Despre crestinism si comunism I

DESPRE CRESTINISM SI COMUNISM I

In studiul totalitarismului exista o ramura distincta a religiilor politice sau a religiilor secularizate, asa cum le numeste Raymond Aron. Termenul de religie politica desemneaza utilizarea de structuri de putere si energii specifice vietii religioase in viata politica. Daca ne oprim la cazul regimului comunist (si nazismul poate fi descris in termeni de religie politica) o descriere din perspectiva religiilor politice ar arata asa cum urmeaza:

Partidul, structurat ierahic ca si biserica, detine aceeasi functie de integrare sociala si acelasi drept suveran de a se pronunta asupra interpretarii corecte a ideologiei-dogma. Fiind detinatorul adevarului, este singurul care te poate elibera, structura de argumentare specifica teologiei, adevarul te va face liber, se pastreaza. Lumea este impartita intre cei care au aflat adevarul si ii sunt fideli si dusmanii acestuia. Adevarul este cuprins in ideologie, ideologie ce este inspirata de cartea sfnta a profetului Marx. Numai ca partidul detine cheaia interpretarii ideologiei, nu toti au dreptul si capacitatea de a formula interpretarea corecta.

O imagine vie a dreptului partidului de a interpreta cartile sfinte este ideologul de partid, ce mai poate fi gasit si astazi in Coreea de Nord, in orice biblioteca publica, spre a fi consultat, in cazul in care cineva are vreo nelamurire legata de dogme. Ar fi o impietate sa lasi omul sa plece acasa cu o vreo intrebare ce i-ar determina neuronii sa se gndeasca la o interpretare a ideologiei care, mai mult ca sigur, ar cadea in erezie. Comunismul propune instaurarea imparatiei lui Dumnezeu pe pamnt, orientarea sa eshatologica este clara, chiar daca nu este vorba despre o eshatologie a vietii viitoare, ci despre una a viitorului, asa cum spune N. Berdiaev.

Monopolul adevarului

Pentru un credincios, descrierea in termeni de religie politica poate parea o blasfemie, sustine H. Arendt, respingnd interpretarea aceasta. Cred insa ca unui credincios onest si autentic i-ar fi imposibil sa nu recunoasca in religiile politice pattern-uri teologice, dar asta nu il va face mai ingaduitor cu ele, ci le va sublinia caracterul intrinsec pervers, asa cum este numit comunismul de catre Papa Pius al XII, tocmai pentru ca ofera iluzia mntuirii. Relatia crestinismului cu comunismul este prin urmare una de concurenta directa asupra monopolului adevarului cine va detine putere de a oferi o descriere unitara asupra lumii.

Dar relatia aceasta are si o latura mai subtila, exista elemente ce apar comune crestinismului si comunismului. De la fiecaruia dupa capacitati, la fiecare dupa nevoi nu apare prima oara la Marx, ci in Regulile Sfntului Benedict, ce servesc la organizarea vietii in manastirile crestine. Expresia omul nou, att de vehiculata in comunism, este a Apostolului Pavel. Crestinismul sterge diferentierile dintre oameni bazate pe nationalitate, clasa sociala sau chiar pe apartenenta sexuala: Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sinteti una in Hristos Iisus (Galateni 3:28). De altfel, crestinii, ca si comunistii autentici, nu au patrie. Sunt cetateni ai unui stat, dar nu se definesc prin aceasta apartenenta, pentru ca ei se raporteaza la un alt tip de stat unit cu societatea: imparatia lui Dumnezeu, in cazul crestinilor, si societatea comunista multilateral dezvoltata, realizarea deplina a proiectului egalitar, in cazul comunistilor. Aceste asemanari pot fi interpretate in doua maniere radical diferite.

Prima pozitie poate fi sintetizata de urmatoarea afirmatie: Primii crestini au fost comunisti, cu corelativul ei simbolic: Iisus Hristos a fost primul comunist. Aceasta pozitie se vrea a fi justificatoare pentru comunisti, idealurile lor sunt bune pentru ca si crestinii autentici le aveau. In prezent, pozitia este folosita pentru a critica capitalismul si piata libera. Inegalitatea produsa de piata este incompatibila cu statutul ontologic egal al tuturor oamenilor, promovat si de crestinism. Diferentele bazate pe clase sociale sunt forme ale nedreptatii, iar dreptatea sociala presupune inlaturarea lor. Deci, crestini din toate tarile, uniti-va impotriva nedreptatilor capitalismului!

A doua pozitie da un alt sens asemanarii, comunismul seamana in unele puncte cu crestinismul, in masura in care orice erezie seamana cu dogma din care a provenit. Potrivit acestei interpretari, comunismul este o erezie crestina, ce incearca instaurarea imparatiei lui Dumnezeu aici, acum si, mai ales, prin propriile forte ale oamenilor. Pentru a descrie aceasta situatie Berdiaev spune ca adeptii comunismului au cedat ispitei de a transforma pietrele in pine, una dintre cele trei ispite adresate de catre Diavol lui Hristos in pustie. Dar in aceasta ispita, ar spune un avocat al Diavolului, este o urma de adevar, caci daca foamea mea este o problema materiala, foamea de care sufera ceilalti este o problema spirituala.

Tentatia utopica

In contextul analizei teologice a episodului ispitirilor, Joseph Ratzinger accepta ca una dintre intrebarile pe care cineva si le-ar putea pune este: ce aduce cu adevarat Hristos, in conditiile in care el nu ofera nici pine si nici revolutia politica pe care evreii o doreau de la el, nici pace, nici o lume mai buna? Raspunsul este simplu si la obiect: pe Dumnezeu. Insistnd asupra acestui raspuns scapam de tentatia utopica, nici un regat din aceasta lume nu este imparatia lui Dumnezeu, iar mntuirea consta intr-o relatie speciala cu El si nu intr-o imbunatatire a conditiilor de viata.

Chiar si asa, unii crestini se simt responsabili in mod special pentru raspndirea comunismului pentru ca aparitia acestuia nu a fost posibila dect in contextul unei desacralizari generale a conceptiilor despre lume si viata. Pentru Olivier Clement, crestinismul este responsabil de aparitia unor curente mesianice precum cel comunist pentru ca lumea crestina a ratat unitatea dintre taina liturghiei si taina saracului, adica a separat trairea euharistica de practicarea virtutiilor, cum ar fi, de pilda, ajutorul acordat saracilor. Socialismul modern este nascut pe de o parte dintr-o schisma in lumea crestina aceasta schisma imi place sa o definesc spunnd ca opune taina altarului, euharistia, adica esenta insasi a Bisericii si taina fratelui sau taina saracului1. Potrivit lui Clement, desacralizarea spatiului public a lasat in urma un vid, ce a fost umplut de activismul marxist. Alternativa, nerostita de autor, dar care se citeste printre rnduri, ar fi: ori acceptam acest activism social al comunistilor, ori crestinismul propune altceva, cu aceeasi functie. De aici provine dorinta bisericilor crestine de a avea o doctrina sociala, adica un model de conduita deductibil din teologia crestina.

Date fiind cele spuse mai sus, crestinii se simt datori in mod special sa critice comunismul. Condamnarea comunismului de catre crestini apare din aceasta perspectiva ca fiind mai vehementa dect o condamnare din perspectiva economica, sau din perspectiva democratiei. In prima instanta, critica crestina a comunismului se opreste la cele mai evidente puncte de concurenta cu comunismul: ateismul si materialismul. Daca in ceea ce priveste ateismul, critica este una asupra presupozitiilor fundamentale ale sistemului, in ceea ce priveste materialismul pozitiile sunt mai subtile. Berdiaev 2, de exemplu, incearca sa demonstreze ca materialismul declarat al lui Marx este incompatibil si cu dialectica, si cu dorinta de a produce omul nou, om gata sa se sacrifice pe sine pentru binele celorlalti, al partidului sau al generatiilor viitoare.

Dezbaterea continua

A.Besanon 3 sustine ca acest tip de critica ce se opreste la ateismul si materialismul comunismului, fiind gata sa accepte orice colaborare pe terenul pacii, justitiei sociale sau al conditiilor de viata ale muncitorilor, este superficiala si ineficace, crestinismul fiind dator sa se opuna direct structurii de gndire ideologica. O astfel de opozitie radicala isi gaseste justificarea in enciclica Divinis Redemptoris din 1937 a Papei Pius al XII-lea in care se afirma ca Nici unul dintre cei ce vrea salvarea civilizatie crestine nu trebuie sa admita colaborarea cu comunismul, pe nici un teren 4. In baza acestei enciclice in 1940 este interzis catolicilor sa fie membri ai partidului comunist sau sa colaboreze cu acesta sub pedeapsa excomunicarii. Acesta situatie nu dureaza insa foarte mult, paragraful fiind abrogat in anii 50.

Am putea crede ca dezbaterea si concurenta dintre comunism si crestinism a incetat o data cu caderea regimurilor comuniste din 1989 sau ca aceasta mai este valabila doar pentru cazul tarilor care inca au un regim comunist. Ar insemna sa reducem totul la o lupta politica si conjucturala, ori aici avem de a face cu doua viziuni concurente asupra lumii, cu doua sisteme metafizice; dar despre modul in care dezbaterea continua voi scrie cu o ocazie viitoare.

ISPITA ALIANTEI CU MARXISMUL II

Speranta comunista si speranta crestina1: Acesta este titlul unei conferinte tinuta de Madeleine Delbrl in incercarea de a lega un dialog intre comunism si crestinism. Dorinta ei nu este una abstracta, ci o nevoie concreta, ea fiind o catolica practicanta ce traieste intr-un oras marxist din Franta anilor 60.

Ispita aliantei

Pentru Delbrl comunismul nu este o doctrina abstracta ce se opune in ideologia ei dogmaticii crestine, ci este o experienta de viata, legata de niste oameni in carne si oase fata de care ea se simte datoare sa indeplineasca porunca iubirii aproapelui, chiar si atunci cnd acesta este un comunist, pentru ca inainte de a fi ateu si comunist el este fratele, mama sau vecinul meu. Conferinta face distinctia intre cele doua tipuri de speranta ce sunt in mod esential contradictorii, pentru ca ele se deschid spre doua tipuri de viitor, mutal exclusive. Cnd cuvntul speranta se aplica comunistilor, el semnifica o aspiratie umana, orientata catre obiecte umane, in timp ce speranta crestinului se refera la o realitate ce vine cu totul de la Dumnezeu si de care nu oamenii sunt responsabili. Speranta comunismului este legata de soarta celor saraci, este imbratisarea unui viitor in care acestia nu vor mai suferi raul pentru comunisti decurge dintr-o disfunctionalitate economica, opresiunea, si prin urmare viitorul comunist este unul eliberat de acest rau economic.

Pozitia catolicei Madleinei Delbrl este mai deschisa catre comunism si catre actiunile lor dect cea descrisa de mine in prima parte a acestui articol (Cultura, Nr. 39/2009), fiind intr-un fel o pozitie post Conciliul Vatican II. Delbrl este gata sa accepte umanitatea din activismul social al marxistilor si e gata sa recunoasca termenii metafizici in care comunistii pun problema asupra lumii. In plus, cartea nu reprezinta doar pozitia unui catolic de rnd, pentru ca ea este aparuta cu binecuvntarea magisteriala, celebra Nihil obstat, ce reprezinta un aviz favorabil dat de biserica asupra continutului cartii. Madleine Delbrl nu pledeaza pentru o acceptare necritica a marxismului, evident, caci ea recunoaste ca in convietuire cu marxistii acestia sunt gata sa ne evanghelizeze la rndul lor, cu propria lor veste buna, iar tacerea crestinilor ar presupune ca acestia sa devina teren pentru propaganda marxista 2.

In raport reciproc cu evanghelizarea marxista se naste ispita aliantei. Tendinta de alianta poate fi inteleasa tinnd cont de seductia prezenta in generozitatea, camaraderia, sinceritatea, abnegatia unora dintre marxisti si se poate concretiza in recunoasterea admirativa a crestinilor pentru acesti marxisti 3. Din aceasta tendinta de alianta porneste ceea ce Alain Besanon numea o utopie aceea de a crestina comunismul 4, cu totul, in grup compact, de a il ruga sa renunte la ateismul si la materialismul lui, fiind gata in schimb sa ii accorde sprijinul total pentru orice forma de activism social. Marele noroc a constat in faptul ca marxismul nu a acceptat aceasta edulcorare a idealurilor sale si, intr-un fel, trebuie sa ii admiram pe marxistii autentici care nu au vrut sa renunte la esenta sistemului lor de dragul sporirii numarul de adepti.

Scurt istoric.

Miscarea preotilor muncitori

Ispita aliantei are insa o istorie care o face paradoxala, pentru ca arata o slabire a pozitiei catolicilor in fata comunismului. In 28 iunie 1948 Sfntul Oficiu da un decret impotriva comunismului, care va fi semnat de papa cteva zile mai trziu. Acesta interzice aderarea sau favorizarea in orice maniera a comunismului, interzice sa scrii, sa citesti sau sa raspndesti propaganda comunista, celor ce nu vor sa se supuna acestor recomandari li se va refuza accesul la sfintele taine si vor fi excomunicati ipso facto 5. In baza acestei recomandari, in 1959 era inca interzis votul catolicilor pentru partidele sau candidatii ce se asociau cu comunismul 6. Aceasta pozitie doctrinara, ce poate parea azi extremista, isi are motivele ei intemeiate teologic, doctrina in ceea ce priveste societatea, pe care se bazeaza comunismul, fiind una ireconciliabila cu crestinismul autentic. Iar aici nu materialismul si ateismul sunt punctele centrale de contradictie, ci viziunea asupra scopului, locului si posibilitatilor omului in lume.

De la aceasta pozitie foarte dura, de opozitie radicala, se ajunge la o ridicare a acestei interdictii, considerndu-se ca se poate colabora pe anumite activitati concrete cu comunismul, de exemplu in ajutorarea celor defavorizati, cu conditia sa iti pastrezi constiinta curata. In enciclica lui Ioan al XXIII lea asupra drepturilor omului Pacem in terris, este mentionata posibilitatea catolicilor de a participa alaturi de alti crestini sau de catre cei lipsiti de orice credinta la punerea in practica a principiilor sociale.

Madeleine Delbrl se regaseste exact in aceasta situatie intermediara. In anii 40-50 Franta are de-a face cu miscarea preotilor muncitori, ei isi paresesc amvonul pentru a lucra in fabrici alaturi de proletari, cot la cot cu ei. Teologia eliberarii, miscare ce pune accentul pe acele elemente din crestinism ce scot in evidenta revolutia sociala, cum ar fi egalitatea tuturor oamenilor sau miscarea de eliberare a evreilor din Egipt din timpul lui Moise, s-a nascut nu in America latina, acolo unde ea a prins cel mai puternic radacini, ci intr-o suburbie a Lyonului. Promotorii acestei miscari uita adesea ca divinitatea lui Hristos a fost negata de evrei tocmai pentru ca acestia asteptau un mntuitor politic, un mntuitor care sa produca o revolutie si care sa ii elibereze de Imperiul roman si nu doar de pacate.

Situatia preotilor muncitori ilustreaza si ea aceasta evolutie a ispitei marxiste. O data constatata decrestinarea mediului muncitoresc si faptul ca acesta cade cel mai usor prada ideologiei marxiste, s-a incercat o remediere a situatiei prin evanghelizarea speciala a acestor medii, fiind trimisi preoti special educati pentru aceasta misiune. Or, acestia, din spirit de solidataritate, s-au apucat sa lucreze cot la cot cu muncitorii, unii insa s-au implicat activ si in manifestatii sindicale si greve, lucru ce ii asemana din ce in ce mai mult cu concurenta lor directa activistii comunisti. Din aceasta cauza, in 1954 Pius al XII-lea cere sa se retraga din munca in uzine. In schimb, dupa Conciliu Vatican II, situatia se schimba din nou prin accordul lui Paul al VI-lea de a continua activitatea preotilor muncitori 7.

Preotul ca agent secret

Ce e rau in asta? Biserica si-a anuntat totdeauna grija speciala pentru cei saraci si umiliti, iar un preot muncitor nu face altceva dect sa isi adnceasca vocatia de ajutor pentru ceilalti pe care si-a ales-o. Dar exact aici este ispita despre care vorbeam, pentru ca se ignora scopul ultim al omului mntuirea -, accentund latura materiala a existentei si cautnd in final doar bunastarea. Or, paradoxal, aici comunistii sunt coerenti cu propriul lor program, in timp ce crestinii cedeaza si pactizeaza cu lumea terestra si cu idealurile ei. Daca pentru un umanist ateu este laudabila incercarea de a imbunatati soarta semenilor sai in aceasta lume, singura la care au acces, pentru un crestin a pune in prim-plan drepturile sociale si conditia muncitorilor echivaleaza cu transformarea sa intr-un activist social, insa intr-unul incoerent. Situatia este totusi foarte dificil de judecat, in conditiile in care e posibil ca trimisul crestin in acele medii sa nu uite adevarata sa misiune si sa se foloseasca de uzina in care lucreaza pentru a o transforma in teren de evanghelizare, folosind munca lui drept posibilitate de a intelege mai bine nevoile celor din jur, jucnd, daca vreti, munca unui agent secret, infiltrndu-se pentru a obtine informatii, pe care le va prelucra in favoarea misiunii sale speciale.

Toate acestea sunt foarte departe de experientele noastre legate de crestinism sau de comunism, crestinismul este vazut doar ca o afacere privata, de cele mai multe ori una de duminica dimineata, iar comunismul este un regim politic, pe care noi, est-europenii, incercam sa-l uitam, tratndu-l eventual ca pe o mica eroare. Esti la tabla, ai gresit solutia ecuatiei, iei buretele si stergi, asa este tratata experienta comunista la noi. Nimeni nu isi face mea culpa, nimeni nu se intreab de ce s-a gresit si scriem din nou o alta ecuatie, cea a democratiei, in speranta ca aceasta va fi mai simpla si va da mai repede rezultatul dorit.

Or, analiza experientei occidentale ne poate atentiona asupra unei realitati de un alt tip, pe care noi inca nu am ajuns s-o cunoastem in mod direct. Dar, cum spunea bancul, De ce va supravietui Romnia Apocalipsei? Pentru ca este cu 50 de ani in urma a orice o experienta similara ne bate la usa sub haina cea noua a corectitudii politice si a relativismelor de toate felurile.

Cererea de pine, dac vrem s-o spunem fr inconstient sau ipocrizie, ne impune o alt exigent: aceea de a mprti cu cellalt. Comuniunea euharistic este o prtsie, este inseparabil de aceea a altarului, spunea sfntul Ioan Gur de Aur. Socialismul ateu, comunismul persecutor au aprut si pentru c lumea crestin n-a stiut s mpart; pentru c a pstrat "taina altarului", uitnd-o pe aceea a "fratelui". Drama, se stie, continu si se agraveaz astzi la scar planetar.

Trebuie s practicm aceast prtsie, mai nti de la om la om, de la o familie la alta, n cadrul parohiilor noastre care ar fi de dorit s se transforme n adevrate comunitti. Trebuie s-o ncepem n mediul nostru de viat, s-o punem n valoare n lurile noastre de pozitie civice, la scar national, n respectul si primirea strinului, a emigrantului, pentru a-l asimila si n acelasi timp pentru a-i pstra propria-i cultur, dac aceasta este dorinta lui. Si de asemenea, repet, la scara ntregii umanitti.