COADA SORICELULUI

(Achillea millefolium)

Urme arheologice si scrieri care atesta folosirea plantelor medicinale în scopul vindecarii bolilor au ramas din orientul antic, de la asiro-babilonieni si egipteni, de la greci si romani, înca mult înaintea erei noastre. Vechile civilizatii umane si-au adus fiecare contributia lor la cunoasterea si utilizarea unui numar tot mai mare de plante medicinale.

Voi lua ca exemplu coada soricelului care este o veche planta medicinala,utilizata de multe popoare sub forma de ceaiuri, având proprietati stomahice, hemostatice, antidiareice si pentru uz extern, în tratamentul ranilor. La noi este mentionata din 1863, în scrieri .

 Coada soricelului este o straveche planta medicinala, fiind una dintre cele mai cunoscute si utilizate specii în medicina traditionala a multor poapoare. În tara noastra este mentionata în scrierile din secolul trecut .Datorita valorii sale terapeutice figureaza în farmacopeea a numeroase tari.

             Denumirea populara  provine de la forma alungita a frunzelor extrem de fine si elastice care aduce aminte de coada respectivei rozatoare, iar numele este un mic inconvenient în terapie, deoarece este ceva mai greu de luat în seama o planta cu acest nume.

            O vom gasi sub diferite denumiri:Alunele, bradatel, ciuresica, crestatea, cricalic, iarba oilor, iarba soarecelui, iarba stranutatoare, prisnel, sorocina, sorecie, tâta forcotecii

             Denumirea stiintifica este mult mai aproape de realitate- Achillea vine de la Achile, eroul Iliadei care a fost scaldat în râul Styx, fapt care l-a facut invulnerabil fata de orice arma ( cu exceptia calcâiului de care a fost tinut atunci cand a fost scaldat în aceasta apa miraculoasa). Coada soricelului, chiar daca nu ne face invulnerabili la rani, are o putere de cicatrizare care întrece aproape orice substanta cunoscuta, naturala sau de sinteza. În afara de proprietatile sale remarcabile de oprire a hemoragiilor interne si externe, coada soricelului are proprietati antialergice( anti-histaminice în special), stimulente ale activitatii ficatului si vezicii biliare, antispastice ( fiind utilizatam contra colicilor intestinale si a astmului bronsic).         

            Specie comuna ,ce apartine familiei Asreraceelor, poate atinge inaltimea de o jumatate de metru. Are o radacina târâtoare, subterana, din care anual apare o tulpina, având ramnificatii mai mult sau mai putin bogate, sau este complet lipsita de frunze. Tulpina atunge lungimea de 10-15 cm, are frunze dublu penate de culoare închisa, având pe fata posterioara vezicule cu ulei adanc încastrate. Frunzele bazale, încretite, au petiol membranos. Inflorescentele, mici, strânse într-un ciorchine umbelifer sunt albe sau roz si rar alb-galbui, sau rosu- carmin.

Coada soricelului este o planta ierboasa, perena. O cultura se mentine cca. 4-5 ani.  Planta înfloreste din iunie, pâna în septembrie-octombrie.Fructul este o achena, lunga de 2-3 mm, lata de 1-2 mm, groasa de 0,2-0,4 mm, cu MMB de cca 0,14 g.

Cerinte fata de clima si sol: Este o planta care traieste în conditii foarte variate de clima. Creste atât în zone însorite, cât si în cele umbrite. În conditii de lumina mai multa, realizeaza

un continut mai ridicat de ulei volatil si de proazulena în planta. S-a constatat ca plantele care au crescut în conditii de clima calda si umeda au avut continutul de chamazulena mai mare decât cele crescute în locuri uscate. În conditii de umbrire, se reduce fotosinteza si scade continutul de proazulene. Creste pe diferite tipuri de sol. S-a constatat ca diferitele tipuri de soluri au influenta asupra productiei de materie prima, însa influenteaza mai putin continutul în azulene. Mai favorabile sunt solurile usoare, drenate.

      Zone favorabile sunt: Câmpia Baraganului, Câmpia Dobrogei, Câmpia Burnazului, Câmpia Olteniei (jud. Dolj si Olt) si Câmpia Timisului

Temperatura:  Coada soricelului este o specie termofila, care se dezvolta bine în zonele sudice, fiind rezistenta la temperaturile joase din perioada de iarna, precum si la cele ridicate din lunile de vara, ce influenteaza pozitiv acumularea principiilor active.

Apa: Aceasta influenteaza de asemenea dezvoltarea plantei si continutul în azulene, care în conditii de clima calda si umeda atinge valori mai mari decât în zonele secetoase

Lumina: Acest factor influenteaza specia în toata perioada de vegetatie, dar mai ales în timpul înfloritului, favorizând acumularea uleiului volatil si a proazulenelor

           În general s-a constatat ca factorii ecologici si mai ales lumina si insolatia influenteaza direct continutul în proazulene, care creste brusc sub influenta razelor solare. Coada soricelului este o specie mezofila, care reactioneaza puternic la schimbarea conditiilor de lumina. Prin transplantarea speciei de la ses la munte se reduce procesul de fotosinteza

Solul: Cresterea si dezvoltarea plantelor sunt influentate de tipul de sol, dar coada soricelului se poate dezvolta si pe soluri nisipoase, precum si pe cele cu textura mijlocie. pH-ul solului nu influenteaza continutul în azulene     

           Coada soricelului se înmulteste prin seminte, semanat direct în câmp.

        Specia se seamana direct în camp în lunile august si septembrie, astfel ca plantele sa intre în iarna în stadiul de rozeta.

       Semintele de coada soricelului germineaza în sol timp de 45-60 de zile, iar primele frunze adevarate apar dupa 9-10 zile de la rasarire.Coada soricelului cuprinde cca o suta de specii. Exista  câteva specii derivate, si ele medicinale. Specia Achillea nobilis are frunye mai putin crestate, dar mai puternic mirositoare, cu umbele mari, frumoase si neuniforme. Au o actiune hemostatica si cicatrizanta mai puternica.

Încadrarea sistematica a genului Achillea L., respectiv a speciilor studiate în aceasta lucrare, conform cu Flora Ilustrata a României (CI000):

       Regn: Plantae ;  Încrengatura: Spermatophyta;  Subîncrengatura: Magnoliophyta;

Clasa: Magnoliopsida; Subclasa: Asteridae; Ordin: Asterales Familie: AsteraceaeGen: Achillea

o Achillea millefolium L.o Achillea setaceao Achillea coarctata

o Achillea distans

o       Achillea leptophylla

o Achillea ochroleuca

Rizomul:  Structura este de tip secundara, rezultat al actiunii ambelor meristeme laterale. Felogenul se diferentiaza prin pozitie hipodermica, dând spre exterior putine straturi de suber, iar spre interior feloderm, ale carui celule sunt colenchimatizate, comparativ cu cele ale parenchimului cortical primar.La periferia suberului persista epiderma, având celule alungite tangential, cu perete celular extern usor mai îngrosat decat ceilalti si acoperit cu cuticula subtire.

    Scoarta primara este parenchimatica, cuprinzând canale secretoare în vecinatatea fasciculelor conducatoare si între acestea.

    Cambiul functioneaza mai cu seama în faza interfasciculara, dând putin liber secundar spre exterior, mai mult lemn secundar spre inferior. Liberul secundar format din tuburi ciuruite, celule anexe si celule de parenchim, iar lemnul secundar prezinta putine vase de parenchim celulozic si mult libriform.

    La periferia celor mai multe fascicule din scoarta primara se afla câte un cordon de elemente somatice, cu peretii sclerificati si lignificati.

   Maduva este parenchimatica, de tip meatic si se continua între fascicule sub forma de raze medulare.

Tulpina aeriana: Conturul sectiunii transversale este circular-costat.

Epiderma are celule izodiametrice, cu peretele extern mai îngrosat decât ceilalti si acoperit cu o cuticula subtire. Din loc în loc se afla putine stomate si multi peri tectori pluricelulari uniseriati, asemanatori celor de la Arctium lappa.

   Scoarta este de tip colenchimatic în coaste si parenchimata în rest, terminându-se cu o endoderma de tip primar. Canalele secretoare au aceeasi pozitie ca si în rizom.

   Ţesutul conducator formeaza fascicule de tip colateral deschis, mai mari în dreptul coastelor, toate cu câte un cordon perifloemic de elemente sclerenchimatice.

   Ţesutul meristematic este continuu si sinuos, în pozitie interfasciculara producând foarte putine elemente de floem si de xilem. Cele mai multe fascicule conducatoare au deja structura secundara, liberul fiind format din tuburi ciuruite, celule anexe si celule de parenchim, iar lemnul cuprinzând putine vase, parenchim celulozic si libriform. La nivelul lemnului, tesutul dintre fascicule este sclerificat si lignificat.

   Maduva este parenchimatica, de tip meatic; în pozitie centrala se dezorganizeaza, rezultând o cavitate aerifera relativ mare.

Frunza: Limbul. Epiderma vazuta de fata (pl. 24, B: d) este formata din celule de contur neregulat, în general alungite si cu peretii laterali mai mult sau mai putin sinuosi. Stomatele, de tip anomocitic, sunt prezente în ambele epiderme, deci limbul laciniilor este amfistomatic. Perii tectori sunt numerosi, pluricelulari, uniseriati, cu celula terminala foarte lunga si ascutita la vârf; cei secretori au glanda octocelulara de forma ovala. În sectiune transversala (pl.24, B: e-g), nervura mediana a laciniei este proeminenta putin la fata inferioara si cuprinde un singur fascicul conducator, cu structura primara. Celulele epidermice sunt izodiametrice, cu peretele extern  îngrosat, dar acoperit de o cuticula subtire. Din loc în loc se afla peri tectori si secretori cu structura amintita mai sus; vazuti lateral, perii secretori apar formati din 8 celule aranjate în doua siruri paralele.

Mezofilul este diferentiat în tesut palisadic bistratificat la fata superioara si unistratificat la fata inferioara, iar la mijloc se afla tesutul lancunos, cu celule foarte mari; asadar, limbul laciniei are o structura bifaciala inegal-ecvifaciala. Din loc în loc, mai ales în vecinatatea fasciculului conducator, se afla canale secretoare.

Florile: actinomorfe si zigomorfe sunt bisexuate, dar prin avortare devin unisexuate sau sterile. Caliciul întodeauna este redus si greu de distins având forma de creasta, membrana neregulata sau transformat în cinci dinti, sau într-un numar mare de perisori, care la maturitate formeaza în vârful fructului un papus simplu, uneori plumos, sesil sau sustinut de un rostru ce favorizeaza diseminarea prin vânt.

        Corola este formata din cinci petale unite în diferite moduri, în functie de care ea poate fi tubuloasa, labiata, pâlniata si ligulata. Corola tubuloasa are petalele unite într-un tub cu cinci dinti, mai mult sau mai putin egali având o simetrie actinomorfa. Corola bilabiata are o buza superioara de obicei redusa la doi dinti, rezultata din contopirea a doua petale si o buza inferioara mare de trei petale unite (Mutisia).Corola ligulata la baza este scurt tubulara, iar în cea mai mare parte latita ca o limba, în vârf cu cinci dinti indicând numarul petalelor unite. Florile pâlniate au corola în forma de pâlnie, reprezentând o varianta a florilor bilabiate. Dintii

corolei sunt deosebiti ca marime. Florile au corola bilabiata, pâlniata si ligulata au o simetrie zigomorfa.

         Androceul este format din cinci stamine cu filamente libere, fixate în tubul corolei, iar anterele sunt concrescute formând un tub în jurul stilului. Gineceul inferior este bicarpelar, sincarp, prevazut cu un stil lung bifurcat în doua stigmate. Polenizarea este entomofila sau autogama, rareori anemofila.

 Fructul este achena, în vârf cu sau fara papus. Semintele lipsite de endosperm sunt bogate în ulei si aleurona. Embrionul este drept.

         Anatomic asteraceele se caracterizeaza prin fascicule bicolaterale, unele cu laticifere articulate. Latexul contine substante amare (absintina, achillina, taraxacina), rezine si cauciuc. Ele mai poseda uleiuri eterice (cineol, camfor, borneol), glicozide (vernioniozida, lappozida, centaureozida) si alcaloizi (abrotanina, piretrina, achilleina, senecionina, cumarina). Multe asteracee depoziteaza ca substanta de rezerva polizaharidul inulina.

             Principalii compusi chimici din plantele de coada soricelului sunt: inulina, proteinele (10,8-14,4%), aminoacizii, lipidele (1,8-4,0%), uleiurile volatile (0,5%), glucozizii, amidele (asparagina), taninurile (2,8 %), cumarinele, rezinele (0,6%), pentaciclitolii (viburnitol) si substantele minerale. Glucidele detin 3% din substanta proaspata si sunt reprezentate de: glucoza, deztroza, arabinoza, maltoza, zaharoza, manitol, inulina si galactoza.

Principiul activ al plantei este uleiul volatil, de culoare albastra, determinat în cantitati de 0,34-1,40%. Componentii lui principali sunt proazulenele, compusii sescviterpenici, care se transforma în azulene în timpul distilarii .Se recolteaza toata partea aeriana (Herba Millefolii) sau inflorescentele (Flores Millefolii), înainte de masa, între orele 10-14 pe timp insorit.

Cel mai important component al uleiului esential este chamazulenul care se formeaza dintr-un precursor numit prochamazulen, în cursul distilarii cu apa.Azulenul imprima uleiului esential o culoare albastra închisa.

            Uleiul volatil fiind bogat în azulene are efecte antiinflamatoare, epitelizante, desensibilizante, antimicotice si antibacteriene .Inflorescentele de coada soricelului constituie o importanta sursa de azulen, putând inlocui musetelul. Actiune puternic antiimflamatoare prezinta si complex proteinglucidic.

            Se recomanda în afectiuni ale stomacului si intestinelor (enterocolite si gastrite). Datorita substantei amare achileina (achilina, achilleina), are proprietati tonice si stimulatorii asupra apetitului, mareste secretia bilei, reduce timpul de coagularte a sângelui. Da rezultate bune în afectiuni hemoroidale, ca astringent, dezinfectant si calmant al fistulelor anale. Uleiul volatil are efect favorabil în boli de piele, eczeme si în tratamentul unor plagi. Intra în compozitia ceaiurilor: antiasmatic, gastric nr.2, hepatic nr.2, anticolitic, contra colicilor nr.2, diuretic nr.3 si laxativ antihemoroidal.

            În medicina populara, se foloseste contra durerilor de stomac si împotriva tusei .În caz de abuz apar fenomene de toxicitate, datorita achileinei care se hidrolizeaza (prin intermediul unor enzime) în uleiul volatil si acid cianhidric (care este toxic). Intoxicarea se manifesta prin

crampe însotite de stari de apatie si se combate prin aplicarea de vomitive, laxative si control medical

             Pentru obtinerea preparatelor medicinale din coada soricelului, majoritatea autorilor recomanda folosirea florilor ( Flos Millefolii );

Unii considera totusi ca toata partea aeriana ( tulpina, frunzele ) poate  fi recoltata împreuna cu florile marunte, albe, dispuse  în inflorescente (Herba M illefolii).  În scopuri farmaceutice se foloseste planta înflorita.

În alimentatie, în stare pura, planta are proprietati depurative, mineralizante si vitaminizante. În unele zone din tara se consuma ca salata, garnitura la preparate din carne si peste sau la cartofi fierti. Frunzele tinere si lastarii tineri ai acestei plante servesc la prepararea unor supe de verdeturi sau sosuri. Frunzele tinere se mai folosesc ca aroma la chiftelele de cartofi. Planta uscata cu frunze si flori se utilizeaza la aromatizarea lichiorurilor, vinurilor si a bauturilor racoritoare.

Bioterapie: Planta era cunoscuta de catre daci, ei o numeau chodela, codelea, cezea, iar mai tarziu coada soricelului. Probabil, multe retete de utilizare medicinala sunt pastrate de la ei, transmise din generasie an generatie. Planta are importanta terapeutica în medicina umana si veterinara.

             Cunoscuta de mult în medicina empirica, în farmacopei figureaza monografia utilizarii întregii plante. Uleiul volatil si proazulenele îi confera proprietati stomahice, astringente, antiinflamatoare, calmante, usor antiseptice si tonic-amare.

            Intern: actioneaza ca bronhodilatator, expectorant, antiseptic bronsic, dezinfectant si calmant în inflamatiile gastrointestinale, carminativ- cu linistirea durerilor abdominale si expulzarea gazelor din intestin, diminueaza secretiile gastrice, topic-, modificând local reactia pielii sau mucoaselor, astringent, antispasmodic al cailor biliare, anal getic (suprima durerea), hemostatic, decongestiv antihemoroidal, antiseptic si calmant al mucoasei ano-rectale.

             Extern: calmant, antiinflamator si dezinfectant (bai sau comprese ); regenereaza tesuturile.

Medicina umana: Uz intern: pentru stimularea poftei de mâncare, usurarea activitatii digestive, usurarea activitatii digestive, în bronsite, tuse de diverse etiologii, rinite si rinosinuzite alergice, alergii, linistirea sistemului nervos (sedativ).

             Pentru tratarea gastritei hiperacide, ulcerului gastric, enterocolitelor, colicilor gastrointestinale, colicilor hepatobiliare, dischineziei biliare, în balonari (meteorism), cistite, menstre neregulate si dureroase, metroanexite.

            Uz extern: pentru afectiunile vasculare, pentru tratarea eczemelor zemuinde, arsurilor, contuziilor ranilor, ranilor purulente, ulceratiilor.

            Pentru tratarea ranilor, ulcerelor varicoase, hemoroizilor, fisurilor sânului, crapaturilor piciarelor, pentru tratarea abceselor dentare, astmului bronsic, bronsitei cronice, rinitelor si rinosinuzitelor.

             Florile plantei intra în compozitia ceaiurilor PLAFAR, utilizate pentru tratarea afectiunilor cardiace si a unor boli ca: ateroscleroza, hipertensiune, constipatie, diaree, voma, metroragii, tulburari de menopauza, ast bronsic precum si pentru întretinerea igienei oculare.

În homeopatie:  Este folosit ca hipotensor, temperînd afluxul sanguin spre cap, combate durerile reumatice, ametelile, vindeca ochii car lacrimeaza mereu, henoragii nazale, dureri de urechi, halena fetida, gât rigid, disfazie (dificultati la înghitit), hiperaciditate gastrica, dureri abdominale, diaree, viermi, hemoroizi etc.

În medicina populara: Coada soricelului este preferata în tratarea afectiunilor digestive, catar gastric si intestinal, cronic, afectiuni ale rectului; în inflamatii usoare ale laringelui, bronhiilor, plamâniilor ( 5-10 g la 100 g apa clocotita ). Un ceai de coada soricelului amestecat cu musetel, ( o lingura la fiecare ora ) îi ajuta pe copiii deshidratati sa retinap lichid. Contra durerilor de sezut provocate de hemoroizi, beti zilnic ceai caldut de coada soricelului. Sucul obtinut prin presarea plantei proaspete se întrebuinteaza în curele de primavara ( 2-3 linguri în supa de carne, în apa îndulcita sau în apa de anason, etc.). tinctura de coada soricelului este un remediu indicat împotriva secretiilor mucoasei gâtului, a pieptului, împotriva digestiei defectuoase si ca diuretic, deoarece ajuta la eliminarea urinei.

            Ceaiul de coada soricelului, de obicei amestecat cu musetel, deblocheaza fluxul menstrual, fiind folosit si ca drenor sanguin. Combinat cu patlagina si sunatoare, ceaiul de coada soricelului, este indicat în tratarea afectiunilor sistemului nervos si a durerilor de spate. Doi-trei pumni de planta înflorita se adauga la baie pentru organisme slabite, dureri reumtismale si tratarea gutei.Este foarte rezistenta la seceta, caldura, dar si la frig excesiv.

            Subspeciile montane de coada soricelului sunt mai scunde decât cele de câmpie si s-a observat ca sunt mai eficiente în tratamentul hemoragiilor nazale, dar si al insomniilor, tulburarilor vizuale, epilepsiei, isteriei, colicilor renale ( au efect antispastic reno-urinar remarcabil).

            Subspeciile de câmpie, mai bogate în azulene au efecte antialergice, antispatice bronsice si carminative mai puternice.

            Florile de coada soricelului au un miros mai intens decât restul plantei, camforat si sunt mai puternice ca antialergice, antiinflamatoare, bronhodilatoare, dezinfectante si ca emenagoge comparativ cu frunzele sau radacinile.

            Frunzele de coada soricelului au mirosul mai slab, dar sunt mai bogate în substante amare, de unde si proprietatile stomahice, coleretice si tonice digestive mai puternice.

           Radacinile de coada soricelului au un miros care aduce aminte de cel al valerianei, având efecte calmante remarcabile.