globalizare Și regionalizare

24
UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI, FACULTATEA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE, DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE GLOBALIZAREA ŞI REGIONALIZARE MASTERANDA:ALBULESCU ANDREEA, SARI, GR.411

Upload: alealexandra01

Post on 01-Jan-2016

21 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI,

FACULTATEA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE, DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE

GLOBALIZAREA ŞI REGIONALIZARE

MASTERANDA:ALBULESCU ANDREEA,

SARI, GR.411

TG-JIU

2013

Page 2: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Abstract

Lucrarea, Globalizare şi regionalizare, prezintă conceptele de globalizare şi

regionalizare, precum şi legătura dintre acestea. M-am axat pe înţelegerea lor, realizând o

analiză mai amplă, de explicitare a acestora. Am urmărit de la evoluția istorică până la

consecințele pe care le aduc aceste fenomene. Atât globalizarea, cât și regionalizarea sunt

considerate trăsături moderne ale economiei contemporane, deși relația dintre ele este una

controversată.

Acest studiu are la bază o bibliografie diversificată și de actualitate, regăsind de

altfel și surse electronice. Ca metode de cercetare am folosit observația, studiul

documentelor, metoda bibliografica, toate acestea fiind metode indirecte de cercetare.

Cuvinte cheie

globalizare, regionalizare, proces, integrare, economie

Page 3: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Introducere

Tema aleasă, Globalizare și regionalizare, urmărește cunoașterea și înțelegerea

conceptelor de globalizare și regionalizare. Globalizarea a apărut încă din anii ’60 în scrierile

franceze şi americane, iar termenul de regionalizarea a fost introdus pentru prima dată în

dicționar în anul 1961.

Nu putem spune că există o definiție a globalizării acceptată de toată lumea și

înțeleasă, probabil, nici definitivă. Motivul rezultă din faptul că, globalizarea subinclude o

multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei

societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. Globalizarea

poate fi definită ca o tendință de reordonare a lumii cu scopul de a depăși limitele vechii

ordini.

Definirea globalizării ca un proces ridică numeroase probleme, deoarece este

un termen modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială. De

exemplu, în context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele

comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.

Globalizarea, ca de altfel şi alte tipuri de schimbare radicală, cum ar fi tranziţia

postcomunistă, se pretează cel mai bine la relevarea mecanismelor delicate ale progresului

înţelegerii. Fiind vorba de procese cu impact profund, practic de natura celor care generează o

redistribuire a puterilor-economice, politice, doctrinare, culturale, militare etc.- în lume,

înţelegerea devine captivă conjucturilor de moment1.

În prezent, globalizarea este atacată de toată lumea. Poate fi o forţă de propagare a

binelui: globalizarea ideilor privitoare la democraţie şi la societatea civilă a schimbat modul

de gândire al oamenilor. Globalizarea a făcut ca sute de milioane de oameni să ajungă la un

nivel de trai superior celui la care ei s-ar fi gândit. Globalizarea economiei a adus foloase

tărilor care au profitat de ea identificând noi pieţe de export şi atrăgând investiţii străine. Sau

poate fi o forţă de propagare a răului, deoarece pentru milioane de oameni însă globalizarea

nu a adus nimic. Situaţia multora chiar s-a înrăutăţit, locurile lor de muncă fiind desfiinţate,

iar traiul devenind mai nesigur2.

1 Dinu Marin, Globalizarea şi aproximările ei, Bucureşti: Economică,2004, p. 17

2 Joseph E. Stiglitz, Globalizare. Speranțe și deziluzii, Bucureşti: Economică, 2005, p.378

Page 4: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Termenele regiune, regionalism, regionalizare sunt strans legate între ele și nu pot fi

despărțite, de aceea ele trebuie studiate împreună. Termenul de regionalizare este legat de

abordarea referitoare la integrare, dar și la fragmentarea.

Integrarea și fragmentarea, laturi ale aceluiași proces, revendică o creștere a

importanței regiunilor în plan internațional, ajungându-se să se vorbească tot mai frecvent de

o Europă a regiunilor; regiunile nu reprezintă doar un nivel intermediar între autoritățile

centrale și cele locale, ci devin, alături de stat și comunități locale una din laturile triunghiului

în care se dezvoltă procesul de integrare europeană3.

Regionalizarea este definită de Jilberto A. E. F. Mommem, în lucrarea sa

Regionalisation and Globalization in the Modern World Economy ca fiind un proces de

integrare la nivelului unei regiuni.

3 Gorun Adrian, Dezvoltarea socială și globalizare, Târgu Jiu: Academica Brâncuși, 2012, p. 131

Page 5: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

Fiind un concept relativ nou, globalizarea nu a beneficiat de o definiție clară. Dovada

cea mai concludentă o constituie faptul că, de-a lungul mai multor ani, ea a fost abordată din

diverse unghiuri de vedere, fiind adesea controversată. Primele momente, trepte de

formalizare științifică, au fost realizată prin încercarea de a stabili o legatură între ceea ce am

putea numi, cu o oarecare rezervă, transnațional și conștiință globală a popoarelor. Aceste

termene au fost folosite drept argument în semnalarea existenței unui sistem internațional de

relații menite să sensibilizeze opinia publică asupra protecției mediului natural, stabilirii unor

obiective economice comune cu scopul combaterii sărăciei în lume, intensificării schimburilor

de mărfuri și servicii pe baze mai echitabile, afrirmării unor valori culturale care au intrat

demult în patrimoniul omenirii si altele. Nu au lipsit , în acest context, nici încercările de

unificare a unor religii, deși, până la urmă, religia s-a dovedit a fi unul dintre factorii cei mai

dificili în procesul globalizării4.

În ultimul deceniu, fenomenul de globalizare s-a accelerat a determinat o creştere tot

mai evidentă a nivelului de interdependenţă şi interacţiune economică a lumii. Deşi

globalizarea vizează în mod deosebit sfera economicului, efectele sale au conotaţii şi asupra

domeniilor social-culturale, politico militare, al securităţii globale şi regionale.

Globalizarea este un fenomen istoric și de actualitate, fiind mai caracteristic mai

degrabă în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, de aceea este necesar ca înainte a

începe definirea lui, să prezentăm fazele evolutive ale acestui proces:

- Faza germinală (Europa 1400-1750), când apar primele hărți ale planetei, ca urmare a

nevoi descoperirilor geografice, este adoptat calendarul universal, începând să se

contureze hotarele viitoarelor puteri coloniale;

- Faza incipentă (Europa 1750-1875), în cadrul căreia apar statele națiune, încep să se

dezvolte diplomația formală dintre ele, apar primele convenții legale internaționale,

precum și primele idei despre internaționalism și universalism

- Faza decolării (take off), 1873-1925, când are loc un proces de conceptualizare a lumii

în termenii existenței unei singure societăți internaționale și a unei singure umanități,

proces favorizat de amplificarea legăturilor comerciale dintre națiuni independente,

extinderea comunicațiilor, apariția unor migrații de masă, îndeosebi dinspre Europa

spre America

4 Ion Popescu, et al, Globalizare mit și realitate, București: Economică, 2004, p. 11

Page 6: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

- Faza disputelor pentru hegemonia mondială (1925-1969), declanșată de Primul Război

Mondial, temperate, într-o oarecare măsură, de înființarea Ligi Națiunilor, și după

aceea, a Organizației Națiunilor Unite, care a implementat conceptele de crime de

război și crime împotriva umanității și a atras atenția, prin intermediul unor organisme

specializate ale sale, asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu

caracter global (poluarea, explozia demografică, epuizarea resurselor, etc)

- În fine, în ultimele decenii ale secolului XX, când s-au făcut progrese uriașe în

explorarea spațiului cosmic și în telecomunicații, am asistat la apariția diferitelor

forme de integrare regională pe fondul adâncirii fără perecedent a diviziunii

internaționale a muncii5.

 Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase

semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale,

creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale.

Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând pătrunderea

valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional, pot fi atribuite

acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea  informaţiei şi a culturii,

despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte forme de comunicare şi despre

mobilitatea crescută a comercializării ideilor6.

Globalizarea este un fenomen relativ recent care deosebeşte

prezentul de ceea ce se petrecea acum 50 sau chiar 25 de ani, având anumite caracteristici

care pot explica originile globalizării cum ar fi: integrarea în pieţele mondiale ale economiilor

naţionale, cunoaşterea tot mai bună a produselor şi serviciilor folosite pe piaţa, sfârşitul

bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa costurilor de producţie, şi, nu în ultimul

rând configurarea noilor blocuri economice.

La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de capital

erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton Woods, Fondul

Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute tocmai pentru a facilita

comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin restricţionarea fluxurilor

de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au fost treptat înlăturate, iar pieţele

financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din anul 1973, s-au dezvoltat rapid.

Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la începutul anilor `80, în timpul lui Ronald

5 Ion Popescu, et all, op.cit., p. 26-276 George Soros, Despre globalizare, Iași: Polirom, 2002, p. 23

Page 7: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare devenind cu adevărat globale la începutul

anilor '90, după colapsul imperiului sovietic7.

Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au

suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de securitate

socială. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri private şi cele

publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale. Pieţele financiare globale

pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de

urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt

în ţările în curs de dezvoltare8.

Asupra celor menționate mai sus, R. Robertson a ținut să formuleze anumite

argumente. El nu spune că globalizarea este în mod necesar un lucru bun sau rău, că ar avea

un caracter moral sau nu. De asemenea, el nu afirmă categoric că omenirea, pe cale de

consecință în urma globalizării, ar deveni mai integrată sau armonioasă. Dimpotrivă,

experiența istorică a ultimelor decenii ne arată că sursele de conflict au dispărut, multe dintre

disputele ivite între națiuni căpătând chiar forme deschise, cu consecințe grave pentru

moment, dar, mai ales, pentru viitorul apropriat. Acest lucru a demonstrat relativitatea stării

de normalitate, într-o lume în care un eveniment major, petrecut într-un anumit loc, poate să

producă efecte (pozitive sau negative) aproape instantaneu la mari distanțe9.

Pentru a înțelege cât mai bine globalizarea, sunt necesare câte distincții conceputale

legate de distanța în cadrul interdependețelor mondiale, fie ele vizând sfera economicului,

sfera valorilor.

Prima distincție trebuie făcută plecând de la premisa după care există clare

interdependețe ale statelor naționale manifestate în raport cu regionalizarea. Acest termen

desemnează recunoașterea interdependeței unui grup de state naționale, particularizat de

caracteristici geografice și de dezvoltare, având drept consecință crearea unei viziuni, a unor

opțiuni, a unor strategii comune. A doua distincție trebuie făcută plecând de la premisa după

care există similitudini de organizare și de abordare a unor probleme între statele naționale, în

virtutea împrejurării că ele împărtășesc valorile lumii civilizate, în raport cu generalizarea.

Prin termenul de generalizare se înțelege atribuirea unor organizări și abordări anumitor state

naționale celorlate state naționale care împărtășesc valorile lumii civilizate10 .

7 George Soros, op.cit., p. 238 Globalizare şi România în contextul globalizării, disponibil la http://www.acuz.net/html/Globalizarea_si_Romania_in_contextul_globalizarii.html accesat la data de 16.04.20139 Ion Popescu, et al, op.cit., p.13 apud Robertson R, Globalization, Sage, London, 1992, p. 5610 Andrei Marga, Religia în era globalizării, Cluj Napoca: Fundația pentru Studii Europene, 2003, p.16-17

Page 8: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

A treia distincție trebuie făcută plecând de la premisa diversității ireductibile a statelor

naționale, sub aspectul tradițiilor culturale, la nivelul de dezvoltare, al intereselor în raport cu

fragmentarea. Acest termen face referire la scindarea patrimoniului valorilor comune în

interpretări pliate la interese și la contexte. A patra distincție trebuie făcută plecând de la

premisa după care viața noastră este legată de inevitabil de comunități locale-prin locuințe,

cercul de prieteni etc- în raport cu localizarea. Termenul conturează situarea inveitabilă a

vieții noastre în cadrul unor comunități locale, care dezvoltă perspective de abordare și soluții

proprii pentru anumite probleme, în funcție de datele concrete ale situației11.

În continuare vom studia coordonatele care pun în evidență consecințele globalizării

care au afectat toate tările, fie ele în mod pozitiv, fie în mod negativ, precum: interdependența

economică sau o amenințare la adresa securității economice, internaționalizarea crizelor prin

creșterea sensibilității economiei mondiale, dependența față de resurse, informații și

tehnologie, suportare globală pentru refacerea mediului și altele.

Interdependența econonomică sporită și generalizată a tărilor lumii va determina o

creștere la nivel global și regional sau reprezintă o amenințare la adresa securității economice?

În economie, globalizarea a stârnit până acum opoziții ce acuzau sărăcia încă și mai

accentuată a săracilor deja existenți în diferite locuri din lume și împrejurarea că deschiderea

piețelor îi avantajează pe cei pregătiți să concureze cu succes și îi subminează pe ceilalți.

Integrarea între tările și popoarele lumii, determină o enormă reducere a costurilor

transporturilor și comunicațiilor, s-a extins acțiunea companiilor multinaționale, ce fac să

circule nu doar capitaluri și bunuri, ci și tehnologii, și s-au creat instituții internaționale ce

operează din perspectivă transnațională12. Globalizarea poate reprezenta o amenințare la

adresa securității economice a unor tări, întrucât această interdependență între economia

mațională și cea mondială poate să împiedice guvernul să își gestioneze propria econonomie.

Este adevărat că, globalizarea este un proces complex, care a adus pentru unele cazuri o

creștere major și pentru altele a generat nesiguranță, asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm

ceea ce ea ne oferă și să nu încercam sa reparăm ceea ce se poate.

Globalizarea are ca efect și o creștere a sensibilității economiei mondiale față de orice

deraiere sau dificultate locală sau regională. Interacțiunea economiilor naționale determină

reducerea posibilităților de anticipare și de prevenire a crizelor economico-financiare. De

11 Ibid, p.16-1712 Ibid, p. 23-24

Page 9: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

asemenea, sincopele în relațiile politico-economice internaționale pot amenința și perturba

capacitatea tehnologică și militară sau a mai multora13.

Gradul mare de dependență față de resursele, informațiile și tehnologiile din alte tări

determinată reducerea nivelului suveranității naționale. Dependență financiară de realțiile de

parteneriat și colaborare externă nu permit, uneori, guvernelor să ia decizii potrivit interesului

naționale, ceea ce poate avea repercusiuni negative asupra altor domenii decât cel economic,

cum ar fi identitatea culturală ținerea sub control a elementelor și grupurilor infracționale și

mafiote transfrontaliere14.

La fel de important este și efectul globalizării asupra democrației. Globalizarea, așa

cum s-a afirmat, încearcă să înlocuiască dicatatura elitelor naționale cu dictatura finanțelor

internaționale. Tărilor li s-a spus efectiv că, dacă nu îndeplinesc anumite condiții, piețele de

capital su FMI va refuza să le împrumute bani. Ele sunt practic obligate de piețele și

instituțiile financiare internaționale să renunțe la suveranitatea lor. Tările au totuși opțiunile

lor, iar dintre acestea una se referă la măsura în care ele doresc să asculte de ceea ce le spun

piețele internaționale de capital. Chiar dacă creșterea economică ar fi influențată negativ,

aceasta ar fi un cost pe care multe tări în curs de dezvoltarea ar putea fi dispuse să-l suporte

pentru a crea o societate pe baze democratice și echitabile superioare15.

 Apariţia şi dezvoltarea aranjamentelor economice regionale, concomitent cu adâncirea procesului

de globalizare sunt două forţe dinamice şi uneori contradictorii care definesc economia mondială

contemporană. Desfăşurarea concomitentă a globalizării şi regionalizării a generat o economie

mondialădin ce în ce mai interdependentă.

Procesul de regionalizare se desfăşoară concomitent cu procesul de globalizare a economiei.

Ambele tendinţe, globalizarea şi regionalizarea, determină diversificarea relaţiilor dintre entităţi

economice (în special state şi corporaţii), făcând să se atenueze, cel puţin din punct de vedere

economic, rolul graniţelor naţionale.

Regionalizarea este procesul realizării unor aranjamente comerciale regionale cu grade

diferite de integrare astfel economia mondială contemporană cunoaşte o evoluţie complexă,

uneori contradictorie în paralel cu integrarea crescândă a economiei mondiale are loc şi o

fragmentare a acesteia.

Fenomenul regionalizarii desemneaza tendință de a vedea statele apartinând aceleași

regiuni geografice apropiindu-se din punct de vedere economic și/sau politic. Pana in prezent,

13 Ina Raluca Tomescu, Visarion Neagoe, Geopolitică şi strategii de securitate, Bucureşti: Universităţii Naţionale de Apărare, 2005, p. 34414Ibid., p. 34415 Joseph E. Stiglitz, op.cit., p. 377

Page 10: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

motivatia a fost, in primul rand, economica si aceasta a fost transpusa in practica prin

adoptarea si inmultirea, treptata, de acorduri regionale, mai intai comerciale, apoi si de alta

natura. Gruparea regionala a mai multor state a dus la formarea asa-numitelor blocuri

regionale, ceea ce sugereaza ideea de coeziune, de unitate si solidaritate. Exista mai multe

tipuri de uniuni/blocuri regionale, de la cea mai simpla, zona de liber schimb, la cea mai

integrata si complexa, uniunea economica16.

Procesul de regionalizare, de extindere a numărului şi ariei grupărilor de integrare economică

regională, cunoaşte un avânt deosebit după cel de-al doilea război mondial din varii motive. Prin

constituire a acestora, ţările lumii şi, în special, ţările în dezvoltare au urmărit să-şi potenţeze

eforturile în vederea creşterii economice susţinute, să contracareze efectele relaţiilor externe

inechitabile şi să lichideze subdezvoltarea. El a evoluat pe parcursul mai multor etape:

- Primul val de regionalizare a comerţului internaţional a debutat la începutul anilor ’50 în

Europa, prin crearea Comunităţii Europene, a continuat în Africa, din considerente de

realizare a unor deziderate economice stringente sau, pur şi simplu, din raţiuni de imitare

a marilor metropole, şi s-a extins în America Centrală şi de Sud, Asia de Sud-Est şi

Orientul Mijlociu. Specifică acestei perioade a fost dorinţa de a dinamiza schimburile

intra regionale. Acest val de regionalism reprezintă începutul unui proces de mare

complexitate.

- Al doilea val de regionalizare a comerţului internaţional a debutat la mijlocul anilor ’80,

perioadă în care SUA a devenit principalul actor. În această perioadă CEE a pus bazele

pieţei interne unice. În acelaşi timp, după semnarea şi încheierea unor acorduri de liber

schimb bilaterale cu Israel şi Canada, SUA a lansat propunerea de creare a unei zone de liber

schimb la nivel nord-american, concretizatăîn crearea NAFTA, în 1994. Vechile

uniuni vamale sau zonele de liber schimb din Africa, Asia şi America Latină au fost

revizuite sau au fost completate cu altele noi. Noi dimensiuni ale colabor ării se

înregistrează în Piaţa Comună a Americii Centrale şi în ASEAN . În partea de sud a

Americii Latine a fost creată Piaţa Comună a Sudului (MERCOSUR), într-o regiune în

care existau şi alte grupări integraţioniste regionale17.

16 Globalizare și Regionalizare disponibil la http://www.scribd.com/doc/82854048/globalizare-si-regionalizare accesat la data de 18.04.201317 Integrare și Regionalizare disponibil la http://www.scribd.com/doc/132773131/Cap-7-Integrare-Regionalizare accesat la data de 18.04.2013

Page 11: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Uniunea economica reprezinta tipul cel mai integrat, presupunand, pe langa libera

circulatie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalului, si existenta politicilor

macroeconomice comune.

Unica grupare regionala de acest fel este Uniunea Europeană, care a inceput ca o piata

comuna a carbunelui si otelului (1951) si a continuat ca o piata comuna in toata domeniile

liberei circulatii (1957, Comunitatea Economica Europeana). Din 1992 are actuala denumire,

realizand ulterior uniunea vamala si monetara, iar in prezent are ca obiectiv uniunea politica si

o politica externa de securitate comuna.

De aici ne putem da seama că Uniunea Europeană ca și grupare regională prezintă

următoarele avantaje:

- Zona de liber schimb presupune liberalizarea schimburilor de produse între ţările

membre, statele menţinându-şi autonomia în politica comercială faţă de terţi: se

caracterizează prin libera circulaţie a produselor şi serviciilor, ţările membre

păstrându-şi fiecare propria politică comercială faţă de terţi. Zonele de liber schimb

pot viza toate produsele care fac obiectul schimburilor reciproce sau doar anumite

categorii de produse.

- Uniunea vamală elimină toate obstacolele din calea liberei circulaţii a mărfurilor între

ţările participante. De asemenea se elaborează şi se aplică o politică comercială

comună faţă de terţi şi un tarif vamal comun. Odată ce un produs a fost admis în

interiorul uniunii vamale, el poate circula liber. În acest stadiu începe şi procesul de

uniformizare al legislaţiei vamale.

- Piaţa comună presupune un acord care extinde dispoziţiile uniunii vamale din

domeniul schimburilor şi la nivelul factorilor de producţie. Ea este în primul rând o

uniune vamală la care se adaugă libera circulaţie în interiorul pieţei unite a factorilor

de producţie – forţa de muncă şi capitalul. În acest stadiu se deschid mai multe

opţiunii cu privire la relaţiile comerciale faţă de terţi

- Uniunea economică implică pe lângă o piaţă comună şi un grad mai mare de

coordonare, chiar o unificare a politicilor economice sectoriale paralel cu regularizarea

politicilor de coordonare a pieţelor. Politicile macroeconomice sunt supuse unei

puternice uniformizări. În plus faţă de politica economică comună faţă de terţi, se

dezvoltă politica externă privitoare la producţie, forţe de producţie şi evoluţii

sectoriale.

- Uniunea monetară este o formă de cooperare care apare în stadiul mai avansat al

pieţei comune – după realizarea liberei circulaţii a capitalurilor – şi conduce la crearea

Page 12: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

unor rate de schimb cu un avansat grad de stabilitate şi chiar a unei monede comune,

care să circule în spaţiul integrat. O astfel de uniune presupune un grad avansat de

integrare a politicilor monetare şi bugetare.

Regionalizarea se poate manifesta atât în plan naţional cât şi internaţional. În plan

internaţional ca exemple doar în Europa ar fi: cooperarea scandinavă, cea dintre statele

Benelux şi mai recent Uniunea Europeană.

Termenul regionalizarea este, în general, înţeles drept crearea unui nivel nou în

organizarea teritorială a unui stat; instituţiile noi pot varia în privinţa responsabilităţilor şi

autorităţilor create, acestea fiind întotdeauna supraimpuse instituţiilor locale existente.

Regionalizarea este un proces pe termen lung, prin care statul introduce un al doilea

nivel de guvernare. Regionalizarea reflectă o tendinţă crescândă de identificare a unor

instituţii cu o regiune, dar această idee şi acele instituţii fiind extrem de eterogene de la o ţară

la alta. Termenul de regionalizare a devenit mai larg şi presupune un proces prin care se

creează o capacitate sub-naţională dar supra-locală pentru acţiuni de dezvoltare a unei zone

geografice specifice18.

Regionalizarea și regionalismul sunt două procese cu caracter politic și administrativ

care nu trebuie confundate între ele. Regionalismul este un proces ce evoluează de jos în sus,

în raport cu cele trei faze- apariția conștiinței regionale, mișcările regionale și acțiunile

regionale și dezvoltarea instituțiilor regionale sau a puterilor regionale. El exprimă conștiința

de sine a populației unei comunități, o stare de spirit în care interesele comune sunt

conștientizate și populația aspiră să participe la gestionarea lor. Regionalizarea este, în esență,

un răspuns al statului la provocările regionalismului, și spre deosebire de acesta, ea are o

traiectorie descendentă, deși orientată spre alte scopuri și este susținută prin alte mijloace. În

replică la regionalism, statului poate să recunoască identitatea regională, asigurând, prin

măsuri specifice identitatea regională la gestionarea propriilor probleme și afaceri19.

Indiferent de zona în care regionalizarea se produce ea urmărește un tipar concentrat

într-o serie de proceduri. În primul rând, conștientizează dezechilibrele regionale existente,

din care rezultă fie un stat-organism al său, fie Uniunea Europeană-aparat propriu, suprastatal.

În al doilea rând, aparatul proiectează, deconcentrează la nivel regional activități prea

focalizate în unele puncte forte ale spațiului național sau european. În al treilea rând, eta

18 Regionalizare și globalizare disponibil la http://www.scribd.com/doc/82222472/47252315-Regionalizare-%C5%9Fi-regionalism accesat la data de 19.04.201319 Gorun Adrian, op. cit., p. 139-140

Page 13: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

instituției regionale constă în obținerea puterii decizionale, concentrizată în instituții proprii la

nivel regional și exercitată în acest spațiu20.

Astfel, procesul regionalizării are ca obiect fundamental realizarea unui bun echilibru

în distribuția valorilor prin încercarea de a ridica zonele mai puțin dezvoltate. În funcție de

caracteristicile ei, regionalizare poate fi:

- Regionalizare politică (Spania)

- Regionalizarea încoroprată, rezultat al creării statului unitar prin unirea mai multor

state care iși păstrează o anumită individualitate (Marea Britanie)

- Regionalizare diversificată, cu cadre regionale stabilite nu numai după criteriul

teritorial și politic, ci și după criterii de limbă și cultură (Beligia înainte de

federalizare)

- Regionalizare administrativă clasică, prin descentralizare, regiunile constituindu-se

drept colectivități teritoriale locale, autonome din punct de vedere administrativ

( Franța)

- Regionalizare funcțională prin deconcentare, prin crearea regiunilor doar ca simple

circumscripții ale administrației de stat ( Grecia)

- Regionalizare prin cooperare, constituindu-se regiunile ca forme instituționalizate de

cooperare între comunitățile teritoriale locale (România)21.

.

20 Gorun Adrian, op. cit. , p. 14021 Ibid, p. 140-141 apud Corneliu Livliu Popescu, Autonomia locală și integrarea europeană, București, All Beck, 1990, p. 140-141

Page 14: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Concluzii

În urma studierii acestor concepte, globalizare si regionalizare, pot spune ca am reușit

să le înțeleg realizând diferite abordări și relații între ele, părțile pozitive, părțile negative și

efectele pe care le-au realizat acestea.

Globlizarea este un concept vechi, dar și unul nou. Începând cu anii 60 și până în

prezent a reușit să acapareze toate domeniile și să realizeze o relației strânsă între oameni-

tehnologie-politică-economie. Toți acești factori, daca îi putem numi așa au reușit să aducă

procesul de globalizare în stadiul în care se află acum. Pe de o parte, globalizarea a produs

efecte benefice, cum ar fi dezvoltare economică mondială, o explozie a noilor tehnologii, o

interdependență economică, dar pe de altă parte a prdus și teamă, oamenii considerând ca

aceasta a adus la o creștere inegală a națiunilor, o accetuare a sărăciei în anumite tări.

Regionalizarea și-a făcut simțită prezenta, încă de la începutul anilor 50, prin

realizarea Comunității Europene. Regionalizarea poate fi o integrare regională, o integrară

economică, o integrare globală. Termenul are o mulţime de definiţii unele contradictorii, dar

unanim acceptat este faptul că, regionalizarea poate fi înţeleasă atât ca un proces cât şi ca o

stare de fapt la care se ajunge printr-o mulţime de transformări.

Toate aceste transformări, legate de liberul schimb al mărfurilor, integrare economică,

piată comună, uniune monetară, au adus beneficii pentru comunitățile realizate de –a lungul

timpului. Un exemplu relevat este, Uniunea Europeană, care si-a pus bazele ca o piață comuna

a cărbunelui și oțelului (1951) și a continuat ca o piață comuna în toate domeniile liberei

circulații (1957, Comunitatea Economica Europeana). În prezent are un număr total de 27 de

state, iar Croția se așteapră a fi cel de-ai 28-lea stat începând cu 1 iulie 2013.

Regionalizare și globalizare poti fi considerate două caracteristici ale economiei

mondiale contemporane care se stimulează reciproc. Ele se completează reciproc, întrucât

regionalizare poate favoriza procesul de globalizare prin înlăturarea barierelor inter-regionale,

prin stimularea tărilor în realizarea unui capital substanțial, încurajarea investitorilor străini,

stimularea competiției între state. De asemenea și globalizare stimulează într-o anumită

măsură procesul de integrare regională, prin presiunea pe care o creează de a transfera

responsabilitățile de la instituțiile naționale, mai capabile de o perspectivă mai amplă asupra

economiei mondiale.

Page 15: GLOBALIZARE ȘI REGIONALIZARE

Bibliografie

VOLUME

Dinu, Marin, Globalizarea şi aproximările ei, Bucureşti, Economică, 2004

Gorun, Adrian, Geopolitică, Geostrategie, Globalizare, Academica Brâncuși, Târgu

Jiu, 2010

Gorun, Adrian, Dezvoltarea socială și globalizare, Târgu Jiu, Academica Brâncuși,

2012

Marga, Andrei, Religia în era globalizării, Cluj Napoca, Fundația pentru Studii

Europene, 2003

Popescu,Ion, Aurelian, Bondrea, Mădălina, Constantinescu, Globalizare mit și

realitate, București,

Stiglitz, Joseph E., Globalizare- Speranțe și deziluzii, Bucureşti, Economică, 2005

Economică, 2004

Soros, George,  Despre globalizare, Iaşi, Polirom, 2002

Tomescu, Ina, Raluca, Visarion, Neagoe, Geopolitică şi strategii de securitate,

Bucureşti, Universităţii Naţionale de Apărare, 2005

DOCUMENTE INTERNET

Regionalizare și regionalism disponibil la

http://www.scribd.com/doc/82222472/47252315-Regionalizare-%C5%9Fi-regionalism la

data de 19.04.2013

Integrare și Regionalizare disponibil la

http://www.scribd.com/doc/132773131/Cap-7-Integrare-Regionalizare la data de 18.04.2013

Globalizare și Regionalizare disponibil la

http://www.scribd.com/doc/82854048/globalizare-si-regionalizare la data de 18.04.2013

Globalizare şi România în contextul globalizării, disponibil la

http://www.acuz.net/html/Globalizarea_si_Romania_in_contextul_globalizarii.html la data de

16.04.2013