asimov sfarsitul copilariei

Post on 15-Jul-2015

212 views

Category:

Documents

6 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

Sfarsitul copilariei Arthur C. Clarke PARTEA INTAI PAMANTUL SI OVERLORZII Capitolul unu Inainte de a zbura spre baza de lansare, Elena Liakova urma mereu acelasi ritual. Nu era singurul cosmonaut care proceda asa, desi majoritatea evitau sa vorbeasca despre asta. Se intunecase deja cand femeia parasi cladirea administraiei si trecu pe langa pini, ajungand la faimoasa statuie. Cerul era senin, limpede precum cristalul, si tocmai rasarise o luna plina, sclipitoare, in mod automat, ochii Elenei se oprira asupra Marii Ploilor si mintea ii reveni la saptamanile de antrenament din Baza Armstrong, mai bine cunoscuta acum sub denumirea Micul Marte. Ai murit inainte de nasterea mea, Iuri, pe vremea razboiului rece, cand ara noastra inca nu iesise din umbra lui Stalin. Oare la ce te-ai fi gandit, daca ai fi auzit toate graiurile straine care rasuna acum in Satul Stelar? Eu cred ca te-ai fi simit foarte fericit... Stiu ca te-ai fi simit asa daca ne-ai fi putut vedea acum ai fi fost prea batran, dar poate inca in viaa. Ce tragedie, ca tocmai primul om in spaiu sa nu apuce sa vada cei dintai pasi pe Luna! Cred insa ca si tu ai visat la Marte... Iar acum suntem gata sa pornim intr-acolo, sa inauguram Noua Era visata de Konstantin iolkovski, acum o suta de ani. Cand ne vom intalni, voi avea multe sa-i povestesc. Parcursese deja jumatate din drumul de intoarcere cand un autobuz plin de turisti incantai se opri brusc. Usile se deschisera si pasagerii se revarsara afara, cu aparatele fotografice pregatite. Adjuncta comandantului expediiei mariene nu putu decat sa apeleze la surasul destinat publicului.

Apoi, inainte de a se putea face o singura fotografie, toi incepura sa strige si sa arate catre Luna. Elena se intoarse la timp ca s-o vada disparand inapoia uriasei umbre ce aluneca peste cer si pentru prima data in viaa ei simi teama de Dumnezeu. *** Comandantul expediiei, Mohan Kaleer, statea pe buza craterului, privind peste oceanul de lava ingheata, spre marginea opusa a caldarii. Era greu de cuprins intreaga mareie a scenei, sau de imaginat forele care acionasera aici cand mareele de roca topita avansasera si se extinsesera, creand cutele si terasele ce se intindeau in faa barbatului. Tot ceea ce zarea, se putea pierde insa fara urma in interiorul incredibilului vulcan pe care trebuia sa-l infrunte peste mai puin de un an; Kilauea nu era decat un model miniatural al lui Olympus Mons, iar toate antrenamentele lor puteau fi complet inadecvate realitaii. Isi aminti cum, de Ziua Inaugurarii 2001, presedintele Statelor Unite reluase promisiunea facuta cu patruzeci de ani in urma de Kennedy, "Trebuie sa ajungem pe Luna!", proclamand ca acesta va fi "Secolul Sistemului Solar". Inainte de atingerea anului 2001, pronosticase el increzator, aveau sa fi vizitat principalele corpuri ceresti care se roteau in jurul Soarelui si aveau sa-si fi stabilit baze permanente pe cel puin unul din ele. Razele soarelui de-abia rasarit dezvaluiau fuioarele de aburi ce se inalau din crapaturile lavei si dr. Kaleer isi reaminti ceurile nocturne care se adunau in Labirintul Nopii. Da, ii venea usor sa-si inchipuie ca se gasea deja pe Marte, cu colegii sai din sase ari diferite. De data aceasta, nici o naiune n-avea, de fapt nici nu putea, sa reuseasca de una singura.

Se intorcea catre elicopter, cand o presimire sau o miscare intrezarita cu coada ochiului il facu sa se opreasca. Derutat, privi indarat, in crater; abia dupa un timp se gandi sa ridice ochii spre cer. Atunci Mohan Kaleer stiu, precum Elena Liakov in acelasi moment, ca istoria, asa cum o cunoscusera oamenii, ajunsese la sfarsit. Monstrii scanteietori ce zburau dincolo de nori, la o inalime pe care nu indraznea s-o ghiceasca, faceau ca vehiculele spaiale din punctul Lagrange sa para la fel de primitive ca si pirogile cioplite din trunchiuri de copaci. Pentru o clipa ce paru eterna, Mohan privi, asa cum privea intreaga omenire, navele uriase ce coborau cu o neasemuita mareie. Nu simi nici un regret ca munca sa de-o viaa era anulata. Trudise sa duca omul spre stele, iar acum acestea indepartatele si indiferentele stele veneau la el. Acesta era momentul in care istoria isi oprea rasuflarea, iar prezentul era retezat de trecut, asa cum un ghear se desprinde din banchizele ce i-au dat nastere, pentru a strabate oceanele in mandra lui singuratate. Acum, nimic din ceea ce realizasera epocile anterioare nu mai conta; un singur gand rasuna intruna in mintea lui Mohan: Rasa umana nu mai era singura. Capitolul doi Secretarul general al Naiunilor Unite statea nemiscat langa fereastra uriasa, privind in jos, catre forfota strazii. Uneori se intreba daca era bine pentru un om sa lucreze la o asemenea inalime, deasupra celorlali semeni. Izolarea era foarte buna, insa se putea transforma cu usurina in indiferena. Sau incerca doar sa-si justifice ostilitatea faa de zgarie-nori, sentiment ramas intact chiar si dupa douazeci de ani petrecui la New York? Usa dinapoia lui se deschise, dar Stormgren nu se intoarse.

In camera intra Pieter Van Ryberg. Urma pauza aceea inevitabila, in decursul careia Pieter privea nemulumit termostatul, deoarece era deja binecunoscut faptul ca secretarului general ii placea sa locuiasca intr-un congelator. Stormgren astepta ca adjunctul sa i se alature, dupa aceea isi desprinse ochii de la imaginea familiara si totusi fascinanta a strazii. Au intarziat, spuse el. Wainwright trebuia sa fi sosit de cinci minute. Ne-au comunicat de la poliie: il urmeaza un intreg alai si circulaia s-a blocat. Trebuie sa soseasca dintr-un moment in altul. Van Ryberg se opri, apoi adauga brusc: Esti sigur ca faci bine primindu-l? Ma tem ca acum este prea tarziu sa mai dau inapoi. Stii bine ca am acceptat, desi n-a fost ideea mea. Stormgren se indrepta spre birou, jucandu-se cu faimosul prespapier din uraniu. Nu era nervos, cel mult nehotarat, iar intarzierea lui Wainwright il mulumea, deoarece ii putea conferi un usor avantaj, in relaiile umane, asemenea fleacuri jucau un rol mai important decat ar fi banuit orice om bazat pe logica si raiune. Uite-i! facu brusc Van Ryberg, lipindu-si fruntea de geam. Vin pe bulevard... cred ca sunt vreo trei mii. Stormgren isi lua carneelul si i se alatura. La aproape un kilometru departare, un grup mic insa hotarat inainta incet spre cladirea sediului. Manifestanii purtau lozinci, indescifrabile de la distana, dar barbatul le cunostea bine coninutul. Incepu sa auda ritmul sacadat al glasurilor, ridicandu-se deasupra zgomotelor traficului. Simi un val de dezgust. Lumea nu se saturase inca de demonstraii si sloganuri!

Mulimea ajunsese dedesubtul cladirii; stiau pesemne ca erau privii de sus deoarece, din loc in loc, prin vazduh se agitau pumni inclestai. Cu toate ca gestul era constient, nu reprezenta o sfidare adresata lui Stormgren. Asa cum pigmeii ar amenina un gigant, pumnii furiosi se indreptau spre cerul aflat la cincizeci de kilometri deasupra lor, catre norul argintiu, stralucitor, care era nava-amiral a flotei Overlorzilor. Foarte probabil, se gandi Stormgren, Karellen privea intregul spectacol si se distra copios, deoarece mitingul acela n-ar fi avut loc niciodata fara instigarea Administratorului. Avea sa fie prima intalnire dintre Stormgren si conducatorul Ligii Libertaii. Secretarul general incetase sa se mai intrebe daca intalnirea constituia o aciune inteligenta fiindca, de cele mai multe ori, planurile lui Karellen se dovedeau prea subtile pentru inelegerea umana. Chiar daca se termina fara nici un rezultat, reuniunea era binevenita. Daca ar fi refuzat sa-l primeasca pe Wainwright, Liga s-ar fi folosit de acest lucru pentru a-l ataca. Alexander Wainwright era un barbat inalt si prezentabil, care se apropia de cincizeci de ani. Stormgren il cunostea drept un om absolut cinstit si de aceea de doua ori mai periculos. Totusi, sinceritatea lui te impiedica sa-l displaci, indiferent de ceea ce credeai despre cauza pentru care milita si despre unii dintre discipolii sai. Dupa prezentarile scurte si oarecum crispate ale lui Van Ryberg, Stormgren nu mai pierdu nici o clipa. Presupun, incepu el, ca scopul principal al vizitei dumneavoastra este de a protesta oficial impotriva planului Federaiei. Asa este? Wainwright incuviina cu gravitate. Acesta este elul meu, domnule secretar. Dupa cum stii,

de cinci ani incercam sa avertizam rasa umana de pericolul care o amenina. Sarcina aceasta n-a fost usoara, deoarece majoritatea oamenilor par mulumii sa-i lase pe Overlorzi sa conduca lumea dupa bunul lor plac. Cu toate acestea, petiia noastra a fost semnata de peste cinci milioane de persoane din toate arile globului. Nu reprezinta un procent prea important dintr-un total de doua miliarde si jumatate... Este totusi o cifra ce nu poate fi ignorata. Iar pentru fiecare persoana care a semnat, exista multe altele avand rezerve serioase in legatura cu inelepciunea, ca sa nu mai vorbesc de legalitatea acestui plan al Federaiei. Chiar si Administratorul Karellen, cu toate puterile de care dispune, nu poate sterge dintr-o trasatura de condei un mileniu de istorie. Cine poate sti ceva despre puterile lui Karellen, facu Stormgren. Cand eram pusti, Federaia Europeana era doar un vis, dar pana am ajuns adult, a devenit o realitate. Iar asta se intampla inainte de sosirea Overlorzilor. Karellen sfarseste ceea ce am inceput noi. Europa constituie o entitate culturala si geografica, pe cand lumea, nu aceasta e diferena. Pentru Overlorzi, replica sarcastic Stormgren, Pamantul apare pesemne mult mai insignifiant faa de ceea ce insemna Europa pentru parinii nostri. Iar unghiul lor de vedere, trebuie sa recunoastem, este mai larg decat al nostru. Nu argumentez neaparat impotriva Federaiei ca obiectiv final, desi muli dintre susinatorii mei n-ar fi de acord cu acest lucru. Dar ideea respectiva ar trebui sa vina dinauntru, nu sa fie impusa din exterior. Trebuie sa ne modelam singuri destinul! In problemele umane nu trebuie admise i