Radu Trifon

CREŞTINISM ŞI GLOBALIZARE 

OMUL CONTEMPORAN ОNTREPROGRESUL DIGITAL ŞI DERIVA MORALĂ

  

C U P R I N S 

PREFAŢĂ INTRODUCERE I. OMENIREA ОNTRE CREATIE, EXISTENTÃ SI MВNTUIRE. OMUL SI LUMEA,   SENS   SI   FINALITATE 1. Sensul creaţiei 1.1. Caracteristici ale creaţiei 1.2. Aspecte antropologice ale creaţiei 2. Omul, cunună a creaţiei. Finalitatea existenţei umane 2.1. Starea primordială 2.2. Păcatul strămoşilor, ratarea existenţei umane 2.3. Finalitatea hristologică a existenţei umane 3. Coordonata religios-morală a existenţei оnainte şi după Оntrupare 3.1. Denaturarea sensului iniţial al existenţei 3.2. Noe şi оmprăştierea neamurilor. Destinul neamurilor 3.3. Refacerea condiţiei umane оn Iisus Hristos 3.4. Existenţa umană оntre Cincizecime şi Parusie II. PREMISE   ALE   GLOBALIZÃRII. TRANSFORMAREA   ISTORICÃ   A IDEOLOGIILOR GLOBALISTE SI REFLECTAREA ACESTORA ÎN   PLANUL RELIGIOS-MORAL 1. Imperiile antichităţii 2. Imperiul roman, primul model de globalizare a lumii 3. Imperiul bizantin şi cultura creştină 4. Marea schismă de la 1054. Disputa canonică Orient versus Occident 5. Schismă şi revoluţie, religie şi sectă, neam şi naţiune 5.1. Neam şi naţiune. Deturnarea naţionalismului 6. Ideologia secolului XIX şi materializarea acesteia оn secolul XX. Internaţionalismul şi anularea tradiţiilor religios-morale 7. Оn loc de concluzie preliminară: un scenariu posibil (şi foarte probabil) 

 III.GLOBALIZAREA SI IMPLICATIILE EI ОN VIATA RELIGIOS-MORALA 1. Globalizare, ştiinţă şi cunoaştere 2. Globalizare şi religie 3. Globalizare şi cultură 4. Globalizare, eco-sociologie şi noua economie 4.1. Societatea informaţională şi noua economie 4.2. Internetul ca suport al globalizării. Implicaţii оn viaţa religios-morală 4.2.1. Scurt istoric, evoluţie, tendinţe 4.2.2. Implicaţii morale ale Internetului 4.2.3. Internet, оntre utilitate, necesitate şi dependenţă 5. De la globalizarea cultural-tehnologică la cea economico-politică 6. Viaţa religios-morală оn contextul globalizării 6.1. Implicaţii la nivelul conştiinţei 6.2. Implicaţii la nivelul libertăţii şi responsabilităţii 6.3. Оntre virtute şi păcat 7. Dimensiunea ocultă a globalizării 7.1. Despre teoria conspiraţiei 7.2. Supremaţia tehno-financiară şi stăpвnirea globală IV. GLOBALIZARE   SI   ORTODOXIE 1. Modul teandric şi universalitatea chemării ortodoxe 2. Euharistie, Biserică şi misiune оn lumea globală CONCLUZII BIBLIOGRAFIE I. Izvoare II. Lucrări de specialitate III. Articole şi studii

PREFAŢA AUTORULUI

 Teologia Morală Ortodoxă este disciplina care oferă criteriile necesare оnţelegerii şi asumării

vieţii оn Hristos. Ea este оnsăşi o vorbire despre viaţa оn Hristos, din interiorul lui Hristos. Deşi оn mod artificial separată de Teologia Dogmatică şi de cea Liturgică, ea s-a format ca disciplină оn strвnsa legătură cu acestea, prima oferind cadrele, fundamentele credinţei, pe baza cărora Morala Ortodoxă trăieşte credinţa, iar cea de-a doua fiind expresia văzută a credinţei, оn actele liturgice.

Оn mod cert, afinitatea faţă de un anumit domeniu corespunde unei configuraţii umane, individuale, care este darul lui Dumnezeu. Omul e dator să identifice proprii talanţi şi să-i оnmulţească, punвndu-i оn slujba celorlaţi, spre scopul final al eshatonului. Deşi nu mai sunt la prima tinereţe, ca majoritatea colegilor mei, neliniştile şi neоmplinirile acestei prime tinereţi m-au făcut să caut ceea ce imediatul cotidian nu mi-a putut oferi .Prin puterea lui Dumnezeu, şi cu ajutorul nemijlocit al părintelui meu duhovnicesc, mi-am identificat оntr-un tвrziu vocaţia reală, primind şi puterea de a mi-o asuma. Am fost preocupat mereu de aspectele оnţelegerii corecte a

existenţei, a sensului şi finalităţii acesteia. Modul de existenţă al omului, libertatea lui, responsabilitatea şi destinul său, trăirea virtuţilor şi asumarea unei moralităţi izvorвte din interiorul său şi nu din comandamente externe, sunt problemele care m-au adus la studiul teologiei ortodoxe. Iar aplecarea spre morală reprezintă, cred, оnţelegerea că aceste probleme ţin de Morala Ortodoxă şi nu de o psihologie a secularizării. De asemenea, convingerea fermă că mesajul lui Hristos este acelaşi pвnă la sfвrşitul veacurilor, dar diferitele epoci ale istoriei implică moduri diferite de predicare, adaptate tipurilor de limbaj şi de percepţie proprii acestor epoci, m-au determinat să оncerc să devin un mesager al lui Hristos оn zorii celui de-al treilea mileniu creştin. Provocări ca New Age, sincretismul religios neopăgвn, explozia tehnologiilor digitale, agresiunea informaţională prin televiziune si celelalte mijloace clasice de comunicare оn masă, dar mai ales noua şi periculoasa tendinţă de virtualizare a vieţii umane prin dependenţa crescвndă de Internet, m-au făcut să оncerc găsirea căilor necesare de a duce mesajul lui Hristos оn mijlocul acesto-ra. Nimic din cele de mai sus nu oferă mai mult decвt o оmbunătăţire a condiţiilor de viaţă strict biologică. Omenirea pare că a uitat sensul şi misiunea ei, aruncвndu-se оn cursa infernală după confort şi plăcere. Ştiinţele moderne, de la medicină la ingineria genetică, caută să reducă omul la aspectul său fiziologic, iar ştiinţele raţionaliste să-i potenţeze оn mod autonom inteligenţa. Оn fiecare zi omul oferă omenirii noi şi noi probleme, care mai de care mai „importante”, cu răspunsuri „urgente” şi „necesare”,uitвnd că, de fapt „un singur lucru trebuie”(Luca 10,42). Omul vrea fericirea Оmpărăţiei lui Dumnezeu, dar făcută pe seama tehnologiilor digitale şi a ingineriilor financiare, şi оn acelaşi timp fără Dumnezeu (sau cu un dumnezeu plăsmuit după necesităţile sale). De fapt, confuzia acestui оnceput de mileniu este evidentă, iar globalizarea prezentată ca garanţie a soluţionării tuturor problemelor оncepe să semene tot mai mult cu „promisiunea” apocaliptică a fiarei.

Datorită acestor considerente am ales ca temă a tezei de licenţă: „Globalizarea şi implicaţiile ei оn viaţa religios-morală”. Pe lвngă acordarea unor informaţii de ordin teoretic dar nu numai, alegerea acestei teme vizeză şi un motiv strict personal, ce ţine de оnţelegerea şi asumarea liberă a propriului destin, cu responsabilitatea preoţiei оmpărăteşti şi universale primită оn Sfintele Taine.

Este momentul aici să mulţumesc, cu dragoste, părintelui meu duhovnicesc, pr.lect.drd. Vasile Vlad; datorită Sfinţiei sale m-am re-găsit ortodox, оnţelegвnd copleşitoarea responsa-bilitate dar şi frumuseţea neоntrecută a devenirii ortodoxe.Nici o оntвlnire nu e оntвmplătoare, şi оn acest sens, оntвlnirea cu pr.Vasile Vlad a оnsemnat pentru mine оnceputul edificării оn Teologia Ortodoxă, atвt la nivel doctrinar, dar mult mai mult la nivelul trăirii оn Hristos.

De asemenea, aş dori să mulţumesc părintelui Crăciun Oprea şi domnului Mircea Raţiu, pentru ajutorul moral, bibliografic dar mai ales duhovnicesc, nemijlocit, pe care mi l-au acordat pe tot parcursul anilor de studiu, ca şi la elaborarea acestei lucrări. Nu оn ultimul rвnd, trebuie să mulţumesc cu toată dragostea soţiei mele Claudia, familiei, pentru dragostea cu care m-au оnconjurat, m-au susţinut şi m-au оncurajat.

Am nădejdea ca Dumnezeu mă va ajuta şi оn continuare la оmplinirea misiunii pentru care m-a adus la existenţă şi mă va călăuzi pвnă-ntr-un sfărşit pe cărarea Оmpărăţiei.

INTRODUCERE

  Dincolo de existenţa imediată, оn orice timp şi оn orice istorie, şi deopotrivă aproape оn

orice loc al manifestării sale, fiinţa umană a оncercat să-şi depăşească condiţionările. Fie că era vorba despre utilitate, autoritate sau tradiţie, omul a simţit mereu acea chemare lăuntrică de a răspunde imperativelor necondiţionatului (dat ca dar omului la crearea sa ), care, chiar şi оn starea adamică răsuna

оn conştiinţa sa ca un ecou, ca un glas de clopot ce cheamă la rugăciune, оnsă biserica nu se vedea, fiind doar intuită ca o posibilitate viitoare. Chipul lui Dumnezeu a fost prezent оn natura umană оntotdeauna, iar omul, conştient sau nu, a tвnjit mereu după regăsirea acestuia. Aşa a fost posibilă existenţa morală, trăită şi asumată conştient sau inconştient. De-a lungul istoriei, civilizaţiile şi-au avut propriile sisteme de morală, unele foarte bine organizate, altele mai mult bănuite şi trăite ca o inerţie existenţială ancorată оn tradiţie, оnsă nu a existat popor, neam sau civilizaţie care să nu aibă anumite reguli etice. Mai mult sau mai puţin, aceste etici s-au оnscris pe coordonate axiologice aproximativ echivalente, оn majoritatea cazurilor. Excepţiile, chiar dacă pare greu de crezut, nu fac decвt să confirme această teorie. Unitatea valorilor morale este, dincolo de diferitele accentuări şi supralicitări temporale şi locale pe anumite valori, un fapt care nu mai necesită argumentare. Dacă pвnă la Оntrupare realizarea valorilor morale оn planul imediat al vieţii a fost distorsionată оn diferitele momente ale istoriei şi оn multitudinea civilizaţiilor, odată cu Оntruparea, criteriul unic al moralităţii şi sensul acesteia, din perpectivă creştină (ortodoxă) este Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos. După acest moment de timp, sensul istoriei a devenit evident, şi anume păşirea оn Оmpărăţie. Pвnă la Оntrupare oamenii erau chemaţi la participaţie оntru Binele absolut mai mult intuit, la o existenţă morală izvorвtă dintr-o anamneză imperfectă a stării paradisiace şi care putea să-i conducă doar pвnă оn pragul Оmpărăţiei, dar fără a conştientiza acest lucru (cu excepţia poporului ales căruia i-a fost revelat), оnsă după Оntrupare, păşirea оn Оmpărăţie este posibilă оn mod absolut şi concret, şi accesibilă fiecărei persoane оn parte. Existenţa morală оn Hristos este posibilă omului ca persoană, ca neam şi ca omenire. Asumarea voită şi liberă a acestei existenţe оn Hristos, a crucii, este оnsă o chestiune care presupune şi persoana şi neamul şi omenirea, şi ea se realizează la nivelul conştiinţei, vizвnd, prin funcţia unificatoare a acesteia, toate sferele de existenţă a umanului: sfera personală şi cea comunitară: familie, etnie, ecumena. Omul a fost creat pentru a se оndumnezeii, şi odată cu el оntraga creaţie.Iar acest lucru se face pornind de la persoană si pвnă la ecumena.

Оntr-o perspectivă ortodoxă, aşa s-ar putea defini globalizarea. Este, cred, singurul mod posibil de realizare autentică a acesteia. Termenul оnsuşi, acest neologism, „globalizare”, оn perspectivă ortodoxă nu-şi găseşte sensul. Şi pвnă la urmă acesta nici nu există. Finalitatea eshatologică este ca „toţi să fie una оntru Hristos”, şi doar оn acest sens este acceptabilă globalizarea, ca realitate a оnceputului de mileniu III.

Se pare оnsă că lumea de astăzi elimină din propoziţia apostolului tocmai cheia de rezolvare a problemei, cuvintele „оntru Hristos”, оnlocuindu-le cu cele trei puncte ale incerti-tudinii omeneşti, „toţi să fie una...”, dincolo de care se оntrezăreşte o perspectivă sumbră, apocaliptică. Globalizarea, aşa cum o prezintă puterile ce conduc lumea, este o consecinţă firească a dezvoltării societăţii umane şi a nevoilor omului de autodepăşire şi realizare „plenară”. Оnsă din această ecuaţie, omenirea elimină termenul cel mai important, Hristos, Dumnezeul-Om, оnlocuindu-l cu omul, ca dumnezeu al ei. Оn aceste condiţii viaţa religios-morală nu mai este o necesitate absolută, ci devine opţiune posibilă. Acceptarea sau neacceptarea ei devine dependentă de criterii exterioare omului, şi care chiar atunci cвnd moralitatea minimală existentă оn individ оl determină pe acesta spre o viaţă morală bazată pe criterii religioase, ele devin criterii contractuale sau altfel spus, un fel de clauze ale unui presupus contract cu Dumnezeu, de respectarea cărora (din partea lui Dumnezeu) depinde rămвnerea omului şi pe „mai departe” оn autosuficienţa unei vieţi formal religioase.

Globalizarea aduce ca argumente o multitudine de aspecte: economice, sociale, umani-tare, de comunicare, de fluidizare a „traficului” ideologic şi aplicare unitară a conceptelor şi teoriilor оn toate planurile concrete de desfăşurare a existenţei umane, oferind pentru „liniştirea” conştiinţelor mai conservatoare, de asemenea o multitudine de ideologii flexibile şi perfect adaptabile pe orice tipologie umană, precum şi modele de viaţă confortabilă care să includă şi ideea de Dumnezeu. De la Оnviere оncoace, lumea a trecut prin diferite etape de оnţelegere şi asumare a Crucii. Оnsă pe măsură ce se оndepărtează (din punct de vedere temporal) de evenimentele Оnvierii, Оnălţării şi Cincizecimii, această lume e tot mai vulnerabilă la ispitele potrivnicului (sub diferitele materializări ale acestora). Iar de la anul 1054, ritmul desacralizării a fost din ce оn ce mai accelerat, culminвnd cu această epocă post-modernă,

care, asimilвnd veacurile trecute, a fabricat оn retortele sale atвt argumentele,cвt mai ales toate condiţiile necesare realizarii noului Turn Babel: mondializarea.

Pentru creştin оn general şi creştinul ortodox оn special (оnţelegвnd aici nu pe cei care oficial aparţin prin botez ortodoxiei, ci pe cei care cu toată fiinţa оncearcă să-şi trăiască ortodoxia la modul deplin al vieţii оn Hristos) noile condiţii impuse de lumea ce se globalizează nu sunt uşor de acceptat. Şi asta pentru că ele оnseamnă alinierea la sisteme de valori care nu de puţine ori sunt opuse valorilor Tradiţiei Ortodoxe. Din aceste motive, implicaţiile globalizării оn viaţa religios-morală sunt prezente оn mod dureros atвt la nivel personal cвt şi la nivel comunitar.

Cu toate acestea, dacă rămвnem fideli Tradiţiei şi ţinem cont de adevărul revelat că fiinţa eclesială – Biserica lui Hristos – „porţile iadului nu o vor birui оn veci” (Matei 16,18), оnseamnă că şi această nouă provocare, globalizarea, poate fi transformată оn sens hristocentric, devenind un instrument pus оn slujba ţelului final, eshatologic al omenirii. Chiar dacă intenţionalitatea declarată a globalizării este una pur umană, dar de fapt antihristică prin autonomizarea conştiinţelor оn raport cu Dumnezeu, ea poate fi transformată оn sensul atoateunităţii inţiale, paradisiace. Există posibilitatea de a rămвne оn viaţa autentic religios-morală şi de a extinde această viaţă de la nivelul personal la cel comunitar, iar această posibilitate aparţine prin excelenţă modului teandric de existenţă aşa cum оl defineşte, оl trăieşte şi оl propovăduieşte Teologia Morală a Bisericii OrtodoxeHOME -> Media -> Crestinism si globalizare (cuprins)

I. Omenirea, оntre creaţie, existenţă şi mвntuire. Omul şi lumea, sens şi finalitate 

            „Şi a privit Dumnezeu toate cвte a făcut şi iată erau bune foarte”(Facere 1,31). La sfвrşitul zilei a şasea a creaţiei, omul şi lumea erau aduse la existenţă, existau оn cel mai оnalt mod posibil. Оnsă existenţa lumii şi a omului erau, pe lвngă actualitate, chiar mai mult decвt actualitate, sumă de posibilităţi, date оn planul divin, care vor trebui mereu actualizate. Omul, ca o cunună a creaţiei, era chemat la existenţă оncărcat de responsabilitate pentru fiinţa şi forma lumii şi de asemenea оncărcat de responsabilitate pentru оmplinirea sensului lumii. Оnsă nu orice om avea şi puterea de a-şi realiza această responsabilitate, ci doar omul rămas integrat оn viaţa lui Dumnezeu, de la care să-şi fi luat оntreaga sa putere de viaţă. Acest Adam putea să identifice sensul creaţiei, să-l asume şi să-l ducă la оmplinire. Ceea ce nu a reuşit Adam, suntem datori să realizăm noi, ca oameni rezidiţi оn Hristos.             I.1.Sensul creaţiei            Оn perspectivă ortodoxă, Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv şi cu un scop. Acest scop dă sens şi valoare lumii. [1] Motivul creaţiei, după Sfinţii Părinţi este bunătatea lui Dumnezeu, şi nu o necesitate internă sau externă a Acestuia. Iar scopul creaţiei este părtăşia şi a altor fiinţe de iubirea Lui intratrinitară [2] , preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea acestor creaturi. Оn spiritualitatea ortodoxă această realitate a creaţiei a primit numele de оndumnezeire. Aşadar creaţia a fost menită la оndumnezeire prin cununa sa, omul. Sensul aducerii la existenţă a lumii şi omului este оndumnezeirea.           

I.1.1.Caracteristici ale creaţiei              a) Finitudinea lumii este оn legătură cu infinitatea lui Dumnezeu; lumea fiind creată, e condiţionată  de infinitatea lui Dumnezeu. [3] Dumnezeu se mişcă spre creaţie, dar оn acelaşi timp există o năzuinţă, o convergenţă nostalgică a creaţiei către infinitul Creatorului. Оnsă această convergenţă poate să aibă finalitate, lumea finită avвnd posibilitatea de a  participa la infinitatea dumnezeiască оn Hristos.

[4]

[1] Pr.prof.dr.Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 1997, p.337

[2] Ibidem [3] Ibidem , p.163 [4] Ibidem , p.166

            b) Armonia, frumuseţea şi ordinea existente оn lume, vin să confirme adevărul creaţiei. Asupra frumuseţii lumii ca armonie, bună оntocmire şi ordine stăruie atвt Sfвnta Scriptură cвt şi оntreaga tradiţie patristică, de la Isaia, Psalmist şi pвnă la Părinţii şi scriitorii Bisericeşti din toate perioadele patristice şi postpatristice. Această gвndire e оn opoziţie cu concepţia gnostică a imperfecţiunii lumii văzute, cu sistemele filosofice şi religiile vechi orientale şi de misterii, sau cu diferitele hermetisme, care propovăduiau necesitatea părăsirii cвt mai repede a lumii datorită faptului că lumea оn sine e un rău. Armonia cosmică pune оn evidenţă faptul că există o ordine a creaţiei, o ordine divină a lumii care implică alte două caracteristici ale acesteia, şi anume:            c) consistenţa – Creaţia nu este o simplă aparenţă ci are consistenţă, care implică şi este implicată la rвndul ei de existenţa ordinii.               d) transparenţa - Оn acelaşi timp, lumea e străbătută necontenit de energiile divine, care sunt constitutive creaţiei, fiind deci transparentă pentru acestea. Această ordine armonioasă оn care creaţia consistentă este оn acelaşi timp transparentă energiilor divine este numită de părintele Stăniloae ordine divină a cosmosului care săvвrşeşte neоncetat liturghia cosmică. Ordinea presupune o prezenţă care să o realizeze. Оn acest sens creaţia este un semn al prezenţei şi оnţelepciunii lui Dumnezeu şi apare ca o reţea infinită a raţiunilor divine, оn care fiecare punct  implică prezenţa divină prin energiile necreate.Vorbim astfel de :            e) raţionalitatea lumii create, care susţine şi dă sens armoniei cosmice. Raţionalitatea lumii create este оnrădăcinată оn Dumnezeu, şi оn acelaşi timp este pentru om şi culminează оn om. Cunoaşterea lumii seamană cu o scară pe care omul urcă spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Raţiunea supremă a Logosului divin atrage la sine şi urcă mintea umană pe treptele contemplaţiei naturale a raţiunilor din lucruri. [5] Paradigmele(modelele) sau  raţiunile divine ca intenţii divine rămвn оn planul transcendent, ideal, atemporal оn Dumnezeu, pe cвnd „logoii”(raţiunile lucrurilor) sunt raţiunile divine coborвte оn planul imanent, temporal al existenţei constituind noumenus-ul fenomenelor. Deci Logosul divin dă sens vieţii omeneşti şi umple de raţiuni, de sensuri, оntreaga creaţie. Omul, prin logosul din sine, e оmpletit cu Logosul divin şi cu logoii creaţiei. [6] Pentru ortodoxie nu există оndoială asupra veridicităţii acestei viziuni propuse de Sfвntul Maxim Mărturisitorul, dar omul  modern şi mai ales postmodern are nevoie de argumentări şi demonstraţii strict ştiinţifice pentru a declara o teorie ca fiind adevărată. Iată оnsă că epistemologia ştiinţifică, blocată o mare perioadă de timp оn prejudecăţile reducţioniste pare acum a se apropia intuitiv de perspecti-vele unei cunoaşteri mai profunde, de spiritul explorării teologice. Chiar dacă va mai trece un timp pвnă la schimbarea paradigmei (care e o necesitate) punţi оntinse оntre ştiinţă şi teologie oferă, оn particular, principiul antropic care afirmă că nu viaţa s-a dezvoltat оntr-un sens subordonat universului, ci dimpotrivă, universul s-a dezvoltat оn direcţia оn care ne-a permis viaţa, şi adaptarea оntre om şi univers este reciprocă. Mai mult, teoria cuantică permite evidenţierea faptului că omul, prin conştiinţă, modifică universul, că persoana, conştiinţa personală este o forţă modelatoare оn univers. [7] Оn acest sens cuantica furnizează inclusiv premisele demonstrării ştiinţifice a eshatologiei creştine, acceptarea la nivel ştiinţific a posibilităţii оnvierii trupurilor la Parusie, finalitate de care totuşi ştiinţa, оn ansamblul ei se apropie destul de timid, ceea ce denotă оn ultimă instanţă limitările cunoaşterii orizontale, pur ştiinţifice.            f) unitatea - Intenţionat am lăsat la final această caracteristică a creaţiei, fiind оn legătură nemijlocită cu tema acestei lucrări. Lumea este una şi unită fiindcă există un Dumnezeu  Creator al ei, care este Unul şi transcendent. Sfвntul Maxim Mărturisitorul afirmă unitatea lumii prin faptul că „toate unităţile оn cadrul ei sunt оn relaţia şi cu Creatorul şi Atotţiitorul, care, pe de altă parte e mai presus de orice relaţie care L-ar determina şi diferenţia pe El. [8] Chiar dacă unitatea lumii este fărвmiţată, a existat

[5] Sf.Maxim Mărturisitorul , Răspunsuri către Talasie , оn “Filocalia”, vol.III , Editura Harisma, Bucureşti 1994  p.97-99

[6] Ibidem , Cuvвnt оnainte , p.13 [7] pr.Răzvan Ionescu, Elemente de epistemologie comparată , оn “Ştiinţă şi Teologie “,coordonator Pr.Prof.dr.

Dumitru Popescu, Editura XXI: Eonul dogmatic, Bucureşti 2001, p.97-99 [8] Sfвntul Maxim Mărturisitorul , op.cit. , p.13

оntotdeauna o tendinţă, o mişcare spre unitate. Această mişcare a fost deturnată la nivel uman оn toate timpurile, consecinţe ale acestui fapt fiind tocmai aceste fenomene mondialiste ale veacului, la care luăm parte cu toţii. Din „inel de legătură” оntre toate lucrurile şi din „centrul dat al lumii care o conduce pe aceasta spre o tot mai mare unitate” [9] , omul devine factor al destrămării unităţii şi realizării unei false unităţi a lumii, o unitate оn afara lui Dumnezeu.            g) mişcarea оn timp.Adusă la existenţă, lumea e оn mişcare de la originea ei.Mişcarea lumii e оnscrisă оn creaturile sale ca singura modalitate de existenţă a acestora. Оn mod cert, creaţia are un оnceput dar va avea şi un sfвrşit оn unirea deplină cu Dumnezeu.Timpul a fost perceput diferit оn istoria umanităţii, ca şi оnţelegerea folosirii acestuia. Sintetizвnd  concepţia ortodoxă despre timp, vom spune că importantă e legătura sa indisolubilă cu veşnicia. Timpul ne-a fost dat pentru a ne pregăti veşnicia. Raţiunile timpului sunt оn Dumnezeu, afirmă Sf.Maxim Mărturisitorul [10] , ceea ce оnseamnă că timpul se raportează la eternitate. ”Pe toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus оn inima lor veşnicia, dar fără ca omul să poată оnţelege lucrarea lui Dumnezeu, de la оnceput pвnă la sfвrşit”(Eclesiast 3,11). Veşnicia este starea potenţială pusă de Dumnezeu оn firea lucrurilor, şi ea urmează a fi actualizată оn timp. Aceasta reprezintă mişcarea оn timp a creaţiei, şi оnţelegerea ca atare a timpului, şi anume ca dar al lui Dumnezeu, оnseamnă a trăi timpul pentru a-l depăşi, pentru a-l transfigura.Tocmai pentru că lumea are o perspectivă finală eshatologică, mişcarea оn timp trebuie să fie depăşirea acestuia. Această depăşire, оnsă, este posibilă numai оn Biserică. Timpul liturgic (timp propriu spaţiului eclesial) este timpul oportun de a fi cu Dumnezeu, nu doar Sfвnta Liturghie ci  оntreaga ciclicitate a zilei liturgice, a anului liturgic. Spre exemplu, Postul Mare este perioada unui timp privilegiat, calificat şi care оl orientează pe om prin pocăinţă spre veşnicia mвntuirii. Postul Mare este timpul oportun pocăinţei, ca modalitate de actualizare a veşniciei. [11]

 I 1.2. Aspecte antropologice ale creaţieiDin analiza caracteristicilor creaţiei, rezultă că lumea se desfăşoară ordonat spre o direcţie

precisă: omul. Omul este rezultat al unui act creator special, nu doar al unei „faceri” din poruncă. Creaţia cosmosului cu fiinţele necuvвntătoare din el, a fost un mijloc spre оmplinirea unui scop mai оnalt: cosmosul nu avea un scop оn sine, aşadar Dumnezeu a creat lumea pentru om, fiindcă numai оn om lumea оşi оmplineşte rostul ei. [12] Creaţia are deci un caracter antropocentric. Astfel, lumea a fost creată ca un dar pentru oameni, şi оn acest fel (ca dar al lui Dumnezeu) lumea e locul оn care se vede iubirea lui Dumnezeu pentru om. [13] Omul are ca misiune să liturghisească darul primit şi să-l оntoarcă Dăruitorului, iar acest lucru se realizează numai оn măsura оn care omul vede lumea aşa cum o vede Dumnezeu. Lumea şi evoluţia ei, progresul ei, depind de progresul duhovnicesc al omului. Această evaluare ortodoxă a omului dar şi a lumii оn perspectivă antropocentrică, este confirmată astăzi de teoria cuantică. Оntr-un limbaj ştiinţific, conştiinţa  umană modifică universul, ceea ce оn limbaj ordodox nu оnseamnă decвt că personalizвnd lumea, omul o mвntuieşte. Universul se mвntuieşte prin om. [14] Posibilitatea aceasta e dată omului prin creaţie, şi anume prin faptul că omul a fost creat persoană, adică оn acelaşi timp fiinţă naturală dar şi spirituală, care poartă оn ea imaginea divinului, prin chipul lui Dumnezeu.

Deşi adus ultimul la existenţă, omul are o poziţie mediatoare оntre lumea pur spiri-tuală, căreia оi aparţine cu sufletul, şi cea pur materială, căreia оi aparţine cu trupul. El este punctul de origine оntr-un sistem cartezian оn care pe orizontala abscisei avem lumea  materială şi pe verticala ordonatei lumea spirituală. Existenţa sa trebuie să fie o funcţie ce tinde asimptotic către infinit. Fiind o sinteză a celor două

[9] Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae , op. cit. p.169 [10] apud  Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae оn op.cit, vol. cit. ,p.125 [11]   Makarios Simonopetritul , Triodul Explicat ,Editura Deisis, Sibiu 2000 p.284-285 [12] Pr.prof.dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p. 99-100 [13] Ibidem, p. 339-340 [14] Ibidem, p. 418

lumi, omul le conţine. Astfel e o reprezentare оn mic a lumii celei mari, adică un microcosmos. Sfвntul Maxim Mărturisitorul afirmă că primul om era chemat să adune оn fiinţa sa toată lumea creată şi оn acelaşi timp să atingă unirea deplină cu Dumnezeu şi astfel să confere оntregii creaţii starea оndumnezeită. [15] Eşecul primului om trebuie transformat оn biruinţă de omul restaurat оn Hristos.

 

I.2. Omul, cunună a creaţiei. Finalitatea existenţei umane Referatul biblic despre originea omului precizează faptul că omul a оncununat creaţia, ducвndu-o

la superlativ. Pвnă la crearea omului, creaţia era apreciată cu calificativul de “bună”(Geneză 1 ,10,12,18,21,25), iar după aceasta şi după investirea lui cu demnitatea de conducător al lumii, toate cвte le-a făcut Dumnezeu au devenit “bune foarte”( Geneză 1,31).

 I.2.1. Starea primordială. Cuvintele Bibliei că Dumnezeu a format mai оntвi trupul omului din ţărвnă şi apoi i-a insuflat

sufletul trebuie оnţelese оn sensul că din momentul оn care a оnceput să se formeze trupul ca o complexitate biologică, a avut insuflat sufletul, care a contribuit оn mod esenţial la formarea acestei complexităţi. Deci nicidecum nu a fost vorba de două acte separate şi succesive, ci un singur act creator. Suflarea de viaţă aduce omului nu atвt viaţa biologică (posedată şi de regnul animal) cвt viaţa оnţelegerii şi comuniunii, adică viaţa spiritului. Suflarea configurează omul ca alteritate (alter ego) оn raport cu Dumnezeu, alteritate care implică posibilitatea existenţei după modelul lui Dumnezeu, pe coordonata  libertăţii. Iar existenţa ca libertate oferă omului posibilitatea  răspunsului, pozitiv sau negativ, la chemarea dragostei lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu din om implică Sfвnta Treime ca model, adică identitate personală şi comuniune. Comuniunea, ca dinamică a relaţiei dintre Dumnezeu şi om presupune atвt “оnomenirea primului şi оndumnezeirea celui de-al doilea, оn sensul ajungerii de la оnrudire la familiaritate”. [16]

Pe această dinamică a relaţiei, Sfinţii Părinţi leagă tema paulină “Hristos-Chipul lui Dumnezeu”(Coloseni 1, 15 -18) cu tema Genezei “omul–chipul lui Dumnezeu“, afirmвnd originea оn Hristos a omului, ca şi chip al Logosului divin. Arhetipul după care a fost creat omul e Hristos care e оn forma lui Dumnezeu (Filipeni 2,6), care e chip al lui Dumnezeu (II Corinteni 4,4). Se afirmă оn acest mod faptul că originea omului este Hristos, iar odată stabilit acest lucru, starea paradisiacă este o stare hristocentrică, оn sensul chemării omului, de la crearea sa, la o asumare duhovnicească a relaţiei cu lumea şi a relaţiilor interumane. Оn acest context, experienţa diferenţierii sexelor (Geneză 2, 21 – 24), aflată оn prelungirea exerciţiului contemplativ al punerii numelor, exerciţiu оn care Adam le оmprumută suflarea de viaţă făcвnd astfel dovada raţiunii sale şi acceptвnd statutul de rege şi stăpвnitor al creaţiei cu care l-a cinstit Dumnezeu, această experienţă deci, a diferenţierii sexelor nu este altceva decвt recunoaşterea omului şi a lumii de către Adam din şi оn perspectiva lui Dumnezeu, оmpreună cu El, adică dumnezeieşte. [17]

Referatul biblic descoperă trei dimensiuni ale existenţei umane paradisiace, şi anume: relaţia cu Dumnezeu(coordonata teologică), relaţia cu semenii(coordonata antropologică) şi relaţia cu lumea(coordonata cosmologică). Numai оn totalitatea acestor dimensiuni, omul poate fi evaluat оn mod fidel faţă de referatul biblic şi numai aşa poate fi realizată o conturare integrală şi plenară a misterului existenţei umane, depăşind  orice umanism (ca ignorare a dimensiunii teologice), orice individualism (ca ignorare sau chiar negare a relaţiilor interumane) şi orice istorism (ca refuz al оnţelegerii omului оn context cosmic). [18]

  [15] Christos Yannaras, Abecedarul credinţei, Editura Bizantină, Bucureşti 1996, p.85 [16] Pr.prof dr. Dumitru Popescu, Introducere оn dogmatica ortodoxă, Editura Libra, Bucureşti 1997, p. 131 [17] Ibidem, p.127-128 [18] Ibidem, p.128-129

I.2.2. Păcatul strămoşilor, ratarea existenţei umane.Crearea omului ca alteritate a lui Dumnezeu оnseamnă posibilitatea existenţei sale оn modul оn

care Dumnezeu există. Omul e o existenţă personală care poate să ipostazieze     viaţa ca iubire, adică libertatea faţă de limitele naturii sale create, libertate faţă de orice necesitate, aşa cum Dumnezeu cel   necreat există. Оnsă această viaţă nu e posibilă decвt оn Dumnezeu, căci ea vine de la Dumnezeu. Persoana оn sens absolut nu există decвt оn Dumnezeu, iar persoana omenească nu putea să existe decвt оn sens relativ, raportată la Acesta. Persoana pune оn faţa existenţei umane alternativele: libertatea ca iubire sau                         libertatea ca neant.

Оn persoană viaţa şi iubirea coincid. Libertatea ca iubire presupune nemurirea pentru că persoana iubeşte şi este iubită, iubirea susţinвnd resorturile vieţii. Оn afara comuniunii de iubire persoana оşi pierde unicitatea, devine o fiinţă asemănătoare celorlalte. Оn spaţiul ortodox, păcatul strămoşesc echivalează cu renunţarea la părtăşia autenticei vieţi izvorвte din iubirea lui Dumnezeu, оnseamnă renunţarea la comuniunea  cu Dumnezeu. Viaţa omului este dar al lui Dumnezeu, refuzul darului оnsemnвnd refuzul de a fi iubit de Dumnezeu şi de a-l iubi pe El. Numai оn iubirea lui Dumnezeu omul primeşte o identitate absolută, de neоnlocuit, fără de care el devine fără nume şi fără chip. Păcatul оnseamnă astfel pierderea identităţii absolute a iubirii lui Dumnezeu şi identificarea cu realitatea morţii, ca оncetare de a mai fi iubit. [19] Astfel, păcatul strămoşesc оnseamnă оntrebuinţarea rea a voinţei sale libere. Depărtarea de viaţă implică apropierea de moarte, căci Dumnezeu e viaţă şi lipsa vieţii moarte, iar Adam prin depărtarea de sursa vieţii şi-a cauzat moartea potrivit celor scrise: “Iată, vor pieri toţi cei ce se depărtează de tine”(Psalm 72, 26). Astfel moartea apare ca ratare a existenţei umane, ca eşec existenţial, şi ea este o consecinţă оngăduită de Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat moartea, ci noi am atras-o asupra noastră. Pentru ca existenţa umană оn afara lui Dumnezeu, cea aleasă de protopărinţi să nu devină veşnică pentru om, Dumnezeu „a оngăduit desfacerea trupului, ca să nu se păstreze pentru noi nemuritoare boala, ca  un olar care nu vrea  să bage оn foc un vas de lut stricat оnainte de a оndrepta, prin refacerea acestuia stricăciunea pe care o are.” [20]

Sfinţii Părinţi sunt de acord asupra faptului că omul nu de la sine a căzut оn păcat, ci influenţat de diavol, care “văzвndu-l pe om ajuns оnger pe pămвnt”, “mistuit de invidie” a vrut să-l facă şi pe acesta asemenea lui, dezbinat de Dumnezeu şi neоncrezător оn iubirea Acestuia de oameni. [21]

Chiar dacă nu omul a avut iniţiativa separării de Dumnezeu, fiind influenţat de cel care dintru оnceput s-a făcut “ucigaş de oameni” (Ioan 8, 44), şi chiar dacă Eva a fost cea căzută оn ispită, păcătuind asumвndu-şi pe cont propriu o experienţă menită a fi оmpărtăşită cu bărbatul ei cu care era “un trup” (Facere 2,24), Adam nu şi-a оmplinit datoria de duhovnic şi mistogog al femeii sale (el avвnd deja iniţierea оn contemplaţia dumnezeiască prin exerciţiul punerii numelor), lăsвnd-o pe aceasta uşor de amăgit de sofistica şarpelui. Raţionamentul ei s-a autonomizat (apropiindu-se de logica lui Descartes dubito ergo cogito, cogito ergo sum), gustвnd din fructul oprit şi ieşind astfel din interioritatea voinţei şi poruncii dumnezeieşti. Ratarea existenţei umane se realizează pe toate coordonatele. Оn plan teologic, chipul lui Dumnezeu se оntunecă оn om, se amestecă cu tendinţa contrară şi se opacizează, nemaioglindindu-l pe Dumnezeu. Se produce o slăbire a comuniunii, dar relaţia cu Dumnezeu nu se stinge, ci continuă mai ales pentru că iubirea Acestuia şi fidelitatea faţă  de om o fac posibilă. Omul va căuta mereu starea originară,nostalgia paradisului, evidentă оn оntreaga istorie a umanităţii, existвnd  chiar şi оn omul cel mai pronunţat areligios, omul modern (şi post modern). [22] Оn plan antropologic şi al relaţiilor interumane ratarea existenţială devine ratare fizică. Ratarea unei autentice personalizări, duce la deteriorarea firii ipostaziate de persoana căzută, care se manifestă prin dezacordul dintre suflet şi trup, boli, suferinţe, şi moarte. Descompunerea e explicabilă prin activarea haotică a structurii umane. Din fire slăvită, luminată de harul lui Dumnezeu esenţa umană se supune rigorilor biologice ale “hainelor de

[19] Pr.lect. Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris an III, partea I, Arad 2001, p.54 [20] Sfвntul Vasile cel Mare, Omilia că nu Dumnezeu e autorul relelor, p.7, apud pr.prof.dr. Dumitru Popescu,

op.cit., p.159 [21] Sfвntul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere 16,1, apud Pr.prof.dr.Dumitru Popescu, op.cit., p. 156 [22] Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p.194-195

piele”, din care iconomia lui Dumnezeu, prin moarte, recuperează omul. [23] Оn plan relaţional interuman, căderea determină pierderea modelului comunitar trinitar şi pierderea puterii de comuniune interumană autentică. Omul căderii este incapabil să-şi depăşească оn sine condiţia egocentrică, şi chiar оn căutările sale interumane el se individualizează,оncercвnd să-şi protejeze personalitatea printr-o afirmare unilaterală de sine. Primele semne văzute ale deteriorării relaţiilor umane sunt conflictul intersexe (Facere 3, 16) şi actul fratricid al lui Cain (Facere 4,8). Neurmărind modelul comuniunii, omenirea a căutat  moduri ale relaţiilor interumane оn sisteme sociale şi politice, dar care nu reuşesc să depăşească ambiţiile generate de  ratarea protopărinţilor.

De la organizările sociale şi politice ale sclavagismului la democraţia desacralizată, de la legea Talionului la drepturile omului, de la individualismul capitalist la colectivismul comunist, şi оn sfвrşit de la relaţiile internaţiuni ale modernităţii la perspectiva globalizării, structurile sociale şi politice create n-au făcut nimic altceva decвt să strivească omul, pentru că toate acestea au ignorat calitatea acestuia de persoană chemată la comuniune cu alte persoane. Оn plan cosmologic căderea alterează legăturile dintre om şi lume. Оn perspectiva omului căzut, lumea devine din manifestarea plastică a raţiunilor dumnezeieşti (prin contemplarea căreia omul s-ar  fi ridicat la Dumnezeu), materie brută, obiect de exploatat. Omul, ratвnd stăpвnirea lumii dintr-o perspectivă euharistică (contemplativă, aşa cum оncepuse prin numirea fiinţelor vii), a consumat fructul acesteia fără evlavie, оncepвnd să caute aici izvorul vieţii, oprindu-se la lume ca realitate ultimă. [24] Din preot al creaţiei,avвnd datoria de a o aduce pe aceasta lui Dumnezeu оndumnezeită, omul s-a instituit ca stăpвn, ca dumnezeu al lumii. Acest mod de a privi şi asuma lumea(ca posesor al ei) este evident оn istoria umanităţii. Epoca industrială şi cea consumistă de azi (a tehnologiilor digitale) nu sunt o tendinţă nouă, ci o amplificare fără precedent a mijloacelor “eficiente” de exploatare a resurselor lumii. Pe această coordonată, şi globalizarea devine un mijloc de concentrare оn mвinile unei minorităţi a tuturor resurselor naturale, şi a tuturor mijloacelor de exploatare a acestora, astfel că procesul decizional nu va mai aparţine umanităţii оn ansamblu (ca beneficiară a resurselor), ci acestei minorităţi care va decide pentru оntreaga lume. Este o escaladare fără precedent, atвt a călcării оn picioare a naturii umane cвt şi a ignorării voite a raţiunilor lumii create.                                                   

 I.2.3. Finalitatea hristologică a existenţei umane. Creat „după chipul” lui Dumnezeu Cel infinit, omul e chemat să-şi depăşească propriile limite ca

şi cele mărginite ale creaţiei şi să să se facă infinit.Оn chip este implicată esenţial tensiunea omului spre Оndumnezeire. Оn aceasta constă măreţia omului, оn tensiunea – poruncă de a se оndumnezei, şi nu оn frumuseţea existenţei biologice supreme, de animal raţional. Măreţia omului rezidă astfel оn destinul lui, cel al оndumnezeirii pe care оl arată chipul lui Dumnezeu care „presupune prezenţa indestructibilă a harului naturii umane, implicat оn оnsuşi actul credinţei”. [25] Această menire e exprimată оn Scriptură prin atributul Asemănării. Prin asemănare Sfinţii Părinţi оnţeleg unirea maximă cu Dumnezeu, ajungerea la Modelul sau Arhetipul absolut, Hristos Chipul Tatălui, fără confundarea cu Acesta. Sfвntul Ioan Damaschinul defineşte creaţia omului „după chip” ca оnsumвnd mintea şi libertatea omului, şi „după asemănare”, „ca оnsumвnd  desăvвrşirea оn virtute pe cвt e cu putinţă.” [26] Această asemănare vizează atвt finalitatea cвt şi drumul spre aceasta. Pe scurt, finalitatea existenţei umane este оndumnezeirea, iar existenţa umană оn sine se rezumă la parcurgerea acestui drum de la Chip la Asemănare. Оnsă aşa cum originea omului este hristologică (după chipul Tatălui - Hristos) şi finalitatea este hristologică, dar şi drumul spre aceasta, drum care se bazează pe оmpreună lucrarea celor două voinţe, dumnezeiască şi omenească. Această menire a omului rămвne şi după actul căderii. Primul pas al оmpreună lucrării a fost realizat de Adam prin acţiunea punerii numelor, оnsă оn asumarea vieţii ca relaţie оntre sine şi Dumnezeu

[23] Pr.prof.dr. Dumitru Popescu, op.cit., p.169 [24] Christos Yannaras, op.cit., p.98-99 [25] Paul Evdokimov, Ortodoxia, Editura Insitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne,

Bucureşti 1996, p.80 [26] Sfвntul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Editura Scripta, Bucureşti 1993, p.70

de la care vine belşugul de viaţă, Adam a eşuat prin actul mвncării оn afara lui Dumnezeu. Acest al doilea pas al mвncării ca relaţie cu Dumnezeu a fost restabilit şi făcut posibil şi accesibil nouă de Adam cel Nou. [27] Finalitatea hristologică a existenţei este lămurită deplin оn Sf. Liturghie. Mai mult, ea este actualizată оn mod concret оn fiecare credincios оn Sfвnta Taină a Euharistiei. Aici оnţelegem şi actualizăm, fiecare оn parte, menirea noastră hristologică, asumвndu-ne smeriţi gestul recunoaşterii lui Dumnezeu ca unică sursă a vieţii. Depăşind condiţionările de toate felurile, mai ales оn această ultimă perioadă a umanităţii, Biserica lui Hristos depăşeşte оnşelarea existenţei prin mвncarea lumii, şi, oferindu-i lui Dumnezeu pвinea şi vinul ca alimente esenţiale (Psalmul 103,15–179) primeşte оnapoi „adevărata mвncare şi adevărata băutură”, trupul şi sвngele lui Hristos. Astfel, оn Sfвnta Liturghie, Biserica indică оn mod clar, fără echivoc, finalitatea hristologică a existenţei umane, arătвnd că nu lumea, ci „оnsuşi Dumnezeu este moştenirea celor vrednici”. [28]

Оn toate epocile istorice ale culturii şi civilizaţiei umane, a existat ideea unui om perfect; China–omul veritabil, India–omul eliberat (păstrat pвnă azi оn religiile Indiei), Grecia-purtătorul de lumină, Islamul–omul universal, Iudaismul–omul suprem, creştinismul – sfвntul. Singură cultura occidentală (mai ales cea americană, n.a), modernă şi post– modernă, nu asimilează оn ea această idee a omului perfect.

[29] De la modernitatea care a abdicat de la perfecţiune оn favoarea firescului, dar оn afara singurului criteriu real, Hristos, şi care a inversat axiologia оn sensul considerării posibilului ca firesc (orice faptă sau atitudine este firească naturii umane dacă există posibilitatea săvвrşirii ei), omul şi omenirea au asimilat ca ultim principiu eficienţa. Omul postmodern este un om eficient, care sacrifică şi subordonează оntreaga sa existenţă realizării eficienţei materiale. Оn acest context predica Bisericii trebuie să reafirme astăzi, оn faţa asaltului neopăgвn, că starea actuală nu e nici normală şi nici firească, iar finalitatea propusă de ea, adică eficienţa şi confortul, este condiţia căderii, a vieţii spre moarte. Astfel, vădind lumea de păcat (Ioan 16,8) Biserica e datoare să rememoreze starea primordială şi finalitatea hristologică a lumii şi omenirii, ca singura finalitate posibilă, şi că orice tentativă umană de a construi un paradis fără Dumnezeu, de la turnul Babel pвnă la globalismul consumist contemporan, e sortită eşecului.

          I.3.Coordonata religios–morală a existenţei umane, оnainte şi după Оntruparea Lui Hristos

 Creaţia, avвnd ca sens şi finalitate оndumnezeirea, se оntemeiază pe o ordine implicită, care este

solidară cu ordinea divină.Energiile necreate sunt responsabile de menţinerea acestei solidarităţi. Pentru a fi autentice, lumea şi viaţa trebuie să participe la viaţa lui Dumnezeu. Ordinea divină este impregnată prin calităţile acesteia: consistenţă, transparenţă, ierarhie şi comuniune, prezente оn fiecare element constitutiv al lumii, ca şi оn ansamblul Universului. Cum am mai spus, acest concept teologic este confirmat astăzi de fizica cuantică din ce оn ce mai mult. Оn aceeaşi ordine de idei, umanitatea оşi desfăşoară de la оnceputuri existenţa оn mod ordonat, după o ordine care este imagine a celei divine. Prin chipul lui Dumnezeu din om, darurile acestuia sunt constitutive оn trupul şi sufletul omului. Aceste daruri primite de om, оl obligau pe acesta să le folosească оn scopul pentru care a fost creat, de preot al lumii, să le liturghisească, adică preluвndu-se pe sine şi lumea оn mod creator, slujindu-se de ajutorul harului divin prin energiile necreate constititive atвt lui cвt şi lumii, să le оntoarcă оndumnezeite, lui Dumnezeu. Această colaborare numită mod teandric sau mod divino-uman implică asumarea şi trăirea оn viaţa umană a valorilor vieţii dumnezeieşti. Iar finalitatea teonomă, hristologică a omului şi lumii implică un caracter religios–moral fundamental al existenţei umane. Astfel, coordonata religios morală a vieţii umane este coordonata fundamentală, atвt оn ordinea iniţială, оn cea a căderii şi mai ales оn cea a restaurării оn har. [30]

[27] Christos Yannaras, op.cit., loc.cit. [28] Sfвntul Maxim Mărturisitorul, Capitole theologice şi oiconomice,I,68,  apud pr.prof.dr.Dumitru Popescu,

op.cit., p.153 [29] Anton Dumitriu, Homo universalis, оncercare asupra naturii realităţii umane, p. 7-8, apud pr.prof.dr.

Dumitru Popescu, op.cit., loc.cit. [30] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, Teologie Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III,partea II, p.1-2

 I.3.1. Denaturarea sensului iniţial al existenţei umane.Aşezat de Dumnezeu оn fruntea tuturor creaturilor văzute, omul era destinat să realizeze оn el

оnsuşi unitatea şi armonia оntregului,unind оntregul cu Dumnezeu, făcвnd din univers un organism omogen оn care Dumnezeu ar fi fost „totul оn toate”, conform scopului final al creaţiei, transfigurarea.         Оn ordinea căderii,omul pierde acest sens iniţial pentru care a fost adus la existenţă. Оntorcвndu-se de la Dumnezeu, omul provoacă propria sa dezagregare, antrenвnd inevitabil dezagregarea cosmică şi tragedia оntregii creaţii. Lumea оn оntregul ei şi оn fiecare element оn parte a fost supusă dezordinii, luptei, morţii şi stricăciunii. Această lume a оncetat să mai reflecte fidel frumuseţea divină fiindcă icoana, imaginea divină, omul–centrul acestui univers s-a оntunecat. Astfel, оn loc să reveleze prin raţiunea sa proprie, lăuntrică şi prin оntregul existenţei sale, planul dumnezeisc al creaţiei, şi prin aceasta pe Sfвntul Duh оnsuşi, firea umană a devenit domeniul şi instrumentul răului  personificat, Satan. Scopul iniţial al existenţei umane, dobвndirea Sfвntul Duh va redeveni scop existenţial doar оn ordinea creştină introdusă de evenimentele Оntrupării, Răstignirii, Оnvierii şi Оnălţării Dumnezeului Iisus Hristos. Dar pвnă atunci, şi chiar după aceea оn faptul căderii creştine, şi mai ales оn această contemporaneitate care refuză subtil Оnvierea şi Cincizecimea ignorвnd perspectiva Parusiei, prin voinţa omului răul creşte şi devine putere care viciază creaţia оntr-un ritm оnspăimвntător. Relaţia omului cu natura materială a lumii nu mai poate fi o relaţie personală, relaţie cu logosul iubirii lui Dumnezeu care e constitutiv lumii. Devenită obiect neutru, lumea se opune eforturilor omului de a  o supune, se opune nevoii şi dorinţei sale de supravieţuire individuală. Refuzвnd cumuniunea cu Dumnezeu omul a restrвns cunoaşterea sa la cunoaşterea lumii ca obiect. Pe măsura trecerii timpului omul a slăbit tot mai mult оn cunoaşterea subiectului divin, superior lumii (de aceea o problemă despre care vorbesc toate religiile salvării indiferent de momentul istoric este cea a schimbării subiectului, a regăsirii prin cunoaştere a subiectului divin), deoarece cunoaşterea subiectului divin se realizează numai оmpreună cu Acesta şi nu-i dă omului niciodată posibilitatea de a fi suveran asupra Lui. Rămвnвnd оnsă cu cunoaşterea strict raţională a lumii, a naturii, omul a despărţit cunoaşterea de оnţelegerea creaţiei ca dar a lui Dumnezeu şi de iubirea lui Dumnezeu ca dăruitor continuu al ei. Lumea devine оn acest caz opacă, pierzвndu-şi transparenţa şi оnchizвndu-se оn sine, nemaipermiţвnd energiilor necreate să o străbată, susţinвnd-o. Оnsă transparenţa lumii rămвne potenţialitate chiar dacă oamenii au căzut de la această cunoaştere a ei. Ispitirea оl оmpinge pe om să-şi mute atenţia de la Dumnezeu la pomul vieţii, adică de la persoană la obiect şi să se fixeze pe acesta. Astfel, existenţa umană nu-şi mai are ca interlocutor principiul agapic absolut, hrana primită de la Dumnezeu din iubire, iubirea lui Dumnezeu ca hrană, ci o realitate obiectuală. Sensul existenţei umane de a ajunge la Dumnezeu ca subiect оn relaţie şi mediatoare a creaţiei se denaturează, aceasta lăsвndu-se asimilată de natură şi atribuind acesteia rolul pe care-l avea Dumnezeu, de principiu şi izvor al vieţii. Existenţa umană devine din teonomă, autonomă, iar оn această deturnare omul angajează оntreaga lume. Оn afara Raiului, оn urma izgonirii, omenirea se denaturează оncepвnd cu modificarea relaţiilor interumane, continuitatea neamului omenesc оncepвnd să fie asigurată prin relaţiile sexuale, pe cвnd оn Raiul Edenic Adam şi Eva duceau o viaţă оngerească,fără unire trupească (viaţă ce va fi şi in Raiul eshatologic). Modificările de conştiinţă sunt evidente оn Cain, care nu mai оnţelege să dea lui Dumnezeu din ce are mai bun, ci gвndul jertfei se estompează, devenind datorie formală. Faptul că оmplinirea formală a jertfei, indiferent de natura acesteia, nu are nici o valoare оn faţa lui Dumnezeu este demonstrat de refuzul ofrandei lui Cain. Оnsă neоnţelegerea acestei realităţi a dus la primul fratricid, izvorвt din mвnie, invidie şi mвndrie, fratricid care a condus la separarea omenirii оn două linii de descendenţă, paralele, după criteriul religios-moral: cea după chipurile adevăraţilor următori ai lui Dumnezeu, şi cei ce s-au lepădat de El, urmaşii lui Cain (sau Cetatea lui Dumnezeu şi cetatea oamenilor оn descrierea Fericitului Augustin). [31] Cartea Facerii(4, 17-22) ne oferă o viziune asupra оnceputului civilizaţiei aşa cum o оnţelegem astăzi: meserii, arte, cetăţi, comunităţi. Tot aici оnsă (Facere 4,25-26) ni se oferă imaginea foarte clară că de la descendenţa principală a lui Adam, şi anume Set, coordonata fundamentală

[31] Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul оnceputurilor, Editura Sophia, Bucureşti 2001, p.147

a existenţei era religios-morală şi teonomă: „Atunci au оnceput oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu”. Cele două linii paralele de descendenţă sunt numite de Sfвnta Scriptură: fiii lui Dumnezeu şi fiii oamenilor. Sfinţii Părinţi explică оn unanimitate această numire оn sensul că fiii lui Dumnezeu erau urmaşii lui Set, popor ales, destinat a se păstra pe sine оn virtute.Acest sens e sugerat şi de „locul оnalt”,”de-a lungul hotarelor Raiului”, оn care trăiau. Aceştia trebuiau să se păstreze оn virtute, orientaţi spre Dumnezeu, ca să poată ajunge născătorii Mвntuitorului. Fiii oamenilor sau fiicele oamenilor erau urmaşele lui Cain, poporul oprit de a se amesteca cu urmaşii lui Set. [32] Оnsă ispita frumuseţii carnale şi a plăcerii, atunci ca şi astăzi şi ca оntotdeauna, a fost mai puternică decвt amintirea Raiului, astfel că desfrвnarea a cuprins şi neamul ales, mai оntвi bărbaţii (conform Scripturii) şi apoi şi pe femei (conform Sfвntului Efrem Sirul). [33] Stricăciunea firii omeneşti, pierderea axei morale оşi află astfel finalitatea, cel mai de jos nivel, оn desfrвnarea ajunsă la rang de normalitate (ceea ce se оntвmplă şi azi). De-a lungul istoriei omenirii, desfrвnarea ajunsă normalitate a fost pedepsită de Dumnezeu оn mai multe rвnduri şi moduri, tocmai pentru a readuce omul la condiţia sa morală şi fizică iniţială, iar cea dint вi pedepsire de proporţii a fost potopul.             I.3.2.Noe şi оmprăştierea neamurilor.Destinul neamurilor.            Noe, alesul lui Dumnezeu pentru оnnoirea neamului omenesc, ajunsese la acea măsură a desăvвrşirii (care i-a conferit alegerea de nou оncepător) оn mijlocul unei generaţii stricate. Părinţii afirmă măsura оnaltă a desăvвrşirii sale prin observarea faptului că Noe a avut doar trei copii (pe cвnd Adam şi ceilalţi patriarhi pвnă la el au avut poate sute, fiecare оn parte), ceea ce conduce la concluzia logică a оnfrвnării acestuia pвnă şi de la legiuitul pat al nunţii. [34] Tocmai această desăvвrşire a sa era garanţia că firea umană se va оndrepta оntr-o oarecare măsură, moştenind-o. Dumnezeu descoperă lui Noe planurile Sale оn raport cu lumea şi aşează legămвnt cu acesta, temă consecventă оn istoria sfвntă: Dumnezeu face оnţelegere cu aleşii Săi, nu lucrează pe pămвnt conform primelor zile ale creaţiei, prin cuvвntul „să se facă”, ci găsind un drept care să-i оmplinească Voia. Astfel, Dumnezeu rвnduieşte ca oamenii să săvоrşească lucrarea Sa pe pămвnt, şi nu dintr-o necesitate izvorвtă din determinisme sau condiţionări, ci din voia lor, integrată оn mod liber Voii dumnezeieşti. Aceasta este caracteristica şi a dreptului Vechiului Testament şi a sfвntului Noului Testament.            Tema potopului e prezentă оn vechile culturi din toată lumea, povestirile fiind aproximativ echivalente: ca urmare a păcatelor oamenilor, lumea e acoperită de ape fiind salvaţi doar cвţiva oameni şi animale, care vor constitui germenii noii lumi postdiluviene. [35] Оnsă referatul biblic oferă cea mai amănunţită descriere, de la detaliile tehnice ale arcei şi pоnă la specificările cronologice detaliate ale evenimentelor. Finalul descrierii dezvăluie оncă o dată măsura оnaltă a axei religios-morale după care dreptul Noe vieţuia. Deşi a оnţeles din nerevenirea porumbelului a treia oară că poate ieşi оn siguranţă din corabie, că viaţa pe pă-mвnt are condiţii prielnice din nou, Noe a aşteptat pвnă ce Dumnezeu i-a poruncit să iasă, оmpreună cu toate vieţuitoarele (Geneză 8,15-19). Şi primul lucru pe care оl face este să aducă jertfă, recunoscвnd atotputernicia şi iubirea lui Dumnezeu.De asemenea,milostivirea Acestuia este evidentă, pentru că deşi vede că oamenii vor continua să fie răi, făgăduieşte să nu mai blesteme pămвntul ori să nimicească omenirea(Geneză 8,20-22). Ciclicitatea existenţei umane, anotimpurile, succesiunea zi-noapte,ciclicitatea obţinerii hranei (semănatul şi secerişul), vor constitui normalitatea vieţii pămвntului căzut, pвnă la Parusie.Lui Noe i se dă aceeaşi poruncă („creşteţi şi vă оnmulţiţi”), şi aceeaşi stăpвnire peste оntreaga zidire, cum i s-a dat şi lui Adam оntru оnceput. Оnsă structura umană va fi cu totul alta.Adam se hrănea cu fructele pomilor Raiului, ceea ce implica o structură fină, subţire, spiritualizată, primind porunca postului – nemвncarea din Pomul Cunoştiinţei Binelui şi Răului. Noe şi omenirea ce se va naşte din el va mвnca inclusiv carne („tot ce se mişcă şi ce trăieşte”), ceea ce implică o constituţie

[32] Ibidem, p.152-153 [33] Sfвntul Efrem Sirul, Tвlcuire la Facere, apud ieromonah Serafim Rose, op.cit. p.153 [34] Ieromonah Serafim Rose, op.cit., p.155 [35] Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol.1,Editura ştiinţifică, Bucureşti 1992, p.63-64

„оngroşată”, оnclinată spre materie, avвnd consistenţă biologică. Postul dat lui Noe e oprirea de la sвnge, ”care e viaţa”, iar viaţa aparţine lui Dumnezeu. Cele şapte porunci noahitice reflectă starea religios-morală a omenirii, şi anume faptul că aceasta avea nevoie de porunci clare din partea lui Dumnezeu, nu ca oamenii paradisului edenic, care aveau оn firea lor voinţa lui Dumnezeu оntipărită prin chipul neоntunecat. Ca un nou Adam, Noe va genera omenirea de după potop prin cei trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet ,”dintru aceştia s-au оnmulţit oamenii pe pămвnt”(Facere 9,18-19). Toţi patriarhii оşi binecuvвntau copiii, prorocind оn privinţa lor. Оnsă оn urma păcatului lui Ham de a fi privit fără ruşine goliciunea tatălui său, doar doi fii vor primi binecuvвntare: Sem şi Iafet. Seminţiile ce se vor naşte din Ham nu vor fi primit binecuvоntare din pricina păcatului acestuia; deşi оn corabie starea generală era de rugăciune şi post, bărbaţii оnfrвnвndu-se de la soţiile lor, totuşi Ham a nesocotit aceasta, avвndu-l pe Hanaan. Firea sa nestăpвnită şi nesupusă a făcut ca оn firea umană de după potop aceste porniri instinctuale să supravieţuiască, tinzвnd spre o tot mai mare accentuare, motiv pentru care Noe l-a sortit pe nepotul său Hanaan slugă unchilor săi. Ce оnseamnă acest lucru, tвlcuiesc Sfinţii Părinţi. Astfel, din Sem cel binecuvвntat vor lua naştere toate neamurile semite (ca şi continuatoare ale virtuţii fiilor lui Dumnezeu, ai urmaşilor lui Set păstraţi оn sfinţenie) şi оndeosebi iudeii, evreii, poporul menit să pregătească mвntuirea. Aceasta оnseamnă: „Binecuvоntat fie Domnul Dumnezeului lui Sem şi va fi Hanaan pruncul slugă lui”(Facere 9,26), adică de aici va ieşi poporul binecuvвntat care va purta оn sine germenii libertăţii mвntuitoare. „Оnmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să locuiască оn locaşurile lui Sem, şi să fie Hanaan slugă lui”(Facere 9,27) se poate traduce оn faptul că Iafet este strămoşul tuturor neamurilor creştine, a celor ce vor primi cuvвntul adus de Hristos mai оntвi iudeilor; acestea vor ajunge să se sălăşluiască оn mвntuire (locaşurile lui Sem) după venirea lui Hristos. [36] Deşi Hanaan, datorită firii instinctuale va fi sortit „slugă”, оn sensul de următor al celorlalţi оn viaţă şi nu de iniţiator al deciziilor, şi urmaşilor lui se dă mвntuire. Evanghelia după Matei (Matei 15,24-28) vorbeşte despre credinţa femeii cana-neence, urmaşă a lui Hanaan, care s-a mвntuit prin credinţa ei şi prin primirea cuvвntului lui Hristos. Оn capitolul 10 al Genezei, оn mod explicit se numesc toate neamurile ce vor lua fiinţă după Potop. Sunt numiţi şaptezeci şi doi de urmaşi ai celor trei fii ai lui Noe. Paisprezece fii ai lui Iafet vor genera paisprezece neamuri iafetite, sortite să primească mвntuirea. Douăzeci şi şapte de neamuri se vor naşte din Sem, inclusiv neamul lui Eber, adică poporul ales, evreii. Treizeci şi una de neamuri se vor naşte din Ham, multe din ele triburi cu care evreii s-au luptat mai tвrziu, dar оntre ele se cuprind şi ninivitenii, care se vor pocăii la propovăduirea prorocului Iona. Unele dintre aceste neamuri se pot identifica şi azi, altele mai greu, оnsă specialiştii оn arheologia Orientului Apropiat acordă Listei Neamurilor din capitolul 10 al Genezei o importanţă deosebită recunoscвnd acesteia o „acurateţe uimitoare”. [37] Оn versetul 5 (Facere 10,5) avem cea mai clară referire la ce se va оntвmpla după prăbuşirea Turnului Babilonului: din cele şaptezeci şi două de tipuri fundamentale de neamuri, omenirea se va оmprăştia pe оntreg pămвntul. Ostroavele neamurilor de aici  semnifică nu o оmprăştiere spaţială a acestora, ci mai ales faptul că neamurile s-au constituit оn popoare separate, distincte, asemenea unor insule ale omenirii. [38] Destinul neamurilor nu era atвt viaţa оn separaţie, ci mai ales căutarea unificării оn Dumnezeu. Faptul că şi-au păstrat aceeaşi limbă pвnă la Turnul Babilonului are o conotaţie specială şi anume că, indiferent de constituirea ca entităţi separate geografic şi ca obiceiuri şi оndeletniciri, ele au păstrat numitorul comun al limbii vorbite ca pe singurul mijloc de a conlucra spre slujba lui Dumnezeu. Limbajul verbal e o caracteristică umană şi s-a manifestat оn exprimarea identică, ceea ce presupunea aceiaşi termeni pentru toate numirile concrete ale vieţii, pentru toate lucrurile create care au оn ele „logoii”(Sfвntul Maxim Mărturisitorul). Acest lucru a fost lăsat de Dumnezeu pentru ca, contemplвnd оn acelaşi mod lumea, exprimвnd оn acelaşi mod raţiunile identificate оn cadrul creaţiei, neamurile să ajungă оn acelaşi mod la cunoaşterea lui Dumnezeu din lucrurile create. Оnsă firea căzută a omenirii s-a manifestat prin mвndria şi conştiinţa de sine. Faptul de a avea un singur grai nu a condus spre slava оn mod unic a lui Dumnezeu ci spre propria slăvire : „Să ne facem nume nouă (faimă) оnainte de a ne оmprăştia pe faţa a tot

[36] Sfвntul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, p.337, apud Serafim Rose, op.cit, p.157 [37] Dr.William F. Albright, Descoperiri recente оn Ţara Sfвntă, apud Serafim Rose, op.cit., p.170 [38] Ieromonah Serafim Rose, op.cit., p.170-171

pămвntul”( Facere 11, 1). Dar folosirea darurilor lui Dumnezeu spre o viaţă оn afara lui Dumnezeu nu e posibilă. Ca urmare, Dumnezeu le-a „amestecat” limbile, pentru a nu-şi putea duce la оndeplinire planul. După amestecarea limbilor destinul neamurilor nu a fost decвt să caute să vieţuiască după legea morală naturală pusă оn primul om la creaţie şi moştenită de toţi urmaşii acestuia. Оntre neamuri, un destin aparte l-a avut poporul evreu, pe care Dumnezeu l-a ales pentru a-şi оmplini prin el lucrarea Sa mвntuitoare оn lume. Evreii, pe lвngă legea morală naturală, au fost conduşi prin Legea revelată (dată de Dumnezeu ) prin Moise şi prin profeţi, spre o viaţă dusă pe o coordonată religioasă corectă, autentică, şi anume monoteismul, credinţa оn Dumnezeul adevărat, şi pe o coordonată morală cвt mai apropiată de scopul inţial al creării omului. Pвnă la Hristos ei au reuşit să-şi оmplinească destinul, оnsă neоnţelegerea mesianităţii Acestuia precum şi neоnţelegerea corectă a propriei meniri ca popor ales, au condus оn ultimele două milenii la răsturnările spectaculoase de valori, concepţii şi ideologii, care au fost folosite de „stăpвnitorul lumii acesteia” оn scopul său de zădărnicire a operei mвntuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Dacă оn plan pămвntesc ei au reuşit să introducă, оn istoria lor, un activism uriaş оn sens religios, totuşi  nu au putut depăşi acest plan, nu au putut transfera acest sens religios spre eternitate. Eşecul poporului evreu constă tocmai оn neputinţa conştiinţei lor religioase de a aşeza destinul uman оn perspectiva vieţii eterne. [39] Iar acest eşec a condus la ideologiile materialiste ce stăpвnesc azi lumea, şi care nu vor putea fi depăşite decвt оn plan eshatologic.                        I.3.3.Refacerea condiţiei umane оn Iisus Hristos.            Tema cea mai vastă a dogmaticii ortodoxe este opera mвntuitoare a lui Hristos. Părintele Dumitru Stăniloae se ocupă de ea оn  „Teologia Dogmatică Ortodoxă”(unde оi alocă două părţi,a treia şi a patra), dar оn mod special оn volumul „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”. De fapt оntreaga literatură patristică gravitează оn jurul acestui eveniment fundamental. Condiţia umană, firea umană degradată, se reface prin asumarea ei оn persoana divino-umană a lui Hristos. Оntruparea Fiului  lui  Dumnezeu este scopul  originar al creaţiei (I Corinteni 15,44-49). Adam cel de pe urmă este aşteptat chiar de la оnceputul creaţiei, lucru hotărвt de Dumnezeu din veşnicie. „Taina cea din veci ascunsă оn Dumnezeu” (Efeseni 3,9; Romani 16,25-26; Coloseni 1,26) este оnălţarea omului la Arhetipul său, iar aceasta nu se putea face decвt prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea umană, apariţia istorică a lui Hristos, Logosul оntrupat. Оn persoana sa unică, El a asumat natura umană, comunicвndu-i оnsuşirile dumnezeieşti şi reciproc. Astfel, actul chenozei are ca revers оndumnezeirea firii omeneşti. Condiţia umană este refăcută оn persoana lui Hristos. Оndumnezeirea nu stă оntr-o dilatare fizică, substanţială a naturii omeneşti ci оntr-o purificare şi intensificare spirituală, pвnă la măsura despătimirii, a eliminării tuturor patimilor, şi a face astfel posibilă sălăşluirea оn aceasta a iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Pe măsura colaborării omului cu harul divin, puterile spirituale se trezesc,se amplifică pвnă la trepte uluitoare (după pilda sfinţilor ). [40] Astfel, angajвndu-ne оntr-un proces de colaborare divino-uman, Hristos ne conduce, pe fiecare оn parte, ca ipostasuri ale naturii umane refăcute оn El, spre scopul iniţial, de preoţi şi оndumnezeitori ai creaţiei. Refacerea condiţiei umane оnseamnă acordarea prin jertfa perso-nală de pe cruce a potenţialităţii de оndumnezeire оntregii firi umane căzute. Actualizarea (оn mod personal-individual) acestei potenţialităţi ţine de оnţelegerea şi asumarea, de fiecare om оn parte, a acestei jertfe, prin participarea şi regăsirea sa оn jertfa euharistică. Numai оn Sfвnta Euharistie omul poate dispune de necondiţionarea sa (оn faţa oricăror necesităţi biologice sau de altă natură) redată lui de Hristos. Condiţia umană refăcută оn Iisus Hristos este posesoarea tuturor darurilor lui Dumnezeu, necesare omenirii pentru a-şi realiza misiunea, adică mвntuirea. Acceptarea acestor daruri şi acestui destin ţine de libertatea alter-ego-ului uman, libertate pe care Hristos a lăsat-o оn continuare omului prin Оnălţarea Sa. Dacă ar fi continuat sa stea cu mărirea trupului Său оnviat printre oameni, aceştia ar fi fost obligaţi să-i recunoască Dumnezeirea, şi оn acest caz „istoria, ca arenă a vieţii de libere decizii, ar fi devenit imposibilă”. [41]  

[39] Nikolai Berdiaev, Sensul istoriei, Editura Polirom, Iaşi 1996, p. 100-103 [40] Pr.prof.dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova 1993,

p.187-192

            I.3.4.Existenţa umană оntre Cincizecime şi Parusie.            Odată cu Cincizecimea, оn istorie оşi face apariţia Biserica, care poate fi definită ca un miez al istoriei, o parte a acesteia оn care legătura cu Hristos este intimă. Оn Biserică e vie conştiinţa prezenţei lui Iisus Hristos, şi Biserica reprezintă comunitatea şi comuniunea credincioşilor din fiecare timp cu El. [42] Astfel, de la Cincizecime fiecare credincios poate trăi оn comuniune cu Hristos, prin Tainele Bisericii. Biserica devine astfel nava (de aici şi forma locaşurilor de cult ortodoxe) care poartă omul spre Оmpărăţia lui Dumnezeu care va fi deplină la Parusie. Istoria lumii (оn perspectivă creştină) e o istorie a Bisericii, care este fundamentul tainic al lumii, inima universului,centrul оn care se hotărăsc destinele sale. [43] Оn Rai lumea a fost o Biserică. După Cincizecime, ea trebuie şi are puterea de a redeveni o Biserică. Оn Rai omul a fost invitat de la оnceput оn Biserica lui Dumnezeu, cosmosul, la o cină a Domnului, la o euharistie unică servită de „mвinile unui singur Tată”.El a uitat оnsă să mulţumească şi să оnapoieze darul lui Dumnezeu, a uitat să fie preot. Destinaţia liturgică a lumii este оnsă evidentă după Cincizecime şi оn perspectiva Parusiei. Biserica e cea care preia оn sine creaţia, prin om, sfinţind-o. Vocaţia eclesială, de preot al cosmosului e redobвndită de om оn Hristos şi pusă оn valoare, realizată, prin modul eclesial-liturgic de existenţă оn Biserică.Viaţa lumii cu toate aspectele ei este adusă оn Biserică şi transfigurată prin cultul acesteia. Ritualurile de binecuvвntare a hranei, a naturii оnconjurătoare, a caselor, a lucrărilor omeneşti, a obiectelor omului, a vieţii оn societate şi comunitate оn оntregul ei  (de la acţiunile sociale, naţionale şi chiar militare) demonstrează că toate elementele firii, cu demnităţile lor, sunt preluate оn viaţa Bisericii care le sfinţeşte. Sfinţind apa, hrana, dar şi creaţiile proprii omului (de la cele artistice la cele tehnice), cultul bizantin ortodox le reaşează pe toate acestea оn realitatea lor iniţială şi adevărată, nu numai cu Dumnezeu ci şi cu omul care e preot al creaţiei. [44] Ca exemplu, Sfinţirea Apei celei Mari de la sărbătoarea Botezului Domnului exorcizează cosmosul, al cărui element de bază este apa. Aşadar, de la Cincizecime omenirea trăieşte оn Biserică, sau mai bine spus, are posibilitatea de a trăi оn Biserică. Succesiunea ideologiilor sociale şi comunitare, politice şi istorice, nu reprezintă altceva decвt оncercări de deturnare a existenţei umane de la modul de viaţă eclesial. Omul, care şi оn ordinea creştină este lăsat liber, оn tendinţa de autonomizare (aproape realizată оn ultimii ani) a căutat o alternativă cultului,o alternativă care să suplinească  tensiunea intrinsecă a firii umane către spiritualizare. Pierzвnd astfel sensul sfinţirii оn Hristos, umanitatea a făcut experienţa diverselor оncercări soteriologice оn afara Lui. De la cult la cultură, de la cultură la ideologie, de la ideologie la politică, de la politică la economie şi tehnologie (ca indicatori ultimi ai progresului), omenirea оncearcă ignorarea voită a Parusiei. Оnsă оn jurul lui Hristos se adună toată făptura cerească şi pămвntească sortită să devină făptură nouă. Puterile оngereşti, neamurile, plantele, animalele, astrele, оntregul univers se unifică pentru a forma un unic templu al lui Dumnezeu. Оn totalitatea ei lumea are o destinaţie liturgică, aceea de a se spiritualiza prin om, ca preot al ei. Iar acest lucru e posibil numai оn spaţiul eclesial, care e singura imagine reală a unităţii. Existenţa umană оn ansamblul ei e chemată şi are posibilitatea de a intra оn Biserică оmpreună cu universul оntreg, este chemată să devină Biserică a lui Hristos pentru a fi prefăcută, оn perspectiva Parusiei, оn veşnica Оmpărăţie a lui Dumnezeu. Aşa cum am arătat, unica globalizare viabilă şi necesară, оn lumina ortodoxiei, este cea a unităţii regăsite оn Hristos,  adunare a tuturor оn jurul Sfвntului Potir, care reprezintă reconstituirea vetrei străvechi a Paradisului. Astfel, de la Cincizecime şi pвnă la Parusie suntem datori a căuta „soluţia globală a tuturor problemelor”, unitatea euharistică, cea care unifică оn mod absolut umanitatea, ca Trup al lui Hristos.                       

II.Premise ale globalizării. Transformarea istorică a ideologiilor globaliste şi reflectarea acestora оn planul religios-moral 

[41] Ibidem, p.374 [42] Ibidem [43] Vladimir Lossky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, Editura Anastasia, Bucureşti 1993, p.138 [44] Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romвne, Cuvвnt оnainte la Aghiasmatar, p. 4

Am arătat mai sus că unitatea vizată de toate concepţiile globaliste este un deziderat creat de tensiunea către sentimentul atoateunităţii care l-a stăpвnit pe Adam pвnă la cădere. După cădere, оntors către оn afară, omul vede şi simte o оngrozitoare ruptură оntre el şi ceilalţi oameni, оntre el şi celelalte fiinţe. Izolarea оn care se cufundă este din ce оn ce mai egoistă şi aceasta оl face să piardă treptat simţămвntul atoateunităţii neamului omenesc.1 [1] Оnsă neоntunecarea totală a chipului lui Dumnezeu din om face ca amintirea acestei atoateunităţi să fie mereu prezentă, deşi оn mod distorsionat. Omul оşi simte chemarea spre comuniune cu care a fost zidit, simte că această comuniune şi unitate оi dau o anumită forţă de viaţă, o anumită оntărire a existenţei sale. Оnsă aşa cum diavolul deţine conştiinţa de sine ruptă de Dumnezeu, şi l-a оmpins spre aceasta şi pe om оn Rai pricinuind tragedia căderii, tot diavolul a ispitit mereu umanitatea spre a-şi оmplini tensiunea internă către unitate şi comuniune, оn afara lui Dumnezeu. Deturnвnd sensul unităţii spre care să tindă, ispititorul a deturnat оntreaga existenţă umană spre moduri de realizare a acestei false unităţi, moduri specifice epocilor istorice ale umanităţii, dar care au avut toate această caracteristică a оncercării de eliminare a lui Dumnezeu din viaţa omului. Pвnă la Оntruparea Fiului lui Dumnezeu, modelul autentic al unităţii absolute nici nu era posibil. Оnsă de la Оnălţare şi Cincizecime modul de realizare a atoateunităţii iniţiale este cel liturgic-eclesial, divino-uman. Restaurarea divino-umană a omului creează оn el simţămвntul şi conştiinţa atoateunităţii macrocosmosului2 [2] , pe care e chemat să o realizeze.

Turnul Babilonului reprezintă prima оncercare concretă de mondializare autonomă. După ce a оncercat să se edifice pe sine оn mod autonom faţă de Dumnezeu оn plan individual şi familial prin (Adam şi Eva), omul a оncercat această edificare şi pe plan comunitar, prin normalizarea stării de instinctualitate agresivă antediluviană. După potop, la nici cinci sute de ani, tendinţa de autonomizare stăpвneşte din nou conştiinţa umană. Omenirea doreşte să-şi facă un „nume vestit”, care să demonstreze că suntem fiinţe supreme, lucru ce se va manifesta оn toate imperiile şi societăţile totalitare. Оn spatele tuturor acestora stă păcatul mвndriei: omul nu vrea să rămвnă оn hotarele оn care l-a aşezat Dumnezeu ci se vrea pe sine zeu. „Zgвrie-norii” americani continuă ideea ziguratelor asiro-babiloniene, dintre care cel mai impunător, Turnul Babilonului, face cunoscut sensul ascuns al mondializării, acelaşi atunci ca şi acum: unitatea omenirii оn afara lui Dumnezeu, toţi oamenii lucrează оmpreună, оşi unesc forţele оntr-un efort comun de realizare a unei suficienţe pur umane care să le asigure satisfacerea confortabilă a propriilor orgolii. La Turnul Babilonului Dumnezeu a acordat оncă o şansă umanităţii prin „amestecarea limbilor”: imposibilitatea realizării turnului a dat redat posibilitatea de оntoarcere către Creator. Оnsă оn acest mileniu III, omul a regăsit limbajul comun (limba unică) оn forma tehnologiilor digitale şi a Internet-ului şi acest lucru face posibilă mai mult decвt oricвnd materializarea dezideratului unităţii оn afara lui Dumnezeu. 

II.1.Imperiile antichităţii  

Оn toate civilizaţiile antichităţii se simte nostalgia antebabilonică. Istoria religiilor descoperă faptul că o viaţă morală axată pe criterii religioase şi uneori mistice au avut toate popoarele antichităţii. Dacă cele din Extremul Orient şi de pe teritoriile Americii şi Europei de azi, depărtвndu-se de locurile concentrării iniţiale a populaţiei (Mesopotamia), au pierdut mult mai repede amintirea stării antebabilonice, construindu-şi civilizaţii proprii şi sisteme religioase destul de ordonate din punct de vedere moral, cele rămase оn Orientul Apropiat şi Mijlociu, prin succesiunea imperiilor, demonstrează o puternică nostalgie antebabilonică a stăpвnirii. Egiptul are meritul de a fi păstrat „оnvăţătura nemuririi sufletului” (deşi оn mod distorsionat ), dar realizările grandioase la nivel material precum şi stăpвnirea cu forţa a altor popoare (inclusiv a celui ales, evreii) denotă tendinţa de realizare a „numelui vestit”.Asiro-babilonieinii, оntemeind primul imperiu babilonic sub celebrul Hammurabi, оncearcă şi ei refacerea unicei stăpвniri. Оntreaga succesiune de stăpвniri şi popoare pe vechea vatră a Mesopotamiei (toate acestea оncercвnd realizarea unor imperii vaste оn care morala forţei să impună religii şi limbaje unice)

1[1] Arhimandritul Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul om, Editura Deisis, Sibiu 1997, p.52-532[2] Ibidem

trădează originea comună a acestora оn neamurile antebabilonice, şi nostalgia forţei graiului şi religiei unice. Originea comună a civilizaţiilor ce se succed pe teritoriile Orientului Apropiat este arătată de numele zeităţilor, destul de apropiate оntre ele. Оntre acestea, o semnificaţie aparte are denumirea comună de El („cel puternic”, păstrat pвnă astăzi оn limbile romanice оn forma pronumelui personal), prin care toate popoarele de origine semită desemnau zeul suprem3 [3] (deşi nu оn sens monoteist ca la evrei, Elohim). Elemente de limbă arhaică s-au păstrat оn aramaica vorbită de Hristos şi se păstrează pвnă оn Siria de azi. Imperiul hitit are aceleaşi caracteristici ale impunerii codurilor religioase unice, dar ei au accentuat pe latura morală a lucrurilor, fiind o civilizaţie mai pragmatică, ale cărei coduri morale aveau un accent umanitar deosebit, faţă de drasticele coduri asiro-babiloniene(Hammurabi). Imperiul persan şi religia acestuia au influenţat culturile ulterioare, de exemplu zeul solar Mithra era adorat оn legiunile imperiului roman şi are o revenire spectaculoasă (desigur, sub alte denumiri) оn neopăgвnismul sincretismului contemporan. Uriaşul imperiu al lui Alexandru Macedon venea să satisfacă aceeaşi tensiune ascunsă, nostalgică, a stăpвnirii оn totalitate a lumii, a impunerii unităţii culturale şi morale. Оnsă Macedon are meritul imens de a fi fost оncepătorul reunificării Orientului cu Occidentul. Occidentul, urmaşul neamurilor născute din Iafet, şi Orientul semitic, trebuiau să se unească pentru a face posibilă edificarea istoriei universale оn noua eră a lui Hristos. Lumea antică, cu succesiunea ei de imperii şi stăpвniri, trebuia оn final să se unească оntr-un оntreg mondial, să depăşească orice particularism4 [4] , iar оnceputul a fost făcut de Alexandru Macedon. 

II.2.Imperiul roman, primul model de globalizare a lumii 

Interpretarea patristică a binecuvвntării date de Noe fiilor săi, ca Iafet să locuiască оn „locaşurile lui Sem”, este ca mвntuirea să fie primită de neamuri şi să vină din sвnul poporului evreu. După amestecarea limbilor şi оmprăştierea neamurilor lumea s-a scindat оn Orient şi Occident, fiecare căutвnd unitatea iniţială. Unirea spirituală a оnceput cu perioada elenistică a amestecării religiilor. Sincretismul caracteristic acestei perioade a adunat toate tipurile culturale elaborate de lumea veche 5 [5] , fiind un fapt pozitiv care a dus la formarea unui stat universal unic, Imperiul Roman. Integrarea totală a lumii vechi оn cadrul Romei, procesele de unificare, de formare a uniunii universale a popoarelor şi culturilor оntr-o umanitate mondială, unică sub toate aspectele, reprezintă prima materializare a ideologiei globaliste antebabilonice. Imperiul roman realiza ceea ce nu reuşiseră „constructorii” de la Babilon, afirmarea unică a existenţei umane оn afara lui Dumnezeu printr-un „nume vestit”. Оnsă sincretismul religios care a luat naştere, a făcut posibilă răspвndirea creştinismului. Berdiaev afirmă оnceputul istoriei universale оn faptul formării şi existenţei imperiului roman. Realizarea unui stat global a constituit premisa răspвndirii mesajului universal al lui Hristos. Tocmai universalitatea Evangheliei, faptul că Mвntuirea este opera la care оntreaga umanitate e chemată să participe, a făcut necesară crearea unui cadru universal оn care aceasta să se realizeze. Din acest punct de vedere, deşi imperiul roman aparţine antichităţii, el este оn acelaşi timp originea istoriei universale. Trebuie remarcat оnsă că оn afară de sensul facilitării transmiterii Evangheliei, statul global roman nu a rezistat, pentru că оn esenţa sa el оncununa păgвnismul lumii antice, care trebuia să cadă odată cu pătrunderea Dumnezeului-om оn istoria temporală, concretă, a omenirii. „Plinirea vremii” оnsemna şi оnflorirea maximă a lumii vechi, afirmarea universală a păgвnismului deopotrivă cu afirmarea universală a rafinatei culturi greceşti. Dincolo de superioritatea acestora ca formă umană de manifestare, rămвne оnsă perisabilitatea lor ca lucruri pur omeneşti. Căderea imperiului roman şi a strălucitoarei culturi elenistice amintesc mereu că оn faţa veşniciei, оn faţa destinului etern оn Dumnezeu a umanităţii şi lumii, toate realizările culturii omeneşti, chiar şi оn forma lor cea mai оnfloritoare sunt supuse pieirii şi includ оn sine o boală purtătoare de moarte.6 [6] Acest lucru este оnsă valabil numai оn perspectiva lor de realizări omeneşti, pentru că privite ca realizări ale umanităţii оndumnezeite ele sunt eterne. Astfel, Biserica creştină a asimilat cultura elină,

3[3] Diac.Prof.dr. Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1998, p. 1354[4] Nikolai Berdiaev, op. cit., p.1215[5] Ibidem

cu arta şi filosofia ei, cu toate realizările ei, transfigurвnd-o. Оn acest sens a existat un alt model istoric: Imperiul Bizantin. 

II.3.Imperiul Bizantin şi cultura creştină 

Оn demersul temei analizate, sublinierea unor particularităţi esenţiale ale civilizaţiei bizantine este necesară. Format pe structurile moştenite de la bătrвna Romă, avвnd cea mai bună organizare administrativă, juridică şi militară posibilă, Bizanţul a asimilat creştinismul adaptвndu-se cerinţelor acestuia şi dezvoltвndu-se din punct de vedere social, cultural-artistic şi chiar politic, pe temeiul filosofiei divino-umane a acestuia. După perioada cruntă a persecuţiilor creştinismul primeşte pe rвnd libertatea de manifestare istorică după anul 313 (prin Edictul de la Milano), şi mai tвrziu statutul suprem de religie oficială a statului. Controversele diferitelor interpretări istorice referitoare la această oficializare a creştinismului (ca religie de stat) nu au găsit nici azi finalitate. Dacă vorbim despre creştinism ca religie оn rвndul altor religii posibile, atunci oficializarea lui trebuie privită ca suprimare a unei libertăţi de exprimare, mai ales оn viziunea actuală asupra drepturilor omului. Оnsă оn perspectivă ortodoxă creştinismul nu e o simplă religie, ci o nouă concepţie de viaţă ce are оn vedere toate planurile existenţiale ale omului. Pentru prima dată personalitatea umană este privită conştient оn perspectiva eshatologică a veşniciei, şi de aici legătura sa directă şi indisolubilă cu Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Mвntuitorul şi Dumnezeu Sfinţitorul. La nivel personal viaţa оn Hristos este modelul individual de existenţă, iar la nivel comunitar, adunarea euharistică este modelul social de existenţă. Оntreaga viaţă a statului se desfăşoară оn strвnsă legătură cu viaţa Bisericii. Simbolul acestei legături de tip subordinativ (viaţa statului cu toate aspectele ei se subordonează şi integrează vieţii eclesiale) este imaginea basileului bizantin, intrвnd pe uşile оmpărăteşti spre a primi Sfвnta Оmpărtăşanie din mвinile patriarhului de Constantinopol. Astfel, statul bizantin avea o viaţă teonomă şi doar sub acest aspect el poate fi privit ca model de organizare a societăţii omeneşti, ca etapă necesară оn evoluţia istorică a acesteia. Оntinderea sa uriaşă şi faptul că a rezistat atвtea secole ca imperiu vorbesc de la sine despre superioritatea unui astfel de model. La adăpostul unui asemenea stat creştin cultura s-a dezvoltat оntr-un mod extraordinar. Este perioada cea mai оnfloritoare a literaturii şi artei patristice, acum se cristalizează şi se adвncesc ştiinţele, filosofia patristică şi оnsăşi teologia ortodoxă. Monahismul se dezvoltă la măsuri imposibile anterior. Miile de mănăstiri ce se formează şi se dezvoltă acum atвt оn Răsărit cвt şi оn Apus, avвnd ca şi cunună Sfвntul Munte Athos, au rămas referinţa şi modelul pentru оntreg monahismul ulterior, pвnă оn zilele noastre. Berdiaev spune că Evul Mediu (bizantin, n.a.), оn perioada sa de maximă оnflorire s-a dezvoltat şi оntărit pe două căi: cea cavalerească şi cea monahală. Cavalerul, ca exponent al laicului creştin, şi monahul, reprezintă personalitatea umană disciplinată şi plurivalentă. Zalele cavalerului şi rasa monahului sunt armurile оn care personalitatea creştină, оncorsetată atвt fizic cвt şi spiritual, a devenit independentă faţă de acţiunea forţelor stihiale exterioare care o sfвşiau оn bucăţi.7 [7] Iar această independenţă o oferea tocmai faptul de a fi creştin, adică de a fi botezat оn numele Sfintei Treimi şi de a primi Sfвnta Euharistie. Omul bizantin, practicant constant al virtuţilor creştine şi оncercвnd să trăiască teandric conştient, putea să dispună de necondiţionarea sa, care оi făcea existenţa (atвt individuală cвt şi socială) hristocentrică, indiferent de condiţionările exterioare care ar fi putut să-l revendice. Datorită acestor caracteristici ale vieţii morale cunoaşterea a fost liberă să evolueze оn sens teonom, şi organizările exterioare, sociale, administrative şi chiar politice, să o urmeze оn acest sens. Modelul bizantin a fost preluat de creştinătatea răsăriteană, ţările slave şi оn particular cele romвneşti. Spiritualitatea оnaltă a Bizanţului reflectată şi оn viaţa cetăţenilor şi оn cea a statului, a supravieţuit оn aceste ţări, mai ales оn Ţările Romвne, după căderea Constantinopolului, mărturie оn acest sens fiind structura intimă a poporului romвn, pe care s-a desfăşurat оntreaga şi zbuciumata sa istorie, ce poate fi caracterizată ca o luptă continuă pentru neabdicarea de la credinţa ortodoxă.

6[6] Ibidem, p. 1237[7] Nikolai Berdiaev, op.cit., p.125-127

Cu toate acestea, simfonia bizantină nu a fost perfectă şi din acest motiv ea nu poate fi nici model absolut şi nici o soluţie prin simpla traducere оn actualitate. Оnsă ea poate fi, şi cred că trebuie cu necesitate să fie, un reper, o referinţă şi un punct de plecare pentru găsirea unei soluţii actuale, оn acest context al globalizării.  

II.4.Consecinţe religios-morale ale Marii Schisme din 1054.Disputa canonică Orient versus Occident8 [8]

 Dacă latinitatea a avut marele merit de a fi pregătit şi realizat оntвlnirea mondială a Orientului (cu

tradiţiile şi culturile sale) cu Occidentul (cu rafinata sa cultură elină) оn im- periul roman continuat apoi оn mod strălucit de imperiul bizantin (ca variantă autentică a acestei оntălniri mondiale оntre Răsărit şi Apus prin creştinism), tot latinitatea se face vino-vată de neоnţelegerea corectă a realizării Оmpărăţiei lui Dumnezeu, de deturnarea acestei idei şi mutarea ei din planul veşnic оn imediatul terestru, fapt ce a avut consecinţe dezastruoase pentru viaţa omului, şi al cărui punct de plecare a fost Marea Schismă din anul 1054. Dincolo de pretenţiile de supremaţie ale papalităţii (generatoare ale schismei) rămвne intenţia ascunsă, dar realizată оn mod triumfal, a potrivnicului, de a rupe unitatea Bisericii lui Hristos. După o mie de ani de creştinism оn care Biserica s-a definit şi consolidat pe sine, reuşind să ofere existenţei umane principiile de viaţă soteriologice, trebuia poate (оn planul iconomiei divine) ca acestea să poată fi trecute prin filtrul liberului arbitru uman, tocmai pentru a fi autentic asumate, şi anume оn chipul libertăţii оn care a fost creat şi există omul. Fără a face istorie, trebuie menţionat că după o mie de ani, оntвlnirea mondială dintre Orient şi Occident, deşi autentificată pe principiile creştine, eşuează, şi asistăm pe toate planurile la acutizarea disputei canonice dintre ele. Оn timp ce Răsăritul rămвne fidel ecumenicităţii primelor şapte sinoade, оn toată atitudinea sa privitoare la om şi viaţă, la om şi lume, Occidentul transferă treptat centrul de forţă de la Dumnezeu la om. Expresia elocventă a acestei intenţii este statul papal care există şi acum. Cele trei coroane papale indică оn mod clar tendinţa de dominare religioasă, politică şi militară a papalităţii. Оntreaga Europă occidentală se supunea suveranului pontif, care muta astfel cercul său de responsabilitate de la realizarea Оmpărăţiei lui Dumnezeu la realizarea оmpărăţiei papale, pe temeiul reprezentării terestre a lui Hristos оn persoana papei. Această deturnare a avut loc datorită faptului că neamurile barbare care au cucerit occidentul au asimilat cultura şi civilizaţia apuseană оn loc să se lase asimilate de aceasta. Astfel, creştinarea acestora a dus, la numai 100 de ani (de la оntвmplarea sa) la simplificarea creştinismului.9 [9] Prin Carol cel Mare se realizează o replică la Imperiul de Răsărit, aceasta avвnd nevoie de o fundamentare creştină a structurii sale. Dar, оn loc să se asimileze оn creştinismul răsăritean, Occidentul asimilează creştinismul transformвndu-l după caracterul său dat de structura neamurilor migratoare. Această transformare pleacă de supunerea juridică a mesajului evanghelic, perspectivă propusă de Fericitul Augustin. Teoria justificării de mai tвrziu, prin care raportul omului cu Dumnezeu se exteriorizează după modelul satisfacerii onoarei cavalereşti, se transpune şi pe plan politic devenind politologia care din partea lui Dumnezeu justifica orice acţiune exterioară şi orice conducere care urma sa aplice rвnduielile Acestuia.10 [10] Astfel, Schisma de la 1054 оnseamnă autonomizarea occidentului faţă de valorile autentice ale creştinismului, оnseamnă abdicarea acestuia de la modul de viaţă teonom, teandric, la nivel individual, social şi statal. Semnul central al diferenţelor va fi de această dată sensul universalităţii.11 [11] Оn lumea preromană universalitatea era percepută după nostalgia antebabilonică. Оn era creştină universalitatea va fi оnţeleasă diferit оn viziunea occidentală şi оn cea răsăriteană, de aici pornind şi toată evoluţia istorică a ideologiilor globaliste. Оn perspectivă ortodoxă Biserica este expresia izbăvirii, a mвntuirii globale, оntregi, universale a omului.12 [12] De aceea,

8[8] Acesta este titlul interviului luat d-lui H.R.Patapievici cu privire la incompatibilitatea spiritului răsăritean cu civilizaţia occidentală, apărut оn volumul de eseuri Politice, la Editura Humanitas, Bucureşti 1996, p.229

9[9] Christos Yannaras, Ortodoxie şi occident, Editura Bizantină, Bucureşti 1995, p. 7110[10] Ibidem, p.7311[11] Ibidem12[12] Ibidem

univer-salul se află оn fiecare Euharistie. Fiecare Sfвntă Liturghie (ca şi adunare euharistică) e realizarea Bisericii оn оntregimea ei, e arătarea unui mod de existenţă, arătarea vieţii оn оntregimea şi plenitudinea ei,13 [13] mod de existenţă оn care Biserica are posibilitatea de a оnvinge moartea. De aici izvorăşte şi noua coordonată religios-morală a vieţii оn Răsărit: viaţa оn Hristos, care оnseamnă că omul nu оşi trage existenţa din forţele proprii ci din relaţia sa cu Dumnezeu, relaţie ce se cuprinde оn termenul de iubire. Оn iubire Biserica оşi realizează universalitatea оnţeleasă ca deplinătate. Christos Yannaras arată că, etimologic, mвntuire (sotiria) оn limba greacă оnseamnă ca cineva să-şi redobвndească оntregimea sa, să redevină оntreg, deplin, să ajungă la deplinătatea posibilităţilor de a exista.14 [14]

Occidentul, urmвnd natura şi structura intimă a populaţiilor migratoare care l-au constituit, a asimilat concepţia universalităţii creştinismului (a Bisericii) centrată pe aspectul geografic, al expansiunii spaţial - teritoriale. De aici s-a ajuns la dezvoltarea bazată pe existenţa unui centru geografic de autoritate, Roma, care asigură prin orice mijloace corecti-tudinea adevărului peste tot, ceea ce оnseamnă că adevărul nu mai e mod de viaţă concretizat оn fapte şi acte de viaţă оn perspectivă soteriologică, ci devine ideologie, după cum l-au definit şi scolasticii: „veritas est adequatio rei et intellectum” – adevărul e adecvarea dintre lucru şi intelect.15 [15] Pe baza acestei definiţii cultura occidentală s-a dezvoltat pe latura raţională, pornind de la un cult al unei credinţe definite ca acceptarea intelectuală a unor concepte şi noţiuni corecte, nemaiavвnd nimic de-a face cu plinătatea vieţii. Afirmвnd că pe fundamentul оnţelegerii mвntuirii ca redobвndire a deplinătăţii posibilităţilor existenţiale umanitatea ar fi putut construi Cultura şi Civilizaţia prin excelenţă, la nivel absolut, Yannaras exemplifică concret modul disputei canonice Orient versus Occident prin compararea Sfвntului Grigore Palamas cu universitatea şi a lui Toma d-Aquino cu grădiniţa, la nivel filosofic şi al culturii.16 [16] Dar, tot aici constată că, оn ciuda acestui fapt, cultura răsăriteană de după momentul 1848 tвnjeşte şi se оndreaptă vertiginos către occident, neоnţelegвndu-şi destinul (sau poate deturnвndu-l voit la nivelul elitelor intelectuale şi politice). La оnceputul secolului XXI ar trebui, оnsă, să rejudecăm şi să reevaluăm lumea nu la nivel filosofic şi cultural, ci la nivel existenţial, a cărui latură principală trebuie să fie cea duhovnicească. Dacă Apusul ar fi оnţeles acest lucru, nu am fi asistat astăzi la o tendinţă de unificare şi mai strivitoare, care include iminenţa sincretismului religios şi a neopăgв-nismului, acestea neavвnd оn ele nimic duhovnicesc. Datorită schismei ca răspuns la adaptarea creştinismului la un mod de existenţă exterior şi individual, exteriorizarea care a născut societăţile apusene şi mai apoi pe cele orientale (ca obligativitate de integrare оn circuitul mondial impus de occident), societăţi оn care comunităţile şi-au pierdut sensul de comuniune de persoane devenind alăturare de indivizi după diverse criterii, tinde să unifice astăzi această masă de indivizi оntr-un conglomerat uriaş dominat de principiile civilizaţiei occidentale: individualism şi raţionalism, transformate la rвndul lor оn ultraeconomism liberal, оn eficienţă economică cu orice preţ. După anul 1054, separaţia Occidentului de sensul teonom al universalităţii a condus la evoluţia culturii, civilizaţiei, ştiinţelor, artei, politicii, către finalitatea apocaliptică a autonomizării la nivel global.

  II.5.Schismă şi revoluţie, religie şi sectă, neam şi naţiune 

Odată realizată ruptura, lumea de după schismă s-a dezvoltat оn sensul dorit de occident, lucru la care a contribuit din plin şi orientul rămas necreştin. Un prim moment dureros оl reprezintă cruciadele mai ales cea care a strivit sub spadele cavalerilor apuseni capitala ortodoxiei, Constantinopolul (cruciada a IV-a). Ca şi tendinţă de impunere a creştinismului cu forţa, cruciadele erau din start sortite eşecului, pentru că eliminarea liberului arbitru din conştiinţa şi viaţa religioasă nu este o caracteristică creştină. Hristos se asumă şi se trăieşte оn mod liber. Războiul religios nu a fost şi nu este nici astăzi o soluţie. Dar ca şi azi, şi atunci el a fost un pretext sub auspiciile căruia paplitatea şi statele vasale ei şi-au justificat

13[13] Ibidem, p.7414[14] Ibidem15[15] Ibidem, p.7616[16] Ibidem, p.77

dorinţele de expansiune teritorială. Victoria deplină a statului autonom faţă de Dumnezeu, se realizează odată cu căderea Constantinopolului оn 1453, cоnd cu acordul tacit al papalităţii, capitala ortodoxiei cade definitiv sub loviturile unui stat imperial organizat, culmea, pe principii foarte clare şi riguros оnsuşite, monoteiste, imperiul otoman. Fără a face radiografia islamului este de amintit că, cu toate lipsurile sale evidente оn plan doctrinar şi cu toate neputinţele mistice, această religie şi-a afirmat оntotdeauna caracteristicile adвnc teonome. Ideea unui djihad – război sfвnt – оmpotriva celor care nu le respectă credinţa s-a păstrat pвnă azi оn islam, iar morala fermă, dură şi uneori absurdă bazată pe fundamenta-lismul religios este оn anumite puncte preferabilă laxismului occidental.

Оntreaga istorie apuseană, de la Marea Schismă şi pвnă la Revoluţia franceză, se bazează pe mutarea definitivă a accentului de la Dumnezeu la om, lucru care s-a definitivat оn secolele XIX şi XX. Оncercarea de raportare la cultura antică se poate оnţelege ca mărturisire ascunsă a occidentului că resimte inferioritatea sa culturală, şi ca ambiţie de a o schimba оn superioritate asupra răsăritului de care s-a desprins. Pe toate planurile, articularea creştinismului apusean pe structura culturală a antichităţii greceşti a avut meritul de a оncerca să realizeze umanismul creştin, ceea ce a şi reuşit оn perioada timpurie a Renaşterii. Renaşterea a voit să revalorizeze omul, să-l aşeze оn propria sa libertate de manifestare, să elibereze forţele creatoare omeneşti. Urmare a rigorilor catolicismului, care a adus o latură juridică оn toate aspectele vieţii, epoca renascentistă a vrut să elibereze omul de sub aceste rigori, uneori absurde. Оnsă preţul plătit a fost imens, şi anume secularizarea culturii umane, sub toate aspectele ei. Chiar dacă realizările pe multe planuri sunt incontestabile, оntoarcerea de la divin la uman prezentă оn toată cultura Renaşterii nu putea să aibă o finalitate benefică. Iar această finalitate a fost secolul revoluţiilor, apoi cel al războaielor mondiale şi оntr-un sfвrşit cel al globalizării, оn care trăim. Fundamentarea tuturor ideologiilor laice din Renaştere a оnsemnat evoluţia lor spre finalitatea globalistă. Оndreptarea omului spre natură din antichitate a constituit miezul şi al Renaşterii, care оnseamnă o оntoarcere la temeiurile naturale ale existenţei, ignorвnd pe cele spirituale dezvăluite оn Noul Adam – Hristos. Astfel se crează terenul propice pentru dezvoltarea umanismului, care оnseamnă оnălţarea omului, aşezarea sa оntr-o poziţie centrală.17 [17] Chiar dacă acesta a descoperit individualitatea umană punвnd-o оn mişcare deplină, prin оntoarcerea la natură umanismul umileşte existenţa umană negвndu-i originea superioară, divină. Оn plan moral, de la viaţa оn Hristos a Evului Mediu (bizantin), omul va ajunge la morala libertăţii naturale şi оn final la laxismul moralei iezuite, care nu poate duce decвt la o anumită secătuire a fiinţei umane. Berdiaev afirmă pe bună dreptate că măreaţa оncercare a libertăţii omului din renaştere şi umanism era inevitabilă оn plan providenţial.18 [18] Omenirea trebuie să ajungă la Оmpărăţia lui Dumnezeu оn mod liber, recunoscвnd оn Acesta singura alternativă viabilă, lucru cu neputinţă оn absenţa libertăţii şi sub rigorile Inchiziţiei catolice. Stadiile umanismului sunt diferite, deci. El оncepe cu Renaşterea, оn care asistăm la оnflorirea lui pe baze creştine, din surse creştine, catolice. Continuă apoi cu epoca Reformei protestante, care e apanajul neamurilor germanice. Conştiinţa creştină catolică (de la care Renaşterea nu a abdicat niciodată) afirma existenţa a două principii: divin şi uman, dar şi independenţa omului faţă de Dumnezeu. Conştiinţa protestantă, оnsă, centrează numai pe Dumnezeu, după оnvăţătura despre har a Fericitului Augustin, care nu prea lasă loc libertăţii. Astfel, conştiinţa religioasă protestantă afirmă numai pe Dumnezeu şi natura divină, negвnd libertatea umană ca principiu existenţial, punвnd bazele filosofiei germane a monismului idealist.19 [19] De aici, оntreaga etică protestantă a predestinării ce a stat la baza doctrinei capitaliste a secolelor următoare. Оn planul raţiunii, apariţia omului renaşterii a dus оn secolul XVIII la apariţia Iluminismului, curent ideologic raţionalist, care afirma superioritatea raţiunii umane оn faţa oricăror principii, ceea ce оnseamnă o diminuare a calităţii acesteia prin ruperea de raţiunea superioară care оl unea pe om cu cosmosul divin. Astfel, de la schismă la revoluţia franceză omul a trecut de la teonomie la autonomie, lucru favorizat de religia şi morala catolică. Оn planul culturii şi ştiinţei omul a autonomizat cunoaşterea prin ceea ce s-a produs оn Renaştere, propunвnd un model universal de

17[17] Nikolai Berdiaev, op.cit., p. 13218[18] Ibidem, p.14019[19] Ibidem, p.142

umanism. Оn plan religios, protestantismul a fost răspunsul umanist la rigorismul catolic. Faptul că papismul a impus cu forţa, prin Inchiziţie, un mod de viaţă fals teonom, concretizat оn viaţa religios-morală de tip contractual prin raţionalismul, naturalismul, legalismul şi jurisdismul moralei catolice, a dus la apariţia Reformei şi a multitudinii de secte desprinse din aceasta, toate caracterizate printr-o viaţă religios-morală de asemenea falsificată, pe coordonatele individualismului, subiectivismului, liberalismului şi centrifugalismului.20 [20] Iar dacă protestantismul german avea оncă o anumită rigoare morală, chiar dacă centrată pe autoafirmarea umanistă (accentuat socială) „replierea” catolică оn faţa acestuia, din dorinţa de a recвştiga „teritoriile pierdute”, s-a desfăşurat pe două fronturi. Оn Apus a fost „lansat” modelul iezuit avоnd două caracteristici lipsite de orice morală creştină: cazuismul şi probabilismul, ajungвndu-se astfel la justificarea celor mai abominabile crime şi celor mai abjecte manifestări ale instinctualităţii umane, morala iezuită proclamвnd оn acest fel creştinismul fără principii creştine (chiar anticreştine).21 [21] Оn Răsărit, fenomenul uniaţiei a condus la diferenţieri culturale şi sociale bazate tot pe un sistem lax de privilegii acordate ca recompensă a unirii cu Roma. Urmările acestuia se pot vedea astăzi şi оn Romвnia, оn divergenţele nerezolvate dintre greco-catolici şi ortodocşi privitoare la locaşurile de cult.

Оntr-un anumit sens, se poate afirma că iezuiţii au pus bazele amoralităţii societăţii europene de azi şi care constituie baza pentru viitoarea societate mondială, care va avea (după viziunile profetice ale monahismului oriental) ca o caracteristică esenţială imoralitatea, devenită firesc şi obligativitate. 22 [22]

Astfel, pe coordonata religios-morală s-a ajuns de la universalitatea primelor sinoade la fărвmiţarea sectaristă a secolelor XIX – XX, iar schisma a fost cea care a condus umanitatea spre afirmarea umanismului оn ştiinţă şi artă prin Renaştere, оn religie prin Reformă, оn sfera raţiunii prin iluminism, culminвnd cu sfera social-politică prin revoluţia franceză. Idealurile mult aclamate ale acesteia: libertate, egalitate, fraternitate, nu sunt altceva decвt denaturări ale condiţiei umane. Libertatea оnseamnă o integrare оn Voia divină şi nu exercitarea fără limite a tuturor drepturilor omului. Egalitatea se realizează numai оn sensul că fiecare existenţă umană posedă chipul lui Dumnezeu şi e chemată să parcurgă drumul spre asemănare, indiferent de poziţia sa socială, deci egalitatea socială este o utopie pentru că lumea e creată ierarhic. Iar fraternitatea este denaturarea ideii creştine de frăţie оn Hristos. Ca atare, denaturоnd sensurile noţiunilor, revoluţia franceză a vrut să centreze definitiv şi irevocabil pe om, eliminвnd din acesta natura spirituală. Promisiunile revoluţiei nu s-au realizat, оnsă tocmai potenţialitatea introdusă de ele a făcut posibilă dezvoltarea оn secolul XIX şi materializarea оn secolul XX a doctrinelor socialiste şi comuniste, ca şi a celor liberale, capitaliste. 

II.5.1.Neam şi naţiune.Deturnarea naţionalismului Dumnezeu a hotărвt existenţa neamurilor şi оmprăştierea acestora pe pămвnt. Omenirea a urmat

această poruncă postbabilonică ipostaziindu-şi existenţa оn neamuri (etnii) pвnă оn zilele noastre. Faptul că Dumnezeu a hotărвt existenţa omenirii оn neamuri pвnă la sfвrşit este mărturisit de Оntreaga Scriptură, Vechiul Testament, Evangheliile şi Apostolii şi mai ales cartea Apocalipsei: „Tulburatu-s-au neamurile [...]Оnălţa-Mă-voi оntru neamuri, оnălţa-Mă-voi pe pămвnt”(Psalm 45,6-10); „Şi va judeca оntre neamuri [...]şi sabia nu o va mai ridica neam оmpotriva altui neam...”(Isaia 2,4-7); „şi braţuri şi seminţii dintru el se vor scula şi vor spurca sfinţirea puterniciei...”(Daniil 11,31-32); „de la faţa Lui se vor sfărвma popoarele...”(Ioil 2,6); „ Şi la toate neamurile trebuie mai оntвi să se propovăduiască Evanghelia”(Marcu 13,10); „...că de vinul curviei ei au băut toate neamurile...”(Apocalipsa 18,3). Ca atare, realizarea оmpărăţiei lui Dumnezeu are оn vedere оndumnezeirea omului оn cadrul neamului său. De aici şi conştiinţa apartenenţei la neam, care trebuie să fie оnsă оn mod obligatoriu hristocentrică. „Un neam atвta preţuieşte, cвt a оnţeles din Evanghelie şi cвt poate să-l urmeze pe Hristos”, afirma Simion

20[20] Pr.lect.dr.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III, partea I, Arad 2001, p.44-4521[21] Ieromonah Nicolae Mladin, Morala creştină şi morala iezută, оn “Ortodoxia”, anul XI(1959), nr.122[22] Cuviosul Nil Athonitul, Cuvвnt despre venirea lui antichrist şi pentru sfвrşitul lumii, оn “Sfвrşitul omului”,

de monah Zosima Pascal, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi 1998, p.78-79

Mehedinţi.23 [23] Acesta e singurul criteriu de existenţă al unui neam ca şi persoană colectivă. De-a lungul istoriei, neamurile care au venit la creştinism au avut, оn marea lor majoritate, o perioadă necreştină, din care motiv istoria bisericească universală e plină de momente de оncreştinare a acestora. Оntre ele, cazul particular al neamului romвnesc se diferenţiază clar: noi ne-am născut creştini. Sinteza daco-romană a fost simultană cu cristalizarea conştiinţei creştine. Părintele Stăniloae afirmă că finalitatea apocaliptică a „umblării оn lumina cetăţii luminate de slava lui Dumnezeu şi de făclia Mielului” a neamurilor, se referă la acea parte din neamuri care a trăit pe pămвnt оn credinţa оn Hristos. Dar, acea parte din fiecare neam va fi luminată de slava lui Dumnezeu оn ceea ce are deosebit acel neam de altele.24 [24] Оn acest sens, deosebit de alte neamuri, romвnii au geneza creştină, mărturisită de sacrificiile martirilor. Iar geneza creştină a neamului implică faptul că sufletul romвnesc, etosul său este Iisus Hristos. Un neam nu este un masiv social, ca la antici, ci odată cu Оnvierea şi Cincizecimea el primeşte misiunea de a duce la nemurire pe etnicii săi: „pleacă genunchii оnaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din care оşi trage numele orice neam оn cer şi pe pămвnt”(Efeseni 3,14-15). Ca şi comunitate spirituală, neamul romвnesc se organizează euharistic, după modelul bizantin. De-a lungul istoriei Sfвnta Liturghie a fost darul primit şi păstrat de romвni оn orice moment, a fost liantul care i-a ţinut оmpreună оn faţa oricăror оncercări.25 [25] Deşi naţiunile erau formate оncă la sfвrşitul Evului Mediu, existenţa lor ca atare şi apariţia naţionalismului ca ideologie s-a produs după independenţa americană (1776) şi revoluţia franceză (1789). Adevăratul naţionalism, ca şi оnţelegerea şi interpretarea autentică a naţiunii este ca ipostaziere a etnicului оntr-o formă concretă, care să poată fi reprezentativă pentru un neam. Оn acest sens, „naţiunile sunt după cuprinsul lor eterne оn Dumnezeu, Dumnezeu pe toate le vrea” (Dumitru Stăniloae). De aceea suntem datori să ţinem la „existenţa fiecărei naţiuni, protestвnd cвnd una vrea să o suprime pe alta şi propovăduind armonia lor, căci armonie deplină e şi оn lumea ideilor dumnezeieşti”.26 [26] Astfel, fundamentul uman al naţionalismului autentic nu va fi niciodată naţiunea оnţeleasă ca popor, adică oamenii cu aceeaşi origine etnică şi care trăiesc оntr-un anumit moment istoric, ci va fi naţiunea оnţeleasă ca neam, comunitatea supraistorică a tuturor generaţiilor trecute, prezente şi viitoare, de acelaşi „sвnge” şi de aceeaşi „limbă”, identitatea şi unitatea lor mistică оn faţa lui Dumnezeu.27 [27] Astfel, adevăratul naţionalism implică mai mult apartenenţa la neam, оn sensul său autentic. Linia fiecărui neam reprezintă axa esenţială a existenţei naţionale, pe care se оntвlnesc cu ce au mai reprezentativ cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi оncă.28 [28] Ideea naţionalismului ca viaţă a unui popor cвt mai aproape de această linie a neamului a fost dezvoltată оn doctrina naţional-creştină, care ar fi putut prinde viaţă оntr-o manifestare istorică a neamului romвnesc, оn generaţia interbelică. Оnsă tocmai autenticitatea şi fundamentarea sa eshatologică оn Hristos a făcut ca aceasta să fie compromisă printr-o nefastă implicare politică, atвt pe plan intern cвt şi pe plan extern prin filogermanism, liderul acesteia (despre care părintele arhimandrit Teofil Părăian, marele duhovnic de la Sвmbata de Sus afirmă ca a fost cea mai puternică personalitate romвnească pe care a sfinţia sa a cunoscut-o29 [29] ) asasinat şi doctrina naţional- creştină degenerată оn ceea ce s-a оntвmplat оn preajma şi оn timpul celui de-al doilea război mondial. Acest sens al naţionalismului regăsit de generaţia romвnă interbelică a fost deturnat iniţial de momentul 1848 care a reuşit pe plan ideologic ceea ce Franţa nu a reuşit la 1789. Din realităţi fireşti rвnduite de Dumnezeu ca forme de manifestare a umanului naţiunile au devenit realităţi politice ca forme de manipulare a conştiinţelor. Universalul este rвnduit să se оntrupeze оn formele particulare ale naţionalului30 [30] , care

23[23] Florin Stuparu, De neamul romвnesc şi alte neamuri, оn “Scara”, anul IV (2000), nr.5, p.16-1824[24] Pr.prof.dr.Dumitru Stăniloae, оn Convorbiri duhovniceşti II, de Ioanichie Bălan,p.83, apud Florin Stuparu,

op.cit, loc.cit25[25] Pr.prof dr.Ilie Moldovan, Credinţa strămoşească оn faţa ofensivei antihristice sectare, Editura Pro-Vita,

Valea Plopului Prahova 1998, p. 40-46 26[26] Pr. Prof.dr.Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi romвnism, Sibiu 1939, p.4427[27] Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei, Editura Anastasia, Bucureşti 1997, p.11428[28] Ibidem29[29] pr.Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2001, p.4030[30] Răzvan Codrescu, Naţiunile şi Bunul Dumnezeu, оn “Scara”, anul IV(2000), nr.5, p.19-20

face parte din ontologia umanului. Naţionalitatea nu poate fi schimbată sub nici o formă chiar şi оn zilele noastre оn care pвnă şi sexul poate fi schimbat, ea оnsoţeşte persoana de la naştere şi pвnă la moarte, volens-nolens, ceea ce deschide perspectiva realităţii că ea va оnsoţi individul şi după moarte şi la Оnvierea cea de obşte. Оn acest sens naţionalismul de tip creştin, eshatologic, pare a fi singurul legitimat, firesc, şi el reprezintă conştientizarea, asumarea, apărarea şi valorificarea creatoare a unei identităţi supraindividuale obiective.31 [31] Denaturările acestui tip de naţionalism s-au produs оn secolul al XIX-lea (al naţionalităţilor) şi оn secolul XX, оn două sensuri, ambele politice şi anticreştine, primul оn sensul atentatului ateu ce a dus la disoluţia imperiilor tradiţionale şi la formarea statelor naţionale independente sau autonome. Acest tip de naţionalism ocult a fost abandonat odată cu dispariţia de pe scena istorică a imperiilor tradiţionale, şi оnlocuit cu o vastă campanie antinaţională şi mondialistă, declanşată оn perspectiva globalizării ce avea să fie pusă pe tapet mult mai tвrziu, la оnceputul mileniului III de existenţă creştină.32 [32] Cel de-al doilea este naţionalismul de tip comunist, născut оn urma revoluţiei sovietice şi оntreţinut оn statele socialiste. Secolul al XIX-lea s-a folosit de naţiuni şi de sensurile denaturate ale naţionalismului pentru a pregăti şi instaura internaţionalismele secolului XX, ca ultime etape оn pregătirea globalizării. II.6.Ideologia secolului XIX şi materializarea acesteia оn secolul XX. Internaţionalismul şi anularea tradiţiilor religios-morale 

Secolul XIX оnseamnă pentru orice analist istoric sfвrşitul Renaşterii umaniste, criza umanismului, procesul trecerii acestuia оn opusul său. Omul, depărtвndu-se treptat de Dumnezeu, se autonomizează pierzвnd chiar şi trăsătura umanului natural, devenind subordonat principiilor subumane materializate оn existenţa tehnologică a secolului XX. Accentul trece de la persoană şi comuniune la individ şi societate, definitiv. Caracteristic apogeului umanismului este afirmarea individualismului pe de o parte şi afirmarea colectivităţii, a colectivismului ca dislocare şi dezagregare a individului оn masa de indivizi, pe de altă parte. Berdiaev arată că cei doi seniori ai gвndirii, practic cei care au cristalizat acest proces finalist al umanismului au fost Friedrich Nietzshe şi Karl Marx. Supraomul lui Nietzhse a condus la individualismul acut materializat оn secolul XX. Оn sine, căutarea nietzsheană nu a fost antiumană, оnsă soluţia propusă, de depăşire şi transformare a umanismului a avut o finalitate ce s-a dovedit antiumană, prin declararea necesităţii jertfei umanului оn vederea apariţiei supraomului, оnţeles оn sens total anticreştin, prin nerecunoaşterea valorii sufletului omenesc.33 [33] Totuşi, ancorat la modul pătimaş оn afirmarea individualităţii creatoare a omului, Nietzshe creionează un chip al supraomului оn care există оn acelaşi timp posibilitatea religiei antihristice, atee, satanice dar şi o autentică nădejde religioasă a unei stări superioare.34 [34] Nietzshe a negat omul оn vederea realizării unui supraom posibil religios. De aceea individualismului acestuia i se pot acorda „circumstanţe atenuante”, pentru că liberalismul ce i-a urmat ca manifestare ideologico-politică putea să fie centrat pe o coordonată religios-morală. Faptul că оn final nu a fost, nu poate fi imputat lui Nietzshe, aşa cum socialismul ca doctrină colectivistă trebuie imputat оn mod evident şi necesar artizanului colectivismului dezumanizat şi anticreştin – Karl Marx. Deşi gвnditor de excepţie, Marx neagă nu numai umanitatea omului cultivată оn оntreaga Renaştere, dar şi ideea unui supraom posibil religios. Mвndria umană оndreptată оmpotriva lui Dumnezeu a găsit оn Marx un exponent capabil să o exprime оn forma cea mai de jos a negării oricărei religii. Pentru acesta, omul este dumnezeu şi destinat să folosească natura după bunul său plac. De aceea chipul omului (fără a mai vorbi de chipul lui Dumnezeu din om) se pierde, ceea ce duce la оnţelegerea acestuia doar ca unealtă subordonată colectivului. Colectivul va nega orice valoare оn sine a umanului pur, şi ca atare preceptele morale umaniste оşi pierd orice sens la Marx. Оn viziune marxistă, arta şi ştiinţa se vor dezvolta pe

31[31] Ibidem32[32] Idem, Spiritul dreptei, Editura Anastasia , Bucureşti 1997, p.119-12033[33] Nikolai Berdiaev, op.cit., p. 15334[34] Ibidem, p. 155-156

morala colectivistă total opusă celei comunitare. Оn comunitatea creştină persoanele оşi au propria valoare pe care o pun оn slujba acestei comunităţi. Оn doctrina colectivistă individul nu are nici o valoare оn sine, singur colectivul este destinat să conducă existenţa omenirii. Astfel, ideologiile secolului XIX duc la dezagregarea chipului omului: prin Nietzshe la individualismul liberalist nostalgic al izvoarelor umaniste ale Renaşterii dar incapabil să le reafirme, iar prin Marx la colectivismul socialist al maselor care neagă оntreaga creaţie a Renaşterii, numind-o „o suprastructură ideologică deasupra unei baze economice оn care domină exploatarea omului de către om.”35 [35] Aceste două ideologii se vor materializa оn lumea secolului XX. Lăsвnd la o parte S.U.A., ca şi model al integralismului ateu sau cel mult fals creştin după care se vrea şi globalizarea lumii, vom spune că liberalismul ca şi expresie denaturată a libertăţii оn toate sensurile, adică a afirmării unicei credinţe оn libertatea omului de a face tot ce vrea, a constituit baza societăţilor occidentale. Regimurile liberale care afirmă оn permanenţă drepturile omului (cerute după bunul lui plac) şi uitвnd de orice оndatoriri, stau la baza occidentului secolului XX. Astfel, o bună parte a lumii capitaliste s-a dezvoltat pe morala liberală (individualistă) a dreptului la liberă manifestare, ceea ce a condus la apariţia (оn ultimele decenii) a atitudinii de corectitudine politică, оn care absolut orice manifestare a omului, indiferent de moralitatea sau imoralitatea acesteia trebuie respectată. Astfel, absenţa cu desăvărşire a moralei creştine (оn sens ortodox) va fi caracteristica liberalismului atвt оn politică (ca stat liberal) cвt şi оn viaţa de zi cu zi a umanităţii. Urmarea este inversarea valorilor fundamentale ale umanismului, creştinismul este adaptat nevoilor individuale şi sociale şi adus оn forma оn care să justifice orice atitudine umană. Feminismul, ca o degenerare a egalitarismului paşoptist, primatul psihologiei justificative freudiene оn faţa moralei tradiţionale creştine, ca urmare „firească” a promiscuităţii sexuale şi a minimalizării rolului familiei tradiţionale оn societate, vor constitui coordonatele morale ale secolului XX din care se vor dezvolta argumentele globaliste оn plan relaţional intersexe. Оn plan politic, economismul şi eficienţa cu orice preţ vor fi noţiunile care vor pune bazele viitoarelor curente internaţionaliste ale liberalizării pieţelor de muncă, de capital, comerciale, ceea ce va conduce la ideea pieţei globale, ca argument al globalizării.

De cealaltă parte, ideologia socialistă reprezintă tot un fenomen integralist, dar centrat pe doctrina colectivistă. Dacă liberalismul s-a dezvoltat pe ideea progresului lumii оn sensul progresului material şi satisfacerii sub toate formele a individului, anticipвnd astfel utopia raiului terestru alcătuit din indivizi ajunşi la autosuficienţa de sine prin exercitarea fără constrвngere a propriei libertăţi, socialismul se dezvoltă pe temeiul progresului material al colectivităţii, оn care indivizii sunt anulaţi sub aspectul oricărei libertăţi prin subordonarea lor unui centru coercitiv prin organizare şi regulamente de tot felul. Socialismul apare astfel ca o nouă sobornicitate, inversare a acesteia, falsificare a spiritului comunitar creştin, practic o оncercare de оnlocuire a acestuia оn conştiinţa umană, pentru că omul a fost creat spre comuniune de la оnceput. Socialismul, ca autonegare a individualităţii umane, reprezintă, paradoxal, o profundă separare a societăţii omeneşti, tocmai prin оncercarea de organizare coercitivă a colectivităţii. Deşi оn sarcinile propuse de mişcarea socialistă exista şi o morală valorică оn plan pur uman, ea nu a putut fi atinsă tocmai datorită caracterului brutal al impunerii acesteia. Оn fond, orice morală din care Dumnezeu este eliminat e sortită eşecului. La nivelul secolului XX socialismul ideologic a condus la monstruoasa lume comunistă, mai оntвi оn Rusia, apoi оn ţările satelit ale acesteia (printre care şi Romвnia) şi apoi şi оn alte părţi ale lumii. Aspectul globalist al comunismului a fost evident, toate internaţionalele socialiste (ca organizaţii) au premers organizaţiilor mondialiste de azi.Deviza „proletari din toate ţările uniţi-vă”, (prezentă şi la noi pe absolut toate publicaţiile propagandei comuniste) este dovada clară a intenţiei de internaţionalitate a mişcării, de anulare a graniţelor fireşti ale naţiunilor prin transformarea sentimentului naţional (fie el şi denaturat оn naţionalism de tip comunist) оntr-un surogat de sentiment globalist bazat pe o unitate de gвndire, muncă şi bine colectiv, оntr-un colectivism sans-frontieres. Оntr-un anume sens, acest internaţionalism s-a realizat оn fostul „lagăr comunist” şi la nivel politic şi militar ( Tratatul de la Varşovia), şi la nivel cultural (pentru că nu mai era vorba de cultură ci doar de civilizaţia socialistă care trebuia să se manifeste şi оn plan cultural), şi la nivel economic (piaţa оnchisă CAER, care asigura desfacerea producţiei din оntreg „lagărul”), şi mai ales la nivel religios

35[35] Ibidem, p. 164-165

oficial. Folosesc termenul oficial, pentru că religia, devenită opţională exact ca оn protestantismul occidental, s-a oficializat, existвnd culte permise şi nepermise, iar la nivelul Bisericilor Ortodoxe locale a fost impus şi exercitat un control excesiv, politic, menit să menţină religia la nivel formal, exterior, privвnd-o de orice urmă de mistică. O caracteristică esenţială a internaţionalismului comunist a fost lupta constantă оmpotriva religiei (оn special a ortodoxiei), care a luat forme de la cele mai violente оn Rusia şi оn Romвnia imediat postbelică (un număr impresionant de execuţii de episcopi, preoţi şi credincioşi, distrugeri de biserici), pвnă la cele mai perfide, ca izolarea şi marginalizarea credincioşilor practicanţi, infiltrarea de agenţi şi activişti оn rвndurile clerului (situaţie menţinută şi astăzi оn toată Romвnia) şi educarea ateistă, chiar violent anticreştină a tinerelor generaţii, de la primii ani ai grădiniţei şi pвnă la studiile universitare (a se citi organizaţiile de tip Şoimii Patriei, Pionierii, Uniunea Tineretului Comunist, şi perfida obligativitate a tuturor minţilor elitiste de a colabora cu regimul comunist оn schimbul acordării dreptului la studii universitare şi doctorale externe).

Astfel, curentele internaţionaliste, atвt cele derivate din liberalismul individualist cвt şi cele derivate din socialismul colectivist, au avut ca scop ascuns anularea tradiţiilor creştine. Omul de tip nou propus de acestea urma să conlucreze (să muncească, оn varianta comunistă) pentru obţinerea fericirii definite ca bunăstare materială supremă. Fie că era vorba de o colectivitate (alăturare) de bunăstări individuale, private, оn capitalismul occidental liberal, fie că era vorba de o bunăstare a colectivităţii maselor de indivizi depersonalizaţi, o bunăstare „de stat” оn societatea comunistă din stвnga Cortinei de Fier, ideologiile secolului XIX materializate оn societăţile statelor secolului XX propuneau utopia raiului pămвntesc fără Dumnezeu. Această idee a realizării unui paradis terestru оnţeles ca viaţă dusă оn sensul satisfacerii tuturor nevoilor naturii umane căzute reprezintă o denaturare şi o falsificare perfidă dar şi grosolană a ideii creştine de realizare a Оmpărăţiei lui Dumnezeu36 [36] , adusă ca dar şi scop omenirii (nostalgie după adevăratul Paradis) de Оnsuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

  II.7.Оn loc de concluzie preliminară: un scenariu posibil (şi foarte probabil)

 Derularea generaţiilor pe scena istoriei indică o succesiune ordonată a evenimentelor şi

civilizaţiilor spre o finalitate, ceea ce arată că istoria lumii are un sens.Оn capitolul I am arătat că оnţelegerea ortodoxă a sensului istoriei văzute este spre finalitatea eshatologică, şi că timpul istoriei are rolul de a pregăti veşnicia оnvierii. Dacă e perfect adevărat că umanitatea a fost creată de Dumnezeu pentru оndumnezeire, tot atвt de adevărat este că ea s-a mişcat оn istorie mai mult оntr-o autonomizare accelerată decвt оn sensul ei teocentric. Recapitulвnd evenimentele vedem că nostalgia atoateunităţii paradisiace a fost pe cale a se оmplini оn mod răsturnat la Turnul Babilonului. De atunci istoria civilizaţiilor şi a imperiilor s-a derulat оn sensul refacerii unităţii antebabilonice, оn afara lui Dumnezeu. Acest lucru a părut pentru o clipă realizat оn Imperiul Roman, cвnd prima dată orientul s-a оntвlnit cu occidentul asimilвndu-se reciproc оntr-o civilizaţie a omului integral. Оnsă tocmai acest moment a fost ales de Dumnezeu pentru a-Şi „ţine” promisiunea făcută protopărinţilor de a trimite lumii un Mвntuitor. Intenţia omului de a-şi construi o lume оnchisă оn sine, autonomă dar globală, a fost folosită de Dumnezeu pentru a-l mвntui pe acesta. Există o similitudine cu Babilonul. Оn fiecare moment cheie al istoriei, cвnd părea că Lucifer e pe cale să-şi vadă visul cu ochii despărţind definitiv pe om de Dumnezeu, Acesta intervine: la Babilon amestecă limbile făcвnd să apară neamurile, iar оn imperiul roman imprimвnd neamurilor sensul unirii оn Hristos. Primul mileniu creştin a fost o luptă оndвrjită a diavolului pentru a-l face pe omul rezidit оn Hristos să cadă din nou. Odată ce a оnţeles la Оnviere că Hristos e Dumnezeu şi că „munca lui” de la Babilon оncoace a fost zadarnică, diavolul şi-a оnceput cu migală construirea plasei оn care să prindă din nou omenirea, deturnвnd-o de la sensul ei оnnoit оn Hristos. După o mie de ani se vede prima realizare „grandioasă”, cămaşa Mвntuitorului e ruptă оn două, unitatea credinţei zdruncinată considerabil. De acum оncepe оn Apus „opera” de оnlocuire a lui Hristos cu omul. Tradiţia divino-umană trebuia schimbată cu o tradiţie a omului, astfel că renaşterea, umanismul şi iluminismul pregătesc terenul, formвnd o cultură umanistă, оnfloritoare economic, оn care omul se aşează

36[36] Ibidem, p. 183-184

confortabil оn centrul preocupărilor sale. Concomitent, Răsăritul ortodox e menţinut оntr-o viaţă exterioară plină de lipsuri şi nevoi, astfel ca revoluţiile secolului XIX să-l găsească dornic de a оmbrăţişa modelul occidental din toate punctele de vedere. Ar mai fi de amintit că оn secolul XVIII, la nici trei sute de ani de la descoperirea Americii aici se pun bazele statului ce urma să joace rolul principal оn globalizarea lumii. Formată dintr-un conglomerat de etnici diversificaţi şi animaţi de gвndul singular al reuşitei totale оn plan material, America va constitui modelul de ţară ruptă de orice tradiţie creştină şi chiar umanistă care оşi va construi propriile tradiţii оn toate domeniile (chiar şi оn religie), tradiţii care după modificări şi ajustări timp de aproape două sute de ani, constituie azi modelele impuse lumii оn procesul globalizării.

Revenind la Europa urmaşilor Romei, aici se оncheie perioada umanistă şi omul se оndreaptă spre progresul material ca unic scop. Momentul 1848 a creat naţiunile sub forma statelor naţionale, dar istoria contemporană ne lasă să оntrevedem faptul că acestea au fost create doar pentru a le demonstra incapacitatea de a oferi omului progresul plenar, pentru a denatura sensul neamului оn cel de popor, şi pentru a experimenta оn două moduri posibile evoluţia spre anularea conştiinţei de Dumnezeu оn omul modern. Aceste două modele s-au bazat pe cele două laturi ale ipostasului uman, cea personală şi cea comunitară. Cea perso-nală, degenerată оn individualism şi folosind ca etică proprie protestantismul liberal, a evo-luat spre societatea capitalistă de azi, „occidentul”, оn care Dumnezeu nu a fost anulat cu forţa din conştiinţa umană, ci doar schimbat, оndepărtat, ciuntit şi adaptat nevoilor omului material. Deturnвndu-i mintea de la spirit la confortul material şi la căutarea оn permanenţă a modurilor cвt mai diversificate şi mai plăcute de realizare a acestuia, capitalismul a condus pвnă la urmă la minimalizarea pвnă la anulare a lui Hristos din conştiinţa individului, оn mod liber, de fiecare оn parte. Оn ce priveşte modelul comunitar, pus оn teorie de Marx şi aplicat cu brio (оntr-o primă fază) de Lenin şi urmaşii lui, acesta a оncercat scoaterea cu forţa din conştiinţa umană a Dumnezeului Hristos. Violenţa comunistă a ucis oameni, preoţi, monahi, credincioşi, a distrus biserici, a interzis cultul extern, оnsă nu a reuşit să-l scoată pe Hristos din sufletul omului. Оn ciuda tuturor conformărilor exterioare, oamenii ţărilor ortodoxe (оn majoritatea lor) au rămas credincioşi оn natura lor. Acest lucru este demonstrat de faptul că astăzi bisericile sunt arhipline la sat ca şi la oraş, dar mai ales de faptul că modelul comunist a fost scos de pe scena istoriei. Atunci cвnd şi-au dat seama că dintre cele două modele puse оn practică оn оncercarea de a-l scoate pe Dumnezeu din structura umană cel care a eşuat a fost cel impus cu forţa prin totalitarismul comunist, după comedia „războiului rece” jucată admirabil de mai marii lumii, lumea occidentală a оntins „mвna salvatoare” sub forma perestroikăi, a revoluţiilor de catifea sau, оn cazul Romвniei, a falsei libertăţi cвştigate prin sacrificarea cвtorva mii de oameni оn parodia revoluţiei din 1989 care şi-a demonstrat structura anticreştină prin asasinarea familiei Ceauşescu оn timpul sărbătorilor Naşterii Domnului. După un secol de experimente politice, sociale şi militare (incluzвnd atrocităţile celor două războaie mondiale), puterile lumii au оnţeles că refuzul lui Hristos trebuie să vină de la sine, оn mod liber, aşa cum vine şi acceptarea Lui, pentru a fi autentic şi deplin. Iar refuzul liber al lui Hristos se obţine numai prin оnlocuirea Lui cu surogatul omului eficient, оnstărit şi autosuficient, generat de individualismul liberalist, pentru că oprimarea şi obligarea la refuzarea Acestuia (aşa cum s-a оntвmplat оn ţările comuniste) nu a dus decвt la оntărirea (uneori involuntară şi paradoxal inconştientă) conştiinţei apartenenţei la Hristos. Totuşi, comunismul a avut „meritul” de a distruge iremediabil economia statelor peste care a domnit, şi de aici generarea uriaşelor probleme sociale şi economice cu care se confruntă azi fostele enclave comuniste (inclusiv Romвnia). Оnsă exact acest lucru s-a şi urmărit, ca оn momentul căderii (calculate cu minuţiozitate) cortinei de fier, să dorim cu оnverşunare modelul occidental şi confortul material al acestuia. Altfel spus, colectivismul impus оn mod forţat să genereze nevoia acută de individualism şi proprietate, pentru că aceasta e singura modalitate capabilă să оntoarcă minţile de la Dumnezeu şi оndumnezeirea omului la necesităţile biologice ale acestuia şi la goana nebună pentru оmplinirea lor. Astfel, rupt de tradiţiile creştine, cu o conştiinţă orientată tot mai mult spre propriul stomac, omul să accepte societatea globală şi „darurile acesteia” cu „sufletul pe tavă”, oferindu-se pe sine şi existenţa sa oricui i-ar satisface la modul deplin şi continuu necesităţile оnţelese ca scop оn sine. Comunismul a fost un rău de proporţii, оnsă ceea ce a lăsat оn urmă оl depăşeşte.

S-au scris rafturi оntregi despre societăţile şi modelele istorice, оnsă nici un autor laic nu se ocupă la modul serios de analiza acestora raportată la perspectiva hristocentrică. Dacă este amintit uneori Dumnezeu, El e mereu оnţeles оn perspectiva scolastică, neoaristoteliană оn care Acesta s-a retras din lume după ce i-a dat acesteia legi după care să se conducă, sau оn perspectiva protestantă după care destinul conduce оn mod implacabil pe fiecare om şi neam spre finalitatea pe care Dumnezeu a hotărвt-o pentru el. Dar, dacă privim lucrurile оn perspectiva ortodoxă, оn care am fost aduşi la existenţă fiecare оn parte pentru ca „ unirea credinţei şi оmpărtăşirea Sfвntului Duh cerвnd, pe noi оnşine, şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, vom observa că оntreaga istorie a mileniilor creştine (şi nu numai) a fost condusă оn mod subtil spre neacordarea din toată inima, cu tot sufletul şi оntr-un singur glas, a singurului răspuns viabil: „Ţie, Doamne!”. Comunismul a venit ca o оncercare ( оnsă doar parţial reuşită) de a goli sufletul omului de nevoia sa fiinţială de Hristos, primită оn Sfвntul Botez, şi apoi să dispară (tot fără voia omului, după cum a şi venit) pentru ca „economia de piaţă” să umple acest loc gol cu nevoia de оmplinire biologică, materială sau fals spirituală (idolatră), care este numitorul comun al lumii оnceputului de mileniu III. Aşa cum o ecuaţie are nevoie ca termenii săi să fie aduşi la numitor comun pentru a putea fi rezolvată, ecuaţia lumii a fost adusă la numitorul comun al ideologiilor globaliste оn toate domeniile vieţii. Ca urmare, soluţia ecuaţiei se va obţine prin globalizare, acţiune pregătită cu perseverenţă atвtea mii de ani, care nu mai este doar inevitabilă ci şi iminentă. Va fi această soluţie Hristos? Оn perspectivă ortodoxă, ştim că Hristos este singura soluţie autentică, reală, dar rămвne de văzut оn ce mod vom arăta acest lucru lumii оntregi.  

II.Premise ale globalizării. Transformarea istorică a ideologiilor globaliste şi reflectarea acestora оn planul religios-moral 

Am arătat mai sus că unitatea vizată de toate concepţiile globaliste este un deziderat creat de tensiunea către sentimentul atoateunităţii care l-a stăpвnit pe Adam pвnă la cădere. După cădere, оntors către оn afară, omul vede şi simte o оngrozitoare ruptură оntre el şi ceilalţi oameni, оntre el şi celelalte fiinţe. Izolarea оn care se cufundă este din ce оn ce mai egoistă şi aceasta оl face să piardă treptat simţămвntul atoateunităţii neamului omenesc.37 [1] Оnsă neоntunecarea totală a chipului lui Dumnezeu din om face ca amintirea acestei atoateunităţi să fie mereu prezentă, deşi оn mod distorsionat. Omul оşi simte chemarea spre comuniune cu care a fost zidit, simte că această comuniune şi unitate оi dau o anumită forţă de viaţă, o anumită оntărire a existenţei sale. Оnsă aşa cum diavolul deţine conştiinţa de sine ruptă de Dumnezeu, şi l-a оmpins spre aceasta şi pe om оn Rai pricinuind tragedia căderii, tot diavolul a ispitit mereu umanitatea spre a-şi оmplini tensiunea internă către unitate şi comuniune, оn afara lui Dumnezeu. Deturnвnd sensul unităţii spre care să tindă, ispititorul a deturnat оntreaga existenţă umană spre moduri de realizare a acestei false unităţi, moduri specifice epocilor istorice ale umanităţii, dar care au avut toate această caracteristică a оncercării de eliminare a lui Dumnezeu din viaţa omului. Pвnă la Оntruparea Fiului lui Dumnezeu, modelul autentic al unităţii absolute nici nu era posibil. Оnsă de la Оnălţare şi Cincizecime modul de realizare a atoateunităţii iniţiale este cel liturgic-eclesial, divino-uman. Restaurarea divino-umană a omului creează оn el simţămвntul şi conştiinţa atoateunităţii macrocosmosului38 [2] , pe care e chemat să o realizeze.

Turnul Babilonului reprezintă prima оncercare concretă de mondializare autonomă. După ce a оncercat să se edifice pe sine оn mod autonom faţă de Dumnezeu оn plan individual şi familial prin (Adam şi Eva), omul a оncercat această edificare şi pe plan comunitar, prin normalizarea stării de instinctualitate agresivă antediluviană. După potop, la nici cinci sute de ani, tendinţa de autonomizare stăpвneşte din nou conştiinţa umană. Omenirea doreşte să-şi facă un „nume vestit”, care să demonstreze

37[1] Arhimandritul Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul om, Editura Deisis, Sibiu 1997, p.52-5338[2] Ibidem

că suntem fiinţe supreme, lucru ce se va manifesta оn toate imperiile şi societăţile totalitare. Оn spatele tuturor acestora stă păcatul mвndriei: omul nu vrea să rămвnă оn hotarele оn care l-a aşezat Dumnezeu ci se vrea pe sine zeu. „Zgвrie-norii” americani continuă ideea ziguratelor asiro-babiloniene, dintre care cel mai impunător, Turnul Babilonului, face cunoscut sensul ascuns al mondializării, acelaşi atunci ca şi acum: unitatea omenirii оn afara lui Dumnezeu, toţi oamenii lucrează оmpreună, оşi unesc forţele оntr-un efort comun de realizare a unei suficienţe pur umane care să le asigure satisfacerea confortabilă a propriilor orgolii. La Turnul Babilonului Dumnezeu a acordat оncă o şansă umanităţii prin „amestecarea limbilor”: imposibilitatea realizării turnului a dat redat posibilitatea de оntoarcere către Creator. Оnsă оn acest mileniu III, omul a regăsit limbajul comun (limba unică) оn forma tehnologiilor digitale şi a Internet-ului şi acest lucru face posibilă mai mult decвt oricвnd materializarea dezideratului unităţii оn afara lui Dumnezeu. 

II.1.Imperiile antichităţii  

Оn toate civilizaţiile antichităţii se simte nostalgia antebabilonică. Istoria religiilor descoperă faptul că o viaţă morală axată pe criterii religioase şi uneori mistice au avut toate popoarele antichităţii. Dacă cele din Extremul Orient şi de pe teritoriile Americii şi Europei de azi, depărtвndu-se de locurile concentrării iniţiale a populaţiei (Mesopotamia), au pierdut mult mai repede amintirea stării antebabilonice, construindu-şi civilizaţii proprii şi sisteme religioase destul de ordonate din punct de vedere moral, cele rămase оn Orientul Apropiat şi Mijlociu, prin succesiunea imperiilor, demonstrează o puternică nostalgie antebabilonică a stăpвnirii. Egiptul are meritul de a fi păstrat „оnvăţătura nemuririi sufletului” (deşi оn mod distorsionat ), dar realizările grandioase la nivel material precum şi stăpвnirea cu forţa a altor popoare (inclusiv a celui ales, evreii) denotă tendinţa de realizare a „numelui vestit”.Asiro-babilonieinii, оntemeind primul imperiu babilonic sub celebrul Hammurabi, оncearcă şi ei refacerea unicei stăpвniri. Оntreaga succesiune de stăpвniri şi popoare pe vechea vatră a Mesopotamiei (toate acestea оncercвnd realizarea unor imperii vaste оn care morala forţei să impună religii şi limbaje unice) trădează originea comună a acestora оn neamurile antebabilonice, şi nostalgia forţei graiului şi religiei unice. Originea comună a civilizaţiilor ce se succed pe teritoriile Orientului Apropiat este arătată de numele zeităţilor, destul de apropiate оntre ele. Оntre acestea, o semnificaţie aparte are denumirea comună de El („cel puternic”, păstrat pвnă astăzi оn limbile romanice оn forma pronumelui personal), prin care toate popoarele de origine semită desemnau zeul suprem39 [3] (deşi nu оn sens monoteist ca la evrei, Elohim). Elemente de limbă arhaică s-au păstrat оn aramaica vorbită de Hristos şi se păstrează pвnă оn Siria de azi. Imperiul hitit are aceleaşi caracteristici ale impunerii codurilor religioase unice, dar ei au accentuat pe latura morală a lucrurilor, fiind o civilizaţie mai pragmatică, ale cărei coduri morale aveau un accent umanitar deosebit, faţă de drasticele coduri asiro-babiloniene(Hammurabi). Imperiul persan şi religia acestuia au influenţat culturile ulterioare, de exemplu zeul solar Mithra era adorat оn legiunile imperiului roman şi are o revenire spectaculoasă (desigur, sub alte denumiri) оn neopăgвnismul sincretismului contemporan. Uriaşul imperiu al lui Alexandru Macedon venea să satisfacă aceeaşi tensiune ascunsă, nostalgică, a stăpвnirii оn totalitate a lumii, a impunerii unităţii culturale şi morale. Оnsă Macedon are meritul imens de a fi fost оncepătorul reunificării Orientului cu Occidentul. Occidentul, urmaşul neamurilor născute din Iafet, şi Orientul semitic, trebuiau să se unească pentru a face posibilă edificarea istoriei universale оn noua eră a lui Hristos. Lumea antică, cu succesiunea ei de imperii şi stăpвniri, trebuia оn final să se unească оntr-un оntreg mondial, să depăşească orice particularism40 [4] , iar оnceputul a fost făcut de Alexandru Macedon. 

II.2.Imperiul roman, primul model de globalizare a lumii 

39[3] Diac.Prof.dr. Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1998, p. 13540[4] Nikolai Berdiaev, op. cit., p.121

Interpretarea patristică a binecuvвntării date de Noe fiilor săi, ca Iafet să locuiască оn „locaşurile lui Sem”, este ca mвntuirea să fie primită de neamuri şi să vină din sвnul poporului evreu. După amestecarea limbilor şi оmprăştierea neamurilor lumea s-a scindat оn Orient şi Occident, fiecare căutвnd unitatea iniţială. Unirea spirituală a оnceput cu perioada elenistică a amestecării religiilor. Sincretismul caracteristic acestei perioade a adunat toate tipurile culturale elaborate de lumea veche 41 [5] , fiind un fapt pozitiv care a dus la formarea unui stat universal unic, Imperiul Roman. Integrarea totală a lumii vechi оn cadrul Romei, procesele de unificare, de formare a uniunii universale a popoarelor şi culturilor оntr-o umanitate mondială, unică sub toate aspectele, reprezintă prima materializare a ideologiei globaliste antebabilonice. Imperiul roman realiza ceea ce nu reuşiseră „constructorii” de la Babilon, afirmarea unică a existenţei umane оn afara lui Dumnezeu printr-un „nume vestit”. Оnsă sincretismul religios care a luat naştere, a făcut posibilă răspвndirea creştinismului. Berdiaev afirmă оnceputul istoriei universale оn faptul formării şi existenţei imperiului roman. Realizarea unui stat global a constituit premisa răspвndirii mesajului universal al lui Hristos. Tocmai universalitatea Evangheliei, faptul că Mвntuirea este opera la care оntreaga umanitate e chemată să participe, a făcut necesară crearea unui cadru universal оn care aceasta să se realizeze. Din acest punct de vedere, deşi imperiul roman aparţine antichităţii, el este оn acelaşi timp originea istoriei universale. Trebuie remarcat оnsă că оn afară de sensul facilitării transmiterii Evangheliei, statul global roman nu a rezistat, pentru că оn esenţa sa el оncununa păgвnismul lumii antice, care trebuia să cadă odată cu pătrunderea Dumnezeului-om оn istoria temporală, concretă, a omenirii. „Plinirea vremii” оnsemna şi оnflorirea maximă a lumii vechi, afirmarea universală a păgвnismului deopotrivă cu afirmarea universală a rafinatei culturi greceşti. Dincolo de superioritatea acestora ca formă umană de manifestare, rămвne оnsă perisabilitatea lor ca lucruri pur omeneşti. Căderea imperiului roman şi a strălucitoarei culturi elenistice amintesc mereu că оn faţa veşniciei, оn faţa destinului etern оn Dumnezeu a umanităţii şi lumii, toate realizările culturii omeneşti, chiar şi оn forma lor cea mai оnfloritoare sunt supuse pieirii şi includ оn sine o boală purtătoare de moarte.42 [6] Acest lucru este оnsă valabil numai оn perspectiva lor de realizări omeneşti, pentru că privite ca realizări ale umanităţii оndumnezeite ele sunt eterne. Astfel, Biserica creştină a asimilat cultura elină, cu arta şi filosofia ei, cu toate realizările ei, transfigurвnd-o. Оn acest sens a existat un alt model istoric: Imperiul Bizantin. 

II.3.Imperiul Bizantin şi cultura creştină 

Оn demersul temei analizate, sublinierea unor particularităţi esenţiale ale civilizaţiei bizantine este necesară. Format pe structurile moştenite de la bătrвna Romă, avвnd cea mai bună organizare administrativă, juridică şi militară posibilă, Bizanţul a asimilat creştinismul adaptвndu-se cerinţelor acestuia şi dezvoltвndu-se din punct de vedere social, cultural-artistic şi chiar politic, pe temeiul filosofiei divino-umane a acestuia. După perioada cruntă a persecuţiilor creştinismul primeşte pe rвnd libertatea de manifestare istorică după anul 313 (prin Edictul de la Milano), şi mai tвrziu statutul suprem de religie oficială a statului. Controversele diferitelor interpretări istorice referitoare la această oficializare a creştinismului (ca religie de stat) nu au găsit nici azi finalitate. Dacă vorbim despre creştinism ca religie оn rвndul altor religii posibile, atunci oficializarea lui trebuie privită ca suprimare a unei libertăţi de exprimare, mai ales оn viziunea actuală asupra drepturilor omului. Оnsă оn perspectivă ortodoxă creştinismul nu e o simplă religie, ci o nouă concepţie de viaţă ce are оn vedere toate planurile existenţiale ale omului. Pentru prima dată personalitatea umană este privită conştient оn perspectiva eshatologică a veşniciei, şi de aici legătura sa directă şi indisolubilă cu Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Mвntuitorul şi Dumnezeu Sfinţitorul. La nivel personal viaţa оn Hristos este modelul individual de existenţă, iar la nivel comunitar, adunarea euharistică este modelul social de existenţă. Оntreaga viaţă a statului se desfăşoară оn strвnsă legătură cu viaţa Bisericii. Simbolul acestei legături de tip subordinativ (viaţa statului cu toate aspectele ei se subordonează şi integrează vieţii eclesiale) este imaginea basileului bizantin, intrвnd pe

41[5] Ibidem42[6] Ibidem, p. 123

uşile оmpărăteşti spre a primi Sfвnta Оmpărtăşanie din mвinile patriarhului de Constantinopol. Astfel, statul bizantin avea o viaţă teonomă şi doar sub acest aspect el poate fi privit ca model de organizare a societăţii omeneşti, ca etapă necesară оn evoluţia istorică a acesteia. Оntinderea sa uriaşă şi faptul că a rezistat atвtea secole ca imperiu vorbesc de la sine despre superioritatea unui astfel de model. La adăpostul unui asemenea stat creştin cultura s-a dezvoltat оntr-un mod extraordinar. Este perioada cea mai оnfloritoare a literaturii şi artei patristice, acum se cristalizează şi se adвncesc ştiinţele, filosofia patristică şi оnsăşi teologia ortodoxă. Monahismul se dezvoltă la măsuri imposibile anterior. Miile de mănăstiri ce se formează şi se dezvoltă acum atвt оn Răsărit cвt şi оn Apus, avвnd ca şi cunună Sfвntul Munte Athos, au rămas referinţa şi modelul pentru оntreg monahismul ulterior, pвnă оn zilele noastre. Berdiaev spune că Evul Mediu (bizantin, n.a.), оn perioada sa de maximă оnflorire s-a dezvoltat şi оntărit pe două căi: cea cavalerească şi cea monahală. Cavalerul, ca exponent al laicului creştin, şi monahul, reprezintă personalitatea umană disciplinată şi plurivalentă. Zalele cavalerului şi rasa monahului sunt armurile оn care personalitatea creştină, оncorsetată atвt fizic cвt şi spiritual, a devenit independentă faţă de acţiunea forţelor stihiale exterioare care o sfвşiau оn bucăţi.43 [7] Iar această independenţă o oferea tocmai faptul de a fi creştin, adică de a fi botezat оn numele Sfintei Treimi şi de a primi Sfвnta Euharistie. Omul bizantin, practicant constant al virtuţilor creştine şi оncercвnd să trăiască teandric conştient, putea să dispună de necondiţionarea sa, care оi făcea existenţa (atвt individuală cвt şi socială) hristocentrică, indiferent de condiţionările exterioare care ar fi putut să-l revendice. Datorită acestor caracteristici ale vieţii morale cunoaşterea a fost liberă să evolueze оn sens teonom, şi organizările exterioare, sociale, administrative şi chiar politice, să o urmeze оn acest sens. Modelul bizantin a fost preluat de creştinătatea răsăriteană, ţările slave şi оn particular cele romвneşti. Spiritualitatea оnaltă a Bizanţului reflectată şi оn viaţa cetăţenilor şi оn cea a statului, a supravieţuit оn aceste ţări, mai ales оn Ţările Romвne, după căderea Constantinopolului, mărturie оn acest sens fiind structura intimă a poporului romвn, pe care s-a desfăşurat оntreaga şi zbuciumata sa istorie, ce poate fi caracterizată ca o luptă continuă pentru neabdicarea de la credinţa ortodoxă.

Cu toate acestea, simfonia bizantină nu a fost perfectă şi din acest motiv ea nu poate fi nici model absolut şi nici o soluţie prin simpla traducere оn actualitate. Оnsă ea poate fi, şi cred că trebuie cu necesitate să fie, un reper, o referinţă şi un punct de plecare pentru găsirea unei soluţii actuale, оn acest context al globalizării.  

II.4.Consecinţe religios-morale ale Marii Schisme din 1054.Disputa canonică Orient versus Occident44 [8]

 Dacă latinitatea a avut marele merit de a fi pregătit şi realizat оntвlnirea mondială a Orientului (cu

tradiţiile şi culturile sale) cu Occidentul (cu rafinata sa cultură elină) оn im- periul roman continuat apoi оn mod strălucit de imperiul bizantin (ca variantă autentică a acestei оntălniri mondiale оntre Răsărit şi Apus prin creştinism), tot latinitatea se face vino-vată de neоnţelegerea corectă a realizării Оmpărăţiei lui Dumnezeu, de deturnarea acestei idei şi mutarea ei din planul veşnic оn imediatul terestru, fapt ce a avut consecinţe dezastruoase pentru viaţa omului, şi al cărui punct de plecare a fost Marea Schismă din anul 1054. Dincolo de pretenţiile de supremaţie ale papalităţii (generatoare ale schismei) rămвne intenţia ascunsă, dar realizată оn mod triumfal, a potrivnicului, de a rupe unitatea Bisericii lui Hristos. După o mie de ani de creştinism оn care Biserica s-a definit şi consolidat pe sine, reuşind să ofere existenţei umane principiile de viaţă soteriologice, trebuia poate (оn planul iconomiei divine) ca acestea să poată fi trecute prin filtrul liberului arbitru uman, tocmai pentru a fi autentic asumate, şi anume оn chipul libertăţii оn care a fost creat şi există omul. Fără a face istorie, trebuie menţionat că după o mie de ani, оntвlnirea mondială dintre Orient şi Occident, deşi autentificată pe principiile creştine, eşuează, şi asistăm pe toate planurile la acutizarea disputei canonice dintre ele. Оn timp ce Răsăritul rămвne fidel ecumenicităţii

43[7] Nikolai Berdiaev, op.cit., p.125-12744[8] Acesta este titlul interviului luat d-lui H.R.Patapievici cu privire la incompatibilitatea spiritului răsăritean cu

civilizaţia occidentală, apărut оn volumul de eseuri Politice, la Editura Humanitas, Bucureşti 1996, p.229

primelor şapte sinoade, оn toată atitudinea sa privitoare la om şi viaţă, la om şi lume, Occidentul transferă treptat centrul de forţă de la Dumnezeu la om. Expresia elocventă a acestei intenţii este statul papal care există şi acum. Cele trei coroane papale indică оn mod clar tendinţa de dominare religioasă, politică şi militară a papalităţii. Оntreaga Europă occidentală se supunea suveranului pontif, care muta astfel cercul său de responsabilitate de la realizarea Оmpărăţiei lui Dumnezeu la realizarea оmpărăţiei papale, pe temeiul reprezentării terestre a lui Hristos оn persoana papei. Această deturnare a avut loc datorită faptului că neamurile barbare care au cucerit occidentul au asimilat cultura şi civilizaţia apuseană оn loc să se lase asimilate de aceasta. Astfel, creştinarea acestora a dus, la numai 100 de ani (de la оntвmplarea sa) la simplificarea creştinismului.45 [9] Prin Carol cel Mare se realizează o replică la Imperiul de Răsărit, aceasta avвnd nevoie de o fundamentare creştină a structurii sale. Dar, оn loc să se asimileze оn creştinismul răsăritean, Occidentul asimilează creştinismul transformвndu-l după caracterul său dat de structura neamurilor migratoare. Această transformare pleacă de supunerea juridică a mesajului evanghelic, perspectivă propusă de Fericitul Augustin. Teoria justificării de mai tвrziu, prin care raportul omului cu Dumnezeu se exteriorizează după modelul satisfacerii onoarei cavalereşti, se transpune şi pe plan politic devenind politologia care din partea lui Dumnezeu justifica orice acţiune exterioară şi orice conducere care urma sa aplice rвnduielile Acestuia.46 [10] Astfel, Schisma de la 1054 оnseamnă autonomizarea occidentului faţă de valorile autentice ale creştinismului, оnseamnă abdicarea acestuia de la modul de viaţă teonom, teandric, la nivel individual, social şi statal. Semnul central al diferenţelor va fi de această dată sensul universalităţii.47 [11] Оn lumea preromană universalitatea era percepută după nostalgia antebabilonică. Оn era creştină universalitatea va fi оnţeleasă diferit оn viziunea occidentală şi оn cea răsăriteană, de aici pornind şi toată evoluţia istorică a ideologiilor globaliste. Оn perspectivă ortodoxă Biserica este expresia izbăvirii, a mвntuirii globale, оntregi, universale a omului.48 [12] De aceea, univer-salul se află оn fiecare Euharistie. Fiecare Sfвntă Liturghie (ca şi adunare euharistică) e realizarea Bisericii оn оntregimea ei, e arătarea unui mod de existenţă, arătarea vieţii оn оntregimea şi plenitudinea ei,49 [13] mod de existenţă оn care Biserica are posibilitatea de a оnvinge moartea. De aici izvorăşte şi noua coordonată religios-morală a vieţii оn Răsărit: viaţa оn Hristos, care оnseamnă că omul nu оşi trage existenţa din forţele proprii ci din relaţia sa cu Dumnezeu, relaţie ce se cuprinde оn termenul de iubire. Оn iubire Biserica оşi realizează universalitatea оnţeleasă ca deplinătate. Christos Yannaras arată că, etimologic, mвntuire (sotiria) оn limba greacă оnseamnă ca cineva să-şi redobвndească оntregimea sa, să redevină оntreg, deplin, să ajungă la deplinătatea posibilităţilor de a exista.50 [14]

Occidentul, urmвnd natura şi structura intimă a populaţiilor migratoare care l-au constituit, a asimilat concepţia universalităţii creştinismului (a Bisericii) centrată pe aspectul geografic, al expansiunii spaţial - teritoriale. De aici s-a ajuns la dezvoltarea bazată pe existenţa unui centru geografic de autoritate, Roma, care asigură prin orice mijloace corecti-tudinea adevărului peste tot, ceea ce оnseamnă că adevărul nu mai e mod de viaţă concretizat оn fapte şi acte de viaţă оn perspectivă soteriologică, ci devine ideologie, după cum l-au definit şi scolasticii: „veritas est adequatio rei et intellectum” – adevărul e adecvarea dintre lucru şi intelect.51 [15] Pe baza acestei definiţii cultura occidentală s-a dezvoltat pe latura raţională, pornind de la un cult al unei credinţe definite ca acceptarea intelectuală a unor concepte şi noţiuni corecte, nemaiavвnd nimic de-a face cu plinătatea vieţii. Afirmвnd că pe fundamentul оnţelegerii mвntuirii ca redobвndire a deplinătăţii posibilităţilor existenţiale umanitatea ar fi putut construi Cultura şi Civilizaţia prin excelenţă, la nivel absolut, Yannaras exemplifică concret modul disputei canonice Orient versus Occident prin compararea Sfвntului Grigore Palamas cu universitatea şi a lui Toma d-Aquino cu

45[9] Christos Yannaras, Ortodoxie şi occident, Editura Bizantină, Bucureşti 1995, p. 7146[10] Ibidem, p.7347[11] Ibidem48[12] Ibidem49[13] Ibidem, p.7450[14] Ibidem51[15] Ibidem, p.76

grădiniţa, la nivel filosofic şi al culturii.52 [16] Dar, tot aici constată că, оn ciuda acestui fapt, cultura răsăriteană de după momentul 1848 tвnjeşte şi se оndreaptă vertiginos către occident, neоnţelegвndu-şi destinul (sau poate deturnвndu-l voit la nivelul elitelor intelectuale şi politice). La оnceputul secolului XXI ar trebui, оnsă, să rejudecăm şi să reevaluăm lumea nu la nivel filosofic şi cultural, ci la nivel existenţial, a cărui latură principală trebuie să fie cea duhovnicească. Dacă Apusul ar fi оnţeles acest lucru, nu am fi asistat astăzi la o tendinţă de unificare şi mai strivitoare, care include iminenţa sincretismului religios şi a neopăgв-nismului, acestea neavвnd оn ele nimic duhovnicesc. Datorită schismei ca răspuns la adaptarea creştinismului la un mod de existenţă exterior şi individual, exteriorizarea care a născut societăţile apusene şi mai apoi pe cele orientale (ca obligativitate de integrare оn circuitul mondial impus de occident), societăţi оn care comunităţile şi-au pierdut sensul de comuniune de persoane devenind alăturare de indivizi după diverse criterii, tinde să unifice astăzi această masă de indivizi оntr-un conglomerat uriaş dominat de principiile civilizaţiei occidentale: individualism şi raţionalism, transformate la rвndul lor оn ultraeconomism liberal, оn eficienţă economică cu orice preţ. După anul 1054, separaţia Occidentului de sensul teonom al universalităţii a condus la evoluţia culturii, civilizaţiei, ştiinţelor, artei, politicii, către finalitatea apocaliptică a autonomizării la nivel global.

  II.5.Schismă şi revoluţie, religie şi sectă, neam şi naţiune 

Odată realizată ruptura, lumea de după schismă s-a dezvoltat оn sensul dorit de occident, lucru la care a contribuit din plin şi orientul rămas necreştin. Un prim moment dureros оl reprezintă cruciadele mai ales cea care a strivit sub spadele cavalerilor apuseni capitala ortodoxiei, Constantinopolul (cruciada a IV-a). Ca şi tendinţă de impunere a creştinismului cu forţa, cruciadele erau din start sortite eşecului, pentru că eliminarea liberului arbitru din conştiinţa şi viaţa religioasă nu este o caracteristică creştină. Hristos se asumă şi se trăieşte оn mod liber. Războiul religios nu a fost şi nu este nici astăzi o soluţie. Dar ca şi azi, şi atunci el a fost un pretext sub auspiciile căruia paplitatea şi statele vasale ei şi-au justificat dorinţele de expansiune teritorială. Victoria deplină a statului autonom faţă de Dumnezeu, se realizează odată cu căderea Constantinopolului оn 1453, cоnd cu acordul tacit al papalităţii, capitala ortodoxiei cade definitiv sub loviturile unui stat imperial organizat, culmea, pe principii foarte clare şi riguros оnsuşite, monoteiste, imperiul otoman. Fără a face radiografia islamului este de amintit că, cu toate lipsurile sale evidente оn plan doctrinar şi cu toate neputinţele mistice, această religie şi-a afirmat оntotdeauna caracteristicile adвnc teonome. Ideea unui djihad – război sfвnt – оmpotriva celor care nu le respectă credinţa s-a păstrat pвnă azi оn islam, iar morala fermă, dură şi uneori absurdă bazată pe fundamenta-lismul religios este оn anumite puncte preferabilă laxismului occidental.

Оntreaga istorie apuseană, de la Marea Schismă şi pвnă la Revoluţia franceză, se bazează pe mutarea definitivă a accentului de la Dumnezeu la om, lucru care s-a definitivat оn secolele XIX şi XX. Оncercarea de raportare la cultura antică se poate оnţelege ca mărturisire ascunsă a occidentului că resimte inferioritatea sa culturală, şi ca ambiţie de a o schimba оn superioritate asupra răsăritului de care s-a desprins. Pe toate planurile, articularea creştinismului apusean pe structura culturală a antichităţii greceşti a avut meritul de a оncerca să realizeze umanismul creştin, ceea ce a şi reuşit оn perioada timpurie a Renaşterii. Renaşterea a voit să revalorizeze omul, să-l aşeze оn propria sa libertate de manifestare, să elibereze forţele creatoare omeneşti. Urmare a rigorilor catolicismului, care a adus o latură juridică оn toate aspectele vieţii, epoca renascentistă a vrut să elibereze omul de sub aceste rigori, uneori absurde. Оnsă preţul plătit a fost imens, şi anume secularizarea culturii umane, sub toate aspectele ei. Chiar dacă realizările pe multe planuri sunt incontestabile, оntoarcerea de la divin la uman prezentă оn toată cultura Renaşterii nu putea să aibă o finalitate benefică. Iar această finalitate a fost secolul revoluţiilor, apoi cel al războaielor mondiale şi оntr-un sfвrşit cel al globalizării, оn care trăim. Fundamentarea tuturor ideologiilor laice din Renaştere a оnsemnat evoluţia lor spre finalitatea globalistă. Оndreptarea omului spre natură din antichitate a constituit miezul şi al Renaşterii, care оnseamnă o оntoarcere la temeiurile

52[16] Ibidem, p.77

naturale ale existenţei, ignorвnd pe cele spirituale dezvăluite оn Noul Adam – Hristos. Astfel se crează terenul propice pentru dezvoltarea umanismului, care оnseamnă оnălţarea omului, aşezarea sa оntr-o poziţie centrală.53 [17] Chiar dacă acesta a descoperit individualitatea umană punвnd-o оn mişcare deplină, prin оntoarcerea la natură umanismul umileşte existenţa umană negвndu-i originea superioară, divină. Оn plan moral, de la viaţa оn Hristos a Evului Mediu (bizantin), omul va ajunge la morala libertăţii naturale şi оn final la laxismul moralei iezuite, care nu poate duce decвt la o anumită secătuire a fiinţei umane. Berdiaev afirmă pe bună dreptate că măreaţa оncercare a libertăţii omului din renaştere şi umanism era inevitabilă оn plan providenţial.54 [18] Omenirea trebuie să ajungă la Оmpărăţia lui Dumnezeu оn mod liber, recunoscвnd оn Acesta singura alternativă viabilă, lucru cu neputinţă оn absenţa libertăţii şi sub rigorile Inchiziţiei catolice. Stadiile umanismului sunt diferite, deci. El оncepe cu Renaşterea, оn care asistăm la оnflorirea lui pe baze creştine, din surse creştine, catolice. Continuă apoi cu epoca Reformei protestante, care e apanajul neamurilor germanice. Conştiinţa creştină catolică (de la care Renaşterea nu a abdicat niciodată) afirma existenţa a două principii: divin şi uman, dar şi independenţa omului faţă de Dumnezeu. Conştiinţa protestantă, оnsă, centrează numai pe Dumnezeu, după оnvăţătura despre har a Fericitului Augustin, care nu prea lasă loc libertăţii. Astfel, conştiinţa religioasă protestantă afirmă numai pe Dumnezeu şi natura divină, negвnd libertatea umană ca principiu existenţial, punвnd bazele filosofiei germane a monismului idealist.55 [19] De aici, оntreaga etică protestantă a predestinării ce a stat la baza doctrinei capitaliste a secolelor următoare. Оn planul raţiunii, apariţia omului renaşterii a dus оn secolul XVIII la apariţia Iluminismului, curent ideologic raţionalist, care afirma superioritatea raţiunii umane оn faţa oricăror principii, ceea ce оnseamnă o diminuare a calităţii acesteia prin ruperea de raţiunea superioară care оl unea pe om cu cosmosul divin. Astfel, de la schismă la revoluţia franceză omul a trecut de la teonomie la autonomie, lucru favorizat de religia şi morala catolică. Оn planul culturii şi ştiinţei omul a autonomizat cunoaşterea prin ceea ce s-a produs оn Renaştere, propunвnd un model universal de umanism. Оn plan religios, protestantismul a fost răspunsul umanist la rigorismul catolic. Faptul că papismul a impus cu forţa, prin Inchiziţie, un mod de viaţă fals teonom, concretizat оn viaţa religios-morală de tip contractual prin raţionalismul, naturalismul, legalismul şi jurisdismul moralei catolice, a dus la apariţia Reformei şi a multitudinii de secte desprinse din aceasta, toate caracterizate printr-o viaţă religios-morală de asemenea falsificată, pe coordonatele individualismului, subiectivismului, liberalismului şi centrifugalismului.56 [20] Iar dacă protestantismul german avea оncă o anumită rigoare morală, chiar dacă centrată pe autoafirmarea umanistă (accentuat socială) „replierea” catolică оn faţa acestuia, din dorinţa de a recвştiga „teritoriile pierdute”, s-a desfăşurat pe două fronturi. Оn Apus a fost „lansat” modelul iezuit avоnd două caracteristici lipsite de orice morală creştină: cazuismul şi probabilismul, ajungвndu-se astfel la justificarea celor mai abominabile crime şi celor mai abjecte manifestări ale instinctualităţii umane, morala iezuită proclamвnd оn acest fel creştinismul fără principii creştine (chiar anticreştine).57 [21] Оn Răsărit, fenomenul uniaţiei a condus la diferenţieri culturale şi sociale bazate tot pe un sistem lax de privilegii acordate ca recompensă a unirii cu Roma. Urmările acestuia se pot vedea astăzi şi оn Romвnia, оn divergenţele nerezolvate dintre greco-catolici şi ortodocşi privitoare la locaşurile de cult.

Оntr-un anumit sens, se poate afirma că iezuiţii au pus bazele amoralităţii societăţii europene de azi şi care constituie baza pentru viitoarea societate mondială, care va avea (după viziunile profetice ale monahismului oriental) ca o caracteristică esenţială imoralitatea, devenită firesc şi obligativitate. 58 [22]

Astfel, pe coordonata religios-morală s-a ajuns de la universalitatea primelor sinoade la fărвmiţarea

53[17] Nikolai Berdiaev, op.cit., p. 13254[18] Ibidem, p.14055[19] Ibidem, p.14256[20] Pr.lect.dr.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III, partea I, Arad 2001, p.44-4557[21] Ieromonah Nicolae Mladin, Morala creştină şi morala iezută, оn “Ortodoxia”, anul XI(1959), nr.158[22] Cuviosul Nil Athonitul, Cuvвnt despre venirea lui antichrist şi pentru sfвrşitul lumii, оn “Sfвrşitul omului”,

de monah Zosima Pascal, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi 1998, p.78-79

sectaristă a secolelor XIX – XX, iar schisma a fost cea care a condus umanitatea spre afirmarea umanismului оn ştiinţă şi artă prin Renaştere, оn religie prin Reformă, оn sfera raţiunii prin iluminism, culminвnd cu sfera social-politică prin revoluţia franceză. Idealurile mult aclamate ale acesteia: libertate, egalitate, fraternitate, nu sunt altceva decвt denaturări ale condiţiei umane. Libertatea оnseamnă o integrare оn Voia divină şi nu exercitarea fără limite a tuturor drepturilor omului. Egalitatea se realizează numai оn sensul că fiecare existenţă umană posedă chipul lui Dumnezeu şi e chemată să parcurgă drumul spre asemănare, indiferent de poziţia sa socială, deci egalitatea socială este o utopie pentru că lumea e creată ierarhic. Iar fraternitatea este denaturarea ideii creştine de frăţie оn Hristos. Ca atare, denaturоnd sensurile noţiunilor, revoluţia franceză a vrut să centreze definitiv şi irevocabil pe om, eliminвnd din acesta natura spirituală. Promisiunile revoluţiei nu s-au realizat, оnsă tocmai potenţialitatea introdusă de ele a făcut posibilă dezvoltarea оn secolul XIX şi materializarea оn secolul XX a doctrinelor socialiste şi comuniste, ca şi a celor liberale, capitaliste. 

II.5.1.Neam şi naţiune.Deturnarea naţionalismului Dumnezeu a hotărвt existenţa neamurilor şi оmprăştierea acestora pe pămвnt. Omenirea a urmat

această poruncă postbabilonică ipostaziindu-şi existenţa оn neamuri (etnii) pвnă оn zilele noastre. Faptul că Dumnezeu a hotărвt existenţa omenirii оn neamuri pвnă la sfвrşit este mărturisit de Оntreaga Scriptură, Vechiul Testament, Evangheliile şi Apostolii şi mai ales cartea Apocalipsei: „Tulburatu-s-au neamurile [...]Оnălţa-Mă-voi оntru neamuri, оnălţa-Mă-voi pe pămвnt”(Psalm 45,6-10); „Şi va judeca оntre neamuri [...]şi sabia nu o va mai ridica neam оmpotriva altui neam...”(Isaia 2,4-7); „şi braţuri şi seminţii dintru el se vor scula şi vor spurca sfinţirea puterniciei...”(Daniil 11,31-32); „de la faţa Lui se vor sfărвma popoarele...”(Ioil 2,6); „ Şi la toate neamurile trebuie mai оntвi să se propovăduiască Evanghelia”(Marcu 13,10); „...că de vinul curviei ei au băut toate neamurile...”(Apocalipsa 18,3). Ca atare, realizarea оmpărăţiei lui Dumnezeu are оn vedere оndumnezeirea omului оn cadrul neamului său. De aici şi conştiinţa apartenenţei la neam, care trebuie să fie оnsă оn mod obligatoriu hristocentrică. „Un neam atвta preţuieşte, cвt a оnţeles din Evanghelie şi cвt poate să-l urmeze pe Hristos”, afirma Simion Mehedinţi.59 [23] Acesta e singurul criteriu de existenţă al unui neam ca şi persoană colectivă. De-a lungul istoriei, neamurile care au venit la creştinism au avut, оn marea lor majoritate, o perioadă necreştină, din care motiv istoria bisericească universală e plină de momente de оncreştinare a acestora. Оntre ele, cazul particular al neamului romвnesc se diferenţiază clar: noi ne-am născut creştini. Sinteza daco-romană a fost simultană cu cristalizarea conştiinţei creştine. Părintele Stăniloae afirmă că finalitatea apocaliptică a „umblării оn lumina cetăţii luminate de slava lui Dumnezeu şi de făclia Mielului” a neamurilor, se referă la acea parte din neamuri care a trăit pe pămвnt оn credinţa оn Hristos. Dar, acea parte din fiecare neam va fi luminată de slava lui Dumnezeu оn ceea ce are deosebit acel neam de altele.60 [24] Оn acest sens, deosebit de alte neamuri, romвnii au geneza creştină, mărturisită de sacrificiile martirilor. Iar geneza creştină a neamului implică faptul că sufletul romвnesc, etosul său este Iisus Hristos. Un neam nu este un masiv social, ca la antici, ci odată cu Оnvierea şi Cincizecimea el primeşte misiunea de a duce la nemurire pe etnicii săi: „pleacă genunchii оnaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din care оşi trage numele orice neam оn cer şi pe pămвnt”(Efeseni 3,14-15). Ca şi comunitate spirituală, neamul romвnesc se organizează euharistic, după modelul bizantin. De-a lungul istoriei Sfвnta Liturghie a fost darul primit şi păstrat de romвni оn orice moment, a fost liantul care i-a ţinut оmpreună оn faţa oricăror оncercări.61 [25] Deşi naţiunile erau formate оncă la sfвrşitul Evului Mediu, existenţa lor ca atare şi apariţia naţionalismului ca ideologie s-a produs după independenţa americană (1776) şi revoluţia franceză (1789). Adevăratul naţionalism, ca şi оnţelegerea şi interpretarea autentică a naţiunii este ca ipostaziere a etnicului оntr-o formă concretă, care să poată fi reprezentativă pentru un neam. Оn acest sens, „naţiunile

59[23] Florin Stuparu, De neamul romвnesc şi alte neamuri, оn “Scara”, anul IV (2000), nr.5, p.16-1860[24] Pr.prof.dr.Dumitru Stăniloae, оn Convorbiri duhovniceşti II, de Ioanichie Bălan,p.83, apud Florin Stuparu,

op.cit, loc.cit61[25] Pr.prof dr.Ilie Moldovan, Credinţa strămoşească оn faţa ofensivei antihristice sectare, Editura Pro-Vita,

Valea Plopului Prahova 1998, p. 40-46

sunt după cuprinsul lor eterne оn Dumnezeu, Dumnezeu pe toate le vrea” (Dumitru Stăniloae). De aceea suntem datori să ţinem la „existenţa fiecărei naţiuni, protestвnd cвnd una vrea să o suprime pe alta şi propovăduind armonia lor, căci armonie deplină e şi оn lumea ideilor dumnezeieşti”.62 [26] Astfel, fundamentul uman al naţionalismului autentic nu va fi niciodată naţiunea оnţeleasă ca popor, adică oamenii cu aceeaşi origine etnică şi care trăiesc оntr-un anumit moment istoric, ci va fi naţiunea оnţeleasă ca neam, comunitatea supraistorică a tuturor generaţiilor trecute, prezente şi viitoare, de acelaşi „sвnge” şi de aceeaşi „limbă”, identitatea şi unitatea lor mistică оn faţa lui Dumnezeu.63 [27] Astfel, adevăratul naţionalism implică mai mult apartenenţa la neam, оn sensul său autentic. Linia fiecărui neam reprezintă axa esenţială a existenţei naţionale, pe care se оntвlnesc cu ce au mai reprezentativ cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi оncă.64 [28] Ideea naţionalismului ca viaţă a unui popor cвt mai aproape de această linie a neamului a fost dezvoltată оn doctrina naţional-creştină, care ar fi putut prinde viaţă оntr-o manifestare istorică a neamului romвnesc, оn generaţia interbelică. Оnsă tocmai autenticitatea şi fundamentarea sa eshatologică оn Hristos a făcut ca aceasta să fie compromisă printr-o nefastă implicare politică, atвt pe plan intern cвt şi pe plan extern prin filogermanism, liderul acesteia (despre care părintele arhimandrit Teofil Părăian, marele duhovnic de la Sвmbata de Sus afirmă ca a fost cea mai puternică personalitate romвnească pe care a sfinţia sa a cunoscut-o65 [29] ) asasinat şi doctrina naţional- creştină degenerată оn ceea ce s-a оntвmplat оn preajma şi оn timpul celui de-al doilea război mondial. Acest sens al naţionalismului regăsit de generaţia romвnă interbelică a fost deturnat iniţial de momentul 1848 care a reuşit pe plan ideologic ceea ce Franţa nu a reuşit la 1789. Din realităţi fireşti rвnduite de Dumnezeu ca forme de manifestare a umanului naţiunile au devenit realităţi politice ca forme de manipulare a conştiinţelor. Universalul este rвnduit să se оntrupeze оn formele particulare ale naţionalului66 [30] , care face parte din ontologia umanului. Naţionalitatea nu poate fi schimbată sub nici o formă chiar şi оn zilele noastre оn care pвnă şi sexul poate fi schimbat, ea оnsoţeşte persoana de la naştere şi pвnă la moarte, volens-nolens, ceea ce deschide perspectiva realităţii că ea va оnsoţi individul şi după moarte şi la Оnvierea cea de obşte. Оn acest sens naţionalismul de tip creştin, eshatologic, pare a fi singurul legitimat, firesc, şi el reprezintă conştientizarea, asumarea, apărarea şi valorificarea creatoare a unei identităţi supraindividuale obiective.67 [31] Denaturările acestui tip de naţionalism s-au produs оn secolul al XIX-lea (al naţionalităţilor) şi оn secolul XX, оn două sensuri, ambele politice şi anticreştine, primul оn sensul atentatului ateu ce a dus la disoluţia imperiilor tradiţionale şi la formarea statelor naţionale independente sau autonome. Acest tip de naţionalism ocult a fost abandonat odată cu dispariţia de pe scena istorică a imperiilor tradiţionale, şi оnlocuit cu o vastă campanie antinaţională şi mondialistă, declanşată оn perspectiva globalizării ce avea să fie pusă pe tapet mult mai tвrziu, la оnceputul mileniului III de existenţă creştină.68 [32] Cel de-al doilea este naţionalismul de tip comunist, născut оn urma revoluţiei sovietice şi оntreţinut оn statele socialiste. Secolul al XIX-lea s-a folosit de naţiuni şi de sensurile denaturate ale naţionalismului pentru a pregăti şi instaura internaţionalismele secolului XX, ca ultime etape оn pregătirea globalizării. II.6.Ideologia secolului XIX şi materializarea acesteia оn secolul XX. Internaţionalismul şi anularea tradiţiilor religios-morale 

Secolul XIX оnseamnă pentru orice analist istoric sfвrşitul Renaşterii umaniste, criza umanismului, procesul trecerii acestuia оn opusul său. Omul, depărtвndu-se treptat de Dumnezeu, se

62[26] Pr. Prof.dr.Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi romвnism, Sibiu 1939, p.4463[27] Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei, Editura Anastasia, Bucureşti 1997, p.11464[28] Ibidem65[29] pr.Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2001, p.4066[30] Răzvan Codrescu, Naţiunile şi Bunul Dumnezeu, оn “Scara”, anul IV(2000), nr.5, p.19-2067[31] Ibidem68[32] Idem, Spiritul dreptei, Editura Anastasia , Bucureşti 1997, p.119-120

autonomizează pierzвnd chiar şi trăsătura umanului natural, devenind subordonat principiilor subumane materializate оn existenţa tehnologică a secolului XX. Accentul trece de la persoană şi comuniune la individ şi societate, definitiv. Caracteristic apogeului umanismului este afirmarea individualismului pe de o parte şi afirmarea colectivităţii, a colectivismului ca dislocare şi dezagregare a individului оn masa de indivizi, pe de altă parte. Berdiaev arată că cei doi seniori ai gвndirii, practic cei care au cristalizat acest proces finalist al umanismului au fost Friedrich Nietzshe şi Karl Marx. Supraomul lui Nietzhse a condus la individualismul acut materializat оn secolul XX. Оn sine, căutarea nietzsheană nu a fost antiumană, оnsă soluţia propusă, de depăşire şi transformare a umanismului a avut o finalitate ce s-a dovedit antiumană, prin declararea necesităţii jertfei umanului оn vederea apariţiei supraomului, оnţeles оn sens total anticreştin, prin nerecunoaşterea valorii sufletului omenesc.69 [33] Totuşi, ancorat la modul pătimaş оn afirmarea individualităţii creatoare a omului, Nietzshe creionează un chip al supraomului оn care există оn acelaşi timp posibilitatea religiei antihristice, atee, satanice dar şi o autentică nădejde religioasă a unei stări superioare.70 [34] Nietzshe a negat omul оn vederea realizării unui supraom posibil religios. De aceea individualismului acestuia i se pot acorda „circumstanţe atenuante”, pentru că liberalismul ce i-a urmat ca manifestare ideologico-politică putea să fie centrat pe o coordonată religios-morală. Faptul că оn final nu a fost, nu poate fi imputat lui Nietzshe, aşa cum socialismul ca doctrină colectivistă trebuie imputat оn mod evident şi necesar artizanului colectivismului dezumanizat şi anticreştin – Karl Marx. Deşi gвnditor de excepţie, Marx neagă nu numai umanitatea omului cultivată оn оntreaga Renaştere, dar şi ideea unui supraom posibil religios. Mвndria umană оndreptată оmpotriva lui Dumnezeu a găsit оn Marx un exponent capabil să o exprime оn forma cea mai de jos a negării oricărei religii. Pentru acesta, omul este dumnezeu şi destinat să folosească natura după bunul său plac. De aceea chipul omului (fără a mai vorbi de chipul lui Dumnezeu din om) se pierde, ceea ce duce la оnţelegerea acestuia doar ca unealtă subordonată colectivului. Colectivul va nega orice valoare оn sine a umanului pur, şi ca atare preceptele morale umaniste оşi pierd orice sens la Marx. Оn viziune marxistă, arta şi ştiinţa se vor dezvolta pe morala colectivistă total opusă celei comunitare. Оn comunitatea creştină persoanele оşi au propria valoare pe care o pun оn slujba acestei comunităţi. Оn doctrina colectivistă individul nu are nici o valoare оn sine, singur colectivul este destinat să conducă existenţa omenirii. Astfel, ideologiile secolului XIX duc la dezagregarea chipului omului: prin Nietzshe la individualismul liberalist nostalgic al izvoarelor umaniste ale Renaşterii dar incapabil să le reafirme, iar prin Marx la colectivismul socialist al maselor care neagă оntreaga creaţie a Renaşterii, numind-o „o suprastructură ideologică deasupra unei baze economice оn care domină exploatarea omului de către om.”71 [35] Aceste două ideologii se vor materializa оn lumea secolului XX. Lăsвnd la o parte S.U.A., ca şi model al integralismului ateu sau cel mult fals creştin după care se vrea şi globalizarea lumii, vom spune că liberalismul ca şi expresie denaturată a libertăţii оn toate sensurile, adică a afirmării unicei credinţe оn libertatea omului de a face tot ce vrea, a constituit baza societăţilor occidentale. Regimurile liberale care afirmă оn permanenţă drepturile omului (cerute după bunul lui plac) şi uitвnd de orice оndatoriri, stau la baza occidentului secolului XX. Astfel, o bună parte a lumii capitaliste s-a dezvoltat pe morala liberală (individualistă) a dreptului la liberă manifestare, ceea ce a condus la apariţia (оn ultimele decenii) a atitudinii de corectitudine politică, оn care absolut orice manifestare a omului, indiferent de moralitatea sau imoralitatea acesteia trebuie respectată. Astfel, absenţa cu desăvărşire a moralei creştine (оn sens ortodox) va fi caracteristica liberalismului atвt оn politică (ca stat liberal) cвt şi оn viaţa de zi cu zi a umanităţii. Urmarea este inversarea valorilor fundamentale ale umanismului, creştinismul este adaptat nevoilor individuale şi sociale şi adus оn forma оn care să justifice orice atitudine umană. Feminismul, ca o degenerare a egalitarismului paşoptist, primatul psihologiei justificative freudiene оn faţa moralei tradiţionale creştine, ca urmare „firească” a promiscuităţii sexuale şi a minimalizării rolului familiei tradiţionale оn societate, vor constitui coordonatele morale ale secolului XX din care se vor dezvolta argumentele globaliste оn plan relaţional intersexe. Оn plan politic, economismul şi eficienţa cu orice preţ vor fi noţiunile care vor

69[33] Nikolai Berdiaev, op.cit., p. 15370[34] Ibidem, p. 155-15671[35] Ibidem, p. 164-165

pune bazele viitoarelor curente internaţionaliste ale liberalizării pieţelor de muncă, de capital, comerciale, ceea ce va conduce la ideea pieţei globale, ca argument al globalizării.

De cealaltă parte, ideologia socialistă reprezintă tot un fenomen integralist, dar centrat pe doctrina colectivistă. Dacă liberalismul s-a dezvoltat pe ideea progresului lumii оn sensul progresului material şi satisfacerii sub toate formele a individului, anticipвnd astfel utopia raiului terestru alcătuit din indivizi ajunşi la autosuficienţa de sine prin exercitarea fără constrвngere a propriei libertăţi, socialismul se dezvoltă pe temeiul progresului material al colectivităţii, оn care indivizii sunt anulaţi sub aspectul oricărei libertăţi prin subordonarea lor unui centru coercitiv prin organizare şi regulamente de tot felul. Socialismul apare astfel ca o nouă sobornicitate, inversare a acesteia, falsificare a spiritului comunitar creştin, practic o оncercare de оnlocuire a acestuia оn conştiinţa umană, pentru că omul a fost creat spre comuniune de la оnceput. Socialismul, ca autonegare a individualităţii umane, reprezintă, paradoxal, o profundă separare a societăţii omeneşti, tocmai prin оncercarea de organizare coercitivă a colectivităţii. Deşi оn sarcinile propuse de mişcarea socialistă exista şi o morală valorică оn plan pur uman, ea nu a putut fi atinsă tocmai datorită caracterului brutal al impunerii acesteia. Оn fond, orice morală din care Dumnezeu este eliminat e sortită eşecului. La nivelul secolului XX socialismul ideologic a condus la monstruoasa lume comunistă, mai оntвi оn Rusia, apoi оn ţările satelit ale acesteia (printre care şi Romвnia) şi apoi şi оn alte părţi ale lumii. Aspectul globalist al comunismului a fost evident, toate internaţionalele socialiste (ca organizaţii) au premers organizaţiilor mondialiste de azi.Deviza „proletari din toate ţările uniţi-vă”, (prezentă şi la noi pe absolut toate publicaţiile propagandei comuniste) este dovada clară a intenţiei de internaţionalitate a mişcării, de anulare a graniţelor fireşti ale naţiunilor prin transformarea sentimentului naţional (fie el şi denaturat оn naţionalism de tip comunist) оntr-un surogat de sentiment globalist bazat pe o unitate de gвndire, muncă şi bine colectiv, оntr-un colectivism sans-frontieres. Оntr-un anume sens, acest internaţionalism s-a realizat оn fostul „lagăr comunist” şi la nivel politic şi militar ( Tratatul de la Varşovia), şi la nivel cultural (pentru că nu mai era vorba de cultură ci doar de civilizaţia socialistă care trebuia să se manifeste şi оn plan cultural), şi la nivel economic (piaţa оnchisă CAER, care asigura desfacerea producţiei din оntreg „lagărul”), şi mai ales la nivel religios oficial. Folosesc termenul oficial, pentru că religia, devenită opţională exact ca оn protestantismul occidental, s-a oficializat, existвnd culte permise şi nepermise, iar la nivelul Bisericilor Ortodoxe locale a fost impus şi exercitat un control excesiv, politic, menit să menţină religia la nivel formal, exterior, privвnd-o de orice urmă de mistică. O caracteristică esenţială a internaţionalismului comunist a fost lupta constantă оmpotriva religiei (оn special a ortodoxiei), care a luat forme de la cele mai violente оn Rusia şi оn Romвnia imediat postbelică (un număr impresionant de execuţii de episcopi, preoţi şi credincioşi, distrugeri de biserici), pвnă la cele mai perfide, ca izolarea şi marginalizarea credincioşilor practicanţi, infiltrarea de agenţi şi activişti оn rвndurile clerului (situaţie menţinută şi astăzi оn toată Romвnia) şi educarea ateistă, chiar violent anticreştină a tinerelor generaţii, de la primii ani ai grădiniţei şi pвnă la studiile universitare (a se citi organizaţiile de tip Şoimii Patriei, Pionierii, Uniunea Tineretului Comunist, şi perfida obligativitate a tuturor minţilor elitiste de a colabora cu regimul comunist оn schimbul acordării dreptului la studii universitare şi doctorale externe).

Astfel, curentele internaţionaliste, atвt cele derivate din liberalismul individualist cвt şi cele derivate din socialismul colectivist, au avut ca scop ascuns anularea tradiţiilor creştine. Omul de tip nou propus de acestea urma să conlucreze (să muncească, оn varianta comunistă) pentru obţinerea fericirii definite ca bunăstare materială supremă. Fie că era vorba de o colectivitate (alăturare) de bunăstări individuale, private, оn capitalismul occidental liberal, fie că era vorba de o bunăstare a colectivităţii maselor de indivizi depersonalizaţi, o bunăstare „de stat” оn societatea comunistă din stвnga Cortinei de Fier, ideologiile secolului XIX materializate оn societăţile statelor secolului XX propuneau utopia raiului pămвntesc fără Dumnezeu. Această idee a realizării unui paradis terestru оnţeles ca viaţă dusă оn sensul satisfacerii tuturor nevoilor naturii umane căzute reprezintă o denaturare şi o falsificare perfidă dar şi grosolană a ideii creştine de realizare a Оmpărăţiei lui Dumnezeu72 [36] , adusă ca dar şi scop omenirii (nostalgie după adevăratul Paradis) de Оnsuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

72[36] Ibidem, p. 183-184

  II.7.Оn loc de concluzie preliminară: un scenariu posibil (şi foarte probabil)

 Derularea generaţiilor pe scena istoriei indică o succesiune ordonată a evenimentelor şi

civilizaţiilor spre o finalitate, ceea ce arată că istoria lumii are un sens.Оn capitolul I am arătat că оnţelegerea ortodoxă a sensului istoriei văzute este spre finalitatea eshatologică, şi că timpul istoriei are rolul de a pregăti veşnicia оnvierii. Dacă e perfect adevărat că umanitatea a fost creată de Dumnezeu pentru оndumnezeire, tot atвt de adevărat este că ea s-a mişcat оn istorie mai mult оntr-o autonomizare accelerată decвt оn sensul ei teocentric. Recapitulвnd evenimentele vedem că nostalgia atoateunităţii paradisiace a fost pe cale a se оmplini оn mod răsturnat la Turnul Babilonului. De atunci istoria civilizaţiilor şi a imperiilor s-a derulat оn sensul refacerii unităţii antebabilonice, оn afara lui Dumnezeu. Acest lucru a părut pentru o clipă realizat оn Imperiul Roman, cвnd prima dată orientul s-a оntвlnit cu occidentul asimilвndu-se reciproc оntr-o civilizaţie a omului integral. Оnsă tocmai acest moment a fost ales de Dumnezeu pentru a-Şi „ţine” promisiunea făcută protopărinţilor de a trimite lumii un Mвntuitor. Intenţia omului de a-şi construi o lume оnchisă оn sine, autonomă dar globală, a fost folosită de Dumnezeu pentru a-l mвntui pe acesta. Există o similitudine cu Babilonul. Оn fiecare moment cheie al istoriei, cвnd părea că Lucifer e pe cale să-şi vadă visul cu ochii despărţind definitiv pe om de Dumnezeu, Acesta intervine: la Babilon amestecă limbile făcвnd să apară neamurile, iar оn imperiul roman imprimвnd neamurilor sensul unirii оn Hristos. Primul mileniu creştin a fost o luptă оndвrjită a diavolului pentru a-l face pe omul rezidit оn Hristos să cadă din nou. Odată ce a оnţeles la Оnviere că Hristos e Dumnezeu şi că „munca lui” de la Babilon оncoace a fost zadarnică, diavolul şi-a оnceput cu migală construirea plasei оn care să prindă din nou omenirea, deturnвnd-o de la sensul ei оnnoit оn Hristos. După o mie de ani se vede prima realizare „grandioasă”, cămaşa Mвntuitorului e ruptă оn două, unitatea credinţei zdruncinată considerabil. De acum оncepe оn Apus „opera” de оnlocuire a lui Hristos cu omul. Tradiţia divino-umană trebuia schimbată cu o tradiţie a omului, astfel că renaşterea, umanismul şi iluminismul pregătesc terenul, formвnd o cultură umanistă, оnfloritoare economic, оn care omul se aşează confortabil оn centrul preocupărilor sale. Concomitent, Răsăritul ortodox e menţinut оntr-o viaţă exterioară plină de lipsuri şi nevoi, astfel ca revoluţiile secolului XIX să-l găsească dornic de a оmbrăţişa modelul occidental din toate punctele de vedere. Ar mai fi de amintit că оn secolul XVIII, la nici trei sute de ani de la descoperirea Americii aici se pun bazele statului ce urma să joace rolul principal оn globalizarea lumii. Formată dintr-un conglomerat de etnici diversificaţi şi animaţi de gвndul singular al reuşitei totale оn plan material, America va constitui modelul de ţară ruptă de orice tradiţie creştină şi chiar umanistă care оşi va construi propriile tradiţii оn toate domeniile (chiar şi оn religie), tradiţii care după modificări şi ajustări timp de aproape două sute de ani, constituie azi modelele impuse lumii оn procesul globalizării.

Revenind la Europa urmaşilor Romei, aici se оncheie perioada umanistă şi omul se оndreaptă spre progresul material ca unic scop. Momentul 1848 a creat naţiunile sub forma statelor naţionale, dar istoria contemporană ne lasă să оntrevedem faptul că acestea au fost create doar pentru a le demonstra incapacitatea de a oferi omului progresul plenar, pentru a denatura sensul neamului оn cel de popor, şi pentru a experimenta оn două moduri posibile evoluţia spre anularea conştiinţei de Dumnezeu оn omul modern. Aceste două modele s-au bazat pe cele două laturi ale ipostasului uman, cea personală şi cea comunitară. Cea perso-nală, degenerată оn individualism şi folosind ca etică proprie protestantismul liberal, a evo-luat spre societatea capitalistă de azi, „occidentul”, оn care Dumnezeu nu a fost anulat cu forţa din conştiinţa umană, ci doar schimbat, оndepărtat, ciuntit şi adaptat nevoilor omului material. Deturnвndu-i mintea de la spirit la confortul material şi la căutarea оn permanenţă a modurilor cвt mai diversificate şi mai plăcute de realizare a acestuia, capitalismul a condus pвnă la urmă la minimalizarea pвnă la anulare a lui Hristos din conştiinţa individului, оn mod liber, de fiecare оn parte. Оn ce priveşte modelul comunitar, pus оn teorie de Marx şi aplicat cu brio (оntr-o primă fază) de Lenin şi urmaşii lui, acesta a оncercat scoaterea cu forţa din conştiinţa umană a Dumnezeului Hristos. Violenţa comunistă a ucis oameni, preoţi, monahi, credincioşi, a distrus biserici, a interzis cultul extern, оnsă nu a reuşit să-l

scoată pe Hristos din sufletul omului. Оn ciuda tuturor conformărilor exterioare, oamenii ţărilor ortodoxe (оn majoritatea lor) au rămas credincioşi оn natura lor. Acest lucru este demonstrat de faptul că astăzi bisericile sunt arhipline la sat ca şi la oraş, dar mai ales de faptul că modelul comunist a fost scos de pe scena istoriei. Atunci cвnd şi-au dat seama că dintre cele două modele puse оn practică оn оncercarea de a-l scoate pe Dumnezeu din structura umană cel care a eşuat a fost cel impus cu forţa prin totalitarismul comunist, după comedia „războiului rece” jucată admirabil de mai marii lumii, lumea occidentală a оntins „mвna salvatoare” sub forma perestroikăi, a revoluţiilor de catifea sau, оn cazul Romвniei, a falsei libertăţi cвştigate prin sacrificarea cвtorva mii de oameni оn parodia revoluţiei din 1989 care şi-a demonstrat structura anticreştină prin asasinarea familiei Ceauşescu оn timpul sărbătorilor Naşterii Domnului. După un secol de experimente politice, sociale şi militare (incluzвnd atrocităţile celor două războaie mondiale), puterile lumii au оnţeles că refuzul lui Hristos trebuie să vină de la sine, оn mod liber, aşa cum vine şi acceptarea Lui, pentru a fi autentic şi deplin. Iar refuzul liber al lui Hristos se obţine numai prin оnlocuirea Lui cu surogatul omului eficient, оnstărit şi autosuficient, generat de individualismul liberalist, pentru că oprimarea şi obligarea la refuzarea Acestuia (aşa cum s-a оntвmplat оn ţările comuniste) nu a dus decвt la оntărirea (uneori involuntară şi paradoxal inconştientă) conştiinţei apartenenţei la Hristos. Totuşi, comunismul a avut „meritul” de a distruge iremediabil economia statelor peste care a domnit, şi de aici generarea uriaşelor probleme sociale şi economice cu care se confruntă azi fostele enclave comuniste (inclusiv Romвnia). Оnsă exact acest lucru s-a şi urmărit, ca оn momentul căderii (calculate cu minuţiozitate) cortinei de fier, să dorim cu оnverşunare modelul occidental şi confortul material al acestuia. Altfel spus, colectivismul impus оn mod forţat să genereze nevoia acută de individualism şi proprietate, pentru că aceasta e singura modalitate capabilă să оntoarcă minţile de la Dumnezeu şi оndumnezeirea omului la necesităţile biologice ale acestuia şi la goana nebună pentru оmplinirea lor. Astfel, rupt de tradiţiile creştine, cu o conştiinţă orientată tot mai mult spre propriul stomac, omul să accepte societatea globală şi „darurile acesteia” cu „sufletul pe tavă”, oferindu-se pe sine şi existenţa sa oricui i-ar satisface la modul deplin şi continuu necesităţile оnţelese ca scop оn sine. Comunismul a fost un rău de proporţii, оnsă ceea ce a lăsat оn urmă оl depăşeşte.

S-au scris rafturi оntregi despre societăţile şi modelele istorice, оnsă nici un autor laic nu se ocupă la modul serios de analiza acestora raportată la perspectiva hristocentrică. Dacă este amintit uneori Dumnezeu, El e mereu оnţeles оn perspectiva scolastică, neoaristoteliană оn care Acesta s-a retras din lume după ce i-a dat acesteia legi după care să se conducă, sau оn perspectiva protestantă după care destinul conduce оn mod implacabil pe fiecare om şi neam spre finalitatea pe care Dumnezeu a hotărвt-o pentru el. Dar, dacă privim lucrurile оn perspectiva ortodoxă, оn care am fost aduşi la existenţă fiecare оn parte pentru ca „ unirea credinţei şi оmpărtăşirea Sfвntului Duh cerвnd, pe noi оnşine, şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, vom observa că оntreaga istorie a mileniilor creştine (şi nu numai) a fost condusă оn mod subtil spre neacordarea din toată inima, cu tot sufletul şi оntr-un singur glas, a singurului răspuns viabil: „Ţie, Doamne!”. Comunismul a venit ca o оncercare ( оnsă doar parţial reuşită) de a goli sufletul omului de nevoia sa fiinţială de Hristos, primită оn Sfвntul Botez, şi apoi să dispară (tot fără voia omului, după cum a şi venit) pentru ca „economia de piaţă” să umple acest loc gol cu nevoia de оmplinire biologică, materială sau fals spirituală (idolatră), care este numitorul comun al lumii оnceputului de mileniu III. Aşa cum o ecuaţie are nevoie ca termenii săi să fie aduşi la numitor comun pentru a putea fi rezolvată, ecuaţia lumii a fost adusă la numitorul comun al ideologiilor globaliste оn toate domeniile vieţii. Ca urmare, soluţia ecuaţiei se va obţine prin globalizare, acţiune pregătită cu perseverenţă atвtea mii de ani, care nu mai este doar inevitabilă ci şi iminentă. Va fi această soluţie Hristos? Оn perspectivă ortodoxă, ştim că Hristos este singura soluţie autentică, reală, dar rămвne de văzut оn ce mod vom arăta acest lucru lumii оntregi.

III.Globalizarea şi implicaţiile ei оn viaţa religios-morală Fenomenul globalizării poate fi judecat оn perspectivă laică şi оn perspectivă orto-doxă,

aducвndu-se оn fiecare dintre acestea argumente pro şi contra. Оncercările de definire din aceste

perspective pot părea reducţioniste, de aceea, voi оncerca să surprind nu definiţii, ci caracteristici argumentate şi realizate pe infrastructuri specifice fiecărui domeniu. O radiografie extrem de reuşită o realizează Arhid.Conf.dr.Ioan I. Ică jr. оn studiul său din volumul “Biserică şi multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”, apărut la Cluj, оn anul 2001. Autorul surprinde chiar din titlu esenţa influenţelor globalizării asupra naturii umane afirmвnd că aceasta va duce la o mutaţie a umanului, fiind un fenomen social total care sfidează toate paradigmele cunoscute,o gigantică mutaţie civilizaţională traumatizantă la toate nivelurile existenţei şi care se manifestă ca o ruptură evidentă faţă de toate ierarhiile valorice, tradiţionale creştine şi occidentale umaniste. [1]

Sub raport strict relaţional interuman, globalizarea оnseamnă comprimarea distanţelor prin tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a 3-a, Internet-ul), interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce,integrarea pieţelor financiare şi comerciale,găsirea de soluţii la unele probleme globale,dezvoltarea de identităţi transnaţionale,etc. [2] Оn acest context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul de societate la care va trebui să participe umanitatea оn оntregul ei. Aşa cum arată astăzi, lumea este ierarhizată absolut inechitabil şi inacceptabil. De aceea, оn procesul naşterii noii econo-mii şi societăţi mondiale, rolul Bisericii trebuie să fie acela de a se asigura că оntreaga umanitate va fi beneficiara acestui proces, şi nu numai o elită prosperă care controlează ştiinţa, tehnologia, comunicaţiile şi resursele planetei. Astfel, Biserica doreşte şi trebuie să militeze pentru o globalizare ce va fi оn serviciul omului şi a tuturor persoanelor. [3]

Fenomenul globalizării cuprinde totalitatea domeniilor existenţei, de la ştiinţă, ideologie şi religie, pвnă la cultural, social şi politico-economic. Multe dintre acestea, оmpreună cu infrastructurile create pentru materializarea lor, au implicaţii profunde asupra vieţii religios-morale creştine, оn special aşa cum o оnţelege ortodoxia.

 

III.1. Globalizare, ştiinţă şi cunoaştere 

Gnoza creştină există din secolul I al erei noastre, ca o оncercare de armonizare a filosofiilor greceşti dualiste cu adevărul  creştin revelat. Fiind o cunoaştere a realităţii suprasensibile, o vestire a mвntuirii prin cunoaştere, noua gnoză a apărut оn mediile universitare  americane de după al II-lea război mondial, primind numele de „Gnoza de la Princeton„ оn 1969. Ea este analizată  оn cartea cu acelaşi titlu, a francezului Raymond Ruyer      Noua gnoză conţine оn sine şi critici ale modernităţii antropocentrice, neognosticii nefiind de acord să adapteze filosofia şi religia la organizarea socială şi economică (cum face post – modernismul) afirmвnd că nicidecum nu se оnvвrteşte  tot universul оn  jurul statului, sexului sau limbajului [4] , оnsă conţine (ca şi gnozele antice creştine) erezii clare. Astfel, neogosticii nu acordă locul central оn cosmos lui Hristos, avвnd faţă de mesajul evanghelic o atitudine cinică, pe care o au şi faţă de statul naţional [5] şi afirmвnd că simianul care s-a ridicat оn picioare a jucat оn evoluţia vieţii spirituale un rol mai mare cu mult decвt Iisus Hristos. Pentru gnosticii de la Princeton Dumnezeu e оn Cosmos, оn fiecare fiinţă şi оn unitatea fiinţelor, оn istoria generală a fiinţelor şi оn progresul lor biologic, оnsă nu şi оn istoria popoarelor. Prin afirmaţii de genul: “istoria popoarelor nu poate fi оndumnezeită”, gnosticii de la Princeton aduc un argument solid оn anularea rolului naţiunilor (pentru că naţiunile reprezintă mai mult decвt manifestări ale progresului biologic), deschizвnd sub aspect gnostic – religios drumul globalizării. Sub raport moral şi din punct de vedere creştin argumentul e inacceptabil pentru că o astfel de globalizare ca cea propusă de savanţii de la Princeton e afirmat deistă şi neopăgвnă: „să lăsăm religiile să devină

[1] Arhid. Conf.dr. Ioan I.Ică jr., Provocarea globalizării: mutaţia umanului, оn “Biserică şi multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, p.9

[2] Daniel Dăianu, Globalizarea оntre elogii şi respingere, оn “Dilema”, nr.462,ianuarie 2002 [3] cf. Declaraţia de presă a Sinodului Mitropolitan al Ardealului, mai 2002, la adresa de Internet

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/cultural/revista [4] Raymond Ruyer, Gnoza de la Princeton, Editura Nemira, Bucureşti 1998, p.27 [5] Ibidem, p. 28

religioase, adică să se reоntoarcă la păgвnismul natural şi universal”. [6] Dacă gnosticii nu fac, оn ciuda ironiei şi spiritului cu care  privesc lumea, decвt să pregătească terenul pentru alte posibile ideologii şi оn special pentru un sincretism religios neopăgвn (care de fapt şi există deja dezvoltat din ideologia New Age), fizicienii merg ceva mai departe, teoriile ultimelor decenii oferind nu numai premise ştinţiifice  globalizării, dar оncercвnd să furnizeze suportul ştiinţific pentru concepţiile creştine. Ideea este că, оn final, scopul ascuns este tot minimalizarea pвnă la anulare a dumnezeirii ca posiblitate a omului оn Hristos, şi edificarea omului ca stăpвn al materiei spaţiului şi timpului. Grefată pe ideea mistică orientală a unui Dumnezeu impersonal, care a devenit paradigma ideologiei New Age, unii fizicieni ai anilor 1960-1970 şi ulteriori, au lansat ipoteza „paradigmei vibratorii” conform căreia universul se reduce la o sumă de vibraţii. Planck şi teoria sa cuantică, principiul complementarităţii al lui Niels Bohr, dualitatea corpuscul-undă a luminii definită de Louis de Broglie, principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, toate acestea  au avut „bunul simţ” de a-şi recunoaşte fiecare o limită (care e de fapt limita raţiunii umane pure) оn explicarea universului, limită pe care o poate trece teologia, cunoşterea pe verticală оn care Dumnezeu dăruieşte şi omul se deschide darului. Оnsă alţi fizicieni, ca David Bohm şi Fritjof Capra, au dezvoltat ideologii scientiste care oferă cadrul ştiinţific ideal globalizării. Оn volumul „Plenitudinea lumii şi ordinea ei”, David Bohm dezvoltă o concepţie holistă  conform căreia omul a fragmentat viaţa, lumea, cosmosul, conştiinţa, printr-o gвndire fragmentată din imposibilitatea de a privi оntregul. De fapt, lumea este o plenitudine indivizibilă оn mişcare curgătoare, existвnd o ordine implicită, invariantă la un nivel profund şi nemanifest al realităţii, care se exprimă оntr-o ordine explicită, exterioară şi concretă, оn care omul şi cosmosul sunt observabili ca proiecţii ale unui fundament comun. [7] David Bohm defineşte lumea ca plenitudine, ca un оntreg obţinut nu prin sumarea părţilor sale, ci el există ca element prim, fundamental şi este logic şi ontologic anterior părţii. [8] Potrivit acestei concepţii, gвndirea şi viaţa umană trebuie să treacă de la fragmentare la plenitudine. Arta, ştiinţa umană, tehnologia, оntr-un cuvвnt societatea trebuie să fie concepută nu ca o sumă de specialităţi şi domenii, ci g вndită global, оn diferite moduri, dar ca o unică realitate. Astfel, realitatea trebuie abordată plenar, şi nu fragmentar, acest lucru fiind demonstrat pe căi diferite de relativitate şi de mecanica cuantică, ambele conducвnd cu necesitate la cerinţa de a privi lumea ca un оntreg indivizibil, ca o singură totalitate. Această nouă totalitate, Bohm o numeşte Plenitudine Indivizibilă оn Mişcare Curgătoare. [9] Conform acestei interpretări a lumii, mişcarea curgătoare continuă are nevoie de un limbaj de explicitare total diferit de limbajul clasic, prin definiţie staţionar (оn care subiectul exprimat prin substantiv este cel оn care centrează vorbirea). Bohm numeşte acest limbaj rheomod (de  la Pantha Rhei – totul curge). [10] Fragmentarea prin limbă (prin multitudinea de limbi existente) poate fi depăşită prin acest rheomod оn care accentul cade pe mişcare, pe acţiune, pe verb. Оntr-o оncercare de amaneză , rheomodul propus de Bohm poate оnsemna modul de exprimare antebabilonic şi prin aceasta este din nou autonom. Dacă fragmentarea este o consecinţă a оncercării de a vedea оntregul fără Dumnezeu, aşa cum şi Bohm propune оn capitolul 7 al lucrării sale: „Universul  care se оnfăşoară şi se desfăşoară şi conştiinţa”, şi anume un оntreg оn care omul şi cosmosul sunt cuprinşi оntr-o ordine implicită conţinвnd şi conştiinţa (materia şi conştiinţa au un fundament comun al ordinii implicite, de dimensiune mai оnaltă), оn mod clar rheomodul ca limbaj nu poate exprima totalitatea decвt tot оn afară de Dumnezeu pentru că este (aşa cum оl defineşte Bohm) un limbaj care exprimă un acelaşi raport faţă de mişcare оn general, ridicarea lumii оn conştienţă, ceea ce propunea şi filozofia greacă. Bohm exemplifică asemănarea ca şi concepţie a rheomodului cu limba ebraică unde verbul era primordial, forma tuturor cuvintelor obţinвndu-se dintr-o rădăcină verbală, spunвnd  că un nou mod al limbii este necesar pentru această nouă viziune holistă (noi am spune globală) asupra lumii оn mişcare. Dar dacă sensul iniţial era acţiunea, mişcarea, fragmentarea limbii la Babilon indică tocmai

[6] Ibidem, p. 30-31 [7] David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Editura Humanitas, Bucureşti 1995, p.49 [8] Ibidem, p. 17 [9] Ibidem, p. 47-50 [10] Ibidem, p. 71-76

faptul că sensul mişcării omenirii era fundamental greşit, orientat spre om, autonom. Sensul curgerii plenitudinii indivizibile propus de Bohm a fi exprimat prin rheomod este din nou fundamental greşit, orientat din nou spre o globalitate, o plenitudine fără Dumnezeul cel personal al creştinismului. Că este aşa, o demonstrează şi interpretarea dată rheomodului de traducătorul cărţii lui Bohm, eruditul fizician şi filozof Horia Roman Patapievici оn cuvвntul оnainte al acesteia. Acesta, concluzionвnd  aserţiunile privind rheomodul, afirmă că limba transformată (noul mod al limbii propus de Bohm) va conţine un cuvвnt unic, universal (оn viziunea sa o „interjecţie plenitudinară”), idee care a existat оncă de la Platon, conform căreia оn fond toţi spunem acelaşi lucru dar оl rostim diferit. [11]

Оn perspectiva creştină, cuvвntul universal este Cuvвntul, Logosul divin, care s-a оntrupat оn persoana divino – umană a lui Iisus Hristos, şi, din acest moment unicul limbaj universal posibil este Acesta.

Revenind, viziunea holistă a lui Bohm presupune existenţa unui nivel ontologic fundamental (ordinea implicită) care se dezvăluie fragmentar оn diferitele moduri de orga-nizare a lumii (ordinea explicită), determinвnd devenirea оntregii lumi. Neexistвnd particule separate, lucrurile se implică continuu unele оn altele оntr-o ordine a оntregului primordial, nedivizat (plenitudine). Această paradigmă (mai mult scientistă totuşi decвt ştiinţifică) propune existenţa unei dinamici permanente spre constituirea de noi totalităţi [12] , fiind prin aceasta un solid argument din perspectiva ştiinţei (fizicii) оn favoarea globalizării lumii.

Un alt fizician, Fritjof Capra adвnceşte оmpletirea оntre fizica actuală şi mistica indiană (hinduistă) afirmвnd că misticul şi fizicianul ajung la aceeaşi concluzie […] că Brahman, absolutul obiectiv şi Atman, absolutul subiectiv sunt identice. [13] Acest lucru de-monstrează plierea unei părţi a fizicii actuale pe panteismul oriental şi faptul că noua paradigmă a totalităţii оn mişcare, a ordinii totale implicite explicitată оn existenţa lumii care denunţă atвt materialismul cвt şi idealismul ca unilateralităţi ( aici negreşind, dar ele sunt unilateralităţi din alt punct de vedere) şi care consideră creştinismul ca reprezentare reducţionistă a lumii şi vieţii, constituie оn sine o mare оnşelare. Fiind cuprinsă оn mai sus discutată Gnoză de la Princenton, această nouă paradigmă a totalităţii, prin panteismul evident pe care оl include, indică оn mod cert faptul că viziunea globalistă a lumii ce se prefigurează avвnd-o ca suport ştiinţific şi ideologic, este оn esenţa ei anticreştină şi prin aceasta sortită eşecului, оn perspectiva ortodoxă a soteriologiei. Acest adevăr este exprimat nu numai de teologi, ci şi de fizicienii de formaţie creştină. Astfel Horia Roman Patapievici, оşi afirmă deschis resentimentele faţă de interpretarea cuantică a eshatologiei creştine făcută de fizicianul Frack J. Tipler. Acesta, оn cartea Physics of Immortality (1994) afirmă că principiul antropic (conform căruia universul evoluează оn sensul pe care оl dă viaţa umană), combinat cu definirea omului ca o maşină Turing senzaţional de rapidă şi dezvoltвnd teoria plenitudinii vieţii оn cosmos a lui David Bohm, conduc la concluzia recăpătării trupurilor la finalul timpurilor şi astfel afirmaţiile religiei creştine pot fi justificate pe baza realizărilor fizicii actuale. Argumentвnd ştiinţific оnvierea de obşte, Tipler afirmă că „nu are ce face cu ipoteza Hristos”. Recunoscвnd totuşi că teoria lui Tipler e mai mult o speculaţie, Horia Roman Patapievici “aşează” cumva lucrurile la locul lor, exemplificвnd  singura atitudine posibilă a oricărui om de ştiinţă оn faţa problemelor lumii (dacă este corect faţă de propria conştiinţă), prin afirmaţia : “Оn ce mă priveşte, eu nu ştiu ce să fac cu lumea, dacă Hristos ar fi doar o ipoteză”. [14]

 

III.2. Globalizare şi religie                   Convinşi de orientarea firească a omului spre spiritualitate, artizanii globalizării au fost nevoiţi să ofere acestuia un suport pe care să se aşeze noua conştiinţă religioasă. Materialele privind noul

[11] Horia Roman Patapievici, Cuvвnt оnainte la David Bohm, op.cit., p.23 [12] Adrian Lemeni, art.cit., p. 75 [13] Fritjof Capra, Taofizica, Editura Tehnică 1995,p. 225, оn Adrian Lemeni, art.cit, loc.cit. [14] Horia Roman Patapievici, Politice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p.232

sincretisn religios concretizat оn mişcarea New Age (Noua Eră) sunt nenumărate. Aplicвnd domeniului religiei concepţia fragmentării actuale şi necesităţii realizării unităţii, ideologii globalizării au căutat numitorul comun al religiilor. Оnsă acest numitor comun al religiilor este orientat tot spre om, şi anume necesitatea fiinţială a omului de a-şi depăşi condiţia umană. Dată omului la creaţie şi redată lui prin Оntrupare, Jertfă , Оnviere şi Оnălţare, singura modalitate autentică de depăşire a condiţiei umane este Iisus Hristos. De aceea finalitatea оn Hristos a existenţei umane e singurul argument religios posibil al unei unităţi viitoare. Оnsă aşa cum оntreaga existenţă umană a fost deturnată de la sensul ei şi condusă spre mondializare sub toate aspectele, alternativa religioasă oferită nevoii de spiritualitate a fost deturnată. După ce timp de o mie de ani, prin excesele şi cruzimile cruciadelor şi inchiziţiei catolice, prin laxitatea iezuită care justifica pвnă şi crima, creştinismul tradiţional (aşa cum a fost el moştenit de occident) a fost „pus la zid” ca incapabil să rezolve problemele umanităţii, după ce la o distanţă temporală de cinci sute de ani de la Reformă puzderia de secte aşa zis creştine apărute оn urma rătăcirii acesteia se dovedeşte incapabilă să ofere soluţii general-valabile problemelor globale ale umanităţii, оn ultimul secol, invazia religiilor orientale pare că se pretează cel mai bine la apariţia religiei unice (dar fără Dumnezeu). Pentru a mulţumi oameni veniţi din toate tradiţiile religioase posibile, lumea globală oferă o alternativă  religioasă unică,  sub forma dumnezeului impersonal al hinduismului, numit diferit оn funcţie de necesităţi. Оn „Ortodoxia şi religia viitorului” părintele Serafim Rose descoperă acest lucru, făcвnd o radiografie completă a fenomenelor religioase ale Occidentului de după anii 60. Religia universală a lumii globale va fi (şi este deja оn occident şi nu numai) un amestec ciudat de religii orientale şi nou creştinism. Un exemplu de nou creştinism este cel propovăduit de Teillard de Chardin. Acesta оncearcă să aplice un jargon creştin pliat pe idei evoluţioniste, unor părţi uriaşe din Vedanta şi Tantra-yoga [15] , rezultatul fiind un panteism hinduist mascat, cu cinci caracteristici universale:

1) scientismul. Religia universală va fi structurată pe legile Spiritului care oferă alternative satisfăcătoare intelectual tuturor dogmelor creştine, şi care presupune un pragmatism extrem, atrăgător prin iluzia autodesăvвrşirii prin cunoaşterea iniţiatică.

2) evoluţia. Prin spiritul evoluţionist, religia universală oferă suportul teoriei deve-nirii (autodevenirii). De la evoluţionismul propagat de Teillard de Chardin, la evoluţia spirituală propusă de hinduism, această caracteristică vine şi оn оntвmpinarea scientismului evidenţiat оn plenitudinea lumii оn mişcare continuă.

3) Dumnezeul impersonal. „Dacă o religie e adevărată toate sunt adevărate”, afirmă Vivekananda, cel care a pus bazele оntвlnirii orientului cu occidentul оn spaţiul religios American. „Noi ştim că toate religiile […]sunt diferite оncercări ale sufletului omenesc de a atinge Absolutul. De aceea noi ne contopim cu fiecare religie, rugвndu-ne оn moschei cu mahomedanii, venerвnd focul sacru alături de zoroastrişti, оngenunchind оn faţa crucii cu creştinii” [16] . Absolutul nu presupune o relaţie personală cu Dumnezeu şi de aceea un Dumnezeu impersonal este ideal оn globalism, ca prim pas оn eliminarea lui completă din conştiinţa umană.

4) religia universală trebuie să satisfacă cerinţele spirituale ale bărbaţilor şi femeilor de cele mai diferite tipuri. Astfel, asistăm la “orientalizarea occidentului” nesatisfăcut de individualismul sectar şi formalismul catolic, prin anomalii sincretiste de genul: yoga creştină, zen creştin, magia albă „creştină” practicată cu  atвt de mare succes de o оntreagă pleiadă de vrăjitoare ţigănci оn Romвnia, care, agitвnd cruciuliţe, icoane şi pomenind fără discernămвnt numele lui Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, reuşesc o оnşelare la scară naţională şi chiar internaţională, a omului pentru care „scopul scuză mijloacele” şi pentru care satisfacţia biologică sub toate formele ei ţine loc de Оmpărăţie a lui Dumnezeu.

5) Religia universală are un scop unic şi prin aceasta globalist, оnsă din nefericire acesta nu este creştin: „Toată omenirea coboară la poalele acestui loc sfвnt, unde e aşezat simbolul, care nu este simbol, şi numele, care e оn afară de sunet”. [17] Pentru creştinismul ortodox lumea nu coboară, ci urcă (acest

[15] Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia şi “religia”  viitorului, Mănăstirea Slătioara 1996 , p. 54 [16] Ibidem, p.50 [17] Ibidem, p. 56

urcuş duhovnicesc e caracteristic atвt Vechiului, dar mai ales Noului Testament şi e predicat de оntreaga literatură patristică) spre оntвlnirea  nu cu un simbol, ci cu Hristos cel Veşnic prezent, оn Euharistie.

Оn mod clar, uniformizarea religiei оn afara lui Hristos e oferta religioasă a globalizării. Concretizarea acesteia este mişcarea New Age, care include absolut toate ideile religioase, de la păgвnismul şamanic la satanismul ritualurilor  voodoo, de la filosofia „оnaltă” a Orientului la practicile exerciţiilor spirituale importate оn Europa, de la acceptarea condescendentă a creştinismului occidental (considerat aproape tolerat) şi pвnă la оncercarea de distrugere a dogmelor primului mileniu creştin оn Mişcarea Ecumenică şi Consiliul Mondial al Bisericilor. Ideologii New Age au speculat golul spiritual din om, lăsat de evoluţia istorică a mileniului II (de după separarea schismatică de la 1054) şi s-au folosit de seducţiile fals spiritualiste ale orientului pentru a-l umple cu speranţa iluzorie a оndumnezeirii omului prin propriile sale forţe (ca măsură a acestei dumnezeiri sunt prezentate puterile magice dobвndite оn urma exerciţiilor de tip transcedental yogin), şi ca dumnezeu el va intra оn оmpărăţia mondială (noua ordine mondială) оn care lumea este un tot unitar şi divin, de la mineral la om, iar sufletul nu este individual şi unic, ci este o forţă vitală (Forţa activă ce a оnlocuit Sfвntul Duh оn religia anticreştină a Martorilor lui Iehova) ce se va reоncarna succesiv. Astfel, globalismul politic devine o necesitate firească a religiei. [18]

    

III.3. Globalizare  şi  cultură Cultura derivă din cult şi e o оncercare aproape reuşită de оnlocuire a acestuia оn conştiinţa şi

mentalitatea umană contemporană. Оn absolut toate civilizaţiile, cultura  a apărut оn strвnsă legătură cu templul, s-a dezvoltat iniţial оn sens religios pentru ca ulterior să se fragmenteze оn culturi specifice, identificвndu-se cu particularităţile existenţei umane, „cultură tehnică”, „cultură politică”, „cultură religioasă”, etc. Оnsă toate aceste culturi particulare tind, au tins оntodeauna să se solidarizeze оntr-o „cultură totală” pe care Tudor Vianu  o defineşte ca şi „capacitate de a trăi lumea sub toate aspectele ei, a o preţui оn semnul tuturor valorilor pe care ea оn mod virtual le оnchide”. [19] Cultura europeană a primit odată cu Renaşterea şi umanismul noi dimensiuni, accentuat antropocentrice, pentru ca оn final, cultura, sau mai bine zis diferitele culturi ale secolului XX să devină pur antropocentrice. Оnsă lumea secolului XX e o lume multinaţională, оn care fiecare etnie оşi trăieşte propria cultură, fiecare tradiţie culturală se afirmă ca autentică. Pentru Tudor Vianu cultura totală implică existenţa unei dimensiuni fundamentale religioase ale acesteia către care оn mod necesar tinde existenţa umană. Оnsă aşa cum s-a оntвmplat cu оntreaga istorie a umanităţii, şi оn trăirea culturii dimensiunea „religioasă a omului teocosmic se estompează оn favoarea celei mundane”,  оndepărtвndu-se оn căutarea adevărului, mai mult ca oricвnd, de ceea ce doreşte cu bună intenţie să găsească”. [20] Astfel, renunţвnd la liantul sigur al integrării tuturor formelor de cultură оn cultura totală, liant care este Dumnezeu, оn căutarea disperată de a realiza unificarea culturală, lumea a găsit liantul om, cultura totală devenind astfel multiculturalism, оn care fiecare contribuţie este considerată esenţială atunci cвnd vine să sprijine demersul cultural pur uman. Оnsă de la acest principu al egalitarismului cultural оn care orice tradiţie culturală este justificată atвta timp cвt descoperă o faţă a umanului, multiculturalismul occidental (оn speţă cel american, ca alternativă autonomă a culturii totale) propune o exacerbare a culturilor minorităţilor: rasiale, sexuale, profesionale, etc., оn detrimentul valorilor culturale tradiţionale. Feminismul universitar american a ajuns la aberaţii ca

[18] Emanuela Munteanu, New Age sau cine nu vede hainele cele noi ale оmpăratului,оn “Scara”,anul III(1999) nr.4, p.63

[19] Tudor Vianu, Filosofia culturii, apud Dorin Oancea, Biserica şi multiculturalitatea europeană, оn “Biserică şi multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”  Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca 2001, p. 21

[20] Dorin Oancea, art. cit. оn op.cit.,p.29

scoaterea din programele de studiu ale univeristăţilor a “marilor bărbaţi” ai literaturii universale şi оnlocuirea lor cu studiul unor autoare americane submediocre. [21] Marii scriitori ai lumii (Tolstoi, Dostoievschi, Goethe, Flaubert) sunt studiaţi la „grămadă” оn cursuri obscure cu titluri de genul „Scriitori albi de gen masculin” [22] . La baza anomaliilor culturale de mai sus, definite ca multiculturalism, stă ideologia corectitudinii politice (political corectness), aplicată cu succes deplin оn universităţile americane, deocamdată (chiar şi fostul preşedinte al SUA Bill Clinton era adept al acesteia оmpreună cu soţia sa Hillary, feministă convinsă [23] ), dar cu declarate tendinţe universaliste. Programul political corectness implică transformarea, pentru оnceput a SUA, оntr-o societate multiculturală şi multilingvistică, fără morală, pentru că “morala ca noţiune e bastardă fiindcă se bazează pe pretenţia universalităţii creştinismului.” Nu există comportament moral şi social universal: există moravurile comunităţilor homosexuale de ambe sexe (cu drepturi mult mai afirmate decвt cele al heterosexualilor), ale diferitelor comunităţi culturale,etc. Cultura integratoare (totală) e imperialistă, neexistвnd nici literatură universală, nici valori universale. Absolut tot ce are această pretenţie a universalităţii trebuie sistematic interzis, discreditat [24] , pentru că neexistвnd o axiologie general valabilă, multiculturalismul se pliază confortabil pe această ideologie, aducвnd justificări valorice proprii fiecărui gen de cultură pe care оl оnglobează. Astfel, de la „visul” culturii totale, lumea se trezeşte la realitatea multiculturalismului, a culturii globale fără nici o tradiţie culturală. Оn fond, argumentul „cultural” al valorizării fiecărei culturi particulare, chiar dacă e vorba de rituri sexuale şi homosexuale la limita violenţei, de rituri pedosacrificiale sau chiar antropofage, de literatură şi artă plastică pornografică, de muzică satanistă sau cinematografie SF, оn contextul multiculturalismului va duce la dislocarea indivizilor şi comunităţilor tradiţioanle оntr-o serie de grupuri minoritare agresive, inspirate de ideologia de stвnga. [25] Cultura tradiţională dispare astfel, оntr-un dezastru cultural global perceput ca spectacol şi marfă, o cultură de masă şi de consum. [26]

Nici această ofertă culturală nu este acceptabilă оntr-um mod de gвndire ortodox. Toleranţa ortodoxă se referă nu la ideologie, religie sau cultură ci la individul care aparţine acestora. Ca atare, răspunsul ortodox dat globalizării culturale trebuie să fie o revoluţie culturală. Dar, pentru că оn gвndirea ortodoxă cultura este subordonată şi se desfăşoară оn jurul cultului din care оşi trage seva, singura revoluţie culturală posibilă este оnsuşi cultul ortodox. [27]

 

  

    III.4. Globalizare, eco-sociologie  şi  noua economie Teoria globalizării s-a dezvoltat cu precădere оn jurul argumentelor economice şi sociale. Astfel,

оn  acccepţiunea obişnuită, globalizarea are оn vedere procese definitorii privind integrarea pieţelor de capital şi a celor comerciale, privatizarea masivă a producţiei şi mijloacelor de producţie astfel оncвt concurenţa liberă să-şi spună cuvвntul оn traficul de mărfuri. Se vorbeşte despre mobilitatea ridicată a forţei de muncă, despre distribuţia veniturilor оntre ţări, despre eliminarea fragmentării existente оn economia lumii, care poate determina retrogresii. [28] Fluidizarea traficului de mărfuri, a celui legat de forţa de muncă, a capitalului financiar, reclamă eliminarea organismelor existente la nivelul statelor

[21] Edward Behr, O Americă оnfricoşătoare, Editura Humanitas, Bucureşti 1999, p. 273 [22] Ibidem [23] Ibidem, p.297-300 [24] Horia Roman Patapievici, op.cit., p.128-130 [25] Arhid.Conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit, p 10-11 [26] Ibidem [27] Christos Yannnaras, Ortodoxie şi occident, Editura Bizantină, Bucureşti 1995, p.77-78 [28] Daniel Dăianu, art.cit

naţionale, care constituie o frвnă. Оn plan social se vorbeşte despre controlul migraţiei masive (legale şi ilegale) cauzate de sărăcie, de rezolvarea conflictelor interetnice şi militare, de controlul global al criminalităţii internaţionale organizate, de necesitatea luptei unitare оmpotriva terorismului internaţional, de reducerea diferenţelor uriaşe оntre ţările sărace şi bogate. Tot legat de aceste probleme cu implicaţie socială şi economică directă se argumentează globa-lizarea ca posibilitate concretă de rezolvare a unor situaţii deosebite la nivel planetar ca: protejarea surselor de apă, protecţia mediului оnconjurător (a stratului de ozon, a pădurilor, a ecosistemelor), exploatarea raţională a resurselor minerale, etc. Оn acest scop, crearea organismelor globale a constituit un prim pas: ONU, G8 , Grupul Bilderberg, F.M.I., Banca Mondială, precum  şi tot felul de organisme şi organizaţii mondiale specializate pe domenii stricte şi cu responsabilităţi clar trasate. Aceste probleme au fost tratate оn nenumărate studii, atвt pro cвt şi contra, de autori ca Samuel Huntington оn „Ciocnirea civilizaţiilor”, Benjamin Barber оn „Jihad contra Mc World”, Robert Kaplan оn „The Coming Anarchy”sau chiar George Soros оn „Global Capitalism” sau  “Draft Report of Globalisation.” [29]          De reţinut este că acest argument este perfect viabil оntr-o perspectivă laică, umanistă. Eradicarea sărăciei, creşterea bunăstării individuale şi comunitare, ar trebui să constituie suficiente motive pentru o acceptare necondiţionată a procesului de mondializare. Că este aşa o arată şi părerile din ce оn ce mai multor tineri, care pleacă оn depărtări străine de orice tradiţie proprie cu singurul scop mărturisit de a trăi bine (оn sensul de confortabil). Existenţa statului global ar elimina şirul nesfвrşit al cozilor de la ambasadele occidentale. Dar, acest tip de gвndire este specific lui homo economicus, omul eficient, recent, fabricat оn retortele inginerilor sociale, politice, economice şi mai nou genetice, [30] adică omului făcut de el оnsuşi, pe cвnd creştinismul propune nu numai homo religiosus, orientat ontologic spre Dumnezeu, ci omul teandric, оn care Dumnezeu nu mai este doar obiect al căutărilor, ci prezenţă nemijlocită оn natura umană, omul renăscut оn Hristos. Оn acest sens actualitatea atenţionării Evangheliei: „Nu numai cu pвine va trăi omul”(Matei 4,4) este evidentă. Argumentul creşterii economice, chiar cel al eliminării problemelor sociale sunt acceptabile doar cвnd „tot cuvвntul care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4,4) nu este privit ca opţiune posibilă, ci ca necesitate primă.

Globalizarea este justificată moral numai dacă rezultatele economice (cвştigurile) vor fi urmate de o distribuire globală pe criterii sociale. [31] Bogaţii şi săracii sunt datori să conlu-creze pentru оmbunătăţirea standardelor de viaţă ale tuturor. Оn acest sens bunăstarea materială este justificabilă ca deziderat numai оn măsura оn care este o rezultantă a unei bune fraternităţi оntre oameni şi a unei griji permanente pentru nevoile celorlalţi, precum şi o condiţie de plecare оn procesul desăvвrşirii lor. [32]

De-a lungul istoriei, cunoaşterea ştiinţifică a trecut de la spiritul elitist, al geniului, la “team-spirit”-ul (spirit de echipă) anonim al colectivelor de cercetare actuale, оn care fiecare individ este ultraspecializat оn domeniul său şi absolut ignorant оn celelelte (chiar adiacente), ceea ce face ca niciodată un om singur să nu mai aibă acces la viziunea de ansamblu asupra mersului lucrurilor. Noul model de cunoaştere, оn care se acceptă ca validă doar informaţia verificabilă, sau cea garantată de un centru de autoritate verificabil sub toate aspectele, a dus la definirea noului model de societate umană, оn care viaţa, de la relaţiile sociale şi pвnă la cele economice şi politice, оşi schimbă sensurile, ţelurile şi modurile de existenţă.

[29] Ibidem [30] Arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit, p.11-12 [31] pr.conf.dr.Valer Bel, Misiunea socială a Bisericii оn contextul globalizării, оn “Biserică şi

multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”  Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca 2001, p.73-75 [32] Ibidem

 

III.4.1. Societatea informaţională  şi  noua  economie

Оn zilele noastre, informaţia devine resursa esenţială оn dezvoltarea societăţiilor moderne, evoluate оn plan politic, economic şi social. Dinamismul şi complexitatea noului tip de societate, care antrenează o creştere continuă a volumului şi diversităţii informaţiilor prelucrate şi care utilizează pe scară largă tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), au condus la conceptul de Societate informaţională. Aşa cum o definesc promotorii globalizării, societatea informaţională reprezintă o nouă etapă a civilizaţiei umane, un nou mod de viaţă, calitativ superior,   care implică folosirea intensivă a informaţiei оn toate sferele activităţii şi existenţei umane, cu un impact economic şi social semnificativ.   « Societatea informaţională  permite accesul larg la informaţie al membrilor săi, un nou mod de lucru şi de cunoaştere, amplificвnd posibilitatea globalizării economice şi creşterea coeziunii sociale. Suportul tehnologic al noii societăţi se bazează pe trei sectoare: tehnologia informaţiei, tehnologia comunicaţiilor, producţia de conţinut (informaţional) multimedia. Aceste tehnologii, bazate pe avansurile electronicii, au permis apariţia unor noi servicii şi aplicaţii telematice multimedia, care combină sunetul, imaginea şi textul şi utilizează toate mijloacele de comunicaţie (telefon, fax, televiziune şi calculatoare). Dezvoltarea acestor noi mijloace de comunicare reprezintă un  factor important de creştere a competitivităţii agenţilor economici, deschizвnd noi perspective pentru o mai bună organizare a muncii şi crearea de noi locuri de muncă. Totodată, se deschid noi perspective privind modernizarea serviciilor publice, a asistenţei medicale, a managementului mediului şi a unor noi căi de comunicare оntre instituţiile administraţiei publice şi cetăţeni. Accesul larg la educaţie si cultură - pentru toate categoriile sociale, indiferent de vвrstă sau de localizarea geografică - poate fi de asemenea realizat cu ajutorul noilor tehnologii. Utilizarea largă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor şi progresul către Societatea Informaţională asigură creşterea economică оn condiţii de protecţie sporită a mediului, accelerвnd reducerea consumului fizic оn favoarea valorificării informaţiei şi a cunoaşterii, deplasarea centrului de greutate de la investiţii оn mijloacele fixe la investiţii оn capitalul uman. In acest mod, Societatea Informaţională integrează şi obiectivele dezvoltării durabile, bazată pe dreptate socială şi egalitatea şanselor, libertate, diversitate culturală şi dezvoltare inovativă, protecţie ecologică, restructurarea industriei şi a mediului de afaceri. Schimbările majore din ultimii ani – creşterea exponenţială a comunicaţiilor mobile şi a numărului utilizatorilor de Internet, contribuţia sectorului TIC la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă, restructurarea companiilor şi a business-ului оn general pentru a beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerţului electronic – susţin tranziţia de la  era industrială la cea post - industrială. [33] Noile tehnologii digitale fac accesul, stocarea şi transmiterea informaţiei din ce оn ce mai facile şi mai accesibile. Dispunвnd de informaţia digitală, aceasta poate fi transformată оn noi valori economice şi sociale, creвnd imense oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii. Informaţia devine resursa-cheie pentru economia digitală. Noţiunea de “noua economie” se referă оn special la transformările actuale ale activităţilor economice ca rezultat al utilizării tehnologiilor digitale, care asigură accesul, prelucrarea şi stocarea informaţiei оntr-o manieră mai ieftină şi mai facilă. Noua economie  este caracterizată de intensificarea оnglobării cunoaşterii оn noile produse şi servicii, creşterea importanţei оnvăţării şi a inovării, a globalizării şi a dezvoltării durabile. Volumul enorm al informaţiilor schimbă modul de funcţionare a pieţelor, făcвnd posibilă restructurarea оntreprinderilor şi apariţia de noi oportunităţi pentru crearea de valoare prin exploatarea informaţiilor disponibile. Оn prezent, există ample dezbateri оn mass-media internaţională şi оn mediile politice asupra оntrebării dacă aceste modificări sunt suficient de radicale pentru a merita eticheta de “nouă economie”. La originea acestor dezbateri stau performanţele excepţionale ale economiei americane: 8 ani de creştere continuă, creşterea anuală de peste 4%, inflaţia controlată sub 2%, şomajul sub 5%.

[33] Guvernul Romвniei, Hotarвrea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru promovarea noii economii şi implementarea societaţii informaţionale, publicată оn M.Of. nr.933/12.12.2002

Оnsă construirea noului model de societate ridică probleme socio-politice majore, atвt la scară naţională cвt şi internaţională, de atenuare a fenomenului de "digital divide" (excludere de la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale şi a unor regiuni/zone geografice) şi de coeziune socială, de conservare şi promovare a culturii specifice fiecărei naţiuni şi comunităţi locale, de protecţie a cetăţeanului şi consumatorului. Soluţionarea acestor probleme nu se poate realiza decвt printr-un dialog larg оntre autorităţile guvernamentale, reprezentanţii mediului de afaceri, ai mediului academic şi societatea civilă.

Guvernul şi instituţiile sale au rolul de a stimula, conduce şi controla acest proces de tranziţie către Societatea Informaţională prin programe de acţiune concrete şi prin iniţierea unui nou cadru de reglementări specifice. In acest scop, trebuie luate оn considerare atвt priorităţile naţionale de dezvoltare pe termen mediu-lung, cвt şi obiectivele de aderare la structurile euro-atlantice. Programul de acţiune al Uniunii Europene "eEurope - O Societate Informaţională pentru toţi" constituie un important cadru de orientare. Prin noile legi, norme, standarde şi reglementări care vor fi elaborate - cu susţinerea şi avizul mediului de afaceri şi al societăţii civile - trebuie stimulată pe de o parte dezvoltarea noilor servicii specifice Societăţii Informaţionale (comerţ şi tranzacţii electronice, informatizarea serviciilor publice, accesul cetăţeanului şi agenţilor economici la informaţia publică, etc.), iar pe de altă parte asigurate regulile etice de a muncii şi trăi оntr-un nou tip de societate (protecţia vieţii private şi a datelor personale, confidenţialitatea tranzacţiilor, protecţia consumatorului, etc.).

La rвndul său, comunitatea de afaceri din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor  trebuie să ofere produse şi servicii de оnalt nivel tehnologic şi totodată cвt mai accesibile ca preţuri şi tarife. Totodată, trebuie găsite căi pentru formarea unei noi culturi a competitivităţii agenţilor economici din toate sectoarele оn noul tip de economie, economia digitală. Prin complexitatea fenomenelor pe care le implică dezvoltarea societăţii  informaţionale, fenomene care trebuie оnţelese şi gestionate, prin necesitatea formării unei noi culturi a cunoaşterii şi a оnvăţării оn condiţiile utilizării noilor tehnologii, cвt şi a cercetării-dezvoltării şi inovării tehnologice, participarea activă a comunităţii academice, prin instituţii de cercetare, de educaţie şi de cultură devine de asemenea esenţială.

Societatea civilă are de asemenea atвt un rol proactiv prin formularea de cerinţe şi priorităţi privind modul de utilizare al noilor tehnologii оn folosul оntregii societăţi, cвt şi reactiv faţă de politicile şi reglementările guvernamentale. Aceste roluri pot fi exercitate atвt la nivel de grup ( organizaţii non guvernamentale, asociaţii profesionale etc.) cвt şi la nivel individual. Drepturile cetaţeanului şi consumatorului оn societatea informaţională  au noi dimensiuni şi se pot manifesta sub noi forme. [34] Mult mai repede decвt alte proiecte umane derulate pe scena istoriei, implementarea societăţii informaţionale şi-a definit obiectivele globale :

1. Consolidarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept prin participarea cetăţenilor la viaţa politică şi facilitarea accesului nediscriminatoriu la informaţia publică, оmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi modernizarea administraţiei publice (e-government, e-adminis-tration) ;

2. Dezvoltarea economiei de piaţă şi trecerea progresivă la noua economie, creşterea competitivităţii agenţilor economici şi crearea de noi locuri de muncă оn sectoare de оnaltă tehnologie prin dezvoltarea comerţului electronic, telelucrului, a unor noi metode de mana-gement al afacerilor, de management financiar şi al resurselor umane, integrarea capabilită-ţilor TIC оn noi produse şi servicii, dezvoltarea sectorului TIC.

3. Creşterea calităţii vieţii prin utilizarea noilor tehnologii digitale оn domenii precum: protecţia socială, asistenţa medicală, educaţie, protecţia mediului şi monitorizarea dezastrelor, siguranţa transporturilor etc. şi, pe această cale, integrarea оn structurile euro-atlantice şi оn Societatea Informaţională Globală.

[35] Dar ce sunt tehnologiile digitale? Tehnologiile digitale par a fi concretizarea visului pitagoreic şi

cabalist de a explica viaţa şi universul prin numerologie, prin jocul abil cu numerele. Pitagora a atribuit

[34] Guvernul Romвniei, Hotarвrea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru promovarea noii economii şi implementarea societaţii informaţionale, publicată оn M.Of. nr.933/12.12.2002

[35] *** Strategia informaţională,  la adresa www.teleactivities.org/societatea_informaţională/strategia

un număr оntre 1 şi 10 cвte unei perechi antagonice fundamentale (5=masculinitate(căsătorie)–feminitate, sau 1=principiul tuturor lucrurilor, finit–infinit), construind un sistem mistico–religios bazat pe sensul sacru al fiecărui număr. [36] Mai tвrziu, cabaliştii căutau chiar explicarea lui Dumnezeu prin atribuirea de sensuri ascunse numerelor, de aici mistica de tip numerologic, care s-a propagat pвnă оn zilele noastre, cвnd se fac paralele оntre matematica abstractă n–dimensională şi infinitatea lui Dumnezeu, deşi nu e exclus ca instrumentul matematic abstract al spaţiilor n-dimensio-nale şi al topologiilor să conducă pвnă la urmă la acceptarea necesităţii de a ridica epistemologia din plan orizontal la verticalitatea cunoşterii   practicată de Sfinţii Părinţi.

Revenind, tehnologiile digitale s-au dezvoltat pe posibilitatea oferită de electronică de a transforma orice informaţie оn semnal electric măsurabil.Astfel, absolut orice fenomen fizic, biologic sau industrial poate fi monitorizat, evaluat şi transformat оntr-un semnal electric cu ajutorul unor funcţii matematice care să-l expliciteze. Acest lucru se realizează cu traductoare adaptabile oricărui domeniu. E important să fie găsită funcţia matematică ce descrie transformarea, ca apoi aceasta să fie implementată оntr-un sistem electronic ce furnizează la ieşire un semnal electronic cu anumite caracteristici.Acest semnal electronic continuu este transformat оntr-un cod numeric bazat pe succesiuni de cifre binare, adică оntr-un număr. Astfel se ajunge la realitatea explicitării a tot ceea ce ne оnconjoară prin numere. Necesitatea prelucrării electronice a acestor numere a dus la evoluţia actuală, explozivă, a tehnologiilor digitale şi la implicarea acestora оn absolut toate domeniile.Dezvoltarea fără precedent a calculatoarelor electronice a condus la folosirea acestora оn absolut toate aspectele vieţii omului, atвt ca individ cвt şi ca societate. Оn ce priveşte relaţiile interumane, adică necesitatea comunicării, tehnologiile digitale au determinat „explozia” telecomunica-ţiilor. De la оnceputurile istoriei comunicarea a fost expresia nevoii de comuniune şi ea a fost rezolvată conform posibilităţilor tehnologice ale epocilor. Оnsă azi, comunicarea nu mai este doar relaţie interpersonală, ci tinde să devină agresiune la adresa libertăţii persoanei, prin tendinţa tot mai accentuată de a rezolva cвt mai multe necesităţi prin folosirea terminalelor (оn particular a telefoanelor) fixe şi mobile de tot felul, a reţelelor globale de comunicaţii şi оn special a colosului numit Internet. La acest nivel, se poate afirma, cu toată responsabilita-tea, că globalizarea este realizată, Internetul anulвnd practic orice graniţă оntre state şi comunităţi, orice diferenţe оntre indivizi (ca Internauţi toţi avem aceleaşi drepturi şi libertăţi оn reţea şi putem accede la aceleaşi informaţii, condiţionările fiind prezente doar оn plan financiar, оn sensul că cine are bani mai mulţi „se mişcă” mai repede оn reţea fiindcă оşi permite conexiuni rapide şi terminale performante), şi оn fine, orice prejudecăţi şi oprelişti morale. Internet-ul e o lume virtuală prin concepţia ei, dar foarte reală prin manifestare. Putem spune că acesta reprezintă оn mod virtual lumea globalizată, viaţa socială, economică, culturală, etc., ce se trăieşte pe reţea de către mai bine de treisutecincizeci de milioane de oameni, оn momentul de faţă, fiind exemplul şi modelul clar şi definit al vieţii care se va desfăşura оn lumea real globalizată. Оn acest sens succesul Internetului a demonstrat că toate diferenţele, de orice natură, dintre oameni şi naţiuni pot fi depăşite, deci că lumea e globalizabilă fără eforturi foarte mari, şi că Internet-ul este şi va fi nu numai modelul globalizării ci şi infrastructura şi vectorul acesteia.

  III.4.2. Internet-ul ca suport al globalizării. Implicaţiile sale оn viaţa religios-morală

 III.4.2.1 Scurt istoric,evoluţie şi tendinţeLa оnceput Internet-ul a fost un proiect al Departamentului Apărării al S.U.A., derulat оntre anii

1968-1972, fiind un sistem de calculatoare interconectate. Denumit ARPA-net, el vehicula pe liniile telefonice analogice fişire de date care ar stвrni astăzi rвsul şi copiilor de gimnaziu. Оntrezărind utilitatea sa, proiectul a fost finanţat de anumite cercuri politice, ajun-gвnd să controleze acum traficul informaţional mondial. Ce este Internet-ul? Оn linii mari, este o reţea uriaşă, globală, un sistem de reţele

[36] Pentru Pitagora, 10 reprezenta numărul perfect, obţinut din suma primelor patru numere, dintre care primele trei sunt numere sacre (1,2,3), de aceea 10 este sacralitatea absolută, şi de aceea existenţa lumii se bazează pe existenţa a 10 perechi fundamentale opuse. (apud Prof.dr.Alexandru Roz, Curs de istoria filosofiei, manuscris, Arad 1998-1999,p. 20-22)

interconectate de calculatoare, şi care conţine cвtva milioane de servere de date, la care se conectează oricine, оnsă orice calculator cu un software necesar (minimal) poate constitui la rвndul său server оn reţea. Suportul fizic de legătură e constituit din canale de comunicaţie care pot fi linii telefonice, sisteme de transmisiuni pe cabluri sau fibre optice, canale radio, canale de satelit, reţele de telefonie mobilă,etc. Internet-ul a cunoscut оn ultimii ani o evoluţie „fulgerătoare”, datorată оn primul rвnd evoluţiei sistemelor de calcul ( dar şi a reţelelor de telecomunicaţii). Procesoarele computerelor „au sărit” оn numai doisprezece ani de la viteze de lucru de 3.5 Mhz (Intel XT) la 3020 de MHz ( Intel Pentium IV), astfel că un P4 este astăzi de aproape 1000 de ori mai rapid şi mai „puternic” decвt оn anul 1990. Explozia se datorează fondurilor enorme alocate cercetării şi dezvoltării acestui domeniu. Calculatorul este astăzi absolut necesar оn orice activitate ce vizează „progresul” local sau global. Absolut toate procesele industriale,de proiectare,tehnologice, bancare, de transporturi, medicale, de оnvăţămвnt, etc., sunt contro-late şi conduse cu ajutorul calculatoarelor. Informaţiile de toate felurile sunt „digitalizate” pentru a putea fi prelucrate de computere. Ca atare, a fost nevoie să se descopere şi implementeze tehnologii ultraperformante de transmisiuni şi reţele de comunicaţii capabile să transporte la viteze mari cantităţi mari de informaţie. Astfel, de la banala linie telefonică inventată de Bell şi dezvoltată de Ericsson, s-a ajuns astăzi la reţeaua digitală integrată (ISDN), la reţelele mobile GSM (Global Systems for Mobile) sau DCS (Digital Celular System) de generaţia a treia, capabile să transporte pвnă şi imagini TV. Tot aşa, de la emisia radio descoperită de Marconi s-a ajuns la transmisiile radio prin vastele reţele satelitare care pot tranzita cantităţi enorme de informaţie. Această informaţie este extrem de diversificată, de la emisiuni radio şi TV la poştă electronică, de la telefonie clasică la video-conferinţe, de la date meteo la tranzacţii financiare, de la informaţie destinată pieţei de consum la transmisii militare.Astfel, оn Internet există concomitent o foarte mare cantitate de informaţie extrem de diversă.Dacă pвnă la apariţia şi dezvoltarea Net-ului se vorbea de informatică, de ştiinţa calculatoarelor, de telecomunicaţii, de electronică şi de automatizări ca domenii separate de studiu, astăzi diferenţele dintre acestea tind să se anuleze, toate dizolvвndu-se, оncet dar sigur, оn colosul informaţional şi comunicaţional amintit, IT&C (Information Technology & Comunication), Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC). Iar Internet-ul a devenit suportul, din toate punctele de vedere al mondializării informaţionale. Practic orice aparat electronic, de la banalul telefon, televizor, computer de bord al maşinii sau chiar frigider, se proiectează deja оn occident cu o interfaţă inteligentă care să-l conecteze la Internet. Оn foarte multe ţări tranzacţiile comerciale şi financiare se realizează prin interme-diul reţelei. Nu mai există absolut nici o instituţie care să nu aibă propria adresă de poştă electronică (e-mail) sau propriul site de Internet (loc virtual) şi să nu-şi deruleze măcar un procent al activităţii sale prin această “industrie”. Оncet, dar foarte sigur, sprijinit prin legi adecvate ca mai sus amintita Hotarвre de Guvern 1440 din decembrie 2002, Internet-ul оşi face loc оn viaţa fiecăruia, de la individ la naţiune şi lume оn ansamblu, iar acest lucru se оntвmplă pentru că оn lumea virtuală a acestuia posibilităţile sunt practic nelimitate. Oricine poate fi utilizator de Internet dar оn acelaşi timp şi creator al acestuia, pentru că dezvoltarea sa este nelimitată. Ce se poate face оn Internet? Răspunsul este: absolut orice, de la transmisii de date, voce , TV, pвnă la discuţii filosofice  sau teologice, de la comunicare personală interumană (e-mail, chat, i-phone ) pвna la dezvoltarea şi оncheierea de afaceri, de la tranzacţii personale (plăţi electronice şi comerţ electronic) pвnă la tranzacţii la nivel de stat şi internaţionale (burse şi licitaţii electronice).Utilizatorii lui pot fi оn aceeaşi măsură oameni de ştiinţă care găsesc aici biblioteci şi bibliografii impresionante şi оn absolut toate domeniile, de la ştiinţa pură la artă şi sport, dar оn aceeaşi măsură pot fi şi psihopaţi sau maniaci, criminali sau perverşi, care găsesc şi aceştia aici totul, de la cea mai scabroasă pornografie la posibilitatea unor acte criminale organizate. Fiecare poate adăuga ceva оn vasta reţea, de aceea se poate vorbi de o devenire (оn sens pervertit), de  “desăvвrşire” оn ştiinţa de a stăpвni reţeaua. Toate sistemele educaţionale pregătesc tinerii оn mod obligatoriu pentru folosirea Internetului, şi dacă mai acum cвţiva ani se vorbea de posibilitate оn acest sens, azi toată lumea vede оn acesta o necesitate, viaţa tinde să nu mai poată fi concepută оn absenţa sa. Cele mai bine plătite job-uri (locuri de muncă) sunt cele din tehnologia informaţiei. Оn lumea occidentală ( оnţelegвnd prin aceasta sistemul capitalist al economiei de piaţă şi nu o anumiă poziţie geografică) inginerii de telecomunicaţii, programatorii şi analiştii, dezvoltatorii şi integratorii de soluţii IT “la cheie”,

web-masterii (adică cei care proiectează, realizează, implementează şi оntreţin site-urile оn Internet), sunt cei mai căutaţi, apreciaţi şi bine plătiţi profesionişti. Oamenii sunt оncurajaţi prin toate mijloacele, mai ales printr-o publicitate acerbă, să-şi procure calculatoare sau sisteme (chiar şi terminale mobile GSM sau DCS)  şi să folosească din plin resursele puse la dispoziţie de Internet.E mult mai comod să stai оn faţa calculatorului şi să vizitezi toate muzeele mari ale lumii, să citeşti absolut tot ce-ţi trece prin minte, să participi la evenimente culturale, sportive sau mondene, să оnveţi оn biblioteci celebre sau să-ţi tipăreşti manuale din orice domeniu, să-ţi rezervi locuri la teatru, concert sau chiar la companii aeriene sau de căi ferate, să comanzi mвncare sau să-ţi faci cumpărăturile la un e-store (magazin virtual), să plăteşti facturi restante sau să tranzacţionezi оmprumuturi, toate acestea оn mod simplu, apăsвnd taste, оn lumea virtuală a Internetului, decвt să le faci оn lumea reală, cu efort, stres, timp pierdut, etc. Succesul Internetului se bazează оn primul rвnd pe nevoia intrinsecă a omului de a rezolva totul simplu şi fără efort, pe alterarea pвnă la dispariţie a noţiunii de jertfă şi sacrificiu оn sens creştin, şi оn fine, pe uriaşul instinct de conservare degenerat оn autosuficienţa unui confort fizic cвt mai plăcut şi mai continuu.

Desigur, resursele imense disponibile оn reţea nu sunt rele оn sine.De asemenea, po-sibilitatea comunicării aproape gratuite оntre oameni aflaţi la zeci de mii de kilometri distanţă este absolut fantastică. Dar nu reprezintă toate acestea, oare, un mod subtil de a virtualiza, de a superficializa viaţa? Să nu uităm că folosirea Internetului se numeşte navigare, mai exact surfing. Acest termen desemnează un sport nautic inventat оn S.U.A., оn care tinerii, urcaţi pe “scвnduri cu vele” (atunci cвnd se foloseşte energia eoliană) sau pe “scвnduri” pur şi simplu (cвnd se foloseşte energia valurilor), navighează оncercвnd să se menţină cвt mai mult timp оn picioare. Sportul acesta implică un risc destul de mare, o nesiguranţă evidentă ( ce siguranţă poate oferi o simplă bucată de lemn оn vвltoarea valurilor), dar оn acelaşi timp o satisfacţie enormă, generată de plăcerea de a rezista оn picioare mai mult ca alţii ( la fel se оntвmplă şi оn viaţa socială, care a devenit nu luptă pentru supravieţuire, ci luptă pentru a vieţui mai confortabil material decвt ceilalţi). Şi atunci, adoptarea termenului de  “surfing” pentru deplasarea  оn nesfвrşitele pagini www (world wide web, adică dimensiune globală a reţelei) ale Internetului, nu vrea să semnifice tocmai asemănarea izbitoare dintre irosirea timpului pe plaje şi оn valuri, şi irosirea timpului оn Internet? Cred că e mai mult decвt o asemănare, şi anume o asemănare intenţionată оncă de la proiectarea acestei aplicaţii www, realizată оn Elveţia la cincisprezece ani de la apariţia Internetului, adică оn 1990. Aşa cum Biserica este corabia (sugerată şi de forma fizică de navă) care poate duce omul оn siguranţă pe marea vieţii concrete pвnă la finalitatea mвntuirii, cyber-modul de viaţă (navigarea ca dependenţă), calculatorul, poate fi “bucata de scвndură” care оl prinde pe acesta оn surfingul nesfвrşit prin marea vieţii virtuale, Internetul, spre finalitatea depersonalizării şi chiar demonizării definitive. Am spus “poate fi”, pentru că оn multe cazuri nu este. Folosit cu măsură şi luat ca o parte oarecare a vieţii umane, Internetul este deosebit de util. Omul poate beneficia de avantajele acestuia şi fără a deveni dependent de ele, оnsă acest lucru este astăzi, mai ales оn rвndul adolescenţilor şi tinerilor din mediul urban, din ce оn ce mai greu, şi asta pentru că asemenea unui curent оn artă, literatură sau modă, Internet-ul modelează conştiinţele, ceea ce duce la implicaţii оn plan moral, atвt la nivel individual cвt şi la nivel de grup. Оncă nu se poate vorbi оn mod clar de o etică a reţelei, de o cyber-morală, оnsă aşa cum se vorbeşte de cyber-spaţiu sau cyber-relaţie, pвnă la o cyber-morală respectată ad-literam de toţi internauţii nu mai este decвt un pas.

 III.4.2.2.Implicaţii morale ale Internet-uluiModificările de conştiinţă se regăsesc la toate nivelurile acesteia. La nivel individual se оntвmplă

оn primul rвnd o modificare de atitudine inconştientă, care derivă din faptul că Internet-ul este o lume virtuală оn care poţi să păşeşti păstrвnd anonimatul, ceea ce duce la o “оntărire” a personalităţii de sine stătătoare. Indivizi care оn mod normal nu ar face оn lumea reală anumite gesturi, оn cyber-spaţiu le fac оn mod repetat. Ce оnseamnă cyber? Prefixul care a ajuns să inventeze o nouă lume provine din verbul grecesc “ciber”, care оnseamnă  a conduce, a administra.Ca terminologie Internet, el derivă din cibernetică, ştiinţa conducerii, a controlului matematizat, informatizat, al sistemelor tehnice sau biotehnice, şi a ajuns să formeze cuvinte cu trimitere directă la utilizatorii de Internet: cyberspaţiu –

lumea virtuală a reţelei Internet, cyberprieten – prieten făcut оn reţea, fără contact nemijlocit, fizic, etc. Astfel, surfingul (navigarea) pe Internet de unul singur poate diminua pвnă la dispariţie simţul pudorii, al ruşinii. Ca “simţ specific” al iubirii (cu valoare morală) оn ordinea căderii, pudoarea e cea care оn mod normal acţionează оn planul conştiinţei (antecedente, concomi-tente şi precedente), oprind individul de la anumite lucruri, pe care le simte instinctiv ca ruşinoase, imorale. [37] Оn relaţiile interumane, de multe ori ruşinea este bariera care opreşte omul de la săvвrşirea păcatului. De exemplu оn societate, pe stradă, puţini oameni privesc imagini (statice sau dinamice) pornografice, оn prezenţa altor oameni, “de ruşinea” acestora. Оnsă оn faţa ecranului, singur cu voluptoasele tentaţii, puţini sunt cei care rezistă ispitei de a face surfing, devorвnd cu ochii şi mintea aceste imagini sau filme,şi asta pentru că nu оi vede nimeni. Ruşinea se diminuează pвnă la anulare, cyber- pornografia devine obişnuinţă care operează modificări de conştiinţă şi comportamentale, astfel că nu e exclus ca odată operate, aceste modificări să-l facă pe individ să treacă de la lumea virtuală la cea concretă, оn manifestarea acestor devieri. Оn reviste de specialitate, creştinul e invitat la “gustarea plăcerilor interzise, pe web, locul unde păcatul şi simularea abia aşteaptă un nou căutător de plăceri. Tentaţia e atвt de mare, că nici cel mai mare creştin nu rezistă.” [38] Asemenea invitaţii sunt menite să оncurajeze formalismul (exterior şi interior) creştin, pliat pe satisfacerea instinctelor erotice ascunse оn fiecare individ. Exacerbarea satisfacerii instinctelor carnale este subtil condusă către toate formele de perversiune, mai оntвi la nivel de privire, delectare mentală, şi pвnă la onania practicată ca obişnuinţă (şi ca urmare manifestată real a virtualităţii “sexului pe Net”). Revistele de “tineret” abundă de sfaturi binevoitoare ale psihologilor, care оncurajează această practică sub argumentaţii de tip freudian. Mai mult, pentru cei mai scrupuloşi s-au inventat dispozitive de făcut “sex pe Internet”, sub forma unor echipamente ce imită forma şi consistenţa organelor sexuale, şi care se montează оn calculator ca un banal CD-Rom. Se ataşează o cameră video şi o conexiune de viteză sporită la internet, şi “jocul” poate să оnceapă. Se stabileşte legătura video (printr-un software specializat) cu persoana de sex opus (prin reţea), şi se practică aşa- zisul “sex pe Net”, adică masturbarea cu ajutorul “organelor” tehnice, оn care fiecare partener vede , aude şi simte gesturile, sunetele şi mişcările făcut de celălalt, care poate fi la zeci de mii de kilometri distanţă. Practic este vorba de o tehnofilie ( perversiune sexuală cu un dispozitiv tehnic) practicată sub masca binevoitoare a оnţelegerii nevoilor omeneşti şi sub pretextul că doi soţi (sau pur şi simplu „parteneri”) aflaţi la distanţe uriaşe se pot „оntвlni” оn legătura trupească pe Net. Un astfel de dispozitiv pereche costă nu mai mult de cвteva sute de dolari, şi se comercializează оn magazine „underground” (obscure) sau chiar pe Internet. Astfel, absenţa oricărei pudori este dusă dincolo de orice limită, anunţвnd inaugurarea cybermoralei erei digitale.

Prin stimularea оn acest fel a abdicării de la morală, se urmăreşte оncetul cu оncetul eliminarea conştiinţei religioase. Ideea de comunitate prezentă оn creştinism se alterează, individul angajвndu-se оn comunităţi virtuale, dar practic trăind o acută singurătate fizică, оn plan concret. Izolarea faţă de oameni duce оn final la izolarea şi faţă de Dumnezeu, individul ajungвnd să-şi petreacă viaţa оntr-o lume virtuală care оi oferă un simulacru de viaţă, o amăgire. Sunt destul de multe cazurile (chiar şi оn Romвnia), оn care cupluri unite de o dragoste iniţială puternică (poate nu chiar autentică) s-au destrămat datorită intervenţiei In-ternetului оn viaţa lor. Internetul ajunge să suplinească nevoia de relaţie interumană, fie ea de cuplu sau de prietenie platonică, cu o cyber-relaţie, cu o relaţie virtuală cu un „cineva” sau „ceva” depersonalizat, transformat оn cod numeric şi ascuns оn medii de stocare sau canale de comunicaţie, sub formă de biţi, „0” şi „1” logic, care оn fond nu reprezintă decвt nişte variaţii de tensiune electrică, adică nimic concret. De asemenea, se cunosc cazuri de оnsingurare patologică, оn care oameni perfect adaptaţi social, cu loc de muncă, prieteni sau chiar familie, ajung să subordoneze оntreaga lor activitate prezenţei pe Internet, abia aşteptвnd să treacă ziua de muncă pentru a fugi оn faţa PC-ului personal (dacă оl au) sau оntr-un Internet-cafe (foarte profitabile astăzi), pentru a-şi satisface nevoia de viaţă оn cyberspaţiu, să-şi consume cyber-relaţiile, sau cyber-sexul, оntr-un cuvвnt să-şi ducă cyber existenţa, simulacrul de viaţă din care Dumnezeu lipseşte. Şi aşa cum nevoia de relaţie in-terumană este suplinită de una sau mai multe cyber-relaţii, şi nevoia de Dumnezeu este suplinită (pentru cei care mai au o nostalgie religioasă) de site-

[37] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an IV, partea I, p.42 [38] Laura Cristian, Savant şi sacerdot, оn “Planeta Internet”, anul III(1999), nr.27, p.55

uri şi forumuri de discuţii teologice, spirituale sau morale, cuprinzвnd оntreaga paletă de religii de pe „piaţă”. Sincretismul New-Age şi misticile păgвne sunt promovate chiar оn mod direct (prin horos-coape de toate felurile, prezicătoare şi consultaţii astrale individuale on-line), astfel că tensiunea către spiritualitate a omului este deturnată spre o spiritualitate fără Dumnezeu. Web-ul e prezentat ca locul magnetismului religiei (creştine, islamice, indiene, etc.), locul care „fascinează şi dă puterea de care ai nevoie. Pe Internet (n.a.) toţi putem fi aproape de Dumnezeu.” [39]

Aceste modificări de conştiinţă cu urmări оn plan relaţional interuman sau uman-divin denotă un alt aspect trist, şi anume refuzul asumării oricărei responsabilităţi. Angajarea оntr-o relaţie implică anumite responsabilităţi, оn funcţie de tipul relaţiei, de exemplu căsătoria implică responsabilităţi afective, educaţionale, materiale şi morale faţă de soţie şi copii, etc. Angajarea pe drumul spiritual al relaţiei personale cu Dumnezeu implică responsa-bilităţi uriaşe faţă de sine, dar şi faţă de comunitate şi de lume. Toate aceste relaţii implică prezenţa fizică оn anumite locuri concrete, implică acţiuni şi fapte concrete de viaţă. O cyber-relaţie nu implică nici o datorie şi nici un fel de responsabilitate faţă de nimeni. Libertinajul оn limbaj şi оn atitudine e posibil tocmai datorită acestei lipse de responsabilitate. Nu dai socoteală nimănui pentru cuvintele şi gesturile tale, deci cu atвt mai puţin pentru ceea ce este sau devine cealaltă persoană, care de multe ori e necunoscută total (chiar şi la nivelul numelui). De asemenea o cyber-relaţie nu implică prezenţe fizice concrete оn anumite locuri şi momente de timp, ci doar „lвncezeală” confortabilă оn faţa calculatorului. Această lipsă de responsabilitate şi de orice activism оn plan concret, coroborată cu modul artificial, sintetic, de hrănire ieftină şi rapidă practicat pe scară largă оn occident datorită atвt lipsei de timp, dar mai ales existenţei supraproducţiei de hrană artificială, poate conduce оn viitor chiar la mutaţii de ordin biologic, concretizate оn indivizi supraponderali şi apatici, fără nici o vlagă fizică sau psihică, storşi de orice energie şi cu organisme debile, оn care minţile obosite de surfing sau de o muncă statică, de ore оntregi оn faţa calculatorului, ne se vor mai dezvolta оn nici o direcţie cu excepţia culturii informatice sub toate aspectele acesteia (lucru care se оntвmplă deja cu prea mulţi adolescenţi), fiind practic lipsite de exerciţiul gвndirii concrete, şi nu vor mai avea nici o legătură cu sufletele, căzute şi acestea оn letargia pierderii identităţii umane şi оnlocuirii acesteia cu non-identitatea informaţională, оn care omul devine informat, fără a mai fi format din nici un punct de vedere, deci cu atвt mai puţin duhovniceşte.

Aceste modificări de conştiinţă (ca şi implicaţiile lor оn plan moral) pot fi evitate prin utilizarea Internetului doar ca mijloc de comunicare şi ca sursă de informaţie, aşa cum a fost conceput iniţial. Dar acest lucru devine astăzi din ce оn ce mai greu de realizat, datorită diversificării activităţilor оn cyber-spaţiu.Una dintre acestea este comerţul electronic, care s-a dezvoltat оncepвnd cu anul 1995, odată cu apariţia site-ului www.amazon.com, care oferea spre vвnzare cărţi şi CD-uri. Ulterior au apărut site-uri unde se vвnd on-line toate tipurile de produse. Poţi cumpăra azi orice prin Internet, cu condiţia să ai cont оn valută la o bancă ce foloseşte unul din sistemele electronice de plăţi. Rapiditatea, flexibilitatea şi disponibilitatea ridicată a magazinelor virtuale (deschise non-stop), pliată pe lipsa de timp şi dorinţa de comoditate a omului eficient, contemporan, a făcut ca astăzi, e-commerce-ul şi e-bussines-ul, tranzacţiile оn lumea virtuală, să tindă de la posibilitate la necesitate. Răspвndirea şi utilizarea crescută a e-bussines-ului (afacerilor derulate electronic) a dus la crearea şi dezvoltarea continuă a unei comunităţi globale de oameni de afaceri care оl utilizează. Comunităţile internaţionale diferenţiate pe natura serviciilor şi produselor oferite, vor оnlocui treptat comerţul tradiţional. Se estimează că pănв оn anul 2007 vor exista оn lume peste o sută de mii de site-uri comerciale şi de afaceri. [40] Magazinele virtuale vin оn оntвmpinarea celor оmpătimiţi de Internet, dar şi a celor lipsiţi de timp, oferind posibilitatea cumpărării prin Net, de acasă sau de oriunde, prin calculator, a oricăror produse, şi livrarea acestora la domiciliu prin firme specializate de comisionari. Mai mult, pentru a mări mobilitatea tranzacţiilor atвt spaţial cвt şi temporal, noile tehnologii WAP ( Wireless Acces Protocol – protocol pentru accesul fără fir), funcţionănd оn reţelele mobile GSM/GPRS, cu care sunt echipate telefoanele mobile de generaţia a 3-a, sau terminalele mobile de tip i-mode (modul internet) sau smartphone (telefon inteligent) care reprezintă

[39] Ibidem [40] Mihai Herescu, Mădălin Vlad, e-business, evoluţie şi tendinţe, оn “PCWorld”, anul IX(2001), nr.9 p.72-75

echipamente mobile integrate, vin să ofere simultan servicii de telefonie sau video-telefonie, poştă electronică, acces Internet la viteze substanţiale (fără calculator şi fără conexiune telefonică de tip clasic), precum şi servicii e-commerce şi e-bussines, comerţ şi afaceri оn mediul electronic dar cu mobilitate maximă. Prin aceste tehnologii se poate comanda de pe telefonul mobil personal orice produs disponibil оn Internet, şi se pot face plăţi on-line de oriunde. Se integrează astfel оn acest m-commerce (comerţ mobil) serviciile financiare, telecomunicaţiile, informaţiile publice sau private şi serviciile web. [41] Practic, se tinde către o uriaşă reţea unică, mondială, prin care să se deruleze toată activitatea omenirii, şi care să garanteze libertatea şi securitatea tuturor acţiunilor individuale, cu condiţia ca indivizii să posede coduri şi parole individuale de acces cu care să poată fi identificaţi. Dar, se pune problema: cвt de reală este libertatea de mişcare оntr-o reţea bazată pe controlul strict al transferurilor? Şi nu cumva avalanşa de avantaje ale tehnologiilor digitale integrate pe Internet reprezintă un drum ascuns, către anularea libertăţii sub toate aspectele? Astfel, se poate vorbi despre:

 III.4.2.3.Internet, оntre utilitate, necesitate şi dependenţă.Nimeni nu poate contesta utilitatea Internetului. Ca sursă de documentare foarte bine organizată

şi foarte cuprinzătoare, el e folosit de majoritatea oamenilor de ştiinţă, a cercetătorilor, studenţilor şi chiar elevilor. Ca loc de оntвlnire şi discuţii ştiinţifice, problema-tizări şi găsiri de soluţii оn toate domeniile, e folosit, de asemenea, cu succes şi aproape fără costuri. Dacă s-ar limita la aceste tipuri de utilizări, oamenii ar avea оn Internet un aliat de nădejde оn rezolvarea tuturor dificultăţilor de ordin practic sau de comunicare. Poşta electronică şi serviciile de voce şi date prin reţea fac posibilă comunicarea la preţuri extrem de mici оn toate colţurile lumii.

Оnsă rămвnerea оn limitele utilităţii e o problemă ce priveşte persoana, atвt ca individ cвt şi ca societate. Libertatea de a folosi sau nu Internetul e o chestiune personală оn primul rвnd, оnsă оn cazul оn care locul de muncă este cu activitate оn internet, chestiunea nu mai ţine de libertate (decвt оn a refuza acel loc de muncă ceea ce e dificil in zilele noastre cвnd şomajul a atins cote mai mult decвt alarmante), ci trece оn domeniul necesităţii. Faptul că legislaţia mondială (la care ţările mici sunt obligate continuu să se adapteze) promovează şi uneori chiar impune folosirea Internetului оn activitatea curentă (ca de exemplu obligativita-tea desfăşurării licitaţiilor pentru achiziţiile de bunuri şi servicii publice оn Romвnia оn mod virtual, pe site-ul www.e-licitaţie.ro, lansat оn martie 2002), introduce Internetul оn sfera necesităţii.La оnceput, plăţile prin acesta erau comode, dar nu obligatorii. Astăzi foarte multe firme obligă partenerii de afaceri să posede conturi electronice şi să negocieze afacerile prin site-urile de e-bussines. De la cardurile electronice folosite pe scară largă оn lume, se trece treptat la moneda electronică, digicash-ul, a cărei existenţă e o certitudine şi se bazează pe criptografierea prin cheie publică (un artificiu matematic aplicat informatic) şi pe semnătu-rile digitale, ca şi moduri de securizare. [42] Banii digitali nefiind decвt biţi, coduri numerice, sunt identificabili uşor ca sursă, blocabili din orice colţ al lumii.Un procent de 90% din managerii lumii de azi sunt de părere că Internetul le afectează оn mod semnificativ afacerile, prin e-monedă, e-commerce şi e-business. Orice firmă obscură poate desfăşura afaceri oriunde оn lume datorită acestor sisteme electronice, ceea ce a dus la “desăvвrşire” cursa evoluţiei banilor. [43] Se poate anticipa faptul că оntr-un viitor nu prea оndepărtat, plata electronică prin Internet va deveni obligatorie pentru oricine, şi оn acest caz se poate vorbi de atentat la libertatea persoanei. Оn momentul оn care lumea va plăti electronic orice factură (оncepвnd cu cea pentru pвinea zilnică), ea va deveni dependentă de funcţionarea reţelei, de accesul оn reţea condiţionat de anumite aspecte ale vieţii, iar aceste condiţionări pot fi extrem de оngrăditoare. Accesul оn orice reţea se realizează prin identificarea după un anumit cod. Fiecare calculator оn Internet are o adresă unică (IPAdress – Internet Protocol Adress) astfel оncвt se poate ştii cu exactitate starea acestuia оn orice moment de timp.De asemenea, fiecare telefon mobil are un cod digital unic (IMEI), şi fiecare cartelă SIM din standardele mobile GSM/GPRS sau DCS de asemenea, astfel că оn perspectiva integrării comunicaţiilor de voce şi date, fixe şi  mobile, оntr-o reţea

[41] Ibidem [42] Codrin Vulcu, e-moneda-cheia succesului, оn “Planeta Internet”, anul III(1999), nr.27, p.62-63 [43] Ibidem

unică, globală (care să includă reţelele fixe, mobile, satelitare, etc.), fiecare utilizator al acesteia va avea un smartcard (cartelă inteligentă) de acces ce va conţine toate informaţiile privitoare la acesta, sub formă de parole, coduri şi semnături sau amprente digitale unice, care vor face ca prezenţa sa să fie cunoscută оn detaliu [44] : loc, moment de timp, stare de acces, operaţiuni făcute, etc. Miniaturizarea electronică existentă face posibilă crearea unor smartcarduri extrem de mici, care să conţină tot ceea ce conţine azi un telefon mobil sau un smartphone, care să fie implantate оn corpul uman (chiar pe mвnă sau frunte), sub pretextul comodităţii şi securităţii persoanei. S-a dezvoltat chiar o ramură a biotehnicii numită electronică moleculară, care dezvoltă hibrizi bioelectronici, deocamdată la nivel de experiment dar cu perspective de aplicabilitate concretă atвt оn medicina recuperatorie, dar mai ales (din nefericire) оn crearea unor hibrizi depersonalizaţi perfect utilizabili оn acţiuni militare sau criminale cu risc ridicat.

Оn această perspectivă spre care ne оndreptăm prin toate aceste servicii globale (GSM, GPS, Internet, etc.) orice persoană va fi controlabilă оn orice moment, ea devenind din existenţă personală, existenţă digitală, pur obiectuală, un cod numeric identificabil şi controlabil оn totalitate, şi care e obligată să se mişte оntr-o lume digitală, după nişte reguli impuse. Asistăm astfel la anularea libertăţii de manifestare a fiinţei umane. De la utilitate, trecвnd prin necesitate, Internetul devine dependenţă, оntr-un mod care exclude orice posibilitate de alegere. Mai există, оnsă, şi un alt aspect al drumului utilitate – necesitate – dependenţă, care vizează liberul arbitru şi care e deja realizat, de foarte multe persoane, оn special tineri “internauţi”. Aceştia, оn marea lor majoritate, au plecat de la utilitatea găsirii de bibliografii, documentaţii, etc., dar au ajuns la necesitatea unor cyber-relaţii sau la necesitatea “pătimaşă” a prezenţei оn cyber-spaţiu, şi de aici la dependenţa de Internet ca mutaţie umană. Internetul vine să rezolve anumite nevoi umane: nevoi sexuale exacerbate prin publicitate agresivă şi deseori subliminală оn acest sens, nevoia de realizare şi оmplinire combinată cu respectul de sine, nevoia de apartenenţă (rezolvată prin apartenenţa virtuală la diferite comunităţi pe Net, de exemplu clubul de Religie-Teologie-Spiritualitate de pe serverul Yahoo este unul dintre primele ca mărime [45] ), nevoia de actualizare a eu-lui, de transcendere a sinelui şi de realizare a “adevăratei identităţi” (ceea ce s-ar traduce prin anularea identităţii umane şi dobвndirea unei false identităţi оn lumea virtuală), şi оn fine, anumite “nevoi – rezultantă”, care se manifestă sub forma nedefinită a unor complexităţi de ordin psihologic sau chiar psiho-somatic, moral sau metafizic. [46] Modul de rezolvare a acestor nevoi este оnsă unul fals, care constă, оn esenţă, оn falsificarea relaţiilor interumane autentice, a comuniunii, оn forma cyber-relaţiilor de toate felurile. Şi aşa cum o relaţie in-terumană autentică şi reală crează o anumită dependenţă (normală pвnă la un punct), tot aşa şi cyber-relaţia crează dependenţă, astfel că, la un moment dat, timpul petrecut оn faţa calculatorului legat la Internet va deţine un procent majoritar оn viaţa individului. Comoditatea unei cyber-relaţii, care induce superficialitatea ca o caracteristică a relaţiei оn general, modificвnd astfel caracterul uman, va fi cea care va genera оn final dependenţa. Omul e оnclinat spre confort (comoditate), mai mult, toată mass-media induce cu violenţă această idee a supremaţiei confortului, declarвndu-l indicator de viaţă, astfel că o cyber-relaţie va deveni din distractivă (la оnceput), necesară şi оn final obligatorie, apropiindu-se de statutul de “a doua fire”. Adaptarea la lumea virtuală va include mutilări ale gramaticii, lexicului, (prin folosirea de simboluri cyber şi оn vorbirea din viaţa reală), оntărirea identităţii false (virtuale), оnchiderea оn sine şi deschiderea doar către lumea cyber care tinde să se substituie existenţei reale, toate acestea evoluвnd de la o fază a dependenţei spirituale, prin cea psihică (deja patologică), şi pвnă la cea severă (ce include şi biologicul). [47]                                                              

Această dependenţă poate fi evitată prin folosirea cu măsură a Internetului, iar această măsură şi-o cunoaşte fiecare оn parte. Orice cyber-relaţie poate fi benefică sau malefică, iar acest lucru depinde de cei care o angajează, fiind o problemă de conştiinţă morală. Ea poate fi benefică atunci cвnd se transpune

[44] Ibidem [45] pr.Iulian Nistea, Internet şi cyber-relaţie, articol şi listă de discuţii la adresa de Internet  www.nistea.com [46] Ibidem [47] Ibidem

 

şi оn planul existenţei concrete, cвnd partenerii care au angajat-o tind să o mute оn plan real, bazвndu-se pe sinceritate şi asumвndu-şi cu responsabilitate toate aspectele ei. Practic, folosirea Internetului оn general, atвt ca sursă de documentare, cвt şi ca loc de оntвlnire sau mediu de comunicare, ţine tot de conştiinţa personală. Dacă se fac eforturi pentru ca viaţa să devină morală, asumвnd şi transfigurвnd toate aspectele ei, Internetul nu va fi decвt unul din aceste aspecte, privit şi valorizat ca oricare altul şi integrat vieţii ca оntreg.

Оn Romвnia, cel care s-a ocupat timp de mai bine de treizeci de ani de problematica vastă a informaticii este reputatul academician dr.ing. Mihai Drăgănescu. Domnia sa a condus direct   informatica romвnească, iar оn ultimii ani a elaborat  o serie de studii extrem de obiective şi bine documentate privitoare la legăturile multiple dintre cunoaştere, conştiinţă, informaţie, informatică şi societate globală, ca: „Globalizarea şi societatea informaţională”, „Economia Naţională şi societatea informaţională”, „Procesarea mentală a informaţiei”, „Societatea cunoaşterii”, „Conştiinţa, frontieră a cunoaşterii, frontieră a omenirii”, „Societatea conştiinţei”, precum şi prima carte electronică romвnească publicată pe Internet оn anul 1996, „L’Universalite ontologique de l’information”, la adresa  http://www.racai.ro/dragam. Tot domnia sa, оn studiul „Societatea informaţională şi a cunoaşterii.Vectorii societăţii cunoaşterii”, publicat la adresa de mai sus оn anul 2002, face o analiză detaliată a fenomenului Internet, atвt din perspectiva tehnologiei, dar mai ales din cea a cunoaşterii. Avansвnd spectaculos ideea unei societăţi a conştiinţei ce va trebui  оn mod necesar să urmeze celei a cunoaşterii, academicianul Mihai Drăgănescu vorbeşte despre teoriile оmbinării, cu aplicabilitate practică imediată pentru Romвnia. Aceste teorii se referă la obligativitatea pentru Romвnia de a nu urmări obiectivele globale оn mod cronologic (de la societatea informaţională la cea a cunoaşterii) aşa cum propune programul eEurope (adică o Europă electronică), ci de a оncerca să оmbine realizarea concomitentă a celor două, şi, оn acelaşi timp avansarea spre primele obiective ale unei societăţi a conştiinţei. Pentru оnceput, e obligatoriu să se treacă la extinderea Internetului pentru cerinţele societăţii cunoaşterii, la introducerea şi diseminarea cărţii electronice, şi la aplicarea principalilor vectori funcţionali ai societăţii cunoaşterii [48] , prin următoarele moduri de acţiune:

-  introducerea de cursuri de istoria ştiinţei şi tehnologia informaţiei оn оnvăţămвntul universitar, pregătirea de specialişti cu lucrări de doctorat interdisciplinare care să conţină aceste domenii (aş adăuga necesitatea ca şi teologia să se ocupe de aceste realităţi ale viitorului оn lucrări de doctorat) .

-  poziţia romвnească privind globalizarea să ţină seama numai de efectele potenţial pozitive ale Internetului asupra societăţii mondiale.- elaborarea unei contribuţii romвneşti adecvate la viziunea asupra societăţii cunoaşterii şi asupra ştiinţei cognitive.- acţiuni privind cartea electronică оn Romвnia.-stabilirea poziţiei Romвniei privind managementul global al cunoaşterii ştiinţifice. [49]

       Din punct de vedere ortodox, provocarea Internet nu se poate trata decвt оn aceeaşi manieră ca şi orice altă provocare. „Nimic nou sub soare”, spune Ecclesiastul (1,10). Părintele Paisie Aghiorвtul sintetizează оn limbaj accesibil modalitatea de abordare duhovnicească a lucrurilor intelectuale, din categoria cărora şi Internetul face parte: „... iar cвnd munca e complexă , şi mintea trebuie să fie absorbită puţin, dar inima nu.[...] ...nu vă dăruiţi inima treburilor, mвinile şi mintea,   da..., ...cвnd inima e la Hristos atunci şi treburile se sfinţesc, există o continuă odihnă sufletească lăuntrică...atunci cвnd inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă.” [50] Оn acest mod Internetul rămоne la nivel de unealtă utilă care poate uşura munca, şi оn primul rвnd munca intelectuală, se pot face plăţi, comerţ, afaceri, se pot cerceta şi consulta biblioteci, documentaţii, se pot purta discuţii pe orice teme, se poate comunica de oriunde şi oriunde, se pot exploata la maxim posibilităţile acestuia.

[48] acad.dr.ing.Mihai Draganescu,  Societatea informaţională şi a cunoaşterii.Vectorii societăţii cunoaşterii, la adresa de Internet http://www.racai.ro/dragam,  p.56,57,58

[49] ibidem [50] Cuviosul Paisie Aghiorвtul, Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan, Chilia “Bunei-Vestiri”

Schitul Lacu, Sfвntul Munte Athos, 2000, p.174-175

Rămвnвnd la nivelul utilităţii, sau chiar la cel al unei necesităţi (de fapt o condiţionare tot a utilităţii) de ordin exterior, acesta nu va afecta libertatea personală, nu va opera modificări оn conştiinţa umană şi nu va lăsa urme la nivel moral. Este absolut necesar să abordăm problema astfel, pentru că Internet-ul nu mai e demult doar o joacă, o opţiune printre altele. El devine pe zi ce trece o prezenţă constantă оn viaţa umană. Оn consecinţă, datorită faptului că nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să fie lipsit de interes pentru Biserică (оn virtutea dimensiunii teandrice a gвndirii ortodoxe) [51] este nu numai moral dar şi obligatoriu ca problematica vastă legată de Internet şi de implicaţiile acestuia оn viaţa umană (mai ales cea religios-morală), să fie tratată оn spaţiul eclesial, оn lumina ortodoxiei, asimilată şi transformată spre slujirea omului ca fiinţă teandrică. Оn acest sens, un pas important este şi inţiativa  Sinodului Mitropolitan al Ardealului de a elabora studii asupra impactului Internet-ului оn viaţa oamenilor, dar şi оn viaţa Bisericii. Оntr-o declaraţie de presă, dar şi оntr-un studiu mai aprofundat numit „Biserica şi Internetul”, unde se tratează оn manieră specifică utilizarea internetului şi rolul acestuia оn viaţa Bisericii, se precizează că e absolut necesar ca Biserica să aibă o prezenţă vizibilă şi activă pe internet şi să participe la dialogul public despre dezvoltarea criteriilor etice şi morale aplicabile оn acest domeniu, criterii ce se pot găsi numai оn valorile credinţei umane şi creştine. [52]

III.5. De la globalizarea cultural-tehnologică la cea economico-politică Explozia mijloacelor de comunicare оn masă şi оn special televiziunea, ca exponent al

deculturalizării prin exerciţiul inert al privirii imaginii оn detrimentul exerciţiului viu al practicării cuvвntului prin citit şi scris, a făcut posibilă, оn ultima jumătate de secol, globa-lizarea culturală. Modelele occidentale оn cinematografie (lăsоnd la o parte excepţiile de valoare care există şi aici), care au fost love-story-urile de toate facturile (istorice, psihologi-ce, comedii sau drame, etc.) şi „soap”-urile (serialele uşoare) americane, policierurile franceze,etc., au degenerat azi оn interminabilele telenovele de toate limbile (ce ţin „lipite” de ecranul televizorului generaţii оntregi, de la bunici la nepoţi), оn violentele horror-uri sau оn drame psiho-criminale (care problematizează subtil situaţii criză globale rezolvate la nivel global), cu invariabilul justiţiar frumos, puternic şi bun, care оnvinge de fiecare dată răul sub toate formele acestuia şi primeşte ca premiu sexual un top-model cosmetizat, lipsit de orice urmă de realism (actualizare tehno-culturală mergвnd pвnă la grotesc a basmului cu Făt-Frumos şi Cosвnzeana, universal, de altfel). Cultura imaginii vorbitoare sub forma lungme-trajului, a serialului sau chiar a desenului animat şi reportajului, a talkshow-urilor şi emisiunilor de divertisment, a оnlocuit, sau e pe cale să o facă, cultura cuvвntului scris, spre care tot mai puţini se оndreaptă. Limbajul imaginii e universal, astfel că posibilitatea manipulării la nivel subliminal prin imagine este mult mai la оndemвnă. Ridicarea sportului la nivel de spectacol pătimaş transmis prin vastele reţele TV sau Internet   este o altă faţetă a culturii globale. Fotbalul оn primul rвnd, dar şi toate celelalte sporturi, reprezintă de asemenea limbaje universale care nu au nevoie de cuvвnt pentru a se exprima. Ca atare, transformarea acestora оntr-o afacere (showbusiness) mondială a condus, pe lвngă fondurile uriaşe cвştigate din  patima miliardelor de suporteri, la menţinerea acestora la un nivel intelectual şi cultural extrem de scăzut dar uniform, uşor de controlat şi sugestionat. Dictonul latin „panem et circenses”, pвine şi circ, folosit de imperiul roman pentru a-şi menţine plebeii la nivelul dependenţei de satisfacerea necesităţilor biologice de hrană şi plăcere, se aplică din nou cu deosebit succes ca pregătire culturală оn vederea viitorului imperiu global.

Pe de altă parte, arta оn general şi muzica оn special, a cunoscut o globalizare evidentă, transformвndu-se din artă menită să spiritualizeze оn showbiz (afacerea spectacolelor) menit pe de o parte să deculturalizeze şi să deturneze spiritul spre instinctuali-tate, iar pe de altă parte să colecteze imensele fonduri realizate din exploatarea ignoranţei şi lipsei de responsabilitate culturală a generaţiilor tinere. De la apariţia rock-and-roll-ului american şi a Beatles-ilor, muzica a cunoscut o „rostogolire” accentuată pe panta superficializării, pвnă la monotonia cu vădite accente demonice a ritmurilor obsedante şi repetitive ale stilurilor de astăzi, dance, rave, house, tehno, speed, death şi trash (toate provenite din multiculturalismul american). Toate acestea conţin o dimensiune hipnotică prin desfăşurarea unor

[51] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an III, partea I, p.42 [52]   Sinodul Mitropolitan al Ardealului, Declaraţie de presă – mai 2002, la adresa de Internet

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/cultural/revista

structuri muzicale foarte lungi şi monotone, care crează o dependenţă la nivel subliminal, o dimensiune globalistă prin absenţa textului, a cuvвntului (sau existenţa unor cuvinte „cheie”, foarte puţine, de multe ori nişte simple interjecţii semănвnd cu mantrele orientale, dar stimulative, obsedante şi cu o componentă clară de sugestionare subliminală auditivă), dar şi o dimensiune satanică prin modul de prezentare al „ artiştilor”, care devin idoli demni de urmat pentru miliardele de tineri impotenţi cultural şi intelectual. Discotecile sunt pline оn toată lumea de aceşti tineri care dansează parcă оn transă, pe aceleaşi melodii (nediferenţiabile оntre ele) care nu prea se pot numi muzică, ci mai degrabă alăturare de sunete. Stările create de acestea se pot vedea оn atitudinea agresivă, violent nonconformistă a generaţiei PRO (de la noi), care refuză orice tradiţie culturală sau religioasă, nefiind decвt o imitaţie grosolană şi nătвngă a generaţiei PRO mondiale, indiferent sub ce denumire ar apărea aceasta. Canale de televiziune ca MTV şi MCM (globale ca emisie) sau AtomicTV la noi, transformă muzica оntr-un limbaj global al sunetului strident, violent, lipsit de muzicalitate. Aici ar trebui amintit totuşi şi curentul New Wave (Noul Val), ca exponent al mişcării New Age, foarte melodios, un amestec de rock, muzică tradiţională veche (celtică, hindisă, arabă, etc.), оn general păgвnă, folclor sau muzică simfonică de factură modernă şi post-modernă, adică un fel de sincretism al păgвnismelor vechi şi noi оntr-o formă auditivă foarte plăcută şi „оnvăluitoare”, dar la fel de nocivă sub aspect spiritual.

Cultura mondială (nu vorbesc aici de elite) a maselor gravitează astfel оn jurul imagi-nii prin televiziune şi cinema, care acaparează timpul prin multitudinea programelor oferite, оn jurul sunetului prin universalitatea stilurilor muzicale promovate insistent оn rвndul generaţiilor tinere, şi оn jurul spectacolului sportiv devenit şi el limbaj universal. Cuvвntul, sub toate manifestările sale, tinde să iasă din preocupările omului recent. Şi pentru ca succesul să fie deplin, suportul tehnologic al culturii tinde să devină vasta reţea mondială de telecomunicaţii, Internetul şi limbajul său propriu (оn care limba engleză denaturată, americanizată, „conduce detaşat”), unde cuvвntul e utilizat la modul minimal, sub forma unor clişee şi sintagme universale.

Odată realizată sub aspect tehnologic şi cultural, globalizarea e pe cale de a fi reali-zată   economic şi politic. Recenta introducere a monedei europene unice (euro), cotarea acesteia şi a dolarului american ca valută forte оn toate tranzacţiile, generalizarea sistemelor de plăţi electronice, au condus la apariţia unor giganţi economici care sunt firmele multina-ţionale. Acestea au sedii оn toată lumea şi tind să acapareze şi să domine segmentele de piaţă оn care operează. De exemplu Microsoft, giganticul concern software (cu peste o sută de mii de angajaţi оn toată lumea), controlează aproape оntreaga piaţă a programelor informatice şi a limbajelor de programare, impunвndu-şi politicile financiare şi comerciale оn toate ţările, indiferent de legislaţia internă a acestora оn ce priveşte software-ul. Globalizarea pieţelor de capital, a celor de produse (comerciale), apariţia organismelor financiare internaţionale ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, care оncearcă să controleze prin оmprumuturi economiile tuturor statelor naţionale (dar nereuşind să impună global politicile mondialiste, ca de exemplu оn Argentina, ţară care e оn pragul falimentului tocmai datorită amestecului FMI оn treburile sale interne), toate acestea denotă că globalizarea economică este pe cale de a se realiza. Politica economică ultraliberală pliată pe ideologiile neocolecti-viste, tind să realizeze şi globalizarea оn plan politic, adică „dizolvarea indivizilor şi a comunităţilor naturale şi statale оn minorităţi elective şi revendicative. Capitalismul financiar global nu mai are nevoie de individualismul omului modern clasic, nici de serviciile statului naţional modern, centralizat şi unitar.” [53] Astfel, e foarte probabil că statul mondial nu va оnsemna (оntr-o primă fază, desigur) o entitate politică globală, ci una economică, iar politicul va fi subordonat eficienţei economice. Ca atare, ar fi prematur să concluzionăm asupra aspectului final al globalizării politice. Оnsă realizarea Uniunii Europene (spre care ne „оnghesuim” cu toţii, gata de a abdica de la orice tradiţie etnică şi religioasă), cursa contra cronometru, declarată obiectiv prioritar de politică externă de Guvernul Romвniei şi parţial realizată, pentru a face parte din blocul militar majoritar şi aproape mondial ca оntindere, NATO, precum şi modurile de impunere politică, amestecul militar şi politico-economic оn treburile interne ale statelor naţionale sub diferite pretexte (ca cel al egalităţii etnice şi religioase оn Bosnia şi Kosovo, sau al ameninţării terorismului internaţional de factură islamică оn Irak

[53] Arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit.,loc.cit

şi Afganistan) al Statelor Unite ale Americii, par să prefigureze forma statului mondial, unipolar. Iar acesta se apropie tot mai mult de „Noua Ordine Mondială” realizată şi menţinută de supremaţia economică şi militară a SUA, care poate oricвnd şi la orice oră, oriunde şi la orice nivel , să impună „pax americana” [54] , cum s-a şi оntвmplat deja după mult comentata şi aşa-zisa tragedie din 11 septembrie 2001, care a lovit, se pare, mai mult „orgoliul stăpвnului” decвt viaţa umililor slujitori, precum şi după această ruşinoasă şi absolut insuficient justificată campanie militară оn Irak din primăvara anului 2003, a aşa-zisei coaliţii internaţionale anti-terorism condusă de aceleaşi S.U.A., şi a cărei singură miză a fost petrolul irakian.

       

III.6.Viaţa religios-morală оn contextul globalizării 

III.6.1.Implicaţii la nivelul conştiinţeiCa discernere valorică a faptelor şi stărilor noastre, conştiinţa morală este cea care conferă trăirii

capacitatea de a folosi оn sens autentic puterile sufleteşti: raţiunea, voinţa şi simţirea, ea fiind sintetizatoarea acestora, reprezentвnd manifestarea integrală a ceea ce suntem ca oameni. [55] De-a lungul timpului omul a trecut de la o conştiinţă religioasă la una pur morală (оn sens umanist), оncercвnd astăzi să re-valorizeze religia, оnsă pe criterii de evaluare exterioare, ca un fapt de viaţă oarecare, un aspect al acesteia printre multe altele. Astfel, omul post-modern, cel care deschide necondiţionat braţele globalizării, оmbracă оn ideologii justificative şi comode conştiinţa „universalistă” a unei religiozităţi nocive conform căreia: gnozele ştiinţifice, psihanaliza vulgară, vrăjitoria tradiţională sau cea pseudo-intelec-tualistă (radiestezia, fenomenologia paranormală cu toate aspectele acesteia), new-age, biserica scientologică, martorii lui Iehova, islamismul, catolicismul, sectarismul protestant dar mai ales „orientalismele” ca hinduismul şi zen-budismul, sunt căi echivalente menite să re-lege omul cu un dumnezeu făurit pe gustul său. Lumea globală tinde să modeleze şi să imprime o conştiinţă religioasă a unor oameni fără inimă („intelectuali puri”), care gвndesc fără nici o cenzură autentică de conştiinţă şi fără să mai simtă cu inima, avвnd capacitatea de a teoretiza „echidistant” absolut orice aberaţie şi stupizenie, dacă оşi văd textele tipărite sau mediatizate audio-video, dacă li se face publicitate şi dacă ideologia la modă le gвdilă cвt de cвt orgoliile mărunte. [56]

Pe de altă parte, conştiinţa morală antecedentă şi concomitentă tinde să devină doar consecventă, şi aceasta diluată pвnă la anulare. Remuşcările sunt considerate sentimente оnvechite, omul e „bombardat” zilnic prin toată mass-media cu ideea că nu trebuie să existe remuşcări, că acestea aparţin personalităţilor slabe, că el, omul trebuie să fie tare, să facă tot ce-i trece prin minte, să trăiască „clipa”, e оnvăţat că trăirea „din plin” a vieţii оn sensul de satisfacere a tuturor dorinţelor e perfect justificabilă şi dezirabilă.Astfel, dispariţia conştiinţei morale, sau оn cel mai bun caz minimalizarea rolului evaluator al acesteia, conduce omul la realitatea existenţei doar оn planul conştiinţei psihologice, la realitatea trăirii eu-lui personal orientat spre imperativele biologicului sau cel mult ale raţionalului pur. Procesul contrafacerilor conştiinţei umane e unul vechi, care a оmbrăcat doar alte forme de-a lungul istoriei, odată cu schimbarea axiologiei la care omul s-a raportat. De la criteriul unic al raportării la Hristos s-a ajuns la identificarea binelui cu tot felul de valori, şi оn final la situa-ţia actuală a raportării conştiinţei la un bine оnţeles ca şi confort maxim al individului, ca satisfacere continuă şi imediată a tuturor dorinţelor şi aşa-ziselor „necesităţi” , оn primul rвnd biologice şi apoi materiale, majoritatea dintre acestea inventate de lumea occidentală şi declarate standarde de viaţă. Influenţele media au aici un rol formativ ridicat, omul se adaptează şi se conformează la ceea ce i se transmite, se lasă format de publicitate, de im-perative socio-culturale, ca şi de orgolii de tot felul. Orice teorie sociologică, psihologică sau de altă natură, care оmbracă justificativ o plăcere sau o оmplinire biologică sau materială este imediat mediatizată insistent

[54] Daniel Dăianu, art.cit [55] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an III, partea II, p.43 [56] Pr.Conf.Dr. Ioan Bizău, Conştiinţa religioasă şi provocările modernităţii, оn “Tinereţe, ideal, Biserică”,

Editura Agaton, Făgăraş 2002, p.86

pe toate căile posibile, pвnă ajunge să fie acceptată şi considerată ca normală. Se оncearcă astfel ajungerea la realitatea existenţei doar a ipseităţii (caracterului unic al persoanei) оntunecate оn conştiinţă. Acceptarea ca normale a unor acţiuni şi idei echidistante moral va duce pвnă la urmă la acceptarea chiar a unor acţiuni şi idei  contrare oricărei morale, dar, judecate prin filtrul raţionalităţii pure, ele vor deveni nu doar acceptate, ci şi considerate de „bun simţ”. Astfel, demonicul pune оncet dar sigur stăpвnire pe conştiinţă. Concepţiile globaliste ale toleranţei se vor transforma оn intoleranţa minorităţilor agresive de genul homosexuali, etc., faţă de normalitatea majorităţii hetero-sexuale, etc., ceea ce оnseamnă abandonare sub imperiul demonicului.

Funcţiile conştiinţei sunt conduse spre o diluare tot mai accentuată, spre o inversare axiologică fără precedent. Funcţia iluminatoare dispare cu totul оn momentul оn care omul acceptă ca valabile toate informaţiile oferite de lumea globală, fără a le mai raporta la criteriul Adevărului-Hristos. Funcţia edificatoare оşi schimbă sensul, omul se edifică mai оntвi оn afara planului providenţei divine, mai apoi оn planul supra-eului freudian,ca оn final să-şi abandoneze ego-ul оn mвinile demonului, edificвndu-se cu mult aplomb оn planul „realizărilor” aparţinвnd domeniului demonic. Funcţia creatoare a conştiinţei оşi modifică şi ea scopul. Oamenii nu-şi mai realizează vocaţia оnmulţind fiecare talanţii primiţi de la Dumnezeu, sau şi-o vor realiza deformat, punоndu-se exclusiv оn slujba lor, spre оmplinirea vieţii ca scop оn sine,sub imperiul confortului cu orice preţ. Funcţia judecătoare se realizează şi ea raportat la criterii evaluatoare deturnate. Omul nu se autocenzurează ci mai curвnd se autojustifică, pe baza criteriilor impuse de societate prin mass-media, dar şi prin condi-ţionările de toate felurile, evitвnd nu numai autocenzura raportată la Hristos, dar şi orice fel de autocenzură morală. Оn fine, funcţia unificatoare se realizează  şi aceasta оn mod cu totul răsturnat, omul globalizat refuzвnd solidaritatea cu celelalte persoane din cadrul cercurilor de existenţă tradiţionale: familie, etnie, naţiune.

La nivelul familiei conştiinţa se manifestă оn mod denaturat sub mai multe forme. Astfel, оntr-o familie creştină (chiar ortodoxă), care a beneficiat de harul Tainei Cununiei la оnceput, influenţele societăţii postmoderne care se globalizează vor avea repercusiuni оn planul relaţiilor trupeşti, оn primul rвnd. Acestea vor fi scoase de sub оntregul indisolubil al căsătoriei creştine, realizвndu-se separat ca necesitate psiho-fiziologică de factură freudiană. Filmele, emisiunile ştiinţifice sau educaţionale şi publicitatea pe această temă, exemplul prietenilor, toate vor concura la denaturarea relaţiilor sexuale оn cadrul familiei prin:

a) practicarea contracepţiei sub toate formele şi justificarea acesteia prin invocarea condiţiilor grele de viaţă оn refuzul de a procrea, aceasta nefiind decвt o justificare formală a sexualităţii оnţeleasă ca instinct fundamental ce stă sub imperiul trebuinţei ca obligativitate firească, dar şi o posibilitate confortabilă de a scăpa de responsabilităţile creşterii copiilor. De asemenea, avortul legalizat vine să continue manifestarea indivizilor doar ca naturi sexuale, оntr-un registru mult mai scăzut decвt cel al animalităţii (nu există nici o specie de animal care să-şi ucidă proprii pui, născuţi sau nenăscuţi). Dacă оntreaga lume „morală” condamnă avortul (chiar dacă оl acceptă ca soluţie ultimă a refuzului naşterilor, justificat sau nu), tot aceasta este cea care vine să propună familiei forme ascunse de avort, metode contraceptive care nu оmpiedică fecundarea, ci instalarea ovulului fecundat оn uter, metode numite contragestative sau interceptice, care echivalează cu aceeaşi negare a vieţii. Astfel, avortul şi contracepţia (inclusiv cea manifestată ca formă ascunsă de avort) sunt fructe ale aceleiaşi plante, sexualitatea ca afirmare a personalităţii, [57] manifestată şi оn cadrul familiei. Acceptarea şi practicarea avortului şi a contracepţiei este justificată şi prin teoriile planning-ului familial, conform cărora părinţii sunt liberi să decidă asupra momentelor de timp şi numărului de copii pe care vor să-i crească. Iar оn lumea globală accentul este mutat pe realizarea profesională, serviciul, locul de muncă ocupă aproape оn totalitate timpul membrilor familiei, pericolul permanent al pierderii acestuia оi face să devină ca „teleghidaţi” (şi de fapt chiar sunt ghidaţi de la distanţă prin toate condiţionările de tip socio-profesional care devin condiţionări existenţiale) оn păstrarea job-urilor sau оn căutarea altora mai bine plătite, astfel că problema căsătoriei, chiar dacă e acceptată, elimină din ecuaţie procreaţia. Din punct de vedere ortodox, orice

[57] Elio Sgreccia, Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 2001, p.151-152

metodă contraceptivă este fraudă conjugală (sustragere de la scopul fundamental al căsătoriei ca taină), iar cвnd e vorba de metode mecanice sau chimio-fizice, sau chiar chirurgicale (sterilitate voită) se poate vorbi de onanism conjugal. [58] Chiar dacă din punct de vedere moral contracepţia şi avortul sunt rele specific diferite, primul contrazicвnd adevărul integral al actului sexual ca expresie a iubirii conjugale, opunвndu-se virtuţii castităţii matrimoniale, iar cel de-al doilea distruge viaţa unei fiinţe umane, opunвndu-se poruncii divine de a nu ucide, ambele au o rădăcină comună оntr-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate, [59] mentalitate egoistă, promovată făţiş de toată media (inclusiv cea romвnească), „оncepвnd cu banala cutie de chibrituri, trecвnd prin ziarul, muzica, televizorul şi telefonia cea de toate zilele.” [60]

b) acceptarea şi practicarea оn registrul firescului a perversiunilor sexuale, оncepвnd cu cele оmpotriva firii оntre soţi, continuвnd cu оncălcarea fidelităţii conjugale care reprezintă nu numai ruperea unităţii harice a soţilor, dar şi desconsiderarea reciprocă luată оn sens strict personal, pвnă la modelul sex-party-urilor occidentale, оn care colectivismul sexual transformă societatea оntr-o orgie mai mult sau mai puţin „sofisticată”, acceptată ca normală, şi chiar pвnă la acceptarea libertinajului „definit” ca libertate sexuală a celor doi soţi.

Toate acestea se оntвmplă cu concursul mass-mediei aservite promovării pansexua-lismului sub toate formele acestuia, care loveşte atвt familia cвt şi indivizii separaţi.Оn ceea ce priveşte pe aceştia din urmă, afirmarea şi practicarea sexualităţii nemaiоnţelese ca desfrвnare este justificată de o оntreagă pleiadă de teorii, de la cele freudiene şi pвnă la cele malthusiene şi neomalthusiene, care justifică nu numai planning-ul familial, ci şi faptul că satisfacerea sexuală e obligatorie dar căsătoria nu, adică evitarea suprapopulării prin controlul naşterilor se poate realiza (şi e de dorit să se facă) prin viaţa оn concubinaje pasagere care să satisfacă libidoul sexual pentru a „оmplini” psiho-fizic indivizii, dar să nu aibă ca urmare procreaţia.

Pe lвngă multiplele probleme legate de sexualitate, globalizarea vine оn оntвmpinarea pornirilor instinctuale (exacerbate pвnă la trecerea оn registrul demonicului), privind distrac-ţiile individuale, de cuplu sau de grup, privind alcoolismul şi pвnă la sinucidere. Оn ceea ce priveşte distracţiile, acestea au fost mutate din sfera naturalului оn cea a artificialului. Lăsвnd la o parte faptul că etimologic „distracţie” provine din verbul „a distrage”, adică a abate atenţia, preocupările, de la ceva (оn primul rвnd de la Dumnezeu), distracţiile tradiţionale ca excursiile, drumeţiile, sportul, lectura, muzica,etc., se transformă sub imperiul culturii globale оn tot felul de sporturi extreme, violente, оn muzica satanizantă (despre care am amintit), lectura se orientează spre o literatură despiritualizantă şi chiar demonică (atunci cвnd nu lipseşte cu desăvвrşire), agapele creştine de odinioară, transformate оn ospeţe şi petreceri de-a lungul istoriei, au ajuns astăzi să оnsemne doar chefuri şi adeseori orgii, sub numele „corect politic” de party, social-party, comunity-party sau sex-party.

Hrana tradiţională, naturală, este оnlocuită de cea artificială. Lucrul acesta este evident оn Romвnia „postdecembristă” оn care, timp de mai bine de zece ani, agricultura a fost distrusă sistematic de toate guvernările, pentru a se accepta necondiţionat importul supraproducţiei artificiale apusene. Indiferent, оnsă, de consistenţa sau inconsistenţa hranei, se promovează, uneori оn mod voalat alteori оn mod direct, agresiv, cultivarea plăcerii gustului prin reclame şi chiar emisiuni dedicate (abundente, cu această tematică, şi prezentate de multe ori tendenţios оn chiar Postul Mare), оn care cumpătarea decentă, fără a mai vorbi de postul creştin, este banalizată, ridiculizată, şi omul este оnvăţat să-şi urmeze pofta, setea, plăcerea de a savura o ciocolată sau orice altceva stimulează voluptuos papilele gustative. Lipsa cumpătării оn toate este ridicată la rang de normalitate, pentru a se realiza funcţionalitatea circuitului impus de lumea capitalului mondial, circuitul producţie – consum, supra-producţie – superconsum. La fel stau lucrurile şi cu оmbrăcămintea, оnsă aici trebuie remarcat că оn moda impusă la nivel internaţional prin „marile” case de modă, cosmetice, etc., (care se regăseşte imediat şi оn societăţile tradiţionale ca

[58] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an IV, partea II, p.78 [59] Elio Sgreccia, Victor Tambone, op.cit., p. 181-182 [60] Pr.lect.drd. Vasile Vlad, Familia, probleme pastorale şi sociale, conferinţă  ţinută la Deva, octombrie 2001,

p.2

Romвnia), este evidentă eliminarea scopului moral, chiar оnlocuirea lui cu unul imoral, hainele mai mult dezgolesc  provocator decвt acoperă trupul femeii. De asemenea, scopul estetic este deturnat, prin noile tendinţe оn modă căutвndu-se realizarea, оn planul conştiinţei, a echivalenţei оntre termenii de „frumuseţe” şi „sexualitate afişată”. Economia globală are nevoie să оşi vвndă produsele de orice fel, prin orice mijloace, de aceea implicaţiile morale la nivelul familiei se regăsesc sub forma transformării conştiinţei familiale оntr-o conştiinţă individuală a doi oameni, soţi sau concubini, ce trăiesc оmpreună  sub acelaşi acoperiş dar se străduiesc să-şi оmplinească nevoile, plăcerile şi dorinţele оn mod, individual, astfel că ei nu vor mai fi un trup (concubinii nici nu au fost vreodată), ci vor fi două individualităţi obligate să-şi satisfacă reciproc egoismele de toate felurile.

Globalizarea оnseamnă adaptarea nevoilor unei comunităţi, a unei ţări, la cerinţele lumii. Acest lucru are repercusiuni оn plan social şi socio-profesional. Economiile tradiţionale (ca cea a Romвniei) sunt intenţionat conduse spre faliment, industriile şi agricultura dezorganizate şi „privatizate”, ceea ce оnseamnă că blocuri оntregi de oameni sunt la limita şi sub limita sărăciei, categorii оntregi de profesii sunt pe cale de dispariţie. Pentru a-şi vinde marfa, a avea asigurate pieţe de desfacere, firmele transnaţionale occidentale au condus lucrurile spre transformarea ţărilor fără putere financiară оn importatoare de produse, dar nu orice fel de produse, ci doar cele ale categoriei kitch. Prin campanii violente ale grupărilor minoritare aşa-zis ecologiste se tinde către interzicerea fabricării de produse din resurse naturale, pe care Dumnezeu le-a lăsat de la creaţie pentru folosinţa omului, şi spre  obligativitatea folosirii оnlocuitorilor artificiali оn toate, hrană, оmbrăcăminte, etc. Cazul nostru este elocvent, Romвnia fiind оn prezent o ţară de cumpărători – vвnzători, de negustori оn cea mai pură accepţiune a cuvвntului. Categoriile tradiţionale  de  activitate (agricultura, construcţii, dulgherie, etc.), ca şi cele moderne ca ingineria de toate felurile, agronomia, medicina etc., sunt profesii pe care nu le mai vrea nimeni sau foarte puţini. Coloanele ziarelor sunt pline de cereri de agenţi de vвnzări, de marketing, de merchandising, de asigurări, de publicitate, economişti, softişti, etc. Singură prostituţia a supravieţuit, cea mai veche meserie (după definiţiile occidentului), şi s-a dezvoltat la cote fără precedent, datorită noilor tehnologii. De la prostituţia clasică, la cea clandestină de pe marginea şoselelor, la cea „ocrotită” tacit de lege sub forma dansatoarelor din cluburile de noapte romвneşti sau de la „export”, a manechinelor şi fotomodelelor din agenţiile de modă şi casting, care au ajuns să fie folosite la „temperarea libidoului” personalităţilor politice şi economice, ca şi a vizitato-rilor „oficiali” de care depinde soarta Romвniei,  s-a ajuns la prostituţia video de pe casetele şi CD-urile cu filme „XXX”, la cea audio de la liniile erotice, şi la cea virtuală, adică cea desfăşurată prin Internet. ”Profesiunile” de manechin şi fotomodel au ajuns dezirabile cu prioritate, părinţii оngăduind şi оncurajвnd fetiţele şi băieţii spre concursuri şi preselecţii de acest gen, оncepвnd cu vвrste fragede de 12 – 13 ani, nebănuind promiscuitatea şi compro-misul care se ascunde оn spatele unei asemenea „cariere”, sau chiar fiind de acord cu acestea оn numele cвştigului material şi al vieţii confortabile. Flagelul şomajului şi perspectiva sumbră a limitării căilor de subzistenţă   determină părinţii să-şi educe copii оn spirit materialist, sau, mai rău оntr-un spirit sincretic post-modern, tot mai evident, оn care ajutorul lui Dumnezeu se solicită exclusiv pentru realizări de ordin material şi socio-profesional. Copii sunt оnvăţaţi că trebuie să reuşească оn viaţă cu orice preţ (reuşita fiind echivalată cu profitul material şi confortul maxim), ca atare, ei sunt оncurajaţi să оmbrăţişeze meserii căutate şi bine plătite: computere, telecomunicaţii, economie şi marketing, etc., şi оn mod obligatoriu limba engleză, a cărei cunoaştere  a devenit paşaportul şi garanţia „reuşitei оn viaţă” la modul „sans-frontieres”, paşii următori fiind căutarea job-urilor la firme multina-ţionale şi оn final emigrarea spre ţările declarate de O.N.U. ca „standarde” mondiale datorită nivelului de trai ridicat. Astfel ei devin robii concepţiilor materialist-individualiste conform cărora realizarea profesională, avansarea pe scara socială şi cвştigul nelimitat sunt scopuri primare, abia cвnd acestea sunt realizate se poate pune şi problema căsătoriei şi eventualitatea naşterii de copii. Lumea globală impune criterii de viaţă unice, dar acestea nu includ ca necesităţi de nici un ordin  viaţa de familie, viaţa morală, şi cu atвt mai puţin cea religioasă. Omul globalizat este „homo economicus”, el trebuie să fie eficient pentru el, pentru societate, trebuie să producă progres şi evoluţie materială la nivelul acesteia, iar societatea оl va răsplăti cu confort, comoditate şi satisfacerea hedonistă a tuturor plăcerilor.  Mai mult, omul economic este obligatoriu şi omul digital,

avвnd cunoştinţe de computere, Internet, tehnică оn general şi limba engleză оn special, pentru a se adapta definitiv statului mondial realizat pe aceste infrastructuri. Munca pвnă la epuizare (programul occidental de muncă adoptat din ce оn ce mai mult de firmele romвneşti revendică оntrega zi, cu pauzele corespunzătoare doar alimentării organismului) trebuie stimulată cumva, şi acest lucru se face, pe lвngă salariile mult peste medie (оn firmele transnaţionale din Romвnia, ca Alcatel, Siemens, Mobilrom,etc.) prin distracţiile de „socializare” (de tip PRO TV street-party) din weekend-uri sau sărbători laice (adică păgвne: ca festivalul berii, al toamnei, halloween, revelion, sfвntul Valentin,etc.) ca şi prin  cele din viaţa de noapte petrecută оn baruri şi discoteci, unde consumul de alcool vine să compenseze senzaţia de oboseală şi indispoziţie. Reclamele TV se referă оn procent ridicat la alcool, invitвnd la consumul acestuia ca modă, obicei, obişnuinţă, dar vizвnd dependenţa, pentru a stimula temporar performanţele fizice, dar şi cu scopul ascuns de distrugere lentă a organismului, pentru a grăbi succesiunea generaţiilor care suprapopulează planeta. La fel se procedează şi cu drogurile. Deşi se „trвmbiţează” lupta antidrog (ca şi antialcool şi antifumat) pe toate fronturile, stăpвnii lumii acceptă şi оncurajează din umbră traficul şi consumul de droguri, alcool şi tutun, din două motive: odată că fondurile uriaşe obţinute de pe urma acestora sunt folosite оn scopuri globale (nu neapărat umaniste, ci mai curвnd antiumane), iar pe de altă parte dependenţii de droguri, alcoolicii şi fumătorii, se distrug inconştient pe ei оnşişi foarte repede, făcвnd loc altora, astfel că acesta e un mod eficient de a frвna suprapopularea şi оn acelaşi timp de a obţine capacităţi temporare de muncă ridicate. Un consumator de drog, alcool sau tutun este foarte util lumii globale, pentru că:

- munceşte mai bine, mai eficient, acestea stimulвnd capacitatea temporară de efort fizic şi intelectual, dar acţionвnd pe termen lung asupra sănătăţii, decimвnd-o.

- trăieşte mult mai puţin decвt un om normal, neobligвnd societatea să-i asigure pensia şi traiul bătrвneţii, şi lasă loc altui individ care să fie eficient un timp la fel de scurt.

- asigură profit prin faptul că banii cвştigaţi prin muncă оi returnează societăţii pentru a-şi asigura raţia zilnică de alcool sau drog, devenind dependent de acest ciclu: e obligat să muncească mai mult pentru a cвştiga mai mult şi a cumpăra cantităţi mai mari de narcotice sau băutură, acest cerc vicios terminвndu-se cu moartea fizică.

Astfel, individul nu „adună” nimic pentru el, cu atвt mai puţin pentru o eventuală familie (care devine astfel imposibil de оntemeiat), trăind exclusiv pentru producţie şi con-sum. Acesta este, cred, scopul ascuns al promovării consumului de alcool şi tutun (şi оncurajarea tacită a consumului de droguri), chiar dacă e „оmbrăcat оn haina” justificării golurilor existenţiale, sufleteşti, generate de condiţionările exterioare ca şomajul, dezorgani-zarea familiilor, provizoratul existenţial (la cei necăsătoriţi), moda, societatea şi obiceiurile ei, etc. Reclamele insistente incită la consumul de alcool sub diferite pretexte,cei care le plătesc fiind conştienţi că dependenţa de alcool conduce la modificarea percepţiei timpului, a importanţei lucrurilor, la modificarea emoţiilor şi a gвndirii [61] , ceea ce va duce оn final la modificări оn conştiinţă, la acceptarea şi trăirea vieţii ca alăturare de evenimente ce se succed şi se desfăşoară doar spre оmplinirea unor rutine de existenţă, оn care doar alcoolul şi distracţia (hedonistă sau violentă) aduc o palidă şi ireală pată de culoare.

Acest mod de viaţă, dacă nu va duce la o moarte prematură, fiindcă moartea fizică оn urma оmbolnăvirii organismului succede moartea spirituală, poate duce la actul sinuciderii. Sinuciderea ca rezultat al drogurilor, alcoolului, cauzelor sociale ca lipsa banilor, a locului de muncă, cauzelor afective ca neоmplinirile оn plan familial, este o alternativă оmbrăţişată azi de tot mai mulţi oameni, dar оn principal bărbaţi de vвrstă mijlocie. [62]

Astfel, implicaţiile morale ale globalizării la nivelul conştiinţei familiale se vor manifesta la оntemeierea familiei, ori prin amвnarea acestui act sub diverse pretexte, ori prin acceptarea căsătoriilor „de probă” оn care lipsa Harului Tainei Cununiei le face să fie nimic altceva decвt desfrвnare cu acte оn regulă, ori prin concubinaj şi libertinaj sexual din care familia lipseşte şi la nivel conceptual, se vor manifesta şi la nivelul vieţii оn cadrul familiei prin denaturarea relaţiilor dintre soţi, a celor dintre părinţi

[61] Idem, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an IV, partea II, Arad 2002, p.31-32 [62] Ibidem, p. 16-17

şi copii, şi se vor manifesta şi la nivelul destrămării familiei prin divorţ acceptat mutual sau prin violenţă, şi prin sinucidere.

La nivelul cetăţii, mondializarea va оnsemna impunerea dreptulul comunitar, acesta devenind prioritar оn faţa drepturilor sociale specific naţionale. Drepturile omului sunt punctul nevralgic, şi оn acelaşi timp masca sub care se ascunde chipul hidos al demonizării relaţiilor la nivelul cetăţii. Astfel, sub justificarea (ce-şi revendică drept de veto) aplicării necondiţionate a drepturilor omului, globalizarea (a se citi integrarea оn Uniunea Europeană şi NATO, deocamdată, pentru Romвnia) vine să impună legi nu numai imorale ci şi anticreştine, cum sunt cele ale acceptării homosexualităţii, prostituţiei, vine să ceară modificarea codului penal, a legislaţiei familiei (includerea legalităţii familiei homosexuale, de ambe sexe), a legislaţiei privind drepturile animalelor, оnaintea celor ale copilului. [63] Formalismul moral al Drepturilor Omului este evident, pentru că un om bolnav şi оnfometat nu are practic ce face nici cu libertatea presei, nici cu cea de exprimare, un şomer nu are ce face cu dreptul la libera asociere, şi un analfabet nu are ce face cu dreptul de a beneficia de toate oportunităţile. Drepturile comunitare (globale) impuse sunt doar de ordin politic şi juridic (după modelul raţionalist occidental) şi se reflectă оn plan moral ca o eliberare a animalului din om, lacom să-şi consume toate drepturile şi libertăţile promise, făcвndu-se pe sine sclav al banilor, lăcomiei, consumului şi simţurilor sale. Dreptul individului, al cetăţeanului, se transformă оn dreptul individualistului, alienat prin ruperea de grupul оn care s-a format, etnic, social sau profesional. [64]

La nivelul etniei  se introduce оncet o mentalitate a ridiculizării tradiţiilor. Identitatea etnică se traduce оn domeniul religiei, culturii şi istoriei, neseparate оntre ele. Tradiţiile etnice (care le cuprind pe cele religioase, şi culturale trecute prin filtrul istoriei) devin оn abordarea „bunului simţ” raţional al lumii globale multiculturale doar folclor, obiect de studiu al ştiinţei etnografice sau al diverselor studii comparate, temă de speculaţie filosofică sau marfă şi spectacol, degradвndu-se sub formă de obiecte artizanale, turism folcloric sau spectacole folclorice destinate consumului unei diaspore care vede оn ele o garanţie (legвndu-se cu disperare de aceasta) a consensului ei etno-istoric. [65] Оn cazul particular al neamului romвnesc, ethnos оnseamnă şi ortodoxie, pentru că etnogeneza romвnească a fost оn acelaşi timp o hristogeneză (dacă se poate spune aşa) romвnească, fiindcă romвnii, ca neam, s-au format creştini, nu a existat un moment de timp clar determinat al оncreştinării, ca оn cazul altor popoare. Ca urmare, abdicarea de la ethnos ar оnsemna abdicarea de la un ethos creştin, şi reciproc, dacă ethosul (creştin-ortodox оn cazul romвnilor) se va neglija, aşa cum lumea globală a tehno-finanţelor propune, ethnosul se va dilua. [66] Оn contextul globalizării, etnia cu specificul ei trebuie să dispară, conştiinţa apartenenţei la neam să se dilueze pвnă la anulare, astfel оncвt să apară conştiinţa apartenenţei la un alt grup, de o altă factură. Şi pentru că omul aparţine ontologic unei comunităţi, s-au creat artificial comunităţile socio-profesionale actuale (după modelul breslelor medievale europene), оn care informaticienii, specialiştii оn IT, inginerii de diverse domenii, economiştii, medicii, etc., se regăsesc la nivel mondial ca avвnd aceleaşi preocupări, probleme de viaţă şi necesităţi, putвnd foarte simplu să formeze o comunitate indiferent de provenienţa etnică. La acest lucru a contribuit din plin SUA şi оncepe să contribuie şi UE, cu toate asociaţiile lor profesionale, оn care un inginer software (de exemplu) se va simţi „acasă” printre colegii de la firmă, оntвlniri de lucru şi conferinţe, şi asta pentru că lipsa tradiţiilor americane a dus la fabricarea unor tradiţii artificiale, cum sunt şi cele ale acestor categorii socio-profesioanale. Departe de casă, trăind оntr-o diasporă care mai mult dezbină decвt uneşte (datorită individualismului egoist promovat de societatea occidentală оn ansamblu), un romвn va sfвrşi prin a se identifica „etnic” cu categoria profe-sională de care aparţine, uitвndu-şi  rădăcinile cultural-religioase, astfel că оn perspectiva globalizării conştiinţa de neam se va transforma оntr-o artificială, dar substitutivă conştiinţă socio-profesională.

[63] Dr. Mircea Terheci, Drepturile omului оmpotriva umanităţii, оn “Sfarmă Piatră”, anul II ( 2001) nr.25 [64] Ibidem [65] Arhid.conf.dr.Ioan I. Ică jr., art.cit., p.11 [66] Pr.lect.drd. Vasile Vlad, Sfidarea definirii umanului, оn “Tinereţe,ideal,Biserică”, Editura Agaton, Făgăraş

2002, p.109-110

Оn sfera naţionalului, gravitatea situaţiei este evident accentuată. Dacă оn ceea ce pri-veşte etnia lucrurile sunt оncă reparabile prin faptul că, cel puţin оn spaţiul romвnesc, ethosul este оntreţinut şi prin aceasta ethnosul are posibilitatea de a fi salvat, la nivelul naţiunii se pune problema poporului ce are vie o conştiinţă a sa istorică, naţiunea fiind o categorie istorică şi spirituală aşezată pe o temelie clară, оn cazul romвnilor aceasta fiind Biserica Ortodoxă. [67] Atunci cвnd temelia e surpată, naţiunea se clatină şi ea. Creştinismul care a valorizat оntreaga existenţă istorică a naţiunii romвne, este astăzi ameninţat de secte, de incultură, de economism şi ultraeficienţă, de ecumenism şi sincretism, оntr-un cuvвnt de tot ceea ce оnseamnă globalizare. Subjugarea economică prin оmprumuturi imposibil de rambursat va duce la subjugarea morală prin obligativitatea unor legi anticreştine şi prin acceptarea forţată a unor ideologii amorale ca „political correctness” la nivelul relaţiilor oficiale. Astfel, prin constrвngeri mascate şi prin inducerea subtilă a unor modificări de conştiinţă se va ajunge la pierderea identităţii naţionale, indivizii aparţinвnd categoriilor profesionale privilegiate se vor „оnghesui” să muncească оn firmele transnaţionale, transformвndu-şi conştiinţa apartenenţei la naţiune оntr-o conştiinţă autosuficientă a apartenenţei la o putere tehnico-economică. Sentimentul naţional alimentat de nobleţea de a fi ortodox timp de două milenii va fi оnlocuit de sentimentul falsei superiorităţi egoiste, alimentat de mвndria de a fi reuşit să faci parte dintr-o minoritate puternică material. Este cazul tinerilor ingineri romвni care au reuşit să se angajeze оn coloşi precum: Microsoft, IBM, Siemens, Alcatel, Nokia, etc., şi care se simt jenaţi de originea romвnească оn anturajul occidental. Este şi cazul sutelor de mii de romвni care au emigrat şi emigrează оn Canada, SUA şi Australia, renunţвnd nu numai la naţiunea care i-a format, dar şi refuzвnd să-şi asume tradiţiile culturale, istorice, morale şi religioase pe care aceasta le presupune, оn favoarea confortului personal, individualist, alimentat de mвndria de a poseda tot ceea ce posedă şi semenii occidentali. Оn numele bunăstării materiale pe care o propune lumea globală, se renunţă mult prea uşor la identitatea naţională, dar şi mai uşor se reneagă rădăcinile ortodoxe. Astfel, afirmaţii de genul: „Ortodoxia e un handicap major оn integrarea europeană a Romвniei” [68] , nu fac decвt să arate servilismul ateu al unei intelectualităţi romвne postmoderne, perfect adaptată şi deschisă globalizării cu orice preţ, intelectualitate impotentă spiritual, care nu numai că nu a оnţeles destinul ei ca elită a unei naţiuni şi destinul istoric оn Hristos al neamului romвnesc, dar le şi refuză apriori, mutвnd centrul de referinţă de la veşnicia Оnvierii la temporalitatea unei existenţe bio-psiho-tehnologice şi fals culturale, sub justificarea superiorităţii „corectitudinii morale” echidistante a civilizaţiei occidentale. Pe aceste coordonate, naţiunile nu vor avea nici un viitor оn spaţiul globalizării şi de aceea, fără a nega din start orice aspect al mondializării, fiecare naţiune (dar mai cu seamă cele ortodoxe) are nevoie de vizionari care să-i intuiască dimensiunea spirituală şi chemarea (vocaţia, misiunea) cu care Dumnezeu a adus-o la existenţă оn istorie.

[69] Astfel, оn planul conştiinţei globalizarea aduce mutaţii importante, alterвnd sau anulвnd toate

funcţiile acesteia. Rezultatul este o оmbolnăvire a conştiinţelor, de la dedublare şi pвnă la demonizare. Va fi vorba de dedublare оn acceptarea, de exemplu, a contraceptivelor, avortului, a eticilor antropocentrice şi a sincretismelor ideologice, etc., simultan cu participarea duminicală la Sfвnta Liturghie pentru a „linişti” ipseitatea luminoasă a persoanei. Va fi vorba de egolatrizare оn toate tendinţele de realizare „plenară” doar ca fiinţă sexuală, psiho-somatică, intelectuală şi profesională, оn luarea tuturor deciziilor de viaţă raportată  doar la оmplinirea necesităţilor pur umane. Autonomizarea conştiinţei este fără echivoc o consecinţă a globalizării, stabilizarea conştientă оn afara lui Dumnezeu este starea actuală a lumii occidentale şi tinde să devină starea obligatorie pentru acceptarea necondiţionată a acesteia. Autonomia este cea care revendică omul pe coordonata realizării оn plan material, fizic sau cel mult intelectual, şi odată realizată ea va face posibilă raportarea acestuia, din punct de vedere moral şi religios, la ceea ce оi va impune lumea globală. Rupвndu-se de Dumnezeu, omul se raportează la el оnsuşi, la mintea sa

[67] Ibidem [68] Afirmaţia a fost făcută de Lucian Susanu оn articolul Ortodoxia şi ruptura civilizaţională, apărut оn

“Dilema”, şi combătută  оn de Radu Dumitrescu оn articolul Atacul antihriştilor, apărut оn săptămвnalul “Sfarmă Piatră”, anul II(2001), nr.26

[69] Pr.lect.drd. Vasile Vlad, art.cit., p. 110

manifestată оn diferitele coduri morale şi ideologii cultural-religioase, rămвnвnd оnsă оntr-un echilibru complet instabil. Globalizarea vine să ofere punctul de sprijin, prin transformarea identităţii оntr-o apartenenţă identitară la o categorie sau grup, la o conştiinţă colectivă оn spatele căreia omul se ascunde debusolat. Noile identităţi profesionale,tehno-culturale sau chiar electronice (оn care omul e un cod numeric оntr-o reţea), vin să оnlocuiască atвt identitatea religios-culturală a omului tradiţional, cвt şi pe cea naţional-politică a omului modern. Asistăm astfel la depersonalizarea conştiinţei, оn cadrul căreia actul moral personal va fi rezultatul unei decizii impersonale, luată de simulacrul de conştiinţă colectivă la care omul se raportează. Locul gol lăsat de alungarea lui Dumnezeu din conştiinţă este luat de demon, depersonali-zarea avвnd astfel ca finalitate demonizarea, оnlocuirea glasului lui Dumnezeu din om cu glasul demonului [70] , ca premisă a acceptării globale a domniei acestuia.

 III.6.2.Implicaţii la nivelul libertăţii şi responsabilităţiiDin punct de vedere ortodox, libertatea оnseamnă acea libertate pe care Hristos-Omul a cвştigat-

o, asumвnd şi transfigurвnd prin jertfa sa natura umană, dвndu-i posibilitatea de a beneficia de necondiţionarea sa prin trăirea vieţii оn perspectiva eshatologică. De la libertatea оn Hristos pe care omul o poate dobвndi  оn chip liturgic-eclesial, de-a lungul istoriei creştine acesta a trecut la libertatea văzută оn perspectivă psihologică, sociologică sau a diferitelor etici, libertate ce se poate rezuma оn definiţia: „libertatea este necesitatea оnţeleasă şi devenită conştientă”. Оnsă această definiţie plasează libertatea doar pe coordonata conformării datelor lumii empirice, оnţelese. [71] Renunţвnd de mult la libertatea оn Hristos, cu toate că aceasta este singura ce poate trece omul dincolo de orice constr вngere şi necesitate, lumea modernă şi-a plăsmuit libertăţi spre care să tindă, surogat al existenţei cu adevărat libere. Astfel au apărut libertăţile secolului luminilor, ale momentului 1848 şi ulterioare, libertăţi sociale, politice şi naţionale, fiecare avвnd rolul său оn istorie. După aceasta au apărut Charta ONU şi drepturile omului, ca libertăţi individuale manifestate la nivel mondial, „garanţii” ale civilizaţiei, la care trebuie să adere naţiunile. Sub masca binevoitoare a eliberării de sub totalitarismele de toate felurile, lumea globală vine să ofere false libertăţi. Astfel, libera circulaţie оn UE, libera opţiune exprimată nestingherit, libertatea de stabilire оn orice ţară, libertatea de a beneficia de toate oportunităţile facilei ere digitale, sunt condiţionate de necesitatea de a avea bani pentru călătorii şi emigrare, educaţie pentru a te exprima, conturi şi coduri de acces pentru lumea digitalizată. Practic, pentru a beneficia de toate condiţiile lumii globale informatizate, securizate şi artificializate, omul trebuie să se conformeze unor necesităţi de ordin material, educaţional, şi unor obligativităţi comporta-mentale fals morale, dar aplicate оn sens discriminator. Iar supunerea la orice fel de condiţionare оnseamnă anulare a unei libertăţi. Societatea impune anumite atitudini şi gesturi „corecte politic”, adică un control nu numai al atitudinii şi comportamentului, dar şi al modului de gвndire. La nivel naţional, aderarea la structurile NATO sau UE (premergătoare ale globalizării) sunt condiţionate de realizarea unor anumiţi indicatori economici şi sociali, uneori foarte constrвngători şi generatori de crize sociale locale (şomaj, zone depopulate, etc.). Nerespectarea acestora amвnă la nesfărşit acceptarea оn lumea globală, odată cu menţinerea forţată a unui nivel de trai scăzut prin neacordarea ajutoarelor financiare şi prin „dictaturile” economico-financiare, care echivalează cu amestecul оn treburile interne, de care оnsă nu se mai sinchiseşte astăzi nimeni, dovadă a pierderii oricărei conştiinţe naţionale. De asemenea, forţarea ţărilor tradiţional creştine să adopte legi amorale şi anticreştine оn numele internaţionalelor şi modernelor drepturi ale omului se face prin şantaj financiar, economic, politic şi оn unele cazuri prin ameninţarea militară. Putem concluziona că libertăţile de toate felurile după care „tвnjim” cu ochii la Europa şi America sunt practic оngrădiri ale libertăţii, făcute la modul dur, dar ascuns sub masca оnvăluitoare şi binevoitor-condescendentă a оnţelegerii nevoilor omului şi a grabei spre asigurarea оmplinirii continue a acestora. Оn cartea „O Americă оnfricoşătoare”, Edward Behr descrie o societate ce tinde să domine cultural lumea оn care libertăţile afirmate de „visul american” şi „ţara tuturor posibilităţilor” se dezvăluie ca obligativităţi de a vieţui sub dictatura dură a unor minorităţi rasiale, culturale sau sexuale. Оntrebarea din finalul cărţii, dacă „nu cumva chiar оn inima acestui sistem

[70] Idem, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III, partea II, Arad 2001, p.56 [71] Ibidem, p. 59

de libertăţi există o nebunie la pвndă şi un terorism subtil care scot la lumină schemele groteşti ale unei dictaturi intelectuale nebănuite?” [72] , deşi retorică, primeşte оn mod necesar un răspuns afirmativ оn lumina evenimentelor recente (septembrie 2001 şi mai ales  primăvara 2003 din Irak) şi a urmărilor acestora la nivel global.

Şi оn plan moral asistăm la anularea оn mod ascuns a libertăţilor, prin programele de control al naşterilor, care atentează la libertatea familiilor de a procrea, ca şi la libertatea de a оntemeia o familie creştină datorită politicilor privind resursele umane ale firmelor occiden-tale conduse strict după criteriul eficienţei economice, conform cărora obligaţiile familiale (soţie, copii) sunt o frвnă оn calea canalizării оntregii energii creatoare a salariatului la progresul şi profitul firmei. Astfel, angajările se fac pe criterii discriminatorii (necăsătoriţi, sau căsătoriţi cu cel mult un copil), obligвnd potenţialii candidaţi la constrвngeri оn plan familial, pentru a obţine sau păstra un loc de muncă, responsabilitatea fiind transferată din planul vieţii morale оn cel al vieţii economice. Neasumвndu-şi responsabilitatea unei familii, a unei relaţii normale de familie ( fără a mai vorbi de  asumarea unei relaţii responsabile cu Dumnezeu оn spaţiul eclesial), omul e obligat să-şi asume responsabilităţi de ordin tehnoeconomic, financiar, faţă de firma unde lucrează, faţă de societatea redusă la coordonata eficienţei economice. Nevoia de relaţie se transformă оntr-una sau mai multe relaţii superficiale (ce nu implică responsabilităţi de durată) cultivate la nivel sexual sau cel mult intelectual, latura afectivă ignorвndu-se voit. De aici şi pвnă la lipsa de responsabilitate la care conduce o relaţie impersonală pe Internet este doar un pas, viaţa ca persoană şi comuniune, denaturată оn concepţiile globaliste оn viaţă ca individ şi grup social sau profesional, se virtualizează depersonalizant, omul global devenind o existenţă neutră, docilă şi supusă sistemului de control, o simplă unealtă оn timpul programului de lucru, iar оn restul timpului un cod numeric оn comunicare cu alte coduri numerice. Legată de responsabilitate, şi datoria оşi pierde sensul autentic. Neоnţelegerea datoriei de a оntoarce Dăruitorului darurile şi оn primul rвnd viaţa, provine din neacceptarea sensului teonom al existenţei. Оnsă de aici şi pвnă la respingerea oricărei datorii morale este un drum lung, dar făcut repede оn lumea globală. Formalismul moral al acesteia a denaturat şi sensul datoriei morale faţă de familie (părinţi, bunici, soţie, copii,etc.) sau faţă de om оn general, оnlocuindu-l cu sensul datoriei formale faţă de societate, faţă de оntregul sistem, datoria devenind obligaţie şi fiind оndeplinită ca atare, juridic şi de cele mai multe ori neutru, fără implicaţii la nivelul simţirii, al sentimentului. Omul global va fi o sumă de drepturi şi obligaţii pe care le va exercita şi оndeplini echidistant, neutru, sau cel mult trăind sub imperiul obsesiei permanente de a nu fi tras la răspundere pentru nimic, de a nu i se putea imputa nimic, de a nu fi responsabil pentru nimic. Acest om va vrea să beneficieze de toate drepturile sale, fără să dea prea mult оn schimb, оncepвnd cu planul material al existenţei şi pвnă la cel afectiv şi religios-moral, devenind practic o individualitate la limita umanului.

 III.6.3.Оntre virtute şi păcatSocietatea postmodernă deschisă lumii globale, rezultat al „frămвntărilor” a două milenii de

creştinism apusean , a ajuns să dilueze, chiar să anuleze linia de demarcaţie оntre virtute şi păcat, inversвnd valorile, inventвnd mereu axiologii justificative pentru orice comportament uman. Virtuţile creştine, teologice sunt astăzi sau ridiculizate, sau teoretizate spre un sens necreştin. Credinţa este intelectualizată, raţionalizată, ecumenismul ce se vrea precursor al globalizării religioase vine să armonizeze diferitele sisteme teologice, practicвnd toleranţa faţă de orice erezie, оn numele unirii religioase. Biserica lui Hristos este pusă subtil „la colţ” şi invitată să-şi reanalizeze poziţia doctrinară, adică оmpinsă de la spate să renunţe la adevărul doctrinar al sinoadelor ecumenice, să оl lase оn umbră оn favoarea misiunii sociale, după modelul catolic şi mai ales protestant. Tot mai des se aud voci care cer ca „Biserica să-şi vadă de orfani şi de văduve şi să nu se mai amestece оn viaţa omului.” Credinţa este astfel оmpinsă spre formalismul ritului exterior, atunci cвnd acesta mai există. Chiar şi оn Biserica Ortodoxă, mişcările pietiste de tipul Oastea Domnului care are o structură şi o ideologie de factură protestantă оncearcă să denatureze sensul autentic al credinţei prin psihologizarea şi sociologizarea acesteia. De la contrafacerea  virtuţii credinţei sub forma pietismului sectarist şi a formalismului apusean şi pвnă la

[72] Eduard Behr, op. cit., p.328

păcatul lepădării de credinţă, drumul e foarte scurt, mai ales dacă trece prin „ograda” sincretismului religios, ca suport al globalizării. Iar atunci cвnd credinţa оn Dumnezeu lipseşte, locul ei este luat de оncrederea оn sistemul de asigurări, оn cel poliţienesc, juridic, medical, etc., cu alte cuvinte omul se lasă оn grija instituţiilor oficiale, uitвnd că viaţa aparţine lui Dumnezeu. Оn perspectiva globalizării, credinţa se mută de la Dumnezeul cel Viu şi omniprezent, Hristos, la un Dumnezeu exterior şi оndepărtat sau la unul impersonal, şi оn final la omul devenit propriul său dumnezeu.

Nădejdea se va transforma şi ea оntr-o speranţă de viaţă materială mai bună. Dacă nu mai există un Dumnezeu оn care să creadă, urmarea logică e că nădejdea ca virtute va dispărea.Viaţa mai comodă, mai confortabilă, mai uşoară, va fi un deziderat pe care omul va spera să-l atingă prin propriile forţe şi prin orice mijloace, incluzвnd emigrarea, schimbarea frecventă a locului de muncă, renunţarea la familie, şi pвnă la pervertirea caracterului, la acceptarea şi practicarea păcatelor ca: hoţia, zgвrcenia, lăcomia, şantajul, оnşelăciunea, etc., considerate ca normalităţi sub deviza iezuită „scopul scuză mijloacele”. Şi atunci cвnd mai există un surogat de credinţă sub forma pietismului de toate felurile, nădejdea se va pune оntr-un Dumnezeu care ar trebui să asigure la modul contractual o viaţă fără griji materiale. Nădejdea Оnvierii, manifestată printr-o viaţă teandrică, este оn mod subtil transformată оntr-o speranţă şi căutare a unei vieţi confortabile, mai оmbelşugată şi uşoară, pe care omul o aşteaptă de la Dumnezeu ca răsplată a unor gesturi şi atitudini exterioare,  echivalate la nivelul gвndirii cu adevărata credinţă. Iar atunci cвnd Dumnezeu nu „se conformează” aşteptărilor umane, de multe ori se ajunge la apostazie.

A treia virtute teologică, iubirea, este cea care suferă cea mai profundă denaturare. Manifestată оn mod contrafăcut оn mistica catolică a unor sfinte ca Tereza de Avilla sau fericita Angela, ale căror extaze seamănă mai curвnd cu orgasmul sexual decвt cu unirea mistică cu Hristos [73] . Adoptată оn sincretismul New Age ca mistică indiană Tantra-yoga, iubirea creştină văzută ca eros divin nu este decвt surplusul de dragoste simţit de omul ne-curăţit de patimi atunci cвnd оncearcă să se apropie de ideea de Dumnezeu, şi datorat exclusiv lucrării propriului libidou. [74] Globalizarea vine să confirme, prin teoriile paranormale şi ideologiile New Age, această contrafacere a dragostei,ca perfect valabilă. Оn acelaşi timp se militează pentru manifestarea iubirii umane doar ca erotism, sau, mai nou, ca sexualitate debordantă. Оncurajaţi de foarte tineri, prin orele de educaţie sexuală din şcoli, оn afirmarea şi practicarea sexualităţii ca necesitate primară, adolescenţii şi tinerii sunt оndrumaţi prin exemple de viaţă teoretizate şi justificate (оn filme, emisiuni, reviste, conferinţe,etc.), spre practicarea „protejată” a sexualităţii juvenile, ca garanţie a dezvoltării psiho-somatice normale. Ruşinea instinctivă resimţită de aceştia оn faţa afirmării sexuale este combătută prin reclame, prin programe educaţionale de „descoperire şi оntărire a personalităţii”, prin „stingerea luminii оn discoteci” [75] , pentru că desfrвnarea e un păcat al оntunericului, material şi spiritual. Anulвnd graniţa оntre iubire şi erotism, societatea actuală anulează viaţa morală, transformвnd-o оntr-o viaţă superficială, biologică şi psiho-fiziologică. Оn general, puterea de a discerne оntre virtute şi păcat este intenţionat slăbită, tocmai pentru ca omul să nu-şi mai pună оntrebări privitoare la acestea, iar pentru cei „insistenţi”, teoriile psihologico-medicale de inspiraţie freudiană, ca şi cele paraştiinţifice inspirate de tantrismul misticilor orientale, vin să suplinească nevoia de moralitate, aducвnd argumente bine оntocmite pentru toate tipurile de caractere, temperamente şi inteligenţe.

Toate aceste implicaţii profunde la nivelul vieţii religios-morale sunt consecinţe ale procesului оndelungat al ruperii omului de Dumnezeu, proces оnceput оn grădina Edenului şi ajuns azi оn faza globalizării existenţei umane. Influenţele demonice au făcut оntotdeauna din omul instinctual un instrument docil. Faptul că s-a ajuns azi оn pragul realizării unei „оmpărăţii” mondiale fără Dumnezeu, asemenea „raiului Iehovist”, pune de la sine оntrebarea (retorică) dacă cei ce stabilesc, conduc şi impun mersul lucrurilor оn ceea ce priveşte globalizarea lumii, nu sunt cumva оn slujba necondiţionată a „stăpвnitorului” ascuns al acesteia. Răspunsul este evident afirmativ, din nou, оn perspectivă ortodoxă,

[73] Ierodiacon Savatie Baştovoi, Оntre Freud şi Hristos, Editura Marineasa, Timişoara 2002, p.76-78 [74] Ibidem [75] Idem, De ce se sting luminile оn discoteci, оn op.cit. p.7-16, eseu оn care autorul radiografiază admirabil

tendinţa insistentă a “lumii” de a perverti şi anula totalmente sentimentul ruşinii adolescentine, prin toate mijloacele posibile folosite atвt оn locurile de distracţie ale tinerilor, dar şi оn toată mass-media

оnsă nu alar-mant, pentru că indiferent de evoluţia lumii, Biserica lui Hristos este invincibilă, оn veci. Problematică va deveni, оn lumea globală, rămвnerea оn Biserică la modul deplin, şi asta datorită anulării multor libertăţi. Din acest motiv,este necesar a se discuta despre: 

III.7. Dimensiunea ocultă a globalizării III.7.1.Despre teoria conspiraţiei

 Termenul de ocultism are o vechime de doar o sută cincizeci de ani, şi prin el se оnţelege un amalgam de credinţe şi practici ca divinaţia, clarviziunea, astrologia, alchimia, numerologia, magia, spiritismul, şi mai nou invazia de tehnici psi, radiestezie, bioenergie, articulate pe misticile şi disciplinele esoterice extrem orientale.Dar el a existat practic оn toate timpurile istoriei, nefiind apanajul unor biserici, ci a unor societăţi secrete sau semisecrete, al căror scop a fost оntotdeauna obţinerea unei anumite puteri. Despre teoria conspiraţiei s-a scris suficient, toţi fiind de acord cu existenţa ei, dar foarte puţini arătвnd cu claritate caracterul evident antihristic al acesteia. Pвnă la Hristos, existenţa societăţilor secrete s-a „revelat” оn existenţa religiilor de mistere, apanajul unor elite de iniţiaţi, care de fiecare dată s-au aflat оn preajma conducătorilor, dirijвnd din umbră toate acţiunile acestora. Aşa s-a оntвmplat оn Egipt, Grecia, China, India, etc. De la оnceputuri, potrivnicul a căutat şi a găsit „discipoli” dornici de putere, care să fie оn stare să renunţe la orice urmă de moralitate şi la orice sentiment uman, pentru a primi оn schimb stăpвnirea mulţimilor. De-a lungul istoriei, acapararea centrelor de putere terestră a fost scopul imperiilor ce s-au derulat pe scena acesteia, terminвnd cu superimperiul tehnoeconomic ce se prefigurează ca lume globală. Faptul că această putere terestră este domeniul demonului a fost indicat ca evidenţă de necontestat de Mвntuitorul оn Evanghelie prin sintagma „stăpвnitorul lumii acesteia”(Ioan 14,30) cu referire la diavolul, precum şi prin faptul că Hristos a fost ispitit de acesta оn pustiul Carantaniei cu stăpвnirea оntregii lumi (Matei 4,8-9). Actualizвnd, putem concluziona fără a greşi, cred, că оntre puterea politică, economică, militară şi religioasă ce se prefigurează la nivel global şi persoana diavolului, există semnul de echivalenţă. Acest semn a existat оntotdeauna, şi la vremea hotărвtă de Dumnezeu, va fi făcut vizibil pentru fiecare, aşa cum cartea Apocalipsei şi profeţiile  atвtor sfinţi nevoitori o arată.

După lucrarea răscumpărătoare săvвrşită pe Sfвnta Cruce, lupta оmpotriva omului rezidit оn Hristos a оnceput mai acerb, zecile de mii de martiri ai primelor trei secole de creştinism dovedind aceasta. Puterea ocultă ce a ordonat aceste execuţii, văzвnd оnsă că pe măsura оnmulţirii crimelor se оnmulţea şi credinţa, a schimbat tactica. A acceptat credinţa creştină, dar şi-a plănuit sistematic, pe etape istorice, deturnarea ei pвnă la distrugere, prin subjugarea omului de către propriul trup, de problemele materiale ale lui şi ale lumii, de tot ceea ce оnseamnă terestru pur. Оn primul rвnd poporul evreu, оnţelegвnd complet greşit calitatea de popor ales al lui Dumnezeu, a mutat ideea mesianităţii оn sfera politicului. Răstignindu-l pe Mesia păcii şi al iubirii, aşteaptă şi azi un mesia ce le va da stăp вnirea lumii văzute, după cum au оnţeles promisiunea divină. Aşa cum nu au reuşit să iasă de sub stăpвnirea romană prin răscoalele iudaice, nu au reuşit nici prin mişcările secrete să fie stăpвnii văzuţi ai lumii, оnsă au reuşit ca după aproape două mii de ani de la Оnviere, să fie stăpвnii finanţelor mondiale, a economiei la nivel planetar, ceea ce echivalează cu „a avea lumea la degetul mic”. Sintetizare a doctrinelor oculte talmudice cu aplicare оn politică la nivel global, „Protocoalele Оnţelepţilor Sionului” dezvăluie tocmai această conspiraţie financiară mondială. Prima realizare de proporţii a fost Ordinul Cavalerilor Templieri. Ordin aristocratic de cavaleri cruciaţi, instalat confortabil pe locul (оncărcat de mistică iudaică) Templului lui Solomon, care va deveni model pentru breasla constructorilor de catedrale şi a francmasoneriei datorită provenienţei sacre a arhitecturii sale, templierii vor sfвrşi prin a domina economic, deci şi politic, Europa şi Orientul Apropiat. Organizat ierarhic pe caste şi origini de nobleţe, cu influenţe pitagoreice şi rituri de iniţiere orientale (asemănătoare cu riturile yogine de trezire a energiilor vitale Kundalini) ordinul avea un pronunţat caracter păgвn, prin gesturile rituale de scuipare a crucii şi de

idolatrizare a unui craniu sub numele de Baphomet. [76] Aceste ritualuri denotă sincretismul ascuns al doctrinelor templiere, care a denaturat credinţa creştină a cavalerilor simpli оn amestecurile de misticism arab, extrem oriental şi talmudic, pliat pe o rămăşiţă de monoteism creştin, şi оn acelaşi timp şi faptul că mişcarea a fost acaparată de de o alta, secretă, de sorginte iudaică, care a mutat centrul de preocupare către stăpвnirea financiară. Astfel, templierii ajung să aibă profituri enorme din practicarea cămătăriei, оmprumutвnd bani statelor europene catolice, dar şi celor arabe. Sistemul financiar preluat din antichitatea romană a fost perfecţionat de ordinul templier, acesta ajungвnd datorită speculaţiilor financiare şi cu bunuri mobile şi imobile să obţină profituri anuale de o mie de ori mai mari decвt cele ale statelor europene. Sistemul bancar fără precedent conceput de templieri, crearea poliţei, speculaţia asupra diferenţelor de curs din diferitele ţări aflate aflate pe „teritoriul economic” al acestora, obligaţiile statelor care оmprumutau sume uriaşe de la aceştia pentru răscumpărări sau campanii militare, şi nu оn ultimul rвnd şiretenia cu care creeau оn mod artificial crize financiare оn anumite locuri pentru ca, rezolvвndu-le aparent, să beneficieze de profituri considerabile, au făcut ca metodele acestora să fie astăzi folosite la scară planetară de organismele financiare internaţionale ca Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional (a se vedea situaţia Argentinei, care a fost nevoită să-şi vвndă toate capacităţile de producţie оn urma colapsului financiar provocat de „ajutorul” FMI). Aceleaşi procedee indică, se pare, acelaşi mod de gвndire, şi cred că se poate avansa ideea că оn spatele acestora se află aceeaşi sursă de inteligenţă ca şi оn spatele ordinului templier. Ca şi aceste organisme astăzi, templierii ajunseseră să controleze economia diverselor state, deci indirect politica lor, la nici  o sută cincizeci de ani de la оnfiinţare ai acţionau ca şi cum ar fi vrut să-şi subordoneze оntreaga Europă [77] , adică оntreaga lume civilizată cunoscută atunci. Faptul că nu au reuşit acest lucru se poate interpreta şi prin prisma dezvoltării precare a sistemelor de transport şi comunicare. E posibil, astfel, ca templierii să-şi fi оnscenat propriul proces, sacrificвnd pe Jaques de Molay оmpreună cu ceilalţi conducători cunoscuţi, dar salvвnd anumite secrete esoterice pentru a le repune оn aplicare cвteva secole mai tвrziu. Această teorie poate fi argumentată de afirmaţiile Marelui Maestru: „eu nu sunt decвt un biet cavaler neştiutor de carte”, sau a preceptorului suprem: „nu ştiu scrie sau citi, deci nu pot apăra ordinul”, ceea ce conduce la concluzia logică a existenţei unei ierarhii paralele, secrete, ce profesa o оnvăţătură iniţiatică, esoterică, privind acapararea puterii [78] , părere pe care o au mai mulţi istorici ai ordinului. Iar faptul că acest misticism ocult era de factură necreştină, e demonstrat de acele ritualuri de оnchinare la un idol, Baphomet, de scuipare a crucii şi de practicare a esoterismelor bioener-getice orientale, adică se оntвlneau оn cadrul ordinului templier păgвnismele occidentale barbare, lupta antihristică a evreimii, şi panteismul oriental. Aşa cum am afirmat, nereuşita organizării unei noi ordini sinarhice, nereuşita materializării visului templier al unui „domnitor al оntregului pămвnt”, nu este neapărat o consecinţă a procesului templierilor, ci mai curвnd o retragere vremelnică din lume a acţiunilor văzute ale ordinului, organizată de tehnocraţii ocultişti din umbra acestuia. Se prea poate ca aceştia să fi оnţeles (sau, de ce nu, să li se fi comunicat direct de către Satana) că era prea devreme ca lumea să fie condusă de un domnitor unic, „arbitru suprem al şefilor politici” ales de un „consiliu al оnţelepţilor” [79] (să fie vorba de aceiaşi оnţelepţi ai Sionului?), şi să fi trecut оn aşteptare, pregătind din umbră cultural, ideologic şi infrastructural acest moment, aşteptвnd ca viitorul să aducă progresul tehnologic necesar pentru a putea pune оn aplicare planul. Oricum, оn mod cert, societăţile secrete ale Evului Mediu şi ale epocii moderne s-au organizat şi acţionat оn moduri asemănătoare ordinului templier, ceea ce оnseamnă că acesta nu a reprezentat decвt o etapă оn planul de mondializare al puterii oculte. Thomas Munzer, Jan de Leyda, mai tвrziu Campanella şi misterioşii Saint-Germain şi Cagliostro, personaje harismatice ale istoriei Europei, ca şi artizanii revoluţiei franceze, ai momentului 1848, ai războaielor mondiale (inclusiv a celui „rece”), a revoluţiilor de eliberare (inclusiv a „spectacolului” revoluţiei romвne anticomuniste, regizat de eşalonul doi al puterii de atunci şi cel dintоi al

[76] Gerard & Sophie de Sede, Ocultismul оn politică, Editura Nemira, Bucureşti 1996, p. 67-69 [77] Ibidem, p.155 [78] Ibidem, p. 68 [79] Ibidem, p.70

puterii de astăzi, şi pus оn practică cu ajutorul unor personaje oculte ca Gelu Voican, ce se autodefineşte ca fiind „jumătate mag, jumătate gangster” [80] ), nu au făcut decвt să reia оn forme diferite, doctrinele oculte ale istoriei lumii regăsite şi оn cadrul ordinului templier. Dincolo de toate momentele de timp ale manifestării mai mult „ simţite” decвt văzute a ocultismului şi a conspiraţiei mondiale оn istoria văzută a lumii, rămвn realizările acestora, pe toate planurile vieţii. Оnsă, se poate afirma că planul de globalizare a lumii, оnceput оn timpuri străvechi, a fost accelerat semnificativ odată cu organizarea SUA ca stat independent оn 1776, fiind adus оn numai două sute de ani оn pragul realizării.

 III.7.2. Supremaţia  tehno-financiară şi stăpвnirea globală. 

Francmasoneria, existentă оn forma actuală din anul 1717 şi organizată pe 33 de grade ierarhice oculte, nu este decвt continuatoarea mai vechilor loji de zidari şi constructori de catedrale, existente de-a lungul оntregului Ev mediu european. Fiind o organizaţie ocultă internaţională, de tip piramidal, ea are un conducător suprem, admitere pe bază de selecţii dure, şi iniţieri asemenea celor templiere, pecetluite de jurăminte оnfricoşătoare. [81] O ierarhie paralelă, văzută, accesibilă publicului şi presei, există pentru a promova imaginea socială şi umanistă prin acţiuni corespunzătoare. Folosită la оnceput ca mijloc de pătrundere politică оn palatele monarhiilor europene care inevitabil aveau nevoie de constructori de catedrale şi biserici, masoneria a fost acaparată de evreii ce controlau оn secret finanţele lumii occidentale. Putem vorbi astfel de iudeo-masonerie, ca formă organizatorică bine structurată a sionismului talmudic, оntreaga francmasonerie fiind condusă la nivel mondial de ordinul mason pur evreiesc Benai’Berith, lojile acestuia оmprăştiate оn оntreaga lume fiind conduse de un comitet executiv cu sediul la Chicago, оn SUA. [82] Conducerea iudaică este revendicată şi afirmată, rabinul doctor Isaac M.Wise declarвnd că „francmasoneria e o organizaţie iudaică, a cărei istorie, misiune, semne şi interpretări, sunt de la un capăt la altul iudaice, iar doctorul G.Karpales, un alt conducător evreu, declara că: „Ideea francmasoneriei a izvorвt cu necesitate din iudaism, iar оntemeietor al ei e considerat Solomon...Misiunea ei cea mai оnaltă este să glorifice rasa iudaică ( atenţie, nu pe Dumnezeul Vechiului Testament – n.a.) şi să o sprijine pe aceasta pentru a şterge graniţele naţionale.” [83]       Оn plan mistic, deşi e o organizaţie declarat raţionalistă, masoneria celebrează misterul lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, după o legendă talmudică conform căreia acesta a fost omorвt şi оnviat, mister asemănător cu cel al lui Osiris, Orfeu sau al asirobabiloneanului Tamuz, dovedind prin aceasta nu numai continuitatea istorică şi mistică a unor păgвnisme foarte vechi de natură semitică, dar şi caracterul  anticreştin al francmasoneriei, Оnvierea lui Hristos fiind marginalizată, chiar negată. De aceea se afirmă necesitatea „construirii pe nesimţite a unei republici democrate universale, оn care regină să fie raţiunea (şi nu credinţa оn Hristos cel Оnviat – n.a.), iar consiliul suprem adunarea оnţelepţilor [...] raţiunea şi nu un Dumnezeu inaccesibil va da viaţă moralei creştine.” [84] Scopurile intermediare ale  francmasoneriei sunt de fiecare dată altele, dar unul este cel principal, şi anume оntemeierea republicii mondiale sub stăpвnirea sa, temă ce a format obiectul Congresului Mondial al Francmasoneriei, ţinut la Paris оn anul 1900. [85] Şi iată că numai după o sută de ani, acesta e aproape realizat, aşa cum cele intermediare ca: separarea Bisericii creştine de statul naţional, şcoala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreştine pe scară largă, etc., sunt şi ele realizate. Concluzia raportului prezentat de Оnalt Prea Sfinţitul Nicolae, Mitropolit al Ardealului оn şedinţa Sfвntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romвne din 11 martie 1937 este fără echivoc: „Francmasoneria este o organizaţie mondială, secretă, оn care evreii au un rol principal, avвnd rit qvasi-religios, luptвnd оmpotriva concepţiei religios-morale a creştinismului,

[80] Ibidem, p.259 [81] ОPS Nicolae,Mitropolit al Ardealului, Studiu asupra francmasoneriei,оn “Scara”, anul III(1999),nr.2,p.166 [82] Ibidem [83] Ibidem [84] Ibidem, p.167-168 [85] Ibidem

оmpotriva principiului monarhic şi naţional, pentru a realiza o republică internaţională laică. Ea este un ferment de stricăciune morală, de dezordine socială, şi ca atare Biserica o osвndeşte...” [86]

Оn controversata carte  „Protocoalele Оnţelepţilor Sionului” aceste principii expuse de Mitropolitul Nicolae sunt amănunţit tratate, şi chiar sunt indicate norme clare de aplicare, mai ales оn ce priveşte subjugarea financiară şi prin mass-media. La fondarea Alianţei Israelite Universale  оn 1860, masonii Cremieux şi Montefiore au lansat pe faţă chemarea universală la luptă оmpotriva creştinismului,afirmвnd totodată mesianitatea stăpвnirii iudaice globale. [87] Afirmaţiile protocoalelor sunt confirmate azi de situaţia existentă оn lume. Războaiele economice, propagarea ideologiilor distructive moral a căror paternitate e reven-dicată de „protocoale”, ca: marxism, nietzcheism, darwinism, liberalism, socialism, raţionalism, [88] sunt оn viziunea acestora mijloace de diluare a conştiinţei religios-morale tradiţionale. Sclavia economică de astăzi a fost previzionată şi pregătită temeinic, lucrurile fiind conduse spre o criză generalizată (creată artificial) a cărei rezolvare va veni din mвinile „regelui-despot din sвngele Sionului, pe care-l pregătim lumii” [89] . Această sclavie e condusă de masonerie, care uzează de monopoluri оn comerţ şi industrie, cвştigarea opiniei publice prin controlul оntregii mass-media, concentrarea оntregului capital financiar şi gestionarea acestuia la nivel global, ca mijloace de acaparare a puterii mondiale. [90] Adвncirea derivei religios-morale se face printr-o educaţie ateistă, prin teorii false şi aparent raţionale, prin finanţarea din umbră a tuturor sectelor anticreştine sau doar aparent creştine, cum e cazul Martorilor lui Iehova, cu scoaterea din şcoli a oricărei forme de umanism şi оnlocuirea lui cu tehno-culturalismul fără nici o tradiţie [91] , promovвndu-se sistemul „оnăbuşirii gвndirii” prin оnvăţămвntul оn imagini (fie ele desenate, fotografiate, TV, generate digital, sau via Internet). De asemenea, se discreditează sistematic clerul creştin, prin predici sectante, prin ridiculi-zarea acestuia, sau mai nou, prin promovarea оn оnvăţămвntul teologic (inflaţionist, formal şi controlat de aceeaşi putere ca şi cel laic) a tinerilor fără nici o vocaţie sacerdotală autentic creştină, imorali şi corupţi, cu acordul tacit şi vinovat al conducerii universităţilor şi cel resemnat al clerului superior. „Cвnd regele lui Israel оşi va pune pe cap coroana pe care i-o va oferi Europa, va deveni patriarhul lumii. [92] Asupra autenticităţii cărţii „protocoalelor”     s-au făcut multe aprecieri, atвt pro cвt şi contra (fiind mediatizate mult doar cele contra, evident), dar dincolo de adevărul sau neadevărul acestora, se pot vedea rezultatele concrete ale istoriei lumii, cu precădere cele ale veacului XX, cel ce a pregătit marea lovitură mondială, globalizarea.

Statele Unite ale Americii se năşteau la 4 iulie 1776, din voinţa francmasoneriei de a crea o ţară complet nouă, ruptă de toate tradiţiile celor o mie şapte sute de ani de creştinism, оncă destul de vii оn Europa acelor vremuri. Continentul american oferea condiţii strategice ideale datorită izolării sale geografice faţă de orice alt centru de putere terestră, precum şi terenul virgin al lipsei oricărei culturi creştine sau umaniste. Оncurajвnd emigraţia masivă, multietnică şi multireligioasă (ceea ce se оntвmplă şi astăzi оn SUA, Canada şi Australia, оnsă doar la nivelul „elitelor” inginereşti şi economice), s-a creat aici precedentul statului global, un amestec extrem de colorat de etnii, religii, culturi, rase, tradiţii, obiceiuri, practici sexuale, temperamente, inteligenţe, amestec din care avea să se nască după numai o sută şi ceva de ani, homo americanus, căruia i se cultivă de la naştere sentimentul fals al superiorităţii sale ca individ (superioritate rasială, culturală şi intelectuală) dar şi cel foarte adevărat (din păcate) al supremaţiei sale economice şi militare, ca naţiune. Mirajul „visului american” al devenirii materiale nelimitate a fost construit pe posibilităţile enorme date de concentrarea capitalului mondial, оncetul cu оncetul, оn mвinile oligarhiei financiare bine reprezentată de „casele” de Rotschild,  Rockefeller, sau Warburg. Timp de două secole, America a fabricat  оn retortele sale interne toate condiţiile culturale,

[86] Ibidem [87] Protocoalele Оnţelepţilor Sionului, traducere de Ioan Moţa, Editura Alma, Oradea 1997, p.3 [88] Ibidem, p.10-23 [89] Ibidem, p.30 [90] Ibidem, p.37-48 [91] Ibidem, p. 104-107 [92] Ibidem, p.102-103

religioase, politice, economice şi mai ales tehno-digitale de azi, pentru ca lumea să ceară ea singură globalizarea, ca soluţie ultimă a tuturor crizelor. Omul actual, un homo tehnoeconomicus, nu este decвt un individ eficient оn ciclul producţie-consum, golit de orice spiritualitate, dar teoretizвnd savant asupra ei, şi care e dispus să primească tot ceea ce societatea оi aduce ca alternativă de vieţuire, mai puţin doar viaţa fundamentată religios-moral, ascezele căreia ţin de timpuri „imemoriale” cu călugări şi cavaleri, fiind „desuetă” pentru era digitală. Bancnota оncărcată de ideologie a SUA (care, fie că ne place sau nu, a ajuns un deziderat pentru fiecare romвn) nu vine decвt să confirme оncrederea оntr-un dumnezeu (cu totul altul decвt cel al creştinismului) sub forma strălucitorului soare masonic (luciferic), ce se va aşeza triumfător оn „Novus Ordo Seclorum” ( Noua ordine mondială a statului planetar) asupra lumii оntregi, organizate ierarhic ca o piramidă, sub ochiul оngăduitor al lui Annuit Coeptis (el şi-a dat acordul, el, adică ochiul luciferic). [93] Statul mondial оn pragul căruia ne aflăm a fost pregătit pe două fronturi, şi anume pe cele două planuri de manifestare umană, cel personal şi cel comunitar, sau оn terminologie laică, individual şi social. Оn plan personal, sincretismul şi pretenţia de universalitate a mişcării New Age a avut şi are rolul de a pregăti conştiinţele pentru acceptarea „planului”, de a transforma morala creştină оntr-un surogat de existenţă individualistă оn care totul e permis şi justificat, atвt de propria conştiinţă cвt şi de cea comunitară, colectivă. Apariţia guvernului mondial are nevoie de o religie intermediară, care să asimileze totul, oferind „stabilitate” sufletească tuturor. Оn acest sens New Age cultivă şi spiritismul, hipnoza, religiile transcedentale extrem orientale, dar acceptă condescendent şi Consiliul Mondial al Bisericilor, şi cвteva aspecte creştine, „tolerвnd” evidenţa raţională că Hristos e un „reprezentant major al omenirii”. New Age vine оn оntвmpinarea vieţii trăite la nivel raţional, propunвnd mвncăruri naturale, medicamente gustoase, psihoterapii individuale şi de grup, acţiuni pentru conservarea mediului оnconjurător, viaţă profesională cu şedinţe de dinamică de echipă, seminarii destinate dezvoltării „potenţialului uman”, „dezvoltarea holistică a persoanei”, etc., toate avвnd un substrat clar, şi anume ideea că omul este singurul dumnezeu. Aceasta a fost, de fapt, şi ispitirea primordială: „Veţi fi ca Dumnezeu” (Geneză 3,5). Şi aşa cum este evident cine a lansat aceasta, la fel de evident este cine se află şi оn spatele propunerii New Age. Reflectat оn toate domeniile vieţii, Planul (The Plan) New Age se pliază perfect peste cel de-al doilea front al luptei antihristice, cel al organizării sociale, politice, economice a planetei, ca Nouă Ordine Mondială. Acesta este susţinut de o оntreagă pleiadă de organizaţii mondialiste. Pe primul loc este Organizaţia Naţiunilor Unite, care va impune modelul unităţii SUA şi UE, la nivel global. Оn 1954 ia fiinţă Grupul Bilderberg, al cărui principiu de bază va fi unificarea Europei şi a SUA. Urmează Comisia Trilaterală, care are оn vedere unificarea SUA, Europei şi Japoniei. Din toate aceste organizaţii (care nu sunt decвt o mică parte din totalitatea acestora) fac parte marii finanţişti ai lumii, personalităţi politice, dar şi altele, necunoscute publicului şi presei, dar al căror rol este hotărвtor. Оntr-o оntвlnire a acestora la San Francisco (sub numele de Forumul Mondial şi desfăşurată cu uşile оnchise) оn anul 1995, s-a pus pentru prima dată оn discuţie „naşterea primei civilizaţii globale”, a unei „conştiinţe globale”, precum şi organizarea unui comitet de „gвnditori globali” care să determine mijloacele de realizare a acestui scop. [94] Tot оn 1995, la prima conferinţă O.N.U. despre sărăcie, s-a vorbit mult despre teme diverse şi aparent fără legătură оntre ele, ca: mediu, şomaj, drepturile muncitorilor, populaţie, pace, comerţ, social, dar concluzia a fost una surprinzătoare, şi anume necesitatea formării „unei forţe puternice şi unite care să constituie lancea unei mişcări mondiale de societate civilă.” Un observator canadian, fost diplomat ONU, concluziona că Organizaţia Naţiunilor Unite e folosită de anumite grupuri ca o primă armătură a unui guvern mondial unic. Scopul urmărit e descreştinarea ţărilor creştine şi dezislamizarea ţărilor islamice, instalarea unor noi forme de religie şi toleranţă оn toate domeniile. [95] Organismele financiare operative ale artizanilor mondializării, ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, duc la оndeplinire aceste obiective, prin acţiunile concertate de şantaj economico-financiar cu acute implicaţii sociale şi implicit politice, sub masca binevoitoare a „mвinii оntinse sărăciei şi urmelor lăsate de comunism”. Printre acestea, o bancă

[93] Marc Dem, Anticristul, Editura Domino 1997, p.108-112 [94] Ibidem, p. 113-115 [95] Ibidem, p. 124-125

ciudată este Banca Mondială de Conservare (BCM) a cărei activitate a fost iniţial de observare satelitară, a tuturor resurselor neexploatate ale Terrei. Datoria externă (către Banca Mondială şi FMI)  a ţărilor aflate оn imposibilitate de plată (cum e şi Romвnia) va putea fi preluată de această Bancă de Conservare, şi plătită către BM şi FMI (plătită formal, fiindcă practic fac parte din acelaşi concern), оn schimbul cedării de către aceste ţări a unor teritorii aşa-zis neexploatate. Cu timpul, BCM va deţine majoritatea terenurilor necultivate, sau nefolosite оn vreun anume fel, şi printr-o inginerie financiară (după modelul provocării crizelor artificiale оn Europa Evului Mediu de către Ordinul Templier), va putea să supună ţările lumii, aflate оn criză financiară generalizată şi obligate să-şi cedeze suveranitatea. [96] Şi la  noi оn ţară această politică ascunsă a fost pusă pe tapet, prin acordarea unor оmprumuturi (mai mult decвt simbolice) nerambursabile, pentru conservarea unor zone ca Parcul Naţional Retezat sau Piatra Craiului, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, etc., şi acordarea оn paralel a unor оmprumuturi substanţiale rambursabile. Nu se ştie ce urmări  ar putea să aibă o eventuală imposibilitate de plată a acestora, dar interesul pentru aceste zone nu prea sună foarte оncurajator pentru Romвnia, оn perspectiva existenţei Băncii Mondiale de Conservare şi a modurilor de acţiune ale acesteia. Cu toate acestea, inconştienţa generată de o gвndire cosmopolită, limitată, caracterizată de slugărnicie orientală оn faţa finanţelor occidentale şi justificată autosuficient şi savant drept atitudine deschisă noilor valori euroatlantice, a dus la acceptarea şi „inaugurarea” pe plan local a unor sărbători de tip panteist, ca Ziua mondială a pămвntului, Ziua mondială a apelor dulci, Ziua mondială a zonelor umede (ce enormitate), a păsărilor, a peştilor, a vegetaţiei, a stratului de ozon, a muntelui, etc., toate fiind zile mondiale sărbătorite ca atare de оntregul mapamond, printre acestea punctвnd şi noi оn stil neo-romвnesc (de „maimuţăreală” a tot ceea ce vine din occident) Ziua Parcului Retezat, Ziua Deltei Dunării, etc., toate acestea nefiind altceva decвt sărbători premergătoare ale sărbătorii mondiale a „şarpelui planetar”, antihristul. Оn această perspectivă mondială a tehnoculturii finanţelor, calea către оmpărăţia omului e realizată, iar cвnd globalizarea se va produce la modul concret, pentru artizanii ei va fi extrem de comod să impună оnchinarea antihristică. Conştiinţa umană va fi atвt de diluată şi mintea atвt de preocupată de problemele materiale, biologice sau ecologice, оncвt nici nu va sesiza deosebirea. Toleranţa faţă de orice şi faţă de oricine promovată de New Age dar şi de ecumenismul influenţat de aceasta, va face ca orice „оnchinare”, cu tot ce presupune ea, să fie acceptată necondiţionat. Iar pe cei mai „conservatori” оn gвndire şi trăire, obligativitatea folosirii mijloacelor tehnico-financiare digitale (generată de necesităţile de hrană, оmbrăcă-minte, etc.) оi va face perfect controlabili şi supuşi. Pentru a servi acestei finalităţi, se dezvoltă astăzi оn ritm ameţitor lumea digitală. Uriaşele fonduri care se alocă cercetării şi dezvoltării telecomunicaţiilor globale, a Internet-ului, a tot ceea ce оnseamnă tehnologia informaţiei şi comunicării (IT & C), se alocă оn scopul ascuns al transformării acestora оntr-o reţea absolut globală, şi obligatorie pentru fiecare individ. [97] Omul, ca existenţă deperso-nalizată şi digitalizată, va fi, cu ajutorul lumii digitale, transparent şi perfect controlabil оn totalitate şi оn orice moment. Este deja demascat, deşi nerecunoscut oficial, sistemul global de supraveghere şi interceptare numit ECHELON, cu ajutorul căruia se pot intercepta zilnic trei miliarde de comunicaţii, incluzвnd telefonia, poşta electronică, paginile de internet şi toate transmisiunile satelitare. De asemenea există оn lume şi sunt folosite din ce оn ce mai mult de toate firmele mari, şase tipuri de spionare a angajaţilor, de la banala ascultare şi pвnă la supravegherea video sau chiar prin Internet, de la mare distanţă, a calculatorului personal sau a telefonului mobil. [98] Reţeaua unică, moneda electronică şi cartelele inteligente personale, vor face ca fiecare individ să fie echivalat unui cod numeric, operвnd toate modificările privitoare la viaţa sa оn termeni de cod numeric,neputвnd să cumpere, să vоndă, să fie consultat de medic sau să se angajeze оn vreo firmă, dacă nu este identificat de sistem ca existenţă digitală sub forma unui cod numeric. Contribuţiile la sistemul de pensii de stat, la sistemul de sănătate (extrem de defectuos şi de ineficient оn ultima vreme), la ajutorul de şomaj, precum şi оnregistrările оn bazele de date ale evidenţei Forţelor de Muncă, se fac оn mod obligatoriu după codul numeric personal şi

[96] Ibidem, p. 148-150 [97]   ***  e-Europe оn devenire, оn  “ Planeta Internet”, anul III (1999), nr. 33, p.10 [98] *** Echelon, cel mai controversat sistem global de interceptare, оn “ Connect”, nr.13, decembrie 2002,

p.33

оn format electronic (digital), оncepвnd cu anul 2002, chiar şi оn Romвnia. Оn ciuda tuturor zвmbetelor condescendente şi ironice ale inginerilor (оn primul rвnd de calculatoare, software şi comunicaţii), economiştilor, ecologiştilor, oamenilor politici mondiali sau locali, etc., raţionalişti fals intelectuali saturaţi de contemplarea trufaşă a propriilor inteligenţe puse оn slujba antihristului оn mod conştient sau inconştient, zвmbete arborate оn tot ceea ce implică educaţie postmodernă aservită utilitarismului, confortului, şi autosuficienţei, toate aceste lucruri nu sunt altceva decвt asumarea voită a „semnului fiarei”, pierderea totală a libertăţii оn perspectiva lumii globale, cu tot ce оnseamnă aceasta. Cuviosul Nil Athonitul a profeţit оncă din secolul al XIV-lea, cu exactitate, despre apariţia şi sensul lumii tehnologico-financiare şi digitale, ca şi despre pervertirea tuturor relaţiilor interumane. „După anul 1900, către mijlocul secolului XX, oamenii acelor vremuri vor deveni de nerecunoscut ... bărbaţii şi femeile vor fi imposibil de deosebit din cauza neruşinării оn оmbrăcăminte şi оn purtarea părului ... оn societate vor conduce pofta trupească desfrвnarea, sodomia, faptele ascunse şi crima ... Antihrist va da оnţelepciune stricată unui nefericit om ca acesta să descopere un mod prin care un om poate purta o discuţie cu un altul de la un capăt la celălalt al pămвntului...” [99] , lucruri deja realizate la nivel global.        

IV.Globalizare  şi  Ortodoxie 

IV.1. Modul teandric şi universalitatea chemării ortodoxe 

              Am arătat оn capitolul I că sensul şi finalitatea existenţei umane sunt hristocentrice, adică viaţa trebuie trăită оn perspectiva оnvierii. De la Оnvierea Domnului şi Cincizecime, Оmpărăţia lui Dumnezeu este potenţialitate, la оndemвna fiecărui om, actualizarea ei făcвndu-se pe coordonata teandrismului, aşa cum оl оnţelege ortodoxia. Modul divino-uman de existenţă, făcut posibil prin Оntruparea lui Hristos, care suprimă toate distanţele оntre dumnezeiesc şi omenesc, este viaţa trăită ca dar al lui Dumnezeu, оn care toate acţiunile, faptele, trăirile, sentimentele, se raportează la singurul criteriu real, adevărat: persoana divino-umană a Mвntuitorului. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decвt prin Mine” (Ioan 14,6).Pe acest adevăr se fundamentează оntreaga viaţă a Bisericii, trăită de fiecare credincios оn parte, mădular al acesteia, ca viaţă оn Hristos,оn care lumea se lucrează, se gвndeşte, se iubeşte aşa precum Dumnezeu o gоndeşte, o lucrează şi o iubeşte. Оn modul teandric de existenţă, viaţa cu toate amănuntele ei este integrată metabolismului divino-uman al Persoanei şi lucrării lui Hristos. Omul participă la rezidirea  lumii şi a sa, оn toate aspectele vieţii sale religios-morale fiind prezente două realităţi, două voinţe şi două naturi, cea dumnezeiască şi cea omenească,ce se asociază şi conlucrează, edificвnd omul.Dumnezeu rezideşte astfel omul şi lumea nu doar din afara, ci mai ales din interiorul lor. [1] Viaţa оn Hristos este Viaţa prin excelenţă. Оn cadrul ei planurile de existenţă nu se separă ci se оntrepătrund. Cunoaşterea morală, la care omul poate ajunge printr-o experienţă eclesială personală, prin integrarea sa liturgică, este cea care va da măsura acestei vieţi autentice, оn care toate aspectele se subordonează ţelului hristocentric al realizării Оmpărăţiei lăuntrice. Astfel, nu mai vorbim de viaţă biologică, viaţă psiho-somatică, viaţă de familie, viaţă sexuală, viaţă profesională, viaţă culturală, viaţă socială, etc., ci vorbim de aspectele mai sus amintite doar ca laturi normale şi valorizate corespunzător ale vieţii integrale trăite pe coordonata teandrismului. Оn acest context, viaţa religios-morală nu va fi asimilată „mersului la Biserică” duminica şi оn sărbători şi milosteniei practicate la poarta acesteia, cum, din nefericire, se оntвmplă tot mai des оn

[99] Cuviosul Nil Athonitul , Profeţie despre Antihrist şi sfărşitul lumii, la adresa “http:/oclife.org/aprophecy” [1] Pr.Lect.drd.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III, partea I, Arad 2001, p. 16

degenerările comportamentale formalist-pietiste ale оnţelegerii actuale a credinţei, ci trăirea religios-morală se va manifesta şi sub forma de mai sus, dar ca rezultat firesc al transformării interioare hristocentrice. Modul existenţial teandric este singurul оn măsură să ridice omul din căderea din starea de „har peste har” оn care l-a aşezat Hristos. Căderea оn păcat după primirea Sfвntului Botez este la fel de profund ontologică, ca şi căderea lui Adam, iar ridicarea din păcat nu se poate face decвt tot cu harul lui Dumnezeu, primit оn chip liturgic-sacramental prin Sfintele Taine. Iar primirea harului Sfintelor Taine e condiţionată doar de prezenţa activă, cu toată fiinţa, la momentul şi locul săvвrşirii acestora, adică de faptul de a supune voinţa noastră Voinţei lui Dumnezeu şi de a-L accepta ca Părinte Atotputernic şi Bun, căruia să-i оncredinţăm оn totalitate viaţa noastră. Doar оn spaţiul liturgic al Sfintelor Taine, fundamentată pe darurile acestora, viaţa morală este restauratoare, salvвndu-ne din tragismul morţii. Оn perspectivă ortodoxă, viaţa morală la nivelul comunităţii оnseamnă morala Bisericii, comunitatea оnsemnвnd оn Biserică adunare euharistică. Formвndu-se оn jurul Sfвntului Potir, Biserica devine comunitatea divino-umană a celor care primind Sfвnta Оmpărtăşanie fac experienţa sensibilă a mвntuirii, trăind la modul prezent оn Оmpărăţie. Dinamica pocăinţă-euharistie, оn care pocăinţa face experienţa smereniei prin recunoaşterea stării căzute, iar euharistia transfigurează existenţa omului reaşezвndu-l оn starea de preot şi оmpărat al lumii, care o liturghiseşte pe aceasta aducвndu-o lui Dumnezeu оmpreună cu toată viaţa sa, face ca omul să trăiască o desăvвrşire morală accelerată, cu atвt mai mult cu cвt dinamica euharistică este mai accelerată. Astfel, desăvвrşirea morală devine rod al Euharistiei, morala comunitară eclesială fiind o morală euharistică. Trăind оn această morală, omul оşi va percepe toate aspectele particulare ale existenţei ca profesiune, familie, tehnologie, cultură, necesităţi materiale şi biologice, ca fiind situate оn relaţia sa euharistică cu Dumnezeu. Astfel, оn Euharistia eclesială, omul, lumea şi istoria оşi găsesc adevărata lor identitate, descoperindu-se a fi оn natura lor intimă, „logos” al lui Dumnezeu, dar şi loc al Оmpărăţiei Binecuvвntate a Sfintei Treimi. Оn acest mod oamenii pot percepe şi оntrebuinţa euharistic lumea, creвnd prin dimensiunea cosmologică a moralei (euharistice) eclesiale , un mod de coexistenţă socială, un mod de „оntrebuinţare-raportare” la valorile materiale ale lumii, o civilizaţie ca atitudine universală de viaţă, оn care pot să-şi găsească expresie оn mod egal un domeniu sau altul [2] , geopolitic, tehnoeconomic, social, etc. Numai оn acest context globalizarea poate să refacă o unitate de expresie,şi numai оn această perspectivă poate avea valoare spre sensul final al existenţei umane. Chemarea ortodoxă de azi e chemarea lui Hristos, şi prin aceasta e universală. Biserica veche nu cunoştea termeni ca „intercomuniune” şi „ospitalitate euharistică”, vehiculaţi de ecumenismul actual, ea cunoştea doar cuminecarea, euharistia, sau respingerea ei. Оn gвndirea creştină primară, dacă un membru al unei Biserici locale оmpărtăşea Euharistia unei alte Biserici locale, de pildă cu ocazia unei călătorii, el atesta astfel că recunoaşte această Biserică, ca fiind identică cu a sa, şi deci şi cu Biserica universală. [3]   De aceea, chemarea ortodoxă de azi, aceeaşi ca оntotdeauna, este universală, vizвnd unitatea euharistică primară. Rugăciunea lui Hristos „ca toţi să fie una după cum Tu, Părinte, оntru mine şi eu оntru tine”(Ioan 17,21) este interpretată de Sfвntul Chiril al Alexandriei tocmai ca această unitate euharistică. După cum Hristos nu poate fi Оmpărţit la modul real („Cel ce se оmparte şi nu se desparte”), оmpărtăşirea cu El ne aduce оn unitatea Trupului Eclesial. [4] Soluţia adevăratei unităţi, a adevăratei „globalizări” a existenţei umane este

[2] Idem, Morala specială, curs manuscris, Arad 2000, p. 7-9 [3] Pr. Placide Desseille, Nostalgia Ortodoxiei, Editura Anastasia, Bucureşti 1995, p.256-258 [4] Sfвntul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Editura Institului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 2000, p. 1057-1060

unirea persoanelor оn Trupul Bisericii, dar cu păstrarea specificului fiecărei existenţe, fie el de neam, familie sau personal. Nici separaţie individualistă, nici dictatură tehno-economică sau de altă natură, chemarea ortodoxă afirmă posibilitatea unităţii doar оn iubirea lui Hristos, după modelul intratrinitar. Şi cum iubirea exclude orice condiţionare, atunci cвnd iubeşti nu cauţi defecte, nu impui comportamente şi atitudini, ci оl iubeşti pe celălalt aşa cum este el, cu toate particularităţile lui, tot aşa, unirea оn iubirea lui Hristos, printr-o morală euharistică şi o viaţă оn Acesta pe coordonata teandrică, nu se poate realiza decвt primindu-ne unii pe alţii ca neamuri, cu  particularităţile etnice, spirituale şi culturale ale fiecăruia. „Primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu”(Romani 15,7). Acceptarea celuilalt ca neam, limbă şi cultură, este astfel poruncă dumnezeiască. Anularea graniţelor şi diferenţelor de orice natură, nu a fost Voia lui Dumnezeu niciodată, şi nici nu va fi vreodată, existenţa omenirii ipostaziată оn neamuri fiind plăcută de Dumnezeu şi voită pвnă la sfвrşit. Cartea Apocalipsei mărturiseşte despre existenţa оn veci a neamurilor, оn Noul Ierusalim, cetatea sfвntă оn care acestea vor umbla оn lumina dumnezeiască şi vor aduce оn ea slava şi cinstea lor (Apocalipsa 21, 24-26), оmpărtăşindu-se din frunzele pomului vieţii, spre „tămăduirea lor”(Apocalipsa 22,2).         IV.2. Euharistie, Biserică  şi  misiune оn lumea globală                 „Căutaţi mai оntвi Оmpărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea (celelalte lucruri) se vor adăuga vouă”(Matei 6,33).Hristos a lăsat оn această frază esenţa vieţuirii, paradigma existenţială care poate aduce atвt viaţa veşnică, cвt şi plinătatea vieţii оn trup.Căutarea Оmpărăţiei, cererea stăruitoare a ei de la Tatăl („Vie оmpărăţia Ta”), trebuie să constituie pentru om centralitatea vieţii, tradusă prin căutarea şi cererea venirii Sfвntului Duh. Оmpărăţia, cerul nou şi noul pămвnt, sunt cerul şi pămвntul оnnoite оntru Hristos, pătrunse de harul Duhului Sfвnt, care este viaţă pură, eliberată de moarte. [5] „Vie Оmpărăţia Ta” оnseamnă a pregăti, a anticipa оntoarcerea lui Hristos. Оnsă această Venire a doua e prezentă tainic оn fiecare Euharistie, orice om putвnd să guste anticipat din plinătatea ei,оn Sfвnta Оmpărtăşanie.  Оn Оmpărăţia Sfвntului Duh, poruncile lui Hristos, care se reduc de fapt la una singură, iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de sine оnsuşi, apar drept căi ale responsabilităţii şi ale comuniunii. Revoluţia Оmpărăţiei constă оn aceea că nimic nu este superior persoanei şi comuniunii persoanei. Dreptate, adevăr, frumuseţe, оncetează de a mai fi legi, pentru a deveni energii vitale, participare a noastră, prin umanitatea lui Hristos, la energiile divine corespunzătoare. [6] Cărarea ce duce la Оmpărăţie este viaţa teandrică, practicarea virtuţii iubirii cu intensitate crescвndă. Оn societatea omenească Hristos l-a bătut pe potrivnic prin iubirea de oameni, oricвt оl lovea acesta cu ispita durerii, de aceea rămвnerea pe cărarea Оmpărăţiei оnseamnă rămвnerea оn iubire. Biruinţa lui Iisus prin omul оn care se ţinea ascuns, a făcut restabilirea firii omeneşti, punвnd-o pe cărarea către Оmpărăţia lui Dumnezeu, pe care a deschis-o, vestind оnvierea şi dăruind mвntuirea. [7] Cărarea Оmpărăţiei este cărarea moralei eclesiale, euharistice, care оl păstrează pe om оn postura de „rege, preot şi profet”. Unificвndu-se pe sine şi lumea, omul primeşte оn euharistie posibilitatea de a umple golul existenţial dintre creat şi necreat, posibilitatea de a-şi exercita vocaţia de sacerdot al creaţiei, spiritualizвnd-o. Preoţia universală este redată omului оn Hristos, acesta avвnd nu numai posibilitatea, dar şi datoria оnţeleasă ca destin, chemare acceptată, vocaţie, de a liturghisi оn acelaşi timp existenţa sa şi existenţa lumii create. Omul are nevoie de lume pentru a trăi, a creşte şi a se dezvolta spiritual, dar şi lumea are nevoie de om şi aşteaptă să fie oferită de acesta lui Dumnezeu. Spaţiul eclesial, Biserica lui Hristos, devine locaşul

[5] Olivier Clement, Viaţa din inima morţii, Editura Pandora, Tвrgovişte 2001, p. 193-194 [6] Ibidem [7] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Оmpărăţiei, Episcopia Aradului 1995, p. 33

duhovnicesc оn care omul deprinde obişnuinţa vieţii euharistice ca mod existenţial, devenind preot şi оmpărat prin Sfвnta Liturghie, descoperind lumea transfigurată оn Hristos şi conlucrвnd, de acum оnainte, la prefacerea ei definitivă. Doar оn acest sens, libertatea existenţei sub orice formă de organizare exterioară, devine reală. Fie că e vorba de enclavă autonomă, de stat naţional, de federaţie multistatală, sau de lume оn globalitatea ei iminentă, modul euharistic de percepere, asumare şi trăire a lumii şi vieţii, concretizat оn modul teandric fundamentat liturgic-eclesial, este singurul care situează omul, ca persoană şi comuniune de persoane, оn afara oricăror condiţionări istorice, politice, economice, sociale, sau de orice altă natură. Privită оn această perspectivă, globalizarea nu este decвt o altă etapă istorică, poate mai constrвngătoare decвt altele, оnsă dacă оn cunoaşterea lumii şi universului, оn asumarea cu responsabilitate a transformării acestora, omul оşi „lucrează” partea sa, el nu va avea de făcut altceva decвt să trăiască plenar, deplin, marea Euharistie cosmică:

 „ Ale Tale dintru ale Tale, Ţie  оţi aducem de toate şi pentru toate.”Оn  оnţelegerea  şi asumarea acestui mod de a privi  lucrurile, Biserica Ortodoxă, ca instituţie

divino-umană, are o misiune cu totul deosebită, atвt faţă de Bisericile surori şi faţă de celelalte instituţii religioase, dar оn mod deosebit faţă de mijloacele sale proprii de acţiune concretă, pe care le-a folosit оn trecut. Chiar dacă scopul ei rămвne acelaşi, conducerea credincioşilor spre Mвntuirea prin Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trebuie ca mijloacele şi metodele de  activitate misionară să sufere anumite schimbări. Pe de o parte, acestea trebuie să redobвndească  forţa misionară  autentică şi specifică ortodoxiei, forţă ce vine din duhul Tradiţiei sale, renunţвndu-se la o anume prezenţă şi mărturie convenţională şi oficializată, la care a fost adusă forţat Biserica sub anii de „aur” ai secularizării оncepute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi terminată  de regimurile comuniste,  prin statutul de religie majoritară, „de stat”. Iar pe de altă parte, aceste mijloace şi metode misionare şi de dialog trebuiesc adecvate realităţilor socio-umane ale mileniului III creştin. Există voci autorizate şi competente din interiorul ortodoxiei, care afirmă că perspectiva eshatologică vie şi universală adusă lumii ca ofertă de către Biserica Ortodoxă nu va putea fi valorizată complet  decвt оn măsura оn care va fi promovată оn mod autocritic  şi cu pocăinţă. [8]      

Globalizarea reprezintă pentru Ortodoxie o nouă şi extrem de violentă provocare, iar ritmul alert al evoluţiei acestui fenomen pune pe agenda de lucru a Bisericii Ortodoxe cвteva teme concrete ce necesită realizări la modul imperativ, ca:

- -         trecerea de la o figură eclesială  оnchisă, ierarhică, autoritară şi refractară la una concentrică şi participativă, deschisă atвt pe verticală cвt şi pe orizontala societăţii.

- -         redimensionarea pastorală şi teritorială a episcopatului şi eliminarea structurilor birocratice intermediare оntre episcopi şi mireni. [9]

- -         revitalizarea euharistică  şi  activarea comunitară  a  parohiilor.- -         intrarea monahismului  оn ordine spirituală şi culturală prin introducerea unui program

formativ complex pentru novici (ascetic, teologic, ritual dar şi umanist)- -         activarea laicilor оn viaţa Bisericii prin structuri parteneriale, cu o atenţie specială

acordată intelectualilor şi problemelor lor. [10] - -         formularea unei concepţii sociale şi demararea unor programe formative şi  sociale

viabile- -         şi nu оn ultimul rвnd, modernizarea şi restructurarea fundamentală a оnvăţămвntu-lui

superior teologic (care, la treisprezece ani de la aşa-zisa dispariţie a comunis-mului, este dezvoltat inflaţionar, pseudo-academic, оn evidentă criză morală dar şi intelectuală, fixat оn clişee sterile şi anacronice) pe baza unei concepţii clare şi dinamice despre relaţia dintre tradiţie şi modernitate, mistică şi politică, despre ortodoxie şi creştinismul integral, cu

[8] Georgios  Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, traducere de pr.prof.dr.V.Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p.188

[9] arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., G.Marani, Gвndirea socială a Bisericii, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.564 [10] Ibidem

aplicare imediată la Biserică şi locul ei оn societatea informaţională şi globală [11] , care nu mai este demult un concept, ci o realitate оn devenire. 

 

IV.Globalizare  şi  Ortodoxie 

IV.1. Modul teandric şi universalitatea chemării ortodoxe 

              Am arătat оn capitolul I că sensul şi finalitatea existenţei umane sunt hristocentrice, adică viaţa trebuie trăită оn perspectiva оnvierii. De la Оnvierea Domnului şi Cincizecime, Оmpărăţia lui Dumnezeu este potenţialitate, la оndemвna fiecărui om, actualizarea ei făcвndu-se pe coordonata teandrismului, aşa cum оl оnţelege ortodoxia. Modul divino-uman de existenţă, făcut posibil prin Оntruparea lui Hristos, care suprimă toate distanţele оntre dumnezeiesc şi omenesc, este viaţa trăită ca dar al lui Dumnezeu, оn care toate acţiunile, faptele, trăirile, sentimentele, se raportează la singurul criteriu real, adevărat: persoana divino-umană a Mвntuitorului. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decвt prin Mine” (Ioan 14,6).Pe acest adevăr se fundamentează оntreaga viaţă a Bisericii, trăită de fiecare credincios оn parte, mădular al acesteia, ca viaţă оn Hristos,оn care lumea se lucrează, se gвndeşte, se iubeşte aşa precum Dumnezeu o gоndeşte, o lucrează şi o iubeşte. Оn modul teandric de existenţă, viaţa cu toate amănuntele ei este integrată metabolismului divino-uman al Persoanei şi lucrării lui Hristos. Omul participă la rezidirea  lumii şi a sa, оn toate aspectele vieţii sale religios-morale fiind prezente două realităţi, două voinţe şi două naturi, cea dumnezeiască şi cea omenească,ce se asociază şi conlucrează, edificвnd omul.Dumnezeu rezideşte astfel omul şi lumea nu doar din afara, ci mai ales din interiorul lor. [1] Viaţa оn Hristos este Viaţa prin excelenţă. Оn cadrul ei planurile de existenţă nu se separă ci se оntrepătrund. Cunoaşterea morală, la care omul poate ajunge printr-o experienţă eclesială personală, prin integrarea sa liturgică, este cea care va da măsura acestei vieţi autentice, оn care toate aspectele se subordonează ţelului hristocentric al realizării Оmpărăţiei lăuntrice. Astfel, nu mai vorbim de viaţă biologică, viaţă psiho-somatică, viaţă de familie, viaţă sexuală, viaţă profesională, viaţă culturală, viaţă socială, etc., ci vorbim de aspectele mai sus amintite doar ca laturi normale şi valorizate corespunzător ale vieţii integrale trăite pe coordonata teandrismului. Оn acest context, viaţa religios-morală nu va fi asimilată „mersului la Biserică” duminica şi оn sărbători şi milosteniei practicate la poarta acesteia, cum, din nefericire, se оntвmplă tot mai des оn degenerările comportamentale formalist-pietiste ale оnţelegerii actuale a credinţei, ci trăirea religios-morală se va manifesta şi sub forma de mai sus, dar ca rezultat firesc al transformării interioare hristocentrice. Modul existenţial teandric este singurul оn măsură să ridice omul din căderea din starea de „har peste har” оn care l-a aşezat Hristos. Căderea оn păcat după primirea Sfвntului Botez este la fel de profund ontologică, ca şi căderea lui Adam, iar ridicarea din păcat nu se poate face decвt tot cu harul lui Dumnezeu, primit оn chip liturgic-sacramental prin Sfintele Taine. Iar primirea harului Sfintelor Taine e condiţionată doar de prezenţa activă, cu toată fiinţa, la momentul şi locul săvвrşirii acestora, adică de faptul de a supune voinţa noastră Voinţei lui Dumnezeu şi de a-L accepta ca Părinte Atotputernic şi Bun, căruia să-i оncredinţăm оn totalitate viaţa noastră. Doar оn spaţiul liturgic al Sfintelor Taine, fundamentată pe darurile

[11] Ibidem [1] Pr.Lect.drd.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an III, partea I, Arad 2001, p. 16

acestora, viaţa morală este restauratoare, salvвndu-ne din tragismul morţii. Оn perspectivă ortodoxă, viaţa morală la nivelul comunităţii оnseamnă morala Bisericii, comunitatea оnsemnвnd оn Biserică adunare euharistică. Formвndu-se оn jurul Sfвntului Potir, Biserica devine comunitatea divino-umană a celor care primind Sfвnta Оmpărtăşanie fac experienţa sensibilă a mвntuirii, trăind la modul prezent оn Оmpărăţie. Dinamica pocăinţă-euharistie, оn care pocăinţa face experienţa smereniei prin recunoaşterea stării căzute, iar euharistia transfigurează existenţa omului reaşezвndu-l оn starea de preot şi оmpărat al lumii, care o liturghiseşte pe aceasta aducвndu-o lui Dumnezeu оmpreună cu toată viaţa sa, face ca omul să trăiască o desăvвrşire morală accelerată, cu atвt mai mult cu cвt dinamica euharistică este mai accelerată. Astfel, desăvвrşirea morală devine rod al Euharistiei, morala comunitară eclesială fiind o morală euharistică. Trăind оn această morală, omul оşi va percepe toate aspectele particulare ale existenţei ca profesiune, familie, tehnologie, cultură, necesităţi materiale şi biologice, ca fiind situate оn relaţia sa euharistică cu Dumnezeu. Astfel, оn Euharistia eclesială, omul, lumea şi istoria оşi găsesc adevărata lor identitate, descoperindu-se a fi оn natura lor intimă, „logos” al lui Dumnezeu, dar şi loc al Оmpărăţiei Binecuvвntate a Sfintei Treimi. Оn acest mod oamenii pot percepe şi оntrebuinţa euharistic lumea, creвnd prin dimensiunea cosmologică a moralei (euharistice) eclesiale , un mod de coexistenţă socială, un mod de „оntrebuinţare-raportare” la valorile materiale ale lumii, o civilizaţie ca atitudine universală de viaţă, оn care pot să-şi găsească expresie оn mod egal un domeniu sau altul [2] , geopolitic, tehnoeconomic, social, etc. Numai оn acest context globalizarea poate să refacă o unitate de expresie,şi numai оn această perspectivă poate avea valoare spre sensul final al existenţei umane. Chemarea ortodoxă de azi e chemarea lui Hristos, şi prin aceasta e universală. Biserica veche nu cunoştea termeni ca „intercomuniune” şi „ospitalitate euharistică”, vehiculaţi de ecumenismul actual, ea cunoştea doar cuminecarea, euharistia, sau respingerea ei. Оn gвndirea creştină primară, dacă un membru al unei Biserici locale оmpărtăşea Euharistia unei alte Biserici locale, de pildă cu ocazia unei călătorii, el atesta astfel că recunoaşte această Biserică, ca fiind identică cu a sa, şi deci şi cu Biserica universală. [3]   De aceea, chemarea ortodoxă de azi, aceeaşi ca оntotdeauna, este universală, vizвnd unitatea euharistică primară. Rugăciunea lui Hristos „ca toţi să fie una după cum Tu, Părinte, оntru mine şi eu оntru tine”(Ioan 17,21) este interpretată de Sfвntul Chiril al Alexandriei tocmai ca această unitate euharistică. După cum Hristos nu poate fi Оmpărţit la modul real („Cel ce se оmparte şi nu se desparte”), оmpărtăşirea cu El ne aduce оn unitatea Trupului Eclesial. [4] Soluţia adevăratei unităţi, a adevăratei „globalizări” a existenţei umane este unirea persoanelor оn Trupul Bisericii, dar cu păstrarea specificului fiecărei existenţe, fie el de neam, familie sau personal. Nici separaţie individualistă, nici dictatură tehno-economică sau de altă natură, chemarea ortodoxă afirmă posibilitatea unităţii doar оn iubirea lui Hristos, după modelul intratrinitar. Şi cum iubirea exclude orice condiţionare, atunci cвnd iubeşti nu cauţi defecte, nu impui comportamente şi atitudini, ci оl iubeşti pe celălalt aşa cum este el, cu toate particularităţile lui, tot aşa, unirea оn iubirea lui Hristos, printr-o morală euharistică şi o viaţă оn Acesta pe coordonata teandrică, nu se poate realiza decвt primindu-ne unii pe alţii ca neamuri, cu  particularităţile etnice, spirituale şi culturale ale fiecăruia. „Primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu”(Romani 15,7). Acceptarea celuilalt ca neam, limbă şi cultură, este astfel poruncă dumnezeiască. Anularea graniţelor şi diferenţelor de

[2] Idem, Morala specială, curs manuscris, Arad 2000, p. 7-9 [3] Pr. Placide Desseille, Nostalgia Ortodoxiei, Editura Anastasia, Bucureşti 1995, p.256-258 [4] Sfвntul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Editura Institului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 2000, p. 1057-1060

orice natură, nu a fost Voia lui Dumnezeu niciodată, şi nici nu va fi vreodată, existenţa omenirii ipostaziată оn neamuri fiind plăcută de Dumnezeu şi voită pвnă la sfвrşit. Cartea Apocalipsei mărturiseşte despre existenţa оn veci a neamurilor, оn Noul Ierusalim, cetatea sfвntă оn care acestea vor umbla оn lumina dumnezeiască şi vor aduce оn ea slava şi cinstea lor (Apocalipsa 21, 24-26), оmpărtăşindu-se din frunzele pomului vieţii, spre „tămăduirea lor”(Apocalipsa 22,2).        IV.2. Euharistie, Biserică  şi  misiune оn lumea globală                 „Căutaţi mai оntвi Оmpărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea (celelalte lucruri) se vor adăuga vouă”(Matei 6,33).Hristos a lăsat оn această frază esenţa vieţuirii, paradigma existenţială care poate aduce atвt viaţa veşnică, cвt şi plinătatea vieţii оn trup.Căutarea Оmpărăţiei, cererea stăruitoare a ei de la Tatăl („Vie оmpărăţia Ta”), trebuie să constituie pentru om centralitatea vieţii, tradusă prin căutarea şi cererea venirii Sfвntului Duh. Оmpărăţia, cerul nou şi noul pămвnt, sunt cerul şi pămвntul оnnoite оntru Hristos, pătrunse de harul Duhului Sfвnt, care este viaţă pură, eliberată de moarte. [5] „Vie Оmpărăţia Ta” оnseamnă a pregăti, a anticipa оntoarcerea lui Hristos. Оnsă această Venire a doua e prezentă tainic оn fiecare Euharistie, orice om putвnd să guste anticipat din plinătatea ei,оn Sfвnta Оmpărtăşanie.  Оn Оmpărăţia Sfвntului Duh, poruncile lui Hristos, care se reduc de fapt la una singură, iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de sine оnsuşi, apar drept căi ale responsabilităţii şi ale comuniunii. Revoluţia Оmpărăţiei constă оn aceea că nimic nu este superior persoanei şi comuniunii persoanei. Dreptate, adevăr, frumuseţe, оncetează de a mai fi legi, pentru a deveni energii vitale, participare a noastră, prin umanitatea lui Hristos, la energiile divine corespunzătoare. [6] Cărarea ce duce la Оmpărăţie este viaţa teandrică, practicarea virtuţii iubirii cu intensitate crescвndă. Оn societatea omenească Hristos l-a bătut pe potrivnic prin iubirea de oameni, oricвt оl lovea acesta cu ispita durerii, de aceea rămвnerea pe cărarea Оmpărăţiei оnseamnă rămвnerea оn iubire. Biruinţa lui Iisus prin omul оn care se ţinea ascuns, a făcut restabilirea firii omeneşti, punвnd-o pe cărarea către Оmpărăţia lui Dumnezeu, pe care a deschis-o, vestind оnvierea şi dăruind mвntuirea. [7] Cărarea Оmpărăţiei este cărarea moralei eclesiale, euharistice, care оl păstrează pe om оn postura de „rege, preot şi profet”. Unificвndu-se pe sine şi lumea, omul primeşte оn euharistie posibilitatea de a umple golul existenţial dintre creat şi necreat, posibilitatea de a-şi exercita vocaţia de sacerdot al creaţiei, spiritualizвnd-o. Preoţia universală este redată omului оn Hristos, acesta avвnd nu numai posibilitatea, dar şi datoria оnţeleasă ca destin, chemare acceptată, vocaţie, de a liturghisi оn acelaşi timp existenţa sa şi existenţa lumii create. Omul are nevoie de lume pentru a trăi, a creşte şi a se dezvolta spiritual, dar şi lumea are nevoie de om şi aşteaptă să fie oferită de acesta lui Dumnezeu. Spaţiul eclesial, Biserica lui Hristos, devine locaşul duhovnicesc оn care omul deprinde obişnuinţa vieţii euharistice ca mod existenţial, devenind preot şi оmpărat prin Sfвnta Liturghie, descoperind lumea transfigurată оn Hristos şi conlucrвnd, de acum оnainte, la prefacerea ei definitivă. Doar оn acest sens, libertatea existenţei sub orice formă de organizare exterioară, devine reală. Fie că e vorba de enclavă autonomă, de stat naţional, de federaţie multistatală, sau de lume оn globalitatea ei iminentă, modul euharistic de percepere, asumare şi trăire a lumii şi vieţii, concretizat оn modul teandric fundamentat liturgic-eclesial, este singurul care situează omul, ca persoană şi comuniune de persoane, оn afara oricăror condiţionări istorice, politice, economice, sociale, sau de orice altă natură. Privită оn această perspectivă, globalizarea nu este decвt o altă etapă istorică, poate mai constrвngătoare decвt altele, оnsă dacă оn cunoaşterea lumii şi universului, оn asumarea cu responsabilitate a transformării acestora, omul оşi „lucrează” partea sa, el nu va avea de făcut altceva decвt să trăiască plenar, deplin, marea Euharistie cosmică:

 „ Ale Tale dintru ale Tale, Ţie  оţi aducem de toate şi pentru toate.”

[5] Olivier Clement, Viaţa din inima morţii, Editura Pandora, Tвrgovişte 2001, p. 193-194 [6] Ibidem [7] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Оmpărăţiei, Episcopia Aradului 1995, p. 33

Оn  оnţelegerea  şi asumarea acestui mod de a privi  lucrurile, Biserica Ortodoxă, ca instituţie divino-umană, are o misiune cu totul deosebită, atвt faţă de Bisericile surori şi faţă de celelalte instituţii religioase, dar оn mod deosebit faţă de mijloacele sale proprii de acţiune concretă, pe care le-a folosit оn trecut. Chiar dacă scopul ei rămвne acelaşi, conducerea credincioşilor spre Mвntuirea prin Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trebuie ca mijloacele şi metodele de  activitate misionară să sufere anumite schimbări. Pe de o parte, acestea trebuie să redobвndească  forţa misionară  autentică şi specifică ortodoxiei, forţă ce vine din duhul Tradiţiei sale, renunţвndu-se la o anume prezenţă şi mărturie convenţională şi oficializată, la care a fost adusă forţat Biserica sub anii de „aur” ai secularizării оncepute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi terminată  de regimurile comuniste,  prin statutul de religie majoritară, „de stat”. Iar pe de altă parte, aceste mijloace şi metode misionare şi de dialog trebuiesc adecvate realităţilor socio-umane ale mileniului III creştin. Există voci autorizate şi competente din interiorul ortodoxiei, care afirmă că perspectiva eshatologică vie şi universală adusă lumii ca ofertă de către Biserica Ortodoxă nu va putea fi valorizată complet  decвt оn măsura оn care va fi promovată оn mod autocritic  şi cu pocăinţă. [8]      

Globalizarea reprezintă pentru Ortodoxie o nouă şi extrem de violentă provocare, iar ritmul alert al evoluţiei acestui fenomen pune pe agenda de lucru a Bisericii Ortodoxe cвteva teme concrete ce necesită realizări la modul imperativ, ca:

- -         trecerea de la o figură eclesială  оnchisă, ierarhică, autoritară şi refractară la una concentrică şi participativă, deschisă atвt pe verticală cвt şi pe orizontala societăţii.

- -         redimensionarea pastorală şi teritorială a episcopatului şi eliminarea structurilor birocratice intermediare оntre episcopi şi mireni. [9]

- -         revitalizarea euharistică  şi  activarea comunitară  a  parohiilor.- -         intrarea monahismului  оn ordine spirituală şi culturală prin introducerea unui program

formativ complex pentru novici (ascetic, teologic, ritual dar şi umanist)- -         activarea laicilor оn viaţa Bisericii prin structuri parteneriale, cu o atenţie specială

acordată intelectualilor şi problemelor lor. [10] - -         formularea unei concepţii sociale şi demararea unor programe formative şi  sociale

viabile- -         şi nu оn ultimul rвnd, modernizarea şi restructurarea fundamentală a оnvăţămвntu-lui

superior teologic (care, la treisprezece ani de la aşa-zisa dispariţie a comunis-mului, este dezvoltat inflaţionar, pseudo-academic, оn evidentă criză morală dar şi intelectuală, fixat оn clişee sterile şi anacronice) pe baza unei concepţii clare şi dinamice despre relaţia dintre tradiţie şi modernitate, mistică şi politică, despre ortodoxie şi creştinismul integral, cu aplicare imediată la Biserică şi locul ei оn societatea informaţională şi globală [11] , care nu mai este demult un concept, ci o realitate оn devenire. 

  

[8] Georgios  Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, traducere de pr.prof.dr.V.Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p.188

[9] arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., G.Marani, Gвndirea socială a Bisericii, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.564 [10] Ibidem [11] Ibidem

C O N C L U Z I I 

Secolul XXI a debutat sub auspiciile „profetice” ale afirmaţiei lui Andre Malraux, cum că acesta „va fi religios sau nu va fi deloc”.Occidentul s-a grăbit să se replieze, oferind ca alternativă o religiozitate formală, o conformare exterioară la diferitele coduri etice ale multitudinilor de religii actuale, vrвnd să arate, triumfător, superioritatea unei civilizaţii care a asimilat şi dezvoltat şi latura religioasă a umanului, оnsă doar оn mod tolerant, ca pe o anexă, un apendice de care omul, оn anumite situaţii se poate dispensa fără ca funcţiunile psiho-somatice să-i fie afectate. Оn perspectivă ortodoxă, urmвnd Tradiţia şi manifestarea sa istorică, se poate afirma, cred, că „profeţia” preţioasă a lui Malraux este cel mult o puerilitate, o copilărie ridicată la rang de adвncă reflecţie filosofică. Şi asta pentru că оn ortodoxie fiecare secol, fiecare an, fiecare zi (aşa cum arată şi calendarul ortodox) este percepută ca un timp al sfinţeniei, menit să lase omului posibilitatea de a-şi „lucra” veşnicia. Astfel a fost religios şi primul mileniu, şi viaţa sub jugul otoman, şi viaţa din timpul războaielor, şi cea de sub cizma bolşevică, şi cea de sub secera şi ciocanul „de catifea” de după 1989, şi tot aşa va fi şi оn perspectiva integrării оn UE şi NATO şi оn finalitatea globalizării. Conştiinţa ortodoxă nu judecă lumea оn termeni de apartenenţă economică, politică sau militară, nici оn termeni de globalizare informaţională, comunicaţională sau profesională, nu оnţelege religia şi viaţa religios-morală ca pe o sumă de acte оmplinite corect şi formal, individuale sau colective, duminicale sau pascale. Conştiinţa ortodoxă integrează totul vieţii teandrice, оn care Euharistia are rolul central, şi din această perspectivă, orice timp de după Cincizecime a fost unul euharistic. Hristos este acelaşi оn toate timpurile şi locurile, şi aşa va fi оn veci. Aşa că graba „politică” de a se conforma „vizionarului” Malraux оn ce priveşte atitudinea faţă de aspectul religios al vieţii, a tuturor cercurilor şi centrelor de putere din lume, nu face decвt să confirme autonomizarea conştiinţei globale оn raport cu Dumnezeu, mutarea definitivă оn conştiinţele personale a centrului de atracţie şi raportare de la Dumnezeu la om. Iar de aici la demon nu mai e decвt un pas.

De la crearea omului, acesta a fost mereu ţinta atacurilor potrivnicului. Reuşind să-l scoată din grădina Edenului, l-a dus la desfrвnarea colectivă pedepsită prin potop. Оnsă umanitatea a continuat să se „edifice” оn mвndria de sorginte luciferică la Turnul Babel, ce a avut ca rezultat оmprăştierea neamurilor şi amestecarea limbilor, practic оmpărţirea lumii оn etnii cu caracteristici specifice, destinate să conlucreze, fiecare aducвnd specificitatea sa la realizarea unităţii. De atunci şi pвnă la evenimentele Оntrupării, Răstignirii, Morţii, Оnvierii şi Оnălţării Fiului lui Dumnezeu, completate de cel al Rusaliilor ca moment distinct al оntemeierii Bisericii, deci şi al modului eclesial de existenţă (ca morală), omenirea a căutat refacerea unităţii antebabilonice, sub diferite forme, toate avвnd оnsă caracteristica uitării adevăratului Dumnezeu. Imperiile antichităţii, apoi cele ale Evului Mediu de pвnă la Schisma din 1054, au fost modele nereuşite de globalizare. După Marea Schismă, omenirea s-a scindat оn două direcţii existenţiale, Răsăritul rămвnвnd оntr-o percepţie teonomă a lumii şi vieţii, dar incapabil (datorită condiţionărilor economico-politice exterioare) să-şi depă-şească problemele materiale şi sociale interne, iar Apusul dezvoltвnd de-a lungul secolelor o cultură a omului, ajunsă dezumanizată оn secolul XX, „trвmbiţвnd” victorios existenţa, la оnceputul mileniului III, a omului eficient care trăieşte exclusiv pentru producţie şi consum. Modelele internaţionaliste sub forma capitalismului şi imperiilor tehnico-financiare şi sub forma socialismului şi comunismului, au fost

experimentate ca posibilităţi de globalizare a lumii, timp de aproape două secole. Eşuarea comunismului era previzibilă, fiindcă presupu-nea anularea violentă a libertăţilor. Ca atare, puterea ocultă, materializată de-a lungul istoriei оn diferitele societăţi secrete, оncepвnd cu Templierii şi terminвnd cu masoneria zilelor noastre, cea care a regizat din umbră toată istoria politică şi economică a lumii, este astăzi оn pragul de a-şi realiza visul (pe care l-a deturnat de la sensul iniţial comunicat de Dumnezeu patriarhilor), acela de a stăpвni оntreaga lume.

Globalizarea vine astfel ca o ultimă etapă istorică, pregătită timp de două milenii şi făcută posibilă de uriaşa evoluţie tehnologică şi informaţională, concretizată оn existenţa lumii digitale de azi cu realizarea ei „supremă”- Internet-ul. Anularea libertăţilor tradiţionale, anularea oricărei morale creştine şi practicarea păcatului justificat ca normalitate psiho-somatică, impunerea unor false libertăţi şi ideologii ca şi exercitarea unui control strict, obţinut prin şantaje economico-financiare, vor fi caracteristicile amorale (observabile cu ochiul „creştin”), văzute ale lumii globale. Cea nevăzută va fi antihristică, sub forma anulării prezenţei Dumnezeului celui Viu, Hristos din conştiinţa umană, şi оnlocuirea lui cu antihristul.

Astfel, оn perspectivă ortodoxă, globalizarea nu e decвt o altă faţă a luptei milenare a potrivnicului, a războiului nevăzut de care vorbeşte оntreaga literatură patristică. Răspunsul ortodox este simplu: viaţa оn Hristos, modul teandric, ca existenţă ce face posibilă actualiza-rea veşniciei Оnvierii оn planul temporalităţii terestre, sub orice fel de condiţionări s-ar afla aceasta. Libertatea оn Hristos, singura adevărată, este libertatea pe care o dă morala euharistică, trăită оn chip liturgic-eclesial. Astfel, fie că e vorba de un imperiu mondial al tehno-finanţei, sau de existenţă digitalizată pвnă оn cele mai intime aspecte, nimic din toate acestea nu pot оngrădi libertatea оn Hristos, cвştigată prin viaţa оnţeleasă şi trăită ca euharistie. Indiferent de apăsarea mică sau mare a constrвngerilor de toate felurile, această viaţă este eliberatoare, iar răsplata ei de negrăit. Garanţia acestor adevăruri ne-o dă Оnsuşi Mвntuitorul: „Оn lume necazuri veţi avea din pricina mea, dar оndrăzniţi, eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33), iar confirmarea ne-o dă apostolul neamurilor: „Toate le pot оntru Hristos, Cel care mă оntăreşte.”(Filipeni 4,13)

Оn acest context, destinul, fie că e vorba de cel personal, familial, etnic sau naţional, va оnsemna pentru fiecare credincios оnţelegerea hristocentrismului său, a tensiunii interne a structurii sale intime către Hristos, pвnă la identificarea cu Acesta. Destinul omului creştin autentic, adică restaurat оn Hristos, este parcurgerea drumului de la Chipul lui Dumnezeu care străluceşte luminat de lumina Sfвntului Botez, la Asemănarea cu Acesta, dată de trăirea euharistică a fiecărei clipe de viaţă. Acest drum nu se poate parcurge decвt оn modul teandric de existenţă, aşa cum оl defineşte şi оl trăieşte ortodoxia, şi el reprezintă Cărarea Оmpărăţiei.

Bibliografie:  

 

I.Izvoare1. Biblia sau Sfвnta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne,

Bucureşti 1988.2. Nicolae CABASILA, Despre viaţa оn Hristos, traducere Pr.prof.Teodor Bodogae, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 1997.3. Sfвntul CHIRIL al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfвntului Ioan, traducere, introducere şi

note, Pr.prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 2000.

4. Sfвntul Ioan DAMASCHINUL, Dogmatica, traducere Pr.D.Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti 1993.

5. Sfвntul DIONISIE Areopagitul, Opere complete, traducere, introducere şi note Pr. prof.Dumitru Stăniloae, Editura Paideia, Bucureşti 1996.

6. Sfвntul ISAAC Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, traducere Pr.Prof.dr.Dumitru Stăniloae, Editura Bunavestire, Bacău 2001.

7. Sfвntul MAXIM Mărturisitorul, Ambigua, оn Părinţi şi Scriitori Bisericeşti volumul 80, traducere, introducere şi note Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 1983.

8. Idem, Răspunsuri către Talasie, оn Filocalia volumul 3, traducere, introducere şi note Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, Bucureşti 1994.

9. Sfвntul NICODIM Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Bunavestire, Bacău 1999.

 

II.Lucrări de specialitate  

1. BAKONSKY , Teodor, Puterea schismei, un portret al creştinismului european, Editura Anastasia, Bucureşti 2001.

2.BAŞTOVOI, ierodiacon Savatie, Оntre Freud şi Hristos, Editura Marineasa, Timişoara 2002. 3. Idem, Оn căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timişoara 2002.4. BEHR, Edward, O Americă оnfricoşătoare, traducere din franceză de Doina Jela- Despois,

Editura Humanitas, Bucureşti 1999.5.BERDIAEV,Nicolae, Sensul istoriei, traducere de Radu Părpăuţă, Editura Polirom, Iaşi 1996.6.BOCA, ieromonah Arsenie, Cărarea Оmpărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romвne a

Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Arad 1995. 7.BOHM, David, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, traducere, introducere şi note de Horia Roman

Patapievici şi S. Părăoanu, Editura Humanitas, Bucureşti 1995. 8.CRAINIC, Nichifor Puncte cardinale оn haos, Editura Timpul, Iaşi 1996.9.CLEMENT, Olivier Viaţa din inima morţii, traducere de Claudiu Soare Editura Pandora,

Tвrgovişte 200110.CODRESCU, Răzvan, Spiritul dreptei, Editura Anastasia, Bucureşti 1997. 11.DEM, Marc, Anticrist, traducere de Nicolae Constantinescu, Editura Domino, Tвrgovişte

1997. 12.DESEILLE, pr.Placide Nostalgia Ortodoxiei, traducere de Dora Mezdrea, Editura Anastasia,

Bucureşti 1995.13.ELIADE, Mircea, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992.14.Idem, Sacrul şi profanul, Editura Humanitas, Bucureşti 1992.

15.EVDOKIMOV, Paul, Ortodoxia, traducere dr.Irineu Ioan Popa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 1996.

16.ICĂ, arhid.conf.dr.Ioan I. jr., Georgio Marani, Gвndirea socială a Bisericii, Editura Deisis, Sibiu, 2002

17.JACQ, Christian, Francmasoneria, istorie şi iniţiere, traducere de Silvia Turza, Editura Venus-Schei, Braşov 1994.

18.KOVALEVSKY, Jean, Taina originilor, traducere de Dora Mezdrea, Editura Anastasia, Bucureşti 1996.

19.LOSSKY, Vladimir, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, traducere pr.prof.dr. Vasile Răducă, Editura Anastasia, Bucureşti 1993.

20.MAKARIOS Simonopetritul, Triodul explicat, mistagogia timpului liturgic, traducere de diac.Ioan I.Ică jr., Editura Deisis 2000.

21.MANTZARIDIS, Georgios, Globalizare şi Universalitate, Himeră şi Adevăr, traducere de pr.prof.dr.Vasile Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002

22.MOLDOVAN, pr.prof.dr.Ilie, Credinţa strămoşească оn faţa ofensivei antihristice sectare, Editura Pro-Vita, Valea Plopului Prahova 1998.

23.NELLAS, Panayotis, Omul,animal оndumnezeit, traducere diac.Ioan I.Ică jr., Editura Deisis, Sibiu 1994.

24.PAISIE, Cuviosul Aghiorвtul, Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan, traducere de ieroschimonah Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-vestiri”, Schitul Lacu, Sfвntul Munte Athos 2000.

25.PASCAL, monah Zosima, Sfвrşitul omului, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi 1998.26.PATAPIEVICI, Horia Roman, Politice, Editura Humanitas, Bucureşti 1996.27.Idem, Omul recent, Editura Humanitas, Bucureşti 2001.28.POPESCU, pr.prof.dr.Dumitru, Ortodoxie şi contemporaneitate, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Romвne, Bucureşti 1996.29.POPESCU, pr.prof.dr.Dumitru, diac.Doru Costache, Introducere оn dogmatica ortodoxă, Editura

Libra, Bucureşti 1997.30.POPESCU pr.prof.dr.Dumitru coordonator, Ştiinţă şi teologie, Editura XXI: Eonul dogmatic,

Bucureşti 2001.31.POPOVICI, arhimandritul Iustin, Omul şi Dumnezeul-om, introducere şi traducere Pr. Prof. dr. Ioan

Ică şi diac.Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu 1997.32.Protocoalele Оnţelepţilor Sionului, traducere de Ioan Moţa, editura Alma, Oradea 199733.ROSE, ieromonah Serafim, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul оnceputurilor, traducere

Constantin Făgeţan, Editura Sophia, Bucureşti 2001.34.Idem, Ortodoxia şi „religia” viitorului, Mănăstirea Slătioara, 1996.35.RUYER, Raymond, Gnoza de la Princeton, traducere de Gina Argintescu-Amza, Editura Nemira,

Bucureşti 1998.36.SEDE, Gerard & Sophie de, Ocultismul оn politică,traducere de Radu I.Petrescu, Editura Nemira,

Bucureşti 1996.37.SGRECCIA, Elio, Victor Tambone, Manual de Bioetică, traducere de Gilda Levescu,

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 2001.38.STĂNILOAE, pr.prof.dr.Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Omniscop,

Craiova 1993.39.Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Romвne, Bucureşti 1997.40.Idem, Trăirea lui Dumnezeu оn ortodoxie, Editura Dacia, Cluj-Napoca 2000.41.TENACE, Michelina, Anticristul, traducere Christian Tămaş, Editura Ars Longa, Iaşi 1997.42.Tinereţe, ideal,Biserică, editura Agaton, Făgăraş 200243.VASILESCU, pr.prof.dr.Emilian, Istoria religiilor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti

1998.44.VLACHOS, mitropolitul Hierotheos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, traducere de Constantin Făgeţan,

Editura Sophia, Bucureşti 2000.45.Idem, Psihoterapia ortodoxă, Editura Оnvierea, Timişoara 1998.46.VLAD, Mircea, Apocalipsa 13, sfвrşitul libertăţii umane, Editura Axioma, Bucureşti 1999.47.VLAD, pr.lect.drd.Vasile, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, Arad 2000-2002.48.YANNARAS, Christos, Abecedar al credinţei, traducere pr.prof.dr.Constantin Coman, Editura

Bizantină, Bucureşti 1996.49.Idem, Ortodoxie şi occident, Editura Bizantină, Bucureşti 1995.

 

III.Articole şi studii 

1.BAŞTOVOI, monah Savatie, Adio Uniune Sovietică,bun оntвlnişul Uniune Europeană, оn „Eklessia” anul III (2001) nr.14., p.12 -14

2.BĂDULESCU, pr.Dan, Despre New Age, o pseudo religie mondială, оn „Scara”,treapta VI, 2002, p.23-35

3.BEL, pr.conf.dr.Valer, Misiunea socială a Bisericii оn contextul globalizării, оn „Biserică şi multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, p.17-25

4.CODRESCU, Răzvan, Naţiunile şi bunul Dumnezeu, оn „Scara”,Treapta V,2000, p.255.CRISTIAN, Laura, Savant şi Sacerdot, оn „Planeta Internet”, anul III(1999), nr.27,p.356.DĂIANU, Daniel, Globalizarea оntre elogii şi respingere, оn „Dilema”, nr.462, 2002.

7.Declaraţia de presă a Sinodului Mitropolitan al Ardealului, mai 2002, la adresa de inter-net http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/revista/revrenasterea.php

8.DRĂGĂNESCU, acad.dr.ing.Mihai, Societatea informaţională şi a cunoaşterii.Vectorii societăţii cunoaşterii, la adresa http://www.racai.ro/dragam

9.DUMITRESCU, Radu, Atacul antihriştilor, оn „Sfarmă Piatră”, anul II (2001),Serie Nouă, nr.26, p.5-9

10 e-Europe оn devenire, comentariu la conferinţa Preşedintelui Comisiei Europene Romano Prodi la lansarea iniţiativei Europei electronice, оn „Planeta Internet” anul III(1999), nr.33, p.10-11

11.FRANCE, pr.Henry de, Puterea economică şi libertatea spirituală, articol preluat de „Ziua”, la 20 octombrie 2001.

12.HERESCU, Mihai, Mădălin Vlad, e-Business, evoluţie şi tendinţe, оn „PCWorld”, anul IX (2001), iunie 2001, p.73-78

13.HOFFMAN-Negulescu, Roland, Domnia politicului asupra sacrului, оn „Scara” anul III (1999), nr.4, p.35-38

14.Hotărвrea de Guvern nr.1440 din 2002, оn Monitorul Oficial 933 din 12.12.200215.ICĂ jr.,arhid.conf.dr.Ioan I.jr., Provocarea globalizării: mutaţia umanului, оn „Biserică şi

multiculturalitate оn Europa sfвrşitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, p.8-20

16.KURAEV, pr.Andrei, Ortodoxia pentru postmodernişti, traducere de ierodiacon Savatie Baştovoi, оn „Eklesia”, anul III (2001) nr.14, p.24-29

17.Masoneria, оn „Scara”, anul I (1997), nr.2, p.25-4018.MUNTEANU, Bogdan, Adevărul creştinismului, оn „Sfarmă Piatră”, anul III (2002) Serie Nouă,

nr.6, p.23-2619.MUNTEANU, Emanuela, New Age, sau cine nu vede hainele cele noi ale оmpăratului, оn „Scara”,

anul III (1999), nr.4, p. 61-6720.NICOLESCU,Costion, Războaiele şi pacea religiilor, оn „Scara”, anul III (1999), nr.4.21.NISTEA, pr.Iulian, Internet şi cyber-relaţie, la adresa www.nistea.com .22.PETRIŞOR, Marcel, Neamul şi Biserica. Pentru o comunitate de iubire, оn „Scara”, anul III

(1999), nr.4, p.35-4323.STUPARU, Florin, De neamul romвnesc şi alte neamuri, оn „Scara”, anul IV (2000), nr.5, p.18-2924.Idem, Revoluţie, naţionalism şi ruralitate.Momentul 1848 оn Principatele Romвne, оn „Scara”,

anul IV (2000), nr.5, p.39-5725.Dr.TERHECI, dr.Mircea, Drepturile omului оmpotriva umanităţii, оn „Sfarmă Piatră”, anul II

(2001), nr.25, p.3-526.VLAD, Mădălin, Călin Şişu, Cartelele inteligente ale viitorului, оn „PCWorld”, anul IX (2001)

iunie 2001, p.41-4927.VULCU, Codrin, e-moneda – cheia succesului, оn „Planeta Internet”,anul III (1999), nr.27, p.62-

65