49774462-creditul-bancar

8/3/2019 49774462-Creditul-Bancar

http://slidepdf.com/reader/full/49774462-creditul-bancar 1/135

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢAFACULTATEA DE DREPT SI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA : ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

CREDITUL BANCAR

COORDONATOR

LECT.UNIV.CLAUDIU DECA

ABSOLVENTĂ

CONSTANŢA2007



CUPRINS

- 2 -



- 3 -

INTRODUCERE........................................................................................................................4

CAPITOLUL I

CREDITUL.................................................................................................................5

1.1. Noţiunea de credit......................................................................................5

1.2. Clasificarea creditului...............................................................................81.3. Funcţiile şi rolul creditului .....................................................................17

1.4. Condiţiile creditului................................................................................20

CAPITOLUL II

CREDITUL BANCAR ............................................................................23

2.1.Concept general. Trăsături........................................................................23

2.2.Resursele de creditare...............................................................................40

2.3.Angajarea resurselor bancare....................................................................47

CAPITOLUL III

CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE.................52

3.1. Noţiuni generale......................................................................................52

3.2.Creditarea persoanelor juridice................................................................53

3.3. Creditarea persoanelor fizice..................................................................60

3.4.Instrumentele prin care BNR influenteaza politica de creditare

a bancilor de creditare............................................................................................61

3.4.1.Manevrarea taxei rescontului ca politică monetară de credit........62

3.4.2.Politica operaţiunilor la piaţa liberă (open-market).......................64

3.4.3.Sistemul rezervelor minime obligatorii.........................................66

3.5.Reforma bancară.......................................................................................68

CAPITOLUL IV

ROLUL CREDITELOR ÎN REFORMAREA ECONOMIEI

NAŢIONALE...........................................................................................71

4.1.Consideraţii generale..............................................................................714.2.Privatizarea şi capitalul străin.................................................................73

CAPITOLUL V

FINANSBANK ( ROMÂNIA ) S.A. .....................................................77



INTRODUCERE

Prezenta lucrare reprezintă o sinteză a elementelor fundamentale cecaracterizează creditul bancar, care a cunoscut o amplă evoluţie atât în occident

cât şi în ţara noastră, ceea ce m-a determinat să-mi aleg ca temă a lucrării de

licenţă “creditul bancar”.

Lucrarea se cuprinde în patru capitole, în care sunt prezentate elementele

determinante ale creditului, astfel:

Capitolul I, intitulat Creditul, analizează noţiunea de credit în ansamblul

său, pornind de la etimologia cuvântului, precizand apoi funcţiile, rolul

creditului cât şi condiţiile unui credit.

Cel de-al doilea capitol: Creditul bancar, nuanţează conceptul general şi

trăsăturile creditului bancar, resursele bancare pe care o bancă le angajează în

vederea unui credit bancar.

În cel de-al treilea capitol este prezentată creditarea persoanelor fizice şi

juridice, politica de creditare promovată de B.N.R. şi reforma bancară.

Rolul creditelor în reformarea economiei naţionale, reprezintă cel de-al

patrulea capitol al lucrării de licenţă, urmărind prin punctele sale să arate

importanţa deosebită pe care o are în economia naţională creditul, privatizarea şi

capitalul străin.

O importanţă deodebită o deţine studiului de caz, care constă într-o analiză

aprofundată a operaţiunilor efectuate de Finansbank, produselor şi serviciilor

bancare oferite de Finansbank, precum şi a procesului de creditare specific

Finansbank.

Lucrarea de licenţă se încheie cu concluziile, pe care mi le-am exprimat în

urma analizei pe care am realizat-o prin studiul unor lucrări de specialitate şi a

legislaţiilor în vigoare existente în România.

- 4 -



CAPITOLUL I

CREDITUL

I.1. NOŢIUNEA DE CREDIT

Creditul, ca şi moneda este o categorie economico-financiară creată pentru

a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de

schimb1.Printre primele operaţiuni, cu caracter economic înfăptuite de indivizi care

au trecut de la viaţa izolată, individuală, la o formă de viaţă socială a fost

schimbul în natură şi ca o consecinţă imediată a lui a apărut creditul care este tot

un schimb, cu singura particularitate că în momentele schimbului se intercalează

factorul timp.

În orice tranzacţie de schimb, în mod obişnuit, fiecare din părţi oferăceleilalte un echivalent. Atunci când una din părţi convine să primească

echivalentul la care are dreptul la o dată viitoare, se spune că este vorba de un

schimb pe credit2.

Indiferent de modul în care s-a născut şi a evoluat activitatea economică a

omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem si instrument de schimb.

Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin “creditum - credere”,care înseamnă a crede, a se încrede sau a avea încredere. Această origine a

noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic absolut necesar

existenţa unei operaţiuni de împrumut – încredere.

Creditul, fiind o categorie de natură economico-financiară a format obiectul

unor ample cercetări în literatura de specialitate. Analizând unele definiţii cu

1 Basno, Cezar: Monedă şi credit, Bucureşti, 1991, pg. 7.2 Petrescu, Raul: Subiecţii de drept commercial, Bucureşti, 1993, pg. 202.

- 5 -



privire la credit, vom constata o diversitate de opinii, diferenţa dintre ele fiind

determinată de punctul de vedere din care este privit creditul.

Astfel, prof. W. Sombrat, oferă o definiţie sintetică, dar expresivă, când

spune: “creditul este puterea de cumpărare, fără a deţine numerar”. Într-o

manieră asemănătoare, prof. C. Gide defineşte creditul ca fiind “schimbul unei bogăţii prezente, contra unei bogăţii viitoare”. Prof. F. Leitner defineşte creditul

ca un “act economic care face să nască în favoarea unui individ un drept de a

dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispoziţia lui, de un

alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat”. La rândul său prof.

V. Slăvescu arată că “este vorba de o operaţiune de credit sau ne găsim în faţa

unui fapt economic, numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sumede bani, efectuată într-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu

obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma

primită, plus o sumă de bani care se chemă interes sau dobândă”. Adept al

definiţiilor succinte, prof. A. Page defineşte creditul ca fiind “schimbul unei

valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”3.

Potrivit unei alte opinii “creditul constă în acte si operaţiuni de concentrare

a disponibilităţilor băneşti din economia naţională şi de repartizare si utilizare a

acestor disponibilităţi pentru satisfacerea trebuinţelor băneşti temporare ale

unităţilor economice si ale cetăţenilor”.

Punctele de vedere după care creditul este considerat drept un scop în

activitatea economică, nu vor reuşi să ofere o imagine clară a acestuia. Noţiunea

de credit nu poate fi concepută ca un instrument de care să se dispună oricum şi

oricând.

Creditul nu este un împrumut în forma sa pură. Obiect al împrumutului îl

formează întotdeauna un bun, care va fi restituit în forma sau în substanţa sa. De

pildă, o persoană împrumută alteia o carte, urmând ca la restituire să primească

acelaşi exemplar sau un altul dar cu acelaşi titlu. Creditul, însă, este un

împrumut în monedă. După cum se ştie, moneda este o marfă, dar nu orice fel de

3 Radu, Vasile: Moneda şi politica fiscală, Ed, Uranus, Bucureşti, 1994, pg. 165.

- 6 -



marfă, o marfă cu calităţi deosebite – aceea de marfă a mărfurilor, cu rol de

echivalent general.

Creditul este un schimb de monedă condiţionat si despărţit de un interval de

timp, de un termen.

Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziţie osumă de bani, cu condiţia de a o rambursa în viitor, la o anumită dată.

Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică

separarea printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de

cel al rambursării acesteia.

Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani şi rambursarea sa,

beneficiarul operaţiunii va plăti o dobândă. Prin urmare, schimb separat de timp,folosirea banilor, plata unei dobânzi – sunt elemente constitutive ale oricărei

operaţiuni de credit.

O variantă a creditului în forma sa pură şi simplă este creditul comercial .

Într-unul din cele două momente, al acordării sau rambursării, în loc de o sumă

de bani poate să apară o cantitate de mărfuri, executări de lucrări sau prestări de

servicii.

În orice operaţiune de credit, de principiu, intervin două subiecte: cel care

acordă creditul, numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor. Alte

elemente ale creditului sunt: scadenţa (momentul sau momentele stabilite pentru

rambursarea creditului), ratele parţiale care se rambursează eşalonat, la anumite

termene, conform înţelegerii stipulate în contractul de credit, termenul de graţie

(perioada între momentul angajării creditului si începerea rambursării lor),

garantarea creditului (sau gajul, format din bunuri care se constituie la dispoziţia

creditorului sau al unui terţ, pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a unor

obligaţiuni de o valoare, în general, mai redusă) si dobânda (reprezentată de o

sumă de bani plătită de către debitor, creditorului său, pentru împrumutul acordat

pe un termen determinat).

Apărut odată cu schimbul în natură şi cunoscând în evoluţia sa numeroase

forme, creditul îndeplineşte un rol esenţial în economia modernă. De altfel,

- 7 -



apreciindu-se rolul deosebit al monedei şi creditului în dezvoltarea social-

economică a omenirii, au fost conturate trei trepte de evoluţie:

treapta economiei naturale, în care indivizii produceau bunurile

necesare traiului propriu sau cel mult al familiei. În această etapă se disting două

subdiviziuni: economia familială autarhică, în care toate celelalte celuleeconomice erau închise şi economia de schimb în natură;

treapta economiei naturale, în care schimburile de bunuri se fac prin

intermediul monedei;

treapta economiei de credit , în care se pun bunuri în circulaţie contra

promisiunii de a restitui în viitor aceeaşi valoare. Este ultima şi cea mai evoluată

treaptă de dezvoltare economică si financiară a omenirii, unde, în procesulschimbului, rolul esenţial îl au operaţiunile de credit.

I.2. CLASIFICAREA CREDITULUI

Creditul, la apariţia sa, era realizat sub forma unui credit natural, în care unindivid acorda altuia un bun sau un serviciu, formă ce se mai practică şi astăzi în

comunităţile mai puţin evoluate.

În societatea modernă formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, în

strânsă corelaţie cu gradul şi nivelul societăţii de astăzi4.

Cu privire la formele creditului, în literatura de specialitate, au fost

exprimate opinii diferite. Astfel, unii autori susţin existenţa a două forme deexprimare a creditului: creditul public şi creditul bancar; după o altă opinie

formele creditului sunt: credit bancar, credit cooperatist şi credit public; după o

altă opinie, sunt reţinute următoarele forme: credit de producţie, de consumaţie,

privat si public; în fine, într-o altă opinie sunt reţinute ca forme ale creditului:

creditul bancar direct, creditul de stat şi creditul prilejuit de vânzarea, în rate, a

unor mărfuri.

4 Cerna, Silviu: Banii şi creditul în economia contemporană, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994, pg. 121.

- 8 -



Formele principale sub care se prezintă creditul în economia de piaţă sunt:

creditul bancar si creditul comercial.

Creditul comercial este o formă de împrumut practicată între vânzător şi

cumpărător, atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică

înmânarea acesteia este separată în timp de plata preţului ei. Creditul comercialcontribuie la accelerarea circulaţiei mărfurilor şi prin aceasta, la dezvoltarea

economiei naţionale. Mecanismul creditului comercial se desfăşoară astfel: un

agent economic dispune de stoc de marfă destinat vânzării în timp ce un alt

agent are nevoie de marfă, dar nu dispune pe moment de fonduri băneşti pentru

cumpărarea mărfurilor. Primul agent, pe baza unui contract de vânzare-

cumpărare pe credit, pentru a accelera valorificarea producţiei prin desfacere, valivra marfa celui de-al doilea, urmând ca după un anumit termen, acesta din

urmă să achite contravaloarea mărfurilor la preţul stipulat în contract. Preţul

stipulat în contractul de vânzare-cumpărare pe credit cuprinde, preţul mărfii la

care se adaugă un procent ce reprezintă preţul creditului (dobânda). De regulă,

creditul comercial se acordă pe termen scurt pe baza cambiei. Pe această cale

creditul comercial înlesneşte şi accelerează circulaţia capitalului5.

În economia de piaţă, creditul comercial constituie baza sistemului de

credit. În statele cu economie planificată a fost desfiinţat.

Creditul bancar este creditul care se acordă agenţilor economici sub formă

bănească de către instituţii specializate în aşa numitul “comerţ cu bani”, numite

instituţii bancare. Această formă de credit este foarte larg răspândită, având ca

obiect acea parte disponibilă a capitalului numit capital de împrumut. Creditul

bancar este principala sursă pentru asigurarea fondurilor băneşti necesare

diferitelor sectoare de activitate ale economiei naţionale. Acordarea creditului

bancar formează fundamentul activităţii bancare. În calitatea lor de intermediare

băncile împrumută pentru a da apoi cu împrumut sumele ce se află în căutarea

unui plasament. Modalităţile creditului bancar sunt: credit bancar de scont,

credit bancar în cont curent, credit bancar pe gaj cu efecte publice (creditul

lombard), credit bancar pe gaj de efecte comerciale.5 Vivante, Cesar: Principii de drept commercial , Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1928, pg. 224.

- 9 -



Având în vedere că agenţii economici care acordă partenerilor de afaceri

credite comerciale apelează, la rândul lor, la bănci pentru a-şi reconstitui

capitalul, există o strânsă interdependenţă între creditul comercial şi creditul

bancar. Primul nu mai poate fi conceput astăzi fără cel de al doilea, iar acesta din

urmă are posibilitatea să-şi sporească dimensiunile pe seama celui dintâi.a) După destinaţie, creditul poate fi: credit de producţie şi credit de

consumaţie. Creditul de producţie este destinat activităţilor având un scop activ

în economie, în timp ce al doilea este destinat consumului social. Precizăm că

aprecierea utilităţii creditului după destinaţia lui poate duce la judecăţi de

valoare care nu sunt întotdeauna conforme cu realitatea. Astfel, este posibil ca

un credit cu destinaţie productivă să se soldeze cu mari pierderi pentrueconomie, atunci când se realizează investiţii insuficient fundamentale sau când

sumele de bani sunt folosite pentru realizarea unor produse care nu sunt cerute

de beneficiar. De asemenea, nici creditul de consumaţie nu este întotdeauna

neproductiv, de pildă creditele contractate pentru sănătate, învăţământ, cultură

etc. Aprecierea creditului trebuie să se facă în funcţie de rezultatele finale ale

utilizării sale şi numai după destinaţia sa iniţială.

b) În funcţie de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi:

credit public şi credit privat.

Creditul public este contractat de către stat, pentru completarea resurselor

sale în cazul când veniturile ordinare nu sunt suficiente. Creditul poate fi

productiv, atunci când este destinat înfiinţării de întreprinderi cu capital de stat

sau modernizării celor existente şi neproductiv, destinat unor sarcini de apărare,

educaţie, administraţie etc6.

Creditul privat este contractat de o persoană particulară sau de o

întreprindere privată.

c) După modul de garantare, acesta se prezintă sub forma creditului real ,

garantat cu valori materiale certe, si creditul personal , acordat pe baza

încrederii, a prestigiului de care se bucură cel împrumutat. În general, prestigiul

persoanei împrumutate se bazează pe capacitatea sa economică, pe valorile6 Floricel, Constantin: Monedă, credit. Bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1997, pg. 211.

- 10 -



materiale cunoscute de care dispune, astfel că sub acest aspect distincţia dintre

creditul real şi creditul personal are doar caracter formal.

Creditul personal poate fi acoperit atunci când persoana împrumutată nu

este suficient de bine cunoscută sau nu prezintă suficiente garanţii morale, prin

garanţie personală sau solidară a altor persoane care, angajându-şi răspunderea pentru debitor, diminuează riscul eventualei insolvabilităţi. ţinând cont de

această situaţie, creditele personale pot fi credite acoperite şi credite

descoperite.

d) În funcţie de perioada de timp pentru care s-a acordat împrumutul,

creditele se pot clasifica în: credite pe termen scurt (de până la 1 an), credite pe

termen mijlociu (de 1 până la 5 ani) şi credite pe termen lung (de peste 5 ani,contractate, de regulă pentru investiţii).

În practică se cunosc şi credite fără termen, cum sunt operaţiunile de credit

în cont curent, practicate atunci când raporturile între creditori şi debitor se

caracterizează prin continuitate şi mare frecvenţă.

e) După locul de desfăşurare a operaţiunilor de credit, în ţară sau în

străinătate, vom întâlni: credit intern şi credit extern.

f) În funcţie de posibilitatea pe care o are la dispoziţie creditorul pentru a

avea sau nu dreptul de a solicita debitorului rambursarea anticipată a sumei

împrumutate, creditul poate fi: denunţabil, atunci când se cere rambursarea

înainte de expirarea termenelor de scadenţă, prin notificare unui aviz prealabil, şi

nedenunţabil , când nu se mai stipulează o asemenea clauză în înţelegerea dintre

cele două părţi. În cazul formei creditului denunţabil, creditorul se asigură pentru

cazul în care afacerile debitorului nu sunt profitabile, putând cere rambursarea

sumei de bani împrumutate, înaintea falimentului celui împrumutat.

g) În fine, în practică mai este cunoscută forma creditului

guvernamental, care apare atunci când în calitate de creditor apare guvernul

unui stat. Această formă de credit, poate fi la rândul său, intern sau extern.

- 11 -



Având în vedere importanţa deosebită, în economia de piaţă, a

mecanismului creditelor pe termen lung, mijlociu şi pe termen scurt, ne vom opri

mai pe larg asupra acestora.

Credite pe termen lung (peste 5 ani), rambursabile la termen, sunt

acordate de băncile comerciale, precum şi de companiile de asigurare sau alteorganizaţii financiar specializate în administrarea fondurilor băneşti. Astfel de

împrumuturi se negociază direct între creditori si debitori (şi, de obicei, sunt

nepublicate, spre deosebire de alte tranzacţii de pe piaţa banilor, care sunt

publice), documentul final al tratativelor fiind poliţa. Aceste împrumuturi se

clasifică după trei categorii: natura garanţiei, sensul obligaţiei şi gradul de

participare.h) După natura garanţiei, împrumuturile sunt directe, garantate fie cu

unele bunuri (ipotecă), fie numai pe baza creditului general al organizaţiei

interesate (girul). În aceste două situaţii un rol deosebit îl au bilanţul societăţii

precum şi perspectivele pe care le are de a obţine şi în viitor numerar pe seama

activităţilor pe care le desfăşoară, acestea exprimându-se, de fapt, prin

previziunile asupra veniturilor ei.

i)După sensul obligaţiei, împrumuturile sunt directe, realizate printr-o

varietate de metode, cum ar fi închirierile pe termen lung, plata prin bonuri sau

acorduri privind desfacerea producţiei. Aceste forme de împrumut ale căror

implicaţii depăşesc în parte sfera de cuprindere a bilanţului, prezintă diferite

avantaje, întrucât ele pot fi adaptate la nevoile societăţii interesate în ceea ce

priveşte atât sumele, cât şi eşalonarea împrumuturilor, pot fi negociate în

particular şi pot să nu fie cuprinse în bilanţul contabil. În schimb, costul pe care

îl implică atragerea unor asemenea surse este, de regulă, ceva mai mare decât

nivelul mediu al dobânzilor.

j)După gradul de participare, unele împrumutului au caracterul

obligaţiilor directe, atât a creanţelor convertibile, cât şi a creanţelor pe venituri.

În primul caz, creditorul poate opta pentru convertirea creanţei în acţiuni curente

la un preţ prestabilit, în timp ce în al doilea caz, plata dobânzilor pentru astfel de

- 12 -



creanţe este obligatorie numai dacă veniturile brute (inclusiv impozitele) sunt la

un astfel de nivel încât le poate acoperi.

Creditele pe termen mijlociu sunt caracterizate atât prin durată (5 ani), cât

şi prin tehnicile de mobilizare a efectelor financiare care permit apelarea la piaţa

monetară tradiţională. În acest cadru, se înscriu biletele la ordin, care sunt dedouă categorii:

bilet la ordin comercial, care se referă la un act de comerţ;

bilet la ordin financiar, prin care băncile acordă credite clienţilor săi,

inclusiv societăţilor comerciale de persoane sau de capital. Aceste efecte de

comerţ conţin elemente de certitudine (obligaţia necondiţionată de plată şi

avalul) sunt negociabile şi se pot transmite prin girare, scontare şi reescontare,deci creează posibilitatea deţinătorului-beneficiar de a-şi procura resurse

financiare înainte de scadenţă. În plus, biletelor la ordin le sunt conferite o serie

de facilităţi în favoarea securităţii drepturilor beneficiarilor, prin dreptul

comercial, convenţiile internaţionale, codurile comerciale şi alte reglementări în

materie. În baza acestor reglementări, biletul la ordin a devenit un înscris - un

titlu de credit - prin care o persoană, numită emitent, se obligă să plătească altei

persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia, o sumă de bani la scadenţă.

Aceste efect de comerţ poartă trei semnături: emitent, bancă şi o instituţie de

emisiune (financiară), care prin intervenţia sa contribuie şi la diminuarea

caracterului inflaţionist al acestei forme de credit.

Creditele pe termen scurt se realizează în diverse forme de mobilizare a

creanţelor, cum ar fi: scontarea efectelor comerciale (l’escompte commercial),

creditele de antrenare (les effets de chaîne) şi creditele de mobilizare a

creanţelor comerciale (la crédit mobilsibale de créances commerciales).

Prima formă de credit (scontarea comercială) reprezintă sistemul cel mai

frecvent practicat în Franţa şi în alte economii de piaţă de tip occidental. Acest

sistem permite societăţilor comerciale să mobilizeze efectele de comerţ (trate,

bilete la ordin, warante) pe bază de scontare înainte de scadenţă. Prin această

operaţiune, beneficiarul tratei sau biletului la ordin încasează suma înscrisă în

- 13 -



aceste documente, diminuate cu taxa scontului (dobânda creditului acordat la

bancă până la scadenţă) şi comisionul perceput de bancă pentru acoperirea

cheltuielilor sale şi realizarea unui beneficiu.

Calculul taxei reescontului (dobânzii creditului) are în vedere valoarea

nominală, valoarea actuală şi diferenţa, reprezentând scontarea propriu-zisă,ţinând seama de taxa scontului în procente, de faptul că plata se face în zile şi că

un an se consideră în relaţiile bancare, la media de 360 zile pentru 100 de unităţi

monetare.

Creditele pe termen scurt se obţin şi prin scontarea warantelor, care

reprezintă documente de depozitare a mărfurilor în depozite, antrepozite, docuri

sau magazii generale administrate de stat. În aceste depozite, antrepozite,comercianţii, industriaşii etc. îşi depozitează materiile prime, mărfurile şi

produsele importante fără a plăti taxe vamale pe durata depozitării lor şi atâta

timp cât ele rămân în incinta antrepozitului. Pe perioada depozitării se plătesc

însă anumite taxe, prime de asigurare, cheltuieli de recondiţionare etc. Recipsa-

warant pentru obiectele depozitate este detaşată dintr-un registru de cotor (talon)

şi se divide în două părţi: recipisa şi warantul. Aceste părţi sunt la ordin, recipisa

dând dreptul de proprietate asupra mărfurilor, iar warantul comercial (prescurtat

warantul) este un act de gaj pe care firma care a depozitat mărfurile poate să-l

transmită prin andosare, de regulă unei bănci sau unei firme care îi acordă un

împrumut, warantul andosat garantând restituirea împrumutului. Dacă

deţinătorul recipisei nu va rambursa creditul la scadenţă, banca se va prezenta la

antrepozit, va vinde mărfurile respective, va efectua rambursarea împrumutului

şi va vărsa diferenţa în contul deţinătorului recipisei.

A doua formă de trate (creditele de antrenare) reprezintă bilete sub formă

de trate, plătibile la date fixe care antrenează un mare număr de efecte de valori

scăzute, care nu se pot reescompta, dar sunt cu scadenţe scurte, de maxim trei

luni. Pe baza acestor bilete scadente, după trei luni, băncile acordă credite,

interpunându-se între deţinătorul biletelor şi clientul său.

- 14 -



A treia formă de credit (creditele de mobilizare a creanţelor comerciale)

se derulează după următoarele criterii: după ce se face facturarea la clienţi,

societatea care doreşte credit grupează facturile cu aceeaşi scadenţă de plată,

ţinând seama de termenul de plată stabilit cu clienţii şi emite un bilet la ordin de

o valoare egală cu valoarea acestor facturi. Acest bilet este scontat de bancă, dar sistemul este dificil, fiind contestat de clienţi, care pot protesta pe motiv că, în

conformitate cu prevederile din contract, aceştia sunt debitorii furnizorilor şi nu

ai băncilor.

Creditele menţionate (pe termen lung, scurt şi mijlociu) sunt acordate –

direct sau indirect – pe piaţa financiară. Dar un mare număr de societăţi

comerciale, mici şi mijlocii, “nu pot apela la piaţa financiară, fie din cauzaformei lor (societăţile de persoane sau cele cu răspundere limitată), fie din cauza

mărimii lor: ele nu dispun întotdeauna de un dosar suficient de important pentru

a se adresa unui organism financiar”. Aceste firme acoperă necesităţile lor de

finanţare graţie creditului acordat direct de particulari, respectiv de asociaţii sau

de terţe societăţi străine. Astfel de metode de finanţare îmbracă forme diverse.

Din acest punct de vedere, se disting, în practica franceză trei forme de credit:

avansurile asociaţilor, bonurile de casă şi alte categorii de împrumuturi.

Avansurile asociaţilor . Capitalurile societăţilor comerciale de

persoane sau cu răspundere limitată este, de regulă, insuficient pentru

desfăşurarea unei activităţi deosebite. În plus, au dezavantajul că titlurile lor de

societate (părţi sociale) nu sunt cotate la bursă. În această situaţie, asociaţii fac

apel la avansurile în cont curent, prevăzute în statutul de funcţionare. Contul

curent este un cont de avansuri în cont curent, prevăzute în statutul de

funcţionare. Contul curent este un cont deschis în contabilitatea societăţilor care

funcţionează pe sistemul de compensare, pe bază de aviz pe o perioadă de 3 luni

în temeiul unui contract de împrumut sau convenţie de blocaj fără a depăşi

volumul capitalului social. Astfel de convenţie prevede durata până când

asociaţii se angajează să lase sumele alocate în contul curent şi procentual de

dobândă de plătit, care este limitată. Aceste reguli funcţionează şi în societăţile

- 15 -



pe acţiuni (anonime şi în comandită), însă cu caracter restrâns fără a depăşi ca

volum jumătate din capitalul social şi, în plus, capitalul social subscris la

constituirea societăţii trebuie să fie integral vărsat.

Bonurile de casă. Aceste bonuri reprezintă hârtii de valoare,

cuprinzând angajamentul emitentului de a plăti o anumită sumă în vederearambursării unui împrumut pe termen scurt purtător de dobândă. Hârtiile de

valoare respective sunt la ordin sau la purtător şi sunt asimilate efectelor de

comerţ (cambie, bilet la ordin). În Franţa, astfel de hârtii de valoare sunt utilizate

de toate societăţile şi organizaţiile financiare, putând fi emise în mod progresiv,

în funcţie de necesităţile de capital. Ele pot fi emise în mod public, însă numai

de societăţile cu răspundere limitată şi pe acţiuni, care au încheiate bilanţurile petrei exerciţii şi au în întregime capitalul dedus. De asemenea, forma lor este,

conform legislaţiei franceze, foarte clar reglementată, cuprinzând numeroase

informaţii pentru identificarea situaţiei societăţilor comerciale care le-a emis.

Diverse categorii de împrumutaţi. În această categorie se înscriu

contractele de împrumut între particulari şi societăţi. Forma acestor împrumuturi

depinde de relaţiile dintre terţi şi societăţi şi de gradul de încredere existent între

părţile contractante. În afara relaţiilor personale şi garanţiile posibile date de

valorile patrimoniale ale societăţii respective, se practică în mod curent şi

ipoteca. Această garanţie oferă cea mai sigură securitate şi în practica franceză şi

are o mare audienţă la public. Contractele de împrumut, pe lângă suma

împrumutată, termenul de rambursare, nivelul de dobândă, obiectul ipotecat etc.,

sunt autentificate de notari, care sunt direct menţionaţi în calitate de

intermediari.

Creditele acordate de bănci ţărilor cu economie de piaţă pentru desfăşurarea

activităţii de producţie sau a celei comerciale pot avea şi un caracter sezonier,

cum ar fi:

creditul pentru stocurile sezoniere;

creditul impus de fluctuaţii sezoniere ale activităţii firmei (care nu

depăşesc 9 luni);

- 16 -



creditul de trezorerie, care se numeşte în mod curent credit de fond de

rulment;

creditul de schimb, în cazul efectuării unor operaţiuni financiare speciale

(emisiuni de obligaţiuni) care necesită unele finanţări pe termen scurt.

În sistemul economiilor de piaţă dezvoltate, există şi o altă formă de credit,denumită “le lease back”. Prin acest sistem de lease back , proprietarul unei

societăţi comerciale care se află în urgenţă de nevoie de fonduri băneşti îşi vinde

întreprinderea unei societăţi de leasing şi apoi o închiriază printr-un contract

obişnuit. În acest mod, îşi transformă fondurile imobilizate în fonduri

disponibile, iar după realizarea scopului îşi răscumpără întreprinderea la un preţ

dinainte stabilit, în general la un nivel destul de scăzut. Răscumpărarea se poateface şi prin rambursare progresivă, dând posibilitatea astfel la reducerea

cheltuielilor de lease back 7.

I.3. FUNCŢIILE ŞI ROLUL CREDITULUI

Locul şi importanţa creditului în relaţiile social economice sunt evidenţiate

prin funcţiile sale şi anume:

funcţia distributivă, constă în mobilizarea resurselor băneşti

disponibile la un moment dat în economie şi redistribuirea lor prin acordarea de

împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare de activitate care au nevoie de

fonduri de finanţare. Disponibilităţile băneşti se referă la surplusurile de capitalde circulaţie aflate temporar sub formă inactivă în conturile bancare ale

societăţilor comerciale, la rezervele de casă sub formă inactivă în conturile

bancare ale societăţilor comerciale, la rezervele de casă ale firmelor păstrate în

conturi bancare, economiile populaţiei depuse la casele de economii ori la

băncile comerciale. Oferind agenţilor astfel de disponibilităţi, creditul sporeşte

puterea de acţiune productivă a capitalului punând astfel în mişcare forţele

7 Văcărel, Iulian: Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pg. 332.

- 17 -



economice latente şi contribuind la creşterea avuţiei reale a societăţii. De

asemenea, operativitatea dată procurării de noi capitaluri dă mai multă

elasticitate economiei în ansamblul ei, favorizând orientarea mai rapidă a

investiţiilor spre sectoarele sau activităţile inerente şi externe şi contribuind pe

această bază la creşterea eficacităţii marginale a capitalului. Tot prin funcţiadistributivă, creditul participă la concentrarea capitalului şi dirijarea acestuia

spre acţiuni de mare anvergură, profitabile întregii societăţi.

funcţia de transformare a economiilor în investiţii , prin care se

concretizează una din legile obiective ale economiei de piaţă, şi anume

realizarea echilibrului macroeconomic conform ecuaţiei E = I, în care E

reprezintă economiile iar I investiţiile; orice individ poate economisi o anumităsumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul şi comportamentul

său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o

tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaţa economică. În

acelaşi timp, nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma

riscurile unei investiţii, iar dacă le au, este posibil să nu le poată valorifica din

cauza lipsei de capital.

Creditul este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar,

asigurând transformarea economiilor, altfel inactive în investiţii. Sub acest

aspect, creditul este un important factor al creşterii economice. Oferind

posibilitatea accesului la credite al oricărui individ care, prin intenţiile sale

realiste, riguros fundamentate garantează rambursarea sumelor primite, creditul

contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, promotoare ale noului,

ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului

economic.

funcţia de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii de credit

bazat pe încrederea între participanţii la actul economic, a fost creată moneda

fiduciară (cu valoare fictivă întemeiată pe încredere), adică la biletele de bancă,

iar pe lângă acestea determinate de nevoile schimbului, au apărut o multitudine

de alte instrumente de tehnici de plată. Astfel de instrumente şi tehnici, ca

- 18 -



viramentul cecul, compensaţia, trata, cambia etc., au dus la diminuarea

numerarului din circulaţie şi la creşterea în mari proporţii a monedei scripturale.

Prin aceasta s-a realizat şi o importantă reducere a cheltuielilor cu circulaţia

monetară, noile tehnici şi instrumente de plată determinate de acţiunea

creditului, asigurând şi o creştere a volumului şi valorii tranzacţiilor economice. funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor , se realizează prin

reglementarea dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, creditându-

se consumul, pe de o parte şi stocurile, pe de altă parte. Astfel, dacă anumite

mărfuri a căror producere are, în mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei, zahăr,

produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piaţă în momentul realizării lor,

oferta ar deveni disproporţionat de mare în raport cu cererea şi am asista la ocădere catastrofală a preţurilor, care va fi urmată, după un anumit timp, când se

va ajunge la o penurie a mărfurilor respective de o urcare exagerată a preţurilor.

Pentru prevenirea unor asemenea situaţii care ar perturba echilibrul economic

(risipă urmată de penurie), se foloseşte un instrument al creditului, şi anume

warantul, care oferă pentru proprietarii mărfurilor posibilitatea depozitării lor şi

obţinerii cu anticipaţie, într-o proporţie mai mare sau mai mică, a contravalorii

acestora.

Prin finanţarea producţiei şi consumului, precum şi prin crearea unor

instrumente şi tehnici deosebit de flexibile, creditul a devenit o prezenţă sine

qua non în viaţa socială şi economică din orice ţară civilizată. De asemenea,

prezenţa sistemului de credit şi a formelor sale în societăţile avansate, oferă

numeroase facilităţi, inclusiv protecţia participanţilor la actul economic8.

Creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor economice

internaţionale, stimulând exporturile şi importurile, asigurând o desfăşurare

normală, rapidă şi în deplină siguranţă a operaţiunilor de export-import. În fine,

trebuie avute în vedere rolul pe care îl are creditul în acoperirea deficitului

bugetar al statului, sub forma creditului public.

8 Bran, Paul: Relaţiile financiar-bancare ale societăţii comerciale, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1985, pg.112.

- 19 -



Trebuie subliniat însă că, pe cât util şi avantajos este creditul, pe atât de

primejdios devine atunci când nu este utilizat în conformitate cu principiile sale

şi cu cerinţele echilibrului economico-financiar. Cel mai mare pericol îl

constituie folosirea abuzivă, determinată de ideea utopică, că prin sine însuşi,

creditul reprezintă avuţie. O astfel de concepţie va avea consecinţe extrem degrave atât asupra debitorului cât şi a creditorului: debitorul va fi tentat să

folosească sumele provenite din împrumut ca pe propria-i avere, fără

discernământ, ier creditorul se va vedea sărăcit, în imposibilitatea de a-şi

recupera banii împrumutaţi.

Un alt pericol îl reprezintă aşa numita supracreditare, care duce la mari

dezechilibre economice, financiare şi monetare, generând, atunci când ia proporţii, inflaţia. De asemenea, utilizarea creditului pentru finanţarea unor

activităţi economice insuficient fundamentate poate duce la dezechilibru

structural în economia naţională, la disproporţii între ramurile şi sectoarele ei de

activitate.

O folosire arbitrală a creditului poate stimula şi o intensificare a

operaţiunilor speculative, o creştere a capitalului fictiv, care poate genera

crahuri financiare. În fine, nu trebuie omisă nici problema riscurilor rezultate din

utilizarea creditului, în special pentru instituţiile bancare, care, dacă nu sunt luate

în considerare, pot provoca prăbuşirea în lanţ a sistemului bancar, cu consecinţe

extrem de dureroase pe plan economic, social şi politic.

I.4. CONDIŢIILE CREDITULUI

În îndeplinirea funcţiilor şi rolului creditului la economia de piaţă, pentru

valorificarea la maximum a avantajelor şi diminuarea la minimum a

dezavantajelor, este necesar să fie întrunite următoarele condiţii9:

9 Condor, Ioan: Drept financiar şi fiscal, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996, pg. 287.

- 20 -



existenţa unui sistem juridic prin care să se reglementeze cadrul

general la operaţiunile de credit, măsurile asiguratorii şi de protecţie pentru

participanţii la contractul de credit, drepturile şi obligaţiile creditorilor şi

debitorilor, procedura de soluţionare a litigiilor dintre părţi şi organele

competente. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spaţiulde afirmare liberei iniţiative dar şi categoric, astfel încât să crească încrederea

agenţilor economici şi să limiteze riscurile;

existenţa unui sistem instituţional , constând într-un ansamblu de

instituţii şi organisme specializate, cu o vastă reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu

relaţii de corespondenţă cu instituţii similare din străinătate. De asemenea, este

necesar ca aceste instituţii să dispună de personal (bancheri) calificat şi demijloace tehnice moderne pentru efectuarea operaţiunii de credit;

existenţa unui cadru economic favorabil , legat de situaţia de

ansamblu a economiei naţionale, de perspectiva ei, de gradul de dotare

profesională şi tehnică a sectoarelor din economie, precum şi de conjunctura

economică pe plan intern şi extern. De asemenea, o importanţă deosebită o are şi

situaţia resurselor existente în economie şi aflate la dispoziţia agenţilor

economici, accesul la acestea, structura economiei naţionale, situaţia pieţei de

mărfuri, a pieţei financiare etc.;

forma relaţiilor social-politice în sensul existenţei cadrului general de

ordine şi consens social-politic, de stabilitate şi continuitate a operaţiunilor

generale referitoare la deciziile macro-economice, precum şi atitudinea

regimului politic faţă de economie, faţă de libera iniţiativă şi faţă de piaţă. Este

evident că un mediu social caracterizat prin convulsii între diferitele categorii

sociale, un regim politic instabil, contestat, o politică economică oscilantă sau

opţiuni şi atitudini nesigure, fără perspective clare, vor influenţa elementul

esenţial al creditului, adică încrederea, descurajând atât tendinţele de

economisire prin intermediul instituţiilor specializate, cât şi cererea de credite

sau acordarea lor;

- 21 -



factorii de natură psihologică şi de tradiţie, care se referă nu numai la

elementul definitoriu al creditului, încrederea, ci şi la comportamentul agenţilor

economici, a întreprinzătorilor, dar şi a populaţiei în ansamblul său. Nu se poate

face abstracţie de aptitudinea diferitelor grupuri sociale spre economisire,

consum sau investiţii sau spre tezaurizare, de poziţia populaţiei în raport culibera iniţiativă etc., care ţine de cutumă, de religie, de nivel de cultură şi de

educaţie sau de profesiunea şi poziţia socială a indivizilor.

Luarea în considerare a acestor condiţii, cunoaşterea şi constituirea lor au o

deosebită importanţă pentru etapa de tranziţie la economia de piaţă. La o analiză

sumară a condiţiilor creditului, se constată că, în cea mai mare parte, acestea se

găsesc într-o foarte mică măsură în ţara noastră. De la vechiul regim mai persistăobiceiurile şi mentalităţile antieconomice, contrare principiilor de bază ale

economiei de piaţă, care încă nu permit funcţionarea unui sistem de credit, care

să poată deveni un factor de favorizare a acestora. În acest sens, statul va trebui,

într-o primă etapă, să înfăptuiască condiţiile necesare de funcţionare ale unui

sistem de credit, fără, însă, a folosi metode administrative, care ar avea efecte

contrare scopului urmărit. Astfel, va trebui să promoveze, alături de politica

financiară, monetară, bugetară, valutară, şi o adecvată politică de credit.

Politica de credit, înfăptuită prin banca centrală (în unele state şi prin

guverne), cu ajutorul unor instrumente şi tehnici specifice, urmăreşte să

asigure, prin promovarea funcţiilor creditul echilibrul general economic al

societăţii. Politica de credit se realizează printr-o serie de instrumente specifice,

şi anume: manevrarea taxei scontului, operaţiunile pe piaţa liberă (open market),

politica rezervelor obligatorii ale băncii centrale, politica de încadrare a

creditului (care constă în impunerea unor cote maxime de creştere a creditului)

etc10.

Cunoaşterea acestor instrumente şi aplicarea lor adecvată, în funcţie de

evoluţia de durată conjuncturală a economiei, va permite creditului exercitarea

rolului său de factor mobilizator dar şi de reglare a vieţii economice.

10 Gliga, Ion: Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994, pg. 255.

- 22 -



CAPITOLUL II

CREDITUL BANCAR

II.1. CONCEPT GENERAL. TRĂSĂTURI

Creditul este operaţiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în

schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata

unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

Operaţiunea priveşte două părţi. O parte care dă creditul, cealaltă parte îl

primeşte, altfel spus se îndatorează1.

Relaţiile de credit au existat şi în economiile premonetare. Deci creditul

poate exista şi în economiile fără monedă. Evident că, în ansamblul lor, relaţiile

de credit, astăzi, nu se pot emancipa pe haina monetară.

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de la relaţiile întreindivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacţiile

formalizate ce se efectuează pe pieţele monetare sau financiare foarte dezvoltate

şi formulate în cadrul unor contracte complexe. O parte importantă a relaţiilor de

credit priveşte mobilizarea capitalurilor disponibile şi a economiilor.

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul

este consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă evoluţie. Dispozitivulinstituţional variază de asemenea, de la ţară la ţară.

Esenţial rămâne acelaşi peste tot: o valoare actuală se transmite de un

creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se

angajează să-l ramburseze, după un timp, în condiţiile specificate de acordul de

credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea de a plăti dobânda pentru

a remunera pe creditor.1 Condor, Ion: op. cit., pg. 212.

- 23 -



În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza

trăsăturilor caracteristice.

a) Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare

diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice,motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale, astfel ca

ierarhizarea acestor laturi, în amănunt, este dificilă.

O apreciere generală asupra naturii participanţilor la procesul de creditare:

creditori şi debitori, conturează trei categorii principale şi de amplă cuprindere:

întreprinderile, statul şi populaţia.

Raportul de credit implică, primordial, redistribuirea unor capitaluri aflateîn stare de disponibilitate ceea ce presupune preexistenţa unor procese de

economisire sau acumulări monetare.

Se afirmă, preponderent, în calitate de creditori, întreprinderile, care, pe de

o parte, manevrează importante disponibilităţi monetare, din circuitul cărora au

loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de

creditare2.

Pe de altă parte, întreprinderile, prin realizarea profitului, constituie fonduri

şi rezerve, remunerează acţionarii, fapt major în desfăşurarea raportului de

credit, în primul rând, ia postura de creditor.

În ţările dezvoltate aportul populaţiei în formarea resurselor de creditare

tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. Astfel în anul 1991, în Japonia, faţă

de 143.788 miliarde yeni, cât reprezenta acumulările întreprinderilor, populaţia

înregistra un volum de economii de 128.243 miliarde yeni.

Aceste tendinţe de creştere absolută şi relativă a economiilor populaţiei,

caracteristică evoluţiei raporturilor de credit în toate ţările dezvoltate, pun noi

probleme optimizării procesului de mobilizare şi utilizare a acestor economii. Pe

acest fundal se desfăşoară modificări calitative printre care transformarea

economiilor de disponibilităţi monetare în economii financiare, fapt ce

influenţează radical activitatea intermediarilor, băncile.2 Georgescu, I. L.: Drept comercial roman, vol. I, Bucureşti, 1999, pg. 321.

- 24 -



În calitate de debitor alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă amplu, în

toate ţările dezvoltate, statul.

În Statele Unite angajarea în calitate de debitor în procesul de creditare are

dimensiuni apropiate, volumul total al îndatoririi fiind în 1990: pentru

întreprinderi 2.951 miliarde de dolari, pentru populaţie 2.837 miliarde de dolarişi pentru administraţia de stat 2.798 miliarde de dolari.

Desigur că aceste date reflectă anumite particularităţi proprii ale S.U.A.:

un grad mai mare de auto finanţare a întreprinderilor care diminuează

relativ necesităţile de credit;

o dezvoltare mai amplă a creditului acordat populaţiei, ca expresie a unei

economii de consum dezvoltate generos; o amplitudine specifică a cheltuielilor bugetare axate îndeosebi pe

destinaţii militare, care exagerează nevoile de credit ale statului.

Dacă pentru celelalte ţări dezvoltate, participaţiile cantitative pot diferi,

factorii care le generează şi tendinţele lor prezintă grade mai mari sau mai mici

de similitudine.

b) Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit,

presupune riscuri şi necesităţi, în consecinţă, adesea, angajarea unei garanţii.

În raporturile de credit riscurile probabile sunt:

riscul de nerambursare;

riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a

incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau

deficienţelor împrumutului. Pentru prevederea riscului trebuie să se analizeze

temeinic împrumutul prin prisma cerinţelor respectării raportului de credit cu

diferite aspecte: umane (competenţa, moralitatea), economice (situaţia

internaţională, naţională, cadru profesional), financiare (situaţia financiară,

- 25 -



îndatorarea existentă, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică,

legăturile juridice cu alte întreprinderi).

Se poate acţiona pentru diviziunea riscului prin colaborări cu alte instituţii

de credit. Evident, prevenirea riscului este strict legată de procedurile de

garantare a împrumutului. Riscul de imobilizare survine la banca, sau la deţinătorul de depozite, care

nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozit, din cauza unei

gestiuni nereuşite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea

situaţii care afectează major pe deponent pot fi prevenite prin administrarea

judicioasă a depozitelor şi creditelor de către bănci; angajarea de credite pe baza

hârtiilor de valoare; mobilizarea efectelor (la piaţa monetară), prin reescont şialte operaţiuni.

Creditele care se acordă, de regulă, prin bănci, angajează fonduri ce nu

aparţin băncii. De aici necesitatea, în scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce-i

sunt încredinţate bancherului să-şi întărească poziţia sa de creditor prin garanţii

personale sau reale.

Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti, în

cazul în care debitorul este în incapacitate.

În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a discuta asupra

îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea patrimonială a debitorului şi, în

cazul în care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru partea sa5.

În cazul garanţiei solidare, garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti,

concomitent, sau chiar înaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiţii

preferabile de solvabilitate.

Garanţiile reale cuprind reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiu.

Dreptul de reţinere asigură creditorului posibilitatea de a reţine un bun

corporal, proprietate a debitorului, atâta timp cât el n-a fost achitat integral.

5 Popa, Ioan: Tranzacţii comerciale internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pg. 211-241.

- 26 -



Pentru aceasta trebuie îndeplinite anumite condiţii: bunul corporal deţinut să

aibă o legătură cu creanţa iar creanţa trebuie să fie certă şi exigibilă.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia

creditului, gajul.Gajarea poate avea loc cu sau fără deposedare. Dacă gajarea are loc fără

deposedare, creditorul primeşte un titlu de recunoaştere a gajului care face

obiectul publicării (de pildă gajarea fondurilor de comerţ).

Creditorul titular al gajului are, în virtutea gajării, anumite drepturi:

de preferinţă (de a plăti înaintea altora, în cazul vânzării bunului ce face

obiectul gajului); de urmărire (dacă se schimbă proprietarul);

de reţinere (păstrarea obiectului gajului);

de vânzare (vânzarea în justiţie a bunului gajat).

Ipoteca este actul prin care debitorul acordă clientului dreptul asupra unui

imobil, fără deposedare şi cu publicitate.

Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferinţă şi dreptul de urmărire.

Ipoteca poate fi legală (prevăzută de lege), convenită (consimţită prin

contract) sau judiciară (acordată de organele judecătoreşti).

Privilegiul este dreptul conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate

în a fi plătiţi atunci când dispun de o garanţie asupra unei părţi, sau asupra

totalităţii patrimoniului debitorului.

Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinţă şi de dreptul de

urmărire.

Privilegiile pot fi generale şi speciale, respectiv mobiliare şi imobiliare.

Oricare ar fi garanţiile oferite, creditorul nu poate să piardă din vedere că o

bună garanţie nu trebuie să fie decât o precauţiune suplimentară, şi nu un suport

al unui risc mai mult decât este probabil.

- 27 -



Decizia creditorului trebuie să se întemeieze pe totalitatea însuşirilor

calitative ale debitorului, ale patrimoniului său, şi a modului de administrare şi

nu numai pe cele ce se desprind din aprecierea garanţiilor.

Trebuie subliniat că, în caz de necesitate, transformarea garanţiilor în bani

presupune pentru creditor eforturi şi cheltuieli suplimentare şi implicăimobilizări îndelungate ale fondurilor. Toate acestea deturnează creditorul,

respectiv pe bancher, din preocupările sale obişnuite, şi-i aduce prejudicii, ce nu

întotdeauna pot fi comensurate valoric şi, pe această cale, recuperate.

Creditorul, respectiv bancherul, este interesat în primul rând de derularea

normală a procesului de creditare şi mai puţin de anomaliile acestuia, chiar dacă

acestea îi aduc unele recompense.

c) Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare

varietate. De la termene foarte scurte (24 de ore, termen practicat între bănci pe

pieţele monetare) şi încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100

(în situaţiile recente pentru împrumuturi privind construcţia de locuinţe).

Pentru creditele pe termen scurt, credite acordate întreprinderilor, sau

credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă.

Creditele pe termen mijlociu şi lung implică adesea rambursarea eşalonată,

fapt ce înseamnă că, pe parcurs, la termenele stabilite, lunare, trimestriale, etc.,

odată cu plăţile cuvenite pentru dobânzi se rambursează o parte din împrumuturi.

Experienţa a arătat că atunci când creditele, prin natura lor pe termen lung,

s-au acordat în condiţiile în care se plăteau periodic numai dobânzile,

rambursarea principalului credit urmând a fi făcută integral la termenul stabilit,

s-au creat premise pentru lipsa de răspundere în domeniul creditului, ceea ce a

contribuit la apariţia fenomenului de incapacitate de plată a debitorilor şi

falimentul instituţiilor de credit, pe scară largă6.

6 Bran, Paul: Relaţiile financiar-bancare ale societăţii comerciale, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, pg.237.

- 28 -



d) Dobânda este o caracteristică a creditului.

În acordurile de credit s-a încetăţenit clauza dobânzii fixe. Respectiv

dobânda cuvenită în cadrul acordului de credit este acceptabilă pentru ambele

părţi, pentru întregul împrumut şi pe toată durata creditului.

În condiţiile presiunii inflaţioniste accentuate din anii ”70, s-a instituitregimul dobânzilor variabile (sensibile) situaţie în care dobânzile se modifică

periodic (de regulă semestrial) în funcţie de nivelul dobânzii pe piaţă (naţională

sau internaţională).

Acordurile de credit pot prevedea adiţionarea dobânzii cuvenite şi plata

integrală la încheierea contractului (situaţie practicată mai ales pentru hârtiile de

valoare, obligaţiuni ale întreprinderilor, statului sau băncilor şi instituţiilor financiare).

e) Tranzacţia. Acordarea creditului.

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice: acordarea unui

împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.

În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia

împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de

credit sunt modalităţile cele mai răspândite pentru această formă.

Consimţirea tranzacţiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare

importanţă, în vederea căruia creditorul trebuie să-şi asigure o bună informare şi

documentare pentru evitarea riscului7.

În acest sens băncile îşi creează un cadru propriu de informare şi

documentare, sau apelează la agenţi de specialitate care studiază capacitatea de

plată şi respectiv potenţialul economic al firmelor.

O atenţie deosebită se acordă în economia unor ţări, documentări privind

riscul în investirea în hârtii de valoare, obligaţiuni, de o mare audienţă publică,

sfera în care acţionează agenţii specializaţi, care au pus la punct un sistem de

notaţie complexă, reunit într-o formulă literară sau numerică destinată a releva

7 Vivante, Cesar: op. cit., pg. 119.

- 29 -



gradul de risc decurgând din caracteristicile creditorului şi mai ales, ale

debitorului.

f) Consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea caracteristici ale

creditului.

Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prinînscrisuri, instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte

multiple şi diferenţiate8.

Esenţial în aceste instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind

rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma

angajată.

Implicit, prin intermediul transferului instrumentului de credit se realizeazăcesiunea creanţei, respectiv a dreptului de a încasa suma înscrisă în instrumentul

de credit, precum şi veniturile accesorii.

Negocierea instrumentelor de plată şi a creanţelor ce sunt reprezentate pot

avea loc:

direct între investitori;

în cadrul pieţelor de capital şi financiare.

De regulă, transferul direct se desfăşoară în cadrul raporturilor directe al

creditelor sau între bănci privind circulaţia cambiei (contrare sau reescontare), a

cecului etc., în timp ce obiect al pieţelor financiare sunt obligaţiunile statului

(bonuri de tezaur în principal) sau ale întreprinderilor precum şi alte hârtii de

valoare similare.

Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de

credit de la un beneficiar la altul este în primul rând, o expresie a lichidităţii

portofoliului de creanţe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma

creanţa în bani, potrivit unei necesităţi sau unei noi opţiuni.

În practica bancară, transferabilitatea are un loc important deoarece permite

a asigura utilizarea fluxurilor fireşti de constituire şi utilizare a capitalurilor

temporar disponibile9.

8 Angheni, Smaranda: Drept commercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pg. 125.9 Floricel, Constantin: Monedă, credit,bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pg. 136.

- 30 -



Prin creditare, băncile folosesc, într-o primă etapă, capitalurile temporar

disponibile mobilizate între ele, urmând ca, într-o etapă următoare, să recurgă la

concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca de emisiune şi de

alte bănci, prin operaţiunile de recreditare.

În economia de piaţă raporturile de credit sunt considerabile, îndimensiunile lor, şi multiple, în varietatea lor.

În aceste condiţii, orice categorie a acestor raporturi poate fi considerată

discutabilă prin criteriile utilizate sau prin gradul de cuprindere.

Făcând o analiză a raporturilor de credit folosim o amplă paletă de criterii,

care să le caracterizeze, să le afirme independenţele şi prin aceasta să le

diferenţieze.Criteriile care determină delimitarea principalelor tipuri de credite sunt:

persoana creditorului;

modalitatea specifică de formare şi utilizare a capitalurilor disponibile;

persoana debitorului;

dimensiunile şi dinamica necesităţilor debitorului şi modul de folosire a

capitalurilor împrumutului;

obiectul creditului şi sfera de utilizare;

duratele de constituire a capitalului disponibil şi de utilizare de către

împrumutaţi.

Privite din acest punct de vedere, raporturile de credit s-au cristalizat, de-a

lungul vremii, în cinci sfere principale: creditul comercial, creditul bancar,

creditul ipotecar, creditul obligatar şi creditul de consum.

Creditul bancar cuprinde o serie largă de raporturi angajând modalităţi

diferite, pe termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţiunile bazate

pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în

cadrul unui acord general.

În rapoartele de credit cu banca se pot angaja şi persoane care în acest cadru

nu au calitatea de agenţi economici. Ne vom referi în continuare la raporturile de

credit în care sunt angajate întreprinderile.

- 31 -



Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce.

Pe de altă parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează

depozite care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de altă parte, băncile

acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producţie curentă sau cu

recuperare ulterioară, pentru investiţii.Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar

relaţiile între bancă şi partener se desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor

disponibile şi realizarea de profituri, în principal sub forma de dobânzi.

Operaţiile de credit bancar vor fi examinate în sensul raportului bancă-

întreprindere, respectiv principalele credite acordate de bănci.

Avansurile în cont curent sau creditele de casă (sau trezorerie), reprezintăraporturile de credite întemeiate pe o deplină cunoaştere a activităţii

întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament.

În fapt, aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă

necesităţile curente privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter

imprevizibil şi greu de localizat, în obiecte care să reprezinte o garanţie veredică.

Aceste credite nu au stabilite termene de rambursare.

De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe depozite

compensatorii. Funcţia acestor depozite decurge într-un sens din faptul că

întreprinderile îşi păstrează toate disponibilităţile în conturile de la bancă, ceea

ce permite băncii să acopere necesităţile unor întreprinderi prin însăşi

redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi. Pe de

altă parte, existenţa permanentă a depozitelor compensatorii înseamnă pentru o

bancă reducerea resurselor utilizate, iar pentru o întreprindere o păstrare a

solvabilităţii.

O altă caracteristică a acestor credite este şi faptul că acestea, neavând la

bază înscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazându-se pe principalele

resurse ale băncii. De aici nivelul dobânzii mai ridicat, dar stabilit de regula, în

corelaţie cu dobânda de piaţă şi, în mod obişnuit utilizarea suplimentară pentru

remunerarea băncii, a unui comision.

- 32 -



Sistemul de acordare general este linia de credit, în condiţiile căreia se

stabileşte limita maximă a creditului acordat în acest cadru.

Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii un credit

provizoriu, întru-cât banca poate cere oricând acoperirea debitului.

O formă mai favorabilă pentru întreprinderi este linia de creditconfirmată, pe baza unui acord scris, în care posibilitatea de acordare a

creditului se menţine pe o perioadă stabilită în contract.

Linia de credit revolving implică utilizarea curentă a acestui mod de

obţinere de fonduri de către întreprinderi, întru-cât rambursările efectuate,

reducând nivelul creditului, permit în etape ulterioare, obţinerea unor credite, în

limitele stabilite, deoarece, potrivit condiţiilor acestui acord, posibilitatea decreditare se reînnoieşte.

Creditele exemplificate până aici, strâns legate şi de necesitatea de

activitatea de producţie, asigură întreprinderii un aflux de capital circulant, care

este folosit de aceasta potrivit necesităţilor sale şi liberului său arbitru, fără a se

motiva utilizarea lui, putând fi caracterizate, prin aspectul lor general implicite.

O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia întreprinderile

necesită, vis-a-vis de bănci, o motivare clară şi condiţionarea utilizării lor şi

adesea garantarea. Astfel după modul lor de angajare şi folosinţă, ele pot fi

caracterizate ca explicite.

Creditele explicite pot fi în ansamblul lor considerate drept credite pentru

stocuri.

În acestea, creditele de producţie sezonieră sunt cunoscute sub numele de

credite de campanie. Acestea sunt menite să asigure resursele necesare în cazul

iregularităţii ciclului aprovizionare-producţie-vânzări, de pildă, producţia de

conserve, blănuri, jucării, etc. Aceste credite sunt garantate cu mărfurile aflate în

procesul de producţie sau de circulaţie.

Majoritare în activităţile băncilor, în special a celor comerciale, sunt

creditele pe termen scurt.

- 33 -



În mod practic, soluţiile optime pentru acoperirea necesităţilor de investiţii,

de constituire de noi fabrici sau capacităţi de producţie şi alte majorări de capital

fix prin preluări şi achiziţii, se realizează pe alte căi, şi dacă se apelează la credit,

acesta acţionează în sfera creditului obligatar.

g) Dobânda

În formularea, dezvoltarea şi perpetuarea conceptelor cu privire la credit şi

dobânzi, gânditorii, şcolile şi curentele s-au angajat primordial în explicarea,

justificarea şi utilizarea dobânzii, de fapt ea însăşi latura specifică şi esenţială a

manifestărilor relaţiilor de credit. Astfel că, în mod necesar, tratarea teoriilor

asupra creditului şi dobânzii înseamnă efectiv, referiri, uneori exclusive, asupradobânzii.

Teoria dobânzii a constituit una din problemele cele mai discutate de

filozofi, sociologi şi economişti.

În general se consideră, în cadrul dat, dobânda ca ceva contrar eticii, în

ciuda faptului că realitatea relaţiilor economice afirmă permanent prezenţa

acestui “accident” economic în cadrul procesului de creditare.

Această opoziţie a filozofilor, teologilor şi profeţilor s-a manifestat din

timpurile cele mai vechi şi a durat secole. Abia la Calvin se întâlneşte o

adevărată justificare a dobânzii şi o superficială analiză a acestui fenomen.

Când ştiinţa economică a început a lua formă, de a se structura, liberată de

diatribele filozofilor şi dogmatismului teologilor, între problemele analizate în

primul rând de economiştii care se afirmau, a fost acest fenomen pe care relaţiile

capitalismului modern îl relevau constant. Din acest moment, legat de studiile

naturii şi formării capitalului, multe şcoli au intenţionat să construiască o teorie a

dobânzii. Se poate spune că fiecare şcoală a încercat să dea dobânzii o

caracteristică determinantă şi distinctă, în conformitate cu propriile lor puncte de

vedere.

Dacă ne propunem, mai întâi o definiţie, este foarte dificil de a reflecta în ea

toate aceste puncte de vedere.

- 34 -



Dobânda este, în mod firesc, comună cu conceptul de capital şi cu

elementele “timp” şi “risc”.

Aceste concepte şi elemente se regăsesc în cele mai succinte formulări ale

dobânzii. Astfel, într-un sens, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe

care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobândaoriginală a capitalismului) sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare pentru

alte persoane (dobânda împrumutului) pe o durată, pentru o folosire oarecare.

Într-un fel restrâns, sau ca formulă mai mult utilizată, dobânda este suma ce

revine proprietarului la rambursarea sumei sau preţul folosirii capitalului şi

totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

În aceste formulări regăsim unele caracteristici, unele elemente descriptive,însă lipsesc precizările cu privire la originea dobânzii, la legile de formare şi la

justificarea sa.

În aceasta, o contribuţie pe deplin recunoscută este cea a lui Bohm Bawerk,

unul din cei mai importanţi analişti ai dobânzii. Acesta, în cercetările sale,

porneşte de la unele constatări empirice, cu care sunt de acord economiştii din

vremea sa:

dobânda unui capital se produce indiferent de activitatea personală a

capitalistului;

parte care este o calitate firească a capitalistului;

se formează fără ca acesta (capitalul) să se epuizeze şi are astfel o durată

eternă de constituire.

Ca element al contractului de credit, nivelul dobânzii este acceptat, în

fiecare caz în parte, de creditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de durată

sau mai operative.

Fiecare din părţi doreşte să aibă, în contextul acceptării soluţiei, anumite

orientări care să motiveze şi să justifice soluţia adoptată. Deci se pune problema

de a discerne şi considera factorii cu audienţă şi acceptabilitate generală.

- 35 -



Un prim asemenea factor este productivitatea capitalismului , o anumită

productivitate a capitalismului, adică o anumită rată a profitului, aflate într-o

dinamică determinată de evoluţii şi conjuncturi.

Întreprinzătorul atunci când îşi propune să mobilizeze un capital

suplimentar, trebuie să evalueze realist posibilităţile de rentabilitate, respectivdimensiunile profitului, întrucât el va trebui să remunereze corespunzător pe

deţinătorul de capital.

Contractul de credit care include ca un element semnificativ nivelul

dobânzii, este de fapt un acord, între cele două părţi interesate, cu privire la

nivelul dobânzii, sau altfel exprimat un compromis între cele două părţi.

Evident că aceste poziţii nu se manifestă ca atitudini personale, ci ca sumă alor, în relaţiile pe care cele două părţi le întreţine pe pieţele creditului. Iată deci

contextul în care, în fiecare moment dat, nivelul dobânzii reflectă şi exprimă

nivelul de productivitate a capitalului de care este intim legat.

Un al doilea factor general care determină nivelul dobânzii este lichiditatea.

Independent de orice alte condiţii, creditorii vor prefera acea formă de

împrumut care să le asigure lichiditatea. Deci se preferă termene scurte.

Orice angajare mai îndelungată a resurselor creditului, orice diminuare a

lichidităţii sale este însoţită de o sporire a sumelor plătite ca dobânzi, implică

deci o creştere a nivelului dobânzii.

Deci stabilirea nivelului dat al dobânzii în cadrul contractului de credit este

şi o expresie a compromisului între creditorii care doresc o cât mai ridicată

lichiditate şi debitorii interesaţi în a plăti mai puţin pentru aceasta.

h) Riscul rambursării este un alt factor general al nivelului dobânzii.

Rambursarea la termen este o condiţie a perpetuării raporturilor de credit şi

a sistemului de credit. Rambursarea este o cerinţă generală care poate fi

asigurată dacă în cazurile particulare se iau măsurile necesare de evitare şi

acoperire a acestui risc.

- 36 -



Aceste cerinţe, în general acceptate, conduc la separarea elementelor de

structură a dobânzii în:

dobânda pură care este costul utilizării capitalului;

plata necesară pentru recuperarea riscului nerambursării, respectiv

pentru acoperirea pagubelor suferite pe această cale.O asemenea considerare a riscului şi a soluţiilor de acoperire motivează

politica personală a băncilor în domeniul dobânzilor, orientată după gradul de

risc pe care îl presupune fiecare credit acordat, în funcţie de condiţiile reale pe

care le are fiecare debitor.

De asemenea, la rândul lor, deponenţii care asigură partea preponderentă a

resurselor băncilor sunt, în mai toate ţările, asiguraţi prin instituţii speciale cu privire la redobândirea integrală a sumelor. Evident, plăţile pentru asigurarea

depozitelor prezintă un cost pentru bănci, un element de cost al creditului.

i) Raportul dintre oferta şi cererea de credite este evident un factor esenţial

în determinarea nivelului dobânzii.

Oferta de credite este determinată primordial de nivelul economisirii în ţara

respectivă, de opţiunile tradiţionale ale populaţiei pentru economii. Evoluţia

nivelului de economisire poate fi stimulată de nivelul dobânzii, dar oricare ar fi

nivelul dobânzii, există un nivel dat al economisirii.

Determinat de preferinţele familiilor de a economisii este nivelul individual

al venitului şi implicit nivelul de preferinţe pentru consum.

Stabilitatea economică şi politică are şi ea un rol deosebit în încurajarea

formării capitalului. Orice fenomen de instabilitate politică şi dezechilibru

economic, în special inflaţia, diminuează nivelul economisirii şi influenţează

negativ dimensiunile resurselor de creditare.

Cererea de credite este intercondiţionată de cei trei mari debitori: guvernul,

agenţii economici şi familiile, deopotrivă influenţaţi de evoluţia activităţii

economice şi tendinţele de dezvoltare a investiţiilor.

- 37 -



Aşa cum am precizat anterior, nivelul dobânzii, astfel determinat este

“dobânda de bază” la care se adiţionează în mod firesc factorul de risc, care

majorează astfel diferenţiat, nivelul dobânzii pentru fiecare din solicitanţii de

credit.

Starea economiei în dezvoltarea sa liberă sau în încercările de orientare prin politici economice şi îndeosebi prin politici monetare şi de credit influenţează

asupra nivelului dobânzilor, dar totodată trebuie să remarcăm că nivelul

dobânzilor, în dimensiunile sale din fiecare etapă, are o influenţă majoră asupra

economiei afectând dezvoltarea şi expansiunea economică, cheltuielile de

consum şi investiţiile.

Nivelul dobânzii se exprimă în diferitele segmente ale pieţelor creditului şiîn diferitele raporturi între debitori şi creditori, în special între bănci şi clienţii

lor, în variate tipuri şi variate mărimi.

Diferitele rate ale dobânzi existente, specifice în diverse relaţii sunt

structurate în cadrul unor legături reciproce semnificative şi putem spune că

acţionează în cadrul unui mecanism.

În interiorul fiecărei bănci se instituie, de fapt, o scară a dobânzilor

creditoare şi debitoare care reflectă implicit raportul dintre cheltuielile şi

veniturile băncii şi posibilităţile sale de a obţine profit.

Pe de o parte, banca procură resurse prin depozitele ce le constituie în

relaţiile cu clienţii şi de la furnizorii de resurse, alte bănci sau banca de

emisiune, pe care trebuie să le remunereze la nivelul dat, de regulă de nivelul

pieţei.

Pe de altă parte, faţă de debitorii săi, fiecare bancă aplică un anumit nivel de

dobânzi în măsură să-i acopere cheltuielile (cu dobânzile şi de funcţionare) şi

implicit un anumit nivel al profitului.

În corelare, între nivelul dobânzilor încasate şi plătite, banca trebuie să-şi

asigure competitivitatea urmărind atragerea clienţilor, şi printr-un cuantum

avantajos, pentru ei, a dobânzilor.

- 38 -



Astfel între dobânzile interne practicate de bănci rata dobânzilor de depozit

este de o importanţă majoră pentru nivelul general al dobânzilor interne.

Această rată este de un nivel foarte scăzut întrucât se aplică pentru

depozitele la vedere şi asigură un grad înalt de lichiditate deponenţilor, care,

urmărind în general acest aspect, acceptă un asemenea regim al dobânzilor. Rata de bază a dobânzii reprezintă pentru fiecare bancă nivelul fundamental

în raport cu care se constituie o serie de rate ale dobânzilor practicate de bancă în

relaţie cu clienţii. În continuare, pe prima treaptă aflăm ratele de dobândă

normală sau comercială (în Anglia se numeşte “blue chip rate”).

Blue chip este o expresie împrumutată de la bursa de valori care este

folosită pentru a reprezenta activitatea unei firme care funcţionează fără reproş şiare bune relaţii cu colaboratorii.

Această rată se construieşte adăugând două puncte la rata dobânzii de

bază.

Funcţie de gradul de risc, alte firme pot fi creditate cu dobânzi sporite prin

adăugarea la dobânda de bază a încă 4,5 sau 7 puncte.

Rata dobânzilor pentru împrumuturile personale este la nivel real, foarte

ridicată, deoarece, cum este de înţeles, vizează operaţiuni ce implică o

multitudine de debitori şi multiple riscuri.

Iată că privite în ansamblul lor, dobânzile practicate de bănci faţă de clienţii

lor se află în corelaţia necesară de conexiune a unui mecanism.

Examinarea ratelor interne ale dobânzilor subliniază posibilitatea băncii de

a avea o politică proprie faţă de clienţii săi, în general, şi în deosebi vis-a-vis de

fiecare dintre ei, în special.

În acelaşi timp este evident că în opţiunile sale privind politica dobânzilor

banca este “obligată” să se alinieze la evoluţiile pieţei care determină propria

atitudine prin multiple şi diverse influenţe.

Importanţa dobânzii, oricare ar fi teoria monetară care încearcă să o explice,

se manifestă particular în unele funcţii economice caracteristice economiei de

piaţă contemporană.

- 39 -



Dobânda stabileşte numai un oarecare echilibru între cererea şi oferta de

capitaluri monetare (fonduri de împrumut sau fonduri lichide).

Fără acest factor, nu ar fi posibilă o asigurare monetară a pieţei10.Dobânda

este un instrument fundamental al politicii monetare. Prin intermediul

modificării dobânzii, banca centrală influenţează asupra expansiunii creditului şimonedei scripturale (bancare). De asemenea, dobânda este asigurată în unele

limite în influenţarea inflaţiei şi deflaţiei, în imobilizarea economiilor latente şi

determinarea nivelului investiţiilor.

Diferitele tipuri de dobânzi ce se utilizează pe piaţă potrivit destinaţiei

economice productive sau de consum, servesc pentru repartizarea masei

monetare disponibile între diferitele utilizări. Când, aşa cum se întâmplă îngeneral, o economie este în stadiul de expansiune, tipurile de dobândă depind de

intensitatea cererii din fiecare ramură a producţiei, sau sferă a activităţii de

consum în dezvoltare.

Evoluţia dobânzii, decurgând din cerinţele spontane ale dezvoltării

economice, sau derivată din politicile monetare şi de credit, are un rol deosebit

în orientarea şi uneori dirijarea tendinţelor economice în ansamblu şi în diferitele

sale sfere. Optimizarea ei în funcţie de potenţialul ei şi de cerinţele reale ale

economiei reprezintă o chestiune majoră în economia de piaţă contemporană.

II.2. RESURSELE DE CREDITARE

Operaţiile pasive reprezintă pentru bănci operaţiile de constituire aresurselor.

În activitatea băncilor comerciale au fost preponderente vreme îndelungată,

ca operaţiuni pasive: depozitele, reescontul şi operaţiunile similare şi capitalul

propriu.

Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele

funcţii ale băncilor, în general şi a celor de depozit în special.10 Bran, Paul: op. cit., pg. 157.

- 40 -



Depozitele bancare au un dublu caracter. Pe de o parte, depozitele bancare

care constituie obligaţia unor bănci faţă de depunători, rezultate din mobilizarea

capitalurilor temporar disponibile, reprezintă căi importante de constituire a

resurselor de creditare ale băncii. Pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă,

pentru depunători, creanţe creditoare faţă de bancă, mijloace de plată pe careaceştia le pot utiliza în orice moment, cu precădere pentru efectuarea plăţilor

către terţi, pentru operarea în cont.

Depozitele bancare reprezintă astfel o formă de existenţă a banilor,

respectiv a banilor în cont, sau scripturali.

Pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă o formă principală de

mobilizare a capitalurilor şi economiilor temporar disponibile.De natura şi termenul acestor depozite depinde şi modul în care banca va

valorifica aceste resurse de creditare.

Astfel, depozitele la vedere, sunt caracterizate de elasticitate, având în

vedere că depunătorii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plăţile în

cont sau retrageri din cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate acţiona spre

eventuala lor diminuare abruptă.

Evoluţia disponibilităţilor din depozitele la vedere se caracterizează în mod

necesar printr-o anumită variaţie a sumei soldurilor, în care se delimitează un

anumit sold mediu permanent care exprimă posibilităţile de fructificare a

depozitelor de către bancă prin folosirea lor ca resurse de creditare.

Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesită însă prudenţă,

întrucât angrenarea resurselor din depozite în proporţii exagerate ar putea crea

dificultăţi băncilor, în cazul în care deponenţii ar solicita, în ritmuri şi volume

neprevăzute, disponibilităţile din conturi.

Depozitele la vedere reprezintă cea mai stabilă resursă a băncilor

comerciale.

A. Conturile curente reprezintă o formă specială de servire bancară a

titularilor de cont. Sunt conturi prin care agenţii economici ca şi persoanele

- 41 -



particulare înregistrează intrări de sume prin: cecuri, viramente, ordine de plată,

etc.

Această funcţie principală a contului curent este efectuarea operaţiunilor de

casierie ale titularului de cont, deci prestarea unor servicii numeroase şi

laborioase care solicită efort deosebit din partea băncii şi reprezintă pentru beneficiar o degrevare substanţială a propriilor atribuţii antreprenoriale. Aşa se

face că marea majoritate a băncilor aplică un regim special soldurilor ce se

creează în aceste conturi, pentru care, fie că nu se acordă dobânzi, fie că se

bonifică o dobândă redusă.

Deşi apreciază însemnătatea operaţiunilor de care beneficiază şi recunoaşte

public faptul că gestionarea plăţilor implică cheltuieli mult mai mari decâtveniturile obţinute de la titularii de cont în acest scop, totuşi aceştia nu se sfiesc

în a retrage şi fructifica, pe alte căi, soldurile mai mari care s-ar forma pentru o

perioadă mai îndelungată în aceste conturi.

B. Conturile de depozit sunt, prin natura lor, menite să asigure fructificarea

unor economii (fie ale firmelor, fie ale persoanelor) pe un termen mai

îndelungat.

De aici posibilităţile mai restrânse acordate titularilor privind mişcarea din

cont prin încasări sau efectuări de plăţi. Unele bănci aplică restricţii şi cu privire

la retrageri. Astfel băncile engleze cer să fie anunţate cu 7 (şapte) zile anticipat

pentru retragerile mai importante, deşi în fapt nu aplică aceste prevederi.

Normele de operare în aceste conturi orientează deci spre o dinamică stabilă

întrucât aceste tipuri de conturi asigură pentru băncile comerciale marea

majoritate a resurselor dimensionale, şi un grad de stabilitate în timp.

C. Depozitele la termen.

Potrivit convenţiei între deponent şi bancă privind termenele sau celelalte

condiţii de depunere (dobânzi, etc.) creează o bază sigură de fructificare în

procesul de creditare, pe termene corelate cu natura şi durata acestor resurse.

- 42 -



Pentru băncile comerciale, forma principală de atragere o reprezintă

conturile de depozit de investiţii.

De asemenea, băncile comerciale deschid clienţilor conturi de economii

simple sau în anumite sisteme (scheme, programe) care să asigure regularitatea

procesului de economisire.

D. Reescontul – reprezintă o modalitate de căutare de resurse noi, prin

cedarea portofoliului de efecte comerciale, provenite din scontare, unei alte

bănci, băncilor de scont, sau de regulă, băncilor de emisiune.

Banca de depozit recurge la reescontare în funcţie de interesele sale de a

obţine disponibilităţi (adesea în scopul unei valorificări mai bune). Esenţial estecă, dacă se recurge la reescontare, chiar în aceeaşi zi în care s-a efectuat

scontarea, banca de depozit are un profit, rezultat din diferenţa dintre dobânda la

care se scontează (mai mare) şi taxa scontului, dobânda practicată de banca de

emisiune.

Similar reescontului sunt operaţiunile de lombardare, operaţiuni de

împrumut de garanţii de efecte publice: obligaţiuni şi bonuri de tezaur,

operaţiuni prin care banca de depozit obţine de la banca de emisiune resurse pe

termen scurt, valorificându-şi astfel deţinerile în hârtii de valoare.

Reescontul şi lombardarea sunt operaţiuni concrete prin care are loc

recreditarea, un proces de amplă extindere şi în continuă evoluţie în economia

modernă. Aceste operaţiuni sunt utilizate cu necesitate pentru echilibrarea

bancară, pentru asigurarea operativă a acoperirii necesităţilor de credite prin

atragerea surselor dispersate din economie.

Trebuie subliniat că procesul de recreditare este condiţionat de garanţiile pe

care le oferă creanţele, în speţă, şi de caracteristicile lor. Astfel unele creanţe

sunt negociabile deci se pot vinde, respectiv pot fi acceptate, la cumpărarea de

către bănci sau alţi creditori, în timp ce alte creanţe nu pot deveni obiect de

vânzare-cumpărare.

- 43 -



Deci numai o mică parte din creanţe pot fi recreditabile, respectiv acceptate

de bănci şi în special de banca de emisiune, şi considerate astfel agreate la

scontare.

Acceptarea ca negociabile sau recreditabile a creanţelor se face pe baza

aprecierii temeiurilor obiective care au determinat acordarea creditului şi agaranţiilor materiale şi morale pe care le implică persoanele obligate şi

participanţii la raportul de credit.

Creanţele care nu sunt negociabile sau recreditabile nu înseamnă că sunt

justificate sau lipsite de garanţii şi bune perspective, înseamnă doar faptul că

raportul de credit are un pronunţat accent “personal” prin motivaţie, direct, sau

modul de garantare şi deci creditul iniţial rămâne cel final, iar creanţele nu pottrece în mâna altui creditor.

Banca, cea care a acordat creditul, îşi asumă până la capăt răspunderea şi

efectul, urmând să aştepte rambursarea la termenul stabilit. Dar asemenea

creanţe nu permit băncii să-şi reînnoiască resursele prin creditare şi să-şi

majoreze astfel cifra de afaceri, suplimentar.

În efectuarea operaţiunilor de recreditare băncile îmbină sistemul angajării

resurselor la preţuri fixe (prin recreditare) cu sistemul angajării lor la preţuri

libere (pe piaţa monetară – open market).

Conjugarea cu măiestrie a acestor operaţiuni prin care banca îşi optimizează

costurile, este implicit şi o cale de creştere a profitului bancar.

E. Capitalul propriu şi fondul de rezervă constituie din profitul brut un

aport relativ redus în formarea resurselor de creditare a băncilor, prin definiţie,

intermediarii în reciclarea şi valorificarea capitalurilor. În marea lor majoritate,

societăţi pe acţiuni, băncile îşi formează capitalul propriu prin emisiunea şi

subscrierea de acţiuni.

Dar în formarea resurselor proprii, fondurile de rezervă constituite treptat,

prin repartizarea profiturilor anuale, au o pondere adesea relativ egală cu

capitalul. Legislaţiile multor ţări îngăduie asemenea proporţii. Aceste dimensiuni

- 44 -



ale rezervelor sunt îndreptăţite prin varietatea şi periculozitatea riscurilor ce apar

în operaţiunile bancare.

În considerarea structurii pasivelor bancare şi în orientările cu privire la

managementul acestora trebuie să se ţină seama de realităţile de pe pieţele

naţionale ale creditului reflectând evoluţii şi tendinţe specifice.Reglementarea depozitelor (în înţelesul unor norme bancare speciale) având

drept obiect principal un regim de dobânzi scăzut, au avut un rol esenţial în

reorientarea deponenţilor către alte modalităţi de fructificare, în principal

transformarea disponibilităţilor destinate depunerii în capitalurile angajate în

relaţiile de credit obligatar, în economii financiare.

Şi în acest domeniu s-a generalizat experienţele S.U.A., inovaţiile fiind preluate şi de alte pieţe naţionale. Astfel, pentru atragerea deponenţilor

individuali, a economiilor familiilor, începând din 1981 s-au generalizat în

S.U.A. conturile NOW (negociable orders of withdrawal ) şi apoi, în 1983,

conturile SUPER NOW, a căror trăsătură comună este tocmai nivelul înalt al

dobânzii acordat pentru soldul disponibilităţilor, în timp ce contul, respectiv

soldul său, poate fi utilizat şi pentru plăţile curente.

Asemenea conturi şterg astfel diferenţa între depunerile la vedere şi

depunerile la termen sau pentru economii, din punct de vedere operator, iar din

punct de vedere al dobânzii bonificate creează avantaje asigurând un nivel

ridicat, similar depunerilor la termen.

Conturile A.T.S. (automatic transfer system) sunt o variantă a conturilor

NOW, care presupune menţinerea în cont a unui depozit minim neremunerat

destinat plăţilor curente, în timp ce sumele încasate ce depăşesc acest plafon sunt

livrate automat la regimul de dobânzi din economii, avantajos pentru titularul de

cont.

În scopul mobilizării deţinerii de fonduri firmelor, băncile comerciale au

dezvoltat, de asemenea, modalităţi specifice.

- 45 -



F. Fondurile comune de creanţe (mutuale) - (Money Market Mutual

Fonds) constituie în prezent o modalitate în continuă şi amplă creştere a atragerii

resurselor de către bănci prin titularizare, prin automatizarea administrării unor

creanţe, în cadrul unui sistem specific.

Esenţial pentru problema pusă în discuţie este că băncile pot înstrăinaanumite creanţe, în condiţii de piaţă, recuperând resursele investite, în scopul

desfăşurării altor operaţiuni de credit. Se creează astfel condiţii de amplificare a

raporturilor de credit pe baza atragerii ample a resurselor, în condiţiile

stimulative de remunerare, convenabile, la nivelul pieţei, pentru deţinătorii de

capital.

În sfârşit o modalitate menită să pună în valoare deţinerile de bonuri detezaur aflate în posesia băncilor este reprezentată de convenţiile de răscumpărare

( Repurchase Agrements sau Rps). Această modalitate constă în vânzarea

bonurilor de tezaur aflate în portofoliul, cuplată cu convenţia de răscumpărare, la

un preţ care include şi dobânzile cumulate eferente termenului operaţiei.

Trecerea în revistă a pasivelor bancare scoate pregnant în evidenţă

evoluţiile şi tendinţele din ultimul sfert de veac care au creat, în mod necesar, căi

noi ale managementului bancar; au impus diversificări şi inovaţii a căror

implementare pe pieţele naţionale a trebuit să ţină seama de condiţiile specifice

în care se formau disponibilităţile şi de preferinţele deţinătorilor de capital

pentru valorificare; astfel că proporţiile în care aceste modalităţi, de regulă

general adoptate, au pătruns fiecare în parte pe pieţele naţionale, au fost

determinate de condiţiile specifice şi de gradul de penetrabilitate şi

competitivitate a băncilor.

În managementul pasivelor s-a manifestat ca o necesitate tipică, determinată

de îngustarea gradului de lichiditate a activelor bancare, cerinţa ca băncile să se

sprijine mai mult pe pasive, pe elasticitatea şi oportunitatea utilizării lor în

asigurarea lichidităţii.

- 46 -



II.3. ANGAJAREA RESURSELOR BANCARE

A. Operaţiunile de creditare a firmelor

Băncile Comerciale şi-au diversificat tehnicile de creditare pentru arăspunde solicitărilor întreprinderilor şi pentru a face faţă cerinţelor dezvoltării

acestora, funcţie de profilul lor şi posibilităţile lor de creditare. Aşa cum se va

vedea, băncile comerciale au renunţat la o serie de operaţiuni specifice pe care

le-au cedat unor instituţii specializate.

B. Creditarea necesităţilor de capital fix

Prin natura lor nevoile principale de capital fix ale întreprinderilor se

satisfac de către acestea prin recurgerea la piaţa de capital: emisiuni de

obligaţiuni şi acţiuni.

Întreprinderile se adresează uneori băncilor pentru creditarea

echipamentelor, operaţiune practicată mai puţin de băncile comerciale şi în mai

mare măsură de către băncile de creditare pe termen mijlociu şi lung, băncile deramură.

Astfel în Franţa, băncile comerciale acordă credite pe termene de până la

doi ani firmelor industriale, comerciale sau meşteşugăreşti pentru procurarea de

echipament sau pentru lucrări de construcţii sau de amenajare a localurilor

profesionale. Mai mult de 2/3 din aceste credite nu sunt recreditabile, ceea ce

înseamnă că banca îşi asumă până la sfârşit acoperirea cu resurse, riscul.

Creditele bancare pe termen mijlociu recreditabile se acordă, de regulă prin

girul unor instituţii de credit specializate, menite să promoveze anumite

activităţi, care examinând utilitatea creditului din punct de vedere economic

general, preia, în primă instanţă, creanţa urmând să o transfere băncii de

emisiune.

În general distribuirea creditelor în economie se face în ţările dezvoltate în

poziţii relativ egale între firmă şi familii.

- 47 -



Prezintă de asemenea interes deosebit structura creditelor pe tipuri

principale şi pe ramuri. Un asemenea sistem funcţionează în Franţa unde

instituţiile interesate ca bănci de ramură sunt: Credit Naţional, Credit Foncier,

Caisse National de Credit Agricole, Credit d’Equipament de Petites et Moyens

Enteprises.Dacă în acest domeniu băncile comerciale au intervenţii mai restrânse,

băncile de credit pe termen mijlociu şi lung, băncile de ramură, societăţile

financiare, cele de leasing în principal, sunt pe larg implicate în creditarea

cerinţelor de capital fix ale firmelor.

C. Creditarea cheltuielilor de exploatare a întreprinderilor Nevoile întreprinderilor privind acoperirea cheltuielilor de exploatare se

satisfac de bănci pe două căi:

a) prin creditarea creanţelor comerciale;

b) prin acordarea de credite din trezorerie.

a) Creditarea creanţelor comerciale

Creditarea creanţelor comerciale înseamnă pentru bănci a prelua, contra

monedă, creanţele comerciale pe care întreprinderile furnizoare le au asupra

clienţilor lor.

Cea mai veche tehnică cunoscută şi folosită ca atare este operaţiunea de

scontare.

Scontarea – ca formă de bază a operaţiunilor cambiale – reprezintă

concesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii actuale a

cambiei. Necesitatea scontării cambiei se creează în condiţiile în care

beneficiarul cambiei, care (în perspectivă, la scadenţă, urmează să încaseze

valoarea integrală a creanţei), având nevoie urgentă de bani cedează acest drept,

de regulă băncii

Scontarea este o operaţiune caracterizată prin următoarele trăsături:

- 48 -



cedarea cambiei, prin scontare are caracterul de act de vânzare-

cumpărare, în sensul că se cedează şi se preia dreptul de a beneficia de suma

prevăzută în cambie;

scontarea cambiei este o vânzare specială, în sensul că fiecare din

beneficiari care au recurs la scontare şi deci au cedat proprietatea cambieirămâne obligat la plata sumei din cambie în condiţiile în care trasul sau alţi

participanţi la procesul cambiei nu au putut plăti. Se manifestă astfel o

caracteristică specifică, răspunderea solidară a tuturor semnatarilor cambiei la

plata sumei respective;

scontarea cambiei este o operaţiune de creditare, atât prin faptul că se

referă la transferul unui instrument de credit, cât şi prin aceea că determină plasarea resurselor de creditare a unei bănci pe un anumit termen, cu asigurarea

încasării dobânzii aferente.

Scontarea este actul prin care creditul comercial, consacrat în cambie, se

transformă în credit bancar.

Prin scontare, beneficiarul iese (în limitele precizate mai sus) din raportul

de credit anterior, obligaţia trasului de a plătii fiind înlocuită prin bani efectivi,

pe care bancherul îi avansează.

Pe de altă parte, trasul, angajat iniţial într-o operaţiune comercială, de

vânzare a mărfurilor de credit, devine, ca urmare a scontării, debitor al băncii

comerciale.

Scontarea angajează banca în raporturi cambiale specifice. Devenind

beneficiară a cambiei, fie în mod definitiv, fie ca intermediar, în cazul în care

decurge de la reescontare, banca îşi asumă, în caz de consemnatară a cambiei,

obligaţia de a plăti în caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la

acoperirea sumei de plată. De aici necesitatea ca banca să selecţioneze cu atenţie

cambiile pe care le scontează potenţialul economic şi solvabilitatea fiecăruia

dintre semnatarii cambiei.

- 49 -



b) Creditele de trezorerie - sunt credite pe termen scurt, în general până la

un an, având drept scop acoperirea necesităţilor monetare legate de ciclul de

fabricaţie şi de comercializare. Ele au două forme principale:

avansul în cont curent;

creditele specializate.

1. Avansurile în cont curent reprezintă forma predominantă a creditelor în

Anglia şi S.U.A., având ponderi importante şi în alte ţări.

Avansurile în cont curent se acordă de către bancă prin plata cecurilor emise

de titularii de cont şi în cazul în care aceştia nu au disponibilităţi în cadrul unei

limite convenite, confirmate (overdraft).

2. Creditele specializate. Creditele specializate sunt destinate a acoperi o

serie de necesităţi legate de desfăşurarea producţiei cum ar fi:

creditele de campanie care au drept scop să acopere cheltuielile de

fabricaţie şi de stocare pentru unităţi cu activitate sezonieră din agricultură şi

activităţi anexe (industria alimentară îndeosebi) din industria de confecţii şi

încălţăminte, lucrări, etc.;

creditele pentru stocuri (garantate prin warant) pentru acoperirea

mărfurilor susceptibile de a fi gajate şi în general depozitate în docuri sau aflate

în curs de transport.

După cum se ştie, warantul este documentul care atestă existenţa mărfurilor

într-un depozit general (în porturi, vămi, etc.). Acest document permite

transmiterea proprietăţii prin menţiuni făcute pe o parte a documentului

respectiv, pe recipisa warant. Warantul în sine este documentul utilizat pentru

obţinerea şi garantarea creditului şi poate fi utilizat ca un efect de comerţ. Deci

prin menţiunea făcută pe warant se transmite creanţa constituită prin gajare şi

dreptul extrem, de a dispune ca atare asupra mărfurilor gajate.

Warantul asigură creditorului garanţia asupra mărfurilor şi posibilitatea

recuperării creditului acordat.

- 50 -



Având în vedere posibilitatea scăderii preţurilor, nivelul creditului este

diminuat în raport cu valoarea garanţiei, asigurându-se o marjă în favoarea

băncii.

Warantul permite recursul cambial, fiind din acest punct de vedere, asimilat

cambiei şi de asemenea, fapt esenţial, permite mobilizarea lui. Deci dă posibilitatea băncii să recurgă la recreditare.

În practica franceză, warantul este utilizat pe larg şi a luat forme

diversificate care se abat, formal, de la litera noţiunii: warantul agricol, warantul

hotelier, warantul petrolier, warantul industrial.

Creditele specializate sunt mobilizate, lărgind astfel prin recreditare

posibilitatea de acoperire a nevoilor de finanţare a mijloacelor de rulment şi prinaceasta necesităţile de creditare a producţiei şi a circulaţiei mărfurilor.

- 51 -



CAPITOLUL III

CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE ŞI

PERSOANELOR JURIDICE

III.1. NOŢIUNI GENERALE

Stabilirea şi actualizarea politicii de creditare este un proces continuu şi

dinamic, de aceea fiecare bancă trebuie să îşi revadă periodic şi ori de câtre ori

este necesar, propria politică dacă anumite circumstanţe o solicită.

Analiza şi decizia acordării unei facilităţi de credit au la bază principiile

generale decurgând din prevederile Legii nr. 33/1991, privind activitatea

bancară, normele emise de Banca Naţională a României şi din statutele proprii

fiecărei bănci.

Obiectivele principale ale activităţii de creditare sunt siguranţa capitalului

băncii şi atragerea de noi operaţii şi clienţi. În acest sens, personalul dinactivitatea de creditare are responsabilitatea să educe clientul asupra procedurilor

de creditare ale băncii. Creditele aprobate pe baza analizei clientului trebuie să

asigure rambursarea datoriei către bancă, cu specificaţia că determinarea

capacităţii de plată a clientului nu se va face ţinând cont de rambursarea prin

împrumuturi obţinute de la alte bănci sau instituţii financiare.

Angajamentele luate de bancă pentru şi în numele clientului prin acordareade credite trebuie să aibă la bază contracte ferme, prin care clientul să cunoască

şi să accepte toate condiţiile, să aibă date exacte şi să fie garantate

corespunzător.

Banca poate să acorde orice formă de credit cu excepţia situaţiilor când:

integritatea morală a clientului este dubioasă;

obiectul creditului nu este clar justificat;

- 52 -



proiectul sau activitatea clientului nu se încadrează în cerinţele interne şi

internaţionale de protecţie a mediului.

III.2. CREDITAREA PERSOANELOR JURIDICE

Studiul cererilor de credit. Prin cererea de credit, solicitantul aduce la

cunoştinţa creditorului, oferta de a contracta un împrumut, specificând explicit

suma, obiectul creditului şi modul în care consideră că va putea rambursa

datoria.

În sprijinirea acestora, de regulă, anexează şi un studiu de fezabilitate careva susţine oportunitatea şi eficienţa afacerii, care va fi dezvoltată cu ajutorul

creditului.

La prezentarea clienţilor care solicită diverse facilităţi de credit,

funcţionarii bancari vor verifica, în primul rând, dacă societatea comercială este

legal constituită (dacă are capacitate juridică), deci, dacă este înscrisă la

Registrul Comerţului în condiţiile legii. În al doilea rând, vor verifica dacă potîndeplini formalităţile pentru a demonstra bonitatea lor în condiţiile prevăzute de

politica fiecărei bănci şi anume: solvabilitatea, lichiditatea, rentabilitatea.

Ofiţerii de credit vor verifica dacă clientul poate prezenta garanţii

materiale, personale, precum şi documente şi acte din care să rezulte că

desfăşoară o activitate în condiţiile legii şi în conformitate cu actul de înfiinţare

şi statutul de funcţionare.De asemenea, trebuie verificat dacă clientul acceptă clauzele înscrise în

contracte, referitoare la destinaţie, obiect, garanţii, termene de rambursare,

dobândă etc., şi că poate justifica rentabilitatea şi, în principal, posibilităţile de

producere a resurselor de rambursare.

În cazul în care clientul dovedeşte receptivitate şi operaţia prezentată în

cerere şi detaliată în studiul de fezabilitate, prezintă interes pentru bancă şi se

- 53 -



încadrează în strategia acesteia, atunci când se aduc la cunoştinţă clientului

următoarele condiţii generale:

lista completă a documentelor pe care trebuie să le prezinte băncii pentru

efectuarea analizei şi fundamentarea deciziei pe care banca o va lua în legătură

cu cererea sa; elementele de cost şi mărimea orientativă a acestora, formele de garanţii

şi prevederile contractelor tip care urmează a se încheia după aprobarea cererii în

privinţa angajamentelor şi obligaţiilor pe care clienţii şi le asumă prin

prezentarea lor.

Această informare este necesară pentru a evita confuziile şi pentru ca

solicitantul să-şi dea consimţământul de a contracta în cunoştinţă de cauză.De asemenea, ofiţerii de credit vor informa clientul asupra obligativităţii

depunerii trimestriale a situaţiilor financiare pe baza cărora banca analizează

dacă se menţin permanent condiţiile iniţiale de bonitate avute în vedere la

acordarea creditului.

În cadrul acestor discuţii funcţionarul, pe lângă aspectul de iniţiere a

clientului, trebuie să urmărească o cunoaştere cât mai bună a acestora, în

principal asupra aspectelor care nu reies din situaţiile şi rapoartele financiare (ex.

capacitatea de management, modernizarea şi existenţa unei strategii clare în

materie, viabilitatea proiectelor de dezvoltare, capacitatea de gestionare a

creditului acordat de bancă etc.).

Totodată clientul trebuie avizat că nerespectarea obligaţiilor contractuale,

dă posibilitatea băncii, conform Legii bancare, să sisteze utilizarea creditului

aprobat şi să declare toate sumele datorate (rate de capital, dobânzi, comisioane)

scadente.

În termen (de regulă) de zece zile de la data întocmirii dosarului clientului

cu documentaţia completă, funcţionarul va analiza situaţia economico financiară

a clientului şi a contractelor care stau la baza derulării afacerii propuse. Analiza

se face în scopul previzionării realizărilor pentru toată perioada anterioară, cât şi

pentru cea viitoare.

- 54 -



În cazul în care firma nu are istoric, fiind o formă nouă, dar prezintă un

proiect interesant, analiza se va canaliza asupra riscului operaţiei, a garanţiilor

propuse dar şi asupra acţionarilor, mărimii capitalului, calităţii managementului

şi a experienţei acestora în domeniu.

Pasul următor, în etapa de analiză, este verificarea reputaţiei pe care o arefirma pe piaţa respectivă, prin discuţii şi deplasări la sediul întreprinderii.

Analiza clientului constă şi în cunoaşterea situaţiei averilor personale şi a

surselor acestor averi, în special ale managerilor. Aceasta este o situaţie delicată,

deoarece presupune “intrarea” în viaţa particulară a clientului (mai ales că

dreptul la viaţa particulară este un drept apărat de Constituţie), dar cu multă

abilitate psihologică din partea funcţionarului bancar, poate atrage anumiteconcluzii care pot pleda în favoarea sau în defavoarea solicitantului de credit

(ex.: analiza relaţiilor interpresonale în familie, în cadrul echipei de conducere,

raporturile cu salariaţii etc.).

Următoarea etapă de analiză se referă la verificarea scriptică sau faptică,

evaluarea garanţiilor pe care le oferă clientul pentru facilitatea de credit

solicitată. Alegerea garanţiilor se face în funcţie de politica fiecărei bănci în

această materie. De asemenea, cuantumul acestora, ca să se asigure marja de

siguranţă peste valoarea creditului, în eventualitatea situaţiei incapacităţii de

plată a clientului şi pentru valorificarea garanţiilor recuperării debitelor, ţine tot

de strategia fiecărei bănci.

În baza rezultatelor de mai sus, se procedează la corelarea lor cu prevederile

Normei nr. 3 a Băncii Naţionale a României, de clasificare a creditelor şi

constituirea provizioanelor de risc.

Conform acestor norme, societăţile bancare sunt obligate ca, în scopul

protejării depozitelor persoanelor fizice şi persoanelor juridice, să limiteze riscul

de credit şi să depună toate eforturile pentru a îşi încasa creanţele de la debitorii

lor.

Pentru determinarea şi limitarea riscului de credit, societăţile bancare

trebuie să îşi clasifice creditele acordate în funcţie de performanţele financiare

- 55 -



ale clientului, evaluate după criteriile stabilite de bancă şi de capacitatea acestuia

de rambursare a creditului la scadenţă, în una din următoarele cinci categorii:

Categoria A (standard). Dacă performanţele financiare sunt bune şi

permit achitarea la scadenţă a ratelor plus dobânda şi dacă se prefigurează

menţinerea şi în continuare, a performanţelor financiare la un nivel ridicat; Categoria B (în observaţie). Dacă performanţele financiare sunt bune,

dar nu permit menţinerea la acelaşi nivel în perspectivă mai îndelungată;

Categoria C (standard). Dacă performanţele financiare sunt

satisfăcătoare, dar au o tendinţă evidentă de înrăutăţire;

Categoria D (îndoielnic). Dacă performanţa financiară este scăzută şi

cu o evidentă calitate la intervale scurte de timp; Categoria E (pierdere). Dacă situaţiile financiare arată pierderi şi

există perspective clare că nu pot fi încasate la scadenţă, nici ratele şi nici

dobânzile aferente.

În raport de punctualitatea rambursărilor (“serviciul datoriei”), debitorul va

fi notat cu unul din următoarele calificative:

bun, dacă ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o întârziere

maximă de 7 zile;

slab, dacă plăţile sunt efectuate cu o întârziere de până la 30 de zile;

necorespunzător, dacă întârzierea este mai mare de 30 de zile.

Combinându-se cele două criterii, performanţa financiară şi punctualitatea

plăţilor şi garanţiilor propuse, creditul va fi clasificat conform matricei date de

Banca Naţională a României.

În raport de clasificarea creditelor, societăţile bancare sunt obligate să-şi

constituie următoarele provizioane specifice:

standard – 0%;

în observaţie – 5%;

standard – 20%;

îndoielnic – 50%;

pierdere – 100%.

- 56 -



Sumele aferente acestor provizioane specifice de risc vor fi incluse pecheltuieli.

La determinarea acestor provizioane, riscul de credit poate fi diminuat doar

cu valoarea următoarelor garanţii:

garanţii necondiţionate, oferite de Guvernul României sau de Banca

Naţională a României;

garanţii necondiţionate, care emană de la bănci cu renume internaţional;

garanţii necondiţionate emise de la alte societăţi bancare din România;

depozite (de fonduri şi titluri), constituite la societatea bancară şi

creditoare şi ca gaj pentru garantarea plăţilor ratelor şi dobânzii;

alte gradaţii acceptate de conducerea băncii.

O dată stabilită clasa creditului, în funcţie de aceasta, se poate proceda

astfel:

În cazul în care ofiţerul de credite constată că riscul pe client sau operaţie este

foarte mare, garanţiile sunt neacoperite sau necorespunzătoare politicii băncii,

aceasta va întocmi o notă de prezentare cu propunerea de respingere a solicitării

clientului, pe care o va supune la nivelul de competenţe de aprobare la care se

încadrează suma solicitată, la care anexează toate situaţiile întocmite şi

clasificarea creditului.

După aprobarea propunerii sale, va comunica în scris clientului,

respingerea solicitării creditului şi motivarea acestei respingeri.

În cazul în care ofiţerul de credite consideră, pe baza analizei, că solicitarea

clientului este interesantă şi se încadrează din toate punctele de vedere în politica

şi procedurile băncii, acesta va întocmi o notă de propunere de aprobare, însoţităde analizele şi clasificarea întocmită. La întocmirea notei, ofiţerul de credite

trebuie să aibă în vedere următoarele principii:

cunoaşterea deplină a clientului, fapt pentru care trebuie să analizeze cu mare

atenţie toate informaţiile şi pe cât posibil, să facă verificări independente;

să aibă în vedere principala sursă de rambursare a creditului, de plată a

dobânzilor şi comisioanelor, abilitatea clientului de a crea venituri în activitateacurentă;

- 57 -



a doua sursă, ca alternativă, în cazul în care prima devine imposibilă, o

reprezintă garanţiile pe care banca le poate pretinde de la clientul în cauză. Rolul

garanţiilor, în principal, este acela de a determina clientul să se simtă

răspunzător faţă de bancă. Executantul garanţiilor pentru recuperarea sumelor

datorate de client, trebuie să fie unul dintre ultimele obiective ale băncii. Aceastase va face numai atunci când toate celelalte modalităţi de recuperare a creditelor

neperformante s-au epuizat;

să coreleze rezultatele obţinute prin aplicarea indicatorilor de evaluare

cu toate informaţiile despre client din documente, cu concluziile reieşite din

mass-media, pentru a stabili în ce condiţii se propune aprobarea creditului

solicitat de client;informaţiile vor fi prezentate sintetizând aspectele cele mai importante şi

relevante pentru ca decizia de aprobare să se ia în cunoştinţă de cauză.

Treapta următoare în activitatea de creditare o reprezintă aprobarea notelor

prezentate şi semnate de ofiţerii de credit.

Aprobarea de către Comitetul de Direcţie sau Consiliul de Administraţie se

va comunica în scris cu eventualele modificări de condiţii şi recomandări.

La primirea aprobărilor, ofiţerii de credit vor comunica în scris clientului

hotărârea luată şi, în cazul aprobării, îl va invita la bancă pentru a i se face

cunoscute condiţiile finale şi de a stabili modalităţile şi etapele de încheiere a

documentaţiei şi utilizarea creditului.

După obţinerea aprobării, se va întocmi forma finală a contractului de credit

şi de garantare, după care se va lua viza Departamentului juridic şi apoi ele vor fi

semnate de client. La semnarea se va avea grijă:

a) din partea clientului:

să fie persoana împuternicită a angaja firma;

să se verifice specimenele de semnături;

să se semneze pe fiecare pagină în colţul din dreapta-jos, exceptând

ultima pagină unde sunt deja semnături (aceasta este măsura în plus de precauţie,

ca să nu se înlocuiască nici o pagină din contract);

- 58 -



să se aplice semnătura şi ştampila firmei.

b) din partea băncii:

să nu semneze înaintea clientului;

dacă se trimite contractul la sediul clientului, ofiţerul de credite va

semna pe fiecare colţ al paginii, iar la primirea lor înapoi, va verifica dacă nu s-au schimbat pagini sau părţi din text;

contractele de credit şi de garantare vor fi semnate din partea băncii

numai de către persoanele ce au drept la semnătură, aplicându-se ştampila

băncii;

fiecare parte primeşte un original al contractelor încheiate;

contractele de credit vor purta obligatoriu un număr format dinsimbolul tipului de credit (scurt, mediu, lung) şi numărul curent, în ordinea

încheierii tuturor contractelor de credit.

După ce s-au întocmit toate condiţiile aferente creditului, se va verifica din

nou de către Departamentul Juridic, legalitatea acestora, dându-se viza de

utilizare a creditului.

Departamentul contabilitate deschide conturile necesare pentru înregistrarea

şi derularea în viitor a tuturor operaţiunilor implicate de creditul acordat.

Ofiţerul de credite are responsabilitatea păstrării dosarului fiecărui debitor

cu documentaţia financiară a acestuia care va fi completată semestrial şi anual.

Dosarul va cuprinde, de asemenea, contractul de credit, garanţiile constituite în

original, extrasele de cont cu operaţiunile efectuate, corespondenţa şi toate

celelalte documente aferente creditului.

Arhivarea şi păstrarea dosarelor se face astfel:

dosarul juridic al clientului după ce şi-a închis toate conturile, la bancă;

documentele din dosarul de credit, originalul contractului de credit se va

păstra, de regulă, trei ani de la rambursarea integrală a creditului şi a achitării

tuturor conturilor aferente acestuia;

contractele de garanţii, constituite în original, se vor păstra două

săptămâni de la rambursarea integrală a creditului şi se va da o dovadă scrisă

- 59 -



clientului, prin care se recunoaşte eliberarea de obligaţii a creditorului, dându-i

astfel posibilitatea să-şi efectueze radierea ipotecii, gajului;

originalele documentelor se vor păstra de către creditor (bancă) timp de

un an.

În ceea ce priveşte extrasele de cont şi celelalte documente aferente, searhivează de regulă, doi ani după încheierea operaţiunii.

După expirarea acestor date, documentele se vor distruge.

Întocmirea de situaţii privind aspecte ale activităţii de creditare sunt

necesare pentru o bună urmărire a expunerii băncii, pentru stabilirea politicilor şi

strategiilor de creditare ale băncii pe perioade scurte şi de perspectivă, precum şi

pentru efectuarea diferitelor raportări la Banca Naţională a României.Semestrial, băncile au obligaţia să raporteze la Banca Naţională a României,

conform Normelor nr. 3 din 1994, situaţia privind clasificarea creditelor în

derulare şi constituirea provizioanelor specifice de risc.

III.3. CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE

În general, băncile comerciale acordă credite de consum persoanelor fizice.

Treptele în activitatea de creditare sunt aproximativ aceleaşi ca la acordarea

creditelor pentru persoanele juridice, dar criteriile pe baza cărora se poate aproba

împrumutul diferă din mai multe puncte de vedere. Unele bănci din România au

acceptat şi adoptat sistemul “scoring” practicat în S.U.A. pentru creditarea

persoanelor fizice, aceasta propunând exprimarea ca o notaţie de apreciere, saude evaluare a atributelor solicitantului, în vederea acordării împrumutului.

Acest sistem de evaluare îşi propune să stabilească un mod de ierarhizare a

solicitanţilor de credit (virtuali debitori) printr-o notă medie sau punctaj.

În acest scop s-a stabilit un număr de variabile, cum ar fi: starea materială,

nivel de venituri, stabilirea locului de muncă şi de domiciliu, vârsta, sarcinile

familiale, comportamentul în relaţiile cu banca, în calitate de debitor etc.

- 60 -



Aplicarea sistemului credit-scoring ar însemna adunarea punctajelor

obţinute de solicitant, rezultate care se compară cu numărul stabilit ca limită

între acordarea sau respingerea cererii de credit.

Nota rezultată din agregarea acestor caracteristici poate duce însă la

pierderea identităţii unor caracteristici specifice subiectului. Acestea pot pune înumbră laturi esenţiale ale clientului, fiind acoperite prin aprecierea pozitivă a

altor caracteristici nesemnificative. În scopul diminuării acestui dezavantaj, o

mare influenţă asupra punctajului final o are discuţia cu clientul în scopul

descoperirii caracterului lui psihologic, al corectitudinii, onorabilităţii, modului

său de a privi drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul de credite şi nu în

ultimul rând, garanţiile pe care le propune.Condiţia de fond în procesul acordării creditului, este capacitatea juridică a

subiectului în sensul că, de regulă, băncile acordă credite numai persoanelor

fizice cu capacitate de folosinţă şi cu exerciţiu deplin, adică subiecţilor care au

drepturi depline şi îşi pot asuma obligaţii.

III.4. INSTRUMENTELE PRIN CARE BNR INFLUENTEAZA

POLITICA DE CREDITARE A BANCILOR COMERCIALE

Politica de credit înfăptuită prin banca centrală, în unele state şi prin guvern,

cu ajutorul unor instrumente şi tehnici specifice, urmăreşte să asigure prin promovarea funcţiilor creditului, echilibrului general economic al societăţii.

Politica de credit se realizează printr-o serie de instrumente specifice şi anume:

manevrarea taxei rescontului, operaţiunile pe piaţa liberă (open-market), politica

rezervelor obligatorii ale Băncii Naţionale, politica de încadrare a creditului

(care constă în impunerea unor cote maxime de creştere a creditului), rata

dobânzii, transferul de titluri de valoare.3

3 Cerna, S.: Banii şi creditul în economia contemporană , Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994, pg. 221.

- 61 -



Cunoaşterea acestor instrumente şi aplicarea lor adecvată, în funcţie de

evoluţia de durată şi conjunctură a economiei, va permite creditului exercitat

rolului său de factor mobilizator, dar şi de reglare a vieţii economice.

În ţările în curs de dezvoltare, printre care şi ţara noastră, ca o consecinţă a

absenţei unei pieţe financiare dezvoltate există un volum ridicat al creditelor acordate de banca centrală celorlalte bănci.

O altă consecinţă a slabei dezvoltări a pieţei financiare este volumul relativ

mare al creditelor acordate statului. Acest lucru este determinat şi de faptul că

autorităţile trebuie să se angajeze puternic în finanţarea investiţiilor datorită

lipsei de iniţiativă a sectorului privat.

Volumul relativ redus al hârtiilor de valoare existente în portofoliul bănciicentrale este tot o urmare a slabei dezvoltări a pieţei financiare. Există o pondere

relativ ridicată a datoriilor şi creanţelor externe, de unde tendinţa băncii centrale

de a angaja credit în străinătate şi de a deţine rezerve valutare sub forma

monedei altor state. În aceste condiţii, principalul rol revine instituţiilor

monetare (banca centrală şi băncilor comerciale) şi mai ales Băncii Naţionale

care acţionează nu numai în domeniul conceperii şi aplicării politicii monetare şi

valutare, ci intervine direct în orientarea selectivă a politicii de creditare a

celorlalte bănci.

Rolul măsurilor de politică financiară, în primul rând al instrumentelor

politicii monetare şi de credit şi al politicii valutare, să fie sensibil mai mare ca

în trecut, deoarece măsurile respective trebuie să asigure evoluţiile financiare

care permit realizarea obiectivelor politicii economice generale.

III.4.1. Manevrarea taxei rescontului ca politică monetară şi de credit

Taxa rescontului este dobânda uzuală pentru creditele acordate de către

banca de emisiune în cadrul operaţiunilor de rescontare.4

Denumirea specifică este dată de faptul că o perioadă îndelungată principala

formă de acordare a creditului de către banca de emisiune era rescontarea bazată

pe operaţiunile de scont. Astăzi operaţiunile de creditare ale băncii de emisiune4 Basno, C.; Dardac, N.; Floricel, C.: Monedă. Credit. Bănci, Bucureşti, 1995, pg. 325.

- 62 -



s-au diversificat şi au alte structuri, dar banca de emisiune continuă să

îndeplinească în economie rolul de izvor al creditului.

Poziţia taxei scontului în cadrul eşafodului de dobânzi ale pieţii determină

şi utilizarea ei ca instrument al politicii monetare de credit.

În porincpal, acţiunea taxei scontului influenţează piaţa capitalurilor, sferacreditului şi respectiv ritmul desfăşurării vieţii economice în ansamblul ei.

Astfel, scăderea taxei scontului determină diminuarea generală a dobânzilor,

sporeşte eficienţa utilizării creditelor pentru întreprinzători şi-i orientează în

sensul dezvoltării activităţii lor pe baza angrenării de capitaluri suplimentare.

Dimpotrivă, creşterea taxei scontului, având ca urmare sporirea generală a

dobânzilor, care are ca efect înrăutăţirea condiţiilor de obţinere a creditelor şiduce la scăderea profitului pentru cei ce utilizează capitaluri suplimentare.

În consecinţă, întreprinzătorii vor manifesta prudenţă în dezvoltarea

activităţii lor, vor renunţa la o parte a creditelor. Manevrarea taxei scontului

acţionează, de asemenea, asupra capitalurilor străine. Scăderea taxei scontului

duce la emigrarea capitalurilor străine şi chiar a unor capitaluri indigene, lăsând

sarcina înviorării numai pe seama capitalurilor rămase. Dimpotrivă, creşterea

taxei scontului şi a nivelului general al dobânzii, atrage în ţară capitaluri străine.

Se creează abundenţă de capitaluri care influenţează, în sensul scăderii, nivelul

general al dobânzilor.

Efectele manevrării taxei scontului asupra afluxului şi refluxului

capitalurilor străine implică recurgerea la această metodă în scopul echilibrării

balanţei de plăţi.

De pildă, creşterea taxei scontului atrage invazie a capitalurilor străine şi

are, momentan, un efect binefăcător în echilibrarea balanţei de plăţi. Afluxul

capitalului determinat astfel poate veni în contradicţie cu conjunctura dezvoltării

economiei la aceeaşi dată şi, îndeosebi, cu obiectivele politicii economice şi de

credit de influenţare a acestor conjuncturi.

- 63 -



Prin restrângerea operaţiunilor de scont, în general, aria influenţei directe a

creditului băncii centrale asupra celorlalte bănci dar, implicit, şi influenţa asupra

nivelului de dobândă s-a diminuat simţitor.

Abundenţa capitalurilor, caracteristică epocii contemporane, conduce la

aceea că marile întreprinderi s-au desprins din sfera creditului propriu-zis, fie cădispun de capitaluri proprii suficiente, fie că sunt finanţate de societăţi financiare

sau bănci cointeresate, astfel că pentru ele nu are importanţă variaţia modernă a

dobânzii.

Înfăptuirea investiţiilor, implicând angrenarea capitalului pe termen lung,

este orientată de alte criterii, de perspectivă, pe care le au în vedere investitorii,

aceştia fiind mai puţin influenţaţi de conjunctura modernă pe care taxa scontuluio poate determina. Chiar pe piaţa capitalurilor, aflate sub acţiunea taxei

scontului, influenţa aşteptată – prin manevrarea taxei scontului – se exercită cu

întârziere, partenerii continuând să practice niveluri de dobânzi anterioare, în

condiţiile în care aceştia au angajamente sau previziuni proprii asupra evoluţiei

conjuncturii.

Cu toate aceste aspecte contradictorii, limitative şi care întârzie exercitarea

influenţei sale, manevrarea taxei scontului constituie unul din instrumentele

politicii monetare şi de credit cu largi aplicaţii în lumea contemporană.

III.4.2. Politica operaţiunilor la piaţa liberă (open market)

Politica open-market îşi are originea în economia unde se folosea pentru

asigurarea sensului dorit de evoluţia lichidităţii creditului şi dobânzii.

Trăsăturile specifice operaţiilor la piaţa liberă sunt:5

nivelul dobânzii practicate variază în funcţie de evoluţia pieţei şi,

îndeosebi, sunt determinate de orientarea pe care banca doreşte să o impună;

în desfăşurarea operaţiunilor banca centrală are un rol activ. Aceasta

iniţiază alimentarea pieţei monetare cu lichidităţi, în special prin oferte proprii;

5 Basno, Cezar; Dardac, Nicolae; Floricel, C.: Monedă. Credit. Bănci, Bucureşti, 1995, pg. 327.

- 64 -



operaţiile la piaţa liberă au un dublu sens. Ele permit băncilor de

emisiune deopotrivă să acorde credite, dar şi să împrumute pe această piaţă,

ridicând astfel lichidităţile băncilor şi, prin aceasta, ale economiei naţionale.

Astfel, politica open-market este astăzi intervenţia băncii centrale pe piaţa

monetară – zisă piaţă liberă sau deschisă, faţă de alte pieţe ale creditului dineconomie care sunt toate, mai mult sau mai puţin controlate – pentru a creşte sau

diminua lichidităţile agenţilor ce operează pe această piaţă, deci posibilităţile lor

de acordare a creditului.

Creanţele ce fac obiectul tranzacţiilor la piaţa liberă sunt diferite: efecte de

comerţ, warante, bonuri de tezaur, efecte de mobilizare a creditelor ipotecare şi

de consum, etc. În multe ţări, cele mai frecvente creanţe ce fac obiectuloperaţiilor la piaţa liberă sunt bonurile de tezaur.

Titlurile împrumuturilor de stat, în special cele pe termen scurt, ce se

negociază pe piaţa liberă, în condiţiile abundenţei lor, se bucură de un nivel de

dobândă competitiv, astfel că inspiră preferinţa pentru plasament.

Statul este cel mai sigur debitor care plăteşte cu regularitate dobânzile, iar,

transformarea în bani la nevoia acestor titluri este uşoară şi imediată.

În aceste condiţii băncile (ca deţinători ai capitalurilor disponibile) îşi

dispută în condiţiile de piaţă pe baza cererii şi ofertei, posibilitatea de a realiza

plasamente în aceste hârtii de valoare. Desfăşurarea operaţiunilor cu aceste titluri

de împrumut între bănci are ca efect redistribuirea acestora între ele. Intervenţia

băncii de emisiune la piaţa liberă conduce la o redistribuire, diferită prin efectele

sale, între banca de emisiune şi celelalte bănci. Această redistribuire are un rol

important în influenţarea plasamentelor de credit în economie.

Cumpărarea titlurilor de către banca de emisiune ocazionează creşterea

emisiunii (sau a creanţelor băncii de emisiune faţă de celelalte bănci) şi creează

o eliberare egală a plasamentelor băncii, ceea ce conduce la sporirea creditelor

acordate economiei.

Vânzarea titlurilor de către banca de emisiune implică retragerea din

circulaţie a banilor (sau creşterea datoriilor celorlalte bănci către banca de

- 65 -



emisiune) şi determină restrângerea posibilităţilor băncilor de a acorda credite

economiei prin faptul că au crescut plasamentele în hârtii de valoare.

Dată fiind amplitudinea emisiunii de hârtii de valoare, statul este interesat în

asigurarea unei pieţe stabile, sigure, a hârtiilor de valoare care să impună

încrederea tuturor deţinătorilor hârtiilor de valoare. Ca atare, este necesar castatul să intervină pe piaţa hârtiilor de valoare pentru menţinerea unor cursuri

stabile. Astfel, acelaşi mijloc, achiziţia şi vânzarea hârtiilor de valoare, practicate

de banca de emisiune pe piaţă, slujeşte două scopuri care nu întotdeauna se

concentrează armonios. Se poate întâmpla, de pildă, ca, reducând creditele

acordate economiei, prin vânzarea rapidă de titluri, să se influenţeze cursurile în

sensul scăderii acestora. Interesele statului, urmărind menţinerea cursurilor hârtiilor de valoare, acţionează ca o frână în acest caz, astfel că, de fapt, acţiunea

de influenţare a vieţii economice se aplică parţial sau încetează reducându-şi

substanţial eficienţa.

Dimensiunile considerabile ale datoriei publice, perpetuarea bugetelor

deficitare, acţionând în sensul unic al creşterii volumului pieţei efectelor publice,

sunt factori care diminuează rolul regulator al operaţiilor la piaţa liberă asupra

capacităţii de creditare a băncilor şi masei monetare în circulaţie.

III.4.3. Sistemul rezervelor minime obligatorii

Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o

lichiditate minimală, constă în obligaţia băncii să consemneze în conturile sale

deschise la banca de emisiune o sumă dimensionată, de regulă, prin cote

procentuale. Acest sistem îndeplineşte o funcţie importantă în cadrul economiei

contemporane ca instrument al politicii monetare şi de credit. Sistemul

rezervelor obligatorii, potrivit dimensiunilor sale, determină un anumit raport

între volumul depozitelor şi volumul creditului ce se poate acorda în baza

acestor resurse de creditare.

Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect

modificarea acestui raport. Astfel, creşterea rezervei minime conduce la

- 66 -



restrângerea posibilităţilor de acordare de credit de către bănci, în timp ce

reducerea rezervei minime are ca efect creşterea posibilităţilor de creditare.

Sistemul rezervelor minime constituie una din măsurile guvernamentale care, în

raport cu interesele conjuncturale, pot fi utilizate fie pentru creşterea volumului

creditului acordat în economie – determinând intensificarea activităţii economice(prin reducerea rezervei minimale), fie prin scăderea creditelor acordate

economiei şi atenuarea dezvoltării activităţii economice (prin creşterea rezervei

minime obligatorii).

În această prezentare schematică, rezervele minime obligatorii reprezintă

unul din instrumentele prin care se impune băncilor o utilizare predeterminată a

activelor şi prin aceasta se influenţează hotărâtor comportamentul în politica lor de credite.

În unele ţări se stabilesc rezerve minime şi pentru creditele acordate. acolo

unde există, ele au dimensiuni minime. În Franţa, faţă de rezervele asupra

depozitelor, care sunt de 2,5% (pentru depozite la vedere) şi 0,25% (pentru

quasimonedă) pentru angajamentele de credit, rezerva este de numai 0,10%.

Politica rezervelor obligatorii are în anii ’60-’70 o perioadă de apogeu.

Utilizată anterior în Anglia, S.U.A., Canada şi R.F.G., ia o extindere largă în

aceşti ani în Japonia (’59), Elveţia (’61), Norvegia (’66), Franţa (’67), Spania

(’71), Suedia (’74), Italia (’75).

Într-o etapă ulterioară, autorităţile monetare au fost însă nevoite să reducă

substanţial dimensiunile rezervelor (în Australia, în 1988) şi chiar să renunţe la

ele ca atare (Canada).

Această radicală schimbare de atitudine contemporană este expresia faptului

că s-a conştientizat că rezervele obligatorii, influenţând substanţial costurile

bancare, nu acţionează numai asupra ofertei de credite, ci şi printr-un efect de

preţ asupra cererii de creditare.

Aşa se explică de ce, în cele din urmă, băncile preferă măsuri mai puţin

directe, dar mai globale, cum este open-market.

- 67 -



III.5. REFORMA BANCARĂ

Reforma bancară a început în anul 1990, prin înfiinţarea unor noi bănci,

cum au fost, spre exemplu Banca pentru Credit Cooperatist (Bankcoop);

organizarea băncilor specializate de stat ca societăţi comerciale, sub formă de

societate pe acţiuni cu un singur acţionar, statul; deschiderea în ţara noastră a

unor filiale sau sucursale ale unor bănci străine şi bănci mixte, cum a fost spre

exemplu, cea a Băncii franco-române; lărgirea şi diversificarea obiectului de

activitate al băncilor comerciale cu capital de stat.

Reforma bancară a fost efectiv realizată prin Legea nr. 33/1991 privind

activitatea bancară şi Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a

României, urmate de regulamente şi norme de aplicare emise de Banca

Naţională a României.

În conformitate cu aceste legi, regulamente şi norme, aparatul bancar a fost

organizat pe două nivele şi anume:

a) Banca Naţională a României, cu un rol de bancă centrală a statului

român, fiind organul unic de emisiune monetară, stabileşte reglementările în

domeniul monetar, de credit, valutar şi de plăţi. Totodată, Banca Naţională a

României refinanţează societăţile bancare şi asigură lichidităţi aparatului bancar.

În acelaşi timp, Banca Naţională exercită supravegherea activităţii tuturor

societăţilor bancare şi promovează, reglementează şi supraveghează activităţile

de intermediere bancară. Membrii Consiliului de administraţie sunt numiţi şi

revocaţi de Parlament.

În ce priveşte statutul juridic al B.N.R., nu suntem de acord cu opinia

conform căreia “Banca Naţională este subordonată Parlamentului”. Aceasta

deoarece atât din Legea privind activitatea bancară, cât şi din Legea privind

Statutul Băncii Naţionale a României rezultă, în mod indubitabil, că: este un

organ al statului, care stabileşte reglementări, în domeniile monetar, de credit,

valutar şi de plăţi; participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în

probleme financiare, monetare şi de plăţi, putând încheia unele acorduri deîmprumut. Totodată, Consiliul de administraţie are competenţă foarte largă,

- 68 -



stabilind reglementări în domeniul politicii monetare, valutare, de credit şi de

plăţi, hotărăşte asupra organizării interne şi asupra salariilor personalului

acesteia. În toate aceste competenţe deosebit de importante şi de largi, B.N.R.

acţionează fără a avea obligaţia de a solicita aprobarea altui organ al autorităţii

publice. Mai mult, membrii Consiliului de administraţie nu pot fi membri aiParlamentului şi nu pot face parte din justiţie sau din administraţia de stat. Se

poate conchide, după părerea noastră, că B.N.R. are un statut juridic special,

acţionând în mod independent în domeniul monetar, valutar, de credit şi de plăţi,

cu largi atribuţii de reglementare a operaţiunilor respective şi în relaţiile externe

în sfera sa de activitate . de altfel, chiar numirea şi revocarea membrilor

Consiliului de administraţie, deşi se face de Parlament, aceasta are loc la propunerea primului-ministru. B.N.R. are o singură obligaţie directă faţă de

Parlament şi anume prezentarea, anual, a dării de seamă cu privire la situaţia

monetară şi a creditului, ceea ce nu echivalează cu o subordonare, ci prezintă un

drept al legislativului de a fi informat despre situaţia din aceste două domenii.

O problemă juridică importantă, în ce priveşte atribuţiile B.N.R., credem că

o reprezintă întinderea competenţei de a stabili şi conduce politica monetară,

valutară, de credit şi plăţi. În acest sens, suntem de părere că Legile nr. 33 şi

34/1991 instituie o prea largă delegare legislativă pentru Banca Naţională a

României. Astfel, se prevede că Banca Naţională a României stabileşte şi

conduce politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi şi hotărăşte asupra

măsurilor în domeniile respective.6 Prin această delegare legislativă se ajunge,

practic, la situaţia că Banca Naţională, organ al puterii executive, să se

substituie puterii legislative. Suntem, deci, în faţa unei încălcări flagrante a

unui principiu suprem al statului de drept: separaţia puterilor în stat.

Avem în vedere că, potrivit art. 38 (1) din Constituţia României,

Parlamentul este “unica autoritate legiuitoare a ţării”. Semnificaţia supremă a

acestei dispoziţii constituţionale rezidă din aceea că nici o altă autoritate publică

din România nu are dreptul de a reglementa, stabilind norme juridice primare în

vreun domeniu al relaţiilor sociale. Singura putere care are dreptul deci de a6 Condor, Ioan: Drept fiscal şi financiar , Tribuna Economică, Bucureşti, 1996, pg. 522.

- 69 -



institui norme juridice pe teritoriul României, este Parlamentul, în mod

excepţional, în art. 114, delegarea legislativă, în anumite condiţii, poate fi

acordată Guvernului, dar nu şi pentru alt organ de stat.

Stabilirea şi conducerea politicii monetare, valutare, de credit şi de plăţi este

de atribut exclusiv al Parlamentului. În raport de dispoziţiile constituţionalecitate, delegarea legislativă se poate acorda numai Guvernului nu şi Băncii

Naţionale.

Exercitarea practică a delegării legislative de către B.N.R., demonstrează şi

faptul că ea nu este oportună. Criticile frecvente, uneori virulente, aduse politicii

monetare, valutare, de credit şi de plăţi duse de către Bancă şi cadrul legislativ

greoi şi prea frecvent modificat, deci instabil, demonstrează că operaţiuneaParlamentului la instituirea acestei delegări legislative nu a fost cea mai fericită.

Pentru aceste considerente sumare, suntem de părere că, de lege ferenda, se

impune reglementarea prin lege a direcţiilor principale ale politicii monetare,

valutare, de credit şi de plăţi, urmând ca Banca Naţională să emită norme de

aplicare a legilor respective.

b) Băncile comerciale şi alte instituţii de depozit, al căror obiect principal

de activitate este atragerea de fonduri de la persoanele fizice şi juridice, sub

formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen,

precum şi acordarea de credite şi efectuarea unor servicii cu specific bancar.

Structura organizatorică, conducerea şi administrarea societăţilor bancare se

stabilesc prin statutele proprii. Societăţile bancare se constituie potrivit Legii nr.

31/1990, republicată, privind societăţile comerciale, pe baza autorizaţiei

eliberată de Banca Naţională a României. Este interzisă prin lege constituirea de

societăţi bancare sub formă de societăţi cu răspundere limitată.

CAPITOLUL IV

- 70 -



ROLUL CREDITELOR ÎN REFORMAREAECONOMIEI NAŢIONALE

IV.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Analiza impactului creditelor externe asupra economiei naţionale se poate

face numai în raport cu modul de utilizare a acestora. Astfel, structura economiei

se modifică în condiţiile în care sunt utilizate în procesele productive, în timp ce

folosirea creditelor pentru rambursarea datoriei externe sau în vederea

satisfacerii necesităţilor de consum imediate determină alte tipuri de efecte.Folosirea de credite pentru finanţarea unor importuri care vizează ameliorarea

condiţiilor de viaţă, deşi este dureros să o spunem, nu reprezintă, în opinia

noastră, o investiţie rentabilă deoarece nu se reflectă în perspectivă în rezultatele

celor care beneficiază de ele. De altfel, bunurile importate pentru îmbunătăţirea

calităţii vieţii se consumă repede, reprezentând, în fapt, “o picătură de apă” în

oceanul de nevoi. Ele sunt uitate apoi neavând rezonanţa dorită în îmbunătăţireaefectivă a calităţii activităţii prestate.

În literatura de specialitate se consideră că cea mai importantă “lecţie” în

ceea ce priveşte creditele externe o constituie modul de folosire a acestora. Dacă

acestea sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum imediate sau sprijinirii

unei rate de schimb supraevaluate, atunci efectul pe termen lung va fi doar de a

crea o cerere în avans asupra unor venituri externe viitoare. Datoria externătrebuie, în timp, să creeze capacitatea de a plăti datoria şi singura cale este de a

investi în activităţi ce asigură un profit suficient pentru acoperirea serviciului

datoriei.

Înfăptuirea unui sistem economic de piaţă presupune o multitudine de

acţiuni pentru a căror finalizare sunt necesare resurse financiare importante, în

cadrul cărora creditele externe ocupă un loc aparte.

- 71 -



Din experienţa practică de până acum a rezultat că s-au redus substanţial

termenele de acordare a creditelor datorită ceşterii instabilităţii pieţelor de

capital şi a solicitărilor de credite externe, ceea ce a sporit concurenţa şi a

generat un puternic serviciu de “public relations”, creşterea preocupărilor pentru

înfrumuseţarea imaginii debitorilor, asigurarea unei stabilităţi politice şieconomice convingătoare.

Prezentul studiu are ca obiectiv identificarea unor posibilităţi de utilizare a

creditelor externe, a limitelor între care acestea sunt eficiente, a domeniilor spre

care trebuie îndreptate, a consecinţelor ce decurg din utilizarea lor. Tratarea

problemelor este direct legată de contextul est-european deoarece drumul de

urmat şi soluţiile preconizate prezintă multe similitudini şi constituie oexperienţă utilă pentru România.

Recurgerea la creditele externe poate fi atât un factor de progres în cadrul

realizării unor restructurări aducătoare de profituri, prin creşterea competitivităţi

produselor româneşti pe piaţa externă cât şi o frână - atunci când se acumulează

o datorie însemnată şi în contul căreia trebuie alocată o mare parte a încasărilor

în valută convertibilă pentru plata serviciului datoriei, ceea ce are ca principală

consecinţă diminuarea considerabilă a investiţiilor.

Din punct de vedere economic, creditele externe ar trebui să fie destinate

ramurilor economice bogate în resurse interne (agricultură, turism, industrie

uşoară şi alimentară), dezvoltării sferei serviciilor, “infuziei” tehnologiilor de

vârf şi pentru reducerea activităţii unor ramuri energio şi material intensive (sau

chiar dezafectarea unor unităţi).

Din punct de vedere social , creditele externe ar trebui să amâne costul

tranziţiei pentru o perioadă viitoare, în care va fi mai uşor de suportat achitarea

acestor costuri, să contribuie la menţinerea sau la limitarea diminuării nivelului

de viaţă, pentru a permite populaţiei să accepte sacrificii inerente de tranziţie.

O primă etapă în realizarea unei creditări externe eficiente o constituie

identificarea resurselor financiare disponibile, cunoaşterea condiţiilor necesare

accesului la acestea şi atragerea lor, în paralel cu adoptarea măsurilor solicitate

- 72 -



de furnizorii de credite externe. De cea mai mare însemnătate – din perspectiva

ţărilor solicitatoare de credite – se bucură instituţiile financiare şi bancare

internaţionale, deoarece acestea dispun de resurse financiare foarte mari, acordă

importante facilităţi şi o asistenţă competentă şi cu o experienţă bogată în reuşita

acţiunilor întreprinse. În ultima perioadă s-au redus tot mai mult termenele deacordare a creditelor externe, datorită creşterii instabilităţii pieţei mondiale şi a

solicitărilor tot mai mari de capitaluri, ceea ce înăspreşte concurenţa între

debitori. Se poate considera că cererea de credite externe depăşeşte, în prezent,

cu mult oferta disponibilă pe plan mondial. Aceasta face ca ocuparea pentru

creşterea activităţii debitorilor, prin promovarea unei reclame favorabile, a unui

puternic sector de “public relations”, asigurarea unei stabilităţi economice şi politice convingătoare, să se dovedească de multe ori hotărâtoare în obţinerea

împrumuturilor externe dorite.

De o deosebită atenţie ar trebui să se bucure formele cele mai avantajoase

de creditare externă – din punctul de vedere al debitorilor – ţinând seama de

faptul că acordarea creditelor cuprinde o gamă largă de metode.

Un rol important în integrarea României în Europa şi în reconversia

economiei sale urmează să-l aibă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare. De aceste credite se va putea beneficia numai dacă vor fi îndeplinite

condiţiile impuse de B.E.R.D (respectarea drepturilor omului, stat de drept şi

democraţie veritabilă bazată pe pluripartitism) şi vizează sectoare precum cel

bancar, telecomunicaţiile, drumurile, transporturile, energia, serviciile publice.

IV.2. PRIVATIZAREA ŞI CAPITALUL STRĂIN

În ceea ce priveşte privatizarea, cea mai mare parte a ţărilor în curs de

dezvoltare au adoptat reglementări ferme de impulsionare a acestui proces,

urmărind scopuri precise: eficientizarea unor întreprinderi proprietate de stat

deja create; atragerea capitalurilor particulare, inclusiv străine, spre unele

activităţi “periferice”, permiţându-se astfel guvernelor să-şi concentreze

- 73 -



resursele spre domenii prioritare; perfecţionarea managementului şi

impulsionarea proceselor de inovaţii şi invenţii, inclusiv la nivelul

întreprinderilor mici şi mijlocii; reducerea presiunii fiscale şi de credit, ca

urmare a degrevării guvernului de o serie de întreprinderi subvenţionate anterior,

obţinerea de efecte sociale pozitive pe termen mediu şi lung (în pofida unor efecte imediate negative pe care privatizarea le are asupra ocupării forţei de

muncă).

Paralel, ţările în curs de dezvoltare au legiferat noi acte normative sau au

efectuat modificări importante în cele deja existente privind influxurile de

capitaluri străine, în sensul unei largi deschideri spre exterior, de încurajare a

investiţiilor de capital străin, pe de o parte, iar pe de altă parte, de implementarea unor variate pârghii de exercitare a controlului asupra activităţii desfăşurate de

aceste capitaluri străine pe propriile teritorii.

Este semnificativ de arătat că în deceniile anterioare şi în special în anii ”70,

ţările în curs de dezvoltare respective adoptaseră acte normative mult mai

restrictive faţă de investiţiile de capitaluri străine, temătoare fiind de impactul

nefavorabil asupra balanţelor lor de plăţi externe, de rolul posibil al acestora în

“denaţionalizarea” economiilor lor şi mai ales de incertitudinea unui transfer de

tehnologie adecvată.

Din multitudinea instrumentelor de stimulare a interesului partenerului

străin se remarcă, printr-o frecvenţă mai mare şi prin importanţa lor economică,

următoarele: micşorarea cotelor de impozitare a beneficiilor, reducerea riscurilor

necomerciale, scutiri de taxe şi impozite, acordarea de subvenţii variate etc. În

reglementările recente s-au introdus garanţii împotriva exproprierii, clauze de

“îngheţare” a taxelor, modalităţi clare de rezolvare a stărilor conflictuale - toate

menite să facă mai atractive condiţiile oferite de ţările gazdă.

Se remarcă, totodată, modul selectiv, în funcţie de anumite criterii specifice,

de tratare a investiţiilor de capital străin, în timp ce unele stimulente în principal

forme variate de garantare a investiţiilor sunt acordate tuturor partenerilor, alte

- 74 -



instrumente, în special cele referitoare la tratamentul preferenţial, sunt oferite

numai acelor investitori care îndeplinesc anumite condiţii prestabilite.

De asemenea, se pune accentul pe acordarea de stimulente progresive în

funcţie de performanţele obţinute pe parcursul funcţionării obiectivului

economic respectiv şi mult mai puţin pe caracteristicile iniţiale ale investiţiilor de capital respective - prin aceasta revenind responsabilităţi mai mari

negociatorilor din ţara-gazdă în adoptarea unei atitudini diferenţiate şi mai

sofisticate faţă de stimulentele acordate partenerilor străini.

Selectivitatea rezultă şi din modul “ferm” în care sunt precizate anumite

domenii de activitate rezervate exclusiv investiţiilor străine directe. Drept criterii

fundamentale în departajarea acestor domenii se înscriu: importanţa lor strategică; gradul de dezvoltare deja atins, existenţa resurselor naţionale şi, cu o

importanţă crescândă, cota de export de producţie realizată. Acest din urmă

criteriu este direct corelat cu deficitele cronice ale balanţelor de plăţi curente ale

ţărilor în curs de dezvoltare, urmărindu-se ameliorarea acestei situaţii prin

încasările obţinute la exporturile realizate de întreprinderile cu capital străin

100% sau majoritar. Ca urmare, în unele cazuri se prevede, în mod restrictiv, ca

producţia realizată în aceste din urmă întreprinderi să fie exportată în proporţie

de 100% sau 80% sau 60% etc., corespunzător şi nevoilor pieţei interne. Mai

mult, însăşi cotele de impozitare a profiturilor sunt micşorate pe măsură ce

ponderea exporturilor în total producţie creşte.

Analiza, chiar şi succintă, a experienţelor ţărilor în curs de dezvoltare în

domeniile prezentate, conduce spre următoarea concluzie: politica statelor faţă

de investiţiile de capitaluri străine nu este considerată în mod izolat, ci ca parte

integrantă a strategiilor lor naţionale de dezvoltare economico-socială.

Pe etape, acest proces se desfăşoară astfel: după identificarea sectoarelor

prioritare, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare naţională, se stabileşte

utilitatea creării obiectivelor economice respective şi, ulterior, se determină

dacă sunt necesare investiţii de capitaluri străine.

- 75 -



În momentul de faţă, în ţara noastră, încă se manifestă teama de influxul

masiv de capital străin, care, se spune, ar putea periclita independenţa noastră

economică şi ar permite “exploatarea” forţei de muncă în favoarea partenerilor

străini, în virtutea mecanismului de transfer peste graniţă a unei părţi însemnate

din valoarea nou creată în unităţile economice cu sediul în ţara noastră.

- 76 -



CAPITOLUL V

FINANSBANK (ROMANIA) S.A

V.1. PREZENTARE GENERALĂ

În jurisdicţia actuală a ţării cu privire la desfăşurarea activităţii bancare se

menţionează expres că B.N.R. supraveghează activitatea tuturor societăţilor

bancare. În România, cadrul legislativ este constituit din Legea nr. 33/1991

privind activitatea societăţilor bancare şi Legea nr. 34/1991 privind statutul

Băncii Naţionale a României.

Societăţile bancare, persoane juridice, sunt organizate şi funcţionează în

regimul societăţilor comerciale. În acest sens, Banca Centrală eliberează

autorizaţii cu privire la modul de funcţionare, la drepturile şi obligaţiile statutare

ale băncii comerciale. În sfera acestui cadru juridic a fost înfiinţată Banca de

Credit Industrial şi Comercial S.A. la data de 10 decembrie 1993, ca o societate

bancară 100% privată, cu capital mixt româno-american.

Din punct de vedere bancar a devenit operaţională în ianuarie 1994. Numele de

B.C.I.C. s-a schimbat în Finansbank(România) S.A. în iulie 2000 cu aprobarea

B.N.R. . În februarie 2000, Finansbank Istanbul Turcia a devenit acţionar

principal prin achiziţionarea a peste 66% din totalul de acţiuni.

Acţiunile băncii sunt deţinute de un număr de persoane fizice şi juridiceromâne şi străine. Astfel, structura acţionariatului se prezintă ca în tabelul 1:

NUMELE

ACŢIONARULUI

PROCENT DE PARTICIPARE

31 decembrie 2001 31 decembrie 2002

Finansbank A.S. Turcia 63,58% 63,58%S.C. Romanexport S.A. 10,52% 10,52%Finans Leasing S.A. 3,30% 4,32%

Alţi acţionari 22,60% 21,58%Total 100% 100%

- 77 -



1 . Finansbank(România) S.A. (denumită anterior BCIC) - domeniul

bancar - achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni de către Finansbank A.S.

Turcia a avut loc în februarie 2000. Sfera de activitate a acestei bănci

circumscrie atragerea şi formarea de depozite băneşti în lei şi în valută,acordarea de credite, efectuarea de servicii bancare, operaţiuni pentru activitatea

de comerţ exterior şi alte operaţiuni bancare. Banca funcţionează ca persoană

juridică, conform legilor în vigoare, potrivit Statutului de organizare şi

funcţionare a Finansbank(România) S.A.

2. Finans Leasing S.A. - activitate de leasing - înfiinţată în 1998 în

Bucureştide către FINANS LEASING A.S., una din marile companii din Turcia.

3. Bayindir FIBA S.A. - activitate de proiectare şi executare construcţii –

înfiinţată în 1998 ca o societate mixtă 50%-50% cu Bayindir Group; a construit

clădirea Centrului Bucureşti Mall.

4. Gimrom holding S.A. - comerţ cu amănuntul - şi-a început activitatea în

Bucureşti în septembrie 1999 prin deschiderea magazinelor GIMA.

5. Marks&Spencer - comerţ cu amănuntul - primul magazin a fost deschis

în

România în martie 2000, ca o societate mixtă Turcia - Grecia.

În prezent, Finansbank (România) SA are oportunităţi multiple în

dezvoltarea şi diversificarea activităţii pe piaţa financiar-bancară din România,

dar şi pe piaţa internaţională:

1. Accesul şi implicarea directă cu prudenţa de rigoare în

economia

românească răspunzând interesului pieţei şi al clienţilor băncii şi acţionarilor săi.

2. Accesul pe piaţa financiar-bancară internaţională având în vedere că

Finansbank AS Istanbul este prezentă deja în ţări dezvoltate economic şi

financiar-bancar ca Elveţia, Germania, Turcia, Franţa, Irlanda, Rusia şi Malta.

- 78 -



3. Accesul şi implicarea în operaţiuni pe piaţa bursieră în România, Turcia

şi

alte ţări din Comunitatea Europeană ; în ceea ce priveşte domeniul afacerilor,

Finansbank (România) SA este în măsură să sprijine orice domeniu de activitate,

cu condiţia ca obiectivele de afaceri să fie fezabile, rentabile şi să asiguregaranţia rambursării creditelor acordate agentului economic ; în acest sens,

Finansbank (România) SA a creat un compartiment de marketing care are

menirea să studieze piaţa, să analizeze şi să cunoască cerinţele acesteia şi

implicit nevoile diverselor societăţi de profil, acordându-le asistenţă tehnică şi

economică necesară dezvoltării unor afaceri rentabile.

4. Finansbank (România) SA intenţionează să îmbunătăţească gama şicalitatea serviciilor oferite şi să lărgească segmentul de piaţă prin atragerea unei

părţi mai mari din volumul comerţului exterior şi de clienţi persoane fizice.

5. Finansbank (România) SA intenţionează să dezvolte reţeaua de sucursale

din România şi să-şi dezvolte relaţiile cu băncile corespondente. În prezent are

relaţii de corespondenţă cu 170 de bănci.

6. Ţinta finală a Finansbank (România) SA este să devină un furnizor de

servicii financiare bine cunoscut, în beneficiul clienţilor şi acţionarilor săi.

Îmbinarea eficientă a calităţilor manageriale cu profesionalismul lucrătorilor şi

cu sinergia Grupului FIBA vor reprezenta factori determinanţi în atingerea

acestui obiectiv.

V.2. OPERAŢIUNI EFECTUATE DE FINANSBANK

(ROMÂNIA) S.A.

Finansbank (România) SA efectuează operaţiuni bancare şi financiare în

ţară şi străinătate, pentru contul său propriu, al clienţilor băncii – persoane fizice

sau juridice – în numele unor instituţii sau în colaborare cu acestea, precum şi

orice alte activităţi permise de reglementările în vigoare. Finansbank (România)

- 79 -



SA îşi desfăşoară activitatea prin sucursale, filiale şi două agenţii. În acest scop

Banca:

a) atrage fonduri băneşti, în lei şi în valută, din ţară şi din străinătate, în

depozite la vedere sau la termen;

b) păstrează disponibilităţile băneşti ale clienţilor şi efectuează operaţiunide

încasări şi plăţi, în lei şi în valută, în numerar sau fără numerar, prin conturile

deschise de clienţi la această bancă;

c) contractează credite, în lei şi în valută, în ţară şi în străinătate;

d) acordă, în condiţiile stabilite de lege, credite pe termen scurt , în lei şi în

valută, pe bază de garanţii, cu rambursare de până la 12 luni pentru activităţi deaprovizionare, producţie, desfacere, prestări de servicii, sprijinirea temporară a

agenţilor economici. Pentru realizarea de investiţii, banca acordă, în condiţiile

stabilite de lege, pe bază de garanţii, credite pe termen mediu, cu rambursare de

până la 5 ani şi pe termen lung , cu rambursare de până la 25 ani; asigură servicii

bancare de expertiză a proiectelor şi de analiză a ofertelor depuse de executanţi;

e) operaţiuni cu cecuri, în şi din conturile deschise persoanelor fizice şi

operaţiuni cu cecuri internaţionale;

f) cumpără şi vinde valută străină, efectuează operaţiuni de schimb valutar;

g) emite şi confirmă scrisori de garanţie, avaluri, cauţiuni şi efectuează

operaţiuni cu acestea, în ţară şi în străinătate;

h) efectuează operaţiuni cu acreditive, incasso-uri, ordine de plată şi alte

instrumente de încasări şi plăţi;

i) emite efecte de comerţ, în lei şi în valută, acceptă efecte de comerţ

emise asupra sa şi girează efecte de comerţ emise de terţi, emite cecuri bancare

proprii;

j) efectuează operaţiuni de scontare şi rescontare a efectelor de comerţ, în

lei şi în valută;

- 80 -



k) efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi alte operaţii cu titluri

emise de stat, precum şi acţiuni, obligaţiuni şi hârtii de valoare, pe cont propriu

sau pentru terţi, în ţară şi în străinătate, potrivit legii;

l) încheie angajamente de corespondenţă cu bănci şi instituţii financiare

străine şi convenţii privind activităţi financiar-bancare, efectuează şi alteoperaţiuni legate de afacerile bancare şi financiare în ţară şi străinătate;

m) participă cu capital la agenţii economici din ţară şi din străinătate;

n) participă ca membru, în organisme financiar-bancare internaţionale la

operaţiuni financiare şi bancare în cadrul unor acorduri, convenţii şi înţelegeri

încheiate de autorităţile române pe plan intern şi internaţional, participă la

reuniuni internaţionale cu caracter financiar, bancar sau monetar;o) cumpără imobile şi alte bunuri imobiliare pentru uzul propriu sau al

personalului băncii şi poate dobândi imobile prin executarea creanţelor băncii,

care vor fi vândute la prima ocazie favorabilă;

p) efectuează orice alte activităţi bancare şi financiare permise de

reglementările legale în vigoare.

Principala funcţie a Finansbank(România) S.A. o constituie promovarea

creditului bancar, menit să satisfacă cererea de resurse a clienţilor săi,

posibilităţile acestora de finanţare nefiind în măsură să asigure nevoile la un

moment dat sau pentru o anumită perioadă de timp.

Creditele bancare reprezintă elementul cel mai important din activul

bilanţului oricărei bănci, atât ca pondere, cât şi din punct de vedere al

valorificării resurselor, deoarece dobânzile încasate la aceste credite constituie,

în general, principala sursă de venituri, deci de obţinere a profitului.

Banca acordă credite prin negocieri cu solicitantul, în funcţie de bonitatea

acestuia şi de obiectul creditului. Ea este în drept să solicite, la acordarea

creditelor, garanţii asigurătorii cum sunt: bunurile ce se procură din creditul

acordat, înscrisuri de valoare şi alte efecte de comerţ, ipoteca constituită asupra

bunurilor imobile în proprietatea debitorului şi garanţilor, scrisori de garanţie

bancară, cesiuni şi alte active.

- 81 -



Banca stabileşte, potrivit dispoziţiilor legale, modul de gajare, condiţiile în

care bunurile care constituie garanţia creditului rămân în păstrarea clientului

beneficiar de credite, precum şi modalitatea în care se poate dispune de acestea.

Creditele se acordă de bancă pe baza contractului de credit care se încheie

cu beneficiarul acestuia şi în care se consemnează clauze referitoare la volum,obiect, garanţie, termen de rambursare, dobândă.

Actele de împrumut încheiate de bancă constituie titluri executorii, în caz

de neplată pentru întreg soldul creanţei de plată.

Banca este îndreptăţită, faţă de clientul care nu-şi îndeplineşte

angajamentele sau nu respectă clauza din contractele de credite, să dispună

următoarele măsuri:a) recuperarea creditului înainte de termen atunci când: se constată

înstrăinarea garanţiilor prezentate; utilizarea creditelor în alte scopuri decât

acelea pentru care au fost acordate; păstrarea în condiţii necorespunzătoare a

valorilor materiale aduse în garanţie; sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor

din contract.

Finansbank(România) S.A. recuperează din sumele rezultate din valorificarea

înscrisurilor, creditele acordate, dobânzile şi orice cheltuieli efectuate în legătură

cu valorificarea, eventual surplus.

b) declanşarea, potrivit legii, a procedurii juridice de punere în faliment şi

lichidare.

Depozitele constituite sau creditele acordate sunt purtătoare de dobânzi

din momentul constituirii, respectiv al acordării lor. Dobânda este negociabilă.

Pentru titlurile sau efectele de comerţ primite în păstrare sau gaj, banca

este obligată să elibereze clientului o dovadă din care să reiasă toate elementele

distinctive, valoarea nominală, numerele şi seriile ce le poartă, precum şi

semnele ce le deosebesc de alte titluri purtând aceeaşi denumire.

Banca nu poate încredinţa altei persoane înscrisurile primite în gaj decât

cu încuviinţarea expresă a deponentului sau constituitorului gajului, cu excepţia

situaţiei de recuperare a creditelor înainte de termen.

- 82 -



Banca are dreptul să verifice situaţia economică şi financiară a clientului,

în legătură cu creditul acordat, până la rambursarea integrală a acestuia.

Aceste multiple funcţii şi operaţiuni se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de

situaţia reală a clienţilor, de starea de solvabilitate a acestora, potrivit intereselor

pe care le reclamă acut activitatea băncilor cât şi a diferiţilor agenţi economici.După cum se poate observa, o bună parte din activitatea acestei bănci se

încadrează în preceptele generale ale activităţii băncilor comerciale. Ea

contribuie la aplicarea politicii monetare şi financiare a statului nostru şi,

respectiv, a asigurării unor corelaţii cerute de efortul întreprins în instaurarea

echilibrului monetar, a formării unei mase monetare echilibrate şi nu în ultimul

rând, la preîntâmpinarea acelor factori generatori de distorsiuni inflaţioniste.

V.3. PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE OFERITE DE

FINANSBANK (ROMÂNIA) S.A.

Pentru a-şi stimula clienţii, atât persoane fizice cât şi juridice, să-şi

păstreze economiile în depozite la bancă, Finansbank(România) S.A.acordă o

serie de produse şi servicii deosebit de atractive:

1. deschiderea de conturi curente: conturi de disponibilităţi la vedere în lei şi

în valută; conturi de investiţii ale societăţilor mixte; conturi ale agenţilor

economici care au unităţi subordonate în ţară; conturi tranzitorii ale ordinelor de plată; conturi de cec cu limită de sumă; conturi de acoperire financiară (scrisoare

de garanţii şi acreditare).

2. deschiderea de conturi de economii: conturi de depozit la termen, în lei şi

în valută (overnight, 1 săptămână, 1 lună, 3 luni, 6 luni, 12 luni); depozite

guvernamentale la termen; conturi de acreditiv în valută.

3. împrumuturi şi credite acordate societăţilor (în lei şi în valută):

- 83 -



• pe termen scurt şi mediu cu destinaţia: activităţi curente: producţie, comerţ,

prestare de servicii; import; credite pentru investiţii în activităţi de export; alte

activităţi comerciale susţinute de un plan de afaceri.

• pe termen lung.

4. servicii valutare:

• plăţi şi încasări: deschiderea de conturi curente şi de depozit; operaţiuni Spot

şi Forward; ordine de plată pentru străinătate din ordinul persoanelor fizice şi

juridice, române şi străine; asigurarea operativităţii în derularea operaţiunilor de

încasări şi plăţi în valută utilizând sistemul SWIFT;

• operaţiuni de finanţare a comerţului internaţional: utilizează toate mijloacele

şi instrumentele de plată: ordine de plată, incasso-uri, acreditive documentare,cecuri; primeşte şi emite scrisori de garanţie bancară în valută; scontează

efectele de comerţ; acordă credite din fonduri proprii.

5. garantarea creditelor:

• depozit colateral- constituit într-un cont cu destinaţie specială de garantare a

creditului şi blocat pentru toată perioada de derulare a contractului;

• scrisoarea de garanţie bancară eliberata de o banca agreata de Finansbank (România) SA.

6.gestionarea titlurilor de valoare (obligaţiuni de stat, certificate de trezorerie)

prin intermediul societăţii Finans Securities SA, care asigură participarea băncii

pe piaţa primară şi secundară a capitalului.

7. sistemul cărţilor de plată VISA;

8. operaţiuni de schimb valutar: operaţiuni cu cecuri în lei şi în valută;9.operaţiuni de custodie;

10.operaţiuni de vânzare şi decontare a cecurilor de călătorie Thomas Cook

Travellers Cheques.

- 84 -



V.4.PROCESUL DE CREDITARE SPECIFIC FINANSBANK

(ROMÂNIA) S.A.

V.4.1.Principii generale de creditare bancară

Băncile comerciale şi-au diversificat tehnicile de creditare pentru a

răspunde solicitărilor întreprinderilor şi pentru a face faţă cerinţelor dezvoltării

acestora, în funcţie de profilul lor şi de posibilitatea de creditare a lor.

Operaţiunile de creditare au la bază prudenţa bancară, criteriul

fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga activitate şi

principiile generale de creditare.

Deşi există mai multe abordări ale principiilor de creditare, toate pot fireprezentate pe scurt astfel: credibilitatea; forma contractuală; destinaţia

creditului; garantarea creditului; rambursabilitatea creditului; dobânda; garanţiile

creditului.

1) Credibilitatea. Este suportul moral, elementul psihologic, esenţial,

fără de care creditul nu poate exista. Dobândirea încrederii presupune

cunoaşterea clientului, iar aceasta se realizează printr-o permanentă activitate deinformare şi documentare pentru formarea convingerilor privind: calităţile

morale şi profesionale ale managerilor societăţii şi a principalilor colaboratori şi

asociaţi; reputaţia, privită prin prisma calităţii produselor şi serviciilor, în

relaţiile cu partenerii; situaţia patrimonială şi financiară.

2) Forma contractuală. Conform prevederilor art. 21 din Legea 33/1991

privind activitatea bancară din România, “toate operaţiunile de credit şi garanţiiale societăţilor bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din

care să rezulte clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii”.

3) Destinaţia creditului reprezintă principiul ce obligă împrumutatul de

a utiliza creditul în concordanţă cu scopul pentru care a fost acordat şi totodată,

dă dreptul băncii de a urmări respectarea modului de utilizare. Utilizarea

creditului aprobat pentru o altă destinaţie decât cea stabilită, dă dreptul băncii să

rezilieze contractul de credit şi să retragă împrumutul.

- 85 -



4) Garantarea creditului. Orice credit trebuie garantat cu bunuri mobile

şi imobile sau titluri de valoare existente în patrimoniul societăţii. Garanţiile

asiguratorii reprezintă principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul

insolvabilităţii.

5) Rambursabilitatea la termen a creditului conferă echilibru întregului proces de creditare şi asigură condiţiile pentru reluarea continuă a acestui proces.

Determinarea capacităţii reale a împrumutatului de a realiza venituri, alegerea şi

convenirea garanţiilor asiguratorii, precum şi supravegherea permanentă a

modului de utilizare a creditului, sunt principalele măsuri care asigură

înfăptuirea acestui principiu. Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în

contract atrage după sine plata de dobânzi penalizatoare precum şi declanşarea procedurii de executare silită.

6) Dobânda reprezintă interesul care stă la baza oricărei operaţiuni de

creditare şi constituie preţul creditului utilizat. Dobânda percepută pentru

creditele acordate se negociază de băncile comerciale având în vedere dobânda

pieţei, raportul între cererea şi oferta de capital, ea neputând fi sub nivelul taxei

oficiale a scontului. Rata dobânzii la acordarea de credite trebuie să fie mai mare

decât rata dobânzii la depozite, asigurându-se astfel profit. Totuşi, pe lângă rata

dobânzii, băncile mai adaugă şi alte taxe. Una dintre acestea în ţările dezvoltate

o reprezintă un comision de negociere pentru acoperirea costurilor de

instrumentare a creditului care în România, de regulă, nu se plăteşte, ci se

include în costul creditului.

7) Garanţiile creditului admise de băncile comerciale sunt:

a) Gajul propriu-zis, constituit în favoarea băncii sub cele două forme:

- gajul cu deposedare asupra depozitelor de valută aflate în conturile personale

ale membrilor asociaţi sau ale giranţilor societăţii: obiecte sau metale preţioase,

titluri de valoare;

- gajul fără deposedare asupra bunurilor aflate în proprietatea societăţii, de

natura materiilor prime, materialelor semifabricate, produse finite, mărfuri, dacă

pe toată perioada creditării se vor putea regăsi sub aceeaşi formă, vor putea fi

- 86 -



numărate sau măsurate şi depozitate separat într-un loc bine determinat, bunuri

de natura mijloacelor fixe aflate în proprietatea societăţii, bunuri ce urmează a se

procura, de natura materiilor prime, materialelor, semifabricate şi mărfuri de

natura mijloacelor fixe. Se va urmări ca bunurile gajate să nu fie afectate de alte

creanţe şi să fie asigurate la o societate de asigurări prin solicitarea cesionăriidrepturilor de despăgubire ori contractele de asigurare încheiate.

b ) Ipoteca convenţională de rangul I asupra:

- bunurilor imobile prin destinaţie în stare de funcţionare aflate în proprietatea

societăţii;

- bunurilor imobile prin natura lor aflate în proprietatea societăţii sau a

membrilor asociaţi;- bunurile imobile ce urmează a fi cumpărate sau realizate prin credite, admise în

calculul garanţiilor, dacă asupra lor se va constitui ipoteca odată cu încheierea

actelor de vânzare-cumpărare sau în cel mult 30 zile de la data realizării

construcţiilor. Se va urmări ca bunurile ipotecate să nu fie afectate de alte

creanţe şi să fie asigurate la o societate de asigurări.

c) Cesiunea de creanţă admisă drept garanţie dacă priveşte drepturile de

încasat, rezultate din contracte ferme pentru mărfurile livrate, serviciilor

prestate, lucrărilor executate, către parteneri cunoscuţi ca solvabili de către

băncile comerciale. Cesiunea de creanţă este acceptată sub forma transmiterii

înscrisului (contract) dacă:

- plata este prevăzută a se face în cadrul termenului de creditare;

- beneficiarul mărfurilor livrate, serviciilor prestate îşi dă acordul, conform unei

note de accept pentru schimbarea creditorului iniţial, prin achitarea acestora în

contul băncii creditoare.

d) Scrisoarea de garanţie bancară emisă de o bancă sau o instituţie

financiară din ţară (exprimată în lei) sau străinătate (exprimată în valută

convertibilă) agreată de băncile comerciale, prin care se angajează irevocabil ca,

în cazul în care o anumită persoană juridică debitor principal nu va plăti la un

anumit termen o sumă determinată şi indicată în scrisoare expres, să plătească ea

- 87 -



însăşi suma neachitată în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice

beneficiar (banca comercială).

e) Stocurile de materii prime, materiale, mărfuri destinate consumului sau

vânzării imediate, asupra cărora nu se poate constitui gajul propriu-zis

aprovizionate sau în curs de aprovizionare, vor fi admise în garanţie la cel mult60% din valoarea de achiziţie dacă:

- agentul economic a mai beneficiat, în ultimele 12 luni, de credite pe termen

scurt, pe care le-a rambursat conform scadenţelor stabilite;

- produsele finite rezultate din prelucrarea materiilor prime şi materialelor

achiziţionate din credite au desfacerea asigurată prin contracte ferme cu termene

de încasare de cel mult 12 luni de la data angajării creditului, iar mărfurileachiziţionate din credite în vederea vânzării pot fi valorificate uşor de către

populaţie datorită naturii şi preţului lor de desfacere.

f) Dreptul de gaj general constituit asupra tuturor bunurilor mobile şi

imobile, prezente şi viitoare, în universalitatea lor, inclusiv a celor ce se procură

sau se realizează din credite şi care pune astfel toţi creditorii în poziţie de

egalitate.

V.4.2. Politica de creditare a băncii Finansbank(România) S.A.

Politica de creditare a Băncii Finansbank(România) S.A. susţine o

atitudine de promovare a creditului către clienţii consideraţi a avea capacitate

reală de rambursare şi de îndeplinire a obligaţiilor la termen. Activitatea de

creditare, principala sursă de venituri a băncii, se desfăşoară potrivit obiectivelor

strategice aprobate, prin care se stabilesc principiile generale şi limitele în cadrul

cărora se vor evalua toate oportunităţile de creditare.

Obiectivul politicii de creditare este de a asigura o profitabilitate ridicată

şi pe termen lung, atât prin creşterea portofoliului de credite, cât şi prin

menţinerea unui nivel bun sau foarte bun al calităţii creditelor.

Principiile generale pe baza cărora este concepută politica de creditare

sunt:

- 88 -



- Acordarea de credite numai în condiţiile în care este asigurată rambursarea

ratelor şi plata dobânzilor aferente, corelată cu un risc de creditare cât mai redus.

Acest lucru va proteja profiturile viitoare ale băncii împotriva deteriorării

cauzate de anumite pierderi din credite sau de alte costuri legate de urmărirea

mai dificilă a unor clienţi.- Alocarea fondurilor băncii în active de bună calitate în scopul protejării

depozitelor clienţilor şi al creşterii profitabilităţii capitalului acţionarilor.

- Deservirea nevoilor de credite ale segmentelor de piaţă şi categoriilor de clienţi

convenabili pentru bancă, utilizând proceduri şi metode moderne de marketing.

- Urmărirea permanentă şi atentă a situaţiilor clienţilor, în mod deosebit a

acelora care indică o deteriorare a activităţii.- Limitarea expunerii în creditare de ramuri, sectoare şi clienţi, reducând tot mai

mult creditarea în condiţii de profitabilitate redusă pentru bancă.

- Asigurarea unei creditări în concordanţă cu strategia generală a băncii.

Banca va angaja relaţii de creditare cu clienţii a căror bonitate a fost dovedită

fie prin evoluţia relaţiilor anterioare, fie prin alte surse acceptabile care să

asigure condiţiile de evaluare a riscului. Pentru a asigura o profitabilitate optimă

a capitalului şi a celorlalte surse proprii ale băncii în condiţiile unui nivel

acceptabil de risc, banca va urmări să deţină un portofoliu de credite echilibrat,

structurat armonios pe diferite sectoare de piaţă, pe tipuri de produse de creditare

şi pe termene variate de acordare, corelat cu o politică prudentă în materie de

lichiditate, bazată pe natura şi termenele resurselor atrase de bancă.

În conformitate cu prevederile din statutul băncii, Finansbank(România)

S.A. acordă agenţilor economici credite, în completarea fondurilor proprii pentru

desfăşurarea activităţii economice.

Activitatea de creditare se desfăşoară de către bancă pe bază de resurse

proprii şi atrase şi are în vedere strategia pe care aceasta o urmează în scopul de

a realiza o creditare eficientă, atât pentru bancă, cât şi pentru clienţii săi.

Creditele au destinaţie precisă, sunt garantate cu valori imobiliare (de

bază) şi mobiliare (suplimentar), sunt rambursabile şi purtătoare de dobândă. La

- 89 -



creditele acordate, banca va percepe dobânzi şi comisioane negociate, în funcţie

de destinaţia şi durata de rambursare a acestora. Pentru creditele restante, agenţii

economici plătesc dobânzi majorate.

Creditele se acordă pe durate diferite de timp, în funcţie de natura lor, de

situaţia financiară a clientului şi de specificul activităţii sale privindaprovizionarea, producţia şi desfacerea mărfurilor, construcţii, transport etc.

Durata de creditare se stabileşte prin contract. Ea începe de la data stabilită

pentru punerea la dispoziţie a creditului în contul împrumutatului şi se încheie la

data stabilită prin contract pentru rambursarea ultimei rate de credit.

În cadrul duratei de creditare se cuprind:

1. perioada de timp în care creditul se utilizează (se consumă),respectiv de la data stabilită pentru punerea la dispoziţie a creditului în contul

împrumutatului şi până la folosirea integrală a creditului;

2. perioada de graţie, respectiv perioada în care banca este de acord şi

convine cu împrumutatul prin contract ca acesta să nu înceapă rambursarea

creditului imediat după utilizarea lui:

- perioada de graţie este cuprinsă între data prevăzută prin contract pentru

utilizarea integrală a creditului şi data prevăzută pentru rambursarea primei rate

a creditului;

- în perioada de graţie împrumutatul plăteşte dobânda sau cu acordul băncii

dobânda se calculează, nu se plăteşte şi se capitalizează;

- perioada de graţie se acordă în special pentru creditele pentru dezvoltare (de

investiţii) şi numai în situaţiile în care se constată că împrumutatul nu dispune de

sumele necesare rambursării creditului începând imediat după utilizarea

integrală a acestuia. Este cazul investiţiilor la care potrivit documentaţiei tehnice

s-a prevăzut o perioadă de atingere a parametrilor proiectaţi;

- nu se va acorda perioada de graţie mai mult de 12 luni de la termenul de

punere în funcţiune a investiţiilor. În cazul investiţiilor ce produc imediat după

punerea în funcţiune (exemplu: utilaje, maşini şi instalaţii) se acordă perioada de

graţie până la intrarea lor în funcţiune;

- 90 -



- perioada de graţie se poate acorda şi în cazul creditelor reeşalonate (proceduri

tranzitorii) când capacitatea clientului de rambursare a împrumutului a scăzut

datorită unor conjuncturi neanticipate sau imprevizibile la acordarea creditului şi

numai în situaţia în care clientul dovedeşte capacitate de redresare prin

schimbarea politicii comerciale, schimbarea unor factori de decizie în societateşi/sau valorificarea unor active;

- la cererea justificată a clientului şi cu acordul băncii se pot acorda perioade de

graţie şi la alte tipuri de credite.

3. perioada de timp în care creditul se rambursează (se restituie),

respectiv de la data prevăzută în contract pentru rambursarea primei rate a

creditului până la data stabilită prin contract pentru rambursarea ultimei rate.Pentru agenţii economici, Finansbank(România) S.A. acordă credite ce pot

avea următoarele destinaţii:

a) credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie şi desfacere;

b) credite pentru scopuri, destinaţii precise şi perioade limitate (credite de

trezorerie)

- pentru procurări de materii prime, materiale şi produse finite a căror

aprovizionare, producţie şi transport sau desfacere sunt sezoniere;

- pentru acoperirea unor nevoi temporare de fonduri, pe perioade limitate

privind aprovizionarea unor materii prime, materiale şi mărfuri;

c) credite pentru export şi producţie de export;

d) credite pentru descoperire de cont (scontări) pe perioade de până la 30

zile sau perioade până la încasarea documentelor în decontare;

e) credite pentru dezvoltare (de investiţii) în completarea surselor proprii;

f) credite în valută- condiţii specifice creditării în valută;

g) credite pentru proceduri tranzitorii- clienţi cu situaţie financiară slabă şi

foarte slabă;

h) scontarea efectelor de comerţ şi/sau hârtiilor de valoare, documentelor de

comerţ internaţionale etc, avalizate sau confirmate după caz, în condiţiile

prevederilor legilor şi practicilor interne şi internaţionale.

- 91 -



Pentru persoanele fizice Banca Finansbank(România) S.A. acordă:

a) credite pentru locuinţe şi case de vacanţă:

- construirea de locuinţe şi/sau case de vacanţă, inclusiv utilităţile aferente;

- modernizarea, extinderea sau terminarea locuinţelor şi/sau caselor de vacanţă;

- cumpărarea de locuinţe noi, terminate sau neterminate, de la unităţilespecializate sau alte persoane fizice;

- terminarea lucrărilor la imobilele preluate în diverse stadii de execuţie;

- cumpărarea de terenuri pentru construirea de locuinţe şi/sau case de odihnă,

inclusiv de la persoanele fizice.

b) credite pentru nevoi gospodăreşti;

c) credite pentru cumpărări de autoturisme;d) credite pentru cumpărarea de bunuri imobile şi alte cheltuieli.

Plasamentele pe termen scurt au continuat să deţină o pondere importantă în

totalul portofoliului de credite, corespunzător strategiei adoptate în vederea

diminuării riscului. Întreg procesul creditării se realizează sub supravegherea şi

controlul băncii care are în vedere respectarea următoarelor condiţii:

a) Aprobarea creditului se dă de către bancă numai dacă acesta este solicitat

în scris şi în mod documentat de către agenţii economici şi numai după ce banca

analizează cererile agenţilor economici, negociază şi stabileşte cu aceştia

condiţiile de creditare şi, ca urmare, încheie Contractul de Credit, în care sunt

cuprinse valoarea şi obiectul contractului, utilizarea şi rambursarea creditului,

dobânda, garantarea creditului, obligaţiile împrumutatului, drepturile băncii.

b) Acordarea efectivă a creditelor aprobate agenţilor economici se face

numai după realizarea de către aceştia a tuturor condiţiilor prealabile, angajate

prin contractul de credit încheiat în ceea ce priveşte asigurarea garantării

rambursării creditelor.

c) Derularea creditului şi menţinerea stării de creditare se realizează sub

controlul băncii în ceea ce priveşte menţinerea permanentă a stării de garantare

a acestuia şi asigurarea rambursării lui la scadenţele stabilite prin contractul de

credit.

- 92 -



d) Rambursarea efectivă a creditelor şi achitarea dobânzilor datorate pentru

creditele angajate se face, de regulă, din iniţiativa agenţilor economici

împrumutaţi, anticipat sau la expirarea scadenţelor stabilite prin contractele de

credit şi, în mod excepţional, prin intervenţia băncii, inclusiv pe calea executării

silite a valorilor sau bunurilor prin care s-a garantat rambursarea creditelor.În ceea ce priveşte administrarea creditelor avem în vedere

a) Condiţiile de aprobare-acordare a creditelor

Banca aprobă-acordă creditele agenţilor economici, cu condiţia ca aceştia:

- să aibă deschise conturi în lei sau valută la bancă sau să-şi deschidă astfel de

conturi la bancă, cu respectarea întocmai a prevederilor cuprinse în Normele de

lucru privind deschiderea de conturi pentru persoane fizice şi juridice ale băncii;- să posede capitalul social şi fonduri proprii pentru desfăşurarea activităţii

economice, al căror cuantum total se află într-un raport optim faţă de volumul

creditelor pe care le solicită;

- să dispună de garanţii materiale proprietatea sa, garanţii care să le pună la

dispoziţia băncii;

- să accepte, prin contractul de credit pe care îl semnează, condiţiile privind:

nivelul dobânzilor şi comisioanelor pe care banca le percepe; termenele

(scadenţele) ce se stabilesc pentru rambursarea creditelor, obligaţia ce le revine

de a depune în mod regulat la bancă, un exemplar din documentele financiar-

contabile sintetice pe care le întocmesc periodic (bilanţul contabil, balanţa de

verificare contabilă, contul de profit şi pierderi, bugetul de venituri şi cheltuieli

etc.); efectuarea operaţiilor de încasări şi plăţi generate de activitatea economică

pe care o desfăşoară şi prin contul deschis la bancă; punerea la dispoziţia

organelor băncii pe tot parcursul perioadei cât durează creditarea a evidenţelor,

datelor tehnico-operative şi financiar-contabile ce sunt necesare pentru

efectuarea de analize şi verificări privind respectarea destinaţiei creditului,

garantarea creditului, asigurarea rambursării creditelor, păstrarea stării de

solvabilitate etc.

- să aibă un bun serviciu al datoriei;

- 93 -



- să nu fie înregistraţi la CRB cu datorii restante în Registrul Credite Restante;

- să nu fie înregistraţi la CIP pentru emiterea de cecuri fără acoperire;

- să nu fie implicaţi în litigii însemnate cunoscute de bancă.

Aprobarea creditelor are în vedere parcurgerea următoarelor etape:

o se primeşte şi se înregistrează cererea de credit pe care agentul economico depune la bancă împreună cu documentaţia anexată la aceasta;

o se analizează şi se verifică cererea de credit de către organul de

specialitate al băncii. Analiza şi verificarea se efectuează pe baza documentelor

şi documentaţiilor existente în bancă, a conţinutului cererii de credite, a datelor

evidenţiate, întocmite şi prezentate băncii odată cu cererea de credit şi a

constatărilor pe care le face la sediul unde acesta îşi desfăşoară activitatea.Contestaţiile, concluziile şi propunerea organului de inspecţie al băncii se

înscrie de acesta, sub semnătură proprie, într-o fişă de analiză şi propuneri.

se aprobă creditul după ce organul de conducere competent din sucursală

(director sau comitet de direcţie) analizează şi se pronunţă asupra documentaţiei

prezentate (cererea societăţii comerciale şi Fişa de analiză şi propuneri a

serviciului de credite).Aprobarea creditului se dă de către organele de conducere din sucursale

sau din Centrala Finansbank(România) S.A., în limita competenţelor stabilite din

ordinul Preşedintelui Finansbank(România) S.A.

o se încheie contractul de credit între bancă şi societatea comercială în care

se stipulează condiţiile în care s-a aprobat creditul, precum şi clauzele privind

obligaţiile şi drepturile părţilor contractante.

Contractul de credit se întocmeşte în două exemplare originale, având

următoarea destinaţie: un exemplar rămâne la bancă; un exemplar se predă

agentului economic împrumutat. Creditul se pune la dispoziţia clientului potrivit

contractului de credite şi a graficului de eşalonare, dar într-un cont separat de

împrumut, prin debitarea acestuia pe măsura efectuării plăţilor. Pe tot parcursul

perioadei de creditare la cererea agentului economic, banca poate suplimenta

creditul aprobat iniţial.

- 94 -



b) Urmărirea derulării creditelor

Urmărirea creditului este esenţială în menţinerea şi asigurarea unei bune calităţi

portofoliului de credite şi în evitarea unor pierderi ce pot apărea din deteriorarea

acestuia. Urmărirea efectivă a creditului este asigurată prin:

• controale periodice care să depisteze unele schimbări nefavorabile în situaţiafinanciară a clientului

• atribuirea unei categorii pentru fiecare credit, care să reflecte nivelul de risc

implicat

• analiză periodică a tuturor creditelor, în conformitate cu prevederile

Normelor de Creditare

• acţiuni corective imediate acolo unde apar deteriorări ale calităţii creditului.În managementul portofoliului de credite ale băncii este esenţială existenţa

unor proceduri operaţionale de control eficiente şi efective. Acestea protejează

banca împotriva unor acordări de credite neautorizate şi evidenţiază alte credite

care nu sunt acceptabile. Trimestrial, sucursalele băncii vor efectua analize la

agenţii economici care înregistrează credite în sold, urmărind:

a) folosirea creditului numai în scopul pentru care a fost aprobat;b) existenţa permanentă şi integrală a garanţiilor materiale (gajuri, ipoteci),

integritatea fizică şi funcţională a acestora, păstrarea şi conservarea lor în bune

condiţiuni;

c) reînnoirea contractelor de asigurare pentru bunurile aduse în

garanţie, în cazul în care durata de rambursare este mai mare decât cea de

asigurare;d) reflectarea corectă şi la zi în evidenţa contabilă a operaţiunilor legate de

utilizarea şi rambursarea creditului, a dobânzilor şi comisioanelor aferente;

e) păstrarea în contul deschis la bancă a disponibilităţilor băneşti rezultate

din activitatea desfăşurată;

f) depunerea la bancă a bilanţului contabil şi a contului de profit şi

pierdere, însoţite de anexe, a situaţiilor trimestriale privind rezultatele financiare

- 95 -



şi obligaţiile fiscale, situaţia patrimoniului, precum şi a balanţei de verificare

lunară, întocmite conform metodologiilor elaborate de Ministerul Finanţelor;

g) examinarea situaţiei economico-financiare a împrumutatului,

urmărindu-se asigurarea condiţiilor pentru rambursarea integrală şi la termenele

stabilite prin contract a creditelor acordate şi plata dobânzilor.Măsurile care pot fi luate în urma controlului efectuat, cu aprobarea

conducerii sucursalei Finansbank:

1. Anularea sau reducerea creditului neutilizat, în cazul în care se

constată că împrumutatul a prezentat băncii date nereale pentru determinarea

cuantumului creditului. Această măsură se ia după expirarea unui termen de

preaviz scris de minimum 5 zile;2. Întreruperea imediată, fără preaviz, a punerii la dispoziţia

împrumutatului de noi tranşe de credit aprobat în cazul în care s-a constat că a

fost utilizat creditul în alte scopuri decât cel pentru care a fost solicitat şi

aprobat. Creditul utilizat în alte scopuri şi dobânzile neîncasate, se retrag

imediat din contul de disponibilităţi al împrumutatului, iar atunci când nu este

posibil se trece în restanţă;

3. Întreruperea, fără preaviz, a creditării în cazul în care situaţia

economică şi financiară a împrumutatului înregistrează nivele sub cele avute în

vedere la aprobarea creditului şi care nu mai asigură condiţii de rambursare.

Banca poate reveni la această măsură după ce se constată redresarea situaţiei

clientului;

4. În cazul în care se constată că agentul economic înregistrează rate la

credit şi/sau dobânzi neachitate de peste 90 de zile, iar din analiza efectuată de

bancă rezultă că nu sunt condiţii de redresare economică şi financiară a unităţii,

Finansbank trece la retragerea imediată a creditului şi la încasarea dobânzilor

datorate din contul de disponibilităţi al împrumutatului, iar când acest lucru nu

este posibil, se va trece la recuperarea creditului şi a dobânzilor prin executare

silită.

- 96 -



c) Rambursarea creditelor

La expirarea scadenţelor stabilite prin contractul de credit, rambursarea

creditului se realizează astfel:1. Pentru împrumuturile puse la dispoziţia împrumutatului sub formă

de credit, rambursarea ratelor scadente se face din disponibilităţile existente în

contul său curent;

2. Pentru creditele puse la dispoziţia împrumutatului, sub forma liniei

de credit, rambursarea ratelor scadente se face prin reducerea plafonului de

credit aprobat pentru soldul debitor al contului curent, cu valoarea rateiscadente, caz în care la finele zilei scadente soldul debitor al contului curent

trebuie să nu depăşească plafonul de credit redus;

3. În ambele situaţii de mai sus, atunci când, în primul caz, nu există

disponibilităţi în contul agentului împrumutat pentru a se rambursa integral rata

scadentă sau când, în al doilea caz, soldul debitor al contului curent depăşeşte

plafonul de creditare redus, banca procedează în prima zi următoare scadenţei,

astfel:

- sistează orice plată din contul de disponibilităţi sau din contul curent;

- preia cu notă contabilă, din contul de disponibilităţi sumele ce s-au format în

acest cont şi rambursează rata scadentă (restantă).

În toate cazurile, rambursarea anticipată a creditului operează asupra

ultimelor rate scadente.

V.4.3.Beneficiarii creditelor acordate de Finansbank(România) S.A.

Clienţii băncii Finansbank(România) S.A. sunt persoane fizice şi juridice,

indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, române şi străine

rezidente în România, care au conturi deschise la bancă şi îşi derulează

operaţiunile prin aceste conturi.

- 97 -



Conform Normelor de Creditare Finansbank(România) S.A. pot beneficia

de credite următoarele categorii de clienţi (vezi şi figura 2):

1. Regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat, cu capital privat

sau cu capital mixt constituite conform prevederilor Legii 15/1990, Legii

31/1990, O.G. 32/1997.2. Societăţi comerciale cu participare străină de capital constituite conform

Legii 35/1991 modificată prin O.G. 92/1997.

3. Fermierii agricoli individuali şi cei organizaţi în diferite forme de asociere

simple fără personalitate juridică potrivit Legii 36/1991.

4. Asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi

individuale potrivit Decretului-lege 54/1990.5. Instituţii publice.

6. Organizaţii cooperatiste constituite conform prevederilor Legii 106/1995.

7. Organizaţii obşteşti.

8. Organizaţii şi organisme internaţionale ce funcţionează potrivit legii pe

teritoriul României.

9. Societăţi civile (Fonduri de Investiţii) organizate conform prevederii O.G.

24/1993.

10. Cabinete de avocatură constituite potrivit Legii 51/1995.

11. Cabinete notariale constituite potrivit Legii 36/1995 a notarilor publici.

12. Reprezentanţele străine ce funcţionează potrivit Decret-Lege. 122/1990.

13. Cabinetele medicale organizate în conformitate cu prevederile O.G.

124/1998.

14. Experţii contabili ce funcţionează conform prevederii O.G. 65/1994.

15. Persoane juridice străine autorizate de organele abilitate să desfăşoare

activitatea în România.

16. Persoane fizice.

17. Asociaţii cu personalitate juridică.

18. Fundaţii constituite conform Legii 21/1924.

- 98 -



Fig. 2. Portofoliul de clienţi ai FINANSBANK

Cunoaşterea clientului constituie o premisă şi o bună posibilitate de

satisfacere corectă a cererilor de credite formulate. Relaţia băncii cu clienţii săi

se va baza pe o bună cunoaştere a afacerii desfăşurate de aceştia.

Astfel, la prima întâlnire cu agentul economic, reprezentantul băncii va

solicita acestuia o prezentare generală a activităţii desfăşurate şi a obiectivelor

viitoare, urmărind: data la care agentul economic şi-a început activitatea,

obiectul de activitate a acestuia, volumul şi perspectiva activităţii desfăşurate,

alte credite angajate la alte bănci, necesarul de credite pentru desfăşurareaactivităţii şi alte elemente legate de creditul solicitat (data angajării lui, termenul

de rambursare, destinaţia creditului, furnizorii şi clienţii cu care a făcut şi face

afaceri).

Rezultă că relaţia bancă-client este o relaţie biunivocă. Ea trebuie privită atât din

punctul de vedere al băncii cât şi pe poziţia clientului.

Pentru cunoaşterea şi evaluarea situaţiei economico-financiare prezentă şide perspectivă a clienţilor, precum şi pentru aprecierea riscului bancar în

activitatea de creditare, Finansbank(România) S.A. trebuie să-şi asigure o bază

de informaţii asupra fiecărui client, pe care trebuie să o actualizeze periodic.

Principalele surse de informaţii sunt:

a) informaţii obţinute de la clienţi: din cererea de deschidere a contului;

din contractul de societate şi statutul societăţii; din bilanţurile contabile, din

- 99 -



contul de profit şi pierdere, din raporturile trimestriale, din balanţele de

verificare lunare şi din alte situaţii financiare;

b) informaţii din evidenţele băncii privind: volumul total de credite aprobat

şi acordat, pe naturi de credite şi durate de rambursare; volumul de încasări şi

plăţi lunare; incidenţe apărute în derularea operaţiilor de plăţi şi rambursări decredite, precum şi volumul şi frecvenţa acestora;

c) informaţii din surse exterioare, care pot fi obţinute de la: B.N.R.;

Registrul Comerţului; alte bănci şi organisme care au relaţii cu clientul; camerele

de comerţ, judecătoriile, notariatele şi primăriile locale; mijloacele mass-media;

comisiile judeţene de statistică; agenţii economici ce au relaţii contractuale cu

clientul.În vederea acordării de credite, banca trebuie să facă investigaţii pentru

cunoaşterea clienţilor săi, urmărind în principal următoarele elemente: 1)

capacitatea managerială; 2) relaţiile şi reputaţia pe piaţă; 3) rezultatele

financiare; 4) fişa clientului.

1. Capacitatea managerială. Se urmăreşte: experienţa în domeniul de activitate

în afacerile prezentate băncii sau activităţile propuse spre realizare; existenţa în

echipa de conducere cel puţin a unei persoane calificate pe probleme financiar-

contabile, de marketing, de producţie şi de personal care să asigure organizarea

şi desfăşurarea corespunzătoare a acestor activităţi; caracterul, integritatea şi

comportamentul conducerii.

2. Relaţiile şi reputaţia pe piaţă. Se stabileşte reputaţia clientului în cadrul

ramurii, subramurii şi a localităţii în care-şi desfăşoară activitatea împrumutatul.

Se va urmări cum va influenţa creşterea sau descreşterea segmentului de piaţă

controlat de împrumutat asupra necesităţilor sale de credite şi asupra

credibilităţii şi reputaţiei sale viitoare. Segmentul de piaţă al împrumutatului este

de fapt procentul reprezentat de clienţii lui din totalul numărului clienţilor pieţei

produsului (serviciului) respectiv.

- 100 -



• Se verifică modul în care clientul îşi onorează obligaţiile faţă de terţi,

analizându-se situaţia plăţilor; se discută cu clientul căutându-se răspuns la

următoarele întrebări:

- care sunt condiţiile normale de aprovizionare ale firmei;

- dacă are acces la condiţiile şi programele speciale de aprovizionare (date fixe,reduceri de preţuri la aprovizionare în cantităţi mari);

- dacă aprovizionarea se face necondiţionat şi furnizorii oferă garanţii;

- care este modalitatea de plată pe care o solicită clientului furnizorii (dispoziţie

de plată, acreditiv, cec cu limită de sumă);

- dacă sunt plăţi întârziate faţă de furnizori, frecvenţa lor şi pe ce perioade. Se ia

contact cu principalii furnizori la care plăţile au fost întârziate, după caz, pentrua se obţine aprecierea acestora despre client.

Această verificare furnizează o imagine clară a nivelului obligaţiilor către

furnizori şi dorinţa acestora de a continua să vândă clientului respectiv. Dacă

există informaţie privind urmărirea în justiţie a clientului de către unul sau mai

mulţi creditori se vor face investigaţiile necesare pentru a se proceda în

consecinţă.Se face evaluarea prezenţei pe piaţa produselor şi a serviciilor prestate,

după caz, căutându-se răspunsul la următoarele întrebări:

- de cât timp clientul desface pe piaţă produsele sale, respectiv prestează servicii

şi dacă sunt bine primite de cumpărători;

- care este gradul de acoperire cu contracte şi comenzi ferme o ofertei clientului;

- produsele, respectiv serviciile, pot fi vândute, prestate separat sau depind de

alte produse sau servicii;

- produsele noi au o piaţă pregătită, sau care ar putea fi valoarea lor de piaţă;

- care este ponderea valorică a produselor şi serviciilor noi în totalul veniturilor

clientului pe ultimul an de activitate.

3. Rezultatele financiare. Analiza bilanţului contabil: se vor examina bilanţurile

contabile pe ultimii 3 ani şi situaţiile financiare cumulate de la începutul anului

în curs, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul anterior. Bilanţurile

- 101 -



contabile trebuie să fie certificate de Comisia de cenzori şi de organele abilitate

ale Ministerului Finanţelor; se vor analiza stocurile, cheltuielile şi veniturile,

precum şi decontările, prelevările, vărsămintele, datoriile şi obligaţiile faţă de

terţi pe baza ultimelor 3 balanţe de verificare; se vor analiza costurile.

Analiza conturilor de profit şi pierdere: se vor analiza pe ultimii 3 ani şi peanul în curs rezultatele activităţii şi profiturile obţinute; se vor analiza pierderile

înregistrate şi perspectiva eliminării lor; se va analiza repartiţia profitului net.

Analiza fluxului de încasări şi plăţi: fluxul de încasări şi plăţi trebuie să

furnizeze informaţii din perioada respectivă, atât pentru activitatea de producţie

cât şi pentru cea de investiţii. Alături de celelalte analize financiare, analiza

fluxului de încasări şi plăţi permite evaluarea: posibilităţilor de a genera în viitor disponibilităţi; capacitatea clientului de a-şi respecta obligaţiile de plată.

4. Fişa clientului. Pe baza datelor şi informaţiilor obţinute, personalul

compartimentului de creditare va întocmi o fişă a clientului care trebuie

analizată pe măsura schimbărilor ce intervin în situaţia clientului.

V.4.4 Analiza portofoliului de credite al Finansbank(România) S.A.

Calitatea creditelor din portofoliu poate fi apreciată în funcţie de structura

creditelor. Din acest punct de vedere, categoriile de credite sunt:

- Creditele standard (cu risc redus) – acele credite care nu implică deficienţe şi

riscuri, rambursarea lor făcându-se la timpul şi termenele prevăzute, iar banca nu

are nici un motiv de a pune la îndoială capacitatea de rambursare a debitorului.

Pentru ele nu se constituie rezerve

- Creditele în observaţie – acele credite acordate unor clienţi cu rezultate

economico financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp,

întâmpină greutăţi în rambursarea ratelor scadente şi dobânzilor aferente. Pentru

aceşti clienţi, banca estimează o scădere a profiturilor lor în viitor, ca urmare a

unor posibile probleme de natura aprovizionării tehnico-materiale, a reducerii

cererii de produse pe piaţă, a altor probleme de natură tehnică, organizatorică, de

personal. Pentru aceste credite, banca alimentează fondul de rezerve cu cel puţin

- 102 -



5% din valoarea lor. În această categorie se includ şi acele credite neajunse la

scadenţă sau cu scadenţe din împrumuturi şi dobânzi aferente, nerambursate la

termen.

- Creditele substandard – sunt creditele care prezintă deficienţe şi riscuri care

periclitează rambursarea datoriei; ele neputând fi recuperate integral în cazul încare deficienţele creditului nu sunt corectate pe parcurs. Pentru aceste credite

rezerva trebuie să fie cel puţin egală cu 20% din valoarea lor.

- Creditele îndoielnice – sunt creditele care nu pot fi rambursate, iar garanţiile

lor sunt incerte. Pentru aceste credite, banca reduce valoarea angajamentului, în

urma unor renegocieri, deoarece nu crede că va putea recupera decât o parte din

valoarea creanţei. Provizionul constituit pentru aceste credite este de 50% dinvaloarea renegociată.

- Creditele pierdere – sunt creditele care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face

ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată (100%).

Analiza şi clasificarea portofoliului de credite se face având în vedere

performanţele financiare ale împrumutaţilor şi serviciul datoriei acestora

(capacitatea de a-şi onora datoriile la scadenţă).

Analiza portofoliului de credite al unei bănci se realizează cu ajutorul

tehnicilor denumite generic “credit scoring”, tehnici care se diferenţiază în

funcţie de natura clientelei astfel:

1. Credit scoring pentru persoanele juridice, evaluează activitatea

agenţilor economici având la bază următoarele criterii : forma de organizare a

agentului economic; sectorul în care îşi desfăşoară activitate; poziţia agentului

economic în ramura sa de activitate; lichiditatea patrimonială; solvabilitatea

patrimonială; situaţia economico-financiară: profit brut, rentabilitate financiară,

grad de îndatorare; sezonalitatea activităţii desfăşurate; dependenţa de pieţele de

aprovizionare şi desfacere; nivelul sprijinului guvernamental; calitatea

conducerii; perspectiva unităţii.

- 103 -



Fiecare criteriu este caracterizat de un număr de puncte şi un anumit

coeficient de importanţă. Pentru fiecare criteriu, se ponderează numărul de

puncte cu coeficientul de importanţă corespunzător criteriului respectiv.

Prin însumarea punctelor astfel obţinute, se stabileşte un punctaj în funcţie

de care agenţii economici sunt calificaţi după bonitate.2. Credit scoring pentru persoane fizice evaluează bonitatea clientului

după criterii subiective: condiţiile de locuit ale clientului, profesia, durata

activităţii la aceeaşi unitate, situaţia familială, numărul persoanelor aflate în

întreţinere, venitul.

Pe baza punctajelor obţinute prin credit scoring, băncile clasifică clienţii în 5

categorii, după cum urmează:o categoria A - în cazul în care performanţele financiare sunt foarte bune şi

permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează

menţinerea şi în perspectivă a performanţelor financiare la un nivel ridicat;

o categoria B - în cazul în care performanţele financiare sunt bune sau foarte

bune, dar nu pot menţine acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată;

o

categoria C - în cazul în care performanţele financiare sunt satisfăcătoare,dar au o evidentă tendinţă de înrăutăţire;

o categoria D - în cazul în care performanţele financiare sunt scăzute şi cu

evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

o categoria E - în cazul în care performanţele financiare arată pierderi şi

există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

Cuantificarea performanţelor financiare a fiecărui client, pentru încadrarea portofoliului de credite al acestuia într-una din cele 5 categorii de credite, se

efectuează în funcţie de limitele procentuale prevăzute, pe fiecare indicator de

performanţă financiară în parte. Pentru fiecare indicator de performanţă

financiară a clientului, în funcţie de încadrarea acestuia în limitele stabilite, se

acordă următoarele punctaje: 10 puncte (pentru indicatorii care se încadrează în

categoria A); 8 puncte (pentru indicatorii care se încadrează în categoria B);

5puncte (pentru indicatorii care se încadrează în categoria C); 2 puncte (pentru

- 104 -



indicatorii care se încadrează în categoria D); 0 puncte (pentru indicatorii care se

încadrează în categoria E).

Prin însumarea punctajelor obţinute de clienţi pentru fiecare indicator, se

obţine punctajul total pe baza căruia se face încadrarea întregului portofoliu de

credite, într-una din cele 5 categorii, astfel: categoria A- punctaj total între 41-50 puncte; categoria B- punctaj total între 26-40 puncte; categoria C- punctaj total

între 11-25 puncte; categoria D- punctaj total între 1-10 puncte; categoria E-

punctaj total 0 puncte.

În situaţia în care punctajul obţinut de un client se apropie de limita

superioară sau inferioară, punctajul aferent fiecărei categorii de credite se poate

majora sau diminua cu 1-3 puncte, în funcţie de aprecierea generală a activităţiiclientului astfel încât creditul respectiv să fie trecut la categoria de credite

superioară sau inferioară.

În situaţii în care clientul înregistrează pierderi, portofoliul de credite al

acestuia se încadrează la categoria E, fără a se mai calcula indicatorii de

performanţă.

Serviciul datoriei poate fi apreciat ca:

- bun – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă şi cu o

întârziere maximă de 7 zile;

- slab – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până

la 30 de zile faţă de scadenţă;

- necorespunzător – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o

întârziere de peste 30 de zile faţă de scadenţă.

Prin corelarea datelor referitoare la performanţele financiare cu cele

privind serviciul datoriei, potrivit tabelului matriceal de mai jos se va stabili

clasificare creditelor după cum urmează:

PERFORMANŢELE

FINANCIARE

SERVICIUL DATORIEI

Bun Slab Necorespunzător

A Standard În observaţie Substandard

B În observaţie Substandard ÎndoielnicC Substandard Îndoielnic Pierdere

- 105 -



D Îndoielnic Pierdere PierdereE Pierdere Pierdere Pierdere

Tab. 3. Clasificarea creditelor

Periodic (trimestrial) se determină performanţa financiară a clienţilor şi

împrumuturile acestora sunt încadrate într-una din cele cinci categorii,

utilizându-se pentru aceasta soldul creditelor, precum şi situaţia achitării

dobânzilor aferente.

Având în vedere dificultăţile din economie manifestate prin tendinţe de

scădere a producţiei industriale şi a PIB, devansarea exporturilor de către

importuri, menţinerea şi agravarea blocajului financiar şi devalorizarea cursului

de schimb al leului în raport cu alte valute, politica de creditare a urmărit şi va

urmări în continuare, în principal :

- creşterea gradului de exigenţă în procesul de acordare a creditelor şi, în acest

fel, a prudenţei bancare, prin restricţionarea până la anulare a accesului la credite

a unităţilor cu situaţie economico-financiară necorespunzătoare, generatoare de

pierderi către parteneri;

- alocarea cu precădere a creditelor noi în sectorul privat şi, îndeosebi, către

întreprinderile mici şi mijlocii;- acordarea creditelor cu dobândă diferenţiată pentru producţia de export şi

exportul de produse;

- constituirea de provizioane asiguratorii împotriva declanşării riscului.

V.4.5.Forme de garanţii acceptate de Finansbank(România) S.A.

Pentru a i se acorda un împrumut, orice agent economic sau persoanăfizică trebuie să prezinte anumite garanţii. Aceste garanţii sunt o măsură de

protecţie a creditorului, în cazul în care debitorul nu ar mai avea capacitatea de

rambursare a creditului. Se poate afirma că garanţiile reprezintă acoperirea

materială a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate. Garanţiile pot fi

garanţii personale, constituite în funcţie de persoana debitorului şi garanţii reale,

constituite în funcţie de coexistenţa bunurilor debitorului.

- 106 -



Garanţia reală reprezintă un activ acordat de către un debitor unui

creditor (în cazul nostru, banca ce a acordat împrumutul) astfel încât datoria să

fie însoţită de o anumită siguranţă. Garanţia reală constă în rezerva unor bunuri

individualizate în scopul garantării creditului. Garanţiile reale cuprind ipotecile

şi gajurile.Garanţiile personale reprezintă angajamente ale agenţilor economici şi

persoane fizice sau juridice prin care aceştia se obligă să suporte datoriile

debitorilor către bancă pentru creditele acordate. Acest tip de garanţie mai poartă

denumirea de cauţiune sau fidejusiune şi este valabil dacă sunt îndeplinite

următoarele condiţii:

- să existe un contract separat prin care o persoană fizică sau juridică se obligăsă garanteze obligaţiile agentului economic împrumutat cu întregul său

patrimoniu;

- cel ce garantează să aibă deplină capacitate (să aibă 18 de ani dacă este

persoană fizică, sau să fie legal constituită în cazul persoanei juridice);

- garantul să fie solvabil;

- garantul să domicilieze sau să aibă sediul în judeţul unde funcţionează banca

ce acordă creditul;

- patrimoniul ce se constituie garanţie să nu fie afectat de alte datorii sau

obligaţii.

Cauţiunea sau garanţia personală poate fi materializată şi prin scrisoarea

de garanţie bancară. Aceasta este garanţia dată de o bancă în favoarea unui

agent economic sau persoane fizice care contractează un credit bancar.

Alte garanţii: gajul general - reprezintă un gaj comun la dispoziţia tuturor

creditorilor, aceştia având o poziţie egală faţă de bunurile debitorului, împotriva

căruia se derulează executarea silită. Deci, acest gaj nu conferă băncii privilegiul

de a-şi recupera singură datoriile (ca în cazul garanţiilor reale), ceea ce înseamnă

că riscurile ei sunt mult mai mari.

- 107 -



Gajul general cuprinde întregul patrimoniu al debitorului, deci atât

bunurile mobile, cât şi cele imobile. El reprezintă o garanţie prin efectul legii

(chiar dacă nu s-a încheiat un înscris separat).

Depozitele în lei şi valută - este vorba numai de disponibilităţile băneşti

constituite în depozite distincte, create special în scopul garanţiei creditelor.Aceste depozite se constituie pe baza unor contracte de gaj cu deposedare.

Asigurarea activelor împrumutaţilor constituie garanţie a creditelor.

Bunurile constituite garanţie sunt asigurate pe toată durata creditării. Asigurarea

se face la valorile cu care bunurile respective sunt luate în calcul la fixarea

garanţiei. Toate documentele cu titlul de despăgubiri din asigurarea bunurilor

sunt acceptate de bancă drept garanţie a creditelor acordate. Împrumutaţii suntobligaţi să predea băncii poliţele de asigurare, care se păstrează la aceasta până

la rambursarea tuturor creditelor şi dobânzilor.

În practica Finansbank pot constitui drept garanţie a creditului:

a) Garanţia bancară – reprezintă un înscris prin care altă bancă (garant) se

angajează necondiţionat şi irevocabil ca, în cazul în care un debitor (împrumutat)

nu va executa obligaţia de a plăti la o dată bine stabilită o sumă de bani

determinată, să plătească suma neachitată, în favoarea băncii beneficiarului

(împrumutător).

b) Depozitul bancar – reprezintă o garanţie materială sub forma unei sume

de bani depusă de debitor la bancă în favoarea beneficiarului în anumite condiţii

stabilite şi comunicate băncii de către debitor. Debitorul poate constitui

depozitul bancar la societatea bancară care acordă creditul sau la o altă societate

bancară, încheindu-se un contract de depozit.

c) Gajul fără deposedare – reprezintă un contract consensual, în cazul

căruia bunul care constituie obiectivul gajului rămâne în continuare în posesia

debitorului.

Gajul fără deposedare se constituie, în conformitate cu Codul Comercial

(art.479-480) asupra următoarelor bunuri mobile :

- 108 -



- Bunuri mobile existente în patrimoniul împrumutatului, de natura materiilor

prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite şi altor mărfuri, dacă pe

toată perioada creditării se vor putea regăsi sub aceeaşi formă, vor putea fi

numărate sau măsurate, aflate în unităţile de producţie sau depozite ; valoarea la

care aceste bunuri se admit în garanţie este stabilită pe baza preţului de achiziţierezultat din factură sau alte documente, din care se deduce o marjă de risc de

10%.

- Bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul

împrumutatului şi care vor putea fi admise în garanţie numai dacă sunt în stare

de funcţionare şi gradul de uzură nu depăşeşte 50% ; valoarea la care acestea se

admit în garanţie este valoarea rămasă din care se deduce o marjă de risc de10%.

Contractul de gaj este unilateral deoarece el dă naştere unei singure

obligaţii în sarcina debitorului, şi anume aceea de a păstra bunul, de a-l conserva

şi de a-l ţine la dispoziţia creditorului, ca garanţie.

Contractul de gaj este un contract accesoriu al contractului de împrumut

(contract principal), ca urmare stingerea contractului de împrumut determină

stingerea automată a contractului de gaj.

d) Ipoteca – este o garanţie imobiliară, reală ce se constituie în baza

art.1746-1815 din Codul Civil, care nu implică deposedarea celui ce o include.

Ipoteca are următoarele caracteristici juridice:

- este un drept real accesoriu, în sensul că ipoteca acordă titularului său un

drept de urmărire al bunului imobil ipotecat în mâinile oricui s-ar găsi şi un drept

de preferinţă în satisfacerea creanţei sale înaintea celorlalţi creditori ; ipoteca,

fiind un drept accesoriu, urmează obligaţia pe care debitorul o are faţă de un

creditor prin contractul de împrumut;

- este obligaţia imobiliară putând fi ipotecate numai bunurile imobile, nu şi cele

mobile;

- ipoteca nu se poate constitui decât în cazurile şi cu respectarea formelor

prevăzute de lege;

- 109 -



- ipoteca este supusă regimului specializării ( trebuie bine determinată asupra

imobilului afectat cât şi asupra valorii creanţei garantate);

- ipoteca este indivizibilă, ea continuând să existe asupra întregului imobil

ipotecat, chiar dacă, între timp, s-a achitat o parte din datoria iniţială.

Acceptarea de către bancă a ipotecii impune îndeplinirea următoarelor condiţii:

ipoteca să fie de rangul I, întrucât în caz de faliment cel ce deţine o astfel

de ipotecă se îndestulează primul la masa credală în raport cu ceilalţi creditori;

valoarea imobilului ipotecat să fie de cel puţin cu 10% mai mare decât

creditul solicitat plus dobânzile şi comisioanele aferente şi să-şi conserve

valoarea în timp; durata existenţei în timp a imobilului ipotecat să fie certă până în

momentul stingerii integrale a obligaţiei ce a generat ipoteca;

imobilul ipotecat să fie asigurat împotriva tuturor riscurilor, iar poliţa de

asigurare să fie cesionată în favoarea băncii.

Ipoteca trebuie înscrisă în registrul special de transcripţiuni şi inscripţiuni

sau în cartea funciară de la judecătorii. Stingerea ipotecii are loc, în general,odată cu plata ultimei rate scadente la creditul garantat prin ea.

e) Cesiunea de creanţă - este o convenţie scrisă prin care un creditor

transmite o creanţă a sa unei alte persoane.

Părţile cesiunii sunt: cedentul- creditorul care transmite creanţa sa;

cesionarul- persoana către care se transmite creanţa; debitorul cedat- debitorul

creanţei transmise.Efectul cesiunii constă în aceea că din momentul realizării acordului de

voinţă, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le

conferă cedentului.

Pot fi cesionate creanţele din livrări de mărfuri, executări de lucrări şi

prestări de servicii, atât la export cât şi la intern.

Modalitatea de garantare a creditelor acordate are la bază următoarele

norme şi criterii:

- 110 -



a) Garanţiile acceptate de bancă de la data acordării creditului trebuie să

acopere în proporţie de cel puţin 120% valoarea creditului. Bunurile imobiliare

aduse în garanţie vor fi acceptate de bancă pentru:

- imobile de orice tip (clădiri)- în procent de 50-70% din evaluarea făcută de

specialistul băncii;- terenurile- în procent de 50-60% din valoarea reală a lor sau din valoarea

înregistrată la Administraţia Financiară;

- investiţiile în curs de realizare- în procent de 50% din valoarea documentaţiei

ce atestă stadiul fizic realizat.

Bunurile mobiliare aduse în garanţie şi inclusiv cele procurate din credit

vor fi acceptate de bancă în următoarele condiţii: 50% din valoarea bunurilor mobiliare, stabilită în funcţie de uzura lor;

50% din valoarea stocurilor de materiale, produse, mărfuri existente sau

procurate pe credit;

depozite bancare şi scrisori de garanţie bancară se acceptă la valoarea

integrală de 100%;

obiecte de artă, bijuterii, metale şi pietre preţioase- 100% din valoareaexpertizată de instituţia abilitată;

creanţe certe, lichide şi exigibile aduse în garanţie reală mobiliară- 50-

70% din valoarea lor;

titluri de valoare (bilete la ordin, cambii sau trate) în care avalistul,

acceptantul sau emitentul sunt bănci (instituţii financiare) acceptate de Centrala

Finansbank S.A.- 100% din valoarea lor; alte active din patrimoniu- 40% din valoarea rezultată sau determinată pe

bază de documente reevaluate de specialiştii băncii.

b) Dreptul de garanţie reală mobiliară asupra materiilor prime şi

materialelor supuse prelucrării se menţine pe întreaga perioadă de creditare şi se

extinde şi asupra producţiei neterminate, semifabricatelor şi produselor finite

rezultate.

- 111 -



Dreptul de garanţie reală mobiliară se extinde şi asupra drepturilor băneşti

de încasat sau disponibilităţilor din contul împrumutatului.

Bunurile mobiliare care se consumă, inclusiv cele procurate din credit,

gajate vor fi înlocuite de debitori prin altele de aceeaşi natură, calitate, cantitate

şi valoare. Bunurile ce vor înlocui pe cele existente se vor socoti gajate de drept pe

baza procesului verbal încheiat între societate şi bancă şi a menţiunii exprese în

acest sens, prevăzută anticipat în contractul iniţial de garanţie reală mobiliară.

c) Pentru creditele pe termen mediu şi lung valoarea garanţiilor constituite

va acoperi în proporţie de cel puţin 120% valoarea creditului şi dobânda aferentă

primului an de creditare, cu condiţia includerii în mod obligatoriu în contractulde credit a următoarelor clauze:

În cazul în care banca constată că după expirarea fiecărui an de creditare

bunurile aduse în garanţie asupra cărora s-a constituit ipoteca şi gajul, au pierdut

din valoare şi nu acoperă 120% din creditul nerambursat plus dobânda aferentă

anului următor, banca va cere consolidarea garanţiilor sau va trece la

rambursarea creditului înainte de scadenţa prevăzută în contract, situaţie ce se vaaduce imediat la cunoştinţa debitorului;

Neplata la termen în primul an de derulare a creditului pe termen mediu şi

lung, a dobânzilor şi ratelor scadente ale creditului acordat dau dreptul băncii să

treacă la sistarea imediată a creditării şi declanşarea procedurii de recuperare a

creditului cu dobânzile aferente, inclusiv pe calea executării silite.

d) Bunurile materiale obţinute din credit se iau în calculul garanţieicreditului în toate cazurile, chiar dacă suma garanţiilor prezentate de client

acoperă în procent de 120% creditul şi dobânda aferentă şi se consideră

constituite drept garanţie prin consemnarea făcută în contractul de credite şi

încheierea unui contract de ipotecă sau de garanţie reală mobiliară înscris la

tribunal respectiv la AEGRM. Dacă banca constată că bunul asupra căruia s-a

instituit dreptul de garanţie reală mobiliară e ameninţat să dispară sau să piardă

din valoare, este în drept să ceară luarea de măsuri pentru conservare sau să

- 112 -



treacă la rambursarea creditului înainte de scadenţa prevăzută în contract,

situaţie ce se aduce imediat la cunoştinţa debitorului.

e) Scrisori de garanţie bancară emise de o bancă recunoscută pe plan intern

şi/sau internaţional acceptate de Finansbank(România) S.A.

f) Scrisori de garanţie acordate clientului solicitant de credit de o societatecomercială solidă, cu un înalt prestigiu intern şi/sau internaţional agreată de

bancă. În acest caz garanţia este valabilă numai cu acceptul prealabil al

Conducerii Executive al Finansbank(România) S.A.

g) Toate bunurile aduse în garanţie se vor asigura la o societate de asigurări

agreată de Finansbank(România) S.A. cu menţiunea expresă de cesionare a

drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate în favoarea bănciiFinansbank(România) S.A. Prin această cesiune, creanţa cu privire la

despăgubiri se substituie bunului ipotecat sau constituit în garanţie reală

mobiliară, astfel încât banca în calitate de creditor îşi menţine dreptul său de

preferinţă dacă bunul a dispărut. Această cesiune de creanţă rezultată din

asigurarea bunurilor ipotecate sau gajate în favoarea băncii nu constituie o formă

independentă de garanţie.

V.5. SPECIFICITATEA UNOR OPERAŢIUNI CURENTE SI

STRATEGICE LA FINANSBANK ( ROMÂNIA ) S.A.

V.5.1. Acordarea unei limite de creditare

Creditul reprezintă un act bilateral de ordin juridic, care se bazează pe un

set de reguli bine stabilite.

În practica acordării creditelor există cinci etape obligatorii ce trebuie

parcurse pentru un credit, etape sintetizate astfel:

a. Cererea de finanţare: solicitantul; suma solicitată; scopul creditului

b. Evaluarea preliminară (verificarea cererii): modalităţi de rambursare

- 113 -



a creditului; tipul investiţiei; domeniul economic în care va acţiona; performanţa

curentă a societăţii; propunerea garanţiilor; componenţa echipei manageriale a

societăţii

c. Evaluarea detaliată: studiul de fezabilitate a afacerii; bugetul de venituri

şi cheltuieli al societăţii pe perioada derulării creditului; fluxul de încasări şi plăţi din care să reiasă că societatea poate rambursa creditul şi dobânda lunară;

documentele contabile (bilanţul activităţii societăţii, balanţa de verificare,

raportul semestrial, etc.)

d. Negocierea termenilor creditului: stabilirea mărimii creditului; durata

derulării creditului; rata dobânzii; volumul garanţiilor

e. Aprobarea şi derularea creditului: alimentarea contului de credit alsocietăţii; realizarea plăţilor pe bază de documente justificative; respectarea

obligaţiilor asumate prin contractul de credit; monitorizarea derulării creditului.

În cele ce urmează voi prezenta aprobarea unei limite de creditare, în

valoare de 99.767 USD, ce urmează a fi acordată sub formă de linie de credit

(95.000 USD) pe o perioadă de 12 luni, precum şi sub formă de overdraft

(162.000.000 lei echivalentul a 4.767 USD la cursul ROL/USD: 33.986) pe o

perioadă de 1 lună de către Finansbank(România) S.A., sucursala Constanţa în

favoarea societăţii S.C. COMPUTERS S.R.L., Constanţa.

Societatea comercială COMPUTERS S.R.L. funcţionează sub forma

juridică de societate cu răspundere limitată, cu capital integral privat. Sediul

societăţii este în Constanţa, Bulevardul Tomis nr.238 înregistrată la Registrul

Comerţului din Constanţa cu numărul J 13/1853/1994, Cod Fiscal R5716591.

S.C. COMPUTERS S.R.L., înfiinţată în 1994 are ca obiect de activitate

comercializarea cu amănuntul în magazine specializate în tehnică de calcul a

calculatoarelor şi accesoriilor.

Activitatea desfăşurată este continuă, firma având ca strategie de

dezvoltare acoperirea unei pieţe tot mai mari.

Finansbank(România) S.A. acordă împrumutatului un credit pe termen

scurt compus dintr-o linie de credit în valoare de 95.000 USD , ce se

- 114 -



rambursează într-o rată unică la sfârşitul perioadei cu o dobândă de 8% pe an pe

o perioadă de un an şi un overdraft în valoare de 162.000.000 ROL, cu o

dobândă de 30% pe an pe o perioadă de o lună. Dobânda se calculează la soldul

zilnic al contului sumelor utilizate şi va fi plătită de împrumutat la sfârşitul

fiecărei luni.Creditul este garantat cu ipoteca de rang I, II asupra unui apartament de

trei camere, unui spaţiu comercial şi unei vile cu teren, evaluate de către bancă

la suma de 140.000 USD, cu cesiunea unui contract în valoare de 72.000 EUR

(exclusiv TVA) şi totodată cu bilete la ordin şi cecuri cu o valoare contabilă de

203.218.750 ROL ce acoperă integral creditul şi dobânda aferentă pe întreaga

perioadă de creditare. Împrumutul acordat va fi garantat şi cu bilete la ordin dateîn alb, cu autorizarea băncii de a le completa, emise de firma debitoare în

favoarea băncii şi avalizate de factorul de decizie în firmă, George MARIN.

Astfel, pentru acordarea propriu-zisă a limitei de creditare ofiţerul băncii

din cadrul Departamentului de Marketing al Sucursalei poartă cu solicitantul

creditului, societatea COMPUTERS S.R.L., o discuţie cu caracter de informare –

documentare, axată în principal pe activităţile prevăzute în statut sau autorizate,

sursele de aprovizionare şi posibilităţile de desfacere, cheltuielile şi veniturile,

capitalul social de care dispune, creditele necesare şi alte elemente pentru

primele concluzii.

În această etapă ofiţerul bancar îşi face o imagine globală asupra

solicitantului, a necesităţii reale a acestuia de disponibilităţi iar în cazul în care

consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea creditului, solicită

acestuia completarea unei Cereri de acordare limită de creditare .Ca urmare,

întocmeşte Fişa informaţii preliminare client (sau Call Memo – vezi Anexa 1.b.)

şi o trimite Directorului de Sucursală şi Direcţiei Credite şi Marketing Centrala

spre o primă aprobare privind continuarea analizei posibilităţii de acordare a

creditului aprobare dată de către organul de conducere din sucursală sau din

Centrala Finansbank(România) S.A., în limita competenţelor stabilite din ordinul

Preşedintelui Finansbank(România) S.A..

- 115 -



Departamentul Marketing Sucursala primind un răspuns pozitiv în ceea ce

priveşte continuarea analizei posibilităţii de acordare a creditului, clientul trebuie

să prezinte băncii documentele necesare aprobării creditului: documentele legale

privind înregistrarea şi funcţionarea societăţii, acordul scris pentru consultarea

fişierelor CRB.După ce verifică dacă solicitantul este în grup cu alţi debitori şi după ce

analizează răspunsurile privind înscrierea clientului în CIP şi CRB, asigurându-

se că solicitantul poate beneficia de limita de creditare, ofiţerul de marketing

primeşte de la client următoarele documente cu care completează Dosarul de

Limită de Creditare: bilanţul contabil, rezultatele economico-financiare şi

situaţia patrimoniului pe ultimii 2 ani încheiaţi şi ultima balanţă de verificare;fluxul de numerar.

Pe baza documentelor prezentate de către client, banca evaluează

activitatea şi afacerile solicitantului, sursele şi capacitatea de rambursare şi

întocmeşte Analiza Financiară, pregătind documentaţia în vederea acordării

creditului solicitat (compus dintr-o linie de credit şi un overdraft).

În continuare, ofiţerul de credite constituie şi verifică dosarul juridic al

clientului sub aspectul legităţii, constituirea agentului economic , persoanele

legal autorizate să angajeze agentul economic faţă de bancă şi terţi şi analizează

datele din bilanţ ale clientului.

Pentru determinarea bonităţii clientului, se vor calcula automat o serie de

indicatori pe baza situaţiilor financiare introduse în calculator, a căror funcţie

principală constă în redarea dinamicii evoluţiei unei firme de-a lungul timpului.

Există indicatori ce pot fi consideraţi “statici”- întâlniţi la compararea

indicatorilor din bilanţ şi indicatori “dinamici”- în cazul comparării valorilor din

situaţia veniturilor; există în acelaşi timp şi indicatori “compuşi” – o combinaţie

între indicatorii “statici” şi cei “dinamici”.

Toţi aceşti indicatori se încadrează în trei categorii principale:

1. indicatori financiari – măsoară structura financiară şi lichiditatea unei firme;

indică modul de desfăşurare a activităţii financiare;

- 116 -



2. indicatorii activităţii curente – reflectă modul în care firma îşi vinde

produsele şi arată modul de finanţare;

3. indicatori de investiţii – redau numărul activităţilor comune şi preţul lor de

piaţă, profiturile, dividendele şi activele firmei.

Investigarea activităţii clientului în vederea cunoaşterii acestuia estecontinuată şi completată cu analiza bonităţii care permite conturarea imaginii

asupra clientului şi luarea hotărârii de continuare a analizei situaţiei clientului.

Bonitatea clientului se stabileşte cu ajutorul indicatorilor ce o definesc şi

exprimă capacitatea acestuia de a-şi achita obligaţiile pe care urmează să şi le

asume prin semnarea contractului de credite.

Elementele de bază utilizate în determinarea şi cuantificarea indicatorilor bonităţii se regăsesc în principalele situaţii financiar- contabile întocmite

periodic de agenţii economici: “Bilanţul”, “Contul de Profit şi Pierdere”,

“Balanţa de verificare”, “Situaţia patrimoniului”, “Rezultate financiare”,

“Încasări şi plăţi în valută”. Când analiza se efectuează în trimestrul I, în calculul

indicatorilor se vor utiliza elemente din bilanţul anual, Contul de Profit şi

Pierdere şi ultima balanţă de verificare, iar pentru analizele efectuate în cursul

celorlalte trimestre se vor utiliza elemente din balanţa de verificare, situaţia

patrimoniului şi din rezultate financiare.

V.5.2. Metodologia de calcul a riscului de credit

Activitatea de acordare implică un risc, prin însăşi elementele de

anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă

importanţă cunoaşterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi

acceptarea lui în cunoştinţă de cauză.

Riscul de cauză este unul dintre cele mai mari riscuri cu care se confruntă

o instituţie financiară.

Riscul de credit reprezintă în esenţă, riscul pierderii datorate unui client

(debitor), care nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile contractuale şi să

- 117 -



ramburseze creditul luat de la bancă. Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă

într-o formă mai largă, degradarea situaţiei financiare a acestuia. O mare

varietate de motive legate, fie de situaţia generală a economiei, fie de condiţiile

activităţii împrumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile şi afectează

situaţia financiară a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Un client poate beneficia de diferite tipuri de credit, fiecare implicând un risc diferit în funcţie

de tranzacţie, structură, sursă de rambursare şi garanţiile luate de bancă.

Astfel, fiecare element de analiză a creditului poate genera un risc ce

poate fi dimensionat, cuantificat şi controlat. Pentru a evalua în mod corect

riscul în activitatea de creditare, creditorul trebuie să analizeze în mod critic

cererile de credit, luând în calcul atât riscurile financiare, cât şi cele nefinanciarela care este expusă respectiva activitate de afaceri.

În cadrul aspectelor nefinanciare, ofiţerul de credite va urmări obţinerea

cât mai multor informaţii în vederea cunoaşterii clientului şi a activităţii

desfăşurate de acesta. O importanţă deosebită o au antecedentele cu banca.

Riscul de credit trebuie urmărit sub doua aspecte ( nivele): riscul de credit

pe client; riscul de portofoliu pe total bancă.

În luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil precum şi a unei

datorii acceptabile, este foarte important să se înţeleagă modul în care acest risc

poate fi micşorat la maxim. Acest lucru necesită utilizarea unui sistem de

investigare a tuturor componentelor de risc, a riscului de credit global, care pot fi

împărţite în 3 categorii: riscul tranzacţiei- risc care se referă la aspecte

funcţionale şi operaţionale ale riscului afacerii; riscul clientului- se referă la

capacitatea clientului de a-şi achita datoriile faţă de bancă; riscul garanţiei- se

referă la posibilitatea băncii de a recupera creanţele sale din ultima sursă, pe care

o are la dispoziţie.

1. Riscul tranzacţiei

Acest risc necesită identificarea, înţelegerea şi acceptarea tuturor

aspectelor funcţionale şi operaţionale ale riscului implicat.

- 118 -



Riscul tranzacţiei cuprinde: natura şi structura afacerii, implicaţiile juridice,

politice, economice şi practice vis-à-vis de împrumutat, orice alte circumstanţe

care pot afecta sau schimba riscul în sine.

Foarte important în riscul tranzacţiei este cunoaşterea naturii şi structurii

afacerii propuse de client, şi anume: tipul de produs de credit; scopul pentru careeste solicitat produsul de credit; termenul pentru care se acordă; sursa de

rambursare a creditului (identificată sau neidentificată); mecanismul prin care se

face plata din sursa de rambursare; calitatea sursei de rambursare. Indiferent de

tranzacţia pe care doreşte să o desfăşoare banca şi care implică risc de credit,

trebuie identificate în prealabil, folosindu-se metoda investigativă, toate

componentele care determină riscul.Astfel trebuie investigate, analizate şi cunoscute sursele şi modalitatea de

rambursare a drepturilor şi obligaţiile contractuale ale clientului şi debitelor

acestuia, natura, valoarea şi gradul de lichiditate a fiecărei garanţii oferite de

client.

Calitatea sursei de rambursare este o componentă de mare importanţă în

cunoaşterea şi consemnarea riscului. Este preferabil ca banca să încheie

tranzacţii în care sursa de rambursare să fie identificabilă, deoarece poate fi

analizată calitatea acestuia şi urmărit mecanismul prin care debitorii clientului

efectuează plăţile.

Structurile tranzacţiei în cazul unui credit documentar are corespondente

certe necesare a fi identificate. În cazul acesta, sursa de rambursare est clară.

Banca poate analiza calitatea sursei de rambursare, respectiv calitatea plătitorilor

şi modalitatea de plată, riscul de credit putând fi astfel determinat.

În cazul unui credit pentru capital de lucru sursa de rambursare este

neidentificabilă, ea regăsindu-se în rezultatele activităţii globale a clientului,

fiecare creanţă având un alt grad de lichiditate şi alt mecanism de plată.

Măsurarea riscului la fiecare tranzacţie este deosebit de importantă pentru

bancă în controlul expunerii fiecărui client şi a întregului portofoliu de credite.

- 119 -



2. Riscul clientului (riscul de firmă)

Acest risc presupune asumarea de către bancă a riscului ca la data

scadenţei clientul să nu poată să-şi achite obligaţiile pe care le are faţă de bancă.Decizia fundamentală de credit va fi bazată pe analiza clientului, luând în

considerare aspectele financiare şi nefinanciare despre acesta, despre

performanţele trecute, prezente, precum şi cele viitoare. Prioritară, la stabilirea

punctului de vedere va fi capacitatea clientului de a-şi achita datoriile la scadenţă

(în special obligaţiile către bancă).

Analiza riscului de credit pe client trebuie efectuată la aprobarea creditului pe baza datelor consemnate de către inspectorul de credit în note de aprobare a

creditului. Această analiză de risc vine în completarea analizei creditului din

punct de vedere al necesităţii şi oportunităţii sale.

Pentru adoptarea deciziei de creditare se are în vedere rezultatul analizei

aprofundate a clientului (agentul economic solicitator de credite) şi a activităţii

desfăşurate. Aceasta presupune că analistul să înţeleagă fiecare factor care

afectează clientul şi activitatea pe care o desfăşoară, produsele, piaţa, clienţii,

furnizorii, politica de personal, organizarea, performanţele viitoare şi structura

creditului. Se va porni de la situaţia financiară istorică şi tendinţele care rezultă

din trecut; apoi se va lua în considerare situaţia curentă şi condiţiile în care îşi

desfăşoară activitatea în prezent, ceea ce conduce la formarea unei opinii

profesionale despre viabilitatea afacerii în viitor.

În vederea determinării riscului de credit aferent clientului, banca

realizează o analiză managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare

de credit şi analiza solicitării de credit. Pentru a începe analiza, întreprinderea

este solicitată să depună o documentaţie economică şi financiară şi complexă:

cererea de credite semnată de persoanele autorizate din întreprindere; situaţia

stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea (cantităţi, valori,

cauze, termene de valorificare); ultimul bilanţ contabil; balanţa de verificare;

- 120 -



contul de profit şi pierdere; lista bunurilor materiale şi a valorilor ce constituie

garanţii asigurătorii pentru creditul solicitat.

Pentru acceptarea cererii de creditare, rolul hotărâtor îl au performanţele

economice şi financiare realizate de întreprinderea solicitatoare pentru perioada

precedentă şi cele estimate pentru perioada de angajare a creditului. Analizamanagerială, deşi pare nesemnificativă, completează analiza performanţelor

economico-financiare. Analiza performanţelor economico-financiare presupune

o analiză completă a bonităţii agentului economic pe baza indicatorilor de

lichiditate, solvabilitate, rentabilitate şi de echilibru.

Elementele de bază utilizate în determinarea şi cuantificarea indicatorilor

de bonitate se regăsesc în principalele situaţii financiar - contabile întocmite periodic de agenţii economici: bilanţul, contul de profit şi pierdere, balanţa de

verificare, situaţia patrimoniului, rezultatele financiare, încasări şi plăţi în valută.

Când analiza se efectuează în cursul trimestrului I, în calculul indicatorilor se

vor utiliza elemente din bilanţul anual, contul de profit şi pierdere şi ultima

balanţă de verificare, iar pentru analizele efectuate în cursul celorlalte trimestre

se vor utiliza elemente din balanţa de verificare, situaţia patrimoniului şi din

rezultate financiare.

Odată cu acceptarea solicitantului printre clienţii băncii, se acordă firmei

respective o recunoaştere oficială a performanţelor sale, exigenţa analizei

bancare fiind de prim rang.

În această etapă a analizei efective a solicitării de credit se numeşte

identificarea scopului şi a nivelului creditului acordat, identificarea surselor de

rambursare a creditului şi identificarea garanţiilor creditului.

Scopul solicitării trebuie specificat foarte clar sub forma deficitului pe

care îl va suplini creditul cerut. De asemenea cererea de credit trebuie să se

încadreze în prevederile legislaţiei bancare şi în Normele Metodologice ale

băncii.

- 121 -



După precizarea şi acceptarea scopului solicitării de credit, echipa de

decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. În acest sens, firma

analizată întocmeşte Fluxul de încasări şi plăţi cu deblocare pe luni.

În ceea ce priveşte sursele de rambursare a creditului banca solicită o

singură sursă de achitare pentru creditele cu risc redus, iar pentru creditele curisc ridicat banca solicită şi o a doua sursă de rambursare. Prima sursă este

reprezentată de lichiditatea ce rezultă din circuitul economic normal al firmei.

Sursa colaterală reprezentată de regulă de garanţia depusă de firmă, trebuie

identificată clar şi corect de către inspectori şi echipa de decizie.

Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este

reprezentat de identificarea şi verificarea atentă a garanţiilor pe care firmasolicitatoare de credit le prezintă. Banca în acest sens va solicita împrumutanţilor

garanţii asiguratorii, care pot fi oferite atât de debitori, cât şi de terţe persoane

fizice sau juridice denumite garanţii.

3. Riscul garanţiei

Riscul garanţiei rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilităţii de a-şi

recupera creanţele din ultima sursă pe care o are la dispoziţie după epuizarea

tuturor celorlalte căi. Chestionarea riscului garanţiei presupune două nivele de

analiză:

- primul nivel, cel al cuantificării valorii garanţiei înainte de acordarea

creditului, în procesul de elaborare a deciziei de creditare. În prezent în bancă

există o metodă proprie de evaluare a garanţiei prin care se identifică tipuri,

condiţii, localizarea, valoarea potenţială a garanţiei.

Modul în care se constituie garanţia, direct de la client sau indirect de altul

care îl garantează pe acesta, implică forme diferite de identificare şi cunoaştere a

riscului. Pentru bancă, calitatea girantului este la fel de importantă ca şi calitatea

clientului garantat, banca asumându-şi în felul acesta un risc egal cu acela faţă

de clientul care beneficiază direct de credit.

- 122 -



- al doilea nivel de analiză a riscului apariţiei se referă la momentul

lichidării garanţiei, în cazul în care banca va trebui să procedeze la executarea

acesteia.

Procesul de preluare a controlului asupra garanţiei necesită timp, iar la

sfârşitul acestui proces, dacă nu va fi posibil ca această garanţie să fie vândută laun preţ care să acopere datoria, banca va obţine foarte puţin sau chiar nimic din

executarea ei.

Acordarea de credit în orice formă este un proces care necesită formarea

unui punct de vedere faţă de posibilitatea clientului de a rambursa la scadenţă

ratele şi dobânzile. Pentru realizarea unui punct de vedere obiectiv, realist şi

prudent, trebuie să se folosească cât mai multe metode obiective de cuantificare pentru a minimiza subiectivitatea deciziei de creditare.

Experienţa în creditare ne-a demonstrat că riscul s-a diminuat atunci când,

după analiza documentelor depuse la documentaţia de credit, a fost influenţat

clientul în a solicita o sumă mai mică decât cea propusă iniţial, cu posibilităţi

reale de rambursare la termenele scadente.

V.5.3Măsuri de prevenire a riscului de credit în practica băncii

Finansbank (România) S.A.

1. Reglementări privind limitarea riscului de credit

Creditarea este o activitate de bază într-o bancă şi principalul mod prin

care băncile obţin venituri şi, deci, profit.

Însă, în cazul în care o bancă acordă un credit unui client, iar acesta din

anumite motive, nu va putea să îşi achite obligaţia faţă de bancă (restituirea

creditului plus dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care va trebui

să le suporte din credite neperformante şi a proteja în acest fel depozitele

persoanelor fizice şi juridice, lucrătorii bancari implicaţi în activitatea de

creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care

le presupune acordarea împrumuturilor şi să depună toate eforturile pentru a-şi

încasa debitorii.

- 123 -



Iată de ce se impun în această direcţie câteva măsuri prudenţiale, unele

stabilite de fiecare bancă şi altele de către Banca Centrală.

Conform normelor bancare privind limitarea riscului de credit al băncilor,

băncile sunt obligate:

a) Să dispună de proceduri administrative şi de control intern adecvate,care să permită supravegherea şi gestionarea riscului de credit, precum şi

încadrarea permanentă a indicatorilor de solvabilitate, a expunerilor mari şi a

împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca,

personalului propriu, precum şi familiilor acestuia în limitele prevăzute de

norme.

În ceea ce priveşte împrumuturile acordate persoanelor aflate în relaţiispeciale cu banca şi personalului propriu, suma totală a împrumuturilor nete

acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca nu poate depăşi 20 % din

fondurile proprii iar suma totală a împrumuturilor nete acordate de bancă

personalului propriu, inclusiv familiilor acestuia nu poate depăşi 5% fondurile

proprii ale băncii.

b) Să asigure o evidenţă extracontabilă corespunzătoare, care să stea la

baza întocmirii raporturilor de prudenţă bancară.

Unităţile bancare teritoriale vor întocmi lunar pentru fiecare credit angajat,

o Fişă de clasificare a creditului respectiv şi a creanţelor aferente pe categorii

de risc de credit şi determinare a expunerii nete din bilanţ şi din afara bilanţului

(aferentă plafonului de credit neangajat), pe care o vor anexa la contractul de

credit.

c) Să codifice şi să ţină evidenţa, extracontabil, pentru fiecare grup de

persoane fizice sau juridice care reprezintă un singur debitor sau care intră în

componenţa unui grup de persoane fizice sau juridice şi/sau în componenţa

grupului persoanelor aflate în relaţii special bancare şi/sau în componenţa

grupului format din personalul propriu şi familiile acestuia.

d) Să încheie tranzacţii care conduc la expuneri mari numai pe baza băncii

unei decizii luate de consiliul de administraţie; decizia consiliului de

- 124 -



administraţie se va baza pe un raport al comitetului de risc, care va cuprinde cel

puţin analiza tranzacţiei, a situaţiei financiare şi a bonităţii persoanelor fizice sau

juridice reprezentând un singur debitor, precum şi analiza structurii grupului de

persoane fizice şi/sau juridice, în cazul în care acesta reprezintă un singur

debitor.În practica bancară există trei tipuri de măsuri de prevenire a riscului de

credit (bancar) şi anume: măsuri preventive; măsuri operative; măsuri curative.

1.Măsuri preventive

Orice operaţiune de credit comportă în sine, chiar prin natura sa, luarea în

calcul a unui risc cert. Ca un prim element ce trebuie luat în calcul este

posibilitatea băncii de a se angaja în acordarea unor credite, fie din resurse proprii, fie din resurse atrase, sau va fi necesară o refinanţare din partea Băncii

Naţionale.

Riscul, legat de credit, constă în riscul insolvabilităţii clientului care poate

conduce la pierderea sumei împrumutate şi riscul imobilizării, atunci când

clientul din diferite motive nu respectă angajamentul achitării la scadenţă a

sumei convenite. Riscurile ce rezultă din insolvabilitatea debitorului pot fi

prevenite prin constituirea de garanţii în favoarea băncii, garanţii care trebuie să

acopere creditul contractat în proporţie de 120% din valoarea lui.

Principiul general ce trebuie avut în vedere in estimarea oportunităţii

fiecărei operaţiuni de credit, este acela că banca nu trebuie să acorde credit până

ce nu se estimează posibilitatea recuperării la scadenţă sau în cadrul acestei

estimări.

Condiţia primă şi fundamentală este capacitatea potenţialului credit de a

produce venituri. Această capacitate are o mai mare importanţă decât furnizarea

de garanţii, în măsura în care executarea silită este un mijloc extern pe care

banca îl are în vedere pentru acoperirea (recuperarea) creditului acordat.

Capacitatea de a produce venituri se verifică prin diverse mijloace de observare

şi evaluare şi se îmbină cu posibilitatea de restrângere a volumului de operaţiuni

- 125 -



în curs, fără perturbarea echilibrului economic al gestiunii, în detrimentul

capacităţii de îndatorare a unui agent economic.

Estimarea riscului, prudenţa şi intuiţia lucrătorului bancar au rolul

principal, deoarece, de exactitatea datelor culese depinde rezultatul favorabil al

operaţiunilor de credit. În afara capacităţii de a produce venituri, se mai verifică:• originile şi angajamentele legale ale întreprinzătorului;

• organizarea tehnică şi administrativă a întreprinderii respective;

• raportul dintre consistenţa patrimoniului propriu, a acelui străin (atras,

împrumutat) în legătură cu posibilitatea modificării acestui raport în favoarea

celui propriu;

• raporturile întreprinzătorului cu clienţii şi funcţionarii săi;

• situaţia economică generală a sectorului în care acţionează debitorul posibil;

• motivele solicitării împrumutului şi destinaţia sa imediată;

• perspectivele gestiunii întreprinzătorului;

• posibilitatea reducerii preţurilor ce-i revin pentru producţia sa;

• criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;

• contractele debitorului;

• garanţiile reale ale debitorului: imobiliare, mobiliare (situaţia patrimoniului).

Certitudinea cu care aceste estimări sunt efectuate nu împiedică banca să-

şi ia garanţii reale şi personale în raport cu creditul cerut. Condiţiile economice

ale diferiţilor întreprinzători sunt susceptibile de schimbări rapide şi

imprevizibile datorită unor evenimente interioare sau a unor situaţii impuse de

plată, în prevederea cărora banca trebuie să-şi ia garanţii prin care să existe

posibilitatea recuperării creanţei sale prin executare silită.

Un alt element important în estimarea şi prevenirea riscului este

oportunitatea repartizării creditului între diferiţi întreprinzători ce operează în

diferite sectoare economice, pe diferite termene, pentru funcţionarea riscului ce

decurge din schimbarea condiţiilor pieţei.

- 126 -



În stadiul de estimare a riscului, forma tehnică de acordare a creditului nu

are o importanţă foarte mare, deşi concluziile privind acordarea creditului şi, în

consecinţă, riscurile asumate de bancă depind pe lângă condiţiile de echilibru ale

întreprinzătorului în cauză şi de stingerea altor operaţiuni, de resursele de

creditare de care dispune banca. Tot în această etapă banca trebuie săstabilească o rată a dobânzii care să acopere rata inflaţiei şi rata dobânzii

percepută la B.N.R. în cazul recurgerii la refinanţare pentru asigurarea profitului.

Pentru operaţiunile de scontare, banca trebuie să-şi asigure o taxă a

scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei rescontului percepută de

B.N.R.

2.Măsuri operativeÎncheierea în condiţii avantajoase pentru bancă a contractului de creditare

este una dintre primele măsuri operative.

Alte măsuri operative întreprinse de bancă sunt:

• Verificarea operaţiunilor din contul special de disponibil de credite,

perceperea comisionului de neutilizare în cazul în care debitorul nu utilizează

banii conform contractului de creditare;• Perceperea unui comision de gestiune;

• Verificarea zilnică a extraselor de cont ale clienţilor, atât pentru contul de

disponibil cât şi pentru contul de disponibil din credite;

• Oprirea unei marje de siguranţă a băncii (3-5% din credit);

• Verificarea regularităţii încasărilor şi plăţilor din cont;

• Derularea contractelor prezentate în prima fază de client;• Urmărirea respectării stricte a obiectului creditului prevăzut în contractul de

creditare;

• Verificarea periodică a documentelor contabile ale agentului debitor: balanţă

de verificare, bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere atât la bănci, cât şi la

reşedinţa clientului:

• În cazul unui credit acordat pentru investiţii, se va verifica evoluţiaobiectivului pe toate etapele realizării lui prin deplasarea la faţa locului;

- 127 -



• Urmărirea felului în care clientul îşi achită obligaţiile contractuale, respectiv

plata dobânzii lunare şi a tranşei de rambursare a creditului prevăzută în

contract. În cazul în care debitorul nu achită aceste rate de bunăvoie conform

contractului de creditare, banca are dreptul să oprească automat sumele

respective din contul de disponibil al clientului;• Colectarea veniturilor din dobânzi în contul “venituri din dobânzi” şi a

comisioanelor corespunzătoare fiecărei operaţiuni “venituri din comisioane”;

• Urmărirea pe întreaga perioadă de derulare a creditului a garanţiilor

mobiliare şi imobiliare depuse de client ; în cazul constatării deficienţelor –

stoparea contractului de credite;

• Efectuarea de controale inopinate- se urmăreşte în general verificarea periodică a stării materiale a bunurilor gajate, ipotecate, a bilanţurilor

trimestriale ale agenţilor creditaţi (a indicatorilor de bonitate), a îndeplinirii

scopului creditului (înscris în contractul de creditare).

• În cazul nerambursării la scadenţă sumele rămase restante se vor trece într-

un cont special de credite nerambursate la scadenţă şi pentru această sumă se va

percepe o dobândă majorată;• Urmărirea permanentă a poziţiei debitorului pe piaţă, prin calcularea

indicatorilor: cifra de afaceri, profit net, număr de contracte. De asemenea, se

urmăresc posibilităţile de extindere ale debitorului, solicitarea pe piaţă a

produselor respectivului agent economic.

• Evoluţia în organizarea şi gestionarea activităţii ;

• Efectuarea de analize periodice a situaţiei patrimoniului;• Situaţia materială a giranţilor;

• În cazul cambiilor se va urmări şi situaţia plătitorului şi a avalistului;

• În cazul în care, în momentul perceperii ratei lunare a dobânzii, debitorul nu

are bani în contul de disponibilităţi se vor analiza cauzele, iar sumele se vor

colecta în contul de “venituri de realizat din dobânzi” şi corespunzător contul

analitic al clientului “decontări privind încasările din dobânzi ale…”. În

- 128 -



momentul în care clientul va avea bani în cont, sumele se vor opri din contul de

disponibil al clientului şi se vor colecta în contul “venituri din dobânzi bancare”.

Pentru desfăşurarea normală a activităţii operative este necesară existenţa

unui sistem informaţional adecvat, a unei discipline riguroase şi funcţionarea

calculatorului. În condiţiile nerambursării, după avizarea clientului de către bancă, se trece la măsuri coercitive.

3. Măsuri curative

În cazul în care, în cadrul măsurilor operative, banca constată

neîndeplinirea obligaţiilor contractuale (utilizarea creditului în alte scopuri decât

cele prevăzute în contract, nederularea contractelor, nerespectarea fazelor

obiectivului de investiţie, neplata ratelor scadente, deteriorarea garanţiilor mobile şi imobile), banca are dreptul să întrerupă contractul de credit.

Întreruperea contractului de credit se poate face fie din momentul

acordării lui, fie în cazul creditului acordat pe tranşe în momentul nerespectării

de către client a clauzei înscrise în contractul de credit.

De asemenea, banca poate întrerupe acest contract în cazul în care

activitatea agentului economic prosperă, ci dimpotrivă. În cazul în care, şi după

avizarea de către bancă, debitorul nu-şi onorează datoriile (la scadenţă), banca

recurge la măsuri externe: execuţia garanţiilor reale (prin scoaterea lor la licitaţie

şi încasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de

comerţ, recuperarea sumelor de la giranţi (bănci, persoane fizice sau juridice).

O altă măsură curativă este evitarea riscurilor prin constituirea unui fond

de rezervă (marja de siguranţă a băncii, sume repartizate din profitul băncii).

Banca Naţională a României a emis norme conform cărora fiecare bancă trebuie

să aibă o rezervă minimă obligatorie de 28% calculată în fiecare lună asupra

disponibilităţilor clienţilor, aflate în cont la bancă (media zilnică a acestor

disponibilităţi).

Toate aceste măsuri de prevenire a riscului se iau în scopul obţinerii

profitului, a gestionării corecte şi eficiente a portofoliului de creditor.

- 129 -



CONCLUZII

În urma analizei efectuate pe parcursul acestei lucrări am evidenţiat o

multitudine de elemente privind creditul bancar şi prezenţa acestuia în relaţiile

economice ale persoanelor fizice şi în special al celor juridice, cât şi în economia

de tranziţie a ţării noastre.

Creditul bancar este operaţiunea prin care se iau în stăpânire imediată

resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal

însoţite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

Operaţiile de credit pot interveni într-o gamă amplă, de la relaţiile între

indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacţiile

formalizate ce se efectuează pe pieţele monetare sau financiare foarte dezvoltate

şi formulate în cadrul unor contracte complexe, o parte importantă a relaţiilor de

credit privind mobilizarea capitalurilor disponibile şi a economiilor.Specificul creditului este indiferent de forma sa, acelaşi: o valoare actuală

se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor

(împrumutat) care se angajează să-l ramburseze, după un timp, în condiţiile

specificate de acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea

de a plăti o dobândă pentru a remunera pe creditor.

Raportul de credit implică, primordial, redistribuirea unor capitaluri aflateîn stare de disponibilitate ceea ce presupune preexistenţa unor procese de

economisire sau acumulări monetare.

Consider că o atenţie deosebită trebuie îndreptată asupra priorităţii acordării

creditelor către întreprinderi private, ceea ce duce la întărirea rolului acestora în

economie, la folosirea mai eficientă a creditelor în sensul orientării spre investiţii

ce răspund cerinţelor pieţei naţionale cât şi a celei mondiale.

- 130 -



Având în vedere faptul că economia de piaţă presupune, în mod implicit,

existenţa economiei băneşti, un rol important trebuie acordat sistemului bănesc

şi de credit, în mod special creditului comercial.

Reforma creditului în ţara noastră trebuie să conducă la o elasticitate şi o

operativitate mai mare în creditare, realizate prin caracteristicile tehnicii decreditare şi promptitudinea cu care băncile satisfac cerinţele clienţilor privind

acoperirea prin credite a unor necesităţi imediate. Este necesară trecerea la

negocierea pe baze comerciale a creditelor şi diversificarea modalităţilor de

creditare.

Una din preocupările primordiale în procesul de tranziţie la economia de

piaţă trebuie să fie, pe lângă realizarea unui cadru legislativ, însăşi crearea unor instrumente specifice noilor forme ale raportului de credit în economia

românească.

- 131 -



Bibliografie

A. LEGISLAŢIE:

1. ***Constituţia României din 2003, publicată în M.O. nr. 767 din 31

octombrie 2003;

2. ***Codul civil român

3. ***Codul comercial român din 1887, publicat în M.O. din 10 mai

1887;

4. ***Legea nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naţionale a României,

publicată în M. Of. nr. 203 din 1 iunie 1998;

5. *** Legea bancara nr. 58/05.03.1998 publicata in Monitorul Oficial

nr. 121/23.03.1998, modificata prin O.U.G. nr. 137/18.10.2001, aprobata,

modificata si completata prin Legea 357/06.06.2002 publicata in M. Of. Nr.

627/24.10.2001 si, respectiv, Legea 446/25.06.2002

6. ***Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea

Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar publicată în M. Of. nr.

206 din 30 august 1996, modificată şi aprobată prin Legea nr. 88/1997, publicată

în M. Of. nr. 107 din 30 mai 1997;

7. ***Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 aprobata si modificata prin

Legea nr. 90/1998 si Legea nr. 99/1999

8. ***Ordinul nr. 1 din 21 ianuarie 1990 privind obiectul de activitate

autorizat al băncilor, emis de Banca Naţională a României, publicat în M. Of. nr.

57 din 9 februarie 1999;

- 132 -



9. *** Normele nr. 2 din 24 ianuarie 1996 privind procedura decăderii din

calitatea de fondator, administrator, director şi cenzor al societăţilor bancare,

emise de Banca Naţională a României, publicate în M. Of. nr. 42 din 28

februarie 1996;

10. *** Normele nr. 1 din 7 ianuarie 1999 privind registrul bancar, emise deBanca Naţională a României, publicate în M. Of. nr. 12 din 19 ianuarie 1999;

11. *** Normele nr. 2 din 22 ianuarie 1999 privind autorizarea băncilor,

emise de Banca Naţională a României, publicate în M. Of. nr. 58 din 10

februarie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;

12. *** Normele 3 din 22 ianuarie 1999 privind modificările în situaţia

băncilor, emise de Banca Naţională a României, publicate în M. Of. nr. 58 din10 februarie 1999;

13. *** Normele nr. 7 din 16 aprilie 1999 privind fondurile proprii ale

băncilor, emise de Banca Naţională a României, publicate în M. Of. nr. 206 din

12 mai 1999;

14. ***Regulamentul nr. 4 din 16 iulie 1998 privind regimul rezervelor

minime obligatorii, emis de Banca Naţională a României, republicat – cu

renumerotarea textelor – în M. Of. nr. 121 din 24 martie 1999;

- 133 -



B. TRATATE ŞI PUBLICAŢII DE SPECIALITATE:

15. Smaranda, Angheni, Drept comercial , Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997;16. Smaranda, Angheni; Magda,Volonciu; Camelia, Stoica,; M.G., Lăstun,

Drept comercial , Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000;

17. Cezar, Basno, Monedă, credit,banci, Ed. Economică, Bucureşti, 1997;

18. Cezar, Basno; Dardac, Nicolae, Operaţiuni bancare, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1999;

19. Paul, Bran, Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 1997;20. Paul, Bran, Relaţiile financiar-bancare ale societăţii comerciale, Ed.

“Tribuna Economică”, Bucureşti, 1994;

21. Octavian, Căpăţână,; Brânduşa, Ştefănescu, Dreptul comerţului

internaţional, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985;

22. Silviu, Cerna, Banii şi creditul în economia contemporană, Ed.

Enciclopedică, Bucureşti, 1994;23. Ioan, Condor, Drept financiar şi fiscal, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,

1996;

24. Floricel, Constantin, Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică,

R.A., Bucureşti, 1997;

25. I.L., Georgescu., Drept comercial român, vol. I, Bucureşti, 1999;

26. Ion, Gliga: Drept financiar şi fiscal, Ed. All, Bucureşti, 1999;

27. Raul, Petrescu: Subiecţii de drept comercial , Bucureşti, 1993;

- 134 -



28. Ioan, Popa: Tranzacţii comerciale internaţionale, Ed. Economică,

Bucureşti, 1997;

29. Vasile, Radu: Moneda şi politica fiscală , Ed. Uranus, Bucureşti, 1994;

30. Vasile Turliuc, Vasile Cocris, Moneda si credit , Ed. Akarom, Iasi, 1998

31. I., Vida: Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, 1994;32. Iulian, Văcărel: Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.,

Bucureşti, 1992;

49774462-creditul-bancar

Documents