nu au venit cu investiţii noi ci numai cu contracte de management sau franşiză: grupul Best Western, care modernizează, în coparticipaţiune hotelurile Parc-Bucureşti (Best Western-Parc) şi Carpaţi de la Balvanyos, Gura Humorului, Central-Arad, Ambasador-Timişoara, Topaz-Cluj-Napoca, Savoy-Mamaia, Dorobanţi-Bucureşti până în 1999. Tot în contract de management sunt Haward Johnson Grand Plaza – fostul Dorobanţi preluat de la Dorobanţi S.A.; Crowne Plaza (Six Continent, Resorts Inn (Hotel Flora), proprietate a grupului Ana); Hilton – Athénée Palace; Marriott Grand Hotel (Hotelul Grand); Intercontinental (avea până în 1990 contract de franşiză cu Intercontinantal); Ramada (Bucharest Majestic); Sofitel (Accor); New Maraton (Cipru) preia activele ONT Carpaţi, din Egipt (hotelurile Piramid de la Cairo şi 2 vase de croazieră); Mara-Holiday Inn din Sinaia. Un caz aparte îl are grupul Unita, care deţine pachetul de control la 28 de unităţi hoteliere din ţară şi Sind România (28 de hoteluri).

3.3. Alte procese de globalizare în turismÎn ultimul timp au reapărut societăţile străine de închiriat autoturisme în

România ca: Avis (parte a grupului Cendent), Hertz şi Eurocar.În domeniul restauraţiei pentru turism procesul de globalizare este inexistent, cu

excepţia unor unităţi franşizate de grupul Computerland: Pizza Hut, KFC, Howard Johnson Master şi Mc Donald's, care este privată.

50

În domeniul bancar pentru turism nu se remarcă infiltrarea societăţilor transnaţionale cu excepţia cărţilor de credit Visa, Eurocard, Master Card, nici o bancă românească nu poate opera on line în exterior, IBAN-ul nefiind operaţional în străinătate.

3.4. Globalizarea în sectorul aviaticTransportul aviatic internaţional a luat avânt deosebit, concomitent cu

liberalizarea acestuia, 80% din sosirile de turişti în ţările dezvoltate se fac pe această cale. Au apărut organisme internaţionale pentru reglementarea internaţională a acestuia iar liberalizarea a devenit obiectul Acordului General asupra Comerţului şi Serviciilor, s-au intensificat alianţele între companiile aeriene. Principalul organism internaţional de reglementare – IATA (Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene, 1945), avea la 31 decembrie 2002, 273 de membri din 143 de ţări, care dispuneau de 11.338 de avioane din care 10.455 erau cu reacţie. A crescut numărul de companii, preponderente fiind cele americane iar, principalele aeroporturi sunt localizate în ţările dezvoltate, unde traficul este intens şi relativ continuu. S-au produs schimbări în reglementările internaţionale, în distribuţia rutelor principale de linie, în zborurile Charter, în companiile low-cost, în sistemul de tarifare etc. Printre principalele 10 companii internaţionale se numără American Airlines, Delta, United, British Airways, Air France, Lufthansa, Japan Airlines etc.

În procesul de globalizare a transportului internaţional aviatic, fuziunile între companii sunt vitale pentru a evita dificultăţile financiare şi economice şi a creşte competitivitatea. Astfel, a apărut Alianz, care grupează Austrian Airlines, Lufthansa şi Tyroleum; a fuzionat compania Air France şi operatorul olandez KLM, grupul trecând pe locul III în lume după companiile americane. La acest grup se va alătura probabil şi compania Alitalia, Companiile de aviaţie îşi dispută promovarea zborurilor lung curier, cu noi tipuri de aparate de mare capacitate, cu independenţă mărită şi costuri sensibil reduse, confort şi agrement crescute. Se remarcă din ce în ce mai mult, rolul acordurilor internaţionale, a instituţiilor internaţionale dar şi a statului în structurile globale (statul francez deţine în noul grup Air France – KLM o participaţie de 44 procente).

În România procesul de globalizare în sectorul aviatic este redus, cuprinzând numai sfera anumitor servicii.

3.5. Integrarea turismului românesc în structurile globale prin asociaţiile profesionale din turism

Până în prezent, se poate observa globalizarea turismului românesc prin penetrarea lanţurilor transnaţionale hoteliere, dar, numai în faza de franşiză şi management operaţional şi nu în construcţii şi afaceri noi. De asemenea, sunt firave încercări, ca „mici aranjamente” prin alte căi şi nu cu garanţii de stat sau structuri similare, cu touroperatori internaţionali, ca TUI, Nekerman, Robinson, Club Méditerranée. Lipseşte, în special, o politică guvernamentală coerentă de promovare a destinaţiilor turistice româneşti prin acorduri de colaborare internaţionale, bilaterale şi internaţionale, ca premise ale integrării globale a turismului românesc.

51

Pentru a da credibilitate şi garanţii reale în relaţiile cu partenerii externi un loc important îl au acţiunile companiilor româneşti şi intervenţia statului, prin participarea României în asociaţiile internaţionale de turism ca şi integrarea touroperatorilor şi prestatorilor de servicii turistice din România în reţeaua globală internaţională de turism.

În ultimă instanţă şi integrarea acestor asociaţii naţionale pot fi un precursor al integrării internaţionale ale turismului românesc.

În ultimă instanţă, plecările de turişti români în străinătate (outgoing), de circa 13,072 mil. în 2008 şi sosirile de turişti străini în România (incoming) 8.862, 1 mii din care 1.465,9 mii sosiţi în spaţiile de cazare, reflectă, în sens strict, această globalizare turistică, indiferent de motivaţiile plecării unora sau sosirii altora.

3.5.1. Asociaţii profesionale din turism în România integrate în asociaţii internaţionale

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism – ANAT este o organizaţie profesională-patronală, cu scop nelucrativ, constituită în baza Legii nr. 21/1924, care şi-a dobândit personalitatea juridică în anul1990.

Scopul constituirii acestei asociaţii este reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor aderenţi – agenţii de turism tour-operatoare şi detailiste, care îşi desfăşoară activitatea pe baza autorizării Ministerului Turismului.

ANAT reuneşte în prezent un număr de 840 membri – agenţii de turism şi filiale ale acestora, inclusiv un număr de 10 membri asociaţi – pensiuni turistice, agenţi generali ai companiilor aeriene străine, instituţii de învăţământ cu profil turistic, publicaţii de specialitate, structuri de cazare, centre de informare turistică şi secţii de turism ale reprezentanţelor consulare în România. Organizarea teritorială a asociaţiei este structurată în 13 Consilii Teritoriale care acoperă întreg teritoriul ţării.

Cele mai importante realizări ale asociaţiei sunt:

- din anul 1993 este membră a Federaţiei Universale a Asociaţiilor Agenţiilor de Turism - UFTAA/FUAAV, subgrupa 4 D Europa;

- din anul 1996 este Centru Autorizat de Instruire al Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) şi al Federaţiei Universale a Asociaţiilor Agenţiilor de Turism;

- din anul 1998 ANAT este membru fondator al Asociaţiei de Cooperare în Domeniul Turismului din Zona Mării Negre – BSTC;

- din anul 1998 ANAT este membru observator şi din anul 2000 membru afiliat al Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Uniunea Europeană – ECTAA;

- este unul din iniţiatorii organizării Târgului Naţional de Turism (TNT) din cadrul Complexului Expoziţional – ROMEXPO, împreună cu asociaţiile profesionale din turism – FIHR, ANTREC, FPT, OPTBR – sub patronajul Ministerului Turismului;

- a contribuit la realizarea legislaţiei în turism, înaintând Ministerului Turismului propuneri de acte normative (1996 – proiect de Hotărâre de Guvern privind licenţierea şi brevetarea în turism; 1998 – proiect de Lege a Turismului; 2001 –

52

proiect de contract de comercializare a pachetelor de servicii turistice), observaţii şi propuneri la proiectele de acte normative elaborate de Ministerul Turismului;

- a întocmit, împreună cu Federaţia Industriei Hoteliere, Codul de practici pentru reglementarea relaţiilor contractuale dintre societăţile hoteliere şi agenţiile de turism;

- a gestionat fondul de garanţie în caz de faliment sau insolvabilitate al agenţiei, constituit la ANAT, potrivit prevederilor legale în vigoare;

- a fost reprezentată la toate întâlnirile organizate de asociaţiile şi organismele internaţionale (ECTAA, UFTAA, BSTC, IATA) din care face parte şi a păstrat legături strânse cu asociaţiile similare din celelalte ţări;

- a militat pentru introducerea corectă şi rapidă a sistemului de lucru IATA/BSP în domeniul activităţii de ticketing;

- a colaborat cu Ministerul Turismului, Ministerul Finanţelor, companiile aeriene, ambasadele şi cu alte organisme din domeniul turismului;

- a sprijinit membrii ANAT în crearea propriului sistem de asigurări în turism, prin participarea alături de agenţiile membre la majorarea capitalului SC Asigurare-Reasigurare CITY INSURANCE SA;

- a editat anual Catalogul membrilor ANAT şi bilunar Buletinul Informativ cu o largă difuzare – agenţii de turism, asociaţii profesionale, mass-media, companii aeriene;

- a militat la nivelul Companiei Naţionale Tarom şi al ECTAA pentru introducerea Rezoluţiei 814 în România, care reglementează la un nivel superior relaţia companie aeriană – agenţie de turism;

- a negociat cu Tarom un protocol privind principiile de cooperare între agenţiile de turism acreditate IATA şi companiile aeriene.

Obiectivele principale ale ANAT sunt:- vegherea ca activitatea de turism să fie exercitată numai de persoane fizice şi

juridice care îndeplinesc condiţiile legale în vigoare, acţionând pentru interzicerea utilizării titlului de agenţie de turism fără deţinerea licenţei de turism;

- susţinerea, prin reprezentanţii săi împuterniciţi de Adunarea Generală, a intereselor agenţiilor de turism în consiliile de conducere ale Ministerului Turismului;

- îndeplinirea responsabilităţilor legale, direct sau prin intermediul consiliilor teritoriale, propunând criterii de licenţiere şi alte acte normative care reglementează activitatea agenţiilor de turism;

- facilitarea relaţiilor dintre membrii asociaţiei, precum şi între membri şi autorităţi;

- susţinerea activităţilor menite a spori calificarea celor ce lucrează în domeniul turismului, prin organizarea de cursuri de calificare în meseria de agent ticketing;

- acţionarea pentru constituirea de cauţiuni şi garanţii de către agenţiile de turism, potrivit prevederilor legale în vigoare;

- sprijinirea membrilor pentru integrarea în sistemul asigurărilor, având ca preocupare crearea propriului sistem de asigurări;

53

- reprezentarea profesiunii de agent de turism în relaţiile cu organizaţiile naţionale şi internaţionale care au ca obiect activitatea de turism;

- informarea periodică a membrilor printr-un buletin de informare;- programe de perfecţionare a personalului din agenţiile de turism;- asistenţă profesională pentru firme.Planul de dezvoltare pentru perioada următoare are în vedere:- să dezvolte relaţiile cu Ministerul Turismului;- să includă noi membri;- să sprijine implementarea condiţiilor legale pentru activitatea agenţiilor de

turism;- să facă reclamă comercială agenţiilor de turism;- noi programe de pregătire pentru angajaţi şi manageri;- să dezvolte relaţii cu organizaţii profesionale similare din alte ţări.Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC este

o organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES) din anul 1994.

Turismul rural a fost practicat în România şi înainte de 1990, dar nu în mod organizat, ca urmare a preferinţei manifestate de orăşeni pentru acest tip de turism, românii căutându-şi o gazdă care să le ofere o cameră de închiriat. De altfel, până în 1990 prin lege a fost interzisă găzduirea turiştilor străini. Printr-o campanie eficientă, ANTREC a reuşit să implice un mare număr din rândul membrilor săi să realizeze programe turistice apreciate atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

ANTREC a luat fiinţă în anul 1994, având în prezent o reţea de 30 de filiale, cu un număr de 2.225 membri, peste 2.500 de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice, în mare parte, omologate, însumând 7.500 de camere. Parcurgând întreg teritoriul de la Marea Neagră spre Bucovina şi Maramureş, peste 3.500 de case au condiţii proprii pentru practicarea turismului rural. Binecunoscutul patrimoniu natural şi cultural al României împreună cu ospitalitatea tradiţională sunt principalele atu-uri în dezvoltarea acestui tip de turism.

Scopul ANTREC este:- de a identifica şi promova potenţialul turistic rural;- de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism

rural, prin seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă între ANTREC şi organizaţii similare din ţară şi din străinătate;

- de a transmite informaţii legate de turismul rural întregii reţele ANTREC şi instituţiilor implicate în mod direct sau indirect în promovarea şi dezvoltarea turismului rural;

- de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate, incluse în reţea, prin mijloace mass-media;

- de a participa la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional şi naţional), cât şi extern (târguri şi burse de turism), cu o ofertă diversă.

Prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/27 aprilie 1997 toate unităţile din turismul rural trebuie să îndeplinească anumite condiţii, în

54

funcţie de confort, pentru a fi omologate şi clasificate (pe margarete). Comisia Tehnică este formată din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale de Turism şi ai ANTREC (un grup de 30 membri ai asociaţiei, fiind experţi în clasificarea şi omologarea unităţilor din turismul rural, în urma absolvirii cursurilor de specialitate).

Împreună cu o firmă specializată de soft, ANTREC lucrează la realizarea unui sistem naţional de rezervări în turismul rural, proiect care se află în prezent în curs de finalizare. S-a lansat la târgul de Turism Rural Ediţia I, Braşov 17-19 aprilie 1997, CD-ROM-ul ANTREC de prezentare a activităţii de turism rural din România. Lunar, ANTREC editează un buletin informativ pentru membrii săi şi pentru cei interesaţi să devină membrii ai asociaţiei, care cuprinde informaţii referitoare la activităţile ANTREC, evenimente din cadrul asociaţiei atât la nivel central cât şi local, recomandări, decizii etc.

Din anul 1994 ANTREC a devenit membră a EUROGITES fiind inclusă în catalogul acesteia în ediţiile din 1995, 1996 şi 1997, pe lângă unităţi reprezentative ale reţelei de turism european. Alături de Franţa, Germania, Belgia, Portugalia, Spania şi alte ţări europene (în număr de 17) pot fi văzute în catalog şi case tradiţionale pentru cele 30 de filiale ale ANTREC.

Pe parcursul activităţii sale, ANTREC şi-a demonstrat iniţiativa şi capacitatea sa organizatorică în crearea unei reţele viabile în această parte a Europei, aflată în competiţie cu ţări cu o veche tradiţie în acest domeniu.

Federaţia industriei hoteliere din România – FIHR a luat fiinţă pe data de 24 martie 1990 a luat fiinţă Asociaţia Hotelierilor din România – AHR. Începând cu 22 martie 1996, aceasta şi-a schimbat denumirea în Federaţia Industriei Hoteliere din România – FIHR, fiind o asociaţie profesional-patronală non-profit, cu scopul de a deveni „vocea“ reprezentativă a industriei ospitalităţii din România – hoteluri şi restaurante.

Membrii FIHR sunt: unităţile hoteliere (peste 100 de hoteluri), membrii asociaţi (Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism, Asociaţia Naţională Maitre d'Hôtel, Fundaţia Europeană pentru Învăţământul Hotelier-Turistic şi Clubul Naţional al Someleriei) şi membrii afiliaţi (companii, furnizori ai industriei hoteliere şi restaurantelor).

Începând din anul 1991, Federaţia Industriei Hoteliere din România este membră a International Hotel & Restaurant Association – IHRA, 300.000 de hoteluri, iar din 1999 este membru observator al Confederaţiei Asociaţiilor Naţionale de Hoteluri, Restaurante, Café şi Similare din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European. Are legături cu Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (UFTTA/FUAAV) pentru contractarea dintre agenţiile de turism şi hoteluri.

Obiectivele asociaţiei sunt:- promovarea şi protejarea intereselor de afaceri specifice, ale tuturor

operatorilor din hoteluri şi restaurante, fără nici o discriminare, indiferent de modul de administrare, tipul de proprietate sau de capitalul implicat (proprietate de stat, stat-privat, capital integral românesc, capital mixt-român şi străin, orice tip de joint-ventures etc.);

55

- urgentarea procesului de privatizare totală a activelor nerevendicabile din industria hotelieră, furnizând în acest sens organismelor legislative şi guvernamentale soluţii şi expertiză membrilor sau partenerilor externi din asociaţiile internaţionale la care sunt membri;

- contribuţia, prin experienţă şi profesionalism, la îmbunătăţirea şi compatibilizarea cu normele europene ale legislaţiei din sectorul turism, hoteluri şi restaurante, cât şi a celei din ramurile conexe, care pot influenţa direct sau indirect dezvoltarea durabilă şi profitabilitatea;

- modernizarea şi reabilitarea hotelurilor şi a restaurantelor pentru îmbunătăţirea standardelor de dotare, echipare şi confort, în concordanţă cu recomandările OMT şi ale Uniunii Europene;

- acţionarea drept catalizator în atragerea de investiţii străine, know-how şi expertiză, pe baza calităţii de membru la organizaţiile internaţionale, pe un lobby susţinut la fonduri internaţionale de investiţii, bănci, lanţuri hoteliere recunoscute la nivel mondial; promovarea României ca ţară europeană şi ca o adevărată destinaţie pentru turism, inclusiv prin protecţia mediului şi atitudine ecologică;

- ridicarea calităţii serviciilor oferite prin pregătire profesională, educaţie, ospitalitate şi management performant.

Domeniile în care se concentrează activitatea FIHR sunt:- cu începere din anul 2000, când FIHR a devenit o organizaţie profesional-

patronală naţională, preocupările sale se orientează în direcţia forţei de muncă, dialogului social, negocierii contractului de muncă la nivel naţional;

- standardizarea informatică a serviciilor şi tehnologia informaţiei;- relaţiile şi mediul de afaceri al sectorului industriei ospitalităţii;- statistici în industria hotelieră, restaurante şi turism;- taxe, impozite şi alte aspecte fiscale care afectează activitatea industriei

ospitalităţii;- resursele umane, pregătirea profesională de bază şi continuă şi promovarea în

carieră;- protecţia consumatorilor;- protecţia mediului şi problemele de mediu ce derivă din operarea hotelieră şi a

restaurantelor;- siguranţa şi igiena alimentaţiei/preparatelor culinare;- clasificarea hotelurilor şi restaurantelor;- problemele economice ale operatorilor şi dezvoltarea durabilă a sectorului turistic;- politici de vânzări şi marketing în industria ospitalităţii;- relaţiile cu agenţiile de turism şi ANAT;- impactul EURO asupra pieţei turistice din România;- siguranţa şi securitatea clienţilor;- promovarea României ca destinaţie pentru turism – în ţară şi în exterior.Federaţia patronală din turism – FPT a fost fondată în aprilie 1992 având ca

membrii colectivi – 13 societăţii de turism şi individuali – 53 de patroni sau directori de societăţii de turism.

56

Asociaţia este de tip nonguvernamental, apolitică, non-profit, bazată pe criterii profesionale. Federaţia Patronală din Turism face parte din Confederaţia Naţională a Patronatului Român, membră a Patronatului Român, care din 1996 este membră a Organizaţiei Internaţionale a Patronilor (I.O.E.) cu sediul la Geneva. Organizaţia Internaţională a Patronilor este membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Activităţile principale ale FPT sunt:- informarea membrilor;- oferirea de servicii membrilor;- reprezentarea şi protejarea interesele societăţilor membre;- dezvoltarea activităţii de turism naţional;În cadrul Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român, FPT este cea care

reprezintă sectorul de turism, comunicând cu alte sectoare industriale şi promovând interesele membrilor săi în raport cu diverse instituţii: Guvern, Parlament, Administraţia Publică, instituţii naţionale şi locale, alte confederaţii, organizaţii sindicale, mass-media etc.

Politica FPT este de promovare a dezvoltării sectorului de turism, în strânsă colaborare cu ceilalţi factori implicaţi în acest sector.

Membru al FPT poate fi orice agent economic prin reprezentantul său legal, managerul societăţii sau organizaţie patronală din turism, care şi-a manifestat în mod liber voinţa de a face parte din federaţie. Membrii individuali pot fi persoane fizice aflate în funcţii de conducere în societăţile de turism. Calitatea de membru se poate obţine pe baza de adeziune, în care se declară în mod expres că acceptă Statutul Federaţiei Patronale din Turism şi plata cotizaţiei anuale şi a taxei de afiliere.

Organizaţia patronală a turismului balnear din România – OPTBR şi-a început activitatea în anul 1993, nucleului de bază alăturându-i-se în decursul anilor tot mai multe societăţi comerciale balneo-turistice.

Astfel, în momentul de faţă. organizaţia este compusă din 34 de membri. Toţi membrii organizaţiei activează în domeniul turismului de întreţinere şi de sănătate, fiind societăţi comerciale recunoscute în ţară şi străinătate.

Scopul organizaţiei este:- realizarea unui larg schimb de informaţii în vederea dezvoltării relaţiilor de

colaborare şi cooperare complexă între membrii pentru promovarea produsului balneo-turistic al fiecărei societăţi membre;

- dezvoltarea unor politici comerciale specifice ale membrilor pe terţe pieţe;- colaborarea între membrii organizaţiei şi între organizaţie şi organele de stat

competente în vederea realizării unei legislaţii adecvate pentru protecţia patrimoniului hidro-climatic şi balneo-medical naţional, pentru stimularea dezvoltării turismului balnear;

- efectuarea unor studii de marketing şi fezabilitate în interesul membrilor organizaţiei;

- optimizarea tehnicilor de reclamă comercială prin diverse mijloace publicitare şi de informare prin editarea de publicaţii proprii, cataloage de ofertă precum şi alte materiale promoţionale;

- combaterea fenomenelor de concurenţă neloială şi a tendinţelor de monopol;

57

- apărarea intereselor membrilor organizaţiei în faţa diferitelor persoane juridice şi fizice, organe de stat în care aceste interese au un caracter comun etc.

Desigur sunt şi alţi tour-operatori români membrii ai asociaţiilor internaţionale de turism şi colaborează cu tour-operatorii internaţionali, ca o recunoaştere a activităţii turistice internaţionale de incoming şi outgoing: Danubius Tour – ASATA (American Society of Travel Agents) şi IATA; Paralela 45 – ASTA, IATA; J'Info Tours – ASTA, FUAAV; Eximtur – IATA, TUI, NUR, Thomas Cook; Happy tour (croaziere) – Princess Cruises, Royal Caribbean Int., Norwegian Cruisse Line, Silversee, ADAC Reisen etc.

Alte posibilităţi de integrare a turismului românesc în cel internaţional ar fi:• integrarea tour-operatorilor români, prin colaborare, acorduri bilaterale cu

tour-operatorii internaţionali (Visit România cu Carlson Wagonlit Travel şi Nouvélles Frontiérés; Happy Tour Travel Agency – Princess, Club Med, Thomas Cook, Royal Caribbean International; RomanianAustrian Joint – Venture – Prestige Tours; Euroline – IATA; peste 80 de agenţii de turism au contracte de colaborare cu IATA şi companiile aeriene internaţionale.

• o politică coerentă a guvernului de: promovare a destinaţiilor turistice româneşti şi de colaborare bilaterală şi multilaterală prin organismele internaţionale la care participăm (UNESCO, OMT); prin acorduri statale sau sprijin în colaborarea între firme la marile târguri internaţionale de turism de la Madrid, Berlin, Londra, New York etc.; prin susţinerea campaniilor publicitare ale agenţiilor de turism; finanţarea sistemelor informatice şi de comunicare, fiindcă toţi mari tour-operatori sunt conectaţi la Internet, Sistemele Generale de Distribuţie şi Sistemele Computerizate de Rezervări; prin garantarea investiţiilor străine în turism şi acordarea de facilităţi financiare, logistice în colaborările internaţionale; pregătirea şi formarea profesională a personalului operativ şi de specialitate necesar pentru activitatea turistică internă dar şi pentru integrarea în structurile transnaţionalelor din ţară şi străinătate, promovarea investiţiilor româneşti în turism, în străinătate sau în coparteneriat cu transnaţionalele în România; politică coerentă de organizare, management şi promovare a „Destinaţiei România” în străinătate; modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii generale, mai ales a „coridoarelor europene” care ne integrează în economia intreregională şi globală, mai ales, în turism.

• o politică susţinută din partea organizatorilor de oferte turistice în multiplicarea acestora şi găsirea de „nişe” îndeosebi în „fabricarea” şi promovarea unor produse turistice originale şi de unicat pentru România (turism de aventură, acţiuni incentive, sporturi de agrement, speoturism, escalade, ascensiuni etc.); în epoca actuală a globalizării turismului, nu contează atât destinaţia cât „experienţa şi trăirile” turistului la acea destinaţie.

• turismul românesc este legat şi de performanţele economiei româneşti, atât de puterea economică de cumpărare a populaţiei, de stabilitatea şi de paritatea monedei naţionale cât şi de prezenţa şi activitatea transnaţionalelor, în ţară; acestea din urmă nu şi-au investit capitalurile în sectorul productiv sau în crearea de servicii, ci s-au orientat spre sectoarele profitabile, în hotelărie, spre exemplu, dar numai în exploatarea acesteia sau în anumite industrii (confecţii, alimentară) folosind „lohnul”

58

ca procedeu specific şi profitabil pentru ele. Dacă nu s-a reuşit să se asigure pătrunderea capitalurilor româneşti în circuitul global turistic, în schimb exportul de forţă de muncă în turism a urmat acelaşi traseu de export ca şi în alte ţări nou intrate în UE, văduvind industria turistică românească de oameni cu calificare superioară (care au fost până în 1989), ştiind că unui profesionist în turism îi trebuie 15-20 de ani de formare şi pregătire profesională.

• dezvoltarea turismului intern (cu rezidenţi) este restricţionată atât de puterea redusă de cumpărare şi a slabei susţineri sociale, goana după profit şi lipsa de profesionalism a unor lucrători ca şi lipsa de informaţii şi consiliere a celor care au realizat investiţii, cât şi apariţia unor destinaţii mai ieftine în străinătate şi respectiv, a „turismului outgoing” cu turişti români în afara graniţelor; turismul intern nu va căpăta dimensiunile „de masă” ca înainte de 1990.

Şi, în acest sens se vede neimplicarea organizatorilor de oferte în creşterea atractivităţii lor, dar şi a inexistenţei unor tour-operatori străini care să impulsioneze acest segment, aceştia dacă sunt, se limitează la activitatea de outgoing.

• urmărind turismul românesc de „incoming” (primiri de turişti străini), observăm că acesta are creştere ascendentă de la 5,2 mil. sosiri (0,86 mil. cazaţi) în anul 2000 la 8,86 mil. (1,46 mil.) în anul 2008, insuficientă faţă de volumul şi valoarea resursele turistice. O analiză mai atentă remarcă faptul că turismul internaţional românesc este unul regional (european): 83,5% sosiri din Europa, d.c. 87,7% din UE. Sosirile turiştilor din ţările vecine reprezintă 58,9% din total ţară, ceea ce dovedeşte că pe lângă carenţele ofertei româneşti (calitate, lipsă de diversitate şi atractivitate), ale infrastructurii generale, o cauză principală este lipsa informaţiei despre România, a promovării turistice şi a absenţei României din structurile globale de tip asociativ.

Chiar şi acordurile transfrontaliere socio-economice cu Ungaria, Ucraina, Serbia, Bulgaria din ultimii ani nu au adus o schimbare mare în circulaţia turistică regională. Oferta turistică are o slabă atractivitate pentru turiştii străni, principalele arii turistice nu sunt echipate la cerinţele contemporane şi nu au o ofertă diversificată, iar comunitatea de afaceri locală nu are putere financiară să modernizeze şi dezvolte echipamentele turistice şi nici să le promoveze. Cele care au realizat câte ceva, au fost cele care au apelat la transnaţionale (franşiză; management operaţional; fuziune) sau la fondurile structurale europene, la coparticipări de capital privat şi public, român-străin, cu garanţii minime de la stat. Promovarea turistică, din lipsă de fonduri la nivel local, este cea clasică şi mai puţin cea electronică.

De aceea, constituirea de Centre de Informare Turistică (CIT), cu fonduri private şi publice sau structurale, în parteneriat public-privat sunt benefice pentru promovarea ofertei la nivel local, regional, naţional şi internaţional.

Activitatea Birourilor de Promovare şi Informare Turistică din străinătate ale Ministerului Turismului (peste 18) ca şi acţiunile întreprinse la târgurile internaţionale nu sunt suficiente în acest sens.

Întrebări recapitulative

59

1.Ce înseamnă concentrarea pe orizontală a firmelor de turism?2.Explicaţi concentrarea pe verticală a firmelor de turism. Exemple.3.Ce înseamnă conglomeratul turistic? Exemple.4.Explicaţi căile de globalizare în turism.5.Ce înseamnă globalizarea agenţiilor de turism?6.Care sunt principalii tour-operatori din Marea Britanie?7.Care sunt principalii tour-operatori din Germania?8.Ce reprezintă tour-operatorul Nouvelles Frontiéres?9.Care este cel mai important tour-operator american?

10. Ce înseamnă un lanţ hotelier voluntar?11. Prin ce căi apar lanţurile hoteliere integrate?12. Enumeraţi câteva lanţuri integrate.13. Ce înseamnă contractul de franşiză şi de management operaţional la un hotel?14. Enumeraţi lanţurile hoteliere transnaţionale care au pătruns în România.

15. Care sunt societăţile transnaţionale care au pătruns în România în domeniul închirierii de autoturisme pentru turism?

16. Enumeraţi câteva asociaţii profesionale naţionale integrate în structurile globale internaţionale?

17. Specificaţi cum au intrat societăţile transnaţionale în turismul românesc.18. Specificaţi când şi unde au apărut primele lanţuri hoteliere în lume.19. Vă spune ceva trenul Orient Expres, pentru hotelăria europeană şi turismul

feroviar?20. Ce părere aveţi: lanţurile hoteliere volunatre au un viitor şi care?

Bibliografie

1. Bari I. (2001), Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, Bucureşti.2. Buruiană Gianina (2008), Politici macroeconomice în turism, Editura Uranus,

Bucureşti.3. Glăvan V., colab. (2008), Agenţia de turism, tehnica operaţiunilor de turism,

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.4. Lupu N. (1999), Hotelul – economie şi management, Editura All Beck, Bucureşti.5. Rotaru I. (2004), Globalizare şi turism, cazul României, Editura Continent,

Sibiu.6. Stănciulescu Gabriela (2003), Managementul operaţiunilor de turism, Editura

All Beck, Bucureşti.

Bibliografie facultativă

60

1. Dăianu D., colab. (2002), România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom, Bucureşti.

2. Soros G. (2002), Despre globalizare, Editura Polirom, Bucureşti.3. Sută N. (1999), Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane,

Editura Economică, Brăila.4. x x x Tourism Highlights, 2009-2010, Edition, OMT, Madrid.5. x x x Europe, II, final edition, Tourism Market Trends, 2007, Madrid.6. x x x Barométre de vayages et du tourism, OMT, 2007-2010, Madrid.

CAPITOLUL IVREGIUNE. REGIONARE. REGIUNI TURISTICE

IV.1. Terminologie. Definiţie

Regiunea, ca termen, are înţelesuri diferite: geografic (ţinut, regiune geografică, regiune naturală, economică, biogeografică etc.), unitate administrativ-teritorială, anatomică (porţiune a organismului) etc. În sens geografic şi nu numai, reprezintă un teritoriu relativ omogen sub aspectul trăsăturilor naturale, economice, lingvistice, istorice etc.

Regionarea reprezintă o delimitare ştiinţifică (uneori convenţională) a unui teritoriu în unităţi teritoriale de diferite ranguri, relativ uniforme în conţinut, pentru a fi analizate în diferite scopuri. O asemenea regionare este şi regionarea turistică. Aceasta reprezintă o delimitare de unităţi teritoriale după criterii turistice:

61

concentrarea de resurse şi atracţii turistice, de echipamente şi servicii turistice, de fluxuri turistice, de tour-operatori ofertanţi şi transportatori turistici etc. cu toate intercondiţionările care au loc între aceste componente. Aceste regiuni turistice (şi subregiuni) au o relativă uniformitate naturală şi ca dezvoltare istorică, economico-socială şi turistică.

Regiunile turistice după conţinutul şi specificul lor pot fi: regiuni receptoare de turişti, care sunt uşor accesibile şi concentrează anumite resurse turistice, echipamente şi servicii turistice, o infrastructură generală dezvoltată şi permit sedentarizarea şi concentrarea fluxurilor turistice pentru anumite perioade.

În aceste regiuni, denumite şi „destinaţii turistice”, activitatea turistică este, de regulă, dominantă sau ocupă un loc important; regiuni emiţătoare sau emitente de turişti, care sunt ţările dezvoltate economic, cu venituri mari (pe cap de locuitor şi venituri personale), un buget de timp liber mare, grad ridicat de urbanizare şi de poluare etc. Acestea numite şi „bazine ale cererii turistice” concentrează pe lângă o populaţie reprezentativă ca mărime şi tradiţie în turism şi numeroase agenţii de turism, în opoziţie cu destinaţiile turistice, unde predomină spaţiile de cazare, dotările şi echipamentele de agrement. Aceste bazine turistice pot fi emitente pentru turiştii interni în graniţele ţării şi emitente de turişti internaţionali, în afara graniţei.

„Regionarea” nu este similară cu „regionalizarea” ca anticameră a globalizării, aceasta din urmă se referă strict la relaţiile (bilaterale sau multilaterale) de cooperare economico-socială, politică etc. intra sau interregional (vezi cap. I). Regionalizarea are un determinant politic iar regionarea este un concept de analiză a unui fenomen, o stare de lucruri.

Circulaţia turistică poate să se desfăşoare regional (la scară globală sau continentală), interregional (între regiuni) şi intraregional (în aceeaşi regiune); nucleele de bază în acest circuit turistic este „ţara – destinaţie turistică” al cărei oferte, poziţie geografică şi accesibilitate constituie elementele de atracţie turistică pentru toate fluxurile turistice indiferent de direcţia lor şi „ţara emitentă” de fluxuri turistice. Mai jos, vom exemplifica.

IV.2. Regiuni turistice receptoare de turiştiNumite şi „destinaţii turistice” sau „bazine ale ofertei turistice” au o repartiţie

inegală pe plan mondial, deosebindu-se după: conţinutul şi specificul ofertei care dau atractivitatea turistică; momentul când au intrat în circuitul turistic; poziţia geografică, faţă de fluxurile turistice şi de oferetele tradiţionale, şi de specificul şi accesibilitatea la acestea (detalii Glăvan, 2006).

Astfel, se disting mai multe categorii de regiuni receptoare (destinaţii turistice):1. Destinaţii turistice tradiţionale: Europa cu subregiunile: Europa

Meridională (de Sud) cu oferta de litoral, cea mai complexă din lume intrată în circuitul turistic din secolul sec. XVII; Europa alpină, cu oferta pentru sporturi de iarnă, cea mai diversificată şi dezvoltată din lume, sec. XVII; Europa de Vest şi de Sud, cu oferta culturală, sec. XVII. America de Nord (SUA şi Canada, cu oferte diversificate, XVIII).

2. Destinaţii noi intrate în turism apărute după anii '60 ai secolului XX: apropiate de cele tradiţionale: Mexic (faţă de America); Litoralul Nord-African;

62

Turcia faţă de Europa; îndepărtate de cele tradiţionale: Ţările Asiei de NE (China, Japonia, Coreea, Hong-Kong); Ţările Asiei de SE (Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia, Filipine); Ţările Americii Latine; Ţările Africii de Sud şi de Est; Ţările Caraibiene; America Centrală.

3. Destinaţii exotice, cu o ofertă exotică faţă de cea tradiţională: Ţările Pacifice (Polinezia, Melanezia, Hawai); Australia şi Noua Zeelandă; Insulele-stat din Oceanul Indian.

4. Destinaţii de pionierat, greu accesibile şi cu condiţii naturale mai grele, nou intrate în turism: Arhipelagul Nord Canadian; Insulele Arctice şi Extremul Nord-Est Rusesc; Patagonia; insulele antarctice; jungla amazoniană; marile deşerturi australiene; Deşertul Sahara şi bazinul Congo în Africa.

Circulaţia turistică internaţională pentru regiunile şi destinaţiile turistice prezentate se află în cap. V.

IV.3. Regiuni turistice emitente de turişti internaţionaliCunoscute în literatura de specialitate ca „bazine ale cererii tuirstice”, acestea se

concentrează în ţările puternic dezvoltate economic, ca bazine tradiţionale europene şi americane, iar din ultimii ani au apărut noi bazine în ţările est-asiatice, a căror dezvoltare economică a cunoscut un ritm susţinut („tigrii economici asiatici”).

Aceste bazine ale cererii turistice sunt evaluate după cheltuielile făcute de turişti în anul 2008 (Tourism Highlights, Ediţia 2009, OMT, Madrid) pentru călătorii turistice. Regiunea Europa, cuprinde bazinele: Germania (91,0 mild. dolari SUA), Marea Britanie (68,5), Franţa (43,1), Italia (30,8), Olanda (21,7), Spania (20,3), Belgia (18,9), Norvegia (15,9), Suedia (15,2) etc.; sunt ţări cuprinse în subregiunile Europa de Nord (3), Europa de Vest (4) şi Europa de Sud (2). În regiunea Americii de Nord: SUA (79,7 mild. dolari) şi Canada (26,9). În regiunea Asia de Est au apărut noi bazine ale cererii turistice în subregiunile: Asia de Nord-Est: China (36,2 mld. dolari USA), Japonia (27,9), Coreea (19,1), Hong-Kong (16,1), Taiwan (9,1); Asia de Sud-Est: Singapore (14,2), Indonezia (5,4), Thailanda (5); Asia Pacifică: Australia (18,4) şi New Zeeland (3); Asia de Sud: India (9,6). În regiunea America au devenit ţări emitente: Brazilia (11,0), Mexic (8,5), Argentina (4,5) etc. Regiunea Orientul Mijlociu a devenit un bazin emitent prin: Emiratele Arabe Unite (13,3 mild. dolari USA): Iran (8,7), Kuwait (7,6), Arabia Saudită (5,9), Liban (3,9), Israel (3,9), Egipt (2,9), iar Regiunea Africa este prezentă prin: Nigeria (4,5) şi Republica Sud-Africană (4,3). De remarcat că şi în subregiunea Europa Central-Estică au apărut câteva bazine emitente, unele în ţări în plină dezvoltare economică sau cu o „pătură milionară”: Rusia (24,9 mld. dolari USA), Polonia (9,6), Cehia (4,6), Ungaria (4,0), Ukraina (4).

Desigur, pe măsura dezvoltării economice vor apare şi alte ţări emitente de turişti internaţionali sau se vor schimba ierarhiile actuale.

Urmărind cum se direcţionează fluxurile turistice aferente acestor bazine emitente, se constată o concentrare a acestora preponderent intraregională (limitrofă ţării emitente sau mai apropiată), interreginală şi apoi la distanţe mari, spre destinaţii îndepărtate (vezi World Tourism Barometer, OMT, 2004-2010, Madrid).

63

Din bazinul cererii, Germania, fluxurile se dirijează, în primul rând, spre Austria (15,37%), Belgia (13,65), Spania (18,2), Franţa (12,65), Marea Britanie (10,7%), Danemarca, Suedia, ţări limitrofe şi intraregionale. În interes de afaceri şi ofertă de litoral se îndreaptă către Singapore, China, Hong-Kong, Thailanda (în ordinea plecărilor) destinaţii interregionale îndepărtate. Turiştii germani se îndreaptă spre oferte complementare Germaniei, pe care aceasta le importă pentru satisfacerea cererii turistice interne: oferte de litoral, sporturi de iarnă, cultură, afaceri, practicarea sporturilor în general, alte oferte incentive. Călătoriile germanilor în 2006 se îndreptau spre vacanţe (70%), călătorii private (21%), de afaceri (9%). De altfel, această orientare este comună şi celorlalte state europene occidentale. Destinaţiile turistice ale turiştilor din Franţa sunt ţările europene apropiate: Austria, Spania, Belgia, Italia şi Turcia şi mai îndepărtate: Canada, China, Hong-Kong, Singapore, Thailanda etc. Pentru Marea Britanie destinaţiile turistice regionale importante sunt: Belgia (16,8), Franţa (21,8), Monaco, ţările scandinave, Germania, Olanda, Grecia etc., iar printre cele îndepărtate (voyage de longue distance) se află Canada, ţările caribbiene, China, Hong-Kong, Singapore, Thailanda, Japonia etc. Turiştii din SUA se îndreaptă spre Canada (80,34%), ţările caribbiene, Europa (12,30%), restul au ca destinaţii ţările din regiunea Asia-Pacific. Dar, în SUA peste 70% din producţia de voiaje forfetare se orientează spre destinaţii nord americane: Florida, California, Hawai şi Canada, apoi, către Caraibe, Europa şi America Latină. Şi turiştii din Japonia au locurile de vacanţă preferate în regiunea Asia-Pacific: China, Hong-Kong, Coreea, Singapore, insula Guam, Taiwan sau Filipine, iar ca destinaţii îndepărtate preferă Europa (Franţa, Austria) sau SUA şi Canada. Destinaţiile turiştilor din Canada sunt: SUA (oferte de litoral, de afaceri şi culturale), ţările caribbiene (litoral, agrement, croaziere) şi mai îndepărtate, China, Hong-Kong, Singapore, Japonia (oferte de afaceri şi culturale); destinaţiile europene fiind Franţa şi Anglia date fiind legăturile istorice şi economice. Exemplele pot continua, dar, este important că, şi înainte de anii 2005, ca şi acum, în plină criză financiară şi economică (2008-2009), circulaţia turistică este preponderent regională, iar circulaţia interregională, la nivel de continente va spori treptat datorită noilor tehnologii de transport aviatic şi dezvoltării şi globalizării tehnologiilor informatice şi de comunicaţie. Destinaţiile asiatice şi pacifice vor fi ţinta voiajelor „de longue distance”, îndepărtate, ca Polinezia, Hawai, insulele Comore, Seychelles, Maldive, Reunion, ţările Mediteranei asiatice, Australia etc. Ritmul de creştere al circulaţiei turistice în ţările Asiei Estice şi Pacific de 3-4% dovedeşte că, treptat aceste destinaţii vor fi „aşii” turismului anilor 2020.

Un argument, în această afirmaţie, este structura mijloacelor de transport folosite de turişti în călătoriile turistice, în anul 2008: transportul aerian (52%), transportul rutier (39%), transportul pe apă (6%) şi transportul feroviar (3%) (figura 1).

64

Figura nr. 1

O altă concluzie este aceea că, fluxurile turistice din principalele ţări emitente de turişti, se îndreaptă către destinaţiile (regionale sau interregionale) cu o ofertă complementară ţărilor lor de origine: litoral (pentru Europa Nordică şi Centrală) cultură, recreere, cazinouri, litoral şi sporturi nautice şi bineînţeles, afaceri şi reuniuni pentru alte regiuni. De altfel, principalele motivaţii ale circulaţiei turistice internaţionale, după OMT (Tourism Highlight, 2009) sunt: loisir, recreere şi vacanţă (51%), vizită la rude, sănătate, religie (27%), afaceri şi reuniuni (15%), altele (7%). Deci turiştii internaţionali ai anului 2008, au optat, în afara ţării lor de origine, o destinaţie care le-a satisfăcut una dintre aceste motivaţii (figura 1).

Întrebări recapitulative

1. Definiţi regiunea turistică.2. Departajaţi termenii „regionare” şi „regionalizare?3. Ce înseamnă regiunea receptoare de turişti?4. Ce înseamnă regiunea emitentă de turişti?5. Enunţaţi cele mai importante regiuni turistice receptoare tradiţionale.6. Definiţi regiunile receptoare noi şi exotice.7. Care sunt bazinele emitente de turişti tradiţionale?8. Care sunt bazinele emitente noi din Asia de Est, Europa şi America?9. Care sunt principalele motivaţii de călătorie turistică pe plan mondial?

10. Care sunt mijloacele de transport cu care călătoresc turiştii şi care este ponderea lor în trafic?

CAPITOLUL VREGIONAREA CIRCULAŢIEI TURISTICE INTERNAŢIONALE

V.1. Consideraţii generalePe plan mondial, în anul 2008, s-au înregistrat 922 milioane turişti

internaţionali, cu o creştere de 2% faţă de anul 2007, mai mică decât previziunile specialiştilor, date fiind condiţiile de criză economică şi colapsul de pe piaţa financiară resimţită încă din primele 5 luni ale anului 2008. Cu toate recesiunile economice produse la nivel mondial şi în decursul anilor de după cel de al doilea război mondial,

65

odată cu dezvoltarea economică şi democratizarea turismului, circulaţia turistică internaţională a crescut, pe un trend general, de la 25 milioane în 1950, la 277 mil. în 1980, la 438 mil. în 1990, la 684 mil. în 2000 până la 922 mil. în 2008.

În graficele următoare (figura nr. 2) se pot observa creşteri din ultimele decenii (1990-2008), cu mici căderi legate de unele colapsuri economice, acte teroriste sau conflicte militare, ca şi fluctuaţiile lunare ale circulaţiei turistice în ultimii trei ani.

Sursa: OMT

Figura nr. 2

Notă: Datele privind turismul internaţional sunt prelucrate după revista OMT „Tourism Highlights”, ediţiile 2008-2009, Madrid şi „Baromètre OMT du Tourisme mondial”, 2005-2010, Madrid. Se analizează anii 2008 şi 2007.

Se remarcă, de asemenea creşterea încasărilor valutare, care cu toate deprecierile valutare la nivel de ţară şi pe plan mondial, acestea însumează, în 2008, 944 miliarde de dolari USA, adică 642 mild. euro, cu 1,7% faţă de 2007 (se exclud încasările din transportul internaţional aerian).

V.2. Distribuţia regională a fluxurilor turistice internaţionaleÎn concepţia Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT∗) se delimitează, pe glob

5 regiuni turistice, entităţi spre care se dirijează şi în care se interferează fluxurile turistice internaţionale. Aceste regiuni cuprind subregiuni şi state-naţiuni, ca „bazine ale cererii turistice” şi „destinaţii turistice”, care se intercondiţionează, în procesul de dezvoltare şi globalizare a turismului internaţional. Cu unele excepţii, acestea corespund continentelor: Europa, America, Africa şi Asia; excepţiile sunt delimitarea ca regiune a Orientului Apropiat şi Mijlociu (care înglobează Egiptul, Arabia) şi ca subregiune continentul Australia, în regiunea Asia şi Pacific. Subregiunile în general, sunt conturate pe principii istorice, economico-demografice, politice şi fizico-geografice.

V.2.1. La scară planetară circulaţia turistică internaţională este redată în tabelul nr. 1. Se remarcă faptul, efectele crizei economice şi financiare s-au resimţit cu

OMT – Organizaţia Mondială a Turismului, organizaţie profesională a ONU, interguvernamentală, cuprinde 160 de ţări şi teritorii şi 390 de membrii afiliaţi guvernelor locale, asociaţii de turism, companii private (aeriene, lanţuri hoteliere, touroperatori) în anul 2009.

66

pregnanţă, în Europa, unde creşterea faţă de anul 2007 a fost redusă (+0,3%) şi faţă de previziuni, iar performanţa a fost realizată de Orientul Apropiat şi Mijlociu (+18,1%, cu creşteri mari în Siria, Arabia Saudită, Liban). Sporuri importante au realizat regiunile America (+2,9%, mai ales în America Centrală şi America de Sud) şi Africa (+3,7%, îndeosebi statele maghrebiene).

Tabelul nr. 1Sosiri în turismul internaţional pe regiuni şi subregiuni

Nr. de turişti internaţionali sosiţi1990 1995 2000 2005 2006 2007 2008 2008 07/06 08/07 00-08

GLOB 438 534 684 804 853 904 922 100 6,1 2,0 3,8

EUROPA 265,0 309,5 392,6 441,8 468,4 487,9 489,4 53,1 4,1 0,3 2,8Europa de Nord 28,6 35,8 43,7 52,8 56,5 58,1 57,0 6,2 2,8 -1,9 3,4Europa de Vest 108,6 112,2 139,7 142,6 149,6 154,9 153,3 16,6 3,6 -1,1 1,2Europa Central / Est 33,9 58,1 69,3 87,5 91,4 96,6 99,6 10,8 5,6 3,1 4,6Europa Mediteraneană / Sud 93,9 103,4 139,9 158,9 170,9 178,2 179,6 19,5 4,3 0,8 3,2

ASIA şi PACIFIC 55,8 82,0 110,1 153,6 166,0 182,0 184,1 20,0 9,6 1,2 6,6Asia de NE 26,4 41,3 58,3 86,0 92,0 101,0 101,0 10,9 9,8 -0,1 7,1Asia de SE 21,2 28,4 36,1 48,5 53,1 59,7 61,7 6,7 12.3 3,5 6,9Oceania 5,2 8,1 9,6 11,0 11,0 11,2 11,1 1,2 1,7 -0,9 1,8Asia de Sud 3,2 4,2 6,1 8,1 9,8 10,1 10,3 1,1 2,6 2,1 6,8

AMERICA 92,8 109,0 128,2 133,3 135,8 142,9 147,0 15,9 5,2 2,9 1,7America de Nord 71,7 80,7 91,5 89,9 90,6 95,3 97,8 10,6 5,2 2,6 0,8America Caraibbiană 11,4 14,0 17,1 18,8 19,4 19,8 20,2 2,2 1,6 2,0 2,1America Centrală 1,9 2,6 4,3 6,3 6,9 7,8 8,3 0,9 12,0 7,0 8,4America de Sud 7,7 11,7 15,3 18,3 18,8 20,1 20,8 2,3 6,5 3,6 3,9

AFRICA 15,1 20,0 27,9 37,3 41,5 45,0 46,7 5,1 8,4 3,7 6,7Africa de Nord 8,4 7,3 10,2 13,9 15,1 16,3 17,2 1,9 8,5 4,9 6,7Africa Subsahariană 6,7 12,7 17,6 23,4 26,5 28,7 29,5 3,2 8,3 3,1 6,7

Orientul Mijlociu 9,6 13,7 24,9 37,9 40,9 46,6 55,1 6,0 14,0 18,1 10,5

Sursa: OMT

Regiunea Asia-Pacific a cunoscut o creştere redusă de +1,2% (nu în limitele previzionate), mai ales, datorită sporului din subregiunea Asia de SE şi Asia de Sud.

V.2.2. Încasările valutare din turismul internaţional (din cazare, alimentaţie, transport local, agrement, shoping) au crescut cu 1,7% în 2008, înregistrând 944 miliarde dolari USA, respectiv 642 miliarde euro, un spor uşor mai redus faţă de cel înregistrat la sosirile de turişti; de asemenea, acest spor este redus faţă de cel înregistrat în 2007/2006 (-de 5,4%) situaţie pusă pe seama inflaţiei şi deprecierii valutare a dolarului (rata fluctuantă de schimb valutar) (tabelul nr. 2).

Tabelul nr. 2Nr. de turişti internaţionali sosiţi

Schimbpreţurile actuale (%)

Schimbpreţuri constante (%)

1990 1995 2000 2005 2006 2007 200806/0

507/0

608/0

705/0

406/0

507/0

608/07

Moneda locală

8,8 8,9 6,8 3,1 5,3 5,4 1,7

Dolari ($) 264 405 475 680 745 857 944 9,5 15,1 10,1 3,9 6,0 11,9 6,1Euro (€) 207 310 515 547 593 626 642 8,5 5,5 2,6 5,1 6,1 3,3 -0,6

Sursa: OMT

67

În acest volum de încasări nu se includ încasările din transportul internaţional de pasageri estimat la 183 miliarde dolari USA.

Distribuţia regională a încasărilor valutare din turismul internaţional este redată în tabelul nr. 3.

Tabelul nr. 3Încasări în turismul internaţional

Schimbpreţurilor locale,

valute constante (%)

Cota (%)

Dolari ($) Euro (€)

Încasări Încasări(miliarde) sosire (miliarde) sosire

06/05 07/06 08/07 2008 2007 2008 2008 2007 2008 2008Glob 5,3 5,4 1,7 100 858 944 1.020 626 642 700

EUROPA 4,2 2,7 -1,1 50,2 435,2 473,7 970 317,5 322,1 660Europa de Nord 9,3 3,9 -2,4 7,4 70,7 69,8 1.220 51,6 47,5 830Europa de Vest 4,0 2,3 -2,5 17,2 149,6 162,1 1.060 109,2 110,2 720Europa Central / Est 8,4 9,0 2,7 6,2 48,5 58,1 580 35,4 39,5 400Europa Mediteraneană / Sud 1,6 1,0 -0,5 19,4 166,3 183,7 1.020 121,4 124,9 700

ASIA şi PACIFIC 11,1 9,8 2,7 21,8 186,8 206,0 1.120 136,3 140,1 760Asia de NE 12,1 8,5 3,1 10,2 85,8 95,9 950 62,6 65,2 650Asia de SE 15,9 14,8 1,5 6,5 55,3 61,1 990 40,4 41,6 670Oceania 1,2 7,0 2,4 3,6 31,9 33,9 3.050 23,3 23,0 2.080Asia de Sud 13,9 5,2 6,1 1,6 13,8 15,1 1.470 10,1 10,3 1.000

AMERICA 2,1 6,3 5,0 19,9 171,3 188,4 1,280 125,0 128,1 870America de Nord 0,8 7,2 7,0 14,7 124,9 138,5 1.420 91,1 94,2 960America Caraibbiană 4,2 0,6 -2,1 2,5 23,2 23,8 1.180 17,0 16,2 800America Centrală 10,5 8,9 -0,5 0,7 6,2 6,8 820 4,5 4,6 560America de Sud 6,6 6,8 2,7 2,0 16,9 19,3 930 12,4 13,1 630

AFRICA 11,5 9,1 -1,0 3,2 29,1 30,6 650 21,2 20,8 440Africa de Nord 19,6 7,5 -4,4 1,1 10,2 10,7 630 7,5 7,3 430Africa Subsahariană 7,7 9,9 0,7 2,1 18,9 19,9 670 13,8 13,5 460

Orientul Mijlociu 3,0 9,0 17,3 4,8 35,0 45,6 830 25,5 31,0 560

Sursa: OMT

Pe regiuni turistice, cota de piaţă a încasărilor a crescut în valoare absolută faţă de anul 2007; Europa a atras 50,2% din încasările mondiale, Asia şi Pacific 22,1% (faţă de 21,8 în anul 2007), America 20,0% (19,9%), Orientul Mijlociu 4,8% (4,0%). Dar, în termenii reali, creşterea încasărilor pe regiuni a scăzut, cu excepţia Orientului Mijlociu, unde, aproape s-a dublat: 17,3% faţă de 9,0% în 2007. Astfel, Europa şi Africa au suferit fiecare o creştere negativă cu -1,0%, faţă de 2,7%şi respectiv 9,1% în 2007; Asia şi Pacific 2,7 (9,8%); America 5,0% (6,3%).

Pe subregiuni, se remarcă diferenţieri în ceea ce priveşte ritmul de creştere a încasărilor. Se observă o creştere puternică a încasărilor cu 7% în America de Nord şi Asia de Sud (+6%), în timp ce în Europa de Nord, Vest şi Mediteraneană, Africa de Nord, America Caraibbiană şi Centrală încasările cunosc un declin, în termeni reali, cu -2,4% până la -4,4%. De regulă, din cauzele cunoscute – criza economică şi financiară, inflaţia, deprecierea valutară – toate subregiunile turistice au cunoscut scăderi ale încasărilor, în unele subregiuni situaţia persistă de 2 ani (Africa de Nord şi America Centrală).

V.2.3. Topul mondial al destinaţiilor turistice

68

Urmărind cei doi indicatori ai turismului internaţional – sosiri şi încasări valutare – se poate stabili o ierarhizare a destinaţiilor turistice pe plan mondial denumită „Top mondial al destinaţiilor turistice”, care atestă nivelul de atractivitate şi de dezvoltare a turismului receptor în primele 10 ţări – destinaţii turistice (tabelul nr. 4).

Topul mondial al destinaţiilor turistice Tabelul nr. 4SOSIRI ÎNCASĂRI

Rang Serii Rang

Dolari $ Schimb moneda locală

(%)Milion Schimb (%) Miliarde Schimb

2007 2008 07/06 08/07 2007 2008 07/0608/0

707/06 08/07

Franţa TF 81,9 79,3 3,9 -3,2 Statele Unite 96,7 110,1 12,8 13,8 12,8 13,8Statele Unite TF 56,0 58,0 9,8 3,6 Spania 57,6 61,6 12,8 6,9 3,3 -0,4Spania TF 58,7 57,3 1,1 -2,3 Franţa 54,3 55,6 17,1 2,4 7,3 -4,6China TF 54,7 53,0 9,6 -3,1 Italia 42,7 45,7 11,9 7,2 2,5 -0,1Italia TF 43,7 42,7 6,3 -2,1 China 37,2 40,8 9,7 9,7 9,7 9,7Marea Britanie TF 30,9 30,2 0,7 -2,2 Germania 36,0 40,0 9,9 11,0 0,7 3,5Ucraina TF 23,1 25,4 22,1 9,8 Marea Britanie 38,6 36,0 11,6 -6,7 2,6 1,6Turcia TF 22,2 25,0 17,6 12,3 Australia 22,3 24,7 25,0 10,6 12,5 10,3Germania TCF 24,4 24,9 3,6 1,9 Turcia 18,5 22,0 9,7 18,7 9,7 18,7Mexico TF 21,4 22,6 0,1 5,9 Austria 18,9 13,5 13,5 15,4 4,0 7,5

Sursa: OMT

Se remarcă faptul că, în ultimii 2-3 ani primele trei locuri în topul „celor zece” sunt ocupate de SUA, Spania şi Franţa, care îşi schimbă între ele numai poziţia; Franţa este liderul ultimilor ani al destinaţiilor pentru „sosiri” iar SUA al destinaţiilor sub aspectul „încasărilor valutare”. Spania ocupă poziţia a treia la „sosiri” dar locul doi mondial la „încasări valutare”, la care indicator ocupă primul loc în Europa. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate în ultimii doi ani de China şi Italia, prima pentru „sosiri”, a doua pentru „încasări”.

În continuare, se observă că Germania şi Marea Britanie, cu o ofertă mai diversificată şi mai ales, legată de afaceri şi reuniuni, ocupă poziţiile 6-7 la „încasări”. Interesant, cazul Turciei, care ocupă poziţiile 8-9 în clasament, dată fiind atracţia mare a ofertei turistice prin conţinut şi diversificare, regimul de viză relaxat, schimb valutar atractiv şi sezonul turistic mai extins.

Trebuie subliniată şi modalitatea de culegere a datelor: la frontieră: TF – modalitatea îmbrăţişată de aproape toate ţările – şi TCE şi THS, în hoteluri şi, respectiv în spaţii de cazare colective, care este mai corectă şi redă mai bine impactul economic, dar numărul de turişti înregistrat este mai redus decât în primul caz. Aşa este situaţia Germaniei, poziţionată pe locul 9 la „sosiri”, datorită înregistrării în spaţii de cazare.

Este semnificativ pentru turismul internaţional faptul că cele 10 destinaţii de top înregistrează 49% din încasările din turismul internaţional şi 45% din sosirile de turişti internaţionali.

V.2.4. Distribuţia intra şi interregională a turiştilor internaţionaliV.2.4.1. Consideraţii generaleTurismul internaţional se dezvoltă într-un climat de concurenţă din ce în ce mai

mare între diversele destinaţii, exacerbat prin fluctuaţiile ratei de schimb, criza 69

economică şi colapsul financiar din 2008-2010, dar şi de virusul gripei A (H2N1), sindromul SARS, ca şi de mişcările sociale locale, toate acestea conducând la atenuarea sau redistribuirea fluxurilor turistice la nivel regional. Toate regiunile participă la amplificarea turismului internaţional dar de pe poziţii diferite, inegale (ţările dezvoltate versus ţările în curs de dezvoltare economică). Este vorba de investiţii pentru dezvoltarea rapidă a capacităţii de cazare (Europa şi America dispun de peste 80% din spaţiile de cazare, iar Asia de Est şi Pacific peste 15%), tehnologiile de comunicaţii şi de informaţii şi transpoturile aeriene.

Specialiştii arată că, în ultimele două decenii, voiajele de „lungă distanţă” reprezintă principalul motor al creşterii turismului internaţional în cea mai mare parte a regiunilor pe plan mondial. Alături de acestea vor fi, voiajele intraregionale, ce se vor amplifica din raţiuni economice şi de timp liber.

De altfel, analiştii OMT arată că la progresul turismului internaţional concură: accelerarea călătoriilor multiple, de durată relativ scurtă (sejur de 4-7 zile) din ţările industrializate, dar cu cheltuieli (încasări pentru destinaţie) mari pe zi/turist, care sunt mai mari decât cheltuielile într-un sejur vacanţier; sporirea voiajelor externe, în special, celor vacanţiere pentru locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare economică; apariţia „păturii de milionari” în ţările asiatice („tigrul asiatic”) cu o dezvoltare economică susţinută (Japonia, Coreea, China, Taiwan, Thailanda, Singapore, Malaezia, Filipine) şi care preferă destinaţiile îndepărtate şi pe cele din Asia-Pacific; creşterea turismului familiar şi celui de afaceri şi profesional etc.

Vom comenta, în cele ce urmează, implicaţiile „călătoriilor turistice de lungă distanţă” în principalele regiuni turistice.

Regiunea Europa este încă dominantă de fluxurile intraregionale, cele mai îndepărtate, fiind în ascensiune (peste 20%). Lărgirea UE şi libera circulaţie în Europa, cu toate efectele clauzei Acordului Schenghen, vor accentua aceste fluxuri intraregionale.

În regiunea Asia de Est şi Pacific piaţa voiajelor îndepărtate este în creştere (peste 25%) şi reprezintă o rată de creştere apropiată de regiunile America şi Asia de Sud (circa 10% pe an). Dominante vor fi voiajele intraregionale în turismul asiatic.

În Asia de Sud, 8 din 10 sosiri de turişti provin din voiaje interregionale şi de distanţă mare, mai ales din Europa. Este subregiunea, unde dezvoltarea economică şi atracţiile turistice au devenit ţinta voiajelor de afaceri, de agrement, vizite la părinţi şi rude, materializate prin 78% din sosiri pentru voiaje interregionale dar, mai ales, îndepărtate (de lungă distanţă).

Regiunea America are o rată de 10% pe an a creşterilor călătoriilor turistice de peste mări, mai ales în Caraibe şi America Latină. Voiajele au diverse motivaţii şi vin dinspre Asia şi Pacific, Europa.

În regiunea Orintul Mijlociu „piaţa îndepărtată” este în plină dezvoltare, ceea ce a dus, în ultimele decenii, la amplificarea industriei turistice în Egipt, Liban şi Iordania şi în ultimul deceniu în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, care au profilat oferta pe shoping şi agrement.

În Africa sosirile din pieţele îndepărtate au înregistrat o medie anuală, în ultimele decenii, de 4,2% pe an. Dar, agitaţiile politice şi sociale din unele ţări

70

maghrebbiene şi de la sud de Deşertul Sahara, reduc şansele creşterii turismului din arii îndepărtate. Excepţie, ar putea face Africa Occidentală şi Africa de Sud.

V.2.4.2. Diferenţieri regionaleA. EuropaÎn termeni generali, Europa continuă să fie regiunea cea mai vizitată din lume

de turişti, absorbind peste jumătate din sosirile şi încasările mondiale din turismul internaţional.

Ca şi alte regiuni, Europa a resimţit din plin criza economică începând cu jumătatea anului 2008. Astfel, în anul 2008, Europa a înregistrat 489,4 mil. turişti internaţionali (487,9 mil. în 2007), ceea ce reprezintă 53,1 procente din circulaţia mondială dar, creşterea a fost de numai +0,3% faţă de 4,1% în 2007/2006. De asemenea, încasările valutare, cu toate că au crescut la 473,7 mild. dolari USA (322,1 mild. euro) reprezentând 50,2% pe plan mondial (435,7 mld. dolari USA şi 50,6% în 2007), ritmul de creştere nu a ţinut pasul cu cel al sosirilor, mai mult a înregistrat o scădere de -1,1 procente faţă de 2,7 procente creştere în 2007/2006.

Pe subregiuni, diferenţierile sunt semnificative, date fiind modul cum a fost resimţită criza economică şi financiară precum şi fluctuaţiile ratei de schimb a monedei naţionale.

Astfel, Europa de Nord în anul 2008, sosirile de turişti au înregistrat o scădere de -1,0 procente faţă de anul 2007 (de la 58,1 mil. sosiri la 57,0%), iar Europa de Vest de -1,1% faţă de 3,6% (154,9 milioane la 153,3).

În Europa de Nord (11,61% din turismul internaţional european) cele mai semnificative scăderi se înregistrează în destinaţii ca Danemarca (-5,6%), Irlanda (-3,7%), Marea Britanie (-2,4%); Norvegia, Finlanda şi Islanda se menţin la o creştere de 1,4-4,3%.

În Europa de Vest, s-a realizat o circulaţie în mare descreştere, în Olanda (-8,0%), Franţa (-3%) şi Luxemburg (-4,2%), iar creşteri importante au fost în Austria (5,6%), Elveţia (1,9%) şi Germania (1,9%). Aceste creşteri, din urmă, sunt legate de Campionatul European de Fotbal (UEFA Coup) din 2008.

Europa de Sud (Mediteraneeană) este prima destinaţie turistică europeană înregistrând 36,85% din sosirile din Europa, dar, în anul 2008, acestea au avut o scădere accentuată, la -0,8% faţă de 4,3% în 2007 (179,6 mil. turişti faţă de 178,2 în 2007), destinaţii tradiţionale, ca Italia şi Spania, au avut un declin de -2,1% şi -2,3%. În afara destinaţiilor noi (Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru) cu sporuri mari (faţă de nivelul anterior foarte redus), Turcia, cu o creştere de 12,3% (faţă de 17,6% în 2007) şi Israelul (24,4%) sunt regiunile receptoare care s-au impus în Europa Meridională.

Europa Centrală şi de Est (fostă comunistă) nu deţine decât 20,40% din circulaţia internaţională europeană dar, aceasta este în creştere, ritm mai mic în 2008 (3,1%) faţă de 2007 (5,6%), dar şi mai redus la încasări (2,7 şi respectiv 9,0%). Şi în această regiune se remarcă scăderi substanţiale ale sosirilor în Polonia (-13,5%), România (-5,5%) şi Cehia (-0,5%) dar şi creşteri importante în destinaţii ca Adzerbadjan (39,4%), Bulgaria (12,2%), Ukraina şi Lituania, circulaţie turistică intraregională, cu piroritate.

71

În topul primelor 10 destinaţii europene, după sosiri de turişti se înregistrează: Franţa 79,3 milioane sosiri turişti străini, 16,2 procente din Europa, Spania (57,3 mil.; 11,7%), Italia (42,7; 8,7%), Marea Britanie (30,1; 6,2%), Germania (24,8; 5,1%), Turcia (24,9; 5,1%), Austria (21,9; 4,5%), Ukraina (25,4%; 5,2%), Olanda (10,1; 2,1%) şi Polonia (12,9%; 2,6%). În topul primelor 10 destinaţii europene cu încasări valutare, ierarhizarea este puţin diferită: Spania (61,62 mild. dolari), Franţa (55,6), Italia (45,7), Germania (40,01), Marea Britanie (36,02), Turcia (21,9), Austria (21,8), Grecia (17,1), Elveţia (14,4), Olanda (13,3), urmate de Belgia, Suedia.

În Europa de Nord principalele destinaţii turistice sunt: Marea Britanie (30,0 mil. sosiri), Suedia (16,0), Irlanda (8,0), Danemarca (4,5), Norvegia (4,4), Finlanda (3,5), Islanda (1,1). Ţările europene contribuie cu circa 90% din circulaţia turistică internaţională nord-europeană dar, diferenţiat pe destinaţii. Astfel: Marea Britanie primeşte din Europa 70,6 turişti (51,7% din Europa de Vest), circa 17% din America şi 12,4% din alte regiuni (Asia + Pacific, mai ales). Ţările emitente europene, sunt cele regionale apropiate: Franţa (11,7%), Germania (10,7%), Irlanda (9,3%), Olanda (5,9%), Belgia (4,0%) etc.; Suedia absoarbe cca. 87,8% din turişti din ţările europene (Germania, 22,8%; Danemarca, 20,4%); Finlanda, 8,4%; Norvegia şi Marea Britanie câte 6,8% etc.), deci ţări limitrofe. Danemarca primeşte 90-92% turişti din Europa (Germania, 42,6%; Suedia, 19,8%; Norvegia, 15,2% etc.). În Norvegia sosesc 91% turişti din Europa, mai ales din ţările vecine: Suedia (25%), Danemarca (16,3%, Germania (16,2%); Marea Britanie şi Finlanda. Finlanda concentrează 80% din turiştii străini din Europa, îndeosebi din Suedia (16,2%), Germania (12,6%), Rusia (9,1%), ţările baltice etc.

În Europa de Vest (Occidentală), cu toate că ritmul de creştere a fost redus, principalele destinaţii turistice au rămas cele tradiţionale: Franţa (79,3 mil. sosiri), Germania (24,8), Austria (21,9), Olanda (10,1), Elveţia (8,6) şi Belgia (7,1). Franţa are o circulaţie turistică internaţională regională de circa 75-80%, restul provine din America (6-7%), Asia + Pacific (2%) şi Africa, deci o circulaţie interregională. Ţările europene vecine asigură cca. 75% din turiştii străini, cele din Europa de Vest şi Nord cca 60%, iar 10-15% din Europa de Sud.

Principalele ţări emiţătoare de turişti spre Franţa sunt: Anglia (21-22%), Germania (12,6%), Italia (10%), Olanda (5,6%), Spania, Belgia (câte 5,4%). Germania are o circulaţie predominant europeană (75-76%), restul turiştilor provenind din America (11-12% şi Asia + Pacific. Ţările europene furnizoare de turişti sunt Olanda (14%), ţările Scandinave (16%), Anglia (8,9%), Austria (7%), Franţa, Elveţia, Italia.

Austria evidenţiază o circulaţie turistică europeană (90%), turiştii americani şi asiatici deţin ponderi reduse, de 4,2% şi respectiv 2,2%. Ţările vecine însumează peste 25% din turiştii sosiţi în Austria: Germania (15-16%), Olanda (6,4%), Italia, (5,4%), Elveţia (4%), Franţa (5%), Anglia (4%) etc.

În Olanda sosesc cca. 80% turişti europeni, din Germania (27-28%), Anglia (18%), Belgia (8%), Franţa (5%), Italia, Spania metc. Elveţia primeşte peste 74% din turişti din ţările europene, o pondere mare provin din America (12%) şi Asia-Pacific (12%). Germania cu 28,8% reprezintă principala ţară emitentă, urmată de Anglia (8%), Franţa (7,4%), Italia, Olanda, Belgia. Belgia ca destinaţie turistică atrage peste

72

80% din turişti din Europa şi mai ales din Olanda (25%), Germania (11-12%), Anglia (16%), Franţa (14%), ţări aflate în vecinătate. Circulaţia interregională este dată de ţările americane (6-7%) şi asiatice (5%).

Europa de Sud (Mediteraneeană) rămâne, în continuare, cea mai atractivă subregiune europeană şi din lume, concentrând cea mai complexă ofertă de litoral, completată cu cea culturală. Principalele destinaţii turistice sunt Spania (57,3 mil. turişti străini), Italia (43,6), Grecia (17,5), Portugalia (12,3), Croaţia (9,3), Cipru (2,4) şi Turcia (22,2), pe malul asiatic al Mării Mediterane, numit în statisticile OMT, Mediterana Orientală. Spania primeşte peste 93% turiştii europeni din ţările aflate în vecinătate ca Anglia (27%), Germania (23%), Franţa (11%), Olanda, Belgia, Italia. Portugalia ca destinaţie atrage 92-93% turişti europeni, în special, din Spania (46%), Anglia (16%), Germania (%), Franţa (6-7%) etc. Italia este destinaţia cu circa 87% dintre turişti proveniţi din Europa şi cu precădere din ţările apropiate (55%). Ţările de provenienţă a turiştilor sunt: Germania (27,8%), Franţa (11,3%), Anglia (9,4%), Austria (8,3%), Elveţia (7,5%), Olanda, Belgia etc. Grecia concentrează 96% turiştidin Europa din care 20% provin din ţările vecine, restul din Anglia (21%), Germania (16%), Franţa (5%), Olanda (4%), Belgia. Croaţia, o destinaţie în plină afirmare, atrage turişti, cu precădere din Europa (97%) şi cu excepţia Germaniei, provin din ţările apropiate. Amintim câteva ţări emitente pentru Croaţia: Germania (20%), Italia (15,6%), Slovenia (11%), Austria (9%), Cehia (8%), Ungaria (5%). Cipru concentrează ca destinaţie turişti provenind din Europa (96%), mai ales din Anglia (56%), Germania (6,9%), Grecia. Turiştii sosiţi în Turcia, ca destinaţie mediteraneean, provin din Europa, în pondere de 80-85% (Germania, 23%; Rusia, 9%; Bulgaria, 8%; Anglia şi Olanda, 7%; Franţa, Grecia, România etc.) şi circa 10% aparţin Orientului Mijlociu (Iran, Siria, Liban, Iraq).

Europa Centrală şi de Est concentrează turişti din Europa de Vest (dar şi din apropiere) şi proveniţi din voiaje de la lungă distanţă. Printre destinaţiile cele mai importante sunt Ucraina (25 mil. sosiri), Rusia (20), Polonia (13), Ungaria (9), Cehia (6), Bulgaria (5) etc. Ucraina ca destinaţie se adresează Rusiei (40%), Poloniei şi ţărilor apropiate. Rusia este vizitată în proporţie de 88% de turişti europeni din Ucraina (30%), Kazahstan (12), Polonia (5,1), Finlanda şi unele ţări baltice. Cehia are o circulaţie turistică regională (Germania, 25%; Italia, 6%; Slovenia), turişti provenind şi din ţări mai îndepărtate (Anglia 10%; Franţa, Olanda).

B. Regiunea turistică AmericaCu toate că sosirile de turişti au înregistrat o creştere cu 15,9% (dela 143 mil. în

2007 la 147 mil. în 2008), ritmul acestora au scăzut şi în anul 2009, când scăderile se estimează la -5% în 2009 (-9% în SUA, -8% Canada, -7% Mexic). Scăderi importante se estimează şi pe cele 20 de pieţe care alimentează turismul din SUA (Japonia, Taiwan, Coreea, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Olanda, Mexic), excepţie făcând Brazilia, Argentina şi Elveţia (Baromètre OMT du Tourisme International, volum 7, nr. 3, 2009). Încasările din turismul internaţional au totalizat 188 mild. dolari USA

73

(128 mild. euro) cu 5% mai mult faţă de 2007 (7% în SUA), cu o cotă de piaţă de 20% pe plan mondial.

Pe subregiuni, situaţia este următoare: America de Nord a înregistrat 97,7 mil. sosiri în anul 2008 (+2,6% faţă de 5,2% în 2007). Cele mai mari scăderi au avut Canada (-4,5%) şi SUA (3,6%). În America Caraibbiană au sosit 20,1 mil. turişti cu 2,1% mai mult decât în 2007, dar cu scăderi mari în unele destinaţii ca Bermude (-13,7%), Bahamas (-4,2), Martinica (-4,3) etc. America Centrală a înregistrat 8,2 mil. turişti cu 7% mai mult decât în 2007, când creşterea a fost de 12 procente. Ţări ca Belize (-3,1%), Costa Rica (5,5%), Honduras (8,2%), Panama (17,2%) au avut căderi cu 4-10 procente. În America de Sud, s-au recepţionat 20,7 mil. turişti străini, cu 3,6 procente mai mult decât în 2007, creştere, în scădere cu 6,5%. De altfel, toate destinaţiile din subregiuni au înregistrat scăderi cu 5-10 procente.

În topul celor 10 destinaţii turistice americane se situează: SUA (58 mil. turişti sosiţi; 39% din total America), Mexic (22,6; 15,4), Canada (17; 11), Brazilia (5; 3,4), Argentina (4,5; 3,2), Porto Rico (3,8; 2,6), Republica Dominicană (3,9; 2,7), Chile (2,6; 1,8), Cuba (2,3; 1,6), Costa Rica (2,0; 1,4). La încasări din turismul internaţional tabloul este următorul: SUA (110 mild. dolari USA; 58,4% din America), Canada (15,1; 8%), Mexic (13,2; 7,1), Brazilia (5,7; 3,1), Argentina (4,6; 2,5), Porto Rico (3,6; 1,9), Republica Dominicană (4,1; 2,2), Cuba (2,2; 1,2), Cota Rica (2,2; 1,2), Bahamas (2,1; 1,1).

Vom analiza diferenţierile subregionale la nivelul destinaţiilor turistice.În America de Nord analiştii estimează că 80% din circulaţia internaţională

este regională, destinaţiile fiind SUA, Mexic şi Canada. La această situaţie contribuie şi criza economică şi financiară, care are consecinţe dure asupra turismului internaţional. În SUA, principalele destinaţii Florida (Miami), Nevada (Las Vegas) şi New York au cunoscut o scădere a fluxurilor internaţionale, iar Mexic şi Canada prezintă aceeaşi scădere.

Destinaţia SUA este afectată de o stagnare a fluxurilor tradiţionale canadiene (40%) şi din Mexic precum şi a celor de la mari distanţe din Europa (Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Olanda, Franţa) şi Asia-Pacific (Japonia, Taiwan şi Coreea).

Criza economică a influenţat negativ turismul de afaceri, segmentul reprezentat de clientela asiatică. Canada, de asemenea, cunoaşte o stagnare a turismului internaţional, legat 80% de sosirile din SUA şi scăderea numărului de sosiri pe calea aerului din Asia-Pacific 6-7% (China, India, Japonia) dar şi din Europa 12,5% (Germania, Franţa) şi America de Sud (Brazilia), bazine emitente pentru această destinaţie. Mexicul prin oferta şi poziţia sa este destinaţia preferată pentru americani (80%), canadieni şi europeni.

Destinaţiile Caraibbiene au bazine emitente de turişti regionale (SUA, Canada, ţările latino-americane) dar şi din Europa şi Asia-Pacific. Astfel 86-87% din circulaţia internaţională provine din America, în destinaţii ca Bahamas, Bermude, Jamaica, Barbados, Republica Dominicană etc.

Destinaţiile turistice din America Centrală care au sporuri mari în 2008: Panama (+17%), Honduras (8%), Nicaragua (7%), Costa Rica (6%), Guatemala (5%) şi altele au o circulaţie preponderent regională (intraregională) de 85-87%, bazinele

74

emitente interregionale fiind ţările europene (Marea Britanie, Franţa, Germania, 5-10%) şi ale Asiei (Japonia, Taiwan, 5-10%).

Destinaţiile Sud Americane, cu performanţe mari în 2008: Uruguay (10%), Chile (8%), Peru (7%), Ecuador (7%), cu două excepţii: Argentina (2,3%) şi Brazilia (0,5%) prezintă, de asemenea, o circulaţie regională (84% Argentina, 85% Chile, 86% Brazilia etc.), fluxurile interregionale însumând 10-12% din Europa şi 10% din Asia.

C. Asia de Est şi Pacific este destinaţia turistică cu creşteri mai rapide de sosiri de turişti în ultimile decenii, cu toate că rata creşterii a scăzut de la 9,6% în 2007 la 1,2% în 2008, în special, cauzată de sporirea tarifelor în transportul aviatic. Astfel, numărul de sosiri a turiştilor străini a înregistrat 184 milioane în 2008 faţă de 181 milioane în 2007. Alături de circulaţia regională (70-90%), este evidentă cea interregională (intercontinentală) cu voiaje pe distanţe mari cu avionul în scopuri profesionale şi de afaceri, culturale sau de agrement. Încasările valutare din turismul internaţional au avut o rată de creştere, deşi în scădere, mai mare în anul 2008 (2,7%) faţă de creşterea sosirilor de turişti, însumând 206 mild. dolari USA (140 mild. euro).

În topul celor zece destinaţii turistice, după circulaţia internaţională, evidenţiem: China (53,5 mil. sosiri; cota de piaţă 28,8%), Hong Kong (17,3; 9,4), Malaysia (22; 12), Thailanda (14,5; 7,9), Macao (10,6; 5,8), Japonia (8,3; 4,5), Singapore (7,7; 4,2), Indonezia (6,2; 3,4), Coreea (6,8; 3,7), Australia (5,5; 3,0). Ca destinaţii turistice după volumul încasărilor din turismul internaţional, în topul celor 10 se includ: China (40,8 mild. dolari USA), Australia (24,6), Thailanda (17,6), Hong Kong (15,3), Malaysia (15,2), Japonia (10,8), Singapore (10,5), Coreea (9,0) Indonezia (7,3), Taiwan (5,9).

Diferenţieri sunt la nivel subregional. Asia de Nord a înregistrat o cădere mare, de la 9,8% în 2007 la -0,1% în 2008, la sosirile de turişti, cu toate că în termeni reali nu se remarcă aşa ceva (101 mil. sosiri faţă de acelaşi volum în 2007); încasările valutare au crescut cu 3,1% faţă de 2007. China destinaţia asiatică cea mai importnată a înregistrat o descreştere de la 9,6% (2007) la -3,1% în 2008 datorită preţurilor mari, aglomerării şi securităţii impuse de organizarea Olimpiadei de vară din 2008, dar încasările au sporit cu 9,7% (40,8 mild. dolari USA). De regulă, provenienţa turiştilor este regională (Asia-Pacific, peste 60%) dar şi intercontinentală (Europa, 25%; America, 13%). Destinaţiie Hong Kong şi Macao (China) au creşteri constante dar mai mici decât în anul 2007 (17,2 mil. şi respectiv 10 mil. în 2008), iar circulaţia regională este evidentă (78-96%). Destinaţiile Coreea şi Taiwan se remarcă prin creşteri mai reduse, dar evidente, faţă de anul precedent, realizând 6,9% şi respectiv 3,5% în 2008, adică 6,9 şi respectiv 3,8 mil. sosiri.

Destinaţia Japonia a înregistrat o stagnare a circulaţiei turistice internaţionale la 8,3 mil. sosiri, analiştii punând această cauză, între altele – distanţă, preţ – şi pe valorizarea monedei naţionale (yen) în cursul anului 2008. În cazul celor şase destinaţii sunt aceleaşi provenienţe ale turiştilor străini.

Asia de Sud-Est este subregiunea cea mai performantă ca sosiri de turişti, cu o rată de creştere de 3,5% (61,7 mil. în 2008 faţă de 59,7 mil. în 2007). Destinaţii ca Indonezia (6,2 mil. sosiri; 13,0% rata creşterii), Cambodgia (2,0; 6,8), Malaysia (22,0 mil.; 5,1) etc. sunt ariile receptoare cu cele mai bune rezultate. Destinaţii ca Thailanda (+0,8%), Filipine (1,5) şi Singapore (-2,2%) au avut scăderi semnificative faţă de anul

75

2007, evident din cauza crizei economice transmise în această parte a Asiei. Urmărind direcţia fluxurilor turistice receptoare acestea provin în proporţie de 60-70 procente din ţările Asiei-Pacific, Europa (15-24%), America (6-7%), Australia (6%), evident pentru oferta de litoral şi îndeosebi de afaceri şi reuniuni. Importnat pentru această subregiune, apariţia unor destinaţii turistice noi ca: Vietnam (4,2 mil. sosiri), Cambodgia (2,1 mil.) şi Laos (1,3 mil.) cu o circulaţie preponderentă regională dar şi prin voiaje de lungă distanţă (cca. 5%).

În Oceania şi Australia, costul ridicat al transportului aerian, coroborat cu criza economică şi paritatea monedei, a făcut ca sosirile de turişti să scadă, rata fiind de -1,0% în Australia (5,6 mil.) şi -0,3% în Noua Zeelandă (2,4 mil.) deşi încasările au crescut la 24,6 mild. dolari USA (10,4%) în australia. Sosirile de turişti străini provin din Asia-Pacific, 60% (din care 27-28 din Japonia), Europa 20-21%, America 17-18%. Pentru Noua Zeelandă Australia este principalul furnizor de turişti (53-55%).

De remarcat şi circulaţia turistică regională şi mai puţin intercontinentală în destinaţiile exotice oceanice din Guam (1,142 mii), Polinezia franceză (522 mii turişti), Fidji (585), Insulele Cook (105), Tonga (20), Marshall, Papua Noua Guinee (120), Samoa (122) etc.

Asia de Sud înregistrează un spor nesemnificativ al cererii turistice internaţionale datorită conflictelor militare, terorismului şi conflictelor sociale, politice şi religioase, care se coroborează cu efectele crizei economice. În anul 2008 s-au înregistrat 10,3 mil. sosiri turişti (+2,1%) şi 15,4 mild. dolari USA încasări.

Printre destinaţiile principale continentale se află India (5,3 mil.), Pakistan (840 mii), Nepal (500), iar dintre destinaţiile insulare Maldive (683 mii), Sri Lanka (438).

Creşterea sosirilor de turişti a înregistrat India (5,6%), iar în restul destinaţiilor au avut loc căderi de până la -2%: Pakistan, -5% Nepal şi -11,7% Sri Lanka. Provenienţa turiştilor este asiatică (50-60%), europeană (40-50%) şi americană (mai mult europeană în insule).

D. Regiunea AfricaTurismul internaţional african, nu este afectat, în general, de criza mondială

economică, cunoscând o creştere cu 4 procente, de la 45 mil. sosiri în anul 2007 la 46,7 mil. turişti în 2008, datorită sporurilor înregistrate în Africa de Nord, Africa australă şi Africa orientală (după datele puse la dispoziţie de unele ţări). Şi încasările din turismul internaţional au crescut uşor (0,95%), dar nu în ritmul sosirilor de turişti, de la 29 mild. dolari USA (2007), la 30,5 mild. dolari USA în 2008.

În topul principalelor destinaţii turistice (după sosirile de turişti) africane se înscriu: Maroc (7,8 mil. sosiri, +6,4% faţă de 2007); Tunisia (7,0; 4,2), Algeria (1,7; 3,8), în Africa de Nord (17,2 mil; 37,0%) şi Africa de Sud (9,6 mil.; 5,5%), Zimbabwe (2,5), Botswana (2,1), Namibia (930 mii) şi Swaziland (754 mii; -13,3) în Africa subsahariană (29,5; 63,0). În general, cea mai mare parte a destinaţiilor turistice, creşterile nu s-au ridicat la nivelul anului 2007 şi au înregistrat scăderi cu 3-5% ale fluxurilor turistice, datorită crizei economice din ţările emitente (Africa de Nord), fie tulburărilor politice, religioase sau etnice (Africa Orientală şi Centrală) sau calamităţilor naturale – secete şi inundaţii (Africa Occidentală şi Centrală). După

76

volumul încasărilor din turismul internaţional, Africa de Sud (7,6 mild. dolari USA), Maroc (7,2) şi Tunisia (2,9) sunt principale ţări receptoare.

Destinaţiile nord-africane: Maroc (+6%), Tunisia (+4%) şi Algeria (+2%), au creşteri bazate pe voiajele de lungă distanţă din Europa (60-70%), respectiv Marea Britanie, Germania (32%), Franţa (20-27%), Spania; aceste sporuri se datorează atractivităţii ofertei (vestigii istorice, plajă, sezon mai mare, echipamente de cazare şi agrement confortabile) ca şi preţurile mai competitive faţă de destinaţiile „euro” din Mediterana europeană, valorizarea „euro” faţă de deprecierea „lirei sterline”.

În această situaţie se află şi destinaţia Egipt (12,2 mil. sosiri; +15,9; 10,9 mild. dolari; 18,1%), statistic înregistrată la regiunea Orientul Mijlociu.

Destinaţiile din Africa de Vest şi Centrală: Senegal, Gambia, Ghana, Mali, Nigeria etc. au avut creşteri substanţiale cu 10-19%, iar exploatările de petrol şi minereuri încurajează turismul de afaceri. Deşi, provenienţa turiştilor este tot extracontinentală, ca pondere, în aceste destinaţii circulaţia intraregională se revigorează. În Africa Orientală, unele destinaţii ca Etiopia (+5,8%), Uganda (+31,5%), Tanzania (+8,4%), sporurile sosirilor sunt constante în ultimii ani, excepţie face Kenia (1,2 mil. sosiri; 6,6%), unde seceta generalizată şi frământările politice din 2008 au condus la scăderea fluxurilor turistice internaţionale. Destinaţiile Ruanda şi Burundi îşi consolidează oferta montană şi ariile protejate.

Parcurile naţionale şi oferta culturală atrag fluxuri turistice internaţionale europene, americane, asiatice (peste 80%), circulaţia regională este redusă, dată fiind slaba dezvoltare economică. Criza economică, afectează marile investiţii ale companiilor din Dubai şi Emiratele Arabe Unite în Ruanda, Senegal, Mozambic, Africa de Sud în infrastructură, hotelărie, agrement.

Destinaţiile Africii de Sud au înregistrat sosiri de turişti diferenţiate ca volum dar, în cea mai mare parte, cu rezultate pozitive: Republica Sud Africană (+8,3%), Botswana (5,1), Zimbabwe (9,7), Namibia (+10) etc. excepţie face Swaziland (-13%) şi Zambia (-9), care au recuperat, în parte, aceste scăderi în primul semestru al anului 2009.

Spre deosebire de celelalte destinaţii, cele din Africa australă, înregistrează o circulaţie turistică preponderent regională (72-75% în Africa de Sud, Zimbabwe, Botswana şi Namibia). Fluxurile intercontinentale se dirijează în proporţie de 15-20% dinspre Europa: Marea Britanie (30-35%), Germania (19-20%), Franţa, Olanda.

Cupa Mondială de Fotbal organizată de Republica Sud Africană în 2010, la care se previzionează mai mult de 90 mii vizitatori (FIFA) a multiplicat acţiunile de promovare, de construcţie şi renovare a infrastructurii (hoteluri, aeroporturi etc.), pentru care ţările Africii australe au creat marca „Africa de Sud fără frontiere” pentru vânzarea ofertei de produse turistice înainte şi după Cupă şi protejarea zonelor transfrontaliere şi a parcurilor naţionale.

Destinaţiile turistice din Oceanul Indian: Madagascar (+9%), Reunion (+4,2%), Mauritiu (2,6), Seychelles au obţinut uşoare creşteri pentru sosirile de turişti, cu toate că, circulaţia turistică internaţională este dependentă de piaţa îndepărtată a Europei, care este afectată de criza economică. Principalele ţări europene emitente sunt Franţa (40-45%), Germania, Marea Britanie, Italia, şi Rusia. Circulaţia intraregională este evaluată la cca. 20-25%. Principale destinaţii turistice ale

77

subregiunii sunt Mauritiu (1,5 mil. sosiri), Madagascar (30 mii), Reunion (500) şi Seychelles (260).

E. Regiunea Orientul Mijlociu a înregistrat, în anii 1990-2008, o creştere continuă a sosirilor de turişti străini (10,5% în perioada 1990-2008) şi mai ales, în anii 2006-2008 (14-18%). Astfel, în 2008, s-au înregistrat 55 mil. sosiri internaţionale faţă de 41 mil în 2006 şi 46,6 mil. în 2007.

Fluxurile turistice interregionale au crescut cu 3,1%, iar cele intraregionale cu 1,7% (2008/2007).

Încasările din turismul internaţional au crescut în anul 2008 cu 17%, în termeni reali 2,6 mild. dolari USA.

În subregiunea de Nord (Orientul Mijlociu propriu-zis) a sosit circa 11 mil. turişti străini, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Liban şi Siria (31%) urmate de Iordania (8,7%) şi Palestina. Regiunea de Sud a Orientului Mijlociu (Arabia), puternic dezvoltată economic, a atras peste 25 mil. turişti în 2008, sporurile cele mai mari s-au înregistrat în Arabia Saudită (+28%), Oman (13,3%) şi Bahrein (9,2%), Emiratele Arabe şi Yeme (6%).

Urmărind distribuţia fluxurilor turistice internaţionale, se observă unele diferenţieri pe destinaţii.

Libanul (1,273 mil.), după războaiele şi tulburările etnice-religioase din anii 2005/2006, a devenit o destinaţie de valoare favorită în lumea arabă atât pentru arabi, dar şi pentru europeni (în ordine: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Marea Britanie). Circulaţia regională arabă este foarte susţinută în perioada ramadanului (21 august-19 septembrie), iar cea intercontinentală de plajele şi staţiunile luxoase.

Promovarea în mediile internaţionale şi manifestările sportive (Maratonul internaţional şi Jocurile Francofoniei – septembrie şi octombrie –) sunt alte mijloace de a atrage turişti. Siria (5,4 mil. turişti) cu o ofertă culturală, are următoarea structură a fluxurilor internaţionale: 19% sirieni rezidenţi în străinătate, 64% turişti din regiune şi 17% din alte regiuni (continente). Iordania (3,7 mil. turişti sosiţi) înregistrează o creştere continuă şi constantă, cu fluxuri predominant regionale (peste 65%) şi intercontinentale (Europa, cu precădere). Modernizarea aeroportului Amman, dezvoltarea transportului aerian şi a companiilor aeriene vor susţine creşterea sosirilor internaţioanle.

Arabia Saudită, destinaţia cea mai importantă din regiune (14,7 mil. turişti; 9,7 mild. dolari USA) înregistrează sporuri mari în ultimii ani.

Circulaţia turistică este predominant intraregională. Bahrain destinaţie turistică importantă prin turismul de afaceri şi oferte de shoping şi agrement (5,0 mil. turişti) are, în general fluxuri turistice intraregionale, dar peste 40% sunt fluxuri intercontinentale (Europa, Asia). Emiratele Arabe Unite (peste 8 mil. turişti) au o circulaţie turistică în creştere urmare şi politicii de investiţii mari în infrastructură, în susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii cu profil turistic, dezvoltarea hotelieră, centre de artizanat şi shopping, centre de agrement, modernizarea circuitului Grand Prix de Formula 1 de pe insula Yas care atrage 60.000 turişti-spectatori din regiune şi din afară.

Circulaţia turistică este predominant intraregională.

78

V.3. Distribuţia regională a circulaţiei turistice în perspectiva anilor 2020Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Turismului estimează că turismul

internaţional va înregistra în anul 2020, circa 1,6 mild. de sosiri/de turişti, din care, aproape 1,2 mild. turişti vor reprezenta fluxurile intraregionale şi aproape 400 mil. pe cele interregionale (figura nr. 3). Mai concret, Europa va primi circa 717 mil. turişti (45,9%), Asia de Est şi Pacific 397 mil. (25,4%), America 282 mil. (18,1), urmând Asia de Sud 19 mil. (1,2) (tabelul nr. 5).

Figura nr. 3 Sosiri turişti internaţionali 1950-2020

Cele mai mari rate anuale de creştere a sosirilor de turişti se prognozează în regiunile: Asia de Est şi Pacific cu 6,5%, Orientul Mijlociu 7,1%, Asia de Sud 6,2% şi Africa 5,5%; în Europa şi America se estimează ritmuri reduse de 3,0% şi respectiv 3,9 procente, scăderi remarcate şi în cota de piaţă mondială (tabelul nr. 5.). Se remarcă, de altfel, şi scăderea ponderii călătoriilor intraregionale în favoarea voiajelor de lungă distanţă, intercontinentale.

Tabelul nr.5

RegiuneaAnul de bază

1995Previziuni

Rata medie anuală de creştere

Ponderea în total %

2010 2020 1995-2020 1995 2020

Total 565,41.000,

61.561,1 4,1 100 100

Africa 20,2 47,0 77,3 5,5 3,6 5,0Americi 108,9 190,4 282,3 3,9 19,3 18,1Asia de Est şi Pacific 81,4 195,2 397,2 6,5 14,4 25,4Europa 338,4 527,3 717,0 3,0 59,8 45,9Orientul Mijlociu 12,4 35,9 68,5 7,1 2,2 4,4Asia de Sud 4,2 10,6 18,8 6,2 0,7 1,2

Intraregional 464,1 790,91.183,

33,8 82,1 75,8

79

Orice altă regiune decât cele intraregionale

101,3 215,5 377,9 5,4 17,9 24,2

Sursa: Tourism Highlights, Edition 2009, OMT, Madrid.

Dacă se menţin estimările specialiştilor OMT, în 2020 se vor produce schimbări şi în ierarhizarea destinaţiilor turistice la nivel mondial (tabelul nr. 6). Conform prognozelor, China este proiectată pe locul I, Hong Kong pe locul V şi apoi destinaţiile Mexic, Rusia şi Cehia pe locurile VII, IX şi X. Destinaţiile tradiţionale Franţa, SUA şi Spania sunt surclasate pe locurile II, III şi IV.

Tabelul nr. 6Ran

gŢara Turişti sosiţi (mil.)

Creşterea medie anuală (%)1995-2020

1. China 130 7,82. Franţa 106 2,33. Statele Unite ale Americii 102 3,54. Spania 74 2,65. Hong Kong (China) 57 7,16. Marea Britanie 54 3,47. Italia 53 2,18. Mexic 49 3,69. Federaţia Rusă 48 8,510. Republica Cehă 44 4,0

Sursa: Tourism Highlights, Edition 2009, OMT, Madrid

Schimbări se prognozează şi în ce priveşte principalele bazine emitente de turişti la nivelul anilor 2020 (tabelul nr. 7).

Tabelul nr. 7Ran

gŢara

Număr turişti plecaţi (mil.)

1. Germania 1532. Japonia 1423. Statele Unite ale Americi 1234. China 1005. Marea Britanie 956. Franţa 557. Olanda 468. Italia 359. Canada 31

10. Federaţia Rusă 31Sursa: Tourism Highlights, Edition 2009, OMT, Madrid

Ţările asiatice China şi Japonia, cu un „boom” economic, în perspectivă, vor devansa ţări emitente tradiţionale ca SUA, Franţa şi Marea Britanie. Lista ţărilor emitente nu se schimbă ci numai rangul acestora în topul celor 10, ce dovedeşte şi schimbările economico-sociale prognozate, de altfel la orizont 2020.

Întrebări recapitulative1. Ştiţi numărul de turişti internaţionali în anul 1950? dar în anul 2008? Care

este rata de creştere?2. Care sunt regiunile turistice delimitate de OMT şi anomalia acestei clasificări?

80

3. Care sunt cauzele care au dus la diferenţierile regionale (creşteri, scăderi) în circulaţia turistică internaţională, pe regiuni?

4. Cum explicaţi ponderea şi rata anuală a fluxurilor turistice în Europa, Asia de Est şi Pacific şi Orientul Mijlociu?

5. De ce ritmul de creştere a sosirilor turistice internaţionale, în unele situaţii „nu ţine pasul” cu ritmul încasărilor valutare?

6. Explicaţi topul mondial al destinaţiilor turistice, ca sosiri şi încasări?7. Explicaţi circulaţia turistică intraregională în Europa, America şi Asia de Est

şi Pacific.8. De ce Europa va fi destinaţia turistică favorită în lume?9. Care sunt cele două oferte turistice europene care ocupă primul loc în Europa

şi în lume?10. Care sunt principalele destinaţii turistice în Europa?11. Găsiţi asemănările şi deosebirile între ofertele de litoral euromediteranean,

afromediteranean şi american (Florida)?12. Care sunt ofertele turistice de bază ale Americii de Nord?13. Care este oferta destinaţiei Caraibbiene?14. Care este oferta destinaţiei Americii Centrale?15. Care sunt destinaţiile turistice principale din Asia-Pacific? Ce oferte turistice

etalează fiecare?16. Ce condiţii trebuie să îndeplinească ofertele turistice aflate la distanţe mari

faţă de bazinele emitente?17. Ce elemente înlesnesc atracţia acestor destinaţii de mai sus?18. Enumeraţi câteva destinaţii turistice cu circulaţia predominantă regională

(intraregională).19. Enumeraţi destinaţii turistice cu circulaţie interregională preponderentă.20. De ce destinaţiile turistice nord africane au circulaţie turistică interregională

şi care este aceasta?21. De ce destinaţiile din Oceanul Indian au o circulaţie turistică interregională?22. De ce Emiratele Unite Arabe îşi dezvoltă oferta turistică şi pe ce se direcţionează?23. De ce credeţi că se produc schimbări în ierarhizarea destinaţiilor turistice în

perspectiva anilor 2020?24. Explicaţi schimbările din ierarhia ţărilor emitente de turişti în anul 2020?25. Ce evenimente majore pot schimba distribuţia fluxurilor turistice într-o

regiune sau pe glob?CAPITOLUL VI

ROMÂNIA ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL

VI.1. Sosiri de vizitatori străini la frontierăRomânia reprezintă, în aceşti ani, o destinaţie turistică neatractivă pentru

turismul internaţional.Astfel, România, în anul 2008, a primit 8,862 milioane de vizitatori străini, cu

+14,8% faţă de cei înregistraţi în anul 2007, ceea ce reprezintă 0,90% din circulaţia cu turişti internaţionali pe plan mondial.

81

Sosirile vizitatorilor străini provin în majoritate (94,9%) din ţări situate în Europa (8,410 mil.) şi numai 2,20% din America (1,55% SUA), Asia (2,52), Africa (0,20), Australia şi Oceania (0,20).

Deci, se remarcă o circulaţie intraregională specifică ţărilor europene. Circulaţia intercontinentală (interregională) este legată în principiu, de turismul de afaceri şi vizite la rude, în niciun caz de loisir.

Urmărind structura sosirilor vizitatorilor din Europa, analiza evidenţiază mai ales, circulaţia intraregională, dar, şi o lacună a statisticilor româneşti în domeniu şi anume înregistrările „micului trafic”, ceea ce este în afara normelor stabilite de OMT3. A se observa sosirile de turişti la punctele de frontieră folosite de „micul trafic” transfrontalier (INS, 2008).

Sosirile vizitatorilor străini din Europa provin în majoritate din ţările Uniunii Europene (62,8% respectiv 5,566 milioane sosiri).

Ţările europene de origine a turiştilor de pe primele patru locuri, după ponderea în numărul total de sosiri, sunt: Ungaria (22,0%), Republica Moldova (16,1%), Bulgaria (12,6%), Ucraina (8,2%), la care adăugăm Serbia (2,07%), ţări limitrofe României, cu un mic trafic accentuat. Ponderea acestor ţări în sosirile la frontieră ajunge la 61,0% din totalul sosirilor din Europa.

Turiştii din ţările europene mai îndepărtate, care vin în România, dar, în scopuri turisticve şi au o pondere mai mare în sosirile de turişti sunt din Germania (5,9%), Italia (4,9%), Polonia (3,1%), Franţa (2,0%), Austria (2,3%), Turcia (3,4%) etc.

Mijloacele de transport folosite de vizitatorii străini care sosesc în România sunt, în ordine: transportul rutier (77,7%), care a înregistrat o creştere de 19,7% faţă de 2007; transportul aerian (16,5%); transportul feroviar (2,9%) şi transportul naval (2,9%).

VI.2. Sosiri de turişti străini în spaţiile de cazareAcest indicator arată, estimativ, circulaţia turistică internaţională la nivelul ţării

şi atracţia turistică a destinaţiilor româneşti.În anul 2008 au fost înregistraţi în spaţiile de cazare din România 1,46 milioane

turişti străini, din care din Europa (83,5%; 1,22 mil.), America (6,65%; 97.400), Asia (7,66%; 112.433), Australia şi alte ţări.

Dintre turiştii europeni cazaţi, 87,7% au provenit din Uniunea Europeană, din ţări ca: Germania (1,45%), Italia (1,12%), Franţa (0,78%), Anglia (0,56%), Austria (0,48%), Spania (0,45%) etc. Din ţările vecine, ponderea turiştilor cazaţi aparţine ţărilor: Ungaria (6,28%), Bulgaria (1,79%) şi Republica Moldova (1,55%)4. Din America, turiştii nord americani reprezintă 6,06%, iar din Asia, ponderea o reprezintă cei din China şi Coreea.

Pe destinaţii turistice, ponderea turiştilor străini cazaţi în spaţiile colective de cazare este destul de diferenţiată.

3 Metodologia României spune „numărul de sosiri sau plecări ale vizitatorilor este diferit de numărul persoanelor care intră în ţară, respectiv ies din ţară. Aceeaşi persoană din străinătate poate realiza mai multe călătorii în ţară, în perioada respectivă, fiind înregistrată de fiecare dată ca o nouă sosire. La fel se procedează la plecările vizitatorilor români în străinătate„ (INS, 2008).4 Ponderile turiştilor cazaţi sunt raportate la numărul total de turişti cazaţi.

82

Astfel, oraşele reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti atrag cca 75% dintre turiştii străini, dată fiind oferta culturală, turismul de afaceri şi predominanţa spaţiilor de cazare de confort superior. Localităţile cuprinse, în general, în circuitele turistice înregistrează 11,8%. Urmează, în ordine ponderilor, staţiunile turistice montane cu 7,2%, staţiunile de litoral 2,8%, staţiunile balneoclimatice 2,0%, iar Delta Dunării 1,2%. Destinaţia „spaţiu rural” cu oferta pentru turism rural şi agroturism, reprezintă o pondere redusă şi este cuprinsă în destinaţia alte „localităţi”.

VI.3. Plecări ale vizitatorilor români în străinătateNumărul de plecări ale vizitatorilor români în străinătate în anul 2008 a fost de

13,072 milioane, în creştere cu 19,1% faţă de anul 2007.Structura vizitatorilor români după mijlocul de transport utilizat în anul 2008 a

fost: transportul rutier (79,4%); transportul aerian (18,4%), în creştere faţă de 2007 (23,6%) datorită folosirii zborurilor de tip low cost; transportul feroviar (2,0%) şi transportul naval (0,2%).

Din datele înregistrate la frontieră se observă că 81,56% din plecările românilor în străinătate se dirijează spre ţările limitrofe: Ungaria (45,0%), Ucraina (12,27%), Bulgaria (10,84%), Serbia (9,01) şi Republica Moldova (4,24%) (deci micul trafic, în principal).

Urmărind distribuirea plecărilor prin punctele de frontieră destinate micului trafic, concluzionăm că majoritatea acestor plecări sunt transfriontaliere, în micul trafic.

Plecările românilor către destinaţiile intraregionale sau interregionale sunt determinate de participarea la acţiuni turistice legate de călătoriile turistice, voiaje forfetare, sejururi vacanţiere, călătorii de afaceri şi alte aranjamente turistice prin agenţii de turism sau pe cont propriu.

Unele cifre mai vechi (2005-2006) evidenţiază printre destinaţiile europene favorite: Bulgaria, Italia, Grecia, Austria, Spania, Serbia, Croaţia, Ungaria, Belgia, Cehia, Portugalia etc., iar din Asia, Turcia şi Israel (în ordinea ponderilor de sosiri).

Întrebări recapitulative1. Care sunt destinaţiile turistice româneşti?2. Care este structura circulaţiei turistice internaţională a României?3. Care sunt principalele ţări emitente de turişti din Europa?4. Ce este „micul trafic”?5. Care este ponderea mijloacelor de transport folosite de turiştii străini?6. Care sunt principalele destinaţii turistice ale românilor în Europa?7. Care sunt acţiunile turistice la care participă românii în străinătate?8. Care sunt mijloacele de turism preferate de români în acţiunile externe?9. Care sunt destinaţiile româneşti cele mai atractive în prezent pentru străini?

10. De ce credeţi că destinaţiile turistice ale României nu prezintă prea mare atractivitate pentru turiştii străini faţă de alte destinaţii din Europa?

83