51 lectie demo engleza intermediari

21

Upload: 1ramsai

Post on 27-Jun-2015

258 views

Category:

Documents


18 download

TRANSCRIPT

Page 1: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari
Page 2: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

1

INTRODUCERE

Schimbările survenite în ultimii ani în societatea românească au deschis drum unor oportunităţi extraordinare de lărgire a orizonturilor sociale, culturale şi economice. Pentru a putea exploata aceste posibilităţi, este foarte importantă cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională. În domeniul turismului şi al culturii, al relaţiilor economice şi politice internaţionale, stăpânirea limbii engleze, ca limba străină cu cea mai mare răspândire în lume, este indispensabilă. Acest fapt a fost conştientizat de majoritatea ţărilor din lumea civilizată, limba engleză predându-se intensiv încă de la nivelul claselor ciclului primar de studiu.

Metoda introdusă de EUROCOR se utilizează de mult timp cu succes în ţările vest-europene şi în Statele Unite, mulţumită accesibilităţii şi atractivităţii prezentării. Cu eforturi relativ mici, se pot obţine în scurt timp rezultate uimitoare. Este sufi cient să învăţaţi zilnic câte 15 minute, fără a parcurge mai mult de o jumătate de lecţie odată. Esenţiale în asimilarea cunoştinţelor sunt sistematizările şi evaluările periodice, care vă dau posibilitatea de a progresa fără îndoieli şi lacune.

Cursul de Limba engleză pentru nivel intermediar se compune din 40 de lecţii, grupate în 20 de caiete. Patru dintre aceste caiete, prevăzute sistematic pe parcursul studiului, cuprind doar exerciţii, ele constituind un material foarte util pentru evaluarea periodică a modului în care a fost asimilată materia. Pentru fi ecare caiet puteţi benefi cia de o casetă, ce reprezintă înregistrarea integrală a conţinutului celor două lecţii. Aceste casete au un rol foarte important în deprinderea şi perfecţionarea pronunţiei, ele fi ind realizate cu participarea unor vorbitori nativi de limba engleză.

Fiecare lecţie tratează un anumit domeniu de interes, tematica cursului acoperind o multitudine de aspecte ce pot fi întâlnite în viaţa cotidiană. O lecţie cuprinde două părţi; la începutul fi ecărei părţi a lecţiei se afl ă câteva exerciţii de recapitulare a materiei parcurse, apoi vă este prezentat noul vocabular pentru domeniul pe care îl vizează lecţia şi vă sunt propuse o serie de exerciţii de verifi care a acestuia. Pentru o mai bună fi xare, cuvintele şi expresiile noi sunt introduse în scurte texte, de cele mai multe ori dialoguri. Fiecare parte a lecţiei cuprinde, de asemenea, secţiuni de prezentare teoretică a unor aspecte gramaticale importante şi exerciţii corespunzătoare. A doua parte din cea de-a doua lecţie a caietului nu introduce elemente de gramatică sau vocabular noi, aceasta fi ind o parte de verifi care a cunoştinţelor din întregul caiet. La sfârşitul fi ecărei lecţii se găsesc o recapitulare şi o temă pentru acasă, pe care, după rezolvare, o puteţi trimite spre corectare profesorului personal. Faptul că a fost acordată o atenţie deosebită îmbogăţirii vocabularului se refl ectă în existenţa unui vocabular sintetic al cuvintelor şi expresiilor nou introduse, afl at la sfârşitul fi ecărui caiet.

Profesorii noştri sunt gata să vă acorde tot sprijinul şi vă aşteaptă să deveniţi cursant EUROCOR.

Vă dorim mult succes!

LECŢIE

DEMONSTRATIVĂ

Page 3: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

2

Dumneavoastră aţi mai studiat această limbă şi aveţi deja un bagaj important de cunoştinţe de engleză. Cursul EUROCOR pentru nivel intermediar vă va ajuta să vă consolidaţi stăpânirea aspectelor gramaticale şi să vă extindeţi aria de cuprindere a vocabularului.

Pentru ca studiul individual să fi e cât mai uşor şi efi cient, pe marginea lecţiilor au fost introduse o serie de simboluri grafi ce, care vă vor ajuta să localizaţi mai uşor, în vederea recapitulării, secţiunile de vocabular sau gramatică:

indică exerciţiile de verifi care a cunoştinţelor însuşite

semnalează cuvintele şi expresiile noi

indică faptul că problema respectivă este prezentată în Compendiul de gramatică pentru începători în paragraful 5, la pagina 2

Unele exerciţii solicită folosirea fi ltrului roşu pentru verifi care. Textul scris cu caractere ro[ii, precedat de semnul „ > ”, dispare o dată ce este acoperit cu acest fi ltru.

Lecţia de faţă constituie o lecţie demonstrativă, care doreşte să vă familiarizeze cu metoda de studiu EUROCOR. Din punctul de vedere al numărului de pagini, ea reprezintă jumătate din conţinutul unui caiet de curs. Veţi găsi aici fragmente din lecţiile cursului, exemple de exerciţii, precum şi un model de recapitulare, unul de vocabular şi de temă pentru acasă.

semnalează observaţiile importante, care se referă la reguli gramaticale saude pronunţie esenţiale în însuşirea limbii engleze

atrage atenţia asupra particularităţilor lexicale sau gramaticale ale limbii englezei

N

(5.2)

Page 4: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

3

Structura cursului de Limba engleză pentrunivel intermediar

Lecţiile 1-2 Tema: Călătorii Gramatică: Articolul hotărât şi articolul nehotărât

Lecţiile 3-4 Tema: Călătorii Gramatică: Pronumele personale şi refl exive

Lecţiile 5-6 Tema: Spaţiu, astronomie; animale, zoo Gramatică: Substantive (invariabile, substantive indicând genul, substantive cu aceeaşi formă de singular şi plural)

Lecţiile 7-8 Tema: Animale sălbatice, animale de casă Gramatică: Genitivul sintetic, poziţia unor adjective în propoziţie (e.g. ill, sick), formele de comparativ şi de superlativ ale adjectivelor neregulate, câteva adverbe

Caiet de exerciţii I Cuprinde două lecţii ce verifi că noţiunile de vocabular şi gramatică însuşite în lecţiile 1-8.

Lecţiile 9-10 Tema: Meserii, profesiuni; cumpărături Gramatică: “This” şi “that” folosite înaintea adjectivelor cu sensul de „atât de”, pronumele relative, folosirea construcţiilor “so, either…or /neither…

nor”, Question Tags – întrebările disjunctive

Lecţiile 11-12 Tema: Radio şi TV Gramatică: Folosirea determinanţilor: “all, all the, either of, both”, diferenţa dintre

“every” şi “each”, folosirea pronumelor “none”, ”nothing”, a perifrazelor verbale: “to be able to”, “to be allowed to”, a construcţiei could + have + Past Participle

Lecţiile 13-14 Tema: Muzică Gramatică: Verbe modale care exprimă permisiunea, posibilitatea, obligativitatea: “to be allowed to”, “to be permitted to”, “to have to”, forma şi folosirea verbelor “need”, “dare”, “used to” şi a expresiei verbale “be used to”

Lecţiile 15-16 Tema: Religie, biserică Gramatică: “have”, “shall”, “will”, “should” ca verbe cauzative

Caiet de exerciţii II Cuprinde două lecţii ce verifi că noţiunile de vocabular şi gramatică însuşite în lecţiile 9-16.

Page 5: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

4

Lecţiile 17-18 Tema: Artă, literatură Gramatică: Alte utilizări ale verbului modal “would ”

Lecţiile 19-20 Tema: Medicină Gramatică: Structuri cu complement

Lecţiile 21-22 Tema: Diferite momente din viaţa unui om Gramatică: Structura: “for + complement + infi nitiv”, verbe urmate de Present

Participle, Gerund, substantive compuse

Lecţiile 23-24 Tema: Corespondenţă, convorbiri telefonice Gramatică: Verbe care cer Gerund şi/sau Infi nitive

Caiet de exerciţii III Cuprinde două lecţii ce verifi că noţiunile de vocabular şi gramatică însuşite în lecţiile 17-24.

Lecţiile 25-26 Tema: Medicină Gramatică: Adjective (substantive / Past Participle cu valoare de adjectiv), diferite tipuri de conjuncţii

Lecţiile 27-28 Tema: Opinii despre întâmplări şi persoane Gramatică: Diferite tipuri de fraze, adjective şi substantivele corespunzătoare, care au sufi xul “-ity”

Lecţiile 29-30 Tema: Matematică, operaţii matematice; ziare, reclame şi anunţuri Gramatică: Perechi de prepoziţii care sunt câteodată folosite greşit (e.g. “during”, “for”), adjective şi substantive care au aceeaşi rădăcină

Lecţiile 31-32 Tema: Familie, prieteni Gramatică: Expresii cu prepoziţii (e.g. “with”, “for”, “from”)

Caiet de exerciţii IV Cuprinde două lecţii ce verifi că noţiunile de vocabular şi gramatică însuşite în lecţiile 25-32.

În completarea cursului prin corespondenţă puteţi optapentru un scurt program de consultaţii faţă în faţă,

la sfârşitul căruia veţi obţine în plus un certifi cat de absolvireemis împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

Page 6: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

5

TRANSCRIEREA FONETICĂÎn caietele destinate începătorilor şi cursanţilor de nivel mediu vom utiliza sistemul EUROCOR de transcriere fonetică, pe care l-am conceput ţinând seama atât de particularităţile de pronunţie ale limbii române, cât şi de accesibilitatea unui astfel de sistem pentru cei care parcurg aceste etape ale învăţării limbii engleze. Vom descrie mai jos sistemul de simboluri fonetice folosite, comparându-le cu sunetele româneşti similare.

Semnul [a] desemnează un a scurt, format în centrul gurii. Acest sunet este întâlnit în majoritatea cuvintelor formate dintr-o singură silabă (monosilabice) şi reprezintă vocala u afl ată între două consoane, ca în exemplul:

bus > [bas] – autobuz

Semnul [a:] este reprezentarea fonetică a unui a lung, prezent în interjecţia românească „aa!”. Ca şi în cazul tuturor celorlalte vocale, semnul [:] notează lungirea vocalei de care a fost ataşat.

plant > [pla:nt] – plantă

[E] este o vocală fără corespondent în limba română. Este situată între e şi a; se rosteşte e cu deschiderea gurii ca pentru a.

traffi c > [trEfi k] – circulaţie

Sunetul [i] se pronunţă similar cu i din limba română.

in > [in] – în

Semnul fonetic [i] indică un sunet moale, asemănător celui din grupurile de vocale „iu”, „ei”, „ea” din limba română. Se pronunţă ca primul sunet din cuvintele „iute”, „ea”.

station > [stei[n] – staţie

Semnul [i:] desemnează un i lung, ca în exemplul:

read > [ri:d] – a citi

O scurt se notează prin [o] şi se pronunţă ca un o obişnuit din limba română.

shop > [[op] – magazin

[o:] desemnează un o lung.

to fall > [tu fo:l] – a cădea

U scurt se notează [u] şi se pronunţă ca un u obişnuit românesc, ca în exemplul:

good > [gud] – bun

Semnul [u:] indică un u lung, după cum urmează:

school > [sku:l] – şcoală

După cum desigur aţi observat, în ultimele două exemple grupul de vocale „oo” a fost pronunţat în două feluri diferite. Aceasta este una dintre numeroasele excepţii de la regulile de pronunţie ale limbii engleze. De aceea, pentru o maximă exactitate, vă recomandăm să consultaţi în permanenţă listele de cuvinte de la sfârşitul caietelor de lecţie.

În ajutorul studiului individual vine şi utilizarea în caietele de curs a unei fonetici speciale. Aceasta vă este prezentată la începutul cursului – în lecţia 1. Mai jos găsiţi

primele reguli de transcriere fonetică folosite.

Page 7: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

6

Prezentarea noului vocabular al lecţiei este însoţită, pentru o corectă şi rapidă asimilare a cunoştinţelor, de introducerea cuvintelor şi expresiilor noi în texte atractive, precum şi de diverse exerciţii de traducere şi completare. Vă prezentăm în continuare,

pentru exemplifi care, un fragment din prima parte a lecţiei 7.

Cuvintele noi din această lecţie se referă în special la animale. Vom prezenta acum un grup de substantive noi, pe care le veţi citi cu voce tare:

reptile > [reptail] – reptilă

insect > [insekt] – insectă

beetle > [bi:tl] – gândac

crocodile > [krokădail] – crocodil

cage > [keidj] – cuşcă

bear > [beăr] – urs

shark > [[a:rk] – rechin

prey > [prei] – pradă

beast of prey > [bi:st ăv prei] – animal de pradă

tusks > [tasks] – colţi (de animal)

cheetah > [t[i:tă] – ghepard

vulture > [valt[ăr] – vultur

climate > [klaimit] – climat

Să le exersăm în altă ordine:

prey > [prei] – pradă

insect > [insekt] – insectă

beetle > [bi:tl] – gândac

vulture > [valt[ăr] – vultur

crocodile > [krokădail] – crocodil

beast of prey > [bi:st ăv prei] – animal de pradă

climate > [klaimit] – climat

bear > [beăr] – urs

tusks > [tasks] – colţi (de animal)

cheetah > [t[i:tă] – ghepard

shark > [[a:rk] – rechin

cage > [keidj] – cuşcă

reptile > [reptail] – reptilă

N

Page 8: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

7

Iată câteva propoziţii cu cuvintele noi; reţineţi traducerea lor în limba română:

An elephant has big tusks. > [ăn elifănt hEz big tasks] – Elefantul are colţi mari.

There are many beetles on > [Dzeăr a:r meni bi:tlz on – Sunt mulţi gândaci pethose leaves. Dzăuz li:vz] frunzele acelea.

The cheetah is the fastest > [Dză t[i:tă iz Dză fa:stăst – Ghepardul este cel mai rapidquadruped we know. kuadruped ui nău] patruped pe care îl cunoaştem.

Snakes are reptiles. > [sneiks a:r reptailz] – {erpii sunt reptile.

Is it good to keep wild > [iz it gud tu ki:p uaild – Este bine să ţinemanimals in cages? Enimălz in keidjiz] animalele sălbatice în cuşti?

“Beasts of prey” is another > [bi:sts ăv prei iz ănaDzăr – „Animale de pradă” este un altname for “predators”. neim for predătărz] nume pentru „răpitori”.

Many bears live in cold > [meni beărz liv in kăuld – Mulţi urşi trăiesc în zone declimates. klaimits] climă reci.

Many people are afraid > [meni pi:pl a:r ăfreid ăv – Mulţi oameni se tem de insecte.of insects. insekts]

The lion was silently > [Dză laiăn uoz sailăntli – Leul îşi urmărea prada fără nicifollowing its prey. folăuin(g) its prei] un zgomot.

Africa is one of the > [Efrikă iz uan ăv Dză – Africa este unul dintrecontinents where kontinănts ueăr continentele unde trăiesccrocodiles live. krokădailz liv] crocodilii.

Sharks have been on the > [[a:rks hEv bi:n on Dzi ă:rTs – Rechinii există peEarth for a very long time. for ă veri lon(g) taim] Pământ de foarte mult timp.

Vultures eat the fl esh of > [valt[ărz i:t Dză fl e[ ăv ded – Vulturii se hrănesc cu dead animals. Enimălz] carnea animalelor moarte.

Să verifi căm dacă aţi reţinut substantivele noi. Completaţi propoziţiile în limba engleză folosind fi ltrul roşu:

Elefanţii sunt vânaţi pentru colţii lor. – Elephants are hunted for their > tusks.

Mulţi răpitori îşi caută prada noaptea. – Many predators look for their > prey at night.

Unele animale au nevoie de cuşti – Some animals need larger > cages thanmai mari decât altele. others.

Ghepardul nu poate alerga mult timp. – The > cheetah cannot run for a long time.

Vulturul este una din cele mai urâte păsări. – The > vulture is one of the ugliest birds.

Rechinii atacă rareori dacă stai liniştit. – > Sharks hardly ever attack if you keep calm.

Care urs este complet alb? – What kind of > bear is completely white?

Frunzele plantei au fost mâncate de insecte. – The leaves of the plant have been eaten by > insects.

Animalele de pradă ucid doar – Do > beasts of prey kill only when theycând le este foame? are hungry?

Page 9: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

8

Priveşte! În apă intră un crocodil! – Look! A > crocodile is going into the water.

Gândacii sunt prinşi şi mâncaţi de păianjeni. – > Beetles are caught and eaten by spiders.

Toate reptilele depun ouă? – Do all > reptiles lay eggs?

În ce climat trăiesc aceste animale? – In what > climate do these animals live?

Iată încă o serie de cuvinte noi. Să le citim cu atenţie, respectând pronunţia indicată între parantezele drepte:

savage > [sEvidj] – sălbatic

to outrun > [tu autran] – a depăşi (în fugă), a alerga mai repede decât

to tear > [tu teăr] – a rupe, a sfâşia

restless > [restlis] – neliniştit

to exist > [tu igzist] – a exista

caged > [keidjd] – închis (în cuşcă)

to feed on > [tu fi :d on] – a se hrăni cu

polar > [păulăr] – polar

to stalk > [tu sto:k] – a pândi, a urmări

to set free > [tu set fri:] – a elibera

cruel > [kru:ăl] – crud, nemilos

Verbul “to tear” este neregulat şi are următoarele forme:

tear tore > [to:r] torn > [to:rn]

Cuvintele noi apar într-un scurt text despre grădinile zoologice. Citiţi textul cu atenţie:

LIFE IN THE ZOO

Zoos have existed for many years. Many people are against them because animals are caged there. They say it is cruel to keep savage animals in cages. Some animals get restless having such a little space to live in. They don’t have to hunt for food and tear their prey into pieces. They feed on what is given to them as regular meals. If they were set free they wouldn’t know how to stalk their prey. Animals that were born in polar regions don’t feel well when they’re moved into a zoo in a warmer climate. And what about the fastest of all animals? If a cheetah were set free after a few years in a zoo it would be diffi cult for it to outrun its prey.

Să exersăm acum pronunţia propoziţiilor din text şi să învăţăm traducerea lor în limba română:

Zoos have existed for > [zu:z hEv igzistid făr – Grădinile zoologice existămany years. meni iiărz] de mulţi ani.

Many people are against > [meni pi:pl a:r ăgeinst Dzem – Mulţi oameni sunt împotrivathem because animals bikoz Enimălz a:r keidjd lor, fi indcă acolo animaleleare caged there. Dzeăr] sunt ţinute în cuşti.

N

Page 10: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

9

They say it is cruel to keep > [Dzei sei it iz kruăl tu ki:p – Ei spun că e o cruzime să ţiisavage animals in cages. sEvidj Enimălz in keidjiz] animale sălbatice în cuşti.

Some animals get restless > [sam Enimălz get restlis – Unele animale devin agitatehaving such a little space hEvin(g) sat[ ă litl speis având atât de puţin spaţiu înto live in. tu liv in] care să trăiască.

They don’t have to hunt > [Dzei dăunt hEv tu hant făr fu:d – Pentru a se hrăni ele nu for food and tear their End teăr Dzeir prei intu pi:siz] trebuie să vâneze şi să-şiprey into pieces. sfâşie prada în bucăţi.

They feed on what is given > [Dzei fi :d on uot iz givn – Ele se hrănesc cu ce li se dăto them as regular meals. tu Dzem Ez regiulăr mi:lz] să mănânce în mod regulat.

If they were set free they > [if Dzei uăr set fri: Dzei – Dacă ar fi puse în libertate, ele wouldn’t know how to stalk uudnt nău hau tu sto:k nu ar şti cum să-şi urmăreascătheir prey. Dzeir prei] prada.

Animals that were born in > [Enimălz DzEt uăr bo:rn in – Animalele care s-au născut înpolar regions don’t feel păulăr ri:djinz dăunt fi :l uel regiuni polare nu se simt bine well when they’re moved uen Dzei a:r mu:vd intu ă zu: in când sunt mutate în grădiniinto a zoo in a warmer ă uo:rmăr klaimit] zoologice din regiuni mai climate. calde.

And what about the fastest > [End uot ăbaut Dză fa:stist – Dar cel mai rapid of all animals? ăv o:l Enimălz] dintre animale?

If a cheetah were set free > [if ă t[i:tă uăr set fri: a:ftăr ă fiu – Dacă un ghepard ar fi eliberatafter a few years in a zoo iiărz in ă zu: it uud bi difi kălt după câţiva ani petrecuţi it would be diffi cult for it fo:r it tu autran its prei] într-o grădină zoologică, i-arto outrun its prey. fi greu să alerge mai repede decât prada sa.

Completaţi propoziţiile cu cuvintele noi, folosind fi ltrul roşu. Citiţi apoi cu voce tare propoziţiile în limba engleză:

Leul se mişca neliniştit în cuşca sa. – The lion was moving > restlessly in its cage.

Prada a fost sfâşiată în bucăţi. – The prey has been > torn into pieces.

Există vreun urs polar în această – Are there any > polar bears in this zoo?grădină zoologică?

Animalele de pradă se hrănesc – Predators > feed on other animals.cu alte animale.

El a prins un peşte mare, dar a hotărât – He caught a big fi sh but decided să-i dea drumul. to > set it free.

De ce se poartă atât de crud cu animalele? – Why is he so > cruel to animals?

Leii îşi pândesc adesea prada în perechi. – Lions often > stalk their prey in pairs.

Animalul este închis în cuşcă, desigur. – The animal is > caged, of course.

{tiu că el poate să alerge cu uşurinţă – I know he can easily > outrun me.mai repede decât mine.

Sperau că nu vor întâlni vreun – They hoped they would not meet anyanimal sălbatic. > savage animal.

Această grădină zoologică există – This zoo has > existed for fi fty years.de cincizeci de ani.

Page 11: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

10

De foarte mare importanţă sunt secţiunile de gramatică ale cursului. Iată, de exemplu, cum este prezentat verbul modal “may” în prima parte a lecţiei 13. Fiecare regulă este însoţită, pentru o mai bună înţelegere, de exemple de propoziţii/fraze

concludente, iar în fi nalul prezentării este propus un exerciţiu de traducere.

În partea de gramatică veţi învăţa noi verbe modale şi folosirea lor.

Verbul modal may – [mei] – „a putea” exprimă permisiunea şi posibilitatea la timpul Simple Present. De exemplu:

You may spend all of the money. – Poţi cheltui toţi banii.

May I sit down? – Pot să iau loc?

They may arrive early. – Poate că ei vor sosi devreme.

It may rain this afternoon. – S-ar putea să plouă în această după-amiază.

Verbul may nu are forme la timpurile compuse, dar în aceste cazuri se foloseşte construcţia to be allowed to conjugată la timpul verbal respectiv, ca de exemplu:

Up to now I haven’t been allowed to – Până acum nu am avut voie să le scriu.write to them.

Tomorrow she will be allowed to leave – Mâine ei i se va permite să plecehalf an hour earlier. cu jumătate de oră mai devreme.

Această construcţie este folosită şi pentru a exprima permisiunea la timpul Simple Past, ca de exemplu:

We were not allowed to tell anyobody. – Nu ni s-a permis să spunem nimănui.

O construcţie care are un sens similar cu to be allowed to este:

to be permitted to > [tu bi: părmitid tu:] – a avea voie să, a avea / primi permisiunea să

{i această construcţie este folosită pentru a forma timpurile compuse ale verbului may, ca de exemplu:

Will they be permitted to see – Vor avea voie să vadă cumhow we make the picture tubes? facem tuburile catodice?

I told him that we hadn’t been – I-am spus că nu ni s-a dat voie permitted to build such să construim acoloa high offi ce there. o clădire atât de înaltă.

i

i

Page 12: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

11

Pentru a exprima permisiunea la timpul trecut în vorbirea indirectă se foloseşte verbul might [mait]:

He said that I might not do that – El a spus că nu am voie să fac asta într-oin a live programme. emisiune transmisă în direct.

Pentru a exprima posibilitatea redusă ca o acţiune să se întâmple, verbul might se foloseşte mai mult decât may sau could:

My cousin might telephone. – S-ar putea să sune vărul meu.

Might se foloseşte şi pentru a exprima o critică sau o sugestie referitoare la ceea ce ar trebui să facă cealaltă persoană:

You might ask before you borrow – Ai putea să-mi ceri voie înainte să-mi my car. iei maşina cu împrumut.

You might help your sister. – Ai putea să-ţi ajuţi sora.

Traduceţi următoarele propoziţii în limba engleză; folosiţi fi ltrul roşu pentru verifi care:

Poţi să iei discurile mele cu împrumut. > You may borrow my records.

Vei avea voie să participi la şedinţă? > Will you be allowed to attend the meeting?

Ea a spus că s-ar putea să plece > She said she might leaveîntr-un sfert de oră. in a quarter of an hour.

Ni s-a permis să ne întoarcem > We were allowed to returncu ultimul tren. by the last train.

S-ar putea să facă asta dacă le-o ceri. > They might do it if you ask them.

Ai putea să munceşti mai mult. > You might work harder.

S-ar putea ca ei să îngheţe zdravăn acolo. > They might freeze to death there.

Încă nu am primit permisiunea să urcăm > We haven’t been allowed to boardla bordul avionului. the plane yet.

Se poate ca lucrurile să se schimbe în curând. > Things may change soon.

Ei pot pleca din ţară dacă vor. > They may leave the country if they want to.

Ea are voie să citească toate scrisorile. > She is allowed to read all the letters.

El ar fi venit dacă ar fi avut voie. > He would have come if he had been permitted to.

Page 13: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

12

Finalul fi ecărei lecţii este prevăzut cu un exerciţiu de traducere (propoziţii separate, text, dialog), ce are rolul verifi cării fi nale a vocabularului însuşit, urmat de un util exerciţiu de fonetică. Vă prezentăm în continuare o astfel de secvenţă din lecţia 24.

Următorul exerciţiu vă va ajuta să reţineţi vocabularul învăţat pe parcursul acestei lecţii. Traduceţi următoarea conversaţie în limba engleză:

Chris: Pot să dau un telefon? > May I use your phone?

Laura: Bineînţeles; telefonul este chiar aici. > Sure, it’s right here.

Chris: Dar ar trebui să caut mai întâi > Well, I would have to look up numărul de telefon. the number fi rst.

Laura: Îmi pare rău, dar nu am > I’m sorry, but I don’t have carte de telefon. the telephone directory.

Chris: Atunci voi suna la biroul de informaţii > I’ll call directory inquiries then. telefonice. Of, sună ocupat. Oh, the number is engaged.

Laura: Mai încearcă, numărul acesta > Just keep trying, this number este mereu ocupat. is always engaged.

Chris: Apropo, ştii când este tarif redus? > By the way, do you know when the cheap rate is?

Laura: Cred că între orele 6 p.m. şi 6 a.m., > I think that between 6 p.m. and 6 a.m., dar mai bine întreabă la biroul but you’d better ask de informaţii telefonice. the inquiries.

Chris: Bine. Mâine trebuie să dau câteva > OK. Tomorrow I must make a few telefoane la mare distanţă şi mai degrabă long distance calls and I’d rather do this fac asta când este mai ieftin. when it’s cheaper.

Laura: Da, telefoanele la mare distanţă sunt > Yes, long distance calls are destul de costisitoare în zilele noastre. quite expensive nowadays. Încearcă să suni de la o cabină telefonică. Try calling from a telephone box. Este mai ieftin decât prin centrală. It’s cheaper than going through the operator.

Citiţi cu voce tare următoarele grupuri de cuvinte ce conţin sunete asemănătoare:

[i:] [o] [ău] [a:]secret operator phone answer

receiver policy postage parcel

cheap contract post car

three confi dent enclose overdraft

feel mop so half

Page 14: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

13

Ultima parte a caietului de studiu nu conţine noţiuni de vocabular sau gramatică noi, ci doar exerciţii de recapitulare a celor învăţate pe parcursul

celor două lecţii. Aceste exerciţii reprezintă elemente extrem de folositoare în comunicarea uzuală, cotidiană. Veţi găsi în continuare exerciţiile din partea a

doua a lecţiei 12.

LECŢIA 12 – PARTEA A DOUAÎn această parte a lecţiei vom recapitula toate problemele de gramatică prezentate în cele două lecţii. Traduceţi în limba engleză următoarele propoziţii:

Asta era tot ce a putut el să vadă. > That was all he was able to see.

Vrei să spui că asta este tot? > Do you mean this is all?

Toţi oamenii de pe stradă s-au uitat la noi. > All the people in the street looked at us.

Este cu atât mai riscant iarna. > It’s all the riskier in the winter.

Fiecare dintre aceste aparate are telecomandă. > Each of these sets has remote control.

Fiecare casă de pe strada aceea a fost afectată. > Every house in that street was damaged.

I s-au oferit toate posibilităţile > He was given every opportunitysă-şi retragă banii la timp. to withdraw his money in time.

Vei pierde bani în oricare din (cele două) cazuri. > You will lose money in each case.

Nu pot să aleg cu adevărat între acestea două, > I can’t really choose between these two, aşa că le voi lua pe amândouă. so I’ll take both of them.

A primit o reducere (de preţ) atât la staţie, > He got a discount on both the tuner cât şi la amplifi cator. and amplifi er.

Au trecut două maşini, dar nici una nu era > Two cars passed, but neither was a tatălui meu. my father’s.

Fiul meu nu era acolo. Nici al lui. > My son was not there. Neither was his.

Nici unul dintre ei nu era nou. > None of them was new.

Salariul tău nu este prea mare. > Your wages are not too high.

Ce puteai face de unul singur în acel caz? > What could one do alone in that case?

Nu este unul dintre aceia care se plâng mult. > He is not one to complain much.

Mâine nu va fi nici o emisiune. > There will be no broadcast tomorrow.

Credeam că munceşte, dar nu era aşa. > I thought he was working, but he wasn’t.

Cuvintele ei pot însemna orice. > Her words can mean anything.

Nu poţi fi serios tot timpul. > You can’t be serious all the time.

Ne-am putut întoarce cu un autobuz mai târziu. > We were able to return by a later bus.

Nu era sigur dacă va fi în stare > He wasn’t sure if he would be able să concureze. to compete.

Ai fi putut să-l vinzi dacă ai fi încercat > You could have sold it if you had tried mai mult. harder.

El a spus că putem cheltui banii. > He said we could spend the money.

Au avut voie să stea o săptămână. > They were allowed to stay for a week.

Page 15: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

14

În acest ultim exerciţiu completaţi spaţiile libere din propoziţiile de mai jos; folosiţi fi ltrul roşu pentru verifi care:

Toţi oamenii au nevoie de somn. – > All people need sleep.

A spus că asta era tot. – He said it was > all.

Toate aparatele din acest magazin se pot plăti – > All the sets in this shop can be paid for în rate. in instalments.

În spatele fi ecărei case era un şopron. – There was a shed behind > each house.

În fi ecare joi este alt fi lm. – There is another fi lm > every Thursday.

Au toate motivele să fi e bucuroşi. – They have > every reason to be glad.

Nişte vaci păşteau pe fi ecare parte – Some cows were grazing on > either side a şanţului. of the ditch.

Poftim încă două scrisori. La amândouă trebuie – Here are two more letters. > Both have to să se răspundă astăzi. be answered today.

Este atât periculos, cât şi difi cil. – It is > both dangerous and diffi cult.

Am probat două perechi, dar nici o pereche – I tried two pairs, but > neither pair nu s-a potrivit. fi tted.

Eu nu am văzut emisiunea aceasta. Nici el. – I haven’t seen this programme. > Neither has he.

Nici unul dintre aceşti oameni nu ştie – > None of these people knows cum funcţionează. how it works.

Aparatul cel vechi nu este cu nimic mai prejos – The old set is > none the worse than decât acesta. this one.

Nu poţi să împiedici asta întotdeauna. – > One cannot always prevent it.

Nu este uşor să trăieşti cu cineva care – > One who always complains is not easy se plânge întotdeauna. to live with.

Vor pleca în curând? – > Are they leaving soon?

Eu nu ştiu să pictez, dar ea ştie. – I can’t paint, but she > can.

Ai reparat maşina de spălat? – > Have you repaired the washing machine?

Ei îţi pot spune mai multe despre asta. – They > can tell you more about it.

Am putut să facem rost de ultimele bilete. – We > were able to get the last tickets.

Ea nu a putut face toată treaba. – She > hasn’t been able to do all the work.

Aş putea să merg acolo dacă aş avea bani. – I > could go there if I had money.

A spus că nu pot pleca încă. – He said I > could not leave yet.

A avut voie să păstreze restul. – She > was allowed to keep the rest.

Page 16: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

15

Veţi vedea în continuare un fragment din caietul de exerciţii II, ce are rolul de a evalua modul în care au fost asimilate cunoştinţele lecţiilor 9-16. Veţi remarca

caracterul interactiv al exerciţiilor (a căror rezolvare se găseşte în partea a doua a caietului) şi dispunerea grafi că plăcută.

În cadrul acestor caiete au fost folosite alte simboluri grafi ce.

Acestea sunt:

Exercise 29

Listen to the text and answer the questions orally; then write in the answers:

Questions:

1. What is a bank holiday in England?

.........................................................

2. What is closed on a bank holiday?

.........................................................

3. Which days are bank holidays?

.........................................................

4. When is Spring Bank Holiday?

.........................................................

5. Is August Bank Holiday on a Friday?

.........................................................

6. What happens if Christmas Day falls on a Saturday or Sunday?

.........................................................

Exercise 30

Listen to the cassette and complete the text:

...................... is the most important holiday for ....................... . In ...................... the Easter holiday

season starts on ...................... Friday which is a ...................... holiday. Easter ...................... is a bank

holiday too. On Good Friday English people eat hot ...................... buns. These buns are marked with

a cross and are eaten ...................... with ...................... . It is thought that the name “Good Friday”

comes from “...................... Friday”.

Easter ...................... begins ...................... for many English families. A lot of people attend morning

church ....................... . Easter Sunday is a ...................... day when relatives get together for large

Easter ....................... .

Page 17: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

16

Exercise 31

Read the dialogue and choose the correct endings for the sentences:

Bill: I think it’s time we redecorated ............................................ .

Mary: That’s a ............................................! Do you think we are able ............................................?

Bill: Of course. I can paint the walls or put new wall-paper on ............................................ . Let’s fi rst

decide what we ............................................ .

Mary: I’d love to have our bedroom ............................................ .

Bill: OK. Green will look nice, ............................................ . What about ............................................?

We could either keep them white or .......................................... . What do .................................

...........?

Mary: Well, I think we should keep the kitchen ............................................ .

Bill: Let’s go to the shopping-centre then to buy the ............................................ .

Mary: I’ll ring ............................................ . He’s redecorated his house recently and could advise us on

which types of paints are ............................................ .

Endings:

walls white

want to changeof high qualityour apartmentpainted greenwith your helppaints and brushesJack fi rstI supposeyou thinkto do it ourselveswonderful idea, Billpaint them yellow

the kitchen walls

Easter is also the time when

...................... comes. People enjoy

the return of milder ......................

and go for long ...................... .

What they also like to do is to

...................... their new spring

.................. . It is a custom – not

only in England – to ......................

on new spring clothes at Easter: a

new skirt or ..................., a new jer-

sey or spring ...................... .

Page 18: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

17

La sfârşitul fi ecărei lecţii se afl ă o succintă recapitulare a celor mai importante aspecte prezentate, având rolul sistematizării şi verifi cării modului în care au fost asimilate cunoştinţele. Vă prezentăm mai jos un fragment al recapitulării lecţiei 6.

RECAPITULAREA LECŢIEI 6

6.1 Business şi property au câteodată formă de plural:

There are no businesses in this street. – Nu există nici o fi rmă pe această stradă.

What are the properties of water? – Care sunt proprietăţile apei?

6.2 Furniture şi information pot fi folosite la plural cu ajutorul altor cuvinte care precizează numărul (article, bit, piece):

He needs a few more pieces of furniture. – El mai are nevoie de câteva piese de mobilier.

That was the only bit of information we got. – Este singura informaţie pe care o avem.

6.3 Substantivul precedat de un numeral, împreună cu care formează un grup care determină un alt substantiv, nu primeşte marca de plural:

a fi ve-year-old girl – o fată (în vârstă) de cinci ani

a three-bedroom house – o casă cu trei dormitoare

6.4 Dozen, gross, score apar la singular după numerale şi determinanţi precum: several, a few, ca de exemplu:

fi ve gross of pens – 720 de creioane

a few score years – câteva zeci de ani

Când aceste cuvinte nu sunt precedate de determinanţi, ele pot apărea la plural, ca în exemplul:

dozens of ducks – zeci de raţe

6.5 Hundred, thousand, million nu pot fi folosite la plural după numerale şi determinanţi de tipul: several, a few:

two hundred colleagues – două sute de colegi

a few hundred colleagues – câteva sute de colegi

sau

a few hundreds of colleagues – câteva sute de colegi

Atunci când nu sunt precedate de nici un determinant, pot apărea la plural:

hundreds of birds – sute de păsări

6.6 Some poate preceda hundred, thousand, million, în acest context având sensul de: „aproximativ”, „în jur de”:

Some thousand books are needed. – Este nevoie de aproximativ o mie de cărţi.

Page 19: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

18

Tema pentru acasă, afl ată la sfârşitul fi ecărei lecţii, reprezintă modalitatea optimă de a vă evalua progresele înregistrate în studiul limbii engleze. Vă puteţi familiariza cu

cerinţele de rezolvat urmărind tema pentru acasă a lecţiei 9.

TEMA PENTRU ACASĂ 9

A. Traduceţi următoarele propoziţii în limba română:

1. What I don’t understand is why they turned it down.

2. It cannot be that late yet.

3. It is dark already, which is even better.

4. Whoever has promised you so much money?

5. He sat down in the corner, where he was close to the door.

6. Few colleagues of mine will be at the meeting.

B. Traduceţi următoarele propoziţii în limba engleză:

1. Tâmplarul s-a tăiat la deget.

2. Doi prieteni de-ai lui sunt poliţişti.

3. Pe care din aceste meserii să o aleg?

4. Aceea a fost săptămâna când docherii au ameninţat că fac grevă.

5. S-a purtat ca un criminal ce era.

6. Ce a făcut el este foarte ciudat.

C. Care dintre cuvintele sau expresiile de mai jos pot înlocui cuvintele subliniate din fi ecare propoziţie? Alegeţi răspunsul corect:

1. Five dockers have been discharged recently.

a. crashed

b. fi red

2. There is a cinema close by.

a. near here

b. far from here

3. I’m not satisfi ed with my take-home pay.

a. gross income

b. net income

4. There is an old plant in our town which pollutes the air really heavily.

a. factory

b. trade

5. I didn’t know it was that heavy.

a. too

b. so

Page 20: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

19

La sfârşitul fi ecărui caiet se găseşte un vocabular al cuvintelor şi expresiilor noi, în ordine alfabetică şi cu transcrierea lor fonetică. Vă prezentăm un fragment al acestei

secţiuni din caietul cu lecţiile 31 şi 32.

VOCABULARUL LECŢIILOR 31 {I 32

acquaintance > [ăkueintăns] – cunoştinţă

to allow for > [tu ălau for] – a ţine seama de, a lua în considerare

ancestors > [Ensestărz] – strămoşi, înaintaşi, predecesori

appropriate > [ăprăupriit] – potrivit, nimerit, corespunzător

to approve of > [tu ăpru:v ăv] – a fi de acord, a aproba

assignment > [ăsainmănt] – lucrare; atribuţie, sarcină, misiune, îndatorire

avarice > [Evăris] – avariţie, zgârcenie

to be amazed at > [tu bi: ămeizd Et] – a fi uimit (uluit) de

to be attached to > [tu bi: ătEt[t tu] – a fi apropiat (legat) de

to be capable of > [tu bi: keipăbl ăv] – a fi capabil/apt/în stare de

to be concerned about > [tu bi: kănsă:rnd ăbaut] – a fi preocupat de

to be disgusted at > [tu bi: disgastid Et] – a fi dezgustat (scârbit) de

to be displeased at > [tu bi: displi:zd Et] – a fi nemulţumit de

to be entitled to > [tu bi: intaitld tu] – a avea dreptul la, a fi îndreptăţit să

to be in for > [tu bi: in for] – a se aştepta la (ceva), a avea în perspectivă

to be in want of > [tu bi: in uant ăv] – a avea nevoie de

to be offended at > [tu bi: ăfendid Et] – a se simţi ofensat (jignit) de (către)

to be particular about > [tu bi: părtikiulăr ăbaut] – a fi mofturos (pretenţios) la

to boast of > [tu băust ăv] – a se făli, a se mândri, a se lăuda

to call on > [tu kol on] – a chema la telefon

captivity > [kEptiviti] – captivitate

to catch up with > [tu kEt[ ap uiDz] – a recupera

caution > [ko:[ăn] – atenţie, precauţiune

to caution > [tu ko:[ăn] – a avertiza, a preveni

celebrity > [silEbriti] – celebritate, faimă, renume

Page 21: 51 Lectie Demo Engleza Intermediari

20

Cu aceste fragmente dintr-un formular de temă pentru acasă corectată se încheie lecţia demonstrativă a cursului de Limba engleză pentru nivel intermediar.

vă aşteptăm să deveniţi cursant al Institutului EUROCORînscriindu-vă la cursul de Limba engleză pentru nivel intermediar!

În speranţa că materialul prezentat v-a convins de accesibilitateaşi atractivitatea cursului nostru,

tel. 021/33.225.33; www.eurocor.ro