Cercetarea Calitativa In Psihologie — Presentation Transcript

1. Cercetarea calitativă în psihologie 2. Cercetarea calitativă în psihologie De ce avem nevoie de cercetare calitativa ? Ce aduce în

plus faţă de cercetarea cantitativă? Care sunt poziţiile epistemologice care ghidează cercetarea calitativă?

3. Cercetarea calitativă în psihologie Care sunt paşii pe care îi urmăm în cercetarea calitativă? Evaluarea şi interpretarea datelor în cercetarea calitativă. Avantajele şi dezavantajele cercetării calitative?

4. De ce avem nevoie de CC ? Explorarea experien ţei umane în situaţii specifice Investigarea situatiilor atipice Investigarea modului în care experienţa particulară modifică individul Investigarea unor situaţii de viaţă noi (în contextul socio-economic actual) pentru care nu există încă date în literatură Modul în care oamenii construiesc sensul existenţei Managementul anumitor situaţii Analiza materialelor care nu se preteaza la o cercetare cantitativa Complementaritate, initiere, aprofundare (cercetare mixta) “ Sa dam voce ” Analiza problemelor existente la un moment dat in societate Informeaza politicile publice (civice, de educatie, de sanatate)

5. Ce aduce în plus faţă de cercetarea cantitativă? Calitatea şi textura experienţei (mai degrabă decât relaţia cauză-efect) Cercetare în mediul ecologic Nu se fac predicţii pt ceea ce se va obţine- cercetarea exploratorie Acceptarea şi investigarea modului în care cercetătorul influenţează rezultatele cercetării Coparticipare in cercetare Putem extrage socialul din experienta individuala

6. Intrebarile de cercetare Nu putem acoperi mai mult de aprox. 5 intrebari de cercetare Pot sa fie f. diverse, de ex. intrebari teoretice pot sa vizeze o anumita populatie să vizeze o anumit locaţie delimitată socio-economic întrebări care vizează o problematică specifică

7. Care sunt paşii pe care îi urmăm în cercetarea calitativă? Documentarea Planificarea Studiu pilot Colectarea datelor Analiza datelor Interpretarea datelor Scrierea raportului

8. Evaluarea şi interpretarea datelor Relevanţa şi impactul cercetării- contribuţia studiului la cunoaşterea fenomenului studiat Claritatea întrebării de la care a pornit cercetarea Relevanţa procedurii de cercetare în raport cu premisele cercetării Alegerea participanţilor Modul în care au fost colectate datele- se poate replica studiul? Reflexivitatea cercetătorului în raport cu fenomenul investigat Respectarea criteriilor de etică Sensibilitatea la context (contextul teoretic, la contextul literaturii, la contextul epistemologic, la contextul socio-cultural, la modalităţile de comunicare cu participanţii). Transparenţa

9. Reflexivitatea Reflexivitatea personală propriile valori, experienţe, interese au influenţat demersul de cercetare modul în care această cercetare ne-a influenţat personal şi în calitate de cercetători Reflexivitatea epistemologică - modul în care întrebarea de la care am pornit a definit şi limitat rezultatele - modul în care designul studiului şi metodele de analiză au “construit” rezultatele obţinute Critical language awareness – limbajul ajută la construirea realităţii

STUDIUL DE CAZ

Introducere

Vorbind de etapele unui demers de cercetare in psihologie, am aratat ca acesta isi are, de regula, punctul de plecare in date ale observatiei si/sau analiza de caz, considerate moduri de abordare mai mult calitativa, fara a recurge obligatoriu la exprimarea numerica. Istoria psihologiei cunoaste cercetari si teorii remarcabile, care au pornit de la studii de caz, operand, bineinteles, pe baza unor documentatii semnificative in domeniu. Spre exemplu, S. Freud a creat teoria sa psihanalitica sprijinindu-se in principal pe studii de caz. Cunoscutul psiholog Jean Piaget a schitat stadiile dezvoltarii psihice a copilului pornind de la studierea propriilor sai copii. De altfel, cum marturiseste acelasi autor, la inceput de cariera efectua testari psihologice pe copii in laboratoarele lui A. Binet si Th. Simon la Paris, avand in paralel ca lectura predilecta “algebra logicii” lui Couturat. Nu intamplator a incercat sa transcrie in limbaj algebric structurile tipice de gandire care marcheaza traseul de la copilul mic la adolescent. Astfel spus, concepte si scheme obtinute prin documentare paralela reusesc sa faca transparente moduri de gandire evidentiate in activitati concrete de testare a inteligentei copilului. Un alt autor, Maslow, care a creionat “piramida trebuintelor umane”, s-a bazat de asemenea pe studii de caz.

Studiul de caz si metoda biografica

Se face, mai intai, distinctie intre metoda biografica si studiul de caz – care se confunda de multe ori – avand in vedere centrarea celor doua tehnici pe individ. Dar, metoda biografica exploreaza o istorie, o “poveste de viata” – deci evenimente/fapte predominant din trecut in timp ce studiul de caz se apleaca cu precadere asupra unui fenomen contemporan. Cu alte cuvinte, metoda biografica infatiseaza un traseu definit in evolutia unei persoane, a unui grup, a unei relatii, aratand preferinta formei narative de prezentare, pe baza de interviuri culese de la respondenti, in scurt,  metoda biografica conduce spre o biografie; este povestea unei vieti sau a unei perioade de viata, a unei cariere profesionale etc. Pot exista – cum e firesc – si biografii paralele, care, integrate intr-un grupaj comparativ sunt in masura sa conduca la rezultate relevante. De exemplu, perioada comunista a promovat ca o figura umana tipica “revolutionarul de profesie”. Acesta avea o ideologie si un drum de viata bine precizate, saturate emotional pe un singur vector, cu o cultura de regula limitata, un orizont dogmatic, fiind gata sa intreprinda orice fapta pentru transpunerea concreta a modelului sau. Reunind mai multe asemenea biografii se poate intocmi un portret-tip a unui personaj-cheie din perioada respectiva. Studiul biografic se apleaca asupra cazurilor tipice sau rare, utilizand adesea propriile cuvinte ale subiectului, preluate direct sau din materiale de arhiva. Relatarea nu este straina de un comentariu teoretic, care prefateaza sau incheie relatarea. Este vorba cel mult de teorii de rang mediu sau mini-teorii care ofera cadrul de interpretare. Fireste, poate fi infatisata o biografie singulara sau – asa cum am spus – biografii multiple. Relatarea poate fi colorata, bogata imagistic etc.

Definitia metodei

Studiul de caz este centrat pe un fenomen contemporan, care poate fi investigat pe viu cu mijloace concrete. Desigur, nu lipseste din analiza de caz un fragment de istoric a fenomenului, reconstituit pe baza de documente, materiale de arhiva si relatari personale, dar acestea constituie doar un traseu limitat al evenimentului/individului.

Definitie: Un studiu de caz este o investigatie concreta, care cerceteaza un fenomen contemporan in contextul de viata real, unde frontierele dintre fenomen si context nu sunt clar delimitate, investigatie in care utilizam surse multiple de date (R.Yin, 1989). Adesea studiul de caz este utilizat ca introducere la un experiment sau o ancheta, deci ca o investigare in faza de explorare. Cum s-a mai spus, studiul de caz poate fi o metoda autonoma avand un statut de legimitate pentru arii bine precizate: fapte / evenimente / fenomene care se desfasoara sub ochii cercetatorului, care nu pot fi desprinse din contextul lor, neputand fi izolate fara a-si pierde sensul. Experimentul reduce numarul de variabile la 3-4, studiul de caz se aplica acolo unde o asemenea reducere nu poate avea loc iar posibilitatea de control este mica, redusa, manipularea fiind nula ca tehnici. Analiza de caz utilizeaza (1) studiul documentelor, (2) observatia, (3) interviul iar in anumite cazuri si date cantitative (ex.: datele unei testari psihologice sau microanchete).

Comparativ cu experimentul, se reproseaza analizei de caz:

- lipsa de rigoare;

- faptul ca ofera o baza redusa de generalizare;

- faptul ca ea conduce la materiale prea extinse prin fragmenetele narative, documente brute etc.

Studiul de caz ramane singura alternativa intr-o serie intreaga de imprejurari: cand fenomenul nu poate fi miniaturizat experimental, gradul de control asupra lui este mic sau nul iar numarul de variabile demne de luat in considerare este mare. Adesea, prezentarea unei cercetari experimentale este dublata de studiu de caz, urmarind o imbinare intre analiza numerica a fenomenului si analiza calitativa.

Designul cercetarii

Orice studiu empiric presupune un proiect sau design al cercetarii, fie implicit, fie explicit. In contextul de fata vom distinge, mai intai, studii de caz simple sau singulare si studii de caz multiple. In prima situatie, obiectivul analizei este un fenomen singular cum ar fi o persoana, un grup, o institutie, o decizie etc. – iar in cea de-a doua situatie este vorba de mai multe asemenea persoane, institutii, evenimente etc., subsumabile aceleiasi etichete (umbrele). Un crochiu de clasificare va cuprinde mai intai perechea de situatii: studii de caz simple (singulare), respectiv studii de caz multiple. Al doilea cuplu este dat de dihotomia conturata prin unitatea de analiza: daca obiectul investigatiei este abordat holistic – prin investigarea integrata a unei singure unitati – sau este privit componential, adica prin mai multe fatete, ca subunitati de studiu. Rezulta de aici 4 tipuri de studii de caz pe baza unei matrici  2x2  ca in tabelul de mai jos:

Tabelul 2.1

Modul de abordare Studiu de caz singular Studiu de caz multiplu

                holistic                    I                     II

componential, analitic

                  II                    IV     

In practica, un studiu de caz in psihologia clinica se preteaza adesea la o abordare holista, in timp ce un fenomen mai complex – cum ar fi climatul organizational sau stilul unei scoli – acestea se preteaza mai bine la o abordare componentiala, pe fatete sau subunitati logice. In acelasi timp, este usor sa intrevedem ca studiul de caz singular este indicat, cu deosebire, in cazuri rare, unice sau extreme. De asemenea, metoda poate fi luata in considerare cand este vorba de cazul revelator pentru o teorie schitata – in prelungirea altor teorii validate – dar care nu si-a gasit inca o ilustrare elocventa.

Studiul de caz multiplu – care intruneste mai multe cazuri subsumabile aceleiasi umbrele – cunoaste o utilizare tot mai frecventa in ultima vreme, cazuri multiple inseamna pur si simplu o colectie de cazuri, nu un esantion in sens statistic. Spre exemplu, se considera inovatiile scolare ce se produc independent in mai multe institutii didactice, ca raspuns la aceeasi problema, ridicata de practica. De pilda, se propune initierea in utilizarea calculatorului, atat ca mijloc de instruire, cat si ca instrument de lucru in administrarea unitatii scolare. Se contureza deci doua ipostaze: calculatorul ca mijloc de instruire / calculatorul ca instrument in munca administrativa. Apar deci trei variante: calculatorul in ambele ipostaze sau calculatorul in ipostaza unica: numai didactica sau numai administrativa. Vor fi studiate mai multe unitati scolare care sa ilustreaze cele trei situatii. Intrebarile pe care si le pune studiul de caz sunt, pe scurt, “cum” si “pentru ce”? Prima intrebare are in vedere procesul ca atare, iar a doua tinteste o schita a cauzalitatii. Ipotezele de lucru deriva din documentarea in domeniu, coroborate, eventual, cu opiniile unor experti. Unitatea sau unitatile de analiza (studiu) pot fi: o persoana concreta, un grup, un eveniment, o organizatie (institutie), un eveniment iesit din comun, o schimbare organizationala s.a. In legatura cu fiecare unitate de analiza trebuie precizate frontierele sale in spatiu si timp: unde incepe si unde sfarseste un fenomen studiat in contextul sau, aria geografica, aria organizationala, extensia in timp a culegerii de date etc.

Desfasurarea investigatiei

Un prim pas in alcatuirea designului cercetarii este construirea unei teorii preliminare, care sa conduca la analiza datelor si la interpretarea lor. Fara un cadru teoretic – chiar si minim – tehnicile de lucru nu spun mare lucru. Spre exemplu, se propune observarea unei clase. Pentru aceasta este nevoie de stapanirea unei tipologii a lectiei, o lista de atribute ale atentiei elevilor – prima conditie a invatarii -, o clasificare a temperamentelor s.a.m.d. “Carcasa” conceptelor operante devin oarecum “organe de simt” – cum spunea Jaspers. Gratie lor, faptele brute capata transparenta. Dezvoltarea unei teorii de rang mediu inainte de culegerea datelor este un pas absolut necesar, in care pot fi incorporate – cum s-a mai spus – si opiniile altor

experti in domeniu. Nivelul la care se va situa generalizarea rezultatelor studiului de caz decurge din baza sa teoretica. De aceea se vorbeste de o “generalizare analitica” – in sens de derivare logica de propozitii pe temeiul datelor – in contrast cu “generalizarea statistica”, intemeiata pe modele din statistica matematica (cum este curba lui Gauss). Cazurile nu sunt unitati de esantionare, colectia lor nu constituie un esantion. Pornind de aici, vorbim de o “generalizare analitica”, in care o teorie anterior schitata ofera canavaua pe care datele obtinute sunt proiectate, suprapuse. Cadrul teoretic prealabil – subliniaza R. Yin – constituie principalul vehicol pentru generalizarea rezultatelor in studiul de caz. De mare importanta este aici utilizarea unor surse multiple de date, capabile sa contureze anumite convergente, sa conduca la verificarea reciproca a informatiilor. Daca mai multe surse confirma aceeasi propozitie putem vorbi de validarea ei. De aceea, cum s-a aratat, in studiul de caz intervin tehnici diferite: observatia, interviul, studiul documentelor etc. Desfasurarea studiilor de caz multiple poate fi redata – dupa R.Yin, Bateman si Moore (1983) – printr-un grafic complex (fig.2.1).

Dupa cum se vede, la baza metodei studiului de caz se afla logica “replicarii”, a repetarii analizei de caz individuale si nu logica esantionarii. De pilda, 6 – 10 cazuri nu inseamna un esantion, ci – asa cum s-a spus – o colectie de cazuri care confirma, modifica sau infirma propozitiile de plecare. Dupa schitarea initiala a unei mini-teorii, urmeaza selectarea cazurilor si proiectarea protocolului de colectare a datelor, dupa care se desfasoara separat primul studiu de caz, apoi al doilea, s.a.m.d., incheind de fiecare data raportul cazului individual. Prin urmare, nu se alcatuieste un agregat statistic din insumarea cazurilor. Se prevad, insa – in grafic – casete de

comparatie, de reconsiderare a teoriei de start si de enuntare a ipotezelor alternative. Desfasurarea unui studiu de caz mai complex necesita o faza-pilot, care sa stabileasca toti pasii ce trebuie urmati. Daca se lucreaza in echipa, in studii de caz multiple, se impune o perioada de instruire a participantilor. In faza-pilot, schita protocolului se definitiveaza: se precizeaza documentele si materialele de arhiva ce vor fi consultate, procedurile de lucru, chestionarul-suport pentru interviu, personajele-cheie care trebuie cuprinse in investigatie, se elaboreaza grila de observatie, se prevad sintezele partiale care se vor efectua pe parcurs precum si cadrul de clasificare si aranjare a datelor etc. Principiul de baza in desfasurarea studiului de caz il constituie utilizarea de surse multiple, care sa permita coroborarea datelor in ideea dezvoltarii unor linii convergente ale cercetarii. In diversitatea materialelor culese se impune cristalizarea unor secvente de probe (date), in masura sa contureze piste convergete de lucru. Este de mentionat ca documentele sunt adesea scrise in alte scopuri decat acelea care fac obiectul cercetarii. Coroborate cu alte informatii, ele pot contribui ca surse de validare a datelor. Se pot colecta si documente contradictorii, care sugereaza eventual alte teme. Practic, coroborarea informatiilor conduce la inferente imediate, care se supun verificarii ulterioare. Asistam astfel la elaborarea graduala a generalizarilor si confruntarea lor cu ipoteza de start. Tehnicile de ancheta conduc, de regula, la materiale pur verbale; de aici, necesitatea asocierii cu metoda observatiei, care comporta contactul direct cu fenomenul studiat. Materialul obtinut prin aplicarea procedurilor se supune unei analize atente, care inseamna, mai intai, punerea in paralel a datelor: desprinderea unui patern comun si a diferentelor, evaluarea teoriei de start prin compararea paternului empiric – obtinut pe baza datelor actuale – cu paternul anticipat teoretic, formulandu-se consecintele ce decurg din comparatie. Este util sa se evidentieze cazurile contrastante si problemele pe care le ridica. Uneori apar ipoteze rivale, alternative, ce urmeaza a fi inventariate in mod explicit. Din insumarea datelor pot sa rezulte anumite tendinte, ce pot fi evidentiate prin analiza seriilor temporale, ilustrate de secvente ordonate de momente sau evenimente. In ansamblu, studiul de caz este o metoda de studiere calitativa a faptelor/ evenimentelor, metoda care tinde sa surprinda o experienta vie, susceptibila de a fi convertita in cuvinte si, partial, in numere. Materia prima a analizei si prelucarii o constituie cuvintele. Nu lipseste insa si efortul de a utiliza matrici de clasificare sau categorizare in masura sa duca la date numerice. Utilizarea testului psihologic si a micro-anchetei favorizeaza exprimarea prin numere.

Schita unui studiu de caz in grup  (aplicatie scolara)

In activitati de consiliere scolara, psihologul va recurge la ajutorul cadrelor didactice care lucreaza cu o anumita clasa. Selectionand un caz dintr-un colectiv, psihologul va insemna in imaginea pe care si-o formeaza – pe langa datele observatiei proprii coroborate cu documente scolare curente – si impresiile profesorilor care cunosc elevul, largind astfel baza sa de date. O observatie punctuala poate fi irelevanta, in sensul ca surprinde un comportament atipic. Ori, coroborarea mai multor marturii va oferi o selectie de date mai valide. In acest scop, pentru a usura interpretarea materialului de observatie se utilizeaza tabele de analiza in grup a comportamentului. In forma sa tipica, este vorba de un tabel cu doua intrari: in prima coloana (pe ordonata) se trec pe randuri anumite fapte de conduita inregistrate prin

observatie sau extrase din studii publicate iar pe coloanele tabelului se noteaza semnificatiile posibile sau trasaturile pe care le dezvaluie aceste comportamente. In scoala, intereseaza faptele de conduita semnificative pentru activitatea si modul de comportare al unui elev. Spre exemplu: efectuarea cu regularitate a temelor de casa sau copierea in clasa, improvizarea, cautarea grupului sau evitarea lui etc. Aceste fapte, prezentate in perechi de contrarii, se trec succesiv pe linii in prima coloana a tabelului. Pentru fiecare fapt de conduita, semnificatiile posibile sunt marcate cu un “x” in una sau mai multe coloane de atitudini sau trasaturi, ceea ce inseamna in fond enuntarea unor ipoteze plauzibile; cand gradul de plauzibilitate este maxim se marcheaza doua puncte (“xx”). In anexa 3 dam un asemenea model, adaptat dupa manule de psihologie scolara in circulatie. Luat in sine, un fapt de conduita se preteaza la interpretari diferite. De exemplu, tinuta neglijenta (uneori murdara) a unui elev poate sa indice instabilitate psihica sau o anumita intarziere in dezvoltare, dupa cum, poate insemna indiferenta, lipsa de interes sau atitudine demonstrativa, tendinta de a se impune atentiei celor din jur. Pe de alta parte, tinuta pedanta poate sa indice lipsa de incredere sau atitudine demonstrativa, tendinta de a se impune privirii celor din jur. Tot asa, timiditatea poate sa se manifeste ca stangacie, ca intimidare; alte ori, ea apare ca purtare zgomotoasa, semn parca de usurinta in comportare; incapatanarea poate sa se dezvolte ca reactie de protest fata de educatia brutala sau ca efect al ingaduintei si dragostei exagerate. Care este interpretarea corecta? Numai raportarea la intreg, integrarea in contextul informatiilor despre elev poate duce la o interpretare justa.

Pentru exemplificare, sa ne referim la un alt grupaj de fapte din tabel:

-          se apuca imediat de lucru;

-          renunta la efort la primul esec;

-          are nevoie de sprijin pentru terminarea sarcinii;

-          executare completa (a sarcinii).

Fiecare din aceste fapte de conduita poate sa insemne mai multe lucruri. De pilda, observatia “se apuca imediat de lucru” poate fi interpretata ca impulsivitate, ca dorinta de afirmare, ca incredere in sine ori ca angajare. In dreptul fiecarei ipoteze s-a marcat semnul “x”, iar in dreptul celei mai plauzibile semnificatii s-au pus doua puncte (“xx”). In mod analog s-a procedat si la celelalte aspecte ale conduitei. Se intelege ca lista comportamentelor observate, precum si suita de ipoteze indicate pe coloane nu trebuie considerate ca fiind limitative. Este vorba, mai curand, de un document ce se imbunatateste continuu, in functie de concluziile practice, gratie contributiei colectivului de cadre didactice care participa la aceasta activitate comuna. Utilizarea tabelului presupune doua faze. Intr-o prima faza cercetatorul comenteaza observatiile sale intr-un document primar. In cea de-a doua faza este consultat grupul de observatori in vederea cristalizarii unei imagini unitare pe baza discutiei colective. Practic acelasi document poate constitui suportul interpretarii in cele doua etape. Pentru fiecare fapt de conduita consemnat se cauta in lista de ipoteze (trasaturi, atitudini), enumerate pe orizontala, insusirea sau trasatura in care se incadreaza comportamentul observat; se retin ipotezele (atitudinile) marcate cu puncte.

Acesta este “demersul orizontal”, caruia ii urmeaza un “demers vertical”: pentru fiecare trasatura (ipoteza) retinuta se verifica pe coloana daca celelalte comportamente confirma sau nu interpretarea avuta in vedere. In felul acesta se selectioneaza concluzia care intruneste cele mai multe confirmari; discutia colectiva o sanctioneaza prin confruntarea opiniilor.

Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie, studii psihologice, studiu de caz

BibliografieMiles, M. B., Huberman, A. M. (1984), Analyzing qualitative data. A source book for new methods, Beverly Hills, C. A. Sage.

Yin, R., (1989), Case Study and Research, Design and Methods. Sage Publication, London.

Noutati

Actiuni / Imi pasa! 

Vorbeste cu mine Cum sa traiesti pentru

a fi sanatos!

Grup terapeutic

Psihologie practica  

Chestionare psihologice

Blog PsihologDespre fericire

Lucreaza impreuna cu micutul   tau!

Fiecare zi este o noua provocare cu viata, cu tine, cu ceilalti. In fiecare zi mai adaugam un rand in cartea vietii. De aceea am ales sa patrund in sufletele voastre cu un gand pentru fiecare zi.

DETALIERI PRIVIND METODOLOGIA CERCETARII IN DOMENIUL PRACTICII PSIHOLOGIEI CLINICE, PSIHOTERAPIEI SI CONSILIERII IN CONTEXTE CLINICE SI NONCLINICE

Conform declaratiei de la Strasbourg asupra psihoterapiei - 1990:

1. Psihoterapia este o disciplina stiintifica independenta, a carei practica reprezinta o profesie independenta si libera.

2. Trainingul in psihoterapie se desfasoara la un inalt nivel stiintific si de calificare.

3. Multiplicitatea metodelor psihoterapeutice este asigurata si garantata.

4. Un training psihoterapeutic complet acopera teorie, experienta personala si practica sub supervizare. Se obtine astfel cunoasterea adecvata a variatelor procese psihoterapeutice.

5. Accesul la training este asigurat /se face prin variate calificari preliminare, in mod particular in stiinte umane si sociale.

Pentru ca metodologia cercetarii este familiara specialistilor implicati in mod curent sau angajati prin natura postului de munca in activitati de cercetare, vom face o referire speciala la practicienii specialisti sau cei in curs de formare, in psihologia clinica, consiliere si psihoterapie.

Dovada dobandirii de catre practician a cunostintelor de baza in domeniul metodologiei cercetarii este absolut necesara, pentru ca acestea ii ofera accesul la intelegerea datelor de cercetare, facilitand implementarea acestora in practica si confirmand psihoterapiei, consilierii si practicii psihologiei clinice calitatea de discipline stiintifice.

Principii si sugestii:

Cercetarea este facuta in primul rand ca sa sustina si sa imbunatateasca practica.

Manierele in care multe design-uri de cercetare simplifica nepermis complexitatea interactiunii terapeutice i-a indepartat pe multi practicieni de cercetare.

Implicarea in activitati de cercetare nu poate fi impusa practicienilor.

Participarea la cercetare a practicienilor:

•  poate fi incurajata si stimulata;

•  s-a dovedit si se poate dovedi utila in multiple moduri, care trebuie cunoscute;

•  a ajuns si va deveni tot mai necesara si ceruta.

Implicarea practicienilor in cercetare poate fi si trebuie incurajata de asociatiile profesionale intr-o varietate de moduri, de exemplu prin:

•  oferire de consultanta in domeniu;

•  informarea cu privire la utilitatea si avantajele realizarii de cercetari si utilizarii datelor de cercetare in practica;

•  invitarea participarii in proiecte de cercetare exterioare cadrului de munca al practicianului;

•  promovarea recunoasterii profesionale a specialistilor care contribuie la cercetare etc.

Participarea la cercetare si utilizarea in practica a datelor de cercetare s-a dovedit utila in diverse moduri, din care vom preciza doar cateva:

•  cresterea caracterului documentabil, demonstrabil (deci stiintific) al eficacitatii (sau ineficacitatii) interventiilor utilizate si a serviciilor oferite;

•  posibilitatea de a primi feedback concret si constant care in timp creste expertiza si de a realiza decizii informate in elaborarea sau modificarea planului terapeutic;

•  posibilitatea de a solicita si primi supervizare intr-o maniera individualizata, specifica si corect orientata de evolutia unui caz anume sau de datele obtinute de la mai multi clienti aflati in terapie (consiliere);

•  poate proteja specialistul sau institutia de reactiile de ostilitate ale clientului concretizate sau nu in actiuni juridice.

Implicarea in cercetare a practicienilor a ajuns deja in anumite contexte din Europa si America si va deveni tot mai necesara si ceruta:

•  de clienti, care sunt tot mai informati referitor la ce expectatii sa aiba de la serviciile psihologice si medicale, si care solicita mai des utilizarea de proceduri cu rezultate si efecte demonstrabile, evidentiabile;

•  de finantatori, fie ei Case de Asigurari, apartinatori legali, asociatii nonprofit si institutii finantatoare internationale etc., care solicita tot mai mult documentarea adecvata si cu informatii relevante si obiectivabile, a rezultatelor serviciilor platite.

Pentru a realiza acest important obiectiv, implicarea practicienilor in cercetare, e necesara si cunoasterea si promovarea aspectelor particulare ale cercetarii din domeniul practicii clinice si non-clinice a psihoterapiei si consilierii, pe langa asimilarea normelor generale de cercetare asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie .

Cateva din principalele tipurile de cercetari cantitative la care sunt invitati practicienii sa participe sunt:

•  cercetarile orientate pe rezultat (schimbari observabile dorite);

•  cercetarile de eficacitate, in contexte riguros controlate (simple - comparatia cu placebo sau non-tratament, diferentiale - comparatia intre mai multe tipuri de interventie);

•  cercetarile de eficienta, surprinderea semnificatiei clinice a rezultatelor interventiilor desfasurate in contexte obisnuite de practica;

•  cercetarile orientate pe proces, care incearca sa surprinda participarea anumitor factori din contextul interventiei la rezultatul final si modul in care interactioneaza intre ei;

•  cercetari cost-beneficiu.

Efectul optim al interventiei este cuantificat si masurat in termeni de

•  proces - variabile descriind factori care intervin asupra rezultatelor pozitive

•  rezultat - variabile descriind schimbarea dorita

Aspectele critice ale efectului optim al interventiei:

•  schimbarea relevanta din punct de vedere clinic

•  satisfactia cu serviciul oferit si cu rezultatul obtinut

•  costurile (cercetari cost-beneficiu)

Probleme etice in evaluarea rezultatelor:

Consimtamantul informat

Pacientii inclusi in studiu –pe baza de consimtamant liber exprimat - trebuie sa fie corect informati cu privire la natura studiului si la riscurile acestuia.

Practicile deceptive

Utilizarea procedurii placebo se face respectand dreptul la informare al pacientului. Acestuia i se poate spune ca exista 50% sanse sa fie inclus in grupul placebo si 50% sansa sa fie inclus in grupul terapeutic.

Intimitate, caracter anonim, confidentialitate

Minimalizarea efectelor negative si protectia participantilor

Siguranta pacientilor inclusi in studiu este mai importanta decat derularea cercetarii.

Caracterul etic al lucrului cu datele si rezultatele cercetarii

Toate datele brute de cercetare trebuie pastrate 2 ani de zile. Baza de date electronica se pastreaza trei ani de zile si poate fi accesibila la cererea partii interesate.

Sponsorii si partile interesate in cercetare trebuie facute publice odata cu proiectul de cercetare sau cu publicarea rezultatelor.

Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirma ipotezele avansate sunt considerate frauda.

Manualizarea. Trebuie sa existe protocoale de interventie la un nivel de detaliere care sa permita replicarea procedurilor de interventie.

Documentarea. Tehnicile de interventie psihologica trebuie sa aiba eficacitatea si eficienta documentata prin studii clinice controlate.

top

Partea I1. Validitatea unei cercetari. Tipuri de validitate.2. Obiectivele unei cercetari. Clasificare si importanta lor in determinarea validitatii unei cercetari.3. Specificul metodologiei clinice: studii de eficienta, studii de tip cost-eficienta si studii despre mecanismele schimbarii.4. Studiul clinic controlat. Sistemul CONSORT.

5. Analiza cost-eficienta. Recomandari utile in design-ul si evaluarea unor asemenea studii6. Experimentul cu un singur subiect

Partea a II-a1. Studii de caz:a. istoric şi implicaţiib. exemple istorice de studii de caz2. Small-N design – consideraţii generale3. Studiul de caz naturalistica. Consideraţii generaleb. Narativ şi sistematic în studiile de caz naturalisticec. Cantitativ şi calitativ în studiile de caz naturalisticed. Tipuri4. Studiul de caz în psihoterapiea. Formularea de caz / conceptualizarea cazuluib. Prezentarea de cazc. Exemple de formulări şi prezentări de caz

II. Ce reprezintă domeniul clinic în psihologie?

Domeniul clinic în psihologie este cel mai reprezentativ ca număr de profesionişti şi la nivel social constituie atât prototipul psihologiei cât şi motivaţia dominantă a celor care doresc să studieze psihologia. Există trei mari componente ale domeniului clinic:

1. psihologia clinică;2. consilierea psihologică;3. psihoterapia.

Psihologia clinică este ştiinţa care studiază mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală, şi interfaţa lor cu mecanismele biologice/genetice. Aşadar, ea are două componente fundamentale. Prima componentă vizează investigarea mecanismelor psihologice implicate în

promovarea şi optimizarea sănătăţii şi prevenirea patologiei.

A doua componentă vizează investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie.

Intervenţia/asistenţa/consultanţa psihologică în domeniul clinic se referă la acele forme de intervenţie generală/primară care sunt efectuate de psihologul clinician care nu are pregătire distinctă în consiliere psihologică şi/sau psihoterapie.

Psihoterapia se referă la intervenţia psihologică prin care se modifică mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală; ea poate fi practicată de psihologi şi medici (psihiatri) după un program riguros de pregătire/formare într-o formă specifică de psihoterapie.

Consilierea psihologică este o formă de intervenţie psihologică care poate fi practicată doar de psihologi, după un program riguros de pregătire/formare într-o formă specifică de consiliere psihologică, care se adresează mai mult primei componente a psihologiei clinice (promovarea sănătăţii, preventie primară, secundară şi tertiară, patologie subclinică etc.).

Psihologul clinician (înţelegând aici şi consilierul psihologic şi psihoterapeutul pentru forma specifică de psihoterapie pe care o practică) îndeplineşte mai multe funcţii:

1. (psiho)diagnostic psihologic şi evaluare clinică; vizează identificarea factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală;

2. intervenţie psihologică generală/primară şi specifică, cea specifică, dobândită după programe avansate de formare profesională, fiind exprimată în consiliere psihologică şi psihoterapie; vizează controlul, la diverse niveluri de expertiză (generală/primară versus specifică), factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală; O dezvoltare recentă, de frontieră, o reprezintă consilierea genetică, reprezentată în Şcoala noastră de biologi, psihologi şi medici cu pregătire avansată în domeniu.

3. cercetare; vizează investigarea rolului factorilor psihologici în sănătate şi boală, adesea la interfaţă cu mecanismele biologice şi genetice;

4. educaţie şi formare; vizează implicarea celor deja formaţi în acest domeniu atât în pregătirea noilor generaţii de profesionişti pentru de a deveni psihologi clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţi (formare iniţială) cât şi în dezvoltarea lor profesională (formare continuă).

Psihologul clinician, consilierul psihologic şi/sau psihoterapeutul pot lucra în unităţi medicale (ex. spitale, policlinici, cabinete medicale), cabinete private proprii, centre, fundaţii şi asociaţi, dar şi în orice mediu (educaţional/şcolar, organizaţional/corporatist/industrial, judiciar/juridic, securitate şi apărare naţională etc.) în care este implicată expertiza lor în sănătate şi boală.