UNIVERSITATEA ” LUCIAN BLAGA” SIBIUFACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

CATEDRA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC MASTERANDCONF. UNIV. DR. CECILIA ELENA PÎRVAN RODICA POPESCU

SIBIU 2014

1

UNIVERSITATEA ” LUCIAN BLAGA” SIBIUFACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

CATEDRA PSIHOLOGIE

DEVIAȚIILE COMPORTAMENTALE LA ELEVELE CU DEFICIENȚĂ MINTALĂ

TEZĂ DE MASTERAT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC MASTERANDCONF. UNIV. DR. CECILIA ELENA PÎRVAN RODICA POPESCU

SIBIU 2014

CUPRINS

REZUMAT.......................................................................................................5INTRODUCERE..............................................................................................7CAPITOLUL 1: DEFICIENŢA MINTALĂ Şl DEVIAŢIILE DE COMPORTAMENT1.1. Definirea conceptului de deficienţă mintală..........................................91.2. Caracteristici generale ale deficienţei mintale......................................101.3. Particularităţile tipologice şi etiologice ale deficienţei mintale............121.3.1. Cauze prenatale ale deficienţei mintale.................................................131.3.2. Factorii perinatali implicaţi în deficienţa mintală.... .............................141.3.3. Deficienţa mintală intervenită în primii ani de viaţă.............................141.4. Este deficienţa mintală un factor favorizant al deviaţiilor decomportament?.................................................................................................151.5. Determinări conceptuale raportate la devierile de comportament........171.6. Condiţii şi factori generatori interni şi externi ai devierilor decomportament....................................................................................................181.7. Rolul mediului familial în devierile de comportament...............................19CAPITOLUL 2: METODOLOGIA CERCETĂRII2.1. Scopul şi obiectivele cercetării.................................................................272.2. Universul populaţiei .........................................................................272.3. Prezentarea şi elaborarea instrumentelor..................................................27CAPITOLUL 3: ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR3.1. Factorii afectiv-motivaţionali desprinşi în urma investigaţiilor prin testul arborelui..............................................................................................................313.2. Rezultatele obţinute în urma anamnezei...................................................363.3. Factorii afectiv-emoţionali desprinşi în urma investigaţiilor prin testul familiei...............................................................................................................403.4. Influenţa familiei de provenienţă asupra comportamentului copiilor deficienţi mintal .............................................................................................493.5. Deviaţiile comportamentale la elevii deficienţi mintal din Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roșu.......................................................................543.5.1. Gelozia......................................................................................................553.5.2. Rezistenţa fată de învăţare........................................................................563.5.3. Instabilitate de tip caracterial....................................................................573.5.4. Minciuna...................................................................................................573.5.5. Lenea ........................................................................................................593.5.6. Fuga..........................................................................................................613.5.7. Încăpăţânarea............................................................................................623.5.8. Furtul........................................................................................................633.5.9. Deviaţiile sexuale.....................................................................................633.5.10.Agresivitatea........ ...................................................................................63

3

3.6. Măsuri psiho-pedagogice privind prevenirea şi corectarea tulburărilorde comportament................................................................................................653.6.1. Măsuri medico-psihologice....... ..............................................................653.6.2. Reeducarea minorilor prin măsuri psiho-pedagogice..............................673.7. Analiză de cazuri.....................................................................................70CAPITOLUL 4: CONCLUZII.......................................................................................................76BIBLIOGRAFIE.................................................................................................78ANEXE...............................................................................................................89

„Deviaţiile comportamentale le elevele cu deficienţă mintală”(rezumat)

Scopul acestei lucrări constă în evidenţierea importanţei intervenţiei în grupul de elevi, prevenirea, ameliorarea şi reeducarea tulburărilor de comportament ale acestora.

Universul populaţiei este alcătuit din totalitatea elevilor deficienţi mintal cuprinşi în clasele întâi, a doua, a treia şi a patra ai Şcolii Speciale pentru Deficienţi Mintal Turnu Roşu.

Pentru prezenta lucrare, am utilizat un grup constituit din 10 subiecţi, instituţionalizaţi în cadrul Şcolii Speciale pentru Deficienţi Mintal Turnu Roşu, cuprinşi în clasele întâi , a doua, a treia şi a patra.

Obiectivele lucrării sunt:- să constatăm că dacă la elevii deficienţi mintal vor fi depistate detimpuriu tulburările de comportament, măsurile de prevenire şi reeducare vor fi mai eficiente şi rezultatele îmbunătăţite;- să se cunoască faptul că infiuenţa familiei de provenienţă are repercusiunicomportamentale asupra elevelor di Şcoala Specială pentru Deficienţi Mintal furnu Roşu;- să se precizeze formele deviaţiilor de comportament întâlnite maifrecvent în această unitate;- cunoaşterea de către echipa de intervenţie (psiholog, educator, învăţător,logoped, etc.) a factorilor educaţionali care sunt implicaţi în prevenirea, ameliorarea şi corectarea acestor tulburări;- măsurile pedagogice cu cea mai mare eficienţă ce se pot lua;

Neavând o cazuistică bogată, am recurs la un experiment constatativ, studiul de faţă fiind unul de tip descriptiv, de ordin calitativ.Ne interesează, totodată, factorii subiectivi sau externi, rolul lor în tulburările de comportament precum şi prevenirea, ameliorarea şi corectarea acestor tulburări.

Instrumentele folosite sunt următoarele: testul arborelui, testul familiei, studiul dosarelor personale ale subiecţilor, studiul caietelor de observaţii ale educatorilor referitoare la subiecţi, anamneza şi studiul de caz.

În urma aplicării şi interpretării testului arbore şi a testului familiei, s-au determinat cauzele, factorii afectiv-emoţionali, de personalitate, care favorizează apariţia deviaţiilor comportamentale.

Pentru interpretarea testului familiei, a fost necesară realizarea anamnezei, fiecărui subiect în parte.Diferitele tipuri de familii din care provin subiecţii, exercită o influenţă majoră asupra dezvoltării personalităţii acestora şi asupra formării comportamentelor lor.

5

Pentru fiecare deviaţie de comportament, am prezentat câte un subiect şi măsurile care au fost stabilite pentru ameliorarea, recuperarea, reeducarea respectivei deviaţii. Tulburările de comportament întâlnite sunt următoarele: furtul, fuga, agresivitatea, rezistenţa faţă de învăţare, lenea, deviaţiile sexuale, minciuna, turbulenţa, gelozia şi încăpăţânarea.

Măsurile privind corectarea, ameliorarea şi prevenirea tulburărilor de comportament, constau în:

- măsuri medico-psihologice şi psihiatrice;- măsuri psiho-sociologice şi psiho-pedagogice.Am prezentat trei studii de caz care mi s-au părut mai interesante.

Din studiul efectuat au rezultat următoarele concluzii: - prevenirea şi corectarea tulburărilor de comportament la copilul deficient mintal solicită o preocupare permanentă din partea cadrului didactic şi a familiei, deoarece eforturile de prevenire şi corectare trebuie să vizeze, în ultimă instanţă, formarea la aceşti copii, a capacităţii unor comportamente cu caracter de integrare socială, familială şi şcolară, caracterizate prin colaborare şi încredere reciprocă.viaţa afectivă a copilului deficient mintal trebuie bine ordonată atât la şcoală cât şi în familie. Atunci când aceste două instituţii, şcoală şi familie, prezintă unele carenţe, ele pot perturba procesul normal de maturizare afectivă, inlluenţând negativ latura comportamentală a copilului şi integrarea socială a acestuia.cu cât tulburările de comportament la elevii deficienţi mintal au fost depistate de timpuriu, din clasa întâi, cu atât măsurile de prevenire şi reeducare au fost mai ellciente şi rezultatele îmbunătăţite. Acest lucru poate fi evidenţiat şi prin observarea numărului de copii deficienţi mintali din fiecare clasă, cu tulburări de comportament, care fac parte din grupul nostru: patru copii sunt din clasa întâi, doi copii sunt din clasa a doua, trei copii sunt din clasa a treia şi doar unul din clasa a patra.

Optimismul şi încrederea în educaţie, că prin ca nu putem face totul dar putem face foarte mult, trebuie să ne fie crez şi îndemn în profesiunea noastră de educatori ( psihologi) de la care societatea aşteaptă foarte mult şi căreia trebuie să-i oferim copii pregătiţi, bine clădiţi spiritualiceşte şi profesional.

INTRODUCERE

Cu cât deficienţa este mai gravă, cu atât procesul de recuperare devine mai dificil şi mai complex, având în vedere că prin recuperare trebuie valorificate la maxim posibilităţile copilului deficient mintal, funcţiile psiho-fizice neafectate trebuind antrenate să suplinească activitatea funcţiilor deficiente pentru a se ajunge la formarea unor abilităţi care să-i faciliteze o bună pregătire pentru muncă, pentru o profesiune.

Tocmai de aceea în şcolile speciale pentru deficienţi mintali, se aplică, un proces de recuperare destul de complex, care contribuie mult la eliminarea dificultăţilor de adaptare, caracteristice atât deficienţei mintale cât şi fiecărui individ.

O dezvoltare intelectuală normală, fară influenţe nocive, determină un comportament normal care-i oferă copilului posibilitatea să se integreze în mediul în care trăieşte. Deficienţa mintală influenţează într-un grad ridicat comportamentul copilului. Nefuncţionarea proceselor psihice la parametrii normali, în special gândirea ca proces cheie, care nu poate selecta şi supune activ comportamentul unor norme sociale ce sunt respectate de majoritatea indivizilor, conduce la apariţia în conduita elevului deficient mintal, a unor serii întregi de carenţe şi deviaţii comportamentale, care influenţează foarte mult personalitatea în devenire a copilului. Scopul final al procesului îl constituie pregătirea acestor copii pentru viată, pentru integrarea lor cât mai bună în societate.

De aceea m-am gândit să prezint câteva aspecte ale problematicii comportamentale la elevele deficiente mintal din Şcoala Specială, cu dificultăţi de adaptare la viaţa şcolară şi socială manifestate sub forma devierilor de comportament. Desigur, teoretic şi practic, problema devierilor de comportament nu este relevată numai de frecvenţa lor statistică, ci şi de faptul că devierile respective pot lua forma unor manifestări antisociale grave.

Care sunt tulburările comportamentale deviate întâlnite la elevii cu dellcienţă mintală, care sunt cauzele care le determină, cum pot fi prevenite şi corectate aceste comportamente, sunt câteva probleme pe care le vom prezenta în lucrare.

Problema devierilor de comportament este complexă, deoarece însăşi fenomenul de handicap intelectual este complex, presupunând o pregătire temeinică atât din punct de vedere didactic, cât si din punct de vedere neurologic, psihiatric, psihologic, patologic psihic, comportamental şi igienic mintal.

Programul din domeniul ştiinţei şi tehnicii ridică accslor copii complexe de integrare, lixplozia de informaţii din presă, radio, televiziune, perceperea greşită a noţiunii de libertate au făcut ca mulţi elevi din şcoala specială să prezinte tulburări comportamentale.

7

Ne dăm seama că integrarea acestor elevi în muncă se face tot mai greu, iar elevii cu comportament deviat care nu pot fi recuperaţi, vor avea probleme grave în viaţă. De aceea prin munca noastră, încercăm să evităm pe cât posibil acest lucru.

Încerc să prezint această temă, întrucât aspectele comportamentale cu malformaţiile si deviaţiile apărute au făcut obiectul câtorva cercetări din partea psihologilor, psihiatrilor, sociologilor şi fenomenul prezintă alături de procesul de învăţare o importanţă deosebită. Deviiaţiile comportamentale şi caracterele netratate la timp, se impun în formarea personalităţii elevului ca trăsătură negativă de caracter, cu repercusiuni multiple asupra integrării în societate şi cu implicaţii, mai târziu, în însuşirea şi practicarea unor profesiuni ca angajat într-o colectivitate serioasă unde disciplina şi munca stau pe primul plan.

CAPITOLUL I: DEFICIENŢA MINTALĂ ŞI DEVIAŢIILEDE COMPORTAMENT

l.1 Definirea conceptului de deficienţă mintală„Defect , „deficienţă”, „defectologie” sunt termeni folosiţi în limbajul

cotidian. „Deficienţă”, „handicap”, „incapacitate” şi „cerinţe educative speciale”

sunt termeni fundamentali, pe care-i foloseşte în prezent, psihopedagogia specială, pentru a delimita fenomenele pe care le studiază.

Iată şi câteva precizări în legătură cu modul în care sunt utilizaţi termenii: copii cu deficienţe, elevi sau şcolari cu handicap şi copii cu cerinţe educative speciale ( prescurtat copii cu C.E.S.).

După Traian Vrăşmaş (1996), „deficienţa semnifică absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei funcţii ( anatomice, fiziologice sau psihologice)”. După acelaşi autor, „incapacitatea implică anumite limite funcţionale, cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe ) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate sau de mediu”. „Handicapul se referă la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membrii ai acesteia” .

După Constantin Rusu, „deficienţa reprezintă orice dereglare de structură sau funcţie psihologică, fiziologică sau anatomică”, iar „handicapul rezultă din imposibilitatea sau incapacitatea de a răspunde aşteptărilor sau normelor mediului specific al subiectului şi se referă, la dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea funcţiilor vitale esenţiale: de orientare de independenţă fizică, de mobilitate, de integrare socio-prolesională şi autonomie economică”.

Aceste definiţii confirmă faptul, că termenii „deficienţă” şi „handicap” nu sunt sinonimi însă ei se referă la fenomene interdependente: „deficienţa” reprezintă fenomenul iniţial, iar „handicapul” este efectul acestui fenomen în planul raporturilor de adaptare şi de integrare socială a persoanelor deficiente. ,

O primă definiţie a „deficienţei mintale”, în ţara noastră o întâlnim la Alexandru Roşea ( 1936 ) , după care această categorie de „anormalitate reprezinlă o stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale, în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze Ia mediul său, la cerinţele comunităţii, în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa, fără supraveghiere şi sprijin extern”.

Şerban lonescu şi Valentina Radu ( 1973) menţionează că „deficienţa mintală este tipul de deficienţă determinată de un complex de factori etiologici, cu acţiune defavorabilă asupra creierului în perioada de maturizare a acestuia”, având două consecinţe principale:a) oprirea sau încetinirea ritmului de evoluţie a funcţiilor cognitive;b) diminuarea competenţei sociale;

9

Într-o definiţie mai recentă, loan Duţu (1995) arată că „deficienţa mintală reprezintă o insuficienţă globală şi o funcţionare intelectuală semnificativă inferioară mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici şi de mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării şi care au consecinţe asupra comportamentului”.

Retardul mintal se referă la „funcţionarea intelectului cu deficit în comportamentul adaptativ şi se manifestă într-o perioadă timpurie.”(K. Gallagher pag 132). Astfel spus, „deficienţa mintală” se releră la fenomenul lezării organice şi al afectării funcţionale a sistemului nervos central, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării mintale, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză.

1.2. Caracteristici generale ale deficienţei mintalePrin întârziat mintal, handicapat mintal, debil mintal sau clejicicnt mintal

se înţelege orice individ al cărui nivel general de funcţionare intelectuală (măsurat cu ajutorul Q.I. ) este inferior cu mai mult de două standarde, prin raportare la media populaţiei şi al cărui comportament adaptativ prezintă un dcllcit evident. Trebuie deci să existe un deficit atât în funcţionarea intelectuală cât şi în comportamentul adaptativ, pentru a vorbi de o persoană cu handicap mintal. (Doru - Vlad Popovici, 1994 )

„Deficienţa mintală este o problemă de adaptare mai întâi la viata de şcoală, apoi la vârsta de adult” (R.Zazzo, 1979).

De la cea mai fragedă vârstă, aceşti copii se dezvoltă altfel decât copii normali de aceeaşi vârstă. De regulă, ei prezintă insuficienţe ale motricităţii voluntare complexe. Adesea încep să meargă mai târziu.

În majoritatea cazurilor are loc o întârziere în dezvoltarea vorbirii. Mulţi dintre copii debili mintal prezintă la începutul instrucţiei lor şcolare o vorbire dislalică şi un vocabular redus. Ei înţeleg limbajul elementar, dar nu întotdeauna le sunt accesibile exprimările verbale mai complexe. ( D. Ciumăgeanu, Petru Arcan.

Vocabularul copiilor debili mintali este mai limitat decât cel al normalilor, el este mai sărac în cuvinte - noţiuni care desemnează mărimi, relaţii spaţiale; în vorbire predominând substantivele, această trăsătură menţinându-se mai mult timp decât la normali.Vorbirea conţine multe cuvinte parazite şi perseverarea anumitor expresii; ea este săracă în intonaţii. Aceşti copii întâmpină dificultăţi importante în însuşirea formei scrise a limbajului, datorită acestui fapt existând o dislexie, disglalie, disortografie, specifică debilităţii mintale.

Indiciul cel mai evident al dezvoltării normale sau anormale a copilului în primii ani de viaţă este apariţia întârziată a vorbirii.

Munca şcolară antrenează copilul normal la efectuarea unor forme complexe ale activităţii de cunoaştere; la acest copil trebuie să apară deja

gândirea bazată pe elemente de abstractizare şi generalizare. Pentru deficienţii mintali este caracteristică lipsa de flexibilitate a activităţii cognitive în general şi a activităţii perceptuale în mod special. Gândirea lui nu este creativă, ci reproductivă, apare predominarea gândirii concrete şi practice faţă de gândirea abstractă şi speculativă. Deficienţele de intelect apar nu numai în operaţiile complexe de generalizare şi abstractizare ci şi în operaţiile elementare de analiză, sinteză şi comparare ( el consideră ca fiind identice două obiecte mai mult sau mai puţin asemănătoare). El reuşeşte în mică măsură să ierarhizeze şi să surprindă unitatea elementelor şi de aici diferenţele de sinteză. Debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările. Procesul de generalizare nu este absent din activitatea de gândire, numai că el se realizează la un nivel scăzut.

Înţelegerea, care constă în integrarea cunoştinţelor noi în sistemul anterior elaborat întâmpină mari dificultăţi, din cauza modului defectuos în care se realizează această integrare. Copii întârziaţi mintal sunt uneori incapabili să înţeleagă un text ştiinţific sau literar, deşi dispun de informaţia necesară, deoarece această informaţie nu se actualizează în momentul respectiv.

Problema deficienţelor memoriei este uneori contradictorie pentru că unii autori arată că deficienţa mintală nu exclude posibililalea unei memorii dezvoltate, ba chiar a unei hipermnezii. în general memoria la aceşti copii e deficitară.

Una dintre caracteristicile importante ale memoriei este rigiditatea fixării şi reproducerii cunoştinţelor care duce la dificultăţi importante în realizarea transferului de cunoştinţe. Lipsa de fidelitate a memoriei este o altă particularitate care apare mai frecvent, ei nu pot oferi indicaţii demne de încredere în legătură cu obiectele văzute sau în legătură cu întâmplările la care au asistat din cauza sugestibilităţii lor pronunţate.

Cea mai frecventă tulburare este imaturitatea afectivă, care face ca un copil debil mintal de vârstă şcolară să aibă manifestări proprii preşcolarilor, sub aspectul emoţiilor, sentimentelor. Manifestările emotive sunt adeseori exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs. Uneori aceşti copii prezintă frică nejustificată. Emoţia de mânie ia proporţiile unei crize de furie, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp. Veselia se poate transforma în crize de nestăpânit. Lipsa de reţinere se constată şi în manifestările de simpatie. Chiar şi atunci când nu prezintă tulburări evidente ale afectivităţii, aceşti copii au o gamă mai redusă de sentimente decât normalii de aceeaşi vârstă.

În ceea ce priveşte activitatea voluntară, aceasta prezintă deficienţe marcante faţă de cea a copilului normal. Scopurile pe care şi le fixează deficienţii mintali sunt determinate de trebuinţele şi interesele momentane, activitatea este repede întreruptă de elemente perturbatoare sau pentru alte activităţi mai uşoare. Ei nu analizează, ei nu se orientează asupra activităţii ce urmează să o desfăşoare, trecând imediat la acţiune.

11

Copilul deficient mintal se deosebeşte de copilul normal de aceeaşi vârstă nu numai prin deficienţele ce privesc activitatea voluntară, ci şi prin dificultăţile orientării în mediul înconjurător, prin trăsăturile specifice reprezentărilor. La copilul normal cercul reprezentărilor despre lumea înconjurătoare se lărgeşte continuu, la începutul şcolarizării elevii fiind capabili să recepţioneze o informaţie mai complexă, şi conform cu particularităţile sale de vârstă, să înţeleagă dependenţa fenomenelor din natură, legăturile şi raporturile dintre obiectele lumii exterioare, etc. Copii normali dispun chiar la intrarea în şcoală şi de unele cunoştinţe cu caracter mai abstract. La aceeaşi etapă de vârstă, copilul deficient dispune de un cerc foarte sărac şi îngust de cunoştinţe şi reprezentări despre lumea înconjurătoare, are capacitate redusă de orientare în spaţiu, în timp şi în viaţa cotidiană.

O trăsătură specifică a deficienţei mintale o reprezintă şi fragilitatea construcţiei personalităţii. Analizându-se modul în care reacţionează deficientul mintal atunci când este plasat în contextul social, personalitatea lui se caracterizează prin fragilitate şi infantilism.

În unele cercetări sunt descrise două tipuri de personalitate:- disociată - caracterizată prin duritate, impulsivitate, greu de controlat,

credulitate;- mascată - prezentă la individul plasat într-un mediu securizat care

reuşeşte să disimuleze fragilitatea şi infantilismul (lonescu S., 1975).În final, se poate concluziona că deficienţa mintală se manifestă ca o

tulburare structurală a întregii personalităţi în care cea intelectuală ocupă loc central.

1.3. Particularităţile tipologice şi etiologice ale deficienţei mintaleStabilirea cauzelor debilităţii mintale constituie cea mai mare importantă

practică. Pe măsură ce se vor acumula date în acest domeniu vor creşte posibilităţile de profilaxie sau de tratament medicamentos al handicapului.

În stadiul actual al cunoştinţelor, adeseori nu se poate indica în mod precis factorul etiologic ce a determinat într-un caz individual handicapul. Aceeaşi factori patogeni dau efecte diferite, în funcţie de etapa endogenă în care au acţionat. Invers, factorii patogeni diferiţi duc la manifestări identice, dacă au acţionat în una şi aceeaşi etapă endogenă.

În cele mai frecvente cazuri, deficienţa mintală a unui copil este efectul însumării mai multor cauze, care au acţionat concomitent sau în etape succesive ale dezvoltării.

În alte cazuri se constată coincidenţa frecventă a doi factori fără ca între ei să existe o legătură cauzală directă. A fost mult discutată, problema dacă există sau nu o relaţie cauzală între naşterea prematură şi întârzierea mintală.

Anchetele efectuate asupra evoluţiei copiilor cu naştere prematură şi întârziere mintală au pus în evidenţă prezenţa unui număr mare de cazuri de încetinire a ritmului dezvoltării fizice şi mintale. Este însă probabil că naşterea

prematură şi întârzierea mintală sunt amândouă efectul unor condiţii patologice de gestaţie.

În cazul diferitelor boli infecţioase ale mamei din timpul sarcinii, nu se ştie în ce măsură dezvoltarea anormală a sistemului nervos a fetusului este provocată în mod nemijlocit de agentul patogen sau de starea generală alterată a organismului mamei.

În funcţie de momentul acţiunii factorului cauzativ se poate face o clasificare a cauzelor debilităţii mintale.

1.3.1. Cauzele prenatale ale deficienţei mintaleEreditatea. În etapa de dezvoltare a geneticii este dificil să se izoleze contribuţia eredităţii în apariţia debilităţii mintale. Trebuie specificat că prin ereditate nu se transmite întârzierea mintală ca atare, ci anumite particularităţi anatomo-fiziologice, care vor influenţa relaţiile copilului cu mediul. În unele cazuri, influenţa genetică asupra dezvoltării psihice are un caracter mai direct, printr-o anumită structură morfologică, cum este în cazul microcefaliei familiale. Alteori debilitatea mintală este determinată de ereditate prin transmiterea unor deficienţe în metabolism a anumitor substanţe, în această categorie intră, de exemplu, oligofrenia fenilpiruvică. Întârzierea mintală în acest caz este efectul tulburării metabolismului proteinelor, tulburare care, la rândul său, are un caracter ereditar.

Cu cât influenţele eredităţii asupra întârzierii mintale au un caracter mai direct, cu atât potenţialităţile native reduse pot fi ameliorate mai mult în condiţii de viaţă favorabile.

În ceea ce priveşte problema modului de transmitere a întârzierii mintale, există date numai pentru câteva sindroame. Astfel se consideră că se transmite pe calea genelor recesive, oligofrenia fenilpiruvică, microcefalia familială, cretinismul.

Infecţiile de natură virotică. S-a constatat că mamele care au suferit de rubeolă în timpul sarcinii pot da naştere unor copii întârziaţi mintal. Urmările bolii sunt cu atât mai pronunţate cu cât ea are loc într-o perioadă mai timpurie a sarcinii. Întârzierea mintală provocată de rubeola mamei este însoţită de instabilitate, impulsivitate, agitaţie motorie şi frecvenţa anomaliei oculare. Deşi rubeola nu este o boală răspândită, descoperirea efectelor sale are o mare importanţă deoarece atrage atenţia asupra altor viruşi care, în anumite situaţii sau când condiţiile sunt favorabile ar putea provoca întârzierea mintală. În această categorie intră gripa infecţioasă, hepatita virotică, pojarul, oreionul.

Infecţiile de natură hacteriană: sifilisul. Manifestările psihice ale copiilor din această grupă sunt variate. Deficienţa mintală, care poate fi mai gravă sau mai uşoară, este frecvent însoţită de tulburări afective şi de caracter. Uneori copii cu sifilis congenital par normali în primii ani după naştere până în momentul în care boala ia un caracter acut, ceea ce duce la o deteriorare a nivelului intelectual şi la tulburări de conduită.

13

Infecţiile cu protozoare. Toxoplasmoza congenitală este efectul unei molipsiri de la mamă. Este produsă de un protozor purtat de diferite animale domestice sau sălbatice în special de câini , putând exista la adulţi în formă latentă. În aceste cazuri sunt numeroase complicaţii somatice :

- modificări patologice oculare,- cazuri de microcefalie sau hidrocefalie,- calcifieri în masă nervoasă, - atacuri convulsive.Incompatibilitatea factorului RH dintre mamă şi copil poate provoca

întârzierea mintală a copilului, de multe ori însoţită de pronunţate tulburări motrice.

Cauzele chimice şi hormonale: în anamneza întârziaţilor mintali se găsesc numeroase cazuri de avort provocat, dar nereuşit. Substanţele chimice utilizate în scopul întreruperii sarcinii au afectat dezvoltarea copilului. De asemenea are influenţă negativă utilizarea alcoolului, a ţigărilor, a diferitelor tranchilizante în timpul sarcinii.

Subalimentaţia cronică în timpul sarcinii , carenţele unor vitamine , o alimentaţie săracă în calciu şi fosfor- toate produc anumite malformaţii de craniu şi ale sistemului nervos.

Vârsta părinţilor. S-a stabilit că la mamele în vârstă de peste 45 de ani prezintă riscul de a da naştere unui copil întârziat mintal, mai ales dacă în prealabil ele n-au născut alţi copii. Neprielnică este şi vârsta fragedă a mamei. Astfel, la mamele care au avut mai mult de trei naşteri înainte de 20 de ani procentul copiilor prematuri este destul de ridicat şi apar diferite anomalii ale sistemului nervos. Emoţiile puternice ale mamei în timpul sarcinii constituie un alt factor dăunător. Radiaţiile pot afecta dezvoltarea prenatală a copilului, mai ales în primele 5 luni.

1.3.2. Factorii perinatali implicaţi în deficienţa mintală.Printre aceste cauze perinatale cele mai des întâlnite sunt:

- asfixia;- traumatisme de natură mecanică, mai ales atunci când la naşteri era

folosit forcepsul;- naşterea prematură, mai ales naşterile în luna a opta;

1.3.3.Deficienţa mintală intervenită în primii ani de viaţăCele mai frecvente cazuri de întârziere mintală postnatală sunt provocate de diferite forme de meningite sau encefalite. De asemenea se pot aminti traumele mecanice provocate de o cădere, de o lovitură puternică a craniului. La aceşti copii, în afară de întârzierea mintală se instalează o stare de iritabilitate, de instabilitate emotivă, o capacitate redusă de lucru, deficienţe pronunţate ale memoriei.

Tot în această categorie se pot menţiona:- factorii nutriţionali şi toxici;- epilepsia;- traumatismele afective;- influenţe ale mediului;- izolarea copilului de mediul social.Trecerea în revistă a numeroşilor factori care pot provoca întârzierea mintală

ar da impresia că naşterea unui copil întârziat mintal este un pericol ce ameninţă aproape pe fiecare mamă. În realitate, cazurile de întârziere mintală apar cu o frecvenţă ce variază între 2% - 6% din populaţia totală. Acest fapt se explică prin marile posibilităţi pe care le are în mod obişnuit organismul uman de a se apăra de factorii nocivi. De asemenea, aşa cum am mai arătat, debilitatea mintală este efectul însumării mai multor factori nocivi, ceea ce se întâmplă mai rar.

1.4. Este deficienţa mintală un factor care favorizează apariţia deviaţiilor de comportament?

Apariţia pe lume a unui copil cu creier perfect sănătos nu constituie decât condiţia unui viitor om normal, dar nu şi garanţia realizării acestuia.

Naşterea unui copil cu un deficit cerebral de o anumită gravitate, fie şi de natură genetică, nu echivalează în toate cazurile cu o condamnare la nedezvoltarea aptitudinilor sociale.

Deficienţa mintală constituie un teren favorabil pentru apariţia devierilor comportamentale, dar această potenţialitate nu se transformă în realitate.

Trebuie precizat faptul că nu debilitatea mintală determină devierea comportamentală, ci ansamblul influenţelor exercitate asupra copilului.

M. Popescu arăta că: „deviaţia comportamentală este un epilog al cursului întregii existenţe a deficientului mintal”.

În diverse lucrări de specialitate se susţine punctul de vedere că orice deficient intelectual este un delicvent potenţial, din cauza incapacităţii de a anticipa urmările faptelor sale, sau din cauza sugestibilităţii mărite, care îl poate transforma în unealta unui răufăcător. Cercetările efectuate pentru stabilirea frecvenţei devierilor comportamentale au scos în evidenţă faptul că o importanţă mai mare decât nivelul intelectual o au particularităţile personalităţii.

La debilul mintal, slaba dezvoltare a proceselor psihice duce la o personalitate de nivel inferior. Inadaptarea personalităţii imature este explicată prin lipsa de modulare a comportamentului în raport cu consecinţele sociale, pentru că copilului debil mintal îi este caracteristică insuficienţa intelectuală caracterizată prin capacitatea slabă de a efectua generalizări, de a stabili legături între obiecte şi fenomene, de a analiza şi sintetiza.

Mariana Roşea arăta că: „ trăsătura comună a tuturor întârziaţilor mintali constă în incapacitatea de a desfăşură activitatea, în special, activităţile ce implică în mare măsură operaţiile de generalizare şi abstractizare, sau operaţiile

15

inductivo - educative la nivelul realizat de indivizii de aceeaşi etate şi care au avut condiţii similare de dezvoltare” .

Insuficienţa majoră a debilului mintal o constituie nedezvoltarea gândirii, a capacităţii de esenţializare şi înţelegere, a spiritului critic. Insuficienţa intelectuală este asociată şi cu imaturizări ale funcţiilor afectiv-motivaţionalc si voliţionale.

Incapacitatea de modelare a comportamentului în raport cu cerinţele sociale, afectivitatea imatură, cel mai adesea puerilă, ca şi incapacitatea de previziune, sunt trăsături care duc la tulburări comportamentale.

Aşa cum arăta şi Henry Ey, reacţiile mediului în care trăieşte debilul mintal, influenţează tulburările lui de adaptare.

Există câteva situaţii care pot influenţa tulburările lui de adaptare:- situaţia când debilul mintal este bine tolerat în mediu; - situaţia când debilul mintal este îndepărtat sau respins prin diferite

mijloace.La toate aceste schimbări copilul răspunde prin reacţii afective ce sunt îndreptate de regulă în trei direcţii:

- reacţii de demisie - copilul se retrage, se închide în sine, îşi construieşte o lume proprie, ireală;

- reacţii de opoziţie - copilul se supără, refuză hrana, refuză să participe la activitate;

- reacţii de compensare - copilul devine lacom, fură, minte, fuge de acasă.Devierile de conduită infantilă la copii cu debilitate mintală sunt forme de

dezechilibru psihic sau de echilibru parţial ce implică modificări în sfera emotional-volitivă a personalităţii, ca urmare a unei structuri morbide de natură sociogenă sau a unor deficienţe sau tulburări morfo-funcţionale ale creierului, obiectivate în atitudinea persoanei faţă de lucruri, de societate şi faţă de sine.

Mariana Roşea menţionează faptul că debilul mintal trăieşte mai mult în prezent, acţiunile sale desfăşurându-se sub acţiunea impulsurilor şi trebuinţelor prezente. Tulburările de comportament sunt rezultatul imaturităţii afective, intelectuale şi sociale, criticismului redus al gândirii, dificultăţii sau indisponibililăţii de anticipare, pe plan mintal a urmărilor inevitabile ale comportamentului, fragilităţii structurilor sale mintale, slabei calităţi de a trăi anticipativ, etc.

Cele mai mari cerinţe în structura personalităţii elevilor deficienţi mintali cu tulburări de conduită sunt de natură motivaţională, caracterială şi de adaptare socială.

Având o gândire inertă, întârziaţii mintali nu se pot adapta prompt la cerinţele mediului, ceea ce le creează o stare de tensiune, de nesiguranţă. Creativitatea redusă a gândirii îi împiedică adeseori să găsească modalităţi de satisfacere a trebuinţelor şi impulsurilor, conforme cu regulile de conduită.

Faptele întârziaţilor mintali nu pot fi cântărite întotdeauna cu aceeaşi măsură ca la indivizii normali. Copii întârziaţi mintal reuşesc în mai mică măsură, decât

cei normali de aceeaşi vârstă, să-şi aprecieze critic trăirile şi manifestările emotive, să le adapteze încontinuu modului social acceptat.

Pentru deficientul mintal, tipul de afectivitate este o coordonată fundamentală în câmpul de forţe al organizării personalităţii .Majoritatea autorilor consideră că una din caracteristicile de bază care definesc formula afectivităţii la deficientul mintal este starea conflictuală. La aceşti copii există o întârziere în apariţia şi organizarea formelor diferenţiate de reacţii afective şi de comportament afectiv. Mai mult decât la copilul normal afectivitatea deficientului mintal este legată de procesul de motivaţie existenţială.

După M. Golu sistemul personalităţii deficientului mintal nu dispune de mecanisme suficiente pentru prevenirea conflictului emotivaţional sau socio-relaţional şi pentru depăşirea lui. Ceea ce ameninţă integritatea psihică sunt conflictele ce apar în cadrul interacţiunii cu mediul extern şi în primul rând, cu mediul social, fie în urma frustrării excesive şi repetate a tendinţelor de îndeplinire a stărilor motivaţionale, trebuinţe, interese, idealuri, fie în urma blocării sau reprimării lor.

La deficientul mintal recepţia şi prelucrarea influenţelor externe se deosebeşte faţă de normal atât sub raportul cantităţii şi calităţii selecţiei, al prelucrării ei, cât şi sub aspectul de structurare şi înţelegere într-un sistem adaptativ-orientativ, care să-i permită integrarea şi comunicarea socio-afectivă de cooperare.

Activitatea copilului deficient mintal este strâns legată de sfera instinctelor şi intereselor şi de aceea trăirile afective se situează într-una din cele două posibilităţi contradictorii de: plăcut-neplăcut, frumos-urât, interesant-plictisitor, util-neutil, etc., în funcţie de modul în care satisfac sau nu aceste trebuinţe.

Nu toţi deficienţii mintali, chiar şi atunci când nu prezintă tulburări ale afectivităţii, au o gamă mai redusă de sentimente decât copilul normal de aceeaşi vârstă.

Insuficienţa maturizării afective se caracterizează prin emoţii afective, ceea ce duce la creşterea sugestibilităţii, la o superficială dezvoltare a autocontrolului afectiv, la o slabă dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale.

Având în vedere particularităţile psihice ale deficientului mintal şi faptul că tulburările afective sunt mai frecvente şi mai pronunţate decât la copii normali, putem afirma că debilitatea mintală constituie un mediu favorizant deviaţiilor comportamentale, dar nu este o regulă că acolo unde este debilitate mintală să apară în mod obligatoriu şi un comportament afectiv.

1.5. Determinări conceptuale raportate la devierile de comportament„Copilul este un candidat la viaţa adultului” spunea Claparede, este un

„elan” după expresia lui Cliateau; continuând această idee, putem afirma iară că greşim că, în momentul naşterii, fiinţa umană este purtătoare a unui sistem de disponibilităţi, de potenţialităţi de dezvoltare şi a unei forţe în sens evolutiv.

17

Depinde însă, foarte mult de mediul natural dar mai ales de cel social-educativ dacă aceste disponibilităţi, acest elan, se îndeplinesc, se realizează în limitele normalului sau dacă apar perturbări ale procesului foarte complicat al dezvoltării manifestate prin achiziţii şi comportamente de tip dezadaptativ, prin comportamente de rezonanţă antisocială sau chiar patologică.

Devierile sau tulburările de comportament sunt abateri de la maniera obişnuită de a relaţiona în cadrul colectivităţii sociale. Viaţa în societate necesită cunoaşterea şi respectarea de către persoană a unor principii şi norme de convieţuire, care stabilesc îndatoririle şi drepturile personale, precum şi rolul şi poziţia individului în organizarea colectivului.

Persoanele cu devieri de comportament se abat de la aceste norme, le ignoră, nu le respectă şi drept urmare intră în conflict cu mediul social în care trăiesc. Cu cât sunt încălcate norme mai importante cu atât devierile au o semnificaţie socială mai gravă.

Nu se consideră deviere de comportament orice abatere de la normele morale. Dar dacă individul se abate în mod conştient de la normele morale, dacă şi-a format deprinderi care vin în contradicţie cu aceste norme, atunci putem vorbi despre devieri de comportament.

Pentru devierile de comportament special este faptul că se prezintă ca forme de dezechilibru psiho-social, ce implică modificări în sfera relaţională a persoanei.

În funcţie de domeniul la care se referă abaterea putem vorbi despre : comportament deviat (abatere de la normele sociale ); comportament aberant (abaterea care se referă în mod special la aspecte de ordin medico-legal şi psihopatologic ); comportament antisocial sau infracţional (abaterea se referă la aspectele juridice ). În acest ultim caz distingem:

- comportament antisocial accidental sau ocazional;- comportament predelictual;- comportament delictual propriu-zis, comportament infracţional patologic.

1.6. Condiţii şi factori generatori interni şi externi ai devierilor decomportament

Dificultatea diagnosticării devierilor de comportament se leagă de diversitatea de cauze favorizante şi determinate.

În diagnosticarea devierilor de comportament nu putem vorbi doar de o cauză unică, ci de un complex de cauze strâns legate între ele.

Factorii etiologici ai devierilor de comportament se pot clasifica în:1.Factori somatogeni, care ţin de condiţiile biologice ale persoanei:

a)înnăscuţi sau ereditari (agresivitate, instabilitate psiho-motorie, modificări de voinţă);b)câştigaţi (leziunile sistemului nervos central cauzate de: encefalite, comoţii cerebrale, meningite, neoplasme, alergi);

2.Factori psihogeni, legaţi de carenţele şi greşelile educative în familie şi în şcoală şi de influenţele nefavorabile ale mediului extrafamilial şi extraşcolar:a)familiogeni, ţinând de mediul familial nefavorabil (familii deficiente prin imoralitate, concubinaj, divorţ, abandon, familii reconstituite în care apar fraţi vitregi);b)didactogeni, legaţi de greşelile educative din şcoală (lipsa de autoritate a cadrelor didactice, supraîncărcarea elevilor, suprapopularea claselor);

1.7. Rolul mediului familial în devierile de comportamentFuncţia familiei faţă de copii

Familia este prima instituţie şcolară care se ocupă de educarea copilului, iar de calitatea acestei educaţii depinde adeseori întreaga evoluţie ulterioară a tânărului. Familia este grupul în care copilul exersează comportamente sociale şi se descoperă pe sine; familia oferă un climat de siguranţă afectivă, necesar dezvoltării pesonalităţii. Personalitatea umană nu este înnăscută, ci ea trebuie formată prin procesul socializării.

Copilul nu este decât un candidat la umanitate. Familia îi propune şi îi inpune în acelaşi timp căile şi modalităţile de realizare a naturii sale umane. Copilul se va „umaniza” în funcţie de relaţiile social-afective şi de formele de cultură pe care i le prezintă mediul familial.

Familia îi propune copilului şi „modele umane” pe care le va imita şi de care, în acelaşi timp. se va diferenţia, devenind astfel, treptat o personalitate.

Transformarea copilului în personalitate autonomă şi singulară rezidă în asimilarea modelelor de conduită, a obiceiurilor, a normelor, a valorilor şi a idealurilor sociale stabilite la nivelul familiei.

Se poate spune că familia are o triplă funcţie: reglatoare, socializatoare şi individualizatoare. În mica copilărie, prin intermediul interdicţiilor formate de părinţi, se asigură reglarea comportamentului copilului. Apoi treptat, treptat, prin identificarea cu părinţii, copilul preia şi interiorizează interdicţiile şi atitudinile acestora, ajungând să evite acţiunile nepermise, nu numai de teama pedepsei, ci şi pentru faptul că el însuşi a ajuns să considere acele acţiuni ca nepermise.

Copilul trebuie să simtă totdeauna că legea există atât pentru cei mici , cât şi pentru cei mari şi că el trebuie să se conformeze unui anumit număr de legi. În mod treptat se formează la copil conştiinţa morală.

Copilul va reuşi să-şi autoregleze conduita nu numai datorită fricii de pedeapsă, dar şi datorită sentimentului de vinovăţie, care apare ori de câte ori nu respectă normele sociale interiorizate.

Acţiunea educativă înseamnă creştere, dezvoltare, formare, socializare, culturalizare. Este un fenomen complex, dificil, pentru că are în vedere persoana educată şi persoana care educă; în special părintele, pentru a obţine rezultate bune în munca sa, este de dorit să probeze: consecvenţă, înţelegere, autocontrol.

19

Familia este prima şi cea mai importantă „şcoală a relaţiilor interpersonale” fiind în acelaşi timp şi un loc de individualizare a personalităţii în formarea copilului. Ea reprezintă cel dintâi model al comportamentelor viitoare, fiind mediul principal de creştere şi dezvoltare intelectuală, motivaţională, afectivă, estetică, morală, etc.

Copilul descoperă în grupul familial componentele sociale de bază, ca de exemplu apărarea propriilor drepturi şi respectul faţă de drepturile altora. Imaginea unirii tuturor membrilor familiei şi a convergenţei dragostei şi intereselor legate de copil trebuie folosită la impunerea autorităţii părinţilor mai mult decât oricare altă metodă.

J. S. Bruner consideră comportamentul uman ca fiind o consecinţă a tipului de copilărie; familia este un fel de „cooperativă de sentimente”, capabilă să îndulcească pentru (fiecare membru în parte loviturile mai grele ale vieţii).

Rolul tatălui şi al mamei constă, mai ales, în a reprezenta pentru copil un model prin metodele educaţionale pe care le promovează într-un climat socio-afectiv tonifiant şi coerent, astfel încât să constituie un suport necesar pentru integrarea socială.

Tatăl este întrucâtva un mediator între copil şi societate şi tocmai de aceea este important ca el să ofere imaginea unei bune adaptări sociale. Pentru ca cerinţele şi regulile impuse de tată să fie respectate, ele trebuie să fie ferme, fără însă ca tatăl să aibă o atitudine tiranică.

Mama îl determină pe copil încă de mic să accepte interdicţii şi să respecte anumite reguli prin forţa dragostei pe care o are copilul faţă de ea.Rolul primordial al mamei este acela de agent securizant, de ghid, de model. Rolul mamei nu poate fi calculat în numărul de ore prezentă cu copilul ci în bucuria copilului de a fi împreună cu mama sa.

Rolul părinţilor este:- să fie călăuze, să ofere sprijin moral şi material;- să-şi asculte copilul încercând să se transpună în situaţia acestuia;- să se intereseze de problemele copilului, dar nu pentru a critica, ci pentru

a descoperi ceea ce este util;- să fie cât mai fiexibili, dispuşi să-şi modifice opiniile, deoarece copilul

poate deţine informaţii şi experienţe pe care ei, părinţii, nu le au;- să se gândească mereu la efectele oricărei reacţii;Sentimentul de siguranţă reprezintă condiţia fundamentală a echilibrului şi

dezvoltării copilului. Ca membru al familiei, copilul trebuie să fie condus şi îndrumat, să fie iubit,

să dăruiască la rândul lui dragoste, să fie izvor de mulţumire şi bucurii pentru părinţi.

Procesele educative familiale sunt nu simple intervenţii educative ale părinţilor sau ale altor categorii de adulţi, ci interacţiuni între părinţi şi copii sau mai exact interacţiuni în reţea între copil şi diferiţii săi agenţi educativi.

Interesul şi receptivitatea pe care o manifestă copiii „buni” generează în adulţii care îi îngrijesc satisfacţie, încredere, optimism şi îi ajută să adopte cele mai bune conduite care contribuie la dezvoltarea personalităţii.

Copiii „dificili’; „leneşi” generează oboseală, iritare, sentimente de vinovăţie şi nu de puţine ori conduite agresive. Nu există reţete ale comportamentelor părinţilor a căror aplicare să conducă automat la dezvoltarea optimă a copiilor.

Teza carenţelor educative este susţinută cu argumente privind dezvoltarea psiho- afectivă şi comportamentală a copiilor şi integrarea lor socială.Ca fiinţă unică şi irepetabilă, copilului trebuie să i se accepte caracteristicile individuale, atât cele fizice cât şi cele psihice, iar datoria familiei constă în a le modela în sens pozitiv. De asemenea trebuie să i se dea posibilitatea de a acţiona şi de a dobândi experienţă personală, având asigurată şi o anumită arie de libertate.

Copilul are nevoie să ştie foarte clar ce este permis şi ce este interzis, ce este bine şi ce este rău, şi aceasta încă înainte de a putea lua singur hotărâri.

Dacă copilul nu a fost bine educat, dacă s-a neglijat ceva, atunci multe vor trebui refăcute, îndreptate. Această muncă de îndreptare este mai dificilă. Cerinţele educative, modalităţile neadecvate de educaţie pot face copilul să alunece pe panta delicvenţei.Cauze ce aparţin familiei cu repercusiuni negative asupra comportamentului copilului:A. Lipsa de autoritate a părinţilor

Pentru echilibrul psihic al copilului esenţialul îl constituie climatul de înţelegere între părinţi, convergenţa metodelor educative şi atitudinea faţă de diferite acte ale acestuia. Părinţii care nu se înţeleg, care se ceartă mereu în legătură cu atitudinea care trebuie adoptată faţă de diferite fapte ale copilului sau faţă de capriciile lui, constituie un mediu patogen pentru apariţia devierilor de comportament. Dacă divergenţele de operaţii continuă şi mai târziu, se poate ajunge la o adevărată predispoziţie, la delicvenţă. Copilul este derutat întrucât el simte în anturajul familiei lipsa unităţii de opinii, şi concepţia despre bine şi rău, despre necesitatea respectării unor reguli. Deci copilul trebuie să ştie precis ce i se cuvine să aibă şi ce nu, să simtă că legea există atât pentru el cât şi pentru adulţi.

Copii crescuţi fără nici o constrângere, într-un climat supraprotector, cu o căldură afectivă excesivă vor deveni capricioşi sau încăpăţânaţi, nu vor putea mai târziu să suporte frustrările inerente impuse de un cadru social în care se cere disciplină, muncă şi aderare la scopurile colective. Când copilul va creşte, părinţii se vor plânge că acesta nu-i ascultă şi este indisciplinat .Uneori astfel de copii, cu o foarte scăzută capacitate de rezistenţă la frustrare, dar în schimb cu o trebuinţă de achiziţie materială exagerată, ajung să comită furturi, iar părinţii, nedumeriţi, se întreabă: „De ce?”. Aceşti părinţi nu conştientizează faptul că tocmai atitudinea lor protectoare a contribuit la astfel de conduite reprobabile.

21

Părinţii trebuie să-l înveţe pe copil să suporte aceste mofturi ale familiei şi să se suporte adecvat în raport cu ele.

O mamă prea iubitoare care se sacrifică în întregime de dragul copiilor sau devine un complice al lor pentru a contrazice sau pentru a diminua autoritatea tatălui, creează o atmosferă tot atât de nocivă ca şi atmosfera familială creată de o autoritate tiranică. Pentru ca un copil să simtă că autoritatea părinţilor există şi se manifestă, că este solidă şi imobilă trebuie să fie sigur că părinţii îl înţeleg şi că au puncte de vedere comune. Astfel copilul ajunge să aibă încredere în hotărârile pe care părinţii le iau în legătură cu el.

Carenţele de autoritate ale părinţilor decurg de multe ori din insuficienţa sau lipsa totală de supraveghere. în epoca actuală, această lipsă de supraveghere se asociază cu aspecte noi, generate de o anumită tendinţă spre independenţă a acestora şi determinate de relaţiile socio-afective şi alţi factori extrafamiliali.

Mediul extrafamilial, ales de delicvenţii minori este compus din grupuri de prieteni cu frecvente cazuri de infracţiuni, ale căror preocupări constau în vizionări excesive de filme, de hoinăreli pe străzi şi alte preocupări extrafamiliale. Rezultă astfel pericolul lipsei de supraveghere a copilului şi a controlului privind grupul de prieteni, preocupările extrafamiliale şi modul de petrecere al timpului liber. Lipsa de supraveghere, de îndrumare şi control, asociată cu lipsa preocupărilor pentru cultivarea simţului responsabilităţilor şi pentru educarea sentimentelor morale, demonstrează incompetenţa educativă a unor astfel de familii.

B. Respingerea copiilor de către părinți si efectele acesteiaDe multe ori familia nu ţine seama de vulnerabilitatea reală a copilului,

nu-1 protejează numai cât este necesar pentru a-i asigura supravieţuirea, sau pentru a evita criticile şi dezaprobarea din afara familiei. Această stare de lucru se completează în general cu indignarea slăbiciunii mijloacelor de care dispune copilul: adulţii nu-şi dau silinţa să compenseze lipsa de adecvare a copilului, să-1 ajute în încercările lui de a acţiona asupra mediului. În aceste condiţii singura experienţă pe care o realizează copilul este cea a neputinţei sale, a lipsei sale de valoare. Ca urmare, acţiunile lui nu pot duce decât la eşec, la insatisfacţie. În asemenea condiţii copilul nu învaţă să facă faţă realităţii, dimpotrivă, el va ajunge să nu aibă încredere în sine .

Ce înseamnă a respinge un copil ? înseamnă că părintele îl consideră şi îl simte pe acest copil ca pe o povară, ca pe un lucru neplăcut. Ca urmare părintele manifestă faţă de acest copil sentimente ostile, după următoarea logică: dacă nu-l iubesc acest lucru se datorează faptului că el nu este demn de a-l iubi. Părintele îl subapreciează pe copil pentru a justifica inconştient propriile lui sentimente negative. Copilul suferă mult atunci când părinţii nu au timp de el, când nu i se arată o afecţiune sinceră, chiar dacă părinţii oferă mereu cadouri şi satisfacţii materiale. La aceşti copii care nu sunt suficient tutelaţi, ocrotiţi, îngrijiţi, întâlnim pasivitate şi apatie produse de sentimentul profund de

neputinţă trezit de universul în faţa căruia ei sunt abandonaţi fară sprijin, iară ajutor.

Copilul are nevoie de atenţie, de căldură sufletească si de respect. Indiferenţa, prin consecinţele ei, creează: anxietate sporită faţă de lumea înconjurătoare, lipsă de încredere în sine, dificultăţi în comunicare, inactivitate neimplicare, lipsă de voinţă, apatie, teama de a fi respins, nedorit, etc.

Indiferenţa, în orice formă s-ar manifesta, este resimţită de copil. Prin urmare, este indicat ca părinţii să arate interes faţă de tot ceea ce face copilul, să-l considere partener în activităţile lor, să răspundă prompt solicitărilor acestuia, să se joace cu el ori de câte ori acesta o cere, să-i ofere tandreţe, încredere, afecţiune.

Aceşti copii manifestă dificultăţi de comportament ca: agresivitate, revoltă, ostilitate, furt, vagabondaj, sunt dominaţi de sentimente de frustrare, mereu puşi pe ceartă, consideră mediul familial neprimitor. Ei prezintă înclinaţii spre minciună şi neascultare. Crezând că este veşnic o ţintă a loviturilor celorlalţi, previne atacurile atacând el mai întâi căutând să se simtă în siguranţă prin conduite agresive.

C.Starea conflictuală între părinţi.Este limpede că în familiile ale căror raporturi interpersonale se

caracterizează prin conflicte, prin certuri şi violenţe, părinţii nu se mai pot bucura de nici un prestigiu, iar imaginile lor se devalorizează definitiv şi se degradează în ochii copilului. Prin urmare, raporturile părinţilor cu copilul nu vor mai avea nici cea mai mică eficienţă educativă. Dimpotrivă, în asemenea condiţii părinţii devin „modele negative” care pot induce la copii agresivitatea şi comportamentul antisocial. Climatul socio-afectiv şi moral al familiei este mult mai perturbat atunci când în familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate şi alte vicii. Acestea duc la conflicte violente în familie, astfel încât minorul se află în imposibilitatea identificării cu un adult model pozitiv.

În astfel de condiţii, trebuinţele fundamentale ale copilului nu pot fi satisfăcute, ceea ce are drept efect structura unei personalităţi dizarmonice, cu perturbări mai ales în sfera afectiv motivaţională, volitivă si caracterială.

Din aceste familii provin delicvenţii minori cu o agresivitate verbală şi fizică (bătăi, furturi), precum şi cu un sentiment de privare materială. La aceşti minori comportamentul agresiv este în mare măsură învăţat, dobândit din contextul climatului familial agresiv, şi în general din contextul împrejurărilor de viaţă, disfuncţionale din punct de vedere psiho-social.

În multe cazuri copii nu mai suportă conflictele familiale şi fug de acasă, căutând să se integreze în alte grupuri în care să se simtă „bine” şi „liberi”, grupuri în care de multe ori, însă, există influenţe negative cu repercusiuni grave asupra viitoarei personalităţi în devenire. Rezultă că la originea delicvenţei juvenile se pot găsi adeseori, printre alţi factori şi confiictele din familie si alte

23

exemple de comportament negativ, care perturbă echilibrul psihologic al copilului, punând în pericol sentimentul de siguranţă al acestuia, şi prin urmare, armonia dezvoltării personalităţii.

D.Divorţul -dramă pentru copil cu adânci rezonanţe comportamentale.O familie bine organizată este un mediu propice, favorizant pentru buna

dezvoltare comportamentală a copilului. Dar există cazuri când cei doi membrii ai cuplului conjugal, soţul şi soţia, nu reuşesc să formeze o căsnicie armonioasă, corespunzătoare, şi în ciuda tuturor eforturilor de a rămâne împreună, ei totuşi ajung la divorţ-o modalitate juridică prin care se desface căsătoria, şi de pe urma căreia cel mai mult au de suferit copii.

În cadrul ansamblului de urmări imediate pot fi incluse:a)psiho-traumatizarea copiilor în perioada premergătoare divorţului când pot fi solicitaţi de unul dintre părinţi să coalizeze împotriva celuilalt părinte;b)îndepărtarea afectivă a copiilor de unul dintre părinţi şi chiar de amândoi;

Aceste urmări imediate produc grave consecinţe indirecte:1) comportamentul deviat al copiilor i-a condus pe aceştia la adoptarea unor acte sociale şi antisociale;2) divorţul care duce la dezorganizarea familiei, poate favoriza apariţia unor serioase tulburări afective şi comportamentale ce conduc la neadaptarea socială;

Deşi se cunosc efectele nefaste ale divorţului asupra copiilor, unii înclină să considere că el constituie totuşi o măsură mai puţin dăunătoare decât aceea care constă în a lăsa copilul să crească într-o atmosferă de conflicte, de lupte şi rivalităţi.

Împărţit mereu între dragostea care o poartă fiecăruia dintre părinţi, copilul se găseşte în imposibilitatea de a armoniza şi integra energiile sale afective. De cele mai multe ori el ajunge la soluţia distanţării definitive, la indiferenţa negativă care îi ameninţă grav dezvoltarea şi riscă să înăbuşe în el orice sensibilitate, mai ales dacă părinţii, fac din copilul lor o miză sau chiar un arbitru al conflictelor lor, astfel că pe lângă celelalte rele, copilul este deprins să recurgă la şantaj sentimental.

Este limpede că în acest caz părinţii nu se mai pot bucura de nici un prestigiu şi că, prin urmare, raporturile părinţilor cu copilul nu vor mai avea nici cea mai mică eficienţă educativă.

Coordonatele psihice ale copilului sunt tulburate şi de sentimentul său de siguranţă şi devine foarte problematic; copilul se îndoieşte de valoarea sa şi încearcă sentimente de inferioritate şi de neacceptare.

Imaginea pe care şi-o realizează copilul despre viaţa conjugală şi despre relaţiile dintre soţi este în general perturbată şi pare că acesta este unul din motivele pentru care divorţul este pentru o seamă de familii oarecum ereditar.

Dacă se ajunge la această situaţie extremă, ar fi foarte bine să i se explice copilului ce anume se petrece în familie şi să fie asigurat că, dacă părinţii nu

mai ţin unul la altul şi nu mai vor să trăiască împreună, amândoi îl vor iubi la fel ca înainte şi se vor interesa de viaţa şi viitorul lui.

E. Familia dezorganizată-mediu prielnic pentru apariţia devierilor de comportament

Climatul tensionat şi conflictual din cadrul familiei dezorganizate poale afecta atât de profund psihologia şi comportamentul copiilor, încât aceştia ajung să perceapă deformat locul şi rolul căsătoriei în viaţa societăţii: familia e locul chinurilor prelungite, al certurilor şi neînţelegerilor, al încălcării demnităţii, al manifestării brutale, etc.

Familia dezorganizată-este acea familie care îşi pierde integritatea ca urmare a separării părinţilor datorită unor motive precum: desfacerea căsătoriei prin divorţ, decesul unuia dintre părinţi, existenţa în cadrul familiei a unor situaţii care determină fundamental eşecurile comportamentului de rol marital.

Ca urmare a dezechilibrului produs, familia dezorganizată nu mai poate oferi un climat afectiv şi educaţional întotdeauna cu efecte benefice asupra personalităţii copiilor. Adesea copiii şi tinerii ce provin din familii dezorganizate ridică probleme de ordin educativ şi comportamental: dificultăţi de adaptare, labilitate emoţională, fragilitate morală, stări de anxietate, etc.

Eşecul şcolar sau insuccesul şcolar al copilului înseamnă rezultate slabe, necorespunzătoare, nereuşită, lipsă de randament în activitatea instructiv-educativă. Una din cauzele eşecului şcolar o constituie climatul psiho-social familial: stres, dezordine, agresivitate, conflicte, lipsa de interes, lipsa de sprijin moral şi material al părinţilor.

Pentru crearea unui climat favorabil dezvoltării psihice şi comportamentale corespunzătoare a copilului este indicat a se realiza şi o educaţie a părinţilor.

Trăind o viaţă domestică regulată, copilul va dobândi mai uşor gustul regularităţii; mai general, dacă el este crescut într-o familie sănătoasă din punct de vedere moral, va participa prin contagiunea exemplului la această sănătate morală şi astfel pot fi înlăturate deviaţiile de comportament.

Copii aflaţi sub incidenţa familiei dezorganizate sunt marcaţi de numeroase probleme psihologice şi relaţionale. Reacţia lor este diferită în funcţie de vârstă, sex, calitatea relaţiei trecute şi prezente cu fiecare dintre părinţi.

Pe termen scurt, copii de vârstă mică - sub şase ani, sunt cel mai puternic afectaţi; ei par a deveni mai dependenţi, mai neascultători, mai agresivi, mai puţin afectuoşi decât cei care rămân în familii complete, bine organizate, dezvoltarea lor generală fiind bulversată.

Copii de şase -opt ani sunt marcaţi de o mare tristeţe, de sentimente de frustrare, confuzie şi anxietate, de conflicte de loialitate, mulţi dintre ei căutând contactul cu părintele absent. La aceste vârste băieţii sunt mai vulnerabili, ei

25

înregistrează mai frecvent eşecuri şcolare şi dificultăţi de integrare socială, se restabilesc mai greu.

Pentru copiii între nouă şi doisprezece ani, percepţia rupturii este mai clară, modalităţile de manifestare sunt mai sobre; ei sunt capabili să pună în funcţiune diferite mecanisme de protecţie şi să lupte împotriva propriilor stări psihologice; totuşi mulţi dintre ei reuşesc cu greu să-şi controleze anxietatea, ruşinea, durerea şi sentimentul neputinţei, revărsându-şi furia asupra ambilor părinţi sau numai asupra celui pe care îl consideră vinovat.

Copilul care este martor al conflictelor conjugale ce-i dezbină pe părinţii săi asistă la „prăbuşirea” întregului său sentiment de siguranţă. Dacă părinţii se despart, el resimte profund această situaţie şi va păstra nostalgia pentru părintele absent. De asemenea dispersarea autorităţii care apare atunci când părinţii se despart are un rol patogen. Un mare număr de delicvenţi minori au cunoscut cel puţin câteva medii de viaţă:1.în familia de origine înainte de dezbinarea acesteia;2.alături de unul dintre părinţi, de multe ori trecând de la un părinte la altul;3.în multe cazuri ei rămân în ocrotirea bunicilor;4.când sunt lăsaţi în voia sorţii şi când se simt înstrăinaţi, frustraţi afectiv, cu un sentiment permanent de nesiguranţă.

Copilul nu este fericit nici la un părinte nici la altul, uneori refuză să-l viziteze pe părintele plecat iar în timpul somnului devine agitat, neastâmpărat şi plânge.

Într-o zi sau alta, nevoia de a lua legătura cu părintele absent se va face resimţită, de aceea, în multe situaţii, copii fug de la un părinte la celălalt. Dacă nu este acceptat de nici unul, urmează fuga de acasă, vagabondajul, care vor facilita eşuarea în delicvenţă.

În urma unor activităţi, cu un număr destul de mare de copii, s-a putut observa că unii dintre ei prezintă anumite probleme de comportament sau de relaţionare. S-a constatat că ei fac parte din familii cu neînţelegeri între părinţi sau cu un nivel economic problematic, familii cu un singur părinte sau din familii în care părinţii nu-şi asumă în totalitate rolul de părinţi.

Nu este suficient ca relaţia individuală a copilului cu fiecare părinte să fie bună, el are nevoie de o relaţie armonioasă şi între părinţi.

Dezorganizarea vieţii intime a copilului influenţează semnificativ formarea şi dezvoltarea personalităţii: copii sunt anxioşi, frustraţi, interiorizaţi, sunt copii care se întreabă mereu dacă nu au greşit şi dacă, din această cauză, nu cumva sunt pe punctul de a pierde ceva, fie că acel ceva înseamnă atenţia sau dragostea cuiva, fie că e vorba de un părinte, fie că e vorba de un obiect.

Aceşti copii cu astfel de tulburări sunt copii care pot şi trebuie să fie ajutaţi.

CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Scopul şi obiectivele cercetăriiScopul cercetării:

Evidenţierea importanţei intervenţiei în grupul de elevi , prevenirea şi corectarea tulburărilor comportamentale.Obiectivele cercetării:1.Să constatăm că dacă la elevii deficienţi mintal vor fi depistate de timpuriu tulburările de comportament, măsurile de prevenire şi reeducare vor fi mai eficiente şi rezultatele îmbunătăţite;2.Să se cunoască faptul că influenţa familiei de provenienţă are repercusiuni asupra comportamentelor elevelor din Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roșu 3.Să se precizeze formele deviaţiilor de comportament întâlnite mai frecvent în această unitate;4.Cunoaşterea de către echipa de intervenţie ( cadrele didactice de orice nivel şi specializare, cadrele didactice auxiliare, bibliotecari, instructori de educaţie, personalul nedidactic începând de la îngrijitoarele de curăţenie, poştaşi, bucătari până la contabili, administratori, etc. ) a factorilor educaţionali care sunt implicaţi în prevenirea şi corectarea acestor tulburări;5.Măsurile pedagogice cu cea mai mare eficienţă ce se pot lua.

2.2. Universul populaţiei

Universul populaţiei este alcătuit din totalitatea copiilor deficienţi mintali cuprinşi în clasele a I-a, a ll-a, a Ill-a şi a IV-a din Centrul Școlar de educație incluzivă Turnu Roșu. Pentru prezenta lucrare, am utilizat un grup constituit din 10 subiecţi, instituţionalizaţi în cadrul Centrului de educație incluzivă Turnu Roşu, ai claselorprimare, judeţul Sibiu.

Neavând o cazuistică bogată, am recurs la un experiment constatativ, studiul de faţă fiind unul de tip descriptiv, de ordin calitativ.

2.3. Prezentarea şi elaborarea instrumentelor

Studiul de faţă s-a realizat în anul şcolar 2013-2014, în semestrul al doilea, pentru investigarea fenomenelor fiind utilizate următoarele instrumente: testul arborelui, testul familiei, studiul dosarelor personale ale subiecţilor, studiul caietelor de observaţii ale educatorilor referitoare la subiecţi, anamneza, studiul de caz.

Testul arborelui (KochStora) - este un test proiectiv şi totodată o probă psihodiagnostică elaborată în 1949 de către Ch. Koch şi îmbunătăţită de către R.Stora, constând în desenul unui arbore.

27

În ţara noastră, acest test este foarte bine cunoscut, acolo unde se foloseşte, interpretarea realizându-se în lumina teoriei generale care a stat la baza elaborării lui. El a fost etalonat pe populaţia României.

Pentru aplicarea testului sunt necesare o foaie de hârtie A4, un creion şi o gumă de şters. Formula de instructaj este: „Desenaţi pe această foaie un arbore fructifer cât mai bine puteţi.

Desenul relevă aspecte problematice ale personalităţii subiectului şi nu profunzimea personalităţii. Subiectul pus în faţa sarcinii nu poate evita o proiecţie inconştientă a variatelor aspecte ale personalităţii proprii; raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări de relaţie. El proiectează asupra materialului propriile sale interese, aspiraţii, conflicte sau moduri stabile de a gândi. În acest test arborele este suportul proiecţiei exterioare a lumii interioare, scăpând controlului conştient şi voluntar.

Totodată testul poate fi utilizat şi pentru a decela întârzierile şi regresele individului în domeniul afectivităţii, tema arborelui având incidente profunde cu această zonă a psihismului uman.

După un simbolism elementar, trunchiul este asemănat structurii personalităţii, coroana-raporturilor cu mediul, rădăcina-siguranţei, adaptării, afectivităţii posibile şi ataşamentului de viaţă.

Arborele desenat se încadrează într-un dreptunghi care să atingă cele patru extremităţi cardinale ale desenului. Astfel, accentuarea spre stânga a desenului semnifică: introversiune, inhibiţie, depresie, dorinţa de îndepărtare de societate, o viaţă ancorată în trecut, rezervă, prudenţă.

Accentuarea spre dreapta semnifică: conştiinţă de sine exagerată, aroganţă, vanitate, dorinţa unei vieţi intense, superficialitate. Zona superioară se raportează la nivelul conştient, iar zona inferioară a desenului indică niveluri primitive (inconştientul fiind situat în partea de jos).

Structura arborelui: rădăcină, trunchi, coroană. Rădăcina e în general ascunsă sau parţial vizibilă la copii mici. Trunchiul formează partea mediană, verticală şi are rol de echilibru dreapta-stânga, fiind elementul stabil ce susţine coroana sau ramurile. Extremităţile coroanei reprezintă zona de contact cu mediul înconjurător. Desenul relevă următoarele simptome: autodeprecierea (arbore bine înrădăcinat dar într-un peisaj dezolant, arbore lipsit de frunze, arbore nestructurat cu ramuri asemănătoare mâinilor care cer ajutor); depresia (coroane goale cu trunchiuri haşurate); în nevrozele infantile remise apar pe trunchi indici patologici, baza trunchiului este acoperită cu iarbă sau este ascunsă după o ridicătură, iar pe trunchi apar noduri. La egocentrici, desenul are o aparenţă exterioară grandioasă, dar proporţiile şi relaţia cu rolul şi mediul sunt reduse.

La subiecţii inhibaţi sexual, interiorul coroanei este bine modelat dar relevă alterarea conţinutului şi coordonării, ramurile sunt deformate şi necoordonate, trunchiul este în formă de „S”, ramurile mari precedând trunchiul.

Creanga care iese frontal din trunchi relevă faptul că arborele este perceput ca ceva solid. Acest lucru este foarte puţin frecvent în imbecilitate.Testul arborelui, relevă la debilii mintali şi la imbecili, o ruptură a echilibrului interpretându-se în primul rând forma şi direcţia.

Concepţia originală a testului aparţine lui Koch, care a fost apoi modificată de Stora.

Mielli atrage atenţia că o bună interpretare depinde de cunoaşterea cazului cercetat, iar Stora susţine că testul este doar orientativ indicând direcţia de cercetare ulterioară.

Testul familiei. Această probă a fost tradusă din limba franceză de Sorinei Mocanu, editura Profex, Timişoara, 2003, fiind o probă proiectivă de personalitate, dar care implică şi mulţi factori de natură afectivă, legaţi de familie. Acest test este utilizat în majoritatea ţărilor din lume, remarcându-se utilitatea sa atât în Europa cât şi în Asia, fiind etalonat pe populaţia României.

Relaţiile intrafamiliale, prin repetabilitatea lor zilnică, exercită o puternică infiuenţă asupra dezvoltării şi comportamentului membrilor familiei. Testul face parte din categoria tehnicilor expresive, surprinzând relaţiile de tip interpersonal ce se stabilesc la nivelul familiei. Studii cu acest test au fost efectuate de către mulţi cercetători, printre care: Louise Duess, Madeleine Thomas, Louise Despert, Porot, etc.

În interpretarea desenului se ţine seama de: dimensiunile personajelor, funcţiile atribuite persoanelor în cadrul desenelor, relaţiile dintre personaje, elementele de dominare, omisiunea voită a unor personaje sau introducerea unor personaje fictive, etc.

Toate aceste date, corelate, permit relevarea unor aspecte cum ar fi: anxietăţi, stări conflictuale, frustraţii, trăiri interioare ce sunt cauze ale devierilor de comportament, etc.

Studiul dosarelor personale ale subiecţilor.În dosarele copiilor, aflate la psihologul Centrului Școlar de educație

incluzivă Turnu Roșu, se întâlnesc caracterizări ale copiilor realizate de educatorii în clasa cărora aceştia se află. În aceste caracterizări sunt prezentate problemele la care aceştia nu fac faţă, problemele de adaptare, de integrare în mediul şcolar, problemele de comportament, etc.Tot în dosarele copiilor găsim date culese din ancheta socială întocmită de asistenţii sociali de la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Sibiu, cum ar fi: nume, prenume, locul şi data naşterii, adresa, locul de muncă al părinţilor, structura familiei, situaţia juridică a copilului, situaţia financiară a familiei, condiţii de locuit, climatul familial, etc. Aceste dosare cuprind şi examenul psihologic. Fişa întocmită de către psihologul din unitate, fişe ce cuprind următoarele date:- dezvoltare afectiv-emoţională;- dezvoltare intelectuală a proceselor de cunoaştere;- comportament social (autonomie, cooperare);

29

- concluzii asupra profilului psihologic al copilului, observaţii şi recomandări. Tot aici apare şi diagnosticul psiho-medical, care în cazurile ce ne interesează, este cel de deficienţă mintală.

Studiul caietelor de observaţii ale educatorilor referitoare la subiecţi Datele conţinute în aceste caiete au permis studierea evoluţiei comportamentului, evoluţiei structurii intelectuale şi de personalitate a copiilor instituţionalizaţi. Aceste date s-au confruntat cu cele rezultate din studiul cataloagelor şcolare.

Anamneza. Prin intermediul acesteia s-au completat datele provenite din studiul dosarelor personale ale subiecţilor, a caietelor de observaţii ale educatorilor referitoare la subiecţi, a cataloagelor şcolare. Schema anamnezei cuprinde date personale preliminare, date personale complexe, date referitoare la starea socială actuală, informaţii referitoare la problemele medicale anterioare şi la afecţiunile psihice anterioare, anamneza familială, personalitatea premorbidă şi discuţii cu persoanele care cunosc subiectul.

Studiul de caz. În cercetarea psihologică, ca formă de cercetare ideografică, reprezintă o descriere intensivă şi o analiză a individului singular, incluzând:- o descriere detaliată a subiectului, cuprinzând: rezultatele la teste, istoria fizică şi psihologică a indivizilor;- o descriere a tratamentului psihologic al persoanei respective.Studiul de caz este - cercetarea empirică ce analizează un fenomen contemporan în contextul vieţii reale, graniţa dintre fenomenul respectiv şi context nefiind precis definită, şi în care sunt utilizate surse multiple de date (R.Yin 1989); totodată, este un mijloc ideal de surprindere a fenomenelor rare fiind mai eficient când e completat cu alte metode.

CAPITOLUL 3. ANALIZA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

3.1. Factorii afectiv-motivaţionali desprinşi în urma investigaţiilorprin testul arborelui

Mulţi autori, cum sunt C. Priunescu, M. Roşea (20), ş.a. consideră că starea de conflict este una din caracteristicile de bază care dellneşte activitatea la deficienţii mintal. La aceştia apariţia şi organizarea formelor diferenţiate de răspunsuri afective şi de comportament afectiv se instaurează cu o oarecare întârziere, comparativ cu formarea unui comportament afectiv la copii normali.

Manifestările precum: ţipetele, urletele, agitaţiile motorii, tendinţele de violenţă şi automutilare sunt descărcări puternice ale afectelor primare. Datorită unui mare grad de autonomie structurală şi a slabului proces de corticalizare, acestea se întâlnesc în toate formele de deficienţă mintală, dar sunt specifice şi apar în mod pregnant în categoriile inferioare ale deficienţei mintale.

La deficienţii mintal se poate observa insuficienta maturizare afectivă care se poate caracteriza prin lipsa unei autonomii afective. Acest lucru determină o sugestibilitate crescută cu autocontrol afectiv insuilcient dezvoltat legat de o cunoaştcre şi o capacitate de stăpânire a reacţiilor emoţionale insuficient dezvoltate. La aceşti copii cu handicap intelectual se poate remarca o slabă dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, în special a celor morale, loate acestea determină lipsa obiectivităţi fală de sine şi faţă de ceilalţi, ei fiind incapabili de a se evalua adecvat.

Simptomatologia comportamentului afectiv la debilul mintal se prezintă prin: crize de râs şi de plâns Iară motiv, mânie, furie pe fondul unei afectivităţi crescute, dezgust, alterare biologică. La fel şi frica, teama, comportamentul de apărare sau inhibiţie afectivă, negativismul, retragerea, refuzul fac parte tot din simptomatologia comportamentului afectiv la deficientul mintal.

Aceşti copii pot trece foarte repede de la apatie la explozie alectivă, de la tristeţe la bucurie, de la respingere la adeziune, de la râs la plâns. Unii dintre ci manifestă somnolenţă, mişcări foarte lente şi accentuate, dezinteres.

Manifestările de instabilitate psiho-afectivă, impulsivitate, hiperemotivitate apar nu numai ziua dar şi noaptea în timpul somnului. Astfel, la debilul mintal apar fenomene ca: vise terifiante, agitaţie motorie nocturnă, enurezis nocturn, tulburări ale somnului care pot fi de lungă durată.

Tot la deficienţii mintal, specifice sunt: credulitatea şi sugestibilitatea mărite datorate faptului că aceştia nu sunt capabili de discernământ. Lipsa criteriilor logice de comparare a faptelor şi situaţiilor, fenomenele de frustrat frecvent apărute, pot determina alte fenomene cum sunt: minciuna, confabulaţia. Acestea apar ca mecanisme de compensare, ca răspuns al sentimentului de inferioritate.

31

Probele desenului arborelui sunt edificatoare în stabilirea unor trăiri emoţionale, cum sunt tulburările de comportament ale acestor elevi deficienţi mintal.

O interpretare corectă a testului arborelui, furnizează numeroase informaţii asupra subiectului testat. Interpretarea se realizează atăt global cât şi pe părţi cum sunt: rădăcina, trunchiul, coroana, ramurile, fructele, etc. Din aspectul global al desenului se pot obţine o serie de trăsături cum sunt: ordonată, calmă, armonioasă, precisă, clară, lejeră, senzuală, animată, vivantă, delicată, dezordonată, concentrată, rece, tară forţă, etc.

Un prim element de valoare îl reprezintă simbolismul spaţial. în interpretarea desenului cirborelui se face o împărţire a foii în patru zone obţinându-se astfel o zonă superioară, una inferioară, o zonă stângă şi o zonă dreaptă. Normal, desenul se situează în partea centrală a paginii.Un desen în zona superioară a paginii care se întinde până peste linia paginii denotă: evaluare de sine foarte crescută, fanatism, exuberanţă necontrolată, necesitatea de compensare a unor lacune.

Un desen situat în partea inferioară a paginii indică: rezervă, timiditate, frică existenţială, dificultăţi de adaptare la mediul înconjurător.O accentuare spre dreapta a desenului reprezintă: extroversiune, superficialitate, vanitate, aroganţă, conştiinţă de sine exagerată, slabă concentrare, fantezie, necesitatea de viaţă intensă.

Accentuarea desenului arborelui spre partea stângă a paginii indică: introversie, depresie, inhibiţie, rezervă, prudenţă, viaţă anterioară ancorată în trecut, inadaptare, dorinţă de îndepărtare de societate.

Desenul arborelui ne poate oferi indicaţii privind imaturitatea afectivă a subiectului. Semnele imaturităţii afective în desenul arborelui sunt: baza foii este considerată ca bază a arborelui-linia solului, formele repetitive, neîndemânare grafică, trunchi sudat, ramuri şi trunchi desenate dintr-o singură linie.

Toate aceste caracteristici pot indica o lipsă de maturitate afectivă şi o inhibare a dezvoltării intelectuale.

La elevii deficienţi mintal testaţi prin proba arborelui s-au observat următoarele caracteristici ale desenului:

- formele sunt sărace şi infantile; - liniile sunt neregulate;- se observă stereotipii, exagerări ale regularităţii;- absenţa liniei solului;- ramuri trasate dintr-o singură linie, parcă sunt sudate;- trunchi din linie dublă;La acestea se mai pot adăuga: unghiuri ascuţite, ramuri tubulare, linii

unghiulare, linii trasate în direcţii opuse. Aceste caracteristici sunt semne ale impulsivităţii şi agresivităţii.

Interpretarea corectă a arborelui presupune experienţă ce determină crearea unui simţ anume. O problemă difcilă în interpretarea acestei probe o reprezintă impresia globală a desenului. Totuşi şi o persoană mai puţin experimentată îşi poate da seama de o oarecare armonie şi echilibru al desenului, armonie ce denotă o personalitate relativ echilibrată fară prea mari probleme.

În impresia globală a desenului se ţine cont de proporţia elementelor constitutive ale arborelui şi anume: rădăcină, trunchi, coroană.

Din desenele aplicate grupului nostru de copii nu putem desprinde armonie decât în două dintre desene ceea ce reprezintă un procent de 20%, iar restul de 8 sunt disproporţionate rezultând un procent de 80%.

Aşezarea în pagină a desenelor grupului nostru se prezintă astfel:- 2dintre desene, deci 20%) sunt realizate în partea de jos a paginii, unul de

mărime mijlocie situat în dreapta foii, iar celălalt de mărime mică situat în stânga foii; un desen mare este realizat în partea de jos, pe mijlocul paginii reprezentând un procent de 10%;

- 3dintre desene reprezentând 30% sunt situate în partea de sus a paginii, două în zona stângă şi unul în zona dreaptă;

- unul dintre desene, respectiv 10%) este situat în partea stângă în zona de mijloc a paginii;

- 2 dintre desene, adică 20% sunt plasate în partea dreaptă a Ibii, în zona de mijloc şi sunt mici;

- unul dintre desene, reprezentând 10% este realizat în partea centrală a paginii şi este subdimensionat.

Din datele obţinute de noi se poate observa că predomină:- desenele situate în partea de sus a paginii şi anume zona stângă ceea ce

înseamnă: fanatism, exuberanţă neconlrolată, dificultăţi de adaptare, conflicte afective recente sau vechi, inhibiţii.

- desenele realizate în partea de jos a paginii ceea ce semnifică: timiditate, frică existenţială.

- un singur desen este plasat în partea centrală a paginii, dar este subdimensionat, subiectul reprezentând imaturitate psihică, introversie, oboseală, epuizare, aplatizare.

În continuare vom analiza părţile componente ale desenului.RădăcinaAceasta lipseşte la 9 dintre cazuri, adică 90%, aceasta însemnând că

legăturile cu trecutul au fost rupte şi au dispărut total, majoritatea copiilor fiind părăsiţi de către familie. Aceşti copii prezintă o teamă sau ezitare în a se fixa.

Un caz, adică 10%, a desenat rădăcina liniară fără a mai trasa linia solului. Rădăcina este desenată prin mai multe linii scurte şi drepte ceea ce denotă: retard psihic, debilitate mintală, trăsături de caracter cel mai puţin personale şi identificabile şi nu în ultimul rând legătura foarte recentă cu familia.

33

TrunchiulTrunchiul reprezintă separarea eu-altul, eu-lume. Baza trunchiului

reprezintă un simbol al tenacităţii, al solidarităţii, al imobilului.În unele dintre desenele noastre baza trunchiului nu există. Acest lucru

este întâlnit la 4 cazuri, adică 40% şi înseamnă că aceştia nu-şi mai amintesc părinţii sau nu vor să şi mai amintească. La 6 dintre subiecţi (60%) baza trunchiului există şi este desenată ca o linie culcată care uneşte cele două laturi ale trunchiului însemnând că aceştia îşi amintesc de părinţi:- unul dintre subiecţi (10%) a desenat baza trunchiului lărgită la stânga ceea ce semnifică: ataşament pentru trecut, fixaţie maternă, rigiditate;- 2dintre subiecţi (20%) au desenat trunchi închis Jos la bază şi deschis sus, ceea ce denotă: indiferenţă faţă de trecut şi viitor fără capacitate reală de decizie;- 3dintre subiecţi (30%) au desenat trunchi închis şi Jos la bază şi sus unde încep ramurile şi coroana, au realizat bază de sudură, ceea ce exprimă separare eu-lume, retard psihic, reacţii violente, deficientă mintală, naivitate, gândire infantilă. Judecată redusă, incoerenţă logică.

Expresia trunchiului este realizată din:- linii duble paralele la 9 dintre subiecţi (90%) ceea ce semnifică dificultăţi

de adaptare, tonus scăzut, vitalitate scăzută, rigiditate;- dintr-o singură linie la un singur subiect (10%) ceea ce denotă tendinţă

spre izolare, dificultăţi adaptative, fragilitate psihică, vulnerabilitate, instabilitate psiho- emoţională;

Conturul trunchiului - din linii neregulate au realizat toţi subiecţii (100%) ceea ce exprimă conflicte cu sine şi cu alţii din cauza dificultăţilor, adaptare dificilă, încăpăţânare, traumatism psihic, inhibiţie.

Printre tipurile dc trunchiuri apar şi cele înclinate spre dreapta şi spre stânga. Cele înclinate spre dreapta sunt 4 dintre cazuri (40%) ~ subiecţii aceştia sunt impresionabili, sugestibili, uşor influenţabili, dau dovadă de slăbiciune. Cele înclinate spre stânga sunt 6 dintre cazuri (60%) - aceşti subiecţi au o atitudine defensivă, ataşare de trecut, regresie, constrângere, refulare, represiunea sentimentelor, îndărătnicie.

Doar 2 dintre subiecţi (20%) au realizat scoarţa trunchiului din linii drepte, dantelate, rezultând existenţa unui aspect exterior aspru, relaţionare încordată, vulnerabilitate, reacţii violente, temperament coleric, negativism, iar restul de 8 subiecţi (80%) nu au desenat scoarţa trunchiului.

CoroanaDoar unul dintre subiecţi (10%) a desenat coroana arborelui închisă, sub

formă de balon, acest lucru semnifică: naivitate, infanlilism, lipsă de simţ constructiv, vid, plonjare în imaginar, inautenticitate în comportament, indiferenţă.

În 90%o dintre cazuri (9 subiecţi) au desenat coroana arborelui sub formă dc mătură cu ramificaţii abundente, acest lucru denotă: agresivitate în relaţionare,

sensibilitate mare, impresionabilitate mare, reactivitate puternică, lipsă de concentrare, instabilitate, lipsă de răbdare, lipsă de calm, labilitate.RamurileCentrarea ramurilor:

- la 8 dintre subiecţi (80%) este radială, dintr-o linie unică în formă de raze, ceea ce semnifică din punct de vedere psiho-social: agresivitate în relaţiile intcrpcrsonale, interese împrăştiate, iar din punct de vedere psihologic: receptivitate, iivnucntabilitate, extraversie, insolenţă, neglijenţă, reacţii nestăpânite, detaşare;

- la 2 subiecţi (20%) este centrifugă, mişcare din interior spre exterior, ceea ce semnifică din punct de vedere psiho-social dorinţă de contacte sociale, iar din punct de vedere psihologic semnifiă agitaţie, extraversie.

Direcţia ramurilor- în 30% dintre cazuri (3 subiecţi) au desenat ramurile trunchiului înclinate

spre dreapta,ceea ce denotă: înclinaţia de a evada din sine, profunzime, concentrare.

- 6 subiecţi ceea ce reprezintă un procent de 60% au desenat ramuri ascendente, ce se ridică, acest lucru semnificând: lipsa simţului realităţii, lipsă de rellecţie, hiperentuziasm, exaltare, aspiraţii înalte, furie iară motiv, excitabilitate afectivă, fără raţiune;

- unul dintre subiecţi (10%) a desenat ramuri înclinate spre stânga, ceea ce înseamnă: regresie în trecut, resentimentalism, introversie, neîncredere, preocupare de sine, sensibilitate.

Expresia ramurilor- 9 subiecţi reprezentând 90% au realizat ramuri dintr-o linie continuă,

reprezentând: dificultăţi adaptative, fragilitate psihică, vulnerabilitate, instabilitate psiho- emoţională;

- unul dintre subiecţi (10%) a desenat ramuri etajate (Ibrme repetitive, etajări succesive) semnificând capacitate de adaptare redusă, oboseală, plictiseală, reverie, lipsă de aptitudini, slabă operativitate a gândirii, schematism.

FrunzeleÎn desenele noastre frunzele au fost realizate doar la 30% din cazuri.

Prezenţa frunzelor în desen denotă nevoia de apreciere, de remarcat, gratulat, credinţa naivă în fericire. La acestea se adaugă următoarele caracteristici: manieră Juvenilă, infantilism, spirit de observaţie pentru fenomenele externe, optimism, superficialitate, imaginaţie naivă, reverie, entuziasm(„vede lucrurile în roz”), exaltare, irealitate. Organizarea frunzelor în desen poate fi ritmică sau stereotipă. în desenele noastre mişcarea este stereotipă.

Absenţa frunzelor în desen la 70% dintre cazuri(7 subiecţi) exprimă vitalitate redusă, tendinţe depresive şi apatie.

35

FructeleDoar un singur subiect (10%) a desenat fructe în arbore. Prezenţa fructelor în

desen reprezintă supraestimare sau falsa estimare a realităţii, nerăbdare, subiect uşuratic, impresionabil, spirit fantezist, superficialitate. La acestea se adaugă şi oportunism, infantilism, imaturitate, judecată de clipă prezentă.

9 dintre subiecţi (90%) nu au desenat fructe.Acestea au fost datele obţinute în urma interpretării testului arbore.

3.2. Rezultatele obţinute în urma anamnezei, a studiului dosarelor personale ale subiecţilor şi a caietelor de observaţii ale educatorilor

referitoare la subiecţiÎn psihologie „anamneza sau metoda biograllcă constituie (A. Mudiţian

pag. 145) o secvenţă a biografiei psihologice necesară stabilirii originii şi condiţiilor dezvoltării sentimentelor, intereselor, motivaţiilor, aptitudinilor, a personalităţii elevului în special”.

Pentru descifrarea specificului individual al persoanei se alcătuieşte o biografie a acesteia până la momentul prezent, prin cunoaşterea evenimentelor şi faptelor concrete.

Datele se pot obţine prin convorbire, prin studiul unor documente, cum sunt în cazul nostru, studiul dosarelor personale ale subiecţilor şi studiul caietelor de observaţii ale educatorilor referitoare la subiecţi.

În continuare vom prezenta câteva cazuri cărora le-am realizat anamneza.

O să încep cu cazul C.M., născută la data de 30.12.2001 în oraşul Sibiu, judeţul Sibiu. Ea are 13 ani şi este elevă la Centrul Școlar de educație incluzivă T urnu Roşu, în clasa a doua. Se află doar în această clasă deoarece nu a reuşit să-şi însuşească cunoştinţele, noţiunile corespunzătoare, la timp, pentru a promova în acelaşi an cu colcgclc ci. Provine de la Casa de Copii Boarta.

Este domiciliată în comuna N., numărul 1, judeţul Sibiu. Merge foarte rar acasă. Mama C.G. este fără ocupaţie, tata C.V. este decedat. Condiţiile de viaţă sunt precare.

Starea sănătăţii: îmbolnăviri anterioare şcolarizării - encelalopatie infantilă sechelară şi dismorfism facial cu despicătura maxilarului, iar pe parcursul şcolarizării a suferit de faringite şi enurezis nocturn.

Neînsuşirea la timp a cunoştinţelor se datorează gradului de handicap accentuat şi tipului de deficienţă: retard mintal sever, prezentând un coeficient de inteligenţă Q.I. < 37.

În cadrul programului instructiv-educativ de recuperare şi integrare absentează puţin şi nemotivat. La lecţii este disciplinată întotdeauna. Interesul pentru lecţii este absent, la fel şi motivaţia învăţării. Ne are materii preferate, iar dificultăţi întâmpină la toate materiile.

Nu prezintă performanţe sau aptitudini deosebite, nu este interesată în pregătirea profesională. Stilul de muncă, de învăţare al elevei este inexistent,

învăţând într-un ritm foarte lent şi superficial. Nu participă la viaţa clasei şi este acceptată de colege doar parţial, fiind apreciată negativ.

Prezintă deficienţe, handicapuri motorii: deficienţă fizică neuro-motorie. Muşchii mâinilor sunt puţin dezvoltaţi nereuşind să scrie nici un semn grafic fără ajutor.

Percepţia materialului de învăţare este superficială, nivelul de inteligenţă este sub limită, memoria foarte slabă, imaginaţia săracă, vocabularul foarte sărac. Stilul de muncă este inegal, cu fluctuaţii, în salturi, lucrează neglijent, prezintă mari lacune în cunoştinţă precum şi rămâneri în urmă la învăţătură. Nu este sârguincioasă, este nesigură, dependentă şi fară iniţiativă.

În ceea ce priveşte conduita la lecţie şi în clasă: este prezentă numai fizic, cu frecvente distrageri, în general purtarea fiind corectă, iar în ceea ce priveşte comportarea şi integrarea socială în grup, C.M. este rezervată, izolată, puţin comunicativă, emotivă, mai mult tristă, temperamentul fiind lent, retras, nesigur, lucrând greoi, cu erori fără să se încadreze în timp.

Din convorbirea purtată cu persoanele din jur, sau desprins următoarele: subiectul are relaţii de prietenie foarte puţine, superficiale, nu se integrează în nici un grup de joacă, este anxioasă, sensibilă, rezervată, timidă şi nu are atitudini faţă de propriul corp.

Concluzii şi recomandări privind reabilitarea şi recuperarea:- servicii de consiliere, psihoterapie, terapie ocupaţională, terapie

comportamentală, educaţie psihomotrică, ludoterapie, logopedic, program individualizat de activitate, curriculum învăţământ special;

- control medical periodic la psihiatru;- suport în plan psiho-social, afectiv, comportamental.

Cazul D.V. este o fetiţă născută la data de 14.06.2001. în Sibiu, prezintă vârsta de 13 ani, este elevă în clasa a IV-a a Centrului de educație incluzivă Turnu Roşu şi provine de la Casa de Copii Boarta. Domiciliul stabil este în oraşul C.M., numărul 15, judeţul Sibiu, mergând foarte rar în familie. Mama D.M. şi tata D.C. sunt despărţiţi, au divorţat. Condiţiile de viaţă şi de muncă ale elevei sunt foarte precare. D.V. mai are o soră D.R. în aceeaşi instituţie şcolară.

Starea sănătăţii: fizic este normal dezvoltată, pe parcursul şcolarizării a suferit de laringită, faringită, primind tratament în cadrul instituţiei. Diagnosticul psiho-medical este: grad de deficienţă moderat şi tip de deficienţă-retard mintal moderat (Q.l.=42) cu tulburări instrumentale.

La activităţile zilnice absentează puţin dar motivat, la lecţii este disciplinată numai dacă este constrânsă, interesul pentru lecţii este fluctuant, iar motivaţia învăţării este promovarea clasei. Materiile preferate sunt: desen, muzică, aritmetică, materia la care întâmpină dificultăţi fiind citirea. Activitatea independentă a elevei este de a rezolva probleme în plus la matematică şi de a se ocupa foarte mult cu activităţile plastice şi cele sportive, ccea ce se

37

evidenţiază prin rezultatele la învălătură situate undeva între calificativele de B şi S.

În pregătirea profesională este interesată doar parţial, nu are o orientare clară spre un domeniu sau o meserie iar opţiunea părinţilor nu există, colaborarea cu aceştia llind foarte slabă. La viaţa clasei participă din plăcere, colegele o apreciază pozitiv fiind acceptată în totalitate de către acestea.

Nu are stil specific de muncă şi învăţare, învăţarea logică este medic, cea mecanică este rapidă, cea de durată este lentă şi cea superficială este rapidă, lucrând inegal, neglijent, cu lacune în cunoştinţe şi rămâneri în urmă la învăţătură, materialul de învăţare fiind perceput difuz şi superficial, nivelul de inteligenţă fiind mediu, memoria slabă, imaginaţia săracă şi vocabularul redus.

Referitor la autonomie şi creativitate, subiectul se conformează de regulă modelului, procedează rutinier şi este puţin sârguincioasă. Atenţia şi interesul sunt inegale, fluctuante la ore. Este în contact cu grupul dar este preocupată mai mult de sine; purtarea în general - cu abateri comportamentale relativ frecvente, fiind foarte agresivă.

Trăsături de personalitate: temperament activ, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, având o lire îndrăzneaţă, veselă, prezentând o atitudine negativă faţă de muncă, atitudinea faţă de sine fiind de asemenea negativă, şi fiind foarte egoistă.

Din convorbirea purtată cu persoanele din Jur, s-a ajuns la următoarele: subiectul are relaţii de prietenie puţine dar strânse, timpul liber şi-l petrece alături de prieteni, mereu este veselă şi optimistă.

Concluzii şi recomandări privind reabilitarea şi recuperarea: curriculum învăţământ special, educaţie psiho-motorie, terapie cognitivă şi ocupaţională, suport psiho-social, logopedie.

În continuare vom prezenta cazul C.A., născut la data de 09.11.2001 în Sibiu, având o vârstă de 13 ani şi fiind elev în clasa a doua al Centrului de educație incluzivă Turnu Roşu. A mers la clasa întâi lâ vârsta de 8 ani, în comuna B., Judeţul Sibiu unde a repetat această clasă de două ori şi fără să obţină rezultate de promovare, în urma examinării medicale şi psihologice a fost orientat spre școală specială. Până la vârsta dc 10 ani a locuit împreună cu familia, după această vârstă a fost internat in instituţia unde se află şi astăzi şi unde s-a acomodat foarte greu. Şi aici a repetat clasa întâi dc două ori iar acum se află în clasa a doua. Merge frecvent, la fiecare sfărşit de săptămână în familie, iar când i se face dor de casă, fuge de la şcoală şi în timpul săptămânii.

Domiciliul stabil este în localitatea B., oraşul T., judeţul Sibiu, numărul 240.Tata se numeşte C.I. şi este şofer, iar mama se numeşte C.M. şi este casnică. Familia este normală, organizată, condiţiile de viaţă şi muncă sunt bune. C.A. mai are încă patru fraţi şi două surori.

Starea sănătăţii: este bolnav de toxoplasmoză cu determinări psihice, convulsii febrile de la naştere, iar pe parcursul şcolarizării a suferit de faringo-amigdalite; llzic este normal dezvoltat.

Tipul de deficienţă: retard mintal moderat prezentând un coeficient de inteligenţă Q.L=44, alături de tulburări psihomotorii şi instrumentale.

Referitor la programul şcolar, C.A. absentează puţin dar nemotivat: întotdeauna este disciplinat la lecţii, motivaţia învăţării este absentă, interesul pentru lecţii este fluctuant, materiile la care întâmpină dificultăţi sunt citire şi matematică, una dintre materiile preferate fiind desenul. Nu este interesat de pregătirea profesională, stilul de muncă şi învăţare este defectuos, inegal, cu fluctuaţii şi salturi, cu mari lacune în cunoştinţe, învăţarea este lentă şi superficială, prezintă rămâneri în urmă la învăţătură sau la alte activităţi, fiind puţin sârguincios, nesigur, dependent şi tară iniţiativă. Participă la viaţa clasci din obligaţie, colegii îl apreciază pozitiv şi este acceptat în totalitate de către aceştia.

Percepţia materialului de învăţare este difuză şi superficială, nivelul de inteligenţă este scăzut, memoria foarte slabă, imaginaţia săracă, vocabularul foarte sărac, prezentând dificultăţi mari de exprimare. Lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp.

La lecţie de obicei este pasiv, aşteaptă să lle solicitat; purtarea în general este corectă, în cadrul grupului este retras, rezervat, izolat, puţin comunicativ, temperamental fiind reţinut, lent, interiorizat, nesigur, emotiv.

După discuţiile avute cu persoanele din jur s-au concluzionat următoarele: subiectul are puţine relaţii de prietenie cu anumite persoane din instituţie dar strânse, in timpul liber îi place să se plimbe cu calul şi căruţa şi să muncească pe câmp, la agricultură; de foarte multe ori este îngrijorat şi prea puţin este vesel, are un caracter sensibil, este rezervat, timid.

Concluzii şi recomandări: curriculum învăţământ special, suport psiho-social, terapia tulburărilor de limbaj, educaţie psihomotrică, terapie cognitivă, terapie ocupaţională, program individualizat de activităţi.

Următorul este cazul T.C., născută îii vdata de 08.08.2002. la M., având o vârstă de 12 ani şi fiind elevă în clasa a treia la Centrul școlar de educație incluzivăTurnu Roşu. Provine de Ia Casa de Copii Boarta.

T.C. mai are încă trei surori şi cinci fraţi, părinţii trăiesc în concubinaj, condiţiile de viaţă şi muncă sunt precare, domiciliul stabil este în comuna L., numărul 392, judeţul Sibiu.

Starea sănătăţii: îmbolnăviri anterioare intrării în şcoală-encefalopatie infantilă şi pe parcursul şcolarizării-amigdalite, faringite; fizic fiind normal dezvoltată.

Gradul de deficienţă este uşor şi tipul de deficienţă este retard mintal uşor, avănd un coeficient de inteligenţă Q.I.=54.

Nu absentează de la ore, la lecţii este disciplinată numai dacă este constrânsă, interesul pentru lecţii este fiuctuant, motivaţia învăţării este şi ea slabă, materiile la care întâmpină dificultăţi sunt citire şi matematică, iar materiile preferate sunt desenul şi abilitare manuală - tăiatul cu foarfecele. În pregătirea profesională nu este deloc interesată, stilul de muncă şi învăţare este

39

neglijent, participă la viaţa clasei din obligaţie, de către colege este acceptată doar parţial, acestea prezentând o oarecare indiferenţă faţă de ea.

Relaţionarea cu T.C. se stabileşte mai greu, cooperează doar după mai multe stimulări şi face numai ce doreşte ea, este foarte încăpăţânată. în clasele mai mici şi-a însuşit cu dificultate numerele, literele, tehnicile de calcul matematic. Prezintă o voinţă negativă, nu ascultă ce i se spune, manifestă opoziţie faţă de recomandări şi faţă de cei care le impun, de regulă nu vrea să se conformeze modelului.

Percepţia materialului de învăţare este difuză, memoria este slabă, imaginaţia săracă, vocabularul este redus, stilul de muncă inegal. Conduita la lecţie este pasivă, aşteaptă să fie solicitată şi uneori nici atunci nu vrea să răspundă, în general are o purtare corectă şi este în contact cu grupul, are un temperament de tip combinat.

În urma discuţiilor purtate cu cei din jur s-a constatat că: are multe relaţii de prietenie dar superficiale, în timpul liber îi place să asculte muzică, prezintă o marc pasiune pentru păr şi păpuşi cu păr lung, de regulă este veselă, este dependentă, uneori sensibilă.

Recomandări privind reabilitarea şi recuperare: curriculum învăţământ special, terapie cognitivă, terapia limbajului, terapie ocupalională, suport psiho-social, educaţie psihomotrică, program individualizat de activitate.

3.3.Factorii afcctiv-emoţionali desprinşi în urma investigaţiilor printestul familiei

Rezultatele obţinute în urma aplicării probei „Desenul lamiliei” vor 11 prezentate în rândurile care urmează. Observaţii pe timpul administrării

Toţi copiii au fost de acord să deseneze.- 3 subiecţi, adică 30% au prezentat dillcultăţi în executarea sarcinii; - 7 subiecţi, respectiv 70% au fost spontani, au desenat cu uşurinţă şi

simplitate.Compoziţia familiei desenate în raport cu familia reală

Debienne (1968) argumentează că personajele adăugate indică o proiecţie a unei părţi mascate a subiectului. După Porot (1965), omisiunea unui membru al familiei indică un afect de respingere referitor la această persoană.Date despre familia reală am aflat în urma studiului dosarelor personale ale fiecărui subiect.

- într-un singur desen, deci 10% în familia desenată apar alţi doi membrii care nu corespund familiei reale;

- în 4 dintre desene, ceea ce reprezintă 40%, familia desenată corespunde cu familia reală;

- în 5 desene, adică 50%, din familia desenată lipsesc membrii ai familiei reale.

Din datele obţinute de noi se poate observa că predomină desenele din care sunt omişi anumiţi membrii ai familiei reale, pe care subiecţii fie nu-i cunoaşte, fie nu îi acceptă aşa cum sunt ei în realitate. Personajul omis în toate cele 5 desene este mama.Aspectul global

În ceea ce priveşte amplasarea, toţi subiecţii (100%) au desenat pe foaia prezentată pe orizontal.Calitate

La unul dintre subiecţi (10%), dispunerea este neregulată, ceea ce semnifică impulsivitate.

La 4 dintre subiecţi, adică 40%, apar lacune în coerenţă şi organizare, ceea ce denotă tulburări în comportament.

La 5 subiecţi reprezentând 50%), întâlnim o dispunere haotică ceea ce semnifică deficienţă intelectuală.Situarea desenului în cadrul foii

Locul în care se află personajul desenat pe foaie denotă situaţia subiectivă pe care el şi-o acordă în lume. Orice anormalitate în poziţionarea personajului înseamnă o imagine de sine alterată sau deficitară.

- un desen 10% este realizat la mijlocul paginii, puţin spre stânga, unde apare şi aliniamentul semnificând dezechilibru, sensibilitate, afectivitate, ataşament faţă de trecut, instabilitate trăită în sânul familiei;

- unul dintre desene, deci 10% este situat în zona de sus a paginii rezultând refugiu în imaginar, afect de luptă;

- 2dintre desene reprezentând 20% sunt situate în partea dreapta a foii, în zona de sus, ceea ce semnifică expansivitate, elan către acţiune, către viitor, refugiu în imaginar;

-3desene, deci 30% sunt situate spre partea stângă a foii, în zona de sus, rezultând că: subiecţii sunt ancoraţi în trecut, sunt sensibili, timizi, evocând amintirile, visele, fuga faţă de mediul înconjurător şi faţă de viitor, dependenţă şi ataşament faţă de mamă, manifestându-se astfel agresivitatea;

-3 subiecţi, reprezentând 30% au umplut întreaga foaie, personajele fiind alungite spre partea superioară a foii, ceea ce denotă imaturitate şi anxietate.Dimensiunile înălţimii

Indică trăsături de personalitate particulare.- un desen, adică 10% are dimensiuni foarte mari ceea ce semnifică deficienţa inhibiţiei şi a controlului de sine, expansivitate, fantasme de grandoare;- 2desene, deci 20% au dimensiuni mari, ceea ce trădează încredere în sine, siguranţă dar şi deficienţa inhibiţiei şi a controlului de sine, lipsă de respect pentru celălalt;- 3dintre desene au dimensiuni mici ceea ce reprezintă 30%, însemnând timiditate, teamă, tendinţe de constrângere, sentimente de inferioritate, ineficienţă, insecuritate, tendinţe regresive;

41

- 4desene ceea ce reprezintă 40% au dimensiuni care cresc, descresc progresiv rezultând o lipsă de control;

Trasajul continuu şi discontinuuUnul dintre subiecţi (10%) a trasat linii foarte scurte, ceea ce semnifică

anxietate, incertitudine şi depresie.În 30% dintre ca/uri (3 subiecţi) au trasat linii tremurătoare care sunt

asociate lipsei de stabilitate.3 subiecţi ceea ce reprezintă un procent de 30% au desenat linii scurte

ceea ce evocă tendinţe impulsive.Alţi 3 subiecţi, adică 30% au trasat linii contiiuic, acest lucru indicând un

comportament controlat adesea până la inhibiţie.Trasajul apăsat şi uşor

2subiecţi reprezentând 20%, au realizat un trasaj apăsat ceea ce denotă energie, agresivitate, ambiţie, personalitate puternică, impulsivitate.

3subiecţi (30%) au trasat linii greoaie. Iară rafinament ceea ce trădează un intelectslab.

5 subiecţi, deci 50% au realizat un trasaj uşor ceea ce semnifică inhibiţie, timiditate, delicateţe, sensibilitate, indecizie, lipsă de siguranţă.Trasajul uşor, direct sau reluat

Un subiect (10%) a trasat linii reluate, ceea ce indică pentru Kopizz (1964) impulsivitate şi agresivitate.

4subiecţi (40%) au trasat linii oscilante, ceea ce semnifică insecuritate.5dintre subiecţi reprezentând un procent de 50% au realizat un trasaj ferm

semnificând ambiţie şi încredere în sine.Liniile curbe, drepte, frânte şi unghiulare

La un subiect reprezentând un procent de 10% apar liniile frânte ccea ce denotă instabilitate.

4subiecţi 40% au utilizat linii curbe ceea ce evocă feminitate, seninătate.5subiecţi, adică 50% au utilizat linii drepte în formă de pătrate, linii

unghiulare care după Ludholm (1921) semnifică furie şi agresivitate.Linii orizontale sau verticale

La un subiect (10%), linia orizontală este mai accentuată ceea ce după Burns (1990) semnifică semnul unei slăbiciuni, conflicte interne.

La 4 dintre subiecţi (40%) nu sunt accentuate nici liniile orizontale nici liniile verticale, acest lucru constituind prezenţa impulsivităţii.

La 5 subiecţi 50%, domină liniile verticale ceea ce denotă o personalitate activă, hiperactivă.Scotomizarea

Zonele vulnerabile ale personalităţii se relevă, între altele, prin omisiuni, modificări; părţile lipsă sunt asociate cu un conllict iar omisiunile relevă problemele subiectului la nivel afectiv şi social.

La unul dintre subiecţi (10%) lipseşte gura, acest lucru rellectând lipsa de comunicare socială sau un tabu de ordin sexual.

La un alt subiect (10%) lipsesc urechile din desen ccea ce denotă existenţa unui conllict la acest nivel şi probleme de ordin afectiv şi social.

În 20% din cazuri, deci la 2 subiecţi lipsesc braţele personajelor ccea cc exprimă modalitatea simbolică de a se debarasa de braţul unui părinte ce arc tendinţa de a-şi lovi copilul.

Alţi 2 subiecţi reprezentând un procent de 20% nu au desenat mâini în lucrările lor, ceea ce face trimitere la o nevoie de pedeapsă datorită culpabilităţii.

În desenele noastre mutilarea personajelor apare în 40% din cazuri, adică 4 subiecţi prezintă funcţii de devalorizare a regiunilor unde se află conflictualitatea.

Bizarerii2 subiecţi, adică 20% nu au desenat roboţi, sau personaje cu trăsături de

animale. 8 dintre subiecţi reprezentând un procent de 80% au desenat roboţi,

personaje cu trăsături de animale, sau vederea în transparenţă a organelor interne ceea ce evocă distorsiuni in contactul cu realitatea, tulburări ale gândirii. Prezentarea siluetei

Un subiect (10%) a desenat gambele in poziţie larg deschise, ceea ce după Burns (1990) indică agresivitate.

Un alt subiect (10%) a desenat gambele atârnate in spaţiu Iară contact cu solul şi figura atârnată, reprezentând insecuritate şi dependenţă.

Unul dintre subiecţi (10%) a desenat braţe rotunjite care după Royer (1984) conferă mişcare siluetei.

La un subiect (10%) braţele sunt desenate in „V însemnând bucurie sau chemare de ajutor.

2 subiecţi (20%) au desenat braţe întinse ceea ce face trimitere la o tensiune faţă de anturaj.

4 dintre subiecţi, reprezentând un procent de 40% au desenat braţe sub formă de „V întors care după Royer (1984) este o poziţie normală.

Postura şi mişcareaPostura, scrie Royer (1984) oferă indicaţii asupra dispoziţiei interne a

subiectului. Un subiect (10%) a realizat un desen în care personajele se allă într-o

mişcare prezentată cu intensitate ceea ce este un indice al tensiunii.Unul dintre subiecţi (10%) a desenat personaje puţin aplecate,

semniilcând anxietatea de a se simţi dezechilibrat.4 subiecţi (40%) au desenat personaje care au o postură (ermă şi solidă

însemnând echilibru şi siguranţă.4 dintre subiecţi (40%) au desenat personaje într-o postură rigidă ceea ce

exprimă anxietate, inhibiţie faţă de mişcările pulsionale, nesatisfacerea nevoilor.

43

CuloareaUn subiect (10%) a folosit culoarea neagră care face trimitere Ia

anxietate, la culpabilitate.Unul dintre subiecţi (10%) a folosit în desenul său culoarea verde ceea ce

semnifică speranţă dar şi amărăciune şi mânie.Un alt subiect (10%) a realizat un desen folosind numai culoarea roşie,

culoare care este asimilată intensităţii, agresivităţii şi dinamismului.3subiecţi (30%) au utilizat în desenele lor violetul care este un semn al

tristeţii dar şi al imaginaţiei aberante.4subiecţi (40%) au desenat personaje folosind culoarea albastră, evocând

tandreţe.ExpresiaEvocă atitudinea afectivă a desenatorului, sentimentele lui cele mai

intense.2subiecţi (20%) au desenat personaje cu expresie veselă ceea ce denotă o

atitudine afectivă pozitivă.3dintre subiecţi (30%) au desenat personaje a căror expresie prezintă un

aer dezaprobator însemnând că aceştia evocă o indiferenţă în plan afectiv, o atitudine afectivă negativă.

5subiecţi (50%) au desenat personaje lipsite de expresie rezultând că aceştia sunt lipsiţi de afectivitate.

Detalii corporalePărul

Un subiect (10%) a desenat păr buclat personajelor sale ceea ce trădează orientare către delicvenţă, preocupări sexuale.

4subiecţi (40%) nu au desenat păr personajelor realizate. – lipsă forţă fizică

5subiecţi reprezentând un procentaj de 50% au desenat păr personajelor rezultând existenţa trebuinţelor senzuale şi a proiecţiilor sexuale.Capul

In 20% dintre cazuri (2 subiecţi) au desenat un cap mic, acest lucru semnificând sentimente de neputinţă, inferioritate.

Alţi 2 subiecţi ceea ce reprezintă un procent de 20% au desenat un cap anormal de mare, ceea ce denotă deficienţă intelectuală.

La 3 dintre subiecţi (30%) capul personajelor desenate este accentuat ceea ce semnifică supravalorizare a inteligenţei de către un individ afectat de retard sau de probleme cognitive.

Alţi 3 subiecţi (30%) au desenat cap mărit fiecărui personaj evocând un semn al comunicării sociale.Sprâncenele

7 subiecţi ceea ce reprezintă un procentaj de 70% nu au desenat sprâncene iar restul de 3 subiecţi ceea ce reprezintă un procentaj de 30% au desenat sprâncene cu grijă, rezultând după Burns (1990), gust pentru estetic, probabil pentru a preîntâm|Vina lendintele refulate.Ochii

Exprimă starea emoţională a subiectului, dezvăluie sulletul acestuia.3subiecţi ceea ce reprezintă un procent de 30% au desenat ochi mici ceea

ce semnifică tendinţe de introversie.Alţi 3 subiecţi (30%) au desenat ochi deformaţi ceea ce indică anxietate,

hipersensibilitateÎn 40% dintre cazuri (4 subiecţi) au desenat ochi mari, acest lucru

semnificând neîncredere, tendinţe agresive.Nasul

Un subiect (10%) a desenat un nas pe care 1-a subliniat în mod deosebit ceea ce semnifică dificultăţi sexuale.

Un alt subiect (10%) a desenat la nivelul nasului nări accentuate ceea ce trădează tendinţe agresive.

4subiecţi (40%) au desenat nasuri normale, potrivite, acest lucru evocând un simbol sexual.

La alţi 4 subiecţi (40%) nasul este anulat ceea ce indică confiicte de ordin sexual.Gura

Un subiect ceea ce reprezintă un procentaj de 10% a desenat o gură subţire, rigidă semnificând agresivitate.

La un alt subiect (10%) sunt prezenţi dinţii ceea ce evocă agresivitate.în 10% dintre din cazuri (1 subiect) gura personajelor este scurtă .si trasată greoi ceea ce indică pulsiuni agresive.

La unul dintre subiecţi (10%) gura este desenată mai accentuat, acest lucru însemnând tendinţe agresive.

2 dintre subiecţi (20%) au desenat gură rotundă ceea ce trădează un caracter infantil.

4 subiecţi (40%) au omis gura în desenele lor rezultând existenţa tendinţelor agresive, a rezistenţei faţă de comunicare.Gâtul

La 5 subiecţi ceea ce reprezintă 50% din cazuri gâtul lipseşte iar la ceilalţi 5 subiecţi ceea ce reprezintă 50% din cazuri gâtul personajelor este lung semnificând lipsa de control.Trunchiul ( umeri, piept, buric )

Rover (1984) vede în trunchi zona simbolică a instinctelor.Un subiect (10%) a lolosit în desenul sau lorme unghiulare ccca ce

sugerează tendinţe masculine.În 10% din cazuri (1 subiect) a desenat pieptul, ceea ce sugerează

preocupări sexuale.

45

4 subiecţi (40%) au utilizat în desenele lor forme rotunjite ceea ce sugerează tendinţe feminine, regresive şi dependente.

Alţi 4 subiecţi (40%) au realizat trunchiuri disproporţionate, mici, ceea ce constituie un indice al sentimentelor de inferioritate.

În continuare vom prezenta trei cazuri care par a fi mai interesante. Este vorba despre eleva T.A., în vârstă de 10 ani, care a fost adusă la

Şcoala Specială pentru Deficienţi Mintal Turnu Roşu de la Casa de Copii Boarta. Este elevă în clasa a I-a şi repetă pentru a doua oară această clasă deoarece nu a obţinut rezultate pentru promovare în clasa a II-a. Este diagnosticată cu oligofrenie, forma deficienţă mintală moderată, avănd un Q.I.=40. Tipul familiei de provenienţă este concubinaj.

În momentul când a fost solicitată să deseneze familia sa, ea a răspuns: „Eu desenez pe bunica, mama, tata, ştiu” dar deşi a fost promptă şi dornică de a desena, a realizat cu dificultate lucrarea sa. A desenat cu mâna dreaptă, a realizat desenele de la stânga spre dreapta paginii, a fost calmă. Din confruntarea desenului cu datele provenite din studiul dosarului său, rezultă că în familia desenată de subiect mai apar doi membrii care nu fac parte din familia reală, un membru fiind N. o fetiţă care se allă în clasa a cincia şi este bună prietenă cu T.A. şi celălalt membru care nu are nume, subiectul nerăspunzând la întrebarea: „Pe cine ai desenat aici?”

Primul personaj desenat este mama, al doilea personaj desenat este tata, al treilea personaj este sora, al patrulea este bunica, următorul personaj este cel (ară nume, apoi urmează prietena N. şi la sfârşit este desenat subiectul. Subiectul nu a ştiut vârsta şi numele personajelor.La întrebarea „Care este cel mai drăguţ dintre toţi din familia asta?”, subiectul a răspuns: „Mama’\ La întrebarea: „De ce?’\ I .A. a răspuns: „Are urechile mici.” Cel mai puţin drăguţ personaj dintre toţi din familia desenată i s-a părut a fi sora, iar cel mai nefericit dintre toţi din familia desenată i s-a părut a II N. Subiectul a oferit aceste răspunsuri în urma întrebărilor care i-au fost adresate, dar Iară a motiva de ce o anume persoană este lericită, drăguţă şi de ce o alta este nefericită şi mai puţin drăguţă. La întrebarea: „Dacă ai face şi tu parte din această familie, cine ai fi?”, subiectul s-a identillcat cu sine însuşi, cu personajul din desen.

Din calitatea desenului rezultă ca ‚subiectul prezintă tulburări de comportament. Aliniamentul fiind în partea de sus a foii şi spre stânga reilectă trecutul, sensibilitatea, alectivitatea, intimitatea, fuga de viitor, refugiu în imaginar, dependenţa de mamă.

Dimensiunile personajelor cresc şi descresc progresiv dar predomină cele mici evocând: lipsă de control, timiditate, teamă, sentimente de inferioritate, tendinţe depresive. Liniile folosite în trasaj sunt foarte scurte, curbe, verticale, laterale imperfecte, realizând unghiuri ceea ce denotă feminitate, anxietate, incertitudine, devalorizare, agresivitate.

La mama, sora şi bunica le lipsesc braţele şi mâinile total, iar tata are doar o singură mână ceea ce semnifică: nevoia de pedeapsă datorită culpabilităţii şi modalitatea simbolică de a se debarasa de braţul unui părinte ce are tendinţa de a-şi lovi copilul. Omisiunile, părţile lipsă relevă un conflict, probleme ale subiectului la nivel afectiv şi social. Personajul Iară nume are braţele întinse ceea ce prezintă tensiunea subiectului faţă de anturaj, iar N. şi subiectul însuşi au braţele rotunjite ceea ce semnifică mişcarea siluetelor. T.A. prezintă distorsiuni în contactul cu realitatea şi tulburări ale gândirii deoarece a desenat personajele sub formă de roboţi. Postura personajelor fiind rigidă denotă că subiectul prezintă inhibiţie faţă de mişcările pulsionale. Sprâncenele trasate cu grijă, ochii mici, nasul lipsă, trunchiul disproporţionat şi subţire indică: gust pentru estetic, tendinţe de introversie, tendinţe de introspecţie, sentimente de inferioritate şi slăbiciune. Gura subţire şi gâtul lung indică lipsa de control.

Acest caz l-am tratat separat deoarece este mai aparte, personajele desenate sunt mai deosebite faţă de celelalte lucrări, tulburările de comportament ale acestui subiect fiind evidente.

Următorul caz este cel al M.R. adusă la Şcoala Specială pentru Deficienţi Mintal Turnu Roşu de la Casa de Copii Boarta. Bste în vârstă de 10 ani şi este elevă în clasa a I-a repetând această clasă pentru a doua oară datorită dificultăţilor de învăţare. Este diagnosticată cu oligofrenie, forma deficienţă mintală medie spre severă, având un Q.I.<34.

Provine din alara căsătoriei. Când a fost solicitată să deseneze familia sa, a Ibst foarte spontană, răspunzând: „O, da, familia mea”. A desenat cu mâna dreaptă, de la stânga spre dreapta, într-un timp destul de îndelungat deşi a fost spontană în a-şi desena membrii familiei sale.

În urma confruntării desenului realizat cu datele despre familia reală obţinute din studiul dosarului personal, rezultă că: în familia desenată apare bunica care nu există în familia reală, apare tata care în familia reală este necunoscut, apare un personaj fărără nume şi doar o singură soră din 6 surori şi 5 fraţi. Subiectul nu a ştiut numele şi vârsta personajelor desenate. Cel mai drăguţ dintre toţi din familia desenată i s-a părut a fi bunica, „pentru că e o scumpă” spune M.R. Cel mai puţin drăguţ personaj dintre toţi din lamilia desenată i s-a părut a fi tata, „pentru că nu vine după mine să mă ia acasă” motivează subiectul. Cel mai fericit personaj dintre toţi i s-a părut a fi sora „pentru că e frumoasă” iar cel mai nefericit i s-a părut a fi tot tata pentru că nu vine să o ia acasă. La întrebarea „Dacă ai face şi tu parte din această familie, cine ai vrea să fii?’\ subiectul a răspuns: „Sora, pentru că e mai mare decât mine.”

Deficienţa intelectuală este evidenţiată prin dispunerea haotică tulburările de comportament sunt indicate prin lacunele în coerenţă şi organizare. Prin desenele sale M.R. umple întreaga foaie ceea ce denotă imaturitale iar alungirea personajelor în partea superioară a foii evocă anxietate, absenţa controlului de sine, lipsa de respect pentru celălalt.

47

Trasajul este ferm rezultând o personalitate ambiţioasă; liniile sunt continue, drepte,în formă de dreptunghiuri, dar apar şi linii curbe, laterale, subiectul realizând înnegriri, umbriri ceea ce semnifică: personalitate ambiţioasă, feminitate, furie, devalorizare, probleme anale, sentimente de culpabilitate. Personajului necunoscut îi lipsesc braţele şi mâinile ceea ce semnifică modalitatea simbolică de debarasare a braţelor ce au tendinţa de-a lovi, nevoia de pedeapsă datorită culpabilităţii. Bunica, tata şi sora subiectului au braţe dar nu au mâini. Omisiunile relevă probleme ale subiectului la nivel afectiv şi social, loate personajele desenate au trăsături de animale însemnând că subiectul prezintă tulburări ale gândirii şi distorsiuni în contactul cu realitatea. Personajele nu se allă în mişcare, postura este rigidă indicând anxietate, inhibiţie faţă de mişcările pulsionale. Părul nu există la nici un personaj, capul este anormal de mare ceea ce evidenţiază deficienţă intelectuală. Starea emoţională a subiectului este de introversie datorită ochilor mici şi deformaţi ai personajelor desenate. La trei dintre personaje gura este omisă semnificând tendinţe depresive, rezistenţă faţă de comunicare, în timp ce la al patrulea personaj gura este accentuată indicând tendinţe agresive. Trunchiul fiind disproporţionat denotă sentimente de inferioritate.

Al treilea caz este cel al lui B.I. care a avut voinţă să-şi deseneze familia dar a întâmpinat diilcultăţi în realizarea desenului. Este elev în clasa a 1-a, are 9 ani prezintă un diagnostic de retard psihic şi merge în fiecare zi în familie.

La întrebarea: „Care este cel mai drăguţ dintre toţi din familia asta?”, subiectul a răspuns: „Lili, pentru că e mama mea.” I.a întrebarea: „Care este cel mai puţin drăguţ dintre toţi din familia asta?”, subiectul a răspuns: „Bunica, pentru că e rea cu mine.” Cel mai fericit personaj dintre toţi i s-a părut a fi Lili, „Pentru că ea mă spală” spune subiectul şi cel mai nefericit personaj dintre toţi i s-a părut a fi bunica. Subiectul nu aminteşte de tatăl său vitreg, care lipseşte din familia desenată, cunoaşte numele mamei şi al bunicii, însă nu ştie vârsta acestora. B.l. refuză să conştientizeze prezenţa tatălui vitreg în familia sa.

Tulburările de comportament şi defieibnţa intelectuală sunt semnalate prin lacunele în coerenţă, organizare şi prin dispunerea haotică. Situarea desenului în partea dreaptă, sus proiectează elanul subiectului înspre mediu, acţiune, elanul spre celălalt şi către viitor precum şi refugiu în imaginar. Creşterea progresivă a înălţimii personajelor în mod nejustificat reflectă lipsa de control a subiectului.

Trasajul continuu, uşor tremurător, (fără rafinament şi lejer indică lipsă de stabilitate, nesiguranţă, intelect slab, retragere, insecuritate. Liniile unghiulare, verticale şi ştersăturile cu guma evidenţiază furie, agresivitate, hiperactivitate, nesiguranţă. Omisiunea gurii denotă lipsa de comunicare socială iar personajele sub formă de robot evidenţiază distorsiuni în contactul cu realitatea şi tulburări ale gândirii. Desenarea braţelor întinse prezintă tensiune faţă de anturaj. Postura rigidă a personajelor denotă anxietate, inhibiţie faţă de mişcările pulsionale, nesatisfacerea nevoilor care uneori duce la agresivitate. Trebuinţele senzuale şi

proiecţiile sexuale sunt evidenţiate prin desenarea părului. Capul mic exprimă sentimentul de neputinţă, inferioritate. Gura omisă denotă tendinţe depresive şi rezistenţă faţă de comunicare. Trunchiul desenat cu două paralele, gol, cu forme unghiulare semnifică regresie, stări de slăbiciune.

Acestea au fost datele desprinse în urma interpretării testului familiei, privind trăsăturile de personalitate ale subiecţilor.

3.4.Influenţa familiei de provenienţă asupra comportamentului copiilordeficienţi mintal

Din datele cuprinse în studiul dosarelor, vom realiza o diagramă din care să rezulte tipul familiei din care fee parte copiii cu deficienţă mintală din grupul nostru, ce prezintă tulburări de memorare.

□ Copii ai căror părinţi trăiesc în concubinaj Copii ce provin din afara căsătoriei□ Copii din familii cu părinţi divorţaţi□ Copii ce au unul din părinţi decedat a Copii care au tată vitreg□ Copii ce provin din familii organ’izi

Tipuri de familii din care provin copiii cu deficienţa mintală, cuprinşi în grupul nostru, ce prezintă tulburări de memorie

Procentajul este următorul:- 30% părinţii trăiesc în concubinaj; - 10% provin din afara căsătoriei; - 20% au părinţi divorţaţi; - 20% au unul dintre părinţi decedat; - 10% au tată vitreg; - 10% provin din familii organizate. Aceste date, la fel ca şi cele din majoritatea studiilor, scot în evidenţă marea

influenţă pe care familia o exercită în determinarea deviaţiilor de memorie.

49

Familia exercită inlluenţă asupra personalităţii copiilor prin următoarele căi:- pe cale directă - prin educaţie intenţionată, explicită;- pe cale indirectă - prin climatul social - afectiv, prin modele de atitudini şi

comportamente implicite.Al. Roşca (33) susţine că personalilatea omului se formează treptat pe baza

trebuinţelor ereditare şi sub influenţa mediului social. Factorul principal în reglarea conduitei etico-sociale a individului este factorul social, societatea.

În cadrul copilăriei trebuie asigurate condiţiile necesare procesului de umanizare a individului, de asimilare a naturii sale umane. Familia îşi propune şi îi impune în acelaşi timp, căile şi modalităţile de realizare a naturii sale umane, incluzând, astfel, copilul într-un sistem de relaţii socio-afective şi socio-culturale. Aceste relaţii socio-afective şi socioculturale pe care le prezintă mediul familial au un rol deosebit în procesul de umanizare.

Deci un rol important în dezvoltarea comportamentului deviat la copiii deficienţi mintal îl reprezintă familia şi mediul social, anturajul, colectivul, mediul de prieteni.

Personalitatea în formare a copilului se va structura în funcţie de mediul familial în care acest proces se realizează. Părintele trebuie să instituie un model pozitiv pentru copilul său. El constituie un model pentru copil prin acţiunile informative şi formative pe care le exercită asupra lui, prin comportamentul legat de statutul şi rolul său ibrmal (profesional), informai (moral, valoric, afectiv), familial şi educaţional. Structura unei personalităţi dizarmonice se poate realiza prin imposibilitatea copilului de a identifica adultul ca model pozitiv.

Mediul familial, din punct de vedere psiho-genetic, poate fi privit sub aspectul structurii, al condiţiilor socio-economice şi al celor de ordin cullural-educativ. Din punct de vedere al structurii, mediul familial poate prezenta diverse carenţe de ordin social, juridic, moral, legate de situaţii ca: infidelitate, divorţ, concubinaj, părăsire, ele. Asupra personalităţii în formare a copilului o inlluenţă negativă o au şi familiile reconstituite, refăcute. Familia disociată reprezintă de cele mai multe ori un factor de ordin negativ care poate determina tulburări de comportament.

Factorii interni motivaţionali se structurează sub inlluenla lliclorilor externi psihosociali şi împreună cu aceştia îşi pun amprenla asupra slruclurii pcrsonalilălii copilului. Astfel, se pot întâlni carenţe disciplinare, carenţe educative ale vieţii de familie, perturbări ale climatului socio-afectiv şi moral al familiei.

Viciile, imoralitatea, conflictele, carenţele de autoritate şi afectivitate duc la perturbarea climatului socio-afectiv şi moral al familiei, lucru ce favorizează apariţia devierilor de comportament.

Familiile policarcnţalc afcctiv-moral, cducaliv, dc/cchilibrca/ă Ibrlclc psihice ale copilului, apare frustrarea afectivă, frustrarea materială, lipsa de securitate.

Lipsa afectivităţii duce la structurarea unei personalităţi dizarmonice prin lipsa afectelor şi a impulsurilor afective. Copilul care nu a primit dragoste este incapabil de a dărui afectivitate deoarece nici el nu a primit-o, el se va simţi în inferioritate şi-şi va structura un comportament reactiv faţă de cerinţele mediului.

Familia cu probleme duce în primul rând la frustrare afectivă, la instabilitate emoţională.Din probele aplicate se poate constata că majoritatea dintre copiii deficienţi mintal cu tulburări de memorie au avut parte de traume psihice, conflicte, care s-au manifestat în cadrul familiei. Astfel, putem conchide că elevii deficienţi mintal care prezintă deviaţii de memorie provin din familii dezorganizate.

Este imposibil de defmit varietatea de aspecte pe care le îmbracă relaţiile dintre membrii unei familii, numărul, complexitatea şi varietatea de situaţii care pot apărea într-o familie, conduitele specillce pe care aceste situaţii le solicită.

O familie prin diversele persoane pe care le integrează: părinţi, bunici, copii, persoane de sex masculin, persoane de sex feminin, persoane de diferite vârste, urmează un eşantion reprezentativ al societăţii, iar copilul resimte inlluenţele acesteia chiar din prima zi de viată.

În dezvoltarea memoriei, disocierea familială reprezintă cea mai frecventă tulburare de structură semnalată în cadrul lactorilor de ordin social negativ. În grupul nostru de studiu am întâlnit diverse situaţii: divorţ, separaţii, deces, concubinaj, recăsătorie.

O familie dezorganizată nu duce neaparat la apariţia tulburărilor de comportament deoarece nu este unicul element determinant al acestora. Pe lângă problemele care pot exista în structura familiei, pot apărea numeroase circumstanţe şi (actori care pol cauza diferite tulburări în dezvoltarea normală a copiilor.într-o familie rolurile părinţilor sunt împărţite: din partea tatălui predominând autoritatea, iar din parte^mamei afectivitatea. Ponderea rolului acestora variază în funcţie de etapele de dezvoltare ale copilului. Mama are un rol predominant în primii ani de viaţă ai copilului, iar în următorii ani rolul tatălui trece pe |irinuil plan. Rolul esenţial al mamei este în rezolvarea sentimentului de securitate, la care se adaugă treptat şi persoana tatălui, iar mai târziu contează atmosfera afectivă a întregii familii.

Putem conchide că elevii deficienţi mintal cu tulburări de memotie provin atât din familii dezorganizate, disociate, cât din familii organizate. Astfel, incompetenţa educativă a unor părinţi, greîjelile din educaţia copiilor reprezintă factorii cauzali ai deviaţiei de memorie şi nu structura familiei luată ca atare. Factorii hotărâtori ai echilibrului psihic al copiilor îi reprezintă, în familiile organizate, climatul de înţelegere între părinţi şi între membrii familiei, convergenţa metodelor educative şi a atitudinilor laţă de actele copiilor. Este

51

vorba de „tonalitatea şi atmosfera afectivă” (expresia aparţinând lui Andrei Cosmovici) a familiei şi care asupra copilului poate avea efecte adaptative sau dezadaptative majore la ceea ce acesta are de lacut în ceea ce priveşte sarcinile şcolare sau alte obstacole şi dificultăţi de integrare. Această tonalitate şi atmosferă afectivă poate fi descrisă ca o iubire între părinţi şi faţă de copii, ca o atmosferă de solidaritate, comunicare, cooperare, colaborare între membrii familiei. Dimpotrivă, dacă în familie nu există iubire, dacă sunt dezacorduri şi tensiuni continue, încrâncenare, orgolii, tăceri încruntate, să nu mai vorbim de violenţe de diferite forme între părinţi sau faţă de copii, atunci toate acestea duc la reticenţe sau reacţii neadaptative şi dau naştere unor tulburări comportamentale de durată. Divergenţa punctelor de vedere ale părinţilor privind educaţia copiilor şi neconcordanta metodelor şi procedeelor disciplinare pot trezi îndoieli în mintea copilului, îl pot deruta, întrucât acesta simte în anturajul familial lipsa unei unităţi de opinii şi concepţii despre bine şi rău, despre necesitatea respectării unor reguli, precum şi despre modalitatea de manifestare a autorităţii părinţilor.

În cazul familiilor reconstituite din familii divorţate, cum este unul dintre cazurile noastre, cu copii rezultaţi din căsătorii anterioare şi care vin de obicei cu principii şi deprinderi total diferite, poate favoriza o atmosferă de nesiguranţă şi nelinişte sau apariţia unor conllicte şi tensiuni, fie între cei doi părinţi, fie între părinţi şi copii.

La originea deviaţiilor de memorie se pot găsi printre conllictele din lâmilie şi alte exemple de comportament negativ care perturlxl echilibrul psihic al copilului, fiind afectat sentimentul de siguranţă al acestuia şi prin aceasta, armonia dezvoltării personalităţii lui.

Carenţele educative sunt numeroase şi diverse, ele se alia într-o conexiune complexă cu factorii socio-economici şi culturali ai familiei rezultând perturbările climatului socioafectiv şi moral al mediului familial şi contribuind la constituirea familiei policarcnţate care reprezintă ambianţa cea mai nefavorabilă’pentru dezvoltarea psiho-morală a copilului.

Centrul școlar de educație incluzivă alaturi de Centrul de Plasament Turnu Roşu încearcă să ofere copiilor un regim de viată prielnic pentru compensarea şi decomplexarea moral-afectivă, pentru dezvoltarea şi structurarea personalităţii, pentru formare unor priceperi şi deprinderi care să permită o integrare cât mai bună a acestor copii în societate. Acest mediu încearcă să suplinească absenţa familiei.

Specificul mediului şi al educaţiei din Centrul școlar de educație incluzivă, cu Centru de Plasament, este condiţionat atât de o serie de particularităţi ale copilului, ca individ, cât şi de faptul că efectul acelui cadru intim, strict individualizat, pe care îl oferă familia, multitudinea relaţiilor afective de maximă fineţe, în care se dezvoltă copilul crescut în lamilie, trebuie obţinut aici, în forme colective de organizare şi influenţare.

Deficientul mintal care trăieşte şi învaţă într-un centru de plasament dispune de condiţii materiale necesare, de personal competent, toate acestea lacând posibilă integrarea lui într-un sistem şcolar şi social adecvat. Cu toate aceste condiţii asigurate, în acest mediu, apar frecvent probleme de memorie din partea copiilor instituţionalizaţi.

Aşa cum am mai arătat în această lucrare, deficienţa mintală constituie un teren propice pentru apariţia devierilor de memorie, în special atunci când condiţiile de mediu influenţează negativ dezvoltarea copilului.

Deficientul mintal răspunde prin reacţii afective de inerţie, de opoziţie şi negativism, de refuz al îndeplinirii unor sarcini, de fugă şi violenţă, atunci când mediul nu răspunde dorinţelor acestuia. Aceşti copii resimt lipsa mamei, a tatălui şi din această cauză pe lângă debilitatea mintală , ei trebuie să suporte şi diferite tulburări ale afectivităţii. Imaturitatea lor afectivă îi face să se comporte, în cele mai multe cazuri, asemeni copiilor preşcolari.

Regimul unei școli speciale nu poate satisface în totalitate nevoile şi tendinţele imediate ale fiecărui copil dellcient mintal. Acesta din urmă este nevoit să respecte programul stabilit iar de aici pot apărea o serie de conllicte între copil şi mediu, care dacă nu sunt rezolvate, duc de cele mai multe ori la manifestări şi comportamente negative.

Pentru dezvoltarea personalităţii unui deficient mintal este nevoie de muncă organizată, aceasta fiind necesară şi pentru lichidarea tulburărilor afective şi de caracter. Deficientul mintal instituţionalizat este supus unor influenţe, unor acţiuni educaţionale organizate care interferează cu acţiunile educaţionale nediferenliate, difuze, cum sunt: relaţiile, obiceiurile de grup familial, dar în cele mai multe cazuri se opun acestora.Şcoala Specială oferă copiilor un cadru restrâns în care aceştia se pot manifesta, mediul lor reducându-se la sala de clasă, sala de mese şi dormitorul. Iii doresc să evadeze din spaţiul lor restrâns, din mediul în care trăiesc, doresc să cunoască alţi oameni nu doar personalul instituţiei, doresc să cunoască alţi copii, să meargă la lilme şi la spectacole.

Atunci când aceste dorinţe nu le sunt nici măcar parţial satislacute, copiii adoptă comportamente necorespunzătoare, ei simţindu-se frustraţi atât material cât afectiv. Copii instituţionalizaţi vin în contact cu lumea exterioară doar prin intermediul vizitelor, plimbărilor, excursiilor, care sunt destul de rar organizate dat fiind numărul mare de copii din incinta instituţiei.

Chiar dacă baza materială a fost îmbunătăţită, condiţiile de viaţă sunt bune, personalul este numeros, aceste lucruri nu pot suplini lipsa familiei, iar personalul instituţiei nu poate satisface pe moment flecare dorinţă a acestor copii ci vor fi permanent tentaţi să aibă ceea ce au copiii într-o familie. Pentru ca dorinţele lor să fie satislacute aceştia găsesc alte soluţii: se retrag în ei, devin indisciplinaţi, mint, fug, fură, devin agresivi, nu mai sunt tentaţi de a învăţa.

53

3.5. Deviaţiile comportamentale la elevii deficienţi mintal din Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roşu cuprinşi în clasele întâi, a

doua, a treia şi a patra.Deficienţa mintală, adeseori este asociată cu tulburări de comportament,

dcî;;i nu este o regulă că acolo unde există handicap dc intclcct acesta implică prin consecinţele lui tulburări dc comportament, sau invers, că acolo unde există tulburări dc comportament acestea sunt dependente de deficienţa mintală.

Deviaţiile comportamentale fie că sunt determinate de handicapul de intelect, de mediul familial sau de diferiţi factori externi si interni, fac ca acești elevi deficienţi mintal să fie greu de stăpânit, de educat, de socializat. Munca cu elevii deficienţi mintal ce prezintă tulburări comportamentale, este deosebită dc munca cu oricare eleve.

Deficienţa mintală constituie un teren predispus pentru apariţia devierilor comportamentale, dar această potenţialitate nu se transformă automat în realitate. Trebuie precizat faptul că nu retardul mintal determină deviaţia comportamentală, ci ansamblul influenţelor exercitate asupra copilului.

Deviaţiile de comportament întâlnite la copiii cu deficienţă mintală sunt forme de dezechilibru psihic sau de echilibru parţial care implică modificări cc predomină în sfera emoţional-volitivă a personalităţii, ca urmare a unor structuri morbide dc natură socio-genă sau a unor tulburări morfo - funcţionale ale creierului obiectivate în atitudinea persoanei faţă de lucruri, faţă dc societate şi faţă de sine.

Copii deficienţi mintal au nevoie dc muncă organizată pentru dezvoltareapersonalităţii lor, pentru lichidarea tulburărilor afective, caracteriale şi comportamentale.

Pornind de la aceste constatări din literatura de specialitate si de la obiectivele cercetării noastre vom încerca să relevăm în rândul deficienţilor mintali cuprinşi în clasele a I-a, a Il-a, a IlI-a şi a IV-a ai Centrului școlar de educație incluzivă Turnu Roşu, particularităţile deviaţiilor comportamentale şi totodată eficienţa unor măsuri pedagogice, psihologice de prevenire, ameliorare şi corectare a acestor copii ce prezintă tulburări de comportament.

Care este numărul de copii dellcienţi mintal aleşi în grupul nostru ce prezintă tulburări comportamentale, pe clase, poate fi urmărit în tabelul nr.1.Tabelul numărul 1. Frecvenţa elevilor deficienţi mintal aleşi în grup, din fiecare clasă, ce prezintă deviaţii comportamentale.

Clase Clasa a 1-a Clasa a Il-a Clasa a 111-a Clasa a IV-a

Nr. elevi Nr. Procent Nr. Procent Nr. Procent Nr. Procent

Cu deviaţii 4 40% 2 20% 3 30% 1 10%

comportamentale

Total 10 100% 10 100% 10 100% 10 100%

Din totalul de 10 subiecţi (100%) aleşi în grupul nostru, 4 dintre ei (40%) lac parte din clasa întâi, 2 dintre ei (20%) Fac parte din clasa a doua, 3 dintre ei (30%) lac parte din clasa a treia, iar 1 dintre ei (10%) face parte din clasa a patra.

Cei 4 copii (40%) deficienţi mintal din clasa întâi, prezintă următoarele deviaţii comportamentale: gelozie, rezistenţă faţă de învăţare, instabilitate de tip caracterial şi minciună.

Cei 2 copii (20%) deficienţi mintal din clasa a doua prezintă urmăloarele deviaţii comportamentale: lene şi fugă.

Cei 3 copii (30%) deficienţi mintal din clasa a treia prezintă deviaţiile comportamentale următoare: încăpăţânare, liirt şi deviaţii sexuale.

Doar un singur elev (10%) deficient mintal din clasa a patra prezintă ca şi tulburare de comportament: agresivitatea.

De cele mai multe ori aceste tipuri de comportamente negative nu apar singure, ci asociate cu câte două sau chiar mai multe.

3.5.1. GeloziaGelozia este suferinţa chinuitoare determinată de bănuiala infidelităţii. Iia

capătă dimensiunile unei emoţii trecătoare, unui sentiment, unei pasiuni. în orice ipostază, gelozia este suferinţa, ameninţarea unui eomporlanienl de revendieare afeeliva disUiietiva datorită stării de inseeuritate afeetivă şi a deeonipensării aleetive trăite ea: teama de a nu putea păstra pe eineva, teama de a fi părăsit, teama de singurătate, orgoliul neglijării, aeestea generând refuzul comunieării, violenţa şi autoviolenţa. Mobilurile geloziei sunt: dragostea (refuzată), ambiţia(vanitatea), rivalitatea.

Obiectul geloziei copiilor instituţionalizaţi îl constituie mai eu seamă educatorul, colegii sau alte persoane revendicate afectiv. De aceea, manifestarea preferinţelor educatorului pentru anumiţi copii declanşează ostilitatea de educator. Manifestările de gelozie ale copiilor instituţionalizaţi vin pe fondul general al frustrării de afecţiunea părinţilor. Prin compensare ei pretind afecţiunea educatorului, a colegilor sau a altor persoane din instituţie. Educatorul trebuie să fie prudent, să-şi controleze preferinţele pentru anumiţi copii şi pe cât posibil, ca un părinte bun, să se împartă afectiv între copiii din grupă. Aceste îndatoriri revin şi psihologului, logopedului, învăţătorului precum şi întregului personal angajat în cadrul instituţiei.

Un caz de gelozie, reprezentând un procent de 10% din grupul nostru, este cel al lui T.A. Aceasta este o fetiţă în vârstă de 10 ani şi este elevă în clasa întâi, repetând pentru a doua oară această clasă. Părinţii au divorţat iar în prezent mama trăieşte în concubinaj cu un bărbat pe care subiectul nu îl suportă. în urma concubinajului a mai apărut un frăţior mai mic asupra căruia mama îşi

55

îndreaptă atenţia şi dragostea, T.A. simţindu-se neglijată şi suferind pe plan afectiv, considerând că mama o trădează şi simţind că aceasta a părăsit-o. Merge foarte rar în familie şi nici atunci nu simte afecţiunea şi dragostea mamei aşa cum ea îşi doreşte. La şcoală subiectul necesită foarte multă atenţie, dragoste, afecţiune din partea educatorului, precum şi din partea întregului personal din Jur, ca un fel de compensare, de substitut a ceea ce îi lipseşte acasă. Dacă într-un anumit context educatorul îşi îndreaptă atenţia spre un alt copil, ignorând-o puţin pe T.A. apar momentele în care aceasta ripostează manifestându-se prin treceri rapide de la stări de euforie la stări de tristeţe. Aceste manifestări distrag atenţia subiectului de la învăţătură, astfel explicându-se de ce f.A. se atlă pentru a doua oară în clasa întâi.

3.5.2. Rezistenţa faţă de învăţareAvând ca manifestare inapetenţa, se recunoaşte în indispoziţia, în rcfu/ul,

protestul şi ostilitatea faţă de sarcinile învăţării, în d’ei^curajarea în absenţa recompensei sau când aceasta este necorespunzătoare. Cauzele care declanşează şi condiţiile care întreţin rezistenţa faţă de învăţare sunt:

- debilitate psihică: deficienţe intelectuale în ceea ce priveşte memoria, gândirea;

- deficienţele comportamentului afectiv-rclalional: emotivitate exagerata, trebuinţe afective neîmplinite;

- slăbiciunile integrării eului: incapacitatea de a se mobiliza, incapacitatea de a voi, sugestibilitatea, absenţa motivaţiei pozitive pentru învăţare.

Cauzele de ordin pedagogic sunt legate de deficienţele mediului Şcolii Speciale: mediu tensionat de conflicte şi neînţelegeri, mediu nestimulativ.

Un caz, adică 10% din grupul nostru, care prezintă rezistenţă faţă de învăţare este cel al lui B.l. Acesta este un băieţel în vârstă de 9 ani şi se află în clasa întâi la Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roșu .Merge în fiecare zi în familie unde locuieşte cu mama, tatăl vitreg şi bunica. El vine la noi la şcoală deoarece la şcoala generală Matei Basarab din comuna Turnu Roşu nu a obţinut rezultate de promovare şi conform diagnosticului stabilit de retard psihic şi recomandării privind reabilitarea şi recuperarea a fost orientat către Şcoala Specială.

Părinţii şi bunica au fost permisivi, copilul a fost răslaţat, nesupravegheat la efectuarea temelor şi nu a fost solicitat la nici un fel de activitate în lamilie.

La activităţile organizate de către personalul instituţiei subiectul se manifestă prin indolenţă şi abţinere de la orice fel de activitate fizică sau intelectuală, îşi arată dispreţul faţă de solicitări având o atitudine arogantă. Acesta este rezultatul unei socializări negative în familie.

Dacă încercăm să aflăm cauzele posibile afective şi caracteriale ale rezistenţei faţă de învăţare, ajungem la primele experienţe afective ale copilului, la primele sale eşecuri sau spaime legate de începutul relaţiilor sale cu mediul.

Profilaxia şi terapia rezistentei fală de învăţare este complexă, comportă tact, tenacitate şi rezistenţă, consecvenţă. Eficiente sunt acţiunile preventive; câteva recomandări: supravegherea constantă a copilului, exersarea de timpuriu a capacităţilor de efort; încurajarea tendinţelor de îndreptare a situaţiei la învăţătură, etc.

3.5.3.Instabilitate de tip caracterialÎn general copilul care prezintă instabilitate de tip caracterial, se allă într-

o stare de supraactivitate. Poate să fie atent pentru scurt timp dar nu-şi poale conccntra atenţia pentru o durată mai mare de timp, dat fiind că este copleşit de propriile sale impulsuri. Copilul instabil este agitat, indisciplinat, se allă în niişcarc necontenită. Mulţi copii se încadrează mai greu în cerinţele şi regulile impuse de disciplină într-o instituţie. Aceştia vorbesc în timpul orelor, perturbă liniştea în instituţie provocând o indisciplină generală. Pedepsele date unor asemenea firi pol să le îndemne la revoltă şi să le aducă o opoziţie deschisă, carela măreşte neatenţia în munca şcolară.

În continuare vom prezenta cazul lui U.P. în vârstă de 8 ani. Subiectul a învăţat la Şcoala Generală Matei Basarab din comuna Turnu Roşu unde nu a obţinut rezultate corespunzătoare pentru o şcoală normală şi a fost orientat către şcoală specială. în prezent se află la Şcoala Specială pentru Deficienţi Mintal Turnu Roşu.

Merge în familie zilnic, se află în grija bunicilor deoarece mama 1-a abandonat iar tatăl este decedat. Bunicii flind în vârstă şi cu probleme diferite, mai ales financiare, subiectul este martorul tuturor conflictelor accstora. Subiectul mai are două surori care sunt plecate cu mama sa; el se simte singur şi îşi doreşte din nou vechea familie: mama, tata, surorile. Din această cauză a devenit instabil, creează mereu probleme profesorilor fiind foarte agitat atât în timpul orelor cât şi în pau/e. Obişnuieşte să influenţeze negativ starea disciplinară a clasei incitându-şi colegii să nu mai fie atenţi la orc. Chiar şi în timpul activităţilor organizate cu scop didactic şi în cele cu scop recreativ, acest subiect reuşeşte de cele mai multe ori să le perturbe.

Soluţia care se impune aici este să sc rccurgă la folosirea unor metode active şi la o educaţie ce întăreşte stăpânirea de sine.

3.5.4. MinciunaPracticarea minciunii, răspândită peste tot, este considerată drept

condamnabilă pentru că poate perturba relaţiile dintre indivizi. încrederea necesară este compromisă ori de câte ori un cuvânt, un gest, o atitudine, se presupune că ascund o minciună.

De aceea, minciuna iscă atâtea conflicte şi este analizată de psihologi ca o plagă socială, urmărindu-se a se găsi mijloacele prin care minciuna să fie prevenită sau redusă ca fenomen, cât se poate de mult.

57

De fapt, ce este minciuna? Nu s-a reuşit încă să se stabilească o definiţie a minciunii care să fie pe deplin satislacătoare. loate definiţiile propuse admit ca număr comun o alterare a adevărului. Ceea ce pare evident este caracterul social al minciunii. A minţi înseamnă de fapt a adopta tonul şi atitudinea celui care spune adevărul, pentru a putea înşela pe altul; înseamnă să spui ceea ce nu este adevărat, în scopul de a induce în eroare pe aproapele tău. în multe cazuri te poţi minţi şi singur. Cel care se minte pe sine însuşi n-ar face-o dacă nu ar fi membru al unei societăţi. Ceea ce îl tentează atunci, mai mult sau mai puţin conştient este să justifice în proprii săi ochi o credinţă sau o îndoială care par să se impună spiritului său în baza unei pasiuni sociale incoştiente. Astfel, minciuna se poate detlni ca un fapt psihologic, o tentativă de sugestie, orală sau nu, prin care un individ se străduieşte mai mult sau mai puţin intenţionat să introducă în spiritul celorhilţi o credinţă nonconformă cu ceea ce autorul ei crede că este adevărul, sau o înşelăciune, în cunoştinţă de cauză.

Pentru ce şi cum minte copilul? Este posibil ca încă din naştere copilul să aducă germenul minciunii dar este sigur că el învaţă să mintă prin contact social. Foarte de timpuriu copilul îşi dă seama: că viaţa în societate implică disimulări şi stimulări ce aparţin şi laturii verbale, că vorbele şi gândurile sunt departe de a coincide întotdeauna şi deşi condamnată la morală, minciuna este admisă în societate dacă nu chiar impusă de viaţă. Minciuna copilului apare astfel în bună măsură ca rezultat al unei anumite iniluenţe sociale.

Psihologii au clasificat minciunile în două categorii:- sugestii pozitive: invenţie-ficţiune, simulare, adăugare, exagerare;- sugestii negative: disimulare, negare.

S-a căutat o legătură între aceste categorii şi trăsăturile principale ale caracterului şi temperamentului. în timp ce firile calme, melancolice, fricoase sau debile sunt înclinate spre negare, firile active, entuziaste, exaltate sunt înclinate spre simulare şi exagerare.

Primele alterări ale adevărului apar legate de satisfacerea trebuinţelor. De fiecare dată când una dintre nevoile esenţiale de securitate, de tandreţe, de activitate este contrariată, copilul reacţionează spontan pentru a restabili situaţia. El structurează mediul după interesele sale, fară să se preocupe dacă gesturile, cuvintele sau atitudinile la care recurge pentru a înlătura dificultăţile, sunt sau nu conforme ce adevărul. Cum numeroase creaţii mincinoase ale copilului sunt declanşate de dorinţa sa de a scuti şi compensa slăbiciunile sale este normal ca teama şi vanitatea sub toate formele să fie motivele cele mai frecvente ale minciunii copilului.

Diferiţi cercetători au împărţit minciunile în următoarele grupe:a)minciuni cu scop precis;b)minciuni din instinct: în locul unui răspuns adevărat se dă din instinct de conservare, de putere, un răspuns mincinos cu un scop neprecis;c)minciuni fanteziste, specifice debililor mintali, în care copilul crede uneori;

d)minciuni convenţionale: prin care copilul se comportă conlbrm obiceiurilor din familie.

La copilul deficient mintal unele minciuni nu sunt altceva decât un fel de Jocuri. De exemplu: când glumeşte, deghizează sau imită, copilul se amuză să deformeze realitatea, lucru pe care îl realizează incoştient. Această tendinţă dă naştere, puţin câte puţin, obişnuinţei de a minţi, obişnuinţă carc se consolidează în timp, pe măsură ce îi acduce satisfacţii şi nu este sancţionat de către cei din anturj), colegi, educator, învăţător, părinţi, etc.

Dacă analizăm minciuna constatăm că ca poate să ajute la cunoaştcrca caracterului, ceea ce favorizează înlăturarea minciunii şi îndreptarea spre adevăr. în asemenea cazuri s-a urmărit să se creeze un climat de încredere şi înţelegere, care prin faptul că scuteşte elevul de a minţi, permite combaterea acestui urât obicei. În timp ce-1 ajutăm pe copil să combată realitatea de ceea ce crede că este adevărat, trebuie încurajat în a spune adevărul, să trăiască adevărate satisfacţii că a spus adevărul, că minciuna nu-1 ajută ci din contră îl duce spre înjosire, spre îndepărtarea din preajma prietenilor, a colegilor.

Minciuna patologică se caracterizează prin spirit de răutate premeditat. Ea se prezintă de cele mai multe ori ca un simptom al unei profunde tulburări a personalităţii, are un substrat constituţional şi este determinată de mediu doar în mică măsură.

Minciuna psihogenă are la bază situaţiile conflictuale şi perturbările afectivităţii care împiedică dezvoltarea normală a personalităţii, asemănăndu-se astfel cu conduitele nevrotice. Acest tip de minciună a putut fi relevat prin dezvăluirea relaţiilor familiale şi extrafamiliale traumatice sau favorizante ca în diferite disocieri ale iamiliei: divorţ, separare, decesul unuia dintre părinţi.

În consecinţă, atmosfera în care se deslîişoară viaţa copilului trebuie să lle corectă, educaţia trebuie concepută în cadrul unei încrederi reciproce, iar cazurile de minciună trebuie discutate numai în baza unei probe sigure, fotodată activitatea şcolară trebuie să-i ofere copilului suficiente satisfacţii pentru a preveni formarea unor complexe de inferioritate.

În continuare vom analiza un singur caz de minciună ceea ce reprezintă un procentaj de 10% din grupul nostru. Liste vorba despre fetiţa R.M. în vârstă de 10 ani, elevă în clasa întâi, ea provenind din afara căsătoriei. Subiectul mai are încă 5 fraţi şi 6 surori, toţi aflându-se în alte centre de plasament. R.M. a lurat bani de la o îngrijitoare de care s-a ataşat foarte mult. Nu şi-a recunoscut fapta dar a fost descoperită şi dată ca exemplu negativ în faţa clasei. De ciudă că a fost declarată hoaţă, a început să plângă, să urle, să bată cu picioarele în bancă şi apoi a fugit la doamna directoare a şcolii, minţind-o că a fost bătută de doamna educatoare de la clasă, în speranţa că aceasta va fi pedepsită. într-un fel sau altul M.R. a încercat să se răzbune pe cea care a declarat-o hoaţă.

Familia, învăţătorul, educatorul, preotul precum şi întreg personalul şcolii trebuie să fie uniţi împotriva acestui flagel-minciuna, care a cuprins întreaga societate, puţini fiind aceia care nu se folosesc de ea.

59

3.5.5. I.eneaUn copil care nu se adaptează ritmului cerut de educator este clasificai în generaldrept un copil leneş. Astfel se pun sub aceeaşi etichetă copiii bolnavi sau obosiţi, copiii înapoiaţi afectiv, întârziaţi în dezvoltare, cu o sensibilitate accentuată, tiranizaţi de părinţi, copiii instabili sau chiar victimele unor metode greşite de învăţământ ori a programei supraîncărcate.

Face o mare greşeală adultul care se grăbeşte să eticheteze astfel copilul. Iară să caute să-l înţeleagă. Se poate alarma că lenea, ca şi materia, nu există în sine. Mulţi copii „zişi” leneşi, sunt tot atât de silitori ca şi ceilalţi. Într-un fel buna lor voinţă este mai meritoare decât a colegilor, de aceea răspunsurile şi sancţiunile nu ameliorează greutăţile.

Cauzele posibile ale leneviei sunt: fizice, de natură pedagogică şi intelectuală. Motivele de sănătate nu sunt întotdeauna aparente, ele pot fi descoperite după un examen medical aprofundat. Pot fi doar temporare şi trecătoare, cum sunt: oboseala datorită creşterii, surmenajul, provenienţa dintr-un mediu familial şi social defavorabil, lipsurile materiale, subalimentaţia, părinţi nedemni sau incapabili.

De cele mai multe ori cauza fizică a lenei provine dintr-o insuficienţă fiziologică a copilului care poate fi nedescoperită: tulburare endocrină, tulburare vegetativă, anemie. De asemenea, unele influenţe ignorate sunt atribuite tot lenei. Copilul care are văzul sau auzul deficitar este un handicapat faţă de colegii lui, de aceea reproşurile sau pedepsele educatorului agravează situaţia copilului, acesta descurajându-se şi rcvoltându-se, pierzându-şi astfel interesul pentru muncă.

Copii care urmează programul educaţional din şcolile speciale prezintă dificultăţi de învăţare. Caracteristica comună a lor este aceea că ei au probleme de învăţare în şcoală. Termenul „copii cu dificultăţi de învăţare specifice” caracterizează acei copii care au o tulburare într-un proces psihic implicat în înţelegerea sau în folosirea limbajului oral sau scris. Această dezordine se poate manifesta într-o abilitate imperfcclă de a asculta, gândi, vorbi, citi, scrie, de a sesiza sunetele dintr-un cuvânt sau de a face calcule matematice. Asemenea tulburări includ disfuncţii ale creierului. Dificultăţile de învăţare duc Ia lipsa oportunităţii de a învăţa, ceea ce este un dezavantaj cullural, economic. Sunt atâtea dificultăţi de învăţare încât este aproape imposibil să le clasificăm sau chiar să alcătuim o listă a diferitelor tipuri. După un an de studii, „Biroul Educației pentru Copii cu Deficienţe” a hotărât că un copil deficient mintal prezintă o discrepanţă severă între abilitatea intelectuală şi realizări, în una sau mai mult de şase arii. Aceste arii se referă la: învăţarea de a asculta, expresia orală, tehnicile de bază ale citirii, înţelegerea cititului, expresia scrisă şi calculul matematic.( K. (Gallagher, pag. 196 )

Eleva C.M. din clasa a ll-a, având o vârstă de 12 ani, reprezentând un procent de 10% din grupul nostru, pe lângă deficienta mintală mai are asociată

şi o hipoacuzie destul de accentuată precum şi disfuncţii motrice. Aceste cauze care destul de greu pot fi recuperate pentru a se apropia de normalitate, au stigmatizat eleva începând cu clasa a I-a, devenind un copil leneş, lipsit de motivaţie pentru învăţătură, cu toate că s-au lacut eforturi pentru a fi recuperată.

Se poate întâmpla ca un copil să fie clasificat leneş datorită condiţiilor de natură pedagogică nefavorabile, programe supraîncărcate, metode de învăţământ delectuase, numărul mare de elevi intr-o clasă, lipsa de experienţă pedagogică sau psihologică a cadrului didactic, o sancţiune disciplinară neadecvată. Dacă munca la clasă nu este interesantă, copilul nu poate să-şi fixeze atenţia asupra conţinutului lecţiei şi repede este clasificat ca leneş. Rămânerea în urmă poate avea aceleaşi consecinţe. Copiii ale căror studii au fost tulburate sau întrerupte nu pot urma cursurile la fel ca şi colegii lor, ei nu pot înţelege din cauza lacunelor anterioare. întârzierile se acumulează, interesul dispare şi copilul nu mai poate desltişura cum trebuie munca cerută. Pe parcurs se acumulează goluri care cu greu pot fi acoperite, iar motivaţia llind prăbuşită, lenea se instalează treptat, în acest caz recomandându-se măsuri de prevenire a rămânerii în urmă la învăţătură.

3.5.6. FugaFuga din instituţie poate să apară ca o tendinţă voluntară sau involuntară

de a evada din mediul în care se afiă copilul (familie, şcoală) pentru scurt timp şi cu o motivaţie clară şi precisă, sau cu rupere brutală de obişnuinţele de viaţă. Această tendinţă este irezistibilă şi refiectă o stare de inadaptare, întâlnită atât la fete cât şi la băieţi, dar care se întâlneşte frecvent la subiecţii de sex masculin.

Fuga din şcoală este de obicei reacţia de inacceptare a mediului de viaţă, a condiţiei de instituţionalizat. Prin fugă se exprimă revolta faţă de restricţiile programului, faţă de pedepsele suportate, dorinţa de a fi independent, de a căuta înţelegere şi alccţiune în alt mediu.

Fuga nejustificată şi repetată este patologică şi reclamă tratament medical special. Importantă este prevenirea fugii din unitate, crearea climatului de acceptare şi înţelegere, de echitate, cultivarea preocupărilor generatoare de satisfacţii.

T. Rudică (35) arată că fuga poale fi izolată, petrecută ca un fapt episodic, accidentală sau permanentă, repetată, în acest ultim caz ea prezentându-se mai ales ca o trăsătură negativă de comportament, priiv.care copilul încearcă să evite unele dificultăţi întâlnite sau îşi exprimă protestul faţă de unele situaţii nesatislacătoare din familie. La fel de frecvente sunt şi fugile ca reacţie de teamă faţă de părintele sau faţă de învăţătorul sever, care aplică pedepse drastice pentru orice insucccs obţinut.

Străchinaru (38) consideră că fuga poate fi izolată, periodică sau repetată şi permanentizată, ca o trăsătură negativă de comportament. Cum a afirmat celălalt autor, fuga se produce uneori ca o formă de protest împotriva situaţiilor nesatisfăcătoare.

61

Vom prezenta în continuare un caz de fugă, ceea ce reprezintă 10% din grupul nostru. Este vorba despre băieţelul C.A., în vârstă de 13 ani, elev în clasa a doua la Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roșu. Subiectul provine dintr-o familie organizată, mama este casnică iar tatăl este şofer. Mai are 4 fraţi şi două surori care frecventează şcoala normală. Subiectul nu a obţinut rezultate corespunzătoare pentru şcoala normală şi a fost orientat către şcoala specială, unde s-a acomodat foarte greu. Simte lipsa familiei, a mamei în special, îi este dor de casă, motive pentru care a fugit de nenumărate ori de la şcoală. De regulă merge la fiecare sfârşit de săptămână acasă, dar de multe ori se întâmplă să fugă în timpul săptămânii. Dacă este întrebat de ce a fugit, spune că nu-i place mâncarea, că fetele mari îl supără, că este mult mai bine acasă decât la şcoală.

Terapia fugii începe prin cunoaşterea cauzelor care au determinat acest comportament. Fugarul readus trebuie să fie judecat şi apoi câştigat prin convingere să renunţe la această practică. Fugarii trebuie acceptaţi şi integraţi în colectiv; făcându-se abstracţie de faptul comis, li se va oferi posibilitatea îndreptării.

3.5.7. ÎncăpăţânareaÎncăpăţânarea sau „voinţa negativă” se manifestă prin neascultare,

nesupunere, scandal, refuz, excentricitate, teribilism, opoziţie faţă de recomandări. Uneori apare ca un simptom al unor fenomene reacţionale de tip nevrotic sau al unor suferinţe somato-psihice.

Impunerea recomandărilor şi a restricţiilor cu ostilitate şi forţă de constrângere, „punerea la puncf’ prin înfrângerea împotrivirilor traumatizează şi pe cel care pune la punct şi pe cel pus la punct, iar încăpăţânarea nu este rcmcdială ci slimuiată.

Un caz de încăpăţânare este cel al subiectului T.C. care reprezintă un procent de 10% din grupul nostru. Această fetiţă se alia în clasa a treia, are 12 ani, provine dintr-o lamilie tip concubinaj unde persistă problemele atât de ordin financiar cât şi moral, mama fiind şomeră iar tatăl iară loc de muncă. T.C. mai are încă cinci fraţi şi trei surori, toţi fiind orientaţi către centre de plasament. La activităţile educative cât şi la cele de ordin recreativ organizate de către personalul instituţiei, T.C. este de obicei pasivă, aşteaptă să fie solicitată, uneori şi atunci refuzând fără motiv să răspundă; dacă primeşte observaţii seînchide în sine şi nu mai vorbeşte nimic. Manifestă o atitudine de ignorare intenţionată a tuturor elementelor pozitive prezentate de către colegii săi.

Este indicat ca educatorul să vină discret cu sugestii, să comunice şi să se consulte cu elevii, să-şi exprime respectul şi încrederea în ei, să nu decidă în locul lor pentru a preveni opoziţia şi revolta sau pentru a nu le prelungi slarea de dependenţă şi lipsa de iniţiativă.

Prevenirea şi terapia încăpăţânării se realizează prin exercitarea calmă şi fermă a autorităţii, pe fondul inteligenţei, simţului măsurii, bunei intenţii şi

dragostei. Psihologul instituţiei poartă dese convorbiri individuale cu subiectul în cauză încercând stimularea activităţii acestuia prin aprecieri laudative.

3.5.8. FurtulLa copii, aprecierea furtului se face în funcţie de capacitatea lor de a

înţelege relaţiile de proprietate, adică de a reuşi să înţeleagă diferenţa dintre bunul personal şi bunul altuia. Graba de a pune semnul egalităţii între însuşirea unui lucru străin şi furt nu este recomandabilă.

Aproape toţi copiii de vârstă mică sunt dominaţi de tendinţa de a-şi însuşi jucării, dulciuri. Copiii mici nu fură ci iau. După vârsta de 7-8 ani se poate vorbi de adevăratul furt. Acesta implică premeditare, prevederea consecinţelor şi mai ales efectuarea acţiunii de sustragere a obiectului. Experienţa a arătat că furtul la copii este determinat în majoritatea cazurilor de satisfacerea unor trebuinţe imediate: dulciuri, alimente, îmbrăcăminte sau pentru a intra în posesia unui lucru mult dorit.

Contrar unor opinii, reprezentările copiilor sunt foarte imperfecte, diforme, insuficient mulate pe obiect. în această privinţă putem aminti „furtuT’ văzut la copii ca un simplu gest prin care obţin ceea ce-şi doresc prin a lua dc la persoanele din jur.

În continuare vom prezenta cazul lui S.A. în vârstă de 12 ani, elevă în clasa a treia. Subiectul obişnuia să fure diverse lucruri (pixuri, creioane, haine), dulciuri ale colegelor de clasă sau prietenelor, pentru că, susţine ea, avea nevoie de ele, deşi şcoala îi asigura toate cele necesare traiului într-un mod egal ca şi celorlalţi copii din instituţie. Se poate exemplifica printr-o întâmplare petrecută în momentul când au sosii pentru toate elevele şcolii, pachete, printre care şi dulciuri. S-a împărţit totul în mod egal, iar după două ore unele fetiţe au reclamat lipsa ciocolatei primite. Cum cea care le luase nu putea fi alta decât S.A. am trecut la discuţii pentru a le explica că fiecare a primit în mod egal şi este dreptul ei de a se bucura, de a-şi păstra bunul primit cât doreşte. Discuţiile colective, cele particulare, au convins-o pentru moment, dar furtul s-a mai repetat. Desigur că munca de îndrumare, de a forma convingerea că cel care fură e unilbţ, că trebuie sancţionat, la care s-a adăugat şi apariţia sentimentului de Jenă au dus la dispariţia furturilor în cadrul clasei. Mereu m-am întrebat: atunci când nu vor mai 11 supraveglieate, îndrumate de întreg personalul şcolii, aceste eleve vor mai practica furtul ?

3.5.9. Deviaţiile sexualeÎn special masturbaţia şi tendinţele de homosexualitate ridică mari

dificultăţi. Principalele cauze care favorizează aceste comportamente sunt: precocitatea şi intensitatea maturizării sexuale, frustrarea afectivă şi nevrotismul, pericolul contaminării prin imitaţie sau prin presiunea exercitată de

63

elevii mari asupra celor mici. Educaţia sexuală raţională şi (ară prejudecăţi previne în bună măsură aceste comportamente.

Un astfel de caz este cel al elevei G.M. reprezentând un procent de 10% din grupul nostru. Are 12 ani, este elevă în clasa a treia şi provine dintr-o familie de tip concubinaj. Mediul familial, educaţia mamei, presiunea exercitată de elevele mari au avut influenţă negativă asupra comportamentului pe plan sexual al elevei G.M.

Terapia masturbaţiei se realizează prin formarea deprinderilor de igienă genitală pentru a preveni parazitozele care provoacă excitabilitatea. Programul zilnic de viaţă cu preocupări consistente şi generatoare de satisfacţii, sportul, jocul, mişcarea în general previn tendinţele de autoizolare şi abat atenţia de la asemenea practici.

Nu se va insista exagerat prin blam şi ironie întrucât creează sentimentul de vinovăţie.

Tendinţele de homosexualitate, acceptând cazurile patologice, au un caracter trecător. Educaţia sexuală în colectivităţile de copii şi adolescenţi, realizată diferenţiat pentru băieţi şi fete, fără reticenţe şi prejudecăţi, cu tact şi delicateţe, contribuie la prevenirea şi terapia devierilor de sexualitate şi asigură pe viitor tinerilor un suport al evoluţiei sexuale normale.

Un obiectiv important al instituţiilor de educaţie şi ocrotire este prevenirea stabilizării unor comportamente frustrate la copilul ocrotit. Acest obiectiv devine opereiţional prin atenuarea cauzelor comportamentului frustrat şi nu prin forţarea educativă a efectului.

În acest sens este nevoie de o concepţie educativă privind copilul instituţionalizat în şcolile speciale, care trebuie orientată în funcţie de pretenţiile, necesităţile şi capacităţile copiilor.

3.5.10. AgresivitateaCa expresie a devierilor de comptirtament, ne interesează atât

componenta morală cât şi componenta psihosomatică a copilului. Conduitele agresive ale copilului sunt considerate ca o modalitate a existenţei relaţionale, ca răspuns .sau atitudine adoptată la o situaţie dată. în acest context cred că o sursă a agresivităţii este chiar familia copilului,acesta provenind dintr-un mediu predispus agresivităţii, dintr-un niediu dezorganizat sau, din contră, dintr-un mediu ai cărui membrii îi satisfac copilului toate pretenţiile.

Copilul agresiv este respins în majoritatea cazurilor, el este izolat de colegi datorită brutalităţii lui, brutalitate manifestată atat în comportament cat şi în vocabular. Ei creează mari probleme atât familiei cât şi cadrelor didactice. Prin comportamentul lor dezorganizează orele la clasă, în pauză îşi bat colegii, răspund urât persoanelor din instituţie, nu se supun regulamentului disciplinar din şcoală. Ei nu se conformează standardelor din mediul nostru normal (familie, prieteni, şcoală, societate). Agresivitatea poate fi datorată inculturii şi mediului urban din care provin copii.( K. Gallaugher pag.411)

Un astfel de exemplu este eleva D.V., în vârstă de 13 ani, allându-se în clasa a IV-a. Provine dintr-o ibmilie cu părinţi divorţaţi, mai are încă o soră într-o clasă mai mică pe care nu o simpatizează, subiectul fiind foarte dezgustat de situaţia existentă între mama şi tatăl său. Fiind întrebată de ce adoptă un astfel de comportament, ea a răspuns: „pentru că mama şi tata sunt despărţiţi.

Sancţiunile în astfel de cazuri nu îşi găsesc loc, nu-şi ating ţinta. Acţiunea comună, şcoala cu întregul personal: medic, educator, psiholog, etc. ar putea găsi câi şi soluţii de reechilibrare comportamentală, în astfel de situaţii.

3.6. Măsuri psilio-peclagogice privind prevenirea şi eorectarea tulburărilor de eomportament

Profilaxia delicvenţei juvenile cuprinde totalitatea măsurilor care vizează minorii precum şi microgrupurile şi macrogrupurile sociale cărora le aparţin, în vederea prevenirii comportamentelor antisociale, prin intervenţia asupra cauzelor, condiţiilor şi circumstanţelor care pot genera comportamentele deviate.

Elaborarea unor măsuri de prevenire trebuie să se Iacă pe baza muncii în echipă care să cuprindă întreg personalul instituţiei: de la cadre didactice, psihologi, psihiatrii, sociologi, pedagogi, medici până la îngrijitori, poştaşi, bucătari, etc.

În funcţie de caracterul specializat, de etapa şi situaţiile care sunt vizate, în categoria măsurilor profilactice putem desprinde următoarele grupe mai importante:1.Măsuri medico-psihologice şi psihiatrice;2. Măsuri psiho-sociologice şi psiho-pcdagogice.

În cazurile întâlnite la Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roșu, am căutat să depistăm la fiecare caz în parte factorii negativi care au inlluenţat comportamentul, fie cei legaţi de specificul psihofiziologic, fie cei legali de mediul familial şi social.

Este cunoscut faptul că există un decalaj între progresele instrucţiei, în sensul acumulării de cunoştinţe ştiinţifice şi progresele mult mai lente ale educării morale. Educarea şi reeducarea minorilor cu tulburări de comportament ridică problema educaţiei morale, adaptată la condiţia lor specifică.Reeducarea are obligaţia de a adapta metodele educative morale şi până la un punct de a le folosi nemodificat. Educarea are în vedere restructurarea personalităţii morbide constituţional, proces dificil ce se întreprinde în condiţiile unui tratament medical şi psihopedagogie complex, aplicat într-un interval mare de timp.

Reeducarea se referă la acei copii ale căror devieri sau manifestări caracteriale reprezintă deprinderi formate în cursul vieţii, care nu au la bază un fond constituţional, dar care pot avea, în unele cazuri un substrat organic dobândit. în acest sens pedagogia corectării întrevede succese mai sigure în activitatea de reeducare.

65

3.6.1. Măsuri medico-psihologice.Aceste măsuri vizează depistarea şi înlăturarea sau atenuarea unor factori

cauzali de natură individuală, organogenă sau neuropsihogenă, cu conţinut patologic care în anumite cazuri predispun la comportamente deviate, la acte antisociale. în acest sens este necesară depistarea precoce a copiilor cu tulburări caracteriale şi comportamentale, cu instabilitate emotivă şi tendinţe agresive, a celor cu tendinţe spre psihopatii sau alte boli neuro-psihice. O dată depistate, în aceste cazuri se impun luarea unor măsuri psiho-iicdagogice sau instaurarea unor terapii medico-psihiatrice individualizate, pentru prevenirea formării unor personalităţi dizarmonice cu tendinţe antisociale, pe fond de instabilitate emotivă, psihopatie, epilepsie, etc.a)Tratamentul medical si asocierea lui cu măsurile psiho-pedagogice

Medicul folosindu-se de substanţe farmacologice urmăreşte să amelioreze sau să restabilească echilibrul organic şi funcţional lezat. Aceste substanţe nu anulează confiictul psihic care a generat tulburarea de comportament şi nici rolul acţiunilor patogene externe care au putut determina starea subiecţilor tratirti. Tratamentul farmacologic întăreşte forţele nervoase ale subiecţilor, puterea lor de inhibare şi echilibrul în fața situațiilor traumatizante, permiţându-le să reacţioneze adecvat în faţa sitaţiilor întâlnite. De fiecare dată, însă, tratamentul se cere asociat cu măsuri pedagogice deoarece medicaţiile acţionează asupra simptomelor neuro-fiziologice ale tulburărilor de comportament şi nu asupra componentei morale.

Aceste tratamente cu substanţe farmacologice sunt administrate de către medici, însă ele trebuie cunoscute şi de părinţi şi de pedagogi, pentru a se supraveghea aplicarea lor corectă şi pentru a se crea un climat psiho-pedagogic pozitiv necesitat de administrarea substanţelor. în unele situaţii se impune spitalizarea cazurilor mai dificile, care vor fi examinate neuro-psihiatric, endocrinologie, psiho-pedagogic pentru precizarea diagnosticului şi luarea măsurilor necesare. Spitalizarea presupune deci, nu numai diagnosticarea şi completarea dosarului de personalitate al copilului, ci mai ales controlul periodic pentru eventualele reevaluări diagnostice şi prognostice, precum şi a tratamentului medical şi a măsurilor pedagogice şi sociale ce se impun.b) Corectarea pe calea psihoterapiei

Psihoterapia are în vedere restructurarea componentei fundamentale a personalităţii şi anume caracterul. De aici se urmăreşte restructurarea unei voinţe şi a unei simţiri dezechilibrate în scopul de a obţine relaţii mai bune cu cei din jur şi o evaluare corespunzătoare a propriei persoane. Aceasta presupune îndepărtarea unei stări conllictuale, îmbunătăţirea atitudinii laţă de societate sau laţă de sine însuşi prin insuilarea de noi interese, atitudini şi convingeri.

Un important mijloc de tratament îl reprezintă cuvântul ca excitant fiziologic al celui de al doilea sistem de semnalizare, deoarcce, asemenea unui excitant direct, cuvântul acţionează în aşa mod asupra creierului încât produce,

adesea, tocmai rellexul condiţionat pe care îl dorim. La vârsta copilăriei, vorbirea nu are aceeaşi semnificaţie ca la vârsta adultă, ea diferă în privinţa ritmului, intuiţiei, iar la copilul deficient mintal şi în privinţa gradului de înţelegere.

Pedagogii, cadrele didactice dintr-o instituţie, urmăresc cunoaşterea tuturor minorilor aflaţi în instituţie şi în deosebi a celor cu tulburări de comportament. în funcţie de particularităţile psiho-fiziologice ale acestora se aplică modalităţile psiho-terapeutice adecvate, precum şi în funcţie de randamentul obţinut.

Dacă la copilul normal se întâlnesc dificultăţi importante în determinarea unor atitudini pe calea convingerii verbale, aceste dificultăţi sunt mai mari când e vorba de copilul deficient mintal cu tulburări de comportament, deoarece la aceşti copii, cuvintele folosite de către cei din jur (părinţi, pedagogi) şi-au tocit semnillcaţia propriu-zisă până la ceea ce se numeşte stare de „surditate psihică”.

Pentru ca rezultatele influenţării pe baza convorbiri să ile mai eficiente se pot adăuga modalităţi de impresionare sugestivă luate fie din diverse lecturi, fie din conţinutul unor filme sau chiar diafilme.

Argumentarea logică trebuie înlocuită cu impresionare sugestivă; conversaţia lentă cu atitudinea afirmativă, explicaţia teoretică cu fapta imediată, cuvântul cu gestul sigur, reproşul moralizator cu îndrumarea simplă. Copilul cu tulburări de comportament nu trebuie convins pe cale verbală, el trebuie să fie uimit, impresionat.

3.6.2. Reeducarea minorilor prin măsuri psiho-pedagogiceEducatorul trebuie să determine pe fiecare copil în parte să înţeleagă

necesitatea de a renunţa la absolutizarea propriul caracter care, uneori stă la baza unor atitudini egoist- individualiste. Educatorul trebuie să se folosească de tendinţa copilului de a descoperi, de a cerceta, de a anticipa, de a găsi singur soluţii, respectiv atitudini morale pe care să le adopte.

Comunicarea umană complexă, întâlnită în procesul de învăţământ cuprinde pe lângă mesajul codificat si codificabil şi mesajul necodificat în mod explicit. Actele componente oricărei acţiuni educaţionale, indiferent dacă sunt semantice sau nu, sunt purtătoare de mesaj pedagogic. (M. lonescu pag. 11)

Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de muncă, de respect faţă de avutul obştesc, de întrajutorare, etc. sunt urmărite în cadrul procesului didactic. Prin săvârşirea unor acţiuni zilnice de punctualitate, perseverenţă, stăpânire de sine urmărim formarea deprinderilor şi obişnuinţelor care, la rândul lor, pot determina apariţia unor atitudini ce sc exprimă prin diverse moduri constante de comportament sau acţiune.

Pot deveni trăsături de caracter numai acele însuşiri care deţin locul dominant în structura persoanei şi exercită o influenţă constantă asupra modului de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona al omului. Pornind de la ideca că nu orice obişnuinţă devine trăsătură de caracter, urmărim Ibrmarea şi fixarea mai multor

67

obişnuinţe ce au acelaşi obiectiv, care dobândesc o anumită structură şi devin atitudini. Obişnuinţele de pregătire regulată a lecţiilor, de a-şi face teme, de a lua notiţe, luate în parte nu constituie trăsături de caracter, dar când toate acestea luate la un loc determină o anumită atitudine pozitivă faţă de învăţătură, faţă de muncă influenţând modul de viaţă al minorului, atunci ne aflăm în prezenţa unei trăsături de caracter.

În procesul de reeducare al minorilor prin măsuri psiho-pedagogice mai putem utiliza ca factori educaţionali următoarele: exemplul, convorbirea, exerciţiul, emulaţia, modelele literare, etc.

O puternică influenţă asupra omttfîii o are exemplul, în special asupra copiilor întârziaţi mintal prin capacitatea lui de convingere directă, prin caracterul concret care corespunde perfect gândirii intuitive întâlnită la aceşti copii.

Un copil se străduieşte să adopte diferite acţiuni sau comportamente şi să le transforme în modele de comportament propriu atunci când este convins de justeţea lor. Exemplele pozitive sunt mijloacele cele mai indicate în procesul de reeducare al copiilor datorită imitaţiei, ca şi caracteristică a copilăriei, a tendinţei de a copia tot ceea ce vede.

Exemplele primite în familie au o inlluenţă covârşitoare asupra formării comportamentului, deoarece copilul vine permanent în contact cu ele. De aceea ne preocupăm mereu de conştientizarea acestui fapt prin toate mijloacele de care dispunem asupra membrilor familiei.

Totodată exemplele oferite de pedagogi, de profesori, inlluenţează formarea unor trăsături pozitive, prin prestigiul de care aceştia se bucură în ochii copiilor. Pentru ca minorii să nu-şi piardă încrederea în ei şi să rămână modele concrete de comportament, cadrele didactice trebuie să aibă grijă ca între ceea ce vorbesc şi ceea ce fac să existe o concordanţă perfectă.

Influenţarea comportamentului minorilor se poate face şi pe baza exemplelor oferite de literatură, exemple de caractere puternice formate în lupta cu greutăţile.

Încă din timpul copilăriei, comportamentul începe să se deslaşoare conform regulilor de convieţuire în grupul social, reguli stabilite de generaţiile anterioare şi transmise prin tradiţie. La început copilul nu ştie să facă deosebirea între ceea ce este permis şi ceea ce este interzis, între ceea ce societatea consideră „bine” şi „rău”. Aceste reguli de comportament au nevoie de explicaţii, ţinându-se seama de gradul de înţelegere şi lacându-se apel la fapte concrete de viaţă.

Pentru copii morala devine din ce în ce mai mult un mijloc de raportare conştientă a individului la sine, la valorile pe care le dobândesc laptele sale, dar totodată şi un sistem de referinţă în raport cu ceilalţi şi cu ansamblul exigenţelor sociale. Asimilarea valorilor morale şi integrarea lor într-o concepţie etică proprie este favorizată de afectivitatea atât de receptivă la tot ceea ce este nou şi are semnificaţie umană. (M. lonescu pag. 11)

Deficientul mintal nu are capacitatea intelectuală de a discerne valoarea morală a unor fapte. La el nonvaloarea este apreciată ca valoare şi invers, ei llind mai uşor atraşi de criteriile momentane şi cu valoare socială redusă. Tocmai de aceea aceşti copii deficienţi mintal trebuie ajutaţi de către cadre specializate şi capabile să Ie înţeleagă condiţia, să asimileze conştient valorile etice şi să ajungă singuri la o concepţie morală.

O altă metodă foarte practică în formarea deprinderilor, obişnuinţelor şi în final a trăsăturilor pozitive de caracter o reprezintă exercitiul ce constă în repetarea conştientă şi sistematică a anumitor mişcări sau acţiuni, precum şi a anumitor activităţi cum sunt: învăţătura, munca obştească, comportamentul civilizat, etc.

Sarcina educaţiei este de a realiza unitatea acestor componente: reprezentările şi noţiunile orientează în mod just comporlamentul, convingerile şi atitudinile asigură suportul trainic şi motivarea internă a faptelor sau judecăţilor moral-politice, iar obişnuinţele şi trăsăturile pozitive de caracter conferă stabilitatea necesară personalităţii. (I. Radu pag. 26)

Dezvoltarea capacităţii minorului de a se supune regulilor de joc sau de activitate organizată face posibilă reeducarea devierilor minore. Mijloacele simple de a cultiva simţul de ordine şi de disciplină la copilul cu tulburări de comportament pot fi: discuţiile simple, exerciţiile de scris, exerciţiile de calcul, etc.

Aceste măsuri psiho-pedagogice urmăresc atât depistarea şi înlăturarea timpurie a unor factori negativi, disfuncţionali, realizarea unor relaţii interpersonale adecvate pentru efectuarea unei inserţii socio-familiale pozitive precum şi remedierea precoce a condiţiilor nefavorabile de microclimat social, pentru prevenirea formării unor personalităţi dizarmonice pe fond caracterial. Pentru aceasta se impune o depistare timpurie a condiţiilor necorespunzătoare de climat familial ori de grup, încă înainte de conturarea unor simptome ale perturbărilor de socializare ale minorilor. Este vorba de prevenirea structurii dizarmonice a personalităţii copiilor, dizarmonii denumite şi „sociopatii” datorită factorilor de educaţie, eredităţii, mediului, educaţiei, care acţionează direct asupra formării viitoarei personalităţi. De aceea este indicat să se apeleze la diverse modalităţi de susţinere educativă a familiei, la socioterapia şi psihoterapia familiei, acolo unde este cazul. Unele măsuri cu caracter de asistenţă socială au ca indicaţie majoră suplinirea familiei, atunci când aceasta este incompetentă din punct de vedere educativ, prezentând multiple carenţe socio-afective şi morale. în astfel de cazuri este vorba de luarea unor măsuri protectoare privind ocrotirea unor categorii de minori. Pe de altă parte, măsurile psiho-pedagogice urmăresc depistarea timpurie a copiilor cu dificultăţi şcolare prin examinarea psiho-pedagogică a acestora pentru diagnosticarea precisă a formei şi a gradului de inadaptare, dezaprobare şcolară şi pentru stabilirea celor mai adecvate metode în vederea îmbunătăţirii situaţiei şcolare a unor astfel de copii.

69

Se impune luarea unor măsuri adecvate pentru o autentică orientare şcolară, prin elaborarea unor metode şi procedee diagnostice şi formative, pentru dezvoltarea capacităţii de învăţare, a atitudinilor şi a forţelor creative ale elevilor, lotodată se cere ca sub îndrumarea cadrelor didactice în totalitatea lor, elevii să-şi formeze noţiuni şi judecăţi morale, sentimente şi obişnuinţe morale, prccum şi trăsături pozitive de caracter care să se obiectiveze în acte de comportament civilizat^fentru formarea acestor comportamente ale conştiinţei morale, se va apela la metode şi procedee diferenţiate, în funcţie de vârsta şi de particularităţile individuale ale elevilor, acţionându-se coordonat şi având sprijinul familiei, acolo unde este posibil acest lucru.

Şcoala are un rol important în formarea deprinderii de a preţui munca, în cultivarea respectului faţă de valorile civilizaţiei, a responsabilităţilor sociale, în formarea şi dezvoltarea conştiinţei morale a elevilor.

3.7Analiză de cazuri

Studiul de caz numărul 1Primul subiect ales în vederea efectuării studiilor de caz este S.A., în

vârstă de 12 ani, elevă în clasa a treia.În urma aplicării testului arbore s-au obţinut următoarele rezultate:

subiectul este dominat de opţiuni ferme şi dure, sentimentalism, înclinaţie spre anturaj, spirit pasional, ezitare în a se fixa. Prezintă dificultăţi de adaptare, nediferenţiere, prefăcătorie, neînduplecare, mărginire, instabilitate în relaţiile cu oamenii, nu are simţul realităţii, este dominată de hiperentuziasm, furie şi este fără raţiune. Lipsa frunzelor şi a Horilor denotă: apatie şi tendinţe depresive. Existenţa retardului mintal este demonstrată de lipsa Jumătăţii stângi a coroanei.

Din studiul caietului de observaţii al educatorului, din studiul dosarului personal şi din realizarea anamnezei se constată următoarele:

- eleva S.A. a fost orientată spre această şcoală datorită gradului de deficienţă mintală moderată având un Q.l.=65;

- tipul familiei de provenienţă: lata nu locuieşte cu mama pentru că sunt divorţaţi ceea ce are o inlluenţă majoră asupra personalităţii subiectului;

- din cadrul programului instructiv-educativ absentează puţin dar nemotivat, la lecţii este disciplinată doar dacă este constrânsă, interesul pentru lecţii este absent, materii preferate nu are, întâmpină dificultăţi la citit-scris, aritmetică, comunicare;

- aptitudini şi performanţe deosebite prezintă la gimnastică, este membră a grupului sportiv al şcolii, în pregătirea profesională nu este interesată deloc;

- prezintă un stil de muncă dezorganizat, învăţarea logică, mecanică şi de durată sunt lente iar învăţarea superficială este medie;

- participă la viaţa clasei din obligaţie iar colegii o apreciază negativ datorită comportamentului pe care îl prezintă: fură;

- nu are orientare spre o meserie sau domeniu;- în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică, subiectul prezintă hipotrofie

staturo-ponderală iar pe parcursul şcolarizării a fost bolnavă de pneumonie şi faringo-amigdalită;

- la învăţătură a obţinut rezultate de satislîicător fiind clasificată cu calificalivul de suficient datorită perceperii difuze şi superficiale a materialului de învăţare;

- nivelul de inteligenţă este mediu, memoria slabă, imaginaţia săracă, vocabularul foarte sărac, lucrează inegal, neglijent, prezintă mari lacune în cunoştinţe, rămâneri în urmă la învăţătură sau la alte activităţi, este puţin sărguincioasă, lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp;

- este egoistă, are atitudini negative faţă de alţii, temperamentul este interiorizat şi nesigur fiind foarte emotivă;

- i se recomandă: suport psiho-social, terapie afectiv-motivaţională, program individualizat de activitate, educaţie psiho-motrică şi cognitivă, terapie ocupaţională şi logopedic;

Testul familiei arată: persistenţa tulburărilor în comportament, securitatea faţă de tensiunea şi instabilitatea trăite în sânul familiei, dezechilibrul subiectului, afectivitatea, ataşamentul şi amintirile faţă de mamă, prezenţa sensibilităţii. Tatăl care este desenat mic indică dorinţa copilului de a înlocui un tată absent. Trasajul uşor denotă delicateţea, sensibilitatea şi trăirea depresivă a subiectului. S.A. prezintă o insatisiacţie rcleritoare la sine însăşi şi este dominată de o tensiune interioară, fiind hiperactivă.

Personajele fiind desenate sub formă de roboţi indică tulburările în gândire ale subiectului şi distorsiunile acestuia în contactul cu realitatea. Postura fermă şi solidă evocă echilibrul, siguranţa şi agresivitatea. S.A. este dominată dc o atitudine afectivă negativă, sentimentele cele mai intense fiind de tristeţe, de neputinţă şi inferioritate. Ochii personajelor fiind mici exprimă starea emoţională a subiectului: dc introvcrsic, introspecţie. Caracterul infantil este exprimat prin desenarea gurii rotunde iar lipsa dc control este exprimată prin gâtul desenat prea lung. l.a nivelul trunchiului care este Ibartc subţire, umerii mici şi formele disproporţionate indică sentimentele de inferioritate şi stările de slăbiciune ale subiectului.

Datorită condiţiilor precare, tipului dc familie şi condiţiilor economico-financiare din familie, S.A. a ajuns să fure, să-şi însuşească lucruri pe care şi le-a dorit foarte mult şi nu le- a avut. în cadrul instituţiei asigurându-i-se toate necesităţile, în parte egală, la fel ca şi celorlalţi copiii, S.A. a furat mult mai rar, iar în urma aplicării măsurilor pedagogice, psihologice, sociale la care a luat parte întreg personalul unităţii, subicctul nostru nu a mai furat până în prezent.

Studiul dc caz numărul 2Al doilea subiect este C.A., în vârstă de 13 ani este elev în clasa a doua.

71

în urma aplicării şi interpretării testului arbore, subiectul prezintă următoarele aspecte: înclinaţie spre anturaj, sentinientalism, opţiuni ferme şi dure, teamă sau ezitare în a se fixa, separare eu-altul, separare eu-lume, tendinţă spre izolare, dificultăţi adaptative, fragilitate psihică, vulnerabilitate, instabilitate psiho-emoţională, imaturitate, deficienţă, naivitate, nerellexibilitate, gândire arbitrară progresând lent, gândind infantil, având incoerenţă logică, judecată redusă, lipsa consistenţei şi a stabilităţii, zăpăceală, capacitate de a se cufunda în gânduri, capacitate redusă de a se integra în grup, superficialitate, fară capacitate de finalizare, pretenţios în relaţionare lipsă de concentrare, instabilitate, labilitate, personalitate armonioasă, fiind relativ puţin dezvoltat, având lipsă de entuziasm în comunicare şi comportament, vitalitate redusă.

Din studiul caietului de observaţie al educatorului, din studiul dosarului personal precum şi din realizarea anamnezei care a fost prezentată într-unui din subcapitolele anterioare se poate observa că:♦elevul C.A. a fost orientat către Centrul școlar de educație incluzivă Turnu Roşu datorită nivelului de deficienţă grav fără asistent personal datorită tipului de deficienţă de retard mintal moderat cu tulburări psiho-motorii şi instrumentale având un Q.I. 44 şi datorită diagnosticului dc toxoplasmoză cu determinări psihice şi convulsii febrile;♦subiectul are vârsta de 13 ani şi este elev numai în clasa a doua, deoarece părinţii au refuzat să conştientizeze că copilul lor este bolnav, că are nevoie de a fi instituţionalizat într-o şcoală specială şi au continuat şcolarizarea acestuia la şcoala generală în localitatea unde erau domiciliaţi şi unde evident subiectul nu a obţinut rezultate de promovare. într-un final părinţii s-au hotărât să-l interneze pe C.A. într-un centru educațional, această hotărâre fiind luată când subiectul a împlinit vârsta de 8 ani;♦familia de provenienţă este una organizată, tatăl fiind şoler, iar mama casnică îngrijindu-se de ceilalţi patru fraţi şi două surori ai subiectului. Situaţia economico- financiară a familiei este una relativ destul de bună ţinând cont de numărul mare de membrii al acesteia, t’ondiţiile de locuit sunt şi ele corespunzătoare. Nici unul dintre membrii familiei nu au sulerit de toxoplasmoză cu determinări psihice, constatându-se că acesta este un microb transmis prin imermediul mamei în perioada dc gestaţie de la animale;♦fiind bolnav, C.A. a fost foarte bine îngrijit, răsfăţat, întreaga afecţiune a părinţilor fiind proiectată mai mult asupra lui decât asupra celorlalţi fraţi şi surori.

Din testul familiei rezultă că familia desenată corespunde cu cea reală, pe mama o desenează de două ori, iar pe tata de trei ori ceea ce semnillcă lipsa acestora cat timp el este la şcoală.

Tulburările de comportament sunt evidenţiate prin lacunele în coerenţă şi organizare, imaturitatea este exprimată prin umplerea întregii foi cu desene.

Personajele desenate de subiect denotă: lipsa de control a acestuia, timiditate, teamă, lipsă de stabilitate, inhibiţie, delicateţe, sensibilitate, indeci/ie, lipsă de siguranţă, supunere.

Problemele la nivel afectiv şi social sunt evidenţiate prin omisiunile din desenul său.

Bizareriile indică distorsiuni ale subiectului în contactul cu realitatea şi tulburări ale

Din postura rigidă a personajelor rezultă că subiectul prezintă inhibiţie faţă de mişcările pulsionale.

Toate personajele fiind vesele, evocă atitudinea afectiv-pozitivă a desenatorului şi sentimentele euforice cele mai intense ale acestuia.

Capul personajelor fiind accentuat în comparaţie cu corpul acestora, ne indică o supravalorizare a inteligenţei de către un individ afectat de retard mintal sau cu probleme cognitive.

Sprâncenele trasate cu grijă ne indică gustul subiectului pentru estetic, iar ochii mari exprimă neîncrederea.

Accentuarea gurii denotă tendinţe regresive, iar trunchiul deformat evidenţiază sentimentul de inferioritate de care este dominat subiectul.

Momentul internării la noi în instituţie, pentru C.A. a fost un dezastru total. Nu s-a putut integra sub nici o formă, nu suporta copiii din jur motivând că aceştia îl bat, ceea ce era evident o minciună; era foarte tăcut, retras, închis în sine, nu reuşea să stabilească o relaţii cu cineva din jur, comunica greu cu ceilalţi datorită dificultăţilor de exprimare greoaie, simţea foarte mult lipsa familiei, i se făcea dor de casă şi fugea mereu de la şcoală. Părinţii îl aduceau înapoi dar la un interval de câteva zile (2-3 zile) iarăşi fugea acasă.

Acest caz a fost discutat în cadrul consiliului de administraţie al şcolii unde a participat întreg personalul didactic, inclusiv doamna directoare şi unde s-au stabilit anumite măsuri pentru prevenirea acestei deviaţii de comportament. Aceste măsuri au fost comunicate întregului personal al unităţii şi unele dintre ele au constat în: acordarea de mai multă atenţie subiectului în comparaţie cu atenţia acordată celorlalţi copii, ocuparea timpului liber al subiectului cu diferite activităţi pe care le desfăşura şi acasă, discuţii repetate şi îndelungate cu educatorul de la clasă şi psihologul şcolii, supravegherea permanentă a subiectului.

În urma aplicării acestor măsuri comportamentul subiectului s-a ameliorat, în sensul că la fiecare sfârşit de săptămână el primeşte bilet de voie să plece în familie, în această situaţie fiind liniştit la şcoală în primele cinci zile ale săptămânii, iar dacă nu este lăsat să plece în familie sâmbăta şi duminica, acesta profită de momentul când este singur şi fuge acasă.

Studiul de caz numărul 3Al treilea subiect este U.P. în vârstă de opt ani şi este elev în clasa întâi.

73

În urma interpretării testului arbore s-a constatat că subiectul prezintă: dificultăţi de adaptare, conflicte afective recente sau vechi, teamă în a se fixa, separare eu-lume, separare eu-altul, încredere în sine, fermitate, perseverenţă, vitalitate scăzută, repeziciune, neînduplecare, încăpăţânare, nediferenţiere, preiacătorie, fală, laţărnicie.

Trunchiul cu sudură prezintă debilitate mintală, retard psihic, reacţii violente, naivitate, gândire infantilă, judecată redusă, incoerenţă logică.

Scoarţa desenată prin linii drepte, dantelate exprimă aspect exterior aspru, relaţionare încordată, vulnerabilitate, reacţii violente, temperament coleric, negativism.

Ramurile structurate necircumscrise indică capacitate redusă de integrare în grup, superficialitate, lipsa capacităţii de finalizare.

Ramurile dintr-o linie unică în formă de raze şi ascendente prezintă iritabilitate în relaţiile cu semenii, hiperentuziasm, exaltare, furie Iară motiv şi raţiune, extraversie, spirit defensiv, neglijenţă, lipsă de răbdare, reacţii nestăpânite, lipsă de calm, detaşare, disociere intrapsihică.

Frunzele prezente denotă aptitudini de exteriorizare, vioiciune, exaltare.Fructele prezente indică retardare afectivă, debilitate mintală, retard

psihic, nerăbdare, infantilism, imaturitate, subiectul fiind uşuratic.Florile absente evocă ataşamentul faţă de permanent.Stereotipiile semnifică tulburări în dezvoltare, lipsa capacităţii de

expresie, retardare, regresie, orizont limitat şi mărginit.Din studiul caietului de observaţii al educatorului, din studiul dosarului

personal şi din realizarea anamnezei se constată următoarele rezultate:■ Subiectul provine dintr-o familie în care unul dintre părinţi este decedat , iar celălalt l-a părăsit, în prezent afiândutse sub tutela bunicilor unde este martorul unor confiicte minore şi trecătoare; condiţiile de viaţă şi mediu ale elevului sunt acceptabile;■ nivelul de inteligenţă este debilitate mintală uşoară, iar tipul de deficienţă se manifestă prin dificultăţi de învăţare pe fond de intelect, retard mintal uşor■ prezintă dificultăţi de învăţare, achiziţii şcolare scăzute, achiziţii psiho- motrice reduse;■ dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii sunt normale ;■ în ceea ce priveşte capacitatea de Judecată compară bine, dar judecă, sistematizează, desprinde esenţialul, şi stabileşte legături doar superficial; memoria de scurtă durată şi de lungă durată sunt superficiale; nivelul de concentrare al atenţiei este superficial, iar distribuţia şi mobilitatea atenţiei sunt slab dezvoltate;■ la nivelul limbajului, vocabularul este redus, prezintă exprimare greoaie, imaginaţia este de nivel mediu;■ stilul de muncă este inegal, perioadele de pregătire conştiincioasă alternând cu perioadele de delăsare, inconsecvenţă, speculând aprecierea;

■ comportamentul la învăţare şi în colectivul clasei: participă la lecţii numai când e solicitat, este disciplinat numai în condiţii de constrângere, se sustrage de la activităţile organizate în colectivul clasei, lucrează din obligaţie, participă la activităţi extraşcolare, fiind respins de colegi.

La proba testul familiei rezultatele sunt următoarele: din familia desenată lipseşte mama din viaţa reală care a plecat şi nu 1-a mai căutat pe U.P., în schimb este desenat tatăl care este decedat. Subiectul cunoaşte toţi membrii familiei, le cunoaşte numele şi chiar şi vârsta fiecăruia.

Dispunerea personajelor este haotică şi neregulată ceea ce evidenţiază deficienţa intelectuală şi impulsivitatea.

Situarea desenului spre stânga în partea de sus a foii arată că subiectul este ancorat în trecut, este sensibil, timid, îl domină amintirile, visele, fuga faţă de mediul înconjurător şi faţă de viitor, dependenţa, ataşamentul ambivalent faţă de mamă.

În ceea ce priveşte înălţimea, dimensiunile, bunica este cea mai mare, ea ţine locul mamei, subiectul identificându-o cu aceasta; în rest toate desenele sunt normale, obişnuite, potrivite.

Liniile scurte, puţin apăsate şi trasajul ferm indică tendinţe impulsive, energie, tensiune interioară, personalitate ambiţioasă, puternică şi impulsivă. Liniile drepte, unghiulare, verticale, orizontale semnifică furie, agresivitate, hiperactivitate, conflicte interne.

Prezenţa bizareriilor, a personajelor desenate sub formă de roboţi evocă distorsiuni în contactul cu realitatea şi tulburări ale gândirii.

Postura fermă şi solidă indică echilibru, siguranţă şi agresivitate.Expresia personajelor are un aer dezaprobator ceea ce evocă atitudinea

afectivă a desenatorului, sentimentele lui cele mai intense.Prezenţa părului la personaje denotă trebuinţe senzuale proiecţii sexuale,

iar capul accentuat indică o supravalorizare a inteligenţei de către subiectul alectat de retard sau de probleme cognitive. Ochii desenaţi mari semnifică neîncredere şi tendinţe agresive.

Caracterul infantil este exprimat prin gura desenată sub formă de rotund, iar lipsa de control este semnalată prin gâtul desenat prea lung.

La nivelul trunchiului, umerii pătraţi şi desenarea buricului indică dependenţă, tendinţe ostile şi masculine.

Dezorganizarea familiei iniţiale la care subiectul a fost martor, a avut o influenţă negativă majoră asupra personalităţii acestuia, ceea ce se poate observa şi din rezultatele obţinute la teste. El îşi doreşte din nou reîntregirea vechii familii, îi esle foarte greu să accepte situaţia reală şi faptul că este crescut numai de bunici, motiv pentru care a devenit instabil din punct de vedere caracterial.

În urma măsurilor de prevenire şi reeducare, la care au luat parte atăt personalul instituţiei cât şi bunicii, starea subiectului s-a ameliorat destul de bine, subiectul izbucnind prin turbulenţă la foarte mari perioade de timp.

75

CONCLUZII

Rezultatele obţinute în urma studiului ne arată că ani reuşit să conllrniăni obiectivele stabilite.

Din datele rezultate în urma studiului de faţă şi din datele obţinute din literatura de specialitate putem extrage următoarele concluzii:a) prevenirea şi corectarea tulburărilor de comportament la copilul deficient mintal solicită o preocupare permanentă din partea cadrului didactic şi a lamiliei, deoarece eforturile de prevenire şi corectare trebuie să vizeze, în ultimă instanţă, formarea la aceşti copii, a capacităţii unor comportamente cu caracter de integrare socială, familială şi şcolară, caracterizate prin colaborare şi încredere reciprocă;b) viaţa afectivă a copilului deficient mintal trebuie bine ordonată atât în familie cât şi la şcoală. Liniştea sufletească, stăpânirea de sine, încrederea în forţele proprii, optimismul, reprezintă condiţiile psihologice indispensabile mai eficiente adaptării la mediu, atât familia cât şi şcoala fiind obligate să se implice activ în formarea acestor factori de ordin subiectiv. Atunci când activitatea acestor două instituţii, şcoală-familie, prezintă unele carenţe , ele pot perturba procesul normal de maturizare afectivă,influenţând negativ latura comportamentală a copilului şi integrarea socială a acestuia;c) în aceste condiţii, măsurile de prevenire vor consta în toleranţa ce trebuie acordată copilului în anumite situaţii conllictuale şi frustrate, deoarece capacitatea lui intelectuală nu poate găsi soluţii de rezolvare, ajutorul, sfatul, toleranţa, impunându-se atât la şcoală cât şi în familied) în mediul familial, măsurile de prevenire trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă ai copilului, pentru a se asigura o bună dezvoltare pe toate planurile, precum şi o lărgire treptată a caracterului social necesar formării sociabilităţii acestuia şi a unui comportament corespunzător cadrului social; ^e) rezultate negative în acţiunea de prevenire a tulburărilor de memorie la copii obţin acei părinţi care nu reuşesc să exercite o autoritate asupra copilului lor. Pentru ca autoritatea părintească să aibă efecte educilMve, aceasta trebuie să se întemeieze pe respect şi dragoste faţă de copil şi pe prestigiul moral al părinţilor carc dc multe ori şi în multe cazuri lasă dc dorit;f) un rol deosebit în prevenirea tulburărilor de comportament îl are descoperirea de către părinţi a grupului de prieteni din care face parte copilul, a

relaţiilor existente între ei, date despre liderul acelui grup precum şi obţinerea de informaţii despre familiile acestor copii;g) datorită criticismului redus al gândirii copiilor cu deficienţe, mintale, multe probleme de memorie sunt realizate din lipsa participării acestui proces la realizarea procesului de memorare, Impulsivitatea, agresivitatea, stările de agitaţie se declanşează şi scapă de sub controlul raţiunii;h) pentru educarea copilului în contextul de a înţelege şi a respecta normele de comportament şi convieţuire socială, atăt familia cât şi şcoala trebuie să se angajeze chiar din clasa întâi în a îndruma, coordona şi supraveghea comportamentul copilului. înţelegerea conştientă a îndatoririlor precum şi exerciţiul practic de comportare morală reprezintă două modalităţi principale de formare a unui comportament Iară deviaţii;i) marea problemă ce apare la minorii cu tulburări de comportament este cea a educaţiei morale. Activitatea de reeducare a acestor copii necesită restructurarea personalităţii deformate; activitatea de prevenire a comportamentelor dezadaptative ale copiilor vizează în egală măsură şi igiena muncii intelectuale şi efortul de asigurare a unei dezvoltări echilibrate şi a unei vieţi afective în cadrul relaţiilor interşcolare. 1 rebuie creat şi susţinut un climat afectiv echilibrat şi antrenant nu numai în lamilie dar şi în clasă şi şcoală. Destinderea, calmul, armonia şi seninătatea atmosferei generale ale colectivului de elevi sporesc eficienţa măsurilor educaţionale, ameliorează abaterile disciplinare şi previn comportamentele necorespunzătoare; j) dăunătoare sunt şi numerele mari de pedepse, elevul obişnuindu- se cu ele, efectul lor devenind nesemnificativ. În multe cazuri acest abuz îi determină pe unii elevi să devină timizi, retraşi, neîncrezători în forţele proprii, iar pe alţii să devină nervoşi, capricioşi, răutăcioşi în relaţiile cu cei din jur;k) o altă problemă importantă o reprezintă adaptarea şi aplicarea metodelor de corectare a tulburărilor de comportament ale copilului deoarece posibilele eşecuri pot duce la neîncredere în terapeut, această muncă necesitând contiiuiitate şi perseverenţă pentru a se ajunge la reechilibrarea personalităţii subiectului;I) întreg personalul unităţii unde este internat copilul trebuie să aibă in vedere că în munca de educaţie nu pot exista reţete practice cu valoare universală, ele pot fi adoptate cu fineţe cazului în raport cu particularităţile de vârstă, psihologice, pedagogice, medicale şi individuale ale copilului;m) la dispoziţia unui cadru didactic stau o serie de metode pedagogice generale şi speciale care pot avea, atunci când sunt folosite cu discernământ, un rol deosebit de eficient în corectarea tulburărilor de comportament ale copiilor cu deficienţă mintală. Se cere în acest sens multă dăruire, un mare consum de energie nervoasă îji încredere în copii;n) în acest proces trebuie angajată familia, în multe cazuri și ea cu carenţe educative, ceea ce nu duce la obţinerea unor performanţe. De multe ori cadrul didactic este nevoit a reeduca familia în paralel cu reeducarea copilului;

77

o) optimismul şi încrederea în educaţie, că prin ea nu putem face totul dar putem face foarte mult, trebuie să ne fie crez şi îndemn în profesiunea noastră de educatori de la care societatea aşteaptă foarte mult şi căreia trebuie să-i oferim copii pregătiţi, bine clădiţi spiritualiceşte şi profesional.

BIBLIOGRAFIEl.Hudiţean, AL, 2001, Metode de cunoaştere psihologică. Editura Alma Mater,Sibiu.2. Berge, A., 1972, Copilul dificil. Editura Didactică şi Pedagogică.3. Berge, A., 1967, Profesiunea de părinte. Editura Didactică şi Pedagogică.4.Branzer, P., 1970, Comportamentul aberant în relaţiile cu mediul. Editura Junimea.5. Chiviriga, M., 1970, Copiii timizi. Editura Didactică şi Pedagogică.6.Chiviriga, M., 1964, Copilul unic. Editura Didactică şi Pedagogică.7.Dragomirescu, V., 1976, Psihologia comportamentului deviant. Editura Ştiinţifică.8. Dimitriu, C., 1973, Constelaţia familială şi deformaţiile ei. Editura Didactică şi Pedagogică.9. Macavei, E., 1989, Familia şi casa de copii. Editura Litera, Bucureşti.10. Păunescu, C., 1969, Copiii răslaţaţi. Editura Ştiinţifică.11. Păunescu, C., 1967, Deficienţa mintală şi procesul învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică.12. Păunescu, C., 1977, Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică.13. Păunescu, C., Muşu, L, 1977, Psihopedagogie specială integrală. Editura Pro Llumanitate.14. Preda, V., 19S8, Delincvența juvenilă. Probleme de defectologie, Editura Didactică şi Pedagogică.15. Radu, Gh., 2001, Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal. Editura Pro Umanitate.16. Stern, IL, 1972, Educarea părinţilor în lume, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.17. Şoitu, L., Vrăjmaş, E., Păun, 1:., 2001, Colecţia fişe, Consiliere familială. Institutul European.18. Roşca, AL, 1932, Delicventul minor, Editura Institutului de Psihologie, Cluj.19. Roşea, M., 1967, Psihologia deficienţilor mintali, Editura Didactică şi Pedagogică.20. Străchinaru, L, 1969, Devierile de conduită la copii, liditura Didactică şi Pedagogică.

21. Verza, E., 1993, Psihologia specială. Editura Didactică şi Pedagogică.22. Kirk, A., (Gallagher, Educating Excepţional Children, Sixth Edition.

79