evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala...

5
Universitatea Babeş Bolyai Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicãrii Specializarea : Administraţie Publicã Masterat: Administraţie Publicã, ID/IFR, An,I, Masterand: Dani Paula Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane) Organizaţiile sunt definite în dicţionarul limbii române ca: ,, Asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate.’’De-a lungul timpului organizaţiile au fost definite prin perspectiva unor abordari diferite. O astfel de perspectiva este susţinută de Williamson în anul 1975, acesta spune ca tranzacţiile de piată sunt mai eficiente, au costuri mai reduse dacă se realizează la nivelul unei organizaţii şi nu la nivel individual.O altă abordare este cea a scopului comun. Aceasta vede organizaţia ca fiind un efort al unor indivizi în vederea atingerii unor scopuri comune. (Parsons 1960) Cea mai acceptată categorie de definiţii este cea pe dimensiunea raţională a organizaţiilor. Teorii organizaţionale clasice Cei mai cunoscuţi teoreticieni ai Teoriei Organizaţionale Clasice sunt Frederick W. Taylor, Henri Fayol, Lindall F. Urwick, Luther Gulick, James Mooney, Max Weber. Toţi aceşti teoreticieni au fost uniţi de o idée comuna conform căreia, managementul organizaţional este o ştiinţă şi legi aplicabile uniform pot fi identificate şi pot ajuta la crearea unei organizaţii care să lucreze la eficienţă maximă.

Upload: paula-dani

Post on 28-Dec-2015

247 views

Category:

Documents


29 download

DESCRIPTION

Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

TRANSCRIPT

Page 1: Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

Universitatea Babeş Bolyai

Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicãrii

Specializarea : Administraţie Publicã

Masterat: Administraţie Publicã, ID/IFR, An,I,

Masterand: Dani Paula

Evoluţia studiului organizaţiilor

– teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

Organizaţiile sunt definite în dicţionarul limbii române ca: ,, Asocia ie de oameni cu țconcep ii sau preocupări comune, uni i conform unui regulament sau unui statut, în vederea ț țdepunerii unei activită i organizate.’’De-a lungul timpului organizaţiile au fost definite prin țperspectiva unor abordari diferite. O astfel de perspectiva este susţinută de Williamson în anul 1975, acesta spune ca tranzacţiile de piată sunt mai eficiente, au costuri mai reduse dacă se realizează la nivelul unei organizaţii şi nu la nivel individual.O altă abordare este cea a scopului comun. Aceasta vede organizaţia ca fiind un efort al unor indivizi în vederea atingerii unor scopuri comune. (Parsons 1960) Cea mai acceptată categorie de definiţii este cea pe dimensiunea raţională a organizaţiilor.

Teorii organizaţionale clasice

Cei mai cunoscuţi teoreticieni ai Teoriei Organizaţionale Clasice sunt Frederick W. Taylor, Henri Fayol, Lindall F. Urwick, Luther Gulick, James Mooney, Max Weber. Toţi aceşti teoreticieni au fost uniţi de o idée comuna conform căreia, managementul organizaţional este o ştiinţă şi legi aplicabile uniform pot fi identificate şi pot ajuta la crearea unei organizaţii care să lucreze la eficienţă maximă.

Principiile care stau la baza şcolii clasice sunt următoarele:

,,Organizaţiile există pentru a realize producţie şi obiective economice;

Există o singură cale pentru a organiza producţia şi aceasta poate fi găsită prin cercetare ştiinţifică;

Producţia poate fi maximizată prin specializare şi diviziune a muncii;

Page 2: Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

Oamenii şi organizaţiile acţionează în concordanţă cu principiile economice raţionale’’1

Unul dintre pionierii analizei manageriale Frederick Taylor urmărea creşterea productivităii prin o serie de acţiunii, acestea fiind: sistematizarea muncii; diviziunea muncii; găsirea ,, one best way”; măsurarea performanţelor; oferirea de stimuli sau sancţionarea.

Acesta recomanda o serie de practice pentru a fi utilizate în organizaţii. Din punctual de vedere al lui Taylor accentual este pus pe creşterea productivităţii şi mai puţin pe nevoile personalului. Mai mult, se încurajază depersonalizarea relaţiei dintre superior şi subordonat. Angajaţii vor fi motivaţi financiar daca maresc producţia sau în caz contrar vor fi sancţionaţi.

În aceea perioadă managerii aveau studii în domeniul tehnic, neexistând cursuri de administrare, comerţ sau finanţe.

Conceptul de management era universal aplicabil oricărui tip de organizaţie, spune Henri Fayol.

Max Weber aduce în teoriile sale conceptul de management, autoritate şi legitimitate, acesta se referă la un set de comenzi care trebuie executate de către un grup. Datorită faptului că civilizaţia a evoluat şi autoritatea a trecut prin diverse stadia, pornind de la autoritatea de tip tradiţional apoi carismatică şi in final legal raţională.

Weber este cel care a dezvoltat modelul birocratic ideal. Acesta presupune o reţea ierarhică unde deciziile sunt luate la nivelul superior. Specializarea, diviziunea muncii, fiecare angajat are sarcini precise şi specific.

În cadrul organizaţiei există un set de reguli scrise care vor conduce la impersonalitate, predictibilitate şi tratament egal. Activitatea bazându-se pe documente scrise (memoria organizaţiei). Modelul propus de Weber pare un mechanism , faţa de celelalte modele acesta vorbeşte de baza legal raţională a autorităţii.

Şcoala neoclasică

Reprezentanţi al şcolii neoclasice sunt: Chester Barnard, Herbert Simion, Richard Cyert şi James March.

Chester Bernard a creat o teorie conform căreia oamenii simt nevoia de a coopera în organizaţii.

Cyert şi March au încercat să pună accentual pe 3 concepte fundamentale. Cvasi-rezolvarea, înseamnă că fiecare department sau serviciu îşi rezolvă problemele la nivelul său. Eliminarea incetitudinii prin încheierea de contracte cu clauze şi rezolvarea problemelor.

1 .Suport de curs Teoriii Organizaţionale, Modului I, Lect. Univ. dr. Cristina Hinţea, pag. 16

Page 3: Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

Şcoala resurselor umane

Reprezentanţii al şcolii resurselor umane sunt: Elton Mayo, Abraham Maslow şi Douglas McGregor.

În aceste teorii se face referire atât la bunul mers al organizaţiei cât şi la încurajarea angajaţilor.

Teoreticienii consider că dacă angajatul este motivate atunci şi organizaţia va merge mai bine. Oamenii sunt la fel de importanţi sau chiar mai importanţi decât organizaţia.

,,Organizaţiile există pentru a servii nevoile omului. Organizaţiile şi oamenii au nevoie unii de alţi “ 2

,,Din punct de vedere istoric, teoreticienii organizaţiei au minimalizat, au ignorat sau au negat diferenţele dintre organizaţiile publice şi private: “de fapt, toate contribuţiile majore la domeniul teoriei organizaţiei au fost concepute în aşa fel încât săfie aplicabile pescarămare,latoatetipurilede organizaţii...distincţia dintre organizaţiile publice şi cele private a fost foarte puţin modificată... Organizaţiile publice, o categorie distinctă, au primit sporadic o atenţie spectaculoasă, cu implicaţia clară, potrivit căreia, caracterul lor distinct joacăun rol minor, în comparaţie cu alte influenţe””3,4

Între cele trei şcoli există diverse asemănări. Toate cele trei şcoli îşi atribuie un caracter universalist, acest lucru însemnând că teoriile se referă la toate tipuri le organizaţii fără a se ţine cont de domeniul în care activează. Teoriile se referă la partea internă a organizaţiei, neaducând în discuţie faptul că un proces extern poate influenta organizaţia şi poate contrazice teoriile enunţate. Fie ca vorbim de şcoala clasică, neoclasică sau resurse umane fiecare dintre acestea dezvoltă fie organizaţia formal fie pe cea informală. Toate cele trei şcoli prezintă teorii prescriptive.

Teoriile clasice se focalizează asupra organizaţiei şi asupra scopului principal care trebuie atins, fără a se ţine cont de personal. Teoriile neoclasice conturează nevoia comunicării pentru buna funcţionare a organizaţiei. Creierul organizaţiei este gândirea de grup a angajaţilor. Şcoala resurselor umane pune accentual pe angajaţi si pe motivarea acestora, unul dintre principii spunând că ,, Organizaţiile există pentru a servii nevoilor omului”.

Putem observa o trecere de la a satisface nevoiile organizaţiilor la o trecere spre satisfacerea nevoilor angajaţilor. În opinia mea, putem vorbi despre un proces de gândire evolutivã în studiul organizaţiilor. Acest lucru se datoreazã diverselor experimente (de ex. Studiile Hawthorne) efectuate, care au aratat specialiştilor cã accentul în cadrul organizaţiilor trebuie pus

2 . Suport de curs Teoriii Organizaţionale, Modului I, Lect. Univ. dr. Cristina Hinţea, pag 32

3 Tezã de doctorat, Aspecte relevante ale schimbãrii organizaţionale în sistemul public, doctorand Corina Georgiana LAZĂR

4 Rainey, H.G. 1997. Understanding & Managing public Organization, Second Edition, San Francisco: Jossey – Bass, p. 55

Page 4: Evoluţia studiului organizaţiilor – teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor umane)

pe oameni şi nu pe organizaţie în sine. Aceste experimente au schimbat complet perceptia, arãtând cã oamenii mulţumiţi pot ajuta organizaţia sã evolueze.

Organizaţiile sunt mult mai complicate şi mai complexe decât s-a crezut iniţial. Fiecare dintre cele trei şcoli are o relevanţã majorã în abordarea studiului organizaţiilor, pentru cã fiecare aduce îmbunãţiri şi trecând prin cele trei faze s-a ajuns la organizaţiile de azi.