agromarketing examen

1
1.Conceptul si sistemul de agromarketing Plecând de la ideile prezentate, dacă ar fi să încercăm o definiţie, atunci agromarketingul ar putea reprezenta ansamblul de activităţi, tehnici, metode şi procedee cu ajutorul cărora oferta de produse agricole şi alimentare este ajustată în funcţie de schimbările cererii, în scopul maximizării satisfacerii consumatorilor, prin punerea la dispoziţia acestora a mărfurilor dorite în cantitatea şi calitatea cerută, precum şi la timpul şi locul potrivit, dar şi al optimizării profitului cuvenit producătorilor şi comercianţilor. Concepţia de marketing trebuie adoptată în mod sistemic în organizarea şi funcţionarea întregului sistem agroalimentar. Un sistem de marketing este un complex de componente sau subsisteme intercorelate care au un scop comun bine definit. Astfel, sistemul de agromarketing este compus din patru subsisteme: producţia, distribuţia, consumul şi componenta de reglare. 2. Particularităţile producţiei agroalimentare care au generat apariţia agromarketingului Arta marketingului constă în a şti să planifici şi să organizezi activităţile astfel încât oferta şi consumul de produse să fie relativ echilibrate, cel puţin la produsele alimentare de bază.

Upload: radu-gabriel

Post on 17-Sep-2015

221 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

examen

TRANSCRIPT

1.Conceptul si sistemul de agromarketingPlecnd de la ideile prezentate, dac ar fi s ncercm o definiie, atunci agromarketingul ar putea reprezenta ansamblul de activiti, tehnici, metode i procedee cu ajutorul crora oferta de produse agricole i alimentare este ajustat n funcie de schimbrile cererii, n scopul maximizrii satisfacerii consumatorilor, prin punerea la dispoziia acestora a mrfurilor dorite n cantitatea i calitatea cerut, precum i la timpul i locul potrivit, dar i al optimizrii profitului cuvenit productorilor i comercianilor.Concepia de marketing trebuie adoptat n mod sistemic n organizarea i funcionarea ntregului sistem agroalimentar. Un sistem de marketing este un complex de componente sau subsisteme intercorelate care au un scop comun bine definit. Astfel, sistemul de agromarketing este compus din patru subsisteme: producia, distribuia, consumul i componenta de reglare.

2. Particularitile produciei agroalimentare care au generat apariia agromarketingului

Arta marketingului const n a ti s planifici i s organizezi activitile astfel nct oferta i consumul de produse s fie relativ echilibrate, cel puin la produsele alimentare de baz.