Cap.8. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

8.1. Definirea noţiunii8.2. Veniturile societăţii8.3. Cheltuielile societăţii8.4. Rezultatul exerciţiului

8.1. Definirea noţiunii

Bilanţul contabil este considerat documentul de bază ce descrie poziţia financiară a unei întreprinderi la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului. Pentru a prezenta explicit modul de constituire a rezultatului şi a permite desprinderea unor concluzii legate de performanţele activităţii înteprinderii a fost conceput un alt instrument contabil, anume contul de profit şi pierdere. Acest instrument este cea de-a doua componentă a situaţiilor financiare.

Activitatea societăţii comerciale se reflectă în veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate cu cele trei elemente ale activităţii economice pe care le utilizează, respectiv mijloacele economice, obiectul muncii şi forţa de muncă. Activitatea curentă desfaşurată poartă denumirea de activitate de exploatare şi presupune efectuarea de consumuri de diverse elemente ale proceselor de producţie, pe care le evidenţiază contabilitatea în conturile de cheltuieli, în vederea realizării de venituri, pe care le evidenţiază în conturile de venituri.

Din diferenţa lor se obţin rezultatele, tratate în conturile de rezultate, prezentate în mod sintetic în contul de profit şi pierdere al întreprinderii.

În contextul economiei de piaţă, înteprinderea are ca obiectiv obţinerea profitului. Astfel, profitul poate fi considerat o imbogăţire, deci o resursă, pe când pierderea este o sărăcire, fiind asimilată unor utilizări nerentabile.

În prezentarea contului de profit şi pierdere sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor şi veniturilor: unul ia în considerare natura economica a acestora, celălalt pleacă de la funcţiile sau activităţile unei întreprinderi (deci de la destinaţia veniturilor şi cheltuielilor).

Ca formă, contul de profit şi pierdere se poate prezenta astfel:- sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală);- sub formă de listă(schema verticală).Contul de profit şi pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile şi cheltuielile perioadei de

gestiune. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogaţire a întreprinderii, legate sau nu de activitatea sa normală şi

curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri, realizată de întreprindere în cursul exerciţiului.Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exerciţiului. Dacă

bilanţul contabil permite o cunoaştere a poziţiei financiare a întreprinderii, contul de profit şi pierdere oferă informaţii asupra activităţii întreprinderii, a modului cum aceasta îşi gestionează afacerile, prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le generează.

Directiva a IV a europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăţilor de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit şi pierdere. Totusi, datorită diferenţelor de cultură şi tradiţie contabilă din tările comunitare, obligativitatea prezentării standadizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opţiune între mai multe scheme de cont de profit şi pierdere.

Structura detaliată a contului de profit şi pierdere format “listă”, cu prezentarea cheltuielilor după natura lor:1. Mărimea reală a cifrei de afaceri.2. Variaţia stocurilor de produse finite şi lucrări în curs de execuţie.3. Lucrări efectuate de întreprindere pentru sine şi înregistrate în activ.4. Alte venituri de exploatare.5. Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile.

Alte cheltuieli externe.6. Cheltuieli de personal.7. Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale şi necorporale.

Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care ele depăşesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii.Alte cheltuieli de exploatare.

8. Venituri ce provin din participaţii, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate.

1

9. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din alte creanţe ale activului imobilizat, cu menţionare separată a celor ce provin de la întreprinderile legate.

10. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate.Corectările de valoare privind imobilizările financiare şi valorile mobiliare aparţinând activului circulant.

11. Dobânzi şi cheltuieli asimilate cu menţionarea separată a celor ce vizează întreprinderile legate. Impozitul asupra rezultatului care provine din activităţile ordinare.

12. Rezultatul care provine din activităţile ordinare dupa impozitare.Venituri extraordinare.

13. Cheltuieli extraordinare.Rezultate extraordinare.

14. Impozitul asupra rezultatelor extraordinare.15. Alte impozite care nu figurează în posturile anterioare.16. Rezultatul exerciţiului

Structura contului de profit şi pierdere în normalizarea contabilă internaţionalăOrganismul internaţional de normalizare contabilă (IASC) consideră contul de rezultate ca o componentă a

ansamblului de situaţii financiare destinate procesului de informare financiară.În “Cadrul de pregătire şi prezentare a situaţiilor financiare” denumit uzual Cadru conceptual, IASC a definit

elementele care măsoară performanţa întreprinderii: veniturile; cheltuielile.

Veniturile sunt cresteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune (exerciţiul financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuări de datorii care au ca rezultat creşterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice creştere de capitaluri proprii sub alte forme decât noile capitaluri. Altfel spus, un venit este orice creştere de capitaluri proprii, alta decât creşterea capitalului.

În această definiţie se cuprind veniturile care provin din activitatea curentă a întreprinderii sau venituri propriuzise (vânzări, onorarii, comisioane, dobânzi, etc) cât şi alte venituri şi plusuri de valori sau caştiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizărilor, etc)

 Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuări de avantaje economice, în cursul unui exerciţiu sub forma diminuării activelor sau creşterii datoriilor şi care au generat o scădere de capitaluri proprii alta decât distribuirile către proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decât reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuială. Se pot distinge:

cheltuieli propriu-zise care rezultă din activitatea curentă (cum sunt costul vânzărilor, cheltuielile de personal, etc. pierderile şi minusurile de valoare (rezultând din catastrofe naturale, din vânzarea activelor imobilizate, din

variaţia cursului imobiliar, etc) şi care pot să rezulte sau nu din activităţi curente ale întreprinderii.Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară respectarea principiului

conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea venitului respectiv.

În cele ce urmează prezentăm succint principalele categorii de venituri, cheltuieli şi rezultate definite de prevederile contabile românesti.

8.2. Veniturile societăţii

Veniturile unităţilor patrimoniale sunt structuri contabile de pasiv care evidenţiază modul cum se susţin consumurile, constituie raţiunea de efectuare a cheltuielilor, concomitent cu aceea de obţinere a unui profit. Constituie modalitatea de recuperare a eforturilor economice, de aceea sunt structuri patrimoniale asimilate resurselor economice, ca natură, reflectând modul de susţinere a cheltuielilor şi au existenta situată între momentul încasării, respectiv evidenţierii şi sfârsitul lunii, când se stabilesc rezultatele activităţii.

Structura veniturilor este similară cu cea a cheltuielilor, anume: venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare.

8.2.1. Venituri din exploatare

Se înregistrează următoarele tipuri de venituri din exploatare:- vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale;

2

- executarea de lucrări şi servicii pentru terţi;- încasarea de redevenţe şi chirii;- din alte activităţi Veniturile din producţia vândută: se referă la veniturile obţinute din vânzările de produse realizate, lucrările

executate sau serviciile prestate către terţi. Producţia vândută este evaluată la preţ de vânzare, fără a se lua în calcul taxa pe valoarea adaugată (TVA), care se solicită separat de la client, în vederea decontării ei cu bugetul statului.

Se evidenţiază distinct veniturile din vânzarea mărfurilor achizitionate, care se vând, de regulă, în aceeaşi stare în care au fost cumpărate sau cu unele modificări.

Cifra de afaceri: este un indicator economico-financiar important, care exprimă volumul veniturilor obţinute de către o unitate economică pe baza operaţiunilor comerciale, efectuate într-o perioadă de timp dată, însumează toate încasările rezultate din acte de comert: vânzări de bunuri materiale, prestări de servicii, executări de lucrări.

Aceste structuri patrimoniale se evidenţiază în contabilitate astfel: pentru produsele finite, semifabricatele, produsele reziduale pentru care s-au întocmit facturi, bunurile fiind livrate

clienţilor: la preţul de vânzare (exclusiv TVA); pentru lucrările executate sau serviciile prestate pentru care s-au întocmit facturi transmise clienţilor sau urmează a

se întocmi: la tarif (exclusiv TVA); pentru studiile şi contractele de cercetare pentru care se întocmeşte factură: valoarea (exclusiv TVA); pentru concesiuni, locaţii, chirii, stabilite prin contractele comerciale, pentru care se emit facturi către concesionari,

locatari sau chiriaşi: valoarea lunară a redevenţelor (exclusiv TVA); pentru mărfuri livrate clienţilor, care s-au facturat sau urmează a se factura: la preţul de vânzare (exclusiv TVA); pentru amabalajele care circulă în sistem de restituire, nerestituite în acel moment de clienţi: valoare; venituri din activităţi diverse: sumele încasate de la terţi (exclusiv TVA).

Veniturile din producţia stocată: sunt determinate la sfârşitul perioadei şi constau în costul producţiei, bunurilor şi serviciilor în curs de execuţie. Înregistrarea veniturilor din producţia stocată se face în afara costului menţionat, astfel:

la preţul de înregistrare al semifabricatelor, produselor finite şi produselor reziduale obţinute, precum şi diferenţele între preţul prestabilit şi costul de producţie;

la costul de producţie al baracamentelor şi amenajărilor provizorii realizate din producţie proprie; la preţul de înregistrare al animalelor obţinute din producţia proprie.

Producţia exerciţiului reprezintă suma veniturilor realizate din vânzarea produselor, a lucrărilor sau serviciilor, la care se adaugă veniturile din producţia stocată şi din imobilizări.

Veniturile din subvenţii de exploatare reprezintă sumele primite de unitate pentru acoperirea pierderilor, pentru diferenţele de preţ la produsele subvenţionate, alte subvenţii din partea statului.

Alte venituri din exploatare privesc sumele datorate de salariaţi privind debite, remuneraţii sau sporuri necuvenite sau avansuri nejustificate, sumele datorate de debitori diverşi ca urmare a pagubelor produse de către aceştia, toate sumele încasate reprezentând venituri din exploatarea curentă.

Veniturile din provizioane privind exploatarea sunt venituri obţinute din anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor şi pentru deprecierea activelor circulante (stocuri, producţie în curs şi creanţe clienţi).

8.2.2. Venituri financiare

Sunt resursele economice dobândite ca urmare a activităţii financiare a unităţii patrimoniale şi, sintetic, au următoarea structură:

- venituri din participaţii;- venituri din imobilizări financiare;- venituri din creanţe imobilizate;- venituri din titluri de plasament;- venituri din diferenţe de curs valutar;- venituri din dobânzi;- venituri din sconturi obţinute;- alte venituri financare;- venituri financiare din provizioane de riscuri şi depreciere.

În aceste condiţii veniturile financiare ale societăţii comerciale sunt reprezentate de mai multe categorii de venituri:

dividende: aferente titlurilor de participaţie sau titlurilor imobilizate în debitori diverşi;

3

dobânzi: aferente disponibilului din conturi, creanţelor imobilizate (participaţii), împrumuturi pe termen lung acordate în cadrul grupului, debitori diversi;

valoarea sconturilor obţinute de la furnizori sau alţi creditori; sumele din anularea/diminuarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli financiare (deprecierea

imobilizărilor financiare, a creanţelor, a titlurilor de plasament).

8.2.3. Venituri extraordinare

Acestea reprezintă venituri realizate din operaţiunile economice ce nu au caracter de normalitate şi care nu decurg din obiectul de activitate al unităţii, din activitatea curentă, ci se concretizează în venituri cu titlu ocazional, provenite din operaţiuni de gestiune, de capital şi provizioane.

Veniturile extraordinare din operaţiuni de gestiune: constau în bunuri sau valori primite gratuit, bunuri rezultate din dezmembrarea unor imobilizări, drepturi de personal neridicate şi prescrise.

Veniturile din operaţiuni de capital: reprezintă preţul de vânzare al activelor imobilizate cedate (exclusiv TVA), precum şi cota-parte a subvenţiilor pentru investiţii .

Veniturile extraordinare din provizioane: provin din anularea sau diminuarea provizioanelor reglementate, a celor pentru riscuri, pentru deprecierea creanţelor debitorilor sau cele aferente imobilizărilor.

8.3. Cheltuielile societăţii

Cheltuielile pe care le efectuează societatea comerciala sunt diferenţiate funcţie de natura lor, anume: exploatare, financiare şi extraordinare.

8.3.1. Cheltuieli de exploatare

Cheltuielile de exploatare reprezintă, din punct de vedere contabil, consumurile de mijloace economice pentru desfăşurarea activităţii de bază. Ele se referă la realizarea producţiei propriu-zise, activitatea comercială, executarea de lucrări sau prestări de servicii, prin care se realizează obiectul de activitate al societăţii comerciale. Cheltuielile de exploatare au următoarea structură:

Cheltuieli cu materii prime: se referă la consumul de materii prime în scopul obţinerii de produse, executării de lucrări sau prestării de servicii pentru terţi.

Evidenţierea acestor consumuri în contabilitate se face în funcţie de metoda practicată pentru evidenţa stocurilor, adică inventarul permanent sau inventarul intermitent.

a) În cazul aplicării metodei inventarului permanent, structura cheltuielilor cu materii prime reflectă preţul de înregistrare al materiilor prime consumate, adică cel care a fost efectiv încorporat în produse, lucrări sau servicii. Dacă intrarea materiilor prime s-a evidenţiat la costul de achiziţie, atunci trecerea în consum se face la acest cost.

Consumurile de materii prime în producţie se reflectă în documentul denumit bon de consum, iar asigurarea realităţii operaţiunii este atestată de semnăturile persoanelor care au calitatea să dispună aprobarea unor astfel de consumuri.

Pentru determinarea consumului trebuie să se ţină cont de valoarea materiilor prime efectiv intrate în procesul de producţie, cele neutilizate restituindu-se la magazie cu ajutorul documentului bon de predare, prin care se diminuează valoarea consumului, deci a cheltuielilor făcute.

b) Dacă se adoptă metoda inventarului intermitent, atunci valoarea consumurilor se stabileşte pe seama facturii emise de furnizor. Stocul de materii prime de la sfârşitul exerciţiului, stabilit pe baza documentului listă de inventariere, ne dă valoarea cheltuielilor cu materiile prime.

Cheltuieli cu materiale consumabile: reflectă consumurile care ajută la realizarea producţiei, la executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor.

Aceste cheltuieli se execută din stocuri, adică: materiale consumabile, materiale pentru ambalat, piese de schimb, alte materiale consumabile.

Cheltuieli privind obiectele de inventar: reprezintă consumul de obiecte de inventar, adică mijloace economice care deservesc mai multe cicluri de producţie, fără a avea valoarea mijloacelor fixe.

Momentul efectuării acestor cheltuieli se stabileşte într-un interval de trei ani de la momentul intrării lor în patrimoniu, întrucât obiectele de inventar rămân cu o existenţă fizică concretă până la darea lor în folosinţă, ce va fi reflectată în contabilitate de uzura obiectelor de inventar.

4

Cheltuielile cu baracamente şi amenajări provizorii: se regăsesc în cazul unităţilor de construcţii, fiind legate de punerea în execuţie a unor proiecte şi începerea lucrărilor de construcţii propriu-zise, cheltuielile cu desfiinţarea acestora şi care reprezintă consumuri distincte, se vor regăsi în alte structuri de cheltuieli.

Cheltuieli privind energia şi apa: care au o pondere importantă în costul de producţie, ceea ce face necesară evidenţierea distinctă a acestora, sunt determinate cu ajutorul aparatelor specifice de măsurare (debitmetre, apometre, contoare etc.) şi facturate de furnizor.

Cheltuieli cu remuneraţia personalului: această structură de cheltuieli se referă la consumurile reprezentând salariul de bază, sporurile acordate pentru anumite condiţii de muncă, funcţii îndeplinite precum şi alte drepturi salariale, pe baza unui stat de plata a salariilor, unde sunt calculate aceste drepturi.

Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială: în care sunt cuprinse sumele pe care societatea este obligată să le plăteasacă statului în conformitate cu legislaţia privind asigurările şi protecţia socială, obligaţiile de aceeaşi natură faţă de salariaţii proprii.

Cheltuieli cu animale şi păsări: cuprind consumurile de animale şi păsări ca urmare a ieşirii lor din patrimoniu.

Cheltuieli privind mărfurile: apar atunci când avem în vedere mijloace economice achiziţionate pentru a fi vândute, cărora li se aplcă adaosul comercial.

Cheltuieli cu ambalajele: în care se înscriu consumurile de ambalaje refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor vândute.

Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile: constau în consumuri de mijloace, ca urmare a întreţinerii zilnice, periodice, a reparaţiilor curente şi capitale, deci a efortului societăţii de a menţine starea de exploatare a bunurilor economice.

Lucrările de întreţinere şi reparaţii pot fi efectuate în cadrul unităţii patrimoniale sau de către terţi, dar acest capitol se referă la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor efectuate cu terţii.

Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile: se referă la sumele datorate de unitatea patrimonială ca urmare a unor contracte de concesionare, închiriere sau locaţie.

Cheltuieli cu primele de asigurare: generate de dorinţa de a evita anumite riscuri (incendii, trăsnete, explozii, inundaţii, grindină, distrugeri în timpul transportului), prin actul de asigurare încheiat cu un asigurator, care preia, contra unei remuneraţii, aceste riscuri posibile.

Cheltuieli cu studii şi cercetari: au un impact deosebit asupra activităţii agentului economic, pe care îl ajută în perfecţionarea propriei sale activităţi.

În ceea ce priveşte realizarea concretă a cercetării, unitatea patrimonială poate să dispună efectuarea ei cu forţe proprii sau să comande la o unitate specializată, dar cheltuielile nu trebuie confundate cu structura patrimonială bilanţieră de cheltuieli de cercetare-dezvoltare, care reprezintă investiţii.

Cheltuieli cu colaboratorii: reprezentate de plata unor persoane care efectuează anumite servicii de strictă specializare din afara societăţii, pe baza unui contract pentru prestări de servicii, pe statul de plată al colaboratorilor externi.

Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile: reprezintă plata serviciilor poştale, abonament radio-TV, telefon, abonamente presă, consultanţă avocat etc.

Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate: în care se include contravaloarea serviciilor efectuate de banci, fără caracter financiar, de exemplu comisioane pentru deschiderea conturilor de disponibil sau pentru operaţiuni de plată, ridicări de numerar, verificarea documentaţiilor depuse, asistenţă de specialitate etc.

Lunar banca întocmeşte nota de contabilitate pentru stabilirea comisioanelor bancare, deşi comisionul se calculează după fiecare operaţiune, fără să se mai emită documente, deci societatea trebuie să cunoască permanent nivelul tarifelor sau comisioanelor percepute de bancă.

Alte operaţiuni asimilate serviciilor bancare se referă la păstrarea documentelor de plată la cartotecă, când se percepe o taxa pe zi/document, efectuarea de plăţi prin acreditive, emiterea unor liste oficiale privind cursul de schimb valutar dintr-o anumită zi, emiterea de copii după documente care privesc clientul sau din arhiva băncii, operaţiuni de încasare a numerarului etc.

Cheltuieli cu alte impozite şi taxe: reprezintă impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, datorate bugetului statului sau altor organisme publice, ca de exemplu: impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat precum şi alte impozite şi taxe, vărsămintele pentru fondurile speciale legal constituite.

Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele: în această structură se includ consumurile privind amortizările, provizioanele constituite pentru riscuri şi cheltuieli privind exploatarea, consumurile generate de deprecierea imobilizărilor necorporale, corporale sau în curs, deprecierea stocurilor şi producţiei în curs şi consumurile având ca sursă creanţele neâncasabile, clienţii rău platnici sau în litigiu.

5

8.3.2. Cheltuieli financiare

Această grupă cuprinde consumurile de natură financiară, respectiv fluxurile financiare care produc reduceri de substanţă ale patrimoniuiului. Cheltuielile financiare reprezintă cheltuielile ocazionate de activitatea financiar-bancară, adică activitatea cu substanţă financiară, indiferent că se defăşoara de sine stătător sau complementar activităţii de exploatare.

Legislaţia cuprinde în câtegoria cheltuielilor financiare următoarele: cheltuieli privind dobânzile; cheltuieli privind sconturile acordate; pierderi din creanţe legate de participaţii; cheltuieli privind titlurile de plasament cedate; cheltuieli din diferenţe de curs valutar; alte cheltuieli financiare; cheltuieli cu amortizările şi provizioanele.

Cheltuielile financiare se evidenţiază cu efecte indirecte, atât în bilanţ cât şi în rezultatul financiar: Cheltuieli privind dobânzile: se referă la dobânzile datorate, aferente împrumuturilor contractate de la terţi,

pentru creditele acordate de bănci, indiferent de termen (lung sau scurt). Cheltuieli privind sconturile acordate: referitoare la facilităţi acordate clienţilor sub forma bonficaţiilor,

pentru plata anticipată sau când se realizează încasarea unor drepturi reprezentând pagube, creanţe reactivate.

Pierderi din creanţe legate de participaţii: se cuprind pierderile care se pot înregistra pe parcursul desfăşurării activităţii în legătură cu participaţiile, depozite, garanţii plătite şi alte creanţe imobilizate. Aceste pierderi apar atunci cănd participaţiile, indiferent de natura lor, nu mai pot fi recuperate.

Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate: reprezintă diferenţele nefavorabile dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament şi preţul de cesiune al acţiunilor proprii răscumparate, al acţiunilor emise de alte unităţi achizionate, al obligaţiunilor cumpărate, alte titluri de plasament şi creanţe asimilate, inclusiv dobânzile la obligaţiuni şi titluri de plasament.

Cheltuieli din diferenţe de curs valutar. Cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele: care cuprind cheltuielile financiare privind

provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, cheltuielile financiare privind provizioane pentru deprecieri şi cheltuielile financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor.

8.3.3. Cheltuieli extraordinare

Cuprinde operaţiunile care nu au un caracter uzual şi care nu sunt generate de activitatea curentă a entităţii patrimoniale. Cheltuielile excepţionale se prezintă ca structuri patrimoniale de natura mijloacelor economice, înainte de determinarea rezultatelor, în următoarea componenţă:

Cheltuieli extraordinare privind operaţiuni de gestiune:• despăgubiri, amenzi, penalităţi;• donaţii şi subvenţii acordate;• pierderi din debitori diverşi;

Cheltuieli privind operaţiunile de capital:• cheltuieli privind activele cedate;• alte cheltuieli extraordinare pt. operaţiuni de capital;

Cheltuieli privind amortizarea şi provizioanele:• cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor;• cheltuieli cu provizioane de risc;• cheltuieli cu depozite bancare;• cheltuieli cu provizioane reglementate.

8.4. Rezultatul exerciţiului

6

Prin scăderea cheltuielilor din venituri se obţin rezultatele activităţii firmei. Similar cu structura veniturilor şi a cheltuielilor avem rezultate pe toate cele trei paliere de activitate, respectiv activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară, astfel:

Rezultatul activităţii de exploatare = Veniturile din exploatare - Cheltuielile din exploatareRezultatul activităţii financiare = Veniturile financiare - Cheltuielile financiare Rezultatul din activitatea excepţională = Veniturile exceptionale - Cheltuielile excepţionale

Rezultatul curent al exerciţiului Se obţine prin însumarea rezultatelor din activitatea de exploatare şi activitatea finaciară, fiind măsura

capacităţii managementului de a desfăşura în condiţii optime activitatea curentă a societăţii comerciale:

Rezultat curent al exerciţiului = Rezultat din exploatare + Rezultat financiar

Rezultatul brut al exerciţiului Prin centralizarea tuturor operaţiunilor derulate de societatea comerciala şi încadrate în cele 3 tipuri de

activităţi, de exploatare, financiare şi extraordinare, obţinem rezultatul brut al exerciţiului:

Venituri totale = Venituri exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare Cheltuieli totale = Cheltuieli exploatare+Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinareRezultat brut al exerciţiului = Venituri totale - Cheltuieli totale

Rezultatul net al exerciţiului Acest rezultat se obţine prin scăderea din rezultatul brut al exerciţiului a impozitului pe profit:Rezultat net al exerciţiului = Rezultat brut al exerciţiului – Impozitul pe profit

Impozitul pe profit: este o structură de cheltuieli specială, care intervine după stabilirea rezultatului brut al exerciţiului şi

reprezintă prelevarea la bugetul statului a unei cote din profitul entităţii patrimoniale; se calculează prin aplicarea cotei de impunere la profitul brut, care este în acest moment de 16%; la acesta se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal.

Pentru a fi deductibile, cheltuielile trebuie să fie aferente veniturilor obţinute sau să fie menţionate expres de lege ca având acest caracter.

Profitul impozabil şi impozitul pe profit se calculează şi se evidenţiază lunar. Pierderea anuală declarată de contribuabili se recuperează din profitul impozabil obţinut în următorii trei ani. La sfârşitul anului, după definitivarea calculului impozitului pe profit pe baza datelor din bilanţul contabil anual, se depune declaraţia de impunere definitivă pentru anul fiscal expirat, în cadrul termenului de depunere a bilanţului contabil. In luna ianuarie vor avea loc aceste regularizări obligatorii aferente anului fiscal încheiat.

Odată cu aprobarea bilanţului anual de către adunarea generală a acţionarilor şi în conformitate ci legea, profitul net urmează să fie repartizat pe mai multe destinaţii, în cote, după următoarea schemă:

rezerve legale 5 %; acoperirea pierderii contabile din anii precedenţi; alte rezerve, ca surse proprii de finanţare; dividende.

7