UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATIFACULTATEA DE STUDII ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE

ORDINEA JURIDICA COMUNITARA

ELEMENTE DE DREPT INSTITUTIONAL COMUNITAR

Lector Universitardr. ARAT TEODOR GHEORGHE

1

CUPRINS

Capitolul I. IZVOARELE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR1.1.Izvoarele primare ale dreptului comunitar1.1.1.Tratatele institutive si modificatoare1.1.2.Structura tratatelor comunitare 1.1.3.Aplicarea tratatelor comunitare1.2.Izvoarele derivate ale dreptului comunitar european1.2.1.Nominalizarea izvoarelor secundare oficialeA.RegulamentulB.DirectivaC.DeciziaD.Recomandarea si avizul1.2.2.Competenta de a edicta izvoare de drept derivat comunitar1.2.3.Intrarea in vigoare a normelor ce formeaza dreptul derivat1.2.4.Actele atipice si actele institutiilor, neprevazute in tratatCapitolul II. ALTE IZVOARE DE DREPT COMUNITAR2.1.Angajamentele externe ale comunitatilor europene 2.1.1.Acordurile incheiate de comunitati cu state terte sau cu organizatii internationale2.1.2.Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile externe ale comunitatilor2.1.3.Tratatele incheiate de statele membre ale comunitatilor cu state terte2.2.Izvoarele complementare ale dreptului comunitar european 2.2.1.Conventia comunitara2.2.2.Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor reunite in cadrul consiliului2.2.3.Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie ale comunitatiloor europene 2.2.4.Dreptul complementar si ordinea juridica comunitara 2.3.Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european A.Metodele de interpretare ale Curtii de Justitie B.Principiile generale de dreptCapitolul III. CARACTERISTICILE DREPTULUI COMUNITAR3.1.Comunitatile europene – subiecte de drept international 3.2.Relatiile dintre cele tri tipuri de drept

2

3.2.1.Relatiile dintre dreptul international si dreptul intern al statelor3.2.2.Conceptii doctrinare3.2.3.Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern 3.2.4.Aplicabilitatea imediata a diferitelor izvoare de drept comunitar

Capitolul IV. APLICABILITATEA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR4.1.Principiul efectului direct al dreptului comunitar4.1.1.Aplicabilitatea directa si dreptul international 4.1.2.Aplicabilitatea directa si dreptul comunitar4.1.3.Criteriile de aplicabilitate directa4.2.Aplicabilitatea directa a diferitelor categorii de norme comunitareA.Tratatele comunitare B.Regulamentele si deciziile adresate persoanelor particulare C.Directivele si deciziile adresate statelor de dreptul emanat din angajamentele externe4.3.Efectele aplicabilitatii imediateCapitolul V. PRIORITATEA DREPTULUI COMUNITAR5.1.Principiul prioritatii dreptului comunitar5.2.Prioritatea dreptului comunitar in statele membre5.3.Concluzii privind raportul dintre dreptul national si dreptul comunitarCapitolul VI. CURTEA DE JUSTITIE6.1.Structura, organizare functionare si competenta6.2.Procedura in fata Curtii de Justitie6.2.1.Procedura ordinara 6.2.2.Proceduri speciale6.3.Recursurile in fata Curtii de Justitie6.3.1.Recursul in anulare6.3.2.Recursul in carenta6.3.3.Recursul in interpretare 6.3.4.Recursurile in plina jurisdictie

3

CURS Nr. 1

CAPITOLUL Nr. I IZVOARELE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR

1.1 IZVOARELE PRIMARE ALE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR

Sorgintea dreptului comunitar nu se regaseste numai in izvoarele dreptului international evidentiate indirect si partial in statutul Curtii de Justitie ori in tratatele institutive, ci si in practica institutiilor si a statelor membre, si chiar in sistematizarea normelor, realizata de insasi Curtea de Justitie.

Preponderenta izvoarelor dreptului comunitar din punct de vedere cantitativ este data de tratatele institutive (ca izvoare principale primare) precum si de regulile cuprinse in documentele adoptate de institutiile comunitare in aplicarea acestor tratate (izvoare secundare, derivate).

Asadar, dreptul comunitar reprezinta ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara, unele dintre acestea chiar nescrise; principiile generale de drept sau jurisprudenta Curtii de Justitie; normele de drept a caror provenienta se afla in afara ordinii juridice comunitare provenind din relatiile externe ale comunitatilor; dreptul complementar provenind din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor.

Cu privire la aplicarea dreptului comunitar in literatura de specialitate nu exista o opinie unitara; autorii ( Jean Victor Lous,

4

Guy Isaac, Jean Boulouis Penelope Kent, David Edward, Pierre Manin s.a) fiind de acord doar cu preeminenta tratatelor institutive ale comunitatilor, ca izvor primar.

In doctina româneasca problema izvoarelor dreptului comunitar s-a adoptat in urmatoarea clasificare:

1.1 Tratatele Institutive si modificatoare – izvoare primare.

Dreptul primar comunitar este constituit din trei tratate institutive ale comunitatilor, tratate permanent modificate, completate si adaptate noilor realitati.

Enumerare si prezentareIn categoria izvoarelor primare distingem:

A.Tratate originare – sunt cele prin care s-au constituit cele trei comunitati, respectiv:

-Tratatul de la Paris (18.04.1951) intrat in vigoare la 23 iulie 1952, pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), reânoit de numeroase anexe si protocoale aditionale (ex. protocolul asupra Statutului Curtii de Justitie);

-Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 privind Comunitatea Europeana (CEE) si Comunitatea europeana a Energiei Atomice (CEEA) insotite de numeroase anexe si protocoale (ex. protocolul privind Statutul Bancii Europene de Investitii sau protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor de la Bruxelles – 17.4.1957).

B.Tratatele si actele modificatoare – greu de prezentat exhaustiv deoarece modificarile si completarile nu rezulta numai din tratatele propriuzise ci si dintr-o gama diversa de alte documente ale institutiilor comunitare. Cu titlu de exemplu mentionam:

* instrumentele care instituie institutiile comune ale celor trei comunitati (Tratatul instituind un Consiliu Unic si o Comisie Unica a Comunitatilor – Bruxelles 8 aprilie 1965 intrat in vigoare in august 1967);

* tratatele referitoare la bugetul Comunitatilor, cu scopul sporirii puterii financiare a Parlamentului European (Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970); *actele de aderare si de natura diversa care adepteaza si completeaza tratatele anterioare (ex.Actul de aderare la Comunitatea europeana a Danemarcei,Irlandei si Marii Britanii,intrat in vigoare la 1.1.1973.)

Tratatul de la Maastricht din 1993.

5

Tratatul de la Amsterdam din 1999.1.1.2. Structura tratatelor comunitare

Cele 3 tratate institutive au o structura identica, guvernata de patru categorii de clauze:a) Preambulul si dispozitiile preliminare (date de scopurile politice si etice ce-i anima pe sefii statelor fondatoare ;scopuri socio-economice proprii fiecarei comunitati;ansamblul dispozitiilor cu caracter general, care nu se pot aplica direct dar nici nu pot fi considerate simple declaratii de intentii);b) clauzele institutionale – cele care pun in aplicare “ sistemul institutional” al comunitatilor, in sens larg (organizare,functionare,competente etc.);c) Clauzele materiale – adica cele care ocupa cea mai mare parte din economia tratatelor (continutul) si care cuprind dispozitii ce definesc regimul economic si social (CECO si CEE) sau economic si tehnic (CEEA), instituite prin acestea;d) Clauzele finale – care prezinta modalitatile de angajare a

partilor, intrarea in vigoare a tratatelor si revizuirea lor.1.1.3. Aplicarea tratatelor comunitare

In ce priveste aplicarea tratatelor comunitare retine atentia faptul ca Tratatul de la Bruxelles din 1965 – Tratatul de fuziune a executivelor, numai unifica institutiile celor 3 comunitati, acestea putindu-si exercita fiecare puterea in comunitatea careia ii apartine, conform principiului “autonomiei tratatelor comunitare”. In afara de unificarea tratatelor la o data nedeterminata,cele 3 tratate constituie trei grupe de angajamente independente unele fata de altele. Raportuile lor mutuale raman guvernate de art.232 al Tratatului CEE care, conform regulilor dreptului internatiional, stipuleaza ca dispozitiile Tratatului CEE (tratat general) nu le modifica pe cele ale Tratatului CECA si nu deroga de la prevederile Tratatului CEEA (tratate speciale). Din dorinta de aface sa prevaleze o mai mare si mai cuprinzatoare armonie in interpretarea dispozitiilor celor 3 tratate, unele in spiritul altora, Curtea de Justitie a limitat considerabil independenta si autonomia aplicarii tratatelor comunitare.

1.2. IZVOARE DE DREPT COMUNITAR Aceasta categorie de izvoare este formata din ansamblul actelor materiale unilaterale ale institutiilor, nemaifiind in prezenta unui drept conventionl ci in prezenta unui drept legiferat, adica a unui grup de reguli (norme) realizate chiar de catre comunitate, in si pentru aplicarea tratatelor.

6

Caracteristica principala a comunitalior europene este aceea conform careia capacitatea de a crea reguli de drept este institutionalizata ( conferita anumitor organisme) care o exercita conform unor reguli prestabilite. Putem spune ca ne aflam in przenta unei puteri normative comparabila cu cea legislativa.

1.2.1. Nominalizarea izvoarelor secundare oficiale Nominalizarea acestui tip de izvoare de drept o gasim in Tratatul CEE (art.189) in care se arata ca pentru indeplinirea misiunilor, Consiliul si Comisia hotarasc, in conditiile prevazute in tratat, regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize, prevederi ce se regasesc in art. 61. din Tratatul CEEA si in art. 4. al Tratatului CECO. In afara de lista diferitelor categorii de acte, cele 3 tratate cuprind si o prezentare sistematica a efectelor juridice specifice fiecaruia dintre ele. Din aceasta observare generala rezulta ca natura unui act nu depinde de denumirea sau de autoritatea care l-a adoptat, ci de obiectul sau si de continut, Curtea rezervindu-si dreptul de interpretare. Cele partu izvoare derivate ale dreptului comunitar european sunt:A.Regulamentul – principal izvor derivat de drept care exprima puterea legislativa a comunitatilor. Efectele sale juridice sunt definite complet si fara ambiguitate in art.189. din Tratatul CEE avand a eficacitate si o natura comparabila cu cele ale legilor din sistemul national. Regulamentul are o influenta generala: cuprinde prevederi generale, impersonale, statuând prin abstractie .Nu se confunda cu decizia. Obligativitatea, o alta caracteristicaa sa, face ca regulamentul sa se deosebeasca de recomandari si avize care, conform art. 189. al tratatului sus mentiont, nu obliga. Regulamentul este obligatoriu in toate dispozitiile sale si interzice aplicarea sa incompleta. Prin regulament, autoritatea comunitara dispune de o putere normativa completa. Regulamentul este direct aplicabil in orice stat membru, adresându-se direct subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece contine drepturi si obligatii pentru acestea.B.Directiva – reprezinta o forma de legislatie cu doua trepte de aplicare.Se aseamana tehnicii legii-cadru completata cu decrete de aplicare. In vointa redactorilor tratatului, directiva se doreste a fi un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartirea de sracini intre nivelul comunitar si nivelul

7

national.Este mai flexibila si mai fidela particularitatilor nationale, special adoptata pentru a realiza functia de apropiere intre legislatiile nationale si cea comunitara. Prin faptul ca dispozitia, in temeiul art. 189. leaga statul membru in privinta rezultatului ce urmeaza a fi atins, lasând la latitudinea instantelor nationale alegerea formelor si mijloacelor, aceasta o deosebeste esential de regulament. In principiu, directiva nu are influenta generala, adresându-se, de regula, numai unor state membre. Cand totusi o face, ea se prezinta ca un procedeu de legislatie indirecta, Curtea calificand-o ca fiind “un act “avand o influenta generala. Desi la prima vedere nu este evident, directiva nu este direct aplicabila, cu exceptia cazurilor admise de Curte pentru unele conditii particulare.

C.Decizia – caracterizata de Tratatul CEE ca act obligatoriu in toate elementele ei pentru destinatarii desemnati. Decizia indeplineste functii multiple in sistemul tratatelor dar nu are intotdeauna aceleasi efecte. Decizia nu are influenta generala, ea vizand indeobste, aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare, caz in care este asimilata actelor nationale, constituind in mâna autoritatilor comunitare,un instrument de executie administrativa a dreptului comunitar. Contrar directivei, decizia este obligatorie in totate elementele ei, nu numai in ce priveste rezultatul atins, putând, in acest scop, sa prevada chiar mijloacele de indeplinire. Datorita acestui fapt, fiind obligatorie pentru destinatarii ei, are deci efect direct cand destinatarul este un particular sau o actiune, adica modifica prin ea insasi situatia juridica.

D. Recomandarea si avizul – acestea distingându-se in ansamblul izvoarelor de drept derivat prin aceia ca nu leaga, adica nu au forta de constrangere, deci nu sunt izvoare in adevaratul sens al cunvantului. Constituie totusi instrumente utile de orientare asupra comportamentelor si legislatiilor. Avizele adresate de Comisie exprima in fapt o opinie iar recoman-darile invita la adoptarea unei reguli de conduita.1.2.2. Competenta de a edicta izvoare derivate de drept

comunitar Se au in vedere urmatoarele principii:a)Principiul competentei de atribuire. Fiecare dintre cele 3 tratate rezerva Consiliului si Comisiei folosirea nomenclatorului, numai in conditiile prevazute in acestea. La aceasta exclusivitate se adauga accesul la instrumenlele juridice a celor doua institutii, confirmand principiul competentei de atribuire care domina sistemul

8

institutional comunitar (institutiile nu au putere normativa generala).

Competenta necesara pentru a edicta actele normative enumerate mai sus,trebuie conferita expres in fiecare caz, prin alte dispozitii ale tratatelor.b) Principiul legalitatii comunitare – are in vedere faptul ca supunerea dreptului actelor nationale (fiecare institutie actioneaza in limitele atributiilor conferite de tratat) este confirmata intr-o forma operationala prin organizarea unui control jurisdictional al legalitatii.c) Principiul neinterventiei instrumentelor normative – porneste de la ideea ca dispozitiile tratatelor se abtin de a preciza categoria actelor ce le vor adopta Consiliul sau Comisia si lasa la latitudinea acestora expresa intre 2 sau mai multe acte, prezumând ca institutiile recurg la instrumentul cel mai accesibil, in raport cu natura si continutul masurilor intentionate.d) Principiul ierarhizarii izvoarelor derivate de drept comunitar- semnifica faptul ca procesul de edictare este susceptibil de a fi organizat pe doua paliere ierarhice:– masurile care-si gasesc fundamentul direct in tratat ( izvoare derivate de prim nivel):– masuri destinate executarii primelor (izvoare derivate de nivel doi). In timp ce sistemele nationale disting intre legi si decrete de aplicare, sistemul comunitar opune regulamentele de baza (aplicate direct prin tratate), regulamentelor de executie (adoptate de Comisie sau Consiliu). Ierarhizarea lor a fost confirmata in multe ocazii de Curtea de justitie.1.2.3. Intrarea in vigoare a normelor ce formeaza dreptul

derivat. Pentru intrarea in vigoare solutiile retinute in tratate s-au inspirat din ordinea juridica internationla. Un principiu fundamental existent si aplicabil in ordinea juridica comunitara pretinde ca un act ce emana de la puterile publice sa nu se opuna justitiabililor fara posibiluitatea acestora de a-l cunoaste.Se are deci in vedere publicarea prealabila sau notificare. Intrarea imediata in vigoare (in chiar ziua publicarii in J.O.C.E.) intervine numai in caz de necesitate imperioasa. In ce priveste aplicarea in timp Curtea a precizat ca sunt valabile principiile generale de drept ale statelor.1.2.4. Actele atipice si ectele institutiilor, neprevazute in

tratate.

9

a) Actele atipice – sunt cele pe care tratatele le denumesc regulamente, directive, decizii, avize, intr-o maniera exagerata, deoarece nu au nici natura si nici efectele celor cu acelasi nume, prevazute in Tratatul CEE (art.189) nefiind supuse nici aceluiasi regim de edictare.

b) Actele institutiilor neprevazute in tratate - Practica comunitara a dezvoltat de-a lungul timpului, sub o denumire neutra, respectiv: rezolutii, deliberari, concluzii sau declaratii comunitare, utilizarea acestora drept acte, desi tratatele nu le prevad.

Acest fapt a ingrijorat Parlamentul European care, in Raportul BERGER facut in numele Comisiei Juridice in sedinta din 12.3.1969 a intrevazut riscul denaturarii mecanismului institutional.

CURSUL Nr.2

Capitolul nr. II ALTE IZVOARE DE DREPT COMUNITAR

2.1.ANGAJAMENTELE EXTERNE ALE COMUNITATII EUROPENE Multiplicarea si diversitatea participarii la relatiile

internationale se realizeaza prin diferite categorii de angajamente externe de drept pentru ordinea juridica comunitara.2.1.1.Acordurile incheiate de Comunitati cu statele terte

sau cu organizatii internationale Acestea in afara de faptul ca obliga comunitatile in plan international se integreaza in norma juridica comunitara si devin izvozre de legalitate. Aceasta interpretare o da art. 228 din tratatul CEE dupa care “acordurile leaga comunitatile si statele membre”. Tratatele nu contin nici o dispozitie privind publicarea de acorduri externe, acestea urmând practica actului comunitar cu concluzionarii. Când autorizarea de a concluziona este acordata pe calea “regulamentului”, publicarea acordului intervine intotdeauna, inaintea concluziei. Când ea intervine pe calea “deciziei” se poate intâmpla ca aceasta concluzie sa se pronunte inainte de a hotari Consiliul publicarea.

10

Acordul nu se poate opune justitiabililor, atât timp cât acesta nu a fost publicat. Acordul devine parte integranta a ordinii juridice comunitare la data intrarii in vigoare 2.1.2.Actele unilaterale adoptate de organele infiintate

prin acordurile externe ale comunitatilor Sunt numeroase acorduri sau conventii incheiate de comunitati cu statele terte, ce constituie organe de gestiune si care le confera puterea de a adopta acte obligatorii unilaterale care nu au nevoie de o ratificare sau aprobare pentru a lega partile (Consiliile acordurilor de asociere sau cooperare cu tarile mediteraneene, Consiliul de Ministri al Conventiei de la Lome, Consiliul International al Cafelei – 1975). Aceste acte, provenind de la organele internationale, nu se aplica automat, prin ele insele, in ordinea juridica comunitara. Ele sunt reluate sistematic in regulamentele Consiliului si publicate in anexele acestora.

2.1.3.Unele tratate incheiate de statele membre ale comunitatilor cu statele terte

Curtea de justitie nu exclude legarea comunitatilor prin acorduri la care nu sunt parti, dar care au fost incheiate de statele membre. Aceasta posibilitate este totusi limitata la anumite ipoteze in care Comunitatile sunt considerate ca “substituite” cu statele membre pentru angajamentele asumate de ele prin anumite tratate incheiate anterior anului 1958. Angajamentul este transferarea de catre statele membre ale Comunitatii a competentelor exercitate de ele in domeniul cuprins in aceste tratate. Un exemplu in acest sens il reprezinta cazul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT). In momentul incheierii tratatului CEE, statele membre erau legate prin angajamentele Acordului. Departe de a se desparti de obligatiile existând fata de tarile terte, statele comunitatii si-au exprimat dorinta de a le respecta, atât in dispozitiile tratatului cât si in practica, transferând Comunitatii competentele in domeniul tarifar si comercial Ramâne deschisa problema cunoasterii daca Comunitatea este legata prin acordurile incheiate de statele membre ulterior intrarii in vigoare a Tratatului CEE, in domeniile ce rezulta din competenta lor internationala (anumite conventii de lucru sau acorduri incheiate in cadrul Consiliului Europei). In ce priveste nivelul pe care il ocupa angajamentele externe in ordinea juridica comunitara, se observa ca acesta

11

este inferior dreptului comunitar primar, dar superior dreptului comunitar derivat.

2.2.Izvoarele complementare ale dreptului comunitar european

In acest domeniu se inscriu izvoarele care rezulta din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competenta nationala. In masura in care obiectul lor se situeaza in conceptul si in prelungirea obiectivelor definite de tratate, poarta denumirea de “drept comunitar” (izvoare complimentare) si pot fi considerate norme de drept comunitar in sens larg. Dintre acestea distingem:

2.2.1.Conventia Comunitara Tratateloe comunitare prevad uneori, interventia expresa a conventiilor internationale formate tocmai pentru a le completa (ex. Tratatul CEE, care in art. 220 enumera patru materii in domeniul dreptului international privat : protectia persoanelor si drepturilor individuale;eliminarea dublei impuneri; recunoasterea mutuala a societatilor; recunoasterea si executarea deciziilor juridice).In baza articolului sus mentionat s-a pregatit si Conventia pentru fuziunea internationala a societatilor anonime; cea relativa la faliment; Conventia de la Neapole (1967) pentru asistenta mutuala intre administratiile vamale etc. Aceste conventii seamana foarte mult cu cu cele din dreptul international (formale) prin procedura clasica de angajament, respectiv “semnarea” si “ratificarea”. Specificitatea conventiilor comunitare se manfesta la nivelul elaborari lor: initiativa este luata de comun acord cu Consiliul si Comisia; neocierea este condusa de experti guvernamentali si se realizeaza cu asistenta Comisiei, dupa care proiectul este transmis Consiliului si Comisiei care isi exprima public opinia lor intr-un aviz formal si, la limita, obiectiile pe care le au.

2.2.2.Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor reunite in cadrul Consiliului

Exista o veche practicaa reprezentantelor statelor membre , de a se reuni in cadrul Consiliului in conferinta diplomatica, pentru a dezbate si a lua anumite masuri in domenii precum:-cele rezervate statelor prin tratate (ex.stabilirea autonoma a regimului vamal si comercial accelerarea dezarmarii vamale si a punerii in aplicare a tarifului vamal comun s.a);-in probleme care nu sunt guvernte de tratate (ex. decizia din 18.12.1978 relativa la suprimarea anumitor taxe postale de reprezentare in vama);

12

-asupra problemelor ce nu sunt guvernate decât partial, prin tratat, cazul acordurilor interne care intervin cu ocazia incheierii acordurilor externe mixte (ex. acordul intern relativ la masurile de luat si procedurile de urmat pentru aplicarea celei de-a doua Conventii de la Lame – 1991) Asemenea decizii si acorduri sunt, de regula adoptate ca acte institutionale, la propunerea Consiliului si, dupa consultarea Adunarii sunt hotarâte cu ocazia unei sesiuni a Consiliului si in prezenta Comisiei, dupa care se publica in J.O.C.E. si transmise, uneori, institutiilor comunitare pentru a fi puse in aplicare. Nu sunt acte institutionale deoarece sunt adoptate in modalitati diferite (unanimitate nu majoritate, fiind semnate de toti ministri nu numai Presedinte), sunt acte conventionale interstatale.2.2.3.Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie ale Comunitatilor europene Sunt adoptate in comun de statele membre si se deosebesc de precedentele prin faptul ca nu comporta nici o procedura de angajare juridica. Ele traduc doar vointa politicaa actelor care le confera numai valoare de orientare, pentru a-si programa actiunile. Este vorba de dispozitiile adoptate in cadrul Consiliului sub forma actelor mixte adica emanate simultan de la Consiliu si reprezentantii guvernelor statelor membre si vizând programarea globala a unei activitati semnificative pentru competenta statelor si institutiilor (ex. Rez. Cons. si a reprezentantilor guvernelor din 23.3.1971 privind realizarea, in etape, a unei uniuni economice monetare). Asemenea acte mai pot fi adoptate si de catre sefii de stat si de guvern (ai celor “15” ) in cadrul Consiliului European.

2.2.4.Dreptul complementar si ordinea juridica comunitara

Neavându-si fundamentul in tratate institutive cum este cazul izvoarelor derivate, dreptul complementar nu se afla intr-un raport de subordonare fata de ordinea juridica comunitara. Chiar daca ramâne in exterior, el se afla totusi intr-o strânsa simbioza. Finalitatea dreptului, complementar denota un raport de compatibilitate (ex. art. 93 Conventia privind brevetul comunitar:”nici o dispozitie a prezentei conventii nu poate fi provocata pentru a face sa esueze aplicarea Tratatului CEE”).

Raporturile dintre dreptul complementar si dreptul derivat sunt mai deverse ,astfel:

13

-in domeniul competentei comunitare exclusive, dreptul comunitar, nu isi are locul si orice ingerinta a statelor membre, care nu a fost precis abilitata este o violare a tratatului;-in domeniile competentei concurente a Comunitatii si a satelor membre, principiul este acela al prioritatii dreptului derivat asupra dreptului complementar, orice alta solutie putând atinge competentele institutiilor si respectarea dublei obligatii de a facilita institutiilor indeplnirea misiunilor lor si de a se abtine de la orice masura care ar periclita scopul tratatului.;-in domeniile competentei nationale exclusive, actele institutiilor comunitare nu pot interveni decât pe fondul si pentru executarea actului de drept complementar, fiindu-i deci subrdonate.2.3.Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european

Intre izvoarele dreptului comunitar, un loc aparte si o pondere insemnata o are si jurisprudenta. Daca este la latitudinea ordinii juridice comunitare de a accepta intre celelalte izvoare, dreptul jurisprudential, acestei aptitudini ii corespunde cea a Curtii de Justitie de a crea drept (egalitatea institutionala a Consiliului cu Comisia; misiunea de a asigura respectarea dreptului; capacitatea operationala din monopolul de interpretare autentica etc.). Exercitarea acestei misiuni normative se singularizeaza, in special prin utilizarea metodelor de interpretare ca si printr-o larga recurgere la principiile generale de drept.

A. Metodele de interpretare ale Curtii de Justitiea)Predilectia pentru metodele sistemice si teleologice. Adoptarea modalitatilor de interpretare, preconizate de Conventia de la Viena (1965) asupra dreptului tratatelor, respectiv “interpretarea trebuie sa se faca dupa sensul ordinar atribuit termenelor, in contextul si in lumina obiectului si scopului sau”, au pus in evidenta faptul ca pentru Curtea de Justitie “contextul general” (metoda sistemica) ca si “obiectul si scopul” (metoda teologica) aveau un avans fata de interpretarea literala. Interpetarea sistemica consta in interpretarea normelor in cadrul raportului lor sistemic cu alte norme si cu ansamblul reglementarilor. Interpretarea teologica este intrebuintata in privinta dreptului derivat.b)Depasirea metodelor de interpretare ale arbitrajului international Atunci când arbitrajul international se abtine, din respect pentru principiul suveranitatii, sa interpreteze strict

14

angajamentele statelor, Curtea de justitie apreciaza, dimpotriva, ca finalitatile integrarii tratatelor comunitare autorizeaza interpretari care vin sa se opuna suveranitatii statelor. Când arbitrajul se limiteaza la folosirea “regulii efectului util”pentru a preleva doua interpretari a unei norme (ar da mai degraba o anume semnificatie decat cea golita de sens), Curtea de Justitie nu se limiteaza sa ingradeasca interpretarile unei dispozitii care ar face-o sa piarda orice efect util.

Când arbitrajul se multumeste cu o cercetare inductiva a gândirii autorilor tratatului, Curtea de justitie nu ezita ca rationând sub forma deductiva, precum un arbitru intern, sa deduca din notiunea de “comunitate” consecintele inevitabile si dreptul incontestabil comunitar, adica sa deduca din stadiul de avansare a constructiei comunitare, implicatiile necesare .

B. Principiile generale de drepta)Drepturile fundamentale ale persoanelor constituie o superegalitate comunitara, a carei respectare Curtea de Justitie o impune institutiilor si care poseda deci, o autoritate superioara celei din dreptul derivat;b)Principiile cucaracter fundamental prin care Curtea de Justitie impune respect institutiilor comunitare:-principiul securitatii juridice (prescrierea si decaderea din drepturi; neretroactivitatea; inopozabilitatea unui act ne dat publicitatii s.a.;)-principiul dreptului la aparare – impune respectarea caracterului contradictoriu al procedurii atât in fata organelor jurisdictionale cât si in fata organelor administrative, fie ca este vorba de sanctiuni disciplinare sau administrative, fie ca sunt simple decizii care afecteaza, intr-o maniera “sensibila”,interesele persoanelor vizate;-principiul egalitatii – aplicabil reglementarilor economce edictate de institutiile comunitare care interzic discriminarea dupa nationalitate sau sex;-principiul proportionalitatii – conform caruia orice obligatie impusa de regulile comunitare, trebuie sa fie limitata la strictul necesar pentru atingerea obiectului cercetat, si impune numai sacrificiul suortabil de catre operatorii pe care ii obliga.c)Principiile cu caracter tehnic (numai cu valoare supletiva), care ar putea, intr-un caz, lacunar, sa ingradeasca vointa prin dispozitii exprese ale dreptului derivat. Se pot exemplifica:-principiul responsabilitatii extracontractuale a Comunitatilor;-principiul retragerii retroactive a actelor ilegale;

15

-principiul neplatii zilelor de greva;-principiul distinctiei impozitelor, a taxelor si a redeventelor.

CURSUL Nr.3

CAPITOLUL III.CARACTERISTICILE DREPTULUI COMUNITAR

3.1. Comunitatile europene – subiectele de drept internationa

Caracteristicile Comunitatilor europene rezulta din faptul ca ne aflam in prezenta unor organizatiiinternationale astfel, astefel:a) sunt asociatii economice integrate;b) sunt organizatii internatioanle;c) au structura internationala proprie, originala.a) Desi prin scopul urmarit se indreapta spre domeniul politic primordial ramâne scopul economic (Piata Comuna). Faptul ca sunt asociatii economice este justificat inclusiv de titluri si de notiunile folosite in cuprinsul in cuprinsul tratatelor, toate vorbind de o piata comuna. Piata Comuna reflex al unei situatii economice, din punct de vedere juridic este o arie geografica unica, care se substituie ariilor geografice nationale, ce fuzioneaza intre ele pentru a functiona ca un tot unitar, aplicându-se in acest spatiu regulile conventiei. Au fost luate o serie de masuri care au insotit formarea unei arii unice: -din punct de vedere politic statele au realizat trecerea de la politica nationala proprie la cooperarea economica, prin coordonarea politicilor economice in interesul Comunitatilor;-din punct de vedere juridic, au fost concepute modalitati care sa asigure unificarea reglementarilor necesare organizarii si functionarii Pietii Comune. Dupa ce s-a realizat a fost necesara interpretarea lor de catre Ccurtea de Justitie solutionându-se chestiunile de natura juridica.b) Cauzele care genereaza aceasta trasatura de esenta a Comunitatilor sunt:1.Faptul ca reprezinta rezultator incheierii unor tratate intre state nationale suverane;2.Sunt organizatii internationale regionale deschise orice stat european având posibilitatea sa adere la ele. Consideratia ca sunt organizatii descise rezida din faptul ca fiecare din ele prevede o procedura proprie de aderare valabila si posibila de urmat pentru toate statele europene;

16

3.Ca organizatii internationale specializate cu vocatie economica (cel putin in faza incipienta) dar tind catre o vocatie politica (cazul Tratatului de la Maastricht);4.Sunt organizatiile internationale care au calitatea de persoane juridice, fiind subiecte derivate de drept international public. Pot sa apara ca subiecte de drept privat atât in exterior (ca persoane juridice), cât si in raporturile de drept international public.Se vorbeste chiar despre ocrotirea diplomatica a statelor terte in Comunitati precum si de reprezentantele diplomatice ale comunitatilor in statele terte.c)Structura proprie, originala consta in existenta si functionarea Consiliului, Comisiei a parlamentului, Curtii de Conturi si a Curtii de Justitie, care dispun si de o ordine juridica comunitara proprie care consta dintr-un sistem de norme cuprinse in tratate, in actele instititiilror comunitare precum si in jurisprudenta proprie.

3.2.Relatiile dintre cele trei tipuri de drept3.2.1.Relatiile dintre dreptul international si dreptul

intern al statelor. Aplicarea imediata. Fiind instrument de interes comun pentru pentru toate entitatile nationale ale comunitatii, dreptul emanat din surse comunitare nu este nici un drept strain nici un drept extern. El este un drept propriu al fiecaruia dintre statele Comunitatilor, ca si dreptul lor national cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat:-norma de drept comunitar dobândeste automat statut de drept pozitiv in ordinea juridica interna a statelor: “aplicabilitatea imediata”;-norma comunitara este susceptibila de a crea prin ea insesi drepturi si obligatii pentru persoanele particulare : ”aplicabilitate directa”;-norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala: “prioritatea”. Aceste principii explica forta de penetrare a dreptului comunitar in ordinea juridica a statelor membre. Principiile dreptului international obliga statele sa respecte tratatele care le-au incheiat si, mai ales, sa determine aplicarea lor de catre propriile organe legislative, executive si judiciare, a caror responsabilitate poate fi, eventual, angajata in fata judecatorului international. Dreptul international nu reglementeaza si conditiile in care normele tratatelor trebuie sa fie integrate in ordinea juridica a statelor lasând aceasta chestiune la latitudinea statelor care o reglementeaza in mod suveran, in functie de conceptia pe care o adopta asupra relatiilor dintre dreptul international si cel intern.

17

3.2.2.Conceptii doctrinarea) Conceptia dualista - ai caror principali teoreticieni sunt juristii italieni (D.Anzilotti) si germanii (H.Triepel), considera ca ordinea juridica internationala si ordinea nationala reprezinta sisteme independente si separate, care coexista in paralel. Ca atare, un tratat international perfect, nare efect in ordinea internationala. Pentru ca el sa se poata aplica in ordinea interna, este necesar ca statul contractant sa-i preia dispozitiile intr-o norma nationala (cel mai adesea o lege) sau sa-il introduca printr-o formula juridica care realizeaza admiterea. In ambele cazuri s-ar produce o nationalizare a tratatului,o transformare a naturii sale: se aplica o reglementare de drept intern si nu una de drept international. b)Conceptia monista - se bazeaza pe unitatea ordonantarii juridice ceea ce exclude orice continuitate intre ordinea Juridica Internatioanla si Ordinea Juridica Nationala a statelor respective. Norma juridica internationala este imediat aplicata fara a fi admisa sau transformata in ordinea interna a statelor parti. Tratatul international perfect se integreaza, pe deplin, in sistemul reglementarilor ce se cer a fi aplicate de catre instantele natiomnale, in calitatea pe care o au, de reglementarile internationale (H.Kelsen).

3.2.3.raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre

Spre deosebire de Dreptul Internatioanl, Dreptul Comuntar nu-i este indiferenta natura relatiilor sale cu dreptul national. El postuleza monismul si impune respectarea acestuia de catre statele membre. Monismul decurge si din insasi natura Comunitatilor “din ansamblul sistemului tratatului” asa cuma stabilit Curtea de Justitie. Sistemul comunitar mai cu seama in masura in care el comporta atributii de putere normativa pentru institutii nu poate functiona decât in monism, singurul sistem compatibil cu ideea unui sistem de integrare. Diferit de tratatele internatioanle obtinute Tratatul “CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre de la intrarea in vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora.”.Se deduce deci ca daca in ce priveste dreptul international, statele membre isi pot pastra conceptia dualista, in relatiile comunitati – state membre, dualismul este inlaturat iar dreptul

18

comunitar fie originar fie derivat, este imediat aplicabil in ordinea juridica interna a statelor membre.

3.2.4. Aplicabilitatea imediata a diferitelor izvoare de drept comunitar

a)Tratatele comunitare Find vorba dspre drept comunitar primar, aplicabilitatea imediata, se refera, nu atât la admiterea formala, cât la neutralitatea efectelor sale. Prin aceasta se interzice judecatorilor dintr-o tara dualista sa invoce sa invoce neindeplinirea procedurilor de admitere a tratatelor sa invoce neindeplinirea procedurilor de admitere a tratatelor internationale, pentru a eluda aplicarea unui tratat comunitar, dupa cum ar de drept international sub pretextul ca admiterea sa a facut din acest tratat unul de drept international. *Fiind vorba de tratate institutive, nu numai ca au fost ratificate in mod regulat dar ele au fost introduse de fiecare din statele fondatoare in propria ordine juridica interna. Jurisprudenta Curtii de justitie a neutralizat efectele unor practici dualiste si a refuzat sa tina cont de conditiile in care statele au introdus tratatul lor intern. *Odata cu extinderea Comunitatilor din 1972, cu alte 3 state dualiste, caracterul aplicabil al dreptului comunitar a fost luat in consideratie in mod corespunzator.Practica constitutionala a Marii Britanii a fost elimnata de bunavoie. La fel Danemarca, procedeaza la introducerea dreptului comunitar, fara nici o transformare.b)dreptul derivat si dreptul rezultat din relatiile externe ale ComunitatilorIn aceasta chestiune inlaturarea dualismului este evidenta: dreptul rezultat din activitatea normativa a institutiilor comunitare se impune in ordinea juridica a statelor fara transformare, fara ordin de exdecutare si chiar fara pubicare la nivel national. A fost inevitabil ca statele dualiste sa admita implicit (Germania) sau explicit o admitere globala si anticipata deci introducând in ordinea interna tratatul, legea de ratificare a introdus si dreptul derivat ce decurge din acesta. *In ce priveste deciziile si directivele adresate statelor membre acestea cer categoric masuri nationale de aplicare, dar competenta astfel rezervata autoritatilor nationale este una de executare si nu una de admitere. Aceste acte beneficiaza, ca si ansamblul dreptului comunitar de aplicabilitate directa imediata,

19

fiind deci integrate in ordinea juridica a statelor membre prin simplul efect al publicar lor la nivel comunitar.*In ce priveste dreptul rezultat din acordurile externe ale comunitatilor, nu se pune la indoiala aplicabilitatea imediata. Acordurile incheiate de Consiliul Comunitatilor si publicate in J.O.C.E. sunt prin insasi acest fapt introduse in ordinea juridica nationala, fara a mai fi nevoie de ratificare si publicare nationala.

CURSUL 4

CAPITOLUL IV – APLICABILITATEA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR

Dreptul comunitar nu numai ca se integreaza automat in ordinea interna a statelor membre, dar are si capacitatea generala de a completa in mod direct patrimoniu juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si obligatii, atât in raporturile cu alte persoane cât si in relatiile lor cu statele carora le apartin..

Practic, aplicabilitatea concreta reprezinta “dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa i aplice toate reglementarile”,(tratate, directive )care apartin deciziilor comunitare. Judecatorul are obligatia de a folosi aceste texte, oricare ar fi legislatia tarii careia ii apartine (R. Lecourt, L. Europe des junges Bruylant, Brouxelles, 1976, 248).

Recunoasterea efectului direct inseamna garantarea statutului juridic al cetateanului european.

4.1. PRINCIPIUL EFECTULUI DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR4.1.1.Aplicabilitatea directa si dreptul internatonal

Mult timp in doctrina dreptului international a dominat opinia ca tratatele internationale nu pot, in mod direct, sa acorde drepturi si sa impuna obligatii persoanelor particulare si ca ele se limiteaza la a produce efecte de drept numai subiectelor clasice de drept international – statele.

Aceasta situatie o atesta Curtea Internationala de Justitie in chestiunea competentei tribunalelor din Danzig (avizul din 3.3.1928) – “Conform unui principiu de drept international bine stabilit, un acord international nu poate ca atare sa creeze, in mod direct, drepturi si obligatii persoanelor particulare”.

Totusi aceeasi Curte a admis ca tratatele pot integral sau in parte sa produca efecte directe in ordinea juridica interna a

20

statelor, procedeu calificat ca “Self-executing” (auto – executoriu).

Astazi, tot mai putini contesta aceasta aptitudine a tratatelor internationale, desi marea lor majoritate nu au acest caracter, criteriul decisiv constituindu-l intentia partilor contractante, nefiind necesara ca aceasta intentie sa fie presupusa.

Iata deci, ca tratatele internationale obisnuite sunt strict aplicabile numai in mod exceptional si numai in mica masura si aceasta nu numai pentru ca obiectul reglementarii de drept public international asa cum se intâmpla tor mai des, penetreaza relatiile interne, ci si ca intentiile partilor nu sunt intotdeauna clare asa cum se intâmpla, de exemplu, cu conventiile de extradare.

4.1.2.Aplicabilitatea directa si dreptul comunitarIn cazul tratatelor comunitare, ceea ce era exceptie tinde

sa devina regula. Desi tratatul CEE nu cuprinde decât o dispozitie incidentala din care se poate deduce ca numai reglementarile pot fi susceptibile de a avea efect direct, jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie considera, dimpotriva, ca in sistemul tratatelor exista o prezumtie in favoarea efectului direct.

Este data ca exemplu hotarârea istorica Van Gend si Loos (5.2.1963, aff.26/62, Rec.1) atunci când Curtea a fost solicitata sa se pronunte asupra aplicabilitatii art. 12 din Tratatul CEE care stipula ca “Statele membre se retin de a introduce intre ele noi taxe vamale ...” Bazându-se pe conceptia internationalista, mai multe guverne care prezentasera observatii evocau faptul ca insasi redactarea art. 12 stipuleaza faptul ca destinatarii obligatiilor pe care le creaza sunt statele, fara a preciza nimic despre persoanele particulare, având totusi un efect direct.

Faptul ca solutia consacrata de Curte este diferita de cea impusa in cadrul unui tratat international obisnuit, se datoreaza insasi naturii speciale a tratatului de constituire a CEE. Aplicabilitatea imediata constituie insusi specificul ordinii juridice comunitare. Cel care postuleaza ca principiu, aplicabilitatea imediata este scopul integrarii.

Obiectivul Tratatului CEE il constituie “realizarea unei Piete Comune de a carei functionare sunt direct raspunzatori justitiabilii comunitatii”.

Prin urmare,tratatul este mai mult decât un acord care ar avea doar obligatii reciproce intre statele contractante..(iar)

21

Comunitatea reprezinta o noua ordine juridica... ai carui subiecti sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora”.

In plus, in sustinerea aplicabilitatii directe Curtea invoca faptul ca Tratatele de la Roma in preambulul lor se adreseaza popoarelor mai mult decât guvernelor nationale; cetatenii ca si statele membre sunt afectati de functionarea mecanismelor comunitare si ca, in fine, inainte de toate, indivizii contribuie la adoptarea deciziilor, participând la activitatea unor organisme comunitare cum sunt Parlamentul sau Comitetul Economic si Social.

Din continutul art. 177 al Tratatului reiese faptul ca statele comunitare au recunoscut ca dreptul comunitar are o autoritate susceptibila de a fi invocata in fata jurisdictiilor nationale.

Deci, in contrast cu contractele internationale de tip clasic, contractele comunitare confera persoanelor particulare drepturi pe care jurisdictiile nationale trebuie sa le protejeze, nu numai când dispozitiile in cauza vizeaza aceste persoane ca subiecti de drept, ci si atunci când ele impun statelor o obligatie bine definita.

4.3.1. Criteriile de aplicabilitate directaDeterminarea efectului direct depinde de dreptul

comunitar si in ultima instanta de Curtea Internationala de Justitie. Unicul criteriu care permite confirmarea sau inlaturarea aplicabilitatii directe a unei dispozitii ramâne criteriul material.

Concret, dispozitia trebuie sa fie suficient de clara si precisa, completa si perfecta din punct de vedere juridic si, in sfârsit neconditionata (concluzii Mayras despre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene 04.12.1974, Van Duyn aff. 41/74, Rec. 1354).Aceste exigente sunt:* Reglementarea trebuie sa fie clara si precisa, altfel judecatorul nu va putea sa deduca efectele sale practice in planul aplicarii. Important este ca obligatia sa fie clara, deci ca norma sa fie efectiv imperativa.* Reglementarea trebuie sa fie completa si perfecta din punct de vedere juridic, in sensul ca trebuie sa fie suficienta. De exemplu in dreptul francez se cunosc legi perfecte si legi imperfecte care necesita un decret de aplicare in a carui absenta efectele ei pot ramâne paralizate timp de mai multi ani.O dispozitie de drept comunitar este perfecta, evident, daca pentru aplicarea sa nu mai este necesara o alta masura, complementara.

22

Este cazul dispozitiilor care cuprind interdictii sau in general, obligatiilor de a nu face, dispozitii care prin natura lor, nu cer nici o alta masura de executare sau doar masuri neglijabile (art. 12.T.CEE).O dispozitie este totusi perfecta, chiar daca pentru aplicarea ei sunt necesare completari, atunci când statul sau institutiile nu detin o putere discretionara pentru a lua masura de executare. * In sfârsit, reglementarea trebuie sa fie neconditionata, adica nu trebuie sa fie supusa nici unui termen si nici unei rezerve. Când o obligatie pusa de o reglementare comunitara este supusa unei amânari, chiar daca este, printre altele, perfecta din punct de vedere juridic, efectele sale se suspenda. Dar, la implinirea termenului, ea devine direct aplicabila.

4.2. APLICABILITATEA DIRECTA A DIFERITELOR CATEGORII DE NORME COMUNITARE

Actiunea practica a principiului aplicabilitatii directe variaza in functie de diferitele categorii de norme comunitare. a)Tratatele comunitare

Jurisprudenta permite gruparea dispozitiilor tratatelor in 3 categorii: -dispozitii cu aplicabilitate directa completa - acele dispozitii care, creaza drepturi si obligatii, nu numai fata de statele membre ci, in aceiasi masura, si pentru persoanele particulare la nivelul raporturilor juridice interpersonale (prevederele tratatelor referitoare la concurenta sau la controlul securitatii).

Fara a se referi in mod special la persoanele particulare ,mai multe alte dispozitii pot fi opuse atât statelor cât si persoanelor pentru care ele creaza obligatii directe (ex. reglementariel privind libera circulatie a cetatenilor si interzicerea discriminarilor in functie de nationalitatile ce pot fi opuse de angajatori impotriva reglementarilor emanând de la autoritatile publice sau cele ale sindicatelor, federatiilor sportive etc.).-dispozitii cu aplicabilitate directa limitata - acele dispozitii care creaza drepturi si obligatii persoanelor particulare numai fata de statele membre si sunt mai numeroase.# Distingem intâi dispozitii care cuprind interdictii ori obligatii de a nu face (ex. art. 95 al. 1 care interzice discriminarea fiscala a produselor importate ; art. 7 care interzice discriminarile in functie de nationalitate etc.).# Dispozitiile care impun statelor obligatii de a face (ex. anularea taxelor cu efect echivalent; art. 37. al. 1 cu privire la organizarea monopolurilor nationale cu caracter comercial etc.)

23

-dispozitii care nu sunt direct aplicabile. De exemplu s-a constatat ca resping aplicabilitatea directa art. 5 privind obligatia de fidelitate comunitara, art. 92.si 93 al. 1.2. care interzic ajutoarele publice, art. 107 privind obligatiile statelor referitoare la manipularile monetare etc. b)Reglementarile si deciziile adresate persoanelor particulare. Aplicabilitatea directa a acestor categorii de acte se manifesta pe deplin intrucât prin insasi natura lor beneficiaza de aplicabilitatea directa complexa intr-o asa masura ,incât termenul le poate fi rezervat lor.

Caracterul de aplicabilitate directa a regulamentului nu a fost niciodata contestat fiind singura norma comunitara pentru care acest caracter este expres prevazut in tratat.

Cât priveste deciziile bazate pe art. 189 al Tratatului CEE si adresate persoanelor particulare, prin definitie creaza in mod direct drepturi si/sau obligatii pentru destinatarii lor si au aplicabilitate directa in ordinea interna, ele fiind chiar executorii daca incumba o obligatie pecuniara. c)Directivele si deciziile adresate statelor

In cazul in care directiva sau decizia este pusa in practica in mod corect, efectele sale ajung la persoanele particulare prin intermediul masurilor de aplicare luate de statul membru. *Aplicabilitatea directa exceptionala. Mult timp doctrina dominanta a sustinut ca directiva facea ca actul aplicarii sa fie, prin natura lui, imediat excluzând in mod categoric, orice efecte direct. In replica, Curtea de Justitie a respins aceasta abordare si extinzând asupra dreptului derivat principiile pe care le dezvolta in hotarârea sa Van Gend si Loos referitoare la dispozitiile tratatului, a refuzat sa excluda directivele si deciziile de la beneficiul aplicabilitatii directe.

Curtea nu proclama aplicabilitatea directa a directivei sau deciziei in sine ci doar ca trebuie analizat in fiecare caz daca natura, economia si termenii dispozitiei in cauza sunt susceptibili sa produca efecte directe in relatiile dintre destinatarul actului si terti. Utilizarea abuziva a tehnicii directivelor care nu lasa nici o putere discretionara statelor pentru adaptarea masurilor de aplicare explica inmultirea dispozitiilor directivelor, care completeaza conditiile de aplicabilitate directa.O revenire la respectarea tratatlelor le-ar reda un caracter exceptional. *Aplicabilitatea directa limitata . Spre deosebire de regulamente sau anumite dispozitii ale tratatului, care au o aplicabilitate directa si totala, directivele sau deciziile nu pot fi

24

niciodata opuse ca atare justitiabililor care deci, nu pot fi niciodata obligati prin efectul lor, fata de stat sau fata de alti subiecti de drept.

Aplicabilitatea directa a deciziilor si a directivelor se reduce deci, la dreptul particularilor de a invoca impotriva unui sat sau fata de alti subiecti de drept.

Aplicabilitatea directa a deciziilor si a directivelor se reduce deci, la dreptul particularilor de a le invoca impotriva unui stat membru, care nu le-a transpus in propriul sau sistem juridic si la timp.

Spre deosebire de regulamente a caror transpunere in dreptul national este formal interzisa, introducerea directivelor in practica nationala este deci obligatorie, chiar daca ele sunt aplicabile in mod direct. *Aplicabilitatea directa contestata. Curtea de Justitie nu a raliat inca totalitatea jurisdictiilor nationale la conceptia sa cu privire la aplicabilitatea directa a directivelor.

Astfel, in timp ce Curtea Constitutionala Federala Germana a pus capat rezistentei Oficiului de Stat al Finantelor acest lucru nu a reusit in Italia si mai ales in Franta unde Consiliul de Stat si-a declarat in mod formal dezacordul in hotarârea Cohn-Bendit. Judecatorul administrativ francez considerând ca autoritatile nationale sunt singurele autoritati competente sa decida forma executarii directivelor si sa stabileasca. sub conrolul jurisdictiilor nationale, mijloacele necesare pentru producerea efectului acestora in dreptul intern.

Deci Consiliul de Stat refuza sa accepte aplicarea directivei insasi in cazul in care nu a intervenit o masura nationala de aplicare. d)Dreptul emanat din amgajamentele externe ale comunitatilor.

Avându-si originea in instrumentele conventionale multilaterale ale caror caracteristici nu sunt aceleasi cu cele ale tratatelor de la Roma, normele emanate din angajamentele externe ale Comunitatilor nu beneficiaza de prezumtia de alicabilitate directa pe care o aduce hotarârea Van Gend si Loos. Chiar daca dispozitiile unui acord nu sunt redactate in termeni identici cu cei ai unui articol din Tratatul CEE caruia i se recunoaste efectul direct, aceasta nu inseamna ca din acest motiv dispozitia are ea insasi acelasi efect.

In cazul unei dispozitii de origine internationala este necesar sa fie folosite criteriile de claritate, neconditionalitate si perfectiune juridica pe care Curtea de justitie le utilizeaza pentru normele comunitare de origine interna.

25

Rezulta ca jurisprudenta Curtii de Justitie care intervine in legatura cu Tratatul CEE nu se transpune automat in acorurile externe.

4.3. EFECTELE APLICABILITATII DIRECTEa)Aplicabilitatea directa comporta mai intâi un efect pozitiv in favoarea justitiabililor cu posibilitatea de a apara drepturile acestora in fata judecatorilor din statele membre. Cât priveste modalitatile concrete de protejare a drepturilor aceasta nu decurge din dreptul comunitar ci tine de sistemele juridice si, mai cu seama, de procedurile juridice ale statelor membre;b)Aplicabilitatea directa comporta un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar. Efectul direct permite persoanelor particulare sa se situeze, in ciuda, inertiei statului, pe aceeasi pozitie ca si cum aceasta si-ar fi indeplinit efectiv obligatiile comunitare; c)Se cere precizat cu claritate faptul ca notiunea de aplicabilitate directa ca atare, permite dreptului comunitar sa dezvolte efectele amintite in absenta oricarei dispozitii contrare de drept national. Numai datorita consolidarii prioritatii, aplicabilitatea directa isi produce efectele chiar si in prezenta si in pofida oricarei norme nationale contrare, fapt ce asigura dreptului comunitar o forta de penetratie in ordinea juridica a statelor membre.

CURSUL 5

CAPITOLUL V. PRIORITATEA DREPTULUI COMUNITAR

5.1. PRINCIPIUL PRIORITATII DREPTULUI COMUNITAR

Fiind aplicabil in mod direct si incadrat in ordinea juridica interna a statelor membre, dreptul comunitar se intâlneste, la acest nivel, cu dreptul international, inevitabilele conflicte urmând a fi rezolvate in favoarea unuia sau a celuilalt.In ciuda principiului fundamental al prioritatii ordinii juridice comunitare, modalitatile de solutionare a divergentelor dintre dreptul comunitar si dreptul statelor membre sunt departe de a fi uniforme si de a multumi statelor in cauza. A.Principiul prioritatii dreptului comunitar In lipsa oricarei mentiuni explicite in tratate exista pericolul ca asimilând dreptul comunitar cu dreptul international fiecare stat membru sa pretinda sa-si atribuie un rang de drept comunitar in propria ordine juridica. Aceste teze

26

internationaliste Curtea i-a opus teza comunitara conform careia nu dreptul national ei insasi dreptul comunitar solutioneaza aceasta problema. a) Confirmarea prioritatii Rationamentul Curtii de Justitie de a afirma principiul prioritatii se bazeaza pe trei argumente complementare si anume:-aplicabilitatea imediata si directa ar ramâne litera moarta daca un stat s-ar putea sustrage printr-un act legislativ care se opune textelor comunitare. Preeminenta dreptului comunitar este este confirmata de art. 189 in termenii caruia reglementarile au valoare obligatorie si sunt direct aplicabile de catre fiecare stat membru. Aceasta dispozitie ar fi lipsita de deschidere daca un stat ar putea anihila efectele ei printr-un act legislativ opus textelor comunitare.;-atribuirea de competente Comunitatilor care limiteaza de o maniera corespunzatoare, drepturile suverane ale statelor. Transferarea de catre state din ordinea lor juridica interna in profitul ordinii juridice comunitare a drepturilor si dispozitiilor care corespund tratatului antreneaza o limitare definitiva a drepturilor suverane, limitare impotriva careia nu se poate prevala un act ulterior incompatibil cu notiunea de comunitate;-unitatea ordinii jurdice comunitare, adica indispensabila uniformitate de aplicare a dreptului comunitar. Forta excentiva a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul in favoarea legislatiilor interne ulterioare fara a pune in pericol realizarea scopurilor tratatului. Dupa o argumentatie suprabundenta, Curtea a sintetizat cele 4 elemente de doctrina asupra prioritatii: *prioritatea reprezinta o conditie esentiala a dreptului comunitar care nu ar mai putea exista ca drept daca ar putea fi zadarnicit de dreptul statelor membre;*dreptul comunitar isi afirma superioritatea in virtutea propriei sale naturi (“datorita naturii sale specifice originale”);*ordine juridica comunitara aduce prioritatea in integralitatea sa, in ordinea juridica nationala. Aceasta inseamna ca prioritatea este in primul rând, in folosul tuturor normelor comunitare (dreptul nascut din tratat ) primare sau derivate, aplicabile direct sau nu. Totodata, inseamna ca prioritatea se exercita impotriva tuturor normelor nationale;*prioritatea nu functioneaza numai in ordinea comunitara adica in relatiile dintre state si institutii ci si in ordinile juridice nationale. b) Consecintele prioritatii dreptului comunitar direct aplicabil

27

Aceste consecinte au fost clasificate de Curtea de Justitie in special in hotarârea Simmenthal (9.3.78). Principiul prioritatii arata ca consecintele cu efect direct trebuie sa fie aplicate din momentul intrarii in vigoare, in ciuda oricarei preexistente a unei legi nationale incompatibile,si pe durata intregii perioade cat ea ramane in vigoare, chiar daca ulterior se adopta o noua lege incompatibila.In ce priveste modalitatea de solutionare a unui atare conflict Curtea este radicala si nu lasa sistemelor juridice nationale nici un fel de optiune. Cel care se afla in fata unui astfel de conflict este judecatorul national care este competent sa aplice dreptul comunitar, având simultan, dreptul de a lasa dreptul national contrar, neaplicat. Ordinii juridice nationale nu i se lasa decât libertatea de a aplica o sanctiune si mai radicala : de a pronumta anularea respectivei dispozitii de drept national.

5.2. PRIORITATEA DREPTULUI COMUNITAR IN STATELE MEMBREA. Prioritatea dreptului comunitar in FrantaDaca s-ar lua in consideratie monismul s-ar putea crede ca Franta este cea mai favorabila prioritatii dreptului comunitar, dar lucrurile nu stau chiar asa, solutiile sunt complexe si putin satisfacatoare. Singura prioritate care face obiectul unei confirmari depline si totale este cea a dreptului comunitar fata de actele administrative. In Franta tratatele internationale avand valoare de lege, jurisdictiei nu i-a fost greu sa decida ca dreptul comunitar (primar sau derivat ) trece inaintea reglementarilor administrative anterioare sau ultrioare. Constitutia din 1946 sub forta careia s-au ratificat tratatele europene a fost pentru dreptul comunitar de doua ori binevoitoare; o data pentru ca “sub rezerva reciprocitatii Franta consimte la limitarile de suveranitate necesare organizatiei si apararii pacii”, iar pe de alta parte, ea nu prevede nici un control al constitutionalitatii tratatelor internationale. In ce priveste dreptul comunitar si legea, desi art. 55 din Constitutie prevede ca tratatele si acordurile incheiate cu regularitate, au autoritate superioara legii din momentul publicarii lor, sanctionarea prioritatii dreptului comunitar asupra legii a urmat traditia constitutionala franceza, conform careia judecatorul se subordoneaza puterii legislative.Jurisdictiile judiciare sunt singurile care au urmat Curtea de Casatie si au adoptat o pozitie pe linia jurisprudentei Simmenthal.B.Prioritatea dreptului comunitar in tarile din Benelux Aici prioritatea este respectata in cele mai bune conditii.

28

*In Olanda, revizuirile constitutionale din 1953 si 1956 reglementeaza ansamblul chestiunii in mod expres, minutios si complet. Constitutia prevede ca “un tratat international poate deroga de la dispozitiile constitutionale “, judecatorul interzice aprecierea constitutionalitatii tratatelor, autorizeaza anularea legilor anterioare incompatibile cu dreptul international direct aplicabil, continut in tratatele sau deciziile organizatiilor inaternationale.*Luxemburgul si Belgia si-au modificat la rândul lor, in mod corespunzator constitutiile in scopul de a crea conditii transferului de competente cerut de constructia comunitara. In schimb ,din lipsa dispozitiilor constitutionale, confirmarea prioritatii dreptului comunitar fata de lege rezulta din solutiile jurisprudentei.-In Luxemburg Curtea Suprema de Justitie a decis ca tratatul este superior intrucât are o origine mai inalta decât vointa unui organ intern. Ca urmare, in cazul unui conflict intre intre dispozitiile unui tratat international si al unei legi nationale ulterioare, legea internationala va preleva fata de legea nationala. -In Belgia ,in contextul dualist, exista o jurisprudenta bine stabilita, conform careia dispozitiile unui tratat internatioanl puteau fi contestate de o lege ulterioara. Hotarârea Curtii de Casatie din 21.05.1971 a fost determinanta:”obligatia statelor de a nu crea o reglementare de drept intern incompatibila cu una de drept international trebuie sa aiba drept corolar suprioritateanormei de drept international fata de norma de drept intern”.C.Prioritatea dreptului comunitar in Germania si Italia Ambele tari se deosebesc de toate celelalte având un sistem de verificare a constitutionalitatii deosebit de dezvoltat.. Prioritatea a intâmpinat serioase greutati care astazi sunt insa, inlaturate.-Conform Legii fundamentale a Germaniei “Federatia poate transfera pe cale legislativa, drepturi de suveranitate institutiior internationale”. Din 1967 Curtea Constitutionala Federala recunoaste valabilitatea ratificarii tratatelor europene, subliniaza autonomia ordinii juridice comunitare si deduce ca reglementarile ei nefiind acte de autoritate publica germana, nu pot fi supuse controlului constitutionalitatii. Recunoasterea prioritatii asupra normelor interne chiar ulterioare, s-a produs abia prin decizia din 9 iunie 1971.-Din cauza situatiei politice in Italia nu a fost posibila o lege constitutonala, fapt pentru care aderarea la comunitati a fost

29

aprobata prin simple legi ordinare, fapt ce a facut obiectul multor contestatii ulterioare dupa ratificare. Pe baza art. 11 din Constitutie (Italia accepta in conditii de egalitate cu celelalte state, restrangerile de suveranitate necesare unei ordini care sa asigure pacea si dreptatea intre natiuni). Recunoasterea prioritatii dreptului comunitar fata de legea nationala a avut nevoie de o indelungata jurisprudenta constitutionala. Un pas important l-a constituit decizia din 30.12.1975 care afirma limpede ca o lege care incalca dreptul comunitar si art. 11 din Constitutie este deci, neconstitutionala . In ce priveste o lege incompatibila ulterioara, initial Curtea, a socotit ca aceasta nu poate fi anulata de judecator ci trebuie declarata neconstitutionala in prealabil, urmând apoi a fi returnata. Acest monopol a fost condamnat de Curtea de Justitie , iar Curtea Constitutionala a sfârsit prin a se ralia si ea acelei pareri si chiar pornind de la premise diferite, a hotarât ca returnarea este inadmisibila si judecatorului insusi ii revine sarcina de a aplica imediat reglementarea comunitara. D.Prioritatea in alte state care au aderat la Comunitati Fiind edificate asupra problemelor cu care urmau sa se confrunte la si dupa aderare, precum si cu exigentile Curtii, statele au creat conditii fie prin intermediul unor modificari constitutionale corespunzatoare, fie prin mentinerea expresa in legile de aderare a principiului prioritatii dreptului comunitar fata de reglementarile nationale. Totusi in lipsa unei jusisprudente decisive a Curtii, nu putem afirma ca acest scop a fost atins pe deplin.* In Danemarca prioritatea se determina clar prin Legea din 11.10.1972 de ratificare a tratatului de aderare.* In Irlanda o modificare constitutionala elimina orice posibilitate de conflict intre dreptul comunitar si dreptul Constitutional.* In Marea Britanie a fost nevoie de un text pentru a deroga de la principiul prioritatii legii ulterioare. Parlamentul nu este legat printr-o Constitutie scrisa rigida, fiind liber sa modifice inclusiv ce a hotarât anterior. Legea privind Comunitatile Europene (European Comunities Act. 1972) garanteaza in mod pragmatic prioritatea, intâi stipulând ca legile ulterioare, trebuie sa fie interpretate in asa fel incât sa fie compatibile cu dreptul comunitar, iar in al doilea rând obligând judecatorii sa respecte “principiile anuntate de Curtea europeana” deci, principiul prioritatii .

30

*Constitutia Greciei din 1975 autorizeaza in art. 28. para. 2 , 3 transferul de competente si limitarile in exercitarea suveranitatii nationale iar, in para. 1”reglementarile de drept international general acceptate si tratatele internationale ratificate prin legi....fac parte din dreptul intern grecesc si au superioritate oricaror dispozitii contrare legii. *In Spania Constitutia din 1979, prin dispozitiile art. 93 face ca tratatul de aderare sa poata fi ratificat dupa autorizarea unei legi organice votate de membrii Cortesurilor cu majoritatea absoluta.* Asemanator, revizuirile constitutionale din 1982 din Portugalia, postuleaza constitutionalitatea delegarilor de competenta iar art. 8 para.3 precizeaza ca” normele stabilite de catre organizatiile internationaale din care si Portugalia face parte isi produc in mod direct, efecte in ordinea juridica interna daca acest lucru este precizat in mod expres in tratatele constitutive.

5.3. CONCLUZII PRIVIND RAPORTUL DINTRE DREPTUL NATIONAL SI DREPTUL COMUNITAR

Existenta sistemelor de drept national al celor 15 state membre simultan cu sistemul constituit de dreptul comunitar ridica firesc problema raporturilor dintre ele, in privinta prioritatii aplicarii lor. In acest sens distingem urmatoarele situati:a) Substituirea dreptului national de catre dreptul comunitar - care implica transferul de competenta de la national la supranational. In domeniul in care a operat transferul autoritatile nationele nu mai pot emite norme juridice ci doar organele comunitare. Substituirea poate fi totala sau partiala. In caz de substituire nu mai exista un raport intre dreptul comunitar si dreptul national deoarece nu mai exista competenta statala in acel domeniu. b) Armonizarea – presupune luarea unor masuri legislative ce au in vedere o anumita organizare a dispozitiilor nationale. Competenta legislativa apartine autoritatilor nationale dar având in vedere obiectivele comunitare, trebuie sa adopte norme juridice cu un anumit grad de omogenitete. c) Coordonarea sistemului de drept national cu cel de drept comunitar In acest fel sistemul national de drept nu sufera nici o modificare dar se are in vedere coordonarea efectelor normelor juridice.

31

c) Coexistenta – in anumite materii, normele nationale coexista cu cele comunitare. Exemplu ni-l ofera normele privitoare la concurenta unde art. 85-87 din Tratatul CEE fac trimiteri si la normele nationale. Jurisprudenta in materie este in sensul primordialitatii normelor comunitare.

CURS 6

CAPITOLUL VI – CURTEA DE JUSTITIE

6.1. ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

Necesitatea infiintarii si functionarii Curtii de Justitie s-a resimtit inca din perioada lucrarilor pregatitoare Tratatului de la Paris, partenerii vazând in Curtea de Justitie organul de control al legalitatii actelor emise de Inalta Autoritate si Consiliul Special de Ministri (organe ale CECO) menit in acelasi timp sa asigure echilibrul intre aceste institutii si statele membre si sa constituie, totodata, garantul neamestecului autoritatilor CECO in domeniile aflate sub incidenta suveranitatii stateleor. S-a optat pentru solutia propusa inca din 1950 de a infiinta o Curtea de Justitie proprie. Cele doua tratate de la Roma si protocoalele care le completeaza, prevad si ele crearea Curtii de Justitie cu acelasi rol ca si cea creata prin tratatul de la Paris. La 25 martie 1957 intervine Conventia relativa la unele institutii comune Comunitatilor europene, care in art. 3 prevede ca atributiile conferite de fiecare din cele 2 Tratate de la Roma Curtii de Justitie, vor fi exercitat de o Curte unica care o inlocuieste pe cea prevazuta in art, 32 al Tratatului de Paris. Curtea de Justitie, institutie comuna a 3 comunitati distincte,. mai este cunoscuta sub denumirile de Curtea de Justitie a Comuntatilor europene sau Curtea de Justitie de la Luxemburg sau Curtea Europeana de Justitie, este guvernata de dispozitii aproape identice, inscrise in cele 3 tratate si a fost conceputa ca un organism comun din ratiuni de ordin practic, pentru a facilita unitatea de aplicare si interpretare a tratatelor si de a favoriza rezolvarea eventualelor conflicte de competenta intre comunitati. *Curtea este formata in prezent din 15 judecatori asistati de 9 avocati generali. Si unii si ceilalti sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre. O trasatura specifica o reprezinta prezenta avocatilor generali, fara corespondent in jurisprudenta nationala sau internationala, chiar daca rolul lor poate fi apropiat celui al Comisiei Europene a drepturilor omului de la Strasburg.

32

A.Structuraa) Judecatorii – desi tratatele nu o prevad expres, in practica s-a urmarit ca intotdeauna Curtea sa curpinda câte un judecator din fiecare stat membru. Ratiunea practica consta in faptul ca atunci când delibereaza, Curtea sa aiba un judecator familiarizat cu sistemul juridic al fiecarui stat membru. De asemenea, a fost hotarâtoare si preocuparea de ordin politic pentru echilibrul global pe natonalitati. Statutul juridic le permite sa-si indeplineasca atributiile cu caracter de continuitate si in deplina independenta. Judecatorii sunt numiti pe o perioada de 6 ani fiind reinnoiti fara limitari. In practica ei ramân in functiune in medie, timp de doua mandate. Pentru a se asigura permanenta si continuitatea la 3 ani se fac reinnoiri in proportie de 50%. Statutul nu prevede o limita de vârsta. Guvernele nu pot revoca un judecator al Curtii, aceasta fiind abilitata sa asigure controlul si disciplina membrilor sa, putând sa revoce un judecator, in unanimitat, in absenta sa si numai când acesta a incetat sa corespunda conditiilor cerute (art. 67 Tratat CEE).b) Presedintele – judecatorii desemneaza dintre ei prin vot secret, pe presedintele Curtii pentru un mandat de 6 ani, ce poate fi reinnoit. El conduce lucrarile Curtii, prezideaza audierile acesteia si deliberarile in camera de consiliu. c) Avocatii generali – sunt numiti cu acordul guvernelor statelor membre pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de a li se prelungi mandatul. O inlocuire partiala a acestora are loc odata la 3 ani. Ei au sarcina de a prezenta public, cu toata impartialitatea si independenta, concluzii motivate asupra cauzelor supuse Curtii spre a o sprijini in indeplinirea misiunii sale.d) Grefierul - este numit de Curte, cu consultarea avocatilor, pentru 6 ani. Tot Curtea ii stabileste si statutul si il poate revoca daca nu mai corespunde conditiilor cerute sau nu-si indeplineste atributiile. Grefierul are un rol dublu:are atributii administrative(gestiunea si contabilitatea, avand ca ajutor un administrator) si atributii de ordin procedural (primirea, transmiterea si conservarea tuturor documentelor, eventualele notificari sau comunicari de acte, arhivarea documentelor si se ocupa si de publicatiile Curtii).Are in subordine, sub controlul general al presedintelui, functionarii si agentii Curtii.e) Raportorii adjuncti – reglementata prin protocoalele aditionale, aceasta institutie, asemanatoare auditoriatului din Consiliul de Stat belgian sau francez, nu a fost folosita in

33

practica pana in prezent.Au sarcina de a ajuta presedintele in procedura de urgenta si pe judecatorii raportori in indeplinirea atributiilor lor.f) Referentii – fiecare judecator si avocat general sunt asistati de doi referenti, juristi calificati, de obicei doctori in drept, avand aceeasi nationalitate ca si judecatorul sau avocatul.B.Organizarea In mod obisnuit, Curtea lucreaza in sedinte plenare. Datorita volumului mare de cauze, pentru celeritate, s-a prevazut crearea unor camere in cadrul Curtii, formate din 3-5membri, a caror competenta materiala este decisa de Curte in plen, odata cu alegerea presedintilor acestora. Curtea poate delibera valabil numai in prezenta unui numar impar de judecatori. Când numarul acestora este par,judecatorul cu vechimea cea mai mica se abtine sa participe la deliberari. Deliberarile Curtii si a camerelor au loc sub forma asa numitei “Camere de consiliu” si se desfasoara numai in prezenta judecatorilor care au participat si la faza orala. Avocatul general care a pus concluzii in cauza si grefierul nu sunt admisi la deliberari. La sedinta plenara este obligatorie prezenta a minim 7 judecatori iar in camere de minim 3. In lipsa consensului, deciziile se iau prin vot majoritar. Deliberarile sunt strict secrete iar procedeul “opiniei separate” nu este admis. Hotararile Curtii de Justitie nu pot fi recurate la alte instante. Curtea poate sa-si aleaga sediul in oricare capitala a statelor membre. Judecatorii, avocatii generali si grefierul sunt obligati sa-si aiba resedinta in sediul Curtii. Curtea de Justitie functioneaza permanent, vacantele judiciare intrerupand activitatea dar nesuspendand termenele procedurale. In caz de urgenta, presedintele Curtii poate convoca sedinte chiar si in aceste perioade. Limba folosita uzual este franceza dar se pot folosi toate limbile vorbite in comunitati.C. Competenta Curtea de Justitie este organ jurisdictional comun celor 3 comunitati dar are competente specifice si indeplineste atributii proprii fiecarei comunitati, conform tratatului institutiv.a) Competenta “ratione meteriae”.Conform prevederilor tratatelor ca fiecare institutie actioneaza in limitele atributiilor conferite, Curtea nu poate avea decât o competenta precis determinata, fie de textul tratatelor, fie, pe baza acestora, de actele normative comunitare sau cea conferita de legislatia unui stat membru pentru cazuri conexe cu obiectul tratatelor. In mod

34

exceptional, Curtea poate fi investita pe baza unei clauze compromisorii prevazute intr-un contract incheiat de una dintre comunitati pe baza unui compromis intervenit intre statele membre aflate in diferend.*Curtea are mai ales o competenta contencioasa*Controlul legalitatii actelor comunitare se realizeaza pe calea recursului in anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului in carenta;*Solutioneaza actiunile relative la repararea pagubelor cauzate de organele comunitatii si agentii sai;*Solutioneaza litigiile dintre functionarii comunitari si organele de care depind; *Devine instanta arbitrala daca o clauza compromisorie fiinteaza in acest sens intr-un contract incheiat de comunitate;*Actioneaza ca instanta de recurs de ultim grad;*Este o instanta internationala putand transa litigiile intre state, daca sunt in legatura cu obiectul tratatelor;*Are si o competenta consultativa, trebuinde sa emita in asa numita ipoteza a “micii revizuiri”, prevazuta de art.95 al Tratatului de la Paris.b) Competenta “ratione personae”.Curtea solutioneaza litigii intre statele membre, intre acestea si institutiile comunitare si intre institutiile comunitare intre ele. Curtea, in anumite situatii si cu indeplinirea anumitor conditii, poate si este obligata sa transeze litigii si intre particulari (persoane fizice si juridice), resortisanti ai statelor membre si aceste state sau intre particulari si institutiile/organele comunitare.

6.2. PROCEDURA CURTII DE JUSTITIE Procedura in fata acestei instante se deosebeste net de procedura internationala ce se urmeaza in fata Curtii de Justitie, ea inspirandu-se din sistemul procedural al jurisdictiilor administrative nationale. Procedura este contradictorie, publica, mixta (scrisa si orala), de tip inchizitorial si,teoretic, gratuita.

6.2.1. Procedura ordinara Cuprinde mai multe faze suscesive, respectiv:A.Faza scrisa - incepe prin sesizarea Curtii de catre statul .Cuprinde mai multe faze suscesive, respectiv:A.Faza scrisa - incepe prin sesizarea Curtii de catre statul, organul comunitar, resortisantul unui stat, cu plângerea care se depune la grefier. Plângerea este obligatorie si trebuie introdusa in anumite termene (o luna - 5 ani) prevazute in tratate. Grefierul are obligatia sa o trimita partii adverse cu toate piesele anexe indicand si termenul in care trebuie depus memoriul de

35

intampinare. In ce priveste ancheta, Curtea poate decide ca aceasta sa fie facuta de catre judecatorul raportor cu participarea avocatului general, partile avand posibilitatea sa asiste.B.Faza orala – In functie de data incheierii anchetei, prioritati, eventuala cerere a partilor sau hotararea de deschidere fara ancheta, presedintele Curtii fixeaza si stabileste data la care cauza urmeaza a fi dezbatuta. Faza orala incepe cu audierea publica: citirea raportului de audiere de catre judecatorul raportor. Presedintele deschide dezbaterile. Partile nu au dreptul sa pledeze personal. In continuarea sedintei publice, se da cuvântul avocatului general care prezinta concluziile sale asupra cauzei, asa cum rezulta din situatia de drept. Dupa ascultarea sa presedintele incheie procedura orala si anunta luarea cauzei in deliberare.C.Deliberarea si hotararea - Deliberarea are loc in Camera de consiliu si este secreta. Hotararea este data in numele Curtii nu a majoritatii judecatorilor, si se citeste in sedinta publica. Ea trebuie semnata de presedinte, judecatorul raportor, judecatorii care au deliberat si de grefier. Minuta hotararii, parafata si ea, se depune la grefa, iar cate o copie certificata a hotararii, se notifica partilor.

6.2.2. Proceduri specialeA.Recursul functionarilor comunitari – Curtea de Justitie este abilitata sa decida in orcice litigiu intre Comunitate si agentii sai, in limitele si conditiile determinate in statut sau rezultand din regulile aplicabile acestora din urma. De regula, aceste litigii se solutioneaza prin procedura obsnuita, cu mici deosebiri in materia recursurilor.B.Problemele prejudiciale – Acestea, conform jurisprudentei curtii, au un caracter necontencios, fapt ilustrat si prin modalitatea de reglementare a cheltuielilor la care se expun partile in fata Curtii.C.Procedura recursului impotriva hotararilor Comitetului de Arbitraj al C.E.C.O.- Art.103 si 105 din Tratatul C.E.C.O. prevad posibilitatea atacarii cu un recurs suspensiv a hotararilor Comitetului de Arbitraj,procedura fiind reglementatain art.18.alin.1. din acelasi tratat.D.Procedura micii revizuiri – prevazuta in tratatul C.E.C.O. este o forma simplificata de revizuire a tratatului avand ca obiectiv precis si limitat, adaptarea la noile conditii a atributiilor Inaltei Autoritati si executarea puterilor acestora.

36

E.Procedura de avizare in materie de acorduri incheiate in cadrul Tratatului C.E.E. – Conform art.228 din Tratatul de la Roma,Comunitateta poate incheia acorduri cu state sau organizatii internationale. Consiliul,Comisia sau un stat membru poate cere Curtii de Justitie un aviz asupra compatibilitatii acordului cu dispozitiile Pietii Comune.F.Executarea hotararilor Curtii – Potrivit tratatelor, hotararile Curtii au forta executorie in sfera de aplicare teritoriala a acestor acte internationale.Executarea silita a hotararilor se realizeaza prin autoritatile statelor membre dupa procedura prevazuta in legislatiile nationale.

6.3. RECURSURILE IN FATA CURTII DE JUSTITIE6.3.1.Recursul in anulare.

Recursul in anulare consta in posibilitatea pe care o au statele, institutiile comunitare si persoanele fizice sau juridice de a ataca in fata Curtii un act obligatoriu emis de Consiliu sau Comisie si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea acestuia. Este un mijloc de control al conformitatii actelor comunitare, un control de legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal, nu modificarea acestuia.

6.3.2.Recursul in carenta. Recursul in carenta consta in posibilitatea pusa la dispozitia statelor, institutiilor comunitare si intreprinderilor ori chiar particularilor, in anumite situatii, strict limitate, de a ataca in fata Curtii de Justitie abstentiunea, refuzul Comisiei sau Consiliului de ministri de a decide in materii in care aceste institutii au, prin tratate, obligatia de a lua o anumita masura. Fiind un mijloc de control jurisdictional, recursul in carenta garanteaza exercitarea puterilor conferite institutiilor prin tratatele institutive, si urmaresc obligarea institutiilor sa actioneze.

6.3.3. Recursul in interpretare Tratatele institutive prevad posibilitatea Curtii de a realiza o activitate de interpretare, cu titlu incidental, prealabil, in afara unui litigiu propriu zis dedus direct in fata instantei comunitare pe calea recursului in interpretare, care este reglemntat diferit in Tratatele de la Roma fata de Tratatul de la Paris. Tratatele de la Roma arata ca instanta de la Luxemburg pentru a se putea pronunta in temeiul art.177, trebuie sa existe un litigiu pendinte in fata unei jurisdictii nationale care sa sesizeze Curtea ,cerând interpretarea sau

37

aprecierea de validitate asurpa actului comunitar in cauza. Hotararea Curtii, prin care se pronunta asupra validitatii unui act, nu suprima acest act ci are autoritate de lucru judecat numai intre partile in litigiul concret, dedus judecatorului national.

6.3.4. Recursurile in plina jurisdictie. Recursurile in plina jurisdictie dau posibilitatea Curtii sa aprecieze toate elementele de fapt si de drept ale cauzei deduse in fata sa, modificând acea hotarare a institutiei comunitare ce a fost pusa in discutie, in sensul de a stabili o alta solutie obligatorie pentru parti. Cele mai frecvente astfel de recursuri sunt:A.Recursul in responsabilitate – intervine deoarece fiecare din cele 3 comunitati avand personalitate juridica,pot produce prin activitatea care o desfasoara in aceasta calitate,pagube care trebuie reparate,antrenandu-le astfel raspunderea civila.B.Recursul in constatarea neindeplinirii de catre state a obligatiilor decurgand din tratatele constitutive – Conform competentelor institutia comunitara executiva are posibilitatea sa constate ca un stat membru nu si-a indeplinit o obligatie, decizie ce poate fi atacata de acest stat in fata Curtii care urmeaza sa se pronunte.C.Recursul impotriva sanctiunilor – argumenteaza intr-o anumita masura caracterul supranational al Curtii.

38